Exceptia de Nelegalitate

U N I V E R S I T A T E A " V A L A H I A " D I N T Â R G O V I Ș T E

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:

lect. univ. dr. Mihai GRIGORE

ABSOLVENT:

Maria Irina ( BOBEICĂ) VESELIU

2016

U N I V E R S I T A T E A " V A L A H I A " D I N T Â R G O V I Ș T E

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

EXCEPȚIA DE NELEGALITATE

COORDONATOR:

lect. univ. dr. Mihai GRIGORE

ABSOLVENT :

Maria Irina ( BOBEICĂ) VESELIU

2016

CUPRINS

CAPITOLUL I- Considerații generale privind termenul de excepție de nelegalitate….6

Secțiunea I – Scurt istoric privind termenul de excepție de nelegalitate……………..6

Secțiunea a-II-a – Excepția de nelegalitate și excepția de neconstituționalitate……..12

Secțiunea a-III-a – Legalitatea și nelegalitatea actelor administrative…………………..14

CAPITOLUL II – Interpretarea și aplicarea dispoziților art. 4 alin (1) din Legea nr.554/2004, Excepția de Nelegalitate………………………………………………………………….17

Secțiunea I – Condițiile necesare invocării excepției de nelegalitate……………………17

§ 1. Obiectul excepției de nelegalitate…………………………………………….18

§ 2. Excepții de nelegalitate admisibile………………………………………….23

§ 3. Excepții de nelegalitate inadmisibile……………………………………….25

Secțiunea a II-a- Soluționarea excepției de nelegalitate……………………………………27

§ 1. Instanța competentă soluționării excepției de nelegalitate………….30

§ 2. Controlul de legalitate……………………………………………………………33

§ 3. Contestația în anulare…………………………………………………………….36

Secțiunea a III-a – Efectele produse după soluția dată de excepția de nelegalitate.38

§ 1. Acțiunea directă judiciară………………………………………………….39

§ 2. Exemple de acte administrative contestate pe calea excepției de nelegalitate…………………………………………………………………………….42

CAPITOLUL III- Excepția de nelegaitate în dreptul european…………………………….45

Secțiunea I – Acțiunea în anulare în dreptul European……………………………..46

§1. Rolul excepției de nelegalitate în dreptul european……………….47

§2. Acțiunile statelor membre împotriva tratatului……………………50

§3. Jurisdicția exclusivă a Curții Uniunii Europene în temeiul art. 277 al Tratatului pentru funcționarea Curții Europene……………………….52

CONCLUZII FINALE………………………………………………………………55

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….58

LISTA ABREVIERI

1. art. – articol;

2. alin. – alineat;

3. C. C. – Curtea Constituțională;

4. C. proc. civ. – Codul de procedură civilă;

5. dec. – decizia;

6. Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție;

7. lit. – litera;

8. M. Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I;

9. O. G. – Ordonanță de Guvern;

10. O.U.G. – Ordonanță de urgență a Guvernului;

11. R.R.D. – „Revista română de drept”;

12. S.C.A. – Secția de contencios administrativ;

13. sent. – sentința;

14. s. n. – sublinierea noastră;

15. Trib. jud. – Tribunalul județe

16. C.G.M.B- Consiliul General al Municipiului Bucuresti

17. E.C.R –European Court Reports

18. T.F.E.U –Treaty on the functioning of the European Union

INTRODUCERE

Tema pe care am ales-o îsi propune să prezinte aspecte teoretice, considerații și explicații privind excepția de nelegalitate, ce reprezintă fie un incident procesual, fie un mijloc de apărare, fie una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc, asupra actelor administrative. Tema are la bază în majoritatea lucrării, Legea nr.554/2004 a Contenciosului Administrativ, iar în acest sens mi-am propus să evidențiez aspecte privind excepția de nelegalitate, modul de aplicare, condițiile și efectele acesteia în dreptul românesc. Scopul lucrării constă în realizarea unui studiu amplu ce îsi propune să scoată în evidență elemente de doctrină, de legislație, dar și practică judiciară.

Metodele folosite în atingerea obiectivelor pe care mi le-am propus au fost diverse. Am folosit și combinat mai multe metode de cercetare specifice domeniului juridic. În primul rând, etapa de început a cercetării a constat în alegerea temei de cercetare, raportându-mă în principal la bibliografia care o presupunea tema propusă și acceptate de coordonatorul științific. Apoi, împreună cu acesta am selectat acele titluri care au ajutat să distingem punerea problemei în doctrină și legislație. Am constatat pe măsură ce aprofundam doctrina, atât română, dar și străină că, există moduri diferite de abordare a excepției în ceea ce priveste legislația romană dar și legislația străină.

Licența este structurată în trei părți care tratează problematica sugerată de titlul licenței. În această lucrare, tema aleasă este dezbătută pe parcursul a 3 capitole. Caracteristica celor trei părți ale licenței este una care reflectă nivelul la care am ajuns în cunoașterea temei, precum și analiza temei din perspective dreptului European în ceea ce priveste excepția de nelegalitate..

În primul capitol, avem în vedere analiza istorică și considerații generale privind excepția de nelegalitate, acest capitol propunându-și să trateze excepția de nelegalitate din punct de vedere teoretic, dar și practic. Totodată s-a realizat o analiză a conceptului de “excepție de nelegalitate” dar și o comparație cu “excepția de neconstituționalitate”, fiind analizate corelațiile dintre acestea.

Am constatat, în urma studierii doctrinei de specialitate, faptul că deși “excepție de nelegalitate” cât și “excepția de neconstituționalitate” sunt două categorii distincte au însă multe trăsături comune, iar amândouă au pornit de la același fond având în final o legătură strânsă între ele. Excepția de nelegalitate în România este considerată ca și un mod procedural, prin care instanța competentă, informată de către persoana interesată, parte a unui proces în desfășurare, solicită să se constate ilegalitatea unui act, fără acțiunea în anulare a actului administrativ.

Lucrarea s-a aplecat de asemenea și asupra verificării legalității actelor. Pentru verificarea legalității actelor, instanțele judecătorești au considerat că pot fi competente, pentru această acțiune folosind metoda indirectă a ridicării excepției cu privire la unele texte legislative sau în urma aplicării principiilor generale de drept.

În capitolul al doilea licența este tratată exclusiv excepția de nelegalitate ,cu referire la obiectul acesteia, admisibilitatea si inadmisibilitatea, soluționarea excepției de nelegalitate, instanța competentă, soluționarea excepției si efectele produse în urma admiterii acesteia.

Soluția instanței de concencios administrativ este supusa recursului ce se declara în 48 de ore de la pronunțare și comunicare și se judecă în trei zile de la înregistrare cu citarea părților prin publicitate. În cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Această nouă viziune asupra excepției de nelegalitate nu a întârziat să provoace reacții critice din partea unor autori care consideră că dezavantajele noii reglementări sunt mai pronunțate față de aspectele pozitive ce s-au avut în vedere de către legiuitor

Formularea folosită de lege pentru cicumscrierea obiectului excepției de nelegalitate, aceea de act administrativ unilateral, a avut ca scop demarcarea actelor administrative unilaterale, care sunt acte de autoritate, de contractele administrative care sunt acte juridice bilaterale, asimilate de lege cu actele administrative, în general, iar nu cu actele administrative unilateral.

Am analizat excepția de nelegalitate din aceste puncte de vedere dar și am raportat evoluția sa de-a lungul timpului. Tema și-a propus să facă o analiză a excepției de nelegalitate dupa anul 2005, dar am considerat utilă și analiza istorică anterioară anului 2005. Am apreciat pe deplin considerentele teoretice aparținând unor reputați autori de drept care au formulat anumite definiții ale excepției de nelegalitate și au fundamentat părerile lor privind acest subiect.

În cadrul capitolului al III-lea lucrarea se bazează pe analiză excepției de nelegalitate in dreptul European, punăndu-se accent îndeosebi pe aspecte ce țin de aplicarea și rolul excepției de nelegalitatate în dreptul European , acesta fiind reprezentată ca și o procedură ce nu poate fi adusă ca și acțiune independentă dar poate fi invoca într-un context de proceduri aduse sub forma unor dispoziții din tratate. În final partea interesată trebuie să securizeze dreptul sau capacitate unei acțiuni de a fi aduse în fața instanței .

În alte proceduri se observă termenele care au rol de a provoca și observa măsurile ce au iesit din vigoare sau au expirat. În dreptul european , excepția de nelegalitate trebuie să nu fie invocată acolo unde s-a mai facut o sesizare înaintea altei instanțe sau o altă acțiune este deschisă deja la aceași instanță , în astfel de cazuri se consideră ca este lis pendens, adică o referire la jurisdicție sau control unde instanța asteaptă decizia.

Un alt subiect al capitolului al III-lea îl reperezintă Acțiunile statele membre, împotriva tratatului, curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare ce țin de interpretarea legislației acolo unde țările membre UE sunt obligate să respecte legislația și să se asigure de buna funcționare a acesteia, respectarea legislației, aici vorbim despre acțiuni intentate în fața unui guvren național ce nu și-a îndeplinit cerințele prevăzute de legislația europeană, aceste acțiuni sunt înaintate de catre Comisia Europeană sau de altă țară membră UE, anularea unor acte legislative ale UE , acțiuni în anulare , atunci când un stat membru consideră că un act emis de către UE încalca drepturile sau tratatele Unuiunii acsta poate cere anularea actului, garantarea unei acțiunii a UE , Parlamentul și Comisia au obligația de a lua anumite decizii în anumite situații, sancționarea instituților UE, acțiuni în despăgubire adică orice persoană care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituților UE poate intenta o acțiune împotriva lor prin intermediul Curtții.

În acest capitol sunt tratate doar subiecte ce țin de aplicativitatea excepției de nelegalitate în dreptul european dar sunt date și exemple de cazuri celebre din Europa care au avut la bază arătarea utilității excepției de nelegalitate dar și formarea acesteia

Potrivit dreptului european ,e xcepția de nelegalitate, constituie un echilibru foarte bun între principiul legal al certitudinii care sugerează curgerea timpului limită și o directă provocare a actelor trebuie să devină definitivă în ceea ce priveste efectele sale și principiul legalității care inidcă avocații care susțin împotiva legii să nu fie imuni împotriva contestației.

Un stat membru poate fi acuzat de încălcarea unei norme de drept comunitar , se poate invoca excepția de nelegalitate ca si motiv de regula ce a fost încălcată și fiind considerată ilegală. Când vorbim despre revizuirea judiciară a actelor de stat embru se va vedea că instanța va respinde motivul în acțiunile cumpărate împotriva statelor membre pentru neîndeplinirea obligaților de motivul ilgal ce nu a putut fi invocat

Prezentarea lucrării este o aborradere a termenului de excepție de nelegalitate ce este surprins în mai multe ipostaze și are în vedere tratarea particulara a soluționării unui act cu caracter normativ.

În final am realizat o sinteză a concluziilor in care am arătat utilitatea excepției de nelegelitate dar am și formulat propriile păreri în ceea ce priveste excepția de nelegalitate . Indiferent din care unghi am privi excepția de nelegalitate fie din doctrina sau din perspectiva teoriei generale a dreptului unde lucrurile sunt bine dezvoltate arătând necesitatea acesteia .

Excepția de nelegalitate poate fi invocată în orice moment în timpul unui proces, iar ca excepția de nelegalitate să fie admisbilă trebuie să îndeplinească anumite condiții, o primă condiție o reprezintă existența unui litigiu. Legea nu face comparație între natura sau faza procesului de aceea putem spune ca excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând.

În cadrul Concluziilor lucrării ,mi-am propus să ajungem la un anumit rezultat ce constă în întelegerea temei alese. Pentru valorificării lucrării pe care am realizat-o , am încercat ca în această ultimă parte a lucrării, sa contribuim cu reflecții personale concrete pe care le-am considerat necesare în domeniu. Prin acesta lucrare de licență am propus să ajungem la o înțelegere mai deplină a excepției de nelegalitate din România, dar am adus și elmente ce duc la contextul noului cadru legislativ al Uniunii Europene privind excepția. În vederea creării lucrării, au fost studiate diverse surse bibliografice, care au fost constituite din cărți și material de specialitate ale mai multor autori români și străini, dar și din legislație română, europeană în materie, de jurisprudență și alte informații.

CAPITOLUL I

Considerații generale privind termenul de excepție de nelegalitate

Secțiunea I

Scurt istoric privind termenul de excepție de nelegalitate

Prin “excepția de nelegalitate”, înțelegem acea parte a unui conflict menită să invoce neregularitatea unui act administrativ. În timp ce putem vorbi despre acțiunea în anulare a unui act administrativ ca fiind intermediul principal prin care instanța de contencios administrativ urmărește să elimine efectele juridice ale actului administrativ, excepția de nelegalitate reprezintă o metodă de apărare tradițională, ea fiind însuși o configurație de verificare indirectă a actelor administrative.

Excepția de nelegalitate în România este considerată ca și un mod procedural, prin care instanța competentă, informată de către persoana interesată, parte a unui proces în desfășurare, solicită să se constate ilegalitatea unui act, fără acțiunea în anulare a actului administrativ. Noțiunea de “excepție” in conceptul de “excepție de nelegalitate” se regăsește în art.248 al Codului de procedură civilă, republicat. În Codul Civil român republicat, prin excepția proceduralâ se înțelege cumulul de circuite și modalități de apărare ca și parte a unui proces ce poate fi invocat, în conformitate cu rolul activ.

În doctrina contemporană, “excepția de nelegalitate” este acea metodă prin care este invocată în fața instanței în timpul unui proces ilegalitatea actului, dar în același timp reprezintă metoda de control mijlocită a actelor administrative. În contenciosul administrativ, excepția de nelegalitate este caracterizată ca și o metodă procedurală prin care părțile sau partea interesată într-un proces va solicita constatarea nelegalității unui act.

Existența contenciosului administrativ nu înseamnă și nu poate să însemne un drept absolut și fără limite de control judecătoresc asupra actelor administrative. Problema înlăturării unor categorii de acte administrative de control judecătoresc și de legalitate ce a apărut în România la începutul secolului trecut fiind consacrată prin Constituția din 1923 care prevedea că puterea judecătorească nu are competență de a judeca actele de guvernământ și actele de comandament cu caracter militar prin Legea Contenciosului administrativ din 1925 care dezvoltă prevederile constituționale.

Excepția de nelegalitate a mai fost definită ca și o instituție juridică, atunci când vorbim despre o neînțelegere de natură civilă sau penală, prezumat pentru rezolvarea unei instanțe judecătorești, în apărare privind ilegalitatea unui act pe care se înființează acțiunea iar dacă avem acceptarea ei, instanța judecătorească va soluționa conflictul fără a lua în considerare actul ilicit.

Tudor Drăganu a definit excepția de nelegalitate ca fiind: “un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces pus în curgere, pentru alte temeiuri decât nelegalitatea actului de drept administrativ, una dintre părți, amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței”. Dacă alegem să vorbim despre natura juridică a excepției de nelegalitate, putem spune că este o metodă de apărare tradițională, dar și o metodă prin care putem verifica ilegalitatea unui act administrativ.

În doctrină, întâlnim mai multe accepțiuni ale excepției de nelegalitate. Profesorul Constantin G. Rarincescu (1893-1945) a considerat că: “excepțiunea de ilegalitate constituie un mijloc de apărare, pe care particularul poate să o invoce, fie în cazul în care este urmărit de Administrațiune și dat în judecată penală pe baza vreunui regulament cu caracter represiv, fie când se găsește în proces cu Administrațiunea și aceasta se întemeiează pe un act administrativ a cărui aplicațiune cere a se face în cauză și a cărei legalitate o contestă particularul”

Profesorul Antonie Iorgovan opiniază ca:”excepția de nelegalitate poate fi ridicată numai cu privire la actele care pot forma și obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ. Cu alte cuvinte, cele două fine de neprimire prevăzute de art. 126 alin.6 teza I din Constituție, actele administrative emise în raporturile cu Parlamentul și actele administrative de comandament cu caracter militar reprezintă fine de neprimire și pentru excepția de nelegalitate, fiind în prezența unor dispoziții exprese a Constituției”

O însușire a excepției de nelegalitate, ca și metodă de apărare, este aceea că excepția de nelegalitate poate fi invocată de orice parte implicată. Printre metodele de apărare sunt recunoscute și folosite și excepții, ele fiind o posibilitate si pot fi invocate, iar una dintre ele este excepția de nelegalitate. În România instanțele au apreciat că pot fi competente pentru soluționarea excepțiilor de nelegalitate, însă ca acest lucru să fie posibil, instanțele trebuie să aibă în vedere respectarea unor reguli și termene procesuale de ordine publică, mai ales cele care au ca și scop principal competența materială a instanțelor. Mai putem menționa despre excepția de nelegalitate că poate fi invocată din oficiu sau la cererea persoanei interesate, excepția poate fi invocată de asemenea în orice fel de litigii: civile, penale, de muncă.

“Instanța verifică legalitatea excepției prin intermediul cauzelor de inadmisibilitate, în cazul excepției de nelegalitate, aceasta putând fi ridicată numai pentru acte administrative de care depinde soluționarea litigiului pe fond. Cauzele de inadmisibilitate au un caracter imperativ și sunt de ordine publică, de aceea, nici părțile într-un proces privind soluționarea unei excepții de neconstituționalitate respectiv nelegalitate, nici instanța sau Curtea Constituțională – respectiv instanța de contencios administrativ, nu ar putea trece peste o cauză de inadmisibilitate”

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a fost prima care a legalizat excepția de nelegalitate, preluată și modificată prin Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale-republicată, deși înainte nu era în mod expres reglementată, a fost totuși acceptată ca și mijloc de apărare tradițional, ce ar fi putut fi prezentată în fața oricărei instanțe competente, de către părțile interesate.

Conform Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu privire la nelegalitate art.4, (1) stipulează că: ”Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza”.

Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedură de urgență, în ședința publică cu citarea părților.

Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare și se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părților prin publicitate.

În cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Conform art.35 din Legea privind reorganizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție apărută in 1912, excepția de nelegalitate era o metodă de apărare favorabilă pentru partea împotriva căreia actul administrativ cu caracter oneros era opus. Mai întâlnim de asemenea în Legea nr.554/2004 art. 14, care prevede că în procedura de soluționare a excepției de nelegalitatea nu este acceptată o cerere de suspendare a actului administrativ. La baza acestei soluții constă circumstanța în fața cărei instanțe este invocată excepția de nelegalitate, urmând ca circumstanța instanței să oblige autoritatea să retragă actul respectiv.

Reglementarea normativă a excepției de nelegalitate este în strânsă legatură cu legislația, în ceea ce priveste legea administrativă și este deghizată de puțina administrare care arată un punct de vedere al procedurii legale în scopul acțiunii restrictive al contenciosului administrativ și al procedurii Civile. Un scurt istoric de-a lungul timpului privind excepția de nelegalitate, indică că excepția de nelegalitate a fost reglementată prima oara în Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ și nu in legea 1/1997 a judecății curții de creanțe cu privire la drepturile ce au fost prejudiciate prin acte administrative.

După aplicarea Legii nr. 1/1967 și, mai ales, după intrarea în vigoare a Legii nr. 29/1990 cănd persoanele ale căror drepturi recunoscute prin lege de autoritate au legătură strânsă cu actele administrative ce pot fi prejudiciate acestea pot face apel la instanța competentă pentru abrogarea autorității actului administrativ dar și remedierea cauzei deoarece excepția de nelegalitate poate fi depusă prin declarație de apărare de către pârât sau printr-un răspuns dat de declarația de apăarare prezentată de reclamant.

În ziua de azi, excepția de nelegalitate are un caracter diferit fața de cel original, respectiv: “legalitatea unui act administrativ individual indiferent de data emiterii acestuia poate fi investigat în orice moment al procesului pe termen lung în mod excepțional din oficiu sau la cererea părții interesate.” Daca în trecut stabilirea soluționării a excepției de nelegalitate se dădea în favoarea secției de Contencios Administrativ deoarece se susținea că acesta era un element principal de noutate.

În ceea ce privește Legea nr.554/2004 într-o primă etapă a existenței sale, conținea previziuni ale excepției de nelegalitate al cărui obiect este un act administrativ normativ dar și un act administrativ individual. Într-o a doua etapă, prin modificările aduse la legea nr.262 din 2 august 2007, obiectul excepției de nelegalitate limitează doar actele administrative individuale, conceptul legislativ se găsește în antiteză cu scopul urmărit în jurisprudență.

Secțiunea a-II-a

Excepția de nelegalitate și excepția de neconstituționalitate

“Excepția de neconstituționalitate” reprezintă modalitatea de apărare a unei părți vătămate care invocă neconstituționalitatea unei legi, ordonanțe în fața instanței competente, la fel ca și excepția de nelegalitate putând fi invocată din voința persoanei interesate sau din oficiu. Excepția de neconstituționalitate este folosită pentru a aduce la cunoștință Curții Constituționale despre eventualele greșeli, nepotriviri a unor legi sau dispoziții. Pentru invocarea unei astfel de excepții este necesară respectarea unor reguli procedurale care sunt specifice tipului de proces. În practica constituțională, s-a manifestat tendința de a accepta posibilitatea ca excepțiile de neconstituționalitate să fie ridicate și în fața altor organe cu activitate jurisdicțională, cum ar fi autoritățile administrative cu atribuții jurisdicționale.

Făcând comparație între cele două excepții, astfel observăm că:

Excepția de nelegalitate ca și excepția de neconstituționalitate se caracterizează prin faptul că amândouă indică etape care se petrec atunci când are loc un proces în fața instanței. Cele două au un caracter concret, fiind reprezentate de o excepție de fond, iar în momentul sesizării au ca efect suspendarea de drept a judecării procesului.În ceea ce priveste extcepția de nelegalitate și excepția de neconstituționalitate pentru două nu se aplică procedura preliminării.

Ca și deosebiri, un criteriu important este admisibilitatea lor, astfel că în timp ce excepția de nelegalitate este admisibilă dacă actul administrativ individual existent poate fi considerat ca și nelegal și automat soluția de care aparține poate fi considerată ca și litigiu, în timp ce excepția de neconstituționalitate ca să fie admisibilă este necesară o lege ori un act intrat în vigoare deja, iar dispoziția să nu fi fost deja sesizată ca si neconstituțională. În timp ce excepția de nelegalitate are ca scop contestarea unui act administrativ, excepția de neconstituționalitate contestă legitimitatea unei legi. Deși amândouă reprezintă o excepție de ordine publică iar excepția de nelegalitate poate fi invocată în orice moment al procesului de către persoana interesată sau din oficiu, excepția de neconstituționalitate poate fi invocată de către procuror cu condiția ca acesta să fie parte din proces. Instanța sesizată în excepția de nelegalitate este instanța de contencios iar în excepția de neconstituționalitate este Curtea Constituțională.

Excepția de nelegalitate și excepția de neconstituționalitate produc efecte pentru cele două instanțe, respectiv instanța de contencios și Curtea Constituțională. Deși efectele produse de excepția de nelegalitate în instanța de contencios sunt mai mici, acestea nu sunt de neglijat și sunt următoarele:

după ce se constată că actul este nelegal, acestea încetează a mai exista

se creează un precedent judiciar, părțile litigiului.

sunt opuse doar în ceea ce privește deciziile Curții Constituționale, efectele produse sunt obligatorii în viitor și opozabile erga omnes . Va înceta suspendarea litigiului, urmând a fi judecat ținând cont doar de decizia pe care Curtea o va lua. Ca să se consolideze prezumția neconstituționalității se va lua în considerare decizia de respingere.

Secțiunea a-III-a

Legalitatea și nelegalitatea actelor administrative

Controlul legalității actelor administrative se face prin două modalități:

pe calea directă, a acțiunii în anulare.

pe calea indirectă, a excepției de nelegalitate.

Acțiunea în anulare constă în solicitarea constatării nulității unui act, conform dispozițiilor art. 2529 din Codul Civil, republicat.

Prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act juridic începe să curgă:

în caz de violență, din ziua când acesta a încetat.

în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit.

în caz de eroare ori in celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptățit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îl încuviințeze să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de îndeplinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.

În cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terță persoană, prescripția începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terțul a cunoscut existența cauzei de nulitate.

Prin dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, s-a prevăzut că: “Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.”

În Legea nr.29/1990 găsim prima reglementare în materie de contencios administrativ privind drepturile unei persoane fie ea fizică, fie juridică căreia i s-a refuzat soluționarea unui drept recunoscut de lege pentru anularea actului. Deși reglementată mai târziu în Legea 554/2004, excepția de nelegalitate este invocată de persoana care consideră că actul este ilegal, obligând instanța nu doar să rezolve cauza dar să și verifice legalitatea actului administrativ. Trebuie reținut că excepția de nelegalitate poate fi invocată doar atunci când vorbim despre actele administrative individuale. Tot în acest conținut trebuie menționat că actele administrative cu caracter militar și actele care privesc raporturile cu Parlamentul nu fac parte din obiectul excepției de nelegalitate.

Pentru verificarea legalității actelor administrative este necesară forma scrisă a acestora. Această formă este cerută pentru verificarea legalității, iar în cazul apariției unui litigiu se poate verifica forma actului și conținutul său.

Se mai apreciază că sfera controlului jurisdicțional indirect al legalității actelor administrative, așa cum este delimitată de art.4 alin.(1) al Legii nr.554/2004, a fost redusă excesiv, doar la actele administrative unilaterale pe care una din părți își sprijină apărarea și de care depinde soluționarea în fond a cauzei, pe când doctrina anterioară avea în vedere atât actele administrative individuale, cât și actele administrative normative și operațiunile materiale tehnice. Pentru verificarea legalității actelor, instanțele judecătorești au considerat că pot fi competente pentru această acțiune folosind metoda indirectă a excepției cu privire la unele texte legislative sau în urma aplicării principiilor generale de drept.

Exsistența contenciosului administrativ nu înseamnă și nu poate însemna un drept absolut fara limite de controlul judecătoresc asupra actelor administrative

Toate actele administrative necesită un control de legalitate dar și un control de oportunitate, această atribuție revenind autorităților de stat.

Controlul judecătoresc al actelor administrative are următoarele caracteristici:

se exercită numai asupra actelor administrative și a faptelor asimilate acestora, în care organul apare numai ca subiect de drept special, investit cu atribuții de realizare a puterii de stat și nu ca persoană juridică de drept privat;

se desfășoară asupra tuturor autorităților administrative centrale, teritoriale și locale;

vizează verificarea legalității actelor și faptelor administrative, nefiind un control de oportunitate. Problemele de oportunitate apar cu totul excepțional în activitatea instanțelor, când devine un aspect al legalității prin intermediul unei dispoziții legale exprese sau implicite;

nu are un caracter exclusiv.

CAPITOLUL II

Interpretarea și aplicarea dispoziților art. 4 alin (1) din Legea nr.554/2004, Excepția de Nelegalitate

Secțiunea I

Condițiile necesare invocării excepției de nelegalitate

În primă instanța se parcurge o etapa scrisă care constă în deliberare și dezbatere, dar și în pronunțarea hotărârii. În procesul civil aceste etape au atribuții diferite în ceea ce privesc etapa invocării excepției procesuale. Invocarea se face de către părti, fiecare avănd un rol bine definit, pârâtul prin întâmpinare, iar prin cererea neconvențională vine reclamantul. Cele doua sunt aduse în etapa dezbaterii, aceasta fiind supusă prinicipiilor căre o guvernează. După dezbatere, în etapa deliberării, pronunțarea deciziei ramâne la intima convingere a judecătorilor.

În literatura de specialitate, sub imperiul Legii nr.1/1967 și a Legii nr. 29/1990 (în prezent abrogate), au fost enunțate și analizate condițiile introducerii acțiunii împotriva actelor administrative ilegale și care, se regăsesc, în parte, dar cu unele schimbări, și în cazul noii reglementări, și anume :

1. Condiția ca actul atacat în justițe să fie un act administrativ – prin respectivul act să se vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim;

2. Actul să provină de la o autoritate administrativă;

3.Anterior introducerii acțiunii în justiție să se fi împlinit procedura administrativă prealabilă;

4. Acțiunea să fie introdusă în termen;

5. Precum și două condiții negative constând în faptul că actul atacat în justiție să nu fie exceptat de la controlul judiciar, declanșarea acestei forme de verificare nu trebuie să se prevadă expres cazuri privind aplicabilitatea normelor de contencios administrativ în activitatea instanțelor de judecată.

Există o regulă potrivit căreia excepția de nelegalitate nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, ea poate fi invocată chiar dacă anterior a fost cercetată în cadrul unui proces, lucrul acesta reiese atunci când instanța nu este sesizată prin capete de cerere ale acțiunii principale ca apărare a părții sau din oficiu.

Părțile, prin aplicarea principiului disponibilitații trebuie să judece obiectul litigiului așa cum i-a fost prezentat de către părți. Instanța trebuie să cunoască faptele să le clasifice si să își dea seama unde se încadrează fapta. Instanța va lua o decizie pe baza aspectelor prezentate, dar aici se află si excepțiile ce pot fi aduse în discuție de câtre părți, dar cu condiția ca acestea să fie aduse ca și mijloace de apărare. Totuși doctrina este de acord cã dacã instanța nu a atras atenția pãrții interesate cã aceasta este în drept sã invoce o excepție relativã, și partea interesatã nu a invocat-o nu s-ar putea obține desființarea hotârârii pe motiv cã s-ar fi încãlcat principiul rolului activ al judecãtorului

În excepția procesuală, pârâtul este cel interesat să folosească invocarea acestor excepții, deoarece se află într-o poziție pasivă și trebuie să își apere pretențiile facute de reclamant în cererea de chemare în judecată. În prima zi de înfãțișare, iar dacã la acest termen procedural reclamantul solicitã un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, pârâtul ar putea rãspunde printr-o întâmpinare, arãtând, printre altele și excepțiile procesuale ce se impun fațã de cererea modificatã, desigur dupã ce aceasta din urmã i-a fost comunicatã.

Pe calea excepției de nelegalitate, ilegalitatea actelor ce sunt supuse controlului pe calea acțiunii directe, regăsim si ilegalitatea actelor normative, în urma cărora se întemeiază. O regulă ce permite invocarea actelor și faptelor este ca acestea să întrunească aceleași condiții care le sunt necesare și în cazul acțiunii directe. În baza contenciosului administrativ, actele exceptate de la controlul judecătoresc pe cale directă nu pot fi invocate. Pe calea excepției de ilegalitate, se poate ajunge prin calea indirecta pentru rezolvarea dispoziților prohibitive categorice. Art.57 C. Proc. Civ. prevede că poziția procesuală de intervenient prinicipal o are cel chemat în judecată și este indicat ca și titular al dreptului potrivit art. 64 C.civ. Trebuie menționată situația în care titularul ia locul pârâtului, iar cererea de intervenție este realizată în prima zi de înfățișare, terțul nu mai poate aduce în discuție sau invoca acele excepții ce au ca obiect încălcarea procedurilor ce s-au comis înaintea prezentării sale în proces deoarce, chiar daca terțul poate lua locul pârâtului cu acordul reclamantului, acesta nu poate să execute alte acte procedurale în afară de cele care au fost înmânate pârâtului.

Chematul în garanție, poate sã invoce excepții relative în legãturã cu neregularitãți comise dupã intrarea sa în proces, la prima zi de înfãțișare urmãtoare sãvârșirii abaterii procedurale și înainte de a se pune concluzii în fond. În cazul în care momentul chemãrii în garanție este anterior primei zile de înfãțișare, terțul poate sã invoce și excepții relative privitoare la încãlcãri procedurale anterioare acestui moment, prin întâmpinare.

Procurorul poate participa la aceste procese civile numai în condițiile art. 45 C.proc.civ. Desi prezența acestuia poate avea caracter facultativ sau obligatoriu el dobândeste calitatea de parte și poate formula cereri, aduce dovezi și chiar invoca excepții ce pot duce la stabilirea adevărului și poate aduce la cunostiință ce concluzii a tras el însuși cu privire la faptă și aplicarea legii. Procurorul are un rol activ și trebuie să fie activ pe toată durata procesului și să contribuie la aflarea adevărului în procesul civil.

În concluzie, putem spune că invocarea excepției se poate face doar în condițiile procedurale stipulate de către Legea nr. 554/2004, pentru acțiunile directe, pentru condițiile de procedură administrative prealabile și timpul de soluționare a acțiunii.

§ 1.Obiectul excepției de nelegalitate

Poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, regelementate de art.4 din Legea nr 554/2004, numai un act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr 554/2004 (decizia ÎCCJ nr. 2203 din 14 aprilie 2009, Decizia ÎCCJ nr. 5756 din 11 decembrie 2009).

Calitatea actului administrativ trebuie să prezinte anumite aspecte, astfel că, el trebuie să fie eliberat de către autoritate adiministrativă, iar aceasta trebuie să prezinte atribuțiile necesare rezolvării unui conflict de o asemenea natură.Un astfel de conflict se rezolvă cu prezentarea părților, iar părțile pot aduce pentru consilierea sau reprezentarea lor un avocat. Actul prin care o persoana fizică sau juridică se consideră victimă a unei fapte injuste pentru a forma obiectul acțiunii în contenciosul administrativ trebuie sa fie un act administrativ de autoritate, iar legea să nu aibă în vedere alta cale de atatc.

Privind Legea nr. 262/2007, a arătat că poate aduce în discuție doar actele administrative, indiferent de data la care au fost emise. Obiectul exceptiei de neleglitate a urmărit să delimiteze actele administrative unilaterale, deoarece acestea sunt acte de autoritate, dar și acte juridice bilaterale și sunt însușite cu actele administrative în general dar nu și cu cele unilaterale. Excepția de nelegalitate prezintă un obiect restrâns în comparație cu acțiunea directă care are în vedere actele administrative, dar nu exclusiv unilateral ca și excepția de nelegalitate.

Legea prezintă obiectul excepției de nelegalitate, avănd legătură cu actele administrative cu caracter normativ, dar și cu actele administrative cu caracter individual. Odată cu modificările aduse Legii 262/2007 art.4 alin(1), putem spune ca obiectul excepției de nelegalitate sunt doar actele administrative cu caracter individual.

“Interpretarea sistematică, logică și istorico-teleologică a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că excepția de nelegalitate este admisibilă atât pentru actele administrative unilaterale cu caracter individual, cât și pentru cele cu caracter normativ, principiul coerenței legislative impunând ca mecanismul procesul al excepției de nelegalitate să nu fie aplicat restrictiv. Ținând seama de argumentul de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult acesta trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal și abstract. În această privință nu poate fi ignorată, de altfel, practica judiciară constantă a instanței supreme, care s-a pronunțat în mod repetat în sensul admisibilității excepției de nelegalitate a actului administrativ-normativ, atât anterior, cât și ulterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr.262/2007. Interpretând legea națională într-un sens care să concorde cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte reține că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-și orienteze conduita în acord cu imperativele legii. De aceea, atunci când textul unei legi este confuz ori susceptibil de mai multe înțelesuri, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată printr-o jurisprudență uniformă, care să asigure celor implicați în procedurile judiciare posibilitatea de a-și regla conduita într-o asemenea manieră, încât drepturile și interesele legitime să nu fie atinse în substanța lor".

Un refuz nejustificat și nesoluționarea într-un termen al unei cereri prin regelmentarea excepției de nelegalitate nu se pot supune controlului instanțelor de contencios administrativ. ÎCCJ a pronunțat o decizie în acest sens, astfel că: "În ceea ce privește obiectul de reglementare al art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sintagma „act administrativ unilateral”, utilizată în alineatul 1 al textului menționat cu referire la obiectul excepției de nelegalitate, se impune a fi interpretată prin raportare la definițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) al aceleiași legi, în care se face distincție între actul administrativ unilateral [art. 2 alin. (1) lit. c)] și actul administrativ-jurisdicțional [art. 2 alin. (1) lit. d)]”.

Obiectul excepției de nelegalitate poate fi alcătuit și din acte administrative unilaterale dar nu și din acțiunile administrative care nu pot produce efecte juridice și nu pot fi verificate separat pe cale directă sau pe cale indirectă de instanța de contencios administrativ.

Ca și concluzii finale privind obiectul excepției de nelegalitate reținem următoarele:

1. Actul administrativ cu caracter normativ poate forma obiectul excepției de nelegalitate daca este abrogat în momentul invocării excepției de nelegalitate. Produce efecte doar în perioada în care a fost în vigoare la data emiterii sau adoptării, iar excepția actului discutat nu apare lipsită de obiect.

2.Actul administrativ cu caracter normativ produce efecte doar in perioada în care a fost în vigoare la data emiterii sau adoptării, iar excepția actului discutat nu apare lipsită de obiect.

3.Legea nr 554/2004 în art. 18 alin.(2) prezintă condiții de verificare a legalitații. Actul administrativ nu poate da naștere, modifica sau să stingă drepturi și obligații, drept urmare nu poate face obiectul excepției de nelegalitate.

§ 2. Excepții de nelegalitate admisibile

Ca o excepție de nelegalitate să fie soluționată, instanța o poate admite sau respinge, în funcție de dispozițiile legale ale actului administrativ.

Este admisibila excepția de nelegitate invocată cu privire la acte administrative cu caracter normativ emis anterior intrării în vigoare a Legii Contenciosului Administrativ, 554/2004 .

Ex: Potrivit Ordinului ministrului justiției nr. 670/C/2008 din 10 martie 2008, potrivit dispozițiilor O.U.G nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, modificată și completată, ale Legii nr. 495/2006, ale art. 30 alin. (2) din O.G nr. 10/2008 și ale H.G nr. 83/2005 ce are în vedere organizarea și funcționarea Ministrului Justiției, modificată si completată, a fost fixat salariul pentru consiliul de afaceri europene din Ministrul Justiției, iar raporturile au fost stabilite pe baza contractului individual de muncă.

Actul administrativ este un ordin al minstrului justiției în sensul dispozițiilor art.2 alin. (1) lit. c) din Legea nr 554/2004, deoarece este un act de autoritate și potrivit calitaților legale îi revine un regim de putere public, acesta producând efecte juridice fața de subiectele de drept care se circumscriu ipotezei juridice a dispoziților sale.

Ordinul Ministrului Justiției nr 670/2008 din 10 martie 2008, se poate contesta pe cale excepției de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate poate fi invocată în orice moment în timpul unui proces, iar ca excepția de nelegalitate să fie admisbilă trebuie să îndeplinească anumite condiții, o primă condiție o reprezintă existența unui litigiu. Legea nu face comparație între natura sau faza procesului de aceea putem spune ca excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând.

"Exceptia de nelegalitate poate fi invocata oricand, indiferent de data emiterii actului, chiar daca actul respectiv nu mai este in vigoare. Faptul că anterior abrogării sale, actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, impune ca cercetarea legalității acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, așadar inclusiv după abrogarea lui.”

Condiția exercitării acțiunii directe este prezentă și în cazul excepției de nelegalitate, de aceea obiectul excepției de nelegalitate este un act administrativ, unilateral, dar în vederea excepției de nelegalitate aceasta nu este la fel de permisivă având un caracter mai restrictiv. Actele administrative normative și contractele administrative pot fi atacate prin acțiune directa, dar partea care invocă excepția de nelegalitate trebuie sa prezinte o competență procesuală activă. Excepția de nelegalitate nu este limitată de termene, iar asta înseamnă ca actul nelegal poate fi atacat oricând prin excepție.

În doctrină identificăm următoarele condiții de admisibilitate :

1.Existența litigiului;

2.Cauza aflată pe rolul instanței judecătorești;

3.Existența legăturii între fondul prilejului și excepția de nelegalitate;

4. Instanța de judecată, din oficiul ridică excepția de nelegalitate și rolul aflat în cauză de oricare din părțile interesate.

Tot din doctrină aflăm că: "excepția de nelegalitate va fi analizată de instanța în față căreia se invocă, ulterior oricăror excepții porcesuale invocate. Astfel, dacă se admite vreuna din excepțiile procesuale care fac de prisos cercetarea fondului, excepția de nelegalitate nu va mai fi cercetată, urmând regimul juridic al apărărilor de fond."

Decizia emisă de Comișia Naționala a valorilor Mobiliare în art. 9 alin (1) din Statutul C.N.V.M aprobat de O.U.G nr25/2005. Comisia pune bazele unor instituții și organisme și le dizolvă, primește sau retrage acuzații ori anulează sau confirmă acte ale agenților săi dar și instruiește și delegă puteri ori le retrage, aprobă și regulamente ale instituților , aprobă și respinge proiecte de ofertă publică – este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr 554/2004 și poate fi contestat cu ajutorul excepției de nelegalitate.

În Legea 262/2007 , care arată citarea organului emitent, dacă un text nu există, nu este obligatoriu. Creatorul legii, după anul 2007 alin. (2), avea în vedere obligativitatea citării organului emitent, iar modificările au avut ca și bază art. 85 din Codul de procedură civilă. Art. 4 nu face o referire la acest aspect, dar art. 153 alin.(1) din Noul Cod de Procedură Civilă recepționeză cuprinsul art. 85 unde ne arată ca organul emitent trebuie citat, dar acesta repezintă un aspect care trebuie lăsat la latitudinea doctrinei și jurisprudenței pentru a se pronunța.

§ 2. Excepții de nelegalitate inadmisibile

Un prim exemplu al unei excepții de nelegalitate inadmisibilă este decretul de revocare a grațierei individuale a anumitor persoane. Conform art. 1 din Legea nr. 546 din 14 octombrie 2002 republicată, privind grațierea și procedura acordării grațierii, Dispoziții generale art.1 :”Grațierea este măsura de clemență ce constă în înlăturarea, în parte, a executării pedepsei aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în una mai usoară.”

Actul de grațiere este un act jurdic al dreptului public și nu poate intra în aceasi categorie cu actul administrativ, din cauză că pot intervene raporturi de o natură constituțională.

Legea nr.554/2004, în privința filozofiei sale este un incident de procedură și poate avea loc numai in timpul unui proces. Actul administrativ nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ si potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.554/2004 pot forma obiectul excepției de nelegalitate în contenciosul administrativ. Actele administrative care intră în prevederiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru modificarea sau desfințarea cărora se prevede prin lege organică și care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ si nu pot forma obiectul excepției de nelegalitate iar acesta intră în incidența tot art. 5 alin. (2) din Legea nr 554/2004 unde dispoziția emisă de primărie se propune acordarea despacubiri pentru anumite immobile preluate injust de către stat și care nu pot fi restituite în natură.

Hotărârea Consilului de administrație a regii autonome este inadmisibilă deoarece potrivit Consilului General , art.1 Se revoca membrii Consiliului de Administrație al regiei autonome de transport numiți prin Hotărarea C.G.M.B nr. 200/2014, pentru nerespectarea art. 13 din OUG nr, 109/2011.

Hotărârea nu este un act administrativ astfel nu este admisbil deoarece este un act juridc prin care persoana de conducere al unei regii autonome o are în vedere in cadrul raportului juridic contractual.

Secțiunea II-a

Soluționarea excepției de nelegalitate

Soluționarea excepției de nelegalitate are la bază respingerea și constatarea .O excepție de nelegalitate poate fi respinsă atunci când este nesustinută și se va soluționa pe baza actului administrativ contestat. Nelegalitatea actului este contestă atunci când în fața instanței s-a pus problema excepției acesta va soluționa cauza fară să țină seama a cui nelegalitate este constatată.

Obligativitatea citării emitentului actului de natură administrativă de către instanța de contecios administrativ este investită pentru soluționarea excepției de nelegalitate. Potrivit dispoziților art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, si suprapusă cu art. 85 și C. proc. civ. , instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate are obligația să se pronunțe asupra cauzei cu citare părților din litigiul de fond în cadrul căruia a fost invocată excepția .Dacă excepția si emitentul actului administrativ atacat prin intermediul excepției nu respectă cel puțin două dintre principiile fundamentale ale procesului civil cum ar fi Principiul contradictorialitații si cel al dreptului la apărare.

Contenciosul administrativ reprezintă si un control direct de legalitate a actelor administrative, forma de control indirect al actelor administrative este o caracteristică determinată a excepției de nelegalitate.Calea indirectă de soluționare a excepției sunt de competența instanțelor judecătoresti și acestea urmează în drept aplicarea princpiilor generale.

Instanța de contencios administrativ examinează în excvusivitate legalitatea actului administrativ referitor la care s-a ridicat inaintea instanței de fond, excepția de nelegalitate și a fost sesizată de instanța învestită cu judecata fondului litigios ea nefiind admisibilă pentru modificarea obiectului excepției de nelegalitate în cursul judecății în fața instanței de contencios administrativ.

Instanța competentă trebuie să verifice legalitatea actului administrativ iar acesta odată analizat poate sta în baza unei admiteri sau respingeri. Excepția de nelegalitate poate fi nefondată aici iarăși avem de-a face cu admiterea excepției de nelegalitate.

Efectele excepției de nelegalitate se vor produce mereu între părțile din litigiu atâta timp cât acesta este văzută ca si metodă de apărare dar admiterea excepției poate avea efecte indirecte imediate si pe termen lung, iar atunci când este constatată de catre instanță nelegalitatea actului aceasta va soluționa cauza și făra prezența actului de nelegalitate neconstatată. Trebuie să reținem ca odată cu soluționarea si admiterea excepției de nelegalitate se va crea un precedent judiciar și va fi invocat în alte dosare iar după conturarea practici si concretizarea admiterii excepției actul administrativ va intra în desuetitudine iar autoritatea emitentă va rectracta.

Înainte excepția de nelegalitate se soluționa prima oara de către instanțe de contencios de administrativ dar odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, urmând să fie judecat în prim plan în fața instanței în care a fost invocată iar odată cu acest principiu secțiile natură civilă, penala, administrativă vor putea judeca excepții de nelegalitate ale actelor înaintate împotiva lor.

Unii autori consideră că sunt în dezavantaje față de aceste noi reglementări deoarece leguitorul poate pronunța aspecte pozitive pe care acesta l-a avut în vedere. Unele din acele critici aduse noii reglementării sunt:

Considerarea competenței instanțelor judecătoresti pentru soluționarea excepției pe cale indirect iar legalitatea actelor si a textelor legislative vor apărea în urma aplicării principilor generale de drept.

Contenciosul administrative a fost și este un control direct de legalitate a actelor administrative si este exercitat de către instanțele competente

Putem concluziona cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate ca odată cu admiterea excepției de nelegalitate deși nu va avea ca urmare anularea actului administrativ ce este supus totodată controlului de legalitate dar va produce repercursiune asupra cuprinsului rapotului din litigiul de font fiindcă instanța nu va ține seama a cărui nelegalitate a fost constatat si il va judeca.

Actul administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 ,înlăturarea aplicării dispoziților art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. II alin.(2) teza finală din Legea nr. 262/2007 .Potrivit dispozițiilo art. 4 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 cu modificări și completările ulterioare si ale art. II alin. (2) teza finala din Legea nr. 262/2007 care permit cenzurare fără limită în timp , pe cale incidentală cu caracter emis anterior intrat în vigoare a Legii nr. 554/2004 , contravin principiilor contravenționale care asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului, întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil.Cartea Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice se va regăsi în totalitate în articole de Convenților constituind unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept C.E.D.O.

În aplicarea dispoziților art. 20 alin. (2) și ale art 148 alin. (2) din Constituție europeană a dreptului omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precum și la jurisprudență C.E.D.O și a Curții de Justiție de la Luxemburg, judecătoruk național are dreptul de a înlătura aplicarea dispoziților art. 4 alin (1) din Legea nr. 554/ 2004 așa cum a fost modificat prin Legea nr 262/ 2007 cu privire la actul administrativ unilateral intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 a cărui legalitate se constată pe calea excepției de nelegalitate.

§ 1.Instanța competentă soluționării excepției de nelegalitate

Prin competența putem înțelege capacitatea unei instanțe de a soluționa litigii, dar nu toate litigiile se soluționează de către instanțe.

Distingem competența in două categorii:

1.Materială

2.Teritorială

Competența materială prezintă un caracter absolut , valoarea obiectului litigiului se stabilește de către reclamant și sa arate în cererea de chemare în judecată obiectul cererii și valoarea lui iar în instant se va determina instanța competentă. Uneori competența este data de calitatea părților din proces, în alte cazuri este data de urgența rezolvării cererii.

Secțiile specializate

La instanțele mari, indiferent dacã sunt judecãtorii, tribunale sau curți de apel, în funcție de numãrul de cauze de o anumitã naturã, funcționeazã secții specializate (secția civilã, secția penalã, secția comercialã, secția de contencios administrativ, secția de litigii de muncã și asigurãri sociale). Secția civilã, de exemplu, judecã numai cauze civile. La instanțele mici, funcționeazã secții mixte în câte douã-trei materii, iar judecãtorii care le compun judecã într-una sau douã dintre respectivele materii. Completele specializate la toate instanțele, dacã numãrul de cauze de o anumitã naturã nu justificã înființarea de secții specializate, în una sau mai multe din urmãtoarele materii funcționeazã complete specializate: fond funciar, cauze cu minori, infracțiunile de corupție, cauze comerciale, contencios administrativ, litigii de muncã și asigurãri sociale. De obicei, un judecãtor specializat într-o materie judecã mai mulți ani numai acea materie, însã, funcție de situația ocupãrii posturilor, nimic nu împiedicã acel judecãtor ca, la un moment dat, sã fie nevoit sã judece în altã materie.

Regula generalã este cã cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului. Dacã pârâtul are domiciliul în strãinãtate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinþei sale dinț, iar dacã nu are nici reședinþa cunoscutã, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului. Cererea împotriva unei persoane juridice se face la instanþa sediului ei principal. Cererea îndreptatã împotriva mai multor pârâți poate fi fãcutã la instanța competentã pentru oricare dintre ei. În cazul unor litigii privind bunuri imobile, instanța competentã este numai instanța în jurisdicþia cãreia se aflã imobilul. Succesiunile sunt numai de competenþa instanþei în raza cãreia și-a avut ultimul domiciliu defunctul. Divorțul îl judecã numai instanþa de la ultimul domiciliu comun al soților.

Legea nr 554/2004 , litigiile de competența instanei de contencios administrativ pot porni o acțiune directă care să intereseze strict legalitatea actului administrativ dar poate avea ca și pornire excepția de nelegalitate a actului administrativ poate fi invocată și în fața instanței de drept comun.

Litigile ce au în considerare impozite, taxe vamale, contribuții și taxe dar și anumite datorii de ce depășesc anumite sume se soluționează în secțiile de contencios administrativ dar si ale curților de apel. Completul de judecată este format din 2 judecători , la secțiile de contencios administrativ se rezolvă recursul impotriva decizilor pronunțate de tribunalul administrativ și fiscal. Reclamantul poate să înainteze adresarea instanței de la domiciul sau sau domiciliul pârâtului dar daca acesta a optat pentru instanța de la domiciliu pârâtului nu poate invoca excepția de necompetența teritorială.

Conform Legii 92/1992 și art. 1 (9) din Legea 554/2004 este formată dintr-un judecaător iar în litigile de contencios administrativ este obligatorie participarea unui procuror. Judecata litigilor se face ținând seamă de de noi reglementării prevăzute de lege nr 554/2004, care îmbină perfect alte incidente si prevederi.

Codul de Procedură civilă cuprinde reglementări și derogări introduse de legea menționată.Aceste aserțiuni sunt susținute express de dispozițiile art.28 din Legea nr. 554/2004 care are în vedere următoarele : „Dispozițiile prezenței legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă iar în măsură în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice iar persoanele vătămate în drepturile sau interesele legitime dar și procedura reglementată de lege.

Instanța de contencios administrativ prima sesizată este cea care are competența pentru rezolvarea pe font a exceptiei de nelegalitate, aceasta ia la cunostiință prin închiere motivată pe toată durata judecării excepției de nelegalitate cauza prima care a fost adusă la cunostiință umând a fi suspendată. Suspendarea cauzei nu se indică în fața instanței în care s-a adus la cunostiință excepția de nelegalitate ci în fața instanței de contencios administrativ ce este competentă să soluționeze excepția de nelegalitate dar nu atunci când a fost învocată din motive penale.

Putem menționa aici și competența curții de apel, Competența curților de apel este limitată , potrivit legii nr.554/2004 acesta este limitată, acestea soluționând procese și cereri în materie de contencios administrativ.În art. 10 din Legea nr 554/2004 șecția de contencios administrativ judecă în primă instanță litigii de natură patrimonială si nepatrimonială ce au în vedere acte administrative eliberate și încheiate de autorități, totuși Curtea de apel nu are competnța de judecată în primă instanță în materie civiă . aceasta intervine doar apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal.

Curtea de apel devine o instanța de excepție atunci când vorbim despre soluționarea recursului, recursurile se soluționează doar în anumite condiții ce sunt prevăzute de lege cum ar fi hotărâri pronunțate de apel și cele de tribunal în primă instanță.

Conexarea intervine atunci cand avem două dosare ce u ca obiect excepția de nelegalitate a dispozițiilor unui act administrativ unilateral iar unul din el vizează anularea aceelorași dispoziții ale actului respectiv și nu sunt indeplinite condițiile prevăute de art 164 C.proc.civ deci nu putem vorbi despre conexarea pricinilor.

§ 2. Controlul de legalitate

Controlul de legalitate este un proces ce are la bază verificarea legalitatea actelor ce pot fi considerate admisibile ,în Noul Cod de Procedură Civila textul din art. 4 al Legii contenciosului a suferit modificări . În aceste modificări sunt menționate expres ca obiectul excepției de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ.

Legea Contenciosului adinistrativ nr. 554/2004 , indică faptul că actele administrative exceptate de controlul judecătoresc nu pot face obiectul excepției de nelegalitate

Verificarea legalității actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune cenuzararea acestuia prin raportarea la o situație de fap de natura a afecta leglitatea actului datorită incidenșei unor neregularității procedurale.

Controlul de legalitate implică de asemenea și conrolul de validitate a actului administrativ iar actul administrativ ca să fie legat trebuie să îndeplinească anumite condiții de validitate, acestea sunt patru la număr și sunt următoarele după cum urmează:

Să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale

Să fie emis în formă și cu respectarea procedurii prevăzute de lege

Să fie conform cu Constituția, lefiile și actele normative în vigoare

Să fie confom cu interesul public urmărit de lege,

Un act administrativ ilegal este cel subiectv, acel act care ataca drepturile subiective iar după recursul administrativ prealabil se recurge la un recurs administrativ, O situatie similară dar totuși opusă este accea în care instituția publică răsounde in favoarea petiționarului iar soluționarea se va face în recurs administrativ prealabil. totuși trebuie reținut că odată cu afisarea unui răspuns favorabil actul va fi revocat și prin urmare nu va oferi siguranță celui vizat.Deci doar un singur rasouns din partea autorităților care arată că cel care a făcut petiția are dreptate nu este suficient dacă nu vorbim în același timp și de revocarea actului. Dacă cel care a înaintat petiția cu bună credință aduce la constatare termenul actului administrativ nerevocat de către autoritatea publică dreptul șe stinge și trebuie revenit la manifestările de voință a utorităților publice.

Actul administrativ unilater daca este ilegal și va fi emis pe baza unui alt act cu caracter individual și normativ , va ridica excepția de nelegalitate fața de și va deveni admisibil pentru că avem parte de un efect direct al vătămării unui drept și poate fi atacat imediat în contestația în anulare .Actele administartive ilegale se desfințează daca anularea nu este posibilă și daca ea nu ia parte părților iar ignorarea lui va duce la imediata ridicare a excepției de nelegalitate.

Controlul de legalitate și cauze de inopozabilitate nu sunt un motiv de nelegalitate a actului administrativ, Inopozabilitatea actului administrativ reprezintă o sancțiune specifică ce constată de lipsirea de efecte juridice a actelor care nu sunt publicate în forma și în condițiile prevăzute de lege. Nelegalitate și inopozabilitate reprezintă instituții juridice șancționatoare aplicabile în materia dreptului administrativ , fundamental diferite ele intervenind în situații distincitive.

Nelegalitatea actului intervine în situația în care actul administrativ contravine dispozițiilor cu forța juridică superioară iar pentru executarea cărora a fost emis de inopozabilitate intervine nerespecatrea formelor de publicitate cerute de lege oentru o categorie de acte administrative . Un exemplu îl reprezintă legalitata ordinului de asigurări de sănătate nr 619/943 din 28 decembrie 2001 și nu este afectată de faptul că actul administrativ nu a fost publicat în Mointorul Oficial al României.

Instanța poate soluționa crerea de suspendare de urgență și de precădere cu chemarea părțilot în judecată , daca vorbim despre un caz major atunci cănd vornim despre funcționarea unui serviciu public actul de suspendare se va anula conform cererii întroduse în acest scop și poate fi introdus de Ministerul Public din oficiu sau în urma unei sesizări. Suspendarea se pronunță printr-o hotărâre si este executorie, acesta poate fi atacată în termen de cinci zile de la aducerea la cunostiință. Reclamantul poate solicita suspndarea executării actului administrativ si poate aduce ca motive cele prevăute de art.14 unde va aduce instanței la cunostiință ca dorește anularea totală sau parțială a actului.

Cererea de anulare poate fi fomulată odată cu acțiunea principală dar poate fi făcută și separat păna cănd se soluționează acțiunea , acțiunea de fond poate fi admisă , măsura suspendării se prelungeste păna la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea inițială a actului.

Din analiza art.1 al Legii nr.554/2004 riese că printr-un act administrativ, reclamantului i se vătamă un drept acceptat de lege sau un interes legitim. Teoretic trebuie realizată o ordonare valorică a drepturilor subiective în prim plan aflăndu-se pe cele fundamentale si reglementate de Constituție urmeaya imediat cele ce își au fundamentul în legile organice iar legile ordinare si ordonanțe potrivit forței juridice a actului ce este invocat ca și suport juridic normativ al dreptului subiectiv. O răsturnare de situații un paradox juridic este atunci când o instanță poate constata într-o speță un exemplu: respingerea unei acșiuni și se invocă hotărâri exclusive ale Guvernului iar atunci reținem că nu putem vorbi de un drept vătămat cănd hotărarea se află în mod vădit contrare Constituției. Practica instanțelor de contencios administrativ este fundamentală și trebuie considerat și conceptul de drept subiectiv iar în orice caz semnătura normelor constituțional ca și norme de drept pozitiv.

§ 3. Contestația în anulare

Potrivit art 320 din Codul de Procedura Civilă Contestația în anulare se judecă de urgență și cu precădere iar întampinarea sa este obligatorie , întampinarea se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată. Hotărarea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac la fel ca și hotărârea atacată.

Practica judicara din 1865 a reglementat contestația în anulare și odată cu acesta a sprijinit anumite dispoziții ale art 735. C.proc. civ. 1865. Contestația în anulare este o cale extraordinară , ea urmăreste anularea retractarea a unei hotârării și rejudecarea acesteia,

Contestația în anulare formulată în temeiul art. 317 ali. (1) din C. proc. civ. împotriva hotărârii prin care a fost înlaturată aplicarea dispozițiilor art4 alin(1) din Legea nr 554/2004 Înalta Curte de Casație si Justiție , secția de contencios administrative a înlaturat aplicarea dispozițiilor art 4 . alin. (1) si a adus la modificarea Legii nr. 262/2007cu privire al actul unilateral cu caracter emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 ce avea în vedere atestarea domeniului public al județului și a municipilor , oraselor și comunelor. Ca să ajungă la acest rezultat Înalta Curte a avut în vedere următoarele aspecte:

Judecătorul Național este primul al Convenției europene a drepturilor omului și are obligația de a “asigura efectul deplin al normelor Convenților asigurăndu-le o constanță față de orice altă prevedere contrară din legislația națională. Acesta ne mai fiind nevoit să astepte abrogarea de către leguitor.

Rolul judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar cum este definit de Cartea de Justiție de la Luxembourg trebuie să rețină ce este de competența instanței îndepărtând sau interpretând un act normativ național, dar și legea general privind dreptul administrative. Instanța națională poate să aplice principiile comunitarea ale securității juridice dar și a protecției de incredere legitimă pentru aprecierea comportamentului beneficiarului dar cu condiția ca interesul Comunitaților să fie luat în considerare.

Noul Cod de Procedură Civilă adună art 503 alin.(1) indică faptul că contsetația în anulare poate fi atacată iar hotărarile definitive pot fi și ele atcate pe cale de excepție ale aceluiași articol. Calea de atac are o posibilitate de utilizare împotriva hotărârilor ce fac obiectul contestației în anulare prin repoziționarea cai de atac denumit ca și apel în sistemul nostru procedural iar în număr important de materii ea devine ultima cale de atac de reformare.

Contestația în anulare are două forme și acele sunt contestația în anulare obișnuită și contestația în anulare specific.Se poate formula contestația în anulare obișnuită, pentru următoarele motive:

1.când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii

2.când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență

Pentru a fi admisibilă contestația în anulare de drept comun, trebuie îndeplinite două condiții: hotărărea trebuie să fie irevocabilă dacă a fost pronunțată în prima instanță îm anulare și nu a fost apelată și legea prevedea că pot fi atacate cu recurs și nu au fost recurate , hotărârile pronunțate ăn apel nerecurate hotărârea pronunțată în recurs. Iar cea de a doua sunt motivele contestației în anulare obișnuite sa nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului invocate aceste motive prin apel și deși au fost respinse și nu au fost invocate de această neregularitate procedurală

În doctrină Noul Cod de Procedură Civilă a făcut cunoscută o consecință ce indică un principiu de aplicare a ordonării și modul de exercitare a cailor de atac ,potrivit art. 459, alin. (1) Noul Cod de procedură civilă efectuarea căilor de atac este imposibilă atâta timp cât este deschisă calea de atac a apelului și contestația în anulare.

Secțiunea a-III-a

Efectele produse după soluția dată de excepția de nelegalitate

Efectele produse de o soluție dată în excepția de nelegalitate are în vedere doar părți din litigiu, actul administrativ de autoritate nu este influnețat și nu prezintă niciun efect. Singurul proces care are loc în actul administrativ de autoritate este că acesta este îndepărtat atunci cănd procesul este pe cale să fie soluționat și continuă să subziste dar să și producă eventuale efecte.

Atunci când instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate acesta este pronunțata în instanță sub formă de recurs si este soluționată fara a îl chema pe cel care a emis actul administrativ contestat.

Daca instanța de contencios administrativ învestită în fond cu soluționarea excepției de nelegalitate se pronunță fara citarea emitentului actului administrativ, hotărârea pronunțată este supusă casării pentru motivul prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar cauza va fi trimisă spre rejudecare în instanța de fond, în temeiul art. 20 alin. (3) cu referire la art. 304 din C. proc. civ. Ca excepția să fie soluționată odată cu citarea emitentului actului administrativ atât în fond cât și în recurs pentrz respectarea prinicipiului dublu grad de jurisdicție.

Procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate a fost luată ca și drept inspirație pentru soluționarea excepției de nelegalitate și a fost confirmată în legea nr 554/2004 dar doar din punct de vedere procedural , alte efecte cum ar fi cele ale hotărârilor judecătoresti au aspect material și nu pot fi luate în calcul.

Celeritatatea reprezintă potrivit Noului Cod de procedură civilă un element al întregului proces de elaborarea în ceea ce priveste excepția de nelegalitate și este un element greu de înteles deoarece acesta vizează extragerea actului administrativ. Din punct de vedere a Noului Cod de Procedură nu se invocă excepția în discuție dar nu este nici necesară din motiv că poate fi atacată în orice moment pe cale principală. Daca nu există fundamente solide si o motivare , celeritate are se suferit iar în acest caz vor fi atacte acte administrative pe cale principală iar reultatul va duce la suspendarea cauzei până cand se va realiza soluționarea celeilalte iar în acest mod va beneficia de magistrați pentru a obține cea mai bună soluție care poate fi pronunțată.

Sesizarea instantei care va avea în vedere soluționarea excepției de nelegalitate se va face printr-i închiere a instanței în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate iar dacă acesta nu se va ridica în contrariu , excepția de nelegalitate va fi permisă ca fiind inadmisibilă

În momentul invocării excepției avem nevoie de o motivarea a acesteia iar această motivare se face cu ajutorul textelor de lege , odată cu ridicarea excepției de nelegalitate în fața instanței căreia s-a ridicat. Dispozițiile directe se soluționează în fața instanței de contencios administrativ iar aici intervine art, 4 din Legea nr.554/2004 a contecniosului administratic dar și art. 28 din legea 47/1992 ce are în vedere organizarea dar și funcționarea Curții Constituționale.

§ 1. Acțiunea judiciară directă

Acțiunea judiciară directă are în comun procedura juridică în materia faptelor ilicite și procedura de verificare a actelor administrativă, amândouă proceduriile fiind aproape identice. Trebuie să menționam aici să nu se facă confuzia și cu acțiunea împotriva faptelor ilegale deoarece acestea nu au la bază acțiunea juridică în anulare din considerente ce țin de dizolvarea actelor și a măsurilor de voința ce duc la producerea unor efecte juridice iar acesta ducând în cele din urma la obligativitatea de a se lua măsuri de ordin administrativ.Acțiunea în obligare reclamantul trebuie să dovedească daca există un drept subiectiv recunoscut de lege sau de interes legitim dar si al vătămării produs de refuzul nejustificat si nerezolvat în termen.Tot aici trebuie facută și și dovada dreptului subiectiv existent sau a interesului legitim dar și a vătămării prouds de caracterul nejutsificat dat de un eventual refuz.

Odată acceptată excepția de nelegalitate produce anumite efecte:

1.)Excepția de nelegalitate este o acțiune în constatare iar acest fapt depinde de scopul urmărit din partea părții interesate, excepția de nelegalitate este o acțiune în constatare deoarece nu de la o condamnare ce are în vedere executarea unei prestații de către instanța judecătorească.

2.)Un alt efect este că odată pronunțată instanța de contencios administrativ , hotărârea judecătorească aceasta nu poate fi pusă în executare, iar titlul său nu este executoriu.

3.) Efectele juridice nu sunt produse de către actul administrativ unilateral iar părțile din dosarul aflat în instanță au aflat de rolul său jucat în fața căreia excepția de nelegalitate a fost ridicată.

4.) Nu se produc efecte juridice fața de instanța de care a fost ridicată excepția, deoarece judecătorul va avea grijă să soluționez cauza și va rezolva această cauză fără să ia în calcul actul a cărui nelegalitate este constatată.Nelegalitatea actului administrativ ce este contstata de catre judecător deoarece va produce efecte juridice față de terți .

Efectele hotărârilor de contencios administrativ nu intră în preocuparea Legii nr.554/2004 dar din punct de vedere al jurisprudenței merită analizat. Un exemplu este situația juridică a primăriilor sau a consiliilor locale și județene dar ca organe alese revocate si respectiv dizolvate în mod ilegal și a căror revocare a fost anulată la justiție si au fost ulterior integrate . Curtea de Casație a dat o decizie cu nr. 1077/1928 prin care se consideră că legală decizia de reintegrare a vechiului consiliu ce a obținut căstig de cauză în locul consiliului nou ales deoarece acest ultim consiliu ce era inexistent si ca atare decizia de reintegrare a vechiului consiliu nu se poate dizolva în mod legal sau ilegal de noul consiliu.

Avem și cazuri în care autoritatea de lucru judecat poate fi interpretată aa avănd un efect absolut, o regulă a autorității a lucrului judecat în materie de decizii judecătoresti o constituie o regulă generală și fundamentală acesta nu înseamnă că nu poate oferi excepții și se referă la cazurile de jurisdicție obiectivă .Există și cazuri în instanța de contencios administrativ este chemat să rezolve o decizie a unei chestiuni de drept obiectiv și face abstracție făcând drepturile și situațiile juridice subiective ale părților în starea de legalitate și daca această cu alte cuvinte există un adevăr legal dar nu este o operațiune materială și în caz afirmativ de a trage consecințele din această oportunitate.

Odată cu realizarea admiterii excepției de nelegalitate se produc efecte doar între părtiile litigante , admiterea excepției de nelegalitate este un mijloc de apărare a procesului în care a fost invocată.

Înalta Curtea de Casație și Justiție a hotărat că art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 are o tehincă juridică unde o parte din proces căreia i se opune un act administrativ pe care aceasta îl consideră nelegal poate cere ca o instanță de contencios să verifice legalitatea actului. Instanța constată că actul administrativ depinde de soluționarea litigiului de ond sesizează instanța de contencios administrativ și suspendă cauza și nu dispune în situația în care excepția de nelegalitate s-a ridicat chiar în fața instanței de contencios administrativ competentă să o soluționeze atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale. Înalta Curte admite că excepția de nelegalitate nu afectează validitatea actului ci actul declarat nelegal acesta devine inopozabil iar instanța de fond sesizată cu excepția de nelegalitate nu a procedat anularea hotărârii date de guvern ca fiind contestată, devenind o instanță învestită cu acțiune în anulare.

§ 2. Exemple de acte administrative contestate pe calea excepției de nelegalitate

Dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 se interpretează in sensul în care hotărârea judecătorească prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ produce efecte numai în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia, ulterior hotărârii de anulare sau și celor care, deși anterior emise, la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare erau contestate în cauze în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești. Pot fi contestate pe orice cale cunoscută de atatc , deciziile , hotărârile guvernului și orice alt document emis de către o autoritate public dacă prin aceste acte se constată încălcarea drepturilor publice sau drepturilor recunoscute legal al unei persoane, deasemenea pot fi contestate și cererile ce nu sunt soluționate în termen de 15 sau 30 de zile de la depunere. În acest termen de 15 zile se referă la cererile depuse în baza Legii nr. 982 iar termenul de 30 de zile se referă și la petiții.

Hotărâri ale Guvernului

Hotărarea guvernului nr. 251/1999 cu privire la autorizarea și organizarea jocurilor de noroc, excepție respinsă cu privire la dispozițiile art. 82. alin. (3) : „ Sumele aflate în joc sau rezultate din fapte ce constituie infracțiune sau contravenție se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.” Dispozițiile citate prevăd posibilitatea confiscării sumelor aflate în joc sau rezultate din fapte ce constituie contravenții sunt legale și nu adaugă dispozițiile de forța juridică superioară în temeiul și pentru executarea cărora a fost emisă H.G nr.251/1999, respectiv ale O.U.G nr. 69/1988 privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc.

Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor , drept comun în materia contravențiilor în perioada în care a fost adoptată H.G nr .2551/1999 prevede în cuprins art. 8 alin (1) că: „ sunt supuse confiscării dacă confiscarea este prevăzută expres în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției.

Odată cu stabilirea neleglaității actului de către instanța competentă să constate acest lucru , soluționarea problemei poate merege mai departe prin o cale de atac , aceasta fiind în cazul de fața excepția de nelegalitate unde instanța va trece la cerectarea motivelor de neegalitate și va pune în balanță doveziile aduse din partea părților și le va pune în discuție apoi se va pronunța pe fondul excepției.

Hotărarea guvernului nr. 1305/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Corpului Național al Polițistilor .Excepția respinsă în privința dispozițiilor art. 9 alin. (2) din regulament. Excepția admisă în privința dispozițiilor art.9 alin(3) din regulament. Dispozițiile art. 9 alin. (2) din regulament sunt legale nu încalcă dreptul la liberă asociere consacrată de dispozițiile constituționale și internaționale și nici nu intră în contradicție ci dispoziții constituționale si internațonale cu privire la drepturile politice și civile ale art 11 din Convenția europeană a drepturile omului precum și ale art. 40 alin. (1) din Constituție republicată. Totodată dispozițiile art. 9 alin. (1) din regulamnet privind Statutul polițistilor întrucât persoanele care aveau calitatea de polițist la data intrării în vigoare a Regulamentului au devenit „de drept” membri ai Corpului , deși potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/ 2002 , în accepțiunea legiuitorului pentru a deveni membru al Corpului, polițistul trebuie să înscrie în acestă organizație adică să adere prin exprimarea acordului de voință, cu consecință plății unei taxe potrivit Legii nr. 4037 din 2 octombrie 2009 .

În o formă primară a legii pbiectul excepției de nelegalitate aveau o ca și reprezentare actele administrative unilaterale cu caracter administrativ unliaterl dar si cele cu caracter individual. Odată cu modificările aduse prin legea nr. 262/2007 art.4 alin. (1) se menționa ca excepția de nelegalitate avea ca obiect doar actele administrative cu caracter unilateral.Dar alin.(2) menționa doar actele administrative unilaterale .I.C.C.J a considerat ca atacte pot fi și actele administrative cu caracter normativ tot pe calea de excepție de nelegalitate pe calea contenciosului administrativ.

CAPITOLUL III

Excepția de nelegalitate în dreptul european

Secțiunea I

Acțiunea în anulare în dreptul european

Legea din 1996 a fost introdusă pentru prima dată în Luxembourg , pentru a aduce posibilitatea , acțiunii în anulare a actelor administrative de reglementare cu caracter normativ. Consilul de Stat în evidența cărora s-au aflat mereu astfel de litigii au refuzat să admită astfel de acțiuni, deoarce acestea nu fost reglementate prin Constituție sau prin lege în fața Consiliului de Stat.

Acest recurs trebuie să fie instituit în termen de trei luni de la publicarea actului sau implicit de la publicarea notificării aduse la cunostiință în fața Curții Administrative de a se pronunța asupra primei și ultimei instanțe. O lege din 21 iunie 1999 a completat evoluția și introducerea dublei privind gradul de competență. Căile de atatc sunt realizate în instanța de Contencios Administrativ cu posibilitatea apelului la Tribunalului administrativ.

În cazul în care recursul împotriva actului administrativ este același cu regulamnetul , acșiunea de anularea împotriva actului individual merge mai departe.Anularea este absolută din ziua în care decizia a fost publicată în același mod se procedează și cu actul atacat.

Potrivit jurisprudenței stablite, controlul judiciar este deschis împotriva actelor administrative de regementare prin intrarea în vigoare a Legii din 1996 respectiv 1997 .Tot în acest timp este deschisă posibilitatea ridicării excepției de nelegalitate anterioară reglementării și acționează în mod excepțional, Instanța de administrativ păstrează în continuare posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a unui act.

§1. Rolul excepției de nelegalitate în dreptul european.

Excepția de nelegalitate în dreptul european reprezintă o procedură ce nu poate fi adusă ca și acțiune independentă și poate invoca într-un context de proceduri aduse sub forma unor dispoziții din tratate. În final partea trebuie să securizeze dreptul sau capacitate unei acțiuni de a fi aduse în fața instanței . În alte proceduri se observă termnele care au rol de a provoca și observa măsurile ce au iesit din vigoare sau au expirat.

Pentru a da un excemplu o parte ar putea dori să conteste o decizie pe motive ca o reglementare a fost ilegală. Va trebui să arate capacitatea și dreptul de a aduce o acțiune în fața instanței ( locus sandi) sub dispozițiile art. 263 TFEU ca sa conteste decizia si să observe că se oferă termene limită pentru a ridica în fața instanței excepția de nelegalitate iar acestea sunt de doua luni de la prima sesizare.

În dreptul european , excepția de nelegalitate trebuie să nu fie invocată acolo unde s-a mai facut o sesizare înaintea altei instanțe sau o altă acțiune este deschisă deja la aceași instanță , în astfel de cazuri se consideră ca este lis pendens, adică o referire la jurisdicție sau control unde instanța asteaptă decizia. Acest lucru se va întămpla doar dacă se îndeplinesc trei condiții : acțiunea trebuie să se desfăsoare între aceleași părți, trebuie să aibă în comun același obiect și trebuie să facă toate aceste lucruri pronind de la o bază de supunere. Acest caz este unul rar chiar dacă substanța disputei este similară, litigiul înaintea curții se uită la diferite versiune iar părțile vor folosi argumente diferite, iar partea care a avut un avantaj și o oportunitate să constate măsura și ulterior șă ridice excepția de nelegalitate, cel mai bun exemplu este sub art. 263 TFEU care arată un sir nelimitate de contestații asupra măsurilor judiciare luate.

Dacă ulterior s-ar ridica o excepție de nelegalitate acesta le va permite părților să se sustragă termenelor limită date de procedură și să genereze confuzie. În Spania Consiliul Curții a refuzat o contestație spaniola a deciziei comisiei din 1992 și a prelungit regimul de subvenții a industriei automobilelor.

La baza contestației spaniole a stat inițial regimul din 1990 unde decizia luată în 1993 a fost considerată ca și ilegală, curtea a considerat că Spania nu a contestat regimul din 1990 în acel moment și nu poate ulterior să ridice în fața instanței excepția de nelegalitate.Totuși principiile nu se aplică doar părților privilegiate ci oricărei părți ce a avut oportunitatea să aducă la cunostiință această problemă în fața Curții de Justiție.În TWD nr. 2 1986 Comisia de luare a decizilor privind subvenția a teritoriului german al Bavariei a avut în vedere o fabrică de producere a textilelor ce era ilegală dar nu a fost contestată. O nouă filială a fost autorizată de o a doua Comise de luare a deiczilor cu condiția ca prima filială să garanteze reclamantului drept de cauză privind pretențiile acestuia . Pârâtul a contestat Decizia din 1986 sub forma excepției de nelegalitate , suținănd că efectele economice au devenit aparente odată cu Decizia celei de a doua Comisie. Curtea Generală a considerat asta ca fiind inadmisibil , considerând că pârâtul putea schimba prima decizie folosind art. 263 TFEU .

Excepția de nelegalitate sub art. 241, constituie un echilibru foarte bun între principiul legal al certitudinii care sugerează curgerea timpului limită și o directă provocare a actelor trebuie să devină definitivă în ceea ce priveste efectele sale și principiul legalității care inidcă avocații care susțin împotiva legii să nu fie imuni împotriva contestației.

Conform dispozițiilor art. 24 EC au susțin că dacă neprezentarea în timp la perioada stabilită în al cincilea paragraf al art. 230, orice parte poate să înainteze cu procedurile date în regulament și adoptate de către Parlamentul Europeam și de Consiliu, sau reglementarea Consiliului al Comisiei ECB este pus în temă și invocă motivele specifice paragrafului al doilea al art. 230 ca să aducă la cunostiință Curții d Justiție incapabilitatea reglementării.

Finalul acțiunii în cadrul căreia s-au luat măsurile sindicale pot fi revizuite fac parte ca și răspundere contractuală. În astfel de circumstanțe solicitantul nu va solicita oar anularea măsurii ci va și cere daune de instituțiile europoene .Acest lucru fiind reglementat de art. 340 (2) TFUE.

Deși prevederile din tratat au fost menționate în Tratatul de la Roma in 1950 , legea privind răspunderea extracontractuală a instituților U.E a fost remodelată după conceptul: Braserie du Pėcheur (Principiul răspunderii statului membru pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului comunitar care îi sunt imputabile – Încălcări imputabile legiuitorului național – Condițiile răspunderii statului – Întinderea reparației), iar această hotărare va fi cea care a setat circumstanțele în care statele member ar putea fi răspunzătoare pentru pierderile individuale ce au apărut din incapacitatea lor de a se conforma cu legislația Uniunii Europene.

Constient de incoerențe care altfel ar putea apărea în instanță de judecată a declarat că aceleași criteria au fost stabilite în acest caz, delimitând mebrii de stat ce ar trebui să reglementeze raspunderi dar și răsounderea instituților U.E în conformitate cu art 320 alin. (2) pentru a fi sigur că sa dovedit aceste paralele formulate și motivate pe principii similare.

Primul caz Meroni al Curții de Justție guvernează excepția de nelegalitat ca și princpiu general de drept, deci prin urmare se aplică și în cazurile în care nu a fost în mod expres prevăzut .

Nici un argument se poate baza pe declaraia expresă a art. 36 privind efectul contrariu cu privire la aplicarea legii stabilite ca fiind exclusă în cazurile în care aceasta a fost declarată în mod expres. Instnța a decis în hotărârea sa ca în cazul nr. 8/55 că un argument în sens invers este admisibil atunci când nu apare nici o altă interpretare care este compatibilă cu standardele necesare furnizării iar contextul și motivul este același.

Orice altă decizie ar fi dificilă în cazul dacă nu chiar imposibilă pentru întreprinderile și asociațiile menționate în art 48. șă-și exercite dreptul de a introduce acțiunii, și i-ar obliga să controleze orice decizie generală asupra lor prin urmare ar putea fin considerat un abuz de putere care i-ar putea afecta.

O astfel de acțiune i-ar încuraja să fie obligați la plata unor sancțiuni pecuniare su penalitații cu titlu cominatoriu pentru care Tratatul prevede acest lucru să fie în măsură în virtutea art. 36 pentru a invoca nelegalitatea deciziei și recomandările care nu le-au observat.

Un an mai târziu , în Primul caz Snupat , Instana a considerat ca acesta fiind un domeniu mai vast de aplicabilitatea a excepției de nelegalitate iar conform cazurilor stabilite s-a confirmat din nou poziția în cel de al patrulea caz Simmenthal, însă de data aceasta cu respectarea excepției de nelegalitate în temeiul Tratatului EEC.

Doar statele membre și instituțile pot institui acșiuni în anulare împotriva reglementărilor , aceste acțiuni sunt rare dar în cazul în care într-o astfel de acțiuni valide subiacente reglementării prealabile este contestată excepția de nelegalitate poate fi utilizată împotriva reglementării prealabile. Instanța a confirmat grupul de caz al reglementării excepției în care Italia a invocat cu succes excepția de nelegalitate împotriva unui regulament prealabil într-un litigiu cu privire la un regulament ulterior.

În primul caz Snupat instanța a admis că excepția de nelegalitate poate fi invocată ca și o acțiune împotriva abținerii de a acționa. Snupat a solicitat și scutirea de la plata unei taxe de la fondul de egalizare a fierului vechi , când nu a primit nici un răspuns , aceasta a inițiat o acțiune împotriva eșecului să acționeze în conformitate cu art. 35 CECA .Posibilitatea primirii unei explicații a fost elucidată printr-o scrisoare , în general realizată de o autoritate înaltă, unde Supunea Snupat ca și susținător de decizii generale ce au fost considerate ilegale.

Conform scrierilor jurisprudenței si constatarea instanței vizavi de o întreprindere ce constată o decizie individuală ce are dreptul de a ridica problema excepției de nelegalitate împotriva deciziei generale p care se bazează părțile iar acestea sunt de acord cu faptul că scrisoarea de la CPFI din 12 mai 1958 și a decizei implicite de respingerea din 1 iunie 1958 pe baza principilor stabilite în scrisoarea menționată mai sus a aridicat un act de autoritate și astfel , într-adecăr este evident dacă apar întrebări ce pot forma ulterior decizii.

Cu toate că în temeiul Tratatului EEC un eșec de a acționa nu poate fi considerat ca și un drept . Deciziile implicite ar duce la un refuz și poate astepta aceași atitudine fața de instanța de judecată, iar motivul pentru carea aceasta ar considera acțiunea în anulare un eșec ar fi doar ca șă preșcrie aceeași metodă de regres.

§ 2. Acțiunile împotriva tratatului de către statele membre

Un stat membru poate fi acuzat de încălcarea unei norme de drept comunitar , se poate invoca excepția de nelegalitate ca si motiv de regula ce a fost încălcată și fiind considerată ilegală. Când vorbim despre revizuirea judiciară a actelor de stat embru se va vedea că instanța va respinde motivul în acțiunile cumpărate împotriva statelor membre pentru neîndeplinirea obligaților de motivul ilgal ce nu a putut fi invocat.

Art 230 și art. 232 prevede contestări pentru anumite acte ale insituțiilor comunitare, dar diferă prin faptul că permite doar acte ale instituțiilor ce urmează să fie contestate în mod direct. Aceasta nu este o formă separată de acțiune , cu privire la excepția de nelegalitate ce poate fi invocată decât în cadrul procedurilor care au fost deja inițiate pe alte motive.

Utilizarea art. 241 pentru a contesta măsurile comunitare în mod direct esre cel mai bine ilustrat prin aplicarea în procedurile din art. 230, așa cum s-au văzut persoane ce se confruntă cu dificultăți în aducerea în acțiune a art. 230 o acțiune împotriva reglementară proprietară naturală. O persoană poate contesta o decizie anume în conformitate cu dispozoțiile art. 230 pe motiv ca regulamentul origibal pe care se baza decizia inițială este ilegală și poate fi contestată iar decizia de punere în aplicare prin ridicarea excepției de nelegalitate se face în temeiul art. 241. Principalele proceduri se vor realiza tot în temeiul art. 241 în ceea ce priveste decizia atacată. Contestatrea regulamentului poate fi de asemenea facută în baza art. 241 dar și prin proceduriile ilustrate de art 230, chiar și în cazul în care contestația se face direct către regulament.

Art. 241 prevede că o excepție de nelegalitate poate fi ridicată în cadrul unei proceduri în care regulamentul adoptat în comun de Parlamentul European și de Consiliu sau un regulament al Consiliului Comisiei ECB este în discuție , acțiunea apare apare doar pentru a acoperi și reglementările să fie limitate în domeniul de aplicare.Totuși cazul Smminethal împotriva Comisiei din 1979 arată că acțiunea se referă deasemenea la actele instituțiilor care produc efecte similare reglementărilor dar care nu vor fi luate sub formă de regulamente ECJ.

Art. 241 trebuie să arate o vastă interpretare ca să:

Furnizeze acele persoane care sunt împiedicate de al doilea apragraf al art. 173 de la inițierea unei proceduri directe în ceea ce priveste actele generale cu beneficiul controlului jurisdicțional al cestora în momentul în care acestea sunt afectate de punerea în aplicare a deciziilor ce sunt luate direct și individual.

În cazul în care art. 241 este admis, regulamentul este aplicabil și nu poate sta ca bază pentru decizia luată , rezultând nulitatatea deciziei dar nu și a regulamentului.

§ 3. Jurisdicția exclusivă a Curții Uniunii Europene în temeiul art. 277 al Tratatului pentru funcționarea Curții Europene.

Curtea europneană are jurisdicție exclusivă asupra excepției de nelegalitate. Curtea naționașă nu are jurisdicție să soluționeze excpeția de nelegalitate ce a fost ridicată în temeiul articolului 277, TFEU .O posibilitate indirectă bazatp pe art. 267 TFEU pentru un solicitant care se bazează pe excepția de nelegalitate cu privire la proceduri internaționale atunci când contestația este implentată în actul european.

Cum curțiile naționale nu au jurisdicție să declare un acte european invalid ,si menționează ca au motive pentru care cred în invaliditatea actului , vor folosi proceduri preliminare ce sunt menționate în art. 267 TFEU si vor întreba ECJ să determine validitatea actului. Totuși posibilitatea aducerii în fașa ECj sunt stabilite de anumite condițți date în , Case C-188/92 TWD.

Dacă solicitantul are castig de cauză , actul general va fi denumit actul principal si va fi inaplicabil în cazul solicitantului . Măsura de implementare va fi anulată în respect pentru solicitant dar actul principal încă poate produce efecte din moment ce nu poate fi declarat invalid deoarce este iumun pptrivit dispozițiilor art. 263 TFEU odată cu trecerea timpului. În practocă instituția carea a preluat actul il va modifica sau il va redenumi în temieul art 266 alin (1)

Perioada de două luni pentru a contesta acte in urma dispozițiilor art. 263 nu este ceva definitiv. Articolul 277 permite oricărei părți pentru înaintare oricare ar fi motivul petru care pledează și pentru care alege să atace actele specificate în dispozițiile art 263. Astea fiind spuse ca o problemă de practică judiciară, regulile Uniunii Europeane pot fi atacate oricând prin excepția de nelegalitate.

În plus Curtea Europeană a extins aria de acoperire a excepției și în sfera directivelor și a alor acte ale instituțiilor europene. Parțile private pot, așadar șă astepte până când implementarea legii uniune devine o problemă de urgență pentru ei și tot odată nu pierd abilitatatea de a testa ilegalitatea legilor.Excepțile de ilegalitate se întâlnesc destul de des în EU ca și prejudici si litigii contractuale și se pot ridica înaintea curiilor naționale și a tribunalelor în fața cărora se înaintează astfel de litigii.

Excepțile de nelegalitate nu sunt admisibile daca pârâtul a ales să constate actul de interes în baza dispozițiilor art. 263 și totuși nu a avut timp suficient să acționeze. Sub această abordare este neclar daca membrele pot înainta excepție de nelegalitatea atata timp cât ele se supun dispoziților articolului 263.

Prezenta acțiune în temeiul art . 277, TFUE prevede dreptul de a invoca illgealitatea unui regulament al UE în circumstanțe diferite și pentru provocarea directă a art. 263 TFUE . În ciuda expirarării prevăzute în cincilea paragraf al art . 262 orice parte în cadrul unei proceduri în cazul în care un act de aplicabilitate generală adoptată de către o instituție, un organ , un oficiu sau o agenție a Uniunii ,poate prevala în funcție de motivele prevăzute la art 263 , al doilea paragraf pentru a invoca în fața Curții de Justiție uniunea Europeană inaplicabilitatea unui act.

În cazul în care, prin încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia sau Banca Centrală Europeană se abțin să hotărască, statele membre și celelalte instituții ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul articol se aplică, în aceleași condiții, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii care se abțin să hotărască. Această acțiune este admisibilă numai în cazul în care instituția, organul, oficiul sau agenția respectivă a fost solicitată în prealabil să acționeze. În cazul în care, la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări, instituția, organul, oficiul sau agenția nu și-a precizat poziția, acțiunea poate fi formulată într-un nou termen de două luni. Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condițiile stabilite la paragrafele precedente în legătură cu omisiunea unei instituții, organ, oficiu sau agenție a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz.

CONCLUZII

Odată cu finalizarea lucrării putem constată că excepția de nelegelitate are utilitatea sa, fiind necesara rezolvării problemelor ridicate odată cu invocarea acesteia. Excepția de nelegalitate a adus modificării Legi Contenciosului Administrativ nr. 554/2004 cu ajutorul Legii nr. 76/2012. Utilitatea Excepției de nelegalitate este aratată în ceea ce priveste actele normative ,ce pot fi contestate într-un anumit termen dar și care produc prejudicii în anumite drepturi odată cu expirarea termenului de contestare.

Excepția de nelegalitate reprezintă o metodă de apărarea ce are în vedere anumite procedure ce sunt reglementate de dispozițiile art.4 din Legea nr. 554/2004 .Timpul de chemare în judecată se poate fi diferit deoarece este necesară aplicarea corectă a normelor în timp, iar normele de competență trebuie să indice semnificația momentului în care litigiul a început în timpul căreia s-a ridicat excepția de nelegeliate și nu momentul în care acesta a fost invocată.

Putem spune că soluționarea excepției de nelegelitate are ca obiect rezolvarea acesteia în cazul unui litigiu ce a luat nastere înainte de intarearea în vifoare a noului Cod de Procedură Civilă iar acestă soluționare va avea în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.554/2004 . Tot aici se va ține cont și de nivelul autorității ce a emis actul dar și de obiectul excepției dar fară a se ține cont de art.4 din Legea nr. 554/2004.

Odată cu Legea nr. 76/2012, instanta investită va avea puterea de a soluționa cauza de fond cu ajutorul vechiului cod de procedura civilă. În doctrina contemporană excepția de nelegalitate reprezintă acea metodă care este invocată în fața instanței în timpul unui process dorindu-se să se constate ilegalitatea actului, dar în același timp reprezintă metoda de control mijlocită a actelor administrative. În contenciosul administrativ, excepția de nelegalitate este caracterizată ca și o metodă procedurală prin care părțile sau partea interesată într-un proces va solicita constatarea nelegalității unui act.

Excepția reprezintă acel process care este necesar pentru a investiga legalitatea unui act administrativ cu ajutorul instanței competente care se angajează pentru soluționarea acesteia. Odată cu acest proces este din nou indicată trebuința excepției sub forma celerității judecății, întrucât aceasta nu necesită întreruperea procesului și deschiderea unui alt process ce ține de natura contenciosului administrativ.

Odată cu rejudecarea cauzei, instanța trebuie să motiveze soluția care va fi folosită și odată cu asta va trebui să ia în considerare decizile și să țină cont de analiza dată de textul din art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/200. Termenul de ridicare a unei excepții de nelegalitate este relativ atunci când vorbim despre un act vizat sau adoptat odată cu intrarea în vigoare a Legii contenciosului Administrativ.

Putem menționa deasemenea acțiunea în anulare a unui act administrativ ca fiind intermediul principal prin care instanța de contencios administrativ urmărește să elimine efectele juridice ale actului administrativ, excepția de nelegalitate reprezintă o metodă de apărare tradițională, ea fiind însuși o configurație de verificare indirectă a actelor administrative

Legea prezintă obiectul excepției de nelegalitate, avănd legătură cu actele administrative cu caracter normativ, dar și cu actele administrative cu caracter individual. Odată cu modificările aduse Legii 262/2007 art.4 alin(1), putem spune ca obiectul excepției de nelegalitate sunt doar actele administrative cu caracter individual.

Excepția de nelegalitate poate fi invocată în orice moment în timpul unui proces, iar ca excepția de nelegalitate să fie admisbilă trebuie să îndeplinească anumite condiții, o primă condiție o reprezintă existența unui litigiu. Legea nu face comparație între natura sau faza procesului de aceea putem spune ca excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând.

În România utilitatea excepției de nelegalitate este abrogată datorită faptului ca instanța care rezolva soluția nu este cea în care este ridicată excepția de nelegelitate ci aceasta este rezolvată de către instanța de contencios administrativ care este competent.

Tema aleasă s-a dovedit a fi complexă dar interesantă întru-cât a pus problema ridicării excepției de nelegelaitate în mai multe domenii și modul de aplicare a acesteia atăt în România dar și în Uniunea Europeană. Pe parcursul lucrării am încercat șă aprofundez aspecte importante privind excepția , acestea fiind, obectul acesteia, soluționarea, dar și admisibilitatea și inadmisibilitatea acesteia.

Obiectivul principal al acestui lucrări a fost identificarea elementelor constitutive si adunarea informațiilor cu privire tema aleasă, excepția de nelegealitate. Acest obiectiv a fost îndeplinit datorită informaților adunate și enumerate într-un mod explicative și pe înteles pentru a putea identifica adevărata semnificație a excepției.

Așadar efectele excepției de nelegalitate sunt rezultate pure ale art. 4 din Legea contenciosului administrativ, deoarece excepția de nelegalitate este considerată ca și un mijloc de apărare efectele sale au loc doar între părțile litgiului, totuși excepția poate să aibă și efecte indirecte și imediate pe o perioadă mai lungă de timp.

În final deducem că excepția de nelegalitate este necesară și utilă , trebuie să reținem totuși un aspect important, acela fiind ca odată cu invocarea unei excepții de nelegalitate nu se naste un nou litigiu ce are are ca și fundament dispozițiile art. 192 din Noul Cod de Procedură Civilă ci aici vorbim doar despe soluționarea unui indicdent de procedură ce îsi va găsi rezolvare în instanța în fața căreia a fost ridicată excepția. Ca excepția să iși arate necesitatea și în cazul actelor individuale trebuiesc respectate principp ce țin de securitatea juridică adică o premisă a civilizaților și a cărei necessitate este profundă pentru menținerea ordinei.

BIBLIOGRAFIE

I.Tratate, monografii, cursuri universitare și alte cursuri de specialitate

ALBU, Emanuel, Dreptul Contenciosului Administrativ, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

BÎRSAN, Gabriela Victoria, GEORGESCU, Bogdan „Excepția de nelegalitate –Jurisprudența Secției de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție”, Ed.Hamangiu, Bucuresti, 2011.

CIOBANU, Viorel Mihai, BOROI, Gabriel „Dr. Proc. Civil. Curs Selectiv .Teste girla”, Ed. a-III-a, Ed. All Back, Bucuresti , 2005.

CIOBANU, Alexandru Sorin ,Noi orientări legislative si jurisprudențiale privind regimul excepției de nelegalitate a actelor administrative, Bucuresti , 2012.

CHALMERS, Damian, DAVIES, Gareth, MONTI, Giorgio, European Union Law Cases and materials second edition, Cambridge university press, 2010.

DRĂGANU, Tudor, Introducere în teoria și practica statului de drept, Editura Dacia, 1992.

EBBESON, Jonass, Access to justice in environmental matters in the EU. Kluwer law international, Netherlands,2002.

FOLSOM, Ralph, European Union Law, 4th (Concise Hornbook Series),ED. West Academy,2005.

FOSTER, Nigel, on EU-Law, fifth edition, Ed.online resurce center, 2015.

HORSPOOL, Margot ,HUMPHREYS, Matthew, European Union Law, Oxford University Press, New York, 2006.

IORGOVAN, Antonie, „Noua lege a Contenciosului Adiministrativ”- geneză, explicații și jurisprudență, Ediția a-II-a Editura Kullusys, Bucuresti. 2006.

IOAN , Alexandru, Tratat de administrație publică, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

IVANOFF, Ivan Vasile, Contenciosul Administrativ, Ed.Biblioteca,Targoviste, 2007.

LEȘ Ioan. „Codul de procedura civilă. Comentariu pe articole ,Ed. A-2-a.All Black, Bucuresti, 2005.

PETRESCU, Rodica Narcisa, Drept Adiministrativ, Ed.Accent, Cluj-Napoca, 2004.

POPA Vasile , PETRIȘOR Petru ,CRĂCIUNESCU, Cristina Miahela, Drept administrativ și contencios administrativ, Editura Helicon, 2005.

PUIE, Oliviu, Excepția de nelegalitate în contextul modificărilor aduse Legii Contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic.Bucuresti, 2008

PRISĂCARU, Valentin, Tratat de drept administrativ , partea generală ediția a- III-a revăzută și adăugită de autor, Editura LuminaLex, Bucuresti , 2002.

RARINCESCU, Constantin „Contenciosul administrativ român”, Ed. Universală Alcalay& Co, București, 1937.

SCHERMERS, Henry G. Judicial Protection in the european comunity, second edition ,Springer science business media , 1979.

SPINEI, Sebastian, Reglementarea căilor de atac în dreptul procesual civil, Ed.Universul Juridic, 2013.

STĂTESCU, Constantin, BÎRSAN Corneliu, Drept civil.Teoria generală a obligațiilor , Ed. All Beck, București, 2002.

SUCIU, Alexandru ,Excepțiile procesuale în Noul Cod de procedură civilă, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012.

TĂBÂRCĂ, Mihaela „Dr. Proc. Civil, vol I, Ed.Univ. Juridic, Bucuresti, 2005.

TRĂILESCU, Alin , TRAILESCU , Anton, ″Legea Contenciosului administrativ, partea a II-a″, Ed. C.H Beck, Bucuresti, 2014.

TABACU, Andreea, Contestatia in anulare si revizuirea, Ed. Universul Juridic, 2013.

UȚĂ, Lucia, Legislație privind contenciosul administrativ, Ed. Universul Juridc, Bucuresti. 2006.

VEDINAȘ ,Virginia, Drept Administrativ, Ediția a-V-a revăzută și actualizată,Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009.

VUCOMANOVICI, Iulia, Discuții cu privire la obiectul excepției de nelegalitate, Ed. Nemira, Bucuresti,2009.

II. Articole de specialitate si studii de specialitate

BUTĂ, Bogdan , ″Scurte Considerații privind excepția de nelegalitate în lumina Noului Cod de Procedură Civilă și a legii de punere în aplicare″ în Revista Iurisprudența.

Cour administrative, 12 décembre 1998, 10452 e.a Lamesch Cie.

Fédéchar Case (8/55), 29 Nov, 1956, (1954-56) ECR 300 : 2 Jur (1955-56) 324.

First Snupat Case (32 and 33/ 58) 17 July 1959 ECR.

GIURGIU, Liviu, ″Considerații privind excepția de nelegalitate a actelor administrative în reglementarea instituită prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004″,în “Curierul judiciar” nr.2/2005, p.50.

SANTAI, Ioan ,”Condițiile controlului judecătoresc direct asupra actelor administrative in temeiul Legii Contenciosului Administrativ” in „Dreptul” nr.6/1991. p. 14 si urm.

III. Acte normative

Legea nr. 29/1990, (publicată în M. Of. nr. 122/1990 ce reprezintă legea contenciosului administrative). si a fost abrogată ulterior de către Legea nr. 554/2004.

Loi du 21 juin 1999 portrant réglement de procédure devant les juridictions administratives et modifiant.

Legea nr. 546 din 14 octombrie 2002 , (publicat în M.Of. nr. 755/16 oct. 2002) privind grațierea și procedura acordării grațierii.

Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, publicată în (M.Of., Partea I nr. 1154 din 07/12/2004).aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 103/2008 privind infiintarea organizatiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare.

Hotararea C.G.M.B. nr. 200/2014

Decizia Curții Constituționale nr.64 din 2 iunie 1994, Publicată în Monitorul Oficial nr. 177 din 12 iulie 1994.

Decizia nr. 1080 din 28 februarie 2012 pronunțată în recurs de Secția de Contencios Administrativ.

Decizia Î.C.C.J. nr. 10/2015. Interpretarea dispozițiilor art. 23 din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Î.C.C.J, S.Cont. Adm. fisc., Dec. Nr. 5270 din 25 noiembrie 2010.

11. Treaty on European Union and the Treaty on the Functioning of the European Union 2012/C 326/01

The Role of Exception of Illegality 1996 ECR I-2265

IV. Surse Internet

1.http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php_

2.Phare RO 2005/017+553.01.04.07

3. http://www.gov.ro (site-ul Guvernului României);