Evoluția integrării Europene. Principalele etape [610538]

Evoluția integrării Europene. Principalele etape
Constanța MĂTUȘESCU

DREPT INSTITU ȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE
Curs universitar

Evoluția integrării Europene. Principalele etape
Constanța MĂTUȘESCU

DREPT INSTITU ȚIONAL
AL
UNIUNII EUROPENE

Curs universitar

Drept institu țional al Uniunii Europene

Copyright © 2013 Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei edi ții aparțin
Editurii Pro Universitaria

Nici o parte din acest volum nu poate fi copiat ă fără acordul scris al
Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
MĂTUȘESCU, CONSTAN ȚA
Drept institu țional al Uniunii Europene / Constan ța
Mătușescu. – Bucure ști : Pro Universitaria, 2013
Bibliogr. ISBN 978-606-647-588-4
341.217(4) UE(075.8)

Drept institu țional al Uniunii Europene
11

Lista principalelor abrevieri

AELS Asocia ția European ă a Liberului Schimb
alin. alineatul
art. articolul
AUE Actul Unic European
BCE Banca Central ă European ă
BEI Banca European ă de Investi ții
CE Comunitatea European ă
CECO Comunitatea European ă a Cărbunelui și Oțelului
CoR Comitetul Regiunilor
CES Comitetul Economic și Social (european)
CEDO Conven ția European ă a Drepturilor Omului
CEEA Comunitatea European ă a Energiei Atomice
CEE Comunitatea Economic ă European ă
CJCE Curtea de Justi ție a Comunit ăților Europene
CJUE Curtea de Justi ție a Uniunii Europene
COREPER Comitetul reprezentan ților permanen ți
DG Direc ția General ă (din cadrul Comisiei)
JAI Justi ție și Afaceri Interne
JOCE Jurnalul Oficial al Comunit ăților Europene (seria L” –
Legislație, seria „C” – Comunic ări și Informații)
JOUE Jurnalul Oficial al Uniun ii Europene (seria L” – Legisla ție, seria
„C” – Comunic ări și Informații)
lit. litera
M. Of. Monitorul Oficial al României, Partea I n.n. nota noastr ă

op. cit. oper ă citată
p./pp. pagina/paginile
par. paragraful
pct. punctul
PE Parlamentul European
PESC Politica Extern ă și de Securitate Comun ă
Rec. Recueil (Culeg erea de jurispruden ță a Curții de Justi ție a
Comunităților Europene și a Tribunalului de Prim ă Instanță al
Comunităților Europene, edi ția în limba francez ă; din anul 1989,
partea I – hot ărârile CJCE, partea a II-a – hot ărârile TPI)

Drept institu țional al Uniunii Europene
12
Rep.
Repertoriul jurispruden ței Curții de Justi ție a Comunit ăților
Europene și a Tribunalului de Prim ă Instanță al Comunit ăților
Europene (edi ția în limba român ă, începând cu anul 2007; partea
I-hotărârile CJCE; partea a II-a – hot ărârile TPI)
RRDC/RRDE Revista român ă de drept comunitar/european
SEBC Sistemul European al B ăncilor Centrale
SEE Spa țiul Economic European
TCE Tratatul privind Comunitatea European ă (după Maastricht)
TCECO Tratatul privind Comunitatea European ă a Cărbunelui și
Oțelului
TCEE Tratatul privi nd Comunitatea Economic ă European ă
TFP Tribunalul Func ției Publice a Uniunii Europene
TFUE Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene (Tratatul de la
Lisabona)
TPI Tribunalul de Prim ă Instanță
TSCG Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernan ța în cadrul
Uniunii economice și monetare
TUE Tratatul priv ind Uniunea European ă
UE Uniunea European ă
UEM Uniunea Economic ă și Monetar ă
UEO Uniunea Europei Occidentale urm. urm ătoarele

Evoluția integrării Europene. Principalele etape
13

CCaappiittoolluull II
EEVVOOLLUUȚȚIIAA IINNTTEEGGRRĂĂRRIIII
EEUURROOPPEENNEE.. PPRRIINNCCIIPPAALLEELLEE
EETTAAPPEE

Rezumat
Imaginată de-a lungul secolelor de mari gânditori, filosofi și anumiți oameni politici,
integrarea european ă a fost transpus ă în proiecte concrete la sfâr șitul celui de-al Doilea
Război Mondial, într-o Europ ă aproape complet ruinat ă ca urmare a conflictului prin care
tocmai trecuse, împ ărțită în două de Războiul Rece și acordurile de la Yalta.
Construcția european ă a început odat ă cu crearea Comunit ății Europene a C ărbunelui și
Oțelului (CECO), prin Tratatul de la Paris, din 1951, prin care șase state europene (Fran ța,
Republica Federal ă Germană, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) au acceptat s ă pună în
comun o parte din suveranitatea lor na țională prin intermediul unei organiza ții
independente. Ulterior, tratatele de la Roma au instituit Comunitatea European ă a Energiei
Atomice (CEEA sau Euratom) și Comunitatea Economic ă European ă (CEE). Având o
vocație mai general ă (chiar dac ă limitată la aspecte economice), aceasta din urm ă este cea
mai important ă dintre cele trei comunit ăți, reprezentând principala structur ă de integrare
europeană. Începând cu Tratatul de la Maas tricht din 1992, cele trei Comunit ăți sunt
regrupate în cadrul Uniunii Europene, devenind pilonul esen țial al acesteia, al ături de
Politica extern ă și de securitate comun ă (Pilonul II) și Cooperarea în materie de justi ție și
afaceri interne (Pilonul III). Tratat ele ulterioare de la Amsterdam și Nisa au adus o serie de
modificări care au vizat extinderea și consolidarea compete țelor Uniunii și îmbunătățirea
funcționării cadrului s ău instituțional, în principal din perspectiva ader ării unui num ăr
important de state. Dup ă un proiect ambi țios de reformare profund ă a Uniunii Europene,
concretizat în semnarea, în 2004, a Tratatului instituind o Constitu ție pentru Europa, e șuat
însă ca urmare a rezultatului negativ al referendumurilor organizate în Fran ța și Olanda
pentru ratificarea tratatului, la 13 decembrie 2007 este semnat la Lisabona un nou tratat
modificator. Prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, Uniunea
European ă este reorganizat ă și dotată cu personalitate juridic ă.

Drept institu țional al Uniunii Europene
14

SSeeccțțiiuunneeaa 11

NNEECCEESSIITTAATTEEAA UUNNIIFFIICCĂĂRRIIII
RREEGGIIOONNAALLEE

§1. Lunga gesta ție a ideii de unitate a Europei

Unificarea Europei este o oper ă în primul rând politic ă, care are la baz ă
îndelungate tradi ții intelectuale, morale, spirituale, rezultat al mai multor secole de
pregătire ideologic ă în spiritul ideii europene. „Construc ția Europei, sau
reconstruc ția sa, a fost preg ătită de istorie și de idei”.
1
Cu origini antice și medievale, ideea de unitate a Europei ca solu ție pentru
evitarea conflictelor dintre statele continentului a fost preg ătită de genera ții întregi
de scriitori, poe ți, filosofi, oameni politici2. Unii dintre ei s-au limitat la a formula
idei generale despre necesitatea unit ății europene, în timp ce al ții au elaborat
veritabile proiecte, susceptibile de aplicare direct ă. Două au fost modalit ățile
preconizate de-a lungul timpul ui pentru realizarea unit ății europene: pe de o parte,
unificarea for țată, în jurul unei puteri imperialiste , hegemonice, iar, pe de alt ă
parte, asocierea voluntar ă a statelor europene, pe baza unui proiect convenit de
comun acord, sub forma unei federa ții sau confedera ții.
Ideea european ă a fost îns ă multă vreme apanajul elite lor, a unor gânditori
izolați, prea pu țin numero și și prea puțin influen ți, iar concretizarea sa nu a fost
posibilă într-o Europ ă dominată de idei hegemonice, na ționaliste și totalitariste.
Dacă ideea european ă este veche, ea luând de-a lungul timpului forma a
numeroase ini țiative și proiecte3, construc ția european ă ca formă de concretizare a

1 L. Cartou, L’Union européenne, 4-e edition, Dalloz, Paris, 2002, p. 1.
2 A se vedea în acest sens, C. M ătușescu, Construcția european ă. Evoluția ideii de unitate
european ă, Ed. Bibliotheca, Târgovi ște, 2007.
3 Ibidem . Între acestea, un rol important în contur area principiilor ce vor sta la baza construc ției
europene de mai târziu l-au avut proiectele promovate în perioada interbelic ă de către Richard
Coudenhove – Kalergi (care propunea, în Proiectul de Pact Pan-european prezentat în cadrul
Congresului de la Viena din 1926, crearea unei federa ții a statelor europene fondat ă pe abandonul de
suveranitate consimțit de statele membre ) sau Aristide Briand (care, în Memorandumul prezentat
Societății Națiunilor la 1 mai 1930, avea în vedere crearea unei leg ături federale între statele
europene , a unei federații fondate pe ideea de uniune și nu de unitate, în care să nu se aduc ă
atingere suveranit ății nici uneia dintre na țiunile care ar putea face parte din aceast ă asociație).
Elementul comun al tuturor acestor proiecte, cel pe care se va fonda viitoarea construc ție
europeană, va fi ideea de solidaritate a statelor europene. A se vedea, D. Hamon, I. S. Keller,
Fondaments et etapes de la construction europeenne, PUF, Paris, 1997, p. 83 și urm.

Evoluția integrării Europene. Principalele etape
15
ideilor de unitate european ă, de realizare a unei unit ăți economice, politice și
instituționale a statelor continentului eur opean este un proces relativ recent.
Abia dup ă cel de-al Doilea R ăzboi Mondial se poate vor bi de trecerea de la
proiectele de uniune european ă la realizări efective în acest domeniu. Va trebui s ă
vină acest conflict devastator pentru ca Europa s ă devină conștientă de divizarea și
de neputin ța ei, pentru a se convinge de necesitatea organiz ării sale.1

§2. Contextul european la sfâr șitul celui de-al Doilea R ăzboi Mondial

După 1947, Europa va cunoa ște un proces istoric de organizare intern ă,
conceput ca instrument de formare a unei proprii identit ăți, de rezolvare a
secularelor ei probleme și apt să asigure o mai bun ă apărare a intereselor sale în
lume dup ă război
2. Europa va deveni primul model în istorie de asocia ție de state
care au decis s ă colaboreze și să acționeze pentru un interes comun. Aceast ă
asociație liber aleas ă marcheaz ă o ruptură fundamental ă în istoria Europei, care,
timp de mai multe secole, a fost constant un câmp de b ătălie între marile puteri
rivalizând pentru a- și asigura hegemonia, fie c ă au făcut-o în numele intereselor
economice, al unei ideologii religioase sa u politice. Este, de asemenea, pentru
prima dat ă în istorie când se con cepe orientarea spre o cale federal ă după eșecul
diverselor solu ții confederale.
Modificările radicale ce se înregistreaz ă în raporturile de for ță în timpul și
după cel de-al Doilea R ăzboi Mondial au f ăcut posibile aceste realiz ări3. Astfel, la
sfârșitul războiului Europa era devastat ă, într-o stare de declin politic și economic,
fărâmițată în numeroase state și divizată între dou ă grupuri de interese: cele ale
SUA, care doreau revirimentul rapid al statelor vestice și punerea bazelor unei
alianțe atlantice pentru a stopa expa nsiunea comunismului sovietic, și interesele
URSS, care dorea extinderea influen ței sale și în vestul Europei. Aceast ă rivalitate
dintre SUA și URSS a dat na ștere la ceea ce s-a numit „R ăzboiul Rece”, și care,
timp de câteva decenii, a divizat Europa în dou ă tabere, creând dou ă spații
regionale europene, corespunzând viziunilor strategice ale celor dou ă super-puteri.
Pentru unitatea Europei de Vest, R ăzboiul Rece a avut o influen ță pozitivă:
a simplificat dezbaterile asupra viitorului s ău și a determinat apropierea statelor
vestice.

1 Ch. Zorgbibe, Histoire de la construction européenne, 2e ed., Ed. PUF, Paris, 1997, p. 7.
2 R . M . d e l a G u a r d i a , G. Perez Sanchez (coord.), Historia de la integracion europea, Ariel,
Barcelona, 2001, p. 57.
3 Dealtfel, înc ă din timpul r ăzboiului se relanseaz ă interesul pentru realizarea unei viitoare unit ăți a
Europei. Sus ținută cu ardoare de c ătre mișcările de rezisten ță, ideea unei Europe unite apare și în
discursurile unor oameni politici importan ți ai vremii. Astfel, avertizând asupra gravit ății situației și
făcând apel la unitatea na țiunilor occidentale, Winston Churchill ar ăta încă din 1946 c ă Europa mai
poate spera s ă joace un rol important pe plan mondial numai dac ă se unifică (pentru o expunere de
ansamblu asupra pozi ției lui Churchill fa ță de problematica unit ății europene, a se vedea N. Rose,
Churchill. O via țã de rebel , Ed. All, Bucure ști, 1988).

Drept institu țional al Uniunii Europene
16
Încercând s ă reconstruiasc ă între ele o solidaritate afirmat ă destul de firav în
perioada anterioar ă, însă grav afectat ă de război, națiunile occidental e au adus în
centrul dezbaterilor lor publice problematica integr ării regionale . Axată pe
convenirea unui proiect care s ă susțină reconstruc ția vestului Europei, aceasta
avea o tripl ă finalitate: reconstruc ția economic ă, prezervarea p ăcii și reafirmarea
rolului său în lume .
Conștiente de necesitatea coaliz ării lor pentru ca, împreun ă, să reușească să
pună pe picioare economia european ă, să pună bazele stabilit ății și progresului,
statele Europei Occidentale au în țeles în acela și timp c ă reconstruc ția lor,
modernizarea și industrializarea, erau posibile numa i prin asocierea cu alte state.
Unitatea statelor europene era necesar ă, pe de alt ă parte, pentru a face fa ță
expansiunii sovietice, dar și pentru a contracara o înt ărire prea mare a influen ței
americane în zona european ă. Un al treilea argument în favoarea coaliz ării statelor
europene îl constituia preocuparea de a preveni orice posibilitate ca Germania s ă
provoace un alt r ăzboi. Strategia aleas ă în acest scop a fost impulsionarea
dezvoltării economice a Germaniei pentru ca aceasta s ă reziste expansiunii
comunismului, cu asigurarea unei leg ături puternice, a unei interdependen țe
economice și militare între Germania și celelalte țări vestice, astfel încât un nou
război să fie imposibil de declan șat.
Într-o prim ă fază, unitatea european ă era gândit ă ca o regrupare în jurul
nucleului franco-german sau în jurul Benelux-ului1, însă treptat, mai ales în
contextul evenimentelor din 1948 (lovitura de stat de la Pr aga, din aprilie 1948 și
blocada terestr ă a Berlinului, din iunie 1948), g uvernele Europei Occidentale se
apropie din ce în ce mai mult de protectorul lor american2. În fața amenințării pe
care o reprezenta opozi ția Est-Vest pentru Europa Occidental ă, aceasta era
vulnerabil ă, având nevoie de asisten ța și protecția Statelor Unite ale Americii3.
Dacă în ceea ce prive ște necesitatea unific ării Europei consensul era deplin în
rândul statelor Vestice, nu acela și lucru se poate spune în ceea ce prive ște calea de
urmat pentru realizarea acesteia. De și vechiul sistem al na ționalismelor
concurente și-a dovedit limitele cu ocazia recentu lui conflict, ducând la scindarea
ideologică a Europei, pu ține erau statele preg ătite să renunțe la o parte a
prerogativelor care reveneau în mod tradi țional statului na țional și să accepte o

1 Uniune vamal ă creată la 29 octombrie 1947 între Belgia, Olanda și Luxemburg.
2 N. Păun, A. C. P ăun, G. Ciceo, R. Albu-Com ănescu, Finalitatea Europei, Editura Funda ției
pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2005, p. 192.
3 Impulsionarea construc ției Europei Occidentale a fost astfel dat ă din exterior, de c ătre Statele
Unite ale Americii, care se erijeaz ă în „mare protector” al acestora, f ăcându-le s ă înțeleagă situația
grea în care se afl ă și beneficiile unei cooper ări în vederea reconstruc ției economiilor lor, iar dup ă
aceea, în condi țiile Războiului Rece, necesitatea reorganiz ării apărării lor – Ch. Zorgbibe, op. cit. ,
p. 15.

Evoluția integrării Europene. Principalele etape
17
formulă avansată de cooperare1. Aceasta din urm ă era mai degrab ă apanajul
elitelor intelectuale, a mediilor științifice, universitare, etc., care încercau s ă
propună alternative la statul na țional, considerat principala surs ă de conflict. La
acest nivel exista convingerea c ă disiparea puterii acestuia și alocarea ei pe mai
multe niveluri de autoritate, „interconect ate între ele în cadr ul unui stat federal
multinațional”, ar fi cea mai bun ă cale de garantare a p ăcii continentale2.
Ideea federalist ă, deși foarte prezent ă în dezbaterile poli tice, nu s-a impus,
iar abordarea tradi țională, interguvernametal ă (constând într-o c ooperare în care
fiecare stat î și păstrează suveranitatea, nu exist ă transfer de competen țe, iar
decizia este luat ă prin consens, neavând for ță juridică sau obligativitate), în
pofida unor eviden te neajunsuri, a ofer it instrumentul pent ru satisfacerea nevoii
de cooperare regional ă într-un moment în care o alt ă „cale” nu era convenit ă.
Ideea european ă astfel cum s-a conturat ea în primii ani dup ă război este un
„produs al circumstan țelor”3. Ea nu vine neap ărat din con știentizarea unei
identități comune, ci din nevoia de a stopa com unismul sau de a gestiona ajutorul
american pentru redresarea economiei europene. Unitatea european ă apare astfel
ca o noțiune exclusivist ă, îndreptat ă mai degrab ă împotriva unor pericole externe,
și mai puțin î-și trage seva din identificarea unui obiectiv pan-european la care to ți
pot adera. Denumit ă în doctrin ă „primăvara Europei ”, această perioadă va marca
concretizarea pentru prima dat ă a voinței europene prin institu ții și principii
solemn afirmate4.

§3. Înfiin țarea primelor organiza ții europene

Imperativul legat de redresar ea Europei post-conflict determin ă, așadar, și
relansarea ideii unit ății europene și, în acest context, se pun bazele unor
organizații europene de cooperare în domeniile economic, militar și politic.
a) Organiza ții economice . Ca organiza ție economic ă, a fost creat ă
Organiza ția European ă de Cooperare Economic ă (OECE), prin Tratatul de la
Paris din 16 aprilie 1948. Înfiin țată pentru a gestiona și distribui între statele
membre5 ajutoarele destinate reconstruc ției Europei acordate de SUA prin

1 C. Mătușescu, op. cit ., p. 49.
2 N. Păun, A.C. P ăun, G. Ciceo, R. Albu-Com ănescu, op. cit. , p. 205.
3 L. Cartou, ș.a., op. cit ., p. 39.
4 D. Hamon, I. S. Keller, op. cit., p. 101.
5 Ca urmare a refuzului URSS de a accepta propunerea american ă, aceasta devine o organiza ție a
statelor occidentale. Tr atatul din 1948 a fost semnat de 16 st ate: Austria, Belgia, Danemarca,
Franța, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie,
Suedia, Elve ția și Turcia. Ulterior, în OECE sunt admise RFG (1955) și Spania (1959).