EVOLUȚIA PRESEI PERIODICE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ VERSUS PERIOADA MODERNĂ DIN SPAȚIUL ROMÂNESC: FORMATE, CONȚINUT ȘI DESIGN Teză de licență de… [307575]

[anonimizat]: FORMATE, CONȚINUT ȘI DESIGN

Teză de licență de cercetare

Conducător științific: DUMITRU MAXIM

lector universitar

Autor: BADIA – VRABIE MIHAELA

Chișinău, 2018

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………3

CAPITOLUL 1: APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA PRESEI SCRISE ÎN ROMÂNIA

I.1 [anonimizat]…………………………….6

I.2 Elementele grafice și publicitatea în practica secretariatului de redacție………………….13

CAPITOLUL 2: [anonimizat] …………………………………………………………………………………….26

II.1 Analza comparativă a ziarelor din perioada interbelică și modernă în spațiul Românesc………………………………………………………………………………………………………………….28

II.2 Prezentarea grafică a ziarelor în structura activității redacționale………………………..33

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………………………52

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………55

ANEXE…………………………………………………………………………………………………………………….57

INTRODUCERE

Modernizarea nu întotdeauna are efecte pozitive in societate. La această afirmație vin cu un studiu care ar reflecta într-o anumită măsură aspectele pozitive și negative a diferenței de timp care s-a răsfrânt asupra ziarelor din spațiul rămânesc în perioada interbelică versus perioada modernă. Mass-media este un fir de ață care se trece odată cu vremea dar mereu rămâne actuală. [anonimizat], schimbarile preferințelor și a porturilor de la piele de animale la porturi naționale pină la prea popularul jeans. [anonimizat], Creangă, [anonimizat]. În lumea ziarelor am trecut de la reclamele și prețurile alimentelor la informare publicului în diverse domenii: [anonimizat], horoscop, de la partizanat politic la presa liberă și invers. Nu lumea face timpul ci timpul ne mînuiește maiestruos.

Scopul acestei lucrări este observarea diferențelor temporale a presei scrise din perioada modernă față de perioada interbelică referitor la conținut și design; analizarea beneficiilor sau a eșecului modernizării, a [anonimizat] a adus-o [anonimizat]; [anonimizat] a acestor diferențe; elaborarea concluziilor: critică, [anonimizat]feritoare la decursul acestor ani de dezvoltare continuă.

Pentru a realiza scopul propus, mi-am stabilit câteva obiective dintre care: analiza ziarelor din perioada interbelică – prezent din spațiul Românesc pentru a stabilirea deosebirilor și asemănărilor dintre acestea care s-au păstrat sau s-au modificat în decursul a o sută de ani; depistarea tehnicii și a manierei de scriere atât din punct de vedere tipografic cât și din punt de vedere a ideilor și procentului de manipulare prin materialele jurnalistice; evidențierea diferenței vizuale, de design și înlocuirea lor sau apariția noilor elemente vizuale datorită tehnologiei moderne, identificarea procentului de implicare politică prin difuzarea materialelor de interes personal, prin tăinuire și transformarea unui ziar informativ în unul sec de publicitate.

Cu cât ne schimbăm noi, cu atât și lucrurile din jurul nostru iau o nouă întorsătură, își schimbă manierele și interesele după cerințele societății.

Dacă devine actuală discutarea vieții private și prestarea serviciilor de partizanat politic în mass-media, atunci presa se indreaptă spre interesul publicului pentru a-i satisface setea dar nu pentru a-l educa sau informa corect, ceea ce este misiunea primordială a jurnaliștilor. Aceștia acoperă spațiul unui ziar cu materiale de divertisment, evitând politica, contribuie la manipularea societății dezinformarea acesteia și întreptarea într-o direcție nu tocmai corectă prin simplul fapt că nu informează publicul pe deplin și echidistant.

Surse:

„Sfatul Țării”

„Basarabiai” — gazetă național–democratică, prima gazetă basarabeană în limba română (moldovenească) redactor și editor: avocatul Emilian Gavrilița. Prima apariție a fost înregistrată în 1906, mai, 24 – 1907, martie, bisăptămânal. S–a editat din inițiativa profesorului Constantin Stere.

„Cuvînt Moldovenesc” – ziar săptămânal publicat în Gubernia Basarabia (1913-1917), apoi în Republica Democratică Moldovenească (1917-1918), și pentru o scurtă perioadă după Marea Unire. Proprietarul revistei/ziarului a fost Vasile Stroiescu. Primul redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la două aprilie 1917 de către Pantelimon Halippa. Printre colaboratori s-au numărat: Simion Murafa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu, Gheorghe Stârcea, Theodor Inculeț.

„Răsăritul” (1918-1944) – revistă pentru învățături și îndemnuri bune. Aceasta apare la întâi și 15 ale fiecărei luni, din 1920 – lunar. Redactor și editor a fost I. Manolescu și I.V Soricu

„Luminătorul” – apărut în 1867 la Chișinău, fiind singura publicație periodică moldovenească, bilunar. Echipa redacțională fiind formată din membrii Fundației „VASILIADA” și alți membri colaboratori.

„Jurnal de Chișinău” – bisăptămânalul apare la Chișinău din anul 1999, acum fiind distribuit și în regiuni. Acesta face parte din Holding-ul Jurnal Trust Media.

„Moldova Suverană” – „Cotidian Național Independent „Moldova Suverană – Serie Nouă”, fondat pe 31 decembrie 2005. Director și redactor-șef Ion Berlinski.

„Săptămîna” – redactor-șef Viorel Mihail. Înființată în 1992, săptămânal sociopolitic, economic.

Pentru analiza ziarelor am utilizat metoda analizei de conținut la care voi apela pe tot parcursul lucrării deoarece aceasta însuși presupune analiza de conținut a ziarelor din perioada interbelică versus perioada modernă din spațiul românesc. Această analiză va presupune cercetarea ziarului din perspectivă tehnică și a conținutului:

Analizarea formatului

Analizarea designului – linii, caractere, amplasarea pozelor, existența lor

Analizarea tipului, calității și a conținutului pozelor

Analizarea textului – limbaj, formulări, subiecte abordate, popularitatea materialelor.

Pentru cercetarea voi utiliza și observația prin care voi verifica diferențele ziarelor din perioada interbelică versus perioada modernă. Drept biectiv sunt verificarea ziarelor din punct de vedere a designului, formatului și text.

Pentru analiză am selectat câte treu ziare din ambele perioade, adăugând și două reviste din periooada interbelică penru a ezemplifica existența materialelor însoțite de imagini sau fotografii.

Acestea vor fi prezentate prin anexe, atașarea pozelor din ziare pentru a exemplifica informația dată de mine ci nu a completa, nu vor fi atașate anexe care nu au fost analizate în prealabil.

Tema dată ar fi de interes deoarece perioada interbelică reprezintă un pod construit în 21 de ani între cele două războaie mondiale. Acesta trebuia să fie răsuflarea obosită a națiunilor. În România presa incepe să adere la idealurile inernaționale. Apar marii directori de gazete și marii jurnaliști, ca Stelian Popescu (fondatorul și conducătorul ziarului „Universul”), Pamfil Șeicaru (fondatorul și conducătorul ziarului „Curentul”, cu sediul în strada Eforie din București), Nichifor Crainic (mentorul revistei „Gândirea”), dr. Ilie Rădulescu (directorul ziarului de extrema dreaptă „Porunca Vremii”), Radu Gyr. Dezvoltarea mass-mediei este cel mai bun lucru pentru o societate, avansarea în domeniul informarii publice presupune o atenție sporită și culturalizarea consumatorului. Respectiv prin modernizare este mai ușor de a îndeplini scopul jurnalismului. Iar prin analiza diferențelor se va demonstra cît de departe s-a ajuns în profesare.

Lucrarea este alcătuită din două capitole care conțin, fiecare, câte două subcapitole. În primul capitlor, partea teoretică a lucrării conține datele istorice referitoare la presa scrisă, pe care m-am axat în această lucrare, precum și ideile, opiniile specialiștilor în domeniu, teoriile și cercetările acestora ce țin de design și conținutul unei publicații periodice, reguli de construire a acesteea și greșelile care persistă în mass-media tipărită. Al doilea capitol, studiul de caz, conține, întrun fel, exemplificarea ideilor propuse de cercetătorii și specialiștii citați în primul capitol. Studierea ziarelor perioadei interbelice și celei moderne, din toate punctele de vedere, fiecare linie, imagine, literă și text presupune în linii mari conținutul întreagii lucrări.

CAPITOLUL 1. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA PRESEI SCRISE

I.1 Premisele dezvoltării și apariția mass-media în spațiul Românesc

Totul își are un început, o rădăcină, o semință de la care a germinat marele descoperiri și creații a omenirii. La fel și în presă, de la setea de informații, necesitatea de a difuza deciziile nou aprobate, oamenii aveau funcția de jurnalist, difuzând pe cale orală informația auzită. În acest mod s-a născut mass-media. „Referindune la presa scrisă, aceasta și-a văzut începutul între anii 1438 și 1454, când Gutenberg creează, la Strasbourg și apoi la Mainz, mașina de tipărit, intenție care se răspândește destul de rapid în cea de-a doua jumătate a secolului al XI-lea. Aceasta permite copierea rapidă a aceluiași text și oferă scrisului șansa unei difuzări pe care manuscrisul nu o avea. Presa periodică tipărită apare, cu toate acestea, abia peste un secol și jumătate după intenția tiparului. Ea a fost precedată de o veritabilă înflorire a scrierilor informative, de tipuri foarte diverse.” [1]

Imprimarea pe hârtie, până la descoperirea lui Gutenberg erau destul de dificilă, se folosea o matriță compactă pentru fiecare imprimare. Corectarea erorilor era imposibilă decât prin refacerea întregii matrițe. Reieșind din experiențele anterioare în crearea scrisului tipărit, Gutenberg a încercat să folosească caractere mobile, care presupunea că fiecare literă sau un semn grafic erau independente una de cealaltă. Culesul textelor nu era dificil, Gutenberg a introdus casetele de litere astfel facilitând utilizarea acestora, fiecare literă având câte un compartiment propriu.

„Astăzi este imposibil să reconstituim exact ordinea în care Gutenberg a rezolvat toate aceste probleme tehnice. Ceea ce putem doar presupune este că în momentul întoarcerii la Mainz el era destul de avansat în găsirea solutiilor, pentru că doar un an mai târziu, în 1445, el tipărește un fragment din „Cartea Sibilelor”, de fapt o poezie germană din secolul al XIV-lea. Că era doar o încercare este limpede și după forma încă rudimentară a literelor folosite. Urmează fragmente din gramatica lui Aelius Donatus, apoi un calendar astronomic pe anul 1448, o bulă papală contra otomanilor și chiar formulare pentru indulgențe din anul 1454, lucrări de mici dimensiuni, care permit să urmărim ameliorarea treptată a formei literelor și perfecționarea tehnicii tipografice.” [2]

Începuturile jurnalismului trebuie raportat la cuvântul rostit, după care la cel scris. Necesitatea transmiterii informațiilor rămânea primordială, transmiterea sa pe cale verbală a fost dublată, cu cea scrisă. Această mutație s-a produs în China, după care a emigrat și în alte țări dezvoltate. Între momentul apariției tiparului și a presei tipărite, era ceva timp. Acesta, inițial, era utilizat în tipărirea cărților, adică întrun anumit sens, în scopul culturalizării. Prima lucrare care a văzul lumina zilei la mașina de tipărit cu litere mobile, era o poiezie, după care Biblia care era scrisă din 42 de rânduri.

Cu toate că a ușurat activitatea jurnalistică de pe timpuri prin tipar, acest lucru, totuși, dura ceva timp, ceea ce nu era un avantaj, noutatea ziarelor era pierdută din start. Astfel, în acea fază de tranziție se scria tipărit informația care nu necesita reînoită, se lăsa foi libere ca pe ele să se scrie de mâmă ultimele noutăți.

„Comunicarea mesajelor de interes mai general unor mase largi de cititori se făcea și în prezent prin comunicare, numite și zvonuri, care mereu încep cu : „Ai auzit că… ”. Cu toate că tehnologizarea este cu mult timp înaintea noastră, tradiția, obiceiul oamenilor de comunicare rămâne neschimbat. Prin acesta, informația circulă, asigurându-ne cu materiale de ultimă oră.” [16]

Printre primele publicații tipărite în contextul jurnalistic erau calendarele, forme de comunicare jurnalistică deoarece purtau informații despre evenimentele anului: astronomie – Calendarul astronomicesc, folclor – Calendarul basmelor, cultură – Calendarul cultural al învățătorilor, gospodării – calendarul cultivatorului, istorie – Calendarul antic, umor – Calendarul talmeș-balmeș. În Dicționarul presei românești realizat în 1995 la Editura Științifică, Georgeta și Nicolin Răduică au consemnat 7500 de publicații românești, cu începere de la anul ctitorial al primului calendar, 1731. În bătălia între nou și vechi, între clasic și inovator evident prima ziarele, mai noi, mai consistente. Acestea se bucurau de interes, consumatorii erau cu mult mai culți de a înțelege conținutul, însă trecînd prin vreme au devenit supuși de regimurile existente, cenzurii impuse, vremii grele care stopa orice dezvoltare.

La finele secoluli al XVIII-lea publicistul englez Burke declara presa „o a patra putere în stat”:

„Există, în clipele de față, în societatea noastră, șase puteri. Cele trei descrise de Montesquieu (legislativă, executivă, juridică) și încă trei, de primă importanță: cea tehnologico-științifică, cea financiară și cea mediatică. Cea mai slabă dintre toate a ajuns să fie puterea executivă. Toate puterile au contra-puteri. Cu exepția uneia singure: puterea mediatică. Democrațiile sunt în mare pericol în momentul când o putere nu are contra- puterea ei.”

Evident, fiind o mare putere în stat, forma atât opinia publică, cât și conducea clasa politică după bunul său plac, fiind liberă în exprimare. Nu însă și pentru România unde jurnalistica debută în secolul al XIX-lea cînd a apărut interesul pentru modelul occidental. După o lungă opresiune străină, adăugînduse și capitalismul din țările est-dunărene. Regimul a stopat apariția presei, burghezimea de atunci nu realizase utilitatea acesteia. Din motiv că nu era dezvoltată presa autohtonă, presa era „împrumutată” din Paris, Leipzig, Viena și Germania.

La Timișoara în 1771 se tipărea publicația „Temesvarer Nachrichten”, ca o gazetă cu știri și informații despre alte țări.

Alex Lazăr scoate în anul 1814 la Buda o foaie volantă intitulată „Înștiințarea” în care este eplicată, în prima ediție, rolul presei. „Toate neamurile Europei, cele deșteptate au aflat cum că a scrie gazete…și acele a le împărtăși oamenilor neamului său e cea mai încuviințată mijlocire de a lumina noroadele, ca întâmplate ale altor fapte, a le abate de la rău și a le aduna spre cele mai bune.” [10]

Activitatea revistelor de după război vor fi afectate considerabil, acestea fiind haotic organizate, fără un punt de legătură, subiectele fiind din diverse domenii, lipsite de sens. Va continua o presă care pune accent pe contradictoriu, axată pe dezbateri, pe opoziție. Presa fiind dezbârnată în tabere, fiecare susținând idealurile proprii.

„În primele decenii ale secolului, ideile tradiționaliste se regăsesc în cadrul mișcării sămănătoriste inițiate de Semănătorul, revistă înființată de Al. Vlahuță și G. Coșbuc la 2 decembrie 1901, cu articol-program: Primele vorbe.

Tot de factură tradiționalistă este și mișcarea social-politică poporanistă inițiată de revista Viața românească, apărută la Iași în 1906, al cărei ideolog va fi Constantin Stere, iar din 1920, Garabet Ibrăileanu. Atitudinea din prima perioadă, caracterizată printr-o simpatie exagerată pentru țăranul asuprit, va fi temperată în a doua serie a revistei, dominată de critică socială și de pledoaria pentru răspândirea culturii în rândul maselor populare. În perioada interbelică, tradiționalismul s-a concentrat îndeosebi în jurul revistei Gândirea, apărută la Cluj în 1921, sub direcția Iui Cezar Petrescu și D.l. Cucu. Din 1922, revista se va tipări la-București sub conducerea lui Nichifor Crainic și iși va înceta activitatea în 1944. În numerele sale vor publica scriitori de marcă ai literaturii române (Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Tudor Vianu, Mateiu Caragiale, Gib I. Mihaescu, Mircea Eliade etc), oferind o imagine bogată asupra fenomenului literar românesc.” [25]

În perioada interbelică, mai exact între 1918 și 1944 erau prezente în cultura românească 300 reviste literare care au avut o apariție mai mult de 2 ani.

În perioada ziaristicii românești interbelice s-a profilat ca o categorie distinctă presa partidelor politice.

Premisele dezvoltării mass-mediei tipărite

Inventarea presei cu litere mobile la jumătatea secolului al XV-lea de către Johannes Gutenberg a constituit un moment de răscruce pentru civilizația europeană de până atunci în ceea ce privește comunicarea de masă și o contribuție reală la libertatea de exprimare. Efectul imediat a fost răspândirea rapidă a informațiilor, scăderea cheltuielilor de imprimare și împuternicirea maselor prin punerea la dispoziție a unei platforme eficiente de transmitere a ideilor și opiniilor care puteau fi critice la adresa diferitelor tipuri de autoritate existente la acea vreme. De asemenea, se consideră că presa lui Gutenberg a participat substanțial la îmbogățirea capacității de gândire științifică și conceptuală, precum și la introducerea unor norme menite să satisfacă nevoia de claritate, ordine și rațiune.

Necesitatea de a fi informat, setea societății față de noutățile din acea vreme reprezintă un imbold pentru crearea și dezvoltarea unui mecanism de comunicare în masă. Atât pentru societate, cât și pentru clasa politică mass-media de atunci juca un rol substanțial în modul de a conduce, îndruma, chiar și de a induce în eroare societate în folosul cuiva.

„Curând după invenția presei cu litere mobile oficialitățile au căutat să exercite control asupra acestui nou mod de comunicare și au incercat să cenzureze publicațiile. În 1501, papa Alexandru al VI-lea a emis un aviz care obliga tipografiile să prezinte autorităților bisericești copii ale publicațiilor înainte de publicare pentru a preveni erezia, amenințând pe cei care se eschivau cu amenzi sau chiar excomunicarea. Introdusă în Anglia de William Caxton în 1533, presa cu litere mobile a permis pentru prima dată reproducerea la scara largă a cărților.

În secolul al XVIII-lea a avut loc înflorirea jurnalismului politic și creșterea numărului de jurnaliști. Pe la jumătatea aceluiași secol, datorită absenței cenzurii libertatea presei a avansat de la simpla enunțare a unui fapt la stadiul de principiu, exprimat de către Sir William Blackstone în Comentarii privind Legile Angliei (1765-1769) în felul următor:

Libertatea presei este esențială pentru un stat liber: dar acest lucru presupune neimpunerea unei cenzuri apriori publicațiilor și nu libertatea acestora de a nu fi cenzurate pentru chestiuni penale după publicare. Orice om liber are dreptul incontestabil de a exprima orice opinie dorește în fața publicului; a interzice acest lucru înseamnă a distruge libertatea presei; dar dacă ceea ce acesta dintâi declară public este neadevărat, cu rea intenție sau ilegal, va trebui să suporte consecințele cutezanței sale. A supune presa puterii restrictive a unui cenzor, asa cum s-a făcut în trecut, atât înainte cât și după revoluție, înseamnă a supune întreaga libertate de opinie prejudecăților unui singur om și de a-l face pe acesta judecătorul arbitrar și infailibil al tuturor punctelor de vedere controversate legate de educație, religie, și govern.” [22]

„John Milton (scriitor englez) a criticat cu elocvență cenzura și legea de acordare a licențelor (cunoscută sub titlul Licensing Order of 1643) care era o formă de cenzură apriori utilizată pentru a suprima opiniile potrivnice puterii în pamfletul polemic Areopagitica: A Speech for the Liberty of Unlicensed Printing (1644) și a solicitat Parlamentului să suprime sau cenzureze publicațiile ofensive doar după apariția lor, dacă este absolut necesar. Deși abia în 1695 legea cenzurii presei englezesti a fost eliminată, obiecțiile aduse de Milton sistemului de cenzură sunt considerate un reper important în ceea ce privește libertatea presei și libertatea de exprimare” [20]

În perioada interbelică presa românească se prezenta în conformitate cu condițiile economice, sociale și politice ale vremii care, în ciuda acțiunilor de propagandă, a manifestelor politice și a îndemnurilor electorale care găseau cu ușurință o platformă de expresie, era considerată ca fiind "o presă vie, în continuă mișcare, nuanțată, imbrațișând întreg spectrul de ideologii, orientări, gusturi, preferințe, preocupări, profesiuni" de către unii publiciști. După asasinarea prim-ministrului Ion Georghe Duca la 30 decembrie 1933, guvernul a decretat starea de asediu. Curând după ce Carol al II-lea a acaparat puterea decizională și a instaurat un regim auroritar presa era atent monitorizată și cenzurată prin măsuri precum impunerea tipăririi unor articole cu rânduri goale, sancțiuni financiare, suspendări temporare și chiar interzicerea apariției unor publicații.” [21]

Una dintre cele mai reprezentante figuri ale tradiției anti-totalitare în presa românească, Corneliu Coposu a dedicat o serie de articole cenzurii presei și libertății de exprimare. În două articole separate publicate în ziarul „România Nouă” din Cluj Coposu a realizat un bilanț negativ al cenzurii la care a fost supusă publicația în perioada 1933-1937 și de unde reiese că au existat nu mai puțin de zece cenzori. Într-un articol din 1936 afirma: „Cenzura este instrument de guvernare pentru incapabili și hoți, iar soarta guvernelor sprijinite de cenzură este pecetluită”

Istoria presei basarabene din sec. XIX-lea- începutul sec.XX, în linii mari, o istorie a presei oficiale, a administrației țariste, fiind scrisă, evident, doar în limba stăpânitorului. Excepție, în acest sent, o face doar presa bisericească: în virtutea unor particularități ale structurilor sociale, pentru o perioadă relativ scurtă, s-au editat și în limba română câteva publicații ale clerului.

„Începând cu deceniul patru al secolului al XIX-lea, timp de aproape o jumate de secol, cenzura țatistă a zădărnicit mai mult de șapte – opt incercări ale nobililor basarabeni de a dura o presă națională. Chiar dacă par a fi mult mai modeste în cadrul procesului istoric ce le-a generat, aceste tentative au exprimat încrederea în valorile proprii ale neamului românesc din Basarabia. Efosrturile acestor nobili s-au dovedit a fi benefice pentru generațiile care au urmat, declașând, la începutul secolului XX, o extraordinară stare de spirit în favoarea ideii de emancipare socială și națională deopotrivă. Presa românească de la inceputul secolului XX-a devine un factor decisiv în lupta de redeșteptare națională a basarabenilor și, în final, de eliberare a lor de sub regimul despotic al autocrației ruse.” [4]

Multe-puține, bune sau mai puțin bune, publicațiile din Basarabia direct sau indirect, au contribuit la deșteptarea conștiinței naționale a românilor basarabeni. Aceasta a fost de fapt prima zvîcnire a spiritulu și sufletului basarabean, după care aveau să urmeze alte bătălii, ce s-au soldat, în cele din urmă, la 27 martie 1918, cu unirea Basarabiei cu România aflată în proces de reântregire ca stat național-unitar. Acesta este un exemplu demn, unde presa a jucat un rol primordial în formarea istoriei. Trezirea conștiinței, infosrmarea publicului despre realitățile ce au loc au spulberat stereotipurile și caracterul ascultător al societății. Presa a trezit la viață și a răsculat neamul în numele dreptății, datorită materialelo în care prezintă opoziția, datorită libertății sau și a încercării de a se exprima fără a fi cenzurat, a scris istoria.

„Între cele două războaie, presa românească începe să adere la idealul ziarului modern: preț de copertă scăzut, tiraj mare și finanțare din reclamă (la înghețată, la cremă de bătături). Apar marii directori de gazete și marii jurnaliști, ca Stelian Popescu (fondatorul și conducătorul ziarului „Universul”), Pamfil Șeicaru (fondatorul și conducătorul ziarului „Curentul”, cu sediul pe strada Eforie din București), Nichifor Crainic (mentorul revistei „Gândirea”), doctorul Ilie Rădulescu (directorul ziarului de extrema dreaptă „Porunca Vremii”), Radu Gyr.

Propaganda politică, manifeste politice, îndemnuri electorale și critica acțiunilor adversarilor politici erau nelipsite din ziare. Fiecare publicație își avea propriile orientări politice: „Adevărul”, „Dimineața”, „Facla” erau gazete democratice, de centru-stânga, „Universul” era de centru-dreapta, „Curentul” și „Cuvântul” de dreapta sau, uneori, de extrema dreaptă.

În articole precum „Bătaie de joc de banul nostru”, miniștrii erau certați pentru   că-și luaseră pălării de la Londra. În alt loc citim că „Ședința începând la o oră nepotrivită, după-masă, doi senatori s-au absentat, preferând ca astăzi să doarmă acasă”. Presa interbelică demonstrează cu documente că, în 1933, primarul Protopopescu atribuie pavarea unei străzi din București, fără licitație, unor apropiați, familia Rudenberg, fără ca până atunci firma familiei respective să mai fi făcut o asemenea lucrare în capitală.” [23]

Încă de la începutul deceniului al șaselea din secolului trecut, presa – aproape cel mai vechi și mai prestigios dintre mijloacele de comunicare de masă – și-a văzut zdruncinată poziția de către alți doi membri ai familiei: radioul și televiziunea. În același timp, abordarea sociologizantă a fenomenului (în principal, cuantificările statistice realizate pe baza sondajelor de opinie privind eficiența mijloacelor de comunicare în masă asupra publicului) a dezavantajat presa scrisă în raport cu ceilalți doi factori.

Ziarul este definit ca „publicație periodică, de obicei cotidiană, în care se tipăresc știri, informații politice, sociale, culturale etc. de actualitate; gazetă, jurnal” (DEX, s.v. ziar).

În ciuda apariției altor mijloace de informare a maselor mai confortabile (atât radioul, cât și televiziunea îți permit să-ți continui activitatea în timp ce asculți sau tragi cu coada ochiului), ziarul a rămas unul dintre mediile cele mai răspândite și mai îndrăgite pentru că răspunde nevoilor cele mai stringente ale publicului consumator – de informare, de comuniune,de divertisment,de a duce o altă viață, de formare. Acesta dă credibilitate, poate fi pipăit și care și-a câștigat reputația în timp.

Presa scrisă este cel mai vechi (după carte) și cel mai răspândit mijloc de comunicare în masă la început de secol douăzeci și unu. Ea are caracterului unei comunicări indirecte (deoarece interlocutorii nu sunt prezenți din punct de vedere fizic) și multiple (deoarece un emițător unic se adresează mai multor receptori). Privită din acest unghi, schema comunicării mediatice se aseamănă cu cea a comunicării realizată prin intermediul procesului de învățământ. Între cei doi factori există, însă, și deosebiri – depersonalizarea mesajului, lipsa feed-back-ului (dacă nu avem în vedere faptul că mulți dintre cititorii diferitelor periodice urmează sfaturile oferite prin intermediul acestora), caracterul aleator al contactului – care îi aparțin doar presei. Rolul educativ specific presei este, însă, în egală măsură determinat atât de asemănările, cât și de deosebirile amintite. Menirea educatorului este de a le utiliza dintr-o perspectivă pozitivă, având drept scop un randament instructiv-educativ. Dintr-un factor de educație, în general, presa poate deveni, astfel, un mijloc de învățământ original și eficient.

Presa sau, mai exact, presa scrisă, după cum se poate lesne observa, ocupă un loc de primă importanță printre suporturile de difuzare în masă a informațiilor. Apărut, cronologic, înaintea altor medii de difuzare a informației, ziarul ca mesaj lingvistic este moștenitorul a două tipuri de scriere familiară ale căror trăsături le combină – cartea și inscripția stradală – și cărora le adaugă propriile sale trăsături: aidoma cărții, ziarul este tipărit pe hârtie, este reprodus în multe exemplare, poate fi cumpărat, poate fi luat în mână, citit parțial și apoi reluat de unde vrei – pe scurt, este un obiect pe care ți-l poți însuși; aidoma inscripțiilor străzii, el este mereu „la vedere”, prezent în decorul urban, se adresează trecătorului și, prin titlurile sau manșeta sa, îl încurajează pe acesta să-l citească. Spre deosebire de carte și de inscripția stradală, ziarul este, la fel ca radioul sau televiziunea, înscris în timp: scris pentru a semnala și a informa – el spune ce se întâmplă, ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla – ziarul are sens nu numai prin relația sa cu contextul dar și prin relația cu celelalte discursuri prezente fie în propriile sale pagini, fie în alte mijloace de informare a maselor care fac referire la aceleași evenimente.

Lectura unui ziar se face în moduri diferite și pentru motive diferite. Și într-un caz, și în celălalt, relația cititor – ziar este o relație deosebită. Cel care citește ziarul o face din dorința de a fi la curent (adică de a afla continuarea unor lucruri în parte cunoscute) și din dorința de a cumpăra, totul dublat de capacitatea de a înțelege prin raportarea la ceea ce știe deja și de percepția rapidă a sensului (rapidă pentru că se exercită asupra unui mesaj ale cărui reguli le cunoaște bine – codul). Toate aceste elemente, împreună cu sentimentul că se regăsește cu ușurință în ziarul său, fac din ziar și din cititorul său doi complici.

„Așa cum îl citim noi, ziarul este o marfă ca oricare alta, dar care se vinde de două ori: o dată cititorilor (sub prețul de cost) și a doua oară amatorilor de publicitate (pentru a compensa pierderile). Ca orice marfă, ziarul caută să-i atragă pe eventualii cumpărătoricititori. Pentru a seduce, presa scrisă utilizează titluri atrăgătoare, șapouri (texte scurte care surmontează și prezintă un alt text – după titlu), diviziuni subtitrate, corpuri de literă cu caractere diferite și ilustrații ale căror legende reiau informația din codul scris. Se pare că atuurile cele mai importante ale unui ziar sunt titlurile și imaginile.” (Vigner, 1980).

I.2 Elementele grafice și publicitatea în practica secretariatului de redacție

Proiectul comunicațional, odată gândit și detaliat, urmează “să fie pus în practică” – să ia forma fizică a ziarului – în conținutul, formatul și structura stabilite. Textele, titlurile și imaginile selectate, prelucrate și definitivate pentru tipar se vor regăsi în macheta realizată de specialiști în vizualizare ai redacției numiți tehnoredactori. Acest lucru, însă, nu mereu s-a aflat la un nivel dezvoltat, calculaorul a devenit, desigur, un ajutor al secretarului de redacție, care, la rândul său, este „cu mâini de aur”, priceput în domeniul creării, aranjării paginilor de ziar.

Modernizarea la care am ajuns în prezent privind tehnica și grafica presei nu înlătură, totuși, rolul comunicațional al echipei secretariale, căreia îi revine obligația de a prezenta materialul informațional în forma și cu efectele pe care le putem aprecia, citind și analizând ziarele și revistele ce ne stau la dispoziție la chioșcuri sau la centre de difuzare a presei.

Munca și poziția secretarului (și secretariatului) de redacție a evoluat, în timp, odată cu evoluția presei, de la “gazetă” la “cotidian”, de la tirajul “confidențial” la “tirajul popular”, de la litera de lemn la litera “electronică”. Să urmărim, foarte pe scurt, o astfel de evoluție, urmând, în fond, evoluția presei însăși.

„Rolul comunicațional al secretariatului (secretarului de redacție), în presa de azi, este mai bine “înțeles”, și acceptat, dacă-i urmărim evoluția în istoria presei:

până la mijlocul secoluluiXIX, când tirajele erau nesemnificative, echipa secretarială era redusă numeric și îndeplinea o funcție redacțională: “Nu pretindea nici un fel de tehnicitate deosebită, ci doar o foarte bună cultură și sensurile raporturilor umane”;

la jumătatea secolului XIX, odată cu apariția presei de informație și cu apariția publicității, ziarul viza o arie mare de răspândire și un public tot mai numeros; în acest cadru, “redacțiile (…) au început să se organizeze în servicii specializate care trebuiau coordonate”. Secretariatul devine, astfel, serviciu specializat. “La vechea sa funcție redacțională s-a adăugat o funcție de coordonare”;

a treia etapă se situează între cele două războaie mondiale. „Deja ilustrație, mai întâi desenul apoi fotografia, au apărut (…) Prima pagină în mod special devine un veritabil afiș (s.ns.) abundent ilustrat. Secretarul de redacție va trebui să adauge aptitudinilor sale și pe aceea de machetist” (machetator); astăzi, „în presa ilustrată în mod special, asistăm la o anumită explozie de obligații, de o parte, revizori ai copiei/exemplarului imprimat și, de alta,machetatorii”; pentru ca în condițiile în care, acum, concurența presei audiovizuale este atât de puternică, să apară în serviciul secretariat și un vizualizor; există, deci, trei specialități distincte în ziarul modern: rewriter, machetator și virualizor („vizualizator”); Chiar dacă ordinatorul compune texte, selecționează culorile, clasează informațiile puse în memorie, chiar dacă secretarul de redacție desenează pagina pe un ecran video cu un creion electronic, esențial pentru sarcina sa ziaristică va rămâne aceea de a aprecia calitatea informației, de a o ierarhiza în pagină și în publicație, și de a-i da prezentarea cea mai bună pentru a atrage, în cele mai bune condiții, un public determinat.” [19]

Titlul este „cuvântul sau textul pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia” (DEX, s.v. titlu).

Pentru a atrage atenția și pentru a o menține, presa scrisă recurge la titluri gândite, în care se regăsesc procedee care fie îl trimit pe cititor, prin presupuneri, analogii, către un fond cultural, fie jonglează cu înseși elementele titlului.

În lucrarea „Presa scrisă și lecția” Timișoara, 2007, unde Maria Palicica încearcă să demonstreze utilitatea jurnalismului în contextul studiilor, și nu doar universitare, prezintă trei funcțiile ale titlului – apelativă, referențială și publicitară.

funcția apelativă constă în semnalarea diferențială a „operei” (în cazul nostru, articolul);

funcția referențială constă în informarea asupra conținutului textului pe care îl „prefațează”: pentru a deveni întrebarea la care răspunde textul, titlul trebuie să prezinte informațiile esențiale într-o formă concisă, fără a spune însă totul;

funcția publicitară constă în persuadarea și seducerea cititorului, incitându-l prin punerea în valoare a elementelor proprii „operei”.

Atunci când ne referim la „forma” titlului, avem în minte aspectul, dispozitivul și lungimea titlului.

Aspectul titlului. Înainte de a surprinde sensul unui titlu, îl vedem și îl recunoaștem ca atare grație manifestării sale grafice sau legăturii sale între discurs și imagine. Astfel, putem aborda titlul din două puncte de vedere – tipografic și topografic:

din punct de vedere tipografic (formă, volum, distanță între litere etc.), trebuie precizat că forma și volumul (mărimea) caracterelor care compun un titlu nu sunt simple elemente de decorație: felul în care sunt alese caracterele permite să se acorde o importanță mai mică sau mai mare informației, sugerându-i și cititorului cum trebuie să o perceapă (acest lucru este extrem de important în cazul presei scrise în care un titlu concurează cu alte titluri pe aceeași suprafață perceptivă);

din punct de vedere topografic, trebuie să menționăm că, și atunci când titlul poate încăpea pe un singur rând, destul de frecvent, și mai ales în presa scrisă, el este secționat, ceea ce permite prezentarea verticală a elementelor unei fraze-titlu: fraza-titlu este tăiată în sintagme sau în porțiuni de sintagmă egale între ele (de regulă, în funcție de decupajul sintactic al frazei în constituenți fundamentali).

b) Dispozitivul titlului. Un titlu nu apare aproape niciodată singur. Astfel, el mai poate fi însoțit și de un supra-titlu, de un sub-titlu sau de un șapou.

Sintaxa titlului În general, titlul poate lua următoarele forme:

sintagmă nominală: · fără verb, cu un verb având o funcție califiantă;

sintagmă verbală: în presa scrisă (și mai ales în cotidiene), titlul are forma unei sintagme nominale care permite exprimarea unui număr mare de informații cu ajutorul unui număr mic de cuvinte.

reluarea unor elemente vechi (funcția diaforică): · în mod direct sau indirect.

În presa cotidiană, titlul este, în general, destul de explicit, informativ, deoarece se acordă prioritate lecturii evenimentului, în timp ce în presa hebdomadară, el este mult mai aluziv, evenimentul nemaifiind actual. În cele ce urmează, reluăm clasamentul procedeelor expresive și al procedeelor de structurare a enunțului făcut de Calbris (1982), deși cele două aspecte pot fi cumulate.

Procedee expresive. Fac parte din această categorie de procedee sursa și aluzia lingvistică;

Procedee de structurare a enunțului. Transferurile culturale sunt adesea dublate de jocul cu similitudinea sau contrastul dintre elementele titlului sau chiar decrearea de noi cuvinte;

Cumulul de procedee. Clișeul și apropierea fonetică pot fi cumulate pentru a se obține un plus de sugestie.

Manipularea titlurilor este mai ușoară decât cea a paginilor sau articolelor. Studiul precis și delimitat al titlurilor permite să se evite ca analiza ziarului să fie pretextul unei vorbării despre lumea contemporană sau despre ziarul însuși. Ziarul reprezintă o anumită practică a limbajului scris: studiul se situează în perspective teoretice precise, și anume cele care par a ne oferi un instrument de analiză a textelor pe diferite teme.

Se constată că ziarul folosește codul scris; astfel, judecând mai bine, se ajunge la revizuirea unor puncte de vedere pripite. În anumite polemici, limbajul jurnalistic e asociat limbii vorbite, considerată mai puțin riguroasă.

Articolul este o „expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc.” (DEX, s.v. articol).

Pentru a atrage atenția cititorului, articolul de presă își schimbă tipografia, își rezervă spații goale și prevede variații care relansează atenția și servesc la marcarea diferențelor, a nuanțelor în punctul de vedere exprimat (Auriol, 1982; Chantelauve, 1987). Dacă privim cu atenție articolele din presa românească, remarcăm cu ușurință unul sau mai multe dintre elementele următoare:

un supra-titlu care permite situarea evenimentului în timp și spațiu;

un titlu care anunță evenimentul;

serie de rânduri tipărite cu caractere bold pe lățimea unei coloane, care descrie evenimentul în modul cel mai neutru posibil;

mențiune scrisă cu caractere bold mici, ceea ce indică o schimbare de registru;

un text tipărit, coloană cu coloană, cu caractere mici roman pentru a contrasta cu textul anterior și întrerupt, pe alocuri, de spații albe.

Totul este încadrat și separat de restul paginii, inclusiv de un editorial care se referă la același eveniment, dar este titrat în mod diferit. Într-un articol de acest tip, faptele sunt clar separate, ceea ce reprezintă idealul în materie de obiectivitate a presei. Ziaristica implică, înainte de toate, o selecție, făcută de către ziarist sau de către comitetul de redacție, a faptelor din ansamblul de fenomene în curs de desfășurare, alegere care face dintr-un fapt un eveniment spunea Moirand. Două criterii majore dictează alegerea faptului:

impactul și natura fenomenului (mai ales caracterul său anormal, care iese din comun);

starea opiniei (gradul de receptivitate a cititorilor).

Din punctul de vedere al mass-media, evenimentul este produsul unei tehnici care îl reține și îl elaborează în funcție de un auditoriu: el este, deci, un revelator cultural, deoarece ceea ce face dintr-un fapt un eveniment nu ține exclusiv de obiectivitate, ci și de așteptarea publicului vizat. Unul și același eveniment poate fi prezentat în mai multe moduri. În funcție de publicație (orientare politică, zonă de distribuție etc.), același eveniment are o diversitate de aspecte surprinzătoare iar textele, deși se caracterizează prin proximitatea conținuturilor, au funcții diferite.

Eugen Filotti, „Presa și problemele ei culturale”, conferință susținută la Institutul Social Român pe 27 mai 1928 și reprodusă în Politica culturii. – „O altă lacună în alcătuirea redacțională a presei este aceea a ilustrațiilor. Caricarurile sau desenele destinate să dea mai muntă viață și putere de a cuceri atenția sunt de o calitate care jignește sau simțul estetic, sau adeseori pe cel moral. Nu numai atât însă. Marea majoritate a fotografiilor care apar în presa noastră cotidiană, dacă nu se referă la întâmplări locale, sunt pur și simplu reproduce fără autorizație din revistele ilustrate străine, ceea ce dovedește sau o lipsă de probitate, sau o lesnicioasă evitare a oricărui effort imaginative. Lucrul e cu atât mai explicabil, cu cât presa ar putința să obțină fără sacrificii mari ilustrații din toată lumea prin numeroasele agenții ce există în srăinătate.” [11]

Ilustrațiilor în presa românească a început cu reprezentări florale – chenare, viniete, letrine, gravuri cu scene biblice, ilustrări ale unor întâmplări.

Exemple: Calendariu pe 12 ani (Iași, 1785) a fost ilustrat cu gravuri chiar de editorii săi, protoiereii Mihail și Policarp Strilbițchi; Calendar așezat pe șapte plante… (București, 1823-1858) a avut gravuri semnate de Ion Zugravul; Calendarul tipărit la Buda (1828-1832) conținea litografii de L. Colman și Lehnhard, iar Calendarul puricelui (1880-1881), caricaturi de Schuller; Calendarul pentru toți (1862-1884 și Calendarul României (1870-1872) au fost ilustrate (cu desene și litografii) de Max Barfuss și H. Dembitzki, acesta a oferit imagini și pentru Calendarul Poporului român (1874); Calendarul pentru toți românii (1874-1906), Calendarul Ghimpelui (1868-1875).” [11]

Primul ziar cotidian care a utilizat caricatura ca fosrmă de exprimare a fost Adevărul. El fiind și așa numitl fondator al acestei lucrări prin „Chestia zilei” – caricatură publicată pe prima pagină a ziarului în fiecare ediție. „Chestiunea zilei” a fost concepută de Mantu. Plecînd Mantu, i-a luat locul Iser – un alt artist în ale caricaturii, cu o tehnică și cu o compoziție cu totul deosebite de acele ale lui Mantu.

Banda desenată sau comicsul este numele dat unor „povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte” (DEX, s.v. comics).

Banda desenată poate apărea și fără comentarii, caz în care imaginile vorbesc de la sine. Dar, în majoritatea cazurilor, ele vorbesc prin intermediul textelor introductive sau concluzive sau prin intermediul textului înscris:

într-o bandă numită în didacticăfilacteră saufilacteriu;

într-un balon sau o bulă (spațiu delimitat de o curbă închisă în apropierea gurii unui personaj de bandă desenată, care conține cuvintele sau gândurile; linie curbă închisă care înconjoară textul atribuit unui personaj desenat).

Ieșită din dubla tradiție comică și hagiografică, banda desenată are caracteristici proprii care o deosebesc de alte forme de expresie ale presei scrise:

decupajul acțiunii într-un număr limitat de secvențe discontinue, separate de spații albe;

alegerea anumitor unghiuri din care sunt prezentate imaginile (asemănătoare cu cele din cinema);

utilizarea unui sistem de semne grafice reprezentând mișcările sau sentimentele personajelor etc.;

utilizarea unui important registru de onomatopee destinate să evoce zgomotele.

Banda desenată înseamnă, așadar, imagine și text.

Imaginea este elementul esențial al benzii desenate, deoarece ea furnizează informații paralingvistice iconice ca:

aspectul personajelor (îmbrăcăminte, mimică, sex, vârstă etc.);

locul derulării scenei;

personajul care vorbește (prin indicarea sursei mesajului).

În alb-negru sau în culori, banda desenată face, din punctul de vedere al tehnicii de realizare, trecerea de la desenul umoristic la desenul animat. Unele genuri de bandă desenată (polițistă sau western) utilizează tehnicile cinematografice la cel puțin două niveluri – încadrarea scenelor și unghiurile din care sunt luate imaginile:

la nivelul încadrării scenelor, întâlnim următoarele planuri:

planul general, care prezintă un peisaj în care sunt situate personajele de departe;

planul de ansamblu, care prezintă un decor de dimensiune mare (holul unei gări, de exemplu);

planul american, care prezintă personajul de la genunchi în sus;

planul apropiat, care prezintă personajul de la talie în sus;

prim-planul, care prezintă personajul de la umeri în sus;

gros-planul, care prezintă numai fața personajului;

insertul, care izolează un obiect sau o parte a feței personajului;

la nivelul unghiurilor din care sunt luate imaginile distingem:

plonjeul, când camera de luat imagini este situată mai sus decât cel filmat;

contra-plonjeul, când camera de luat imagini este situată mai jos decât cel filmat.

Desenatorul dispune, totuși, de tehnici proprii benzii desenate creând iluzia mișcării cu ajutorul imaginilor fixe. Banda desenată de astăzi nu mai are nimic în comun cu șirurile de desene statice de altădată de care se deosebește prin:

încadrarea scenelor;

dezorganizarea ordinii normale a „căsuțelor” care variază ca formă (ele nu mai sunt întotdeauna dreptunghiulare) și dimensiune (dispunerea pe orizontală tinde să fie înlocuită de dispunerea pe verticală, prin înglobarea mai multor „pătrățele”);

efecte de punere în pagină complexe.

Textul benzii desenate se reduce la replici și zgomote emise de personaje și înscris în fâșiile sau în bulele albe care însoțesc imaginile. Forma bulei „vorbește” de la sine. Astfel:

bula clasică are, cel mai adesea, un aspect rotund, ovoid sau chiar colțuros, și ea este legată de personajul care vorbește printr-un apendice triunghiular cu dimensiuni variabile;

seria de bule rotunde din ce în ce mai mari și care pleacă de la capul personajului indică reflecția intensă;

bula cu conturul marcat de o linie întreruptă indică un personaj care vorbește cu voce joasă.

Din punct de vedere teoretic, tipologia bulelor este nelimitată. Ea poate fi afonă, agresivă, disprețuitoare, fluierată, glacială, interogativă, mută, murmurată, obiect, râgâită, snoabă, somnolentă, suspinată, zgomotoasă, zigzagată etc. Dar și caracterele tipografice și deformarea sau stilizarea contribuie la definirea tipului de bulă. Astfel:

tipografia asociată cu forma bulei permite personalizarea acesteia din urmă și obținerea de bule tip anunț mortuar (pentru personajele sinistre), carte poștală sentimentală (pentru mesajul amoros), ferpar (pentru evenimentele solemne), manșetă de cotidian (pentru ziariști), pergament cu litere gotice (pentru cei retro sau snobi);

înălțimea și grosimea literelor traduc elemente prozodice de genul accent, intensitate, putere, ritm;

semnele de punctuație tradiționale sugerează limba vorbită: punctele de suspensie (discurs întrerupt), semnul exclamării (intensitatea vocii);

fanteziile ortografice: multiplicarea consoanelor;

zgomotele sau onomatopeele sunt recunoscute și acceptate ca atare.

La toate acestea se adaugă deformările lingvistice de tipul: hibridarea formulelor arhaice sau contemporane, utilizarea graiurilor, diferitelor jargoane, a argoului, a limbilor străine etc. Elementele forte ale oricărei benzi desenate de succes sunt personajele și ideogramele.

Personajele de bandă desenată se caracterizează printr-o stereotipie care le face ușor de recunoscut. Ca și în viața de zi cu zi, și personajele de bandă desenată se individualizează prin gest și mimică.

Gesturile personajelor vorbesc despre emoțiile, sentimentele sau senzațiile trăite. Diferitele părți ale corpului sau corpul în întregime pot fi tot atâtea indicii, decodarea făcându-se cu ajutorul expresiilor sau al locuțiunilor în alcătuirea cărora intră termenii care le desemnează:

capul sugerează curajul (cu capul sus), disperarea (a da cu capul de pereți) etc.;

dinții – frigul sau teama (a-i clănțăni dinții în gură);

fesele – nerăbdarea (a sta ca pe ace);

mâinile – abandonul (a se spăla pe mâini ca Pilat din Pont) sau satisfacția (a-și freca palmele de bucurie);

membrele – surpriza (a cădea pe spate);

ochii – mânia (a străpunge cu privirea);

părul – teama (a avea pielea de găină, a ți se face părul măciucă);

picioarele – oboseala sau frica (a avea picioarele moi ca de cârpă);

spatele – teama (a te trece fiori de frică pe spate);

Mimica personajelor „vorbește” prin linie și culoare, aceasta din urmă fiind utilizată conform unui cod al culorilor fix, în care fiecare culoare semnifică ceva:

albastrul – seninătatea, inocența;

cenușiul – tristețea, sărăcia (a avea o existență cenușie);

galbenul – spaima (a îngălbeni la față de spaimă);

negrul – moartea, amenințarea, pesimismul (a avea gânduri negre, a vedea negru înaintea ochilor, nori negri la orizont, a fi oaia neagră a familiei,a vedea totul în negru);

roșul – mânia, rușinea (a fi roșu de mânie, a vedea roșu înaintea ochilor,a se face la față ca sfecla,a o sfecli);

rozul – optimismul (a vedea totul în roz);

verdele – ciuda (a se înverzi de ciudă).

În inventarul procedeelor utilizate de autorii de benzi desenate, ideograma sau pictograma are trei valori:

figurativă: semnul „leu” reprezintă un leu;

ideografică: semnul „bărbat dansând” reprezintă un nebun;

fonetică: semnul „fierăstrău” reprezintă un grup de consoane.

Aflată la jumătatea distanței dintre scris și desen, ideograma diferă în funcție de tipul de bandă desenată: în banda desenată „realistă”, ideogramele sunt aproape absente; în banda desenată „satirică”, ideograma apare frecvent și ea le conferă personajelor „suflet”. Și decodarea lor se face în funcție de un cod aproape unanim cunoscut, în care:

angrenajele complexe, buloanele, operațiile algebrice, șuruburile – raționamentul, reflexia intensă (a-ți pune capul la contribuție,a-ți stoarce creierii);

armele, capetele de mort, petele negre, semnele cabalistice – injuriile, insultele și amenințările (a acoperi pe cineva cu injurii);

armele de foc, cuțitele, ghilotina, săbiile – amenințarea, provocarea (a zbura creierii cuiva cu pistolul, a tăia capul cuiva, a încrucișa armele cu cineva, a trece prin foc și sabie, a înfige un cuțit în cineva);

o frânghie și o spânzurătoare – moartea, amenințarea (a vorbi de funie în casa spânzuratului);

o inimă (străbătută de o săgeată sau de un cuțit) – decepția (din dragoste), disperarea, indiferența (a avea inima frântă, a-i sângera inima,a avea un cuțit înfipt în inimă);

o sursă de lumină (bec, felinar, lanternă, lampă etc.) sugerează lumina, ideea, inteligența (a i se aprinde cuiva beculețul); – un ceas – moartea (a-i suna ceasul cuiva);

un trunchi de copac și un fierăstrău – sforăitul (a dormi buștean, a tăia lemne în somn).

Bula goală înlocuiește, în acest caz, desenul sau fotografia sub care scrie „Fără comentarii”.

În funcție de publicul căruia îi este adresată, se disting două tipuri de bandă desenată – pentru copii și pentru adulți.

Banda desenată pentru copii

În banda desenată pentru copii, importantă este mai degrabă acțiunea decât interacțiunea personajelor (specifică desenelor animate). Create pentru a distra și pentru a spune povești, benzile desenate pentru copii sunt eminamente explicite, personajele fiind cele care pun punctul pe „i” pentru ca totul să fie pe înțelesul copiilor. O serie de convenții facilitează înțelegerea intrigii de către cei mici: situarea acțiunii de către un personaj în introducere; enunțarea „cu voce tare” de către personaje a ceea ce se întâmplă; marcarea tipografică a intonației. În plus, decupajul scenelor se face prin: schimbarea locului; informarea asupra acțiunii într-o legendă amplasată deasupra imaginii.

Banda desenată pentru adulți

Acest tip de bandă desenată are alte obiective decât cea pentru copii: descrierea unei conversații într-un stil eminamente oral, dezbaterea unei probleme politice, sociale etc. Accentul este pus pe relațiile interpersonale în care este important să vedem cine vorbește cu cine, cine are inițiativa schimbului verbal, cum se face luarea de cuvânt, cât timp durează aceasta, cum se trece de la un act de limbaj la altul, ce fel de influență caută să aibă fiecare dintre personaje asupra celuilalt etc. Banda desenată are succes deoarece respectă două principii de bază: parodierea sistematică a miturilor și stereotipurilor care constituie fondul cultural al „românului verde” și punerea în scenă burlească în care eroul preferat este protejat în dauna celorlalți.

Fotografia

Ca semn al modernizării în domeniul mass-mediei, în special a presei scrise, banda desenată, ilustrațiile, caricaturile au fost schimbate, desigur, nu în totalmente, de fotografie. Înaintea apariției acesteia, ca forma de imortalizare a evenimentului ca atare, nu tocmai în presa tipărită, aproape toate cotidienele publicau caricaturi, fotografiile făcîndu-și loc mai târziu în paginile ziarelor. Acestea și-au făcut loc cu greu din cauza lipsei tehnologiilor speciale, dar a fost cu mult mai apreciată de public din motiv că prezenta evenimentul mai veridic, mai aproape de realitate, consumatorul sesiza direct evenimentul, nu prin intermdiul ochiului, peniței unui pictor.

„Pentru a putea fi imprimate în paginile ziarelor, fotografiile au fost, inițial, transpuse pe plăci de lemn, piatră, cupru ori zinc, prin gravarea manuală și, ulterior, fotochimică. Aceste operații erau dificile, riscante, costisitoare și de lungă durată. Din cauza tehnologiei, nu o dată apariția publicației trebuia amânată.

O fotografie bine realizată era copiată pe un suport dur, ceea ce presupunea măiestria artistică, simț al proporțiilor, aptitudinea de a simplifica, de a distinge între esențial și accesoriu. În absența fotografiei, artiștii portretiști se rezumau la schise făcute în grabă în prezența personajului, pentru ca ulterior să le înnobileze cu tonuri, nuanțe și elemente de context, pentru a crea efectul de real.” [11]

Calibrarea și cotarea fotografiilor

Presa asistată de calculator a soluționat într-o mare măsură modul de lucrare cu fotografiile. Ceste ocupând un loc de frunte în machetarea, credibilitatea infosmației. Acesta într-un final a ocupat și rolul de informator, dacă nu total, parțial a informației desfășurate în textul precedat de aceasta. Din experiența care a adunat-o, de ani de zile, fotografie și-a format rostul său, funcțiile imaginii:

funcția informativă

funcția formativă

funcția de divertisment

Apar și funcțiile:

simbolică

documentară (“documente fotografice” sau imagini de alt gen: desene, grafice, portretulrobot etc.)

ilustrativă/decorativă.

În structurarea paginii de ziar, fotografiile pot avea funcții informaționale diferite:

informativ-exemplificative (în sprijinul textului publicistic – “proeminența textului”);

prevalent informative (de exemplu, în fotoreportaje unde, de data asta, textul însoțeștefotografia – “proeminența imaginii”; când imaginea vorbește de la sine);

fotografia-informație (când numai imaginea singură este suficientă pentru a face cunoscutun fapt, un personaj implicat, un detaliu revelator);

fotografia-titlu (când conținutul imaginii este definitoriu prin el însuși, încât un titlu, în plus, să pară pleonastic);

fotografia artistică (în care prevalent este mesajul estetic; “cunoașterea emoțională”).

Dincolo de orice clasificări funcționale și informaționale, mereu amendabile, fotografia a luat prim-planul informațional prin puterea de impact asupra publicului. Omul vrea să vadă, înainte de a accepta. Marshall Michehan vorbea de proeminența văzului, față de celelalte simțuri, odată cu răspândirea tehnicii Gutenberg de tipărire a cărților și publicațiilor. “Vederea este principalul mijloc de cunoaștere a lumii exterioare. Patru cincimi din informația noastră trece prin ochi. Un vechi proverb al vânătorilor din munți pretinde că omul valorează cât ochii lui.”

Forțând termenii, am putea spune că fotografia este o realitate văzută (fotografiată) și oferită vederii. Vedem “nu văzut”, așa cum a înțeles să-l fixeze fotoreporterul (ziaristul–fotograf).

N-am precizat întâmplător calitatea de ziarist-fotograf a fotoreporterului. Și în cazul evenimentului fotografiat intervin aceleași reguli profesionale ca și în cazul evenimentului scris. Fotoreporterul trebuie să aibă un acut simț al faptului cu relevanță publică, de a-l selecta, prelucra și publica. Decuparea din realitate a faptului trebuie să respecte regulile riguroase ale “încadrării”: să nu fiedeformat, să nu omită sau să adauge alte elemente informaționale (o fotografie retușată nu trebuie săfie o fotografie deformată), să limpezească nu să distorsioneze etc. Roland Barthes, structuralist prin formație, a propus chiar o retorică a fotografiei.” [18]

Publicitatea în ziarele române

„Primul anunț publicitar redactat și plătit de un român pare să fie apărut în 1748, în The South Carolina Gaette din 23-31 octombrie, la solicitarea emigrantului ardelean Samuit Damian. Acesta studia fenomenul electricității și chiar îl cunoscuse pe B. Franklin, la Philadelphia. Damian „își câștiga existența în Noua Lume făcând experiențe de electricitate în public”, după cum rezultă din unele surse documentate; or, pentru a avea public, era necesară înștiințarea acestuia.” [11]

Mica publicitate este o „rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter personal” (DEX, s.v.publicitate).

Inserate în publicații cotidiene sau „Săptămîna”le, anunțurile de la mica publicitate au un rol relațional, de punere în contact a două persoane, două societăți etc. Într-o lume populată de tranzacții socio-economice de tot felul, aceste anunțuri au un rol capital atât pentru publicația în care apar, cât și pentru cititori.

Textul anunțului de la mica publicitate este rar redactat în întregime. Anunțurile sunt aproape toate abreviate, și aceasta din două motive: se reduce spațiul necesar redactării lor și, implicit, costul publicării. Publicul trebuie să se familiarizeze cu abrevierile pentru a le putea decoda ușor și repede.

În unele publicații, rubrica „Mica publicitate” presupune fie o relație unidirecțională – oferta publicației pentru cititori (Agro: Vânzări; Telefoane: Vânzări; Casnice: Vânzări), fie o relație bidirecțională – oferta publicației pentru cititor și a cititorului pentru alți cititori, fie ea bipolară (Construcții: Vânzări – Servicii; Electronice: Schimburi – Vânzări; Imobiliare: Vânzări – Cumpărări; Piața muncii: Solicitări – Oferte servicii) sau tripolară (Auto: cumpărări – Vânzări – Servicii; Calculatoare: Cumpărări – Vânzări – Servicii; Diverse: Servicii – Vânzări – Pierderi) și indiferent că este vorba de o formă anume de piață, de un produs (Vânzări mașini) sau de un serviciu (Servicii). În interiorul fiecărui anunț, caracteristicile referentului sunt definite cu claritate și cu grija de a transmite detalii susceptibile de „a agăța” un posibil client. De exemplu, în cazul vânzării de autoturisme, există câteva caracteristici indispensabile pe care vânzătorul trebuie să le menționeze – parțial sau în totalitate: marca, tipul, anul fabricării, starea mașinii, prețul, calitatea produsului etc. În unele cazuri, din cauza vitezei cu care sunt redactate, anunțurile pot fi ambigue, sau pot deveni chiar o sursă de umor.

Fiecare tip de anunț își are propriile caracteristici care îl deosebesc de celelalte. Iată, în cele ce urmează, două exemple de anunțuri total diferite –anunț judiciar sau legal și anunț monden.

Anunțul judiciar

Acesta este un tip special de anunț care trebuie, conform legislației în vigoare, inserat în ziare. Subiectul acestui tip de anunț este, în general, legat de schimbările survenite în viața întreprinderilor, a persoanelor private.

Anunțul monden

Acest tip de anunț face cunoscute diferite evenimente cu caracter monden sau prezintă mulțumiri personalităților vieții medicale, juridice și nu numai. Ușor de recunoscut datorită așezării sale deosebite în pagină, rubrica mondenă nu se regăsește decât în câteva din cotidienele centrale, dar este omniprezentă în cotidienele regionale sau locale.

Rubrica adăpostește sub-rubrici devenite familiare ca Aniversări, Decese, Logodne, Căsătorii, Slujbe, Nunta de aur, Mulțumiri etc., al căror nivel de limbă este foarte formal, dar și rubrici noi care fac referire la evenimente ca Sărbători, Dezbateri, Reuniuni etc., a căror limbă este mai puțin fixă. Limba rubricii mondene este o limbă fixă și formală, dar naturală și indispensabilă în diferitele situații menționate mai sus. În ciuda aspectului fix, avem, totuși, de unde alege.

Se poate ușor remarca faptul că aceste formule, a căror trăsătură dominantă este construcția substantiv (+ adjectiv) + verb la indicativ se regăsesc și în ferpar-urile trimise cu ocazia acelorași evenimente (drept mulțumire pentru un cadou, o operație, un ferpar, o invitație) sau pe cărțile de vizită care anunță diferitele evenimente.

”În primele noastre gazete, Curierul românesc (București, 1829) și Albina românească (Iași, 1829), alături de informațiile de interes general, apăreau „mezaturile, vînzările și înștiințările particulare”, cele din urmă avînd formă concisă pe care am numit-o azi „mică publicitate”. „În înștiințare” răspândită de fondatorii Curierului, I. Heliade-Rădulescu și C. Moroiu, prin care chemau cititorii la „prenumerație” (abonamente), ei promiteau că gazeta, „acest vestitor de obște”, se va dovedi utilă „pentru toată treapta de oameni”, astfel că prin citirea ei „băgătorul de seamă neguțător dintr-însa își îndreptează mai cu îndrăzneală spiculațiile sale” [12]

Prima publicație cu specific publicitar apărută la noi a fost bisăptămânalul „Cantor de avis și comers”, București, 1837.

CAPITOLUL 2: Analiza ziarelor din perioada interbelică versus perioada modernă din spațiul Românesc

De la început, presa și-a format un loc aparte în viața societății, aceasta a devenit un element vital care este consumat fără limite. Inițial, ziarele au fost lideri pe piață, chiar dacă actualitatea lor lăsa de dorit. Știri epuizate, articole filosofice, mai mult de dragul citirii decât pentru ași îndeplini obligațiunile de informare, acestea au fost materialele publicate, materiale de umplutură pe lângă articolele de „iluminare”, lucrările cu tenră religioasă. Încă din anul 1991, în cartea „Prezentarea grafică a presei periodice” publicată de Mihai Guzun, acesta ridică întrebarea referitor la existența presei, dacă de la începuturile sale a fost în top, nu va cădea la fel de tare dacă și-a construit drumul ațât de abrupt? „Odată cu scumpirea hârtiei, cu trecerea activității editoriale pe o nouă bază poligrafică mult mai modernă și mai costisitoare, desigur, apare o întrebare pe cât de firească, pe atât și de imperativă: Dar cum își vor asigura existența colectivele redacționale?” După aproximativ 30 de ani, întrebarea rămâne în vigoare, modernizarea continuă, precum cresc și cerințele față de presă, a crescut prețul acestora, trăiesc din reclame, nu țin piept autencității care este oferită de radio și TV sau presa online. Continuitatea acestora nu se vede cu ochiul liber însă plăcerea de a citi, mirosul și cerneala bine așezată pe hîrtie va rămâne în inima iubitorilor de lectură. Dar, în aceasta își va găsi salvarea? Societatea se plictisește de monotonie, de la text cursiv, ziarele și-au dezvoltat și îndreptat activitatea în direcția potrivită, prin aplicații, diferențe ale caracterelor și în cea mai mare măsură plin ilustrații a avansat și s-a aliniat cu celelalte canale mediatice în ceea ce privește designul.

Arhitectura ziarului presupune mai multe elemente pe care le voi studia din perspectiva publicațiilor periodice din anii 1918-1932, versus perioada modernă. Trecut-au cei o sută de ani, pentru a demonstra deosebirile cât se poate de corect, ziarele timpului de după Primul Război Mondial și din timpul Marii Uniri a Basarabiei cu România vor prezenta cel mai bine cât de dură este trecerea vremii, sau din contra avem de la ce învăța și că bazele jurnalismului trecute prin timp au fost șlefuite cu grijă. Perioada modernă, prezentul este descris de o mulțime de ziare cu diverse tematici, design și scopuri. Numărul acestora este considerabil mai mare și totodată și din perspectiva materialelor publicare.

Machetarea ziarelor este unul din primii pași din totdeanuna când vorbim de presă, aceasta presupune modelul de paginare, modul în care vor fi amplasate elementele grafice și textul pe hârtie, precum și genul materialelor prezente, a politicii editoriale, care de multe ori variază de la caz la caz și are în spate un gând, intenție îndreptată într-o direcție greșită (nu și din perspectiva redacției care urmărește foloase). Machetarea mai presupune și stabilirea formatului; a numărului de pagini; analiza frontispiciului; elementelor de tehnoredactare a textului: stil, caracter, luloare, mărime, poziție; a accentelor pe culoare care domină într-un ziar; spațiile albe sau liniile de aliaj. Designul unui ziar presupune tot aceeași funcții pe care o are și machetarea însă cea din urmă este mai complexă, designul unui ziar presupune toate efectele de pe acesta, ceea ce a fost produs, pe când macheta reprezină planul de idei, schițarea unui ziar care va prinde viață, lucrul asupra acesteia este repartizat redactorului tehnic sau designerului.

Dezvoltarea tehnologiilor, atât și în mass-media a adus un plus în viața presei tipărite, aceasta își permite să printeze nu doar un număr mult mai mare de exemplare, ci și în formă identică atât a textului cât și a imaginilor într-o calitate superioară, nemaivorbind de ușurința care este oferită în crearea unui ziar, crearea unui exemplar care se transformă în „mamă a mii de copii”. Pentru imprimare pot fi folosite diverse suporturi: hârtie, pânză, piele, lemn, metal, piatră, plastic, calitatea diferă de la caz la caz. Pe lângă toate, hârtia a opus cea mai mare rezistență timpului datorită prețului și totodată, datorită materialului ușor în utilizare, datorită capacității sale de absorbție și menținere a tuturor elementelor printate, fie litere minuscule sau poze pe întreaga pagină. Acesta reprezintă suportul mulor tipărituri din viața de zi cu zi: cărți, ziare, reviste, broșuri, devenind cel mai întrebuințat material în domeniul prinului și a suportului de citire.

„Datorită faptului că presa scrisă reprezintă unul dintre cele patru canale ale comunicării mediatice (alături de radio, televiziune și internet) ziarele și revistele se prezintă ca un autentic produs mediatic. Această calitate este conferită de faptul că produsele tipărite prezintă următoarele caracteristici:

identitate între exemplarele aceleiași serii: fiind rezultatul unui proces de imprimare a unei matrice originare pe un suport destinat acestei operații, toate exemplarele produse astfel vor fi identice și vor forma o unică apariție;

unitate de conținut în interiorul aceleiași apariții: produsul originar este astfel conceput încât să reprezinte fie o unitate de timp, fie una tematică, fie una de subiect, fie una spațială;

independența în raport cu sursa productivă: fiecare exemplar tipărit este independent față de matricea originară pe care o reproduce, nemaiavând nevoie de nici o legătură cu aceasta pentru a putea vehicula informațiile pe care le conține (spre deosebire de produsele mediatice în flux – radioul si televiziunea –, care presupun cu necesitate o conexiune continuă cu sursa productivă;

mobilitate și integritate dependente de suportul de prezentare: orice produs tipărit subzistă atât cât rezistă suportul sau materialul (integritatea conținutului informativ este dependentă de menținerea integrității suportului material) și poate fi deplasat împreună cu acesta.” [5]

În partea constructivă a presei scrise este foarte importantă baza, conceptul redacțonal si grafic care presupune totodată și semința de pornire a unui ziar, planul de idei, partea estetică a acestuia, cerințele publicului și obiectivele care ar satisface necesitățile cititorilorilor, pentru a realiza o publicație periodică de interes, cu un scop nobil și util. Conceptul redacțional, mai bine spus principiile estetice are ca menire oferirea unei note de unicacitate, diferență, totodată trebuie să trezeacă interes. Se are în vedere ceea ce ar atrage inițial privirea: imaginile, stilul, culoarea, pînă și calitatea foii pe care este tipărită informația are valoare când vine vorba de un potențial cumpărător – consumator.

Fiind restrânsă în posibilități, mă refer la publicarea materialelor de ultimă oră, sau dacă sunt săptămânale, pot publica doar mareriale ce au o notă de noutate din ziua publicării acestora, TV sau/și radioul o ia pedinainte, rolul ziarului totuși rămâne același. Materiale anticipative, analitice, aprofundate într-un anumit domeniu, investigațiile sunt punctele forte a unei publicații periodice, sunt ceea datorită la ce își continu existența.

II.1 Analza comparativă a ziarelor din perioa interbelică și modernă în spațiul Românesc

Ziarele mereu au trezit interes față de public, de la începuturi, acestea și-au construit un drum prin timp, trecând peste obstacolele sau piedicile impuse de societate cu toate că acestea servesc atât ca sursă de informare în masă, cât și ca o bază comercială de pe urma căreia câștigă nu doar redacția. Precum este și în perioada modernă, și în perioada contemporană era greu de supraviețuit pe piață. Cu toate că erau publicații de interes, acestea cu greu își câștigau existența, finanțatorii își impuneau poziția și îndrepta politica ziarului nu mereu în direcția corectă, ci cea convinabilă unui grup de oameni sau unei personalități. Spre exemplu ziarele de partid sau, în ziua de azi, publicațiile periodice, precum și ale canale media sunt deținute de un deputat sau o altă persoană influentă.

Publicitatea era încă o sursă de venit pentru redacții, în dependență de pagină, și locul amplasării acesteea, prețul pentru un anunț, varia de la un leu la trei-patru. Anunțurile erau publicate de redacție și pentru a lua legătura cu proprietarul trebuia să se adreseze acesteia. Publicația nu controla corectitudinea informației dintr-un anunț, afimînd poziția că nu port răspundere pentru corectitudinea și conținutul anunțurilor publicitare care sunt plasate la ei pe pagină.

Pentru a cunoaște trebuie să achiți, aceasta ar fi deviza publicațiilor periodice din ziua de azi, ceea ce nu pot spune și de ziarele și revistele de pe timpuri, care erau cu mult mai accesibile dacă ne referim la valoarea foii și a mesajului transmis, aceste purtau o conotație strit informativă fără tentă de manipulare, cel puțin se aștepta la corectitudine și respectarea eticii profesionale. Drept exemplu este ziarul „Sfatul Țării” care avea prețul de patruzeci bani, pentru o foaie în formatul A2, pe când „Moldova Suverană”, ziar cu alelași format dar cu o foie în plus costă trei lei, pentru același conținut. Pentru un număr al ziarului „Cuvânt Moldovenesc” se cerea un leu și douăzeci de bani (1.20 руб.) pentru abonarea timp de o lună sau zece lei (10 руб.) pentru un an:

Pe când „Ziarul de gardă” cere cinci lei pentru un număr, cu toate că materialul utilizat este mai ieftin, printarea mai accesibilă, și mesajul sau informația transmisă este o analiză a materialelor prezentate de alte canale mass-media precum TV, radio, sau presa online mai devreme în emisiunile sale, cel puțin cu o zi înaintea apariției numărului de ziar. Poate este vorba de un echilibru între timpuri, egalând cerințele perioadei interbelice și a celor din prezent, este o bătălie pentru existență mai mult decât o simplă meserie realizată de o redacție de presă, mai mult decât realizarea materialelor de interes pentru că noutatea este știrbită de timp, acel timp pierdut pentru machetare, redactare, corectare, aranjare în pagină, chiar și pentru printarea, și colectarea datelor. Cu toate că nu mai este la același nivel cu perioadele anterioare, mai adăugăm și timpul de distribuire la ghișee. Rezultă că este destul de puțin să achiți cinci lei pentru douăzeci și patru pagini de ziar. Pentru a putea intra în detaliile, pentru a citi și a înțelege cum sunt aranjate lucrurile în realitate, ziarelor le permite acest lucru tot același timp, acesta are posibilitatea să reflecte asupra unui material mai mult decâ televiziunea sau radioul care este mereu în goana de întâietate. În ziarul „Jurnal de Chișinău” de pe data de doi martie, în articolul „Pediști non-stop” este prezentat exemplu de desfășurare a unui evenment trecut cu vedere de televiziune. Promovarea partidului de funcționarii publici din Ungheni, utilitatea activității, în favoarea cui este îndreptată acțiunea, argumente, și exemple adăugătoare au fost aduse doar de ziar. Aceștia au consultat mai multe sure oferind punctul lor de vedere complet prin spațiul ziarului, nepresați de secundele trecătoare. (Anexa 1)

Mass-media a devenit un instrument de manipulare, inducere în eroare prin prezentarea informațiilor din perspectiva convinabilă finanțatorului. Existența presei tipărite se datorează nu doar vânzărilor, ci și datorită publicității, a materiale comandate sau „propuse” de finanțatori, cei cu buzunarul mare în care încape și redacția pentru a jongla conform propriilor plăceri. De aici pornește politizarea mass-mediei tipărite, ea a început odată cu crearea unei conduceri cu interese personale, pentru a menține societatea, pentru a controla capetele de opoziție, pentru a curăța mințile deștepte. Acest lucru a existat din totdeauna, și nu mă refer la presa de partid, ci la cea care se vrea a fi independentă și echidistantă. În ziarul „Cuvânt Moldovenesc” de pe data de întâi ianuarie 1918, pe pagina cu numărul doi este tipărit un material maniulator, îndrumător, chiar de curățare a minților: „Bolșevicii și pacea”. Autorul materialului, nesemnat, prin metoda negării, pune în discuție punctele slabe și în aceeași măsură activitățile inacceptabile a bolșevicilor pentru ca în final să afirme că pentru a trece de tot răul și greutățile, țările independente, printre care și Moldova, trebuie să se unească întrun stat unitar cu Rusia pentru a trece cu bine peste greutățile pe care tot ei le și creează. Ceea ce poate fi observat și în ziarulele „Sfatul Țării” sau „Basarabia” care printre multiplele reclame publicate pe întreg ziarul, prezintă și materiale de interes: „Sfatul Țării” șapte februarie 1918, în a doua pagină, articolul cu numele „Chișinău, 6 februarie” poate fi luat ca o analogie de către poporul basarabean. În acest articol, din cîte se poate înțelege din adresarea scrisă în titlul materialului: „Chișinău, …” este o amenințare ascunsă către aceștia, un exemplu oferit pentru a da de înțeles că Rusia nu poate oferi gesturi care ar amenința statutul acesteia, prin utilizarea multiplelor figuri de stil, prin luarea în derâdere autorul speră că mesajul ascuns va fi receptat: „Este cunoscut faptul că comisariatul a eliberat decretul prin care a declarat că toate îndatoririle față de Rusia, de până la data de 25 octombrie 1917, sunt anulate, datornicii fiind considerați eliberați de la achitarea acestora.” după care urmează o argumentare discretă, dură față de Chișinăueni, pentru a da de înțeles seriozitatea acțiunilor care vor fi întreprinse de Rusia în acest caz. Exemplul dat este o dovadă că cel ce a scris materialul a fost sub presiunea statului rus, multiple detalii și recele din expresii demonstrează acest fapt. Șau chiar că a fost scris însuși de serviciile de presă rusești și transmise redacției. „Chiar dacă această afirmație a conducerii de la Petrograd ar fi reală, acest lucru ar însemna bancrotizarea Rusiei.” este argumentul adus la prima frază a articolului după care a urmat și altele: „Drept exemplu în domeniul relațiilor private, la fel și aici, în domeniul plăților internaționale- încetarea achtarilor duce la represii.”, „Desigur că presiunile care vin ca rezultat al eschivării de la plăți nu este echivalată cu acea din domeniul relațiilor private.”, „Împotriva eschivării de la plăți sunt posilile luarea unor măsuri destul de grele: inițierea războilui vamal, întreruperea înțelegerilor comerciale, blocarea granițelor, controlarea personală a acestor state de către Rusia.”, „Bancrotizarea duce și la lichidarea independenței politice.”. Nu sunt îndoeli că materialul a fost scris chiar de serviciul de presă a Rusiei și impus ziarului către publicare. La fel ca comunicatele de presă care „au ușurat viața” reporterilor din ziua de azi. Acestea sunt redactate și impun un punct de vedere, aduc în lumină unele personalități fără a da și alte detalii „mărunte”. În ziarul Timpul din doi februarie, reportera Alexandra Tănase observă just acest lucru în articolul „Cuibul de farisei”: „Pe srada Columna din Chișinău își au cuibul niște indivizi, care-și spun sicialiști. Uneori, dis-de-dimineață, în fața acestui cuib/sediu sunt parcate zeci de automobile, care de care mai luxoase. Aceștia, probabil, pun țara la cale din zori, iar spre seară „prîșîdintele rușilor” face o conferință de presă sau răspunde pe alte căi la întrebările unor jurnaliști, tot socialiști”. Un alt ezemplu este ziarul „Moldova Suverană” în care majoritatea articolelor sunt știri oferite de guvern, de la ședințele cu ușile închise sau de la instituții de stat precum sunt: citațiile din partea judecătoriilor, anunțurile înaintate de instituții precum este BC „Moldindcombank” SA care vinde loturile sau bunurile sustrase anterior de la oamenii care nu au restituit împrumutul în timp stabilit prin contract.

Din primele zile de existență, publicitatea era menirea primorială a ziarelor, pe lângă anunțarea noilor legi înaintate de conducere. Aceasta a devenit o tradiție și sursă de venit menținându-se și de-a lungul timpului, în perioada interbelică se vindea terenuri, animale, se dădea în chirie, se anunțau piesele de teatru sau operă care vor avea loc în următoarea perioadă (din ziua apariției acestui ziar, până în ziua apariției următorului număr), deschiderea unui restaurant, magazin, prezentarea produselor a unei mărci, oferirea împrumuturilor bănești, a serviciilor medicale, servicii notariale sau a avocaților. Astăzi reclama a devenit un punc forte pentru diverse instituții, folosite ca instrument de informare în masă, sub pretextul unui reportaj, interviu, pune în lumină un produs promovat de aceștia: cea mai puternică clarvăzătoare, crema antiâmbătrânire, cum să fii mereu frumoasă și sănătoasă, posturi vacante, felicitări și urări de bine, căutarea iubirii. Pe lângă toate sunt și reclame ascunse, cel mai des de promovare: interviu cu directorul unei săli de forță „Despre sănătate”, interviu cu un realizator „Plusul și neajunsurile avestora”, „iată cum poți să scapu de urcior”. „Jurnal de Chișinău” – „Mărțișoare cu miros de lavandă”, „Săptămîna” – „Fundația Orange a oferit 70 de burse tinerilor profesori de informatică din zonele rurale”, „Muzeul Holocaustului, la Chișinău”, „Motivele pentru care ar trebui să te duci la saună”. O altă informație care prin permanența sa devine mai mult publicitate decât material informativ care deja manipulează este unirea. Subiectul Unirii este abordat în ambele timpuri, 1918 an bine cunoscut pentru Republica Moldova ca fiind anul Marii Uniri dintre Basarabia (Republica Democratică Moldovenească) cu Regatul Român. Acum, după 100 de ani de la acel eveniment, poporul moldovenesc încă mai poartă aceeași speranță, Basarabiei a fost cedată de către Români, Rusiei în 1940 prin pactul întemeiat de către aceasta și Germania: Pactul Hitler-Stalin. Este clară diferența ziarelor char și între ele, din același an (1918), de la Unire și după aceasta. Grafia rusă predomina în ziarul „Sfatul Țării” de la data de 7 februarie 1918 precum, este lipsit de substanța vieții, acesta publică doar reclame, materiale fără opinie, interes de contrazicere, este un ziar pasiv cu reclamații. (Anexa 2)

Dealtfel mai apropiat de ziarul „Moldova Suverană” cu mai multe știri din diverse domenii, legi abordate, noutăți sociale, unica diferență este că această publicație are viață datorită materialelor analitice, comentative, a editorilor, aceasta își permite să ponegrească pe un funcționar public fără a se teme de consecințe, în interesul publicului. Revenind la „Sfatul Țării”, aceasta a prins viață după Unire, incepe să publice materiale analitice, editoriale, critică asupra conducerii, ceea ce nu era remarcat în ziarele de până în luna martie. Acest ziar este o dovadă a implicării conducerii în manipularea cetățenilor, este demontrat cât de corect și cu bune intenții a acționat în acele vremuri. Publicațiile periodice au devenit documente, act de convingere și demonstrare a coretitudinii guvernării, au devenit un exemplu: cum a fost și cum nu trebuie să fie. În numărul 138 din data de 24 septembrie este publicat Imnul Basarabiei Unite de Sergiu-Victor Cujbă pe mijlocul paginii întâi a ziarului „Sfatul Țării” care cu cinci luni în urmă era tăcut și ascultător în umbra conducerii, iată unde era dreptatea, libertatea de exprimare și de gândire. În 2018, ziarele cântă unirea, fie de bine sau de rău. Presupuneri, așteptări, negări și contraziceri sunt publicate în ziarele din perioada modernă, spre exempluu în ziarul „Timpu” din 2 februarie, în articolul „Ce va fi în 2018” Moni Stănilă își pune întrebarea cu ce se va sfârși acest an, Anul Centenar al Marii Uniri: „Ce va fi la toamnă va defini acest an. Și nu cred că vom vedea unirea, nu anul acesta. Dar e extrem de important ce vom vota. Vom da pe mai departe bucata asta de țară pe mâna socialiștilor, cum am făcut la prezidențiale?”, opoziția este prezentată în ziarul „Săptămîna” din 2 februarie, în articolul „În drum spre Unirea Proboscidienilor” unde prin comentarii și exemple neargumentate întrun final pentu a fi pe înțelesul tuturor, încearcă să exludă probabilitatea Unirii: „Sociologul și filozoful rus Aleksandr Zinoviev scria după colapsul Unirii Sovietice: … asemănarea nu poate deveni transformarea lor într-o parte a Occidentului.” autorul materialului, Vsevolod Ciornei face o corelație cu încercarea Republicii Moldova de a deveni o țară europeană. „Numeroase reformări, optimizări și modificări efectuate sub tutela unicilor și irepetabililor occidentali ar putea fi asemuite, în siajul comparației lansate de Zinoviev, cu un program genetic de lungire și îngroșare a trompei de muscă în calea spre aderarea ei la Uniunea Proboscidienilor.”, „Condițiile pe care ni le pun partenerii de dezvoltare pentru a ne admite în clubul lor select sânt multe, sofisticate și interminabile. În ansamblu par să fie irealizabile, ca în povestea cu Făt-Frumos trimis să aducă nu se știe ce de nu se știe unde ca să se însoare cu fata de împărat.”

„Se mai poate face astăzi Unirea?”, titlul unor serii de materiale analitice privind probabilitatea unirii, argumente pro sau contra, exemple a cazurilor ce au reușit sau care au eșuat, pașii ce trebuie urmați și ce tebuie să schimbăm pentru a ajunge în rând cu alte țări devenite decurând membru a Uniunii Europene. „Nu a existat niciun stat devenit membru al Uniunii Europene care să fi fost stat socialist și care să nu fi devenit, în prealabil, membru NATO.”, „Este imposibil ca Uniunea Europeană să facă o excepție de la regulă pentru Republica Moldova și să încerce să o admită fără ca aceasta să semneze, în prealabil, Tratatul Atlanticului de Nord.”.

Persistă și multiple diverențe în arhitectura ziarului. De la format la tipul textului și prezența elementelor grafice, prezența culorii diferențiază, nemaivorbind de fotografii, aplicații sau caricaturi.

II.2 Prezentarea grafică a ziarelor în structura activității redacționale

Întregul ziar este munca unei redacții, ea a înființat publicația periodică și are menirea să-i ofere acesteia o identitate. Identitatea unei publicații nu presupune doar titlul segestiv și creativ ci orice inscripție de pe acesta, de la suportul material utilizat la tipărire, până la ultimul punct, linie, imagine, tabel.

Desigur, la început era cuvântul, la sfârșit clișeul. Titlul unui ziar este cel mai important element, acesta rămâne neschimbat pe tot parcursur apariției ziarului, devenind astfel un clișeu în tipărire (element care apare automat în machetarea ziarului, element permanent) pe lîngă alte elemente ce însoțesc titlul propriuzis, precum ar fi: genericul ziarului, emblema acestuia (dacă o are), prețul unui număr de ziar sau abonarea la acesta, adresa redacției și prețul pentru publicarea publicității, mai apare în același parte a ziarului și data apariției și numărul ziarului care se schimbă de la o ediție la alta, neschimbat fiind locul și modul de accentuare a acestora. Titlul este amplasat în partea de sus a ziarului, primul lucru pe care îl văd cititorii când procură sau încep să citească un ziar este denumirea acestuia, el este și ca un magnit, cu cât mai simbolic, cu atât mai întrebat. Există și abateri de la norme, sunt ziare care pun accent pe materiale și plasează titlu în mijlocul paginii, dar nicidecum în partea de jos sau pe o altă pagină decât prima.

Titlul gazetei, de obicei, este alcătuit din două sau dintr-un singur cuvânt cu o conotație simbolică. Acesta este gândit și are menirea să întregească toate materialele din ziar, sensul acestora sau ce așteptări pot avea consumatorii de la această publicație. Emblemele unui ziar s-au pierdut în timp, acum lingă sau cu aceeași conotație de a reprezenta și de a cunoaște ziarul sunt întrebuințate codurile cu bare, personalizat pentru fiecare ziar.

Ziarele din perioada interelică pledează pentru varianta originală a publicațiilor periodice, titlurile sunt amplasate la deschiderea paginii având spațiul alb sau informații ce țin de redacție precum adresa, numărul împrejurul acestuia. Acestea ocupau a treia parte dintr-o pagină de ziar fiind marcate prin stilul bold.

„Basarabiai” (întâi ianuarie 1918) – alcătuit dintr-un singur cuvânt care semnifică numele țării în care apare, respectiv este destinat pentru basarabeni. Acesta este plasat în partea de sus a paginii după o linie dublă care este anticipată de data apariției ziarului (întâi ianuarie 1918) și prețul pentru o ediție (30 bani numărul), precum și anul apariției acesteia și numărul (Anul II, No.77). În partea stîngă a numelui este scrisă adresa redacției și a administrației (Chișinău, strada Alexandru cel Bun Nr. 96 (sub hotel Palace), telefon 80. În partea dreaptă este scris prețul pentru abonare la ziar (pe un an – lei 80, pe șase luni – lei 45, anunțuri și reclame după învoință, telefon 80). Adresa redacției și prețul pentru abonare sunt scrise în înălțimea numelui și separate sau evidențiate prin două linii, prima mai scurtă de a doua și resprectiv prima lai lingă de cât cea din urmă pentru liniile care încheie informația. Acestea sunt precedate de propozițiile care determină „statutul” acestora: „Organ contidian politic independent” precedat și urmat de două linii identice după mărime, ondulate, a doua propoziție: „Sub direcția unui comitet” este precedată de două linii semigroase.

Toată informația ce ține de titlu, redacție și statut sunt delimitate de materialele care urmează print-o linie ingroșată ce face legătura părții dein stânga cu cea din dreapta, aceasta este ientică cu linia care a deschis pagina, respectiv este pentru accentuare. Pentru redacția dată este imortant ca consumatorii să atragă atenția la denumirea publicației, intrigă sau se adresează cititorilor.

Cuvânt Moldovenesc (cinci ianuarie, 1918) – ziar cu grafie latină, titlul acesteia nu este precedat de nimit, utilizează spațiile albe, accentuând astfel informația care vrea să o transmită prin titlu (cuvânt moldovenesc în latină). Motoul sau mai bine spus statutul acestea vine imediat după denumirea publicației, dea lungul acesteia: „Gazetâ naționalâ pentru moldovenii din Basarabia și de peste Nistru”. Informația ce ține de abonamente, preț, adresă, și prețul pentru publicitate (plata pentru reclame: un rând de nonparelâ : pe fila întâi: 1 rublă, pe fila a patra 75 copeici) informația este separată in casete (tabel), trei casete dea latul ziarului. Anul publicației (anul cinci), data apariției (Chișinău, 5 ianuarie, anul 1918) și numărul ediției (Nr. 2 (318)) încheie informația ce ține de titlu și este preceată de o linie subțire urmată de materialele publicate în ziar.

„Sfatul Țării” (22 martie, 1918) – pagina este deschisă, ca și în ziarul „Basarabiai” cu prețul și data ediției urmată de o linie dublă care separă datele calendaristice de titlul care este plasat în partea de sus/stânga a paginii, urmat de statutul acestuie: „Organ cotidian al Basarabiei”. Titlul acestei publicații, față de celelalte două analizate anterior, are un caracter personalizat. Literele titlului sunt ascuțite în pijlocul trăsăturii de bază a literelor, în timp ce celelalte trăsături de bază ale literelor titlurilor sunt încheiate cu un element grafic transversal. Adresa redacției (Chișinău, Str. Alexandru cel Bun (Alexandrovscaia, Pasaj), telefon no. 63 și prețul pentru publicitate (Plata pentru reclame: pentru un rând de nonparei în pag. II 3 lei, în pag.III 2 lei, în pag. IV 1 leu.), toate informațiile sunt separate între ele printr-o linie scurtă.

Titlul ziarelor din perioada modernă nu se diferențiază de cele din anii 1918, măcar că a trecut un secol, acestea au păstrat baza și ideea pe care o poartă însuși conotația titlului, sunt amplasate la deschiderea paginii, însă pledează, de cele mai multe ori la publicarea unei sau unor știri, materiale esențiale din această ediție, astfel pun accent nu doar pe direcția ziarului înțeleasă din titlu ci și pe actualitate, intrigă care se formează din mesajul publicat. Din acest fapt este înțeles că ziarele încearcă să se țină pe piață prin vânzări, atrăgând cititorul prin subiecte, nu prin titlu, cum se făcea acum o sută de ani.

„Jurnal de Chișinău” (doi martie 2018) – ziarul pune accent pe un material jurnalistic care va fi desfășurat în pagina a șasea a publicației: „Investitorii români promit să spargă barierele de peste Prut”, acesta este evidențiat prin un fon roșu-violet, caracteristic acestui ziar, urmat de magia tehnologiilor informaționale moderne: simbolul publicației, precum și a canalului TV (Jurnal) în forma literei „J” utilizând un caracter specific, este „legat” de titlu printr-un mărțișor simplu, specific, tradițional. Titlul este amplasat în partea de sus, puțin spre stânga, din cauza acelorași materiale care au scopul de a intriga cititorii: „(Fotografia jurnalistului) Mircea V. CIOBANU, De la Jonathan Swift la Codul SWIFT pag.7”. Mottoul ziarului „UN ZIAR BUN!” este amplasat deasupra titlului, ca continuare a primei litere din titlu. Această publicație are un supliment, ceea ce este evidențiat prin simbolul acetuia „apropo magazin”. Bara cu descriere, la fel ca și titlu, este amplasată în partea de sus stînga, nu pe întreaga lățime a ziarului și este evidențiată prin fonul specific ziarului roșu-violet. Anul de publicare (XIX), numărul (8(1565)) și prețul (7 lei) este amplasat în partea stângă, pe când data apariției acestei ediții (Vineri, 2 martie 2018) este în partea dreaptă a benzii. Este specific acestui ziar și textul scris cu culoare albă pe roșu-violet.

Săptămîna (doi martie 2018) – ca și în cazul anterior, acesta recurge la accentruarea anumitor materiale din cadrul ediției pentru intrigare: „Program TV Moldova 1, CTC, ProTV, TVR1, TV8”, „Cupluri ce păreau trainice și perfecte”, „Norvegia, pe locul 1 în clasament”. Acestea deschid pagina, fiind separate prin încadrarea lor în casete pe fon gri. Tot aici este amplasată și emplema organizației „Moldpresa Grup” care are grijă de abonările la acest ziar.

Titlul este amplasat în partea de sus a siarului spre stânga, precedat de codul de bare utilizat de realizatorii acestor produse informative. Anul de apariție a publicației (XXVII) și numărul ediției (NR.8(1302), precum și data (vineri, 2 martie 2018) este amplasat eact sub titlu de la începutul rândului. Este creat efectul separării, materialele sunt aranjate în tabele față de titlu.

„Moldova Suverană” (20 martie 2018) – Ziarul păstrează în mare parte tradiția care era evidentă și la ziarele din anul 1918, titlul este amplasat în partea de sus a ziarului, cuvântul „Moldova” este scris cu majuscule, în timp ce cuvântul „Suverană”, cu litere obișnuite. În partea stîngă a acestuia, pe verticală, este scris anul fonfării (1924) și seria (seriaa zecea), în partea dreaptă a titlului este un detaliu grafic care vine să completeze titlului și, totodată, este indicat tipul ziarului: „cotidian național independent”, cu toate că acesta apare de trei ori pe săptămână (marți, miercuri și vineri). Mai jos de titlu, pe orizontală, evidențiat prin un fon gri transparent, este scrisă data apariției acestei ediții (marți, 2 martie 2018), numărul (29(2253) și numărul internațional standart al publicațiilor (1857-1859) precun și prețul (3 lei) separate prin puncte accentuate, amplasate la mijlocul literelor.

Dacă în presa interbelică datele despre redacție erau amplasate lângă titlu, în ziarele anului 2018, acesta, este amplasat de regulă în ultima pagină, la încheierea tuturor materialelor publicate precum este de exemplu la ziarul „Moldova Suverană”, caseta redacțională este amplasată dea latul paginii și cuprinde toate datele ce țin de ziar și echipa redacțională.

În ziarul Săptămîna, caseta tehnică este amplasată pe pagina a treia a ziarului, în colț stânga (Anexa 3), pe când în săptămânalul „Jurnal de Chișinău” este amplasată pe pagina doi, pe toată lungimea acesteia „Jurnal de Chișinău”. (Anexa 4)

Aceste elemente sunt permanente în orice ediție a unui ziar, fie ea prima, a doua sau oricare altă pagină, precum este și colontitlu – indicația deasupra paginilor de ziar, deobicei, amplasată pe întreaga ei lățime, dacă există. Aceasta ar trebui să cuprinde titlui gazetei, numărul paginii, ziua și data ieșirii în lumină, numprul de ordine al ziarului. Mai nou, în locul titlului se utilizează adresa electronică a acesteia pentru a îndruma cititorii. De regulă, materialele publicate online nu-și găsesc locul în presa tipărite pe hârtie și invers, rareori când o publicație difuzează aceleași materiale și pe pagina electronică. În acest mod aceștia încearcă să păstreze interesul și pentru lectură.

Publicațiile periodice diferă de la caz la caz, de exemplu săptămânalul „Jurnal de Chișinău” respectă cu strictețe bazele stabilite cu mult timp înainte ca colontitlu să fie separat printr-o linie de intreaga pagină, numărul paginii este amplasat în partea exterioară, fiind încadrat într-un chenar care vine ca continuare a liniei de separare, emplema, data apariției și numărul ediției este plasată în partea inferioară a paginii, acesta mai adaugă și un titlu paginii precum ar fi: politică, observator, cultură,sănătate, monden, povești adevărate, program TV. Riarul Săptămîna nu a separat colontitlul de celelalte materiale, ci invers, aceasta a incadrat întrun chenar (linie dreaptă subțire) toate materialele, lăsând „liberă” doar informația din colontitlu care conține data apariției în partea inferioară și numele ziarului și numărul paginii, separate printr-o bară oblică, în partea exterioară. Pe mijlocul paginii ziarul scrie titlul acesteia personalizat de la caz la caz, și anume cu o informație care intregește materialul publicat pe acea foaie. De exemplu în ziarul din data de șaisprezece martie la pagina patru cu titlul: „Spre deosebire de olimpiadă, în alegeri trebuie să câștigi” este făcută legătura cu textul primului material: ”Pentru duminică, socialiștii promit nume sonore”, în domeniul economiei, redacția a denumit pagina „Și acum, adu-ți aminte ce salariu ai”. Ziarul „Moldova Suveramă” a trecut peste toate principiile, deși nu este interzis, acesta a plasat colontitlul în partea de jos a paginii marcândul printr-o linie dublă care vine ca continuare la expresia ”Adevărul din prima sursă”, se întrerupe spre sfârșit pentru a menționa data apariției și în final este marcată numărul publicației. Spre deosebire de alte ziare, numărul paginilor precum și data, luna și anul apariției este plasat în partea inferioară a foii.

Elementele permanente dintr-un ziar ușurează considerabil viața machetatorului, redacției sau a designerului care se ocupă de partea tehnică, acesta economisește timp pentru celelalte elemente care trebuie să le adune într-un tot întreg. Cu toate că există anumite cerințe precum numărul caracterelor, mărimea pozelor, a ilustrațiilor sau a cantității acestora pentru reporteri, amenajarea paginii nu devine neesențială.

”Munca ziaristului la această etapă poate fi comparată cu cea a mozaicului, lucrarea căruia constă din asamblarea unor cuburi mici, colorate, de marmură, sticlă, ceramic etc. și fixarea lor pe fața unui element de constricție. Fiecare din detaliile viitorului mosaic își are locul său și o semnificație anumită.” [6]

Machetatorul este responsabil de atragerea potențialilor consumatori prin ampasarea materialelor corect în pagină, prin expresia „amplasare corectă în pagină” se înțelege corectitudinea amenajării acesteia din punct de vedere tehnic și psihologic. Nu este suficient ca materialele să fie plasate după mărimea acestora ci după actualitate, interes, apelând la metode psihologice de a plasa materialele în forma literei Z sau ca materialele ce au o valoare mai ridicată să fie puse în colț dreapta pe paginile impare unde cel mai des se îndreaptă vederea consumatorului la deschiderea unei pagini. Respectiv, prezentarea grafică: arhitectura ziarului, elementele vizuale, depind de un om, designer care are misiunea de a satisface necesitățile vizuale a consumatorului, însă el este condus de politica publicației, de tematica paginilor și de tipul materialelor adunate pentru o ediție, de situația politică, noutăți și preferințe a publublicului pentru care este dedicat ziarul.

”Prin prezentarea grafică se înțelege un sistem anumit de organizare și aranjare a textelor, titlurilor, fotografiilor, ilustrațiilor, altor elemente grafice și tipografice în spațiul unei pagini sau al unui număr de ziar.” [6]

Designurul se conduce după tradițiile publicațiilor periodice, în ca mai mare măsură, utilizaează tipul caracterelor întrebuințat deobicei, mărimea acestora și a diferențelor de titlu, supra titlu sau lead. Se conduce și de cromatica caracteristică ziarului, elementele grafice des utilizate în diverse părți, modul de amplasare a fotografiilor, ilustrațiilor, caricaturilor. Cel mai întrebuințat element într-un ziar sunt coloanele, ele diferă cel mai des conform mărimii ziarului.

”Lățimea coloanei determină în bună masură viteza de lectură a textului și stilistica acestuia. O coloană lată (de exemplu, de 5,5cm) impune un ritm de lectură mai scăzut, dar permite folosirea unei sintaxe mai elaborate și a unui lexic mai bogat, cu unități lexicale mai lungi. În cazul unei coloane înguste (de exemplu, de trei centimeti) viteza de lectură crește foarte mult, dar această reușită se face în detrimentul stilului textului, deoarece lățimea mică a coloanei impune folosirea unor unități lexicale scurte și a unei sintaxe relativ simple. ” [5]

Tipul caracterului utilizat și mărimea acestuia influențează considerabil aranjarea textului în pagină. Acesta acționează asupra numărului de cuvinte care încape într-o coloană, ele varia de unu la două cuvinte, sau zece, care ar obosi și plictisi cititorul.

„Gazetele de format A2 sînt paginate de obicei în opt coloane a câte doi coli – 24 puncte, dar pot fi utilizte și coloane mai înguste: nouă coloane a câte doi cvadrați doisprezece puncte și zece coloane a câte doi cvadrați. Multe din publicațiile de formatul A2 se paginează și în șase coloane a câte trei cvadrați 24 puncte.

Gazetele de format A3 sânt paginate de obicei în cinci coloane a câte doi cvadrați 36 puncte sau în șase coloane a câte doi cvadrați doisprezece puncte.

Gazetele de format A4 se paginează în trei coloane a câte trei cvadrați, dar e posibilă și paginarea în patru coloane a câte doi cvadrați doisprezece puncte.” [6]

Ziarul „Jurnal de Chișinău” are formatul A3 și pledează pentru cinci coloane în care încape aproximativ cinci cuvinte utilizânt litere de unsprezece puncte. Sunt abateri în cazul apelării la efecte grafice cum ar fi fotografia înconjurată de text sau plasarea unei fotografii mai mari decât însuși textul materialului. (Anexa 5)

Ziarul „Săptămîna” cu același format A3, aranjează textul în trei coloane, dar nu este permanent. Acesta des apelează la chenare care modifică la fiecare număr de ziar caracterul de amenajare a acestuia, dacă analizăm din acest punct de vedere, este de remarcat că cu toate că încearcă să organizeze materialele prin aceste chenare, dă mai mult o notă haotică. În chenare acesta poate apela la aranjarea textului de la una la cel mult cinci coloane în care se încadrează de la două la șase cuvinte. Mărimea literelor, ca și în cazul precedent este de unsprezece puncte.

Ziarul „Moldova Suverană” are formatul A2 fiind cel mai mare ziar din Republica Moldova, din perioada modernă, pe lângă ziarul „Literatura și Arta”. Acesta utilizează de la cinci la opt coloane. Amenajarea este haotică, respectiv o pagină poate să conțină diferite numere de coloane. Și aici variază de la mărimea fotografiilor, a materialului prezentat de reporter, a chenarelor. Fiind mai mare față de celelalte ziare, amplasarea haotică este binevenită datorită faptului că acesta trebuie să încadreze un număr mare de articole pe o pagină de ziar pentru a nu plictisi ci din contra de a ușura lectura și de a intriga consumatorii. (Anexa 6)

Publicațiile periodice, față de alte edituri, utilizează spațiile albe pentru a delimita un material de altul, ceea ce nu este necesar pentru o carte sau o broșură (revistele apeliază rareori la coloane, utiliând maxim două pentru ca procesul de lectură să se micșoreze în timp, acest lucru atrag consumatorii). După cum am menționat anterior, ziarul Săptămîna pledează petru linii pentru separarea materialelor, dar nu și a coloanelor precum o face și săptămânalul „Jurnal de Chișinău”. Nici ziarul Moldova Suverană nu utilizează liniile în loc de spații albe între coloane, însă acesta utilizează și liniile duble pentru separarea materialelor. Ar fi de menționat și faptul că fotografiile sau imaginile dintrun ziar din perioada modernă se aliniază, de regulă, coloanelor. Se întâlnesc rare cazuri când fotografia nu corespunde, un exemplu ar fi cân prin montaj se înconjoară cu text o figură, fie ea ființă sau obiect.

În cazul ziarelor din perioada interbelică, coloanele rămân în vigoare, însă acestea diferă în ceea ce privește corelarea formatului paginii cu numărul coloanelor. Precum ziarele cu format mare este mai popura decât în perioada modernă.

Ziarul „Basarabiai” avea formatul A2 și pleda pentru cinci sau șapte coloane. Neutilizând fotografiile sau ilustrațiile, aproape toate coloanele sunt consecutive sau un material încadrat într-o coloniță, în care încap de la patru la șapte cuvinte pe un rând, se desparte în două colonițe a cîte trei cuvinte. Toate materialele sau chiar și coloanele sunt separate printr-o linie identică în ambele cazuri. Sfîrșitul materialelor însă este separat sau printro linie dublă, sau prin două linii subțiri. (Anexa 7)

Ziarul „Cuvînt Moldovenesc” cu formatul A3 utiliza nici mai mult, nici mai puțin de patru coloane. Anunțurile întrotdeauna cuprindeau două coloane, în rest toate materialele se urma unul după altul printr-un element grafic. Des era utilizată și metoda consecutivității, materialele nu aveau locul său special precum ar fi partea de sus sau colț dreapta/stînga, ele se urmau în coloane. Spațiile albe lipseau din cauza liniilor de separare a materialelor și coloanelor. Acesta este prezent doar în titlu ziarului. (Anexa 8)

Ziarul „Sfatul Țării” a utilizat formatul A2. Acesta apela în cele mai rare cazuri la trei coloane și cel mai des la cinci coloane, însă ajungea la maxim șapte coloane. Acestea erau separate printr-o linie subțire iar materialele printrun element grafic sau o linie dublă. (Anexa 9)

”Punerea în pagină desemnează modul de folosire a coloanelor de text și a imaginilor în aranjarea grafică a informațiilor în oglinda paginii. Această tehnică are rolul de a ordona, de a grupa și de a clarifica informațiile furnizate cititorului. În același timp, asigură și o reprezentare grafică pălcută a  paginii și menține viu interesul cititorului pentru articolele și materialele prezentate.”

Amplasarea materialelor în pagină prezintă un efect prihologic, precum și elementele grafice. În timpul consultării unui ziar, privirea noastră parcurge o anumită traiectorie. Cea mai evidențiată pagină a unui ziar este cea impară, iar primul punct asupra cărui atragem atenția este colțul din partea dreaptă a aceleeași pagini. Pentru a utiliza acest efect în scopul accentuării unor articole se apelează la machetare.

Spre exempli ziarul „Jurnal de Chișinău” se conduce de acest principiu, acesta plasează în prima parte a paginii, dreapta imaginile, fotografiile, sau un titlu impunător, materialele acestuiziar, deseori, ocupă întreaga pagină, mai rar sunt amplasate două materiale pe o pagină și un material pe două pagini. În cazul îmbinării a două articole, acestea merg consecutiv împărțind pagina în două părți. Pentru a nu pierde din cauza locului ce îl ocupă materialul, acesta este marcat, nu mai puțin decât alte materiale jurnalistice din numărul de ziar cu o poză în înălțimea articolului. (Anexa 10)

Ziarul „Săptămîna” apelează la aceeași tactică, aceștia plaseză pozele în prima parte a ziarului 50 %, cel mai des în colț – dreapta, celelalte poze decurg din primele sau atrag atenșia prin mărimi impunătoare cum ar fi ½ din pagină. Textul titlului este puțin văzut pe lângă pozele care au menirea să completeze. (Anexa 11)

Ziarul „Moldova Suverană”, în prima pagină apelează la acest efect. Acesta, în manieră constantă publică materialele realizate de Dorian Furtună pentru rubrica „Cugetările unui (ne)cunoscut” în prima parte a ziarului, colț – dreapta. În a doua parte a paginii de ziar este publicat un alt material, obișnuit pentru această pagină, scris de redactorul-șef adjunct al redacției, Mihai Conțiu, în rubrica „Editorial”. Acesta este urmat de rubrica „Știrile zilei” care mai captează atenția prin fond și elemente grafice ca pătrate albe, pe find inchis de culoare, plasat la începutul articolului, imediat după titlu. Această publicație, însă, nu păstrează această tactică și în celelalte pagini. Acesta structurează materialele analitice, sau informative de divertisment în mijlocul paginii și le înconjoară cu materiale informative: știri, anunțuri. (Anexa 12)

Ziarele perioadei interbelice nu se remarcă printr-o tactică deosebită. Acetea fiind lipsite de poze, materialele având o consecutivitate neordonată. Ziarul „Basarabia”, spre exemplu atrage atenția prin titluri la materialele acestuia, deseori plasează articolele care ar atrage consumatorul în partea de jos a paginii iar publicitatea în ultima coloniță a ziarului, posibil datorită prețului mai scăzut pentru comandarea acestora pe ultima pagină de ziar.

Ziarul „Cuvînt Moldovenesc” este paginat conform consecutivității. Materialele se preced unul pe altul, existând cazuri când un material se lungește pe două pagini, indiferent de numărul acestuia, par sau impar. Ceea ce nu se întâlnește în prezent. Materialele care continuă pe două foi de ziar sunt amplasate în aceeași deschidere, începe cu pagina pară și trece în cea impară. În cazul ziarului „Cuvînt Moldovenesc”, nu este o trimitere. Este o întrerupere de gând în mijlocul frazei și continuare în pagina următoare. Drept exemplu este articolul semnat de P. Halipa în ziarul cu numărul II din anul 1918, pe trima pagină, articolul „Cum stăm?” un articol politic, de constatare a faptelor, analitic. Fragmentul împărțită pe două pagini de ziar, continuat și de alte gânduri, era următoarea: „Noi moldovenii, de pildă, ne-am pus pe întocmirea unei stăpâniri în țara noastră numai de vr-o două luni, iar pân atunci Basarabia rămase cam de capul ei și de aceea nouă astăzi de vine așa de greu! Oamenii s-au dezvățat a se supune stăpânului: toți vreau că fie poruncitori și nimeni nu vrea să fie de poruncele adevăratei stăpâniri: în sfârșit s-au înmulțit și au ajuns prea îndrăzneți răi, care nu vor nici o stăpânire, care știu numai de placul lor și nu se gândesc la binele obștesc al țării.”

În ziarul „Sfatul Țării” materialele sunt plasate mai „înaintat” decât în celelalte cazuri. Cu tote că și aici se practică trecerea de pe o pagină impară pe una pară la mijlocul frazei. Alte articole sunt separate între ele prin o linie dublă sau subțire, astfel materialele având lucul său în pagină. Prin aceasta se demonstrează lucru machtatorului, care anterior era lipsit de orice importanță. Materialele în cazul dat sunt plasate în pagină în așa mod, ca să nu facă un surplus de informație dintr-un domeniu sau să ascundă tenta de apreciare a unor materiale mai mult decât a altora. În acest mod, informațiile ce țin de situația din țară, prevalând celelalte materiale cu știri externe, sunt plasate în partea inferioară și exetioară a paginii de ziar, în timp ce celelalt sunt plasate pe mijloc. De exemplu primele două coloane a primei pagini din ziarul cu nr. 138 din data de 25 septembrie 1918 sunt ocupate de un editorial ce are ca subiect starea Basarabenilor, în acesta își are locul și „Imnul Basarabiei Unite” de Sergiu – Victor Cijbă: „Ridică-ți fruntea, Moldovene/ De sub zăbranicul greoaie/ Sub care dorurile tale/ Tânjau ca florile sub sloiu:/ Sub care a … / Zăcea ca-n negru țintirim – / Și-ți tulbura, perfid izvorul/ Din care-n veci ne re-noim./ La muncă, frați iubiți/ Pătrunși de un sacru har/ Să ridicăm uniți/ Al neamului altar!/ Venit-a ziua de răsplată/ A-ndurerării ispitiri/ Făcând mai dulce deșteptarea/ Din veacul tristei umiliri./ Căci iar suntem un trup și-un suflet/ Pătrunși de-același gând și dor,/ Copii ai patriei iubite/ Dintr-o tulpină și-un izvor./ La muncă, frați iubiți/ Prin pildă și cuvinte, În veci să înălțăm/ Am neamului avânt./ Să ne-mplinim de-acum menirea/ Ce-n veci Pronia ne-a usit/ Moștenitori, purtând făclia/ A sfintei rome-n răsărit./ Și să-nchegăm o mândră țară/ Măreață-n pace și-n războiu,/ Izvor de bine și dreptate/ Și veșnic leagăn de eroi!/ La muncă, frați iubiți/ Cu cugetul senin/ În veci să făurim/ Al neamului destin!”. A treia coloană, pe verticală, dea lungul paginii de ziar este publicat un articol care pare a fi o știre dar conține și monente analitice, de completare: „Situația în Rusia”, aici autorul aduce noutăți, și le argumentează cu situații anterioare sau le completează cu posibile reacții. A patra și a cincea coloană este îmărțită în două: prima parte conține două atricole, un editorial „Vin Sârbii!” și un reportaj de la un eveniment ce a avut loc în Iași „Cinstirea luptătorilor”, a doua parte a celor două coloane este ocupată de rubrica „Dela corespondenții noștri din țară” care conține știri din Tighina și Cetatea albă, acestea continuă și pe pagina următoare.

„Macheta ziarului este schița grafică sumară a numărului de ordine ale gazetei, alcătuită din schițele fiecării pagini în parte, care reprezintă un tablou aproximativ al amplasării materialelor în coloanele publicației și pe care sânt indicate, prin trăsături caracteristice, detaliile grafice și ilustrative, folosite în prezentarea grafică a materialelor, precum și numele fotografiilor sau a ilustrațiilor așa cum sunt păstrate în format electronic.”

La machetarea unui ziar, cel mai important factor este formatul paginii, după acesta se stabilește numărul coloanelor, tipul, stilul și mărimea caracterelor, numărul materialelor și numărul cuvintelor utilizate, precum și efectele utilizate.

Ioan Deac, în cursul „Conceperea și elaborarea ziarului, secretriat de redacție” propune ca densitatea hârtiei să asigure două conditii: exemplarul unui ziar să fie destul de usor, iar hârtia să fie destul de rezistentă și opacă, pentru a nu permite transparența textului sau a imaginilor de pe verso. Ziarele să fie structurate  pe pagini, întotdeauna în număr par.

Dimensiunile standardului european în funcție de care se stabilesc mărimile paginilor:

A0 = 841mm x 1189mm; A1 = 594mm x 841mm; A2 = 420mm x 594mm; A3 = 297mm x 420mm; A4 = 210mm x 297mm; A5 = 148mm x 210mm.

Formatele utilizate de ziariștii moderni și de cei interbelici sunt A2 și A3. În anii 1918 era foarte întrebată paginarea în format A2, formatul mare sau mai numit universal, și se practica publicarea ziarelor cu patru pagini, doi coli de tipar. În anul 2018 cel mai des întâlnite ziare au formatul A3, formatul rinan, acestea fiind create din 24 pagini, șase coli de tipar.

”Ținând cont de faptul că împărțirea paginii în coloane rămâne unitatea de baza cu care se operează în aranjarea informațiilor în pagină, pot fi identificate patru modalități de paginare: în scară, în ramă, în bloc, în module.

Paginarea în scară – reprezintă cea mai simplă modalitate de aranjare a textului în pagină. Își are originea în modalitatea de aranjare pe două coloane în pagină a textului în primele cărți, care aveau un format apropiat de A4. Și în prezent, unele cărți, mai ales cele religioase, sunt tipărite încă în două coloane.

Paginarea în ramă – particularitatea acestei metode de paginare constă în faptul că titlului articolelor li se conferă nu numai o funcție informativă – prin titrare, ci și una tipografică – prin delimitarea pe care o fac între texte. Titlurile ocupă întotdeauna un numar de coloane egal cu coloanele pe care este distribuit textul articolului, care este prins astfel între titluri. În acest fel, articolele pot ocupa una, doua, trei sau chiar  patru coloane de lungimi diferite.

Paginarea în bloc – specificul paginării în bloc constă în faptul că textul articolelor este distribuit pe coloane de lungimi egale, formând dreptunghiuri în oglinda paginii, iar imaginile care însoțesc textul se găsesc lângă acesta (stânga sau dreapta) deasupra lui sau dedesubt. Materialele nu se mai îmbină, ci sunt aliniate unul dupa/lânga altul. Avantajul acestei metode este acela că reunește de o manieră foarte clară titlul materialului cu textul.

Paginarea în module – acest tip de paginare caută să exploateze avantajele paginării în ramă, eliminând totodată neajunsul creat de imprecizia plasării imaginilor la paginarea în bloc. Conform acestui procedeu, imaginile sunt integrate în interiorul masei de text, chiar dacă fracturează lectura continuă a acestuia. Conform acestei tehnici de paginare, dacă materialul tipografic ocupă mai multe coloane, cel puțin una dintre ele va avea lungime diferită.

Distribuția pe verticală și distribuția pe orizontală – așezarea materialelor jurnalistice în pagină ține cont și de modul în care sunt distribuite elementele acestora. Blocurile sau modulele pot fi distribuite pe verticală sau pe orizontală. La distribuția pe verticală se vor obține suprafețe jurnalistice care au întotdeauna dimensiunea bazei mai mică decât dimensiunea înălțimii, ceea ce conferă paginii impresia de suplețe, dinamism, eleganță. Este o modalitate de paginare mai dificilă și pretențioasă, deoarece impune termini scurți în titrare și alegerea unor ilustrații care să respecte aceeași distribuție. În cazul distribuție pe orizontală a oglinzii paginii, dimensiunea bazei modulelor sau a blocurilor este mai mare decât dimensiunea înălțimii. Această distribuție permite folosirea unor titluri mai expresive, cu termeni mulți și/sau lungi, folosirea unor ilustrații distribuite și ele pe orizontală. Procedeul induce impresia de fermitate, siguranță, chiar gravitate.” [24]

Paginarea în scară fiind mai populară pentru reviste și cărți, în perioada interbelică, la acest mod de paginare a apelat revista Luminătorul, însă desctul de rar. Revista Răsăritul era formată total din două coloane, titlul textelor publicate însă nu de fiecare dată erau în mărimea coloanelor care le precede, acesta putea cuprinde ambele coloane de text pe care îl reprezintă, cu toate că este format din două cuvinte: „Comori Sufletești”. (Anexa 13) Paginarea în ramă, însă, este des utilizată, atricolele ziarelor periadei interbelice, fiind mereu separate pe blocuri, având o consecutivitate, titlul acetora, respectiv, evidenția sfârșitul unui material jurnalistic și începutul unui alt material. Acestea erau distribuite pe verticală, în toată lungimea paginii. Ziarele periadei moderne sunt mai dinamice, diverse, și nu doar ele între ele ci și paginile dintr-un ziar diferă una de alta. Acestea utilizează diferite metode de paginare și de aranjare în pagină pentru a evita monotonia.

Ziarul „Moldova Suverană” preferă o aranjare care delimitează articolele unul de altul, un material are coloane identice ca mărime, în majoritatea cazurilor. Acesta întrebuințează și încadrearea imaginilor în text, îndă acest fapt dor micșorează nu și deformează textul. Se observă o combinație de aranjare pe verticală și pe orizontală, însă fiind un ziar de format mare, chiar și materialele care par că sunt plasate pe orizontală sunt lungi, astfel apelând la coloane lungi, un material având cel mult trei coloane.

Ziarul „Jurnal de Chișinău” este mai divers, acesta utilizaează toate formele de paginare, cu excepția celei în scară. Paginarea în modul este utilizată sub toate formele, acesta plasează imaginile nu doar la inceputul sau sfârșitul unui material astfel micșorând coloana dar și în interiorul textului. Datorită tehnologiilor informaționale, ziarul „Jurnal de Chișinău”, este unicul din cele analizate, care utilizează imaginea „în format 3D”, textul înconjoară imaginea astfel aceasta nu doar scurtează coloana ci și o deformează. În acest scop sunt utilizate cel mai des oameni sau obiecte. Se combină tipurile de paginări și datorită faptului că majoritatea articolelor din acest ziar sunt în toată mărimea paginii. Dacă pagina conține mai multe articole, acestea sunt plasate în coloane de mărimi egale, divizate prin linii de contur în locul spațiilor albe. Titlurile articolelor, în toate cazurile sunt plasate în toată lungimea materialului, pe toate coloanele. În cazul unui titlu scurt dar material plasat pe orizontală, acesta este mărit și totodată se utilizează stilul bold și invers, în cazul unui material mic și a unui titlu mate, acesta se reduce în dimensiuni pentru a se încadra în spațiu, dar nu se renunță la stilul bold.

Ziarul Săptămîna paginează în modul, sunt unice cazurile de paginarea în bloc. Acesta plasează fotografiile, imaginile în interiorul textului, între titlu și text. Astfel de paginare, în cazul ziarului Săptămîna, face ca o coloană de text să fie și în mărimea ilustrației. Titlurile sunt în mărimea articolului, deseori pe orizontală.

În ziarele „Sfatul Țării”, „Basarabiai” și „Cuvînt Moldovenesc” nu se poate vorbi de o paginare cu mari remarce. Textul acestora fiind plasat pe coloane în ordine consecutivă, nu pe blocuri, sunt delimitate între ele doar prin titluri sau elemente grafice. Titlurile sunt încadrate în coloane și lipsite de ilustrații.

Cele mai mici elemente care fac parte dintr-un ziar au valoare și se aliniază elementelor mai mari precum sunt titlurile sau fotografiile. Acestea la fel participă la ghidarea cititorului spre anumite materiale, gânduri sau exspresii care sunt, după părerea machetatorulor, importante și că trebuie să fie cunoscute. Elementele care participă la marcare pot fi utilizate aparte una de cealaltă sau împreună precum ar fi accentuarea titlului prin stilul bold, schimbarea culorii, crearea unui fond, adăugarea unei imagini semnificative. De obicei această evidențiere se realizează prin modificările ce țin de caractere: stil, mărime; prin folosirea fotografiilor, ilustrațiilor, a caricaturilor; prin jocul cu culorile; prin poziționarea materialelor jurnalistice în tabele, în coloane.

Coloanele sunt utilizate de mult timp nu doar pentru a facilita lectura unui material jurnalistic dar și pentru a separa un articol de altul, precun și liniile, elemente grafice specifice unei publicații, caracterul și mărimea deosebită a titlului sau a unei expresii ce ar interesa cititorul. Am menționat anterior că publicațiile periodice utilizează des liniile de aliaj tipografic în diferite moduri: linii subțiri, ondulate, duble, însă acestea se utilizează și în combinație cu anumite elemente grafice precum romburi, steluțe, puncte pentru a separa materialele unul de celălalt, nu și coloanele. În ziarele din anul 2018 nu am remarcat aceste elemente pentru separare, nu și în ziarele anului 1918, unde sunt utilizate permanent. Acesta fapt se datorează consecutivității materialelor, lipsei fotografiilor. Spre exemplu ziarul „Sfatul Țării” utiliza un romb orizontal alungit la vârfuri printro linie creând efectul de continuitate a acestuia, liniile erau trase din romb, din acest motiv era mai lat decât lung: . Acesta mai utiliza și liniile scurte () din coloană, pe mijlocul acesteea, pentru a separa materialele realizate pe blocuri. Ziarul „Cuvînt Moldovenesc”, pe lângă același romb alungit și o linie pe mijlocul coloanei, un dreptunghi, la fel orizontal care este prelungit prin două linii din ambele părți: . Ziarul „Basarabiai” era individual, acesta utiliza linia dublă pentru separarea materialelor și linia dublă ondulată sau un element grafic specigic alcătuit din romburi și hexagoane alungite pe orizontală, unite între ele prin linii scurte: .

Materialele de pe o pagină de ziar sunt separate și cu ajutorul titlului acestora, diferența caracterelor atrag atenția cititorului și totodată punctează sfârșitul unui articol și începutul altuia. Spre exemplu, ziarul „Săptămîna” utilizează caracterul pentru titlu materialului de trei ori mai mari decât cel al tetului propriuzis: titlurile ebidențiate prin bold au șaisprezece puncte, pe când cele cursive au 24 puncte. Ziarul „Jurnal de Chișinău” accentuează prin bold toate titlurile din ziar, mărimea însă diferă de la un articol la altul, cel mai des utilizat este mărimea de 24 puncte (nouă milimetri) și 46 puncte (cincisprezece milimetri). Pentru ziarul „Moldova Suverană”, titlurile materialelor se împart în mari 24 puncte, medii de șaisprezece puncte și mici de doisprezece puncte, toate sunt marcate cu stilul bold, chiar și subtitlurile sau supratitlurile.

Ziarul „Basarabiai” a fost adept a titlurilor cu stilul bold și a diverselor mărimi de litere: de la 46 puncte până la doisprezece puncte în dependență de importanța materialului. Cu cel mai mic caracter: bold, doisprezece puncte erau accentuate titlurile publicității. (Anexa 14)

În ziarul „Sfatul Țării” este exact ca în ziarul analizat anterior, sunt utilizate multe mărimi ale caracterelor și toate accentuate prin stilul bold. Titlul cu cea mai mare mărime a caracterelor este amplasat ca și în cazul ziarului „Basarabia” în colț-stânga a primei pagini, precum și telegramele care purta același titlu. Mărimea titlurilor varia, din acest motiv și punctele erau diferite la cuvinte: „Italia și pretențiunile Grecior”, „Omagiul Reginei Belgiei către Regina Noastră”, „Conferința păcii”, „Țăranii și partidul lor”, „Un învățător vredinic: Vasile Andrei”. (Anexa 15)

Ziarul „Cuvînt Moldovenesc” utiliza acentuarea prin stilul bold, mărimea caracterelor nu varia, utiliza șaisprezece puncte. Titlurile erau scurte cel mai des din două cuvinte, însă putea să fie format și din patru, în dependență de ideea care dorea să o transmită: „Naționalizarea școlii”, „Sfântul Vasile”, „Bolșevicii și pacea”, „De anul nou”, „Doup sărbători”. (Anexa 16)

Titlurile materialelor sunt accentuate din motiv că aceste însumează esemța articolului pe care îl prezintă, după poze (dacă sunt) acestea prezintă cel mai mare interes, respectiv, acesta vine ca o chemare la lectură, cu cât titlul este mai vizibil prin accentuare cu atât mai repede cititorul o să atragă atenția asupra lui, dacă este bine gândit și cuprinde subiectul care este desfășurat ulterior, dar are și o notă de intrigă, articolul va fi consumat, rezultînd cu încă un om informat.

Intertitlurile, ca și titlurile atrag atenția, prin separarea unui material, cu ajutorul unui mesaj, cititorul percepe articolul ca fiind mai mic decât este în realitate, dar și mai captivant, menținândui interesul prin oferirea unor noi detalii tot nu intrigante. Intertitlurile sunt utilizate în prezent mai mult decât în perioada interbelică, însă nu au fost liprite de ele.

Elementele grafice persistă și în interiorul materialelor, pentru a evita intertitlurile sau pentru a accentua o enumerație a unor cazuri, știri, evenimente sau doar pentru a evidenția începutul acticolului propriu zis, spre exemplu cum este în cazul ziarului „Moldova Suverană”, acesta mărește prima literă a primului cuvânt din articol de două ori, respectiv ocupând primele două rânduri al articolului, chiar dacă al doile rând nu începe cu aceeași literă ca primul. Acesta mai utilizează un pătrat, de aceeași mărime cu caracterul textului, de culoare albă sau negră la începutul fiecărui lead. De aceste efecte sunt lipsite știrile și anunțurile. Ziarul „Jurnal de Chișinău” utilizează un dreptunghi hașurat orizontal, asemănător cu sistemul de ventilares, este amplasat înaintea leadului. Ziarul Săptămîna diferă la fiecare ediție, acesta utilizează punctele la începutul propozițiilor, trei steluțe pentru a separa informația dintr-un articol, mărirea primei litere a primului zând dintr-un articol, enumerarea prin cifre, neschimbat însă rămâne elementul grafic de pe pagina trei, rubrică permanentă, cu subiecte diferite însă la fiecare material, în fiecare ziar prima literă a primului rând din articol este mărită de zece ori față de textul propriuzis. Litera este încadrată într-un cgenar format din linii subțiri. Zodiile în acest ziar, precum și în ziarul „Jurnal de Chișinău” încep cu imaginea simbol, ale acestora, în miniatură.

Ilustrațiile își au rolul său într-o publicație periodică. Acetea vin ca supliment, să completeze mesajul textului, să-l întregească, sau să-l adeverească ca sursă de informație. Acestea, pe lângă faptul că atrag cititorul, sunt un punct de relaxare a ochilor, aplicațiile ilustrative, fie ele fotografii sau elemente grafice dizolvă încordarea într-o pagină și ajută la amenajarea acesteea.

Conform DEX ilustrația este o imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text.

În ziarul „Jurnal de Chișinău” sunt mai multe portrete decât imagini. Pe lângă fotografia reporterului, care în ultima vreme a devenit o nouă semnătură în lumea jurnalismului, sunt difuzate și fotografiile persoanelor destre care este însuși articolul, sau are o legătură nemijlocit cu acesta. Fotografiile sunt amplasate, de cele mai multe ori, în interiorul tetului și au rolul de a completa textul, de a exemplifica cazul, de a adeveri sau infirma un eveniment fiindutilizată ca sursă, pentru a ne relata sau a ne prezenta în realitate cum sunt lucrurile, din prima sursă. Sunt utilizate, deasemenea și simboluri prin metoda aplicărilor tipografice, cum sunt cele douăsprezece zodii sau zimbolurile vremii: noui cu soare – vreme bună,și npuri fără soare – înorat; precum și simpolul catedralei alături de care sunt datele calendaristice care marchează sărbătorile creștine din următoarele zile. Nu este lipsit și de caricaruri care sunt aparte de text, menite să aducă un mesaj nedezvoltat de aceștia: „Toate eforturile noastre au scopul de a ne apropia de popor…”, „Mărțișoarele sunt autentice, sunt făcute într-un sat din China!”. (Anexa 17)

Ziarul „Moldova Suverană” are în jur de 30 de ilustrații: Fotografii, imagini, desene. Acestea sunt îmbinate între ele și vin să completeze textul însă nu au idei ascunse. Ceea ce este relatat în text este prezentat și pe imagine. Acestea sunt plasate în interiorul textului pe care îl completează. Nu utilizează simboluri ci practică plasarea fotografiei peronale a reporterului, editorului cate a realizat materialul, pe lângă numele acestuea.

Ziarul Săptămîna are număr record de ilustrații: 62 de fotografii, imagini și simboluri. Cea mai mare majoritate îi revine fotografiilor personajelor sau a reporterilor, mai puține la număr sunt imaginile de la evenimente. Acest fapt presupune că, ca și în ziarul „Moldova Suverană”, imaginile vin să exemplifice informația din text: subiectul articolului este prezentat prontr-o fotografie. Pe prima pagină a ziarului este plasată o caricatură simbolică, fără argumente, descrieri, doar un mesaj expresiv dedus din aceasta: „Guvernul – poporul”. A doua caricatură este plasată pe pagina trei, aceasta completează textul de care este precedară. (Anexa 18)

Ziarele perioadei interbelice erau lipsite de elemente ilustative ca imagini, portrete sau caricaturi, însă nu și revistele precum Răsăritul sau Luminătorul care bucura cititorii cu un plus de informație care se putea deduce din desene. Nu au fost din cele mai calitatice sau de mărimi impunătoare, acestea puteau să fi mai mici de zece ori decât însuși textul pe care îl completează.

Revista Luminătorul, pe pagina de titlu a fiecărei ediții avea aceeași imadine, precum ar fi mai multe volume a unei cărți. Aceasta fiint o revistă religioasă, imaginea de pe prima pagină vine să completeze tilul acesteia: Dumnezeu învață copii din lecturi – iluminează, de unde și titlu de Luminător, prin această revistă se transmite „Cuvântul lui Dumnezeu”. (Anexa 19) Revista conține și alte desene cu același subiect, Chipul lui Dumnezeu este prezent în fiecare din ele și exemplifică tot același mesaj care este redat și prin text precum este în exemplu cu textul „Duminica Sf. Cincizecimi” care este completat cu icoana aceste sărbători (Anexa 20)

Răsăritul este revista în care a fost publicată și o poză, neobișnuit pentru vremea dată. Prima pagină a revistei este înconjurate () de un chenar impunător, în partea de sus fiin simbolic desenat răsăritul (soarele pe jumate văzut de după dealuri). Revistă pentru învățături și îndemnuri bune. În interiorul revistei, la sfîrșitul articolului „Comori sugletești”, care se întinde pe două pagini, este o aplicație, două flori legate între ele, de parcă ar interpreta un dans. Acticolul, poezie „Crăciunul celor mini” este interpretat, printr-un desen realizat de L. U. Șoricu, plecatul cu colindul de patru copii și un câine în plină iarnă. (Anexa 21) Fotografia din această revistă este aplicată pe verticală, aceasta o reprezintă pe „Măria sa Regina Maria, într-un cerdat pe Irotuș” și vine ca supliment realizat de tipografia „Răsăritul” din Iași. Este unica inscripție pe această foaie, cât și pe verso. Hârtia fiind foarte suțire se observă și din partea inferioară. (Anexa 22)

Fotografia în publicațiile periodice trebuie să aibă un conținut important pentru consumator, să descrie materialul pe care îl însoțește, șă-l completeze.

Fotografia mai poate fi folosită și în calitate de mijloc de orientare, aceasta oferă gazetei un caracter dinamic. Ne referim la cazurile, când fotografiile simbolizează o temă, o situație, o idee și însoțesc de fiecare dată articolele de ziar corespunzător, respectiv, trebuie să se înscrie în pagina unei publicații periodice.

Activitatea redacției nu ține doar de colectarea informațiilor și difuzarea acestor. De aceasta ține menținerea ziarului pe piața din domeniul informațional, acest lucru este posibil prin creativitatea pe care o manifestă. Realizarea stocului de exemplare va fi posibilă doar dacă acesta va prezenta un interes, dacă va capta atenția asupra unui lucru, subiect, element. La ce și apelează redacțiile publicațiilol periodice din perioada modernă. Lipsa concurenței în perioada interbelică nu impunea schimbări de design și monotonia nu era accentuată din lipsa surselor de comparare. Modernizarea sa împus în buna desfășurare a mass-mediei tipărite, însă nu neapărat în irecția dreșită.

CONCLUZIE

În trecut se putea spune că o publicație este unică în felul său, nu atât pentru design cât pentru textul publicat. Lipsa tehnicii specializate nu au favorizat unicacitatea caracterelor, mai mult decât atât, acest factor a lipsit ziarele și de efectele grafice, des utilizate în perioada modernă. În prezent publicațiile periodice și-au zchimbat prioritățile, acestea scriu despre aceleași subiecte consumate, însă sunt unice din punct de vedere grafic, fiind considerabil avantajate de modernizare, de apariția noilor tehnologii, așa numitelor mașini care printează modelul dorit a unei pagini de ziar pe secunde nu pe ore cum se aștepta în trecut.

Analiza ziarelor mi-a permis să înțeleg activitatea politică, implicare acesteia în viața socială prin intermediul presei scrise, cea mai mare diferență, chiar vizibilă a fost între presa anului 1918, același ziar monoton, lipsit de viață în primele luni a anului, respectiv, a fost transformat într-un ziar profesionist în domeniu, care informează echidistant, oferă toate detaliile fie ele apreciate sau dezaprobate de redacție, după luna martie. Este demonstrat faptul că printr-o simplă corelație a ziarelor, nu doar a celor din perioada interbelică versus perioada modernă, dar și a celor de la începutul anului 1918, între Marea Unire, diferențele se conturează prin libertatea de exprimare, impunerea unei opinii false pentru manipulare și eronarea unor informații, fapte sau dezinformarea societății prin idei create nu acumulate.

În urma schimbărilor apărute de-a lungul timpului, a concurenței, s-a dezvoltat și instinctul apărării, a supraviețuirii într-o lume în care dreptul la exprimare este presat din toate părțile. Referitor la cerințele impuse de societate, surse financiare insuficiente, automat duce la lipsa brațelor de muncă, acestea sunt instrumentele cu care presa scrisă este îndreptată spre „ieșire”. Materiale consumate, mai mult de divertisment nu culturalizează societatea, consumatorul ci îl degradează, îi impune o opinie prin difuzarea unui număr de materiale de umplutură, îi crează impresia că e ceea ce și-a dorit.

Privind publicațiile trecutului și a prezentului, se simte frica acestora de timp. Presa periodică apelează din ce în ce mai mult la efectele grafice, la materiale de divertisment, se transformă din ziare în reviste, broșuri, precun televiziunea este invadată de tokshowuri.

Descoperirile în domeniul psihologiei a schimbat buna desfășurare a meseriei de jurnalist nu doar în domeniul ziaristicii, precum a contribuit și la schimbarea elementelor originale din domeniul televiziunii și mediului online. Multiplele teorii și experimente asupra oamenilor parese luase o direcție de dezvoltare, însă cînd un mecanism a pornit nu se mai poate readece la forma inițială cu toate că lasă în urma sa rezultate nedorite. Mă refel la interesul nesănătos pe care îl formează prin difuzarea materialelor de divertisment, trezește curiozitatea față de viața unor oameni publici sau vedete, și nu numai, oamenii de rând sunt lipsiți de spațiul privat. Prin aceasta se evită respectarea dreptulul la intimitate, formează dependența de un om, de viața acestuia, poate crea efecte psihologice nesatisfăcătoare prin demonstrarea une vieți îndestulate pe care altcineva nu o are. Sau din contra poate acționa benefic prin motivarea publicului să ajungă la reuș demonstrând prin exemple că se poate. Cert este că singuri deschidem ușa și invităm șă intre pe toți oamenii care citesc numărul de ziar în care ai apărut, în viață, în familie și casă, chiar și în gânduri și vise, ne poate schimba direcția de mers în direcția potrivită sau dinpotrivă, în direcția nepotrivită.

Pentru a-și menține publicul, acestea trebuie să lucreze în regin constant, în comparație cu un ritm de viața zbuciumat, îndreptat spre un țel, plină de așteptări și acțiuni de realizare a viselor. Acest fapt are loc pentru a putea beneficia de popularitate de care depinde situația financiară a redacției. Pentru a-și menține poziția, ziarele trebuie să aibă un impact puternic în societate pentru a avea un public numeros. Cu alte cuvinte, numărul de cititori influențează bugetul redacției, interesul față de ziar, influențează și asupra publicității care prezintă încă o sursă de venit.

Publicațiile periodice din perioada interbelică nu punea accent pe oferirea spațiului publicitar doar prin anunțarea plății pentru serviciul oferit. Ziarele epocii contemporane se axează în mare parte pe publicitate, aceasta ca importanță ocupă locul doi, după articolele propriuzise. Acest lucru se observă prin munca ce o depun ziariștii pentru a aduce în lumină publicația pe care o reprezintă utilizând diverse tehnici: de la jocul cu culorile atât a textului cât și a ilustrațiilor, elementelor grafice, la mărimea pozelor, de la aranjarea în pagină la lucrul cu textul: morime, stil, tipul caracterelor. Promovarea produsului prin imbunătățirea calităților acestora are în primul rând rolul de dezvoltare a bugetului, cu cât mai mulți oameni consultă o gazetă, cu atât mai multe organizații vor fi interesate să-ți prezinte produsul în ziarul dat, cu cît se propune mai multă publicitate, cu atât mai mare va fi bugetul redacției.

De-a lungul anilor echipa redacțională a lucrat asupra ziarului pentru a vedea rezultate bune, prin aceasta s-a ajuns de la mărimea paginii A2 la A3 în și totodată la multiplicarea numărului de pagini pentru a aduna mai multe materiale într-o ediție și în același timp pentru a ușura utilizarea acestora, s-a modificat și mărimea caracterelor, cu toate că ziarele au devenit mai mici, mărimea acestora este mai mare și mai clar reprezentat decât în anul 1918 în care din cauza grosimii literlor apărea dificultăți în lectură. Funcția acestor contraste ar fi crearea impactului asupra consumatorului prin efecte vizuale. Indiferent de preferințele redacției sau a redactorului tehnic în parte, trebuie să se conducă de anumite reguli pentru a vedea limitele, pentru a nu exagera cu efectele, un ziar trebuie să arate îngrijit deoarece haosul și elementele de design în abuz respinge. Gesignerul este responsabil de fața ziarului ca aceacta să fie formată din elemente aranjate potrivit, să se simtă un echilibru între ilustrații, elemente grafice. Este important ca acestea să formeze un tot întreg echilibrat, bine închegat și ca fiecare din componentă a unei publicații periodice să formeze un exterior atrăgător și care ar capta atenția.

Atât ziarele perioadei moderne cât și cele din perioada interbeli sunt atractive din punct de vedere linvistic dacă le egalăm cu perioada apariției. Ziarele din 1918 apela la cuvinte simple și scurte la fel ca și ziarele din anul 2018 ceea ce ține de titlu. Este și de așteptat ca titlurile să fie accesibile, familiare deoarece acestea prezintă punctul de legătură între cititor și materialul pe care îl descrie, fiind primul element cu care contactează cititorul. Totodată trebuie să intrige, să păstreze cititorul, ziariștii se străduie să prezinte un diapason cât mai larg al opiniilor care ar satisface așteptările și doleanțele diferitor grupuri de cititori. Un alt lucru asupra cărui s-a lucrat în scopul îmbunătățirii serviciilor prestate este ierarhizarea informației, cu toate că se observa și o stăruință din partea jurnaliștilor din perioada interbelică, tehnologiile puse la dispoziția redacției din perioada modernă fac totul de la sine, multiple elemente de separare, aranjare, agăugare sau modificare, dispunere în pagină contribuie la originalitatea presei.

Un om are nevoie de două luni să deprindă o acțiune care ulterior va deveni obicei, la fel și cu presa scrisă, după numeroși ani de existență a intrat în ritmul vieții și nu ne putem lipsi de ea. Spre exemplu cum este cu telefonul, nu neapărat mobil, strămoșii noștri erau împliniți și nu simțeau nevoia de acete tehnologii, pe când după intrarea lor în uz și studierea efectelor acestuia și a facilităților pe care le aduce, nu ne putem imagina viața fără el, nu putem reveni la scrisori și nu cred că putem aștepta o săptămână pentru a primi răspuns la o întrebare.

Odată ce au intrat în uz, nu putem renunța la ele, iubitorii de lectură le vor cumpăra de dragul cititului, intriganții pentru a vedea ce se mai întâmplă în viața unor personalițăți, realizatorii de dragul venitului, iar ziariștii de dragul originalității.

BIBLIOGRAFIE

În limba română:

Albert Pierre. Istoria presei. Traducere de Sile Irina-Maria. Iași: Institutul European, 2002.

Basarabia. Publicație periodică. 01.01.1918 – 05.01.1918.

Cuvînt Moldovenesc. Publicație periodică. 01.01.1918 – 05.01.1918.

Danilov Maria. Presa din Basarabia: analize, contexte, valori (1854-2004). Presa basarabeană. Contextul imperial și presa licală (sec. XIX, începutul sec. XX) tipografia „Reclama” chișinău, cartdidact, 2005 p. 24.

Deac Ioan. Conceperea și elaborarea ziarului, secretariat de redacție. Universitatea „Hyperion”, facultatea de jurnalism.

Guzun Mihai. Prezentarea grafică a presei periodice. Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, 1991.

Jurnal de Chișinău. Publicație periodică. 02.03.2018.

Luninătorul. Publicație periodică. Iunie 1918.

Moldova Suverană. Publicație periodică. 20.03.2018, 21.03.2018.

Munteanu Aqud R. Prefață la volumul „Din presa literară românească a secolului XIX”. Editura Tineretului, 1967, p.8.

Petcu Marian. Istoria jurnalismului și a publicității în România. Iași, Polirom, 2007 p.63, p.113.

Petcu Marian. Istoria presei române – antologie. București, Editura Tritonic, 2002.

Răsăritul. Publicație periodică. 25.12.1918.

Săptămâna. Publicație periodică. 02.02.2018, 02.03.208, 16.03.2018.

Sfatul Țării. Publicație periodică. 25.01.1918 – 07.02.1918 – 22.03.1918 – 24.09.1918.

Sîrghie Anca. Din istoria presei românești. Tehno media, 2004.

Timpul. Publicație periodică. 02.02.2018.

Titus Popa Dumitru. Curs: Conceperea și elaborarea ziarlui, de la proiect la machetă, repere comunicaționale.

În limba franceză:

Guery Louis. Pratique du secretariat de redaction. Editura Presse et formation, Paris. pag. 9-11.

Surse electronice în limba română:

Astăzi este… Disponibil: https://www.ziaruldevrancea.ro (vizitat 08.05.2018).

Cenzura în interbelic. Disponibil: https://romanialibera.ro (vizitat 08.05.2018).

Libertatea presei. Disponibil: https://ro.wikipedia.org (vizitat 08.03.2018).

Presa interbelică românească. Disponibil: http://www.gandul.info (vizitat 18.03.2018).

Prezentarea ziarului. Disponibil: https://cristiobeada.wordpress.com (vizitat 29.04.18).

Tradiționalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX despre Sinteze literare. Disponibil: http://www.autorii.com (vizitat 06.03.2018).