Evolutia Tehnologica

Evoluția tehnologică a facilitat realizarea unor lucruri care în altă perioadă ar fi părut adevărate minuni sau miracole. De cele mai multe ori decoperirile științifice și-au găsit o cale mult mai practică de aplicare în arta războiului. Noile descoperiri științifice s-au aplicat c prioritate în domeniul militar și abia mai târziu în cel civil. Ceea ce s-a căutat dintotdeauna au fost mijloace tot mai rapide, mai eficiente și mai economice de distrugere/anihilare a adversarului cu tot ce implică acest concept (oameni, tehnologii și resurse).

Cu toate acestea, abia în secolul XX mijloacele de distrugere și-au atins apogeul. În această perioadă, au apărut și tehnologiile necesare pentru ducerea războiului oriunde și oricând. Avionul și submarinul au extins aria operațiunilor militare în două noi medii – aerul și apa – așa că gândirea militară strategică a fost nevoită să se adapteze pentru a face față acestor două noi dimensiuni. Vasele cu aburi, avioanele cu reacție, vehiculele motorizate, telefonul și apoi comunicațiile fără fir au continuat să complice acțiunile militare, iar dimensiunea timp-viteză a început să-și spună tot mai pregnant cuvântul. Fenomenul odată început a continuat cu apariția trenului și a telegrafului, apoi pulberea fără fum, armele cu repetiție și artileria rapidă au ridicat gradul de letalitate al conflictelor terestre la niveluri nemaiîntâlnite până atunci. Apariția vaselor de luptă, a crucișătoarelor rapide, a distrugătoarelor, a vaselor torpiloare, a submarinelor și a minelor subacvatice au crescut complexitatea războiului pe mare. De asemenea, aviația a cunoscut o creștere continuă a ponderii și puterii sale. În acest fel, în mai puțin de 25 de ani, Revoluția Tehnologică a extins și dezvoltat în mod ireversibil atât conceptul de război cât și mijloacele și metodele de purtare ale acestuia.

De-a lungul istoriei umanității, sunt puține exemple când oamenii s-au înțeles doar negociind fără să trecă la fapte pentru a-și atinge obiectivele. Astfel, războiul s-a constituit ca o forță cu caracter distructiv, dar și constructiv în dinamica evoluției societății. Acesta, ca formă supremă de manifestare a agresivității interumane, a stimulat în continuu dezvoltarea societății, a indivizilor și a ideilor și nu în ultimul rând a științei și tehnologiei.

Armele s-au schimbat, ideile s-au nuanțat, au fost adoptate strategii și tactici noi, mai complexe pe măsură ce tehnologia influența tot mai decisiv deznodământul oricărui conflict armat, cu alte cuvinte gândirea militară în ansamblul ei s-a modificat radical, dar cauzele sau mobilurile pentru care mai apar și azi conflicte militare au rămas în esență aceleași: nevoia de resurse (naturale, demografice, etc.), nevoia de expansiune (teritorială sau a zonelor de influență), teama și frustrarea.

În prezent, războiul care implică pierderi umane nu mai este la modă, ori aceasta este o schimbare radicală în gândirea militară și politică actuală. Totul se datorează accesului la informație și tehnologiilor moderne de ducere a luptei, care fac posibil purtarea unui război de la distanță.

Accentul conflictelor actuale cade pe calitate, și nu pe cantitate. Avantajul tehnologic și doctrinele adecvate permit înlocuirea masivității/cantității prin calitatea mijloacelor de luptă întrebuințate.

Războiul secolului XX, dar mai ales al secolului XXI produce o nouă strategie în desfășurarea acțiunilor militare în care informația și fluxul informațional devin centrii nervoși principali, iar decizia este tot mai mult influențată de noua strategie a cunoașterii.

Printr-o singură apăsare de tastă, de exemplu, este posibilă întreruperea alimentării cu energie electrică a adversarului, distrugerea monedei lui scripturale, piratarea și înlocuirea tuturor emisiilor sale hertziene cu altele favorabile atacatorului, cu alte cuvinte e posibilă îngenuncherea unui adversar înainte ca armele să își facă auzit glasul.

Armele de mare precizie vor evolua spre o mai mare acuratețe și o mai mare rază de acțiune în anii următori. În același timp, sistemele informaționale vor revoluționa comanda și controlul forțelor armate datorită posibilității schimbului de date în timp real. Concepțiile liniare ale câmpului de luptă evoluează deja spre reprezentări multidimensionale. Astfel de reconceptualizări fac posibil un atac cu toate sistemele de armament simultan.

Războiul secolului modern va tinde tot mai mult să se deplaseze de pe planul fizic-concret spre cel virtual existent în cadrul rețelelor de calculatoare interconectate așa că, denumirea de “cyber-war” reflectă cât se poate de bine o realitate care este tot mai evidentă. Poate că într-o bună zi focurile de armă de pe câmpul de luptă vor putea fi înlocuite în totalitate de clic-uri de mouse, iar războiul nu va mai semăna deloc cu ceea ce încă mai suntem obișnuiți să numim conflict armat.

Reducerea efectivelor armatelor și a bugetelor militare, restructurările, reorganizările, transformările, redotările cu tehnică de vârf, tendința spre profesionalizare completă, apariția unor noi riscuri, amenințări și vulnerabilități, creșterea ponderii acțiunilor, altele decât războiul/operațiile de stabilitate , vor conduce la schimbarea concepției de ducere a acțiunilor militare, la apariția de noi strategii, doctrine (integrate, multinaționale, etc.) și la o altfel de pregătire a forțelor armate (în devenire forțe expeditionare), în timp de pace, criză sau conflict/război.

Evoluțiile tehnologice militare marchează așadar, înfăptuirea unor prefaceri calitative în principalele domenii ale teoriei și practicii militare cu implicații directe asupra modului de constituire a forței și angajării eficiente a acesteea în acțiunile militare.

Lucrarea de față își propune să abordeze o parte din aspectele influenței revoluției tehnico – științifice în domeniul militar, asupra evoluției fizionomiei operațiilor acțiunilor militare, atât în domeniu doctrinar – operațional, cât și în domeniul structural – organizațional.