Evolutia Serviciilor Medicale din Romania

Medicina

Evolutia Serviciilor Medicale din Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Studiu privind evoluția serviciilor medicale în România

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – SERVICIILE DE SĂNĂTATE – CONSIDERAȚII GENERALE

Integrarea serviciilor de sănătate în sectorul terțiar

Conceptualizarea noțiunii de servicii de sănătate

Scurt istoric privind serviciile de sănătate in România

CAPITOLUL 2 – PRESTATORII DE SERVICII MEDICALE ÎN ROMÂNIA

2.1 Sistemul public de sănătate

2.2 Sistemul privat

2.3 Palete de servicii oferite

2.4 Calitatea serviciilor medicale din România

CAPITOLUL 3 – STUDIU DE CAZ PRIVIND EVOLUȚIA SERVICIILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA

3.1 Analiza statistică a serviciilor medicale din România

3.2 PO, PIB, investiții, analiza indicatorilor stării de sănătate

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Serviciile medicale sunt considerate unul dintre cele mai importante segmente moderne, fiind un domeniu ce prezintă provocări și speranțe, constituind o mare parte a cheltuielilor publice și necesită o creștere rapidă.

Organizație Mondiala a Sănătății definește sănătatea individuală ca fiind „starea de bine din punct de vedere fizic, mintal și social și nu numai absența bolii sau a infirmității”.

În definirea sănătății publice nu trebuie omise interdependența dintre aceasta și determinanții stării de sănătate: socio-economici, biologici, mediu, stil de viață, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea și accesibilitatea serviciilor de sănătate. Un alt autor privește sănătatea publică sau a grupurilor umane ca fiind o sinteză a sănătății individuale apreciată într-o viziune sistemică, globală (ecosistemică).

Ansamblul instituțiilor, organizațiilor, unităților și serviciilor specifice formeză sistemul de sănătate, care are competența să asigure, prin intermediul resurselor sale materiale și umane, condiții de protejare a indivizilor contra efectelor bolii, și permite dezvoltarea unor acțiuni sociale de prevenire, tratament și recuperare. Acest sistem este alcătuit, la rândul lui, din numeroase subsisteme și structuri componente, între care se stabilesc legături și raporturi cu caracter funcțional, care asigură îndeplinirea și rezolvarea problemelor de asistență medicală a populației.

Am abordat tema „Studiu privind evoluția serviciilor medicale în România” considerând că sistemul sanitar din România nu corespunde nevoilor majore de sănătate a cetațenilor.

Finanțarea serviciilor medicale este inadecvată și utilizată într-un mod ineficient, nivelul de finanțare al sistemului de sănătate din România comparativ cu alte țari europene fiind mult mai scăzut datorită lipsei de investiții din sănătate.

Am ales să fac un studiu de caz pe trei capitole care cuprind aspectele principale ale sistemului medical.

În primul capitol numit „SERVICIILE DE SĂNĂTATE – CONSIDERAȚII GENERALE” am evidențiat dezvoltarea serviciilor medicale din evul mediu și până in zilele noastre,cât și un scurt istoric privind serviciile de sănătate in România.

Al doilea capitol „PRESTATORII DE SERVICII MEDICALE ÎN ROMÂNIA„ cuprinde prestarea serviciilor medicale pe diferite sectoare: sistemul public de sănătate, sistemul privat, paletele de servicii oferite si calitatea serviciilor medicale.

Consider că există o mare diferență între calitatea serviciilor medicale oferite de sistemul privat și sistemul public, de aceea am evidențiat pricipalele caracteristici ale acestora.

În ultimul capitol „STUDIU DE CAZ PRIVIND EVOLUȚIA SERVICIILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA„ am analizat date statistice din România, cuprinzând PO, PIB, investiții și o analiză a indicatorilor.

CAPITOLUL 1

SERVICIILE DE SĂNĂTATE – CONSIDERAȚII GENRALE

INTEGRAREA SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ÎN SECTORUL TERȚIAR

Noțiunea de “serviciu” este o noțiune care a atras atenția încă din antichitate, însă într-o accepțiune limitată, proporțională cu gradul de dezvoltare al acestui moment. Mai târziu, în urma unui destin controversat și totodată interesant conceptul de serviciu capătă coordonate științifice, actualmente fiind extrem de disputat și apărând într-o diversitate de ipostaze.

„Dacă încercăm să găsim momentul în care noțiunea de serviciu a fost folosită pentru prima dată, ne îndreptăm atenția firesc către antichitate unde găsim verbul “a servii”, verb folosit în strânsă legătură cu sclavia, întruchipând conotațiile acesteia. Ca părinți adoptivi ai acestei noțiuni pot fi considerați Platon, și Aristotel. Platon a fost primul care a grupat comerțul și activitățile de prestări de servicii, chiar și numai formal, enumerând unele activități de talia serviciilor și anume: medicii, coaforii, potcovarii, rotarii, etc. Aristotel, la rândul său, reflectând preocupările sale ideologice pentru sfera bogăției sociale, comerțului și banilor a făcut o demarcație clară între activitățile cu caracter neintelectual ale oamenilor denumite activitățile naturale (“economice”), activitățile intermediare, în cadrul cărora se întâlnesc cele de exploatare a pădurilor și minelor, și activitățile de schimb cuprinzând. comerțul și afacerile bănești, ca activități nenaturale, deoarece nu pun în prim plan satisfacerea nevoilor așa zise naturale ale omului, ci obținerea unui câștig (camăta) care să ducă la bogăție și implicit putere.” De asemenea, în lucrarea sa “Politica” poate fi întâlnită condamnarea practicării medicinii pe bani, nefiind de altfel o acuzare a serviciilor în sine, ci un soi de conservatorism care, prin atenția sporită acordată economiei naturale și autoconsumului familial, duce la opinii contradictorii privind economia de schimb.

„Epoca Evului Mediu este marcată de optici asemănătoare celor prezentate mai sus, în sensul că prin analiza noțiunii de servicii se disting: “artele majore” – religioase, politice și administrative, și “artele minore”- activitățile economice. Această delimitare a avut un caracter vădit politico-social, proprie timpului, ierarhizând activităților economice în activități “productive” mai precis agricultura și meseriile și activități “pecuniative”, adică acele activități desconsiderate din punct de vedere social și moral, în sensul că produc bogății artificiale.”

Referitor la doctrina medievală putem remarca, de asemenea că a clarificat și departajat activitățile intelectuale superioare de celelalte activități. Totodată s-a făcut o împărțire clară a activităților terțe, adică altele decât agricultura și meseriile, în două mari categorii: activități acceptate – superioare și activități condamnate – inferioare.

Școala fiziocrată, prin reprezentantul său de seamă F. Quesnay, a încercat o clasificare a economiei după criterii proprii, care se află la tangența dintre problematica muncii productive și cea a bogăției. De asemenea, aceștia au considerat că societatea este compusă din trei clase: proprietarii de pământ, lucrătorii agricoli și-așa numita “clasă sterilă” (artizanii, manufacturieri și comercianții), clasa neproductivă, dar necesară pentru producerea, comercializarea și consumarea bunurilor.

„Distincția clară între munca productivă și cea neproductivă a fost realizată de către Adam Smith, considerând că munca devine productivă dacă adaugă valoare materiei prime prelucrate, reproduce valoarea propriei întrețineri și creează profit pentru capitalist. În privința serviciilor Smith a considerat că:

serviciile se pierd în momentul în care sunt create și altfel nu se menține nici o urmă de valoare ce ar putea fi utilizată ulterior pentru schimb sau pentru achiziționarea unor bunuri sau servicii;

în lista activităților neproductive sunt incluse și următoarele specificații: justiția, medicii, ecleziaștii, armata, flota, oamenii de litere și alți;

recunoaște faptul că multe din activitățile neproductive denumite servicii sunt necesare așa cum ar fi comerțul, învățământul, ș.a.”

La fel de important pentru perioada aceasta este și John Stuart Mill (1806-1873), cel care a încearcă să sintetizeze ideile emise anterior. Dacă până acum serviciile au fost considerate neproductive de majoritatea autorilor, J. Mill în lucrarea “Principles of Political Economy” delimitează trei categorii de lucrări, având în vedere criteriul utilităților rezultate din procesul de muncă și anume:

munca încorporată în obiecte (servicii cu caracter industrial, transporturile și comerțul);

munca asupra oamenilor (educația, activitatea medicilor, guvernarea, activitatea oamenilor bisericii, etc.);

munca neincoporată în nimic, adică servicii “volatile” (servicii furnizate de muzicieni, actori, oratori, etc.).

Efecte directe asupra serviciilor sunt produse într-o măsură însemnată și de către introducerea pe scară largă a calculatorului electronic care astăzi poate îndeplinii o multitudine de funcții precum: de producție, optimizare, informaționale, etc., devenind indispensabil atât în producția materială cât și în

circulația mărfurilor și a banilor, în medicină, învățământ, planificare, cercetare științifică, activități considerate servicii. Se poate spune că prin utilizarea la un astfel de nivel al calculatoarelor, se redimensionează producția, se modifică importanța ramurilor și activităților în cadrul economiei naționale, se schimbă structurile tehnice productive. Apare astfel, un fenomen de interferare tot mai accentuată a activităților dintr-o economie națională, limitele dintre productiv și neproductiv devenind tot mai mobile, până la dispariția acestora. Totodată se extind activitățile auxiliare și complementare producției materiale, precum serviciile de producție internalizate sau externalizate cu rolul de a pregătii producția din punct de vedere tehnic, științific și organizatoric, de a o pune în funcțiune și de a o realiza ca valoare de întrebuințare la utilizatorul final. Este bine cunoscut faptul că unitățile prestatoare de servicii deservesc activități din industrie, construcții, transporturi, agricultură, silvicultură, satisfăcând nevoile și trebuințele de producție ale acestora și constituind prelungiri ex ante și ex post ale producției materiale nemijlocite.

Astazi asistam la o dezvoltare ampla a serviciilor de sanatate conferit de folosirea corespunzătoare a tehnologiilor on-line în vederea creșterii disponibilității informațiilor de calitate despre sănătate printre cetățeni poate duce la creșterea ponderii medicinii preventive, reducând substanțial pe termen lung costurile sociale și administrative ale diagnosticării și tratamentului. Mai mult, o schimbare către medicina preventivă necesită ca atât publicul cât și profesioniștii din domeniu să aibă acces la informații medicale de calitate, ușor disponibile prin Internet. Prin urmare, principalele criterii de calitate pentru dezvoltarea site-urilor web naționale vor trebui adaptate pentru noi implementări de site-uri cu informație medicală. Colaborarea și schimbul informațiilor privind politica și strategia medicală, indicatorii de sănătate, condițiile serviciilor medicale, la nivel profesional, este foarte bine apreciată, putând contribui la dezvoltarea unui sistem coerent.

1.2 CONCEPTUALIZAREA NOȚIUNII DE SERVICII DE SĂNĂTATE

În marea lor majoritate, specialiștii în domeniu definesc serviciile ca un sistem de utilități, în care beneficiarul cumpără sau folosește un produs și o anumită utilitate, care-i conferă anumite avantaje ori satisfacții neconcretizate, în majoritatea cazurilor, într-un bun material și destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.

Privite într-o concepție de marketing, așa cum sunt ele definite de către Asociația Americană de Marketing “serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asocierea cu vânzarea unui bun material”. Rămânând tot în sfera dicționarelor, adăugăm alte definiții de specialitate și anume:

“serviciile sunt considerate a reprezenta un sector al economiei naționale în care se desfășoară o activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale, fără a se materializa obligatoriu în produse sau bunuri”;

“serviciile sunt activități economice – cum ar fi transportul, activitățile bancare, asigurărilale sau sociale.

Privite într-o concepție de marketing, așa cum sunt ele definite de către Asociația Americană de Marketing “serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asocierea cu vânzarea unui bun material”. Rămânând tot în sfera dicționarelor, adăugăm alte definiții de specialitate și anume:

“serviciile sunt considerate a reprezenta un sector al economiei naționale în care se desfășoară o activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale, fără a se materializa obligatoriu în produse sau bunuri”;

“serviciile sunt activități economice – cum ar fi transportul, activitățile bancare, asigurările, turismul, telecomunicațiile, publicitatea, industria divertismentului, prelucrarea informațiilor și consultanța – care sunt în mod normal consumate în timp ce sunt produse, și în contrast cu bunurile economice care sunt tangibile ”;

“serviciile sunt activități care reprezintă o valoare economică fără a corespunde unei producții de bunuri materiale” .

O definiție a serviciilor privind caracteristica cea mai importantă a acestora, mai precis intangibilitatea este cea elaborată de K.J. care afirma că “serviciul reprezintă orice activitate care oferă beneficii fără a presupune în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile”. Această definiție și cea elaborată de Asociația Americană de Marketing care privește serviciile din punct de vedere al prestatorului. Există însă și opinii care definesc serviciile din punctul de vedere al consumatorului și se poate argumenta cu definiția lui David W. Jackson și Besson Richard și anume: “pentru consumator, serviciile reprezintă activități care se finalizează prin obținerea unui beneficiu sau a unei utilități; activități pe care nu poate sau nu dorește să le presteze el însuși”.

Deși foarte simplă, definiția lui Leonard L. este extrem de reprezentativă pentru ceea ce înseamnă un serviciu. El aprecia că “serviciul este o activitate, un efort, o performanță”

„Cunoscutul specialist în marketing, Ph. Kotler redă următoarea definiție: “serviciul reprezintă orice activitate sau beneficiu pe care o parte o poate oferi alteia, acesta este, în general intangibil, și al cărui rezultat nu presupune dreptul de proprietate asupra unui bun material”. Tot acest autor, de data aceasta alături de Armstrong, apreciau că “serviciile sunt activități sau facilități oferite sub formă imaterială de către un furnizor unui beneficiar, fără ca acesta, în calitate de cumpărător, să obțină și dreptul de posesiune. Serviciile sunt de obicei legate de un bun material, deși aceasta nu este o condiție obligatorie”.”

O definiție care aduce în discuție alături de intangibilitatea serviciilor și relația ce se stabilește între cumpărător și prestator și care este una extrem de importantă este cea a lui Ch. Gronroos care afirma: “un serviciu este o activitate sau un grup de activități mai mult sau mai puțin tangibile, care au de obicei loc în momentul interacțiunii dintre cumpărător și prestator”.

Așa cum se poate observa din toate definițiile prezentate anterior, elementele întâlnite cel mai des sunt cele care deosebesc serviciile de bunurile materiale, însă nu trebuie uitate acele aspecte care particularizează în detaliu această categorie economică. Ne referim aici la cele mai importante caracteristici ale serviciilor despre care se poate spune că se bucură de o relativă unanimitate de păreri în literatura de specialitate și anume:

Intangibilitatea sau imaterialitatea:

Este caracteristica fundamentală a serviciilor medicale, deoarece nu pot fi descrise cu ajutorul parametrilor fizici, estetici și organoleptici, ca în cazul bunurilor materiale, deci nu pot fi văzute, simțite, atinse, auzite, aspectele concrete oferindu-ne doar denumirea, prețul, comunicațiile și ambianța. Serviciilor pot fi considerate bunuri abstracte care pot fi prezentate cantitativ și calitativ în mod indirect.

„Implicațiile pe care le are caracteristica de intangibilitate asupra consumatorului și prestatorului pot fi dificultatea în evaluarea serviciilor concurente,evaluarea fiind o examinare sistematică a valorii sau a caracteristicilor unui proces, a unui plan de acțiune (program) sau a unui obiect.”

De asemenea consumatorii constată că se confruntă cu un risc și acordă o importanță deosebită surselor de informare.

„Forma lor nematerială sau intangibilitatea: prin natura lor serviciile sunt nemateriale (invizibile) și ca atare intangibile. Spre deosebire de produsele fizice,

ele nu pot fi văzute, gustate, palpate, mirosite sau auzite înaintea consumării lor. Sarcina spitalului –ofertant de servicii este să monitorizeze această evidențiere a calității, cu alte cuvinte să ”tangibilizeze” serviciile oferite, cultivându-le

imaginea. Tangibilizarea menționată se poate realiza printr-o serie de elemente fizice ajutătoare care sunt la dispoziția unităților sanitare cu paturi:

– calitatea sediului unde se prestează serviciile

medicale;

– personalul medical/auxiliar care trebuie să ofere o imagine de activitate operativă;

– echipamentele utilizate trebuie să ofere o imagine de soliditate și să contribuie la sporirea încrederii privitor la calitatea serviciilor;

– instrumentele de comunicare trebuie selectate cu grijă pentru a evidenția eficiența și atenția acordată proceselor de performare a serviciilor;

– drepturile și îndatoririle pacienților trebuie să fie vizibile și accesibile;

– simbolurile și afișajele trebuie să fie clare, pe înțelesul pacienților, fiind o garanție privind calitatea și consistența serviciilor;

– prețurile sau tarifele percepute pentru anumite servicii trebuie să constituie o formă de comunicare cu pacienții, expuse în locuri vizibile și prezentate într-o formă sobră, dar sugestivă pentru a permite o consultare rapidă din partea celor interesați.”

Inseparabilitatea sau relaționalitatea:

Această caracteristică se referă la faptul că serviciul este o consecință a unei co-producții,de accea consumatorul și prestatorul se află în contact direct în timpul procesului de prestare.Evident pentru bunurile materiale, procesele de producție și consum sunt separate în timp si spațiu.Însa în cazul serviciilor nu putem spune același lucru,deoarece consumul lor nu poate fi detașat de persoanele care le prestează și mijloacele de prestare. În condițiile existenței acestei trăsături, este necesară o adaptare continuă la contactele numeroase și variate, fiecare client având propria sa personalitate.

Relaționalitatea serviciilor apare atunci când consumatorii devin uneori și co-consumatori pentru același serviciu alături de alți consumatori sau dezvoltă o reacție de dependență față de anumiți producători.

Coincidența în timp sau inseparabilitatea: în mod curent serviciile sunt efectuate și consumate concomitent. În cazul serviciilor medicale, serviciile sunt personalizate și persoana respectivă devine părtașă a serviciului respectiv. Prin prezența pacientului la prestarea serviciului medical, interacțiunea prestator de servicii medicale de îngrijire – pacient, câștigă un rol special, explicabil prin faptul că satisfacția pacientului este influențată favorabil de ambii participanți.

Eterogenitatea sau variabilitatea:

Eterogenitatea sau variabilitatea este privită ca o caracteristică pentru sistemul serviciilor in conformitate cu sectorul tertiar, cat si pentru fiecare serviciu in parte, ca variație subordonată de specificul prestatorului, modul de implicare si participare a utilizatorului sau conditiile de mediu specific.

”Serviciile medicale sunt efectuate de personal medical, calitatea lor tinde să varieze considerabil de la un serviciu la altul. Acestea se diferențiază foarte mult din punct de vedere al duratei și calității prestației, în funcție de cine, când și unde sunt prestate. Pentru a reduce această variabilitate, spitalul ar trebui să se ocupe de specializarea personalului prin EMC și de standardizarea componentelor serviciilor medicale.”

– Nestocabilitatea sau perisabilitatea – „datorită faptului că serviciile medicale sunt prestate prin muncă umană, ele nu pot fi depozitate (stocate) pentru a fi utilizate ulterior. Orice serviciu neefectuat într-o perioadă de referință constituie o pierdere ce nu mai poate fi recuperată.

În sens strict al caracteristicilor de calitate, unii specialiști au identificat următoarele dimensiuni ale calității serviciilor, adaptate și la sistemul sanitar:

fiabilitate, capacitate de răspuns, competență, acces, curtoazie, comunicare, credibilitate, securitate, înțelegerea / cunoașterea pacientului, tangibilitate.

Ulterior, autorii au recurs la șase caracteristici de calității serviciilor: tangibilitate, viabilitate, capacitate de răspuns, asigurare, empatie, nevalorizarea serviciilor care au provocat insatisfacții pacienților.

Semnificația acestor caracteristici poate varia considerabil, în funcție de natura serviciilor medicale acordate și de utilizatorii acestora (pacienții), astfel încât

în evaluarea calității serviciilor, ponderea acordată diferitelor caracteristici depinde de coordonatele spațiale și temporale concrete ale fiecărui serviciu medical acordat.”

. SCURT ISTORIC PRIVIND SERVICIILE DE SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA

„Asistența socială a cunoscut până în prezent o dezvoltare haotică,majoritatea inițiativelor în acest sens datorându-se unor organizații neguvernamentale, care s-au concentrat asupra unor domenii considerate a fi problematice încă de la începutul anilor ’90: copii abandonați, copii instituționalizați, copii infestați cu HIV, bătrâni lipsiți de sprijin, handicapați, copiii străzi etc.

Prin urmare putem spune că, până în prezent, asistența socială s-a axat pe rezolvarea unor probleme considerate a fi mai acute decât pe organizarea instituțiilor în care se desfășoară aceste activități. Există totuși premisele unei dezvoltări și unei reglementări adecvate a acestui domeniu.”

Principalii indicatori ce readau situația servicilor de sănătate:

Sursa: Anuarul Statistic al României, INSSE, 1996, p. 137 și 2007, p.22 (www.insse.ro)

În anul 1995, numărul celor angajați în acest domeniu crescuse față de 1990, de la 320 mii persoane la 333 mii persoane. În 1999 se consemnează o scădere bruscă până la 277 mii angajați, pentru ca începând cu anul 2000 tendința sa fie de creștere, indicatorul efectuând un salt pozitiv de la 277 mii angajați la 341 mii, și apoi la 347 mii persoane în 2001. Aceiași tendință s-a menținut și în anul următor când populația ocupată în acest domeniu este de 358 mii persoane. În 2003 se înregistrează o scădere ușoară față de anul precedent, creștere ce continuă în date absolute până în 2006, ultimul an pentru care există date oficiale.Ca si pondere in sectorul terțiar acest sector a înregistrat scădere, aspect regăsit și in calitatea serviciilor medicale prestate.

Referindu-ne la ponderea angajaților din acest domeniu în numărul total de lucrători din sectorul terțiar, putem preciza că aceasta a fost oscilantă însă per total tendința a fost de creștere, de la 10,72% în 1990 la 12,81% în 2001, 12,69% în 2002 și mai puțin cu un procent în 2003.

În urmatorul tabel sunt evidențiate ponderea in sectorul terțiar:

miliarde lei prețuri curente –

Sursa: Anuarul Statistic al României, INSSE, 1996, p. 361 , 2002 p.274 și 2007

Urmărind evoluția la nivelul ponderilor deținute în cadrul sectorului terțiar deducem două aspecte. Primul se referă la faptul că sănătatea și asistența socială se află pe unul din ultimele locuri în ce privește acest aspect, iar în al doilea rând faptul că după o evoluție oscilantă ponderea deținută la realizarea PIB de către serviciile de sănătate și asistență socială, valorile par să se fi stabilizat în jurul cifrei de 4% din totalul PIB produs în sectorul terțiar, cu un maxim de 6,48% în anul 1990 și un minim de 3,82% în 1997. Se observă o creștere a PIB atât pe total economie cât și în cadrul serviciilor de sănătate in valori absolute, în anul 2006 ponderea serviciilor de sănătate în PIB total economie fiind în usoară scădere.

Fiind un gen de servicii care este în cea mai mare parte realizat pe baza fondurilor bugetare evoluția acestui indicator nu va înregistra o ameliorare atâta timp cât ponderea serviciilor medicale private rămâne încă destul de scăzută. În consecință se impune realizarea unui mix între latura publică și cea privată a acestei categorii de servicii.

Investițiile efectuate în sănătate și asistență socială, precum și ponderea lor în totalul celor efectuate în sectorul terțiar, dar și per total economie sunt redate în tabelul următor:

miliarde lei prețuri curente –

Deși nevoile de investiții în acest domeniu sunt stringente, se observă că acestea, deși erau foarte reduse ca pondere în sectorul terțiar și în economie, au scăzut și mai tare, ajungând ca la nivelul anului 2001 să mai reprezinte doar 0,31% din investițiile efectuate în sectorul terțiar și 0,14% din cele efectuate per total economie. Situația este asemănătoare cu cea din învățământ, de fapt aceste două sectoare se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește latura financiară și investițională. Totuși în anul 2002 are loc un salt semnificativ spre 2,6% din investițiile de sector și respectiv aproape de 1%, raportat la ansamblul economiei În 2005 apare cea mai fericită situație cu 4,2 % din sectorul terțiar și 7,5% in total economie. Aceste investiții nu reprezintă însă foarte mult în necesrul din această ramură.

În concluzie, tendința aceasta de dezvoltare a sectorului privat al sănătății trebuie continuată, fără a se neglija însă sectorul public, care de fapt este cel care asigură cea mai mare parte a serviciilor de asistență medicală și/sau asistență socială. O politică susținută de investiții din partea statului, dar și încurajarea inițiativei private prin diverse facilități vor conduce la creșterea cantitativă, dar mai ales calitativă a serviciilor din acest domeniu.

Infrastructura spitalicească prezintă o situație precară, majoritatea spitalelor care necesită reabilitare fiind mai vechi de 50 sau 100 ani, multe spitale funcționează în clădiri care nu au autorizație de funcționare iar echipamente și utilități depășite tehnic și moral, acestea fiind mai vechi de 25 ani în majoritatea cazurilor.

Infrastructura ambulatoriilor, fie de spital, fie de specialitate-deteriorată sau insuficientă nu permite furnizarea unor servicii eficiente și de calitate. Echipamentele medicale existente sunt vechi, cu un ridicat grad de uzură fizică, unele dintre acestea fiind depășite tehnic. Lipsa echipamentelor necesare întârzie diagnosticarea rapidă și la timp a bolilor și, ca urmare, cresc numărul de îmbolnăviri care necesită tratament spitalicesc, cheltuielile cu spitalizarea și tratare.

Analiza situației la nivel regional in domeniul infrastructurii serviciilor de sănătate

Sursa:INS, 2007

Se poate observa ca cea mai grea situație o regăsim în Regiunea de NV unde 86% din spitale sunt fără autorizație de funcționare in 2006, 14% din acestea sunt revendicate sin sunt necesare pentru reabilitare peste 100 mln Euro.

Ambulatorii de spital și de specialitate

Sursa: INS, 2007

În concluzie, tendința aceasta de dezvoltare a sectorului privat al sănătății trebuie continuată, fără a se neglija însă sectorul public, care de fapt este cel care asigură cea mai mare parte a serviciilor de asistență medicală și/sau asistență socială. O politică susținută de investiții din partea statului, dar și încurajarea inițiativei private prin diverse facilități vor conduce la creșterea cantitativă, dar mai ales calitativă a serviciilor din acest domeniu.

Dincolo de fenomenul sărăciei însă, o mare parte a populației din România are probleme legate de educația sanitară sau serviciile de sănătate de care beneficiază. Nivelul scăzut de dezvoltare economic a însemnat resurse mai puține și pentru sistemul sanitar și apariția de probleme ale acestuia, de lung termen. Astfel, pe deo parte, se constată (în grupurile cu un nivel redus de educație și în mediul rural, cu precădere) un deficit de educație sanitară, ce se materializează în lipsa conștientizării rolului prevenției și lipsa informațiilor de planning familial.

Pe de altă parte, problemele legate de calitatea, echitatea și accesibilitatea serviciilor medicale influențează, la rândul, lor rezolvarea eficientă a problemelor de sănătate ale populației. Cea mai mare parte a populației rurale are un acces dificil la serviciile publice de sănătate, multe dintre sate neavând nici măcar unități de asistență primară (medic de familie). Schimbările din sistemul sanitar de după 1996 nu au rezolvat problemele de acces ale acestor grupuri la asistența primară și nici multiplele probleme legate de dotări cu tehnică medicală de nivel european. Investițiile s-au făcut, cu precădere, în continuare, în sectorul spitalicesc, ducând la menținerea polarizării în oferta de servicii de calitate.

Problemele de sănătate ale populației ca și dificultățile sistemului medical românesc sunt probleme apărute pe termen lung și ale căror consecințe se vor resimți încă în viitor, neputând fi rezolvate pe termen scurt. Standardul de viață scăzut al populației și resursele scăzute ale sistemului medical sunt primele cauze ale situației actuale a stării de sănătate a populației din România: față de celelalte țări europene, unele rate înalte ale morbidității, cât și o rată mai ridicată a mortalității materne și infantile. Îmbunătățirea sistemului de sănătate în România este corelată cu dezvoltarea economică a țării, fiind, deci, o problemă de lung termen. În acest context, trebuie avute în vedere o serie de politici care să țintească prin implicare financiară crescută rezolvarea principalelor puncte slabe ale stării de sănătate în România: îmbolnăvirile cu TBC, îngrijirea mai eficientă a mamei și nou-născutului, investirea în copii și în educarea pentru prevenire, asistența primară în mediul rural.

CAPITOLUL 2

PRESTATORII DE SERVICII MEDICALE ÎN ROMÂNIA

2.1. SISTEMUL PUBLIC DE SĂNĂTATE

Sistemul public de servicii medicale este foarte important datorită caracterului indispensabil, investițiilor mari în capitalul uman, numărului mare al persoanelor beneficiare și implicațiilor capitale ale funcționării serviciilor medicale în toate domeniile vieții sociale.În serviciile de sănătate sunt necesare reforme si schimbări tot mai adesea datorită progresului tehnic. De asemenea sunt esențiale suma și distribuția pe sectoare a finanțării, acestea rezolvând doar o parte a problemei eficacității sociale a serviciilor medicale. Serviciile de sănătate, cele medicale sau cele sanitare sunt produse publice datorită importanței sociale și consecințelor acestora.Din mai multe motive aceste servicii nu pot funcționa corespunzător prin mecanismele actuale ale pieței libere. Tendința scăzută a consumului de servicii medicale a populației, determină externalități ce pot cauza eșecul pieței în îndeplinirea intereselor publice de resort. Astfel, efectuarea acestor servicii trebuie monitorizată pentru a putea oferi condițiile de calitate corespunzătoare cerințelor în cantitați suficiente.„Se pune și problema asimetriei informării agenților cererii și ai ofertei în privința oportunității angajării anumitor acte de consum. De aceea, în țările civilizate, guvernele au în atribuții adoptarea de politici de sănătate și medico-sanitare aplicabile la nivel național. Acestea stabilesc cine și în ce condiții deține responsabilitatea înființării, administrării și controlării calității serviciilor pentru ocrotirea sănătății la nivelul fiecărei comunități, cine, cum și cât plătește pentru acoperirea costurilor serviciilor medicale, cine, cum și cât produce în materie de bunuri și servicii medicale strategice.” Fiecare sistem public de servicii medicale are ca scop asigurarea sănătății populației prin metode specializate de tip preventiv și terapeutic, atribuția lui fiind configurarea în funcție de capacitatea sa de prevenție, limitarea și restrângerea incidenței îmbolnăvirilor. .În realitate însă, prea puțin se acționează preventiv, se investește foarte mult în tratamente și recuperare.Din cauza nivelului de educatie, a gradului de informare al populației și a venitului disponibil cererea de servicii medicale este derivată din cererea de sănătate.

”Prin definiție, dintre performanțele oricărui sistem de sănătate publică nu pot lipsi:

– asigurarea calității și oportunității practicii și asistenței medicale;

– finanțarea eficace și distribuția socială echitabilă a serviciilor;

– asigurarea serviciilor de urgență, în limitele unor costuri larg acceptate social.

Obiectivele sociale cele mai larg adoptate de serviciile medicale publice sunt:

– realizarea unui acces universal și egal la un pachet minim de servicii și la

un nivel de calitate acceptabil;

– menținerea cheltuielilor pentru sănătate la un nivel larg acceptat social;

– utilizarea eficientă a resurselor intrate în sistem.”

În general oamenii alocă capital pentru educația și sănătatea lor, cu scopul de a atinge o stare de normalitate a vieții, pentru randament în viața socială, productivitate,obținerea veniturilor și implicit un nivel ridicat al calității vieții, datorită timpului si resurselor economice alocate serviciilor de îngrijiri medicale ale consumatorilor, aceștia devenind producatorii propriei sănătăți.

Sistemul de sănătate din România este de tip „asigurări sociale” si are ca scop asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la un pachet de bază de servicii pentru asigurați.Acesta are stabilită o contribuție în limite legale atât pentru angajator cât și pentru angajat, aceasta fiind de 5,2% pentru persoanele juridice, respectiv 5,5% pentru angajat aferent venitului salarial.

Asigurații beneficiază de pachetul de bază al serviciilor medicale odată cu începerea plății contribuției la fond, cu condiția de a se înscrie pe listele unui medic de familie.Anumite categorii sociale prevazute de lege au dreptul la un pachet de servicii de bază fără plata contribuției la fondul asigurarilor sociale.

Categoriile sociale scutite de plata contribuției sunt: veteranii de război și văduvele de război (conform Legii nr.44/1994), persoanele persecutate din motive politice de dictatură precum si cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (conform Legii nr.189/2000), persoanele persecutate din motive entice (conform Legii nr. 189/2000), persoanele cu handicap gradul I de invaliditate (conform OUG nr.102/1999), persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, răniții, urmașii și părinții celor care au decedat ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, persoanele care au fost reținute în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acțiunile pentru victoria revoluției, precum și persoanele care în perioada 16-25 decembrie 1989 s-au remarcat prin fapte deosebite în lupta pentru victoria revoluției și care dețin titlu pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 (conform Legii nr.42/1990).

„În 2002, În Raportul Național al Dezvoltării Umane se aprecia că „în ultimul deceniu, cheltuielile publice pentru sănătate s-au situat sub media standardului european, fapt care a afectat întreținerea sistemului, managementul, investițiile în echipamente și accesul la servicii al persoanelor cu venituri reduse”. ”

La momentul actual, sursele de finanțare ale sistemului public sunt : bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, creditele externe, fondurile externe nerambursabile, donațiile, venituriile proprii și sponsorizările.

Principala pondere din totalul surselor de finanțare, o reprezintă Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, aceasta contribuie cu aproximativ 75% în totalul cheltuielilor de sănătate.
Sistemul public de sănătate beneficiază pe lângă asigurarile sociale, de venituri din accizele pe tutun și băuturi alcoolice, și din impozitul pe veniturile obținute de producătorii, importatorii și deținătorii autorizațiilor de comercializare din vânzarea medicamentelor a căror contravaloare este suportată, integral sau parțial, de FNUASS (cunoscută ca „taxa clawback”).

Taxa pe viciu și anume veniturile din accizele pe tutun și băuturi alcoolice au determinat câștiguri de 1,2 miliarde de lei, iar taxa clawback de 0,24 miliarde lei, câștiguri încasate de bugetul Ministerului Sănătății, în anul 2011.

Sistemul public de sănătate încasează în afară de veniturile cu destinație specială, subvenții de la bugetul de stat, adică din impozitarea generală. În anii

2010 – 2011 acestea au fost principale pentru acoperirea deficitului FNUASS,

în total relizând suma de 5,5 miliarde lei, adică 15% din veniturile totale.

„Veniturile FNUASS sunt compuse din contribuțiile de asigurări de sănătate

și subvenții de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.

În medie, cotele reprezintă aproximativ 90% din venituri, iar subvențiile restul de

10%. Nominal, veniturile totale ale Fondului s-au apropiat de 18 miliarde lei în

anul 2011, cu aproape 50% mai mult decât în anul 2007. Evoluția nu a fost

continuă în toată această perioadă. Se observă scăderea de 7% înregistrată în

anul 2009, care a coincis în mod nefericit cu eliminarea restricțiilor la consumul

de medicamente compensate, deci cu nevoi mai mari de cheltuieli.În anii 2010 și 2011, cu ajutorul subvențiilor de la bugetul de stat, veniturile totale au reintrat pe un curs ascendent.”

Țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, deoarece cheltuielile totale de sănătate realizate în România ocupă o valoare de 5,6% din PIB, patru cincimi din acestea sunt cheltuieli publice, iar restul private.

Aproximativ 80% din cheltuielile publice sunt efectuate de către FNUASS, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar restul de Ministerul Sănătății și de administrațiile locale. Însă cheltuielile private, în mare parte iau forma de plăți directe pentru servicii medicale sau medicamente.

În ultimii ani ponderea cheltuielilor cu sănătatea în totalul cheltuielilor publice și ponderea FNUASS s-au menținut constante, la aproximativ 10%. Procentele

reprezintă, de fapt, nivelul de resurse pentru sănătate pe care sectorul public și-l poate permite, în actualul cadru fiscal-bugetar.

În anul 2011 din cele peste 21 de miliarde lei cheltuieli publice cu sănătatea, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, circa 18 miliarde lei au fost efectuate de FNUASS, 2,6 miliarde lei de către Ministerul Sănătății și 720 de milioane lei de către administrațiile locale.

Administrațiile locale care până în prezent au în proprietate 250 de spitale, acordă fonduri proprii pentru cheltuieli cu bunuri și servicii ale acestora, investiții și dotări cu echipamente.

Desfințarea a peste 150 de spitale, reducerea numărului de paturi și internări, în anul avut în consecință scăderea cu aproape 20% a cheltuielilor cu spitalele.

În anul 2008 au fost eliminate plafoanele la eliberarea medicamentelor compensate de către farmacii, acest lucru având ca urmare creșterea consumului, care, împreună cu scăderea veniturilor și a cursului de schimb valutar leu /euro, a determinat acumularea de mari restanțe la plată în anii 2009 și 2010.

Un studiu efectuat în 1993 arată că aproximativ 75% din persoanele de peste 65 de ani vor avea nevoie de ajut sau asistență pentru îngrijiri personale și sarcini menajere.

Pe viitor ar fi importantă realizarea numărului de persoane ce au nevoie de ajutorul serviciilor medicale publice, însă acest lucru este dificil de realizat.

De aceea chiar și in caz de infirmitate, volumul îngrijirilor formale sau informale ca și impactul tehnicii moderne asupra prelungirii vieții în bună stare de sănătate și a păstrării autonomiei, va crește.

2.2. SISTEMUL PRIVAT

Sistemul privat de sănătate oferă anumite avantaje spre deosebire de serviciile medicale publice, cum ar fi accesibilitatea la medici specialiști și aparatură de înaltă calitate, cât și durata de așteptare mult mai scurtă.

Datorită neajunsurilor din sistemul medical public au apărut polițele de asigurare în sistemul public privat.

„În general clinicile private oferă două posibilitați de plată:

abonamentele, pentru serviciile medicale ale unei clinici private anume, acoperind anumite consultații si tratamente depinzand de planul ales, functionand in principiu ca orice abonament.

asigurari private de sanatate, prin cooperarea acestora cu societati de asigurari, astfel asiguratul va avea acces nu la una ci la o retea de clinici si spitale private din intreaga tara si uneori chiar din strainatate. Aceste polite vor acoperi o gama mai larga de servicii si acest plan functioneaza ca o asigurare obisnuita, in urma platii primelor, asiguratorul va despagubi cheltuielile efectuate in urma riscurilor inscrise in polita.„

În România asigurările de sănătate în sistem privat sunt în continuă ascensiune, iar numărul clinicilor private care lucrează cu asiguratorii este în creștere.

În cazul clinicilor private românii beneficiază de siguranța că vor fi tratați în cel mai bun mod, deoarece nu există cozi interminabile, „atenții” oferite cadrelor medicale, iar aparatura este la standarde Europene.

Un dezavantaj al clinicilor private este costul ridicat al serviciilor. În compensarea costului ridicat al serviciilor au aparut asigurările de sănătate în sistem privat care prin plătirea unei prime anuale asiguratorul va acoperi toate cheltuielile medicale ale Dvs. și ale familiei.Prin urmare sumele imense care trebuie plătite în cazul unei intervenții chirurgicale sau a unor tratamente de lungă durată vor fi acoperite.

Un avantaj al asigurărilor de sănătate private este accesul la serviciile medicale a asiguratului în toate zonele țării, nu doar în orașul de reședință și efectuarea tratamentelor de specialitate în străinătate dacă este cazul.

Faptul că această asigurare nu acoperă tratamente ale afecțiunilor existente anterior încheierii contractului constituie un dezavantaj.

„Astfel asiguratorul cere o consultatie medicala completa a persoanei asigurate in urma careia se vor stabili ca exceptii boli cronice existente. Aceste consultatii precedand semnarii contractului sunt decontate de societatea de asigurari.„

Suma asigurată poate fi sub forma unei sume fixe care reprezintă o indemnizație pe zi de spitalizare sau o suma fixă în cazul interventiilor chirurgicale sau sub forma unor indemnizatii pentru servicii de spitalizare private si tratament medical sau chirurgical.

Prima de asigurare va depinde în mare măsura de sexul asiguratului, ocupația acestuia (având în vedere riscurile profesionale) și starea sănătații asiguratului la încheierea poliței.

Costurile acoperite de asigurarea de sănătate sunt: spitalizarea, tratamentul la domiciliu după externare, indemnizația pentru maternitate, consultații la medic generalist, diagnosticare și alte taxe plătite la medici specialiști, intervenții chirurgicale, servicii de ambulanță și decesul ca urmare a unor boli sau accidente asigurate.

Din ultimile bilanțuri ale sistemului sanitar reiese că statul începe să piardă lupta cu operatorii privați de clinici și spitale. Deși clinicile și spitalele private sunt depășite numeric de cele de stat, sunt într-o continuă ascensiune numerică, în timp ce Ministerul sănătății a anunțat închiderea a 60 de instituții.

„În plus, noua lege a sănătății ne va da posibilitatea să renunțăm la asigurarea de stat pentru cea privată.

Conform unui studiu recent realizat de IMAS la cererea MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale particulare din România, 57% dintre românii de la orașe au mai multă încredere în unitățile medicale private decât în cele de stat.

Potrivit studiului, MedLife este cel mai cunoscut operator medical privat, urmat de Regina Maria, Medcenter, Medsana, Sanador și Medicover.”

Un studiu efectuat de „Exact Cercetare și Consultanță”, în colaborare cu „Link Resource”, la comanda „Institutului Aspen România” susține că românii în vârstă, cu boli cronice, preferă sistemul public de sănătate, în timp ce românii cu studii superioare preferă sistemul privat.Potrivit aceluiași studiu 71% dintre români au beneficiat de servicii medicale ale sistemului privat de sănătate spre deosebire de sistemul public cu doar 48%.

Alegerea dintre sistemul public și privat este determinată de mai mulți factori și anume: educația (persoanele cu studii superioare preferă sistemul privat de sănătate) și vârsta (populația între 18-40 ani preferă să apeleze la serviciile de sănătate private, populația cu vârste de peste 50 ani aleg sistemul public).

„Diferențe de întâlnesc și la nivel regional: rezidenții din orașele medii și mari intenționează în proporție mai mare să meargă în sistemul privat de sănătate, în timp ce rezidenții din orașele cu sub 100.000 locuitori au un alt comportament, preferând mai mult sistemul public de sănătate.

O informație interesantă este oferită de comparația celor două profile de mai sus cu profilul celor care menționează că intenționează să apeleze la serviciile medicale oferite de ambele sisteme de sănătate. Observăm că profilul celor care vor vizita ambele sisteme seamănă mai degrabă cu profilul celor care au declarat că vor merge în sistemul public de sănătate. Este posibil ca această asemănare să fie determinată de practica medicilor din sistemul public de sănătate de a-l chema pe pacient și în centrele medicale private unde își exercită profesia.

Se observă însă un profil interesant din punct de vedere al nevoii de a apela la aceste servicii: cei care vor apela la sistemul privat de sănătate suferă într-o măsură mai mică de o boală cronica – 18%, comparativ cu 27%, cifră înregistrată în cazul celor care intentionează să apeleze la sistemul public de sănătate, arată cercetarea.”

2.3. PALETE DE SERVICII OFERITE

Persoanele asigurate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de următoarele servicii:

„ MEDICINĂ PRIMARĂ (acordate de medicul de familie)
– Asigurații beneficiază de pachetul de bază care cuprinde servicii medicale profilactice și curative, alte servicii medicale conform competențelor medicului de familie, servicii medicale pentru situații de urgență, și de eliberarea de acte medicale. Asiguratul are obligația să se înscrie pe lista de pacienți a unui medic de familie;
– Medicul de familie prescrie medicamente cu sau fără contribuție personală, atât în limita competenței proprii, cât și pe baza recomandării scrise a medicului specialist; eliberează trimiteri pentru consultații la medicii specialiști și pentru internarea în spital; eliberează trimiteri pentru efectuarea de investigații paraclinice (analize medicale) si interpretează investigațiile;
– Persoanele asigurate facultativ beneficiază de servicii medicale pentru situații de urgență și pentru depistarea de boli cu potențial endemo-epidemic, de supraveghere a gravidei și imunizări conform programului național;
– Medicul de familie acordă persoanelor neasigurate servicii medicale pentru situații de urgentă și pentru depistarea de boli cu potențial endemo-epidemic.

ASISTENȚĂ MEDICALĂ DE SPECIALITATE ÎN AMBULATORII CLINICE (acordate de medicul specialist)
– Asigurații beneficiază de pachetul de bază de servicii medicale de specialitate în ambulatoriu, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de alt medic specialist, cu excepția urgențelor și afecțiunilor confirmate;
– Pentru stabilirea diagnosticului, în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al afecțiunilor în care au fost epuizate toate celelalte posibilitați de explorare, pot fi recomandate servicii medicale de înalta performanță (CT, RMN, scintigrafie etc.);
– Medicul de specialitate din ambulatoriu recomandă realizarea de investigații paraclinice și prescrie medicamente cu și fără contribuție personală;
– Persoanele care se asigură facultativ beneficiază de servicii medicale de specialitate în ambulatoriu pentru constatarea situatiei de urgență și pentru depistarea de boli cu potential endemo-epidemic. Copii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de serviciile medicale incluse în pachetul de bază;
– Persoanele neasigurate beneficiază de servicii medicale de specialitate în ambulatoriu pentru constatarea situației de urgență și pentru depistarea de boli cu potențial endemo-epidemic.„

„SERVICII MEDICALE SPITALICEȘTI
– Pachetul de bază, acordat persoanelor asigurate, include serviciile spitalicești pentru patologia care necesită internare (cazuri acute, cazuri cronice, alte situații justificate) și serviciile spitalicești care nu necesită internare, prestate în regim de spitalizare de zi;
– Internarea în spital se face pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu (în cazurile de urgență nu este necesar biletul de trimitere) și a documentului care dovedeste calitatea de asigurat a persoanei;
– De asemenea, se decontează serviciile medicale acordate în cadrul unitaților medico-sociale;
– Pentru urgențe medico-chirurgicale și în cazul bolilor cu potential endemo-epidemic, persoanele care se asigură facultativ beneficiaza de servicii spitalicești gratuit până la rezolvarea completă a cazului, iar persoanele neasigurate până la rezolvarea urgenței.

SERVICII MEDICALE PARACLINICE (analize medicale de laborator)
– La recomandarea medicului de familie și a medicului de specialitate din ambulatoriu, asigurații au dreptul la investigașii paraclinice în ambulatoriu (analize de laborator, ecografii, radiografii, EKG, EEG, tomografii, RMN, scintigrafii, etc.), fără contribuție personală, incluse în pachetul de bază;
– Femeile gravide și copii în vârsta de până la 18 ani, asigurați facultativ, beneficiază de investigații paraclicice în ambulatoriu, fără co-plată, la recomandarea medicului de familie sau a medicului de specialitate din ambulatoriu.

SERVICII DE MEDICINĂ DENTARĂ (servicii stomatologice)
– Asigurații în vârstă de peste 18 ani beneficiază de serviciile medicale preventive și tratamentele de medicină dentară incluse în pachetul de bază, decontate de casele teritoriale în cote de 40%, 60% și 100%, în funcție de tipul acestora;
– Serviciile medicale de pedodonție si ortodonție, precum și serviciile medicale preventive și tratamentele stomatologice incluse în pachetul de bază acordate copiilor sub 18 ani sunt decontate 100% de casele teritoriale;
– Serviciile de medicina dentară de urgență, respectiv pachetul minimal, se acordă oricarei persoane indiferent daca are sau nu calitatea de asigurat, fără co-plata din partea acesteia;
– Persoanele care se asigură facultativ beneficiază de serviciile medicale de medicină dentară de urgență, cu excepția copiilor în vârstă de până la 18 ani, care beneficiază de serviciile medicale de medicină dentară incluse în pachetul de bază.

MEDICAMENTE CU SI FĂRĂ CONTRIBUȚIE PERSONALĂ (medicamente compensate și gratuite)
– Persoanele asigurate beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, în tratamentul ambulatoriu, prescrise de către medicii de familie și de către medici specialiști;
– La o consultație, pentru fiecare afecțiune, pot fi prescrise 1-3 medicamente (excepție fac copiii cu vârste între 0-12 luni și bolnavii inclusi în programele de sănătate, pentru care numărul de medicamente corespunde schemei terapeutice);
– Medicamentele cu și fără contribuție personală se prescriu pentru 3-5 zile în afecțiuni acute, 8-10 zile în afecțiuni subacute, și până la 30 de zile în afecțiuni cronice (și până la 60 de zile pentru diagnosticul de diabet zaharat);
– Prescripția medicală pentru afecțiunile acute și subacute este valabilă 24 de ore în mediul urban;
– Prescripția medicală care se eliberează la externarea din spital cuprinde medicația pentru maxim 30 de zile;
– Asigurații beneficiază de medicamente compensate în proporție de 50%, 90% și 100%;
– Se suportă medicamentele fără contributie personală, conform prevederilor legale în vigoare, pentru copii cu vârste cuprinse între 0 – 18 ani; tineri între 18 – 26 ani dacă sunt elevi, studenți sau ucenici; gravide și lauze; persoane prevăzute în legi speciale; persoane diagnosticate cu boli care beneficiază de gratuitate;

DISPOZITIVE MEDICALE (orteze și proteze)
– Asigurații au dreptul la dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice – pentru corectarea văzului, auzului, protezarea membrelor și la alte materiale de specialitate, cu sau fără contribuție personală.
Dispozitivele medicale se acordă la recomandarea medicului de specialitate și cu aprobarea caselor teritoriale.
– Diferenta dintre prețul de vânzare și prețul de referință suportat de casele teritoriale va fi achitată de către asigurat direct furnizorului de dispozitive medicale.

ALTE SERVICII MEDICALE INCLUSE ÎN ASIGURAREA SOCIALĂ DE SĂNĂTATE
– Servicii medicale de urgență și transport sanitar;
– Îngrijiri medicale la domiciliu;
– Servicii medicale de recuperare a sănătății.„

2.4.CALITATEA SERVICIILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA

„În serviciile medicale, un element – cheie este Calitatea. Este util să se expliciteze conținutul noțiunii de "calitate", pornind de la modul cum este abordată în studiile filosofice.Termenul "calitate" provine din latinescul "qualis", care înseamna "fel de a fi". În timp, notiunea de calitate a făcut obiectul analizei multor filosofi, începând cu Aristotel, trecând prin filosofia clasică germană și ajungând la curentele filosofice contemporane.Teoria semnificației este specifică curentelor contemporane și notifică faptul că, de obicei, nu se lucrează cu întreaga realitate, ci cu aspectele semnificative ale acesteia, celelalte considerându-se invariabile. Aceste aspecte semnificative sunt tocmai caracteristicile de calitate.”

În sistemul de sănătate întâlnim tot mai des deficite care determină costuri mari în societate, cauzele cestor pierderi sunt: „tehnologii medicale sau servicii de sănătate neperformante sau ineficiente; variațiile mari ale performanței practicii medicale și ale rezultatelor acesteia în diversele spitale din România; accesul inegal la serviciile de sănătate; insatisfacția pacienților față de serviciile primite și creșterea timpului de așteptare pentru primirea serviciilor de sănătate;”.

Pentru furnizorii de servicii de sănătate, manageri, pacienți, terțul plătitor, instituțile sau organizațiile guvernamentale calitatea serviciilor medicale se transformă într-o prioritate.

Interesul furnizoriilor este acela de a-și demonstra capacitatea în spitale bine dotate, iar pacienții pe de altă parte doresc să primească îngrijirile necesare, într-un timp scurt, cu respectarea integrală a drepturilor lor. Pentru a gestiona eficient costurile, plătitorii doresc să introducă standarde, indicatori și criterii de calitate în spitale.

Guvernul trebuie să stabilească activitatea din sistemul sanitar prin legislație, care ajută la aplicarea managementului calității în spitale, protejarea pacientului de deficiențele din sistem și facilitarea muncii furnizorului.

„De-a lungul timpului au fost formulate mai multe definiții ale calității în funcție de dimensiunile pe care autorii le-au avut în vedere. Astfel, părintele conceptului modern de calitate, Donabedian, descrie calitatea îngrijirilor de sănătate drept "acele îngrijiri care se așteaptă să maximizeze dimensiunea bunăstării pacienților, luând în considerare echilibrul câștigurilor și pierderilor așteptate, care apar în toate etapele procesului îngrijirilor de sănătate" (Donabedian, 2003 ). După Donabedian (primul care a subliniat natura complexă a calității îngrijirilor medicale) existau două componente ale calității serviciilor medicale: tehnică și interpersonală (Donabedian, 1980). Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății definește "Calitatea sistemului de sănătate" ca "nivelul atingerii scopurilor intrinseci ale sistemului de sănătate pentru îmbunătățirea sănătății și capacității de răspuns la așteptările generale ale populației".„

Practica medicală și managementul sanitar constă în nouă variabile ale calității care constituie baza furnizării servicilor medicale și anume: competența profesională sau abilitațile echipei medicale, accesibilitatea, eficiența, eficacitatea, relațiile interpersonale, continuitatea, siguranța, infrastructura fizică și confortul și evident alegerea, clientul alege furnizorul.

În general calitatea profesională a îngrijirilor medicale se referă la respectarea unor protocoale clinice și ghiduri de practică, la competență tehnică și de asemenea la informarea și integrarea serviciilor de sănătate.

Pacienții în mod obișnuit nu dețin abilități sau cunoștiințe pentru evaluarea competenței furnizorului sau a modului în care s-au folosit măsurile de control ale infecțiilor, dar își pot da seama cum au fost tratați, în ce condiții și dacă așteptările au fost satisfacătoare.

Uneori clientul are așteptări foarte mari din partea medicului, alteori însă este inflexibil și opune rezistență, în mod firesc pacientul ar trebui sa aibă un comportament pozitiv, să accepte recomandările, tratamentele și continuitatea acestora, etc.

„Industria serviciilor medicale se confruntă cu numeroase provocări, de la îmbunătățirea calității serviciilor, prin asigurarea conformității cu reglementările guvernamentale, la îmbunatățirea eficienței operaționale. Tehnologia joacă un rol vital în rezolvarea acestor provocări. Deoarece pacienții au așteptari tot mai mari, a aparut nevoia de a îmbunatati fundamental experiența acestora și disponibilitatea serviciilor. Noile reglementari au introdus cerințe foarte stricte privind gestionarea înregistrarilor medicale în format electronic (Electronic Healthcare Record – EHR), securitatea și disponibilitatea datelor pe termen lung.

Sistemele de Informatii din domeniul Sănătații (Healthcare Information Systems – HIS) necesită o retea solida de date pentru eficientizarea transferului de informații între spitale, clinici, laboratoare și centre medicale secundare. Abilitatea de adaptare rapidă la un mediu dinamic si îmbunatatirea proceselor în actul medical sunt printre principalele preocupari ale industriei. GTS ajută institutțile din domeniul medical sa isi restructureze modelele de business prin livrarea unor soluții IT inovatoare în domeniul sănătății (HIT) care să vină în sprijinul obiectivelor cheie ale acestui sector.”

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ PRIVIND EVOLUȚIA SERVICIILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA

3.1. ANALIZA STATISTICĂ A SERVICIILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA

„Sistemul Conturilor de Sănătate (SCS) în România acoperă perioada 2003-2011. Conform datelor din SCS, cheltuielile totale pentru sănatate au fost în anul 2011 de 31,2 miliarde lei, aproape de 3 ori mai mari decât în 2003, când suma cheltuielilor totale a fost de 10,5 miliarde lei. Din totalul cheltuielilor înregistrate în anul 2011, 30,7 miliarde lei au reprezentat cheltuieli curente și 524,1 milioane lei cheltuieli de capital. În 2011, ponderea cheltuielilor de capital în totalul cheltuielilor pentru sănătate a fost de 1,7%, o pondere mai mică cu 0,4 puncte procentuale decât în 2003 și 2010. În anul 2008 s-a înregistrat cea mai mare pondere a cheltuielilor de capital, 3,1% (861,1 milioane lei). ”

Evoluția cheltuielilor pentru sănătate, în perioada 2003 – 2011

(Sursa: www.insse.ro)

„În timp ce perioada 2003 – 2008 se evidențiază prin creșteri anuale ale cheltuielilor totale pentru sănătate cuprinse între 10,5% în 2006 și 28,4% în 2008, începând cu anul 2009 s-au remarcat schimbări semnificative în dinamica utilizării resurselor financiare. Astfel, cheltuielile totale pentru sănătate au înregistrat o creștere anuală de numai 1,5% în 2009 (cu 407,5 milioane lei). În 2010, cheltuielile pentru sănătate au înregistrat față de anul 2009, o creștere de 9,7% a cheltuielilor totale (cu 2,8 miliarde lei) și o creștere de 8,8% a cheltuielilor curente (2,5 miliarde lei). În 2011 cheltuielile totale din domeniul sănătății au rămas aproape neschimbate față de anul 2010, creșterea înregistrată fiind de numai 0,2% (cheltuielile curente au crescut cu 0,7%), iar cheltuielile de capital s-au diminuat cu 21,2%.

Cheltuielile publice pentru sănătate cuprind cheltuielile autorităților publice centrale (Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, alte ministere cu rețea proprie de sănătate), ale administrațiilor publice locale și ale fondurilor de securitate socială. Aceste cheltuieli au crescut în perioada 2003-2011, de la 8,9 miliarde lei în 2003, la 24,7 miliarde lei în 2011. Cea mai mare scădere a cheltuielilor publice pentru sănătate s-a înregistrat în 2009, aceasta fiind de 516,1 milioane lei față de anul precedent.”

Evoluția cheltuielilor pentru sănătate, în funcție de principalele categorii de servicii medicale

„Cheltuielile pentru serviciile de sănătate sunt structurate, conform metodologiei Sistemului Conturilor de Sănătate, în servicii curative și de recuperare destinate tratării pacienților internați sau în regim ambulatoriu, servicii de îngrijire pe termen lung, servicii de îngrijire auxiliare (de laborator, de diagnosticare imagistică, de transport sanitar și ambulanță), bunuri medicale furnizate pacienților în ambulatoriu, servicii de prevenție și sănătate publică, servicii de administrare a sănătății și a asigurărilor de sănătate și alte servicii medicale

nespecificate.

În perioada 2003-2011 cheltuielile pentru asistența medicală au crescut pentru majoritatea categoriilor de servicii medicale. În totalul cheltuielilor de sănătate cele mai semnificative ponderi se înregistrează la serviciile acordate pacienților internați, acestea fiind urmate de cheltuielile pentru bunuri medicale furnizate în

ambulatoriu.

Serviciile medicale (curative și de recuperare) cu internare au reprezentat, în perioada 2003-2011, cea mai mare pondere în cheltuielile curente pentru sănătate. În anul 2003, ponderea acestor servicii a fost de 43,7% în totalul cheltuielilor curente, pentru ca în perioada 2004-2009 să varieze între 35,8% (în 2007) și 37,4% (în 2009). În anul 2010 ponderea acestor servicii a crescut la 40,4%, pentru ca în 2011 să ajungă la cel mai mic procent din ultimii 9 ani, 34,4%.

În valori absolute, în perioada 2003-2010 cheltuielile pentru serviciile medicale (curative și de recuperare) cu internare au crescut anual, cele mai mari creșteri înregistrându-se în 2007, cu 18,8% (1,2 miliarde lei) mai mult decât în 2006 și în 2008, cu 29,7% (2,3 miliarde lei) mai mult decât în 2007. În 2011 aceste cheltuieli au scăzut semnificativ, cu 14,3% față de anul anterior.

Un procent ridicat din totalul cheltuielilor curente îl reprezintă cheltuielile pentru „bunuri medicale furnizate pacienților în ambulatoriu”. Aceste servicii includ atât medicamentele, dispozitivele terapeutice și bunurile medicale durabile (de folosință îndelungată) și non-durabile (de uz curent) decontate de CNAS, cât și cele achiziționate direct de populație. Ponderea acestor servicii în totalul cheltuielilor curente pentru sănătate a crescut în perioada 2003-2005, de la 21,0% în 2003 ajungând la 28,9% în 2005, pentru ca, în perioada următoare, să scadă constant înregistrând o pondere de 25,2% în 2010. În 2011 cheltuielile cu „bunuri medicale furnizate pacienților în ambulatoriu” au crescut la 9,5 miliarde lei, reprezentând 30,9% din totalul cheltuielilor curente.”

Ponderea cheltuilelilor principalelor servicii medicale în totalul cheltuielilor curente pentru sănătate, în perioada 2003 – 2011

„Sumele cheltuite pentru „bunurile medicale furnizate pacienților în ambulatoriu” au crescut nu numai ca pondere în totalul cheltuielilor curente, ci și ca valoare absolută. Astfel, aceste sume s-au situat în perioada 2003-2008 între 2,2 miliarde lei (în 2003) și 7,2 miliarde lei (în 2008). În anul 2009 s-a înregistrat o ușoară diminuare a sumelor alocate pentru bunuri medicale, cu 65,5 milioane lei față de 2008, dar au crescut semnificativ în 2010 (cu 538,5 milioane lei față de 2009) și în 2011 când s-a înregistrat o creștere de 1,8 miliarde lei față de 2010.

Ponderea serviciilor medicale ambulatorii (curative și de reabilitare) în totalul cheltuielilor curente pentru sănătate a avut un trend descendent în perioada 2003-2006, ajungând de la 9,9% în 2003 la 8,4% în 2006, dar sumele alocate acestor servicii au crescut anual, de la un miliard de lei în 2003 la 1,5 miliarde lei în 2005. În ultimii cinci ani ponderea acestor servicii în totalul cheltuielilor curente nu a scăzut sub 9,1%, în 2008 și 2011 înregistrându-se cele mai mari sume alocate pentru acest tip de servicii, 3,0 miliarde lei, respectiv 2,9 miliarde lei (11,0%, respectiv 9,3% din totalul cheltuielilor curente).”

„Reforma serviciilor de sănătate a continuat în anul 2011 producând schimbări în infrastructura sistemului sanitar și în structura personalului implicat în asigurarea serviciilor de sănătate, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Rețeaua unităților sanitarea înregistrat, în anul 2011, modificări importante. Astfel, a scăzut cu 39 numărul spitalelor, cu 63 cel al ambulatoriilor integrate spitalelor, cu 49 cel al policlinicilor și a crescut cu 582 numărul cabinetelor medicale de specialitate, cu 577 numărul cabinetelor stomatologice și cu 367 numărul farmaciilor, punctelor de lucru ale farmaciilor și drogheriilor.”

Comparativ cu anul precedent, în anul 2011, distribuția principalelor unități sanitare, se prezintă astfel:

(Sursa: www.insse.ro)

„Sectorul public a cunoscut numeroase modificări în structura rețelei sanitare, ca urmare a continuării reformei în domeniul sănătății prin desființarea, comasarea sau transformarea unor unități sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților Administrației Publice Locale. Astfel, s-au desființat, s-au reorganizat ca unități de îngrijire socială sau au fost transformate în secții exterioare ale altor spitale un număr de 61 spitale, 24 centre de sănătate cu paturi de spital, 4 unități medico-sociale, 2 sanatorii TBC și 2 preventorii. Totodată, restructurarea și reorganizarea unităților sanitare cu paturi a avut un im

pact direct asupra ambulatoriilor de specialitate și a celor integrate spitalelor, astfel au fost desfiițate 2 ambulatorii de specialitate și 71 ambulatorii integrate spitalelor. În anul 2011 au funcționat 286 creșe publice (260 cu regim zilnic și 26 cu regim săptămânal) cu 15027 paturi și 17214 copii înscriși; în medie, un copil a fost înscris în creșăpe o perioadăde 155 zile din an (cu 8 zile mai mult față de anul anterior).”

„Rețeaua sanitară din sectorul privat a continuat să se dezvolte. Astfel, numărul spitalelor a ajuns la 97, înregistrându-se o creștere cu 22 unități față de anul anterior. Spitale nou înregistrate sunt în județele: Cluj (5 unități), Iași (4 unități), Brașov (2 unități), Constanța, Vrancea, Argeș, Dolj, Satu Mare (câte o unitate) și

Municipiul București (6 unități). Rețeaua privată a crescut cu un număr de 590 cabinete medicale de familie, cu 831 cabinete stomatologice și cu 578 cabinete medicale de specialitate, prin privatizarea unor unități și prin înființarea altora. În anul 2011 au funcționat 248 policlinici (cu 46 mai puține decât în 2010), 1272 laboratoare medicale (cu 79 mai multe decât în 2010) și 1899 laboratoare de tehnică dentară (cu 80 mai multe decât în anul precedent).”

Sursa: (www.insse.ro)

„Față de anul 2010, numărul farmaciilor, al punctelor de lucru ale farmaciilor și drogheriilor a crescut cu 432 unități, iar numărul depozitelor farmaceutice a scăzut cu 31 unități. În sectorul privat au funcționat 9 creșe cu

regim zilnic, cu 5 mai multe decât în anul precedent, cu un număr de 179 paturi și 163 copii înscriși; în medie un copil a fost înscris în creșă 168 zile din an (cu 46 zile mai puțin decât în anul precedent).

Comparativ cu rețeaua unităților sanitare din sectorul public, care include 79,1% din totalul spitalelor, 78,6% din totalul centrelor de sănătate cu paturi de spital, 71,4% din totalul sanatoriilor balneare, toate sanatoriile TBC și toate preventoriile, 55,5% din totalul cabinetelor medicale de familie și 57,7% din totalul laboratoarelor medicale, sectorul privat deține majoritatea policlinicilor (94,7%), a cabinetelor medicale de specialitate (87,7%), a cabinetelor stomatologice (83,5%), precum și a farmaciilor, punctelor de lucru ale farmaciilor și drogheriilor (94,5%).

Distribuția rețelei unităților sanitare pe medii de rezidență evidențiază faptul că rețeaua sanitară s-a dezvoltat în principal în mediul urban unde se regăsește: 91,6% din numărul total de spitale, 85,7% din totalul sanatoriilor balneare, 92,5% din cel al dispensarelor medicale, 86,9% din totalul cabinetelor de medicină generală, 58,1% dintre cabinetele medicale de familie, 75,6% din cel al farmaciilor, 89,7% dintre centrele de diagnostic și tratament, 97,7% dintre centrele medicale de specialitate, 86,1 % dintre cabinetele stomatologice, 97,5% dintre cabinetele medicale de specialitate, 95,9% dintre laboratoarele medicale, 95,8% dintre laboratoarele de tehnică dentară, precum și toate institutele și instituțiile fără paturi, sanatoriile TBC, policlinicile, centrele de transfuzie sanguină, centrele de sănătate mintală, cabinetele medicale școlare și studențești și cabinetele stomatologice școlare și studențești.

În mediul rural funcționează toate preventoriile, 57,1% din numărul centrelor de sănătate cu paturi de spital, 59,4% din cel al unităților medico-sociale și 58,7% dintre drogherii și punctele de lucru ale farmaciilor.”

Date statistice privind accesul la servicii de sănătate în 2014

„Ministerul Sănătății se bucură de o finanțare ce crește de la an la an inclusiv cea aferentă anului 2014, fiind astfel evident faptul că există probleme

sistemice, în directă legătură cu un management defectuos al fondurilor. Fie că avem în vedere medicina ambulatorie fie pe cea de specialitate nu există obiective măsurabile pentru stabilirea unor indicatori de performanță și, mai

mult decât atât, nu există structuri funcționale în cadrul cărora fiecare specialitate din sistemul de sănătate să raporteze îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor obiective în plan local, regional sau național. Iluzia descentralizării, chiar și a sistemului de sănătate, a condus la o lipsă de responsabilitate asumată. De exemplu, un spital primește finanțare din cel puțin 3 surse: CNAS alocă fonduri pentru tratarea pacienților, MS pentru salariile personalului medical iar bugetul local pentru aspecte adminsitrative de genul renovări etc.

La o analiză detaliată, valoarea totală a bugetului Ministerului Sănătății în anul fost de 8.675.192 mii lei (aprox. 2 mld. Euro). Din această sumă, 83% provine din alocări de de Stat, 17% din venituri proprii și doar 0,1% din fonduri externe nerambursabile.”

Surse de finanțare ale Bugetului Ministerului Sănătății în anul 2013