Evolutia Studiilor Stiintifice Asupra Emotiilor

In ultimii zece ani studiile stiintifice asupra emotiilor au evoluat foarte mult dezvoltand un progres fara egal. Acum putem vedea cum lucreaza creierul, felul in care opereaza masa de celule complicate atunci cand gandim si ne imaginam sau simtim, asta datorita unor noi tehnologii cu ajutorul carora putem vedea imagini ale creierului. Acum datele neurobiologice ne fac sa intelegem mai bine felul in care centrii de emotie ai creierului duc la furie sau la lacrimi, ori alte parti ale creierului care ne indeamna sa iubim sau sa uram, sa distingem ceea ce este bine de ceea ce este rau.

Din pacate, aceste evolutii vin atat de tarziu, deoarece locul sentimentelor in viata mintala a fost destul de neglijat de catre cercetatori de-a lungul anilor, lasand emotiile asemeni unui continent neexplorat la nivelul psihologiei stiintifice. Au aparut numeroase carti cu sfaturi ce se bazau pe pareri dovedite clinic, dar care nu aveau o baza stiintifica. Acum stiinta este in sfarsit capabila sa aduca raspunsuri si argumente ce tin de aceasta tema.

In prezent este sustinut faptul ca IQ-ul este determinat genetic si nu poate fi schimbat in functie de experienta de viata, iar destinul ne este in mare parte determinat de aceasta aptitudine. Insa ne punem intrebarea: oare ce factori determina ca o persoana cu un IQ mare sa se zbata din greu, iar una cu un IQ modest sa se descurce surprinzator de bine? Sustinem ca diferenta este data de conceptul despre care vorbim aici, si anume: inteligenta emotionala.

Ea este cea care contine autocontrolul, perseverenta, zelul, capacitatea de dezvoltare si de gestionare a emotiilor. In aceste vremuri in care societatea se dezvolta intr-un ritm ametitor si se confrunta nevoia de timp, acum cand violenta si saracia sunt tot mai dezvoltate si raspandite, privim inteligenta emotionala ca un element esential al legaturii dintre sentimente, caracter si instincte morale. Sunt din ce in ce mai multe dovezi care atesta ca aptitudinile noastre fundamentale etice din viata isi au originea in capacitatile emotionale pe care le au la baza. Pentru unii dintre noi impulsurile sunt privite ca fiind emotii de nivel mediu, samanta impulsurilor fiind o dorinta arzatoare de exprimare prin actiune. Asadar, cei care sunt sclavii impulsurilor, sunt cei lipsiti de autocontrol, din aceasta cauza dezvoltandu-se multe suferinte din punct de vedere moral. Capacitatea de a controla impulsurile sta la baza vointei si caracterului, fiind determinata si de gradul de empatie si capacitatea de a citi emotiile celuilalt, iar daca ar fi sa exista doua atitudini morale de care lumea noastra in prezent ar avea nevoie, acestea cu siguranta ar fi autoinfranarea si compasiunea.

Motivul pentru care am ales aceasta tema, este de a descoperi cum ne putem gestiona mai bine trairile in folosul nostru, cum putem controla unele sentimente ce ne pot afecta destul de mult daca le-am da frau liber, cum putem intelege mai bine unele momente mai complicate din existenta noastra si a lumii ce ne inconjoara si cum putem face fata problemelor care apar in drumul nostru lung in viata.

Lucrare de fata isi propune sa raspunda la intrebari cum ar fi: ce este inteligenta emotionala?; ce sunt relatiile interpersonale si cum care sunt elementele pentru o inteligenta emotionala mai buna?

In continuare voi prezenta:

aparitia si definitia conceptului de inteligenta emotionala,

de ce sunt importante emotiile;

ce reprezinta inteligenta sociala cum este reprezentata aceasta in conceptia lui John D. Mayer, Peter Salovey, Reuven Bar-On si nu in ultimul rand, Daniel Goleman;

ce reprezinta constiinta de sine, autocontrolul, motivatia si aptitudinile sociale si cum ne ajuta acestea;

componente si niveluri ale inteligentei emotionale

ce semnifica empatia, ce rol are aceasta si care este mecanismul psihologic a acesteia;

ce sunt relatiile interpersonale si ce legatura au acestea cu starile afective

1.1 Aparitia si definirea conceptului de “inteligenta emotionala”

Inteligenta emotionala a fost recunoscuta cu adevarat incepand cu secolul al-XX-lea.

Termenul de “”inteligenta emotionala” a fost folosit pentru prima data de Leunnen, in anul 1960, publicand o lucrare despre Inteligenta Emotionala si Emancipare.

Howard Garder in anul 1983 aduce in atentie idea inteligentei multiple. Aceasta include inteligenta interpersonala si inteligenta intrapersonala.

In anul 1990, Peter Salovey de la Universitatea Yale si John D. Mayer de la Universitatea din Hampshire au enuntat Teoria Inteligentei Emotionale. Dezvoltand conceptul lui Howard, Gardner a creat impreuna cu David Caruso un test care masoara diferenta dintre abilitatile emotionale ale oamenilor. Acesta poarta numele de MSCEIT (Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test).

Interesul pentru conceptul de “inteligenta emotionala” a crescut in mod dramatic in anul 1995, dupa publicarea cartii lui Daniel Goleman, “Inteligenta emotionala”.

El a definit inteligenta emotionala ca fiind “capacitatea de automotivare si perseverenta in fata frustrarilor; controlul impulsurilor si amanarea gratificarii; reglarea dispozitiei si impiedicarea perturbarii gandirii de catre suferinta; empaticarea si speranta” (1995, p. 317), iar in Working with Emotional Intelligence o gasim definita ca fiind “ capacitatea de a recunoaste sentimentele altora, de a ne motiva si a ne gestiona eficient emotiile personale si cele care sunt legate de relatiile noastre” (1998, p. 317)

Inteligenta emotionala (EI) este definita ca fiind capacitatea de a monitoriza emotiile proprii si cele ale altor persoane, de a diferentia intre ele, de a le eticheta in mod corespunzator si de a folosi informatiile corespunzatoare pentru a ghida gandirea si comportamentul.

1.2 Emotiile

Emotiile sunt importante deoarece ele asigura:

Supravietuirea- Emotiile noastre s-au dezvoltat in decursul a milioane de ani. In prezent, ca o consecinta a trecerii timpului si a evolutiei noastre acestea functioneaza ca un sistem interior de ghidare, atentionare destul de sofisticat. Atunci cand ne simtim singuri, ne lipseste comunicarea cu alti oameni. Atunci cand ne este frica, simtim un sentiment de respingere, e prezenta o lipsa a nevoii de a fi acceptati.

Luarea deciziilor- Cu ajutorul sentimentelor si emotiilor noastre, putem lua hotarari. Multe cercetari au aratat ca atunci cand sunt afectati centrii nervosi din emisferele cerebrale, omul nu poate lua nici cele mai simple decizii pentru ca nu stie ce va simti in legatura cu acestea.

Stabilirea limitelor- Cand ne deranjeaza comportamentul unei persoane, sentimentele noastre ne fac sa tragem un semnal de alarma. In acest fel putem instiinta persoana de comportamentul ei si totodata ne protejam si noi sanatatea mentala si psihica, impunand niste limite.

Comunicarea- Sentimentele noastre ne ajuta intr-o mare masura sa comunicam. Atunci cand ne simtim tristi sau fericiti, fata noastra exprima acest lucru, astfel in cazul tristetii, persoanele din jurul nostru ne pot ajuta oferindu-ne un sprijin moral, crescand astfel posibilitatea de a ne simti mai bine in viitorul apropiat. Daca avem un limbaj mai dezvoltat si o capacitate de comunicare verbala mai ampla, putem comunica mai bine celor din jur emotiile noastre. Un alt factor important este gradul nostru de recunoastere al emotiilor celor din jur. Cu cat avem o capacitate mai dezvoltata de a recunoaste ceea ce exprima cei de langa noi, cu atat putem sa le oferim sprijin, sa-i facem sa se simta importanti, iubiti, ocrotiti.

Unitatea- Sentimentele noastre sunt cele care ne unesc indiferent de varsta, sex sau colt al lumii din care provenim. In mod normal convingerile noastre religioase, politice, culturale determina o distantare a persoanelor intre ele, in schimb sentimentele sunt universale. Cel care a scris despre acest lucru cu multi ani in urma in cartea sa, a fost Charles Dickens. Aceasta poarta denumirea de “Expresia sentimentelor la om si la animal”. De exemplu sentimentele de empatie, compasiune, iertare, cooperare, au capacitatea de a ne uni.

Cercetatorii au investigat dimensiunile inteligentei emotionale folosindu-se de concepte cum ar fi aptitudinele sociale, maturitatea psihologica, constienta emotionala si competenta interpersonala. Au mai cercetat si alte concepte precum “dezvoltatea sociala”, “invatarea sociala si emotionala”, “inteligenta persoanala”. Astfel au fost descoperite stranse legaturi intre inteligenta emotionala si conducere, performanta de grup, performanta individuala, adaptarea la schimbari. Cu alte cuvinte, inteligenta emotionala ne armonizeaza cu mediul si cu noi insine.

2. Inteligenta sociala

S-a constat ca persoanele care au un coeficient intelectual (QI- indice al nivelul de dezvoltare a inteligentei, stabilit prin raportarea varstei mentale la varsta cronologica) inalt sau o inteligenta academica destul de ridicata se descurca mai putin in viata de toate zilele, in comparatie cu persoanele care au un QI mai scazut. Stenberg (1988) a fost cel care a initiat un sondaj in urma caruia oamenii erau intrebati pe strada ce inteleg ei printr-o persoana inteligenta. Astfel au descoperit o abilitate ce a fost raportata initial la inteligenta sociala.

Thorndike a definit inteligenta sociala ca fiind capacitatea de a intelege si de a actiona inteligent in cadrul relatiilor interumane. H. Gardener (1993) a acordat un loc important formelor de inteligenta care permit omului o adaptare sociala mai buna in mediul lui, astfel a introdus termenii de inteligenta interpersonala si inteligenta intrapersonala.

Inteligenta interpersonala se refera la abilitatea oamenilor de ai intelege pe ceilalti, de a empatiza cu ei, de a-i cunoaste mai bine, sa descopere ceea ce ii motiveaza si cum pot gasi un mod eficient de a coopera cu ei.

Inteligenta intrapersonala face referire la modul in care persoana se descopera pe sine, isi cunoaste si manevreaza trairile, sentimentele si cum foloseste acest mod pentru a actiona in viata de toate zilele. Formarea inteligentei intrapersonale echivaleaza cu o cunoastere aprofundata a propriei persoane.

Cei care au reprezentat cel mai bine inteligenta emotionala au fost: John D. Mayer, Peter Salovey, Reuven Bar-On si nu in ultimul rand, Daniel Goleman.

Mayer si Salovey (1990, 1993) considera ca inteligenta emotionala implica:

abilitatea de a percepe cat mai bine emotiile si de a le exprima;

abilitatea de a cunoaste emotiile si de a le regularize pentru a promova dezvoltarea emotionala si intelectuala;

abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci cand ele faciliteaza gandirea

Reuven On-Bar, in anul 1992, a stabilit si el componentele inteligentei emotionale pe care le-a grupat astfel:

Aceste componente ale inteligentei emotionale se evalueaza prin teste specifice, iar suma punctelor obtinute la acestea reprezinta coeficientul de emotionalitate, QE.

Dupa cei doi autori, sunt incluse urmatoarele capacitati grupate in cinci categorii in cadrul inteligentei emotionale:

Constiinta de sine a propriilor emotii: implica introspectia, observatia si recunoasterea emotiilor in functie de felul in care ia nastere

Stapanirea emotiilor: consta in detectarea emotiilor si gasirea unor metode de a le face fata, mai ales daca e vorba de anxietate, manie, suparare

Motivarea interioara: reprezinta canalizarea emotiilor si a sentimentelor pentru atingerea unui scop, fiind insotita si de un control emotional

Empatia: capacitatea de a manifesta grija si sensibilitate fata de trairile altora

Stabilirea si dirijarea relatiilor interumane: face referire la aptitudinile sociale, persoana fiind in stare sa cunoasca, sa analizeze si sa controleze emotiile altora

Daniel Goleman, ziarist la New York Times, preocupat de studiul creierului, creativitatii si al comportamentului, a adus in prim plan constructele care compun aceasta forma de inteligenta.

Acestea sunt:

– constiinta de sine: increderea in sine

– auto-controlul: dorinta de adevar, constiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea

– motivatia: dorinta de a cuceri, daruirea, initiative, optimismul

– empatia: a-i intelege pe altii, diversitatea, capacitatea politica

– aptitudinile sociale: influenta, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea de relatii, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru in echipa

2.1 Constiinta de sine

Pentru a sublinia importanta acestui aspect, Goleman prezinta aceasta poveste japoneza: “Se spune ca un razboinic l-a provocat pe un maestru Zen sa ii explice ce inseamna rai si iad. Calugarul i-a raspuns cu dispret: “Esti un mocofan, n-are rost sa-mi pierd vremea cu unul ca tine!” Simtindu-se jignit, ofensat, samuraiul s-a infuriat cumplit, a scos sabia din teaca si a zbierat: “Te-as putea omori pentru obraznicia asta”. “Acesta este iadul”, a raspuns calm calugarul. Uluit sa constate realitatea in spusele maestrului care isi indreptase atentia asupra maniei ce-l cuprinsese, samuraiul s-a linistit si-a bagat sabia in teaca, a facut o plecaciune si i-a multumit calugarului ca l-a luminat. “Iar acesta este raiul”, a spus calugarul.”

Ceea ce s-a intamplat de fapt este ca samuraiul, constietizand starea de manie si agitatie ce il cuprinsese, si-a dat seama ca poate fi controlat de aceasta, ducand la un lucru extrem de grav. Povestirea tocmai asta sugereaza, constientizarea sentimentelor noastre in momentul in care acestea apar, ceea ce reprezinta un aspect esential al inteligentei emotionale, asa cum spunea si Socrate “Cunoste-te pe tine insuti!”.

La o prima vedere putem spune ca sentimentele noastre sunt evidente, insa daca privim mai atent ne dam seama ca de fapt am trecut cu vederea ceea ce era mai important, si anume, ceea ce am simtit cu adevarat in legatura cu acel lucru sau ca am rectionat tarziu fata de aceste sentimente ce se aflau in joc. Unii autori, referindu-se la constientizarea procesului de gandire, folosesc termenul de “metacunoastere” si pe cel de “metadispozitie” pentru constientizarea emotiilor. Goleman, in sensul unei atentii permanente acordate starilor interioare, prefera termenul de constientizare de sine. In cadrul acestei constientizari, mintea investigheaza experienta de sine, inclusiv emotiile. Totodata necesita si un neocortex activat, mai ales in zona limbajului acordat spre a identifica si a numi emotiile pornite. Constientizarea de sine e un mod neutru de a mentine reflectia in toiul altor emotii turbulente si nu o forma de atentie care sa se lase purtata la voia intamplarii de catre emotii ceea ce ar putea duce la reactii exagerate si la amplificarea a ceea ce este perceput.

W. Styron descrie aceasta facultate a mintii in lucrarea despre depresiile lui profunde, ca fiind o simtire “a unei insotiri de catre un al doilea sine”, un observator spectral care nu impartaseste dementa dublului sau si este deci capabil de o curiozitate lipsita de patima in momentele in care camaradul sau se zbate. “ (W. Styron – “DarknesVisible: A memoir of Madness”)

Astfel constientizarea emotiilor este competenta emotionala fundamentala pe care se cladesc toate celelalte competente. (D. Goleman, pp. 65-66)

2.2. Autocontrolul

Acesta presupune stapanirea emotiilor, care este cheia impacarii cu viata emotionala. Oamenii nu trebuie sa evite neaparat sentimentele neplacute, ci sa invete sa nu le scape de sub control, deoarece acestea pot dizloca orice buna dispozitie. Gestionarea emotiilor trebuie realizata in permanenta. Psihanalistii Bowlby si Winnicot considera puterea de a ne calma un talent fundamental al vietii, fiind una dintre cele mai importante unelte psihice.

A fost realizat un nou studiu care a evidentiat activarea unor zone diferite ale creierului atunci cand alegem sa suprimam o emotie, comparativ cu atunci cand suntem instruiti sa ne inhibam o emotie.

Acesta a fost realizat de cercetatori de la Institutul de Neurostiinte Cognitive / University College London si Ghent University si publicat in revista Brain Structure and Function. In cadrul lui, s-a scanat creierul unor persoane sanatoase si s-a constatat activarea unor sisteme cheie ale creierului atunci cand acestea isi suprimau sau nu emotiile. Oamenii de stiinta au corelat in trecut aceasta zona a creierului cu decizia de inhibare a miscarii.

“Acest rezultat releva ca auto-controlul emotional implica un sistem cerebral destul de diferit de cel activat cand ti se spune pur si simplu cum sa reactionezi emotional.”, afirma autorul principal Dr. Simone Kuhn (Universitatea din Ghent).

In acest studiu, unui numar de 15 persoane de sex feminin, le-au fost aratate imagini neplacute sau inspaimantatoare. Participantele au avut posibilitatea de a alege sa simta emotia provocata de imagine sau sa si-o inhibe, distantandu-se singure printr-un act de auto-control. Pentru a scana creierul subiectilor, cercetatorii au folosit imagistica prin rezonanta magnetica functionala (fMRI) . Rezultatele activitatii creierului au fost comparate cu un alt experiment in care participantii au fost instruiti sa simta sau sa-si inhibe emotiile, in loc sa hotarasca singuri acest lucru.

In ambele situatii au fost activate diferite parti ale creierului. Atunci cand subiectii au hotarat sa-si inhibe singuri emotiile negative, oamenii de stiinta au descoperit o activare in zona prefrontala dorso-mediala a creierului. Ei au asociat anterior aceasta zona a creierului cu decizia de a inhiba miscarea.

In situatia contrara in care subiectii au fost instruiti sa-si inhibe emotia, s-a constat activarea unei alte zone, una mai laterala.

“Credem ca in controlul emotiilor si in controlul comportamentului unei persoane sunt implicate mecanisme care se suprapun”, sustine Dr. Kuhn.

“Trebuie sa distingem intre controlul voluntar si cel instruit al emotiilor, la fel cum putem distinge intre a decide singuri cu privire la ceea ce trebuie sa facem, comparativ cu a urma instructiunile cuiva.”

Profesorul Patrick Haggard de la Institutul UCL de Neurostiinte Cognitive, co-autor al lucrarii, sustine ca mecanismul identificat in acest studiu ar putea fi o tinta potentiala pentru terapii.

“Capacitatea de a-ti gestiona emotiile proprii este afectata in mai multe tulburari ale sanatatii mintale, astfel incat identificarea acestui mecanism deschide posibilitati interesante pentru cercetarile viitoare.”

“Cele mai multe studii asupra prelucrarii emotiei in creier presupun pur si simplu ca oamenii primesc pasiv stimulii emotionali si simt automat emotia corespunzatoare. In schimb, zona pe care am identificat-o poate contribui la sporirea capacitatii unor persoane de a se ridica deasupra anumitor situatii emotionale.”

“Acest tip de mecanism de auto-control poate avea aspecte pozitive, de exemplu, sa-i faca pe oameni mai putin vulnerabili la emotia excesiva. Dar functia alterata a acestei zone a creierului ar putea face, de asemenea, dificila reactia adecvata in situatiile emotionale.”

2.3 Motivatia

Reprezinta indreptarea sentimentelor spre entuziasm, zel, incredere si spre reusita. Atata timp cat emotiile noastre sunt unele pozitive si sporesc capacitatea noastra de a gandi si de a planifica ori de a urma un antrenament pentru un scop indepartat, pentru a rezolva probleme, ele determina capacitatile noastre de a ne folosi abilitatile mintale innascute si de a hotari cum ne vom descurca in viata. Astfel, in masura in care suntem motivati, dobandind un entuziasm sau o placere pentru ceea ce facem sau chiar un grad optim de neliniste, poate interveni inteligenta emotionala, fie afectand celelalte capacitati, fie facilitand sau combinandu-se cu ele.

Kurt Lewin personalizeaza motivatia sustinand ca actioneaza ca un camp de forte in care se afla atat subiectul, cat si obiectele, persoanele sau activitatile. Pentru ca asemanarea sa fie pe deplin, s-a folosit conceptul de vector pentru o componenta a motivatiei, acesta, posedand in fizica: marime, directie si sens. La fel vectorilor fizici, vectorii motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice.

Rolul motivatiei:

Este primul element cronologic al oricarei activitati

Semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice

Selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare propriei satisfaceri si le sustine energetic

Contribuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii

In psihologie sunt recunoscute doua tipuri de motivatie:

Intrinseca – persoana urmareste o activitate (sau chiar mai multe) strict cognitiva, cand actiunile intreprinse sunt pentru sine

Aceasta cuprinde:

Curiozitatea

Atitudine epistemica stabila prin informatiile furnizate de procesul invatarii

Interesele cognitive

Aspiratia spre competenta

Extrinseca – persoana urmareste prin activitatile depuse anumite recompense morale cum ar fi: prestigiu, notorietate, faima, bani, statut, pozitie.

Aceasta viseaza:

Asteptarea laudei, notei, recompensei materiale

Dorinta de afiliere

Tendintele normative

Teama de consecinte

Ambitia

Trebuinta de statut ridicat

2.4 Aptitudinile sociale

Una dintre calitatile importante ale vietii sociale este felul in care oamenii stiu sa isi exprime propriile sentimente. Pentru aceasta a fost introdus de catre Paul Ekman, termenul de “reguli de exprimare”. Acesta desemneaza consensul social in privinta sentimentelor ce trebuie manifestate in anumite momente. Pe acest plan culturile variaza foarte mult. De exemplu, Ekman si colegii sai din Japonia au facut un experiment in care au studiat reactiile faciale ale unor studenti la un film despre ritualul circumciziei aborigenilor adolescenti. Atunci cand acestia urmareau filmul in prezenta unei persoane ce presupunea o autoritate, fetele lor dadeau semne vagi de reactie, insa atunci cand acestia erau singuri, desi erau inregistrati cu o camera ascunsa, fetele lor s-au contorsionat, exprimand un amestec de chin, disconfort si dezgust.

Sunt mai multe reguli in privinta modalitatii de exprimare. Una dintre ele este minimalizarea exprimarii emotiei. Aceasta se intalneste in special in traditia japoneza unde persoanele resimt un sentiment de disconfort in preajma unei persoane ce reprezinta o autoritate. De aceea studentii si-au ascuns sentimentele neplacute in spatele unui chip neutru atunci cand erau in preajma respectivei peersoane. O alta modalitate este exagerarea a ceea ce simte cineva, prin exagerbarea expresiei emotionale. Si ultima modalitate consta in inlocuirea unui sentiment cu altul. Aceasta apare in culturile asiatice unde se afiseaza o mimica pozitiva, chiar daca este falsa. Felul in care folosim aceste strategii este un factor important in inteligenta emotionala.

Facand referire la ultima dimensiune a inteligentei emotionale, Goleman mentioneaza cele 4 componente ale inteligentei sociale ce au fost identificate de Hatch si Gardner. Acestea sunt:

Organizarea grupurilor – presupune initierea si coordonarea eforturilor unei intregi retele de oameni; aceasta este o calitate esentiala pentru un conducator;

Negocierea solutiilor – pune accent pe talentul mediatorului de a preveni conflictele si a le rezolva pe cele care plutesc in aer, arbitrarea si medierea disputelor;

Relatiile personale;

Analiza sociala – este capacitatea de a detecta sau presupune sentimentele celorlalti.

Dupa parerea lui Goleman, toate aceste capacitati constituie ingredientele necesare relatiilor interpersonale.

2.5. Componente si niveluri ale inteligentei emotionale

Steve Hein (1996) incearca o prezentare a inteligentei emotionale pe baza consultarii celor mai recente lucrari. Ca majoritatea autorilor, incearca sa aduca propria lui contributie, astfel in cartea sa ofera cateva defintii alternative. El afirma ca inteligenta emotionala inseamna:

“ 1. Sa fii constient de ceea ce simti tu si de ceea ce simt altii si sa stii ce sa faci in legatura cu aceasta;

Sa stii sa deosebesti ce-ti face bine si ce-ti face rau si cum sa treci de la rau la bine;

Sa ai constiinta emotionala, sensibilitate si capacitate de conducere care sa te ajute sa maximizezi pe termen lung fericirea si supravietuirea.” (Roco, pag 142)

A mai enumerat o serie de componente ale inteligentei emotionale ce au fost preluate din lucrarile lui Mayer si ale lui Salovey:

Constiinta de sine- sa fii constient de propriile emotii atunci cand acestea te cuprind;

Sa fii recunoscator din punct de vedere emotional- sa fii capabil sa identifici si sa etichetezi sentimente specifice in tine insuti si in altii; sa fii capabil sa discuti despre emotii si sa le comunici in mod clar si direct;

Capacitatea de a fi empatic in raport cu ceilalti, de a simti compasiune pentru ei, de a-i confirma, de a-i motiva, de a-i inspira, de a-i incuraja si de a-i consola;

Capacitatea de a lua decizii intelepte folosind un echilibru sanatos al emotiilor si al ratiunii, de a nu fi nici prea emotional, nici prea rational;

Capacitatea de a reusi sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile emotii, mai ales responsabilitatea pentru propria motivare si propria fericire

In prezent exista un dezacord in ceea ce priveste natura inteligentei emotionale, daca aceasta este innascuta sau este dobandita pe parcurs. D. Goleman sustine ca “spre deosebire de gradul de inteligenta, care ramane acelasi de-a lungul vietii sau de personalitatea care nu se modifica, competentele bazate pe inteligenta emotionala sunt abilitati invatate.”

Analizand afirmatia sa, Hein sustine ca afirmatia lui Goleman, conform careia personalitatea nu se modifica de-a lungul vietii se afla in contradictie cu viziuna acestuia despre inteligenta emotionala. Cu alte cuvinte, Goleman sustine ca orice om isi poate ridica gradul de inteligenta emotionala prin exercitii si educatie, dar unele componente ale inteligentei sunt tratate ca insusiri de personalitate, deci acestea nu s-ar putea modifica pe parcursul vietii.

Mayer si Salovey si-au actualizat definitia data inteligentei emotionale in cartea din anul 1997. Acestia afirma ca: “In cealalta lucrare a noastra (1990) am definit inteligenta emotionala in functie de abilitatile pe care le implica. Astfel, intr-una dintre primele noastre definitii consideram inteligenta emotionala ca fiind <<capacitatea de a controla propriile sentimente si sentimentele celorlalti, capacitatea de a face diferenta intre ele, precum si folosirea acestor informatii pentru ghidarea propriului mod de gandire si a propriilor actiuni>>. Dar, in prezent aceasta definitie, ca si altele mi se par vagi, incomplete, chiar saracacioase, in sensul ca ele se refera doar la emotia observabila si la modalitatile de a o egala, omitandu-se sentimentele. Sentimentele ca forme superioare, complexe, relative stabile ale afectivitatii si cu un grad inalt de constientizare favorizeaza interactiunile optime ale emotionalitatii cu rationalitatea. De asemenea, inteligenta emotionala inseamna si abilitatea de a intelege emotiile, presupunand cunoasterea emotiilor si reglarea lor astfel incat ele sa poata contribui la dezvoltarea intelectuala si emotionala.”

Mayer si Salovey au incercat sa puna in evidenta 4 niveluri ale inteligentei emotionale.

Acestea sunt:

Evaluarea perceptiva si exprimarea emotiei

Facilitarea emotionala a gandirii

Intelegerea si analiza emotiilor si utilizarea cunostintelor emotionale

Reglarea emotiilor pentru a provoca cresterea emotionala si intelectuala

Perceptia, evaluarea si exprimarea emotiilor – face referire la acuratetea cu care un individ poate identifica emotiile, la propria persoana si la cei din jurul sau, la acuratetea exprimarii si manifestarii lor

Acestea implica: capacitatea de a identifica emotia in propriile ganduri, sentimente si stari fizice;

capacitatea de a identifica emotii la altii, in proiecte, opere de arta, limbaj, sunet, comportament;

capacitatea de a exprima emotiile cat mai precis si de a exprima nevoile legate de sentimente

capacitatea de a distinge intre sentimente precise si imprecise sau sincere si nesincere (Roco, pag 144)

Facilitarea emotionala a gandirii – emotia influenteaza pozitiv gandirea. Daca in primii ani de viata emotia este privita ca o modalitate de semnalizare si de alertare a individului, pe masura ce acesta creste si se maturizeaza, emotiile incep sa se modifice si sa ii modeleze gandirea, sa i-o influenteze, atragandu-I atentia asupra modificarilor din interiorul si exteriorul sau, conducandu-l la o mai buna adaptare. Starea emotionala a unei persoane poate determina modul in care sunt privite lucrurile. De exemplu, daca o persoana are o dispozitie emotionala pozitiva, atunci vor fi sanse mai mari sa aiba o gandire optimista, in schimb, daca are o dispozitie negativa, atunci va avea sanse mai mari sa aiba o gandire pesimista. Daca oamenii constientizeaza acest lucru, atunci vor fi capabili sa-si schimbe starea afectiva de moment, si indirect, viziunea asupra situatiei, modul de a actiona si de a reactiona.

Facilitatea emotionala a gandirii face referire la faptul ca:

Emotiile dau prioritate gandirii prin directionarea atentiei asupra informatiei importante;

Emotiile sunt suficient de clare si accesibile incat pot fi generate ca ajutor pentru judecata si memorie in privinta sentimentelor;

Oscilatia starilor emotionale schimba perspectiva subiectului de la optimism la pesimism, determinand luare in consideratie a mai multor puncte de vedere;

Starile emotionale incurajeaza in mod diferit o anumita modalitate de rezolvare cand fericirea faciliteaza motive inductive pentru creativitate (Roco. Pag. 144)

Intelegerea si analiza emotiilor. Utilizarea cunostintelor emotionale

Capacitatea de a intelege emotiile si de a folosi cuvintele despre emotii

Recunoasterea asemanarilor si diferentelor dintre starile emotionale (de exemplu, intre a placea si a iubi; intre a supara si a infuria)

Cunoasterea semnificatiei starilor emotionale in functie de situatiile si relatiile complexe in care se produc (de exemplu, legatura dintre tristete si pierdere)

Recunoasterea emotiilor complexe, contradictorii in functie de situatiile in care apar (de exemplu, dragoste si ura fata de aceeasi persoana)

Recunoasterea amestecurilor, combinatiilor de emotii(de exemplu speranta este o combinatie a increderii si optimismului);

Cunoasterea modului de evolutie si de transformare a emotiilor in functie de situatii (de exemplu, supararea se poate intensifica si preschimba in furie, transformandu-se ulterior in satisfactie sau, dimpotriva, in vina, etc. ) si orientarea atentiei spre legaturile specifice care pot exista intre emotii;

Capacitatea de a interpreta sensul emotiilor in relatii cum ar fi tristetea, care se instaleaza in urma unor pierderi;

Capacitatea de a intelege sentimentele complexe sau cele simultane precum cele de dragoste si ura sau infiorarea privita ca o combinatie intre teama si surpriza;

Capacitatea de a recunoaste tranzitul posibil de la o emotie la alta, spre exemplu, trecerea de la furie la satisfactie sau de la furie la rusine

Reglarea emotiilor pentru a promova cresterea emotionala si intelectuala

Capacitatea de a fi deschis, de a accepta atat sentimente placute, cat si pe cele neplacute;

Capacitatea de a utiliza sau de a se elibera de o emotie, dupa vointa, in functie de utilitatea sau de importanta ei;

Capacitatea de a monitoriza emotiile in raport cu sine sau cu ceilalti astfel incat subiectul sa poata recunoaste cat sunt acestia de precisi, tipici, influentabili sau rezonabili;

Capacitatea de a manipula atat emotia proprie, cat si pe a celorlalti prin moderarea emotiilor negative sau sublinierea (evidentierea) celor placute, fara a reprima sau exagera informatia pe care o contin. (roco. Pag 145)

Jeanne Segal (1999) a scos in evidenta patru componente ale inteligentei emotionale. Acestea sunt: constiinta emotionala, acceptarea, constiinta emotionala activa si empatia.

Prima componenta implica trairea in mod autentic a tuturor emotiilor, lasand la o parte deprinderile intelectuale prin intermediul carora avem tendinta sa gandim emotiile.

A doua componenta presupune acceptarea emotiilor constientizate, ducand la deschiderea catre cele placute cat si cele neplacute.

A treia componenta inseamna trairea experientei prezente, nu a celei din trecut. Presupune constientizarea emotiilor, a cauzei lor, a realitatii si a situatiei in care se afla persoana respectiva, pentru a fi echilibrata, a gandi limpede si a nu fi influentata de emotiile trecute.

Empatia, ultima componenta dar nu cea din urma, este abilitatea de a ne raporta la sentimentele si la nevoile celorlalti, fara a renunta la propria experienta personala. Aceasta face referire la intelegerea emotiilor celorlalti, la participarea la problemele sale dar fara a aduce o rezolvare la acestea.

2.6. Empatia ca trasatura a inteligentei emotionale

Empatia este una dintre dimensiunile semnificative ale inteligentei emotionale.

S. Marcus (1997) a definit-o ca fiind “un fenomen psihic de retraire a starilor, gandurilor si actiunilor celuilalt, dobandit prin transpunerea psihologica a eului intr-un model obiectiv de comportament uman, permitand intelegerea modului in care celalalt interpreteaza lumea. (p.38) ”

Empatia se construieste pe deschiderea spre sentimentele celorlalti, pe abilitatea de a citi semnalele venite pe cale non-verbala. In cadrul comunicarii interumane, comunicarea nonverbala are un procent de 60%. Empatia se bazeaza pe capacitatea de a intui sentimentele oamenilor, atribuindu-se o atentie mai mare limbajului non-verbal cum ar fi: tonul vocii, mimica fetei, pozitia corpului, gesturile, s.a.m.d. S-a constatat ca 90% dintre mijloacele de exprimare a starilor afective sunt non-verbale. Atunci cand exista neconcordante sau contradictii intre limbajul verbal si cel non-verbal cel care e perceput ca atare este limbajul non-verbal.

Conform lui Marcus, empatia este realizata prin transpunerea imaginative-ideativa in sistemul de referinta al altuia- respectiv preluarea modului de a gandi si de a realiza rolul social si transpunerea emotionala, actiunea de activare a unei experiente, de substituire in trairile lui mentionate prin identificarea afectiva a partenerului, preluarea starii lui de spirit.

Tot el a sistematizat ipostazele sub care intalnim empatia:

Ca fenomen psihic – situatie in care se releva dimensiunea sa de fapt interior, subiectiv in continua transformare;

Proces psihic – are o desfasurare plurifazica care se intinde de la proiectia eului pana la identificarea cu altul;

Produs psihic – empatia este resimtita si concretizata prin retrairea gandurilor, emotiilor, sentimentelor si actiunilor celorlalti;

Insusire psihica – atunci cand o vedem ca o trasatura de personalitate sau ca aptitudine a individului;

Construct multidimensional de personalitate – include toate aspectele ce au fost prezentate la formele anterioare

Ca dimensiune a inteligentei emotionale, empatia se manifesta sub forma unei trasaturi de personalitate.

Trasaturile definitorii ale empatiei constau in capacitatea de transpunere in locul unui model extern definit ca fiind o alta persoana sau de proiectie atitudinal-afectiva imbinata cu perceperea realitatii din perspectiva acestui model extern, ca si cum ar fi cealalta persoana.

Mehrabian (cf. Goleman, 1993) a stabilit 5 aspecte ale inteligentei emotionale:

Perceperea clara, ordonata a emotiilor proprii si ale altora;

Capacitatea de a raspunde cu emotia si comportamentul adecvat specific situatiei care se desfasoara;

Implicarea intr-o relatie interpersonala, in care sa existe capacitatea de exprimare onesta a emotiilor, trairilor, fiind imbinate totodata cu respect si consideratie;

Alegerea muncii / profesiei care aduce satisfactie emotionala, fiind evitate dubiile si amanarea;

Capacitatea de a lucra echlibrat, de a se relaxa in viata

Persoanele care au un grad ridicat de empatie sunt altruiste, generoase, tind sa ii ajute pe cei din jurul lor cat mai mult, au un comportament prosocial si prezinta un grad de anxietate scazut.

Altruismul face referire la actiunile de binefacere ce sunt facute in mod dezinteresat semenilor nostri. Acesta este determinat foarte mult de empatie, care influenteaza altruismul prin 3 componente:

Abilitatea de a discrimina si clasifica starile afective ale altora;

Abilitatea de a evalua ipotetic modul ce comportare si perspectiva altei personae;

Capacitatea de a asocia propriile simtaminte cu ale altuia

Primele 2 componente sunt de natura cognitiva, iar cel de al 3 lea este de natura afectiva.

Altruismul este determinat de empatie in 2 stadii:

Receptivitatea, adica observarea suferintelor altor persoane, care se afla in oscilatie cu propria persoana, cu experienta noastra personala la suferinta

Aparitia actului altruist, ca o urmare a nevoii noastre de a reduce propriile suferinte empatice

Puskin sustine ca “avem simpatie pentru cei nenorociti dintr-un oarecare spirit de egoism, vedem ca de fapt nu suntem singurii nenorociti.” Una dintre directiile inteligentei emotionale urmareste dezvoltarea empatiei, de a ne bucura de succesele altora si de fericirea lor. Diderot considera ca “omul cel mai fericit este acela care face fericiti cat mai multi oameni”.

Joseph A. DeVito (1988) afirma ca daca suntem capabili sa empatizam cu oamenii ne punem implicit intr-o pozitie avantajoasa de a intelege motivatiile lor, experientele trecute, trairile prezente, atitudinile si asteptarile pentru viitor. Astfel, cu ajutorul empatiei omul este capabil sa inteleaga emotional si intelectual experienta altei persoane. Empatia “imputerniceste individul sa-si ajusteze comunicarea- ce exprima, cum exprima, ce trebuie evitat, cand e preferata linistea.”

Eforturile depuse de cercetatori in domeniul empatiei s-au concentrat mai ales asupra definirii naturii acestei facultati subiective, cat si asupra descoperirii unor mijloace de depistare si evaluare a acesteia.

2.6.1.Mecanismul psihologic

K. Bullmer (1975) a observant ca exista doua cai prin care incercam sa intelegem ce crede o anumita persoana. Prima cale este cea in care analizam conduita partenerului, potrivit punctului nostru de vedere si al cunoasterii factorilor care influenteaza acea conduita. A doua cale face referire la perceperea evenimentelor asa cum persoana in cauza le analizeaza, din punctul ei de vedere. Este o sarcina dificila, dar eficienta, sustine autorul.

In ceea ce priveste mecanismul empatiei avem in vedere implicarea in proces a unor aspecte ce tin de cognitie, anticipare, comunicare, contagiune afectiva sau nevoia de performanta. In final procesul empatic se incheie cu dobandirea starii de empatie, acea stare in care “eul” se simte intr-o oarecare masura identificat cu “celalalt”, putand retrai gandurile, actiunile, emotiile acestuia.

Pentru declansarea fenomenului de empatie se impun trei conditii. Acestea sunt urmatoarele:

O conditie externa ce face referire la “modelul de empatizat”

O conditie interna ce face referire la predispozitiile psihice ale celui care empatizeaza

O conditie circumstantiala, care face referire la “credinta in conventie” ce se bazeaza pe “acceptul” persoanei care empatizeaza ca aceasta nu va deveni “celalalt”, ci isi va pastra propria identitate.

Prima conditie presupune initial un model extern de comportament la care face referire “eul” si fara de care empatia nu ar avea obiect. Sunt cel putin trei posibilitati de contact cu modelul de empatizant: in care este antrenata perceperea nemijlocita a partenerului, fiind proprie oricarei relatii interpersonale, in facto, alta antrenand reprezentarea modelului, de exemplu in cazul actorului dramatic ce se transpune in personajele clasice si cea de-a treia posibilitate, antrenand preponderant imaginatia, ca in cazul scriitorilor ce creeaza un personaj literar nou.

Referindu-se la modelul empatizat, Curt John Ducasse (1966, p.160-163), aduce in tema urmatoarele comentarii: empatia poate fi perceptie sau poate fi iluzie. Este perceptie atunci cand se indeplinesc doua conditii:

1. Ca obiectul empatizat sa fie o fiinta constienta;

2. Ca natura comportamentului sau a suferintei de empatizat sa fie intuita corect.

Atunci cand obiectul empatizat este ceva neanimat sau neconstient, atunci interpretarea empatica este una incorecta astfel intervenind iluzia sau halucinatia.

O ultima observatie face referire la valoarea informationala a obiectului de empatizat. Francis Held si Jeanine Maucorps (1971, p. 115) isi expun un punct de vedere remarcabil. Acestia sustin ca: “Pentru desfasurarea unui nivel optim de empatie este necesara o anumita distanta medie intre “eu” si “celalalt”; daca aceasta distanta este prea mica ea nu se dovedeste necesara, neaparand “efectul” empatic, iar daca distanta devine prea mare apare riscul ca “celalalt” sa nu poata fi ajuns. Ca intotdeauna cand este vorba sa se traiasca contradictia dintre “eu” si “celalalt” exista o miscare de balans, o oscilatie intre “prea mult” si “nu indeajuns” care permite sa se obtina rezultatele cele mai favorabile.” Este de preferat ca pentru a ne pune in locul celuilalt, obiectul de empatizat sa se afle pe un teren cat de cat cunoscut. Aceste remarci fixeaza diferenta intre necunoastere si empatie sau cunoastere si empatie.

In ceea ce priveste a doua conditie, aceasta se bazeaza pe unele predispozitii psihice ale individului, cum ar fi: o sensibilitate mare pentru trairile emotionale, o viata bogata, experienta emotionala, dorinta sau nevoia de a stabli un contact nou si de a comunica, un contact viu cu propria viata emotionala, ceea ce implica un proces intens de autocunoastere.

Importanta sub raportul conditionarii interne apare relefarea asa numitelor prerechizite ale empatiei mature printre care aducem la cunostinta ca: empatia apare la persoanele pe care le intereseaza si altceva in afara propriilor probleme, care sunt dispuse sa ii asculte pe altii, carora le pasa de oameni, care pot retrai ceea ce observa ca traiesc ceilalti, si apare mai greu sau nu apare deloc la persoanele ce sunt defensive, prea rigide pentru a fi miscate de emotiile altora. Sensibilitatea emotionala fata de altii depinde foarte mult de experienta traita.

Ezra Stotland (1964) pune in evidenta trei forme specifice de empatie ce se realizeaza pe cale imaginativ-afectiva, ce fac referire la conditia subiectiva care favorizeaza conduita empatica. Astfel intalnim forma denumita “image-self condition” in care subiectul isi imagineaza ce stare ar trai daca ar fi in conditia data partenerului, apoi forma denumita “image him condition” prin care subiectul isi imagineaza ce stare traieste partenerul intr-o conditie data, si forma denumita “watch-him condition” prin care o persoana observa miscarile fizice ale celui de langa el. Autoarea afirma ca in prima stare subiectul poate avea reactii emotionale mai puternice decat daca persoana s-ar afla ea in conditia data. In a doua stare procesul va include plasarea simbolica a eului propriu in locul altuia, deoarece el se va proiecta pe sine pentru a dobandi o intelegere mai buna a experientei altuia. In ultima forma, empatia apare manifestata mai putin decat in celelalte doua forme mentionate.

Cea de-a treia conditie ce a fost numita “credinta in conventie” se refera la conduita de transpunere in psihologia celuilalt fara pierderea identitatii de sine. Carl Rogers (1959) considera ca “a fi empatic inseamna a percepe cadrul intern de referinta al altuia, cu acuratete, cu toate compomentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin “ca si cum” ai fi cealalta persoana, dar fara a pierde conditia de “ca si cum”… Daca aceasta conditie se pierde, starea devine de identitate, care este o stare extrema, de pierdere a propriului eu, frizand patologia.”

Asadar, in empatie, cineva se transpune in psihologia altuia, fara a-si pierde propria identitate. Pastrarea conditiei de “ca si cum” in conduita empatica, diferentiaza concludent cunoasterea si identificarea de empatie, oferind o “portita” de intrare si unei minime “doze” de detasare.

Jean Guillaumin (1965) observa ca sunt doua miscari psihice distincte care interfereaza in actul empatiei si anume: identificarea si proiectia. Acestea doua corespund acceptiei date de J. Piaget conceptelor de asimilare si acomodare. In identificarea primara are loc fuziunea subiectului cu obiectul, iar in proiectia secundara are loc expulzarea eului spre non-eu. Asa cum afirma Jean Guillaumin, intelegerea non-eului este intoarcerea identificarii de la obiect la subiect. Aceste doua elemente ale empatiei se echilibreaza intr-un mod adaptativ intocmai ca asimilarea si acomodarea la J. Piaget.

3. Relatiile interpersonale

Fie ca ne dorim sau nu, viata noastra este o retea de relatii simultane si succesive – interpersonale. Astfel cu ajutorul lor am fost sau nu incurajati, am fost proiectati in fruntea comunitatii sau ascunsi in mediocritate. Fiinta umana se afla mereu la rascrucea creata intre exprimarea deschisa si plenara a personalitatii si actiunea de conformare a normelor, valorilor, traditiilor si credintelor comunitatii/ organizatiei/ institutiei.

Unii dintre noi care sunt aflati in fata acestei dileme, cred ca este esential individualismul. Astfel, ei au ajuns la concluzia ca omul trebuie sa se descurce singur, sa-si impuna personalitatea in orice imprejurare s-ar afla. Ei cred ca cei din jurul lor mai mult ii incurca in demersul lor de a-si atinge obiectivele sau de a-si satisface propriile interese ce pot fi pe termen scurt sau lung si uneori nu constituie decat niste mijloace de a-si atinge telurile sau de a-si impune propriile principii. Mai pe scurt, pentru ei, relatiile interpersonale se afla in plan secundar atunci cand vine vorba despre succesul lor profesional, si de profitul material sau financiar.

Altii, dimpotriva, cred ca unele dintre elementele esentiale vietii noastre sunt relatiile umane, comunitatea cu cei asemeni noua. Acestea ne dau consistenta, noblete si forta de a trai. B. Rimé (2008) sustinea ca “fiecare dintre noi traieste din atentia pe care o primeste de la ceilalti.” (p.233). Individul nu-si este suficient siesi si nici nu poate fi. El exista si prin relatiile lui. Ceilalti ii sunt egali, iar relatiile cu acestia constituie mediul de a se darui pe sine. Astfel, cu cat relatiile sale interpersonale sunt mai sanatoase, cu atat viata lui psihica si cea sociala sunt mai echilibrate, mai productive. Prin urmare, relatiile umane sunt primordiale, si totodata prilejul individului de a fi in lume mai ales prin comunitatea din care face parte.

3.1.Relatiile interumane si starile afective

Relatiile interumane au intotdeauna o infrastructura afectiv-emotionala si se deruleaza intr-un context afectiv. Si chiar daca starile afective sunt de cele mai multe ori mai mult sau mai putin constientizate, acestea influenteaza intr-o mai mica sau mai mare masura comportamentele, reactiile, parerile si atitudinile unul fata de celalalt.

In era hipertehnologizarii, a hiperconsumului, a hiperindividualismului si a hiperconcurentialitatii, relatiile intreumane sunt puse pe locul doi, fiind mai importante preocuparile legate de organizare, de functionare institutional-organizationala, de putere sau de extindere. Organizationalul si institutionalul prevaleaza asupra relationalului. In prezent si probabil si in viitor, exista incercarea de a ajusta actiunea umana si relatiile interpersonale la cerintele ideale de rationalitate. Mai ales organizatiile inlocuiesc responsabilitatea morala, sentimentele morale cu disciplina si starile emotionale ce decurg de aici. Astfel, sunt sunt inabusite rezervele morale, empatice, relatiile umane devenind mai degraba comerciale, de schimb cum ar fi pierdere-castig, decat de natura profund umana, ce tin de sfera gratuitatii (D’Ansembourg, 2008).

Se asista la o tot mai rafinata perfectionare a intelegerii noastre intelectuale, cognitiv-comportamentale, si la o foarte putin sau aproape deloc intelegere emotionala. Este necesar si mai important ca vietii noastre afectiv-emotionale sa i se acorde mai multa atentie, se ne preocupe mai mult si mai serios. In ultima perioada invatam despre diverse domenii ale lumii exterioare dar nu si despre pacea interioara, despre distinctia dintre starile afective, despre importanta preocuparii de a tine seama de sentimentele noastre si de cele a celor cu care interactionam. Este nevoie de a defini si intelege lumea noastra interioara, pentru a intelege starile noastre afective si pentru a le rezolva. Astfel, devine importanta autocunoasterea emotionala.

Starile afective reprezinta o componenta esentiala a functionarii organismului dar si a relatiilor. Ele ne impregneaza memoria, imaginatia, atentia, perceptia, gandirea, reprezentarea, determina atitudinea noastra fata de viata si influenteaza modul nostru de a reactiona la comportamentul si atitudinea celorlalti si de a ne evalua propriile experiente. Ele ne modifica starea interioara, ne nuanteaza starea de spirit in functie de fiecare experienta a vietii, fie ca este vorba despre dispozitii, emotii, sentimente sau pasiuni. Stabilirea unor relatii interpersonale armonioase, productive, echilibrate este influentata de competenta noastra cognitiv-profesionala, cat si de cea sociala si emotionala.

S.C. Thompson si A.S. Janigian (1988, apud Rimé, 2008, pp. 414-415) in urma investigatiilor lor, au ajuns la concluzia ca fiecare individ, pe parcursul experientei sale de viata isi construieste o schema ce ii furnizeaza sentimentul de ordine sau de finalitate, ori ambele. Mintea noastra opereaza cu aceste scheme numite de T. Bennett-Goleman (2002) “modele mentale ale experientei noastre”, care sunt privite ca fiind instrumente esentiale ale mintii pentru a naviga intr-o lume complexa. Odata ce ele sunt configurate, aplicate si invatate, nu mai este necesar sa ne gandim prea mult la modul in care le punem in practica. Potrivit cercetatoarei nord-americane, au puterea de a fi inca in prim plan deoarece, ele par sa fie utile si ne impun ce anume sa observam sau sa ignoram, fara ca noi sa constientizam rolul si prezenta lor.

La fel ca si schemele mentale, si obiceiurile emotionale sunt atat de bine invatate, incat ele functioneaza fara ca noi sa ne dam seama, ajungand chiar sa ne controleze viata. Conform lui Bennett-Goleman (2002), ele actioneaza “ca un fel de profetie care se adevereste de la sine, ca o teorie sau presupunere despre noi, despre altii si despre relatii inevitabile pe care le credem noi ca le vom avea cu ei, teorie ce se dovedeste functionala” (p.149). Ea mai sustine ca o schema este “o combinatie puternica de idei si de sentimente negative” (p.90), care ne-a ajutat intr-un fel sa ne adaptam, oferindu-ne la un moment dat “o solutie putin partiala pentru o anumita problema cu care ne-am confruntat timpuriu in viata” (p.91).

Celebrul psiholog, Erik Erikson, vorbeste despre ceea ce el a numit incredere in sine fundamentala. De exemplu, daca un copil a crescut intr-un mediu care i-a oferit incredere, dezvoltandu-i sentimentul de incredere cu cei apropiati lui, atunci el tinde sa creasca cu acest sentiment. El va avea tendinta pe parcursul vietii sa presupuna ca oamenii sunt de incredere si se dovedesc a fi demni de ea, cu exceptia celor care se dovedesc nedemni. S-a observat ca oamenii care sunt increzatori, isi fac mai usor prieteni, deoarece isi abordeaza semenii cu bunavointa si deschidere, avand cele mai bune ganduri despre ei. De asemenea, ei au tendinta de-a lungul vietii sa dezvolte relatii stabile si profunde.

In schimb, un copil care in descursul dezvoltarii sale este agresat, umilit si neglijat, mai ales in primii sai ani de viata, va avea tendinta de a dezvolta o puternica schema de inadaptare, denumita si neincredere. El va avea tendinta sa presupuna ca cei din jurul sau nu pot fi de incredere, si va avea tendinta de a interpreta actiunile neutre sau pozitive, ca fiind unele capabile sa ii faca rau sau ca pe o dovada a faptului ca presupunerea initiala a fost una corecta. La copii poate fi privit ca o reactie de autoprotejare, insa adultii ce manifesta aceasta incredere, au tendinta sa abordeze oamenii cu suspiciune, au dificultati in a lega prietenii si a mentine relatii apropiate. Mai exact, se formeaza schema neincrederii generale. Aceasta schema se caracterizeaza prin suspiciune exagerata, individul avand convingerea intima ca nu poate avea incredere in oameni. El este in permanenta vigilent in relatiile lui, temandu-se ca oamenii vor profita intr-un fel sau altul. Pentru ca sunt atat de precauti si predispusi sa se astepte la ce e mai rau, le este greu sa se apropie de ceilalti si sa fie deschisi.

Pe langa aceasta schema de inadaptare mai putem adauga altele, cum ar fi:

teama de abandon: este teama ca oamenii ne vor lasa singuri. Bennett-Goleman (2002) sustine ca “pentru oamenii cu aceasta schema, posibilitatea de a ramane singuri trezeste o tristete profunda si un sentiment de izolare. Teama si panica ce rezulta sunt emotii tipice tiparului abandonului.” (p.103)

tiparul privatiunii: tristetea si deznadejdea sunt sentimentele profunde trezite de acest tipar, persoana in cauza avand convingerea ca nu va fi niciodata inteleasa sau luata in seama

tiparul subjugarii: se axeaza pe sentimentul ca nevoile celui in cauza nu sunt niciodata prioritare intr-o relatie. Cel care conduce intotdeauna e celalalt.

Putem observa ca schemele de inadaptare ne impiedica sa traim in mod direct momentul, deoarece ne deformeaza perceptia, viata ajungand sa para asa cum o arata schema. Ele ne pot umbri mintea pentru o vreme, ca un fel de nor emotional.

Cercetatoarea americana considera ca ne putem schimba aceste scheme rigide, inguste, automate si ineficiente in relatiile cu semenii, numind acest proces alchimie emotionala. Acesta se refera la transformarea unei stari confuze intr-una clara si iluminata. Presupune pentru inceput o cunoastere a schemelor. “Daca ne observam prin contemplatie obiceiurile emotionale, in cele din urma vom fi mai putin limitati de ele si ne vom putea detasa de perspectiva deformata asupra vietii. Treptat, pe masura ce aceste tipare isi fierd forta, capatam o perspectiva mai echilibrata asupra lucrurilor, fiind capabili de reactii mai flexibile, care inlocuiesc singura reactie automata invarabila.” (Bennett-Goleman, 2002, p.160).

Pe langa schemele deja existente, cel mai adesea, punem in practica impulsurile afective fara sa ne dam seama. Astfel, furia se transforma in izbucniri, teama in pierderea sigurantei, suferinta in lacrimi. Rafinarea cunoasterii de sine presupune observarea impulsului inainte ca acesta sa actioneze, astfel putem hotari daca sa ii dam curs sau nu. Sunt doua moduri prin care putem realiza alchimia emotionala, acestea fiind contemplatia si relatiile interpersonale.

Contemplatia este o cultivare a constientizarii, un tip de atentie sustinuta ce este indreptata asupra proceselor mintii. Aceasta poate schimba modul in care ne raportam la starile emotionale si maniera in care le percepem, insa acest lucru nu inseamna eliminarea acestor stari. Contemplatia este o cale de a ne calma si elibera mintea de tensiune si de schema emotionala, “o cale de a largi sfera constientizarii si de a-i rafina precizia” (idem, p.71).

In cazul relatiilor, cand este vorba mai mult de tipare emotionale, relatiile ajung sa fie ca un cutit cu doua taisuri. “Pe de o parte, schemele pot face ca orice relatie sa devina un camp de batalie emotionala, insa, pe de alta parte, relatiile ofera o oportunitate pentru a opera acele interventii interioare care sa ne ajute sa ne eliberam de constrangerea schemelor.” (2002, p.270). Astfel, potentialul unei relatii depinde de masura in care ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecut ale celuilalt. Partenerii care prezinta bunavointa, deschidere si flexibilitate, pot lucra impreuna la identificarea si distrugerea schemelor ce pot afecta relatia.

Un aliat cu efecte reparatoare il constituie empatia. “Cand un individ- sustine Bennett Goleman- este prizonierul unei scheme, el resimte consecintele realitatii generate de copilul aflat la originea schemei. Dar daca are sentimentul ca este auzit, ingrijit si acceptat, acest fapt are efecte reparatoare asupra schemei. Daca, de regula, partenerii empatizeaza in astfel de momente, acest lucru ii poate apropia foarte mult- iar efectele corectoare benefice se vor rasfrange asupra amandurora.” (2002, pp.276-277)

In urma cercetarilor din domeniul neurobiologiei si neuropsihologiei, s-a ajuns la concluzia ca putem alege sa ne eliberam de schemele emotionale prin care putem sa trecem. Astfel, neurochirurgul Benjamin Libet a descoperit ca dupa ce un individ constientizeaza intentia de a se misca, mai exista un sfert de secunda inainte de miscarea-propriu zisa. Acest interval este momentul in care dispunem de puterea de a ne urma impulsul sau de a ne opune acestuia. Este intervalul de timp in care noi putem opta. La randul sau, si celebrul psiholog, Paul Ekman a fost preocupat de problema posibilitatii controlului emotional si posibilitatea transformarii starii emotionale distructive intr-una vindecatoare, benefica. Acesta a aratat ca exista un moment in care constientizarea, intelegerea a ceea ce se petrece poate determina o schimbare in abilitatea noastra de a controla emotiile.

Pentru inceput are loc o estimare, evaluandu-se actiunie, atitudinile si reactiile persoanei cu care interactionam. “Daca am fi constienti de aceasta estimare, daca am monitoriza-o, precizeaza Ekman, atunci am putea sa o influentam, intrand intr-un fel de dialog cu noi insine, chestionand premise pe care se bazeaza, observand poate ca persoana respectiva nu ne-a vazut sau ca acesta nu este un motiv suficient pentru ne infuria. ” Autorul numeste acest proces, constientizarea estimarii;

Urmatorul este impulsul. Daca estimarea s-a produs deja inainte de a actiona, constiinta are o a doua sansa de a interveni si a ne permite sa facem o alegere. “Am putea sa devenim constienti de astfel de impulsuri si sa fim capabili sa le evaluam in mod deliberat in acest moment, iar apoi sa alegem daca vrem sa continuam si sa actionam sub acel impuls.”, precizeaza Ekman. Psihologul atrage atentia asupra faptului ca aceasta constientizare a impulsului ne este accesibila uneori, dar nu este usor de atins si pentru asta e nevoie de exercitiu (Goleman, 2005, p.232);

Ultima parte o reprezinta actiunea. Acest moment reprezinta a treia oportunitate de alegere, fiind denumita si constientizarea actiunii. Aceasta este ”abilitatea de a ne monitoriza propriile actiuni si de a ne intrerupe sau modifica tendintele-obiceiurile emotionale-pe masura ce apar.” (idem, p.232).

Sunt trei momente de alegere a starii emotionale in care ne putem afla: a) in timpul estimarii; b) in timpul impulsului; c) in timpul actiunilor desfasurate. Problema este cum ne educam atentia constienta, astfel incat sa putem mari abilitatea de a ne monitoriza propriile stari si sa putem largi intervalul de timp dintre impuls si actiune.

Ch. C. Manz (2005) defineste disciplina emotionala ca fiind capacitatea de a transforma o stare sufleteasca negativa intr-una pozitiva. Ea face referire la diverse alegeri pe care le facem in situatiile curente si cele viitoare, pentru a dobandi puterea de a alege felul in care ne simtim.

Este destul de bine stiu ca experientele noastre si relatiile personale poarta amprenta felului in care ne-am simtit in acel moment, acesta jucand un rol important nu numai in ceea ce priveste nivelul nostru de satisfactie, ci si in relatia cu ceilalti si cu munca noastra. Atunci cand suntem fericiti lumea ni se pare importanta, lucrurile si evenimentele ce se intampla sunt pline de speranta, totul pentru noi ni se pare minunat. Cand suntem tristi, mohorati, in schimb, lucrurile ni se par exact pe dos, derizorii, indoielnice, fara sens. In relatiile interpersonale, disciplina emotionala joaca un rol destul de evident, aceasta ajutandu-ne sa ne impacam cu ceilalti, sa ne apropiem, sa ne respectam, sa ne sustinem, sa construim relatii mai trainice. Ea ne poate schimba intr-un mod semnificativ “felul in care percepem evenimentele, ne poate ajuta sa fim mai eficienti la serviciu si in viata personala si sa ne simtim mai impliniti” (2005, p.25) Implica angajamentul de a ne pregati si confrunta cu provocarile emotionale si de a raspunde intr-un mod elegant si benefic acestora.

Avand capacitatea de a ne controla emotiile, “suntem raspunzatori de felul in care ne simtim si de modul in care ii influentam pe ceilalti prin faptele si vorbele bazate pe emotiile noastre”, noteaza Ch. C. Manz (2005, p.24). Atunci cand am ajuns sa dobandim capacitatea de a ne controla emotiile, avem sansa de a atinge siguranta emotionala. Asa cum sustine G. Lindenfield (2001), simtim asta atunci cand “stim ca putem conta pe abilitatea noastra de a exercita un control deplin asupra sentimentelor noastre” (p.10).

Din punctul de vedere al lui G. Lindenfield exista numeroase beneficii ale dobandirii sigurantei emotionale. Acestea sunt:

un autorespect crescut;

un simt mai ferm al identitatii personale;

puterea de a sustine/mentine motivatia;

luarea unor decizii mai bune;

pentru ca putem lua decizii mai prompte facem o economie de timp;

o mai mare abilitate de a ne ocupa mai bine de propria persoana;

o mai mare putere de convingere;

capacitatea de a ne asuma riscuri mai mari;

legarea unor prietenii;

capacitatea de a iubi si de a avea grija mai mare de cineva;

capacitatea de a deveni un parinte mai bun;

o mai buna sanatate fizica;

cresterea sanselor de a plana conflictele;

bucuria sporita pentru creativitatea noastra si a altora;

respectul primit din partea celorlalti va fi mai mare;

oferim sprijin mult mai usor altora;

vom avea mai multe sanse de succes si de fericire durabila;

Ramane limpede faptul ca orice relatie interpersonala ce se deruleaza intr-un context afectiv, declanseaza anumite stari emotionale, alimenteaza dispozitii afective si este afectata mai mult sau mai putin de starile sufletesti in care se gasesc partenerii atunci cand relationeaza. (André , 2010)

Bibliografie:

Goleman, D., 2001, “Inteligenta emotionala”, Editura Curtea Veche, Bucuresti

Bennett-Goleman, T., 2002, “Alchimia emotionala”, Editura Curtea Veche, Bucuresti

Albu, G., 2013, “Relatii interpersonale”, Editura Institutul European, Iasi

Roco, M., 2004, „Creativitate si Inteligenta Emotionala ”, Editura Polirom, Iasi

Munteanu, M., 2007, “Rolul inteligentei emotionale in cadrul relatiilor interpersonale”, Editura Pim, Iasi

Schutte, N., 2001, “Emotional Intelligence and Interpersonal Relations”, The Journal of Social Psychology

Rolul motivaţiei în viaţa noastră

http://www.scientia.ro/stiri-stiinta/91-psihologie-creier/5064-autocontrolul-emotional-noutati.html