Evoluția Sistemului Electoral Prin Analiza Comparativă a Constituțiilor Române din 1866, 1938, 1991

=== 82f16e007a42b45229cc4b5da374b764b8a9cff2_709494_1 ===

Anumiți autori definesc sistemul electoral ca reprezentând ansamblul normelor juridice, articulate și ierarhizate, care are ca obiect de reglementare dreptul de a alege deputați și senatori în organele reprezentative ale puterii, dreptul de a fi ales în aceste organe și, în anumite sisteme constituționale, dreptul de a revoca pe cei aleși, precum și principiile sufragiului, modul de organizare și desfășurare a alegerilor și de stabilire a rezultatelor votării.

1. Constituția de la 1866

Constituția din 1866 este prima Constituție propriu-zisă a Statului român, fiind stabilită, deliberată, votată și pusă în vigoare de Națiunea română, fără vreo patronare sau invocare a vreunei Puteri străine.Constituția a inaugurat un nou ciclu constituțional în istoria politică a statului român. Introducerea regimului parlamentar democratic, consfințirea unei game largi de drepturi și de libertăți publice, proclamarea principiului separației puterilor, consacrarea monarhiei ereditare, modernizarea, în lumina principiilor constituționale, a întregii administrații publice centrale și locale reprezintă trăsături definitorii ale acestui prim ciclu constituțional.

“Deși a fost considerată una din cele mai liberale constituții din Europa, sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, a favorizat păturile sociale privilegiate – marii moșieri conservatori și vârfurile burgheziei liberale. Constituția a suferit o serie de modificări care au vizat și sistemul electoral. Astfel, au fost modificate art. 57-81 din Constituție și a fost adoptată o nouă Lege electorală, la 9 iunie 1884 (M. Of. nr. 52 din 9/21 iunie 1884). Legea electorală din 1884 a suferit, la rândul său, o serie de modificări în 1895, 1897, 1903 și 1904, 1907, 1911, 1912, 1913 și 1914. Semnul distinctiv al capacității electorale, reglementat de legea electorală din 1884, rămâne censul. Votul continuă să fie considerat o funcție, considerându-se că trebuie acordat doar acelora care reprezentau garanții că îl vor exercita pentru binele general”.

Această Constituție a statuat sistemul bicameral, păstrându-se, astfel, cea de-a doua Cameră (Senatul, introdus de Alexandru loan Cuza). Membrii Parlamentului (Reprezentanța Națională) reprezentau Națiunea, iar nu județul sau localitatea care i-a numit. Adunarea Deputaților (prima Cameră legislativă) era compusă din deputați aleși. Corpul electoral era împărțit în fiecare județ în trei colegii, împărțite în funcție de avere.

Pentru a fi alegător, Legea electorală din 1884 stipula următoarele condiții:

să fie român prin naștere sau să fi dobândit împământenirea;

să aibă vârsta de 21 de ani împliniți;

îndeplinirea condițiilor pentru a face parte într-unul din colegiile evidențiate mai sus.

Constituția din 1866 în art. 65 stabilea condițiile pentru a fi eligibil în Adunarea Deputaților:

să fie român prin naștere sau să fi primit marea împământenire;

să se bucure de drepturile civile și politice;

să aibă vârsta de 25 de ani împliniți;

să aibă domiciliul în România.

Articolul 73 și art. 76 consacrau un principiu al reprezentării nu alcetățenilor, ci al unor forțe sociale. Astfel, Universitățile din București și Iași trimiteau fiecare „câte un membru” în Senat, ales de către profesorii din cele două universități.

Senatul se compunea și din senatori de drept:

Moștenitorul Tronului la vârsta de 18 ani, însă el nu avea drept de vot decât de la vârsta de 25 de ani;

mitropoliții și episcopii eparhioți.

Membrii Senatului erau numiți pe o perioadă de 8 ani și se reînnoiau, jumătate, la fiecare 4 ani, prin tragere la sorți.

Pentru a fi eligibil în Senat, Legea electorală din 1884 prevedea următoarele condiții pentru candidat:

să fie cetățean român prin naștere sau prin naturalizare;

să se bucure de toate drepturile civile și politice;

să aibă domiciliul în România;

să aibă vârsta de 40 de ani;

să aibă un venit de orice natură în cuantum de 9400 de lei.

3. Constituția din 1938

În 1938, pentru că Regele Carol al II-lea dăduse lovitura de stat, preluase puterea și simțea nevoia ca să aibă un Parlament docil, care să execute „cuminte” planurile Regelui, ce ieșise din limitele normale constituționale de a domni, s-a dorit organizarea de noi alegeri, iar prima regulă a fost aceea de a scăpa de legionari, prin introducerea în Constituție a vârstei de 30 de ani pentru a fi ales. Până la urmă, aceste alegeri nu au mai avut loc, printre motive fiind evidențiate: izbucnirea celui de-al doilea război mondial și execuția fruntașilor legionari.

Adunarea Deputaților se compunea din deputați aleși de cetățeni români, care au vârsta de 30 de ani împliniți și care practicau o îndeletnicire din următoarele trei categorii:

agricultură și munca manuală;

comerțul și industria;

ocupații intelectuale.

Majoratul electoral este ridicat deci, la 30 de ani pentru a se evita manipularea tineretului în campania electorală de către Garda de Fier. Totodată, electoratul este distribuit în trei categorii, potrivit unor criterii profesionale.

Constituția din 1938 a făcut un pas înapoi în ceea ce privește exercițiul vieții democratice, prin introducerea votului pe colegii, înlăturând, astfel, caracterul universal al votului. Mandatul deputaților este stabilit la 6 ani în loc de 4 ani.Senatul se compunea din senatori numiți de Rege, senatori de drept (Moștenitorul Tronului, toți Principii majori ai familiei regale, episcopii eparhioți etc.) și senatori aleși prin vot obligatoriu și secret, pe baza scrutinului uninominal. Proporția senatorilor numiți, în raport cu cei aleși, era de jumătate. Mandatul senatorilor de drept înceta odată cu calitatea sau cu demnitatea în virtutea căreia îl dețineau. Mandatul senatorilor aleși și a celor numiți era de 9 ani. Mandatul senatorilor aleși se reînnoia din 3 în 3 ani, în proporție de o treime.

3. Constituția din 1991

Constituția din 1991 a marcat începutul unui nou ciclu constituțional în viața statului român, care reliefează noile realități politice, juridice, economice și sociale. Constituția reglementează o serie de principii care stau la baza ordinii constituționale în orice stat democratic și anume: principiul suveranității poporului; principiul separației puterilor; pluralismul politic; principiul supremației Constituției; principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor, fără nicio discriminare; principiul consacrării și garantării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor etc. Drepturile politice au fost consacrate în art. 34 și în art. 35 din Constituție.

În sistemul nostru constituțional, cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, dacă sunt în deplinătatea facultăților mintale și au aptitudinea morală de a vota.Vârsta minimă de 18 ani permite o largă participare la vot a tinerilor, ea fiind vârsta la care o persoană are maturitatea politică necesară exercitării dreptului de vot. La această vârstă persoana capătă capacitatea electorală care este un aspect al capacității de drept constituțional. Deplinătatea facultăților mintale este o condiție firească, elementară, și de aceea Constituția nu acordă drept de vot debililor sau alienaților mintali puși sub interdicție prin hotărâre judecătorească.

Potrivit Constituției, au dreptul de a fi aleși cetățenii români care îndeplinesc anumite condiții: „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară”, dacă nu le este interzisă asocierea în partidele politice. „Nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curții Constituționale, Avocații poporului, magistrații, membri activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică”.Prin urmare nu puteau candida străinii, apatrizii și cetățenii români care au și o altă cetățenie sau care nu aveau domiciliul în țară.Cât privește dispozițiile enunțate în art. 37 alin. 3, dacă persoanele din aceste categorii ar dori să candideze în alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale, ele pot demisiona din funcțiile respective, înainte de a-și depune candidatura.

Dispozițiile constituționale în materie electorală au fost completate cu cele din legile speciale care reglementau în mod detaliat procedura alegerilor parlamentare, prezidențiale sau locale, în speță Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și Legea nr. 69/1992 privind alegerea Președintelui României.

Constituția din 1991 a suferit o serie de modificări instituite prin Legea de revizuire nr. 429/2003, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 3/2003.

O modificarea constituțională, în strânsă legătură cu exercițiul drepturilor electorale, o reprezintă art. 16 alin. (3) și (4) din Constituție.Două sunt inovațiile introduse în art. 16 alin. (3): pe de o parte, s-a eliminat condiția de a avea doar cetățenia română pentru ocuparea unei demnități sau funcții publice, deoarece, în condițiile integrării țării noastre în familia democrațiilor moderne, nu era justificată interdicția ocupării acestor funcții de către cetățenii români ce au și altă cetățenie; pe de altă parte, s-a prevăzut garanția egalității dintre femei și bărbați în ocuparea unor asemenea funcții.

Tot în Constituție se consacră un drept ce aparține cetățenilor Uniunii Europene, strâns legat de dezvoltarea democrației la nivelul de bază al unităților administrativ-teritoriale, justificat față de aceia care, potrivit condițiilor prevăzute de legea organică, rezultă că s-au integrat în viața social-economică a comunităților locale: „în condițiile integrării României în Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.”Dispozițiile constituționale sunt completate de legi speciale în materie electorală și anume: Legeanr. 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale, Legea nr. 370/2004 privind alegerea Prședintelui României și Legea nr. 373/2004 privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.

=== 82f16e007a42b45229cc4b5da374b764b8a9cff2_709577_1 ===

Anumiți autori definesc sistemul electoral ca reprezentând ansamblul normelor juridice, articulate și ierarhizate, care are ca obiect de reglementare dreptul de a alege deputați și senatori în organele reprezentative ale puterii, dreptul de a fi ales în aceste organe și, în anumite sisteme constituționale, dreptul de a revoca pe cei aleși, precum și principiile sufragiului, modul de organizare și desfășurare a alegerilor și de stabilire a rezultatelor votării.

1. Constituția de la 1866

Constituția din 1866 este prima Constituție propriu-zisă a Statului român, fiind stabilită, deliberată, votată și pusă în vigoare de Națiunea română, fără vreo patronare sau invocare a vreunei Puteri străine.Constituția a inaugurat un nou ciclu constituțional în istoria politică a statului român. Introducerea regimului parlamentar democratic, consfințirea unei game largi de drepturi și de libertăți publice, proclamarea principiului separației puterilor, consacrarea monarhiei ereditare, modernizarea, în lumina principiilor constituționale, a întregii administrații publice centrale și locale reprezintă trăsături definitorii ale acestui prim ciclu constituțional.

“Deși a fost considerată una din cele mai liberale constituții din Europa, sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, a favorizat păturile sociale privilegiate – marii moșieri conservatori și vârfurile burgheziei liberale. Constituția a suferit o serie de modificări care au vizat și sistemul electoral. Astfel, au fost modificate art. 57-81 din Constituție și a fost adoptată o nouă Lege electorală, la 9 iunie 1884 (M. Of. nr. 52 din 9/21 iunie 1884). Legea electorală din 1884 a suferit, la rândul său, o serie de modificări în 1895, 1897, 1903 și 1904, 1907, 1911, 1912, 1913 și 1914. Semnul distinctiv al capacității electorale, reglementat de legea electorală din 1884, rămâne censul. Votul continuă să fie considerat o funcție, considerându-se că trebuie acordat doar acelora care reprezentau garanții că îl vor exercita pentru binele general”.

Această Constituție a statuat sistemul bicameral, păstrându-se, astfel, cea de-a doua Cameră (Senatul, introdus de Alexandru loan Cuza). Membrii Parlamentului (Reprezentanța Națională) reprezentau Națiunea, iar nu județul sau localitatea care i-a numit. Adunarea Deputaților (prima Cameră legislativă) era compusă din deputați aleși. Corpul electoral era împărțit în fiecare județ în trei colegii, împărțite în funcție de avere.

Pentru a fi alegător, Legea electorală din 1884 stipula următoarele condiții:

să fie român prin naștere sau să fi dobândit împământenirea;

să aibă vârsta de 21 de ani împliniți;

îndeplinirea condițiilor pentru a face parte într-unul din colegiile evidențiate mai sus.

Constituția din 1866 în art. 65 stabilea condițiile pentru a fi eligibil în Adunarea Deputaților:

să fie român prin naștere sau să fi primit marea împământenire;

să se bucure de drepturile civile și politice;

să aibă vârsta de 25 de ani împliniți;

să aibă domiciliul în România.

Articolul 73 și art. 76 consacrau un principiu al reprezentării nu alcetățenilor, ci al unor forțe sociale. Astfel, Universitățile din București și Iași trimiteau fiecare „câte un membru” în Senat, ales de către profesorii din cele două universități.

Senatul se compunea și din senatori de drept:

Moștenitorul Tronului la vârsta de 18 ani, însă el nu avea drept de vot decât de la vârsta de 25 de ani;

mitropoliții și episcopii eparhioți.

Membrii Senatului erau numiți pe o perioadă de 8 ani și se reînnoiau, jumătate, la fiecare 4 ani, prin tragere la sorți.

Pentru a fi eligibil în Senat, Legea electorală din 1884 prevedea următoarele condiții pentru candidat:

să fie cetățean român prin naștere sau prin naturalizare;

să se bucure de toate drepturile civile și politice;

să aibă domiciliul în România;

să aibă vârsta de 40 de ani;

să aibă un venit de orice natură în cuantum de 9400 de lei.

3. Constituția din 1938

În 1938, pentru că Regele Carol al II-lea dăduse lovitura de stat, preluase puterea și simțea nevoia ca să aibă un Parlament docil, care să execute „cuminte” planurile Regelui, ce ieșise din limitele normale constituționale de a domni, s-a dorit organizarea de noi alegeri, iar prima regulă a fost aceea de a scăpa de legionari, prin introducerea în Constituție a vârstei de 30 de ani pentru a fi ales. Până la urmă, aceste alegeri nu au mai avut loc, printre motive fiind evidențiate: izbucnirea celui de-al doilea război mondial și execuția fruntașilor legionari.

Adunarea Deputaților se compunea din deputați aleși de cetățeni români, care au vârsta de 30 de ani împliniți și care practicau o îndeletnicire din următoarele trei categorii:

agricultură și munca manuală;

comerțul și industria;

ocupații intelectuale.

Majoratul electoral este ridicat deci, la 30 de ani pentru a se evita manipularea tineretului în campania electorală de către Garda de Fier. Totodată, electoratul este distribuit în trei categorii, potrivit unor criterii profesionale.

Constituția din 1938 a făcut un pas înapoi în ceea ce privește exercițiul vieții democratice, prin introducerea votului pe colegii, înlăturând, astfel, caracterul universal al votului. Mandatul deputaților este stabilit la 6 ani în loc de 4 ani.Senatul se compunea din senatori numiți de Rege, senatori de drept (Moștenitorul Tronului, toți Principii majori ai familiei regale, episcopii eparhioți etc.) și senatori aleși prin vot obligatoriu și secret, pe baza scrutinului uninominal. Proporția senatorilor numiți, în raport cu cei aleși, era de jumătate. Mandatul senatorilor de drept înceta odată cu calitatea sau cu demnitatea în virtutea căreia îl dețineau. Mandatul senatorilor aleși și a celor numiți era de 9 ani. Mandatul senatorilor aleși se reînnoia din 3 în 3 ani, în proporție de o treime.

3. Constituția din 1991

Constituția din 1991 a marcat începutul unui nou ciclu constituțional în viața statului român, care reliefează noile realități politice, juridice, economice și sociale. Constituția reglementează o serie de principii care stau la baza ordinii constituționale în orice stat democratic și anume: principiul suveranității poporului; principiul separației puterilor; pluralismul politic; principiul supremației Constituției; principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor, fără nicio discriminare; principiul consacrării și garantării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor etc. Drepturile politice au fost consacrate în art. 34 și în art. 35 din Constituție.

În sistemul nostru constituțional, cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, dacă sunt în deplinătatea facultăților mintale și au aptitudinea morală de a vota.Vârsta minimă de 18 ani permite o largă participare la vot a tinerilor, ea fiind vârsta la care o persoană are maturitatea politică necesară exercitării dreptului de vot. La această vârstă persoana capătă capacitatea electorală care este un aspect al capacității de drept constituțional. Deplinătatea facultăților mintale este o condiție firească, elementară, și de aceea Constituția nu acordă drept de vot debililor sau alienaților mintali puși sub interdicție prin hotărâre judecătorească.

Potrivit Constituției, au dreptul de a fi aleși cetățenii români care îndeplinesc anumite condiții: „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară”, dacă nu le este interzisă asocierea în partidele politice. „Nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curții Constituționale, Avocații poporului, magistrații, membri activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică”.Prin urmare nu puteau candida străinii, apatrizii și cetățenii români care au și o altă cetățenie sau care nu aveau domiciliul în țară.Cât privește dispozițiile enunțate în art. 37 alin. 3, dacă persoanele din aceste categorii ar dori să candideze în alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale, ele pot demisiona din funcțiile respective, înainte de a-și depune candidatura.

Dispozițiile constituționale în materie electorală au fost completate cu cele din legile speciale care reglementau în mod detaliat procedura alegerilor parlamentare, prezidențiale sau locale, în speță Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și Legea nr. 69/1992 privind alegerea Președintelui României.

Constituția din 1991 a suferit o serie de modificări instituite prin Legea de revizuire nr. 429/2003, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 3/2003.

O modificarea constituțională, în strânsă legătură cu exercițiul drepturilor electorale, o reprezintă art. 16 alin. (3) și (4) din Constituție.Două sunt inovațiile introduse în art. 16 alin. (3): pe de o parte, s-a eliminat condiția de a avea doar cetățenia română pentru ocuparea unei demnități sau funcții publice, deoarece, în condițiile integrării țării noastre în familia democrațiilor moderne, nu era justificată interdicția ocupării acestor funcții de către cetățenii români ce au și altă cetățenie; pe de altă parte, s-a prevăzut garanția egalității dintre femei și bărbați în ocuparea unor asemenea funcții.

Tot în Constituție se consacră un drept ce aparține cetățenilor Uniunii Europene, strâns legat de dezvoltarea democrației la nivelul de bază al unităților administrativ-teritoriale, justificat față de aceia care, potrivit condițiilor prevăzute de legea organică, rezultă că s-au integrat în viața social-economică a comunităților locale: „în condițiile integrării României în Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.”Dispozițiile constituționale sunt completate de legi speciale în materie electorală și anume: Legeanr. 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale, Legea nr. 370/2004 privind alegerea Prședintelui României și Legea nr. 373/2004 privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.

Bibliografie

1. Deleanu Ion, Drept constituțional și instituții politic. Tratat, vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1996.

2. Gilia Claudia, Manual de drept constituțional și instituții politice. Sistemul constituțional românesc, Editura Hamangiu, București, 2010.

3. Ionescu Cristian, Dezvoltarea costituțională României. Acte și documente 1741-1991, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016.

4. Muraru Ioan, Tănăsescu Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, ed. 13, Ed. C.H. Beck, București, 2008.

5. Selejan-Guțan Bianca, Drept constituțional și instituții politice, vol. 2, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2016.

6. ***, Constituția României din 1991.

7. ***, Legea electorală din 1884.