Evolutiile Economice In America Latina

Poziționarea țărilor din America de Sud în economia mondială

Scopul acestui studiu este de a analiza evoluția dezvoltării economice și relațiile în continuă schimbare ale țărilor din America de Sud. Începând cu anii 1990, America de Sud a cunoscut o mare dezvoltare economică, a dezvoltat multe industrii și un comerț și de import-export de piață înfloritoare, devenind o economie de dimensiuni considerabile. Următoarele capitole care analizează indicatorii economici, integrarea regională vor încerca să dovedească statutul actual al regiunii ca fiind unul dintre cei mai importanți actori economici de pe scena mondială.

Istoria sa este plină de războaie, lovituri de stat și poate fi descrisă ca o regiune instabilă. Înainte de sosirea europenilor, care a început în secolul al 15-lea, se crede că regiunea a fost populată de mai multe milenii, fiind casă pentru mai multe persoane indigene, dintre care multe au avut civilizații avansate, cum ar fi aztecii, incașii și mayașii. Până la sfârșitul secolului al 16-lea, zone mari a ceea ce avea să devină America de Sud au fost colonizate de imigranți din Europa, în principal din Spania, Portugalia și într-o mai mică măsură, Franța și Țările de Jos.

La începutul secolului al 19-lea cea mai mare parte a regiunii a obținut independența, dând naștere la noi țări, deși au rămas în continuare câteva colonii mici. În secolul 20 partea de Sud a continentului a fost caracterizată de instabilitate politică, criză și mai multe schimbări în guvern.

Colapsul pieței de valori din 1929 și criza economică mondială ulterioară a avut, de asemenea, efecte politice în întreaga Europa Centrală și America de Sud și la fel ca în Europa au existat multe schimbări de regim, inclusiv instalarea de sisteme autoritare. Atmosfera politică s-a schimbat din nou în anii 1960, atunci când regimurile dictatoriale și militare predominau. În timpul anilor 1980 a existat o schimbare spre mai multe sisteme democratice, cu alegeri la care au luat parte mai multe partide și aproape toate coloniile au devenit de auto-guvernare sau independente. Cadrul final, arată că statele multi-partid predomină ca regim politic la trecerea în secolul 21.

Dezvoltarea economică a Americii de Sud de la proclamarea independenței este o dorința neîmplinită. În ciuda abundenței de resurse naturale și de un raport favorabil de teren al forței de muncă, și după aproape două secole de libertate de la dominația colonială, nicio republică nu a atins statutul de țară dezvoltată. Mai mult decât atât, decalajul dintre standardele de viață din America de Sud și cele din țările dezvoltate au crescut în mod constant încă din secolul al XIX-lea, când a fost considerat subcontinentul cel mai prosper din toate regiunile cu țări în curs de dezvoltare.

Economiile emergente în Economia mondială

Creșterea înregistrată de economia mondială va fi moderată, din cauza încetinirii activității în marile economii emergente care va contracara progresele realizate în Statele Unite ale Americii și Europa, conform Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD).

Revenirea graduală înregistrată de economiile avansate este încurajatoare, chiar dacă unii factori temporari au tras în jos ritmurile de creștere, în timp ce încetinirea din economiile emergente este posibil să țină pe loc creșterea globală.

Potrivit noilor estimări privind evoluția economiei mondiale, va avea loc o scădere a creșterii raportate de economiile avansate în prima jumătate a acestui an față de cea înregistrată în a doua jumătate a anului trecut, însă aceasta va fi mai mare decât ritmurile de creștere de la sfârșitul lui 2012 și începutul lui 2013.

Având în vedere faptul că în prezent economiile emergent sunt răspunzătore pentru mai bine de jumătate din economia mondială, performanțele economice avute de câteva din țările cu o economie emergentă, majoritatea lor fiind sub medie, ar putea determina un ritm de creștere moderat al economiei mondiale pentru perioada următoare, a apreciat OECD.

În raportul pe anul 2014, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare estimează că se va înregistra o creștere de 3,6% în acest an în cadrul economiei mondiale, față de 2,7% cât s-a previzionat anul trecut. Organizația precizează de asemenea că, în Statele Unite ale Americii, relansarea economică este bine ancorată, spre deosebire de Uniunea Europeană și Japonia, unde OECD a făcut un apel pentru continuarea stimulentelor monetare.

OECD este o instituție ce a luat naștere în anul 1961 și joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor care sunt deja puternic dezvoltate, în cadrul politicii economice, sociale și de guvernare. Cele 34 de state membre OECD reprezintă împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

China, Brazilia și India au acaparat economia globală și au căpătat o influență politică din ce în ce mai mare. Deși ar putea forma un front comun împotriva Occidentului, acestea trebuie să-și rezolve problemele interne, cum ar fi încetinirea creșterii economice și tulburările sociale, pe care țările vecine prospere nu le mai pot tolera.

Care vor fi cele mai importante orașe din punct de vedere economic? Foreign Policy și Institutul McKinsey, urmărind anumite criterii, cum ar fi creșterea economică și receptivitatea către dezvoltarea tehnologică, au descoperit că orașul Shanghai este primul în clasament înaintea Beijingului și a Tianjinului, iar pe locul patru se situează Sao Paulo din Brazilia.

Orașele importante din Germania, precum Berlin, Frankfurt sau Munchen nu apar nici măcar în primele 50 „cele mai dinamice orase din lume”. Totodata, printr-un studiu al firmei de consultanță Deloitte s-a determinat că statul chinez a depasit Germania, Statele Unite ale Americii si India, fiind una din cele mai competitive țări din lume, în functie de productivitatea industriala.

Economiile țărilor deja dezvoltate, precum cele ale Statelor Unite, unele țări din Europa și Japonia, contribuie mai mult decât economiile emergente la creșterea economică mondială, acest lucru întâmplându-se pentru prima dată din 2007.

Această tranziție poate avea o influență majoră asupra fluxurilor de capital la nivel global si ar putea răsturna proiecțiile si planurile marilor companii, construite în ultimii ani în jurul unui boom economic pe piețele emergente.

Putem afirma că schimbarea se datorează într-un procent destul de mare Japoniei, care are o creștere economică puternică după mai bine de 15 ani de stagnare cu reprize de declin. Deși rata creșterii din ultimul trimestru încheiat este mai mică față de începutul anului, Japonia arată o dinamica solidă, mai ales în raport cu perioada îndelungată de deflație.

Încetinirea recentă a piețelor în curs de dezvoltare și dezvoltarea economiilor a cauzat frica în cercurile politice. Aceste economii au crescut într-un ritm remarcabil de la sfârșitul anilor 1990 până la debutul crizei financiare la nivel mondial în 2008-09. Cu câteva excepții, în special în țările în curs de dezvoltare din Europa, activitatea în aceste economii a revenit mult mai puternică în anii 2009-2010 chiar și decât în economiile avansate. Cu toate acestea, creșterea economică a încetinit după această revenire inițială, și o creștere în unele economii de piață emergente este acum în mod semnificativ mai jos decât nivelurile înregistrate înainte de criză financiară globală. Astfel, politicienii se tem că această încetinire ar putea fi un semn

a efectelor de durată ale crizei.

Două puncte de vedere opuse au fost oferite pentru a explica această creștere pe piețele emergente, cu diferite implicații pentru perspectivele lor de viitor. Unele au susținut că încetinirea ritmului de creștere în aceste economii este inevitabilă în anii următori după acea creștere rapidă, ajutat și de o tranziție externă a mediului caracterizată de prețuri ridicate pentru materii prime și credit extern ieftin. În schimb, alții au susținut că performanța lor îmbunătățită a fost susținută de reformelor structurale și politicile macroeconomice solide. Realitatea s-ar putea afla într-adevăr undeva între aceste păreri concurente, în care condițiile externe pozitive furnizate economiilor de piață emergente vor rămâne puternice, cu posibilitatea de a consolida politicile și reformele economice.

Repere și delimitări geografice, administrative, economice privind America de Sud

Din punct de vedere al suprafeței, America de Sud se situează pe locul 4, cu o suprafață de 17.820.900 km² (12% din suprafața Terrei). Se întinde de-o parte si de alta a Ecuatorului și a tropicului Capricornului și este legată prin ismul Panama de America Centrala și America de Nord. Continentul se extinde în lungime pe 7.400 km, începand din Nord, de la Marea Caraibelor și până în Sud, la capul Horn. Lățimea maximă de 5.160 km, este atinsă între Ponta do Seixas, pe coasta braziliana a Atlanticului și Punta Parinas, pe coasta peruană a Pacificului. Anzii Cordilieri, fiind un lanț muntos activ, se desfășoară pe întreaga lungime a continentului, în vest; suprafețele din estul Anzilor sunt acoperite depăduri tropicale și formează vastul bazin al râului Amazon. In partea centrală a continentului situat la est de Anzii Cordilieri se află pampasul.

În ceea ce privește populația, se află pe locul cinci, după Asia, Africa, Europa și America de Nord, cu o populație totală de 406 milioane de locuitori, adică aproximativ 6% din populația totală a Globului, conform ultimului recensământ avut loc în anul 2013.

Fiind un continet destul de mare ca suprafață, sunt prezente nu mai putin de 13 țări pe acest continent.

Columbia

Sursa : Latin American Economic Outlook 2014, OECD Development Center, OECD publishing

Columbia este o țară din partea de nord-vest a Americii de Sud. Aceasta se învecinează cu Venezuela și Brazilia la Est, Ecuador și Peru la Sud, oceanul Pacific la Vest, Panama la Nord-Vest si Marea Caraibelor la Nord. Se recunoaște că are frontiere maritime cu Jamaica, Haiti, Republica Dominicană, Nicaragua, Honduras și Costa Rica. Capitala Columbiei Este Bogota.

Columbia este al 26-lea stat al lumii si al patrulea al Americii de Sud ca suprafață (precedat de Brazilia, Argentina și Peru). Considerând întreaga America Latină, Brazilia și Mexic au o populație mai mare decât cea a Columbiei.

După decenii de creștere stabilă a PIB, Columbia a intrat în recesiune in 1999, refacerea a fost îndelungată și dureroasă. Columbia se confruntă cu o cerere internă și externă redusă, și conflicte armate interne serioase. Principalele produse columbiene pentru export petrolul și cafeaua au un viitor incert din cauza diminuării extracției de petrol și prețului mic al cafelei pe piața internațională. În aceste condiții sunt necesare noi exlorări petroliere. Balanțele comerciale ale Columbiei ating niveluri record, atât exportul cât și importul.

Economia Columbiei a cunoscut o creștere rapidă în ultimii trei ani, în ciuda unui conflict armat serios. Economia continuă să crească, în mare parte din cauza bugetelor austere guvernamentale, eforturile fiind concentrate pentru a reduce nivelul datoriei publice, o strategie de creștere orientată spre export, o îmbunătățirea situației securității în țară și prețurile ridicate ale materiilor prime. Probleme economice în curs de desfășurare cu care se confruntă Columbia variază de la reformarea sistemului de pensii, la reducerea ratei ridicate a șomajului, precum și la trecerea unei noi reforme fiscale. Cu toate acestea, politica economică a guvernului și strategia de securitate democratică au generat un sentiment tot mai mare de încredere în economie, în special în sectorul de afaceri.

Ecuador

Sursa : Latin American Economic Outlook 2014, OECD Development Center, OECD publishing

Republica Ecuador este o țară situată în partea de nord-vest a Americii de Sud, care se învecinează cu Columbia la nord, Peru la est și sud, respectiv cu Oceanul Pacific la vest. Ecuador și Chile sunt singurele țări din America de Sud care nu au graniță cu Brazilia. Aparținând de Ecuador, la aproximativ 965 km spre vest, în Oceanul Pacific, este arhipelagul Insulelor Galápagos.

Numită Ecuador după denumirea ecuatorului în limba spaniolă, țara este străbătută într-adevăr de ecuatorul Pământului, având o suprafață totală de 283.560 km2, dintre care 272.045 km2 reprezintă partea continentală.

Economia Ecuadorului a depins foarte mult de exportul de resurse, cum ar fi petrolul, peștele, creveții, lemnul și aurul. În plus, agricultura produce o gamă largă de produse: banane, flori, cafea, cacao, zahăr, fructe tropicale, ulei de palmier, miez de palmier, orez, trandafiri și porumb. Fluctuațiile prețurilor de pe piața mondială pot avea un impact semnificativ pe piața internă. Industria este în mare măsură orientată spre deservirea pieței interne, ​​cu unele exporturi către Comunitatea Andină a Națiunilor.

Peru

Sursa : Latin American Economic Outlook 2014, OECD Development Center, OECD publishing

Peru este o țară situată în vestul Americii de Sud. La nord se învecinează cu Ecuador și Columbia, la est cu Brazilia, la sud-est cu Bolivia, la sud are hotar cu Chile, iar la vest se află Oceanul Pacific.

Peru este a treia mare națiune a Americii de Sud și poate fi împărțită în trei regiuni geografice, pornind de la Vest spre Est. Prima dintre ele este coasta, o regiune de depresiuni deșertice lungă și îngustă, a doua este regiunea muntoasă Sierra, porțiune peruviană a Anziilor, iar ultima este reprezentată de Montana, câmpiile vaste și dealuri estice, acoperite în principal de pădurile tropicale ale bazinului fluviului Amazon.

Peru este o țară multietnică, având o bogăție culturală și arheologică deosebită, fiind cunoscută ca locul de baștină al Imperiului Inca. Sediul Comunității Andine și a Comunității Sud-Americane a Națiunilor se află în capitala statului peruan, Lima.

Peru este clasificată ca o țară cu venituri medii superioare, de către Banca Mondială și este a 40-a țară din lume, după valoarea totală a PIB-ului. Peru este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere, la nivel mondial, cu o rata de creștere a PIB-ului de 6,3%. Ea are în prezent un indice de dezvoltare umană ridicat de 0.741 și a PIB-ului pe cap de locuitor de mai mult de 12.000 dolari PPP.

Bolivia

"Acoperișul Americii de Sud", Bolivia este așezată în partea central-estică a lanțului andin, la nord de Tropicul Capricornului, fiind singura țară andină fără ieșire la ocean și ocupă o suprafață de 1.098.584 kmp. Deși Munții Anzi au o extensiune maximă (2/3 din suprafață), relieful este format din câmpii și podișuri joase acoperite de ierburi de savană și păduri tropicale, străbătute de afluenții fluviilor Amazon și Paraguay. Regiunea andină cuprinde două cordiliere cu vulcani stinși ce trec de 6.000 m (Nevada Sajama , 6.770 m, Nevada Illampu, 6.550 m) separate printr-un platou vălurit, Altiplano (3.300 – 3.850 m alt.), principala zonă locuită. Tot aici se află cunoscutul Lac Titicaca (8.430 kmp), singurul navigabil la cea mai mare altitudine din lume (3.820 m).

Bolivia este una din cele mai sărace națiuni din America de Sud, cu o adâncă prăpastie între elita bogată și miile de țărani care practică o agricultură de subzistență pe majoritatea ținuturilor înalte, sterile, din jurul La Pazului. Bolivia are suficiente resurse de petrol și gaze naturale pentru necesitățile proprii și exportă chiar gaze în Argentina și Brazilia. Alte resurse ale Boliviei sunt: cositor, zinc, argint, aur, plumb, antimoniu și tungsten. Industria minieră este una dintre cele mai importante. Alte ramuri includ industria alimentară și în special pe cea producătoare de cafea, industria textilă și a lemnului, a confecțiilor, tutunului și artizanatul. Industria ilicită de droguri (există plantații de coca din care se obține cocaina) furnizează 15 % din venituri.

Chile

Sursa : Latin American Economic Outlook 2014, OECD Development Center, OECD publishing

Chile este o țară din America de Sud, învecinată cu Peru la nord, Bolivia la nord-est și cu Argentina la est. Capitala statului se află la Santiago de Chile, cel mai mare oraș. Santiago este situat în Valea Centrală a țării, iar din punct de vedere administrativ face parte din Regiunea Metropolitană Santiago. Deși Santiago este capitala, Congresul Național își ține ședințele în orașul Valparaiso.

Chile se întinde de la nord la sud pe o lungime de 4.300 kilometri, dar are o lățime medie de doar 350 km. În Chile se află cel mai secetos deșert din lume, Atacama. În prezent Chile este cea mai stabilă și prosperă țară din America de Sud, fiind prima țară din regiune după nivelul dezvoltare umană, competitivitate, calitatea vieții, stabilitatea politică, globalizare, libertatea economică, corupția scăzută și de asemenea nivelul redus de sărăcie. De asemenea ocupă o poziție fruntașă în libertatea presei și a dezvoltării democratice. Cu toate acestea prezintă o mare diversitate a veniturilor.

Economia chiliană este cotată ca fiind o economie cu venituri ridicate de către Banca Mondială și este considerată una dintre națiunile cele mai stabile și prospere din America de Sud, conducând clasamentul competitivității la nivelul regiunii sud-americanee, venitul pe cap de locuitor, globalizarea, libertatea economică și nivelul scăzut de corupție. Cu toate acestea, ea are o inegalitate economică mare, măsurată prin indicele Gini, la nivel regional, Chile aflându-se în jurul unui nivel mediu, în funcție de indicele Gini.

În mai 2010, Chile a devenit prima țară din America de Sud care a aderat la OECD. În 2006, Chile a devenit țara cu cel mai mare PIB nominal pe cap de locuitor din America de Sud.

Raportul Global al competitivității clasează Chile ca fiind țara cea mai competitivă din America de Sud, mult peste Brazilia și Argentina pe locul 34 în lume, mult peste Brazilia, locul 56 și Argentina, care ocupă locul 104.

Argentina

Sursa : Latin American Economic Outlook 2014, OECD Development Center, OECD publishing

Argentina este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia și Paraguay; la est cu Brazilia, Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și Chile; la vest cu Chile.

Țara ocupă cea mai mare parte în sudul Americii de Sud și are forma unui triunghi cu baza la nord și vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lățimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include și Țara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Țării de Foc și numeroase insule vecine (ca de exemplu Isla de los Estados). Suprafața țării este de 2.780.400 km²; este ca mărime a doua țară sud-americană (după Brazilia) și a opta țară din lume. Împreună cu Insulele Malvine și celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafață totală de 2.808.602.400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km. Capitala este la Buenos Aires, cel mai mare oraș argentinian.

Venezuela

Venezuela este o țară situată în nordul Americii de Sud, cuprinzând terminațiile nordice ale Munților Anzi (care depășesc 5000 m), câmpia fluviului Orinoco și Podișul Guyanelor (care ajunge la 3000 m), dispuse în ordine de la nord-vest spre sud-est. Pe un afluent al râului Caroni se află cascada Angel, cea mai înaltă din lume (978 m). În Venezuela predomină populația de origine europeană. Venezuela este una din țările cele mai urbanizate din America Latină. Principalele orașe sunt Caracas, Valencia și Maracaibo. Marea majoritate a populației trăiește în orașele din nordul țării.

Spre deosebire de alte state sud-americane, Venezuela dispune de mari rezerve de petrol (fiind al cincilea producător de petrol pe plan mondial) și gaze naturale, astfel că după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, Venezuela a devenit dintr-o țară subdezvoltată exportatoare de produse agricole(cafea și cacao), o țară cu posibilități financiare pentru dezvoltare. Căderea prețului petrolului în anii 1980 au împins țara într-o criză economică de lungă durată și inflație, rata sărăciei atingând 66% în 1995.

Economia Americii de Sud – privire de ansamblu la nivel global

După șase ani de la izbucnirea crizei financiare mondiale, economia mondială încă se luptă pentru a se recupera. În cursul anului 2012, creșterea economică globală a scazut și mai mult. Un număr tot mai mare de economii dezvoltate au căzut într-o recesiune. Țările cu datorii suverane severe au căzut chiar și mai adânc în recesiune, fiind prinse într-o spirală dinamică descendentă la rata ridicată a șomajului, o cerere agregată slab agravată de austeritatea fiscală, de datoriile publice ridicate și fragilitatea în sectorul financiar . Creșterea economică în principalele țări în curs de dezvoltare și economiile în tranziție a încetinit, reflectând atât vulnerabilitățile externe cat și provocările interne. Cele mai multe țări cu venituri mici au rezistat relativ bine până acum, dar se confruntă în prezent cu efecte colaterale negative intensificate, cauzate de încetinirea ritmului de creștere, atât în ​​economiile cu venituri medii dezvoltate, dar si majore. Perspectivele pentru următorii doi ani continuă să fie o provocare, pline de incertitudini înclinate spre o serie de riscuri majore.

Încetinirea este sincronizata în țări de diferite niveluri de dezvoltare. Mai multe economii europene au fost puternic lovite de recesiune. În Germania, producția a fost de asemenea încetinita în mod semnificativ, în timp ce economia Franței stagnează. O serie de noi inițiative politice au fost luate de către autoritățile din zona euro în anul 2012, inclusiv tranzacțiile monetare simple (OMT) cu pași către o integrare fiscală mai mare și o supraveghere financiară coordonată și reglementata. Aceste măsuri abordează unele dintre deficiențele din design-ul original al Uniunii Economice și Monetare. Oricat de semnificative ar fi, aceste măsuri sunt în continuare contracarate de alte poziții politice, austeritate fiscală în special și nu sunt suficiente pentru a rupe economiile din cercul vicios și de a restabili producția și creșterea ocupării forței de muncă pe termen scurt.

Economia Statelor Unite a slăbit și mai mult și oportunitățile de creștere în următorii doi ani se așteaptă să rămână lente. Ca aspect pozitiv, sectorul locuințelor prezintă unele semne de recuperare în curs de formare. Ca aspect negativ, incertitudinile persistente cu privire la orientarea fiscală continuă să limiteze creșterea investițiilor in afaceri. Cererea externa este, de asemenea, de așteptat să rămână slabă. Sunt anticipate adăugarea la scenariul deja sumbru efecte de contagiune de la posibila intensificare a crizei din zona euro, o "aterizare dură" a economiei chineze și o mai mare slăbire a altor economii în curs de dezvoltare majore.

Economia japoneză continuă să recupereze într-un ritm moderat. PIB-ul real a crescut cu 0,2%, în ultimul trimestru al anului 2013, având rata de creștere globală de 1,5% pentru acest an. Pe un orizont de timp mai lung, perspectivele cheltuielilor de consum sunt afectate în mod negativ de o forță de muncă în scădere. Guvernul sprijină economia prin măsuri de stimulare fiscală în ciuda finanțelor publice slabe. Tot la sfârșitul lui 2013, un pachet suplimentar de cheltuieli publice a fost aprobat, îndreptate în special în infrastructură, pentru a atenua scăderea asupra cererii interne cauzată de rata de majorare de impozitare. În 2015, creșterea economică se va reduce probabil la 1,2% în lipsa unor reforme implementate cu succes de creștere a productivității.

Țările din America de Sud se confruntă cu o situație economică complexă cauzată de creșteri mai mici și incertitudinea predomină în economia globală. Deși regiunea are fundamente macroeconomice solide pentru a rezista eventualelor scăderi ale cererii pe termen scurt, perspectivele pe termen mediu sunt mai puțin favorabile decât în deceniul anterior. Din cauza creșterii mai lente a cererii externe și a prețurilor volatile ale materiilor prime, de care economiile din America Latină rămân dependente, slăbiciunile structurale vor împiedica o creștere economică mai mare și mai favorabilă incluziunii, în următorii ani.

Țările din America de Sud au avut un ritm lent de dezvoltare economică în trecut. În ultima vreme, cu toate acestea, America de Sud, ca un întreg, a cunoscut o dezvoltare economică rapidă. Ajutată de o mai mare independență economică de pe vremea celui de al doilea război mondial, America de Sud a avut succes în dezvoltarea economiei rapid. Cele mai mari economii individuale din America de Sud sunt economiile din Brazilia, Argentina, Chile și Columbia.

Industrii importante din America de Sud sunt agricultura , care deține o parte vitală a economiei, dar și alte industrii importante , cum ar fi de pescuit, resursele naturale, obiecte de artizanat și altele. Comerțul este, de asemenea, o parte importantă a economiei. Contextul internațional actual de astăzi a permis Americii Latine să aibă parte de diverse oportunități pentru țările din regiune pentru a elabora și implementa strategii de dezvoltare pe termen lung. În plus față de consolidarea treptată și consolidarea sistemelor democratice , mare parte din regiune a rezistat crizei economice și financiare mulțumită managementului macroeconomic responsabil și reformelor structurale din ultimii ani.

Performanța economică solidă din America de Sud care a început încă din 2003 a creat posibilitatea de transformare a statului, care să permită adoptarea de politici publice ambițioase care consolidează perspectiva de dezvoltare pe termen lung și de atenuare a riscurilor pe termen scurt și confruntarea cu multe provocări care rămân încă, în special în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții și reducerea sărăciei și a inegalității.

Performanțele economice slabe din zona euro, încetinirea ritmului de creștere în economia chineză și efectele sale asupra prețurilor de metal și minerale, precum și impactul pe care normalizarea politicii monetare din SUA o va avea pe piețele internaționale de capital afectează în mod direct economiile din America de Sud . În primul rând, cererea pentru exporturile de bunuri și servicii din regiune este estimată la o scădere ca urmare a creșterii mai moderate în comerțul mondial. În al doilea rând, în timp ce prețurile de import au rămas stabile , prețurile din America Latină și principale exporturi de mărfuri au scăzut din 2012 . Acești factori au contribuit la deteriorarea stabilității comerciale, care este mai mică decât în anii 1990. La o extremă sunt țările exportatoare nete de petrol și gaze , care au momentan surplusuri de cont și la celălalt sunt economiile din America Centrală și Caraibe, care sunt importatoare nete de produse de bază și au deficit de cont curent de mai mult de 10% din PIB. În cele din urmă, în cazul în care Statele Unite restrânge politica sa monetară, finanțarea externă va deveni treptat mai scumpă și ieșirile de capital în regiune vor suferi o cădere, rezultân într-o incertitudine mai mare și piețe de capital mai volatile.

Comerțul în America de Sud

Economia globală continuă să fie principala sursă de incertitudine pentru America de Sud. Intrări mari de capital, ca urmare a diferențialelor de dobândă semnificative între regiune și economiile dezvoltate, precum și cursul de schimb ulterior și presiunile inflaționiste au fost trăsături definitorii în anii recenți și încă merită o atenție specială. Problemele fiscale din zona euro ar putea avea repercusiuni grave pe piețele financiare internaționale, inclusiv pe piețele emergente, unde inversări de flux de capital ar putea declanșa fluctuații mari ale cursului de schimb real, cu efecte distructive asupra activității economice. Comerțul a fost unul dintre factorii care au facilitat recuperarea rapidă a regiunii.

Țările din America de Sud au făcut progrese remarcabile în liberalizarea comerțului, reducerea tarifelor în mod semnificativ și încheierea propriile acorduri regionale. Această dezvoltare a prezentat o oportunitate pentru Statele Unite, care a sprijinit întotdeauna integrarea regională mai profundă, pentru că a fost privită pe scară largă ca fiind benefică din motive de politică economică și politică externă. Statele Unite ale Americii au pus în aplicare acorduri comerciale bilaterale sau multilaterale cu cei mai mulți dintre partenerii săi comerciali importanți din America de Sud și America Latină. Acestea includ Acordul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), CAFTA și zone de liber schimb bilaterale cu Chile și Peru.

În ultimele două decenii, totalul schimburilor de mărfuri din SUA (exporturi plus importuri), cu America de Sud au crescut cu 82% față de 72% pentru Asia (în mare măsură determinată de China), 51% pentru Uniunea Europeană, 221% pentru Africa și 64% pentru restul lumii.

Câștigurile economice oferă rațiunea primordială pentru America de Sud pentru a intra într-un acord de liber schimb cu Statele Unite. Pentru aceste țări, trecerea la un acord de liber schimb reciproc prevede norme permanente de comerț care nu necesită autorizația periodică a Congresului Statelor Unite, la fel ca și a regimurilor preferențiale unilaterale. Această caracteristică de acorduri de liber schimb și a cadrului său bazat pe reguli oferă un stimulent mai mare pentru investitorii străini și oferă țărilor din America de Sud mai mult control asupra relației lor comerciale cu Statele Unite ale Americii. Mulți văd zonele de liber schimb ca ancore pentru reforma economică și care oferă o mai mare oportunitate pentru transferul de tehnologie de partajare a producției, care pot îmbunătăți competitivitatea economică . Costurile mai mici ale importurilor din Statele Unite sunt un alt beneficiu tangibil.

Statele Unite ale Americii au fost cel mai mare partener comercial al Americii de Sud în mare parte din istoria regiunii și această tendință continuă și astăzi. Nivelul investițiilor străine directe a Statelor Unite ale Americii în America de Sud rămâne ridicat, în valoare totală de peste 105 miliarde de dolari, aceasta fiind de aproximativ 18% din investițiile străine din regiune, reprezentând de asemenea cel mai mare procent investit de o țară in America Latină. Cele mai multe din acest bani concentrat pe de fabricație, în special în industria de automobile și chimice.

În general, datele sugerează că Statele Unite este cel mai mare și cel mai important partener economic al regiunii. Cu toate acestea, este posibil ca în curând Asia să ia locul Statelor Unite ca partener comercial de top din emisfera de Vest, urmând a face investiții massive în America Latină și alimentând creșterea clasei de mijloc din regiune.

Investitorii din Asia acum văd America de Sud ca o oportunitate de afaceri de top și investesc în industria prelucrătoare, construcții și alte industrii, în special în țări cum ar fi Brazilia sau Peru. Oficialii guvernamentali cred că Asia este gata să ia locul Statelor Unite și Uniunii Europene în calitate de primul partener comercial al Americii de Sud în următorul deceniu. "Vorbim despre zeci de miliarde de dolari doar în băncile coreene în căutarea pentru o destinație", a declarat Kevin Lu, director regional Asia-Pacific al unei agenții a Grupului Băncii Mondiale care asigură investițiile străine împotriva riscului politic. "Când mă întâlnesc cu investitorii, America de Sud este în fiecare conversație despre acest lucru."

Creșterea robustă care a avut loc în China și India este de mare importanță pentru economia mondială și, în special, pentru America de Sud. Contribuția lor la rata globală este una semnificativă. Ambele țări și-au luat rapid locul printre cele mai importante economii ale lumii, au o contribuție notabilă la creșterea economică și a comerțului mondial cu ratele lor de creștere ridicate, contribuie la menținerea echilibrului din lume și generează o cerere puternică și de asemenea în creștere pentru produse de bază din regiune.

Deja, investițiile chineze în America de Sud au crescut de la câteva milioane de dolari în urmă cu doar câțiva ani până la aproximativ 15 miliarde de dolari în 2010, cu cea mai mare parte a banilor direcționați în industria minieră și alte industrii extractive din Brazilia, Peru și alte țări și a crescut din nou în 2012, la aproximativ 23 miliarde dolari. În 2013 nivelul investiiților chineze s-a ridicat la 65 de miliarde de dolari, fiind, după cum am menționat, al treilea investitor din regiune.

Comerțul cu China în ultimii 20 de ani a catalizat o schimbare monumentală în fluxurile comerciale globale. Deoarece China nu dispune de suficiente resurse naturale în cadrul granițelor sale, aceștia s-au îndreptat spre regiunile bogate în resurse naturale ale lumii pentru a satisface cererea tot mai mare în rândul cetățenilor săi. America de Sud a beneficiat în mod special de această nevoie tot mai mare de mărfuri. Fără cererea chineză pentru materii prime din America de Sud, reapariția creșterii economice în regiune în ultimii zece ani, în special pentru principalele țări producătoare de materii prime din America de Sud, nu ar fi fost posibilă.

În timp ce o mare atenție a fost acordată rolului Chinei în America, legăturile dintre India și America de Sud au fost în mare parte ignorate. India este acum o prezență economică palpabilă din Caraibe și până în Uruguay, iar interesele sale sunt extrem de diverse. Începând cu anul 2000, companiile indiene au investit aproximativ 12 miliarde dolari în regiune în domeniul tehnologiei informației (IT), produselor farmaceutice, agrochimice, minerit, energie și de fabricație. Economia Indiei este acum a zecea cea mai mare din lume, cu PIB-ul nominal și a treia cea mai mare ca paritate a puterii de cumpărare (PPP). Cu toate acestea, în ciuda ratelor de creștere rapidă pe care le-a realizat de-a lungul anilor, India este departe de reducerea decalajului veniturilor față de țările industrializate.

Din 2000 până în anul 2009, schimburile comerciale indo-sud-americane au crescut de opt ori la aproximativ 20 miliarde dolari. Acesta este încă un drum lung în spatele celor 140 miliarde dolari din comerțul chinez-sud-american, dar acest decalaj, ceml mai probabil va continua să fi redus în anii următori. În timp ce există obstacole reale de distanță geografică și culturală, capacitatea tehnologiei moderne de a micșora timpul și spațiul poate ajuta la depășirea acestora.

Creșterea dramatică a volumului schimburilor comerciale dintre Asia și America de Sud nu numai că a crescut prețul de mărfuri din regiune, dar le-a și permis, de asemenea, națiunilor din America să diversifice exporturile de pe piețele tradiționale în America de Nord și Europa de Vest. În același timp, schimbul valutar a permis țărilor din America de Sud să își plătească datoriile lor, să își crească rezervele lor valutare și, în unele cazuri, să își creeze propriile fonduri suverane de investiții. Astfel, este dificil să argumentăm că schimburile comerciale tot mai crescute cu giganții din Asia sunt dăunătoare pentru America de Sud pe termen lung. Grăitoare este abilitatea sud americanilor de a rezista la Marea Recesiune din 2008-2009, o criză financiară originară din nord, rezistența nefiind datorată doar din cauza unui management macroeconomic prudent și a reglementării financiare, dar de asemenea și datoriei scăzute și rezervelor mari de schimb valutar, lucru făcut posibil în mare parte, prin comerțul cu Asia.

Importanța Chinei și a Indiei, ca o destinație pentru exporturile sud-americane a crescut de patru ori din 1990. Comerțul cu China a crescut la o rată anuală de 40% din 2003, același an în care națiunea a devenit cel mai mare partener comercial al Braziliei. Cum relațiile comerciale cresc și China continuă să joace un rol tot mai important în economia mondială și în America de Sud, în special, cooperarea economică cu China va fi o sursă de valoare pentru relațiile comerciale prin intermediul schimbului de cunoștințe și transferului de tehnologie.

Cu toate acestea, aceste oportunități nu au fost încă exploatate pe deplin, având în vedere dimensiunea acestor piețe. În scopul realizării acestui lucru, regiunea trebuie să abordeze deficiențele în calitatea și infrastructura, împreună cu cadrele de reglementare rigide și logistică slabă a mărfurilor.

Integrarea regională și evoluțiile economice în America de Sud

Integrarea regională

Înainte de a începe acest subcapitol este esențială o scurtă definire a integrării regionale. Integrarea regională este un fenomen foarte răspândit care apare în aproape fiecare parte a lumii. Inițial, regiunile sunt definite ca subsisteme teritoriale ale sistemului internațional. Integrarea regiunilor, apoi, se referă la procesul prin care subsistemele teritoriale cresc nivelul lor de interacțiune. Astfel, regionalismul ar putea fi definit ca formarea de legături economice mai strânse între țările care sunt din punct de vedere geografic aproape unul de altul, în special prin formarea de acorduri comerciale preferențiale.

Procesul de regionalizare nu este ceva nou în relațiile internaționale. Paradigma cea mai proeminentă a acestor tendințe este, desigur, a Uniunii Europene. Cu toate acestea, inițiativele de eliminare a barierelor comerciale ale unei țări au eșuat din cauza tendinței de protecționism național, tensiunile dintre state și sectorul privat, precum și schimburile comerciale inegale între parteneri care au creat tensiuni politice serioase.

În ultimele decenii s-a văzut o deschidere remarcabilă a granițelor internaționale, determinată în mare parte de rundele comerciale anterioare de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, precum și îmbunătățiri semnificative aduse în transportul maritim și în tehnologia informației și a comunicațiilor, care au contribuit la reducerea timpul și a costurilor de schimb comerciale internaționale. În același timp, comerțul international a fost recunoscut ca unul din cei mai importanți factori pentru dezvoltarea economică, după cum se vede prin experiențele din țările recent industrializate din Asia, în special China, în creșterea producției economice realizate în mare parte prin intermediul unei strategii bazate pe exporturi. De asemenea, țări care caută să se extindă pe piețele lor prin realizarea unor acorduri comerciale bilaterale au început să colaboreze mai mult în regiunile lor. Mai mult de o treime din comerțul mondial are loc în cele 32 de blocuri comerciale regionale ratificate OMC – cele mai multe țări sunt membre a cel puțin unul dintre aceste blocuri. În multe cazuri, integrarea regională mai profundă a crescut nu numai puterea de negociere a țărilor în curs de dezvoltare la nivel global, dar a creat, de asemenea, posibilitatea de a exploata comerțul intraregional și de asociere pozitivă între comerț și creșterea economică.

Recunoscând beneficiile potențiale ale creșterii liberalizării schimburilor comerciale, țările din America de Sud s-au angajat într-un proces de transformare pentru a reduce barierele comerciale, pentru a crește numărul de acorduri comerciale bilaterale și pentru a aprofunda procesul de integrare. De la mijlocul anilor 1980, regiunea a redus tarifele medii de la aproximativ 40% la aproximativ 10,5% în prezent, în timp ce cota de export din produsul intern brut a crescut de la 13% în 1980 la 28,5% în prezent. Pentru aceeași perioadă de timp, regiunea și-a crescut exporturile la o rată medie de 6%, cu producerea de bunuri, reprezentând 16% la sută din exporturile de la începutul perioadei și aproximativ 58% in momentul de față.

În pofida acestor realizări, regiunea continuă să rămână în urmă față de țările cele mai industrializate, în ciuda eforturilor sale de a asigura beneficiile potențiale prin creșterea liberalizării comerțului și printr-o integrare regională mai profundă.

  O explicație pentru rămânerea în urmă a țărilor sud-americane în integrarea acestora în sistemul comercial mondial este incapacitatea lor de a face față procesului de globalizare, care este intensiv bazat pe transport și în care lanțurile de aprovizionare sunt acum organizate pe o scară globală. Inovațiile tehnologice conduse de evoluțiile tehnologice de transport au schimbat peisajul economic al lumii, permițând țărilor exploatarea economiilor de scară atât în ​​transport, cât și în producția de bunuri fabricate. Cu toate acestea, regiunea continuă să investească mai puțin decât altele în infrastructură și performanța logistică, lucruri care i-ar permite să beneficieze pe deplin de aceste evoluții.

În ciuda eforturilor de a crește integrarea regională, comerțul intra-regional în cele mai mari blocuri comerciale a reprezentat doar 13% din exporturile totale de mărfuri, comparativ cu 25% pentru Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), 51% pentru țările semnatare ale Acordului de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA) și 74% pentru Uniunea Europeană. În 2008, Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR), modelată după Uniunea Europeană, a fost ratificată de către cele 12 țări din America de Sud ca o uniune interguvernamentală de integrare a acordurilor în regiune, MERCOSUR și Comunitatea Andină a Națiunilor (CAN), luând și ele parte la procesul continuu de integrare din America de Sud.

Printre cele mai importante provocări cu care se confruntă regiunea pentru viitorul procesului de integrare este dezvoltarea infrastructurii regionale. Având în vedere dimensiunea, limitările geografice complexe și zonele sensibile din punct de vedere ecologic de pădure tropicală și de o biodiversitate valoroasă, regiunii i-a lipsit în mod constant o infrastructură de calitate pentru integrarea regională. Ca un rezultat al investițiilor insuficiente în infrastructură și performanța slabă în logistica transportului de mărfuri, America de Sud este presată să-și regândească agenda de facilitare a comerțului pentru a include proiecte fizice de integrare, servicii de transport, logistică și infrastructură specializată într-un efort de a reduce costurile de comerț. Fără un plan nou cu privire la măsurile de facilitare a comerțului -inclusiv infrastructura fizică, utilizarea generală a terenurilor și servicii de transport multimodal, și cadrele de reglementare pentru a simplifica procedurile de comerț international – regiunea va continua să fie lăsată în afara rețelelor de comerț, în timp ce costurile de transport și logistice vor face mai dificil ca regiunea sud-americană să fie un concurent puternic la nivel global.

Originea si evoluția acordurilor comerciale regionale în America de Sud

Țările din America de Sud au o istorie de lungă durată, dar extrem de inconsecventă a integrării regionale. Înainte de al doilea război mondial, încercări eșuate au fost motivate, în principal, din motive politice ambițioase inspirate de Simón Bolívar. Concentrarea lor a trecut mai târziu la obiective economice mai pragmatice orientate spre dezvoltare. Crearea Asociației de Liber Schimb din America Latină (LAFTA) în 1960 ar fi trebuit să depășească limitările mici ale piețelor interne, permițând în același timp industriei să devină competitivă la nivel regional. Deși țările au fost inițial entuziasmate de schimbul de preferințe în LAFTA, procesul a stagnat, când liberalizarea intra-regională a sectoarelor sensibile (automobile, textile, agricultură) a venit în discuție, prin urmare, abandonându-se scopul de raționalizare industrială. Până în 1980, LAFTA a fost înlocuit cu mai puțin ambițiosul acord de integrare denumit ALADI, care a fost în mare parte structurat în jurul preferințelor comerciale bilaterale.

Parțial din cauza progreselor limitate pe frontul economic din cadrul LAFTA, la nivel sub-regional șase din unsprezece membri LAFTA (Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru, Chile și mai târziu Venezuela) au stabilit propriul lor aranjament comercial în 1969, numit Pactul Andin. Deși foarte ambițios pe frontul politic, cu înființarea de organizații supranaționale și un grad ridicat de instituționalizare, Pactul Andin a făcut prea puțin pentru a elimina barierele tarifare și stimularea schimburilor comerciale dintre membri. Retragerea statului Chile în 1976 a semnalat începutul unei crize interne. La scurt timp după aceea, blocul a căzut într-o recesiune profundă, urmată de un deceniu de stagnare.

Toate schemele de integrare regională din America de Sud au intrat, în cele din urmă, într-o criză deschisă în anii 1980, când criza datoriilor, ca o consecință pe termen lung a crizei petrolului din 1973 și a recesiunii economice globale, a indus o recesiune profundă și o contracție severă a intra-comerțului regional. Trecerea la un nou val de regionalism a avut loc la începutul anilor 1990. Dorind să ilustreze schimbarea de dezvoltare, CEPAL s-a declarat drept cel mai radical susținător al "noului regionalism". În timp ce politicile orientate spre interior a fost discreditat în mare parte de-a lungul anilor 1980, politicile neo-liberale aale Consensului de la Washington, propuse la sfârșitul Războiului Rece, au prescris un regionalism deschis ca opțiunea cea mai viabilă pentru dezvoltarea statelor de a participa și de a se integra în mod eficient în cadrul economiei globale schimbate radical, marcat de interdependență în creștere, liberalizarea și concurența pentru investiții.

MERCOSUR

De departe cea mai importantă organizație din America de Sud este Piața comună a Sudului, cunoscută mai bine sub numele de MERCOSUR. Născut într-un cu totul nou cadru de politică, toate membrele semnatare -Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay- au făcut o schimbare pentru democrație și economii mai deschise. Servind fie scopuri politice (prin calmarea tensiunilor dintre Argentina și Brazilia), precum și scopuri economice (pentru a stimula creșterea economică regională, în timp ce ajutau la integrarea acestui bloc în economia mondială), Mercosur a făcut un progres remarcabil în liberalizarea comerțului intra-regional la începutul său. Acest lucru a fost posibil prin eliminarea barierelor comerciale, reflectând astfel tendința la nivel de regiune de scădere a tarifelor.

Cu toate acestea, liberalizarea barierelor non-tarifare, precum și formarea a unei politici comune în domeniul comerțului exterior s-au dovedit a fi mult mai dificile. Datorită preferințelor politice divergente în cadrul și între statele membre, tarifele externe comune includ încă o gamă largă de excepții pentru produsele sensibile, în ciuda statutului oficial al Mercosur, acela de uniune vamală din anul 1995.

De asemenea, ea a subliniat coordonarea politicii externe orientată spre a prezenta un front unit pe diferite probleme economice, cum ar fi de gestionare a datoriei, negocierile comerciale multilaterale și alte afaceri economice regionale. Mercosur are o prevedere de arbitraj de către un tribunal special constituit sau grup de experți în conformitate cu Protocolul Brasilia din 1991, care ia hotărârile cu caracter obligatoriu cu privire la litigii. Totuși nu are autoritatea corespunzătoare de aplicare, iar punerea în aplicare este în mare parte până la sancțiuni unilaterale. În practică, litigiile comerciale sunt, de obicei, stabilite prin negociere.

O perioadă notabilă pentru conul sudic al Americii de Sud a fost perioada dintre 1991 și 1995. Mai multe reuniuni la nivel înalt au avut loc în această perioadă, în scopul de a negocia rata tarifului extern comun și de a rezolva tensiunile care au apărut ca urmare a asimetriilor. În această perioadă de transformare, nivelul mediu al tarifelor din America de Sud a fost redus dramatic în mod unilateral de la aproximativ 45% la sfârșitul anilor 1980 la aproximativ 13% în 1995, iar barierele non-tarifare au fost eliminate la o scară destul de mare. Între 1991 și 1995, comerțul intra-Mercosur a crescut cu 26%, iar ponderea comerțului intraregional din țările Mercosur a crescut de la 8% la 21% în aceeași perioadă.

Perioada dintre 1999 și 2001 a fost una foarte importantă pentru existența Mercosur. În 1999, Brazilia a decis să-și devalorizeze moneda considerabil față de dolarul american, în timp ce președintele argentinian Menem a făcut echivalarea monetară cu dolarul o prioritate a strategiei sale. Argentina, pentru moment, a oprit aplicarea tarifului vamal comun extern, care între timp, a fost elaborat în continuare în cadrul Mercosur și, prin urmare, a suspendat efectul uniunii vamale. Uruguay și Paraguay, în consecință, au stabilit tarife externe unilaterale. Economia argentiniană, care nu era puternică la momentul respectiv, a mers pe o pantă descendentă. În 2002, sub presiunile economice puternice, Argentina a abandonat egalitatea cu dolarul american și a fost nevoită să înceteze plata datoriei naționale, care de atunci a crescut. Guvernul din Argentina s-a confruntat de atunci cu cea mai gravă criză economică, politică și monetară din istoria sa. Criza argentiniană a creat un val de reacții în întreaga regiune. Sectorul bancar Uruguay – în mod tradițional un sanctuar pentru capitalul Argentinei – a fost, de asemenea, afectat de criză. Brazilia s-a confruntat cu diminuarea creșterii economice, dar a reușit să limiteze pagubele. Pentru o vreme, se părea că soarta Mercosur a fost decisă, dar, ca urmare a noilor evoluții politice și a îmbunătățirii economice continuă a regiunii, perspectivele pentru Mercosur s-au schimbat în bine din nou. Alegerea lui Lula da Silva și Kirchner în calitate de președinți ai Braziliei, respectiv Argentinei, prognoza vitalitatea de care avea nevoie Mercosur. La reuniunea șefilor de stat (17 iunie 2003) Mercosur, a devenit clar că pentru ambii președinți nou aleși, aprofundarea integrării în cadrul Mercosur a fost un obiectiv politic principal. Agenda lor comună reflectă noua dorință pentru o cooperare mai puternică și mai profundă cu rezultate tangibile.

Un mare pas înainte pentru consolidarea rolului internațional al Mercosur a fost făcut în 2004, când, după opt ani, cinci protocoale, și un deceniu de încercari nereușite, Venezuela a aderat la Piața Comună a Sudului. Actul final a fost jucat în 2006, când a avut loc al 30-lea summit. În timpul acestui summit de două zile, Venezuela, al cincilea exportator de petrol din lume, a fost declarat un membru oficial Mercosur. Ca urmare a introducerii Venezuelei, Mercosur a avut mai mult de 250 de milioane de oameni și un produs regional brut de 300 miliarde dolari.

Spre deosebire de Uniunea Europeană, Mercosur nu are instituții supranaționale influente, procesul de luare a deciziilor fiind interguvernamental, mai degrabă decât supranațional. Mai mult decât atât, în 1994, Comisia Parlamentară mixtă formată din legislatori din țările membre și Forumul Consultativ pe probleme economice și sociale au fost create. Niciunul din cele două nu are autoritatea sau capacitatea de a lua decizii; ele au doar responsabilitatea pentru monitorizare și pot face recomandări. Într-un cuvânt, Mercosur nu are instituții de coordonare influente pentru luarea deciziilor. Autoritatea de putere și de luare a deciziilor revine fiecărui stat membru, în special președinților, miniștrilor de externe și ai economiei prezenți în Consiliul Piaței Comune.

Mercosur constituie cel mai important efort de integrare din regiune. Deși nu este complet, acesta este cu siguranță cel mai mare succes din regiune. Principala motivație din spatele formarii sale a fost acea de a consolida relațiile diplomatice între țările membre, în special între Brazilia și Argentina. Aceasta a fost, de asemenea, motivată de aspirația de a spori competitivitatea regională și, prin urmare, de stimulare a dezvoltării.

UNASUR

Uniunea Națiunilor Sud-Americane este o uniune interguvernamentală cuprinzând două uniuni vamale deja existente – Mercosur și Comunitatea Andină a Națiunilor (CAN) – ca parte a unui proces continuu de integrare a Americii de Sud. Acesta este modelat după Uniunea Europeană.

Tratatul constitutiv UNASUR a fost semnat la 23 mai 2008, la al treilea summit al șefilor de stat, care a avut loc în capitala Braziliei. În conformitate cu Tratatul constitutiv, sediul Uniunii este situat în Quito, Ecuador. La 1 decembrie 2010, Uruguay a devenit al nouălea stat care a ratificat tratatul UNASUR, dând astfel acestei uniuni deplină legalitate. Tratatul de constituire a intrat în vigoare la 11 martie 2011, UNASUR devenind o entitate legală în cadrul unei întâlniri a miniștrilor de externe în Ecuador, unde au stabilit sediul Secretariatului.

Ideea de integrare economică în America de Sud a început înca din anul 1960, când au fost semnate unele acorduri comerciale în cadrul Asociației de Liber Schimb a Americii Latine (ALALC). ALALC a fost o încercare nereușită de a crea o zonă de liber schimb în America Latină. Statele-membre au fost Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Paraguay, Peru și Uruguay. În 1970, Bolivia, Columbia, Ecuador și Venezuela au devenit state membre ale ALALC. În 1980, ALALC a fost înlocuit de către Asociația Latino-Americană de integrare (ALADI).

CAN a fost creată în 1969, pentru a realiza o dezvoltare economică și socială durabilă și echilibrată în regiunea andină. Primele țări membre ale CAN au fost Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador, Peru și Venezuela. În 1977, din motive politice, Chile a decis să plece CAN și în 2006, Venezuela a părăsit pentru a se alătura MERCOSUR ca un stat asociat-membru.

În 1991 MERCOSUR a fost creat pentru a fi un acord economic și politic între Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Scopul acestui acord a fost de a promova zona de comerț liber în regiune. De fapt, a fost menit să fie o uniune vamală, dar de atunci unele autorități economice MERCOSUR au propus o monedă regională și comună a MERCOSUR.

În anii 2000, CAN și MERCOSUR, principalele blocuri de integrare economică din America de Sud, au trecut prin perioade în care au fost ridicate întrebări legate de performanța dezamăgitoare comercială, precum și în ceea ce privește experiența politică și diplomatică. În acest context, pentru a se evita slăbirea acestor blocuri economice, în anul 2008 UNASUR a fost creat, de la un tratat semnat între CAN și membrii MERCOSUR, ca fiind o alternativă și proiectul final de integrare economică în America de Sud. Principalele obiective ale UNASUR sunt: coordonarea politică, un acord de liber schimb, integrarea infrastructurii – în special, în ceea ce privește energia și comunicațiile – cooperarea în tehnologie, știință, educație și cultură. Toate țările din America de Sud sunt membri ai UNASUR, respectiv Argentina, Bolivia, Brazilia, Columbia, Chile, Ecuador, Guyana, Peru, Paraguay, Surinam, Uruguay și Venezuela. În prezent, PIB-ul țărilor UNASUR este de aproximativ 7,9 trilioane de dolari.

UNASUR diferă față de blocurile comerciale sub-regionale existente, prin scopul său de a se concentra pe domeniile prioritare, identificate de instituțiile sale membre. Organizația a stabilit, de asemenea, șapte comitete: dezvoltare socială; securitate; educație, știință, cultură, tehnologie și inovare; sănătate; infrastructură și planificare; narco-trafic; energie.

America de Sud, prin UNASUR, a adus integrarea fiscală, monetară și financiară înapoi pe agenda de negociere. Una dintre inițiativele UNASUR este crearea unei piețe unice, începând cu eliminarea tarifelor pentru produsele non-sensibile până la sfârșitul lui 2014, precum și pentru produsele sensibile până în anul 2019. Aceasta a creat noi mecanisme de cooperare, cum ar fi Fondul de convergență structurală (FOCEM), Banca de Sud și utilizarea pesoului argentinian și realului brazilian ca monedele pentru tranzacțiile internaționale.

UNASUR a jucat roluri importante de conducere în evenimentele majore din regiunea sud-americană, inclusiv asistență în soluționarea problemelor de frontieră dintre Columbia și Venezuela. În 2010, Venezuela a cerut ca UNASUR să medieze tensiunile în creștere dintre Columbia și Venezuela legate de probleme de frontieră. Columbia a crezut că Venezuela adăpostea rebeli columbieni. Prima reuniune a implicat zece miniștri de externe și vice-miniștri într-o întâlnire în Quito, Ecuador, care a dus la un "angajament pentru construirea condițiilor de pace, armonie, și cooperarea în regiune să fie menținută", în conformitate cu Ricardo Patino, Ministrul de Externe din Ecuador. După ce Juan Manuel Santos, a fost investit în funcția de președinte nou ales al Columbiei în 2010, Secretarul General Nestor Kirchner a mediat o a doua întâlnire între Columbia și Venezuela, care a dus la restaurarea diplomației între cele două țări, prin crearea a cinci comisii bilaterale, inclusiv colaborare economică, planul de investiții în frontiera comună, lucrările de infrastructură și de securitate. Ambele țări au convenit să colaboreze împotriva traficului de droguri și a activităților armate ilegale.

Cu toate acestea, există încă unele probleme economice și sociale care trebuie să fie depășite în țările din America de Sud. Aceasta este ca o diferență tot mai mare între țările cele mai dinamice, cum ar fi Brazilia, Argentina și Chile, în comparație cu țările mai puțin dinamice, de exemplu, Bolivia sau Paraguay. Țările mai puțin dinamice par să sufere, în sensul că sistemul financiar nu este dezvoltat, comerțul intraregional este încă scăzut, sistemul industrial nu este diversificat și complet, iar condițiile de infrastructură sunt scăzute. Mai mult decât atât, în lipsa integrării economice puternice, integrarea politică devine primordială. Din păcate, integrarea politică în America de Sud nu este tocmai într-un stadiu avansat. Două motive pot explica posibila distanță de integrare politică în America de Sud, cel puțin pe termen scurt: în primul rând, procesele de colonizare și de independență și cultura ulterioară a oamenilor, care sunt toate încă foarte departe unul de altul; și în al doilea rând, sistemul democratic din regiune, care este foarte recent (1980 și 1990); de asemenea și conceptul de democrație a fost utilizat în moduri diferite de la o țară la alta. Astfel, sunt foarte puține șanse de realizare a unei uniuni monetare puternică cu o monedă comună.

Regionalismul este o forță puternică în lumea de astăzi. Acesta reprezintă un compromis dinamic între globalizare și forțe mai restrânse de naționalism. În cazul în care statul-națiune este prea mic pentru a rezolva problemele economice, și prea mare pentru a rezolva probleme de identitate, integrarea regională extinde orbita economică a statului-națiune și adaugă un alt potențial obiectiv important de loialitate. Integrarea regională în America de Sud este calea de urmat pentru dezvoltare. UNASUR ar putea folosi influența și puterea sa pentru a menține stabilitatea prețurilor și pentru a controla ciclul comercial în zona sa. Cu alte cuvinte, scopul UNASUR ar trebui să fie de a promova angajabilitatea, creșterea economică și stabilitatea pentru a reduce rezultatele perturbatorii derivate din activitatea speculativă de pe piețele financiare din America de Sud.

Evoluțiile economice pe continentul sud-american

Pe termen scurt, America de Sud va continua să asiste la o creștere economică moderată, pe fondul incertitudinii puternice la nivel mondial. Țările din regiune au spațiu fiscal și monetar pe care îl pot folosi pentru a face față scăderii cererii agregate. Dar previziunile actuale sugerează că pentru țările dezvoltate urmează o lungă perioadă de creștere lentă. În răspuns, țările din regiune ar face bine să se asigure că politicile lor de stabilizare a economiei sunt în concordanță cu acțiunile pe care trebuie să le ia pentru a stimula creșterea economică pe termen mediu, în timp ce transformă structura de producție. La nivel de regiune, integrarea comercială mai mare ar putea fi un răspuns eficient la cererea slabă din țările dezvoltate și ar permite în același timp sectoarelor și activităților non-tradiționale să aibă o stimulare a avantajelor competitive. Trebuie acordată o atenție deosebită fluctuațiilor valutare, care în mai multe țări ar putea pune în pericol competitivitatea bunurilor care nu sunt legate de mărfuri. Identificarea cauzelor acestor fluctuații și utilizarea instrumentelor adecvate pentru a le atenua este una dintre provocările cu care se confruntă politicile macroeconomice actuale.

America de Sud se confruntă în prezent cu o încetinire a creșterii, ca urmare a scăderii cererii externe și a limitărilor structurale ale economiilor sale. Deși încetinirea este moderată doar pentru moment, există motive să credem că ar putea fi persistentă în cazul în care nu există nici o acțiune politică pentru a dezvolta capacitatea de creștere a economiilor din regiune. Potrivit celor mai recente proiecții de creștere, produsul intern brut al regiunii (PIB) va crește cu aproximativ 3,0% în perioada 2014-2015. Există semne că inflația și creșterea economică încetinesc în America de Sud, în ciuda faptului că piața locurilor de muncă rămâne puternică.

Tabel 1: Indicatori de creștere a PIB-ului în America Latină

Sursa: World Bank national accounts data and OECD national accounts data files 2009-2015.

Activitatea economică a Braziliei rămâne moale, dar există semne de accelerare modestă și graduală în timp ce economia globală adoptă o ascensiune ciclică mai puternică, cu implicații pozitive pentru economiile de piață emergente. În urma unei expansiune de 2,3% în 2013, se estimează că economia braziliană va crește cu 2%-2,5% în anii 2014/2015, ajutată de investițiile în infrastructura sectorului public și creșterea producției în sectorul energetic. Sondajele recente indică câștiguri mai mari în producția industrială pentru anul care vine. Îmbunătățirea persistentă a salariilor ar putea fi ușor temperată de o creștere a pârghiei de consum și a dobânzilor.

În Argentina PIB-ul real ar putea crește cu 1% în 2014/20 15 dacă guvernul adoptă măsuri de normalizare a distorsiunilor prețurilor relative. Încrederea consumatorilor, ocuparea forței de muncă și măsurătorile producției industriale indica o deteriorare a condițiilor economice în ultimele luni. Pierderea puterii de cumpărare ca rezultat al escaladării inflației și va avea un effect dăunător pe tot parcursul anului, cu o decelerare bruscă a consumului intern și a investițiilor de afaceri. Investițiile din sectorul privat vor rămâne scăzute din cauza incertitudinilor politice sporite și a politicilor de subvenționare.

Economia columbiană este pe o cale de recuperare după performanța de creștere mai slabă de la mijlocul anului 2012. PIB-ul real a crescut cu 5,1% în al treilea trimestru al anului 2013, o îmbunătățire în mod semnificativ de la rata de 3,3% în medie în prima jumătate a anului. Construcțiile și infrastructură au fost principalele care au contribuit la creșterea economică, în timp ce sectorul industrial continuă să stagneze. Atât cheltuielile publice, cât și consumul de bunuri câștigă teren, alimentând cererea de import. Între timp, creșterea exporturilor rămâne modestă și sub ritmul de import. Economia columbiană a crescut cu 4,1% în 2013 și va avansa probabil cu 4,5% în medie în anii 2014/2015.

Perspectivele economice venezuelene rămân restrânse. Pe baza datelor oficiale, PIB-ul țării a crescut cu 1,6% în 2013 (5,6% în 2012), datorită cheltuielilor guvernamentale robuste. În pofida creșterii recente a salariului minim, consumul de bunuri a fost descurajat de inflația ridicată, deficitul de bunuri și crearea de locuri de muncă redusă. Creșterea exporturilor, în special transporturile de petrol, a suferit o scădere. Conform Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), producția de petrol din Venezuela (2,32 milioane de barili pe zi în luna decembrie) a fost în decelerare treptat pe parcursul ultimului an. Mai mult decât atât, investițiile vor continuă să fie reținute, în vreme ce cadrul instituțional rămâne slab. Este de așteptat ca toate aceste tendințe să rămână în vigoare în următorii ani, limitând creșterea PIB-ului real la o slabă cotă de 0,3% în 2014 și 1% în 2015.

Traiectoria economică peruviană rămâne robustă, deși ritmul de creștere va continua să fie puțin sub cota de 6% în perioada 2014/2015. PIB-ul real a crescut cu 5,0% în 2013, cel mai lent ritm din 2009, cauzată de cererea internă și externă scăzută. Activitatea economică se va accelera de-a lungul anilor 2014/2015, deoarece vor lua naștere noi proiecte miniere. Consumul privat, deși mai scăzut decât în 2012, va continua să crească la aproximativ 5%, sprijinind activitățile economice. Peru va rămâne vulnerabilă la schimbările de performanță economică și a prețurilor materiilor prime din China; cu toate acestea, creștere extinsă de bază țării și resursele bugetare disponibile pot atenua șocurile externe.

Economia chiliană, care se estimează ca ar fi crescut cu 4,0% în 2013, rămâne într-o fază de treptată decelerare care se va extinde probabil în prima jumătate a anului 2014. Cu toate acestea, se estimează că activitatea economică va începe să se extindă într-un ritm mai rapid în cursul acestui an, ajungând la o medie de 4,5% în 2014/2015 susținut de o creștere externă îmbunătățită și o redresare treptată a activității de investiții odată cu preluarea puterii de către noua administrație. Perspectivele de creștere rămân extrem de sensibile la factorii externi care afectează evoluția piețelor de metal. Prețurile cuprului vor tinde să se stabilizeze în 2014/2015, sprijinind sectorul de export al țării.

Economia uruguayană estimată la 57 de miliarde de dolari, se confruntă cu o fază de creștere încetinită din cauza condițiilor externe de piață, activității de producție în scădere, acestea fiind un șoc negativ pentru sectorul turismului, dar și pentru politicile cursului de schimb. După o rată medie anuală de creștere impresionantă de 5,5% în ultimul deceniu,PIB-ul Uruguayul se va extinde probabil cu 3-3,5% în următoarele 24 de luni. Deteriorarea comerțului și a condițiilor de investiții în țările vecine, împreună cu o creștere a costurilor de finanțare internaționale și erodarea competitivității rezultate dintr-o rată de schimb reală supraevaluată și din inflația ridicată, va limita contribuția consumului de bunuri la o creștere economică în anul care vine.

Tabel 2: Nivelul inflației în țările din America Latină

Sursa: Trading Economics(2014), Indexmundi Factbook (2009-2011).

Inflația Argentinei s-a diminuat în luna aprilie, fiind la un nivel de 10,9% de la începutul anului, una dintre cele mai mari rate din lume. Argentina, odată a treia putere economică din această regiune, a avut parte de un deceniu de declin economic, lucru reflecatat prin cedarea locului 2 în rândul economiilor din America de Sud în favoarea Columbiei în cursul acestui an. Acest lucru se datorează faptului că Argentina are a doua cea mai slabă monedă din regiune, inflația într-o continuă creștere, un rimt de creștere economică slab și probleme politice. Brazilia rămâne pe locul 1 în America de Sud.

La sfârșitul anului 2013, ratele inflației din Venezuela au crescut, fiind mai mari, de 56% și previziunile Fondului Monetar Internațional arată Venezuela ca una dintre economiile cu cea mai mică creștere din America de Sud pentru anul 2013. Nici anul 2014 nu arată mai bine pentru Venezuela, analiștii afirmând că țara va continua să se afunde în recesiune, și o nouă devalorizare a Bolivarului pare iminentă. De la începutul anului 2014, multe companii fie au încetinit sau au oprit de tot funcționarea ca urmare a lipsei de valută din țară.

Perspectivele externe de pe tot globul pentru 2014-15 sunt marcate de creșterea lentă în economia globală, ceea ce este probabil să continue până când mai multe țări dezvoltate își vor încheia problemele lor legate de datorii și de șomaj și până când țările în curs de dezvoltare pot reechilibra creșterea către un consum mai mare, sporind astfel cererea la nivel mondial. Datorită creșterii lor scăzute și constrângerilor fiscale în curs de desfășurare, unele țări dezvoltate sunt așteptate să se confrunte cu mai multe probleme legate de lipsa de încredere în sustenabilitatea datoriei lor suverane. Deși acest lucru va conduce la măsuri financiare, monetare și fiscale pentru a rezolva problemele de lichiditate și de solvabilitate, nesiguranță va persista.

Scorul libertății economice Bolivia este de 48,4, ceea ce face ca economia țării să fie a 158-a în indicele de libertate economică pe anul 2014. Scorul său general este cu 0,5 puncte mai bun decât anul trecut, cu îmbunătățiri notabile în libertatea investițiilor și libertatea comerțului și un declin de compensare în libertatea afacerilor, libertatea fiscală, și cheltuielile guvernamentale. Bolivia este clasată pe locul 25 din 29 de țări în America de Sud și America Centrală și regiunea Caraibelor, iar scorul său general este mult sub mediile regionale și ale lumii.

De-a lungul istoriei de 20 de ani a indicelui, libertatea economică Bolivia s-a deteriorat cu 8,5 puncte, al șaselea cel mai rău ca scădere de scor. Scăderi semnificative au avut loc în șase din cele zece libertăți economice, în special drepturile de proprietate și libertatea investițiilor, ale căror scoruri au scăzut 40 și respectiv, 55 de puncte.

Creșterea economică Bolivia va încetini probabil în jurul valorii de 5,0% în 2014, pe fondul inflației mai lente după una din cele mai rapide creșteri din America de Sud în 2013.

Guvernul se așteaptă la o creștere pentru acest an, de 6,5%, datorită, în mare parte prețurilor ridicate pentru gazele naturale vândute țărilor vecine Argentina și Brazilia, dar și cererii interne puternice.

O creștere puternică, cu toate acestea, a preset nivelul inflației, care a ajuns la 7,5% în ultimele luni ale anului 2013, cel mai ridicat nivel de aproape doi ani și cu mult peste ținta guvernului de 4,8%. Inflația va încetini probabil la 6,5% în 2014 de la 7,5% în anul precedent.

Inflației în Chile până la mijlocul anului 2013 a fost de 2,9% și se încadra în intervalul țintă stabilit de Banca Centrală, între 2%-4%. Banca Centrală reduce perspectivele de inflație ale statului chilian pe anul 2013 la 2,6%, în scădere față de prognoza stabilită în prealabil la 2,8%, după ce inflația a scăzut în mod constant timp de mai multe luni. Inflația stabilizată, împreună cu o creștere destul de fragilă în economia chiliană au determinat Banca Centrală să reducă în curând ratele dobânzilor pentru a stimula creșterea economică a țării dependentă de exporturi. Pentru anul 2014 se așteaptă o creștere minusculă a nivelului inflației, mai precis între 0,1%-0,2%.

Rata inflației în Columbia a scăzut în mod neașteptat la cel mai mic nivel în șase decenii la sfârșitul anului 2013, condusă de o micșorare a costurilor alimentelor și a costurilor locuințelor. Rata inflației columbiene pentru 2013 s-a dovedit chiar mai mică decât procentul de 2,4% previzionat de Banca Centrală. De asemenea, Banca Centrală a stabilit un interval-țintă de 2%-4% pentru inflația din acest an, cu un nivel preferat de 3%.

Inflația foarte scăzută sau chiar deflație, o scădere persistentă a prețurilor, pot fi dăunătoare pentru economie, acestea încurajând consumatorii să amâne achizițiile de produse în speranța că vor deveni mai ieftine.

Rata inflației Ecuadorului a scăzut la 2,7% la sută în 2013, cel mai mic nivel din ultimii opt ani, conform Institutului Național de Statistică (INEC). Aceasta a fost sub ținta guvernului de 3,9% și a continuat trendul descendent din 2012. Rata inflației a fost de 4,2% în 2012, iar 5,4% în anul precedent. Se estimează că rata anuală a inflației va ajunge la 3,2% în 2014, iar economia va crește cu 4.5%-5.1%, o creștere destul de bună pentru nivelul actual al regiunii sud-americane.

Inflația statului Paraguay a scăzut la un nivel de sub 5% în anul 2013, o schimbare majoră față de anul precedent, când nivelul inflației depășea pragul de 10%. Presiunile inflaționiste s-au diminuat ca urmare a aprecierii monedei locale guarani față de dolar. De asemenea, o depreciere bruscă a pesoului argentinian pe piața neagră a influențat mai mulți cetățeni ai Paraguayului să treacă peste graniță în Argentina pentru diverse cumpărături.

Inflația în Peru a atins o cota de 2,8% la sfârșitul anului 2013, chiar sub limita superioară de 1%-3%, intervalul țintă stabilit de Banca Centrală. Pentru anul curent 2014, se previzionează că nivelul inflației se va încadra în limita stabilită anterior și, cel mai probabil, va atinge nivelul de 3%.

Uruguay a renunțat la utilizarea unei singure rate a dobânzii de referință pentru a lupta împotriva inflației. Fondul Monetar Internațional a subliniat că inflația este cel mai mare risc al Uruguayului. Chiar dacă aceasta s-a stabilizat în 2013 la 8,7%, aceasta este încă ridicată, peste intervalul țintă al Băncii Centrale de 4%-6%. Totuși pentru anul 2014, Banca Centrală va extinde intervalul țintă anual de inflatie între 3%-7%, începând din iulie 2014, de la intervalul precedent de 4%-6%.

Venezuela devine una din cele mai ieftine și totuși cele mai scumpe țări din lume. Cu rata inflației care a atins nivelul de 56% anul trecut, una dintre cele mai mari de pe Glob și cea mai mare din America de Sud, tranzacționările pe piața neagră și o lipsă de valută puternică creează dificultăți pentru venezueleni. Președintele venezuelean a declarat că cifrele au condus la o inflație anuală de 56,2%, el aruncând vina pe “economia capitalistă parazitară”. Inflația este de două ori mai mare ca în 2012, atunci când a atins pragul de 26%. Analiștii atribuie inflația ridicată a națiunii controalelor valutare și a prețurilor rigide, care au fost lansate în anul 2003 de președintele Hugo Chavez, care a murit în luna martie a anului 2013.

Brazilia – analiză economică

Brazilia este a doua mare economie emergentă a lumii.

Brazilia a trecut într-un mod rapid peste recesiunea din 2009, ea în 2010 înregistrând un ritm de creștere a PIB-ului de 7,5%. În funcție de PIB-ul nominal, Brazilia a devansat Italia în 2010 și Marea Britanie în 2011, astfel a fost propulsată pe locul 6 în ierarhia statelor lumii.

Referirea pe care o fac experții FMI la ierarhia țărilor lumii în funcție de PIB-ul nominal pentru orizontul 2017, o clasează pe Brazilia pe locul 5, după S.U.A, China, Japonia și Germania.

Conform raportului Organizației Națiunilor Unite ( ONU ) și a mai multor studii și rapoarte recente, unde se arata o încetinire proeminenta a ritmului de creștere a PIB-ului în anii 2011 și 2012 a mai multor economii emergente majore, printre care și Brazilia.

Conform estimărilor din raportul ONU ce face referire la ritmul de creștere a PIB-ului , revizuit arata că aceasta a înregistrat o scădere economică, înregistrând în 2012 un ritm de creștere doar de 1,3% , în comparație cu 7.5% în 2010 și 2.7% în 2011.

Graficul 1: Brazilia, Rusia, India și China în ierarhia țărilor lumii în funcție de PIB, 2008, 2011 și 2017, în prețuri curente, în miliarde dolari

În ultimii ani, s-au intensificat eforturile guvernului pentru stimularea creșterii economice.

Printre aceste eforturi se numără și:

– Programul Brazilian de Accelerare a Creșterii ( PAC, Programa de Aceleracio de Crescimento) ce a fost lansat în 2007 și a continuat până în 2011 cu a doua etapă ( PAC 2)

– Planul de stimulare a dezvoltării industriale a țării "Plano Brasil Maior 2011-2014".

-"Plano Brasil Maior 2011-2014" are ca și moto "Inovează pentru a fi competitiv. Fii competitiv pentru a crește".

Măsurile din acest plan vizează :

– schimbarea structurii producției industriale

– consolidarea avantajelor competitive naționale

Printre măsuri se enumeră și :

– reducerea ratei dobânzii cheie

– scăderea poverii fiscale ( aici este inclus și eliminarea impozitului pe salarii)

– aplicarea de măsuri de retorsiune în domeniul comerțului exterior ( majorarea taxelor vamale la import pentru 100 de produse)

– acordarea de credite preferențiale pentru exportatori

– sprijinirea industriei auto

– susținerea achiziționării de produse autohtone în cadrul licitaților publice.

În 2011-2012 ritmul de creștere a PIB-ului Braziliei a fost inferior față de cel înregistrat pe ansamblul regiunii Americii Latine și Caraibe de 4.3% în 2011 și 3.1% în 2012 în ciuda stimulentelor monetare și fiscale.

Doar Iranul și Egiptul au înregistrat un ritm de creștere inferior față de Brazilia în 2012 în cadrul grupului economiilor recent industrializate.

Tabelul 1: Evoluția ritmului de creștere a PIB în principalele economii emergente și recent industrializate în 2010-2014 (ritm real de creștere, în procente)

În timpul crizei financiare și economice mondiale, autoritățile și companiile înregistrate în Brazilia și-au concentrat atenția asupra pieței interne. Consumul intern robust este implementat de către o rată scăzută a șomajului și de către salariile reale în creștere, principalul motor al creșterii economiei braziliene în ultimii 10 ani. Cu toate acestea, ponderea datoriilor în veniturile totale ale gospodăriilor a fost dublat în perioada 2005-2012, atingând aproximativ 43% , astfel diminuând puterea de cumpărare a populației.

Datorită secetei prelungite din 2012 producția agricolă și producția de energie electrică la principalele hidrocentrale au fost afectate.

Rata dobânzii cheie ( Selic-Sistema Especial de Liquidacao e Custodia) a fost redusă în 2012 de către Banca Centrală a Braziliei pentru a zecea oară succesiv din august 2011. Toate acestea reflectă către o reorientare a politicii monetare , începând de la țintirea inflației și până la o nouă prioritate majoră , și anume stimularea activității economice. Rata inflației în 2011 era de 7.2% peste tinta guvernului de 4.5% puncte procentuale.

Rata Selic a fost diminuată datorită faptului că a fost impusă de necesitatea descurajării fluxurilor de capitaluri speculative ce sunt volatile și conduc la aprecierea monedei naționale fără a avea o baza economică reală în departamentul exporturilor.

Chiar dacă guvernul a făcut eforturi să atragă ISD valoarea acestora tot s-a diminuat în fiecare din ultimele 5 trimestre , astfel ajungând la mai puțin de 20% din PIB.

Specialiștii internaționali sunt de părere că guvernul se implica mult prea mult în orientarea deciziilor de politica investițională , și că astfel subminează încrederea în politică macroeconomică. Specialiști internaționali indica că, mai degrabă sunt necesare măsuri de "flexibilitate" a pieței muncii în contextul în care concedierea angajaților este foarte "costisitoare".

Conform datelor ce au fost publicate în dată de 31 ianuarie 2013 de către Institutul Brazilian de Geografie și Statistică, rata șomajului pe ansamblul anului 2012 a fost de 5.5%. Aceast nivel este cel mai scăzut de la inițierea Analizei lunare a pieței muncii , inițiere luată în martie 2002 de către guvernul brazilian. Au contribuit la această evoluție și măsurile ce au fost luate de către guvern în 2012, un exemplu în acest caz ar fi eliminarea impozitelor pe salarii în numeroase sectoare.

Tabelul 2: Evoluția principalilor indicatori macroeconomici ai Braziliei în perioada 2010-2014

Strategia Băncii Mondiale pentru Brazilia

Misiunea băncii este aceea de a ajuta Brazilia să aibe o creștere durabilă pe termen lung, oferind oportunități de dezvoltare pentru populație. Strategia de Parteneriat a Băncii 2012-2015 a garantat 5.8 miliarde de dolari în investiții pentru primii doi ani cu un puternic accent pe entități subnaționale (Statele și comune mari ) și a dublat ajutorul pentru Brazilia de Nord-Est, cele mai sărace regiuni ale țării.

Pilonii cheie ale strategiei sunt:

Consolidarea investițiilor publice și private

Îmbunătățirea serviciilor de livrare către oamenii săraci;

consolidarea dezvoltării regionale și teritoriale;

sprijinirea managementului eficient a resurselor naturale și a mediului.

În septembrie 2013, au existat 82 de proiecte active finanțate de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (IBRD) în Brazilia, pentru un total de 9,1 miliarde de dolari în angajamente .

Încă 23 proiecte globale de mediu , finanțe de carbon , garanții și proiecte executate de destinatar, au fost de asemenea, active , valoare totală fiind de 320 milioane de dolari formați din subvenții și garanții.

Grupul de sprijin a Băncii Mondiale se concentrează pe ajutarea celor săraci și pe realizarea unor niveluri mai ridicate de calitate și eficiență în domeniul serviciilor sociale. Obiectivele principale sunt de a eradica sărăcia și de a împărți prosperitatea în țară prin sprijinul acțiunilor guvernului de către Banca Mondială și prin sucursala să pentru sectorul privat, Internațional Finance Corporation.

Unele dintre proiecte finanțate de către Banca Mondială în execuție includ sprijin pentru extrem de eficientul program de transfer Bolsa Família , program care ajunge la 12,7 milioane de familii (sau aproape 50 de milioane de oameni).

Programul este printre cele mai eficiente programele de protecție socială din lume a ajutat aproximativ 20 de milioane de oameni să iasă din sărăcie, între 2003 și 2009, precum și reducând în mod semnificativ inegalitatea veniturilor. Bolsa Família face parte din planul ‘Brazil without Misery” care intenționează să eradicheze sărăcia extrema din țară până la sfârșitul anului 2014.

Unele dintre proiectele active includ Programul de Sănătate a Familiei, multe proiecte de dezvoltare rurală durabilă în Nord-Est și multe de educație, apă și intervenții urbane. Banca a ajutat, de asemenea, și la punerea în aplicare a proiectelor de renume internațional SIDA și programul Inițiativa de Protejare a Zonelor din Regiunea Amazon , care a ajutat la oprirea defrișărilor din Amazon.

În plus față de programul direct de sprijinire a țării, Banca Mondială produce de asemenea numeroase rapoarte de cercetare, precum raportul “Growing Old în an Older Brazil” și studiul Brazil Low Carbon, și își folosește propria rețea să se asigure că alte țări beneficiază de cunoștințele Braziliei de zone în care țară este un lider global recunoscut în domenii precum energie curată, managementul fiscal, cercetări agricole tropicale, transferuri de numerar condiționate și comunități dezvoltate de prevenire SIDA.

Banca a fost foarte activă, ajutând state și municipii să pună în aplicare practici de management orientate către rezultat, bazate pe gestiuni fiscal. Exemplu:

Rio de Janeiro Metropolitan Urban and Housing Development Project

Mânaș Gerais Partnership for Development Program

Rio de Janeiro Municipality Fiscal Consolidation for Efficiency and Growth Program

Ceará Inclusive Growth Program

Rio de Janeiro State Public Sector Modernization Program.

În câteva țări ecosistemul este la fel de esențial pentru dezvoltarea și bunăstarea poporului ca și în Brazilia. Țara are o treime din pădurile tropicale din lume, cel mai mare rezervor de apă dulce (20%) și o savana cu cea mai mare biodiversitate din lume, Cerrado. O parte semnificativă a economiei Braziliei se bazează pe utilizarea de resurse naturale.

Cu toate acestea, aceste resurse depind de utilizarea durabilă pentru beneficii sociale și economice maxime, iar Brazilia suferă de evenimente climatice extreme, incluzând inundații și seceta, care afectează în mod special modul de trai al sărăciilor, făcând tara vulnerabilă către dezastre naturale.

Sprijinul Băncii Mondiale  pentru o Brazilie  durabilă  este îndreptată către îmbunătățirea calității vieții, prin servicii locale mai bune în zonele rurale și urbane, precum și pentru gestionarea eficientă a patrimoniului natural abundent, dar fragil  al Braziliei.

Indicatorii indica progres privind protecția și dezvoltarea durabilă a biomurilor mari. Drepturile legale de alocare a apei au crescut în multe bazine hidrografice importante, facilitând o mai mare dezvoltare în utilizarea de resurse și gestionare a apei, cu toate acestea, controlul canalizării și a poluării sunt încă niște probleme principale.

În ultimii ani, Brazilia și-a îmbunătățit  programele de electricitate în locuințe și zone rurale , precum legislația de mediu, și-a asumat mai multe inițiative de schimbări climatice , inclusiv un program voluntariat pentru reducerea emisiilor între 36,1-38.9% peste nivelurile proiectate în 2020.

Banca a răspuns la apel pentru mai mult sprijin pentru inițiativele guvernului care coordonează protecția mediului și dezvoltarea durabilă pentru populațiile din Amazon, și a dezvoltat un cadru pentru implicare în inițiativele de dezvoltare în acest biom sensibil. Cadrul a fost consultat în mare cu guvernul, academia, sectorul privat și național și cu societatea civilă internațional.

Previziuni ale Cupei Mondiale de fotbal asupra Braziliei

Scenariul de referință utilizat în acest studiu indică faptul că, Campionatul Mondial de Fotbal 2014 va produce un efect surprinzător, tip cascadă asupra investițiilor făcute în țară.

Economia se va mări, crescând de cinci ori suma totală investita direct în activitățile legate de eveniment și va avea un impact asupra mai multor industrii.

În adiția celor 22.46 miliarde de dolari cheltuite de Brazilia pentru Cupa Mondială pentru a asigura o infrastructură și o organizare adecvată , turneul va aduce adițional 112.79 miliarde de dolari economiei braziliene, producând efecte indirecte și induse mai târziu.

În total, o adiție de 142.39 miliarde dolari va curge în țară din 2010 până în 2014, generând 3.63 milioane de locuri de muncă pe an și 63.48 miliarde dolari venituri pentru populație, care va avea în mod inevitabil un impact asupra pieței de consum intern.

Această producție va duce de asemenea, la o colectare de taxe suplimentare de 18.13 miliarde de dolari de către guvernul local, de stat și federal. Impactul direct al Cupei Mondială asupra produsul intern brut (PIB) Brazilian este estimat la 64,5 miliarde dolari pentru perioada 2010-2014 – o sumă echivalentă cu 2,17% din PIB-ul estimat pentr anul 2010, și anume 2,9 miliarde dolari.

Așa cum Cupa Mondială este un eveniment unic, majoritatea impacturilor sistematice nu vor fi permanente. Mai exact, odată ce investițiile au fost încheiate și Cupa Mondială se va sfârși, impacturile positive vor rămâne bazate pe abilitatea părților interesate de a beneficia de oportunitățile Cupei Mondiale.

Tabel 1 Impactul consolidat de Cupa Mondială din 2014

Sectoarele care beneficiază cel mai mult de la Cupa Mondială vor fi : construcții, alimente și băuturi,servicii de afaceri, utilități (electricitate, gaze, apă,canalizare și curățare urbane) și serviciile de informații.

Împreună, toate aceste domenii vor crește producția cu 50.18 miliarde de dolari .

Cel mai mic de pe lista de segmente de beneciari, construcțiile civile vor genera o adiție de 8.14 miliarde dolari în perioada 2010-2014.

Alte segmente economice ce vor profita de Cupă Mondială sunt, spre exemplu, serviciile de afaceri și serviciiile imobiliare și de închiriere, generând un adițional de 6.5 miliarde dolari și după perioadă, un adițional de 4.4 miliarde dolari .

Din totalul de 29.6 miliarde dolari estimate din costurile referitoare la Cupa Mondială (inclusiv cheltuielile vizitatorilor), $ 12,5 miliarde vor provin din sectorul public (Guvernul) (42%) și 17.16 miliarde dolari vor derivă din sectorul privat (58%).

Impactul direct și indirect asupra sectoarelor PIB

Perspective economice Brazilia

PIAȚA

PIB

FORȚA DE MUNCĂ

PREȚURI

MONETAR

COMERȚ

GUVERN

AFACERI

CONSUM

TAXE