Excluziunea Socială A Romilor DIN Orasul Simeria

Ministerul Educației Naționale

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Facultatea de Drept și Științe Sociale

Specializarea: Asistență Socială

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Student:

Alba Iulia

2016

Ministerul Educației Naționale

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Facultatea de Drept și Științe Sociale

Specializarea: Asistență Socială

EXCLUZIUNEA SOCIALĂ A ROMILOR

DIN ORAȘUL SIMERIA

Coordonator științific:

Student:

Alba Iulia

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea de față pune în discuție una dintre cele mai importante și discutate probleme a societății, cea a excluziunii sociale. Acest studiu s-a realizat întrucât excluziunea este un fenomen social ce prezintă o problematică complexă prin efectele ei .

Am considerat importantă dezbaterea acestui subiect care reprezintă o problemă socială ce necesită o analiză profundă asupra fenomenului proziu-zis și a cauzelor lui. Excluziunea socială este un fenomen mult discutat, afectând numeroase persoane din toate categoriile populației, în special comunitatea romă.

Studiind statisticile și literatura de specialitate privind excluziunea socială a romilor din România, am rămas total uimită la constatarea enormei diferențe care se face dintre persoanele de etnie romă și români. Acest fapt a reprezentat motivul principal pentru care mi-am ales această temă de licență. România înregistrează cea mai mare concentarție de romi dintre țările europene, însă totuși percepția majorității asupra minorității rome rămâne discriminatorie, bazată pe stereotipuri de infracționalitate, lipsă de încredere,aceștia fiind expuși unei excluziuni dure, fapt care a determinat o înrăutățire a calității vieții lor, prin neputința de a se integra.

Deși problema romilor pare a se agrava continuu, este de cele mai multe orii minimalizată sau chiar ignorată. În acest context ,vreau să expun cauzele excluziunii sociale în rândul romilor și căutarea unor măsuri de soluționare a acesteia.  Problema rromilor este una etnica sau mai degraba o complexa problema de coloratura etnica ( E.Zamfir, 1997, p.417 ). Asa cum precizau si autorii lucrarii' Tigani intre ignorare si ingrijorare' ( E. Zamfir, C.Zamfir coord., 1993 ) ' problemele minoritatilor etnice se inscriu intr-un cerc vicios din care cu greu se poate iesi

În privința modului în care am structurat analiza excluziunii sociale, în prima parte a lucrării,am considerat necesar să încept cu delimitarea cadrului teoretic al conceptului excluziunii sociale, precizând dimensiunile conceptuale și determinanții cauzali ai acesteia. Am început prin a sublinia distincția dintre conceptul de excluziune socială și cel de sărăcie.

În continuare, am prezentat factorii care contribuie la creșterea excluziunii sociale, atat la nivelul individului și anume cei socio-demografici,precum și la nivelulcomunității –factorii contextuali. Mai apoi am continuat cu prezentarea imaginii de ansamblu a situației excluziunii sociale în România.

Țin să precizez că acestă lucrare nu ar fi putut fi realizată fără ajutorul profesoarei coordonator, d-na Buțiu Călina. Spre dumneaiei se îndreaptă mulțumirea și recunoștința mea, în special pentru toată răbdarea și îndrumarea ce mi-a fost de un real folos în pregătirea profesională, și nu numai. Deasemenea țin să mulțumesc pentru informațiile bibliografice și suportul oferit întotdeauna cu amabilitate,precum și pentru in curajarea în această cercetare .

1.1.Factori determinanți ai apariției excluziuni sociale

,, Munca este legătura cea mai puternică între individ și societate” Sigmund Freud.

Așa precum bine se știe problema excluziuni sociale continuă să afecteze socetatea romă cât și cea română, indiferent de eforturile interprinse de comunitatea națională și cea internațională pentru diminuarea acesteia.

Conceptul de excluziune socială este înțeles și utilizat în moduri diferite de specialiști, pentru unii autori, excluziunea se datorează în primul rând sărăciei. Alții o văd într-un mod mai cuprinzător și o echivalează cu participarea socială insuficientă și inadecvată, cu neintegrarea socială și, în unele cazuri, cu incapacitatea unei persoane sau categorii de a acționa fără a primi ajutor.

Termenul de “excluziune socială” a apărut pentru prima dată în Europa unde tendința a fost să se pună accent pe excluziunea spațială. Inițial, politicile s-au orientat pe cei care locuiau în “zone defavorizate” unde condițiile precare de locuit, serviciile sociale inadecvate, slaba reprezentare/voce politica sau lipsa de munca decenta, au contribuit la crearea experientei de marginalizare.

Inițial, s-a folosit în Franța pentru cei care se debarasau de sistemul de asigurare socială, iar mai tarziu, în Europa s-a asociat cu șomajul pe termen lung.

Într-o definiție mai largă excluderea socială este procesul prin care grupuri sau indivizi sunt în întregime sau parțial excluși de la deplina participare în societatea în care trăiesc. Astfel este înțeleasă și definită ca opusă includerii sau integrării sociale, oglindînd cât de important este pentru individ să facă parte din societate, să fie „inclus”.Cercetările realizate pe parcursul ultimului deceniu arată de fiecare dată că excluziunea socială este un fenomen complex și multidimensional, iar combaterea acesteia solicită o abordare integrată prin consolidarea eforturilor diferitor actori la diferite nivelui.

Conform Tratatului de asistență socială,, Excluziunea socială…………………………………………………………….Neamțu, G

Din punct de vedere etimologic, cuvântul…pr

Cauzele excluziunii sociale, de asemenea, variază și depind de raspunsurile la o intrebare esențială : cine este esponsabil sau conduce la excluziune ? Fie dacă este vorba de persoane, fie de instituționalizări sau o elită. Conform studiilor relevante, abordarile legate de funcționalitatea operațională a conceptului de excluziune socială, sunt doua:

Una dintre abordări se concentrează pe probleme specifice care sunt considerate exemple de excluziune sociala și cealaltă caracterizează excluziunea socială ca non-implicare în aspectele majore ale societații. Aceste abordări derivă din tradiția de măsurare a săraciei și a privațiunii și reflectă o pre-existență schimbare rezonabilă în accentul de pe săracie pe excluziunea socială, referitoare la o abordare multidimensională, analiză dinamică și concentrare la nivelul local/de comunitate. Măsurarile excluziunii sociale se debarasează de începerile anterioare intenționand să determine persoanele a căror non-participare nu rezultă numai datorită lipsei de resurse, însă și ca o consecință a altor factori mai largi, precum discriminarea, sănătatea precară, localizarea geografică, identificarea, verificarea și recunoașterea culturală.

Conform Silver (1994), noțiunea de excluziune este posibil să se îndrepte pe anumite catogorii sociale, însa în același timp să abată atenția de la tendințele generale de inegalitate care submineaza abordările unitare, în teremeni de protecție socială.

Excluziunea socială, este un concept construit social și depinde de percepția a ceea ce este considerat “normal”. În tările dezvoltate, de exemplu, excluziunea socială este definită în funcție de statul bunastării și de ocuparea formală. Pe de alta parte, conform celor susținute de Saith si Harriss-White (2007) , în multe țări dezvoltate, unde oamenii nu se bucura de un nivel de viață acceptabil, stabilirea a ceea ce este “normal” nu este un fapt simplu, luțând în considerare absența statului bunăstarii și a pieței muncii. Excluderea socială, de asemenea, poate fi vazuta ca o parte a abordarii lui Sen 2005 pentru posibilitati (capabilities) care se bazeaza pe ideea pentru „functionalitati (‘functionings’) si „posibilitati”. „Functionalitatile” sunt acele pe care o persoană este capabilă să realizeze, să faca și să fie, pe parcursul vieții acesteia, precum de exemplu să aibă stimă de sine, să fie educată, să participe la viata comunitații. „Posibilitățile” sunt combinațiile diferitelor funcționalitaăți care permit persoanei să traiască o viață valoroasă pentru ea însăși. Din acest punct de vedere, excluziunea socială poate fi vazută ca un proces care conduce la o situație în care pentru anumite persoane si grupuri este mult mai dificil sa realizeze anumite „functionalitati”. Cand este imposibil ca o persoana sa ajunga la o functionalitate, atunci este condusa la o stare de saracie si statutul de excluziune sociala poate fi definit ca o combinatie de privatiuni.

Nivelul considerabil de sărăcie a acestui grup etnic este rezultatul combinației mai multor factori după cum afirmă Marian Preda, sărăcia poate fi considerată doar o parte a excluziunii sociale, o formă specifică de excluziune, cea financiară.

Excluziunea financiară sau sărăcia este un rezultat al altor forme de excluziune,: excluziunea din sistemul democratic și legal, excluziunea de pe piața muncii, excluziunea din sistemul statului bunăstării, excluziunea din sistemul familiei și comunității.Ceea ce se constată la populația de romi din România este că există nu unul ci mai mulți factori cauzatori ai excluziunii sociale. Analizându-se natura lor se constată că exceptând prezența pe piața muncii, care poate fi determinată de condițiile din comunitatea locală și din țară, factorii cauzatori au o determinare preponderent individuală și într-o anumită măsură culturală, fiind vorba de autoexcluziune într-o bună măsură. Din perspectivă istorică populația romă este mai săracă, lipsită de capital economic și cu un statut economic scăzut. Deasemenea populația de romi se caracterizează printr-un deficit de capital uman în sensul educației. Lipsa educației blochează astfel accesul romilor la piața muncii formale și îi ține închiși într-un cerc al sărăciei.

Populația romă prezintă caracteristici speciale în comparație cu alte minorități din România. Prin tradiție, este o populație săracă, cu un statut social scăzut, obiect de comparație și cu o mare expunere la discriminare și evident excluziune socială.

Discriminarea reprezintă o altă sursă de sărăcie pentru populația de romi,discriminarea împiedicândule integrarea pe piața de muncă formală, unele studii evidențiind refuzul angajatorilor de a oferi de lucru romilor. Se observă discriminare și în contextul serviciilor medicale, în școli sau în asigurarea ajutoarelor sociale. Excluderea de pe piața muncii sau de la serviciile sociale de bază împiedică ieșirea populației de romi din sărăcie. Mai mult, ieșirea din sărăcie este dificilăpentru generația tânără în absențt unei educații formale.

În afară de discriminare și de lipsa resurselor, sunt și alți factori care contribuie la menținerea populației roma în sărăcie. Lipsa actelor de identiate (Carte de Identitate sau certificat de naștere) sau a titlurilor de propietate pentru casele sau pământul lor generează o mare partedin cuantumul de excluziune socială. Persoanele care nu au acte de identitate, nu au acces la ajutoarele lociale și sunt exclusi de la sistemul de educație, de laserviciile medicale sau de asistență socială. Absența titlurilor de propietate pentru casele sau pământurile lor îi expune puternic la riscul de evacuare. Lipsa documentelor oficiale expune populația romă la un risc ridicat de excludere socială, ținăndu-i prinși în capcana sărăciei.

Chiar dacă lipsa resurselor, discriminarea sau absența actelor de identitate joacă un rol important în sărăcia romilor, factorul cultural nu poate fi nici acesta ignorat.(Mălina, V.,2007,p.8)

În ciuda diferitelor abordări și domenii evidențiate, există o acceptare cu privire la urmatoarele : excluziunea socială este multidimensional, adică cuprinde dimensiuni sociale, politice, culturale și economice.De asemenea, este un fenomen dinamic datorită faptului că afectează persoanele în diferite moduri și în grad diferențiat, in timp.

1.2 Dimensiuni ale excluziuni sociale

Abordarea sferei excluziunii sociale poate fi făcută pe mai multe dimensiuni, șii anume: instituțională, relațională, dinamică și distribuțională.

Prima dimensiune, cea instituțională, abordează conceptul de excluziune, atât ca proces cât și ca eșec la instituților integratoare. Acestă dimensiune își are rădăcinile în teoria soicală funcționalistă a lui Durkheim. Teoria neofuncționalistă are ca premize înțelegerea ”socialului” ca domeniu multi-instituțional care persistă prin relații obiective și independente (Obrien, 2008).

Excluziunea sociaă, pe următoare dimensiune, cea relațională, se referă la incapacitatea de a avea un nivel de participare socială pe care societatea îl consideră obișnuit (Levitas, 2006),

În cadrul celei de a treia dimensiuni, dinamice, Atkinson (1998) consideră că excluziunea socială are aspecte dinamice importante: oamenii sunt excluși nu doar dacă nu au un loc de muncă sau un venit, ci atunci când au perspective limitate, atât proprii cât și cele care privesc copii lor.

Ultima dimensiune este cea distribuțională, potrivit căreia structura sistemului determină distribuția inegală a resurselor și bogăției, bazată pe balanța puterilor, pe capacitatea diferitelor grupuri de a exercita presiuni corporative și de a-și susține cauza, pe stabilirea priorităților politice și de direcționarea politicilor; astfel, creșterea economică poate fi o condiție pentru a combate excluziunea socială, dar doar aceasta nu este suficientă (Estivil, 2003).

Aceste dimensiuni sunt interdependente și coerente, având în vedere complexitatea efectelor asupra indivizilor, este imposibil să se stabilească o cauza unică și specifică în cadrul excluziunii sociale. Persoanele umane pot fi excluse datorită unor acte intenționate din partea celorlalti (de exemplu, discriminari din partea angajatorilor), datorită rezultatelor din diverse procese intr-o societate care nu include acte intentionate necesare sau, rareori, prin selectare. In general, cu toate acestea, cauzele excluziunii sociale care conduc la saracie, suferință, si, uneori la moarte, pot fi atribuite modului de functionare a relatiilor de putere inegal

1.3 Măsuri de combatere a excluziuni sociale

Definițiile excluziunii sociale se potrivesc perfect situației romilor – procesul prin care indivizii sunt împinși la marginea societății și nu li se permite să participe pe deplin datorită sărăciei lor, a lipsei competențelor de bază și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții, sau ca rezultat al discriminării. Excluziunea socială prezentă în viața romilor, a indivizilor, a grupurilor, a comunităților, și a devenit, în multe state europene, un motor al dezvoltării de politici publice, de programe de dezvoltare socială sau de noi servicii sociale, căutând spargerea ciclurilor vicioase la care romii sunt expuși.

Primele măsuri de combatere a excluziuni sociale su consemnate in

1.4. Politici sociale de combatere a excluziunii sociale în România și în țările Est-Europene

Analizându-se problemele sociale la nivelul Uniunii Europene se poate constata că fiecare țară membră are un mod propriu de abordare, politici sociale adecvate și relevante pentru mediul socio-economic al țării.

Principalele obiective ce privesc incluziunea socială, stabilite la nivelul U.E. prin modelul social-european sunt :

2. Etnia Romă în politicile europene și politicile naționale

Populația de etnie romă se regăsește atât în România, cât și în toată europa și reprezintă un important grup etnic la nivelul European, din punct de vedere al numărului de persoane estimările indică existența a 10-12 milioane de persoane care se declară de etnie romă, însă numărul acestora se consideră a fi mai mare. Datorită numărului mare de romi din Europa, s-a simțit nevoia creării unor organisme și politici de incluziune socială cu resfrângere asupra întregii Europe si să nu uităm faptul că romii reprezintă grupul cel mai discriminat la nivel european în raport cu alte minorități naționale sau grupuri de imigranți. De exemplu 50% dintre romi au declarat că au fost victime ale discriminării în ultimul an, iar percepțiile majorității asupra acestei minorități sunt impregnate de stereotipuri precum violența, criminalitatea și lipsa interesului pentru educație: 72 % dintre europeni cred că majoritatea romilor încalcă legea, iar 20% consideră că este necesară interzicerea accesului romilor în anumite magazine sau cafenele. Pe lângă aceste atitudini discriminatorii ale populației majoritare, romii se confruntă și cu o situație de excluziune socio-economică, ei reprezentând cea mai săracă minoritate din Europa, fiind sistematic prezentați în rapoartele naționale drept un grup dezavantajat. Sărăcia romilor este direct proporțională cu un nivel ridicat de șomaj (șomajul formal poate ajunge până la 90% în anumite comunități rome). Principalul factor determinant al nivelului ridicat de șomaj este educația slabă (doar 1 din 2 romi adulți lucrează efectiv în România). În cazul romilor integrați deja pe piața forței de muncă se remarcă discrepanțe semnificative între câștigurile salariale (angajații romi câștigă cu 55% mai puțin în România decât venitul mediu al majorității). Având în vedere aceste evidențe statistice, Parlamentul European a adoptat mai multe rezoluții care aveau rol de a sprijinii acest grup vulnerabil nu doar în România ci și în celelalte state europene, oferim de exemplu rezoluțiile din 2008 privind situația femeilor rome din UE și în legătură cu o strategie europeană pentru romi și rezoluția din anul 2009 privind situația socială a romilor și îmbunătățirea accesului la piața muncii din UE. În acest sens au fost alocate numeroase fonduri integrării sociale ale romilor prin intermediul programelor PHARE în perioada de preaderare la UE, și apoi prin intermediul fondurilor structurale în momentul ,,europenizării” României. Acest demers și interes manifestat de către instituțiile europene de integrare a populației rome poate fi privit din punct de vedere socio-economic și demografic. Populația romilor este tânără (35, 7% dintre romi au sub 15 ani) iar integrarea lor pe piața forței de muncă ar reprezenta pe de-o parte o reducere a plăților guvernamentale de asistență socială iar pe de-o altă parte o creștere a productivității economice.

Susținerea acestui demers de incluziune socială de către Uniunea Europeană a determinat o susținere și din partea autorităților publice Românești. Principalul instrument propus în cadrul UE pentru promovarea integrării romilor este adoptarea strategiilor naționale. Având în vedere principiul de subsidiaritate, intenția UE este de a completa și a încuraja statele membre să adopte și să dezvolte strategii naționale pentru integrarea romilor.

Recensământul din ianuarie 1992 înregistra 409.723 de cetățeni români care s-au autoidentificat ca fiiind romi/ țigani (Marina, L., 2005, p. 58), iar în 1998, o cercetare realizată de către Insitutul de Cercetare a Calității Vieții estima numărul romilor din România la 1.515.000, adică 6,9 % din populație. Însă această minoritate etnică este percepută subiectiv de către populație la circa 25% din totalul populației României, percepție datorată vizibilității mari a romilor ca urmare a sărăciei extreme în care se află sau a mediatizării excesive a problemelor acestei etnii (Fundația Soros, 2006). Având în vedere aceste date statistice dar și percepția publică cum că integrarea etniei rome ar fi o problemă socială, Guvernul României a adoptat Strategia Națională pentru Îmbunătățirea Situației Romilor în anul 2001, aceasta fiind proiectată de către autoritățile guvernamentale în colaboarea cu ONG-urile rome și al experților europeni. Scopul acesteia este de a îmbunătății situația socială și economică a romilor. Strategia a fost prevăzută pentru o perioadă de 10 ani din anul 2001 până în anul 2010, și conținea 10 domenii: dezvoltare comunitară, securitate socială, sănătate, accesul la locul de muncă, justiție, protecția copilului, educație, cultură, comunicare și participare civică.

La 10 ani de la lansarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor rezultatele implementării acesteia în țara noastră sunt nesemnificative. Principalele progrese înregistrate se referă la stabilirea cadrului instituțional, alocarea locurilor pentru romi în universități, organizarea caravanelor de ocupare pentru romi, angajarea mediatorilor sanitari și soluționarea problemei actelor de identitate pentru o parte a populației de romi.

2.1. Romii în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic

Romii reprezintă o minoritate unică în Europa iar spre deosebire de alte grupuri etnicie ei nu au o partie istorică și trăiesc în aproape toate țările din Europa și Asia Centrală.

Originea populației rome se pare că este India, iar limba romani este o limbă caracterizată de multe cuvinte originare din limba indiană. Începând cu secolul III și până în prezent, populația romă este caracterizată de rate mari de migrație fiind considerată datorită acestui proces migratoriu continuu, o etnie cu mari probleme de adaptare la contextul socio-cultural al unei țări. În România, sunt semnalate comunități de romi în secolul XIV, aceștia aveau îndeletniciri ca și fierari, căldărari, cântăreți, aurari, spoitori. Aceste comunități de romi erau organizate în șatre și erau majoritatea dintre ei sclavi la casele boierești, domnești sau la mănăstiri.

Vasile Ionescu (2004), face o împărțire în 5 etape a istoriei etniei rome în România și prezintă caracteristicile fundamentale ale fiecărei perioade în parte:

1385- 1856. De la rob la cetățean. Perioadă caracterizată de sclavie ca și formă maximă de excludere. În această perioadă romii erau considerați bunuri nemișcătoare, schimbați, vânduți sau dăruiți, servind ca unitate de schimb, fără nici un fel de drepturi sau privilegii.

1856- 1942. De la dezrobire la deportare. Chiar dacă robia a fost desființată pentru romi, percepția populației și a formelor de conducere a rămas aceea de clasă inferioară și nu li s-au acordat de exemplu terenuri în reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza, fiind nevoiți să presteze munci ziliere sau tradiționale. Această diferențiere în privința accederii la diferite poziții sociale era datorată diferențelor culturale și sociale, romii fiind considerați o subcultură parazitară.

1942-1944. Deportarea romilor în Transnistria. Datorită ascensiunii fascismului și a ideologiei acestora de epurare a raselor ,,inferioare” s-a început procesul de deportare a romilor în Transnistria. La început au fost deportați doar cei nomazi, apoi și cei ,,sedentari”. În total se consideră că 36.000 de romi au decedat în Transnistria

1945-1989. Eșecul integrării. Cetățeanul ,,de categoria a 2-a”. Deși egalitarismul sovietic recunoștea etnia romă și menționa chiar strategii de includere a acestora pe piața forței de muncă, conformismul impus de către stat în privința locurilor de muncă legale (au fost interzise meseriile tradiționale) au determinat o excludere a romilor tradiționali de pe piața muncii.

Romii în perioadă de tranziție. În contextul de după 1989, cel al unei Românii aflate în plin proces de trecere de la o economie condusă politic la o economie de piață, romii nu au reprezentat o prioritate. Primele proiecte pentru acest grup vulnerabil au apărut prin intermediul programelor Phare. Odată cu acceptarea romilor ca și o ,,minoritate europeană”, integrarea romilor a devenit un criteriu de preaderare a unor țări central și est europene la structurile și valorile europene, lucru care a determinat și implicarea autorităților naționale și care s-a concretizat prin adoptarea politicilor sociale de incluziune a romilor. Proces care este încă în desfășurare.

De regulă, o comunitate etnică are câteva caracteristici distinctive care îi oferă acesteia o notă de distinctivitate. La fel ca și orice altă etnie, romii au caracteristici destinctive față de populația majoritară. Cele mai evidente dintre acestea sunt caracteristicile fizice exterioare, urmate de o cultură proprie concretizată adesea într-un limbaj propriu, tradițiile culturale și folclorice care determină un mod de viață specific. În ceea ce privește caracteristicile distinctive ale modului de viață tradițional al romilor, Cătălin Zamfir, împreună cu Elena Zamfir fac o selecție care este considerată de către aceștia cea mai relevantă pentru definirea identității acestei etnii. Acești autori își centrează atenția asupra: modului de a obține resursele economice necesare existenței, modul de relaționare în cadrul grupului (șatre), solidaritatea în cadrul grupului, interesul scăzut pentru educația formală, condiții de locuire, atitudinea față de sărăcie, inventivitate și spirit întreprinzător.

În ceea ce privește modul de obținere a resurselor “romii au dezvoltat o strategie proprie de obținere a resurselor, specifică unei comunități sărace și aflate la marginea societății, cu caracteristici însemnate de nomadism” (Zamfir, 1993). Din această strategie face parte dezvoltarea unei profesii pentru societatea țărănească și orășenească tradițională în cadrul căreia sunt: fierăritul, fabricarea cărămizilor, a uneltelor de lemn, a măturilor etc.. O altă metodă de obținere a resurselor este reprezentată de exploatarea marginală a colectivității prin diferite tehnici ca: cerșit, mici înșelătorii semiacceptate (de exemplu vânzarea unor bijuterii din aur sau argint de multe ori falsificate), furturi în cantități reduse. ”Multe din strategiile de procurare a resurselor din această categorie sunt de tip parazitar” (Zamfir, 1993). În privința modului de obținere a resurselor, același autor, oferă o explicitare a acestui mod de supraviețuire prin menționarea faptului că romii, în satele din România trăiesc la marginea satului.

Modul de relaționare este o altă caracteristică specifică, romii dezvoltând în acest sens pattern-uri de comportare și relaționalizare diferite de adaptare, ca un răspuns la fenomenul marginalizării. Printre acestea se numără recunoașterea explicită a diferenței de restul comunității asociată cu asumarea unui statut de inferioritate. Auto-marginalizarea prin propriul comportament este un mod de obținere a acceptării și a toleranței și deci un preț al acesteia “însăși îmbrăcămintea și felul de a fi vor să sublinieze diferențele, inferioritatea și chiar caracterul murdar care împiedică contactul” (Zamfir, 1993).

Cătălin Zamfir și Elena Zamfir (1993) fac o clasificare a populației rome în funcție de gradul de autoidentificare cu valorile rome și îi împart pe aceștia în:

Romi care prezintă toate caracteristicile etnice tradiționale și care se autoidentifică ca fiind romi și oficial, și informal;

Romi care prezintă toate caracteristicile etnice tradiționale și pe care ceilalți îi identifică ca fiind romi, dar care nu se declară în mod oficial romi;

Romi care și-au schimbat modul de viață, s-au modernizat și care nu pot fi identificați de ceilalți ca fiind romi, dar se declară ei romi și aceștia se împart în activiști etnici și antreprenori din rândul romilor;

Romi modernizați care nu se mai autoidentifică ca romi și nici ceilalți nu îi percep ca romi;

Foști romi care s-au integrat complet în populația majoritară, persoane care nu mai sunt atașate în vreun fel de tradițile și cultura romă.

Această clasificare este foarte important de luat în evidență pentru că ceea ce trebuie să înțelegem noi este faptul că romii reprezintă o subcultură a unei societăți cu valori și norme proprii, iar cu cât coeziunea din cadrul grupului social care formează comunitatea este mai puternică, cu atât sunt mai puternice valorile acelui grup și evident cu atât este mai grea shimbarea acelor valori. Deci, pentru a schimba un comportament în cadrul unui grup de romi tradiționaliști, planul de intervenție trebuie să ia în calcul și să folosească valorile romilor, și să implementeze activități care au legătură cu tradiția și cultura lor.

Raportul Dezvoltării Umane privind sărăcia în România în anul 2000 specifică o serie de persoane vulnerabile acestui fenomen: copiii, tinerii, pensionarii, familiile ( cele cu mulți copii, cele monoparentale, cele de agricultori și cele fără locuință), și romii. Același raport arată gravitatea sărăciei în rândul ultimului grup vulnerabil prin precizarea procentajului persoanelor rome sărace, astfel la 87% este estimată rata sărăciei în rândul romilor adică aproximativ de trei ori mai mare decât media națională (34%). Din aceasta putem deduce faptul că romii sunt extremi de vulnerabili la sărăcie. De asemenea marea majoritate dintre ei trăiesc în sărăcie extremă. “Vulnerabilitatea romilor la sărăcie rezultă dintr-un cumul de factori: nivelul scăzut al educației și calificării profesionale, poziția marginală față de piața muncii și angajarea în activități economice marginale, lipsa proprietăților (teren, locuință) și a bunurilor de folosință îndelungată, numărul mare de membrii ai familiilor și stereotipurilor negative care determină discriminări frecvente” (Buțiu, 2006).

Într-un raport al Adunării Parlamentare din martie 2002 se menționează fapul că romii sunt încă supuși marginalizării, discriminării și segregării “discriminarea este larg răspândită în viața publică și în cea personală, inclusiv accesul la locuri publice, educație, angajare, servicii de sănătatea și locuințe.”(Situația juridică a romilor în Europa, 2002).

Cercetările realizate în ultimii 15 ani indică o înrăutățire a calității vieții pentru populația de romi din România. Șomajul a avut un efect puternic asupra participării romilor pe piața muncii, nivelul de trai al acestei populații este scăzut, veniturile sunt scăzute și se bazează pe munca ocazională (activități ocazionale, munca cu ziua în agricultură sau migrația în afara țării). O cauză a sărăciei în rândul romilor datorată șomajului este discriminarea. Aceasta reprezintă o altă sursa de sărăcie pentru populația de romi. Discriminarea romilor le-a impiedicat integrarea pe piața de muncă formală, unele studii evidențiind refuzul angajatorilor de a oferi de lucru romilor. În plus se observă discriminare și în contextul serviciilor medicale, în școli sau în asigurarea ajutoarelor sociale. Excluderea de pe piața muncii împiedică ieșirea populației de romi din sărăcie (Mălina Voicu, 2007:7,8).

O altă cercetare asupra romilor și a integrării acestora pe piața muncii este lucrarea ,, Legal și egal pe piața muncii pentru comunitățile de romi”, cercetare desfășurată în lunile aprilie- mai 2011 care readuce în evidență următoarele date statistice:

41% dintre romii declarați erau muncitori necalificați în agricultură și silvicultură;

43,6 % dintre romi au declarat că nu au nici o calificare;

31% intrau la categoria muncitori calificați;

25,4% dintre romi sunt șomeri (n.a. deși acesta nu este procentul real al șomajului în cadrul acestei etnii datorită ponderii ridicate a romilor care se declară casnici, 50% dintre romi se declarau casnici în anul 2010);

38,6% dintre romi sunt analfabeți funcțional;

34,3% dintre romi nu au absolvit niciun nivel de școlarizare;

35,8% au absolvit învățământul primar și 23,3% au terminat doar ciclul gimnazial.

Indiferent că este vorba despre căutarea unui loc de muncă sau chiar despre locul de muncă, discriminarea etnică pe piața muncii are cel mai mare impact asupra populației UE.

Dumitru Sandu (2005) arată că sărăcia comunităților de romi se datorează naturii surselor de venit predominante în comunitate, sunt mai expuse la sărăcie comunitățile în care majoritatea oamenilor se bazează pe surse fluctuante de venit. O sursă fluctuantă de venit nu asigură venit constant iar oamenii sunt expuși la lipsa acută de bani. În plus lipsa de educație ține departe indivizii de piața formală a muncii și în mod special de slujbele cu un nivel de remunerație mai mare.

Toți acești factori cumulați au determinat comunitatea romilor să dezvolte ,,o strategie activă de supraviețuire la marginea societății, în condiții de sărăcie și autoizolare”(Zamfir, 1993, p. 28).

Capitolul II. Cauze individuale ale eșecului reintegrării romilor din orașul Simeria

2.1. Obiective

Obiectivele și ipotezele cercetării s-au stabilit în funcție de specificul fenomenului excluziuni și de caracteristicile lotului de subiecți. Astfel studiul de față este o analiză calitativă a fenomenului excluziunii în rândul romilor din orașul Simeria bazată pe relatările a 10 familii de etnie romă care sunt expuse riscului de excluziune .

Obiectivele pe care această cercetare le urmărește sunt:

1.Identificarea cauzelor subiectiv-individuale care determină o atitudine pasivă față de participarea activă în comunitate;

2.Evidențierea cauzelor care determină excluziunea socială a subiecților;

3. Identificarea percepției subiecților legată de integrarea în comunitate;

4. Relevarea opiniei romilor în privința situației actuale și a calității vieții.

2.2. Întrebările cercetării

De ce romii din orașul Simeria sunt exclusi social?

De ce romii din orașul Simeria au probleme în integrarea în comunitate?

2.3. Lotul cercetării

Am ales un lot de 10 famili de etnie romă din orașul Simeria. Orașul este situat în partea central- vestică a țării, în Regiunea de Dezvoltare Vest, partea de est a județului Hunedoara. Din punct de vedere demografic, orașul este situat pe D.N.7, la est de municipiul Deva și se întinde pe o suprafață de 4975 ha (49,75 km²), cuo populație de aproape 14.000 de locuitori, cuprinzând în teritoruil administrativ și localitățile Cărpiniș, Uroi, Simeria-Veche,Săulești, Sântandrei,Bârcea Mare. Întregul lot al cercetării cuprinde persoane din cea mai săracă zonă în care acestia suunt amplasați, și anume în fosta Unitate militară de pe strada Streiului.

2.3.1. Caracteristicile lotului cercetării

Simeria (un nume derivat de la denumirea inițială de „Sânmăria” „Sfânta Maria”; în limba maghiară: Piski) este un oraș, situat in partea de vest a țării, în lunca Mureșului sau Maris (denumirea dacă) la confluența acestuia cu râul Strei sau Sargetia (denumirea dacă) între munții Apuseni și Retezat. Ținut dacic, este aproape de vechea capitală a Daciei din munții Orăștiei, Sarmisegetuza Regia Existența orașului Simeria este atestată documentar încă din anii 1449-1555, când a luat naștere Colonia Simeria sub denumirea de Piskitelep, după numele unor proprietari de viță nobilă, care au trăit în această perioadă.

Legată prin tradiție, economia orașului Simeria a depins cu ani în urmă de puternica dezvoltare a structurii C.F.R-ului în zonă. Reparațiile de vagoane, întretinerea utilajelor pentru calea ferată sau alte activități legate de aceasta au constituit punctul forte al economiei orașului.

Comunitatea de romi este amplasată în zona străzilor Ioan Slavici, Grivița, Streiului și C.Brâncoveanu. În satele aparținătoare sunt un număr relativ mic de romi, care nu sunt grupați în comunități.

În fosta Unitate militară de pe strada Streiului trăiesc în locuințe de necesitate un număr de 23 de familii,(aproximativ 110 persoane de etnie romă), iar pe strada Libertății numărul 4 s-au instalat făra acordul autorităților un număr de 26 de persoane de etnie romă, care locuiau înlocuințe denecesitate, dar dar au fost mutate în Centrul Social de Urgență din Bîrcea-Mare. Centrul are o capacitate de 48 de locuri, din care 30 de locuri sunt ocupate de etnici roma, pentru o perioadă de 6 luni.

La ultimul recensământ s-au declarat un număr de 91 de persoane de etnie romă, dar în realitate sunt 527 de persoane, din care 167 minori.

Persoanele de etnie romă care lucrează cu contract de muncă sunt încadrați în toate activitățile de pe raza orașului.

În cadrul Serviciului Public de Gospodărie Comunală a orașului Simeriasunt angajați un număr de 6 romi din totalul de 10 angajați.

Un număr de 29 de familii de etnie romă beneficiază deun venit minim garantat, ceea ce reprezintă 65 de persoane, din care 30 sunt copii minori.

Deoarece uni nu își declară identitatea nu se poate da o cifră exactă a copiilor de etnie romă care merg la școală.

Au absolvit liceul un număr de 7 copii și 3 copii de etnie romă urmează cursurile liceului. Nu sunt studenți sau absolvenți ai învățământului superior. Marea majoritate a romilor au asigurări de sănătate prin venitul minim garantat,angajare sau angajarea la SPGC al orașului.

În domeniul sănătății nu sunt identificate cazuri de SIDA în rândul populației de etnie romă, iar bolnavi de TBC sunt în număr de 21 de persoane de etnie romă dar acestea toate urmează tratamentul prescris de medicul specialist.

În zona locuită de comunitate romă este introdusă apa potabilă, dar o parte a etnicilor nu au introdusă apa în locuintă. Deasemenea în comunitate romă nu există rețea de canalizare. Este introdusă alimentarea cu gaze naturale dar cea mi mare parte e etnicilor romi folosesc încălzirea cu lemne a locuinței și își prepară hrana în sobe cu lemne.

Unii dintre romii din comunitate merg pentru o perioadă de timp în țări din Europa și reușesc cu banii aduși in străinătate să continue să supraviețuiască, chiar dacă nu au unloc de muncă stabil.

Principalele probleme cu care etnia romă se confruntă sunt : lipsa locuințelor sociale și lipsa studiilor efectuate la timp, necesare pentru a ocupa un loc de muncă calificat și mai bine renumarat.

Lotul cercetării este constituit din persoane de etnie romă, având vârstre și sexe diferite, dar confruntându-se cu aceiași problemă : excluziunea săcială. Am ales în lot persoane cu vârstre între 18 și 50 de ani, din motivul de a avea o perspectivă generală a tuturor categoriilor de vârstră asupra excluziunii. Majoritatea persoanelor interveviate sunt persoane cu vârstre cuprinse între 18 – 30 de ani, deoarece, am constatat faptul că în această comunitate majoritatea celor care au fost mai puternic afectați de acestă problemă și anume excluziunea fac parte din acestă grupă de vârstră, ele constituind o sursă bună de informații și dispuse să discute despre situația lor.

Venitul lor actual este diversificat, provenind ori din ajutorul social de sau de șomaj, ori din pensii sau salarii foarte mici sau un prestarea unor munci tradiționale.

2.3.2. Criterii de selectare a lotului cercetării

Datorită faptului că această cercetare are ca și obiectiv observare cauzelor individuale ale eșecului reintegrării în comunitate a persoanelor adulte de etnie romă din orașul Simeria, a fost nevoie de o selectare a participanților în cadrul cercetării conform unor criterii relevante pentru obținerea unor date cât mai exacte.

Criteriul I: Persoanele intervievate să aibă domiciliul în aria teritorială a orașului Simeria;

Criteriul II: Persoana intervievată să poată fi încadrată în grupa de vârstă 18- 50 de ani;

Tabel 1: Clasificarea lotului cercetării pe vâstră, sex și statut socio-profesional.

3.Metodologie

În cercetarea socialului există două abordăripe care le folosesc practicienii și anume cercetarea de timp calitativ și cea de timp cantitativ, ambele fiind de fapt diferite feluri de a surprinde un anumit fenomen social.

Deși nu există o definire universală acceptată a celor două tipuri de abordări, putem să oferim o definire din caracteristicile pe care le au fiecare dintre ele. Astfel, cercetarea calitativă este studierea oamenilor în mediul lor natural, în viață de toate zilele. Ea vizează cunoașterea modului în care trăiesc oamenii, în care vorbesc și se comportă precum și a lucrurilor care îi bucură sau îi supără.

Cercetarea de tip calitativ este completarea abordării cantitative în sociologie, deoarece în studiile calitative sunt preferate modalități subiective de culegere și analizare a informațiilor cu scopul de a înțălege starea pe care o are subiectul. De asemenea,cercetarea calitativă implică relații strânse între cercetător și subiect prin influențarea reciprocă.

Susținătorii aborbării calitative argumentează că era teoriilor mari este încheiată, abordările locale, temporale și situaționale sunt considerate cele mai benefice în momentul de față deoarece cu ajutorul datelor calitative putem :

– să identificăm fluxul cronologic al acțiunilor sociale ;

– să observăm cu precizie ce evenimente conduc la anumite consecințe.

3.1. Interviul semistructurat

Interviul, adică încercarea de a obține informații de la alte persoane prinîntrebări și răspunsuri în cadrul unei convorbiri, se practică în foarte multe domenii ale vieții sociale. În sociologie interviul este o modalitate de investigare științifică bazată pe comunicarea verbală, având ca scop principal înțălegerea și explicarea fenomenelor socioumane (Hrubeanu, A.,2003,p 299), iar în asistența socială interviul este cel mai utilizat instrument de lucru (Ludușan, M.,2003 ,50). Conform dicționarului de sociologie Larousse interviul este :

,,o tehnică de investigare care folosește un proces de comunicare verbală, cu scopulde a culegeun număr de informații în legătură cu un subiect sau o temă dată. .”(Larousse, 1995, p. 70)

Intervievarea este tehnica de cercetare socială cea mai utilizată printre cercetătorii calitativiști, și, mulți dintre cei care vor să evidențieze particularitățile cantitativului sau ale calitativului, compară de fapt caracteristicile anchetei sociologice (cea mai răspândită metodă în cercetarea cantitativă) și a interviului (cea mai răspândită metodă de cercetare calitativă), excepție făcând interviul structurat care este totuna cu aplicarea unui chestionar.

Am putea defini interviul drept un dialog al cărui finalitate este adunarea de informații legate de o temă determinantă. Termenul ,,interviu” provine din limba engleză și semnifică discuția dintre două sau mai multe persoane. Din punct de vedere etimologic, termenul de ,,interviu” semnifică întâlnirea și conversația între două sau mai multe persoane. Ceea ce îi conferă interviului o notă aparte față de orice altă discuție dintre două persoane este faptul că acesta are un scop dinainte stabilit și acest scop este adunarea de informații în legătură cu o temă anume. De asemenea, pentru a se obține informații veridice, interviul dispune de tehnici pentru a orienta discuția într-o direcție dorită de intervievator. Această ultimă propoziție îmi acordă o notă introductivă la o altă caracteristică importantă a interviului și anume că subiecții discuției nu se află pe același nivel, într-un interviu există tot timpul un intervievator care direcționează discuția și care poate să o manipuleze cum dorește, iar informația este orientată într-un singur sens (Chelcea,S., 2001,pp. 121,122 ).

Intervievatorul pune întrebări pregătite în prealabil, iar interlocutorul reacționează la ele. În timpul acestui schimb persoana intervievată produce un discurs în care arată semnificația pe care o dă acțiuniilor sale, percepția pe care o are asupra unui eveniment sau a unei situații. Intervievatorul trebuie să urmărească 2 obiective pe parcursul interviului:

Să-l conducă pe interlocutor către reflecții mai profunde;

Să fie atent să mențină conversația în limita tematicilor cercetării. (Moscovici, Buschini, 2007, p 205)

Intervievatorul are la dispoziție o mulțime de strategii pentru oferirea unui conținut mult mai util, printre ele regăsim întrebările directe sau cele mai nuanțate, cererile de clarificare și reformulările. De asemenea în cadrul interviului se pot observa mai multe tipuri de discursuri care oferă mai multe tipuri de informații:

Discursul factual- în care subiectul vorbește despre fapte experimentate (evenimente) și practici sociale (comportamente, acțiuni);

Discursul reflexiv- în care subiectul vorbește despre reprezentările lui (gânduri opini, sentimente, valori);

Discursul intențional- în care subiectul își construiește stima de sine.

În cadrul interviului meu am încercat să combin discursul factual care se regăsește preponderent în cadrul primei teme de studiu din cadrul ghidului de interviu, cu discursul reflexiv din a doua temă de studiu, cea privitoare la satisfacția subiectului față de condițiile de viață. Am observat în procesul de analiză și interpretare a datelor, și prezența discursului intențional, în mod special atunci când subiecții trebuiau să răspundă la întrebări care puteau să atragă blamarea din partea societății. De exemplu la întrebarea ,, Cât de importantă considerați că este munca..?” aproape toți subiecții ofereau varianta de răspuns ,,foarte importantă” și ofereau explicații ale trăsăturilor de caracter ,,eu de mic copil lucrez; sunt o persoană muncitoare; eu dacă nu lucrez nu mănânc…” .

Din punct de vedere al clasificărilor, interviurile sunt repartizate în funcție de două criterii:

1. Gradul de libertate lăsată interlocutorului, care derivă din caracterul întrebărilor, din intervenția sau neintervenția cercetătorului în discursul intervievatului;

2. Nivelul de profunzime a interviului, care este relevat prin profunzimea informațiilor și complexitatea răspunsurilor primite la întrebări.

Am ales ca și tip de interviu, interviul semistructurat intensiv cu întrebări deschise, deoarece nivelul de cunoștiințe prealabile în legătură cu tema excluziunii sociale în rândul romilor nu era foarte solidă și de asemenea datorită faptului că are întrebări dinainte stabilite, care determină un grad de libertate mai limitat, ceea ce mă ajută pe mine în urmărirea mai ușoară a indicatorilor. Am ales interviul intensiv deoarece această cercetare are ca și obiectiv evidențierea reacțiilor profunde ale individului în legătură cu o anumită problemă.

În cadrul interviului semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul căreia se va purta discuția. ,,Interviul individual nestructurat presupune că cercetătorul poartă discuții total libere cu anumiți membrii ai populației vizate pe o singură problemă.”(Iluț, Rotariu, 2006:87). Acest tip de interviu este probabil tehnica de intervievare cea mai utilizată. Acest tip de tehnică se situează undeva la mijloc între discuțiile standardizate și cu cele non-directive în măsura în care nu este nici complet standardizată, utilizând o listă de întrebări precise, nici pe deplin liber. Pentru realizarea unor discuții semi-directive, intervievatorul dispune de o serie de întrebări care îi servesc ca ghid și pe care nu le pune într-o ordine strictă, ci în funcție de fluxul conversațional și al reacțiilor interlocutorului său.

Ghidul de interviu trebuie să atingă două scopuri fundamentale:

Asigurarea că interviul se focalizează pe tematicile cercetării;

Facilitarea schimbului dintre cei doi protagoniști.

În general un ghid de interviu se compune din trei părți distincte pe care am încercat să le urmez și eu în întocmirea ghidului:

Partea introductivă prealabilă interviului;

Elementele de descriere a criterilor ce au stat la baza includerii sale în eșantion;

Lista întrebărilor interviului sau a tematicilor ce trebuie abordate. ( Moscovici, S., Buschini, F., 2007)

Cu privire la punctul numărul 3, un ghid de interviu este un ansamblu organizat de teme, subteme și indicatori expuși prin intermediul întrebărilor, care structurează activitatea de ascultare ( Neamțu, G. , 2003).

Din punct de vedere al relației dintre intervievator și intervievat pot exista două tipuri de abordare a intervivatorului, cea non-directivă în care se lasă o libertate totală intervievatului sau abordarea directivă în care cercetătorul cere intervivatului să răspundă la un singur aspect și oferă îndrumare constantă intervievatorului pentru ca acesta să ofere informațiile care îi sunt necesare. Am ales ca în cadrul interviului meu să îmbin cele două modalități de abordare și mai exact am lăsat pe interlocutor să îți exprime trăirile, opiniile și în cazul în care acesta se îndepărta prea mult de variabilele urmărite de către mine interveneam prin diferite tehnici. Printre tehnicile folosite pentru a direcționa discuția în spre aspectele care mă interesau pe mine am folosit: clarificarea, parafrazarea, consemnul, contrazicerea, relansarea, exemplificarea și reformularea întrebării pentru a fi pe înțelesul subiectului.

Un alt aspect pe care a trebuit să îl iau în considerare a fost gradul de dificultate al întrebărilor, deoarece nu doream ca subiecții intervievați să se simtă strânjeniți că nu înțeleg întrebările sau să îmi ofere răspunsuri la întrebări pe care nu le-au înțeles pe deplin. Având această preocupare de a accesibiliza dialogul din cadrul interviului am ales să întocmesc ghidul de interviu având în vedere nivelul lor educațional și urmărind folosirea unui limbaj comun, pe înțelesul acestora. Acest demers de face accesibil interviul a determinat și utilizarea din plin a cererilor de clarificare, a reformulărilor și exemplificărilor pentru a fi sigur faptul că intervievatul înțelege întrebarea trecută în ghidul de interviu.

Deși discuția a avut un caracter liber, complexitatea problemei a determinat numeroase ezitări, chiar de respingere în a oferi un răspuns la anumite întrebări, însă odată cu trecerea timpului și acceptarea mea, respondenții au fost mult mai dispuși să îmi ofere răspunsuri reale și concrete. Durata unui interviu a variat foarte mult deoarece la începutul deplasării mele în cadrul acelei comunități trebuia să ofer foarte multe detalii despre ceea ce întreprind eu în cadru comunității și exista un sentiment puternic de neîncredere față de motivațiile mele în desfășurarea acestei cercetări. Mulți dintre cei pe care am dorit să îi interveviez credeau la început ca sunt acolo pentru ale oferii ceva beneficii. Pentru a îmi indeplini numărul deinterviuri a fost necesară deplasarea mea în comunitatea de romi de 4 ori. Aceste deplasări au fost efectuate în luna iunie 2016. Cum spuneam, durata unuiinterviu a variat mult în fincție de încrederea pe care mi-o acordau interveviații și de nivelul de educație al acestora. Astfel pentru primul interviu în comunitatea de romi din orașul Simeria a fost nevoie de 3 ore pentru complectarea ghidului de interviu și de numeroase reformulări, explicitări legate denatura informațiilor dorite de mine și care este scopul folosirii acestor informații.

.Observația

În activitățile de zi cu zi, oameni observă ce se întâmplă în jurul lor și acționeză în urma a ceea ce au observat, iar cele mai multe observații pe care le facem sunt empirice.

Acest nivel al observației empirice nu este suficent sau eficient în procesul de asistenâă socială deoarece aceasta folosește date obiective și verificabile.

Observația își are originea în două tradiții din științele sociale, antropologia și sociologia. În cadrul științelor sociale, observația este definită ca act de urmărire și descriere sistematică a comportamentelor și evenimentelor ce au loc în mediul social.

Conform lui Henri Peretz (2002), observația directă curpinde trei componente inseparabile :

O formă de interacțiune socială cu mediul studiat;

Activități de observare;

Înregistrarea datelor observate, adică luarea de notițe.

În acest cadrul științific se disting două mari tipuri de observații :

Observația structurată;

Observația nestructurată sau calitativă.

Observația structurată presupune conform lui Petru Iluț (1997) ,,o grilă de categorii comportamentale dinainte stabilită, actul observațional constând în clasarea în respectivele categorii a materialului empiric vizat, (…) aceasta lucrează cu scheme de variabile, urmărind testarea acestora în condiții de viață reală și nu de laborator”. Datorită faptului că nu au mai existat cercetări anterioare pe problematica șomajului în cadrul cartierului de romi Bufa, localitatea Aiud, cere să ofere ipoteze de cercetare pentru viitoarele cercetări. Consider că este mai utilă folosirea observației de tip nestructurat. De asemenea consider că studierea din interior, caracteristică a observației participative de tip calitativ, în care se observă ,,comportamentul efectiv al oamenilor în context natural, prin surprinderea multitudinii de factori care condiționează acțiunile și interacțiunile umane ” (Marina, L., 2005, p. 35), este cea mai bună metodă de observare atunci când avem de investigat o subcultură care nu are aceleași valori ca și majoritatea.

Am considerat că observația nestructurată de tip calitativ este metoda cea mai adecvată pentru îndeplinirea obiectivelor cercetării, deoarece datorită caracterului exploratoriu al acestei cercetări și al puținei mele experiențe, formularea de ipoteze pe cunoștiințe inexacte despre acest grup social al romilor ar fi un demers care ar defăima autenticitatea informațiilor obținute.

Observația, ca și tehnică de investigare este des întâlnită alături de interviu, deoarece aceasta poate să înregistreze și comportamentul efectiv al persoanei investigate și nu doar declarațiile acestora. De asemenea observația mai are meritul de a surprinde comportamentul persoanei investigate în cadrul ei natural, oferind explicații și înțelesuri acțiunilor și faptelor indivizilor, obiectivul final al observației fiind acela de a găsi o semnificație sociologică datelor culese.

Din punct de vedere al gradului de implicare în viața comunității, am decis să am un rol de observator activ, prin care am înregistrat date în condiții naturale și am interacționat cu subiecții studiați prin intermediul interviului.

Pe parcursul interviului, am încercat să observ detalii legate de starea persoanei intervievate, aspecte ce țin de limbajul non-verbal și para-verbal, dar și observarea mediului fizic și a influenței comunității.

Observația am realizat-o în timpul vizitelor mele (5 la număr) în comunitatea Bufa. Modelul fișelor de observație pe baza cărora s-a realizat aceasta au fost preluate de la Merriam, 1998 care include în ghidul de observație și un diagnostic descriptiv (ce se întâmplă și cum se întâmplă?), dar și un diagnostic explicativ (de ce se întâmplă așa?).

În final trebuie să menționez faptul că, în mod constant am avut în vedere o caracterizare a lui Banister, Burman și Parker din 1995 (apud. Ludușan, M., 2003:73,74), care fac distincția dintre ce înseamnă o observație științifică și cea de tip comun:

Observația științifică este metodică, are la bază o concepție teoretică cu privire la fenomenul cercetat, clasificarea teoretică a fenomenelor sociale și clasificarea analitică;

Observația științifică este integrală, formează un ansamblu care nu se poate întelege decât în totalitatea sa;

Pentru a fi completă observația trebuie să fie sistematică;

Pentru a fi sistematică, observația trebuie să fie analitică- înainte de a purcede la observație, trebuie să facem o analiză a fenomenului;

Valoarea observației este direct proporțională cu valoarea teoriei care stă la baza analizei;

Observația știintifică este repetată și apoi verificată;

Este consemnată în scris;

Este controlată și controlabilă- în sensul că unul și același comportament sau fenomen social, observat de mai mulți observatori, trebuie să fie descris într-un mod cât mai apropiat

3.3.Analiza și interpretarea datelor

Bibliografie

Voicu, M., (2007) Nevoi și resurse în comunitățile de romi, București, Editura Fundația Soros România, pp. 7-10;

Tigani intre ignorare si ingrijorare' ( E. Zamfir, C.Zamfir coord., 1993 )

Silver, H., 1994, ‘Social Exclusion and Social Solidarity: Three Paradigms’, International Labour Review, Volume 133, Numbers 5-6, pp. 531-578

Saith, R. and Harriss-White, B., 2007 (eds.), ‘Defining Poverty in the Developing World’, Palgrave, pp. 75-90.

Sen, A., 2000, ‘Social Exclusion: Concept, Application, and Scrutiny', Asian Development Bank; Sen, A., 1993 Inequality Reexamined, Oxford University Press

Chelcea, S. (2001). Tehnici de cercetare sociologică. Suport de curs SNSPA, București, pp. 121, 122;

Iluț, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului, Iași, Editura Polirom, pp. 77-81;

Marina, L. (2005). Investigația socialului, Deva, Editura Emia, pp 35-38;

Peretz, H. (2002). Metodele în sociologie. Observația, Iași, Institutul European, p.69;

http://paemfortis.ro/excluziunea-sociala/ accesat în iunie 2016;

http://posdru.afiprofamilia.ro/docs/Materiale%20curs/program%20educational%201/MODUL%202%20EXCLUZIUNE%20SI%20INCLUZIUNE%20SOCIALA.pdf accesat în iunie 2016;

ANEXE

Anexa I

GHID DE INTERVIU

Bună ziua, numele meu este Lazea Andreea și sunt studentă la Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Sunt interesată de problema excluziunii sociale și de aceea aș aprecia daca dvs. mi-ați răspunde la câteva întrebări.

Tema 1 : Satisfacția subiectului față de condițiile de trai.

Cât de mulțumit sunteți de condițiile de locuire?

Cum apreciați starea dvs. generală de sănătate?

Cum sunt relațiile dvs. cu familia? Dar cu comunitatea?

Care sunt așteptările dvs. față de comunitate și autoritatea locală?

Tema 2: Percepția față de locul în societate și de locul de muncă?

Care considerți că sunt principalele piedici în ocuparea unui loc de muncă pentru o persoană de etnie romă?

Care sunt principalele activități lucrative pe care le practicați?

Cunoașteți sau ați observat prezența unor diferențieri legate de etnie în cazul dvs. sau a altora ? Dacă da, de ce considerați că se fac aceste diferențieri?

Ați întâmpinat probleme în găsirea unui loc de muncă?

Ce ar trebui sa facă organele publice locale pentru a ajuta oamenii din cartierul dvs. să fie integrați în comunitate?

Anexa II

FIȘA DE OBSERVAȚIE

Cadru:

Care este mediul fizic?

Care este contextul social?

Ce fel de comportamente favorizează sau influențează negativ acest cadru?

Participanți:

Cine este prezent la locul acțiunii, câți oameni și rolurile lor?

Ce îi reunește pe acești oameni?

Activități și interacțiuni:

Ce se întâmplă?

Există o succesiune clară de activități?

Cum interacționează oamenii în cadrul activității și în afara acesteia?

Ce conexiuni sau interdependențe există între oameni și activități?

Frecvența și durata:

Când a început această situație?

Cât durează?

Este un tip de situație care se repetă sau este unică?

Dacă se repetă, cât de des se întâmplă acest lucru?

Dintre situațiile diferite cât de tipică este cea pe care o observăm?

Factorii subtili (o serie de factori mai puțini evidenți, dar probabil la fel de importanți pentru observație):

Activitățile informale și neplanificate.

Aspecte ce țin de limbajul paraverbal (tonalitate, intonație, accentuări, claritate).

Comunicarea nonverbală, care cuprinde și îmbrăcămintea, dispunerea în spațiul fizic, etc.