Evolutia Pietei Monetare în Perioada 2008 2016

Evoluția pieței monetare în perioada 2008-2016

În acest studiu de caz am realizat o analiză a pieței monetare în care sunt prezentate anumite particularități din cadrul acesteia și cum au evoluat principalii indicatori ai pieței. În prima parte este prezentată o scurta introducere în sistemul financiar al țării și care au fost tendințele în perioada anlizata în ceea ce priveste stabilitatea economica și financiară.

În România, piața monetară a înregistrat numeroase evoluții în perioada 2008-2016 iar efectele acesteia s-au răspândit asupra întregului sistem financiar al țării. Starea economiei s-a îmbunătățit treptat până în prezent, însă acest lucru nu înseamna și o perfecționare reală a economiei. Pentru menținerea stabilitătii financiare a economiei este necesar să se păstreze un echilibru prin implementarea unui mix de politici fiscale-bugetare și monetare.

Odată cu izbucnirea crizei globale din 2008, economia s-a deteriorat semnificativ, iar sectorul financiar a continuat sa se extinda în 2009, însa acest ritm de creștere s-a redus în mare parte datorită turbulențelor financiare internationale care au contaminat piețele financiare și economia internă.

În anul 2010, stabilitatea financiară a fost robustă și au existat numeroase provocări cu impact major asupra acesteia. Fiind responsabilă pentru menținerea stabilității economice, Banca Națională, a luat măsuri în acest sens prin reglementări prudențiale, supravegherea și gestionarea adecvată a riscurilor din sistem. Toate aceste acțiuni s-au concretizat în consolidarea unui nivel corespunzator de solvabilitate și lichiditate. Profitabilitatea sectorului bancar a fost negativă datorită creditelor neperformante acordate de către băncile comerciale.

De asemenea, creșterea cheltuielilor cu provizioanele, continuarea procesului de dezintermediere financiară și scăderea apetitului pentru risc au fost ceilalti factori care au determinat un nivel negativ al profitabilității. Au fost necesare infuzii de capital, restructurări ale costurilor și o mai bună administrare a lichidităților pentru ca stabilitatea sistemului financiar să nu fie afectată. Motivul pentru care sectorul financiar este atât de vulnerabil la șocurile economice, constă în faptul că acesta atrage resurse pe termen scurt și efectuează plasamente pe termen mediu si lung.

În anul 2011, lichiditatea bancilor s-a îmbunătățit. BNR prin politica monetară, a redus rata rezervelor minime obligatorii pentru o mai bună gestionare a lichidității din sistem și a contribuit la furnizarea de resurse de finanțare pentru sistemul bancar. Sistemul financiar a ramas la fel de robust și a funcționat în parametrii corespunzători, pe fondul unei dezvoltări modeste ale economiei însa creditele neperformante au continuat să crească. Comportamentul agenților economici, modul în care au acționat autoritățile de reglementare și supraveghere, precum și evoluțiile monetare, au contribuit la menținerea stabilității financiare.

În anul 2012, nu au existat modificări substanțiale ale stabilității față de anul 2011, iar sistemul bancar romanesc a continuat să fie bine protejat față de evoluțiile nefavorabile care s-au manifestat atât pe plan național cât și pe cel internațional. Capitalizarea instituțiilor de credit s-a realizat prin intermediul băncilor-mamă ale acestora. Nivelul creditelor neperformante și-a continuat trendul ascendent dar într-un ritm mai redus și a provocat pierderi în sectorul bancar românesc însă băncile mari au reușit să se mențină pe profit. Pierderile băncilor mici și mijlocii s-au datorat creșterii volumului de provizioane aferente riscului de credit, pe fondul creșterii creditelor neperformante și respectiv al reevaluării garanțiilor.

La fel și în anul 2013 stabilitatea financiară și-a păstrat poziția din anii anteriori ca fiind robustă iar indicatorii sectorului bancar privind lichiditatatea, solvabilitatea și gradul de acoperire cu provizioane s-au menținut la niveluri adecvate. Sectorul bancar a trecut pe profit în cursul acestui an datorita scăderii cheltuielilor cu provizioanele față de 2012, iar costurile de finanțare s-au diminuat datorită îmbunătățirii percepției asupra riscului suveran al României.

În 2014 sectorul bancar a dispus de suficiente lichidități pentru a putea face față șocurilor economice iar Banca Națională a României și-a îndeplinit obiectivele în ceea ce privește menținerea stabilității financiare.

În 2015 cadrul macroeconomic intern a rămas la același nivel ca și anul precedent și a continuat să sprijine stabilitatea financiară a țării. Dependența instituțiilor de credit față de finanțarea externă a continuat să se reducă ordonat iar riscul de credit s-a diminuat treptat afectând profitabilitatea, dar au contribuit la reluarea sustenabilă a creditării.

În prezent în acest an, lichiditatea din sectorul bancar este abundentă, astfel băncile dispun de suficiente resurse pentru a putea face față unor șocuri negative. Acestea dispun de suficiente active de calitate ridicată și au disponibilități în exces fața de rezerva minimă obligatorie. Instituțiile de credit continuă să-și reducă dependența de finanțarea externă în favoarea surselor atrase de pe piața locală.

1.Tendințele pieței monetare

1.1.Analiza ratelor de dobândă

De-a lungul perioadei analizate, respectiv 2008-2016, piața monetară a înregistrat numerose evoluții și tendințe în ceea ce privește structura masei monetare și a contrapartidelor acesteia, dinamica ratelor de dobandă și volumul operațiunilor realizate pe piața interbancară. Lichiditatea scăzută a sistemului bancar pare a fi principala cauză ce a dus la numeroasele falimente ale băncilor care a determinat modificări în structura masei monetare, fluctuații ale ratei dobanzii și modificări ale activelor și pasivelor din bilantul acestora.

Rata dobânzii interbancare pentru depozite atrase ROBID si pentru depozite plasate ROBOR prezentate în graficul 1, sunt cele care stau la baza tranzacțiilor de plasare sau de atragere de fonduri care se desfășoară între instituțiile de credit. Aceste rate au un rol foarte important pe piața monetară deoarece în funcție de nivelul lor se stabilesc celelate rate ale dobânzii în economie.

Grafic 1

Pe parcursul perioadei analizare se observă o tendința de scădere treptată a acestora, însă cel mai înalt nivel s-a înregistrat în 2009 cand au atins un nivel maxim datorită unei creșteri relative a incertitudinii instituțiilor de credit privind lichiditatea acestora. Până în iunie 2010 cotațiile ROBOR au stagnat pe acest trend înalt, apoi a urmat o ajustare descendentă datorită încheierii unei emisiuni de titluri de stat în valută efectuate de Ministerul Finanțelor Publice pe piața locală. Pentru a evita majorarea costurilor cu datoria pubilcă, MFP a respins ofertele de cumpărare a titlurilor de stat în lei iar datoria publică a fost refinanțată prin emisiunea titlurilor de stat denominate în euro pe piața internă.

În 2011 se observă o stabilitate a ratelor de dobândă care e urmată de un trend descendent spre finalul anului iar în primul trimestru din 2012 reducerea ratelor de dobanda s-a datorat injecțiilor de lichiditate făcute de către BNR prin intermediul operațiunilor repo. De asmenea reducerea succesivă a ratei dobânzii de politică monetară de la 6,25 in 2011 la 5,25 in 2012 a determinat o reducere a ratei ROBOR cu 1,44 puncte procentuale.

Din 2013 și până în prezent ratele dobânzii au continuat să scadă foarte mult atingând cel mai mic nivel înregistrat în 2015 fiind aproape de pragul 0.

Motivul pentru care aceste au atins un nivel atât de scăzut, respectiv, în 2015 ROBID a înregistrat 0,04% pe termen de o zi iar ROBOR de 0,38% pentru cel mai scurt termen a fost excesul de lichiditate al băncilor care s-a produs în urma plăților de valori mari efectuate de guvern de aproximativ 15 miliarde de lei reflectate în deficitul fiscal.

Astfel, BNR a preferat să mențină un exces de lichiditate pe piață pentru ca dobânzile interbancare să scadă, cu scopul de a evita fluctuații prea mari ale cursului de schimb valutar, care a fost afectat de volatilitatea ieșirilor și intrărilor de capital din țară, în contextul turbulențelor de pe piețele externe.

În graficul 2 este ilustrată evoluția ratei dobânzii de politică monetară și ratele la facilitățile acordate de către BNR băncilor comerciale.

Grafic 2

Se observă astfel o tendință de scădere a ratelor pentru facilități și a ratei dobânzii de politică monetară. Acestă scădere este similară ratelor interbancare prezentate anterior deoarece acestea au evoluat în acelasi sens.

Spre sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009 ratele dobânzilor la facilitatea de creditarea au crescut cu până la 13% în condițiile în care rata dobânzii de politică monetară era de 10,25%. În 2009 băncile au fost nevoite să apeleze la facilitatea de creditare oferită de BNR pentru îmbunătățirea condițiilor de lichiditate. Pe parcursul anului 2010, apelul băncilor la facilitatea de creditare s-a redus iar scăderea ratelor la facilități s-a datorat în principal scăderii incertitudinii instituțiilor de credit asupra condițiilor lichidității, însă din 2011 băncile au avut din nou un deficit de lichiditati iar BNR a incercat sa extinda gama de active eligibile pentru facilitățile de creditare și celelalte operațiuni.

Ratele la facilități au continuat să se reducă treptat iar în prezent rata dobânzii la facilitatea de depozit este de 0,25% iar pentru facilitatea de creditare este de 3,25% în condițiile în care rata dobânzii de politică monetară este de 1,75%.

Există astfel o corelație între aceste rate ale dobânzii și rata dobânzii de politică monetară și respectiv între ratele dobânzii și rata inflației.

Variațiile ratelor dobânzii de pe piață influențează deciziile legate de cheltuieli ale populației și ale înteprinderilor iar în ultimă instanță, activitatea economică și inflația. Politica monetară are un efect de durată asupa evoluției prețurilor și prin urmare, asupra inflației. Aceasta joacă un rol determinant în mecanismul de transmisie al impulsurilor ratei dobânzii în economia reală. Astfel, modul de economisire este influențat de nivelul ratelor dobânzii din sistem. Cu cat inflația este mai mică, ratele dobânzilor sunt mai ridicate iar cu cât înclinația spre consum este mai mare, un produs de creditare va fi mai scump. Astfel, dobânzile bancare trebuie să fie în mod normal peste rata inflației indiferent cat de mare este inflația iar nivelul dobânzii trebuie să fie egal sau mai mare pentru a încuraja economisirea în aceeași monedă.

Grafic 3

De-a lungul perioadei analizate se observă numeroase fluctutații ale inflației iar banca centrală a încercat să ajusteze aceste valori prin stabilirea unui nivel optim al ratei dobânzii.În anul 2008 BNR a încercat să mențină o rată a dobânzii de 10,25% în vederea atingerii obiectivelor de dezinflație pe termen mediu și în condițiile evitării unor riscuri pe plan macroeconomic. Acestă tendință de creștere a ratei dobânzii a fost întreruptă în condițiile revenirii inflației pe un trend descendent și al extinderii crizei financiare și economice globale.

Spre sfârșitul anului 2009, rata inflației a coborât la 4,94% iar această tendință descendentă s-a datorat evoluțiilor favorabile ale unor factori de natura ofertei și presiunile exercitate de declinul persistent al cererii agregate, pe fondul unei volatilități reduse a cursului de schimb al monedei naționale.

Astfel, BNR a încercat să ajusteze acest decalaj prin reducerea ratei dobânzii cu 0,5 puncte procentuale, la 8,5% pe an. Decizia a fost motivată de consolidarea pe termen mediu a dezinflației, în contextul deteriorării creșterii economice pe termen scurt.

În anul 2010, BNR a încercat să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% pentru a asigura condițiile monetare în vederea anticipațiilor inflaționsite și a menținerii ratei anuale a inflației.

În perioada 2011-2012, inflația a urmat un curs ascendent atingând pragul cel mai înalt iar BNR a redus rata dobânzii de până la 6% pe an pentru susținerea procesului de dezinflație.

În perioada 2013-2014, rata dobânzii a coborât până la 4,25% iar rata inflației s-a înscris pe o traiectorie pronunțat descendentă în special din a doua parte a anului 2013. Atât rata dobânzii cât și rata inflației au urmat un trend descendent, astfel în 2015 BNR a stabilit o rată de politică monetară de 1,75% deasupra ratei de inflație care a intrat pe un palier negativ.

În prezent la sfârșitul lui martie 2016, aceasta a coborât până la cel mai scăzut nivel înregistrat pâna acum de-a lungul perioadei analizate. În acestă situație, există o deflație de -3,46% care s-a produs în urma diminuării cotei de TVA standard de la 24% la 20%, TVA-ul pentru alimente de 9% și a altor impozite indirecte. Acest declin este determinat de scăderile prețurilor volatile și ale prețurilor de administrație precum și influența inflației din zona euro.

1.2.Dobânzile practicate de instituțiile de credit

Ratele dobânzilor practicate de către instituțiile de credit au evoulat în același sens similar ratelor practicate de pe piața interbancară în sens descendent. În graficul 4 se observă că rata dobanzii pentru depozitele la termen ale gospodăriilor populației a fost ridicată în 2008 ajungând până la 15,27% iar pentru societățile nefinanciare a fost de 16%.

Ratele dobânzilor la credite au fost de 17,64% pentru populație și 19,51% pentru companii.Acestea au urmat un curs descendent pentru dobânzile la credite care a continuat în anul 2009 iar nivelul acestora s-a diminuat ajungând până la 16,58 pentru populație și 15,40% pentru societățile nefinanciare.

În perioada 2010-2013, acestea au fost relativ stabile însă au urmat din nou un trend descendent. În 2011 ratele au fost în scădere pentru creditele acordate clienților nebancari, valorile acestora coborând la 12,66% pentru populație și de 9,74% pentru societățile nefinanciare.

Randamentul mediu al depozitelor fiind de 6,58% pentru populație iar pentru plasamentele societăților nefinanciare de 5,78%.

În anul 2012 rata dobânzii pentru împrumuturile acordate populației a fost de 12,43% iar pentru companii de 9,79%.

Ratele pentru depozite au înregistrat variații reduse și au scăzut cu 0,06 puncte procentuale pentru populație și cu 0,03 pentru societățile nefinanciare. Ratele dobânzilor au continuat să scadă în 2013 și s-au redus treptat, acestea continuând pe un trend descendent până în 2016.

În prezent ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale au atins minime istorice. Astfel, pentru depozitele populației rata dobânzii este de 1,18% iar pentru societăți de 0,40%. Ratele dobânzii pentru credite sunt mai mari decât la depozite, astfel, pentru populație rata dobânzii este de 8,25% iar pentru societăți de 4,60%.

Grafic 4

2.Operațiuni pe piața monetară

Din sfera de operațiuni desfășurate la inițiativa Băncii Naționale, în descursul perioadei analizate, se regăsesc doar o parte dintre acestea, unele fiind mai mult sau mai puțin utilizate. Operațiunile de reverse repo s-au efectuat până în anul 2009, emiterea de cerficate de depozit s-au utilizat până în 2008 iar atragerea de depozite, s-au efectuat până la începutul anului 2011. Astfel, operațiunle care s-au desfășurat cel mai des până în prezent sunt operatiunle repo.

În urmatorul grafic prezentat se observă absența operațiunilor repo în anul 2008 deoarece, BNR nu a utilizat această formă de injectare de lichidiate, utilizand în principal emiterea de certificate de depozit.

În anul 2009, riscul de lichiditate s-a atenuat datorită măsurilor ce au fost îndeplinite prin furnizarea de lichiditate de către BNR prin intermediul operațiunilor de piață monetară, respectiv injecția prin operațiunile repo. De asemenea, pe lângă acestea, au existat și acorduri de finanțare externă de la UE, FMI și alte instituții financiare internaționale.

Grafic 5

Valoarea medie a tranzacțiilor cu titluri de stat a avansat puternic în 2009 iar acestea au fost vandute pentru obținerea de lichidități sau folosite ca drept colateral pentru împrumuturi. Pe parcursul anului s-a înregistrat o valoare relativ constantă, iar în 2010 se observă o reducere semnificativă a acestora datorită îmbunătățirii condițiilor de lichiditate.

Cu toate acestea, spre sfârșitul anului 2011, lichiditatea din sistem s-a redus, din cauza înrăutățirii condițiilor de risc de pe piețele financiare internaționale cu efecte asupra sistemului bancar autohton, a creșterii deținerii de titluri de către băncile comerciale, operațiunile repo au fost din nou utilizate pentru revenirea la un nivel adecvat de lichiditate.

Cel mai mare volum al operațiunilor repo s-a înregistrat în decursul anului 2012 când sumele au crescut puternic datorită influenței exercitate de către cererea excesivă de lichiditate. Această intervenție a fost necesară deoarece s-au înrăutățit condițiile de risc de pe piețele financiare internaționale care au avut efect asupra sistemului bancar românesc și a creșterii deținerii de titluri de stat de către băncile comerciale.

Astfel, BNR a temperat excesul de lichiditate printr-o politică de plafonare a sumelor oferite în cadrul acestor operațiuni iar spre sfârșitul primului trimestru din 2013, în condițiile îmbunătățirii percepției invsetitorilor asupra riscului suveran și scăderii riscurilor de pe piețele externe, BNR a renunțat la acestă plafonare. Ulterior, acesta a adoptat o metodă eficientă de gestionare a lichidității și a renunțat treptat la operațiunile repo.

În prima jumătate a anului 2015, băncile au mai efectuat de 6 ori aceste operațiuni în special pentru acoperirea necesarului de rezerve din cauza unor deficite temporare de lichiditate și au renunțat ulterior la aceste operațiuni până în prezent.

Operațiuni interbancare

În sfera operațiunilor interbancare, se obsevă în graficul 6, o scădere drastică a stocului de bani din anul 2009 cu aproape 10 miliarde de lei la aproximativ 5 miliarde lei ceea ce a dus la o schimbare majoră de structură pe piața interbancară iar efectul acestei scăderi a continuat până în prezent. Sumele mici tranzacționate pe această piață arată că există un numar mic de bănci care interacționează între ele prin a oferi sau a atrage lichidități.

Scăderea stocului de bani ar fi trebuit teoretic să ducă la creșterea ratelor de dobândă, însă, așa cum am analizat anterior, ratele dobânzii au continuat să scadă. Un alt motiv pentru care au scăzut tranzacțiile interbancare consta în faptul că mai mult de 80% din aceste tranzacții sunt efectuate pentru termen foarte scurt cu scadențe de pâna la 3 luni.

În 2012 se observă cum sumele din stoc au scăzut din nou de la aproximativ 5 miliarde la 3 miliarde de lei lunar iar sumele tranzacționate erau de aproximativ 1,8 miliarde de lei. Motivul pentru care s-a produs din nou această scădere a fost determinată de injecțiile de lichiditate făcute de BNR în 2012.

Grafic 6

Lichiditatea din piața monetară interbancară a înregistrat o evoluție relativ stabilă situandu-se în jurul valorii de 1,5 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2012 iar spre începutul anului 2013 lichiditatea s-a situat în jurul a 2,1 miliarde de lei urmând apoi un trend ușor ascendent.

3.Analiza masei monetare

Evoluția masei monetare în perioada analizată, prezintă modificări de structură în ceea ce privește nivelul fiecărei componente a masei monetare, respectiv masa monetară în sens restrâns (M1), masa monetară intermediară (M2) și masa monetară în sens larg (M3). Așa cum se observa în graficul 7, componentele masei monetare au evoluat în sens ascendent iar cel mai mic nivel s-a înregistrat în anul 2008 datorită penuriei de lichidități în perioada de criză apoi a revenit la o ușoară normalizare.

Masa monetară în sens larg M3, a reflectat efectele generate de amplificarea serviciului datoriei aferente creditelor contractate ale populației și împrumuturile companiilor, menținerea unui ritm înalt al creșterii economice și accelerarea creșterii cheltuielilor bugetare. Astfel, contrapartidele masei monetare M3 au acționat în sensul reducerii dinamicii creditului privat, micșorării activelor externe ale sistemului bancar și majorărarii pasivelor financiare pe termen lung.

În anul 2009, masa monetară a revenit pe un trend ascendent și s-a menținut relativ stabilă dar la o valoare mica din cauza deteriorării activității economice. Evoluția acesteia s-a datorat încetinirii vitezei de rotație a banilor datorită creșterii cererii de bani pentru economisire. În sensul limitării creșterii lichidității a acționat doar creditul acordat sectorului privat iar menținerea echilibrului volumului a fost determinat de amplificarea creditului acordat sectorului public și temperarea pasivelor financiare pe termen lung.

În 2010 masa monetara a avut un ritm redus de creștere înregistrând o dinamică ușor negativă, însă a fost temperată cu ajutorul creditului acordat sectorului privat. Din 2011 masa monetară a revenit pe un trend ascendent în principal datorită creșterii temporare a ratei anuale a inflației, ca urmare a majorării cotei de TVA și scăderii venitului disponibil a populației. Cu toate acestea, nivelul masei monetare nu a reușit să depășească foarte mult nivelul din 2010. Acestă traiectorie ascendentă a fost întreruptă în 2012 în primele luni, înregistrând o scădere de 4,9% față de 8,7% din anul precedent.

Evoluția a fost influențată de mai mulți factori printre care se află diminuarea cheltuielilor bugetare și a plaților din fondurile europene, realocarea unor depozite ale populației înspre plasamentele pe termen mai lung și atenuarea deprecierii monedei naționale. Acestă scadere a fost atenuată însă prin creșterea creditului administrației publice centrale iar pasivele financiare pe termen lung și-au încetinit dinamica.

În 2013, deși evoluția se prezenta pe o traiectorie descendentă din cauza plăților majore din fondurile europene și de la bugetul statului, acesta și-a îmbunătățit dinamica datorită reducerii variației negative a deținerilor de titluri de stat și a stagnării ritmului de creștere a pasivelor pe termen lung.

În 2014, volumul masei monetare, a fost influențat de majorarea volumului plaților efectuate de către companii către acționari și bugetul de stat, a prelungirii realocarilor de monedă înspre alte titluri de stat și a stabilității cursului de schimb.

Se observă astfel, că în anul 2015, volumul masei monetare a crescut semnificativ, dinamica acesteia întregistrand o creștere de 10,2% fața de 5,9% din anul precedent. Acest lucru s-a datorat amplificării sumelor alocate beneficiarilor de fonduri europene și a unor categorii de cheltuieli bugetare.

Masa monetară în sens restrans M1 a avut cea mai mare influență datorită creșterii mai rapide a depozitelor overnight atat a populatiei cat și a companiilor și în condițiile creșterii dinamicii numerarului aflat în circulație. Din perspectiva contrapartidelor masei monetare, creșterea volumului masei monetare s-a datorat creșterii deținerilor de titluri de stat în lei ale instituțiilor de credit și datorită creditului acordat sectorului privat și a atenuării depozitelor în lei ale Trezoreriei statului.

De asemenea, masa monetară a continuat să crescă până în prezent, în luna mai 2016 atingând cea mai mare valoare înregistrată în perioada analizată, dinamica crescând cu 1,7 puncte procentuale fața de anul precedent. Acest lucru se datorează creșterii cheltuielilor bugetare pe seama utilizării fondurilor europene.

Masa monetară în sens restrâns M1 deține o pondere de 52,3% din total M3 înregistrand maximul atins din ultimii 7 ani.Aceasta a evoluat în sens ascendent datorită intensificării activității economice și pe fondul scăderii ratelor dobânzii pentru plasamentele la termen care au dus la sporirea ritmului de creștere a depozitelor overnight. Contrapartidele masei monetare au contribuit la evoluția pozitivă a acesteia prin diminuarea rapidă a depozitelor guvernamentale, a creșterii volumului de credite acordat sectorului privat și a scăderii pasivelor pe termen lung.

Grafic 7

Analiza principalelor componente ale masei monetare și a structurii depozitelor

În structura masei monetare, principalele componente ale acesteia sunt depozitele overnight, depozitele cu scadența sub 2 ani și numerarul aflat în circulație. În anul 2008 ponderea pe care o deținea M1 din totalul M3 era de 57% atingând maximul istoric iar depozitele overnight și numerarul în circulație au urmat un curs descendent. Acestea au scăzut datorită scăderii plasamentelor în lei și în valută ale populației și a plasamentelor în lei ale companiilor.

În 2009 s-a accelerat ritmul de creștere a depozitelor sub doi ani înregistrând o pondere de 32,4% datorită deteriorării situației financiare curente și viitoare din acea perioadă ale sectoarelor non-bancare, în special a populației, crescând astfel cererea de bani în scop de precauție.

Masa monetară în sens restrâns a scăzut în 2010 însă a rămas relativ stabilă iar depozitele cu durata de până la doi ani și-au limitat viteza de creștere. Acestea din urmă au fost influențate de încetinirea creșterii plasamentelor populației datorită creșterii interesului pentru titluri de stat și a scăderii veniturilor. Masa monetara în sens restrâns a fost influențată de redinamizarea numerarului față de depozitele overnight în lei, a creșterii depozitelor overnight în valuta a companiilor și a creșterii ratei anuale a inflației.

Din 2011, depozitele cu scadența sub doi ani au reintrat pe un trend pozitiv iar masa monetară M1 s-a menținut relativ constantă. În sensul pozitiv al evoluției depozitelor populației și companiilor, contracția acestora a fost diminuată datorită creșterii venitului din salarii și din alte împrumuturi externe.

În 2012, viteza de creștere a depozitelor s-a menținut relativ constantă și a rămas la un nivel înalt datorită creșterii veniturilor.

Astfel, în anul 2013 depozitele populației și a companiilor au urmat atât un curs ascendent cât și unul descendent. Depozitele populației au fost influențate negativ datorită efectului statistic al cursului de schimb iar în sens opus, resprectiv a unei creșteri lente a acestora s-a datorat realocarilor plasamentelor din M3 în depozitele la termen la doi ani inclusiv și a creșterii rambursărilor în contul creditelor. Ritmul de creștere a depozitelor companiilor s-a îmbunătățit datorită sumelor de care acestea au beneficiat, primite de la buget sau din fonduri europene.

Depozitele la termen cu scadența sub doi ani au rămas la un nivel constant în anul 2014 iar depozitele populației au mers pe un fond negativ dar nu foarte accentuat. De asemenea, au scăzut depozitele companiilor datorită sporirii interesului acestora către alte categorii de instrumente financiare cum ar fi titlurile de stat, acțiuni emise de fondurile de investiții și obligatiuni emise de bănci. Dinamica acestora a fost influentata și de achitarea dividendelor de către unii agenți economici, accelerarea rambursărilor împrumuturilor de la alte bănci, efectul cursului de schimb și plățile efectuate către bugetul de stat.

În cazul populației, evoluția depozitelor în sens pozitiv a fost influențată de majorarea salariului minim pe economie, reducerea ratei de inflație iar în sens opus a acționat într-o măsura mai mică interesul acestora pentru depozitele cu maturitatea peste doi ani și acțiunile emise de fondurile de investiții.

În 2015, datorită creșterii mai rapide a depozitelor overnight ale populatiei și companiilor și accelerării dinamicii numerarului în circulație, masa monetară în sens restrâns M1 a avut rolul determinant în majorarea variației masei monetare în sens larg M3. Depozitele sub doi ani au fost influențate în mod pozitiv datorită reducerii ratei de inflație. Atât populația cât și companiile au majorat dinamica depozitelor totale incluse în masa monetară. În cazul populației, evoluția s-a datorat creșterii veniturilor salariale și a sumelor primite din contul fondurilor europene sau sub formă de dividende. De cealaltă parte, companiile au majorat dinamica depozitelor datorită intensificării unor activități economice, primirea sumelor de la buget sau din fonduri europene și amplificarea investițiilor străine directe.

În prezent, până în luna mai 2016, masa monetara în sens restrans a rămas principalul determninant al dinamicii masei monetare M3. Acesta a fost de 28,1% din structura masei monetare până în luna februarie. Evoluția s-a produs de fondul continuării intensificării activității economice și al scăderii ratelor de dobândă pentru plasamentele la termen. În grafic se observă faptul că depozitele cu durata de până la doi ani prezintă un volum însemnat în totalul masei monetare în sens larg iar numerarul a înregistrat cel mai mic volum pe parcursul perioadei analizate.

De asemenea, se remarcă evoluția ascendentă a depozitelor overnight.Acestea au crescut cu până la 33,6% față de 29,9%, numerarul prezintă o ușoară scădere iar depozitele la termen s-au majorat însă mult mai lent și fără a intra în teritoriu pozitiv. Volumul total al depozitelor au înregistrat cea mai mare rată de creștere în prezent fața de anii trecuți.

Grafic 8

Din perspectiva structurii pe categorii de monede se observă în graficul 9, o evoluție similară atât a depozitelor în lei cat și cele în euro ale populației, însă depozitele în lei sunt principala componentă din totalul acestor depozite.

Declinul depozitelor overnight din 2009 s-a manifestat atât pentru plasamentele în lei cat și pentru cele în valută în special în cazul populației iar pentru societăți s-a resimțit la nivelul depozitelor în devize. Motivul pentru care au scăzut aceste depozite s-a datorat crizei financiare care pe fondul creșterii ratelor de dobandă, populația a plasat mai mulți bani în depozitele la termen și i-a redus pe cei la vedere iar banii cash au scăzut.De asemenea și neimpozitarea veniturilor sub forma ratelor dobânzii la termen și a instrumentelor de economisire au dus la migragrea clientelei dinspre depozitele overnight spre cele la termen.Această situație s-a schimbat din anul 2013 când ratele dobânzilor au scăzut iar plasamentele au devenit din ce în ce mai puțin rentabile.

Grafic 9

Plasamentele în alte valute prezintă un volum foarte mic în comparație cu moneda națională și euro însa se observă o ușoară evoluție ascendentă din 2014 și până în prezent. Aceste economii în valută sunt făcute și pentru dețineri privind avansuri la credite sau reflectă doar preferința de a economisi în altă monedă mai sigură decât leul. Dinamica depozitelor overnight ale societăților nefinanciare s-au intensificat la fel și cele ale populației pe seama creșterii veniturilor și a scăderii prețurilor.

În graficul 10, se observă și în cazul societăților nefinanciare faptul că depozitele în lei sunt cele care predomina în structura depozitelor overnight. Acestea au înregistrat o creștere semnificativă în prezent față de anul 2008.

Grafic 10

În graficul 11, se observă evoluția depozitelor la termen pentru gospodării și societăți nefinanciare. Astfel, depozitele care predomină în structura masei monetare pe parcursul perioadei sunt depozitele la termen ale populației în lei urmate de cele în euro. Din anul 2014 se observa un declin usor al depozitelor la termen ale populației atât în euro cât și în valută și o scădere ușoară al depozitelor în euro ale societăților nefinanciare.

Grafic 11

3.2.Raportul dintre credite și depozite

Riscul de lichiditate se masoară prin raportul dintre creditele acordate și depozitele atrase de către băncile comerciale iar acesta arată potențialul de creditare al sistemului bancar. Astfel, în 2008 raportul a fost de 122,1% iar în 2009 a crescut la 124,7% datorită ritmului de creștere mai accentuat al creditelor comparativ cu cel al depozitelor.

În 2010 raportul credite/depozite a coborât la un nivel de 119% cu o tendință ușoară de creștere pe fondul reducerii economiilor la nivelul companiilor datorită constrangerilor de lichiditate.

Dezechilibrul dintre credite și depozite a continuat pe parcursul perioadei analizate în contextul unui ritm mai accentuat de reducere a creditelor comparativ cu cel de scădere al depozitelor iar în 2011 nivelul raportului credite/depozite a coborât până la 95,8 % iar la sfârșitul anului, acesta s-a amplificat ușor datorită ritmului superior de creștere a creditului.

În 2012 indicatorul a înregistrat o scădere datorită evoluției negative a depozitelor atrase de la clientela bancară de la băncile cu capital majoritar grecesc care au fost plasate la alte bănci din România în contextul economisirii bancare.

Grafic 12

Valoarea indicatorului s-a îmbunătățit ulterior iar dezechilibrul dintre credite și depozite s-a atenuat din anul 2012. Raportul a fost de 109% iar aceasta ajustare s-a consemnat în principal în cazul băncilor cu capital majoritar grecesc. Spre finalul anului valoarea indicatorului a fost de 114,5%.

Indicatorul a urmat un trend descendent în 2013 înregistrand un raport de 101,3%. Din 2014 indicatorul a înregistrat o scădere accelerată iar dinamica creditelor a ajuns la 99,8% ușor sub nivelul de echilibru ca urmare a restrângerii activității de creditare. Din urmatorul grafic se observă faptul că depozitele au depășit pentru prima dată creditele în anul 2014.

Începând din 2015 volumul depozitelor s-au redus ușor iar activitatea de creditare s-a îmbunătățit iar în prezent indicatorul a înregistrat o valoare de 86%, fiind cea mai scăzută valoare din perioada analizată. Volumul depozitelor au înregistrat un ritm de creștere de 7,2% față de anul 2014 iar creditele contractate au crescut dar într-un ritm mai redus cu doar 0,3%.

Un nivel mai mic al raportului înseamnă o atragere mai mică a resurselor din finanțarea externă, astfel, băncile se bazează mai mult pe finanțarea internă adică pe depozitele rezidenților care sunt mult mai stabile ca și sursă de finanțare în cazul unor șocuri internaționale nefavorabile.

Pâna în prezent în 2016 depozitele au continuat să crească așa cum se observa în graficul 13, iar tendința de economisire s-a amplificat. Astfel, în luna aprilie depozitele populației în lei și în valută au însumat 150,44 miliarde de lei iar depozitele societăților au înregistrat o valoare de 101,06 miliarde de lei. În urma acestor evoluții sectorul neguvernamental și-a consolidat poziția de creditor net față de sistemul bancar în condițiile în care valoarea depozitelor este cu 16% mai mare față de valoarea creditelor în sumă de 216,4 miliarde de lei.

Grafic 13

4.Evoluția structurilor bilanțiere ale instituțiilor de credit

Datorită influenței crizei financiare asupra sectorului bancar, au existat numeroase modificări în structura bilanțurilor instituțiilor de credit.

Cea mai importantă componentă a activului agregat al instituțiilor de credit este reprezentată de activele interne așa cum se observă în graficul 14 iar structura acestora este formată din creanțele asupra BNR, creanțe asupra sectorului guvernamental, asupra societăților și asupra populației.

Grafic 14

Viteza de creștere a creditului acordat sectorului privat s-a atenuat de la 33,7% în 2008 la 23,1% în anul 2009.Acestă scadere s-a produs în special la împrumuturile în lei iar ponderea creditelor în devize s-a majorat pentru sectorul privat datorită deprecierii leului.Creanțele asupra sectorului guvernamental au urmat un curs ascendent, evoluția fiind marcată de creșterea portofoliului de titluri de stat.

În anul 2010 băncile și-au restrâns activitatea de creditare pe fondul climatului nefavorabil indus de criza financiară si au redus plasamentele la banca centrală pe fondul reducerii rezervelor minime.Factorii care au condus la inhibarea cererii și ofertei de credite ale sectorului privat sunt reprezentați de adâncirea declinului activității economice, creșterea șomajului, înăsprirea standardelor de creditare din cauza majorării creditelor neperformante și a riscului asociat garanțiilor.

Viteza de creștere a creanțelor sectorului guvernamental s-a accentuat datorită amplificării cererii de împrumuturi de către administrația publică centrală, volumul de titluri emise de MFP fiind de aproximativ 21 de miliarde de lei.

În 2011 ponderea soldului creanțelor asupra sectorului bancar autohton s-a majorat în principal datorită creșterii ponderii creanțelor guvernamentale pâna la 17,1% și și-a menținut dinamica pozitivă pe parcursul perioadei. Creanțele asupra companiilor au fost de 29% iar cele asupra populației s-au redus cu 1,8 puncte procentuale față de anul 2010, ajungând la o valoare de 26,4%. Dinamica sectorului populației a scăzut datorită tendinței descendente a creditului de consum. Activitatea de creditare s-a îmbunătățit în cazul sectorului privat datorită reducerii ratelor de dobândă și a redresării economice.

Din 2012 creanțele asupra băncii centrale au înregistrat o pondere de 12,3%, expunerea față de sectorul guvernamental a continuat să-și consolideze poziția în structura activului iar creanțele asupra companiilor au înregistrat o pondere de 30%.

În perioada 2012-2013 variația creditului acordat sectorului privat s-a redus și a înregistrat un trend descendent iar creditul guvernamental nu a mai avut o evoluție ascendentă foarte accentuată. În 2013 creditul acordat sectorului privat s-a redus ca urmare a menținerii standardelor de creditare în vederea evitării riscului, a majorării numărului de firme care au intrat în insolvență și al gradului ridicat de îndatorare ale unor categorii de debitori.

Grafic 15

În perioada, 2013 și 2014 bilanțul agregat al sectorului bancar s-a menținut relativ constant iar evoluția creditării în sens negativ a fost influențată de deficitul de cerere agregată pe fondul unei majorări a venitului real al populației, acumularea unui volum însemnat de credite neperformante și preponderența unor instituții de credit din zona euro pe piața din România.

Grafic 16

Creditarea sectorului privat s-a revigorat în 2015 datorită imbunatatirii călității activelor, continuarea scăderii ratelor de dobândă și ameliorarea cererii și ofertei. Creșterea expunerilor față de sectorul guvernamental s-a datorat menținerii interesului instituțiilor de credit pentru titlurile de stat. Stocul de creanțe asupra BNR s-a restrâns datorită reducerii rezervelor minime obligatorii și al scăderii depozitelor atrase de nerezidenti.

Evoluția surselor de finanțare a instituțiilor de credit

Din punct de vedere al surselor de finanțare ale instituțiilor de credit, pasivele interne respectiv depozitele atrase de sectorul nebancar care cuprind depozitele sectorului guvernamental, depozitele persoanelor fizice și depozitele populației, reprezintă componenta domniantă reprezenând aproape jumătate din volumul pasivelor bancare așa cum se observa și în graficul 17.

Grafic 17

La sfârșitul anului 2008, piața monetară interbancară s-a relaxat ușor iar randamentele pe termen foarte scurt au urmat un trend descrescator și au evoulat în jurul ratei dobânzii de politică monetară.Ponderea mare a pasivelor externe s-a datorat finanțării mai accentuate a instituțiilor de credit cu capital străin de la băncile mamă.

Astfel, se observă faptul că depozitele atrase de la companii și populație reprezintă principala sursă de finanțare pentru instituțiile de credit, reprezentând aproximativ 46% în anul 2009. Depozitele atrase de pe piața interbancară și cele de la sectorul guvernamental au continuat să dețină cele mai reduse ponderi în pasivul bilanțier. Se observă o pondere crescută a depozitelor interbancare în 2009 datorită operațiunilor repo efectuate de către banca centrală. Pasivele externe în valută raportate la împrumuturile acordate în devize sectorului privat, au urmat un trend descendent pentru a restrange accesul instituțiilor de credit la finanțarea externă. Capitalul și rezervele au înregistrat fluctuații minore cu valori cuprinse între 10,3 și 10,7% datorită majorărilor de capital efectuate de acționarii băncilor.

În 2010 pasivele externe ale sistemului bancar s-au diminuat ușor, pe seama depozitelor pe termen scurt atrase de la nerezidenți în favoarea celor pe termen lung și au înregistrat o pondere de 27% fata de 30% din 2008.Aceste măsuri au fost înteprinse de către banca centrală și datorită asumării angajamenului băncilor-mamă ale principalelor instituții de credit cu capital străin de a-și menține expunerea față de România.

Depozitele acordate clientelei și sectorului privat au semnalat o creștere cu 3,1% față de anul precedent.

În contextul scăderii veniturilor, menținerii unui grad ridicat de îndatorare a populației datorită reducerii stocului de credite și a creșterii interesului pentru titurile de stat, dinamica depozitelor atrase de la companii și populație în 2011 au urmat un trend ușor descendent însă ponderea depozitelor a ramas preponderentă în structura pasivului. Instituțiile de credit au continuat să-și consolideze baza de capital cu 4,2% în vederea consolidării solvabilității pentru a minimiza riscul asociat portofoliului de credite.

Din anul 2012 evoluția economisirii populației a redevenit pozitivă și a urmat un curs ascendent datorită unor dobânzi atractive pentru depozitele în lei și a unor ameliorari salariale. De asemenea, se observă o evoluție pozitivă și la sursele proprii de finanțare, respectiv capital și rezerve care au înregistrat o dinamică de 18% fata de 16,2% din anul precedent.Acest lucru s-a datorat în special aporturilor noi de capital aduse la solicitarea băncii centrale și pe fondul ajustării ratei de inflație ca urmare a trecerii la Standardele Internationale de Raportare Financiară.

Pasivele externe au înregistrat o scădere însa au continuat sa dețină o pondere importantă în structura pasivelor, fiind a doua sursă de finanțare a activelor bancare chiar dacă nivelul acestora este mai mic 23,2% față de 26,5% anul precedent.

În 2013 doua treimi din volumul depozitelor sunt atrase de la populație iar acestea asigură o stabilitate mai mare din perspectiva gradului de permanență a surselor. Depozitele pe segmentul companiilor și populatiei s-au redus datorită reducerilor ratelor de dobândă atât pentru depozitele în lei cât și pentru cele în valută, diminuarea sumelor disponibile pentru economisire datorită scăderii salariului mediu net și a creșterii ratei de inflație.Această reducere a depozitelor s-a manifestat în principal pentru componenta în lei, pe când depozitele în valută au înregistrat o dinamică pozitivă cu valori mai ridicate în cazul populației.

Finanțarea externă s-a redus până la 21,4% față de anul precedent datorită majorărilor de capital de la nivelul băncilor-mamă în vederea aplicării reglementărilor Basel III iar băncile și-au limitat creditarea pentru unele sectoare considerate riscante. Capitalul propriu a rămas robust înregistrând o evoluție ascendentă.

Volumul depozitelor interne au înregistrat o majorare semnificativă în 2014 cu aproximativ 6,9% față de anul 2013 chiar daca rata medie a dobânzii a scăzut. Depozitele în lei au crescut mai rapid decât cele în valută înregistrând o creștere de 9% iar cele în valută de 3% atât pentru companii cât și pentru populație.

Determinanții principali au fost reprezentați în principal de creșterea salariului net, creșterea sumelor provenite din surse bugetare, rambursări de TVA, reducerea ratei de inflație, modificarea cursului de schimb și alocările de fonduri europene destinate agriculturii.

Astfel, depozitele populatiei și a companiilor au înregistrat o pondere de 55% din totalul pasivelor bancare. Ponderea pasivelor externe a scăzut de la 20,5% la 18,9% datorită reducerii liniilor de credit oferite de băncile-mamă. Volumul capitalului și rezervelor s-au menținut la un nivel robust de 19,2%.

În 2015 sectorul neguvernamental a continuat să dețină cea mai mare pondere în structura pasivelor bancare agregate înregistrând aproape 231 miliarde de lei, cu 9,6 % mai mult față de anul precedent, în condițiile în care rata dobânzii a continuat să scadă. Cel mai pregnant sector a rămas cel al populației în special pentru depozitele în lei, acestea înregistrând o pondere de 65,8% din pasive pe fondul creșterii venitului real disponibil, a efectuării unor plăți de la buget pentru sectorul agricol și a majorării sumelor primite de la bugetul de stat în cazul companiilor.

Capitalul social a continuat să dețină o pondere imporantă în 2015 și până în prezent, acesta având o poziție dominantă prin care asigură o capacitate de acoperire a unor eventuale pierderi neașteptate.Finanțarea externă se află într-o scădere mai lentă iar ritmul de contracție a acestor pasive a înregitrat o scădere cu 9,8 puncte procentuale în 2015 fața de scăderea cu 15 puncte procentuale din anul precedent.

Grafic 18