Evolutii ALE Pietei Muncii In Contextul Dezvoltarii Economiei Argintii

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE CIBERNETICA, STATISTICA SI INFORMATICA ECONOMICA

SPECIALIZAREA STATISTICA SI PREVIZIUNE ECONOMICA

LUCRARE DE DISERTATIE

Coordonator stiintific:

Prof. univ. Titan Emilia

Student:

Preda Maria-Iarina

An III, Grupa 1048

Bucuresti

2016

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE CIBERNETICA, STATISTICA SI INFORMATICA ECONOMICA

MASTER STATISTICA

EVOLUTII ALE PIETEI MUNCII IN CONTEXTUL DEZVOLTARII ECONOMIEI ARGINTII

Coordonator stiintific:

Prof. univ. Titan Emilia

Student:

Preda Maria-Iarina

Master Statistica

Bucuresti

2016

CUPRINS

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Unul din motivele alegerii temei “Metode statistice de analiză a pieții muncii din România” a fost importanta pe care o au formarea și funcționarea pieței muncii. Acestea sunt procesele fundamentale tranziției la economia de piață din România. Piața muncii are în decursul timpului o segmentare specifică în funcție de parametrii de performanță: piața principală a muncii, care este caracterizată prin niveluri ridicate de stabilitate și siguranță a locului de muncă și de salarizare, și piața secundară a muncii, ce este caracterizată prin parametrii specifici activității economice, ca instabilitate mai accentuată, salarizare modestă, etc. Urmează să analizăm partea teoretică și practică a politicii de ocupare a pieții muncii, oferta forței de muncă, cererea forței de muncă și modificările apărute la nivelul economiei de piață la întâlnirea unor factori perturbatori.

Ne propunem să analizăm populația activă, populația totală, populația ocupată, rata șomajului, rata de ocupare. Vrem să analizăm trendul populației ocupate, trendul ratei de ocupare și trendul ratei șomerului. De asemenea vom face corelații pentru analiza importanței populației totale în funcție de sporul natural al populației, numărul emigranților și indicii PIB cu baza 2002, importanta populației ocupate în funcție de populația totală, rata de activitate și rata de ocupare și de asemenea corelația dintre rata șomajului și indicele prețurilor de consum, indicii produsului intern brut și indicii câștigului salarial real.

Lucrarea de licență este structurata în cinci capitole cu ajutorul cărora mi-am propus să dezvolt subiecte care să analizeze aspectele legate de evoluția piatei muncii în România în perioada 2002-2013. Primul capitol este reprezentat de introducere care ne oferă obiectivele pe care ni le propunem în lucrare și structura acesteia.

În cadrul celui de-al doilea capitol găsim noțiunile teoretice legate de principalii indicatori ai pieții muncii dar și diverse articole din literatură de specialitate apărute pe această temă tratând deopotrivă ofertă și forța de muncă, echilibrele apărute pe piața muncii și principalii indicatori. Al treilea capitol ne oferă o analiză mai amplă asupra datelor deja existente în “Balanță forței de muncă la 1 ianuarie 2012” publicată de Institutul Național de Statistică, urmând ca mai apoi în cadrul studiului de caz pe baza acelor date să conturăm noi analize, dar și noțiuni teoretice legate de analizele statistice tratate mai departe în studiul de caz.

Capitolul al patrulea se ocupa de studiul de caz, mai exact de analiza principalilor indicatori esențiali pentru piața muncii dar și trei modele econometrice cu ajutorul cărora analizăm corelațiile existente între principalii indicatori ai piatii muncii în România în perioada 2002-2012. Ultimul capitol, cel de-al cincilea, reprezintă o prezentare a considerațiilor generale și a concluziilor, în urma analizelor și sintetizării rezultatelor acestora legate de piață muncii în România în perioada 2002-2012.

CAPITOLUL 2. CONCEPTE TEORETICE ALE PIEȚII MUNCII

În literatura economică găsim definiții nuanțate ale conceptului de piată a muncii. Conform unor autori, piata muncii este ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a forței de muncă, al relațiilor specifice acestora, care au loc în spațiul economic, aceasta relevă întâlnirea dintre cererea de muncă (care provine de la populație) cu oferta de muncă (care provine de la firme), stabilirea pe această bază a condițiilor pentru angajarea salariațiilor, negocierea și fixarea salariilor în funcție de performanțele angajaților, realizarea mobilității salariilor și forței de muncă pe locuri de muncă, firme, zone, etc. Piața muncii este vazută de către alți autori, într-o formulă mai concentrată, un mecanism complex, care asigură reglarea cererii și a ofertei de forță de muncă atât prin decizii libere ale subiecților economici cât și prin intermediul salariului real.

Omul este mai mult decât o marfă, piața muncii este o piață derivată și cea mai reglementată având un rol deosebit în teoria și practica economică. Francoise Perroux remarca faptul că piața muncii “ este o problemă complexă, o manevra subtila prin care societatea încearcă sa amenajeze restricții indispensabile producției”. Economistul francez Michael Didier spune că “ piața apare ca un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul cărora vânzatorii și cumpăratorii se vor informa reciproc asupra a ceea ce posedă, asupra nevoilor pe care le au si a prețurilor pe care le cer sau le propun în scopul încheierii tranzacțiilor.”

Legăturile reciproce dintre datele demografice ce determină oferta de muncă și datele dezvoltării economico-sociale care stau la baza cererii de muncă sunt reflectate de piața muncii.

Piața muncii are în decursul timpului o segmentare specifică în funcție de parametrii de performanță: piața principală a muncii, care este caracterizată prin niveluri ridicate de stabilitate și siguranță a locului de muncă și de salarizare, și piața secundară a muncii, ce este caracterizată prin parametrii specifici activității economice, ca instabilitate mai accentuată, salarizare modestă, etc.

Aceasta se mai poate împărți în piața muncii macroeconomică care cuprinde formarea condițiilor de angajare a salariațiilor și ierarhizarea salariilor, acestea fiind cuprinse în contractul colectiv de muncă, și piața muncii microeconomică în care se decid condițiile ofertei de muncă și structura de bază a contractelor asumate de întreprinzători. Datorită condiției actuale de economie cu piață concurențială se stabilește diviziunea socială a muncii astfel că în relație cu nevoile capitalului nu se poate trata nevoia globală de forță de muncă. Forța de muncă este ierarhizată pe vârste și sex, pe grade de calificare, pe categorii profesionale, pe oportunități de ocupare și pe zone geografice. Piața muncii este cea mai reglementată și organizată dintre piețe, dupa unii autori, Alfred Marshall afirmând “ Este normal ca piața muncii să fie mai reglementată decât oricare alta. Schimbările care se produc aici privesc un bun care merită mai multa protecție decât o simplă marfă.”

2.1. OFERTA DE MUNCĂ

Oferta de muncă constă în resursele de muncă pe care le poate avea societatea la un moment dat și care se delimitează pe baza: aptitudinilor fizice și intelectuale necesare pentru o muncă, salarizării și disponibilității unei persoane de a presta un serviciu. Nu se includ în oferta de muncă persoanele care nu îndeplinesc în același timp aceste criterii. Sub influența unor factori specifici pot să apară temporar pe piața muncii un număr de persoane care să nu îndeplinească criteriile cerute. În stransă legatură cu numărul și structura populației, care, la rândul ei este direct influențată de stadiul dezvoltării economice a unei țări, precum și de factori de natură socială ce caracterizează colectivitatea respectivă trebuie făcută analiza ofertei de forță de muncă.

Curba ofertei de muncă (figura 1) reflectă ansamblul deciziilor alternative ale cantității de muncă pe care un individ în funcție de salariu este dispus să o efectueze7.

Oferta de muncă are un caracter rigid care exprimă o piață cu concurență imperfectă, aceasta explicându-se prin cele două categorii de factori economici teritorial și cei demografici, profesionali și ocupaționali. Oferta tinde să crească pe masură ce salariul se îndepartează de limita inferioară reprezentată de salariul minim garantat. De la un anumit nivel al salariului exista posibilitatea ca oferta de muncă să ramana constantă sau chiar să se reducă, astfel că salariatulva prefera sporirea timpului liber în locul unei creșteri salariale.

Figura 2.1. Curba(dreapta) ofertei de muncă

Sursa: Economie, ediția a opta, Editura Economică,Bucuresti,2009

Oferta de muncă are un caracter rigid care exprimă o piață cu concurență imperfectă, aceasta explicându-se prin cele două categorii de factori economici teritorial și cei demografici, profesionali și ocupaționali. Oferta tinde să crească pe masură ce salariul se îndepartează de limita inferioară reprezentată de salariul minim garantat. De la un anumit nivel al salariului exista posibilitatea ca oferta de muncă să ramana constantă sau chiar să se reducă, astfel că salariatulva prefera sporirea timpului liber în locul unei creșteri salariale.

Factorii economici și teritoriali studiază lipsa posibilității sau voința persoanelor de a lucra în alt teritoriu fără a renunța la activitatea exercitată. Motivația ofertei de muncă constă în atașamentul individului de mediu social în lipsa avantajelor economice, efortul financiar schimbarea unui loc de muncă îl presupune, etc.

Factorii demografici, profesionali și ocupaționali studiază lipsa posibilității sau motivației persoanelor de a-și schimba locul de muncă sau ocupația. Motivația acestui comportament are la bază slaba informare asupra ocupațiilor disponibile, starea sănătății, calificarea necorespunzătoare, etc.

Astfel, pe baza analizei veniturilor unei familii și a interesului de mărire a lor, deciziile legate de oferta de muncă sunt luate în familie.

Nevoia de muncă salarială ce este formată într-o economie cu piață concurențială într-o anumită perioadă de timp, fiind exprimată prin numărul locurilor de muncă reprezintă cererea de muncă. Condiția ce stă la baza încadrarării nevoii de muncă în cererea de muncă este salarizarea, astfel că la fel ca și în cazul ofertei de muncă persoanele care nu îndeplinesc această condiție nu vor fi incluse în cererea de muncă. În termenii pieței, acest necesar de lucrători în diferite meserii și profesii, într-un anumit areal geografic și interval de timp, rămâne o noțiune potențială, atâta timp cât nu acționează instrumente cu ajutorul cărora se va transforma în cerere efectivă.

2.2. CEREREA DE MUNCĂ

Curba cererii de muncă (figura 2) este o curbă cu pantă negativă arătând că dacă salariile vor fi mai mici firma va angaja mai multă muncă și invers. Curba cererii reflectă relația inversă dintre nivelul salariilor și cererea de munca.

Figura 2.2. Curba (dreapta) cererii de muncă

Sursa: Economie, ediția a opta, Editura Economică,Bucuresti,2009

Cererea de muncă în condițiile tehnice și organizatorice depinde de dinamica cererii de bunuri economice, cât și de intențiile certe ale întreprinzătorilor manifestate ca flux bănesc care întâlnesc un stoc de servicii reprezentând oferta.

Capitalul uman reprezintă mulțimea de cunoștințe profesionale, abilități, competențe și aptitudini care pot face ca o persoană să-și crească capacitățile creative, și ca urmare, a veniturilor presupuse a se obține în viitor. Salariul de echilibru este obținut în condițiile unei piețe pure a muncii prin confruntarea ofertei de muncă cu cererea de muncă.

La baza stabilirii echilibrului pe o piață cu concurență ipotezele pure sunt:

mobilitatea perfectă a forței de muncă (adică lucrătorii se pot muta cu ușurință dintr-un loc în altul pentru un loc de muncă);

atomicitatea cererii și ofertei de muncă (caz în care pe piață este un număr mare de ofertanți de locuri de muncă și în același timp și de cumpărători de muncă);

omogenitatea factorului de muncă (adică productivitatea fiecărui lucrător este aceeași);

transparența perfecta (ceea ce înseamnă că atăt cumpărătorii cât și ofertanții de forță de muncă cunosc perfect piața muncii).

În viața reală nu se poate vorbi de un echilibru între cerere și ofertă de muncă, pentru că

pe piața muncii acționează mai mulți factori care influențează dezechilibru pe piața muncii, cum ar fi: fragmentarea pieței muncii, politica salarială, asimetria informațională etc. Primul model matematic al echilibrului economic general îi aparține lui Walras și a fost elaborat la sfarșitul secolului trecut; după acesta, preocuparile s-au accentuat și au intrat în sfera “economiei matematice” ai cărei exponenți de frunte au fost, între alții, și Arrow și Debreu.

Atâta timp cât cererea este egală cu oferta sau cererea depășește puțin oferta, se spune că există echilibru. Norbert Wiener afirma că o stare de echilibru nu este neapărat optimă tot astfel cum nu tot ce este optim ar fi și echilibrat. Echilibrul sau dezechilibrul se rezumă la raportul cerere-ofertă, în economie. Noțiunile de ocupare și ocupare deplină sunt noi în sfera categoriilor echilibrului economic. Termenul de “mâna de lucru” se folosea cel mai des până la Keynes, acest factor nefăcând obiectul unor abordări în contextul echilibrului macrosocial. Beveridge a introdus conceptul de ocupare deplină în condițiile specifice ultimului război mondial. Conținutul acestuia este discutabil deoarece atunci când se discută despre ocupare, unii autori fac referinte doar către cei ce caută un loc de muncă și lasă la o parte problemele adaptării la cerințele locurilor de muncă existente.

O serie de factori duc la imperfecțiuni pe piața muncii, ca de exemplu: apariția monopsonului, apariția monopolului, existența salariului minim, monopolul bilateral pe piața muncii, etc.

Economistul Lionel Stoleru remarca că problema cheie a vieții economice este încercarea de a realiza în fiecare moment corespondența dintre nivelul de echilibru al bunurilor și serviciilor și nivelul ocupării depline, niveluri pe care niciun mecanism natural nu le face să coincida. Deoarece nu se glumește cu ocuparea deplina nu se poate tolera un ecart; nici o civilizație nu ar suporta ca o parte a membrilor săi să gaseasca o munca regulată și un venit normal în timp ce alta este condamnată la mizerie pentru că nu i se oferă nici o ocazie de a castiga un salariu; aceasta este nu numai o problema de echilibru economic, ci si una de dreptate, de echilibru social și politic.

2.3.MECANISMUL DE FUNCȚIONARE A PIEȚEI MUNCII

Mecanismul de funcționare a pietei muncii este un tot de legături între patronatele autonome care solicită și folosesc munca salarială, și partenerii individuali autonomi, ca viitori salariați, precum și legăturile și negocierile dintre cele două părți, respectiv organizațiile patronatelor și organizațiile de sindicat, care se desfășoară după reguli predeterminate. În accepțiunea economistului francez Bernard Meriaux piața muncii este “ un ansamblu de lucrători și de posture pe care se aplică un sistem de funcționare care determină forma de alocare a unora la alții”.

Figura nr. 2.3. Mecanismul de funcționare a pieței muncii

Sursa: Statistică macroeconomică, Emilia Țițan, Angelica Bacescu-Carbunaru, Simona Ghita,Ed. Meteor Press, 2001

Contractul de muncă reprezintă concretizarea mecanismului de funcționare a pieței muncii, exprimând drepturile și obligațiile părților. Putem spune că piața muncii este o piață contractuală la toate nivelurile și în toate locurile unde se găsesc relații între purtătorii ofertei și cei ai cererii de muncă. Raymond Barre remarca în economia modernă faptul că “forța de munca manuală este în mod juridic la dispoziția celor care o furnizează”.

Piața muncii privită ca o unitate sistemică între oferta și cererea de muncă este în interdependență cu celelalte piețe specifice, în primul rând cu piața bunurilor economice. Relațiile specifice pieței muncii sunt reciproce ci relațiile specifice pieței bunurilor economice.

Pentru ca piața muncii să funcționeze este necesară punerea în mișcare într-o manieră specifică a ofertei de muncă luând în calcul gradul redus de mobilitate al acesteia. Acest grad redus de mobilitate este dat de mai mulți factori, cum ar fi: dezvoltarea culturală a individului, sedentarismul unor persoane, demografie, obligații familiale.

Mecanismul de funcționare a pieței muncii (figura 3) arată interdependențele între numeroasele segmente sau forme ale acesteia. În condițiile actuale ale economiei, funcționarea pieței muncii arată o atomicizare sporită atât la nivel național cât și internațional având loc mai multe interferențe interne ale pieței muncii cu cele ale regionalizării, globalizării, migrației internaționale a muncii etc. Politicile dedicate pieței muncii, la nivel mondial, au în vedere în principal: politici economice de ocupare “prietenoasă” (employment-friendly economic policies), stabilirea unei legislații specifice economiei muncii, educația și instruirea.

În condițiile schimbărilor rapide care au loc în evoluția cunoașterii pieței muncii, schimbări produse de noile tehnologii informatice și de comunicare (TIC), și de folosirea pe scară cât mai largă a internetului, politicile și instrumentele acestora pentru adminsitrarea și gestionarea pieței muncii se modifică semnificativ. Noua economie este o economie a cunoașterii în care transformările sunt considerabile. Cresc locurile de muncă bazate pe cunoaștere (knowledge-based jobs) și lucrătorii din era cunoașterii (knowledge worker).

Resursele umane sunt factorul esențial în dezvlotarea economico-socială a oricărei țări. Aceste resurse constituie totalitatea populației țării respective la un moment dat. Potențialul acesta trebuie privit ca un consumator colectiv, în primul rând, ceea ce se identifică cu populația totală și ca un producător colectiv, identificându-se cu resursele de muncă.

2.4. RESURSELE UMANE

Resursele umane (potențialul uman) pot fi luate ca o variabilă independentă și în analiza macroeconomică vom folosi indicatori primari ca: numărul și structura populației totale, numarul și structura populației ocupate, mărimea și structura timpului de lucru, numărul și structura resurselor de muncă. Dar potențialul uman nu poate fi luat ca o variabilă independentă, și atunci va fi luat după caz atât ca variabilă factorială cât și ca variabilă rezultativă. Așa se va putea analiza modul în care forța de muncă contribuie la reducerea costurilor și la creșterea venitului naîional.

Resursele de muncă arată numărul persoanelor capabile de muncă, existente la un moment dat în societate, care dispune de totalitatea capacităților fizice și intelectuale.

Cu ajutorul Balanței resurselor de muncă se realizează caracterizarea resurselor de muncă. Balanța cuprinde următorii indicatori sintetici structurați după diferite criterii: Resurse de muncă, Populația ocupată(pe ramuri) ,Rezerve de muncă( elevi și studenți, șomeri, casnici etc.)

Totalitatea persoanelor cu o vârstă mai mare decât o limită impusă și o sursă proprie de venit, realizat din prestarea unei munci utile societății, se numește populație activă.

Populația activă (persoane ocupate și șomeri BIM – Biroul Internațional al Muncii) este formată din toate persoanele care furnizează forță de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii.

Determinarea populației economic activă în două variante, conform recomandărilor statisticii O.N.U., este împarțită în populația obișnuit activă ( în funcție de participarea la producția de bunuri și servicii în decursul unui an) și populația curent activă ( în funcție de participarea la producția de bunuri și servicii în decursul unei săptămâni). Populația obișnuit activă este formată din toate persoanele care au depășit o anumită vârstă (15 ani) și al căror statut principal, în ceea ce privește activitatea pe parcursul unei perioade de timp lungi (12 luni precedente sau precedentul an calendaristic), a fost “ocupat” sau “neocupat”. Populația curent activă (forța de muncă) cuprinde toate persoanele care îndeplinesc cerințele pentru a fi incluse în categoria “ocupat” (toate persoanele cu o vârsta mai mare decât o limita stabilită și care în cadrul unei perioade de o săptămână sau o zi sunt cuprinse în cele două categorii cea de angajat plătit sau cea de angajat în propria unitate) sau ”neocupat” (toate persoanele care au deposit o anumită vârstă și care în timpul perioadei de referință sunt: fără loc de muncă, disponibili pentru muncă sau cei care sunt în căutare pentru un loc de muncă)

Populația economic non-activă (inactivă) cuprinde toate persoanele care nu sunt active economic indiferent de vârstă. Ea cuprinde, în accepțiunea “Anchetei asupra forței de muncă în gospodării” (AMIGO) efectuată de către Comisia Națională pentru Statistică, toate persoanele care în perioada de referință se aflau în una din următoarele situații: elevi și studenți (care nu lucrează), pensionari care nu au fost reangajați sau nu muncesc pentru venituri în bani sau în natură , casnice (care desfășoară numai activități casnice în gospodărie), persoane întreținute de alte persoane, de stat sau care se întrețin din alte venituri (chirii, dobânzi, rente etc.). Populația curent non-activă cuprinde persoanele care în cadrul unei perioade scurte de timp sunt „ocupate” sau „neocupate”. Aceste persoane nu pot fi active din diferite cauze: sunt în institute de educație, ocupați în propriile gospodării, retrase din activitate (vârstă înaintată sau infirmități).

Pe plan internațional cu ocazia recensămintelor populației cât și în mod curent pe baza anchetelor statistice se calculeazaă populația activă. Caracterizarea structurii populației active se poate face pe baza unor grupări simple, pe baza unei singure caracteristici, dar pentru obținerea unor informații detaliate sunt necesare grupările combinate, folosind simultan două sau mai multe caracteristici de grupare. Tipurile de grupări se pot determina în principal pe baza informațiilor obținute prin recensământului populației.

Prin definirea și măsurarea șomajului se formează deseori păreri foarte controversate. Datorită existenței mai multor definiții ale șomajului se formează mai multe metode de măsurare a acestui fenomen. Prin termenii comuni ai acestor definiții, putem caracteriza șomajul ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populația activă disponibilă prin negăsirea locurilor de muncă. În termenii pieței muncii, șomajul reprezintă surplusul ofertei față de cererea de muncă. Toți cei apți de muncă dar care nu găsesc de lucru sunt șomerii, aceștia formând suprapopulația relativă pentru că reprezintă un excedent de forță de muncă în raport cu numărul celor angajați.

Șomeri sunt toți cei care au înregistrate cereri de angajare la oficiile de plasare a forței de muncă sau cei ale căror cereri nu au fost satisfăcute, indiferent dacă acestia au solicitat locuri de muncă permanente sau temporare fie cu timp de muncă parțial fie deplin, dacă au loc de muncă dar caută unul adecvat cu aspirațiile proprii. În această definiție, șomajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de forță de munca, nefiind luată în considerație oferta pieței muncii, corelarea cererii cu oferta de forță de muncă permite aprecierea mai corectă daca este sau nu șomaj. Creșterea ofertei în același timp cu scăderea cererii determină o deteriorare a situației ocuparii forței de muncă. În caz contrar, creșterea cererii și scăderea ofertei de muncă se traduc printr-o diminuare a șomajului. Conform aceleiași definiții, șomajul este apreciat ca o mărime omogenă ce nu corespunde realitații, astfel impunându-se delimitarea șomajului pe domenii de activitate, de pregătire, specialitați, meserii, sezonalitate, vârstă, sexe.

Potrivit definiției Biroului Internațional al Muncii este șomer orice persoană care are mai mult de 15 ani și îndeplinește simultan următoarele condiții: este apt de muncă, nu muncește, este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată și este în cautarea unui loc de muncă. Aceste criterii aduc multe clarificari, dar nu reduc definitiv riscul de a exclude din rândul șomerilor persoanele care nu au unde muncii. În România, Legea nr. 1/1991, precizează că sunt persoanele apte de muncă ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor sunt considerați șomeri, deși nu se face nici o referință precisă cu privire la vârsta acestor persoane, din conținutul legii reiese că vârsta respectivă este de peste 16 ani.

2.5. INDICATORI ÎN ANALIZA FORȚEI DE MUNCĂ

Principalii indicatori pe care îi vom utiliza pentru a analiza oferta forței de muncă sunt populația totală, populația activă și populația ocupată. Populația totală reunește persoanele prezente pe teritoriul unei țării în mod obișnuit și cetățenii acesteia care sunt plecați peste graniță. Aceasta reprezintă rezultatul dezvoltării economico-sociale, proceselor demografice și migrației internațional. O contribuție majoră pentru determinarea mărimii și structurii forței de muncă o reprezintă populația totală.

Pentru analiza pieței muncii reprezintă cel mai dezvoltat interes categoria populației active, pentru calculul acesteia întâlnim mai multe tipuri de calcul ale acesteia, conform Oficiului de Statistică(ONU): populația obișnuit activă, populația curent activă, populația activă disponibilă. Populația obișnuit activă cuprinde toate persoanele ce au depășit 15 ani și al căror principal statut în ceea ce privește activitatea în cursul unei perioade de un an a fost “ocupat” sau “neocupat”. Populația curent activă sau forța de muncă, în funcție de participarea la producția de bunuri și servicii în decursul unei săptămâni. Populația activă disponibilă este compusă din persoanele care exercită o profesie sau sunt în căutarea unui loc de muncă.

Populația activă disponibilă formează resursele de forță de muncă ale unei țări. Populația potențial activă reprezintă populația cu vârsta cuprinsă între 15- 64 ani. Acest indicator are o largă utilizare și în comparațiile internaționale. Populația activă este formată din totalitatea persoanelor care au vârsta mai mare decât o anumită limită și o sursă proprie de venit realizat din prestarea unei munci utile societății. O altă definiție a populației active susține că aceasta cuprinde toate persoanele de 14 ani și peste, care în perioada analizată au constituit forță de muncă disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri și servicii în economia națională, deci populația activă cuprinde populația ocupată și șomerii.

În România, populația activă reprezintă totalitatea persoanelor apte de muncă care au vârsta cuprinsă între 16-65 ani pentru bărbați și femei (inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii, studenții la cursurile de zi și cei aflați în perioada schimbării locului de muncă). Această analiză a populației active se detaliază pe sex, vârsta, sectoare de activitate, ramuri, ocupație, nivel de instruire, calculându-se o serie de indicatori sub forma unor mărimi relative de structură.

Populația ocupată sau populația efectiv activă este formată din totalitatea persoanelor care dispun de un loc de muncă ce le permite exercitarea unei activități economico-sociale aducătoare de venit (indiferent de statutul profesional: salariați, cei ce lucrează pe cont propriu, în exploatări de tip familial sau ca auxiliari familiali. De regulă, în populația ocupată nu sunt cuprinse cadrele militare neangrenate în activități economice, salariații organizațiilor politice și deținuții. Dinamica populației ocupate și ponderea ei în totalul populației active depinde de capacitatea economiei de a crea noi locuri de muncă și de motivația participării la muncă.

După conceptul statisticii naționale, populația ocupată este formată din persoanele în vârsta de muncă, ocupate (fac parte într-o anumită perioadă din categoriile angajat plătit sau angajat în propria unitate) în una din ramurile economiei naționale, precum și persoanele în afara vârstei de muncă dar care lucrează. Deci are sfera de cuprindere mai restrânsă decât populația activă deoarece nu cuprinde persoanele care satisfac stagiul militar, persoanele în curs de schimbare a locului de muncă, persoanele care desfășoară în exclusivitate activitate casnică, elevii, studenții cursurilor de zi, personalul militar și cel din organizații politice. Persoanele care se încadrează în categoria ocupat pot avea statut de: salariat, patron, lucrător pe cont propriu, lucrător familial neremunerat, membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative.

În statistica internațională, populația ocupată este alcătuită din totalitatea persoanelor de 14 ani și peste care au desfășurat în perioada săptămânii de referință o activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii cel puțin o oră în scopul obținerii de venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii, excluzând șomerii și în unele cazuri cadrele forțelor armate.

Corelând populația ocupată cu populația totală obținem indicatori sub formă de mărime relative, de structură numită rata brută de ocupare (ponderea populației ocupate în populația totală).

De interes, în analize este și structura populației ocupate pe ramuri ale economiei naționale, structura populației ocupate pe medii urban și rural, în profil teritorial, numărul mediu al salariaților pe ramuri ale economiei naționale cu precizarea distinctă a numărului de muncitori, numărul persoanelor ce urmează cursuri de calificare și recalificare, numărul persoanelor pe categorii socio-profesionale și numărul mediu al pensionarilor.

Pe baza acestor date se poate stabili repartizarea populației ocupate în sectorul primar, secundar și terțiar, proporția salariaților în totalul populației ocupate, populația ocupată în sectorul public, mixt și privat, numărul mediu de persoane active pe o familie, numărul mediu de salariați pe o familie, numărul mediu de salariați la 100 persoane ocupate, numărul persoanelor inactive ce revin unei persoane active sau unei persoane salariate. Se mai urmăresc și aspecte legate de gradul de calificare a forței de muncă, pe categorii de salariați, sectoare social-economice, ramuri de activitate.

Categoria neocupat cuprinde toate persoanele ce au depășit o anumită vârstă și care în timpul perioadei de referință sunt fără loc de muncă, disponibile pentru muncă sau în căutarea unui loc de muncă.

Populația economic nonactivă cuprinde toate persoanele, indiferent de vârstă care nu sunt active. Populația obișnuit nonactivă cuprinde toate persoanele al căror statut principal în cursul unei perioade de un an este nici ocupat nici neocupat, adică casnicele, persoanele ce studiază, persoanele ce primesc venituri din proprietate, investiții, dobânzi, rente, pensii, ajutoare sociale.Populația curent nonactivă cuprinde persoanele ce nu sunt nici ocupate nici neocupate în cursul unei perioade scurte de timp, din diferite motive.

Populația inactivă include toate persoanele de 14 ani și peste care au declarat că nu au desfășurat o activitate economică sau socială, nefiind ocupate și care nu îndeplinesc nici cele trei condiții pentru a putea fi considerate șomeri. Tot în această categorie au fost incluse și persoanele sub 14 ani (elevi și studenți, chiar dacă primesc burse sau pensii de urmaș), pensionarii, beneficiarii de ajutoare sociale, casnicele, persoanele cu incapacitate permanentă de muncă.

Resursele de muncă se definesc ca numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv acea parte a populației care dispune de ansamblul capacitaților fizice și intelectuale care îi permit să desfășoare o activitate utilă. Volumul resurselor de munca le determinam ca suma intre populația aptă de muncă și populația în afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează. Mărimea resurselor de muncă la un moment dat se poate determina pe baza balantei resurselor de muncă, pornind de la egalitatea dintre resursele de muncă și suma intre populația ocupată și rezervele de muncă (elevi, studenți, militari în termen, șomeri, casnice).

Numărul salariaților exprima volumul forței de muncă (toate persoanele care desfășoară activitate pe baza unui contract de muncă). Numărul de salariați se calculează în două moduri: ca indicator de stoc (existent la un moment dat) și ca indicator de flux (număr mediu de salariați). Numărul de salariați la un moment dat se utilizează mai puțin în analizele statistice. Numărul mediu de salariați se folosește pentru calculul unor indicatori de eficiență și înzestrare, precum și pentru comparațiile acestora în timp.

CAPITOLUL 3. MATERIAL ȘI METODĂ

Conform “Balantei fortei de munca la 1 ianuarie 2012” publicata de Institutul National de Statistica avem urmatoarele informatii. La începutul anului 2012, resursele de muncă au fost de 14047,7 mii persoane reprezentând 65,8% din populația totală a țării, în creștere cu 0,1 mii persoane față de anul precedent. Ponderea majoritară în resursele de muncă au deținut-o bărbații (51,5%). În anul 2011, populația în vârstă de muncă aptă de lucru deținea o pondere de 95,8% în totalul resurselor de muncă. Proporția bărbaților depășea pe cea a femeilor cu 4,6 puncte procentuale. Persoanele sub și peste vârsta de muncă aflate în activitate reprezentau 4,2% din resursele de muncă; în cadrul acestei categorii, femeile erau majoritare (67,1%).

Populația activă civilă era la 1 ianuarie 2012 de 8826,5 mii persoane, reprezentând 41,3% din populația totală a țării. Față de anul anterior s-a înregistrat o scădere a numărului persoanelor active cu 171,8 mii persoane. În populația activă civilă femeile dețineau o pondere mai scăzută comparativ cu bărbații (47,4% femei față de 52,6% bărbați). Dintre persoanele active de sex feminin 95,1% erau ocupate și 4,9% în șomaj. În totalul populației active civile, populația ocupată deținea o pondere de 94,8%.

Rata de activitate a resurselor de muncă (proporția persoanelor active în resursele de muncă) a fost de 62,8%, în scădere cu 1,3 puncte procentuale comparativ cu anul precedent. Rata de activitate pentru bărbați (64,2%) era superioară celei corespunzătoare femeilor (61,4%) cu 2,8 puncte procentuale, ecartul reducându-se cu 1,6 puncte procentuale față de anul precedent și cu 2,4 puncte procentuale față de anul 2004 (când atinsese nivelul cel mai mare de-a lungul perioadei ultimilor 10 ani).

La 1 ianuarie 2012 populația ocupată civilă a fost de 8365,5 mii persoane, înregistrându-se o scădere față de anul anterior cu 5,8 mii persoane. Rata de ocupare a resurselor de muncă (proporția persoanelor ocupate în resursele de muncă) a fost de 59,6% egală cu anul 2010. Rata ocupării la persoanele de sex feminin a fost de 58,4%, mai redusă cu 2,3 puncte procentuale comparativ cu rata ocupării la bărbați (60,7%). Activitățile cu un pronunțat grad de feminizare a populației ocupate civile, în anul 2011, au fost cele de: sănătate și asistență socială (79,0%), intermedieri financiare și asigurări (74,5%), învățământ (68,4%), hoteluri și restaurante (58,4%), administrație publică și apărare (57,1%), activități de spectacole, culturale și recreative (55,6%) și agricultură, silvicultură și pescuit (55,4%). Bărbații ocupați au predominat în toate celelalte activități economice, deținând proporții covârșitoare în activitățile construcții (84,0%), de industrie extractivă (83,6%) și transport și depozitare (83,1%).

Repartizarea populației ocupate civile pe forme de proprietate evidențiază o pondere a persoanelor ocupate în sectorul privat (82,1%) de 5,4 ori mai mare decât cea a persoanelor ocupate în sectorul public (15,1%). După forma de proprietate a unităților în care au lucrat, bărbații dețineau ponderea majoritară în populația ocupată civilă din sectorul mixt (63,3%) și privat (54,3%). În schimb, femeile erau preponderente în unitățile publice (58,4%). Analizând distribuția populației ocupate civile pe forme de proprietate și activități ale economiei naționale se constată concentrarea persoanelor ocupate din sectorul public (97,8%) și mixt (98,4%) în activitățile neagricole.

Numărul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocupare a forței de muncă, la sfârșitul anului 2011, era de 461,0 mii persoane în scădere cu 26,5% față de anul precedent ceea ce înseamnă, în date absolute, mai mic cu 166,0 mii persoane. Repartizarea pe sexe relevă că, preponderente în numărul total al șomerilor înregistrați erau persoanele de sex masculin (55,8%) care au înregistrat o scădere cu 105,3 mii persoane față de 31 decembrie 2010. Astfel, rata șomajului înregistrat (calculată prin raportarea numărului de șomeri înregistrați la populația activă civilă) la nivelul țării era de 5,2% la sfârșitul anului 2011, în scădere cu 1,8 puncte procentuale comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (7,0% în decembrie 2010). Șomajul a afectat în mai mare măsură bărbații decât femeile, rata șomajului în rândul populației masculine întrecând rata șomajului feminin cu 0,6 puncte procentuale (5,5% pentru barbate comparativ cu 4,9% în cazul femeilor).

Cea mai mare rată de ocupare a resurselor de muncă a fost de 79,5% și a revenit regiunii București – Ilfov. Dintre celelalte regiuni, valori mai ridicate s-au înregistrat în regiunile Nord – Vest (65,0%), Vest (64,0 %) și cele mai scăzute în regiunile Nord – Est (49,7%) și Sud – Est (53,0%). În aproape toate regiunile, rata de ocupare a înregistrat valori mai ridicate pentru persoanele de sex masculin comparativ cu cele de sex feminin. Ecartul dintre ratele de ocupare pentru cele două sexe a avut valori cuprinse între 7,0 puncte procentuale (regiunea Vest ) și -1,4 puncte procentuale (regiunea Nord – Est).

În analiza modelelor econometrice am folosit regresia multipla lineara. Regresia multiplă liniară extinde analiza regresiei, utilizând două sau mai multe variabile independente. Astfel, dacă luăm în considerație o variabilă dependentă (Y) și două variabile independente (X1 și X2), modelul de regresie multiplă liniară în colectivitatea generală devine:

Y = a + b1 X1 + b2 X2 +…+ bkXk

În eșantion, coeficienții b1 și b2 sunt numiți coeficienți de regresie parțiali și ei ne arată doar influența parțială a fiecărei variabile independente, atunci când influența tuturor celorlalte variabile independente este considerată constantă.

Aplicând metoda celor mai mici pătrate, sistemul de n ecuații simultane cu n necunoscute, pentru determinarea estimatorilor a, b1 și b2 este:

Pentru a studia intensitatea legăturii dintre o caracteristică dependentă (Y) și mai multe caracteristici independente utilizând metoda corelației, calculăm raportul de corelație multiplă:

Raportul (coeficientul) de corelație multiplă are valori cuprinse între 0 dacă nu există legătură între variabilă dependentă și variabilele independente) și 1 (dacă există legătură perfectă). Pătratul raportului de corelație multiplă este coeficientul de determinație multiplă (R2). El arată proporția din variația totală a variabilei Y, care este explicată de variabilele independente X1, X2, …, Xk.

Testarea semnificației raportului de corelație multiplă se poate face utilizând statistica F:

unde k reprezintă numărul variabilelor independente.

Dacă: Fcalc. > Fα, k, n-k-1 se acceptă ipoteza conform căreia variabilele X1, X2, …, Xk au o influență semnificativă asupra variabilei rezultative, Y.

Testul cel mai des utilizat in econometrie in vederea verificarii independentei perturbatiei in raport cu propriile valori il reprezinta testului Durbin-Watson cu ajutorul caruia se determina autocorelarea rezidurilor prin calcularea valoarii “dcalc“ sau (D-W) si compararea acestei valori cu valorile tabelate:

In cazul testului Durbin-Watson avem ipoteza nula ( H0 ): perturbatia nu este autocorelata. Avand in vedere ca modul de definire a variabilei “d” este in stransa legatura cu formula de definire a coeficientului de autocorelatie, constatam ca domeniul de definitie a variabilei “d” este cuprins intre 0 si 4, fiind calculate valori limita de semnificatie (d-inferior, d-superior) in ipoteza repartitiei normale si publicate in tabele pentru diverse praguri de semnificatie. In cazul in care d=4 avem autocorelare negativa perfecta; pentru d=0 avem autocorelarea pozitiva perfecta iar daca d=2 autocorelarea este total absenta.

CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ

Evoluția pieței muncii în perioada 2004-2014, analizată în context macroeconomic relevă faptul că tranziția la economia de piață influențează puternic gradul de ocupare a populației sub aspectul structurii și volumului și în paralel cu procesul de reformă instituțională determină adaptarea politicilor pieței muncii.

Datorită restructurării accelerate și insecuritatea sporită a locului de muncă, pe piața muncii s-au adunat un număr mare de probleme sociale. Una din cele mai tensionate zone ale tranziției devine ocuparea forței de muncă. România se confruntă cu o criză a ocupării forței de muncă, datorită declinului economic din ultimul deceniu. Fenomenul de șomaj a determinat un procent major de disponibilizări, acesta fiind influențat si de privatizarea și restructurarea economiei românești. Numărul populației active și ocupate, respectiv rata de activitate și de ocupare au scazut iar șomajul s-a accentuat și datorită economiei aflată în inevoluție ,astfel restrângând posibilitățile de ocupare a forței de muncă.

În această perioadă, se înregistrează un spor natural negativ, ceea ce generează efecte negative și asupra resurselor de muncă. La 1 ianuarie 2014,conform Anexei 1, populația activă era cu circa 64 mii persoane mai mică decât la sfârșitul anului 2013, când număra 8.549 mii persoane.

Populația ocupată totală cât și pe sexe cunoaște aceeași evoluție pe perioada de timp analizată și anume are un trend constant până în anul 2005, apoi cunoaște un trend crescător începând cu anul 2006 până în anul 2008, apoi prezintă o ușoară scădere în anul 2010 iar apoi trendul este liniar pană la sfârșitul perioadei analizate.

Figura nr. 4.1. Evoluția populației ocupate în România în perioada 2004-2014

Sursa: Anexa 1

Pentru a analiza mai în detaliu trendul populației ocupate din România în perioada 2004-2014 am folosit funcția Add Trendline din Excel, aplicând fiecare tip de trend seriei de timp. Astfel, am comparat R pătratul tuturor tipurilor de trend, iar cel mai mare a fost 0.755, cel al trendului polinomial de ordinul 2 având ecuația y = -4270.9×2 – 34762x + 9E+06.

Figura 4.2. Trendul polinomial de ordin 2 al populației ocupate în România în perioada 2003-2013

Sursa: Anexa 1

Tabelul 4.1. Ponderea populatiei ocupate pe sexe

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2016

Figura nr. 4.3. Structura pe sexe a populației ocupate în România în anul 2014

Sursa: Anexa 2

Conform Anexei 1, scăderea în perioada 2004-2014, a populației ocupate feminine cu 382 mii de persoane a fost mai mult decât dubla față de scăderea numărului persoanelor de sex masculin cu aproximativ 169 mii de persoane. Ținând cont de acestea putem afirma faptul că a avut loc o scădere a populației totale cu aproximativ 551 mii de persoane. Scăderea numărului persoanelor de sex masculin este cea mai proeminenta între categoriile de vârstă 15-24 ani și 65 și peste iar sporul de persoane de sex feminin fost asigurat în special de grupa de vârstă 35-49 ani.

Conform repartiției structurii pe grupe de vârstă, populația ocupată este domiată de populația matură, cu vârsta între 25-49 ani ajungând la un procent de 67,37% în anul 2013 și este într-o continuă creștere după anul 2009. Fenomenele cele mai semnificative sunt reducerea grupelor foarte tinere de vârstă(15-24 ani) de la 8,13% la 6,54%, dar și reducerea grupelor persoanelor care au depășit vârsta de 65 de ani.

Tabelul 4.2. Populația ocupată pe grupe de vârstă și sexe

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2016

Conform „Anchetei statistice asupra forței de muncă în gospodării” în anul 2013, din punct de vedere al structurii pe medii și grupe de vârstă, 54,7% din populația ocupată se afla în mediul urban, în timp ce 45,3% se află în mediul rural.

Tabelul 4.3. Distribuția populației ocupate din mediul urban și din mediul rural pe grupe de vârstă

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2016

În mediul rural, populația ocupată matură (35-64 ani) este la aproape același nivel cu populația din mediul urban din aceasta grupa de vârstă, în mediul rural având 60,3% iar în mediul urban având 63,53%. În schimb, forța de muncă rurală este constituită in mare măsură din persoane vârstnice, acestea fiind în activitate încă mult timp după vârsta de 65 de ani. În mediul urban, numai 0,35% din populația activă au peste 65 de ani, în timp ce în mediul rural ponderea acestora se aproprie de 8,5% din populația ocupată.

Structura populației ocupate pe ramuri determină în perioada 2004-2014 deplasări ale populației între aceste ramuri, structura populației ocupate pe activități ale economiei naționale suferind modificări semnificative, conform Anexei 6 și 7. Restrângerea activitații în industrie, cu precădere în unitățile economice mari, nerentabile, a determinat scăderea populației ocupate civile în această ramură cu 215 mii persoane, în perioada 2002-2012. Ponderea acestei ramuri crescând de la 18,08% în 2002 la 18,58% în 2012.
În anul 2012, ponderea populației ocupate civile în activități de servicii comerciale( comerț, hoteluri, restaurante, transport si depozitare, poștă și telecomunicații, activități financiare, bancare și de asigurări și tranzacții imobiliare) și sociale ( administrație publică, sanătate, învățământ și alte servicii) a ajuns la 20,09% față de 27,48% valoarea din anul 2002.

Schimbările în structura ocupării pe sectoare relevă un proces concomitent de dezindustrializare și reorganizare a economiei, fără a avea loc un progres real în sectorul serviciilor. Practic, persoanele disponibilizate din ramura industriei nu se regăsesc în celelalte ramuri ale economiei, ci au contribuit la creșterea numărului șomerilor.

Creșterea numărului de persoane ocupate în agricultură, în condițiile în care gospodăriile dețin, în medie, suprafețe mici de teren agricol, a determinat o scădere a capacității de utilizare a forței de muncă în această ramură. Potrivit anchetelor realizate de INS, în anul 2012, din totalul populației ocupate 41,64% lucrau în agricultură.

Figura 4.4.Structura populației ocupate pe forme de proprietate în perioada 2008-2014

Sursa: Anexa 8

Conform Figurii nr. 4.4 putem afirma faptul că exista o diferență majoră între sectorul de proprietate privată si restul, acesta are un trend ușor descendent din anul 2008 până în anul 2011, urmând un trend ușor crescător din 2011 până în 2014 cota maximă fiind în anul 2014 având 7017 mii de persoane. Proprietatea publică are un trend ușor descendent ajungând de la valoarea de 1452 mii de persoane în anul 2008 la doar 1219 mii de persoane în anul 2014.

Figura nr. 4.5 Structura populației ocupate pe forme de proprietate în anul 2014

Sursa: Anexa 8

În anul 2014 din totalul de 8432 mii de persoane 83% se află în proprietați private, 15% în proprietăți publice și 2% se află în proprietăți mixte. Restul de 55,7 mii de persoane se afla în celelalte doua tipuri de proprietăți: proprietatea cooperatistă 32,3 mii de persoane și 23,4 mii de persoane în proprietatea obștească.

În funcție de statutul profesional se constată anumite mutații intervenite în structura populației ocupate, mutații care au urmat aceleași tendințe ca și populația ocupată. Numărul salariaților din economie a scăzut cu 332 mii de persoane față de anul 2008 când erau 5232,7 mii de persoane. Ponderea celorlalte categorii de populație ocupată: patroni, lucrători pe cont proprium lucrători familiali neremunerați a rămas aproape aceeași, crescând doar cu 1,7 %.

Tabelul 4.4. Populatia ocupata civila dupa statutul profesional al populatiei ocupate

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2016

Figura nr. 4.6. Structura populației ocupate după statutul profesional în perioada 2004-2016

Sursa: Tabelul 4.4.

Deoarece populația totală se va reduce, putem afirma că sursele demografice ale creșterii cantitative a forței de muncă vor fi limitate. Se acordă o atenție deosebită valorificării superioare a capitalului uman, atât prin creșterea productivității muncii cât și prin perfecționarea profesională a salariaților. Evoluția ocupării va fi influențată de câțiva factori, cum ar fi fluxul de investiții străine care va genera noi locuri de muncă.

Întreprinderile mici și mijlocii se așteaptă să aibă, de asemenea, o contribuție pozitivă asupra creșterii gradului de ocupare, localizată mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de altă parte, continuarea procesului de restructurare și privatizare va induce presiuni asupra ocupării, generând noi disponibilizări. De asemenea, în ciuda unei creșterii economice relativ ridicate, piața locurilor de muncă rămâne tensionată, în principal din cauza structurii pe vârste și profesii a șomerilor, care nu este identică cu cererile din economie. Din aceste considerente se acordă o atenție deosebită recalificării și reconversiei forței de muncă.

Ca un rezultat al acestor factori, prognoza macroeconomică evidențiază posibilitatea de reducere accentuată a ratei șomajului. La nivel macroeconomic, cererea de forță de muncă este rezultatul unor fenomene care diferă în funcție de ramurile economiei.

Examinarea mutațiilor produse in perioada 2004-2014 în structurarea cererii pe sectoare mari ale ocupării arată că în aproape zece ani intensitatea modificărilor structurale ale cererii a fost aproape de limita minimă, structurile evoluând extrem de lent, manifestându-se mai curând o tendință de conservare. Dacă acest ritm se păstrează înseamnă că vom fi condamnați la înapoiere economică, cu toate consecințele ce decurg de aici.

În țările dezvoltate din punct de vedere economic se înregistrează o îngustare a cererii în sectorul primar și în mod cu totul deosebit în industrie si construcții, serviciile fiind cele care câștigă. Astfel se observă o scădere a cererii de forță de muncă în ramurile învățământ și asistență sanitară, urmate de cercetare stiintifică. Principala cauză a acestor dezechilibre asupra cererii de forță de muncă rezidă în politica investițională. Pe de o parte orientarea greșită a investițiilor pe ramuri și domenii de activitate, iar pe de altă parte promovarea unor tehnici și tehnologii mari consumatoare de resurse, cu precădere în ramurile neagricole. Rezultă astfel o neconcordanță între cererea economică și cea tehnologică de forță de muncă.

În consecință, actuala structură de ramură a cererii de forță de muncă se caracterizează printr-o distorsiune: prin supradimensionarea cererii în industrie, comparativ cu activitățile din servicii. Din punct de vedere al distribuției relative a cererii efective de forță de muncă, actualmente, agricultura este puternic îmbătrânită și feminizată.

Din punct de vedere al cererii de forță de muncă în domenii productive de bunuri și servicii se constată un declin al cererii în industrie datorat restructurării și investițiilor în tehnică și tehnologie de vârf care antrenează consumuri sensibil diminuate de forță de muncă.

Incursiunile cu privire la stadiul, caracteristicile si tendintele cererii de forta de munca converg spre concluzia esentiala ca ne aflam in prezent intr-o situatie de criza structurala a cererii.

Modificările pe care le așteptăm solicită timp, eforturi și informații cu privire la starea generală a economiei și a intercondiționărilor din interiorul ei. Analiza ratei de ocupare pe sexe și grupe de vârstă a populației arată faptul că în anul 2014, rata de ocupare, calculată ca raport între populația ocupată și populația și care a depășit vârsta de 15 ani, este relativ scăzută, în raport cu media UE care este de 63% pe total populație ocupată.

Rata de ocupare a fost în scădere după anul 2008, reducându-se mai accentuat gradul de ocupare a bărbaților (de la 42,5% la 60,7%) și mai puțin gradul de ocupare a femeilor (de la 45,4% la 44%). În anul 2014 față de anul 2013 rata de ocupare a urmat o ușoară creștere de la 50,7% la 51,1%.

Pe grupe de vârstă, s-a remarcat o reducere puternică a ratei de ocupare a populației tinere, cu vârste cuprinse între 15-24 ani, și o creștere a activității în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35-54 ani dar și 55-64 ani. Urmare a acestui fapt, în decurs de 10 ani, a avut loc o inversare a intensității activității în rândul tinerilor și celor cu vârste medii.

În anul 2004, din 100 de tineri (de 15-24 ani), 31 erau ocupați, dar numai 73,8 din 100 de persoane cu vârsta cuprinsă între 35-54 ani erau prezenți pe piața muncii. În schimb, în anul 2014, din 100 de tineri erau ocupați numai 22,5 iar dintre cei cu vârste medii, 78,1 persoane, astfel devenind superioară rata de ocupare a celor cu vârste cuprinse între 35-54 ani. O puternică creștere a ratei de ocupare se remarcă și în sectorul de vârsta 55-64 ani observând că față de anul 2004 când din 100 de persoane din aceasta categorie 37,3 erau ocupați, în anul 2014 erau ocupați 43,1.

Această situație arată instalarea unui fenomen de prelungire a vieții active până la vârste înaintate, care duce automat la o diminuare de pe piața muncii a populației tinere, ceea ce conduce la o scădere a vitalității forței de muncă și o îmbătrânire a acesteia. În cazul forței de muncă feminine, creșterea participării persoanelor vârstnice (55-64 ani) este chiar scăzută față de cazul bărbaților.

Figura nr. 4.7. Structura populației ocupate după statutul profesional în perioada 2002-2012

Sursa: Anexa 9

În analiza trendului funcției ratei de ocupare observăm că cel mai mare R pătrat îl are funcția polinomială de ordinul 2, cu un R pătrat de 0,4407, urmând după aceasta trendul exponențial cu un R pătrat de 0,3475. Astfel putem afirma faptul că rata de ocupare a populației urmează un trend polinomial cu o ecuație de forma y = -0.0386×2 + 0.2602x + 51.995.

Figura nr. 4.8. Trendul polinomial de gradul 2 al ratei de ocupare în România în perioada 2003-2013

Sursa: Anexa 9

Numărul șomerilor este de asemenea un element important în analiza forței de munca. De accea, am analizat trendul ratei șomajului și pe baza acestuia am descoperit o creștere din anul 2008 în anul 2009 de la 4,4% la 7,8% apoi scade treptat ajungând la 5,4 % în anul 2014. Trendul ratei șomajului este unul logaritmic având cel mai mare R pătrat 0,0019 și ecuația y = -0.063ln(x) + 5.7637.

Figura nr. 4.9. Trendul logaritmic al ratei șomerilor în România în perioada 2002-2012

Sursa: Anexa 14

Vom contura ecuațiile pentru elaborarea modelelor econometrice unisectoriale liniare multifactoriale cu influențe sincrone destinate simulării evoluției resurselor de muncă în România în perioada 2004-2014 pentru sectorul economei argintii, modele în care trebuie avut în vedere specificul economiei în tranziție, caracterizată îndeosebi prin apariția în ritm accelerat de norme legislative noi care introduc momente de schimbare, sensibilitatea deosebita, peste așteptări, a unor procese în raport cu modificarea unora dintre variabile, sau, dimpotrivă, absența raspunsului la unele măsuri de politică economică. Deoarece modelele pe care le propunem conțin trei sau patru variabile factoriale și rezolvarea sistemului de ecuații pentru estimarea parametrilor de regresie este laborioasă am considerat utilă folosirea unui program informatic adecvat pentru prelucrarea datelor. În acest sens am apelat la programul Eviews 7. Construirea modelelor se bazează pe serii de date statistice pentru perioada 2004-2014, furnizate de Institutul National de Statistica.

4.1. Modelul econometric liniar multifactorial al populației totale.Testul White

Modelul populației totale consideră că evoluția acesteia este influențată de factori demografici, reprezentați de sporul natural al populației și de numărul emigranților, precum și de factori economici, concretizați prin indicele produsului intern brut, care oglindește evoluția macroeconomică. Pentru a asigura comparabilitatea datelor și pentru a elimina aspectele inflationist accentuate pentru orizontul de timp analizat, am utilizat indicele produsului intern brut cu baza de comparație anul 2002.

Tabelul 4.5. Modelul populației totale

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2014

Dezvoltarea economică reprezentată de evoluția produsului intern brut va avea impact direct asupra populației prin îmbunatățirea calității vieții și reducerea pragului de sărcie prin crearea posibilităților unor noi investiții care vor fi generatoare de locuri de muncă. Implicațiile sociale ale dezvoltării economice se vor reflecta în plan demografic prin reducerea emigrărilor, creându-se un cadru economic favorabil liberei inițiative.

Din analiza datelor primare se constată o scadere a populației totale a țării în perioada 2002-2012 în condițiile în care în toți anii se înregistrează un spor natural negativ, în timp ce numarul emigrarilor s-a redus dupa anul 2006, având o urcare masivă dupa anul 2008. De asemenea, produsul intern brut a crescut semnificativ în fiecare an.

Figura nr. 4.10. Testarea modelului econometric populația totală în Eviews

Sursa: Tabelul 4.5

Formalizarea matematica a acestui model este urmatoarea:

Pt = f ( SNt, Et, I2002PIB ) + u

Pt= 22013103,6+ 0,20·SNt – 5,34·Et – 1382,1·I2002PIB

(Fcal = 154,1; R2 = 98,50%)

Pt = populația totală a țării la momentul “t”;

SNt = sporul natural al populației la momentul “t”;

Et = numărul emigranților la momentul “t”;

I2002PIB = indicele produsului intern brut față de anul 2002.

În urma determinării estimatorilor și testării modelului se constată o relație inversă de evoluție între numărul populației totale și numărul emigranților precum și o relație directă între populație și sporul natural, relații susținute și de teoria demografică. Populația totală a țării se află, de asemenea, în relație inversă cu indicele P.I.B..

Pe baza testului Fisher-Snedecor, modelul poate fi considerat util pentru practica economică(cu o probabilitate de 95%), putând fi utilizat în previziuni și în determinarea de politici economice și demografice datorită faptului că Fcalc=4.26 > Ftab=0.49. Raportul de determinație (R2=85,95% ) indică o dependență puternică între populația totală și variabilele endogene incluse în model (peste 85%). De asemenea se observă ca toate variabilele au Probab.<0,05 ceea ce înseamna ca sunt semnificative din punct de vedere statistic.

Figura nr. 4.10. Testul White pentru modelul econometric populația totală în Eviews

Sursa: Tabelul 4.5.

Dacă ipoteza nulă, potrivit căreia rezultatele estimării sunt nesemnificative (Fcalc=0.49<Ftabelar=4.26), este acceptată, atunci ipoteza de homoscedasticitate se verifică, cazul contrar semnificând prezența heteroscedasticității erorilor. Varianța reziduurilor se poate analiza aplicând testul White, care verifică heteroscedasticitatea erorilor. În urma aplicării testului White, pentru ca erorile să aibă varianta constantă (homoscedastice) valoarea lui LM = Obs*R-squared trebuie să tindă la 0. În cazul nostru, valoarea acestuia este mult mai mare decât 0(8,99), iar astfel putem afirma cu o probabilitate de 95% că erorile nu sunt homoscedastice, deci sunt heteroscedastice.

4.2. Modelul econometric linIar multifactorial al populației OCUPATE.Testul JARQUE-BERA

Modelul populației ocupate a țării prezintă evoluția acestui indicator în corelație cu factorul demografic populație totală a țării la momentul “t”, cu rata de activitate a populației la momentul “t”, precum și cu rata de ocupare a populației care reprezintă ponderea populației ocupate din grupa de vârstă “x” în populația totală din aceeași grupă de vârstă “x”.

Tabelul 4.6. Modelul populației ocupate

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2014

Prezintă interes pentru analizele economice și pentru conturarea politicilor economice și de ocupare, corelația dintre populația totală, segmentul de populație activă și cel al populației ocupate, deoarece întreaga populație depinde de volumul populației ocupate iar din categoria populație activă este de dorit ca o parte cat mai mare să se încadreze în categoria ocupat pentru o destindere a tensiunilor economice și sociale.

Formalizarea matematica a acestui model este urmatoarea:

POt = f (Pt , RAt, RO.t. )

POt = 9150,0448130,0094·Pt + 57,694·RAt + 67,992· RO.t.

(Fcal = 30,18; R2 = 11,46%)

unde:

POt = populatia ocupata la momentul “t”;

Pt = populatia totala a tarii la momentul “t”;

RAt= rata de activitate la momentul “t”;

RO.t. = rata de ocupare a populației la momentul “t”; .

Figura nr. 4.11. Testarea modelului econometric populația ocupată cu ajutorul Regression din Eviews 7

Sursa: Tabelul 4.6

Se observă că între populația ocupată si populația totală, rata de activitate și rata de ocupare a populației există o legatură directă de evoluție. Coeficientul de determinație (de 11,46%) indică o slabă dependență între populația ocupată și variabilele endogene (populație totală, rata de activitate și rata de ocupare a populației) incluse în model. La o creștere de 1 unuitate a populației ocupate populația totala va scădea cu 0,009 unităț. Putem spune faptul că variabilele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic deoarece Prob.>0,05. Pentru aceasta am încercat logaritmarea, dar nici în acest caz nu s-au redus probabilitățile. De asemenea, datorită testul “F”, faptul că Prob(F-statistic)=0,823361>0,05 putem spune că modelul nu este valid din punct de vedere statistic.

Jarque-Bera testează dacă o distribuție este normal distribuită. Testul măsoară diferența dintre coeficientul de asimetrie și kurtotica distribuției analizate cu cele ale distribuției normale. Testul are ca ipoteza nulă: seria este normal distribuită. Astfel, dacă probabilitatea asociată testului este superioară nivelului de relevanță ales, atunci ipoteza nulă este acceptată. Coeficientul de simetrie Skewness are valoarea 0,1431, foarte apropiat de 0 ceea ce denotă ca seria este simetrică, iar coeficientul de aplatizare Kurtosis (1,78) este mai mic decât 3 rezultând faptul că distribuția este platikurtotică. Distribuția evoluțiilor anuale ale populației are media apropiată de zero ceea ce determină o asimetrie pozitivă.

Figura nr. 4.12. Testul Jarque-Bera pentru modelul populației ocupate în Eviews 7

Sursa: Tabelul 4.6.

Jarque-Bera testează dacă o distribuție este normal distribuită. Testul măsoară diferența dintre coeficientul de asimetrie și kurtotica distribuției analizate cu cele ale distribuției normale. Testul are ca ipoteza nulă: seria este normal distribuită. Astfel, dacă probabilitatea asociată testului este superioară nivelului de relevanță ales, atunci ipoteza nulă este acceptată. Coeficientul de simetrie Skewness are valoarea 0,1431, foarte apropiat de 0 ceea ce denotă ca seria este simetrică, iar coeficientul de aplatizare Kurtosis (1,78) este mai mic decât 3 rezultând faptul că distribuția este platikurtotică. Distribuția evoluțiilor anuale ale populației are media apropiată de zero ceea ce determină o asimetrie pozitivă.

4.3. Modelul econometric linIar multifactorial al RATEI șOMAJULUI. Testul DURBIN-WATSON

Modelul ratei șomajului are ca punct de plecare relația inversă între nivelul și dinamica salariilor și cererea și oferta de muncă. Extrapolând, se constata că pentru o creștere economică durabilă trebuie controlat un anumit nivel al inflației, considerat “moderat”, pentru care șomajul are un nivel scăzut. Pornind de la această teorie economică am considerat că rata șomajului se află în stransă dependență cu indicii prețurilor de consum (care măsoară nivelul inflației), indicii P.I.B. pe locuitor (ce caracterizează evoluția economiei naționale în ansamblu), indicii caștigului salarial real, ca efort economic suportat de populație. Pentru asigurarea comparabilității datelor am luat ca bază anul 2002 în calculul IPC, indicilor PIB pe locuitor și indicilor câștigului salarial real, eliminând efectele distorsionante ale inflației.

Tabelul 4.7. Modelul ratei șomajului

Sursa: Calcule pe baza datelor din AMIGO, INS, 2014

Coeficientul de determinație de peste 57% indică o corelare medie între rata șomajului și indicii prețurilor de consum, indicii P.I.B. pe locuitor, indicii caștigului salarial real, modelul fiind corect specificat întrucât Fcalc > Ftab. Testul Student susține că rata șomajului este influențată semnificativ în evoluția sa numai de către rata de presiune socială. La o creștere de 1% a ratei șomajului indicele câștigului salarial va scădea cu 4,08%, indicele PIB va crește cu 1,08% și respectiv indicele prețurilor de consum va scădea cu 12,89%.

Figura nr. 4.13. Testarea modelului econometric rata șomajului cu ajutorul Regression din Eviews 7

Sursa: Tabelul 4.7.

Valoarea lui Durbin-Watson=2,034108 se încadrează în limita inferioara(DL)=0,396 și patru minus limita superioară(DU) fapt care demonstrează că erorile sunt independente. S-a luat în considerare k=3 și n=11.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Se observa analizand evoluția pieței muncii în perioada 2003-2013 faptul că tranziția la economia de piață influențează puternic gradul de ocupare a populației sub aspectul structurii și volumului și în paralel cu procesul de reformă instituțională determină adaptarea politicilor pieței muncii.

Datorită restructurării accelerate și insecuritatea sporită a locului de muncă, pe piața muncii s-au adunat un număr mare de probleme sociale. Una din cele mai tensionate zone ale tranziției devine ocuparea forței de muncă. România se confruntă cu o criză a ocupării forței de muncă, datorită declinului economic din ultimul deceniu. Fenomenul de șomaj a determinat un procent major de disponibilizări, acesta fiind influențat si de privatizarea și restructurarea economiei românești. Numărul populației active și ocupate, respectiv rata de activitate și de ocupare au scazut iar șomajul s-a accentuat și datorită economiei aflată în inevoluție ,astfel restrângând posibilitățile de ocupare a forței de muncă.

La 1 ianuarie 2003 populația activă era cu circa 24 mii persoane mai mică decât la sfârșitul anului 2013, când număra 9.247 mii persoane. De asemenea se poate observa ca numărului persoanelor de sex masculin este mai scazuta în categoriile de vârstă 15-24 ani și 65 și peste iar sporul de persoane de sex feminin fost asigurat în special de grupa de vârstă 35-49 ani. În mediul rural, populația ocupată matură (35-64 ani) este la aproape același nivel cu populația din mediul urban din aceasta grupa de vârstă, în mediul rural având 60,3% iar în mediul urban având 63,53%. În schimb, forța de muncă rurală este constituită in mare măsură din persoane vârstnice, acestea fiind în activitate încă mult timp după vârsta de 65 de ani. În mediul urban, numai 0,35% din populația activă au peste 65 de ani, în timp ce în mediul rural ponderea acestora se aproprie de 8,5% din populația ocupată.

Schimbările în structura ocupării pe sectoare relevă un proces concomitent de dezindustrializare și reorganizare a economiei, fără a avea loc un progres real în sectorul serviciilor. Practic, persoanele disponibilizate din ramura industriei nu se regăsesc în celelalte ramuri ale economiei, ci au contribuit la creșterea numărului șomerilor. În funcție de statutul profesional se constată anumite mutații intervenite în structura populației ocupate, mutații care au urmat aceleași tendințe ca și populația ocupată. Numărul salariaților din economie a crescut cu 165,2 mii de persoane față de anul 2002 când erau 4614,7 mii de persoane. Ponderea celorlalte categorii de populație ocupată: patroni, lucrători pe cont proprium lucrători familiali neremunerați a rămas aproape aceeași, scăzând doar cu 0,34 %.

Deoarece populația totală se va reduce, putem afirma că sursele demografice ale creșterii cantitative a forței de muncă vor fi limitate. Se acordă o atenție deosebită valorificării superioare a capitalului uman, atât prin creșterea productivității muncii cât și prin perfecționarea profesională a salariaților. Evoluția ocupării va fi influențată de câțiva factori, cum ar fi fluxul de investiții străine care va genera noi locuri de muncă.

Întreprinderile mici și mijlocii se așteaptă să aibă, de asemenea, o contribuție pozitivă asupra creșterii gradului de ocupare, localizată mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de altă parte, continuarea procesului de restructurare și privatizare va induce presiuni asupra ocupării, generând noi disponibilizări. De asemenea, în ciuda unei creșterii economice relativ ridicate, piața locurilor de muncă rămâne tensionată, în principal din cauza structurii pe vârste și profesii a șomerilor, care nu este identică cu cererile din economie. Din aceste considerente se acordă o atenție deosebită recalificării și reconversiei forței de muncă.

Pe grupe de vârstă, s-a manifestat o reducere puternică a ratei de ocupare a populației tinere, cu vârste cuprinse între 15-24 ani, și o creștere a activității în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35-54 ani. Urmare a acestui fapt, în decurs de 10 ani, a avut loc o inversare a intensității activității în rândul tinerilor și celor cu vârste medii.

În urma determinării estimatorilor și testării modelului populatiei totale se constată o relație inversă de evoluție între numărul populației totale și numărul emigranților precum și o relație directă între populație și sporul natural, relații susținute și de teoria demografică. Populația totală a țării se află, de asemenea, în relație inversă cu indicele P.I.B. Se observă că între populația ocupată si populația totală, rata de activitate și rata de ocupare a populației există o legatură directă de evoluție, conform modelului populatiei ocupate. Coeficientul de determinație de peste 57% indică o corelare medie între rata șomajului și indicii prețurilor de consum, indicii P.I.B. pe locuitor, indicii caștigului salarial real.

BIBLIOGRAFIE

Economie, ediția a opta, Editura Economică,Bucuresti,2009

Dobrota Nita, Dictionar de Economie, Editura Economică, București, 1999

Dicționar de economie, ediția a doua, Editura Economică, București, 2001

Didier Michael, Les regles du jeu, Ed. Economică, Paris, 1989

Marshall Alfred, Principles of Economics, Eighth Edition, McMillan Press, London, 1992

Gheorghe Răboacă, Oferta de forță de muncă, Centrul de Informare și Documentare Economică, București, 2000

Capanu I., Wagner P.,Mitruț C., Sistemul conturilor naționale și agregate macroeconomice, Editura All,București, 1994

Economie, ediția a opta, Editura Economică,Bucuresti,2009

Les problemes du temps de travail dans les pays industrialises, B.I.T, Geneve, 1988

Mihoc GH., Craiu Virgil, Tratat de statistică matematică-vol IV, Editura Academiei, București, 1981

Enache Liana, Piața muncii și echilibrul economic, Teză doctorat, București, ASE, 1998

Pert Steliana, Flexibilitate, ocupare, dezvoltare umană, Editura Economică, 1990

Stoleru Lionel , L’equilibre et la croissance economique, Dunod, Paris, 1967

Meriaux Bernard, Point de vue sur les recherghes francaises en economie du travail, Revue economique nr. 1/1978

Barre Raymond, L’economie politique, Tome 2, P.U.F., Paris, 1976

Raboacă Gh., Piața muncii. Teorie și practică; Muncă și progres social, București, 1990

Dobrota Nita , Economie politică, A.S.E., București, 1995

Baron T.Biji E. și colectiv, Statitică teoretică și economică, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București, 1996