Evolutia Investitiilor Straine Directe Si Firma Multinationala

CUPRINS:

Întroducere……………………………………………………………..3

CAPITOLUL 1 Investițiile în economia României contemporane……………4

1.1. Conceptul de investiție……………………………………………………4

1.2. Accepțiuni ale investiției…………………………………………………7

1.3. Rolul investițiilor în România în procesul tranziției la

economia de piață………………………………………………………..9

1.4. Tipuri de investiții……………………………………………………….12

1.5. Tipuri de investitori……………………………………………………..14

CAPITOLUL 2. Investițiile străine directe de capital și

Firma multinațională………………………………………………………………15

Definire. Rol……………………………………………………….15

Investițiile externe – nevoie reală și obiectivă pentru

economiile în tranziție……………………………………………..17

I.S.D. – Factor exogen stimulator…………………………………18

2.2. Corporația transnațională – principalul operator

cu investițiile internaționale………………………………………….19

2.3. Strategii de atragere a investițiilor străine……………………………21

2.3.1.Crearea cadrului legislativ favorabil ISD………………………….21

2.3.2. Accelerarea procesului de privatizare…………………………….22

2.3.3. Diminuarea și eliminarea riscului de țară…………………………23

2.3.4. Integrarea europeană și euroatlantică………………….………….23

2.4. Fluxuri ale ISD la nivel mondial…………………………………………23

2.5. Promovarea investițiilor străine orientate pe export………….………..27

2.6. Politica ISD și avantajele competitive…………………………………..30

2.6.1 Strategii de integrare simplă…………………………………………..31

2.6.2. Strategiide integrare complexe……………………………………….32

Resurse de creativitate……………………………………………….33

CAPITOLUL 3 Necesitatea și formele de realizare a investițiilor

cu capital străin în România…………………………………………………34

3.1. Necesitatea investițiilor cu capital străin în România

în contextul tranziției la economia de piață……………….34

3.2. Forme ale investițiilor cu capital străin…………………….36

3.3. Capacitatea economici românești de a atrage investiții străine………..41

3.4. Reglementări legislative privind investițiile cu capital

străin în România…………………………………………………44

3.4.1. Reglementări generale………………………………………44

Reglementarea dreptului de implementare………..45

Garanții acordate investitorilor străini……………48

3.4.1.3. Drepturile investitorilor străini……………………….49

3.4.1.4 Facilități investiționale………………………………….51

3.4.2. Reglementări specifice………………………………………….58

3.4.2.1. Regimul investițiilor străine reprezentate

prin cumpărarea acțiunilor gestionate de FPS

la societățile comerciale……………………………………….58

3.4.2.2. Unele măsuri pentru promovarea investițiilor

cu impact major asupra activității economice……………..60

CAPITOLUL 4 Cadrul real al investițiilor cu capital străin

în România în perioada de tranziție…………………………..66

4.1. Entități implicate…………………………………………………66

4.2. Evoluția investițiilor străine directe în perioada 19912003……………70

4.3. Concluzii…………………………………………………………………….76

Anexe……………………………………………………………………………..79

Bibliografie……………………………………………………………………….88

=== final2 ===

ÎNTRODUCERE

Investițiile reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se crează sau se achiziționează noi mijloace fixe, productive și neproductive, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se perfecționează mijloacele fixe existente , ori se fac plasamente financiare cu scop profitabil.

Sfera de cuprindere a conceptului de investiție este marcată și prin mijloacele de realizare, de înfăptuire a lor. Principalul mijloc de realizare a oricărei investiții îl constituie alocarea unor sume bănești de natură investițională prin sursa de finanțare ori prin efectele generale asupra patrimoniului unei firme.

Clarificarea conceptului de investiție implică, în mod obiectiv, identificarea accepțiunilor pe care le comportă și anume: plasament, cheltuială, acțiune, lucrare, activitate, proces.

În societatea modernă, aproape orice investiție reală are și o importantă latură financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporații internaționale, activitatea de investiții se sprijină pe credit, acțiuni, obligațiuni etc.

Nevoia de capital și de investiții, care se ridică la un nivel mult peste posibilitățile economice actuale, impune ca o condiție obiectivă apelarea la capital străin sub forma atragerii de investiții directe de capital, caracteristică comună a tuturor statelor ex- comuniste.

Investițiile străine directe depind de factori interni dintre care închiderea în climatul politic este cea mai importantă dar depinde, de asemenea, și de starea de bum sau de recesiune a economiei mondiale. Astfel prevederile investițiilor directe străine sunt inevitabil hazardate.

Forțele motrice ale globalizării determină modificări în modul în care firmele transnaționale își urmăresc obiectivele legate de investițiile din străinătate. Aceste modificări sunt determinate, în principal, de faptul că tehnologia și inovația au devenit elemente esențiale ale competivității.

Internaționalizarea și globalizarea problemelor economice ale producției industriale ale mișcării capitalurilor financiare, fac ca activitatea de investiții să devină una de natură globală, cu implicații asupra tuturor economiilor naționale și asupra întregii economii mondiale.

Capitolul 1 Investițiile în economia României contemporane

1.1 Conceptul de investiție

Tranziția societății românești și înscrierea sa pecoordonatele economiei de piață implică noi abordări în raportul dintre teoria și practica economică.Referindu-ne laconceptul de investiție vom remarca manifestarea unor preocupări de clarificare. Problemele practice ale tranziției la economia de piață impun sarcini noi și dificile teoriei economice .Între acastea , o abordare a coneptului de investiții este încă departe de o definire unitară.Problema prezintă interes și este de actualitate pentru că potențialulinvestițional se reflectă nu neapărat prin volumul de resurse (financiare, materiale și umane) avansate, cât mai ales prin capacitatea factorului uman de a le transpune in efecte scontate.

Investițiile pot și trebuie abordate în strânsă legătură cu procesul dezvoltării , al creșterii economice . Dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie

a) de a formula opțiuni în acord cu obiectivele și scopurile stabilite,

b) de a ameliora strategia și politicile de dezvoltare în ideea potențării efectelor investițiilor,

c) de a selecta proiecte de investiții care să permită valorificarea rațională a tuturor resurselor materiale, financiare și de muncă pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Este de remarcat faptul că investițiile înfăptuite jalonează limitele, parametrii factorilor de producție, în mod riguros pentru o perioadă mare de timp, generând efecte complexe pe termen lung.

La prima vedere investiția ne apare în mod concret ca o operațiune de modificare și de creștere a patrimoniului inițial:construcții industriale și civile, achziția ,montajul și instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor mașini ,utilaje etc. La o analiză mai profundă investiția este ” alocarea capitalurilor economisite în activități lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate”.

În sens financiar investiția însemnă shimbarea unei sume de bani prezentă, certă, în speranța obținerii unor venituri viitoare, superioare, profitabile.

În sens contabil investiția reprezintă “alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venituri și cheltuieli de exploatare”.

Investiția , intr-o altă formulare, reprezintă o decizie de cheltui pentru achiziționarea de active fixe sau circulante inclusiv în scopuri speculative , prin care să se obțină un flux de lichidități și deci o creștere a avuției aparținând unei persoane fizice sau juridice.

Literatura engleză definește investițiile după trei criterii importante:

În plan contabil investițiile constituie o imobilizare în bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale achiziționate ori create pentru o entitate economică, durabile, respectiv:

-imobilizări legate de expluatare;

-imobilizări în afara expluatării.

În plan economic investițiile constituie sacrificiul de resurse curente în speranța obținerii unor rezultate viitoare superioare:

– sub influiența factorulu timp;

– în condițiile de eficiență economică;

– sub spectrul riscului.

În plan financiar investițiile reprezintă ansamblul de cheltuieli care va genera venituri/economii, o perioadă îndelungată, și care permit rambursarea, respectiv recuperarea cheltuielilor inițiale.

Din punct de vedere al pieție financiare se vorbește de:

– investiții pentru afceri, adică cheltuieli pentru mașini , utilaje, dotări ale unei societăți comerciale(cotate la bursa de valori mobiliare);

– investișii imobiliare, care include clădiri, locuințe, terenuri (cotate la bursa de valori imobiliare);

– investiții în stocuri de valori materiale circulante (cotate la bursa de mărfuri).

Aporturile cu caracter inteligent constituie întotdeauna acumulări care au generat în timp efecte , fiind astfel veritabile investiții pentru omenire. Capitalul intelectual al omenirii se află îmagazinat în: biblioteci, brevete, invenții etc. care constituie un capital expluatabil, înglobând deci capitalul uman și formele stocate de idei, informații , raționamente .Se relevă astfel caracterul de investiție a activității intelectuale care ar include cheltuieli de cercetare-dezvoltare, cheltuieli de formare intelectual-profesională, unele cheltuieli de marcheting ți publicitate .

Conceptul de investiție implică sensuri și accepțiuni variate.Datorită complexității acestui concept se impune o sinteză astfel:

În sens larg prin investiție se înțelege plasarea unor sume de bani în domeniul economic , social-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materală și forța de muncă necesară desfășurării și lărgirii activității acestora. Dar tot in sens larg se vehiculează și alte definiții ale conceptului de investiție și anume: ,,investiția reprezintă adaosul curent la valoarea echipamentului de producție care a rezultat din activitatea de producție a perioadei respective” sau a investi înseamnă a încorpora într-un obiect sau acțiune eforturi umane și mijloace materiale cu scopul de a obține un anumit rezultat.

În sens restrâns, investițiile reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se crează sau se achiziționează noi mijloace fixe, productive și neproductive, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se perfecționează mijloacele fixe existente , ori se fac plasamente financiare cu scop profitabil.

Abordarea conceptului de investiție cu sensul său restrâns este frecventă în planul teoriei și, cu atât mai mult , al practicii economice și anume putem remarca faptul că investițiile in economia unei țări au o sferă de extindere marcată prin scop și mijloace.

Scopul evidențiază faptul că investițiile presupun mutații ale unor elemente de patrimoniu de natura mijloacelor de muncă cu deosebire a mijloacelor fixe. Dar contextul tranziției la economia de piață în România implică analiza unor noi aspecte, se conturează nargumente privind oportunitatea extinderii acestui concept :

a) prin înglobarea unor cheltuieli asimilate investițiilor, având aceeați sursă de finanțare chear dacă nu produc mutații cantitative în structura și volumul mijloacelor fixe( cum sunt cele de proiectare, de explorări și prospecțiuni geologice etc.);

b) prin cerința înglobării în acest concept a investițiilor intelectuale care pot avea, sau nu , aceeași sursă de finanțare cu investițiile materiale întrunind următoarele trei condiții: produc modificări de comportament; contribuie la o acumulare de patrimoniu și conduc la creșterea capacitșții de producție.În esență se au în vedere cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru informatizare, implantarea logisticii comerciale a firmei, formarea profesională și studii de diagnoză, prognoză și fezabilitate;

c) prin luarea în considerare a investițiilor financiare respectiv la investițiile de natura plasamentelor în acțiuni, cumpărarea de obligațiuni și titluri de valoare etc.

Sfera de cuprindere a conceptului de investiție este marcată și prin mijloacele de realizare, de înfăptuire a lor. Principalul mijloc de realizare a oricărei investiții îl constituie alocarea unor sume bănești de natură investițională prin sursa de finanțare ori prin efectele generale asupra patrimoniului unei firme.

Indiferent de sensul larg sau restrâns al abordării conceptului de investiție și de relativa diversitate a punctelor de vedere și opiniilor formulate, pot fi desprinse câteva trăsături comune ți anume:

a) Orice investiție presupune transpunerea în cheltuieli a unor disponibilități bănești indiferent dacă efortul înseamnă realizarea unor obiecte, bunuri concrete, echipamente sau dimpotrivă plasamentele în acțiuni, titluri și hârtii de valoare;

b) Orice investiție înseamnă efort, sub multiple aspecte, dar în urma căruia se scontează efecte diverse, cel mai adesea sub forma sporului de profit, a cărui realizare rămâne incertă.

c) Orice investiție implică ,,dezafectarea” temporară,dar certă , a unor resurse curente al căror cost va fi suplinit de efectele nete viitoare.

1.2 Accepțiuni ale investiției

Clarificarea conceptului de investiție implică, în mod obiectiv, identificarea accepțiunilor pe care le comportă și anume: plasament, cheltuială, acțiune, lucrare, activitate, proces.

Accepțiunea de plasament de fonduri bănești dată investițiilor acoperă doar în parte sensul larg al conceptului de investiție. Este indicată doar destinația unor fonduri bănești, dar nu se reflectă tehnica și mijloacele de efectuare. Scopul este conturat pe un plan general. În contextul tranziției la economia de piață se explicitează caracterul investițional al plasamentelor financiare în acțiuni obligațiuni etc., dar acest fapt nu este suficient.

Cel mai adesea investițiile capătă accepțiunea de cheltuială prin care se creează, se achiziționează mijloace fixe noi ori se înlocuiesc cele scoase din uz. Cheltuielile sun expresia valorică a consumului de mijloace de producție, de forță de muncă sau mijloace bănești, pentru satisfacerea consumului productiv sau neproductiv(social și individual).

Referitor la investiții atributul de cheltuială trebuie înțeleasă având semnificația transformării activelor bănești în active materiale. Activele materiale puse în operă rămân și măresc patrimoniul întreprinzătorului sub forma activelor fixe. Măresc patrimoniul unității sub aspectul valorilor de întrebuințare inroduse în economia întreprinderii, dar și sub aspectul valorii nou create, adăugate de munca vie.

Atributul de cheltuială pe care îl au investițiile tinde să capete o recunoaștere mult mai largă în contextul mecanismelor de piață. Constituirea resurselor bănești aferente și tehnica de “avansare”, de cheltuire a lor au loc prin intermediul unor proceduri financiare.

Accepțiunea de cheltuială dată investițiilor trebuie completată cu cea de acțiune, activitate, proces, de transformare a mijloacelor bănești afectate acestui scop în mijloace de producție. Caracterul de acțiune atribuit investițiilor este recunoscut în literatura noastră economică. Astfel se subliniază faptul că investițiile reprezintă o acțiune care comportă un anumit risc, remarcând totodată că consumul de mijloace materiale și umane este sigur, în schimb efectele prevăzute constituie doar o speranță pe care timpul o va confirma sau infirma.

Accepțiunea de activitate atribuită investițiilor reflectă gradul și modul de implicare a diferiților factori de realizare a investițiilor. Este astfel posibilă identificarea răspunderilor concrete asumate de investitor, organele de consultanță și de proiectare, a firmelor de antrepriză etc., în materializarea opțiunilor de investiții.

Accepțiunea de proces în domeniul investițiilor are ca referință preocupările lui N.Georgescu-Roegen în abordarea entropică , procesuală a activității economice. Profesorul N.Georgescu- Roegen sublinia faptul că la rădăcina penuriei economice se află nu numai caracterul limitat al resurselor globului, dar și irevocabila degradare entropică a acestor resurse, proces pe care îl accelerează activitățile umane.

În concepția lui N.Georgescu- Roegen ,,proces” reprezină o noțiune deosebit de derutantă, întrucât proces înseamnă neapărat schimbare. În aceeași accepțiune ,,un proces implică o întâmplare” pentru a cărei reprezentare analitică trebuie să se țină seama de scop, delimitarea, față de alte procese, ca și de durata acestuia , respectiv de coordonatele în care se poate înfăptui orice proces.

Activitatea de investiții poate fi concepută ca proces, acest fapt rezidă din următoarele considerente și anume:

1. Activitatea de investiții se desfășoară organizat, având un scop prestabilit prin documentația tehnico-economică, respectiv înfăptuirea unui anumit obiectiv economic, social sau de altă natură.

2. Activitatea de investiții are granițe, delimitări riguroase. Ele se identifică pe plan organizatoric, tehnologic, financiar și informațional. Sub aspect organizatoric delimitările (de activitatatea de producție, comerț etc.) operează indiferent de forma executării lucrărilor (în regie sau antrepriză). Tehnologiile de execuție sunt variate, dar în același timp specifice scopului urmărit-înfăptuirea obiectivului de investiții pe un anumit amplasament. Fondurile aferente investițiilor și tehnica utilizării lor sunt specifice iar pe plan informațional delimitările constau în organizarea distinctă a fluxului de culegere ți prelucrare a informațiilor, precum ți a contabilității.

3. Activitatea de investiții implică durate variate , desfășurându-se sub incidența factorului timp.

De altfel, și unele acte normative subliniază că activitatea în domeniul investițiilor constituie un amplu și complex proces de transformare calitativă a resurselor materiale, financiare și de muncă prin realizarea de noi capacități și obiective în toate ramurile economiei, prin modernizarea , dezvoltarea, reconstrucția și reânoirea mijloacelor fixe.

Abordarea conceptului de investiții prin prisma accepțiunilor sale variate este de natură să-i confere caracter sistemic .Investițiile sunt și vor fi diferențiat tratate în raport cu locul și rolul unuia sau altuia dintre factorii implicați în înfăptuirea lor. Pentru societate ele sunt un plasament de fonduri bănești, pentru investitori o totalitate de cheltuieli pentru realizarea unor obiective, cel mai adesea cu regim de mijloace fixe. Pentru antreprenori , ele constituie lucrări, activitatea de producție în specificul lor, de antrepriză în construcții-montaj. Abordarea lor în context procesual asigură însă un demers calitativ în realizarea investițiilor, sesizând interferențele între factorii implicați, activități, operațiuni, resurse și timp.

1.3. Rolul investițiilor în România în procesul tranziției la economia de piață

Indiferent de orânduirea social, de regimul politic, investițiile au constituit un factor hotărâtor al dezvoltării economico-sociale, prin volumul,structura și calitatea lor.

La nivelul unităților economice rolul investițiilor poate fi apreciat în complementaritate cu activitatea de bază care reflectă profilarea oricărei unități (agricole,industriale,comerciale etc.) și pe care investițiile o amplifică.

O analiză a rolului investițiilor în țara noastră nu poate fi realizată decât în cele două ipostaze ale sale:retrospectivă și prospectivă.

În context retrospectiv se remarcă folosirea insistentă a pârghiei investițiilor în dezvoltarea economico-socială,în mod deosebit în deceniile 7-9 ale secolului al XX-lea,în România. Faptul era posibil într-o economie etatizată, aproape integral, bazată pe monopolul puterii asupra proprietății.

Prin urmare, rolul investițiilor s-a manifestat în următoarele direcții:

1) Promovarea procesului de industrializare globală a țării, fapt care nu poate fi nici negat, nici ignorat. Nu poate fi negat pentru că efectele acestor investiții au fost fabrici și uzine, în mai toate localitățile urbane sau urbanizate, căi de comunicație, obiective social culturale. Numai că folosirea excesivă a pârghiilor investițiilor în procesul industrializării a condus la scăparea ei de sub control. S-a ajuns mai ales după 1975 ca industriile create,multe axate pe bunuri de investiții, să impună noi investiții. Și aceasta în condițiile accentuării crizei energetice,a crizei resurselor materiale, a restructurării piețelor externe. S-a ajuns astfel ca rolul investițiilor într-un proces de industrializare, necesar în economia postbelică a României, să fie deturnat prin supralicitare.Ca urmare s-a creat o structură a industriei greu de susținut, energofagă și materialofagă, cu un coeficient de eficiență economică în scădere.

Rolul investițiilor într-un proces de industrializare în România postbelică nu poate fi ignorat pentru că stadiul înregistrat și structurile inadecvate a industriei românești actuale constituie un punct de plecare în procesul de reformă și de tranziție la economia de piață.

2) Remarcăm că pentru o serie de ramuri, printre care construcții, transporturi, gospodărire comunală, investițiile au însemnat o amplificare a bazei lor materiale. Pentru agricultură trebuie să remarcăm faptul că investițiile au succedat deposedarea de pământ a proprietarilor și prin aceasta ele au generat într-o măsură scăderea interesului populației rurale cu privire la modul și gradul de valorificare a pământului.

3) Nu se poate omite rolul investițiilor în crearea și amplificarea numărului locurilor de muncă, cu deosebire în industrie și construcții. Remarcăm implicațiile pe plan teritorial ale acestui fapt, amplificarea navetismului,amplificarea procesului de migrație a forței de muncă din rural în urban, necesitatea și implicațiile dezvoltării orașelor,orientarea formării profesionale etc.

4) Datorită monopolului de stat asupra proprietății, caracterul etatizat și centralismului decizional economic, investițiile au constituit principala pârghie prin care s-a forțat realizarea unor structuri inadecvate ale complexului național economic. Aceste structuri s-au concretizat în amplificarea industriei naționale mai ales a subramurilor energofage. Uneori în condițiile unui import costisitor de materii prime și nivelului neperformant al unor subramuri industriale. S-au practicat uneori prețuri inechitabile în evaluarea raporturilor economice. A fost spoliată prin prețuri agricultura în favoarea industriei și au fost ignorate necesitățile sferei nemateriale, pe plan investițional.

Totuși nu se poate ignora faptul că s-a investit mult, că s-a construit mult,că efortul material, financiar și uman a fost considerabil an de an. Și aceasta în condițiile scăderii eficienței economice a fondurilor de investiții.

5) Investițiile au avut un rol anume în participarea României la shimburile economice externe cu deosebire pe anumite piețe și în condiții specifice.

În context prospectiv, rolul investițiilor se amplifică și diversifică, ținând contde complexitatea procesului de tranziție a țării noastre către economia de piață,ca și de implicațiile reformei economice , sociale și politice declanșate în anul 1990. DAR în același context va trebui să remarcăm situația specială în care se prezintă activitatea de investiții în țara noastră în ultimii ani.

O caracteristică succintă a situației investițiilor după 1990 este relevată de:

a) raporturile structurale din economie au fost bulversate, decizia economică a devenit un arbitru al fiecărui agent economic;

b) o serie de proiecte de investiții au fost sistate,anulate,blocate,o serie de lucrări de investiții au fost sistate în stadii variate de execuție.

c) fondurile de investiții au fost în mare măsură deturnate spre alte destinații decât cele investiționale;

d) în general, comparativ cu anul 1989 s-a înregistrat o evoluție nedorită a principalilor indicatori:scăderea producției industriale și agricole,a produsului intern brut și net; scăderea interesului dar și a potențialului investițional; creșterea prețurilor și a inflației; apariția și creșterea șomajului; creșterea importurilor pentru consum și scăderea exportului;deteriorarea monedei naționale;

e) totuși, în ultimii ani procesul de reformă avansează, fapt ce poate fi remarcat prin: creșterea inițiativei private în economie, deschiderea legislativă pentru realizarea de investiții cu capital străin, reorganizarea unităților economice ca regii autonome sau societăți comerciale, reconstituirea proprietății private asupra pământului, încercarea de redobândire a unor segmente de piețe externe

În acest context rolul investițiilor va trebui să aibă orientări similare, dar în condiții calitative noi pe care le vom remarca în continuare.

1. Investițiile vor constitui pârghia esențială în procesul de reformă impusă pentru deconstrucția și realcătuirea structural-calitativă a complexului național economic. Se impun astfel procese de dizinvestiție și procese investiționale care vor asigura perfecționarea bazei materiale existente conform cu cerințele noilor structuri ale complexului național economic, adaptat mecanismelor de piață.

2. Se remarcă apoi rolul pe care investițiile îl pot avea în procesul de migrare a capitalurilor dintr-o ramură în alta, în condițiile concurenței și în profil teritorial. Mobilul acestui rol îl va constitui profitul scontat de investitor, dar fără a face abstracție de eventualele restricții economice, sociale,ecologice și de altă natură.

3. Un rol important îl vor avea investițiile in ceea ce privește reconstrucția economică,socială și profesională. În acest context se impune promovarea unor proiecte de investiții care să asigure reactivarea unor activități,tehnologii,uzine în raport cu noile cerințe ale pieței, adaptarea din mers la progresul tehnic ți tehnologic, finanțarea de reorientare și recalificare profesională a forței de muncă disponibilizate, stoparea căderii economice și stimularea unor procese de relansare economică.

4. Manifestarea rolului investițiilor în direcțiile menționate rămâne totuși conjuncturală.

Atunci când etapa de tranziție la economia de piață va fi încheiată, rolul investițiilor va avea ca direcții principale de manifestare contribuția la procesul creșterii economice prin: perfecționarea bazei materiale a societății și economiei românești în condițiile mecanismelor pieții; promovarea în structura de ansamblu a economiei naționale a progresului tehnic; susținerea procesului formarii profesionale și ocupării locurilor de muncă adaptat la cerințele dinamice socio-economice; protecția mediului; promovarea proiectelor de natură socio-culturală în funcție de raportul cerințe-posibilități; întărirea capacității de apărare a țării; promovarea proiectelor care facilitează amplificarea relațiilor economice externe.

Rolul investițiilor în mecanismul economic se află sub incidența unor factori variați. Între acești factori remarcăm:

-nevoia socială reflectată în cererea de produse și servicii;

-valoare resurselor bănești economisite;

-capacitatea de autofinanțare

-costul creditului și nivelul rentabilității.

1.4. Tipuri de investiții

În economie există mai multe tipuri de investiții. Unele dintre acestea presupun tranzacții financiare între agenții economice, altele presupun implicarea în tranzacții și a unor bunuri materiale cum ar fi clădirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. În primul caz, investitorul intră în posesia unor active specifice: acțiuni, obligațiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur. În al doilea caz activele rezultate au cu totul altă natură: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. În primul caz este vorba despre investiții financiare, iar în al doilea caz de investiții reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisă, deoarece cele două tipuri coexistă.

Trebuie de reținut că în perioadele precapitaliste majoritatea investițiilor reale nu implicau nici un fel de tranzacții financiare.

În societatea modernă, aproape orice investiție reală are și o importantă latură financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporații internaționale, activitatea de investiții se sprijină pe credit, acțiuni, obligațiuni etc.

Investițiile, ca totalitate de cheltuieli, prezintă o anumită omogenitate. Dimpotrivă, privite prin prisma naturii acestor cheltuieli, a modului în care se regăsesc în lucrări, într-o sfera sau alta de activitate, a resurselor de finanțare etc., investițiile pot fi și trebuie clasificate, acest fapt răspunzând unor necesități de ordin practic.

Clasificarea riguroasă a investițiilor impune folosirea unor criterii raționale, acceptabile din punct de vedere metodologic și practic. Asemenea criterii de clasificare a investițiilor sunt: natura investițiilor, modul de concretizare, caracterul, lucrărilor de investiții, scopul, destinația, modul de realizare, resursele și modul de finanțare, gradul de imobilizare a resurselor de investiții avansate, riscul investițiilor, alte criterii.

În continuare vom clasifica investițiile numai din punctul de vedere al naturii investițiilor apreciem că se pot distinge:

1) investiții corporale, care la rândul lor pot ti: investiții propriu-zise și investiții asimilate;

2) investiții nemateriale

3) investiții financiare

Investițiile corporale reflectă în principiu cheltuieli aferente realizării unor mijloace de muncă, dotări, clădiri, utilaje și instalații sub aspect constructiv, achiziționarea și montarea lor, înlocuirea celor scoase din funcțiune etc

Investițiile propriu-zise presupun efectuarea unor cheltuieli care se materializează prioritar în mijloace fixe (nou construite, modernizate, înlocuite, achiziționate, după caz); ele dețin pondere mare în majoritatea proiectelor de investiții.

Investițiile asimilate se datorează naturii unor acțiuni sau sursei de finanțare – fonduri în structura lor se cuprind:

– explorările, prospecțiunile, lucrările geologice și cercetările științifice pentru realizarea unor obiective cu caracter de investiții;

– cheltuieli de proiectare privind investițiile;

– lucrările de împădurire până la realizarea stării de masiv, realizarea perdelelor de protecție și a lucrărilor de îmbunătățiri funciare;

– cheltuielile cu salarizarea personalului de conducere și supraveghere a lucrărilor de investiții la obiectivele de investiții noi, în construcție și cheltuielile de formare-reformare a forței de muncă generate de înfăptuirea investițiilor;

– organizarea șantierelor de construcții-montaj;

– acțiunile privind schimbarea destinației terenurilor agricole pe carurmează a fi amplasate obiectivele de investiții;

– necesarul de fond de rulment aferent în urma punerii în funcțiune a investiției;

– înființarea și întreținerea plantațiilor pomi-viticole până la trecerea lor pe rod;

– creșterea animalelor tinere până la intrarea lor în turma de bază. Remarcăm faptul că cheltuielile aferente unor asemenea acțiuni asimilate pe plan invcstițional se înglobează în valoarea investițiilor propnu-zise ori de câte ori este posibil prin repartizarea asupra valorii de deviz a activelor fixe rezultate majorând valoarea acestora.

Investițiile nemateriale (intelectuale sau necorporale) ocazionează exprimări de opinii interesante. Scopul enunțat vizează clarificări teoretice privind delimitarea costurilor de investiții, de costurile curente de producție, cu implicații în practica înregistrărilor contabile, a fiscalității, evaluarea patrimoniului etc.

În sfera investițiilor nemateriale se cuprind:

– cheltuieli de cercetare-dezvoltare nefacturale direct către clienți, deci cele efectuate în favoarea unor clienți potențiali, amortizabile prin succesul comercial în cel mult cinci ani;

– cheltuielile pentru crearea, menținerea și logistica rețelei comerciale;

– cheltuieli pentru cumpărarea sau conceperea de programe informatice;

– cheltuieli aferente formării profesionale, adică acele cheltuieli efectuate de firmă pentru creșterea potentelor profesionale și informative ale personalului și, pe această bază, a aportului la cifra de afaceri și la sporirea efectelor financiare;

-cheltuieli pentru finanțarea studiilor de perfecționare a proceselor de producție.

Investiția financiară constituie orice plasament de capital efectuat de către un investitor, persoană fizică sau juridică, într-unul din sistemele investiționale oferite de economie, în titlurile de valoare existente, tranzacționale pe piața monetară sau pe piața de capital.

1.3. Tipuri de investitori

Termenul “speculație” este folosit de multe ori în sens peiorativ. Nu există vreo diferență de esență între ce le două concepte: cel de investitor și cel de speculator.

Speculatorul reprezintă un tip aparte de investitor, care se individualizează printr-un comportament specific:

– speculatorul are o atitudine diferită față de risc, în comparație cu investitorul obișnuit : primul este atras puternic de investițiile cu risc deosebit de mare, cel de-al doilea preferă un risc cât mai scăzut;

– decurgând din această atitudine, speculatorul mizează pe un profit anormal de mare corespunzător cu riscul pe care și-l asumă, în timp ce investitorul obișnuit contează pe un câștig normal de mare;

– speculatorul acționează mai mult pe termen scurt, în timp ce pentru o investiție obișnuită orizontul de timp este relativ mai mare;

– în timp ce majoritatea agenților economici consideră că informațiile și semnalele furnizate de piață sunt corect interpretate de către toți, speculatorul crede că are un avantaj informațional fața de ceilalți, anticipând o evoluție pe care alți nu o întrevăd.

Contrar aparențelor, speculatorul nu este un factor de dezechilibru al pieței, ci dimpotrivă, un puternic factor de echilibru. Dacă nu ar exista agenții economici care să preia riscul pe care alți îl evită, mecanismele economice ar avea tendință de blocare. Prin speculație are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.

Capitolul 2. Investițiile străine directe de capital și Firma multinațională

2.1.1. Definire. Rol

Investițiile străine directe sunt definite ca proprietatea directă sau indirectă a unei entități străine de a deține cel puțin 10% din acțiunile cu drept de vot ale unei întreprinderi. O investiție directă străină poate însemna o achiziție, o fuziune, o nouă fabrică, extinderea fabricii sau o absorbire. Această definiție este considerată cea mai bună, așa că va fi folosită când vom discuta investițiile directe străine.

Sunt cel puțin patru caracteristici care le disting direct de portofoliul de investiții:

1. Un aspect fundamental al investițiilor directe, ca opuse investițiilor de portofoliu aste că investitorul cumpără puterea de a exercita controlul asupra managementului investiției și tocmai de aceea nu implică doar capital. Acest lucru implică abilități manageriale și tehnice sau cunoștințe de marketing. Puterea controlului va varia în funcție de distribuția acțiunilor în firma respectivă. Explicația acestui fapt este aceea că dacă un investitor deține peste 30% din acțiunile unei companii și nici un alt investitor nu deține mai mult de 10% aste foarte posibil să fie apt de a exercita controlul cu toate că este minoritate, nedeținând 51% din acțiunile unei companii.

2. O altă diferență fundamentală este ținta finală a investitorului direct ți a investitorului de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendința de a se muta în unele sectoare din țări străine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Acest avantaj va fi reflectat de un profit superior. Acest lucrul impus este posibil să se întâmple cu o investiție directă intr-o industrie în care țara sursă are avantajul dar unde acest avantaj poate fi transferat unei țări străine în folosul acesteia.

3. Vasta majoritate a invesțitorilor de portofoliu este realizată de persoane fizice sau instituții și nu de persoane juridice, de companii. Ei au tendința să investească în persoane fizice și instituții străine prin intermediul mecanismului pieței de capital străin. În cazul investițiilor directe străine este normal să fie făcut de companii. Poate implica cumpărarea unei întregi companii sau numai unei părți din aceasta constituind un schimb de proprietate sau, alternativ, poate consta în clădirea unei întregi noi fabrici în străinătate într-o formă pe verticală sau orizontală, cu toate că acestea, reprezentând încă o extensie geografică a acestei firme. Acestea pot fi motivele diferite de maximizare a profitului imediat.

4. Investițiile directe străine nu necesită un flux de capital de la o țară la alta. Economiști obișnuiau să se gândească la investițiile directe ca la o mișcare internațională a capitalului ce poate avea forme diverse, de exemplu noi acțiuni, anumite forme de obligațiuni, vânzări-cumpărări ale acțiunilor și obligațiunilor existente prin schimburile de titluri de valoare sau printr-o varietate de forme și instrumente de credit pe termen scurt. Singura diferență pe care economiști ar accepta-o a fost aceea că investițiile directe sunt însoțite de grade diferite de control și mișcare de management și tehnologie.

Investițiile directe străine pot să joace un rol crucial în restructurarea și refacerea economică românească pe o creștere susținută. Firmele vestice prin introducerea tehnologiei de vârf și a modelelor de management modern la filialele lor deschise România vor pune sub presiune companiile românești care vor fi obligate, la rândul lor, să realizeze astfel de îmbunătățiri.

Sunt și alte beneficii pe care o investiție străină le-ar putea aduce, ca de exemplu: – sporirea producție și a calității produselor în concordanță cu standardele vestice;

– realizarea cantității necesare tuturor piețelor potențiale străine sau interne;

– crearea de noi locuri de muncă;

– accesul la noi piețe

Firmele multinaționale își pot folosi legăturile lor deja formate pentru a importa și exporta produse din și în România sporind astfel greutatea economiei românești în economia mondială.

Pe de altă parte investițiile sunt componenta cea mai volatilă a PIB. Când exportul de bunuri și servicii trece printr-o perioadă de recesiune și acest declin este, de obicei, datorat unei scăderi a cheltuielilor pentru investiții. Cu mult mai puțin volatile decât investițiile naționale, investițiile străine directe răspund la mult mai multe determinante decât investițiile domestice (naționale).

Sunt factori care afectează investițiile străine directe în România și aceștia trebuie considerați nu numai în interiorul economiei ci și în exteriorul ei, pe piața mondială.

Investițiile străine directe depind de factori interni dintre care închiderea în climatul politic este cea mai importantă dar depinde, de asemenea, și de starea de bum sau de recesiune a economiei mondiale. Astfel prevederile investițiilor directe străine sunt inevitabil hazardate.

2.1.2. Investițiile externe – nevoie reală și obiectivă pentru economiile în tranziție

Nevoia de capital și de investiții, care se ridică la un nivel mult peste posibilitățile economice actuale, impune ca o condiție obiectivă apelarea la capital străin sub forma atragerii de investiții directe de capital, caracteristică comună a tuturor statelor ex- comuniste.

În acest sens, există deja un interes de ambele părți, atât din partea investitorilor și capitalului străin, cât și din partea investitorilor interni.

Iminenta integrare a statelor din estul și centrul Europei alături de cele vest – europene în UE, stimulată de interese strategice de ambele țări, impune atât o extindere a cooperării internaționale cu alte state și mai ales cu cele dezvoltate, cât și o accelerare a tranziției la economia de piață, care să deschidă orizonturi reale cooperării internaționale. De altfel, imediat după destrămarea sistemului socialist, țările din Europa Centrală și de Est au inițiat diverse demersuri pentru anumite acțiuni regionale de cooperare cum ar fi între țările riverane Mării Negre, crearea de zone economice transfrontaliere etc. De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor înțelegeri cu Comunitatea Europeană, cu care au și semnat mai târziu acorduri de asociere, iar pe de altă parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS.

Forța necesară accelerării acestui proces de tranziție la economia de piață și a aderării la UE rezidă numai în disponibilul de capital. Conștiente de aceste realități, statele vest – europene, interesate în procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de piață, au demarat ele însele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate în tranziție. Au fost încheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeană de către toate statele est și central – europene. Condiția primordială a acestei asocieri constă tocmai în realizarea unei stabilități economice și politice ca o garanție a ordinii de drept și a democrației, precum și la un sistem economic bazat pe economia de piață, care să creeze condiții de compatibilitate între economiile naționale asociate și cele ale statelor comunitare.

Pentru a sprijini acest proces, statele vest – europene și-au declarat disponibilitatea de a acorda statelor asociate o serie de facilități în relațiile comerciale și de cooperare, precum și anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul PHARE, care prevede acordarea de consultanță și de tehnologie, de know-how necesare retehnologizării economiilor de tranziție.

În acordurile de asociere, U.E. s-a angajat în mod explicit în sprijinirea eforturilor de consolidare a democrației și a celor de finalizare a tranziției la economia de piață și de creare a unei economii competitive în aceste state. Mai mult, în acordurile de asociere s-a stipulat că “comunitatea v-a examina acordarea în anumite circumstanțe, a unor fonduri pentru stabilitatea macroeconomică” pe care le-a legat și de sprijinul celorlalte state din grupul celor 24 și al instituțiilor financiare internaționale. Informații recente preconizează o inițiativă americană de genul planului Marshall aplicat în Europa occidentală.

Conștiente, la rândul lor, că obstacolul principal pe care îl au de înfruntat statele în tranziție, îl constituie lipsa de capital și de investiții în domeniul privat, productiv și al serviciilor, țările vest-europene dezvoltate manifestă real interes în acordarea de ajutoare financiare economiilor în tranziție.

Tranziția spre economia de piață este caracterizată în toate statele est și central-europene de o instabilitate a economiilor naționale, de declin economic, de o adevărată criză de capital și o rată periculos de mică a investițiilor, mai ales a celor productive.

Toate economiile naționale aflate în tranziție sunt marcate de profunde dezechilibre. Rata formării brute a capitalului a scăzut la niveluri de-a dreptul alarmate lucru datorat atât scăderii productivității muncii și a timpului efectiv lucrat cât și presiunii sindicale asupra salariilor și scăderii capacității manageriale a noii echipe de conducere.

Nevoia de capital străin rezidă deci tocmai din incapacitatea propriilor economii naționale de a satisface nevoia de capital pentru refacerea economică și pentru relansarea investițiilor, care în situația menținerii reculului din anii imediat după ’90 riscă să arunce aceste economii în totală dependență de lumea dezvoltată, cu grave consecințe pe termen mediu și lung.

Pe de altă parte, această nevoie de capital străin este amplificată și de nivelul tehnologic mult rămas în urmă al dotărilor și producției industriale din țările aflate în tranziție. Retehnologizarea întreprinderilor din aceste țări este pusă în prim planul strategiilor de dezvoltare pe termen scurt de către toate statele est-central-europene, retehnologizare fără de care competitivitatea produselor acestor economii devine deosebit de precară.

2.1.3. I.S.D. – Factor exogen stimulator

Potrivit unui studiu efectuat de UNCTAD și publicat înediția 2001 a lucrării, World Investment Report, volumul investițiilor străine directe, în anul 2000, comensurat ca valoare totală a fluxurilor de capital destinate țărilor central și est -europene a fost apreciat ca fiind de 19,96 miliarde USD.

Valoarea cumulată a investițiilor străine orientate spre aceste țări, pe ansamblul perioadei 1989-2000, este apreciată la circa 92,09 milioane USD. Ceea ce reprezintă evident că un asemenea aport nu poate fi considerat determinant ci doar ajutător. Acest aport ar putea avea rol mai mare în măsura în care acesta s-ar concretiza în tehnologie de vârf care combinat cu posibilitățile de investiții materiale autohtone ar da noilor societăți potențial competitiv internațional.

Internaționalizarea și globalizarea problemelor economice ale producției industriale ale mișcării capitalurilor financiare, fac ca activitatea de investiții să devină un de natură globală, cu implicații asupra tuturor economiilor naționale și asupra întregii economii mondiale.

2.2. Corporația transnațională – principalul operator cu investițiile internaționale

A. De la comerț internațional la investiții internaționale.

Cel mai vechi flux economic internațional este fără îndoială comerțul internațional. Cunoscut încă din antichitate, acesta a evoluat relativ liniar o lungă perioadă de timp.

Capitalismul influențează relațiile economice internaționale datorită a cel puțin două procese pe care le provoacă:

– dislocarea economiei naturale de autoconsum și înlocuirea ei cu economia de piață;

– apariția unui nou tip de agent economic ; întreprinderea capitalistă.

B. Proprietatea capitalistă și funcțiile acțiunilor

Există investițiile economia de piață două mari tipuri de proprietate privată: proprietatea privată individuală și proprietatea privată colectivă.

Întreprinderea individuală prezintă următoarele caracteristici :

– se constituie relativ rapid și cu cheltuieli minime;

– nu plătește taxă pe venitul corporației, veniturile sunt impozitate ca și când ar fi vorba de veniturile unei persoane fizice;

– transferul proprietății către alți investitori se face intr-un mod relativ greoi și foarte complicat;

– răspunderea proprietarului pentru debitele întreprinderii este solidară și nelimitată;

– durata de viață a întreprinderii e limitată de durata de viță a proprietarului acesteia;

– accesul la capitalul de împrumut este relativ limitat.

Ca urmare aceste întreprinderi au dimensiuni relativ reduse și se ocupă de activități care nu necesită capitaluri mari și tehnologii sofisticate. Deși foarte numeroase ponderea lor în fluxurile internaționale ne este mare.

Întreprinderile care au la bază proprietatea privată colectivă sunt reprezentate , în principal, de societățile pe acțiuni. Principalele lor trăsături economice sunt:

– înființarea întreprinderii este un proces complex și destul de costisitor, necesitând un minim de capital și de personal;

– datorită existenței acțiunilor, transferul proprietății se face rapid și cu cheltuieli minime;

– răspunderea este limitată în raport cu mărimea participării la capital;

– durata de viață a întreprinderii este relativ mare;

– veniturile obținute ă urma desfășurării activității economice sunt taxate dublu; odată ca venituri ale întreprinderii și odată ca venit al acționarilor.

C. Structura organizatorico – funcțională a firmei capitaliste moderne

Structura organizatorico – funcțională a întreprinderilor capitaliste din zilele noastre se constituie din următoarele componente de bază:

1. Acționarii reprezintă proprietarii și pretendenții reziduali (în ultimă instanță) ai firmei. Ei au dreptul de revendicare a oricărui câștig obținut de firmă dar si obligația de a suporta riscurile la care se expune firma.

2 . Deținătorii de obligațiuni sunt creditorii firmei. Câștigul lor este mai puțin riscant decât cel al acționarilor, el reprezentând plata la dată fixă a unei sume fixe.

3. Consiliul de administrație(CA) – exercită funcția de control asupra managementului de vârf al firmei. CA acționează ca un agent al acționarilor.

4. Autorii și revizorii contabili neutrii (nu sunt angajați ai firmei). Ei exercită controlul direct asupra managementului de vârf al firmei.

5. Managerii (de vârf) ai firmei exercită conducerea executivă în condițiile funcționării corespunzătoare a CA și a revizorilor.

D. Operatorii internaționali și operatorii transnaționali

Operatorii economici internaționali sunt întreprinderile naționale care desfășoară în mod sistematic operațiuni de export – import , activități care ocupă o pondere semnificativă în ansamblul activităților întreprinderii. Cu toate că se manifestă în spațiul economic internațional, operatorii internaționali sunt circumscriși spațiului economic național și continuă să aibă un puternic specific național.

Operatorii multinaționali sau transnaționali încetează de a mai fi circumscriși unui anumit spațiu național și își pierd specificitatea națională. Cel mai semnificativ tip de operator transnațional este corporația transnațională.

Activitatea operatorilor transnaționali nu duce la substituirea activității operatorilor internaționali. Dimpotrivă, ca urmare a investițiilor internaționale, celelalte fluxuri economice, în primul rând , comerțul internațional dobândește o dinamică specifică. Fără agenți economici internaționali și naționali, corporațiile transnaționale nici nu ar putea exista.

E. Definiția corporației transnaționale (CTN)

Nu există o definiție a CTN concisă și general acceptată, ci mai multe puncte de vedere cu privire la acestea:

– unele definiții pun accentul pe caracteristicile structurale ale firmelor respective, cum ar fi: numărul de țări în care operează firma, naționalitatea acționarilor, compoziția multinațională a managementului de la vârful ierarhic;

– altele pun accentul pe caracteristicile de performanță ala firmei, cum ar fi: volumul absolut sau ponderea relativă a veniturilor, vânzărilor, activelor sau angajaților provenind din/sau implicați în operațiunilor la scară internațională ale firmei respective;

– unele se bazează pe caracteristicile comportamentele ale conducerii de vârf a firmei, cum ar fi aceea de a gândi ă mod global.

Ca atare, prin corporație transnațională înțelegem un mănunchi de corporații controlate de la un sediu central și care își desfășoară activitatea în mai multe țări.

2.3. Strategii de atragere a investițiilor străine

2.3.1.Crearea cadrului legislativ favorabil ISD

În condițiile lipsei de capital autohton, corelate cu existența unor disponibilități considerabile de capital în țările dezvoltate, soluția investițiilor externe în țările ex – comuniste devine nu numai necesară, dar chiar absolut indispensabilă pentru economiile naționale. Având în vedere principiul economiei de piață, cererea de astfel de investiții fiind foarte mare iar oferta bine controlată, prețul investițiilor străine nu poate fi decât mai mare și greu de suportat. Succesul acestuia în planul intereselor naționale ale statelor în tranziție depinde în mare măsură de orientarea strategică a acestor factori în corelare și compatibilitate cu factori interni și cu capacitatea de acumulare internă de capital autohton.

Pentru strategiile de tranziție devine o componentă esențială tocmai atragerea și buna orientare a noilor investiții private spre țelurile majore: relansarea economică, crearea economiei de piață și asigurarea bunei funcționalități a acesteia, crearea unor condiții reale de atractivitate a investițiilor străine pe calea consolidării acumulării de capital autohton, impulsionarea procesului de creare de noi întreprinderi private, mai ales în domeniul producției de bunuri necesare pieței deja conturate, externe și interne precum și menținerea deplinului control asupra evoluției pe termen mediu și lung asupra economiei naționale, în scopul asigurării independenței economice și politice, elemente ce vor constitui, multă vreme, coordonate esențiale ale existenței socio-economice a popoarelor.

O atenție deosebită este acordată de investitorii străini infrastructurii din statele central și est-europene, care este apreciată pozitiv în Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia și nesatisfăcătoare în Bulgaria și România.

Impozitarea societăților cu capital străin în totalitate sau chiar parțial se face diferit de la o țară la alta, fluctuând între 30 și 50%. Se aplică politicii de discriminare a investitorilor autohtoni, lucru ce nu poate fi găsit în practicile statelor dezvoltate.

Multe state în cauză aplică investitorilor străini tratamente complet egale cu cele ale investitorilor autohtoni. Chiar dacă la început s-au prevăzut anumite stimulente pentru aceștia, majoritatea statelor central și est europene au renunțat la asemenea facilități și discriminări ale propriilor cetățeni în favoarea străinilor. Anumite facilități sunt acordate doar unor proiecte deosebite la care, în actualele condiții, investitorilor particulari autohtoni nu ar avea posibilități financiare de acces.

În toate statele respective există anumite restricții care însă sunt similare celor practicate de statele OECD, iar statele dezvoltate și investitorii din aceste state nu la consideră ca obstacole și măsuri deranjante.

Cercetări de specialitate efectuate la Institutul Est-European din München relevă că toți investitorii potențiali occidentali intervievați consideră ca factor determinant al evoluției investițiile străine directe în țările de tranziție regimul juridic din aceste țări cu privire la investițiile străine.

2.3.2. Accelerarea procesului de privatizare

O componentă esențială a strategiei de atragere de investiții străine constă tocmai în accelerarea procesului de privatizare, expresia cea mai elocventă a tranziției spre economia de piață, în cadrul căreia un rol deosebit de important și de convingător revine creării și stimulării investițiilor private autohtone și formării unui sector puternic de întreprinderi mici și mijlocii.

În România, în urma ajutoarelor primite de la Comisia Comunității Europene pentru dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii, guvernul a alocat în primii ani de tranziție 3 miliarde de lei pentru acțiuni de sprijinire a acestui sector, prin care s-a înființat o fundație numită Centrul Român pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, care a primit spre gestionare un fond milioane ECU den partea Comunității Europene.

2.3.3. Diminuarea și eliminarea riscului de țară

Aceasta constituie o altă componentă strategică în politica de atragere de investiții străine. Riscul de țară care vizează posibilitatea unor pierderi financiare ale investitorilor străini, urmare a unor probleme survenite în țara primitoare de investiții în legătură cu anumite probleme politice și macroeconomice, este coordonata esențială a investitorilor străini în luarea deciziilor de a investii într-o țară sau alta.

Elementele componente ale acestui risc de țară: politica macroeconomică, strategia comercială, prioritățile de investiții, politica și stabilitatea financiară, stabilitatea monetară sunt elemente cărora investitorii străini le acordă o deosebită atenție.

2.3.4. Integrarea europeană și euroatlantică

Participarea la procesul de integrare europeană poate fi, de asemenea, o componentă esențială a strategiei de atragere a investițiilor străine. Așa cum se precizează în Acordul de Asociere a României cu UE, părțile semnatare sunt… “convinse că prezentul acord va crea un nou climat pentru relațiile lor economice și în special pentru dezvoltarea comerțului și a investițiilor, instrumente indispensabile pentru restructurarea economică și modernizarea tehnologică.”

2.4. Fluxuri ale ISD la nivel mondial

Recentele dezvoltări ale investițiilor străine directe variază semnificativ de la o regiune la alta. Încetinirea activitații de ISD din anul 2001 s-a datorat mai alesla tarilor dezvoltate. Atât influxurile cât si fluxurile externe de ISD au scazut dramatic în acestețări, cu mai mult de jumatate, la 581 miliarde dolari SUA si respectiv 503 miliarde dolari SUA, după ce au atins un vârf în anul 2000. În ciuda încetinirii economice și a evenimentelor din 11septembrie, Statele Unite și-au pastrat poziția de cel mai mare primitor de ISD, dar influxurile au scăzut mai mult de jumătate, pâna la 124 miliarde dolari SUA. Tara si-a recâstigat pozitia de cel mai mare investitor al lumii, deși fluxurile externe de 114 miliarde dolari SUA au reflectat o scadere cu 30%. Partenerii majori pentru ISD interne si externe au fost si de aceasta data țările Uniunii Europene (UE); cu toate acestea, a crescut importanța partenerilor Acordului Nord American de Liber Schimb (NAFTA) ca destinație pentru ISD ale Statelor Unite, parțial datorită achiziționării Banamex (Mexic) de către Citygroup. În ceea ce priveste ISD interne, acestea au continuat să intre pe piață primordial prin fuziuni si achiziții, recordul fiind deținut de achiziționarea corporației VoiceStream Wireless de catre Deutshe Telekom pentru 29,4 miliarde dolari SUA, aceasta fiind cea mai mare tranzacție transfrontaliera din întreaga lume în anul 2001.

Influxurile către și ieșirile din Uniunea Europeană în anul 2001 au scazut cu aproximativ 60% pâna la 323 si respectiv 365 miliarde dolari SUA. Aceasta s-a datorat mai ales declinului în ceea ce privește fuziunile și achizițiile în legatura cu ISD. Influxurile catre Regatul Unit (principalul receptor din Europa Occidentală) și Germania au scazut cel mai mult, în vreme ce acelea către Franța, Grecia și Italia au crescut. Declinul ISD către exterior au fost și mai mare, singurele excepții find Irlanda, Italia și Portugalia. Ca și în anii precedenți, ieșirile au constat mai ales în fuziuni și achiziții transfrontaliere. Franta a devenit cel mai mare investitor extern din regiune, urmată de Belgia si Luxemburg. Fluxurile intra-regionale au reprezentat o parte mai mare a investițiilor străine directe din UE.

Alte țări din Europa Occidentală au experimentat evoluții similare, Elveția deținând 75% din ISD către aceste țări. În ceea ce priveste alte țări dezvoltate, ieșirile de fluxuri din Japonia au crescut în anul 2001, în vreme ce investițiile interne precum și investițiile străine directe au scazut, mai ales din cauza recesiunii economice. Ieșirile de fluxuri dinspre Australia s-au dublat; deoarece această țară are legaturi economice mai stânse cu regiunea Asia-Pacific, ea a fost mai putin afectată decât Canada (unde influxurile au scazut cu 60%) de evoluțiile ce au avut loc în Statele Unite.

Influxurile de investitii staine directe (ISD) către țările în curs de dezvoltare au scăzut, de asemenea, de la 239 miliarde dolari SUA în 2000 la 205 miliarde dolari SUA în anul 2001. Cu toate acestea, volumul acestui declin s-a limitat la un numar relativ mic de țări gazdă. În special trei economii – Argentina, Brazilia și Hong Kong (China) – au cunoscut declinul în ceea ce privește influxurile de ISD care s-au ridicat pâna la 57 miliarde dolari SUA. Africa ramâne un receptor marginal de ISD, deși acestea au crescut de la 9 miliarde dolari SUA în anul 2000 la mai mult de 17 miliarde în 2001. La prima vedere, aceasta creștere pare impresionantă, dar ea maschează faptul ca pentru majoritatea țărilor africane fluxurile de ISD au ramas mai mult sau mai puțin la același nivel ca în anul 2000. Cresterea cu 8 miliarde dolari s-a datorat în mare câtorva proiecte de investiții străine mari, mai ales în Africa de Sud și Maroc, și modului în care acestea sunt reflectate în statisticile investițiilor străine. Totuși, deși continentul a primit numai 2 procente din influxurile de ISD globale, în comparație cu marimea sa economică, cantitatea de ISD către Africa nu a fost mult diferită de cea direcționată către alte regiuni în curs de dezvoltare.

De asemenea, modelul general ascunde unele evolutii dinamice la nivel de țară, inclusiv la nivelul țărilor cel mai puțin dezvoltate, ca de exemplu Uganda. Mai mult, există indicații că anumite inițiative de politici, și în special Legea Cresterii și Oportunitații Africane(AGOA), din Statele Unite, au contribuit la cresterea ISD în unele țări care beneficiază de accesul îmbunatățit la piață. Cifrele recente arată, de asemenea, că se schimbă aspectul sectorial al influxurilor de ISD către continentul african.

În vreme ce mai mult de jumatate din fluxurile de investiții străine directe sau îndreptat catre sectorul primar, în mod special cel al petrolului și țițeiului, fluxurile de ISD către industriile serviciilor (ca de exemplu banci si finante si transporturi) au devenit aproape la fel de importante în ultimii doi ani. Aceasta sugereaza o largire gradată a oportunităților de investiții în timp, în ciuda ritmului încet.

Influxurile de ISD către țările în curs de dezvoltare din regiunea Asia și Pacific au scazut de la 134 miliarde dolari SUA în anul 2000 la 102 miliarde în anul 2001. Mare parte a declinului s-a datorat unei scăderi cu peste 60% în fluxurile către Hong Kong (China) de la un nivel record de 62 miliarde dolari SUA în anul 2000. Astfel, dacă am exclude Hong Kong (China), influxurile anului 2001 au atins același nivel ca și în anii de vârf ai deceniului 1990. În timp ce influxurile au stagnat în Asia Nord-Estică și Sud-Estică, acestea au crescut semnificativ în Asia Centrală și de Sud (cu 32% si respectiv 88%).

Partea ce a revenit regiunii Asia-Pacific din influxurile mondiale a crescut de la 9% în anul 2000 la aproximativ 14% în anul 2001. În cadrul acestor tendințe generale, economiile au evoluat inegal. China și-a recâstigat poziția – pierdută în favoarea Hong Kong, China în anul 2000 – de cel mai mare recipient din regiune precum și din lumea în curs de dezvoltare în general. India, Kazakhstan, Singapore și Turcia erau recipienți semnificativi în subregiunile lor.

Asociația Națiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) a experimentat scăderea nivelurilor investițiilor străine directe în ultimii ani, provocând o serie de temeri în rândul statelor membre: în perioada 2000 – 2001, influxurile de investitii straine în aceasta regiune au fost de numai 12 miliarde dolari SUA anual, ceea ce corespunde numai unei treimi a apogeului perioadei 1996 – 1997. Ieșirile de ISD din Asia în curs de dezvoltare, de aproximativ 32 miliarde dolari SUA, au atins cel mai scăzut nivel de la mijlocul anilor `90, în special din cauza scăderilor ieșirilor de fluxuri ale celui mai mare investitor traditional Hong Kong, China. Companiile transnaționale chineze devin tot mai vizibile pe pietele mondiale.

Investițiile străine directe către America Latină și Caraibe au cunoscut declinul doi ani la rând, în special datorită unei scăderi a ISD în Brazilia, unde procesul de privatizare al ultimilor câțiva ani aproape ca s -a oprit și datorită Argentinei, unde criza economică și financiară a descurajat orice noua investiție. Între timp, Mexic a devenit cel mai mare recipient regional prin achizitia bancii Banamex de către Citycorp (Statele Unite) pentru suma de 12,5 miliarde dolari SUA. Ieșirile de fluxuri din economiile Americii Latine au rămas modeste și direcționate în special spre alte companii din regiune.

ISD din cele 49 de țări mai puțin dezvoltate (LDC) au fost mici în termeni absoluți, dar au continuat să aiba o contribuție la formarea capitalului local, așa cum este susținut de rata ridicată a ISD în formarea de capital intern brut într-o serie din acele țări. Ca procent al investițiilor totale acestea s-au ridicat la 7% pentru țările mai puțin dezvoltate ca grup în perioada 1998 – 2000, în comparatie cu cele 13% pentru toate țările în curs de dezvoltare.

Cu toate acestea, fluxurile de ISD sunt puternic concentrate, deși partea primilor cinci recipienți este mai mică decât a fost aceasta la finalul deceniului 1980. Peste 90% din aceste fluxuri s-au realizat mai degrabă prin investiții greenfield decât prin fuziuni și achiziții.

În anul 2001, în ciuda încetinirii economice generale, ISD din țările mai putin dezvoltate s-au ridicat la 3,8 miliarde dolari SUA, în special ca rezultat al fluxurilor tot mai mari către Angola. Asistenta oficiala pentru dezvoltare (ODA) ramâne componenta cea mai mare a fluxurilor financiare extrene către țările mai putin dezvoltate, chiar dacă a scazut în termeni relativi și absoluți între 1995 și 2000. Țările mai puțin dezvoltate au primit în mare 12,5 miliarde dolari SUA în asistența oficială pentru dezvoltare bilaterală și multilaterală în termeni neți în anul 2000, față de 16,8 miliarde dolari SUA în anul 1990. Pentru asistența oficială pentru dezvoltare, sumele au scazut de la 9,9 miliarde dolari SUA la 7,7 miliarde dolari SUA în această perioadă. Investițiile străine directe, pe de alta, parte au devenit proeminente: 28 de tari mai puțin dezvoltate au experimentat creșteri simultane în ISD și scăderi în ODA în deceniul 1990. Dar influxurile de ISD au depașit ODA numai în șapte țări mai puțin dezvoltate (Angola, Guinea Ecuatoriala, Gambia, Lesotho, Myanmar, Sudan și Togo) în anul 2000, iar trei dintre acestea sunt exportatori majori de petrol.

Deoarece cea mai mare parte a țărilor mai puțin dezvoltate se bazează pe asistența oficială pentru dezvoltare ca sursă majoră pentru finanțare și deoarece investițiile străine directe și asistența oficială pentru dezvoltare nu se substituie una alteia, prezentul declin al asistenței oficiale pentru dezvoltare este îngrijorator.

Țările mai puțin dezvoltate însele au început să se auto-promoveze mai activ față de investitorii stăini. S-au înfiintat agenții pentru promovarea investițiilor în 38 de tări mai puțin dezvoltate, iar dintre acestea 28 s-au alaturat Asociatiei Mondiale de Promovare a Investitiilor. Mai mult decât atât, la finalul anului 2001, 41 de țări mai puțin dezvoltate au încheiat un total de 292 tratate bilaterale de investiții și 138 de tratate de dubla impozitare. În cele din urma, un numar tot mai mare de țări mai puțin dezvoltate sunt acum semnatare ale unor tratate multilaterale relevante.

De exemplu, din iunie 2002, 20 țări mai puțin dezvoltate au avut acces la Convenția referitoare la Recunoașterea și Punerea în Vigoare a Foreign Arbitral Awards; 37 de țări mai puțin dezvoltate au ratificat sau semnat Convenția referitoare la Rezolvarea Disputelor Investitionale între State și între Companii Naționale și alte state; 34 de state mai puțin dezvoltate au fost (iar alte șase sunt pe cale de a deveni) membre ale Agenției de Garantare a Investițiilor Multilaterale; și 30 de țări mai putin dezvoltate au fost membre ale Organizaței Mondiale a Comerțului.

Influxurile către (27 miliarde dolari SUA) și ieșirile de fluxuri dinspre (4 miliarde dolari SUA) Europa Centrală și de Est au ramas la niveluri comparabile celor din anul 2000. Influxurile de ISD au crescut în 14 țări din cele 19 țări ale regiunii, iar partea regiunii din influxurile mondiale a crescut de la 2% în 2000 la 3,7% în 2001. Cinci țări (Polonia, Republica Cehă, Federatia Rusă, Ungaria și Slovacia) au reprezentat mai mult de trei sferturi din influxurile regiunii în anul 2001. Ieșirile de ISD dinspre Europa Centrală și de Est au scazut oarecum în anul 2001, datorită încetinirii ritmului din Federația Rusă, care reprezentă trei sferturi din ieșirile de ISD din regiune.

2.5. Promovarea Investițiilor Străine Directe orientate spre export

O prioritate a țărilor – fie ele bogate sau sărace – este modernizarea si durabilitatea exporturilor, astfel ca țările să contribuie mai mult la dezvoltare. Asa cum firmele sunt forțate să-și facă sistemele de producție mai competitive, tot așa țările trebuie să-și creioneze mișcările în orice industrie spre activități cu valoare adaugată mai mare. Există multe modalități în care companiile transnaționale pot ajuta la sporirea competitivității exporturilor unei țări. Provocarea constă în a activa companiile transnaționale pentru acest obiectiv.

Pentru atragerea de investiții străine directe orientate spre export și pentru a avea siguranța ca aceste investiții se traduc în câstiguri în domeniul dezvoltării, țările vor trebui să gasească cele mai eficiente modalitați pentru ca pozițiile lor geografice să conducă la tipul de export pe care doresc sa îl abordeze. Chiar și cei care tradițional au primit ISD semnificative, orientate spre export, vor trebui să se modernizeze pentru a susține marirea salariilor și pentru a păstra competitivitatea ca o baza de export.

Pe lina schimbarilor dinamice în cadrul strategiilor corporatiste care afectează industriile exportatoare, a competiției tot mai mari dintre țări și entitați sub-nationale pentru ISD orientat spre export, a mediului de reglementări în schimbare și a obiectivelor schimbatoare în ceea ce privește chiar dezvoltarea țărilor evoluează formularea și implementarea politicilor. Deși se recunoaște faptul că stabilitatea macroeconomica, precum și factorii structurali de tipul capacitații tehnologice și al resurselor umane reprezintă cheia pentru ca poziția geografică să fie competitivă, aici accentul se pune pe politici relaționate cu ISD orientate spre export. Acestea depind în mare masură de contextul specific economic, istoric, geografic, cultural și politic.

Este nevoie de acces la piețele cheie, dar aceasta nu ajunge pentru atragerea activiților orientate spre export. Deși liberalizarea comerțului multilateral a reprezentat un factor de facilitare dincolo de nașterea unor sisteme de producție internatională și dincolo de realizarea unor activitați orientate spre export în străinatate prin intermedul companiilor transnationale, vor trebui îmbunatațite în continuare accesul la piețele țărilor dezvoltate, în special pentru produsele de interes la export pentru țările în curs de dezvoltare.

În particular trebuie abordate tarifele de vârf, evoluția rapidă a tarifelor și barierele netarifare din agricultură, textile și îmbracaminte. Între timp, creșterea protecționismului ar putea pune în pericol perspectivele țărilor sărace în ceea ce privește exploatarea totală a avantajelor lor comparative. Utilizarea tot mai mare a măsurilor comerciale, ca de exemplu anti-dumping-ul și salvgardările preocupă pe toată lumea în contextul actual.

În ciuda eroziunii marjelor preferențiale ramân încă importante multe aranjamente regionale și internaționale pentru localizarea producției de export (de exemplu în contextul Uniunii Europene și al acordurilor sale de asociere, NAFTA, Initiativei Bazinului Statelor Unite Caraibiene și al AGOA), așa cum se întâmpla cu multe scheme de productie offshore. Creatorii de politici din țările gazdă trebuie să conștientizeze oportunitațile ce rezulta din astfel de aranjamente, dar trebuie să-și înteleagă și limitele. De exemplu, schemele de productie offshore descurajeaza în general utilizarea componentelor locale și pot restricționa modernizarea operațiunilor locale.

Preferintele comerciale nu pot sa asigure în sine o baza suficientă și durabilă pentru dezvoltarea competitivă a industriilor exportatoare (cu sau fără investiții străine directe). Același lucru este valabil și pentru țările care au atras ISD orientate spre export datorită cotelor neutilizate de exporturile către țările care au restricționat accesul produselor textile și de îmbracaminte conform Acordului Multifibre. Deoarece cotele nu vor mai exista pâna în anul 2005, exista riscul realocarii investițiilor existente țărilor care ofera condiții mai competitive. Preferintele comerciale trebuie privite ca o fereastra temporară de oportunitați care asigură timpul necesar țărilor pentru întărirea avantajelor lor de asezare.Guvernele țărilor gazdă vor trebui să aiba în vedere o serie de masuri care să îmbunatațească atractivitatea țărilor pe termen lung ca bază a producției orientate spre export.

Un domeniu de politici cheie îl reprezintă imbunătățirea accesului la produsele importate prin măsuri care să faciliteze comerțul. Astfel de eforturi sunt importante, deoarece competitivitatea activităților orientate spre export (mai ales a industriilor care nu necesita resurse) depinde, în mare masură, de produsele importate. Diverse țări au încercat să induca mai multe exporturi din partea afiliaților lor străini prin solicitari de performanțe la export. Cu toate acestea, pentru a nu deteriora investițiile străine directe, acestea au fost legate de un anume tip de avantaje oferite de investitori. Într-un mediu tot mai competitiv si în spiritul reglementarilor Organizatiei Mondiale a Comerțului, cerințele de performanțe de export mandatar devin tot mai dificil de utilizat. Pentru diminuarea costurilor de productie și a riscurilor, multe țări au oferit stimulente care să induca ISD orientate spre export. Utilizarea stimulentelor trebuie de asemenea să evolueze în timp. Țările dezvoltate utilizează în mod frecvent stimulente financiare, în vreme ce în țările în curs de dezvoltare măsurile fiscale sunt mai comune. Stimulentele au fost un element important în dezvoltarea strategiei multor țări, mai ales pentru cele care au avut succes în atragerea ISD spre export. Unele dintre aceste țări au initiat o abordare tot mai orientată pentru atragerea ISD. Provocarea pentru tarile în curs de dezvoltare care utilizează stimulente în eforturile lor de a promova ISD orientate către export este aceea de a măsura beneficiile și costurile implicate.

Acolo unde sunt implementate efectiv, stimulentele au complementat în mod tipic o serie de alte măsuri, care să vizeze intensificarea aspectelor de genul nivelului deprinderilor, al tehnologiei și al infrastucturii . Compensarea deficientelor majore prin acordarea de stimulente s-ar putea sa nu fie întotdeauna o strategie înteleapta, deoarece crește riscul ca fondurile publice să fie cheltuite pentru proiecte care nu oferă lichiditațile necesare garantării stimulentelor. Fără eforturi de îmbunatățire a mediului de afaceri în vederea atragerii investitiilor, modernizarea productiei și cooptarea ISD în economia locală, exista riscul ca investitorii sa plece de îndata ce stimulentele expira. Astfel subvențiile nu ar trebui să fie utilizate ca masuri izolate, ci mai degrabă ca parte a unui pachet mai larg de politici.

Stabilirea zonelor de procesare a exportului (EPZs) în vederea asigurării unei infrastructuri eficiente și a îndepartării birocrației într-o regiune reprezintă, de asemenea, un instrument larg utilizat în contextul promovării ISD orientate către export.. Cu toate acestea, performantele zonelor de procesare a exportului depind foarte mult de alte politici, în special cele care vizeaza utilizarea resurselor umane și crearea infrastructurii necesare pentru atragerea și modernizarea ISD. Zone pline de succes pot fi localizate în China, Costa Rica, Republica Dominicana, Filipine și Singapore. Pe de alta parte există multe zone de procesare a exportului care au eșuat în atragerea de investiții substanțiale și în care cheltuielile au depașit cu mult beneficiile sociale.

Ca și în cazul altor tipuri de politici, natura și utilizarea zonelor de procesare a exportului sunt în evolutie. Așa cum s-a remarcart anterior, necesitatea de a exporta a fost relaxata în multe țări în ultimii ani, ceea ce a permis vânzări semnificative la intern. Mai multe companii naționale sunt acum înființate în respectivele zone, iar Guvernele fac eforturi pentru a încuraja mai mult legaturile între afiliații străini și firmele interne, precum și pregatirea angajatilor locali și dezvoltarea infrastructurii tehnice și tehnologice.

Aspectul industrial al producției din zonele de procesare a exportului și din alte zone este, de asemenea, în schimbare. Desi au fost dominate de tehnologii de un nivel scazut, de activitați de productie care necesitau mult efort pentru puține stimulente, o parte dintre ele se îndreapta acum spre domenii ca asamblarea de produse electronice, proiectare electronică, testări și cercetare și dezvoltare, fara a mai menționa sedii regionale și centre globale de logistică.

În țările în curs de dezvoltare, astfel de tendinte pot fi accelerate de disciplina Organizației Mondiale a Comertului în domeniul subvențiilor pentru export.

2.6. Politica ISD și avantajele competitive

Forțele motrice ale globalizării determină modificări în modul în care firmele transnaționale își urmăresc obiectivele legate de investițiile din străinătate. Aceste modificări sunt determinate, în principal, de faptul că tehnologia și inovația au devenit elemente esențiale ale competivității.

Pe de altă parte, liberalizarea fluxurilor comerțului, a investițiilor și a tehnologiei, combinate cu dereglementări și privatizări, au îmbunătățit accesul firmelor la piețele de bunuri și servicii, precum și la factorii de producție și au determinat o creștere a cocurenței pe piețele anterior protejate, forțând firmele locale să caute noi piețe și surse de materii prime în străinătate.

În același timp. dezvoltarea tehnologiilor au permis sporirea capacității firmelor de a coordona activități economice la scară globală. Tot mai multe firme devin multinaționale și își creează un portofoliu de companii localizate în diverse țări în vederea intrării potențialului lor competitiv global.

Toate aceste evoluții determină o schimbare a importanței relative a diferiților determinanți economici ai deciziei de a investi în străinătate în sensul reducerii importanței determinanților tradiționali. La rândul lor, motivele tradiționale pentru investițiile străine directe și-au modificat importanța relativă și au fost încorporate în strategiile de transnaționalizare urmate de firme.

2.6.1 Strategii de integrare simplă

Aceste strategii au evoluat de la strategii punctuale, având drept scop crearea de filiale străine autonome de mari dimensiuni, la strategii de integrare simplă caracterizate prin legături strânse între filialele străine și filialele mamă, în special pentru activitățile intensive în utilizarea forței de muncă, precum și în dezvoltarea de relații între firmele transnaționale și firmele terțe pe baza unor acorduri de colaborare.

În cadrul strategiilor de integrare simplă forța de muncă necalificată constituie principalul factor determinantîn alegerea locației. Determinanți complementari sunt reprezentați de siguranța furnizării forței de muncă și existența unei infrastructuri adecvate pentru exportul produselor finite.În această abordare nivelul costurilor joacă un rol important, în vreme ce piețele interne nu sunt luate în considerare, dată fiind orientarea pentru export.

Această strategie nu este nouă, ea a căpătat însă valențe noi în condițiile globalizării. Majoritatea investițiilor în zonele speciale de export și în industriile intensive în forța de muncă reprezintă aplicații ale acestei strategii care apare ca un răspuns la competiția bazată pe pe costuri și prețuri, ca urmare a îndepărtării barierelor din calea comerțului și investițiilor străine într.un număr tot mai mare de țări, precum și datorită dezvoltării tehnologiei care permite modificări rapide ale specificațiilor de producție ca răspuns la modificările cererii.

Pe de altă parte, pe măsura ce ponderea costului forței de muncă a scăzut în totalul costurilor de producție , iar fluxurile deinvestișii străine directe au devenit mai mobile ca răspuns la strategiile de integrare simplă, țările au fost nevoite să ofere avantaje locaționale suplimentare, în afara disponibilității forței de muncă ieftine, pentru a atrage investitori străini.

Aceste avantaje locaționale suplimentare sunt, de regulă, un nivel rezonabil al productivității muncii, un nivel relativ ridicat al calificării acesteia , precum și existența unei infrastructuri corespunzătoare .În același timp, accesul la piețele internaționale a devenit tot mai important în alegerea amplasării unei investiții.

Importanța acestui acces la piețele externe este atât de mare în cazul investițiilor străine orientate spre costuri reduse ale forței de muncă și posibilități de export, încât pierderea accesului echivalează cu pierderea investițiilor străine directe de acest tip .Acest fapt a determinat intensificarea eforturilor multor țări în curs de dezvoltare de a-și asigura accesul pe piețele de desfacere ale țărilor dezvoltate prin intermediul unor acorduri de integrare regională.

După a doua jumătate a anilor 80 odată cu dezvoltarea puternică a serviciilor, în special a celor informatice, a început o orientare a investițiilor străine și spre acest domeniu. Investițiile străine de acest tip au constat în relocarea unor activități intermediare intensive în consumul de forță de muncă, cum ar fi introducerea datelor, investițiile fiind efectuate pe baza unor strategii de integrare simplă. În acest domeniu avantajele locaționale constau în existența unei calificări a forței de muncă în utilizarea calculatoarelor și a unei infrastructuri de telecomunicații corespunzătoare.

2.6.2. Strategii de integrare complexe

Pe măsură ce are loc o reală globalizare a producției și tot tot mai multe produse și funcții ale întreprinderilor multinaționale se desfășoară în cadrul unei distribuții globale, strategiile acestor firme au evoluat de la formele simple de integrare către strategiile de integrare complexe .

Strategiile de integrare complexe presupun defalcarea procesului de producție în activități și funcții specifice și derularea fiecărei dintre acestea în locul care asigură costul cel mai competitiv. Aceste strategii de integrare complexe permit abordarea problemelor de optimizare la nivel global, pe ansamblul tuturor locațiilor și comenzilor firmei.

Pentru a atrage investitori străini angajați în strategii de integrare complexe, investitori care văd în investiția străină un mijloc de creștere a competitivității, nu mai este suficient ca o țară să dispună de un singur avantaj locațional. Astfel de investitori străini presupun că o serie de elemente sunt de la sine înțelese, nemaiprivindu-le ca pe niște avantaje cum ar fi:

– un cadru legal privind investițiile străine stabil și bine definit;

– existența unor acorduri bilaterale și multilaterale care să garanteze investițiile străine;

– asigurarea unor măsuri pentru stimularea activității economice.

2.6.3. Resursele de creativitate

Peste aceste elemente care prezintă practic nivelul de bază, acești investitori se orientează nu numai după reducerea costurilor și accesul la piețe, dar și după accesul la tehnologie și capacități de inovare. n literatura de specialitate aceste resurse (tehnologia și inovarea) se evidențiază ca resurse distincte, deosebite de resursele naturale, sub numele de “resurse create”.

Deținerea unor asemenea resurse este importantă pentru a asigura competitivitatea unei firme într-o economie globală. În consecință, țările care dispun și dezvoltă asemenea resurse sunt mai atractive pentru investitorii străini reprezentați prin firmele multinaționale.

Se poate spune că în condițiile liberalizării și globalizării economiei mondiale , cea mai importantă mutație în evaluarea determinanților economici ai investițiilor străine directe este creșterea importanței resurselor create .Desigur, în luarea deciziei de a investi, la existența resurselor ceate se adaogă și ceilalți determinanți economici, respectiv existența unor concentrări de activități economice, o infrastructură dezvoltată, acces la piețele regionale și prețuri competitive ale resurselor și utilităților.

Pentru țările ce doresc atragerea investitorilor străini interesați în creșterea competitivității este aceea că resursele create pot fi dezvoltate de țările receptoare și pot fi influențate de guverne. Sarcina guvernelor constă, de fapt, în a elabora o combinație bine echilibrată și preferabil unică de determinanți economici și de a căuta să răspundă prin această combinație cererilor determinate de strategiile firmelor transnaționale interesate în investiții pentru creșterea competitivității.

În acest context , nu trebuie omis faptul că resursele crete determină și o creștere a competitivității firmelor naționale. În acest fel , politicile vizând întărirea sistemului inovațional și încurajarea difuzării tehnologiilor sunt un factor determinant a capacității de creare a resurselor investiționale. În mod complementar, prezintă importanță și politicile care încurajează consolidarea resurselor create și dezvoltarea de centre inovaționale, precum și politicile care stimulează parteneriatele și constituirea de rețele între firmele naționale și cele străine, permițând astfel modernizarea firmelor naționale în scopul creșterii și dezvoltării țării respective.

CAPITOLUL 3 Necesitatea și formele de realizare a investițiilor cu capital străin în România.

3.1. Necesitatea investițiilor cu capital străin în România în contextul tranziției la economia de piață.

Investițiile cu capital străin constituie un concept și o realitate insuficient elucidate. Din punct de vedere juridic, investiția străină este definită ca fiind investiția realizată în modalitățile și condițiile recunoscute de lege, de către persoane fizice sau persoane juridice care au calitatea de investitori străini, singure sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române. Legislația română în materie precizează și condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o investiție pentru a fi considerată investiție străină, și anume:

– să fie realizată în modalitățile prevăzute de lege;

– să fie realizată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege;

– să fie realizată de persoane care au calitatea de investitor străin.

Ca realitate economică, investițiile străine se regăsesc mai mult sau mai puțin în toate țările lumii, eu motivații și argumentări variate în timp și de la o țară la alta.

Necesitatea investițiilor străine este remarcată, într-un cadru general, ca efect al diviziunii și diversității structurale a economiilor naționale, fapt care implică deschiderea spre exterior a unor segmente ale economiei în care se admite accesul capitalului străin.

În al doilea rând, caracterul concurențial al economiei mondiale facilitează exodul capitalului spre piețe emergente, autoritățile statelor receptoare neputând lua măsuri de contracarare directe datorită unor convenții și acorduri internaționale pe care le-au semnat.

În al treilea rând, necesitatea investițiilor străine este relevată cu deosebire în cazul țărilor slab dezvoltate, în curs de dezvoltare și al celor aflate în tranziție de la economia centralizată, etatistă, la economia liberală de piața, așa cum este codul țării noastre.

În fapt, în România s-au realizat investiții cu capital străin si în perioada anterioară declanșării procesului de tranziție la economia de piață. Ne referim la constituirea și funcționarea câtorva firme mixte în România după 1972, dar și la investițiile semnificative realizate cu împrumuturi acordate de BIRD între 1972-1983 în industria energetică, metalurgică, în industria petrochimică, agricultură și 111 alte sectoare.

Tranziția spre economia de piață în orice tară a lumii, dar mai ales în țările din Europa Centrală și de Est, iar prin relevantă în România a impus și impune cu necesitate investiții străine. Câțiva factori cauzali marchează necesitatea investițiilor străine și anume:

1. Procesul dezetatizării proprietății și a economiei cuplat cu inițiativa privată are loc în condițiile lipsei de capital pentru a susține restructurarea și lansarea sectorului privat ca o componentă viabilă a complexului național economic.

2. Deconstrucția economică și socială în țările aflate în tranziție are loc în condițiile instabilității economiei naționale, ale lipsei de capital și ale unei rate reduse a investițiilor productive.

3. Dezechilibrele profunde marchează ani la rând economia țârilor aliate în tranziție caracterizate prin scăderea produsului intern brut, scăderea productivității muncii, scăderea exportului și creșterea importului, creșterea presiunii pe piața foliei de muncă. Refacerea echilibrului economie și social se bazează pe pârghia investițiilor inclusiv cu capital străin.

4. Creșterea ratei dobânzii la creditele oferite de bănci, chiar dacă numărul băncilor comerciale a crescut semnificativ, a generat reducerea ratei de economisire (acumulare) și a înclinației de a investi, dar a facilitat apelul la capital străin.

5. Evoluția prețurilor, presiunea inflaționistă pe plan intern au contribuit la restrângerea capacității investiționale a agenților economici,

6. Nivelul tehnologic redus, în întreprinderile aliate în proces de reorganizare managerială și restructurare funcțional tehnologică, implică nevoia de capital din orice sursă.

Globalizarea, proces relevant în domeniul producției industriale, al serviciilor, al funcționării piețelor financiare, face ca și activitatea de investiții să devină una de natură globală având implicații asupra economiilor naționale și a economiei mondiale . Investitori și grupuri de investitori, autorități transnaționale își manifestă interesul pentru plasamente investiționale, în țările aflate în tranziție, sub forma investițiilor directe, a investițiilor de portofoliu sau a împrumuturilor investiționale și a creditelor ajutoare (legate).

Investițiile cu capital străin, cu deosebire investițiile directe, prin conținutul lor economic, prin modul de înfăptuire și prin efectele generate constituie o forma a relațiilor economice și de cooperare internațională cu un trecut îndelungat.

Așa cum remarcă unii autori impactul capitalului străin asupra economiei Românești actuale este dublu. Pe de o parte, ca flux financiar, capitalul străin joacă, rol complementar în contextul tranziției întrucât el suplimentează resursele financiare limitate ale țării în procesul de adaptare la mecanismele pieței (prin stabilizare, restructurare, ajustare structurală, relansare etc., ca pârghii necesare sau componente ale procesului).

Pe de altă parte, ca flux investițional capitalul străin joacă un rol structural Dacă procesul deconstrucției economice și realcătuirea structurală a complexului național economic implică influx de tehnologii moderne implantul unor noi tehnici manageriale și de gestiune și nu numai atât, atunci rolul structural al capitalului investițional străin este decisiv, tocmai pentru că poate genera și întreține un asemenea influx.

3.2. Forme ale investițiilor cu capital străin.

Investițiile cu capital străin au o sferă de cuprindere mai largă decât investițiile de capital străin. In acest context, într-o țară receptoare cum este România investițiile realizabile cu capital străin pot fi structurate astfel:

– investiții directe;

– investiții de portofoliu;

– investiții realizate din împrumuturi externe;

– investiții realizate cu asistență financiară externă nerambursabilă (împrumuturi – ajutoare).

Prin investiție directă și de portofoliu, în conformitate cu prevederile art.2 al Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe, se înțeleg următoarele :

a. Investiție directă – participarea la constituirea sau la extinderea unor întreprinderi în oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acțiuni sau de părți sociale ale unei societăți comerciale, cu excepția investițiilor de portofoliu, precum și înființarea sau extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină prin:

– aport financiar, în monedă națională sau în valută liber convertibilă;

– aport în natura de bunuri imobile sau/și bunuri mobile, corporale și necorporale ;

– participarea la creșterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanțare.

b. Investiție de portofoliu pot fi efectuate prin:

– dobândirea de valori mobiliare pe piețele de capital organizate și reglementate, în scopul obținerii de câștiguri de capital din dividende și din dobânzi aferente acestora ;

– rezultate din activitate a unor terți implicați direct în administrarea emitentului ;

– și din diferența favorabilă de preț la vânzare.

c. Investiție din împrumuturi externe – constituie o alternativă de finanțare pentru investitorul intern și o alternativă de fructificare a capitalului pentru ofertantul extern deținătorul de capitaluri (bănci, corporații financiare etc.). împrumuturile pot fi, după caz, cu sau fără
garanții guvernamentale și se utilizează pentru realizarea unor proiecte de investiții corporale (construcții, achiziții de utilaje și echipamente de pe piețele externe etc.).

d. Investiție din împrumuturi-ajutoare – constituie o formă a investițiilor cu capital străin. Prin împrumuturi ajutoare, comunitatea internațională cu diversele sale structuri contribuie la orientarea dezvoltării, în țara receptoare de capital străin, a unor sectoare economice sau sociale pe care le consideră că răspund unor deziderate majore, impuse ori așteptate de entitățile care oferă ajutoare financiare nerambursabile.

Procesul de transformare pe care îl parcurge economia românească în prezent implică participarea capitalului străin sub diferite forme, în toate componentele acestui proces:

– Programele de macrostabilizare economică au fost și sunt susținute prin împrumuturi externe, acordate în principal de Fondul Monetar Internațional, expertizele FMI fiind considerate pe plan internațional ca diagnostic asupra stării de sănătate a economici tării și implicit asupra capacității de rambursare a creditelor la termen. Astfel, creditele acordate de FMI devin o condiție de acces la alte credite de la instituțiile financiare internaționale.

– Reforma și reabilitarea unor segmente importante ale economiei -transporturile și alte elemente de infrastructură, agricultura , sectorul petrolier etc. – sunt susținute prin credite ale Băncii Mondiale.

– Asistența externă nerambursabilă furnizată de diferiți donatori în plan bi sau multilateral sprijină procesul de transformare sistemică și de reformă legislativă, instituțională, administrativă, cu o aplecare din de în ce mai frecventă și asupra unor proiecte concrete. Este în principal cazul programului PHARE al Uniunii Europene, prin care se oferă țărilor din centrul și estul Europei ajutor financiar nerambursabil pentru susținerea procesului de transformare economică. Programul PHARE a fost extins în România în ianuarie 1991, iar programele SAPARD și ISPA în anul 2000.

– Procesul de restructurare în plan microeconomic, redefinirea avantajelor competitive la nivelul firmelor, pe baza unui proces de alocare pe criterii economice a resurselor poate fi susținut de capitalul investițional extern, în principal, și pentru moment, sub forma investițiilor străine directe.

– Declanșarea pe scară largă a procesului de privatizare, piața de capital, bursa de valori au facilitat realizarea unor investiții de portofoliu, dar relevante pentru restructurarea microeconomică, pentru introducerea ia nivel de firmă a comportamentului specific economiei de piață, rămân investițiile directe.

Atragerea de investiții directe, ca instrument important, pentru ameliorarea calității, costurilor și factorilor de producție, pentru crearea factorilor de producție specializați, apare cu atât mai necesară în cazul României, care a moștenit o structură mult prea diversificată a economiei. Investițiile străine directe pot indica activitățile care localizează sau pot dezvolta avantaje competitive — potențând acest transfer de tehnologie și expertiză organizațională și managerială – și pot stimula, totodată, prin efecte de antrenare în industriile conexe, formarea unor firme indigene puternice.

În prezent este recunoscut faptul că investițiile străine directe au potențialul de a aduce beneficii importante țărilor gazdă sub forma fluxurilor de capital, a transferului de tehnologie, a întăriri puterii de cumpărare și, nu în ultimul rând, de adâncire a legăturilor cu mediul economic mondial, în curs de globalizare. Totuși, fluxurile efective de investiții străine directe depind de deciziile luate de corporațiile transnaționale.

În condițiile în care, corporațiile transnaționale – sursele cele mai importante de investiții străine directe – concentrează majoritatea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în propriile țări, accesul celorlalte state la tehnologiile avansate este, în mare măsură, o problemă de achiziționare a respectivelor tehnologii de la depozitarele lor. Analiștii economici au constatat disponibilitatea corporațiilor transnaționale de a transfera tehnologii de ultimă oră propriilor filiale din străinătate; tehnologiile cu un anume grad de perimare fac obiectul contractelor de licență sau de creare a unor societăți mixte. Mai mult chiar, în cadrul strategiilor de integrare funcțională devine tot mai frecventă localizarea în străinătate, la nivelul filialelor, a funcției de cercetare dezvoltare în cadrul complexului transnațional, proces de natură să ridice nivelul acestei activități în economia gazdă.

Desigur că impactul transferului de tehnologie asupra economiilor locale depinde de modul de interacțiune cu mediul respectiv și de capacitatea forței de muncă de a stimula respectivele tehnologii. Prin această prismă se poate afirma că România localizează aptitudini tehnice reale ale forței de muncă, precum și o adaptabilitate a acesteia care îi permit valorificarea imputurilor tehnologice. Sub aspect cantitativ, trebuie avută în vedere și posibilitatea reinvestirii ulterioare a profiturilor în economia locală în cadrul unor strategii pe termen mediu și lung al firmelor ce investesc în Europa Centrală și de Est.

Racordarea economiei românești la piețele internaționale este facilitată de investitorii străini care vizează, prin operațiunile lor, în afara pieței locale – la consolidarea căreia contribuie – realizarea de tranzacții transfrontiere, respectiv exportul sau operațiuni în cadrul complexului transnațional.

Procesul de privatizare ce se desfășoară în Europa Centrală și ele Est implică în mod necesar și investițiile străine, pe fondul insuficienței resurselor financiare interne și al recunoașterii de către oficialitățile acestor țări a rolului de catalizator pe care respectivele fluxuri pot să îl joace în procesul de tranziție.

Investițiile străine se constituie, de asemenea , într-o sursă suplimentară de capital în condițiile insuficienței celui autohton. Problema care se pune nu este numai insuficiența capitalului autohton, ci și orientarea acestui capital. Deținătorii de capital autohton se orientează mai mult spre domenii în care pot beneficia de lipsurile legislative existente.

Apelul, sub diferite forme, la capitalul investițional străin constituie o realitate motivată variat, în timp și de la o țară la alta. Acest apel exprimă cererea utilizatorului de capital străin. Pe de altă parte, remarcăm caracterul complex al ofertei de capital străin cu deosebire în cazul investițiilor directe, care permite structurarea investitorilor străini în funcție de scopul urmărit de aceștia, astfel :

1. Căutătorii de resurse care se motivează pe ideea exploatării facile a unor factori de producție (materii prime ieftine, forță de muncă semicalificată, acces la tehnologii de vârf în domeniul respectiv).

2. Căutătorii de piețe sunt întreprinderi multinaționale care doresc să-și extindă consolideze segmente de piață în condițiile producției „pe loc".

3. Căutătorii de eficiență sunt companii multinaționale care:

a) caută avantaje în alte zone, regiuni ale lumii, având structura de produse diversificată, beneficiind de factori de producție mai puțin costisitori;

b) investesc în alte state cu un nivel comparabil pentru a beneficia de
avantajele economiei acestora.

4. Căutătorii de active strategice care urmăresc să obțină extinderea prin achiziționarea unor active (firme) din țările respective.

În cazul investițiilor de portofoliu, investitorii sunt căutători de plasamente, pentru capitalurile economisite sau disponibilizate, în active financiare care le oferă alternativa tranzacționării prin instituțiile pieței financiare și, după caz, dobânzi, dividende.

Oferta de împrumuturi investiționale de către entități străine are și ea motivații specifice: fructificarea capitalurilor oferite pe seama dobânzii; lipsa alternativei de fructificare; perspectivele colaborării zonale și mondiale etc.

3.3. Capacitatea economici românești de a atrage investiții străine.

Într-un context social – politic și economic specific, România a valorificat parțial capacitatea sa de a atrage investiții străine încă din anul 1972 sub două forme, și anume:

a) prin constituirea, organizarea și funcționarea unor societăți mixte în țara noastră;

b) apelul la împrumuturi externe în vederea realizării unor obiective de investiții semnificative, cu garanția statului român.

În cadrul procesului de tranziție la economia de piață realizarea investițiilor cu capital străin ridică probleme mai complexe. România s-a angajat relativ recent în competiția internațională privind atragerea de investiții străine. Poziția sa concurențială pune însă în evidentă faptul că ea nu beneficiază în mod real de nici un avantaj competitiv major fată de principalii săi concurenți, țările est-europene. Iar acest lucru se explică prin faptul că avantajele de care ea efectiv dispune sunt practic anulate de o scrie de dezavantaje și handicapuri conjuncturale.

Factorii care influențează deciziile de investiții în diferite zone sunt împărțiți în două categorii distincte:

a) factori macroeconomici care influențează procesul decizional în investițiile internaționale prin riscul de țară;

b) factori microeconomici, evidențiați prin riscul de afaceri cu firma beneficiară a infuziei de capital străin.

Dacă analiza riscului de tară reprezintă primul punct de reper pentru stabilirea destinației zonale a capitalului, următorul pas este determinat de climatul economic intern și de mediul în care urmează să se deruleze afacerea, în funcție de cele două elemente sunt stabilite volumul, valoarea și termenul de amortizare a investiției. Climatul economic intern este determinat de sprijinul legislativ și de facilitățile oferite de statul în care urmează să fie derulată afacerea. Incoerentele legislative au, în general, un efect negativ asupra negocierilor purtate între cei doi potențiali parteneri. Majoritatea investitorilor ce au derulat afaceri în România iau în considerare nivelul ridicat al riscului de țară, carențele și experiența redusă a managerilor români în relațiile economice internaționale ca atuuri pentru a obține maximum de profit din contractul negociat. Cele trei argumente folosite de investitorii străini sunt completate de mediul de afaceri ostil cu managerii români se confruntă zilnic. Birocrația, blocajul financiar, monopolurile existente pentru transporturi sau energie sunt factori ce cresc responsabilitățile unui manager român în comparație cu cei care operează în economii stabile. Sistemul birocratic existent la nivelul instituțiilor statului pun dezvoltarea unor structuri de personal neproductiv mai mari decât în ițele cu economie dezvoltată. Un alt aspect dificil de explicat investitorilor îl constituie transferul financiar prin intermediul băncilor care în România durează trei ori mai mult decât în economiile stabile.

Un plasament de portofoliu sau o investiție directă pe piața externă ține seama în principal de următoarele criterii:

a. Stabilitatea politică (ceea ce implică o continuitate în politicile guvernamentale, o evoluție favorabilă a reglementărilor juridice și a altor acte normative);

b. Puterea economică a țării receptoare (exprimată prin anumiți parametri: suprafață, populație, resurse naturale, PIB etc.);

c. Infrastructura, respectiv terenul industrial, starea drumurilor și căilor ferate, rețele electrice și telecomunicații, resurse de apă etc.;

d. Forța de muncă, întrucât numeroase companii din țările dezvoltate investesc în state în curs de dezvoltate, datorită prețului scăzut al forței de muncă, existenței personalului tehnic pe plan local, capabil să facă față cerințelor investitorului;

c. Sistemul financiar bancar prin prisma adaptabilității la mecanismele

pieței liberale, a structurii și a nivelului de funcționare;

f. Climatul ele afaceri reflectat de experiența anterioară și de contextul anumitor oportunități;

g. Calitatea vieții care poate influența favorabil sau nefavorabil decizia de a investi.

Factorii locaționali pentru investitorii străini mai semnificativi pentru , țara noastră sunt:

– Dimensiunea pieței interne care constituie un potențial major pe termen mediu și lung și care va asigura un volum substanțial de investiții străine, interesate în principal în valorificarea posibilităților existente în sectoarele industriale, bunuri de consum și infrastructură. De altfel marea majoritate a investițiilor efectuate până în prezent au avut în vedere desfacerea pe piața internă.

– Accesul pe piețele de export facilitat în principal de legăturile tradiționale pe unele piețe vest-europene, ca și pe piețele din fosta Uniune Sovietică. România poate să transforme avantajele oferite de potențialul pieței interne în atragerea unor investiții care ulterior vor satisface și cererea piețelor de export.

– Forța de muncă este caracterizată prin calități tehnice de bază și atitudinale care permit dezvoltarea acelor aptitudini operaționale și tehnice care să-i confere competitivitate pe plan internațional.

– Accesibilitatea resurselor naționale reprezintă un alt important atu pentru România. Valorificarea resurselor naturale trebuie să prezinte o prioritate a politicii economice românești, întrucât în acest fel se creează pe piața românească o gamă largă de oportunități de implementare pentru investitorii străini, în special pentru aceia care operează, de regulă, în asociere cu parteneri sau firme locale.

Factorii care descurajează investițiile străine în România constau în:

Percepția externă a climatului intern de afaceri. Evoluțiile curente de fluxuri mondiale de investiții arată că liberalizarea legislativă și stimulentele investiționale tradiționale (fiscale, vamale, financiare) sunt măsuri cu o eficiență tot mai mică în atragerea unor fluxuri semnificative de investiții întrucât în prezent aproape toate țările apelează la aceste măsuri. Factorii decisivi în atragerea unui volum sporit de investiții străine sunt acum condițiile economice de bază din țările gazdă (mărimea pieței interne, nivelul costurilor de producție, accesabilitatea resurselor naturale etc.).

Disfuncționalități ale cadrului legislativ. Pătrunderea semnificativă a capitalului investițional străin în economia României și manifestarea acestuia ca factor catalizator al proceselor de restructurare au fost obstrucționate și de lipsa unor reglementări specifice vitale funcționării unei economii de piață: aplicarea efectivă a legislației falimentului, reglementări privind concurența, proprietatea industrială și intelectuală, regimul juridic al terenurilor și clădirilor. Totodată, modificările prea frecvente care s-au produs în condițiile de operare pe piață, lipsa de transparență a unor reglementări specifice, precum și acordarea unor drepturi care însă practic nu au fost realizabile au reprezentat obstacole și dezavantaje cu caracter general ce au afectat procesul investițional extern în economia românească.

Condițiile de operare pe piața locală au reprezentat un alt factor major ce a contribuit la descurajarea investițiilor străine în România. Obstacolele și dificultățile ce s-au manifestat în această privință țin atât de nivelul social-cultural al condițiilor de operare pe piață, cât și de cel strict economic. Cât privește nivelul strict economic de circumscriere a condițiilor de operare pe piață, principalele disfuncționalități au fost generate de: lipsa de infrastructuri adecvate: comunicații, transporturi, telecomunicații; stadiul incipient al sistemului financiar-bancar și de asigurări; aplicarea unor tarife diferențiate și discriminatorii investitorilor străini la hoteluri, transporturi aeriene, taxe; atitudinea negativă a conducerii societăților cu capital de stat față de participarea capitalului străin (în special în sfera comerțului și turismului) etc.

Concluzionând, trebuie arătat că, în ciuda avantajelor comparative de care România dispune, volumul și calitatea investițiilor străine atrase până în prezent sunt departe de a-i conferi capitalului străin rolul catalizator și dinamizator pe care acesta îl are de jucat în procesul tranziției la economia de piață.

3.4 Reglementări legislative privind investițiile cu capital străin în România

3.4.1. Reglementări generale

Investițiile străine în România înainte de 1990 au fost reglementate prin Decretul nr. 4247 1972. în baza acestui decret singura formă în care era admis influxul de capital străin a fost crearea de societăți mixte româno-străine având ca obiect producerea de bunuri materiale și comercializarea lor, prestarea de servicii sau executarea de lucrări. Obiectul de activitate avea în vedere orientările și direcțiile dezvoltării economico-sociale în România.

Societățile mixte erau persoanele juridice române având forma juridică de societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată. Participarea părții române la capitalul social trebuia să fie de cel puțin 51%. Prin actul normativ respectiv nu s-au asigurat garanții contra naționalizării acestor întreprinderi, fapt remarcat nu numai în România, ci și în fostele țări socialiste din centrul și estul Europei. Acest lucru explică și volumul redus al capitalului occidental, marca majoritate a investițiilor străine având originea în fosta URSS sau alte țări socialiste.

3.4.1.1. Reglementarea dreptului de implementare

Decretul nr. 424/1972 prevedea că, la societățile mixte cu participare străină constituite, era obligatoriu ca partea română să dețină cei puțin 51% din valoarea capitalului social subscris și vărsat.

După 1989, prin prevederile Decretului – lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investițiilor de capital străin în România, s-a realizat înlăturarea principalelor disfuncționalități care afectau funcționarea investițiilor străine sub forma societăților mixte. O dată cu adoptarea acestui act normativ a fost deja permisă constituirea de societăți comerciale cu capital integral străin, dar pentru asemenea investiții era necesară o aprobare din partea Guvernului. Ulterior, odată cu adoptarea Legii nr. 15/1990 privind transformarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, a Legii 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, cadrul legislativ al funcționării investițiilor străine în România s-a modificat radical.

Adoptarea de către parlament a Legii nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine în România a reprezentat încheierea unei prime faze esențiale de constituire a unui pachet de reglementări specifice care să faciliteze și să încurajeze pătrunderea capitalului investițional străin în România.

Pasul următor în plan legislativ 1-a reprezentat adoptarea unei noi reglementări — Legea nr. 58/1991 , Legea privatizării care a permis accesul capitalului (străin și național) privat în sectorul de stat reprezentat prin societăți comerciale și regii autonome și asigurarea condițiilor de transparență și concurentă perfectă în derularea procesului, precum și precizarea criteriilor de evaluare și achiziționare corectă și stabilirea instituțiilor responsabile cu transferarea către sectorul privat a acestor societăți.

După cum s-a constatat din prevederile art. l al Legii nr. 35/1991, în România a fost admisă constituirea de societăți comerciale cu capital integral străin, cu alte cuvinte a fost admisă proprietatea 100% străină.

Statutul de investiție străină în economia românească nu a fost condiționat de un prag inferior minim al capitalului investitorului străin – în exprimare absolută sau procentuală – prin Legea nr. 35/1991 a investițiilor străine, nici în forma s-a inițială nici în textul republicat în august 1993 Acest fapt a condus la proliferarea proiectelor investiționale de dimensiuni mici, unele cu caracter speculativ, mai ales în sfera comerțului cu amănuntul, fără efect real asupra restructurării economiei. Ulterior s-a stabilit prin Ordinul nr. l din 1994 al ARD limita minimă de 10.000 USD pentru fiecare persoană fizică sau juridică străină, la constituirea de societăți comerciale, majorări de capital social al unor societăți existente, dobândirea de părți sociale sau acțiuni și orice altă formă de investiție străină prevăzută de lege.

Cu privire la accesul investitorilor la diferite sectoare ale economiei, art. l din Decretul Lege nr. 96/1990 prevedea că se puteau efectua investiții străine în domeniile industriei, agriculturii, construcțiilor, turismului, cercetării științifice și tehnologice, schimburilor economice cu străinătatea, serviciilor bancare, asigurărilor și în alte domenii de interes pentru economia națională. S-au exceptat investițiile în industria de armament, muniții, explozivi, droguri, narcotice și stupefiante, precum și alte activități stabilite de Guvernul României.

Pe baza Legii nr. 35/1991 accesul investitorilor străini în diferite sectoare ale economiei a fost condiționat prin prevederi frecvent întâlnite în legislații naționale, impunându-se ca investițiile:

– să nu încalce normele de protecție a mediului înconjurător;

– să nu aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională a României;

– să nu dăuneze ordinii publice, sănătății și moralei.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.31/1997 privitul regimul investițiilor străine în România, prevedea în art. l că investițiile străine se pot realiza în toate domeniile cu respectarea legislației în vigoare, acestea fiind înregistrate în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și ale Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, înregistrarea investițiilor străine realizate sub forma societăților de valori mobiliare, societăților de investiții financiare, fondurilor mutuale, societăților bancare și societăților de asigurare – reasigurare implica avizul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, al Băncii Naționale a României și/sau al Ministerului Finanțelor, după caz.

Prin organizarea legislativă actuală s-a urmărit atragerea capitalului străin atât sub forma societăților comerciale, cât și într-o multitudine de alte forme ale investițiilor de portofoliu (fonduri mutuale, fonduri de plasament, negocierea acțiunilor, obligațiunilor și altor hârtii de valoare).

Legea nr. 332 din 29 iunie 2001 aduce unele elemente noi pe linia promovării investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, în temeiul art. l din lege: Prin investițiile directe cu impact semnificativ în economie se înțeleg investițiile cu o valoare care depășește echivalentul a 1.000.000 dolari SUA, realizate în formele și modalitățile prevăzute de prezenta lege și care contribuie la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii economice a României, determină un efect pozitiv de antrenare în economic și creează noi locuri de muncă.

Prevederile acestei legi se aplică numai investițiilor noi care se încadrează în restricțiile art. l și se realizează de către persoane fizice sau juridice de drept privat, numai cu capital lichid în lei sau în valută liber convertibilă.

Investițiile astfel reglementate se pot realiza atât de către investitori străini, cât și români. Ele se pot implanta în toate domeniile de activitate cu excepția sectoarelor financiar, bancar, de asigurări-reasigurări, precum și a celor reglementate de legi speciale.

Condițiile impuse acestor acțiuni de investiții sunt cele precizate în reglementările anterioare, respectiv:

– să nu încalce normele de protecție a mediului înconjurător;

– să nu aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională a României;

– să nu dăuneze ordinii publice, sănătății și moralei.

Investițiile directe noi cu impact semnificativ în economie, pentru a beneficia de regimul reglementat de Legea nr. 332/2001, trebuie să se realizeze într-un termen maxim de 30 de luni de la data înregistrării lor ca având acest regim.

3.4.1.2. Garanții acordate investitorilor străini.

Decretul-lege nr. 96/1990 nu conținea prevederi cu privire la garantarea capitalurilor investitorilor străini. Prin acest act normativ au fost abrogate majoritatea articolelor Decretului nr. 424/1972, menținându-și valabilitatea, printre altele, articolul prin care se prevedea că statul român garantează partenerilor străini transferul în străinătate al beneficiilor realizate, al valorii cotelor de participare transmise părții române, dar nu conținea precizări cu privire la protejarea investițiilor contra naționalizării, exproprierii etc.

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 35/1991 investițiile străine au fost protejate prin lege, neputând fi naționalizate, expropriate, rechiziționate sau supuse unor măsuri cu efecte similare, decât în cazuri de interes public, cu respectarea procedurii prevăzute de lege și cu plata unei despăgubiri determinate de valoarea de piață a investiției, în funcție de capitalul investit, de creșterea sau deprecierea valorii acesteia, precum și de veniturile curente ale investiției efectuate.

Investițiile străine beneficiază în fapt și de protecția și de garanția oferite de Constituția României, precum și de acordurile bilaterale și multilaterale privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, la care România este parte.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/1997 aduce modificări, astfel că investițiile pot fi expropriate numai dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) este cauză de utilitate publică;

b) exproprierea este nediscriminatorie;

c) se efectuează în conformitate cu prevederile exprese ale legii;

d) se efectuează cu plata unei despăgubiri prealabile adecvate

efective. Legea n r. 332/2001 reține aceleași condiții pentru cazul de expropriere a investițiilor (art.8).Despăgubirea trebuie stabilită la valoarea de piață a investiției la momentul imediat anterior exproprierii, sau înainte ca exproprierea să devină cunoscută într-un mod care să afecteze valoarea investiției.

3.4.1.3. Drepturile investitorilor străini.

Începând cu Legea nr. 35/1991 au fost stipulate în mod expres drepturile investitorilor străini, și anume:

– dreptul de a participa la conducerea și gestionarea investiției potrivit contractelor încheiate, precum și de a-și înstrăina drepturile și obligațiile contractuale către alți investitori români sau străini;

– posibilitatea repatrierii libere a profiturilor și a sumelor rezultate din eventuala lichidare a investiției;

– totodată, Legea nr.35/1991 permitea investitorilor străini să transfere în străinătate sume obținute cu titlu de despăgubire în cazurile în care exproprierea nu putea fi evitată.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului n r. 31/1997 și de altfel și prin Legea nr. 332/2001 a fost permis transferul în străinătate a sumelor rezultate din: dividende sau profituri nete cuvenite, precum și sumele rezultate din vânzarea valorilor mobiliare deținute legal, exclusiv în valuta liber convertibilă în care s-a efectuat investiția inițială; sume rezultate din drepturi de proprietate intelectuală, asistență de specialitate, expertize și alte servicii; sume rezultate din vânzarea acțiunilor, părților sociale sau din lichidarea investiției după achitarea tuturor obligațiilor, inclusiv a celor rezultate din lichidarea investiției înaintea unor termene stabilite în contract pentru care ar fi beneficiat de facilități, exclusiv în valuta liber convertibilă în care s-a efectuat investiția inițială; salariile cuvenite cetățenilor străini care au calitatea de salariați în cadrul societății comerciale constituite de investitorul străin în România.

Transferul acestor sume implică respectarea regimului valutar și fiscal în vigoare la data înregistrării cererii de repatriere după plata taxelor și impozitelor prevăzute de lege.

O altă problemă deosebit de importantă pentru investitorii străini o constituie dreptul de proprietate asupra terenurilor. Reglementările românești în vigoare, fără a cuprinde formulări exprese, permit dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către societăți comerciale cu participare de capital străin, dar care sunt persoane juridice române.

Astfel, Constituția interzice la art. 41 dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, iar Legea fondului funciar interzice, de asemenea, achiziționarea de terenuri de către persoane fizice și juridice străine. Atât Legea fondului funciar, cât și Constituția permit dobândire; in proprietate a terenurilor de către persoane juridice române. Legea însă nu face distincție între persoanele juridice române cu capital integral românesc și persoanele juridice române cu participare de capital străin. Deci se poate considera legal dreptul acestor societăți cu participare de capital străin de a dobândi sau de a deține în proprietate terenuri. Și în cazul acestor societăți pământul, ca de altfel activele societății în general nu aparțin acționarilor, ci societății ca persoana juridică distinctă. Lichidarea societății nu poate atrage după sine decât vânzarea bunurilor, inclusiv a terenurilor, iar în această situație vânzarea se poate face conform legii numai unor persoane fizice sau juridice române.

Art. 30 al Legii nr. 35/1991, republicată, a conservat însă o prevedere a textului inițial al legii, conform căreia, în situația în care investițiile străine se realizează sub forma unor societăți comerciale în asociație cu persoane fizice sau juridice române, asociații români pot constitui cu titlu de aport la capitalul social dreptul de proprietate asupra terenurilor. Prin aceasta societatea devenea , de fapt proprietatea respectivelor terenuri pe întreaga durată a existenței sale.

Ordonanța Guvernului nr. 31/1997 aduce schimbări majore în ceea ce privește dreptul societăților comerciale cu participare străină de a deține în proprietate terenuri. Această ordonanță prevede expres că societățile comerciali cu capital social integral sau parțial străin pot dobândi în orice moment dreptul de proprietate și orice alte drepturi reale asupra terenurilor necesare pentru realizarea sau dezvoltarea obiectului propriu de activitate, în cazul dizolvării și lichidării acestor societăți comerciale, lichidatorii au obligația înstrăinării terenurilor, 7% termen de un an de la data hotărârii de dizolvare, numai către persoane care au capacitatea juridică de a dobândi astfel de bunuri.

Ordonanța Guvernului nr. 92/1997 precizează că orice învestitor persoană juridică rezidentă sau nerezidentă, poate dobândi orice drepturi reale asupra bunurilor mobile și imobile.

3.4.1.4 Facilități investiționale.

Sistemul de facilități acordate investitorilor străini, cu toate modificările intervenite, este de natură exclusiv fiscală referindu-se la stimulente care vizează impozitul pe profit și scutirea de la plata taxelor vamale a anumitor categorii importuri.

A. Evoluția sistemului de stimulente vizând impozitul pe profit.

Conform Decretului-Lege nr. 96/1990, societățile comerciale cu participare străină erau scutite de impozitul pe profit pe o perioadă de doi ani de la realizarea de venituri impozabile. După expirarea acestei perioade pentru următorii trei ani cu aprobarea Ministerului Finanțelor, investitorii au putut beneficia de reducerea impozitului 50%. Pentru cota parte din profit reinvestită în aceeași societate sau o altă societate, persoană juridică română, pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, impozitul era redus cu 50%.

Prin Legea nr. 35/1991 s-a reglementat mai precis sistemul de facilități vizând impozitul pe profit, schema acestor stimulente constând în următoarele:

Scutirea totală de la plata impozitului pe profit pe o perioadă cuprinsă intre 2-5 ani, în funcție de domeniul în care s-a efectuat investiția, astfel: pentru investițiile în agricultură, industrie și construcții pe o perioadă de 5 ani; de 3 ani pentru cele din domeniul explorării și exploatării resurselor naturale, telecomunicațiilor și transporturilor; de 2 ani pentru investițiile din domeniul comerțului, turismului, din sectorul bancar și al asigurărilor, precum și din sfera altor servicii; – după expirarea acestor perioade nivelul impozitului asupra profitului era redus în următoarele condiții: cu 50% dacă profiturile erau reinvestite în România utilizate pentru extinderea operațiilor sale sau folosite în scopuri legate de protecția mediului; cu 25%) dacă cel puțin 50% din resursele de materii prime și energie erau importate, cel puțin 50% din produse exportate sau 20% din cheltuieli erau destinate activității de cercetare-dezvoltare.

Aceeași reducere de 50% se aplică dacă cel puțin 50% din mașinile și utilajele achiziționate proveneau de pe piața internă, sau 50 noi locuri de muncă erau generate. Legea crea totodată posibilitatea ca la propunerea Guvernului, prin lege, să se instituie facilități suplimentare pentru investițiile străine în domeniile considerate prioritare.

După cum se poate constata, legea nu prevedea nici o condiție vizând un nivel minim al cotei de participare a investitorului străin la capital. Unul din amendamentele aduse acestui act normativ, încorporat în textul republicat al legii (august 1993) a introdus această limită inferioară a participării străine, definită în mod cumulativ astfel: aportul efectiv vărsat al investitorului străin, în numerar și în natură să reprezinte minim 20% din capitalul social al societății comerciale, dar nu mai puțin de 10.000 dolari SUA. Condiția era însă impusă numai în ceea ce privește scutirea de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de la 2 la 5 ani; pentru dobândirea statutului de investitor străin și pentru a beneficia de celelalte facilități – reduceri ale impozitului pe profit și scutirea de la plata taxelor vamale a anumitor categorii de importuri – nu era necesară atingerea respectivului prag al capitalului.

După cum se vede, prin aceste condiții impuse cu privire la scutirea de la plata impozitului pe profit și reduceri ale acestuia s-au avut în vedere interesele economiei naționale cu privire la promovarea produselor interne, promovarea exporturilor pentru echilibrarea balanței comerciale, pentru generarea de resurse valutare prin export, crearea de noi locuri de muncă la o rată a șomajului crescândă etc.

Introducerea acestui prag minim al aportului la capital, fără de care nu s-a putut beneficia de scutire totală de la plata impozitului pe profit, a fost determinată de faptul că după 1989 proiectele de investiții străine în România erau de dimensiuni mici, orientate majoritar către sfera comerțului cu amănuntul.

Trebuie menționat elementul de discriminare a investitorilor locali privind acest nivel al stimulentelor, care consta în faptul că societățile comerciale din sfera comerțului nu beneficiau, în virtutea Legii nr.12/1991, decât de o perioadă de scutire de la plata impozitului pe profit de un an și, respectiv, 6 luni, față de investitorii străini, care beneficiau de o perioadă de scutire de 2 ani.

Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pa profit, intrai în vigoare începând cu anul 1995, a adus la același nivel tratamentul investitorilor, indiferent de proveniența capitalului, eliminând toate facilitățile de această natură prevăzute de Legea 35/1991, republicată, pentru investitorii străini și de Legea, 12/1991 pentru investitorii români, impozitul pe profit fiind de 38%. Ordonanța a abrogat totodată și articolul 16 din Legea 35/1991, republicată, care prevăd că posibilitatea acordării prin lege, la propunerea Guvernului, a unor facilitați speciale pentru investițiile în domenii de un interes deosebit pentru economia locală, în ceea ce privește stimularea investițiilor în general, accentul s-a deplasat către introducerea unui regim de amortizare accelerată, ceea ce permitea retehnologizarea și reinvestirea profiturilor în active corporale. O cotă redusă de impozit – 25%, – a fost aplicată profiturilor contribuabililor care obțineau cel puțin 80% din venituri din agricultură, iar în ceea ce privește contribuabilii mici impozitul aferent profitului folosit pentru modernizarea tehnologiilor de fabricație sau extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții destinate protejării mediului înconjurător se reducea cu 50, urmând ca sumele echivalente să fie folosite cu aceeași destinație. Aceste prevederi au fost aplicabile investitorilor locali cât și celor străini.

Deși prevederile Legii nr. 35/1991, republicată, cu privire la scutiri sau reduceri ale impozitului pe profit acordate investitorilor străini, au fost anulate, prin Legea 71/1994, a fost instituit un tratament favorabil investițiilor străine în industrie. Legea readuce elemente de discriminare față de investitorii locali, deși condițiile impuse îi îngustează puternic sfera de aplicabilitate:

– un aport subscris al investitorului străin, vărsat în suma de minimum 50 milioane dolari SUA;

– producția realizată să fie caracterizată cu un grad valoric de integrare în România de minimum 60%;

– 50% din valoarea producției anuale să fie destinată exportului.

Stimulentul vizând impozitul pe profit prevăzut de Legea nr. 71/1994 consta în: scutirea de la plata impozitului pe profitul societății pentru o perioadă de 5 ani de la data obținerii de profit, dar nu mai mult de 7 ani de la data începerii activității productive.

Conform Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 31/1997, investițiile străine nu au mai beneficiat de scutirea totală de la plata impozitului pe profit. Facilitățile fiscale prevăzute de ordonanță au fost acordate numai societăților comerciale persoane juridice române la care participarea investitorului străin cu capital efectiv vărsat în numerar reprezenta minimum 20% clin capitalul social, dar nu mai puțin de 350 mii USD. Impozitul pe profit la societățile care îndeplineau aceste condiții era de 15% pentru primii doi ani de activitate calculați de la data începerii elective a activității, dar nu mai mult de 4 ani de la data înregistrării societății la Registrul Comerțului.

Pentru societățile comerciale la care participarea investitorului străin cu capital efectiv vărsat în numerar era de cel puțin 5 milioane dolari SUA, impozitul pe profit era de 15% pe o perioadă de 5 ani, suplimentar față de perioada de 2 ani menționată mai sus.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/1997 au fost abrogate articolele cu privire la facilitățile prevăzute mai sus (investițiile efectuate în perioada când OUG nr.31/1997 era în vigoare, urmând să beneficieze de reducerea impozitului pe profit de 15% până la expirarea perioadelor pentru care a fost acordată), investitorii străini și cei locali beneficiind de următoarele facilități cu privire la profit:

a) posibilitatea de a opta cu ocazia realizării unor investiții noi pentru una din următoarele două forme de stimulente fiscale, fără însă a le cumula:

-deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor privind amortizarea și chiar în cazul utilizării regimului de amortizare accelerată. Opțiunea contribuabilului de a utiliza regimul de amortizare accelerată trebuia comunicată organelor fiscale teritoriale unde acesta avea obligația depunerii declarației de impunere;

– deducerea din profitul impozabil aferent exercițiului financiar a unei cote de 20% din prețul de achiziție a echipamentelor tehnologice, mașini și utilaje, care constituiau active amortizabile achiziționabile în cursul respectivului exercițiu financiar; în cazul în care profitul impozabil era insuficient pentru a permite deducerea în întregime a sumei aferente cotei de 20 % menționate, deducerea diferenței urma a se face din profitul aferent exercițiilor financiare următoare până la concurența sumei deductibile în cel mult 5 ani;

b) deducerea integrală din profitul impozabil a cheltuielilor cu reclama și publicitatea

c) recuperarea pierderii anuale declarate de contribuabil prin declararea impozitului pe profit, din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi.

B. Scutirea de la plata taxelor vamale a anumitor categorii de importuri.

Cu privire la eficiența acestui tip de stimulent, opiniile sunt diferite. Deși să fie utilizat, cu deosebire în țări în curs de dezvoltare și în țări cu economie de tranziție, unii specialiști argumentează că el provoacă distorsiuni la fluxurilor comerciale, iar în afara existentei unui sistem de administrare bine pus la punct privează bugetul statului de sume importante prin evaziune. Aceasta mai ales în condițiile în care nu există obligativitatea păstrării în proprietatea firmei pentru o anumită perioadă, de câțiva ani spre exemplu, a bunurilor importate.

Reglementările românești de după 1989 prevăd acest tip de stimulent investitorii străini care constituie, în același timp, un clement de discriminare a investitorilor locali.

În mod concret, Legea nr. 35/1991 și cea republicată în 1993 prevede aceleași stimulente:

– mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport și orice alte bunuri de import necesare investiției, constituite ca aport în natură sau achiziționate din aportul în numerar al investitorului străin la capitalul social ori la mărirea acestuia, au fost exceptate de la plata taxelor vamale;

– au fost scutite de la plata taxelor vamale materiile prime, materialele consumabile, piesele de schimb și componentele importate, necesare și folosite efectiv în producția proprie pe o perioadă de 2 ani, calcul de la data începerii activității.

Acordarea acestor facilități a fost condiționată ulterior prin ordinul președintelui ARD de o contribuție a investitorului străin de cel puțin 10000 dolari SUA.

Legea nr. 71/1994 privind acordarea unor facilități speciale pentru investițiile străine în industrie prevedea scutirea de la plata taxelor vamale pe o perioadă de 7 ani de la data înmatriculării societății, atât a importurilor pentru investiții, cât și a importurilor pentru producție, dar numai pentru investițiile care întruneau cerințele prezentate mai sus cu privire la capitalul, minim, gradul de integrare în economia locală și exportul unei anume părți a producției.

Conform Ordonanței Guvernului nr. 31/1997, bunurile amortizabile
care se importau în vederea efectuării și derulării investiției, constituite ca aport în natură la capitalul social sau achiziționate ca urmare a unei linii de finanțare deschise și garantate de investitorul străin, și cele achiziționate de investitorul străin din dividendele sale pentru majorarea capitalului social, beneficiau de scutire la plata taxelor vamale. Materiile prime, materialele cosumabile, piesele de schimb importate beneficiau de reducerea cu 50% a taxelor vamale pe o-perioadă de 2 ani de la data punerii în funcțiune a investiției străine, dar nu mai mult de 4 ani de la data înregistrării acesteia la Registrul Comerțului.

Din prevederile Ordonanței n r. 92/1997 privind facilitățile cu privire la scutirea de la plata taxelor vamale beneficiază atât investitorii străini, cât și cei locali. Astfel, investitorii beneficiază de următoarele facilități: importul de bunuri mobile, corporale sau/și necorporale, care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale sau reprezintă contribuția la o asociație în participațiune ori la o asociație familială, necesară pentru realizarea obiectului de activitate, este exceptat de la plata taxelor vamale și de la plata taxelor pe valoarea adăugată; importul de echipamente tehnologice — mașini și utilaje – constituind active amortizabile, conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale cu modificările ulterioare, realizat de investitorii care efectuează investiții directe, este exceptat de la plata taxelor vamale. Facilitățile în derulare stabilite conform actelor normative anterioare sunt menținute până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.

Legea nr.332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie acordă investitorilor trei categorii de facilități, și anume:

– exceptarea de la plata taxelor vamale a utilajelor tehnologice, instalațiilor, echipamentelor, aparatelor de măsură și control, de automatizare și produse software, din import, în măsura în care nu au fost utilizate și au fost fabricate cu cel mult un an în urmă;

– amânarea la plată a taxei pe valoarea adăugată, la bunurile investiționale menționate anterior, achiziționate din import sau din România, până după punerea în funcțiune a investiției;

– deducerea fiscală a unei cote de 20% din valoarea investiției care se ia în calcul în declarația de impunere;

– posibilitatea utilizării de către investitor pentru asemenea investiții a sistemului de amortizare accelerată.

3.4.2. Reglementări specifice

Până la adoptarea de către Guvernul României a Ordonanței de Urgentă nr. 31/1997, toate actele normative au reglementat numai investițiile directe de capital străin, începând cu acest act normativ au fost reglementate separat regimul investițiilor directe de capital străin, regimul investițiilor străine constituite prin cumpărarea acțiunilor gestionate de Fondul Proprietății de Stat la societățile comerciale privatizabile și regimul investițiilor de portofoliu realizate de investitorii străini.

3.4.2.1. Regimul investițiilor străine reprezentate prin cumpărarea acțiunilor gestionate de FPS la societățile comerciale

În contextul enunțat puteau beneficia de facilități investițiile străine care aveau la bază un contract de vânzare cumpărare încheiat cu FPS, cu o valoare de cel puțin un milion de dolari SUA, sau echivalentul acestei sume în orice altă valută liber convertibilă sau în lei, dacă investitorul străin se obliga să îndeplinească următoarele condiții:

– să asigure, ca efect post privatizare, restructurarea, modernizarea și rentabilizarea societății comerciale ale cărei acțiuni au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni cu FPS, inclusiv reducerea consumurilor materiale și energetice specifice;

– să asigure protecția muncii prin tehnologii noi, precum și formarea resurselor umane;

– să contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în zona geografică în care își desfășoară activitatea comercială societatea ale cărei acțiuni au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu FPS;

– să asigure un grad de integrare a producției în România de cel puțin 30%, care se determina pe baza ponderii valorice, a materialelor, a pieselor și subansamblelor produse în România în totalul cheltuielilor materiale efectuate pentru realizarea produselor finite;

– să realizeze exportul a cel puțin 40% din valoarea producției anuale proprii;

– să efectueze investiții pentru asigurarea protecției mediului.

Suma de l milion dolari SUA se referea exclusiv la prețul plătit de investitorul străin pentru pachetul de acțiuni cumpărat de la FPS prin oricare dintre metodele permise de lege.

Aceste societăți beneficiau de următoarele facilități:

– plata unui impozit de 15% aplicat profitului brut obținut, pe o perioadă de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărarea a acțiunilor;

– scutire de taxe vamale și de taxa pe valoarea adăugată pentru echipamente, mașini, utilaje și instalații necesare modernizării producției proprii sau asigurării protecției mediului pe o durată de 8 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor și reducerea lor cu 50% pentru o perioadă suplimentară de 2 ani pentru aceeași categorie de produse;

– scutirea de plata taxelor vamale și a oricăror alte taxe corelate transferului de know-how efectuat de investitorul străin în vederea creșterii performanței tehnice, tehnologice, comerciale sau financiare a societății comerciale emitente a acțiunilor care au (acut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu FPS;

– reducerea cu 50% a taxelor vamale pe o perioadă de 4 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu FPS, pentru materiile prime, materialele pentru producție, materialele consumabile, piesele de schimb și/sau componentele importate, necesare realizării producției proprii, a căror contravaloare era achitată din surse proprii atrase sau împrumutate din străinătate;

– lăsarea la dispoziția societății comerciale privatizate, în moneda în care s-a făcut plata acțiunilor, a cotei prevăzute la art. 8 din Legea nr. 55/1995 (o cotă de până la 60% pentru stingerea datoriilor) pentru accelerarea procesului de privatizare.

Aceste facilități se acordau în funcție de îndeplinirea criteriilor de clasificare prevăzute mai sus și care erau preluate ca obligații în contul cumpărătorului prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat cu FPS începând cu momentul efectuării plății integrale a acțiunilor achiziționate.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 92/1997 au fost abrogate articolele care reglementau regimul investițiilor străine constituite prin cumpărarea acțiunilor gestionate de FPS la societățile comerciale care se privatizează. Actul normativ instituit, pentru a reglementa această problemă, a fost Ordonanța de Urgentă n r. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, conform căreia acțiunile gestionate de FPS se puteau vinde persoanelor fizice sau juridice de drept privat române ori străine prin: ofertă publică de vânzare; negociere directă; licitație cu strigare sau în plic; certificate de depozit emise de bănci de investiții pe piețele de capital internaționale sau prin combinarea acestor metode.

Desființarea la sfârșitul anului 2000 a FPS o dată cu înființarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului va dinamiza procesul de reglementare privind raportul dintre privatizare și investiții în sectorul societăților comerciale la care statul deține acțiuni.

3.4.2.2. Unele măsuri pentru promovarea investițiilor cu impact major asupra activității economice.

În anul 1997, s-au instituit noi măsuri și facilități pentru promovarea investițiilor cu impact major asupra activității economice din tara noastră. Din conținutul Ordonanței de Urgență aprobate în luna mai 1997 pot fi puse evidentă câteva aspecte.

Investițiile cu impact major asupra activității economice au fost considerate cele care vizau participarea investitorului la constituirea unor societăți comerciale, la majorarea capitalului acestora, dobândirea de acțiuni ale unei societăți comerciale la care statul sau autoritățile publice erau acționari majoritari, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

a) valoarea investițiilor realizabile într-un interval de 2 ani era de cel puțin 50 milioane dolari SUA sau echivalentul în altă valută convertibilă sau în lei;

b) în cazul zonelor defavorizate intervalul de eșalonare a investițiilor cu impact major se extinde până la 3 ani, cu condiția de a se crea cel puțin 700 locuri de muncă;

c) în cazul construcției de locuințe perioada realizării investițiilor cu impact major se extinde la 3 ani dar plafonul acestora era de cel puțin 60 milioane dolari SUA sau echivalentul în altă valută liber
convertibilă sau în lei;

Investițiile cu impact major asupra activității economice beneficiau de următoarele facilități:

a) scutire la taxe vamale și TVA pentru importul de bunuri și la TVA pentru bunuri achiziționate de pe piața internă dacă acestea constituiau active amortizabile, aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale create sau achiziționate;

b) scutire de la plata taxelor vamale și de la plata TVA pentru echipamente tehnologice, mașini, utilaje ctc. achiziționate, care erau componente ale investiției cu impact major realizate în condițiile expuse anterior;

c) scutire de la plata taxelor vamale și de la plata TVA pentru importuri sau achiziționarea de pe piața internă a materiilor prime, materiale consumabile, piese de schimb, necesare pentru o perioadă de 2 ani de la punerea în funcțiune a investiției cu impact major sau de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni de la FPS.

d) scutire de la plata impozitului pe profit o perioadă de 10 ani, cu condiția ca societatea să înregistreze profit în cel mult 3 ani de la data înregistrării la ORC;

e) scutire de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani în cazul în care societatea se afla în proces de privatizare, din momentul realizării investițiilor (prin privatizare);

f) scutire de la plata impozitului pentru profitul reinvestit în modernizări tehnologice, în extinderea societății comerciale;

g) acordarea unui decalaj de l la 3 ani la plata TVA pentru activitatea
desfășurată în societate;

h) scutire de la plata TVA pe o perioadă de până la 3 ani în cazul investițiilor în domeniul construcției de locuințe și acordarea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate sau de folosință asupra terenurilor aferente construcțiilor.

Agenția Română de Dezvoltare a fost mandatată la acea dată, împreună cu alte organe ale statului , ministere, FPS etc. să identifice proiecte de investiții și investitori eligibili.

În cazul lichidării investiției cu impact major într-o perioadă care reprezenta de 2 ori perioada în care s-au acordat facilități atunci facilitățile acordate se anulau retroactiv, investitorul fiind obligat să plătească taxele și impozitele pentru care a fost scutit.

La ora actuală se poate aprecia faptul că și pe baza acestor facilități investitorii străini nu s-au remarcat în realizarea unor investiții cu impact major în economia României. Nu este deci întâmplător faptul că în anul 2001 Guvernul României și-a asumat răspunderea în parlament pentru Legea nr. 332/2001 prin care se asigură un tratament similar investitorilor fie autohtoni fie străini în cazul investițiilor care depășesc l milion USD. Garanțiile și facilitățile sunt marcate mai riguros prin această lege decât în reglementările anterioare.

In domeniul investițiilor străine directe, acțiunile intreprinse în vederea imbunătățirii cadrului legislativ și instituțional au vizat:

– inființarea Departamentului pentru Relații cu Investitorii Străini, aflat în subordinea directă a Primului Ministru care permite accesul facil al investitorilor străini importanți la structurile de decizie guvernamentală;

– elaborarea si promulgarea legii privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ in economie;

– extinderea dialogului cu asociatiile investitorilor straini din Romania;

– definirea domeniilor strategice pentru atragerea de investiții straine si identificarea proiectelor de investitii pentru reabilitarea si modernizarea unor societati sau companii nationale, cu finantare externa. In acest scop au fost solicitate 10 ministere economice pentru definirea unor domenii prioritare in care se doreste atragerea investitiilor straine. Informatiile primite nu sunt inca complete fiind legate de definitivarea Programelor de actiune pentru fiecare minister in parte.In baza strategiilor sectoriale au fost elaborate propunerile de proiecte prioritare pentru aceste domenii si pentru alte sectoare ca metalurgia si industria de aparare.

Pentru crearea unei imagini pozitive a României la nivel de țară, regiune, ramură economică s-a avut in vedere:

– realizarea de materiale si actiuni promotionale destinate atragerii de investitori straini in conformitate cu practica internationala; in acest scop s-au elaborat 2 pliante promotionale si este in curs de tiparire si un pliant cu informatii pentru investitorii straini (Romania Directory 2001), de asemenea s-a realizat un catalog cu proiecte de investitii;

– extinderea bazei de informatii disponibile pentru investitorii straini, prin elaborarea unei pagini pe Internet. In acest sens a fost elaborata editia anuala a portofoliului de proiecte prioritare (95 proiecte), ce este pregatita atat in varianta electronica, pentru a fi transmisa pe INTERNET, cat si in varianta pe suport hartie. Portofoliul de proiecte pentru atragerea de investitori straini semnificativi, este cel din domeniile strategice care fac obiectul activitatii M.I.R..

In domeniul inițierii de actiuni de cooperare internațională s-a avut in vedere reluarea relațiilor din domeniul atragerii investițiilor străine cu instituțiile internaționale: Asociația Mondială a Agenților de Promovare a Investițiilor Străine, Asociația Agenților de Promovare a Investițiilor Străine din țările membre CEFTA, rețeaua IPAnet coordonată de MIGA/Banca Mondială, OPIC și altele.

Acțiunile intreprinse în vederea elaborarii politicilor pentru atragerea investițiilor străine în România au vizat:

– elaborarea Legii privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ in economie ca prima parte a Codului de Promovare a Investitiilor;

– asigurarea unui mecanism de monitorizare a fluxurilor de investitii străine, conform practicilor OECD, pentru care au fost ințiate discuții cu Oficiul National al Registrului Comerțului, Banca Natională a României, Institutul Național de Statistică, Ministerul Finanțelor Publice și Camera de Comerț și Industrie a României și Municipiului București.

Programul de acțiuni și masuri pentru promovarea pe plan internațional a proiectelor de investiții în România prevede:

a) o serie de acțiuni din punct de vedere organizatoric :

Ministerul Dezvoltării și Prognozei va avea intreaga răspundere în dezvoltarea și implementarea strategiei de promovare a investițiilor în România. În acest sens, va reorganiza actuala Directie Generală pentru Promovarea Investițiilor din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei creandu-se o nouă structură cu doua compartimente: Promovarea Investițiilor și Servicii pentru Investitori în cadrul carora vor exista și unele birouri specializate pentru legătura cu unele țări (Germania, SUA, Italia, Franța, s.a.). Aceste structuri vor fi responsabile pentru asistarea proiectelor de investiții intre 1 milion și 10 milioane dolari;

Proiectele de peste 10 milioane dolari vor fi in sarcina Departamentului pentru Relația cu Investitorii Străini, iar cele sub 1 milion de dolari, in sarcina Ministerului pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie, care nu vor realiza activitați de promovare a investițiilor, acestea fiind în sarcina structurii din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei. Pentru a fi eficiente, cele doua unități vor lucra sub coordonarea Ministerului Dezvoltării și Prognozei;

Structura creată în cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei va fi responsabilă și pentru serviciile de tip post-investiție, precum și pentru avizarea Guvernului asupra imbunatațirii necesare a climatului investițional;

Rolul Ministerului Afacerilor Externe va consta intr-o activitate de asistență acordată structurii din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei prin rețeaua de ambasade din străinătate;

Structura din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei trebuie să aiba un Consiliu de Supraveghere condus de Ministrul Dezvoltării și Prognozei, și format din : Secretarul de Stat pentru Investiții Străine și Dezvoltare Regională, Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Investitorii Străini, Secretarul de Stat de la Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii și Cooperație , Secretarul de Stat de la Ministerul Afacerilor Externe, Consilieri ai Primului Ministru, Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Președintele Consiliului Investitorilor Străini, membri ai sectorului privat și un decan al unei universități;

Se va crea astfel o virtuală agenție de promovare a investițiilor, fiind important ca potențialul investitor să poata identifica în Ministerul Dezvoltării si Prognozei punctul focal pentru promovarea investițiilor și să i se asigure o excelentă legatură cu unitațile de asistență;

b) o serie de actiuni concrete legate de:

Identificarea domeniilor prioritare ale economiei romanesti; stabilirea ramurilor, a subramurilor si sectoarelor principale de activitate in perioada 2001-2002:

Etapa I: septembrie-noiembrie 2001;

Etapa II: decembrie-februarie 2002

Etapele III-V: domeniile se vor stabili cu 3 luni inainte de inceperea etapelor;

Utilizarea eficientă a resurselor existente, financiare și umane in vederea susținerii activitații de promovare (realizarea de materiale promoționale tiparite, pe suport informatic, echipamente multimedia, stabilirea echipelor permanente de lucru, etc.);

Identificarea și selectarea proiectelor de investiții și crearea unei baze de date in limba engleză, comună tuturor instituțiilor implicate în procesul de atragere a capitalului străin in România. Din aceasta bază de date se vor intocmi liste de proiecte prioritare cu impact major pentru economia românească. Listele vor fi rezultatul colaborării între toate instituțiile implicate, sub coordonarea Ministerul Dezvoltării si Prognozei;

Crearea unui domeniu pe INTERNET, special alocat promovării proiectelor de investiții și a climatului de afaceri din România, cu acces nerestricționat, administrat de Ministerul Dezvoltării și Prognozei;

Asigurarea unitatii mesajelor referitoare la climatul de afaceri din România, transmise pe plan extern;

Identificarea piețelor straine cu capacitate de internaționalizare a investițiilor directe către economiile emergente, a domeniilor de interes ale mediilor de afaceri internaționale potențial interesate in realizarea de investiții, precum si a potențialilor investitori in aceste domenii.

Constituirea, pentru proiectele prioritare, de colective de promovare care, in baza mandatului aprobat de Primul-Ministru, vor contacta direct potentialii investitori;

Realizarea unei strategii de promovare pe termen lung;

Monitorizarea rezultatelor activitaților de promovare generală și a activitaților de promovare a proiectelor prioritare de către colectivele de promovare;

Agentia Româna pentru Investiții Straine (ARIS) a fost constituită în baza Legii. nr. 390/2002 ca organ de specialitate al administrației publice centrale, in subordinea Guvernului, fiind unica instituție abilitata sa aplice politica Guvernului pentru promovarea si atragerea investițiilor străine directe în economie.

Misiunea ARIS-ului este atragerea si menținerea capitalului străin in economie ca efect al creării unui mediu de afaceri prietenos și atractiv pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.

Obiectivele Agenției Române pentru Investiții Străine sunt:

– Cresterea semnificativa a volumului investitiilor straine in Romania in perioada 2003-2004;
– Crearea unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie pentru investitori la nivel de tara, regiune, ramură economică ;

– Abordarea pro-activa a investitorilor straini prin realizarea unei oferte de proiecte si propuneri concrete de investiții
–  Oferirea unor servicii profesionale de asistenta predecizională, pe durată și ulterior realizarii investiției .

În principal, domeniul de activitate a ARIS se referă la: 

– coordonarea elaborarii strategiilor si a programelor de actiune pentru atragerea capitalului strain in economie, precum si a activitatii efective de promovare pe plan intern si international a proiectelor de investiții în România ;

– monitorizarea respectarii legislatiei in domeniul investitiilor straine in România și inaintarea de propuneri pentru îmbunătațirea acesteia ;

– crearea condițiilor necesare asigurarii unui mediu de afaceri favorabil promovarii investițiilor directe;
– acordarea de asistență de specialitate investitorilor străini interesați de dezvoltarea unor proiecte de investiții in România, premergator si ulterior realizarii investițiilor, in colaborare cu alte instituții și organizații, guvernamentale sau non-guvernamentale ;

– identificarea si promovarea domeniilor prioritare de investiții și a oportunităților existente in aceste domenii precum si crearea unei baze de date cu informații disponibile pentru investitori referitoare la proiecte de investiții, surse de finanțare, parteneri potentiali de afaceri, locații disponibile etc.

– promovarea investițiilor străine in conformitate cu strategiile celorlalte instituții și organizații implicate in procesul de atragere a capitalului străin in economie (Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, ministere, etc.), precum si a imaginii României si a climatului investițional existent, utilizând toate mijloacele specifice de promovare ;

– informarea periodică a Guvernului asupra volumului, structura, domeniile și tendința investițiilor străine pe plan intern și internațional, prin colaborarea cu alte instituții, organizații sau structuri publice sau private specializate, care inregistrează și dețin informații în domeniu.

CAP 4 Cadrul real al investițiilor cu capital străin în România în perioada de tranziție

4.1. Entități implicate

Activitatea de promovare a unei politici investiționale prin atragerea de capital străin constituie una din modalitățile importante de creare a sectorului proprietății private și de scurtare a perioadei de trecere la economia de piață. Principalele domenii în care infuzia de capital străin constituie o prioritate sunt infrastructura, telecomunicațiile, industria energetică, construcția de mașini, turismul, producția de bunuri de larg consum și serviciile, în esență, principalele instituții implicate în procesul realizării investițiilor de capital străin în perioada de tranziție au fost Agenția Română de Dezvoltare, Fondul Proprietății de Stat, Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului, dar și alte organe și instituții.

1. Agenția Română de Dezvoltare a fost înființată în martie 1991 ca organism guvernamental specializat cu rolul de a susține procesul reformei economice prin atragerea de capital străin.

Legea investițiilor străine a prevăzut necesitatea obținerii de către investitorul străin a confirmării ARD. Agenția, în baza cererii formulate de investitor, analiza bonitatea acestuia, domeniul și modalitatea în care urma să fie efectuată investiția, cuantumul capitalului investit și apoi comunica investitorului decizia adoptată, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Confirmarea ARD nu excludea nicidecum parcurgerea celorlalte etape obligatorii, comune pentru constituirea tuturor societăților comerciale, independent de proveniența capitalului, implicând: notariatul – pentru autentificarea actelor constitutive; banca – pentru depunerea capitalului social subscris; instanța judecătorească – pentru autorizarea funcționării societății; Registrul Comerțului – pentru înmatricularea societății; Administrația financiară – pentru înregistrarea ca subiect fiscal; Monitorul Oficial – pentru publicarea documentelor de înființare.

La finalul acestor etape investitorul revenea la ARD pentru obținerea certificatului de investitor care îl îndreptățea la dobândirea stimulentelor incluse în legislația specifică investițiilor străine.

Activitatea ARD a constat în activități promoționale, activități de analiză și cercetare, relații cu organisme internaționale, activitatea de informare etc.

În planul atragerii investițiilor străine directe în România activitatea ARD a constat practic în:

– furnizarea de materiale de referință și informare privind cadrul instituțional și legislativ al investițiilor străine în România; participarea la negocieri între partenerii români și străini, asistarea la completarea formalităților de constituire a societăților comerciale cu participare străină;

– asigurarea unei interfețe între investitorul străin și instituții și întreprinderi românești și, mai ales, asigurarea soluționării pe cale amiabilă a diverselor și multiplelor probleme care apar la constituirea și în funcționarea societății comerciale cu participare străină. Față de partea română activitatea ARD a constat în:

– asistarea întreprinderilor românești în pregătirea proiectelor de investiții conform cerințelor practicii internaționale;

– asistarea întreprinderilor românești în evaluarea ofertelor firmelor străine în sensul asigurării unor evaluări echitabile ale participării străine;

colaborarea cu alte instituții românești în realizarea unor proiecte de investiții străine complexe.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/1997, ARD a desființată, activitatea acesteia a fost preluată de Departamentul Promovarea Investițiilor Străine din fostul Minister al Privatizării.

2. Fondul Proprietății de Stat. în baza Legii nr. 58/1991 prin privatizarea societăților comerciale a fost înființat Fondul Proprietății de Stat ta instituție publică cu personalitate juridică care a deținut inițial 70% din capitalul social al societăților comerciale de stat și Fondurile Proprietății Private dețin 30% din capitalul social al societăților comerciale de stat. FPS a fost înființat în scopul realizării transferului proprietății de stat în proprietatea privată perioadă de 7 ani. în fapt în perioada preconizată a fost transferat în proprietate privată doar 20% din capitalul social deținut de FPS la societățile comerciale capital de stat. Ca urmare, prin OUG nr. 88/1997 a fost prelungit procesul de transferare în proprietate privată a capitalului social deținut de stat la societățile comerciale. Se apreciază că în procesul de privatizare mijlocit de FPS sau manifestat o serie de dificultăți, între care:

– unele greutăți în identificarea societăților comerciale și în reevaluarea capitalului social;

– construcția instituțională greoaie și confuză;

– lipsa de experiență și insuficiența specialiștilor;

– valoarea redusă a capitalului privat autohton:

– dificultăți în atragerea investitorilor străini;

– unele necorelări și lacune în plan legislativ.

Fondul Proprietății de Stat a funcționat o perioadă de 10 ani, perioadă în care a lansat și susținut diverse programe de atragere a investițiilor străine a elaborat proceduri de negociere pentru investițiile străine în parametrii practicii mondiale, a elaborat documentații de prezentare a societăților comerciale țațe, a stabilit criterii de apreciere a potențialului de dezvoltare a comerciale propuse pentru privatizare și metodologia de evaluare a ofertelor primite de la partenerii externi.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 a facilitat diversificarea modului de implicare a FPS în procesul de privatizare a acțiunilor deținute de Stat la societăților comerciale prin: ofertă publică de vânzare, negociere directă, emisiunea certificatelor de depozit de către bănci de investiții pe piețele de capital sau folosirea unor proceduri combinate.

După un deceniu de funcționare se concluzionează că FPS nu și-a realizat integral programul pentru care a fost instituit. Sunt supuse dezbaterii mai ales cazurile de nerespectare și neîndeplinire a angajamentelor asumate de investitori aferente perioadei post privatizare.

3. Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participărilor

Statului. Prin O.U.G. nr.296/2000 FPS a fost desființat. Locul său a. fost luat de Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului, instituție de interes public cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Prin actul normativ menționat s-a stabilit că AP APS va avea în principal ca obiect de activitate, pentru societățile comerciale aflate în portofoliul său:

– vânzarea către sectorul privat, prin metodele prevăzute de legea pachetelor de acțiuni deținute de stat în societățile comerciale;

– administrarea, în calitate de acționar semnificativ/majoritar, a societăților comerciale aflate în portofoliul său;

– controlul respectării clauzelor din contractele de privatizare și a gradului de realizare a performanțelor asumate prin aceste contracte;

– restructurarea societăților comerciale aliate în portofoliul său și asigurarea asistenței financiare necesare modernizării și retehnologizării;

– transferul, în condițiile legii, către unele ministere și autorități publice locale a administrării și vânzării activelor deținute de stat la unele societăți comerciale.

Pe lângă APAPS funcționează Consiliul Interministerial format din 9-11 membri reprezentanți ai unor ministere și instituții implicate în procesul de privatizare.

4.2. Evoluția investițiilor străine directe în perioada 19912003

Informațiile cu privire la evoluția investișiilor străine directe pot fi asigurate din mai multe surse cum ar fi: de la BNR, Oficiul Național al Registrului Comerțului ,ARD sau altele.

Așa cum reiese din Balanța de plăți a BNR, în perioada 19912001 evoluția investitorilor străini și a capitalului implicat în afaceri investiționale în România se încadreză în datele prezentate în tabelul nr. 1.

Evoluția investitorilor străini și a capitalului social implicat în România în perioada 19912000, date cumulative

Tabelul nr. 1

Sursa: Raportul Anual BNR, 2001, Secțiunea statistică, p.7

Din analiză reiese evoluția ascendentă a numărului investitorilor străini, pentru perioada 19911999, de 11,53 ori și a capitalului implicat, pentru perioada 19912000, de 9,29 de ori, adică cu 929,89%. Datele fiind cumulate pe ani nu reflectă disparitățile pe ani în cadrul perioadei.

Evoluția investițiilor străine directe pe ani se prezintă în tabelul nr. 2

Evoluția investițiilor străine directe în România în perioada 19902002

Tabel nr.2(mil.USD)

Sursa: Raportul Anual BNR-Balanța de plăți:

1992 pentru anii 1990-1991

1993 pentru anii 1992-1993

1997 pentru anii 1994-1997

1999 pentru anii 1998-1999

2001 pentru anii 2000-2001

Buletin lunar 122002 p.23. pentru anul 2002

În perioada analizată plasamentele investitorilor străini în investiții străine directe, în România, s-au cifrat la 8.968 mil. dolari SUA, iar retragerile la 214 mil. dolari SUA, rezulând un sold cumulat de 8.754 mil.dolari SUA. Pe ani, cele mai consistente intrăi s-a înregistrat în perioada 1997-2002.

Se poate aprecia că evoluția investițiilor străine directe pe ani se află în corelație cu evoluția procesului de tranziție din România și cu lipsurile legislative și a facilităților fiscale pentru investitrii străini. Evoluția investițiilor străine directe include proiecte invstițonale realizate de nerezidenți, inclusiv investițiile mijlocite de procesul de privatizare( prin FPS, respectiv prin APAPS începând cu anul 2000), precum și investițiile din surse atrase , dar nu include investițiile de pe piața bursieră și RASDAQ. Deci se iau în considerare investițiile în procesul de privatizare și angajamentele de investiții suplimentare, precum și investițiile străine prin atragerea unor resurse neincluse în capitalul social.

Pe parcursul perioadei s-au produs și radieri ale unor societăți comerciale cu participare străină. În condițiile instabilității economice și legislative inerente perioadei de tranziție la economia de piață, unele investiții străine, mai ales de mică amploare, au fost realizate în scopul obținerii unor profituri rapide dupa care investitorii respectivi s-au retras de pe piața României.

Evoluția investițiilor străine directe poate fi pusă în evidență și pe baza informațiilor oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului a României.

Penru a efectua analiza invstițiilor străine directe pe baza informațiilor oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului a României trebuie făcute următorele precizări și anume:

Investiția străină de capital în România (Is) este egală cu valoarea capitalului străin subscris la înmatriculare (I), plus subscrieri prin mențiuni de majorare a capitalului străin (M), plus/minus capitalul social cesionat de/către asociați/acționari rezidenți (C), minus capitalul social subscris la firmele radiate din registrul comerțului (R), respectiv:

Is = I + M ± C – R

Evoluția îmatriculărilor de societăți comerciale cu participare străină la capital se prezintă în tabelele nr.3 și 4.(vezi Anexe). Potrivit operațiunilor statistice efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, volumul total al investițiilor străine inregistrat la 31 decembrie 2002 în Romania, se ridica la 8,94 miliarde USD, respectiv 8,57 miliarde EURO. Această valoare reprezintă aportul investitorilor străini la subscrierea capitalului social pentru cele 89,9 mii societăți comerciale inființate cu participare de capital strain. Cel mai mare nivel al investițiilor străine inregistrat în Romania, în perioada anilor 1991- 2002, este cel realizat în anul 2001, cand valoarea capitalului social subscris, în echivalent valută, la societățile comerciale cu participare străina de capital, a fost de 1,52 miliarde USD, conform datelor prezentate în tabelul nr.3,(vezi Anexe)

Soldul existent al investiției străine la 31 mai 2003, potrivit datelor din tabelul nr.4,(vezi Anexe) ca urmare a operațiunilor efectuate în perioada decembrie 1990 – 31 mai 2003, cuprinde :

– numărul total al societăților comerciale, care este de 93.438, din care 438 s-au înregistrat în luna mai 2003;

– capitalul social subscris de investitorii străini, care totalizează 9,54 mld USD (8,06 mld EUR.

În raport de evoluțiile înregistrate, cu tendințe diverse de la o țară la alta, în clasamentul pe țări de rezidență a investițiilor în societățile comerciale cu participare străină, cumulat pentru întreaga perioadă a anilor 1991 – 2003 (luna mai), pe primele locuri figurează, ca țări de rezidență a investitorilor: Olanda (locul 1 cu 17,6 % din total investiție străină exprimată în echivalent valută),

Germania (locul 2, cu 9,7%), Franța (locul 3, cu 7,3%), SUA (locul 4, cu 7,2%) și Italia (locul 5, cu 6,2%) potrivit datelor din tabelul nr.5,(vezi Anexe).

Structura pe domenii de activitate a numărului de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, înmatriculate în perioada 1991- mai 2003, prezentată în figura nr.1, evidențiază preferința investitorilor pentru activitățile din domeniul comercial. 54,3% din numărul total de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social reprezintă societățile comerciale care au declarat în actele constitutive intenția de a-și desfășura activitatea principală în comerț. În ordinea preferințelor urmează industria (18,8%), serviciile profesionale (11,7%), turism (4,5%) și agricultura (4,2%),

Structura pe domenii de activitate* a numărului de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, înmatriculate în perioada 1991 – Mai 2003

Figura nr. 1

*) Calculată în raport de domeniul principal de activitate declarat

Structura pe domenii de activitate a valorii capitalului social subscris de societățile comerciale cu participare străină la capitalul social este semnificativ diferită de structura numărului de înmatriculări. Din capitalul social total subscris, 53,7% a fost investit în industrie, 16,4% în servicii profesionale și 15,9% în comerț.(Figura nr .2)

Structura pe domenii de activitate a valorii capitalului social subscris** de societățile comerciale cu participare străină la capital, în perioada 1991 – Mai 2003

Figura nr. 2

**) Calculată în raport de valoarea capitalului social total subscris în echivalent valută (USD).

O analiză a evoluției investițiilor străine directe în anul 2003, pe perioada Ianuarie-Mai , comparativ cu aceași perioadă din 2002 ne arată că în anul curent se prezintă o situație îmbucurătoare:

– din punct de vedere a numărul societăților comerciale noi cu participare străină înregistrate , s-a înregistrat o creștere în lunile Ianuarie (156,4%)și Februarie (121,6%) comparativ cu lunile Ianuarie-Februarie 2002; (vezi Graficul nr. 3.)

– pe de altă parte privită prin prisma volumului capitalului social subscris în valută ,exprimat dolari SUA, o situație favorabilă se înregistrează numai în luna Ianuarie a anului curent care prezintă o evoluție fața de luna Ianuarie a anului trecut cu circa 147.8% ; (vezi Graficul nr. 4.)

– în celelalte luni din cadrul perioadei de analiză se constată ca s-a înregistra un trend negativ , atât ca număr de societăți comerciale noi înregistrate dar și din punct de vedere al volumului capitalului social subscris în echivalent valută comparativ cu aceași perioadă din 2002.

Grafic nr. 3 Grafic nr. 4

Structura numărului de societăți comerciale cu participare străină și a capitalului subscris în valută, pe județe, relevă orientarea variată a investitorilor în procesul de implantare a afacerilor investiționale prezentate în tabelul nr.7, în perioada 1991-2003, Municipiul București a deținut în perioada 1991-2002 aproximativ 53,8% din numărul total de societăți comerciale îmatriculate cu participare străină și pe parcursul anului curent 20,3% iar pe totalul perioadei deține un număr de 49390 de societăți comerciale dintr-un total de 93507 și 47,0% din valoarea capitalului social subscris în valută în perioada 1991-2002 și pe parcursul anului 2003 aproximativ 27,6% din valoarea capitalului social subscris în valută iar per sold 13134378 mii USD dintr-un total de 41206829 mii USD. Se mai pot enumera și următoarele județe Călărași cu un număr de 261de societăți și un volum al capitalului social de 6865545 Mii USD; Cluj 3861 și 1046515 mii USD; Prahova un număr de 1450 de societăți cu o valoare a capitalului social de 6393239 mii USD; Timiș cu 5555 de societăți și o valoare a capitalului social de 851628 mii USD.

Structura numărului de societăți comerciale cu participare străină și a capitalului subscris în valută, pe regiuni de dezvoltare economică în cadrul țării se prezintă în tabelul nr.8 (vezi Anexe) primul loc îl deține regiunea București-Ilfov cu un număr de 52051 de societăți și cu o valoare a capitalului social subscris în valută de 18094447 mii USD iar pe lucul al doilea după valoarea capitalului social subscris în valută se situiază regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia cu 13844302 mii USD și un număr de 3520 societăți. Celelalte regiuni de dezvoltare economică dețin ponderi cumulate de 40,52% la numărul de societăți înregistrate și 22,50% la capitalul subscris în valută.

Structura pe grupări economice a numărului de societăți comerciale cu participare străină și a capitalului social subscris în valută prezintă în tabelul nr.9 (vezi Anexe). Se constată că cele mai multe societăți au fost inființate cu capitaluri provenite din țările care fac parte din O.E.C.D în număr de 57311 de societăți și o valoare a capitalului social subscris exprimat în valută de 38146655 mii USD .Locul secund îi revine țarilor provenind din U.E. cu un nr de 38432 societăți și un capital social subscris în valută de 23872764 mii.USD. Restul țărilor provenind din A.E.L.S. și C.E.F.T.A. au participat cu o pondere de aproximativ de 6.44 din 102341 societăți reprezentând totalul de la finele perioadei și doar 2,32 din valoarea totală a copitalului social subscris în valută care este egal cu 63493605 mii.USD .

Referitor la structura pe continente a numărului de societăți comerciale cu participare străină constituite și a capitalului social subscris în valută se prezintă în tabelul nr.10 . Putem observa că pe continente ponderea principală în totalul numărului de societăți înființate o dețin țările care provenin din Europa cu 57182 de societăți și un capital social de 28350841 mii USD., urmate de cele asiatice cu 32534 de societăți și o valoare a capitalului echivalent în valută de 6900314 mii USD. Celelalte țări care provin din celelalte continente (America de Nord , Africa, America de Sud și Ocania) dețin ponderi cumulate de 7,87% dit totalul de 97380 societăți cu participare străină la capital și 13,17 % ditr-un total de 41242798 mii USD.

4.3. Concluzii

Evoluțiile curente din fluxurile mondiale de investiții arată că liberalizarea legislativă și stimulentele investiționale tradițională (fiscale, vamale, financiare) sunt măsuri cu eficiență tot mai mică în atragerea unor fluxuri semnificative, deoarece aproape toate țările apelează la astfel de măsuri.

Percepția externă negativă a climatului intern de afaceri reprezintă principalul obstacol în calea amplificării fluxului de capital investițional spre economia românească.

Consecințele nefavorabile ale acestei situații se resimt în mod direct și extrem de sever, avantajele competitive potențiale ale economiei românești fiind aproape neutralizate de dezavantajul percepției externe nefavorabile a climatului de afaceri intern. Aducerea imaginii externe la dimensiunea corespunzătoare presupune, pe de o parte finanțarea și proiectarea pe baza resurselor umane și financiare proprii a unei campanii active de diseminare masivă în străinătate a informației privind condițiile tehnico – investiționale din România, iar pe de altă parte, realizarea acordului dintre imaginea externă și realitatea internă, ceea ce înseamnă proiectarea și finanțarea bunei campanii de presă, campanie menită să reclădească imaginea României.

Cercetări de specialitate efectuate la Institutul Est-European din München relevă că toți investitorii potențiali occidentali intervievați consideră ca factor determinant al evoluției investițiile străine directe în țările de tranziție îl constituie regimul juridic din aceste țări cu privire la investițiile străine.

În România disfuncționalitatea cadrului legislativ descurajează investițiile străine. Pătrunderea capitalului investițional străin în economia românească și manifestarea acestuia ca factor catalizator al proceselor de restructurare au fost obstrucționate și de lipsa de reglementări specifice vitale funcționării unei economii de piață: aplicarea efectivă a legislației falimentului, reglementări privind concurența, proprietatea industrială și intelectuală, regimul juridic al terenurilor și clădirilor, procedurile de reglementare a disputelor.

Condițiile de operare pe piața internă au reprezentat un alt factor major ce a contribuit la descurajarea investițiilor străine în România. Obstacolele și dificultățile care s-au manifestat țin atât de nivelul socio – cultural al condițiilor de operare pe piață, cât și de cel strict economic.

Principalele disfuncționalități au fost generate de:

– lipsa unei infrastructuri adecvate: transporturi, telecomunicații;

– stadiul incipient al sistemului financiar – bancar și de asigurări, precum și prezența nesemnificativă a instituțiilor financiar – bancare străine;

– aplicarea unor tarife diferențiate investitorilor străini;

– corupția;

– inflația;

– atitudinea negativă a conducerii societății cu capital de stat față de participarea capitalului străin.

Pornind de la analiza situației din ultimii ani, caracterizată printr-o gravă lipsă de credibilitate pe plan internațional, la care au contribuit instabilitatea legislativă, birocrația și corupția, punerea în aplicare a Strategiei de dezvoltare economică pe perioada 2001 – 2004 are ca obiectiv prioritar creșterea semnificativă a volumului investițiilor străine în România, prin asigurarea unui climat investițional de natură să încurajeze și să atragă investitorii străini.

În același scop al promovării și atrageri investițiilor străine în economie s-a creat în anul 2002 Agenția Română pentru Investiții Străine.

Misiunea fundamentală a acestei agenții o reprezintă atragerea și menținerea capitalului străin în economie ca efect al creării unui mediu de afaceri prietenos și atractiv pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.

Având în vedere relația directă care există între globalizare și investițiile străine directe, evoluția mondială a acestora poate fi afectată în următorii ani de două aspecte: barierele pe care guvernele le pot pune în calea globalizării și percepția de multe ori favorabilă asupra argumentelor antiglobaliste și în al doilea rând guvernele vor trebui să acționeze cu fermitate pentru a susține avantajele globalizării și a avea un dialog constructiv cu mișcările antiglobaliste existente la nivel mondial.

ANEXE

Evoluția capitalului social subscris, în echivalent valută și a societăților comerciale cu participare străină de capital, în perioada 1991 – 2003

Tabel nr.3

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61,, p.26, Tipărit iunie 2003

Numărul societăților comerciale cu participare străină la capital și capitalul social subscris, sold la 31 Mai 2003

Tabel nr 4

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61,, p.7, Tipărit iunie 2003

Notă: col.1 reprezintă numărul de înmatriculări din perioada respectivă. Datele privind capitalul social subscris cuprind subscrierile de capital la înmatricularea de societăți comerciale din perioada de referință la care s-au adăugat majorările de capital și s-a scăzut capitalul social subscris de societățile comerciale radiate din registrul comerțului, în perioada de referință. Procentele coloanelor 1,2,3 și 4 reprezintă evoluții față de 31 Decembrie 2002.

Clasamentul* pe țări de rezidență a investitorilor însocietăți comerciale cu participare străină la capitalul social, sold existent la 31 Mai 2003

Tabel nr.5

*) cuprinde o selecție de țări, în raport de mărimea capitalului social total subscris în echivalent USD, în ordine descrescătoare (col. 4)

*** Sub 0,01%

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61,, p.8, Tipărit iunie 2003

Societăți comerciale noi cu participare străină la capital și capitalul social subscris în perioada Ianuarie – Mai 2002 și 2003

Tabel nr. 6

Notă: Col.1 și 5 reprezintă numărul de înmatriculări din perioada respectivă. Datele privind capitalul social subscris cuprind subscrierile de capital la înmatricularea de societăți comerciale din perioada de referință. Col. 2, 4, 6, 9 reprezintă ponderea fiecărei luni în total perioadă de referință.

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61,, p.11, Tipărit iunie 2003

Societăți comerciale cu participare străină la capital și valoarea capitalului social subscris, în perioada 1991 – 2003*

Tabel nr7

*Notă pentru anul 2003 datele sunt cumulative pe perioada Ianuarie-Mai2003

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61, Tipărit iunie 2003

Societăți comerciale cu participare străină la capital și valoarea capitalului social subscris, pe regiuni de dezvoltare economică, în perioada 1991 – 2003

Tabel nr 8

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61, Tipărit iunie 2003.

Societăți comerciale cu participare străină la capital și valoarea capitalului social subscris, pe grupări economice, în perioada 1991 – 2003 *

Tabel nr.9

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61, Tipărit iunie 2003

Societăți comerciale cu participare străină la capital și valoarea capitalului social subscris, pe continente, în perioada 1991 – 2003*

Tabelnr.10

Sursa: Participarea străină la capital Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului nr.61,Tipărit iunie 2003.

BIBLIOGRAFIE

1. Decret lege nr. 96/1990 privind unele masuri pentru atragerea investițiilor de capital străin în România, publicat în M,O. nr. 37/20 martie 1990.

2. Denuța L, lnvestiții străine directe, Editura Economică, București, 1998.

3. Florin Bonciu, Tribuna economică, nr.13/1999

4. Georgescu-Rogen, N., Legea entropiei și procesul economic,Editura Politică, București, 1979 .

5. Lazăr M.,Cristelean L., “Economia și eficiența investițiilor”, Editura Economică, București, 2002.

6. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, publicată în M.O. nr.126-127 din 17 noiembrie 1990.

7. Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, publicată în M.O. nr. 32 din 9 februarie 1991.

8. Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, publicat în M.O. nr. .121 din 7 noiembrie 1990.

9. Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine , republicată în M.O. nr.185 din 2 august 1993.

10. Legea nr. 991999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în M.O. Partea I nr. 93627 mai 1999.

11. Legea nr. 390/2002 prin care s-a constituit Agenția Română pentru Investiții Straine

12. O.U.G. privind unele masuri pentru dezvoltarea activității economice, din 13 mai 1999;

13. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe, publicată în M.O. nr. 386 din 30 decembrie 1997

14. Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 296 din 30 decembrie 2000, privind înființarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, publicată în M.O. nr. 707 din 30 decembrie 2000 (devenită Legea nr. 225 din 30 aprilie din 2001, publicată în M.O. nr. 229 din 4 mai 2001).

15. Popa A., Nicolae A.,Cristea M., ”Eficiența investițiilor: caiet de lucrări”, Editura Universitaria, Craiova, 2000.

16. Raportul Mondial al Investitiilor 2002, Privire de ansamblu, Organizația Națiunilor Unite București, 2002

17. Stancu I., Finanțe,Editura Economică, București, 1997

18. Vasilescu I., Românu I., “Investiții”, Editura Economică, București, 2000.

19. Zaiț D.,Eficiența economică a investițiilor, Iași, 1987

20. Saitul oficial al Guvernului: www.gov.ro

21. Oficiului Național al Registrului Comerțului: www.onrc.ro

22.Banca Națională a României: www.bnr.ro

23. Agenția Romana pentru Investiții Straine: http://www.arisinvest.ro/