Examen Neurostiinte Nitu C. Alina Alexandra Psihologie Ifr [613576]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
Anul I , Forma de învățământ IFR
Disciplina: Introducere în Neuroștiințe

Titlul lucr ării
Impactul epigenetic al stresului asupra dezvoltării rețelei Default mode, cu posibil rol
în dezvoltarea unei patologii

Nume: Nițu C. Alina – Alexandra

1 | P a g e
Epigenetica ajut ă la explicarea felul în care toți factorii ce apar și care se desf ășoară în
timpul vieții (de exemplu: experien țe sociale, diet ă și nutri ție, expunerea la toxine, stresul etc).
influen țează modul în care tr ăim.
Aceasta ne ofer ă un cadru pentru în țelegerea modului în care expresia genelor este
influen țată de experien țele trăite și de med iul în care ne desf ășurăm via ța, influen țe ce produc
diferen țe individuale de comportament, percep ție, personalitate și sănătate mental ă.
Conrad Waddington a introdus termenul de epigenetică la începutul anilor 1940.
„Epi” este un cuv ânt grecesc care înseamn ă „pe”, „mai presus” sau „în plus” fa ță de
genetic ă. Prin urmare, epigenetica reflect ă efectele care au loc „pe”, „mai presus” sau „ în plus”
față de genetic ă.
Biologul britanic a definit epigenetica ca ramur ă a biologiei care studiază interacțiunile
cauzale între gene și produsele lor, care aduc fenotipul în ființă . (Waddington Ch. , 200 8, p. 9 ).
În fiecare zi știința ne aduce dovezi c ă exist ă acea conexiune minte -corp și indiferent de
natura genelor pe care le moștenim de la părinții noștri, schimbarea dinamică care are loc la
nivelul activit ății acestora ne permite o influență aproape nelimitată asupra sorții noastre.
Epigenet ica, acest mecanism de reglare a expresiei genice, pare să ofere o evadare din
determinismul genetic, un mijloc de a depăși predispozițiile noastre înnăscute și de a schimba
cine suntem.
De-a lungul anilor, definiția epigeneticii s -a schimbat puțin, astfel încât aceste
mecanisme nu se limitează doar la dezvoltare, deși există o înțelegere a faptului că mărcile
epigenetice care controlează expresia genelor sunt transmise stabil prin diviziunile celulare.
În scopul acestei revizuiri, epigenetica poate fi definită în mod vag ca transmiterea și
perpetuarea informațiilor de codificare care nu se bazează pe modificarea secvenței ADN.
Aceste modificări de codificare reprezintă instrumente moleculare prin care nivelurile de
expresie genică sunt controlate și pot fi mediate prin marcarea chimică a secven ței ADN în
sine (metilarea ADN -ului) și / sau marcarea chimică a proteinelor histonice care leagă ADN –
ul. („Epigenetics: what is it and why is it important to ment al disease?”, British Medical
Bulletin, Volume 85 )
Mecanismele epigenetice sunt folosite pentru formarea și stocarea informației celulare ca
răspuns la semnalele din mediu, iar această stocare a informațiilor este analogă stocării

2 | P a g e
memoriilor în sistemul ne rvos. Aceste mecanisme stau la baza funcțiilor neuronale componente
ale memoriei.
„Un stimul simplu din mediul în care trăim poate porni sau opri anumite gene, iar această
modificare poate fi transmisă urmașilor afectȃnd genele speciei. De aici și importa nța pe care
brusc o capătă experiențele de viață. ” (Conf. Univ. Dr. Dragoș Cȋrneci , 2014, p. 36)
Mecanismele epigenetice se regăsesc într -o mare varietate de procese fiziologice și
patologice ce includ: diferite tipuri de cancer, boli cardiovasculare, reproductive, etc.
Stresul poate cauza o dezechilibrare în circuitele neuronale, afectând capacitat ea de a
învața, capacitatea decizională, anxietatea și dispoziția.
Pentru a ințelege cum funcționează creierul trebuie să luăm în considerare toate
componentele sale , dar mai ales acea component ă care consum ă cea mai mult ă energie.
Studiile efectuate cu ajutorul tehnicii de i magistic ă prin rezonanță magnetică funcțională
în stare de repaus (Resting state fMRI) și tehnica de analiză a componentelor, au ajuns la
concluzia că sunt c âteva rețele neuronale activate în sarcini cu un scop bine deter minat .
Studiile „care au analizat conectivitatea interneuronală în stare de repaus au identificat
cel puțin trei mari rețele: una numită Central -Executivă (sau atențională dorsală) formată din
dorsolateralul prefrontal și parietalul posterior, una de pro cesare a stimulilor semnificativi (sau
atențională ventrală) formată din zona ventrolaterală prefrontală, lobulul parietal inferior,
cortexul insular anterior și cingulatul anterior, și una Default formată din zona ventromediană
prefrontală și cingulatul p osterior. Primele două mai sunt denumite „extrospective” iar ultima
„introspectivă”.” (Conf. Univ. Dr. Dragoș Cȋrneci , 2014, p. 102 )
„În „starea introspectivă” creierul generează o gândire orientată spre sine caracterizată de
secvențe autobiografice, generarea de imagini spontane, plănuirea si simularea activită ților
viitoare, scenarii pentru a rezolva probleme viitoare posibile.” ( Conf. Univ. Dr. Dragoș
Cȋrneci, 2014, p. 107 )
„ În această stare sunt activate: cingulatul posterior/corte xul retrosplenial (ariile 29, 30, 23,
31), cortexul median prefrontal (aria 10), girusul paracingulat (ariile 9, 8, 32), cingulatul
anterior rostral (aria 32) și subgenual (aria 25), cortexul inferior prefrontal (ariile 47/45),
girusul angular (aria 39), i nferotemporalul (aria 21), polul temporal (aria 38) și girusul
parahipocampic (aria 36)” ( Conf. Univ. Dr. Dragoș Cȋrneci , 2014, p. 106 )

3 | P a g e
Exist ă studii care ne arată faptul c ă modularea indusă de hipnoză a rețelelor RMN de
stare de repaus a dus la o conectivitate corticală frontoparietală laterală „extrinsecă” redusă,
reflectând posibil o scădere a conștientizării senzoriale.
Rețeaua de mod implicit a arătat o conectivitate cr escută în girul frontal unghiular și
mediu bilateral, în timp ce liniile medii posterioare și structurile parahippocampale și -au
diminuat conectivitatea în timpul hipnozei . („Hypnotic modulation of resting state fMRI
default mode and extrinsic network connectivity”, Progress in Brain Research, Volume 193 )
De fiecare dată c ând pacien ții unui studiu sunt instruiți să se relaxeze și să nu se implice
în nicio activitate mentală au avut loc procese automate numite „introspective”.
„În creier, abatere a atenției este asociată cu așa -numita rețea cerebrală activată implicit
(default mode network — DMN). Rețeaua DMN este activă atunci când nu suntem angrenați
în nicio activitate definită sau procesare a unor evenimente exterioare. Prin intermediul ei ne
amintim trecutul, vizualizăm evenimente viitoare și luăm în considerare gânduri și perspective
ale altor oameni.” ( Matt Tenney & Tim Gard, 2017, p. 35 ).
Denumirea de „Re țea Default” provine din faptul c ă reprezint ă activitatea automată,
spontană a creierului și pentru c ă prezint ă o activitate mai mare în timpul relaxării.
Cortexul posterior medial – o parte importantă a Rețelei Default – este acea zon ă a
creierului care are cea mai mare activitate metabolică , dar și de stare de repaus.
Stresorii timpurii pot cauza anormalități în dezvoltarea acesteia . Anomaliile Rețelei
Default sunt asociate cu tulburări depresive, schizofrenie, boala Alzheimer și autismul. Testele
de imagistic ă au demonstrat c ă, la pacienții cu tulburări depresive majore, Rețeaua Default este
supraactivată.
Acești factori de stres aduc cu sine modificări neurobiologice, care au ca rezultat adaptarea
comportamentală.
Formarea memoriei de evenimente stresante este necesar ă, deoarece un individ , care
reîntâlnește același cadru de stres, va ști să răspundă adecvat. Spre exemplu da că te lovești azi,
te doare și suferi, d acă acela și episod are loc și m âine, t ot te doare, dar vei ști cum să gestionezi
reacția la durere, evenimentul ne mafiind perceput la acela și nivel de stres.
Memoria poate fi văzută ca un instrument folosit pentru a genera simulări ale unor
eventuale evenimente viitoare.

4 | P a g e
Reacțiile la stres sunt manifestări normale ale organismului, produse în situații anormale,
prin acțiunea stresului. Intensitatea acestora este diferită de la persoana la persoana și determin ă
comportamente cu caracter adaptativ sau dezadaptativ (panic ă, epuizare fizică/nervoasă,
izolare socială, anxietate, depresie etc) .
„Hipotalamusul, nucleul talamic anterior, gyrusul cingulat, hipocampul și
interconexiunile lor, constituie un mecanism armonios care poate elabora funcțiile emoției
centrale, precum și poate participa la expresia emoționa lă."( James Papez, 1937 )
Toate structurile prezentate de Jame s Papez (1937) formeaza sistemul limbic, d e aici
putem deduce că acesta reprezintă zona principală a creierului care tratează stresul . Datorită
influenței sale enorme asupra emoțiilor și memoriei, sistemul limbic este adesea denumit
creierul emoțional. În momentul în care percep em o amenințare sistemul limbic răspunde
imediat prin sistemul nervos autonom care reglează automat metabolismul.
Modificările degenerative ale sistemului limbic au un rol probabil în gen eza bolilor
neurodegenerative, în special a bolii Alzheimer.
Nivelul ridicat de stres este dăunător, în special, când apare la o vârstă fragedă, când
sistemele importante de reglare a stresului din corp – creierul și sistemele nervoase – sunt încă
în proce s de dezvoltare. Expunerea la stres în tinerețe poate altera dezvoltarea normală a Rețelei
Default.
Stresul mamei din timpul sarcinii poate fi resimtit de fetus, produc ând schimbări
permanente și determinând modificări care afectează sănăt atea copilului , acest proces fiind
ireversibil.
Modul în care condițiile de mediu afectează dezvoltarea în copilărie, cu urm ări clare în
viața adult ă este de o importanță fundamentală.
Sărăcia, statutul socio -economic scăzut, abuzul, neglijarea, violența domestic ă sau alte
tipuri de conflicte parentale etc. duc la expunerea la o form ă de stres acut ă sau chiar cronică.
Aceste forme de adversitate sunt asociate cu multe tulburări psihiatrice, cum ar fi, de exemplu,
traume de viață timpurie datorate abuzului și neglijenței sau a maltratării și a tulburărilor de
stres posttraumatic; tulburări de anxietate , depresie și schizofrenie.
Mecanismele epigenetice au un rol major în funcționarea mai multor sisteme dife rite,
inclusiv creierul, prin urmare, poate fi implicat în patogeneza bolilor mintale.

5 | P a g e
Dacă circuitele neuronale rămân ”blocate”, întâlnim un mecanism ce nu se poate adapta
și care poate fi ”deblocat” doar prin terapii comportamentale.
Este dovedit faptu l că în funcție de experiențele trăite structura creierului se schimbă,
activitatea cea mai intensă regăsindu -se în rețelele cel mai mult utilizate.
„Afectarea anumitor regiuni ale creierului (cortexul orbito -frontal bilateral, cortexul
prefrontal dorso -lateral bilateral, amigdalele și zona somato -senzorială dreaptă) perturbă în
același timp procesele de judecată și procesele emoționale, ceea ce confirmă rolul emoțiilor în
luarea unei decizii.” ( Nicholas Franck, 2014,p. 42 ).
Creierul este modelat de caracteristicile mediului în care trăim și de acțiunile noastre.
Rețeaua de mod implicit (D efault Mode Network ) joacă un rol central în tulburările
cognitive și în cele ale creierului. Condițiile adverse de mediu afectează neurodezvoltarea,
având impact în maturizarea DMN .
Studiile care abordează interacțiunile dintre dezvoltarea DMN și factorii de mediu, cu
accent pe adversitățile din viața timpurie, arată că aceasta reprezintă o perioadă critică pentru
modificările creierului.
Epigenetica a reușit să demonstreze că felul în care alegem să ne trăim viața produce
schimbări în organismul nostru care nu depind numai de bagajul genetic.
Mecanismele epigenetice determină comportamentul genelor prin experiențele de viață
și nu numai: locurile pe care le frecventăm, oamenii cu care socializăm, somnul, mișcarea,
hrana și absolut tot ceea ce ne înconjoară.
Acestea sunt cruciale în determinarea programării celulare și implicit a dezvoltării. Prin
urmare, nu este de mirare că procesele epigenetice sunt implicate atunci când expresia genelor
merge greșit (ex. cancer ). Întreruperea proceselor epigenetice poate da naștere la anomalii ale
funcției creierului și, posibil, a bolilor m intale. Perturbarea g enelor imprimate (genele supuse
unor modificări) și mecanismele lor de control pot afecta creierul și comportamentul.
(„Epigenetics: what is it and why is it important to mental disease?”, British Medical Bulletin,
Volume 85 )
Plecând d e la premisa că totul stă în puterea noastră, putem să ne trăim viața sau putem
să o schimbăm în mai bine prin gestionarea unor afecțiuni pornind de la depresie până la cancer,
totul ține de alegerile pe care le facem în viață.

6 | P a g e
Tot în puterea noastră stă și ceea ce transmitem urmașilor noștrii. În copilărie, creierul
este cel mai receptiv la informații. Așadar, complexitatea lui depinde în mare măsură de
experiențele pe care le avem până spre vârsta adolescenței.
Pe măsură ce știința dobândește o mai bună cunoaștere a consecințelor stresului asupra
creierului, tabloul conturat prin descoperirile e fectuate până în prezent , nu ne arat ă o imagine
plăcută.
Acele lucruri agravante care merg greșit în timpul zilei și acele lucruri iritante care duc
la întreruperea somnului – toate au un efect cumulativ asupra creierului .
Corpul nostru răspunde la stres eliberând hormoni . O suprareacție cronică la stres , cum
ar fi de exemplu panica, supraîncărcă creierul cu hormoni puternici care , în situații de urgență ,
sunt implica ți în reglarea pe termen scurt a stării produse de panic ă. Efectul lor cumulativ
dăunează și ucide celulele creierului.
Neuroștiințele au condus la o mai bună înțelegere a mecanismelor care stau la baza
dezvoltării pe toată durata de viață.
Contextele de mediu și conexiunile sociale pe care o persoană le experimentează de -a
lungul vieții sale au un impact semnificativ asupra dezvoltării creierului .
Este necesar ca s imptome le stresului cronic și ale anxiet ății să fie reduse înainte ca
acestea să producă o deteriorare accelerată la nivelul creierului.
Stresul fac e parte din viața de zi cu zi și nu prezintă o problemă pentru sănătate atunci
când stările generate de acesta sunt moderate , cum ar fi, de exemplu, în situația unui inter viu
sau al unui examen. Când reacții le la stres devin acute și frecvente, pot avea un impact
semnificativ asupra activităților zilnice (școală, serviciu sau relații ).
Creierul , care este direct implicat în trăirea emoțiilor generate de stres, frică și anx ietate,
poate suferi dereglări importante în activitatea neuronală .
Stresul afectează în egală măsură întreg organismul de la sistemul nervos și pâna la cel
reproducător. Când devine cronic, acesta poate cauza o multitudine de afecțiuni și dezechilibre
pe toate planurile : fizic, mental și emoțional.
Problem ele apar atunci când nivelul stresului este crescut, determin ând dezechilibre cum
ar fi: pierderea controlului și a concentrării , optimismul, tonusul, pofta de viața etc , astfel apare
cronicizarea și devine periculos.

7 | P a g e
Stresul reprezintă o reacție naturală a corpului , atât în plan fizic cât și psihic , la
experiențe, fie ele pozitive sau negative .
Sistemul nervos central (SNC) este responsabil de reacția pe care o are organismul în fața
stresului. Dacă în urma unei situații stresante întâlnite, acesta nu revine la normal, corpul se
resimte prin toate celelalte sisteme ale corpului și apar simptome cum ar fi : iritabilitatea,
depresia, anxietatea, izolarea, migrenele, precum și diverse abuzuri alimentare.
Viața poate fi stresantă dintr -o varietate de cauze, important este să înțelegem din timp
cum să gestion ăm stresul la care suntem supu și. Acest lucru îl putem efectua prin g ăsirea unui
echilibru favorabil între via ța profesional ă și cea de familie, prioritizarea task -urilor la locul de
muncă , setarea unor țeluri, adoptarea unor obiceiuri de aliment ație s ănătoase, odihna suficientă ,
activită ți sportive și mai ales prin renun țarea la vicii .
Toate aceste schimb ări țin de factorii exter ni care favori zeză armonia internă, dar s ă nu
uităm că suntem proprii arh itecți ai min ții, noi putem con trola acele g ânduri negative care
provoacă reac ții chimice în organism , ce duc la dezechilibru prin s entimente de singuratate,
deprimare, fric ă. Un cum ul de trăiri interne care provoacă cele mai de tem ut gânduri ce duc la
depresie și anume acel ea ale sentimentului că nu mai există control asupra propriei vie ți, dar și
ale reducer ii semnificativ e a respectului de sine .
Chiar da că venim cu un bagaj genetic , avem puterea de a -l dep ăși d ând naștere unei
variante mai bune .
Alegerea a ceea ce transmitem genera țiilor viitoare stă în noi.

Bibliografie:

1. Cathérine Dupont, D. Randall Armant & Carol A. Brenner. – Epigenetics: Definition, Mechanisms and
Clinical Perspective, 2009, [ https://www.ncbi.nlm.nih.gov/ ]
2. Default Mode Network Maturation and Environmental Adversities During Childhood
[https://journals.sagepub.com/]
3. Dragoș Cȋrneci Conf. Univ. Dr. – Introducere în Neuroștiințe,2014 editura Funda ției Romania de Maine,
Bucure ști,2014

8 | P a g e
4. Epigenetics: what is it and why is it important to mental disease?, British Medical Bulletin, Volume 85,
[https://academic.oup.com/]
5. Hypnotic modulation of resting state fMRI default mode and extrinsic network connectivity, Progress in
Brain Research, Volume 193 [https://www.scie ncedirect.com/]
6. Karen R. Mifsud, Alexandra F. Trollope, Emily A. Saunderson & Johannes M. H. M. Reul – Molecular
and Epigenetic Mechanisms Underlying Cognitive and Adaptive Responses to Stress, Epigenomes 2017
[https://www.mdpi.com/]
7. Nicholas Franck – Antrenați -vă și protejați -vă creierul. Mai multă vitalitate cerebrală , trad. Adriana
Steriopol, editura Trei, 2014
8. The Mindfulness Edge: How to Rewire Your Brain for Leadership and Personal Excellence Without
Adding to Your Schedule – Matt Tenney/ Tim Gard, trad. Smaranda Nistor, editura Trei, 2017
9. The limbic system [http://www.indianjpsychiatry.org/]
10. Waddington CH. Origin of Life.Toward a Theoretical Biology, ediție ilustrată, retipărită , Editor Aldine
Transaction, 2008