Evolutia Pretului In Ultimii Ani

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

Concept pret

Teorii despre pret si valoare

Legatura dintre pret si masa monetara

Tipuri de pret

CAPITOLUL II

Functiile pretului

Factorii care influenteaza pretul

Inflatia

CAPITOLUL III

Formarea pretului pe diverse tipuri de piete

CAPITOLUL IV

Evolutia pretului in Romania in ultimii ani

STUDIU DE CAZ

BIBLIOGRAFIE

Pretul – mecanism de reglare a pietei

Pretul reprezinta suma de bani pe care trebuie sa o plateasca cumparatorul pentru achizitionarea unui produs sau a unui serviciu. In optica economica, pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului.

Activitatea economica de schimb permite ca bunurile sa ajunga de la producator la consumator prin intermediul procesului de vanzare-cumparare, dezvoltarea activitatii economice, in general, presupune si dezvoltarea si intensificarea schimburilor.

Una dintre problemele esentiale ale stiintei economice o reprezinta valoarea reala a bunurilor. Termenul de valoare are o istorie foarte veche, iar de-a lungul timpului au fost date diferite explicatii acestui fenomen.

Teoria obiectiva a valorii sau teoria valorii munca a fost fundamentata de clasicii gandirii economice engleze repezentata de Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill, precum si de Karl Marx. Conform acestei teorii, valoarea se stabileste pornind de la timpul de munca necesar producerii bunurilor.

In teoria clasica banii nu aveau importanta in activitatea economica deoarece se considera ca ei nu pot avea influenta asupra variabilelor economice reale, banii erau considerati un simplu intermediar ai schimburilor. Aceasta teorie se reflecta cel mai bine in legea lui Say: mărfurile sunt plătite în ultimă instanță prin alte mărfuri. Banii sunt doar mijlocul de schimb cel mai des folosit; ei joacă numai un rol intermediar. Ceea ce vânzătorul vrea în final să obțină, în schimbul mărfurilor pe care le oferă, sunt alte mărfuri. (Vezi citatul)

In teoria neoclasica se considera ca toate activitatile economice trebuiau sa serveasca in final satisfacerii nevoilor consumatorilor, iar pentru aceasta cea mai importanta activitate economica o reprezinta schimbul. Neoclasicii au definit pentru prima data utilitatea in sens economic si au creat modele matematice pentru analiza maximizarii satisfactiei consumatorilor.

Marfurile sunt bunuri economice prin care se realizeaza schimburile pe piata. Un produs care este realizat pentru consumul personal, dar care nu se vinde, nu este marfa. Astfel prin marfa se poate intelege un obiect, un bun care poate satisface o anumita nevoie, si care ia parte la procesul de schimb pe piata, trecand de la vanzator la cumparator prin vanzare-cumparare.

Principalele proprietati ale bunurilor marfa:

satisfac nevoile omului sau sunt utile omului;

sunt destinate vanzarii pe piata;

A. Smith in lucrarea “Avutia natiunilor” publicata in anul 1776 si considerata piatra de temelie a stiintei economice, vorbeste despre 2 atribute ale bunurilor marfa: valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb si precizeaza ca valoarea unui bun poate are 2 intelesuri: “uneori exprima utilitatea unui anumit obiect, iar alteori puterea de cumparare a altor bunuri. Una poate fi denumita valoare de intrebuintare, iar alta valoare de schimb“

In teoria clasica a fost definita utilitatea, in sens general, ea reprezentand capacitatea unui bun de a satisface anumite nevoi, capacitate data de proprietatile sale fizice, chimice, etc. Conform acestei teorii un bun are aceleasi utilitate pentru toti consumatorii.

Revenind la teoria obiectiva a valorii, accentul cade pe munca, A S. afirmand “Prin urmare numai munca, fiind aceea care niciodata nu variaza in valoarea sa, numai ea este etalonul adevarat si definitiv dupa care valoarea tuturor marfurilor poate fi, intotdeauna si oriunde, apreciata si comparata. Ea este pretul lor real; banii sunt numai pretul lor nominal.” Vezi citatul

“Labour is the real measure of the exchangeable value of all commodities. The real price of everything, what everything costs to the man who wants to acquire it, is the toil and trouble of acquiring it. What everything is really worth to the man who has acquired it, and who want to dispose of it or exchange it for something else, is the toil and trouble which it can save to himself, and which it can impose upon other people. … Labour alone, therefore, never varying its own value, is alone the ultimate and real standard by which the value of all commodities can at all time and places be estimated and compared. It is their real price; money is their nominal price only. (The Wealth of Nations, 1776)”

Teoria subiectiva a valorii sau teoria valorii-utilitate a fost fundamentata de repezentantii gandirii neoclasice W. Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras.

Carl Menger: “Valoarea nu este o proprietate intrinseca a marfurilor. Valoarea este importanta pe care o capata bunurile concrete pentru subiectii economici, prin faptul ca sunt constienti ca pentru satisfacerea trebuintelor lor (dorintele), ei depind de posibilitatile de a dispune de bunurile respective (raritate) si prin urmare, valoarea nu exista in afara constiintei omului” pag 175

Conform teoriilor neoclasice utilitatea difera de la un consumator la altul in functie de gusturile, preferintele fiecaruia si de alte trasaturi care sunt proprii.

Neoclasicii definesc utilitatea in sens economic si astfel utilitatea reprezinta satisfactia pe care o obtine un consumator in urma consumarii unei cantitati determinate dintr-un anumit bun.

Legea lui Gossen formulata in “Evolutia legilor consumului uman” arata ca pe masura cresterii cantitatii consumate, utilitatea se reduce, iar cand nevoia este complet satisfacuta, utilitatea ultimei unitati din bunul consumat ajunge la 0. Consumatorul rational nu trebuie sa consume in continuare din bunul respectiv deoarece noile cantitati consumate ii produc insatisfactie sau dezutitlitate. Acest lucru se intampla cand nevoia este satisfacuta continuu.

Se disting 3 tipuri de utilitati si anume:

Utilitatea individuala adica utilitatea fiecarei cantitati consumate dintr-un bun

Utilitatea marginala adica utilitatea ultimei unitati consumate dintr-un bun

Utilitatea totala adica utilitatea tuturor unitatilor consumate dintr-un bun

Exista 2 teorii opuse despre utilitate. Conform primei teorii utilitatea nu se poate cuantifica, adica nu este o variabila numerica putandu-se defini doar preferintele consumatorului si ordinea acestora si poarta numele de utilitate ordinala.

Conform celei de-a doua teorie, utilitatea se poate exprima prin numere si poarta numele de utilitate cardinala.

Bogăția sau valoarea de schimb este un concept concret, dar nu este constant. De aceea este atât de dificil pentru analiști să folosească unități de măsură convenționale pentru a măsura ce se întâmplă în economie.

Legatura dintre pret si masa monetara

Valoare monedei reprezinta puterea sa de cumparare si este data de cantitatea de bunuri si servicii care poate fi achizitionata cu o anumita suma de bani, iar valoarea reala a monedei, intru-cat se face distinctie intre valoarea oficiala si cea reala, reprezinta puterea sa de cumparare si este data de starea economiei din care provine.

Datorita principalelor functii ale monedei (etalon al valorii, mijlocitor al schimburilor si de transferare a puterii de cumparare in timp), moneda ocupa un rol important in economie si reprezinta un subiect controversat care a nascut confruntari intre economisti.

Pana la Keynes, economistii au respins ideea influentei asupra economiei. In conceptia lor, moneda este neutra si marfurile se schimba contra marfuri.

Keynes considera moneda ca parte integrata in functionarea economiei, aceasta reprezinta un instrument de politica economica.

In opozitie cu Keynes, monetaristii sustin ca moneda influenteaza valoarea si structura productiei si poate modifica preturile relative.

Masa monetara reprezinta ansamblul mijloacelor de plata existente in economie la un moment dat.

Marimea masei monetare este influentata de mai multi factori si anume: volumul bunurilor si serviciilor, nivelul preturilor si al tarifelor, viteza de circulatie a banilor etc.

Pentru a determina marimea masei monetare se foloseste relatia: M=P*Y/v, unde:

M = masa monetara;

P = nivelul preturilor si al tarifelor;

Y = volumul tranzactionat de bunuri si servicii;

v = viteza de circulatie a banilor.

Legatura dintre pret si masa monetara se stabileste cu ajutorul formulei lui Irving Fisher (1911 ): M*v=P*T si astfel cantitatea de masa monetara necesara intr-o anumita perioada de timp este direct proportionala cu volumul fizic al bunurilor si serviciilor oferite pe aceasi perioada, precum si cu pretul lor si este invers proportionala cu viteza de circulatie a banilor.

Daca viteza de circulatie a banilor creste, masa monetara se reduce. In caz contrar, masa monetara creste.

Daca volumul tranzactionat de bunuri si servicii si nivelul preturilor si al tarifelor creste atunci si masa monetara va inregistra o crestere. Daca, insa, volumul tranzactionat de bunuri si servicii si nivelul preturilor si al tarifelor scade, atunci masa monetara se reduce si ea.

Daca volumul tranzactionat de bunuri si servicii ramane constant, atunci cresterea preturilor antreneaza reducerea masei monetare, iar scaderea preturilor antreneaza marirea masei monetare.

Transformarile masei monetare sunt puternic determinate de cererea si oferta de moneda, respectiv cantitatea de moneda pe care un agent economic doreste sa o detina la un moment dat si cantitatea de moneda pusa la dispozitia acestuia prin intermediul bancar.

Cantitatea de moneda aflata in circulatie are o mare influenta asupra mentinerii echilibrului economic. In acest sens, bancile centrale ralizeaza strategii foarte elaborate in domeniul politicii monetare, principalul obiectiv fiind stabilitatea preturilor, adica mentinerea acestora in timp fara variatii de mari amplitudini, dar accentuarea turbulentelor economice si financiare din ultimele decenii si criza financiara din 2007-2008 au demonstrat ca problemele de stabilitate financiara pot interfera cu conduita politicii monetare.

Politica monetara apartine politicilor conjuncturale, respectiv acelor categorii de actiuni intreprinse de autoritatile statului care utilizeaza instrumente specifice pentru a atinge obiectivele de: crestere economica, stabilitatea preturilor, ocuparea fortei de munca, asigurarea echilibrului extern, echilibrul balantei comerciale si al balantei de plati. Traditional, politica monetara grupeaza actiunile intreprinse de bancile centrale pentru a influenta oferta de moneda in scopul de a controla inflatia.

Politica monetara nu actioneaza direct asupra acestor obiective, ci actioneaza asupra anumitor variabile ale economiei care pot influenta aceste obiective de crestere economica si stabilitate a preturilor. Aceste variabile sunt denumite obiective intermediare si sunt stabilite de autoritatile monetare ale fiecarei tari. In mod general, aceste obiective intermediare se refera la evolutia agregatelor monetare, la rata dobanzii si la cursul de schimb.

Punerea in aplicare a politicii monetare se realizeaza prin intermediul unor instrumente care actioneaza direct asupra creditului sau indirect asupra lichiditatii bancilor. Este vorba despre: taxa scontului, politica de open-market si sistemul rezervelor minime obligatorii.

O politica monetara expansionista se caracterizeaza prin achizitionarea de titluri pe piata deschisa, reducerea nivelului RMO si stimularea cererilor de imprumuturi din partea bancilor, iar ca urmare a acestor masuri, oferta monetara suplimentara induce reducerea ratei dobanzii, reducerea costului capitalului, stimularea investitiilor, cresterea productiei si a cererii globale.

O politica monetara restrictiva se caracterizeaza prin vanzarea de titluri pe piata deschisa, cresterea nivelului RMO si descurajarea imprumuturilor, ceea ce determina o tendinta de crestere a ratei dobanzii, investitiile sunt descurajate, iar venitul national se reduce.

Puterea de cumparare a monedei poate fi exprimata pe plan extern si se utilieaza pentru a stabilii cursul valutar. Acesta din urma reprezinta, intr-o anumita conceptie, pretul unei unitati monetare exprimat in alta unitate monetara cu care se compara valoric.

Moneda unei tari trebuie sa fie convertibila pentru a putea participa la operatiunile pietei valutare. O tinta importanta a politicii monetare o reprezinta garantarea valorii monedei nationale fata de exterior. Autoritatile monetare pot sa influenteze evolutia cursului valutar prin variatia ratei dobanzii sau prin cumpararea/vanzarea de devize pe piata valutara.

Parcursul evolutiv al masei monetare este puternic determinat de de cererea si oferta de moneda, respectiv cantitatea de moneda pe care un agent economic doreste sa o detina la un moment dat si cantitatea de moneda pusa la dispozitie acestuia prin intermediul bancar.

Politica valutara se afla in stransa interdependenta cu politica monetara si reprezinta masurile aplicate la nivelul cursurilor de schimb pentru a mentine un echilibru al balantei externe, dar si pentru a contracara? inflatia si urmareste sa asigure si sa mentina stabilitatea monedei nationale.

Principalele instrumente de politica valutara sunt:

reglementarea schimburilor valutare pentru a limita influenta operatiuniilor financiare asupra cursurilor de schimb.

Modificarile de paritate(devalorizari/revalorizari si deprecieri/aprecieri) reprezinta un instument ce actioneaza asupra balantei de plati. Devalorizarea si deprecierea monedei nationale produce influente asupra nivelului preturilor de import si export, precum si asupra volumului de bunuuri?

Interventiile publice asupra cursurilor se realizeaza de bancile centrale care cumpara moneda nationala contra devize pentru a mentine cursul monedei nationale. Tarile cu moneda puternica urmaresc sa evite aprecierea propriei monede si astfel cresc rezervele in devize devalorizate, adica cumpara moneda straina contra monedei nationale.

Functiile preturilor

Preturile, intr-o economie de piata, indeplinesc mai multe functii:

Functia de evaluare a cheltuielilor si a rezultatelor

Consta in faptul ca prin intermediul preturilor, capata expresie monetara indicatorii economici si devine posibila evidentierea dimensiunilor diverselor activitati economice. Toate deciziile, atat ale producatorilor, cat si ale cumparatorilor sunt fundamentate pe baza pretului pentru ca prin miscarea sa influenteaza si orienteaza optiuniile fiecaruia, ambele categorii urmarind sa isi satisfaca cat mai bine nevoile, respectiv sa obtina productiile cele mai utile sau investitiile cele mai avantajoase.

Functia de corelare

Aceasta functie pune in evidenta relatia dintre pret, cerere si oferta, relatie care trebuie privita in mod normal in ambele sensuri, adica modificarea raportului cerere-oferta poate cauza modificarea pretului, la fel cum modificarea pretului poate determina modificarea ceererii si a ofertei.

Daca cererea si oferta pentru un anumit bun sunt egale, atunci vorbim despre un pret de echilibru.

Daca pe piata pretul este mai mare decat pretul de echilibru va rezulta un exces de oferta care conduce la scaderea pretului, ajungandu-se din nou in pozitia de echilibru.

Daca pe piata pretul este mai mic decat pretul de echilibru apare un exces de cerere ceea ce conduce la cresterea pretului pana cand acesta va ajunge in pozitia initiala, de echilibru.

Toate aceste dezechilibre care pot sa apara pe o piata sunt corelate prin pret. Preturile se modifica, fluctueaza si in acest mod conduc la eliminarea dezechilibrelor.

Functia de informare

Prin aceasta functie preturile ofera material informational complex si dinamic tuturor agentiilor economici privind situatia pietei. Aceste informatii fac referire la raportul cerere-oferta, presiunile existente pe piata, raritatea sau abundenta factorilor de productie etc.

Functia de stimulare a agentilor economici

Influenta directa pe care preturile o au asupra veniturilor si cheltuielilor agentilor economici reprezinta sursa motivationala a actiunilor acestora. Aceasta functie priveste “miscarile” pe care producatorii le efectueaza pe piata ca de exemplu: cantitatile bunurilor produse, structura si calitatea acestora precum si startegii de orientare a optiuniilor consumatorilor.

Producatorii sunt interesati sa gaseasca o “formula perfecta” a pretului prin care acesta sa multumeasca ambele parti, adica sa aduca profituri maxime producatorului si sa satisfaca nevoile cumparatorului.

Functia de distribuire a veniturilor

Pentru ca preturile sa indeplinesca aceasta functie, este necesar sa indeplineasca o conditie esentiala, aceea de acoperire a costurilor intru-cat daca preturile nu asigura acopeirea costurilor firma isi va inceta activitatea economica.

Nivelul preturilor trebuie sa permita acoperirea costurilor si obtinerea unui profit care sa il multumesca pe intreprinzator.

Marimea veniturilor este data de diferenta dintre pretul la care se vinde si pretul la care se cumpara bunurile si serviciile resprective. Scopul fiecarui agent economic este de a stabili un pret care sa ii asigure costuri de productie cat mai mici si venituri cat mai mari. Dar pentru unul si acelasi bun apar diferente de costuri intre producatori si astfel prin preturi se realizeaza o distribuire/redistribuire a veniturilor producatorilor.

Tipuri de preturi

Exista mai multe criterii de clasificare a preturilor.

La baza acestei clasificari se afla specificul economiei de piata si modul in care aceasta a evoluat.

Preturile pot fi libere, administrate si mixte daca tinem cont de puterea de influentare pe care vanzatorii si cumparatorii o au asupra preturilor.

Putem vorbi despre preturi libere in conditiile concurentei perfecte. Preturile se formeaza pe piata, liber, prin mecanismul cererii si al ofertei, fara sa aiba loc nicio interventie sau reglementare. Raportul cerere-oferta poate cauza schimbarea pretului, la fel cum pretul poate sa determine schimbarea cererii si a ofertei.

In realitatea concurenta perfecta nu exista si in locul ei apare concurenta imperfecta care presupune un anumit grad de control al preturilor de catre marile firme, dar si de catre stat pentru bunurile din sfera sa de actiune. Aceste preturi sunt preturi administrate.

Pe piata, in economia contemporana, predomina preturile mixte care sunt stabilite atat de mecanismul pietei libere, cat si de interventia statului.

Dupa gradul de noutate al produselor exista preturi ale produselor noi si preturi ale produselor existente.

Atunci cand apare un produs nou pe piata, firma poate sa stabileasca un pret mare care sa ii asigure profitul dorit sau poate sa stabileasca un pret scazut si sa mareasca cantitatea vanduta, profitul fiind asigurat de cantitatea vanduta.

In cazul produselor existente firmele au conceput diferite strategii de stabilire a preturilor ca de exemplu strategia pretului impus de calitate, firmele stabilind preturi ridicate pentru bunurile de calitate superioara, strategia preturilor produselor grupate care presupune vanzarea mai multor produse la acelasi pret sau strategia preturilor promotionale prin care se reduc preturile pentru a creste cantitatile vandute.

Dupa gradul de flexibilitate exista preturi unice care sunt aplicate tuturor clientilor care cumpara aceeasi cantitate dintr-un bun in conditii asemanatoare si preturi diferentiate care se aplica diferit in functie de clienti, de cantitatea cumparata etc.

Dupa sistemul de formare exista preturi cu TVA si preturi fara TVA, respectiv preturile pe care le platesc cumparatorii la achizitionarea unui bun si preturile factorilor de productie,

Factorii care influenteaza preturile: !!!

Philip Kotler a grupat factorii care influenteaza preturile in doua categorii si anume:

factori interni: obiective organizaționale si de marketing;

obiective de preț;

strategia de marketing;

costurile;

alte variabile ale mixului de marketing.

factorilor externii: cererea;

concurența;

percepția cumpărătorului;

membrii canalului de marketing;

alți factori ai mediului extern al întreprinderii

Factori interni: cererea, oferta, caracteristicile pietei

Factori externi: conjunctura economica, conjunctura politica etc.

Factori subiectivi: psihologia cumparatorilor, influențele exercitate de mediul social etc.

Factori de mediu respectiv factori economici: inflatia, fazele ciclului economic, efectul Griffen (în perioadele de criză cumpărătorii se orientează spre bunurile de folosință curentă, renunțând, mai ales, la bunurile de folosință îndelungată) etc.

politico-juridici: politica fiscala, reglementarile legale,

tehnologici: sofisticarea modului de plată, variabilele de distribuție etc.

socio-culturali: sistemul de valori ce guvernează societatea, efectul Veblen (un efect de snobism, conform căruia un produs cu preț ridicat poate să certifice apartenența cumpărătorului/consumatorului acestuia la un anumit grup social).

Asa cum produsul este definit ca un ansamblu de elemente corporale si acorporale, prețul, la rândul său, se află sub influența a două categorii de factori: tangibili (calitatea, avantajele pe care le ofera de exemplu) si intangibili (marca, de exemplu).

Pretul este influentat si de psihologia cumparatorilor. Este vorba despre comportamentul consumatorilor, adica despre conduita pe care acestia o adopta in cazul cumpararii si al consumului de bunuri si servicii.

In functie de anumiti stimuli(pret, distributie, promovare, sitatie economica, cultura etc.) cumparatorul decide in privinta achiitionarii unui anumit bun. Acest mecanism de luare a deciziei de cumparare a fost analizat si mai multi economisti au incercat sa il explice elaborand diverse modele economice si teorii.

Marshall sustine ca decizia de achizitionare a marfurilor si serviciilor este efectul unor calcule rationale. Astfel ca in momentul in care achizitioneaza un produs, oamenii sunt preocupati de gradul de utilitate procurat , precum si de gusturile rationale si preturile pe care sunt nevoiti sa le plateasca.

Unul din factorii interni care influenteaza preturile este cerere. Aceasta reprezinta cantitatea totala dintr-un anumit bun, care poate fi cumparata pe piata, intr-o perioada determinata de timp, la un anumit pret dat.

Legea cererii arata legatura inversa dintre cantitatea ceruta si pret, atunci cand pretul este variabila care determina modificarea cantitatii cerute. Daca pretul bunurilor, resurselor si serviciilor va scadea, in mod corespunzator va creste cantitatea de marfa ceruta intr-o anumita perioada si invers, daca preturile cresc, va scadea cantitatea de marfa ceruta in perioada de timp respectiva (celelalte conditii ramanand neschimbate)

Reprezentand grafic relatia dintre pretul unitar al unui bun si cantitatea de bunuri ceruta pe o perioada de timp vom obtine curba cererii.

(grafic)

Modificarea preturilor, respectiv a veniturilor, poate produce 2 efecte: efectul de substitutie care apare in cazul in care pretul bunurilor creste, se diminueaza puterea de cumparare a venitului si astfel cumparatorii se vor orienta spre bunurile substituibile si efectul de venit care apare in cazul in care preturile bunurilor scad, veniturile cumparatorilor cresc permitand cresterea cantitatii bunurilor cumparate.

Oferta, un alt factor de intern de influenta, reprezinta cantitatea maxima de bunuri sau servicii, pe care un agent economic este dispus sa o ofere spre vanzare, intr-o anumita perioada de timp, la un pret anume.

Legea ofertei arata relatia care se stabileste intre cantitatea dintr-un bun pe care un ofertant o ofera spre vanzare(variabila dependenta), intr-o anumita perioada de timp si pretul (variabila independenta) la care bunul respectiv se vinde.

Daca repreentam grafic relatia dintre pretul unitar al unui bun si cantitatea de bunuri oferita intr-o perioada de timp, vom obtine curba ofertei.

(Grafic)

@@!!!Caracteristicile pietei pot de asemenea sa influenteze marimea preturilor

Asa cum afirma si M. Didier piata este “un ansamblu de mijloace de comunicatii prin care vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei au, despre ce acestia au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzactiile dintre ei sa se incheie”.

Piata este baza de functionare a mecanismului economic si prin intermediul sau sunt satisfacute nevoile agentilor economici. Piata permite de asemenea optimizarea procesului de alocare a resurselor si orienteaza forta de munca catre domeniile cele mai cerute.

Datorita faptului ca piata este locul de intalnire a ofertei cu cererea sau mai bine spus a confruntarii dintre cele doua putem afirma ca este vorba despre un raport real intre productie si consum.

Daca vorbim despre participantii pe piata, ne referim bineinteles la producatori in calitate de ofertanti de bunuri si servicii si factori de productie si la consumatori in calitate de cumparatori. Fiecare isi urmareste propriul interes, pe piata realizandu-se un contact permanent intre cele doua parti.

Conform teoriei economiei clasice piata reprezinta “mana invizibila” care regleaza activitatea economica. Piata reprezinta astfel o “amenintare” care determina pretul si venitul astfel ca agentii economici cauta sa cerceteze cat mai bine aceste piete deoarece principalul scop al acestora este de a influenta si de a controla pietele pentru a-si realiza cat mai bine interesele.

In economiile actuale functionarea pietei se face atat pe baza actiunii legilor traditionale economice cat si pe baza cresterii gradului de insitutionalizare si pe interventia indirecta a statului in economie (exista anumite domenii cum ar fi apararea nationala in care serviciile nu pot fi furnizate de catre agentii economici fiind astfel obligatorie interventia statului).

Complexitatea activitatilor economice a condus la multiplicarea tipurilor si formelor de piata. In functie de criteriul luat in considerare se disting mai multe tipuri de piata.

Din punctul de vedere al ariei de extindere, se disting:

-piata locala

-piata nationala

-piata regionala

-piata mondiala

Dupa criteriul obiectului tranzactiei de vanzare-cumparare, se disting:

-piata bunurilor si serviciilor de consum

-piata factorilor de productie care se divide la gandul ei in:

-piata resurselor naturale

-piata muncii – Salariul poate fi privit ca pret

-piata capitalului(financiara) – pretul este cursul hartiilor de valoare. Pe piata monetara pretul este sobanda, iar pe piata valutara, pretul este cursul de schimb valutar.

-piata informatiilor s.a.

Dupa criteriul rezultatelor efective putem vorbi despre o piata reala si o piata fictiva. Piata reala exprima cererea si oferta de bunuri de consum si factori de productie, iar piata fictiva exprima cererea si oferta de titluri de proprietate asupra aceptor bunuri.

Dupa criteriul densitatii exista piete concentrate si piete dispersate. In cadrul pietelor concentrate se realizeaza un numar mare de tranzactii, iar in cadrul pietelor dispersate vorbim despre un numar mare de centre unde se realizeaza tranzactiile.

In functie de modul de acces se stabileste diferenta intre pietele cu acces liber si pietele cu acces reglementat pentru una sau alte dintre parti sau pentru amandoua.

Un criteriu foarte important este cel al numarului de ofertanti si solicitanti.

Piata perfecta se regaseste atunci cand numarul de ofertanti si de solicitanti de pe piata este foarte mare, iar productia este vanduta, si poate fi cumparata, la pretul pietei.

Piata monopolista se intalneste atunci cand exista un singur ofertant si mai multi cumparatori.

piata monopsonica apare atunci cand exista un singur cumparator si o multime de ofertanti.

piata de tipul monopol bilateral se regaseste in cazul in care exista un singur vanzator si un singur cumparator

piata oligopolista se intalneste atunci cand exista cativa ofertanti si o multime de cumparatori. In functie de numarul de ofertanti vorbim despre duopol, respectiv triopol.

Inflatia

De-a lungul timpului realitatile economice dinamice au facut din acest fenomen un proces complex cu efecte tot mai grave asupra economiei unei societati, efecte care pot duce chiar la distrugerea unei societati asa cum afirma si M Friedman: “Oricare ar fi originea sa imediata, inflatia este o boala, o maladie periculoasa si uneori fatala, o maladie care, daca nu este oprita la timp, poate distruge o societate. “

Maurice Flamant considera ca termenul de inflatie desemneaza ”…o miscare de crestere dispersata a preturilor care se intretine prin sine insasi si care este datorata unei insuficiente relative, la un moment dat, a ofertei spontane in raport cu cererea formulata la preturi curente de la inceputul perioadei analizate.”

Maurice Flamant, L’inflation, Presses Universitaires de France, Paris, 1972, p 7.

Inflatia reprezinta deci procesul de crestere generalizata a preturile sau, asa cum regasim si in definitia data mai sus, o diminuare a puterii de cumparare a monedei.

Daca ne referim la cresterea generalizata a preturilor, ne referim la o crestere care difera ca ritm, dar care are loc in toate ramurile de activitate. Aceasta crestere are loc pe o perioada lunga de timp, este o crestere de durata.

Pentru a masura ritmul de crestere al preturilor se calculeaza o rata lunara sau anuala de crestere dupa cum urmeaza.

Rata medie lunară a inflației exprimă media creșterilor lunare ale prețurilor. Se calculează ca o medie geometrică a indicilor lunari ai prețurilor de consum cu baza in lanț din care se scade baza de comparație egală cu 100.

Rata medie anuală a inflației reprezintă creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent. Această rată se calculează ca un raport, exprimat procentual, între indicele mediu al prețurilor dintr-un an și cel al anului precedent, din care se scade 100. La rândul lor, indicii medii ai prețurilor din cei doi ani se determină ca medii aritmetice simple ale indicilor lunari din fiecare an, calculați față de aceea și bază (octombrie 1990 = 100).

Rata inflatiei anuale se poate calcula atat comparand mediile anuale ale nivelurilor preturilor anilor respectivi, rezultand astfel o rata medie, cat si comparand nivelurile preturilor din aceeasi luna a celor doi ani.

Din perspectiva monetara, inflatia apare datorita surplusului de bani aflati in circulatie, surplus care atrage dupa sine si cresterea preturilor bunurilor materiale si serviciilor. Aceasta conceptie este sustinuta de Milton Friedman si de reprezentantii Scolii de la Chicago.

Inflatia este unul dintre dezechilibrele economice. Este vorba despre o diferenta intre cantitate de masa monetara si cantitatea bunurilor si a serviciilor aflate in circulatie la un moment dat. Daca masa monetara depaseste cantitatea de bunuri si servicii aflate pe piata sau daca aceasta ramane constanta, dar sunt reduse cantitatile oferite de bunuri si servicii, are loc o crestere a preturilor, respectiv o scadere a puterii de cumparare a banilor, adica apare inflatia. Exista cazuri in care fenomenele se desfasoara simultan, adica are loc atat sporirea lichiditatilor, cat si reducerea productiei, ceea ce determina un fenomen inflationist mult mai amplu si mai intens.

Amploarea sau gravitatea determina mai multe tipuri de fenomene inflationiste si anume:

Fenomen inflationist latent – acesta este un fenomen de proportii reduse ale carui consecinte nu sunt evidente.

Fenomen inflationist deschis – acesta este un fenomen de proportii relativ reduse; inflatia are un ritm de crestere de cateva procente pe an.

Fenomen hiperinflationist – acesta este un fenomen de mari proportii, iar preturile inregistreaza cresteri foarte mari. Un astfel de fenomen a avut loc in Romania in anul 1991 cand rata inflatiei a ajuns la 170, 2% fata de 5,1% in anul 1990 sau in anul 1997cand rata inflatiei a ajuns la 154, 8% fata de 1996 cand aceasta era de 38,8% conform datelor oferite de Institutul National de Statistica.

Dupa anul 2005, cand BNR a adoptat un nou regim de politica monetara care vizeaza tintirea directa a inflatiei, s-a observat o variatie a inflatiei destul de mica.

In perioada 2010-2015 se inregistreaza tendinta de scadere a ratei inflatiei, acesta luand valori negative in anul precedent cand rata inflatiei a fost -0,6%.

Previziunile pentru anul 2017 nu sunt deloc favorabile si se preconizeaza ca inflația se va tripla pe medie de la minus 0,4% în acest an la plus 3,1%. (Conform raportului macroeconomic publicat pe 11 mai 2016 de catre Fondul Monetar International).

Complexitatea fenomenului inflationist si formele diversificate de manifestare, fac ca explicatiile date inflatiei (ca fenomen monetar) sa fie insuficiente. Astfel s-a pus accentul tot mai mult pe procesele care au loc in economie si pe actuala realitate economica.

Din perspectiva nemonetara, inflatia apare datorita diferentei dintre marimea cererii solvabile si capacitatile de satisfacere a acesteia. La baza acestei diferente stau mai multe cauze, printre care: capacitati de productie insuficiente, cheltuieli cu efecte productive intarziate sau cheltuieli neproductive, deficitul bugetar, tendinte de economisire mai reduse etc.

Tot din perspectiva nemonetara, la baza inflatiei se afla cresterea costului de productie; cresterea continua a preturilor factorilor de productie duce la cresterea costurilor de productie

La baza inflatiei se mai pot afla si factori psihologici deoarece actorii pietelor economice urmaresc sa isi indeplineasca propriile obiective si incearca in acest sens sa anticipeze modificarile, fluctuatiile inflatiei.

Au fost adoptate diverse strategii de combatere a inflatiei printre care: inghetarea preturilor, inghetarea monedei, inghetarea veniturilor si cheltuielior publice la nivel macroeconomic, dar si masuri care urmaresc cresterea productivitatii la nivel microeconomic.

Masuri antiinflationiste:

asigurarea stabilitatii masei monetare;

crearea unui echilibru intre capacitatile de productie si cererea solvabila pe piata interna;

o politica fiscala care sa vina in sprijinul producatorilor;

o politica salariala in conformitate cu gradul de dezvoltare economica;

o politica de reducere a somajului;

o politica de creditare corespunzatoare;

o politica valutara care sa urmareasca stabilitatea interna a monedei.

Toate aceste masuri urmaresc sa restabileasca si sa asigure echilibrul pe o perioada de timp cat mai indelungata.

Strategia de tintire a inflatiei reprezinta un obiectiv primordial pentru tarile dezvoltate. Initial strategia a fost adoptata de tari cu economie dezvoltata si inflatie scazuta ca de exemplu Noua Zeelanda sau Marea Britanie, insa ulterior s-a dovedit a fi o alternativa atractiva si pentru tarile emergente cu inflatie mai ridicata. (Bnr)

Strategia de țintirea directă a inflației a fost adoptată de BNR în august 2005, după finalizarea unui proces de pregătire, a cărei ultimă etapă a constituit-o crearea și testarea funcționării cadrului de analiză economică și de decizie a politicii monetare specific țintirii directe a inflației. Concomitent au fost satisfăcute și celelalte cerințe și criterii care condiționează eficacitatea acestei strategii:

coborârea ratei anuale a inflației sub nivelul de 10 la sută;

acumularea unui câștig de credibilitate de către banca centrală și consolidarea acestuia;

întărirea independenței de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al BNR) și de facto a BNR;

restrângerea dominanței fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală și ameliorarea coordonării dintre politica fiscală și cea monetară;

relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului și reducerea gradului de vulnerabilitate a economiei la fluctuațiile acestei variabile;

însănătoșirea și întărirea sistemului bancar și relativa creștere a intermedierii bancare;

sporirea transparenței și a responsabilității băncii centrale, precum și a ariei și intensității comunicării BNR cu publicul și piețele financiare, inclusiv în ceea ce privește aspectele legate de noua strategie de politică monetară și de pregătirea adoptării ei;

conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice și a mecanismelor de funcționare a economiei necesară identificării și creșterii eficacității canalelor de transmisie monetară.

Strategia de țintire directă a inflației adoptată de BNR se caracterizează prin:

exprimarea țintei de inflație în termenii headline inflation (indicele prețurilor de consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator și nevoia de a asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;

stabilirea țintei ca punct central încadrat de un interval de variație (+/-1 punct procentual) în scopul ancorării eficace a anticipațiilor inflaționiste;

anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un orizont mai lung de timp (inițial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;

continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;

definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanțe ("circumstanțe excepționale"), independente de influența politicii monetare, care condiționează responsabilitatea BNR pentru atingerea țintei de inflație;

stabilirea țintei de inflație de către BNR în consultare cu guvernul.

CA al BNR a hotărât: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an, gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor RMO 05.05.2016

Marimea inflatiei este determinata de modificarile preturilor bunurilor si serviciilor de pe piata. Principalii indicatori prin care se poate masura aceasta sunt:

1.Indicele prețurilor de consum (IPC). Acest indice urmareste evolutia preturilor marfurilor cumparate si a tarifelor serviciilor utilizate pe o anumita perioada de timp comparativ cu o perioada anterioara. Odata cu procesul de liberalizare a preturilor, acest indice a fost abordat dintr-o noua perspectiva care sa corespunda economiei de piata si se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a indiciilor individuali de preturi.

unde:

q1 = bunurile necesare subzistenței populației;

P1 și P0= nivelul prețurilor în perioada curentă și în cea de bază;

Indicii de preț CORE1 și CORE2 care reprezinta variante ale IPC. CORE1 se determina prin excluderea preturilor administrate din cosul IPC, iar CORE2 se determina prin excluderea din cosul indicelui CORE1 a bunurilor cu preturi volatile.

Indicele prețurilor producției industriale (PPI) ajuta la determinarea nivelului prețurilor plătite de către producători în diferitele etape ale procesului de producție, pentru materii prime și bunuri intermediare.

Indicele prețurilor de producție (IPP) măsoară evoluția prețurilor în stadiile anterioare consumului final, respectiv prețurile materiior prime, al semifabricatelor și ale produselor finite înainte a fi livrate pe piață.

Indicele general al prețurilor (IGP) măsoară evoluția tuturor prețurilor din economie, respectiv atât a prețurilor bunurilor consumate de către gospodării cât și a prețurilor bunurilor care intră în procesele de producție. Acesta reprezintăcel mai general mod de măsurare al inflației.

Deflatorul PIB masoara nivelul preturilor si tine cont atat de modificarile preturilor bunurilor si serviciilor consumate de populatie (ca si IPC), cat si de modificarile cheltuielilor cu investitiile, import si export, cheltuieli guvernamentale.

Dacă deflatorul PIB se calculează pe baza bunurilor și serviciilor produse în interiorul țarii, indicele general al prețurilor se calculează tinând cont și de produsele importate.

Concurenta este un element esential care regleaza functionarea mecanismului economic, ea este cea mai buna calea de satisfacere a intereselor tuturor dupa cum afirma G. Von Hayek, ceea ce inseamna ca prin concurenta intreprinzatorii urmaresc sa isi maximieze profiturile, iar consumatorii sa isi satisfaca nevoile cat mai bine.

Concurenta pura si perfecta

Concurenta pura si perfecta este un model teoretic ideal pentru ca descrie starea de echilibru, de optim economic, in care toti agentii economici isi realizeaza cel mai bine interesele. Se presupune ca toti producatorii sunt capabili sa isi vanda toate produsele la pretul pietei fara a il influenta in mod hotarator. Bineinteles ca si cumparatorii trebuie sa poata sa beneficieze de cantitatile dorite din bunuri la pretul pietei pe care nu il pot influenta in mod hotarator dupa cum afirma J.M.Albertini in “Les rouages de l’economie nationale”.

Concurenta este pura si perfecta daca sunt satisfacute simultan urmatoarele conditii:

Atomicitatea cererii si a ofertei – presupune existenta unui numar mare de agenti economici in calitatea lor de ofertanti si cumparatori.

Omogenitatea produsului – toate firmele produc acelasi bun sau bunurile sunt perfect substituibile astfel cumparatorilor le este indiferent de la ce producator cumpara bunurile necesare.

Fluiditatea deplina presupune intrarea si iesirea libera pe/de pe piata, fara a exista niciun fel de ingradiri; intrarile/iesirile realizandu-se in functie de eficienta fiecarui agent economic.

Transparenta perfecta a pietei se refera la faptul ca agentii economici detin toate informatiile necesare cu privire la piata, mai exact la natura si calitatea produselor, cantitatea ceruta si oferita si pretul practicat pe piata.

Mobilitatea perfecta a factorilor de productie se refera la faptul ca fiecare agent economic poate sa dispuna de toti factorii de productie necesari.

Pe piata pura si perfecta preturile se formeaza liber in functie de cerere si de oferta si exista mai multe situatii prin care se formeaza preturile:

a) Cererea curenta creste fata de cererea initiala, iar oferta ramane constanta. In acest caz are loc o crestere a preturilor.

b) In caz contrar, daca cererea curenta scade, iar oferta ramane constanta va avea loc o scadere a preturilor.

c) Daca oferta curenta creste, iar cererea ramane constanta, pretul scade.

d) Daca oferta curenta scade, iar cererea ramane constanta, pretul creste.

e) Daca atat oferta cat si cererea cresc in mod egal, pretul nu se modifica. La fel se va intampla si in cazul in care atat oferta cat si cererea scad in mod egal.

f) Daca atat oferta cat si cererea cresc, respectiv scad, insa aceasta modificare are loc in marimi diferite, pretul variaza in functie de intensitatea ofertei sau a cererii.

Pretul de echilibru reprezinta nivelul la care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite. In conditiile concurentei perfecte, pretul de echilibru este un pret unic care le permite agentilor economici sa adapteze cantitatile oferite. Deci pretul de echilibru apare atunci cand se realizeaza egalitatea cantitatilor cerute si oferite pentru un anumit bun. In cazul in care oferta este mai mare, preturile cresc si curba ofertei este ascendenta. +grafic

In cazul in care cererea este mai mare, preturile se micsoreaza si curba ofertei este descendenta. +grafic

Cele 2 curbe se vor intersecta intr-un punct E acolo unde pretul de echilibru corespunde cantitatii Q0 care este, atat suma cantitatilor cerute, cat si oferite.

Q0=

Delta p=

Figura: pe

Abaterile conduc la situatii de dezechilibru pe piata si anume:

Exces de oferta adica surplus de bunuri pe o piata ceea ce reprezinta probleme pentru producatori: imobilizari de resurse si stocuri nevandute, cheltuieli suplimentare aferente pastrarii si conservarii stocurilor, dobanzi la credite etc.

Exces de cerere (penurie) care conduce la epuizarea acestor stocuri si la instalarea penuriei.

Toate aceste excese conduc la miscarea preturilor pe piata.

Concurenta imperfecta

Concurenta imperfecta apare atunci cand agentii economici, care exista in numar variabil, ofertanti sau cumparatori, pot sau reusesc sa influenteze in mod hotarator nivelul preturilor prin actiunile lor.

In cazul concurentei imperfecte vorbim despre incalcarea uneia sau a mai multor trasaturi care caracterizeze concurenta pura si perfecta. Putem deci sa vorbim despre dificultati intampinate la intrarea in ramura a agentilor economici, despre rivalitati intre firme, despre un anumit grad de control asupra preturilor etc.

Concurenta imperfecta este o combinatie reiesita din imbinarea caracterelor celor doua situatii pe piata, concurenta si monopol potrivit lui J. Robinson (Economics of Imperfect Competition).

Concurenta imperfecta imbraca mai multe forme:

2.1 Concurenta monopolista

2.2 Concurenta de monopol

2.3 Concurenta oligopolista

2.4 Concurenta monopsonica

2.1 Concurenta monopolistica

Este o forma de concurenta imperfecta, dar care se apropie destul de mult de concurenta pura si perfecta incalcand insa premisa referitoare la omogenitatea produselor. Lipsa omogenitatii produselor le permite producatorilor sa aduca un plus de valoare produselor sale fata de cele competitive. Aceasta diferentiere, respectiv personalizare a produselor le permite producatorilor sa creasca preturile si sa isi asigure un profit cat mai mare.

Pe acest tip de piata cererea este bine satisfacuta deoarece cumparatorii au la dispozitie o gama larga de produse putand sa le aleaga pe cele care corespund cel mai bine dorintelor lor, dar si veniturilor de care dispun. Datorita ofertei mari de produse substituibile, in general, preturile se formeaza la un nivel relativ scazut. Pentru preturi egale, consumatorii se indreapta catre acei producatori deja cunoscuti care se afla astfel in sitatie de monopol. Daca intervin modificari importante ale pretului, cererea pentru bunurile oferite de o anumita firma devine elastica, iar cumparatorii se vor orienta catre bunurile substituibile ale caror preturi nu s-au modificat.

In general, cheltuielile cu publicitatea sunt relativ ridicate, ceea ce imprima o tendinta de crestere a costului ceea ce determina si tendinta de crestere a preturilor.

2.2 Concurenta de monopol

Este o forma a concurentei imperfecte in care exista un singur producator care controleaza piata si isi impune conditiile de pret sau de calitate.

Situatia de monopol se explica prin raritatea unor resurse, accesul la acestea sau existenta unor licente detinute de o singura firma, insa monopolul pur nu exista pentru ca asta ar presupune sa existe o singura intreprindere pe piata, sa nu aiba concurenta din partea producatorilor nationali sau straini, iar produsul oferit sa nu aiba un substitut apropiat.

In general monopolul actioneaza in directia cresterii pretului, avand in vedere faptul ca cantitatea oferita este relativ redusa, existand un singur producator.

Monopolul poate fi de durata sau temporar. Vorbim despre monopol de durata atunci cand agentii economici detin anumiti factori de productie cu caracteristici speciale si in acest fel ei pot impune anumite conditii, acest lucru este posibil daca pe piata exista cerere.

Monopolul este temporar atunci cand o firma scoate pe piata un nou produs, si este vorba deci despre perioada de timp pana cand o alta firma reuseste sa produca acelasi bun sau unul similar.

Monopolul reprezinta dominatia, stapanirea pietelor, insa trebuie luate in considerare si capacitatile celor care il detin de a creea o situatie optima in care nivelul preturilor stabilite sa nu repreinte o problema in cumpararea produselor respective. In cazul in care preturile de monopol afecteaza cumparatorii, autoritatile statale pot interveni si pot ingradi libertatea de actiune a acestora impunand anumite conditii pentru a limita puterea acestora si a stopa abuzurile.

Pretul de monopol este de regula un pret mai ridicat decat cel care se formeaza in cadrul concurentei perfecte. In conditiile monopolului pretul este influentat de marile firme.

Diagrama urmatoare reprezinta raportul dintre cantitatea de bunuri oferita si preturi. +

Monopolistii sunt supusi autoritatii consumatorilor. Un monopolist poate dicta fie pretul, fie cantitatea. Pretul de monopol trebuie recunoscut si acceptat de cumparatori care hotarasc care sunt cantitatile in care cumpara bunurile respective si totodata care sunt cantitatile pe care firma de monopol le vinde.

Situatia inversa pune firma in ipostaza de a stabili cantitatile vandute, insa cumparatorii vor influenta pretul.

+ Grafic

Diferenta dintre piata perfecta si monopol:

Firma impune pretul pe piata in situatia de monopol spre deosebire de piata perfecta unde pretul se stabileste liber, firmele producatoare fiind obligate sa il accepte.

Pretul de echilibru este mai ridicat in cazul situatiei de monopol fata de piata cu concutenta perfecta.

Cantitatea ofertei este mai scazuta in cazul monopolului fata de cazul concurentei perfecte.

In situatia de monopol ofertantul stabileste pretul si indirect si cantitatea vanduta spre deosebire de situatia concurentei perfecte cand determinarea pretului este conditionata de cerere si oferta.

Firma monopolista reprezinta cererea globala a pietei pentru produsul sau. Cererea globala pentru acel produs reprezinta suma tuturor cererilor individule spre deosebire de concurenta perfecta unde este o diferenta intre cererea globala si cererea la firma.

In conditiile concurentei perfecte ofertantul poate mari cantitatea vanduta fara sa provoace o scadere a pretului si astfel vanzarea unei unitati suplimentare ducde la o crestere a veniturilor cu valoarea pretului. In cazul sitatiei de monopol ofertantul poate sa mareasca cantitatea vanduta doar prin practicare unor preturi mai scazute si astfel venitul mediu va scadea.

Firma de monopol isi asigura stare de echilibru stabilind un volum al productiei si un nivel al pretului care sa ii produca maximiarea profitului total. Alte strategii alternative la cea de maximizare a profitului sunt cele de maximizare a cifrei de afaceri, stabilirea pretului la nivelul cosstului marginal, gestiunea la echilibru, discriminarea prin pret.

Discriminare prin pret se realizeaza atunci cand monopolul poate vinde acelasi produs la preturi diferite. Aceasta strategie este fondata pe baza teoriei lui Pigou. Firma de monopol va cauta sa vanda produsul la pretul maxim pe care cumparatorul este dispus sa il plateasca. Aceasta forma de practica discriminatorie se poate grupa in trei categorii: discriminare intuitu personae- individualizarea fiecarui cumparator si stabilirea unui pret maxim pentru fiecare cumparator, discriminare pe grupe de cumparatori – atunci cand individualizarea nu este posibila se stabilesc preturi maxime pentru grupuri de consumatori si discriminarea spatiala- diferentierea preturilor unui bun in functie de zona de disributie.

2.3 Concurenta oligopolista

In cazul concurentei oligopoliste pe piata exista cativa producatori (nu mai putin de 3) si un numar mare de cumparatori.

Pretul nu este controlat de niciunul dintre producatori, insa deoarece acestia au o pondere importanta in oferta totala, ei pot sa influenteze situatia in ceea ce priveste cantitatea productiei si preturile intr-un anumit grad si au efecte importante asupra rivalilor. Deci pretul, cantitatea vanduta si profitul obtinut depind si de reactiile rivalilor.

Apare aici conceptul de elasticitate incrucisata sau coeficientul concurentei de substituire care este folosit pentru a masura actiunea unei firme asupra alteia sau in ce masura influenteaza preturile stabilite de o firma cantitatile oferite de cealalta firma si invers.

Conform gradului de omogenitate al produselor, vorbim despre oligopol nediferentiat care se intalneste pe piata produselor omogene si oligopol diferentiat intalnit pe piata produselor neomogene.

Dupa gradul de cooperare al firmelor, se distinge:

oligopol perfect coordonat care presupune ca intre firmele producatoare au loc acorduri formale publice sau nu si astfel iau nastere structurile oligopoliste de tipul cartelului sau trustului.

In cadrul structurii de tip cartel se stabileste un acord care priveste nivelul preturilor, volumul productiei, cota de piata. Prin toate acestea se urmareste maxizarea profiturilor firmelor respective.

In cadrul structurii de tip trust se creaza un holding, in urma fuzionarii mai multor firme, care detine pachetul actiunilor de control si stabileste modul de impartire a pietelor, nivelul preturilor, obiectivele strategice. Scopul este acelasi, de maximizare a profiturilor.

oligopol partial coordonat care presupune existenta unei firme lider, iar celelalte firme stabilesc raporturi de coordonare sau subordonare cu aceasta.

In sitatia oligopolului coordonat fiecare firma isi urmareste propriul obiectiv, acela de maximizare a profitulu, acest obiectiv fiind posibil doar atunci cand venitul marginal corespunde costului marginal. Daca firmele au aceleasi costuri de productie ele vor stabili un pret unic pe piata pentru cantitati egale produse. Pentru costuri de productie diferite startegia stabilirii pretului unic este aceeasi, insa cantitatile produse si comercializate difera.

oligopol fara coordonare se intalneste in cazul in care firmele actioneaza independent fara sa existe intelegeri sau strategii comune. In acest caz firmele care detin o pozitie dominanta pe piata se vor impune si vor fixa un anumit pret, celelalte firme fiind nevoite sa se subordoneze si sa se raporteze la pretul practicat de firma dominanta.

2.4 Concurenta monopsonica

Este varianta simetrica a cazului de monopol atunci cand un numar mare de vanzatori, de ofertanti intalneste un singur cumparator.

Daca vorbim despre monopson, vorbim, in general, despre o firma care cumpara pentru a revinde, firma dispune de un monopson pentru un produs primar si se va bucura de un monopol pe piata produsului finit. Firma este un intermediar care fixeaza atat pretul de cumparare cat si pretul de vanzare.

Fixarea autoritara a preturilor

Hayek 1998, (238-239): „O economie de piață funcțională presupune anumite activități din partea statului; există altele, care pot ajuta la funcționarea economiei; în fine, pot fi tolerate multe acțiuni ale statului, cu condiția să fie compatibile cu funcționarea pieței. Există, însă, acțiuni contrare principiului pe care se întemeiază o societate liberă și care trebuie excluse din principiu, pentru ca aceasta să funcționeze”.

Asa cum afirma si Hayek statul poate intreveni in activitatea economica pentru a ajuta la mentinerea unui echilibru, a unei stabilitati economice, insa aceasta interventie se realizeaza in anumite limite deoarece economia de piata este bazata pe libera initiativa a agentilor economici si pe spiritul concurential.

Gradul de interventie este influentat de stabilitatea economica de care se bucura o tara. interventiile fiind mai intense in perioade de criza economica, declin economic, razboi etc.

Scopul principal al interventiei statului este asigurarea unei stabilitati economice si a protectiei sociale.

Interventia statului in procesul de formare a preturilor este determinata de anumite situatii:

Penuria de resurse (materii prime si energie)

Oferta deficitara pentru anumite produse de o importanta majora pentru populatie si economie.

Cresterea excesiva a preturilor pentru anumite bunuri de consum

Protejarea productiei interne de concurenta straina

Combaterea unor situatii de monopol sau de oligopol

Combaterea concurentei neloiale etc.

Statul are, în principal, menirea de a asigura — în mod democratic — cadrul juridic legislativ necesar pentru desfășurarea în condiții optime a activității economice și condițiile de exercitare a liberei inițiative de către toți agenții economici. În sistemele bazate pe economia de piață (care, după cum se știe, presupune un mecanism complex de organizare și funcționare), statul intervine sau se implică în viața economică fie direct, fie indirect[5]. [5] Cosmin Flavius Costas, Mircea Ștefan Minea, Dreptul Finanțelor Publice, vol.II, Drept financiar, Editura Wolters Kluvert, 2009, p.34

Trebuie clar precizat faptul ca interventia statului in procesul de formare a preturilor nu presupune faptul ca statul stabileste nivelul preturilor, ci acesta participa la procesul de formare a preturilor pe piata, in mod liber. Statul intervine in mod direct prin actiuni de influentare asupre cererii si a ofertei de bunuri si servicii, prin actiuni asupra nivelului pretului sau prin exercitarea controlului asupra preturilor si in mod indirect prin politicile fiscale, de credit si ale dobanzilor.

In mod direct statul influenteaza cererea si oferta de pe o piata prin controlul volumului de bunuri. Acesta achizitioneaza si stocheaza anumite bunuri pentru a le revinde ulterior. Bineinteles ca vorbim despre achizitionarea la preturi mai reduse pentru a le revinde la preturi mai mari sau daca pe piata apare o oferta excedentara statul poate sa intervina si prin achizitionarea si stocarea surplusului respectiv, sa orienteze acest surplus spre pietele externe prin scutirea de taxe vamale sau acordarea unor prime de export si prin blocarea importurilor. In general este cazul produselor agricole.

Daca pe piata apare o cerere excedentara statul poate sa intervina prin anumite metode pentru a rationaliza cererea, respectiv consumul pe baza unor tichete, bonuri sau poate sa plaseze pe piata, din rezervele proprii, cantitatile dorite, sa majoreze importurile prin reducera taxelor de import, sa incurajeze producatorii prin credite si facilitati fiscale.

Statul influenteaza raportul cerere-oferta pe pietele externe prin stabilirea unor prime de export sau a unor taxe de import ridicate.

Interventia statului in formarea preturilor se realizeaza si prin actiuni asupra nivelului preturilor; statul putand bloca total sau partial preturile stabilind o limita de variatie a acestora. Statul poate determina nivelul preturilor la produse de stricta necesitate (energie electrica si termica, combustibili, paine, carne, lapte etc).

Strategia de blocare a preturilor este folosita in general pentru a incerca sa stopeze cresterea preturilor in perioade inflationiste.

Exercitarea controlului statului asupra preturilor se realizeaza si prin subventionarea preturilor in ramurile in care este necesar. Aceata modalitate de interventie directa a statului prin subventionarea de la buget a unor produse se face pentru a acoperi pierderile unor intreprinderi, in cazul in care apar diferente de pret nefavorabile.

In mod indirect statul poate duce o politica fiscala, de credit si a dobanzii pentru a influenta nivelul preturilor. Statul poate sa fixeze un pret in mod autoritar, poate fi vorba atat despre un pret maxim, cat si despre un pret minim care se afla sub nivelul pretului de echilibru, respectiv peste nivelul pretului de echilibru.

Pretul maxim fixat in mod autoritar este mai mic decat pretul de echilibru ceea ce asigura protectia consumatorului. In acest mod se stimuleaza consumul si se sporeste cantitatea de produse ceruta. Dar exista si o serie de consecinte, producatorii pot fi nemultumiti si isi pot reduce cantitatile oferite pentru a nu vinde la preturi mai mici, apare fenomenul cunoscut sub denumirea de piata neagra, vanzarea preferentiala a produselor etc.

Statul poate sa fixeze in mod autoritar un pret minim, peste nivelul pretului de echilibru, pentru a favoriza dezvoltarea si cresterea productiei in anumite sectoare, urmarind sa previna concurenta neloiala, sa protejeze unele resurse limitate.

În prezent, intervenția statului în economie se realizează în principal prin politica monetară și prin politica fiscală, deoarece acestea sunt singurele tipuri de politici economice compatibile cu legile economiei de piață și cu principiile guvernării democratice.

Politica monetară constă în acțiunea globală, exercitată prin manevrarea variabilelor monetare: agregatele monetare și ale creditului, rata dobânzii și cursul de schimb, asupra principalelor variabile economice: nivelul prețurilor, produsul intern brut, gradul de ocupare a mîinii de lucru (rata șomajului), soldul balanței de plăți externe etc

Obiectivul actual al politicii monetare este, în cazul majorității băncilor centrale importante din lume, combaterea inflației, adică asigurarea stabilității prețurilor, insa acesta nu este singurul obiectiv. De exemplu pentru BCE obiectivul principal il constituie stabilitatea preturilor, dar odata atins acest obiectiv, aceasta institutie trebuie sa sustina si politica economica generala.

Articolul 127 alineatul (1) din Tratat stabilește obiectivul principal al Eurosistemului: „Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale […] este menținerea stabilității prețurilor”. Și: „Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană”. Uniunea Europeană are mai multe obiective (articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană), printre care dezvoltarea durabilă a Europei întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie socială de piață cu un grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social. În consecință, stabilitatea prețurilor nu este numai obiectivul principal al politicii monetare a BCE, ci și un obiectiv al Uniunii Europene în ansamblu. Astfel, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Tratatul privind Uniunea Europeană stabilesc o ierarhie clară a obiectivelor Eurosistemului, evidențiind faptul că stabilitatea prețurilor reprezintă cea mai importantă contribuție pe care o poate avea politica monetară la asigurarea unui mediu economic favorabil și a unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.

In schimb FED-ul (Federal Reserve Act) are stabilit un dublu obiectiv ce urmareste atat stabilitatea preturilor, cat si ocuparea deplina a fortei de munca astfel ca legea de organizare a bancii federale stipuleaza ca „misiunea acestei instituții este asigurarea unei creșteri pe termen lung a agregatelor monetare și ale creditului în concordanță cu creșterea pe termen lung a potențialului de sporire a producției, precum și realizarea ocupării maxime a mâinii de lucru, stabilității prețurilor și unui nivel moderat al ratei dobânzii pe termen lung”.

Daca ne referim la Romania, strategia de politică monetară a BNR este țintirea directă a inflației, startegie adoptata in anul 2005. Obiectivul fundamental este asigurarea si mentinrea stabilitatii preturilor, contributie pe care politica monetara o aduce la realizarea unei cresteri economice sustenabile.

Rolul intervenționist al statului s-a conturat ca urmare a procesului de dezvoltare a societății care a dus la apariția unor factori și sarcini noi de natură economică, socială și politică. Măsurile luate în acest sens au condus la trecerea sub controlul statului a unor categorii de activități, inclusiv economice care au fost considerate de interes public[1]. [1] Neagu Aurel, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, 2009, p.12

Evolutia pretului in Romania in ultimii ani

Anul 1989 a intrat in istorie ca fiind anul marilor schimbari atat pe plan politic, cat si economic si social. Trecerea la economia de piata a presupus alegerea unui model din exterior pe care economia romaneasca sa il adopte. Modelul european a fost cel mai viabil avand in vedere asemanarile puternice si apropierea geografica.

Guvernul a adoptat incepand cu 1990 mai multe strategii de dezvoltare care vizau in principal: liberalizarea economica, stabilizarea macroeconimica si restructurarea economiei (privatizarea). Toate aceste strategii urmareau sa produca o crestere economica. Fata de alte tari aflate in tranzitie, situatia Romaniei a fost mai sensibila, Romania a fost singura tara care a inregistrat dupa anul 1995 o hiperinflatie.

Dupa cum se observa majoritatea tarilor au inregistrat tendinta de scadere a ratei inflatiei incepand cu anul 1995.

Pentru a putea analiza situatia Romaniei ne raportam la o serie de date oferite de BNR.