Executia Bugetara LA Institutiile Invatamant Superior DE Stat

CAPITOLUL I:ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE IN INSTITUȚIILE DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

CAPITOLULII:FINANȚAREA INSTITUȚIILOR DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

II.1. Noțiuni generale privind finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat

II.2. Contabilitatea creditelor bugetare

II.2.1. Deschiderea creditelor bugetare

II.2.2.Finanțarea propriu – zisă a instituțiilor de învățământ superior de stat

CAPITOLULIII:CHELTUIELILE INSTITUȚIILOR DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

III.1.Contabilitatea cheltuielilor și veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat

III.1.1. Contabilitatea cheltuielilor bugetului local

III.1.2. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor instituțiilor de învățământ superior de stat

III.1.3. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor din activități autofinanțate ale instituțiilor de învățământ superior de stat

III.2. Contabilitatea altor cheltuieli și venituri

III.3. Venituri anticipate și veniturile de realizat

29 pagini

=== EXECUTIA BUGETARA ===

EXECUȚIA BUGETARĂ LA INSTITUȚIILE

DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

CAPITOLUL I:ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE IN INSTITUȚIILE DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

CAPITOLULII:FINANȚAREA INSTITUȚIILOR DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

II.1. Noțiuni generale privind finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat

II.2. Contabilitatea creditelor bugetare

II.2.1. Deschiderea creditelor bugetare

II.2.2.Finanțarea propriu – zisă a instituțiilor de învățământ superior de stat

CAPITOLULIII:CHELTUIELILE INSTITUȚIILOR DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

III.1.Contabilitatea cheltuielilor și veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat

III.1.1. Contabilitatea cheltuielilor bugetului local

III.1.2. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor instituțiilor de învățământ superior de stat

III.1.3. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor din activități autofinanțate ale instituțiilor de învățământ superior de stat

III.2. Contabilitatea altor cheltuieli și venituri

III.3. Venituri anticipate și veniturile de realizat

29 pagini

PREAMBUL

Bugetul- reprezintă un document prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice. În contextul subiecților economici, bugetul, ca document, reprezintă aproximativ același lucru, respectiv prevede veniturile, cheltuielile și rezultatele financiare ale unității economice, prognozate pe o anumită perioadă de timp.

Instituțiile publice – denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidentială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora. Altfel spus, ele reprezintă unitățile publice prin intermediul cărora statul își exercită și își îndeplinește funcțiile și rolul său în domenii precum cel economic, social-cultural, al apărării, al ordinii publice, administrativ etc. Instituțiile publice pot fi de importanță centrală, ca de exemplu: Parlamentul, Președenția, Guvernul, ministerele și alte instituții ale administrației centrale autonome, dar și de importanță locală: consiliile județene, municipale, orășenești și comunale, precum și instituțiile publice subordonate acestora.

Fonduri speciale- venituri publice constituite prin legi speciale, prin intermediul cărora se stabilește și destinația acestora. Ele se constituie în bugetele fondurilor speciale, care se aprobă anual de către Parlament, odată cu bugetul de stat, ca anexe la acesta, iar numărul lor diferă de la un an la altul, în funcție de politica autorităților statului față de fondurile respective. Practic, acestea evidențiază fondurile publice “extrase” din bugetul de stat, prin intermediul cărora resursele publice de o anumită proveniență sunt direcționate spre anumite destinații, operațiune prin care se încalcă multe dintre principiile care s-au impus de-a lungul vremii în gestionarea banului public, prin așa-zisul “proces de debugetizare”.

Finanțe – “totalitatea mijloacelor bănești care se găsesc la dispoziția unui stat și care sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale”. O altă definiție a finanțelor este aceea că ar reprezenta “ relații sociale de natură economică, care apar în procesul repartiției produsului social și în special al venitului național în legătură cu îndeplinirea sarcinilor și funcțiilor statului”.2 După academicianul Iulian Văcărel și corabotorii săi 3 acestea exprimă “relații sociale de natură economică, în expresie bănească, ce apar într-un anumit proces și cu un scop bine determinat”.

Folosirea de către universități a resurselor financiare cumulate ca efect al taxelor

Asemenea multor altor țări din diferite părți ale Europei, țara noastră subvenționează un efectiv de locuri de studii universitare și admite, totodată, peste efectivul de locuri subvenționat de la buget, locuri pe bază de taxe de studii. De exemplu: în anul academic 1998-1999, la admiterea în anul I s-au alocat 60 000 de locuri subvenționate de la buget, față de 52 000 de locuri în 1997-1998.

La această subvenționare de locuri face referire Ordonanța nr. 54 din 21 august 1998 a Guvernului României, care presupune faptul că universitățile sunt autorizate să admită în anul I, în baza autonomiei universitare, studenți în regim cu taxă, peste locurile subvenționate de buget. Soluția dată de ordonanță permite unui efectiv sporit de tineri să aibă acces la învățământul superior, încurajează învățământul superior de calitate, normalizează în bună măsură situația din învățământul superior din țara noastră, aliniază la repere europene actuale și permite universităților să-și sporească resursele.

În acest sens, M.E.N. dispune ca resursele financiare obținute de universități conform ordonanței mai sus amintite se folosesc de către acestea pentru a acoperi cheltuielile de învățământ ce exced alocările bugetare pentru efectivul de locuri de studii subvenționat de la buget și pentru investiții în propria infrastructură.

Prin cheltuieli de învățământ se înțeleg, în acest context cheltuieli de personal și cheltuieli materiale corespunzătoare.

Prin infrastructură se au în vedere aici în primul rând echipamente și construcții.

Resursele financiare menționate se gestionează și se utilizează integral la nivelul instituției respective, fără vărsăminte la bugetul de stat și fără afectarea alocațiilor de la bugetul de stat. Pentru a stimula, încuraja și susține dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și programelor facultăților, universitățile sunt încurajate să dezvolte autonomia financiară a acestora și să asigure folosirea resurselor financiare menționate conform cumulărilor pe care le-a realizat fiecare.

Universitățile, sub autorizarea senatelor universitare, pot deschide, în temeiul autonomiei universitare și conform legislației în vigoare, evidențe analitice ale facultăților, sub autoritatea ordonatorului terțiar de credite (rectorul).

Resursele financiare menționate se încadrează în Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4356 din 24 iulie 1998 cu privire la folosirea autonomă a resurselor extrabugetare de către instituțiile și unitățile de învățământ.

Având în vedere nevoia de a multiplica resursele de finanțare a unităților de învățământ și de a spori autonomia acestor unități în folosirea resurselor extrabugetare pe care ele le cumulează în conformitate cu prevederile legale, în cadrul reformei sistemului de învățământ din țara noastră.

În sensul autonomiei instituționale, din Legea învățământului nr. 84/1995 se are în vedere faptul că instituțiile și unitățile de învățămant pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice. Veniturile obținute din aceste surse se gestionează și se utilizează integral la nivelul instituției, fără vărsăminte la bugetul de stat, fără afectarea alocatiilor de la bugetul de stat.

Impunerea unui nou management în evoluția internă și internațională a învățământului superior

Universitatea constituie, probabil, cea mai însemnată realizare a omenirii în mileniul pe care ne pregătim să-l încheiem. Dar Alma Mater a rezistat eroziunii timpului nu prin imobilism, ci printr-o anumită știință a aprecierii, dacă nu chiar a subordonării contextului economic, social, cultural și politic. Chiar dacă ne place să comparăm universitatea cu un turn de fildeș pentru a vorbi despre libertatea academică a învățării și cercetării științifice, patronajul ei financiar a constituit dintotdeauna cel mai sensibil aspect al interferenței dintre universitate și mediul exterior ei.

În lumea modernă, universitatea s-a afirmat ca instituție reprezentativă a statului național prin aceea că a contribuit decisiv la formarea elitei politice, profesionale și artistice, la crearea acelei mase critice de specialiști aflați în serviciul public, fără de care statul nu poate funcționa. Fără concursul centrelor de cercetare din învățământul superior ar fi fost de neconceput progresele realizate în domeniul ocrotirii sănătății, al tehnicii și tehnologiei civile și militare, al informaticii și comunicațiilor.

Pentru a îndeplini o asemenea misiune, universitatea are nevoie de resurse bugetare corespunzătoare, pe care le-a primit și, în bună măsură, continuă să le primească din partea statului. Bugetul statului constituie, cel puțin deocamdată, sursa preponderentă de acoperire a cheltuielilor din învățământul superior.

Efortul financiar al statului pentru susținerea învățământului superior se bazează, cel puțin în ultimii 20-25 de ani, pe convingerea unei părți tot mai consistente a clasei politice din fiecare țară, că dezvoltarea acestui sector se traduce în termeni strategici în crearea unui avantaj competitiv întrucât “știința” propagată de universitate sau, mai exact, formarea inițială a specialiștilor prin instituțiile de învățământ superior constituie o resursă primară a creșterii economice în societatea post-industrială. Peter Scott afirmă chiar că “Sistemele moderne de învățământ n-ar putea exista fără patronajul statului național” și se referă, cu prioritate la patronajul financiar.

Și totuși, universitatea contemporană se confruntă cu o serie de provocări ale mediului extrauniversitar la nivel național și internațional care, dacă sunt ignorate, vor pune sub semnul întrebării însăși existența instituției.

O primă provocare la adresa universității o reprezintă tendința de masificare a învățământului superior. Început în SUA în primii ani de după al doilea război mondial și răspândit apoi în aproape toată lumea, accesul liberalizat la învățământul superior face parte dintr-un pachet mai cuprinzător de drepturi civice și de dezvoltare democratică a societății. Sporirea numărului de studenți într-o universitate este percepută ca o tendință pozitivă a evoluției sociale, dar, în același timp, nu se poate trece cu vederea faptul că există o deosebire de conținut și de metodă între învățământul pentru o elită intelectuală atent selecționată și cel destinat (aproape) tuturor celor care manifestă interes pentru o pregătire superioară.

Însăși relația dintre procesul didactic universitar și cercetare științifică slăbește în contextul masificării învățământului superior, mergând uneori până la detașarea pregătirii superioare inițiale în instituții specializate, care nu fac cercetare științifică.

Încă nu există un răspuns clar, incontestabil la întrebarea dacă aceste așezăminte pot fi asimilate universităților, în sensul uzual al conceptului. Ceea ce devine tot mai evident, este faptul că avem de a face cu o calitate diferită a procesului de pregătire academică și că absolventul are la rândul său o altă calitate concretizată mai curând în competențe profesionale decât în aptitudini de cunoaștere științifică.

Managementul instituției de învățământ superior are două misiuni noi care tind să devină prioritare:

să vegheze în permanență asupra calității și actualizării conținutului și metodele utilizate în producerea noilor generații de specialiști;

să urmarească recunoașterea/validarea certificatelor și diplomelor de studii prin prisma cerințelor pieței muncii.

Masificarea învățământului superior are un impact direct și asupra nivelului relativ al finanțării acestui sector. Oricât de prosperă ar fi societatea, oricât de bogate ar fi resursele colectate la bugetul de stat, cota parte destinata invatamantului superior nu poate creste in ritmul noilor înmatriculări, ceea ce înseamnă, în esență, o reducere tot mai semnificativă a alocației bugetare pe student.

Aproape pretutindeni în lume au fost adoptate măsuri de încurajare a universităților de a-și procura resurse extrabugetare pentru a completa alocația de la bugetul de stat. O asemenea conduită este benefică acelor instituții care au ce oferi colectivităților locale și regionale și care manifestă spirit inovativ și antreprenorial fără a prejudicia misiunea și imaginea proprie în societate. Managementul universitar este însă chemat să examineze cu toată responsabilitatea oportunitatea menținerii întregii palete de formare inițială, raționalitatea structurilor de studiu și folosirii infrastructurii disponibile ( biblioteci, laboratoare, săli de cursuri, echipamente informatice și de experimentare etc.).

Deși mediul universitar este prin excelență conservator, un management activ poate să convingă pe calea dialogului și a persuasiunii că unele măsuri de redimensionare pot fi în favoarea progresului instituției.

Pierderea monopolului asupra pregătirii superioare a specialiștilor reprezintă o altă sfidare pentru universitate. Pe fondul ritmului rapid al înnoirilor din știință și tehnologie, al conturării tot mai clare a societății informaționale ca formă nouă, total diferită de recunoaștere și satisfacere a nevoilor societății și ale membrilor ei, se constată trei tendințe care concură la slăbirea rolului instituțiilor clasice de învățământ superior:

alături de universități, o gamă diversificată de organisme și instituții oferă alternative atractive de pregătire superioară, de regulă, profesională, prin programe flexibile, modularizate, adaptate la nivelul de înțelegere al individului;

formarea superioară inițială, oricât de valoroasă ar fi ea din punct de vedere calitativ și competitiv, se cere a fi reactualizată, completată, specializată prin activități de formare continuă, organizate de-a lungul întregii vieți active;

mijloacele moderne de comunicație și învățământul asistat de calculator au determinat dezvoltarea unei noi forme de pregătire; învățământul deschis la distanță.

Mamagementul universitar are de ales între urmatoarele variante de decizie:

a merge pe calea știută, cu specializările consacrate și cu tehnologia didactică clasică, ceea ce este comod pentru comunitatea academică, dar prezintă riscul unei tot mai accentuate îngustări a cererii din partea noilor studenți, cu urmarea firească a reducerii finanțării din partea statului;

a moderniza oferta de formare inițială și a o completa cu programe de formare continuă, ceea ce presupune o anumită investiție în echipamente și în reciclarea ( cel puțin a unei părți ) a personalului didactic;

a abandona misiunea inițială a instituției în favoarea unor activități cu totul noi din punct de vedere al conținutului formativ, al tehnicilor de pregătire și al particularităților segmentului- țintă de pe piața muncii, cu riscurile specifice lansării unui produs absolut nou.

O altă provocare pentru universitate constă în faptul că știința și pregătirea pentru utilizarea științei nu cunosc frontiere, astfel încât instituțiile implicate în producția acestora au în mod implacabil o vocație internațională. Nu trebuie să înțelegem de aici că recunoașterea în străinătate a diplomelor naționale oferite de unele universități cu îndelungată tradiție și un bun renume constituie unica țintă.

Internaționalizarea sau globalizarea învățământului superior înseamnă nu numai un efort intelectual de a produce absolvenți care să se bucure de recunoaștere profesională. Ea înseamnă, în același timp, un efort administrativ, logistic și financiar necesar, care face posibilă circulația internațională a ideilor și soluțiilor științifice, mobilitatea studenților și a stafului academic, delocalizările de diplome, co-tutela și co-diplomarea, cooperarea științifică și academică în realizarea unor teme și obiective de interes comun. Doar prezența activă în rețelele instituționalizate de învățământ și cercetare științifică legitimează pe plan intern și internațional prestația unei universități. Dar această prezență presupune resurse financiare suplimentare care vin rar de la bugetul de stat. Obținerea lor presupune un management universitar mereu iscoditor, capabil să incite și să stimuleze membrii comunității academice de a se implica în competiția de proiecte și gestionarea autonomă a acestora. Trebuie găsită măsura justă a recompensării efortului fiecărei echipe implicate, dar și a recuperării efortului instituțional în derularea fiecărui proiect. Calea de identificare a acestei măsuri este dezvoltarea dialogului între grupurile de interes din universitate.

O altă problemă cu care se manifestă universitatea este diluarea coeziunii interne a instituției academice, prin reducerea treptată a timpului fizic petrecut între zidurile cetății universitare atât de către studenții de toate vârstele, cât și de către corpul didactic.

Managementul universitar are și aici un rol în disciplina tendințelor centrifuge pentru a preveni degradarea ireparabilă a calitații învățământului și eventual, a cercetării efectuate cu resursele ei și în beneficiul universității.

Enumerarea acestor probleme nevralgice pentru oricare universitate din lume subliniază faptul că procesul de gestionare și de finanțare a devenit deosebit de complex. Acest nou context intern și internațional reclamă:

separarea managementului academic de cel administrativ-financiar pentru a asigura coerența, raționalitatea, dar și controlul intern al deciziilor strategice;

introducerea unor mecanisme transparente de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat ( finanțarea de bază sub formulă și finanțarea complementară pe criterii competiționale) pentru a evita alocarea discretionară, eventual sub presiunea unor interese de grup a resurselor oricum limitate ale statului;

delegarea de competență și de responsabilitate în obținerea și utilizarea resurselor extrabugetare.

Gestionarea rațională a resurselor revine în exclusivitate managementului universitar.Până la un anumit nivel ( destul de modest ) de complexitate al construcției instituționale, universitatea poate fi central gestionată, toate deciziile fiind concentrate la nivelul rectorului ( pentru probleme academice) și respectiv al directorului general administrativ (pentru probleme de logistică și financiare).

Oricare ar fi formula de gestionare a universității, contabilul sef al instituției îndeplinește o misiune deosebit de importantă în asistarea rectorului și a directorului general administrativ în adoptarea deciziilor cu privire la folosirea resurselor bugetare și extrabugetare în conformitate cu bugetul instituțional adoptat.

CAPITOLUL I

CAPITOLUL II

FINANȚAREA INSTITUȚIILOR DE INVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT

II.1. Noțiuni generale privind finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat

Institițiile de învățământ superior de stat ca și celelalte instituții publice pot fi finanțate pentru cheltuieli curente și cheltuieli de capital aferente acestora.

Finanțarea se poate realiza, astfel:

– integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul fondurilor speciale, după caz;

– din venituri proprii și subvenții acordate de bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat, după caz;

– din bugetul de stat si bugetul local;

– integral din venituri proprii.

Institițiile de învățământ superior de stat finantate integral bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale de stat au obligația de a vărsa integral veniturile realizate la bugetul din care au fost finanțate.

În cazul în care institițiile de învățământ superior de stat primesc diverse sume sau valori materiale sub formă de donații și sponsorizări, acestea se varsă direct la bugetul din care este finanțată instituția de învățământ superior de stat, în situația în care aceasta este integral finanțată din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul fondurilor speciale, după caz.

Institițiile de învățământ superior de stat ca și celelalte instituții publice prezintă lunar până la 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii prezintă Ministerului Finanțelor Publice situația privind sumele virate la buget și utilizate, pentru a modifica volumul și structura bugetelor afectate.

Pentru institițiile de învățământ superior de stat precum și pentru alte instituții publice finanțate atât din venituri, cât și din subventii, valorile materiale și bănești primite sub formă de donații și sponsorizări vor majora bugetele de venituri și cheltuieli ale acestora, în anexa la locul de execuție bugetară trimestrialăși anuală se vor prezenta sumele primite și modul de utilizare a lor . În cazul bunurilor primite de institițiile de învățământ superior de stat, aceste se reflecta în contabilitatea instituțiilor primitoare ca atare.

Institițiile de învățământ superior de stat pe lângă creditele bugetare nerambursabile, utilizează și venituri proprii. Aceste venituri proprii sunt utilizate potrivit destinațiilor aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia.

Pentru institițiile de învățământ superior de stat, creditele bugetare nerambursabile se acordă în special pentru plata salariilor, pentru finațarea investițiilor, pentru reparații curente și capitale, aceste beneficiind și de fonduri speciale acordate pentru diverse programe sau activități cum ar fi : funcționarea și întreținerea caminele studențești, a cantinelor, acordarea burselor sociale și a burselor de merit, investiții, etc.

Creditele bugetare acordate pentru institițiile de învățământ superior de stat sunt limitate, și deci sunt aprobate pentru destinații precise, ale căror limite maxime de cheltuieli nu pot fi depăsite.

Pentru acțiunile multianuale, creditele de angajament se înscriu în buget separat de cele bugetare. Creditele bugetare aferente acțiunilor multianuale reprezintă limita superioara a cheltuielilor ce urmează a fi ordonanțate și plătite în cursul exercițiului bugetar. Pentru angajarea lor se va face în limita creditelor bugetare aprobate.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bugetele fondurilor speciale pot fi folosite la cererea ordonatorilor principali de credite, numai dupa deschiderea de credite, repatizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare aprobate și potrivit destinațiilor bugetare aprobate pe capitole, subcapitole, titluri, articole și alineate, după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior, precum și în raport cu gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar.

Deschiderea de credite se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale a finanțelor publice la cererea ordonatorilor principali de credite și bugetelor locale, și în funcție de necesitățile execuției bugetare, cu respectarea destinației acestora.

Pentru menținerea echilibrului bugetar, Guvernul aprobă lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcție de estimarea încasărilor de venituri bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid și repartizează creditele bugetare proprii.

Pentru institițiile de învățământ superior de stat operațiile de încasări și plăți se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezorerilei statului, în raza cărora își are sediul și au deschise conturile aceste instituții.

Deoarece în cursul unui exercițiu bugetar pot aparea situații neprevăzute, prin care este necesară suplimentarea creditelor bugetare, legislația românească permite suplimentarea creditelor bugetare prin hotărâre de Guvern, ce se va cuprinde într-o lege rectificativă ce va fi aprobată de către Parlament până la data de 30 noiembrie a anului bugetar în curs.

II.2. Contabilitatea creditelor bugetare

Finanțarea institițiilor de învățământ superior de stat se efectuează parcurcând două etape, și anume:

dechiderea creditelor de finanțare

finanțarea propriu-zisă a ordonatorilor de credite

Deschiderea creditelor de finanțare – are loc după aprobarea bugetului și la începutul fiecărui trimestru.

Finanțarea propriu-zisă a ordonatorilor de credite – aceasta se efectuează în momentul în care intervin operații de decontare ale instituțiilor de invățământ superior de stat cu terții.

II.2.1. Deschiderea creditelor bugetare

Pentru deschiderea creditelor bugetare, ordonatorul principal întocmește o cerere de deschidere a creditelor bugetare, în două exemplare. Cererea de deschidere este însoțită de un borderou pentru fiecare județ, în care sumele sunt defalcate pe titluri, și de o nota justificativă, în care se regăsesc creditele repartizate cumulate și pe trimestre, plățile efectuate până la data întocmirii notei, precum și creditele ce urmează a fi primite. Acest set de documente se trimite la trezoreria centrală, iar un exemplar rămâne la ordonatorul principal de credite.

Pe baza cererii de deschidere se întocmește dispoziția bugetară de repartizare, în 4 (patru) exemplare care se transmite spre aprobare Ministerului Finanțelor Publice, iar după ce aceasta este aprobată, parcurge următorul circuit: un exemplar merge la Trezoreria centrală, un exemplar se transmite la Trezoreria județului unde ordonatorul își are conturile de disponibilități și de finanțări, un exemplar rămâne după aprobare la ordonatorul principal, iar cel de+al patrulea exemplar se transmite instituțiilor subordonate.

Componența cererii de deschidere a creditelor bugetare este următoarea:

borderou;

notă de justificare;

dispoziție bugetară de repartizare.

Deschiderea creditelor bugetare declanșează procesul de folosire a acestora pentru obiectivele aprobate.

Instituțiile de învățământ superior de stat au obligația să evidențieze angajamentele bugetare și legale. Scopul organizării evidenței angajamentelor bugetare este acela de a furniza informații în orice moment și pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exercițiul bugetar curent cu privire la creditele bugetare consumate prin angajare, și prin comparație să se determine creditele bugetare disponibile, ce pot fi angajate în viitor.

Organizarea și conducerea evidenței angajamentelor bugetare și legale, are ca atribuții:

– evidenta creditelor bugetare aprobate în exercițiul bugetar curent, precum și a modificărilor intervenite pe parcursul exercițiului bugetar curent, cu ajutorul contului 940 „ Credite bugetare aprobate” ;

– organizarea evidenței angajamentelor bugetare cu ajutorul contului 950 „Angajamente bugetare”;

– compararea datelor din contul 940 „ Credite bugetare aprobate” și contul 950 „Angajamente bugetare” și determinarea creditelor bugetare disponibile care pot fi angajate;

– evidența angajamentelor legale cu ajutorul contului 960 „Angajamente legale”;

– reevaluarea angajamentelor legale exprimate în alte monede decât moneda națională, la finele anului, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare, iar cu diferențele din reevaluare se diminuează sau se majorează angajamentele bugetare și legale din conturile 940 „ Credite bugetare aprobate” și 950 „Angajamente bugetare”;

– înregistrarea în creditul contului 960 „Angajamente legale” a totalului plăților efectuate în cursul anului în contul angajamentelor legale încheiate.

Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor bugetare trebuie să permită conducerii instituției de invățământ superior să dețină în orice moment informații legate de:

creditele bugetare disponibile;

angajamentele legale;

plățile efectuate în baza angajamentelor legale la un moment dat;

soldul angajamentelor legale ce trebuie plătite până la finele anului;

datele necesare întocmirii „Situației privind execuția cheltuielilor bugetare angajate la finele trimestrului”.

Contabilitatea creditelor bugetare la instituțiile de învățământ superior de stata precum și la celelalte instituții publice se ține cu ajutorul conturilor în afara bilanțului, din grupa 94 „Credite bugetare”, care se desfășoară pe următoarele conturi sintetice:

contul 940 „ Credite bugetare aprobate”;

contul 941 „ Credite deschise de repartizat”;

contul 944 „ Credite deschise pentru cheltuieli proprii”;

contul 950 „ Angajamente bugetare”;

contul 960 „ Angajamente legale”.

Contul 940 „ Credite bugetare aprobate”

Acest cont este utilizat de toți ordonatorii de credite, indiferent de gradul de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, acesta ține evidența creditelor aprobate pentru efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget. Contabilitatea analitică a acestor credite se ține pe titluri, articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol sua capitol al clasificației bugetare.

În debitul contului se reflectă la începutul exercițiului bugetar creditele bugetare aprobate, cu defalcarea pe trimestre, precum i suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează creditele bugetare aprobate.

În credit se reflectă diminuările de credite efectuate în cursul exercițiului bugetar.

Soldul contului, la sfârșit de trimestru sau la finele anului, reflectă totalitatea creditelor bugetare aprobate până în perioada respectivă.

Contul 941 „ Credite deschise de repartizat”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creitelor deschise la ordonatorii de credite principali și secundari finanțați din bugetul de stat, credite ce trebuie repartizate instituțiilor instituțiilor subordonate.

Contabilitatea analitică a acestor credite de repartizat se ține pe capitole și bubcapitole ale clasificațieie bugetare.

La ordonatorii principali

În debit se reflectă creditele deschise pentru a fi repartizate ordonatorilor de credite subordonați, precum și creditele retrase de la aceștia.

În credit se reflectă creditele repartizate acestora, precum și creditele retrase.

La ordonatorii secundari

În debit se reflectă creditele repartizate de ordonatorul principal pentru a fi repartizate mai departe instituțiilor subordonate.

În credit se reflectă creditele repartizate ordonatorilor terțiari, precum și creditele retrase de către ordonatorul principal.

Contul 944 „ Credite deschise pentru cheltuieli proprii”

Acest cont reflectă creditele bugetare acordate ordonatorilor de credite finanțări direct din bugetul de stat și funcționează la nivelul tuturor ordonatorilor și este destinat reflectării creditelor bugetare acordate pentru acoperirea cheltuielilor proprii ale acestora.

În debit, ordonatorul principal de credite înregistrează creditele bugetare deschise de Ministerul Finanțelor Publice pentru cheltuieli proprii ale ordonatorului principal.

În credit se reflectă creditele bugetare retrase în cursul anului.

Ordonatorii secundari și trețiari evidențiază în acest cont sumele primite de la odonatorii principali pentru acoperirea cheltuielilor proprii.

Conturile din această grupă, dacă prezintă solduri la sfârșitul anului, nu se redeschid pentru valorile acestor solduri în anul următor.

Alături de conturile 940 „ Credite bugetare aprobate”, 941 „ Credite deschise de repartizat” și 944 „ Credite deschise pentru cheltuieli proprii” prin Normele Metodologiceprivind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor tuturor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale s-au adăugat conturile 950 „ Angajamente bugetare” și 960 „ Angajamente legale”.

Contul 950 „ Angajamente bugetare”

Acest cont se utilizează de toate instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare și de subordonare, și ține evidența angajamentelor bugetare, adică a sumelor rezervate în vederea efectuării unor cheltuilei bugetare, în limita creditelor bugetare se tine pe titluri, articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al clasificației bugetare.

În debitul contului se înregistrează angajamentele bugetare, precum și suplimentările efectuate în cursului exercițiului bugetar.

În creditul contului se reflectă diminuările de angajamente bugetaren efectuate în cursul anului bugetar, care diminuează angajamentele inițiale.

Soldul contului reprezită angajamentelele bugetare la un moment dat. La începutul fiecărui an, în debitul contului 950 „ Angajamente bugetare” se preia soldul contului 960 „ Angajamente legale”.

Contul 960 „ Angajamente legale”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența angajamentelor legale aprobate de ordonatorul de credite în limita creditelor bugetare apobate și acest cont se organizează la nivelul tuturor istituiilor publice.

În debitul contului se înregistrează angajamentele legale, precum și suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar.

În creditul contului se înregistrează diminuările de angajamente legale inițiale, iar la sfârșitul anului, totalul plăților efectuate în contul angajamentelor legale.

Soldul contului reflectă la sfârșitul lunii totalul angajamentelor legale iar la sfârșitul anului angajamentele rămase neachitate.

În concluzie, la ordonatorii de credite se deschid următoarele conturi în afara bilanțului: la ordonatorii principali se deschid conturile de angajamente, contul de credite bugetare aprobate, contul de credite repartizate și contul de credite pentru cheltuieli proprii ; aceleași conturi se deschid și la ordonatorul secundar, iar la ordonatorul terțiar apar doar conturile de angajamente și contul de credite aprobate.

II.2.2. Finanțarea propriu – zisă a instituțiilor de învățământ superior de stat

Finanțarea propriu-zisă a instituțiilor de învățământ superior de stat precum și celorlalte instituții publice presupune avansarea efectivă a disponibilităților bănești la dispoziția ordonatorlor de credite pentru efectuarea de plăți către terți și pentru conservarea diverselor cheltuieli efectuate de instituțiile publice.

Finanțarea propriu-zisă se realizează în funcție de susele de finanțare:

a)- finanțări de la bugetul central de stat, care poartă numele de finanțare centrală;

b)- finanțări de la bugetele locale, care poartă numele de finanțare locală;

c)- finanțări din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru instituțiile ce gestionează aceste fonduri;

d)- finanțări din fondurile speciale;

e)- finanțări din venituri extrabugetare.

Finantarea propriu-zisă a instituțiilor de învățământ superior de stat din credite bugetare, se realizează în două moduri, și anume:

pentru efectuarea de plăți nete de casă;

pentru efectuarea cheltuielilor efective.

Pentru efectuarea de plăți nete de casă, care cuprind totalitatea operațiilor prin care trezoreriile eliberează numerar instituției publice care are contul deschis la acestea sau plățile prin virament efectuate de trezorerie în numele instituției către terți, operații efectuate pe baza cecurilor sau ordinelor de plată primite de trezorerie de la instituția publică, pentru evidențierea în contabilitate a finanțărilor propriu-zise, pentru plățile de casă se utilizează contul 700 „Finanțare de la buget privind anul curent”, la ordonatorii principali finanțați de la bugetele centrale și locale, conturile de fonduri speciale sau conturile de venituri din fonduri speciale.

Pentru efectuarea cheltuielilor efective ale instituțiilor publice, operație care se reflectă la acoperirea cheltuielilor instituțiilor publice legate de consumurile de materiale, de forță de muncă, de energie, etc. Pentru evidențierea în contabilitate a acestor cheltuieli efective se utilizează contul de cheltuieli din clasa 4 a planului de conturi specific, care colectează toate cheltuielile efectuate de istituție în cursul anului, în limita stabilită, pe capitole și subcapitole de cheltuieli, pentru care se deschid conturi sintetice de gradul II și conturi analitice, iar la sfârșitul exercițiului bugetar aceste cheltuieli se decontează direct asupra contului de finanțări bugetare.

Finanțarea de bază din bugetul de stat

Contul 700 „Finațarea de la buget privind anul curent”

Este contul cu ajutorul căruia instituții publice finanțate din bugetul de stat, respeciv din bugetul local , prin trezorerii, țin evidența plăților efectuate de la buget pentru cheltuielile prevăzute în bugetul de venituri i cheltuieli al instituției, aprobat în limitele creditelor aprobate. Contabilitatea analitică se ține pe articole și alineate în cadrul fiecărui capitol și subcapitol al clasificației bugetare. Acest cont are funcție contabilă de pasiv, iar după conținutul economic este un cont de finanțare.

În creditul contului de înregistrează la ordonatorii principali finanțări din bugetul de stat sumele plătite, iar la ordonatorii principali finanțări din bugetele locale se înregistrează alimentările cu mijloace bănești primite de la organele financiare locale.

În debit, ordonatorii finanțați de la bugetul de stat evidențiază sumele recuperate din finanțarea anului curent, reprezentând reconstituiri ale creditelor bugetare, precum și veniturile proprii lăsate la dispoziția instituției publice pentru acoperirea cheltuielilor proprii, la sfâritul anului se evidențiază soldul cheltuielilor proprii, la sfârșitul anului se evidențiază soldul cheltuielilor efectuate potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.

Soldul contului este creditor și reflectă în cursul anului totalul plăților efectuate de ordonatorii finanțați de la bugetul de stat sau soldul mijloacelor bănești alocate, la ordonatorii de credite finanțați din bugetele locale.

Instituțiile de invățământ superior de stat finanțate din bugetul de stat contul 700 „Finațarea de la buget privind anul curent” funcționează ca un cont de mijloace bănești, prin acesta efectuându-se încasările și plățile determinate de relațiile instituției cu mediul economico-social.

Pentru instituțiile finanțate din bugetul de stat, contul 700 se creditează prin debitul următoarelor conturi:

% = 700 „Finațarea de la buget privind anul curent”

110 „Disponibil pentru sume

de mandat și în depozit”

13 „ Casa”

150 „ Acreditive”

159 „Alte valori”

212 „Decontarea între instituția

superioară și instituția

subordonata”

220 „Debitori”

231 „Creditori”

232 „Decontări cu bugetul

Statului”

233 „Decontări privind

asigurările sociale”

234 „Furnizori”

236 „Bursieri și doctoranzi”

410 „Cheltuielile instituției”

Pentru ordonatorii principali finanțați din bugetul central, contul 700 se debitează, astfel:

700 „Finațarea de la buget = %

privind anul curent”

13 „ Casa”

150 „ Acreditive”

212 „ Decontări între instituția

superioară și instituțiile

subordonate”

La sfârșitul anului, contul 700 se debitează prin creditul contului 410 ” Cheltuielile instituției”, care în prealabil se creditează prin debitul contului 510 ” Veniturile instituției „ astfel:

510 „ Veniturile instituției” = 410 „ Cheltuielile instituției”

700 „Finațarea de la buget

privind anul curent”

Finanțările de la buget privind anul curent, în cazul în care a rămas neconsumate, se repartizează în contul 702 „ Finanțarea de la buget privind anii precedenți”.

700 „Finațarea de la buget = 702 „ Finanțarea de la buget

privind anul curent” privind anii precedenți”

Contul 702 „ Finanțarea de la buget privind anii precdenți”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența surselor bugetare provenite din finanțările anilor precedenți, dar și valoarea lucrărilor de investiții rămase neterminate la finele anilor precedenți. Funcția contabilă a contului este de pasiv.

În credit solul creditor al contului 700 „ Finanțare de la buget privind anul curent”, care cuprinde valoarea altoractive preluate de la alte instituții, precum și valoarea investițiilor rămase neterminate la sfârșitul anului precedent.

În debit soldul debitor al contului 700 „ Finanțare de la buget privind anul curent”, care arată valoarea materialelor pierdute în urma calamităților naturale, valoarea debitelor prescrise și valoarea investițiilor terminate în anul curent.

Soldul contului este creditor și reflectă sursele de finanțare provenite din anii precedenți, precum și valoarea investițiilor neterminate.

Finanțarea de bază din bugetul de stat

Pentru ordonatorii principali de credite finanțați din bugetul local, contul 700 „ Finanțare de la buget privind anul curent” se creditează prin debitul contului 105 „ Disponibil al instituției”, cu sumele primite în contul de disponibil al bugetului local, pentru efectuarea cheltuielilor proprii și a celor destinate a fi virate instituțiilor din subordine, astfel:

105 „ Disponibil al instituției” = 700 „Finanțarea de la buget privind

anul curent”

Pentru aceste instituții plățile se efectuează direct din contul de mijloace bănești, în timp ce contul 700 „ Finanțare de la buget privind anul curent” are funcție de sursă de finanțare, ceea ce este și în realitate.

Pentru ordonatorii principali de credite finanțați din bugetul local, contul 700 se debitează prin creditul contului 105 „Disponibil al instituției” cu sumele retrase de bugetul local din contul de disponibil, astfel:

700 „Finanțarea de la buget privind = 105 „ Disponibil al instituției”

anul curent”

Pe lângă conturile de mai sus, în anul 2000 au mai fost introduse și conturile: contul 703 „Finanțarea în baza Legii 76/2000, modificată și completată prin OUG 145/2000” și contul 701 „Finanțarea în baza unor acte normative speciale” pe baza OUG nr. 95/2000, cu modificarile ulterioare.

Finanțarea din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru instituțiile ce gestionează aceste fonduri

În această categorie sunt incluse fonduri proprii ale instituților publice dar și fonduri care au destinație specială.

Fondurile proprii ale instituțiilor cuprind:

fondurile bunurilor ce apartin statului;

fondul obiectelor de inventar;

fondul imobilizărilor necorporale.

Rațiunea constituirii acestor fonduri, la nivelul contabilității instituțiilor publice, este aceea că bunurile aflate în instituție pe o perioadă mai mare de un an nu sunt proprietatea instituției, ci a statului, acesta din urmă doar transferându-le pentru folosirea definitivă a instituției

O altă explicație a reflectării fondurilor proprii aferente activelor imobilizate și obiectelor de inventar de mică valoare sau scurtă durată poate fi aceea că la instituțiile publice acestea nu se amortizează, ele rămânând cu valoarea de intrare până la data ieșirii din patrimoniu.

Finanțarea din venituri extrabugetare

Veniturile extrabugetare sunt surse importante de finanțare a institițiilor de invațământ superior de stat precum și a altori instituții publice.

Dintre aceste surse importante de finanțare a instituțiilor publice, considerăm că veniturile activitățile autofinanțate sunt singurele venituri extrabugetare, celelalte venituri fiind constituite pe seama subvențiilor și a altor surse provenite de la bugetul de stat sau din surse externe garantate de stat.

Finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se realizează astfel:

finanțarea de bază;

finanțarea complementară;

autofinanțare;

cofinanțare.

Finanțarea de bază

Finanțarea de bază se realizează potrivit unui contract instituțional încheiat între M.E.N. și instituția de învățământ superior.

Contractul instituțional este documentul încheiat între M.E.N. și rectorul fiecărei instituții de învățământ superior, avându-se în vedere planul strategic al fiecarei instituții de învățământ superior. Planul strategic se negociază de către M.E.N. cu rectorul fiecărei instituții de învățământ superior și acoperă de regulă, o perioadă de 4 ani.

M.E.N. poate suspenda aplicarea contractului instituțional, dacă sunt sesizate abateri grave de la condițiile negociate.

În contractul instituțional se cuprind, alături de finanțarea de bază, în poziții distincte, sumele alocate de la bugetul de stat prin M.E.N. pentru burse și protecția socială a studenților, precum și sumele alocate pentru realizarea unor obiective de investiții.

Conturile folosite pentru finanțarea de bază sunt :

191’’ Disponibil pentru finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ superior’’, analitic : Finanțarea de bază ;

491’’ Cheltuieli din venituri proprii pentru finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ superior’’, analitic : Cheltuielile pentru finanțarea de bază ;

591’’ Venituri pentru finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ superior’’, analitic : Finanțarea de bază.

Finanțarea complementară

Finanțarea complementară se realizează pe baza unui contract adițional încheiat între M.E.N. și instituțiile de învățământ superior pentru fiecare proiect adjudecat.

Conturile folosite sunt următoarele :

192’’Disponibil al instituției din alocații bugetare cu destinație specială’’

492’’Cheltuieli din alocații bugetare cu destinație specială’’

592’’Venituri din alocații bugetare cu destinație specială’’

Autofinanțarea

Instituțiile pot desfășura și activități autofinanțate, activități care determină obținerea de venituri, dar și efectuarea de cheltuieli. Acestea pot fi activități ale instituțiilor de spectacole, ale cantinelor de elevi și studenți, ale institutelor de cercetare, etc.

Conturile utilizate sunt :

120’’Disponibil privind activitățile autofinanțate’’, care înregistrează sumele încasate și plătite privind activitățile autofinanțate, disponibilitățile bănești aferente cantinelor de elevi și studenți.

420’’Cheltuielile activităților autofinanțate’’, în debitul căruia se înregistrează cheltuielile efectuate de instituție, și se creditează în cea mai mare parte cu cheltuielile efectuate în cursul anului, care se acoperă din venituri ale activităților autofinanțate.

520’’Veniturile activităților autofinanțate’’, în creditul contului se înregistrează veniturile înregistrate de instituție ce provin din activități aotofinanțate din perioada curentă, iar în debit se înregistrează diminuarea acestor venituri pentru acoperirea diverselor pierderi, precum și acoperirea cheltuielilor efectuate în cursul perioadei.

Cofinanțarea

Instituțiile pot beneficia de surse de finanțare externă pentru realizarea unor proiecte de reformă. Aceste surse se află în administrarea M.E.N. și se acordă pentru satisfacerea necesarului de cheltuieli al instituției.

Pentru evidențierea acestor resurse se vor utiliza conturile :

193’’Disponibil din surse externe pentru finanțarea proiectelor de reformă’’

493’’Cheltuieli din surse externe pentru finanțarea proiectelor de reformă’’

593’’Venituri din surse externe pentru finanțarea proiectelor de reformă’’

528’’Venituri din anii precedenți și alte surse’’ este un cont ce se creditează cu sumele preluate la începutul anului, care reprezintă venituri nete ( diferența între veniturile obținute și cheltuielile efectuate) preluate din anii precedenți, și se debitează cu valoarea cheltuielilor anuale, în cazul în care acestea au fost mai mari decat veniturile curente. Acest cont este utilizat și în cazul finanțării de bază, complementare și autofinanțate.

CAPITOLUL_III

III.1.Contabilitatea cheltuielilor și veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat

III.1.1. Contabilitatea cheltuielilor bugetului local

III.1.2. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor instituțiilor de învățământ superior de stat

III.1.3. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor din activități autofinanțate ale instituțiilor de învățământ superior de stat

III.2. Contabilitatea altor cheltuieli și venituri

III.3. Venituri anticipate și veniturile de realizat

CHELTUIELILE BUGETARE – sunt definite ca fiind cheltuieli aprobate și efectuate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele instituțiilor publice și ale serviciilor publice de interes local și din bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în limita și cu destinațiile prevăzute în bugetele respective.

Aceste cheltuieli sunt grupate conform clasificației bugetare stabilite prin lege, clasificație care determină gruparea într-o ordinre obligatorie și după criterii unitare, precis determinate, a cheltuielilor cuprinse în bugete.

Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Cheltuielile bugetare pentru a fi angajate și efectuate, trebuie să fie stipulate într-o bază legală.

Pentru efectuarea cheltuielilor, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au deschise conturile bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și repartizat pe trimestre.

Cheltuielile bugetare se clasifică, tinând cont de clasificația economică, în:

cheltuieli curente;

cheltuieli de capital;

operațiuni financiare;

rezerve, excedent/ deficit;

Cheltuieli curente – aceste se grupează la rândul lor, pe titluri, astfel:

Titlul I – Cheltuieli de personal – care cuprinde cheltuielile cu salariile de bază, salariile de merit, indemnizatiile de conducere, spor de vechime, etc., contribuții aferente salariilor sume destinate deplasărilor, tichete de masă.

Titlul II – Cheltuieli materiale și servicii – care cuprinde cheltuielile cu rechizitele cu hrana oamenilor, cu furniturile de birou, cu obiectele de inventar, cu lucrările și serviciile executate de terți, etc.

Titlul III – Subvenții – care cuprinde alocațiile de la buget acordate instituțiilor publice, precum și subvențiile acordate pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif.

Titlul IV – Prime – care se referă la primele acordate de către stat producătorilor agricoli sub formă de subvenție.

Titlul V_ – Transferuri – care cuprinde transferurile dintre diversele bugete, care reprezintă transferuri consolidabile, și transferurile neconsolidabile, care cuprind burse, ajutoare sociale, contribuții și plăți la diverse programme.

Titlul VI – Dobânzi – care se referă la cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice.

Cheltuieli de capital – în care apare un singur titlu, și anume Titlul VII Cheltuieli de capital, unde se reflectă cheltuielile cu investițiile instituțiilor publice. Pentru efectuarea cheltuielilor de capital, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie programul de investiții aprobat.

Operațini financiare – în care apar următoarele cheltuieli :

Titlul VII – Împrumuturi acordate – care reflectă cheltuielile cu împrumuturile acordate pentru înființarea unor instituții sau acordate de diverse agenții guvernamentale prin agenții de credit.

Titlul VIII – Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite.

Rezerve, excedent/ deficit.

VENITURILE BUGETARE – sunt resurse ale bugetului de stat sau ale unităților administrativ – teritorieale, care se constituie pe baza impozitelor și taxelor și pe baza cărora se stabilesc limitele cheltuielilor bugetare. Și acestea sunt stabilite prin clasificația bugetară, în mod unitar pentru toate bugetele.

Veniturile, se pot grupa, în funcție de momentul la care se referă acesta, în:

venituri curente;

venituri anticipate;

venituri de realizat.

Veniturile curente sunt veniturile instituției, al căror moment de realizare coincide cu momentul încasări.

Veniturile anticipate sunt veniturile încasate, care însă se referă la perioade de gestiune viitoare.

Veniturile de realizat sunt veniturile înregistrate în perioada curentă, dar care se vor încasa ulterior.

Veniturile și cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile și bugetele instituțiilor publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele și posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor se aproba, de către:

Ministerul Finanțelor Publice, pe capitole de cheltuieli ;

– ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugtele ordonatorilor secundari sau terțiali de credite.

– ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii și ale ordonatorilor de credite.

Contabiliteatea cheltuielilor și veniturilor bugetare la instituțiile publice se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 4 „Cheltuieli”, și respectiv clasa 5 „ Venituri”.

III.1.Contabilitatea cheltuielilor și veniturile instituțiilor

de învățământ superior de stat

Cheltuielile bugetare sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul conturilor din clasa 4 Cheltuieli, care țin evidența cheltuielilor din mijloace bugetare, din mijloacele activităților autofinanțate, precum și din fonduri cu destinație specială.

Conturile de cheltuieli de gradul I din această clasă sunt :

40 „Cheltuieli bugetare”;

41 „Cheltuielile instituțiilor”;

42 „Cheltuielile altor activități”.

Conturile de venituri bugetare sunt evidențiate prin clasa 5 a planului de conturi „Venituri”, cu ajutorul acestora se ține evidența veniturilor realizate de instituții pentru acoperirea cheltuielilor acestora, a veniturilor obținute din activități autofinanțate, precum și a veniturilor ce urmează a se încasa.

Din această categorie fac parte următoarele conturi de gradul I:

51 „Veniturile instituțiilor”;

52 „Veniturile altor activități”;

53 „Veniturile anticipate și de realizat”.

III.1.1. Contabilitatea cheltuielilor bugetului local

Contabilitatea cheltuielilor bugetare se realizează cu ajutorul contului sintetic de gradul II, 400 „Cheltuieli curente ale bugetului local”.

Contul 400 „Cheltuieli curente ale bugetului local”

Este un cont de activ ce este utilizat de către consiliile locale orăsenești și comunale. Acesta ține evidența plăților efectuate de la bugetul local, pe structura bugetului aprobat.

În debitul contului 400 „Cheltuieli curente ale bugetului local” se înregistrează plățile efectuate din contul de disponibil al bugetului local, în cursul anului, prin creditul contului 103” Disponibil al bugetului local la trezoreria statului”.

400 „Cheltuieli curente = 103 „Disponibil al bugetului local

ale bugetului local” la trezoreria statului”

Pe baza acestei formule se înregistrează : plățile de casă efectuate din contul de disponibil al bugetului local, care reprezintă cheltuieli curente ale bugetului local, preluate de ordonatorii principali de credite pe baza conturilor de execuție, plățile efectuate pentru rambursări de întreruperi în anii următori celui în care au fost primite, valoarea împrumuturilor temporare acordate din bugetul local, dobânzi și alte cheltuieli aferente cheltuielilor contractate.

Contul 400 „Cheltuieli curente ale bugetului local” se creditează la finele anului cu valoarea tuturor plăților efectuate în cursul anului, prin debitul conturilor 103” Disponibil al bugetului local la trezoreria statului” și 57.01 „ Rezultatul curent al execuției bugetare”.

Pentru împrumuturile rambursate în anul care au fost acordate :

103 „Disponibil al bugetului local = 400 „Cheltuieli curente

la trezoreria statului” ale bugetului local”

Concomitent cu această înregistrare se va efectua și următoarea:

219 „ Decontări privind = 207 „ Împrumuturi temporare

împrumuturile temporare acordate conform legii”

acordate conform legii”

Pentru înregistrarea la sârsitul anului a plăților efectuate în cursul anului, respectiv pentru închiderea contului și stabilirea rezultatului execuției bugetare se efectuează operația:

50.01 „Rezultatul curent al = 400 „Cheltuieli curente

execuției bugetare” ale bugetului local”

III.1.2. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor instituțiilor de învățământ superior de stat

Contabilitatea cheltuielilor instituțiilor publice se țin cu ajutorul contului de gradul I 41 „ Cheltuielile instituției”, care se defăsoară pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

410 „ Cheltuielile instituției de la buget”;

411 „ Cheltuielile din credite externe”;

412 „ Diferențe de curs valutar”;

415 „ Cheltuieli pentru investiții în continuare”

Contul 410 „ Cheltuielile instituției de la buget”

Acest cont tine evidența cheltuielilor efectuate de către instituțiile publice, cheltuieli ce sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit clasificației bugetare.

Contabilitatea analitică a cheltuielilor se ține pe alineate și articole, în cadrul fiecărui capitol sau subcapitol al clasificației bugetare prevăzute prin bugetele aprobate pe fișa pentru operații bugetare.