Evolutia Veniturilor Si a Consumului In Romania

Diverse

Evolutia Veniturilor Si a Consumului In Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTINȚIFICE

UNIVERSITATEA “BOGDAN VODĂ” DIN CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENTĂ:CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTINȚIFIC

Lect. univ. dr. Oana GLOGOVEȚAN

ABSOLVENT

MOLDOVAN Ioana

CLUJ-NAPOCA

2016

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………3

I.VENITUL, CONSUMUL SI ECONOMIILE PARTE INTEGRANTĂ A REZULTATELOR MACROECONOMICE………5

1.1. VENITUL

1.1.1.Sursa veniturilor

1.1.2. Distribuirea si redistribuirea veniturilor

1.1.3. Politica veniturilor in Romania

1.2. CONSUM

1.2.1.Structura consumului

1.2.2. Dinamica consumului și factorii care îl influentează

1.2.3. Înclinatia spre consum

1.3. ECONOMII

1.3.1. Economiile-conținut structură și factori de influența.

1.3.2.Relatia dintre consum și economii.

II.EVOLUȚIA VENITURILOR ȘI A CONSUMULUI ÎN ROMÂNIA

2.1.EVOLUȚIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

2.1.1.Evoluția venitului în România

2.1.2.Evoluția consumului în România

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Nevoile sunt prezentate ca un sistem bine conturat, au un carater dinamic și nelimitat, care la un moment dat, caracterizează nivelul de dezvoltare al fiecărui individ, dar și stadiul de dezvoltare la care a ajuns societatea. Procesul de multiplicare și diversificare a nevoilor se desfășoară simultan cu apariția de noi mijloace de satisfacere a lor, dar și în paralel cu formularea de către indivizi sau societate a unor idealuri și aspirații tot mai variate și evoluate.

Activitatea umană are drept formă primordială de manifestare munca, acel proces conștient prin care omul se definește pe sine ca specie și în care sunt concentrate cunoștințele și deprinderile omului, capacitățile sale de transformare și de anticipare. Modul fundamental în care societatea se manifestă este reprezentat de activitatea economică, proces în a cărui dinamică se realizeaza atât condițiile materiale cât și structura socială în care trăiesc oamenii. În cadrul activității economice, oamenii intră în raporturi reciproc determinate de interese economice, urmărind conștient realizarea unor scopuri.

Ansamblul activităților productive care au ca rezultat obținerea tuturor categoriilor de bunuri și servicii destinate satisfacerii nevoilor se desfășoară într-un cadru organizat reprezentat de economia națională.

Economia este o știinta socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii. Consumul reprezintă folosirea de către fiecare agent și subiect economic a venitului sau a unei părți din acesta pentru cumpărarea de bunuri necesare satisfacerii trebuințelor sale de viață. El este format din totalitatea bunurilor materiale, serviciilor și informațiilor achiziționate de către gospodării și instituții private ce nu au drept scop obținerea de profit și se structurează pe trei grupe principale: consum de bunuri de folosință imediată (curentă ); consum de bunuri de folosința îndelungată; servicii și informatii. Mărimea cheltuielilor pentru consum și implicit mărimea cererii agregate pentru bunuri de consum depinde în principal de mărimea veniturilor personale disponibile, dar și de alti factori de natură obiectivă și subiectivă. Orice venit poate servi la două scopuri principale: fie este consumat, fie este economisit. Ca urmare economiile reprezintă surplusul venitului peste ceea ce se cheltuie pentru consum. Astfel definite ele reprezintă o mărime reziduală ce apare odată cu atingerea unui anumit nivel al venitului. La fel ca și consumul și mărimea și dinamica economiilor este dependentă de cea a veniturilor. Investițiile sunt reprezentate de totalitatea cheltuielilor ce se fac pentru realizarea de noi capitaluri fixe, înlocuirea capitalului fix uzat, precum și de cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente, ca și pentru creșterea volumului stocurilor de capital circulant. Venitul are urmatoarele doua desținatii: consum și economii.

Consumul reprezintă folosirea de către fiecare agent și subiect economic a venitului sau a unei părti din acesta pentru cumpărarea de bunuri necesare satisfacerii trebuințelor sale de viață. Analiza consumului se realizează cu ajutorul funcției de consum, care pe termen scurt poartă denumirea de funcția afină a consumului.

I. VENITUL, CONSUMUL ȘI ECONOMIILE PARTE INTEGRANTĂ A REZULTATELOR MACROECONOMICE

1.1 VENITUL

1.1.1.Sursa veniturilor

Venitul reprezintă tot ceea ce se creează prin activitatea agenților economici. El îmbracă mai multe forme: ( Bodea G., 2001)

– venit personal;

– venit disponibil;

– venit național.

Venitul personal este compus din veniturile cuvenite persoanelor ce desfășoară muncă, rezultate dintr-o activitate și din transferuri de la firme. El simbolizează sursa procurării de bunuri materiale și de consum și sursa plății impozitelor către administrația publică.

Venitul disponibil este o secțiune a gospodăriilor venitului personal care rămane dupa scăderea impozitelor personale. Venitul disponibil al gospodăriilor poate fi folosit pentru:

– satisfacerea de nevoi personale – cumpărarea de bunuri materiale;

– plata dobânzilor și transferuri de venituri în străinatate;

– economisire.

Venitul Național este o formă a veniturilor încasate de proprietari ca urmare a contribuției lor la crearea bunurilor materiale. El reprezintă suma veniturilor personale, la care se adaugă sau se scad următoarele elemente:

– se adaugă: profitul primit de firme, contribuțiile la asigurările sociale, surplusul la salarii (diferența pozitivă între salariile ce urmează a fi plătite și cele efectiv plătite);

– se scad : transferurile executate de întreprinderi și de administrația publică, dobânzile vărsate de stat, dobânzile la împrumuturile de consum, dividendele.

Ce rezultă se corectează cu modificarea evoluției stocurilor.

Venitul Național este subordonat procesului de repartiție. Repartiția cuprinde: etapa distribuirii și etapa redistribuirii.

Maniera cum se face această împărțire prezintă însușiri de la o țara la alta.

Consumul personal este un element esențial a calității vieții, a nivelului de trai. Volumul, structura, calitatea și dinamica consumului relevă gradul de satisfacere a multiplelor trebuințe fiziologice, sociale si spirituale.

Consumul/locuitor este un reper ce se calculează prin raportarea consumului total la numărul mediu al populației.

Mărimea consumului depinde obiectiv de nivelul venitului și subiectiv de trebuințele indivizilor.

Venitul național (VN) sintetizează veniturile obținute de către proprietarii factorilor de producție prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor materiale și serviciilor. Venitul Național poate fi socotit și ca indicator ce exprimă veniturile din muncă și din proprietate care decurg din producția bunurilor economice. De asemenea, el înfățișează și utilizarea veniturilor pentru cumpărarea de produse și servicii de consum și pentru economisire.

La nivelul economiei naționale, veniturile obținute de agenții economici îmbracă diverse forme, rezultate prin mecanismul distribuirii și al redistribuirii.

Venitul național determinat prin următoarele metode de calcul:

Venitul național net sau produsul național net exprimat în prețurile factorilor

SVFS = soldul veniturilor factorilor de producție în raport cu străinătatea.

Cei care au întocmit produsul total net într-o economie ( posesorii factorilor de producție)se vor bucura de venituri (salariul, renta, profitul, dobânda netă) cu care să-și satisfacă nevoile personale. Toate aceste venituri sunt supuse impozitării directe.

Venitul național disponibil: ( Bodea G., 2001)

VND = VN ± STCS

STCS= soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea.

În funcție de SCTS, VND poate fi mai mare sau mai mic decât VN. VND se utilizează în calculele și analizele privind veniturile populației, consumul membrilor societății și investițiile. VND este un venit net. Dacă la acestea se adaugă amortizarea se obține venitul național brut disponibil.

Categoriile de venituri subordonate impozitului pe venit (persoane fizice), potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele: ( Bodea G., 2001)

a) venituri din activități independente: cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.

b) venituri din salarii: sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce derulează o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de formă sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

c) venituri din cedarea folosinței bunurilor: veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile, în bani și/sau în natură, izvorâte din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, sau alt deținător legal, altele decât veniturile din activități independente.

d) venituri din investiții :dividende; venituri impozabile din dobânzi; câștiguri din transferul titlurilor de valoare; venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare; venituri din lichidarea unei persoane juridice.

e) venituri din pensii: veniturile din pensii înfățișează sume primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat.

f) venituri din activități agricole: sunt venituri din următoarele activități: cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat; cultivarea și valorizarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor; exploatația pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea; valorificarea produselor agricole procurate după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare.

g) venituri din premii și din jocuri de noroc: înglobează veniturile din concursuri, precum și cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale. Veniturile din jocuri de noroc includ câștigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot.

h) venituri din transferul proprietăților imobiliare;

i) venituri din alte surse;

1.1.2. Distribuirea si redistribuirea veniturilor

Mecanismul creării veniturilor în economia cu piața concurențială, precum și dimensiunea lor sunt influențate de un sistem de factori economici, tehnico – stiințifici, ecologici, socio- culturali, ceea ce determină inegalități între venituri, cât și în interiorul fiecărei grupe de venit.

Veniturile dobândite se repartizeză între toți membrii societații, prin două mecanisme interdependente: (Zaharia V,2002)

1. repartiția funcțională sau primară (distribuirea)

2. repartiția secundară sau derivate (redistribuirea)

Mecanismele și modalitățile de executare a repartiției prezintă particularitați de la o țara la alta, în special în ceea ce privește destinațiile și ponderile diferitelor categorii de venituri.

Distribuirea înseamna repartizarea venitului național în proporții diferite între proprietarii factorilor de producție (conform contribuției acestora la realizarea producției) sub formă de salariu, profit, dobanda și renta. Facem menționarea că aceste forme distincte de venit nu sunt întotdeauna separate una de alta (de exemplu venitul țăranului ce își desfasoară activitatea împreună cu familia se pot include toate formele de venit menționate).

Repartiția funcțională sau primară (distribuirea) înfățișează împărțirea valorii adăugate într-un interval de timp între deținătorii factorilor de producție, formându-se astfel veniturile funcționale (primare) sub forma de: (Zaharia V,2002)

salariu ce revine propietarului

forța de munca;

3. profit ce i se cuvine posesorului de capital tehnic utilizat cu un anumit risc in cadrul întreprinderii;

4. dobânda ce revine deținătorului de capital bănesc împrumutat;

5. renta ce i se cuvine propietarului funciar pentru terenul inclus în activitatea economică respectivă.

Repartiția secundară sau derivată (redistribuirea) reflectă continuarea împarțirii veniturilor primare în ansamblul societații, între membrii acesteia, prin intermediul agentului economic specific numit administrații, mai ales adminstrațiile publice. Redistribuirea se realizează prin mecanisme caracteristice, în special prin sistemul de impozitare a veniturilor, o parte din venituri revenind autorității publice, care le orientează spre buget, în vederea acoperirii cheltuielilor acestuia (cheltuieli legate de învățământ, cultura, sănătate, administrație, apărare, s.a.) (Zaharia V,2002)

Redistribuirea duce la alcătuirea veniturilor secundare prin operațiuni de:

1. prelevare – părți din veniturile primare preluate de administrațiile publice, de obicei cu caracter impus, pentru a satisface nevoi în sectoare sociale utile dar care nu au resurse suficiente.

2. transferuri – treceri de venit de la unii posesori la diferiți beneficiari fără contraprestație, în scopul activării de activități sau al diminuării efectelor sociale ale modificărilor economice de structură.

Mecanismele și modalitățile de efectuare a repartiției prezintă particularitați de la o țara la alta, în special în ceea ce privește destinațiile și ponderile diferitelor categorii de venituri.

Realitatea arată ca în procesul repartiției venitului național se pot manifesta anumite disfuncționalități sub forma unor inegalități economice și sociale, care sunt atestate de existența sărăciei, unele categorii ale populației nedispunând de un nivel minim de trai considerat oficial ca fiind rezonabil. În acest context politica veniturilor într-o țară apare foarte importantă deoarece este instrumentul necesar asigurării creșterii economice în condiții neinflaționiste dar și calea repartiției echilibrate ( cel puțin teoretic ) a veniturilor realizate într-o anumită perioadă de timp.

Desfășurarea oricărei activități economice sau umane are la bază obținerea unui venit, care să permită oamenilor achitarea celor necesare vieții. Orice individ dorește să-și mulțumească cât mai bine sistemul de nevoi, începând de la nevoi fiziologice (nivel adecvat de alimentație, îmbrăcăminte, adăpost, securitate etc.), până la nevoi sociale, superioare, elevate (educație, viață spirituală, activități creative, până la asigurarea unui anumit confort – automobile particulare, vile individuale, domenii de folosință exclusivă etc.), dar din păcate aproximativ un sfert din populația lumii (1,8 miliarde de oameni) nu își pot satisface nici măcar nevoile de bază ale vieții, întrucât sunt lipsiți de existența unui venit sau veniturile sunt insuficiente în raport nevoile vieții, subzistând sub limita de sărăcie (potrivit constatărilor Națiunilor Unite din anul 2015). În acest sens, în orice societate, trebuie să se realizeze o distribuție echitabilă a veniturilor, în funcție de capacitățile fiecăruia fizice sau intelectuale, de pregătirea profesională, de efortul pe care îl depun prin muncă, pentru abilitățile de creare și inovare etc. (Zaharia V,2002)

În opinia lui John K. Galbraith, distribuirea veniturilor este inegală între membrii societății, deoarece oamenii diferă unii de alții prin aspirațiile, nivelul de pregătire, dorința de a face bani, de competența fiecăruia de a-i câștiga, de a-i multiplica, de a-i administra eficient, etc. De asemenea, autorul mai susține că, economia de piață actuală permite distribuirea veniturilor într-o manieră total inechitabilă, arătând efectele sociale nefaste ale acesteia. În acest sens, arată că în Statele Unite (conform unor declarații – Federal Reserve) 3,1% din populația S.U.A., reprezentând cele mai înstărite familii americane, aveau în 1989 aproape 40% din averea națională, iar primii 20% – mai mult de 80%. De asemenea, 20% înfățișând americanii cu venituri mici câștigau 5-7% din totalul venitului net, iar 20% reprezentându-i pe cei cu veniturile cele mai mari – avea 55%. J.K. Galbraith accentuează că acest lucru nu poate fi acceptat de către o societate perfectă, deoarece, de foarte multe ori, o mare parte din venituri sunt însușite fără nici o contribuție în plan economic sau social (exemple: moștenirea, câștiguri din speculații financiare, recompense, câștiguri în bani sau natură din diferite surse etc.) și mai mult nu poate fi acceptat din punct de vedere rațional, deoarece cei bogați își concentrează cea mai mare parte din venit spre investiții de capital, iar familiile cu venituri modeste își cheltuiesc banii pe bunuri de consum de strictă necesitate, asigurând fluxul constant al cererii agregate, fapt care are efecte favorabile asupra economiei.

În acest sens, se pune o întrebare: care ar fi calea cea mai eficientă de distribuire a veniturilor?. Fără îndoială că, nu trebuie să existe reguli fixe, dar trebuie luate anumite măsuri de ameliorare, care să micșoreze prăpastia dintre cei cu venituri foarte mari și cei cu venituri forte mici, măsuri care să-i vizeze în special pe cei săraci. În acest sens, politica ocupării forței de muncă trebuie să creeze locuri de muncă productive care să garanteze accesul la o sumă minimă necesară de bani pentru acoperirea celor necesare vieții. O altă posibilă variantă în vederea mobilizării unei cantități minime necesare de bani ar consta într-un venit de bază, necondiționat și universal, plătit de stat fiecărui cetățean, în mod individual. În opinia lui Orio Giarini și Patrick M.Liedtke, existența unui venit de bază ar asigura fiecărui individ o formă de independență materială, femeile nu ar mai depinde de bărbați pentru subzistență, nici muncitorii de patroni pentru salarii, nici șomerii de agențiile de stat pentru ajutorul de șomaj, iar anumite schimbări radicale survenite în situația unei familii ar fi atenuate (șomaj, pierderea capacității temporare a forței de muncă etc.). Concomitent, un venit de bază universal ar simplifica sistemul actual de impozite și de asigurări sociale, astfel toate veniturile din toate sursele ar urma să fie impozitate, fiecare contribuind la acest sistem în funcție de vârstă și de starea sănătății sale. Mărimea veniturilor, nu este numai un subiect al preocupărilor economice, ci și unul al preocupărilor sociale, pentru că, venitul este unul din factorii cheie ce influențează nivelul de trai, iar distribuția veniturilor determină diferențe în satisfacerea trebuințelor, explicând gradul de asigurare a existenței diferitelor categorii ale populației. În cadrul repartiției funcționale (primare) se poate acționa în direcția creșterii veniturilor salariale, iar în zona redistribuirii se utilizează sistemul de securitate socială, cunoscut fiind faptul că indivizii sau familiile aflate sub incidența riscului sărăciei obțin venituri din prestații sociale (pensii, indemnizații de boală, ajutor de șomaj, alocații familiale, ajutoare sociale etc.) Distribuția veniturilor este un factor important explicativ al sărăciei, cu cât aceasta este mai inegală, cu atât gradul de sărăcie în respectiva colectivitate este mai ridicat. În vederea creșterii inegalităților acționează mai mulți factori :

– o mai ridicată diferențiere între salarii în funcție de capacitatea și performanțele individuale;

– creșterea ponderii în veniturile totale a veniturilor pe cont propriu și din proprietate;

– transferurile prin mecanismele protecției sociale tind să acționeze în mod contrar: ele au un caracter progresiv fiind orientate spre o redistribuție a veniturilor de la cei mai bogați spre cei mai săraci, de la familiile fără copii spre familiile cu mulți copii, acționând în sensul creșterii egalității veniturilor. De asemenea, veniturile poartă prin nivel și diferențiere amprenta situației de criză în care se află economia unei țări, pentru că ele sunt expresia resurselor ce revin gospodăriilor.

În funcție de originea lor, veniturile se alcătuiesc din venituri bănești și venituri în natură. Veniturile bănești pot fi: (Zaharia V,2002)

– venituri salariale;

– venituri din agricultură;

– venituri din activități neagricole independente;

– venituri din prestații sociale;

– venituri din proprietate;

– venituri din vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei;

– alte surse financiare, împrumuturi și credite precum și sumele retrase de la bănci. Veniturile în natură se acordă pentru cei care execută diverse activități și sunt răsplătiți cu bunuri fizice sau consumă bunuri alimentare și nealimentare pe care chiar ei le produc sau primite în dar de la rude, prieteni sau alte persoane.

Veniturile bănești din agricultură au o pondere relativ redusă, în condițiile în care mai mult de trei sferturi din terenurile agricole se află în proprietatea privată, iar populația care lucrează în agricultură se apropie de 40% din populația ocupată.

Veniturile din activități neagricole independente: din comerț, din prestări de servicii și din practica unor meserii și profesii liberale, precum și cele din proprietate: dobânzi, dividende, chirii, au o pondere scăzută în veniturile totale ale gospodăriilor, chiar dacă nivelul unora dintre aceste venituri este ridicat în raport cu alte categorii de venituri. Aceasta pentru că, numărul celor care practică activități neagricole independente și al celor care beneficiază de venituri din proprietate, ar trebui să formeze o parte importantă a clasei de mijloc a societății, este însă foarte mic. (Zaharia V,2002)

Veniturile din prestații sociale contribuie la formarea veniturilor în proporție de 19,6% (2012). Cea mai mare parte a veniturilor din prestații sociale o formează pensiile (81,5%), din care pensiile de asigurări sociale de stat pentru vechime în muncă și limită de vârstă, pentru pierderea capacității de muncă, de urmaș și de ajutor social reprezintă 76%, pensiile de asigurări sociale pentru agricultori 5,1% și pensiile 0,4%. Ponderea indemnizațiilor pentru veterani și văduve de război, pentru persoane persecutate din motive politice și pentru eroii martiri și urmașii acestora, reprezintă 1,3% din veniturile de prestații sociale.

1.1.3. Politica veniturilor in Romania

. Considerăm de la început importantă clarificarea diferitelor aspecte legate de veniturile bugetare. Veniturile bugetare sunt mijloacele necesare formării fondurilor bănești din care se efectuează cheltuieli bugetare.

Unii autori (Aronson R., Schwsrtz E., 1996, pp.87-90) definesc diferit veniturile bugetare. Aceștia consideră că veniturile publice sunt încasări ale unităților administrativ teritoriale, care sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice și care participă în mod direct sau indirect la realizarea diferitelor politici economice, influențând comportamentele persoanelor fizice și juridice. Pe de altă parte, veniturile publice pot fi considerate ca fiind mijloace constituite în urma unor relații economice, de la persoane fizice și juridice, în virtutea suveranității fiscale a statului. O altă definiție arată că veniturile publice sunt “prelevări de bogăție” utilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice (Văcărel I., 2006, pp.338-428; Drăcea M., D. Berceanu, Sichigea N., Ciurezu T., 1999, pp.223-347)

Datorită creșterii nevoilor sociale, în ultima perioadă se remarcă și o creștere a necesarului de resurse la bugetul statului. Nevoia de creștere a veniturilor bugetului de stat de la un an la altul este influențată și de dinamica și structura cheltuielilor bugetare (Manolescu G., 1997, p171).

Factorii care pot influența dinamica cererii de resurse la bugetul statului pot fi de natură economică, socială, demografică sau financiară. Factorii de natură economică ce influențează mărimea veniturilor la bugetul statului pot determina o anumită evoluție a produsului intern brut lucru ce poate duce la sporirea veniturilor impozabile. Factorii de natură monetară care își transmit influența prin creșterea prețurilor pot duce la creșterea resurselor din impozite și taxe. Politicile de protecție socială, de sănătate duc la redistribuirea unor resurse importante ale bugetului statului. Așa cum am menționat anterior, poate cel mai important motor al creșterii nevoii de resurse la bugetul statului îl reprezintă dimensiunea cheltuielilor publice care influențează mărimea deficitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare.

În ciuda eforturilor întreprinse la nivel național și european, după declanșarea crizei financiare, perspectivele de redresare sunt mai modeste decât se estima.

În acest context, prioritatea cheie a Analizei Anuale a Creșterii 2015 la nivel european o reprezintă acțiuni urgente pentru reimpulsionarea creșterii în întreaga Uniune Europeană (UE) pentru a angrena o nouă dinamică a schimbării.

România se înscrie în această tendință și stabilește următoarele obiective ale construcției bugetare pe anul 2016 și orizontul 2017-2018:

La estimarea cheltuielilor au fost luate în calcul măsurile care au fost adoptate atât de către Parlament cât și de către Guvern în anul 2015, care au ca efect în anul 2016 majorarea cheltuielilor bugetare cu cca. 13 miliarde lei.

Măsurile cu impact asupra cheltuielilor bugetului general consolidat pe anul 2016 sunt: dublarea alocației de stat pentru copii (1,8 miliarde lei), majorarea indemnizațiilor veteranilor de război și ale persoanelor persecutate din motive etnice și politice (0,6 miliarde lei), majorarea cu 25% a salariilor pentru personalul din unitățile sanitare (1,8 miliarde lei), majorarea cu 15% a salariilor pentru personalul din sistemul de învățământ (1,7 miliarde lei), majorarea cu 12% a salariilor pentru personalul din instituțiile publice de subordonare locală (1,3 miliarde lei), majorarea cu 25% a salariilor pentru personalul din sistemul de asistență socială (556 milioane lei) inclusiv a indemnizațiilor persoanelor cu handicap (240,6 milioane lei), majorarea cu 10% a salariilor pentru restul personalului bugetar (3.026 milioane lei), actualizare normă de hrană și echipament pentru militari și polițiști (1 miliard lei), instituire pensii de serviciu pentru grefieri, personal navigant, personal diplomatic și consular, funcționari publici parlamentari (0,3 miliarde lei).

De asemenea, la estimarea cheltuielilor bugetare s-a avut în vedere majorarea pensiilor cu 5%.

Veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 231,1 miliarde lei reprezentând 31% din PIB.

Noul Cod fiscal adoptat în acest an prin Legea nr.227/2015, precum și devansarea aplicării unor măsuri din acesta au ca impact diminuarea veniturilor bugetare pe anul 2016 cu cca. 10,2 miliarde lei.

Menținerea unui deficit bugetar strâns ar putea afecta negativ creșterea economică, având în vedere și posibilele șocuri externe determinate de vulnerabilitățile mediului internațional, relevante fiind perspectivele de evoluție a zonei euro și a principalelor economii emergente – cu precădere China (tendința de încetinire a creșterii economice din această țară), modul de gestionare a crizei datoriei suverane a Greciei, precum și probabilitatea sporită de manifestare a unor divergențe în conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii.

Următoarele măsuri vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016:

Reașezarea nivelurilor accizelor pentru alcool și băuturile alcoolice, după cum urmează:

– creșterea nivelului de impozitare pentru băuturile fermentate liniștite de la 47,38 lei/hl produs la 396,84 lei/hl produs; în acest fel se încurajează producția de băuturi fermentate liniștite din mere, pere și miere, pentru care s-a stabilit nivelul accizelor 0 lei/hl produs, în detrimentul celor obținute din diferite siropuri fermentescibile, arome și coloranți; – scăderea nivelului accizelor pentru bere de la 3,9 lei/hl/1grad Plato la 3,3 lei/hl/1grad Plato, iar pentru berea produsă de producătorii independenți a căror producție anuală nu depășește 200 mii hl, de la 2,24 lei/hl/1grad Plato la 1,82 lei/hl/1grad Plato. Măsura este impusă de scăderea consumului din 2012 și până în prezent cu 1,9 mil hl bere, cu influențe negative asupra veniturilor la bugetul de stat aferente altor impozite;

– scăderea nivelului accizelor pentru produsele intermediare de la 781,77 lei/hl de produs la 396,84 lei/hl de produs;

– scăderea nivelului la vinuri spumoase de la 161,33 lei/hl produs la 47,38 lei/hl produs și la băuturi fermentate spumoase de la 213,21 lei/hl produs la 47,38 lei/hl produs, precum și stabilirea nivelului accizelor 0 lei/hl de produs pentru băuturile fermentate spumoase de mere și pere. Măsura este impusă de faptul că 75% din consum de astfel de produse spumoase este asigurat din producția națională.

– scăderea nivelului accizelor pentru alcool etilic de la 4.738,01lei/hl alcool pur la 3.306,98 lei/hl pe alcool pur, iar pentru alcoolul etilic produs de micile distilerii de la 2.250,56 lei/hl alcool pur la 1.653,49 lei/hl alcool pur. Măsura este impusă de scăderea consumului din 2013 și până în prezent, cu influențe negative asupra veniturilor la bugetul de stat aferente altor impozite.

A fost eliminat „impozitul pe țițeiul din producția internă” datorită veniturilor scăzute la buget.

Au fost eliminate din sfera de impozitare din punctul de vedere al accizelor „alte produse accizabile”, pentru care directivele europene nu impun obligația impozitării (cafea, autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 3000 cm3, arme, s.a) . Principalul motiv este acela că încasările ca urmare a impozitării acestor produse sunt reduse, fiind o discrepanță între venituri și costurile de conformare din partea operatorilor economici, respectiv cheltuielile de administrare ale autorităților.

Introducerea în sfera de impozitare a accizelor a țigaretelor electronice și a produselor din tutun încălzit. La introducerea acestei măsuri s-a avut în vedere tendința de impozitare a acestor produse la nivel european, deși în prezent directivele nu impun impozitarea acestora.

Majorarea nivelului accizei totale la țigarete, ca urmare a diminuării cotei de TVA de la 24 % la 20% în 2016, respectiv 19% în 2017, astfel:

începând cu data de 1.01 2016 de la 412.02 lei/1000 țigarete la 430,71 lei/1000 țigarete

începând cu data de 1.01.2017 de la 412.02 lei/1000 țigarete la 435,58 lei/1000 țigarete.

Această măsură a fost adoptată în scopul compensării influenței reducerii cotei de TVA asupra încasărilor din accize și a menținerii constante a sarcinii fiscale totale.

Următoarele măsuri vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2017:

Diminuarea nivelului accizelor pentru următoarele produse energetice:

– motorină: de la 1897,08 lei/1000 litri la 1518,04 lei/1000 litri;

– benzină fără plumb: de la 2035,40 lei/1000 litri la 1656,36 lei/1000 litri;

– benzină cu plumb: de la 2327,27 lei/1000 litri la 1948,23 lei/1000 litri.

Eliminarea nivelului redus al accizelor pentru motorina utilizată de transportatorii de mărfuri și persoane, ca urmare a reducerii semnificative a nivelului standard practicat în România ( măsură care consta în restituirea a cca. 7 eurocenți/litru de motorină).

1.2. CONSUM

1.2.1.Structura consumului

Consumul reprezintă parte din venitul disponibil cheltuită pentru cumpărări de bunuri materiale și servicii care părăsesc sfera producției, destinate satisfacerii directe a trebuințelor personale ale populației și/sau trebuințelor generale de consum ale societății.

Nevoia de consum poate fi definită ca ansamblul trebuințelor oamenilor, unităților economice și instituțiilor de bunuri și servicii, considerate la scară socială.

Consumul se referă la cadrul ce conține satisfacerea societății în ansamblu, al unităților economice și instituțiilor, precum și al fiecărui individ în parte.

Fiind o componentă importantă a economiei oricarei societați și având un loc bine definit în cadrul circuitului economic, consumul a făcut obiectul preocupărilor multor specialiști din științele sociale.

Structura și particularitățile consumului de mărfuri și servicii.( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

A. În funcție de locul consumului în asigurarea evoluției societății:

– consumul intermediar, care reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor

consumate în cursul unei perioade în procesul concret de producție;

– consumul final, care are în vedere, în schimb, valoarea bunurilor și serviciilor individuale sau colective utilizate pentru satisfacerea directă a nevoilor umane.

B. În funcție de modelul produsului implicat în procesul său de realizare:

– consum de produse alimentare;

– consum de produse nealimentare;

– consum de energie;

– consum de servicii.

C. În funcție de durata de viață a produselor, consumul se organizează în:

– consum de bunuri durabile;

– consum de bunuri semidurabile;

– consum de bunuri nedurabile.

In orice economie, scăderea ratei economisirii duce la scăderea capacității de finanțare a economiei naționale. Scăderea capacității de finanțare se poate defini examinând contul financiar al gospodăriilor. Ea se traduce în general, în cursul anului printr-o creștere a activelor monetare si cvasi-monetare ale gospodăriilor (bani lichizi, depozite la vedere) și a plasamentelor financiare (acțiuni, obligațiuni, polițe de asigurare) acestea pot fi folosite la rambursarea datoriilor pe care menjele le–au contractat anterior, de exemplu pentru obținerea de noi locuințe.

Capacitatea de finanțare a economiei mai este influențată și de comportamentul consumului. Astfel, scăderea puterii de cumpărare a venitului disponibil determină gospodăriile să-și mențină cât mai mult posibil nivelurile anterioare de consum în detrimentul economisirii, lucru care de altfel explică și efectul de clichet.

Tipologia consumului după produs are drept criteriu de clasificare bunurile cumpărate: pâine, carne, brânza, etc. Pentru produsele alimentare, electricitate, gaz, pentru energie, hârtie, automobile, pentru produse industriale etc. Această clasificare permite înfăptuirea unor analize de piață și de confruntare a cererii consumatorilor cu oferta producătorilor, agenților economici.

Tipologia consumului după durabilitate grupează produsele după timpul în care acestea sunt utile: bunuri de lungă folosință ca automobile și frigidere, bunuri de folosința medie ca îmbracamintea și bunuri de scurtă folosință ca produsele alimentare farmaceutice, energie. Serviciile formează o categorie aparte.

Tipologia consumului după funcție se bazează pe natura nevoilor sau timpurilor de nevoi de satisfacut: nevoia de a se hrăni, a se deplasa , a se distra.etc. Clasificarea funcțională reunește produsele complementare (implică serviciile sanitare alături de produsele farmaceutice) și substituibile (deplasarea se poate face cu ajutorul automobilului sau trenului).

Limitele consumului .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

prima limită a consumului este impusă de stat și se raportează la serviciile publice colective, care asigură prestații în beneficiul general al colectivității și nu al fiecărui cetățean, luat în mod individual;

o a doua limitare a consumului (a câmpului de opțiune al consumatorilor) pentru anumite bunuri și servicii vine din partea producătorilor;

cea de-a treia limită a consumului este dată de însăși colectivitatea consumatorilor.

Conform legilor lui Engel, există o anumită ierarhizare a consumului:

populațiile cu nivel de viață scăzut cheltuiesc cea mai mare parte a veniturilor pentru mulțumirea nevoilor de bază: hrană, îmbrăcăminte, locuință;

pe măsura creșterii nivelului veniturilor populația se îndreaptă spre achiziționarea unor bunuri necesare confortului, petrecerii agreabile a timpului liber, întreținerii sănătății, transporturilor, vacanțelor etc;

populațiile din societățile dezvoltate și mai bogate evoluează tot mai rapid spre așa-zisele societăți de servicii.

Funcțiile consumului se referă la elemente cum sunt: orientarea obiectivelor producției; realizarea scopurilor agenților economici, conform cererii de piată; satisfacerea nemijlocită a necesităților materiale și spirituale ale populației (societății); recunoașterea utilității produselor și serviciilor creată (prestate); determinarea modificărilor aportului muncii la crearea venitului național; construirea consumului drept condiție a creșterii calității traiului, printr-o serie de indicatori, între care: consumul mediu anual de produse alimentare pe locuitor; cheltuieli de consum pentru o familie; cheltuieli cu asistență medicală; cheltuieli pentru educație,ș.a.

În strânsă legătură cu modul de evaluare a consumului se utilizează și indicele costului vieții reliefând modificarea medie a prețurilor și tarifelor bunurilor (serviciilor) consumate, respectiv utilizate de populație : .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Ic v = Qi1*Pi0

Unde

Ic v – indicele costului vieții;

Qi1 – cantitatea de bunuri și servicii consumate în perioada curenta;

Pi0 – prețurile și tarifele practicate în perioada de referință pentru produsele si serviciile I

Atunci când în timp se constată scăderea indicelui costului vieții, calitatea nivelului traiului s-a îmbunătățit. În sprijinul studierii nivelului și structurii consumului se uzează de conceptul buget de familie. Acesta constituie un sistem cronologic de înregistrare atât a veniturilor unui individ, după sursele de proveniență cât și a cheltuielilor pentru consum potrivit destinației lor finale.

Consumul normal nu trebuie confundat cu cel prefigurat de așa numita “societate a abundenței”. Această caracteristică –în unele perioade- celor mai dezvoltate tări cunoaște o multiplicare extremă a cantității de bunuri și servicii create și puse la dispoziția populației. Drept urmare situația atrage un consum exagerat și/sau inutil. Teoretic o “societate a abundenței”este aceea în care fiecare persoană își poate satisface toate nevoile manifestate, astfel încât actul economisirii nu mai pare necesar. ”Mitul abundenței” a fost pregnant mai ales in secolul al XIX-lea, epoca în care ganditorii și-au imaginat ca progresul va permite multiplicarea rapidă a bogătiilor și îmbunătățirea calitații vieții.

1.2.2. Dinamica consumului și factorii care îl influențează

Consumul reprezintă partea din venit cheltuită pentru cumpărături de bunuri materiale și servicii care părăsesc sfera productiei, destinate satisfacerii directe a trebuințelor personale ale populației și/sau trebuințelor generale de consum ale societății.

Nivelul și dinamica consumului depind de influența conjugată a numeroși factori obiectivi și subiectivi.

În categoria factorilor obiectivi se înglobează: mărimea și dinamica venitului, modificarea așteptărilor în ceea ce privește raportul dintre venitul actual și nivelul viitor al venitului. Speranța că în viitor veniturile vor spori poate determina creșterea consumului curent și, dimpotrivă, prevederea unor venituri viitoare nesigure sau mai reduse poate limita consumul curent; existența unor riscuri, ca de pildă acela de a trăi prea puțin pentru a putea profita de bunurile viitoare; modificările neprevăzute ale valorii capitalului și neluate în considerare în calculul de previziune a venitului, datorate schimbarii prețurilor și dobânzilor; modificarile politicii fiscale, fie în scopul trecerii la o politică bazată pe constituirea de fonduri proprii, fie invers, care pot lărgi sau restrânge cererea de consum; rata dobânzii etc.

Factori subiectivi de care depind cheltuielile de consum decurg din caracteristicile naturii umane, care determină nevoile subiective și obiceiurile indivizilor. Dintre aceștia sunt : nivelul consumului atins într-o perioada dată, care devine, cu timpul, un minimum psihologic în afara circumstanțelor restrictive; publicitatea și sistemul de oferta; influență sociala a altor consumatori și a tuturor factorilor socio-culturali; evaziunea din statutul social real; dorința acelora cu venituri mai coborâte pentru a aborda modul de viață al celor cu venituri mai ridicate; apariția produselor noi etc.

În cadrul factorilor care determină variațiile consumului, mai ales in perioade scurte de timp, venitul este, de regula, variabila determinantă. Relația dintre consum și venit a fost denumită de J.M.Keynes funcția de consum și semnifică cum sunt influențate nivelul, dinamica, și structura consumului de către venit.

Factorii care influenteaza consumul sunt: .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

a) factori direcți, nemijlociți: mărimea venitului și dinamica lui; modificarea raportului dintre venitul curent și cel prognozat (așteptat); riscul (în privința ratei dobânzii , prețului ș.a.)

b) factori indirecți: influența pozitivă sau negativă a altor indivizi, consumatori ai aceluiași bun (serviciu); dorința de apropiere a nivelului de viața de cel al populației înstărite; schimbări în sistemul de referința al cumpărătorului (evoluția nevoilor, a pretențiilor personale ș.a.) apariția unor noi produse.

1.2.3. Înclinația spre consum

Proporția consumului în cadrul venitului precum și tendința de evoluție a acesteia, se exprimă prin intermediul înclinației spre consum. Scriind despre această notiune J.M.Keyenes a studiat-o ca pe o legatură funcțională între venit și consum constatând că ea se bazează pe mai multe modificări obiective: ale salariului- în sensul ca nivelul consumului depinde, de fapt, de venitul real- și mai puțin de cel nominal; ale diferenței dintre venitul obținut și cel net, rămas după impozitare; ale valorii capitalului (fix si circulant); ale așteptărilor- pe de o parte din perspectiva diferenței dintre consumul prezent și cel viitor, iar pe de altă parte din punct de vedere al nivelului prezent și viitor al venitului; ale politicii fiscale. .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Înclinația medie spre consum se calculeaza prin intermediul ratei consumului (c) și exprimă ponderea cheltuielilor pentru consum în totalul venitului disponibil:

c=

(unde : C-marimea consumului ; Y-marimea venitului ).

Rata consumului este direct proporțională cu mărimea consumului și invers proporțională cu cea a venitului.

Înclinația marginală spre consum (c’) reprezintă raportul dintre variația consumului și cea a venitului (aratând cu cât se modifică mărimea cheltuielilor pentru consum, la creșterea cu o unitate a venitului disponibil):

c’=

(unde ∆C-variația consumului; ∆Y – variația venitului).

Valoarea înclinației marginale spre consum (c’) constituie o mărime pozitiva, dar subunitară, astfel încât are loc relația : 0<c’<1. .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Analizând formula lui c’ constantăm că ea ne arată ce efect are modificarea venitului (variabila independentă) asupra consumului (variabila dependenta). Rezultanta poate fi încadrată, în aceste condiții, într-o relație de tipul: c’=f(Y), ceea ce poartă numele de funcție de consum.

Influența venitului asupra nivelului și dinamicii consumului

După J.M.Keynes și susținatorii săi, funcția consum are următoarea proprietate fundamentală: dacă venitul crește atunci crește și consumul, dar în măsură mai mică decât venitul, iar dacă venitul scade atunci scade și consumul, dar iarași în masură mai mică decat venitul.

Acest fenomen este explicat pe baza legii psihologice fundamentale care spune ca „de regulă și în medie, oamenii înclină să-și mărească consumul atunci cand venitul lor crește, dar nu cu atât cu cât crește venitul ” . .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Cu alte cuvinte variația consumului dC, este de același semn cu cea a venitului dV, dar mai mică ca volum, adică raportul dC/dV este pozitiv și subunitar forma funcției consum pe termen scurt, C este concavă.

Logic înclinațiile spre consum, medie și marginală scad când crește venitul și cresc când scade venitul. Tendința de creștere a înclinațiilor spre consum atunci când scade venitul se explică prin necesitatea de a menține nivelul consumului atins la un moment anterior.

Relațiile între variațiile venitului, consumului și economiilor și între înclinațiile spre consum și economii, medii și marginale.

b) Influența venitului asupra structurii cheltuielilor de consum. Legea lui Engel.

Observarea statistică a bugetelor de familie arată că importanța relativă a diferitelor cheltuieli de consum variază sensibil cu venitul, in urmatoarele sensuri :

când venitul crește, ponderea cheltuielilor alimentare, după ce consumul alimentar a atins un anumit nivel, tinde să se diminueze, în condițiile unei creșteri absolute a acestora; ponderea cheltuielilor cu locuința și imbracamintea ramane stabilă, iar cea cu serviciile (cultura, igiena, distracții, transport, etc) creste. Importanța părților variază în funcție de categoriile socio-profesionale.

legile lui Engel arată că elasticitatea de venit a consumului este

<1 pentru cheltuieli alimentare;

=1 pentru cheltuieli de locuință și îmbrăcăminte;

>1 pentru cheltuieli cu serviciile.

Aceste legi au importanță în practică la prevederea incidenței variației venitului asupra principalelor tipuri de consum și pe această bază, la luarea deciziilor de producție. În același timp se observă că elasticitatea de venit a consumului se diminuează cu gradul de penetrație a produsului în societate și că ea devine vecină cu „1”când toată lumea consumă. În plus, când anumite bunuri „dispar ” elasticitatea consumului acestora devine negativă iar rata de consum foarte slabă; singure doar, categoriile cele mai sărace continuă să le consume. .( Costinel Lazăr, Gheorghe Gorincu, Liana Enache, Editura Economica București 1993)

1.3. ECONOMII

1.3.1. Economiile-conținut structură și factori de influență.

În procesul utilizării, o parte a venitului național disponibil este destinată economisirii, formându-se econoniile nete. Prin economii nete se înțelege, de regulă, partea din venit care nu este consumata. Deci V-C=E. Daca la economiile nete se adauga consumul de capital fix (amortizarea) se formează economiile brute.

Ca parte componentă a venitului, proporția dintre economiile nete și venit, ca și tendința acestora, se exprimă prin înclinațiile spre economii, medie si marginală. .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Înclinația medie spre economii, denumită și rata medie a economiilor, e, exprimă raportul dintre economiile nete și venit, e=. Ea ne arata cât se economisește dintr-o unitate monetară de venit.

Înclinația marginală spre economii, denumită și rata marginală a economiilor, e’, exprimă raportul dintre variația economiilor dE și variația venitului dV, e’=. Ea ne arată cu câte unități variază economiile la variația cu o unitate a venitului.

Structura economiilor poate fi analizată din mai multe puncte de vedere. După sursele de finanțare, există economii ale sectorului privat și economii ale sectorului public. În țarile cu economie de piața dezvoltate, ponderea principală în totalul economiilor o dețin economiile sectorului privat, îndeosebi economiile private ale persoanelor și familiilor, în raport cu economiile nedistribuite ale corporațiilor și ale sectorului public.

După modul cum se iau deciziile de economisire, pot exista: economii libere și economii forțate.

Economiile libere sunt economiile corespunzătoare unui ideal individualist, rezultate dintr-un non-consum. Potrivit împrejurărilor care determină apariția unui non-consum, economiile libere pot fi: economii destinate și economii reziduale. Economiile destinate sunt economiile rezultate dintr-o atitudine deliberată și activă, dintr-o alegere între consum și non-consum, care reprezintă partea de venit sustrasă consumului imediat, cu intenția de a-i destina valoarea altor întrebuințări. Economiile reziduale sunt economiile rezultate dintr-o atitudine deliberată și pasivă; ele sunt reziduu al consumului; ele nu reprezintă un sacrificiu al prezentului pentru viitor.

Economiile forțate sunt economiile provenite din procedee mai mult sau mai puțin discrete, care limitează partea de obțiune individuală în repartiția venitului între consum și economii. Ele reprezintă surplusul economiilor efective peste ceea ce s-ar economisi dacă n-ar există o constrângere exterioară, deliberată sau nu, care să impună această alegere deținătorului de venit și care conferă economiilor un caracter colectiv.

Motivele economisirii într-o economie de piață, la baza incitației spre economii se afla numeroase motive printre care: .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Dorința de organizare rațională a cheltuielilor in timp. Se renunță la o satisfacție imediată in favoarea unei satisfacții viitoare considerată de preferat. Un asemenea raționament este condiționat de utilitatea diferită în timp a bunurilor.

Dorința de imbogațire. Este dorința de a acumula mijloace care să permită creșterea veniturilor viitoare, fie in condiții de satisfacții prin bunuri de consum durabile, fie in condiții de venituri monetare (care pot conduce fie la crearea de capitaluri tehnice noi sau investiții, fie la însușirea directă sau indirectă a capitalurilor tehnice deja existente- altfel spus- plasament) .

Întarzâieri de adaptare a consumului. O asemenea situație există atunci când dispare dorința de noi cheltuieli imediate. O astfel de economie poate îmbraca două forme: forma elementară, care se manifestă la consumatorii de o anumită vârsta, mai puțin sensibili la creșterea consumului, mai ales dacă venitul crește după ce modul de viață este bine determinat de mai mulți ani, formă rațională, care se manifestă atunci când, deșii venitul este în creștere, economia nu poate face posibil accesul la noi cumpărături dorite decât daca se depășește un anumit prag.

Preferința pentru lichiditate. Odata ajuns un anumit nivel de consum, în anumite împrejurări, se preferă abținerea de la un consum în plus în favoarea păstrării venitului excedentar sub formă lichidă. Printre motivele care stau la baza banilor lichizi sunt: tranzacția, pentru a face față cumpărăturilor curente; precauția, pentru a face fața unor cheltuieli neprevăzute; speculația, pentru a se profita de ocaziile favorabile unor cumpărături. (ex : titluri la bursă).

1.3.2.Relația dintre consum și economii.

Economiile într-un concept mai larg fiind legea lui Denison. O rata mare a consumului și implicit o rată scăzută a economiilor, poate avea efecte negative asupra economiei în ansamblul ei, deoarece este știut că de mărimea economiilor depinde volumul investițiilor și producția viitoare a țării. Economiile trebuiesc considerate și acele profituri pe care firmele nu le împart ca dividente la asociați, ci le folosesc pentru investiții.

De asemenea, cheltuielile pe care le fac familiile pentru bunurile de consum de folosință îndelungată pot fi considerate mai degrabă economii decât consum, deoarece ele nu se consumă imediat ci produc avantaje pe o perioada mai lungă de timp.

Continuând raționamentul, putem să considerăm drept economii și cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare, deoarece ele nu sunt altceva decat niște investiții ce vor aduce avantaje pe termen îndelungat.

Economii fac nu numai familiile ci și guvernul și corporațiile, economii care se influențează reciproc ajungând într-un anumit raport. Acest raport este redat foarte sugestiv în „legea economiilor lui Denison”,conform căreia familiile își ajustează propriile rate de economii pentru a compensa efectul schimbărilor din economiile guvernamentale și ale corporațiilor.

Ținând cont de definiția economiilor și de faptul că C+E=V, iar dC+dE=dV, prin raportarea ambilor termeni din relațiile anterioare la V și respectiv la dV, rezultă că suma înclinațiilor spre consum și economii, medii și marginale, corespunzătoare, este egală cu unitatea. .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Astfel c+e=1; c’+e’=1.

De aici se observă ca fiecare dintre cele două înclinații este reversul celeilalte sau, altfel spus, comportamentul celeilalte, în sensurile: cu cât crește consumul cu atât trebuie să se reducă economiile și invers, cu cât cresc economiile cu atât trebuie să se reducă consumul. Într-un fel sau altul, venitul trebuie să fie utilizat integral.

Deci, e=1-c; c=1-e; e’=1-c’; c’=1-e’;.

Funcția economie se determină având în vedere relațiile de mai sus, prin simpla deducție din funcția consum. Economia este funcție de venit : E = V – C = V – f(V) = E(V)

Din ipoteza funcției consum afină, reprezentată prin relația C = a.V + C0 , rezultă că funcția economie afină se scrie : E = V – ( a.V + C0 ) = ( 1 – a ) V – C0 . Pentru că 0 < c < 1 rezultă e’=dE/dV=1- c’>0. .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Formula precedentă pune în evidența că economia este funcție crescătoare de nivelul venitului. Înclinația medie spre economii este, în mod evident variabilă, urmând nivelul venitului. Acestă ipoteză implică și ideea, mai realista, că nu se poate economisi decât pornindu-se de la un anumit nivel al venitului.

Se poate remarca că pentru un nivel de venit nul ( V = 0 ) economiile vor fi negative, egale cu ( -C0). În acest caz, dacă consumul este pozitiv, pentru un nivel de venit nul, va avea loc o „dezeconomie”, adica o economie negativă, prelevată din ceea ce se deținea anterior și care a permis finanțarea consumului incompresibil (C0). De asemenea se poate evidenția că pentru veniturile foarte mici cu C > 0 (cazul șomerilor sau bolnavilor care fac apel la ajutoarele familiei, se îndatorează sau lichidează anumite elemente din patrimoniul lor ) economiile continuă să fie negative, dar volumul acestora se reduce pe măsura creșterii venitului până când C = V. Pentru un nivel al venitului V=C nu se economisește. Acest nivel al venitului egal cu consumul este „ pragul economi ei ”. Economia nu devine pozitivă decât dincolo de un anumit nivel Vr , numit „prag de ruprura”, prag dincolo de care colectivitatea încetează de a mai „dezeconomisi”. Acest „prag de ruprura” este definit prin E=0, cu E=(1-a)V-C0, de unde (1-a)V-C0=0, iar „prag de ruprura” Vr este la un nivel de V= Vr= C0. Economisirea poate avea loc atunci când Vi > Vr.

Din analiza funcției consum și a funcției economii rezultă următoarele concluzii : .( Lazăr C, Gorincu Gh, Enache L, 1993)

Deciziile de repartizare a venitului pentru consum și economii nu pot avea valori independente, izvorâte dintr-o succesiune separată de decizii luate fără legătură una cu alta.

Factorii care influențează înclinațiile spre consum și economii afectează concomitent repartizarea venitului între cele doua utilizări.

Daca la un venit nul consumul este pozitiv, are loc o „dezeconomie”, cu posibile consecințe nefaste în viitor, situație care nu poate fi tolerată mult timp.

Economii se pot face numai de la un anumit nivel al venitului. De aici decurg problemele care se ridică pentru slab dezvoltate în a-și asigura economiile interne necesare dezvoltarii.

Economiile în esența lor au un rol progresist în societate prin investiții.

II.EVOLUȚIA VENITURILOR ȘI A CONSUMULUI ÎN ROMÂNIA

2.1.EVOLUȚIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

2.1.1.Evoluția venitului în România

În România în perioada 2011-2014, evoluția venitului este ilustrată în tabelul 1.

Veniturile totale ale gospodăriilor

Tabel 1