Evolutia Orasului Focsani In Documente Cartografice

=== 2edeb170327cd7eeb6862348e832441ec80a035f_41508_1 ===

Facultatea de Geografie

Specializare: Sisteme informaționale geografice

Evoluția orașului Focșani în documente cartografice

CUPRINS

INTRODUCERE

Metodologie

Focșani în contextul județului Vrancea – repere ierarhice

Evoluția orașului Focșani în documente cartografice

3.1 Secolul al XVIII-lea

3.1.1 Anii 1600

3.1.2 Anii 1700

3.2 Secolul al XIX-lea

3.3 Secolul al XX-lea

3.4 Secolul al XXI-lea

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Teza intitulată „Evoluția orașului Focșani în documente cartografice” are ca scop studierea detaliată a dezvoltării orașului Focșani, prin prisma unui material documentar identificat în hărți istorice și în atlase, în scopul identificării anumitor elemente de specificitate, ce fac din acest oraș o regiune unică a României. Vrancea este o regiune de veche locuire, descrisă printr-o structură specifică a comunităților umane, ce și-a pus amprenta asupra evoluției milenare a teritoriului. Obștile sătești, structurate pe principiul composesiunii și al dreptului de primordialitate și-au păstrat aproape neatinse atât teritoriul cât și drepturile juridice, încă din perioada dacică.

În analiză va intra și factorul etno – cultural, alături de datinile vechi – străvechi ale păstorilor vrânceni, descrise prin spiritualitatea acestora, cu alte cuvinte, spațiul mental vrâncean și, implicit, cel focșănean și, alături de acest factor, se va aborda și perspectiva dezvoltării din punct de vedere teritorial pe baza evenimentelor istorice și nu numai.

Economia este dominată de activitățile sectorului agricol, asociate cu exploatarea forestieră. Infrastructura socială și tehnică a sistemului vrâncean prezintă însușiri de ruralitate, caracterizată fiind printr-un grad redus de modernism.

Prezentul studiu a fost întreprins luând în considerare recomandările principalelor documente de planificare și strategice aplicabile, solicitările reglementărilor de specialitate.

Principalul rol al studiului de față este acela de sintetizare a informațiilor relevante existente cu privire la principiile evoluției durabile, principalele aspecte fiind legate atât de factorii mediu cât și de resursele naturale, în scopul contribuirii la stabilirea corectă a liniilor directoare legate de strategiile de evoluție locale ale municipiul Focșani.

Pe lângă aspectele legate doar de evoluția valențelor economice și de evoluția infrastructurii centripete oferite de nevoia de dezvoltare, studiul are funcția de a evidenția aspectele descriptive conectate de resursele naturale din municipiul Focșani, de calitatea dar și de vulnerabilitatea factorilor primordiali de mediu. Prezentul studiu este fundamentat în cea mai mare parte pe informații publice, cum ar fi documentele de informare și de raportare a publicului și documentele strategice existente, urmărind realizarea unei sinteze a informațiilor reprezentative la nivelul municipiului Focșani. În același timp, în fundamentarea principiilor de dezvoltare și a măsurilor imperioase, studiul de față este bazat pe informațiile preluate dintr-o serie de documente și de planuri strategice, atât la nivel județean cât și la nivel național.

Se va lua în calcul analiza unei strategii globale de evoluție economică a orașului Focșani, pornind de la analiza unor documente cartografice ce expun evoluția sa, de-a lungul anilor, în așa măsură încât acei factori de dezvoltare să asigure protejarea resurselor în scopul ca acestea să rămână disponibile și generațiilor ulterioare.

În ciuda faptului că orașul Focșani este cel avut în vedere în cadrul acestei lucrări, totuși studierea hărților oferă informații reprezentative legate de evenimente istorice relevante și de consecințele acestora, precum schimbările de granițe, modificările prin care a trecut municipiul Focșani, județul Vrancea, regiunea Moldovei și, generalizând, întreg teritoriul României, pe zone geografice, funcție de interesele politice ale vremii și de zona de influență a Imperiului Austro – Ungar, a Marilor Puteri, a Imperiului Habsburgic ori a Imperiului Otoman.

Metodologie

Scopul analizei de față rezidă în întreprinderea unei cercetări mai dezvoltate a materialelor cartografice ale orașului Focșani prin care să fie reliefate, să fie interconectate și localizate modificările primordiale sesizate în maniera de reprezentare, începând cu secolul al XVIII-lea.

Datele folosite în cadrul acestei lucrări se identifică în documente cartografice care aparțin secolelor XVIII – XXI dintre care remarcabile sunt hărțile tematice, hărțile generale și hărțile topografice militare.

Spre întreprinderea acest studiu s-au urmat ca stadii: documentarea bibliografică, căutarea hărților în surse electronice și tipărite și, ulterior, crearea unei baze de date cu documentele obținute.

În ultimă instanță, acestea au fost sortate din perspectivă cronologică funcție de anul apariției, după ce a avut loc partea de analiză – simbolistică, istorică, cartografică, urmând conturarea părții de finalizare a studiului.

Focșani în contextul județului Vrancea – repere ierarhice

Numele județului, „Vrancea” rezidă, conform poveștii, de la cel al „Babei Vrâncioaia”, mamă a șapte feciori „viteji” și „chipeși”. Potrivit legendei, Baba Vrâncioaia și-a trimis cei șapte feciori în luptă alături de domnitorul moldovean Ștefan cel Mare în scopul de a îl ajuta într-unul din războaiele duse contra turcilor. Ca recompensă a vitejiei arătate în luptă, domnitorul le-a oferit spre stăpânire șapte munți, pentru alcătuirea unui ținut care să poarte numele de „Țara Vrancei”.

Actualul județ Vrancea s-a dezvoltat pe vechea orânduire administrativă, Ținutul Putnei, ce se întindea de-a lungul văii râului Putna, recunoscut din punct de vedere oficial de domnitorul Ștefan cel Mare, în anul 1482, drept hotarul Moldovei cu Muntenia.

Sursă: www.romaniainterbelica.memoria.ro, „Portretul României Interbelice”

Fig. 1.1 Ținutul Putnei

În cel de-al XIX-lea secol, râul a fost considerat de unioniști drept un simbol al unirii dintre Moldova și Muntenia. Granița de la Milcov a rămas până în anul 1859, când Moldova și Muntenia s-au unit sub egida domnitorului Alexandru Ioan Cuza, conturând Principatul României.

Sursă: www.iluminism.hostoi.com, „Reformismul boieresc (Țările Române)”

Fig. 1.2 Țările Române între sec. al XVIII-lea și anul 1859

În același context, Ion Roată a fost un țăran român, deputat al Divanului Ad – hoc și un sprijinitor al Unirii Principatelor Muntenia și Moldova. Unirea Principatelor din anul 1859 este un eveniment reprezentativ în istoria Vrancei, orașul Focșani reprezentând capitala simbolică a Unirii. Primul Război Mondial se identifică într-o altă etapă reprezentativă în istoria Vrancei, deoarece aici s-au desfășurat luptele eroice din vara anului 1917, ce au culminat cu marea bătălie și cu înfrângerea trupelor germane de la Mărășești de pe data de 6 august 1917. Vrâncenii cinstesc memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, prin cele 41 de monumente închinate înaintașilor, dintre care se pot trece în revistă Mausoleele din Focșani, la Soveja, Mărăști și Mărășești.

Existent într-o multitudine de scrieri drept "Orașul de pe Milcov", municipiul Focșani, reședința județului Vrancea din prezent, a intrat în conștiința românilor drept "Orașul Unirii".

Considerată, dintr-o perspectivă neoficială, drept prima capitală a Principatelor Unite Moldova și Țara Românească, localitatea va rămâne în istorie sub această emblematică, aici funcționând, ulterior datei de 24 ianuarie 1859, cele dintâi instituții ale noului stat, pe al căror fundament avea să ia naștere statul național unitar român ca urmare a Marii Uniri din anul 1918.

Sursă: www.onlystuff.eu

Fig. 1.3 1 Decembrie 1918 – Cum s-a făcut Marea Unire

Răul Milcov traversa orașul, servind drept hotar între Muntenia – Valahia – și Moldova, până în anul 1859, atunci când a avut loc unificarea celor două principate romanești.

În ceea ce privește numele așezării, există o multitudine de surse de informații, ce determină, în acest context, mai multe premise. Unii sunt orientați spre ideea existenței unui călător străin prin Principatele Române la mijlocul celui de-al XIX-lea secol, ce a menționat în însemnările sale că orașul datează de pe timpul lui Vasile Lupu, domnitor al Moldovei între anii 1634 și 1653 și că l-ar fi construit alături de Matei Basarab, domnitor al Țării Romanești între anii 1632 și 1654, sub identitatea unei mărturii pentru urmașii împăcării lor. Alții sprijină ideea conform căreia numele ar proveni de la termenii „ani” și "foc", pornind de la faptul că așezarea a fost arsă în mai multe rânduri. Alte documente arheologice ce aparțin anului 1574 confirmă existența unei așezări restrânse pe malurile Milcovului, care cu timpul s-a transformat în orașul Focșani.

Astăzi, Focșani reprezintă capitala județului Vrancea – fost Putna – în regiunea estică a României, notorie sub numele de „Moldova”.

Ca specificitate a apartenenței Focșanilor la cele două țări românești se poate trece în revistă existența a două centre economice, ce s-au perpetuat până în cel de-al XIX-lea secol: unul dintre ele în Piața Munteniei, în jurul bisericii Sf. Ioan – Piața Unirii de azi -, construită ca mânăstire de voievodul Țării Românești, Grigore Ghica între anii 1661 și 1663, iar celălalt în partea Moldovei, în jurul fostei biserici „Biserica Domnească", ctitorie a doamnei Dafina, soția putneanului DabijaVodă, începută în anul 1665, în ultimul an de domnie al acestuia.

Între aceste două biserici existau o multitudine de prăvălii pe „Strada – Mare a Focșanilor", nucleul comercial primordial al orașului. Printre proprietarii acestora, amplasate în față la Strada – Mare, în cea de-a doua jumătate a celui de-al XVII-lea secol sunt menționați numeroși localnici, armeni, turci și evrei. Numărul evreilor s-a ridicat către sfârșitul celui de-al XVII-lea secol, din moment ce în luna octombrie a anului 1698 aveau în posesie o școală a lor, extinsă de la Vama Veche până în partea superioară a Milcovului.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn la București, la 24 ianuarie 1859, a iscat la Focșani un entuziasm indescriptibil, aceea fiind considerată o zi de sărbătoare. Cu același entuziasm a fost primit domnitorul pe data de 5 februarie 1859, în timpul vizitei din Orașul Unirii. În Focșani, a avut loc înființarea unei Comisii Centrale, însărcinată cu elaborarea legilor comune celor două Principate și a unei Curți de Casație. Comisia Centrală, ce și-a desfășurat lucrările între 10 mai 1859 și 14 februarie 1862, era formată din opt reprezentanți moldoveni, (printre aceștia numărându-se și Mihail Kogălniceanu) și opt reprezentanți munteni. Comisia a elaborat acte și legi normative ce au pus fundamentele României moderne. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a prețuit orașul Focșani, unindu-l printr-un decret, la data de 10 iulie 1862.

Sursă: www.focsani.info

Fig. 1.4 Planul orașului Focșani

Pe perioada Războiului de Independență, Regimentul 10 Dorobanți din Focșani s-a evidențiat prin eroismul său, în lupta de pe data de 30 august 1877 în scopul cuceririi redutei Grivița.

În anul 1879 sunt puse fundamentele bibliotecii publice, în anul 1891 este amenajată Piața Alimentară, pe data de 1 octombrie a anului 1899, s-a pus piatra de temelie a Teatrului, ce va fi dat în folosință la data de 22 noiembrie 1913, prin implicarea și sacrificiile maiorului Gheorghe Pastia.

Sursă: www.transira.ro

Fig. 1.5 Planul Pieței alimentare

În perioada comunistă, județul Vrancea a fost inclus în unul din cele mai reprezentative proiecte de infrastructură agricolă din România – Canalul Siret‐ Bărăgan.

Potrivit planurilor de proiectare și hărților, canalul ar trebui să aibă o adâncime de șapte metri, o lungime de 198 km și o lățime de 20 de metri. Proiectul a apărut în anul 1912 și a aparținut profesorului Alexandru Davidescu. Canalul implică legătura, pe o distanță de 198 de kilometri, între lacul Dridu, barajul de la Călimănești, județul Vrancea și localitatea aflată în județul Ialomița – în zona Snagov, la 54 de kilometri apropiere de București.

Sursă: www.adevarul.ro

Fig. 1.6 Canalul Siret – Bărăgan

Suma utilă finalizării canalului a fost foarte ridicată, putând fi asigurată doar prin atragerea unor parteneri privați și deciderea unor parteneriate între aceștia și autoritatea publică locală și centrală. Cel puțin 50 de procente din valoarea investiției se identifică în amenajarea rețelei de irigații. Potrivit studiilor realizate, construirea canalului de irigații are o triplă utilitate:

scop de agrement prin permiterea plimbărilor pe apă a locuitorilor din zona de influență – din municipiul București până în Vrancea,

scop de a crește producția agricolă a României cu peste 10 procente,

scop de a împiedica inundațiile, însă și seceta din Moldova.

Evoluția orașului Focșani în documente cartografice

Secolul al XVIII-lea

Anii 1600

În perioada secolului al XVIII-lea știința militară a cunoscut o evoluție reprezentativă cu privire la cartogrfie și la topografie. În acest context, remarcat s-a făcut Imperiul Habsburgic prin cartarea celui mai vast teritoriu în cadrul Primei Ridicări Topografice. Aceasta s-a raportat la Transilvania, la vechiul imperiu Austriac, la Croația, la teritoriul Ceh, la Ungaria, la Galiția și Bucovina și, finalmente, la teritoriile joase austriece. Ulterior întreprinderii acestor măsurători au apărut harți mult mai reale (comparativ cu cele reprezentative ale celorlalte secole) ale spațiului Focșani. Totodată, în această perioadă este remarcabilă apariția hărților la scări mijlocii și mari.

În acest secol, arta cartografică se transformă în știință cartografică. Din perspectivă cartografică, principala specificitate a celui de-al XVIII-lea secol se identifică în reprezentarea altimetrică – curbele de nivel – alături de simbolistica cartografică, care fac puțin câte puțin ca harta să se transforme într-un document științific mai degrabă decât în unul artistic.

La începutul celui de-al XVII-lea secol Focșani este înregistrat drept sat, iar ulterior anilor 1615 – 1620 este consemnat ca târg la intersecția drumurilor comerciale ce uneau Moldova cu Țara Românească. În secolele XVII – XVIII importanța așezării, prin cele două părți ale sale (muntenească și moldovenească) a crescut, fapt atestat de numărul ridicat de mănăstiri și biserici construite aici.

În figură de mai jos se observă un element semnificativ al hărților apărute odată cu cel de-al XVIII-lea secol: reprezentarea unităților administrativ – teritoriale.

Sursă: www.focsani.info

Fig. 3.1 Focșani, la începutul secolului al XVIII-lea

Această hartă arată într-o manieră mai eficientă realitatea întrucât este evidență o primă ridicare topografică, harta având și o proiecție cartografică.

Imaginile din acest secol, identice celei de mai sus, nu mai apar sub forma unor desene ci apar reprezentate la scară, în ciuda faptului că nu sunt individualizate.

Din perspectivă toponimică, este observabilă păstrarea denumirii orașului Focșani doar că de această dată în cadrul unei legende.

La sfârșitul secolului al XVII-lea și în cel următor, înfățișarea Focșaniului era similară cu a celorlalte orașe muntene și moldovene, specificul localității fiind generat de împărțirea să în două. O funcție reprezentativă în istoria evoluției sale l-a jucat și mutarea vămii și a stărostiei de la Putna spre partea moldovenească a Focșaniului, la incipitul celui de-al XVII-lea secol și, simultan, căpitănia de margine în partea muntenească.

Sursă: www.focsani.info

Fig. 3.2 Focșani, între Putna și „căpitănia de margine”

3.1.2 Anii 1700

Mai importante decât relatarea unor evenimente petrecute în Focșani sunt însemnările și documentele unor călători străini din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea care sesizau că spațiul Focșani este numai o singură localitate, separată de hotar.

Pe tot parcursul celui de-al XVIII-lea secol, orașul a suportat efectele distructive, atât de ordin material cât și de ordin uman, ale epidemiilor de ciumă – în anul 1718, ale incursiunilor tătare – în anii 1735 și 1758 și ale prezenței trupelor turcești, austriece și rusești, provocată de desfășurarea unor lupte în proximitate, pe parcursul războaielor dintre anii 1764 și 1774 și dintre anii 1787 și 1792 între marile imperii europene.

Sursă: www.tiparituriromanesti.wordpress.com

Fig. 3.3 Hora von Otzellowitz, Harta celor cinci ținuturi moldovenești, 1790 – Focșani (Fokschan)

Din figura de mai sus, se observă numele orașului astăzi cunoscut drept „Focșani”, „Fokschan” utilizat pe atunci de căpitanul Hora von Otzellowitz. Cu toate că harta apare ulterior ridicărilor topografice, elementele altimetrice nu sunt observabile pe hartă în schimb se pune accentul pe reprezentarea râurilor și a granițelor localităților.

Secolul al XIX-lea

Prin raportare la secolul al XVIII-lea, forța Imperiului Otoman a slăbit atât în Moldova, Oltenia cât și în Muntenia – considerate, în continuare, „Vechea Românie” ori „Principatele Dunărene”. Serviciul topografic al armatei habsburgice a întreprins ridicări topografice complete în Muntenia și în Oltenia – Valahia – și în partea de nord a Dobrogei.

Această ridicare s-a identificat în cea dintâi triangulație geodezică sistematică din România. Ulterior, după câțiva ani, Alexandru Ioan Cuza a unit Principatele, conturând România modernă, ce și-a câștigat independența deplină față de ruși și de turci la conferința de la Berlin din anul 1878. Din momentul respectiv, România și-a întocmit propria bază cartografică folosind și rezultatele măsurătorilor habsburgice.

Atât lucrările serviciului geodezic al armatei habsburgice, cât și rezultatele acestora, au fost folosite mai târziu în cercetările cartografice românești. În același secol au fost întreprinse măsurători cadastrale spre îmbunătățirea sistemului de impozitare, spre cunoașterea cât mai exactă a structurii terenurilor agricole și spre precizarea rentabilității acestora. Ulterior anului 1864 a fost introdus în România sistemul metric – printr-o reglementare expusă de Alexandru Ioan Cuza.

În anul 1874 a apărut cel dintâi atlas românesc de semne convenționale notoriu sub numele de „atlas topografic”. În anul 1871 a avut loc primul congres de geografie unde a fost ridicată problema optării pentru meridianul de origine (ori pentru primul meridian), chestiune ce s-a rezolvat în anul 1844 când a fost luată la Washington hotărârea ca acest meridian să fie Greenwich. Între anii 1873 – 1898 au fost întreprinse lucrări de triangulație.

La vestul localității Zimnicea a fost folosită proiecția Bonne pe elipsoidul Clarke, iar la estul aceleiași localități a fost folosită proiecția cilindrică Cassini pe elipsoidul Bessel.

Lucrările geodezice au folosit proiecția Bonne. Liantul dintre Transilvania și triangulația Țării Românești s-a făcut prin punctele geodezice Vârful Negoiu și Piatra Craiului. Începând cu anul 1875, România a fost parte a organismelor geodezice internaționale. În anul 1975, la ședința Comisiei permanente de geodezie de la Paris a fost prezentat cel dintâi raport cu privire la lucrările geodezice și topografice întreprinse în țară.

Începând cu anul 1893 a fost inițiată deschiderea lucrărilor de triangulație pentru Muntenia, fundamentată pe principii precum substituirea cu nivelmentul geometric de precizie al nivelmentului trigonometric, precum suportul canevasului geodezic pe fundamente geodezice măsurate direct în țară, precum legarea printr-o rețea unitară a rețelelor Dobrogei, Moldovei și Munteniei sau întreprinderea determinărilor astronomice utile așezării exacte și direcționării rețelei geodezice a statului pe suprafața Pământului.

Anul 1895 este cel caracteristic înființării Institutului geografic al armatei. Din alcătuirea acestuia făceau parte școala de operatori – cartografi, serviciul geodezic, școala pentru ofițeri geodezi și topografi, serviciul topografic, serviciul administrativ și de reproduceri. Scopul acestora era substituirea stadiu cu stadiu a specialiștilor străini aduși de la Institutul cartografic din Viena. În anul 1898 a fost instalat la Constanța primul medimarimetru, cu care au fost întreprinse înregistrări permanente ale nivelului Mării Negre în scopul determinării altitudinii zero, până în anul 1916.

Lucrările de tip geodezo – topografic existente în Bucovina, Transilvania și Banat erau mai eficiente comparativ cu cele întreprinse până în anul 1916 în Muntenia și în Moldova.

Incipiturile triangulației în aceste provincii, există din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sfârșirea lucrărilor având loc ulterior anului 1853. Punctele rețelelor de triangulație au fost marcate la sol prin borne de piatră, unele din acestea existând și astăzi.

Începând cu anul 1928 a apărut biroul aerocartografic și stereo – fotogrammetric, anticipându-se utilitatea mijloacelor fotogrammetrice în scopul construcției hărților. În anul 1930 s-au realizat lucrări în scopul racordării tuturor hărților la elipsoidul de referință Hayford și s-a folosit sistemului de proiecție stereografică cu plan unic secant. Din 1951 s-a trecut la întocmirea noii hărți a României la scara 1:25.000, adoptându-se sistemul de proiecție Gauss – Kruger și elipsoidul Krasovski.

Până în anul 1958 etapa ridicării întregului teritoriu al țării a luat sfârșit. Din anul 1973, spre realizarea planului topografic de bază la scările 1:2.000, 1:5.000 și 1:10.000, a apărut proiecția azimutală perspectivă oblică conformă în plan secant 1970.

Sursă: www.romania.wikia.com

Fig. 3.4 Carta Rumâniei în Relief – Cezar Bolliac

Harta realizată în relief se identifică într-un prim pas spre aprecierea fiecărei zone în parte. Cu toate acestea, este observabilă o atenție slabă spre inexistentă asupra județelor.

Sursă: www.tiparituriromaneti.wordpress.com

Fig. 3.5 Harta principatelor, 1839

Spre deosebire de harta anterioară, aici este observabilă acordarea atenției pentru detalii, ieșind din evidență, într-o formă sau alta, granițele.

În ceea ce privește orașul Focșani, secolul al XIX-lea a fost bogat în evenimente marcate de o manifestare puternică a conștiinței naționale a locuitorilor săi. Dintre acestea cele mai relevante sunt Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor din 1859, evenimente care au fost urmate de importante restructurări administrative și economice, ce au definit profilul arhitectonic al orașului.

Anul 1859 a împlinit visul unioniștilor focșăneni, cu privire la unificarea celor două orașe – Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni, separate de-a lungul timpului de brațul râului Milcov.

Sursă: www.istoriiregasite.wordpress.com

Fig. 3.6 Principatele Române între 1848 – 1859

Sursă: www.istoria.md

Fig. 3.7 Unirea Principatelor Române, 1859

Sursă: www.adevarul.ro

Fig. 3.8 Carol Popp de Szathmari – Harta orașului Focșani în 1864

În anul 2014 s-au împlinit 150 de ani de la finalizarea celei mai amănunțite hărți a unui teritoriu românesc, Muntenia, unde pot fi distinse foarte în amănunt detalii deosebite din orașul Focșani, la scurt timp după Mica Unire. Povestea acestei execuții începe în anul 1860, când lui Szathmári i s-au comandat planșele pentru o hartă de detaliu a Munteniei, o lucrare imperios necesară și o premieră românească, după modelul planșelor întreprinse de ofițerii cartografi ai armatei austriece. Lucrarea s-a desfășurat încet din cauza complexității acesteia, aducându-i artistului o multitudine de reproșuri, însă, în cele din urmă a fost cromolitografiată la o tipografie din Paris, în o mie de exemplare, sub supravegherea directă a lui Szathmári.

Pe hartă sunt sesizabile o serie de aspecte:

traseul vechiului hotar dintre Principate – identificat în linia îngroșată de culoare roșie cu numerele pichetelor de pază de-a lungul acesteia,

o multitudine de grădini de culoare verde intens, așadar spațiu ecologic mult mai extins decât înainte,

case puține – identificabile în punctele roșii,

linia de poștă și de telegraf Focșani către București cu bifurcație către Brăila – identificabilă în culoarea neagră cu semnul similar literei T – aproximativ în locul în care astăzi se regăsește Bulevardul București,

vizibilă mai este încă o linie de telegraf în est ce conduce către Galați și către Iași,

se mai observă Poșta Românească – expusă într-o zonă apropiată de fostul Mopaf, Poșta Moldovenească, identificabilă astăzi în proximitatea zonei de referință a Centrului „Elena Doamna” și Lunca de la Mândrești, balta de astăzi.

Localitățile învecinate ale orașului Focșani nu erau Golești și Câmpineanca, precum astăzi, ci Ceardac și Florești iar în nordul orașului existau Viile de la Amorțitu. În spațiul actualului Crâng Petrești există Ospetăria Amorțitu, un arhaism al cărui sens este facil de recunoscut, identificându-se într-un loc de recreere. Demnă de luat în calcul este și gârla Cacaina alături de alte două din localitate, ape deosebit de folosite în acele timpuri pentru animale, grădini și incendii.

Sursă: Google Earth
Fig. 3.9 Charta României Meridionale, 1864

Între Focșani și Ceardac nu se identificau unități militare, cartierul Focșani – Sud, fiind un întins islaz pentru necesitățile cirezilor de animale, care pe vremuri se creșteau chiar și de locuitorii orașului Focșani. Nu există cale ferată, unicul semn de modernitate identificându-se în telegraf, la data întocmirii hărții, de către austrieci de-a lungul războiului Crimeei. Această invenție reprezentativă pentru acele vremuri, i-a uimit pe focșăneni pentru că aveau posibilitatea de a afla știrile de la București ori chiar din Europa aproape imediat, nu ca până în anul 1850, cu întârziere de ani, luni sau zile.

Telegraful, sub identitatea unui „strămoș” al Internetului de azi, a grăbit introducerea liniilor telefonice și a altor invenții ce au transformat complet societatea.

Desființarea hotarului dintre Moldova și Tara Românească, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza a reprezentat momentul simbolic prin care a fost finalizată Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859. Borna de hotar este și astăzi mărturie prin existența sa în Piața Unirii din Focșani.

Sursă: www.monitorulvn.ro

Fig. 3.10 Desființarea hotarului dintre Moldova și Tara Românească, în 1862