Evolutia Sistemului de Protectie a Copiilor In Romania

CUPRINS

I. Generalități

II. Evoluția sistemului de protecție a copiilor în România

III. Direcția Protecția Copilului

III.1 Atribuțiile Direcției Protecția Copilului

IV. Cadrul legislativ propriu (în evoluție) a cadrului instituțional responsabil cu elaborarea și furnizarea serviciului public de protecție a copilului

V. Identificarea posibilelor schimbări în furnizarea serviciului de protecție a copilului

VI. Concluzii

I. Generalități

Primul curent social preocupat de aspecte ce privesc dezvoltarea copiilor a apărut în a doua jumătate a secolului nouăsprezece. Interesul pentru drepturile copilului a apărut comintent cu această mișcare care susținea ideea protecției copilului împotriva exploatării, neglijării și a violenței. Această perioadă s-a caracterizat prin deschiderea unui număr considerabil de instituții publice de ocrotire în Europa, școli și instituții separate pentru copii delincvenți, precum și apariția tribunalelor pentru minori.

Ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenția lumii după Primul Război Mondial. Astfel, în 1924, Liga Națiunilor a adoptat Declarația de la Geneva. În 1959, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația drepturilor copilului.

Ideea drepturilor de participare ale copilului a luat avânt spre sfârșitul anilor ’60 când mai mulți lideri de opinie au argumentat faptul că și copiii au competențele necesare pentru a lua decizii în privința problemelor importante din viața lor și că ar trebui lăsați să participe la luarea acestor decizii.

Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Această a intrat în vigoare în septembrie 1991 și a fost ratificată de majoritatea țărilor din lume, cu excepția Statelor Unite ale Americii și a Somaliei.

II. Evoluția sistemului de protecție a copiilor în România

Sistemul de protecție al copilului a fost unul centralizat până în 1997. Astfel, mai multe autorități ale administrației publice centrale împărțeau această responsabilitate. Din păcate, la acel moment, instituționalizarea era singura soluție pentru acei copii care se aflau în dificultate. Mai mult, instituțiile orientate pentru copii mici si a celor cu dizabilități ofereau doar servicii medicale, în timp ce instituțiile orientate către copiii școlarizați aflați în internate cu regim special ofereau servicii strict educaționale. Existau și anumite instituții de protecție a copiilor, care erau amplasate în zone izolate pe teritoriul României și protejau un număr foarte mare de copii.

La începutul anului 2001 au fost întreprinse eforturi susținute la nivel local și central, eforturi ce au avut drept rezultat o schimbare radicală a politicii privind protecția copiilor în dificultate și provind adopția.

Prin adoptarea unei multitudini de reforme radicale, România aspira să atingă standarde internaționale de protecție a copilului. Principala finalitate a acestor măsuri a fost aceea de a transforma un sistem "instituționalizat" într-un sistem " de tip familial". Astfel, strategia guvernamentală folosită pentru atingerea acestui obiectiv a fost alcătuită din trei tipuri de activități:

1. Alinierea sistemului de protecție a copilului din România la normele Convenției Națiunilor Unite în ceea ce privesc Drepturile Copilului. Pentru atingerea acestui scop legile românești au trecut printr-un proces de îmbunătățire, completare și armonizare la standardele Națiunilor Unite.

2. Crearea și dezvoltarea serviciilor de sprijin oferite familiilor aflate în dificultate, pentru a putea preveni separarea copiilor de familiile lor

3. Restructurarea, reorganizarea sau închiderea centrelor de plasament prea mari

O dorință a acestei strategii a fost eliminarea copiilor din instituțiile anterioare și de a-i reuni cu părinții lor, sau plasarea lor în familia extinsă (până la rude de gradul al patrulea). În acele cazuri unde nu a fost posibil, soluția a fost de a oferi un serviciu alternativ bazat pe conceptul de grijă "de tip familial", implicarea părinților adoptivi, a asistenților maternali, punerea copiilor în apartamente sociale sau adopții la nivel național. Mulți copii din sistemul de îngrijire sunt acum adolescenți, ceea ce face ca procesul de reintegrare a acestora în medii "de tip familial" să fie extrem de anevoios. În 2004, 77% din copii în îngrijire aveau vârste cuprinse între 10 și 17 ani. [1]

Elaborarea unui nou pachet legislativ în domeniul protecției copilui a început în luna mai 2002 și a necesitat dezbateri și sfătuiri cu fiecare partener al sistemului de protecție a copilului și cu totalitatea specialiștilor aceluiași sistem. [1] Prin conceperea acestui nou set de legi s-a intenționat să se atingă o stare de normalizare și responsabilizare a familiei naturale, punând copilul în centrul atenției.

Integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a fost un reper major pentru această țară. Aderarea la UE, în special reformele pe care o însoțesc, aduce schimbări pozitive și semnificative în toate sectoarele și branșele din România. În ciuda acestor schimbări pozitive, restructurarea reformelor sociale se află în continuare în curs de desfășurare, cu deficiențe majore în domeniul social.

România a înregistrat o creștere economică semnificativă, cu o creștere medie în ultimii ani de 5,5%. Raportul Băncii Mondiale 2007 atribuie această creștere unei productivități mai ridicate, inovației, unei mai bune alocări a resurselor și unei cereri excedentare. [2] Câștigurile macroeconomice consolidează clasa de mijloc și încearcă să atenueze sărăcia în mod zadarnic, care este foarte mare în întreaga Românie și continuă să fie extrem de mare (la o rată în zonele rurale de două ori mai mare decât în mediul urban). Rata sărăciei este mare și în rândul copiilor, de 25% (peste 1 milion) dintre ei fiind săraci, iar 8% (peste 350.000) dintre acestea trăiesc în sărăcie extremă. În rândul copiilor rromi gradul de sărăcie este de trei ori mai mare decât în cazul populației majoritare.

De ce această creștere economică nu este resimțită în cadrul categoriilor sociale mai vulnerabile ? Scăderea demografică atât a populației active cât și a locurilor de muncă, diferența de nivel de trai dintre zona capitalei și provincie, procentul semnificativ pe care îl ocupă sectorul rural, sunt răspunsul la această întrebare. Dacă luăm în considerare dimensiunile sociale menționate mai sus, această rigiditate permanentă a structurilor economice și sociale este o provocare cheie care trebuie depășită pentru a îmbunătăți sistemul de protecție socială oferită populației aflate în dificultate.

Analiza situației copiilor 2006  UNICEF a scos în evidență probleme majore și noi provocări în ceea ce privește respectarea drepturilor copiilor aflați în dificultate, o categorie exclusă și discriminată în România. Există în continuare adolescenți și chiar copii cu vârste mai fragede, ce trăiesc și /sau muncesc pe străzi. Iar deși România este tot mai des o țară de tranzit în ceea ce privește traficul de carne vie, nu o țară sursă, există și acum cazuri de copii ce sunt victime ale traficului.

Sistemul de justiție juvenilă se luptă în continuare pentru a asigura drepturile acelor copii în conflict cu legea, deși acest sistema se confruntă cu lipsa de unități speciale pentru arestul preventiv al minorilor. Copiii cu dizabilități, copiii cu HIV / SIDA și rromi sunt încă victime ale stigmatizării și discriminării. Drepturile copiilor cu dizabilități mintale din instituțiile publice nu sunt încă pe deplin respectate.

În același timp, copiii rromi din zonele rurale sărace sunt mai susceptibili de a fi abandonați, instituționalizați, să renunțe la școală și să sfârșească pe străzi decât alți copii. În plus, au apărut noi probleme, cum ar fi posibil impactul negativ al reformei agriculturii asupra familiilor sărace, precum și impactul negativ asupra copiilor lăsați în urmă de părinții care merg în alte țări în căutarea unor oportunități mai bune de muncă.

Numărul redus de servicii comunitare de prevenție și integrare, practicile inadecvate în cadrul celulei familiale, precum și schimbarea normelor sociale și a valorilor au creat aceste evenimente.

[1] http://www.drepturilecopiilor.ro/overview_development.htm

Direcția Protecția Copilului

Până în 1990, politica de protecție a copilului în România a fost un sistem specific de ideologie comunistă. Acesta a fost excesiv de centralizat și fragmentat între diferite ministere, favorizând instituționalizarea copiilor, nelăsând familia și comunitatea să preia responsabilitatea.

În 1990 Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost ratificată, iar România și-a asumat responsabilitatea promovării drepturilor copilului în concordanță cu nórmele și principiile formulate în Convenție. Numeroase acte normative au fost elaborate între 1990-1996 (legi privind protecția specială a persoanelor cu handicap, declarația judecătorilor privind abandonul de copii și adopția etc.). Aceste legi au urmărit îmbunătățirea cadrului de ocrotire a copiilor, dar fără să-i considere per ansamblu. Prin urmare, caracterul fragmentar și excesiv de naționalizat a fost menținut prin creearea unor noi structuri administrative în acest domeniu.

Prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr.26/1997 privind protecția copiilor, Guvernul României a pus bazele unui nou sistem de protecție. Acest sistem este fundamentat pe principiul descentralizării puterii de decizie și a responsabilităților, prin crearea, în subordinea consiliilor județene și a consiliilor locale ale municipiului București, a organismelor responsabile de hotărârea, executarea și supravegherea măsurilor de protecție a dreptrilor copiilor: Comisiile pentru protecția copilului, concepute ca organe de specialitate ale administrației publice locale; Serviciile publice specializate pentru protecția copilului, instituții publice concepute ca „executiv” al comisiilor, cu scopul de a asigura protecția acelor copii aflați în dificultate, de a acorda asistență în exercitarea drepturilor lor și de a acorda sprijin familiei pentru a preveni situațiile ce pun în pericol securitatea și dezvoltarea copiilor lor.

Serviciul Public pentru Protecția Copilului a fost înființat de către Consiliul Local al Sectorului 6 pe 30 septembrie 1997. Serviciul Public pentru Protecția Copilului este o instituție publică de interes local, având personalitate juridică. Această instituție analizează situația copiilor, pregătește și propune măsuri de protecție și asigurară aplicărea adecvată a acestor măsuri în raza teritorială de competență, și anume sectorul 6.

Sistemul de protecție a copilului din România a trecut prin mai multe etape între anii 1998-2004. El a trecut printr-un proces continuu de reformă : a fost ajustat, modificat, restaurat și îmbunătățit.

În anul 2005 acest proces a atins un unct culminat în momentul în care întregul sistem de asistență socială a fost redefinit prin înființarea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București. Acestea cuprind toate serviciile de sprijin necesare categoriilor sociale aflate în nevoie, totul sub egida unei singure instituții.

Direcția Protecția Copilului are în continuare aceeași misiune importantă: de a interveni prin intermediul specialiștilor și de a acorda asistență și protecție copilului aflat în dificultate și familiei acestuia, prin toate formele și mijloacele aflate în aria sa de competență. Totuși aceasta este doar o parte din misiunea mult mai amplă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Direcția Protecția Copilului are îndatoriri axate pe implementarea strategiei locale a sistemului de protecție a copiilor, conform normelor legislative interne și internaționale aplicabile și urmărind scopul strategiei guvernamentale.

Obiectul activității Direcției Protecția Copilului este centrat pe intervenția speciliștilor și pe dezvoltarea unor servicii corespunzătoare acordării de asistență și protecție copilului aflat în dificultate și familiei acestuia, prin toate formele și mijloacele prevăzute de lege în acest sens.

III.1 Atribuții:

identifică acei copii aflați în dificultate sau cu handicap din sector 6 și recomandă anumite măsuri de protecție adecvate.

recunoaște și concepe un plan de intervenție în ceea ce privesc copiii ce locuiesc în sector 6 și sunt instituționalizați în alte sectoare din capitală și din restul țării;

veghează acele familii și persoane care au primit copii în sânul lor, pe toată durata “adopției”.

identifică acei copiii care au săvârșit fapte antisociale și stabilește acele mãsuri de protecție adecvate situației, când este necesar; oferă asistență de specialitate și servicii de consiliere pentru tinerii cu tulburări de comportament, pentru cei cu un comportament deviant sau predelincvent, precum și acelor copiii fără adãpost.

veghează asupra activității asistenților maternali de profesie și supraveghează asupra evoluției copiilor aflați în îngrijirea acestora.

recunoaște, supraveghează și intervine în cazurile acelor copii expuși unui risc semnificativ de abuz și/sau neglijare în cadrul celulei familiale

oferă servicii de consiliere psiho-socială

apeciază starea de sănătate, precum și situația școlară a copiilor handicapați, în același timp eliberând certificatul de orientare școlarã și profesionalã și certificatul de încadrare într-o categorie de handicap.

elaborează statistici, sinteze și materiale cu caracter informativ privind situația din sectorul 6 a copiilor cu handicap sau a celor aflați în dificultate;

intervine în cazul acelor copii care se numără în situații de risc ridicat și care au nevoie de măsuri de protecție de urgență.

cercetează situația acelor copiil apți spre a fi adoptați de pe raza sectorului 6 și identificã celule familiale adecvate să primească acești copii în sânul lor,

sprijină celulele familiale care vor să adopte și monitorizează procesul până când acesta este finalizat. [3] http://www.copii.ro/prot_prezentare.html

Cadrul legislativ propriu (in evolutie) a cadrului institutional responsabil cu elaborarea si furnizarea serviciului public de protectie a copilului

Sistemul de protecție al copilului a fost unul centralizat până în 1997. Astfel, mai multe autorități ale administrației publice centrale împărțeau această responsabilitate. Din păcate, la acel moment, instituționalizarea era singura soluție pentru acei copii care se aflau în dificultate. Mai mult, instituțiile orientate pentru copii mici si a celor cu dizabilități ofereau doar servicii medicale, în timp ce instituțiile orientate către copiii școlarizați aflați în internate cu regim special ofereau servicii strict educaționale. Existau și anumite instituții de protecție a copiilor, care erau amplasate în zone izolate pe teritoriul României.

O reformă semnificativă a sistemului ce asigură proctecția copiilor a avut loc abia în 1997.

Primul pas către această reforma a fost reazlizat prin schimbarea legislației, prin constituirea unor servicii mai puțin centralizate și prin implementarea pentru întâia oară a conceptului de responsabilizare a părinților și a comunității locale deopotrivă cu privire la creșterea și formarea educațională a copilului. Statul este privit ca având un rol subsidiar.

Ordonanța de Urgență nr.25/1997 privind adoptțiile și Ordonanța de Urgență nr.26/1997 privind protecția copiilor aflați în dificultate, sunt primele aplicări practice ale Convenției ONU (dar și a altor documente internaționale) în România și pot fi considerate legi hotărâtoare în acest domeniu.

La începutul anului 2001 au fost întreprinse eforturi susținute la nivel local și central, eforturi ce au avut drept rezultat o schimbare radicală a politicii privind protecția copiilor în dificultate și provind adopția.

Un punct de reper cheie pentru intervenție a fost considerat a fiind Programul de Guvernare și Strategia Guvernamentală în domeniul protecției copilului. Folosind acest reper între 2001-2004, Guvernul României a dovedit prin măsurile întreprinse pe plan financiar, legal și administrativ, angajamentul luat pentru a rezolva problemele copiilor institutionalizați.

Un mare număr de reforme radicale au fost propuse pentru ca România să poată atinge standardele internaționale de protecție a copilului, transformând în cele din urmă un sistem "instituționalizat" într-un sistem " de tip familial". Strategia guvernamentală folosită pentru atingerea acestui obiectiv a fost alcătuită din trei tipuri de activități:

1. Alinierea sistemului de protecție a copilului din România la normele Convenției Națiunilor Unite în ceea ce privesc Drepturile Copilului. Pentru atingerea acestui scop legile românești au trecut printr-un proces de îmbunătățire, completare și armonizare la standardele Națiunilor Unite.

2. Crearea și dezvoltarea serviciilor de sprijin oferite familiilor aflate în dificultate, pentru a putea preveni separarea copiilor de familiile lor

3. Restructurarea, reorganizarea sau închiderea centrelor de plasament

O dorință a acestei strategii a fost eliminarea copiilor din instituțiile anterioare și de a-i reuni cu părinții lor, sau plasarea lor în familia extinsă (până la rude de gradul al patrulea). În cazuri în care acest lucru nu a fost posibil, soluția a fost de a oferi un serviciu alternativ bazat pe conceptul de grijă "de tip familial", implicarea părinților adoptivi, a asistenților maternali, punerea copiilor în apartamente sociale sau adopții la nivel național. Mulți copii din sistemul de îngrijire sunt acum adolescenți, ceea ce face ca procesul de reintegrare a acestora în medii "de tip familial" să fie extrem de anevoios. În 2004, 77% din copii în îngrijire aveau vârste cuprinse între 10 și 17 ani. [1]

Elaborarea unui nou pachet legislativ în domeniul protecției copilui a început în luna mai 2002 și a necesitat dezbateri și sfătuiri cu fiecare partener al sistemului de protecție a copilului și cu totalitatea specialiștilor aceluiași sistem.

Pachetul legislativ a intrat în vigoare 1 ianuarie 2005 si contine 4 acte normative [1]:

•  Legea nr.272/2004privind protecția și promovarea drepturilor copilului (MO, nr.557/23.06.2004);

• Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției ( MO, nr.557/23.06.2004 );

• Legea nr. 274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții (M O, nr.557/23.06.2004 );

• Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr. 12/ 2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție (M O, nr.557/23.06.2004 );

[1] http://www.drepturilecopiilor.ro/overview_development.html

IV. Identificarea posibilelor schimbări în furnizarea serviciului de protecție a copilului

Activitatea centrelor specializate în protecția copilului este mult îmbunătățită de ajutorul oferit de un număr mare de organizații nonprofit care au acest obiect de activitate. Activitatea acestora este centrată pe dezvoltarea copiilor, antrenadu-i în activități menite să-i ajute la integrarea socială după ce părăsesc sistemul de protecție.

Un exemplu în acest sens, îl constituie activitatea organizației Asociația Young Inițiative care își definește crezul și activitatea în prezentarea de pe site-ul oficial, http://www.younginitiative.org/portfolio/punți-către-cunoaștere/

“Educația și atenția pe care un copil o primește în primii săi ani din viață este deosebit de importantă pentru dezvoltarea lui cognitivă și socială. Crezând puternic în acest lucru și dorindu-ne să ne asigurăm că și copiii instituționalizați din centrul pentru copii abuzați din Sectorul 4 vor avea parte de cât mai multă atenție și cât mai mult sprijin educațional, am pus bazele proiectului “Punți către cunoaștere”. Organizat de Asociația Young Inițiative în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București și Biblioteca Metropolitană București, și fiind finanțat de Fundația IREX, proiectul reunește voluntarii care aduc speranța și un viitor mai bun pentru acești copii.

Proiectul a avut că prima etapă înființarea unui Centru de Lectură și Educație Non-Formală în cadrul Centrul de Primire Urgență Copil Abuzat (în care se află copii instituționalizați cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani) din evidență Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București.

În cadrul acestui centru desfășurăm activități prin intermediul cărora dorim să sporim gradul de acces la cultură și educație al beneficiarilor, să le stimulăm creativitatea, inteligență, spiritul de lectură și dorința de a cunoaște cât mai multe lucruri despre lumea înconjurătoare, dar și să îi introducem într-o lume în care ei au un acces extrem de limitat, și anume cea a tehnologiei și informației. Această constituie a două etapă a proiectului, care se derulează pe termen nedeterminat.

Concret, voluntarii incluși în program realizează de aproximativ 3 ori pe săptămâna activități de animație, alfabetizare, lectură și IT (operare calculator) cu beneficiarii, urmărind scopul amintit mai jos.”

Un alt exemplu de implicare a organizațiilor nonprofit este cel al

Asociației„Ana și Copiii” , o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică și non-profit, având că misiune prevenirea abandonului familial și școlar prin programe educaționale, asistență socială, medicală și juridică, activități de recreere și socializare, activități de informare, acțiuni și măsuri de conștientizare și sensibilizare socială și înființarea de servicii sociale, pentru și în sprijinul comunității.

Această are că obiective:

– Creșterea rolului societății civile în activitatea de protecție a drepturilor copilului;

– Prevenirea și reducerea abandonului familial;

– Prevenirea și reducerea abandonului școlar, dar și a marginalizării și excluderii sociale a copiilor cu posibilități reduse; anasicopiii.ro/

Protecția copilului nu înseamnă doar îmbunătățirea calității vieții copiilor, ci eforturi depuse pentru a descoperi talente în rândul copiilor defavorizați. Conduși de cuvintele marelui istoric Nicolae Iorga

"Nu e de-ajuns că o țară să dea talente, ea trebuie să știe a le ține vii” membrii Fundației Principesa Margareta,

“Urmând tradiția începută de Carol I și de Regina Elisabeta prin fundațiile regale și continuată apoi de Regina Maria și de Carol ÎI, Fundația Principesa Margareta a României și-a asumat misiunea de a sprijini și promova talentul tinerilor români.

Programul “Tinere Talente” susține și promovează tineri artiști talentați din familii cu venituri mici, care nu-și pot dezvoltă talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare.

Componentele programului Tinere Talente

Burse de studiu individuale în valoare de până la 2000 EUR, menite să acopere costurile materialelor și instrumentelor necesare dezvoltării lor artistice, precum și achitarea taxelor de participare la concursurile și cursurile naționale și internaționale. Bursele se acordă pe perioada unui an.

Programul de mentorat cu caracter intergenerațional, că element de unicitate al proiectului, care oferă tinerilor bursieri șansă de a interacționa cu artiști consacrați în domeniul artistic ales și nu numai, prin intermediul sesiunilor de discuții și atelierelor de creație, desfășurate cu frecvența lunară.

Promovare operei și talentului fiecăruia prin intermediul evenimentelor organizate de Fundația Principesa Margareta a României sau În colaborare cu partenerii și sponsorii proiectului "Tinere Talente”.

Obiectiv

Crearea de șanse egale pentru tinerii talentați proveniți din medii defavorizate prin susținerea și promovarea talentului lor.”

www.fpmr.ro.

Trebuie menționate și activitățile pe termen mai scurt desfășurate în colaborare cu diverse centre, care au că obiectiv îmbunătățirea relaționării copiilor. Un exemplu este cel al Activități educative nonformale în beneficiul copiilor din Sectorul 6.

Timp de două săptămâni, 90 de copii din Sectorul 6 au participat la activități ludice, jocuri de echipa, ștafete, ateliere de creație, concursuri cu premii în cadrul celor două tabere de cartier organizate în beneficiul comunității. Inițiate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 în perioada 23 iunie – 7 iulie, taberele au beneficiat de două locații accesibile, dotate cu spații generoase, în care copiii au învățat și s-au distrat împreună.

Sub supravegherea a 40 de voluntari, coordonați de specialiști ai DGASPC Sector 6, copiii au sărbătorit împreună Ziua Internațională a Iei, organizând o paradă și o demonstrație de cum se poartă îndrăgitul vestmânt tradițional.

Proiectul „Tabere de cartier”a fost inițiat în urmă cu patru ani cu ajutorul grupului de voluntari ”Scout” din Franța, fiind unul dintre programele nonformale pilot, care își propun să stimuleze creativitatea, capacitățile de comunicare și relaționare ale beneficiarilor, că metodă de prevenire a unor comportamente deviante la copii și adolescenți.

Experiență DGASPC Sector 6 în acest domeniu a fost recunoscută în cadrul conferinței din cadrul Proiectului Grundtvig ED.HO.C. – Educațional Holiday Centre, desfășurată la Roma ,unde un reprezentant al instituției noastre, la invitația Fundației Chance for Life, a avut ocazia de a vorbi despre principiile, provocările și rezultatele acestui tip de activități. Proiectul ED.HO.C. beneficiază de finanțare europeană, activitățile acestuia, derulate pe perioada a doi ani în Portugalia, Spania, Italia, Slovacia și România, având că obiectiv elaborarea metodologiei specifice taberelor de vara pentru copii.

Concluzii

Activitatea desfășurată în cadrul asociațiilor de protecția copilulului s-a dezvoltat și s-a îmbunătățit enorm față de primii pași făcuți în 1997, când a început să se elaboreze cadrul legisltiv necesar acestei activități. Și anul 2007 a reprezentat un moment important acestui domeniu datorită integrării în Uniunea Europeană.

În plus, direcțiile pentru protecția copiilor se bucură de ajutorul mai multor fundații și asociații nonprofit care pun la dispoziția copiilor expertiză, fonduri și multă dragoste