Evolutia Romaniei Postcriza

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………… 2

Capitolul I: Economia la nivel global…………………………………………… 4

Declansarea crizei financiare……………………………………………………………… 4

Impactul crizei asupra economiilor Uniunii Europene…………………………………… 5

Incetinirea globala a cresterii economice………………………………………………… 9

Cauzele crizei: politica monetara………………………………………………………… 11

Capitolul II: Romania si criza economica………………………………………. 14

2.1. Evolutia crizei in Romania……………………………………………………………….. 14

2.2. Impactul crizei asupra economiei Romaniei……………………………………………… 17

2.3. Obiectivul politicii monetare……………………………………………………………… 24

2.4. Implementarea politicii monetare……………………………………………………..….. 31

Capitolul III: Evolutia Romaniei postcriza……………………………………… 35

3.1. Situatia si perspectivele economice……………………………………………………….. 35

3.2. Evolutia preturilor…………………………………………………………………………. 38

3.3. Evolutiile de pe piata muncii………………………………………………………………. 39

3.4. Finantele publice………………………………………………………………………..… 41

Concluzii………………………………………………………………………… 45

Introducere

Crizele au caracterizat piețele financiare, atât în perioadele de integrare economic, cât și în cele de dezintegrare economică. Crizele creează inegalități și prin transferuri financiare între diferite grupuri sociale. Astfel, participanții privilegiați ai sectorului financiar obțin diferite câștiguri de capital, iar micii participanți suportă adevărate pierderi.

Crizele care au afectat diverse economii, în majoritatea lor emergente au determinat apariția unor modele diverse, o parte dintre acestea încercând sa surpirindă cauzele crizelor, fără a avea un grad ridicat de eficiențp în prevenirea crizelor viitoare. Totuși, ele sunt un punct de pornire în constituirea de abordări care au ca scop anticiparea crizelor. Crizele nu au același effect asupra tuturor categoriilor de personae și asta în ciuda impactului global negative. Crizele afecteayă în mod special categoriile defavoriyate prin șocuri negative asupra veniturilor și nivelului de ocupare a forței de muncă, creșterea inflației, modificări de prețuri relative și reducere cheltuielilor publice.

Amploarea și diversitatea schimbărilor din lume a afectat și România, aducând profunde modificări de natură politică, diplomatic, social, financiară, economic, tehnică și tehnologică.

Criza econimico-financiară este o situație negativă, nou creată în viața economic-financiară a unei societăți, națiuni, ca urmare a apariției unor manifestări care afectează valorile fundamentale ale deyvoltării economic-sociale.

Amploarea și diversitatea schimbărilor din lumea contemporană au afectat și România, aducând modificări de natură politică, socială, financiară, economică, tehnică și tehnologică.

Modificările menționate mai sus au determinat creșterea intensității unor situații deosebite, unii autori considerându-le crize sociale, financiare, economice, culturale.

Criza economico-financiară în România a debutat sub forma unei crize psihologice, fiind nepregătită pentru problemele economice. Văzând efectele crizei din Occident, România a intrat în panică și singura modalitate de a-și apăra averile a fost incetarea activităților, trimiterea muncitorilor în șomaj și astfel să realizeze efectiv o criză reală în țara noastră.

Elementele principale ale unei crize economice sunt date de o serie de factori. Dintre aceștia voi prezenta doar câțiva: înrăutățirea condițiilor de viață ale populației, devalorizarea monedei naționale și creșterea inflației, deficitul bugetar.

Lucrarea de față este structurată in trei capitole.

 În primul capitol “ Economia la nivel global” abordez teoretic economia, încercand să caut cauzele crizei economice, ce a dus la declanșarea crizei și impactul acesteia asupra economiilor UE.

Cel de-al doilea capitol “ România și criza economică” conține analiza evoluției crizei și impactul acesteia în contextual crizei economice.

În ultimul capitol “ Evoluția României postcriză”, analizez situația și perspectivele economice în România.

Capitolul I : Economia la nivel global

.Declanșarea crizei financiare

Actuala criză financiară, deosebit de agresivă și devastatoare prin efectele ei, a izbucnit în anul 2007 în Statele Unite ale Americii, pornind de la criza creditelor subprime, când American Home Mortgage a dat faliment din cauza prăbușirii pieței imobiliare americane. Criza s-a extins apoi în mod indirect și către celelalte state care nu fuseseră afectate direct de criza pieței imobiliare. Astfel, prin mecanismele economice de diminuare a cererii din partea statelor direct afectate, acestea au avut la rândul lor de suferit, iar economia acestor state a început să se contracte începand cu trimestrul IV al anului 2008.

Criza financiară, caracterizată prin evoluții negative atât la nivel macroeconomic cât și microeconomic, determină amplificarea problemelor cu care se confruntă companiile care activează pe piață, deopotrivă sub aspectul riscurilor dar și al impactului efectelor adverse, ceea ce potențează influențele economice generale devastatoare. Acestea sunt argumentele pentru care autoritățile statelor trebuie să întreprindă cele mai severe măsuri de contractare dar și de compensare a deficitelor pe alte căi, pe alte canale, prin alte măsuri.

Criza financiară și economică internationala din 2008 a precipitat o neincredere grava in functionalitatea institutiilor financiare ale capitalismului contemporan. Inevitabil, criza are efecte defavorabile asupra cresterii economice globale si va avea consecinte politice, strategice si sociale. Recesiunea economica generata de haosul din sistemul financiar a timorat profund publicul, cercurile de afaceri si liderii politici. Declansata initial in Statele Unite, criza s-a extins in Europa Occidentala si, pe fundalul globalizarii, s-a raspandit vertiginos in restul lumii.

Criza economică exprimă starea de dificultate a activității economice, concretizată prin încetinirea, stagnarea sau scăderea activităților de natură economic.

La rândul lor, crizele financiare exprimă dereglări grave ale sistemelor financiare ale țărilor, concretizate în deficite de proporții ale bugetelor de stat.

După caz, crizele financiare pot să apară ca urmare a unor situații accidentale cum ar fi reducerea substanțială a încasărilor bugetare, a unor șocuri neprevăzute la care este supusă economia , a unor decizii riscante, care angajează cheltuieli exagerate, ignorând riscurile la care se expun.

1.2 .Impactul crizei asupra economiilor Uniunii Europene

Deoarece economiile statelor care fac parte din Uniunea Europeană sunt interconectate iar schimburile comerciale dintre ele sunt extrem de puternice, efectele crizei s-au propagat extrem de rapid la nivelul tuturor acestor economii.

Criza financiară a lovit diferitele state membre cu un grad diferențiat. Irlanda, țările baltice, Ungaria și Germania sunt susceptibile de a prezenta anul acesta contracții care depășesc clar media Uniunii Europene de -4%. În contrast, Bulgaria, Polonia, Grecia, Cipru și Malta par a fi mai puțin afectate decât majoritatea.

Nivelul la care criza financiară a afectat statele membre individuale ale Uniunii Europene depinde în mare măsură de starea lor inițială și de vulnerabilitățile asociate.

În cadrul crizei actuale cresterea PIB-ului și a componentelor de cerere internă privată (consumul din gospodării, investițiile rezidențiale și investițiile fixe în afaceri) au decăzut mult mai repede decât în crizele anterioare.

Un prim vector ce a determinat apariția fenomenului de criză îl constituie nivelul la care piața imobiliară a fost supraevaluată și industria construcțiilor supradimensionată. Creșteri puternice ale prețului real al locuințelor au fost observate în ultimii 10 ani, în Regatul Unit, Franța, Irlanda, Spania și țările baltice, și in unele cazuri acesta a fost asociat cu activitatea de construcție flotabilă, cu excepția izbitoare a Regatului Unit unde prevăd legile stricte de zonare. Ceea ce s-a proiectat în contracția PIB-ului, în jur de -4,5%, este cu mult sub media crizelor din istorie.

Dependența de export a economiei și starea actuală constituie unul din primii pași care a dus la declanșarea acestui dezastru economic mondial. Țările în care cererea de export a fost mare și care au înregistrat surplusuri în conturi sunt mult mai expuse la micșorarea comerțului mondial ( de exemplu, Germania, Olanda și Austria). Țările care au avut surplusuri mari pot fi și ele expuse la efectele adverse și de corecție, ale balanței, în ceea ce privește activele financiare ale piețelor. În schimb, țările care au avut deficite mari s-ar putea confrunta cu riscul inversării fluxurilor de capital. Unele state membre din Europa Centrală și de Est sunt în această categorie. În unele din aceste cazuri, oprirea bruscă a finanțărilor străine a forțat guvernele să apeleze la asistența UE, FMI și Băncii Mondiale pentru echilibrarea plăților.

Marile nereușite în sectorul financiar au fost determinate de mărimea acestui sector și expunerea sa la active riscante. Țările care dețin centre financiare mari, cum sunt Marea Britanie, Irlanda și Luxemburg, sunt evident expuse la turbulențe financiare. În schimb, țările care sunt baza activitaților bancare peste graniță în economii apărute în Europa Centrală și de Est se poate să fie afectate mai puternic. Expunerea băncilor europene la riscul piețelor apărute este mai mare în câteva țări (Austria, Belgia și Suedia).

Proiectele anterioare crizei au prevăzut o încetinire a creșterii potențiale a Uniunii Europene de la 2% pe an în următoarea decadă, la puțin peste 1% din 2020 înainte, datorată îmbătrânirii populației. Această încetinire este percepută în ansamblu ca având nevoie de o ajustare a pozițiilor fiscale ale balanței, după cum a fost înscris în Pactul de Stabilitate și Creștere, setul de reguli fiscale la care s-au angajat membrii Uniunii Europene.

Cu toate acestea, este dificil să ne imaginăm că această criză nu ar avea un impact pe termen lung asupra ratei potențiale de creștere în viitorul imediat, înainte de a apărea îmbătrânirea. Crizele financiare scad oportunitățile de investire deoarece se prevede că cererea va fi scăzută, cost real al împrumutului mare și creditele se vor acorda foarte greu. În plus, creșterea șomajului se poate dovedi ca fiind structurală, datorită faptului că muncitorilor li se pare foarte greu să se întoarcă pe piața muncii deoarece organizarea industrială preia conducerea, și nu în ultimul rând deoarece salariile sunt în scădere.

O gamă de industrii, inclusiv sectorul financiar, dar și industriile de construcții și cele de mașini, vor avea “mărimea potrivită” după expansiunea disproporțională alimentară de frenezia creditelor. Mai mult decât atât, creșterea productivității poate fi afectată de criză, cu toate acestea impactul net este ambiguu. Dezvoltarea activității “R&D” este prociclică, deci inovația poate fi nesigură. Dar, pe de altă parte, din moment ce bucățile mari din stocul capitalului pot deveni învechite, cele mai puțin eficiente părți pot dispărea, iar acest lucru poate avea un impact favorabil asupra productivității.

Costurile fiscale ale crizei financiare sunt enorme, degradarea finanțelor publice are loc acum. Declinul în potențiala creștere datorită crizei poate adăuga presiuni viitoare asupra finanțelor publice. În general țările care au avut poziții fiscale solide la instalarea crizei pot rămâne cu 3% din PIB sau chiar și mai puțin anul acesta și următorul.

Cea mai mare creștere a deficitului, crescând două nivele din nivelul PIB-ului, va apărea în Letonia, Marea Britanie, Irlanda și Spania. Marea Britanie și Irlanda sunt centre financiare importante.

Problema de importanță majoră este reprezentată de îndatorarea publică ce crește rapid. Creșterea îndatorării publice, aproape 20% din PIB de la sfârșitul anului 2007 până la sfarșitul anului 2010, este tipic pentru un episod de criză financiară.

Ca și alte sectoare și piața muncii în Uniunea Europeană a început să se deterioreze considerabil în a doua jumătate a anului 2008, continuând în cursul anilor 2009 și 2010.

Flexibilitatea internă mărită ( aranjamentele flexibilității orale, lichidări temporale etc.) s-au suprapus cu concesii de salarii nominale pentru stabilirea angajărilor în unele firme și ramuri industriale.

Aparent au reușit să prevină deși probabil doar amânând mai marile pierderi ale muncii. Chiar și așa, rata neocupării forței de muncă în Uniunea Europeană s-a majorat mai mult de două puncte procentuale și încă o mărire procentuală este posibilă în următorul trimestru.

Potrivit unui sondaj al Comisiei Europene, până la sfarșitul anului 2010 rata șomajului a avut o creștere de 11% (cu 11,5% în zona euro).

Până s-a declanșat criza financiară în vara anului 2007 piața muncii din Uniunea Europeană s-a comportat relativ bine. Rata angajării de aproape 68% din forța de muncă s-a apropiat de targetul de 70% stabilit la Lisabona datorându-se semnificativ ratei angajării femeilor și al persoanelor mai în vârstă. Declinul important în rata neangajărilor nu a condus la o accelerare a inflației. Aceste îmbunătățiri au fost impulsionate de reformele pentru a mări flexibilitatea pe piața muncii și pentru a mări potențialul de muncă suplimentar. Important este faptul că, în multe țări, creșterea flexibilității pieței muncii a fost atinsă ușurând accesul la forme de muncă nonstandard.

Piețele muncii din Uniunea Europeană au început a se clătina în a doua jumătate a anului 2008, deteriorându-se în cursul anului 2009. În al doilea sfert al anului 2009 rata neangajării s-a majorat cu 2,2 puncte procentuale de la 6,7% cu un an înainte. Cele mai mari probleme ale șomajului au fost înregistrate în țările baltice, Irlanda și Spania.

Potrivit raportului Comisiei Europene în anul 2010 rata neangajării a crescut cu 11,5% în “zona euro”

După ce au fost create 9,5 milioane de locuitori de muncă în Uniunea Europeană în perioada 2009-2010, potrivit Comisiei Europene angajările au scăzut între anii 2009-2010 la 8,5 milioane. Potrivit Comisiei Uniunii Europene femeile sunt mai puțin afectate decât bărbații, criza lovind mai întai sectoarele unde erau angajați în majoritate bărbați: industria auto și construcțiile.

Creșterile în sectorul neangajării au fost afectate de o contracție a forței de muncă ce a scăzut cu 0,3% în ultimul trimestru al anului 2008 și cu 0,5% în primul trimestru al anului 2009. Aceasta se poate datora efectului descurajării angajaților.

Criza globală iși face simțite efectele și asupra economiei românești, iar noua preocupare a analiștilor nu mai este dacă țara noastră va fi afectată de criză, ci când și cum iși va atinge apogeul în țara noastră.

Deteriorarea indicatoriilor macroeconomici, precum deficitul de cont curent, inflația și înrăutățirea perspectivei ratingului de țară, a condus la scăderea interesului investitorilor pentru piața financiară românească. Interesul investitorilor față de piața românească s-a redus din cauza declinului indicatorilor macroeconomici fundamentali.

1.3. Încetinirea globală a creșterii economice

Creșterea economică globală a fost realizată în ultimul deceniu de următoarele țări: Brazilia, Rusia, Italia, China și nu în ultimul rând de Statele Unite ale Americii, cu o contribuție importantă. Totuși un sistem financiar deficitar a înlăturat în următorii ani SUA din rândul țărilor ce au adoptat o creștere economică, a rămas speranța ca celelalte țări ar putea reface dezastrul economic. În mod contrar însă economia țărilor mai sus menționate încetinește, ca urmare a resimțirii crizei de către consumatori.

Astfel, în Rusia, acordarea de credite ce au susținut nevoile consumatorilor a fost redusă.

În India locurile de muncă oferite de filialele companiilor financiare occidentale au scăzut.

În China scăderea prețurilor proprietăților imobiliare le atrage atenția consumatorilor să reflecte un timp mai îndelungat asupra unor eventuale achiziții.

În Brazilia, spre exemplu, prețurile materiilor prime de export au semnalat o scădere semnificativă.

Spre deosebire de creșterea economică din țările Uniunii Europene, creștere economică din Brazilia, Rusia, India și China se petrece mult mai rapid.

Încetinirea globală a creșterii economice a modificat clasamentul celor mai mari puteri economice ale lumii în funcție de produsul intern brut exprimat în dolari, iar recesiunea a propulsat China pe a doua poziție în lume în anul 2010 în detrimentul Germaniei și Japoniei.

SUA își păstrează poziția de lider în ceea ce privește produsul intern brut cu o cifră de 14.334 miliarde dolari în 2008, 14.571 miliarde dolari în 2009 și 13.808 miliarde în 2007.

Marea Britanie a scăzut în clasamentul celor mai mari puteri economice, fapt datorat recesiunii și deprecierii masive a lirei sterline față de euro.

Japonia și-a păstrat a doua poziție în lume în anul 2009 cu produsul intern brut estimat la 4.803 miliarde dolari față de 4.844 miliarde dolari în 2008. În anul 2007 produsul intern brut a fost de 4.328 miliarde dolari.

În anul 2010 Japonia a fost devastată de China, care a devenit astfel a doua putere economică din lume.

Brazilia se situa pe locul 10 în lume, urcând câte o poziție pe an, respectiv una în 2008 și încă una în 2009.

Potrivit statisticilor, crizele economice pot avea și efecte cu adevărat tragice. Câteva exemple ar putea fi numărul crescut al sinuciderilor, omorurilor și atacurilor de cord fatale, potrivit unui studio dintr-o publicație europeană apărut în “The Lancet”.

Fiecare creștere a ratei șomajului cu 1% duce la posibila creștere a numărului de sinucideri cu aproximativ 0,7% în rândul persoanelor în vârstă.

Însă în anumite situații criza poate avea și efecte pozitive, datorită faptului că oamenii conduc autoturisme mai puțin, în consecință scade numărul accidentelor rutiere soldate cu decese, cu 1,39%.

Alt efect pozitiv al crizei îl constituie reducerea populației în marile orașe ale lumii. Au scăzut prețurile la imobiliare: dintre cele mai scumpe piețe din regiunea Europei Centrale și de Est. Criza însa a pus capăt acestui “bubble”, aducând prețurile imobiliarelor la un nivel rezonabil.

Creșterea dobânzilor la depozite: “Nu ne vom mai întâlni prea curând cu dobânzi real pozitive la depozitele bancare. În prezent, dobânzile bancare au ajuns la valori extrem de atrăgătoare pentru cei care dispun de lichidități”, spune Mihail Ion, președintele societății de administrare a investițiilor Raiffeisen Asset Management. Băncile au ajuns sa plătească dobânzi de peste 20% pentru cei care au sume consistente în lei pe care vor să le “depoziteze” la ele.

În acea perioadă de criză puteai să cumperi o mașină la bursă cu 500.000 euro: criza a făcut Bursa de Valori București tot mai accesibilă investitorilor mici. Cotațiile acțiunilor au scăzut atat de mult încat 500.000 de euro ar fi de ajuns pentru ca un investitor să achiziționeze cea mai mică companie de bursă, Energopetrol Campina (ENP), care efectuează lucrări de construcții-montaj și instalații. Cu aceiași bani, un investitor ar putea să cumpere pachetul majoritar de acțiuni la producatorul de vase emailate Ves Sighisoara (VESY), recent promovată la cota de piață “RASDAQ”.

Piața este plină de chilipiruri și active ieftine: pentru companiile interesate de consolidarea poziției în piață prin achiziția unor jucători, criza a generat unul dintre cele mai favorabile contexte. Companiile puteau cumpăra active la prețuri la care în urma cu doi ani nici nu visau.

1.4. Cauzele crizei: politica monetară

Factorul determinat fundamental al crizei este politica inflaționistă de la începutul anilor 2000. Sfătuit de Ben Bernanke- actualul guvernator al băncii centrale a SUA (FED), pe atunci simplu membru al consiliului guvernatorilor, Alan Greenspan a decis să reducă rata dobânzii prin emisiunea de bani. Am asistat astfel la o “relaxare monetară” extrem de serioasă, indiferent de standardul la care ne raportăm :rata dobânzii a scăzut de la 6,25% la începutul anului la 1,75% la sfârșitul acestuia. Ea a continuat să scadă, atingând un nivel record de 1% în 2003, nivel la care a rămas timp de un an. În contextul creșterii prețurilor, rata reală a fost chiar negativă, timp de 2 ani și jumătate- ceea ce înseamnă că băncile au fost plătite ca să ia bani de la FED, bani pe care i-au canalizat în economie ținând cont de celelalte stimulente și constrângeri politice care le influențează deciziile.

Dar SUA nu a mers singură în acest război contra stabilității economice. Banca Japoniei (Boj) adoptase deja o politică similară, oferind băncilor subordonate bani cu dobândă nominală zero, iar Banca Centrală Europeană (ECB) a redus rata dobânzii cu circa 2%, nivel la care a menținut-o aproape 4 ani. Astfel, până în 2006 rata reală a dobânzii în zona euro și în Japonia s-a situat la un nivel apropiat de zero. Marea Britanie, Banca Centrală a condus politica monetară după un tipar similar.

O parte din banii puși la dispoziție de băncile centrale au fost jucați “pe teren propriu”-: investiții în propriile economii. Cel mai bun exemplu îl constituie tocmai “boom-ul” imobiliar din SUA, însă astfel de fenomene au existat oriunde condițiile monetare au permis înflorirea speculei imobiliare: Spania și Islanda sunt două exemple elocvente. Cercetatorii OECD au coroborat statistici din diverse țări și au arătat cum amplitudinea avântului pieței imobiliare este asociată direct cu amploarea expansiunii creditului.

Cealaltă parte a banilor au fost jucati “în deplasare”, adică au luat calea investițiilor străine, concretizate la răndul lor în exploatarea celor mai riscante oportunități ivite. La scară istorică, expansiunea creditului către economiile în dezvoltare nu au precedent decât în episodul similar din a doua jumătate a anilor 1970 și începutul anilor 1980, care a fost urmată de celebra “criză a datoriilor” ( afectate au fost în special state din America Latină).

Graficul 1.4.1.

Fluxurile de credit către țările în dezvoltare, % din total

Sursa: BNR

…………

În principal, aceste fluxuri de capital au fost filtrate de către sistemul bancar. Astfel, grupurile financiare occidentale au atras masiv resurse pe termen scurt și la un cost redus de pe piața financiară internațională folosindu-le pentru a sponsoriza creșterea cifrei de afaceri a subsidiarelor lor din economiile emergente în curs de dezvoltare. Marea parte din aceste fluxuri de capital au fost investite tot în active imobiliare, dar foarte profitabile cât timp piața continua să crească. Acest fenomen s-a înregistrat în Europa de Est.

Graficul de mai jos confirmă faptul că explozia creditării în economiile în dezvoltare din estul Europei are la origine politica monetară permisivă de la începutul anilor 2000. Conform datelor statistice, de la mijlocul anului 1997, în momentul în care s-a declanșat panica “subprime”, dinamica depozitelor a încetat să mai țină pasul cu evoluția creditului, sectorul bancar acumulând brusc și vertiginos datorii de circa 250 miliarde dolari, majoritatea pe termen scurt. Se estimează că 90% din aceste datorii sunt deținute de băncile europene.

Graficul 1.4.2.

Evoluția depozitelor și creditelor externe ale sectorului bancar în Europa de Est

Sursa: BNR

Politica banilor ieftini nu ne spune însă decât o parte a poveștii crizei financiare câteva elemente au contribuit la trasarea detaliilor acesteia.

Capitolul II: România și criza econimică

2.1. Evoluția crizei în România

De la începutul anului 2008, moneda națională a pierdut 4.5% față de euro, în ciuda intervențiilor BNR și ale Ministerului Economiei și Finanțelor. Tendința de depreciere a monedelor din regiune și adâncirea deficitului de cont curent au fost mai puternice decât eforturile Băncii Naționale și ale Ministerului Finanțelor de a stabiliza cursul. De la începutul anului, Banca Națională a atras de pe piață aproape 30 miliarde lei, în speranța de a tempera fluctuațiile monedei naționale.

Intervențiile BNR au avut însă un efect din ce în ce mai redus. În ziua în care a majorat dobânda de politică monetară (7 ianuarie), banca centrală a reușit să atragă 4,78 miliarde lei. Pe 10 ianuarie a surprins băncile printr-o licitație și a mai scos 8 miliarde lei. Aceasta a fost și punctul din care randamentul oferit de banca centrală a încetat să mai satisfacă investitorii. În următoarele intervenții, suma scoasă din piață a început să scadă. Pe 14 ianuarie, BNR a atras doar 5,97 miliarde lei, pe 21 ianuarie 3,44 miliarde lei, pe 22 ianuarie 1,07 miliarde lei, iar pe 23 ianuarie, în ciuda faptului că a organizat două licitații, a atras doar 2,4 miliarde lei. Cu excepția zilei de 7 ianuarie, intervențiile BNR nu au reușit să impiedice deprecieri importante ale leului, conectat puternic la evoluțiile piețelor internaționale. Moneda natională a pierdut pe 10 și 14 ianuarie câte 5 bani, adică peste un procent, pentru ca apoi, pe 21 și 22 ianuarie, să piardă încă 7 bani în două zile. Dependența leului față de mersul piețelor internaționale și, mai ales, față de evoluțiile monedelor din zonă (zlot, forint, coroană) și ale economiei americane a fost foarte clar evidențiată pe 21 și 22 ianuarie (zilele cu cele mai mari scăderi pe bursele mondiale), când leul a pierdut 0,69% și, respectiv, 1,32% față de euro. Pierderi aproape la indigo au suferit și monedele din regiune. Ziua în care euro a reușit să atingă pentru prima dată cel mai înalt nivel din ultimii ani a fost 22 ianuarie 2008, când bursele mondiale au pierdut, în medie șase procente, iar un euro a ajuns la 3,7619 lei.

Cele mai afectate industrii

Domeniile cele mai afectate se anunță a fi în industria auto, industria prelucrătoare și cea textilă, sectorul construcțiilor și industria lemnului.

Au fost anunțate numeroase concedieri, renunțări la contractele de muncă temporare, trimiteri în șomaj tehnic, numărul persoanelor afectate urmând să se situeze între 100.000 și 400.000, potrivit analiștilor.

Astfel, președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor (ANEIR), Mihai Ionescu, estima că disponibilizările vor viza între 100.000 și 300.000 de angajați din producția pentru export, iar președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, constată că firmele din 30 de județe au disponibilizat de la începutul lunii octombrie anul 2008 aproape 50.000 de angajați.

Statistica oficială arată că economia românească a început să se resimtă în ultimele 3 luni ale anului 2008.

Astfel, producția industrială a scăzut cu 0,7% în octombrie 2008 față de luna anterioară, în timp ce față de luna similară din 2007 aceasta s-a diminuat cu 3%, din cauza comprimării cu 4,6% a industriei prelucrătoare care nu a putut fi compensată de creșterile din sectorul de utilități și din industria extractivă.

În plus, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, care exclude vânzările de autovehicule și motociclete, a scăzut în octombrie cu 19% față de luna precedentă, iar ritmul anual de creștere s-a temperat semnificativ, la 8,6%. Comenzile noi din industrie au fost cu 3,6% mai mici în octombrie decât în luna anterioară, ca urmare a scăderilor din sectorul bunurilor de capital și al produselor de uz curent.

Împrumuturile de bunuri în România și-au încetinit semnificativ ritmul de creștere în octombrie, la 3,6% raportat la aceeași lună din 2007, în timp ce exporturile au avansat cu 13,3%, evoluție care a redus deficitul comercial lunar cu 9%.

Piața imobiliară a fost prima care a cedat

Tranzacțiile din piața imobiliară au început să se rărească din vara anului 2008, pe seama evoluției incerte a prețurilor pe plan internațional. În luna octombrie, însa, piața aproape că a înghețat, în condițiile în care blocarea financiară la nivel internațional a fost dublată de noile măsuri de limitare a creditării impuse de Banca Națională a României (BNR). Pe de altă parte, temperarea creșterii prețurilor la construcții și terenuri era de așteptat după scumpirile galopante din ultimii cinci ani.

Astfel, mulți dezvoltatori imobiliari și-au îndreptat proiectele sperând la o revenire a prețurilor, iar unii au început după un timp să mai reducă din marjele de profit ca să poată vinde. Efectul în lanț s-a răsfrânt asupra agențiilor imobiliare, a producătorilor și distribuitorilor de materiale de construcții, a producătorilor de mobilă și decorațiuni interioare, dar și a celor de electrice și electrocasnice.

În plus, multe companii s-au văzut nevoite să renunțe la planurile de extindere, tocmai din cauza blocării pieței imobiliare.

Analiștii imobiliari susțin că, din cauza crizei imobiliare internaționale și a condițiilor de creditare, prețurile locuințelor vechi au scăzut în medie, de la începutul anului, cu 30%, în timp ce la apartamentele noi scăderea a fost de 5-10% în 2008.

Cât privește numărul tranzacțiilor imobiliare, acesta a scăzut cu 20,8% în octombrie 2008 față de aceeași lună a anului trecut, până la 41.672 unități.

Piața auto

Industria auto din România, în anul 2009, reprezenta aproape 10% din produsul intern brut (PIB) al țării, cu o cifră de afaceri de circa 11,5 miliarde euro, potrivit estimărilor vicepreședintelui Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule din România (APIA), Brent Valmar – pare să fie unul dintre cele mai afectate sectoare de criza economică globală, în condițiile în care marile companii pentru care România produce piese și automobile își retrag activitatea.

Astfel, directorul Dacia, Francois Fourmont, estima la finalul lunii octombrie 2008 că piața auto din România ar putea scădea cu 11,5% în 2009, până la nivelul din 2006.

Dacia Renault s-a văzut nevoită să își întrerupă activitatea pe 30 și 31 octombrie, după care conducerea companiei a trimis din nou muncitorii acasă, de pe 20 noiembrie 2008 până pe 11 ianuarie 2009, urmând să-i remunereze cu 85% din salariul total brut.

Dacia a mai anunțat că nu va reînnoi cele 620 de contracte pe durata determinată care ajung la termen în decembrie 2008 și va reduce ritmul producției începand cu 12 ianuarie 2009, ca urmare a scăderii „brutale” a pieței auto din România și pentru a reduce stocurile. În plus, compania a tăiat bugetul de investiții pentru 2009, de la 250 milioane euro la 150 milioane euro.

Și furnizorii Dacia au anunțat că vor trimite personal în șomaj tehnic, urmând să decidă care vor fi măsurile următoare, în funcție de programul liderului român al pieței auto.

Vânzările de mașini noi au fost afectate în ultimele luni și de importul masiv autoturisme secon-hand, de dezvoltarea monedei naționale și de modificarea normelor de creditare impuse de Banca Națională a României, care au determinat reducerea semnificativă a creditării.

Potrivit datelor APIA, criza financiară globală a împins piața auto românească la cel mai scăzut nivel din 1999, înmatriculările de mașini noi din primele 11 luni din 2008 diminunâdu-se cu 53% față de aceeași perioadă din 2007.

2.2 Impactul crizei asupra economiei României

Conectarea tot mai intensă a economiei românești la fluxurile economice internaționale (reale și de capital) a favorizat procesul de “catching‐up” înregistrat în ultima perioadă, evoluție evidențiată  de ritmurile de creștere din perioada 2000‐2008. Însă, o economie emergentă, încă marcată de rigidități structurale, deschisă  la piața externă, poate fi profund afectată  de asemenea conjuncturi economice nefavorabile. După cum observăm, propagarea crizei economico‐financiare din SUA și Marea Britanie a atins și economia românească, care de la o creștere de 7,9% a PIB-ului real în 2008 se vede în situația de a‐și reduce semnificat ritmul, fiind posibil să se ajungă la o rată chiar negativă în anii următori.

Analiza efectelor asupra economiei noastre vizează  mai multe planuri: evoluția volumului producției, comenzilor în industrie, situația pe piața muncii  și evoluția  șomajului, iar în final analiza ritmului investițional în economie. Datele ce au stat la baza prezentei analize sunt oferite de BNR, prin Buletinul de conjunctură din martie 2009.

Producția de bunuri

În România, oscilațiile conjuncturale în evoluția volumului producției în industrie  și construcții sunt prezente chiar  și în perioada anterioară  lunii septembrie‐octombrie 2008. Însă, după  această  perioadă, în intervalul octombrie – ianuarie, se constată o reducere a producției în aceste domenii, cel industrial fiind cel mai afectat.  

Deși graficul urmator surprinde persistența dificultăților cu care se confruntă acest sector, totuși previziunile cuprinse în Buletinul de conjunctură  al BNR ilustrează o revenire a ritmului de creștere a producției începând cu luna martie. În sectorul industrial, revigorarea este generată  de industria producătoare de mașini (a cărei cerere internă este suplimentată și de o creștere a cererii externe, mai ales pe piață germană). Tot o evoluție pozitivă se așteaptă să înregistreze  și industria materialelor de construcții  și cea de prelucrare a petrolului. Industria metalurgică  și conexă (construcții metalice etc), care s‐a confruntat cu o reducere a producției și comenzilor în patru‐cinci luni, pare să întrerupă evoluția negativă  și să  aibă  o ușoară  creștere in perioada următoare. Ramuri industriale precum cea textilă, încalțăminte, confecții, pielărie vor înregistra  și în continuare o scădere a volumului producției, fiind direct influențate de reducerea cererii agregate (în special cea de bunuri finale venită  din partea populației) și de reducerea veniturilor.

Graficul 2.2.1.

Evoluția volumului producției: martie 2008-martie 2009

Sursa: BNR

Relansarea cererii de materiale de construcții nu trebuie pusă pe seama dezvoltării de noi proiecte imobiliare, ci mai curând pe necesitatea continuării  și terminării lucrărilor deja contractate. Astfel se explică de ce previziunile din graficul 2.2.2. ilustrează o creștere a volumului producției în construcții. De altfel, reducerea puternică a cererii de spații de locuit ca urmare, pe de o parte, a stopării creditării, iar pe de altă  parte, a așteptărilor de reducere a prețurilor, va antrena foarte probabil o stagnare sau chiar reducere a interesului antreprenorial în acest domeniu pe termen mediu.  Așteptările optimiste privind relansarea producției sunt susținute și de un alt indicator specific: gradul de utilizare a capacităților de producție în industrie. Acesta înregistrează  o creștere de la 67% în luna februarie a anului curent la 73% în martie, ceea ce denotă o relativă revigorare a producției.  

Graficul 2.2.2.

Estimări privind utilizarea capacității de producție: martie 2008- martie 2009

Sursa: BNR

Trebuie totuși menționat că, în contextul crizei actuale, se observă  o evoluție asimetrică  a ramurilor analizate. Acest fapt conduce inevitabil la o restructurare a economiei, la o reponderare a aportului diverselor ramuri la PIB. Rămâne de văzut dacă politicile economice ce vor fi implementate în perioada următoare vor contribui la acest proces de ajustare structurală sau vor urmări mai degrabă  „salvarea” sectoarelor afectate cel mai puternic de criză. Ameliorarea perspectivei economice poate fi coroborată și cu evoluția pozitivă a comenzilor în aceste ramurile de activitate a căror producție are un trend crescător (industria producătoare de autoturisme, a materialelor de construcții, a producției de petrol și derivați). 

Graficul 2.2.3.

Evoluția comenzilor în industrie și construcții : martie 2008-martie 2009

Sursa: BNR

Spre deosebire de acestea, comenzile în ramura construcțiilor sunt ușor negative (soldul conjunctural ilustrat de Buletinul de Conjunctură întocmit de BNR pentru martie 2009 fiind aproape de zero). Întreprinzătorii privați din industria textilă, confecții, încălțăminte, pielărie, servicii de transport, infrastructură  energetică  și‐au redus producția ca urmare a reducerii cererii de bunuri specifice (atât interne cât și externe). 

Piața muncii

În conformitate cu înregistrările efectuate de ANOFM, numărul concedierilor a crescut în perioada septembrie‐noiembrie 2008 cu aproximativ o treime față de perioada similară din anul anterior (cu un maximum de 16,8 mii persoane atins în luna noiembrie). Cele mai frecvente anunțuri de închidere a unor capacități de producție au provenit din sectorul industrial și cu deosebire din ramurile orientate cu predilecție către export (ca urmare a contractării cererii externe). Printre acestea s‐au regăsit: industria petrochimică, metalurgie  și construcții metalice, mijloace de transport rutier  și componente auto, mașini, echipamente și aparate electrice. Dat fiind gradul relativ ridicat de specializare a acestor segmente industriale, reangajarea sau reconversia profesională a celor disponibilizați este dificilă, ceea ce accentueză dimensiunea șomajului ciclic.

În anul 2008 au început să se rupă echilibrele datorită mai multor factori:

Sectorul privat autohton a început să scârțâie datorită declanșării crizei mondiale, dar și tratării superficiale a economiei afacerilor de către propria noastră conducere.

A început o angajare masivă de personal în administrația publică, peste 500.000 de personae, creându-se posturi, functii, compartimente, agenții. S-a ajuns astfel ca să avem ministere cu 20 de secretari de stat, fiecare dintre aceștia cu o armată de consilieri, experți, purtători de cuvânt, secretare, în care toată clientela politică și-a băgat nevasta, amanta, copii, prietenii copiilor, copii prietenilor vecinii și tot ce se putea, indiferent de calificare, de școlire, de expertiză, de cerințele postului.

S-au majorat salariile administrației centrale îndeosebi, serviciilor secrete, dar și autorităților locale, încât s-a ajuns ca frecvent un șef de la o primărie să aibă de 2-3 ori salariul mai mare decât primarul, sau șoferul aproape cât salariul ministrului. Această problemă complet scăpată din mână, lăsată la latitudinea oricui și au apărut salarii de 100.000 de lei tot mai multe sau s-a răspândit practica sporturilor de tot felul.

Au apărut și au proliferat pensiile nesimțite, în care 26.000 persoane încasează 18% din totalul fondurilor de pensii (adică 7.381 milioane lei, ceea ce înseamnă că o pensie medie pe lună este de 24.000 lei).

Pe acest fond de măsuri anapoda, fără nici un fel de acoperire economică, dar și ca urmare a crizei din propriile țări, capitalul străin care domină România și îndeosebi ramurile de bază ( băncile, companiile de asigurări financiare, industria cimentului, siderurgia ) a accelerat procesul de transferare a profitului spre societățile – mama din care provin (repartierea profitului și chiar a unor părți din capital), dereglând astfel și circulația monetară națională, în loc să stimuleze procesul investițional creator de valoare nouă.

Tabelul 2.2.1.

Principalii indicatori care o demonstrează:

Sursa: C.M.Drăgan, Criza. România la raspântie

Anul 2009 ne dezvăluie un comportament administrativ de dezastru, la care nu te puteai aștepta nici din partea unor dușmani:

– Produsul intern brut ( PIB ) a scăzut cu 20,9 miliarde euro, de la 136,8 miliarde în 2008 la 115,9 miliarde în 2009, adică cu 7,2% și asta dupa 10 ani de creștere economică sustenabilă.

-Bugetul de stat, deși venea după un deficit de 19 miliarde lei din 2008, a explodat în zona cheltuielilor (îndeosebi de natura salarială și de funcționare a administrației), astfel că s-a încheiat cu un deficit de 37 miliarde lei ( peste 9 miliarde euro), mai mare decât suma deficitelor pe unltimii 10 ani la un loc, și asta în condițiile în care veniturile au scăzut la jumătate față de anul precedent ( cu peste 40% ).

-Datoria externă totală (a statului, garantată de stat,a companiilor și a băncilor, dar preponderat a statului), pe termen mediu, lung dar și scurt, pur și simplu a explodat în 2009 cu 13,6 miliarde euro ( de la 50,6 la 64,2 miliarde euro) .

-Creditul neguvernamental a crescut și el de la 41 miliarde euro la 49,7 miliarde euro, adică cu 8,7 miliarde euro, și asta într-un singur an.

Gandiți-vă numai la faptul că în 18 ani de economie postdecembristă am acumulat datorii totale în sumă de 112,9 miliarde euro, dintre care 30,3 miliarde euro într-un singur an, 2009.

2.3. Obiectivul politicii monetare

În intervalul 2006-2008, rata anuală medie a inflației (IAPC) în România a fost substanțial mai ridicată decât în zona euro. În anul 2009, pe fondul deficitului de cerere asociat recesiunii economice, inflația a cunoscut un proces de temperare în majoritatea statelor europene, inclusiv în România. În anul 2010, sub incidenta atat a unor factori externi din punct de vedere al naturii presiunilor inflaționiste (precum creșterea cotațiilor materiilor prime pe piețele internaționale), cât și a unor factori specifici economici naționale (cea mai puternică influență având-o majoritatea cotei standard a TVA cu 5 puncte procentuale începând cu 1 iulie 2010), decalajul dintre nivelul mediu anual al inflației în România și nivelul de referință a înregistrat valoarea de 3,7 puncte procentuale.

În contextul specific al anului 2009, obiectivul general al băncii centrale l-a constituit consolidarea procesului dezinflației în ritmul necesar atingerii țintelor anuale de inflație și asigurarea coborârii ratei inflației pe termen mediu spre niveluri compatibile cu definiția de stabilitate a prețurilor. Această orientare a politicii monetare este conformă cu angajamentele asumate de autoritățile române; în consecință, orientarea răspundea cerinței de a se atinge, în concordanță cu calendarul prevăzut pentru adoptarea euro, un nivel al ratei inflației compatibil cu criteriul de inflație al Tratatului de la Maastricht, precum și cu definiția cantitativă a stabilității prețurilor adoptate de Banca Centrală Europeană.

Graficul 2.3.1.

Rata inflației (IAPC)

Sursa: BNR, INS

Rata anuală a inflației a scăzut în luna decembrie a anului 2000, cel mai scăzut nivel a fost în anul 2010, 1.68%, inflația lunară în mai 2010 a fost 0,15, în scădere față de luna anterioară. Conform INS, prețurile alimentelor au avansat cu 0.,95% față de luna decembrie 2010, în timp ce mărfurile nealimentare și tarifele serviciilor s-au scumpit cu 4,45%. . Pe parcursul anului 2010 s-a consemnat o serie de factori care au exercitat presiuni inflaționiste : majorări ale prețurilor administrative, continuarea seriei de creșteri ale accizelor la tutun, majorarea cotei standard a TVA-ului cu 5 puncte procentuale. Astfel, în 2010, rata medie anuală a inflației a fost de 6,1%, diferența față de nivelul de referință fiind de 3,7 puncte procentuale.

Rata medie anuală a inflației (IAPC) în România a coborât în perioada 2000-2007, până la valori de aproximativ 4,5% la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2007. În acest interval, inflația în zona euro s-a menținut în jurul valorii de 2%. Începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2007, rata inflației în România a crescut continuu, atingând nivelul de 7,9% în 2008. În anul 2009, pe fondul deficitului de cerere asociat recesiunii economice, al producției agricole, nivelul anual al inflației în România a scăzut cu aproximativ 2 puncte procentuale, continuând să înregistreze însă un decalaj consistent, 4,5 puncte procentuale.

Graficul 2.3.2.

Rata inflației (IAPC)

Sursa: BNR, INS

În ultimii trei ani, ponderea deficitului bugetului general consolidat al statului în PIB a depășit limita impusa prin Tratatul de la Maastricht. Astfel, în luna iulie 2009, Consiliul ECOFIN a adoptat o decizie având ca obiect declanșarea producerii de deficit excesiv în cazul României și a emis recomandări pentru corectarea acestuia. Respectarea angajamentelor asumate în cadrul acordurilor de finanțare externă dintre România și instituțiile financiare internaționale inițiate pe parcursul anului 2009 și continuate în anul următor a presupus măsuri substanțiale de consolidare fiscală , atât la nivelul veniturilor, cât și al cheltuielilor bugetare. La sfârșitul anului 200, raportul dintre datoria publică și PIB a fost de 23,6%.

Graficul 2.3.3.

Deficitul bugetar consolidat

Sursa: Eurostat

Cel mai ridicat nivel al investițiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008, de 9,496 miliarde euro. Între 2003 și 2006 România a înregistrat în fiecare an creșteri ale investițiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde euro în 2004, 5,213 miliarde euro în 2005 și 9,056 miliarde euro în 2006. În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,25 miliarde euro, urmat de o creștere la nivelul record din 2008. Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investițiile scăzând abrupt până la 3,48 miliarde euro în 2009 și 2,2 miliarde euro în 2010.

Graficul 2.3.4.

Investițiile străine directe în România

Evoluția soldului ISD în perioada 2003-2010

-milioane euro-

Sursa: BNR

Din punct de vedere al orientării investițiilor străine spre ramuri economice, ISD s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare cu 39,4%. În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrarea țițeiului, produse chimice, cauciuc și mase plastice, industria mijloacelor de transport cu 2,2%, agricultura cu 1,9%. Alte activități importante care au atras ISD-ul sunt intermedieri financiare și asigurări cu 5,9%, comerțul cu 14%, construcțiile și tranzacțiile imobiliare cu 9,7% și tehnologia informației și comunicațiile cu 6,3%.

Graficul 2.3.5.

Soldul ISD la 31 decembrie 2010

Repartizare pe principalele activități economice

Sursa: BNR

În perioada de analiză al cursului de schimb a fost descendent între 2006 și 2007, pentru ca după ultimul trimestru din 2007 moneda națională să înceapă să se deprecieze și să atingă un nivel maxim mediu lunar de aproximativ 4,3 lei pentru un euro. Așa cum arată graficul 2.5.1., în ultimii doi ani moneda națională s-a regăsit într-o bandă de variație de 4,1-4,3 lei pentru un euro.

Graficul 2.3.6.

Evoluția cursului de schimb

Sursa: BCE, BNR

După cum se vede în graficul următor, avem evoluția din zona Euro și USD din anul 2008 până în anul 2010. Evoluția a fost aproape constantă în zona Euro, cu mici excepții unde am avut o scădere în anul 2008 (septembrie și noiembrie) și o crestere în anul 2010 în lunile mai-iulie. În zona USD creșterea a fost bruscă in anul 2008 în perioada noiembrie-ianuarie și martie, iar în următoarea perioada evoluția a fost constant.

Graficul 2.3.7.

Cursul de schimb al leului față de euro și dolarul SUA

Date zilnice

Sursa: BNR

2.4. Implementarea politicii monetare

BNR a accentuat trendul ascendant al ratei dobânzii de politică monetară în lunile februarie și martie 2008 (aceasta fiind majorată cu 1, respectiv 0,5 puncte procentuale), deciziile având principala justificare inrăutățirea traiectoriei ratei anuale a inflației, precum și plasarea deasupra limitei superioare a intervalului de variație din jurul punctului central al țintei.

În anul 2009 politica monetară și-a păstrat caracterul prudent, ajustarea gradual a restrictivității condițiilor monetare în sens larg efectuată de banca centrală având ca regulamente majore, pe de o parte, perspectivele procesului dezinflației, implicit cele ale activității economice pe orizontul relevant pentru politica monetară și, pe de altă parte, caracteristicile balanței riscurilor asociate acestor perspective.

BNR a inițiat în februarie 2009 un trend prudent de coborâre a ratei dobânzii de politică monetară, prin efectuarea unei reduceri de 0,25 puncte procentuale. Acesta a fost continuat cu scăderi de câte 0,5 puncte procentuale în mai, iunie, august și septembrie 2009. Decizia de reducere cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politica monetară adoptată de Consiliul de administrație al BNR în luna februarie a fost justificată de relativa ameliorare la începutul anului 2009 a perspectivei inflației, pe fondul încetinirii ritmului prognozat al creșterii economice și implicit al prefigurării deschiderii mai rapide și mai ample a deviației negative a PIB-ului.

Graficul 2.4.1.

Rata dobânzii de politică monetară și rata inflației

Sursa: INS,BNR

Pe acest fond, evoluția curentă și cea anticipată a ratei inflației s-au ameliorat; rata anuală a inflației și-a reluat scăderea –coborând în iunie la 5,86%, după ce în prima parte a anului se înscrisese pe un trend ascendent (ajungând în martie 2009 la nivelul de 6,71 %, superior cu 0,41 puncte procentuale celui înregistrat la finalul anului 2008) .

Evoluția inflației din primul trimestru al anului 2010 a confirmat în mare parte așteptările. Astfel, procesul dezinflației, ( a fost înterupt temporar în noiembrie 2009 de impactul consistent al majorării unor accize), s-a reluat în luna februarie, iar rata anuală a inflației a revenit în interiorul intervalului de variație ce încadrează punctul central al țintei, coborând la sfârșitul primului trimestru la 4,20 %, de la 4,47 % în decembrie 2009.

Evoluția PIB pe locuitor

În România, PIB pe locuitor, exprimat conform standardului puterii de cumpărare, a cunoscut în ultimul deceniu o creștere substanțială, ajungând la sfârșitul anului 2009 la aproape 40 % din nivelul zonei euro.

Raportul dintre PIB pe locuitor ( exprimat conform standardului puterii de cumpărare) în România și cel din zona euro s-a dublat în ultimii 10 ani ( de la aproximativ 20 % în anul 2001 la circa 40 % în anul 2011). În același timp structura sectoarelor în economie s-a apropiat de cea a zonei euro ( în special prin reducerea ponderii agriculturii), evoluție favorabilă atenuării efectelor unor posibile șocuri asimetrice. În contextul intensificării schimburilor comerciale ale României în anii 2010 și 2011, gradul de deschidere a economiei a revenit la valori superioare cele de 75%.

“Între 2006 și 2010, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor a ajuns la 11.400 de euro, reprezentând 46% din media Uniunii Europene” , arată o analiză a consilierului de stat premierul Andreea Paul Vass.

Graficul 2.4.2.

Evoluția PIB pe locuitor

Sursa: BNR, INS, Eurostat

Capitolul III: Evoluția României postcriză

3.1. Situația și perspectivele economice

Creșterea economică a revenit la valori pozitive începând din 2011 și se preconizează că va continua să fie robustă în perioada 2015-2016.

De la începerea crizei, creșterea PIB-ului a fost determinat de redresarea treptată a cererii interne și de exporturi puternice. În ciuda unei accelerări recente a creșterii economice, PIB-ul se află încă sub nivelul înregistrat înainte de criză ( graficul 16, exprimat în prețurile din 2010). Se estimează că ritmul de creștere a PIB-ului real a încetinit de la 3,5% în 2013 la 3% în 2014, în principal din cauza unei scăderi semnificative a investițiilor. Se preconizează că, în 2015 și 2016, creșterea economică a României va continua să fie robustă, în principal pe baza cererii interne, și că aceasta va fi însoțită de o piață stabilă a forței de muncă. Se preconizează pe baza previziunilor Comisiei din iarna anului 2015, că creșterea PIB-ului se va menține peste creșterea potențială și că va fi în continuare rezistentă, situându-se la 2,7% în 2015 și 2,9% în 2016.

Graficul 3.1.1.

Dinamica PIB-ului

Sursa: Comisia Europeană

După cum se vede în graficul următor, în primele două luni ale anului 2015 a avut loc un excedent în valoare de 2,3 miliarde lei, adica 0,33% din PIB. Situația este mai bună decât cea din anii precedenți, mai exact în perioada ianuarie-februarie din anul 2012 până în 2014, bugetul a avut deficit.

Graficul 3.1.2.

Evoluția deficitului bugetar, % din PIB

Sursa: www.logec.ro

Sunt necesare progrese suplimentare în ceea ce privește convergența reală cu media la nivelul Uniunii Europene.

Autoritățile au anunțat intenția de a adopta moneda euro în 2019, însă provocările sunt semnificative. În 2014, România îndeplinea toate cele cinci criterii numerice de la Maastricht necesare pentru adoptarea la zona euro. Cu toate acestea, astfel cum ilustrează graficul 17, România se află încă mult sub nivelul de convergență atins de țările care au adoptat recent moneda euro: Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania.

Graficul 3.1.3.

Venitul pe cap de locuitor

Sursa: Comisia Europeană

Nivelul investițiilor se situează în continuare peste media Uniunii Europene.

În România, în 2013 investițiile reprezintă aproape 24% din PIB, comparativ cu 19% din PIB, în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, contribuția investițiilor la competitivitatea globală și potențialul de creștere este afectată de instabilitatea gradului de prioritate acordat de-a lungul timpului investițiilor publice, care reprezintă aproape 20% din totalul investițiilor sau 5% din PIB. Asigurarea realizării de investiții eficiente în infrastructura publică reprezintă o provocare importantă pentru economia românească. Evoluțiile legale de investiții și de punerea în aplicare a reformelor structurale anunțate în cadrul actualului program de asistență pentru balanța de plăți au un impact asupra procesului de convergență.

Productivitatea totală a factorilor este proiectată să crească treptat în următorii ani, în timp ce contribuția factorului de muncă la creștere, este în linii mari, neutral.

Acest lucru ar trebui să rezulte din reformele pieței muncii și ale pieței produselor, inițiate în cadrul ultimelor două programe pentru balanța de plăți. Cu toate acestea, ritmul reformelor a încetinit în ultima perioadă, limitând expansiunea creșterii potențiale.

3.2. Evoluția prețurilor

În România, inflația a înregistrat în mod constant niveluri ridicate, însă cunoaște o tendință de scădere abruptă.

Inflația nu a revenit, odată cu criza din 2009, la nivelurile ridicate înregistrate înainte de criză. Șocurile create de creșterea succesivă a prețurilor a condus la niveluri ale inflației cu mult peste cele din Uniunea Europeană. După o scădere bruscă în timpul crizei din 2008-2009, prețurile au înregistrat creșteri puternice. În anul 2011, creșteri semnificative în ceea ce privește impozitarea indirectă au condus la o valoare de vârf a inflației de 8,5% (graficul 18). Scăderea temporară înregistrată la începutul anului 2012 s-a inversat rapid ca urmare a presiunii exercitate de creșterea prețurilor la alimente în a doua jumătate a anului și a eliminării treptate a prețurilor administrative în 2013.

Graficul 3.2.1.

Inflația

Sursa: INS, Comisia Europeană

3.3. Evoluțiile de pe piața muncii

Piața muncii prezintă semne de îmbunătățire în 2013 și 2014.

În România, rata de ocupare a forței de muncă și rata de activitate continuă să fie printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Rata de ocupare a forței de muncă pentru grupa de vârstă 20-64 de ani a stagnat în 2013, după care, în al treilea trimestru din 2014, a crescut până la 67,4%. Conform previziunilor, redresarea va continua în 2015 și 2016, pe baza creșterii mai puternice a PIB-ului comparativ cu 2014. Cu toate acestea, nivelul va rămâne în continuare sub media actuală UE de 69,8%.

Șomajul s-a situat la un nivel relativ stabil, chiar și în timpul crizei.

În România, rata șomajului a oscilat în jurul valorii de 7% pentru o perioadă lungă de timp, inclusiv pe parcursul crizei. Această valoare este mai mică decât media grupului de țări cu caracteristici similare și a Uniunii Europene (graficul 3.3.1.), însă România a înregistrat o rată de activitate mai scăzută. Rata șomajului a avut o scădere de la 7,3% în 2013, la 6,7% în 2014 și se preconizează că aceasta va înregistra o oarecare scădere și în 2015 și 2016.

Graficul 3.3.1.

Rata șomajului

Sursa: Comisia Europeană

3.4. Finanțele publice

Dezechilibrele bugetare s-au atenuat treptat, pe masură ce deficitul bugetar a urmat o traiectorie descendentă.

Înainte de criză și în momentul culminant al acesteia, România înregistra un deficit bugetar și un deficit de cont curent similar, ambele de peste 8% din PIB. Cu sprijinul a trei programe UE/FMI consecutive, România a reușit să reducă deficitul bugetar la 1,8% din PIB în 2014 (conform previziunilor Comisiei din iarna anului 2015). Ajustarea a fost concentrată la începutul perioadei, însă a fost distribuită pe parcursul mai multor ani, înregistrându-se o reducere de la 8,9% în 2009 la 5,5% în 2011 și, respectiv, la 30% în 2012, când procedura aplicabilă deficitelor excesive a fost abrogată. După un rezultat bun în 2013, ajustarea a încetinit în 2014. În anul 2015 deficitul va fi de 1,5% din PIB. Se estimează că această valoare a deficitului bugetar este în concordanță cu un deficit structural de 1,25% din PIB, care corespunde obiectivului convenit în programul de asistență pentru balanța de plăți pentru România: atingerea obiectivului pe termen mediu de a înregistra un deficit de 1% din PIB în termeni structurali , plus un așa numit “ajustor al fondurilor UE” de 0,25% din PIB. Acesta din urmă reprezintă a alocare bugetară suplimentară care urmează să fie utilizată numai pentru o accelerare semnificativă a absorbției fondurilor UE. În plus, România adoptă măsuri de întărire a guvernanței bugetare. Datoria publică a crescut de la 13,2% din PIB în 2008 la 37,3% din PIB în 2012, pe fondul deficitelor bugetare ridicate și al scăderii producției. Se preconizează că datoria publică se va stabiliza în 2015-2016 la un nivel de aproximativ 39% din PIB ca urmare a reducreii deficitului și a redresării economice.

Graficul 3.4.1.

Datoria publică

Sursa: Comisia Europeană

Graficul 3.4.2.

Deficitul public

Sursa: Comisia Europeană

Mixul de politici fiscale s-a îmbunătățit de-a lungul anilor, însă politica fiscală este modificată frecvent, iar colectarea veniturilor rămâne slabă.

În ultimii ani, impozitele directe, precum TVA-ul și accizele, au căpătat o pondere mai mare în mixul de politici fiscale. Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă a fost redusă în 2014 printr-o diminuare a contribuțiilor la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale la toate nivelurile, după o creștere cu 3 puncte procentuale frecvente ale politicii fiscale cauzează în continuare perturbări ale mediului de afaceri. Colectarea taxelor și impozitelor rămâne slabă, iar deficitul de încasare a TVA-ului este cel mai mare din UE 27, reprezentând 44% din PIB în 2012.

Sectorul financiar al României se bazează pe bănci, 80% dintre acestea fiind bănci cu capital străin.

În ansamblu, instituțiile de credit dețin cea mai mare parte a activelor sistemului financiar , aproximativ 80% (graficul 22). Băncile cu capital austriac au dominat piața din 2000, urmate de băncile franceze.

Graficul 3.4.3.

Evoluția activelor bancare (miliarde euro)

Sursa: BNR

Stocul bancar din România a facut față cu bine crizei economice și financiare, iar capitalizarea rămâne puternică.

Nu au fost necesare măsuri de intervenție publică pentru a sprijini sectorul bancar. Creditele neperformante au scăzut de la 22,6% în martie 2014 la aproximativ 14% în decembrie 2014. În plus, riscurile asociate unui nivel ridicat al creditelor neperformante au fost atenuate printr-o politică prudentă de constituire de provizioane pentru pierderile din credite aplicate de autoritatea de supraveghere bancară.

Constituirea de provizioane pentru activele depreciate afectează profitabilitatea băncilor.

În contextul creșterii provizioanelor pentru pierderi din credite și al costurilor de finanțare ridicate, profitabilitatea sectorului bancar a fost supusă unor presiuni în ultimii ani , după cum vedeți în graficul 23. După trei ani de pierderi, în 2013 sectorul bancar a înregistrat un profit consolidat modest. În 2014, profitabilitatea băncilor a suferit din nou din cauza măsurilor aplicate pentru curățarea bilanțurilor bancare în cadrul planului de rezoluție a creditelor neperformante ale Băncii Naționale a României. Conform datelor preliminare, sectorul a înregistrat o pierdere de 4,3 miliarde Ron la sfârșitul lunii decembrie 2014.

Graficul 3.4.4.

Profitabilitatea exprimată prin ROA( randamentul activelor) si ROE( rentabilitatea capitalurilor proprii)

Sursa: BNR

Concluzii

Omenirea se află în fața unei perioade de nesiguranță financiară accentuată. Criza financiară a avut un mare impact asupra economiei mondiale, a modificat indicatorii economici și a produs instabilitate pe plan economic și financiar. Pe lângă aceasta, criza financiară a modificat clasamentul celor mai mari economii din lume în funcție de produsul intern brut exprimat în dolari.

În primă fază priveam spre Statele Unite ale Americii compătimindu-I pe aceștia. În următoarea perioadă criza a ajuns și în Europa, iar mulți specialiști și politicieni s-au înșelat prognosticând că România nu va fi afectată. Companiile trebuie să înțeleagă că epoca consumului masiv a trecut și că trebuie să își reorienteze afacerile.

Criza financiară a adus valuri de faliment, a accentuat blocajul financiar, blocând investiții. Companiile trebuie să își reorienteze producția și să reașeze relațiile de afaceri.

Lucrul de care are acum lumea nevoie este o operațiune de salvare. Pentru a face acest lucru, responsabilii politicilor de guvernare din toata lumea trebuie să realiyeye punerea în mișcare a creditării pentru a stimuli cheltuielile.

Această sarcină, a punerii in mișcare a creditării, este o sarcină foarte grea, dar trebuie îndeplinită cât mai curând.