. Evolutia Turismului Romanesc Si Perspectivele Turismului In Tarile Uniunii Europene

Introducere

Obiectul lucrării de dizertație îl reprezintă tratarea într-o viziune economică a unor aspecte teoretice și practice privind posibilitățile României de aderare și integrare europeană prin turism.

Turismul național și cel internațional constituie, în perspectiva abordării prezente, o șansă reală în relansarea durabilă a creșterii economice, a dezvoltării economiei de piață în România și de realizare a programului integrării în Uniunea Europeană.

Marketingul promoțional și turistic internațional, privatizarea, dezvoltarea sectorului de servicii ca o componentă de bază a economiei de piață, alcătuiesc nucleul lucrării în jurul căruia se țes capitole referitoare la evoluția, strategiile și tehnicile specifice de aderare.

Ca o consecință a restructurării turismului nostru intern și internațional, opțiunea integrării în Uniunea Europeană reprezintă singura posibilitate viabilă pentru cunoașterea mai bună a potențialului turistic românesc și includerea lui în circuitul internațional.

Turismul, ca fenomen care s-a impus pregnant în euro-piața vestică este una dintre componentele majore ale vieții economice și sociale ce focalizează interesul unui număr tot mai mare de țări incluzând mai ales, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, țările Europei Centrale și de Est.

Ca „cea mai vizitată destinație de pe Glob”, Europa a înregistrat în ultimii ani 62,92% din totalul vânzărilor de pe piața de turism mondial. Numai în anul 1995 în țările Uniunii Europene s-au realizat 41% din totalul încasărilor turistice internaționale. Astfel, în a doua jumătate a deceniului trecut, balanța turistică de plăți a țărilor din Uniunea Europeană avea un excedent de 1,12 milioane euro, iar pe locul III în ierarhia de servicii din aceste țări l-a constituit exportul turistic.

După 1990, țara noastră a început să sprijine activ și să încurajeze cooperarea cu alte țări sau regiuni din Europa, având în vedere că prin poziția geopolitică favorabilă și prin potențialul turistic, morfologic și antropic bogat, locul României este în rândul țărilor Uniunii Europene. Astfel se pot aminti relațiile cu țările riverane Marii Negre, cooperarea din zona vestică a României cu Serbia și Ungaria, proiectele de cooperare dunăreană precum și alte forme de conlucrare subregională sau regională.

În acest scop, în cooperare sau nu, România își continuă eforturile de îmbunătățire a bazei tehnico-materiale a turismului care încă nu se ridică la valoarea potențialului turistic românesc și se încearcă o cât mai bună adaptare a ofertei turistice interne la standardele internaționale, căci creșterea competitivității ofertei turistice se bazează pe dezvoltarea și modernizarea produsului turistic. Amenajarea turistică și teritorială adecvată devine și în acest caz o condiție sine qua non de integrare europeană a țării.

Se poate afirma că, România va avea un rol geopolitic și strategic important în viitoarea construcție europeană prin abordarea colaborării cu țări sau regiuni învecinate ca o complementaritate și nu ca o alternativă la integrarea în structurile euro-atlantice.

Capitolul I

Evoluția turismului românesc în perioada de după revoluția din 1989

1. Criza dezvoltării economice și depășirea ei

Trecerea în perspectivă la economia de piață reală reprezintă pentru România calea fără alternativă a relansării activității economice eficiente și competitive pe plan internațional și a îmbunătățirii standardului de viață al populației. Din lipsa mecanismelor și pârghiilor specifice economiei de piață concurențiale, în socialism, agenții economici au fost lipsiți de libertatea de acțiune și de rentabilizarea activității economice.

Încă din decembrie 1989, problema de bază a țării noastră a fost alegerea tipului de economie de piață asimilabil specificului României. În acest sens, opțiunea pentru tipul european de economie de piață își are rădăcinile și rațiunile firești în relațiile economice tradiționale cu țările europene și în elementele economice comune cu acestea, adăugându-se interesul pentru politicile economice de protecție socială, proprii țărilor din nordul Europei ca și dorința României de a exista și de a se manifesta ca subiect al relațiilor economice internaționale într-o Europă unită și prosperă.

Pe întregul interval temporal 1950-1989, creșterea economică a fost de tip extensiv, dominația factorilor cantitativi ai creșterii, manifestându-se covârșitor îndeosebi după 1970. Între anii 1970 și 1980 extensivitatea creșterii era dominată în întreaga economie cu accentul majoritar în industrie. Unei creșteri a produsului social de 19 ori în 1989 față de 1950 îi corespund pe o mărire a volumului investițiilor de 37 de ori și a fondurilor fixe de 16 ori. La o sporire a venitului național de 16 ori în 1989 față de 1950, venitul național în industria crescut de 39 de ori. Creșterea mai rapidă a produsului social față de venitul național a însemnat că, obținerea fiecărei unități de venit național, s-a făcut cu cheltuieli materiale tot mai mari.

La sfârșitul anului 1989 sistemul economiei de comandă românești se autoizolase prin decalajele importante pe care le înregistra față de economiile țărilor din Europa și din lumea dezvoltată economic în genere. Astfel, la un număr de opt indicatori relevanți pentru nivelul creșterii și al gradului de dezvoltare economică, România se situa, la finele deceniului trecut, pe ultimele șapte locuri în cadrul a 25 de state europene.

Prăbușirea catastrofală a sistemului economic și social centralizat în România a fost șocul major care a determinat abandonarea sistemului falimentar al economiei de comandă, centralizate și articularea graduală a mecanismelor de piață specifice economiei concurențiale contemporane. Perioada 1990-2000 este marcată de tendința unui declin economic accentuat până în anul 1993, an în care apar primele semne relative ale relansării unui nivel minim al creșterii economice.

2. Strategia națională de dezvoltare economică a României pe termen mediu

Strategia națională de dezvoltare economică a României reprezintă rezultatul unei confruntări libere, aprofundate și constructive de opinii între participanții la Comisia de fundamentare, având ca obiectiv crearea unei economii de piață funcționale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene.

În acest sens se răspunde dublului imperativ al încheierii tranziției la economia de piață în România și al pregătirii aderării sale la Uniunea Europeană, pentru a folosi o șansă istorică oferită de decizia Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu România.

După 1990, Consiliul European a pus în discuție posibilitatea extinderii Uniunii Europene prin cooptarea de noi membri dintre țările Europei Centrale și de Est.

În acest scop, toate țările candidate la aderare au încheiat Acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, care prevăd instaurarea unei zone de comerț liber și modalitățile instituționalizate de dialog între guvernele acestor țări comunitare, precum și domeniile care fac obiectul noilor relații între cele două părți.

Inițiativa extinderii Uniunii Europene a fost materializată oficial la Consiliul European de la Copenhaga, din 1993.

Acordul European constituie baza legală a relațiilor dintre România și Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat la 1 februarie 1993, a fost ratificat prin Legea nr. 20 din 1993 și a fost publicat în „Monitorul Oficial” din 12 aprilie 1993. Acordul de asociere a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la 22 iunie 1995, România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană.

În sfera turismului, în 2002, Ministerul Integrării Europene cu Ministerul Turismului au analizat posibilitățile de includere a unor zone din România în circuitul turistic național și internațional prin îmbunătățirea calității serviciilor și modernizarea bazelor existente. Potențialul turistic poate fi dezvoltat excelent prin atragerea investitorilor români și străini și prin dezvoltarea unor parteneriate public – privat. Astfel va putea fi valorificat turismului rural, precum și bogatul turism cultural, religios și istoric.

Capitolul II

Evoluția turismului românesc după înlăturarea comunismului

1. „Economia de servicii” în perioada reformei economice românești

Este un fapt unanim recunoscut că asistăm, pe plan mondial, la trecerea la un nou tip de economie, chiar la un nou tip de societate denumită de unui din părinții ei, sociologul de la Harvard – Daniel Bell – „societatea postindustrială”. Această nouă societate se va baza, după opinia majorității cercetătorilor, pe servicii, fiind caracterizată prin preponderența sectorului terțiar asupra celorlalte sectoare ale economiei.

Un rol important în acest sens îl joacă și procesul de liberalizare a întregii economii și în mod particular al sectorului terțiar. Tendințele de liberalizare, de diminuare a intervenției statului în sectorul serviciilor se referă, pe de o parte, la transferul spre sectorul privat a unei importante părți din sectorul public, iar pe de altă parte, la dereglementarea acestui sector. În această privință, trebuie menționat că o bună perioadă de timp, până în anii 1970, chiar în țările dezvoltare cu economie de piață, sectorul serviciilor a fost unui din domeniile cel mai mult atinse de intervenția statului.

Pentru țările occidentale, privatizarea înseamnă „un management mai dinamic”, în timp ce pentru țările care trec la economia de piață, problema principală care apare în legătură cu privatizarea este cine cumpără.

Privatizarea trebuie să aibă ca rezultat concurența care determină calitatea și tarifele plătibile. În acest sens, locația de gestiune, ca metodă de privatizare nu a fost de succes în turism. Aceasta trebuia folosită numai la început când nu existau capitaluri.

Principiile strategiei de privatizare a turismului s-au încadrat în următoarele coordonate:

tranzacția la prețul pieței

importanța investițiilor ulterioare mai mare decât prețul propriu-zis

păstrarea în circuitul turistic

Strategia de privatizare a turismului elaborată de către ministerul de resort a prevăzut că societățile de turism care dețineau cabane de creastă, să ofere aceste active spre vânzare locatarilor, prin negociere directă sau pe baza contractelor de leasing imobiliar. Contractul de vânzare – cumpărare a conținut obligatoriu o clauză prin care, la dobândirea proprietăților, societatea comercială cumpărătoare oferă o „acțiune de aur” Consiliului Județean sau Consiliului Local, după caz. Această măsură a asigurat păstrarea cabanelor de creastă care sunt obiective strategice în circuitul turistic. În cazul în care terenul aferent cabanei de creastă nu a fost cuprins în capitalul social, acest teren este concesionat cumpărătorului pe o perioadă de 49 de ani.

Modalitățile de privatizare în turismul românesc sunt următoarele:

vânzarea de active – modalitate care presupune ca investitorul să conducă hotelul cumpărat în calitate de proprietar, 14% din numărul total de active vândute în România provenind din turism

vânzarea de acțiuni – prin metoda MEBO sau combinații ale metodei MEBA cu ofertă publică a fost eficientă în privatizarea societăților mici din turism care sunt lipsite de o bază hotelieră proprie

crearea de societăți mixte – îndeosebi în cadrul turismului de lux, de afaceri, în special în București, toate hotelurile din centrul Bucureștiului fiind cuprinse în societăți mixte cu participarea capitalului privat străin sau românesc

locația de gestiune nu este o formă de privatizare a capitalului, ci o formă de privatizare a administrării

2. Discontinuități în economia turismului românesc în perioada postdecembristă

A. Transformări și contradicții în turismul intern românesc

Specificul turismului, ca domeniu în care odihna și recrearea, drumeția și sportul, agrementul și noutățile creează bună dispoziție, ne-ar îndreptăți să fim optimiști, să alegem aspectele cele mai promițătoare cu perspective de dezvoltare.

eput când nu existau capitaluri.

Principiile strategiei de privatizare a turismului s-au încadrat în următoarele coordonate:

tranzacția la prețul pieței

importanța investițiilor ulterioare mai mare decât prețul propriu-zis

păstrarea în circuitul turistic

Modalitățile de privatizare în turismul românesc sunt următoarele:

locația de gestiune nu este o formă de privatizare a capitalului, ci o formă de privatizare a administrării

2. Discontinuități în economia turismului românesc în perioada postdecembristă

A. Transformări și contradicții în turismul intern românesc

Dar, „ceea ce caracterizează turismul din țara noastră după anul 1989, se referă la lipsa de claritate cu privire la modalitățile adecvate de valorificare a potențialului turistic, în noile condiții ale tranziției de la statul de dictatură și economie planificată, excesiv centralizată, la statul de drept, cu caracter democratic și economie de piață. Această caracteristică se referă deopotrivă la guvernele care s-au succedat la conducerea dezvoltării societății noastre, cât și le cei cărora le-a revenit conducerea Ministerului Turismului. Drept urmare, în timp ce fostele țări socialiste din vecinătatea noastră, care nu dispun de potențialul turistic al României, au reușit să obțină rezultate deosebite în acest domeniu, care le plasează pe poziții avansate în turismul internațional, România a coborât în această ierarhie până la punctul în care, dintr-un factor de echilibru, turismul nostru a devenit un element de dezechilibru la scara economiei naționale.”.

În cele ce urmează vor fi semnalate doar câteva dintre principalele aspecte vizând mutațiile în turismul românesc:

1. Circulația turistică în țară noastră

A. Numărul turiștilor

Numărul total al turiștilor crește între 1975 și 1988 cu circa 2,5 milioane și scade între 1988 și 2000 cu circa 6,5 milioane, reprezentând aproximativ 67% față de 1975; numărul turiștilor români crește de asemenea, între 1975 și 1988 cu circa 2,7 milioane, dar scade între 1988 și 2000 cu circa 6 milioane, reprezentând aproximativ 75% față de 1975; numărul turiștilor străini crește între 1975 și 1979 cu circa 300.000, dar scade între 1979 și 2000 cu circa 2 milioane, reprezentând aproximativ 36% din numărul turiștilor din 1975. De menționat este faptul că, diminuările cele mai importante încep după 1990, când, de fapt, ne așteptăm ca turismul să devină „o soluție” de redresare economică.

România a resimțit mai puțin impactul evenimentelor din 11 septembrie 2001, datorită unei circulații turistice relativ modeste către țara noastră. Totuși, majoritatea hotelurilor din București au constatat scăderea numărului sosirilor turiștilor străini în septembrie și octombrie 2001. Absența unor mari evenimente internaționale în România în această perioadă nu permite realizarea unei analize de impact asupra pieței de evenimente naționale.

B. Numărul înnoptărilor (zile-turist)

În cazul înnoptărilor, raportat la anul 1975, anul 1989 reprezintă o creștere cu circa 13 milioane, iar anul 2000 o diminuare de 31 milioane, reprezentând circa 60% din realizările anului 1975, pe total; numărul înnoptărilor realizate în bazele de cazare de către turiștii români crește de la 28,1 milioane în 1975 la circa 46 milioane în 1989 și scade până în 2000 la circa 17 milioane, reprezentând aproximativ 63% din realizările anului 1975; în cazul turiștilor străini, numărul înnoptărilor crește între 1975 și 1989 cu circa 837.000, dar scade între 1989 și 2000 cu aproximativ 8 milioane, mai ales cu începere din 1990.

C. Sejurul mediu, pe total turiști

Atinge un maximum de 4,1 zile în 1979 și un minimum de 3,27 zile în 1993, iar în 2000 de 3,31 zile/turist. În cazul turiștilor străini, durata maximă, de 4,58 zile, realizate în 1975, nu mai este atinsă niciodată. Cea mai mare durată, realizată în intervalul 1975-2000, este în anul 1980 de 4,31 zile, se reduce până la 2,35 zile/turist în 1991, iar în 2000 nu depășește 3 zile /turist.

D. Indicele de utilizare a capacitații de cazare în funcțiune

Scade de la 77,6% în 1989, la 35,2% în 2000

2. Capacitatea de cazare turistică

Numărul locurilor de cazare crește între 1981 și 1990 cu circa 16.600, iar între 1990 și 1998 – scade cu circa 66.500, în ultimul an – reprezentând 85,7% din numărul de locuri înregistrate în 1981 (mai ales în cazul vilelor, popasurilor, cabanelor, hanurilor și al cazării la cetățeni). În cazul hotelurilor, numărul de locuri crește între 1981 și 1989 cu circa 30.000 locuri, după care scade cu circa 4000 locuri până în 1995 (mai ales în București).

3. Acțiunile de turism ale agențiilor de turism pe total și structură

Pe total, numărul turiștilor cuprinși în acțiunile de turism intern crește între 1975 și 1980 cu aproximativ 1.217,1 mii.

În 1993, numărul participanților la turismul intern scade, față de 1980 cu circa 3.087 mii și crește apoi ușor până în 2000, față de 1993 cu circa 400 mii, dar acest număr, din 1993 reprezintă abia 54,6% față de 1975 și 39,8% față de 1980.

În anul 2002, programele sociale lansate de Ministerul Turismului s-au bucurat, în general, de succes – excepție făcând programul „Turism pentru sănătate”, eșuat din cauza concurenței cu biletele subvenționate de Ministerul Sănătății. Programele de dezvoltare ale turismului întâmpină încă greutăți: Dracula Park este încă în faza de proiect și stațiunea Europa nu-și are încă stabilit locul neștiindu-se costul final al proiectului. Programele „Litoral pentru toți”, „Copiii soarelui” și „1 mai la mare” au avut mai mult succes, datorită tarifelor joase pe care le-au promovat.

În structură, ponderea turiștilor antrenați în excursii este de 73,3% în 1975, 66,7% în 1980 și 46,4% în 2002. Numărul turiștilor scade în cazul celor antrenați în excursii între 1980 și 2002 cu circa 72,4%, iar a celor a căror principală motivație este odihna și tratamentul balneo-medical, cu circa 36%, în aceeași perioadă.

Numărul zilelor – turist crește în cazul excursiilor cu 22,6% până în 1980 și scade, apoi cu circa 85%, iar în cazul sejururilor de odihnă și tratament crește cu circa 81,1% până în 1980 și scade, apoi cu circa 72,5% în 2002 comparativ cu 1980.

Durata medie a sejurului crește, în general, în cazul odihnei și tratamentului, mai ales începând cu 1993. Aparent paradoxal, acest aspect se explică prin aceea că cea mai mare parte a sejurului este petrecută de către vârsta a treia în stațiunile balneare (cu o durată minimă de 18 zile), pe baza unor facilități acordate de către Ministerul Sănătății și Prevederilor Sociale.

4. Excursii externe cu turiști români

Explozia ieșirilor peste hotare a turiștilor români, după 1989, este explicabilă și fenomenul a atins o cotă maximă destul de rapid; diminuările existente la acest nivel își au rădăcinile în distorsiunile tranziției la economia de piață, de natură socio-economică. Pe lângă reducerea resurselor financiare, în cazul segmentului de cerere a cărei motivație este cunoașterea, trebuie avută în vedere, însăși drastica reducere a vizelor de călătorie într-un mare număr de destinații europene (și nu numai), de multe ori chiar a celor pentru tranzit. Schimbarea atitudinii acestor țări față de români a vizat atât numărul mare al celor care „nu s-au mai întors în țară” din aceste călătorii, cât și a caracterului de „afaceri” a acestora și a unor comportamente „mai puțin turistice” a unor români care au călătorit în afara granițelor țării.

Începând cu data de 1 ianuarie 2002, cetățenii români, posesori de pașapoarte valabile (cel puțin 6 luni de la data intrării în spațiul Schengen) pot călători fără vize pentru perioade de scurt sejur în statele: Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Finlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia.

Un alt motiv pentru care turiștii români părăsesc țara în vederea petrecerii concediilor este concurența puternică făcută de destinațiile din străinătate, ofertei românești. De exemplu, în prezent, pentru sezonul de vară, datorită curselor charter, tarifele pentru țări ca Spania, Malta, Turcia și Grecia au scăzut considerabil față de anii precedenți.

Odată cu explozia de pe piața creditelor – nu numai a celor ipotecare, ci și a celor de consum – turiștii români care își permit să cheltuiască în jur de 500 de dolari pentru o vacanță, își reorientează veniturile. O parte dintre aceștia își reduc bugetele de vacanță de la 500-600 dolari la 200-300 dolari, pentru a-și putea plăti ratele la credite, iar o altă parte renunță pur și simplu la concediu, din același motiv; totodată, din cauza schimbării climei, în multe țări lunile iulie și august sunt toride, astfel că turiștii preferă concediile în extrasezon, adică în iunie și septembrie.

Se estimează ca o parte din cetățenii români cu venituri peste medie să ia în considerare opțiunea a două vacanțe pe an, una primăvara și cealaltă toamnă, în locul tradiționalului concediu de vară.

5. Evoluția altor factori de care depinde turismul

Este evident că spre remedierea situației actuale se fac eforturi și nu numai la nivelul intențiilor ci prin unele acțiuni concrete realizate în ultimii ani. În viziunea Organizației Mondiale a Turismului – O.M.T., aprecierile vizând evoluția unor asemenea factori în România, în ultimii ani, sunt următoarele:

Dezvoltarea produselor turistice:

Cu efect pozitiv: construirea unor noi hoteluri în București și ameliorarea unora dintre cele vechi, în majoritate aceste unități fiind private sau în cooperare internațională, realizarea unor noi amenajări pentru agroturism, dezvoltarea Asociației Naționale pentru Turism Rural și Ecologic și a formelor de cazare pentru tineret.

Ritmul prea lent al privatizării a influențat în mod negativ turismul românesc, mai ales în menținerea unui nivel scăzut al calității serviciilor

Dezvoltarea rețelei de transport:

Cu efect pozitiv: inaugurarea unor linii aeriene, continuarea modernizării parcului aeronautic, creșterea numărului companiilor aeriene străine care deservesc Bucureștiul, îmbunătățirea dotărilor în unele puncte de trecere a frontierei și unele ameliorări ale transportului feroviar.

Cu efect negativ: construirea prea lentă a autostrăzii București – litoralul Mării Negre și afectarea, în urma cu câțiva ani, a transportului Dunărean de către „conflictul din Iugoslavia”.

Dezvoltarea acțiunilor de marketing și promovare:

Creșterea numărului de organizatori privați în turism, realizarea unor noi materiale de promovare turistică, prezența României la un număr sporit de manifestări turistice internaționale, sprijinirea Ministerului Turismului de către Programul PHARE în activitatea de marketing.

B. Turismul internațional al României – dezechilibre și contradicții

Una dintre cauzele principale care a determinat declinul activității de cazare o constituie inflația generalizată, care, în corelație cu declinul activității investiționale inclusiv în dotările factoriale din turism (partea de capital), au provocat un raport preț-calitate necorespunzător pentru activitatea produsului turistic pe piața internă și externă.

Astfel, indicele tarifelor pentru plata cazării în unitățile hoteliere crescuse de 187,4 ori în decembrie 1994 față de octombrie 1990. Creșterea a fost de 185,2 ori în 1994 față de 1990 la categoria 2 stele (cameră cu 2 paturi) și de 239,7 ori în aceeași perioadă la aceeași categorie pentru un apartament. Dat fiind faptul că o piață turistică internă dezvoltată este condiția principală a realizării exportului turistic (care se face în țară, la locul consumului) și a dezvoltării turismului internațional receptor, rezultă din datele prezentate că principala discontinuitate în economia turismului românesc în ansamblu s-a localizat, în perioada postdecembristă, între cantitatea și calitatea ofertei și cererii în scădere pe piață internă, pe de o parte și cererea externă ca raport calitate maximă – preț minim, raport care este oferit concurențial și în creștere pe piețele turistice externe (creștere cantitativă și calitativă), pe de altă parte.

În aceste condiții, turismul internațional al României în perioada postdecembristă a fost marcat de alte discontinuități specifice, în principal, după cum urmează:

a) Discrepanța dintre numărul sosirilor în România a turiștilor străini care în 1989 era de 4850 mii sosiri și numărul plecărilor în străinătate ale turiștilor români care în 1989 a fost de 898 mii plecări.

b) Creșterea spectaculoasă a numărului de plecări în străinătate ale turiștilor români de la 898 mii în 1989 la 11.275 mii în 1990, la 9.078 mii în 1991, la 10.905 mii în 1992, la 10.757 mii în 1993, la 10.105 mii în 1994 și la 10.087 în 1995, cu tendința menținerii în continuare, aproximativ la același nivel, a plecărilor.

c) Dezechilibrul balanței între plecările turiștilor români în străinătate și sosirile turiștilor străini în România, acestea fiind cuprinse între 40 și 60% față de plecările turiștilor români în străinătate, pe întreaga perioadă 1989-1999. Acest dezechilibru se regăsește și în subcapitolul „turism” al contului curent din balanța de plăți externe.

Astfel de exemplu, dacă în anii 1991, 1992 și 1993 soldul net al contului „turism” era ușor excedentar cu cate 2 milioane dolari, în anul 1994 dezechilibrul s-a transformat într-un sold net deficitar de 35 milioane dolari al contului „turism”, adică 8,17% din totalul soldului deficitar al contului curent din balanța de plăți externe a țării.

d) Dezechilibrele în structura sosirilor turiștilor străini între numărul mic al sosirilor din țările Uniunii Europene, în structurile căreia România urmează a se integra și numărul mare al sosirilor din alte țări europene (îndeosebi ale fostului CAER, inclusiv Rusia) și alte țări. Astfel, în 1994 numărul total al sosirilor din țările Europei a fost de 5.719 mii sosiri din care numai 488 mii sosiri din țările Uniunii Europene (8,5%), iar în cadrul acestora circa 40% sunt sosiri din Germania.

e) Contradicția dintre numărul majoritar al sosirilor turiștilor străini în România cu mijloace rutiere care era de 77,2% din total în 1994 și starea inadecvată a infrastructurii interne de transport rutier.

f) Dezechilibrul între numărul majoritar al plecărilor turiștilor români spre țări din Europa, în cadrul numărului total de plecări (din 10,1 milioane plecări în 1994, 10,04 milioane erau spre țări din întreaga Europă (99,4%) și numărul mic al plecărilor spre țările Uniunii Europene, care era de 431 mii în 1994 (4,3%), datorită reglementărilor de viză din aceste țări. Această situație creează percepția generală a faptului că, dacă până în 1989 exista o cortină a plecărilor din interior spre exterior a românilor, după 1989 aceasta a fost înlocuită cu altă cortină care se manifestă dinspre exterior spre interior, cu tendința probabilă a atenuării efectelor frânătoare, pe măsura integrării noastre în structurile Uniunii Europene, pe termen scurt și mediu.

Toate dezechilibrele și contradicțiile analizate au fost generate, în turismul românesc pe ansamblu, în turismul internațional al României în particular, de crizele cumulate și suprapuse cu principala lor rezultantă, criza creșterii economice, care au determinat implicit criza economiei turismului nostru intern și internațional. Turismul intern, ca bază a dezvoltării turismului internațional, nu a beneficiat în această perioadă de aportul trans-sectorial util din celelalte ramuri și subramuri ale economiei ci, dimpotrivă, din analizele anterioare rezultă cu claritate transferul efectelor negative, dezechilibrante, generatoare de declin și importante fracturi în economia turismului românesc intern și internațional.

Este evident că, pe măsura relansării creșterii economice în principalele ramuri ale economiei, vor fi create, pe această bază, premisele de fond ale relansării de ansamblu a economiei turismului românesc. După cum sunt de părere unii specialiști, efectul economic al turismului crește proporțional cu gradul dezvoltării economice, datorită elasticității consumului turistic față de venituri.

Deși turismul internațional receptor ar fi putut constitui un important nucleu favorizant al economiei turismului nostru, în condițiile în care, pe de o parte, devalorizarea monedei naționale față de principalele valute occidentale constituia, paradoxal, dar firesc, un factor al creșterii fluxurilor de turiști străini spre România, iar pe de altă parte, la finele lui 1995 circa 38% din structurile de primire erau privatizate, reprezentând un alt factor favorizant atât al creșterii sosirilor din turismul internațional cât și al atragerii mai semnificative a investitorilor străini în turism, totuși nu a fost realizată relansarea reală a creșterii economice a turismului românesc care și-a menținut în această perioadă ponderea modestă de 1% și sub 1% în cadrul produsului intern brut.

Pe lângă factorii defavorizanți menționați, considerăm că o importantă cauză a declinului permanent al sosirilor din turismul internațional spre România a constituit-o imaginea defavorabilă de ansamblu – creată într-o importantă măsură în mod artificial – a României în general și a ofertei turistice românești în particular pe piețele occidentale emițătoare de turiști. Impactul a fost cu atât mai defavorizant cu cât este cunoscut că percepția ofertei turistice în bazinele cererii internaționale este prioritar, una a imaginii produsului turistic oferit. Totodată, deficitul artificial de imagine, înregistrat în această perioadă nu a fost compensat de o strategie promoțională fundamentată științific și totodată concretizată practic în mod ofensiv, care să ofere imaginea reală a ofertei turismului românesc pe piețele externe, ofertă care dispune de atuuri semnificative prioritar în privința componentelor ambiental – ecologice și de ospitalitate apreciate de cererea externă. Ca urmare, a apărut și s-a manifestat o altă contradicție, cea între conținutul și calitatea reale ale turismului românesc și conținutul și nivelul perceptiv-defavorizante ale acestuia pe unele piețe turistice internaționale, inclusiv potențial exportatoare de capital investițional din țări europene. La aceasta se adaugă fondul aperceptiv, al necunoașterii ofertei turistice românești de către noile generații de turiști occidentali reali și potențiali.

De aici rezultă că o componentă de maximă importanță în cadrul strategiilor de reorientare și restructurare a turismului internațional receptor al României o constituie și componenta promoțională destinată piețelor emițătoare externe, componentă care, în derulare, are efecte pe termen mediu și lung.

C. Activitatea Ministerului Turismului

În ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea produselor turistice, Ministerul Turismului a întreprins o serie de măsuri dintre care amintim:

modernizarea produsului turistic de litoral:

reabilitarea spațiilor verzi, a bazinelor de apă, ambientarea ecologică, înfrumusețarea promenadei, dezvoltarea agrementului nautic

realizarea sistemul de indicatoare turistice

reabilitatea drumurile și aleelor în stațiuni

dezvoltarea produsului turistic de munte – iarna – exemplu: Programul de Dezvoltare a domeniul schiabil Predeal – Azuga ca parte a Programului Național „Superschi în Carpați”

Programul Croaziere pe Dunăre – reluat după 10 ani de întrerupere, împreună cu Asociația Țărilor Dunărene

Programul „Dracula Park”

domeniul investițiilor în turism

Promovarea agresivă a potențialului turistic românesc s-a desfășurat, prin multiple acțiuni de informare pe piețele turistice externe, folosind forme, căi și mijloace publicitare variate în special în principalele țări emitente de turiști, inclusiv spre România, din Europa, America de Nord (S.U.A.), Asia (Japonia, Israel). Printre acțiunile mai importante întreprinse în acest sens se numără:

majorarea semnificativă a spațiilor standurilor turistice românești, unde se impunea, spre a se asigura reprezentativitatea dorită, cel puțin la nivelul concurenței;

participarea la unele expoziții și burse internaționale de turism pe piața germană, franceză și cehă și nu numai;

atragerea pe piață a unor noi tour-operatori din Scandinavia cum ar fi concernul Scandinavian Leisure Grup prin tour-operatorii Always și Spies, concernul din Germania – TUI, Thomas Cook și ITS Reisen, Cehia – ATIS;

campania de promovare a turismului românesc a avut consecințe pozitive asupra creșterii circulației turistice cu străini în România.

Recâștigarea piețelor externe est europene importante s-a realizat prin deschiderile oficiale ale birourilor de turism din Varșovia, Polonia și din Budapesta, Ungaria; s-a asigurat creșterea nivelului calitativ al produselor turistice și protecția turiștilor împotriva practicilor ilicite.

În domeniul dezvoltării învățământului în turism au fost organizate cursuri de calificare profesională în meseriile de bază, cursuri de perfecționare pentru promovarea în funcție, cursuri de perfecționare pentru obținerea brevetului de turism prin centrul Național de Învățământ Turistic. Au fost, de asemenea organizate, la cerere, cursuri de perfecționare, testarea profesională a unor salariați din societățile comerciale, testarea cunoștințelor de limbi străine.

Cercetarea în turism a urmărit fundamentarea riguroasă a programelor de dezvoltare a turismului în concordanță cu practicile actuale pe plan mondial. În ceea ce privește cercetarea în turism sunt de menționat următoarele:

Realizarea sistemului de urmărire a încasărilor și plăților aferente turismului internațional al României. Sistemul proiectat în concordanță cu metodologia Organizației Mondiale a Turismului, precum și a Oficiului de Statistică al Uniunii Europene EuroStat reprezintă prima fază din procesul de adaptare a sistemului informațional statistic din turism la standardele Uniunii Europene. Implementarea proiectului a dat posibilitatea evidențierii pe baze reale a încasărilor obținute de România din turismul internațional, precum și cheltuielile efectuate în străinătate de turiștii români;

Identificarea de noi zone cu potențial turistic și cu cerere turistică, cum ar fi: zona din sudul județului Dolj, respectiv Bechet-Ostroveni-Zaval-Giugiu pentru care au fost efectuate studiile și proiectele necesare pe baza cărora au demarat acțiunile de amenajare efectivă a zonei; cursul românesc al Dunării; zona litorală a Mării Negre;

Studii de oportunitate privind: implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighișoara (Consiliul Local Sighișoara); realizarea stațiunii turistice de litoral Europa – etapa I și etapa II; implementarea proiectului pilot „Blue Flag” pentru trei plaje din stațiunile turistice de litoral Mamaia și Neptun; studiu privind perfecționarea metodologiei de cuantificare a încasărilor și plăților din turismul internațional al României; strategia de informatizare a turismului românesc.

Creșterea rolului social al turismului s-a manifestat prin lansarea, în colaborare cu agenții economici din turism, a unor programe turistice care se adresează persoanelor cu venituri mici – pensionari, elevi, studenți.

Prin programele de dezvoltare a turismului se asigură, pe de o parte, condiții de utilizare eficientă a resurselor de muncă din zonele implicate, iar pe de altă parte se creează condiții pentru refacerea capacitații de muncă prin odihnă, recreare și cura balneară.

Nu trebuie neglijat și rolul turismului ca factor de cultură și educație cu adresabilitate tuturor categoriilor de populație inclusiv celor defavorizate.

Ministerul Turismului întreține și dezvoltă relații cu organisme și instituții internaționale de profil, iar criteriile integrării europene a României au impus sistematizarea unui cadru de lucru adecvat și eficient pentru abordarea și rezolvarea temelor care se referă la domeniul său de activitate.

Obiectivele Ministerului Turismului referitoare la privatizare și la diversificarea serviciilor turistice

Obiectivul strategic al Programului de guvernare în acest domeniu este relansarea rapidă și durabilă, acordând o atenție specială locului turismului în cadrul economiei naționale, astfel încât să devină sector prioritar prin acțiunea concentrată a organismelor legislative, guvernamentale și ale administrației publice locale, prin intermediul următoarelor acțiuni:

a) Încheierea procesului de privatizare în turism

Această acțiune este considerată fundamentală pentru creșterea contribuției sectorului turistic la realizarea produsului intern brut și se va înfăptui prin:

preluarea de către Ministerul Turismului a deciziei și a efectuării procesului de privatizare;

simplificarea procedurilor de privatizare;

retragerea statului din societățile în care este acționar nesemnificativ;

finalizarea proceselor de privatizare pentru activele la care procesul de privatizare a fost inițiat și recunoscut printr-un management privat;

utilizarea unui sistem adecvat de facilități la privatizare.

b) Armonizarea cu legislația din țările Uniunii Europene pentru standardele de calitate, standardele pentru construcții, standardele tehnice, indicatorii statistici pentru turism, înregistrările și analizele statistice comune, standardele de pregătire profesională, standardele ecologice.

c) Dezvoltarea și modernizarea bazei turistice care se va realiza prin:

proiecte care pun în valoare turistică elementele patrimoniului național;

proiecte de dezvoltare și modernizare a dotărilor de agrement din stațiunile turistice, cu accent deosebit pe stațiunile montane;

crearea de zone turistice „speciale” (litoral, Delta Dunării, stațiuni balneo-climaterice) care vor beneficia de un regim propriu în ceea ce privește proiectele noi de investiții și facilitățile fiscale acordate agenților economici din acest domeniu și prin alocarea unor resurse financiare din fondul de dezvoltare și promovare în turism;

asistență și consultanță de specialitate.

d) Programul EUROPA de reabilitare a litoralului românesc, în concordanță cu cerințele stațiunilor turistice moderne, care va cuprinde ca inițiative imediate:

proiectarea și construirea unei noi stațiuni pe litoral;

inițierea proiectului „ Linie continuă litoral” (întreaga coasta a Mării Negre va fi destinată și sistematizată sub forma stațiunilor turistice);

proiectarea și construirea unor zone de agrement nautic pe principiul „Water Land” pe litoral;

orientarea activității de cazinouri pe litoral prin pârghii speciale financiar fiscale, în scopul diversificării ofertei turistice și creșterea perioadei de funcționare a bazei turistice pe litoral;

e) Asigurarea unui mediu financiar-fiscal stimulativ și stabil se va realiza prin facilități fiscale ca reinvestirea profitului și stimularea investițiilor noi (cu deosebire în zonele turistice „speciale”, în stațiunile turistice sezoniere precum și pentru anumite forme de turism și categorii de turiști).

f) Simplificarea cadrului legislativ – în acest sens se urmărește:

promulgarea legii turismului;

stabilirea procedurii de co-decizie între Ministerul Turismului și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale privind inițierea, aprobarea și executarea noilor proiecte de investiții majore în domeniul turismului;

asumarea de către Ministerul Turismului a rolului exclusiv de reglementare a metodologiei de atestare a localităților turistice, stațiunilor turistice și a zonelor cu potențial turistic;

realizarea unei noi reglementări a regimului juridic al plajelor, falezelor și zonelor adiacente, a terenurilor aferente părților și instalațiilor pentru sporturi de iarnă; administrarea lor se va efectua sub autoritatea Ministerului Turismului.

g) Promovarea potențialului turistic național prin:

recâștigarea pieței turistice interne și a piețelor externe tradiționale din Europa, precum și alte piețe netradiționale;

deschiderea a cel puțin două noi birouri de turism (Ungaria și Danemarca)

declanșarea unor acțiuni promoționale de amploare prin includerea ofertei turistice românești în cataloagele marilor firme tour-operatoare;

diversificarea publicațiilor turistice editate în mai multe limbi de circulație internațională și distribuirea lor în țară și străinătate.

h) Dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice și agroturistice se va realiza prin reintroducerea sau extinderea următoarelor facilități:

scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv pe profit, pe o perioadă de 10 ani din momentul clasificării pensiunii turistice sau agroturistice;

reducerea cu 50% a tarifelor percepute pentru obținerea și prelungirea certificatelor de clasificare a pensiunilor turistice și agroturistice;

punerea la dispoziție de către autoritățile locale, din terenurile disponibile, în condițiile prevăzute de lege, a unor suprafețe necesare construirii, dezvoltării și exploatării de pensiuni turistice și agroturistice;

includerea în programele instituțiilor de învățământ cu profil turistic sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice și agroturistice.

i) Dezvoltarea învățământului și cercetării pentru turism prin:

elaborarea de norme metodologice comune ale Ministerului Turismului și ale Ministerului Educației și Cercetării pentru crearea unui Sistem național de învățământ în turism la toate nivelurile de instruire și armonizarea cu standardele Uniunii Europene;

stabilirea cooperării între Ministerul Turismului și IATA pentru înființarea unui Sistem de pregătire și de funcționare a agenților economici în domeniul turismului și ticketingului;

realizarea unor relații de colaborare eficiente între Ministerul Turismului și principalele societăți de turism din România cu organizații din domeniul pregătirii profesionale în turism și hotelărie ale Uniunii Europene;

dezvoltarea activității Institutului de Cercetare în Turism și transformarea acestuia în principal furnizor de analize, studii, soluții și proiecte necesare deciziei în domeniul politicilor în turism

3. Strategii de dezvoltare a unor zone turistice românești în etapa actuală

În cadrul strategiei naționale de dezvoltare a turismului românesc este necesară stabilirea unei ierarhii a zonelor prioritare ce trebuie avute în vedere în perioada imediat următoare, ținând seama de oferta potențială și de categoriile cererii turistice ce ar putea fi satisfăcute prin valorificarea ofertei existente.

Studiile efectuate în acest domeniu au condus la concluzia că există câteva zone turistice de interes care, incluse într-o strategie adecvată de dezvoltare, pot conduce la relansarea turismului românesc. Aceste zone ar putea fi: zona București, litoralul românesc al Mării Negre, zonele Brașov și Sibiu, regiunea nordului Moldovei, zona Deltei Dunării.

Zona București poate fi considerată o zonă turistică atractivă, atât pentru turismul intern cât și internațional întrucât aici se află capitala țării, este principalul centru de afaceri, nucleul rețelelor de transport și reprezintă o zonă interesantă pentru turismul de afaceri, de agrement și cultural.

Bucureștiul se confruntă în continuare cu o criză de locuri de cazare, chiar dacă în ultimii ani s-au făcut eforturi de modernizare a principalelor hoteluri din centrul orașului și de construire de noi hoteluri.

Nucleul interesului turistic îl constituie Calea Victoriei, Curtea Veche și Dealul Patriarhiei. Cu o arhitectură aparținând secolelor al XIX-lea și al XX-lea, acest nucleu deține muzee și case memoriale, grădini și parcuri, amenajări pentru festivaluri și atracții culturale.

Aspectele favorabile ale zonei Bucureștiului sunt următoarele:

posibilitate de acces pe calea aerului;

beneficiază de o serie de facilități fiind capitala țării;

dispune de suficiente puncte de atracție turistică.

Există și aspecte care limitează activitatea turistică:

capacitate de cazare turistică insuficientă;

lipsa parcărilor pentru hotelurile centrale;

punctele de agrement nu se ridică la nivelul standardelor internaționale.

Strategia de dezvoltare a acestei zone turistice trebuie să aibă ca obiective:

îmbunătățirea dotărilor;

dezvoltarea bazei tehnico-materiale;

îmbunătățirea generală a serviciilor.

În ceea ce privește produsul turistic, se cer a fi efectuate modificări generale: concentrarea zonei turistice principale, marcarea și explicitarea circuitelor turistice în jurul principalelor atracții, restaurarea monumentelor, organizarea de aranjamente turistice de scurtă durată în împrejurimi pentru vizitatorii care vin pentru o perioadă limitată, așa cum sunt persoanele de afaceri (Snagov, Căldărușani, Cernica, Mănăstirea Pasărea și Palatul Mogoșoaia).

Având în vedere faptul că traficul în zona centrală este foarte intens, se impune reducerea acestuia prin amenajarea unor zone interzise traficului rutier și a unor parcări corespunzătoare.

O altă prioritate este îmbunătățirea informării și orientării turistice în muzee, amenajări pentru parcarea mașinilor și autocarelor lângă monumente, impulsionarea promovării în cazul conferințelor și expozițiilor.

Pentru a mări capacitatea de cazare existentă astăzi în capitală, sunt necesare noi amplasări fie în zona Casei Poporului, spre zona aeroportului, fie o altă zonă de cazare în sectorul Pieței Unirii.

Totodată este benefic pentru București inițierea unui program pentru reamenajarea punctelor de agrement, prevenirea poluării și a degradării mediului.

Litoralul românesc al Mării Negre a reprezentat multă vreme principala sursă de atracție pentru turismul internațional. Astăzi cererea a scăzut foarte mult, unitățile de cazare fiind într-o situație nesatisfăcătoare, iar amenajările limitate.

Politica strategică în legătură cu această zonă trebuie să asigure:

recondiționarea și modernizarea capacităților de cazare existente, astfel încât acestea să poată satisface cererea în perspectivă;

înlocuirea treptată a bazei tehnico-materiale existente cu noi capacități și dotări.

Principalele puncte de atracție turistică atât pentru turiștii străini cât și pentru români sunt litoralul și amenajările din stațiuni și din stațiunile balneare.

Alte puncte de atracție turistică sunt monumentele istorice care au fost propuse de UNESCO să facă parte din patrimoniul universal. Cea mai semnificativă zonă este Peninsula din Constanța ce include majoritatea clădirilor de interes turistic.

Capacitatea totală de cazare în județul Constanța este de cca. 47.000 de camere, formată din cca. 38.000 camere în hoteluri și moteluri, iar restul în alte forme de cazare. Cea mai mare pondere a locurilor de cazare din zona de litoral (circa 25%) o deține stațiunea Mamaia.

Amenajările diferă de la o stațiune la alta. Cele destinate recreării și petrecerii timpului liber sunt sărace: lipsesc terenurile de tenis și cele pentru alte sporturi. Numai stațiunea Neptun și Jupiter au centre adecvate, cu magazine și alte amenajări. În general, amenajările sunt modeste, iar informațiile turistice se pot obține de la principalele agenții de turism și câteva hoteluri.

Accesul spre litoralul românesc este susținut de artera rutieră dinspre București (3,5 ore), de artera feroviară (2,5 ore cu expresul din București) și artera aeriană din aeroportul Constanța.

Activitatea turistică actuală este nesatisfăcătoare. Raportul între turiștii români și turiștii străini este de aproape 7,5/1, 25% din numărul total al înnoptărilor turiștilor străini în România aparținând litoralului și puțin peste un sfert din numărul de înnoptări turiștilor români.

Principalele limite ale activității turistice pe litoralul românesc sunt cauzate de capacitățile de cazare demodate și de condițiile precare, lipsa amenajărilor, durata redusă a sezonului, insuficiența cererii.

Cerințele stringente sunt legate de amenajări și activități superioare, puncte de atracție multiple și la standarde internaționale.

Inițial, eforturile investiționale trebuie orientate spre acele stațiuni care au cel mai mare potențial în ordinea următoarelor priorități:

îmbunătățirea standardului capacității de cazare;

amenajări și activități suplimentare la standard internațional, atât în cadrul stațiunii cât și în regiune.

Este necesară restaurarea monumentelor și a altor puncte de interes turistic pentru a realiza circuite de o zi. Este important să fie conservate vechile centre istorice din Constanța și satele care ar putea reprezenta puncte de interes turistic.

Cerințele de mediu ce trebuie avute în vedere sunt: monitorizarea poluării la amplasamentele litoralului, protejarea drumurilor pitorești și a circuitelor turistice împotriva unor amenajări inadecvate și neatractive, îmbunătățirea aspectului general al stațiunilor, satelor și împrejurimilor rurale.

Cerințele legate de cultură includ identificarea vestigiilor arheologice, marcarea, explicitarea și prezentarea lor în documente adecvate, îmbunătățirea materialelor oferite spre vânzare turiștilor în muzee.

Principalele cerințe legate de dezvoltarea stațiunilor turistice din zonă sunt:

consolidarea poziției orașului Constanța ca principal oraș și centru de turism prin modernizarea peninsulei;

regândirea organizării stațiunii Mamaia prin construirea în centrul acesteia a mai multor magazine, sporirea posibilităților de agrement și petrecere a timpului liber.

Magazinele trebuie să fie moderne, iar în preajma acestora să se amenajeze spații pentru conferințe și spectacole, restaurante, ceea ce ar contribui la reducerea gradului de sezonalitate turistică a zonei;

stațiunea Neptun este o stațiune internațională cunoscută și poate fi dezvoltată pentru a atrage turiști străini și români cu venituri ridicate;

stațiunea Olimp ar putea deveni oportună turismului pentru marea masă de consumatori dacă s-ar transforma într-o zonă cu densitate turistică mică, cu amenajări sportive și de agrement pentru turismul intern și internațional, cu case de vacanță sau vile pentru închiriere;

utilizarea ambarcațiunilor de agrement care să lege portul Constanța de stațiunile de pe litoral și Delta Dunării.

Rezolvarea acestor cerințe reclamă necesitatea inițierii unui program de modernizare a hotelurilor și amenajărilor de către departamentele guvernamentale responsabile cu promovarea turistică. Împreună cu sectorul privat, trebuie realizat un program care să vizeze modernizarea punctelor și obiectivelor de interes turistic cum sunt monumentele, zonele naturale, prevenirea poluării și degradării mediului.

Este necesară pregătirea unui program promoțional echilibrat și a unui program de informare și documentare cât mai complet al vizitatorilor.

Acestea devin cerințe imperative cu atât mai mult cu cât cererea de cazare estimată pentru anul 2003 va fi de 6600 de camere de hotel și aproape 700 camere în alte capacități pentru turismul internațional, iar pentru turismul intern cererea va fi între 3.600 și 28.000 camere de hotel și între 1.400 și 8.600 în alte unități de cazare.

Zona turistică din jurul orașului Brașov este cea mai intens dezvoltată sub aspect turistic, aici practicându-se atât turismul de week-end cât și turismul rezidențial.

Zona asigură o gamă variată de produse turistice istorice și culturale putând fi utilizată atât pentru turismul de iarnă cât și '70 pentru cel de vară. Atrage un volum mare de turiști străini și români, existând chiar pericolul dezechilibrului cauzat de o presiune excesivă asupra mediului înconjurător.

Caracterizată sub aspect turistic, zona apare ca un triunghi compact cu stațiuni presărate la granițele județului Brașov: Cetatea Râșnov, Castelul Bran, Castelul Peleș, Mânăstirea Sinaia, bisericile Harman, Prejmer și altele. O atracție majoră o constituie stațiunile montane și de schi: Poiana Brașov, Sinaia, Bușteni, Predeal.

Poiana Brașov reprezintă stațiunea cea mai bine echipată pentru sporturile de iarnă din România. Are o capacitate de aproape 1.300 camere, din care circa 1.200 sunt în hoteluri.

Amenajările pentru agrement și timpul liber sunt inadecvate impunându-se o serie de amenajări atât pentru turismul de vară, cât și pentru cel de iarnă. Acestea ar putea avea ca obiectiv o nouă pârtie de schi, înlocuirea telecabinelor existente în scopul creșterii capacității de transport, un nou teleferic de la Brașov spre Poiana Brașov, crearea unui nucleu nou în centrul stațiunii care să devină un centru de animații fie prin extinderea Complexului Favorit, fie prin alegerea unui nou amplasament mai central.

În ceea ce privește capacitatea de cazare actuală, este necesară o modernizare substanțială a hotelurilor existente, dar și crearea unor apartamente și vile pentru diversificarea produsului și pentru înviorarea atmosferei; în acest fel vor crește capacitățile de cazare până la aproximativ 4.000 de paturi.

Sinaia reprezintă o zonă turistică folosită atât în sezonul estival, cât și iarna. Dispune de aproape 2.000 camere din care aproximativ 57% sunt în hoteluri. În afara acestora mai sunt case de vacanță sau reședințe neînregistrate care se închiriază. Facilitățile de transport sunt neadecvate, mai ales telecabinele spre cota 1400 și spre cota 2000. Este necesară o nouă telecabină spre Peștera care va lega drumul cu telecabinele de la Bușteni.

Bușteni este o stațiune de vară și iarnă. Are circa 570 de camere, din care 40% în hoteluri, fiind legată de vârful Babele prin telecabină și, apoi, mai jos spre Valea Ialomiței la Peștera.

Predeal deține o capacitate de cazare de circa 1.250 locuri, dintre care 53% sunt în hoteluri. Este necesară dezvoltarea pârtiilor de schi și a unităților de cazare.

Principalele căi de acces spre aceste stațiuni sunt:

calea rutieră dinspre București sau dinspre Pitești, Sibiu, Sighișoara, Miercurea-Ciuc și Onești;

calea ferată de la București (2,5 ore);

calea aerului este mai puțin accesibilă, singurul aeroport mai apropiat fiind la Sibiu.

Traseele turistice importante sunt făcute pe drumurile principale și drumul lateral Predeal spre Râșnov.

În ceea ce privește turismul actual, zona este renumită pentru excursiile de o zi cu plecare din București; acest gen de turism figurează pe lista circuitului României și în alte circuite turistice, precum și în Turul lui Dracula.

Se practică mai mult turism intern, cu excepția Poienii Brașov unde 55% din cerere este străină. Zona are puncte de atracție atât pentru sezonul de iarnă cât și pentru cel de vară.

În apropiere de Brașov, în zona Bran, s-a înfiripat și turismul rural care atrage îndeosebi turiști străini. Un factor foarte important este distanța mică ce desparte zona de București.

Dezavantajele zonei:

supraaglomerarea în perioadele de vârf la Castelul Bran și Peleș;

calitatea pârtiilor de schi, a instalațiilor de urcare, a echipamentelor și a celorlalte amenajări;

amenajare neatractivă.

Strategia de amenajare a acestei zone turistice trebuie să aibă în vedere creșterea volumului activității de turism, a excursiilor de o zi în limitele practicării unui turism durabil.

Politica de strategie necesită dezvoltarea tehnicilor de management, capabile să rezolve problemele ce apar în perioada de vârf și crearea unei cereri uniforme în sezon, o planificare integrată pentru a îmbunătăți dotările în punctele cheie pentru sporturile de iarnă și activitățile de vară. Întreaga zonă trebuie privită ca o zonă integrată, unitară în scopul planificării, dezvoltării și promovării.

Principalele obiective ale dezvoltării sunt:

ridicarea calității dotărilor adecvate existente;

îmbunătățirea informării turistice și a orientării în muzee pe criteriul zonal;

îmbunătățirea marcajului turistic;

amenajarea parcărilor pentru autoturisme și autocare, a magazinelor și grupurilor sociale asociate;

construirea unei autostrăzi de la București care să ocolească stațiunile Sinaia, Bușteni și Predeal pentru a da posibilitatea unui acces mai rapid.

Managementul acestei zone turistice trebuie să fie unitar pentru a asigura coordonarea pentru întreaga regiune. Trebuie avut în atenție un program promoțional echilibrat și servicii de informare și documentare cât mai completă pentru vizitatori.

Regiunea Sibiului acoperă zona de la Sebeș în vest, până la Făgăraș în est și de la Carpați în sud, până la Sighișoara în nord. Zona are avantajul potențial că atrage un număr mare de turiști străini și români și excursioniști de o zi din zona Brașov. Are o densitate turistică mai scăzută decât zona Brașov și prezintă o activitate turistică mai dispersată.

Politica strategică pentru această zonă trebuie orientată în următoarele direcții:

dezvoltarea principalelor puncte de interes turistic în toată regiunea pentru a da posibilitatea creșterii numărului de turiști, dar în limitele practicării unui turism durabil;

crearea de oportunități turistice care să răspundă excursiilor de o zi pentru turiștii care provin din zona Sibiului și Sighișoarei. Este necesar să se diversifice gama de atracții mai mici în zonă, legate prin circuite atractive, capacități de cazare la scară mică dispersate.

Principalele puncte de interes turistic sunt atracțiile istorice: Cetatea dacică de la Tilișca, Centrul istoric al Sighișoarei și satul Biertan care figurează pe lista monumentelor UNESCO, Sibiul, Sighișoara, Mediașul, Sebeșul cu nenumăratele vestigii ale trecutului istoric la care se adaugă Cetatea Făgăraș, palatul de vară, grădina lui Brukenthal la Avrig, Castelul Renascenstist de la Criș.

În afara atracțiilor istorice, întreaga zonă este bogată în arhitectura urbană și suburbană; în regiune există și o stațiune balneară la Ocna Sibiului, cunoscută de mult timp, dar care se află într-o stare total nesatisfăcătoare. Principala stațiune montană cu amenajări pentru sporturile de iarna este Păltinișul.

Există și trasee care leagă munții Făgăraș de la Tălmaciu în vest și Zărnești în est cu cabane și refugii montane amplasate pe crestele munților Făgăraș și de-a lungul traseelor.

Șoseaua TransFăgărașan a deschis traficul turistic general spre zona Valea Bâlea cu puncte de interes natural: lacul Bâlea și cascada Bâlea.

Zona Sibiului este renumită și pentru arta meșteșugărească tradițională. Capacitatea de cazare înregistrată în zonă este de circa 871 camere, din care 745 în hoteluri și moteluri și 126 camere în alte forme de cazare. Principalele centre de cazare turistică sunt Sibiu, Mediaș, Sebeș, Sighișoara dar această zonă este mult mai redusă comparativ cu zona Brașov-Sinaia. În zona Mărginimea Sibiului și la poalele munților Făgăraș se dezvoltă un sector care include cazarea turistică în vile.

Principalele puncte de acces turistic sunt:

pe calea aerului la aeroportul Sibiu:

pe calea rutieră dinspre Sebeș în vest, Bran în est, Târgu Mureș de la nord și dinspre Pitești și Râmnicu Vâlcea în sud. Accesul se poate face dinspre TransFăgărașan când este deschis în lunile de vară;

pe calea ferată de la Bran sau Râmnicu Vâlcea.

Turismul actual este practicat în general de autohtoni și mai puțin de turiștii străini. Potențialul turistic al zonei este reprezentat îndeosebi de istorie și tradiție și în special de moștenirea orașelor fortărețe și a bisericilor.

Limitele majore sunt legate de capacitatea de cazare redusă, de poluarea și neatractivitatea unor zone cum ar fi Copșa Mică.

Politica strategică trebuie să urmărească creșterea volumului activității turistice în limite sociale rezonabile și de protecția mediului înconjurător. Sunt necesare mai multe puncte de atracție în jurul regiunii pentru a crea o cerere uniformă în sezon și pentru a distribui uniform beneficiile rezultate din turism în întreaga regiune.

Se impune o abordare integrată a zonei prin coordonarea între județele vecine unde există interdependențe. Dezvoltarea punctelor de atracție trebuie să se bazeze pe diferite teme care să satisfacă tipuri de cerere diverse. Teme principale ar putea fi tradițiile românești și folclorul din Mărginimea Sibiului, iar pentru alpiniști munții Făgăraș. Este de dorit să se întrețină și să se îmbunătățească traseele alpine montane din munții Făgăraș, să se dezvolte sporturile de iarnă în zona Bâlea, să se organizeze festivaluri folclorice. Ar fi benefică analiza posibilității dezvoltării unui „sat turistic saxon”. În legătură cu mediul înconjurător, atenția trebuie îndreptată spre reducerea poluării la Copșa Mică, care este alarmantă, orașul neputând fi ocolit.

Orașul Sibiu, întrucât reprezintă nucleul regiunii și punct de oprire în turul general al României, trebuie protejat și conservat. Este necesară îmbunătățirea punctelor de atracție, a amenajărilor, să se asigure capacități noi de cazare și spații de parcare. Întrucât turiștii preferă să intre în oraș dinspre Piața Mică și Turnul Sfatului către piață principală, se impune amenajarea unei parcări pentru autocare în vecinătate, precum și în apropierea hotelurilor centrale. Este absolut necesar un punct de informare turistică amplasat în zona centrală.

Sighișoara reprezintă un punct de popas în timpul zilei și destinație pentru excursiile de o zi pornind de la Brașov. Posibilitățile de cazare sunt limitate. Orașul este lipsit de puncte de atracție, cu excepția clădirilor. Obiectivul prioritar trebuie să fie agrementarea orașului prin facilități de cazare, acces propriu și parcare adecvată. Este importantă amenajarea de cafenele în aer liber, magazine de suveniruri și de antichități.

Mărginimea Sibiului și zona Făgărașului, bogate în folclor și peisaje pitorești, reprezintă ocazii pentru dezvoltarea turismului cultural, ca și pentru drumețiile montane. Trebuie dezvoltate aceste zone ca arii integrate punându-se accent pe dezvoltarea posibilităților de cazare. Zona munților Făgăraș trebuie promovată ca zonă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Zona Văii Bâlea trebuie dezvoltată ca stațiune de iarnă pe măsură ce Poiana Brașov și Sinaia vor opera la capacitate maximă.

Zona Suceava sau nordul Moldovei deține valori culturale dintre cele mai vestite pe plan cultural: bisericile cu fresce exterioare. Acest colț de nord-est al țării formează o zonă de interes special care îmbină calități culturale și peisagistice ce trebuie protejate. Sub aspect turistic, zona nordului Moldovei poate atrage un număr mare de turiști străini și români, dar poate conduce și la supraaglomerare și deteriorări ireparabile ale monumentelor și mediului.

Strategia de dezvoltare turistică trebuie să urmărească crearea mai multor atracții dispersate în regiune, să atragă turiști sensibili la cultură și să promoveze zona în mod adecvat.

Principalele atracții turistice sunt bisericile din regiune constituite în trei grupuri principale:

bisericile cu fresce exterioare din Suceava;

Mănăstirile din zona Târgu Neamț;

Mănăstirile din Iași

Mănăstirile și bisericile din Suceava cu fresce în exterior, construite la sfârșitul secolului al XV-lea în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și începutul secolului al XVI-lea, sunt propuse ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO.

Acestea sunt următoarele:

mănăstirea Sucevița – construită între 1581-1601, pictată 1596-1501;

mănăstirea Moldovița – construită 1532, pictată 1537;

mănăstirea Voroneț – construită 1488, pictată 1547;

mănăstirea Humor – construită 1530, pictată 1535;

mănăstirea Probota – construită 1531, pictată 1532-1536;

mănăstirea Râșca;

mănăstirea Pătrăuți;

Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava;

Biserica Arbore – construită 1503, pictată 1541.

Mănăstirile din zona Târgu Neamț formează un grup compact la vest de oraș: Agapia, Văratec, Secu, Sihăstria, Sihla și Neamț. Niciuna dintre acestea nu are fresce exterioare.

Mănăstirile din Iași sunt Golia, Cetățuia, Galata, Frumoasa și fosta mănăstire Trei Ierarhi care este unică prin zidărie și piatra sculptată din exterior.

Zona cuprinde și alte monumente atractive, arhitecturale și urbanistice, muzee și case memoriale, stațiuni balneare, podgoria de la Cotnari, centrele de ceramică de la Rădăuți, Margina și Păltinoasa, centre de etnografie și folclor, festivaluri. Oferta de cazare este de circa 4.670 de camere, din care 3.480 în hoteluri situate în orașele mari – Iași, Suceava, Piatra Neamț, Botoșani, în stațiunile balneare Vatra Dornei, Oglinzi, stațiunile montane Durău, Bicaz, Rarău.

Principalele puncte de acces turistic sunt:

cu avionul de la București la Suceava, iar vara și de la Constanța;

cu mașina pe drumurile E581 (17, 18 și 12C) peste Carpați sau din sud pe E85 (2);

cu trenul pe ruta principală internațională de la București și pe linii secundare în regiune.

Principalele elemente potențiale sunt:

turism tematic – o temă principală ar putea fi „Moldova lui Ștefan cel Mare și Mănăstirile”, dar se pot dezvolta teme și pe baza monumentelor armenești și evreiești;

circuite și atracții numeroase.

Neajunsurile zonei sunt legate de capacitățile de cazare limitate în unele zone, unele dezvoltări neatractive și posibilitățile de acces. Regiunea a atras în anii anteriori aproape 6% din totalul turiștilor români și aproape 10% din totalul turiștilor străini, Suceava reprezentând cel mai important centru din regiune.

Strategia de dezvoltare turistică trebuie să urmărească menținerea unui număr de turiști în limitele sociale și de mediu permise, crearea unor circuite atractive care să vizeze toată zona, o promovare adecvată a zonei.

Produsul turistic trebuie să se adreseze atât turiștilor interesați de cultură, cât și celor care studiază cultura din zonă și celor care întreprind pelerinaje religioase. Nu trebuie omiși oamenii de afaceri din categoria consumatorilor de turism Atracțiile turistice trebuie să se dezvolte incluzând și următoarele aspecte:

întocmirea unui sistem de organizare a vizitelor la principalele puncte de atracție;

o bună semnalizare și informare turistică atât la punctele de atracție și muzee, dar și la nivel regional;

dezvoltarea unor atracții complementare care să reducă presiunea asupra atracțiilor principale și deteriorarea mediului;

restaurarea monumentelor și protejarea acestora;

reabilitarea spațiilor de cazare din principalele centre și construirea altora de-a lungul rutelor principale și lângă punctele de atracție;

încurajarea facilităților de turism rural;

modernizarea drumurilor și realizarea unor puncte de oprire convenabile, de preferat la încrucișările de drumuri;

asigurarea protecției rutelor cu peisaje frumoase, a pădurilor;

întocmirea unui program de reabilitare a hotelurilor și dotărilor, de construire a noi clădiri, de restaurare și conservare a Mănăstirilor.

Delta Dunării se întinde pe o suprafață de 55.000 ha., din care peste 80% în România. Situată la vărsarea Dunării în Marea Neagră, în prezent este Rezervație a Biosferei și un sit al Avuției Mondiale. Conform legii pentru transformarea Deltei Dunării într-o rezervație a biosferei adoptată la 07.12.1993, Delta a fost împărțită în zone cu regim strict de rezervație, zone tampon cu semiprotecție și zone unde sunt permise construcțiile și activitățile tradiționale.

În Delta Dunării se efectuează programe de mediu și de conservare finanțate de Uniunea Europeană, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Programul ecologic BERD pentru Delta Dunării conține propuneri pentru dezvoltarea turismului care include:

trei sate turistice cu 250 de camere în gospodării țărănești: Crișan, Mila 23, Sfântu Gheorghe160;

zece campinguri;

centre pentru turism la Uzlina și Crișan. La Tulcea există un teren central pentru un Centru de Turism și Interpretare.

Atracțiile turistice ale Deltei sunt peisajul, natura, flora și fauna, precum și atracțiile speciale: ornitologic (peste 310 specii de păsări), pescuit (160 specii de pești de apă dulce și de mare). Zonele principale de pescuit stabilite anual de Autoritatea Rezervației Biosferice din Delta Dunării (ARBDD) sunt Malic-Sulina, Ilgani-Mahmudia. Alte atracții speciale sunt vânătoarea, plaja, sporturile nautice (yachting, canotaj pe lacurile Puiu și Roșu).

În apropierea Deltei, alte atracții sunt împrejurimile și Tulcea unde există muzee etnografice și arheologice, Festivalul Dunării, organizat anual timp de o săptămână în luna august, în alternanță cu Festivalul Latin și Carnavalul Iernii.

Cazarea se poate asigura pe grindurile Deltei și în zonele din jurul acesteia. Predomină locurile de cazare în unități de calitate scăzută. Singurele locuri de cazare de trei stele sunt în bungalow-uri. Întrucât unele unități de cazare produc daune mediului înconjurător, este posibil ca o parte din ele să fie închise.

Accesul spre Deltă se face prin Tulcea care are legături rutiere prin șoseaua E87 cu Constanța (123 km), feroviare (București 5,5 ore) și aeriene: Tulcea (aeroport intern) și Constanța. În interiorul Deltei există curse navale regulate pe cele trei brațe principale ale Dunării de la Tulcea, precum și șalupe de închiriat.

Turismul actual este practicat atât de turiștii români cât și de cei străini. Perioada cea mai aglomerată este trimestrul trei al anului, ceea ce demonstrează că motivația principală este turismul estival și nu motivații de natură științifică. Cea mai mare parte a turiștilor din zonă sunt excursioniști care vin în Deltă pentru o zi și se cazează în alte locuri.

Strategia de dezvoltare a turismului în Delta Dunării trebuie să pună accent pe următoarele aspecte:

dezvoltarea turistică trebuie să fie complementară cu obiectivele Rezervației Biosferei;

trebuie să se dezvolte un turism de mică intensitate care să aibă un impact minim asupra mediului;

să se încurajeze mai mult excursiile de o zi cu vasele fluviale sau excursiile cu cazare peste noapte în stațiunile de pe litoral. În acest sens, ar trebui încurajată folosirea vaselor cu aripi subacvatice pentru a reduce durata călătoriei;

inițierea unui program de promovare ca centru al Moștenirii Universale;

includerea Deltei Dunării în circuite organizate în cadrul stațiunilor de pe litoral.

Stațiunile balneare românești sunt menite să servească piața internă, dar unele dintre acestea au potențial pentru a primi și turiști străini. Studiile de teren efectuate au condus la o clasificare a acestor stațiuni pentru a stabili care dintre ele trebuie să beneficieze de o atenție deosebită.

În categoria stațiunilor cu prioritate maximă pentru investiții au fost incluse: Călimănești, Felix, Herculane, Olănești, Slănic Molova, Sinaia. Acest grup de stațiuni deține aproximativ 12.500 spații de cazare operaționale.

Stațiuni cu prioritate medie pentru investiții sunt: Borsec, Covasna, Govora, Eforie Nord, Mangalia, Sovata, Stâna de Vale, Vatra Dornei. Acestea dețin circa 10.000 locuri de cazare.

Toate celelalte stațiuni (peste 100) intră în categoria stațiunilor cu prioritate scăzută pentru investiții și dețin circa 23.500 spații de cazare fiind orientate, în general, spre piața internă.

Marea majoritate a turiștilor merg în stațiunile balneare cu bilete de tratament prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale, turiștii străini fiind din ce în ce mai puțini numeric. Acesta este unul din motivele pentru care posibilitățile de dezvoltare a acestor stațiuni sunt limitate. Nivelul scăzut al profitului obținut nu este atractiv pentru investitori. Îmbunătățirea situației se va face simțită pe piața turismului balnear numai dacă procentajul de turiști străini va crește semnificativ.

Strategia de dezvoltare a turismului balnear trebuie să pună accent pe următoarele aspecte:

modernizarea spațiilor de cazare și tratament;

stimularea turismului din străinătate prin eforturi realizate de Societatea Balneară, mai ales pentru tratamente specializate;

editarea de broșuri despre stațiuni, realizarea de casete video publicitare, în cooperare, promovarea stațiunilor în presa din străinătate;

înființarea unui centru de informare turistică;

concentrarea asupra pieței interne, încurajarea consumului local;

pregătirea și redistribuirea unei părți a personalului de la unitățile medicale la centrele de sănătate, frumusețe și condiție fizică;

practicarea unui marketing direcționat spre intermediari externi, în special în fostele țări socialiste din estul Europei, societăți medicale și de asigurare;

amenajarea peisagistică a terenului, modernizarea restaurantelor și magazinelor, modernizarea bazelor de tratament și a utilităților;

organizarea unor programe de manifestări și animații;

promovarea produsului balnear împreună cu alte puncte de atracție;

prezența la expoziții comerciale și turistice importante din țară și străinătate în colaborare cu Ministerul Turismului;

colaborarea între societățile balneare, alte unități și primării pentru editarea de broșuri cu caracter general.

Capitolul III

Perspectivele turismului în țările Uniunii Europene

1. Importanța turismului în epoca actuală

Turismul reprezintă, atât prin conținut cât și prin rolul său, un fenomen care s-a impus pregnant în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a actualului secol și al secolului trecut. Este una dintre componentele majore ale vieții economice și sociale ce polarizează interesul unui număr tot mai mare de țări.

Receptiv la transformările lumii contemporane – introducerea automatizării, folosirea ciberneticii și a informaticii în diverse sectoare economice, industrializarea agriculturii, modernizarea mijloacelor de transport – turismul evoluează sub influența acestora, integrându-se în procesul general de dezvoltare.

Societățile industrializate au determinat concentrarea populației în centre urbane care au devenit foarte aglomerate sub aspectul locuințelor, al căilor și mijloacelor de transport, al centrelor de distracție. Pe de altă parte, industrializarea a creat condiții de creștere a productivității cu efecte benefice asupra nivelului veniturilor obținute ca urmare a prestării de activități și a creșterii duratei timpului liber. Însă, industrializarea are și efecte negative asupra membrilor societății. Acestea sunt poluarea, lipsa de mișcare, boli ale sistemului nervos cauzate de stresul zilnic, de constrângerile din viața socială și profesională.

Toate acestea duc la dorința oamenilor de a-și petrece timpul liber călătorind, căutând natura, vizitând orașe, zone necunoscute pentru a-și lărgi universul cunoașterii sau pentru a-și îngriji sănătatea. Turismul reprezintă una din principalele modalități de petrecere plăcută și utilă a timpului. Prin potențialul uman și material pe care îl antrenează în dezvoltarea sa, ca și prin efectele benefice asupra domeniilor cu care vine în contact, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului. Totodată, turismul poate contribui la diminuarea efectelor negative ale șomajului având în vedere faptul că este mare consumator de forță de muncă și poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în ramurile activității economice cu care se află în strânsă legătură.

Studiile efectuate pe plan mondial, în legătură cu tendințele dezvoltării tehnice, economice și sociale au ajuns la anumite concluzii ce au influență asupra fenomenului turistic. Este vorba de creșterea continuă a populației pe glob la peste 6 miliarde de locuitori, creșterea speranței de viață la circa 80 de ani, ridicarea nivelului veniturilor pe locuitor, creșterea duratei timpului liber ca urmare a automatizării procesului de producție, urbanizarea aproape în totalitate a populației ocupate în industrie și servicii, simplificarea mijloacelor de transport care vor „reduce distanțele”. Toate aceste aspecte ne conduc spre concluzia ca turismul va reprezenta în viitor, în aproape toate țările lumii, o necesitate:obiectivă deoarece consumul de produse turistice se va transforma într-o cerință resimțită din ce în ce mai mult de omul modern.

Activitățile turistice dețin o poziție importantă în structura mecanismului economic și au un rol activ în procesul de dezvoltare și modernizare a economiei. Deși este considerat de mulți specialiști ca un fenomen propriu perioadei contemporane, totuși trebuie subliniat faptul că turismul a început să prindă contur încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Dacă inițial, la baza consumului turistic, exista o motivație legată de odihnă și recreere, ulterior, motivațiile au devenit tot mai numeroase, legate de necesitatea de refacere a Sănătății, de cunoaștere, de destindere; sunt de asemenea motivații legate de afaceri, de comunicare, de curiozitate, snobism, motive familiale, sportive, etc. În 1938, Levaille-Nizerolle definea turismul ca „ansamblul activităților nelucrative ale omului în afara ariei de rezidență”.

O reflectare sugestivă a conținutului și complexității activității turistice este redată astfel: „Latură a sectorului terțiar al economiei unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, de recreare sau deplasarea persoanelor la diferite congrese și reuniuni și care include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și de servicii de turism”.

Prin ansamblul proceselor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale turiștilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate și se constituie într-o ramură a economiei naționale care, prin specificul său, se integrează în sfera sectorului terțiar. Totodată, diversitatea activităților ce dau conținut prestației turistice ca și prezența uneia dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență. Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidențiat faptul că are „un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări de referință”.

Contribuția turismului la viața economică și socială este diferită de la o țară la alta, în funcție de nivelul de dezvoltare și de politica promovată în legătură cu aceste activități. În cadrul economiei,turismul se manifestă ca mijloc de diversificare a structurii acesteia prin crearea unor activități specifice cum este industria hotelieră care are în vedere nu numai adăpostirea și crearea condițiilor și confortului pentru odihna călătorului ci și o serie de prestații suplimentare a căror gamă este foarte variată, începând cu informarea turiștilor și până la servicii comerciale, servicii nespecifice.

În cadrul serviciilor de alimentație publică, asociate activității de turism, s-a creat o formă de industrializare a produselor culinare, „sistemul catering” care prezintă o serie de avantaje economice și sociale. Industria agrementului este o altă componentă a produsului turistic care presupune o anumită strategie și care valorifică componenta economică a fiecărei zone, realizează o planificare a raporturilor om-natură și asigură o dimensionare rațională a dotărilor.

Turismul poate fi privit și prin prisma efectului social contribuind la menținerea echilibrului biologic și fiziologic al omului contemporan și apare ca un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de cunoaștere, permițând accesul la valorile culturale ale civilizației.

Prin implicarea sa economică, se cuvine a fi subliniată contribuția turismului la valorificarea unor resurse naturale care nu ar putea fi puse altfel în valoare: apele minerale, izvoarele termale. Prin turism pot fi valorificate și resurse turistice antropice care nu presupun eforturi financiare deosebite și care au o însemnată valoare turistică: resursele cultural-istorice. Valorificarea acestor resurse în scop turistic va asigura și dezvoltarea altor activități economice aducătoare de venit național și se pot crea noi locuri de muncă.

Turismul reprezintă o activitate cu un rol important în dezvoltarea unor zone deoarece poate să determine mutații în deplasarea în profil teritorial. În acest fel se atenuează dezechilibrele regionale și se modifică configurația zonelor prin amenajarea teritoriului, prin acțiuni de încurajare a dezvoltării serviciilor publice, a industrializării.

Efectele economice ale activității turistice sunt prezente și în planul eficienței economice ale altor ramuri de activitate: este stimulată dezvoltarea cantitativă și calitativă a acestora, este atrasă forța de muncă disponibilizată din alte ramuri și se creează noi locuri de muncă în ramuri adiacente. Studiile întreprinse în acest sens demonstrează că la fiecare noi locuri de muncă în turism, alte 60 – 80 locuri noi se creează în agricultură și construcții.

Contribuția directă a turismului privind locurile de muncă este semnificativă în special în cazul economiilor cu turism intensiv. În prezent, turismul oferă opt milioane de locuri de muncă în țările Uniunii Europene și se estimează că acest număr va crește cu două milioane în următorii zece ani.

Pe plan social, „turismul internațional se afirmă tot mai mult ca un factor de intensificare a legăturilor dintre națiuni, contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare, este un instrument eficient al înțelegerii și destinderii internaționale, de consolidare și menținere a păcii în lume”.

Turismul internațional are un rol important în creșterea și diversificarea exporturilor. În țările cu patrimoniu turistic bogat, cu o bază materială dezvoltată, există premise pentru desfacerea unei game de produse și servicii care, în alte condiții, nu se pot exporta sau se exportă în cantități mai mici, cu eforturi și riscuri mai mari.

Această formă de export, proprie turismului, caracterizată prin consum la locul de producție, presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, de promovare, a impunerii vamale, etc. Deci turismul se afirmă ca o importantă sursă de devize contribuind la echilibrarea balanței comerciale și de plăți.

Turismul internațional influențează balanța de plăți prin intermediul soldului balanței valutare a turismului care poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plăți deficitară. Turismul internațional dă naștere la activități care se înscriu în contul operațiunilor curente și în contul de operațiuni cu capital.

Operațiunile turistice influențează balanța comercială, balanța serviciilor și balanța capitalurilor.

2. Privire de ansamblu asupra turismului european

Dimensiunile pieței turistice vest europene sunt considerabile, Europa fiind „cea mai vizitată destinație de pe glob”.6 Din 444 milioane sosiri în 1990, în întreaga lume, în Europa sosirile au fost de 275 milioane, reprezentând 61,93% din totalul mondial. Din acestea, 179 milioane sosiri s-au înregistrat numai în țările Uniunii Europene reprezentând 40,32% din totalul mondial. Volumul total al vânzărilor din piața turismului internațional european a fost de 1.184 miliarde dolari din care 745 miliarde reveneau țărilor CEE, cifra reprezentând 62,92% din volumul global.

Principalii parametri ai europieței turistice aveau următoarea structură: numărul total al turiștilor europeni în 1990 era 229,3 milioane de persoane iar al non-turiștilor de 155,4 milioane persoane; 40% dintre turiști aveau vârsta cuprinsă între 15-34 ani, 35% între 35-54 ani, 24% peste 55 ani. După categoria socială, venit și nivel de instrucție, 22% erau din categoria superioară, 54% din categoria mijlocie și 24% dintr-o categorie inferioară. Structura s-a menținut și în a doua jumătate a deceniului zece. Un număr de 98,5 milioane de turiști europeni au efectuat 238,3 milioane călătorii în afara granițelor țării de rezidență, călătoriile fiind structurate astfel: 64% în sezonul de vară și 36% în sezonul de iarnă; 85% pentru recreare și odihnă, 15% pentru afaceri; ca durată de ședere 71% – sejur lung (peste o săptămână), 29% sejur scurt; media de sejur a fost de 9,1 zile turist; 63% dintre turiști au călătorit în grupuri organizate și 37% individual; 45% dintre turiști s-au deplasat cu automobilul, 33% cu avionul, 19% cu autocarul și 11% cu trenul.

Structura funcțională a sectorului industriei turistice europene cuprinde hotelăria și serviciile publice aferente, agențiile de voiaj și subsectorul public-profesional. Subsectorul hotelier și serviciile aferente cuprinde toate activitățile din hoteluri, moteluri, sate de vacanță, camping-uri. Subsectorul agenților cuprinde toate tipurile de agenți care realizează pachete de servicii turistice inclusiv tur-operatori turistici. Subsectorul public profesional cuprinde birourile turistice operând la nivel local sau regional, acoperind activitatea de promovare, dezvoltare și asistență turistică.

Caracteristicile funcționale ale fiecărui subsector sunt standardizarea, non-ambiguitatea și individualitatea operațională. Conform estimărilor OECD proporția populației antrenate direct și indirect în activități turistice și de vacanță este de 48% în Belgia, 60% în Danemarca, 50% în Franța, 57% în Germania, 46% în Italia, 60% în Olanda, 41% în Portugalia și 45% în Spania. Plecările de turiști reprezintă 62,5% în Belgia, 50% în Danemarca, 15% în Franța, 65% în Germania, 10% în Italia, 58% în Olanda, 7% în Portugalia și 10% în Spania.

Sosirile de turiști străini în principalele țări europene în 1990 au fost: Belgia – 3,1 milioane, Luxemburg – 800 mii, Danemarca – 1,3 milioane, Franța – 51,5 milioane, Germania – 17 milioane, Olanda – 5,8 milioane, Spania – 34,3 milioane, Anglia – 18 milioane, Grecia – 8,9 milioane, Portugalia – 8 milioane. În Grecia, țară cu oferta concurențială pe segmentul litoral cu România, în 1992, existau un număr de 6.689 hoteluri, structurate astfel: 20.485 locuri categoria LUX, 102.531 locuri categoria I, 130.516 locuri categoria a II-a, 147.500 locuri categoria a III-a, 45.305 locuri categoria a IV-a; structurile non-hoteliere cu cazare și mic dejun – 600.000 locuri reprezentau circa 60% din întreaga capacitate de cazare grecească.

În Grecia, la momentul luat în considerare activau 6.200 agenții de voiaj sub licență. Conform datelor O.M.T., turismul internațional al țărilor Uniunii Europene reprezenta în anul 1995 circa 41% ca sosiri și circa 41% ca încasări din totalul pieței turistice internaționale în același an. Unele țări europene ocupau primele locuri din lume în ierarhia țărilor receptoare: pe primul loc în 1995 se situa Franța ca număr de sosiri din turismul internațional (pe locul doi la total încasări corespunzătoare), urmată de Spania, apoi Italia, Marea Britanie, Austria și Germania. În a doua jumătate a deceniului trecut, pe ansamblul Uniunii Europene structurile de primire hotelieră numărau 1,8 milioane hoteluri și unități asimilate cu un total de 8,4 milioane locuri de cazare, reprezentând 36,5% din totalul acestora în întreaga lume. Din totalul înnoptărilor de 1,8 milioane, 1,6 milioane erau generate de rezidenți ai Uniunii Europene și 0,2 milioane non-rezidenți (89% și respectiv 11%). Balanța turistică de plăți a Uniunii Europene avea un excedent de 1,12 milioane Euro.

Soldul balanței turistice pe ansamblul Uniunii Europene a înregistrat un plus de 2% între 1992 și 1998, chiar dacă plecările turiștilor din țările Uniunii Europene spre alte țări ca și cheltuielile aferente au crescut în respectiva perioadă. Astfel, încasările au crescut între 1992 și 1998 cu 10%, iar cheltuielile cu 8%, locul trei în exporturile de servicii ale Uniunii Europene fiind deținut de exportul turistic. Numărul total al înnoptărilor era cu 5% superior în 1995 față de 1990, cea mai mare parte a creșterii fiind realizată datorită preferinței de a înnopta în propria țară sau în țări învecinate în cadrul Uniunii Europene, în condițiile creșterii numărului de sejururi scurte (2-3 zile) ale turiștilor vest europeni.

Până în 2001 rezultatele pozitive prezentate mai sus la toate tipurile de indicatori s-au menținut în general la fel, concentrarea turismului internațional în Europa explicându-se prin distanțele relativ reduse între țările europene, în special între țările mici, ceea ce stimulează dorința de a călători. Conform analizelor Comisiei Europene, 75% din europenii care practică turism internațional, călătoresc în interiorul continentului.

3. Evoluțiile turismului în țările membrele ale Uniunii Europene

A. Țări receptoare de turiști

Franța. O bună bucată de vreme, s-a situat pe locul III în lume în privința sosirilor și a încasărilor din turismul internațional, iar în cadrul Uniunii Europene pe locul I în ceea ce privește sosirile și pe locul II în privind încasărilor din turismul internațional. Ca structuri de primire turistică, Franța dispune de o rețea de 20.057 unități hoteliere cu un număr de 1,18 milioane locuri, care reprezintă 13,8% din totalul de locuri hoteliere al Uniunii Europene, cu un grad de ocupare de peste 50%.

Italia. A înregistrat o creștere semnificativă a sosirilor din turismul itnernațional, îndeosebi în perioada 1992-1995. După 1995, Italia dispune de 34.547 unități hoteliere cu un număr de 1,72 milioane locuri de cazare (20,6% din totalul Uniunii Europene), având un grad de ocupare de circa 40%.

Spania. Numărul sosirilor crește permanent după anul 2000, de asemenea și numărul înnoptărilor non-rezidenților. Țară net receptoare, Spania are o pondere cuprinsă între 8,5% și 9% a activităților turistice în produsul intern brut.

Austria. Numărul înnoptărilor din turismul internațional a marcat o tendință de ușoară creștere după anul 2000, non-rezidenții deținând 75%, iar rezidenții 25% din totalul înnoptărilor. Rețeaua hotelieră numără 18.402 unități cu un număr de 650.020 locuri (7,8% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 35%.

Grecia. Are o rețea hotelieră de peste 7,6 mii unități hoteliere cu un număr total de 508.410 locuri (5,9% din totalul Uniunii Europene), înregistrând un grad de ocupare de peste 60%. Industria turistică deținea în Grecia 10% din PIB și 11% din totalul ocupării forței de muncă. Se înregistrează o stabilitate în ceea ce privește înnoptările generale de către străini – 76%.

Irlanda. Numărul înnoptărilor non-rezidenților creste continuu, ajungând la 1,9% din Uniunea Europeană. Dispune de un număr de 977 unități hoteliere cu 60.000 locuri și cu un grad de ocupare de 47%.

Portugalia. Rețeaua hotelieră însumează 1.278 unități cu 202.442 locuri (2,4% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 44,5%.

B. Țări emițătoare de turiști

Germania. Rețeaua hotelieră numără 37.307 unități cu un număr de 1,4 milioare locuri (16% din totatul Uniunii Europene) și un grad de ocupare de 35%. Este pe locul I în Uniunea Europenaă în ceea ce privește emiterea de turiști.

Marea Britanie. Rețeaua hotelieră numără 39.700 unități cu 949.148 locuri (11,3% din totalul Uniunii Europene), gradul de ocupare fiind de 40%. Apare ca una dintre cele mai importante țări emițătoare de turiști în turismul Uniunii Europene.

Belgia. Rețeaua hotelieră are un număr de 1.980 unități cu 105.123 locuri (1,3% pondere în Uniunea Europeană), cu un grad al ocupării de 27,6%.

Danemarca. Rețeaua hotelieră cuprinde 565 hoteluri cu un număr de 99.275 paturi (1,2% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 34%.

Luxemburg. Rețeaua hotelieră de 373 hoteluri cu 14.386 locuri (0,2% din totalul Uniunii Europene).

Olanda. Rețeaua hotelieră numără 1.726 hoteluri cu 138.000 locuri (1,7% din totalul Uniunea Europeană), cu un grad al ocupării de 35%.

Finlanda. Rețeaua hotelieră are 951 unități cu 106.374 locuri (1,3 din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 34%.

Suedia. Rețeaua hotelieră cuprinde 1.855 unități cu 1.673.520 locuri (2,1% din totalul Uniunii Europene) și cu un grad de ocupare de 30%.

4. Unele reglementări juridice unitare în cadrul euro-pieței turistice

Turismul Uniunii Europene își menține rolul de lider în turismul mondial și este considerat important pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă, estimându-se că oferă locuri de muncă pentru 8 milioane de persoane, adică 5% din totalul forței de muncă ocupate și din PIB-ul Uniunii Europene.

Din punct de vedere structural turismul european este dominat de întreprinderile mici și mijlocii: astfel, IMM-urile din turism reprezintă 7,4% din totalul IMM-urilor din Europa, generând 6,5% din cifra de afaceri totală a acestora.

La nivelul Uniunii, turismul intră sub incidența Directoratului General pentru Întreprinderi, în strânsă colaborare cu Comitetul Consultativ pentru Turism și cu instituțiile europene. Comitetul Consultativ a fost creat în 1986 și are rolul de a facilita schimbul de informații, consultarea și cooperarea în turism Este format din reprezentanți din 18 țări din Spațiul Economic European, care furnizează informații cu privire la măsurile luate la nivel național în domeniul turismului.

Sistemul reglementărilor juridice în materie de turism european se referă în principal la sistemul de licențiere a agențiilor de voiaj, la sistemul de organizare a vacanțelor, călătoriilor și de protecție a turiștilor și, prin tratatul de la Schengen – aderarea țărilor Uniunii Europene fiind în curs, iar efectele lui posibil de evaluat în viitor – se referă și la libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar.

Prin sistemul de licențe eliberate agențiilor de voiaj se acordă dreptul de derulare a activității turistice în funcție de criteriile capacității profesionale, materiale și financiare ale fiecărui agent de voiaj (birou de turism, agenție de voiaj, tur-operator), în ceea ce privește asamblarea, ofertarea și vânzarea produsului turistic. Nu toate țările europene practică acest sistem E cazul Germaniei, Danemarcei, Franței, Greciei, Angliei. În aceste țări agențiile de voiaj se supun reglementărilor comerciale generale de piață. Sistemul licențierii se practică însă în Belgia, Spania, Italia, Irlanda, Portugalia. România a adoptat în 1995 sistemul propriu de licențiere a agenților economici din turism conform modelului european în funcțiune și a legislației proprii în domeniu.

Directiva Uniunii Europene asupra vacanțelor, călătoriilor și voiajelor adoptată în 1990 are ca scop uniformizarea reglementărilor europene în materie de călătorii și protecția consumatorului de servicii turistice, față de orice daune produse din vina directă sau indirectă a agentului de voiaj. Astfel, spre exemplu, tabloul 5 al Directivei prevede că „organizatorul călătoriei e răspunzător pentru toate daunele produse călătorului indiferent dacă daunele sunt sau nu imputabile și altui partener al organizatorului în realizarea voiajului”.

Pentru acoperirea riscului acestor daune, agenții depun garanții financiare conform articolului 7 din Directivă. În aceste condiții, părțile contractante ale aranjamentului turistic sunt obligate să contribuie integral la buna sa organizare și derulare, aceste aspecte regăsindu-se în relațiile contractuale ale tur-operatorilor europeni.

Tratatul de la Schengen a intrat în vigoare la 26.03.1995 și prevede libera circulație a persoanelor – în sensul eliminării cerinței vizei de pașaport pentru țările semnatare – în interiorul spațiului țărilor semnatare europene care sunt: Germania, Belgia, Luxemburg, Franța, Spania, Portugalia, Italia și Grecia. Aceasta constituie o facilitate deosebită pentru liberalizarea circulației turistice intraeuropene. România beneficiază de libera circulație a persoanelor de la 1 ianuarie 2003.

Acordul General pentru Comerțul cu Servicii 2000: Turismul – Propuneri ale Comunității Europene și ale Statelor Membre Acordul General pentru Comerțul cu Servicii (GATS) este un cadru multilateral de principii și reguli pentru comerțul cu servicii și pentru liberalizarea progresivă a acestuia prin runde succesive de negocieri multilaterale; GATS conține obligații și discipline generale aplicabile în domeniul respectiv: clauza națiunii celei mai favorizate, clauza tratamentului național, transparența în politicile naționale, evitarea practicilor monopoliste și a înțelegerilor de exclusivitate, plăți și transferuri, măsuri de salvgardare în situații specifice, securitatea națională, sănătate, etc.

Comerțul cu servicii a făcut obiectul negocierilor în cadrul GATT-ului pentru prima oară la Runda Uruguay și s-a soldat cu adoptarea GATS, care este anexat la acordul privind crearea OMC, fiind obligatoriu pentru toți membrii.

Turismul mondial este considerat unul dintre cel mai importante sectoare, cu cele mai rapide posibilități de dezvoltare și cu un impact pozitiv asupra locurilor de muncă și a creșterii economice. În toate țările, analiza structurii industriei turistice scoate în evidență implicarea întreprinderilor mici și mijlocii în acest sector.

Până în martie 1999, aproape toți membrii OMC (114 țări din 134) și-au luat angajamente în ceea ce privește turismul, acest sector fiind singurul din lume în care majoritatea țărilor prezintă interes. Acest fapt explică clar intenția celor mai mulți membri OMC de a-și extinde activitățile turistice.

Angajamentele luate de Uniunea Europeană sunt foarte cuprinzătoare și la un nivel foarte ridicat, cu foarte puține restricții. Uniunea Europeană sugerează ca orice restricție existentă să fie perfect justificată.

Îndeplinirea angajamentelor existente, cât și eliminarea restricțiilor rămase ar trebui să fie prioritatea din capul listei, pe agenda OMC, iar negocierile GATS ar trebui să fie o oportunitate de înaltă calitate și cantitate. În concordanță cu analizele Uniunii Europene, propunerea acesteia are scopul de a angaja membrii OMC în negocieri de liberalizare a turismului cât mai mult posibil, incluzând toate sectoarele și subsectoarele – hoteluri, restaurante, catering, agenții de turism și servicii de tour-operatori, serviciile de ghizi turistici, etc. Concret, Uniunea Europeană țintește spre reducerea barierelor comerciale deformate și care nu sunt necesare, fără a afecta calitatea serviciilor, protecția consumatorilor, securitatea publică și încadrarea în lege.

Consiliul pentru Negocieri în Servicii în Sesiune Specială, ar trebui să inițieze o dezbatere cu scopul-țintă „negocierile în sectorul serviciilor în turism”.

Dezbaterea ar trebui să se axeze în special pe:

restricțiile tipice;

aprobările nespecificate în acord și cerințele privitoare la licențe;

testele economice necesare și nespecificate;

restricțiile pentru proprietate și pentru formele de desfășurare a afacerilor;

cererile de rezidență și naționalitate;

restricțiile în mobilitatea personalului aflat pe poziții cheie.

Există și alte restricții care nu sunt menționate de către Uniunea Europeană dar care sunt încă menținute de către unele state membre ale OMC.

În noiembrie 2001, membrii OMC au lansat o nouă rundă de negocieri: „Agenda de Dezvoltare Doha”, care are ca obiectiv exploatarea globalizării negocierilor prin cuplarea deschiderii de piețe pentru bunuri și servicii cu reguli egale.

Agenda de Dezvoltare Doha se concentrează pe patru puncte de lucru:

1) Ce înseamnă servicii, liberalizare și deschidere de noi piețe ?

Deschiderea de noi piețe se referă la posibilitatea pentru întreprinderile interne sau străine, publice sau private să opereze în termeni egali pe toate piețele, acasă sau peste hotare. Acest fapt va avantaja întreprinderile Uniunii Europene. Contul de comerț exterior era în 2001 de 2.600 miliarde dolari din care 600 miliarde erau provenite din servicii. Unul dintre principalele servicii luate în considerare pe Agenda GATS 2001 este turismul, sectorul care aduce Uniunii Europene mai mult de 70 miliarde dolari/an și oferă locuri de muncă unui număr mai mare de 940.000 persoane, doar în Franța. În afara turismului negocierile GATS cuprind și serviciile de consultanță, transport, tehnologia informației, comerțul cu amănuntul, asigurări, bănci și telecomunicații. Serviciile publice care nu au bază comercială nu sunt ținta negocierilor.

2) Serviciile publice nu sunt amenințate.

Aceste negocieri nu au ca scop de discuție serviciile publice care sunt sub autoritatea guvernului, cum ar fi serviciile non-profit. GATS acoperă doar serviciile ce au bază comercială. Fiecare țară are libertatea de a exclude de pe piață orice serviciu dorește.

3) Poziția transparentă și responsabilă a Uniunii Europene

4) Beneficiul adus de negocierile în servicii, dezvoltării Uniunii Europene

În Uniunea Europeană, numărul locurilor de muncă în sectorul serviciilor se ridică la peste 110 milioane, iar serviciile reprezintă 307 miliarde din total export mondial de servicii (25%) și două treimi din PIB (aproape 6.000 miliarde). Conform experților, liberalizarea serviciilor în țările dezvoltate ar putea genera 6.000 miliarde dolari ca venit adițional al acestor țări, până în 2015.

La Conferința Ministerială de la Doha a OMC, din noiembrie 2001, Miniștrii au căzut de acord că ofertele inițiale ale membrilor, în ceea ce privește îmbunătățirea anumitor angajamente, trebuie prezentate până la 31 martie 2003.

În conformitate cu această decizie și cu angajamentele principale prevăzute în cadrul GATS, cât și în acord cu liniile trasate la Consiliul pentru Negocieri în Servicii, din martie 2001 și luând în considerare cererile prezentate de către statele membre ale OMC (în special ale țărilor dezvoltate), Comisia Europeană își prezintă oferta în cadrul negocierilor continue în domeniul serviciilor, în contextul Agendei de Dezvoltare de la Doha. Această prezentare este condițională pentru alți membri OMC, făcând oferte în sectoare în care Comisia Europeană a înaintat cereri.

Comisia Europeană își rezervă dreptul de a modifica, extinde sau a reduce această ofertă, în totalitate sau parțial, în orice moment.

În iulie 2002, Comisia Europeană și-a prezentat din nou cererea de îmbunătățire a accesului pe piață a statelor membre OMC. Această cerere vizează reducerea restricțiilor și expansiunea oportunităților de acces pe piață a industriei serviciilor europene.

În conformitate cu Banca Mondială, liberalizarea serviciilor în țările dezvoltate ar putea genera în 2015, șase miliarde dolari, adăugând totodată venituri în dezvoltarea mondială, de patru ori mai mult decât s-ar putea obține din liberalizarea produselor.

În sectorul turistic, propunerile Comisiei Europene vor avea efect asupra țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene și care vor dori să înființeze agenții de turism pe teritoriul acesteia, dispunând de același tratament ca și statele membre.

Naționalitatea companiilor sau a celor care le vor conduce nu vor fi luate în considerare pentru a se obține autorizația înființării de noi agenții de turism.

În concluzie, negocierile GATS vor aduce în viitor o îmbunătățire în economie în Uniunea Europeană și dezvoltare oriunde în lume, precum și globalizarea cadrului de reguli, reflectând prioritățile politice ale fiecărei țări.

La 21 mai 2002, Consiliul de Miniștri ai Uniunii Europene a adoptat în unanimitate o rezoluție bazată pe un Comunicat al Comisiei, care reprezintă un important pas spre o nouă abordare cooperativă a turismului. Este pentru prima dată când Consiliul a adoptat o rezoluție specifică în ceea ce privește turismul, în care cere o monitorizare mai strânsă a impactului legislației Uniunii Europene în turism și invită industria să sprijine eforturile asumate de Comunitatea Europeană și Statele Membre.

În timp ce sectorul turismului, de natură transversală nu este sub auspiciul nici unei politici comune europene, multe măsuri și reguli din domenii ca transportul, mediul înconjurător, tehnologia informației, energie, alimentație și igienă, taxe, au un efect direct asupra lui.

Turismul trebuie să ia în considerare interesele economice, sociale și de mediu și să conserve natura, cultura și resursele ecologice.

În vederea îndeplinirii cu succes a rolului pe care turismul îl are în Uniunea Europeană, rezoluția Consiliului Europei are următoarele obiective:

toate statele membre vor prezenta conturile de turism ca instrumente de măsură, pentru a facilita analiza economică și impactul pe care îl are turismul asupra economiei Uniunii Europene;

este necesară îmbunătățirea sistemului de consultanță și cooperare între statele membre și industria turistică;

datorită faptului că turismul în Europa e susținut în principal de întreprinderile mici și mijlocii este esențial să se dea industriei turistice un acces mai bun la toate tipurile de instrumente din cadrul Uniunii Europene pentru a ajuta IMM-urile în creșterea performanței economice și a forței de concurență;

contribuind la imaginea globală a Uniunii Europene în lume, turismul trebuie analizat în prezent, împreună cu imaginea actuală care va trebui îmbunătățită printr-un sistem nou informațional, a tehnologiei comunicațiilor și prin publicitatea făcută turismului, avându-se în vedere că, competiția dintre statele membre să nu se distorsioneze;

fortificarea rolului Comitetului Consultativ de Turism cu privire la dialogul dintre public și investitorii privați;

încurajarea cooperării strânse între Uniunea Europeană și organizațiile internaționale active din câmpul turismului;

este important să se promoveze o dimensiune etică a turismului în special cu privire la introducerea tuturor instrumentelor de luptă împotriva exploatării femeilor și a copiilor și a sărăciei în țările în curs de dezvoltare;

Pentru realizarea obiectivelor anterior enumerate, Comisia este invitată să:

prezinte anual Comitetului Consultativ de Turism raportul tuturor parametrilor turistici pentru a se putea analiza impactul realizat de măsurile luate de către Comisie privitoare la turism și pentru a se putea discuta toate problemele legate de implementarea acestor măsuri;

comunice permanent cu Comitetul Consultativ de Turism conform programului „Conlucrarea tuturor statelor membre pentru viitorul turismului european”;

promoveze dialogul dintre sectorul public, industria turistică și investitori în cadrul Forumului Anual al Turismului European;

coopereze în rețea la toate nivelele europene pentru a promova un nivel înalt al competiției pe piața turistică europeană;

faciliteze crearea unui sistem de interconectare regională, națională, transnațională și internațională între toate organismele implicate în turism pentru calitatea analizei sectorului economic și cunoașterea realității sectorului social;

informeze permanent investitorii turistici privați și publici în legătură cu toate instrumentele financiare și non-financiare existente în Uniunea Europeană;

urmărească îndeaproape munca depusă la definirea și susținerea dezvoltării indicatorilor în domeniul turismului, în vederea preparării Agendei Turismului European;

faciliteze schimburile voluntare de informații între statele membre privind legislația specifică ce se aplică întreprinzătorilor în turism, cât și cerințele profesionale în acest domeniu, pentru facilitarea celei mai bune practici;

dezvolte turismul accesibil pentru persoanele handicapate în țările Uniunii Europene și să îmbunătățească sistemul de informații și a criteriilor după care trebuie să se ghideze întreprinderile mici și mijlocii de turism pentru a conștientiza necesitatea acestui tip de turism;

promovarea activității de utilizare a indicatorilor calitativi ai turismului la destinații pe baza unui acord încheiat între statele membre ale Uniunii Europene. Statele membre sunt invitate să:

participe la implementarea cooperării între investitorii în turism prin metode deschise de coordonare;

încurajeze interconectarea la nivel european și să analizeze realitatea economică și socială prin sondaje în vederea susținerii sectorului turistic;

promoveze buna utilizare financiară și nefinanciară a instrumentelor Comunității în beneficiul sectorului turistic;

prezinte informațiile legale și statistice necesare referitoare la industria turistică și armonizarea acesteia pentru a se putea analiza activitatea în întreaga Uniune Europeană;

favorizeze, voluntar, utilizarea de către întreprinderile de turism și destinații a indicatorilor de dezvoltare susținută a turismului;

participe, voluntar, la schimbul de informații privitoare la legislația aplicată în exercitarea turismului, cât și accesul la cerințele statelor membre referitoare la profesionalismul în turism

Industria turistică și investitorii din domeniul turismului sunt invitați să:

participe activ și să suporte eforturile făcute de Comunitatea Europeană și de statele membre la îmbunătățirea accesibilității, competitivității și calității turismului european;

fortifice reprezentarea în cadrul structurilor europene în vederea promovării realității politice a problemelor turismului și să participe activ la organizarea de întâlniri anuale ale Forumului European de Turism

5. Ecoturism european

A. Semnificația conceptului de ecoturism

Ecoturismul s-a născut în America de Nord, la mijlocul anilor ’80, ca urmare a dezvoltării turismului iubitor de natură sălbatică, în locurile cele mai retrase și fragile ale planetei. „Ecoturismul este folosit, de regulă, atunci când se descrie oricare modalitate de recreare sau de petrecere a vacanțelor în zone naturale”. Această definiție s-ar putea referi la orice tip de activitate turistică, începând cu simpla ședere în zone sălbatice și până la grija și sensibilitatea totală față de mediu.

Ron Mader a elaborat un sistem de evaluare a implicării ecoturiștilor și a activităților desfășurate de aceștia.

Nivelul zero al acestui sistem indică expunerea minimă a ecosistemelor delicate în care își petrec vacantele ecoturiștii. Nivelul unu include suportul financiar pentru a păstra zonele în stare cât mai naturală, în timp ce nivelul doi necesită un anumit grad de implicare personală pentru păstrarea și îngrijirea peisajelor.

Mader arată că toate activitățile din nivelul trei al vacanțelor ecoturiștilor sunt inofensive, iar nivelul patru implică faptul că turiștii iau măsuri active pentru a se asigura că la plecare lasă zona în condiții mai bune din punct de vedere al mediului natural, decât au găsit-o la sosire. Întreaga călătorie, incluzând publicitatea, transportul, suvenirurile, alimentația și toate nevoile legate de cazare, trebuie să se desfășoare într-o modalitate în întregime durabilă, pentru a se atinge nivelul cinci.

În timp ce acest sistem poate părea riguros în ansamblul său, tot mai mulți oameni sunt în căutare de ceva mai mult decât posibilitatea de a face fotografii în timpul vacanței. Unii caută o modalitate de a oferi pământului ceea ce acesta le-a furnizat. Oamenii doresc să se întoarcă la natură într-un mod real și pozitiv. Turistul actual este tot mai preocupat de problemele mediului înconjurător.

Cei care facilitează turismul, tour-operatorii, liniile aeriene, lanțurile hoteliere precum și guvernele nu vor fi în stare să atingă scopurile propuse într-o anumită destinație dacă dau dovadă de un management al mediului necorespunzător. Tour-operatorii din Europa solicită profilul ecologic al destinațiilor înainte de a-și elabora programele turistice. Nu există nici o motivație de a trimite turiștii la destinații care nu pot răspunde criteriilor de mediu necesare.

Acest fapt este valabil deopotrivă pentru mediul fizic și social.

B. Eco-eticheta turistică europeană în serviciile de cazare

Serviciile de cazare turistică reprezintă primul sector în care criteriul ecologic s-a dezvoltat.

De la 1 mai 2003, companiile europene care vând cazări turistice pot înainta cererea pentru obținerea eco-etichetei turistice pe baza criteriilor ecologice adoptate pentru sectorul serviciilor, pentru prima dată, de către Comisia Europeană.

Toate criteriile elaborate în legătură cu eco-eticheta turistică europeană sunt valabile până la 30 aprilie 2007.

Eco-eticheta europeană pentru cazări a fost creată pentru a recompensa turiștii și unitățile de cazare care respectă mediul înconjurător și semnalizează performanțele mediului înconjurător de bună calitate adăugând valoare acestuia atunci când consumatorii optează pentru o stațiune turistică sau alta.

Întreprinderile turistice care au eco-etichetă (eticheta cu simbolul „floare”) au fost oficial remarcate ca fiind cele mai armonioase medii din zonele cărora le aparțin.

Această etichetă poate fi obținută de către orice tip de unitate de cazare turistică cum ar fi: lanțuri hoteliere mediteraneene, hoteluri situate în orașe, cabane montane, ferme turistice, etc.; altfel spus, eco-eticheta poate fi aplicată cazărilor ce oferă un echipament adecvat camerei, incluzând cel puțin un pat.

Cazarea peste noapte poate include trei mese/zi, activități de „fitness” și/sau spații verzi.

Întreprinderile ce dețin eco-eticheta au grijă să ofere turiștilor un mediu înconjurător sănătos prin:

emisie redusă de aer interior (cauzată prin vopsele și substanțe chimice de curățat);

mediu ambiant și vecinătăți mai puțin poluate (neutilizarea pesticidelor sau a fertilizatorilor, etc.);

alimente provenite doar de la fermele organice.

Aplicarea eco-etichetei pe produsele turistice (inclusiv cazare) înseamnă:

consum limitat de energie;

consum limitat de apă;

producere redusă de deșeuri;

favorizarea utilizării resurselor refolosibile și a substanțelor care sunt cel mai puțin periculoase pentru mediul înconjurător;

promovarea comunicării și educației referitoare la mediul înconjurător.

Pentru obținerea acestei etichete, serviciile de cazare turistică trebuie să îndeplinească următoarele criterii obligatorii de performanță și ecologie:

A) Economisirea de energie:

22% electricitate trebuie să provină din resurse refolosibile;

este interzisă folosirea petrolului cu conținut de sulf mai mare de 0,2% sau a cărbunelui, ca sursă de energie;

eficiența cazanelor de încălzire să fie mai mare de 90%, ca măsură a Directivei 92/42/CEE;

folosirea aerului condiționat cu eficiență clasa B conform directivei 2002/31 CE;

izolații corespunzătoare pentru ferestre;

saună cu control de timp.

B) Economisirea de apă:

se preconizează să se cheltuiască în jur de o jumătate din cantitatea actuală de apă folosită în turismul tradițional;

prosoapele și așternuturile de pat schimbate o dată sau de două ori/săptămână (sau la cerere);

irigarea grădinilor și a spațiilor verzi după apusul soarelui sau înainte de căldura puternică a după-amiezii;

aplicarea planului local în ceea ce privește consumul de apă și a planului de protecție a apei;

utilizarea unei cantități reduse de soluții dezinfectante.

C) Managementul general:

amenajarea de zone comune doar pentru nefumători;

întreținerea în bune condiții a echipamentelor;

acțiuni precise programate privitoare la mediul înconjurător precum și întocmirea regulilor necesare statutului de mediu înconjurător de calitate;

pregătirea angajaților pentru aplicarea măsurilor de protecție a mediului;

informarea tuturor turiștilor asupra regulilor, obiectivelor și acțiunilor privitoare la mediul înconjurător;

înregistrarea tuturor datelor referitoare la economisirea de energie și apă.

D) Reducerea cantității de deșeuri:

sortarea deșeurilor în special pentru separarea celor periculoase de restul deșeurilor, activitate realizată de către angajații acestui departament (conform Deciziei 2000/532/CE);

sortarea, separarea și transportarea deșeurilor în zonele special amenajate;

neutilizarea produselor care generează deșeuri (pahare din plastic, containere pentru săpun și șampon, etc.).

E) Informarea turiștilor:

oprirea aerului condiționat/încălzirii când ferestrele sunt deschise;

stingerea luminii la părăsirea camerei;

instrucțiuni privind economisirea de apă la baie;

anunțarea imediată a angajaților unităților de cazare în cazul scurgerilor de apă la baie informații privind transportul public.

Toate mesajele enumerate la punctul „E” trebuie să fie redactate pe pliante existente în fiecare cameră sau distribuite la recepția unităților de cazare, tuturor turiștilor.

Textul următor este obligatoriu să apară pe eco-etichetă:

„ Măsuri luate pentru economisirea energiei, apei și reducerea deșeurilor”

„Îmbunătățirea generală a mediului înconjurător”.

Avantajele oferite de eco-etichetă, în afara faptului că oferă mediului înconjurător o șansă, sunt:

1) Demonstrează calitatea ridicată a cazărilor și performanța în ceea ce privește mediul înconjurător.

Această etichetă este marcă înregistrată oficial, cu reputație înaltă, bazată pe criterii puternice și sigure și garantează un mediu cu o performanță ridicată.

2) Eficiența eco-etichetei și avantajele costurilor.

Chiar dacă toate măsurile ce privesc mediul înconjurător necesită timp și efort, totuși aceasta adaugă valoare, ajutând să fie descoperite toate punctele slabe, ecologice și economice din întreprinderea turistică pentru a se putea efectua schimbări și inovații. Reducerea consumului de resurse naturale, cum ar fi energia și apa ajută la reducerea costurilor.

3) Sentimentul de „totul este bine”.

Angajamentul asumat de către hoteluri, moteluri, cabane, etc. În momentul în care se respectă standardele eco-etichetei și acest lucru înseamnă cazare, hrănire și un mediu înconjurător sănătos pentru turiști și angajați.

4) Ce așteaptă turiștii ?

Angajamentul unităților de cazare atinge cerințele turiștilor, aceștia recunoscând ecoetichetele ca mediu înconjurător cu o performanță de „calitate plus”.

Mesajul transmis de etichetă este totodată un avantaj în publicitate și îmbunătățește experiența de vacanță a turiștilor.

Din cele prezentate mai sus reiese că ecoturismul poate fi considerat drept strategie a turismului durabil și particularizând, se poate aprecia că ar fi benefică practicarea acestuia și în România, datorită faptului că țara noastră reprezintă o zonă critică a ecosistemului european prin Marea Neagră.

Turismul în regiunea Mării Negre are un mare potențial ca instrument sofisticat pentru dezvoltarea economică și conservarea mediului natural.

Având litoral la Marea Neagră, România poate oferi o gamă largă de produse turistice, incluzând soare și mare, îngrijire profesionistă a sănătății, sporturi cum ar fi schiul nautic și golful, preocupări speciale pentru studierea comportamentului păsărilor, activități culturale, gastronomie, folclor, etc.

Aceste produse turistice se potrivesc cu tendințele demografice din principalele țări generatoare de turiști, în care aceștia călătoresc pentru relaxare și îngrijirea sănătății.

Din păcate, materialul de informare despre turismul ecologic nu este foarte bogat, manifestându-se o necesitate sporită a informației în acest domeniu.

De un mare folos în zilele noastre, Internetul poate oferi sursa de informații actualizate și ar putea răspunde cu succes cerințelor utilizatorilor acestei „biblioteci virtuale”.

Ținând seama de faptul că potențialii ecoturiști ai României provin din țări unde Internetul este la îndemâna oricui, promovarea zonelor ecoturistice în această rețea ar constitui o modalitate ieftină și cu impact ridicat de a face cunoscute ofertele țării noastre.

6. Strategii de dezvoltare a turismului european

A. Strategia europieței produselor turistice în deceniul zece

La începutul deceniului zece, principalii factori determinanți ai evoluției turismului european spre mileniul trei erau grupați astfel de către experții OMT:

stabilizarea veniturilor destinate consumului;

o relativă scădere a plecărilor de turiști din nordul Europei;

liberalizarea călătoriilor în țările din estul Europei;

războiul din Golf și din fosta Iugoslavie, ca factori inhibitori temporari;

deprecierea dolarului SUA față de principalele valute occidentale;

dezvoltarea unor politici promoționale ale administrațiilor țărilor europene, specifice sectorului turistic din fiecare țară.

Strategia subordonată obiectivului dezvoltării turismului european prevede pentru deceniul zece realizarea a 1 miliard de înnoptări vizând în principal:

adecvarea ofertei la cerere prin modificări ale produselor turistice existente. Noile programe și produse turistice vor urmări stimularea dezvoltării turismului în zonele turistice periferice și creșterea numărului de turiști prin diminuarea numărului nonturiștilor odată cu crearea unor facilități pentru turismul extrasezonier;

specializarea produselor turistice pe segmentele pieței care cuprind categoriile de vârstă între 15-24 de ani, 25-55 și peste 55 de ani; îndeosebi pentru categoria cuprinsă între 15-24 de ani, care în țările Uniunii Europene numără 51 milioane de persoane; se vor crea aranjamente educaționale specifice schimburilor de persoane, de programe și experiență dintre profesorii, studenții și elevii instituțiilor de profil din țările europene;

modernizarea și dezvoltarea turismului social și de sănătate prin sistemul de subvenții comunitare, în condițiile în care potențialul acestui subsector este insuficient valorificat datorită profitabilității sale scăzute pentru agenții de voiaj și al lipsei motivației ofertei;

în turismul montan riscul lipsei zăpezii determină o tendință de desezonalizare a vacanțelor la munte cumulată cu extinderea pieței pe mai multe segmente inclusiv est-europene pentru diminuarea riscurilor amintite;

produse euroturistice noi sau în extindere:

produse euroturistice cu mari facilități și reduceri de preț, transport cu autocarul, pentru segmente de piață cu venituri modeste, conform proiectului „Turismul pentru toți”, adoptat de 18 țări europene participante la Conferința de la Gatwick – Anglia, ca un proiect pan-european al turismului;

produse turistice substanțial subvenționate, în cadrul turismului social, de către asociații și organizații sindicale pentru segmentul de piață: „tata, mama și copii cu venituri modeste”, în cazul Greciei, Ciprului și Spaniei sau cu subvenții guvernamentale în cazul Suediei;

dezvoltarea produsului „eurovillages” lansat ca produs al turismului social de către Grupul European de Interes Economic având ca membri reprezentanții segmentelor specifice turismului rural din Franța, Belgia, Italia, Elveția, Portugalia, Spania și Germania;

dezvoltarea și extinderea produsului „cheques vacances” pe piețele din mai multe țări și al cărui succes rezidă în subvenționarea lui, cuprinsă între 20 și 80% din valoarea voucherului, de către comitetele de întreprindere ale salariaților;

produse turistice F.I.T. de scurtă durată destinate segmentului de turiști individuali oferite de tur-operatori, lanțuri hoteliere și companii aeriene;

extinderea ofertării produsului turistic rural în întregul bazin european;

dezvoltarea produsului „holiday club” ca un segment de piață profitabil și în continuă extindere în țările Europei de nord și sud;

Suportul dezvoltării pieței noilor produse ca și al pieței turistice în general îl reprezintă în mai multe țări europene sistemele de stimulare, subvenționare și sprijin financiar al consumului turistic la toate nivelurile micro, mezo și macro ale ofertei turistice. Sistemele respective cuprind ierarhizat și instituțiile, firmele turistice, administrațiile locale și guvernele.

Aceste sisteme de facilități cuprind, pe țări:

în Grecia și Spania – alocații de sprijin financiar al investițiilor în funcție de mărimea și importanța lor, alocații financiare preferențiale pentru obiective speciale de investiții (îndeosebi în hotelărie), subvenții la dobânzi și credite pe termene lungi și medii cu garanții guvernamentale pentru dezvoltarea unor subsectoare sau sectoare turistice, subvenții fiscale prin reduceri de taxe;

în Elveția – subvenționarea dezvoltării zonelor izolate care au un potențial turistic;

în Suedia – subvenționarea turismului social cu sprijin guvernamental;

în Portugalia – fondul pentru turism este o sursă guvernamentală de creditare cu dobânzi subvenționate, acoperind 60% din costul investițiilor;

în Anglia – sursele primare ale asistenței financiare sunt grupurile activând direct în turism iar sursele secundare se manifestă în sectorul public fiind reprezentate de alocații de capital și credite cu dobânzi reduse; acestea sunt administrate de cele opt comisii și consilii specializate pe componente ale ofertei turistice (Art Council, Historic Building Council, etc.).

Programul european de implementare a sprijinului pentru turism se realizează în cadrul Planului de acțiune pentru turism și este coordonat de Directoratul „Tourism Unit” al Comisiei Comunităților Europene cuprinzând subprograme de studii, asistență, consultanță și sprijin financiar în dezvoltarea sectorului turism al țărilor membre.

B. Principalele perspective ale creșterii europieței

În perioada 1950-1990, numărul sosirilor internaționale a înregistrat creșteri în fiecare an, cu excepția anilor 1981 și 1983. Față de 16,8 milioane de sosiri în 1950, numărul lor era de 275,5 milioane în 1980, reprezentând o creștere de 16 ori, 444 milioane în 1990, cu o creștere, în raport cu 1950, de 26% și în raport cu 1980, de 1,7%, iar în 2000, aproape 700 de milioane, însemnând o creștere de 42% față de 1950, 25% față de 1980 și 16% față de 1990.

Cifra încasărilor totale era în 1950 de 890 milioane dolari, iar în 1990 de 177,2 miliarde dolari, ajungând în 2000 la 477,0 miliarde dolari specifice sectorului turistic din fiecare țară.

După primii ani ai mileniului trei, experții OMT au elaborat „Viziunea asupra Turismului până în 2020”, studiu pe termen lung, având ca bază de analiză pentru următorii 17 ani, perioada 1950-1995, 1995-2010, 2010-2020.

În aceste condiții, creșterea turismului internațional și dezvoltarea sa cantitativă și calitativă (noi produse și motivații turistice, noi sisteme de marketing-management) va continua, astfel încât experții OMT apreciază că numărul total al sosirilor internaționale va crește de la circa 565 milioane în 1995 și 700 milioane la începutul mileniului trei, la peste 1,56 miliarde în 2020. Dintre acestea, 1,18 miliarde vor fi sosiri intraregionale și 377 milioane vor fi sosiri pe rută lungă.

Din totalul sosirilor turistice, regiunile care se vor afla pe primele trei locuri vor fi Europa, cu 717 milioane turiști, Asia de Est și Pacific, cu 397 milioane și America de Nord, Centrală și de Sud cu 282 milioane, aceste regiuni fiind urmate pe ultimele locuri de Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud.

Asia de Est, Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu și Africa sunt prognozate să înregistreze o rată a creșterii de peste 5% pe an, comparativ cu rata mondială de 4,1%. Pentru regiunile mature din punct de vedere turistic, cum sunt Europa și America de Nord, Centrală și de Sud se apreciază că vor avea o creștere sub rata mondială.

Europa va menține cel mai mare procent pe piața turistică în sosirile de turiști dar va suferi un declin de la 60% în 1995 la 46% în 2020. Până în 2010, America de Nord, Centrală și de Sud va pierde locul doi deținut în prezent, la sosirile turistice în favoarea Asiei de Est și Pacific, regiune care va primi 25% din totalul sosirilor internaționale în 2020, iar America de Nord, Centrală și de Sud va înregistra o diminuare de la 19% în 1995 la 18% în 2020.

Turismul pe rute lungi va înregistra o creștere mai rapidă, de 5,4% pe an până în 2020, în comparație cu turismul intraregional care se va situa doar la 3,8%.

Raportul între turismul pe lungă distanță și turismul intraregional va fi de aproximativ 76:24 în 2020.

7. Percepția deformată a ofertei turistice românești la nivel european și mondial

Într-un studiu de marketing intitulat „Consumul turistic în centrul și estul Europei: perspective ale dezvoltării”, publicat în 1993 de către Comisia Comunităților Europene, Directorat – General XXIII – Tourism Unit, unul dintre capitole cuprinde în douăzeci de pagini o analiză de marketing privind turismul românesc. Această analiză poate fi considerată incompletă și insuficient documentată sub aspectul ofertei și prin aceasta defavorabilă unei imagini întrutotul reale a ofertei turismului românesc. Cu toate acestea, turismul românesc, analizat, redă multe date reale, relevante privind circulația turistică internațională (principalele fluxuri) care este necesar din rațiunea cunoașterii cauzelor posibile ale deficitului de imagine turistică a României în străinătate pentru schimbarea efectelor defavorabile într-o viitoare strategie promoțională eficientă pe piețele externe. În studiu, conform Centrului European de Date privind călătoriile, piața turistică din România este grupată în șase piețe regionale (București, Muntenia-Dobrogea, Oltenia, Banat-Crișana, Transilvania, Moldova) și zece mari centre urbane, după numărul locuitorilor (București, Brașov, Constanța, pe primele trei locuri). Paragraful privind organizarea de stat (studiul are opt paragrafe) concluzionează sumar că „în 1991, experții internaționali nu erau încă siguri cât de mult a progresat România în începutul democrației și al economiei de piață”. Studiul publicat în 1993 nu era deci actualizat.

Economia este tratată, de asemenea, sumar, prin prisma ratei inflației cursului oficial și pe piața neoficială a leului, reducerea timpului de lucru, creșterea șomajului, a venitului lunar net considerat de trei ori mai mic decât al minerilor (?!), investițiilor străine, introducerii TVA. Paragraful asupra industriei turismului arată că acesta deținea 1% din PNB în 1990, experții considerând posibilă, datorită perspectivei stabilizării situației în România, o creștere a cererii turistice, ca urmare fiind posibilă o creștere a contribuției turismului la realizarea PNB și la situația balanței de plăți. Studiul consideră că este o nevoie urgentă de completă modernizare a producției turistice existente și a managementului turistic, arătând interesul manifestat pentru țara noastră de către companiile străine Radison Hotels, Hilton, Holiday Inn și Kempinski, ultimele două fiind interesate în preluarea integrală a hotelurilor din România.

Este menționată nemulțumirea, conform studiului, turiștilor de afaceri români, anume că după ce România și-a deschis frontierele turiștilor străini, unele state europene au impus viza obligatorie pentru cetățenii români. Acest fapt nu mai este de actualitate, de la 1 ianuarie 2003, datorită eliminării cerinței vizei de pașaport pentru cetățenii români care călătoresc în spațiul Schengen.

Capacitatea de cazare din România anului 1991 este considerată necorespunzătoare în proporție de 95% (?!) ca standard de confort, servicii și infrastructură. Previziunea că „va fi dificil pentru România să iasă în următorii ani din coltul prețurilor scăzute” nu a fost confirmată de realitate. Începând cu anul 1998 s-au organizat programe turistice speciale cu prețuri modice, în așa fel încât majoritatea românilor cu venituri foarte mici să aibă acces la turismul montan sau de litoral, ca de pildă „Litoralul pentru toți”, programe speciale pentru studenți și elevi sau ofertele din unele hoteluri cum ar fi: „Plătești cinci zile și stai șapte”, etc. totodată, prin privatizarea turismului s-au creat oportunități pentru dezvoltarea hotelurilor de lux, fiind atrase importante grupuri internaționale care activează în domeniul turismului, ca Hilton Internațional, Accor (Sofitel), Ramada Inn., etc.

În continuare este tratată pe larg circulația turistică internă și plecările turiștilor români în străinătate pe destinații și forme de turism La analiza sosirilor în România (din turismul internațional) se arată că din cele 5 milioane de sosiri în 1990 o mică parte o reprezintă turiștii vest-europeni, fapt real a cărui tendință se menține și în prezent. Țările europene de origine ale turiștilor sosiți erau în 1990: Germania (25%), Ungaria (25%), Bulgaria (14%), Franța (9%), Belgia (5%), Cehoslovacia (5%), Olanda (3%), alte țări (16%), conform studiului menționat.

Categoriile de vacanțe petrecute de turiștii străini în România erau, în ordine, în 1991:

vacanțe de litoral: 27% cu 100.000 sosiri;

tururi de vacanță: 17% cu 70.000 sosiri;

recreare: 15% cu 60.000 sosiri;

vacanțe scurte: 13% cu 50.000 sosiri;

vacanțe de vară la munte: 10% cu 40.000 sosiri;

alte vacanțe: 4% cu 30.000 sosiri.

44% din sosirile europene în România au avut loc organizat și 56% individual.

Studiul consideră că: „România este una dintre cele mai puțin populare destinații atât pentru estul cât și pentru vestul Europei. Criza turismului este foarte serioasă, cu toate că România oferă multe avantaje precum și regiuni frumoase (marea și unele regiuni muntoase), cultură interesantă, bucătărie atrăgătoare, vin bun, folclor și muzică populară.” Programele Ministerului Turismului, lansate în anul 2002, combat afirmația referitoare la România, ca destinație turistică. În viitor, unul dintre programele care va avea un impact puternic asupra turismului românesc și a turismului internațional în general, va fi „Dracula Park”, în cazul în care se va pune în practică acest proiect.

În final, studiul acordă cinci puncte pozitive pentru: nivelul scăzut al datoriei externe, coasta Mării Negre, peisajul montan, Mănăstirile din Moldova, experiența în turismul de masă și 9 puncte negative pentru: nivel scăzut al facilităților pentru turism de masă, cererea alimentară scăzută, sistemul de telecomunicații, capacitatea de cazare e doar 5% de standard internațional, politica mediului – încă dificilă în turism, lipsa strategiei dezvoltării turismului, insuficienta calitate a primirii, facilități slabe pentru distracții, insuficient marketing internațional în turism Așa cum s-a arătat pe parcursul capitolului II, anul turistic 2002 contrazice punctele negative ale studiului analizat, în special prin încasările de 612 milioane de dolari din turismul internațional, ceea ce reprezintă o dezvoltare remarcabilă a turismului românesc.

Este de menționat că studiul citat localizează România turistică în poziția cea mai defavorabilă în comparație cu celelalte țări est europene.

O abordare asemănătoare dar agresivă ca poziție și deliberat tendențioasă se poate întâlni într-un ghid turistic internațional pentru uzul studenților din SUA, în general al segmentului anglo-saxon și nu numai, anume lucrarea „În libertate prin Europa de Est” editată în 1993 de Fodor’s Travel Publications Inc. în colecția „Berkeley guides” a Asociației Studenților Universității California. Conținutul prezentării ofertei turistice a României este aproape ireproductibil, acesta catalogându-se ca neștiințific și tendențios.

Revenind la primul studiu, este curios de constatat că același Centru European de Date privind călătoriile (din Luxemburg) care e citat ca sursă de către Directoratul „Tourism Unit”, oferă într-o altă prezentare date mai obiective privind piața turismului românesc în 1990, respectiv:

total turiști 6,3 milioane, non-turiști 11,1 milioane;

39% din turiști între 15-24 ani, 33% între 35-54 ani și 28% peste 55 ani;

turiștii români după mediul social, venit și nivel de instruire sunt: 89% – nivel superior, 5% – nivel mediu, 5% – nivel redus.

Din totalul călătoriilor efectuate de către turiștii români, însumând 39,4 milioane de plecări, 5,8 milioane erau excursii externe și 33,6 milioane excursii interne. Situația prezentată anterior este mult schimbată în prezent, turiștii români părăsind țara în vederea petrecerii concediilor de odihnă peste hotare datorită concurenței puternice făcute de destinațiile din străinătate, ofertei românești. totodată, se estimează ca o parte din cetățenii români cu venituri peste medie să ia în considerare opțiunea a două vacanțe pe an. Din datele prezentate anterior se poate concluziona că turiștii români au un nivel ridicat de instrucție și cultură, superior mediei europene, iar postura de gazdă a românilor este net superioară celei de oaspete.

8. Importanța Tratatului de la Maastricht în dezvoltarea turismului

În Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană se subliniază faptul că înfăptuirea Uniunii nu se va putea realiza fără îndeplinirea măsurilor ce stipulează dezvoltarea domeniului turismului (Conform articolului 3 și Declarației nr. 1 din Tratat).

Politicile și măsurile preconizate în Tratat au fost dezbătute și aprofundate la întâlnirea miniștrilor din turism ai țărilor UE din 1994 de la Atena care a concluzionat că precizările din Tratat cu privire la domeniul turismului constituie o Cartă Verde a rolului Uniunii Europene în domeniul turismului.

La începutul anului 2000 turismul internațional a constituit, conform Rezoluției nr. 4 din 18 ianuarie 1994 a Parlamentului European, o prioritate economică strategică, al cărei statut specific devine cel al unei industrii esențiale în creșterea economică a Comunității și un factor social important în realizarea diversității în unitatea comunitară și în reducerea deosebirilor regionale. Această importanță, de prioritate strategică, este, după cum se precizează în rezoluție, cu atât mai mare și complexă cu cât turismul constituie un domeniu al multidisciplinarității, al transsectorialității și interdependențelor diverselor sectoare economice, sociale, culturale, etc., ceea ce constituie suportul emergenței măsurilor și politicilor privind turismul la nivelul Uniunii Europene. Aceste politici și acțiuni inițiate vizează, prin armonizarea lor cu celelalte componente și coordonate ale arhitecturii Europei Unite, o problematică complexă, așa cum rezultă din concluziile Comisiei Comunității Europene în domeniul dezvoltării turismului la mijlocul acestui deceniu.

Industria turismului în statele membre ale Uniunii a deținut în 1994, 5,5% din produsul intern brut al Uniunii, fiind singura care a înregistrat pe o lungă perioadă de timp creșteri susținute. Deși între 1970 și 1994 piața europeană a pierdut 11% din sosiri și 14% din încasări, aceasta rămâne totuși, în continuare, prioritară în cadrul pieței internaționale.

Menținerea și consolidarea acestei poziții va fi susținută de evoluțiile pozitive pe toate segmentele pieței europene în condițiile conturării performanțelor societății informatizate și ale realizării arhitecturii noii Europe.

Structura ofertei europene se va adapta tendințelor globalizării prin implementarea unor strategii de ajustare cum ar fi:

adaptări ale mediului administrativ și legislativ la necesitățile agenților de turism prin crearea unor fonduri de rezervă privind protecția turiștilor, a mediului natural, a prevenirii efectelor unor riscuri naturale sau tehnologice asupra cererii și ofertei;

orientarea ofertei turistice în direcția producției turistice de masă, cu avantaje certe de competitivitate;

adaptarea mărimii, a bazei de capital, a managementului și marketingului firmelor mici din sector la evoluțiile de pe piață;

Conform proiectelor adoptate la Corfu și Essen, vor fi stimulate inițiativele locale pentru creșterea ocupării forței de muncă în turism, care este de milioane persoane în industria turistică europeană.

Instrumentele utilizate în realizarea noilor coordonate ale turismului european vor fi cuprinse în cadrul legislativ al Uniunii, fiind adaptate necesităților prin paleta de regulamente, directive, decizii, recomandări și comunicări sau prin sistemul de convenții și contracte, necesare implementării măsurilor adoptate în sectoarele public sau privat, cu concursul unor organisme internaționale sau naționale.

Încă din 1992, prin decizia 92/421/EEC, în baza articolului 235 din Tratatul de la Maastricht, au fost stabilite acțiuni de realizare a unor proiecte pilot în domeniile turismului rural, cultural și social, pregătire profesională și mediu.

În baza Deciziei 92/421/EEC au fost și sunt în derulare acțiuni privind: analiza industriei turistice și fundamentarea măsurilor comunitare, eșalonarea vacanțelor, măsuri trans-naționale, turiștii ca și consumatori, turismul cultural, turismul și mediul, turismul rural, cel social și de tineret, pregătirea profesională și promovarea în alte țări.

Aceste acțiuni s-au concretizat în Directivele privind mediul, turismul cultural (în cadrul programului RAPHAEL), consolidarea politicilor de firmă, cercetarea și dezvoltarea turismului (programul IMPACT), realizarea pieței turistice comunitare prin eliminarea taxelor și formalităților vamale, acțiune deja întreprinsă de unele state în baza Convenției de la Schengen.

Se vor adopta Carta Albă a politicii comunitare în domeniul transportului, ca și măsurile privind dezvoltarea comunicațiilor transportului și a comunicațiilor transeuropene, cele privind regulile concurenței și ale protecției turiștilor, reglementările de alocare a fondurilor structurale pentru atragerea în circuitul turistic a zonelor rămase în urmă din țările comunitare.

Măsurile și acțiunile organismelor Uniunii Europene în domeniul turismului au ca principal obiectiv creșterea eficienței măsurilor adoptate pe plan național, local sau al grupărilor profesionale interesate, urmărind în principal următoarele direcții și scopuri:

Concretizarea obiectivelor stabilite prin Tratatul de Uniune Economică și Monetară Europeană.

Contribuția turismului la întărirea coeziunii economice și sociale a Uniunii.

Localizarea dezvoltării durabile în domeniul turismului.

Contribuția turismului la promovarea identității europene

Contribuția managementului schimbărilor structurale și tehnologice în domeniul turismului și a Sistemului Monetar European în industria turismului.

Creșterea valorii adăugate în turism printr-o aplicare coerentă a instrumentelor și politicilor de resort.

Adecvarea turismului la principiul comunitar al solidarității, conform articolului 3 din Tratat (subsidiaritatea deciziilor naționale față de cele ale organismelor comunitare).

Față de aceste obiective, analiștii fenomenului turistic european își pun următoarea problemă: în ce măsură politicile naționale și locale vor fi suficiente sau insuficiente pentru dezvoltarea durabilă a turismului. Soluția, actualmente întrevăzută, o constituie o posibilă și necesară creștere a rolului Uniunii în domeniul turismului, complementar cu politicile și măsurile de profil adoptate de statele membre. Răspunsul la această problemă vizând viitorul turismului european îl vor da, în mod democratic, statele membre și instituțiile comunitare care participă la realizarea Uniunii Economice și Monetare Europene. Această soluție prefigurează, încă din prezent, locul și rolul noilor state democratice și economii est-europene aflate în tranziție, între care și România.

Estimările făcute în 1994 au prevăzut o piață europeană lărgită ce cuprinde (fără fosta U.R.S.S.) la începutul mileniului trei, în limitele Europei unite și extinse, un număr de 510 milioane consumatori. În perspectiva generalizării liberei circulații a capitalurilor și persoanelor pe întregul continent, piața turistică europeană recuperează pierderile din ultimii 25 de ani, amintite anterior, la sosiri și încasări din turismul internațional, putând deveni leaderul incontestabil al pieței turistice internaționale.

Parcurgerea dificilă dar cu succes a tranziției la economia de piață libera în țara noastră și concretizarea mai eficientă a componentelor reformei în domeniile economic și social vor crea premisele unei creșteri economice durabile în ramurile și sectoarele prioritare din economie, iar pe această bază, ca și a extinderii tuturor punților de comunicare cu țările vesteuropene, ca o necesitate vitală a integrării noastre în structurile europene, turismul românesc internațional va deveni o șansă pentru economia de piață a României.

Capitolul IV

Piața turistică în România

1. Considerații privind caracteristicile specifice pieței turistice

A. Indicatori specifici pieței turistice internaționale

În literatura de specialitate este conturată o viziune specifică prin prisma căreia fenomenul, produsul și piața turistică sunt definite în esență unitar, dar și cu diferențele de nuanță inerente diversității și eterogenității factorilor care intervin în activitatea de turism în general, în cea din turismul internațional, în special.

Fenomenul turistic internațional se manifestă ca o deplasare temporară și de un gen particular a turiștilor în scopul satisfacerii, pe itinerariile și la punctele de destinație ale călătoriilor, a unor nevoi individuale de consum de bunuri și servicii.

Produsul turistic este totalitatea bunurilor și serviciilor necesare derulării specifice a consumului turistic înaintea și pe parcursul călătoriei ca și la locul de destinație.

Cererea turistică este în mod generic ansamblul trebuințelor și nevoilor sociale orientate spre consumul produsului turistic. Detaliat, cererea turistică este definită prin „ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destinație”.

Oferta turistică este ansamblul factorilor și al dotărilor naturale și antropice dimpreună cu activitățile necesare producției, promovării și distribuției-comercializării produsului turistic.

Piața turistică este sfera economico-socială în cadrul căreia produsul turistic se concretizează sub forma ofertei turistice iar nevoile de consum turistic sub forma cererii turistice. În această sferă economico-socială se produce confruntarea permanentă a ofertei cu cererea în scopul acceptării ofertei de către consumatorii potențiali și pentru realizarea efectivă a produselor turistice oferite spre cumpărare. Nucleul pieței turistice îl constituie turistul considerat în diversitatea tipologică a determinanților economici, sociali, culturali, psihocomportamentali și motivaționali și în postura consumatorului potențial căruia îi sunt adresate produsele turistice din diversele bazine ale ofertei internaționale de profil. Piața turistică reprezintă totodată o sferă de interferență între cererea de servicii și cererea de mărfuri a diferitelor segmente ale pieței.

Nișa sau segmentul de piață îl constituie un fragment tipologic al cererii și ofertei corespondente având caracteristici comune în privința unor variabile precum venitul, timpul liber, motivații și preferințe, vârstă și obiceiuri de consum ale turiștilor potențiali, preț, calitate, diversitate și parametri naturali și economici specifici produsului și ofertei turistice.

Piața, circulația (fluxurile), produsul și consumul în turismul internațional au determinări generale și specifice în cadrul procesualității micro, macro și mondoeconomice. Evaluarea cantitativă a pieței turistice se realizează (conform C. Cristureanu) prin determinarea a patru variabile, astfel:

a) Capacitatea pieței, calculată ca produs între capacitatea medie de consum (K) și numărul consumatorilor potențiali (N) prin formula C=K x N, fără a lua în calcul nivelul veniturilor consumatorilor și nici prețul produsului turistic.

b) Potențialul pieței turistice, care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic în funcție de venituri și de prețurile produsului turistic.

c) Volumul pieței turistice, respectiv totalitatea tranzacțiilor încheiate pentru un anumit produs turistic pe o piață dată, într-un anumit interval temporal. Când potențialul (b) și volumul (c) sunt egale are loc o saturație a pieței.

d) Locul pe piață al unui anumit produs turistic este acea parte a volumului pieței acoperită prin vânzările realizate la respectivul produs.

A.1. Cererea turistică

Cererea turistică este constituită din totalitatea persoanelor care doresc să se deplaseze periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive și scopuri decât cele reprezentând activitățile remunerate la destinație. Cererea turistică se localizează și se formează în aceste condiții în zona de reședință a turistului, în cadrul bazinului cererii specifice determinat de caracteristicile economice, etnice, sociale, politice, psihologice, etc., ce interacționează în teritoriul național căruia ii aparține.

Consumul turistic devine efectiv în cadrul bazinului cererii-ofertei turistice în etape etalate spațio-temporal astfel: înaintea deplasării, în timpul deplasării, la locul de destinație.

Cererea turistică se particularizează prin: caracter dinamic, concentrarea în țări și zone dezvoltate economic; eterogenitate și labilitate motivațională; sezonalitate puternică și rigidă datorată legiferărilor și factorilor naturali, culturali și psihosociali.

Transformarea cererii în consum turistic presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiții: timp liber, venit disponibil, motivație.

Factorii care influențează cererea turistică sunt deci, economico-sociali și motivaționali.

Din prima categorie de factori fac parte: factorul demografic – ca rezervor al cererii turistice, gradul de urbanizare ca determinant al veniturilor și motivațiilor cererii, timpul liber a cărui creștere este favorizantă pentru cererea turistică și venitul ca suport al consumului și circulației turistice, corelat în cazul cererii pentru turism internațional cu puterea de cumpărare a monedei din țară, zona cererii și cu distanța între locul cererii și bazinul ofertei turistice. Factorii motivaționali derivă din rolul compensator al turismului pentru existența cotidiană, aceștia fiind factori biologici, psihosociali și culturali, concretizați în nevoi precum: destinderea, divertismentul, dezvoltarea personalității, etc.

Consumul turistic are, ca și cererea turistică, un grad înalt de concentrare, cu precădere în țările dezvoltate economic. În cadrul consumului turistic global, cel național este între 85-90%, iar diferența revine celui internațional, localizat într-o altă țară decât cea de rezidență a turistului. În aceste condiții, existența unui consum turistic internațional și a pieței de profil este în mod decisiv determinată de manifestarea cererii și a unui consum intern puternic, de existența unei oferte interne apte a deveni parte a pieței internaționale turistice.

A.2. Oferta turistică

După cum se precizează în lucrarea autorului citat anterior, „pentru a defini oferta turistică” este esențială departajarea sa conceptuală de „producția turistică”, necesitate determinată de specificul producției turistice. Oferta turistică este formată din „cadrul și potențialul natural și antropic, echipamentul de producție al serviciilor turistice, masa de bunuri materiale” (alimentare, industriale) destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile turistice, infrastructura turistică și condițiile de comercializare (preț, facilități. etc.)

Producția turistică reprezintă „ansamblul de servicii care mobilizează forța de muncă, echipament de producție și bunuri materiale care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianțe specifice”. Specificitatea relației ofertă-producție turistică derivă din particularitățile de mai jos, care o diferențiază de aceeași relație din cadrul pieței bunurilor fizice: producția turistică este cel mult egală cu oferta, față de piața bunurilor fizice unde oferta e cel mult egală cu producția; oferta turistică poate exista independent de producție, în timp ce producția turistică nu se poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta de bunuri materiale nu poate exista independent de existența unei producții; structura ofertei turistice nu coincide mereu cu structura producției turistice, în timp ce structura ofertei bunurilor materiale reflectă structura producției respective; oferta turistică e fermă, existând cât timp există elementele componente, dar producția turistică e efemeră, existând cât timp se manifestă consumul, dar încetând odată cu încheierea acestuia.

Caracteristicile ofertei turistice

Caracter complex și eterogen, conferit de componentele sale: elemente atractive, cele mai diverse resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice, etc.; elemente funcționale care sunt reprezentate, echipamente și servicii care deservesc producția turistică (infrastructură).

Tipuri de oferte variate în funcție de motivație:

oferta turismului de vacanță, balnear, sportiv, recreativ, familial, etc.;

oferta turismului de studii, stagii, festivaluri, religios, etc.;

oferta turismului de afaceri – itinerant, de congrese;

oferta turismului de sănătate – profilactic și de tratament;

Specializarea producătorilor pe categorii de activități: cazare și restaurare, transport, animație, informare, agrement, organizarea călătoriilor de către turoperatori.

Caracterul artizanal – realizarea produsului și a ofertei turistice în întreprinderi mici și mijlocii, determinată de cerința flexibilității ofertei.

Rigiditatea ofertei turistice – oferta și producția turistică pentru a fi consumate impun deplasarea consumatorului nu a produsului turistic. Oferta turistică este rigidă la variațiile sezoniere și motivaționale. Rigiditatea ofertei turistice înseamnă prelungirea duratei de amortizare a investițiilor și încetinirea înnoirii mijloacelor de producție. Aceste efecte ale rigidității sunt și rezultatul transsectorialității turismului, a interdependentei sale cu celelalte ramuri economice.

Capacitatea de substituire a ofertei turistice derivă din punctul 5) în scopul valorificării acesteia (oferta de turism de afaceri în lipsa cererii pentru oferta de vacanță, de exemplu).

Factorii determinanți ai ofertei turistice

Teritoriul sau spațiul reprezintă pentru oferta turistică ceea ce factorul demografic este pentru cerere – factorul decisiv. În sens turistic, teritoriul poate fi evaluat cantitativ prin capacitatea sa de primire, iar calitativ prin valoarea sa turistică naturală sau creată.

Capacitatea de primire (Cp) se calculează după formula: Cp=SKo/N cu So – suprafața teritoriului, Ko(0,5, 1), N – suprafața normată ce revine consumului turistic pe o persoana(mp/turist).

Valoarea turistică sau atractivitatea teritoriului este evaluată în funcție de resursele turistice existente, astfel: frumusețea naturală a peisajului, configurația geografică (munți, râuri, cascade, peșteri, litoral), condiții meteorologice și climaterice (tip climat, nivel pluviometric, temperaturile anuale medii, curenți de aer, luminozitate), patrimoniul cultural și istoric (obiective de artă, istorie, religie, folclor), valoarea terapeutică dată de izvoare minerale și termale și diversitatea și densitatea florei și faunei.

Nivelul dezvoltării sectorului terțiar, din care face parte și produsul turistic, influențează direct oferta turistică prin componente precum transportul, telecomunicațiile, forța de muncă.

Baza tehnico-materială – particularități:

corespondența cantitativă și calitativ-structurală între bază tehnico-materială și resursele naturale turistice;

bază tehnico-materială este adaptată unui anumit segment al cererii turistice;

investiția specifică unitară (loc de cazare, de exemplu) este, ca efort investițional, invers proporțională cu calitatea atracției turistice, a resurselor naturale.

Baza tehnico-materială a turismului cuprinde în structură: baza cazării, a restaurării, a transportului și a agrementului. În literatura de specialitate și statisticile OMT se utilizează pentru baza tehnico-materială a ofertei turistice denumirea de structuri de primire. În cadrul acestora elementele componente sunt:

Cazarea (în următoarele forme):

Hotelăria în cadrul căreia hotelurile sunt clasificate conform numărului de stele printr-un sistem de norme cuprinzând gradul de confort, echipamente, dotări diverse, calitatea serviciilor. Hotelurile pot fi independente sau integrate în lanțuri hoteliere.

Cazarea extrahotelieră se face sub formă de: reședințe secundare, apartamente mobilate, unități sociale de cazare, etc.

Cazarea nepermanentă cuprinde: camping, caravaning și camping-car, vase de agrement.

b) Restaurarea este diversă ca forme și standardizată ca niveluri calitative prin număr de stele sau prin categorii, însoțind îndeaproape evoluția cazării.

c) Transportul și agrementul sunt într-o continuă modernizare și diversificare conform cerințelor consumului turistic (exemplu: teleschiul lângă ușa hotelului) și a motivațiilor specifice acestui consum

Un factor determinant al ofertei turistice se referă la percepția ofertei de către cerere.

Aceasta are loc sub forma unei imagini de ofertă și produs turistic oferit care reprezintă o sinteză între mijloacele de comunicare – recepție formale și informale, subiective și obiective.

Problema imaginii produsului turistic oferit este foarte importantă întrucât decizia de consum se ia preponderent în funcție de imaginea ofertei promovată în bazinul cererii, între momentul deciziei de consum și cel al consumului efectiv în bazinul ofertei turistice existând un decalaj temporal. Incertitudinile și riscurile privind necorelările ofertei cu cererea depind de influența intermediarilor în actele de vânzare-cumpărare pe piețele turistice ca și de influența mijloacelor mass-media sau multimedia informatizate.

B. Piața turistică românească – resurse naturale și antropice

În România cadrul natural este complex, variat, bogat, cu o structură peisagistică armonioasă. Alături de potențialul natural, țara noastră dispune și de un potențial antropic deosebit de valoros a cărui importanță turistică se amplifică continuu. România poate satisface, prin resursele sale turistice, preferințele diferitelor segmente ale cererii turistice interne și internaționale.

Resursele turistice naturale românești se află în strânsă legătură cu formele de relief și se amplifică de la câmpie către munte, neexcluzând însă nici litoralul Mării Negre și Delta Dunării.

O importantă zonă turistică în ansamblul turistic național este zona Munților Carpați care acoperă 36% din suprafața țării. Carpații românești se diferențiază de puternicii concurenți din Europa – Munții Alpi, Balcani, Pirinei, Tatra – prin posibilitățile multiple pe care le oferă în ceea ce privește practicarea unor sporturi de iarnă ca alpinismul și drumeția montană; prezintă originalitate și atractivitate turistică prin diferitele tipuri de relief, prin prezența depresiunilor, a culoarelor de văi, a rețelei de ape și lacuri, fond cinegetic și piscicol.

Există posibilitatea practicării turismului de odihnă și a turismului de cunoaștere, speoturism, vânătoare, sporturi de iarnă. România se situează pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește potențialul speologic: 10.900 de peșteri, atât peșteri de mari dimensiuni ca Topolnița, Cetățile Ponorului, Șura Mare, Peștera de la Izvorul Tăușoarelor, Ghețarul de la Scărișoara, Cloșani, multe intrate deja în circuitul turistic.

Configurația Carpaților permite practicarea schiului de la 800-2.200 m altitudine și fără pericolul avalanșelor și viscolelor. Cele mai importante zone schiabile se situează în Munții Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Postăvaru, Retezat, Rodnei, Vlădeasa. Unele zone montane ca Parâng, Muntele Mic, Făgăraș, Bucegi permit o prelungire a sezonului de sporturi de iarnă până în aprilie-mai prin posibilitatea amenajării de pârtii și transport pe cablu în sistem cascadă.

Carpații românești oferă posibilitatea practicării alpinismului de vară și de iarnă, existând trasee cu grade diferite de dificultate recunoscute pe plan național și internațional: peste 325 trasee din care 218 în Piatra Craiului, 71 în Retezat, 69 în Apuseni, 42 în Cheile Bicazului, 11 în Făgăraș. Obiective turistice importante sunt și lacurile de munte Bucura și Zănoaga în Retezat, Capra și Bâlea Lac în Făgăraș, Sfânta Ana în Harghita, Lacul Roșu în Bicaz, dar și circurile glaciare din Făgăraș, Rodna, Retezat.

Lacurile cu apă sărată localizate în zona dealurilor și podișurilor sunt utilizate în turismul balnear practicat în stațiunile din apropiere: Sovata, Ocna Sibiului, Slănic Prahova.

Și zona de câmpie oferă importante atracții turistice: balneare (Amara, Balta Albă, Lacul Sărat), agrement (Snagov, Căldărușani). Lacurile din jurul capitalei – Străulești, Băneasa, Floreasca, Tei – oferă posibilități de practicare a turismului, de recreare și odihnă. Obiective turistice sunt și lacurile de acumulare de la Vidraru, Izvorul Muntelui, Vidra, Porțile de Fier.

Litoralul românesc deține peste 45% din baza materială de cazare a țării de-a lungul a 70 de km de coastă. Are un important potențial turistic prin apa sărată a mării (salinitate 17-18 mg/l) care întărește organismul, prin bioclimatul marin, ape minerale sau mineralizate din forjare, lacuri sărate și nămoluri terapeutice. Plaja are o orientare ce permite expunerea la soare în tot timpul zilei, ceea ce constituie o raritate pentru plajele din Europa, este naturală, iar nisipul este aproape în permanență uscat. În sectorul Mangalia Nord s-au amenajat și plaje artificiale în suprafață de peste 200.000 mp. Nisipul plajei face parte din complexul de cură balneară specific mării, calitățile sale fiind folosite în psalmoterapie.

Apa de mare conține apă clorurată, sulfurată, magnezică, sodică, are salinitate redusă (17-18 mg/l) fiind foarte indicată în afecțiunile aparatului circulator, locomotor, boli de nutriție. Lipsa mareelor permite folosirea optimă a plajelor, iar salinitatea apei permite practicarea sporturilor nautice. Nămolul terapeutic, în special cel de la Techirghiol, reprezintă un punct important de exploatare. La Mangalia există și nămolul de turbă care se folosește în scopuri terapeutice.

Litoralul românesc al Mării Negre cuprinde două zone separate, regiunea stațiunilor turistice de pe litoral în jurul orașului Constanța și zona Delta Dunării, o zonă ecologică sensibilă. Regiunea cu stațiuni se întinde de la granița română la sud de Mangalia până la Năvodari în nord.

Produsul turistic este orientat către litoral cu cele câteva centre de sănătate, deoarece în întreaga regiune și în împrejurimi, cu excepția Deltei, există puține alternative pentru agrement.

Dunărea și Delta Dunării reprezintă elemente foarte importante pentru turismul românesc. Pe teritoriul României, Dunărea parcurge 1.075 km , traseul său integral navigabil prezentând 4 sectoare cu trăsături turistice deosebite: cel mai lung defileu din Europa – 144 km până la Porțile de Fier; Porțile de Fier-Călărași, Călărași-Brăila și Brăila-Marea Neagră (Dunărea Maritimă). Pe primele trei sectoare se poate practica navigația fluvială de vase cu pescaj de circa 2 m, iar pe al patrulea navigația maritimă de vase cu pescaj până la 7 m. Acest sector mai prezintă și un alt punct de atracție turistică, unic în Europa: sectorul Delta Dunării.

Delta Dunării este cel mai nou pământ românesc, încă în formare, care împreună cu sistemul lagunar Reazelm are o suprafață de 4.340 km pătrați și stimulează interesul turistic prin varietatea vegetației și faunei existente.

Fauna țării noastre prezintă valoare pentru turismul profesional, științific prin speciile rare, endemice sau pe cale de dispariție (dropia, lostrița) care sunt ocrotite de lege sau cuprinse în rezervații științifice cum sunt cele din Delta Dunării (ornitologice), Carpații Orientali (lostrița și cocosul de munte), Câmpia de Vest. Fauna acvatică reprezintă o principală componentă a potențialului natural de mare atractivitate. Dunărea și Delta Dunării dețin o bogată faună ihtiologică, de la crap, știucă, somn, șalău la sturionide: nisetru, cegă, păstrugă. Zonele montane – Călimani, Harghita, Rodna, Maramureș, Ceahlău, Bistrița, Tarcău, Godeanu – sunt bogate în animale de interes vânătoresc, premiate la numeroase expoziții internaționale.

Vegetația este un alt element de valoare turistică cuprinzând specii declarate monumente ale naturii, rezervații cu caracter științific ca făgetele seculare din Semenic, codrii de la Slătioara, pădurile Ciornuleasa, Comana, Frasinu. Defileul Dunării, Munții Banatului și Valea Cernei abundă în vegetație submediteraneană, iar Pădurile de liliac de la Carașova și Eftimie Murgu din Caraș-Severin au valoare turistică prin sărbătorile care se organizează anual.

Condițiile de climă ale României se pot constitui în factori de cură. Unele elemente climatice sunt indispensabile practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă și temperatura aerului). Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă este de 25 de zile pe litoral, 50-70 de zile la câmpie, 100 de zile în zona dealurilor subcarpatice și depășește 200 de zile la peste 1.500 m altitudine. Masivele din partea de vest a țării beneficiază de un interval de timp mai mare cu strat de zăpadă chiar și la altitudini mai mici de 1.500 m, cum ar fi în Semenic – 225 zile/an, Băișoara, Stâna de Vale și Muntele Mare – 230 zile/an, iar la altitudini de 1.800–1.900 m de până la 315 zile/an, așa cum este la Vlădeasa și Țarcu. Stratul de zăpadă are grosimi favorabile pentru schi o perioadă de 4-5 luni/an.

România deține și un fond de factori naturali de cură: mofetării, nămoluri sapropelice și de turbă, ape mezotermale, sulfuroase. În cele peste 160 de stațiuni balneare și localități ce posedă ape minerale și ape termo-minerale, se poate asigura asistență balneo-medicală profilactică, curativă și de recuperare medicală.

În balneo-turism, cele mai căutate stațiuni sunt cele din câmpia Română: Balta Albă, Lacul Sărat, Lacul Amara, Techirghiol – apă sărată; Mangalia – apă sulfuroasă; lacurile din masivele de sare de la Sovata, Ocna Mureș, Bazna, Ocna Dej, Someșeni, Cojocna, Ocna Sibiului, Ocnele Mari. La Sângeorz Băi sunt nămoluri minerale, la Nicolina-Iași sedimente argilo-nămoloase mineralizate.

Specifice României sunt emanațiile de gaze terapeutice, țara noastră fiind printre primele țări din Europa care dispun de o zonă mofetică de mare extindere și valoare. Cele mai cunoscute sunt emanațiile de bioxid de carbon și sulfuroase.

Salinele sunt un important factor de cură în terapia afecțiunilor respiratorii cronice cu baze de tratament la Târgu-Ocna, Slănic-Prahova și Praid, acestea fiind solicitate și de turiștii străini.

Resursele turistice antropice românești s-au format de-a lungul existentei poporului român și sunt utilizate în întregime în scopuri turistice.

Cetățile dacice din Munții Orăștiei, bisericile de lemn din Maramureș, Mănăstirile din Bucovina, Moldova și Oltenia, creațiile lui Eminescu, Brâncuși, Enescu, Grigorescu, pot fi considerate unicate mondiale. Aceste resurse antropice sunt valoroase întrucât exprimă caracteristicile epocii în care au fost create și reprezintă argumente în cunoașterea și înțelegerea unei perioade istorice.

Patrimoniul românesc cuprinde vestigii ale antichității ca ruinele cetăților înființate în secolele VII – VI i.d.C. de coloniștii greci pe coasta Mării Negre: Hristor (Istria), Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia) prin intermediul cărora geto-dacii au venit în contact cu civilizațiile persană și română.

Fortificațiile militare și vechile așezări dacice de la Drobeta unde se află și ruinele podului lui Traian construit de Apolodor din Damasc (103-105), Tibiscum (Jupa lângă Caransebeș), Potaissa, Porolissum, apoi ruinele centrelor urbane: Drobeta, Apullum, Napoca, Romula, Sramizegetusa, Colonia Ulpia Traina Augusta, Dacia de lângă Hațeg, atestă gradul de dezvoltare economică și socială din perioada de împletire a civilizațiilor dacă și română care au condus la apariția poporului român.

Vestigiile medievale Dăbâca (secolele XI-XIII), Bihara (secolele XI-XVII – Bihor), Piatra Craivii – Alba și Severin – Mehedinți (secolele XIII-XVI), Curtea de Argeș (secolul al XIII-lea), atestă nivelul vieții economico-sociale, tehnicile de construcții și stilurile arhitectonice din acele vremuri.

Printre cele mai importante atracții turistice din țara noastră se numără și monumentele istorice aparținând stilului moldovenesc de arhitectură și pictură medievală: Voroneț, Sucevița, Arbore, Moldovița, care au îmbogățit patrimoniul artei universale prin arta construcțiilor și cea decorativă, prin frescele unice în lume.

Baza tehnico-materială a turismului împreună cu forța de muncă reprezintă factori de modernizare a ofertei turistice. Baza tehnico-materială a ofertei turistice are anumite particularități care o diferențiază de baza materială a altor activități de producție. Între baza tehnico-materială și resursele naturale turistice trebuie să existe o corespondență în plan calitativ, structural, dar și în plan cantitativ, sub aspectul dotărilor.

Acest factor, este astfel conceput încât să se adapteze segmentului de cerere turistică, fie cel cunoscut, fie cel prezumtiv, iar volumul investițional este invers proporțional cu calitatea atracției turistice a resurselor naturale. Baza tehnico-materială a turismului cuprinde puternice centre de cazare, alimentație publică, tratament, agrement, transport și permite valorificarea într-o anumită proporție a resurselor turistice răspândite pe întreg teritoriul țării.

Totodată, România dispune și de importante arii protejate care se constituie în atracții turistice atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Aceste arii sunt prezentate în cele ce urmează sub forma tabelelor 1-9 și sunt preluate din teza de doctorat „Perfecționarea managementului în turismul românesc”, autor Mihaela Diaconu, Academia de Studii Economice, București, 1998.

2. Amenajarea turistică a teritoriului – premisă a integrării României în Uniunea Europeană și a dezvoltării economico-sociale echilibrate

A. Amenajarea turistică – noțiuni generale

Amenajarea zonelor turistice reprezintă una dintre componentele importante ale organizării teritoriului. Fenomenul turistic este puternic influențat de particularitățile teritoriului în care se desfășoară și care constituie materia prima și suportul activității turistice.

Natura specifică a teritoriului își pune amprenta asupra dimensiunilor și intensității circulației turistice ca și asupra formelor de turism, iar prezența turismului într-o anumită zonă determină dezvoltarea economico-socială a zonei respective.

Referitor la amenajarea teritoriului, s-au conturat mai multe puncte de vedere: se consideră că amenajarea teritoriului reprezintă „un efort de dezvoltare planificată, aplicată la diferite sectoare ale economiei naționale, în vederea realizării unei soluții optime pentru dezvoltarea coordonată a unei zone, într-un ansamblu complet” sau că „ într-o viziune de marketing turistic, amenajarea unei zone sau stațiuni turistice ca produse turistice este de o importanță capitală deoarece utilizarea celorlalte instrumente de marketing este condiționată de fundamentarea științifică a acestora”.

Amenajarea turistică a teritoriului se definește ca „un proces dinamic și complex de organizare științifică a spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre vecini și colectivitățile umane, precum și toți factorii care influențează aceste relații”.

Noțiunea de amenajare turistică a teritoriului a beneficiat de progresele înregistrate în domenii ca: ecologie, arhitectură, economia turismului, marketing, sociologie, Științele naturii. P. Defert, în lucrarea „La localisation touristique”, arată că localizarea turistică nu presupune numai luarea în considerare a componentelor naturale, istorice, culturale ale zonei care reprezintă atracțiile ce motivează călătoria, ci ea presupune o abordare economică și trebuie concepută ca o funcție a mai multor variante ca: aptitudinile naturale ale zonei, factorul distanță între zona de emisie și cea de recepție, potențialul pieței, condițiile economico-sociale ale zonei care va fi amenajată, dimensiunea actuală și de perspectivă a implantărilor și competențele decizionale.

Organizate științific, amenajările turistice urmăresc o exploatare rațională a resurselor, dezvoltarea celorlalte activități din perimetrul vizat, protejarea mediului ambiant și conduc totodată la o creștere controlată în toate domeniile. Evitând ruptura între om și natură, acestea contribuie la o dezvoltare a turismului care să îmbine funcția recreativă a stațiunilor cu valorificarea resurselor acestora.

Amenajărilor turistice le revin sarcini deosebite pe linia protejării mediului înconjurător de a cărui calitate depinde competitivitatea ofertei, atât în plan intern, cât și internațional. „Localizarea turistică reprezintă principala modalitate de punere de acord a dezvoltării turistice cu necesitatea protejării mediului”.

Amenajarea turistică a teritoriului are un rol foarte important în protejarea mediului. Gh. Barbu, în lucrarea „Turismul în economia națională”, menționează că, „conservarea funcțiilor sanitar-igienică, recreativă și estetică a elementelor componente ale mediului natural constituie garanția continuei dezvoltări a turismului”. Calitatea mediului reprezintă o condiție esențială a ofertei turistice, atât în plan intern cât și internațional. De aceea, factorii decizionali din turism trebuie să aibă permanent în vedere conservarea, ameliorarea așezărilor umane, a monumentelor naturii, a elementelor antropice, ale ofertei turistice, amenajarea spațiului, în funcție de evoluțiile viitoare ale fluxurilor turistice. Prin amenajarea turistică a teritoriului se includ sau nu, anumite perimetre în circuitul turistic și se poate controla intensitatea fluxurilor turistice. Dat fiind faptul că orice amenajare presupune determinarea capacității optime de primire a zonei și echiparea la nivelul acesteia, se pot promova anumite strategii de dimensionare a stațiunilor turistice, forme de turism ca foto-safari prin care se protejează flora și fauna. Amenajările turistice fac posibilă sau nu, includerea unor perimetre în circuitul turistic în funcție de gradul de dotare care poate impulsiona sau frâna circulația turistică. Aceasta presupune determinarea capacitații optime de primire a teritoriului, prin intermediul căruia se poate controla intensitatea fluxurilor turistice în fiecare perimetru. În funcție de caracteristicile zonei, se pot stabili mai multe tipologii de amenajare turistică:

amenajare bazată pe unicitatea prestației turistice;

localizarea la „sursă” (în funcție de gradul de înzestrare cu elemente naturale sau antropice, la locul „materiei prime”);

amenajare complexă;

amenajare turistică polivalentă care se adresează unei diversități a segmentelor cererii;

amenajare suprastructurată în zonele dezvoltate din punct de vedere economic.

Amenajarea turistică trebuie să pornească întotdeauna de la resursele turistice naturale și antropice, resursele materiale, umane, financiare (alocate turismului), obiectivele politice și economice, realizările din domeniul activității turistice și trebuie să urmărească:

valorificarea potențialului turistic;

extinderea sezonului turistic pentru o perioada cât mai mare din an prin echiparea cu dotări adecvate;

atragerea unui număr cât mai mare de turiști autohtoni și străini;

dezvoltarea formelor de turism care se pretează la teritoriul respectiv;

conservarea obiectivelor turistice și a mediului înconjurător.

B. Metodologia amenajării turistice

Amenajarea turistică a teritoriului este un proces complex, laborios, care urmărește, pe de o parte, găsirea de soluții de stimulare a circulației turistice și de dezvoltare a turismului în cadrul economiei teritoriului, iar, pe de altă parte, are în vedere delimitarea zonelor, realizarea proiectelor noilor localizări.

În amenajarea turistică a unei zone trebuie să se țină seama de realitățile teritoriale, de elementele de influență care acționează asupra calității mediului înconjurător ca spații de odihna și recreare. Elementele urmărite în strategia de amenajare turistică sunt:

integrarea armonioasă a construcțiilor în ansamblul cadrului natural;

diversificarea dotărilor astfel încât să se poată asigura o paletă largă de prestații turistice;

crearea unei oferte turistice originale care să pună în valoare calitățile teritoriului, trăsăturile culturii și civilizației zonei;

crearea unei oferte flexibile care să poată fi ușor adaptată la preferințele turiștilor;

dimensionarea riguroasă a construcțiilor astfel încât să se evite fenomenul de aglomerare turistică și degradarea peisajului;

înzestrarea zonei cu dotări auxiliare care să faciliteze practicarea unei game largi de forme de turism și să asigure funcționalitatea optimă a activităților turistice în zonă: accesibilitate, cazare, masă, transport, agrement, ambianță generală;

asigurarea unei eficiențe ridicate a activității turistice și oferirea de servicii de calitate.

Specialiștii și organismele internaționale de profil au încercat o delimitare a unor categorii omogene de structuri spațiale. În funcție de dimensiunile și răspândirea în teritoriu a resurselor, localizările turistice pot fi:

Univoce – când amenajarea se face în funcție de existența unui singur obiectiv sau element de atracție turistică cu valoare deosebită ce polarizează cererea;

Plurivoce – când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiții care oferă o anumită specificitate;

Echivoce – specifice zonelor turistice relativ omogene, cu arii de întindere mai largă, fără o anumită particularitate; sunt specifice ariilor de turism din preajma marilor aglomerări urbane.

În funcție de natura spațiului geografic, de condițiile naturale existente, de obiectivele urmărite, se pot distinge mai multe tipuri de amenajări: amenajarea siturilor (balneare) de litoral, a siturilor montane, a parcurilor și rezervațiilor naturale, a siturilor istorice și arheologice, a stațiunilor termale, a zonelor rurale, periurbane.

În procesul amenajării turistice, o etapă importantă este cea a delimitării zonelor turistice în funcție de resursele existente. Datorită complexității și eterogenității cerințelor impuse procesului de amenajare, sunt necesare studii pluridisciplinare: geografice, economice, sociologice care să surprindă elementele mediului fizic și biogeografic, uman.

Asemenea studii permit selectarea celor mai favorabile zone. În selectarea zonelor, alături de respectarea unor cerințe de ordin general și particular, proprii diferitelor țări sau regiuni, se operează și cu anumite criterii specifice și anume: condiții naturale, bogății cultural-istorice, condiții socio-economice, infrastructură, echipamentul general de cultură și odihnă, legislația și reglementările în vigoare. Fiecare din aceste criterii au în vedere anumite elemente și trebuie privite ca suport în luarea deciziei de amenajare a unei zone. Pe baza acestor criterii se poate determina vocația regiunii, este posibilă urbanizarea zonelor și stabilirea priorităților și acțiunile de amenajare.

O altă componentă importantă a procesului de amenajare are în vedere delimitarea unităților teritoriale în funcție de natura teritoriului, de specificul resurselor, de densitatea și valoarea acestora. În raport cu particularitățile și funcțiile zonelor, s-au delimitat mai multe categorii sau unități de teritoriu:

obiectivul sau punctul turistic reprezentat de un element de atracție turistică (monument al naturii, obiectiv istoric, manifestare culturală sau sportivă);

localitatea sau centrul turistic reprezintă o așezare care concentrează obiective care pot furniza o activitate turistică. Localitățile turistice sunt diferite din punct de vedere al mărimii, valorii și profilului;

complexul turistic se referă la o suprafață ce grupează mai multe obiective și localități turistice (ex. un element comun de relief – cursul unei ape, un masiv muntos, o depresiune);

zona turistică este un teritoriu întins alcătuit din mai multe puncte, localități și complexe turistice;

regiunea turistică este o arie geografică foarte întinsă, bogată în resurse, care este marcată de activitatea turistică.

Aceste unități de teritoriu permit o structurare adecvată a localizărilor și operaționalizarea deciziilor de amenajare.

Programul de amenajare se referă la organizarea funcțională a teritoriului, înzestrarea turistică a acestuia, organizarea relațiilor cu perimetrele din afara zonei supuse amenajării.

Potrivit opiniei specialiștilor, înzestrarea turistică a unei zone sau stațiuni cuprinde două categorii principale de elemente:

funcționale (reședință, restaurante, servicii, infrastructură generală);

recreative (spații deschise, monumente, muzee).

Dintre elementele funcționale, locul cel mai important îl deține reședința care reprezintă în plan teritorial punctul fix în funcție de care se stabilesc celelalte elemente ale echipamentului stațiunii. Elementele caracteristice sunt: amplasare, mărime, confort, gama serviciilor oferite.

Amplasarea și dimensiunile reprezintă elemente specifice care fac obiectul unor determinări în procesul de amenajare. Restaurantele sau unitățile de alimentație publică fac parte din serviciile de bază ale consumului turistic. Caracterizarea lor presupune amplasamentul, dimensiunile, varietatea tipologică, gradul de confort. De regulă, dimensiunile lor se corelează cu dimensiunile și confortul reședinței.

În structura elementelor funcționale, alături de rețeaua unităților comerciale și a serviciilor de reparare și întreținere, de rețeaua serviciilor de poștă și telecomunicații, de unități sanitare, un rol foarte important îl deține rețeaua căilor și mijloacelor de transport care condiționează bunul mers al întregii activități.

În categoria elementelor recreative se includ: plajele, locurile de plimbare, parcuri, amenajări sportive (terenuri de sport, pârtii, instalații de transport pentru schiori), monumente și vestigii cultural – istorice, manifestări cultural – artistice și sportive. Toate aceste elemente recreative fac obiectul unor studii și tehnici specializate care urmăresc alcătuirea modelelor de amenajare turistică a teritoriului.

Tehnicile folosite în procesul de amenajare a zonelor turistice vizează:

distribuirea în spațiu a obiectivelor și, în acest caz, cea mai folosită metodă este cartografia care pune în corelație elementele unui teritoriu și obiectivele folosind transparența imaginilor;

rezultatele economico-financiare ce pot fi obținute ca urmare a amenajării teritoriului prin folosirea metodelor matematice și statistice, cum ar fi: multiplicatorul turistic, previziunea cererii, rentabilitatea probabilă a investițiilor;

elaborarea unor norme și standarde referitoare la dimensiunile optime ale unei stațiuni și ale elementelor constitutive ale acesteia.

Pentru a evidenția factorii favorizanți și cei restrictivi pentru turism și pentru a se stabili măsurile necesare pentru asigurarea unei dezvoltări optime, se utilizează analiza diagnostic a teritoriului. În acest sens, literatura de specialitate și experiența unor instituții specializate au conturat elementele ce trebuie luate în considerare pentru amenajarea turistică a teritoriului:

așezare geografică, accesabilitate, căi de acces, mijloace de transport, legături cu alte subsisteme;

condiții de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, rezervații, parcuri naționale;

condiții meteorologice, climat și sezonabilitate, precipitații, vanturi, puritatea aerului, frecvența zilelor însorite, durata și grosimea stratului de zăpadă;

frumusețea peisajului natural;

valoarea terapeutică a unor elemente naturale (izvoare de ape minerale și termale, nămoluri terapeutice, microclimat și topoclimat);

patrimoniul cultural-istoric, vestigii și locuri istorice, monumente istorice, de artă, de arhitectură, etnografie și folclor, tradiții, obiceiuri;

condiții demografice (numărul, structura și dinamica populației, forța de muncă, migrația);

condiții social-economice și influența lor asupra activității de turism;

condiții politice;

calitatea și protecția mediului.

Resursele turistice care reprezintă materia primă abordată în acțiunea de amenajare turistică sunt evaluate calitativ și cantitativ, ierarhizate și comparate cu resurse similare din zone din țară și de peste hotare.

Astfel, resursele turistice naturale sau antropice, asociate sau singure, pot determina dezvoltarea uneia sau a mai multor forme de turism

C. Managementul agroturistic românesc

În România s-a folosit foarte mult termenul de agroturism, acesta reprezentând o activitate (mai restrânsă) – componentă a turismului rural și care se referă la turismul desfășurat în ferme cu activitate preponderent agricolă.

Turismul rural cuprinde, în schimb, toate activitățile de turism desfășurate în mediul rural, în primul rând pensiunile și fermele agroturistice dar și micile restaurante și hoteluri sau alte forme de cazare.

Turismul rural este, în general, și un turism ecologic pentru că la sate turiștii sunt mult mai aproape de natura pe care o respectă; totodată, este și un turism cultural pentru că se încearcă astfel să se ofere ceva în plus față de ceea ce se oferea până acum – tradițiile populare.

Primele inițiative în domeniul agroturismului montan au apărut după 1989, mai întâi la nivelul unor animatori ai acestui tip de turism, apoi la nivelul Comisiei Economice a Zonei Montane și a Ministerului Turismului. Turismul rural s-a practicat în România din anii 1920-1930, dar abia în anii 1973-1974 s-au identificat 33 de sate turistice „din toate zonele etnografice, însă, din motive politice, omologarea lor a fost stopată”. Imediat după 1989 au mai fost omologate încă 13 sate, dar au funcționat doar două: Lerești (Argeș) și Sibiel (Sibiu). Termenii turism rural, agroturism, turism verde impun o explicare a terminologiei întrucât aceștia acoperă diverse realități care conduc la concepte diferite și, de aici, la dezacorduri între diverși autori.

Cu câteva excepții, literatura de specialitate clasifică problema definirii în două tendințe:

1. Criteriul de deosebire folosit este procentajul din veniturile din turism de care beneficiază comunitatea rurală. Din acest punct de vedere se disting:

turismul verde;

turismul rural;

agroturismul.

Fiecare din această categorie este integrată în cea care o precede, ca niște cercuri concentrice.

2. Criteriul care are la bază diferitele elemente constitutive ale ofertei. Se vorbește despre:

turism rural atunci când cultura rurală este o componentă importantă a ofertei;

agroturism, turism verde, gastronomic, ecvestru, nautic, cinegetic, cultural-istoric atunci când activitatea specifică este pe primul loc.

Pentru a exista turism rural, resursele naturale și antropice reprezintă factorul esențial care să determine deplasarea turiștilor spre un loc sau altul. Această formă de turism se adresează mai ales turiștilor interni, dar și externi, celor cu posibilități materiale medii care sunt dornici să găsească un produs turistic la un preț mai redus și care să răspundă următoarelor motivații:

reîntoarcerea la natura nemodificată;

odihna, aerul curat, consumul de alimente proaspete;

sportul, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile;

cunoașterea ospitalității populare, a obiceiurilor tradiționale și gastronomice;

inițierea în meșteșuguri și ocupații tradiționale locale.

Prin turismul rural, ecologic și cultural, poporul român poate realiza exportul obiceiurilor noastre, făcându-ne cunoscuți în adevărata noastră ipostază, atrăgând astfel turiștii. Pe plan european, turismul rural este o moda, dar o modă care s-a născut dintr-o necesitate și dintr-o nevoie a tuturor celor care fac turism în masa, de a evada din ambianța sofisticată a orașelor.

În România nu există o modă în acest domeniu, dar turismul rural este o componentă importantă a spațiului românesc, componentă care are un impact deosebit de mare în viață satului românesc. Turismul rural nu este un paleativ pentru cei lipsiți de posibilități materiale și nici o curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreare departe de orașele poluate și de aglomerația marilor hoteluri și de asemenea, este o șansă de venituri pentru oamenii satului.

Turismul rural reprezintă o speranță reală pentru România. De aceea, această formă de turism a fost reconsiderată și redefinită, fiind extinsă ca arie de practicare asupra întregului teritoriu al țării. S-a introdus forma de organizare a turismului rural și prin societăți comerciale care au ca obiect unic de activitate turismul rural. În prezent, turismul rural deține circa 3% din oferta de turism și va fi sprijinit pentru a ajunge la 5-10%.

Numeroase guverne și Uniunea Europeană recunosc faptul că turismul rural este o formă economică ce poate salva agricultura și moștenirile culturale, o activitate în plină ascensiune, cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale.

Fernard Boden – ministrul Turismului și Dezvoltării Rurale din Luxembourg – afirma că „în următorii 20 de ani turismul va fi componentă de bază a economiei, iar turismul rural va deveni turismul viitorului”.

Turismul rural are avantajul că nu creează în mod special produsele pe care le oferă turiștilor așa cum fac marile hoteluri, ci valorifică ceea ce există spre a le dezvolta în continuare, dar fără servicii este greu de dezvoltat chiar și această ramură a turismului.

Fiecare turist potențial are propriile nevoi care influențează modul de petrecere a vacanței și de aceea paleta de servicii incluse în produsul turistic trebuie să fie cât mai diversă.

Trebuie să se țină seama de faptul că, cu cât clientela vine mai de departe, cu atât are nevoie de mai multe informații despre petrecerea sejurului și, cu cât sejururile sunt mai scurte, cu atât mai mult trebuie mai bine organizate. Dacă sejurul este mai lung, trebuie găsite mai multe atracții, crescând șansele de parteneriat local. Produsul turistic trebuie conceput nu numai de proprietar, ci și de structurile locale, împreună cu un oficiu de turism, agenție de turism sau touroperator.

În prezent, în domeniul agroturistic acționează întreprinzători, dar în mod izolat, la nivel de gospodării individuale. Lipsește concepția unitară de pregătire și lansare a ofertelor agroturistice. Apare tot mai necesară pregătirea ofertelor de produse agroturistice la nivel local, la nivel de grupuri organizate, la nivel național. Acest fapt poate fi realizat practic, numai prin intermediul managementului agroturistic funcțional local și global. Prezentarea schematizată a problematicii managementului agroturistic se poate face în următoarea formă:

Management agroturistic

Managementul local are în vedere identificarea potențialului agroturistic sub toate aspectele sale care trebuie îmbinate astfel încât să răspundă cât mai bine atât cerințelor turistului, cât și gazdei.

Pentru a pune la punct un turism rural care să meargă pe urmele celui din Germania, Elveția, Austria, trebuie înfăptuit un management turistic global adecvat.

Managementul global are rolul de a reuni inițiativele particulare, individuale și de a le transpune în standarde care să devină ușor accesibile, atât pentru conducere cât și pentru oferta agroturistică. Forma organizatorică sub care se poate desfășura o astfel de activitate poate fi o asociație profesională, asociație nonprofit, societăți comerciale cu rol de dispecerat care pot forma o rețea proprie de agenți sau filiale locale specializate în astfel de servicii.

În prezent, în România, managementul global pentru dezvoltarea agroturismului a fost elaborat de Federația Română pentru Dezvoltare Montană – F.R.D.M – înființată în 1991 și care dispune de o rețea proprie pregătită pentru a fi racordată la sistemele internaționale de agroturism.

Ca urmare a acceptării României în cadrul EuroGites în martie 1995, este recunoașterea potențialului turistic și a ospitalității românilor, pe de o parte, și o șansă pentru noi de a lua ceea ce este mai bun din experiențele celorlalte țări integrate în acest organism european care încearcă să găsească soluții viabile pentru promovarea turismului „blând”, pe de altă parte. România a fost primită ca membră în EuroGites prin Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).

ANTREC este o organizație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, membră a Federației Europene de Turism Rural EUROGITES, cu sediul la Strasbourg. A luat ființă în 1994, cu avizul Ministerului Turismului și are ca scop identificarea și popularizarea potențialului turistic din spațiul sătesc, formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri, burse de specializare, schimb de experiență, editarea de buletine informative, reviste, înființarea unor bănci de date, cooperarea cu organizații neguvernamentale de specialitate din țară și din străinătate. Are în prezent 26 de filiale pe întreg teritoriul țării și cuprinde o rețea de 200 pensiuni turistice și agroturistice.

Printre realizările obținute se numără înscrierea în opt ani consecutivi (1995-2002) în catalogul EuroGites, realizarea de materiale promoționale cu sprijinul Programului PHARE al Uniunii Europene, unde România este prezentată cu 20 de gospodării și unde este alături de oferta turistică din țări cu tradiție, ca Franța, Belgia, Irlanda, editarea unui buletin lunar informativ și a unei reviste „Viața la țară” care să ilustreze potențialul turistic al satelor românești, înființarea unor bănci de date, realizarea unor strategii de pregătire pentru operatorii turismului rural, participarea la manifestări expoziționale în țară și în străinătate.

Asociația își sprijină membrii oferindu-le unele avantaje, precum:

facilitarea accesului la credite și finanțări primite de la organizații de profil și de la sponsori;

reprezentarea intereselor colective ale membrilor și acordarea de asistență de specialitate;

accesul la materiale de publicitate și la ultimele informații privind turismul rural din România și din străinătate;

contacte și schimburi de experiență cu membrii celorlalte asociații europene;

scutirea de plata impozitului pe venit pe o perioadă de 10 ani a pensiunilor și fermelor agroturistice.

ANTREC a reușit prin campanii de informare să atragă un număr mare de membri și să desfășoare programe turistice după standardele cerute de turiștii interni și externi. Uniunea Europeană, prin Programul PHARE, a acordat ANTREC o finanțare de 350.000 euro pentru crearea Rețelei Naționale de Rezervare și Promovare a Turismului Rural Romanesc. Proiectul prevede asigurarea mecanismelor pentru un sistem computerizat de rezervare care urmează să fie conectat la Centrala Europeană de Rezervare EuroGites.

Anual se organizează târguri și expoziții internaționale care au în centrul atenției frumusețea portului popular, măiestria meșterilor populari, bogăția folclorului, delicioasele preparate culinare și, nu în ultimul rând, ospitalitatea omului de la țară, elemente care pot fi cunoscute de mii de vizitatori: publicul larg și de specialiști.

Pentru ca turismul rural să se transforme într-un factor real al dezvoltării locale, pentru a putea oferi un produs turistic atractiv și alternativ, trebuie să se aibă în vedere o serie de condiții prioritare, cum sunt:

menținerea unui echilibru optim între sistemul ecologic, cel socio-economic și sistemul cultural al zonei, atunci când se concepe procesul de dezvoltare a zonei rurale respective;

asigurarea unei puternice măiestrii locale în ceea ce privesc deciziile investiționale astfel încât să fie posibilă trecerea peste criza sistemelor agricole și a societăților rurale;

creșterea ofertei de servicii și de produse locale care va conduce la sporirea atractivității turistice;

promovarea schimbului între culturi și populații prin cunoaștere și respect mutual ca factor de solidaritate și de coeziune socială;

conceperea unei politici de amenajarea teritoriului care să permită îmbunătățirea competitivității activității economice din zonele mai puțin favorizate și înzestrate cu infrastructuri și echipamente indispensabile calității vieții atât pentru populația locală cât și pentru vizitatori;

În România, turismul rural beneficiază de anumite facilități acordate pe baza Ordonanței Guvernului nr. 63/1997 care stabilește:

scutirea de plată a impozitului pe venit pe o perioada de 10 ani a pensiunilor cu o capacitate de cazare de maxim 10 camere;

plata tarifului stabilit pentru consumul casnic al energiei electrice, gazului și serviciilor de telecomunicații de către pensiunile cu maxim 5 camere.

În general, pensiunile turistice au o capacitate de până la 20 de camere și funcționează în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente. Pensiunile agroturistice sunt pensiuni turistice care asigură o parte din alimentația turiștilor cu produse proaspete din producția proprie

Capitolul V

Studiu de caz

Obstacole în dezvoltarea durabilă a turismului în Bulgaria și România

Datele folosite pentru întocmirea acestei anexe au fost preluate din „Managementul turismului durabil în țările riverane Mării Negre”, lucrare apărută în anul 2000, la Editura All Beck. Autorii lucrării sunt G. Stănciulescu, R. Emilian, G. Țigu, P. Nistoreanu, C. Diaconescu, M. Grofu.

Bibliografie

Berbecariu I., Botez M. – „Teoria și practica amenajării turistice”, Editura Sport Turism, București, 1977

Cazès G., Lonquor E., Raynouard Y- – „L'aménagement touristique”, PUF, Paris, 1980

Cristureanu C. – „Economia și politica turismului internațional”, Casa Editorială pentru Turism și Cultură,

ABEONA, București 1992

Défert P. – „La localisation touristique”, Edition Gurten, Berna, 1966

Erdeli, Istrate I. – „Amenajări turistice”, Editura Universității, București, 1996

Glăvan V. – „Agroturismul – factor determinant în dezvoltarea economico-socială a satului românesc”,

Revista Română de Turism

Glăvan V. – „Geografia turismului în România”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1996

Istrate Ion, Bran Florina, Roșu Anca Gabriela – „Economia turismului și mediului înconjurător”, Editura

Economică, București, 1996

Mader Ron – „Programa de Ecoturismo en Areas Naturales Protegidas de Mexico”, Seminar, Mexico, 2

septembrie 1997

Mitrache S., Manole V., Stoian M., Bran Florina, Istrate I. – „Agroturism și turism rural”, Fax Press, București,

1996

Moldovan Ioan Teodor – „Turismul internațional, o șansă a economiei de piață în România. Program de

promovare pe piețele internaționale a produsului turistic românesc”, Academia de

Studii Economice, București, 1997

Py Pierre – „Le tourisme – un phénomène économique”, La documentation francaise, Paris, 1986

Sauer O. – „Principiile planificării spațiale ale înzestrării turistice”, Comunicare la Seminarul Internațional

ONU Dubrovnik 1970

Snack O. – „Economia și organizarea turismului”, Editura Sport-Turism, București, 1976

Sobaru, Alecsandru – „Turismul în România-letargie și speranțe”,Sesiune de comunicări,Facultatea de Științe

Economice Iași,1996

Stănciulescu G., Emilian R., Tigu G., Nistoreanu P., Diaconescu C., Gofu M. – „Managementul turismului

durabil în țările riverane Mării Negre”, Editura All Beck, 2000

Sută N., Sută-Selejan S., Miron D. – „Comerț Internațional și Politici Comerciale Contemporane”, Editura

Eficient București 1997

Xavier Frege – „Descentralizarea”, Editura Humanitas, București, 1991

* * * – „Capital”, nr. 32, 7 august 2003

* * * – „Declarația de la Manila”, Conferința Mondială asupra Turismului, O.M.T., Manila, 1980

* * * – „Mediul înconjurător”, Studii și rapoarte privind eco-eticheta turistică, Comisia Europeană, Bruxelles

2003

* * * – „Mic Dicționar Enciclopedic”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1978

* * * – „O oportunitate pentru Uniunea Europeană, o oportunitate pentru dezvoltare”, Negocierile OMT în servicii, Serviciul Comisiei Europene, Directoratul General al Negocierilor, Bruxelles, decembrie 2002

* * * – „Studies on Tourism – Structure, performance and competitiveness of European Tourism and its

enterprises”, The European Commission, Bruxelles, 2002

* * * – „Turism, Propuneri ale Uniunii Europene și ale Statelor Membre”, GATS, decembrie 2000

* * * – „World Bank's Global Economic Prospects and the developing Countries”, 2002

* * * – Material de uz intern al Guvernului României, 2003, Dosar cu privire la Programul Ministerului

Turismului pe anul 2003

* * * – Material de uz intern al Ministerului Turismului, 2002, Dosar cu privire la agențiile de turism

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Evolutia Turismului Romanesc Si Perspectivele Turismului In Tarile Uniunii Europene (ID: 168186)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Evolutia Turismului Romanesc Si Perspectivele Turismului In Tarile Uniunii Europene

Copyright Notice

Favorabilitatea Climatica Pentru Turism pe Litoralul Mediteraneean al Europei

Dezvoltarea Turismului Balnear In Statiunea Calimanesti

. Evolutia Numarului de Locuitori Si Distributia Lor Spatiala

.turism Imaginea Firmei

Crearea Agentiei DE Turism

. Intocmirea Planului de Afaceri

Copyright Notice

Similar Posts