Evolutia Traficului Si Consumului de Droguri

În ultima perioadă, consumul și traficul ilicit de droguri, reprezintă un fenomen complex și periculos al întregii lumi. Anual, sute de mii de oameni sunt angrenați în acest fenomen cunoscut sub numele de „Traficul și consumul ilicit de droguri”.

Datorită consecințelor nocive ale consumului de droguri asupra organismului uman, acestea afectează nu numai interesele de stat, dar si pe cele ale persoanelor particulare, atentând la viața și sănătatea cetățenilor, influențând conștiința și comportamentul oamenilor. Influențele acestora de ordin social, economic, medical, politic și chiar juridic, duc la creșterea ratei criminalității în rândul consumatorilor.

Specialiștii în materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, ziariști, funcționari din diferite organisme statale, specialiști cooptați în organizații neguvernamentale) sunt îngrijorați, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea, tot mai rapidă, a distincției, existente, între țările producătoare, consumatoare și de tranzit.

Un exemplu potrivit, din acest punct de vedere, îl constituie evoluția acestei problematicii în România începând cu anul 1990, când abuzul și traficul ilicit de droguri au depășit toate pronosticurile specialiștilor, astfel că dintr-o țară de „tranzit” a devenit una „consumatoare de droguri”. „Strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind, de către comunitatea mondială și de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.”

Astfel, în România, potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, consumatorul de droguri „este acea persoană care își administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism”.

„În anul 2004 Agenția Națională Antidrog a realizat primul studiu privind consumul de droguri în rândul populației. Potrivit acestui studiu, debutul în consumul de droguri până la vârsta de 16 ani înregistrează procente de 0,2% (pentru heroină, cocaină, ecstasy, marijuana) sau 0,1% pentru amfetamine sau LSD, iar injectarea heroinei începe de la 11-13 ani. Deși ponderea băieților este în continuare mai mare decât cea a fetelor, se constată o tendință clară de reducere a acestui decalaj. De la un raport de 3:1 în anii ’96-’97, s-a ajuns la un raport de 2:1, în prezent.”

Conform studiului realizat de Agenția Națională Antidrog, drogurile consumate de către tinerii români sunt în principal marijuana și heroina, urmate de ecstasy, amfetamină și cocaină. Consum de cocaină, se pare că este într-o continuă creștere, în ciuda faptului că are un preț mare, astfel tot mai mulți tineri sunt atrași de acest drog.

„În Uniunea Europeană, potrivit ultimelor estimări, există între 1,2 și 2,1 milioane de consumatori problematici de droguri, dintre care 850.000 până la 1,3 milioane sunt consumatori prin injectare.”

La nivelul Europei, consumul de droguri rămâne, în mare parte, un fenomen specific tineretului și în special, se pare că este cel mai des întâlnit în rândul bărbaților tineri.

După estimările Biroului pentru Droguri și Criminalitate al O.N.U., 200 milioane de persoane consumă ilicit droguri (prevalența anuală 2000-2001) la nivel mondial. Aici intră 163 milioane consumatori de cannabis, 34 de milioane consumatori de amfetamine, 8 milioane de consumatori de ecstasy, 14 milioane de consumatori de cocaină, 15 milioane de consumatori de opiacee (din care 10 milioane de consumatori de heroină). Aceste cifre nu sunt cumulative datorită utilizării combinațiilor de droguri.

În prezent, fenomenul traficului ilicit de droguri este o activitate cu caracter supranațional, având drept scop imediat, alimentarea centrelor de consum și ca finalitate, obținerea de profit, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-și orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni ți salvarea valorilor socio-morale.

Delimitări conceptuale

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Romane, prin termenul drog se înțelege o „substanța de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente”, iar ca stupefiant, termenul este definit ca fiind „o substanță medicamentoasă care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde; substanța care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de obișnuință”, termenul psihotrop se referă la un „medicament cu acțiune asupra psihicului”, iar termenul narcotic se referă la o „substanță, medicament, care provoacă narcoza – stare caracterizată prin pierderea conștiinței, relaxare musculară, diminuarea sensibilității și a reflexelor, provocată artificial prin acțiunea substanțelor narcotice asupra centrilor nervoși, în special în intervențiile chirurgicale.”

Primele încercări de abordare la nivel internațional a domeniului traficului ilicit și consumului de droguri – atât în ceea ce privește tehnologia, cât și politica față de aceste fenomene – datează de la începutul secolului al XX-lea. Astfel, Conferința de la Shanghai, din 1909, care a reunit treisprezece delegații ale unor țări implicate activ în comerțul cu opiu (SUA, China, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Austro-Ungaria, Rusia, Japonia, Siam și Persia) și a vizat stabilirea unor criterii privind această activitate. Ulterior, în cadrul Conferinței de la Haga din 1912, au fost stabilite noi reguli privind comerțul cu opiu, morfină, cocaină și codeină, fiind acreditată și acceptată ideea necesității unui control al utilizării acestor substanțe în scop medical.

La inițiativa Societății Națiunilor (predecesoarea Organizației Națiunilor Unite), în anul 1925, are loc Conferința de la Geneva, în cadrul căreia se stabilesc noi reguli privind comerțul, transportul și utilizarea opiului și a substanțelor anterior amintite și se pun bazele unui „Comitet central permanent” ce urma să se ocupe cu supravegherea punerii în practică a noilor reguli stabilite. Ulterior, în perioada 1931 – 1953, au avut loc, la nivel internațional, șase conferințe ce au vizat traficul ilicit și consumul de droguri, în cadrul acestora încercându-se abordarea unitară a controlului și a eradicării fenomenului.

Rezultatele acestor demersuri au constituit baza Convenției Unice Asupra Stupefiantelor, adoptată în data de 30 martie 1961 la New York și modificată prin Protocolul din 1972, care constituie temelia sistemului de control și prohibiție a stupefiantelor. În acest context au fost definiți, pentru prima data, o serie de termeni unanimi acceptați referitor la domeniul vizat. Convenția Națiunilor Unite Asupra Substanțelor Psihotrope de la Viena, din anul 1971, lărgește cadrul instituțional privind domeniul și impune o serie de constrângeri administrative legate de comerțul și traficul ilicit cu substanțele vizate.

Convenția contra Traficului Ilicit de Stupefiante și Substanțe Psihotrope din 1988, desfășurată sub egida Națiunilor Unite, vine sa întărească cadrul instituțional în domeniu, adaptându-l la mutațiile survenite. Tot pe aceasta linie a fost adoptat și Regulamentul Nr. 3677 al Consiliului Uniunii Europene din 1990, cu privire la măsurile ce vor fi luate pentru împiedicarea deturnării anumitor substanțe (precursori chimici) pentru fabricarea ilicită a stupefiantelor și substanțelor psihotrope.

În fapt, acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante momente ale evoluțiilor înregistrate la nivel internațional pe linia stabilirii unui limbaj comun, mai ales în plan juridic, cu privire la fenomenul traficului ilicit și consumului de droguri, deciziile astfel adoptate fiind transpuse în plan legislativ și administrativ de majoritatea țărilor, în conformitate cu specificul și interesele locale, regionale.

Cu toate acestea, nu se poate vorbi de o terminologie unanim acceptată privind substanțele supuse controlului internațional ce au legătură cu traficul și consumul de droguri,

SECȚIUNEA A II-A

DEPENDENȚA ȘI SIMPTOMELE CARACTERISITICE CONSUMATORILOR

Conceptul de dependență – noțiuni generale

Dependența de substanțe care au efect asupra sistemului nervos, reprezintă dependența de droguri. Când aceste substanțe sunt administrate, ajung in creier prin sânge și influențează transferul de stimuli la nivelul celulelor nervoase. De exemplu narcoticele, stimulează în mod direct receptorii celulelor nervoase.

Potrivit definiției Organizației Mondiale a Sănătății, folosirea excesivă continuă sau sporadică a drogurilor, fără legătură cu practica medicală, este considerată drept consum ori abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod:

excepțional, constituind în sine operațiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică;

ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependență fizică și psihică;

episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;

sistematic, folosirea drogurilor caracterizată de apariția și instalarea dependenței.

Dependența psihică (sinonim fiind psihodependența) constă într-o stare psihică, manifestată prin dorința permanentă și irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului și de a înlătura disconfortul psihic. Dependența psihică se întâlnește în toate cazurile de dependență, indiferent de tipul de drog, fie că este vorba de tutun, alcool sau substanțe psihoactive, cu anumite particularități, pentru fiecare în parte, putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță. Toleranța se instalează lent, are un caracter temporar, pentru că poate să dispară dacă subiectul renunță la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranță se explică prin reacția organismului față de efectele aceleiași doze de substanță administrate în mod repetat. Încetul cu încetul, organismul reacționează mai slab, pe măsură ce are loc o adaptare funcțională, intervenind obișnuința corpului la doza respectivă și dorința de a ajunge din nou la starea pe care, drogul i-a oferit-o subiectului la prima administrare.

Dependența fizică este rezultatul administrării îndelungate a unui drog. Ea se manifestă în cazurile când are loc reducerea dozelor, întreruperea completă a administrării sau amânarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului, situații care generează o serie de tulburări fizice. În ansamblul lor, acestea îmbracă aspectul sindromului specific toxicomanilor, cunoscut sub numele de ,,sindrom de abstinență” (sevraj). Abstinența nu ține doar de simpla întrerupere a administrării drogului. Sevrajul, în ceea ce privește anumite droguri, este nespus de greu de suportat de organism și, în această situație, pentru a-i înlătura efectele neplăcute, consumatorul recurge la o nouă administrare. Modul de manifestare a dependenței fizice, respectiv al sindromului de sevraj, diferă în funcție de drog, atât în ceea ce privește natura simptomelor, cât și intensitatea acestora.

Organizația Mondială a Sănătății apreciază, încă din 1973, că riscul instalării farmaco-dependenței la un individ rezultă întotdeauna din acțiunea îmbinată a trei factori:

particularitățile personale ale subiectului;

natura mediului social-cultural general și imediat;

proprietățile farmacologice ale substanței în cauză, în corelație cu cantitatea consumată, frecvența utilizării și modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare s.a.).

„Dependența care nu este dobândită în mod accidental pe parcursul vieții individului se numește dependență naturală.” În cazul în care mama este toxicomană, apare această dependență, ce survine odată cu nașterea individului. Din această cauză, la ora actuală, unul din zece copii născuți, riscă să moară ori prezintă grave malformații, din caza mamei sale, atunci când aceasta a consumat droguri în timpul sarcinii.

Drogurile, într-un cadru legal, pot fi utilizate ca medicamente cu acțiune asupra sistemului nervos, unele fiind încă prescrise împotriva durerilor și al unor boli mintale. De exemplu, morfina este, încă, medicamentul cel mai eficace împotriva durerilor puternice. Într-adevăr, drogurile sunt în primul rând medicamente, dar folosite atunci când persoana nu este bolnavă, utilizate în doză puternică sau dacă sunt amestecate cu alte medicamente sau cu alcool, aceste produse schimbă comportamentul obișnuit. Astfel, toxicomanii care își injectează sau inhalează morfină, spre exemplu, caută o senzație de plăcere puternică de scurtă durată, care va fi urmată de o lungă perioadă de liniște și uneori somn. Efectele obținute în urma consumului drogurilor sunt determinate de tipul de drog ingerat și pot fi trei feluri:

excitație psihologică, veselie, sentimentul de tensiune psihică și uneori reacții violente (din categoria drogurilor care accelerează activitatea sistemului nervos central-droguri stimulente fac parte cocaina, amfetaminele, crack-ul, etc.).

calm psihologic, relaxare psihică sau somnolență. Din această categorie de droguri, numite sedative sau depresoare (încetinesc activitatea sistemului nervos central), fac parte: opiul și derivații săi (morfina și heroina), barbituricele, tranchilizantele, hipnoticele.

modificarea percepției, senzații auditive, vizuale și olfactive. Aceste droguri perturbă activitatea sistemului nervos central, din acest motiv numindu-se halucinogene (atunci când tulbură rațiunea, pornindu-se de la senzațiile proprii). Din această categorie fac parte: L.S.D., canabis etc.

Cele mai importante efecte nocive ale drogurilor sunt: dependența și efectele toxice asupra organismului. La aceste aspecte se ajunge de cele mai multe ori din cauza abuzului de droguri, expresie care desemnează „auto-administrarea repetată de droguri în scopuri nemedicale” (Roibu,I., Mircea, Al., 1997, p. 7). „Dependența sau toxicomania este o stare de intoxicație cronică, caracterizată prin necesitatea constrângătoare de folosire a unor substanțe medicamentoase sau toxice” (Stroescu,V., 1999, pp. 389-390). Se poate spune că „toxicomaniile sunt sinucideri lente, fără intenție sau accidente prin supradoză” (Drugescu, N., 2001, p. 74).

Organizația Mondială a Sănătății definește toxicomania ca fiind „pierderea libertății de a se abține de la toxic”. Ea se caracterizează prin patru stări definitorii (Drăgan, J., 1994, p. 161):

dependența psihică – necesitatea de ordin psihologic de a folosi un anumit drog;

toleranța – diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării rezultând necesitatea creșterii dozei pentru a se obține efectul scontat;

dependența fizică – constă în necesitatea de a continua folosirea substanței respective pentru a evita tulburările, uneori grave, ce apar la întreruperea administrării și sunt cunoscute sub denumirea de „sindrom de abstinență” sau „sevraj”;

psihotoxicitatea – se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu caracter psihotic. Acestea apar în condițiile folosirii îndelungate și abuzive de doze mari de produse stupefiante (cocaină, amfetamine).

Un alt tip de dependență cu care se confruntă toxicomanul este dependența încrucișată care se manifestă atunci când se folosesc două sau mai multe droguri și corpul nu poate face distincție între ele. Ea reprezintă capacitatea unui anumit drog de a putea preveni apariția sevrajului. Acest tip de dependență poate fi parțială sau completă. O asemenea calitate deosebită o are metadona, având spectrul cel mai larg de acțiune ca suplinitor.

În general, consumatorii de droguri prezintă un anumit tip de dependență, determinată de substanță: dependența de tip morfinic, dependența de tip canabis, dependența de tip cocainic, dependența de tip amfetaminic (excepție face cazul politoxicomaniei).

Politoxicomania ca fenomen se manifestă în trei moduri (Drăgan, J., 1994, p. 164):

toxicomanul trece de la un drog la altul atunci când drogul utilizat cu predilecție este greu de procurat sau din alte motive;

consumatorii iau mai multe droguri simultan pentru a obține satisfacții depline sau pentru a înlătura efectele neplăcute ale unei substanțe (se asociază frecvent cocaina cu heroina, amfetamina și metamfetamina cu barbituricele etc.);

trecerea succesivă de la droguri mai slabe la droguri mai puternice (de cele mai multe ori se ajunge la heroină).

O altă problemă cu care se confruntă consumatorul de droguri este cea a efectelor nocive pe care aceste substanțe le au asupra organismului. Stupefiantele au efecte toxice asupra sistemului nervos, inimii, plămânilor, rinichilor, dintre care unele pot fi din cele mai grave (intoxicația cu alcool, coma etilică sau supradoza cu heroină). Aceste efecte sunt deseori ireversibile. Consecințele nefaste ale drogurilor sunt multiple și modul în care produc moartea pare a fi de cele mai multe ori natural: stop cardiac, stop respirator. Un alt pericol cu care se confruntă toxicomanul este cel al infecțiilor. „Este acum în mod cert stabilit faptul că între abuzul de droguri și așa-numitele epidemii de seringă există o legătură de tipul cauză-efect” (Drăgan, J., 1994, p. 179). Toxicomanii care își administrează drogul prin injectare se expun la contaminarea cu numeroase maladii (hepatită B), intoxicații cu substanțe folosite pentru diluarea heroinei, ori riscă să contacteze sindromul imunodeficienței dobândit (HIV). S-a constatat că la 100 de victime SIDA, 10-15 persoane au fost sau sunt toxicomane. Într-un studiu realizat în 1994, s-a constatat că 41% din cazurile SIDA înregistrate în statele Uniunii Europene sunt legate de toxicomanie (Roibu, I., Mircea, Al.,1997, p. 68).

Un alt efect al consumului de droguri este diminuarea fertilității, ceea ce duce la o îmbătrânire prematură a populației. Totodată, consumul de droguri în timpul gravidității provoacă asupra fetusului mutații genetice, grave depresiuni respiratorii, comă sau chiar moarte. O problemă cu care se confruntă întreaga societate, și nu doar toxicomanul, este numărul foarte mare al sinuciderilor determinate de acest flagel.

„În ceea ce privește mortalitatea, aceasta are dimensiuni mult mai mari în cazul toxicomanilor, fie ca urmare a supradozelor sau a efectelor nefaste ale acestor substanțe în timp, fie ca urmare a îmbolnăvirii cu SIDA cauzată de folosirea unor ace de seringă infestate“ (Roibu, I., Mircea, Al., 1997, p. 67).

Acest fenomen este deosebit de îngrijorător și în perspectiva anilor viitori, necunoscându-i-se adevăratele dimensiuni din cauza faptului că nu există o statistică clară și precisă a numărului celor decedați din cauza drogurilor.

Criterii pentru determinarea dependenței de substanțe

Putem stabili dependența, conform Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale DSM IV, un patern dezaptativ de uz de o substanță care duce la deteriorare clinică manifestată prin trei sau mai multe din următoarele, și care survin oricând în cursul aceleiași perioade de 12 luni:

Toleranță, așa cum este definită prin: necesitatea de cantități considerabil crescute de substanță pentru a ajunge la intoxicație sau la efectul dorit și efect redus considerabil prin continuarea uzului aceleiași cantități de substanță;

Abstinență, manifestată prin sindromul de abstinență caracteristic substanței, și aceeași substanță este luată pentru a ușura sau evita simptomele de abstinență;

Substanța este luată pe perioade mari de timp decât era preconizat;

Există o dorință persistentă sau eforturi infructuoase de a suprima sau controla uzul de substanță;

mare parte a timpului este risipită în activități necesare obținerii substanței, uzului substanței sau recuperării din efectele acesteia;

Activitățile sociale, profesionale sau recreaționale sunt abandonate sau reduse din cauza consumului de substanță;

Uzul de substanță este continuat, în pofida efectelor de care individul este conștient.

Poate fi numită dependentă persoana care :

Dacă se întâmplă să aibă droguri prin preajmă, nu poate să se abțină să nu consume o doză;

Simte nevoia de a consuma droguri pentru a evita o cădere nervoasă sau pentru a se simți mai bine;

Folosește droguri când este trist, în depresie, singur sau încordat;

Folosește droguri când se află în condiții de stres, mai ales când este furios sau supărat.

Odată ce trei dintre criteriile menționate sunt îndeplinite putem spune despre o persoană că este dependentă de substanțe fără ca aceasta să dezvolte și simptomele fizice ale dependenței (toleranța).

3. Criteriile pentru determinarea abuzului de substanță

1. Un pattern dezaptativ de uz de o substanță care duce la deteriorare clinică manifestată prin unul sau mai multe din următoarele și care survin oricând în cursul aceleiași perioade de 12 luni:

Uz recurent de o substanță, ducând la incapacitatea de a îndeplini obligațiile rolului major la serviciu, la școală sau acasă;

Uz recurent de o substanță în situații în care acesta este periculos fizic (condusul automobilului, manipularea utilajelor grele);

Probleme legale repetate în legătură cu uzul de o substanță;

Uz continuu de o substanță în ciuda faptului că individul are probleme sociale sau interpersonale, persistente sau repetate, cauzate sau exacerbate de efectele substanței.

2. Simptomele nu au satisfăcut niciodată criteriile pentru dependența de substanță.

Diferite substanțe sunt asociate cu diferite grade de toleranță. Astfel nu toate drogurile produc dependență fizică. Indivizii care consumă abuziv alcool și heroină precum și cei care consumă cocaină, cel mai adesea dezvoltă diferite niveluri de toleranță. Pe de altă parte, consumatorii de amfetamine și halucinogene nu par a dezvolta simptome ale dependenței fizice.

Evaluarea severității dependenței este esențială în stabilirea strategiilor de intervenție. Astfel, spre exemplu în cazul consumatorilor de alcool și/sau de cocaină, ședințele de consiliere săptămânale ar putea fi suficiente pentru recuperare în timp ce, pentru abuzul de alcool atunci când sunt prezente caracteristicile dependenței, supravegherea specializată incluzând terapia medicamentoasă este necesară.

Criteriile de definire a uzului de substanțe ridică numeroase probleme deoarece o persoană consumatoare poate în egală măsură să dezvolte acest comportament și să devină dependentă sau chiar să reprime total acest tip de comportament.

SECTIUNEA III Cele mai frecvente tipuri de droguri și influența lor în viața consumatorilor

Principalele categorii de droguri întâlnite în traficul ilicit

Drogurile, așa cum sunt ele definite, reprezintă substanțe ori produse naturale, de sinteză sau de semisinteză, care, consumate irațional, (atunci când nu constituie tratament în baza unei prescripții medicale) conduc fără îndoială la o dependență sigură a consumatorului față de ele. În toată lumea, aceste substanțe sunt supuse unui regim strict și controlului internațional. Gama acestor substanțe este deosebit de largă, dar, totuși, câteva dintre ele apar mai des decât altele în traficul ilicit.

L.S.D.-ul este un drog halucinogen, alb, fără miros, numit și psihedelic și a fost sintetizat pentru prima dată în Elveția, din acidul lisergic. LSD – dietilamida acidului lisergic – este cel mai puternic drog halucinogen cunoscut, acțiunea sa apărând la doze extrem de mici. În stare pură se prezintă sub forma unui lichid incolor, inodor și insipid (Stancu, E., 2002, p. 623). Se găsește în natură în cantități mici în unele plante sau se poate prepara în laborator prin semisinteză.

În traficul ilicit, L.S.D.-ul se prezintă sub forma unei pulberi de culoare alb-murdar, tablete sau capsule operculate, de diferite mărimi și culori. Se administrează în mod obișnuit pe cale orală prin îmbibarea cel mai adesea a bucăților de zahăr, sau sub formă de pilule; se poate și injecta. Acest drog (Drăgan, J., 2000, p. 143) produce stări de excitație, euforie, modificări mintale în sfera personalității, a percepției și a cunoașterii, fiind considerat ca o „sursă de inspirație divină în practicile mistice de grup”. Pe termen lung, consumatorii de L.S.D. pot fi atinși de boli mintale grave și ireversibile. Consumul de L.S.D. determină foarte rapid toleranță provocând dependență psihică (Roibu, I., Mircea, Al., 1997, p. 36).

Deși L.S.D.-ul nu este un drog care determină dependență fizică, efectele nocive ale drogului asupra creierului pot duce, în cazul folosirii lui în mod regulat, până la dependență. Acest drog provoacă schimbări de dispoziție și are o influență nocivă asupra creierului, ducând și la modificarea percepției timpului și spațiului. De asemenea, poate crea și o senzație de pierdere a autocontrolului, de frică teribilă, precum și o stare de omniprezență sau de paranoia acută care pot duce la un comportament periculos. În anii 1960, L.S.D.-ul era larg raspândit printre persoanele care căutau să își schimbe și să își intensifice trăirile fizice, să dobândească o mai bună cunoaștere a universului, a naturii, a propriilor lor trăiri și să stabilească și o legatură emoțională mai puternică cu cei din jur. Senzația pe care o trăiește consumatorul de L.S.D. este adesea cunoscută sub numele de călătorie, pentru că seamănă cu o călătorie în alt timp și spatiu. Efectele psihedelice ale L.S.D.-ului au fost descoperite de dr. Albert Hoffman întâmplător, în anul 1938, când a experimentat o cantitate mică din acest drog, în cadrul unei sinteze de rutină. A trecut printr-o stare ca de vis, cu un efect imaginativ puternic, ce a durat cam 2-3 ore (Șelaru, M., 1998, p. 20).

În Europa, consumul de L.S.D. nu atins cote alarmante fiind înregistrat în număr mic atât în ceea ce privește consumul, producția dar și traficul (http://www.emcdda.europa.eu /situations/ampheyamines/1). Pe la mijlocul anilor 1960, L.S.D.-ul a devenit un drog cu efecte deconectante, extrem de popular, fiind folosit în special de adepții mișcării hippy. Consumându-l, ei aveau impresia că pot zbura fără să părăsească pământul. L.S.D.-ul a rămas extrem de popular printre elevii de liceu, studenți și tineri, în general, fiind folosit și de fanii anumitor formații de rock. El este larg răspândit, pentru că este ieftin în comparație cu alte droguri, ușor de obținut și creează o senzație de plutire care dureaza cam 12 ore.

Cocaina este un alt drog ilegal, extrem de popular. Senzațiile pe care le creează consumul de cocaină sunt de beatitudine și de energie maximă. Numită: pudră, zăpadă, „Albă ca zăpada“, gheață, cristale, pietre, este un alcaloid extras din frunzele arbustului de coca (Erytroxylon coca) originar din America de Sud. Ea a devenit cunoscută în Europa în cursul anului 1857. Se găsește sub formă cristalină, albă, inodoră, având un gust amar, greu solubilă în apă dar solubilă în alcool, eter, cloroform și uleiuri grase. Folosită în secolul trecut pentru tratarea mai multor boli, în special ca anestezic local, astăzi utilizarea în scopuri terapeutice este limitată. Ca stupefiant poate fi consumată sub diverse forme: frunzele de coca pot fi masticate sau, atunci când se gasește sub formă de pudră, ea poate fi inhalată, prizată sau injectată. Când cocaina este prizată pe nas, senzația de maximă intensitate apare la 15-30 de minute și apoi scade rapid în intensitate, ceea ce înseamnă că, pentru menținerea efectului, la fiecare 20 de minute trebuie administrată o nouă doză. Cocaina este căutată în special pentru efectul său excitant care înlătură simptomele oboselii și creează foarte rapid o stare de euforie. Specifice sunt dorința de comunicare verbală sporită, creșterea încrederii în forța fizică și intelectuală.

Consumul (Drugescu, N., 2001, p. 83) generează agitație, instabilitate, tulburări de judecată, tahicardie, hipertensiune, hipertermie, midriază (dilatarea pupilelor), psihoză paranoidă și poate provoca moartea prin stop cardiac, stop respirator sau accidente vasculare cerebrale. Mult timp s-a considerat că toleranța nu apare în cazul consumului de cocaină dar s-a demonstrat că folosirea o perioadă îndelungată de timp duce la apariția acesteia și a sevrajului, la depresie, oboseală și tulburări ale somnului (Carroll, K.M., Kosten, T.R., Rounsaville, B.J., 2004, p. 130). Dependența psihică este puternică și se instalează rapid, fiind mult mai dureros resimțită decât dependența fizică.

Crack-ul (rock, caillou) poate fi definit ca o formă a cocainei sau un mod de consumare a ei (versiunea fast-food a cocainei). Se întâlnește sub forma unor pietre de culoare albicioasă, bej sau brună. Determină toleranță, dependență fizică și psihică, supradozajul amplificând efectele nefaste și putând provoca moartea. Cocaina este unul dintre cele mai periculoase droguri, iar cele mai multe accidente se produc din cauza acestui drog. Dependența de cocaină este cel mai greu de învins, pentru că ea activează formarea unei proteine care persistă în creier și care stimulează genele ce se fac răspunzătoare pentru crearea dependenței pentru drogul respectiv. (Carroll, K.M., Kosten, T.R., Rounsaville, B.J., 2004, p. 132).

Heroina (smack, thunder, hell dust, big H, nose drops, brown sugar) este un clorhidrat de diacetilmorfină, fiind un produs de semisinteză de culoare albă, cenușie, roz până la brun sau gri închis, în funcție de gradul de purificare. Introdusă în medicină în anul 1898 de firma Bayer, heroina s-a făcut cunoscută de la început ca un analgezic puternic și un remediu foarte eficace contra tusei, problemelor respiratorii ale astmaticilor și persoanelor afectate de tuberculoză, folosindu-se, de asemenea, pentru dezintoxicarea morfinomanilor. În comparație cu morfina, este un drog mult mai puternic. Începând cu 1920, în paralel cu abandonarea progresivă a heroinei în cadrul terapeuticii, folosirea sa ca drog de abuz s-a extins rapid în SUA și Europa, la ora actuală fiind fabricată în laboratoare clandestine (Roibu, I., Al. Mircea, Al., 1997, p. 21). În procesul de producere este utilizată substanța chimică anhidrida-acetică, fără de care obținerea heroinei ar fi practic imposibilă. În funcție de gradul de puritate se găsesc patru sortimente de heroină.

Heroina se prizează, inhalează (sniffing) procedeu cunoscut sub numele de ”urmărind dragonul” sau se injectează pe cale sub-cutanată, intravenoasă sau intramusculară (cea mai raspândită formă de consum – injectarea în venă – intensifică efectele și le face aproape instantanee, producând pentru moment o foarte mare placere). Heroina provoacă aceleași efecte ca opiul și morfina, dar de o factură mult mai pronunțată, dependența foarte puternică fiind indusă rapid. Pe termen lung se pot constata tulburări organice importante, precum hemoragiile, pneumoniile infecțioase, septicemia, hepatita virală. Unul dintre cele mai periculoase efecte ale consumului de heroină este infectarea cu HIV, determinat de folosirea în comun a seringilor între toxicomani. Intoxicația cronică apare după aproximativ 30 de administrări de doze terapeutice (Drugescu, N., 2001, p. 82).Sindromul de sevraj se manifestă prin: hipersecreție nazală, lacrimală, sudoripară, spasme și dureri musculare, crampe abdominale, diaree, deshidratare intensă și o puternică angoasă. Supradozarea sau folosirea unei doze de heroină de o puritate ridicată poate fi fatală consumatorului prin depresiune respiratorie marcantă, stare de șoc, comă.

Amfetamina este un drog incolor, dependent, care stimulează sistemul nervos central și se poate administra prin inhalare, injectare sau înghițire. În perioada 1950-1960, amfetamina se folosea pentru uz medical în combaterea depresiilor și a pierderii în greutate. Amfetamina este folosită și pentru a îmbunătăți performanțele fizice sau ca antidot la sedative. Din cauză că amfetamina scade pofta de mâncare și îi creează consumatorului senzația de energie, ea este folosită câteodată în exces de persoanele care încearcă să piardă în greutate.

Ecstasy este un drog din clasa amfetaminelor și a fost pentru prima dată produs și brevetat în anul 1914 de către compania nemțească Merck. La început, acesta a fost conceput ca un medicament pentru scăderea poftei de mâncare.

În anii 1970 a fost introdus în psihoterapie, pentru că îi ajuta pe pacienți să devină mai deschiși și să vorbească liber despre sentimentele lor. Această practică a fost interzisă începând cu anul 1986, deoarece numeroase experiențe pe animale au arătat că această substanță afectează creierul. Consumul de ecstasy produce euforie, senzația de emoții profunde, iar, în doze mari, halucinații. În exces, consumul de ecstasy duce la distrugerea celulelor care produc serotonină ce influențează starea fizică și psihică a individului, apetitul, durerea și memorarea. Poate provoca depresii și psihoze (Hartelius, J., 1991, p. 36) precum și deshidratare severă, crampe musculare, chiar blocaj renal. Componenta principală a produsului o reprezintă (3,4 methilenedioximetamfetamină – MDMA) stimulant cu efecte psihedelice. Folosit la petrecerile raves pentru a se putea dansa cât mai mult, efectele includ anxietate, depresie, confuzie și paranoia precum și creșterea tensiunii arteriale, hipertermie, deshidratare care pot afecta în mod profund activitatea cerebrală ducând până la deces.

Studii făcute pe animale (Green, Ar., și colab., 2003, p. 482) au arătat că uzul de ecstasy afectează anumiți neurotransmițători precum serotonina și dopamina care duc la afectarea funcțiilor creierului, cel mai adesea la tulburări ale memoriei. Gouzoulis-Mayfrank, E. și colab., (2005, pp. 317-323) demonstrează slabe performanțe ale memoriei în rândul consumatorilor de extasy.

80% din producția mondială de ecstasy este obținută în laboratoarele clandestine din Olanda, Belgia și, mai nou, Polonia, dintr-o serie de precursori chimici (safrol, isosafrol). Acești precursori intră în UE din Asia, tranzitând Europa de Est, inclusiv România, țări în care au fost descoperite laboratoare clandestine de fabricare și stocare a acestor precursori (conform Drug Enforcement Agency în raportul studiului Ecstasy: Rolling Across Europe, www.crimecommission.gov.au/…/2003…/iddr_0304_phenethylamines.pdf). El se prezintă sub formă de tablete, fiind consumat pe cale orală.

Opiul sau opiumul este latexul uscat, obținut prin incizarea capsulelor încă verzi ale macului opiaceu (Papaver somniferum). Are o culoare negricioasă, miros caracteristic și gust amar. Aceste caracteristici îl fac ușor de identificat, iar mirosul specific și pătrunzator permite depistarea drogului cu ajutorul câinilor special antrenați. De aceea în traficul ilicit se recurge la disimulare prin ambalarea opiului în cutii metalice închise ermetic, folii de plastic, pânză etc. (Drăgan, J., 2000, p. 190). Opiul este folosit în medicină în doze mici, ca somnifer, calmant sau analgezic, având un conținut de 10% morfină. În general, opiumul este fumat în pipe speciale și, în cazuri mai rare, ingerat sau injectat.

Efectele dorite de consumatori, deși neplăcute pentru începători (greață, amețeli, dureri de cap), sunt excitare trecătoare, euforie, senzația de bine și indiferență. Aceste efecte durează 6-8 ore. Efectele nocive sunt amețeli, vărsături, cefalee, insomnie, probleme respiratorii, precum și alte disfuncționalități organice, putând genera decesul consumatorului în urma sincopei cardiace. Consumul de opiu generează toleranță, dependență psihică și fizică.

În cazul opioidelor – heroină, morfină, codeină consumul cronic duce la instalarea toleranței și apariția sevrajului atunci când nu mai sunt consumate. În cele mai multe situații uzul de cocaină favorizează ulterior abuzul de heroină (Perez, C., și colab., 1997, p. 270.)

Morfina (etimologia cuvântului pornește de la zeul somnului în mitologia romană, Morfeu) este principalul alcaloid al opiului, fiind un analgezic puternic cu efect narcotic. Se prezintă sub forma unei pulberi albe, bej sau maronie cu gust amar, solubilă la umiditate. Se găsește sub formă de comprimate, soluție (în doze injectabile) sau supozitoare.

„Morfina a fost utilizată pe scară largă ca medicament, având o puternică acțiune analgezică, fiind un deprimant al centrului tuse și al centrului respirator” (coord. Suceavă, I., 1995, p. 13). Morfina generează consumatorului o stare de bine, euforie, pasivitate și amorțeală, iar efectele ei nocive sunt asemănătoare cu cele ale opiului, putând genera moartea prin stop respirator. Consumul generează dependență psihică, fizică și toleranță, iar cura de demorfinizare durează 6 luni – prin spitalizare (Drugescu, N., 2001, p. 82).

Canabis este denumirea generică pentru produsele vegetale obținute din cânepa de cultură (cannabis sativa), plantă care conține substanțe halucinogene. În prezent, canabisul este produsul stupefiant cel mai utilizat în lume. Din frunze și inflorescențe uscate și tocate se obține iarba de canabis – marijuana (marihuana) – având aspectul tutunului sau ceaiului. Ea poate fi fumată fie ca atare, fie amestecată cu tutun, sau utilizată ca decoct, fiind băută ca atare sau în amestec cu alcool.

Rășina de canabis, obținută prin presare, cunoscută sub numele de hașiș, poate fi consumată prin ingerare sau se fumează în amestec cu tutun, sub formă de joint. Prin ingerare, efectul este de 4-6 ori mai mic decât în cazul în care aceeași cantitate ar fi fumată. Hașișul este unul dintre cele mai vechi și mai răspândite droguri din lume, fiind consumat de numeroase persoane, indiferent de categoria socială, rasa sau cultura din care fac parte. Omenirea folosește marijuana pe post de medicament de peste 3.000 de ani, iar pentru prima dată a fost folosită în China, în India și în Orientul Mijlociu. Denumirile sub care este cunoscut sunt multiple: chang și ganjah în India și Orient, marihuana, Roza Maria sau Marie Jane în Mexic etc. Calitățile terapeutice ale acestei plante au devenit cunoscute în țările din Vest în timpul secolului al XIX-lea, iar acum este folosită în special ca narcotic.

După alcool, este cel mai răspîndit drog și cel mai folosit din America de Nord. Studiile arată că 60 % dintre cei care obișnuiau să fumeze regulat marijuana au început curând să consume și droguri mult mai tari.

După OMS, se apreciază că un număr de 200 de milioane de persoane consumă marijuana, dintre care 12 milioane în Statele Unite ale Americii. Marijuana este un drog ilegal în cele mai multe state dar există nenumărate controverse legate de ea, deoarece s-a stabilit că poate fi folositoare în calmarea durerilor pacienților suferinzi. Este unul dintre cele mai ieftine droguri ilegale din lume și cel mai ușor de obținut, putând fi consumat într-o mare varietate de feluri: fumat sau sub forma de pastile, în băuturi sau în mâncăruri.

Femeile care consumă marijuana în timpul sarcinii își expun copiii la numerose riscuri, pentru că ei se nasc în cele mai multe cazuri cu probleme grave de memorie și de vorbire.

Prin tratarea chimică a rășinei se obține uleiul de canabis (esență) – hash oil (Hartelius, J., 1991, p. 26). Această substanță nu este solubilă în apă, ea putând fi ingerată sau fumată. În doze mici, acest drog produce euforie și senzație de bine. În doze mari afectează percepția timpului și a realității și puterea de reacție. În exces, produce senzația de dezorientare și panică. Ingredientul activ al canabisului este delta-9 tetrahydrocannabinol (THC). Efectele canabisului depind în mare măsură de doză, calitatea canabisului, experiența consumatorului și nivelul de așteptare a acestuia cu privire la efectele canabisului. Tot mai multe studii arată că marihuana, hașișul sau canabisul nu sunt droguri ușoare, recreaționale, așa cum se credea. În prezent canabisul conține o doză mult mai mare de THC decât în urmă cu douăzeci de ani același lucru fiind valabil și pentru marihuana ( ElSohly, A. M., ElSohly, H. A., 2007, p. 73).

DSM IV nu stabilește criterii specifice ale sevrajului la aceste substanțe dar se pare că acestea ar fi: iritabilitate, tulburări ale somnului, irascibilitate, agresivitate. Budney, A.H., Hughes, J.R., Moore, B.A., și Vandrey, R. (2004, pp. 1967-1977) au propus un model de diagnostic al sevrajului la canabis.

10% dintre persoanele care consumă canabis dezvoltă dependență iar utlizarea pe termen lung a acestuia afectează memoria de scurtă durată. Consumul canabisului poate fi asociat uneori cu violență dar nu în așa mare măsură ca în cazul consumului de alcool (Dawkins, M.P., 1997, p. 400).

Ritalina este un drog destul de nou (apărut la inceputul anilor 1980) și face parte din clasa metilfetaminelor. Întocmai ca multe alte droguri, unele dintre efectele sale sunt extrem de grave: el afectează sistemul nervos central care controlează aproape toate funcțiile, de la procesul de gândire până la respirația normală. De când a apărut și până în prezent, nu a trecut foarte mult timp pentru a putea fi studiate și efectele lui pe termen lung. Acest drog este consumat din două motive. Pe de o parte, consumatorii îl folosesc pentru a-și aduna forțele atunci când se simt slăbiți, deci ca excitant. Pe de altă parte, elevii și studenții apelează la ritalină ca adjuvant pentru învățătură. Ei simt nevoia unui stimulent pentru a putea reține cât mai mult în cât mai puțin timp.

SECTIUNEA IV STATISTICA EUROPEANA SI SATISTICA DIN ROAMNIA CU PRIVIRE LA CONSUMUL DE DROGURI

Estimări privind consumul de droguri în Europa

Se estimează că aproape un sfert din populația adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste 80 de milioane de adulți, au consumat droguri ilegale într-un anumit moment din viața lor. În majoritatea cazurilor, aceștia au consumat canabis (73,6 milioane), estimările consumului de alte droguri pe durata vieții find mai scăzute: cocaină (14,1 milioane), amfetamină (11,4 milioane) și ecstasy (10,6 milioane). Nivelurile de consum de-a lungulvieții variază considerabil între țări, de la aproximativ o treime din adulți în Danemarca, Franța și Regatul Unit la mai puțin de unul din zece în Bulgaria, Grecia, Cipru, Ungaria, Portugalia, România și Turcia. – pag 33

Consumul de droguri în rândul elevilor

Monitorizarea consumului de substanțe în rândul elevilor oferă o perspectivă importantă asupra comportamentelor de risc actuale ale tinerilor și un indiciu pentru eventualele tendințe viitoare. În Europa, studiul ESPAD reprezintă o resursă valoroasă pentru urmărirea în timp a tendințelor în ceea ce privește consumul de substanțe în rândul elevilor de 15-16 ani. Conform datelor de ultimă oră, începând din 2011, se estimează că unul din patru adolescenți în vârstă de 15-16 ani a consumat cel puțin o dată un drog ilegal, cu toate că nivelurile de prevalență variază considerabil între țări. Canabisul reprezintă cea mai mare parte a consumului de droguri ilegale în acest grup, 24% dintre acești adolescenți declarând cel puțin un consum pe durata vieții, 20% un consum în ultimul an, iar 12% un consum în luna anterioară sondajului. Comparativ cu fetele, probabilitatea de consum de canabis în ultima lună în rândul băieților a fost de 1,5 ori mai mare. – pag 34

Decesele cauzate de supradoze

Consumul de droguri reprezintă una dintre cauzele importante ale mortalității în rândul tinerilor din Europa, atât în mod direct, prin supradoză (decese induse de consumul de droguri), cât și în mod indirect, prin boli, accidente, violență și suicid asociate consumului de droguri. Majoritatea studiilor referitoare la grupurile de consumatori problematici de droguri indică rate ale mortalității în intervalul 1-2% pe an și s-a estimat că în Europa mor în ficare an între 10 000 și 20 000 de consumatori de opioide. În general, consumatorii de opioide sunt de cel puțin 10 ori mai predispuși la deces, în comparație cu persoanele de aceeași vârstă și sex. În cazul femeilor consumatoare de opioide, în unele țări, riscul de deces poate f de până la 30 de ori mai mare decât pentru semenele lor.

Supradoza de droguri continuă să fi principala cauză a decesului în rândul consumatorilor problematici de droguri. – pag 48

Consumul de droguri în România

Vârsta medie la debutul în consumul de droguri Conform raportului de cercetare, în ceea ce privește debutul în consum de droguri, pentru toate tipurile de droguri analizate, cele mai mici vârste medii de debut se înregistrează în rândul adolescenților de sex masculin, după cum urmează: 11 ani – în consumul de somnifere, 13 ani – în consumul de antidepresive, 14 ani – în consum de sedative/ tranchilizante, respective în cel de inhalante, 14,5 ani – în consumul de SNPP. Comparativ cu băieții, fetele par să înceapă utilizarea drogurilor la o vârstă mai mare, cea mai mică vârstă medie de debut în rândul fetelor fiind de 15 ani și înregistrându-se pentru consumul de SNPP, respectiv pentru cel de antidepresive. (pag 34)

Grafic nr. 2-4: Vârsta medie de debut în consumul de droguri, în funcție de sex și tipul drogului consumat

Sursă: ”Starea adolescenților din România” – UNICEF

SECTIUNEA V Infracțiunile comise de consumatori.

Adolescenții și tinerii care consumă droguri sunt potențiali delincvenți, deoarece dependența și duritatea sindromului de abstinență (sevrajul) îi determină să apeleze la orice căi pentru a obține banii necesari procurării drogului. Primul pas (după vânzarea obiectelor personale, furtul de bani și a obiectelor de valoare din casă) este angrenarea în furturile din buzunare, după care urmează furturile din mașini, tâlhăriile și infracțiunile comise cu violență.

În legătură cu criminalitatea asociată consumului droguri, datele în România sunt furnizate prin Raportul Național privind situația drogurilor.

Conform datelor furnizate de acest raport „în cursul anului 2012, pe drumurile publice, poliția rutieră a depistat în trafic 80 de persoane care au condus autovehicule sub influența unor substanțe sau produse stupefiante108, numărul acestora fiind de 3 ori mai mare față de cel înregistrat în anul 2011. Dintre cei 80 de conducători auto, câte 15 conducători auto au fost depistați în trafic pe raza județelor Constanța și Timiș, câte 2 conducători auto pe raza județelor Alba, Arad, Dâmbovița, Ialomița, Maramureș și Vaslui, 10 conducători auto pe raza Mun. București, 9 conducători auto pe raza județului Argeș, 5 conducători auto pe raza județului Bacău, 4 conducători auto pe raza județului Neamț, 3 conducători auto pe raza județului Caraș-Severin și câte un conducător auto pe raza județelor Covasna, Dolj, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman și Vâlcea.”

Fig. 1: Evoluția numărului conducătorilor auto depistați în trafic sub influența substanțelor stupefiante sau psihotrope, în perioada 2005 – 2012

Sursa: Direcția Rutieră, IGPR

„Și în cursul anului 2012, infracțiunile contra patrimoniului rămân pe primul loc în rândul infracțiunilor comise de către persoane aflate sub influența substanțelor stupefiante sau psihoactive. Astfel, din cele 463 de persoane care au comis infracțiuni sub influența substanțelor stupefiante și psihotrope (425 bărbați, 38 femei pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, din cele 12 centre de reținere ale Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, circa jumătate au comis infracțiuni contra patrimoniului (160 infracțiunea de furt și 66 infracțiunea de tâlhărie). În rândul celor 463 de persoane arestate pentru comiterea de infracțiuni sub influența drogurilor se regăsește un singur minor, de sex masculin.”

Fig.2: Situația persoanelor arestate în funcție de tipul de infracțiune comisă, în perioada 2006 – 2012

Sursa: Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București