Evoluția Sistemului de Învățământ Românesc După 1989

=== 8ea1682d79d42e453b824faf448d2c24650c16cf_542976_1 ===

CAPITOLUL III

Comparație între sistemul de învățământ din perioada comunistă și perioada actuală

3.1 Considerații teoretice

Societatea contemporană a adus o nouă percepție a influenței pe care o are familia asupra formării personalității copilului. Deși s-a știut întotdeauna că familia este un factor determinant al acțiunii educative, astăzi s-a constatat că cele mai importante reguli ale familiei sunt cele care determină ceea ce înseamnă a fi o ființă umană (Tăutu, Olimpia, 2004, apud 9)

Un părinte poate fi mai bun decât altul indiferent de nivelul lui cultural, dar toți au nevoie de sfaturi și sprijin pentru a preveni conflictele din viața de familie, pentru a fi un bun exemplu pentru copii.

Informarea părinților despre efectele propriilor comportamente asupra copilului de către specialiști în domeniul educației poate contribui la prevenirea efectelor negative ale acțiunilor lor educative. Implicarea părinților în activitățile școlii trebuie să fie una dintre prioritățile învățământului actual. Educatorii trebuie să admită că parteneriatele școală – familie se integrează în procesul de învățare, determinând succesul acestuia. Profesorii sunt liantul care menține colaborarea.

În 1994, Riley afirma că trei decenii de studiu au demonstrat legături puternice între implicarea familiei în educație și rezultatele școlare. Cercetătorii au descoperit că beneficiile vor fi mai consistente cu cât implicarea familiei în procesul educativ începe mai devreme. Valoarea participării familiei în educația copiilor săi este bine reprezentată de cei cu venituri scăzute sau cei ce aparțin diverselor minorități. (Epstein, 1992, apud 3)

Încurajând și oferind oportunități de implicare serioase a familiei, școlile joacă un rol esențial în construirea de punți între casă și școală.

„Așa cum și cu copiii, totul se reduce la calitate relației”, explică Debbie Fagnant, o profesoară dint-o școală din nordul Americii, „este la fel cu părinții. Vor fi legați de școală, dacă se vor simți confortabil în prezența profesorilor. A stabili o astfel de relație reprezintă o mare pare din slujba noastră.” (Novick, 1998, apud 3)

Fruchter, în 1992 a identificat patru principii ale programului elaborat pentru a îmbunătăți rezultatele școlare ale copiilor, mai ales ale celor din familii cu venituri scăzute sau care aparțin minorităților:

– părinții sunt primii profesori ai copiilor lor și au o influență permanentă asupra valorilor, atitudinilor și aspirațiilor acestora;

– succesul educațional al copiilor cere o congruență între ceea ce se predă în școală și valorile exprimate acasă;

– cei mai mulți dintre părinți, indiferent de statutul economic, de nivelul lor educațional sau mediul cultural, sunt puternic interesați de educația copiilor lor și pot oferi un sprijin substanțial, dacă li se dau cunoștințe și oportunități specifice;

– școlile trebuie să preia conducerea în eliminarea sau cel puțin în reducerea barierelor tradiționale în implicarea părinților;

Torkildsen și Stein, 1998, au constatat că activități de tipul:

– părinți care încurajează cititul și efectuarea temelor;

– părinți cărora le pasă ce se întâmplă în clasă;

– părinți care sunt interesați de progresul școlar al copiilor lor;

– părinți care-i găsesc copilului un loc de studiu,

au fost corelate cu performanța școlară a copilului. Au apărut trei mari teme din studiile întocmite de ei:

un mediu familial suportiv oferit de părinți cu expectații ridicate în ceea ce privește succesul copilului la școală are cea mai mare influență asupra realizărilor acestuia;

comunicarea părintelui cu școala este importantă, ca și cea dintre el și copil, pe subiecte ce vizează școala;

părinții au nevoie de sprijin puternic din partea școlilor, pentru a se implica eficient (3, p. 48).

Este astfel evident că părinții și profesorii împărtășesc o responsabilitate uriașă. Împreună oferă copiilor dorința de a învăța și de a munci. O bună comunicare între ei este esențială succesului în scopul motivării copiilor pentru învățare și al creșterii interesului lor în această direcție.

3.2 Scopul, obiectivele, ipoteza de cercetare și variabilele

Scopul cercetării îl reprezintă demonstrarea diferenței dintre învățământul actual și modalitățile folosite în perioada comunistă.

Ipoteza de cercetare: între părinți, școliți în perioada comunistă și copii, care frecventează școala în prezent este o diferență de concepție și de raportare la procesul educațional.

3.3 Metodologia cercetării

Următorul pas este constituit din stabilirea tipului de cercetare, a metodelor, tehnicilor și instrumentelor aferente. Trebuie să menționez că cercetarea de față este una calitativă, preponderent explicativă, care are ca obiectiv prezentarea principalelor concepte și explicații teoretice, dar și a analizei acestora în situații concrete,

Am ales cercetarea calitativă pentru că presupune un ansamblu de metode, subiectul fiind cercetat dintr-o perspectivă naturalistă și interpretativă. Astfel că, Norman Denzin și Yvonna Lincoln (1994, p.2) caracterizau astfel cercetarea calitativă: „aceasta însemană o studiere a lucrurilor în mediul lor natural..Cercetarea calitativă implică folosirea și colectarea unei varietăți de materiale empirice-studii de caz, experiența personală și introspectivă, povestirea vieții, interviul, observația, texte istorice, materiale vizuale sau care acoperă interacțiunea (subiect-obiect, n.n), astfel încât să se descrie momente obișnuite sau deosebite din viața indivizilor precum și semnificațiile lor pentru aceștia (n.n)”.

Alte motive pentru care am ales acest tip de cercetare este faptul că, prin aplicarea interviului, cecetătorul se poate apropia mai ușor de opiniile subiecților, poate surprinde mai bine caracteristicile vieții cotidiene, iar informațiile strânse în urma acesteia sunt ample și detaliate. (Chelcea, 2004, pp. 72-78)

Tabelul de mai jos simplifică și mai bine trăsăturile cercetării calitative. (Chelcea, 2004, p. 78)

După ce am stabilit și caracterizat tipul de cercetare sociologică, am ales metodele specifice cercetării calitative, pe care le voi folosi în această lucrare. Este vorba despre interviul sociologic și tehnica de scalare.

Interviul folosit încă din Antichitate , apoi cu precădere în jurnalistică și în celălalte științe umane, are două obiective și anume: oferă intervievatorului posibilitatea unui discurs profund al subiecților și obținerea unor informații care aparțin exclusiv temei cercetate tocmai prin dirijarea intervievaților. (Moscovici, Serge și Fabrice Buschini, 2007, pp. 203-205)

Conținutul unui interviu cuprinde semnificațiile culturale ale subiecților și surprinde mai bine atitudinile, sentimentele, percepțiile, convingerile, valorile indivizilor, decât metodele cercetării cantitative. Bogăția cuvințelor și a semnificațiilor acestora, a gesturilor, expresiilor și a elementelor ideografice și iconice, reprezintă alte motive pentru care interviul sociologic este recomandat ca o metodă de culegere a datelor subiective ale indivizilor. (Moscovici, Serge și Fabrice Buschini, 2007, pp. 206-211)

De asemenea, am ales ca tip de interviu, pe cel structurat sau semidirect. Acest tip de interviu este o tehnică destul de flexibilă, care se situează undeva între cel structurat și cel liber, făcând apel la o listă de întrebări dianinte stabilite. Este ceea ce se numește ghid de interviu. Ordinea întrebărilor nu este fixă, ci se face în funcție de discursurile subiecților. Ceea ce trebuie să facă cercetătorul este să dirijeze discuția în termeniii temelor cercetate, prin întrebări la momente potrivite. (Moscovici, Serge și Fabrice Buschini, 2007, pp. 212-213)

3.4 Prezentarea eșantionului

Ancheta s-a realizat pe baza unor interviuri aplicate elevilor și părinților, două generații diferite, care au fost școlite în perioade diferite. Pentru completarea lor s-a ales un eșantion format din 20 persoane, dintre care 10 au studiat în comunism și 10 sunt elevi în prezent.

Subiecții provin din mediul rural. Au fost alese școli din județul Mureș .

Interviul este prezentat în anexa numărul 1.

3.5 Înregistrarea, prelucrarea statistică a datelor și interpretarea rezultatelor

După ce am discutat cu cele 20 de persoane, dintre care 10 au studiat în comunism și 10 studiază în perioada actuală, am sintetizat răspunsurile lor, la întrebările propuse de mine si voi prezenta rezultatele mai jos.

Cei care au studiat în comunism au avut răspunsuri mai apropiate unul de altul.

Mai jos voi prezenta sinteza răspunsurilor acestora:

Care erau condițiile obligatorii ca un elev sa fie admis la orele de curs în scoala primară?

R: Una dintre condiții este ca elevul să aibe vârsta optima pentru a începe cursurile. Alte condiții ar fi să fie sănătoși și să vorbească corect. Dacă nu îndeplinea una din aceste condiții copilul era trimis la o școala ajutatoare.

Pe parcursul invățământului primar se distribuiau gratuit rechizite? Dacă nu, cum le procurați?

R: Nu primeam rechizite gratuite ci le procuram de la librării.

Care erau relațiile elev-profesor în școlile gimnaziale?

R: Relația elev-profesor se baza pe foarte mult respect și bun simț.

Care erau metodele de procurare a manualelor școalare și în ce condiții erau acestea la primirea lor?

R: Manualele școlare le procuram de la librăria orașului deoarece statul nu oferea aceste privilegii în acea perioada. Manualele astfel cumpărate erau noi.

Exista în școli o ținută obligatorie impusă de către direcțiune? Dacă da, cum arăta aceasta?

R: Direcțiunea a impus o ținută obligatorie in școală. Costumul pionieresc era alcătuit din bluză albă și o fustiță albastră plisată și ca uniformă zilnică –pepita (albastru cu alb).

In ce fel de activități educaționale puteau să se implice elevii ca să scoată în evidență prestigiul școlii?

R: Pentru a scoate in evidență prestigiul școlii elevii aduceau maculatură (ziare, carți sau caiete vechi) care se predau la kilogram, colectau sticle și borcane care apoi se vindeau la centrele de achiziție, plantau puieți în pădure sau făceau curățenie în parc cu dirigintele lor.

Care erau condițiile de admitere ale unui elev la liceu?

R: Principala condiție de admitere la liceu era examenul de admitere fără de care elevul nu-și putea continua studiile.

Care erau disciplinele de bază pentru admiterea la treapta I de liceu?

R: Disciplinele de admitere la liceu erau romăna și matematica.

Aveau loc activități educaționale ? Dacă da, ce rol aveau acestea în schimbarea comportamentului elevului?

R: La orele de dirigenție se făceau teme cu rol educațioanl ce schimbau in bine comportamentul copiilor.

Care erau diferențele dintre treapta I și treapta a II-a de liceu?

R: Pentru a intra la liceu nu am avut 2 trepte ci o singură treaptă iar cursurile învățământului liceal le-am inceput în clasa a 8-a.

La ce discipline ați dat examene și cum v-ați pregătit pentru acestea?

R : Disciplinele la care am dat examenul de admitere au fost româna si matematica, scris și oral. Pregătirile erau intense deoarece doream cu ardoare să reușesc la examene.

Care era sistemul de examinare?

R: Candidații erau examinați scris și oral. Oralul se baza pe biletele numerotate și ți se acorda o șansă de a trage alt bilet în cazul în care nu știai.

Dar de notare?

R: Pentru a intra la facultate se făcea media între scris și oral și intrarea la facultate era în funcție de numărul de locuri si de candidați.

Dacă un elev era respins la examenul de bacalaureat mai avea șanse de a continua studiile?

R: Dacă erai respins la examenul de bacalaureat puteai da încă o dată bacalaureatul în altă sesiune.

Cum erau priviți cei ce terminau liceul cu medii mari si reușeau la facultate?

R: Cei ce terminau liceul cu medii mari și reușeau la facultate aveau ocazia de a se angaja oriunde și de a fi cei mai buni într-un anumit domeniu.

Care sunt asemănările dintre învățământul din acea perioada și învățământul de acuma?

R: Una dintre asemănările dintre învățământul din acea perioadă și învățământul de acum este că cel ce invață reușește în viață. Altele ar fi că uniforma este obligatoriu și că sistemul de notare este la fel.

Dar deosebirile?

R: Deosebiri: nu mai este nevoie ca elevii să-și procure singuri manualele de la librării, s-a scurtat numărul de ore ce le petrecea un elev la școala.

Cum erau vazute pe timpul comunismului școlile de arte si meserii?

R: Pe timpul comunismului școlile de arte si meserii erau considerate școli serioase deoarece numărul de oameni ce doreau să se împlineasca pe plan profesional era mare.

Cei care au studiat în perioada actuală sau sunt încă elevi sau studenți au avut păreri mai diversificate legate de temele propuse de mine.

Care erau/sunt condițiile obligatorii ca un elev sa fie admis la orele de curs în scoala primară?

O parte dintre respondenți nici nu credeau că sunt alte criterii, inafară de vârstă. Alții știu că unele școli au ceva teste pentru copii, dar de câțiva ani se practica acest lucru, la admiterea în clasa 0.

Pe parcursul invățământului primar se distribuiau/se distribuie gratuit rechizite? Dacă nu, cum le procurați?

Am primit rechizite în ciclul primar, care erau folosite. De multe ori erau completate direct pe carte raspunsurile la anumite probleme, sau erau distruse unele pagini.

Care erau/sunt relațiile elev-profesor în școlile gimnaziale?

Unii consideră că relațiile elevi profesori sunt de respect reciproc, dar sunt si respondenți care sustin că au fost marginalizați de profesori, care le-au aruncat cuvinte urâte sau i-au ironizat în fața clasei pentru că nu știau lecția sau din alte motive. Prin urmare nu se poate vorbi de respect în acest caz, nici de bun-simț.

Care erau/sunt metodele de procurare a manualelor școalare și în ce condiții erau acestea la primirea lor?

Până în clasa a X-a manualele sunt oferite gratuit de școală. În ultimii ani de liceu fiecare elev își procură manualele, în funcție de ce editură este aleasă împreună cu profesorul la clasa.

Exista/există în școli o ținută obligatorie impusă de către direcțiune? Dacă da, cum arăta aceasta?

Sunt și în perioada actuală școli care au propria uniformă, formată din pantaloni sau fustă, care nu are o lungime standard si există fete care ți-au scurtat-o mult prea mult, fiind vorba de o ținută pentru școală, o cămasă albă, cravat si sacou. De obicei pe unul sau pe mai multe dintre aceste obiecte este imprimat un simbol al școlii respective.

In ce fel de activități educaționale puteau/se pot să se implice/implica elevii ca să scoată în evidență prestigiul școlii?

Pot participa la olimpiade, la cercuri de lectură.

Care erau/sunt condițiile de admitere ale unui elev la liceu?

Nota obținută la testarea națională sau la tezele naționale si media anilor de gimnaziu.

Aveau/au loc activități educaționale ? Dacă da, ce rol aveau acestea în schimbarea comportamentului elevului?

Se fac campanii anti alcool, anti fumat, anti droguri sau de educare sexuală, care clar au un efect benefic.

La ce discipline ați dat examene și cum v-ați pregătit pentru acestea?

Matematică și româna au fost disciplinele cele mai des pomenite. Si geografia le urmeaza alaturi de istorie. Cei mai multi elevi au luat ore suplimentare de la profesoii de curs, caci nu au simtiti ca la clasă învață suficient.

Care era/este sistemul de examinare?

Probe scrise si orale.

Dar de notare?

Admiterea la facultate se face pe baza de doar la cele mai multe facultati, inafara de medicina, politehnica care dau admitere si conteaza numai nota obtinuta la examen.

Cum erau/sunt priviți cei ce terminau/termină liceul cu medii mari si reușeau/reușesc la facultate?

De multe ori cei care termină o facultate ajung să lucreze pe bani puțini sau nu ăși găsesc de lucru în domeniul în care s-au pregătit, astfel sunt și cărcotași, care pretind că nu are rost să faci o facultate dacă vei ajunge să lucrezi tot ca un necalificat.

Cum erau vazute pe timpul comunismului/ cum sunt văzute acum școlile de arte si meserii?

Unii le consideră o pierdere de vreme, căci de multe ori nu se face prea multă scoala acolo. Sunt si tineri interesati, care doresc calificare intr-o meserie si sunt constiinciosi.

Educația contextului actual al societății parcurge o etapă de schimbare și înnoire a vechiului sistem educativ, comunist. De ce? Pentru că, în primul rând, trebuie schimbat accentul de pe educator pe educat, care are o personalitate distinctă, unică printre celelalte. Sistemul educațional comunist se voia unul al tuturor, desconsiderând faptul că fiecare copil este unic, că fiecare are nevoi și aspirații proprii, capacități proprii, valori proprii. Educația trebuie individualizată, conform particularităților individuale și de vârstă, pentru fiecare copil(National Testing of Pupils in Europe: Objectives, Organisation and Use of Results, septembrie 2009).

În altă ordine de idei, schimbările ce trebuie să aibă loc în educație, devin o a treia cale între sistemul de tip comunist și lumea democratică de factură occidentală, caracterizată prin pluralism, democrație politică și economie de piață liberă. Deoarece trebuie schimbate toate acestea, trebuie schimbate în primul rând mentalitățile, deci trebuie schimbată educația, sistemul de învățământ, în raport cu necesitățile schimbării. Școala este locul central al schimbării în momentul în care promovează o educație pentru schimbare. Sarcina principală a școlii în formarea omului este o educație care să-i ofere educatului un comportament deschis spre schimbare și o atitudine care să-l facă să adopte tehnicile unui comportament inovator(National Testing of Pupils in Europe: Objectives, Organisation and Use of Results, septembrie 2009).

O nouă educație înseamnă o nouă politică a educației. Noile forme de educație trebuie să fie anticipative, să prevadă ceea ce se va întâmpla în viitor și să formeze acele personalități de care viitorul are nevoie. Viitorul nu trebuie doar așteptat și preîntâmpinat, ci proiectat și construit. De aceea educatorul trebuie să fie un agent al schimbării, al viitorului.

Idealul educativ este o problemă de politică a educației și învățământului, dar la el trebuie să participe și subiecții educației, cu nevoile și trebuințele lor. Profesorul nu dă rețete de formare a personalităților, nu transcrie personalități ce trebuie urmate, ci îl creează pe om așa cum este, îi modelează personalitatea, îl ajută să se creeze. El poate oferi modele de comportare, fiind el însuși un model, modele de la care fiecare educat preia ceea ce i se potrivește, ceea ce îi convine, ceea ce place și este în acord cu idealul societății din care face parte. Acest lucru nu înseamnă că cel care educă recurge la dresaj, la domesticire sau îndoctrinare, termeni care oarecum sunt corelativi educației(National Testing of Pupils in Europe: Objectives, Organisation and Use of Results, septembrie 2009).

Există locuri la facultati cu miile, cu taxa sau fara taxa,multe nici nu se ocupă si de aceea facultatea nu mai este ce a fost în perioada comunistă. Cu atâția absolvenți, fără ca cineva să îi evalueze, care stie mai multe de la care facultate, aceasta formă de învățământ nu mai oferă absolvenților cu certitudine un loc de muncă bine plătit. De multe ori nu își găsesc de lcuru si trebuie să presteze o muncă inferioara pregatirii.

Ar trebui corelat numărul de locuri din facultăți cu nevoile de pe piața muncii, iar examinările să fie exigent, pentru ca doar cei care merită să termine o facultate iar ceilalți să urmeze o formă de calificare, să aprofundeze o meserie si astfel să îți găsească de lucru.

Profesorii trebuie să fie bine plătiți și doar cei care au aceasta inclinare sa ajungă să predea la clasă. Un professor bun îi poate insufla elevului dorința de a învăța, pe când unul mai puțin pregătit să fie professor îl poate îndepărta de școală.

CONCLUZII

Școala este extrem de importantă. Dar ea nu este totul, ci numai o componentă a educației. Ea are nevoie de familie, de comunitate, de întreaga societate pentru a sprijini și îndruma adecvat copilul. Totuși rolul primordial îi revine familiei, care este leagănul social al copilului și sprijinul său pe aproape toată durata vieții. Părinții școlarizați în perioada comunistă, care au doar studii medii, continuă sa-și pedepseacă copii pentru o notă slabă, aceștia consideră că odraslele lor au nevoie de bani pentru a fi fericiți. Există și părinți care s-au adaptat medoului actual.

Copiii trebuie ocrotiți și sprijiniți să se dezvolte. Ei au dreptul de a crește și a se dezvolta.

Ei au dreptul la o familie care să-i ocrotească și au dreptul la o educație. De multe ori se întâmplă, și nu puține sunt cazurile, când familia nu e capabilă să ofere copiilor o educație de calitate. Aici intervine rolul școlii.

Deși nu e o sarcină ușoară, lucru pe care l-am mai subliniat pe parcursul lucrării, școala are datoria de a face tot ce-i stă în putință pentru a ajuta familia să-și înțeleagă menirea. Familia va trebui învățată cum să comunice cu școala și cum să devină un partener al școlii.

În cartea „Teaching in America”, găsim câteva sugestii utile pentru o bună comunicare între învățător și părinte:

„- Căutați să-i cunoașteți pe părinți. Nu e un timp pierdut. E un timp ce va aduce foloase ambelor părți. Este o ocazie de a stabili o legătură cu cei ce s-ar putea dovedi a fi cei mai buni colaboratori.

– Vorbiți-le părinților la nivelul lor – nu le vorbiți cu aroganță, de sus. Evitați limbajul

academic.

– Când le vorbiți despre copil, scoateți în evidență părțile pozitive. Laudele ajută mai mult decât criticile. Explicați-le ce pot face pentru a-l ajuta pe copil să obțină rezultate bune la învățătură.

– Permiteți-le părinților să se exprime și ascultați-i cu atenție.

– Căutați să aflați în ce mediu crește copilul. Dacă e posibil, mergeți acasă la el.

– Stabiliți o întâlnire ulterioară. E important să respectați data stabilită. Acest lucru

demonstrează că sunteți sincer interesat de binele copilului.”

În ce privește rolul familiei, aceasta trebuie să se implice în educația copilului și să nu

transfere acest rol doar școlii.

Pentru o bună colaborare cu școala, părinții se pot implica în anumite activități.

În primul rând trebuie să cunoască cât mai bine școala la care va învăța copilul lor, valorile pe care le promovează, țintele și obiectivele pe care aceasta și le-a stabilit.

Un alt lucru deosebit de important este ca părinții să-l cunoască pe cel care fi dascălul

copilului lor timp de patru ani, să se străduiască să stabilească relații de cooperare cu acesta.

Alte modalități prin care părinții își pot oferi ajutorul sunt:

– să asigure copilului un mic dejun sănătos și consistent;

– să controleze dacă și-a efectuat temele de casă și să verifice dacă și-a luat toate

cărțile și caietele de care are nevoie în ziua respectivă;

– să verifice mesajele trimise de învățător;

– să se asigure că copilul doarme suficient;

– să verifice ce anume vizionează la televizor și să stabilească un anumit timp pentru

această activitate;

– să-l îndrume pe copil spre lectură, să citească împreună cu el, să-l învețe cum să

folosească cartea;

– să-l ajute să descopere natura, să-i insufle dragostea pentru natură, să-l învețe să o

respecte și să-l determine să fie curios să descopere minunile naturii;

– să-l ajute să-și folosească timpul liber într-un mod cât mai plăcut și benefic pentru

sănătatea lui fizică, psihică și spirituală;

– să-l îndrume în alegerea prietenilor;

– să fie cei mai buni prieteni ai copilului;

– să participe împreună cu copilul la activitățile organizate de școală, dar numai la

acele activități care nu contravin valorilor și principiilor familiei;

– să mențină permanent contactul cu școala interesându-se de evoluția școlară a

copilului.

Atunci când interesul suprem al copilului devine obiectivul fundamental al acțiunilor

educative, participarea în procesul educației devine firească, fiecare parte implicată devenind într-o oarecare măsură, părinte spiritual al fiecărui copil. Iar copiii care beneficiază de o astfel de educație vor avea cel mai bun start în viața de adult.

BIBLIOGRAFIE

Adrian, Miroiu , Învățământul românesc azi, Polirom ( 1998)

Agabrian, Mircea; Millea,Vlad -Parteneriate școală – familie – comunitate. Studiu de caz Editura Institutul European, Iași,2005.

Andrei Marga, (2005), Anii Reformei și ceia ce a urmat, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj Napoca;

Anton Trăilescu, (2010), Drept administrativ, Ediția a IV a, Editura C.H. Beck;

Antonie Iorgovan, (2001), Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, București;

Bălan, Bogdan; Boncu, Ștefan;Cosmovici, Andrei; Cucoș, Constantin(coordonator)- Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Curs eleborat în tehnologia învățământului deschis la distanță, Editura Polirom, Iași, 2005

Băran-Pescaru, Adina -Parteneriat în educație familie – școală – comunitate, Editura Aramis, București , 2004

Barthes, Roland, „Plăcerea textului”, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1994;

Bizas, Ion, „Poezia religioasă românească”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003;

Bria, Ion, „Ortodoxia în Europa. Locul spiritualității române”, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1995;

Chelcea, Septimiu, „Psihologia cooperării și întrajutorării umane”, Ed. Militară, București, 1990;

Ciopraga, C., „Personalitatea literaturii române”, Institutul European, Iași, 1997;

Corneliu Manda, (2002), Drept administrativ – Tratat elementar, Editura Lumina Lex;

Crainic, Nichifor, „Spiritualitatea poeziei românești”, Ed. Muzel Literaturii Române, București, 1998;

Cucoș, Constantin, „Educația religioasă – conținut și forme”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1995;

Cucoș, Constantin, „Pedagogia”, Ed. Polirom, Iași, 2002;

Dicu, A., E. Dimitriu, „Probleme de psihosociologie a educației”, Ed. Științifică, București, 1973;

Din istoria pedagogiei românești ( vol II- IV) , ed. Didactică și pedagogică, București

Doise, Willem, Jean-Claude Deschamps „Psihologie socială experimentală”, Ed. Polirom, Iași, 1999;

Dolean, Ioan;Dolean, Dacian Dorin-Meseria de părinte, Editura Aramis, București, 2001

Drăgan, I., I. Nicola, „Cercetarea psihopedagogică”, Ed. Tipomur, Târgu Mureș, 1993;

Dragomirescu, V., „Teoria educației morale”, Ed. didactică și enciclopedică, București, 1998;

Durkheim, E., „Educație și sociologie”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1980;

Editura Aramis, București, 2005

Florin Diac, ( 2010), O istorie a învățământului românrsc, Editura Hamgiu;

Georgescu, Maria-Ana, „Educație și mobilitate socială”, Ed. Tipomur, Târgu Mureș, 1998;

Golu, Pantelimon, „Fundamentele psihologiei sociale”, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2000;

Gusti, Dimitrie, „Scrieri pedagogice”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1973;

Ică, Ioan I. Jr., Germano Maroni, „Gândirea socială a Bisericii”, Ed. Deisis, Sibiu, 2002;

Învățământul românesc la o răscruce, ed. Polirom, 1999 ( Universitatea Petre Andrei, Iași)

Ioan Alexandru, Matei Lucia, (2000), Servicii publice, Editura Economică, București;

Ioan Țoca, (2007), Managementul educațional, Editura Didactică și Pedagogică R.A.;

Ion Corbeanu, (2010), Drept administrativ, Editura A.S.E., București;

Ion Gh.Stanciu, Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX, Institutul european

Ionescu, Ion, „Sociologia școlii”, Ed. Polirom, Iași, 1996;

Ionescu, Miron, Radu Ioan, „Didactica modernă”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001;

Istoria învățământului din România, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1971

Jean Vogler, (2002), Evaluarea în învățământul preuniversitar, Editura Lumina Lex;

Lazăr Vlăsceanu, (2001), Învățământ, producție, cercetare, Editura Didactică și Pedagogică București;

Mahler, Fred, „Sociologia educației și învățământului”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1977;

Mărginean, Ioan, „Proiectarea cercetării sociologice”, Ed. Polirom, Iași, 2000;

Mazilu, Dan-Horia, „Antologia a 1700 de ani de poezie românească”, Ed. Ager, București, 2003;

Metallinos, Gheorghios D., „Parohia sau Hristos în mijlocul nostru”, Ed. Deisis, Sibiu, 2004;

Miftode, Vasile, „Introducere în metodologia investigației sociologice”, Ed. Junimea, Iași, 1982;

Miroiu, Adrian, „Învățământul românesc azi”, Ed. Polirom, Iași, 1998;

Moldovan, Ilie, „Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin”, București, 2001;

Moldovan, Ilie, „Teologia iubirii în Hristos și în Biserică”, Alba-Iulia, 1996;

Monteil, Jean-Marc, „Educație și formare”, Ed. Polirom, Iași, 1997;

Moscovici, Serge, „Psihologia socială a relațiilor cu celălalt”, Ed. Polirom, Iași, 1998;

Nicola, Ioan; Farcaș, Domnica – Pedagogie generală, Editura Didactică și Pedagogică,

O istorie a pedagogiei universale și românești, Ed. Didactică și pedagogică, 1977

Ovidiu Măntăluță, (2007), Competențe partajate și politicile de descentralizare a învățământului preuniversitar, Editura Hamgiu;

Paul Negulescu,(1934), Tratat de drept administrativ, vol. I, Ediția a IV-a, Editura Mârvan, București;

Păun, Emil, „Școala, abordare sociopedagogică”, Ed. Polirom, Iași, 1999;

Piaget, Jean, „The Psychology of Intelligence”, Routledge, 2004;

Popa, Mariana, Tomai Reghina, „Îndrumător metodic și auxiliar didactic pentru ora de religie”, Ed. Maria Montessori, Baia Mare, 2008;

Popescu, Dumitru, „Ortodoxie și contemporaneitate”, Ed. Diogene, București;

Radu, Ioan, Petru Iluț, L. Matei, „Psihologie socială”, Ed. Exe, Cluj-Napoca, 1994;

Rădulescu, Eleonora; Tîrcă, Anca -Școală și comunitate ,Editura Humanitas,

Rodica Narcisa Petrescu, (2009), Drept administrativ volumul I, Editura Hamgiu;

Roșca, A., A. Chircev, „Studii de psihologie pedagogică”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1958;

Scarlat, Mircea, „Istoria poeziei românești”, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1982;

Sebeș, Sebastian, Monica Opriș, Dorin Opriș, „Metodica predării religiei”, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000;

Sociopedagogie școlară- ed. Didactică și pedagogică, 1982

Stanciu, Ion, „Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1995;

Stănciulescu, Elisabeta, „Teorii sociologice ale educației”, Ed. Polirom, Iași, 1996;

Stefanovic, J., „Psihologia tactului pedagogic al profesorului”, Ed. didactică și pedagogică, București;

Țârcovnicu,Victor -Pedagogie generală, Editura Facla,1975

Țopa, L., T. Truțer, „Sociologie pedagogică”, Ed. Științifică, București, 1971;

Truța, Elena; Mardar, Sorina -Relația profesor-elevi: Blocaje și deblocaje,

Văideanu, G., „Educația la frontiera dintre milenii”, Ed. Politică, București, 1988;

Valentin Prisacaru, (1993), Tratat de drept administrativ român, partea generală, Editura Lumina Lex, București

Vintilescu, Petre, „Poezia imnografică”, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2005;

Voicu, Constantin, „O viață în slujba Bisericii și a Școlii românești”, Patriarhia Română, București, 2005;

Vrăsmaș, Ecaterina Adina -Consilierea și educația părinților, Editura Aramis,

White, Ellen -Îndrumarea Copilului, Editura Viață și sănătate, București, 2007

White, Ellen -Principiile fundamentale ale educației creștine, Editura Viață și sănătate,

Zlate, Mielu, „Introducere în psihologie”, Ed. Șansa, București, 1996;

Anexe

Anexa 1

1. Care erau/sunt condițiile obligatorii ca un elev sa fie admis la orele de curs în scoala primară?

2. Pe parcursul invățământului primar se distribuiau/se distribuie gratuit rechizite? Dacă nu, cum le procurați?

3. Care erau/sunt relațiile elev-profesor în școlile gimnaziale?

4. Care erau/sunt metodele de procurare a manualelor școalare și în ce condiții erau acestea la primirea lor?

5. Exista/există în școli o ținută obligatorie impusă de către direcțiune? Dacă da, cum arăta aceasta?

6. In ce fel de activități educaționale puteau/se pot să se implice elevii ca să scoată în evidență prestigiul școlii?

7. Care erau/sunt condițiile de admitere ale unui elev la liceu?

8. Care erau/sunt disciplinele de bază pentru admiterea la treapta I de liceu?

9. Aveau/au loc activități educaționale ? Dacă da, ce rol aveau acestea în schimbarea comportamentului elevului?

10. La ce discipline ați dat examene și cum v-ați pregătit pentru acestea?

11. Care era/este sistemul de examinare?

12. Dar de notare?

13. Cum erau/sunt priviți cei ce terminau/termină liceul cu medii mari si reușeau/reușesc la facultate?

14. Care sunt asemănările dintre învățământul din acea perioada și învățământul de acuma?

15. Dar deosebirile?

16. Cum erau vazute pe timpul comunismului/ cum sunt văzute acum școlile de arte si meserii?