. Evolutia Si Aplicarea Taxei pe Valoarea Adaugata Si a Accizelor (s.c. Xyz S.a.)
CUVÂNT ÎNAINTE
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu ,cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului. După trăsăturile de fond și formă, impozitele se grupează, așa cum se regăsesc de altfel și în clasificația bugetară, în impozite directe și impozite indirecte.
Inițial, impozitele directe reprezentau temelia sistemului financiar. Treptat, prin extinderea impozitelor indirecte s-a observat că încasările la bugetul statului, provenite din acestea din urmă, erau mult mai stabile pe termen lung decât cele provenite din impozite directe.
Din experiența celorlalte țări cu economii aflate în tranziție, modificările din sistemul fiscal sunt legate întotdeauna de o slabă performanță în ceea ce privește realizarea veniturilor. Pe de o parte, devine din ce în ce mai dificilă sprijinirea pe impozite percepute de la întreprinderile proprietate de stat care încearcă cu greu să se alinieze noilor realități economice, iar pe de altă parte, nu este mai puțin dificilă
impozitarea efectivă a sectorului privat, aflat în plin proces de formare. De aceea, în aceste țări, de regulă, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale ale statului.
În general, impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vânzărilor de mărfuri și a prestărilor de servicii. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celor care cumpără mărfurile sau apelează la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Drept urmare, impozitele indirecte lasă falsa impresie că ele ar afecta, în aceeași măsură, veniturile tuturor consumatorilor de mărfuri și servicii. În realitate, însă, ele îi
afectează în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele se percep, de regulă, la vânzarea bunurilor de larg consum.
Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat, de regulă, de către indrustriași, comercianți, dar sunt suportate de către consumatori, deoarece se include în prețul de vânzare al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, ceea ce înseamnă că ele micșorează puterea de cumpărare.
În perioada când o economie înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat; în schimb în perioadele de criză și de depresiune, când producția și consumul înregistrează un recul, încasările din impozitele indirecte urmează aceeași evoluție, periclitând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la adâncirea deficitului bugetar.
În grupa impozitelor indirecte, alături de taxa pe valoarea adăugată, care deține rolul principal de impozit asupra consumului se înscriu și accizele, amândouă fiind impozite caracteristice țărilor cu economie de piață.
Lucrarea intitulată “Evoluția și aplicarea taxei pe valoarea adăugată și a accizelor “este structurată pe cinci capitole în care sunt cuprinse aspecte ale mecanismului de evoluție și încasare a taxei pe valoarea adăugată și a accizelor, cu studiul de caz la Societatea Comercială “Aegissus”S.A. – Tulcea.
Pentru a pune în evidență toate cele prezentate mai sus, am apelat la o gamă largă de tabele, grafice, care susțin concluziile prezentate.
Capitolul 1
ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE
1.1. Conținutul impozitelor
În societățile libere bazate pe proprietatea privată și economia de piață, statul este prezent în viața politică, economică și socială, asigurând colectivității bunuri și servicii publice. Finanțarea costurilor acțiunilor sale în domenii devenite tradiționale precum apărarea, ordinea publică, funcționarea organelor administrației publice, educație, sănătate, cultură, dar și din domenii economice, a determinat creșterea nevoilor sale financiare și o diversificare a surselor de finanțare.
O parte din resurse provin ca urmare a participării statului în cadrul economiei de piață, ca subiect de drept suveran, care își impune deciziile prin constrângere, preluând o parte din venitul creat în economia reală prin intermediul prelevărilor obligatorii și ca urmare a participării sale ca partener în societăți instituții de credit și întreprinderi de asigurări.
Alte resurse provin ca urmare a relațiilor pe care statul le are cu organisme naționale și internaționale.
O ultimă categorie de resurse, statul și-o poate asigura utilizând structura financiară a piețelor financiare naționale sau internaționale, prin lansarea unor împrumuturi publice.
Ponderea acestor resurse depinde de particularitățile economiei și de politica promovată de puterea publică, dar întotdeauna importanța încasărilor pe care statul le poate realiza pe seama prelevărilor obligatorii depinde integral de nivelul valorii adăugate create în economia reală.
Prelevările fiscale se realizează prin intermediul impozitelor și taxelor fiscale. Acestea constituie cele mai vechi și tradiționale mijloace financiare de care statul dispune, pentru realizarea funcțiilor și sarcinilor sale, în permanentă evoluție.
Rădăcina etimologică a noțiunii de impozit provine din limba latină de la „impositum”, iar cea de taxă din limba greacă de „taxis”, ambele având sensul de obligație publică, impozit.
Reflectarea și analiza opiniilor exprimate de specialiști constituie cadrul fertil pentru noi abordări conceptuale, de natură a reflecta ansamblul caracteristicilor impozitului și rolul său în societate. Într-o astfel de abordare, impozitul constituie un produs intelectual de natură financiară, sub forma unor prelevări fiscale asupra diferitelor forme de manifestare a veniturilor subiecților din economia reală, cu titlu obligatoriu și definitiv, fără contraprestație imediată și directă, impusă de stat sau de autoritățile publice locale, în vederea finanțării obligațiilor publice ale acestora și a intervenției statului în scop economic și social.
Ca produs intelectual, impozitul este rezultatul puterii de gândire și de inovație a geniului uman, ajuns pe o anumită treaptă de dezvoltare și organizare socială. Aceasta explică apariția sa pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății și evoluția sa în timp. Scopul este determinant de necesitatea finanțării nevoilor autorităților publice, ale căror funcții și sarcini au un caracter permanent evolutiv. Venitul realizat, acumulat, consumat, constituie sursa impozitului, iar preluarea unei părți a acestuia se realizează prin prelevări pecuniare stabilite în mod direct, definitiv și obligatoriu asupra diverselor forme de venit.
Caracterul obligatoriu trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
Impozitele sunt prelevări cu titlu definitiv și nerambursabil pentru că, odată vărsate în contul bugetului statului sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective de interes general, necesare tuturor membrilor societății și nu numai unor interese individuale de grup.
În schimbul impozitelor, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Deși nu constituie o contraprestație directă din partea statului (ca în cazul taxelor), impozitele se reântorc sub forma unor acțiuni, gratuități, servicii de care beneficiază în primul rând cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății.
În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă să creeze un cadru general favorabil desfășurării activităților economice, sociale, politice.
Rolul impozitelor
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social, cel mai important fiind rolul impozitelor pe plan financiar, deoarece acestea constituie principala modalitate de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
În prezent tendința este de creștere relativă și absolută, prin sporirea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impozitare, impunere, precum și majorarea cotelor de impunere.
Dar impozitele nu servesc numai la punerea la dispoziția economiei a fondurilor necesare desfășurării activităților publice. Ele au, totodată, scopul de a contribui la o repartiție optimă în spațiu și timp, a resurselor între diferiți beneficiari ai acestor fonduri, conducând pe această bază la o mai mare stabilitate fiscală.
Repartiția efectuată cu ajutorul impozitelor este urmată de o a doua repartiție, realizată pe calea alocațiilor bugetare, a subvențiilor și a transferurilor de resurse de la fondurile publice la diverși beneficiari.
Rolul impozitelor pe plan economic este determinat de necesitatea intervenției statului în economie.
După marea recesiune economică din 1929-1933, impozitele, taxele au fost utilizate pe o scară mai largă sau mai restrânsă, ca instrumente ale mecanismului de funcționare a economiei.
Astfel, impozitele se manifestă ca pârghii de politică economică prin însăși modul concret în care sunt așezate și percepute.
Pentru sporirea eficienței impozitelor, autoritățile publice trebuie să țină seama de faptul că dorința agenților economici de a investi și economisi este în funcție de anticipațiile lor mai ales de rentabilitate, dar este determinată într-o oarecare măsură și de povara fiscală. În mod frecvent trebuie analizate mai multe variabile pentru aprecierea eficienței mai scăzute sau mai ridicate a impozitelor, și anume: modul lor de funcționare, condiții de intervenție, alocarea ulterioară a fondurilor la formarea cărora conduc aceste impozite, rolul lor în asigurarea echilibrului economic real.
Statul acționează asupra consumului prin diminuarea cererii solvabile a populației, cu ajutorul impozitelor. Când se are în vedere orientarea cererii de consum spre anumite produse, atunci statul are la îndemână sistemul taxelor de consumație (accize) și taxelor generale de vânzări (taxa pe valoarea adăugată), care permite o abordarea selectivă a produselor supuse impunerii și o diferențiere a cotelor impunerii, în funcție de scopul urmărit.
Astfel, o creștere a taxei pe valoarea adăugată în perspectiva de a lupta contra inflației, determină o restricție a consumului prin creșterea prețurilor.
Reducerea taxei pe valoarea adăugată, din contră, este un instrument de relansare economică și de luptă contra inflației, dacă aceasta nu duce la o creștere a cererii în raport cu oferta.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice.
Prin folosirea impozitelor în scopuri sociale se urmărește întărirea echității fiscale, adică impozitarea contribuabililor în funcție de capacitatea lor contributivă, dar criteriile acestei echități sunt departe de a fi precise, explicite, universale sau imuabile.
Astfel, perceperea de accize asupra tutunului și a băuturilor alcoolice capătă, în condițiile aplicării unor cote de impozit deosebit de ridicate, caracterul unui instrument de limitare a fumatului și de prohibire a alcoolului, de prezervare a sănătății populației.
1.3. Structura impozitelor și taxelor
care compun sistemul fiscal
Analiza științifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în scopul aprofundării cunoașterii evoluției sale și a realizării unor studii comparative. Gruparea impozitelor constituie un procedeu al cunoașterii științifice, prin care se urmărește surprinderea unor caracteristici esențiale, distinctive și respectiv dominante ale acestora. Scopul îl constituie analizarea modului în care impozitele acționează în economie, respectiv efectele produse la nivel individual și global.
După trăsăturile de fond și de formă,uarea cererii solvabile a populației, cu ajutorul impozitelor. Când se are în vedere orientarea cererii de consum spre anumite produse, atunci statul are la îndemână sistemul taxelor de consumație (accize) și taxelor generale de vânzări (taxa pe valoarea adăugată), care permite o abordarea selectivă a produselor supuse impunerii și o diferențiere a cotelor impunerii, în funcție de scopul urmărit.
Astfel, o creștere a taxei pe valoarea adăugată în perspectiva de a lupta contra inflației, determină o restricție a consumului prin creșterea prețurilor.
Reducerea taxei pe valoarea adăugată, din contră, este un instrument de relansare economică și de luptă contra inflației, dacă aceasta nu duce la o creștere a cererii în raport cu oferta.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice.
Prin folosirea impozitelor în scopuri sociale se urmărește întărirea echității fiscale, adică impozitarea contribuabililor în funcție de capacitatea lor contributivă, dar criteriile acestei echități sunt departe de a fi precise, explicite, universale sau imuabile.
Astfel, perceperea de accize asupra tutunului și a băuturilor alcoolice capătă, în condițiile aplicării unor cote de impozit deosebit de ridicate, caracterul unui instrument de limitare a fumatului și de prohibire a alcoolului, de prezervare a sănătății populației.
1.3. Structura impozitelor și taxelor
care compun sistemul fiscal
Analiza științifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în scopul aprofundării cunoașterii evoluției sale și a realizării unor studii comparative. Gruparea impozitelor constituie un procedeu al cunoașterii științifice, prin care se urmărește surprinderea unor caracteristici esențiale, distinctive și respectiv dominante ale acestora. Scopul îl constituie analizarea modului în care impozitele acționează în economie, respectiv efectele produse la nivel individual și global.
După trăsăturile de fond și de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe și indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.În cazul acestor impozite, subiectul și suportatorul impozitului sunt în intenția legiuitorului, una și aceeași persoană, deși, practic, uneori acestea nu coincid.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii, al importului sau exportului ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri. În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
În viziunea Fondului Monetar Internațional, clasificarea avansată are în vedere caracteristicile impozitelor stabilite prin legi reflectând activitățile economice care stau la baza fiecărui impozit.
Gruparea impozitelor se face după natura materiei impozabile sau a factorului generator al obligației fiscale, facilitând analiza acestora la toate nivelele administrației publice.
Acest cadru global este util în analizarea posibilităților pe care administrațiile le au în direcția asigurării finanțării cheltuielilor, pe seama resurselor normale de care dispun.
Clasificarea Fondului Monetar Internațional împarte impozitele în următoarele grupe:
impozitul pe venit, beneficii și câștiguri în capital;
impozitul pe salarii și mâna de lucru;
impozitul asupra patrimoniului;
impozite interioare pe bunuri și servicii;
impozitul pe comerțul exterior și tranzacții internaționale;
alte încasări fiscale.
Clasificarea economică este utilă în analiza acțiunii impozitelor asupra diferitelor forme de manifestare a venitului, abordat din punct de vedere a provenienței și a destinației acestuia: venit realizat, venit utilizat, venit economisit și investit.
Trei grupe complexe de impozite se pot identifica: impozite pe venit (venitul realizat), impozite pe consum (venitul consumat), impozite pe capital (venitul economisit și investit).
Impozitele pe venit sunt așezate atât asupra venitului realizat, cât și asupra venitului realizat și distribuit, care se prezintă sub forme diverse: beneficii, dividende, salarii, dobânzi, rente.
La rândul lor impozitele pe consum reprezintă impozite pe venitul consumat, respectiv următoarele grupe de impozite: impozite interioare pe bunuri și servicii, impozite pe comerț exterior și tranzacții internaționale.
Acestea nu sunt așezate asupra resurselor care contribuie la realizarea unei activități productive, ci asupra avantajelor care le asigură contribuabilului suportator utilizarea venitului.
Impozitele pe capital deși dau naștere la fluxuri fiscale a căror importanță este redusă comparativ cu restul fluxurilor fiscale, comportă multiple interpretări în ceea ce privește impozitele incluse în sfera de cuprindere și efectul produs. Conform clasificării Fondului Monetar Internațional acestea sunt incluse în grupa impozitelor pe patrimoniu.
După forma în care se percep, se disting: impozite în natură și impozite în bani.
În funcție de scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare și impozite de ordine.
1.4 STRUCTURA VENITURILOR BUGETULUI DE STAT ÎN
PERIOADA ANILOR 2000-2004
Tabel 1.1
-mld. Lei-
SURSA:LEGILE BUGETULUI DE STAT PE ANII 2000-2004
Bugetul de Stat are în anul 2000 în componență venituri totale de 119.843,425 miliarde lei.
Accizele au fost prevăzute în sumă de 21.067 miliarde lei, adică 24% din totalul veniturilor.
Taxele vamale prevĂzute la nivelul de 8 628miliarde lei au o pondere de 10%, cea mai mică fiind înregistrată în perioada 1994-1999.
Taxa pe valoarea adăugată cumulează 50.259miliarde lei, echivalentul a 56% din
totalul veniturilor bugetare.
În anul 2001 Bugetul de Stat a stabilit venituri în sumă totală de 153.092,4 miliarde de lei.
Accizele au fost prevazute în suma de 31.562 miliarde lei, reprezentând 31% din totalul veniturilor bugetare.
Taxele vamale contribuie cu 16. 900 miliarde lei, ceea ce reprezintă o pondere de 11% în veniturile bugetului
Taxa pe valoarea adăugată înregistrează o pondere de 49%, ceea ce se traduce printr-o sumă de 75. 856,2 miliarde lei din veniturile bugetare.
Bugetul de stat pe anul 2002 a prevăzut venituri în sumă totală de 178.422 miliarde lei.
Accizele s-au prevăzut în sumă de 28. 252 miliarde lei, avînd o pondere în totalul veniturilor de 17%.
Taxele vamale contribuie cu 18.506 miliarde lei,sunt cu 9% sub prevederi,totuși ponderea lor fiind de 11% în totalul veniturilor bugetului de stat.
Taxa pe valoarea adăugată cumulează 93.382 miliarde lei, echivalentul a 57% din totalul veniturilor bugetare.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 2003 au fost în sumă de 241. 235,5 miliarde lei .
Accizele s-au încasat în sumă de 45.880 miliarde lei, reprezentând 18% din totalul veniturilor bugetare.
Taxele vamale au fost încasate în sumă de 24.163 miliarde lei, avănd o pondere de 9% din veniturile bugetare.
Taxa pe valoarea adăugată s-a încasat în sumă de 76.572 miliarde lei, reprezentând 30% din totalul veniturilor bugetare.
Veniturile Bugetului de Stat prevăzute în 2004 au fost în sumă de 288.279,8 miliarde lei.
Accizele sunt prevăzute în sumă de 68.915 miliarde lei, , reprezentând 24% în totalul veniturilor.
Taxele vamale prevăzute în sumă de 13.824 miliarde lei, reprezentând 4,79% în totalul veniturilor bugetare.
Taxa pe valoarea adăugată prevăzută în sumă de 110.150,8 miliarde lei, reprezentând 38% din totalul veniturilor bugetare.
1.5. Noțiunea de presiune fiscală și limitele acesteia
1.5.1. Noțiunea de presiune fiscală
Sistemul fiscal nu poate fi numai mijlocul prin care se acoperă de către stat cheltuielile publice cu care acesta se confruntă, ci poate constitui și obiectivul politicii fiscale la îndemâna guvernului pentru realizarea unei politici economice a statului respectiv.
Veniturile publice sunt venituri realizate de administrațiile publice. Acestea servesc mai întâi la finanțarea cheltuielilor publice și participă astfel la realizarea politicii economice și sociale a puterii publice.
Datorită importanței lor, veniturile publice exercită, de asemenea, o influență directă asupra comportamentului persoanelor fizice și juridice și sunt utilizate ca instrumente specifice de intervenție în viața economică și socială.
Noțiunea de prelevări obligatorii înglobează toate sumele vărsate de agenții economici administrațiilor publice, cu condiția ca aceste vărsăminte să nu fie legate de o decizie voluntară și ca ele să nu fie însoțite de o contraprestație imediată sau directă individualizată.
Vărsămintele în cauză cuprind două mari categorii: impozite și contribuții sociale.
Impozitele pot fi definite ca prelevări pecuniare impuse persoanelor fizice și juridice, pe cale de autoritate, cu titlul definitiv și fără contrapartidă directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice și realizării intervenției economice și sociale a puterii publice.
Strâns legat de aceste prelevări obligatorii și cu mare semnificație ne apare termenul de rată a presiunii fiscale, cu incidente foarte serioase la nivel macroeconomic.
Rata presiunii fiscale sau rata prelevărilor obligatorii este egală cu raportul dintre ansamblul impozitelor și contribuțiilor sociale efectiv încasate în administrația publică și produsul intern brut.
Acest indicator permite realizarea unor comparații internaționale, semnificative, deoarece nu este indiferentă ponderea respectivelor impozite și contribuții sociale în finanțarea securității sociale asigurată de către puterea publică.
Acest indicator poate avea o dublă accepție:
presiunea fiscală în sens strict egală cu raportul dintre mărimea impozitelor încasate de către stat și produsul intern brut;
presiunea fiscală în sens larg egală cu raportul dintre ansamblul impozitelor și contribuțiilor sociale pe de o parte și produsul intern brut pe de altă parte.
Mergând mai departe, se pot remarca semnificațiile ratei presiunii fiscale atât în plan contabil, cât și în planul analizei economice.
Pe plan contabil este important să se remarce că rata de presiune fiscală nu ține cont de faptul că prelevările obligatorii finanțează alte prelevări obligatorii. Astfel, fluxurile contabilizate la numărător nu sunt consolidate, adică ele nu elimină prelevările obligatorii vărsate de administrațiile publice. Ca urmare, nu este vorba deci de prelevări nete, operate asupra unor agenți economici. De asemenea, pe de o parte, puterea publică recuperează, sub forma impozitelor, o parte a sumelor pe care ea le cheltuiește.
Din punct de vedere al analizei economice, se consideră rata de presiune fiscală o cheltuială ce pune în evidență aspectul confiscatoriu al prelevărilor obligatorii și se neglijează faptul că ele sunt reinvestite în circuitul economic sub forma cheltuielilor publice.
Rata de presiune fiscală reprezintă, așadar, un indicator de comensurare a părții de venituri provenite din producție care tranzitează printr-un proces de afectare, obligatorie și publică, în loc să fie lăsată la libera dispoziție a inițiativei private. În România, rata de presiune fiscală a evoluat de la 57% în 1990 la 38,8% în 2000, la 34,9% în 2002,oscilînd în jurul a 30% în ultimii ani.
La începutul perioadei de tranziție, România se situa în grupa țărilor cu o politică fiscală ridicată (1990-57%) și deci sistemul fiscal românesc era mai degrabă rezultatul unor acțiuni de răspuns la unele presiuni bugetare. Astăzi, se poate afirma că nivelul fiscalității în România este la limita de jos a fiscalității practicate în țările dezvoltate. În ciuda acestei realități, agenții economici și populația resimt, totuși, agresivitatea fiscalității.
1.5.2. Limitele presiunii fiscale
Încă din secolele al XVII-lea și XIX-lea, când securitatea socială nu exista, economiștii și juriștii considerau că fiscalitatea trebuie să fie cât mai lejeră posibil.
Se apreciază că, în orice moment, prelevările obligatorii au o limită peste care pot periclita activitatea.
Arthur Laffer rămâne celebru pentru ideea pe care a demonstrat-o cu ajutorul unei curbe, care îi poartă numele, potrivit căreia de la un anumit prag orice creștere a presiunii fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de puterea publică.
Curba lui Laffer reflectă legătura dintre presiunea fiscală și încasările fiscale.
Noutatea teoriei lui Laffer constă în identificarea a două zone: zona acceptabilă și zona inadmisibilă.
Zona acceptabilă sau „normal range” delimitată de punctele O, M și PO, în care subiecții economici acceptă creșterea presiunii fiscale, întrucât doresc o cantitate superioară de utilități publice. Încasările fiscale cresc deși se produce o reducere treptată a activității economice și a materiei impozabile, unii subiecți economici preferând să-și mărească timpul liber în detrimentul timpului destinat muncii iar alții dimpotrivă. Ritmul de creștere a încasărilor fiscale tinde să se diminueze pe măsură ce presiunea fiscală crește, dar într-un ritm descrescător față de aceasta.
Zona inadmisibilă sau „prohibitive range” delimitată de punctele PO, M și P, în care o parte tot mai importantă din venitul factorilor este preluată de stat. În consecință subiecții din economie își restrâng activitățile impozabile iar materia impozabilă se reduce. Pe măsură ce presiunea fiscală crește se produce scăderea producției și a încasărilor fiscale.
Se observă că pentru o presiune fiscală P, scăzută situată în zona acceptabilă și pentru una foarte puternică P2 situată în zona inadmisibilă se obține aceeași sumă de încasări fiscale. In consecință presiunea fiscală din zona inadmisibilă determină redistribuiri inutile de venit, egalizarea prin constrângere publică a subiecților și descurajarea activităților economice, a inițiativelor individuale și asumării riscurilor. În schimb reducerea sa generează în același timp creșterea producției și a încasărilor fiscale.
1.6. Probleme provocate de creșterea presiunii
Ideea de bază care se desprinde este aceea că orice creștere a presiunii fiscale riscă să se lovească de întreprinderi în fața unei concurențe internaționale acerbe.
Riscurile de diminuare ale eforturilor productive: în această privință se remarcă economiști liberali care insist asupra efectelor descurajate pe care le provoacă nivelurile ridicate ale prelevărilor obligatorii asupra muncii, economiilor și investițiilor, precum și asupra spiritului de întreprindere.
Astfel, din punct de vedere al incitării muncii, se estimează că există două tipuri de reacții opuse, pe care le poate provoca o majorare a impozitului venitului:
efectul de substituție (diminuare a timpului de muncă furnizat de un individ datorită diminuării remunerației sale nete);
efectul de venit (creștere a cantității de muncă depusă în scopul de a compensa pierderea venitului net datorată creșterii impozitului).
Frauda și evaziunea fiscală: dacă frauda constituie o încălcare a legii fiscale prin diminuarea voluntară a veniturilor, vânzări fără facturi etc., evaziunea constă în sustragerea de la prelevări obligatorii printr-o utilizare abilă a legii fiscale sau de a profita de caracterul teritorial al legilor fiscale și sociale pentru a localiza activități, venituri sau bunuri în țări străine unde ele nu vor fi sau vor fi mai puțin impozitate (paradisuri fiscale).
Aceste practici au existat întotdeauna, dar ele sunt cu atât mai stimulate cu cât ratele de prelevare (de impozitare) sunt mai ridicate. În acest sens, se pot menționa două procedee prin care contribuabilii își manifestă rezistența lor în fața prelevărilor obligatorii:
economia subterană care relevă diferite forme de activități care au drept caracteristică comună sustragerea de al orice formă de prelevare obligatorie. Un exemplu, în acest sens, este munca la negru;
evaziunea internațională care reflectă interesul anumitor întreprinderi spre țări unde legislațiile fiscale și sociale le sunt mai favorabile. De exemplu, întreprinderile care își deschid filiale în țări în care condițiile de salarizare și de cheltuieli fiscale și sociale sunt mai avantajoase.
Riscul de inflație prin fiscalitate este legat de faptul că orice creștere a impozitelor sau a contribuțiilor sociale se repercutează asupra proceselor de determinare a prețurilor și salariilor și de alimenta, astfel, inflația.
Astfel, chiar dacă întreprinderile caută să le includă în prețul lor de vânzare, salariații doresc să recupereze, sub formă de salarii mai ridicate, reducerea puterii lor de cumpărare care rezultă din creșterea impozitelor sau contribuțiilor sociale sau din creșterea costului vieții.
Exigențele concurenței internaționale: pentru țările care sunt deschise schimburilor internaționale, competitivitatea întreprinderilor, adică capacitatea de a înfrunta cu succes concurența internațională (rezistență la importuri și capacitate de export), constituie un factor determinant pentru creșterea economică și a nivelului de trai. Este motivul pentru care imperativul de competitivitate constituie una din preocupările majore ale puterii publice.
Astfel, orice creștere a prelevărilor obligatorii, suportate de întreprinderi, riscă să atingă competitivitatea lor repercutându-se în prețurile lor sau în scăderea autofinanțării și, din această cauză, a capacității lor de investiții și de modernizare.
Capitolul 2
TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ EVOLUȚIE ȘI APLICARE
2.1. Introducerea și evoluția taxei pe valoarea adăugată în diferite țări ale lumii
Una dintre cele mai moderne și eficiente componente ale politicii fiscale din țările europene occidentale o reprezintă taxa pe valoarea adăugată (TVA). Forma nouă de impozitare care a fost adoptată, începând cu 1 ianuarie 1970, de către țările Pieței Comune, dar și de state din afara acestei sfere, a fost concepută pentru a evita impozitarea în „cascadă” cum se face prin impozitul pe cifra de afaceri.
Evoluția modului cunoscut azi al impunerii valorii adăugate este rezultatul unei dezvoltări mai lungi. Prima dată a fost aplicată în Franța, în 1954, când a luat locul impozitului pe producție care s-a folosit până atunci. Pentru urmărirea evoluției formei actuale a taxei pe valoarea adăugată este interesantă trecerea în revistă pe scurt a modificărilor intervenite, în timp, privind sistemul francez de impunere.
Acest gen de impozit este rezultatul unei dezvoltări și perfecționări treptate, mecanismul său de aplicare existând deja în tipurile de impozit anterioare. De la introducerea sa, s-a extins treptat în toate domeniile economiei, devenind un impozit general, care reprezenta, la finele anului 1989, 41% din încasările (veniturile) la bugetul francez. Și în alte state taxa pe valoarea adăugată constituie o sursă importantă de asigurare a veniturilor la buget – peste 40%.
Etapele principale ale dezvoltării impunerii franceze a circulației mărfurilor sunt următoarele tipuri de impozit:
Impozitul industrial și comercial (taxe sur les paiements civilis et comerciaux 1917-1920). Acest tip de impozit a fost primul element al impunerii circulației mărfurilor în sistemul francez. Acesta viza ultima vânzare către un consumator, cota sa generală era de 0,2%, care, însă, putea să ajungă și până la maximum 10%, în cazul bunurilor de lux. Impozitul respectiv cu o singură fază de percepere nu a corespuns însă speranțelor preconizate, aducând un venit bugetar mai mic decât cel așteptat. Ulterior, s-a produs înlocuirea sa cu un impozit general pe circulația mărfurilor.
Impozitul general pe circulație (impot general sur les affairres 1920 -1936). Acest fel de impozit a cuprins toate fazele producției și distribuției, inclusiv serviciile și transporturile. Agricultura, industria mică și liberii profesioniști au rămas, însă, în afara incidenței impozitului respectiv. Cota de impunere era de 2% și, fiindcă a cuprins o sferă largă de aplicare, a adus un venit bugetar important; era un impozit cu mai utile faze. În comerțul exterior, produsele erau exonerate de la plata impozitul respectiv.
Ulterior aplicării sale, pe lângă acest sistem, au început să fie utilizate și alte impozite cu o singură fază care au deteriorat în mare măsură aspectele pozitive și au creat inegalități care au generat multe critici. Din acest motiv, sistemul a fost schimbat, utilizându-se un impozit cu o singură fază.
Impozitul pe circulație cu o singură fază (taxe unique globale a la production 1936-1954). Această taxă s-a aplicat la vânzarea ultimei faze de producție, cota impozitului era unică, adică 6%. În caz de valorificare, fără prelucrare în continuare, produsul respectiv rămânea neimpozabil. Exportul era exonerat de la plata acestui impozit. Impozitul respectiv a fost completat cu alte feluri de taxe, în perioada respectivă.
S-a apreciat la vremea respectivă că efectele economice ale impozitului pe circulație, cu o singură fază, frânează creșterea economică. De aceea, în anul 1948 s-a hotărât modificarea impunerii în sensul introducerii plății treptate a impozitului, adică acesta a devenit cu mai multe faze. Fiecare producător a plătit impozitul proporțional cu vânzările sale, după ce a scăzut impozitul plătit cu ocazia procurării materialelor necesare pentru producție. Prin aceasta, impozitul pe producția globală cu o singură fază s-a transformat, în esență, într-un impozit pe circulație, cu mai multe faze, apărând astfel tehnica fiscală a impunerii valorii adăugate.
Impozitul pe valoarea adăugată (taxe sur la veeur ajoute). Impunerea valorii adăugate, ca sistem și ca denumire, a fost introdusă în 1954, în Franța, parțial asupra serviciilor și comerțului cu ridicata. Aplicarea sa a devenit tot mai largă: din 1968 a fost extins până la comerțul cu amănuntul, iar pentru agricultură, administrație locală și liberii profesioniști putea să fie ales felul impunerii. În 1978, aplicarea impozitului respectiv a fost obligatorie și la liberii profesioniști, iar din 1983, și la întreprinderile agricole – peste o anumită valoare a circulației produselor.
În America Latină, Brazilia a fost pionierul introducerii taxei pe valoarea adăugată, în forma sa completă. Datele Confederației Braziliene au desființat în 1967 taxele eterogene în „cascadă” pe cifra de afaceri care se percepeau de peste 330 de ani. Reforma a avut drept scop înlăturarea neajunsurilor impozitării pe cifra de afaceri și asigurarea unui grad mai înalt de coordonare între statele federației în ceea ce privește politica fiscală. Acest impozit se aplică bunurilor de consum, exportul fiind exonerat. Impozitul național brazilian impus pe vânzările făcute de fabricanți (de producători) a folosit tehnica valorii adăugate din anul 1959.
Mai târziu, Danemarca a devenit prima țară care a folosit taxa pe valoarea adăugată în forma sa amplă, riguroasă, la nivel național a urmat în 1968 Germania. În țările respective, tipurile de taxa pe valoarea adăugată au înlocuit mai multe feluri de impozite pe vânzări (pe cifra de afaceri) și anume:
o combinație de taxă pe valoarea adăugată aplicată la procesul de fabricație (în cazul comerțului cu ridicata), o taxă separată pe servicii și o taxă locală pe comerțul cu amănuntul (în Franța);
o taxă pe cifra de afaceri sau în „cascadă” (în Germania);
taxa pe comerțul cu ridicata.
Ceilalți membri ai Comunității Economice Europene au adoptat taxa pe valoarea adăugată la scurt timp după aceste țări, pentru a înlocui impozitele pe cifra de afaceri. Suedia, în 1969, și Norvegia, în 1970, au adoptat taxei pe valoarea adăugată pentru a înlocui impozitul pe comerțul cu amănuntul.
În Statele Unite, statul Michigan a adoptat în 1953 o taxă pe valoarea adăugată cu multe scutiri (exonerări). Rata taxei a variat de la 0,4% la 0,75%; după câțiva ani, în 1967, a fost însă anulată. Aceasta a fost revizuită și introdusă iar în 1975. S-a intenționat să fie o taxă numai pe afaceri, pentru a nu afecta consumatorii cu prețuri mai mari.
Astăzi în peste 70 țări ale lumii taxa pe valoarea adăugată își găsește locul principal în sistemul fiscal adoptat.
Țările care nu au adoptat-o până în prezent manifestă interes pentru introducerea ei în perspectivă, iar unele state o folosesc în mod limitat, taxa aplicându-se în aceste cazuri la producători sau în comerțul cu ridicata, fiind absentă în comerțul cu amănuntul.
Introducerea taxei pe valoarea adăugată în România
În condițiile trecerii la economia de piață, impozitul pe circulația mărfurilor nu-și mai avea justificarea menținerii lui. Așezarea acestui impozit se făcea pe produs, pe diferite trepte ale desfășurării ciclului economic, fapt ce determina calcularea lui în cascadă, aplicându-se din treaptă în treaptă. Pe măsură ce un produs parcurge mai multe stadii în diferite societăți comerciale în vederea realizării, începând de la materia primă, până la obținerea produsului finit.
Prin urmare, cu cât acest circuit al unei materii prime, până la transformarea în produs finit, era mai lung, cu atât acest impozit, aplicându-se pe fiecare treaptă, devenea mai mare. În al doilea rând, impozitul pe circulația mărfurilor se prezintă într-o structură de mai multe cote diferențiate, ceea ce complică munca de calcul și verificare.
Introducerea taxei pe valoarea adăugată în locul impozitului pe circulația mărfurilor a reprezentat un moment de cotitură în perfecționarea sistemului fiscal și în același timp primul pas făcut pe linia reformei fiscale din țara noastră.
Totodată aceasta a constituit o cerință pentru trecerea la economia de piață și alinierea la standardele europene, condiție ce trebuia îndeplinită pentru aderarea la Comunitatea Economică Europeană.
Pentru introducerea taxei pe valoarea adăugată s-au întreprins o serie de măsuri pe linia impozitului pe circulația mărfurilor care trebuie înlocuit.
Evoluția ponderii veniturilor provenite din taxa pe valoarea adăugată în totalul veniturilor în ultimii 5 ani, redată în tabelul 2.1., reflectă importanța ce se acordă acestui impozit în ultima perioadă.
Tabel 2.1
-mld. Lei-
Sursa: Legile Bugetului de Stat pe anii 2000-2004
În 1991 s-a redus la cinci (3, 5, 7, 10 și 15%) numărul cotelor de impozit pe circulația mărfurilor aferente bunurilor și serviciilor iar anumite produse și articole de lux au intrat sub incidența unei taxe speciale de consumație – numită acciză.
S-au pregătit și instruit cadre pentru a asigura inițierea agenților economici și a personalului din economie pe această linie și nu în ultimul rând tehnica de calcul și formularistica necesară evidențierii colectării și plății ei la bugetul de stat.
Au fost emise acte normative1 pregătitoare pentru introducerea taxei pe valoarea adăugată de la 1 ianuarie 1993 cu modificările ulterioare.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit general de consum care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului economic de producție al produsului final, asupra valorii adăugate realizate în fiecare fază a acestui circuit.
Valoarea adăugată este echivalentă cu diferența dintre vânzările aceluiași stadiu a circuitului economic sau scăzând din vânzarea bunurilor sau prestarea serviciilor, plățile efectuate pentru bunurile achiziționate și serviciilor, plăților efectuate pentru bunurile achiziționate și serviciile prestate ce au fost înglobate în valoarea încasată într-o anumită perioadă de timp (de regulă lunar).
Prin stabilirea valorii adăugate se evită înregistrările repetate ale consumurilor externe(consumuri provenite de la terți) ale întreprinderilor productive. Practic, aceasta cuprinde marja comercială din revânzarea mărfurilor și aportul industrial propriu din activitatea de exploatare.
Sistemul de funcționare al taxei pe valoarea adăugată are la bază un principiu fundamental care constă în aceea că din taxa aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate sau executate în unități proprii destinate realizării de operații impozabile.
Cuantumul final al taxei pe valoarea adăugată, stabilit în ultima fază a circuitului economic pe care îl parcurge un produs, reprezintă, practic, taxa pe valoarea adăugată cumulată de la toți agenții economici participanți la realizarea produsului respectiv perceperea acestuia realizându-se fragmentat în fiecare fază a circuitului economic corespunzător valorii adăugate. În realitate, taxa este reportată de la un stadiu la altul al procesului de producție și distribuție pentru a ajunge la încheierea circuitului economic, la consumatorul final.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect general, care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul bunurilor și prestărilor de servicii cu plată sau asimilată acestora. Are deci un caracter universal, deoarece se aplică tuturor bunurilor și serviciilor din economie.
Având un caracter neutru, taxa pe valoarea adăugată elimină inegalitățile fiscale între circuitele de desfacere a produselor, cotele sale aplicându-se asupra tuturor activităților economice. Unicitatea acestui impozit constă în faptul că indiferent de circuitul pe care îl parcurge materia primă până la realizarea produsului finit, adică deși trece prin două sau mai multe societăți, este același ca nivel al cotei, taxa nefiind dependentă de întinderea circuitului economic.
Faptul că plata este fracționată rezultă din aceea că se calculează pe fiecare verigă (stadiu) care intervine în realizarea și valorificarea produsului.
Taxa pe valoarea adăugată se caracterizează prin transparență, întrucât asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și a obligației de plată ce-i revine.
O altă trăsătură caracteristică a taxei pe valoarea adăugată o constituie sfera și câmpul ei de aplicare.
Perceperea taxei pe valoarea adăugată se face numai în țara în care se consumă și nu acolo unde se realizează. În consecință, toate produsele și serviciile care fac obiectul exportului sunt exonerate de la plata taxei pe valoarea adăugată.
2.2. Obiectul, plătitorii taxei pe valoarea adăugată și facilități fiscale acordate acestora
2.2.1. Obiectul taxei pe valoarea adăugată
Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impozitării, care după natură și proveniență se împarte în: livrări de bunuri mobile, transferul proprietăților imobile prestări de servicii și importul de bunuri și servicii.
Livrările de bunuri mobile cuprind toate operațiile prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile corporale indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare, schimb, închiriere, trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul contribuabililor, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite.
Se percepe taxa pe valoare adăugată și pentru preluarea de către contribuabili a unor bunuri care fac parte din activele societății comerciale pentru a fi utilizate de aceștia sau cedate cu titlu gratuit. Se exceptă de la aceste prevederi bunurile acordate în mod gratuit, în limitele și potrivit destinațiilor prin lege.
Schimbul de bunuri practicat între unități în natură folosite ca metodă de realizare a unor aprovizionări reciproce se supune taxei pe valoarea adăugată. De fapt au loc două operațiuni de transfer de proprietate asupra bunurilor respective care se supune taxei ca orice vânzare curentă.
Intră în sfera taxei pe valoare adăugată operațiile privind transferul proprietății bunurilor imobiliare, agenți economici precum și între aceștia și instituții publice sau persoane fizice.
În această categorie de bunuri imobiliare se cuprind toate construcțiile imobiliare prin natura lor, terenurile, bunurile mobile care nu pot fi detașate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseși.
Persoanele fizice care vând bunuri în calitate de proprietari dar care nu sunt înregistrate ca agenți economici, nu datorează taxa pe valoarea adăugată.
Prin prestarea de servicii se înțelege orice activitate rezultată dintr-un contract sau convenție prin care o persoană se obligă să efectueze o operațiune în scopul obținerii de profit și care nu are ca obiect livrări de bunuri.
Teritorialitatea
Pentru anumite tipuri de servicii, locul prestării serviciului și implicit locul impozitării cu taxa pe valoarea adăugată este diferit de sediul prestatorului. Mergând pe modelul oferit de Direcția a 6-a Uniunii Europene, legislația română încearcă să grupeze serviciile în patru mari categorii.
În cazul lucrărilor de tipul construcții-montaj, repararea, întreținerea bunurilor imobiliare, studii, expertize, locul impozitării cu taxa pe valoarea adăugată este locul unde se află imobilul.
Transporturile de bunuri sau persoane sunt analizate, de asemenea, distinct de regula generală, aplicabilitatea taxei pe valoarea adăugată fiind legată de locul unde se efectuează transportul.
Serviciile consultanților, inginerilor, închirieri de bunuri mobile, operațiuni bancare, financiare, de asigurări, locul prestării serviciului se consideră locul unde beneficiarul serviciului își are sediul.
Activitățile culturale, artistice, educative precum și lucrările și expertizele efectuate asupra bunurilor mobile corporale sunt considerate impozabile cu taxa pe valoarea adăugată la locul unde sunt prestate efectiv.
Operațiunile privind importurile de bunuri direct sau prin intermediari autorizați, de orice persoană juridică sau fizică sunt impozitate potrivit legii2.
Aceeași prevedere se aplică serviciilor contractate de persoane juridice, care au sediul sau domiciliul stabil în România, cu prestatori care au sediul sau domiciliul în străinătate.
2.2.2. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată
Plătitorul sau subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia.
Astfel, operațiunile privind livrări de bunuri și prestări de servicii din țară sunt supuse taxei pe valoarea adăugată, cu excepțiile prevăzute de lege, dacă sunt realizate de persoane fizice și juridice înregistrate ca agenți economici sau autorizate să desfășoare o activitate economică pe baza liberei inițiative.
Vânzările de bunuri mobile sau imobile de persoane fizice neînregistrate, în calitate de proprietar, nu sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.
De asemenea, nu se încadrează în categoria plătitorilor de taxă persoanele care nu acționează în mod independent cum ar fi salariații și alte persoane angajate pe bază de contract de muncă sau contract civil, ori convenție pentru artiști, voiajori.
O persoană fizică sau juridică plătește taxa pe valoarea adăugată pentru toate importurile directe sau indirecte, indiferent dacă bunurile sau serviciile au fost introduse în țară pentru producție, investiție, comercializare sau în scop personal.
Dacă persoana care realizează operațiuni impozabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România.
Plătitorul taxei pe valoarea adăugată nu este suportatorul al acesteia, ci consumatorul final al bunului sau serviciului.
2.2.3. Exonerări și scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată
Se exonerează de la plata taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri cât și prestările de servicii atunci când sunt efectuate de anumite organizații și unități expres prevăzute de lege.
Potrivit legii3, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată operațiunile efectuate de unitățile autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistență socială, indiferent de forma de organizare sau de titularul dreptului de proprietate. Dacă aceste instituții desfășoară și alte activități decât cele sanitare și de asistență socială, încadrarea lor în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se efectuează în mod distinct, ținând cont de prevederile legale.
Operațiunile economice efectuate în mod sistematic în vederea obținerii de profit, se supun taxei pe valoarea adăugată, dacă unitatea în cauză realizează din aceste activități un venit total de peste 1,7 miliarde lei pentru anul 2003 si în continuare plafonul de impozitare se stabileste la 2 miliarde lei pentru anul 2004. Dacă nu se realizează acest plafon, unitățile sunt obligate să utilizeze profitul realizat pentru îmbunătățirea sau dezvoltarea activităților respective.
Unitățile din sistemul național de învățământ, de cultură și sport sunt scutite, la rândul lor, pentru activitățile specifice. De asemenea, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată și persoanele fizice care dau lecții particulare legate de învățământ, grădinițele de copii și tineret și unitățile de învățământ cu scop special.
Totodată, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată:
activități de cercetare-dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor și proiectelor și acțiunile cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare,în programele-mediu și în planurile sectoriale
societățile de asigurare și reasigurare;
lucrări de construcții, amenajări, reparații și întreținere executate pentru monumente comemorative;
încasări din taxele de intrare la muzee, castele, târguri și expoziții, grădini zoologice, botanice, biblioteci;
producția de filme, exclusiv a celor cu caracter de publicitate;
editarea, tipărirea și vânzarea de manuale școlare și cărți, exclusiv a celor cu caracter de reclamă și publicitate.
Scutirile de taxă prezentate mai sus se aplică atât către agenții economici producători, importatori, comisionari, cât și către cei care comercializează produsele și serviciile respective, cu excepția agenților economici din rețeaua de alimentație publică, care determină taxa pe valoarea adăugată colectată pe baza volumului total al produselor vândute.
În ceea ce privește operațiile de import scutirea de taxă are în vedere bunurile pentru care nu se plătesc taxe vamale cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Dacă însă se aplică unele scutiri de taxă pentru bunurile și serviciile fabricate sau practicate în țară atunci se aplică și celor similare, din import.
Din analiza operațiilor și activităților care beneficiază de scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată rezultă că aceasta îndeplinește o reală funcție de pârghie economico-financiară folosită de stat pentru stimularea agenților economici cu activitate mai redusă, favorizează financiar o serie de activități culturale, de învățământ, artistice, sportive, precum și avantajarea organizațiilor și unităților care folosesc forța de muncă cu randament scăzut.
2.2.4. Obligațiile și exigibilitatea plății taxei pe valoarea adăugată
Nașterea obligației de plată privind taxa pe valoarea adăugată nu înseamnă în mod automat și apariția exigibilității ei. Acestea pot fi simultane, dar și separate în timp.
Obligația plății taxei pe valoarea adăugată ia naștere, de regulă, la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului bunurilor imobiliare sau prestării serviciilor.
În cazul importurilor obligația de plată are loc la data înregistrării declarației vamale pentru bunurile importate, iar pentru serviciile din import, data recepției acestora de către beneficiari.
Pentru bunurile din import aflate în regim de tranzit, antrepozit sau de introducere temporară în țară, obligația plății taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data când bunurile respective sunt scoase din acest regim și se întocmesc formalitățile vamale pentru noua destinație.
Obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere, în cazul vânzărilor prin consignație sau prin intermediari, în momentul în care are loc vânzarea bunurilor acestora.
În cazul livrării parțiale de bunuri sau executării parțiale de servicii, obligația de plată se determină paralel cu valoarea bunurilor livrate și serviciilor prestate.
Trebuie să se facă distincție între exigibilitatea obligației (exigibilitatea fiscală) care privește dreptul trezoreriei de a solicita plata și exigibilitatea plății (exigibilitatea financiară). Aceasta din urmă intervine după exercitarea dreptului de deducere de către contribuabil și dă naștere la apariția a două drepturi complementare la nivelul trezoreriei: dreptul de a încasa efectiv și dreptul de a aplica sancțiuni fiscale în cadrul intervalului de prescripție. Se poate identifica un al treilea drept respectiv, dreptul de a proceda la executarea silită, a contribuabilului rău platnic.
2.3. Modalitați de determinare a
taxei pe valoarea adăugată
2.3.1. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată
În principiu baza impozabilă este constituită din prețurile de vânzare a bunurilor și tarifele prestațiilor de servicii impozabile. Conforme metodei scăderii indirecte sau a facturării, prețurile și tarifele sunt fără taxă pe valoarea adăugată.
Nu prezintă importanță dacă prețurile, tarifele și sumele atașate s-au primit sau se vor primi de furnizorul sau prestatorul de servicii în contrapartida bunurilor livrate sau serviciilor prestate.
Nu constituie elemente impozabile rabaturile, remizele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori. Penalitățile pentru întârzierea livrării sau a plăților ambalajele de circulație care circulă între furnizorii de marfă și clienții (fără facturare), nu constituie elemente impozabile.
Alături de principiul general enunțat, pentru anumite operațiuni economice cu caracter specific, baza impozabilă e reprezentată de:
valoarea în vamă a bunurilor importate și de elementele accesorii acesteia stabilite conform prevederilor legale;
marja beneficiului (comisionul) care revine mandatarilor, comisionarilor, agenților de voiaj;
prețul pieței sau prețul de revenire în momentul și locul unde taxa pe valoarea adăugată este exigibil (fiscal) pentru bunuri și servicii care, sunt destinate satisfacerii unor nevoi cu titlu gratuit, sau de executare de agentul economic pentru satisfacerea unor nevoi proprii.
Stabilirea bazei de impozitare în cazul produselor importate:
2.3.2. Cotele de impozitare a taxei pe valoarea adăugată
Referitor la cotele de impozitare este de subliniat mai întâi faptul că, inițial, s-a utilizat cota de 18% pentru bunurile și serviciile din țară și din import și cota „zero” pentru exporturi .
De la 1 ianuarie 1995 s-au aplicat următoarele cote: cota normală de 18%, cota redusă de 9% și cota „zero”. Cota redusă s-a aplicat la majoritatea produselor alimentare, la bunurile destinate utilizării în scopul apărării sănătății precum și la aparatura tehnică medicală.
Începând cu 1 ianuarie 1998, ca urmare a noii politici fiscale promovate, a avut loc majorarea cotelor aplicate pentru calcularea taxei pe valoarea adăugată. Astfel, cota normală s-a majorat de la 18% la 22%, iar cota redusă s-a majorat de la 9% la 11%. Totodată, a avut loc restrângerea numărului de scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată, apreciindu-se că unele din scutirile care se acordau până la această dată nu se înscriau în linia cerințelor privind armonizarea legislației române cu legislația statelor membre ale Uniunii Europene referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
Din 22 decembrie 2003, în România cota de impozitare de 19% , se aplică operațiunilor impozabile , cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată și cota redusă de 9%.
Cota standard de 19% se aplică pentru majoritatea operațiunilor privind livrările de bunuri și prestări de servicii din țară și import. Ea este transformată, în cazul în care taxa pe valoarea adăugată este cuprinsă în preț, în cota recalculată de 15,966%.
Cota redusă de 9% se aplică următoarelor prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:
-dreptul de intrare la castele,muzee,case memoriale,monumente istorice ,de arhitectură,arheologice,grădini zoologice,botanice,târguri, expoziții;
livrarea de manuale școlare, cărți, ziare, reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității;
livrarea de proteze de orice fel și accesoriile acestora cu excepția protezelor dentare;
medicamente de uz uman și veterinar;
cazarea în cadrul sectorului hotelier respectiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.
2.3.3. Regimul deducerilor taxei pe valoarea adăugată
Mecanismul bazat pe dreptul de deducere constituie elementul tehnic care caracterizează taxa pe valoarea adăugată. Acesta privește bunurile și serviciile destinate realizării operațiunilor impozabile și exportul. Se asigură astfel îndepărtarea în fiecare stadiu a taxei pe valoarea adăugată din amonte care a lovit cumpărările, astfel încât să se lovească numai valoarea care a fost adăugată de fiecare contribuabil.
Principiul general constă în scăderea din taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor a taxei pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor.
Plătitorii de taxă pe valoare adăugată au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării de:
operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată;
bunuri și servicii scutite de taxă pe valoarea adăugată pentru care, prin lege, se prevede în mod expres exercitarea dreptului de deducere;
Exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu poate fi operațională în următoarele cazuri:
bunuri și servicii destinate realizării de operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, pentru care legea nu permite dreptul de deducere;
bunuri și servicii achiziționate de furnizori sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;
băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol.
Când distincția între activitățile care generează aceste două grupe de operațiuni nu se poate realiza exact, atunci taxa pe valoarea adăugată este parțial deductibilă. În acest caz se calculează „procentul deducției” sau prorata:
2.4. Obligațiile plătitorului de
taxă pe valoarea adăugată
Obligațiile plătitorului de taxă pe valoarea adăugată pot apare în legătură cu înregistrarea la organele fiscale, întocmirea documentelor, organizarea evidenței și plata taxei.
2.4.1. Obligațiile privind înregistrarea la organele fiscale
Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați să depună, sub semnătura persoanelor autorizate, la organele fiscale competente, o declarație de înregistrare ca plătitor, în termen de 15 zile de la data începerii activității sau a modificării condițiilor de exercitare a acesteia.
Pe baza declarației, organul fiscal competent, atribuie codul fiscal agenților economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată, respectiv cifra de afaceri de 1,5 miliarde lei pentru anul 2003 si 2 miliarde pentru anul 2004 sau prin opțiune, pentru cei care au declarat o cifră de afaceri inferioară plafonului de mai sus.
2.4.2. Obligațiile referitoare la întocmirea documentelor
Factura reprezintă principalul document pe baza căruia se determină taxa pe valoarea adăugată datorat bugetului de stat. Atât pentru operațiile realizate între agenții economici, cât și pentru unitățile care practică prețuri cu amănuntul sau tarife pentru servicii către populație sau alți consumatori finali în care este inclusă taxa pe valoarea adăugată, elementele unei facturi sunt: numărul de înregistrare fiscală, data emiterii, numele și adresa furnizorului, numele și adresa beneficiarului, denumirea și cantitatea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, prețurile unitare și valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, cota de taxă pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată.
Factura servește ca: document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate; document de însoțire a mărfurilor pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea patrimoniului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și cumpărătorului.
Chitanța fiscală conține elemente necesare pentru identificarea vânzătorului și a cumpărătorului, precum și date referitoare la specificația bunurilor, la cantități, prețuri și valori, similare cu cele cuprinse în facturi. Se eliberează la cererea cumpărătorului de către vânzătorii sau prestatorii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care sunt scutiți de obligația emiterii unei facturi. Ea servește atât ca document de însoțire a mărfurilor pe timpul transportului, cât și ca document legal pentru efectuarea dreptului de deducere.
Avizul de însoțire a mărfii se folosește numai cu avizul organelor fiscale pentru situații deosebite, când nu este posibil emiterea de facturi în momentul livrării mărfurilor. În acest document se înscriu numai specificația produselor, cantitățile, prețurile și valoarea mărfii, fără a cuprinde date privind taxa pe valoarea adăugată. „Avizul de însoțire a mărfii” nu reprezintă un document legal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei la cumpărători, aceștia având obligația să solicite furnizorilor emiterea și transmiterea facturilor în cel mai scurt timp. Pentru furnizori, pe baza acestui document iau naștere faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.
Dispoziția de livrare este un formular introdus cu scopul de a asigura corecta întocmire a facturilor, care conține, pe lângă elementele necesare identificării cumpărătorului, numai date referitoare la specificația produselor, cantitățile dispuse și livrate efectiv precum și prețul unitar.
Borderoul de vânzare (încasare) servește ca document de centralizare zilnică a vânărilor (încasărilor) realizate de unități și la înregistrarea lor în „Jurnalul de vânzări”.
Jurnalul pentru vânzări servește ca document de stabilire lunar a taxei pe valoarea adăugată colectată, dar și pentru controlul unor operații înregistrate în contabilitate.
Jurnalul pentru cumpărări servește ca document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă și de control al unor operații înregistrate în contabilitate. Se completează pe baza facturilor și chitanțelor fiscale privind cumpărările de valori materiale sau serviciile achiziționate prin agenții economici din țară. Pentru bunurile procurate direct din import, înregistrarea în „Jurnalul pentru cumpărări” se face pe baza facturilor externe însoțite de declarații vamale de import.
Borderoul pentru operații asimilate cu livrarea de bunuri și prestări servicii. Înregistrarea în acest document se face concomitent cu înregistrarea lor în contabilitate, se centralizează la sfârșitul fiecărei luni, iar totalul operațiilor și al taxei pe valoarea adăugată se include în decontul prezentat lunar organelor fiscale.
2.4.3. Obligații cu privire la evidența operațiilor
Agenții economici plătitorii de taxă pe valoarea adăugată au obligația să organizeze și să țină la zi evidența contabilă a tuturor operațiunilor ce au legătură cu calcularea și vărsarea la buget a taxei . Evidența contabilă trebuie astfel organizată încât să dea posibilitatea determinării bazei de impozitare și a taxei aferente bunurilor livrate și prestărilor de servicii efectuate cât și taxei deductibile aferentă intrărilor de bunuri sau exporturilor produse.
Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată mai au obligația să întocmească și să depună lunar la organul fiscal unde este înscris ca plătitor până la data de 25 a lunii următoare odeclarație privind plata obligațiilor către bugetul de stat.
Pentru nedepunerea la termenele stabilite a declarației lunare de taxă pe valoarea adăugată se sancționează cu penalități stabilite procentual în funcție de perioada de întârziere aplicate sumelor datorate bugetului.
Agenții economici plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați să depună deconturi la termenele stabilite, indiferent dacă au realizat sau nu operațiuni ori dacă suma de plată sau de rambursat este zero.
2.4.4. Obligații cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată
Termenul de plată al taxei pe valoarea adăugată este până la 25 a lunii următoare pentru suma înscrisă în declarația întocmită lunar sau un alt termen legal aprobat de organele în drept avându-se în vedere situația specifică a plătitorilor.
Modul de stingere a obligației către buget se poate realiza prin ordin de plată, CEC sau chiar în numerar la organul fiscal teritorial sau la băncile comerciale după caz.
Pentru bunurile din import, taxa pe valoarea adăugată se determină de către importator sau de reprezentantul acestuia în vamă, inclusiv pentru bunurile exceptate de taxe vamale și se înscrie în declarația vamală de import care se prezintă organului vamal.
2.5. Sancțiuni și căi de atac privind
taxa pe valoarea adăugată
Ca sancțiuni în cazul taxei pe valoarea adăugată apar majorările de întârziere și amenzile contravenționale.
În cazul în care nu are loc plata la termen a taxei pe valoarea adăugată datorată statului se aplică majorări de întârziere la valoarea datorată.
Plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt pasibili de amenzi contravenționale în cazul în care nu își îndeplinesc obligațiunile privind depunerea documentelor la organele fiscale, țin eronat evidența contabilă sau fac alte neregularități.
Termenul de prescripție a drepturilor și obligațiilor plătitorilor sau statului în domeniul taxei pe valoarea adăugată este de 5 ani de la data prevăzută pentru exercitarea acestora.
Căile administrative de atac împotriva sumelor stabilite prin acte de control sunt obiecțiunile, contestațiile și plângerile.
Obiecțiunile se depun în termen de 5 zile lucrătoare la organul fiscal care a făcut controlul, răspunsul la acestea fiind comunicat în termen de 15 zile.
Contestația se depune la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice județene sau a municipiului București în cazul în care răspunsul dat la obiecție nu satisface pe contribuabil.
Împotriva deciziei date de directorul general al Direcțiile Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene sau a municipiului București, ca urmare a depunerii contestației, se poate depune plângere la Ministerul Finanțelor.
Împotriva deciziei Ministerului Finanțelor se poate face recurs la Curtea de Apel și apoi la Curtea Supremă de Justiție.
Capitolul 3
ACCIZELE – EVOLUȚIE ȘI APLICARE
3.1. Instituirea și evoluția accizelor
3.1.1. Interesul statului privind instituirea accizelor
Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă de venituri apreciabilă, facil de obținut, la un cost puțin ridicat. Cotele cele mai mari de accize afectează, în general, băuturile, țigările, automobilele și carburanții, și furnizează majoritatea veniturilor procurate de aceste taxe speciale asupra consumului, respectiv 3/4 . Randamentul accizelor s-a diminuat ca procent în produsul intern brut și în totalul veniturilor fiscale, între anii 1965-1980. Un factor important al acestei diminuări a fost inflația. Accizele, spre deosebire de impozitele generale asupra consumului, pentru că intră în formarea prețului în amonte de taxă pe valoarea adăugată, sunt considerate, de unii autori, a nu fi impozite „ad valorem”. Faptul că se aplică, asupra valorii în vamă la care se adaugă taxele vamale, în cazul produselor importate, sau în sumă fixă, asupra cantităților livrate la petrol, gaze naturale și țigări determină, ca în condiții de inflație, valoarea reală a veniturilor bugetare, pe care ele le produc, să se diminueze. Astfel, apare necesară o modificare a nivelului acestor taxe pentru a compensa efectele inflației.
Interesul economic al accizelor rezidă în justificările de ordin teoretic, care s-au adus aplicării lor. Constituind o sursă importantă de venituri bugetare, ușor de procurat, prin ele se urmăresc obiective bugetare dar și eficiența administrativă.
Regula de eficiență este următoarea: taxarea unui bun trebuie să fie invers proporțională cu elasticitatea cererii în raport cu prețul. Ori, produsele precum băuturile, țigările, aparatura electronică, carburanții, țițeiul, gazele naturale etc., nu comportă substituiri puternice, deci cererea este considerată în general, inelastică în raport cu prețul. Bunurile și serviciile complementare pot fi, de asemenea, taxate. Acesta este cazul, în diferite țări, al chibriturilor, brichetelor, cărților de joc. În realitate, inelasticitatea cererii în raport cu prețul nu este întotdeauna, verificată. Astfel, populația este foarte sensibilă la costul carburanților și acest fenomen s-a accentuat după crizele petroliere. Transporturile cu autoturismul personal pot fi înlocuite de transporturile colective, deci o modificare a costului carburantului provoacă substituiri între cele două modalități de transport.
Anumite băuturi, de calitate superioară, au o puternică elasticitate în sensul că impozitul specific asupra acestor bunuri generează substituiri între categorii de calitate diferită. O creștere a prețului țigărilor exercită un efect de frânare asupra consumului. Frânarea consumului se opune obiectivului de obținere a veniturilor bugetare, dar este în conformitate cu alt obiectiv al eficienței economice: corectarea unor efecte precum externalitățile. Acestea, pozitive sau negative, sursă de divergență între costurile private și cele sociale, reprezintă un obstacol în fața optimului economic.
Impozitul poate reprezenta un instrument privilegiat de „internalizare” a efectelor negative externe. Taxele speciale asupra consumului corespund, în general, voinței de descurajare a consumurilor excesive de bunuri din categoria celor deja enunțate. Dar pentru ca acest impozit să-și atingă scopul, respectiv, frânarea consumului anumitor bunuri, trebuie ca cererea să fie relativ elastică în raport cu prețurile, ipoteză care se dovedește defavorabilă realizării celuilalt obiectiv, asigurarea veniturilor bugetare.
O altă abordare, corelată cu cea privind corectarea efectelor externe, se referă la punerea sub tutela statului a anumitor bunuri. Acțiunea statului conduce la situația în care acesta substituie propriile sale preferințe celor individuale. Indivizii, care acționează într-un cadru restrâns și incert, se află, deseori, în imposibilitatea de a prevedea consecințele consumurilor lor. Dacă ele sunt considerate a fi contrare interesului colectiv, sau chiar propriului interes, este evident că autoritățile vor căuta să modifice comportamentul acestora. O astfel de orientare poate fi realizată prin intermediul unei impozitări cu scop disuasiv.
Asemenea influențe implică o absență a neutralității impozitelor speciale asupra consumului, condiție a eficienței și nu o sursă de distorsiuni. O puternică rezistență o manifestă, în prezent, întreprinderile din țările comunitare la proiectul de „ecotaxă asupra energiei, pe motiv de influențare a competitivității lor, ceea ce demonstrează, încă o dată în plus, că aceste taxe sunt caracterizate prin absența neutralității.
Datorarea accizelor încă din momentul introducerii produselor în țară, respectiv în vamă, o dată cu achitarea taxelor vamale și a taxei e valoarea adăugată, necesită din partea agentului economic importator angajarea unor importante resurse financiare.
Tendința legiuitorului de a frâna activitatea de import a anumitor produse este justificată prin aceea că piața este saturată de unele bunuri, care, fie sunt dăunătoare sănătății, fie sunt considerate produse de lux. Însă, astfel, este perturbată și activitatea altor întreprinzători profilați pe activitățile de bar, restaurant, discotecă. Mai mult, ținând seama de faptul că, în aceste unități, prețurile se pot modifica chiar în cadrul aceleiași zile, pentru aceleași produse, în funcție de o serie de factori (număr de consumatori, felul spectacolului), fără a se putea ține o evidență strictă, agenții economici vor fi tentați, încă o dată în plus, să efectueze majorări de preț, fără posibilitate de control, suportatorul final, a tuturor creșterilor de preț, fiind consumatorul.
3.1.2. Evoluția accizelor în România
În țara noastră accizele au fost introduse începând cu data de 1 decembrie 1991, aria lor de aplicare cuprinzând un număr de 15 produse sau grupe de produse.
Taxe speciale de consumație,accizele se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din țară și din import,care intră în consumul unor anumite categorii ale populației.În funcție de contribuția lor la formarea bugetului public,accizele ocupă locul al doilea,după taxa pe valoarea adăugată,fiind urmate,în ordinea importanței,de impozitul pe veniturile persoanelor fizice și impozitul pe profit.
Evoluția ponderii veniturilor provenite din accize și alte impozite asimilate acestora în totalul veniturilor bugetare în ultimii 5ani, redată în tabelul 3.1.,reflectă importanța ce se acordă acestor impozite în ultima perioadă:
Tabel 3.1
-mld. Lei-
Sursa :Legile Bugetului de Stat pe anii 2000-2004
EVOLUȚIA PONDERII VENITURILOR DIN ACCIZE ÎN TOTALUL VENITURILOR BUGETARE ÎN ULTIMII 5 ANI
Din momentul introducerii accizelor în România și până prin anul 1998 actele normative emise în vederea reglementării și aplicării accizelor au înregistrat o serie de neajunsuri care au dus la apariția fenomenului de concurență neloaială ,subevaluarea bazei de impozitare,evaziunea și frauda fiscală,diminuarea continuă a încasărilor la bugetul de stat provenite din accize.Un alt neajuns a fost exprimarea accizelor în ECU care s-a dovedit anevoioasă având în vedere utilizarea săptămânală a cursului de schimb valutar stabilit de BNR în fiecare zi de joi.
Dificultăți întâmpinau atât agenții economici plătitori de accize cât și organele fiscale cu atribuții de control pe linia verificării și determinării corecte a cuantumului accizelor datorate bugetului de stat.
Toate aceste neajunsuri ,precum și necesitatea armonizării legislației românești privind accizele la legislația comunitară în domeniul –parte integrantă a programului general de armonizare a legislației fiscale, au impus apariția unui nou act normativ4.
Elementele definitorii ale acestei ordonanțe au fost:
accizele și impozitele datorate bugetului de stat se plătesc în lei ,valoarea în lei a accizelor stabilite potrivit prezentei ordonanțe de urgență în echivalent EURO pe unitate de măsură se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zi a fiecărui trimestru.Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata trimestrului următor;
obligarea agenților economici plătitori de accize,să se înregistreze ca plătitori de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale,pentru o mai bună supraveghere a acestora;
introducerea facturilor speciale pentru livrările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și cafea;
perfecționarea sistemului de supraveghere fiscală a producției interne, importului, circulației și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice.
Măsura de instituire a sistemului de autorizare a comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun și a cafelei a fost însoțită și de limitarea numărului de relații comerciale care se pot încheia între producătorii și importatorii de produse supuse autorizării și ceilalți agenți economic care își desfășoară activitatea în rețeaua comercială, până la consumatorul final.
Această măsură a fost percepută de agenții economici cu un comportament fiscal corect față de bugetul statului, ca o măsură benefică de reducere a fenomenului de evaziune și fraudă fiscală. Nu același lucru s-a întâmplat însă cu majoritatea agenților economici care operează pe aceste segmente de piață, care consideră măsura luată ca fiind neconstituționalizată,în realitate aceasta fiind însă un obstacol în continuarea activității lor ilegale.
Noul cod fiscal5 aduce noi modificări în materie de accize, cum ar fi:
instituirea sistemului de antrepozitare fiscală pentru produsele accizabile din grupele : alcool și băuturi alcoolice, inclusiv vinul, berea și țuica și rachiurile naturale ; produsele din tutun; uleiurile minerale;
de la 1 aprilie 2004, autorizațiile pentru comercializarea produselor accizabile(angro, alimentație publică,vânzarea cu amănuntul) nu mai sunt necesare;
circulația produselor în regim suspensiv se face sub supraveghere fiscală și sunt însoțite de documentele legale existente și de un document administrativ de însoțire;
responsabilitatea marcării și dreptul de marcare revine antrepozitarilor autorizați sau importatorilor autorizați de antrepozitar;
cota de accize pentru vinurile liniștite este zero.
3.2. Accizele pentru băuturile alcoolice
Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producția internă sau din import:a)bere, b)vinuri, c)băuturi fermentate ,altele decât bere și vinuri, d)produse intermediare, e)alcool etilic, f)produse din tutun, g)uleiuri minerale.
În subgrupa alcool brut, alcool etilic rafinat, produsele obținute pe bază de alcool etilic rafinat și băuturile alcoolice obținute din distilare de cereale sunt cuprinse următoarele: alcool brut, alcool etilic rafinat, votcă, rom, lichioruri, gin, rom, alte băuturi alcoolice spirtoase, precum și orice alte produse care conțin alcool etilic, destinate industriei alimentare sau consumului, care au o concentrație alcoolică mai mare de 0,2% în volum.
Subgrupa băuturi alcoolice naturale cuprinde : țuica și rachiurile naturale care se obțin prin distilarea sau redistilarea, după caz a lichidelor zaharoase din fructe, a drojdiei de vin, a tescovinei de struguri și a vinului.
În subgrupa vinuri și produse pe bază de vin sunt cuprinse vinurile spumoase, vinurile nespumoase și alte produse pe bază de vin.
Vinul este băutura obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică, completă sau parțială, a strugurilor proaspeți, zdrobiți sau nezdrobiți, ori a mustului de struguri.
Subgrupa bere cuprinde berea obținută prin fermentarea alcoolică a mustului presărat din malț, cereale nemalțificate, zahăr, hamei, apă cu adaos de drojdie și preparate enzimatice, precum și toate celelalte sortimente de bere realizate în amestec cu băuturi alcoolice sau nealcoolice cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 0,5 și 10 la sută.
Plătitorii de accize, pentru produsele prevăzute mai sus sunt:
agenții economici persoane juridice, asociații familiare și persoane fizice autorizate care produc sau importă astfel de produse;
agenții economici care cumpără de la producătorii individuali produse supuse accizelor, pentru prelucrare și comercializare;
agenții economici, pentru cantitățile de produse supuse accizelor, obținute din producție proprie sau din import, care sunt acordate ca dividende sau ca plată în natură acționarilor sau asociaților, precum și persoanelor fizice angajate.
Pentru alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, produsele obținute pe bază de alcool etilic rafinat și băuturile alcoolice obținute naturale, acciza se calculează după formula:
A=
În care:
A = cuantumul accizei;
C = concentrația alcoolică exprimată în procente de volum;
K = acciza unitară;
Q = cantitatea (în litri);
R = cursul de schimb valutar.
Cuantumul accizei datorate bugetului de stat pentru bere se determină astfel:
A=
În care:
A = cuantumul accizei;
C = numărul de grade Plato
K = acciza unitară;
Q = cantitatea în litri;
R = cursul de schimb valutar.
Cuantumul accizei pentru vinuri spumoase băuturi fermentate spumoase și produse intermediare se determină astfel:
A=
În cazul produselor alcoolice utilizarea ca materie primă pentru fabricarea altor produse supuse accizelor agenții economici prelucrători au dreptul să deducă, din accizele datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite fie în vamă, fie la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime de la agenții economici producători sau importatori. Exercitarea dreptului de deducere este condiționată de existența documentelor justificative care atestă proveniența legală a cantităților de materii prime utilizate.
Pentru deducerea accizelor aferente produselor importate sau achiziționate de pe piața internă și utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse supuse accizelor, agenții economici au obligația de a evidenția în jurnalul privind cumpărările de materii prime, toate intrările de produse utilizate ca materie primă și accizele aferente acestora, iar în jurnalul privind vânzările de produse finite toate livrările de produse și accizele aferente acestora. Deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decât cel al accizelor aferente produselor finale livrate, nu este admisă.
3.3. Accizele datorate pentru produsele din tutun
În obiectivul accizelor datorate pentru produsele din tutun se includ: țigaretele, țigările de foi, tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat și tutunul mestecat.
Pentru produsele din tutun, plătitorii de accize sunt: agenții economici (persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate) care produc sau importă astfel de produse, persoanele fizice care introduc în țară produse din tutun, destinate consumului individual, în cantități ce depășesc limitele admise în regim de scutire de taxe vamale.
Baza de impozitare, atât pentru producția internă, cât și pentru produsele din import, o constituie prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat.
Cotele de impunere sunt exprimate în trei modalități sub formă de sumă fixă.Sumele datorate bugetului de stat drept acciză pentru țigarete se determină astfel:
Total acciză datorată = acciză specifică (A1) + acciză ad valorem(A2)
A1 = K1 x R x Q1
A2 =K2 x PA x Q2
În care:
K1 = acciza specifică K2 =acciza ad valorem R = cursul de schimb valutar;
PA = prețul de vânzare cu amănuntul maxim declarat;
Q1 = cantitatea exprimată în unități de 1000 de țigarete;
Q2 = numărul de pachete de țigarete aferente lui Q1.
Pentru tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat și tutunul de mestecat, cuantumul accizei se determină astfel:
Cuantumul accizei = cantitatea exprimată în unitățile de măsură x
x acciza unitară x cursul de schimb valutar
Pentru tutunul provenit din producția internă sau din import, utilizat în exclusivitate ca materie primă pentru obținerea pe cale industrială de produse din tutun, accizele se datorează și se calculează o singură dată, respectiv la data efectuării livrării produselor finite rezultate din prelucrare. Utilizarea tutunului ca materie primă pentru obținerea produselor din tutun va fi justificată prin: licență de fabricație și licență de atestare a dreptului de marcare, în cazul agenților economici producători interni de produse din tutun; contracte încheiate direct între agenții economici producători interni sau importatori de tutun cu agenții economici producători interni de produse din tutun.
Începând cu data de 25 februarie 2000, toate livrările de produse din tutun, efectuate atât de agenții economici care comercializează astfel de produse, sunt efectuate pe bază de facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, special tipărite de către Regia Autonomă „Imprimeria Națională” și distribuite direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București (în baza solicitării acestora).
Transferurile de produse din tutun între gestiuni se efectuează pe bază de avize de însoțire a mărfii. De asemenea, trecerea mărfurilor agentului economic furnizor în mijloacele de transport auto în vederea distribuirii mărfurilor respective către comercianții en detail, reprezintă un transfer între gestiuni, mijlocul de transport respectiv fiind asimilat unei gestiuni separate a furnizorului, gestionarul fiind însoțitorul transportului.
3.4. Accizele pentru uleiuri minerale
În grupa uleiuri minerale sunt incluse următoarele produse: benzine plumb, benzine fără plumb, motorine, petrol turboreactor, uleiuri pentru motorine auto, hidrocarburi ciclice (benzen, toluen, xileni si amestecuri de izomeri ai xilenului); gaze petroliere lichefiate.
Plătitorii de accize sunt agenții economici producători sau importatori de astfel de produse.
Accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite sub formă de sumă fixă în echivalent euro pe tona de produs finit.
Accizele datorate bugetului de stat pentru carburanții auto, se determină astfel:
A = K x R x Q
În care:
A = cuantumul accizei;
Q = cantitatea (tone);
K = acciza pe unitatea de măsură;
R = cursul de schimb valutar.
3.5. Accizele pentru alte produse și grupe de produse
În obiectul accizelor se cuprind în mod limitativ produsele din import și din țară precum ar fi: cafeaua și derivații din cafea (cafea verde, cafea prăjită, inclusiv înlocuitori, cafea solubilă – inclusiv amestecuri cu cafea solubilă); confecții din blănuri naturale (cu excepția celor din iepure, oaie, capră); articole din cristal; autoturisme și autoturisme de teren, echipate cu motor cu benzină sau cu motor Diesel indiferent de capacitatea cilindrică a acestora (inclusiv din import rulate); parfumuri, ape de colonie și ape de toaletă; cameră video; cuptoare cu microunde; aparate pentru condiționat aer.
Cotele de impunere sunt exprimate diferit, în funcție de categoria produselor sau grupelor de produse respectiv:
sub formă de sumă fixă stabilită în echivalent euro pe unitatea de măsură (care poate fi: tona – pentru cafea verde, cafea prăjită și cafea cu înlocuitori; kilogramul – pentru cafeaua solubilă);
sub formă de cotă procentuală (pentru restul produselor).
Plătitori ai accizelor sunt agenții economici (persoane juridice asociații familiale și persoane fizice autorizate) care produc, importă și comercializează produsele prevăzute cu accize. Se datorează accize și pentru cantitățile de produse importate sau obținute din producție proprie care sunt; acordate ca dividende sau ca plată în natură acționarilor, asociaților și, după caz, persoanelor fizice; consumate pentru reclamă și publicitate.
Baza de calcul
Pentru produsele din producția internă, baza de calcul o constituie prețul de livrare, mai puțin accizele, respectiv prețul producătorului care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obținerea produsului respectiv.
Baza de calcul pentru produsele din import o constituie valoarea în vamă la care se adaugă taxele vamale și alte taxe speciale stabilite conform legii.
Pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici, dar comercializate de agenți economici, baza de calcul o constituie contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vândute.
Pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice, devenite proprietatea caselor de amanet și vândute de acestea, baza de calcul o constituie contravaloarea în casă de casele de amanet la vânzarea bunurilor respective, mai puțin accizele.
Accizele preced taxele pe valoarea adăugată și se calculează o singură dată, prin aplicarea cotelor procentuale (prevăzute de reglementările în vigoare) asupra bazei de calcul.
În cazul autoturismelor și autoturismelor de teren introduse în țară de către persoanele fizice, calculul accizelor se efectuează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora și în raport cu gradul de poluare (redus sau normal) al autoturismului.
Pentru cafea, cafea cu înlocuitori și cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixe stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, asupra cantităților produse sau importate.
Toate livrările de astfel de produse (enumerate mai sus), efectuate de către agenții economici producători interni, importatori și comercianți în sistem en-gros, sunt facturate în momentul livrării, utilizându-se pentru aceasta în mod obligatoriu, facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii (pentru transferurile de produse între gestiuni), după caz, tipărite special de Regia Autonomă „Imprimeria Națională”.
Pentru determinarea accizelor aferente cafelei prăjite obținute prin prelucrarea cafelei verzi, agenții economici deduc, pe bază de documente justificative, din accizele datorate bugetului de stat pentru cafea prăjită, accizele aferente cantităților de cafea utilizate ca materie primă. Limita scăzământului maxim admis la prăjire este de 20%.
Acest mod de calcul al accizelor datorate este independent de prețul de cumpărare, de valoarea în vamă, de adaosul comercial (marja importatorului , precum și de prețul de vânzare al cafelei prăjite. Astfel spus, mărimea accizei fiind stabilită în echivalent euro/tonă, aceasta nu mai depinde de nici un element de preț.
În cazul în care se cunoaște cantitatea de cafea prăjită și procentul de
scăzământ, se poate determina atât pierderea de cafea ce a avut loc în procesul prelucrării, cât și cantitatea de cafea verde supusă prelucrării:
3.6. Scutiri acordate la plata accizelor, momentul datorării accizelor și obligațiile plătitorilor de accize
Sunt scutite de la plata accizelor următoarele categorii de bunuri și produse: bunurile din import provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate de guverne străine, organisme internaționale și organizării non-profit și de caritate, instituțiilor de învățământ și de cultură, ministerelor și altor organe ale administrației publice; produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest regim.
De asemenea, sunt scutite de la plata accizelor produsele exportate direct sau prin agenți economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision, produsele comercializate prin magazinele autorizate, potrivit legii, să comercializeze mărfuri în regim de „duty free’; produsele importate în regim de tranzit sau de import temporar, atâta timp cât se află în această situație; alcoolul etilic rafinat utilizat în producția de medicamente, de oțet alimentar.
Momentul când se naște obligația plății accizelor sau momentul datorării accizelor îl constituie: data efectuării livrării (pentru produsele din producția internă); data înregistrării declarației vamale de import (pentru importatori); data vânzării bunurilor (pentru produsele vândute în regim de consignație și pentru bunurile vândute la casele de amanet.
Exigibilitatea plății presupune momentul, data, termenul când accizele trebuie vărsate la buget.
Pentru operațiuni interne, exigibilitatea plății apare lunar, termenul de plată fiind până la data de 25 a lunii următoare. Plata se poate face prin virament sau în numerar, după caz, în contul bugetului de stat, deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului.
Pentru produsele din import, exigibilitatea plății și termenul de plată sunt la data înregistrării declarației vamale, plata accizelor făcându-se la organele vamale, concomitent cu plata taxelor vamale.
Accizele se stabilesc și se plătesc în lei. Valoarea în lei a accizelor datorate bugetului de stat, stabilite în echivalent euro pe unitate de măsură , se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a fiecărei luni. Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata lunii următoare.
3.6.1. Obligațiile plătitorilor de accize
Plătitorii de accize au obligația să depună o declarație de înregistrare ca plătitor la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și, respectiv, a municipiului București sau la administrațiile financiare ale sectoarelor municipiului București după caz.
Calcularea corectă și vărsarea la bugetul de stat a accizelor la termenul stabilit, intră în sarcina agenților economici plătitori, care aplică autoimpunerea. Neplata accizelor la termenele stabilite atrage calcularea majorărilor de întârziere, conform legii.
Organizarea evidenței accizelor se realizează prin: înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică a operațiunilor prevăzute cu accize, a accizelor calculate și a vărsării integrale și la timp a acestora; organizarea evidenței speciale privind accizele, prevăzută de legea fiscală.
Întocmirea și depunerea anuală, până la data de 15 aprilie a anului curent pentru anul expirat, după încheierea anului fiscal și depunerea bilanțului contabil, a documentului „Decont privind accizele”. În decont se înscriu sumele cumulate pentru anul de raportare. Decontul se completează de toți plătitorii de accize în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal în a cărui evidență este înregistrat plătitorul, iar copia se păstrează de plătitor.
Agenții economici, producători interni, importatori, comercianți în sistem en-gross și en-detail, care realizează venituri din vânzările de alcool brut, alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic rafinat, produse din tutun, cafea, cafea cu înlocuitori, cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, își pot desfășura activitatea numai în baza autorizației de comercializare emise de: Ministerul Finanțelor Publice în cazul alcoolului brut și al alcoolului etilic rafinat; direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, în cazul băuturilor alcoolice, al produselor din tutun și al cafelei.
Autorizația se emite cu perceperea de taxe cuprinse între 1 milion de lei și 250 de milioane lei, diferențiat în funcție de felul produselor comercializate. Autorizarea este valabilă pe întreaga perioadă de desfășurare a activităților. Pentru comercializarea în calitate de agent economic producător intern sau importator a alcoolului brut, alcoolului etilic rafinat și băuturilor alcoolice spirtoase, autorizația se emite anual cu perceperea de taxe. Cererile și documentația necesare eliberării autorizației anuale se depun cu cel puțin 60 de zile înainte de data expirării autorizației eliberată anterior. Taxele de autorizare se plătesc în două tranșe egale astfel: prima tranșă la data solicitării autorizației. Taxele de autorizare ce fac venituri la bugetul de stat și se varsă în același cont în care se colectează accizele.
În situația în care un agent economic a achitat prima tranșă a taxei de autorizare și a primit autorizația de comercializare, dar până la încheierea termenului de achitare a celei de-a doua tranșe, din anumite cauze, aceasta nu mai poate sau nu mai dorește să desfășoare activitatea de comercializare a produselor supuse autorizării agentul economic respectiv pe propria răspundere, printr-o declarație scrisă, face cunoscută această situație organului fiscal care i-a eliberat autorizația și nu mai plătește cea de-a doua tranșă.
Neplata sau plata cu o întârziere de până la 30 de zile a tranșei a II-a a taxei de autorizare atrage calculul majorărilor de întârziere în aceleași condiții ca și în cazul celorlalte obligații fiscale. Întârzierea la plata tranșei a II-a a taxei de autorizare cu mai mult de 30 de zile atrage anularea autorizației.
În materie de accize, constituie contravenții cu amenzi contravenționale: folosirea alcoolului brut ca materie primă pentru prepararea băuturilor alcoolice de orice fel; nedeclararea în termen la organul fiscal a capacităților de producție pe care le dețin agenții economici producători de alcool și de băuturi alcoolice, precum și a modificărilor intervenite în nivelul acestora; comercializarea pe piața internă la prețuri mai mici decât prețurile minime publicate în Monitorul Oficial al României, a produselor și a grupelor de produse, inclusiv a celor în vrac, pentru care s-au stabilit prețuri minime; neînscrierea în facturile fiscale a prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate.
Contravenții constituie și faptele: neafișarea la locuri vizibile a listelor cuprinzând prețurile minime și maxime în vigoare pentru toate produsele comercializate; comercializarea produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând prețurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către agenții economici producători și importatori; neînregistrarea în jurnalele de cumpărări a intrărilor de produse utilizate ca materie primă, precum și neînregistrarea în jurnalele de vânzări a livrărilor de produse rezultate din prelucrare; neutilizarea documentelor fiscale speciale; nedepunerea la organele fiscale teritoriale a situațiilor privind modul de valorificare a alcoolului.
Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție se fac de către personalul de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice și din unitățile sale teritoriale, împuternicit în acest scop.
Constatare, controlul, urmărirea, încasarea și executarea silită a accizelor și a celorlalte impozite indirecte prezentate, precum și a majorărilor de întârziere aferente se efectuează conform reglementărilor legale în materie.
Obiecțiile , contestațiile și plângerile formulate de catre platitori în legatură cu actele de control se soluționează conform dispozițiilor legale în vigoare.
3.7. Impozitul la țițeiul și la gazele naturale
din producția internă
Pentru țițeiul și gazele naturale din producția internă, agenții economici autorizați datorează bugetului de stat impozit în momentul livrării.
Impozitul datorat precede taxa pe valoarea adăugată și se calculează prin aplicarea sumelor stabilite în lei pe unitatea de măsură asupra cantităților livrate.
În funcție de modificările intervenite în nivelul prețurilor la import, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice impozitul se corectează prin hotărâre a Guvernului.
Plata impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă se efectuează lunar până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere. Plata acestor impozite se realizează prin virament sau în numerar, după caz, în contul bugetului de stat, deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului.
Neplata la termenele stabilite a accizelor, a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă atrage calcularea majorărilor de întârziere, conform dispozițiilor legale în vigoare.
În cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate aproba eșalonarea sau amânarea plății accizelor, a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă , după caz, precum și eșalonarea, amânarea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.
Capitolul 4
STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE
LA SOCIETATEA COMERCIALĂ
„AEGISSUS”S.A. – TULCEA
4.1. Prezentarea Societății Comerciale
„Aegissus”S.A. – Tulcea
Societatea Comercială “ Aegissus “ S.A. are forma juridică de societate pe acțiuni, a fost înființată în anul 1995.
Sediul societății este în județul Tulcea , localitatea Tulcea, strada Isacciei, numărul 127.
Obiectul de activitate al societății constă în producerea și comercializarea băuturilor alcoolice naturale, a vinurilor și produselor pe bază de vin (vinuri nespumoase, vinuri spumoase, vin special, vermuturi și alte produse pe bază de vin cu o concentrație în alcool de până la 22%, inclusiv în volum).
Capitalul social este de 20.526.183 mii lei.
Conducerea societății se exercită de adunarea generală a asociaților, care se întrunește în ședință ordinar, cel puțin o dată pe an și extraordinar, de câte ori este nevoie.
4.2. Calcularea impozitelor indirecte
Pentru producerea băuturilor alcoolice naturale, a vinurilor și a altor produse destinate industriei alimentare sau a consumului, care conțin alcool etilic, S.C.”Aegissus “S.A.-Tulcea datorează bugetului de stat o acciză specifică.
Principiul general care stă la baza determinării valorii accizelor specifice, constă în înmulțirea accizei specifice exprimată în echivalent euro/unitatea de măsură, transformată în lei, cu cantitatea de produs livrată, exprimată în aceeași unitate de măsură.
Băuturile alcoolice produse de societate, cât și accizele specifice pentru fiecare tip de produs, sunt reprezentate în tabelul:
Tabel 4.1.
Sursa: Lege nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind codul fiscal
Transformarea în lei a sumelor exprimate în euro se face pe baza cursului de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a fiecărei luni.Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata lunii următoare.
Sumele datorate bugetului de stat drept acciză specifică pentru producerea de vinuri spumoase ,băuturi fermentate și produse intermediare se determină astfel:
în care: A=cuantumul accizei;
K=acciza unitară;
Q=cantitatea (litri);
R=cursul de schimb valutar.
Societatea “Aegissus”-Tulcea vinde la data de 10 ianuarie societății “Fraher S.R.L.” 40 litri de vin spumos în valoare totală (total factură) de 2.856.000 lei.
Factura furnizorului va cuprinde:
Prețul de vânzare pentru 40 de litri de vin spumos 2.400.000 Acciza………………………………………………………………………..…………684.734
Taxa colectată pe valoarea adăugată……………………………………..……….456.000
Total factură…………………………………………………………………….2.856.000
Acciza datorată pentru 40 litri de vin spumos în condițiile în care acciza pe unitatea de măsură este de 42 euro/hl/1 grad alcoolic, iar cursul de schimb
1 euro =40 758lei, va fi de 684 734 lei, adică:
Acciza==684.734 lei
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din prețul de vânzare (inclusiv acciza ), iar cota de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este de 19% (pentru bunurile și serviciile din țară).
Taxa pe valoarea adăugată colectată este de 456.000 lei, adică:
Taxa pe valoarea adăugată colectată = 2.400.00019% = 456.000 lei
Total factură = Prețul de vânzare + TVA colectată
Total factură = 2.400.000+ 456.000= 2.856.000 lei
S.C. “Aegissus“S.A. – Tulcea cumpără la data de 6 ianuarie 2004 de la societatea “ Panait Cerna“ produse de papetărie în valoare totală de 77.350 lei.
Chitanța fiscală numărul 2086152 va cuprinde:
Prețul de cumpărare a produselor de papetărie………….65.000 lei
Taxa pe valoarea adăugată deductibilă………………….12.350 lei
Total chitanță fiscală…………………………………… 77.350 lei
Taxa pe valoarea adăugată deductibilă este de 12.350 lei și s-a calculat astfel:
TVA deductibilă = 65.000x 19% = 12.350 lei
Total chitanță fiscală = Prețul de cumpărare + TVA deductibilă
Pe baza facturilor și chitanțelor fiscale privind cumpărările de valori materiale sau serviciile executate de terți, S.C. “Aegissus’’S.A.- Tulcea întocmește “Jurnalde cumpărări “. În tabelul 4.2 este redată o pagină din “Jurnalul de cumpărări” întocmit de S.C“.Aegissus” S.A. pe luna ianuarie 2004.
“Jurnal de vânzări “ se întocmește pe baza facturilor și chitanțelor fiscale privind vânzările de produse (tabelul 4.3).
S.C. “Aegissus”S.A. – Tulcea este obligată de asemenea să întocmească lunar “Jurnal privind vânzările de produse finite supuse accizelor “ în baza documentelor de evidență contabilă.“
“Jurnalul de cumpărări” și “Jurnalul de vânzări “ sunt documente ce servesc la stabilirea lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă, respectiv colectată.
Astfel, “Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat” din luna ianuarie, anul 2004, cuprinde :
Taxa pe valoarea adăugată de rambursat pentru perioada de raportare = 16.884.537
Accize datorate pentru perioada de raportare = 31.112.860
TVA de rambursat pentru luna ianuarie,anul 2004, de 16.884.537 s-a calculat astfel:
TVA de rambursat = TVA de dedus – TVA colectată
TVA de rambursat = 62.868.642 –45.984.104 = 16.884.538
Dar S.C.”Aegissus S.A “ datorează bugetului de stat taxă pe valoarea adăugată din luna precedentă în valoare de 2.559.761.799 lei, din care a plătit în luna de raportare (ianuarie ) 3.227.732 lei.
JURNAL PENTRU CUMPĂRĂRI
Tabel 4.2
-mii lei-
JURNAL PENTRU VÂNZĂRI 1/1/2004-1/1/2004
Tabel 4.3
.mii lei
TOTAL 5.455.616 4.584.554 871.062
Taxa pe valoarea adăugată rămasă de rambursat, de 2.539.649.530, s-a calculat astfel:
Suma de plată din luna precedentă 2.559.761.799
-TVA de rambursat pentru luna de raportare 16.884.537
-Suma plătită în luna de raportare 3.227.732
=TVA rămasă de rambursat 2.539.649.530
Taxa pe valoarea adăugată este un element inclus în prețul cu amănuntul și nu în prețurile cu ridicata, care sunt doar baza de calcul pentru taxa pe valoarea adăugată, la fiecare stadiu al circuitului parcurs de un bun (producție-comerț de gros-comerț cu amănuntul), practicate de către operatorii economici.
Din acest punct de vedere, creșterea prețului este influențată de factorii care acționează direct asupra prețului, prin cost, pe de o parte și prin raportul dintre cerere și ofertă, pe de altă parte, în condițiile concurenței.
Prețurile cu ridicata sunt baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată în momentul întocmirii facturilor, la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, sunt prețuri fără taxă pe valoarea adăugată.
Caracteristicile taxei pe valoarea adăugată de impozit multistadial, sistemul de colectare, deductibilitatea, mărimea taxei pe valoarea adăugată de plată la fiecare stadiu, realizarea finală a mărimii totale a taxei pe valoarea adăugată aferente totalului valorii adăugate în economie, în interiorul prețurilor cu amănuntul, rezultă din următorul tabel:
TABEL 4.4
-mii lei-
Nivelul taxei pe valoarea adăugată prin prețurile cu amănuntul este suma taxelor pe valoarea adăugată plătite succesiv la buget de către toți agenții economici implicați în acest circuit. Pentru cota de 19%, acest nivel este format din:
5.605= 3.800+ 950 +380 + 285 + 190
Presupunem că asupra prețurilor în cadrul circuitului considerat în tabelul de mai sus influențează factorii cuantificați de operatorii economici, ceea ce conduce la o creștere generală a prețurilor de peste 5%, ca în următorul tabel:
Tabel 4.5.
-mii lei-
Prețul din stadiul IV este similar în ambele tabele, el reprezentând prețul de consum plătit de populație. El include pe lângă prețul de cumpărare de 31.300, adaosul comercial de 1.400 lei și taxa pe valoarea adăugată de 6.213 lei. Acesta din urmă este format prin colectarea tuturor.
Nivelul taxei pe valoarea adăugată plătite bugetului de la fiecare stadiu din amonte este format din:
6.213= 3.990+ 1.140 + 475 + 342 + 266
Proporția taxei pe valoarea adăugată în prețul de consum este:
Variația creșterii prețului este:
În concluzie, taxa pe valoarea adăugată nu influențează prețurile în interiorul circuitului economic al produselor și serviciilor. Dimpotrivă, creșterea prețurilor ca urmare a influenței factorilor cu acțiune directă asupra lor, determinând creșterea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată are ca efect creșterea sumei taxei pe valoarea adăugată ca prelevare fiscală la bugetul statului și, totodată, ca element distinct în interiorul prețurilor de consum. Dar proporția taxei pe valoarea adăugată rămâne nemodificată, ea depinzând de nivelul cotei de impunere. Așadar, taxa pe valoarea adăugată fiind impozit indirect, mecanismul de funcționare al acestuia presupune includerea în preț pentru a fi încasat de la cumpărător.
4.3. Incidența impozitelor indirecte asupra trezoreriei
Societății Comerciale „AEGISSUS” S.A.- Tulcea
Taxa pe valoarea adăugată prezentată ca un impozit neutru din punct de vedere al circuitelor de fabricație și distribuire este un impozit intervenționist din alte puncte de vedere.
Alături de costul administrativ, legat de acțiunea taxei pe valoarea adăugată, pe care întreprinderea îl suportă în calitate de colectoare de impozite, ea suportă și un altul: costul de trezorerie.
4.3.1. Incidența taxei pe valoarea adăugată asupra bilanțului
În bilanțul unei întreprinderi există două posturi referitoare la taxa pe valoarea adăugată. Taxa pe valoarea adăugată deductibilă face parte din activul circulant, iar taxa pe valoarea adăugată de plătit este un element al datoriilor nebancare pe termen scurt.
Pentru a putea urmări incidența taxei pe valoarea adăugată asupra structurii bilanțului, trebuie construit bilanțul financiar pornind de la elementele conținute în bilanțul financiar contabil. Astfel, posturile de activ și pasiv sunt grupate după criteriile de lichiditate-exigibilitate.
Bilanț financiar al S.C. „AEGISSUS”S.A. – Tulcea
Tabel 4.6.
– mii lei –
Taxa pe valoarea adăugată de plătit este superioară taxei pe valoarea adăugată deductibilă, diferența de 223.507 antrenează un efect pozitiv asupra structurii bilanțului pentru că se majorează postul de disponibilități.
Incidența financiară a taxei pe valoarea adăugată poate fi analizată prin tratarea izolată a operațiilor a S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea poate fi analizată – respectiv o vânzare și o cumpărare.
Dacă S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea realizează o vânzare la 1 august (se consideră că lunile au 30 de zile), iar termenul de achitare al taxei pe valoarea adăugată este de 25 a lunii septembrie în care s-a născut exigibilitatea taxei, atunci ea va dispune de un credit de 54 zile (29+25 zile). Dacă vânzarea se efectuează pe 30 august, creditul de care va dispune este de numai 25 de zile (credit minim). Astfel, societatea poate dispune de un credit mediu de achitare a
taxei pe valoare adăugată de 39.5 zile.
Incidența financiară a taxei pe valoare adăugată colectate depinde de intervalul de timp acordat de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea clienților săi, pentru a-și onora plățile, deci depinde de durata creditului clienți.
De exemplu, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea vinde la data de 20 august unui client băuturi în valoare de 100.000 lei, urmând să-i primească peste 40 de zile, adică pe 1 octombrie.
În această situație, creditul primit de la stat este de 34 de zile (9 + 25 = 34 zile) în valoare de 19.000 lei. Societatea la rândul ei acordă clientului un credit de 19.000 lei pe o durată de 40 de zile.
Nevoia financiară = 40 – 34 = 6 zile
Din cele relatate, rezultă că S.C. „Aegissus”S.A.– Tulcea va plăti către buget suma de 19.000 lei pe care încă n-a încasat-o, deci face un avans statului. Taxa pe valoarea adăugată colectată, în acest mod, o nevoie financiară de 19.000 lei, pentru că societatea se află în situația de a găsi fondurile necesare pentru finanțarea avansului.
4.3.2. Efectele taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei din luna martie 2003 la S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
Pentru a putea analiza efectele taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea este necesar de știut structura operațiunilor pe parcursul lunii, și a creditelor furnizori și clienți.
Structura cifrei de afaceri realizată de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea:
Tabel 4.7. mii lei
Toate produsele realizate sunt supuse cotei de 19% și nu sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată.
Aprovizionările realizate în aceeași lună sunt structurate astfel:
Tabel 4.8
mii lei
Nivelul taxei pe valoarea adăugată colectată și deductibilă se prezintă astfel:
– TVA colectată: 1.063.988x 19% = 202.158 mii lei
– TVA deductibilă: 479.360x 19% = 91.078 mii lei
În realitate, însă, prin luarea în considerare a creditului furnizori și clienți, nivelul taxei pe valoarea adăugată de plată devine:
TVA colectată(202.158 mii lei) – TVA deductibilă(91.078 mii lei) = 111.080 mii lei
Creditul “Clienți” este analizat după cum urmează:
Tabel 4.9
mii lei
Pentru livrările neîncasate, în perioada în curs nu se calculează taxa pe valoarea adăugată colectată:
350 419x 19% = 66 579mii lei.
În același mod, creditul “Furnizori” va influența nivelul taxei pe valoarea adăugată deductibilă:
Tabel 4.10
mii lei
Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă aprovizionărilor pentru care s-a beneficiat de credit din partea furnizorilor, este:
133.630x 19% = 25.389 mii lei
Din aceste aspecte rezultă că, duratele celor două tipuri de credite practicate precum și nivelul lor, influențează mărimea taxei pe valoarea adăugată, deci acționează asupra trezoreriei întreprinderii.
În raport cu clienții, creditul de peste 90 zile acordat de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea acestora este preponderent. Această situație este dezavantajoasă din punct de vedere al trezoreriei.
De asemenea, mărimea creditului clienți este mai mare cu 216.789 mii lei, decât mărimea creditului furnizori, justificată de interesul S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea de a-și vinde produsele.
4.3.3.Incidența creditului “Clienți” asupra trezoreriei S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
Incidența financiară a taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea legată de vânzări depinde de intervalul de timp acordat clienților săi pentru a-și onora plățile, deci depinde de durata creditului “Clienți”.
Dacă S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea practică un credit „Clienți” mediu de 45,84 zile pe o lună, acesta este mai mare cu 5,8 zile față de durata medie lunară a creditului primit de la stat, de 40 zile. În acest caz, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea plătește bugetului de stat o sumă medie lunară de 62.321,84 mii lei pe care încă n-a încasat-o de la furnizor, deci face un avans statului.
Durata medie lunară a creditului clienți de 45,83 zile creează, în acest mod, o nevoie financiară, pe care S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea se află în situația de a găsi fondurile necesare pentru finanțarea avansului.
Incidența financiară a taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei ei legată de cumpărări depinde de durata medie lunară a creditului “Furnizori” (de 6,66 zile), care este inferior duratei medii de recuperare a taxei pe valoarea adăugată (de 30 zile). Taxa pe valoarea adăugată deductibilă creează, în acest caz, o nevoie financiară, deoarece S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea își recuperează taxa pe valoarea adăugată medie lunară plătită furnizorilor după o durată de 28,34 zile.
În acest caz, durata medie lunară a creditului “Furnizori” creează un efect negativ asupra trezoreriei societății “Aegissus”.
Corelarea duratei creditului “Clienți” cu durata creditului “Furnizori”, conduce spre o incidență negativă asupra S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea de 450.848,4 mii lei asupra trezoreriei (pe ultimele șase luni ale anului 2003).
Pentru a se afla într-o situație favorabilă, din punct de vedere al fluxurilor financiare, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea trebuie să practice credite “Clienți” de mai mică durată. Modificarea duratei creditului “Clienți” cu 30 zile este reprezentată
în tabelul 4.12 si tabelul 4.13. Astfel, creditul “Clienți” mediu lunar de 16,6 zile este mai mic cu 23,3 zile față de durata medie lunară a creditului primit de către S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea.
Taxa pe valoarea adăugată creează în acest mod, o sursă financiară în sumă medie lunară de 488.221,2 mii lei.
Pe ansamblul operațiilor rezultă un avantaj net de trezorerie în sumă de 760.661,2 mii lei pe ultimele 6 luni ale anului 2003, utilizate de societate ca disponibilități pentru plata datoriilor.
INCIDENȚA NEGATIVĂ A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ ASUPRA TREZORERIEI S.C AEGISSUS S.A.
TABEL 4.12
mii lei
VÂNZĂRI CUMPĂRĂRI
INCIDENȚA POZITIVĂ A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ ASUPRA TREZORERIEI S.C. "AEGISSUS" S.A
TABEL 4.13
mii lei
4.3.4.Evoluția datoriilor S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea către bugetul de stat
Datoriile către bugetul de stat ale S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea cuprind următoarele impozite și taxe: impozitul pe profit; impozitul pe salarii; taxa pe valoarea adăugată, majorări, penalități și amenzi pentru neplata la termen a obligațiilor către stat, alte impozite, taxe datorate bugetului de stat.
Tabel 4.13.
mii lei
Ponderea impozitelor în datoriile către bugetul de stat la
S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
Tabel 4.14
– procente –
În anul 2000 datoriile S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea către bugetul de stat au fost de 908.794 mii lei, iar ponderea în aceste datorii a impozitelor indirecte (63,83%) a depășit cu 27,66% ponderea impozitelor directe (36,17%).
Taxa pe valoarea adăugată pe care S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat-o statului a fost de 325.615 mii lei, reprezentând 35,83 în datoriile către buget și 56,13% în impozitele indirecte.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat în 2000 a fost de:
TVA de plată = VA inclusiv accize x 19%
TVA de plată = 1.713.763x 19%= 325.615 mii lei
Ponderea ridicată a accizelor (28%) în datoriile totale către bugetul de stat se datorează faptului că S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea produce băuturi alcoolice naturale, vinuri și produse pe bază de vinuri.
Valoarea adăugată (exclusiv accizele) realizată de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea în valoare de. 1.459.248 mii lei, exprimă creșterea de valoarea rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a forței de muncă și capitalului, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenind de la terți, în cadrul activității curente. În fapt, din valoarea adăugată S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea plătește datoriile către bugetul de stat în sumă de 908.794 mii lei, restul de 550.454 mii lei este repartizată celorlalți participanți la activitatea economică a sa: personalului, furnizorilor de capitaluri sub formă de cheltuieli financiare și dividende, întreprinderii, sub formă de autofinanțare.
În anul 2001, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat bugetului de stat suma de 1.447.396 mii lei, datorie ce a crescut față de anul precedent cu 538.602 mii lei.
În urma analizei făcute constatăm că impozitul pe salarii (190.414 mii lei) datorat statului a scăzut cu 25.690 mii lei față de anul anterior. Această situație se datorează faptului că numărul salariaților de la S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a scăzut cu 9 persoane (99-90) în anul 2001 față de anul 2000. De asemenea, numărul colaboratorilor a scăzut cu 8 persoane, de la 150 colaboratori în anul anterior.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat în 2001a crescut cu 158.443 mii lei față de anul precedent. Această situație se datorează mai ales creșterii cu 18,5% a ponderii în datoriile către bugetul de stat a majorărilor, penalităților și amenzilor pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat.
Cea mai importantă parte a datoriilor către bugetul de stat o constituie impozitele indirecte (63,83%), în cadrul acestora taxa pe valoarea adăugată deținând mai mult de jumătate de procente (35,83%), urmată de accize (28%).
Valoarea adăugată realizată în anul 2001 a fost de:
mii lei
În anul 2001 S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat accize în valoare de 462 890mii lei, înregistrând o creștere ușoară de 3,98 puncte procentuale în datoriile către bugetul de stat față de anul precedent.
Din valoarea adăugată (2.084.784 mii lei), societatea plătește bugetului de stat 1.447.396 mii lei, iar diferența de 637.388 mii lei este repartizată celorlalți participanți la activitatea economică.
Societatea s-a confruntat cu o lipsă de lichidități, astfel se explică faptul că majorările penalitățile și amenzile pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat s-au situat la nivelul sumei de309.543, în anul 2001.
În anul 2002, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat bugetului de stat suma de 2.455.383 mii lei, datorie ce a crescut cu 1.007.987 mii lei față de anul precedent.
Impozitele indirecte au reprezentat 83,34% din datoriile către bugetul de stat, crescând cu 17,92 puncte procentuale față de anul 2001. Impozitele directe au înregistrat o scădere de la un an la altul, ajungând la 15,75% din datoriile către bugetul de stat în anul 2002 față de 33,27%, în anul 2000.
Referitor la impozitul pe salarii, acesta a scăzut în anul 2002 cu 10.096 mii lei comparativ cu anul 2001. Această situație se explică prin faptul că numărul salariaților a scăzut cu 15 persoane față de anul 2000.
Taxa pe valoarea adăugată de plată (1.252.790 mii lei) a crescut cu 768.732 mii lei comparativ cu anul 2001. Ponderea taxei în datoriile către bugetul de stat a crescut de la 33,44% în anul 2001 la 51,02% în anul 2002.
Creșterea valorică a taxei pe valoarea adăugată a fost determinată de creșterea valorii adăugate, care a fost de:
Suma datorată bugetului de stat privind accizele a crescut cu 330.589 mii lei în anul 2002 comparativ cu anul precedent.
Din valoarea adăugată (exclusiv accizele) S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea plătește datoriile către bugetul de stat în valoare de 2.455.383 mii lei, iar diferența de 3.344.770 mii lei este repartizată celorlalți participanți la activitatea economică a societății.
În anul 2003, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat bugetului de stat suma de
6 882 915mii lei, datorie ce a crescut față de anul precedent cu 4 427 532mii lei. În termeni reali, datoriile către bugetul de stat au înregistrat o creștere îngrijorătoare de 280,31% în anul 2003 comparativ cu anul 2002.
Această creștere se datorează în principal majorărilor, penalităților și amenzilor pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, care de la o pondere de 21,39% în 2001, a ajuns la 52,87% în anul 2003.
Pentru a putea compara mai ușor impozitele indirecte și impozitele directe datorate
bugetului de stat în anul 2003 față de ceilalți ani, se analizează tabelul 4.15.
Tabel 4.15.
EVOLUȚIA IMPOZITELOR DIRECTE ȘI INDIRECTE LA
S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
STRUCTURA DATORIILOR CĂTRE BUGETUL DE STAT LA S.C. AEGISSUS TULCEA
Structura obligațiilor datorate bugetului de stat a suferit în anul 2003 o serie de modificări importante. Astfel, impozitele directe au scăzut la 6,95% față de 33,28% în anul 2000. Constatăm o scădere a ponderii în datoriile către bugetul de stat atât a impozitelor directe cât și a celor indirecte, care s-a datorat creșterii majorărilor, penalităților și amenzilor pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat.
Taxa pe valoarea adăugată de plată a crescut cu 600.525 mii lei față de anul precedent.
Valoarea adăugată realizată de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a fost de:
mii lei
Din valoarea adăugată (exclusiv accizele) în valoare de 8.842.314 mii lei, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea plătește datoriile către bugetul de stat (6.882.915 mii lei), iar diferența de 1.959.399 mii lei este repartizată celorlalți participanți la activitatea economică a societății.
4.3.5. Presiunea fiscală la nivelul S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
Prin fiscalitate la nivel de firmă avem în vedere tot ceea ce se prelevează pentru societate și pentru stat din rezultatele activității agenților economici.
Formula de calcul a presiunii fiscale este:
În care:
Rf = rata fiscalității
Ch.f = datoriile fiscale datorate statului
CA = cifra de afaceri realizată la nivelul unui an
Ponderea obligațiilor S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea sunt relatate în următorul tabel:
PRESIUNEA FISCALĂ DIN OBLIGAȚIILE CĂTRE BUGETUL DE STAT LA NIVELUL SOCIETĂȚII S.C "AEGISSUS” S.A.
TABEL 4.16
O primă concluzie care se poate desprinde este ponderea relativ ridicată a prelevărilor obligatorii în cifra de afaceri. Acest aspect trebuie înțeles în contextul în care la tot ceea ce “macină” statul din activitatea agenților economici pe linia impozitelor și taxelor trebuie adăugate și efectele inflației, ale devalorizării leului și ale dobânzilor datorate băncilor.
Despre taxa pe valoarea adăugată se apreciază mai întâi că mecanismul este corect dar cota de aplicare este deosebit de mare pentru condițiile actuale ale economiei românești, știut fiind faptul că alte țări cum este SUA aplică cote diferențiate între 7 și 18%.
Structura datoriilor către bugetul de stat în anul 2003 a suferit o serie de modificări importante, astfel nivelul impozitelor indirecte s-a situat sub nivelul anului precedent, situație ce se explică prin faptul că au crescut la 3.639.325 mii lei majorările, penalitățile și amenzile pentru neplata datoriilor la termen către bugetul de stat.
Printre factorii care au dus la creșterea datoriilor către bugetul de stat a societății S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea se numără: cheltuielile ridicate pentru lucrările horticole, seceta din ultimii ani.
4.4. Presiunea fiscală la nivelul salariatului
Individul, ca salariat, contribuie la formarea produsului intern brut prin impozitele directe și indirecte. Este normal ca aceștia să contribuie la formarea veniturilor statului, deoarece utilitățile publice de care beneficiază sunt asigurate de către autoritățile publice.
Dar nu trebuie să fie indiferentă mărimea acestei contribuții, atât din punct de vedere al salariatului, cât și din cel al statului, ca administrator general al veniturilor fiscale prelevate de la contribuabili naționali.
În următorul tabel este prezentat nivelul presiunii fiscale asupra salariilor:
Presiunea fiscală la nivelul salariatului
Tabel 4.17.
Salariul de 5.6 00.000 lei este cu 100% mai mare decât cel de 2.800.000 lei, iar presiunea fiscală este mai ridicată doar cu 10,34%. Așadar, presiunea fiscală la un salariu de 5.600.000 lei este mai ușor suportată.
Dar, o mare parte din contribuabilii români au un salariu brut care se apropie de salariul minim pe economie, care nu le permite să ducă o viață decentă.
Această situație poate compromite consumul viitor și motivația de a munci mai mult și mai bine.
În concluzie, nu trebuie analizat numai nivelul presiunii fiscale, ci și mărimea salariului.
Capitolul 5
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Sfera de cuprindere a taxei pe valoarea adăugată a devenit tot mai largă atât din punct de vedere al operațiunilor, cât și din punct de vedere al contribuabililor ( persoane fizice și juridice.) După 1 ianuarie 2000 taxa pe valoarea adăugată constituie cea mai importantă sursă de venit a bugetului de stat .
.Principala cauză care determină aplicarea , eronată sau cea cu bună știință , a reglementărilor privind taxa pe valoare adăugată o constituie desele modificări aduse acestora și lipsa unor prevederi tranzitorii precise sau întârzierea în elaborarea precizărilor absolut necesare.
Un număr prea mare de scutiri sau de alte înlesniri la impunere sau la plata taxei pe valoarea adăugată are ca efect reducerea bazei de impozitare, deci a resurselor bugetare provenite din perceperea acesteia.Verificarea aplicării corecte a scutirii și înlesnirilor necesită personal suplimentar, deci se fac cheltuieli care amplifică golul bugetar creat prin acordarea facilităților respective, ori pentru o țară ca România nu-și poate permite asemenea cheltuieli cu angajarea și pregătirea personalului necesar în plus ,deci se creează premise noi pentru amplificarea evaziunii fiscale.
În materie de taxă pe valoarea adăugată, frauda prezintă anumite caracteristici. Deși este repercutat asupra cumpărătorilor, prin prețurile practicate, plătitorii caută, în plus, să se sustragă și de la impozitul pe profit, sau de la impozitul asupra veniturilor. Ca tipologie, taxa pe valoarea adăugată este un impozit dificil de a scăpa de sub control, datorită tehnicii sale, bazată pe plățile fracționate. Factura furnizorului servește, ca justificare, pentru deducerea din stadiul următor. Interesele celor două părți care intervin în acest mecanism, sunt contradictorii. Datoria primului contractant, față de buget, fondează „creanța” celui de-a doilea. Punerea în aplicare a unei proceduri de verificare trebuie să asigure un control satisfăcător al declarațiilor, pe toată lungimea circuitului.
Verificarea facturilor evidențiază două mari tipuri de fraudă. În primul rând, practicarea vânzărilor și cumpărărilor, fără factură provoacă un eșec autocontrolului taxei pe valoarea adăugată. Cumpărările și (sau) vânzările nefiind contabilizate, ies din baza de calcul a obligației fiscale. Cu cât circuitul unui produs este în totalitate clandestin, cu atât, numai o parte a activității este declarată, cu scopul de a acoperi restul activităților.
Un alt tip de fraudă, mai complex, care se bazează pe sistemul plăților fracționate este reprezentat de falsa factură. Acest gen de fraudă constă în eliberarea de facturi, care nu corespund nici unei tranzacții, dar care autorizează deducerea unei sume importante de taxă pe valoarea adăugată. antrenat un număr tot mai mare de practicanți.
Printre infracțiunile cele mai repetitive, referitoare la exercitarea abuzivă a drepturilor de deducere, se remarcă: nerespectarea regulilor de calculare a „proratei” sau determinarea unui procentaj de deducere exagerat.
Foarte adesea, agenții economici reglează, conștient și voluntar, taxa pe valoarea adăugată, cu întârziere. Se procură, astfel, resurse financiare al căror cost este reprezentat de penalitățile de întârziere. Modalitățile de sustragere de la plata impozitului, la care recurg agenții economici din România, identificate de organele de control, sunt următoarele: aplicarea eronată a regimului de deducere (a agenților economici care realizează operațiuni impozabile și operațiuni scutite) prin deducerea dublă a unor sume sau deducerea anticipată; necuprinderea în baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată a unor venituri; sustragerea, de la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri; neînregistrarea taxei aferentă stocului de mărfuri, existente la data solicitării retragerii din evidența plătitorilor.
De cele mai multe ori, asemenea penalități se dovedesc inferioare costului creditului bancar ca și ratei medii a inflației.
Responsabilitatea anumitor infracțiuni și a fraudei în materie de taxă pe valoarea adăugată, nu este întotdeauna imputabilă întreprinderilor, ci decurge din dificultățile legate de înțelegerea aplicării acestui impozit. Deși mecanismul său se explică cu ușurință, funcționarea se dovedește complexă. Numărul exceptărilor de la taxa pe valoarea adăugată se diminuează treptat, dar subzistă deducerea în funcție de destinația dată materialelor aprovizionate.
În interesul sprijinirii agenților economici și pentru reducerea numărului de operațiuni bancare și contabile, este posibil să se legifereze ca vărsarea taxei pe valoarea adăugată să se facă ori de câte ori doresc aceștia, dar cel puțin trimestrial. Prin aceasta s-ar rezolva în bună parte și doleanța, insistent susținută în ultimul timp de plătitorii taxei, ca vărsarea taxei la buget să se facă după încasarea facturilor.
Plata la facturare și nu la încasare este prevăzută în Directiva a VI a Uniunii Europene și se practică în toate țările în care s-a introdus taxa pe valoarea adăugată, deci nu este posibilă satisfacerea acestei doleanțe în alt mod decât cel propus.
În ceea ce privește investitorii străini, poziția acestora este bine cunoscută: cei mai mulți, în special cei serioși și cu mari posibilități investiționale, refuză plasarea de capitaluri în țara noastră datorită intabilității legislative și așa confuză, succeptibilă de interpretări dintre cele mai diferite. Într-un asemenea sistem legislativ, aceștia consideră că oricând se pot aștepta la orice, fapt pentru care refuză să investească în România.
Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă importantă de venituri, cu cheltuieli minime din partea aparatului de stat. Cotele cele mai mari afectează prețurile pentru băuturi alcoolice, țigări, automobile și carburanți.
Creșterea accizelor pentru carburanți determină majorarea cheltuielilor de transport-aprovizionare pentru toate categoriile de bunuri sau a tarifelor pentru servicii. În mod concret, odată cu creșterea prețului pe unitatea de carburanți, crește costul bunurilor de strictă necesitate (pâine, lapte, medicamente), al energiei electrice, al transportului. Prin urmare, o creștere necontrolată a accizelor pentru anumite categorii de produse poate genera scăderea nivelului de trai al populației.
Fenomenul de evaziune și fraudă fiscală este prezent și la plata accizelor. Pentru combaterea acestui fenomen la 9 ianuarie 2004,Comisia Europeană a propus emiterea unei Reglementări pentru întărirea cooperării între autoritățile naționale în colectarea accizelor la alcool, tutun și produse energetice, al colectării mai bune a taxelor, al asigurării unui tratament egal tuturor firmelor și implicit al funcționării mai bune a pieței unice integrate.Fraudele în plata accizelor la acceste produse sunt estimate, pe ansamblul UE , la zeci de miliarde de euro pe an.Reglementarea propusă prevede contacte directe între autoritățile fiscale pentru accelerarea fluxului de informații în timp real, stabilește reguli mai clare de cooperare, îmbunătățește sistemul de transmitere a informațiilor și impune un schimb automat pentru un set de informații minime, în locul informațiilor la cerere.
Comisia urmărește ca libertatea consumatorilor de a achiziționa și a întreprinderilor de a comercializa bunuri pe întreg cuprinsul pieței unice integrate să nu dea naștere la evaziunea fiscală și la distorsiuni competitive în defavoarea întreprinderilor corecte.
România a semnat la 1 februarie 1993 Acordul de asociere la Uniunea Europeană care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Acordul a avut ca obiectiv fundamental pregătirea integrării României în Uniunea Europeană.
În domeniul fiscal, atenția Uniunii Europene este îndreptată spre armonizarea impozitelor indirecte, care cuprinde acele măsuri care sunt necesare pentru garantarea creării și funcționării pieței interne unice, astfel încât să fie prevenită distorsiunea concurenței și să facă posibilă desființarea obstacolelor în calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor.
Decizia adoptată în anul 1999, la Helsinki, de Consiliul Uniunii Europene, care a consacrat intrarea României într-o nouă fază a procesului de integrare europeană prin deschiderea negocierilor de aderare, trebuie să conducă la dinamizarea eforturilor interne în domeniul reformei sistemului fiscal și implicit a impozitelor indirecte.
În materie de taxă pe valoarea adăugată, armonizarea legislațiilor statelor membre și a statelor candidate la aderare are la bază a VI a Directivă a Consiliului Europei.
O schimbare cu influență majoră asupra taxei pe valoare adăugată s-a produs începând cu 1 ianuarie 1993, când a fost introdus în practică principiul liberei circulației în cadrul Uniunii Europene.
În baza acestui principiu, comerțul în interiorul Uniunii nu mai este considerat import și export, astfel încât procedurile interne, în special pentru aplicarea taxei pe valoarea adăugată, au fost desființate.
În contextul desființării granițelor fiscale și a creării pieței unice intracomunitare, s-a născut o problemă importantă și anume necesitatea punerii în lucru a unui nou sistem de administrare a taxei pe valoarea adăugată.
Obiectivul principal care se urmărește a fi atins îl constituie asigurarea unui schimb de informații realizată la timp și cu date verificate între statele membre ale Uniunii Europene cu privire la taxa pe valoarea adăugată.
În aceste condiții, pentru efectuarea controlului unei tranzacții intra-comunitare, autoritățile fiscale impun comercianților respectarea a două obligații astfel: cumpărătorul trebuie să declare achiziția sa intra-comunitară în decontul său normal de taxă pe valoare adăugată; vânzătorul trebuie să se asigure că bunul furnizat va părăsi statul membru de origine și că persoana cumpărătoare este un plătitor de taxă pe valoare adăugată care acționează în alt stat membru.
De asemenea, vânzătorul este obligat să declare trimestrial toate furnizările intra-comunitare într-un decont recapitulativ al tranzacțiilor.
Fiecare stat membru are dreptul să obțină direct și fără întârziere de la fiecare stat membru sau să poată avea acces direct la informațiile necesare privind impozitele indirecte.
În vederea aderării la Uniunea Europeană trebuie realizat cadrul instituțional, ceea ce înseamnă realizarea unor pași, organizatorici care să asigure: adaptarea sau creșterea de proceduri adecvate, care să se refere la sistemul de declarare a taxei pe valoarea adăugată în situația efectuării de tranzacții intra-comunitare, precum și efectuarea controlului; modificarea rețelelor proprii de calculatoare astfel încât să se interconecteze cu rețelele celorlalte state membre ale Uniunii Europene; informarea comercianților asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin în cazul aplicării noului sistem de administrarea a taxei pe valoarea adăugată; elaborarea de proceduri pentru comercianți privind modul de obținere a informațiilor despre partenerii de tranzacții în vederea stabilirii taxei datorate; instruirea personalului fiscal asupra noilor atribuții.
De la 1 ianuarie 2004 în România cota de impozitare de 19%,se aplică operațiunilor impozabile,cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată și cota redusă de 9%,care se aplică pentru dreptul de intrare în muzee,pentru livrarea de manuale școlare,cărți,reviste cu excepția celor destinate exclusiv publicității; livrarea de proteze de orice fel cu excepția celor dentare; medicamente de uz uman și veterinar.Noul cod fiscal aduce modificări în materie de accize cum ar fi: instituirea sistemului de antrepozitare fiscală pentru produsele accizabile din grupele alcool și băuturi alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale; de la 1 aprilie 2004, autorizațiile pentru comercializarea produselor accizabile nu mai sunt necesare;responsabilitatea marcării și dreptul de marcare revine antrepozitarilor autorizați sau importatorilor autorizați de antrepozitar;cota de accize pentru vinurile liniștite este zero.
În concluzie, administrația fiscală are responsabilități deosebite în pregătirea cadrului instituțional de aplicare a taxei pe valoarea adăugată pentru care trebuie să acționeze în mod organizat, perseverent.
Cooperarea administrativă în domeniul fiscal este un factor decisiv în echilibrarea colectării taxei pe valoarea adăugată, având în vedere că în situația aderării la Uniunea Europeană, taxa pe valoarea adăugată colectată la punctele vamale se va diminua drastic și că este necesar să se îmbunătățească substanțial capacitatea autorităților fiscale de a colecta taxa pe valoarea adăugată la contribuabili cu sediul pe teritoriul României.
BIBLIOGRAFIE
Bistriceanu Gheorghe, Finanțele agenților economici, Editura Didactică și Pedagogică R.A.-București, 1994
Brezeanu Petre, Impozitul pe venitul societăților-instrument fiscal modern în tranziție la economia de piață-Teză de doctorat, București, 1997, Biblioteca A.S.E.
Brezeanu Petre, Iulian Marinescu, Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundației România de mâine, București, 1998
Condor Ioan, Drept fiscal și financiar, Editura Tribuna Economică, București, 1998
Cordureanu Carmen, Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codex, București, 1998
Lucian Țâțu,Cosmin Șerbănescu,Fiscalitate și control fiscal,Editura Aner, 2002
Hoanță Nicolae, Finanțele Firmei, Editura Continrnt, București, 1996
Moșteanu Tatiana, Dinu Sorin, Reforma sistemului fiscal în România, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999
Talpoș Ioan, Finanțele României, Editura Sedona, Timișoara, 1995
Topciu Constantin, Fiscalitate, Universitatea Independentă “Titu Maiorescu”, București, 1995
Văcărel Iulian și colectivul, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.-București, 1999
Văcărel Iulian, Politici economice și financiare de ieri și de azi, Editura Economică, București, 1996
Vâșcu Barbu Teodora, Bugetul statului și agenții economici, Editura Didactică și Pedagocică, R.A.-București, 1997
Vintilă Georgeta, Vasile Juravle, Metode și tehnici fiscale, Editura Rolcris, București, 2000
Revista Finanțe, bănci, asigurări (colecția 2000-2004)
Revista Impozite și taxe (colecția 2000-2004)
Revista Tribuna Economică (colecția 2000-2004)
Legea numărul. 345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată.
Hotărârea de Guvern numărul. 598 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii numărul. 345 / 2002
Legea numărul. 523/2001 privind regimul accizelor la produsele din import și din țară , precum si impozitul la țițeiul din producția internă si gazele naturale.
Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 158/2001 privind acciza specifică pentru fiecare produs.
Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 90 din 2 octombrie 2003, privind Codul Vamal al României.
Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.
Legile bugetului de stat pe anii 2000-2004.
Hotărârea de Guvern numărul 44 din 2004 privind Normele de aplicare al Codului Fiscal 571.
Ordonanța de Guvern numărul 92 din 2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Ordonanța de Guvern numărul 7 din 2001 privind impozitul pe venitul din salarii.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Evolutia Si Aplicarea Taxei pe Valoarea Adaugata Si a Accizelor (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132044)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.