Exercitarea Autoritatii Parintesti

Exercitarea autoritații părintești este reglementată in Noul Cod Civil ăn Titlul IV Capitolul III art 503-507.

Exercitarea autorității părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a acestuia,în special prin ăngrijirea lui prin menținerea relațiilor personale cu acesta,prin asigurarea creșterii,educării și întreținerii sale,precum și prin reprezentarea legala și administrarea patrimoniului acestuia.

Autoritatea părintească se exercită până la data cand copilul dobândeste capacitatea de exercițiu deplină,după caz

-până la îndeplinirea vârstei de 18 ani

-până la încheierea căsătoriei minorului

-până la dobândirea anticipată a capacitații depline de exercitiu

Formele autoritășii părintești

Ca regulă,autoritatea părintească se exercită de către ambii păriți,împreună și ăn mod egal.însă cu titul de excepție există cazuri în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte

-când celălalt părinte este mory sau declarat judecătorește mort

-când celălalt părinte este decăzut din drepturile părintești

-când celalalt părinte este pus sub interdicție judecătoreasca

-când celalalt părinte se află ăn neputința de a-și manifesta voința

Deasemnea ,în anumite situații există particularitați in privința exercitării autoritații părintești ăn funcție de interesul superior al copilului.

4.1.Autoritatea părintească exercitată în comun de către ambii părinți

S-a arătat că exercițiul comun al autorității părinte și atunci când părinții sunt căsătoriți presupune exercitarea tuturor drepturilor și obligațiilor părintești împreună și în mod egal de către ambii părinși, în fiecare zi.

În acest sens ăn art 18 din Convenția ONU,privind Drepturile Copilului,prevede obligația ambilor părți “de a depune eforturi pentru asigurarea recunoașterii principiul căruia ambii părinți au responsabilitați comune pentru creșterea și educarea copilului.(…)Aceștia trebuie să acționeze,în primul rând în interesul superior al minorului.

Creșterea copilului alături de părinții săi,potrivit art.30 din legea 272/2004 este un drept al copilului. În ceea ce îi privește pe părinți,exercitarea autoritații părintesti este atât un drept cât si o obligație.

Astfel, dacă părinții conviețuiesc, aceștia vor exercita împreună și de comun acord toate drepturile și îndatoririle părintești, între aceștia fiind aplicabilă și prezumția mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) NCC.

Dacă însă aceștia nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor, actele curente privind creșterea și educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți, fie că sunt divorțați, fie că sunt părinți naturali care nu conviețuiesc, exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității în comun întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar aceștia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea lui zilnică și pentru a coordona actele sale curente.

4.2. Autoritatea părintească exercitată de unul dintre părinți

Conform art. 507 din Noul Cod Civil, un părinte care nu este mort, nu este declarat mort sau nu este incapabil de a-și exprima voința are autoritate părintească deplină asupra copilului sub rezerva cazului în care instanța, din motive bine întemeiate ce țin de interesul superior al copilului (de exemplu cazuri de abuz, exploatare, neglijență, etc.) i-a retras acestui părinte autoritatea părintească asupra minorului (conform Art. 398 sau Art. 399) sau, mai mult, l-a decăzut din drepturile părintești (conform Art. 508). Prin urmare un părinte nu poate cere decăderea sa din exercițiul drepturilor părintești sau ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să îi fie retrasă conform art. 398. Aceasta deoarece, pe de o parte, autoritatea părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui ci și un drept al copilului de care copilul poate fi lipsit doar în situații speciale ce țin de interesul său superior, iar pe de altă parte autoritatea părintească asupra minorului implică numeroase obligații pentru părintele în cauză.

În acest sens, instanța trebuie să cerceteze cu precauție tranzacțiile sau înțelegerile prezentate de părinți care implică faptul că unul dintre părinți dorește să renunțe benevol la autoritatea părintească. Instanța trebuie să încuviințeze o astfel de tranzacție doar dacă există motive foarte bine întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al minorului, care să o facă să creadă că păstrarea autorității părintești de către acel părinte ar daună intereselor copilului. Ar putea fi considerate motive serioase faptul că părintele respectiv este dependent de alcool sau substanțe psihotrope, suferă de o boală care l-ar putea pune pe copil la risc direct sau indirect, părintele este agresiv la adresa copilului, abuzator, etc.

Totuși există cazuri în care după divorțul sau separarea părinților custodia comună nu este în interesul copilului. Deși regula impusă de noul cod civil este aceea de a se pleca pe prezumția de autoritate părintească comună, dacă interesul superior al copilului o reclamă, judecătorul poate opta pentru autoritate părintească exercitată de către unul dintre părinți (adică custodie unică). Este importantă, din acest punct de vedere, jurisprudența statelor care au implementat custodia comună acum 10-20 de ani, ca de pildă Olanda. Conform jurisprudenței olandeze:

Se acordă custodie unică atunci când un părinte este alcoolic sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu, este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la școlarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze.

Nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide custodie unică faptul că unul dintre părinți nu dorește să mai colaboreze cu fostul soț sau fosta soție în procesul decizional privind creșterea copilului, acest fapt nu este suficient ca instanța să se abată de la regula generală și să garanteze custodie unică .

Chiar dacă ambii părinți solicită un aranjament de tip custodie unică completat de un drept de acces, acest fapt nu va fi o bază suficientă pentru a garanta decizia finală a instanței. De fapt, singura modalitate care garantează acordarea custodiei unice este dacă părinții pot convinge instanța că un aranjament de tip custodie unică servește mai bine intereselor copilului decât custodia comună.

Curtea Supremă a Olandei a formulat un test pentru a determina când trebuie aprobată cererea de custodie unică formulată de unul dintre părinți. Judecătorul procesului trebuie să fie convins că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune, să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. Ba mai mult, nu trebuie să existe nicio așteptare ca problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.

Legislația națională și internațională este cât se poate de clară în sensul de a nu face discriminări între copiii proveniți din căsătorie sau născuți dintr-o relație neoficializată a părinților. Filiația față de mamă este cât se poate de bine dovedită prin simpla naștere a copilului iar câtă vreme tatăl a recunoscut copilul, de asemenea filiația față de tată este clară. Vorbind de o filiație clară, toate prevederile aplicabile copiilor ai căror părinți au divorțat se aplică și copilului născut în afara căsătoriei. Prin urmare considerăm că argumentele invocate de către părintele custodian în întâmpinare sunt eronate.

Nediscriminarea copiilor în baza oricăror criterii (inclusiv al statului copilului la naștere – adică provenit din căsătorie sau din afara căsătoriei) este enunțată de foarte multe prevederi internaționale fiind prezentă și în legea 272/2004 (articolul 7). Deci prevederile art. 403  se aplică, prin asemănare, atât copiilor provenind din familii divorțate cât și celor provenind din afara căsătoriei. În speță nu e relevant fostul statut civil al părinților ci interesul superior al copilului și dreptul său de a crește alături de ambii părinți. De altfel art. 483 și art. 260 din Noul Cod Civil vorbesc despre părinți fără a distinge în vreun fel cu privire la cei divorțați sau separați, iar art. 505 alin.  (2 ) din Noul Cod Civil explică fără putință de tăgadă că prevederile privitoare la autoritatea părintească se aplică și copiilor născuți din afara unei căsătorii valabil încheiate, prin asemănare cu prevederile referitoare la copiii ai căror părinți au

Autoritatea părintească exercitată în comun este în beneficiul copilului, indiferent dacă părinții sunt divorțați sau doar separați. Copilul are dreptul de a fi îndrumat de către către ambii părinți

Exercitarea autoritații părintești în cazul morții unui dintre părinți

În mod obiectiv,în cazul morții fizic constatate sau după caz declarată prin hotărâre judecătorească a unuia dintre părinte, autoriatea părintească se va execita de către părintele supraviețuitor,iar dacă părintele declarat mort prin hotărâre judecătorească reapare și obtine anularea hotarării declarative de moarte,el îsi recapătă drepturile și îndatoririle părintesti

Exercitarea autoritații părintești în cazul punerii sub interdicție judecătorească a unuia dintre părinți

Intrucât punerea sub interdictie a unei persoane are ca efect lipsirea sa de capacitate de exercițiu și insitituirea tutelei,dacă respectiva persoană are calitatea de părinte,în mod firesc aceasta nu mai poate exercita autoritatea părintească,fiind prezumată a nu avea discernamânt,cu caracter de continuitate. În aceste conditii,autoritatea părintească va fi exercitată de celălalt părinte.

Exercitarea autoritații părintești în cazul decăderii unui părinte din drepturile părintești

Decăderea din drepturile părintesti poate fi pronunțată,fie ca pedeapsă civiă,ăn condițiile art 508 Noul Cod Civil,fie ca pedeapsă penală,complementară sau accesorie,Indiferent de natura acesteia,efectul decăderii din drepturile părintești este acelaș,drepturile și îndatoririle părintești vor fi exercitate de către celălalt părinte.

Părintele decăzut din drepturile părintești are obligația de a contribui la ăntreținerea copilului și dreptul de a avea legături personale cu copilul dacă instanța de tutelă încuvințeazpă acest lucru,ținând seama de interesul copilului

Exercitarea autoritații părintești în cazul neputinței,din orice motiv,a unuia dintre părinți de a-si manifesta voință

În art 507 Noul Cod Civil nu se precizează împrejurările care îl pun pe unul dintre părinți ăn neputința de a-și manifesta voința,însă sub incidența reglementărilor anterioare din doctrină si din practica judiciară reținem următoarele cazuri

-dispariția unui părinte-indiferent dacă dispariția a fost declarată prin hotarâre judecătorească ori constituie doar o stare de fapt,părintele respectiv,se află în imposibilitatea de a exercita autoritatea părintească,revenind celuilalt parinte această sarcină

-contrarietatea de interese dintre minor și unul dintre părinți-literatura de specialitate exemplifică cu situația în care unul dintre părinte introduce acțiunea în justiție pentru întreținerea minorului,în numele acestuia împotriva celuilalt părinte.este evident că.într-o asemenea ipoteză ,cel acționat în istanța nu exercită drepturileși îndatoririle părintești în interesul minorului,de aceea trebuie exclus de de la acest exercițiu.Chiar dacă eș,în fapt ar putea sa-si manifeste voința,juridic,el se afla intr-o stare de neputință

-împrejurarea unui părinte de a îndeplini un anumit act în interesul minorului-o asemenea situație poate să apară ,de exemplu în cazul unei bolii grave si de lungă durată a unuia dintre părinți,caz în care celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.

-privarea de libertate a unuia dintre părinți-în cazul privării de libertate a unuia dintre părinți, fie cu titlu de măsura preventivă cum ar fi reținerea sau arestarea preventivă,fie cu titlu de sancțiune penală,detențiunea pe viață,închisoarea sau internarea într-un centru de reeducare,autoritatea părintească va fi exercitată de către celalt părinte

-abandonarea definitivă a familiei de catre unul dintre părinți-de exemplu,când unul dintre părinți părasește țara,stabilindu-și domiciliul în strainătate și refuză orice comunicare cu familia,atrage exercitarea autoritații părintești doar de catre celălalt părinte.

4.3. Exercitarea autorității părintești după divorț

Exercitarea autorității părintești în caz de divorț este guvernată de art. 396 – 403 Cod civil, coroborat cu art. 505 NCC. Regula este că, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, operând prezumția (art. 397 Cod civil) că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun. În acest caz ambii părinți sunt părinți custodieni.

Ca efect al consacrării legislative a acestei reguli,dacă niciunul dintre părinte nu solicită ca autoritatea părintească să revină in exclusivitate unuia dinre ei,nu este necesară administrarea de probe și nici motivarea hotărârii de a menține exercitarea comună si egală a autoritații părintești.Conform art 375 alin 2 Noul Cod Civil,care permite constatarea pe cale notarială a divorțului chiar și în cazurile în care există copii rezultați din căsătorie,sub condiția ca părtile sa nu deroge de la regula de drept comun a exercitării comune și egale a aautorității părinteștiprin urmare legiuitorul a socotit ca nefiind necesară nici o motivare,nici exercitarea vreunei atribuții jurisdicționale pentru păstrarea și după divorț a modului “firesc” de exercitare a autoritații părintești.

Desigur nu aceeași este situația în care dacă în timpul căsătoriei autoritatea părintească s-a exercitatat de către unul dintre părinți,sau de ambii,dar în mod inegal.Într-o asemenea situție,nu numai că instanța de tutelă va trebuii sa evalueze,și să se pronunțe motivat,asupra exercitării după divorș a autoritații părintești,dar intr-o asemenea situație ,divorțul nu va mai putea fi constatat pe cale notarială;pe de o parte sotii nu ar putea convenii exercitarea autorității in comun pentru că aceasta ar însemna ,modificarea unei măsuri dispuse cel mai adesea pe cale judiciară(spre exemplu decăderea parțială din exercitiul unor drepturi părintești)iar pe de altă parte menținerea modului de exercitate din timpul căsătoriei nu ar corespunde condiției impuse de art 375 alin 2 Noul Cod Civilprivind exercitarea autorității părintești de către ambii parinți potrivit regulii împreună și în mod egal

Exista cazuri speciale,pentru motive întemeiate,instanța poate decide scindarea exercitarii autoritătii părintesti.Exemple

-în cazul desfacerea căsătoriei părților-ca regulă instanța de tutela. odată cu pronunțarea divorțului hotărește ca autoritatea părintească sa fie exercitată de către ambii părinți,iar dacă există motive temeinice și avănd în vedere interesul superior al copilului,instanța de tutelă poate hotărî ca autoritatea părintească sa fie executată de un singur părinte.În mod excepțional ,dacă instanța de tutelă a ahotărît plasamentul copilului la o rudă sau la altă familie ori persoană, cu consințământul lor,sau într-o instituție de ocrotire acestea exercită drepturile și îndatoririle părintești privitoare la persoana copilului,iar ăn legătură cu bunurile copilului,instanța de tutelă stabilește dacă drepturile vor fi exercitate de către părinti în comun sau de către unul dintre ei.

–în cazul stabiliri filiației copilului din afara căsatoriei-în cazul în copilului din afara căsătoriei care și-s stabilit filiația fată de ambii părinți,dacă aceștia nu conviețuiesc,instana de tutelă poate stabili,după regulile aplicabile la divorț,modul de exercitare a autorității părintești.În concluzie,se poate stabili autoritatea părintească sa fi exercitată numai de unul dintre părinți și,în mod excepțional ,dacă s-a dispus plasamentul copilului la o persoană,familie sau instituție ,instanța de tutelă hotărăște dacă drepturile privitoare la bunurile copilului vor fi exercitate de catre părinți în comun sau doar de unul dintre ei.

–în cazul constatării nulității sau anularea căsătoriei părtolor-întrucît în caz constatare a nulității sau de anulare a căsătoriei se aplică,prin asemănare dispozițiile legale din materia divorțului,consideratiile ce preced își mențin valabilitatea și în această situație.

În concluzie măsurile dispuse de instanță cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați,față de copiii lor minori pot fi modificate dacă se schimb imprejurările.art 403 Noul Cod Civil.În mod excepțional, în caz de divorț al părinților autoritatea părintească este partajată cu alte persoane sau instituții,acestora le revin drepturile și îndatoririle cu privire la persoana minorului iar ăn ceea ce privește bunurile minorului,acestea pot reveni potrivit art 399 alin 2 Noul Cod Civil decât părinților ,ambilor în comun sau unuia dintre ei.