Evolutia Habitatului Rural Si A Structurii Demografice PE Axa Turistica Limitrofa A Bratului Sfantu Gheorghe

EVOLUȚIA HABITATULUI RURAL ȘI A STRUCTURII DEMOGRAFICE PE TURISTICĂ LIMITROFĂ A BRAȚULUI SFÂNTU GHEORGHE

CUPRINS

Introducere

I Arealul cercetat și caracteristicile sale fizico geografice

1.1 Coordonate geografice și limite specifice

1.2 Structura administrativ-teritorială

1.3 Relieful

1.4 Clima

1.5 Aspecte privind hidrografia și biogeografia arealului

1.5.1 Solurile

1.5.2 Hidrografia

1.5.3 Vegetația

1.5.4 Fauna

1.6 Rezervații și arii protejate

1.6.1 Rezervația Naturală dealurile Beștepe

1.6.2 Rezervația Biosferei Delta Dunăriii

1.6.3 Zona protejată Sărături Murighiol

ÎI Evoluția locuirii teritoriului și structurile demografice contemporane

2.1 Etapele istorice de locuire

2.2 Etapele de populare

2.3 Istoria minorităților locale

2.3.1 Lipovenii

2.3.2 Ucrainienii

2.3.3 Bulgarii

2.3.4 Turcii

2.3.5 Germanii

2.4 Evoluția populației în secolul XX

2.5 Structuri demografice actuale

2.5.1 Evoluția populației pe întreg arealul

2.5.1.1 Densitatea populației

2.5.1.2 Etnicitate

2.5.1.3 Natalitate și Mortalitate

2.5.1.4 Sporul natural

2.5.1.5 Rata migrației

2.5.2 Evoluția populației pe comune

2.5.2.1 Comuna Nufăru

2.5.2.2 Comuna Beștepe

2.5.2.3 Comuna Mahmudia

2.5.2.4 Comuna Murighiol

Morfologia ,fizionomia și tipologia așezărilor rurale din teritoriul studiat

3.1 Așezările după structura și textură

3.2 Așezările după funcții economice

3.2.1 Așezări cu funcție comercială

3.2.2 Așezări cu funcție agricolă

3.2.3 Așezări cu funcție comercial-turistică

3.2.4 Așezări cu funcție piscicolă

3.3 Gospodăria

3.4 Locuința

3.4.1 Materiale și tehnici de construcție

3.4.2 Planimetria casei

3.4.3 Elevația.Elemente din structura casei

3.5 Mutații în structura gospodăriei și locuinței.Aspecte contemporane

IV Dezvoltare durabilă și progrese privind evoluția arealului

4.1 Potențialul turistic

4.2 Traseul turistic Nufaru-Beștepe-Mahmudia-Murighiol-Dunavațul de Jos

4.3 Formele de turism

4.4 Analiza SWOT pe domenii a arealului studiat

Concluzii

Referințe Bibliografice

Lista figurilor

Fig.1.1 Arealul limitrof al brațului Sf. Gheorghe………………………………………………………………9

Fig 1.2 Brațul Sfântu Gheorghe……………………………………………………………………………………10

Fig 1.3 Comunele arealului –vedere din satelit……………………………………………………………….11

Fig 1.4 Relieful arealului …………………………………………………………………………………………….14

Fig 1.5 Nuferi și stuf……………………………………………………………………………………………………17

Fig 1.6 Pescăruși la vânat……………………………………………………………………………………………..18

Fig 1.7 Rezervația Naturală Dealurile Beștepe………………………………………………………………..19

Fig 1.8 Sărături Murighiol……………………………………………………………………………………………21

Fig 2.1 Cetatea Halmyris……………………………………………………………………………………………..23

Fig 2.2 Cetatea Salsovia……………………………………………………………………………………………….23

Fig 2.3 Cetatea Proslăvița……………………………………………………………………………………………25

Fig 2.4 Structura etnică a nordului Dobrogei la 1900………………………………………………………29

Fig 2.5 Lipoveni………………………………………………………………………………………………………….31

Fig 2.6 Răspunsul cazacilor zaporojieni către sultanul Mehmed al IV-lea al Imperiului Otoman. Pictură de Ilia Repin……………………………………………………………………………………….32

Fig 2.7 Ieniceri……………………………………………………………………………………………………………33

Fig 2.8 Etnici germani în Dobrogea ………………………………………………………………………………35

Fig 2.9 Evoluția populației în satele Nufăru și Malcoci……………………………………………………37

Fig 2.10 Evoluția populației în comuna Beștepe……………………………………………………………..38

Fig 2.11 Evoluția populației în Mahmudia……………………………………………………………………..39

Fig 2.12 Evoluția populației în comuna Murighiol…………………………………………………………..40

Fig 2.13 Evoluția populației arealului(2002-2012)…………………………………………………………..41

Fig 2.14 Densitatea populației………………………………………………………………………………………42

Fig 2.15 Populația arealului din punct de vedere etnic…………………………………………………….42

Fig 2.16 Rata natalității în 2006……………………………………………………………………………………43

Fig 2.17 Rata mortalității în 2006………………………………………………………………………………….44

Fig 2.18 Sporul natural în 2006…………………………………………………………………………………….45

Fig 2.19 Rata netă a migrației 2000-2006………………………………………………………………………46

Fig 3.1 Satul Nufaru-vedere din satelit…………………………………………………………………………..58

Fig 3.2 Satul Plopu-vedere din satelit…………………………………………………………………………….59

Fig 3.3 Tipuri de culturi agricole în Beștepe…………………………………………………………………..60

Fig 3.4 Structura unei gospodării în Beștepe…………………………………………………………………..63

Fig 3.5 Orientarea caselor pe uliță…………………………………………………………………………………63

Fig 3.6 Casă din ceamur acolperita cu stuf în Băltenii de Sus……………………………………………64

Fig 3.7 Casă cu planimetrie tradițională, prispă pe două lături, înveliș în două ape, învelitoare din stuf………………………………………………………………………………………………………………………65

Fig 3.8 Casă cu tindă retrasa în Mahmudia…………………………………………………………………….66

Fig 3.9 Casă lipovenească în Murighiol…………………………………………………………………………68

Fig 3.10 Lijancă ………………………………………………………………………………………………………..69

Fig 3.11 Casă cu planimetrie actuală, înveliș în patru ape, învelitoare din azbociment în Mahmudia…………………………………………………………………………………………………………………71

Fig 3.12 Casă modernă în Nufăru………………………………………………………………………………….71

Fig 3.13 Casă modernă cu acoperiș din tigla…………………………………………………………………..72

Fig 4.1 Triunghiul sustenabilității………………………………………………………………………………….74

Fig 4.2 Nufaru-vedere generală…………………………………………………………………………………….76

Fig 4.3 DJ 222 C………………………………………………………………………………………………………..77

Fig 4.4 Uzlina……………………………………………………………………………………………………………78

Fig 4.5 Dunavațul de Jos……………………………………………………………………………………………..79

Fig 4.6 Formele turismului…………………………………………………………………………………………..80

Fig 4.7 Puflene Resort în Murighiol……………………………………………………………………………..81

Lista tabelelor

Tab 1.1 Structura administrativ teritorială………………………………………………………………………12

Tab 2.2 Populația pe sexe în Nufăru………………………………………………………………………………47

Tab 2.3 Populația pe confesiuni în Nufăru……………………………………………………………………..47

Tab 2.4 Populația pe etnie în Nufăru……………………………………………………………………………..48

Tab 2.5 Ocuparea forței de muncă în Nufăru………………………………………………………………….49

Tab 2.6 Populația pe sexe în Beștepe…………………………………………………………………………….49

Tab 2.7 Populația pe etnie în Beștepe……………………………………………………………………………50

Tab 2.8 Populația pe confesiuni în Beștepe…………………………………………………………………….50

Tab 2.9 Ocuparea forței de muncă în Beștepe…………………………………………………………………51

Tab 2.10 Populația pe sexe în Mahmudia……………………………………………………………………….51

Tab 2.11 Populația pe etnie în Mahmudia………………………………………………………………………52

Tab 2.12 Populația pe confesiuni în Mahmudia………………………………………………………………53

Tab 2.13 Ocuparea forței de muncă în Mahmudia…………………………………………………………..53

Tab 2.14 Populația pe sexe în Murighiol……………………………………………………………………….54

Tab 2.15 Populația pe etnie în Murighiol……………………………………………………………………….55

Tab 2.16 Populația pe confesiuni în Murighiol……………………………………………………………….55

Tab 2.17 Ocuparea forțe de muncă în Murighiol…………………………………………………………….56

INTRODUCERE

Lucrarea de față ,prezintă evoluția arealului limitrof al brațului Sfântu Gheorghe, din punct de vedere al structurilor demografice și al morfologiei, fizionomiei și tipologiei așezărilor rurale.

Alegerea aceste teme s-a bazat pe cunoașterea potențialului zonei,și pe dorința de promovare a bogăției interetnice și interculturale a sistemului de așezări situat limitrof Rezervației Deltei Dunării.

Lucrarea situează cercetarea la interferența mai multor domenii de studiu,plecând de la domeniile geografiei(geografie fizică ,geografia populației,geografia rurală și urbană),trecând prin istorie,etnografie,arhitectură.

Prin conținutul ei, încearcă să suprindă structura relației tuturor componentelor dezvoltării unui areal:populația,mediul natural și mediul antropic în concordanță cu factorii externi: situația politico-istorică, factorii sociali,economici și culturali.

Un element care colorează și aduce ceva diferit în structura arealului este diversitatea etnică și culturală,care îmbogățește relațiile din interiorul sistemului demografic și de habitat rural,evidențiind acele influențe și tranferuri care au avut loc de-a lungul timpului

Lucrarea este structurată pe patru capitole și anume:

Capitolul I :Arealul cercetat și caracteristicile sale fizio geografice, care cuprinde încadrarea fizico-geografica a arealului studiat,caracteristicile relimuncă în Mahmudia…………………………………………………………..53

Tab 2.14 Populația pe sexe în Murighiol……………………………………………………………………….54

Tab 2.15 Populația pe etnie în Murighiol……………………………………………………………………….55

Tab 2.16 Populația pe confesiuni în Murighiol……………………………………………………………….55

Tab 2.17 Ocuparea forțe de muncă în Murighiol…………………………………………………………….56

INTRODUCERE

Lucrarea de față ,prezintă evoluția arealului limitrof al brațului Sfântu Gheorghe, din punct de vedere al structurilor demografice și al morfologiei, fizionomiei și tipologiei așezărilor rurale.

Alegerea aceste teme s-a bazat pe cunoașterea potențialului zonei,și pe dorința de promovare a bogăției interetnice și interculturale a sistemului de așezări situat limitrof Rezervației Deltei Dunării.

Lucrarea situează cercetarea la interferența mai multor domenii de studiu,plecând de la domeniile geografiei(geografie fizică ,geografia populației,geografia rurală și urbană),trecând prin istorie,etnografie,arhitectură.

Prin conținutul ei, încearcă să suprindă structura relației tuturor componentelor dezvoltării unui areal:populația,mediul natural și mediul antropic în concordanță cu factorii externi: situația politico-istorică, factorii sociali,economici și culturali.

Un element care colorează și aduce ceva diferit în structura arealului este diversitatea etnică și culturală,care îmbogățește relațiile din interiorul sistemului demografic și de habitat rural,evidențiind acele influențe și tranferuri care au avut loc de-a lungul timpului

Lucrarea este structurată pe patru capitole și anume:

Capitolul I :Arealul cercetat și caracteristicile sale fizio geografice, care cuprinde încadrarea fizico-geografica a arealului studiat,caracteristicile reliefului, condițiile climatice, aspecte privind hidrografia și biogeografia arealului și nu în ultimul rând structura administrativ teritorială.

Capitolul II: Evoluția locuirii teritoriului și structurile demografice contemporane, capitol ce surprinde evoluția istorică a locuirii teritoriul,pe epoci,din antichitate până în perioada contemporană,etapele de populare ale arealului,(prezenta popoarelor migratoare,și colonizarea teritoriului),evoluția demografică în secolul XX pe sate,istoria minorităților locale:lipovenii,ucrainienii, bulgarii, turcii,germanii , structurile demografice actuale: evoluția actuală a populației în întreg arealul(densitate,natalitate,mortalitate,spor natural,spor migratori)și evoluția populației în secolul XXI pe localități(Nufăru,Beștepe,Mahmudia,Murighiol)

Capitolul cuprinde Morfologia ,fizionomia și tipologia așezărilor rurale din teritoriul studiat,realizându-se o clasificare a așezărilor în funcție de structură ,textură,amplasament geomorfologic,și funcții economice , expunerea carateristicilor specifice așezărilor limitrofe deltei(similitudini și diferențieri) și prezentarea aspectelor privind gospodăria rurală(structura gospodăriei,locuința,planimetria elevația).De asemenea sunt ilustrate și aspectele contemporane introduse în structura gospodăriei și locuinței.

Capitolul IV : Dezvoltare durabilă și progrese privind evoluția arealului, expune caracteristicile turismului durabil,exemplifică formele de turism desfășurate în arealul propus și prezintă traseul turistic pe axa Nufaru-Beștepe-Mahmudia-Murighiol-Dunavațul de Jos.În final este realizată o analiză SWOT pe domenii a arealului,fiind scoase în evidență puntele tari și puntele slabe rezultate în urma efectuării cercetărilor .

Preocupările de documentare bibliografică au fost completate cu cercetări în teren ,cu identificarea și înregistrarea imagistică și cartografică a elementelor observate.

Pentru verificarea informațiilor s-a apelat la descierile unor geografi, istoriografi , sociologi,călători s.a care au trăit și au scris sau relatat despre elementele care fac obiectul ecestei teme.A fost necesară o juxtapunere a elementelor istoriografice cu cele etnografice, culturale, economice și geografice încât să poată fi obținută aceasta sinteză a evoluției arealului.

Prin urmare,acest studiu poate avea un rol util în informarea și documentarea persoanelor interesate de potențialul acestui areal.

.I AREALUL CERCETAT ȘI CARACTERISTICILE SALE FIZICO-GEOGRAFICE

1.1. Coordonate geografice și limite specifice

Sectorul studiat reprezintă arealul limitrof brațului Sfântu Gheorghe pe aliniamentul dintre localitățile Nufăru la vest și Murigiol la est,adică sectorul în care acest braț este riveran dealurilor Tulcei (Glacisul Nufărului și colinele Beștepe). Sectorul acesta evidențiază un contrast altitudinal și geologic evident care diferențiază total peisajul geografic de celelalte sectoare deltaice ale brațelor dunării.Contrastul consta în altitudini de până la 242 m (dealul Beștepe )în zona continentală alcătuită din depozite sedimentare neogene spre deosebire de altitudini de 2 3 metri ale grindurilor formate din aluviuni holocene caracteristice axului fluvial. Prin aceste aspecte sectorul studiat are particularități ce se reflecta în toate caracteristicile geografice și reprezintă elementul de condiționare geografică inclusiv asupra habitatului rural și sistemului geodemografic.

Fig. 1.1 Arealul limitrof al brațului Sfântu Gheorghe (sursă:wwww.deltadunarii.info)

Cel mai sudic și totodată cel mai vechi braț al Dunării format la începutul Holocenului cu cca 12000 de ani în urmă, Brațul Sfântu Gheorge este cel mai sinuos dintre brațele dunărene . Acest braț preia cca 22% din debitul total al Dunării în general, deși are o adâncime ce atinge în unele locuri peste 25 m iar lățimea să ajunge și la 500 m. Brațul Sfântul Gheorghe este folosit mai mult pentru transportul fluvial de interes local.

De la acest braț pleacă mai multe canale între care Dunavațul și Dranov ce fac legătura cu lacul Razelm.

În sistemul de navigație de pe acest braț au fost eliminate mai multe meandre făcute de cursul Dunării pe Brațul Sfântu Gheorghe lucrările fiind efectuate între km 17 și 85 așa că actualul curs navigabil situat între Tulcea și Sfântu Gheorghe măsoară doar 70 km.

În prima jumătate a cursului (km 23 – km 45), brațul descrie o buclă până la o distanță de5,5 km.

În a doua jumătate, brațul formează două serii de meandre între km 50 și km 63.

și între km 63 și km 83. În dreptul punctului Ivancea Mare se formează ultimul meandru, iar cu 5 km înainte de vărsare a început să formeze o deltă de tip Chilia ( I. Gh. Petrescu, 1957).

Brațul Sfântu Gheorghe se ramifica din brațul Tulcea pe partea dreaptă , având în cea mai mare parte de traseu o albie unică și meandrată, care s-a păstrat natural până în anul 1984.Albia naturală avea lungimea de circa 107 km, cu lățimi variabile de 150-550 m și cu adâncimi pe talveg de 3-27 m sub etajul local.

Fig 1.2 Brațul Sfântu Gheorghe(sursă:www.infodelta.ro)

Configurația plană era sinuoasă cu 10 meandre, între care bucla Mahmudia-Uzlina-Murghiol (km 84-km 64), două bucle în zona gurii canalului Dunavaț (km 59-km 49) și patru bucle între canalele Dranov și Ivancea (km 45 – km 16). Pe albia brațului Sf. Gheorghe s-au format în ultimele 6 decenii trei ostroave la km 103-101, la km 74-72,5 și la km 23-22.

În zona de vărsare în mare, brațul Sf. Gheorghe formează o deltă secundară de mică întindere, cu două brațe secundare, care se bifurca la km 5:

– Brațul Sf. Gheorghe pe stânga, cu o lungime de circa 3,0 km, cu lățimi de 300-1000 m și cu adâncimi pe talveg de 3,5-10,5 m.

– Brațul Olinca pe dreapta cu lățimea de circa 80 m și cu adâncimea pe talveg de circa 2,5 m. Pe traseu, la circa 1,5 km, brațul Olinca se bifurca la rându-i în două brațe mici.

Structura administrativ-teritorială

Din punct de vedere administrativ teritorial,zona limitrofă a brațului Sf Gheorghe este alcătuită din 5 localități.

Prima localitate este Nufăru care este de asemenea reședință de comună. Comuna este constituită din satele: Nufăru, Malcoci, Victoria și Ilganii De Jos. Satele Nufăru și Ilganii de Jos sunt situate de o parte și de alta a brațului .Următoarea localitate este Beștepe o comună nou înființată în anul 2003, alcătuită din satele Băltenii de Jos(aflat pe malul drept ) și Băltenii de Sus (aflat pe malul stâng ).

Fig.1.3 Comunele arealului-vedere din satelit(sursă: Google Earth)

Comuna Mahmudia este situată pe malul drept al brațului Sf. Gheorghe. Sat-reședință de comună,Mahmudia în prezent nu are alte sate componente. Comuna Murighiol este formată din șapte sate: Murighiol – reședința de comună, Dunavățu de Sus, Dunavățu de Jos, Plopu, Sarinasuf, Colina și Uzlina.

Tab.1.1 Structura administrativ-teritoriala

Sursă: primăria județului Tulcea

1.3 Relieful

Relieful este este variat.În zona Nufăru ,Beștepe și Mahmudia este format din dealuri joase, aparținând unității morfologice a Dealurilor Tulcei, alcătuite din calcar, dealuri care iau contact cu lunca Dunării sub forma unor pereți abrupți de loess sau de roci mai dure. Dintre aceste dealuri se detașează Beștepe (242 m) cu cele cinci cocoașe ale sale, care domină semeț regiunile din jur.

Dealurile Tulcei constituie cea mai întinsă și cea mai joasă regiune geografică a Dobrogei vechi, transformată de acțiunea puternică a agenților externi într-o alternanță de dealuri insulare și de câmpii joase.

Această regiune vine în contact direct cu lunca și Delta Dunării, iar în sud cu complexul lacustru Razelm și cu treapta cea mai înaltă, deluroasă a Bazinului Babadag.

Fig .1.4 Relieful Arealului (sursă:www.infodelta.ro)

Sub raport morfohidrografic, Dealurile Tulcei și implicit colinele Mahmudiei, prezintă o orientare evidentă impusă de culmea deluroasă nordică dintre pasul Sarica și localitatea Dunavaț, pe unde trece cumpăna apelor. Pe latura nordică apar diferite trepte sau terase loessoide fragmentate de către torenți scurți.

Morfologic caracteristica reliefului o constituie insularitatea masivelor deluroase cu versanți, prelungi, acoperiți de loess și altitudine mică, cum apar și în colinele Mahmudiei, din partea de est a zonei. Insularitatea masivelor deluroase se datorează atât eroziunii efectuate de agenți externi, cât și înecării lor în pătura groasă de loess, care ocupa o suprafață foarte mare.

Culmea principală nordică, formată din Dealurile Parcheșului, Somovei Redii, Beiului și Beștepe ( cele cinci dealuri ) cu altitudine maximă de 243m, este destul de ondulată, cu multe înșeuări și masive izolate cu roci dure. Spre est, peste pasul Murighiol apar numai câteva dealuri cu înălțimi sub 100 m ce ajung până la satele Dunavaț, în extremitatea acestui pinten, înecate în loess și dune de nisip.

Partea nordică a localităților ce alcătuiesc comuna Nufăru ( Malcoci, Victoria, Nufăru ) și în întregime localitatea Ilganii de Jos, se dezvoltă în regiunea geografică joasă a câmpiei aluviale Lunca Dunării și Delta Dunării. Delta Dunării constituie cea mai complexă regiune geografică, dar și cea mai unitară sub toate aspectele. Caracterele principale care scot în evedență personalitatea geografică a Deltei Dunării constau în predominarea reliefului negativ fata de cel pozitiv. Elementele geografice principale de care este legată viața organică și activitatea omului le constituie hidrografia și relieful.

În continuarea brațului,în zona comunei Murighiol relieful se caracterizează prin : întinderi de apă și zone mlăștinoase în partea de sud și câmpia Dunavațului, câmpie aluvială uniformă și slab fragmentată , trepte litorale cu relief de dune și dealurile Tulcei  (culmile Cairacele și Pietriș) în partea de nord.

Dealurile sunt desfășurate de-a lungul Dunării, până la Dunavațuri și au înălțimi ce depășesc în unele locuri 120 m.

1.4 Clima

Clima zonei este influențată de vecinătatea Dunării, astfel că se înregistrează o climă temperat continentală cu veri fierbinți și precipitații slabe și ierni nu foarte reci dar cu viscole puternice Temperatura medie pe anotimpuri indică o valoare de aproximativ -0,4 0C iarna și 21,6 0C vara, temperatura medie anuală este de 11 0C iar radiația solară globală medie anuală este de 125 Kcal/cm2, Precipitațiile atmosferice medii anuale ajung la 400 mm.
Vânturile predominante sunt: crivatul (numit local Ivan), care bate dinspre nord și aduce zăpada și vântul din sud (Mreana), care bate primăvara sau vară și aduce secetă.

1.5 Aspecte privind hidrografia și biogeografia arealului

1.5.1 Solurile

Solurile sunt în general de tip nisipos sau argilos-nisipoase pe care se cultivă în special grâu, porumb, plante tehnice etc.

În zona colinară a comunei Nufăru, exista terenuri expuse fenomenului de eroziune și alunecărilor de teren. Pentru prevenirea acestor fenomene negative, sunt necesare efectuarea de plantări de arbori și arbuști, preocupare care deja a fost inițiată de autoritățile locale.

Fundamentul zonei Nufăru, atât colinele Mahmudiei cât și fundamentul Deltei Dunării

este format din roci paleozoice, care ies la zi în câteva puncte ( pe continent ) și sunt alcătuite din depozite triasice foarte bine reprezentate prin iviri de liasic și cuaternar, reprezentat prin loess.

1.5.2 Hidrografia

Rețeaua hidrografică din arealul Nufărul- Mahmudia este dominată de brațul Sfântu Gheorghe. În afara acestui mare emisar, versanții nordici ai Dealurilor Beștepe prezintă o serie de văi torențiale, fără apă permanentă, care determină în peisaj un aspect tipic deluvial.

Din punct de vedere hidrogeologic apa subterană este foarte săracă,stratele acvifere putând fi cantonate în depozite loessoide ,la adâncimi mari

Regimul hidrologic natural al Dunării a fost modificat antropic, prin îndiguiri, desecări. Astfel o serie de terenuri reprezentate de gârle, japșe, ghioluri au devenit incinte agricole. Această intervenție brutală asupra peisajului a determinat mutații pe de o parte în practicarea ocupațiilor (pescuitul a necesitat modalități noi pentru a supraviețui, agricultura a devenit extensivă), pe de altă parte în structura populației pe domenii de activitate.

În continuarea brațului, arealul Murighiol este înconjurat de lacuri aproape din toate părțile: lacul Murighiol (în partea nord-estică), Murighiol II (în partea de est), ambele cu ape dulci alimentate din brațul Sf. Gheorghe, lacurile Sărat și Beibugeac (în partea de sud și sud-vest) formând împreună Sărăturile Murighiol. Unele dintre aceste lacuri sunt folosite în prezent ca puncte de agrement, pescuit și vânătoare pentru turiștii ce poposesc la campingul din localitate.

1.5.3 Vegetația

Vegetația naturală este adaptată condițiilor morfo-pedo-climatice,în acest areal realizându-se tranziția de la stepă/silvostepă (vegetație xerotermă) la vegetația de luncă și baltă(vegetație higro și hidrofilă).

Vegetația stepică este reprezentată prin graminee și dicotiledonate,precum păiușul ,pirul,lucerna mică.Izolat pe versanții unor dealuri apare și vegetația de silvostepă,care cuprinde pâlcuri de arbori și arbuști termofili.

Vegetația de luncă și baltă prezintă o mare diversitate ,în funcție de codițiile hidrologice deosebindu-se:

vegetația submersă : care are în cele mai multe cazuri ,rădăcinile înfipte în mâl:brădișul(Myriophillum verticillatum) , broscarița (Potamogeton) , sârmulița (Vallisneria spiralis)

vegetația plutitoare: care este fixata-nufărul alb(Nymphaea albă), nufărul galben , (Nymphar luteum) , săgeata apei (Sagittaria sagittifolia) , rizac (Stratiotis aloides) , fie nefixata- lintița (Lemma trisulca), peștișoara (Salvia natans)

Fig 1.5 Nuferi și Stuf(sursă:www.deltadunarii online.ro)

vegetația emersă: este reprezetată de stuf(Pharagmites communis) , papură (Typha latifolia, Thipha angustifolia) , pipirig (Scirpus sp.)

1.5.4 Fauna

Fauna aparține biotopului stepei și silvostepei precum și biotopului luncilor și bălților. Elementele faunistice care populează zona silvostepei sunt adaptate agrobiocenozelor: popândăul ,harciogul,avifauna specifică.

Fauna care populează luncile și bălțile se compune din : rață, gasca ,pescărușul,sitarul ,lișița, în general specii migratoare(oaspeții de vară,de iarnă,specii de pasaj ,specii accidentale sau de invazie )

Fig. 1.6 Pescăruși la vânat(sursă:www.deltadunariionline.ro)

Ihtiofauna prezintă un interes special,cele mai frecvente fiind speciile dulcicole autohtone : crap (Cyprinus carpio) , babușcă (Rutilus rutilus) , plătică (Abramis brama) , avat (Aspius aspius) , știucă (Esox lucius) , biban (Perca fluviatilis) ,salău (Stizostedion lucioperca), somn (Silurus glanis) și alohtone, provenite din Extremul Orient –caras argintiu (Carassius auratus auratus), novac (Arystichtys nobilis) , cosaș (Ctenopharingodon idella). Unele specii de pești constituie obiectivul pescuitului sportiv în apele dulci ,larg răspândit în zonă (căsar argintiu, babușca, roșioara, oblete, crap, avat, biban, salău, știuca, somn).

1.6 Rezervații și arii protejate

În componența comunei Nufăru este cuprinsă o arie protejată în zona satului Ilganii de Jos ce face parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării. O preocupare permanentă, de perspectivă din partea autorităților locale este reprezentată de grija conservării acestei zone, prin dezvoltarea unui turism local ecologic care să nu afecteze arealul sau să pună în pericol existența unor specii. Vegetația de pajiști a suferit un proces intens de ruderalizare ca urmare a pășunatului, cu sărăcirea în specii furajere valoroase.

1.6.1 Rezervația Naturală Dealurile Beștepe

Având o suprafață de 415 ha, Rezervația naturală Dealurile Beștepe este amplasată pe teritoriul administrativ al comunelor Mahmudia și Beștepe. Originalitatea acesteia constă în coexistența pajiștilor stepice pe substrat calcaros cât și silicios, rezultând o mare biodiversitate a vegetației.

Fig 1.7 Rezervația Naturală Dealurile Beștepe(sursa:www.infodelta.ro)

Aici se întâlnesc pajiști stepice, zona reprezentând una din rarele arii protejate unde se mai regăsesc anumite specii de plante. Este singura rezervație din județul Tulcea în care a fost semnalata prezenta șarpelui Boa de nisip (Eryx jaculus)

Specii precum Goniolimon collinum, feciorica (Herniaria hirsuta), cârcel (Ephedra distachya) sunt întâlnite doar în alte câteva rezervații din județul Tulcea.
Din punct de vedere faunistic, în rezervație trebuie remarcată în special prezența speciilor erete de stuf (Circus aeruginosus), șerpar (Circaetus gallicus), uliu păsărar (Accipiter nisus).În cadrul faunei au fost identificate 11 specii amenințate cu dispariția, a căror conservare necesită constituirea ariilor speciale de protecție faunistică.

1.6.2 Rezervația Biosferei Delta Dunării

Constituirea în anul 1990 a Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu autonomie proprie și prin sprijinul financiar al multor organizații internaționale, a făcut ca turismul să aibă alt statut și să fie încurajat cel în sistem organizat, care valorifică mai bine infrastructura turistică existentă și reduce cel mai mult formele de poluare ce pot apărea în cazul individual, mai greu de controlat.

Rezervația Biosferei reprezintă un teritoriu ocrotit care conservă integralitatea, funcționalitatea și alte însușiri naturale ale ecosistemelor naturale, care prin prezența lor contribuie la regenerarea continuă a resurselor fundamentale ale biosferei și în care populația reprezintă o componentă integrantă.

În arealul Mahmudia și în împrejurimi avem: amenajarea agricolă Mahmudia – Murighiol, fondul de vânătoare nr. 59 Bălteni (12741 ha), amenajarea piscicolă Independența (2260 ha), zona de pescuit de pe brațul Sfântu Gheorghe, între Canalul Litcov și Gura Dranov.

În comună Murighiol, la Uzlina se afla birourile centrale ale Rezervației Biosferei Deltei Dunării .

1.6.3 Zona protejată Sărături Murighiol

Această zonă este situată în afara limitei RBDD, intre localitățile Murighiol și Plopu. Lacul Sărături Murighiol este situat în terasa Dunării , cu o lungime de 2 km pe o suprafață de 87 hectare și o lățime de aproximativ 500 metri și face parte din Rezervația Naturală Sărături.
Denumirea sa provine de la apele sărate de tip cloruro-sulfatic, ce sunt caracterizate de o mare diversitate a zooplactonului și a fitoplanctonului. Este de origine turcă și în traducere înseamnă Lacul violet.

Este singurul loc din România unde se găsește o colonie de pascaruși cu cap negru,care cuibăresc pe micile insule din lac.

Fig1.8 Sărături Murighiol(sursă:www.infodelta.ro)

Complexul salmastru găzduiește colonii de sternidae, aici cuibãrind și piciorongul (Himantopus himantopus), împreunã cu cioc –întors(Recurvirostra avosetta), rața cu ciuf (Netta rufina) și prundărașul de sãrãturã (Charadrius alexandrinus). În timpul iernii, înghețul tardiv al luciului de apã determinã o mare concentrare a limicolelor care gãsesc aici adãpost și hranã abundentã.

.II EVOLUȚIA LOCUIRII TERITORIULUI ȘI STRUCTURILE DEMOGRAFICE CONTEMPORANE

2.1 Etapele istorice de locuire

Relația omului cu mediul de locuire,are trăsături și caracteristici asemănătoare ,pe care le regăsim și peste generații,mai ales în mediul rural. “Veșnicia s-a născut la țară”,iar satul poartă în el acumulări de existențe seculare ,dovezi ale continuității peste timp,chiar și cazul trăirilor episodice,distrugerilor,strămutărilor,catastrofelor(Vasile Nicoară, “Dobrogea spațiu geografic multicultural”,2006).

Urme ale locuirii arealului limitrof al brațului Sfântu Gheorghe ,datează din cele mai vechi timpuri, încă dinaintea anului 1000 en. Au fost descoperite urme din epoca fierului, urmate de dovezi ale existenței habitatului care trec prin toate perioadele istorice.

Primele mărturii de viață care datează din perioada antică sunt atestate în apropierea localității Beștepe unde s-a descoperit amplasamentul unei cetăți dacice din sec. IV- î.Hr., cetatea getică Piatra lui Sava, întărită cu valuri de apărare. Aceasta ocupa un areal de 25 ha și era cea mai mare din Dobrogea la vremea respectivă, servind ca loc de refugiu pentru populația din zona înconjurătoare, cu așezări nefortificate.

De asemenea la Murighiol, a fost descoperită o necropolă ce ascundea urme de locuire getică (sec. IV î.Hr.), iar dacă ținem cont și de așezarea romană de la Colina (sec. II- d.Hr.), putem vorbi de continuitatea locuirii în antichitate. Ruinele cetății Halmyris, din sec. I-IV d.Hr. sunt o altă mărturie în acest sens. De numele acestei cetăți se leagă și sfârșitul tragic al primilor martiri creștini cunoscuți în Dobrogea, preotul Epictet și tânărul său discipol Astion. În jurul anului 290 d.Hr., cei doi propovăduiau noua religie pe aceste meleaguri, căzând victime intoleranței împăratului Dioclețian.

Fig.2.1 Cetatea Halmyris(sursa:www.infodelta.ro)

G. Dănescu descrie și Mahmudia ca fiind o așezare foarte veche, din epoca romană, când se numea „Cetatea Crucii” (Grigore Dănescu, Dicționar geografic, statistic și istoric al județului Tulcea, București, 1896, p. 313).

Profesorul Ciocan Ion menționează în “Monografia localității Mahmudia “,faptul că cetatea Salsovia era amintită pe la anul 200 d.H. ca cetate romană. Salsovia era capătul unui important drum roman, care se îndrepta spre Aegyssus și trecea prin castrele de apărare a limitei nordice a imperiului, care se oprea la Dunăre.

Fig 2.2 Cetatea Salsovia(sursa:www.infodelta.ro)

Satul Nufăru,are și el o origine antică, denumirea istorică a satului fiind PRISLAVA.

Aceasta este menționată în lucrări istorice ca o localitate prin care a trecut cneazul Svitaslav Igorevici al Kievului (decedat în anul 973) în drumul său spre Bulgaria. Vasile Pârvan arată în lucrarea “Începuturile vieții romane la gurile Dunării” ca la Prislava se aflau clădiri însemnate cu ziduri foarte puternice, de grosime neobișnuită pentru o întăritură trecătoare.

Tot el ne spune despre frumoasele clădiri antice chiar cu zugrăveli pe pereți,arată ca înflorirea acestor ținuturi era mare și ca populația care se mișca peste apă era însemnată.

Perioada medievală își pune și ea amprenta asupra satelor de pe întinsul brațului Sfântu Gheorghe. Din descoperirile și cercetările efectuate recent s-a demonstrat că la Nufăru a existat o cetate oraș ridicată în vremea lui Ion Tzinikes în ultimul sfert al sec a X-lea odată cu recucerirea regiunii Dunării de jos de către imperiul bizantin.

Numelui de Proslăvița cunoscut în cartografia evului mediu i s-a suprapus numele așezării de la Prislava, completat cu omologarea Proslavița-Bruscavița din actele notarului genovez Antonio de Ponzo.

În urma descoperirilor arheologice s-au scos la lumina ceramică,unelte de uz casnic,arme,piese de harnașament,obiecte de podoabă,o mare cantitate de monede bizantine, sigilii (din plumb unul aparținând lui Vasile Apokapes).Totodată s-au descoperit și morminte din acea perioadă peste care s-au suprapus urme de locuire (sec XII-XIII).Localitatea apare în hărți în sec XVI și XVII, întocmite de Ortelius,Mercator și Zanoni.În harta austriacă din 1790, așezarea o găsim notată sub denumirea de Krislov.Harta rusească întocmită în urma războiului din 1828-1829 notează și ea localitatea.Aceasta mai apare și în Fondul Tapiurilor Otomane din 1864-1877.În sec al XVIII lea, satul va fi în dese rânduri distrus de incendiile provocate de incursiunile cerkezilor,însă el se va reface de fiecare dată.

Fig 2.3 Cetatea Proslăvița(sursa:www.infodelta.ro)

Perioada modernă a avut o importantă influență în dezvoltarea așezărilor încadrate în acest areal.Apar localități noi,ca de exemplu Malcoci,care a fost întemeiată la începutul veacului al XIX-lea de o colonie de germani alsacieni aflați sub conducerea lui Ignațiu Hoffart – ucis de turci în timpul războiului din Crimeea. La începutul sec XX localitatea făcea parte din plasa Tulcea și era reședința comunei din care mai făceau parte localitățile Prislav, Ilganii de Sus și de Jos, Romula și Principele Carol.

Alte localități sunt desființate,exemplu fiind Beștepe. În 1830, satul a fost desființat deoarece era situat pe teritoriul neutru stabilit de Rusia și Turcia, locuitorii retrăgându-se în Tulcea.Timp de un sfert de secol această zonă a rămas nelocuită, doar pășunile locului, foarte bogate, erau folosite de păstorii transilvăneni veniți cu vitele la păscut. Războiul Crimeei a fost urmat de schimbări importante în această zonă a Dobrogei.

Prin tratatul de pace de la Paris din 1856, Delta Dunării și Cotul Dunavațului au fost retrocedate Imperiului Otoman; chiar din acel an s-a trecut la repopularea acestor teritorii, localitățile părăsite mai înainte fiind refăcute aproape în totalitate .

În anul 1878, după războiul de independență, localitatea devine comună până în anul 1968 când este înglobată comunei Mahmudia ca sat aparținător.

Ușor ușor,localitățile au luat forma pe care o știm azi. În anul 2003 în urma unui referendum local,Beștepe a redevenit comună,având în componența sa satele Băltenii de Sus și Băltenii de Jos, alăturându-se comunelor Nufăru,Mahmudia și Murighiol.

2.2 Etapele de populare

Primii locuitori ai Dobrogei citați în mărturiile istorice au fost geții. Herodot (în cartea IV cap.93-94)îi numea “poporul cel mai curajos din triburile tracice”.În expediția să contra sciților,(513 i.Hr) regele perșilor Darius a întâlnit o puternică rezistența din partea triburilor trace."

Agricultori și crescători de cai,geții au fost singurul popor stabil din Dobrogea,până la venirea romanilor.Dobrogea a fost prima provincie care a intrat sub influența poporului roman. În timpul stăpânirii romane,provincia a avut o perioadă de înflorire,lucru dovedit de prosperitatea porturilor marine,și construcția numeroaselor cetăți (Halmyris,Salsovia).Procesul de romanizare a fost puternic,atât în timpul ocupației romane cât și după aceasta.

Perioada secolelor IV-VIII a fost una din cele mai grele și devastatoare pentru această provincie,care devine cale de trecere pentru nenumărate popoare migratoare ,al căror scop era ajungerea la Constantinopol.

Astfel ca prin Dobrogea,și-au făcut trecerea popoare ca goții,carpii,hunii,cete de slavi, bulgarii,avarii,pecenegii,cumanii ,care se așează durabil în toată regiunea.În 1242 are loc invazia tătarilor ,care instaurează la sud de Dunăre o dominație cruntă a populației.Apoi se produce stabilirea negustorilor italieni(venețieni,genovezi și raguzani)în bazinele Marii Negre și Dunării

“În timpul năvălirilor barbare totul a fost ruinat…,dar au mai rămas pământurile,care să hrănească oamenii și turmele,și imensele balți din deltă;o populație vagă și amestecată a continuat să trăiască pe acest pământ care nu aparținea nimănui. Aceștia erau uneori barbari ca slavii,cumanii…, dar mai ales ciobanii romani,care coborau în fiecare an din Carpați pentru a căuta peste Dunăre pășuni pe marginea mării”(“Dobrogea -50 de ani de viața românească”1928).

Profesorul Ciocan Ion amintește în “Monografia localității Mahmudia”faptul că pe timpul împăratului Valens goții au ars cetatea romană Salsovia din temelii, aceasta fiind părăsită și nemaifiind menționată până în secolul al XV-lea, când a fost reconstruită de către negustorii genovezi.

Aceeași situație o întâlnim și în cazul cetății Prislava care a avut un rol important în desfășurarea comerțului pe Dunăre, ea fiind distrusă în urma deselor năvăliri ale cerchezilor și turcilor, probabil prin incendiere, deoarece arheologii au descoperit un strat gros de cenușă, în perimetrul localității

Înaintarea turcilor în Peninsulă Balcanică se continuă cu transformarea ei în pașalâc,iar zona Dobrogei intra în stăpânirea voievozilor basarabi ai Țării Românești,până la începutul secolului XV.

După cuprinderea Dobrogei în Imperiul Otoman,a sosit aici o numeroasă populație de turci oguzi,având loc în secolele XV-XVI o nouă sinteză etnică ,desfășurată în mai multe etape(conform lui Osman Turan în “Istoria selgiucizilor și civilizația turco-islamica”,Ankara ,1965).Urmează mai bine de 400 de ani de stăpânire turcească în care Dobrogea ,administrată de pasa de la Silistra ,se transformă treptat în provincie cu populație majoritar musulmană , administrație și legislație otomană,cu geamii și alte edificii islamice.

“Popor cuceritor,dar fără inițiativa creatoare romană și fără să vie în numele unei înalte culturi ca cea mediteranee-turcii desființează și suprimă.O mare parte din populația autohtonă este nevoită a se refugia peste Dunăre..(turcii-nn.)îi schimba aproape în totalitate toponimia,își aleg centre de reședința la Silistra și Babadag,înființează câteva târguri orientale precum Bazarcicul,Medgidia,Mahmudia ..”(C.Brătescu “Dobrogea-50 de ani de viața românească”1928)

În 1832 Sultanul Mahmud II declară localitatea Mahmudia oraș și o numește Mahmudieh, având 20 000 locuitori. Așezarea a căpătat o importanță strategică în perioada ocupației turcești. (cf. Ciocan Ion, “Monografia Comunei Mahmudia”, manuscris, Arhiva Primăriei Mahmudia, pp. 47-51) . Ion Ionescu de la Brad în lucrarea “Excursion àgricole dans la plaine de la Dobroudja”, apărută la Constantinopol în 1850 menționează pentru localitatea Mahmudia prezența majoritară a românilor „de trei ori și ceva mai numeroși decât bulgării (…), și depășeau cu mult pe tătari și pe turci”.

De asemenea prima informație referitoare la Beștepe este în legătură cu colonizarea efectuată de administrația otomană în Dobrogea cu turci și tătari, în anul 1584, când câțiva din acești coloniști au fost așezați în satul Bes-Depe. Informații mai târzii arata ca la Beștepe s-au așezat pe la 1790, și păstori români din Transilvania, dar populația localității a fost formată intodeauna de români dobrogeni autohtoni.

Turcii au mai înființat și satul Beibugeac(actual Plopu) în jurul anului 1857, fiind locuit de aceștia împreună cu românii până după 1900, când statisticile înregistrau existența unei geamii cu imam, și satul Caraibil(actual Colina) ce a apărut anterior anului 1850, fiind locuit de tătari și turci, care în 1900 încă erau majoritari, la acea vreme în sat funcționând o geamie cu imam. De atunci, numărul turcilor și tătarilor s-a redus constant, ei fiind înlocuiți cu români și ruși-lipoveni.

Imperiul otoman a dus o politică de încurajare a coloniștilor în Dobrogea.

Ei aveau tot interesul să sporească numărul de locuitori din Dobrogea pentru a marii contribuția acestora la realizarea veniturilor Înaltei Porți. În anul 1792 vine un val de ucrainieini din Basarabia în Dobrogea.Împreună cu aceștia au fost antrenate și 1000 de familii de ruteni în zona Deltei Dunării, mai ales la Sfântu Gheorghe.Ei încearcă reorganizarea Siciei Zaporojeana,o organizație obștească religioasă și războinică temuta,dar li se opun cazacii ignatieni ai lui Nekrasov și lipovenii care-și vedeau amenințate privilegiile

“Pentru că populația Dobrogei era rară ,turcii încurajează venirea romanilor de peste Dunăre și a mocanilor transilvăneni pentru a spori prosperitatea provinciei și creșterea sumelor încasate ca haraci și a dijmei. Cu aceleași scopuri oferă loc de ședere în Delta Dunării și în zona lacului Razim lipovenilor staroveri ,în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și a nemților în prima jumătate a secolului al XIX-lea.”

Astfel că noii coloniști întemeiază alte sate în arealul brațului Sfântu Gheorghe:

Uzlina,sat întemeiat anterior anului 1800 și locuit de pescarii ucraineni. Frecventele inundații i-au determinat pe unii din aceștia să părăsească localitatea și să se mute, în Murighiol.

Dunavațul de Sus, înființat în sec. XVIII de ruși și români proveniți din Uzlina. Dunavațul de Jos, care se presupune că a fost fondat în jurul anului 1700 de pescarii ruși și români, cei din urmă plecând și revenind în mai multe rânduri. Se confirmă ipoteza întemeierii satelor Dunavăț de către cazacii zaporojeni, fără a exclude rolul celorlalte populații în popularea sau repopularea acestor localități, în condițiile tulburi ale vremurilor respective.

Satul Sarinasuf a fost înființat după unii autori, pe la 1850,de circa 40 de familii de păstori transhumanți, numiți ”ungureni“ (Bălan, Bucur, Ungureanu) care s-au adăugat românilor deja existenți pe aceste locuri. Venirea lor era pusă pe seama secetelor din locurile de origine.

După alții, satul a fost întemeiat în 1864 de românii veniți din Transilvania și Basarabia, dar a fost locuit și de alte etnii, între care turcii, dar mai ales bulgarii, cei din urmă proveniți din Beidaud.

Satul Malcoci a fost fondat de către o colonie germană,venită din Rusia , la începutul secolului XIX. În timpul războiului ruso-turc din 1855, conducătorul coloniei a fost ucis de turci, dar etnicii germani au rămas încă multă vreme în localitate, ei fiind responsabili de ridicarea bisericii (1883)și a școlii (1891). Paralel cu ei, în sat s-au stabilit și locuitori români și de alte etnii, care au suplinit o parte din golul lăsat de germani, în jurul anului 1900.

Războaiele ruso-austro-turce,cel al Crimeei,și apoi cel de Independentă,din 1877-1878,au avut efecte devastatoare asupra Dobrogei.Numai în prima jumătate a secolului XIX au fost 3 conflicte pustiitoare,în urma cărora au dispărut 65 de sate,printre care Mahmudia ,Beștepe și Nufăru,și altele care nu s-au mai refăcut.

Fig.2.4 Structura etnică a nordului Dobrogei la 1900(sursă:www.wikipedia.ro)

După declararea Independenței României la 9 mai 1977,și semnarea actului de trecere a Dobrogei la România,retragerea administrației și a armatei turcești a atras și repatrierea celor de religie musulmană,în mai multe etape,și ,în consecință ,creșterea treptată a procentului populației românești

În Murighiol, după războiul de independență, locul turcilor a fost luat, treptat, de rușii lipoveni proveniți din Caraorman și Uzlina, datorită inundațiilor care au afectat satele deltei în acea perioadă.

Ulterior au poposit aici și familiile de ucraineni.

Tot datorită inundațiilor, mulți ruși-lipoveni, pescari din tata-n fiu, s-au așezat și în Mahmudia, într-o zonă mai sigură, adăugându-se populației musulmane și celei românești, care era destul de instabilă, totuși, după cum o arată statisticile.În 1896 se semnala o populație de 1215 persoane, alcătuită din 553 ruși-lipoveni, 378 români, 146 turco-tătari, 89 evrei, 47 bulgari și 2 armeni.

2.3 Istoria minorităților locale

Modul de viață și sistemul de credințe și obiceiuri înscrie această zonă în coordonatele coetnicitatii din Dobrogea cu deosebirile firești datorate pe de o parte, habitatului, pe de altă parte, trăsăturilor etniilor care conviețuiesc aici.

Tărâmul de civilizație și de întrepătrunderi etno-culturale dobrogean a cunoscut din timpuri străvechi coabitarea unor neamuri de cele mai diverse origini.

Acest sinopticum etnic a favorizat în timp o apropiere specifică, o înțelegere mutuală ușor de recunoscut și apreciat.

Arealul limitrof al brațului Sf Gheorghe a fost scăldat de preponderența unei multitudini de etnii ,dintre care unii au creeat așezări,iar alții au conviețuit laolaltă cu populația deja existenta.

Infuența acestora este foarte mare,ei creând un adevărat patrimoniu,lăsând în urmă tradiții,și influențând în mare măsură obiceiurile,arhitectura și modul de viață al populației existente în întregul areal.Câteva dintre etniile care și-au lăsat amprenta asupra teritoriului sunt:

Lipovenii

Termenul de ,,lipovean” indică apartenența la grupul etnic descendent al staroverilor (creștini ortodocși ruși de rit vechi), conotația sa fiind una confesional-etnică. Lipovenii poartă acest nume doar în România, originea termenului fiind nesigură, cele mai cunoscute ipoteze în această direcție ilustrând fie denumirea rusească a pădurii de tei (lipa) unde s-au așezat primii staroveri.

Fig. 2.5 Lipoveni(sursă:www.fotodelta.ro)

Lipovenii au emigrat din cuprinsul Imperiului Țarist în urma declanșării unor persecuții determinate de separarea lor față de Biserica ortodoxă rusă, consecința unei reforme inițiate de patriarhul Nikon în anul 1654, acest fapt suprapunându-se cu o altă cauză, de natură socială.Societatea s-a divizat în “răscolnici (schismatici)sau staroveri-creștini ortodocși de rit vechi “ și “novstilisti sau nikonieni –creștini ortodocși ruși care au acceptat reformele”.Prigoana dezlănțuită de statul rus împotriva staroverilor ,în special în timpul țarului Petru I,i-a determinat pe aceștia să emigreze.

Astfel ei au ajuns să populeze regiuni din Polonia, Turcia, Moldova, Austria, Prusia. O mare parte a staroverilor s-au stabilit în ținuturile noastre datorită bogăției și varietății pământului românesc și toleranței autorităților. Gurile Dunării, nordul Dobrogei, a fost preferat pentru că, la origine fiind pescari din zona fluviilor Don și Nipru, ei au putut relua practicarea acestei îndeletniciri.
Dobrogea aflându-se sub stăpânirea Imperiului Otoman, populațiile care locuiau în acest spațiu au fost incluse în așa numita Casă a Păcii (Dar al-Islam), în care creștinii aveau un statut de protejați (zimnai-ilar).

Stabiliți și în alte regiuni ale țării, Dacia Pontică reprezintă regiunea cu cea mai mare densitate a lipovenilor. I. Ionescu aprecia că pentru anul 1850 se aflau în regiune un număr de 747 de familii lipovenești 

În rândul lipovenilor apar mai multe ramuri.Cele mai importante dintre ele sunt: lipovenii cu preot,lipovenii fără preot și foarte rar întâlniți astăzi molocanii și scapeții.

Deosebirea dintre lipovenii fără preot și cei cu preot constă în lipsa de ierarhia bisericească. Cultul lor constă în acele părți ale ortodoxismului care sunt permise oricărui creștin să fie săvârșite fără preot. Scapeții nu mai există în prezent în Dobrogea.

În arealul limitrof al brațului Sf. Gheorghe ,la sfârșitul secolului XIX erau familii de ruși lipoveni în satele Băltenii de Jos,Băltenii de Sus,Mahmudia,Murighiol Dunavatul de Sus și Dunavatul de Jos.

În prezent au mai rămas doar câteva familii

Ucrainienii

Populația ucrainieană din Dobrogea provine din mai multe valuri de migrație ale cazacilor zaporojeni . Cazacii zaporojeni erau militari(cazac-militar ,cuvânt de originea tătăreasca ce înseamnă “om liber) din Zaporojie (regiune și oraș de reședința din Ucraina,de pe malurile Niprului) care au luptat pentru eliberarea Ucrainei și au fost luați prizonieri de Țarul Petru cel Mare în urma bătăliei de la Poltava în anul 1707.Aceștia au fost folosiți la ridicarea Sankt Petersburgului,unde au murit cu zecile de mii.Din cei scăpați o parte fug în teritoriile sub stăpânire otomană,în Dobrogea.

Fig.2.6 Răspunsul cazacilor zaporojieni către sultanul Mehmed al IV-lea al Imperiului Otoman. Pictură de Ilia Repin(sursă:www.wikipedia.ro)

Un al doilea val apare după 1775 când țarina Ecaterina a ÎI a desființează “Zaporjisca sici”(formă de organizare militară ucrainieana cu centrul în Zaporijie).O parte din cazaci cad în iobăgie iar o parte vin în zona Deltei Dunării,unde încheie un tratat cu Poarta prin care se așează în triunghiul delimitat de brațul Sf.Gheorghe,Lacul Razim și satul Dunavaț,unde întemeiază tabere înstărite numite “seci” și își păstrează organizarea militară tradițională.

Trecerea regimentelor de cazaci zaporojeni din “secea” dobrogeana de partea rușilor în războiul ruso turc din 1828 a făcut ca cei rămași în Dobrogea să piardă drepturile oferite de otomani și să devină raiale. Numărul acestora vă scădea treptat de-a lungul timpului.

Bulgarii

Populație de origine slavă, bulgarii s-au distins în imediata vecinătate sudică a graniței românești. Triburile proto-bulgare, provenite din regiunea Volga și conduse de Asparuch, au tranzitat la 680-681 teritoriul dintre Dunăre și Mare stabilindu-se în nordul Peninsulei Balcanice, în mijlocul slavilor, unde au pus bazele primului țarat bulgar cu reședința la Pliska, apoi la Preslav (681-1018).

Teritoriul locuit de bulgari avea să cunoască stăpânirea otomană directă până în secolul al XIX-lea. Având în vedere această realitate, prezența bulgarilor în Dobrogea este cât se poate de firească, deși discontinuă și redusă numeric până în secolul al XIX-lea. După unii cercetători, prezența autorității otomane în sudul Dunării a determinat o emigrare a bulgarilor către ținuturile locuite de români, parte a acestor emigranți fiind asimilați, în timp, din punct de vedere lingvistic.
Cele dintâi statorniciri (de circa 40 de locuitori) ale bulgarilor în teritoriul dobrogean se datorează unor păstori atrași de condițiile naturale regionale favorabile păstoritului, în cazalele Mangalia, Hârșova, Silistra, Constanța. Această prezență a fost însă una vremelnică, dată fiind transhumanța specifică.

La 1850,Ion Ionescu de la Brad consemna despre coloniștii bulgari că “au venit de 20 de ani ,părăsind niște pământuri sterpe”.

După alipirea Dobrogei la România în 1878 comunitatea bulgarilor din Dobrogea a continuat să existe și a rămas stabilă ,contrar unor aprecieri cu tentă iredentistă.

În a doua jumătate a secolului XX românii din Cadrilater și bulgarii din Dobrogea ,rămași în număr mic după schimbul de populație din 1940(între 20 septembrie și 1 octombrie) au avut o evoluție numerică în declin,ca urmare distribuției teritoriale dispersate și a asimilării prin căsătoriile mixte.

În arealul studiat,observăm prezenta bulgarilor în Nufăru, Beștepe, Mahmudia, Murighiol, Sarinasuf și Dunavaț.

Turcii

Populația turcă din Dobrogea reprezintă o permanență cunoscută datorită condițiilor istorice în care aceasta și-a afirmat existența în spațiul dintre Dunăre și Mare, ținut care a intrat în componența Imperiului Otoman încă de la sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân (pe la 1418).

În timpul îndelungatei stăpâniri otomane în Dobrogea (1418-1878), turcii vor popula regiunea în etape succesive, autoritatea Marele Padișah stabilind provinciei un rol însemnat în cadrul planurilor sale ofensive, ca loc de concentrare a armatelor și de supraveghere a ținuturilor de peste fluviu. După primii turci au fost aduși aici cu un rol precis, militar, un al doilea val de imigrație a acestora a avut loc după cucerirea orașului Varna, în anul 1484, sub conducerea sultanului Baiazid al II-lea, ultimul val fiind reprezentat de turcii negustori. Aceștia erau turci ogüzi, proveniți din regiunile balcanice și din Anatolia, coabitarea acestora cu cei de origine crimeeană și cu cei stabiliți anterior în Dobrogea dezvoltând o adevărată sinteză etnică, subramurile rămânând în memoria ancestrală a fiecărui locuitor turc, fie çungar, keriș, tat sau nogay.

Fig. 2.7 Ieniceri( sursa:www.descopera.ro)

Turcii au reprezentat în fapt grupul islamic cel mai stabil pentru că întruchipau ordinea otomană, fiind și principalii beneficiari ai acesteia. În secolul al XVII-la majoritatea satelor, târgurilor și orașelor din Dobrogea aveau nume turcești.

În secolul al XIX-lea turcii au rămas categoria de musulmani cea mai privilegiată, locuind cu precădere în orașele centre administrative și economice, dar și pe domenii proprii, în mediul rural.

Satele locuite de turci erau recunoscute în general după sufixul köyharem, spațiul destinat femeilor și camerele bărbaților numite selamlik. și erau alcătuite din locuințe risipite având pereții din chirpici sau nuiele împletite și lipite cu lut, mai rar fiind construite din piatră.

După obținerea independenței statului român în fața Imperiului Otoman și revenirea Dobrogei în cadrul granițelor românești la 1878, o parte însemnată a turcilor dobrogeni s-a retras în proviinciile balcanice aflate încă sub autoritatea sultanului, revenind însă apoi până la debutul primei conflagrații mondiale.

În teritoriu studiat,se observa prezența turcilor în Mahmudia,Beștepe, Plopu, Colina ,Murighiol.

Germanii

Trecutul germanilor dobrogeni se leagă de mișcările mai multor grupe de etnici germani care s-au deplasat spre estul continentului european după războaiele napoleoniene.

În locurile unde s-au stabilit prima oară, în cuprinsul Imperiului Rus, coloniștii germani s-au făcut repede remarcați prin seriozitate și solidaritate, întemeierea așezărilor făcându-se după modelul celor din ținuturile natale.

În urma unor recolte succesive slabe, a secetei și a bolilor care începuseră să afecteze animalele, unele grupuri de coloniști s-au deplasat spre gurile Dunării în căutarea unui loc liniștit cu pământ pe care să-l poată lucra.Astfel, primii etnici germani au ajuns să se statornicească în Dobrogea otomană.

Fig.2.8 Etnici germani în Dogrogea(sursa:www.evz.ro)

De remarcat că acest fapt istoric nu a fost consecința vreunei voințe politice, ci doar a dorinței unor oameni liberi de a-și afla un cămin primitor.
Între primele localități dobrogene în care s-au stabilit germanii se menționează satul turcesc Akpunar în anul 1842 și Malcoci, care a fost chiar primul sat german catolic din regiune, înființat în anul 1843 de 25 de familii, care purtau numele strămoșilor lor originari din Alsacia, Valea Rinului, Baden, precum: Weideman, Klein, Kress, Frank. 

Primele case au fost micuțe,iar o grijă deosebită au avut să ridice o capelă și două cămăruțe pentru pastor și apoi o clădire pentru școală. Cu timpul însă și-au durat case mari și solide construite din chirpici ,și fațade văruite și înșirate,alăturat,pe stânga și dreapta unei străzi late și pietruite.

În prima jumătate a secolului XX germanii dobrogeni au construit mori ,ateliere diverse ,au deschis bănci populare,au importat din Germania utilaj agricol și tractoare.

O adata cu creșterea bunăstării lor și cu noile tehnologii au trecut la construirea caselor din piatră și cărămidă ,cu acoperișuri din țigla sau tabla ,cu garduri din lemn și metal.

Evoluția populației în secolul XX

Zona Deltei Dunării se definește ,în toată complexitatea faptelor de cultură materială și imateriala ca o zonă de conlocuire și conviețuire etnică.

Evoluția localitilor din cuprinsul acestei zone, în cazul nostru,din arealul brațului Sfântu Gheorghe,a avut o traiectorie sinuoasă,reușind însă,spre sfârșitul secolului al XIX lea să capete un contur clar.Astfel,comunele Nufăru,Beștepe,Mahmudia și Murighiol,și satele componente,evoluează ascendent,din punct de vedere al populării lor,reușind ca pe parcursul secolului XX să capete în esență, structura etnică și numerică pe care o știm astăzi.

La sfârșitul secolului al XIX lea în Nufăru populația număra 554 persoane, majoritatea români,iar în Malcoci se înregistrau 652 locuitori, în majoritate germani, pe lângă ei trăind și bulgari, ruși și români

În următorul secol populația din satul Nufăru evoluează astfel: 571 locuitori în 1900, 792 în 1912, 851 în 1930, 778 în 1948, 1303 în 1956, 1245 în 1966, 1419 în 1977, 1072 în 1992 și 1062 în 2002, toți români,iar în Malcoci: 685 locuitori în 1900, 862 în 1912, 934 în 1930, 802 în 1948, 1075 în 1956, 1111 în 1966, 1364 în 1977, 1077 în 1992 și 1014 în 2002. Din colonia germană de altădată au mai rămas doar 23 de urmași, restul populației fiind de etnie română.

Fig.2.9 Evoluția populației în satele Nufăru și Malcoci(sursa:Recensământul populației)

Din punct de vedere demografic se înregistrează deficit demografic în populația comunei Beștepe. Comuna Beștepe are în componența sa populația satelor Beștepe,Băltenii de Sus și Băltenii de jos,existând diferențe foarte mari între numărul populației acestor 3 sate

La sfârșitul secolului XIX , din cei 1063 locuitori ai satului Beștepe , 743 erau români, 221 bulgari, 89 turci și tătari, 7 evrei și 3 armeni. Populația a avut următoarea evoluție: 1117 locuitori în 1900, 1750 în 1012, 2179 în 1930, 2087 în 1948, 2198 în 1956, 2284 în 1966, 2203 în 1977, 1901 îm 1992 și 1785 în 2002, astăzi aproape toți locuitorii fiind români

În 1896 populația satului Băltenii de Jos era formată din 144 persoane, ruși și români. De atunci, ea a avut următoarea evoluție: 271 locuitori în 1930, 231 în 1948, 253 în 1956, 206 în 1966, 149 în 1977, 98 în 1002 și 118 în 2002. În prezent, românii reprezintă 85% din populație, iar ucrainenii 15%. În cazul satului Băltenii de Sus, deși aparent are o poziție mai bună decât omonimul său, acesta a cunoscut o evoluție identică a numărului de locuitori. În 1896 număra 52 de suflete, toți etnici ruși. În 1900 numărul lor atingea 157, în 1912 erau 374, 271 în 1930, 183 în 1948, 145 în 1956, 214 în 1966, 174 în 1977, 141 în 1992 și 128 în 2002, toți români.

Fig.2.10. Evoluția populației în comuna Beștepe(sursa: Recensământul populației)

La sfârșitul secolului al XIX-lea în structura populației Mahmudiei predomina elementul etnic rusesc (ruși-lipoveni 112 familii cu 553 persoane) urmat de români – 71 familii (378 persoane), turci-tătari – 34 familii cu 140 persoane, evrei 18 familii cu 89 persoane, bulgari 7 familii cu 47 persoane și 2 locuitori armeni.

M. D. Ionescu menționează la 1904 un total de 1437 locuitori din care: 516 români, 328 lipoveni fără popă, 120 tătari, 213 ruși, 93 lipoveni cu popă, 80 bulgari, 71 evrei, 12 greci, 2 germani,1 găgăuz, 1 albanez.

Anuarele statistice publicate furnizează următoarele date cu privire la populația localității: în anul 1930 erau 2150 locuitori cu 432 gospodării, două clădiri cu destinație publică (probabil școala și primăria); în 1970 erau 5255 locuitori; în1975 – 5618 locuitori; în 1980 – 5740 locuitori; în 1985 – 5588; în 1990 – 5286 locuitori. La recensământul din 2002 s-au monitorizat 2905 persoane din care: 2343 români, 506 lipoveni, 28 turci, 26 ucraineni, 1 polonez, 1 rrom.

Numărul redus de locuitori de etnie turcă se datorează fenomenului, de altfel general în Dobrogea, de migrare a acestei etnii dinspre localitățile rurale spre cele urbane (Tulcea, Constanța).

Fig.2.11Evolutia populației în Mahmudia(sursa:Recensământul populației)

Comuna Murighiol,alcătuită din satele Murighiol,Dunavatul de sus,Dunavatul de Jos,Plopu,Sarinasuf și Colina a cunoscut următoarea evoluție a populației:

În satul Murighiol: 762 locuitori în 1900, 1038 în 1912, 1362 în 1930, 1914 în 1948, 1824 în 1956, 1695 în 1966, 1705 în 1977, 1458 în 1992 și 1425 în 2002. Alături de majoritatea românească a populației, apare un grup etnic de circa 430 de ucraineni, la care se adaugă și 16 turci.

În Dunavațul de Sus populația a evoluat crescător până după al doilea război mondial, după care a scăzut: 332 locuitori în 1900 (față de 403 în 1896), 486 în 1912, 541 în 1930, 800 în 1948, 707 în 1956, 567 în 1966, 415 în 1977, 225 în 1992 și 229 în 2002, majoritatea fiind români, doar 15 fiind ruși-lipoveni și ucraineni,iar în Dunavațul de Jos populația a evoluat astfel: 480 locuitori în 1900, 622 în 1912, 767 în 1930, 1075 în 1948, 1083 în 1956, 942 în 1966, 855 în 1977, 703 în 1992 și 710 în 2002. Astăzi, structura etnică ne indică faptul că românii au o pondere de 53%, ucrainenii 46,8% iar restul de 0,2% este reprezentat de rușii-lipoveni.

În Plopu erau : 311 locuitori în 1900, 530 în 1912, 608 în 1930, 798 în 1956, 978 în 1966, 855 în 1977, 649 în 1992 și 690 în 2002, aproape toți fiind români,spre deosebire de Sarinasuf unde structura etnică a suferit serioase modificări în mai multe rânduri, mai întâi în 1878, apoi după 1940, astfel De exemplu, după plecarea turcilor, locul lor a fost luat de bulgari, care beneficiau de scutiri de taxe, fiind considerați coloni.

Numărul populației a evoluat astfel: 484 în 1900, 667 în 1912, 888 în 1930, 872 în 1948, 1070 în 1956, 1022 în 1966, 754 în 1977, 527 în 1992 și 536 în 2002. În prezent toți locuitorii sunt români.

În 1850 I. Ionescu de la Brad dădea distrus satul Colina, dar a fost repede refăcut, deoarece în 1900 reapare în statistici, având 366 locuitori. Dicționarul lui Lahovari pomenea de 379 locuitori, toți tătari, care se ocupau cu creșterea vitelor și cultivarea pământului. Populația lui a evoluat în continuare după cum urmează: 348 locuitori în 1912, 373 în 1930, 394 în 1948, 379 în 1956, 456 în 1966, 369 în 1977, 147 în 1992 și 182 în 2002, între etnicii români înregistrându-se și 5 turco-tătari.

Fig.2.12 Evoluția populației în comuna Murighiol(sursa:Recensământul populației)

Structuri demografice actuale

Evoluția populației în întreg arealul

Descrierea evoluției populației din zona limitrofă a Brațului Sf Gheorghe s-a realizat folosind datele furnizate de Institutul Național de Statistică și Recensământul Populației și Locuințelor 2002 și 2012.Analizând datele din cele două recensăminte observăm o ușoară scădere a numărului populației în toate localitățile prezente în acest areal . Comparând anul 2002 cu anul 2012, scăderea este vizibilă, fără o diferență mare ,exceptând Mahmudia,care în anul 2002 avea încă în componența actuală comuna Beștepe.

Fig.2.13 Evoluția populației arealului (sursa:Recensământul populației)

2.5.1.1 Densitatea populației

Densitatea populației are valori scăzute, situându-se intre 5-30 locuitori/km², având valori mediane ținând cont de densitatea din zonele înconjurătoare(exceptând municipiul Tulcea). Populația este foarte concentrată în municipiul Tulcea, densitatea având valoarea de 521,2 locuitori/km².

Factorii care contribuie la repartița acestei densitați sunt:

-vecinatatea teritoriului cu bratul Dunarii implică riscul inundabilității teritoriului

-imbatranirea usoara a populatiei

-scaderea numarului de nasteri

-lipsa conditiilor sociale(educatie, sanatate)optime

-lipsa locurilor de muncă

-migrarea populației catre zonele urbane in cautarea unui loc de muncă

-stagnarea economiei

Fig.2.14Densitatea populației în județul Tulcea(sursa: P.A.T.Z. Delta Dunării)

2.5.1.2 Etnicitate

După etnie, populația arealului este destul de omogenă. Astfel, mare parte a locuitorilor zonei (89,8%) s-au declarat la recensământul din 2012 ca fiind români (185289), 5.2% lipoveni, 1,5% ucrainieni, 1,2% turci, 1,2% alte naționalități. Această distribuție nu diferă semnificativ de cea înregistrată la nivel național, unde românii reprezintă 89,5% iar alte etnii 10,5%.

Fig.2. 15. Populația arealului din punct de vedere etnic(sursă:Recensământul populației)

2.5.1.3 Natalitatea și Mortalitatea

Dintre componentele care determină evoluția populației se remarcă că importanță cele două tipuri de mișcări ale populației: mișcarea naturală cu cele două fenomene pe care le surprinde – natalitatea și mortalitatea – și mișcarea migratorie .

Natalitatea, ca fenomen demografic, este măsurată prin rata natalității care reprezintă numărul de copii născuți vii la 1000 de locuitori într-o perioadă determinată (un an calendaristic). În anul 2006 în arealul studiat rata natalității avea valoarea de 9,7‰.

Fig.2.16 Rata Natalității în 2006 (sursa : P.A.T.Z. Delta Dunării)

Mortalitatea ca fenomen demografic este și un indicator al calității vieții, fiind influențată de factori economici și sociali cum ar fi accesul la serviciile de sănătate și nivelul de educație dar și de factori ecologici. Un indicator al mortalității este rata brută a mortalității, care reprezintă numărul celor decedați la 1000 de locuitori într-o perioadă determinată (un an calendaristic). Rata mortalității în zona studiată era în 2006 de 10,8‰ valoare inferioară celei înregistrate pentru România (12 ‰).

Fig.2.17 Rata mortalității în 2006(Sursa: P.A.T.Z. Delta Dunării)

2.5.1.4 Sporul natural

Sporul natural este un indicator care reflectă echilibrul existent între cele două fenomene: natalitate și mortalitate. El evidențiază creșterea naturală a unei populații și se calculează ca diferență între numărul de nașteri și cel de decese care au avut loc într-un an raportată la volumul populației.

Un spor natural pozitiv nu înseamnă neapărat o creștere a populației, volumul acesteia depinzând și de fluxurile migratorii Astfel calculat, sporul natural pentru zona de referință înregistrează o valoare negativă: -1,1‰.

Fig.2.18. Sporul natural în 2006 (sursa: P.A.T.Z. Delta Dunării)

2.5.1.5 Rata migrației

Evoluția volumului populației este influențată nu doar de mișcarea naturală a acesteia, ci și de mișcarea migratorie. Migrația internă, la nivel zonal, chiar dacă nu influențează volumul total al populației, provoacă importante mutații în structurile după vârste și sexe ale populației, în primul rând pe cele două medii sociale: urban și rural și, apoi, în profil teritorial-administrativ. La nivelul zonei de studiu a fost cuprinsă în analiza atât migrația internă, cât și cea externă. Migrația reprezintă totalitatea stabilirilor și plecărilor cu domiciliu înregistrate la nivelul zonei studiate.

În zona supusă analizei demografice sporul migrator net înregistra în anii 2000-2006 o valoare încadrată intre (-5)- (-1,1)

Fig.2.19 Rata neta a migrației 2000-2006 (Sursa: P.A.T.Z Delta Dunării)

Evoluția populației pe localități

În structura demografică a arealului în prezent se observă diferențe masive față de structura populației în secolele precedente.Relocările populației,condițiile economice,condițiile sociale și cele naturale au influențat alcătuirea demografică a satelor atât în mod pozitiv cât și în mod negativ.

Prin urmare,în prezent structura localităților zonei limitrofe a brațului Sf Gheorghe arata astfel:

2.5.2.1 Nufăru

La 1 ianuarie 2006, populația stabilă a comunei Nufăru era de 2399 persoane, din care 57% bărbați și 53 % femei (date preliminare furnizate de Direcția Județeană de Statistică după Recensământul populației și locuinței din 2006).

Conform estimărilor, la 1 ianuarie 2009 populația stabilă a comunei Nufăru constituia 2510 persoane, 17.17% dintre acestea fiind sub 18 ani. Densitatea populației în limitele comunei este de 33.8 locuitori/km2.

La recensământul din anul 2002, populația comunei alcătuia 2427 locuitori, 50.47% bărbați și 49.53% femei. Persoanele sub 15 ani alcătuiau 16.69% pe când persoanele peste 59 de ani alcătuiau 25.79% din populația totală. În 2002 densitatea populației la nivelul comunei era de 32.7 locuitori/km2.

La recensământul din 2012 , populația comunei număra 2119 persoane dintre care 1079 bărbați și 1040 femei.

Tab.2.2.Populația pe sexe în Nufăru

(sursa:Recensământul populației din 2002 și 2012)

Din punct de vedere confesional,la recensământul din 2002 se înregistrau 2381 de majoritari ortodoxi pe lângă care 33 de religie romano-catolică 2 greco-catolici,2 baptiști și 6 persoane de altă religie.

La recensământul din 2012 s-au înregistrat 2082 persoane ortodoxe ,25 romano-catolice,4 greco-catolice și 6 de alte religii:

Tab.2. 3. Populația pe confesiuni în Nufăru

(sursa: Recensământul populației din 2002 și 2012)

În Nufăru,în 2002 se înregistrau 4 persoane de etnie ucrainieană 4 rusi-lipoveni,3 maghiari și 3 germani. În prezent,în urma recensământului din 2012, majoritatea populației este româna existând doar 5 persoane de etnie rusă-lipoveană.

Tab.2.4. Populația pe etnie în Nufăru

(sursa Recensământul populației din 2002 și 2012)

Forța de muncă constituie un factor important al dezvoltării rurale în prezent și viitor, și poartă amprenta caracteristicilor economiei rurale predominant agricole.O caracteristică de bază a forței de munca din rural o constituie rata de activitate și ocupare mai ridicată, la care se adaugă nivelul mai redus al șomajului.În cursul anului 2006, rata de ocupare era de 70%. Distribuția numărului mediu de salariați pe ramuri ale economiei evidențiază următoarele: cea mai mare parte se regăsește în industrie aproximativ 30% urmată de transport(5), 40 % dintre persoane sunt pensionari iar restul sunt fără locuri de muncă sau beneficiari ai Legii 416/2001 ( în anul 2006- 45 de beneficiari iar în anul 2007 38 de beneficiari). În comună Nufăru rata șomajului calculată în sensul O.U.G. nr.24/1998 (privind regimul zonelor defavorizate) a cunoscut o valoare minimă în anul 2006 fiind de 3-4 %, sub nivelul ratei șomajului înregistrată. În anul 2007 această a scăzut la 3,5.

Evoluția numărului de șomeri pe sate, conform statisticii de la A.J.O.F.M., pe ultimii ani, se prezintă în conformitate cu Tabelul 2.5

Tab.2. 5. Ocuparea forței de muncă în Nufăru

(sursa:A.J.O.F.M Tulcea)

Beștepe

Comuna Beștepe este recent înființată, prin reorganizarea administrativă a comunei Mahmudia în anul 2003. Are în componența sa satele Băltenii de Jos și Băltenii de Sus.

Din punct de vedere demografic se înregistrează deficit demografic în populația comunei Beștepe.

La recensământul din 18 martie 2002 erau 1930 persoane, din care 967 femei și 963 bărbați. La 1 ianuarie 2009 populația stabilă a comunei Beștepe constituia 1967 persoane, 17,08% dintre acestea fiind sub 18 ani.

Conform datelor furnizate de primărie, la ultimul recensământ în teritoriul administrativ al comunei Beștepe(2012) s-au înregistrat 1656 de persoane din care 862 bărbați și 794 femei.

Tab.2.6.Populație pe sexe în Beștepe

(sursa: Recensământul populației în 2002 și 2012)

La recensământul din 2002, 100% din populație era de etnie română.

La recensământul din 2012 ,s-a înregistrat o majoritate de 1644 romani,pe lângă care 3 rusi-lipoveni și 8 ucrainieini.

Tab2. .7. Populația pe etnii în Beștepe

(sursa :Recensământul populației în 2012)

Din punct de vedere confesional,în anul 2012 , pe lângă cei 1652 de ortodoxi,existau și 3 romano-catolici.

Tab.2. 8.Populația pe confesiuni în Beștepe

(sursă:Recensământul populației din 2012)

Numărul lucrătorilor activi în 2009 era de 420 persoane, raportat la numărul mare de locuitori inactivi, dintre care șomeri 160, pensionari 500, invalizi 28 și beneficiari de asistență socială 40. În ceea ce privește repartizarea populației active, în anul 2009 situația în comuna Beștepe se prezenta astfel: 95 salariați și 68 șomeri

Evoluția numărului de șomeri pe sate, conform statisticii de la A.J.O.F.M., pe ultimii ani este ilustrată în Tabelul 2.9.

Tab.2.9.Ocuparea forței de muncă în Beștepe

(sursa :A.J.O.F.M.Tulcea)

Majoritatea populației se ocupă cu agricultură (cereale, plante tehnice, viță-de-vie, creșterea animalelor). Unii practică și pescuitul, asemenea strămoșilor lor și secundar legumicultura și creșterea vitelor și un procent de 1% sunt angajați la exploatarea minieră de la Mahmudia sau în diverse servicii. În anotimpul de primăvară, când e sezonul scrumbiei, întreaga populație este conectată la acest eveniment. Accidental, capturarea unui sturion de dimensiuni apreciabile poate rezolva financiar problemele fericitului pescar.

Mahmudia

Conform estimărilor, la 1 ianuarie 2009 populația stabilă a comunei Mahmudia constituia 2812 persoane, 17.64% dintre acestea fiind sub 18 ani. Densitatea populației în limitele comunei este de 44.2 locuitori/km2.

La recensământul din anul 2002, populația comunei alcătuia 4826 locuitori, 50.12% bărbați și 49.88% femei. Persoanele sub 15 ani alcătuiau 16.85% pe când persoanele peste 59 de ani alcătuiau 21.88% din populația totală. În 2002 densitatea populației la nivelul comunei era de 75.8 locuitori/km2.

Tab.2. 10. Populația pe sexe în Mahmudia

(sursa :Recensământul populației în 2002 și 2012)

La ultimul recensământ,din 2012,totalul populației era de 2292 locuitori,din care 1128 bărbați și 1164 femei. Diferența atât de mare față de recensământul din 2002,constă în faptul că în 2003,satul Beștepe a ieșit din jurisdicția Mahmudiei , devenind comună și înglobând în structura sa și satele Băltenii de Jos și Băltenii de Sus

Populația Mahmudiei este formată majoritar din români,urmați de lipoveni , ucraineni și câteva familii de turci veniți în secolul al XVIII-lea.

Recensământul din 2002 estima prezența a 499 de rusi-lipoveni,43 de ucrainieni ,24 de turci și 6 de alta etnie. Ultimul recensământ,din 2012, înregistra 357 de ruși –lipoveni, 12 turci și 5 persoane de alta etnie.

Tab.2.11.Populația pe etnie în Mahmudia

(sursa: Recensământul populației în 2002 și 2012)

Din punctul de vedere al cultelor religioase,în Mahmudia întâlnim o majoritate ortodoxă,urmată de prezență în minoritate și a altor confesiuni.

La recensământul din 2002 ,se înregistrau 3 adventiști,1 baptist , 1 reformat și 26 de alte religii.La cel din 2012, existau 14 baptiti și 298 de alte religii.

Tab.2.12.Populația pe confesiuni în Mahmudia

(sursa:Recensământul populației în 2002 și 2012)

În ceea ce privește recalificare resurselor umane, în ultimii ani s-au derulat o serie de programe inițiate de Primărie, în colaborare cu A.J.O.F.M. Tulcea, de care au beneficiat 180 de persoane (120 pescari, bucătari, lucrători din turism și 60 de beneficiari prin programul de consultanță agricolă).

Problemele sociale cele mai acute în comună sunt sărăcia și slabă calificare a forței de muncă. În Mahmudia, la nivelul anului 2009 existau 516 salariați și 106 șomeri.

Evoluția numărului de șomeri, conform statisticii de la A.J.O.F.M., pe ultimii

ani, se prezintă după cum arata Tabelul 2.13.

Tab.2.13.Ocuparea forței de muncă în Mahmudia

(sursă:A.J.O.F.M Tulcea)

Murighiol

Comuna Murighiol se confruntă cu o variație accentuată a numărului populației stabile ,o dată cu debutul secolului XXI. Dacă în anul 2000,numărul populației stabile din Murighiol era de 3000 de persoane,la recensământul din 2002, populația comunei alcătuia 3778 locuitori, 50.87% bărbați și 49.13% femei. Densitatea populației la nivelul comunei era de 4.2 locuitori/km2. Conform estimărilor, la 1 ianuarie 2009 populația stabilă a comunei Murighiol constituia 3550 persoane, 19.92% dintre acestea fiind sub 18 ani. În prezent numărul populației a scăzut considerabil, la recensământul din 2012, înregistrându-se 3164 de locuitori,din care 1608 bărbați și 1556 femei.Aceasta variație a numărului populației este pusă pe seama lipsei locurilor de muncă,și condițiilor sociale:

Tab.2.14.Populația pe sexe în Murighiol

(sursa :Recensământul populației în 2002 și 2012)

În satul Dunavațu de Sus scăderea accentuată a numărului de locuitori și mai cu seamă ritmul în care se produce trebuie să îngrijoreze, deoarece satul riscă să dispară cât de curând.

De asemenea în satul Colina se înregistrează o scădere semnificativă a numărului populației, care va duce inevitabil la dispariția localității, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat. Îmbătrânirea populației și perspectivele reduse de dezvoltare economică constituie cauzele principale care au generat o astfel de situație.

Comuna Murighiol conține un mozaic etnic. La recensământul din 2002,se înregistrau 3450 romani,28 rromi, 253 ucrainieini,18 ruși –lipoveni,14 turci și 7 alte etnii. La cel din 2012,s-au înregistrat 2998 romani,143 ucrainieni,2 rusi-lipoveni,14 turci și 4 persoane de alta etnie.

Tab.2.15. Populația pe etnii în Murighiol

(sursa:Recensământul populației în 2002 și 2012)

În privința fondului religios,întâlnim înafara religiei otodoxe și alte culte.

La recensământul din 2002 se înregistra o majoritate a populației ortodoxă, pe lângă care existau și 15 peroane de religie musulmană ,2 romano-catolică 2 reformata și 13 de altă religie. La recensământul din 2012, s-au înregistrat 3 persoane romano-catolice și alte 59 de altă religie.

Tab.2.16.Populația pe confesiuni în Murighiol

(sursa:Recensământul populației în 2002 și 2012)

Locuitorii de astăzi îmbină mai multe activități, la fel de importante: agricultura (există mai multe asociații agricole), creșterea animalelor, pescuitul (practicat de câteva societăți particulare și asociații piscicole) și agroturismul, ultima activitate tinzând să se impună, datorită unor dotări importante: hoteluri, vile, pensiuni, restaurante, piscine etc.

La Colina creșterea ovinelor și cornutelor este importantă, acest lucru fiind dovedit și de existența unui procesator tulcean care preia laptele obținut de localnici. La nivelul anului 2009 în comună existau 285 salariați și 44 șomeri.

Evoluția numărului de șomeri pe sate, conform statisticii de la A.J.O.F.M este redată în Tabelul 2.17.

Tab.2.17. Ocuparea forței de muncă în Murighiol

(sursă: A.J.O.F.M Tulcea)

MORFOLOGIA ,FIZIONOMIA,ȘI TIPOLOGIA AȘEZĂRILOR RURALE TERITORIUL STUDIAT

Cercetarea și analiza privind habitatul arealului studiat,viața cotidiană desfășurată în cadrul acestuia ,evidențiază o serie de relații și structuri manifestate atât la nivel general al domeniului cât și la nivelul particular al fiecărui obiect.

Așezările și gospodăriile din arealul Deltei Dunării se caracterizează printr-o anumită structură și textură care ține predominant de mediul geografic și numai parțial de etnia care locuiește în așezarea respectivă

Similitudinea ca aspect al conlocuirii etnice la nivelul așezărilor implica prezentarea acestora din perspectiva structurii și texturii – pe de o parte – și a funcțiilor economice pe de altă parte.

Privit sub aspect spațial și temporal, raportul de interacțiune și interdependență dintre mediul înconjurător și comunitățile rurale a fost determinant pentru viața societății.

În satul tradițional omul s-a integrat mediului formând împreună un tot armonios.

Așezările și gospodăria relevă această dorință a omului de adaptare la condițiile naturale.

De-a lungul timpului umanizarea mediului s-a făcut fără distrugerea lui, realizându-se de fapt o trăire în ecosistem. De aceea se discută despre ecosisteme de munte, de dealuri, de câmpie, toate acestea reflectându-se atât în manifestările vieții sociale, cât și la nivelul mentalităților.

Adaptarea rațională la mediul geografic, folosirea judiciară a resurselor locale pentru amplasarea și amenajarea satului și gospodăriilor, pentru dezvoltarea acestora în condițiile de viață concrete ale fiecărei etape socio-istorice, presupune o continuă îmbogățire de cunoștințe, o continuă perfecționare a mijloacelor și tehnicilor de muncă.

Condițiile de mediu au determinat o anume structură a așezării și a practicării ocupațiilor, fapt ce ne permite ca pentru acest aspect de viață socială să subliniem manifestarea similitudinii – ca fapt al conlocuirii etnice, aspectul diferențierii fiind reprezentat într-un procent unic, drept nota particulară.

3.1 Așezările după structura și textură

Abordând criteriul structural distingem în arealul studiat, așezările cu vatră adunată și formă neregulată. Analiza datelor din teren demonstrează că acest tip de așezare are cea mai mare extensiune, ca urmare a influenței cadrului natural, cât și a tipurilor de economie existente.

Factorii naturali, istorici și sociali, economici au influențat nu numai structura așezărilor ci și textura și forma acestora. În acest sens, în arealul supus atenției distingem sate cu textură neregulată, cu tramă stradală neordonată,(Mahmudia,,Nufăru,Murighiol Beștepe)însă și localități cu textură ordonată (Plopu,Dunavatul de Jos,Malcoci).

Fig. 3.1Satul Nufaru-vedere din satelit(sursa: Google Earth)

De exemplu,satul Plopu are o structură lineara,dezvoltat în lungul drumului Murighiol –Sarinasuf,o formă dreptunghiulară și textura ordonată,cu străzi drepte.

Fig.3.2 Satul Plopu-vedere din satelit(sursa: Google Earth)

În evoluția teritorială a vetrei satului, modificările au avut loc în raport cu anumite fenomene naturale (inundațiile din 1940 și îndeosebi cele din 1970) cât și în raport cu anumite fenomene socio-economice (proiectul de dezafectare a așezărilor rurale, migrația spre localitățile care urmau să fie dezafectate). De aceea se observă un regres economic.

3.2 Așezările după funcții economice

Din punct de vedere economic, în zona cercetată distingem așezări cu funcții mixte. În aceste localități, activitatea agricolă (cultivarea pământului și creșterea animalelor) se îmbină în proporții diferite cu pescuitul, legumicultura, prelucrarea unor resurse naturale sau activități industriale și comerț.

Astfel, în raport de condițiile geografice, se observă diferențieri în procentul de practicare a ocupațiilor, de fiecare dată una dintre ele devenind predominantă.

3.2.1 Așezări cu funcție comercială

În prezent acest sector este cel mai activ în comună Nufăru. Activitățile tradiționale, agricultura și creșterea animalelor, sunt în declin. Sfera comercială a comunei cuprinde un număr de 35 agenți economici profilați pe mai multe domenii de activitate: magazine, depozite de materiale de construcții, baruri și chioșcuri alimentare.

3.2.2 Așezări cu funcție agricolă

Satele în care funcția agricolă este predominanta sunt :Victoria,Ilganii de Jos, Sarinasuf,Beștepe. În Beștepe agricultura domină ca activitate principală, dar sunt o serie de factori care determină randamente agricole slabe: noua clasă de proprietari funciari deține suprafețe mici de teren, nu dispune de utilaje tehnologice moderne. Din punct de vedere al oportunităților existente, suprafața agricolă se pretează la cultivarea cerealelor dar și plantelor energetice pentru obținerea biocombustibililor. Suprafața arabilă a comunei este de 3.681,89 ha pe care să cultivat în anul precedent grâu – 1.337 ha, porumb- 325,6 ha, floarea soarelui – 321 ha , leguminoase – 23 ha și alte culturi 602 ha.

Fig.3.3 Tipuri de culturi agricole în Beștepe(sursa:Fisa de evaluare a comunei Beștepe)

La Sarinasuf asociația agricolă se ocupă cu culturile cerealiere și de plante tehnice.

3.2.3 Așezări cu funcție comercial-turistică

Acest tip de funcție predomină în satele comunei Murighiol(Plopu Beibugeac, Uzlina, Colina), Mahmudia. Din punct de vedere economic, dezvoltarea comunei Mahmudia se bazează pe turism și comerț, sectoarele cu creșterea cea mai rapidă. În opoziție, sectoarele cu cel mai rapid declin sunt: agricultura, pescuitul și creșterea animalelor. Autoritățile apreciază că mediul de afaceri s-a îmbunătățit în ultimii ani, iar dinamica economiei este una pozitivă, considerând că valorificarea potențialului turistic ca fiind baza dezvoltării economice viitoare.

Rețeaua comercială tinde să se dezvolte, recent apărând și câteva depozite pentru materiale de construcții, semn că în zonă se construiește în ritm destul de intens, în special pentru infrastructura turistică. Asemenea altor localități din nordul Dealurilor Tulcei, satele comunei Murighiol ar putea deveni un important punct de interes turistic, pe un itinerar care ar trebui să cuprindă vestigiile romane sau medievale de o importanță aparte. Pentru aceasta s-ar impune unele investiții de infrastructură (drumuri, marcaje) și publicitate. Efectele ar putea fi benefice pentru întreaga regiune.Atfel ca majoritatea populației active a comunei Murighiol este absorbită în mare parte de agenții economici ce activează în domeniul turismului și agroturismului, respectiv de P.F.A.-urile autorizate pentru plimbări în Delta Dunării.

3.2.4 Așezări cu funcție piscicolă

.În Murighiol domeniile percepute ca având șanse reale de expansiune în viitor sunt turismul și piscicultura, în timp ce domeniile în declin sunt agricultura, industria mică și mijlocie și meșteșugurile. În ultimii ani să relansat activitatea de piscicultura. Toate fermele piscicole de pe teritoriul comunei Murighiol au obținut autorizații de extinderi și modernizări.

3.3 Gospodăria .

Cercetările etnografice evidențiază un raport de interdependentă între așezare / gospodărie – de pe o parte și mediul geografic, condițiile economice, istorice și demografice – pe de altă parte și care, evident, s-au manifestat în timp în forme diferite.

Structura gospodăriei este determinată de un complex de factori care acționează în interdependență și anume: habitatul în care este amplasată, vechimea așezării, tipul de așezare în raport de structură, textură și funcția economică; ocupația de bază a locuitorilor, etapa în care a fost constituită gospodăria și fazele de conturare ale structurii ei, etnia gospodarului.

În funcție de aceste aspecte,gospodăria este adaptată satisfacerii necesitaților cotidiene ale familiei ,adăpostirii uneltelor,animalelor și produselor activității economice desfășurate.

Aspectul similitudinii se conturează din structura gospodăriei ,aceeași la toate populațiile care au conviețuit în aceste sate.

Analiza structurii gospodăriei evidențiază :

segmentarea spațiului gospodăriei în două curți: “curtea casei” și “curtea (oborul) animalelor”, și grădină, ce ține de necesitățile și ocupația de bază a locuitorior

prezenta următoarelor construcții componente ale gospodăriei: casa,bucătăria de vară,adăpostul pentru animale,cuptorul,baia,curnicu pentru păsări

Prezența acestor construcții variază de la o gospodărie la alta, în funcție de starea economică a proprietarului și de starea în care se afla gospodăria .

În ceea ce privește dispunerea casei și anexelor în spațiul gospodăriei ,remarcăm faptul că, fiecare proprietar își organizează gospodariea în funcție de necesități.

Fig.3.4 Structura unei gospodării în Beștepe(sursă proprie)

Singura regulă care “acționează” în ceea ce privește gospodăria este segmentul celor “două curți”. Împrejmuirile exterioare erau altădată numai din stuf,acum sunt din diferite materiale: stuf,papură,nuiele,scândura,plase de prins pește.Împrejmuirile interioare în general lipsesc ,uneori sunt făcute din catina și mai rae din stuf(unde gospodăria este mai dezvoltată)

Referitor la poziția casei fata de stradă,se remarca ,aproape ca o regulă ,orientarea cu fațada îngustă (secundata )spre drum.Evident că apar și alte manifestări ale acestui aspect al poziției casei,care sunt considerate particularități:orientarea casei cu fațada principală spre drum,sau case amplasate șu spatele spre ulița.

Fig.3.5 Orientarea caselor pe ulița(sursă proprie)

Poziția construcțiilor cu caracter economic în cadrul curții variază în raport cu casa și față de stradă de la o gospodărie la alta. În general ,însă ,acolo unde există toate construcțiile acestea sunt dispuse astfel: în curtea din față (“curtea casei”) sunt plasate : casa bucătăria de iarnă ,cea de vară,și baia;în “curtea animalelor”(dezvoltată în spatele casei sau letaral de ea) se afla amplasate construcțiile anexe pentru adăpostirea animalelor și pentru nutreț.

Lipsa uneia sau alteia dintre construcțiile componente determina reducerea spațiului uneia sau ateia din curți,fără însă a “se încălca” regula segmentarii în “curtea casei” și “curtea animalelor” ”ograda”. Acest mod de organizare a gospodăriei are tendința de separare a celor două tipuri de activități economice:pregătirea hranei și creșterea animalelor.Prezența bărcilor de pescuit în multe gospodarii este un indiciu practicării pescuitului.

3.4 Locuința

Analizând planimetria și elevația locuinței din arealul Deltei Dunării și a zonei limitrofe se evidențiază fenomenul general din perspectiva coetnicitatii și anume similitudinea.

Similitudinile dintre locuințele populației românești,ucrainiene și lipovenești.

Materiale și tehnici de construcție

Referitor la acest aspect subliniem faptul ca materialele utilizate sunt: pământul (lutul), lemnul, stuful, iar în ce privește tehnicile de construcție întâlnim: case construite pe furci cu stâlpi de stejar sau salcâm; case construite din ceamur; case din chirpici.

Casele construite pe furci cu stâlpi de stejar sau de salcâm. Stâlpi dispuși pe conturul casei și al pereților se îngroapă în pământ 0,40 m și se fixează între ei cu trei rânduri de leturi; pe aceștia se leagă cu sârma snopii de stuf peste care se lipesc câteva straturi de ceamur.

Casele construite din ceamur ceamurul se pregătește pe marginea apei sau în curte cu pământ adus din câmp sau din grădină, care se amesteca cu paie și apa, apoi se frământa cu caii; casele vechi nu au fundații; ceamurul se așează în 5-6 rânduri și fiecare se lasă la uscat o săptămână. După ce s-au uscat, pereții se îndreaptă cu cazmaua și se finisează cu trei rânduri de lut; unul cu paie, altul cu pleava și ultimul cu balega de cal.

Fig.3.6 Casa din ceamur acoperită cu stuf în Băltenii de Sus(sursă proprie)

Casele din chirpici – tehnica înălțării casei din chirpici (cărămizi din ceamur uscat la soare, este mai nouă). Acestea au fundația din piatră și se ridica pe o platformă de pământ ca să fie ocrotite de umezeală. Destul de frecvent se construiesc și case din ceamur și chirpici; acestea au la bază și sus sau numai la partea superioară câte un rând de ceamur, între care se așează mai multe rânduri de chirpici. La o casă cu trei încăperi, cu centura de ceamur intră 700 bucăți de chirpici.

Numai la unele case două treimi din pereți sunt făcute din ceamur, peste care se pun 4-5 rânduri de chirpici și apoi o centură din ceamur. Sunt și case noi cu pereții în lungime din ceamur.

Acoperișul este în două ape, iar învelitoarea este din stuf bătut "nemțește" sau "rusește". Alături de acest material tipic tradițional apar și materialele noi pentru învelitoare: tablă, tigla, azbociment. Pereții caselor se spoiesc cu var în care se amesteca puțină sineala.

Fig.3.7 Casă cu planimetrie tradițională, prispă pe două lături, înveliș în două ape, învelitoare din stuf(sursă proprie)

Planimetria casei

În ce privește acest aspect, menționăm că atât la casa populației românești, cât și la acea a populației lipovenești sau ucrainene, a avut lor o dezvoltare pe lungime, dominantă ca frecvență fiind casa cu tindă mediană și două camere, cu unele variații (ex.: tinda retrasă formând o mică prispa între camere)

Fig.3.8 Casa cu tindă retrasa în Mahmudia(Sursă:Monografia localității Mahmudia)

Faptul este observabil atât în planul caselor românești cât și a celor lipovenești sau ucrainene. Similitudinea este:

– "sală" și "casă"

– "tindă" și "cameră"

– "cameră" – "sală"- "casă"

– "cameră" – "cameră" – "sală" ("hol") – "cameră"

– "odaie" – "sală" – "odaie"

– "casă mică" – "tindă" – "casă mare"

"casa de la drum" – "sala" – "casa"

La acest plan general se adauga și câteva variante (de altfel rar întâlnite) care au fost generate de amplificarea prin dezvoltarea în longitudine a nucleului de bază cu încăperi ce au diverse funcționalități. Exemplificăm:

– "bucătărie de iarnă" (și pentru dormit) – "casă de curat" – "tindă" – "casă de curat"

– "casă curată" – "tindă" – "casă" – "bucătărie" – "marchiză"

– "sală – bucătărie de iarnă" – "casă mică" – "tindă și odaie" – "casă mare".

Se observa că, indiferent de denumirea încăperilor locuinței și de dezvoltarea acesteia, nucleul planimetriei locuinței oricărei dintre etnii este: două camere dispuse de o parte și de alta a celei din mijloc ("tindă", "sală", "hol"). Denumirile de "sală" și "hol" evidențiază pătrunderea neologismului în limbajul oricăreia dintre cele trei etnii.

3.4.3 Elevația. Elemente din structura casei

Similitudini

Din această perspectivă similitudinile privesc tipologia casei, în ansamblul ei, ceea ce permite să fie menționate:

C1 – casa se înscrie în tipul de casă joasă dezvoltată în lungime.

C2 – prezența prispei în planul caselor.

C3 – prezența stâlpilor pe toată lungimea prispei, uneori și pe una din fațadele laterale.

C4 – amplificarea nucleului inițial prin prezența în lateral a unei aplecători și/sau magazii; în genere locuința se dezvoltă în lungime și nu în adâncime.

C5 – prezența rară a pridvorului în fața tindei; apare mai des fără însă a deveni o caracteristică, în fața tindei "o aplecătoare" într-o apă, cu pereții liberi și care are rolul de a feri de ploaie intrarea casei; ca o noutate apare în fața intrării, uneori pe lateral (în locul aplecătorii) o marchiză.

C6 – decorul arhitectural în lemn (tehnica traforului) îl întâlnim atât la casa româneasca, cât și la cea lipoveneasca sau ucraineana .Casele din aceste sate au un decor simplu care se reduce la câteva elemente: frontonul, pazia, creasta din scândură traforată și stâlpii; tehnică folosită la realizarea decorului este traforul, decupajul cu fierăstrăul și aplicarea motivelor. În general motivele ornamentale se pot grupa în două categorii: geometrice din care fac parte semicercuri și florale stilizate; acestea din urmă apar la pazia casei dispusă pe toată lungimea ei, traforul simbolizând diverse flori sau sunt dispuse radial sub forma unei glastre cu flori care "împodobește" frontonul casei; atrage atenția la unele case decorul de deasupra învelitorii din stuf și care este o "creastă" din scândură cu flori traforate montate pentru a proteja învelitoarea; stâlpii au ca ornamente capiteluri cu motive ce se obțin din decupaj după tipar prin tăiatul cu fierăstrăul.

Fig.3.9. Casa lipoveneasca din Murighiol(sursa:www.panoramio.ro)

Diferențe

Având în vedere tipologia casei, în ansamblul ei, subliniem diferențele:

A1 – prispa întinsă pe latura îngusta întâlnita la populația ucraineană și mai rar la populația românească;

A2 – prispa ieșită în structură, având diferite dimensiuni și, luând uneori mărimea unei bănci, este întâlnită în structura caselor lipovenești (întâlnim însa și sate cu populație lipovenească unde acest element lipsește), în plan general – a zonei limitrofe, aspectul este tipic caselor lipovenești;

Aculturație

Între aspectele analizate la nivelul gospodăriei și locuinței pentru a-l releva pe cel care se evidențiază în acest areal, se impun să menționăm un alt aspect, care deși se remarcă azi, tot ca o similitudine este de fapt rezultatul unei aculturații. În acest caz similitudinea, care în genere, se referă la elemente comune, păstrând unele note particulare, se manifestă ca identitate în structura interiorului. La nivel grafic fenomenul se poate reprezenta:

aculturație similitudine(asemănare)

similitudine = identitate

Aspectul la care se referă îl constituie, un element constitutiv în interiorul locuinței și anume așa-numita "lijancă". Aceasta este un gen de pat de pământ construit lângă sobă și care se încălzește în timpul ierni datorită unei instalații originale și construcții cu totul ingenioasă.

Caracteristica populației slave (ucraineana și/sau lipoveneasca) "lijanca" se întâlnește acum și

în casele romanești fiind un element preluat și adoptat, corespunzând necesitaților.

Fig.3.10 .Lijancă (sursă:www.panoramio.ro)

3.5 Mutații în structura gospodăriei și a locuinței.Aspecte contemporane

Mereu în schimbare ,tradiția care imprima o anumită regularitate comportamentului unei culturi ,marchează un indiscutabil echiibru intre fortee conservatoare și cele care prefigurează viitorul.

Cu referire la arealul Detei Dunării ,și a zonei limitrofe este de menționat că arhitectura este destul de alterată.Fondul de locuințe și construcții a suferit modificări cu încercări de adecvare la necesitățile zilei,dar care nu întotdeauna au dat rezultate fericite.

De mute ori s-a înlocuit tâmplăria și /sau s-a vopsit în culori tari(verde,albastru,maro închis)ba chiar și vărul alb cu care erau acoperiți pereții și care dădea o impresie de curățenie,a fost substituit unei văruieli în culori(albastru deschis).S-a înlocuit stuful și papura și s-a înlăturat prispă.

Cercetările din teren permit surprinderea unei serii de transformări în structura gospodăriei și a locuinței de la planimetrie și elevație la materiale de construcție;de la modul de sipunere a elementelor componente la categorii de obiecte din interiorul casei.

La nivelul structurii gospodăriei se menționează drept caracteristica aglomerarea construcțiilor componente încât a dispărut acea deimitare precisă între “curtea casei” și “curtea animalelor”/”ograda”.Gospodăriile par a se dezvolta una din alta,dovadă a amplasării și construirii lor fără un plan ,în mod haotic..

La nivelul planimetriei se surprind diferite aspecte care au fost generate de o serie de factori de a cei sociali și administrativi a cei psihologici și personali

-uneori ,stâlpii din lemn ca și pazia din scândura traforată sunt înlocuite cu stâlpi și respectiv pazie din beton și /sau zidărie ,cu pazie din tabla săi din PFl

-invelitorie din tabla albă zincată (apărute în jurul năilor 1930-1940) ca și ce din tigla au fost înlocuite ,uneori ,cu azbociment (apărut în jurul anilor 1970)

-peretii exteriori fie au rămas la fel și sunt văruiți ,conform practicilor tradiționale,fie au fost tencuiți.Uneori ,în tencuiala pereților exteriori sunt modelate modele decorative geometrice sau florale policrome.

Fig.3.11 Casă cu planimetrie actuală, înveliș în patru ape, învelitoare din azbociment în Mahmudia(sursa Monografia localității mahmudia)

După 1990 arhitectura a fost supusă unor transformări care au generat planuri de locuințe ce nu mai păstrează ,prin nici un element legătura cu tradiția. La nivelul elevației au apărut și locuințe pe două nivele,iar planul casei capăta forme geometrice deseori greu de recunoscut.

Se mai păstrează forma acoperișului “în patru ape”,dar frecvent apar și acoperișuri cu forme care variază între unghiuri/triunghiuri și alte forme geometrice.Învelitorile locuințelor nou construite sunt din tabla “tip tigla”/”tip olana” de culori diferite,ceea ce deseori provoacă un diconfort vizual.

Fig.3.12 Casa modernă în Nufăru(sursă proprie)

La nivelul organizării spațiului de locuit se observa transformări care pot fi considerate « manifestări » actuale ale dimensionării /redimensionării interiorului rural sub influența celui urban.

o amplificare a planului inițial al locuinței ,adăugându-se una ,două camere de obicei în continuarea celorlalte și obținându-se un plan de tipul:camera –tinda-camera

camera de locuit din planul inițial este organizată în aplecătoare(delimitata și ea ,deseori,în cameră și tindă).Aceasta devine “casă” pentru bătrâni .Fosta camera de locuit este acum o altă “cameră bună” (“de păstrat”)

construirea caselor noi ,cu un plan dezvoltat ,frecvent ,în adâncime ,în care apar patru-șase camere.

Urmărind modificările în timp,pertinente în multiplele aspecte ale arhitecturii populare se observa manifestarea ,în cadrul interdependenței tradiție-inovație/permanenta-mutație a raporturilor de :

-interferență (elementele tradiției ,coexistente cu cele ale contemporaneității:casa cu două și trei încăperi ,dar și cea cu mai multe camere; “casa joasă”,dar și “casa înalta”;decorul realizat prin crestare ,cioplire și traforaj,dar și ce realizat în reief din mortar,ghips în tencuiala sau prin turnare)

-asimilare și acomodare (elementele contemporane valorifica trăsături ale tradiției în forme noi pe care timpul le selectează :marchiza preia caracterul de spațiu semiadapostit al prispei ;arcadele caselor noi preiau ,uneori ,forma “florăriei”traforată etc)

-schimbare (elementele cu totul noi ,recente ,caracteristice unui moment și care nu sunt asimilate în timp;decorul contemporan în relief ;vopsitul în culori al pereților exteriori;acoperișul în multiple forme geometrice;învelitoarea din tablă colorată de “tip olană”, “tip țiglă”)

Fig.3.13 Casă modernă cu acoperiș din țiglă(sursă proprie)

.IV DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI PROGRESE PRIVIND EVOLUȚIA AREALULUI

4.1 Potențialul turistic

Călătoriile și turismul reprezintă cea mai însemnată industrie mondială și furnizor de locuri de muncă pentru economiile naționale și regionale. Turismul este unul dintre cele mai importante motoare pentru creștere economică și poate contribui la dezvoltarea durabilă din punct de vedere economic, social, ecologic, etc. Trebuie să avem în vedere faptul că, în timp ce economiile se dezvoltă, patrimoniul mondial este amenințat că niciodată până acum, iar zonele protejate pentru biodiversitate sunt expuse la presiunile unei dezvoltări iraționale.

Turismul poate susține dezvoltarea durabilă a zonelor protejate în care din ce în ce mai mulți turiști vin să caute, să înțeleagă și să se bucure de mediul natural. Turismul poate și trebuie să sprijine protecția resurselor naturale, populația locală și factorii decidenți au realizat, în timp, valoarea acestui patrimoniu și doresc să îl conserve.

Industria mondială a turismului de masă și a celui de nișă crește în mod continuu. Această creștere creează o provocare majoră pentru marketingul de turism, acolo unde există o nevoie însemnată pentru o poziționare eficace a strategiei destinației, cu scopul creării și administrării distincte și atractive a obiectivelor și peisajelor, definite că forțe de atragere pentru diferitele situri locuit și de muncă, dar și șederile temporare într-o destinație oarecare, activitățile de recreere în destinația respectivă și facilitățile utilizate în acest scop. „Ingredientele” care constituie capitalul de bază pentru un cadru atractiv sunt: natura, cât se poate de nedeteriorată și sălbatică, un peisaj atrăgător, un patrimoniu cultural de valoare, populația ospitalieră, gastronomia locală și calitatea serviciilor în sectorul de turism. Calitatea produsului turistic și a destinației turistice, în general, este, în mare măsură, determinată de mediul natural, cultural și social, dar aceste elemente sunt, în aceeași măsură, și cele mai vulnerabile.

Turismul durabil reprezintă o viziune pentru dezvoltarea turismului și recreerii într-o țară, regiune sau destinație turistică. Această viziune are în vedere principiile de bază ale turismului sustenabil și respectă populația, mediul înconjurător, cultura și economia locală a regiunii-gazdă.

Relația dintre acești trei piloni este reprezentată printr-un model conceptual numit triunghiul sustenabilității. În concordanță cu acest model, societatea este divizată în trei mari grupuri numite“dimensiuni”:

Fig.4.1 Triunghiul sustenabilității(sursă: Plan Strategic Turism Delta Dunării 2009)

dimensiunea umană: elementele privitoare la sănătate, cunoaștere, formare, cultură etc.;

dimensiunea de mediu: resurse naturale, calitatea mediului, diversitatea biologică etc.;

dimensiunea economică: tehnologie, bunuri imobile, mijloace financiare etc.

Dezvoltarea durabilă are drept scop primar păstrarea echilibrului între cele trei dimensiuni,atât la nivel local cât și la nivel național și internațional. Recent, la cele trei dimensiuni menționate mai sus, a fost adăugată o a patra dimensiune referitoare la conservarea moștenirilor culturale și a tradițiilor popoarelor.

Conceptul de dezvoltare durabilă este utilizat în diferite sectoare ale economiei. Este perfect logic faptul că acest concept de dezvoltare durabilă este introdus și în sectorul de turism, deoarece acesta are consecințe, mai presus de toate, pentru ființa umană, cultură, economie și mediu în regiunile-gazdă.

Luând în considerare fundamentul dezvoltării durabile, faptul că o creștere economică nu poate fi frânată sau o creștere a bunăstării, fie a populației fie a turiștilor (de exemplu, în termenii participării crescute la activitățile de recreere pe durata concediului), este așteptată în urma desfășurării unor activități de turism la standarde de calitate, trebuie să abordăm dezvoltarea turismului luând în considerare următoarele aspecte:

să fie solidă din punct de vedere social și cultural;

să aibă în vedere toate aspectele de protecție a mediului;

să fie profitabilă din punct de vedere economic;

să ofere produse valabile care să satisfacă vizitatorul;

să se prefere un tip de turism care produce efectele dorite și nu pe cele nedorite.

Astfel, definim turismul durabil ca formă de dezvoltare a turismului ce nu afectează condițiile de existență ale unui areal, oferind posibilitatea generațiilor viitoare ale populației locale dar și oaspeților să se bucure de această destinație pe mai departe. Este o formă a turismului care respectă ființa umană și mediul înconjurător, dar și cultura locală a regiunii-gazdă și care aduce un echilibru global în cele trei dimensiuni (socială, economică, naturală), având ca rezultat atât o îmbunătățire a calității vieții de care

beneficiază toate părțile implicate, cât și o profitabilitate economică.

Această formă de dezvoltare este posibilă în toate aspectele privitoare la turism, atât pentru turismul recreațional cât și pentru turismul de o zi. Turismul durabil reprezintă o perspectivă de dezvoltare și nu un produs, ca de exemplu ecoturismul, turismul rural, turismul de peisaj etc.

Resursele naturale foarte bogate, reliefului variat, climatul favorabil și plasarea arealului pe brațul Sf Gheorghe conferă toate caracteristicile necesare progresului și dezvoltării activităților turistice.

Secolul XXI a desprins zona de activitățile tradiționale că practicarea agriculturii,comerțului manufacturier și industrializării locale și a permis înflorirea treptată a turismului,atât a celui natural,cât și a celui antropic.Vecinătatea cu Rezervația Biosferei Deltei Dunării,a adus în atenție și această zonă,prin utilizarea traseului :Nufaru-Mahmudia-Murighiol-Dunavațul de jos.

4.2 Traseul turistic Nufaru-Bestepe-Mahmudia-Murighiol-Dunavațul de Jos

Prima localitate din cuprinsul acestui areal,Nufăru, este străbătută de DJ222C. Accesul se face atât pe cale navigabilă, cât și pe uscat ( prin șoseaua Tulcea- Murighiol ). .” Când apele vin mari, comună Nufărul pare situată pe o peninsulă, fiind înconjurartă din trei părți de apă.”(Eugen Panighiant “Delta Dunării”1974) .

Potențialul turistic al comunei Nufăru este reprezentat de plasarea comunei pe brațul Sf. Gheorghe. Ținând cont de poziția favorabilă (punct de trecere cu bacul), de vestigiile arheologice pe care le adăpostește, Nufăru ar putea intra într-un circuit turistic cu tentă istorică, efectele putând fi benefice pentru întreaga regiune. Malul Dunării din amonte de sat ar putea fi curățat și amenajat în scopuri turistice, deoarece vara el este luat cu asalt de tulceni, care se refugiază aici de canicula din oraș. Această activitate are deja un „cap de pod“ în partea de est a satului, unde a apărut un modern complex turistic, numit Steaua apelor, iar pe malul Dunării pensiunile Stanca Dunării, Lotus și Nichita

Fig.4.2 Nufaru- vedere generală(sursa:www.deltadunarii.ro)

În continuarea traseului urmează comuna Beștepe ,situată la 25 de km de Tulcea. Legătura rutieră directă cu municipiul Tulcea și comună Mahmudia a comunei Beștepe este asigurată tot de DJ 222 C, care străbate teritoriul comunei pe o lungime de 7,9 km. Condițiile de circulație pe DJ 222 C au fost îmbunătățite prin execuția în 2009 și 2010 a lucrărilor la obiectivul cu finanțare externă “Modernizarea infrastructurii de acces către zona turistică Murighiol – Uzlina – Dunăvăt – Lacul Razim “ . DJ 229K; DJ 222 C – Băltenii de Sus – Mahmudia – DJ 222C, străbate teritoriul comunei pe o lungime de 6,9 km. Asemenea localității Nufăru , satul ar putea deveni un important punct de interes turistic, pe un itinerar care ar trebui să cuprindă vestigiile romane sau medievale de o importanță aparte. Pentru aceasta s-ar impune unele investiții de infrastructură (drumuri, marcaje) și publicitate.

Fig 4.3. DJ 222 C (sursă proprie)

Călătorul pe acest braț are prilejul, îndeosebi în sectorul dintre Băltenii de Sus și Uzlina, să întâlnească adesea cabanele plutitoare amenajate pentru pescarii care se deplasează toamna și iarna departe de casele lor sau cele care-i duc pe muncitori la locurile de recoltare a stufului, adăpostindu-i în timpul nopții.

Localitatea Mahmudia, se afla la 8 km depărtare de Beștepe și la 28 de Tulcea. Deși suferă mult de pe urma reculului înregistrat de industria siderurgică, satul are șanse să se dezvolte în continuare, profitând de potențialul turistic ridicat sau de dezvoltarea unor activități complementare acestuia. Potențialul turistic al comunei Mahmudia decurge din amplasarea localității pe malul stâng al brațului Sf. Gheorghe. Turismul are rădăcini destul de vechi, datorită poziției favorabile, pe malul brațului sudic al deltei. Vechiul hotel Plaur (150 locuri) a fost refăcut și introdus în circuitul turistic, sub un alt nume (Monjardin), între timp apărând și alte câteva pensiuni și hoteluri cu grad ridicat de clasificare.

Satul Uzlina. Aici se află un punct pescăresc și o cabană vânătoreasca. Până în anul 1964, în apropierea Uzlinei exista una dintre cele mai numeroase colonii de pelicani. De remarcat pe partea stângă a brațului, cotul pe care îl face brațul Sf. Gheorghe în această porțiune, începând de la km 48. În dreptul Uzlinei, călătorii au impresia că vaporul își schimbă direcția, întorcându-se spre Tulcea.

Fig.4.4 Uzlina (sursa: www.deltatravel.ro)

Murighiol se află în dreptul marelui cot al brațului Sf. Gheorghe, care începe în fața Mahmudiei. Plecând din Mahmudia, traseul (DJ 222C) trece prin apropierea unor zone umede cu stufărișuri ce mărginesc lacurile Pietrei și Porculeț, izolat fiind vizibil și un pâlc de tufărișuri de cătină roșie (Tufărișuri danubiene de apă dulce de Tamarix ramosissima cu Calamagrostis epigeios-Danube small reed fresh water tamarix stands). La vest de localitatea Murighiol, situată pe malul lacului cu același nume („lac violet” în limba turcă), drumul traversează o pajiște stepică intens pășunată care se întinde spre sud, pe colina calcaroasă Movila Duna.

Urmează Dunavăț, două localități care poartă același nume: Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos, la o distanță de aproximativ 2,5 Km una de alta sunt așezate pe partea dreaptă a Brațului Sf.Gheorghe și aparțin comunei Murighiol. 

De pe terenurile relativ înalte de la Dunavăț (79 m altitudine), putem privi vastă zonă

inundabilă care se întinde spre nord-est, est și sud-est. În depărtare se pot zări liniile abia perceptibile pe care le urmează canalele Dunavăț și Dranov, sesizabile mai mult prin catargele vaselor ce le străbat.

Continuându-ne drumul pe Dunăre – în aval de această localitate – întâlnim intrarea canalului Dunavăț, în dreptul km 54 (de la Sf. Gheorghe), ce se desprinde din brațul Sf. Gheorghe, cotind înspre sud.

Fig.4.5 Dunavatul de Jos(sursă:ww.info-delta.ro)

La aproximativ 2 km în aval, se ramifică înspre nord un alt canal important Perivolovca (km 53), care reprezintă un vechi braț al Dunării. Canalul are o lungime totală de 22 km și leagă brațul Sf. Gheorghe de canalul Sulina. Este adesea străbătut de vase de toate tipurile, constituind totodată o importantă arteră de interes turistic deoarece :

a. face legătura între cele două brațe ale Dunării – Sf. Gheorghe și Sulina ;

b. În drumul său între aceste două artere de navigație el se leagă și de un alt canal important pentru navigație și turism – Litcovul;

c. scurtează mult distanțele și, în același timp, ne introduce într-o regiune deosebit de pitorească sub aspect turistic.

În dreptul km 45 de pe traseul nostru, un alt canal pleacă spre sud. El duce o parte din apele brațului Sf. Gheorghe înspre lacul Razelm. E vorba de canalul 5 Dranov, care constituie o rută turistică aparte.

4.3 Formele de turism

Formele de turism prezente în cuprinsul acestui areal sunt variate.Se remarcă în special turismul natural,datorită abundenței resurselor naturale și peisajului îmbucurător.

Fig.4.6 Formele Tursimului(sursă: Plan Strategic Turism Delta Dunării 2009)

Pe primul loc este ecoturismul,datorită vecinătății Rezervației Biosferei Deltei Dunării,dar și prezenței altor rezervații naturale.

Din apropierea localităților Beștepe și Mahmudia se poate vizita, pe trasee nemarcate, Rezervația Naturală peisagistică Dealurile Beștepe (415 ha). Specificul geologic al rezervației este conferit de existența formațiunii de Beștepe caracteristică Devonianului (410-360 milioane de ani), constituită din complexul silicolitic, șistos calcaros, respectiv flișoid. Din aceste roci, erodate timp de sute de milioane de ani, sunt constituite cele cinci coame de deal golașe, aride, cu altitudine maximă de 242 m. Dealurile Beștepe prezintă o importanță peisagistică majoră, de aici fiind vizibile Delta Dunării și meandrele brațului Sfântu Gheorghe, Lacul Razim și Insula Popina, uneori chiar Marea Neagră.

În imediata apropiere a localității Murighiol se află rezervația ornitologică Lacul Sărăturile, componentă a Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu o suprafață de 87 ha, fiind un lac de tip șot, loc ideal de cuibărit pentru piciorong și ciocîntors. Apele lacului sunt puternic salinizate, fiind caracterizate printr-o mare concentrație de zooplancton și fitoplancton.

Această rezervație, ca și zona Uzlina, Ghiolul Pietrei (loc de pescuit) și mai ales ultima descoperire arheologică pot genera un turism activ, benefic pentru localitate și locuitorii săi.

Din Murighiol un drum secundar de pământ ajunge până pe malul brațului Sfântu Gheorghe, printre zăvoaie de salcie (Lower Danube willow galleries).

Murighiolul este un punct de plecare în Delta Dunării și Lacul Razelm prin portul care se găsește la 2 km de comună.

De asemenea este de remarcat și turismul peisagistic și cel sportiv de pescuit,prin plasarea localităților în apropierea Brațului Sf Gheorghe ,și prezentei lacurilor Pietrei,Porculeț,Plopu-Beibugeac,etc.

Având în vedere prezența unui peisaj atât de variat,în zona se practică și turismul de recreere,prin dezvoltarea și apariția nenumăratelor pensiuni în toate localitățile menționate,cât și a complexelor turistice:complexul turistic Steaua Apelor din Nufăru,complexul turistic Cormoran din Uzlina,resortul Puflene din Murighiol,etc.

Fig.4.7 Puflene Resort în Murighiol (sursă proprie)

Să nu uităm însă și de agroturism.Agroturismul este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească prin implicarea turiștilor în viața gospodăriei și furnizarea acestora de servicii și activități (masă, cazare,interacțiune cu mediul socio-natural) proprii gospodăriei țărănești, fără a-i conturba acesteia specificul.

În categoria turismului antropic ,pe primul loc se afla cel instoric,arheologic.

Întâlnim ca atracții arheologice Cetatea Proslăvită care este situată în comună Nufăru, la 12 km aval de Tulcea, pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe. Cetatea a fost ridicată a fundamentis de către Imperiul bizantin într-o zonă cu urme materiale din epocile hallstattiană, latene și romano-bizantină. În epoca romano-bizantină pe malul Dunării, la capătul nordic al promontoriului, au funcționat două turnuri de supraveghere a liniei Dunării. Cercetările arheologice – sistematice sau de salvare – mult îngreunate de faptul că satul actual Nufăru suprapune în totalitate cetatea medievală au dus la dezvelirea unei părți din zidul de incintă, a două turnuri masive, rectangulare, vizitabile – unul suprapus de localul Prislav, celălalt – din punctul „Dispensar" -restaurat și conservat prin construirea unui clădiri de protecție, a numeroase locuințe, cuptoare, a mai multor necropole de inhumație creștine; pe malul Dunării, în apropierea punctului de traversare a Dunării cu bacul spre Deltă, a ieșit la iveală instalația portuară a cetății.

Alte obiective de interes turistic ar fi Cazematele din Mahmudia datând din perioada celui de al doilea război mondial,și tot aici Cetatea Salsovia. Vestigiile fortificației romane Salsovia sunt amplasate pe un promontoriu, la baza căruia se afla brațul Sf. Gheorghe. Cetatea a funcționat drept castru militar încă din prima jumătate a sec. și ulterior, ca anexă la Legiunile militare romane. La sud de cetate, pe un platou întins, în epoca romană se afla o așezare civilă apărată din trei părți de văi naturale, cu maluri abrupte. Castrul a fost, foarte probabil, distrus în vremea lui Valens. Locuirea este reluată în epoca feudală, în apropierea cetății dezvoltându-se o așezare rurală, mărturie fiind monedele bătute în sec. XI. Zidurile cetății antice, groase de 2 m, au fost afectate atât de factorii naturali de eroziune, cât și de efectele celui de-al doilea război mondial.

În Murighiol un drum secundar pietruit permite accesul la Cetatea Halmyris, situată limitrof zonelor umede cu stufărișuri, rămase pe amplasamentul fostelor lacuri Cruhlicul Mare și Cruhlicul Mic, din ultimul păstrându-se un mic luciu de apă, la vest de situl arheologic. Săpături recente realizate de o echipă de arheologi în perimetrul cetății Halmyris au făcut o descoperire de o excepțională valoare științifică și istorică: monumentul martiric paleocreștin conținând osemintele martirilor Epictet și Astion. Bazilica creștină construită deasupra criptei (sec. V d.Hr.) a suferit mai multe renovări, devenind biserică episcopală în timpul lui Justinian, fapt dovedit de decorațiile interioare, lespezile de marmură și fragmentele de ceramică sau piatră altarului.

Un alt mormânt de piatră cu mortar adăpostea osemintele unui bărbat, un personaj important, posibil un episcop, știută fiind puterea pe care episcopul o avea asupra cetății, începând cu domnia împăratului Justinian.

În sud-estul localității Plopu, pe o colină înaltă de 75 m din apropierea lacului Razim, au fost descoperite ruinele Cetății Zaporojenilor, ceea ce presupune prezența acestora în regiune și o organizare militară specifică.

Turismul religios este reprezentat prin bisericile și manăstirile locale : Biserica Sf Dumitru,Mănăstirea Sf Epictet și Astion dar și prin geamiile din Mahmudia,Murighiol,Colina.

Turismul cultural nu este atât de dezvoltat în această zonă.Cele mai importante obiective sunt Observatorul de păsări situat în proximitatea ruinelor cetății Salsovia și Casa pescarului care reprezintă un mini-muzeu inițiat de comunitatea locală ce oferă vizitatorilor secvențe din viața comunităților de pescari din Delta Dunării.

Fig.4.8 Casa pescarului(sursa:www.tulcea info.ro)

Prezintă obiecte funcționale din gospodărie, diverseproduse de manufactură practică meșteșugărească, scene din viața domestică a familiilor tradiționale de pescari. Pe durata sezonului estival, Casa Pescarului găzduiește expoziții temporare tematice, intenția comunității fiind de a realiza diverse parteneriate cu pensiuni locale ce vor oferi turiștilor preparate tradiționale locale.

La Casa Pescarului se poate servi un pește prăjit, un borș de pește gătit de localnici, iar amatorii au ocazia să învețe să gătească pe loc, chiar ei, o ciorbă de pește ca în Delta Dunării.

4.4 ANALIZA SWOT PE DOMENII A AREALULUI STUDIAT

DEZVOLTARE TURISTICĂ

AȘEZARE GEOGRAFICĂ

POPULAȚIE ȘI NEVOI SOCIALE

ECONOMIE –TURISM

INFRASTRUCTURA ȘI MEDIU

CONCLUZII

Particularitățile acestui areal ,sunt evidente și numeroase,și constau ,între altele în modul de apariție și dezvoltare a satului,în multitudinea etnică dar și economică a structurii sale ,în modul de organizare al gospodăriei,în specificul construirii locuinței,al materialelor de construcție folosite și a îmbinării caracteristicilor culturale ale fiecărei etnii.

Vecinătatea brațului dunărean, diversitatea factorilor fizico-geografici,economico-sociali și istorico-politici și-au pus amprenta structurală asupra culturii materiale și spirituale a zonei.

În urma desfășurării acestei cercetări,am desprins următoarele concluzii:

-arealul se evidențiază printr-un contast altitudinal și geologic care diferențiază total peisajul geografic de celelate sectoare deltaice ale brațelor Dunării(alt de 2-3 m ale grindurilor fluviale până la 242m în dealul Beștepe)

-este un teritoriu cu un important trecut istoric bine reprezentat prin ruinele civilizațiilor antice și cetăților medievale ajungând până la puțin evoluatele așezări omenești ale secolelor XVII-XIX

-este model de conviețuire interetnică și multicultural-confesionala

-dispune de atractivitate turitică,comercială,agricolă

Lucrarea încearcă, prin structura ei , să răspundă mai multor dimensiuni ale cercetării:

-dimensiunii istorice,prin care se încearcă reconstituirea piesajului geografic al hahitatului existent în ultimile 2 secole

-dimensiunii demografice,încercând să analizeze etapele și formele popularii arealului,evoluția sa numerică,structurilor etno-confesionale și raporturilor geodemografice ale mediului de locuire

– dimensiunii antropo-geografice menite să surprindă relațiile de determinare intre componentele naturlae și comunitățile umane,între adaosul cultural al diverselor populații venite în contact , modul lor de viață și comportamentul lor social precul și a transformărilor și mutațiilor socio-culturale și economice produse.

-dimensiunii arhitecturale asupra habitatului prin care să fie puse în evidență influentele ,uneori reciproce,alteori multiple în tehnică,estetica și modelul construcțiilor,în forma ,dimensiunea și funcționalitatea gospodăriei și casei rurale.

Modificarea mediului socio-spatial are un rol important și complex asupra evoluției populației.

Schimbările în mentalități ,în sfera socio-culturală,pot să modifice dinamica populației,așa cum influențele de natura etnică pot modifica sistemul de așezări.

Continuitatea locuirii în prezent este strâns legată de acești factori,atfel că se produc schimbări masive și astăzi,conduse de cauze economice(lipsa locurilor de muncă) ,demografice (îmbătrânirea populației,natalitatea scăzute ș,a) și sociale.

Evoluția ascendenta se poate face numai prin modernizarea anumitor sectoare și conservarea altora.

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

Arbore Alexandru P, Contribuțiuni la studiul așezărilor tătarilor și turcilor în Dobrogea, Revista „Arhiva Dobrogei”, ÎI, 3-4, pag.213-251

Arbore Alexandru P, Așezările lipovenilor și rușilor din Dobrogea, Revista Arhiva Dobrogei, vol.3, nr.1, pag. 1-23

Baisan ,Gheorghe „Dobrogea un mozaic etnic”,revista Steaua Dobrogei,Nr1-2,2001,pag. 59-63

Baisan Gheorghe – Dicționarul localităților din județul Tulcea” A-C, M-P , Biblioteca virtuală “Panait Cerna” ,Tulcea

Băluța,Stelian “Contribuțiuni la studiul populației și așezărilor omenești din orizontul complexului Razelm”, revista PEUCE SV 1,1971,pag.93-104

Brătescu, Constantin, Populația Dobrogei, Analele Dobrogei, 9, 1928, 1

Brătescu ,Constantin, »Dobrogea,50 de ani de viața românească »,1921

Brătescu ,Constantin,”Dobrogea,pământul ,locuitorii,climă,fitogeografia,locuitorii”Analele Dobrogei,vol.I,1928

Ciocan Ion, “Monografia Comunei Mahmudia”, manuscris, Arhiva Primăriei Mahmudia, pag. 47-51

Chiselev Alexandru, Papa Elena, Parau Steluța ,Știuca Narcisa,Titov Iuliana, “Studiu monografic localitatea Mahmudia”,București 2009, pag 31-45

Danescu Grigore, “Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea”,București, 1896

Damian, Oana , Andone, Corneliu; Vasile, Mihai , “Cetatea bizantină de la Nufăru. Despre problemele unui sit suprapus de o așezare contemporană”, Peuce, SN 1, 2003, pag 237 – 266

Florin George Topoleanu,Gabriel Juganaru,Steluța Pârâu,Paul Lucian Tocanie “Studiu privind aspecte istorice și etnografice ale comunităților locale din Rezervația Biosferei Delta Dunării” Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea,2008,pag 9 -16

Gheorghe Manucu-Adamesteanu, Oana Damian, Delia Moisil, Mihaela Iacob, Emanuel Petac “Descoperiri romane și romano-bizantine la Nufăru”, PEUCE, S.N. – IV, 2005-2006, p. 375 – 398

Ionescu, M.D., Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, București, 1904

I.Nichescu,Eugenia Iacovici “Scurta istorie a etniior rusi-lipoveni și ucrainieni pe teritoriul RBDD “,Analele Științifice ale Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării, Tulcea, 1995,pag 201-208

Limona Răzvan” Populația Dobrogei în perioada interbelică”,Editura Semănătorul,2009,pag 35-66

Mănucu Gh. –Adameșteanu,”Contribuții la cunoașterea locuirii medio bizantine de la Mahmudia-cetatea Salsovia secX-XI”, PEUCE, S.N. VIII, 2010, pag. 223 -236

Nicoară,Vasile “Dobrogea,spațiu geografic multicultural”,Editura Muntenia,Constantă 2006 pag 27-50,80-148

Parau Steluța,”Dobrogea-coordonatele unei zone de locuire interetnică”,ziarul Datina,2000,pag 11

Pârvan,Vasile “Începuturile vieții romane la gurile Dunării”

Panighiant ,Eugen “Delta Dunării”,1974,pag 34-38

Popovici ,Ioan “Potențialul Geografic al Deltei Dunării și profilul ei demografic și economic” revista PEUCE,SV 1 1971, pag 83-92

Rădulescu A, “Scurtă privire asupra istoriei vechi a Dobrogei”,Revista PEUCE,vol I,1971

Vâlsan G, “Romanii locuiau Delta Dunării în veacul al XV-lea”,revista Graiul românesc,nr7,1927

*** (2008)“Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Delta Dunării”,vol I,București

*** (2009) “Plan strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării”,Tulcea

***(2012-2016) “Strategia de dezvoltare socio-economica Nufăru 2012-2016”

***(2012-2016) “Strategia de dezvoltare socio-economica Mahmudia-2012-2016”

***Recensămintele populației și locuințelor,1912, 1930, 1940,1948,1956,1966, 1977,1992 , 2002, 2012, Comisia Națională pentru Statistica,București

***www.infodelta.ro

*** www.panoramio.ro

***www.deltadunarii.ro

,

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

Arbore Alexandru P, Contribuțiuni la studiul așezărilor tătarilor și turcilor în Dobrogea, Revista „Arhiva Dobrogei”, ÎI, 3-4, pag.213-251

Arbore Alexandru P, Așezările lipovenilor și rușilor din Dobrogea, Revista Arhiva Dobrogei, vol.3, nr.1, pag. 1-23

Baisan ,Gheorghe „Dobrogea un mozaic etnic”,revista Steaua Dobrogei,Nr1-2,2001,pag. 59-63

Baisan Gheorghe – Dicționarul localităților din județul Tulcea” A-C, M-P , Biblioteca virtuală “Panait Cerna” ,Tulcea

Băluța,Stelian “Contribuțiuni la studiul populației și așezărilor omenești din orizontul complexului Razelm”, revista PEUCE SV 1,1971,pag.93-104

Brătescu, Constantin, Populația Dobrogei, Analele Dobrogei, 9, 1928, 1

Brătescu ,Constantin, »Dobrogea,50 de ani de viața românească »,1921

Brătescu ,Constantin,”Dobrogea,pământul ,locuitorii,climă,fitogeografia,locuitorii”Analele Dobrogei,vol.I,1928

Ciocan Ion, “Monografia Comunei Mahmudia”, manuscris, Arhiva Primăriei Mahmudia, pag. 47-51

Chiselev Alexandru, Papa Elena, Parau Steluța ,Știuca Narcisa,Titov Iuliana, “Studiu monografic localitatea Mahmudia”,București 2009, pag 31-45

Danescu Grigore, “Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea”,București, 1896

Damian, Oana , Andone, Corneliu; Vasile, Mihai , “Cetatea bizantină de la Nufăru. Despre problemele unui sit suprapus de o așezare contemporană”, Peuce, SN 1, 2003, pag 237 – 266

Florin George Topoleanu,Gabriel Juganaru,Steluța Pârâu,Paul Lucian Tocanie “Studiu privind aspecte istorice și etnografice ale comunităților locale din Rezervația Biosferei Delta Dunării” Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea,2008,pag 9 -16

Gheorghe Manucu-Adamesteanu, Oana Damian, Delia Moisil, Mihaela Iacob, Emanuel Petac “Descoperiri romane și romano-bizantine la Nufăru”, PEUCE, S.N. – IV, 2005-2006, p. 375 – 398

Ionescu, M.D., Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, București, 1904

I.Nichescu,Eugenia Iacovici “Scurta istorie a etniior rusi-lipoveni și ucrainieni pe teritoriul RBDD “,Analele Științifice ale Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării, Tulcea, 1995,pag 201-208

Limona Răzvan” Populația Dobrogei în perioada interbelică”,Editura Semănătorul,2009,pag 35-66

Mănucu Gh. –Adameșteanu,”Contribuții la cunoașterea locuirii medio bizantine de la Mahmudia-cetatea Salsovia secX-XI”, PEUCE, S.N. VIII, 2010, pag. 223 -236

Nicoară,Vasile “Dobrogea,spațiu geografic multicultural”,Editura Muntenia,Constantă 2006 pag 27-50,80-148

Parau Steluța,”Dobrogea-coordonatele unei zone de locuire interetnică”,ziarul Datina,2000,pag 11

Pârvan,Vasile “Începuturile vieții romane la gurile Dunării”

Panighiant ,Eugen “Delta Dunării”,1974,pag 34-38

Popovici ,Ioan “Potențialul Geografic al Deltei Dunării și profilul ei demografic și economic” revista PEUCE,SV 1 1971, pag 83-92

Rădulescu A, “Scurtă privire asupra istoriei vechi a Dobrogei”,Revista PEUCE,vol I,1971

Vâlsan G, “Romanii locuiau Delta Dunării în veacul al XV-lea”,revista Graiul românesc,nr7,1927

*** (2008)“Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Delta Dunării”,vol I,București

*** (2009) “Plan strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării”,Tulcea

***(2012-2016) “Strategia de dezvoltare socio-economica Nufăru 2012-2016”

***(2012-2016) “Strategia de dezvoltare socio-economica Mahmudia-2012-2016”

***Recensămintele populației și locuințelor,1912, 1930, 1940,1948,1956,1966, 1977,1992 , 2002, 2012, Comisia Națională pentru Statistica,București

***www.infodelta.ro

*** www.panoramio.ro

***www.deltadunarii.ro

,