.evolutia Impozitelor Indirecte In Romania

CUPRINS

Bibliografie

Bistriceanu Gh., Adochiței M. și Negrea E. – Finanțele agenților economici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.

Adochiței M., Antoniu N. și colectivul – Finanțele întreprinderilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993.

Adochiței M. și Adochiței A. – Finanțele întreprinderii în economia de piață, Editura “Mitrea”, Piatra Neamț, 1994.

Nicolae Grigorie – Lacrita – Evolutia reglementarilor privind taxe pe valoare adaugata + Editor Tribuna Economica 2000

Iulian Vacarel – relatiile finaciare internationale – Editura Academiei Romane – 1995

Iulian Vacarel – Politica fiscala si bugetara in Romania 1990 – 2000 – Editura Expert

Vasile Jurdule si Georgeta Vintila – Metode fiscale – Editura Polceis – Bucuresti 2000

Black F. and Scholes M. – The pricing of options and corporate liabilities, Journal of Political Economy, vol.81, nr.3, 1973.

Bran P. – Decizia financiară în unitatea economică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980.

Bran P. – Finanțele întreprinderii, Casa editorială “Logos”, Chișinău, 1995.

Brealey R.A. and Myers S.C. – Principles of corporate finance, McGraw-Hill, 4th edition, 1991.

Fama E. and Miller M. – The theory of Finance, Holt. Rinchart and Winston, New York, 1971.

Banca Națională a României–Buletin Anual ( 1994, 1995, 1996, 1997).

Văcărel I. și colectivul – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992.

Gagnon J.M. et Khoury N. – Traite de gestion financiere, Editure Gaetan Morin, Quebec, 1982.

Gervais J. – Controle de gestion, 4-eme edition, Editure Economica, Paris, 1991.

Gherasim T. – Microeconomie, Editura Economică, București, 1993.

Mărgulescu D., Niculescu M. și Robu V. – Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, București, 1994.

Mărgulescu D. și colectivul – Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Ediția a II-a, Supliment la Revista Tribuna Economică, București, 1994.

Ziarul financiar

Ziarul capital

=== CAP2 ===

CapITOLUL II

Evoluția impozitelor indirecte în România

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în suma fixa sau în cote procentuale ( proporționale , progresive sau regresive).

Prin asieta(modul de așezare a impozitului) se înțelege totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale în legătura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de față indica data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit de lege atrage după sine obligația contribuabilului de a plăți și majorări de întârziere. De altfel, prin lege sunt prevăzute și alte sancțiuni care se aplica contribuabililor platnici, cum sunt: popriri, ( de ex. pe salarii) sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului neachitat la termen, etc.

2.1. Evoluția cuantumului și a ponderii impozitelor indirecte în perioada

1990-2002

O sursa importanta de venituri ale statului necesare acoperirii cheltuielilor publice o constituie impozitele indirecte.

Impozitele indirecte se încasează prin adăugarea la prețul mărfurilor și la tarifele lucrărilor și serviciilor, o data cu vânzarea acestora, a unor cote de impozit, fiind numite și impozite pe cheltuieli.

Intre anii 1991 și 2001 suma și ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor bugetului de stat au evoluat după cum se constată în tabelul 1.

După cum se vede din tabel, suma absoluta a impozitelor indirecte încasate la bugetul de stat a crescut continuu din 1991 până în 2001, când a ajuns sa fie de peste 540 de ori mai mare față de anul 1991. De asemenea, se constată ca în fiecare an impozitele au deținut o pondere importanta în totalul veniturilor bugetului de stat, ajung ca în anul 2001 ele sa reprezinte 70,63 % din totalul veniturilor bugetare. Intr-o anumita măsura, aceasta creștere se explica și prin rata inflației.

Statul recurge la impozitele indirecte pentru a-și completa veniturile bugetare.

În calcularea și încasarea impozitelor indirecte, cotele de impozitare utilizate sunt diferențiate în funcție de veniturile, de averea sau de situația sociala și personala a cetățenilor care compara mărfuri sau solicita servicii afectate de impozitul indirect.

Aceste impozite se încasează de la toate persoanele cumpărătoare de produse grevate de impozit indirect, indiferent de veniturile, averea sau situația personala a contribuabililor, din care cauza ele apar ca fiind suportate în egala măsura de toate categoriile sociale.

Prezantăm în continuare ponderea impozitelor indirecte și a impozitelor generale asupra consumului intr-o serie de țări europene.

Ponderea impozitelor indirecte (i.i) și ale taxelor generale asupra consumului (t.g.c) în totalul veniturilor fiscale ale statului, în unele țări, în anii 1989,1990,1995, și 2000

În multe țări dezvoltate, impozitele indirecte dețin o pondere importanta în veniturile statului. Țările în curs de dezvoltare realizează prin impozite indirecte peste 50% din totalul veniturilor bugetare. Explicația rezida din faptul ca veniturile realizate de țărani, muncitori, meșteșugari, mici negustori și alte categorii sociale sunt mici. Veniturile acestor categorii de persoane nu sunt constante nu pot fi cunoscute cu exactitate, evidenta veniturilor este greu de ținut, toate acestea făcând ca impozitul pe venit sa aibă un randament scăzut. În plus, încasarea impozitelor indirecte este mai comoda, mai operativa și mai puțin costisitoare.

Ponderea mare a impozitelor indirecte se explica și prin impunerea mai ușoara cu impozite directe a firmelor naționale și străine pe profilul și pe capitalul lor.

Folosirea impozitelor indirecte răspunde mai bine atât cerințelor agenților economici cu capital autohton, cat și ale societatilor comerciale straine care isi desfac produsele pe pietele tarilor în curs de dezvoltare. Normal ar fi insa ca societatile comerciale straine sa plateasca un impozit direct mai mare pe profilul și pe capitalul lor.

Mai multi economisti din diverse țări sustin ca impozitele indirecte sunt instrumente fiscale care reprezintă cele mai mici neajunsuri, deoarece ele au unele efecte economice, sociale și financiare, insa în general nu țin seama nici de persoana nici de capacitatea contributiva a celor care platesc, nici de imprejurari și nici de locul unde se platesc.

Prin impozite indirecte statul încurajează consumul unor produse și limiteaza consumul produselor nocive, daunatoare sanatatii.

Impozitele indirecte afecteaza principiul echitatii fiscale; de asemenea, ele contravin principiului unicitatii impunerii, deoarece unul și acelasi venit ( de exemplu salariul) este impus atat cu impozitul direct pe salariu, cat și cu diferite impozite indirecte.

Impozitele indirecte se pot prezenta sub mai multe forme, cum ar fi: taxa pe valoare adaugata, accizele, taxele vamale, monopolul fiscal de stat, etc.

În țările dezvoltate, de regula, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat cel al impozitelor directe. Ponderea impozitelor indirecte în totalul incasarilor fiscale cunoaste unele diferentieri de la o tara dezvoltata la alta, asa cum rezulta din datele prezentate în tabelul ponderii și a taxelor generale asupra consumului.

În țările în curs de dezvoltare, de regula, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe aceea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului. Apelarea pe scara larga a majoritatii acestor țări la impozitele indirecte trebuie privita în stransa legatura cu nivelul modest al veniturilor și averilor realizate de diferite categorii de persoane fizice și juridice.

Cele mentionate mai sus motiveaza intr-un fel și ritmul de crestere mai accentuau pe care il inregistreaza impozitele indirecte în țările în curs de dezvoltare, comparativ cu țările dezvoltate.

Conform datelor din tabelul ponderii și a taxelor generale, în țările dezvoltate, în perioada 1986 – 1996, nu s-au inregistrat schimbari spectaculoase în ceea ce priveste aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului. Astfel, usoare cresteri apar la țări, cum sunt Japonia, Germania, Italia și Marea Britanie, iar la 9 țări din cele 16 avute în vedere s-au inregistrat usoare scaderi. Rezulta ca în cazul tarilor dezvoltate impozitele directe contribuie în cea mai mare masura la formarea veniturilor statului. Este de remarcat, de asemenea, ca dintre țările dezvoltate, doare în doua cazuri (Grecia și Portugalia) ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor fiscale depaseste 40 procente. Probabil ca nu intamplator, deoarece, în aceste doua țări P.I.B. pe locuitor este sub nivelul inregistrat în celelalte 14 țări din acelasi grup. Conform acelorasi date, în țările în curs de dezvoltare în majoritatea cazurilor impozitele indirecte procura mai mult de 50% din veniturile fiscale ale statului.

Avand în vedere practica din diferite țări rezulta ca, în general, impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vanzarilor de marfuri și a prestarilor de servicii. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferentiate în functie de venitul, averea sau situatia personala a celor care cumpara marfurile sau apeleaza la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Drept urmare, impozitele indirecte lasa impresia falsa ca ele ar afecta, în aceeasi masura, veniturile tuturor consumatorilor de marfuri și servicii. În realitate insa, ele ii afecteaza în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep de regula la vanzarea bunurilor de larg consum. De altfel, daca raportam impozitele indirecte la veniturile realizate de diferite clase și paturi sociale, vom constată ca ponderea acestora în venituri este cu atat mai mare cu cat veniturile realizate sunt mai mici. În conditiile care la impozitele pe venit, contribuabilii cu venituri situate sub minimul neimpozabil sunt scutite de impozit, iar la impozitele indirecte nu se acorda nici un fel de scutire, rezulta ca acestea din urma au un caracter regresiv.

„Asadar, impozitele asupra consumului nu țin seama de principiul echitatii fiscale, impovarand contribuabilii cu capacitatea redusa de plata și favorizand pe cei aflati la polul opus”.

2.2. Evoluția cuantumului și ponderii impozitelor în veniturile bugetului de stat al României în perioada 1990 – 2001

Veniturile bugetare sunt influentate de trasaturile oranduirii social economice și de stat, de formele de proprietate asupra mijloacelor de productie, de nivelul de dezvoltare a economiei nationale, de categoriile sociale ale populatiei, de veniturile și averea lor, de actiunea legilor economice, precum și de prerogativele statului în economia de piata, de cerintele de aliniere a sistemului nostru fiscal la practica tarilor membre ale Uniunii Europene.

Dezvoltarea economiei nationale și cresterea produsului national brut au determinat realizarea unor venituri bugetare dupa cum urmeaza:

Evoluția veniturilor bugetului statului român

( în miliarde lei)

Cresterea veniturilor bugetare din ultimii ani se explica și prin ritmul și rapiditatea inflatiei.

Organizarea, structura și cuantumul veniturilor bugetului de stat al României și ale bugetelor locale sunt determinate de mai multi factori, dintre care mentionam: politica economica și financiara a statului, formele de proprietate asupra mijloacelor de productie, actiunea legilor economice, nivelul de dezvoltare al economiei nationale, necesitatea incasarii contravalorii serviciilor prestate de stat agentilor economici și persoanelor fizice prin unitatile sale prestatoare de servicii, cerintelor și prerogativelor statului, categoriile sociale ale populatiei, controlul pe care statul il exercita asupra crearii repartizarii, circulatiei și utilizarii produsului national brut.

Statul român isi procura veniturile sale de la companiile nationale, regiile autonome și societatile comerciale cu capital de stat în procesul distribuirii primare a produsului national brut. Bugetul national mai este alimentat cu venituri de la unitatile cooperatiste, de la agentii economici cu capital mixt, privat, precum și cu impozite și taxe de la populatie, care se obtin insa în procesul redistribuirii produsului national brut.

Sistemul veniturilor bugetare trebuie astfel conceput, legiferat și aplicat incat sa realizeze doua obiective, și anume:

sa alimenteze sistematic bugetul de stat și bugetele locale cu venituri suficiente;

sa stimuleze activitatea economica și sociala a agentilor economici și a cetatenilor.

Veniturile bugetului statului și ale celor locale au o mare importanta nu numai ca sume care alimenteaza bugetul, ci și prin influenta pe care aceasta o exercita asupra activitatii economice și sociale a tarii. Impozitul este un instrument de interventie a statului în activitatea economico – sociala.

Dezvoltarea economiei nationale, intrarea gestiunii economico – financiare , cresterea productivitatii muncii și reducerea costurilor de productie influenteaza nemijlocit cuantumul veniturilor bugetare.

Sistemul veniturilor statului și ale bugetelor locale este astfel conceput incat sa stimuleze activitatea a agentilor economici, indeplinirea indicatorilor economici cantitativi și calitativi, realizarea reproductiei sociale, dezvoltarea echilibrata a ramurilor economice, a judetelor, municipiilor, oraselor și comunelor tarii, realizarea autonomiei producatorilor, a liberei initiative. De asemenea, sistemul evniturilor bugetare infaptuieste repartitia judicioasa a produsului national brut, echilibrarea și stabilirea bugetului de stat, a bugetelor locale, precum și controlul financiar. Acest control contribuie la intarirea gestiunii economico-financiare, la impletirea intereselor generale cu cele locale, ale agentilor economici, ale populatiei și apararea legalitatii.

În anii tranzitiei, nivelul cheltuielilor publice a fost drastic limitat de acela al veniturilor publice, iar ritmul de crestere / descrestere al acestora, în expresia reala, a urmat indeaproape pe acela al resurselor de finantare disponibile.

Evoluția veniturilor publice urmeaza, în linii generale, pe aceea a produsului intern brut, din care acestea isi trag izvorul. Invers, în conditiile unui anumit produs intern brut, marimea veniturilor financiare publice poate sa varieze, în anumite limite, în functie de politica promovata de autoritatile competente de prelevare, pe cheia impozitelor , a taxelor și a contributiilor a unui procent mai mare sau mai mic din veniturile și/sau averea (patrimoniul net) ale populatiei sau ale societatilor.

Intre primul și ultimul an ala perioadei considerate, veniturile publice în dolari pe un locuitor au cunoscut o evolutie sinuoasa, foarte apropiata de aceea inregistrata de produsul intern brut mediu pe locuitor, exprimat în aceeasi moneda americana, descresteri accentuate, urmate de cresteri moderate, apoi din nou de scaderi, reveniri de scurta durata, s.a.m.d.

Începând cu anul 200 PIB are o crestere accentuata și anume 101,6 în anul 2000, 104,9 în anul 2001 iar în anul 2002 se prognozeaza o crestere de 105,1.

PIB al României pe cap de locuitor este anticipat la 1.700 $ în 2001, la 1.890$ în 2002 și de 2110 $ în 2003.

Raportul EIU prevede un curs de schimb de 31.877 lei pentru un dolar la sfarsitul anului 2001, de 35.779 pentru 1$ în 2002 și de 38926 lei pentru 1$ în 2003.

Se poate obseva ca deprecierea leu/$ scade față de anii precedenti, deci puterea leului creste.

Evoluția produsului intern brut în $ pe locuitor, în perioada 1990 -2001

Evoluția veniturilor bugetului general consolidat pe locuitor, în perioada 1990 – 2001

Tabelul de mai sus pune în lumina impactul pe care l-a avut evoluția produsului intern brut asupra veniturilor publice totale, iar acestea din urma asupra cheltuielilor publice totale.

Scaderile anula repetate și de mare amploare ale produsului intern brut (în preturi curente) inregistrate în tara noastra în anii 1990-1992 și apoi în 1997-1999 reflecta o stare de criza profunda, un declin puternic al economiei. Involutia produsului intern brut cativa ani la rand a perturbat grav fluxurile de resurse financiare, a amputat veniturile statului și ale administratiilor publice locale și a plafonat, sub limita suportabilitatii, cheltuielile acestora.

Asa cum rezulta din tabelul de mai sus, în perioada 1990 –2002 produsul intern brut a avut o evolutie în zig-zag pe care I-a imprimat-o și veniturilor bugetului general consolidat. Pe ansamblu, ponderea acestor venituri în PIB s-a redus de la circa 39% – 41 % în ultimii patru ani ai perioadei considerate la circa 30%-34% în ultimii patru ani, adica cu aproximativ 7-9 p.p. , iar în perioada 2000-2001 se constată o crestere a PIB în principal din cauza cresterii economice a tarii.

Din categoriile tarilor cu ponderi ridicate ale veniturilor publice curente în PIB fac parte țările dezvoltate, care au optat pentru acoperirea nevoilor sociale în cea mai mare parte pe seama resurselor financiare publice, constituite din impozite, taxe și contributii prelevate de la populatie și de la agentii economici.

Ponderi mici ale veniturilor publice în produsul intern brut se constată la țările aflate în curs de dezvoltare, din cauza capacitatii contributive reduse a populatiei și a societatilor comerciale la formarea fondurilor bugetare.

Romania, cu ponderi de 30%-34% se situeaza foarte aproape de țările cu ponderi reduse ale veniturilor publice în produsul intern brut, ca urmare a crizei economice profunde prin care trece tara și care fac ca produsul intern brut sa se diminueze sau sa inregistreze cresteri modice de la un an la altul.

Din comparatia celor doua serii de indici în lant, rezulta ca variatiile anuale ale veniturilor fiscale au fost determinate, în principal, de oscilatiile suferite de la un an la altul al produsului intern brut. Din cei zece ani ai perioadei investigate, numai în trei ani coeficientul de corelare a fost supraunitar (1,02 în 1995, 1,07 în 1998 și 1,11 în 1999, 1,21 în 2002). Altfel spus, cu exceptia celor trei ani mentionati și în ultimii doi ani în ceilalti sapte veniturile fiscale au sporit mai lent sau cel mult în acelasi ritm cu produsul intern brut.

Veniturile fiscale totale, raportate la produsul inten brut, exprima gradul de fiscalitate sau presiune fiscala adica proportia în care din veniturile proprii ale persoanelor fizice sau juridice, statul a facut prevalari la fondurile de resurse financiare publice destinate satisfacerii nevoilor sociale.

Evoluția veniturilor fiscale ale României, în dolari SUA pe locuitor ( la cursul de schimb) în perioada 1990 – 2001.

Evoluția veniturilor fiscale ale României în lei, în dolari SUA și în procente față de anul precedent.

2.3. Presiunea fiscală

Se știe că impozitele alimentează în cea mai mare parte resursele publice. Ponderea impozitelor în totalul veniturilor publice depășește proporții de peste 80% și chiar 90%. Aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt în mod obiectiv reduse, datorită în primul rând ponderii reduse a sectorului public în economie și a gradului redus de autofinanțare a activității instituțiilor publice.

Preocupările teoreticienilor dar și ale practicienilor sunt focalizate astăzi tot mai mult spre chestiunea dimensionării relative a fiscalității în raport cu baza la care se calculează și respectiv cu sursa din care se suportă impozitele, sursă diminuată și exprimată în ultimă instanță în puterea de cumpărare a contribuabililor. Ei sunt mai mult interesați de veniturile nete și de cât de afectate sunt acestea de impozitele indirecte.

Presiunea fiscală este gradul de fiscalitate, adică gradul în care contribuabilii în ansamblul lor, societatea, economia suportă impozitele și taxele, ca prelevări obligatorii instituite și percepute prin constrângere legală de către stat. Ea reprezintă proporțiile din venituri la care contribuabilii renunță în favoarea statului sub forma impozitului.

Presiunea fiscală poate fi calculată atât ca un raport între veniturile fiscale și PIB, cât și pentru fiecare impozit în parte în raport cu indicatorul agregat.

Pf=. 100; Pfj=.100.

De fapt, întreprinderile moderne fac asemenea calcule pentru a-și determina costurile fiscale, proporțiile și evoluția acestora.

Gradul de fiscalitate generala si partiala ( impozite si taxe)

in perioada 1990 – 2001

2.3.1. Presiunea fiscală ca expresie a randamentului sistemului fiscal

Abordarea presiunii fiscale ca raport matematic între impozite și agregați economici, vizează de fapt expresia randamentului fiscal. Unul dintre autorii de prestigiu în materie de fiscalitate, autorul și inițiatorul T.V.A. în Comunitatea Europeană, Maurice Loure spunea că “presiunea fiscală nu este o noțiune care poate fi definită printr-un raport matematic. Ea nu exprimă astfel sancțiunea, chiar suferința, aplicată contribuabililor. Ea poate fi caracterizată prin ansamblul impozitelor sistemului fiscal”.

În măsura în care presiunea fiscală crește trebuie ca impozitul să nu creeze distorsiuni grave și ca el să fie just. Nu este posibil pentru explicarea nivelului sarcinii fiscale fără a se ține cont de specificitatea structurilor fiscale.

Într-o economie dezvoltată, presiunea fiscală poate crește fără a fi afectata baza fiscală, ceea ce face ca nivelul absolut al prelevărilor să crească. Peste un anumit prag al presiunii fiscale căruia îi corespunde suma maximă posibil de încasat din prelevări obligatorii, pe măsură ce nivelul cotelor de impunere cresc, volumul încasărilor din impozite se diminuează.

Creșterea fiscalității peste anumite limite nu stimulează munca, investițiile și economiile, prelungește criza. De asemenea , creșterea presiunii fiscale e o sursă de conflict și nu generează motivație normală pentru muncă. Majoritatea impozitelor încurajează “ munca la negru” și frauda fiscală.

Reducerea presiunii fiscale poate fi obținută pe baza unor reforme fiscale care trebuie să vizeze sporirea bazei de impozitare concomitent cu reducerea cotelor de impunere fără a priva bugetul de stat de veniturile de care acesta are nevoie.

Evoluția gradului de fiscalitate generala, partiala și în scopuri sociale, în Romania, în perioada 1990-2000

În Romania, gradul de fiscalitate generale, calculat cu luarea în considerare a tuturor impozitelor , taxelor și contributiilor incasate de autoritatile publice centrale și locale s-a redus de la 35,5% în 1990 la 26,5% în 1997, dupa cer în urmatorii doi ani a inregistrat o crestere ajungand la 34,4 % în 1999, 32,7 & în 2001 și 31,8 % în 2002 (prognozat).

Asadar, indicatorul de fiscalitate mentionat a marcat o tendinta de reducere, determinata mai cu seama de declinul economiei reale, de diminuarea în expresie reala, a produsului intern brut și de ingustarea bazei impozabile, dupa care acestia au inceput sa creasca din nou, începând cu anul 2000, gradul de fiscalitate a inceput sa scada dar foarte lent.

Țările central europene membre ale OCDE, aflate în tranzitie ca și Romania, inregistreaza grade de fiscalitate mai ridicate decat noi. Republica Ceha are o fiscalitate generala de 40,5% , Polonia de 42,1 $ Ungaria de 40,3 %.

În figura de mai jos se poate vedea structura veniturilor fiscale ale României în anii 1990-2001 . În cadrul veniturilor fiscale, impozitele directe sunt precumpanitoare, dar pierd teren în față celor indirecte. Daca în 1992 impozitele directe procurau 68,1 % din totalul veniturilor bugetului general consolidat, sapte ani mai tarziu aportul lor se redusese la 56,4 % adica inregistreaza un recul de 11,7 p.p. ; în acelasi interval de timp, ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor bugetului general consolidat a crescut de la 23% la 35,3 % adica realizeaza un avans de 12,3 p.p.

Impozitele indirecte sunt alcatuite, în cea mai mare parte, din taxa pe valoare adaugata, accize și taxe vamale. Taxa pe valoare adaugata – cel mai important impozit general asupra consumului – în decurs de sase ani și-a sporit contributia la bugetul general consolidat de la 10,8 % în 1993 la 18,25 în 1999 și 20,6 % în 2002 (prognozat). Impozitul pe circulatia marfurilor accizele și impozitul asupra titeiului din productia interna au avut o evolutie descendenta de la o pondere de 30,5% în veniturile bugetului general consolidat în 1990, în decurs de cinci ani au ajuns la 4,5 % în 1995, dupa care au inceput sa-și sporeasca din nou contributia, până la 9,5 % în 1999 iar în 2002 ajunge la 9&. Participarea taxelor vamale la formarea veniturilor bugetului general consolidat a fost de ordinul a 3% – 5% din total. Celelalte impozite indirecte – diferite taxe datorate de persoanele fizice și juridice – au avut o contributie minora la alimentarea bugetului.

2.4. Evoluția impozitelor indirecte și a taxelor generale asupra consumului în totalul veniturilor bugetare

Bugetul este pus în relatie cu principalele obiective ale programului economic. Amintim restrictivitatea politicii bugetare în 2001, care urmarea un control al absortiei interne mai bun, pentru a ajuta dezinflatia și reducerea deficitului de cont curent. Privita pe componente de baza de cheltuieli, restrictivitatea s-a reflectat în politica salariala în sectorul bugetar și în cheltuielile de capital; acestea din urma au scazut cu 3,6 % din PIB în 2001. Cifra pentru cheltuieli de capital, chiar suplimentata cu alte finantari din transferi, subventii, etc. s-a ridicat la peste 2 % din PIB – astfel ca investitiile publice sa stimuleze procesul investitional în ansamblu. Daca sectorul neguvernamental (de stat și privat) ar investi mai mult (datele statistice arata ca peste 50% din investitii se fac din surse proprii și 20 % cu credite bancare ) , data fiind scaderea dobanzilor efectul reducerii cheltuielilor publice de capital ar putea fi contracarat. Dar aici intervine un factor –cheie increderea agentilor economici interni în evoluția viitoare , care depinde de semnale interne și mediul international.

Consumul final total a inregistrat o crestere de 1,7 % în anul 2000 comparativ cu 1999. Consumul final al gospodariilor populatiei s-a redus cu 1,2 5 și a fost determinat în principal de diminuarea volumului desfacerii de marfuri prin comertul cu amanuntul cu 0,7 %. Aceasta reducere a fost compensata în consumul finala total de crestere a consumului final al administratiei publice (+4,2%) și de cea inregistrata de consumul final al administratiei private care și-a marit volumul de 1,8 ori în comparativ cu anul 1999.

Deficitul contului curent s-a majorat în anul 2000 ca urmare a cresterii accentuate a volumului importurilor de bunuri și servicii (+29,1%) cmparativ cu cel al exporturilor de bunuri și servicii (+23,9 %) . Consumul final total în anul 2001 a inregistrat o crestere de 6,4 % comparativ cu anul 2000 în special ca efect al majorarii consumului final al gospodariilor populatiei cu 7,6 % . Consumul final al administratiei publice a inregistrat o crestere mai redusa de 1,3 % iar cel al administratiei private cu 1,5 %.

Structura veniturilor publice ale României ; ponderea acestora în totalul veniturilor bugetului general consolidat (VBGC) în perioada 1990 – 2001 (în procente față de total)

Evoluția veniturilor bugetului general consolidat al României (VBGC), exprimate în lei (preturi curent) și în dolari SUA , totale și medii pe cap de locuitor, în comparatie cu aceea a produsului intern brut, (PIB) în perioada 1990 – 2001

Structura veniturilor fiscale ale României, în perioada 1990 – 2001 (în procente față de total)

În cadrul veniturilor fiscale, impozitele directe sunt precumpanitoare, dar pierd teren în față celor indirecte. Daca în 1992 impozitele directe procurau 68,1 % din totalul veniturilor bugetului general consolidat, sapte ani mai tarziu aportul lor se redusese la 56,4 % adica inregistreaza un recul de 11,7 p.p. ; în acelasi interval de timp, ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor bugetului general consolidat a crescut de la 23% la 35,3 % adica realizeaza un avans de 12,3 p.p.

Impozitele indirecte sunt alcatuite, în cea mai mare parte, din taxa pe valoare adaugata, accize și taxe vamale. Taxa pe valoare adaugata – cel mai important impozit general asupra consumului – în decurs de sase ani și-a sporit contributia la bugetul general consolidat de la 10,8 % în 1993 la 18,25 în 1999 și 20,6 % în 2002 (prognozat). Impozitul pe circulatia marfurilor accizele și impozitul asupra titeiului din productia interna au avut o evolutie descendenta de la o pondere de 30,5% în veniturile bugetului general consolidat în 1990, în decurs de cinci ani au ajuns la 4,5 % în 1995, dupa care au inceput sa-și sporeasca din nou contributia, până la 9,5 % în 1999 iar în 2002 ajunge la 9&. Participarea taxelor vamale la formarea veniturilor bugetului general consolidat a fost de ordinul a 3% – 5% din total. Celelalte impozite indirecte – diferite taxe datorate de persoanele fizice și juridice – au avut o contributie minora la alimentarea bugetului.

=== Capitolul 1 ===

Capitolul 1

Caracterizarea generală a impozitelor indirecte

1. Continutul si rolul impozitelor

1.1 Definitia impozitelor

Noțiunea de impozit provine din limba latină de la cuvântul “impozitus” și din limba franceză de la cuvântul “impôt”.

Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie cu titlu nerambursabil datorată potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă.

Impozitul are caracter universal ca o consecință a suveranității statului și el este o instituție de drept publică fără de care nu se poate concepe existența statului, făcând parte organică din el.

Din punct de vedere al instituirii, în epoca antică impozitele și taxele erau hotărâte de forurile legislative cât și de conducătorii acestor state, iar dreptul de a institui impozite și taxe reprezintă prerogativ de conducere statală.

Evoluția impozitelor în evul mediu este evidențiată în sporirea treptată a numărului și felului impozitelor, atât a celor ce se percepeau în natură ca părți determinante din anumite produse, cât mai ales a celor percepute în bani.

În evoluția modernă a impozitelor, instituirea acestora cu consimțământul contribuabililor a fost subordonată competiției parlamentare, ca organe legislative cu caracter reprezentativ de a reglementa impozitele și celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.

În mod excepțional, în împrejurări de necesități financiare deosebite, competența legislativă în materie fiscală a fost delegată puterii executive.

Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere. Dreptul de a instituii impozite îl are statul, care îl exercită prin organele puterii centrale (Parlamentul) și ale administrației locale de stat.

Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

1.2 Rolul impozitelor

Rolul impozitului se manifestă pe plan financiar, economic și social, definit de o etapă de dezvoltare a economiei de alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice. În țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor și taxelor se procură între 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a intervenii în activitățile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activități economice, de creștere sau reducere a producției sau a consumului unui anumit produs, de stimulare sau îngrădire a comerțului exterior, etc.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez Pierre Lalumiere sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a «  incuraja ( sub forma exonerarii) sau pentru a descuraja ( pe calea exonerarii) o anumita activitate economica. Fara sa inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social ».

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcții, dintre care se poate menționa rolul de instrument de redistribuire a unei părți din P.I.B. între clase și pături sociale, între persoane fizice și juridice, etc.

Acest rol da posibilitatea statului sa procedeze la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoane fizice si cele juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor , taxelor si contributiilor statului preia la buget intre 40 – 50% si chiar mai mult din PIB, in tarile dezvoltate si intre 30 – 40 % in tarile in curs de dezvoltare.

1.3 Cuantificarea impozitelor

Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice:

a)după trăsătura de fond și de formă, pot fi grupate în impozite directe și indirecte.

Dupa modul cum sunt calculate, asezate si incasate

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane juridice în funcție de veniturile și/sau averea acestora și pe baza cotei de impozit prevăzute de lege.

Impozitele directe, care se percep periodic ( lunar, trimestrial, anual), direct si nominal de la persoanele fizice si juridice in functie de venitul sau averea acestora in baza cotelor de impozit prevazute de lege cum sunt: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole etc.

În funcție de criteriile care stau la baza așezării lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale și personale.

Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământ, clădiri, fabrici, magazine, etc.) făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite și impozite obiective și pe produs, deoarece se așează asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil, fără să se țină cont de situația subiectului impozabil.

Ca impozite de tip real mentionam: impozitul funciar, impozitul pe cladiri, impozitul datorat de mestesugari si negustori ( patenta).

Impozitele personale țin cont de situația personală a subiectului, de aceea se mai numesc impozite subiective.

Obiectul impunerii il constituie :

veniturile dobandite sub forma de salari, castiguri din profesii libere, beneficiind de activitati industriale, bancare, din comert, venitul net obtinut din exploatarea pamantului, din arenzi, din chirii, dobanzi pentru sume de bani imprumutate, dividende pentru actiuni si parti sociale, etc;

bunurile imobiliare care apartineau cetatenilor, transferurile de proprietati prin acte de vanzare – cumparare, activul net al intreprinderilor, succesiunile, donatiile, tranzactiile cu hartie de valoare, aportul de capital al societatii etc.

In cazul impozitelor de timp personal se tinea seama atat de

marimea venitului impozabil realizat cat si de situatia personala a contribuabilului ( casatorit, necasatorit, cu sau fara copii, divortat, vaduv, cu sau fara persoana in intretinere, cu sau fara merite deosebite fata de tara, invalid etc). Impunerea se face fie separat fie pe fiecare fel de venit, fie global pentru veniturile realizate din diferite surse, in cote proportionale sau progresive. In cazul impozitelor personale, unele venituri sau componente ale averii sunt puse la doua impozite distincte. De pilda, profitul se impune pentru intreaga societate comerciala, iar dividendele se impun separat pe fiecare actionar sau asociat. Ca urmare, ele se mai numesc si impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și prestării unor servicii (transport, spectacole, activități loterice, etc.) ceea ce înseamnă că ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât ale acestora.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumație, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru și de înregistrare.

b) după obiectul impunerii impozitului pot fi clasificate în impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli.

c) în funcție de scopul urmărit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare și impozite de ordine.

Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului, în această categorie se includ impozitele pe venit, taxele de consumație.

Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei acțiuni sau în vederea atingerii unui țel care nu are caracter fiscal. Astfel, pentru instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice și a tutunului, se urmărește limitarea consumului având în vedere efectul nociv asupra organismului uman.

d) după frecvența cu care se încasează la bugetul statului, impozitele pot fi permanente, când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului și incidentale sau întâmplătoare, când se instituie o singură dată (de ex. Impozitul pe avere sau pe profiturile excepționale de război).

e) impozitele mai pot fi grupate și după instituția care le administrează. Din acest punct de vedere, în statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației și impozite locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale organelor administrative de stat.

1.4 Sistemul de impozite și taxe în România

Impozitele și taxele aplicate în orice orânduire sunt eterogene atât din punct de vedere al particularității de fond, cât și din punct de vedere al formei. Evoluția fiscală conduce la modificări în ce privește categoriile de impozite și taxe, cuantumul și destinația lor, precum și modul de așezare și percepere. Ținând seama de diversitatea de forme pe care le-au avut și le au impozitele și taxele în diferite etape ale dezvoltării României, ele pot fi grupate în funcție de mai multe criterii.

În funcție de forma în care se obțin de către stat, întâlnim:

a) impozite în natură, având forma prestațiilor sau dărilor în natură, fiind specifice și frecvente în orânduirea sclavagistă și feudală.

b)impozite pecuniare (în bani) care îmbracă forma bănească de percepere și care au fost aplicate în rândurile sclavagistă și feudală, dar devin preponderente în capitalism, o dată cu extinderea relațiilor marfă-bani.

În funcție de obiectul impunerii, impozitele și taxele pot fi divizate în:

a) impozite și taxe pe avere, cum sunt de exemplu impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri (Legea nr.25/1981 și Decretul nr.425/1981, iar de la 1 ianuarie 1995 se aplică prevederile Legii nr. 27/1994)

b) impozite și taxe pe venit, care se stabilesc și se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoanelor fizice sau juridice, aceste impozite și taxe realizându-se sub forma impozitului pe salarii (Legea nr.32/1992), impozitul pe profit (H. G 70/1994)

c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sa sau frânarea unor cheltuieli, care este, de ex., impozitul suplimentar pentru depășirea fondului total destinat plății salariilor (Legea nr. 14/1991 art. 2).

După conținut și formă se distinge cea mai mare grupare a impozitelor și taxelor atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, așa cum se regăsesc în toate lucrările de specialitate și în legislațiile fiscale:

a) impozite directe, care se stabilesc și se percep de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege.

b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestării de servicii (spectacole, operații bancare, transport, etc) sau executării de lucrări, aceste impozite și taxe fiind incluse în prețul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, fiind suportate de consumatorii sau beneficiarii acestora, după caz, deci de alte persoane fizice sau juridice decât subiectul impozabil.

La rândul lor impozitele directe pot fi grupate, în funcție de criteriile avute în vedere la stabilirea și perceperea lor, după cum urmează:

a) impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri, produse, etc.) care sunt denumite și obiective, deoarece se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fără a se ține seama de situația persoanei contribuabilului.

b) impozite personale, care au în vedere, în principal, persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa.

Impozitele indirecte se categorisesc, în raport de diferite caracteristici, în:

a) impozite pe valoare adaugata (TVA) sau taxe de consumație, percepute asupra produselor și serviciilor de primă necesitate, care se adaugă la prețul de vânzare. Unele sunt stabilite, de exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produselor petroliere, sare, chibrituri, zahăr, etc. și asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun, etc.

b) monopoluri fiscale

În octombrie 1994, în Camera Deputaților s-a restituit pentru o nouă dezbatere proiectul de lege privind regimul monopolului de stat.

Prin această lege se propunea instituirea monopolului de stat asupra unor activități economice cum sunt: fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor, producerea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante, emisiunea de timbre poștale și fiscale, fabricare în vederea comercializării a alcoolului și băuturilor spirtoase distilate, etc.).

Potrivit clasificației veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat și bugetelor locale, impozitele și taxele, precum și celelalte venituri bugetare se prezintă ca structură în funcție de modul de grupare și anume: venituri curente și venituri de capital.

Veniturile curente se divizează în venituri fiscale care cuprind impozite directe, impozite indirecte și venituri nefiscale.

În categoria impozitelor directe sunt cuprinse următoarele venituri bugetare mai importante: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole ale populației, impozitele pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și a altor persoane fizice independente și asociații familiale, impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru.

Dintre impozitele indirecte cele mai importante sunt: accizele, TVA, taxele vamale, penalități și majorări pentru veniturile nevărsate la termen.

Veniturile nefiscale, cuprind, în principal, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice, cum sunt taxa de spitalizare, taxa de metrologie, taxe consulare, etc. și diverse venituri cum sunt: amenzile, încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget, etc.

Veniturile de capital se referă la venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice și venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat și din vânzarea locuințelor din fondurile statului.

Această grupare a impozitelor și taxelor se face potrivit clasificației bugetare, a veniturilor, ceea ce corespunde ordinii în care acestea sunt așezate în bugetul de stat și în bugetele locale.

1.5. Trasaturile impozitului indirect

Impozitele indirecte sunt stabilite in cote fixe ori proportionale asupra preturilor marfurilor supuse vanzarii si ale serviciilor prestate sau in suma fixa pe unitatea de masura a marfurilor. In aceste conditii se creaza falsa impresie ca impozitele indirecte ar fi suportate in egala masura de toate categoriile sociale si ca sarcinile fiscale s-ar repartiza in mod echitabil. In realitate, repartizarea impozitelor indirecte pe subiectele impozabile au loc nu pe baza impozitelor realizate, ci in functie de consumul personal al fiecarui membru al societatii. Cum intre veniturile populatiei exista o mare diferenta, se constata ca impozitele indirecte au un pronuntat caracter regresiv, adica se mareste diferenta constanta ca pondere a acestor indirecte in venituri ( salarii) este cu atat mai mare cu cat veniturile realizate sunt mai mici. Cu cat o persoana obtine venituri mai mici, este mai saraca, cu cat suporta un impozit indirect relativ mai mare, deoarece fiecare persoana are nevoie aproximativ de aceleasi produse; acestea inseamna ca persoanele care au venituri mici si mijlocii suporta de fapt greul impozitelor indirecte, pentru ca aceste persoane reprezinta aproape 90 % din populatia tarii noastre.

Caracterul inechitabil rezulta din faptul ca ele nu prevad un minimum de venit neimpozabil, nu cuprind inlesniri pentru persoanele care au copii sau pentru alte persoane aflate in intretinere pentru care sunt obligate se cumpere mai multe produse suportand un impozit mai mare.

Mai multi economisti din diverse tari au subliniat caracterul injust, regresiv si inechitabil al impozitelor indirecte, argumentand ca aceste impozite ii avantajeaza pe cei cu venituri mari, care nu cheltuiesc intregul venit si realizeaza economii ce nu sunt impozabile. Impozitele indirecte afecteaza in principal bunurile de consum necesare populatiei si de aceea sunt nedrepte, inechitabile, saracind pe ce saraci si imbogatind pe cei bogati.

Impozitele indirecte se vireaza la bugetul statului de catre agentii economici, desi ele sunt suportate de catre consumatori, deoarece acestea sunt cuprinse in preturile marfurilor si in tarifele bunurilor si serviciilor. Atat impozitele directe cat si cele indirecte contribuie la scaderea nivelului de trai al populatiei. Aceasta situatie actioneaza pe cai diferite astfel: in timp ce impozitele directe au ca efect scaderea veniturilor nominale ale cetatenilor, impozitele indirecte micsoreaza veniturile reale, reducand puterea de cumparare a populatiei, descurajeaza consumul.

Unele teorii fiscale apreciaza ca impozitele indirecte ar avea un caracter benevol, voluntar, ca si cum cetatenii ar fi liberi sa cumpere produsele, deci sa plateasca sau nu impozitele respective.

Practic aceste impozite nu pot fi evitate, deoarece oamenii au nevoie de marfurile de lung consum strict necesare vietii.

In perioadele de declin economic, de criza si de depresiune, impozitele indirecte pericliteaza veniturile bugetare ale statului, fapt ce determina recurgerea la impozite si taxe extraordinare.

Prin urmare in cazul impozitelor indirecte nu este vorba de o constrangere politica, asa cum se intampla la impozitele directe, ci de una de orin economic.

Impozitele indirecte urmeaza cursul economiei, spre exemplu in 1998 PIB a scazut cu 6% fata de cresterea propusa, zero motiv pentru care a fost necesara rectificarea bugetului, scazand veniturile din impozitele indirecte cu 18,6% dintr-un procent prevazut la 68,7%. Incepand cu anul 2000 se constata o crestere economica cu 1,6%, iar in anul 2001 cu 4,9%, ceea ce va duce la scaderea fiscalitatii incepand cu anul 2002.

Elementele impozitului indirect

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare,

economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat si de contribuabili.

Printre elementele impozitului se numara: subiectul ( platitorul), suportatorul , obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota ( cotele) impozitului, termenele de plata s.a.

Subiectul impozitului este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit – agentul economic, la impozitul pe succesiuni – mostenitorul ( mostenitorii). In reglementarile fiscale, ca si vorbirea curents, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Suportatorul ( detinatorul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal, subiectul impozitului ar trebui sa fie suportatorul real al acestuia. In realitate, sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Acest lucru este posibil deoarece exista diverse cai si mijloace pentru a transpune, intr-o masura mai mare sua mai mica, impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora.

Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, dupa caz, venitul sau averea. Astfel, in cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii il constituie profitul, la impozitul pe salarii – salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe donatiuni – bunurile mobile care fac obiectul donatiei, deci, cu alte cuvinte averea donata etc. in cazul impozitelor indirecte, materia supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.

Sursa impozitului aratra din ce anume se plateste impozitul din venit sau din avere. In cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa. In schimb, la impozitele pe avere, nu intotdeauna exista o asemenea coincidenta, deoarece, de regula impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai arareori acesta diminueaza substanta averii propriu – zise.

Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit in suma fixa sau in cote procentuale ( proportionale, progresive sau regresive).

Prin aceasta se intelege totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de fata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dupa sineobligatia contribuabilului de a plati si majorari de intarziere. De altfel, prin lege sunt prevazute si alte sanctiuni care se aplica contribuabililor platnici , cum sunt: opriri ( de exemplu pe salarii) , sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului neachitat la termen etc.

1.7 Locul impozitelor indirecte în cadrul veniturilor bugetare

Structura impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare:taxa pe valoare adaugata – TVA ,accise, venituri de la monopolurile fiscale, taxe vamale, taxe de timbru și de înregistrare.

1.7.1. Taxa pe valoare adaugata

Au apărut în epoca așa-numitei acumulări de prețuri de vânzare a mărfurilor produse și realizate în interiorul țării și în epoca așa-numitei acumulări primitive a capitalului, fiind percepute prin intermediul concesionarilor (arendașilor).

Taxele de consumație sunt impozite indirecte cuprinse în prețul de vânzare și realizate în interiorul aceleiași țări. La plata acestor impozite indirecte sunt supuse, de regulă, bunurile de larg consum.

Taxele de consumație se întâlnesc sub diferite forme: când se stabilesc asupra anumitor produse se numesc taxe de consumație pe produs (accize), iar atunci când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă sunt bunuri de consum sau mijloace de producție, se numesc taxe generale pe vânzări.

Accizele sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărător cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat. El se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie în cote procentuale aplicate asupra prețului de vânzare. De regulă, produsele destinate exportului sunt scutite de impozit, iar cele provenind din import trebuie impuse cu aceleași taxe ca și produsele indigene.

Nivelul cotelor utilizate pentru calculul accizelor diferă de la țară la țară, de la un produs la altul și de la o etapă la alta în cadrul aceleași țări. În general, nivelul accizelor pentru produsele din tutun depășește frecvent 50-60%.

În unele țări există preocupări în vederea utilizării accizelor ca instrumente pentru înfăptuirea unor obiective sociale.

S-a constatat, că, în țările în care nivelul impozitelor care se percep asupra alcoolului sunt reduse, există și cel mai mare consum de alcool, având în vedere ponderea sporită a efectelor acestora asupra absenteismului, accidentelor rutiere, infracțiunilor de tot genul.

Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri, care a fost introdus în majoritatea țărilor după primul război mondial, fiind așezate asupra totalului vânzărilor sau a cifrei a afacerii a întreprinderilor industriale și comerciale. Acest impozit este mai comod pentru stat pentru că are un randament mai ridicat și reclamă cheltuieli mai mici la percepere.

În practica internațională se cunosc două forme de așezare a impozitului pe cifra de afaceri, în funcție de veriga la care se încasează (unitatea producătoare, comerțul cu ridicata sau cu amănuntul) astfel : impozitul cumulativ (multifazic) și impozitul unic (monofazic).

În condițiile practicării impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse la toate verigile prin care trec din momentul ieșirii din procesul de fabricație și până când ajung la consumator. Impozitarea se mai numește “în cascadă”, “bulgăre de zăpadă”, “în piramidă” deoarece la fiecare verigă nouă se așează asupra prețului la care achiziționează marfa în care este inclus și impozitul plătit cu prilejul fiecărei tranzacții până în momentul respectiv. Impozitul cumulativ prezintă avantajul că asigură randament fiscal mai ridicat chiar în condițiile practicării unei cote mai mici de impozit și a fost utilizat în Olanda, Germania.

Impozitul unic se încasează o singură dată, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa supusă impunerii. Când impozitul se încasează în momentul vânzării mărfii de către producător, se numește taxă de producție, dar în cazul în care se încasează în stadiul comerțului cu ridicata sau cu amănuntul se numește taxă asupra vânzării sau impozit pe circulație.

În funcție de baza de calcul, impozitul pe C.A. îmbracă forma impozitului pe cifra de afaceri brută și a impozitului pe cifra de afaceri netă.

a) impozitul pe cifra de afaceri brută se stabilește prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include și impozitul plătit la verigile anterioare. Acest impozit prezintă un randament fiscal ridicat deoarece se percepe la toate verigile prin care trece marfa. Dezavantajul este că duce la calcularea și perceperea de impozit, la o aplicare cumulată a acesteia. Acest impozit stimulează concentrarea producției deoarece întreprinderile integrate, care ocolesc comerțul cu ridicata sunt avantajate față de cele neintegrate care livrează produsele la întreprinderile comerciale.

Un alt inconvenient al impozitului pe cifra de afaceri brută rezultă din faptul că determinarea compensației de export cuvenită exportului de mărfuri este dificilă, deoarece nu se cunoaște cât s-a plătit de la producător la consumatorul final, pentru a solicita rambursarea impozitului aferent exportului. Calcularea acestei compensații este necesară deoarece bunurile care fac obiectul comerțului exterior se impun în țara de destinație și nu în cea de origine și de aceea este necesară restituirea parțială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate.

b) impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică asupra diferenței dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate de către fiecare participant la procesul de producție și circulație a mărfii respective. Modul de așezare și percepere a impozitului pe C.A. netă face ca suma datorată statului să fie aceeași și permite calcularea cu ușurință a compensației de export.

Pornind de la avantajele pe care le oferă impozitul pe cifra netă, în țările membru ale C.E.E. s-au depus eforturi pe linia înlocuirii impozitului pe cifra de afaceri brută cu cel pe cifra de afaceri netă, cunoscut sub numele de taxă pe valoare adăugată practicată în numeroase țări.

1.7.2. Monopolurile fiscale

Sunt activități economice în care statul își poate rezerva rolul în mod exclusiv cu titlu de monopoluri de stat.

Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de producție al acestor mărfuri, iar pe de altă parte, din profitul indirect cuprins în preț care se încasează de la consumatorii mărfurilor respective.

Monopolurile fiscale, în funcție de sfera de cuprindere, pot fi depline sau parțiale.

Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atât asupra producției, cât și asupra comerțului cu ridicata și amănuntul a anumitor mărfuri.

Monopolurile fiscale parțiale se instituie numai asupra producției și comerțului cu ridicata, fie numai asupra comerțului cu amănuntul.

1.7. 3 Taxele vamale.

Se percep de către stat asupra importului, exportului sau asupra tranzitului de mărfuri.

Taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec granițele vamale ale țării importatoare, fiind achitate de firmele importatoare și sunt incluse în prețurile de desfacere pe piața internă importatoare, fiind în cea mai mare parte suportate de consumatorii finali.

Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul acestora și au răspundere limitată, fiind percepute pentru un număr redus de mărfuri și pe timp limitat în scopul obținerii unor venituri bugetare suplimentare sau pentru limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern.

Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine în trecere pe teritoriul vamal al țării respective și sunt de importanță foarte mică întru-cât tranzitul aduce alte avantaje pentru țara de tranzit.

După modul de percepere, se disting:

a) taxe vamale specifice – se calculează pe unitatea de măsură fizică (masă, volum) a mărfurilor, iar aplicarea acestor taxe presupune existența unui tarif vamal foarte detaliat care presupune o descriere amănunțită. Reprezintă o sumă fixă prelevată asupra unității fizice de marfă.

b) taxe vamale ad valorem – se prelevă sub forma unui procent determinant asupra mărfii importate și prezintă avantajul ca aceste taxe nu cer un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare acestea se aliniază prețurilor fiind calculate sub formă de procent.

Dacă taxarea se face conform declarației importatorului, acesta are interesul să declare un preț cât mai redus pentru a plăti o taxă cât mai mică.

c) taxe vamale mixte – se percep în special ca adaos la cele specificate.

După modul de fixare, se împart în:

a) taxele vamale autonome – sunt stabilite de stat în mod independent, fără nici o înțelegere prealabilă cu alte state și se percep asupra mărfurilor care provin din țările cu care statul importator nu are încheiate convenții și nu se aplică clauza națiunii celei mai favorizate.

b) taxe vamale convenționale – nivelul este convenit de stat prin înțelegere cu alte state conform celor stipulate în acordurile comerciale încheiate. Pe întreaga valabilitate a acordului comercial, statul stabilește pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparație cu cele autonome. Se percep asupra mărfurilor care vin din țările care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate.

c) taxe vamale preferențiale – sunt aplicate de un stat în cazul importurilor în state care se bucură de un regim comercial preferențial mai favorabil decât cel aplicat țărilor care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate. Taxele vamale preferențiale pot fi unilaterale sau reciproce.

După criteriul în care statele implicate beneficiază de taxe vamale preferențiale se disting:

a) taxe vamale bilaterale – între două țări în mod reciproc sau unilateral

b) taxe vamale multilaterale – vizează mai multe țări într-un cadru regional sau în cadrul unei instituții internaționale, indiferent de principiul reciprocității.

În funcție de plătitorii taxelor vamale pot exista: taxe vamale percepute de la persoană fizică sau juridică.

După scopul impunerii:

a) taxe vamale fiscale – sunt taxe vamale, de obicei, mai scăzute care se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului.

b) taxe vamale protecționiste – sunt acele taxe care au ca scop principal crearea unei bariere pentru mărfurile străine, barieră care urmărește eliminarea concurenței străine pe piața țării respective și înfăptuirea expansiuni pe piețele externe.

1.8.Impozitele indirecte ca pârghii de influențare asupra activității agenților economici.

În vederea procurării resurselor financiare necesare statului, se instituie pe lângă impozitele indirecte la formarea veniturilor fiscale este mai mic decât cel al impozitelor directe și al contribuțiilor pentru asigurările sociale luate împreună, iar ponderea acestor impozite indirecte în totalul încasărilor fiscale se diferențiază de la o țară la alta.

Impozitele indirecte se realizează în principal sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor mărfuri sau la efectuarea anumitor servicii. Ele se realizează de la toți cei care consumă bunuri din categoria celor impuse de veniturile, averea sau situația personală a acestora. Cota impozitului indirect la vânzarea unei anumite mărfi este unică indiferent dacă cumpărătorul acesteia este muncitor sau patron.

Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat de industriași, comercianți, antreprenori, însă sunt suportate de consumatori deoarece se includ în prețul de vânzare al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micșorând puterea de cumpărare.

În concepția unor economiști contemporani, “impozitul devine un instrument al politicii economice a statului, precum și al politicii sale sociale. Acest instrument servește la echilibrarea puterii întreprinzătorilor particulari, care păstrează conducerea firmelor lor în economia capitalistă. Impozitul conferă o putere de acțiune asupra întreprinzătorilor particulari, care le limitează propriile lor prerogative.

Modul concret de funcționare a diferitelor mecanisme fiscale (ex. Impozitele pe veniturile întreprinzătorilor, impozitele de consum, taxele vamale, etc.) diferă de la o țară la alta și de la o perioadă la alta.

Referindu-se la rolul de pârghie a impozitelor indirecte, economistul Gabriel Ardont scrie că de la începutul celui de-al doilea război mondial ne dăm seama că rolul impozitului nu mai este acela de a procura bani guvernului, ci de a limita consumul în perioada de criză , de a-i stimula creșterea atunci când capacitățile de producție pot să se orienteze spre satisfacerea nevoilor în timp de pace, de a-l frâna atunci când economia cunoaște elemente inflaționiste.

Cu ajutorul impozitelor indirecte, statul influențează o fază sau alta a procesului reproducției sociale, în funcție de interesul pe care-l are la un moment dat.

Statul folosește ca pârghii economice de influențare asupra activității agenților economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispoziție. Pentru frânarea sau creșterea consumului și deci a averii, statul folosește taxele de consumație, taxele vamale și alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumație și în special al accizelor, statul acționează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic și unul social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influența cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparație cu cele autohtone, protejând agenții economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

Au rol social pentru că accizele sunt percepute în special asupra unor produse dăunătoare sănătății ca tutunul și băuturile alcoolice.

Accizele sunt folosite și ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux (blănuri, bijuterii) se percep accize deosebit de mari, mergând până la 50% din valoarea lor.

Țările cu economie de piață dezvoltată folosesc pârghia impozitelor și taxele pentru a influența schimburile cu străinătatea în funcție de natura, gradul de prelucrare, proveniența și respectiv destinația produselor.

Astfel, taxele vamale de import și taxele de consum stabilite asupra produselor aduse din străinătate și care se fabrică în țară sunt folosite încât să aducă venituri bugetare importante, fără să urmărească prohibirea importului.

În schimb asupra produselor ce au dublă sursă de aprovizionare din străinătate și din producția internă, taxele și impozitele sunt sensibil ridicate pentru a proteja agenții economici din țara respectivă.

De asemenea țările dezvoltate folosesc taxele vamale de import pentru protejarea industriei proprii prin impunerea unor prețuri limită la materii prime, cereale, petrol, etc.

Pe lângă taxele vamale de import, țările capitaliste mai folosesc și diverse instrumente pentru protejarea agenților economici interni.

Exportul este de asemenea încurajat, prin scutirea de taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată și alte taxe, aceasta fiind o practică adoptată de majoritatea țărilor.

1.9 Politica fiscală în perioada de tranziție către economia de piață în România.

Reglementările legale care s-au adoptat după Revoluția din Decembrie 1989 permit distingerea unor caracteristici ale noului sistem fiscal avute în vedere la realizarea reformei fiscale.

În primul rând, se observă că reforma fiscală care se realizează în România are în vedere, în general, condițiile economice și sociale specifice etapei actuale de dezvoltare, sistemul fiscal conceput să corespundă cerințelor impuse de reforma socială și economică aflată în derulare. Nu se poate copia deoarece condițiile economice și sociale sunt diferite.

În condițiile Uniunii Europene se militează intens încă de la constituirea ei pentru unificarea sistemelor fiscale naționale, dar nu s-a reușit o anumită omogenizare fiscală, piedica în calea alinierii sistemelor fiscale reprezentând-o realitățile diferite în cadrul țărilor membre.

Prin reforma fiscală se urmărește constituirea unui sistem fiscal corect, echitabil și eficient, deoarece regimul comunist nu avea nevoie de un astfel de sistem, el prelua prin constrângere de la agenții economici, care erau într-o măsură preponderentă unității de stat, a întregului venit net care depășea necesitățile minime și acestea planificate centralizat, ale întreprinderilor de stat.

În prezent a fost inițiat cadrul legislativ al privatizării, prin adoptarea unor măsuri de stimulare prin adoptarea unor măsuri de stimulare a ei, atât în ce privește sectorul de stat, cât și organizarea activităților pe baza liberei inițiative și atragerea capitalului străin. În domeniul agricol a fost creat cadrul legal (Legea Fondului Funciar) pentru extinderea și încurajarea sectorului privat.

Apare necesitatea în aceste condiții pentru organizarea unui sistem fiscal coerent și eficient care să asigure obținerea, pe cale fiscală și nu prin metode administrative, a veniturilor necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetățenilor cu privire la învățământ, sănătate, cultură și artă, sport, apărare și ordine publică, protecție socială precum și pentru finanțarea unor acțiuni și obiective economice de interes național.

Cu ajutorul reformei fiscale se urmărește îmbunătățirea structurii impozitelor prin creșterea ponderii impozitelor directe, prin sporirea rolului impozitului pe venit, iar ponderea impozitelor indirecte să scadă.

O caracteristică principală a politicii fiscale este corelarea volumului resurselor fiscale cu volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico sociale în perioada considerată.

Proveniența resurselor financiare trebuie să se bazeze în primul rând pe forțe interne și numai subsidiar străine, evitând îndatorarea țării în mod nejustificat.

Trăsătura importantă a politicii fiscale o constituie creșterea în ritm rapid a veniturilor statului pe seama impozitelor indirecte, dorindu-se să se ajungă la tendința structurale asemănătoare cu acelea din țările dezvoltate.

Avându-se în vedere fragilitatea actuală a economiei românești sunt necesare măsuri pentru continuarea reformei fiscale astfel încât aceasta să stimuleze activitatea economică.

Sistemul de impozite și taxe va urmării în principal următoarele:

– perfecționarea aplicării T.V.A. pentru a stimula mai mult scăderea consumurilor, creșterea exporturilor, întărirea disciplinei financiare.

– pe linia impozitului pe profit adoptarea unor legi care să schimbe din temelii sistemul de impozitare a profitului pe baza unei metodologii de corectare a bazei impozabile în funcție de nivelul inflației activelor și pasivelor societății și să asigure neutralitatea impozitării profitului, care să nu descurajeze societățile profitabile.

Simplitatea și transparența sistemului de impozite descurajează tentativele de evaziune fiscală.

Respectarea principiilor de impunere cum ar fi echitatea fiscală, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor sunt necesare pentru fiecare impozit nou introdus care trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară, de politică economică și socială.

Componenta majoră pentru asigurarea relansării economice, reforma fiscală a urmărit în paralel alinierea la practicile fiscale din țările dezvoltate, crearea unui sistem fiscal modern corespunzător cerințelor economiei de piață prin introducerea T.V.A., îmbunătățirea sistemului de impozitare a veniturilor agricole, reconstituirea impozitelor și taxelor locale precum și a accizelor.

Reforma fiscală urmărește perfecționarea rolului și funcțiilor impozitelor indirecte. În cadrul acesta, impozitul pe circulația mărfurilor a deținut o pondere importantă. De la 1 iulie 1993, impozitul pe circulația mărfurilor a fost înlocuit cu taxa pe valoare adăugată care reprezintă un impozit indirect modern.

Reforma fiscală s-a extins și la alte impozite și taxe cu o pondere mai redusă în sistemul fiscal român, cu modificări importante în ceea ce privește taxele vamale, taxele consulare, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, contribuția pentru asigurări sociale.

Noul sistem fiscal tinde să permită o administrare eficientă care să fie pe înțelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii și a impozitului pe profit. S-a avut în vedere randamentul lor ridicat deoarece ambele au caracter universal și sunt datorate de toate persoanele fizice, respectiv toți agenții economici care realizează venituri din salarii sau profit și cuprind întreaga materie impozabilă.

Posibilitatea de evaziune sau fraudă fiscală este mai redusă și nu reclamă cheltuieli mari de percepere a impozitelor stabilite (de ex., în cazul impozitului pe salarii, acesta se reține și se varsă la stat de către cel ce angajează).

Aparatul fiscal nu este chemat numai să verifice modul de determinare corectă și completă a bazei impozabile, a cuantumului impozitului și a majorărilor de întârziere și aplică sau propune sancțiuni legale în caz de evaziune sau fraudă fiscală.

Politica fiscală a României are un dublu scop: economic, care se îndreaptă spre stimularea dezvoltării economice și care conduce la creșterea venitului bugetului de stat și un scop social, care se referă la redistribuirea veniturilor obținute de la bugetul statului către persoanele și sectoarele defavorizate.

=== Capitolul 3 ===

Capitolul 3

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

3.1.Caracterizarea generală TVA

Una din cele mai moderne și eficiente componente ale politicii fiscale din țările europene occidentale o reprezintă TVA.

Evoluția și ponderea TVA în impozitele indirecte

și veniturile fiscale 1990-2001

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă o impunere pe consum cu caracter general care se aplică o singură dată produselor indiferent dacă acestea reprezintă bunuri de consum sau mijloace de producție, precum și asupra serviciilor.

De regulă, sub incidența acestui impozit intră livrările de bunuri atât către terți cât și consumul propriu, achizițiile de bunuri, prestările de servicii, bunurile importate. De asemenea, sunt impozabile și unele operațiuni asimilabile din punct de vedere fiscal vânzării sau cumpărării. Este cazul schimbului (fiecare produs este taxat la rândul său), a creditului pentru un consum, cel al cesiunii de mărfuri și în general al oricărei tranzacții referitoare la transferul de proprietate al unui bun material.

În principiu, nu sunt impozabile exporturile, profesile libere, prestațiile cu caracter cultural și social efectuate de școli, teatre, muzee, spitale, organisme sportive, emisiunile, spectacole de artă și manifestări sportive, emisiunile radio-tv, editarea unor ziare sau periodice, transporturile publice de călători etc.

Datorează T.V.A. toți cei care îndeplinesc o activitate economică indiferent de locul, scopul sau rezultatele economice. Prin activitatea economică se înțelege desfășurarea acțiunilor în domeniul industriei, agriculturii, prestării de servicii, comerț care comportă exploatarea unui bun corporal sau necorporal în vederea obținerii de venituri.

Această taxă se aplică numai valorii adăugate de către fiecare participant în procesul de producție și circulație, respectiv asupra diferenței dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare și reprezintă valoarea propriei prelucrări.

T.V.A. este o obligație solidară a tuturor producătorilor și comercianților care concură la producerea și realizarea aceluiași produs, proporțional cu contribuția fiecăruia la valoarea produsului, serviciului ( salariu, profit, amortizare, dobândă, rentă financiară).

În mod normal, plătitorul legal de T.V.A. este vânzătorul care incorporează T.V.A. în prețul obiectului vândut, dar suportarea reală a acestuia apasă asupra consumatorului potrivit mecanismului general al impozitelor indirecte.

T.V.A. se poate calcula prin aplicarea cotei procentuale astfel:

fie asupra valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic, și reprezintă un venit al bugetului de stat;

fie asupra prețului de vânzare din stadiul respectiv.

Baza de calcul o reprezintă prețul de vânzare al diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. Se stabilește volumul total al vânzărilor sau impunerilor pe perioada de impunere pe care se aplică cota de impozit.

Pentru a nu se impune de mai multe ori aceeași valoare se scot sumele vărsate anterior la buget cu titlu de taxă pe valoarea adăugată și se evidențiază distinct în factură.

Taxa pe valoarea adăugată se varsă la buget de către fiecare agent economic.

Statul are posibilitatea de a încasa o mare parte din impozit mai repede decât în cazul impozitului pe cifra de afaceri brută deoarece plătitorii au obligația de a ține o evidență detaliată a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare și a sumei impozitului plătit.

3.1.1.Apariția și evoluția T.V.A.

Crearea și perfecționarea unui sistem fiscal care să corespundă principiilor generale ale impunerii și obiectivelor pe care statul le urmărește prin intermediul unor categorii de impozite reprezintă un proces de durată care presupune experimentare și generalizare în funcție de rezultatele obținute.

Un astfel de model este oferit de Franța care după primul război mondial a trecut la impunerea directă ( asupra cheltuielilor). În 1917 s-a introdus o taxă proporțională asupra plătitorilor și a fost înlocuită în 1920 prin impozitul pe cifra de afaceri ( asupra nivelului vânzărilor totale).

În perioada 1925-1936 s-au aplicat taxe unice pentru diferite produse, iar din anul 1937 s-a instituit taxa unică asupra producției urmată de taxa asupra prestațiilor.

În 1948 se trece la sistemul plăților fracționate iar prin perfecționarea taxei pe producție se instituie impozitul indirect fundamental, cu o cotă unică, care a ajuns la 15,35%.

Această evoluție este considerată etapa premergătoare introducerii T.V.A., care în Franța , a pregătit terenul pentru instituirea marelui impozit.

Etapele principale ale dezvoltării impunerii asupra circulației mărfurilor până la introducerea T.V.A. au fost :

impozitul industrial și comercial;

impozitul general pe circulație;

impozitul pe circulație pe o singură fază;

impozitul pe valoarea adăugată.

În perioada 1954-1955 s-a trecut la instituirea T.V.A. care înlocuiește taxele asupra cifrei de afaceri printr-o taxă unică asupra cifrei de afaceri totale plătite în diferite stadii ale producției de către producători, fără a fi un impozit cumulat.

În anul 1966 se trece la o nouă reducere a cotelor la patru: cea normală, cea majorată, cea intermediară, și cea redusă. Lărgirea sferei de aplicare a T.V.A. are loc prin Legea financiară din 1968 prin care a devenit principalul impozit indirect și sursa de bază în alimentarea bugetului general al statului. Acest impozit a fost adoptat începând cu 1 Ianuarie 1970 de către țările membre ale Pieței Comune, urmărindu-se eliminarea impunerii în cascadă care se practica prin impozitul pe cifra de afaceri.

În 1977 s-a realizat armonizarea definitivă a T.V.A. în țările membre a Comunității Economice Europene.

Mecanismul T.V.A. a cuprins toate statele O.C.D.E. și marea majoritate a statelor lumii au introdus acest impozit în legislația lor, ajungând până în 1988 să fie adoptată în peste 50 de țări. Introducerea T.V.A. este o cerință esențială a membrilor C.E.E. deoarece aplicarea ei facilitează legăturile comerciale între state.

T.V.A. a fost introdusă în ultimii ani în Ungaria (1989), în Rusia (1992), în Cehoslovacia și Polonia (1993).

Numarul și nivelul cotelor taxei pe valoarea adaugata difera de la o tara la alta, iar în aceeasi tara poate diferi de la o perioada la alta. Astfel, în Belgia , Italia, Luxemburg se utilizeaza patru cote:cota zero, cota redusa, cota normala (standard) și cota majora. În Franta, Spania, Grecia, Irlanda, Portugalia, se utilizeaza trei categorii de cote și o cota redusa de cote și o cota redusa, cota normala (standard) și cota majora. În Germania, Marea Britanie și Olanda se utilizeaza doua categorii de cote, respectiv cota redusa și cota normala, iar în Danemarca se utilizeaza o singura cota. În Uniunea Europeana, prin Directiva referitoare la armonizarea taxei pe valoarea adaugata în statele membre s-a fixat nivelul minim al cotei reduse (la 5%) și al celei normale (la 15%), fara sa stabileasca și un plafon al acestor cote. Deci, deocamdata s-a lasat statelor membre libertatea de a hotari în legatura cu plafonul acestor cote.

Diferentierea cotelor se face cu luarea în consideratie a unor aspecte, cum sunt: sfera de aplicare a taxei, natura marfurilor și a serviciilor supuse impozitarii, asigurarea veniturilor pentru buget în colaborare cu politica dusa în domeniul cheltuielilor publice, asigurarea protectiei sociale pentru cei mici etc.

În țările în care se utilizeaza trei cote, la marfurile alimentare se aplica, de regula, cota redusa, la marfurile de lux și la cele care fac obiectul monopolului de stat se aplica cota majorata, iar la celelalte marfuri și servicii se aplica cota normala.

În țările membre ale Uniunii Europene sunt preocupari pentru armonizarea, în continuare, a modului de calcul al taxei pe valoarea adaugata. Pe aceasta linie, statele membre trebuie sa aplice aceeasi cota normala pentru toate livrarile de bunuri și prestari de servicii, al carei nivel poate fi cuprins intre 14 și 20 % .Totodata, statele membre pot sa aplice și o cota redusa, cuprinsa intre 4 și 9 %, insa numai la anumite bunuri și servicii.

De regula, produsele destinate exportului nu fac obiectul taxei pe valoarea adaugata. În consecinta, o intreprindere care livreaza marfuri atat pentru export, cat și pentru piata interna va plati taxa pe valoarea adaugata numai pentru marfurile destinate tranzactiilor interne.

În Romania, în perioada postdecembrista, cel mai important impozit indirect, care s-a practicat începând cu 1 noiembrie 1990 și care era o forma a impozitului pe cifra de afaceri bruta, multifazic, a fost impozitul pe circulatia marfurilor. Aportul acestuia la formarea veniturilor inscrise în bugetul de stat pe anul 1991 a fost de circa de 43%.

Deoarece impozitul pe circulatia marfurilor practicat în tara noastra prezinta neajunsurile specifice impozitului pe cifra de afaceri, multifazic, sau în cascada, s-a stabilit ca aceasta sa fie inlocuit cu taxa pe valoarea adaugata, care a fost introdusa de la 1 iulie 1993.

3.1.2.Principii care stau la baza T.V.A.

T.V.A. este un impozit indirect, adică un impozit general pe consum care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul bunurilor

T.V.A. are caracter universal deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor și serviciilor din economie rezultate atât din activitatea curentă de exploatare, cât și din activitatea financiară de fructificare a capitalurilor.

T.V.A. este un impozit unic, dar cu plata fracțională, care rezultă din aceea că se calculează pe fiecare verigă (stadiu) care intervine în realizarea și valorificare produsului. Este eliminată discriminarea, deoarece cotele sale se aplică asupra tuturor activităților economice.

T.V.A. se caracterizează prin transparență, deoarece asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și a obligației de plată care-i revine.

Un alt principiu este unicitatea, care există în faptul că indiferent de circuitul pe care-l parcurge materia primă până la realizarea produsului finit, este același ca nivel al cotei și ca mărime . Prin urmare T.V.A. nu este dependentă de întinderea circuitului economic.

Alt principiu se referă la aplicarea T.V.A. , care se face numai în țara în care se consumă, deci nu unde se realizează produsul ci acolo unde el se consumă. În consecință tot ce se exporta e degrevat complet de plata acestui impozit, dar ce se importă se impune în mod corespunzător.

Caracteristicile T.V.A. în raport cu impozitul pe circulația mărfii (I.C.M.)sunt:

este un impozit unic cu două-patru cote

este un impozit neutru, care eliminat inegalitățile fiscale între circuitele de desfacere a produselor

este un impozit modern, care permite reducerea de taxe pentru achiziția de echipamente industriale și pentru bunuri și servicii acumulate în cadrul cheltuielilor generale, stimulează modernizarea întreprinderilor.

este un impozit clasic, stimulativ pentru micii producători prin scutiri de impozit pentru întreprinderile cele mai modeste sau în funcție de cifra de afaceri, de numărul de salariați sau în funcție de export.

În România, diminuarea impozitelor pe circulația mărfurilor a condus la introducerea T.V.A.

3.1.3.Situația, nivelului și numărului cotelor de T.V.A. în diferite țări

Analizând practica din țările care au o bogată experiență privind economia de piață, se observă că în prezent T.V.A. are în unele țări europene un nivel unic. Până în anii 80, T.V.A. a jucat rolul de instrument în mâna statului, de influențare a modificărilor structurale din economie.

Ca nivel, cota de impunere a T.V.A. variază foarte mult de la o țară la alta.

Nivelul cotelor T.V.A. la statele membre U.E. sunt următoarele:

Sursa: European Tax Handbook, 1995 editor I.B.D.F., Amsterdam, 1995

Se observă din acest tabel că în majoritatea țărilor occidentale cu economie de piață, opțiunea în aplicarea T.V.A. este pentru mai multe cote de impunere. Astfel numai în Danemarca, Marea Britanie se aplică o cotă unică de T.V.A. , în celelalte state menționate se aplică două sau trei cote. Astfel în Grecia și Belgia se aplică 3, respectiv 4 cote: pentru bunurile de consum de strictă necesitate, pentru produsele obișnuite de consum și altele pentru anumite bunuri (cărți, ziare, aur, etc.).

3.1.4.Principalele avantaje ale T.V.A. față de I.C.M

În cadrul reformei fiscale, un loc important îl ocupă înlocuirea impozitului pe circulația mărfurilor cu taxe pe valoarea adăugată începând cu 1 Iulie 1993. Avantajele introducerii T.V.A. sunt:

eliminarea impozitării în cascadă (specifice funcționării impozitului pe circulația mărfurilor), respectiv T.V.A. se obține prin aplicarea unei cote proporționale la o valoare fără impozit

perceperea fracțională prin aplicarea la valoarea adăugată la fiecare stadiu de producție sau circulație

Fiecare verigă care intervine în cadrul circuitului economic colectează asupra clientului taxa prevăzută de lege (respectiv calculată la livrări). Suma calculată nu este vărsată la buget, ci numai diferența între taxa facturată și cea plătită furnizorului în amonte.

Din punct de vedere economic, T.V.A. conduce la încurajarea investițiilor și la reducerea costurilor acestora, deoarece fostul I.C.M. era indus în bunurile de investiții, făcându-le mai scumpe.

Din punct de vedere fiscal, T.V.A. a adus realizarea unei uniuni vamale în sensul aplicării la frontiera , în cazul importurilor, a unui sistem de impozitare.

Pentru a reuși în aplicarea corectă a reglementărilor T.V.A. , agenții economici trebuie să asigure condițiile corespunzătoare pentru întocmirea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor, iar cei care desfășoară activitate comercială cu obligația instalării aparatelor de marcat.

3.2.Operațiuni supuse T.V.A.

Introducerea T.V.A. în locul impozitului pe circulația mărfurilor reprezintă un moment important al reformei fiscale din țara noastră și o cerința pentru trecerea la economia de piață.

Este o taxă generală de consum care cuprinde toate fazele ciclului economic și anume producția, serviciile și distribuția până la vânzările către consumatorii finali, inclusiv.

Din punct de vedere al bugetului de stat, este un impozit indirect care se aplică operațiilor privind transferul proprietății bunurilor și asupra prestărilor de servicii. Este o taxă unică care se percepe în mod fracționat, corespunzător valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic.

Valoarea adăugată este diferența dintre valoarea unui bun obținut în urma vânzării și valoarea tuturor bunurilor și serviciilor achiziționate pentru realizarea bunului și poate să fie calculată ca diferență între valoarea producției și a consumurilor intermediare după formula:

VA=P-CI,

Unde VA= valoarea adăugată

P= valoarea producției, adică suma valorii cifrei de afaceri și a variației stocurilor de produse finite și producția neterminată

CI= consumurile intermediare, adică suma valorii materiilor prime, materialelor, semifabricatelor achiziționate, a serviciilor prestate de furnizori

Ținând seama de natura și proveniența bunurilor, operațiunile supuse T.V.A. se împart potrivit legii în :

livrări de bunuri mobile;

transferul proprietății bunurilor imobile între agenți economici, precum și între aceștia și instituțiile publice sau persoane fizice

prestări de servicii

importul de bunuri și servicii

3.2.1.Transferul proprietății bunurilor mobile

Cuprinde toate operațiunile prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor indiferent de forma prin care acest transfer se realizează. Cea mai frecventă formă de transfer a proprietății bunurilor o constituie vânzarea. Cazurile speciale de transfer de proprietate care intră în sfera de aplicare a T.V.A. potrivit legii sunt:

schimburi de mărfuri

închirierea unor bunuri pe baza unui contract cu clauza trecerii proprietății asupra bunurilor respective, cu plata ultimei rate sau la o anumită dată.

Preluarea de către un agent economic a unor bunuri cumpărate sau fabricate de către acesta, în vederea folosirii lor sub orice formă în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, cu unele excepții prevăzute de lege. Excepțiile se referă la bunurile donate în scopuri umanitare și pentru sprijinirea unor acțiuni sociale, culturale și sportive, precum și la cele folosite în activități de protocol, reclamă și publicitate, dar numai în limita plafoanelor valorice stabilite în baza legii bugetare.

Utilizarea de către agenții economici, pentru activitatea proprie, a unor produse realizate în unitățile acestora, cu excepția celor incorporate direct în bunurile sau serviciile realizate, dacă bunurile respective sunt destinate:

realizării, exclusiv sau parțial, de operațiuni scutite de taxă;

realizării de bunuri de natura mijloacelor fixe.

Același regim se aplică și agenților economici din rețeaua comercială pentru bunurile preluate din depozitele proprii.

3.2.2.Transferul proprietății bunurilor imobile

Transferul proprietății bunurilor mobile și imobile intră în sfera de aplicare a T.V.A. indiferent de forma prin care se realizează: vânzare, schimb, închiriere cu clauza trecerii proprietății bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită dată.

Conform prevederilor art.2, alineatul ultim din Ordonanța nr.3 din 1992 privind introducerea T.V.A. , fiecare operație de transfer al dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, se impozitează distinct , chiar și atunci când transferul respectiv se realizează prin intermediul mai multor tranzacții, iar bunul respectiv este transferat direct către beneficiarul final.

3.2.3.Prestări de servicii

Prin prestarea de servicii se înțelege orice activitate rezultată dintr-un contract sau convenție prin care o persoană se obligă să efectueze o operație în scopul obținerii de profit și care nu are ca obiect livrări de bunuri.

Principalele activități care se încadrează în categoria prestărilor de servicii sunt:

lucrările de construcții montaj

închirierea de bunuri mobile sau imobile

transportul de mărfuri și persoane

serviciile de poștă și telecomunicații

reparațiile de orice natură

operațiunile de intermediere sau de comision

operațiunile financiare, bancare, de asigurare sau reasigurare

cesiuni de bunuri mobile necorporale (dreptul de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică, titluri de participare)

serviciile de publicitate, consulting, studii, cercetări, expertize

Pentru operațiile care nu sunt nominalizate în norme, agenții economici determină categoria de încadrare potrivit principiului enunțat și anume: dacă activitatea are ca obiect obținerea de bunuri, este încadrată la livrări, dacă nu se obțin bunuri este încadrată la prestări de servicii.

3.2.4.Importul de bunuri și servicii

Condițiile în funcție de care bunurile sau serviciile din import intră în sfera de aplicare a T.V.A. sunt diferite de cele pentru bunurile sau serviciile realizate în țară. Particularitățile constau în:

operațiile privind transferul proprietății bunurilor și prestărilor de servicii din țară sunt supuse T.V.A. numai dacă sunt realizate de persoane fizice sau juridice care au calitatea de agenți economici și le realizează în cadrul activității profesionale.

importurile de bunuri și servicii intră în sfera de aplicare a T.V.A. indiferent de calitatea persoanelor fizice sau juridice care le efectuează.

criteriile în funcție de care se acorda scutiri de T.V.A. pentru livrări de bunuri și prestări de servicii din țară sunt reglementate prin Art. 6A din ordonanță

pentru importurile de bunuri și servicii, scutirea de taxa vamală prevăzută în Regulamentul Vamal al României conduce și la scutirea de T.V.A., potrivit art. 6 B, din ordonanță.

Operațiunile care nu intră în sfera de aplicare a T.V.A. sunt enumerate în art. 3 din H.G. nr. 233/1993 și se refera la : asociații fără scop lucrativ cu caracter social-filantropic; organizații care desfășoară activități de natură religioasă, politică sau civică; organizații sindicale; instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, cultură și sportive; Camera de Comerț și Industrie a României, camerele de comerț și industrie teritoriale și Registrul Comerțului . În cazul instituțiilor publice, obținerea profitului trebuie folosită pentru dezvoltarea sau îmbunătățirea serviciilor prestate.

activitatea unor persoane juridice care realizează din vânzări de bunuri sau prestări de servicii din țară un venit total (cifra de afaceri) până la 50 milioane anual sunt scutite de T.V.A. , iar dacă realizează venituri din vânzări de bunuri și prestări de servicii din import datorează T.V.A. indiferent de valoarea lor.

3.3.Persoane care exercită activități supuse T.V.A.

T.V.A. reprezintă un impozit indirect care se aplică asupra transferului de bunuri și prestărilor de servicii executate de persoanele fizice și juridice.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, T.V.A. se plătește de persoanele fizice și juridice înregistrate ca agenți economici sau autorizate să desfășoare o activitate economică pe baza liberei inițiative. Nu sunt supuse T.V.A. vânzările de bunuri efectuate de persoanele fizice particulare , ca de exemplu: vânzarea autoturismului, a locuinței , a altor bunuri personale.

Pentru bunurile și serviciile din import supuse T.V.A. , taxa se plătește de importator , persoană fizică sau juridică înregistrata sau nu ca agent economic.

O persoană fizică sau juridică plătește T.V.A. pentru toate importurile pentru care plătește și taxa vamală, indiferent dacă bunurile sau serviciile au fost introduse în țară pentru producție sau în scop personal. Bunurile introduse în țară de persoane neînregistrate ca agenți economici scutite de taxa vamală sunt scutite și de T.V.A.. Se plătește T.V.A. pentru bunuri importate care sunt exceptate de la plata taxei vamale precum și pentru cele scutite de taxe vamale prin alte acte normative decât cele de aprobare a Tarifului Vamal de Import al României, de exemplu art. 12 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine.

De asemenea , se plătește T.V.A. de către instituțiile publice care desfășoară activități producătoare de profit sau care importă bunuri ce le folosesc pentru prestarea de servicii, producătoare de venituri, de către anumiți investitori străini ce importă bunuri pentru activitatea economică.

3.4.Reguli de impozitare și cote T.V.A.

Principala regulă o constituie destinația produselor livrate sau serviciilor prestate. Bunurile și serviciile sunt supuse taxei în țara în care se consumă, nu în acea în care se produc, astfel încât:

bunurile și serviciile din țară sau din import sunt supuse T.V.A. dacă sunt destinate beneficiarilor din România;

bunurile și serviciile exportate nu suporta T.V.A. .

Ținând seama de necesitățile de protecție socială sau de natura unor activități desfășurate fără a urmări realizarea de profit, unele livrări de bunuri și prestări de servicii către beneficiari din țară sunt scutite de plata T.V.A..

Baza de impozitare o reprezinta valoarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, din care s-a dedus taxa pe valoarea adaugata. Aceasta baza se determina în functie de preturile negociate intre tarifele negociate pentru prestarile de servicii, suma rezultata din aplicarea cotei de comision sau suma convenita intre parteneri, pentru operatiuni de intermediere, valoarea în vama, stabilita potrivit legii, la care se adauga taxa vamala, alte taxe și accizele datorate pentru bunurile și serviciile din import, preturile cu care sunt vandute bunuri din depozitele vamii sau cele stabilite prin licitatie etc.

Referitor la cotele de impozitare este de subliniat faptul mai intai faptul ca initial, s-a utilizat o cota de 18% pentru bunurile și serviciile din tara și din import și cota zero pentru exporturi. De la 1 ianuarie 1995, s-au aplicat urmatoarele cote : cota normala de 18%, cota redusa de 9% și cota zero. Cota redusa s-a aplicat la majoritatea produselor alimentare, la bunurile destinate utilizarii în exclusivitate în scopul apararii, sanatatii, precum și la aparatura tehnica medicala.

Începând cu 1 ianuarie 1998, ca urmare a politicii fiscale promovate de Guvern, prin care se pune accent pe cresterea contributiei impozitelor indirecte la formarea veniturilor bugetului de stat concomitent cu o anumita reducere a ponderii impozitelor directe, a avut loc majorarea cotelor aplicate pentru calcularea taxei pe valoarea adaugata. Astfel, cota normala (standard) s-a majorat de la 18% la 22% iar cota redusa s-a majorat de la 9% la 11%. Totodata, a avut loc restrangerea numarului de scutiri de la plata taxei pe valoarea adaugata, apreciidu-se ca unele scutiri care se acordau până la aceasta data nu se inscriau pe linia cerintelor privind armonizarea legislatiei romane cu legislatia statelor membre ale Uniunii Europene referitoare la taxa pe valoarea adaugata.

Cota normala (standard) de 22% se aplica pentru operatiunile privind livrarile de bunuri, transferurile imobiliare și prestarile de servicii din tara și din import.

Cota redusa de 11 % se aplica la o serie de produse de stricta necesitate, cum sunt : carnea (proaspata sau conservata) , pestele și produsele de peste, faina, medicamente de uz uman și veterinar, protezele și produsele ortopedice, uniformele pentru copiii din invatamantul prescolar și primar , painea, graul de consum și pentru seminte etc.

În prezent, conform reglementarilor în vigoare cota este de 19% pentru operatiunile privind livrarile de bunuri, transferurile imobiliare și prestatiile de servicii din tara și din import.

Cota zero se aplica în continuare la exportul de bunuri și prestarile de servicii care privesc direct exportul, efectuate de agenti economici cu sediul în Romania.

Este interesant de vazut cum se prezinta nivelul cotei normale din Romania comparativ cu nivelul cotei normale din alte țări europene, unele membre ale Uniunii Europene, iar altele din afara acesteia. Astfel, în unele țări din Uniunea Europeana situatia acestor cote se prezinta astfel : Slovenia 20 %, Bulgaria, Cehia și Polonia 22% și Ungaria 25 %.

Operațiunile care intră în sfera de aplicare a T.V.A. se împart în următoarele categorii:

operațiuni supuse T.V.A. la care se aplică cota de 19%

În aceasta categorie intra operațiunile privind livrările de bunuri, transferurile imobiliare și prestările de servicii din țară și din import , cu excepția celor prevăzute la lit. B și C din Ordonanță.

T.V.A. aferentă bunurilor sau serviciilor achiziționate destinate realizării operațiunilor impozabile , se rețin din taxa aferentă operațiunilor menționate, iar diferența se regularizează cu bugetul de stat. Deci, T.V.A. aferenta intrărilor destinate realizării de bunuri și servicii supuse taxei respective, nu se include în preturile de aprovizionare și în cheltuielile de producție sau de circulație.

La stabilirea cotei de 19% se iau în considerare următorii factori: baza de impozitare; necesitățile de venit; preturile care au stat la baza determinării indicatorilor macroeconomici, cursul de revenire, inflație, indicele preturilor de consum, decizii de ordin bugetar.

operațiuni la care se aplica cota 0

Se aplica operațiunilor export și celor asimilate T.V.A..

Pentru operațiunile la care se aplica cota 0 se procedează astfel: la facturarea bunurilor și serviciilor exportate nu se calculează T.V.A.; T.V.A. aferenta bunurilor sau serviciilor achiziționate destinate realizării exportului: operațiuni asimilate exportului (regulile de impozitare se stabilesc de Ministerul Finanțelor )

Exonerari și scutiri de la plata taxei pe valoarea adaugata.

Se exonereaza de la plata taxei atat livrarile de bunuri cat și prestarile de servicii când sunt efectuate de anumite organizatii și unitati expres prevazute de lege.

Se incadreaza în scutirea prevazuta de lege operatiunile efectuate de unitatile autorizate sa desfasoare activitati sanitare și de asistenta sociala indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate: spitale, sanatorii, policlinici, dispensare, case de copii, statii și salvari și altele autorizate sa desfasoare activitati sanitare și de asistenta sociala, unitatile sanitare și de asistenta sociala în statiuni balneoclimaterice, serviciile de cazare, masa și tratament prestate cumulat de catre agentii economici autorizati sa-și desfasoare activitatea în statiuni balneoclimaterice și a caror contravaloare este decontat pe baza biletelor de tratament.

Anumite bunuri și servicii sunt scutite și prevazute în mod expres de lege cum ar fi:

energia termica și electrica pentru consum casnic;

combustibil pentru consum casnic, carbuni, lemn de foc, gaz petrolier, lichefiat și gaze naturale;

apa și canalizarea.

Bunurile și serviciile de mai sus sunt scutite de plata taxei pe valoarea adaugata la agentii economici din reteaua de desfacere, de distribuire și de prestare catre populatie, la asezaminte de crestere și de ocrotire a copiilor, la caminele de batrani și pensionari.

Unitatile din sistemul din invatamant, de cultura și sport sunt scutite și ele pentru activitatile lor specifice, ca și persoanele fizice particulare care dau lectii particulare legate de invatamant. Tot în categoria scutirilor mai intra: gradinitele de copii, taberele de copii și de internet și unitatile de invatamant cu scop special.

De asemenea sunt scutite unitatile care desfasoara activitatile de cercetare – dezvoltare și carora li s-a atribuit potrivit legii, spre executie, programe și teme componente ale Programului national de cercetare stiintifica și dezvoltare tehnologica , precum și actiuni cuprinse în acesta.

Intra în sfera de scutire de la plata taxei pe valoarea adaugata organizatiile de nevazatori și invalizi, asociatiile persoanelor handicapate și unitatile economice în care acestia isi desfasoara activitatea. Dar scutirea se aplica activitatilor cu scop social desfasurate de unitatile respective, ca și celor desfasurate în unitatile economice ale acestora, cu conditia sa foloseasca numai munca membrilor lor, iar ponderea persoanelor valide utilizate sa se incadreze în prevederile legale stabilite pentru organizarea unor astfel de unitati.

Se mai scutesc de la plata taxei cantinelor organizate pe langa asociatiile, organizatiile și instituriile publice, în masura în care nu functioneaza în regim de alimentatie publica și cu conditia sa efectueze vanzari preparate culinare numai personalului care isi desfasoara activitatea în unitatile ce participa la finantarea cheltuielilor de regie ale cantinelor. Acelasi regim se aplica și cantinelor care sunt organizate pe langa o unitate, scutite de plata TVA.

Cantinele care depasesc cifra de afaceri anuala de 50 milioane lei din activitatile impozabile sunt luate în evidenta ca platitoare de taxa avand obligatia sa prezinte declaratii lunare distincte pentru toata activitatea desfasurata.

În reglementarile actuale se mai scutesc institutiile de spectacole pentru incasarile din vanzarea biletelor și a abonamentelor pentru care se datoreaza impozitul pe spectacole precum și sumele repartizate din incasarile proprietarilor și difuzorilor de filme cinematografice pentru public.

Totodata sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adaugata tiparirea timbrelor și vanzarea acestora la valoarea declarata; vanzarea de timbre filatelice pentru Colectii, vanzarea de carti, dictionare și enciclopedii; ziare și reviste; activitatea posturilor de televiziune în afara celor de reclama și publicitate; arendarile de pamant și inchirierile de cladiri și utilaje cu intrebuintari agricole; vanzarile de deseuri din industrie și a materialelor recuperate, transportul fluvial al localnicilor din Delta Dunarii și de pe rutele Orsova-Moldova Noua, Braila- Harsova etc.

De asemenea, de scutire de la plata taxei pe valoarea adaugata mai beneficiaza casele de economii, fondurile de plasament, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit și alte societati de credit. De scutire de la plata taxei pe valoarea adaugata mai beneficiaza societatile de asigurare și reasigurare, inclusiv cele de intermediere a activitatilor de acest gen.

Beneficiaza de scutire Banca Nationala a României pentru operatiunile specifice reglementate de legea care aproba Statutul Bancii Nationale a României. Celelalte banci, persoane juridice romane, constituite ca societati comerciale, sucursalele din Romania ale bancilor persoane juridice straine, precum și alte persoane juridice autorizate prin lege sa desfasoare activitati bancare sunt scutite pentru activitatile permise bancilor prevazute prin acte normative de organizare și functionare a lor cu excepptia urmatoarelor operatiuni: vanzari de imobile catre salariati, tranzactiile cu bunuri mobile și imobile în executarea creantelor, operatiuni de leasing financiar, inchirierea de casete de siguranta, tranzactii în cont propriu sau în contul clientilor cu metale pretioase , obiecte confectionate din acestea, pietre pretioase; prestarile de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de banci, acordarea de consultanta, evaluari de patrimoniu, inchirieri de spatii, cazare, etc.

Mai beneficiaza de scutire de la plata taxei pe valoarea adaugata anumite fonduri sau companii ce functioneaza pe nivel national cum ar fi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Intreprinzatorii Privati – SA, Fondul de garantare a Creditului Rural –SA, Compania Nationala “Loteria Nationala” –SA și agentii economici autorizati de Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc, pentru activitatile de organizare și exploatare a jocurilor de noroc.

În cadrul operatiunilor scutite de plata taxei pe valoarea adaugata se mai cuprind: lucrarile de constructii, amenajari, reparatii și intretinere executate pentru monumente comemorative ale combatantilor, eroilor, victimelor de razboi și ale Revolutiei din decembrie 1989, incasarile din taxele de intrare la muzee, targuri și expozitii, gradini zoologice și botanice, biblioteci.

Unele scutiri de la plata taxei pe valoarea adaugata au în vedere latura sociala a populatiei unde se include: protezele de orice fel, accesorii ale acestora, produsele ortopedice, articolele de imbracaminte și incaltaminte pentru copii sub un an; uniformele pentru copii din invatamantul prescolar și primar etc.

De scutire mai beneficiaza aportul de bunuri și servicii la capital social al societatilor comerciale și activitatile specifice desfasurate în zona libera de agentii ecoonomici autorizati în acest scop.

Operatiile de import scutirea de taxa are în vedere bunurile pentru care nu se platesc taxe vamale cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege. Printre bunurile a caror scutire este prevazuta expres de lege se numara bunurile dobandite prin succesiuni testamentare dovedite cu acte oficiale, ajutoarele și donatiile cu scop umanitar, cultural și sportiv, primite de institutii publice și organizatii obstesti materialele de documentare, publicitate și reclama ; mostrele fara valoare comerciala etc. Scutirile de mai sus se aplica cu conditia ca bunurile în cauza sa fie inregistrate în patrimoniul unitatilor beneficiare și sa nu se utilizeze în activitati producatoare de venituri.

De scutire de plata taxei pe valoarea adaugata mai beneficiaza bunurile de origine română, cele reparate sau inlocuite de partenerii straini în perioada de garantie precum și cele introduse în tara de persoane fizice, misiuni diplomatice și oficii consulare și de membrii acestora, în masura în care sunt scutite de plata taxelor vamale.

3.5.Faptul generator și exigibilitatea

Reprezintă două elemente deosebit de importante ale T.V.A., în funcție de care se determină momentul în care ia naștere , pe de o parte obligația agentului economic de a plăti taxa, iar, pe de altă parte , dreptul organului fiscal de a pretinde la o anumită dată plata taxei datorate bugetului de stat.

Atât faptul generator, cât și exigibilitatea iau naștere în același moment, adică la livrarea bunurilor mobile, al transferului proprietății bunurilor imobile sau prestarea serviciilor.

Faptul generator indică momentul în care ia naștere obligația agentului economic de a plăti taxa.

Pentru bunurile din import aflate în regim de tranzit sau de introducere temporară în țară, faptul generator ia naștere la data când bunurile în cauză sunt scoase din acest regim și s-au întocmit formalitățile vamale corespunzătoare noii destinații.

În cazul bunurilor exportate care s-au returnat, faptul generator intervine la data când bunurile respective au fost valorificate către beneficiarii interni.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii cu plata în rate, precum și pentru cele care dau loc la decontări sau încasări succesive, faptul generator intervine la expirarea perioadei pentru care se face decontarea sau, după caz, la data prevăzută pentru plata cotelor.

În cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignații faptul generator apare la data vânzării bunurilor către beneficiari. De asemenea, acesta intervine la data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea unor bunuri achiziționate sau fabricate de agentul economic sau prin care se confirmă prestarea de servicii către agenții economici cu titlu gratuit, precum și la data colectării monedelor din mașină pentru mărfurile vândute prin intermediul mașinilor automate.

Exigibilitatea ia naștere în momentul consumării faptului generator , adică momentul livrării bunurilor, transferul proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor.

Exigibilitatea este anticipată faptului generator atunci când factura este emisă înaintea livrării bunurilor, transferul proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor, iar contravaloarea bunurilor sau serviciilor se încasează înaintea livrării.

Pentru prestarea de servicii, la care se încasează avansuri sau se fac decontări succesive, exigibilitatea intervine la data încasării sumelor.

Antreprenorii de lucrări imobiliare pot sa opteze pentru plata T.V.A. la efectuarea lucrărilor.

Pentru livrarea de bunuri și prestarea de servicii care se efectuează continuu, precum și pentru cele care se încasează avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de factură sau alt document legal.

Pentru sumele constituite drept garanții pentru acoperirea eventualelor reclamații privind calitatea lucrărilor, exigibilitatea intervine la data încheierii procesului verbal de recepție definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.

Pentru livrarea de bunuri și prestarea de servicii cu livrarea la termen de peste 90 de zile, intervine la data scadenței plății stabilită conform clauzelor contractuale.

Momentul exigibilității T.V.A. nu constituie și data termenului de plată a acestuia. Termenul de plată a T.V.A. este până la data de 25 a lunii următoare pentru operații efectuate în luna precedentă.

Agentii economici platitori de taxa pe valoarea adaugata au obligatia platii acesteia la anumite termene iar organele fiscale pot pretinde varsarea ei în contul bugetului de stat.

Incasarea taxei pe valoarea adaugata trebuie facuta distinctia intre momentul când se naste obligatia de plata și se stabileste raportul juridic intre platitor și stat, intre dreptul de creanta al statului și termenul când plata devine exigibila.

Obligatia de plata ia nastere la data când au loc operatiile ce sunt cuprinse în obiectul taxei și anume în momentul efectuarii transferului bunurilor mobile, transferul bunurilor imobiliare sau prestarii serviciilor.

În cazul importurilor obligatia de plata are loc la data inregistrarii declaratiei vamale pentru bunurile importate iar pentru serviciile din import, data receptiei acestora de catre beneficiari.

Ca urmare acestui fapt importatorul este obligat sa plateasca taxa pe valoare adaugata inainte ca bunurile sau serviciile sa fie utilizate sau comercializate, respectiv inaintea ridicarii marfii din vama.

Pentru bunurile din import aflate în regim de tranzit, antrepozit sau de introducere temporara în tara potrivit regulamentului vamal al României, obligatia platii taxei ia nastere la data când bunurile respective sunt scoase din acest regim și se intocmesc formalitatile vamale pentru noua destinatie.

Bunurile din import introduse în tara în regim de leasing se supun taxei pe valoare adaugata la beneficiari, corespunzator sumelor termenelor de plata prevazute în contractele incheiate pentru perioada de leasing.

Pentru bunurile din import predate producatorilor în cadrul operatiunilor legate, de import – export , în vederearealizarii produselor ce urmeaza a fi exportate, a caror valoare reprezinta plata importurilor, exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata ia nastere atat la furnizor, cat și la beneficiar, la data livrarii produselor la export în conditiile stabilite de Ministerul Finantelor.

Exigibilitatea taxei pe valoare adaugata aferenta operatiunilor de import în vederea realizarii de produse ce urmeaza a fi exportate sau cele livrate pentru plata importurilor ia nastere atat la furnizor cat și la beneficiar, la data livrarii produselor la export.

În situatia livrarii partiale de bunuri sau producerea partiala a serviciilor, obligatia de plata se determina paralel cu valoarea bunurilor livrate și a serviciilor prestate. Daca bunurile sunt livrate cu plata în rate dau nastere la incasari și deconectari succesive, faptul generator de taxa pe valoarea adaugata intervine la expirarea perioadei pentru care se face decontarea sau plata ratelor scadente.

Pentru operatiunile efectuate prin intermediari sau consignatia obligatia de plata se naste la data vanzarii bunurilor catre beneficiarii acestora.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata reprezinta dreptul organului fiscal de a pretinde platitorului, la o anumita data, plata taxei datorate bugetului de stat.

Exigibilitatea poate fi anticipata sau ulterioara faptului generator de plata, atunci când factura este emisa inaintea efectuarii livrarii bunurilor sau prestarilor serviciilor, intrucat orice act prin care se realizeaza transferul dreptului de proprietate determina exigibilitatea taxei, fara a fi conditionata de livrarea efectiva a bunurilor.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata este anticipata obligatiei de plata atunci când contravaloarea bunurilor sau serviciilor se incaseaza inaintea efectuarii livrarii bunurilor sau prestarii serviciilor.

Optiunea se aproba de catre organul fiscal la care agentul economic este inregistrat ca platitor de taxa pe valoarea adaugata, pe baza unei declaratii prin care antreprenorul se obliga sa achite, la efectuarea livrarilor, taxa pe valoarea adaugata aferenta lucrarilor. Dupa obtinerea aprobarii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adaugata inainte de efectuarea livrarii iar benefeciarilor, deducerea taxei pe valoarea adaugata inainte de receptionarea lucrarii. Dupa obtinerea se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adaugata inainte de receptionarea lucrarii. În cazul renuntarii la optiunea primita antreprenorii sunt obligati sa achite taxa pe valoarea adaugata aferenta avansurilor incasate.

Pentru lucrarile de constructii la care se incaseaza avansuri și se fac decontari periodic partiale pe baza de situatii de lucrari facturate, exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata ia nastere la data facturarii situatiilor de lucrari.

În afara de obligatia și exigibilitatea platii în materie de taxa pe valoarea adaugata mai intervin doua elemente și anume: termenul de plata în scadenta platii, care nu în toate cazurile coincide cu primele doua.

Termenul de plata a taxei pe valoarea adaugata datorata bugetului de stat se face intr-un termen stabilit în functie de data livrarii bunurilor sau prestarii serviciilor.

Taxa pe valoarea adaugata datorata bugetului de stat se determina de regula, lunar pentru operatiunile efectuate în cursul unei luni calendaristice cu unele exceptii stabilite de lege. Vanzarea de bunuri sau prestarile de servicii care se fac cu plata în rate, reglementate prin contracte incheiate cu beneficiarii. Factura se intocmeste pentru intreaga valoare a bunului sau serviciilor, taxa este exigibila numai pentru suma prevazuta a fi incasata în luna pentru care se intocmeste declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat.

În cazul unor livrari de bunuri sau decontari succesive se definitiveaza la sfarsitul lunii cantitatile livrate efectiv, se emite factura de catre furnizori cu data ultimei livrari din luna respectiva. Diferentele se regularizeaza prin restituire eventualelor sume achitate în plus sau prin incasarea diferentelor în minus.

Baza de impozitare reprezinta contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate la care se aplica taxa pe valoarea adaugata.

Baza de impozitare este elementul principal care sta la baza determinarii taxei pe valoarea adaugata.

3.6.Baza de impozitare pentru stabilirea T.V.A. datorată bugetului de stat, o importanță deosebită o are determinarea corectă a bazei de impozitare.

Pentru operațiunile economice între întreprinzători, când prețul convenit este separat de T.V.A. , baza de impozitare este contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, adică a sumelor primite sau de primit, exclusiv T.V.A..

În cazul vânzărilor și prestărilor zilnice și permanente către populație prin magazine , consignații, hoteluri, restaurante, etc., T.V.A. este inclusă în prețul cu amănuntul și baza de impozitare , cu cota transformată după formula :

pentru cota de 19 %;

Pentru determinarea bazei de impozitare aferente livrarilor de bunuri și prestarilor de servicii cu plata în devize furnizorul sau, dupa caz, prestatorul este obligat sa emita concomitent factura atat în devize cat și în lei, utilizand cursul de schimb stabilit de Banca Nationala a României, valabil pentru ziua în care a avut loc livrarea sau prestarea.

Baza de impozitare se corecteaza cu diferenta de preț rezultata ca urmare a modificarii cursului pietei valutare în vigoare de la data incasarii facturii față de cel utilizat la data facturarii. În acest caz furnizorul este obligat sa emita factura fiscala la negru pentru sumele incasate suplimentar sau în rosu pentru sumele de scazut.

Baza de impozitare este specifica fiecarei categorii de operatiuni și cuprinde:

preturile negociate intre vanzator și cumparator cuprinzand accizele stabilite de lege și unele cheltuieli datorate de cumparatori pentru livrari de bunuri și care nu au fost incluse în preț;

preturile de piata, sau în lipsa acestora, costurile bunurilor executate de agentii economici pentru folosinta proprie ori predate sub diferite forme angajatilor sau altor persoane;

tarife negociate pentru prestarile de servicii;

preturile de piata, sau în lipsa acestora, costurile aferente serviciilor prestate pentru folosinta proprie de un agent economic sau cu titlu gratuit pentru alte persoane fizice sau juridice;

preturile de vanzare pentru marfurile vandute din depozitele vamii sau stabilite prin licitatie;

valoarea la vama care include pe langa valoarea marfii franco – frontiera română și taxele vamale, accizele, alte taxe și comisioane datorate pentru bunurile și serviciile din import.

Trebuie mentionate faptul ca ata la produsele din tara cat și la cele din import pentru care se datoreaza taxe vamale, accize și alte taxe, baza de impozitare pentru taxa pe valoarea adaugata cuprinde și aceste elemente (taxe).

Pentru determinarea taxei pe valoarea adaugata aferenta pretului de vanzare cu amanuntul societatile comerciale care comercializeaza carburantii auto trebuie sa deduca din prețul cu amanuntul suma ce reprezinta contributia la fondul special al drumurilor publice, facturata de furnizor sau achitata la import pe fiecare tip de produs. Rezultatul se inmulteste cu cota normala de taxa pe valoarea adaugata, recalculata și se obtine taxa aferenta pretului de vanzare cu amanuntul pe fioecare tip de produs.

Pentru activitatea de intermediere în turism baza de impozitare se determina la prestarea efectiva a serviciilor și se stabileste în prețul total, inclusiv taxa pe valoarea adaugata, platit de client agentiilor de turism sau organizatiilor de circuite turistice, și prețul inclusiv taxa pe valoarea adaugata, facturat de prestatorii serviciilor de transport, hoteliere, de restaurant și de alti prestatori care executa material serviciile utilizate de client.

Din taxa calculata pe baza cotei de 15,966% aplicata asupra bazei de impozitare determinate potrivit prevederilor de mai sus, se scade taxa pe valoare adaugata aferenta bunurilor și serviciilor achizitionate, destinate necesitatilor proprii de functionare a agentilor de turism sau organizatorilor de circuite turistice.

Agentii economici care presteaza serviciile de turism folosind mijloacele proprii sau inchiriate – mijloace de transport , hoteluri, restaurante etc. – determina baza de impozitare pe baza preturilor și tarifelor negociate cu beneficiarii serviciilor turistice.

Agentiile de turism actioneaza, de regula, ca intermediari apeland la serviciile unor terti pentru transport, masa, cazare etc. acestora li se aplica un regim specific impozitandu-se comisionul agentiei. Comisionul determinat cuprinde și taxa pe valoarea adaugata, iar pentru determinarea acesteia din baza de impozitare se va folosi cota recalculata.

Putem exemplifica acest calcul:

Agentia de turism organizeaza o excursie la Poiana Brasov.

Cheltuielile ocazionate de excursie și platite prestatorilor de servicii, se prezinta astfel:

Agentia vinde bilete turistilor în valoare de 16.000.000 lei.

16.000.000 – 14.875.000 = 1.125.000 lei

Comisionul agentiei în care intra și taxa pe valoarea adaugata este de 1.125.000 lei.

Taxa pe valoare adaugata calculata asupra comisionului va fi:

1.125.000 x 15.966 % = 179.617 lei

Pe total agentie calculul comisionului se va face la sfarsitul lunii pentru toate operatiunile realizate în cursul lunii respective.

Pentru a determina taxa pe valoarea adaugata de plata aferenta este necesar sa determinam și taxa pe valoare adaugata aferenta cheltuielilor inregistrate de firma care provin: incalzit, iluminat, chirie, telefon, alte cheltuieli de intretinere care insumeaza în total suma de 500.000 lei fara TVA.

TVA farenta cheltuielilor = 500.000 x 19 % = 95.000 lei

Valoarea totala a cheltuielilor inclusiv TVA = 500.000 + 95.000 = 595.000 lei.

În decontul depus la organele fiscale pentru luna respectiva se va inscrie TVA de plata aferenta în suma de 179.617 – 95.000 = 84.617 lei.

În cazul vanzarii de bunuri în regim de consignatie baza de impozitare se stabileste în mod diferit avandu-se în vedere provenienta marfurilor ( de la populatie sau agenti economici ) astfel:

pentru bunurile aparținând persoanelor juridice inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata, baza de impozitare o reprezinta suma obtinuta din vanzarea bunurilor cumparate de la agentii economici sau incredintate de acestia pentru a fi vandute.

Pentru bunurile primite de la populatie, baza de impozitare o reprezinta comisionul aplicat asupra vanzarilor de bunuri aparținând persoanelor fizice, cu conditia ca acestea sa nu fie inregistrate ca agenti economici.

Operatiunile realizate de casele de amanet sunt supuse taxei pe valoarea adaugata astfel:

Corespunzator comisionului incasat, când imprumutul este restituit la termen;

Corespunzator valorii obtinute din vanzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet, ca urmare a nerestituirii imprumutului;

Corespunzator pretului de piata, pentru bunurile care devin proprietatea casei de amanet și sunt utilizate în scop personal de catre agentul economic sau sunt puse la dispozitia altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit.

Echipamentul de lucru sau de protectie suportat partial de salariati, se supune taxei pe valoarea adaugata numai corespunzator valorii bunurilor, care este suportata de salariati iar exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata intervine la data prevazuta pentru plata ratelor.

Nu se cuprind în baza de impozitare remizele acordate prin facturi, penalizările pentru nerespectarea clauzelor contractuale, dobânzile aferente plăților cu întârziere, ambalajele care circulă în regim de schimb, subvențiile primite de la buget, etc.

3.7.Regimul deducerilor

Principiul care acționează este acela că din taxa facturată pentru bunurile livrate și serviciilor prestate se scade taxa aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate. Diferența de taxă în plus se varsă la bugetul de stat, iar diferența în minus se regularizează în condițiile stabilite de lege. Sursa de vărsat sau de regularizat se determină pe baza a trei elemente care sunt:

T.V.A. cuprinsă în facturile sau documentele emise pentru bunurile livrate sau pentru serviciile prestate pentru terți sau pentru sine;

T.V.A. aferentă intrărilor de bunuri și servicii

Ponderea livrărilor de bunuri și prestări de servicii supuse T.V.A. sau cotei zero în totalul operațiunilor realizate în perioada pentru care se face decontarea

Plătitorii de T.V.A. au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor destinate realizării de operațiuni impozabile, de exemplu : materii prime, materiale, combustibil, energie, etc. care se folosesc pentru fabricarea produselor finite ce vor fi vândute cu aplicarea T.V.A. .

La bugetul de stat se va vărsa diferența între T.V.A. colectată din vânzări și T.V.A. deductibilă din aprovizionare.

Pentru a beneficia de deduceri, agenții economici trebuie să justifice prin acte cuantumul taxei și că bunurile respective fac parte din patrimoniul întreprinderii. Nu se admite deducerea la bunurile și serviciile aprovizionate care nu servesc realizării de activități impozabile T.V.A. și nu au legătură directă și exclusivă cu activitatea economică a întreprinderii respective.

T.V.A. aferentă mijloacelor fixe achiziționate sau realizate în unitatea proprie va fi dedusă numai după punerea acestora în funcțiune și realizează operații impozabile. Înregistrarea acestora în contabilitate se face într-un cont destinat “T.V.A. neexigibil” (în așteptare).

T.V.A. deductibilă nu se determină pentru fiecare operație în parte, ci pe ansamblul operației realizate în luna pentru care se face raportarea. Ca o excepție, în baza prevederilor exprese în lege, se dă drept de deduceri și pentru unele operațiuni scutite în situații speciale.

T.V.A. colectată se stabilește pentru vânzări –livrări -ieșiri, iar T.V.A. deductibilă se aplică, conform legii , la aprovizionări-primiri –intrări.

Agenții economici cu dreptul să deducă T.V.A. aferentă intrărilor, dar în cazul când se realizează și operațiuni scutite, dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor respective la realizarea de operații impozabile.

Ieșirile cu T.V.A. colectată pot să beneficieze de scutiri și deduceri numai în conformitate cu prevederile exprese ale legii.

Se poate calcula gradul de participare al operațiunilor cu deduceri în raport cu volumul total al operațiunilor de aprovizionare, care se determina lunar și este numit în metodologie prorată. Acest coeficient se determină ca raport între suma reprezentând contravaloarea bunurilor livrate și serviciilor prestate supuse T.V.A. și totalul operațiunilor realizate în luna respectivă:

Prt. = x 100

Unde Vfi- valoarea facturilor pentru operațiuni impozabile;

Tvf- Totalul valorii facturilor emise

În gestiunea agenților economici plătitori de T.V.A. care nu realizează operațiuni scutite, T.V.A. este neutrală, adică nu influențează rezultatele financiare ale exercițiului.

Dreptul de deducere privește numai taxa care este înscrisă într-o factură care se referă la bunurile sau serviciile destinate pentru realizarea de operațiuni impozabile. Documentele legale prin care se justifică proprietatea asupra bunurilor sau serviciilor precum și T.V.A. aferent acestora sunt:

facturile sau documentele înlocuitoare pentru bunurile și serviciile cumpărate de la furnizori din țară.

Declarația de import vizată de organele vamale pentru taxa plătită din importuri

Documentele prin care se confirmă achitarea taxei de către agentul economic pentru produsele realizate în unitatea proprie și prelucrate în vederea utilizării de către acesta.

Deducerea se realizează pe două căi:

Prin reținerea din suma reprezentând T.V.A. cuprinsă în facturile sau documentele înlocuitoare emise de agentul economic, a taxelor aferente bunurilor și serviciilor achiziționate sau realizate în unitățile proprii destinate realizării de operațiuni impozabile;

Prin rambursarea de către organul fiscal a diferenței în minus între T.V.A. colectată și T.V.A. deductibilă. Rambursarea se face lunar pentru operațiile de export, iar pentru celelalte operații se face trimestrial sau chiar anual.

3.8.Obligațiile plătitorilor de T.V.A.

Se referă la :

Înregistrarea la timp la organele fiscale ca plătitori dacă se depășește cifra de afaceri de 50 milioane lei anual pentru atribuirea de cod fiscal, iar în cazul în care nu se solicită luarea în evidență ca plătitor de T.V.A., organele fiscale aplică sancțiuni legale corespunzătoare;

Întocmirea corectă a documentelor de evidență

Documentele de evidență tehnico-operativă se țin obligatoriu conform art.26 din O.G. nr.3/1993.

Agenții economici sunt obligați să întocmească facturi tipizate specifice T.V.A. și alte documente specifice aprobate.

Evidența operațiilor trebuie ținută conform H.G. nr. 768/ 1993 pentru evidența tehnico-operativă și Legea Contabilității nr.82/1991 pentru evidența contabilă. Evidența operativă se ține în baza actelor legale prin jurnal pentru vânzări , jurnal pentru aprovizionări, decontul (documentul de sinteza lunar tipizat și obligatoriu care se completează după o verificare prealabilă a concordanței cu datele contabile.

Plata T.V.A.

Agenții economici plătitori sunt obligați să achite T.V.A. pe baza “Decontului” , până la 25 a lunii următoare prin virament, C.E.C. sau numerar la organul fiscal la care sunt înregistrați.

Plata T.V.A. aferentă importurilor se achită la vamă pe baza “ Declarației vamale de import” în care sunt înscrise toate bunurile importate, inclusiv cele scutite. Pentru mărfurile de import la care plata taxelor este suspendată temporar, importatorul este obligat să garanteze și plata T.V.A.

Să pună la dispoziția organelor de control fiscal toate documentele , evidențele și informațiile solicitate.

3.9.Controlul și sancționarea încălcărilor dispozițiilor referitoare la T.V.A.

În calitate de administrator al T.V.A., organele fiscale sunt obligate conform O.G. nr.3/1992 să efectueze verificări și investigări la plătitorii T.V.A. privind respectarea dispozițiilor legale , inclusiv asupra înregistrărilor contabile. În acest scop au dreptul să solicite plătitorilor să prezinte evidențele și documentele aferente sau alte elemente care au legătură cu verificarea.

Dacă în urma verificării efectuate rezultă erori sau abateri de la normele legale, organele fiscale au obligația să stabilească cuantumul T.V.A. deductibilă și exigibilă și de a proceda la urmărirea diferenței de plată sau la restituirea sumelor încasate în plus , după caz.

În acțiunea de control și combatere a evaziunii fiscale se recomandă organelor fiscale locale să apeleze și la următoarele metode: verificarea încrucișată pe baza datelor prezentate de evidențe și a declarațiilor scrise date atât de furnizori cât și de beneficiari; extragerea de date privind cantitățile de materii prime , materiale, produse finite aprovizionate de la vamă de persoane fizice și/sau juridice pentru determinarea veniturilor reale ale acestora.

Când facturile , evidențele contabile sau datele necesare pentru calcularea taxei lipsesc sau sunt incomplete (cantități, prețuri, tarife), organele fiscale procedează la reimpozitarea prin estimare.

Diferențele în minus sau în plus se plătesc sau se restituie în termen de 7 zile de la data încheierii actului de control împreună cu majorarea de întârziere.

Actele emise de Ministerul Finanțelor pentru constatarea obligațiilor de plată privind T.V.A. constituie titluri executorii.

Executarea obligației de plată a T.V.A. este asigurată prin conduita plății benevole , însă respectarea normelor juridice privind bugetul de stat și T.V.A. este garantata prin constrângerea de stat care poate fi exercitata în cadrul mai multor forme de răspundere: contravenționala, materiala, penala și executarea silita a creanțelor în cazul neachitării lor de buna voie.

Articolul 36 din O.G. nr. 3/1992 prevede ca nerespectarea obligațiilor plătitorilor de T.V.A. de la art.25 se sancționează conform Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

3.10.T.V.A în Marea Britanie și în Noua Zeelandă

Evoluția cotelor T.V.A. în Marea Britanie a fost următoarea :

1 Aprilie 1973 – cota standard 10%;

18 Noiembrie 1974 – cota mai înalta 25%;

12 Aprilie 1976 – cota mai înalta redusa la 12,5 %

18 Iunie 1979 – Cota înalta a fost abolita și cota standard adusa la 15%;

1 Aprilie 1991 – cota standard 17,5%

1 Aprilie 1994 – cota 8% pentru energia electrica și combustibili.

Administrarea T.V.A. în Marea Britanie:

La începutul anului 1994 peste 80% din firme au plătit T.V.A. la timp. Totuși pentru a ajuta în perioadele dificile societățile care nu își pot achita T.V.A. la data scadenței Ministerul Finanțelor a extins ajutorul disponibil pentru rău platnici și de asemenea are scheme de contabilitate speciale proiectate pentru a ajuta societățile mici. Există, de asemenea, un sistem care permite personalului din teritoriu ( la circile financiare) să fie de acord ca datoriile să fie plătite în rate (T.V.A. viitoare la plata se plătește ca și cum ar fii scadentă). La sfârșitul lui 1994 au existat 15.000 acorduri de plată în rate cu o valoare a datoriei în exces de 86 milioane lire sterline . Evident, nu oricine poate plăti în rate, deoarece ar fi fost nedrept pentru majoritatea plătitorilor de T.V.A. care plătesc la timp dacă Departamentul de Accize și Taxe Vamale ar fi permis concurenților lor un avantaj comercial.

Când încercările de a-l convinge pe comerciant să plătească T.V.A. eșuează , Departamentul poate utiliza o varietate de metode de colectare a datoriei. O metodă poate fi sechestrul asupra activelor, în alte cazuri se poate recurge la proces ce poate avea ca rezultat lichidarea sau falimentul societății .

În 1980 Guvernul a înființat un Comitet independent (“Keith Comitee”) care examinează atât puterile de constrângere ale Departamentului de Accize și Taxe Vamale cât și pe cele ale Ministerului Finanțelor. Primele două capitole ale raportului acoperind T.V.A. au fost publicate în 1983.

Recomandările în privința T.V.A. făcute de Comitet au stabilit măsurile de constrângere pentru Accize și Vamă dar și garantarea unei protecții pentru plătitorii de T.V.A.. Exceptând cazurile de fraudă serioase , pentru care penalitățile au crescut substanțial, s-a introdus un sistem de penalități, dobânzi și suprataxe:

fraude mai puțin serioase în care penalitatea este de 100% din sustragerea de la plata T.V.A.. Aceasta poate fi redusa spre zero reflectând gradul de colaborare al plătitorului de T.V.A. investigat.

Neglijența de a înregistra un pasiv pentru plata T.V.A. la momentul oportun . Aceasta atrage o penalitate de la 20 la 30% din T.V.A. implicată, depinzând de cât de târziu s-a făcut notificarea.

Plățile cu întârziere atrag la prima neîndeplinire a obligațiilor o notă de avertisment. Neîndeplinirea de plată în următoarele 12 luni atrage suprataxa.

Cota inițială a suprataxei este de 2% din T.V.A. de la data scadenței. Uneori crește la 5, 6 sau 15%. De la 1 Aprilie 1990 declarațiile greșite de T.V.A. atrag după sine o taxare de dobândă. Dacă suma implicată este mare se aplică o penalizare de 15%.

Dacă plătitorul de T.V.A. are o scuză rezonabilă relativ la neîndeplinirea obligației de plată penalizările și suprataxa nu se aplică.

O altă măsură introdusă în același timp cu suprataxa este aceea că Departamentul Accize și Vamă trebuie să plătească o recompensă suplimentară de 5% din suma implicată, dacă întârzie inutil o autorizare de revendicare a deducerii T.V.A..

În 1988 s-au introdus penalizări variabile, iar din 1993 dobânda va fi taxată numai de la data calculării.

Reclamațiile se fac în general la Comisia de Accize, și apoi dacă este nevoie la Tribunalul T.V.A..

3.11. Rolul T.V.A. în etapa actuala de dezvoltare a României

Aplicarea T.V.A. este o condiție obligatorie în desfășurarea reformei, un element esențial pentru asigurarea unei puternice discipline fiscale, un impozit indirect care elimină orice formă de discriminare intre agenții economici.

T.V.A. este un impozit modern structurat pe principii severe care vizează cu prioritate combaterea evaziunii fiscale asigurând impozitul corect pe circulația mărfurilor.

Între efectele imediate ale introducerii T.V.A. se înscriu stimularea investițiilor și creșterea producției pentru export.

În fundamentarea aplicării T.V.A. în România, a fost studiată experiența a 25 de state care au introdus o astfel de măsură fiscală, în special în spațiul Europei Occidentale.

T.V.A. provoacă creșteri de preturi, dar, în condițiile în care măsura este aplicată corect, creșterea medie se va situa în jurul unui procent de 6 %. T.V.A. reprezintă o cota de 19% , ceea ce o situează aproape de media europeană în materie.

Punerea în aplicare a T.V.A. a condus la un proces de întărire a controlului financiar, de stabilitate și ordine în finanțele țării.

T.V.A. reprezintă principalul impozit indirect în România, ponderea sa în totalul impozitelor fiind mare, ceea ce conduce la o creștere accentuată a veniturilor fiscale ale statului, fonduri pe care statul le poate utiliza pentru dezvoltarea proceselor și sistemelor economic și social din

România.

=== Capitolul 4 ===

Capitolul 4

ACCIZELE

4.1. Noțiune. Trăsături caracteristice ale accizelor

Accizele sunt incluse în sfera taxelor de consumație și îmbracă forma taxelor speciale de consumație pe produs sau forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producție. Taxele de consumație sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele.

Evoluția și ponderea impozitelor pe circulatia marfurilor accizelor și impozitului asupra titeiului

Accizele constituie o alta componenta a impozitelor indirecte dupa TVA ca importanta (ca volum al incasarilor) a doua sursa de venituri a bugetului de stat.

Accizele au fost introduse în tara noastra în luna noiembrie 1991 ( prin HG 779/1991) dar o reglementare complexa a acestora s-a instituit la 1 iulie 1993 odata cu introducerea taxei pe valoarea adaugata (intrucat accizele se introduc în baza de impozitare a TVA) . Actul normativ institutor al accizelor reglementa doua forme ale acestora, respectiv accizele la unele produse din import și din tara și impozitul la titeiul din productia interna sis gazele naturale. Specific ambelor forme este faptul ca accizele se datoreaza, de catre producatori, importatori sau achizitori, intr-o singura faza a circuitului economic, cotele de impunere sau sumele fixe în lei, dupa caz, fiind unice atat pentru produsele realizate în tara cat și pentru cele de import.

Cotele cele mai ridicate de accize afectau, în general, bauturile, tigarile, cafeaua și confectiile din blanurile naturale. Totodata trebuie aratat ca incadrarea în cote de accize și în clasele de calitate a tigaretelor și produselor din tutun este diferentiala, cote foarte mari (300 %) fiind percepute pentru calitatea superioara, mai reduse (70%) pentru calitatea medie și cele mai mici (45%) pentru tigaretele și produsele din tutun de calitate inferioara.

Legislatia în vigoare din 1 ianuarie 1998 elimina aceste diferentieri privind accizele pentru tigarete, stabilind o acciza unica, indiferent de provenienta și de calitatea acestora. De altfel regimul accizelor se modifica integral, de la acea data, introducandu-se produse și grupe de produse noi supuse accizelor și altor impozite indirecte. Initial, accizele au fost stabilite în sume fixe exprimate în ECU pe unitatea de masura (hectolitru, alcool pur, hectolitru /1 grad alcoolic, 1000 tigarete, tona cafea, hectolitru ape și ape minerale etc.), dar începând cu 1 ianuarie 1999 cote de accize (sume fixe) au fost exprimate în lei fiind actualizate trimestrial, de catre Ministerul Finantelor, în functie de evoluția ratei inflatiei.

Faptul ca acizele constituie, ca volum al incasarilor, a doua sursa de venituri a bugetului de stat, conduce la concluzia ca acestei surse de venit trebuie sa i se acorde o atentie deosebita, în special sub aspectul perfectionarii prevederilor legale trebuie sa fie clare, precise, la modul imperativ, accesibile oricarui contribuabil și organ fiscal în interpretare și aplicare.

Dupa anul 1989, oficialii guvernamentali și parlamentari au afirmat ca prin evaziune fiscala veniturile bugetului de stat sunt diminuate cu până la 40 % iar în unele cazuri avansandu-se chiar cifra de 60 %.

Din toate cazurile de evaziune fiscala descoperite sau dosare în cercetare se constată ca cele care au la baza accizele sunt pe primul loc și se detaseaza mult – ca numar de cazuri și prin marimea sumelor în discutie – de cele care privesc alte obligatiuni bugetare. Acest lucru este confirmat aproape zilnic prin stirile din presa, radio, televiziune, declaratii ale oficialilor care prezinta informatii despre noi cazuri de evaziune fiscala sau despre cele vechi, nerezolvate, de miliarde, zeci de miliarde sau chiar sute de miliarde de lei, care privesc accize la tigari, alcool, bauturi alcoolice, etc.

Toate acestea conduc la concluzia ca legislatiei ce reglementeaza accizele trebuie sa I se acorde o atentie cu totul deosebita, orice neajunsuri ale acesteia, chiar derizorii la prima vedere, genereaza prejudicii bugetului de stat de multe miliarde de lei.

Neajunsurile din legislatie și marea instabilitate a acesteia creeaza mari probleme atat contribuabililor corecti, cat și organelor fiscale, în sensul ca efectiv și în mod obiectiv acestia nu o mai pot interpreta și aplica corect.

Spre exemplu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82 din 23 decembrie 1997 privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, publicata în M.Of. nr. 380 din 29 decembrie 1997, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1998 a suferit până la data de 3 noiembrie 1999 ( deci pe parcursul a 21 luni) 18 modificari și completari prin 4 legi, 10 ordonante de urgenta, 2 ordonante, 2 ordine ale Ministerului Finantelor și o modificare și/sau completare) s-au mai dat și 16 ordine de aprobare a unor norme metodologice (3); norme metodologice de modificare și completarea altor norme metodologice (5) ; aprobare a unor formulare (4) ; actualizarea accizelor (2) ; modificarea unor anexe din ordine (1) ; aprobarea solutiilor pentru aplicarea unitara a unor prevederi legale (1).

4.2. Așezarea și perceperea accizelor

Incepând cu data de 15.02. 2002 a intrat în vigoare Ordonanta Guvernului nr 27. Din 30.01.2000 privind regimul produselor supuse accizelor, publicata în M, OF. Nr. 42 din 31.01.2000.

Accizele sunt stabilite în sume fixe exprimate în EURO pe unitatea de masura, diferentiate pe grupe de produse, și în cote procentuale proportionale (anexa 1 și 2) , iar din mai 2002 o alta ordonanta modifica cotele crescand destul de mult, spre exemplu la alcool creste cu 54 %.

Accizele reprezinta taxe speciale de consumatie care se aplica, se calculeaza și se varsa o singura data la bugetul de stat pentru anumite produse din tara și din import.

Produsele pentru care se datoreaza accize sunt:

Alcool brut, alcool etilic rafinat, bauturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin alcool etilic alimentar;

Produsele din tutun;

Produsele petroliere;

Alte produse și grupe de produse (anexa 2)

4.2.1 Accizele pentru alcool brut, alcool etilic rafinat, bauturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin alcool etilic alimentar

În grupa alcool brut etilic rafinat, bauturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin alcool etilic sunt incluse urmatoarele subgrupe:

Grupa alcool brut etilic rafinat, produsele obtinute pe baza de alcool etilic rafinat și bauturile alcoolice obtinute din distilate de cereale. În aceasta subgrupa sunt cuprinse urmatoarele: alcool brut, alcool etilic rafinat, vodca, rom, lichioruri, rachiuri pe baza de alcool etilic rafinat, whisky, gin rom, și rachiuri din trestie de zahar, alte bauturi alcoolice spirtoase, precum și orice alte produse care contin alcool etilic, destinate industriei alimentare sau consumului, care au o concentratie alcoolica mai mare de 0,5 % în volum.

Bauturile alcoolice naturale, respectiv tuica și rachiurile naturale care se obtin prin distilarea sau redistilarea, dupa caz a lichidelor zaharoase fermentate din fructe, a drojdiei de vin, a tescovinei de struguri și a vinului. În aceasta subgrupa sunt cuprinse și distilatul din vin și orice alte distilate din fructe, destinate fabricarii bauturilor alcoolice naturale. Distilatul din vin se foloseste pentru producerea vinarsului și a rachiului din vin.

Vinurile și produsele pe baza de vin, respectiv bauturile spumoase și alte produse pe baza de vin.

În categoria “ alte produse pe baza de vin” se include: vermuturile și alte vinuri din struguri, aromate cu plante sau cu substante aromatizante, cu o concentratie alcoolica de până la 225 (inclusiv) în volum, alte bauturi fermentate din sucuri de fructe și hidromel, precum și amestecuri de bauturi nealcoolice ( cu exceptia otetului alimentar).

Produsele din acesta subgrupa cu o concentratie alcoolica de peste 22% în volum sunt supuse aceluias regim de accize ca și bauturile alcoolice spirtoase obtinute din distilate de cereale (subgrupa a).

berea obtinuta prin fermentarea alcoolica a mustului preparat din malt, cereale nemaltificate, zahar, hamei, apa cu adaos de drojdie și preparate enzimatice, precum și celelalte sortimente de bere realizate în amestec cu bauturi nealcoolice cu o concentratie alcoolica în volum cuprinsa intre 0,5 și 10 %.

Platitorii de accize pentru produsele incluse în cele patru subgrupe sunt:

agentii economici – persoane juridice, asociatii familiale și persoane fizice autorizate – care produc sau importa astfel de produse;

agentii economici care cumpara de la producatorii individuali (persoane fizice) produse supuse accizelor, pentru prelucrare și/sau comercializare;

agentii economici, pentru cantitatile de produse supuse accizelor, obtinute din productia proprie sau din import, care sunt : acordate ca dividende sau ca plata în natura actionarilor, asociatilor și dupa caz, persoanelor fizice, consumate pentru reclama și publicitate.

Baza de impozitare pentru calcularea accizelor o reprezinta:

cantitatea de alcool pur continuta – pentru produsele din subgrupele a) și b);

cantitatea de bauturi, exprimata în hectolitrii, multiplicata cu numarul de grade alcoolice continut – pentru produsele din subgrupele c) și d).

Cotele de impunere (Anexa nr 1) sunt stabilite în sume fixe reprezentand accizele specifice datorate pe produse și pe grupe de produse exprimate în echivalent EURO pe unitatea de masura, astfel:

EURO pe hectolitru alcool pur – pentru produsele din subgrupele a) reprezentand :alcool brut; alcool etilic rafinat; alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contine alcool etilic, cu o concentratie mai mare de 0,5 % ) și b);

EURO pe hectolitru/ 1 grad alcoolic – pentru produsele din subgrupele c) și d).

Pentru produsele din categoria “bauturi alcoolice spirtoase obtinute pe baza de alcool etilic rafinat și bauturi alcoolice destinate din distilate de cereale” (1.3 din anexa 1) se datoreaza bugetului de stat o acciza specifica de baza exprimata în echivalent euro pe hectolitru alcool pur, în care se adauga o acciza procentuala de 1% aplicata pretului cu amanuntul maxim declarat.

Total acciza datorata = A1+A2

În care:

A1 = acciza specifica

A2= acciza procentuala

C K R

A1 = ––- ––– Q1

100 100

A2 = 1% PA Q2

PA = prețul maxim cu amanuntul declarat pe butelie;

Q1 = cantitatea în litrii;

Q2 = numarul de butelii aferent lui Q1 în care

C = concentratia alcoolica exprimata în procente de volum

K = acciza specifica unitara

R= cursul de schimb valutar

Acelasi regim de accize se aplica și produselor din subgrupa “vinuri și produse pe baza de vin” (c) cu o concentratie alcoolica de peste 22 % din volum.

Preturile maximale de vanzare cu amanuntul nu sunt obligatorii pentru agentii economici autorizati sa desfasoare activitati de alimentatie publica.

Pentru “alcool brut”, alcool etilic rafinat”, “bauturi alcoolice spirtoase obtinute pe baza de alcool etilic rafinat și bauturi alcoolice obtinute din distilate de cereale” se stabilesc preturi minime pe produse și grupe de produse, care se vor practica pentru comercializarea acestora pe piata interna.

Prețul minim cuprinde în mod obligatoriu prețul de productie și accize specifica aferenta.

Cuantumul accizelor datorate bugetului de stat se determina astfel:

Pentru produseledin subgrupele a) (respectiv 1.1, 1.2, 1.4 din anexa 1) și

C K R

A = ––- ––– Q

100 100

în care

A = cuantumul accizei;

C= concentratia alcoolica (exprimata în % de volum)

K= acciza unitara;

Q= cantitatea (în litri);

R= cursul de schimb valutar

Pentru deducerea accizelor aferente produselor importate sau achizitionate de pe piata interna și utilizate ca materie prima pentru obtinerea altor produse supuse accizelor, agentii economici au obligatia de a evidentia în jurnalul privind vanzarile de produse finite toate livrarile de produse și accizele aferente acestora. Deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decat cel al accizelor aferente produselor livrate , nu este admisa.

Începând cu data de 15 februarie 2000, toate livrarile de alcool efectuate de catre agentii economici producatori interni și importatori, precum și livrarile de bauturi alcoolice efectuate de catre agentii economici producatori interni, importatori și comercianti în sistem en gros sunt facturate în momentul livrarii.

4.2.2 Accizele datorate pentru produsele din tutun

în obiectul accizelor datorate pentru produsele din tutun se include:

tigaretele (cu sau fara filtru), indiferent de provenienta și de calitatea acestora. Tigaretele sunt considerate cilindrii din hartie speciale, cu sau fara filtru, cu lungimi și diametre diferite, umpluti cu tutun taiat, sosat și/sau aromatizat.

Tigarile și tigarile de foi. Sunt considerate, daca sunt fumate ca atare, rulourile de tutun care contin tutun natural, integral și au invelis exterior din hartie de tutun natural;

Tutun destinat fumatului ( tutun taiat sau faramitat, batut sau presat în bucati și care poate fi fumat fara prelucrare industriala).

Tutun de prizat și tutun de mestecat. Tutunul de prizat este o pulbere de tutun fin macinat, de culoare galbena până la brun, aromata sau nearomata. Tutunul de mestecat este tutunul realizat dintr-un amestec de tutun inchis la culoare, uscat, indulcit cu miere sau sirop.

Platitori ai accizelor pentru produsele de tutun sunt: agentii economici (persoane juridice, asociatii familiare și persoane fizice autorizate) care produc sau importa astfel de produse. De asemenea, platitori de accize sunt și agentii economici, pentru toate cantitatile de produse importate sau obtinute din productie proprie care sunt acordate ca dividende sau ca plata în natura actionarilor, asociatiilor și, dupa caz, persoanelor fizice, sau care sunt consumate pentru reclama și publicitate.

Cotele de impunere (Anexa 1) sunt exprimate în trei modalitati

sub forma fixa în echivalent euro aplicabila pe 1000 tigarete, la care se adauga o cota procentuala aplicata asupra bazei de impozitare . aceste cote sunt valabile pentru tigarete , indiferent de provenienta și calitatea acestora

sub forma de suma fixa stabilita în echivalent euro pe 1000 buc pentru tigari și tigari de foi

sub forma de suma fixa stabilita în echivalent euro pe kg pentru tutunul destinat fumatului precum și pentru tutunul de priza și de mestecat.

Baza de impozitare pentru stabilirea componentei procentuale a accizelor la tigarete, atat pentru produsele din productia interna, cat și pentru produsele de import, o constituie prețul maxim de vanzare cu amanuntul declarat.

Preturile maxime de vanzare cu amanuntul sunt stabilite de fiecare agent economic producator intern sau importator și notificate de Ministerul Finantelor.

Sumele datorate bugetului de stat drept acciza pentru tigarete se determina astfel:

Total acciza = acciza specifica (A1)+ acciza procentuala (A2)

A1 = KRQ1

A2 = 255 PA Q2

În care

K = acciza unitara ( 2 euro)

R = cursul de schimb valutar

PA = prețul de vanzare cu amanuntul maxim declarat

Q1 = cantitatea exprimata în unitati de 1000 tigarete

Q2= numarul de pachete de tigarete aferente lui Q1

4.2.3.Accizele pentru produsele petroliere

În obiectul accizelor datorate pentru produsele petroliere se includ:

carburantii auto, respectiv:

benzine

benzine fara plumb

motorine

benzine de prima distilare de DAV de cocsare și de piroliza, în cazul în care acestea nu sunt livrate altor rafinarii pentru procesare;

combustibili tip “M” și tip “P”

uleiuri pentru motoare auto

aditivi preparati pentru benzine

vaseline

parafine

Platitorii de accize sunt agentii economici producatori sau importatori de astfel de produse.

Accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite sub forma de suma fixa în echivalent euro pe tona de produs finit (anexa nr.1).

Sumele datorate bugetului de stat drept accize, pentru carburantii auto, se determina astfel:

A = K R Q

În care:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea (tone)

K = acciza pe unitatea de masura

R = cursul de schimb valutar

Transferurile carburantilor auto în cadrul subunitatilor fara personalitate juridica nu sunt generatoare de plata a accizelor. Aceasta obligatie în momentul transferului dreptului de proprietate.

4.2.4. Accizele pentru produse și grupe de produse

În obiectul accizelor se cuprind în mod limitativ produsele din import și din tara prevazute în mod expres intr-o lista anexa la reglementarile în vigoare privind regimul accizelor (anexa nr 2)

Cotele de impunere (anexa nr 2) sunt exprimate diferit, în functie de categoria produselor sau subgrupelor de produse respectiv:

sub forma de suma stabilita în echivalent euro pe unitatea de masura ( care poate fi : tona – pentru cafea verde, cafea prajita și cafea cu inlocuitori; kg – pentru cafea solubila)

sub forma de cota procentuala ( pentru restul produselor0

Platitori ai accizelor sunt :

agentii economici ( persoane juridice, asociatii familiale și persoane fizice autorizate) care produc, importa și comercializeaza produsele prevazute cu accize;

persoane fizice care introduc în tara autoturisme și autoturismele de teren ( inclusiv din import rulate) indiferent de capacitatea cilindrica a acestora;

agentii economici care comercializeaza bunuri de natura celor prevazute cu accize ( cu exceptia autoturismelor și autoturismelor de teren) provenite de la persoane fizice neinregistrate ca agenti economici ( în regim de consignatie);

casele de amanet care vand produse amanetate de catre persoanele fizice.

Baza de impozitare a accizelor este diferita, în fubctie de felul operatiunii astfel:

pentru produsele din productia interna, baza de calcul o constituie prețul de livrare, mai putin accizele, respectiv prețul producatorului care nu poate fi mai mic decat suma costurilor ocazionate de obtinerea produsului respectiv;

pentru produsele din import, baza de calcul o constituie valoare în vama la care se adauga taxele vamale și alte taxe specifice stabilite conform legii;

pentru bunurile provenite de la persoane fizice neinregistrate ca agenti economici, dar comercializate de agenti economici, baza de calcul o constituie contravaloarea incasata de casele de amanet vanzarea bunurilor respective, mai putin accizele.

Accizele preced taxele pe valoarea adaugata și se calculeaza o singura data, prin aplicarea cotelor procentuale (prevazute de reglementarile în vigoare) asupra bazei de calcul.

4.2.5. Scutirile acordate la plata accizelor, momentul datorarii accizelor și obligatiile platitorilor de accize

Sunt scutite de la plata accizelor urmatoarele categorii de bunuri și produse:

bunurile din import provenite de la donatii sau finantate direct din imprumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare stiintifica și tehnica, acordate de guverne straine, organisme internationale și organizatii non profit și de caritate, institutiilor de invatamant și cultura, ministerelor și altor organe ale administratiei publice;

produsele livrate de la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare pe perioada cat au acest regim

produsele exportate direct sau prin agentii economici care isi desfasoara activitatea pe baza de comision

alcoolul etilic rafinat utilizat în scop medical în spitale și farmacii

combustibili tip “M” și tip “P” utilizati pentru consumul casnic. Și în acest caz, scutirea se acorda prin restituire.

Exigibilitatea platii presupune momentul, data termenul când accizele trebuie varsate la buget.

Pentru operatiuni interne, exigibilitatea platii apare lunar, termenul de plata fiind până la data de 25 a lunii urmatoare. Plata se poate face prin virament sau numerar, dupa caz, în contul bugetului de stat, deschis la unitatile teritoriale ale trezoreriei statului.

Pentru produsele de import, exigibilitatea platii și termenul de plata sunt data inrregistrarii declaratiei vamale, plata accizelor facandu-se la organele vamale, concomitent cu plata taxelor vamale.

Accizele se stabilesc și se platesc în lei.

Obligatiile platitorilor de accize sunt:

inregistrarea ca platitori de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale. Declaratiile de inregistrare se depun la directiile generale ale finantelor publice și controlul financiar de stat judetene și, respectiv, a municipiului Bucuresti, sau administratia financiara ale sectoarelor municipiului Bucuresti. Organele fiscale teritoriale au obligatia sa-i inregistreze ca platitori, conform dispozitiilor legale privind inregistrarea fiscala;

calcularea corecta și varsarea la bugetul de stat a accizelor la termenul stabilit, intra în sarcina agentilor economici platitori, care aplica autoimpunerea. Neplata accizelor la termenele stabilite atrage calcularea majorarilor de intarziere, conform legii;

organizarea evidentei accizelor , realizata prin:

inregistrarea în contabilitatea sintetica și analitica a operatiunilor prevazute cu cu accize, a accizelor calculate și a varsarii integrale și la timp a acestora;

organizarea evidentei speciale privind accizele, prevazuta de legea fiscala

Aceasta evidenta speciala cuprinde mai multe documente de evidenta cum ar fi: „ Jurnalul pentru vanzarile de produse finite supuse accizelor” , intocmit distinct pentru fiecare grupa de produse supuse accizelor la produsele din import și din tara, cat și pentru bunurile vandute în consignatie dar și de catre casele de amanet

intocmirea și depunerea lunara, la organele fiscale teritoriale competente ( în evidenta carora sunt inregistrati ca platitori de accize) până la data de 25 a lunii urmatoare a formularului „Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”

În materie de accize, constituie contraventii, sanctionate cu amenzi contraventionale astfel:

folosirea alcoolului brut ca materie prima pentru prepararea bauturilor alcoolice de orice fel;

nedeclararea în termen la organul fiscal a capacitatii de productie pe care le detin agentii economici producatori de alcool și de bauturi alcoolice, precum și a modificarilor intervenite în nivelul acestora

comercializarea pe piata interna la preturi mai mici decat preturile minime publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, a produselor și a grupelor de produse, inclusiv a celor în vrac pentru care s-au stabilit preturi minime;

neinscrierea în facturile fiscale a preturilor maxime de vanzare cu amanuntul declarate;

comercializarea la preturi mai mari decat preturile maxime de vanzare cu amanuntul declarate a produselor pentru care s-au stabilit astfel de preturi;

practicarea de preturi de vanzare cu amanuntul mai mici decat preturile minime stabilite pe produse, la care se mai adauga acciza determinata pe baza pretului maxim de vanzare cu amanuntul plus taxa pe valoarea adaugata aferenta;

neafisarea la locuri vizibile a listelor cuprinzand preturile minime și maxime în vigoare pentru toate produsele comercializate;

comercializarea produselor ce nu se gasesc în listele cuprinzand preturile maxime de vanzare cu amanuntul declarate de catre agentii economici producatori și importatori;

neinregistrarea în jurnalele de cumparari a intrarilor de produse utilizate ca materie prima, precum și neinregistrarea în jurnalele de vanzari a livrarilor de produse rezultate din aplicare;

neutilizarea documentelor fiscale speciale;

nedepunerea documentelor fiscale speciale;

intocmirea necorespunzatoare a documentelor fiscale speciale;

neevidentierea corecta în registrul special a cantitatilor de alcool important în vrac;

livrarea de alcool etilic rafinat și de bauturi alcoolice în vrac altor agenti economici decat cei expres preavzuti în actele normative;

livrarile de bere din productia interna, neinsotite de certificatele de calitate

nedotarea cu mijloace de masurare legale a productiei de alcool

4.3.Controlul privind evidența taxelor speciale de consumație și a vărsării acestora la buget

Obligația calculării și a vărsării la bugetul de stat a accizelor și a impozitului la țițeiul de producție internă și gazele naturale revin plătitorilor acestora. Plata accizelor și a țițeiului din producția internă și gazelor naturale se efectuează lunar până la data de 25 a lunii următoare, pe baza deconturilor de impunere, prin virare cu dispoziție de plata, cu CEC cu limită de sumă sau cu numerar la organele fiscale teritoriale sau în conturile deschise la bănci și trezorerie. Pentru produsele de import, accizele se achită la organele vamale concomitent cu plata taxelor vamale.

Neplata accizelor la țițeiul din producția internă și a gazelor naturale atrag obligația calculării majorărilor de întârziere de 0,3 % pentru fiecare zi de întârziere.

Plătitorii au obligația să țină evidența accizelor conform normelor metodologice ale Ministerului Finanțelor.

Constituie contravenție următoarele fapte:

refuzul de apune la dispoziția organelor de control evidența privind calculul și vărsarea accizelor

nerespectarea obligațiilor privind calcul și vărsarea accizelor

nedepunerea în termen a decontului de impunere

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se face de personalul de specialitate al Ministerului Finanțelor.

4.4. Rolul accizelor în etapa actuală de dezvoltare a României

Prin utilizarea accizelor statul acționează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol : economic și social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influența cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparație cu cele interne protejând agenții economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

În plan social accizele au rolul de a limita consumul de produse dăunătoare sănătății ca tutunul și alcoolul, deci dăunătoare randamentului economic al națiunii.

Accizele mai sunt folosite și ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux ( blănuri, bijuterii) li se percep accize deosebit de mari .

În cadrul reformei fiscale din România, Ordonanța de Urgență a Guvernului României din 23 Decembrie 1997 urmărește un sistem al accizelor corect și se meditează intens pentru alinierea sistemului național la modelele europene ( în cadrul UE) nereușindu-se totuși o armonizare fiscală, realitățile diferite punând o piedică importantă în calea acestui scop.

Rolul impozitelor indirecte, inclusiv a accizelor, este enorm în etapa actuală de dezvoltare a României, creșterea rapidă a veniturilor statului și ajungerea la structuri similare cu cele ale statelor dezvoltate fiind obiectivul numărul 1 al politicii fiscale a României.

Prin intermediul accizelor , statul își asigură importante fonduri bănești cu care acesta poate interveni în echilibrarea dezvoltării sectoarelor economiei, în redistribuirea de venituri diferitelor pături sociale.

De asemenea accizele reprezintă calea cea mai rapidă prin care statul poate face rost de venituri în scopuri urgente , de acoperire a unor nevoi care nu suferă amânare.

Totuși pentru ca accizele să-și îndeplinească rolul important pe care-l au, trebuie ca evaziunea în domeniul plății acestora să sufere o lovitura dură din partea organelor de control.

ANEXA nr. 1

LISTA

cuprinzand taxe speciale de consumatie (accize)

ANEXA nr. 2

LISTA

Cuprinzand taxele speciale de consumatie (accizele) pentru produse și grupede produse din import și din tara

ANEXA nr 3

TAXELE

De autorizare pentru comercializarea alcoolului , bauturilor alcoolice, produselor din tutun și cafea

ANEXA nr 4

LISTA

cuprinzand valoarea scrisorii de garantie bancara

( pentru producatorii și importatorii de alcool brut, alcool etilic rafinat și de bauturi alcoolice spirtoase)

.

=== Capitolul 5 ===

Capitolul 5

TAXELE VAMALE

5.1.Taxele vamale – instrument al politicii de liber schimb

Taxa vamală reprezintă un impozit perceput de stat asupra mărfurilor în momentul în care trec granițele vamale ale țării respective în scopul importului, exportului sau tranzitului acestor mărfuri.

Evoluția și ponderea taxelor vamale la

impozitul indirect 1990–2001

Taxele vamale aplicate pe un teritoriu vamal sunt cuprinse într-un tarif vamal.

Teritoriul vamal reprezintă teritoriul pe care se aplică același tarif vamal care poate să coincidă sau nu cu teritoriul național al țării, existând însă situații de extindere a teritoriului vamal (uniunii vamale) precum și situații de restrângere a teritoriului vamal (antrepozite vamale, zone libere etc.).

În condițiile actuale de creștere a interdependenței economice între state se manifestă o tendință obiectivă de reducere a taxelor vamale.

În 1947, la propunerea SUA, Consiliul Economic și Social al ONU a desfășurat primele negocieri tarifare cu privire la reducerea taxelor vamale și atenuarea unor restricții din calea comerțului internațional, negocieri ale căror rezultate au fost înscrise în tratatul multilateral Acordul General pentru Tarife și Comerț care constituie baza juridică a concesiilor tarifare asupra cărora s-a căzut de acord precum și a regulilor care reglementează relațiile comerciale dintre state.

Prin apariția acestui acord a apărut o nouă etapă în politica comercială internațională, prin generalizarea sistemului de preferințe vamale. De la 1 Ianuarie 1995 GATT se numește Organizația Mondială a Comerțului.

O altă caracteristică a relațiilor comerciale internaționale o reprezintă apariția și lărgirea proceselor de integrare economică . În relațiile comerciale ale țărilor care fac parte din grupări comerciale și economice se aplică facilități mari cum ar fi scutirea totală de taxe vamale în cadrul CEE ( ce se constituie într-o uniune vamală) sau scutite de taxe vamale pentru produsele industriale din țările Asociației Europene a Liberului Schimb ( o zona de comerț liber).

CEE a devenit uniune vamală de la 1 Iulie 1957 când taxele vamale în comerțul intracomunitar au fost suprimate și s-a constituit față de terțe țări un tarif vamal comun.

AELS s-a constituit prin Convenția de la Stockholm în 1960 și legalizează crearea unei zone a liberului schimb între 7 țări capitaliste dezvoltate , numai pentru mărfurile industriale la care se desființează taxele vamale.

Și în țările în curs de dezvoltare s-au realizat uniuni vamale, zone de comerț liber și aranjamente preferențiale.

Piața Comună a Americii Centrale, constituită în anii 1958-1960 , cuprinde țările Americii Centrale și a eliminat treptat taxele vamale până în 1966.

Asociația Latino-Americană a Liberului Schimb a luat ființă în 1960 prin Tratatul de la Monte Video, urmărind desființarea taxelor vamale interne și reducerea treptată a acestora între țările membre.

Piața Comună a Țărilor Arabe a început să funcționeze în 1965 având ca obiectiv principal asigurarea comerțului liber, transportul de tranzit și mișcarea forței de muncă în interiorul grupării, introducerea unui tarif extern comun, coordonarea politicii valutare și a sistemului de impozite.

Sistemul de preferințe vamale nereciproce și nediscriminatorii în favoarea țărilor în curs de dezvoltare aprobat în cadrul UNCTAD în Octombrie 1970 și pus în aplicare în 1971 a consacrat principiul tratamentului preferențial în favoarea țărilor în curs de dezvoltare. Acest sistem permite scutirea completă a taxelor vamale sau reducerea acestor taxe la exporturi în țările dezvoltate a produselor provenind din țările în curs de dezvoltare.

5.2 Clasificarea taxelor vamale

Taxele vamale se clasifică după mai multe criterii :

în funcție de obiectul impunerii, taxele vamale vizează importurile , exporturile sau fluxurile de tranzit:

taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec granițele vamale ale țării importatoare, sunt achitate de firmele importatoare și sunt incluse în prețul de desfacere pe piața internă a importatorului, fiind suportate de consumatorii finali.

Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul acestora și sunt percepute la un nomenclator redus de mărfuri și pe timp limitat sau limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern.

Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine aflate în trecere pe teritoriul vamal al țării respective.

După modul de percepere se disting:

taxe vamale specifice ce se calculează pe unitatea de măsură fizică ( masă, volum) a mărfurilor și presupune existența unui tarif vamal foarte detaliată, ce cuprinde o descriere amănunțită a mărfurilor.

Taxe vamale ad-valorem se prelevă sub forma unui procent determinat asupra valorii mărfii importate. Avantajul este că ele nu cer un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare se aliniază în mod continuu prețurilor fiind calculate sub formă de procent.

Taxe vamale mixte ce se calculează în special ca adaos la cele precedente.

După modul de fixare se împart în:

taxe vamale autonome ce sunt stabilite de stat în mod independent, fără nici o înțelegere prealabilă cu alte state.

Taxe vamale convenționale ale căror nivele au fost convenite de stat prin înțelegeri cu alte state conform celor stipulate în acordurile comerciale încheiate. Statul stabilește pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparație cu cele autonome.

Taxe vamale preferențiale care sunt aplicate de stat în cadrul importurilor din state cu un regim comercial preferențial mai favorabil decât cele aplicate în mod larg țărilor care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate. Taxele vamale preferențiale pot fi unilaterale sau reciproce.

în funcție de plătitorii taxelor vamale:

taxe vamale percepute de la persoane fizice

taxe vamale percepute de la persoane juridice.

după scopul impunerii:

taxe vamale fiscale ce sunt, de obicei, mai scăzute și se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului.

Taxe vamale protecționiste, care sunt taxe al căror scop principal este crearea unei bariere pentru mărfurile străine, prin care se urmărește eliminarea concurenței străine pe piața țării respective și expansiunea pe piețele externe.

5.3. Funcțiile taxelor vamale

5.3.1 Taxele vamale – instrument fiscal

Taxa vamală apare inițial sub forma unui instrument simplu de politică fiscală cu scopul formării veniturilor statului. Din punct de vedere fiscal taxa vamală este abordată în calitate de impozit perceput asupra tranzacțiilor cu produse care trec frontiera ( import , export, tranzit) perceperea acestora fiind avantajoasă pentru stat, deoarece ca impozit fiscal majorează veniturile bugetare.

În România în anul 2000 taxele vamale au adus venituri statului ce reprezinta 6,51% din veniturile fiscale ale bugetului de stat.

5.3.2.Taxele vamale – instrument de politică comercială

Pe lângă faptul ca taxele vamale majorează veniturile statului, ele au și un impact economic contribuind la dezvoltarea activității economice.

Taxele vamale se constituie ca instrument de politică comercială odată cu dezvoltarea industriei și interesul statului de proteja propria industrie națională. Apare în această perioadă protecționismul vamal cu taxe vamale mari la produsele manufacturate și taxe mici la materii prime.

Mijloacele folosite pentru realizarea obiectivelor politicii comerciale pot fi grupate în două categorii :

măsuri de control direct sau mijloace de constrângere care influențează cantitățile

măsuri care influențează prețurile , de control indirect.

Odată cu apariția țărilor industrializate, protecționismul, devine agresiv îmbrăcând forma unor țări liber schimbiste în condițiile în care introducerea taxelor fusese generalizată la nivelul tuturor țărilor.

Țările industrializate promovează ideea comerțului cu taxe mici sau a unui comerț liber pentru a putea fi competitive în orice țară datorită costurilor de producție mici și în lipsa taxelor vamale.

În cadrul negocierilor comerciale, statele își acordă concesii ce constau în reducerea reciprocă a nivelului taxelor vamale la importul anumitor produse ce fac obiectul negocierii.

În aplicarea taxelor vamale ca instrument de protecție a economiei s-au constatat unele tendințe:

tendința de a utiliza taxele vamale ca modalitate de punere în practică comercială internațională a principiului nediscriminării, a clauzei națiunii celei mai favorizate între doi parteneri. Orice avantaj care se acordă între terțe țări de către unul din parteneri trebuie extins și în raporturile dintre ei.

Tendința de reducere a taxelor vamale în condițiile clauzei națiunii celei mai favorizate între țările membre GATT ca urmare a desfășurării unui șir de negocieri tarifare multilaterale în cadrul acestui acord.

Tendința de reducere în general a semnificației nivelului taxei vamale.

Caracterul de protecție al unui tarif vamal este evidențiat de prioritatea care i se acordă de fiecare țară unuia dintre cele două scopuri: protecția desemnată să elimine sau să reducă importul prin creșterea prețurilor sau obținerea unor venituri pentru bugetul țării importatoare .

Pentru calcularea ratei efective a protecției vamale se ține seama de taxele vamale prelevate asupra materialelor incorporate în produsul finit respectiv, stabilindu-se gradul de protecție a valorii adăugate în procesul de prelucrare.

Există mai multe criterii în fuctie de care se pot clasifica taxele vamale:

În functie de obiectul impunerii:

Importurile – se percep asupra marfurilor care trec granitele vamale

Exporturile – se percep asupra marfurilor indigene care trec granitele vamale și au aplicare limitata

Fluxurile de tranzit – se aplica marfurilor straine aflate în trecere pe teritoriul vamal

Dupa modul de percepere a taxelor vamale

Taxe vamale specifice – se calculeaza pe unitatea de masura fizica; greutate, volum a marfurilor

Taxa ad valorem – se calculeaza sub forma unui procent determinat asupra valorii marfii importate

Dupa valorile medii:

Taxe vamale mixte – se percep ca adaos

Taxe vamale autonome – stabilite independent , fara o intelegere prealabila cu alte state

Taxe vamale conventionale – nivel convenit intre state

Taxe vamale preferentiale – se aplica de un stat pt importurile ce se bucura de acest regim

Taxe vamale de retorsiune – se aplica celor care exercita politice discriminatorii contra produselor sale exportate pe piata respectiva

Taxe antidumping- taxe suplimentare peste taxele vamale

Taxe compensatorii – se aplica importurilor provenite din tara care subventioneaza produse sau care acorda prime de export

În funcie de platitorii taxelor vamale:

Taxe vamale de la persoane fizice

Taxe vamale de la persoane juridice

Dupa scopul impunerii

Taxe vamale fiscale – sursa de venituri

Taxe vamale protectioniste – asezarea unei bariere pentru marfurile straine pentru eliminarea concurentei

5.4.Așezarea , urmărirea și perceperea taxelor vamale

Plătitori ai taxelor vamale sunt persoane juridice în al căror obiect de activitate sunt prevăzute și operațiuni de import, cât și persoane fizice autorizate să efectueze astfel de operațiuni.

De asemenea , pot deveni subiecți ai impunerii și persoane fizice neautorizate atât în cazul introducerii bunurilor în țară noastră, cât și în cazul scoaterii din România , dar dacă depășesc o anumită valoare sau plafonul valoric de scutire în vigoare la data trecerii frontierei. Direcția Generala a Vămilor a emis o listă de valori unice în vamă pe produse și grupe de produse.

Aceștia au obligația să depună la organele vamale o declarație vamală la care să anexeze documentele necesare vămuirii : autorizația de import, documentul de transport al mărfurilor, facturi originale sau copia lor care cuprind denumirea și cantitatea produselor , certificat de origine, certificat sanitar-veterinar pentru produsele de origine vegetală sau animală etc.

Taxele vamale sunt prevăzute în Tariful Vamal de Import al României, fiind exprimat în procente și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate, exprimată în lei și se percep de organele vamale , pentru ca în final să fie vărsate la bugetul de stat.

Facilități : Tariful Vamal prevede scutirea de taxe vamale pentru importul următoarelor categorii de bunuri :

ajutoare și donații cu caracter social, umanitar, cultural , sportiv, didactic.

Bunuri străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului.

Mostrele fără valoare comercială, materiale publicitare , de reclamă și documentare

Alte bunuri prevăzute de legi și H.G.-uri.

Pentru ca aceste bunuri să beneficieze de scutire de taxe vamale , trebuie să îndeplinească anumite condiții : să fie trimise de expeditori către destinatar fără nici o obligație de plată, să nu facă obiectul unei comercializări ulterioare, să nu fie utilizate pentru prestații către terți aducătoare de venituri, să fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice și înregistrate în evidența contabilă proprie.

Organele de control financiar și ale Gărzii Financiare sunt obligate să urmărească destinația acestor bunuri și să sesizeze organele vamale pentru luarea măsurilor care decurg din aplicarea legii. Taxele astfel datorate se stabilesc și se urmăresc pe o perioadă de 5 ani de la data intrării bunurilor în țară.

Este scutit de taxe vamale importul următoarelor categorii de bunuri :

bunurile de origine română;

bunurile reparate în străinătate sau cele care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ , returnate partenerilor străini în perioada de garanție;

bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate.

Exceptate de la plata taxelor vamale sunt și mărfurile importate și comercializate în regim “ Duty –free” prin unitățile situate în punctele de control trecere frontiera aeriană, navală, terestră precum și prin magazinele pentru deservirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice .

În scopul stimulării importului de bunuri destinate producției pentru export s-a instalat regimul vamal de “ draw-back”, care constă în restituirea totală sau parțială a taxelor vamale de import percepute, dacă mărfurile introduse în țară se reexportă în aceeași stare sau au fost transformate, prelucrate, reparate în vederea exportului sau au fost incorporate în produse destinate exportului.

De asemenea Codul Vamal prevede obligația garantării datoriei vamale, însă acordă și scutiri.

România are, de la 1 Ianuarie 1995, statutul de țară asociată la Uniunea Europeană. Avantajele intrării României în CEE înseamnă accesul liber la piețele occidentale, sporirea investițiilor în România, conectarea la rețelele europene de infrastructură , comunicații etc. Printre dezavantajele integrării pe termen lung se poate vorbi de anumite costuri pe termen scurt ale acestui proces legate de adaptarea , restructurarea ramurilor economice românești în contextul integrării în UE. Începând cu 1 Iulie 1997 România este țară membră a CEFTA din care mai fac parte: Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia, Ungaria și care urmăresc reducerea și abolirea taxelor vamale între ele.

Baza de calcul, respectiv valoarea în vamă se determină prin metoda “ valorii tranzacționate “ astfel : valoarea în vamă cuprinde prețul de import format din prețul extern transformat în lei la cursul de schimb stabilit de BNR. La prețul stabilit se adaugă cheltuielile de încărcare , descărcare, manipulare, conexe transportului mărfurilor importate , achitate pe parcursul extern, costul asigurării, precum și alte cheltuieli pe parcursul extern.

Cotele utilizate sunt procentuale , diferențiate pe categorii de mărfuri fiind prevăzute în tariful vamal. Cele mai frecvente sunt între 10-30%.

Declarația vamală de export pentru mărfurile importate se depune împreuna cu cererea de restituire a taxelor vamale și a documentelor justificative la vama care a acordat regimul.

Rolul de pârghie financiară al taxelor rezultă și din modificările cu caracter temporar intervenite în tariful vamal și care pot fi: instituirea unor suprataxe vamale la importul unor bunuri.

5.5. Efecte generale ale aplicării taxelor vamale

Taxele vamale percepute asupra importului de mărfuri produc efecte complexe care se înscriu în sfera pur financiară, dar și efecte economice și comerciale. Astfel, taxele vamale au următoarele efecte:

efect asupra veniturilor bugetului statului, determinând creșterea nivelului acestuia și astfel conduce la creșterea posibilității statului de a-și realiza programele economice și sociale

efect de protejare a economiei naționale sau a producției interne

efect asupra consumului intern

efect asupra raportului de schimb al țării

efecte de competitivitate

efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale

efecte asupra balanței de plăți

efecte asupra costurilor

5.6.Plata taxelor vamale, contestații și contravenții

Plata taxelor vamale se face de importator sau de comisionarul în vamă în contul unității care a efectuat vămuirea , prin folosirea formelor și instrumentelor de decontare care asigură cu anticipare sumele necesare efectuării plății. Numai după prezentarea documentelor legale care atestă efectuarea plății taxelor, mărfurile se consideră legal introduse în țară.

Taxele vamale fac obiectul controlului ulterior efectuat de organele specializate din administrația vamală. Dreptul de verificare ulterioară poate fi exercitat în decursul unei perioade de 5 ani de la data intrării bunurilor sau mărfurilor în țară.

Neplata la termen a taxelor vamale și a altor drepturi cuvenite bugetului de stat atrage majorarea sumei de plată cu 0,12% pe fiecare zi de întârziere.

Nerespectarea normelor cu privire la regimul vamal de către persoane fizice sau juridice atrage după caz răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, materială sau civilă.

Constituie contravenție și se sancționează diferit următoarele fapte:

depunerea declarației vamale sau a documentelor însoțitoare conținând date nereale privind cantitatea , felul, originea și valoarea mărfurilor, caz în care amenda este 50% din valoarea în vamă a mărfurilor;

sustragerea de la vămuire a mărfurilor sau bunurilor , descărcarea , încărcarea sau transbordarea mărfurilor pe nave fără permis vamal, amenda aplicată fiind egală cu valoarea în vamă procedându-se la confiscarea mărfurilor respective.

Neprezentarea în termen la unitatea vamală de destinație a mărfurilor sau bunurilor transportate în tranzit ori prezentarea acestora pentru vămuire la o altă unitate vamală decât cea menționată în declarația vamală de tranzit, fără acordul Direcției Regionale Vamale în subordinea căreia se află vama de destinație se sancționează cu amendă în procent de 10 % din valoarea mărfii

În cazul societăților mixte constituite în baza Legii nr. 71/1994 când într-o perioadă de 14 ani de la data înmatriculării acesteia își reduc participarea investitorului străin sub minimul de 50 milioane dolari sau se dizolvă voluntar, atunci ele vor fi obligate la plata tuturor impozitelor și taxelor ce i s-ar fi aplicat pe întreaga perioadă dacă nu ar fi beneficiat de scutirile prevăzute de lege.

Contestațiile diferă în următoarele cazuri:

contestațiile cu privire la aplicarea tarifului vamal de import de stabilire a valorii în vamă și a încadrării tarifare se depune în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință și se soluționează de șeful unității vamale. Împotriva soluției date se poate face întâmpinare la Direcția Generală a Vămilor în termen de 30 de zile, iar apoi în termen de 15 zile se poate face plângerea la instanța judecătorească.

Împotriva procesului verbal prin care s-a operat sancționarea se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea la unitatea vamală unde s-a constatat contravenția. Unitatea vamală înaintează plângerea plus procesul verbal în cel mult 5 zile la Judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice.

5.7.Regimul vamal aplicabil persoanelor fizice

Acest regim stabilește condițiile și limitele în cadrul cărora se pot scoate sau pot fi introduse bunuri în țară fără plata taxelor vamale precum și tariful vamal pentru celelalte bunuri.

Pentru bunuri de natura mobilierului de orice fel, aparatelor de filmat, antenelor și amplificatoarelor, instrumentelor muzicale, covoarelor, armelor, etc. , taxa vamală este de 20% aplicată la valoarea în vamă.

Există situații în care , în funcție de valoarea bunurilor introduse sau scoase din țară și de felul acestor bunuri , nu se percep taxe vamale (călătorii cu domiciliul în străinătate pentru bunurile introduse temporar în țară , călătorii români sau străini în cadrul micului trafic de frontieră cu îmbrăcăminte și încălțăminte, persoanele cu domiciliul în România , persoanele cu domiciliul în străinătate în interese de serviciu în România ca bagaj însoțit sau neînsoțit pe baza unui inventar vizat de organele vamale, etc.).

Baza de calcul a taxelor vamale datorate de persoanele fizice o reprezintă valoarea în vamă exprimată în lei, stabilită prin “Lista de valori în vamă” , unică pe produse sau grupe de produse, întocmită de Ministerul Finanțelor. Pentru bunurile a căror valoare în vamă nu este stabilită în lista de valori , organele vamale determină valoarea în vamă luând în considerare bunuri cu caracteristici asemănătoare.

Aplicarea taxelor vamale se face numai la diferența de valoare cu care este depășit plafonul de scutire.

Determinarea în lei a valorii în vamă stabilită pe baza plăților externe se face potrivit cursurilor comunicate de BNR aflate în vigoare în momentul efectuării operațiunilor de taxare.

Momentul datorării taxelor vamale este cel al vămuirii mărfurilor.

Una din facilitățile acordate se referă la bunurile de origine română introduse în țară de persoane fizice care sunt scutite de plata taxelor vamale.

Controlul vamal al bunurilor aparținând persoanelor fizice consta în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele proprii.

Formele de control vamal sunt:

Direct – în cazul când persoanele fizice refuza sa prezinte bunurile la control

Prin sondaj – este la latitudinea controlului vamal;

În totalitate, la persoanele care pleaca definitiv din tara;

Corporal – când exista indicii de frauda.

Dupa controlul vamal, organele vamale acorda trecerea frontierei.

Facilitati și obligatii

Persoanele fizice stabilite în romania sau cu domiciliul în strainatate pot sa introduca în tara fara a fi supuse la plata taxelor vamale:

Efecte personale și medicamente necesare pe durata calatoriei și a sederii în strainatate

Bijuteriile personale;

Bunurile obtinute ca premii;

Alte bunuri de orice fel în limita valorica prevazuta de lege

Nu sunt supuse la plata taxelor vamale urmatoarele bunuri:

Obiecte de arta, de colectie sau antichitati;

Proteze, instrumente, aparate pt. uzul bolnavilor;

Bunurile mobile dobandite prin succesiune;

Bunurile expediate pt. a fi reparate sau inlocuite în termenul de garantie

5.8. Regimul vamal aplicabil persoanelor juridice

La baza regimului vamal pt. persoane fizice sta legea nr 141/24.0.71997 privind Codul Vamal al României și o serie de H.S. uri și O.U. elaborate ulterior.

Agentii economici importatori indiferent de forma de proprietate sunt considerati platitori.

Potrivit H.S. nr 215/92 privind regimul licentelor de import și export, operatiunile se pot efectua numai de catre agenti economici care au prevazut în obiectul lor de activitate efectuarea unor astfel de operatiuni.

Agentii economici care desfasoara o activitate economica non profit sunt scutite de taxele vamale la unele bunuri cum ar fi: ajutoare și donatii cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, etc. , bunuri care devin proprietatea statului, alte bunuri prevazute în legi speciale.

Misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în Romania pot introduce sau scoate din tara, prin plata taxelor vamale, bunuri destinate misiunilor și oficiilor, în conditiile stabilite de conventiile la care Romania a aderat.

De asemenea sunt scutite de plata taxei vamale bunurile din import provenite din ajutoare, programe de cooperare, etc.

Regulile generale privind modul de calcul al taxei vamale sunt prevazute în H.S. nr 626/97 și sunt supuse vamuirii.

Taxele vamale sunt prevazute în tariful vamal de import în baza declaratiilor vamale care este un act juridic.

Operatiuni de export consta în scoaterea definitiva a marfurilor romanesti din Romania.

Sunt admise la export marfurile produse în tara și marfurile importate anterior .

La exportul marfurilor din Romania nu se percep taxe vamale în scopul stimularii exportului de marfuri ce constituie o sursa de valuta.

Marfurile destinate exportului scoase definitiv sau temporar din tara se fac în baza declaratiilor vamale de export – operatiunile de export temporar se incheie prin reimportul marfurilor trimise temporar.

Regimurile vamale suspensive sunt operatiuni cu titlu temporar care au drept efect suspendarea platii taxelor vamale

Conform art 152 din Regulamentul vamal al României regimurile suspensive sunt:

Tranzitul vamal – tranzitarea marfurilor, mijloacelor de transport și al altor bunuri pe cale ferata, maritima, fluviala și rutiera sub supraveghere vamala, fara a fi supuse taxelor vamale;

Antrepozitul vamal – locul aprobat de autoritatea vamala aflat sub controlul acesteia în care marfurile pot fi depozitate, dar cu plata taxelor de depozitare;

perfectionarea activa – consta în supunerea pe teritoriul României, la una sau mai multe operatiuni de transformare sau prelucrare a marfurilor destinate a fi reexportate sub forma de produse compensatoare;

transformarea sub control vamal – permite folosirea pe teritoriul României, fara plata drepturilor de import și fara aplicarea de masuri de politica comerciala de marfuri straine pentru a fi supuse unor operatiuni care le transforma felul sau starea initiala;

admiterea temporara – permite utilizarea pe teritoriul României cu exonerare totala sau partiala de drepturi de import și fara aplicarea masurilor de poltitica comerciala a marfurilor straine destinate a fi reexportate în aceeasi stare cu exceptia uzurii lor normale;

perfectionarea pasiva – permite exportul temporar de marfuri romanesti în afara teritoriului României în vederea supunerii acestora unor operatiuni de transformare sau de prelucrare și ulterior, a importului produselor rezultate, cu exonerarea totala sau partiala de drepturi de import.

În vederea asigurarii prestarii de servicii de vamuire pentru persoane juridice, în conditii de legalitate și siguranta a operatiunilor, s-a reglementat activitatea de vamuire prin intermediul comisionarilor de vama, care sunt societati comerciale conform Legii nr. 31/1991.

5.9.Zonele libere

Potrivit Codului Vamal al României , pe teritoriul României pot fi instituite prin lege porturi și zone libere în care bunurile introduse sau scoase sunt exceptate de la plata taxelor vamale . Prin aceasta normă se reglementează excepții de la impunerea vamală prin instituirea unor teritorii (porturi libere și zone libere de comerț) care nu fac parte din teritoriul vamal al țării.

Portul franco permite intrarea și ieșirea mărfurilor indiferent de proveniența lor , fără să fie supuse plății taxelor vamale.

Zonele libere reprezintă părți dintr-un port sau anumite suprafețe din teritoriul național situate pe rute comerciale importante. Prin decretul din 1978 s-a instituit portul liber Sulina. Alte zone sunt Constanța Sud , Agigea , Galați, Brăila, Giurgiu, Curtici – Arad.

Legislația română actuală oferă prin prevederile Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere cadrul juridic adecvat pentru organizarea și funcționarea acestora. Pentru a utiliza cursul legal pentru existența zonelor libere trebuie remarcate câteva aspecte:

zonele libere fac parte din teritoriul Statului Român și li se aplică legislația națională. Supravegherea vamală se face numai în limitele zonelor libere.

În zonele libere sunt admise mijloace de transport , mărfuri și alte bunuri fără restricții, privind țară de origine, de proveniența sau de destinație;

Administrarea zonelor libere se realizează de administrațiile zonelor libere care se organizează și funcționează ca regii autonome

Activitățile care se pot efectua în zonele libere sunt: manipularea, depozitarea , sortarea , măsurarea , ambalarea, condiționarea, prelucrarea, asamblarea, vânzarea, cumpărarea, fabricarea, expertizarea, dezmembrarea mărfurilor , organizarea de exporturi de bursă și financiar bancare, transport și expediții interne și internaționale, închirierea sau concesionarea clădirilor și spațiilor de depozitare și a spatiilor neamenajate destinate construirii de obiective economice și hoteluri, controlul calitativ și cantitativ al mărfii, aprovizionarea navelor și a altor mijloace de transport, prestări de servicii și a altor activități specifice zonelor libere.

În scopul promovării schimburilor internaționale și al atragerii capitalului străin, pentru introducerea tehnicii noi și pentru sporirea posibilităților de folosire a resurselor economiei naționale în porturile maritime și fluviale ale României, în lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, al altor canale navigabile și în teritoriile din apropierea punctelor de trecerea frontierei se poate institui conform Legii nr. 84/1992 regimul de zonă liberă.

Contrar denumirii de „zona libera” operatiunile se fac numai în baza unei licente eliberata de Administratia zonei libere conform Legii 86/92.

Licenta de lucru în zona libera este documentul prin care administratia zonei libere permite unui agent economic, persoana fizica sau juridica română sau straina sa desfasoare activitati în baza contractelor incheiate.

Retragerea sau anularea licentei se face când se incalca drepturile și obligatiile legate de obiectul licentei.

În zona libera s-au creat unele facilitati pentru agentii economici cum ar fi:

Facilitati vamale – sunt scutite de taxe vamale

Facilitati fiscale – sunt scutite de la plata impozitelor

Facilitati comerciale – desfasurarea activitatilor se face în valuta liber convertibila

Conform Ordinului nr 199/95 accesul persoanelor al mijloacelor de transport și al utilajelor în incinta zonelor libere se face numai în baza permiselor eliberate de administratia zonei libere, cu achitarea tarifelor aferente.

=== CAPITOLUL V12 ===

CAPITOLUL VI

ALTE IMPOZITE SI TAXE INDIRECTE

Impozitele si taxele de la acest capitol au o pondere mai mica in acumularea resurselor bugetare, insa au și ele rolul lor in economia Romaniei. Ponderea, continutul si evolutia acestor impozite si taxe in veniturile bugetare se prezinta astfel:

Evoluția și ponderea altor impozite și taxe în impozite

intre 1990-2001

6.1 Impozitul pe titei și gaze naturale din productia interna

Definitie:

Titeiul și gazele naturale din productia interna sunt supuse în momentul livrarii de catre agentii economici autorizati la un impozit datorat bugetului de stat.

Calcularea impozitului:

Impozitul datorat se aplica inainte de a calcula taxa pe valoarea adaugata și se calculeaza prin aplicarea cotelor în suma fixa în echivalent EURO asupra cantita

tilor de titei și gaze naturale livrate.

Impozitul pe titei și gaze naturale din productia interna

În functie de modificarile ce apar la nivelul preturilor la import, Ministerul Finantelor poate propune Guvernului corectarea impozitului printr-o hotarare de Guvern.

Platitorii:

Plata impozitului la titei și gaze naturale din productia interna se efectueaza lunar până la data de 25 a lunii urmatoare pe baza decontului de impunere. Plata acestor impozite se realizeaza prin virament sau numerar, dupa caz, în contul bugetului de stat deschis la unitatile teritoriale ale trezoreriei statului.

Obligatiile platitorilor de impozite la aceste produse sunt similare celor de la capitolul III „Accize”.

Raspunderea la plata, calcularea și varsarea la bugetul de stat a impozitului la titeiul și gazele naturale din productia interna revin agentilor economici platitori deimpozite.

Neplata la termenele stabilite a accizelor, a impozitului la titeiul și gazele naturale din productia interna duce la calcularea majorarilor de intarziere în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare.

În cazuri justificate, de forta majora, Ministerul Finantelor poate aproba esalonarea sau amanarea platii accizelor, a impozitului la titeiul și gazele naturale din productia interna, precum și esalonarea , amanarea sau scutirea de plata a amajorarilor de intarziere.

6.2. Taxa pentru jocurile de noroc

Definitie

Taxa pentru jocurile de noroc este un venit al bugetului de stat și se plateste de catre societatile comerciale și regiile autonome inregistrate legal în Romania și autorizate pe baza lde licenta sa organizeze și sa exploateze jocurile de noroc.

Calculul taxei:

Taxa pentru jocurile de noroc organizate pe teritoriul României cu exceptia cazinourilor, se determina prin aplicarea unei cote de 30% din veniturile realizate din exploatarea jocurilor de noroc, calculate ca diferenta intre totalul rulajului incasarilor pentru fiecare tip de joc și totalul premiilor acordate jucatorilor în limitele prevazute de lege. Taxa se plateste lunar până la data de 25 a lunii urmatoare.

pentru ruleta – 3000 EURO / masa de joc;

pentru jocul de carti, inclusiv zaruri – 20 000 EURO /masa de joc

Detinatorii de cazinouri platesc taxa anuala în patru rate egal trimestriale până la data de 25 a ultimei luni a fiecarui trimestru.

Raspunderile platitorului sunt aceleasi ca la impozite, avand obligatii speciale de organizare a acestor tipuri de jocuri de noroc.

6.3 Monopolurile fiscale de stat

Definitie:

Monopolul este dreptul exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominatie intr-un domeniu, în una sau mai multe ramuri economice.

Monopolul este dreptul pe care și-l rezerva statul de a produce și eventual de a vinde anumite bunuri de consum.

Monopolul fiscal de stat nu este deci un impozit fiscal, ci o modalitate de percepere a impozitului direct, pe cheltuieli.

Calculul impozitului:

Impozitul este diferenta dintre prețul de vanzare stabilit de catre stat și costul de productie, inclusiv profitul intreprinzatorului:

I= PV –(CP+P)

I = Impozitul

PV = Prețul de vanzare

CP = costul de productie

P = Profitul intreprinzatorului

Monopolurile fiscale de stat au fost introduse asupra unor produse cum sunt: tutunul, sarea, alcoolul, zaharul, chibriturile, cartile de joc, etc., cu scopul de a dezvolta sau frana intr-o anumita limita unele aspecte economice ale produselor ce reprezinta avutia statului, cum ar fi sarea care nu poate fi exploatata fara a ține seama de nevoile economice.

Monopolurile loteriilor:

În unele state exista monopolul de stat al loteriilor care pot fi depline sau partiale.

Monopolurile fiscale depline se stabilesc de catre stat asupra productiei cat și asupra vanzarii cu ridicata și amanuntul.

Monopolurile partiale se aplica fie numai asupra productiei și comertului cu ridicate, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Monopolurile fiscale de stat au o influenta directa a veniturilor reale ale consumatorului.

Monopolurile fiscale se aplica în mod diferit în unele țări europene cum ar fi:

Deci fiecare tara isi rezerva dreptul de a stabili produsele ce sunt supuse monopolurilor fiscale.

Calculul monopolului fiscal:

Veniturile realizate de catre stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate pe de o parte din profitul creat în procesul de producere a acestor marfuri pe care statul il realizeaza ca orice intreprinzator, iar pe de alta parte din impozitul indirect cuprins în preț care se incaseaza de la consumatorii marfurilor respective. Deoarece numai statul produce sau numai statul vinde astfel de marfuri, el poate stabili un preț în care sa fie inclus și un asemenea impozit indirect.

6.4.Taxa de timbru

Definitie, rol:

Taxele sunt venituri bugetare și reprezinta echivalentul serviciilor prestate de anumite institutii de drept publice – exista și exceptii cum sunt taxele de succesiune care sunt elemente de impozit.

Taxele sunt obligatorii, au caracter nerambursabil și se urmaresc în mod silit în caz de neplata și reprezinta o prestare de serviciu.

Platitorii de taxe:

Taxele de timbru se platesc de catre persoanele fizice și juridice care solicita instantelor judecatoresti, notarilor publici, precum și organelor puterii legislative și administrative de stat sa li se presteze anumite servicii.

Taxele se platesc numai în cazurile în care persoanele respective solicita organelor de stat stabilirea de drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale cum ar fi : dobandirea, valorificarea, apararea acestoe drepturi. Taxa de timbru se plateste o singura data pentru unul și acelasi fapt.

Taxele de timbru sunt un venit pentru stat contribuind la bugetul de stat.

Obiectul taxelor:

Obiectul taxelor de timbru sunt actele și faptele efectuate sau prestate de instantele judecatoresti, organele notariale sau alte organe de stat.

Taxele de timbru sunt de mai multe categorii în functie de serviciile ce le presteaza:

taxele pentru actele și faptele cu caracter jurisdictional;

taxa pentru actele și serviciile prestate de notarii publici;

taxe pentru actele organelor de stare civila;

taxe pentru actele și faptele altor organe de stat.

Taxele de timbru se percep pentru urmatoarele categorii de acte și servicii:

deschiderea de actiuni și introducerea de cereri la instantele judecatoresti, la executorii judecatoresti, la serviciile de publicitate imobiliara, la exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti;

cereri pentru eliberarea de copii dupa anumite acte, pentru solutionarea litigiilor în față organelor judecatoresti;

prestarea de servicii de catre notarii publici, autentificarea anumitor acte, inregistrarea, rectificarea, și reconstituirea la cerere a actelor de stare civila;

eliberarea și vanzarea unor acte de identitate și cetatenie, eliberarea anumitor autorizatii și pasapoarte, a permiselor de conducere a autovehiculelor, a permiselor de vanatoare și de pescuit.

Taxele de timbru care se percep de notarii publici au ca obiect eliberarea urmatoarelor acte notariale sau prestarea urmatoarelor servicii: redactarea unor inscrisuri cu continut juridic la solicitarea partilor; autentificarea actelor de instrainari imobiliare și mobiliare, autentificarea inscrisurilor redactate de notarul public, de avocat sau personal de catre parte; legalizarea semnaturilor de pe inscrisuri, a specimenelorde semnatura sia sigiliilor; efectuarea procedurii succesorale, notariale; darea de data certa a inscrisurilor ce li se prezinta; certificarea unor fapte; legalizarea de copii de pe inscrisuri, efectuarea și legalizarea traducerilor ; primirea în depozit a inscrisurilor și documentelor prezentate de parti; actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor; eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-au intocmit; eliberarea de titluri executorii notariale pentru unele datorii etc.

Calcularea taxelor

Taxele de timbru se pot stabili în suma fixa, în cote proportionale, progresive sau regresive; aceasta depinde de felul serviciului solicitat, de importanta faptului juridic, de valoarea actului și, indeosebi, de rolul educativ pe care aceste taxe trebuie sa-l exercite asupra populatiei. Taxele de timbru se platesc anticipat, în numerar sau prin virament.

Taxele judecatoresti sau notariale se incaseaza prin achizitionarea și aplicarea timbrului judiciar.

Timbrul judiciar se aplica actiunilor, cererilor, actelor și serviciilor care sunt de competenta tuturor instantelor judecatoresti, a Ministerului Justitiei și a institutiilor subordonate acestui minister, precum și a actelor notariale cere se indeplinesc de catre notarii publici.

Timbrul judiciar se imprima la cererea și sub controlul Ministerului Justitiei , este mobil și are valori de 500, 1500, 5000 și 10000 lei.

Raspunderea pentrrealizarea emisiunilor și circulatia timbrului Judiciar, ca și gestionarea fondurilor revine Ministerului Justitiei.

Vanzarea timbrului judiciar se face de catre instantele judecatoresti, de institutiile subordonate Ministerului Justitiei, de notarii publici sau de unitatile autorizate sa vanda timbre fiscale, pe baza de conventie, cu un comision până la 5% din valoarea timbrului.

Sumele incasate din vanzarea timbrului judiciar constituie venituri ale Bugetului de stat și se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justitiei.

Disponibilitatile de la finele anului se reporteaza în anul urmator pentru a fi cheltuite cu aceeasi destinatie.

Cheltuielile necesare pentru realizarea primei emisiuni a timbrului Judiciar de până la 25.000.000 lei se acopera din fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului. În fond, veniturile incasate din vanzarea timbrului judiciar se folosesc pentru buna functionare a judecatorilor, a tribunalelor, a curtiilor de apel, Curtii Supreme de Justitie, precum și pentru administrarea justitiei prin organul de specialitate al administratiei publice centrale, pentru achizitionarea de publicatii și lucrari de specialitate din tara și din strainatate, de sisteme moderne de informatizare, precum și pentru acordarea de stimulente magistratilor, asimilatilor acestora și personului auxiliar.

Cererile pentru care se datoreaza taxa de timbru nu se primesc și nu se inregistreaza daca nu sunt timbrate în mod coraspunzator.

Exista mai multe categorii de taxe de timbru și anume:

Taxe judecatoresti, care se pricep de catre instantele judecatoresti pentru actiunile introduse în instante de catre persoanele fizice și juridice.

Taxele de notariat care se incaseaza pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea anumitor acte, certificate, copii, etc.

Taxele consulare, care se incaseaza de catre consulate pentru eliberarea – la cerere – a certificatelor de origine, acordarea vizelor de tranzit, de sedere intr-o tara, etc.

Taxele de administratie, care se percep de catre organele administratiei de stat pentru eliberarea de autorizatii, permise, legitimatii, etc.

Taxele de inregistrare, care se incaseaza la vanzarea de imobile, terenuri, la constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societatilor de capital, asupra operatiunilor de vanzare și cumparare la burse etc.

Taxele parafiscale, care se practica în unele țări în afara bugetului de stat și e percep cu titlu obligatoriu de catre unele persoane juridice de drept public sau privat, altele decat statul, de catre unitatile administrativ – teritoriale și de anumite institutii publice ale acestora. Taxele parafiscale se incaseaza în sectorul agricol sau de catre unele organe care se ocupa cu organizarea pietei, în domeniul cercetarii stiintifice etc.

Scutiri de taxe:

În tara noastra se acorda numeroase inlesniri la plata taxei de timbru. Astfel, se scutesc de la plata taxei: exercitarea dreptului de petitionare; cererile și actiunile care privesc incheierea, executarea și desfacerea contractelor de munca,; toate cererile și actiunile privind dobandirea, pastrarea și apararea drepturilor provenite din munca; cererile privind drepturile în natura și în bani ale membrilor asociatiilor agricole; cererile privind drepturile de autor, de investitii, de inovatii; cererile referitoare la eliberarea actelor pentru dovedirea calitatii de salariat sau cooperator, etc. De asemenea, sunt scutite de taxa de timbru cererile și actiunile pentru obtinerea indemnizatiilor și a pensiilor de asigurari sociale, a pensiilor de intretinere; cererile privind stabilirea și plata despagubirilor pentru vatamari corporale, actiuni privind infierea, tutela și curatela, interdictia, anularea și rectificarea actelor de stare civila; actele eliberate pentru a fi prezentate la unitatile militare sau emise pentru a fi folosite în legatura cu situatia elevilor și a studentilor. Concomitent, se scuteste de la plata taxei inregistrarea nasterii, infierii, casatoriei, și decvesului, recunoasterea sau stabilirea filiatiei rezultatea din hotarari judecatoresti, inscrierea mentiunilor asupra infierii etc.

6.5. Impozitul pe spectacole

Definitia și rolul

În majoritatea tarilor, veniturile realizate din activitatile culturale, artistice se afla sub incidenta fiscalitatii.

Impozitul pe spectacole este un impozit indirect datorat bugetului local de catre persoanele juridice și cele fizice autorizate sa organizeze, cu plata, manifestari culturale, artistice și sportive. Impozitul se datoreaza pentru incasarile obtinute din aceste manifestari, indiferent de modul de incasare a sumelor (prin vanzarea de bilete, abonamente sau prin virament) și de locul unde sunt organizate manifestarile respective.

Platitorii de impozit

Platesc impozitul pe spectacole persoanele juridice și cele fizice autorizate, care organizeaza permanent sau intamplator spectacole cu plata. Astfel, sunt platitoare ale acestui impozit institutiile artistice de spectacole (teatrele de opera și balet, de opereta, muzicale, de estrada, satirico – muzicale, de varietati, de papusi, filarmonicile, orchestrele simfonice, fanfarele, ansamblurile de cantece și dansuri, circurile, etc.) . De asemenea, platesc impozitul pe spectacole agentii economici autorizati sa organizeze manifestari artistice, sportive, hipice, reprezentatii cinematografice etc. Mai platesc acest impozit institutiile, organizatiile obstesti, societatile comerciale, asociatiile, fundatiile, cluburile care organizeaza în mod ocazional spectacole cu plata, precum și persoanele fizice autorizate sa organizeze, cu plata, spectacole, spectacole de teatru, opera, filarmonice, circ, cinematografe, competitii sportive interne și internationale, videoteci, discoteci, indiferent daca activitatea este permanenta sau intamplatoare.

Tot platitori ai acestor impozite sunt și agentii de impresariat artistic și sportiv ( persoane fizice și juridice, precum și alti platitori nenominalizati) .

Obiectul impozitului pe spectacole.

Obiectul il constituie sumele banesti incasate din vanzarea biletelor și abonamentelor la spectacole, manifestari culturale și celelalte actiuni impozabile. În aceste incasari brute sunt incluse și incasarile care provin din pariurile la cursele de cai. Din totalul incasarilor brute se deduce valoarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice.

Calcularea impozitului

Timbrele reprezinta o anumita cota parte din prețul de vanzare al unui bilet vandut la sspectacolele organizate în tara și se adauga la prețul respectiv.

Timbrele care se aplica pe biletele de intrare la spectacole sunt timbrul cinematografic în valoare de 2% din prețul unui bilet, timbrul teatral reprezentand 5% din prețul unui bilet, timbrul muzical și timbrul folcloric în valoare de 5% din prețul unui bilet și de 2% din prețul fiecarui disc, tiparitura, caseta video și audio inregistrata.

Biletele de intrare la spectacole sunt imprimate de valoare cu regim special, confectionarea și inregistrarea lor cazand în sarcina unitatii autorizate sa organizeze manifestari culturale sau sportive.

Impozitul este inclus în prețul biletelor de intrare la spectacole și este suportat de persoanele fizice care cumpara biletele.

Intrucat platitorii formali ai impozitului sunt organizatorii manifestarilor cultural – sportive , iar suportatorii sunt cetatenii care achizitioneaza biletele de intrare, impozitul pe spectacole are caracter de impozit indirect.

Calcularea impozitului se efectueaza prin aplicarea urmatoarelor cote proportionale asupra bazei impozabile(valoarea incasarilor rezultate din vanzarea biletelor de intrare și abonamentelor):

Impozitul pe spectacole se vireaza la bugetele judetelor și al municipuiului Bucuresti; consiliile locale pot majora acest impozit cu până la 40%.

Virarea impozitului datorat bugetelor locale se efectueaza chenzinal, în termen de trei zile de la expirarea chenzinei pentru spectacolele organizate la sediu. Pentru spectacolele organizate în deplasare , în turneu sau ocazionale, plata impozitului se face în ziua urmatoare celei în care a avut loc spectacolul. Daca ziua este nelucratoare, impozitul se plateste în ziua lucratoare imediat urmatoare.

Pentru incasarile din spectacole organizate la sediu, plata impozitului sse face prin virament în contul bugetului local, în baza dispozitiei de plata, iar pentru cele organizate în deplasare sau în turneu în afara judetului sau a municipiului Bucuresti, în numerar, la organele financiare pe teritoriul carora a avut loc spectacolele, pe baza de chitanta, care este documentul justificativ pentru plata impozitului.

Obligatia și raspunderea pentru calcularea corecta și plata la timp a impozitului revin organizatorilor de spectacole.

Platitorii au obligatia sa inregistreze biletele de intrare la organele financiare pe raza carora au loc spectacolele, sa afiseze tarifele de intrare la casele de vanzare a biletelor și la locul de desfasurare a spectacolelor și sa tina evidenta contabila a incasarilor.

Sumele rezultate din incasarile de la spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de impozit daca sunt cedate în scop umanitar. Ministerul Finantelor poate aproba și scutiri de plata majorarilor de intarziere.

Organele teritoriale ale Ministerului Finantelor controleaza periodic calcularea corecta și plata la timp a impozitului și dispun regularizarea diferentelor constatate, precum și aplicarea de amenzi contraventionale.

Platitorii impozitului pot inainta contestatii potrivit procedurii generale.

6.6 Taxa pentru trecerea frontierei României

Definitie și rol

Aceasta taxa a fost instituita în anul 1995 în vederea constituirii resurselor financiare necesare acordarii ajutoarelor sociale și altor drepturi de asistenta sociala cuvenite unro categorii de cetateni.

Platitorii de taxe

Taxa se plateste anticipat de cetatenii romani care trec frontiera României în vederea deplasarii în strainatate în scop turistic sau personal. Sumele rezultate din incasarea taxei se inregistreaza în contul bugetului de stat. Aceasta taxa se plateste în numerar prin depunerea sumei la casieriile trezoreriilor finantelor publice sau la unitatile CEC , care elibereaza chitanta corespunzatoare aratandu-se numele și prenumele platitorului, adresa, suma și specificarea “taxa pentru trecerea frontierei” . daca persoanele de cetatenie română calatoresc în grup organizat prin agentiile de turism și trec frontiera pe baza documentelor de calatorie colectiva, se poate elibera o singura chitanta, în care se precizeaza numarul persoanelor și suma totala platita.

Obiectul taxei

Taxa este stabilita în suma fixa de 15000 lei pentru deplasarile în scop turistic sau personal și de 5000 lei daca este vorba de micul trafic de frontiera pentru fiecare iesire din tara.

Nu se datoreaza taxa de catre cetatenii romani care se deplaseaza în strainatate în interes de serviciu.

Scutire de plata taxei

Sunt scutite de plata taxei::

persoanele beneficiare ale ajutorului social;

elevii și studentii care studiaza în strainatate, pentru deplasarile facute cu aceasta ocazie;

bolnavii care calatoresc în scopul de a beneficia de tratament medical, precum și insotitorii la care acestia au dreptul;

sotul supravietuitor, precum și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate în strainatate, în cazul deplasarii în legatura cu decesul.

Persoanelor carora li s-a refuzat intrarea în tara de destinatie, precum

și celor care nu au efectuat calatoria li se restituie, la cerere, suma taxei

platite.

Organele de control pentru trecerea frontierei confirma pe versoul

chitantei refuzul intrarii în tara straina respectiva.

Controlul

Taxa de trecere a frontierei este supusa controlului din partea

organelor financiare. Pe la langa impozite și taxe, în unele țări se mai

intalnesc și contributii.

Contributiile sunt sumele ce se incaseaza de catre anumite institutii de

drept public de la diferite persoane fizice și juridice pentru avantajele reale

sau presupuse de care acestea beneficiaza. Plata contributiilor este

obligatorie. Contributiile se percep pentru construirea de sosele de la

proprietarii terenurilor limitrofe, pentru circulatia strainilor, respectiv pentru

avantajele pe care acestia le au la hoteluri, diferite magazine etc.

6.7. Mijloace de sustragere de la plata impozitelor, taxelor și lupta

impotriva lor

Scopul sustragerii

Unele persoane fizice sau juridice sunt tentate de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor catre bugetul de stat, aceasta fiind configurata de controlul financiar, pentru a-și asigura un profit cat mai mare.

Caile de sustragere

Caile de sustragere de la plata impozitelor și taxelor sunt numeroase, insa ele pot fi cuprinse în:

repercursiunea impozitelor;

evaziunea fiscala

a) Repercursiunea inseamna trecerea impozitului de la subiectul

impozabil la destinatar, adica la suportatorul impozitului. Altfel spus,

repercursiunea este trecerea sarcinii fiscale de la contribuabilul legal asupra

contribuabilului real. Contribuabilul real ( suportatorul impozitului) este

persoana fizica sau juridica nevoita sa plateasca efectiv și definitiv

impozitul, suportandu-l în ultima analiza din venitul sau sau din averea sa.

Platitorul impozitului este una și aceeasi persoana cu cea care il

suporta realmente: este cazul muncitorilor, functionarilor publici, oamenilor

de litere, arta, stiinta etc când se realizeaza incidenta directa.

Persoana care plateste impozitul il recupereaza partial sau total de la

alte persoane cu care intra în raporturi economice. Asa de pilda, negustorul

trece asupra cumparatorilor diferite impozite de consumatie, incluzandu-le în

prețul de vanzare. Aceasta este incidenta indirecta. Incidenta indirecta este

rezultatul repercursiunii.

Este cunoscut insa ca etichetarea fiscala cere ca persoana care plateste

impozitul statului sa-l și suporte în mod real. De modul cum se suporta

realmente impozitele depinde indeplinirea a doua cerinte fundamentale ale

impozitelor:

o cerinta etica, de echitate, care priveste repartitia impozitelor intre diferite categorii de cetateni;

o cerinta de ordin economic national, prin aceea ca ele nu trebuie sa stanjeneasca mersul vietii economice, atacand capitalul de productie intr-o intreprindere și provocand avantajarea de fapt a altor intreprindere.

Transmiterea sarcinii fiscale ( repercusiunea) se realizeaza cel mai

usor în cazul impozitelor indirecte, deoarece ele se varsa de catre

intreprinzatori la bugetul statului, iar acestia le adauga la prețul marfurilor și

le transfera asupra cumparatorilor. Repercursiunea poate avea loc în anumite

limite și la unele impozite directe pe venit și avere.

Principalele cai de transferare a sarcinilor fiscale de catre

intreprinzatori asupra altor persoana cum sunt: adaugarea la prețul de

vanzare a marfurilor sau la tarifele serviciilor a impozitelor indirecte și

recuperarea lor de la cumparatori; achizitionarea , când piata permite, de

materii prime, materiale, combustibil etc. la preturi mici, ceea ce face

posibila transpunerea impozitului asupra cumparatorilor etc.

Transferarea impozitelor platite de unele persoane asupra altora poate

fi partiala sau totala, aceasta depinzand de conditiile fiecarui subiect

impozabil, de impozitul de plata, de locul și timpul când se incaseaza

impozitele, de gradul de concentrare a productiei, de raportul dintre cerere și

oferta, de gradul de mecanizare și automatizarre a productiei, de masura în

care este ocupata forta de munca, de felul marfurilor supuse vanzarii etc.

Nu exista contribuabil care sa vrea sa plateasca mai multe impozite

sau sa fie multumit sa suporte în ultima instanta impozitul pe care il prevede

legea. În aceasta privinta se duce o lupta continua intre contribuabili pentru

transmiterea impozitelor și eschivarea de la plata impozitelor.

b) Avand în vedere modul cum poate fi savarsita, evaziunea fiscala este de doua feluri: evaziune legala și evaziune frauduloasa.

Evaziunea fiscala legala consta în sustragerea de la plata impozitului ca urmare a interpretarii reglementarilor legale, prin incompleta aplicare a prevederilor legii, prin eludarea legii, intentionata sau fara intentie, astfel incat unele venituri sau parti din ele nu sunt impozabile. De pilda, un contribuabil – din nestiinta sau neatentie – da o declaratie de impunere incompleta sau organele fiscale comit unele erori de calcul al veniturilor și impozitului. Acest fel de evaziune nu constituie infractiune.

Evaziunea fiscala frauduloasa consta în ascunderea cu buna stiinta a obiectului impozabil, subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat. Practic aceasta forma de evaziune poate consta în: nedeclararea materiei impozabile, intocmirea unor declaratii false de impunere, lipsa sau tinerea unei contabilitati defectuoase, nesincere, falsificarea registrelor, tinerea de registre duble, intocmirea unor documente de plata fictive etc. Intrucat este vorba de frauda fiscala, aceasta forma de evaziune se sanctioneaza cu amenda sau pe cale penala, dupa cum este considerata contraventie sau infractiune.

Organele fiscale centrale și teritoriale au sarcina sa combata și sa previna evaziunea fiscala. În acest scop, aparatul fiscal trebuie sa fie temeinic pregatit profesional și sa aiba o comportare civica demna, ireprosabila, ferma, sa cunoasca toate caile de practicare a evaziunii fiscale

( legale sau frauduloase), sa informeze mai intai agentii economici asupra continutului legislatiei fiscale, sa-I indrume în privinta modului cum trebuie sa tina contabilitatea proprie, cum sa intocmeasca documentele, cum sa completeze declaratiile de impunere, cum sa calculeze exact baza impozabila, cum sa aplice corect cotele de impozit. De asemenea, aparatul fiscal trebuie sa exercite un control riguros, ferm și exigent asupra platitorilor de impozite și, în caz de abateri, sa aplice sanctiunile fiscale legale.

=== concluzii ===

CONCLUZII

COMENTARII SI PUNCTE DE VEDERE

Eonomisti din diverse tari au subliniat caracterul injust, regresiv si inechitabil al impozitelor indirecte, scotand in evidenta ca aceste impozite ii avantajeaza pe cei cu venituri mari, care nu cheltuiesc intregul venit si realizeaza economii ce nu sunt impozabile. Impozitele indirecte provoaca greutati mari familiilor sarace, comparativ cu cele bogate.

Impozitele indirecte afecteaza in principal bunurile de consum necesare populatiei saracind pe ce saraci si imbogatind pe cei bogati.

Impozitele indirecte sunt suportate de catre consumatori, deoarece sunt cuprinse in preturile marfurilor si in tarifele bunurilor si serviciilor. Impozitele directe cat si cele indirecte contribuie la scaderea nivelului de trai al populatiei, astfel: impozitele directe au ca efect scaderea veniturilor nominale ale cetatenilor, impozitele indirecte micsoreaza veniturile reale, reducand puterea de cumparare a populatiei, descurajeaza consumul si aduc venituri immediate la bugetul de stat.

Impozitele directe se cunosc de catre platitori, impozitele indirecte sunt necunoscute de catre marea masa a cetatenilor – deoarece ele sunt camuflate in preturi si tarife, fara ca platitorul sa-si dea seama, sa observe, sa simta ca plateste si un impozit indirect.

Impozitele indirecte ar trebui sa scada pentru ca ele sunt suportate de cei multi si saraci, iar impozitele indirecte sa creasca pentru ca ele cuprind veniturile reale ale fiecaruia si trebuie sa plateasca dupa averea pe care o are.

Multe teorii fiscale apreciaza ca impozitele indirecte au un caracter benevol, voluntar, si ca cetatenii ar fi liberi sa plateasca sau sa nu plateasca impozitele indirecte. Practic insa, aceste impozite nu pot fi evitate, deoarece cetatenii au nevoie de marfurile de larg consum strict necesare vietii lor.

Altii sustin ca impozitele indirecte fiind incluse in preturile bunurilor de larg consum, se suporta treptat de consumatori, fara sa simta ca o data cu cumpararea marfurilor platesc impozitul indirect. Pentru persoanele cu venituri modeste, plata impozitului – oricat de sectionata ar fi – afecteaza serios conditiile de viata ale acestora.

In perioadele de declin economic, de criza si de depresiune, impozitele indirecte pericliteaza veniturile bugetare ale statului, duc la deficiente bugetare, fapt ce determina recurgerea la impozite si taxe extraordinare.

Daca raportam impozitele indirecte la veniturile realizate, vom constata ca ponderea acestora in venituri este cu atat mai mare, cu cat veniturile realizate sunt mai mici.

In perioadele cand o economie inregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte pot avea randament fiscal ridicat; iar in perioadele de criza si depresiune cand productia si consumul inregistreaza o scadere, incasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi evolutie, periclitand realizarea echilibrului bugetar sau conducand la adancirea deficitului bugetar.

Bugetul de stat pe anul 1998 era prevazut ca impozitele indirecte sa devina predominante si sa detina o pondere de 68,7% in totalul veniturilor fiscale. In procesul de executie, deoarece PIB in loc de o crestere zero, cum se preconizase, a inregistrat dupa primele 6 luni o scadere de aproape 6% a fost necesara rectificarea bugetului, scazand veniturile din impozitele indirecte cu 18,6% .

Incepand cu anul 2000 se constata o crestere economica cu 1,6%, iar in anul 2001 cu 4,9%, ceea ce va duce la scaderea fiscalitatii incepand cu anul 2002 de 5,1%.

Aceasta crestere economica va duce la scaderea fiscalitatii, guvernul a promis ca aceasta se va simti din anul 2001 ceea ce nu s-a realizat, sa speram ca incepand cu anul 2002 va aduce aceasta diminuare si implicit o crestere a puterii de cumparare.

In ultimii ani au aparut controverse in legatura cu structura sistemului nostru fiscal. Au fost voci care s-au pronuntat pentru reducerea ponderii impozitelor directe, in principal a impozitului pe profit, a impozitului pe slarii, si majorarea, a ponderii celor indirecte, in special a impozitelor pe consum, mai exact a taxei pe valoare adaugata si a accizelor.

Unele schimbari in structura veniturilor si cheltuielilor pot influenta pozitiv economia interna. De pilda, scaderea impozitelor directe cu 0,4% din PIB ar favoriza economisirea, data fiind dezinflatia. Iar daca scaderea cheltuielilor cu administratia publica ar reflecta reforma ce se intreprinde cu administratia publica. Aceasta reforma este sustinuta si de o descentralizate fiscala, care isi gaseste exprimare in configuratia cheltuielilor la nivel central si local.

Structura veniturilor bugetului general consolidat in

perioada 2001-2002

Diminuarea fiscalitatii in termeni reali conduce la scaderea cu 0,9% din PIB a veniturilor la buget, a caror pondere va scadea la 31,8% din PIB. Acesta este rezultatul scaderilor preconizate la impozitul pe venit si la taxele vamale, precum si al reducerii si eliminarii unor contributii ale agentilor. Impozitul pe venit reprezinta doar 3,1% din PIB, in scadere cu 0,3% fata de 2001, ca urmare a scutirii de impozit pentru crearea de programe de calculator si a majorarii deducerilor suplimentare. Incasarile din taxe vamale scade cu 0,1%, ca urmare a exceptarii de la plata a importurilor de utilaje de catre investitori cu valoare mai mare de un milion de dolari. In schimb, se anticipeaza o crestere cu 0,1% a veniturilor din accize, ca urmare a majorarii cotelor la alcool, tutun si produse petroliere. Pentru incadrarea in deficitul de 3% din PIB, cheltuielile au fost reduse cu 1,4% din PIB, deficitul este stabilit la 1,2 miliarde de dolari, la un curs mediu annual de 34.807 lei / dolar.

Apararea nationala are de alocat pentru 2,44% din PIB, fata de 2,18% in 2001. Invatamantul primeste 4,2% din PIB, fata de 4% in 2001. Bugetul sanatatii se mentine constant la 4,2% din PIB. Asistenta sociala primeste 11,2% din PIB, comparativ cu 10,8% in anul 2001. Trasporturile primesc un buget de 3,5% din PIB, de la 3,3 % in 2001. In schimb cheltuielile de personal scad cu 0,2% fata de anul trecut, cele cu dobanzile scad cu 0,4%,iar cele de capital scad de la 3,6% la 3,4%.

Cheltuielile de personal detin o pondere de 5,2% din PIB, in scadere cu 0,2% fata de 2001. Aceasta rezulta din reducerea cu 6.150 a numarului angajatilor din sectorul bugetar, precum si din corelarea cresterilor salariale cu evolutia inflatiei, care nu va putea fi depasita.

Dobanzile aferente datoriei publice detin o pondere de 3,8% din PIB, in scadere cu 0,4% fata de 2001. Pentru reducerea presiunii acestora in buget se vor folosi veniturile de privatizare. De asemenea, se mizeaza pe reducerea graduala a ratelor dobanzilor , ca urmare a scaderii inflatiei, si pe imbunatatirea managementului datoriei publice si a trezoreriei. Serviciul datoriei publice pe 2002 se ridica la 1,9 miliarde de dolari. Cheltuielile cu dobanzile au o pondere de 3,8% din PIB fata de 4,2% anul 2001.

Cheltuielile pentru investitii publice prevazute pentru 2002 insumeaza 49215,7 miliarde lei, respectiv 3,4% din PIB. Pentru finantarea acestora vor fi atrase si alte surse ( trasferuri, imprumuturi, etc), astfel incat fondurile alocate investitiilor sa ajunga la 5,8% din PIB.

Subventiile urmeaza sa scada cu 0,2% din PIB fata de 2001. Sectorul minier va primi 0,2% din PIB, iar institutiile publice 0,5% din PIB pentru energia termica livrata populatieisi transportul urban de calatori, precum si 0,1% din PIB pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif.

Prin transferuri au mai fost alocate sume importante pentru pensii, ajutoare IOVR – 7,8% din PIB, alocatii pentru copii – 0,8%, ajutoare sociale 0,9%, pentru stimularea exporturilor bugetul prevede numai 0,1% din PIB.

Formare bruta a capitalului fix in 2002, care ar creste cu cca 10% fata de anul 2001 ( ajungand la 19,7% din PIB) indicele increderii ar inregistra o ameliorare sensibila. Investitiile trebuie sa devina motoul unei cresteri superioare in 2002 fata de 2001.

In caz ca investitiile autohtone nu cresc suficient ar fi nevoie de o infuzie importanta de investitii straine. Dar in aceasta privinta, cifrele oficiale nu par sa mizeze pe o imbunatatire spectaculoasa in 2002. Ramane ca solutie o crestere sensibila a productivitatii muncii valabila inca cu destule necunoscute, chiar daca se poate miza pe efectul automat al reducerii unei parti din forta de munca in exces.

Imposibilitatea practica de a mai putea stabili la un moment dat, sau pe o anumita perioada, care sunt efectiv prevederile legale in vigoare pe lina TVA. Folosind chiar si cele mai moderne mijloace de informare este greu de crezut ca atat contribuabilii cat si organele de control mai pot identifica si stabili cu exactitate toate prevederile legale care tin de reglementari pe linie TVA si accize, de cand si pana cand au fost in vigoare fiecare reglementare.

Edificator in acest sens este faptul ca la abrogarea legii speciale, in loc sa se enumere , clar si precuis, toate prevederile legale prin care s-au adus modificari si completari acesteia, se folosesc formulari de genul “ se abroga… modificarile si completarile ulterioare” dar fara a mentiona care sunt aceste modificari si completari ulterioare.

Im luna mai 2002 s-a votat in Parlamentul Romaniei noua Lege privind taxa pe valoare adaugata Nr. 345 / 1.IV. 2002 si publicata in Monitorul Oficial Nr. 371 / 01.VI. 2002 care aduce unele modificari fata de vechea lege.

Cele mai importante modificari se refera la aplicarea de Tva la constructiile de locuinte, turism si carburanti cum ar fi benzina, motorina, etc.

Introducerea TVA – ului la aceste elemente de baza vor atrage dupa sine inrautatirea a doua probleme deosebit de sensibile si anume:

din punct de vedere financiar vor duce la cresterea preturilor

din punct de vedere social vor duce la scaderea puterii de cumparare a populatiei

din punct de vedere economic la reducerea cererii de piata cu consecintele sale; scaderea productiei, cresterea somajului si multe alte probleme.

De asemenea Guvernul Romaniei a publicat in Monitorul Oficial nr. 48 din

24.IV o ordonanta de urgenta pentru modificarea Ordonantei de urgenta a guvernului nr. 158 / 2001 privind regimul accizelor.

Aceasta modificare se refera la cresterea accizelor la alcool, bere, benzina, cafea inclusiv amestecuri cu cafea solubila.

Interventia Primului Ministru la lucrarile Comisiei Antiaeriene din 23 mai 2001 arata ca din pacate Romania in acesti ultimi 10 ani nu a evoluat intr-un mod fericit, rata saraciei in anul 2000 ajungand la 44%, iar ratele saraciei externe in anul 1999 la 17%.

Aceasta demonstreaza ca se produce o eroare continua a puterii de cumparare. Fata de celelalte tari europene in tranzitie, Romania nu sta bine. Conform datelor internationale, cota saraciei in 1998 era considerata 45%, aflandu-se doar Albania cu 59%, Rusia 50% si Moldova 85%, in rest toate celelalte tari europene sunt cu rata cu mult sub cea a Romaniei.

Acest motiv al saraciei poate sa afecteze stabilitatea sociala si prin aceasta stabilitatea politica.