Evolutia Fenomenului Terorist Si Implicatiile Acestuia Asupra Organizatiei Militare
LUCRARE DE LICENȚĂ
Evoluția fenomenului terorist și implicațiile acestuia asupra organizației militare
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 ASIMETRIA CONFLICTELOR
1.1 MEDIUL ACTUAL DE SECURITATE
1.1.2 Conflicte actuale: tendinte si cauze
1.2 FACTORII CE DEFINESC FIZIONOMIA CONFLICTELOR ASIMETRICE
1.2.1 Situații de insecuritate asimetrică
1.2.2 Scopul politic și strategic al conflictului asimetric; obiective. 16
1.2.3 Forțe și mijloace de acțiune specifice
1.2.4 Concepția și intensitatea conflictului, atitudinea față de adversar 18
1.2.5 Spațiul de desfășurare
1.2.6 Tipuri dominante de acțiune
1.2.7 Modul de manifestare a violenței
1.3 TENDINȚELE MEDIULUI STRATEGIC DE SECURITATE ÎN ZONA DE INTERES PENTRU ROMÂNIA
1.4 STRATEGIA DE COALIZARE – STRATEGIE DE CONTRACARARE A EFECTELOR CONFLICTELOR ASIMETRICE
CAPITOLUL 2 FENOMENUL TERORIST ȘI EVOLUȚIA ACESTUIA
2.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE
2.2 SCURT ISTORIC AL FENOMENULUI TERORIST
2.3 ACCEPȚIUNI ALE CONCEPTULUI DE TERORISM:
2.3.1 Terorismul – formă de conflict asimetric
2.3.2 Terorismul – expresie a stării de haos
2.3.3 Terorismul – amenințare la adresa valorilor umane universale
2.4 MANIFESTĂRI ALE FENOMENULUI TERORIST
2.4.1 Clasificarea terorismului
2.4.2 Principalele transformări ale terorismului internațional
2.4.3 Sursele și resursele terorismului
2.4.4 Scopurile și motivațiile acțiunilor teroriste
2.4.5 Principalele amenințări de natură teroristă posibile la adresa României
2.5 EVOLUȚIA FENOMENULUI TERORIST
2.5.1 Evoluția fenomenului terorist
2.5.2 Trăsături caracteristice ale terorismului contemporan 66
2.5.3 Perspectivele fenomenului terorist contemporan
CAPITOLUL 3 IMPLICȚIILE ACȚIUNILOR TERORISTE ASUPRA ORGANIZAȚIEI MILITARE
3.1 ORGANIZAȚIA MILITARĂ – PILON AL LUPTEI ÎMPOTRIVA TERORISMULUI
3.2 IMPLICAȚIILE NOULUI MEDIU DE SECURITATE ASUPRA ORGANIZAȚIEI MILITARE
3.2.1 Cooperarea internațională – implicație a fenomenului terorist asupra organizației militare
3.2.2 Necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, adaptării structurilor
militare la noile cerințe. Doctrine și strategii ale Războiului Bazat pe Rețea împotriva terorismulu
3.3 NECESITATEA ADOPTĂRII UNOR MĂSURI SPECIALE DE PROTECȚIE A FORȚELOR ÎMPOTRIVA ACȚIUNILOR TERORISTE
CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ: IMPLICAȚIILE ACȚIUNILOR TERORISTE ASUPRA FORȚELOR ARMATE ALE STATELOR UNITE ALE AMERICII
4.1 MOTIVELE ȘI SCOPURILE URMĂRITE DE ELEMENTELE ȘI GRUPĂRILE TERORISTE
4.1.1 Mediul operațional și forțele armate ale Statelor Unite
4.1.2 Circumstanțe și influențe. Motivele atentatorilor
4.2 ATACURILE TERORISTE CARE AMENINȚĂ FORȚELE ARMATE ALE SUA
4.2.1 Noțiuni generale
4.2.2 Forme de atac îndreptate împotriva forțelor armate americane
4.3 TEHNICI ȘI PROCEDURI DE ACȚIUNE CONTRATERORISTĂ SPECIFICE FORȚELOR ARMATE AMERICANE. UN MODEL DE COBATERE A TERORISMULUI
4.3.1 Faza proactivă (de prevenire)
4.3.2 Faza reactivă (de reacție la criză)
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE:
INTRODUCERE
„Singurul lucru care poate fi învățat din
istorie este acela că nimeni n-a învățat
niciodată nimic din istorie.”
Hegel
Terorismul transnațional (sau internațional) este pentru secolul XXI ceea ce a fost pirateria într-o epocă anterioară. Astăzi unele state adăpostesc teroriști cu scopul de a-și ataca inamicii ori fiindcă sunt prea slabe ca să controleze asemenea grupuri. Campania americană împotriva guvernului taliban din Afganistan și diversele rezoluții ale Națiunilor Unite pot face terorismul sponsorizat de stat mai puțin probabil în perioada care vine. În același timp tehnologia de miniaturizare a explozivilor, vulnerabilitatea sistemelor moderne, precum călătoria cu avionul, și ușurința crescândă de comunicare, via Internet, pun la dispoziția actorilor nestatali ocazii de a provoca mult rău peste frontiere, chiar fără sprijinul statului.
Chiar dacă pericolul unei confruntări militare majore a dispărut după încheierea Războiului Rece, noile riscuri și amenințări de diferite tipuri, ca și vulnerabilitățile sistemului de securitate actual conduc uneori la apariția unor crize. Deși considerate ca fenomene de anormalitate, crizele sunt o prezență constantă în evoluția omenirii și ele apar ca momente dificile ale raporturilor politice, economice, sociale, culturale etc., ca urmare a unor mari acumulări de tensiuni, disfuncționalități, impunând trecerea la o altă ordine.
Trebuie menționat că diferitele crize politico-militare nu afectează numai țările sau zonele în cauză, ci toate statele lumii într-o formă sau alta. Din acest motiv este necesar un management adecvat pentru gestionarea acestora și realizarea unei noi stabilități.
Valul de atacuri teroriste ce au zguduit lumea în ultimii ani a stârnit indignarea opiniei publice internaționale. Lideri marcanți și politicieni din întreaga lume au condamnat acțiunile “barbare”, soldate cu moartea a zeci de oameni și rănirea altor câteva sute. La conferința de presa de la Londra, din 20 noiembrie 2003, președintete Americii și primul ministru englez s-au arătat mai hotărâți ca oricând să lupte împotriva terorismului internațional, “oriunde este nevoie, pentru eradicarea lui.”. “Încă o dată afirmăm că, în confruntarea cu această amenințare, nu există cale de întoarcere, compromis sau ezitare”, declara Tony Blair, adăugând: “Vom răspunde la teroare cu o și mai mare sete de a învinge teroarea, iar la discordie, cu toleranță și libertate.”
Concluzia aparținea președintelui G.W. Bush: “Teroriștii vor să intimideze și să demoralizeze națiunile libere, dar nu vor avea succes.”
Este, poate, destul de greu de înțeles care sunt pornirile unui atac terorist. De ce să vrei să omori? De ce să vrei să distrugi ceea ce omenirea a creat? De ce să vrei să distrugi o civilizație, o lume, poate chiat întreaga planetă? Iată întrebări pe care, după septembrie 2001, și le pun tot mai des analiștii politici, medicii psihiatri, psihologii și – de ce nu? – chiar simplii oameni care nu pot să înțeleagă care sunt adevăratele porniri ale tuturor actelor de terorism la care asistă neputincioși. Se pare că ar fi vorba de acțiunea unei gene încă destul de puțin studiată, încă destul de puțin cunoscută, așa-numita genă a agresivității .
Terorismul nu este, așa cum se încearcă uneori să se justifice, o reacție a celui slab împotriva celui puternic, ci o acțiune premeditată, punitivă și răzbunătoare, inumană, criminală – adesea sinucigașă și totdeauna feroce –, care are ca obiectiv să distrugă, să ucidă cu cruzime și să înspăimânte. Terorismul nu se justifică și nu se poate justifica în nici un fel, întrucât el nu se prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situații strategice – așa cum se prezintă, în general, războiul –, nici ca o simplă reacție de răzbunare împotriva unui dușman pe care nu-l poți lovi altfel, ci ca o agresiune intempestivă și criminală împotriva ființei uamne, a civilizației și sistemelor de valori.
Organizațiile teroriste, prin marele impact emoțional pe care acțiunile teroriste îl au asupra populației și factorilor de decizie politică, așa cum a fost cazul în atentatele din 11 septembrie 2001 sin SUA, cele din Spania, Turcia, Egipt sau Marea Britanie, produc unele efecte majore în ceea ce privește raporturile dintre diferiți actori din arena internațională. După atentatele de la 11 septembrie 2001, posibilitatea declanșării unor acțiuni teroriste prin utilizarea de mijloace biologice și chimice a indus o adevărată psihoză în rândul populației și a mass-media americane, dovedind că mijloacele neconvenționale și asimetrice utilizate de organizațiile teroriste surprind de multe ori nepregătite autoritățile statelor ce au atribuții în domeniul siguranței naționale.
În acest context, în care riscurile, pericolele și amenințările capată un caracter tot mai insiduos și chiar perfid, edificarea unui sistem extins și cuprinzător de securitate constituie o prioritate a tuturor democrațiilor europene. Astăzi, sistemul de securitate se bazează pe ONU, extinderea NATO și UE și vizează consolidarea în practică a conceptelor de securitate și apărrea colectivă prin afirmarea celor două organizații regionale drept principală garanție a stabilității și dezvoltării democrației.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au avut un impact considerabil, nu doar în SUA, ci asupra întregului context de securitate pe plan internațional. Modul de concepere a relațiilor internaționale, paradigma de securitate, percepția riscurilor și definirea metodelor de prevenire și combatere a acestora s-au modificat fundamental. Se poate vorbi de o epocă “post-11 septembrie”.
Atentatele de la 11 septembrie nu au constituit un eveniment singular și izolat, reprezentând doar începutul unei serii de acte teroriste de amploare (Madrid, Londra, Sharm el Sheikh). Rezultatul este că, în prezent, ne aflăm într-un “război împotriva terorii”, cu atât mai dificil și complex cu cât este unul neconvențional (teroriștii adoptă metode care contravin dreptului clasic al conflictelor armate, nu sunt subiect de drept internațional, reprezintă entități în același timp nestatale și trans-statale, au ca țintă privilegiată civilii, prezintă tendințe autodistructive și se legitimează printr-o ideologie de natură religioasă/ transcendentală).
Cea mai mare teamă este, în acest moment, posibilitatea ca teroriștii să intre în posesia armelor de distrugere în masă (“mega-terorismul”).
În prevenirea și combaterea terorismului, este necesară promovarea unui multilateralism eficient, având ca fundament prevederile dreptului internațional în domeniu. Nici un stat nu-și poate asigura securitatea fără aliați. Antiterorismul este un domeniu unde puterea stă în numărul partenerilor.
România susține eforturile depuse în cadrul organizațiilor internaționale, regionale și sub-regionale pentru întărirea solidarității internaționale împotriva terorismului.
În lucrarea de față abordez prin tematica propusă evoluția fenomenului terorist și implicațiile acestuia asupra organizației militare, implicații datorate faptului că armata este principala organizație care răspunde de securitatea statului, implicații date de felul în care terorismul, prin modalitățile sale de acțiune, influențează puterea de luptă a contingentelor angajate în teatrele de operații. Aceste implicații trebuie să se concretizeze în măsuri specifice care să vizeze protecția forțelor și totodată în revizuirea doctrinelor și strategiilor de acțiune a forțelor întru realizarea interoperalizării forțelor, oferindu-le acestora un caracter prospectiv.
Am structurat lucrarea pe patru capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat particularitățile conflictelor asimetrice și implicațiile acestora asupra mediului actual de securitate. În al doilea capitol, am realizat o prezentare a fenomenului teroist, aplecându-mă, cu precădere, asupra accepțiunilor și modului de manifestare. Totodată, am prezentat succint aspecte legate de evoluția și perspectivele fenomenului terorist contemporan. În cel de-al treilea capitol se regăsesc implicațiile efective ale fenomenului terorist asupra organizației militare. Aceste implicații se înfățișează sub mai multe forme: necesitatea dezvoltării unor capabilități specifice luptei asimetrice, necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, necesitatea cooperării la nivel regional și internațional, precum și necesitatea protecției forțelor. Pentru studiul de caz am ales să realizez o analiză a implicațiilor acțiunilor teroriste asupra forțelor armate ale Statelor Unite ale Americii, dat fiind faptul că Armata Americană are cea mai îndelungată experiență în privința combaterii terorismului și a elaborat o gamă întreagă de metode și modele de prevenire a incidentelor teroriste și contracarare a efectelor. Finalitat aflăm într-un “război împotriva terorii”, cu atât mai dificil și complex cu cât este unul neconvențional (teroriștii adoptă metode care contravin dreptului clasic al conflictelor armate, nu sunt subiect de drept internațional, reprezintă entități în același timp nestatale și trans-statale, au ca țintă privilegiată civilii, prezintă tendințe autodistructive și se legitimează printr-o ideologie de natură religioasă/ transcendentală).
Cea mai mare teamă este, în acest moment, posibilitatea ca teroriștii să intre în posesia armelor de distrugere în masă (“mega-terorismul”).
În prevenirea și combaterea terorismului, este necesară promovarea unui multilateralism eficient, având ca fundament prevederile dreptului internațional în domeniu. Nici un stat nu-și poate asigura securitatea fără aliați. Antiterorismul este un domeniu unde puterea stă în numărul partenerilor.
România susține eforturile depuse în cadrul organizațiilor internaționale, regionale și sub-regionale pentru întărirea solidarității internaționale împotriva terorismului.
În lucrarea de față abordez prin tematica propusă evoluția fenomenului terorist și implicațiile acestuia asupra organizației militare, implicații datorate faptului că armata este principala organizație care răspunde de securitatea statului, implicații date de felul în care terorismul, prin modalitățile sale de acțiune, influențează puterea de luptă a contingentelor angajate în teatrele de operații. Aceste implicații trebuie să se concretizeze în măsuri specifice care să vizeze protecția forțelor și totodată în revizuirea doctrinelor și strategiilor de acțiune a forțelor întru realizarea interoperalizării forțelor, oferindu-le acestora un caracter prospectiv.
Am structurat lucrarea pe patru capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat particularitățile conflictelor asimetrice și implicațiile acestora asupra mediului actual de securitate. În al doilea capitol, am realizat o prezentare a fenomenului teroist, aplecându-mă, cu precădere, asupra accepțiunilor și modului de manifestare. Totodată, am prezentat succint aspecte legate de evoluția și perspectivele fenomenului terorist contemporan. În cel de-al treilea capitol se regăsesc implicațiile efective ale fenomenului terorist asupra organizației militare. Aceste implicații se înfățișează sub mai multe forme: necesitatea dezvoltării unor capabilități specifice luptei asimetrice, necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, necesitatea cooperării la nivel regional și internațional, precum și necesitatea protecției forțelor. Pentru studiul de caz am ales să realizez o analiză a implicațiilor acțiunilor teroriste asupra forțelor armate ale Statelor Unite ale Americii, dat fiind faptul că Armata Americană are cea mai îndelungată experiență în privința combaterii terorismului și a elaborat o gamă întreagă de metode și modele de prevenire a incidentelor teroriste și contracarare a efectelor. Finalitatea studiului constă în prezentarea unui model de contraterorism, elaborat de Școala de Poliție Militară din Statele Unite ale Americii. Consider că acest model poate fi utilizat cu succes de către orice armată, inclusiv Armata României, atât pentru contigentele care sunt dislocate în teatre de operații situate în afara granițelor naționale, cât și de către unitățile, facilitățile și instalațiile militare dispuse pe întreg teritoriul național. Doresc ca acest demers să devină un studiu util întru îmbunătățirea arsenalului conceptual și acțional cu care armata noastră să fie înzestrată în cadrul misiunilor pe care le are de îndeplinit.
CAPITOLUL 1
ASIMETRIA CONFLICTELOR
"Trebuie să înceteze agresiunile teroriste, altfel
îi vom bombarda până când vor ajunge iar
în epoca de piatră" (LeMay Curtis)
Abordările asimetrice sunt încercări de a înșela, dejuca sau submina puterea unor „actori” și de a-i exploata punctele slabe, folosind metode care diferă semnificativ de metodele de ducere a operațiilor la care celălalt actor se așteaptă. Acțiunile asimetrice urmăresc, în general, un impact psihologic major, ca de exemplu șoc ori confuzie, care-i afectează adversarului inițiativa, libertatea de acțiune și voința. Abordările asimetrice folosesc tactici noi și netradiționale, arme sau tehnici diferite și pot fi aplicate la toate nivelurile războiului – strategic, operativ și tactic – precum și în întreg spectrul operațiilor militare. Actele teroriste care pot implica utilizarea armelor nucleare, biologice și chimice reprezintă o amenințare de o periculozitate extremă ce trebuie contracarată.
Din aceeași perspectivă, este important să amintim volumul intitulat „Războiului viitorului, viitorul războiului” în care autorii îl citează pe Soїda Bédar care consideră că strategia militară pune în relief trei niveluri de confruntare:
• simetria, care presupune opoziția armată a două forțe aproximativ egale ca dezvoltare, compunere și dotare;
• disimetria, care propune superioritatea cantitativă și/sau calitativă a uneia dintre părți;
• asimetria, care presupune obținerea unui avantaj exploatând slăbiciunile și vulnerabilitățile adversarului și evitând punctele lui forte.
1.1 Mediul actual de securitate.
1.1.1 Caracterizarea mediului actual de securitate
Mediul de securitate se află într-un amplu proces de transformare și remodelare, caracterizat de manifestarea a două tendințe antagoniste: pe de o parte, extinderea procesului de democratizare, afirmarea drepturilor omului și principiilor economiei de piață, concomitent cu lărgirea cooperării și integrării în structurile europene și euroatlantice; pe de altă parte, un proces de dezintegrare și fragmentare a entităților statale multinaționale. În paralel, se constată menținerea și diversificarea riscurilor de natură militară și nemilitară, în primul rând a terorismului, precum și creșterea vulnerabilităților instituțiilor internaționale și naționale față de acestea. Sistemul internațional pare să se fragmenteze din punct de vedere politic și al vechilor alianțe, iar căderea comunismului a favorizat procesul de globalizare, concomitent cu apariția inevitabilă a necesității de stabilire a unei noi ordini internaționale. Noua ordine internațională se edifică după alte principii, toate cu vocație și de inspirație globalistă:
constituirea unei economii mondiale se sprijină pe pilonii de forță: America de Nord, Japonia – China și zona economică a Uniunii Europene, la care se adaugă, în ultima vreme, Rusia;
lărgirea procesului la înalta tehnologie, la materialele și resursele cu un potențial de risc foarte ridicat a determinat intensificarea eforturilor de cooperare internațională în direcția dezvoltării unui sistem de control destinat gestionării unor fenomene de proliferare și diseminare;
dispariția distincției dintre problemele interne, care aparțineau strict domeniului suveranității, și problemele externe, care erau subiectul unor modele clasice de rezolvare internațională;
redefinirea conceptului de putere, în funcție de apariția unor noi criterii de referință: capacitatea de gestionare economică transfrontalieră; potența și accesul la înalta tehnologie; existența unor resurse simbolice de putere, cum ar fi etnicitatea sau valorile umane individuale etc. Ca efect, în planul securității internaționale pot fi identificate câteva trăsături generale:
disoluția bipolarității și intrarea într-o nouă fază. În condițiile în care doar SUA sunt considerate ca fiind singura superputere, se poate vorbi, de fapt, de unipolaritate. Dezvoltarea economică și militară rapidă a Chinei și ofensiva diplomatică a Rusiei, prin care starea de „veghe” față de problemele majore ale lumii s-a terminat, sugerează că structura multipolară este cea mai importantă caracteristică a noului sistem de securitate internațională;
apariția unor actori internaționali non-statali. Aceștia au ca principale trăsături: lipsa apartenenței la un areal teritorial; se conduc după reguli și norme specifice și au alte tipuri de interese decât cele naționale, raportându-se la alte surse de putere etc.;
afirmarea unor noi tendințe de dezvoltare în cadrul instituțiilor și organizațiilor internaționale de securitate și politico-economice: * trecerea de la funcția de apărare colectivă la cea de securitate colectivă. NATO și-a dezvoltat nu numai strategia de integrare și cooperare, ci și pe aceea de consultare cu Federația Rusă și Ucraina;
apariția tendințelor de regionalizare. Organizații cum sunt ONU sau OSCE încurajează preluarea de mandate pentru îndeplinirea unor misiuni internaționale de către coaliții sau organizații regionale.
1.1.2 Conflicte actuale: tendinte si cauze
Atacurile din 11 septembrie 2001, ca și răspunsul prompt, înalt tehnologizat și precis al americanilor, constituie un exemplu de ceea ce înseamnă un război de generația a patra. Aici se naște conceptul de asimetrie.
Cu toate acestea conceptul de asimetrie a apărut timid în SUA după războiul din Golf din 1991, iar din 1997 apare chiar și în rapoartele anuale către Congres și către secretarii apărării, în care se specifica faptul că dominația în zona militară convențională determină adversarii să caute mijloace asimetrice pentru a ataca forțele militare, interesele americane și pe cetățenii acestei țări. Ei vor încerca să caute căi și modalități de ași concentra eforturile împotriva puntelor lor slabe.
Includerea conceptului în documente oficiale arată că se impune necesitatea aprofundării studiului în domeniul riscurilor asimetrice.
Cel de-al „patrulea război mondial”, așa cum este denumit de unii specialiști războiul împotriva terorismului, vrea să fie prin excelență asimetric:
prin mijloace neconvenționale (terorismul încearcă să ocolească total armata inamicului și să lovească direct țintele civile), prin atacuri surprinzătoare și mai degrabă adecvate decât rapide;
fiecare dintre părți caută să evite spațiul de luptă în care celălalt este imbatabil și preferă să lovească cu mijloacele avute la îndemână sau pe care și le poate procura fără costuri prea mari;
organizațiile teroriste se întrepătrund unindu-și resursele, forțele și eforturile pentru atingerea scopurilor;
se urmărește obținerea unor distrugeri materiale considerabile ori efecte psihologice în masă (să ne amintim că la 11 septembrie 2001 prin planificarea atentatelor de la World Trade Center s-a realizat transmiterea primului atentat terorist în direct – lovirea celui de-al doilea turn – tocmai pentru amplificarea fricii și a stării de incertitudine);
perfecționarea continuă a mijloacelor tehnice de răspândire a terorii, racolând pentru aceasta specialiști în comunicații și oameni de știință;
tot mai multe organizații teroriste au site-uri pe Internet prin intermediul cărora își fac propagandă, astfel cu resurse limitate se depun eforturi importante în manipularea populației sau crearea unei stări de incertitudine;
În perioada 1990 – 1999 au avut loc pe glob 118 conflicte armate, în care au fost implicate 80 de state și au murit aproximativ 6 milioane de oameni. Dintre acestea, numai 10 pot fi definite strict confruntări interstatale, 5 au fost „războaie de independență”, iar peste 100 au fost, în general, inițial sau exclusiv, conflicte interne. Din analiza acestora, se pot contura câteva cauze principale ale conflictelor armate contemporane:
condițiile economice precare sunt cele mai importante cauze pe termen lung pentru conflictele armate intrastatale;
în perioadele de tranziție, statele cu regimuri politice represive au tendința de a cauza conflicte armate;
degradarea unor resurse vitale poate duce la conflicte violente, dar nu în asemenea măsură precum condițiile economice sau politice;
identitățile etnice și religioase, manipulate politic, pot deveni o cauză importantă a conflictelor armate.
Forme de politizare etnică sau religioasă ca: naționalismul, extremismul, fundamentalismul religios și xenofobia unor grupuri religioase au în comun ideea folosirii forței și aplicarea principiilor de excludere și de violență asupra unor minorități sau asupra altor grupuri.
În contextul lipsei unor criterii de referință unanim acceptate, analiza conflictelor și a crizelor actuale reliefează o serie de riscuri care au marcat ultimul deceniu:
instabilitatea politică, slaba legitimitate a unor regimuri politice; luptele politice; măsurile operative și încălcări ale drepturilor omului;
instabilitatea economică determinată în special de efectele de dependență asociate fenomenului de globalizare, nivelul datoriilor externe, problemele tranziției etc.;
terorismul sau activitățile legate de terorism: atacuri teroriste, propaganda; racolare de aderenți; strângerea de informații sau fonduri; constituirea de rețele logistice de sprijin și influențarea unor personalități, partide politice sau chiar regimuri politice;
producerea, transportul, vânzarea și consumul de droguri;
corupția și crima organizată internă și internațională;
degradarea mediului și accesul la resurse naturale: exploatarea nerațională a resurselor; accesul restrâns la unele resurse naturale;
politizarea etnică și religioasă: extremism; fundamentalism și xenofobie;
proliferarea armelor de nimicire în masă și a tehnologiilor duale: difuzia tehnologiei rachetelor balistice, a armelor chimice, biologice și nucleare. Analiza acestor tipuri de riscuri confirmă tendințele globale ce se manifestă în mediul actual de securitate, scoțând în evidență că:
atât societatea, cât si statul sunt victime și, în același timp, generatori de riscuri;
caracterul transfrontalier al unor riscuri le face greu de încadrat și combătut în cadrul unor strategii naționale;
multiplicarea si diversificarea riscurilor, caracterul asimetric al acestora determină elaborarea de noi politici, doctrine și strategii pentru contracarare, concomitent cu adoptarea de soluții și modalități de acțiune adecvate;
majoritatea riscurilor au efecte multiple și de durată lungă la nivel individual, de grup și social: accidentul nuclear de la Cernobîl, epurări etnice, sărăcie, foamete, malnutriție, iar mai nou, terorismul etc.
Pe acest fundal, întreaga comunitate internațională, a trebuit, în ultima perioadă, să procedeze la o reevaluare a capacității sale de a face față noilor riscuri și amenințări la adresa civilizației, a democrației și valorilor umane, în general. Noua amenințare, terorismul, consecințele acestuia, reacția și atitudinea comunității internaționale, vor avea implicații și urmări majore asupra tuturor domeniilor vieții sociale, inclusiv a modului în care responsabilii politici vor decide să fie angajate și întrebuințate capacitățile militare în viitoarele operațiuni de combatere a terorismului.
1.2 Factorii ce definesc fizionomia conflictelor asimetrice
Fizionomia conflictelor asimetrice este dată de un complex de factori ce o individualizează net în raport cu conflictele clasice: situații politico-economice și strategice de insecuritate asimetrică, scopul politic și strategic, obiectivele vizate, forțele și mijloacele de acțiune specifice, concepția și intensitatea conflictului, atitudinea față de adversar, spațiul de desfășurare, tipurile dominante de acțiune și modul de manifestare a violenței.
1.2.1 Situații de insecuritate asimetrică
Lumea multipolară a noului secol, dominată, la nivel global, de goana după resurse strategice (controlul și stăpânirea lor), de fuga de efectele negative ale globalizării și ale unor procese naturale (încălzirea climei, lipsa apei – zilnic decedează pe glob în jur de 30000 de oameni din cauza lipsei de apă potabilă, deșertificarea, inundațiile, cutremurele, epuizarea resurselor naturale ș.a.), ale evoluțiilor demografice necontrolate, ce vor genera procese destabilizatoare ample în diverse zone de pe mapamond, va fi o lume a conflictelor predominant asimetrice. Ele se vor naște din situații strategice multiple, care au la bază tendințele de regionalizare, creatoare de decalaje grave, manifestările sociale cu consecințe negative, de proliferare a riscurilor regionale (situații conflictuale, diseminarea armamentelor și altor mijloace de luptă neconvenționale, a terorismului și crimei organizate, a traficului de droguri, a conflictelor etnice și religioase, a degradării continue a mediului înconjurător).
Bazată pe o relație asimetrică, geografia confruntărilor disproporționate dovedește implicarea decisivă a economicului și politicului în geneza situațiilor de insecuritate. Trecerea entităților statale de la sistemele economice industriale la cele informaționale naște o multitudine de confruntări de intensitate variabilă, pe fondul decalajelor grave existente în plan național sau regional.
Pe termen lung, crizele economice, problemele economice și comerciale și chiar ecologice pot constitui fermentul unor astfel de conflicte.
„Creșterea economică, după cum subliniază Samuel P. Huntington, în studiul său << Ciocnirea civilizațiilor >>, creează instabilitate politică în interiorul țărilor și între țări, alterează echilibrul de putere între țări și regiuni”, iscând amenințări și, în final, conflicte deschise între acestea.
Conflictele asimetrice își au o sursă importantă în situațiile de confruntare generate de universalismul occidental, de ceea ce Huntington consideră „ciocnirea civilizațiilor”. Pe această linie de argumentare încă controversată, cele mai periculoase conflicte ar putea fi cele dintre popoare aparținând diferitelor entități culturale. Înăuntrul civilizațiilor au loc conflictele etnice.
Sprijinul diplomatic pe care sârbii din fosta Iugoslavie l-au primit de la ruși sau cel în armament și fonduri furnizate bosniacilor de saudiți, turci, iranieni și libieni s-au datorat înrudirii culturale, iar nu unor rațiuni ideologice, politice sau economice. În limbajul istoricilor, asemenea conflicte derivă din „revolta împotriva Occidentului”, din respingerea modernizării și occidentalizării, un proces care, apreciază Huntington, s-a declanșat de îndată ce a încetat „expansiunea Occidentului”.
Un evantai foarte mare de situații este inclus în raporturile civilizațiilor cu Occidentul care ia deciziile cruciale în probleme economice, influențează decisiv politica și securitatea altor regiuni sau civilizații. Controlul petrolului și accesului la acesta reprezintă exemplul cel mai edificator în acest sens.
Numeroase conflicte provin din diferențele existente între aceste civilizații și Occident și din intervenția occidentală în treburile altor civilizații.
Situații politico-economice și strategice de insecuritate ce conduc, inevitabil, la conflicte asimetrice sunt generate, deopotrivă, de dominația exercitată în economie, de opresiunile și erorile regimurilor totalitare, ca și de deciziile antipopulare, antidemocratice ale unor guvernări falimentare. Foametea, sărăcia, lipsurile de tot felul stau la temelia multor situații conflictuale.
Pe aceeași durată acțională lucrează și discriminările religioase sau ideologice grave, violența, răbufnirile naționaliste la adresa unor categorii de populație, dar și elementele de ordin istoric, cu potențial conflictual latent, nemulțumirile față de statu-quo, migrările populaționale, cu modificarea echilibrului demografic, toate situațiile inflamante putând reprezenta germenii unor conflicte asimetrice importante. Instabilitatea din anumite zone ale lumii poate naște oricând conflicte de acest gen.
Pe termen scurt, unele conflicte temporare de natură etnică, declanșate spontan, sau conflictele sociale care își au izvorul în insuportabilitatea măsurilor antipopulare luate de autorități sunt situații ce conduc la conflicte asimetrice.
1.2.2 Scopul politic și strategic al conflictului asimetric; obiective.
Din punct de vedere politic, conflictele asimetrice au drept scop: sporirea influenței politice într-o anumită zonă geostrategică; influențarea orientărilor politice ale statelor care controlează resurse strategice; realizarea intereselor economice în zone bogate în resurse strategice; menținerea stabilității într-o anumită zonă; sporirea angajamentului și a capacității unor aliați de a participa la acțiuni militare pe care le implică „apărarea comună”; sporirea influenței asupra unor guverne și elite a căror orientare politică este importantă la nivel global, regional etc.; obținerea independenței statale; restabilirea unei ordini bazate pe valorile pronaționale ale religiei și tradițiilor comune; restabilirea prin forță a intereselor naționale fundamentale; realizarea egalității confesionale a populației; apărarea ordinii constituționale ș.a. Scopul strategic al conflictelor asimetrice este de a crea o situație postconflictuală care să permită negocierile de pe poziții avantajoase.
Căile de înfăptuire a scopului politico-strategic general al conflictului asimetric sunt în principal de natură nonmilitară, însoțite de o serie de demersuri politico-diplomatice, economice, psihologice, informaționale etc.
Obiective ale conflictelor asimetrice pot fi considerate:
eliberarea de sub dominația străină;
modificarea regimului politic din unele țări;
separarea unor regiuni și constituirea de noi state;
schimbarea guvernelor sau a unor președinți de state;
recunoașterea egalității confesionale sau menținerea acestor inegalități;
obținerea unor privilegii;
lichidarea unor personalități a căror activitate incomodează sau împiedică rezolvarea unor probleme;
eliberarea unor camarazi reținuți, deținuți sau arestați;
obținerea de răscumpărări pentru finanțarea unor acțiuni viitoare ș.a.
Totodată, printre obiectivele stabilite se află și:
penetrarea centrelor de putere politică, socială, a mass-media;
subminarea, aservirea economiei sau distrugerea economiei unei țări-țintă;
implementarea unor noi sisteme de valori;
dezagregarea autorității;
realizarea unor contradicții și rupturi între conducătorii de stat și populație;
modelarea societății potrivit propriilor concepții și idei.
1.2.3 Forțe și mijloace de acțiune specifice
Forțele angajate în conflictele asimetrice sunt reprezentate prin varietate:
spioni aflați în slujba unor state sau organizații internaționale, acționând în domeniile: economic, militar, diplomatic, științific etc.;
teroriști ce folosesc violența în scop politic, economic, militar, etnic, religios ș.a.;
traficanți de arme, materiale strategice, droguri, muniții, echipament militar, care acționează în interesul propriu, al unor organizații sau state;
hackeri, care încearcă să exploateze bazele sistemelor financiare, comerciale și ale pieței de capital mondiale, sparg codurile și sistemele de securitate informațională, în interes propriu, dar mai ales în cadrul unor acte teroriste, destabilizatoare, virusează, perturbă funcționarea computerelor apărării ș.a.m.d.;
financiari veroși sau organizații specializate în spălarea și reciclarea banilor murdari, ce atentează la siguranța sistemului bancar național;
mafioți, care desfășoară o mare diversitate de activități ilicite, fiind organizați în asociații de tip mafiot (la noi, mafia sindicală, ca liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, care a mers până la acțiuni ce au destabilizat țara, au afectat siguranța națională, au subminat puterea de stat, sau mafia țigănească, ori mafia jocurilor de noroc);
mercenari;
carteluri (organizații) criminale (teroriste, profesionale, etnice etc.), mișcări religioase și alte forțe non-naționale;
forțe pentru operațiuni speciale;
grupuri de presiune și destabilizare a relațiilor cu alte state (formate din așa-ziși dizidenți și persecutați politic, refugiați din țara de origine pe motiv de încălcare a drepturilor omului, care fac, totodată, propagandă politică, prozelitism religios ș.a.).
Ca mijloace de acțiune specifice întrebuințate în conflictele asimetrice, se disting:
aparatură de supraveghere electronică (sisteme de observare-cercetare prin satelit, sisteme de control electronic prin cipuri și alte componente implementate în componentele calculatoarelor electronice și ale rețelelor, sisteme de comunicații-transmisiuni, Internet);
armament artizanal, inclusiv arme de distrugere în masă (nucleare, chimice, bacteriologice și radiologice);
explozivi plastici;
rachete cu rază lungă de acțiune;
arme neletale (arme laser cu joasă energie, emițătoare de radiații izotropice, impulsuri electromagnetice nenucleare, microunde de mare putere, infrasunete, substanțe supercaustice, tehnologii de reducere a aderenței, agenți polimerici, calmanți, ceață sufocantă, dispozitive de orbire, proiectile nepenetrante, modificatori ai combustiei pentru carburatoarele autovehiculelor, generatoare acustice și de radiație, emițătoare de bruiaj ș.a.);
mijloace de camuflaj, acoperire, ascundere, control, negare, dezinformare (mass – media, mijloacele tehnice ale acțiunilor psihologice și de dezinformare, mijloacele de influențare paranormală și biopsihosocială etc.);
1.2.4 Concepția și intensitatea conflictului, atitudinea față de adversar
În principui, conflictele asimetrice, ca o componentă a războiului actual și de viitor – ce se caracterizează prin complexitatea teatrelor de acțiuni, prin multiplicarea situațiilor de gherilă urbană, prin dozarea forței pentru a furniza un răspuns adecvat amenințărilor atipice, prin întrepătrunderea mediilor civile cu cele militare, printr-o nevoie tot mai crescută de capacități de culegere a informațiilor -, sunt concepute într-un set foarte divers de condiții, cu intensități variabile, purtate de entități generalizate, într-un univers multipolar. Ele includ: parteneri (care pot fi considerați aliați militari); adversari (cu interese și valori contrare valorilor și intereselor marilor puteri, care însă nu au mijloacele necesare de a li se opune activ acestora din urmă); renegați (folosind adesea forța și violența militară, inamici actuali și posibili ai marilor puteri); stările de necesitate (operațiuni umanitare de salvare, diferite operațiuni de pace, alte operațiuni decât războiul, dezastre naturale sau ecologice ce necesită folosirea resurselor militare).
Conflictul asimetric este conceput, astăzi și, probabil, în viitor, pe de o parte, cu întrebuințarea armelor netradiționale, a armelor neletale, iar pe de altă parte, cu folosirea armelor de foc, explozibililor, a armelor clasice, în raport cu posibilitățile de ripostă. În secolul XXI, va interveni în ecuație, evident, generația a treia de arme nucleare (cele cu emisie direcționată și selectivă de energie), folosite ca armă antispațială de state deținătoare de armă nucleară, împotriva marilor puteri ce posedă arme în spațiul cosmic, dar și armele cu plasmă.
Majoritatea strategilor militari admit faptul că se va accentua tendința de demilitarizare a războiului, iar zona confruntării va fi mai mult în mediile socio-spiritual, cultural și psihologic, motivațional și afectiv, lupta ducându-se prin manipularea informațiilor, imaginilor, culturii, tradițiilor, mentalităților, intereselor, trebuințelor și așteptărilor, prin influențarea moralului, a stării de spirit și comportamentului individual și colectiv al adversarului.
Duritatea și intensitatea confruntărilor asimetrice exprimă nivelul stării conflictuale în care unele state-națiuni sau centre de putere intră în trendul integraționist. Dinamica luptei, gradul sporit de incertitudine, efectul armelor moderne crează o mare presiune psihologică asupra combatanților. Teama, groaza, starea de insecuritate, de nesiguranță generalizate, date de caracterul imprevizibil al acțiunilor, la nivelul întregii populații sau al unui segment al acesteia, reprezintă obiectivul de primă importanță al acțiunilor teroriste, modalități preferate de desfășurare a conflictelor asimetrice. Aceste sentimente sunt cultivate prin forță și amenințarea cu forța a unor cetățeni nevinovați, neimplicați în conflict, prin acțiuni derulate astfel încât să fie intens mediatizate în presa scrisă și, mai ales, audiovizuală și, prin aceasta, să intensifice frica în rândurile adversarului.
1.2.5 Spațiul de desfășurare
Spațiul de desfășurare a acțiunilor de luptă asimetrice se clasifică în:
spațiul global, pentru care sunt elaborate concepții strategice;
spațiul unor zone de pe glob, inclusiv cele situate la mari depărtări între ele, unde se mențin sau promovează, și prin forța armelor, interese politice, economice, spirituale etc.;
spațiul de interes strategic (o zonă sau regiune terestră și maritimă din vecinătatea teritoriului național);
spațiul național.
În spațiul de luptă fluid, unde întâlnim o nouă fizionomie a războiului, dispozitivele de luptă sunt asimetrice (neliniare). Aici se desfășoară acțiuni de luptă asimetrice, caracterizate prin descentralizare, manevrabilitate, flexibilitate, mobilitate, dispersare și utilizarea unei game largi de acțiuni terestre, aeriene, navale, cosmice, informaționale, psihologice și speciale, duse simultan la nivel strategic, operativ și tactic, continuu și în ritm alert.
Exemplul Războiului din Golf este edificator pentru un conflict asimetric, în care părțile s-au găsit într-o confruntare militară disproporționată, pe de o parte uzându-se de tehnologia cea mai sofisticată a ultimului deceniu, în spațiul de luptă integrat, iar pe de altă parte, de înzestrarea irakiană depășită și de o reacție pe potriva dotării.
1.2.6 Tipuri dominante de acțiune
Arsenalul acțiunilor de luptă asimetrice este deosebit de vast. Tipurile de acțiune dominante sunt:
– pe plan intern:
constituirea unor alianțe politice antistatale;
diversiunea politică;
manipularea politică;
lobbismul;
folosirea de agenți provocatori;
agitația politică;
fanatismul politic și religios;
luptă de gherilă;
corupția;
evaziunea fiscală;
falsificarea și contrafacerea biletelor bancare;
– pe plan extern:
spionajul;
penetrarea economică;
sustragerea de tehnologii avansate;
propaganda ostilă pe plan internațional;
blocada economică;
embargoul total;
boicotul economic;
hacking-ul (atacul asupra infrastructurii informaționale);
influențarea prin operațiuni psihologice, parapsihologice (manipulare mintală de la distanță);
subversiunea;
separatismul;
sabotajul în scop terorist;
conflictele intercorporatiste;
terorismul (violența, crima și distrugerile vizând oficialitățile politice și populația în general, proprietatea publică și privată; răpirile; sechestrarea de persoane, luarea de ostatici; asasinatele; mutilările; schingiuirile; deturnarea de mijloace de transport aerian, naval, rutier; atac armat împotriva persoanelor și obiectivelor; ocuparea sediilor unor instituții politice sau de stat, provocarea de explozii, incendii, avarii grave; acțiuni de comando; folosirea teroriștilor sinucigași; expedierea de colete și scrisori-capcană; tulburarea ordinii publice; contaminarea radioactivă, chimică și biologică a unor suprafețe de teren, culturi, surse de alimentare cu apă, bunuri de larg consum, a unor localități sau grupuri de oameni; narcoterorism; terorism de stat);
provocarea de panică, dezordine, prin propagarea de zvonuri;
traficul cu arme și materiale explozive, cu tehnică și materiale radioactive;
finanțarea de acțiuni antistatale, criminale etc.;
exploatarea contradicțiilor și tensiunilor interetnice și religioase, a problemelor naționale, nivelului scăzut de cultură etc.;
1.2.7 Modul de manifestare a violenței
În epoca în care „națiunile au preluat deja monopolul violenței” (Toffler), în spațiul conflictelor asimetrice, aceasta este caracteristica principală a acțiunilor desfășurate. Odată cu trecerea timpului, violența pare să se acutizeze, semn că recurgerea la agresivitate este considerată încă soluția de dominare a adversarului.
Fenomen manifestat înainte cu precădere doar în cadrul câtorva națiuni, violența se va dispersa demografic. Natura violenței însăși suferă profunde schimbări, devenind tot mai dependentă de tehnologii intensive ale cunoașterii, telecomunicațiile, simulările și software-ul evoluat.
Principalele moduri de manifestare a violenței la nivelul conflictelor asimetrice sunt:
metode asimetrice și asincrone folosite cu abilitate;
surpriza tehnologiei, care poate conferi avantaje circumstanțiale neanticipate de marile puteri militare;
miza pe capacitatea cantitativă, combinată cu avantajele situaționale (inițiativă, obiective limitate, linii scurte de comunicații, teren cunoscut, timp suficient de desfășurare și pregătire a pozițiilor de luptă);
folosirea armelor de distrugere în masă, a rachetelor și a forțelor pentru operațiuni speciale;
subversiunea și terorismul combinat;
formarea unor capacități aeriene de apărare antiaeriană, rachete, mine de război și navale, achiziționarea de arme de distrugere în masă și rachete cu rază mai lungă de acțiune, pentru descurajarea SUA și intimidarea vecinilor (Iran);
folosirea potențialului avansat de comandă și control, instruire, întreținere, informații secrete și cercetare-recunoaștere, de administrare, a condițiilor și circumstanțelor situaționale favorabile;
conflictul marilor puteri militare regionale, desfășurat cu forțe „hibrid” numeroase, împotriva marilor puteri ale lumii (SUA, de exemplu), având ca suport tehnologiile letale avansate și posibilele alianțe și condiții stabilite în plan regional;
folosirea forței și violenței militare;
traficul cu narcotice și alte acțiuni criminale cu implicații pentru securitatea națională;
operațiuni simultane (efectul de rețea al unor sau chiar mai multor condiții și circumstanțe).
Închei cercul demonstrației asupra modurilor de manifestare a violenței în cadrul confruntărilor asimetrice cu o concluzie extrem de pertinentă și avizată: „Elanul schimbării se îndreaptă spre întărirea capacităților combative de joasă intensitate cu tehnologii noi și îmbunătățite – senzori, comunicații pe bază spațială, arme non-letale și robotice. Ceea ce sugerează că noua formă de război, proprie celui de-al Treilea Val, se poate dovedi în timp la fel de puternică împotriva gherilelor și oponenților pe scară mică, purtând un război de tip Primul Val, ca și contra armatelor de stil irakian, proprii celui de-al Doilea Val. Pentru că „ne pândește, așa cum aceiași autori coincid, dându-i
dreptate excelentului analist strategic de la RAND CORPORATION, Carl Builder, o «terifiantă asimetrie»”.
1.3 Tendințele mediului strategic de securitate în zona de
interes pentru România.
Consider că zona de interes strategic nemijlocit pentru România cuprinde Balcanii, Câmpia Panoniei cu culoarul strategic al Dunării mijlocii și inferioare, spațiul Mării Negre, Caucazul și spațiul Republicii Moldova și, în parte, al Ucrainei, mai ales al Ucrainei subcarpatice.
O primă constatare care se desprinde de aici este aceea că zona la care mă refer nu este unitară, ci, dimpotrivă, extrem de diversificată, de fragmentată și de tensionată. Fiecare dintre cele cinci mari unități teritoriale – Balcanii, Dunărea Mijlocie cu Câmpia Panoniei, Marea Neagră, Caucazul și spațiul Republicii Moldova cu cel al Ucrainei subcarpatice – își are o anume identitate, caracteristici specifice și un anume rol strategic și geostrategic.
Din anul 2001, deși focul a fost într-un fel potolit, jarul încă mai arde în Macedonia, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și în Caucaz. O aparentă liniște este doar în Ungaria. Înapoia acesteia se ascund însă obiective și acțiuni care ar putea afecta grav stabilitatea statelor din zonă, în special pe cea României, Ucrainei, Sloveniei. Constituirea și forțarea notei pentru a obține o legitimitate, o aprobare sau măcar o trecere cu vederea a acțiunii cu impact politic și strategic, la care se adaugă presiunile autonomiste, sugestiile făcute de unele grupuri de intelectuali de regionalizare a teritoriului românesc, în general, politica faptului împlinit, practicată de Ungaria (sau de anumite cercuri din această țară sau din cadrul diasporei) pot avea efecte nedorite în anii următori în ceea ce privește stabilitatea și siguranța internă a statelor din zonă.
Singura soluție viabilă pentru estomparea și chiar anihilarea definitivă a riscurilor și tensiunilor balcanice este consolidarea substanțială a Uniunii Europene și a NATO, ridicarea economică rapidă a zonei și integrarea ei completă în complexul european.
Tendințele mediului starategic în zona de interes pentru România sunt următoarele:
Procesul de reelaborare a politicilor și strategiilor de securitate și, legat de acestea, de reconfigurare a spațiilor de interes strategic se va accentua în următorii ani, concomitent cu conturarea mai clară a centrilor de putere, a sferelor de colaborare și de influențare și a raporturilor dintre marile puteri, precum și a relațiilor acestora cu organismele și instituțiile internaționale.
Noua poziție a Statelor Unite ale Americii de superputere mondială solitară, care s-a hotărât să conducă războiul antiterorist și chiar să acționeze de una singură, mărindu-și în acest sens bugetul militar, pune în umbră, cel puțin în această etapă, relația NATO și mută centrul de greutate al efortului strategic în zona asiatică.
O astfel de situație ar putea influența în sens negativ procesul extinderii (SUA dovedind o mare receptivitate la poziția Rusiei) sau în sens pozitiv, lăsându-se prin aceasta o mai mare libertate inițiativei europene, îndeosebi Germaniei.
Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au schimbat complet direcția de efort a Statelor Unite care se simt obligate să treacă la acțiuni de foarte mare amploare pentru securitatea propriei națiuni. America nu își mai propune să facă față unor riscuri și amenințări, ci să devină atât de puternică încât să lovească orice inamic, oricine ar fi și oriunde s-ar afla. Așa ceva nu a mai existat până azi pe globul pământesc. Statele Unite au însă potențialul necesar pentru a realiza un astfel de obiectiv.
Totuși, americanii, deși au în vedere și eventualitatea unor ample acțiuni solitare, cultivă și vor cultiva și în continuare politica și strategia alianțelor și parteneriatelor strategice. În acest sens, sunt posibile următoarele grupări și regrupări de forțe și acțiuni cu impact strategic:
Consolidarea relației euro-atlantice prin reconfigurarea temeinică, în sensul punerii în operă, a politicii europene comune de securitate și apărare (PECSA), realizându-se, chiar mai rapid decât s-a prevăzut inițial, Forța de Reacție Rapidă europeană și întărirea Alianței cu noi membri.
Crearea unui pol euro-atlantic de putere cu funcții și valențe mondiale, care va continua să joace un rol foarte important în mondializarea economiei și a informației și în gestionarea crizelor. În anii viitori, se va accentua relația de parteneriat strategic real între Statele Unite și Uniunea Europeană, prin creșterea competențelor, funcțiilor, responsabilităților, puterii economice și militare a partenerului european. Europa este în ascensiune, iar rolul ei strategic va crește în viitor.
Ieșirea mai frecventă și mai accentuată a Uniunii Europene, ca entitate strategică, din zona continentală și participarea ei efectivă la bătălia pentru Asia și, în general, pentru resurse. Este posibil ca, în viitor, influența europeană să crească îndeosebi în Asia Centrală, în nordul Africii și în Orientul Apropiat.
Rezolvarea în continuare a situației politice, etnice și economice din zona Balcanilor și chiar din cea a Mării Negre nu se va putea realiza fără participarea Uniunii Europene.
În noile condiții ale creșterii forțate și intempestive a puterii militare americane, decalajele dintre America și partenerul european vor crește foarte mult, Europa neputând face față unor astfel de cheltuieli (bugetul militar american este cât al următoarelor 25 de state luate la un loc). O astfel de situație rezultată din divergența unora dintre prioritățile și chiar dintre obiectivele politice fundamentale ale Europei Occidentale și ale Statelor Unite ar putea duce la diminuarea drastică a rolului și importanței NATO, America nemaifiind dispusă să suporte aproape în întregime cheltuielile Alianței. Acest lucru este stimulat și de parteneriatul strategic cu Rusia, de o politică americană foarte atentă față de China și de India.
Și în anii următori, situația politică și strategică din Orientul Apropiat va continua să fie deosebit de tensionată din cauza incompatibilității dintre politica Autorității Palestiniene și politica Israelului, acțiunilor kurzilor din Turcia, din Iran și Irak, lipsei apei și multiplicării actelor de terorism, trafic de droguri și crimă organizată. Orientul Mijlociu va continua să se afle sub control american, iar situația să se mențină relativ stabilizată, adică fără posibilitatea declanșării unui conflict major.
Deși în bătălia pentru petrolul caspic există deja doi mari câștigători – Statele Unite și Rusia – , confruntarea se va continua, îndeosebi în spațiul cecen (în general, în cel caucazian), iar Iranul va fi în continuare nemulțumit de soluția aleasă, precum și de faptul că a fost desemnat ca inamic, și își va spori capacitatea nucleară și chiar teroristă.
Rolul Federației Ruse va spori, în soluționarea unor probleme de securitate și de combatere a terorismului prin parteneriatul special cu NATO, OSCE, adâncirea parteneriatului cu SUA în Asia Centrală și bazinul Mării Negre etc.
Acțiunile antiteroriste împotriva talibanilor și rețelelor Al-Qaida au apropiat și mai mult Rusia de Statele Unite și, în pofida, unor reticiențe rămase de pe vremea Războiului Rece, s-ar putea ca o astfel de cooperare să influențeze într-un mod pozitiv situația strategică din zona asiatică și din cea a Balcanilor.
Tipul de război dominant al anilor viitori va fi războiul disproporționat, cu componentele sale devenite deja tradiționale: acțiunile non-contact, loviturile de la mare distanță, operațiunile speciale și războiul informațional.
Se vor multiplica acțiunile altele decât războiul, dar acestea nu vor fi decât paleative ale veritabilelor confruntări în lupte din ce în ce mai feroce pentru supremația economică și informațională și putere mondială.
La orizontul mileniului trei, mai ales în urma proliferării acțiunilor teroriste și a conturării războiului de tip terorist, își va face apariția un nou tip de confruntare globală care corespunde metastrategiei: războiul secret generalizat, care este un război de tip mondial total, desfășurat continuu, în toate mediile – geostrategic, cosmic, economic, cultural, social și informațional, la capătul căruia va rezulta o nouă ordine și, poate, o nouă filozofie a conviețuirii.
1.4 Strategia de coalizare – strategie de contracarare a efectelor
conflictelor asimetrice
Strategiile de contracarare a efectelor conflictelor asimetrice ocupă un loc important în toate domeniile strategiilor politico-diplomatice, informaționale, psihologice, culturale și militare. Ele sunt duse prin mijloace adecvate, pe principiile unității, complementarității, surprinderii și oportunității, reproducând astfel, ceea ce înseamnă strategii asimetrice în mediul natural. Este foarte important ca, în analiza strategiilor asimetrice, să ne întoarcem la acel spațiu în care ele sunt cel mai acasă: lupta genelor.
Strategia este o „politică“ comportamentală programată, de pildă: „Atacă adversarul! Dacă fuge, urmărește-l! Dacă ripostează, fugi tu!". O strategie evolutiv stabilă (SES) reprezintă aceea care, o dată adoptată de toți membrii unei populații, nu poate fi depășită de nici unul dintre ei. Prin urmare, cea mai bună strategie pentru un individ depinde de ceea ce face majoritatea populației. Întrucât toți indivizii unei populații încearcă să maximizeze propriul succes, singura strategie durabilă va fi aceea care, evoluând, nu va putea fi depășită de nici un individ deviant (mutant). Odată pusă la punct o SES, rămâne constantă, selecția penalizând orice deviație, până ce o modificare importantă a mediului provoacă o perioadă scurtă de instabilitate evolutivă sau o oscilație a populației.
Lumea se polarizează din ce în ce mai mult. De o parte se află forța banului și a înaltei tehnologii, de cealaltă – sărăcia și dependența din ce în ce mai pronunțată de efectele secundare sau colaterale ale acestei înalte tehnologii. Pe cale de consecință, lumea a fost, este și va fi asimetrică. Asimetria lumii este conflictuală, chiar dacă nu totdeauna ea este producătoare de conflicte. Naționalismele și fundamentalismele sunt considerate principalele surse de amenințare. Dar ele însele sunt produse ale asimetriei lumii și, ca atare, ne învârtim într-un cerc vicios. Socialismul real a eșuat, iar rețetele capitalismului, a celui care reprezintă fundamentul valorilor occidentale, nu permit acestor țări din lumea fostă comunistă sau din lumea a treia să-și rezolve marile probleme. Confruntarea Nord – Sud continuă. Țările dezvoltate vor să-și mențină cu orice preț nivelul ridicat al vieții și avantajele pe care le-au dobândit. Unele mișcări și unele țări din lumea a treia se opun. Iată sursa unor tensiuni care vin din realități asimetrice. Iar acestea nu pot fi soluționate decât tot prin mijloace și strategii asimetrice.
Deci nu numai țările lumii a treia sunt vinovate de proliferarea unor conflicte asimetrice. Rădăcinile acestor conflicte se află în strânsă legătură cu inegalitățile economice, sociale, politice și istorice. Soluțiile trebuie căutate deci aici. Cele militare vor crea doar impresia că s-a rezolvat. Când este vorba de raporturile între aceste două lumi – o lume a fostelor colonii, a țărilor sărace și una a țărilor supertehnologizate, care au trecut deja la societăți de tip informațional -, nu se poate face abstracție de decalaje, de interese, de sursele conflictuale reale, unii mergând în sus, alții în jos.
De aceea vor exista linii de separație, baricade, coaliții de state și alianțe. Statele se vor coaliza nu neapărat pentru a ataca, pentru a impune, ci mai ales pentru a-și asigura stabilitatea necesară, pentru a se afla la adăpost, pentru a fi nu atât de partea celui mai puternic, cât de partea celui mai puțin vulnerabil, celui mai stabil. Majoritatea țărilor care nu au interese globale se coalizează pentru a-și asigura stabilitatea, pentru a contracara efectele asimetriilor agresive, pentru a face față amenințărilor cărora, singure, nu le-ar putea rezista. Candidaturile țărilor din Centrul și Estul Europei la Uniunea Europeană și NATO nu vizează realizarea unei forțe care să domine lumea, ci obținerea unui orizont de siguranță strategică, de stabilitate absolut necesar pentru rezolvarea problemelor proprii și pentru asigurarea unui nivel de viață acceptabil cetățenilor. Manwaring notează: „consecințele unei instabilități amenințătoare în mediul internațional pot să fie foarte importante, dar este vorba doar de un simptom, nu de o amenințare în sine. Amenințarea în sistemul contemporan rezultă mai degrabă din lipsa de înțelegere deopotrivă a cauzelor instabilității și a manierei și mijloacelor cu care se tratează conflictele care rezultă din manifestările variate ale dezechilibrelor politic, economic, social și militar.“ Pentru că țările puternice au participat la astfel de conflicte neconvenționale, dar nici unul nu s-a desfășurat pe teritoriul lor și, de aceea, n-au cum să înțeleagă (din toate punctele de vedere) filosofia acestor conflicte, ci doar pe cea a punctului de vedere propriu.
Argumentul este înainte de toate tehnic. Epoca telecomunicațiilor și a mijloacelor de transport moderne permite celor care posedă astfel de mijloace să aibă o viziunea globală veritabilă, de vreme ce acestea sunt deținute și controlate de un mic grup de privilegiați, de norocoși. Dar ele nu se pot închide multă vreme în propriul lor sistem privilegiat și, de acolo, să rezolve prin forță orice tendință revendicativă din partea țărilor lumii a treia. Din ce în ce mai mult, lumea devine multipolară, economia se mondializează, natura conflictelor se schimbă, informația pătrunde peste tot, iar lumea devine interdependentă.
CAPITOLUL 2
FENOMENUL TERORIST ȘI EVOLUȚIA ACESTUIA
2.1 Delimitări conceptuale
Terorismul este un subiect actual, pe cât de greu de abordat pe atât de complicat în terminologie sau în înțelegerea faptelor ce îl compun. Terorismul pare a fi o reacție la o putere care nu poate fi înfrântă, dar care poate fi slăbită, adusă în starea de a pierde atâtea resurse încât retragerea pare a fi o soluție mai bună. Mijloace teroriste s-au folosit de-a lungul istoriei universale, prezentate într-o aură pozitivistă – când e vorba de lupta celor slabi împotriva celor puternici, s-au dimpotrivă depreciativ – când este vorba de acțiunea celor puternicii care puteau să aleagă o altă cale, onestă și echitabilă, probabil mai costisitoare și de lungă durată.
Pentru a înțelege fenomenul pe care îl reprezintă terorismul, trebuie evaluate mai întâi diferite puncte de vedere asupra termenului propriu-zis și ce reprezintă acesta în mod exact. Încercarea de a se ajunge la consens asupra unei definiții a terorismului a generat multe dezbateri în științele sociale. Nicio definiție nu pare să satisfacă vasta interpretare asupra specificității terorismului.
Cele mai cunoscute tipuri de definiții folosite pentru descrierea terorismului sunt:
simplu: violență sau amenințare cu scopul de a produce teamă, panică sau schimbare;
legal: violența criminală ce încalcă normele legale și care este pedepsită de către stat;
analitic: factori politici și sociali specifici care stau la baza actelor teroriste individuale;
sponsorizat de stat: grupuri teroriste folosite de statele mici și de blocul comunist pentru a ataca interesele occidentale;
statal: puterea guvernului folosită în scopul de a teroriza propria populație pentru a o supune.
Definiția permite să se facă o distincție clară între terorism și alte forme de manifestare a violenței. Actul terorist a fost definit independent de motivațiile care stau la baza acestuia. Persoanele care se angajează în acte de terorism o fac în numele multor cauze. Este greșită tendința de a se eticheta orice acțiune violentă, care nu este aprobată de societate, ca fiind un act terorist deoarece terorismul este o formă specifică de violență.
Acțiunile teroriste sunt calculate pentru că, în general, teroriștii sunt conștienți de ceea ce fac. Selectarea țintelor este o activitate planificată și rațională, prin care se urmărește obținerea unui efect bine determinat. Violența prin care se manifestă teroriștii nu este niciodată spontană sau întâmplătoare. Teroriștii intenționează să producă teama; aceasta este îndreptată asupra altor persoane și nu asupra victimelor. Cu alte cuvinte, terorismul este un act psihologic cu impact asupra maselor.
Obiectivele terorismului îl disting de celelalte tipuri de violență, cum este violența criminală, care are ca scop câștigul personal. Totuși, definiția permite includerea în categoria acțiunilor teroriste și a violenței practicate de organizațiile criminale, atunci când acestea urmăresc să influențeze politica guvernului. Sunt cunoscute cazurile unor carteluri ale drogurilor și organizații internaționale de tip mafiot, care se implică în politică atunci când activitățile lor influențează funcționarea guvernelor și în rândul maselor pentru a determina guvernul sau societatea să-și schimbe linia politică.
Terorismul este o practică întâlnită frecvent în revolte dar, în general, rebelii nu sunt neapărat teroriști, dacă respectă regulile războiului și nu se angajează în acele forme de violență, care por fi identificate cu actele teroriste. Pe tot parcursul istoriei, extremiștii au practicat terorismul pentru a genera teama și a impune o schimbare a comportamentului social. Frecvent, terorismul s-a intersectat cu alte forme de manifestare a violenței, cum sunt războiul și revolta.
Înainte de secolul al XIX-lea, teroriștii acordau, de obicei, imunitate câtorva categorii de persoane. Vechea școală a terorismului era directă, deoarece teroriștii intenționau să producă un efect politic prin rănirea sau moartea victimei. Ca și alți războinici, teroriștii recunoșteau inocenții, excluzând de pe lista persoanelor vizate femeile, copii și bătrânii. De exemplu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Rusia, radicalii care urmăreau asasinarea țarului Alexandru al II-lea au renunțat la câteva atacuri planificate, deoarece riscau să rănească persoane inocente. Dezvoltarea statelor birocratice a condus la o profundă schimbare în ideologia terorismului. Guvernele moderne au o continuitate pe care cele vechi nu au avut-o.
Terorismul modern oferă practicanților lui multe avantaje. Fără a recunoaște inocenții, teroriștii au un număr infinit de ținte. Ei sunt cei care stabilesc ținta și determină când, unde și cum atacă. Marea posibilitate de alegere conferă teroriștilor o mare probabilitate de succes, cu minimum de risc.
Paradoxal, într-o societate liberă și democratică, teroriștii pot să acționeze ușor, așa cum s-a demonstrat în cazul detonării bombelor la World Trade Center din New York. În state care au guverne autoritare, ale căror populații pot avea motive mai întemeiate de revoltă, lupta autorităților este mai eficientă, deoarece lipsesc constrângerile care se manifestă în statele cu regimuri democratice, unde problemele existente se rezolvă în urma unor procese juste și imparțiale.
2.2 Scurt istoric al fenomenului terorist
Legiunile militare romane foloseau drept tactică și strategie împotriva populației inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica și a o supune (pax romana). Metodele de acest gen sunt însă mult mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice. Triburile barbare și romanii practicau un fel de „terorism de stat“ sau terorism al celui mai tare (exista și un drept – dreptul celui mai puternic) prin care se obțineau efecte spectaculoase. Reacția la un astfel de terorism erau fuga, supunerea și, rareori, răzvrătirea. Răscoala lui Spartacus este una din acele răzvrătiri spectaculoase care au uimit epoca romană și au pus în operă un principiu ce a guvernat și încă mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare, la violență prin violență.
„De-a lungul timpului, noțiunea de terorism și-a modificat înțelesul. La un moment dat, în Evul Mediu, cruciații, porniți să elibereze Ierusalimul și Mormântul Sfânt din «mâinile» credincioșilor lui Mohammad, s-au văzut loviți de împotrivirea băștinașilor, care-i socoteau pe de o parte invadatori, iar pe de alta și «necredincioși», deoarece creștinii nu-l venerau pe profetul lor. Cei mai înverșunați s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane arabe «Hashihishin» (asasin), care ucideau fără scrupule, și creștinii, luptând până la unul, convinși că, murind pentru credința lor religioasă, vor avea parte de Paradisul lui Allah. «Asasin» a devenit de atunci, prin intermediul cruciaților, care îi considerau pe musulmanii respectivi drept teroriști, un termen ce a rămas ca sinonim criminalilor ce ucid cu cruzime. Însă tot de atunci, deși religia mahomedană interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credință sectară, în virtutea căreia a muri pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin așezarea celui ce se jertfește direct în Paradis. Așa s-au născut Intifada și Jihadul islamic, care stau la baza terorismului de esență arabă.
Intifada și Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii atacurilor asupra evreilor și celor pe care le susțin, indiferent de credința lor religioasă. Aparent, un asemenea comportament intolerant pare o formă a luptei de apărare a ființei naționale arabe, îmbrăcând conotații patriotice. Este iluzoriu a gândi în acest mod. Căci a pune pe picior de egalitate lupta armată desfășurată, de pildă, în plin război, de către partizani sau maquisarzi împotriva inamicului înarmat, ocupant al țării este una și alta este a teroriza populații inocente, copii, femei, bătrâni neînarmați, ucigând doar de dragul de a ucide, în numele lui Allah.
Este interesant de observat aici două momente istorice petrecute în secolul trecut în spațiul arab.
Unul îl constituie lupta de eliberare națională a popoarelor arabe dusă împotriva otomanilor, de aceeași religie cu ei, în timpul Primului Război Mondial, susținuți de armata britanică de religie creștină, când intoleranța și fanatismul confesional nu s-au manifestat, lăsând loc rațiunii. Pe acest fond corect, arabii și-au dobândit libertatea.
Al doilea moment este marcat de manipularea sentimentului religios al arabilor, de către naziști, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a slăbi influența franco-britanică în zonă. Exact această propagandă hitleristă criminală a deturnat spiritul pasiv al arabilor, convinși că totul este predestinat de Allah și ce se întâmplă trebuia să se întâmple. Prin urmare, lupta și împotrivirea nu-și au loc. Astfel, naziștii au readus în actualitate mentalități de mult părăsite de arabi după cruciade și chiar după expediția lui Napoleon Bonaparte în Egipt și Orientul Apropiat.
Întărâtați împotriva atât a englezilor creștini, dar și a evreilor, fanaticii islamici arabi și nu numai, au devenit, de-a lungul deceniilor, exponenții terorismului antioccidental.
Prin mimetism, terorismul apare astăzi nu numai la musulmani, dar și la alte popoare ca, de pildă, la japonezi, tamili, bengalezi, talibani etc., la care sinuciderea rituală este considerată un gest de onoare și supremă jertfă. Indiferent cum se petrece, dacă această sinucidere are ca efect asasinarea deliberată a unor oameni nevinovați, ea devine un act de terorism, condamnat de societate.
Sigur, se afirmă că violența naște violență sau, cum spune dictonul, «Cine scoate sabia, de sabie va pieri!». Este adevărul pur. O dovedește din plin sfârșitul nu numai al fiecărui terorist în parte, dar și al grupărilor teroriste, indiferent dacă ele se numesc «brigăzile roșii», «mujahedini», «aynu» sau cine știe cum. Singura soluție valabilă pentru rezolvarea conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul. Din nefericire, când își face loc terorismul, rațiunea dispare, înlocuită fiind de fanatism, de orbirea gândirii logice și a valorilor esențiale.“
Convenția europeană pentru reprimarea terorismului precizează, încă din articolul 1, că „Pentru nevoile de extrădare între statele contractante, nici una din infracțiunile menționate mai jos nu va fi considerată ca infracțiune politică, ca infracțiune conexă la o infracțiune politică sau ca infracțiune inspirată din mobiluri politice:
– infracțiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenției pentru represiunea capturării ilicite de aeronave, semnată la La Haye, la 16 decembrie 1970;
– infracțiunile prevăzute de Convenția pentru pedepsirea (sancționarea, reprimarea) actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971;
– infracțiunile grave constituite dintr-un atac contra vieții, integrității corporale sau libertății persoanelor care au dreptul la protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici;
– infracțiunile care comportă răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea arbitrară;
– infracțiunile comportând utilizarea de bombe, grenade, arme automate, scrisori sau plicuri-capcană, în măsura în care o astfel de utilizare prezintă un pericol pentru persoane;
– tentativa de comitere a uneia dintre infracțiunile precizate sau participarea în calitate de coautor sau complice a unei persoane care comite sau încearcă să comită o astfel de infracțiune.“
Aceasta era, în 1977, viziunea asupra terorismului. El nu era considerat ca având o determinație politică, nu era considerat un act politic, deci un război, ci o infracționalitate.
De aceea, autorii convenției, dată fiind bipolaritatea acelor vremuri și lupta pe toate fronturile între cele două sisteme din timpul Războiului Rece, au avut mare grijă să separe actele teroriste de acțiunile politice propriu-zise, indiferent dacă acestea din urmă erau sau nu erau legitime.
Schimbarea viziunii asupra terorismului a fost determinată, fără îndoială, de atacurile kamikaze asupra clădirii Pentagonului și complexului World Trade Center din Statele Unite ale Americii de la 11 septembrie 2001.
După ce lucrurile s-au mai liniștit și campania împotriva principalului suspect – Osama bin Laden – și a Afganistanului, țară care adăpostea centre de antrenare a teroriștilor – a intrat în line dreaptă, au început din nou să fie puse întrebări cu privire la caracterul și natura acțiunilor de tip terorist și, în consecință, la reacțiile sau acțiunile lumii civilizate. S-a ajuns astfel la concluzia că terorismul este un fenomen mult mai complex chiar decât războiul, care trebuie studiat și aprofundat nu doar pentru a-i limita efectele și a-i pedepsi pe cei vinovați, ci îndeosebi pentru a-i înțelege și a-i eradica mecanismele și cauzele. Aceasta este o altă concluzie foarte importantă de care trebuie să se țină seama în analiza și combaterea acestui fenomen.
Politica lumii este dominată de hotărârea Statelor Unite ale Americii (și a coaliției care s-a format în jurul ei) de a eradica terorismul din lume prin operația «Justiție Infinită». Problema este însă extrem de dificilă, căci nu este vorba de a deschide unul sau mai multe fronturi militare împotriva unor națiuni vinovate, ci de necesitatea depistării unei rețele planetare de cuiburi teroriste (depozite de arme, locuri de antrenament, centre de informare, depozite bancare, unități economice etc.) care formează o vastă și complexă structură multinațională ce trebuie anihilată. La aceasta se adaugă caracterul clandestin și conspirativ. Simpla arestare a lui ben Laden nu rezolvă problemele terorismului, căci structurile construite vor funcționa mai departe. Mai mult încă, încarcerarea «șefului» va provoca cert acțiuni teroriste (tip luare de ostatici) pentru obținerea eliberării sale, lucru care va crea dificultăți mari, în ciuda anulării principiului «zero pierderi». Evident că, prin fermitate și cu răbdare, terorismul mondial poate fi eradicat, așa cum a fost lichidat cel german acum câteva decenii. Incontestabil, nota de plată va fi foarte mare.
Evoluția terorismului de la acte de înspăimântare a populației, din vremea Imperiului Roman și a invaziilor barbare, și de impunere a unui tip de comportament, până la ceea ce azi numim război terorist, război care, într-o formă sau alta, afectează întreaga planetă, este indubitabilă. De aici rezultă o mulțime de întrebări la care nu se poate răspunde imediat și superficial. Neîndoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce țin de funcționarea societății, de relațiile dintre individ, grup și societate, de raporturile sociale și, deopotrivă, de patologia socială. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evoluție? Cum au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi“, de necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi preveniți? Cu alte cuvinte, cât de „vinovată“ este lumea pentru propria ei terorizare?
2.3 Accepțiuni ale conceptului de terorism:
2.3.1 Terorismul – formă de conflict asimetric
Terorismul este considerat, după conflictele etnice, ca una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității și stabilității. Într-adevăr, crima organizată și terorismul au proliferat foarte mult în ultimele decenii, astfel încât, la intrarea în mileniul trei, aproape că nu există stat sau organism internațional care să nu-și pună problema apărării și protecției împotriva acestui flagel.
Terorismul este, deopotrivă, o agresiune și o reacție la agresiune. Ca agresiune, el vizează crearea unei situații instabile, de teamă și teroare, de care să profite anumite cercuri. Această noțiune – anumite cercuri – este greu identificabilă și la fel de greu cuantificabilă. Experiența ultimelor decenii a arătat că traficul de droguri, crima organizată și, legat de acestea, terorismul reprezintă un adevărat cancer al societății moderne, care este vulnerabilă la acele subversiuni și diversiuni ce proliferează sub aura democrației, libertății de mișcare și de organizare și drepturilor omului. Acest flagel a cuprins practic întreaga societate omenească, de la stradă la rețelele Internet.
Există însă și un alt fel de terorism, cel care se prezintă ca o reacție a celui slab în fața celui puternic. În acest sens, terorismul se prezintă ca expresie a războiului disproporționat, ca reacție la acest tip de război. Dreptul internațional nu-l acceptă, marile puteri îl reprimă, organismele internaționale îl condamnă. Dar el există și se dezvoltă, fără să-i pese de ceea ce gândește lumea despre el. Ultima lui acțiune de proporții este atacul din 11 septembrie 2001 asupra celor două turnuri din New York și clădirii Pentagonului. Ca urmare a acestui fapt, Statele Unite ale Americii și întreaga lume au declarat un război de lungă durată împotriva terorismului de orice fel, încercând să preia în felul acesta inițiativa strategică și să treacă la o ofensivă complicată și necruțătoare.
Există, deci, mai multe feluri de terorism:
cel al lumii interlope împotriva lumii normale;
cel declanșat de criminalitatea organizată;
cel al traficanților de droguri;
cel informațional (ciberterorismul);
cel mediatic;
cel politic;
terorismul de stat;
cel susținut de anumiți centri de putere;
cel al statelor sărace împotriva statelor bogate;
cel declanșat împotriva mondializării;
cel care reprezintă o reacție de răspuns la opresiunile, presiunile și acțiunile marilor puteri, grupărilor de state, alianțelor etc.;
cel de tip militar.
Formele de manifestare a terorismului sunt foarte diversificate și, de aceea, terorismul nu are limite. Există un terorism vulgar, brutal și unul care folosește mijloace elevate, un fel de terorism „elegant“, există un terorism psihologic și unul intelectual, unul „civil“ și unul „militar“.
Terorismul, însumat la scară planetară, reprezintă un adevărat război – războiul mileniului – dus prin toate mijloacele posibile.
La Beirut, spre exemplu, atentatele teroriste care au vizat ambasada Statelor Unite (aprilie 1983) și cazarma marinarilor (octombrie 1983) au provocat 257 de morți. Nu s-a declanșat nici o urmărire judiciară; n-a fost niciun condamnat.
Totuși, atentatele politice au scăzut: în anul 1975 – 345; 1987 – 666; 1991 – 565; 1992 – 363; 1993 – 431; 1994 – 322; 1995 – 440; 1996 – 296; 1997 – 304.
În urma atacului terorist din 11 septembrie 2001, lucrurile s-au schimbat însă fundamental. Terorismul este acum considerat ca război, iar Statele Unite ale Americii – cea mai mare forță economică și militară a mileniului, având sprijinul NATO și al unei mari părți a populației planetei, a declarat război îndelungat, până la capăt, până la obținerea victoriei, terorismului. Va fi un război greu, cu escaladări, victime și, ca orice război, cu victorii, înfrângeri și nedreptăți.
Securitatea internațională se va confrunta în continuare cu o serie de pericole regionale transnaționale, asimetrice. Terorismul va fi în continuare o amenințare importantă, în special atunci când în actele teroriste sunt folosite arme de distrugere în masă. În ansamblul lor, toate aceste pericole mai mici sau mai mari se constituie într-un obstacol major în calea mondializării și va continua să absoarbă o mare parte din timpul, energia și resursele armatelor.
Nu există o viziune unitară asupra viitorului. Unele state și grupări de state resping rolul jucat pe plan mondial de Statele Unite și se simt amenințate de extinderea rapidă a idealurilor, culturii și instituțiilor „occidentale". Acestea recunosc, în general, superioritatea militară a Statelor Unite și urmăresc să-și atingă scopurile, evitând o angajare cu armata americană. Vor face însă tot felul de eforturi asimetrice și asincrone pentru a evita, a încetini, a opri, a preveni sau a distruge inițiativele americane și vor continua să susțină și să sprijine tot felul de activități antiamericane. Vor adopta frecvent atitudini care nu se încadrează în normele internaționale acceptate (despotism, extremism violent, teroare, folosirea inacceptabilă a forței militare), încercând să ocupe o poziție mai bună, concomitent cu subminarea ordinii stabilite sau în curs de stabilizare. Deși aceste entități nu sunt legate în prezent de o ideologie larg răspândită, este posibil ca, în viitor, să apară și să prolifereze și o astfel de ideologie, sub retorica oferirii unei contraponderi la puterea Statelor Unite.
Ciberterorismul este definit de Mark Pollitt, din cadrul FBI, ca „un atac premeditat, motivat politic, împotriva informației, sistemelor informatice, programelor informatice și datelor, împotriva țintelor luptătoare și necombatante, de către grupuri subnaționale sau de agenți clandestini.“
Obiectivul său este să altereze sau să distrugă informația, îndeosebi pe cea de valoare strategică. Se acționează anonim, imprevizibil. Atacurile asupra serverului Yahoo (saturarea acestuia) sunt evidente, demonstrând veleitățile enorme ale acestui gen de terorism, care pare a deveni un terorism al viitorului. El constă în efectuarea clandestină a unor operații informatice prin intermediul unor site-uri și al unor servere anonime ce protejează identitatea celor care se conectează la ele. Aceste operații sunt de două feluri: de destabilizare, adică de paralizare parțială a unor sisteme de informații, pentru a le slăbi și a pătrunde în interiorul lor (prin procedeul „cal troian“, prin trasee electronice etc.); de distrugere totală a sistemului de protecție. Acest lucru este deosebit de periculos, dacă se are în vedere că astfel de sisteme se află în telecomunicații, rețele de distribuție a apei, gazelor, electricității, petrolului, în rețelele de transport, în serviciile de urgență, în sistemele de securitate și în cele de apărare națională, în serviciile guvernamentale etc. Pentru ciberteroriști, acestea sunt ținte foarte importante asupra cărora pot acționa de la distanță, rapid și într-o relativă siguranță.
2.3.2 Terorismul – expresie a stării de haos
Teoria haosului nu justifică terorismul, nu-l argumentează și nici nu-l explică. Cauzele și explicațiile terorismului se află, în principiu, în dinamica antinomică a lumii, în anomia socială, în patologia sfidărilor economice, culturale, sociale și morale, în degradarea raporturilor sociale, naționale și internaționale. Teoria haosului consemnează doar o astfel de realitate, neliniară, care trebuie înțeleasă și evaluată în coordonatele de instabilitate și intervalele de evoluții aleatorii care caracterizează o astfel de stare.
Analiza terorismului și din perspectiva unei astfel de teorii oferă posibilitatea evaluării spațiului de nedeterminare al acestui fenomen care se prezintă ca o maladie rebelă la tratament, ca un cancer, ca un război-mozaic.
Trecerea de la o lume bipolară – așa cum se apreciază că a fost până în 1990 – la una multipolară (care cunoaște însă, preț de câțiva ani, o fază de unipolarism și una, intermediară, de unimultipolarism) este caracterizată de puternice dezechilibre economice, politice, sociale și militare și de această luptă, dusă, prin toate mijloacele, de state, națiuni, etnii, corporații transnaționale, cercuri de interese, religii, secte, culturi etc., pentru a câștiga un loc cât mai bun în ceea ce se numește noua ordine mondială. Nimeni nu știe precis când se va încheia această luptă, când se va instaura această nouă ordine și cum va arăta ea. Bineînțeles, cei care au conceput-o spun că va fi multipolară, stabilă și, în realitatea ei, omogenă, democratică, guvernată de instaurarea suverană a drepturilor omului, ca în modelul de mai jos:
x = comunism y = societate democratică de tip occidental (noua ordine) s…r… = accidente t = terorism
Experiența umană de până acum arată că omogenitatea (chiar în diversitatea culturilor și sistemelor de valori) este practic imposibilă. Dar ea se prezintă ca o tendință, ca un ideal, ca o construcție în viitor. Perioadele de stabilitate, în istoria omenirii, au fost foarte scurte și, după cum bine știm, ele au avut două funcții foarte importante:
au accentuat crearea, consolidarea și concentrarea sistemului de valori;
prin jocul de interese, potrivit legii negației, au germinat noile nuclee de tensiuni și de conflicte care au impus ruperea echilibrului și instaurarea stării de haos în vederea trecerii la un nou echilibru.
Așadar, cauzele dezechilibrelor și ale fenomenelor care se produc în starea de haos trebuie căutate, în primul rând, în starea anterioară de echilibru, indiferent cum era el, adică în ordinea anterioară, care tocmai a fost bulversată. Este o primă concluzie foarte importantă și pentru analiza terorismului. Așadar, acest fenomen nu este un produs exclusiv al stării de haos. El își află cauzele și rădăcinile în ordinea anterioară, mai exact, în tensiunile interne care au generat ruperea echilibrului relativ al acesteia (care era un echilibru al terorii) și distrugerea ei.
În timpul ordinii bipolare existau o mulțime de tensiuni și de acumulări care făceau ca două mari strategii disuasive să mențină un precar echilibru, care se baza, în principiu, pe frica de celălalt. Dar fiecare din tabere făcea tot ce era posibil pentru a câștiga confruntarea cu cealaltă, sau măcar pentru a se pune într-o poziție mai avantajoasă în cazul unei altfel de confruntări. Dacă un război total, nuclear, nu era posibil (din cauza consecințelor sale previzibile), nu înseamnă că nu exista, la acea vreme, nici un fel de război, nici un fel de confruntare.
Dimpotrivă, ea era de talia unui război în toată regula, cu dispozitive strategice imense și cu sisteme de angajare foarte bine puse la punct. Acest război se ducea, practic, pe toate planurile (politic, ideologic, economic, cultural, informațional, psihologic și militar), sub aproape toate formele posibile, de la confruntările militare pe terțe teatre (Afganistan, Angola, lumea arabă), la cele ciberinformaționale. Toate acestea au fost grupate pe nedrept într-un concept nesemnificativ, dar acceptat de toată lumea, care se cheamă „război rece”. Acest „război rece” a însemnat, de fapt, o confruntare cvasiuniversală, în toate planurile și prin toate mijloacele posibile. Această stare de confruntare din timpul societății mondiale bipolare a favorizat manifestarea și chiar recrudescența terorismului. Deși terorismul nu are legi, nici principii, nici limite, nici rațiuni suficiente, putem aprecia că, în perioada amintită, el s-a manifestat pe următoarele planuri:
ca reacție împotriva ordinii instaurată după cel de-al doilea război mondial (spre exemplu, terorismul croat din primii ani de după încheierea conflictului);
ca mijloc de subminare reciprocă a intereselor celor două superputeri, pe teatrele de confruntare dintre acestea;
ca reacție de respingere a ordinii bipolare, ordine a terorii, extrem de restrictivă și de stresantă;
ca recrudescență a extremismului mondial, în special a celui politic, a celui etnic și a celui religios.
Starea de haos a spulberat acest control și a făcut inoperabile sistemele și strategiile disuasive. Dintr-o dată, terorismul, dintr-un mijloc de confruntare, a devenit un lanț foarte complex de acțiuni, un sistem aleator de atacuri în spectrul de confruntare, cucerind astfel inițiativa strategică (deși el nu are o coordonare de superputere sau de putere mondială unitară din punct de vedere politic și ideologic), de reacție nemijlocită, extrem de violentă la orice încercare de a instaura o anumită ordine, un act de răzbunare a tuturor împotriva tuturor, precum și de impunere a unor identități, concepte, filosofii, îndeosebi din spectrul religios și din cel etnic-civilizațional.
Terorismul este el însuși un sistem aparent haotic și aleatoriu de acțiuni rapide asimetrice.
Terorismul – chiar și în starea de haos în care se află planeta – nu este o expresie a confruntării între civilizații, așa cum se sugerează adesea. Starea de haos este haos și în sistemul și așa destul de eterogen al acțiunilor de tip terorist. În această lipsă de ordine care caracterizează haosul, există totuși o anumită corespondență între „mișcarea browniană” a politicilor, economiilor, strategiilor, culturilor, etniilor, intereselor și acțiunile de subminare a statelor, națiunilor, superputerii americane și diferitelor entități care încearcă cât de cât să pună o anumită ordine în sistemele relațiilor internaționale. Aceste acțiuni, precum și cele care se înscriu pe alte coordonate ale vieții planetare (cele din lumea interlopă, din zona traficului de droguri și de carne vie, a asasinatelor psihopate și reacțiilor la orice fel de ordine etc.) alcătuiesc ceea ce numim terorism contemporan. Organizațiile teroriste par a nu avea nici o logică. Și totuși, există o logică în toate. Aceste corespondențe sunt însă relative, uneori chiar aleatorii, dar cu un tonus cauzal destul de pronunțat, dovadă că și în haos există o anumită ordine, o anumită cauzalitate.
Haosul este, pentru terorism, un mediu foarte prielnic, așa cum este și pentru lumea interlopă, pentru criminalitate și traficul de droguri, pentru prosperarea centrilor distructivi, negativi de putere, care încurajează fărădelegea, lipsa de ordine, suspiciunea, neîncrederea și, mai ales, starea de nesiguranță, de teamă. De aceea, ieșirea din haos și trecerea la o nouă ordine este totdeauna extrem de dificilă, anevoioasă și nu se poate realiza decât prin mari sacrificii.
Chiar dacă terorismul, așa cum s-a arătat, nu este un produs exclusiv al stării de haos, el este vârful de lance al haosului, este războiul cel mai periculos împotriva ordinii. Un asemenea război nu se poate duce la nivel strategic decât numai și numai într-o astfel de stare. Aceasta este cea de-a doua concluzie foarte importantă pentru conceperea și punerea în operă a strategiilor antiteroriste, a războiului antiterorist, care este și trebuie să fie un alt fel de război decât cel al confruntărilor armate dintre națiuni.
Crizele specifice stărilor de haos sunt treceri la limită ale situațiilor de anormalitate. Ele constau în degradarea rapidă și intempestivă a raporturilor economice, sociale, morale, culturale și militare și se caracterizează prin iminența confruntării. Confruntările din timpul crizei nu sunt însă unilaterale, nu se supun unei singure legi și nu sunt neapărat militare. Criza nu înseamnă război, în sensul tradițional al acestei noțiuni de confruntare violentă între două sau mai multe armate sau forțe înarmate. Crizele sunt multiple, greu previzibile și cu desfășurări rapide, greu de controlat și de soluționat. Ele nu sunt dintr-o dată explozii, ci stări care se derulează cu repeziciune înaintea exploziei, degradări sau, mai degrabă, acumulări grave, aritmice, de incompatibilități care distorsionează sistemele, care determină schimbări sau semnalează incoerențe și impun nevoia acută de schimbare. Este vorba de nevoia ajunsă în starea ei gravă, insuportabilă.
Cauzele crizelor sunt numeroase și foarte complexe. Într-o societate normală, echilibrată, starea de criză nu-și află locul. De aici se deduce că, în anumite tipuri de societăți, stările critice sunt eliminate ab initio și definitiv. Adevărul este că situații critice pot apărea oricând. Unele dintre ele au cauze naturale (cutremure, inundații, alte calamități). Important este să se înțeleagă bine mecanismul producerii lor și, mai ales, cauzele lor. Intervalele de timp caracterizate de echilibre sociale, economice, politice, culturale și militare sunt foarte scurte și nu folosesc dinamicii sociale. Echilibrele sunt doar clipe de respirație. Importante sunt dezechilibrele, adică apariția a noi provocări care reclamă soluții noi de progres. Desigur, dezechilibrele controlate, produse, rezultate din tensiunile interne novatoare ale sistemului.
Acesta ar fi procesul firesc. Dar, în derularea lui, apar discontinuități, anomalii, perturbații, sincope și chiar deteriorări grave. Haosul nu este doar un produs al anormalităților, al degradării condiției sociale, al uzurii mecanismelor sociale și morale, al incompatibilităților care se creează între aspirații și posibilități, între interese și instituții. Dar nu le exclude, ci, dimpotrivă, le presupune. Terorismul apare în astfel de stări, este un produs al lor.
Starea de haos este un ansamblu de crize, care se produc în mod aleator și care nu-și găsesc nici soluții rapide, nici justificări imediate, nici rațiuni suficiente.
Starea de haos este o stare generalizată de criză, este un produs al luptei dintre tendințele de evoluție și cele de involuție, dintre progres și perturbații, care fac să crească nivelul entropic și de nesiguranță al sistemelor.
Într-un fel, haosul poate fi privit și ca un model al realității complexe. Pentru că și în dezordine există o anumită ordine, un anumit sens al mișcării. Teoria haosului nu modelează doar dezastrele, ci și formele care rezultă din această dezorganizare în vederea organizării. Sunt procese și fenomene complexe, exprimând treceri de la lucruri care nu-și mai au rostul la altele care încep să fie reclamate de sensul mișcării, al vieții.
Crizele sunt privite, în general, ca sincope, ca perturbații, nu ca efecte, ca stadii ale unor procese și, în consecință, ca momente ale schimbării, care vizează treceri, adesea bruscate, la o nouă ordine, la un nou tip de existență, adică la un nou tip de structuri sau de relații. Desigur, crizele nu sunt și nu pot fi tratate ca revoluții. Ele sunt privite și tratate ca perturbații grave, ca turbulențe și, ca atare, lumea vizează, în principiu, nu crearea de crize, ci ieșirea din crize.
Dar crizele exprimă incompatibilități ale sistemelor sau ale sistemului, sunt un produs al acestor incompatibilități, deci, ele se cer soluționate.
Se poate oare pune semnul de identitate între crize și haos? Cu alte cuvinte, haosul se definește numai pe mulțimea stărilor de criză? Sunt crize specifice stării de haos și alt fel de crize? Care sunt principalele crize ale stării de haos? Care sunt crizele din perioada mondializării? În ce mod influențează acestea acțiunile de tip terorist?
La aceste întrebări și la multe altele este nevoie să se caute răspunsuri, întrucât de modul cum sunt analizate și înțelese stările anomice sociale și crizele depind și soluțiile de optimizare a sistemelor sociale și instituțiilor. Mondializarea – ca proces necesar și obiectiv de realizare a unității lumii în sistemele ei de valori, în informație, în ceea ce privește nivelul de civilizație și, mai ales, economia și nivelul de trai – este, ca orice proces de o asemenea amploare, generatoare de crize. Unele țin de perturbațiile firești, inevitabile, altele de opoziția unor entități (sociale, naționale, economice, din lumea interlopă etc.) la acest proces. Sunt și crize care rezultă din manipularea procesului de mondializare, din folosirea lui pentru realizarea unor interese care n-au nimic comun cu progresul omenirii, ci izvorăsc din filosofia de putere și de privilegii care încă guvernează lumea.
Crizele din starea de haos, în accepția sa de stare de dezorganizare în vederea unei noi organizări, nu diferă de celelalte, numai că evoluțiile lor sunt acute, greu previzibile și dificil de controlat. Acestea se pot clasifica în câteva categorii:
Crize generale;
Crize economice și geoeconomice;
Crize financiare;
Crize energetice, ecologice, cosmice etc.;
Crize demografice;
Crize sociale;
Crizele politice și geopolitice;
Crize ale culturii;
Crize etnice;
Crize identitare;
Crize militare.
Crizele generale se caracterizează prin universalizarea perturbațiilor în toate planurile: economic, financiar, social, politic, cultural, etnic, identitar, informațional și militar. Ele nu sunt un produs al haosului, dar pot fi analizate – cel puțin în anumite componente ale lor – prin teoria haosului. Ele marchează marile momente de cotitură istorică, trecerea de la un nivel de civilizație la altul și impun schimbări radicale, mutații strategice. În astfel de momente, se dezvoltă tot felul de reacții și tot felul de acțiuni din partea unor entități distincte, cele mai multe informale, care urmăresc să obțină anumite avantaje, poziții sociale etc., în folos propriu sau în numele unor precepte, crezuri, ideologii, idealuri care definesc anumite concepte.
Acțiunile teroriste nu sunt și nu pot fi privite doar ca scursuri sociale, ca reacții demente, psihopate. Ele sunt efecte (ce-i drept, secundare, dar efecte!) ale stărilor care definesc criza și, de aceea, trebuie analizate împreună cu parametrii respectivelor stări, cu cauzele care generează anormalitatea.
Cele mai multe dintre cauzele acțiunilor sau reacțiilor de tip terorist țin de crizele identitare și, în consonanță cu acestea, de cele politice. Teroriștii doresc o altă ordine (socială, economică, politică, economică, militară etc.), altă morală, alte raporturi, alte ideologii, alte precepte, alte instituții. Cei mai mulți dintre ei – inclusiv lideri ai organizațiilor din care fac parte – n-au un model anume, nu știu foarte precis cum trebuie să arate lumea pentru care luptă. Pe cei mai mulți dintre ei nu-i interesează lumea propriu-zisă, ci spectacolul lumii ca atare, dimensiunea lui punitivă, adică puterea distrugerii, teama oribilă pe care vor s-o instaleze și, mai ales, starea de angoasă pe care o generează în rândul lumii (îndeosebi la nivelul Puterii Politice) o astfel de atitudine amenințătoare și generatoare de moarte.
Terorismul nu este criză și nici reacție la stările de criză. El este un produs al lumii noastre, care trece dintr-o criză în alta, și se prezintă ca un sistem haotic, dar dinamic, procesual și foarte complex, cu evoluții adesea imprevizibile. Terorismul ține de patologia societății moderne, de marile discrepanțe și de neputința socială a omului. El nu este deci numai reacție, ci (în primul rând) și mijloc de protest, de lovire și de pedepsire a lumii. Aceasta este cea de-a treia concluzie foarte importantă pentru înțelegerea esenței actelor teroriste.
2.3.3 Terorismul – amenințare la adresa valorilor umane universale
Societatea nu este pregătită îndeajuns pentru a observa, preveni, informa, contracara fapte și gesturi care pot să constituie acte pregătitoare ale unor fapte de terorism. Reintensificarea faptelor de teroare, lupta aceasta asimetrică, ascunsă, dar bine pregătită, loviturile în zona unor valori umane nonmilitare puternic mediatizate, fac să se propage și să reverbereze acțiunile teroriste cu scopurile și mobilurile organizațiilor care folosesc teroarea ca armă.
Huntington propune o hartă a liniilor de fractură între civilizații. Insistă pe confruntarea dintre musulmanii și creștinii din Indonezia și Filipine, precum și pe pătrunderea islamului în Africa subsahariană.
Dar Huntington trage o linie și între civilizația occidentală și cea pe care el o numește „civilizația ortodoxă“. Această linie trece pe la est de Țările Baltice, pe la vest de Belarus, desparte apoi Ucraina subcarpatică, unde se află minoritari maghiari, de restul Ucrainei, la fel procedează și cu Transilvania (care ar aparține civilizației Vestului) de restul teritoriului României (care ar aparține civilizației ortodoxe), urmează frontiera dintre Croația și Iugoslavia (Croația aparținând de civilizația occidentală) și, în aceeași manieră extrem de simplistă, desparte teritoriul din Bosnia locuit de croați de cel locuit de sârbi și de musulmani.
Lăsând de o parte faptul că este foarte greu de identificat și de localizat chiar și marile entități civilizaționale (sinică, hindusă, japoneză, islamică, africană ortodoxă și occidentală, eventual sud-americană, dar aceasta poate fi încadrată și în civilizația occidentală), astfel de linii creează foarte multe probleme. Nu există civilizații pure. Marile civilizații sunt mari acumulări de valori care se întrepătrund cu celelalte și dau frumusețea și diversitatea acestei lumi. Tocmai aici, în negarea acestei afirmații, se află acțiunile extremiste din spațiul cultural, între care și terorismul.
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor de valori. Războiul „cultural“, înțeles ca o confruntare de interese (de interese, nu de valori) ale unor grupuri care aparțin unor entități civilizaționale nu este terorism. El este o trecere la limită a concurenței, mai exact a bătăliei pentru piața culturală, și se desfășoară în cadrul a ceea ce numim „cultură de piață“, care nu are nici o legătură cu cultura autentică, adică cu sistemele de valori ale lumii.
Terorismul cultural constă în:
– Invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini porno și alte produse care agresează și deformează universul etic și estetic al populației și sistemele de valori;
– Agresarea națiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care cultivă violența, individualismul, egoismul, lipsa de respect față de valorile proprii;
– Agresarea și chiar distrugerea simbolurilor.
Terorismul cultural poate căpăta, îndeosebi în regimurile totalitare (dar nu numai), forma terorismului cultural de stat, în sensul că statul emite sloganuri și unități de măsură în ceea ce privește valoarea.
Terorismul cultural, în forma lui cea mai greu de contracarat, se exercită de către grupuri extremiste, fanatice, care cred doar în anumite sloganuri pe care le confundă cu sisteme de valori, în numele cărora se exercită presiuni, amenințări, spălări de bani, crime, asasinate, distrugeri.
Se apreciază că terorismul viitorului își va căuta o parte din argumentele sale într-un anumit mod (exclusivist, violent) de a percepe și a sluji cultura. Este posibil ca viitorul să ne ofere surpriza unor fundamentalisme de tip cultural.
Terorismul identitar ține de afirmarea violentă a identității. El nu rezultă neapărat dintr-o criză de identitate, deși se manifestă cu pregnanță sub această motivație. Terorismul identitar are conotații dintre cele mai diverse, dar conținutul lui este același: impunerea unui anumit tip de identitate, pedepsirea tuturor celor care nu recunosc această identitate. El se asociază cu diferite alte forme, dar nu trebuie confundat cu acestea. El este un terorism protestatar și deosebit de virulent.
Vecine cu terorismul identitar sunt mișcările separatiste, mișcările de eliberare, mișcările revendicative. Acestea nu sunt însă terorism. Ele au, în genere, un obiectiv bine stabilit, corespund voinței unei țări, unei națiuni sau unui grup etnic și îmbracă diferite forme, de la dialogul politic și social la războiul de eliberare și chiar la războiul de gherilă. Toate acestea nu sunt însă terorism. Terorismul este o trecere la limită a acestor mișcări (uneori nu are nicio legătură cu ele), este o presiune continuă, care constă din acțiuni deosebit de violente, ucigașe și sinucigașe, care vizează terorizarea Puterii și a tuturor celor care se opun realizării obiectivelor respectivelor grupări, obiective care, de cele mai multe ori, nu sunt nici clare, nici posibil a fi îndeplinite. Yasser Arafat, liderul OEP, declara în 1974 la Națiunile Unite că „diferența între revoluționar și terorist rezidă în motivele pentru care fiecare se bate. Căci e imposibil să-l numim terorist pe cel care susține o cauză dreaptă, care se bate pentru libertate, pentru eliberarea pământului său de invadatori, de coloniști și colonialiști.“
În condiții favorizante ale mediului actual de securitate și a vulnerabilităților instituțiilor cu responsabilități în combaterea acesteia, terorismul, prin efectele si consecințele sale pune în pericol însăși existența valorilor umane universale. Explozia fără precedent a actelor teroriste a impus reacția comunității internaționale care, mai solidară și mai unită ca niciodată, a declanșat lupta cu germenii și vectorii terorismului. Noua amenințare precum și reacția comunității internaționale față de aceasta vor avea implicații și consecințe majore asupra tuturor domeniilor vieții sociale și mai ales asupra modului în care responsabilii politici vor decide să fie angajate și întrebuințate capacitățile militare în viitoarele operațiuni de combatere a terorismului.
2.4 Manifestări ale fenomenului terorist
2.4.1 Clasificarea terorismului
Terorismul, considerat după mobilul sau intenția actului terorist se clasifică astfel în : terorism de drept comun, terorism social, terorism politic, terorism de stat, terorism național sau intern și terorismul internațional.
Terorismul de drept comun este acel gen de terorism care cade sub incidența legii penale ca o infracțiune obișnuită, agravată însă de metoda de execuție, prin teroare. Sunt acte incriminate de dreptul comun, acte al căror mobil nu este nici politic, nici social, dar care se caracterizează printr-o violență odioasă ca metodă de realizare. Un exmplu grăitor de terorism de drept comun este acela al răpirii de persoane cu scopul de a câștiga bani de la persoanele apropiate celor pe care grupările teroriste le răpesc.
Terorismul social urmărește realizarea unei ideologii sau doctrine sociale sau economice, ori distrugerea unei orânduiri sociale. Acest gen de terorism înseamnă o strategie a tensiunii, manifestându-se printr-o escaladă a violenței. El poate fi inspirat și cultivat și din afară de forțe oculte sau încă necunoscute public. Exemplul cel mai bun de terorism social este acela practicat de anumite grupări naziste din Germania, care terorizează populația, prin impunerea cu violență a ideologiilor hitleriste.
Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv, deci elementul intențional, este de ordin politic, în sensul că actul de teroare este dirijat contra organelor statului, sau reprezentanților săi, împotriva organizației statale sau formei sale constituționale. Exemplele de terorism politic sunt din păcate numeroase, aproape toate sfârșite cu asasinări de persoane politice.
Terorismul de stat se îndreaptă împotriva statului sau contra structurii economice a statului. Exemplul cel mai clar de terorism de stat este acela practicat de-a lungul multor ani de către Irak împotriva Iranului. Din fericire, în zilele noastre acest conflict a fost aplanat.
Dacă pregătirea actului terorist, executarea lui și consecințele pe care le produce își limitează aria înăuntrul unei singure țări, ne vom afla în fața unui terorism național sau intern. Un exemplu de astfel de terorism este acela al unei bande anarhiste denumită Fracțiunea Armatei Roșii care a terorizat populația fostei Germanii federale până în anul 1975, având la activ 5 omoruri, 54 tentative de asasinat, 6 atentate cu explozivi.
Terorismul internațional constituie un tip special de terorism, caracterizat printr-un element de extraneitate: pregătirea și executarea actului de terorism, subiectele lui pasive sau active, mobilul, mijloacele de înfăptuire al e autorului interesează mai multe state. Cel mai nefericit exmplu de astfel de terorism este acela al atentatului terorist de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center.
Terorismul poate fi considerat și în funcție de modalitățile de ducere la îndeplinire. Se vor putea distinge astfel:
terorismul direct, înțelegându-se prin aceasta acel gen de terorism care vizează în mod direct, nemijlocit, scopul propus, așa cum s-ar prezenta cazul când un șef de stat ar fi asasinat în vederea înlocuirii lui cu un altul care să lanseze o nouă structură statală diferită de cea precedentă;
terorismul indirect în care acțiunea de violență tinde în mod unilateral la atingerea scopului propus; un exemplu specific îl constituie confecționarea de pașapoarte false pentru trecerea frontierei de către un agent terorist, într-o țară unde intenționează să săvârșească atentatul.
Terorismul cuprinde actele de violență premeditată, precum omuciderea, rănirea corporală gravă, răpirea, luarea de ostatici, toate în scopul atingerii unui obiectiv vizat prin metoda teroristă, ca și tentativa de comitere a unor asemenea acte. Într-un termen mai sintetic, s-ar putea vorbi de actele îndreptate direct împotriva persoanelor (individual sau comunități de persoane), crimele, sechestrările, răpirile și alte atentate la integritatea fizică și morală a indivizilor.
2.4.2 Principalele transformări ale terorismului internațional
Specialiștii în materie apreciază că ultimul deceniu a fost marcat de importante transformări care, în ansamblu, au modificat, dar nu foarte profund, caracterul terorismului modern. în acest context, reamintim că a doua jumătate a veacului XX a dus la dezvoltarea fără precedent a unor structuri teroriste, dar și la extinderea ariei de cuprindere și a caracterului dăunător al acțiunilor lor. Organizațiile teroriste, care cândva aspirau să realizeze scopuri mai modeste și cu o sferă limitată, acționează în prezent spre înfăptuirea unor țeluri la o scară macro, respectiv abolirea statului și a relațiilor interstatale, precum și modificarea raportului de forțe în lume.
De asemenea, este tot mai evidentă ideologizarea activităților teroriste, îndeosebi a celor cu tentă extremistă, aspect întâlnit frecvent în statele în care acționează cu preponderență organizații de nuanță fascistă și care au ca principală deviză, program și metode de acțiune – violența și teroarea.
Pe acest fond, analiștii consideră că principalele cauze care au generat transformările terorismului modern pot fi sintetizate astfel:
deteriorarea situației economice a multor state ale lumii, cu efecte dintre cel mai acute: sărăcia, inflația, scăderea nivelului de trai, teama pentru ziua de mâine, nesiguranța socială, șomajul etc;
virulența tot mai crescută a unor fenomene infracționale (violența, crima organizată, macroterorismul, imigraționismul) și interferarea acestora cu planuri și acțiuni teroriste;
vidul de putere sau insuficiența structurare a instituțiilor care au ca atribuții combaterea fenomenelor infracționale grave, situație întâlnită în special la fostele state socialiste;
dezintegrarea unor forțe armate aparținând îndeosebi fostelor țări din grupul comunist, fapt ce face ca foștii specialiști cu înaltă calificare, în lipsa asigurării unor posibilități de trai normale, să intre în solda unor organizații sau grupări teroriste.
În momentul de față actele teroriste sunt în cele mai multe cazuri rezultatul unor planuri scrupulos organizate și premeditat pregătite ale căror consecințe sunt spectaculoase, dar în același timp extrem de grave, fapt ce atestă că organizațiile teroriste au realizat un progres deosebit în sfera gândirii conceptual-programatice și a realizării practice a acestora. Aspectul i-a determinat pe specialiștii în materie să aprecieze că tocmai aici rezidă cel mai mare pericol pentru civilizație.
Analiza actelor teroriste din imediata actualitate, cât și evaluările asupra tendințelor și mutațiilor intervenite în evoluția acestui fenomen, la orizontul mileniului III, confirmă următoarele transformări în tabloul terorismului internațional actual:
1. Dezmembrarea Uniunii Sovietice și prăbușirea sistemului bipolar Est-Vest, cu urmări importante asupra surselor și amplorii actelor teroriste.
O serie de conflicte regionale erau, într-o oarecare măsură, soluționate, statele și grupurile în cauză fiind supuse unor constrângeri, iar regulile jocului erau știute și, chiar dacă jocul era periculos, scenariul era clar. Aceste constrângeri și această disciplină au dispărut, revigorând conflictele regionale, dintre care unele fuseseră îngropate de decenii, dacă nu chiar de secole.
Suprapopularea, imensa inegalitate a puterilor, veniturile diferite și masivele deplasările populației sunt factori care, de asemenea, alimentează forțele teroriste.
Integrismul religios și extremismul, care s-au adăugat naționalismului și tulburărilor etnice – considerate ca prime elemente ce alimentează motivațiile acțiunilor teroriste. Apreciem că această situație influențează sursele terorismului și, cel mai important, natura acestuia.
Ofensiva extremismului de dreapta capătă din ce în ce mai multă importanță, fiind alimentat atât de o serie de temeri, inclusiv de tulburări economice, de structura migrărilor și uneori de bănuiala unor comploturi ce au loc chiar sub oblăduirea guvernelor, cât și de faptul că ideologia de stânga, deși nu a dispărut în totalitate, determină din ce în ce mai puțin motivații pentru actele teroriste.
Terorismul împotriva statului. Acest tip de terorism a devenit, în ultimul timp, mai ascuns și din ce în ce mai greu de depistat și deci de prevenit.
Apariția unor tendințe noi, legate de extremismul religios și mesianic, alături de numeroasele grupuri teroriste etnice și naționaliste tradiționale care întotdeauna au fost asociate vechilor conflicte.
În altă ordine de idei, nu trebuie omis faptul că astăzi există organizații care preamăresc violența, nu neapărat ca modalitate de obținere a unor concesii politice sau a unui teritoriu, ci doar ca răzbunare, ură rasială sau pentru a „face voia Domnului", pentru unii asasinatele colective fiind o chemare a lui Dumnezeu.
Pe scurt, o serie de factori grupați sub denumirea generică de „modernitate" au profunde repercusiuni asupra terorismului. Unul dintre aceștia, de o mare importanță, îl reprezintă revoluția tehnologiei telecomunicațiilor, care, din multe puncte de vedere, ușurează în mod substanțial activitatea, facilitând-o în același timp și pe aceea a teroriștilor. Ea oferă un mijloc de amplificare a cunoștințelor și educației politice, permite organizarea, în deplină securitate, a operațiunilor teroriste pretutindeni în lume, făcând aproape să dispară noțiunea de distanță. în același timp, dă posibilitatea creării sentimentului public de dezorganizare și teamă – atât la nivel local, cât și mondial. Spre exemplu, datele transmise prin Internet pot informa milioane de oameni în legătură cu procedeul de fabricare și folosire a unor mijloace de luptă primitive – dar extrem de distructive -compuse din benzină, agenți chimici și biologici. Tehnologiei comunicațiilor i se adaugă însă și alți factori, cum ar fi ușurința deplasărilor, surmontarea frontierelor și proliferarea armelor- simple și sofisticate – la care accesul este, de asemenea, mult mai simplu.
Toate aceste transformări indică o proliferare a conflictelor regionale și etnice, o dificultate crescândă în descoperirea grupărilor și indivizilor care ar putea reprezenta o amenințare. De asemenea, ele evidențiază o structură în permanentă evoluție, din moment ce unele alianțe se vor încheia, iar altele se vor rupe, fiind urmate de apariția unor grupări noi; în același timp, acestea reflectă o amenințare cu adevărat transnațională, în sensul că terorismul nu va fi specific numai unei regiuni bântuite de conflicte.
Hackerii proislamici pregătesc un război cibernetic. Experții în problemele informatice au declarat că hackerii proislamici se află în prima linie a unui potențial război cibernetic după decizia creatorilor de viruși de a rupe armistițiul autoimpus după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA. „Pirații cibernetici” proislamici și-au intensificat atacurile împotriva țărilor care sprijină războiul dus de SUA împotriva terorismului și în campania împotriva Irakului, în timp ce virusul „bug-bear” și atacul eșuat asupra Internetului din luna octombrie a anului 2002 demonstrează că hackerii ies din ce în ce mai des la vânătoare.
Compania care acordă consultanță privind securitatea băncilor și a societăților de asigurare, susține că atacurile motivate politic au devenit preponderente. Din ce în ce mai multe grupuri de hackeri care sprijină interesele islamice au început să se unească, urmărind o agendă comună antiamericană, antibritanică, antiaustraliană, antiindiană și antiisraeliană. Unul dintre acestea este foarte puternic, Unix Security Guards (USG, 1.511 atacuri lansate în octombrie 2002), deși s-a constituit abia în luna mai 2002, dar care se pare că este compus din entități mai mici, variind de la Egyptian Fighter până la hackerii din fostele republici sovietice musulmane și până în Maroc. Alte grupuri active sunt FBH – Federal Bureau of Hackers -, bănuit că ar avea sediul în Pakistan și The BuGy, majoritar pakistanez. Creșterea atacurilor virtuale proislamice fără precedent, asupra a 9 din cele 13 servere care formează coloana vertebrală a rețelei Internet, a evidențiat vulnerabilitatea infrastructurii de comandă și control. Așadar, își face din ce în ce mai des apariția conceptul de „ciberterorism".
Așadar, pericolul terorismului contemporan este mai complex, mai variat, mai extins și accentuat transnațional. Concluziile specialiștilor în cercetarea și contracararea unor astfel de evenimente conduc spre ideea că teroriștii și-au mutat punctele de comandă în state în care, până acum, nu au fost semnalate operațiuni cu caracter terorist; disimularea acțiunilor este foarte diversă, autorii alegând vehicule capcană, ceasuri mecanice, panouri publicitare, scrisori, casete video capcană; au apărut combinații între cei care comit atacuri armate și specialiștii în folosirea dispozitivelor improvizate; sunt foarte dese cazurile de sinucigași cu bombe, pentru atingerea scopului propus; un număr tot mai mare de oameni cad victime, deși nu au legătură cu cazurile în speță; între cauze se împletesc tot mai mult cele de natură politică cu cele care au motivații sociale și religioase.
Pe lângă formele tradiționale de violență și terorism, cum ar fi folosirea încărcăturilor explozive, răpirea și luarea de ostatici, trebuie acordată atenției și noilor forme de potențiale amenințări la adresa securității statelor, așa cum sunt atacurile asupra organelor puterii, sistemului de comunicații și a sistemelor computerizate, dar și amenințarea cu folosirea materialelor nucleare, biologice sau chimice.
Această amenințare include toate activitățile ilegale legate de armele de distrugere în masă reale sau semnificative, deci termenul se referă la mai mult decât contrabanda cu astfel de materiale. Toate activitățile ilegale care implică riscuri proprii acestor substanțe trebuie să fie luate în considerare, astfel încât să se poată identifica tendințele specifice și să fie luate măsurile necesare pentru rezolvarea situațiilor periculoase. Periculozitatea constă și în faptul că, pe lângă situațiile în care materialul radioactiv folosit pentru confecționarea de arme era folosit spre vânzare, există și cazuri semnificative în care infractorii motivați politic sau de drept comun au încercat să folosească substanțe radioactive în scopul extorcării.
Fenomenul folosirii criminale a materialului fisionabil nu se limitează doar la ultima perioadă. De mulți ani, țările care aspiră să obțină arme nucleare au încercat să dobândească produse strategice prin mijloace ilicite (Iran, Irak, Pakistan, Coreea de Nord, Africa de Sud etc).
Disputele teroriste sau etnice, culturale și religioase din Orientul Mijlociu au determinat constituirea celor mai mari concentrări de arme chimice, biologice și nucleare în această zonă geografică. Astfel, fiecare stat din regiune și-a dezvoltat cel puțin unul din patru programe de ADM (nuclear, chimic, biologic și rachete purtătoare), prin cumpărarea directă, dezvoltarea internă, combinat sau ocult; în acest sens, Irakul este exemplul cel mai concludent, autoritățile acestei țări recunoscând că posedă focoase chimice și biologice operaționale. De asemenea, inspectorii internaționali în domeniu au depistat existența unui program nuclear destul de avansat care, în absența războiului din 1990, ar fi permis Irakului să dispună de arma nucleară.
Cu toate distrugerile provocate de atacurile aliaților și de sancțiunile impuse de ONU, autoritățile irakiene continuă, la scară mai mică, cercetarea în domeniul ADM.
Interesul manifestat de crima organizată în traficul ilegal de arme și material nuclear este în continuă creștere. Pe de o parte, acesta poate fi atribuit creșterii ocaziilor de procurare, iar, pe de alta, cererii mai mari și oportunităților extinse în dezvoltarea unei noi structuri de piață pentru materialul nuclear, ca urmare a colapsului Blocului de Est.
Acum că materialul strategic este mult mai ușor accesibil, hotărârea absolută a fanaticilor politici din cercurile teroriste în realizarea obiectivelor lor indiferent de preț și în angajarea oricăror mijloace posibile pentru aceasta reprezintă o mai mare amenințare. Atacuri teroriste, precum cele de la Oklahoma, World Trade Center, Pentagon sau de la Teatrul din Moscova arată ceea ce teroriștii pot realiza. Mai mult, se poate observa că, dacă ar fi fost folosit un material nuclear, un astfel de atac putea amenința existența întregii populații.
În condițiile în care este dificil de controlat piața ilegală, amenințarea potențială reprezentată de teroriștii care sunt sau pretind că sunt în posesia substanțelor radioactive sau nucleare este chiar mai mare. Trebuie menționat și un grup mai puțin previzibil – fanaticii religioși, care, ca și organizațiile teroriste motivate politic, sunt la fel de hotărâți, doar că operează diferit- nu pe ascuns, ci în teritoriul societății, chiar dacă adesea se izolează și lucrează conspirat.
Semnificativ în acest sens este cazul care a implicat secta „AUM”, astfel de secte religioase putând să-și orienteze fanteziile de „sfârșit al lumii” spre societate ca întreg. Armele de distrugere în masă capătă semnificație deosebită în mâinile unor astfel de grupuri, chiar și din punctele lor de vedere. Amenințarea reprezentată de această activitate, în special domeniul nuclear, nu trebuie subestimată, ci, dimpotrivă, cu astfel de probleme trebuie dezvoltate abilități psihologice deosebite.
La Conferința de experți, ținută la Aachen (Germania), în mai 1995, reprezentanții oficiali ruși au menționat 19 cazuri de furt de material nuclear descoperite în Rusia pe parcursul a doi ani. În acest sens, nu există niciun motiv ca partea rusă să încerce să reducă la tăcere îngrijorările exprimate, întrucât, dacă se ia în considerare energia criminală cu care mafia rusească își urmărește scopurile, posibila folosire a materialului nuclear de către această organizație nu poate fi ignorată.
Deși amenințarea directă a statelor care recurgeau în mod tradițional la terorism s-a diminuat, susținerea acordată diferitelor mișcări de nuanță islamică apare astăzi ca fiind principala sursă de pericol. Marea majoritate a substanțelor confiscate provine din țările Europei de Est și, cu toate acestea, nu se poate dovedi cu certitudine că materialul confiscat provine dintr-o anumită uzină nucleară. De pildă, în ciuda motivelor de suspiciune nu s-a putut confirma proveniența din Rusia.
În ceea ce privește materialele pentru armele nucleare, autoritățile ruse afirmă cu hotărâre că „nimic nu le lipsește” și că „totul este sub control”. Țările din Orientul Mijlociu și îndepărtat pot fi și ele considerate sursă posibilă pentru materialul capturat. Faptul că aceste indicii lipsesc duce la o situație insatisfăcătoare, deoarece stabilirea originii materialului nuclear are o semnificație decisivă în lupta împotriva terorismului nuclear, întrucât numai prin aceste mijloace pot fi secate sursele ilegale.
Investigatorii trebuie să depună un efort deosebit în culegerea de astfel de informații, deoarece este nevoie să asigure o bază fermă de acțiune pentru organizațiile de control naționale (specializate în domeniu) și internaționale (de exemplu, „Organizația Internațională pentru Energia Atomică").
Atâta timp cât situația economică a statelor din Europa de Est, considerate surse sau țări de tranzit, nu reușesc să se îmbunătățească, teroriștii vor continua să folosească toate mijloacele disponibile pentru schimbul internațional, prin traficul cu material nuclear. De asemenea, există riscul crescut ca teroriștii să fie interesați să examineze posibile utilizări, fie ale dispozitivelor cu focoase nucleare, fie cu exploziv convențional, proiectate să disperseze material radioactiv, în scopul extorcării sau constrângerii. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca forțe din unele țări, în special din Orientul Apropiat și Mijlociu, să-și continue eforturile pentru a obține materiale fisionabile. în plus, aceasta ar deschide perspective înspăimântătoare pentru țările care sponsorizează terorismul. În general, se poate spune că terorismul nuclear este un fenomen complex ce dă naștere unor riscuri specifice, care trebuie tratate responsabil și combătute prin toate mijloacele posibile.
Teroriștii nu acordă importanță granițelor naționale sau tehnicilor ce urmează a fi utilizate, astfel că, fiind o amenințare permanentă, țările au întreprins o diversitate de măsuri pentru a contracara efectele terorismului internațional.
Cooperarea guvernamentală în problemele de aplicare a legii și încheierea unui număr semnificativ de acorduri bilaterale și multilaterale au constituit un pas important în combaterea acestui fenomen. Din cauza faptului că terorismul este și o problemă națională, multe state au reacționat prin măsuri legislative și practice.
Un subiect aparte în domeniu îl constituie terorismul sponsorizat de stat, fenomen care a intrat în arena terorismului internațional la începutul anilor '60. Cuba, alături de Coreea de Nord și Siria, mai târziu de Libia (în anii '90), au oferit diferitelor grupuri de teroriști și asistență în eforturile lor de dezvoltare și extindere a terorismului în întreaga lume. Sponsorizarea este asigurată de către o agentură de stat și prin intermediul asistenței acordate prin instruire, servicii de informații, asistență consulară și diplomatică, mijloace logistice și de transport, adăpost, sprijin financiar etc.
O problemă de contracarare a terorismului sponsorizat de stat este reprezentată de faptul că sponsorul este supus prohibițiilor dreptului internațional, totodată, drepturile și privilegiile care derivă din imunitatea și suveranitatea de stat. Abuzând de privilegiile lor suverane, aceste state încalcă regulile dreptului internațional. Cu toate că s-au aplicat diferite metode de exercitare a unor presiuni asupra statelor-sponsori pentru a înceta sprijinirea terorismului, până în prezent nu s-au găsit măsuri corespunzătoare care să aibă eficiența scontată.
Întrucât măsurile luate împotriva terorismului sponsorizat de stat, de pildă sancțiunile economice și politice, precum și presiunile diplomatice, toate au întrunit consensul comunității internaționale, dar nu și eficiența prognozată, unele țări manifestându-și în mai multe ocazii acordul privind pertinența și utilitatea represaliilor militare.
2.4.3 Sursele și resursele terorismului
Terorismul comportă un proces lung și minuțios de pregătire, pentru a putea constitui acel act brusc, brutal și spectaculos de manifestare. Diversitatea structurilor teroriste și multitudinea modalităților în care acesta încearcă să se manifeste în spectrul larg al violenței teroriste atrage după sine și variabilitatea surselor lor materiale, tehnologice și de finanțare. Căutarea de fonduri a devenit din ce în ce mai mult o necesitate vitală pentru teroriști datorită mijloacelor din ce în ce mai performante de acțiune. Acestea sunt obținute pe diferite căi, mergând de la cotizarea de către membrii grupului sau organizației teroriste, fapte de banditism, întreprinderi paravan, trafic de arme și droguri, spălare de bani și chiar până la susținerea financiară de către anumite state interesate.
Într-o simplă enumerare, putem spune că acestea pot fi:
Internaționale;
Regionale;
Locale;
Accidentale.
Natura resurselor:
Financiare;
Economice;
Tehnice și științifice;
Umane;
Religioase;
Din spectrul crimei organizate și al lumii interlope;
Ideologice, politice etc.
Există și alte resurse care pot fi folosite pentru sprijinirea terorismului. Unele sunt întâmplătoare și provin din asocierea unor interese de moment, altele țin de evoluția unor conflicte și a unor spații de confruntare. Activitatea umană, fiind foarte complexă, produce nu numai structuri și acțiuni în sensul evoluției pozitive, ci și pe cele care frânează această evoluție.
Implicarea statelor în terorismul internațional se poate manifesta în diferite moduri, de la oferirea de asistență la diverse niveluri la ajutoare operaționale și chiar la inițierea și orientarea activității organizațiilor teroriste.
În funcție de gradul de implicare în terorismul internațional, statele pot fi împărțite în: state-sponsor și state-teroriste, dar acest gen de clasificare este problematic prin faptul că se poate transforma în armă politică utilizată de națiuni pentru a-și descrie astfel adversarii sau de organizațiile teroriste pentru motivarea acțiunilor teroriste la adresa statelor rivale.
Lupta împotriva statelor implicate în terorismul internațional reflectă conflictele de interese din arena internațională dintre state și superputeri, dintre alianțe și ligi de state, dintre grupuri și organizații diverse.
Dintotdeauna, eforturile luptei împotriva terorismului au creat conflicte de interese, în interiorul statelor, între securitatea națională și interesele economice. Astfel, într-o analiză a măsurilor internaționale adoptate împotriva statelor implicate în terorism se arată că majoritatea statelor nu sunt dispuse să-și sacrifice interesele economice în schimbul stopării sau diminuării terorismului, cel mai relevant exemplu al acestei tendințe fiind atitudinea unor state europene (în special Germania, Franța, Italia) în ceea ce privește Iranul (stat considerat de Departamentul de Stat american ca lider în poziția de stat-sponsor al terorismului).
Resursele terorismului, fie ele economice, financiare, științifice, tehnice, ideologice (religioase) sau de altă natură, se concretizează în diverse forme de manifestare:
Sursa/suportul ideologic oferit de statele implicate prezintă o importanță majoră și se manifestă ca:
îndoctrinare politică și religioasă prin intermediul agenților statului-sponsor, prin programe de pregătire în cadrul unor instituții ale statului-sponsor ;
propagandă în favoarea terorismului, directă sau mascată, exercitată prin mass-media, biserică, organizații guvernamentale și neguvernamentale, etnice, religioase etc.;
Sprijinul financiar, absolut necesar pentru ca o organizație teroristă să acționeze și să se dezvolte, poate fi oferit de actori individuali, statali (state, organizații guvernamentale și neguvernamentale, partide politice etc.), regionali sau globali și poate lua următoarele forme:
bugetele unor state care practică sau susțin financiar terorismul;
fonduri indirecte alocate sub masca “asistenței”, a “ajutoarelor internaționale”, “sprijinirii forțelor democratice, progresiste”;
subvenții ale unor oameni de afaceri, emigranți etc.;
bani obținuți de traficanți de arme, muniții, droguri, substanțe radioactive, materiale strategice, carne vie, opere de artă etc.;
fonduri strânse de partide, organizații religioase, organizații neguvernamentale, persoane particulare etc.;
fraude, evaziuni fiscale, bancrută frauduloasă, deturnări de fonduri, falsificare și spălare de bani etc.
Sprijinul militar constituie una din modalitățile de ajutor absolut indispensabile și se concretizează în:
antrenamente în tabere specializate;
programe de ajutor militar în armament și echipament aprobate de parlamentele unor state;
armamente rezultate din destructurarea unor armate (ca aceea a fostei URSS);
armament, muniție provenite din contrabandă sau puse la dispoziție de state, guverne, organizații teroriste, persoane etc.
Suportul operațional include directa asistență a statelor implicate în terorismul internațional la alegerea țintelor și pregătirea atacurilor specifice, putând lua diferite forme, de la pregătirea documentelor false, a unor arme speciale, sofisticate (ca urmare a utilizării rezultatelor unor cercetări științifice și a unor tehnologii de vârf, a resurselor informaționale la diferite niveluri, oferite de unii actori internaționali statelor sau organizațiilor teroriste sau obținute pe căi diverse) până la folosirea propriilor agenții naționale de spionaj.
De exemplu, este un fapt dovedit că ambasadele iraniene din lume aprovizionează celulele teroriste cu armament (transportat prin filieră diplomatică), bani, pașapoarte, vize etc., fiind implicate și în recrutarea de colaboratori din comunitățile islamice de pretutindeni.
Se poate spune că suportul operațional reprezintă anticamera inițierii și canalizării atacurilor teroriste.
O altă sursă a terorismului internațional, care poate fi considerată și cel mai înalt nivel de implicare a unui stat în sprijinirea activităților teroriste, este reprezentată de utilizarea propriilor forțe de securitate, a serviciilor de informații și chiar a agențiilor guvernamentale în punerea în aplicare a unor atacuri teroriste.
2.4.4 Scopurile și motivațiile acțiunilor teroriste
Cauzele și motivațiile terorismului sunt dintre cele mai diverse. De la încercarea unor organizații ecologice de a convinge lumea cu privire la pericolul care îl reprezintă distrugerea ecosistemelor, la încercarea altor organizații de a prelua puterea într-un stat și a o exercita în folosul propriu. Aceste cauze și motivații ale activităților teroriste trebuie să fie în atenția analiștilor, deoarece ele pot asigura o perspectivă folositoare privind posibilele intenții și ținte ale grupurilor teroriste.
Actele teroriste au loc în ambele lumi, și în cele de obârșie iudeo-creștină și în cele în care religia de bază este cea islamică, cauzele care duc la acte teroriste sunt și comune dar și diferite.
Cauzele comune în cele două lumi sunt:
accentuarea stării de privare absolută, prin extinderea și agravarea sărăciei;
ațâțarea sentimentelor de privare relativă, prin agravarea decalajelor interne și externe dintre categoriile și, respectiv, societățile bogate și cele sărace;
exploatarea ideologică a deosebirilor dintre culturi, religii, clase, categorii sau țări și a tarelor rămase în urma celor două războaie mondiale și a destrămării imperiilor;
proliferarea și agravarea, prin supraaglomerarea unui număr tot mai mare de localități, a unor mase critice predispuse spre explozie și violență;
apariția și răspândirea cazurilor de incompatibilitate lingvistică, cultură și civilizație cauzate de exodul în țările bogate a unor valuri umane tot mai mari din țările bogate;
Terorismul în mediul de factură iudeo-creștină este cauzat din punct de vedere:
moral, de dezumanizare specifică alienării, inclusiv religioase, de tradiții și moravuri;
social, de viteza ritmurilor vieții, care nu mai suportă amânările și așteptările specifice negocierilor;
tehnic, de perfecționarea mijloacelor de distrugere;
cultural, de diseminare, prin reportaje, filme, meciuri și concerte a violenței;
emoțional, de posibilitatea șocării și șantajării mediatice a populației și guvernelor.
În lumea islamică, manifestările teroriste sunt cauzate de inerția produsă de mentalități, mentalități care depind de dogmele religioase și care sunt socotite imuabile.
Aceste cauze ale terorismului, în ambele culturi, sunt produsele schimbării. Schimbarea este prea rapidă în cultura iudeo-creștină și duce la dezadaptare, iar pe de altă parte, în cultura islamică, lipsa de schimbare și neputința împotrivirii la influența civilizației iudeo-creștine duc la neadaptare. Dezadaptarea și neadaptarea au ca numitor comun:
infantilismul, interpretarea nerealistă a situațiilor și tratarea insensibilă a oamenilor și valorilor;
fanatismul, atașarea exclusivist și pătimaș față de o convingere;
mesianismul, convingerea predestinării istorice de a mântui lumea.
Terorismul contemporan poate avea cel puțin trei cauze istorice:
Hegemonia militară a Israelului asupra vecinilor săi arabi, care a dus la înmulțirea acțiunilor teroriste ale acestora împotriva SUA și Israelului și deturnări de avioane;
Reapariția, după 1968, a mișcărilor studențești extermiste (neomarxiste și neotroțkiste) în țările industrializate, în strânsă legătură cu protestele împotriva războiului din Vietnam ( „Baader-Meinof”, din RFG, „Brigada Roșie”, în Italia, „Armata Roșie” în Japonia);
Sfârșitul Războiului Rece a avut drept urmare o pierdere a identității ideologice și o cădere economică a statelor odinioară aliate cu URSS, ceea ce a dus la acutizarea atitudinii antiamericane și integrarea în fundamentalismul islamic.
Una din principalele cauze a recurgerii la terorism și nu la un război de tip convențional este că are un cost mult mai redus, iar gradul de risc este de asemenea mai redus (incidentele de la 11 septembrie au generat un raport al cheltuielilor „teroriști – S.U.A” de 1:3000000). Terorismul conferă celor slabi o putere mare de impact asupra unor state, chiar a celor puternice.
Din punct de vedere politic, conflictele asimetrice au drept scop: sporirea influenței politice într-o anumită zonă geostrategică; influențarea orientărilor politice ale statelor care controlează resurse strategice; realizarea intereselor economice în zone bogate în resurse strategice; menținerea stabilității într-o anumită zonă; sporirea angajamentului și a capacității unor aliați de a participa la acțiuni militare pe care le implică „apărarea comună”; sporirea influenței asupra unor guverne și elite a căror orientare politică este importantă la nivel global, regional etc.; obținerea independenței statale; restabilirea unei ordini bazate pe valorile pronaționale ale religiei și tradițiilor comune; restabilirea prin forță a intereselor naționale fundamentale; realizarea egalității confesionale a populației; apărarea ordinii constituționale ș.a. Scopul strategic al conflictelor asimetrice este de a crea o situație postconflictuală care să permită negocierile de pe poziții avantajoase.
Căile de înfăptuire a scopului politico-strategic general al conflictului asimetric sunt în principal de natură nonmilitară, însoțite de o serie de demersuri politico-diplomatice, economice, psihologice, paranormale, informaționale etc.
Obiective ale conflictelor asimetrice pot fi considerate:
separarea unor regiuni și constituirea de noi state;
modificarea regimului politic din unele țări;
eliberarea de sub dominația străină;
schimbarea guvernelor sau a unor președinți de state;
recunoașterea egalității confesionale sau menținerea acestor inegalități;
obținerea unor privilegii;
lichidarea unor personalități a căror activitate incomodează sau împiedică rezolvarea unor probleme;
eliberarea unor camarazi reținuți, deținuți sau arestați;
obținerea de răscumpărări pentru finanțarea unor acțiuni viitoare ș.a.
Terorismul rămâne un fenomen complex, agravat de amestecul de factori și motivații diferite. Grupurile independente ale radicalilor islamici reprezintă o provocare în creștere. Mișcările teroriste etnice, naționaliste și religioase, adânc înrădăcinate, continuă să acționeze alături de apariția grupurilor noi, care expun noi cauze și ideologii.
Studiile asupra terorismului au arătat că motivațiile care stau la baza acțiunilor teroriste pot fi clasificate în trei categorii: raționale, psihologice și culturale .
Motivații raționale: Teroristul rațional face o analiză aprofundată a costurilor și beneficiilor referitoare la scopurile și opțiunile sale. În timpul planificării unei acțiuni, el caută să determine care sunt cele mai scăzute costuri și cele mai eficiente căi pentru a-și realiza obiectivele.
Teroristul face o evaluare a riscurilor la care se expune, cântărind mijloacele de apărare ale țintei împotriva propriilor sale posibilități de atac. El analizează capacitatea colaboratorilor săi de a-l sprijini pentru distrugerea țintei, luând în considerarea scopul urmărit și condițiile sociale existente la un moment dat.
Raționamentul unui terorist este asemănător cu acela făcut de un comandant militar sau un întreprinzător care, înaintea unei operațiuni militare sau inițierii unei afaceri, evaluează toate disponibilitățile pentru derularea acțiunii.
Un terorist va analiza dacă acțiunea sa va induce suficientă anxietate pentru a-și atinge scopurile, fără ca el sau cauza să fie afectați. O evaluare greșită a reacției sociale poate conduce la dezastre. Astfel, când grupurile Tupamaros (Uruguay), ERP (Armata Poporului Revoluționar) și Montoneros (Argentina) au evaluat greșit reacția populară, ostilă la terorism și au depășit pragul de toleranță al societății, ele au fost eliminate.
Motivații psihologice: Motivația unei persoane pentru a săvârși acte teroriste derivă, din punct de vedere psihologic, din insatisfacțiile și nerealizările existente în viața sa personală. El își găsește rațiunea de a trăi, dedicându-se actelor de terorism.
Deși nu s-a determinat o psihopatie clară în rândurile teroriștilor, există un element aproape universal, care îi caracterizează, și anume acela că sunt „fideli desăvârșiți”. Teroriștii nu iau în considerare punctele de vedere din exteriorul grupului; ei cred în cauza lor și au convingerea că nu pot greși niciodată.
Teroriștii au tendința să proiecteze asupra altora propriile lor motivații antisociale, manifestându-se printr-o atitudine de genul "noi împotriva tuturor". Această perspectivă duce la dezumanizarea victimelor și elimină orice ambiguitate din mintea lor atunci când acționează.
O caracteristică comună tuturor teroriștilor motivați psihologic este nevoia lor acută de a aparține unui grup. Pentru unii teroriști, acceptarea lor de către un grup reprezintă o motivație mult mai puternică decât obiectivele politice stabilite de acesta. Astfel de indivizi își definesc statutul social prin apartenența la un grup.
Grupurile teroriste au motivații interne foarte puternice. Acestea le determină să considere necesare orice acte de violență, care să le justifice existența, legitimitatea și considerația proprie.
Nevoia de a aparține unui grup limitează renunțările, iar teama de compromis nu permite acceptarea acestora. Teroriștii consideră negocierile ca fiind o trădare sau, în cel mai bun caz, ca dezonorante. Aceasta este și explicația faptului că grupările teroriste sunt predispuse la divizări, iar fracțiunile rezultate sunt deseori mult mai violente decât grupurile din care provin.
Dinamica motivațiilor psihologice a determinat ca obiectivele urmărite de-a lungul timpului să fie aproape imposibil de realizat. Un grup care și-a atins scopurile este condamnat la dispariție și, de aceea, atunci când se apropie de realizarea lor, va căuta să le redefinească. Grupul va respinge orice pretenție de realizare a obiectivelor pe toate planurile, afirmând că aceasta este falsă ori necorespunzătoare sau o va caracteriza ca fiind rezultatul duplicității inamicilor. Exemple în acest sens se regăsesc atât la grupările Recontras din Nicaragua, ETA din Spania, cât și la multe din fracțiunile palestiniene, care par a suferi de teama succesului. O protecție psihologică eficientă împotriva succesului se realizează prin definirea scopurilor grupului, astfel încât acestea să fie imposibil de realizat.
Motivații culturale: Culturile modelează valorile și motivează oamenii să acționeze în moduri care pot părea nerezonabile pentru observatorii din afara arealului cultural respectiv.
Americanii, de exemplu, ezită să ia în considerare efectul foarte puternic pe care îl are cultura asupra comportamentului uman. Ei consideră și acceptă mitul conform căruia comportamentul rațional este singurul care coordonează acțiunile umane.
Dacă în cultura americană apare un comportament irațional, acesta este explicat prin toate mijloacele, care duc la găsirea unei motivații raționale. În cazul în care acțiuni iraționale asemenea vendetelor, torturilor sau comportamentelor auto-distructive ale unor grupuri se manifestă la alte popoare, acestea sunt respinse, ca fiind incredibile. În schimb, dacă se regăsesc în cultura lor, americanii fac eforturi să le găsească explicații raționale. Ei nu sunt de acord cu dezmembrarea statelor din motive etnice dacă din aceasta rezultă state mici, cu economii slab dezvoltate ci, dimpotrivă, sprijină apariția de state mici, dar cu economii prospere.
Modul de viață în general și al fiecărui individ, în special, este o caracteristică culturală, care are un impact de proporții asupra terorismului. În societățile în care fiecare individ se identifică prin apartenența la un anumit grup (familie, clan, trib), se va manifesta o incitare spre sacrificiu, rar întâlnită. Teroriștii reprezintă un caz special: ei sunt dornici să-și sacrifice viața pentru cauza și organizația lor. Pe de altă parte, viețile celor din afara grupului, care în sistemul lor de valori reprezintă răul, pot fi distruse fără nici o remușcare.
O determinantă culturală majoră a terorismului o reprezintă percepția referitoare la "outsideri" și anticiparea amenințării existente la adresa supraviețuirii grupurilor etnice. Teama provocată de o posibilă exterminare culturală conduce la o violență care, pentru cineva care nu a trăit o astfel de experiență, pare irațională. Toți indivizii sunt sensibili la amenințările contra valorilor prin care ei înșiși se identifică: limba, religia, comunitatea, teritoriul unde trăiesc sau locul natal. Posibilitatea de a pierde oricare din aceste valori declanșează o reacție de apărare, uneori chiar de ură, față de alte persoane sau popoare.
Religia poate fi considerată cea mai sensibilă valoare culturală prin care se identifică o persoană, deoarece cuprinde valori adânc înrădăcinate. O amenințare la adresa religiei (secularizarea, demagifierea, desacralizarea) generează un risc, nu numai asupra prezentului, dar și asupra trecutului și viitorului cultural. Multe religii, incluzând creștinismul și islamismul, se consideră îndreptățite să folosească forța pentru convertire. În numele religiei, terorismul poate fi foarte violent, iar teroriștii motivați religios privesc acțiunile lor ca fiind morale și reprezentând o sancțiune divină. În concepția lor, acțiunile ce le întreprind, considerate acte de disperare în alte împrejurări, reprezintă o datorie divină. Astfel se explică spiritul de sacrificiu și dăruire existent în rândurile celor mai extremiste grupuri teroriste.
2.4.5 Principalele amenințări de natură teroristă posibile la adresa
României
Deocamdată România nu s-a confruntat și nu se confruntă cu riscuri majore de natură teroristă la adresa ei. Țara noastră, deși se află pe o falie de ciocnire a unor interese geopolitice și geostrategice, nu reprezintă, deocamdată, un spațiu de confruntare teroristă, nici unul de generare a terorismului și nici nu constituie un mediu favorabil dezvoltării unor acțiuni de acest gen. Acest lucru se datorează caracteristicilor poporului român, vocației sale spre împăciuire și dialog, rezistenței sale îndelungate la opresiuni și represiuni de tot felul.
Poporul român a suportat însă, de-a lungul timpurilor, numeroase acțiuni care pot fi considerate teroriste, începând cu cele generate de năvălirile barbare și de strategia distructivă a legiunilor romane și continuând cu acțiunile horthyștilor în Transilvania ocupată din perioada anilor 1940 – 1944 și cu terorismul statului totalitar din primii ani ai comunismului.
Bineînțeles, terorismul are multe alte forme și formule care, într-un fel, pot afecta și țara noastră. Cert este că România nu a fost, nu este, sperăm că nu va fi generatoare de terorism.
Din aceste considerații, apreciem că amenințări majore de natură teroristă la adresa României, în măsura în care vor exista, nu pot fi decât conjuncturale și tranzitorii. Ele pot rezulta dintr-o extindere a spațiului de confruntare al ideologiilor și practicilor fundamentaliste sau de altă natură și în zone apropiate de cele de interes strategic pentru România (zona Balcanilor, Transnistria, spațiul caucazian și cel al Mării Negre), din alinierea României la coaliția antiteroristă mondială sau din degradarea semnificativă a instituțiilor interne și proliferarea și în țara noastră a rețelelor și structurilor mafiei și crimei organizate.
Deocamdată, amenințările și riscurile de natură teroristă care pot afecta țara noastră se referă la:
degradarea în continuare a condiției umane și proliferarea infracționalității de toate tipurile;
extinderea în continuare și pe teritoriul nostru a traficului de droguri, rețelelor de prostituție și a traficului de carne vie;
evoluția structurilor economiei subterane, a spălării banilor și activităților ilegale;
existența unor minorități kurde, musulmane care, la adăpostul neimplicării țării în operații antifundamentaliste spectaculoase, ar putea încerca să constituie și la noi unele baze, puncte sau structuri de susținere a terorismului (islamist, îndeosebi) care este vânat pretutindeni;
existența unor persoane care, în lipsa altor mijloace și activități care să le aducă prosperitate, pot fi racolate în organizații, structuri și rețele teroriste.
În urma analizării situației actuale, precum și din evaluarea și prognosticarea evoluției ei pe termen scurt, rezultă că și în România este posibilă conturarea și chiar manifestarea unor amenințări de natură teroristă, directe sau mijlocite, la adresa țării, a unor instituții românești, organizații și cetățeni români, precum și la adresa unor persoane, grupuri, instituții internaționale sau ale diferitelor state (ambasade, reprezentanțe, firme, consulate, misiuni, turiști, delegații etc.) care se află temporar sau permanent pe teritoriul țării noastre. Aceste amenințări pot să constituie elemente ale războiului terorist care se apreciază că a fost declanșat în toată lumea; de regulă, astfel de acțiuni – în cea mai mare parte, marginale sau punctiforme – vor avea obiective limitate și numai în mod indirect vor contribui la extinderea, și în spațiul de interes strategic pentru România, a războiului terorist. Aceste amenințări sunt:
posibilitatea procurării de către teroriști și organizații teroriste a unor mijloace nucleare, chimice și biologice care să fie folosite în țară sau în afara acesteia în acțiuni teroriste;
atacarea unor depozite românești de armament și muniții în vederea procurării de mijloace necesare unor acțiuni de tip terorist și nu numai;
organizarea pe teritoriul țării a unor ambuscade sau asasinate care să vizeze lideri politici europeni, americani, ruși, ai lumii musulmane etc. aflați în vizite, în activități oficiale sau cu alte prilejuri în România, sau alte persoane, grupuri, instituții etc.;
acțiuni ale unor organizații teroriste internaționale de recrutare a unor persoane (chiar și specialiști) sau personalități din România care să facă parte din respectivele rețele sau să îndeplinească temporar, contra unor sume mari de bani sau în virtutea unor convingeri, misiuni punctiforme (asasinate, misiuni ciberteroriste, trafic de influență, distrugeri etc.);
organizarea, pe teritoriul țării, a unor baze, rețele, puncte subversive, noduri de comunicații, zone de transfer și alte elemente care țin de structuri teroriste de diferite nuanțe și orientări;
atacuri teroriste asupra unor reprezentanțe ale marilor puteri, structurilor NATO, organismelor internaționale sau structurilor de combatere a terorismului internațional;
hărțuirea unor persoane, firme și chiar instituții pentru obținerea unor profituri și crearea unei stări de nesiguranță care să faciliteze economia subterană, spălarea banilor etc.;
acțiuni ale ciberterorismului și terorismului psihologic, ale terorismului patologic, genetic și celui aleator;
acțiuni ale terorismului mediatic.
Într-o aparentă libertate a presei și a cuvântului, în România ultimului deceniu, în media s-a instalat, comod și nederanjat de nimeni, oriunde s-a dorit, un terorism mediatic de cea mai virulentă speță. Cu toată libertatea de expresie și acțiunile care au dezamorsat unele afaceri murdare sau unele acțiuni menite să ducă la transformarea teritoriului României într-un depozit de gunoaie toxice, în presă a fost introdus și exercitat un terorism mediatic feroce care a contribuit la degradarea economiei și a vieții cetățeanului, a sistemului de valori naționale, la umilirea și terorizarea oamenilor și a personalităților, la reinstituirea fricii de ziua de mâine, de instituțiile proprii și de cele internaționale.
2.5 Evoluția fenomenului terorist
2.5.1 Evoluția fenomenului terorist
Terorismul internațional în manifestările sale, se înfățișează sub multiple aspecte, fapt care a determinat încercările permanente de a-l delimita de infracțiunile comune.
Evoluția terorismului pe glob de-a lungul anilor poate fi rezumată la a urmări transformările suportate de grupările teroriste, la metodele actelor de terorism pe care aceste grupări le-au organizat și dus până la capăt producând foarte multe victime nevinovate și pagube materiale însemnate. Cea mai relevantă evoluție de acest gen o regăsim la grupările teroriste din Orientul Apropiat.
Cu doar o zi înaintea declanșării atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene World Trade Center și asupra Pentagonului, reputatul publicist american Kenneth Katzman (specialist în probleme de afaceri pentru regiunea Orientului Mijlociu, în cadrul Departamentului pentru Afaceri Externe, Apărare și Comerț al Statelor Unite) a prezentat Congresului american un raport detaliat având ca temă terorismul internațional.
Denumit generic „CRS Report for Congress”, acest raport a fost întocmit în baza altei lucrări anuale a Departamentului de Stat al Statelor Unite privind terorismul internațional, lucrare intitulată „Patterns of Global Terrorism: 2000”. Alte surse de informare care au stat la baza întocmirii acestui raport includ numeroase articole de presă și interviuri cu analiști politici, experți, jurnaliști, diplomați străini, etc..
„CRS Report for Congress” reprezintă de fapt o analiză anuală detaliată a principalelor grupări teroriste din Orientul Apropiat precum și a țărilor menționate în „Lista Terorismului” – o listă a țărilor pe care Departamentele Comercial și de Stat ale Statelor Unite le-au înregistrat ca fiind furnizoare constante de sprijin pentru organizațiile teroriste internaționale. Cinci dintre cele șapte țări menționate în această listă sunt situate în regiunea Orientului Apropiat :Iran, Irak, Siria, Libia și Sudan. Celelalte două țări de pe listă sunt Cuba și Coreea de Nord, acestea nefiind menționate în „CRS Report for Congress”. Componența listei nu s-a modificat din anul 1993 de când Sudanul a fost adăugat pe aceasta.
„CRS Report for Congress” menționează de asemenea și o serie de organizații internaționale, desemnate în baza prevederilor legislative americane privind antiterorismul și combaterea efectivă a crimei organizate, ca fiind „Organizații teroriste străine” – (FTO’s).
Politica americană antiterorism și-a concentrat atenția, timp de mai multe decenii asupra grupărilor teroriste din Orientul Apropiat. Încă din perioada anilor ’70, multe dintre cele mai bine pregătite acte de terorism îndreptate împotriva cetățenilor americani, sau împotriva altor obiective diverse, au fost dirijate de aceste grupări teroriste, uneori cu încurajarea sau instigarea statelor lor sponsor. Două dintre atacurile teroriste recente (din interiorul sau din afara regiunii Orientului Apropiat) ce pot fi comparate între ele ca și gravitate, sunt : – atentatul din 7 august 1998 împotriva ambasadelor americane din Kenia și Tanzania, în care și-au pierdut viața 224 de persoane, 12 dintre acestea fiind americani; – atentatul din 12 octombrie 2000 împotriva distrugătorului Cole, în portul Aden din Yemen, în care au fost ucise 17 persoane, membre ale echipajului marinei americane, vasul fiind aproape scufundat. Urmare acestui act terorist, dezvoltarea relațiilor militare dintre Statele Unite și Yemen a cunoscut o stagnare temporară.
După aprecierea lucrării anuale „Patterns 2000”, numărul victimelor din întreaga lume datorate atacurilor teroriste, a crescut de la 223 în anul 1999 la 405 în anul 2000, iar numărul atacurilor teroriste a crescut de la 392 în anul 1999 la 423 în anul 2000. Grupările teroriste analizate, diferă adesea prin motivațiile lor ideologice și la nivelele lor de activitate. Grupările islamiste rămân în general cele mai active, având ca obiectiv major destabilizarea procesului de pace arabo-israelian, expulzarea forțelor armate americane din regiune sau sfârșitul a ceea ce ei consideră o ocupare ilegală a ținuturilor musulmane.
Spre deosebire de lucrarea anuală „Patterns 2000”, „CRS Report for Congress” are în vedere câteva aspecte noi : – este analizată în acest raport Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care nu a făcut obiectul unei secțiuni separate în lucrarea anuală „Patterns 2000”, considerându-se că liderul acestei organizații, Yasser Arafat nu a făcut suficiente eforturi pentru a împiedica acțiunile teroriste ale altor grupări din zona aflată sub controlul autorităților palestiniene; – când lista FTO a fost revizuită și republicată, în octombrie 1999, Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei a fost dizolvat, în mare măsură și datorită reconcilierii sale de către Yasser Arafat. „CRS Report for Congress” analizează ultimele implicări ale acestei grupări în acte de terorism și reluarea recentă a operațiunilor sale împotriva Israelului; – acest raport, spre deosebire de cele din anii anteriori, conține o secțiune referitoare la gruparea teroristă Abu Sayyaf care acționează în Filipine, și analizează câteva grupări islamiste care se opun controlului indian asupra unor părți ale provinciei Kashmir.
„Patterns 2000” a caracterizat Iranul ca fiind cel mai activ stat sponsor al terorismului internațional, atribuind mai degrabă sprijinirea actelor de terorism, instituțiilor iraniene de profil – Garda Revoluționară și Ministerul Informațiilor și Securității – decât guvernului iranian. Această caracterizare sugerează că Departamentul de Stat american a crezut în președintele Mohammed Khatemi și în aliații săi, dorind sincer ca reputația Iranului de „stat terorist” să dispară treptat. Deși nici un atentat terorist internațional major nu a fost atribuit Iranului de când Mohammed Khatemi a venit oficial la putere în august 1997, Statele Unite nu au recunoscut în mod public diminuarea sprijinului material iranian pentru grupările teroriste care se opun procesului de pace arabo-isrelian. Tot „Patterns 2000” menționează că Iranul a încurajat Hezbollah-ul și grupările teroriste palestiniene să intensifice atacurile în Israel în contextul dominației palestiniene.
Iranul a fost de asemenea acuzat de guvernele regionale de sponsorizarea asasinatelor împotriva clericilor musulmani din Tajikistan și Pakistan și de sprijinirea mișcării islamice de opoziție din statele Golfului Persic și Irak. Pe de altă parte, oficiali ai Statelor Unite au recunoscut că Iranul și-a îmbunătățit spectaculos relațiile cu vecinii săi din Golf, în ultimii ani și că sprijinul său pentru mișcarea de opoziție din Golf s-a diminuat substanțial.
„Patterns 2000” este critică la adresa Siriei, stipulând că Siria ar putea fi scoasă de pe „Lista terorismului” dacă va semna tratatul de pace cu Israelul. Aceasta ar putea însemna că Statele Unite speră că președintele Bashar al-Assad va fi mai flexibil în probleme de politică externă decât tatăl său, Hafez al-Assad, căruia Bashar i-a succedat la putere în iunie 2000, după moartea sa. Statele Unite afirmă că Siria a permis grupării teroriste Hamas să deschidă un sediu nou în Damasc, în luna martie 2000, adăugând că Siria nu acționează să oprească lansarea atacurilor anti-Israel ale mișcării Hezbollah, a grupărilor teroriste palestiniene care operează în zonele aflate sub control sau influență siriană. Siria continuă să permită Iranului să asigure resursele necesare mișcării Hezbollah, prin aeroportul Damasc, și a permis vizita unor oficiali iranieni pentru a se întâlni cu organizații teroriste ce luptă împotriva procesului de pace în zonă, organizații care își au sediul în Siria. Departamentul de Stat american este de părere că Siria respectă angajamentul către Turcia de a nu sprijini PKK. Unii analiști cred că poziția Siriei față de PKK este rezultatul spaimei față de potențiala amenințare a Turciei de a folosi forța armată împotriva Siriei și nu dorința unilaterală siriană de a rupe relațiile cu PKK. O altă interpretare este că Siria dorește să susțină recenta îmbunătățire a relațiilor sale bilaterale de prietenie cu Turcia.
Problema atentatului din 21 decembrie 1988 asupra cursei aeriene Pan Am 103 a constituit mai bine de un deceniu subiectul discuțiilor politice dintre Statele Unite și Libia, subiect ce va împiedica orice apropiere între cele două state, atâta timp cât Muammar Qadhafi va rămâne la putere. Atacul asupra cursei Pan Am 103 a dus la moartea a 259 de persoane aflate la bordul avionului și a 11 persoane aflate la sol, în zona în care avionul s-a prăbușit.
Prin 3 rezoluții ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (731 din 21 ianuarie 1992; 748 din 31 martie 1992 și 883 din 11 noiembrie 1993) i s-a cerut Libiei să-i extrădeze pe cei 2 agenți libieni (Abd al-Basi Ali al-Megrahi și Al Amin Khalifah Fhimah) suspectați de implicare în atentat, și să ajute la rezolvarea cazului atentatului din 1989 asupra cursei aeriene 772, aparținând liniei aeriene franceze UTA. Predarea suspecților din atentatul asupra cursei aeriene Pan Am 103 și detașarea Libiei de grupările radicale palestiniene a determinat, la vremea respectivă, administrația Clinton să revină asupra deciziei de scoatere a Libiei de pe „Lista terorismului”. Într-un efort de a îmbunătăți relațiile sale cu Libia, avut loc o întâlnire în anul 1999 între oficiali americani și diplomați libieni, pentru prima dată după anul 1981, și interdicțiile americane privind comerțul cu acest stat au fost modificate pentru a permite exportul în Libia de alimente și medicamente. În martie 2000, un grup de oficiali ai serviciilor americane de securitate a vizitat Libia pentru a aprecia dacă este cazul să fie ridicate interdicțiile impuse de Statele Unite în utilizarea pașapoartelor turistice americane de către libieni. O decizie în acest sens nu a fost însă anunțată.
În 31 ianuarie 2001, condamnarea lui al-Megrahi a adus câteva lămuriri în cazul Pan Am 103, dar a întărit convingerea familiilor victimelor din atentat și a altora că liderul libian Muammar Qadhafi avea cunoștință despre atentat, dacă nu cumva chiar l-a pus la cale. Imediat după condamnare, președintele George W. Bush a declarat că Statele Unite vor menține unilateral sancțiunile asupra Libiei și se vor opune permanent ridicării sancțiunilor impuse de către Națiunile Unite Libiei, până când aceasta: – nu-și va asuma responsabilitatea atentatului; – nu va recompensa material familiile victimelor atentatului; – nu va renunța la sprijinirea terorismului; – nu va dezvălui tot ce cunoaște despre atentat. Până la condamnare, nici un oficial american nu a sugerat că Libia va primi dreptul de a fi scoasă de pe „Lista terorismului” în viitorul apropiat.
Libia a încercat să fie cooperantă în rezolvarea altor acte de terorism mai vechi. În martie 1999, o instanță franceză a condamnat șase libanezi, în absență, pentru atentatul din 1989 asupra cursei aeriene 772 aparținând liniei aeriene franceze UTA, la traversarea Nigeriei. Unul dintre aceștia este cumnatul liderului libian Muammar Qadhafi, agentul Muhammed Sansui.
Sudanul pare a fi una dintre țările din Orientul Apropiat aflate cel mai aproape de momentul înlăturării sale de pe „Lista terorismului”. Departamentul de Stat american afirmă că este angajat în tratative cu Sudanul pe tema eliminării complete a acestuia din sfera afacerilor teroriste.
În august 1994, Sudanul l-a extrădat în Franța pe teroristul Carlos (Lych Ramirez Sanchez). În decembrie 1999, președintele Sudanului, Umar Hassan al- Bashir, conducător militar, s-a declarat împotriva politicii marcantului reprezentant islamist, Hassan al-Turabi, iar în februarie 2001, Turabi a fost arestat, rămânând sub arest la domiciliu până în mai 2001.
Turabi a fost primul susținător al legăturilor Sudanului cu mișcările islamiste regionale, incluzând Al-Qaida (Anexa 1), organizațiile Abu Nidal, Hamas, Gruparea Islamică Egipteană și Al Jihad, Hizballah și Mișcarea rebelilor islamiști din estul Africii. După „Patterns 2000” la sfârșitul anului 2000, Sudanul semnase toate cele 12 convenții internaționale privind combaterea terorismului. Soluția rămânerii Sudanului în afara „Listei terorismului” este conformarea acestuia cu 3 rezoluții ale Consiliului de Securitate adoptate în anul 1996 (1044 din 31 ianuarie; 1054 din 26 aprilie și 1070 din 16 august). Rezoluțiile menționau ca Sudanul să extrădeze 3 grupări islamiste suspectate de încercarea de asasinat împotriva președintelui Mubarak în Etiopia, impuneau reducerea numărului de diplomați sudanezi aflați în străinătate și solicitau autorizarea suspendării curselor internaționale efectuate cu aeronave sudaneze. Oficial, Statele Unite au fost de acord cu ridicarea sancțiunilor impuse Sudanului în luna septembrie 2002.
Diferendele dintre Irak și Statele Unite privind ambițioasele pretenții regionale irakiene au ținut Irakul pe „Lista terorismului” atâta timp cât Saddam Husein a rămas la putere. „Patterns 2000” menționează că Irakul continuă să pună la cale atentate și să susțină terorismul internațional, chiar dacă acțiunile Irakului sunt îndreptate împotriva opozanților anti-regim, ca simbol al înfrângerilor irakiene din trecut sau împotriva organizațiilor care reprezintă sau aplică sancțiunile internaționale impuse Irakului.
Se presupune că în octombrie 1998, agenți irakienei au plănuit să atace un post de radio cu sediul în Praga, deși nici un atentat nu a fost înregistrat în perioada respectivă. Irakul a organizat un complot, care a dat greș, în scopul asasinării fostului președinte Bush în timpul vizitei sale din Kuweit, din aprilie 1993.
Irakul, care în mod tradițional a avut legături cu Yasser Arafat, a sprijinit grupări palestiniene ce se opun păcii în regiune și a găzduit Organizația Abu Nidal, Frontul Eliberării Palestinei al lui Abu Abbas și alte câteva grupări teroriste minore. Păstrând aceleași relații cu Iranul, Irakul continuă să găzduiască și să ofere arme organizației Armata de Eliberare Națională, care își are bazele lângă granița cu Iran. Cu toate acestea, se pare că Irakul a redus sprijinul pentru această grupare teroristă, relațiile cu Teheranul fiind îmbunătățite de peste 3 ani.
După o privire aruncată supra evoluției grupărilor teroriste din Orientul Apropiat, se impune și o prezentare a unui scurt istoric al actelor de terorism ce au avut loc de-a lungul anilor.
În felul acesta, putem întâlni acte de terorism care vizează scopuri particulare, sau au drept obiect un interes personal, ca de exemplu obținerea unei sume de bani, încercările de șantaj, practicile gangsterilor, ori ale bandelor de tâlhari. La Roma, remarca o publicație, o ramură a Mafiei s-a specializat în terorizarea unor anumiți patroni cărora “în schimbul unor sume importante, le asigură protecția”. În aceste împrejurări, un bijutier din orașul etern, Roma, a avut ideea să instaleze într-un loc mascat un aparat de luat vederi. El a furnizat apoi poliției fotografii ale momentului în care plătea “salariul” pseudo-ocrotitorilor săi, sperând că în felul acesta, apărătorii legii vor pute acționa rapid și eficient.
Grăitoare pentru acest gen de terorism, este și răpirea la 6 februarie 1975, din locuința sa din Berkely (lângă San Francisco) a unei tinere de 19 ani, Patricia Hearst, fiica unui mare editor american și nepoata “regelui presei” din Statele Unite – Randolph Hearst. A fost răpită de doi bărbați înarmați și o femeie, toți făcând parte dintr-o grupare extremist-teroristă, numită “Armata Simbolică de Eliberare” (Symbolic Liberation Army) care a luat naștere în anul 1974 și s-ar fi compus din câteva zeci de anarhiști, în majoritatea lor foști criminali. Gruparea, deși restrânsă ca număr de membrii, a ajuns să aibă la activul său zeci de răpiri, cazuri sfârșite prin uciderea ostaticilor, printre care și inspectorul general al Consiliului Culturii din orașul Oakland din California, negrul Marcus Foster, împușcat cu gloanțe otrăvite. La câteva zile după răpirea Patriciei Hearst, teroriștii au trimis postului de radio din San Francisco o scrisoare adresată lui Randolph Hearst, prin care îi cerea “să asigure câte 70 de dolari pentru fiecare sărac din statul California”. După unele estimări, în California s-ar fi aflat aproape 5 milioane de săraci. Deși familia Hearst era foarte bogată, nu se știe dacă ar fi putut satisface cerința teroriștilor, adică plata a peste 250 de milioane de dolari anual. Tânăra a fost găsită ucisă după maltratări la marginea orașului San Francisco.
În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit și din punct de vedere al spațiului în care se practică și al întinderii efectelor sale. Dacă pregătirea actului de terorism, executarea lui și consecințele pe care le produce își limitează aria înlăuntrul unei singure țări, ne vom afla în fața unui terorism național sau intern.
O bandă teroristă, anarhistă, denumită Fracțiunea Armatei Roșii a terorizat populația fostei Germanii Federale timp de câțiva ani (până în 1975) având la activ 5 omoruri, 54 tentative de asasinat, 6 atentate cu explozivi, duzine de furturi de mașini, numeroase spargeri și atacuri cu arma în mână împotriva băncilor. Și în sfârșit s-a reușit capturarea lor. Cu prilejul judecării s-au luat măsuri de siguranță așa de severe, încât au fost comparate cu cele din timpul procesului de la Nurnberg, când au fost judecați marii criminali de război ai Germaniei naziste. S-a construit, între altele, o clădire specială cu ziduri din beton, fără ferestre, sala de audiență fiind luminată prin deschideri înguste, situate la 15 metri de sol, apărate de grile de 1,50 de metri înălțime, întreg ansamblul clădirii fiind închis cu un zid de beton de 4 metri înălțime prevăzut cu camere de televiziune cu mișcare automată. Inculpații au asistat la proces închiși în celule de sticlă rezistente la gloanțe, comunicând cu tribunalul prin microfoane. Pe tot teritoriul federal măsurile de securitate au fost sporite. Mii de polițiști au întărit garda frontierelor. Lectura actului de acuzare, un dosar de 550 de pagini, a durat mai multe zile.
Distincția aceasta nu are numai un interes teoretic. Căci acțiunea teroristului poate avea drept scop direct provocarea unui sentiment general de îngrijorare și de tulburare, spre exemplu, a relațiilor internaționale. Dar scopul indirect vizat de planul lui, poate consta într-o anumită soluție a unei probleme pe care o urmărește, având fie caracter intern, fie caracter internațional. Încadrarea juridică va trebui deci să țină seama de această distingere, cu toate consecințele pe care le implică.
Distrugerile și crimele săvârșite în campania din Coreea, împotriva unui popor nevinovat, care își apăra cu curaj spațiul și drepturile legitime, au rămas dovezi pe cât de grave pe atât de incontestabile peste vreme. În legătură cu ceea ce s-a comis în peninsula Coreea și apoi în Vietnam, inclusiv crimele de terorism, nu s-a constituit încă nici până în prezent nici o instanță internațională menită să ia în dezbatere faptele și să dea sentințele cuvenite celor vinovați. Dovezile încă rămân. Ele se găsesc în paginile și casetele mass-mediei din vremea respectivă și vor fi desigur utilizate atunci când istoria o va cere.
În februarie și martie 1952, în lagărele de pe insula coreeană Kociedo s-a desfășurat o largă acțiune de terorism. Presa vremii a demascat aceste acțiuni tipice de terorism. Un raport al Comitetului Internațional de Cruce Roșie menționa: “La 18 februarie 1952, pe la 4 dimineața, un regiment complet înarmat a pătruns fără nici un avertisment în sector (sectorul 62). Deținuții au fost siliți să rămână în corturile lor sub amenințarea baionetelor. Speriindu-se și crezând că vor fi uciși cu toții, deținuții au ieșit în fugă din corturi să vadă ce se petrece. A fost deschis focul asupra lor. Militarii au călcat în picioare cadavrele prizonierilor și pe aceia care încă nu-și dăduseră sfârșitul încărcându-i apoi pe toți în autocamioane.”
Un alt exemplu în evoluția și istoria terorismului avea să se producă la 11 septembrie 1973, când palatul prezidențial din Santiago de Chile, asediat de o parte din membrii guvernului (care conduceau armata și siguranța), sprijiniți de forțe din afară, situația a luat o întorsătură dramatică ducând la asasinarea președintelui ales, Salvador Allende, și a unor importanți colaboratori. S-a declanșat atunci o lovitură de stat folosind metode tipic teroriste, amenințări, sechestrări de persoane, arestări de personalități influente, execuții, în concret o dezlănțuire a unui val de teroare care a cuprins întreaga țară. Lovitura de stat care a dus la înlăturarea guvernului constituțional al președintelui Allende, a stârnit încă din primele ceasuri un val de proteste pe toate meridianele lumii. Deci opinia mondială a fost cuprinsă de o stare de consternare și sensibilizată în a lua atitudine generalizată. Evenimentele, într-o dramatică și sângeroasă evoluție, au dat dimensiunile nu numai ale unui act terorist într-o țară, ci prin rezonanța și gravitatea percepută, au dat dimensiunile unui atentat la libertatea și independența popoarelor. Revista “Lumea” din 20 septembrie 1973 remarca evenimentul grav ca “o lovitură dată luptei de eliberare și dezvoltare independentă a țărilor Americii Latine și nu numai.”
Un alt caz intrat în istoria și evoluția terorismului de-a lungul anilor este acela din Spania anului 1975. Încercând cu disperare să mențină un regim de tiranie, aflat în agonie, echipa conducătoare franchistă a executat, la sfârșitul lui septembrie 1975, cinci tineri spanioli, militanți pentru drepturi democratice și libertate socială. Ei au fost: Angel Otaegui- 33 de ani; Juan Peredes- 22 de ani, ambii militanți basci; Ramon Garcia- 27 de ani; Jose Alonso- 24 de ani și Jose Bravo- 21 de ani, membri ai Frontului Antifascist și Patriotic din Spania.
Ecoul protestului internațional a dovedit dimensiuni impresionante, neașteptate pentru autorii acestor execuții. Manifestările de amărăciune și adâncă indignare semnalate pe întregul pământ, diversitatea lor exprimă solidaritatea umană, oroarea față de actele de terorism, oriunde s-ar desfășura ele.
Reprezentanții cei mai autorizați ai opiniei publice mondiale, în frunte cu secretarul general al O.N.U. și președintele Adunării Generale, au adresat apeluri insistente pentru a înlătura executarea celor 5 patrioți spanioli, condamnați la moarte după un simulacru de judecată sumară. Din România au pornit apelurile guvernului, ale organizațiilor sindicale, de tineret și de femei, ale juriștilor și ziariștilor care, alături de mesajele pornite din întreaga lume, cereau revocarea sentințelor de condamnare la moarte.
Unele țări au suspendat chiar relațiile diplomatice cu Spania. Numeroase organizații sindicale din Anglia, Belgia, Țările Scandinave, Italia, Franța, R.F. Germania, Australia, Olanda au boicotat schimburile economice și comunicațiile de orice fel cu Spania.
Gândind juridic, execuțiile celor 5 militanți spanioli constituie un tipic act de terorism din sfera politicului, anume un terorism de stat, el fiind comis de organele statului. Este o dovadă în plus că terorismul, indiferent de forma pe care o îmbracă, duce chiar la înrăutățirea relațiilor dintre state.
În Irlanda de Nord, atentatele teroriste au atins dimensiuni foarte mari în pierderi umane și materiale. Interesant că aici cei care ucid sunt sectanți sau cultici care se omoară între ei și terorizează populația pașnică. Zilnic se înregistrează zeci de victime, ajungându-se la numărul victimelor atentatelor, la mii de persoane ucise în 5 ani. Toate aceste atentate teroriste făcându-se și sub emblema dorinței locuitorilor Irlandei de independență, adică împotrivirea la apartenența de Regatul Unit al Marii Britanii.
Drama israeliană, prelungită până în zilele noastre, ar putea umple sute de pagini scrise cu sânge din istoria terorismului. În anul 2002 s-a ajuns la o cifră estimativă de un milion de oameni israelieni și palestinieni omorâți în atacurile teroriste reciproce de pe teritoriul Israelului.
În sfârșit, micile republici de pe spațiul ex-iugoslav au fost timp de mai bine de 3 ani afectate de acțiuni teroriste de o cruzime de neimaginat, soldate cu ucideri, ostatici și înfricoșarea permanentă a populației. La fel și pe spațiul cecen din Transnistria.
2.5.2 Trăsături caracteristice ale terorismului contemporan
Terorismul contemporan nu are o agendă de lucru explicită, iar exponenții săi nu-și propun în nici un fel preluarea puterii. El nu face decât să promoveze un protest confuz contra Occidentului și admiratorilor săi – cei care își beau adorația și venerația cu apă rece, alimentat de furia împotriva tendinței de supremație geografică și culturală a „Marelui Satan", căruia teroriștii încearcă să-i provoace „cât mai multe pagube și durere".
Studiind fenomenul în complexitatea sa, se poate aprecia că atât vechiul cât și noul terorism vizează cu preponderență obiective occidentale. Pentru contracararea sa, se impune să fie depistate adevăratele cauze și să fie eliminate. Combaterea terorismului prin forță – ca răspuns la forța acestuia – se pare că nu este de natură să aducă efectele scontate.
La originea factorilor ce au condus la amplificarea deosebită a acestui flagel se află împrejurări deosebit de grave, dintre care rețin în mod special atenția conflictele militare din diferite zone ale lumii (Orientul Mijlociu, fosta Iugoslavie, Asia și Africa), precum și dezvoltarea fără precedent a organizațiilor, grupărilor sau chiar a unor fronturi teroriste, ca de pildă „Frontul Islamic Internațional", creat în anul 1990, ce își impun să unească mișcările islamice într-un „front de luptă împotriva forțelor americane pentru alungarea lor din țările musulmane", sau „Frontul de Luptă împotriva Evreilor și Cruciaților" înființat de miliardarul Osama bin Laden în februarie 1998, care a revendicat atentatele teroriste împotriva ambasadelor americane din Kenya și Tanzania, el fiind, totodată, considerat principalul vinovat al atentatelor antiamericane din 11 septembrie 2001.
Folosirea de către structurile teroriste a unor mercenari (cu state vechi de serviciu în diferite conflicte de pe glob), precum și dotarea cu armament sofisticat și costisitor, inclusiv armament greu de război, constituie un alt indiciu al gravității fenomenului la care ne referim, mai cu seamă dacă luăm în considerare pericolul folosirii în acțiuni a unora dintre cele mai moderne mijloace de distrugere în masa.
Pentru a oferi o imagine cât mai corectă asupra evoluției fenomenului terorist internațional este necesar să evidențiem principalele caracteristici ale acestui flagel contemporan:
• Principala caracteristică a terorismului contemporan o constituie preponderența la nivel global a grupărilor teroriste etnice și religioase, în detrimentul celor exclusiv „ideologice".
După anii '90, odată cu sfârșitul „războiului rece", în prim-planul scenei mondiale a apărut „terorismul etnic" și „terorismul religios": ETA (separatismul basc), IRA (catolicii contra protestanților), separatiștii corsicani, grupările palestiniene (OEP, OPEP) sau cele islamiste (Hamas, Hezbollah, Gama at al – Islamyya, Harakatul Mujahidin). Grupările marxiste ori maoiste de extremă stângă („Tupac Amaru", „Sendero Luminoso"), fără să dispară, au trecut în planul secundar al terorismului internațional, ori cei marxiști au devenit naționaliști etnici (P.K.K.-ul kurd).
Sunt cazuri în care o organizație teroristă manifestă un caracter dublu, etnic și religios: Al-Qaida, mișcarea talibanilor afgani, ori UCK (etnicii albanezi, musulmani contra etnicilor sârbi ortodocși).
• Cu toate că nu a renunțat la arsenalele clasice ale terorismului anilor '60-'70 (explozibili, pistoale diferite, sau chiar cuțite), terorismul actual a inclus în arsenalele sale mijloacele de distrugere în masă (weapons of mass destruction – WMD): arm ebiologice (BW), arme chimice (CW), ori armele nucleare (NW). Robert Blitzer, șeful „DTCTP" (Biroul pentru Planificare în Terorism și Contra Terorism) al FBI, arată că în 1998, numai în StateleUnite au existat 86 de amenințări teroriste domestice cu arme de distrugere în masă (WMD): material chimic, biologic și nuclear. în 1997, fuseseră înregistrate de FBI 68 de amenințări tip WMD. Organizațiile islamiste supervizate de bin Laden au intrat (după 1990) în posesia unor componente nucleare strategice, achiziționate din statele aparținând fostei URSS, precum și a unor arme chimice (CW) și biologice (BW) puse la dispoziție de Sadam Hussein, Gaddafi și Sudan: gaz sarin, agenții antraxului și botulismului etc. Astfel, au apărut forme noi de terorism: terorismul biologic, terorismul chimic și terorismul nuclear.
De asemenea, terorismul contemporan deține cele mai moderne sisteme de înaltă tehnologie. Spre exemplu, sistemul „MEMEX” permite teroriștilor accesul rapid la orice înregistrare electronică din instituții militare, de securitate sau bănci. Terorismul modern este foarte interesat de inteligența artificială. Grupările teroriste actuale dispun și de cele mai noi tehnologii „night-vision" (vedere pe timp de noapte), de mijloace de supraveghere parabolice, care detectează conversații pe o rază de 1.000 m, camere stroboscopice, care iau sute de imagini în câteva secunde și individualizează țintele umane, de arme de anihilare din generația a doua (generatoare de ultrasunete, care provoacă instantaneu voma, defecația și dezorientarea țintei; arme de reducerea energiei kinetice, care nu lasă urme; arme termale care pătrund prin zid și ridică temperatura victimei la107° F; magnetosfere, care provoacă senzația unor lovituri puternice la cap etc). Terorismul modern, așa cum se arată, nu renunță nici la armamentul și mijloacele „clasice".
Avioanele deturnate în SUA care au atacat obiectivele simbol ale acesteia,
au fost preluate de niște teroriști care amenințau cu cuțite. În fine, și Internetul face parte din arsenalul terorist modern, atât în ceea ce privește comunicațiile criptate, cât și prin propagandă.
Dincolo de caracteristicele generale ale terorismului internațional sunt și alte elemente specifice prezentate în continuare:
A. În pofida loviturilor dure primite, vasta rețea europeană a extremiștilor islamici și-a perfecționat capacitatea operativă a grupărilor de a acționa în clandestinitate.
Astfel, în Germania (unde s-au stabilit unul dintre principalii lideri ai „Frontului Islamic al Salvării" – F.I.S. și fiul fondatorului frontului) este situat centrul traficului de arme provenite din Europa de Est, destinate gherilei algeriene. Zona de acțiune a fundamentaliștilor se extinde până în Spania și în Suedia.
De asemenea, Marea Britanie este considerată principalul centru de recrutare a tinerilor voluntari care au luptat alături de rezistența afgană împotriva soldaților din Armata Roșie, iar numărul musulmanilor din această țară este estimat la peste un milion și jumătate. În același context, se apreciază că Marea Britanie a devenit piață financiară și principalul centru operativ al mișcării integriste, partizanii acesteia strângând fonduri din traficul de droguri și prin perceperea unei taxe de 20% din câștigurile imigranților clandestini. În băncile din City (Londra), prin intermediul unor conturi din două orașe elvețiene ajung donații în scopuri de binefacere provenind din țările din Golf și din partea unor oameni de afaceri, cum ar fi renumitul Osama bin Laden.
B. În ceea ce privește intensificarea activității organizațiilor extremist-naționaliste turce, se constată că situația internă din Turcia continuă să fie marcată de disensiunile existente între și în cadrul partidelor din eșichierul politic, de amploarea fundamentalismului islamic, ultranaționalismului, precum și a manifestărilor etnic-separatiste. Pe seama acestor factori a luat naștere și a sporit continuu numărul și gravitatea actelor teroriste.
Eforturile comune ale guvernului, armatei și poliției turce pe linia contracarării organizației extremist-teroriste de esență etnico-separatistă (P.K.K.) – implicată în comiterea de numeroase acte teroriste împotriva obiectivelor turcești aflate atât în interiorul, cât și în exteriorul țării – au făcut ca în prezent aceasta să piardă tot mai mult teren, fără însă a se putea trage concluzia că organizația a fost anihilată. Potrivit analiștilor politici turci, arestarea liderului P.K.K. a produs în rândul populației din Turcia o mare ușurare și un val de aclamații imense. Teroarea declanșată de P.K.K. în urmă cu 15 ani a costat viața a 37.000 de oameni, printre victime numărându-se, în afară de membri ai organizației, soldați turci și numeroși civili nevinovați.
În fine, un pericol cu posibile efecte în plan terorist îl reprezintă expansiunea fundamentalismului islamic în detrimentul curentului laic, fapt ce a determinat ca, în ultimul timp, în Turcia să se manifeste diverse curente ultranaționaliste sau antiguvernamentale, propulsate și conduse de formațiuni sau organizații extremist-teroriste.
C. În ultima perioadă au apărut organizații teroriste puternice care acționează pe plan internațional.
a) Potrivit datelor prezentate de unii analiști în domeniu, în cadrul organizației „Frații Musulmani" din Egipt au intervenit disensiuni între anumiți membri din conducerea acesteia și liderul spiritual al grupării, ce nu au putut fi soluționate de către „Biroul de îndrumare spirituală", organul conducător al organizației. Membrii demisionari au avansat drept motive deteriorarea situației politice a grupării, lipsa ei de eficiență în contextul evenimentelor majore în plan politic, stoparea elementelor tinere care aspirau la funcții de răspundere, precum și faptul că „Biroul de îndrumare spirituală" nu desfășoară anchete în cazul persoanelor acuzate de deturnări de fonduri.
De fapt, aceasta este povestea sciziunii dintre membrii tineri ai grupării și cadrele mai vârstnice ale acesteia, sciziune pe care toți au încercat să o țină ascunsă, dar care a ieșit la iveală, făcându-se cunoscută nu numai în sălile de ședință ale organizației, ci și în sălile de judecată și chiar dincolo de pereții închisorilor.
b) Lansând un program propriu pe Internet, islamiștii organizației egiptene „GAMA'A AL-ISLAMYA" au urmat exemplul celorlalte grupări islamiste de a utiliza cele mai moderne mijloace de comunicații în scop de propagandă. Astfel, această organizație a utilizat echipamen telefax pentru expedierea scrisorilor de revendincare a atentatelor comise.
Adevăratul inițiator al proiectului privind prezența pe Internet este unul dintre cei mai periculoși teroriști egipteni și se pare, autorul moral al unui atentat comis în 1993 asupra fostului premier egiptean Atif Sidgi. Conducătorii acestei organizații au declarat că Internetul va fi utilizat atât în scopul difuzării propagandei, cât și pentru comunicare la nivel mondial între diversele aripi ale grupării și diferite organizații islamiste. Prin folosirea așa-numitului „cod al beduinilor" și a unor parole secrete, care nu pot fi descifrate de către organele de securitate, va putea fi realizat un schimb de opinii la un nivel complet nou.
D. Fenomenul terorist nu a ocolit nici Balcanii. El reprezintă o sursă majoră de risc pentru securitatea acestei zone.
Conceptul asupra securității în Balcani presupune identificarea unor strategii active bazate pe construirea unor mecanisme preventive și eficace. În ceea ce privește riscurile, potențialul cel mai mare, în perioada actuală, aparține national-comunismului, aserțiune care a confirmat, înainte de toate în spațiul ex-iugoslav, la care se adaugă o gamă largă de influențe politice și religioase exercitate inegal dar constant în această regiune.
Conflictele interetnice contemporane nu sunt o fatalitate în zona balcanică, iar pentru o mai clară înțelegere a rațiunii lor sau pentru a deveni periculoase, ele au nevoie de câteva ingrediente a căror esență stinge flacăra conflictului. Un conflict interetnic – focar plauzibil în regiunea balcanică – poate avea ca punct de plecare un act terorist, cum ar fi, de pildă, un atentat asupra unei personalități, o diversiune extremistă legată de un moment sensibil în viața unei minorități, ori de la interese politice divergente ale majorității față de minoritate.
Un alt factor de risc derivă din faptul că procesul tranziției în fostele state comuniste din Europa este asociat cu dificultăți economice, care reprezintă și ele surse potențiale de instabilitate. Țările în tranziție sunt afectate, în același timp, și de instabilitatea de sistem la nivel internațional, fiind mai puțin pregătite pentru a face față acestei situații, care creează dificultăți în asigurarea ordinii lor interne și îngreunează procesul reformelor.
Un alt pericol care poate stârni un act terorist sau un lanț de acțiuni extremist-teroriste se poate constitui din actualul fenomen al globalizării, care, pe lângă multiplele sale efecte benefice, creează și un nou tip de sfidare la adresa stabilității. Astfel, și în Balcani, migrația ilegală, crima organizată, instabilitatea economică, contrabanda, amenințările la adresa mediului înconjurător sunt câteva consecințe ale permeabilizării frontierelor și creșterea interdependenței în etapa actuală.
Analiza terorismului din Balcani oferă unele elemente de sprijin pe linia explicării fenomenului terorist în zonă, dintre care evidențiem:
influența evoluției fenomenului terorist internațional, tot mai bine organizat, sprij init și dirijat spre atingerea unor scopuri și interese majore în diferite țări sau zone ale lumii;
existența unor conflicte dintre diverse nuanțe interstatale sau chiar în interesul acestora, semnificative fiind cele din ex-Iugoslavia, din Turcia, sau dintre Grecia-Turcia;
extinderea tot mai accentuată a integrismului islamic în Balcani, în scopul realizării unor puncte de sprijin și „capete de pod" destinate expansiunii acestuia;
dezvoltarea fenomenului imigraționist cu efecte în plan terorist, de natură a aduce atingere securității balcanice;
interferența terorismului cu segmente ale criminalității organizate (planuri comune de acțiune, similitudinea unor obiective vizate, precum și a unor tactici, metode și mijloace de acțiune folosite pentru atingerea scopurilor propuse).
Cu alte cuvinte, zona balcanică nu a fost scutită de flagelul terorismului internațional, aici acționând atât grupări teroriste regionale, cât și structuri aparținând organizațiilor internaționale de profil.
Dintre statele confruntate cu problematica teroristă activă menționăm:
TURCIA – țară în care întâlnim, deopotrivă, organizații etnic-separatiste, fundamentalist-islamice și ultranaționaliste. În prezent, pericolul cu posibile efecte în plan terorist este reprezentat de expansiunea fundamentalismului islamic în detrimentul curentului laic. Pe acest fond se poate concluziona că problematica teroristă din Turcia este extrem de diversă și complexă, astfel încât, pe lângă efectele perturbatoare în plan intern, aceasta este în măsură să influențeze, nemijlocit sau indirect, activitatea antiteroristă din țările vecine.
GRECIA este o altă țară balcanică ce se confruntă cu problematica teroristă într-o proporție mai redusă, pe teritoriul căreia acționează, în principal, organizația extremist-teroristă „17 Noiembrie” – autoare a mai multor atacuri teroriste împotriva unor obiective elene și străine.
BOSNIA – prin amenințarea terorismului islamic a devenit una din principalele probleme pentru trupele aliate aflate în această zonă. Serviciile speciale occidentale au avansat ideea existenței în spațiul bosniac a unor tabere de teroriști, constituite din instructori iranieni și luptători autohtoni, context în care se estimează că Saraievo ar putea deveni „un bastion al terorismului islamic împotriva Europei”.
ALBANIA a fost, nu demult, teatrul unor manifestări de violență fără precedent, culminând cu tentativa de asasinat împotriva președintelui Berisha, prin diverse acte teroriste reușindu-se ocuparea unor unități militare, depozite de armament și muniție.
E. Poligonul rusesc
Dincolo de poziția sa privilegiată de a ocupa zona cea mai întinsă și „inima" Eurasiei, în ultimul deceniu, Rusia a fost confruntată brusc cu o sumedenie de sfidări, cea mai importantă fiind reconstrucția internă. Acest proces a avut și continuă să aibă loc sub o teribilă presiune istorică, psihologică, socială, conferind acestei zone rolul de condominiu al unui nou experiment istoric, fiind situată la întretăierea nu numai a unor zone politice, ci și a unor mari spații culturale. Acestea sunt cauzele care au condus la tendințele autonomiste foarte accentuate în zone cum sunt Cecenia, Kosovo, Transnistria și altele. În spațiul Comunității Statelor Independente există multe conflicte, având chiar caracterul de veritabile războaie, cele mai multe vizând, în esență, autonomizarea pe criterii etnice, religioase și istorice. În acest spațiu s-au manifestat și încă sunt latente conflicte, precum:
Armenia a fost antrenată într-un conflict cu Azerbaidjan referitor la Nagorno Karabah. Enclava armeană cu acest nume din Azerbaidjan și-a proclamat independența, printr-un referendum, în 1991, deschizându-și un coridor de legătură cu Armenia. Conflictul armeano – azer, care a făcut peste 40.000 de victime și a obligat peste un milion de azeri să se refugieze, a fost oprit printr-un acord imediat de Rusia, Turcia, SUA, ONU și OSCE și prin implantarea unei forțe de menținere a păcii între părțile beligerante. Deși acordul semnat de președinții celor două state, în 1997, prevede autonomia enclavei Nagorno Karabah, relațiile azero – armene rămân încă tensionate.
Georgia, statul cu cea mai complexă structură etnică, lingvistică și confesională din zona Caucazului, a cunoscut după proclamarea independenței două acte de secesiune: Osetia de Sud și Abhazia, regiuni autonome, cu o populație majoritar islamică, și-au proclamat independența. Nerecunoașterea secesiunii de către guvernul de la Tbilisi și încercarea acestuia de a readuce cu forța armelor cele două regiuni sub autoritatea sa declanșează un sângeros război civil, între decembrie 1991 – ianuarie 1992. După ce ajunge șef al statului, Eduard Șevardnadze este nevoit să conducă Georgia spre aderarea la CSI. Rusia sprijină rezolvarea conflictelor, prin constituirea forțelor mixte de menținere a păcii. Dar statutul Osetiei de Sud și al Abhaziei – teritorii practic necontrolate de autoritățile georgiene – nu a fost încă reglementată pe calea tratativelor, așa cum era stabilit.
Tadjikistanul a fost afectat, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, de un război civil cu izbucniri sângeroase, soldat cu zeci de mii de morți și peste o jumătate de milion de refugiați.
Cecenia, o mică republică autonomă din Federația Rusă, situată în nordul Caucazului a fost cucerită de armatele țariste în urma unui îndelungat și sângeros război (1817-1864). Republica a fost creată în anul 1934, sub numele de Republica Socialistă Autonomă Cecenia – Ingușeția. La începutul anului 1944, zeci de mii de cetățeni ai micii republici au fost deportați, din ordinul lui
Stalin, îndeosebi în Siberia, fiind acuzați de colaboraționism cu Germania nazistă. Deși au fost reabilitați în 1957, tratamentul inuman din timpul deportărilor, precum și condițiile grele din exil au lăsat urme adânci în memoria cetățenilor. Ca urmare, în condițiile destrămării Uniunii Sovietice, este proclamată, în 1991, Republica Cecenia. Nerecunoașterea acesteia de către Federația Rusă a dus la declanșarea unui conflict armat încă nesoluționat.
Ba mai mult, un comando de ceceni au luat peste 750 de ostatici în Teatrul din Moscova, amenințând timp de 57 de ore cu detonarea unei imense cantități de explozibili în cazul neretragerii forțelor armate ruse din Cecenia. Pentru femeile din țările islamice, se pare că lungul drum spre cucerirea egalității a început în maniera cea mai feroce și mai inumană posibil, prin participarea femeilor-kamikaze la aceste atentate sinucigașe. Conflictul s-a soldat cu uciderea a 45 de ostatici cu gloanțe, peste 300 de ostatici au decedat în urma impactului cu substanța împrăștiată în incinta teatrului de către trupele speciale Alfa, pentru a neutraliza comandoul cecen.
• în afară de faptul că Cecenia reprezintă, pentru Rusia, un important punct de acces economic și strategic către regiunea Caucazului și spre bazinul petrolier al Mării Caspice, acordarea independenței ar putea constitui un puternic imbold pentru alte posibile mișcări secesioniste. Toate aceste republici și teritorii constituie tot atâția factori posibili de generare a terorismului.
2.5.3 Perspectivele fenomenului terorist contemporan
Făcând referire la terorismul contemporan, unii autori leagă în mod unilateral evoluția acestuia numai de ascensiunea mișcărilor revoluționare dintr-o serie de state din America Latină, Asia și Africa și de sprijinirea acestora de către sistemul socialist în lupta dusă împotriva imperialismului. O asemenea tratare a fenomenului pare superficială și tendențioasă, cauzele terorismului fiind general valabil societăților actuale, indiferent de orânduirea pe care o construiesc.
Analiza fenomenului terorist internațional în diversitatea sa relevă faptul că pe lângă cauzele care l-au generat și amplificat sunt și altele noi, specifice perioadei actuale, și anume: conflictele politico-militare din diferite state și zone ale lumii, dominate de interese contradictorii, dintre care un loc important îl ocupă lupta pentru putere, dusă deschis sau în secret de cercuri și forțe interne sau externe, inclusiv de către organizații de tip criminal ori terorist; folosirea în continuare, atât pe plan intern, cât și internațional a terorismului de stat, ori „sponsorizarea" în interese proprii de către servicii secrete și alte cercuri interesate a unor organizații și grupări teroriste; conflictele sociale din diverse state ale lumii, determinate de situații interne de diferite nuanțe (religioase, politice, economice, xenofobe, rasiste, extremiste, naționaliste, etc.); deteriorarea situației economice a multor state ale lumii, cu efecte dintre cele mai acute: sărăcia, inflația, scăderea nivelului de trai, teama de ziua de mâine, nesiguranța socială, șomajul etc; dezintegrarea unor forțe armate aparținând, în special, fostelor state socialiste; expansiunea continuă și tot mai accentuată a fundamentalismului islamic și intensificarea luptei pentru înlăturarea de la putere a unor regimuri actuale și instaurarea unor conduceri de esență fundamentalist-islamică; încercările de împiedicare sau întrerupere a unor procese de pace, prin comiterea unor acte teroriste grave, care să producă panică și teroare, cu efecte asupra derulării firești a negocierilor și dialogului în aceste procese inițiate; posibilitățile nelimitate de cooperare între organizațiile și grupările teroriste, chiar de nuanțe și ideologii diferite, precum și cu alte organizații criminale ce acționează pe mapamond.
Cauzele specificate atestă faptul că nu se va reuși înlăturarea acestei plăgi, care este terorismul, fără eliminarea surselor de alimentare și întreținere și fără o puternică acțiune internațională concertată, deoarece terorismul este generat și favorizat și de progresul tehnic specific epocii contemporane. De asemenea, motivația acțiunilor teroriste acoperă o sferă largă de interese, mergând de la cele politice și religioase până la cele de tip mafiot sau anarhist.
Evoluția evenimentelor consumate sau în curs de desfășurare în diferite părți ale lumii, inclusiv în zona euro-atlantică, oferă speranțe de regres al acțiunilor teroriste. Dotarea grupărilor teroriste cu armament sofisticat și costisitor, inclusiv armament greu de război, antrenamentul teroriștilor în tabere speciale, îndoctrinarea care îi fanatizează după metode bine puse la punct, proiectarea minuțioasă și avizată a unor acțiuni îndrăznețe cu obiective deosebite (personalități de prim rang, demnitari, reprezentanți diplomatici, sedii ale unor ambasade, bănci, firme și instituții de renume internațional) mențin într-o deplină actualitate coordonatele de proliferare a terorismului, dar și o ripostă pe măsură din partea comunității internaționale.
Ultimele evenimente din Rusia, inclusiv atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Americii, găsesc terorismul într-o evoluție tot mai alarmantă, care afectează nemijlocit pacea și securitatea mondială. La originea factorilor ce au condus la amplificarea deosebită a acestui flagel se află împrejurările internaționale deosebit de grave și complexe, dintre care reținem, în mod special, conflictul militar din zona Golfului, dintre SUA și forța multinațională, pe de o parte, și Irak, pe de altă parte, criza din fosta Iugoslavie, precum și sincopele acute ale procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Sprijinul sporit pe care îl primește terorismul din partea anumitor state, guverne și alte cercuri interesate constituie un alt argument în sprijinul proliferării terorismului internațional, determinând experții în materie să afirme că „fenomenul terorist devine din ce în ce mai instituționalizat”.
Din acest punct de vedere, cercetarea și analiza fenomenului terorist pe plan internațional a condus deja la cristalizarea unor opinii în jurul unor specialiști militari, potrivit cărora „conflictul de mică intensitate”, cum au denumit ei terorismul, ar putea fi folosit în viitor pentru desfășurarea unor acțiuni militare specifice cu caracter aparte.
În acest sens, se consideră că folosirea unor grupări teroriste din cele ce acționează, în prezent, pe plan mondial sau crearea pe aceeași structură a unor forțe speciale de tip comando (care să facă parte din forțele speciale ale armatei, instruite și antrenate corespunzător în măsură să surprindă adversarul prin rapiditatea și precizia loviturii) pot realiza misiuni dintre cele mai diverse, cum ar fi: declanșarea unor stări de tensiune, de afectare a climatului social într-o țară inamică, distrugerea moralului și producerea unui dezechilibru psihic în rândul forțelor adverse, acte de sabotaj, distrugeri, incendii, alte asemenea acțiuni de natură a îngrădi posibilitățile de autoprotecție și de a reduce capacitatea ofensivă a acelui stat. Ideea este dusă chiar mai departe, apreciindu-se că „guvernele, fiind instrumente de exercitare a puterii, ar putea folosi aceste forțe pentru a anihila adversarii, asigurându-și astfel șansa de a subzista încercărilor forțelor de opoziție de a prelua puterea”.
Ca urmare, punctul de vedere al acestor specialiști conduce implicit spre ideea utilizării terorismului – a acestui „război fierbinte fără armate”, cum ei îl denumesc – ca modalitate viitoare de acțiune militară, întrucât asigură „un succes rapid” obținut prin angajarea în luptă a unei părți relativ mici din capacitatea de ripostă a statului, necesitând o investiție cu mult mai redusă decât aceea de conducere a unui război convențional.
CAPITOLUL 3
IMPLICȚIILE ACȚIUNILOR TERORISTE
ASUPRA ORGANIZAȚIEI MILITARE
3.1 Organizația militară – pilon al luptei împotriva
terorismului
Deseori, în limbajul cotidian utilizăm cuvântul organizație. Deci este firesc să ne întrebăm ce este organizația, cum o percepem și cum o definim. S-au dat mai multe definiții organizațiilor. Gary Johns le consideră „Invenții sociale destinate realizării unor scopuri comune prin efort de grup”, iar Erhard Friedberg le definește ca „ansambluri umane formalizate și ierarhizate în vederea asigurării cooperării și coordonării membrilor lor pentru atingerea unor scopuri date”. În dicționarele românești definițiile date organizației sunt formulate în diferite moduri: a) „asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate”; b) „asociație, instituție socială care reunește oameni cu preocupări și uneori cu concepții comune, constituită pe baza unui regulament, a unui statut, etc., în vederea depunerii unei activități organizate și realizarea unor scopuri comune”; c) „grupuri de oameni care își organizează și coordonează activitatea în vederea realizării unor finalități relativ clar formulate ca obiecte”. Și în lucrările unor autori români definițiile sunt diferite. Mihaela Vlăsceanu consideră organizația drept „un sistem structurat de interacțiune a oamenilor în scopul realizării unor obiective comune”, iar Marian Niță ajunge la concluzia că: „orice organizație este un sistem, o unitate socială organizată formal, rațional, care cuprinde și elemente neformalizate”.
Organizația, indiferent de forma concretã pe care o îmbracã, reprezintã cadrul social în care se încadreazã și integreazã membri ai societãții și care se constituie cu scopul realizãrii unui grup de obiective dinainte stabilite.
Din aceastã definiție decurg principalele ei caracteristici:
– este o entitate socialã, fiind compusã din grupuri de oameni care acționeazã și interacționeazã dupã un model prestabilit;
– are o relativã autonomie, care permite distingerea membrilor ei de membrii altor organizații și în cadrul cãreia sunt reglementate raporturile indivizilor cu organizația propriu-zisã;
– interacțiunea dintre membrii organizației se realizeazã printr-o conștientã coordonare;
– are un potențial existențial nelimitat, ceea ce nu înseamnã cã membrii ei sunt obligați sã lucreze în organizație toatã viața și nici cã, din diferite motive, organizația în sine nu se poate desființa. Organizația poate exista dincolo de existența oricãruia dintre membrii ei. Personalul poate fi concediat sau poate pãrãsi voluntar organizația, fiind însã înlocuit, astfel încât activitatea sã se poatã derula continuu;
– organizația are întotdeauna unul sau mai multe obiective cunoscute, împãrtãșite și respectate de cãtre membrii sãi. În organizațiile complexe se întrepãtrund și intercondiționeazã mai multe obiective. În funcție de mutațiile intervenite, organizația își ajusteazã unele obiective și-și fixeazã altele noi.
Organizația militarã apare în viața socialã evoluatã. În modul cel mai general, ea poate fi constituitã din mai multe persoane care desfãșoarã activitãți în comun în vederea îndeplinirii unui obiectiv sau a mai multora stabilite. Pentru a rãspunde cerințelor este alcãtuitã, la rândul ei, dintr-o mulțime de subdiviziuni, de mãrimi și importanțã diferite, cu funcționalitãți foarte bine conturate. Practic, armata are forma unei piramide în care subdiviziunile se multiplicã de la vârf cãtre bazã.
Apãrarea naționalã cuprinde ansamblul de mãsuri și activitãți adoptate și desfãșurate de statul român în scopul garantãrii suveranitãții, independenței și unitãții, integritãții teritoriale a țãrii și a democrației constituționale. În acest sens, organizația militarã nu reprezintã altceva decât instituția de interes național a cãrei importanțã este datã de rolul sãu deosebit pentru ființarea însãși a statului român.
Consacrând principiul subordonãrii exclusive a organizației militare voinței poporului, Constituția precizeazã rolul esențial al acesteia, asigurând astfel cadrul juridic adecvat de participare a armatei la apãrarea țãrii, de contracarare a oricãror amenințãri la adresa intereselor naționale fundamentale.
Analiza definiției oferã câteva elemente de reținut, și anume:
existența în organizația militarã a unui numãr suficient de mare de indivizi;
caracterul conștient al creãrii organizației militare;
urmãrirea susținutã a unor scopuri precise și specifice;
diviziunea activitãților;
misiunea de optimizare a activitãțiilor, etc.
Organizația militarã își realizeazã misiunea prin ducerea acțiunilor de luptã. Pentru a fi în stare sã lupte, în afara condițiilor materiale, financiare și informaționale, ea are nevoie de oameni pregãtiți în acest sens, capabili sã mânuiascã tehnica de luptã, armamentul, sã știe sã acționeze pe câmpul de luptã.
Chiar dacă funcția principală a organizației militare nu este să lupte împotriva terorismului, în condițiile actuale, cvasitotalitatea armatelor din lume se implică în mod direct în gestionarea și combaterea acestui fenomen. Așa cum se arată în Comunicatul cu privire la Summit-ul de la Istanbul, lupta împotriva terorismului va continua să fie multiformă și globală și se va desfășura prin mijloace politice, diplomatice, economice și, la nevoie, militare.
Deși unitățile armatei, în afara forțelor speciale și a grilei senzorilor de informație, nu au structuri capabile să acționeze simetric cu rețelele și grupările teroriste, cele 13 grupuri tactice din cadrul Forței de Reacție Rapide Europene, precum și Forța de Răspuns a NATO, ca, de altfel, și alte structuri, cum sunt cele de parașutiști, de cercetare, de infanterie marină, de vânători de munte, etc., sunt în măsură să desfășoare acțiuni de toate tipurile împotriva terorismului. Noul concept NATO de transformare a forțelor și comandamentelor vizează, între altele, dotarea structurilor de forțe și de comandament cu abilități antiteroriste și contrateroriste.
În acest moment, armatele pot participa la operațiile speciale împotriva terorismului în calitate de forțe principale (care organizează și conduc astfel de operații), în calitate de forțe de susținere (sprijin) sau în calitate de forțe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor și rețelelor teroriste.
Această triplă ipostază presupune:
a) În calitate de forțe principale care organizează, conduc și desfășoară operații sau acțiuni militare de mai mică anvergură de acest tip, armatele pot îndeplini următoarele misiuni:
– detectarea, prin senzorii amplasați pe suprafața întregii planete, în cosmos și în ciberspațiu și prin forțele speciale, a centrelor și bazelor de antrenament ale organizațiilor și rețelelor teroriste;
– identificarea și lovirea centrelor vitale, a bazelor de antrenament, a depozitelor și infrastructurilor teroriste din zonele de falie și de oriunde s-ar afla ele, prin mijloace militare, îndeosebi cu rachetele de croazieră, cu aviația și forțele speciale, pe măsură ce se obține acceptul țării sau țărilor în care se află acestea, de cele mai multe ori în cooperare cu forțele armate ale țărilor respective;
– declanșarea războiului (luptei armate) împotriva țărilor și regimurilor politice care practică, adăpostesc, finanțează și susțin acțiunile teroriste;
– participarea la operații (acțiuni) militare de căutare și distrugere a rețelelor și bazelor teroriste din zonele de falie;
– desfășurarea unor operații (acțiuni) militare speciale împotriva terorismului;
– acțiuni de salvare-evacuare, în unua atacurilor teroriste de amploare;
– acțiuni umanitare.
b) În calitate deforțe de susținere (sprijin):
– intervenția, la cererea poliției, structurilor de informații, forțelor speciale, pentru lovirea, prin mijloace aeriene, navale sau terestre, obiectivelor indicate de forțele angajate nemijlocit în combaterea organizațiilor, structurilor și rețelelor teroriste;
– intervenția, la cerere, a poliției militare;
– intervenția forțelor speciale ale armatei;
– susținere (sprijinire) logistică.
c) În calitate de forțe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate
ale structurilor și rețelelor teroriste:
– lovirea centrelor de greutate ale rețelelor și organizațiilor teroriste;
– participarea cu forțe speciale la căutarea și distrugerea grupărilor și rețelelor teroriste.
Această a doua misiune poate fi particularizată astfel:
– căutarea și distrugerea, de către vânătorii de munte, cercetași, infanterie marină, mijloace de cercetare și lovire aeriană, aeronavală sau aeroterestră etc. a bazelor și locurilor de ascundere a grupărilor și rețelelor teroriste în munți, în lagune, în insule, pe mare, pe fluvii și râuri interioare etc.;
– sprijinirea logistică și tehnic-informațională a altor structuri specializate în combaterea terorismului.
Combaterea terorismului și a altor amenințări asimetrice este una dintre primele misiuni pentru îndeplinirea căreia lumea civilizată se coalizează. Astfel de misiuni presupun conceperea și desfășurarea unor operații specifice, la care participă forțe diverse, cu abilități, funcțiuni și misiuni diverse. Ele sunt, prin dimensiunea spațială, categoriile de forțe angajate – servicii de informații, poliție, poliție comunitară, jandarmerie, unități ale armatei, forțe speciale -, diversitatea acțiunilor și a mijloacelor întrebuințate, operații de mare amploare, care se cer foarte bine reglementate, argumentate și conduse cu competență, exigență și foarte multă responsabilitate.
Armatele împreună cu alte forțe participante la războiul terorismului desfășoară operații împotriva terorismului. Aceste operații sunt de un tip special și nu se aseamănă decât în mică măsură cu cele ofensive sau de apărare din războiul obișnuit și nici măcar cu cele speciale.
Operațiile speciale împotriva terorismului se cer concepute în așa fel încât să răspundă prompt exigențelor noului tip de confruntare. Ele pot fi de nivel strategic sau operativ și pot fi desfășurate de structuri militare aliate, de coaliții sau de grupări de forțe naționale.
De asemenea, ele pot fi operații militare, operații militaro-civile, internaționale, regionale sau naționale. Ele pot preceda un război de tip clasic, se pot desfășura concomitent cu unele operații militare din teatre sau în situații post conflictuale. Fiind vorba de acțiuni împotriva terorismului, astfel de operații se pot desfășura oricând.
Totuși, ele sunt momente distincte în cadrul războiului împotriva terorismului și se caracterizează prin:
– amploare variabilă;
– mare intensitate sau intensitate adecvată;
– caracter interarme și intercategorii de forțe armate;
– caracter antiterorist, contraterorist, antiinfracțional, împotriva crimei organizate, rețelelor mafiote și traficante;
– caracter militar sau militaro-civil;
– arie teritorială foarte mare;
– diversitate de acțiuni.
Forțele care participă la operațiile împotriva terorismului sunt sau ar putea fi următoarele:
– structuri de informații;
– armata;
– jandarmeria;
– poliția;
– structuri militare speciale de protecție și pază;
– alte structuri de forță (brigăzi și detașamente antiteroriste, structuri de protecție, de pază și ordine etc.);
– instituții private și ONG-uri, etc.
Aceste structuri pot primi misiuni diferite, potrivit unor planuri dinainte stabilite și situațiilor concrete.
Oricum, strategiile de combatere a terorismului trebuie să fie flexibile și ușor adaptabile situațiilor concrete. Cele mai dificile misiuni revin structurilor de informații. Ele au obligația să țină mereu sub supraveghere fenomenul terorist și să ofere suficiente date decidenților politici și celor militari pentru a fi în măsură să ia cele mai corecte hotărâri.
3.2 Implicațiile noului mediu de securitate asupra organizației
militare
Terorismul, prin efectele și consecințele sale, pune în pericol însăși existența valorilor umane universale.
Creșterea, fără precedent, a actelor teroriste, a impus reacția comunității internaționale, care, mai solidară și mai unită ca niciodată, a declanșat lupta cu terorismul. În aceste condiții, se poate afirma că terorismul a devenit o problemă transnațională. Dimensiunea internațională a combaterii terorismului a căpătat o importanță capitală, atât în ceea ce privește cooperarea și susținerea politică, dar mai ales în necesitatea armonizării și conjugării capacităților care pot fi angajate în această acțiune.
Valul atentatelor teroriste, săvârșite asupra teritoriului SUA, a pus în fața comunității internaționale, a organismelor de securitate, politicienilor, specialiștilor militari și civili dimensiunea reală a efortului pentru menținerea securității globale și regionale.
Amploarea, diversitatea și consecințele atacurilor teroriste, impactul psihologic al acestora asupra opiniei publice și nu în ultimul rând gradul înalt de periculozitate pe care îl reprezintă, reliefează faptul că lupta împotriva terorismului comportă măsuri specifice atât la nivelul organismelor naționale, cât și internaționale. În acest sens, se consideră că la nivel politico-administrativ sunt necesare măsuri privind:
– intensificarea cooperării internaționale pentru armonizarea cadrului legislativ, conceptual și instituțional în vederea combaterii terorismului;
– conștientizarea și educarea populației în vederea combaterii acțiunilor teroriste;
– securizarea frontierelor și întărirea măsurilor de securitate și pază a obiectivelor civile și militare de importanță națională;
– reducerea vulnerabilității instituțiilor administrative, economice, sociale, culturale, militare etc. față de activitățile crimei organizate, inclusiv a terorismului;
– realizarea unui sistem unic de management al informațiilor la nivel național și perfecționarea cooperării dintre structurile cu implicare în combaterea terorismului și crimei organizate.
Conștienți de particularitățile și complexitatea luptei împotriva terorismului, de specificul acesteia cu totul aparte, care solicită tehnici de operare adecvate și forțe specializate, trebuie să adaptăm atât misiunile, cât și structurile militare la noile condiții. Pentru noi, această cerință se impune cu și mai multă stringență, vând în vedere că, prin structura, dotarea și pregătirea sa, Armata României are capacități limitate pentru contracararea riscurilor asimetrice și transnaționale.
Inamicul căruia trebuie să i se facă față este invizibil, cu o mare capacitate de disimulare, acționând de regulă în conspirativitate, cu echipe mici sau chiar indivizi izolați, cu un sistem de comandă și control organizat în rețea, dinamic și greu de identificat, având în mod deliberat o localizare geografică nedefinită, neclară. Caracterul esențial este că acest „inamic” se deplasează fără vizibilitate, are conexiuni sigure, eficiente și durabile, o logistică adecvată și dovedește o deosebită răbdare și grijă pentru alegerea țintelor și executarea loviturilor.
Combaterea terorismului solicită un război de detaliu, în care nivelul de luptă cuprinde, pe lângă operații de mare anvergură, cum este cazul ripostei date de SUA și aliații săi în Afganistan, și acțiuni ale unor structuri strict specializate, de mici dimensiuni, desfășurate pe arii geografice extinse, în zone unde au fost localizate elemente teroriste sau susținători ai acestora, încadrate în perioade de execuție nedefinite. Este un conflict care se supune deciziei politice, tehnologiei informațiilor și capacităților de mobilizare a resurselor, dar care se bazează, în final, pe răbdare, subtilitate și confidențialitate, toate acestea dublate de o pregătire desăvârșită a elementului uman. Specificul acestor acțiuni impune crearea unor capacități necesare pentru descoperirea, identificarea, capturarea sau nimicirea elementelor teroriste, precum și adoptarea de măsuri adecvate pentru protecția populației și apărarea obiectivelor împotriva atentatelor. În acest cadru, revederea strategiilor de securitate națională și strategiilor militare devine o cerință primordială care atrage după sine adaptarea structurilor armatelor și constituirea de noi forțe capabile să facă față noilor amenințări și provocări.
În actualele condiții, capată valoare din ce în ce mai mare serviciile de informații, comunicațiile, sistemele de criptare, războiul informațional, forțele speciale și unitățile terestre de dimensiuni mici ca efective, dar cu mare flexibilitate, putere de lovire și înalt grad de autonomie. Se impune perfecționarea și eficientizarea activității serviciilor de informații, care vor trebui să puna un accent mai mare pe obținerea informațiilor prin mijloace umane (HUMINT), concomitent cu extinderea activităților sub acoperire și utilizarea unei game cât mai diversificate de mijloacele tehnice de înaltă performanță, din care să nu lipsească IT (intellingence technology). Totodată, este necesară includerea în serviciile de informații a unor structuri specializate atât pentru culegerea de informații prin luptă, cât și pentru lupte împotriva terorismului.
Este de așteptat ca rolul Forțelor Armate și, din cadrul acestora, al Forțelor Speciale să crească. În aceste condiții, vor fi stabilite misiuni și responsabilități specifice, corespunzător situației date.
Complexitatea, diversitatea și ingeniozitatea acțiunilor teroriste, nivelul de pregătire psihologică și de luptă, dotarea și mobilitatea grupărilor teroriste fac necesară adoptarea, încă din timp de pace, a unor măsuri specifice de contracarare a acestui tip de acțiuni. În conformitate cu legislația românească în vigoare, acțiunile teroriste sunt combătute de forțele specializate ale SRI, MI și SPP. În situații deosebite, în care amploarea unor asemenea acțiuni va depăși posibilitățile forțelor specializate, la realizarea măsurilor de contracarare vor fi angajate și Forțele Speciale ale Armatei – atunci când se vor constitui -, precum și alte forte nespecializate, care pot sprijini acțiunile acestora.
Atacurile teroriste de la New York și Washington din 11 septembrie 2001 marchează apariția unei noi categorii de acte teroriste. Unicitatea și ineditul acestor acte sunt conferite nu numai de numărul impresionant de victime sau amploarea acțiunii, ci mai ales de faptul că acestea nu au fost asumate și nu au adus cu sine revendicări, fapt tipic în acțiunile teroriste clasice. Pe aceleași coordonate se înscrie și faptul că teroriștii au vizat obiective reprezentative pentru întreaga civilizație. Prin alegerea ca ținte a World Trade Center-ului, Pentagonului și Casei Albe s-a dorit să fie lovit întreg sistemul de existență și funcționare a societății moderne: finanțele, armata și președenția, reprezentând simbolurile civilizației actuale.
Atacurile teroriste asupra teritoriului SUA au constituit consacrarea terorismului ca formă de război neconvențional și asimetric. Cu aceasta spectrul războiului se lărgește prin includerea unei forme de conflict atipică, neevidențiată până acum, în care importanța identității actorilor tinde să dispară iar calitatea și cantitatea informației tinde să înlocuiască importanța calității și cantității tehnicii și infrastructurii de război.
Noua amenințare, precum și reacția comunității internaționale față de aceasta, vor avea implicații și consecințe majore asupra tuturor domeniilor vieții sociale, și mai ales asupra modului în care responsabilii politici vor decide să fie angajate și întrebuințate capacitățile militare în viitoarele operațiuni de combatere a terorismului.
Riposta militară a SUA și aliaților săi împotriva Afganistanului, țară în care a fost localizată organizația teroristă AI-Qaeda și conducătorul acesteia Osama bin Laden, aflați la originea atentatelor din septembrie 2001, a evidențiat necesitatea ca, în planificarea și desfășurarea acțiunilor armate împotriva acestui flagel să se ia în calcul faptul că, lupta efectivă, confruntarea armată trebuie transferată pe teritoriul atacatorilor, al complicilor lor și ai celor care îi sprijină, concomitent cu sporirea măsurilor de atenționare și protecție pe plan intern.
Identificarea cerințelor operaționale necesare combaterii terorismului, modificările conceptuale, structurale și organizatorice impuse de noile condiții, trebuie să cuprindă într-un timp relativ scurt toate forțele și mijloacele angrenate în acest proces, în sensul armonizării și conjugării eforturilor acestora în concordanță cu obiectivul stabilit. Aceasta presupune:
existența unor forțe specializate în combatera terorismului, înalt profesionalizate, care să poată interveni oportun și eficient oriunde și oricânde este cazul;
perfecționarea sistemului de management al informațiilor, cu deosebire a celor care vizează existența, finanțarea și activitatea grupărilor teroriste, care să permită stabilirea din timp a măsurilor preventive;
realizarea la nivel internațional a unui schimb de informații între agențiile specializate și stabilirea unor obiective complementare pentru combaterea terorismului.
Lupta cu terorismul impune totodată o nouă configurație a efortului militar, o nouă dimensionare a spațiului de confruntare, precum și o nouă filozofie de abordare a acesteia. Dispersarea și disimularea elementelor teroriste, ineditul și imprevizibilul acțiunilor desfășutare de către aceștia, posibilitățile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în masă, cu predilecție armele chimice și biologice, concomitent cu creșterea letalității actelor teroriste, conferă un mare grad de dificultate în acțiunea de identificare și anihilare a acestora.
Forțele armate din majoritatea statelor, cu excepția SUA, nu au avut până acum ca misiune principală lupta împotriva terorismului și ca atare, pregătirea acestora pentru acțiunile de combatere a terorismului este inadecvată. Doctrina de luptă a forțelor armate, echipamentele și tehnologiile sofisticate asigură structurilor militare de tip clasic destinate a fi utilizate în operații militare convenționale, un avantaj minor în cazul angajării acestora în desfășurarea unor acțiuni antiteroriste.
În fața acestor realități capacitățile militare convenționale existente sunt ineficace în prevenirea sau anihilarea terorismului, având în vedere că :
relația de asimetrie dintre acțiunile teroriste și războiul convențional este profundă;
structura organizatorică și mărimea organizațiilor teroriste este, în mod semnificativ sub „pragul de importanță”, luat în considerare de către forțele militare;
autorii acestor acte sunt dificil de identificat;
doctrina aplicată de către organizațiile teroriste este stabilită ad-hoc și este bazată pe oportunitate;
lanțul de comandă al structurilor teroriste este stabilit pe principiul conspirativității și de cele mai multe ori urmează modelul celular, nu cel piramidal ( Anexa nr. 2);
logistica activităților teroriste se face de regulă pe plan local în deplin anonimat.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului va fi aceea că succesul va fi condiționat în mare măsură de capacitatea planificatorilor și comandanților militari de a aborda conflictul într-un mod original și nonconformist, în afara tiparelor clasice existente -"out of the box". Aceasta impune:
cercetarea permanentă a grupărilor teroriste și a statelor care sprijină și încurajează terorismul;
executarea de atacuri surpriză preventive asupra acestor grupări în scopul descurajării anumitor acțiuni, lichidării sau reducerii potențialului de acțiune;
declanșarea atacurilor masive de represiune în cazul când, conform legislației internaționale, "acțiunile acestor grupări constituie agresiune asupra teritoriului unui stat";
structural, forțele care participă trebuie să aibă o caracteristică dominantă faptul că se bazează pe trupe specializate ale S.R.I, M.A.I. și M.Ap. și numai când amploarea luptei crește, să se completeze cu trupe nespecializate.
Componenții trupelor specializate trebuie să fie în măsură să desfășoare atât acțiuni de culegere de informații- antiteroriste, cât și acțiuni de lichidare a grupărilor și de zădărnicire a acțiunilor acestora- contrateroriste;
Durata acțiunilor este foarte diferită, putând cuprinde atât acțiuni de scurtă durată, tip fulger (de exemplu lichidarea la sol a unui grup care a deturnat o aeronavă) și până la acțiuni de lungă durată, care să capete aspectul unui război local sau chiar global.
În acest context, reevaluarea strategiilor de securitate națională și a strategiilor militare devine o cerință primordială, care atrage după sine adaptarea structurilor armatelor și constituirea de noi forțe capabile să facă față noilor amenințări și provocări. În aceste condiții, capătă valoare din ce în ce mai mare serviciile de informații, comunicațiile, sistemele de criptare, războiul informațional, forțele speciale și unitățile terestre de mici dimensiuni ca efective, dar cu mare flexibilitate, putere de lovire și înalt grad de autonomie.
3.2.1 Cooperarea internațională – implicație a fenomenului terorist
asupra organizației militare
Începutul secoului XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă și interdependentă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil.
Evoluția, în general pozitivă, a securității globale în ultimul deceniu a confirmat că menținerea cu succes a stabilității poate fi numai rezultatul cooperării multidimensionale a comunității internaționale.
Ca fenomen, terorismul a existat și înainte de evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA dar, ceea ce a produs mutații semnificative în terorismul contemporan (noul terorism) este faptul că acțiunile limitate sau sporadice s-au transformat în adevărate “operații teroriste” . Acțiunile de tip operații teroriste, presupun, nu doar inițiative individuale sau ale unei grupări minuscule, ci presupun o pregătire minuțioasă, după planuri dinainte stabilite, a unei asociații criminale organizate, care dispune de rețele informative cât și de importante resurse umane, materiale și financiare.
Atacurile teroriste asupra Atatelor Unite au avut ca efect conștientizarea necesității unor noi forme de solidaritate internațională, care să dezvolte modalități adecvate menținerii stabilității și securității în lume. Atentatele din 11 septembrie au redat vechilor combatanți și adversari din perioada Războiului Rece un element strategic major: un adversar. Sub semnul combaterii terorismului și islamismului radical s-a realizat o nouă resolidalizare a lumii, prin stabilirea unor forme de acțiune conjugată a tuturor națiunilor care împărtășesc interese și valori comune.
Uniunea Europeană și statele membre, asemenea majorității comunității internaționale, s-au solidarizat cu statul american și cu populația traumatizată a acestuia, fapt demonstrat de Declarația comună a șefilor de stat și de guvern din UE și a conducătorilor principalelor instituții comunitare din 14 septembrie 2001 în care se afirma necesitatea participării la marele front antiterorist internațional și la acțiunea de depistare a atentatorilor în vederea judecării lor. Acțiunea comună era indispensabilă pentru apărarea valorilor comune democratico-liberale și a securității cetățenilor și societății, măsurile indicate în vederea realizării unui veritabil spațiu juridic european cuprinzând și un mandat comun de arestare și extrădare, precum și recunoașterea mutuală a verdictelor legale.
În acest context general, interesele de securitate ale statelor pot fi relizate doar prin cooperare internațională, bazată pe forme de acțiune conjugată a țărilor care împărtășesc interese și valori comune.
Într-un context internațional adesea schimbător, NATO deține un rol esențial în întăriea securității euro-atlantice după încheierea Războiului Rece. Rolul său politic este în creștere, îndeosebi după adoptarea, la summitul de la Washington din 1999, a unui nou concept strategic al Alianței. În aceeași măsură, ONU, OSCE și Uniunea Europeană au adus contribuții deosebite la securitatea și stabilitatea euro-atlantică.
Consiliul de Securitate al ONU are, în continuare, o răspundere recunoscută și invocată în menținerea păcii și securității internaționale, lucru confirmat în mod simbolic și prin conferirea, în anul 2001, a Premiului Nobel pentru Pace Organizației Națiunilor Unite și Secretarului ei General.
OSCE, reprezentând cea mai cuprinzătoare instituție regională de securitate din Europa, care include, totodată, Canada și SUA, joacă un rol esențial în promovarea păcii și stabilității, în întărirea securității mondiale.
Uniunea Europeană a dat, de asemenea, un nou impuls eforturilor sale de întărire a securității și dimensiunii de apărare. În același timp, Uniunea Europeană este tot mai mult preocupată de finalizarea propriilor reforme instituționale interne și de eficiența dezbaterilor declanșate pe tema viitorului Europei. Sfidările induse de procesul globalizării, suprapunerea acestuia cu tendințele spre regionalizare și fragmentare generează noi tensiuni și factori de risc. Acestor provocări trebuie să li se răspundă prin forme noi de solidaritate, capabile să gestioneze un spectru larg de tensiuni și riscuri și o gamă de manifestare a acestora, cum sunt: tensiunile etnice, traficul de droguri, substanțe radioactive și ființe umane, criminalitate organizată, terorismul.
În acest context, devine tot mai evident faptul că interesele și obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internațională, care să se manifeste nu numai în situații-limită, cum sunt cele create în urma atacurilor asupra SUA din 11 septembrie 2001, ci și în contextul problemtic al lumii de astăzi.
Atacurile teroriste săvârșite asupra SUA și amenințările ulterioare înregistrate la nivelul mai multor state evidențiază cu atât mai mult necesitatea unor noi forme de solidaritate internațională.
11 martie 2004 este o altă dată la care istoria s-a schimbat din nou prin violență. A fost ultima clipă pentru sute de oameni care se aflau în locațiile alese de Al-Qaida pe teritoriul Spaniei. Imediat după atentate, Parlamentul European a decis ca ziua de 11 martie să fie declarată Ziua Europeană a Victimelor Terorismului.
Cu certitudine, terorismul constituie unul dintre cele mai periculoase fenomene agresive la adresa securității mondiale. El poate genera riposte de natură a destabiliza comunitatea internațională, deturnând omenirea spre izolare, suspiciune și soluții unilaterale.
Interesele și obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt însă generatoare de stări conflictuale, mediul de securitate fiind influențat pozitiv de procesele de integrare europeană și euro-atlantică. Pentru România, îndeplinirea datoriilor de membru comunitar este un lucru necesar, în primul rând, din punct de vedere intern, având în mod evident influențe directe și asupra securității noastre naționale. Nu teama de amenințări, ci dorința de a asigura stabilitate, de a-și întări vocația de pilon al stabilității în zonă, și de apărător al valorilor democrației și păcii motivează implicarea activă a României la nivel european și euro-atlantic.
De asemenea, parteneriatul stretegic cu SUA evidențiază, în fapt, dorința României de a-și asuma, în plan internațional, și nu neapărat regional, statutul de factor activ de securitate, sens în care desfășurarea de trupe românești în punctele fierbinți de pe mapamond a devenit o situație privită ca un atribut al normalității politico-strategice, specifică unui stat conștient de faptul că rolul în istorie nu poate fi limitat, în special din interior, prin sugestionarea unui sentiment fals de automulțumire, derivat din apartenența noastră la NATO.
3.2.2 Necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, adaptării
structurilor militare la noile cerințe. Doctrine și strategii ale Războiului Bazat pe Rețea împotriva terorismulu
Pentru a ieși cu adevărat victorioasă în războiul global împotriva terorismului și a nu crea doar bariere între zone mai supuse la această amenințare și altele mai protejate, coaliției antiteroriste îi este absolut necesară o strategie unică, cu finalități și căi de acțiune clare. Efectul sinergetic al unei singure strategii ar depăși cu mult rezultatele strategiilor individuale folosite de fiecare membru al coaliției și ar permite contracararea rădăcinilor amenințării, nu doar a efectelor imediate ale fiecărei acțiuni teroriste. O strategie a coaliției antiteroriste ar trebui convenită și mediatizată din mai multe motive:
1. Ar presupune, în primul rând, un consens politic asupra unui război global. În acest fel, ar fi eliminate și suspiciunile Rusiei cu privire la “standardele duble” când este vorba de terorism și aluziile chineze la faptul că războiul împotriva terorismului este folosit pentru lărgirea sferelor de influență, ar fi un argument puternic în convingerea lumii musulmane că nu este un război împotriva civilizației islamice. De asemenea, ar putea fi un pas hotărâtor spre coagularea unei definiții acceptate a terorismului de către instituțiile internaționale.
2. Ar permite identificarea mijloacelor cu adevărat eficiente de luptă împotriva terorismului. Acțiunea militară împotriva regimului taliban din Afghanistan, sprijinitorul organizației Al Qaeda, a fost o superbă demonstrație de forță, dar n-a făcut decât să disperseze organizația într-o rețea de organizații mai mici, cu un ridicat grad de independență și adaptabile, ceea ce le face greu de combătut, deci mult mai periculoase. Probabil că serviciile speciale, autoritățile financiare și bancare, tehnologiile moderne de supraveghere a unei singure organizații, forțele speciale multinaționale ar fi obținut rezultate mult mai convingătoare decât aviația strategică, chiar dacă “loviturile” nu ar fi fost atât de spectaculoase.
3. Ar crea condiții favorabile adaptării rapide, transparente și motivante a organizațiilor de securitate existente la exigențele combaterii și gestionării convingătoare a noilor categorii de riscuri și amenințări la adresa civilizației moderne și care, cu greu, ar putea fi incluse în categoria “agresiuni” ori “atacuri armate” pentru gestionarea cărora s-au constituit cândva.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 de pe teritoriul SUA au declanșat o reacție globală împotriva terorismului iar semnalul a fost dat de riposta militară. Aproape simultan, discursul politic mondial și politologia s-au îmbogățit cu concepte precum „războiul împotriva terorismului” sau „coaliția antiteroristă”. Chiar dacă au fost insuficient elaborate și structurate, noile sintagme au exprimat voința de a lupta împotriva unei amenințări care nu se mai manifestase cu atâta violență. De asemenea, au transmis omenirii că se află în fața unui pericol încă neîntâlnit de lumea civilizată și la care se poate răspunde numai prin eforturi comune. Cultul morții, prezent în cele mai violente atentate, dar respins de toate valorile umanității, inclusiv de marile religii ale lumii, ar putea sugera că lumea civilizată se află întro criză profundă. Dar ceea ce este mai grav, nu s-au descoperit încă mijloacele de contracarare a acestui cult care sfidează sensul vieții, iar într-o lume a decalajelor de natură militară tot mai mari, terorismul ar putea fi receptat ca o alternativă în contracararea lor.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului este aceea că succesul va fi condiționat în mare măsură de capacitatea planificatorilor și a comandanților militari de a aborda conflictul în mod original, în afara tiparelor existente. Pentru aceasta se impun următoarele:
– cercetarea permanentă a grupărilor teroriste și a statelor care încurajează și sprijină terorismul pentru a evita surprinderea;
– atacuri-surpriză preventive asupra acestora pentru descurajarea unor astfel de acțiuni;
– declanșarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislației internaționale în cazul agresării unui stat de către acțiunile acestor grupări;
forțele participante să cuprindă trupe specializate în astfel de misiuni;
situațiile în care se acționează diferă de la una la alta;
au un caracter de originalitate sporit;
– durata acțiunilor este foarte diferită, de la acțiuni rapide la cele de durată.
Revederea strategiilor și doctrinelor a devenit o necesitate primordială și a impus adaptarea structurilor militare la noile cerințe și constituirea de forțe capabile să facă față amenințărilor de tip asimetric. Acestea precizează creșterea rolului forțelor armate în combaterea terorismului și stabilirea de demersuri și responsabilități specifice, menite să asigure coerență și eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni:
– adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucțiuni, dispoziții) la noile condiții;
– intensificarea cooperării informative între instituțiile cu responsabilități în domeniul siguranței și al securității atât la nivel național, cât și la nivel internațional;
– constituirea, pregătirea, dotarea și instituționalizarea unor forțe (forțe speciale) destinate combaterii terorismului;
– perfecționarea activității de culegere, prelucrare, exploatare și diseminare a informațiilor;
– adaptarea misiunilor armatei la condițiile impuse de participarea la acțiunile de combatere a terorismului;
– perfecționarea și amplificarea măsurilor de protecție a populației și obiectivelor de importanță deosebită care ar putea constitui ținte ale atacurilor teroriste;
– pregătirea specifică a personalului destinat desfășurării activităților în mediul internațional;
– perfecționarea și diversificarea sistemelor de protecție a comunicațiilor și a rețelelor informatice;
Pentru a fi eficientă lupta împotriva terorismului trebuie să fie ultrarapidă, promptă, hotărâtă și flexibilă. Structurile militare destinate să desfășoare astfel de acțiuni trebuie să fie pregătite, dotate și instruite să răspundă unor astfel de cerințe.
Dispozitivul de acțiune al forțelor participante se va realiza în funcție de misiunea primită și situația concretă, trebuie să fie flexibile în afara șabloanelor cunoscute, ofensive, să asigure culegerea de informații, angajarea nemijlocită, elemente de sprijin și manevră, lichidarea și zădărnicirea acțiunilor teroriste.
O posibilă configurare a forțelor militare ar putea fi următoarea:
– structuri de conducere specifice;
– structuri de informare, supraveghere și avertizare;
– forțe speciale;
– forțe de acțiune preventivă;
– forțe principale de acțiune și de reacție.
În ansamblu prevenirea și combaterea terorismului se realizează de regulă prin trei acțiuni: de prevedere (previziunea), prevenire și intervenție.
Prevederea urmărește să anticipeze desfășurarea acțiunilor terorist-diversioniste, obiectivele cele mai probabil vizate, perioada de timp în care se pot materializa implicațiile și măsurile complete, având totodată în vedere atât posibilitățile proprii, cât și pe cele ale adversarului.
Efectiv, prevederea acțiunilor teroriste se înfăptuiește prin măsuri informative și contrainformative realizate de S.R.I., S.I.E. și a structurii cu sarcini specifice pe profil antiterorist din M.Ap., M.I. și S.P.P.
Prevenirea actelor teroriste are o paletă largă și diversificată de acțiuni și se realizează în plan politic, diplomatic, juridic, moral și propagandistic atât la nivel național, cât și internațional.
Intervenția (riposta) este forma de acțiune violentă executată de forțele destinate combaterii actelor teroriste folosind mijloace și metode variate în timp foarte scurt.
Principalele amenințări de natură teroristă în cadrul războiului terorist-antiterorist se conturează a fi în continuare următoarele:
– posibilitatea folosirii de către organizații, grupări sau persoane teroriste a armelor de distrugere în masă;
– pregătirea și efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale țărilor care posedă astfel de mijloace, precum și asupra întreprinderilor chimice, laboratoarelor biologice, etc. pentru a procura armament nuclear, chimic și biologic, sau pentru a detona astfel de arme și a produce catastrofe spectaculoase;
– proliferarea acțiunilor punitive sau de răzbunare împotriva țărilor care fac parte din coaliția antiteroristă;
– continuarea asasinatelor și acțiunile de natură teroristă, proliferarea crimei organizate, a traficului de droguri și carne vie;
– crearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranță, tensiuni, instabilități și chiar riposte violente pentru a adânci starea de anomie a sistemelor sociale;
– continuarea și chiar intensificarea atacurilor cu bombe, explozivi plastici și alte mijloace asupra populației în zone aglomerate;
– creșterea acțiunilor teroriste de sorginte etnică pentru distrugerea ideii de conviețuire și cultivarea individualismului feroce, purificarea etnică și separatismul;
– acțiuni de natură teroristă în ciberspațiu în vederea creării de perturbații în comunicații, distrugerea sistemelor de comandă și control, a sistemelor bancare, virusarea bazelor de date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informații.
Doctrina americană de luptă împotriva terorismului elaborată după atentatele de la 11 septembrie a avut rezultate bune: înfrângerea luptătorilor talibani din Afganistan și distrugerea câtorva baze de antrenament ale Al-Qaeda, înlăturarea regimului lui Saddam Hussein. Această doctrină constituie premisa ducerii unui război eficient împotriva terorismului și se bazează pe coalizarea tuturor statelor afectate în mod direct și indirect de manifestarea terorismului. Războiul bazat pe Rețea este tipul de război care permite acțiuni adecvate și selectate, având amploare potrivită și desfășurându-se în condițiile dominanței strategice. Una dintre provocările cele mai importante pentru RBR este crearea și materializarea unei strategii de combatere a terorismului, bazată, deopotrivă, pe înalta tehnologie, pe tehnologia informației, dar și pe reconsiderarea, din perspectivă tehnologică modernă, a omului, a agentului de informații și a forțelor speciale într-un teatru de operații extins, care se identifică, practic, cu întreaga lume. Or, deocamdată, așa ceva este foarte greu de realizat deoarece esența RBR constă în cunoașterea în orice moment a spațiului luptei și a dimensiunilor adiacente acestuia. Nu este o cunoaștere comună, cum ar părea la prima vedere, cum a fost de-a lungul mileniilor, ci o cunoaștere științifică, în timp real. De aceea, conceptul RBR trebuie studiat, analizat și dezvoltat mai ales prin mijloace și metodologii epistemologice, care nu sunt chiar la îndemână.
Principiile de bază ale RBR sunt:
– cunoașterea situației în timp real;
– acțiunea (reacția) rapidă și adecvată;
– protecția completă;
– dominanța strategică;
– realizarea efectelor maxime cu eforturi minime;
– prevenirea efectelor colaterale și a fratricidului.
Războiul bazat pe Rețea este un produs al ultimelor decenii. Conceptul și materializarea lui aparțin țărilor care dispun de hightech și IT, îndeosebi Statelor Unite ale Americii. Deocamdată, singurele puteri în măsură să folosească și să dezvolte cu adevărat acest concept sunt: Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană, Rusia și, într-o oarecare măsură, China, adică acele entități care dispun, pe lângă high-tech și IT, de o dimensiune cosmică și de o capacitate remarcabilă de dezvoltare a unor rețele reale sau virtuale. Un astfel de concept presupune investiții foarte mari, pe termen lung și cuprinde nu numai domeniul strict militar, ci și pe cel economic. De studierea și aplicarea, în măsura posibilului (dar nu independent de americani), se preocupă toate țările din NATO și îndeosebi Suedia, care a și realizat unele lucruri în acest sens. Marea Britanie, Franța, Germania, Italia se află, de asemenea, în primul eșalon al țărilor europene care se preocupă de RBR, iar NATO ține seama de acest concept în procesul transformării.
La conferința „Transformarea bazată pe rețea 2004 – răspunsul militar în era informației”, organizată de Asociația World Business Research, cu sediul la Londra, în perioada 20.11 – 03.12.2004, au fost subliniate importanța operațiilor bazate pe rețea și a operațiilor bazate pe efecte, exemplificate prin acțiunile forțelor coaliției care au acționat și acționează în Irak. De altfel, operațiile desfășurate în Irak, în timpul războiului din 2003, și, într-o oarecare măsură, cele post-conflict, la care se adaugă experimentele din Afghanistan și din bombardarea fostei Iugoslavii sunt singurele acțiuni reale în care s-a aplicat conceptul RBR. Acest concept impune șase capacități esențiale:
– capacitatea de a realiza și folosi rețele reale și virtuale și de a le echipa cu sisteme C4I2SR, dotate cu hardware și software necesare;
– capacitatea de a realiza baze de date corespunzătoare;
– capacitatea de a realiza și interconecta sisteme de arme pe măsură;
– capacitatea de a constitui forțe rapide și flexibile, îndeosebi expediționare, interoperabile;
– capacitatea de proiecție a forțelor și mijloacelor;
– o capacitate logistică în rețea.
De aici rezultă una dintre caracteristicile cele mai importante ale strategiei RBR și anume aceea de a crea și materializa un concept de acțiune eficientă împotriva rețelelor de tip terorist sau a altor rețele. Rețelele teroriste, ca și cele ale traficanților de tot felul, ale economiei subterane, ale crimei organizate, sunt însă mondializate. Pe cale de consecință, acțiunea asupra unor locații nu rezolvă problema în întregime, ci doar o parte a acesteia.
Există multe tipuri de rețele și nu toate se bazează pe aceleași principii de organizare și funcționare. Spre exemplu, Al-Qaeda nu este o simplă rețea, ci o rețea de rețele; Al-Qaeda are capacitatea de a intra în dialog cu alte rețele sau grupuri teroriste, de a le ajuta, de a se implica, atât conceptual (oferă strategii și tactici de acțiune), cât și financiar și logistic. De aici rezultă o altă caracteristică a strategiei Războiului bazat pe Rețea, aceea a cumulării mai multor tipuri de strategii (disimetrice, asimetrice și militare) într-un fel de metastrategie, care se situează la intersecția acestora.
Problema fundamentală a unei strategii operaționale este aceea a găsirii soluțiilor pentru rezolvarea conflictelor. Dar ieșirea din războiul împotriva terorismului nu poate avea loc decât o dată cu neutralizarea ultimului terorist. Așa ceva, practic, este foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibil. De aici se deduce o altă trăsătură importantă a strategiei Războiului bazat pe Rețea împotriva terorismului: caracterul continuu.
Acestea ar fi principalele repere ale spațiului amenințărilor de tip terorist. Spectrul amenințărilor este mult mai larg. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Este posibil după unele informații ca, în timp scurt, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem numi arma genetică.
3.3 Necesitatea adoptării unor măsuri speciale de protecție a
forțelor împotriva acțiunilor teroriste.
Este bine știut faptul că, pentru îndeplinirea obiectivelor, teroriștii își aleg ținte care, lovite, pe lângă distrugerile și pierderile considerabile, urmăresc obținerea unui efect psihologic puternic în rândul militarilor și al opiniei publice. În aceste condiții, se impune cu stringență adoptarea unor măsuri antiteroriste de către forțele armate aparținând organizațiilor militare implicate în gestionarea situațiilor generate de fenomenul terorist, măsuri care să limiteze vulnerabilitățile față de un posibil atentat terorist.
În procesul de stabilire a măsurilor de prevenire a atacurilor teroriste, trebuie avute în vedere aspectele legate de posibilitățile de acțiune a teroriștilor pe timpul desfășurării acțiunilor militare directe între două părți beligerante și încadrarea din punct de vedere juridic a acestor acțiuni. Măsurile de protecție a forțelor, spcifice formelor de bază ale acțiunilor militare, sunt necesare pentru prevenirea eventualelor atacuri teroriste asupra elementelor dispozitivului trupelor proprii.
Protecția forțelor si asigurarea operației se execută în scopul: „procurării datelor și informațiilor despre inamic; desfășurării și continuării activităților la nivelul de securitate stabilit; diminuării riscului creat de inamic și îndreptat împotriva acțiunilor, dispozitivelor, personalului, tehnicii de luptă și echipamentelor, pentru a permite conducerea și desfășurarea operațiilor conform planificării; menținerea unei stări de securitate și de încredere în cadrul forțelor proprii, creării condițiilor favorabile realizării în securitate a dispozitivului și intrării în acțiune a forțelor la timp și în mod organizat; desfășurării cu succes a operației în orice situație.”
Pe timpul operațiilor militare, protecția forțelor împotriva grupărilor teroriste se realizează prin: siguranță; protecția electronică; contracararea efectelor operațiilor psihologice; mascare; protecție genistică; protecție EOD; apărare CBRN; protecție împotriva sistemelor incendiare; protecția informaților; protecția medicală; protecția mediului; securitate și sănătate în muncă; activități de informare și relații publice; asigurare topogeodezică; asigurare hidro-meteorologică; asigurare cu resurse umane; evitarea fratricidului; asistență juridică și religioasă.
Siguranța presupune măsuri de supraveghere și avertizare pază și apărare nemijlocită a întregului dispozitiv, în scopul zădărnicirii oricăror încercări de a pătrunde în interiorul dispozitivului sau de a-l lovi cu IED (Dispozitiv Exploziv Improvizat) pe direcțiile de acțiune a forțelor proprii sau ale inamicului, sau în punctele de comandă. Siguranța se realizează prin: siguranța nemijlocită, paza și apărarea punctelor de comandă, centrelor de comunicații și informatică și a altor obiective.
Protecția electronică se execută pentru a limita și neutraliza posibilitățile elementelor teroriste de a utiliza mijloacele electronice în scopul transmiterii datelor și informațiilor și pentru a proteja propriul sistem tehnic de transmitere a datelor și informațiilor la toate structurile de acțiune. Se realizează prin: mascarea și dezinformarea electronică, asigurarea capabilității electromagnetice a mijloacelor (sistemelor) electronice proprii, protecția împotriva bruiajului și contracararea focului adversarului prin descoperirea și interzicerea utilizării mijloacelor electronice ale acestuia, neutralizarea și distrugerea lor.
Dezvoltarea accentuată a tehnologiilor moderne de comunicații și transmitere a datelor, precum și ariilor de acoperire a internetului, determină luarea unor masuri suplimentare în ceea ce privește protecția electronică, prin includerea în sistemele de comunicații a mijloacelor de transmitere a datelor prin satelit și mijloacelor de interceptare și bruiaj a acestora. Se știe ca principalele atentate teroriste ale secolului XXI au fost planificate și conduse prin intermediul internetului și comunicațiilor prin satelit.
Contracararea acțiunilor psihologice presupune protejarea forțelor proprii și a populației din zona acțiunilor militare împotriva mesajelor ostile, sau de a reduce impactul acestora. Una din metodele utilizate de elementele teroriste în conflictele declarate contrateroriste, este utilizarea mass-mediei, pentru dezinformarea opiniei publice și pentru încercarea de a justifica terorile produse prin prezentarea distorsionată a falselor greșeli ale adversarului.
Contracararea efectelor acțiunilor psihologice ale inamicului se realizează prin pregătirea psihică a efectivelor, protejarea împotriva influențelor acțiunilor psihologice ale inamicului, influențarea psihologică a acestuia, asigurarea suportului psihologic al operațiilor de stabilitate și sprijin.
Apărarea CBRN (NBC) Rețelele teroriste, prin dezvoltarea unor activități nelegitime de achiziționare a armelor chimice sau chiar a unor focoase nucleare, ridică foarte mult standardele de protecție împotriva factorilor CBRN, prin luarea tuturor măsurilor de protecție, pe timpul desfășurării principalelor forme de acțiune militară. Măsuri de protecție a trupelor CBRN:
preventive: descoperirea posibilităților și intențiilor inamicului de a utiliza ADMCBRN și corelarea nivelului optim de protecție cu acestea; pregătirea personalului pentru descoperirea indicilor de folosire a ADMCBRN; dotarea trupelor cu mijloace de protecție individuală și colectivă, corespunzătoare amenințărilor; pregătirea personalului pentru folosirea mijloacelor de protecție.
la descoperirea prezenței contaminării: avertizarea asupra contaminării și alarmarea trupelor; marcarea zonelor de teren contaminate și stabilirea itinerarelor de ocolire, decontaminarea itinerarelor.
la contaminarea trupelor: evacuarea trupelor; executarea decontaminării imediate și operaționale; evaluarea pierderilor și refacerea capacității de luptă.
Protecția informațiilor. Scurgerea de informații, privind operații într-o zonă de acțiune pot duce la planificarea și organizarea unor lovituri teroriste în punctele slabe ale dispozitivului sau în punctele de comandă sau de transmitere a datelor si informațiilor, cu efecte devastatoare asupra conducerii acțiunilor de luptă și asupra psihicului militarilor. Protecția informațiilor se realizează prin măsuri și acțiuni organizatorice, informaționale și tehnice adoptate și executate la unități, pentru respectarea regulilor de lucru în elaborarea și exploatarea documentelor de conducere și informare și a documentelor și materialelor de conducere în secret; păstrarea secretului asupra acțiunilor și activităților ce se desfășoară sau planificate, prin accesul limitat, autorizat și ierarhizat la date și informații; controlul și protecția informațiilor ce se transmit; disimularea informațională împotriva cercetării adversarului; penetrarea documentelor, materialelor, cifrurilor și codurilor adversarului.
Protecția medicală se pregătește și se desfășoară în scopul păstrării sănătății personalului și prevenirii apariției și răspândirii bolilor, acordării ajutorului medical, evacuării, spitalizării, tratamentului și recuperării răniților și bolnavilor, precum și pentru protecția personalului împotriva atacurilor teroriste cu mijloace CBRN sau de altă natură.
Protecția mediului se realizează în scopul păstrării echilibrului ecologic, prevenirii, evitării, limitării și combaterii riscurilor și amenințărilor la adresa mediului înconjurător, reconstrucției factorilor de mediu afectați de acțiunile teroriste. Protecția mediului cuprinde atât protejarea apelor, solului și atmosferei, cât și recuperarea în totalitate e deșeurilor, fiind organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc și de amenințare la adresa mediului din zona de responsabilitate.
Spre deosebire de operațiile de bază ale acțiunilor militare, în cadrul cărora, riscul desfășurării cu succes a unor atentate teroriste asupra personalului și obiectivelor militare este scăzut, în cadrul operațiilor de menținere a păcii există șanse mai mari de reușită a posibilelor atacuri teroriste îndreptate împotriva obiectivelor militare și a personalului militar implicat în aceste tipuri de misiuni.
Operațiile de impunere și menținere a păcii fac parte din spectrul operațiilor de stabilitate, care sunt folosite pentru a ajuta autoritățile civile externe sau interne, atunci când se pregătesc sau răspund la crize și alte situații deosebite care depășesc posibilitățile acestora, prin asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz.
Conform doctrinei forțelor terestre, principalele misiuni specifice a unităților din compunerea Forțelor Terestre (FT) care execută operații impunere și menținere a păcii sunt: „observarea, monitorizarea și supervizarea zonelor de separație și a acțiunilor forțelor aflate în conflict; garantarea sau interzicerea libertății de mișcare; demobilizarea forțelor aflate în conflict; asistență militară, protecția obiectivelor vitale în cadrul zonelor de responsabilitate”.
Sunt prezentate în continuare principalele tehnici care se cer a fi utilizate în scopul îndeplinirii misiunilor, în funcție de tipul operației: patrulare, puncte de control, acțiunea în postul de observare și escorta.
Patrularea. Patrularea este o parte esențială a operațiunilor de menținere și impunere a păcii. Dacă sunt planificate și executate cu inteligență ele pot aduce importante avantaje acestor operații. Pentru a îndeplini misiunile cu succes, patrulele au nevoie de mare libertate de mișcare și observare. Succesul operațiunilor de patrulare necesită un antrenament viguros, cu militari bine motivați și antrenați, tactici flexibile, coordonare cu alte patrule .
Scopul principal al constituirii patrulelor îl reprezintă asigurarea zonei de responsabilitate prin interzicerea infiltrărilor și prevenirea unor eventuale acțiuni treroriste. În acest sens, prin organizarea misiunilor de patrulare se urmărește: obținerea de informații judicioase, verificarea zonelor care nu pot fi supravegheate din posturile de observare, investigarea unor eventuale incidente, indicarea prezenței trupelor de menținere a păcii. Prin misiunile pe care le îndeplinesc, patrulele, au o mare importanță în prevenirea sau reducerea numărului de atentate teroriste care ar putea avea loc.
Din cauza faptului că un număr mare de pierderi în teatrele de operații datorate acțiunilor teroriste s-a înregistrat în rândul militarilor care au participat la misiuni de patrulare, o importanță sporită o capătă măsurile de protecție care trebuie luate pe timpul unor astfel de acțiuni, în scopul inlăturării sau minimizării pe cât posibil a vulnerabilităților care ar putea constitui avantaje pentru teroriști. În acest sens, privind protecția personalului din cadrul patrulelor se iau de regulă în funcție de misiunea și mandatul misiunii măsuri privitoare la: organizarea judicioasă a patrulei, cu stabilirea în detaliu a itinerarului de patrulare, stabilirea clară a misiunilor și funcțiunilor în cadrul patrulei; studierea scenariilor de acțiune pentru fiecare incident probabil; luarea măsurilor de observare permanentă, pentru contracararea eventualelor acțiuni ale elementelor teroriste; păstrarea permanentă a legăturii radio cu postul de observare sau baza de plecare în patrulare; pregătirea armamentului și a muniției astfel încât să fie în permanență pregătite pentru utilizarea în caz de necesitate.
Punctul de control trafic. Datorită faptului că misiunile din punctul control trafic se execută în zone cu comunicații rutiere cu trafic intens, măsurile de protecție vizează atât acțiuni pentru controlul autovehiculelor cât și al persoanelor. De aceea punctele control trafic se situează în poziții strategice, intersecții majore de drumuri, locuri obligatorii de trecere. Pentru blocarea sau încetinirea traficului, este necesară echiparea cu unelte necesare, iar pentru o recunoaștere amănunțită trebuie să aibă locuri speciale pentru verificare: rampe ridicate sau spații amenajate. Un alt aspect important îl reprezintă reprezintă cooperarea cu alte pucte control trafic sau posturi de observare fapt care cere ca PCT-ul să fie echipat cu mijloace pentru luarea legăturii. În cazul în care situația o impune, PCT-ul trebuie să poată fi rapid transformat pentru a se bloca drumul. Astfel, in scopul impiedicării trecerii neautorizate prin el, trebuie să aibă construite obstacole.
Măsurile de protecție devin eficiente atunci când au un suport informațional solid. Obținerea de informații din spațiul de acțiune va viza îndeosebi activitățile din zona de responsabilitate, monitorizarea traficului în PCT, evidența evenimentelor de încălcare a regulilor impuse de forțele care acționează în zonă.
În cazul în care are loc o răpire de către teroriști, se iau măsuri urgente, prin cooperare cu celelalte puncte de control. Astfel, se blochează toate PCT-urile, și se stabilesc circumstanțele în care a avut loc răpirea. Se transmit informații referitoare la răpitori, timp în care se stabilesc PCT mobile și se trimit patrule pentru căutarea răpitorilor.
Pentru realizarea unei protecții optime împotriva unor eventuale acțiuni teroriste a militarilor care își desfășoară activitatea în PCT, se au în vedere o serie de măsuri în ceea ce privește atât zona care înconjoară PCT, cât și pozițiile interioare de apărare. Astfel, în zona care înconjoară PCT se vor construi obstacole din sârmă ghimpată care trebuie plasată de-a lungul șoselei și în jurul perimetrului PCT pentru a preveni intrarea elementelor ostile în perimetru PCT. Pentru pentru încetinirea traficului sau pentru blocarea acestuia trebuie puse cel puțin câte 3 bariere mobile în ambele direcții ale șoselei : intrare-ieșire. O schemă a unui punct control trafic este prezentată în anexa nr.3.
În vederea realizării protecției interioare și circulare a PCT față de atacurile teroriste, pozițiile interioare pentru apărare cuprind: poziții defensive, poziții parțial acoperite pentru blindate, poziții pentru armamentul antitanc, mijloace diverse de avertizare dispuse împrejurul perimetrului PCT. Pentru protejarea personalului împotriva actelor teroriste se construiește buncărul de protecție.
Posturile de observare sunt stabilite pentru a arăta prezența trupelor de menținere a păcii în zonă trupelor beligerante și populației și trebuie să monitorizeze toate activitățile din zonă. Pentru aceasta pot fi dispuse mai multe posturi între care se pot trimite patrule care trebuie să asigure acoperirea maximă a zonei care trebuie observată.
În PO se observă, verifică și raportează în permanență: date privitoare la deschiderea focului, a producerii unor acte ostile sau amenințări în raza de dispunere a postului de observare, date referitoare la traficul de personal și vehiculele ce intră și ies din zonă; despre descoperirea realizării de trafic cu materiale interzise, contrabandă, speculă, etc. Pentru executarea în bune condiții a activităților în postul de observare, trebuie avute în vedere o serie de măsuri de protecție a personalului. Astfel, se va urmări ca postul: să ofere posibilități de supraveghere și identificare de la distanță și din aer, să asigure protecția militarilor împotriva schijelor și a mijloacelor explozive, să fie înconjurate cu bariere protectoare, să fie prevăzute cu rețea de extensivă de sârmă ghimpată. În anexa nr.4 este reprezentat modelul unui post de observare care respectă condițiile ce se impun pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare personalului care acționează în zona lui.
Din posturile de observare se execută patrulări sau investigări, ori de câte ori se ordonă sau impune situația concretă din zona de responsabilitate. În postul de observare trebuie sa se mențină capacitatea maximă de reacție, pentru a respinge în orice moment un atac terorist.
Escorta. Operațiile de escortare sunt destinate să protejeze transporturile proprii de personal, tehnică de luptă, echipamente, etc. în și din zonele de operații, precum și pentru însoțirea persoanelor care prin statut au dreptul la protecție (VIP-uri, corespondenți mass-media, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, refugiați etc.).
Escortele diferă între ele în funcție de anumiți factori cum ar fi distanța pe care se deplasează și lungimea convoiului pe care îl escortează, precum și în funcție de ceea ce escortează.
În funcție de distanța de deplasare escortele pot fi:
escorte pe distanțe scurte;
escorte pe distanțe lungi.
În funcție de ceea ce se escortează acestea pot fi:
escorte de materiale ;
escorte de persoane.
Aceste operații trebuie planificate și conduse în mod asemănător operațiunilor tactice, fapt care face necesar luarea unor măsuri speciale de securitate și protecție împotriva unor eventuale acțiuni teroriste. Păstrarea secretului pe timpul planificării și transmiterii ordinelor și varientarea atât a rutelor de deplasare, cât și a programului ocupă un rol important în evitarea creării unor situații favorizante pentru eventualele intenții teroriste. Pe timpul deplasării sau al staționării se vor organiza elemente de securitate care să asigure flancurile, spatele și capul coloanelor, și se va pune accent pe coordonarea cu ajutorul aerian apropiat și ajutor cu foc pentru eventualitatea unei ambuscade. Totodată, în cazul unei ambuscade, se vor întocmi planuri imediate de acțiune și se vor utiliza rezerve și forțe de reacție rapidă. Se vor lua măsuri pentru siguranța comunicațiilor efectuate de către coloanele în mișcare și pentru realizarea unei bune legături între acestea și unitățile de sprijin, eșaloanele superioare și posibilele forțe armate ale țării gazdă.
Organizarea convoiului se va face în funcție de numărul de vehicule și de încărcătură. Dacă este necesar, mijloace blindate vor proteja convoiul: unul în față, unul în mijloc, unul înapoia convoiului. Pentru realizarea unei protecții cât mai bune împotriva unor eventuale acțiuni teroriste, a ambuscadelor organizate de către aceștia, obstacolelor sau minelor, se constituie în pază avansată un blindat greu, iar avangarda trebuie să circule la 3-5 km înaintea corpului principal al convoiului. Dacă există posibilitatea, este indicată cooperarea cu elicoptere pentru a verifica în avans zonele prin care trebuie să treacă convoiul.
Comandantul convoiului este responsabil de convoi. Înainte de plecare trebuie să instruiască toți membrii despre situația generală, posibile amenințări sau alte instrucțiuni speciale care trebuie să le însușească. El călătorește de obicei în a 2-a sau a 3-a mașină și trebuie să aibă contact vizual cel puțin cu ultima mașină din convoi, în mod ideal, având contact cu toate mașinile din convoi.
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ: IMPLICAȚIILE ACȚIUNILOR
TERORISTE ASUPRA FORȚELOR ARMATE ALE
STATELOR UNITE ALE AMERICII
We are locked today in a war against a global extremist network
that is fixed on defeating the United States and destroying our way
or life… This foe will not go away, nor will he give up easily.
And the next decade is likely to be one of persistent conflict.
We are engaged in a long war.
General George Casey
U.S. Army Chief of Staff
April 2007
Motivele și scopurile urmărite de elementele și grupările
teroriste.
Acțiunile teroriste îndreptate împotriva forțelor armate ale Statelor Unite și ale tuturor celorlalte state implicate în lupta împotriva terorismului reprezintă o formă a mediului operațional contemporan. Această secțiune examinează influența fenomenului terorist asupra organizaței militare în general și asupra armatei americane în special. Aceste descrieri nu sunt nici produsul specific al unei regiuni și nici o listă exhaustivă a scenariilor teroriste. Cu toate acestea ținta amenințărilor se referă la 3 componente de bază. În prima parte sunt definite 3 zone operaționale ale forțelor militare: cele desfășurate (dislocate), cele aflate în deplasare și cele instituționalizate. În partea a doua sunt prezentate infuențele acțiunilor teroriste asupra forțelor armate. În partea a treia se face o prezentare a tacticlior și tehnicilor pe care le folosesc teroriștii în atacurile asupra forțelor armate.
4.1.1 Mediul operațional și forțele armate ale Statelor Unite
În multe regiuni ale lumii, terorismul amenință stabilitatea politică, progresul economic și inițiativa democrației. A discuta despre posibilitatea amenințărilor particulare ale terorismului asupra forțelor armate ale Statelor Unite, a defini zona și mediul operațional contemporan presupune analiză a schimbărilor care se produc în modul în care emerg aceste amenințări. Mediul operațional est un ansamblu de condiții, circumstanțe și influențe care afectează angajarea capabilităților și deciziile comandanților. Acest mediu include zone geografice și factori tereștri, aeriani, maritimi și cosmici, dar și domeniul informațional.
Mediul operațional actual este o combinație a tuturor variabilelor critice și actorilor care influențează operațiile militare în prezent și pe termen mediu.
Centrul de Pregătire și Doctrine de Comandă al Statelor Unite ale Americii (TRADOC) evaluează acest context al realității contemporane de analiză și înțelegere situațională a mediului operațional prin folosirea variabilelor critice. Comunitatea Statelor Unite folosește un sistem de perspective politice, militare, economice, sociale, informaționale și de infrastructură (PMESII) ale mediului operațional. Acestor elemente li se mai adaugă două componente: componenta fizică (geografic-topografic-hidrologică) și timpul (PMESII+PT).
Mediul Operațional Contemporan (COE) este un costruct asemeni unei bolte, în care există medii operaționale multiple. Un model de tipul PMESII+PT poate fi folosit pentru a face cognoscibilă complexitatea și incertitudinea mediului operațional contemporan. Probleme neclarificate încă dar importante pentru analiza atentă includ cultura, percepțiile, convingerile și valorile actorilor din mediul operațional. Aceasă complexitate cunoaște o cmbinație sinergică a tuturor variabilelor critice și a actorilor care crează condițiile, circumstanțele și influențele care afectează operațiile armatei. Înțelegerea situațională este mai degrabă o analiză holistică a mediului operațional decât aprecierea discretă a unei probleme sau acțiuni specifice.
Forțele angajate (desfășurate, dislocate) reprezintă acele contingente sau indivizi care acționează la mare depărtare de locația permanentă, în misiuni sau tabere de pregătire. Această categorie include unități aflate în programul de rotație în vederea desfășurării misiunilor de stabilitate sau asistare în pregătire a militarilor străini, dar și atașații militari și cei aflați la cursuri în alte țări. Un exemplu îl reprezintă contingentele românești care desfășoară misiuni în Afganistan, Irak, etc.
Forțele aflate în tranzit: Aceste forțe fie sunt în procesul de pregătire pentru desfășurare în vederea desfășurării unei musiuni. Acestea iclud componentele active ale unităților din teritoriu sau de peste graniță și elementele de rezervă ale unităților implicate în operații, mobilizare sau demobilizare. Un astfel de exemplu îl reprezintă un batalion din Garda Națională care se întoarce dintr-o misiune din Irak sau un detașament din rezerva armatei angajat în Afganistan.
Forțele instituționalizate: Aceste forțe armate sunt componente active și de rezervă din garnizoane, cu scop de antrenament sau facilități logistice, și alte activități sau instalații care nu se desfășoară pentru a-și îndeplini misiunea organizațională. Exemplu: instituțiile militare de învățământ, centrele militare, etc.
4.1.2 Circumstanțe și influențe. Motivele atentatorilor
Un factor important în alegerea țintelor terorismului este impactul psihologic asupra eșantionului ales al atentatelor pe care le desfășoară. Impactul psihologic al atentatelor comise împotriva armatei contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite de organizațiile teroriste. Devine posibilă obținerea unui efect puternic, în ciuda utilizării unor capacități militare reduse de către teroriști.
În perioada post-colonialism și a intifadelor naționaliste ale Războiului Rece, teroriști considerau o victimă civilă mult mai importantă în obținerea efectului decât câteva victime militare, dat fiind faptul că se desfășurau multe acțiuni militare și insurgențe. Totodată atentatele împotriva civililor presupuneau asumarea unui risc mai scăzut. O sintagmă atribuită unor teroriști este „De ce să vânăm lupi când există atâtea oi?” În orice caz, operațiunile desfășurate recent de către teroriști indică faptul că frcventele cazuri de civili morți și mutilați reprezintă o unealtă eficientă în campania de terorizare a populației și de subminare a autorităților guvernamentale și scădere a încrederii populației în stat și autoritățile sale.
Motivele atentatorilor: De ce atacă teroriștii forțele militare americane și pe cele ale aliaților acestora? Un număr considerabil de forțe armate dislocate în diferite zone ale globului fac din acestea o țintă permanentă a terorismului. Accesibilitatea reprezintă un factor cheie. De exemplu, între 1970 și 1990, istalațiile militare și personalul armatei Statelor Unite au reprezentat o țintă pentru teroriștii europeni anti-NATO și pentru acțiunile teroriste sponsorizate de stat și desfășurate în perioada diverselor regimuri politice. Aceste atacuri au lovit de obicei în ținte militare care nu erau angajate neapărat în ostilități, dar care erau accesibile. Astăzi, prezența forțelor armate ale alianței este tot mai evidentă și se face tot mai mult simțită în zona Orientului Mijlociu, Golful Persic și multe alte regiuni ale lumii.
Există câteva motive ale teroriștilor pentru a ținti asupra forțelor militare. Indiferent dacă terorismul vine din partea unui singur individ preocupat de o singură problemă sau din partea unei organizații de nivel internațional, se iau in considerare o multitudine de factori în selectarea țintelor, analiza vulnerabilității lor și managementul riscului înainte de a fi înfăptuit atacul. Alegerea drept țintă a contingentelor de forțe sau a militarilor luați separat variază în aceași măsură cu motivațiile și scopurile teroriștilor. Cele mai prezente rațiuni sunt:
Accesibilitatea țintei. Prezența militarilor, a unităților și a activităților acestora în număr mare face din aceștia o țintă posibilă. Prezența forțelor armate ale alianței în diferite zone ale globului poate ofensa politica sau sensibilitățile religioase și poate constitui o justificare pentru atentatele teroriste.
Alegerea valorilor simbolice. Angajarea forțelor armate în misiuni de impunere a păcii în aceste regiuni reprezintă un indicator semnificativ al interesului național și atrage după sine consecințe politice majore. Vizarea militarilor poate adesea aduce o notorietate mai mare pentru teroriști decât dacă ar avea în vedere ținte civile ca și diplomați, afaceriști, or oficialități guvernamentale. Un exemplu al terorismului de succes îl reprezintă atacul asupra turnurilor Khobar din Arabia Saudită. Pentru fundamentaliștii musulmani, prezența militarilor americani în Arabia Saudită este considerată o ofensă gravă adusă importanței religioase a acestui stat prin prezența celui mai sfânt loc de pelerinaj – Mecca. În iunie 1996, un loc de cazare pentru personalul forțelor aeriene ale S.U.A. situat lângă Dhahran, Arabia Saudită, a fost atacat cu ajutorul unui vehicul care purta un dispozitiv exploziv improvizat. În atentatul de la Turnurile Khobar au fost uciși 19 militari americani aparținând aviației și în jur de 400 au fost răniți, acest fapt demonstrând abilitatea teroriștilor de a produce victime în rândul armatei. Membri ai Hezbollahului (partidul lui Dumnezeu) saudit, o organizație teroristă asociată cu Hezbollahul libanez, și un iranian necunoscut, au fost incriminați pentru acest atentat de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite. La scurt timp după acest atentat teroriștii au declarat război forțelor americane din regiunea Golfului Persic în August 1996 și au anunțat că dacă nu vor fi retrase forțele, vor suferi atacuri. Teroriștii și-au susținut cauza pentru ca forțele armate să fie mutate din Arbia Saudită.
Demonstrarea capabilității organizaționale
Acțiunile care demonstrează capabilitatea teroriștilor de a nega securitatea operațiilor militare și protecția forțelor sunt încurajatoare pentru terorismul individual sau organizațional.
Ofițerii superiori reprezintă adesea o țintă pentru teroriști. În anii 1970-1980, Facțiunea Armatei Roșii (RAF) au coordonat numeroase atentate împotriva militarilor prezenți în Germania și în țările NATO. Schimbându-și scopurile în sensul revoluționării societății germane, Facțiunea Armatei Roșii s-au concentrat pe capabilitatea lor în campania de reducere a prezenței militare NATO și a americanilor în Germania, ca o posibilă soluție de înțelegere sugestivă a schimbării societății germane. În 1979, Facțiunea Armatei Roșii au încercat să-l asasineze pe generalul Alexander Haig, comandantul suprem al alianței NATO în Europa. Membri ai RAF au confirmat că este vorba despre o stradă de lângă Casteau, Belgia, care era folosită frecvent de generalul Haig. S-a folosit un dispozitiv exploziv plantat în sistemul de canalizare al străzii și comandat de la distanță printr-un cablu camuflat între pământ și iarbă, folosind o baterie de 9V. Explozia a aruncat în aer mașina generalului și a avariat vehiculul care îl escorta; 3 gărzi care se aflau în vehiculul care îl escorta au fost răniți ușor; generalul Haig nu a suferit leziuni fizice.
Penetrarea sistemelor de securitate a locațiilor și facilităților duce la producerea unui număr tot mai mare de victime și sporește cererea de forțe și măsuri de securitate suplimentare. Un exemplu este săvârșirea unui atentat sinucigaș cu bombă într-o sală de mese a militarilor, în Mosul în 2004. Un civil a pătruns prin punctul de control și a detonat o vestă sinucigașă într-un grup de personal militar și muncitori civili care luau cina în acea sală. 14 soldați, 4 muncitori civili și 4 agenți de securitate irakieni au fost uciși în acea explozie. Multe alte persoane au fost rănite grav. Din fericire, intervenția oportună a echipelor medicale a contribuit decisiv la prevenirea unui număr mai mare de morți.
Întârzierea sau prevenirea deplasărilor
În timpul operațiunii „Scutul Deșertului”, Saddam Hussein a solicitat desfășurarea de atacuri teroriste împotriva statelor din coaliția care se pregătea să atace Irakul. Atacurile desfășurate de grupările teroriste locale Dev Sol (Partidul Revoluționar pentru eliberarea poporului) și de Organizația Revoluționară „17 Noiembrie” s-au îndreptat împotriva trupelor americane din Grecia și Turcia. Irakul a sprijinit în mod direct aceste atacuri cu livrarea de armament pe căi diplomatice și alte tipuri de asistență. Deși Saddam Hussein nu a determinat în mod direct crearea unei coaliții teroriste în Orientul Mijlociu, activitățile teroriste au căpătat amploare în timpul campaniei aeriene și invaziei Irakului, ajungându-se la un total de 275 de incidente teroriste. Datorită răspunsului contraterorist adecvat și datorită coordonării internaționale, eforturile insurgenților de a împiedica angajarea coaliției în luptă au fost ineficiente. Această perioadă s-a caracterizat printr-un risc crescut pentru contingentele angajate sau în curs de angajare în luptă.
În timpul operațiunii „Scutul Deșertului” și pregătirilor pentru eliberarea Kuweitului, Irakul a recurs la ceea ce a devenit cea mai amplă activitate de luare de ostatici din timpurile noastre. Ei au capturat cetățeni kuweitieni și sute de rezidenți aflați în Irak și i-au exploatat în media ca pe niște scuturi umane. Totodată, aproximativ 350 paageri ai unui zbor aparținând companiei British Airways au fost ținuți în captivitate în timp ce avionul a făcut o escală în Kuweit. Din nefericire, acest eveniment s-a petrecut în prima zi a invaziei Irakului în Kuweit în 1990. Majoritatea ostaticilor englezi au fost eliberați înainte de inițierea operațiunii „Furtună în Deșert”. Împiedicarea transporturilor poate surveni ca urmare a sabotajelor sau atacurilor directe asupra unităților care sunt transportate. Metodele de atac pot fi alese în funcție de modul de transportare a unităților astfel încât să se obțină eficiență maximă. Unitățile pot fi transportate prin aer, pe apa sau pe uscat, dar cel mai adesea, acestea sunt transportate cu ajutorul autovehiculelor militare de transport. Cel mai des utilizate arme în astfel de atacuri sunt proiectilele, rachetele antitanc, rachetele propulsate, grenade și arme mici de foc. În unele cazuri pot fi utilizate și aruncătoare de grenade care pot fi purtate pe umăr. Sabotajele sunt destinate obținerii maximului de victime în deraieri, incendii sau tamponări. În ianuarie 2003, surse de informații au confirmat pregătirea unor atentate care aveau în vedere aeronave aparținând forțelor coliției împotriva Irakului. În trecut, teroriști locali din Statele Unite au deraiat trenuri de persoane și de marfă. Atentatele desfășurate asupra vapoarelor constituie obiectul de activitate al unor grupări teroriste internaționale și transnaționale.
Distrugerea facilităților precum docuri, aeroporturi, raioane de îmbarcare sau debarcare, reprezintă o altă metodă a teroriștilor de a preveni sau întârzia desfășuarea de forțe. Atacurile desfășurate asupra infrastructurii, prin metode fizice sau informatice, pot produce asemenea efecte. Amplificarea efectelor atentatelor teroriste în cadrul conflictelor nu necesită o desfășurare amplă de forțe și mijloace. Dacă se întâmplă ca angajarea treroriștilor să aibă loc concomitent cu desfășurarea unităților militare, asemenea atentate pot avea ca rezultat pierderi însemnate. În 1975, gruparea de teroriști argentiniană Montoneras au evoluat de la atacuri individuale la operațiuni de gherilă și au obținut efecte fizice și psihologice însemnate asupra forțelor militare argentiniene. Aceștia au plasat un dispozitiv exploziv într-un tunel situat sub o pistă de decolare, care a explodat în timp ce o aeronavă C-130 decola având la bord o subunitate de lupta antigherilă. Explozia a avut ca urmări distrugerea aeronavei, 4 morți, 50 de răniți și dezafectarea aerodromului. Aceasta a fost o lovitură puternică asupra armatei și națiunii argentiniene și a creat imaginea unei armate înfrântă.
Reducerea capacității operaționale
Teroriștii pot ținti forțele armate ale unui stat în vederea înlăturării sau reducerii unei capabilități specifice, sau reducerii eficienței. Intenția ar putea fi în scopul determinării unor angajări suplimentare de forțe, inducerea stresului și scăderea moralului în rândul militarilor. O meodă de atac poate fi utilizarea de dispozitive eplozive improvizate sau ambuscade cu arme ușoare de foc. Teroriștii pot urmări să captureze prizonieri din rândul militarilor, în scopul utilizării acestora pentru mediatizare sau pentru obținerea unor reacții din partea forțelor armate. Un raid desfășurat în mai 2007 asupra unui post de observare american aflat în Mahmoudiya (Irak) a avut ca rezultat ucidera a 4 militari americani și a unui translator irakian. Se presupune că restul militarilor americani au fost capturați. Rapoartele aduc la cunoștință faptul că un grup de indivizi au atacat cele două vehicule americane și echipajele lor în condiții de vizibilitate redusă, cu arme mici de foc și grenade. Înainte de părăsirea zonei, atentatorii au utilizat dispozitive explozive improvizate pentru a încetini orice fel de reacție din partea forțelor americane. Desfășurarea ulterioară de misiuni de căutare a soldaților dispăruți a redus disponibilitatea forțelor americane de a desfășura alte operațiuni.
Atentatul sinucigaș cu bombă asupra vasului american USS Cole a survenit în timp ce vasul ancora în portul Aden din Yemen. Teroriștii au exploatat vulnerabilitățile măsurilor de control și securitate din perimetrul portului. Rezultatul a fost omorârea a 17 marinari și rănirea a încă 42 de membri ai echipajului. Explozia a cauzat avarii însemnate vasului. În multe operațiuni militare recente, în timpul pregătirilor pentru desfășurarea operației Iraqi Freedom, amenințările cu atacuri teroriste au contribuit la decizia Turciei de a limita semnificativ folosirea de către Statele Unite a teritoriului, facilităților și materialelor turce.
Un grup terorist care deține o armă biologică rudimentară are capacitatea de a infecta și scoate din luptă o întreagă unitate. Carantina și tratamentele medicale aferente pot întârzia desfășurarea misiunilor planificate. Mai mult decât atât, medicina preventivă și măsurile adiționale de siguranță pot complica secvențele de desfășurare și angajare a forțelor.
Achiziția și folosirea de către teroriști a armelor biologice, chimice, radiologice sau nucleare reprezintă un motiv puternic de îngrijorare.
Degradarea mediului social
Teroriștii preferă un mediu haotic. Un mediu puțin controlat și securizat permite adesea ca desfășurarea de activități suspecte să fie ușor trecute cu vederea. În orice caz, un mediu ostil pun forțele militare în gardă, reduce posibilitatea apropieii acestora de ținte fară provocări și întârzieri și sporește dificultatea realizării surprinderii.
Astăzi, inamicul nu este un imperiu, ci o mișcare vagă de celule teroriste; astăzi, amenințările nu sunt convenționale, ci neconvenționale; al-Qaida și alte organizații teroriste nu manifestă ezitare în a ucide oameni nevinovați, femei și copii.
Donald Rumsfeld
Secretarul Apărării din S.U.A.
Martie 2006
Atentatele teroriste desfășurate asupra personalului la întrunirile sociale pot surveni la cluburile militarilor, în timpul aflării militarilor la domiciliu sau în spațiile comerciale. Organizarea unor ceremonii tradiționale, a unor întâlniri publice sau petreceri organizate între familii sunt adesea făcute public dinainte, oferind treroriștilor posibilitatea de a planifica atentate. Atentatele desfășurate în locuri publice precum baruri, cluburi sau restaurante pot da rezultate datorită prezenței numeroase a militarilor în astfel de locuri. Cea mai probabilă metodă constă în folosirea de dispozitive explozive improvizate.
În unele cazuri, aglomerările urbane reprezintă pentru teroriști o reală oportunitate pentru îndeplinirea obiectivelor. Orașele sunt locuri unde teroriștii se pot desfășura fără a fi observați, își pot depozita și ascunde echipamentele și armamentul, și reprezintă noduri de transport pentru operațiile acestora. Teroriștii pot folosi aglomerările de populație pentru securitatea proprie și realizarea surprinderii. Uneori, grupările teroriste pot recurge la acțiuni specifice gherilelor în acele zone active din pnct de vedere al operațiilor militare. Ei pot funcționa de asemenea ca parte componentă în mișcările de insurgență.
Sfărâmarea mediului economic
Alte atentate teroriste au dovedit capacitatea de a afecta lansările de trupe sau transporturile de materiale. Tensiunile generate de impactul acestor atentate asupra politicului, economicului și mediului înconjurător reprezintă adaosuri la pierderile umane și materiale produse. Un atac sinucigaș comis în anul 2002 asupra tancului petrolier francez Limburg, lângă Ash Shihr și la est de portul Aden din Yemen, a avut ca rezultat deversarea a 90.000 barili de petrol în ocean și contaminarea a unei suprafețe de 45 mile. Un prim impact economic al acestui mic atac a fost triplarea forțelor și măsurilor de securitate în zona Yemenului.
Influențarea politicii Statelor Unite
Teroriștii pot ataca forțele armate ale unui stat cu scopul de a determina schimbări în politica acestuia. Gruparea teroristă Hezbollah sponsorizată de statele Siria și Iran a fost interesată în reducerea libertății de acțiune a forțelor internaționale de meținere a păcii, angajate în primăvara anului 1983 în cadrul războiului civil din Liban. Atentate sinucigașe cu mașini capcană din octombrie 1983 asupra barăcilor corpurilor marine ale Statelor Unite și asupra forțelor armate franceze au dus la omorârea a 241 marinari americani și alți 60 soldați francezi. Urmate de atentate cu bombă desfășurate ulterior asupra ambasadei Statelor Unite și ale altor state, aceste atentate au dus la retragerea forțelor militare inernaționale.
Dorința de discreditare a Statelor Unite, a altor state, precum și a guvernelor locale, face ca grupările teroriste să țintescă asupra unităților militare, asupra infrastructurii și personalului militar. De exepmplu, în timpul războiului din Vietnam, grupări de extremiști anti-război au țintit detașamente de cadeți militari, centre militare și instituții militare implicate în cercetare. În prezent, teroriștii amenință siguranța militarilor și turiștilor americani aflați pe teritoriul altor state, precum Germania. Câteva organizații de extrremiști musulmani amenință cu violența atâta timp cât Germania nu își va retrage trupele din Afganistan.
În ultimele decenii, grupuri locale antiguvernamentale, dintre care unele cu teorii conspirative bizare, și-au îndreptat atacurile asupra unor baze militare de pe teritoriul american, considerându-le centre de pregătire ale forțelor Națiunilor Unite, îndreptate împotriva forțelor militare străine. În perioada 1980 – 1999, 13 obiective militare locale au constituit ținta atacurilor teroriste. Acestea nu se numără printre faciltățile și personalul militar situat în alte 101 obiective guvernamentale ale Statelor Unite care au constituit ținte pentru teroriști. Un raport al FBI din 2004 atestă faptul că numărul atentatelor teroriste aproape că s-a dublat în ultimii 5 ani, ajungându-se, de la 3500 în 1999 la mai mult de 6000 în 2004.
O imagine cadru realizată în ianuarie 2007 scoate la iveală faptul că forțele armate ale Statelor Unite sunt angajate în multe zone de pe glob, însumând un număr de 600000 militari activi în cadrul acestor misiuni. În ultima perioadă a anului 2007 armata includea 507000 personal activ, 46000 în Garda Națională și 28000 rezerviști. Peste 40% (243000) sunt angajați în teatre sau urmează să fie dislocați, localizați în 76 de state de pe glob. Mai mult de 4600 de civili angjați în aceste misiuni desfășoară tot felul de activități importante pentru Armata Americană. Celelalte servicii ale Armatei Americane sunt prezente activ în toate zonele de operații și în toate mediile de acțiuni: terestru, maritim și aerian, aducându-și contribuția la desfășurarea cu succes a misiunilor.
4.2 Atacurile teroriste care amenință forțele armate ale SUA
4.2.1 Noțiuni generale
Teroriștii utilizează o gamă largă de tactici și tehnici pentru a răspândi teroarea. Această secțiune nu este o prezentare exhaustivă a metodelor și abordărilor terorismului. Un aspect unanim acceptat al operațiunilor teroriste îl constituie recurgerea la surprindere, inovare și metode indirecte de atac. Tacticile teroriste sunt la fel de numeroase și diverse ca și resursele celulei teroriste precum și a imaginației liderului acesteia. La succesul atentatelor teroriste concură utilizarea internetului și simularea schimburilor de informații care privesc tacticile teroriste. Al-Qaida dispune de simulări video, antrenamentele realizandu-se în concordanță cu anumite legități specifice, făcând eforturi considerabile pentru a susține și inițiativele de pregătire și încurajare a acestora chiar și după ce mare parte din rețeaua de centre de pregătire a fost anihilată. Teroriștii continuă să își îmbunătățească tehnicile pe măsură ce simulările acestora relevă eficiență în situații reale, precum cele din Cecenia, Kashmir, Afganistan, Balcani și Irak.
Forme/Mijloace de terorism sunt următoarele:
Amenințare –capcană
Incendierea
Sabotajul
Răpirea
Luarea de ostatici
Asasinate
Bombe
Arme de foc / aruncătoare de grenade
Raiduri / Ambuscade
Explozii
Sisteme portabile antiaeriene
Arme de distrugere în masă
Tacticile, forțele și armamentul sunt strict adaptate misiunii încredințate. Individualitatea atacurilor teroriste constă în faptul că fiecare dintre acestea este planificat pentru o țintă bine definită și este scontat un efect anume. Un terorist se bazează pe o planificare și recunoaștere anterioară menită să își îndeplinească misiunea. În situația în care apar schimbări neprevăzute în derularea acțiunii, teroristul va anula pentru o perioadă de timp atacul sau va alege o altă țintă și își va continua procesul de planificare și de atac.
Unele grupări își publică țintele. Un astfel de exemplu a fost identificat în martie 2004. Un grup afiliat Al-Qaida a redactat un articol de 9 pagini în publicația lor de antrenament „Camp al-Battar Magazine” care prezintă noi metode de acțiune, destinate pregătirii proprii și a celorlalte grupări afiliate. Această publicație conține informații despre tehnici de îmbunătățire a performanțelor de tragere cu arme de calibru redus, pregătire fizică, tactici și securitatea informațiilor. Noile ghiduri cuprind tactici de acțiune în orașe, având ca ținte integritatea și încrederea instituțiilor, mediul economic și populația civilă.
4.2.2 Forme de atac îndreptate împotriva forțelor armate americane
Amenințările și Capcanele
Celulele teroriste folosesc amenințarea pentru a domina populația sau pentru a face imposibilă capacitatea de acțiune a idivizilor sau populației care constituie ținta atacurilor teroriste. Amenințările și capcanele pot reduce eficacitatea măsurilor de prevenire sau combatere a terorismului când un individ sau populația vizată pierd capacitatea de conștientizare a unei situații care constituie amenințare sau își concentrează resursele asupra unui număr prea mare de amenințări. Cel puțin, cursele folosite de către teroriști au ca și efect hărțuirea forțelor de securitate și menținerea populației într-o continuă stare de agitație. Amenințările cu bombă, părăsirea de pachete suspecte în locurile publice necesită timp și operații suplimentare, contribuind la incertitudine și anxietate.
Subterfugii și înșelăciuni
Asemenea activități pot fi folosite pentru a se obține informații despre răspunsul țintelor la un eventual atac. Unde merg locuitorii în timpul evacuării unei clădiri?, cât timp le ia să iasă?, sunt informații folositoare în planificarea operațiilor și pot fi obținute printr-un simplu telefon anonim sau prin activarea unui semnal de alarmă în caz de incendiu. Observrea baremelor exercițiilor periodice sau antrenamentelor de desfășurare a procedurilor de răspuns în caz de urgență pot aduce informații similare. Aceste tehnici pot fi combinate cu un atac în care să se împiedice măsurile de securitate fixate. De exemplu, ocupanții unei clădiri rezistente la explozii și cu măsuri de control al accesului, cu ajutorul unui simplu apel telefonic fals, pot fi determinați să evacueze. Cât timp astfel de perimetre nu sunt securizate corespunzător, procesul de evacuare îi poate face pe locuitori mai vulnerabili la mașini capcană și alte dispozitive explozive improvizate plasate în preajmă.
Șantajul este un exemplu de amenințare prin care se obțin bani, matreiale, informații sau suport, prin intimidare. Unele grupuri se pot angaja în tot felul de activități prin care să obțină bani, cum ar fi traficul de droguri, iar altele pot șantaja diverse organizații ecoomice în schimbul acordării de protecție. Un astfel de exemplu îl constituie teroriștii basci.
Intimidarea este o altă formă de șantaj. Celule teroriste specializate pot folosi tehnica intimidării în scopul obțineri de informații necesare planificării anumitor atentate sau pentru atragerea de resurse. Amenințând cu moartea un indevid sau familia acestuia îl poate determina să acționeze în avantajul teroriștilor, contrar convingerilor sale. Câteva grupuri teroriste au folosit intimidarea pentru a constrânge diverși indivizi să îndeplinească misiuni sinucigașe.
Incendierile
Incendiile sunt provocate pentru a distruge proprietăți sau ca sabotaje. Efectele pot fi obținute cu echipament simplu și antrenament minim. Deoarece incendiile nu produc neapărat victime în număr mare, sunt folosite mai mult pentru obținerea de efecte economice și ca atacuri simbolice. Frontul de Eliberre a Pământului folosesc cu precădere această metodă. Cel mai devastator incendiu provocat de această grupare a avut loc în San Diego, California, în august 2003; pagubele au fost estimate la 50 mil. dolari.
Sabotajele
Sabotajul reprezintă un act de distrugere planificată și organizată a echipamentelor și infrastructurii inamicului. Scopul sabotajului este de a afecta inamicul atât fizic, cât și psihic. Efectele pot apărea ca urmare a obținerii unui număr mare de victime sau în urma afectării facilităților populației. Afectând serviciile cheie și facilitățile, teroriștii pot genera panică și frustrare în rândul populației, precum și pierderea încrederii în autoritățile guvernamentale, al căror ajutor se dovedește de multe ori ineficient.
Prin slăbirea sau distrugerea infrastructurii, grupările teroriste crează percepția conform căreia nimic nu este în siguranță. Conductele de petrol, stațiile de epurare a apei, sistemele de canalizare, centrele de control al traficului aerian, centrele medicale de tratament sau cercetare reprezintă câteva din posibilele ținte ale sabotorilor. Teroriștii folosesc cel mai adesea exploziile, incendierile și contaminările în sabotaje.
Sabotajele sunt numeroase în Irak odată cu încheierea campaniei militare, când o mulțime de conducte petroliere și centrale energetice au fost atacate. În anul 2003, pagubele statului Irak au fost estimate la 7 mil. dolari zilnic, din cauza atacurilor asupra conductelor care transportau petrol din Câmpia Kirkuk la un port mediteranean din Turcia.
Exploziile
Bombele reprezintă arma favorită a teroriștilor. Bombele au un efect destructiv mare și pot fi mascate cu ușurință în timpul misiunilor, nu necesită ca operatorul să fie prezent și au un puternic impact atât fizic, cât și psihic. Drept dovadă, în 324 din 482 de atentate comise pe teritoriul Statelor Unite între 1980 și 2001, s-au folosit dispozitive explozive, iar 119 din 208 de incidentele comise la nivel internațional în anul 2003 au fost deasemenea expllozii. În anul 2006, Centrul Național de Contraterorism din S.U.A. au raportat o creștere a incidentelor cu bombă cu 30% față de anul 2005, a numărului de victime cu 39% și a răniților cu 45%. Potrivit acestui centru (NCTC), în anul 2006 s-au înregistrat peste 6400 de victime din cauza eploziilor provocate de teroriști. Bombele pot fi folosite ca și tehnică în desfășurarea altor operațiuni, cum sunt sabotajele sau asasinatele, sau ca simplă metodă de creare a panicii prin producerea de distrugeri materiale și victime.
Exită numeroase metode de plantare și detonare a bombelor. De exemplu, mine direcționale, sub formă de cărămizi, erau plasate în zidurile din apropierea drumurilor publice și detonate prin radio, în teritoriile israeliene ocupate.
Mașinile capcană, constituite în general din autovehicule în care sunt plasate dispozitive explozive improvizate, sunt folosite frecvent de către teroriști. În afara atentatelor de la 11 septembrie, cel mai devastator atentat cu bombă comis pe teritoriul Statelor Unite s-a produs pe 19 aprilie 1995 în orașul Oklahoma, când o mașină capcană a explodat în afara clădirii Alfred P. Murrah, omorând 168 persoane și rănind sute de alte persoane. Deasemenea, detonarea unei mașini-capcană în baraca unui corp marin al S.U.A. în Beirut, în octobrie 1983, a avut ca și rezultat moartea a 241 de americani. Totodată, o altă mașină capcană a explodat în apropierea complexului militar „Khobar Towers” din Arabia Saudită, pe 25 iunie 1996, în care au murit 19 persoane și altele 500 au fost rănite.
Deprtamentul Securității de Stat a emis o avertizare referitor la existența unor noi tactici constând în detonarea de dispozitive explozive folosite în Arabia Saudită în anul 2003. În orice caz, teroriștii produc acum dipozitive din ce în ce mai mici și care pot fi plantate cu ușurință și detonate de la distanțe relativ mari. Elementul novator în materie de explozie pentru ultimele conflicte militare constă în realizarea de dispozitive explozive care să penetreze blindajul mașinilor de luptă.
În atentatele cu bombă produse în Spania la 11 martie 2004 au fost utilizate 10 pachete explozive care au fost amplasate în 4 trenuri și detonate aproape simultan cu ajutorul unor telefoane mobile, folosite pe post de dispozitiv de inițiere. Rezultatul a fost moartea a 200 de persoane și rănirea a încă 1800.
Răpirile de persoane
Cele mai frecvente motive ale răpirilor le constituie răscumpărările, răzbunările și adresarea unor cereri. Succesul răpirii reiese din importanța pe care o are persona răpită precum și prețul cerut sau pretențiile adresate. În unele cazuri, teroriștii ucid persoanele răpite, în scop publicitar și de inflențare a opiniei publice și a autorităților pentru acceptarea și satisfacerea revendicărilor. Răpirile constituie o sursă de venit pentru unele organizții teroriste, prin prețul de răscumpărare cerut. America Latină a fost destul de mult timp victima teroriștilor, în ceea ce privește răpirile e persoane. Fenomenul s-a manifestat cu precădere în Columbia, unde acționează gupările teroriste FARC și ELN.
Un exemplu de răpire a unui membru al armatei este acela al Locotenent-colonelului William Higgins. A dispărut pe 15 mai 1988 în timp ce servea ca și observator-șef în cadrul unui grup militar de observare al Statelor Unite în Liban. Acesta a fost răpit și ținut o vreme de teroriști aparținând organizației Hezbollah, după care a fost ucis.
Un alt exemplu îl constituie răpirea Gl. Bg. James Dozier, oficial al Statelor Unite la Cartierul General NATO din Verona, Italia, de către membri ai Brigăzii Roșii, la data de 17 decembrie 1981. Generalul Dozier a deschis seria personalităților aparținând altui stat decât cel italian, vizați de către teroriștii acestei grupări. După răpirea sa au fost primite numeroase alte amenințări, indicând faptul că terorismul din Italia a cunoscut transformări demne de luat în seamă, și alte valori ale Armatei S.U.A. au devenit ținta terorismului.
Un atentat executat în luna mai 2007 asupra a două vehicule americane aparținând unui post militar de observare din Irak s-a soldat cu moartea a câtorva militari americani, a unui militar irakian și dispariția a trei militari americani. Oficiali care au anchetat cazul au declarat faptul că atentatul a fost comis de membri Al-Qaida cu intenția de a captura prizonieri. Incidentele în care au fost răpiți miitari americani au atras imediat atenția mass-mediei. Articolele postate pe internet în luna mai 2007 de către teroriști au ridiculizat eforturile Statelor Unite de a-i descoperi pe soldații dispăruți și au obținut un efect deosebit în mass-media în urma acelui raid neînsemnat.
Luarea de ostatici
Luarea de ostatici este o acțiune prin care se sechestrează persoane în scopul de a se face publică o cauză, pentru a obține concesii politice, azil politic, eliberare de prizonieri sau răscumpărare pentru persoanele răpite. De multe ori se întâmplă ca, după ce teroriștii au mediatizat suficient de mult cazul respectiv, să omoare ostaticii.
Spre deosebire de răpiri, unde persoane cunoscute sunt capturate și duse într-un loc ascuns, ostaticii nu sunt figuri cunoscute și prezintă risc crescut pentru organizațiile teroriste, mai ales dacă evenimentul are loc în teritoriul inamicului. Există riscul ca aceștia să fie ținte ale operațiilor militare și ale poliției și să fie capturați. De aceea, este de preferat pentru aceștia să ducă ostaticii îtr-un loc neutru sau lipsit de prezența inamicului.
Un exemplu de criză a ostaticilor îl reprezintă asedierea teatrului din Moscova din octombrie 2002. 34 de teroriști ceceni au sechestrat o sală a teatrului, amenințând că vor ucide pe toată lumea dacă nu le vor fi îndeplinite revendicările. Aceștia cereau ca trupele ruse să se retragă din Cecenia. După o lungă blocadă, forțele rusești au reușit să ia cu asalt teatrul. Peste 60 de ostatici și 30 teroriști au murit. În orice caz, 750 ostatici au fost eliberați. O altă criză a ostaticilor a avut loc în martie 2004, când 30 de bărbați și cel puțin 2 femei aparținând unei grpări extremiste regionale au sechestrat o școală gimnazială din Beslan în care se aflau 1000 persoane. Această criză, care a durat trei zile, a culminat cu un adevărt măcel provocat de o puternică explozie în care au murit mai bine de 300 copii, femei și bărbați.
Probleme asemănătoare pot întâlni și militarii aflați în misiuni în diverse teatre de operații. Un caz s-a petrecut în timpul campaniei aeriene împotriva Serbiei, din primăvara anului 1999. Trei militari ai armatei americane au fost capturați în timp ce patrulau de-a lungul graniței dintre Serbia și Macedonia. Președintele sârb Slobodan Milosevic a orchestrat o campanie internațională media pe timpul lunii de captivitate a soldaților americani. Menținând o umbră de incertitudine asupra statutului de prizonier al celor trei americani și sorții acestora, Milosevic i-a eliberat în cele din urmă. Impactul politic și psihologic al acestui eveniment a fost mult mai devastator decât pagubele în sine.
Deturnările
Deturnarea presupune preluarea cu forța a comenzii asupra unui mijloc de transport. Sunt multe motive care stau la baza acestui gen de atentat, printre care luarea de ostatici, ca metodă de scăpare și pentru înfăptuirea unui atentat sinucigaș. În timp, numărul deturnărilor care au ca scop luarea de ostatici a scăzut, acest tip de atentat fiind folosit mai mult ca și metodă de scăpare sau ca și armă. Atentatele de la 11 septembrie reprezintă o amintire vie a abilității teroriștilor de a desfășura astfel de misiuni și a impctului deosebit de distructiv al acțiuilor de acest gen.
Un alt exemplu concludent este deturnarea de către o grupare aparținând Hezbollah, a unui avion aparținând companiei Trans World Airlines, care parcurgea ruta Atena – Roma, în anul 1985. Ei au menținut sechestru timp de 17 zile asupra aeronavei și a 153 de persoane aflate în avion, având ca revendicare eliberarea unor prizonieri libanezi și palestinieni. Prizonierii zborului 847 au fost eliberați după ce Israelul a eliberat la rându-i un număr de 435 prizonieri.
Aproape la fel de eficientă este și deturnrea unui autovehicul, în senul obținerii unui efect catastrofal, mai ales atunci când are o încărcătură inflamabilă, fie că e vorba de un camion sau un vas ancorat în port. Câteva incidente de acest gen au demonstrat impactul catastrofal al acestei metode. Deși nu au fost revendicate de nicio grupare teroristă, exploziile provocte unor vase în porturile Texas City din Texas, din 1947 și din Halifax, Nova Scoția, din 1917, au distrus porțiuni semnificative din aceste orașe și au provocat, în total, peste 2500 de morți.
Raidul și Ambuscada
Un raid terorist este similar din punct de vedere conceptual unui raid convențional dar este executat, de regulă, cu un număr redus de forțe, împotriva unor obiective alese a fi distruse, deturnate, su având ca scop luarea de ostatici. Raidul facilitează realizarea surprinderii, permite controlul asupra țintei; succesul este dat de o foarte bună informare și o planificare riguroasă a acțiunii.
Exemple ale acestor tacici sunt raidurile executate de teroriști în incinta unor complexe rezidențiale din vestul Riyadh, capitala Arabiei Saudite, de la 11 mai 2003. Atacatorii au penetrat fiecare complex și au detonat autovehicule înzestrate cu dispozitive explozive improvizate.
Ambuscada este un atac realizat prin surprindere, caracterizat de violență în execuție și rapiditate în acțiune. Scopul poate fi asasinarea unor persoane, obținerea unui număr mare de victime sau întreruperea unor operații de securitate. Cele mai des utilizate arme sunt bombele, minele direcționale, lansatoarele de rachete și armele automate.
Ambuscadele teroriste sunt cel mai adesea executate de pe platforme mobile. Autoturismele, camionetele sau motocicletele sunt folosite de către teroriști pentru a se masca, pentru a izola și imobiliza ținta și apoi pentru a le permite atacatorilor să scape. Ambuscadele executate de pe platforme mobile pot fi desfășurate din mișcare și permit atacatorilor să blocheze ținta sau să se apropie de aceasta. Un exemplu recent îl reprezintă atacul din martie 2004 din orașul irakian Mosul asupra a 5 muncitori americai, angajați ai unei organizații private de voluntariat.
Asasinatele
Un asasinat este un act de ucidere a unui individ în mod deliberat, de obicei fiind vorba despre un VIP: un lider politic, un cetățean important, un colaborator sau orice altă persoană importantă.
Grupurile teroriste asasinează oameni care îi susțin pe inamicii acestora, oameni care au importanță simbolică pentru inamici sau pentru comunitatea internațională. Grupările teroriste se referă adesea la aceste asasinate ca fiind pedepse, în dorința de a-și justifica faptele. Multe dintre țintele asasinatelor sunt persoane cu importanță simbolică pentru inamic; omorârea unui oficial guvernamental, a unui afacerist de succes sau a unui cleric cu rang înalt demonstrează incapacitatea inamicului de a-și proteja proprii cetățeni. Un exemplu concludent îl reprezintă asasinarea celui mai important cleric șiit din Irak – Mrele Ayatollah Ali al-Sistani în februarie 2004. Acest incident a fost provocat cu intenția de a induce un sentiment de furie în rândul comunității șiite și de a intensifica violența etnică și sectară din Irak. Multe dintre asasinate au vizat susținători importanți ai luptei de tranziție spre un guvern democrat suveran.
Este nevoie de recunoașterea și survolarea zonei în care urmează să se comită atentatul, dar vulnerabilitățile victimei reprezintă întotdeauna factorul cel mai important pentru alegerea metodei de înfăptuire a crimei. De exemplu, o țintă care se deplasează zilnic cu mașina pe aceeași rută, devine vulnerabilă la un dispozitiv exploziv plantat pe traseu.
O tentativă de asasinat a fost îndreptată împotriva armatei americane de către facțiunea Armata Roșie în tipul întoarcerii forțelor REFORGER în 1981 în Germania. Comandantul trupelor americane din Europa și comandant al grupului central al NATO, Gl. Frederick Kroesen, a fost atacat în timp ce conducea mașina proprietate personală, în apropiere de comandamentul de la Heidelberg, Germania. Din fericire, autovehiculul nu a fost avariat puternic iar persoanele care se aflau înăuntru nu au fost rănite grav.
În aprilie 1989, un grup de insurgenți comuniști ai Noii Armate din Filipine au asasinat pe consilierul militar american, colonelul James Rowe, printr-o ambuscadă executată din mișcare, îndreptată asupra autovehiculului în care se afla oficialul american.
Amenințări aviatice
Un sistem antiaerian portabil reprezintă o amenințare semnificativă în mâinile teroriștilor. Există a gamă largă de arme cu destinație sol-aer pe care teroriștii le pot utiliza în atacuri împotriva aviației. La fel de bine pot fi utilizate simple aruncătoare de grenade sol-sol sau sisteme sofisticate precum sistemele Stinger sau Igla.
Unul dintre cele mai notabile incidente de doborâre a unui avion a fost provocat de către insurgenții din Mogadishu, Somalia, în anul 1993. Armata Statelor Unite desfășura un raid aerian cu scopul de a captura susținători apropiați ai liderului unuia dintre clanurile rivale somaleze, Mohammed Farah Aideed. În timpul acestui raid, două elicoptere UH-60 au fost doorâte cu ajutorul aruncătoarelor de grenade. Americanii au subestimat capacitatea insurgenților de a obține asemenea efecte – folosind aruncătoare de grenade. Aideed avea militari fundamentaliști islamici din Sudan, care căpătaseră experiență doborând elicoptere rusești în timpul războiului din Afganistan, cu ajutorul cărora i-a antrenat pe teroriști să folosească aruncătoarele de grenade împotriva aviației.
Forțele armate ale Statelor Unite au conștientizat pericolul care îl reprezintă aruncătorele de grenade când le-au fost doorâte 2 elicoptere MH-47 Chinook într-o zonă de operații din Afganistan, în 2002. În categoria armelor utilizate în ultimii ani în astfel de acțiuni intră unele arme de foc, aruncătoarele de grenade și rachetele de apărare anti-aeriană. Luptătorii afgani au demonstrat letalitatea acestor tipuri de arme distrugând peste 200 de aeronave svietice în timpul războiului din Afganistan.
Rachetele sunt accesibile grupărilor teroriste și se găsesc relativ ușor pe piața mondială a traficului de armament. Estimări neoficiale idică existența a câteva mii de sisteme portabile în posesia teroriștilor. În decembri 2002, forțele coaliției au capturat peste 5500 de astfel de sisteme de la talibani și Al-Qaida. Printre acestea sunt sisteme americane Stinger și rachete britanice Blowpipe.
Majoritatea experților consideră că aeronavele sunt cel mai vulnerabile acestor tipuri de armament, la decolare și aterizare. Un studiu amănunțit indică faptul că în ultimii 25 de ani 35 de aeronave civile au fost atacate cu astfel de arme. Dintre acestea, 24 au fost doborâte, printre care 5 avioane mari, cauzând moartea a peste 500 de persoane. Esimări neoficiale indică existența a 25-30 organizații nonstatale care dețin sisteme portabile antiaeriene.
Amenințări maritime
Atacurile teroriste îndreptate împotriva țintelor maritime sunt destul de rare și constituie doar 2% din numărul total de incidente însumate la nivel internațional într-o perioadă de peste 30 de ani și pe parcursul secolului al XXI-lea.
Există o istorie a terorismului maritim și autoritățile se tem din ce în ce mai mult în legătură cu iminența acestui tip de incident, care ar putea afecta grav atât vasele maritime cât și porturile. De fapt, informații dezvăluite de către unele surse secrete indică posibila orientare în viitor a teroriștilor spre țintele maritime, dat fiind faptul că acestea sunt mai vulnerabile decât cele terestre, care sunt mai bine securizate.
Operațiile posibile desfășurate de terorismul maritim includ atacurile snucigașe îndreptate împotriva navelor comerciale și militare, și deturnări având următoarele scopuri: comiterea unui atentat sinucigaș, obținerea unei răscumpărări, traficu cu arme și explozivi sau simpla piraterie. Printre grupările teroriste care și-au dezvoltat capabilități maritime sunt: Armata Revoluționară Provizorie Irlandeză, Grupul Abu Sayyaf din Filipine, câteva grupări palestiniene, Tigrii Eliberatori ai lui Tamil Eelam din Sri Lanka. Gruparea Tigrilor Eliberatori și-a dezvoltat capabilități pentru acțiunea atât în zona de coastă, cât și în adâncime. Au în jur de 3000 persoane antrenate, dețin între 100 și 200 de vase de suprafață și submarine, printre care: vase de atac, vase cu destinație logistică, vase de transport rapid de persoane, vase destinate atacurilor sinucigașe și vase polivalente.
Informațiile referitoare la terorism prezentate la conferința „Asia – Pacific” în septembrie 2002 relevă faptul că organizația Al-Qaida a obținut o varietate de vase și sisteme utile în desfășurarea de atacuri asupra navelor și porturilor maritime.
Organizația Maritimă Internațională se teme de faptul că vase care transportă gaze naturale lichefiate sau alte substanțe volatile pot fi deturnate și folosite ca arme de distrugere în masă.
La una din discuțiile purtate la Summitul Internațional al Securității Maritime desfășurat la Consiliul Securității Maritime în octombrie 2002 s-a afirmat că un vas de dimensiuni relativ mari care explodează produce un efect echivalent cu al exploziei unei bombe nucleare de 7 megatone. Informativ, bomba explodată la Hiroshima a fost de 15 kilotone.
Un exemplu de atac terorist asupra unui vas militare este cel îndreptat împotriva navei americane USS Cole. Doi atentatori aflați într-o barcă mică încărcată cu exploziv au atacat nava în timp ce se afla în portul Aden din Yemen. Explozia a produs o gaură de 18/12 metri, au murit 17 marinari și alți 39 membri ai echipajului au fost răniți. Abdulrahim Mohammed Abda Al-Nasheri, membru al Al-Qaida și suspectat că ar fi planificat acest atentat, a fost capturat în 2002. El a mărturisit că a mai planificat atentate și împotriva navelor de luptă britanice și americane care trec prin Strâmtoarea Gibraltar, cu ajutorul uor bărci de mare viteză, dotate cu încărcături explozive. Din fericire, serviciile de informații marocane au dejucat planurile teroriștilor.
Tacticile sinucigașe
Tacticile sinucigașe sunt metode particulare de plasare a unei încărcături explozive sau de înfăptuire a unui asasinat. Tactica suicidului poate fi definită ca: „Un dispozitiv exploziv care implică existența unui dispozitiv exploziv sau incendiar și necesită «sacrificiul suprem» al celui care îl înfăptuiește”.
Cel mai des întâlnite tactici sinucigașe din zilele noastre sunt cele în care un idivid poartă o încărcătură explozivă pe care o detonează în momentul apropierii de obiectiv sau conduce un autovehicul încărcat cu exploziv. Atentatele sinucigașe diferă în concepție și execuție de alte operații cu risc crescut. Într-o misiune cu risc ridicat se poate întâmpla ca teroristul implicat să moară dar nu este neapărat necesar pentru succesul misiunii. Planul prevede și posibilități de scăpare sau salvare pentru cei implicați în atentat. Celulele teroriste folosesc adesea în misiunile sinucigașe pe care le întreprind persoane care nu sunt înștiințate de pericolul căruia sunt supuși. Un astfel de exemplu poate fi acela al unui individ asociat unei grupări teroriste, care crede că este un simplu curier, dar, de fapt, conduce un vehicul care duce o încărcătură explozivă ce va fi detonată de către altcineva prin comandă de la distanță atunci când transportul ajunge la destinație.
Atentatele sinucigașe sunt un idicator al faptului că organizația teroristă respectivă nu a reușit să-și îndeplinească obiectivele prin măsuri mai puțin extreme.
Grupurile teroriste motivate de extremisml religios folosesc în aceeași măsură tacticile sinucigașe, ca și grupările laice. În plus față de orientul mijlociu, s-au mai comis atentate sinucigașe în India, Panama, Pakistan, Algeria, Croația, Turcia, Tanzania și Kenya. Alte locații cuprind Rusia și Statele Unite. Cel mai prolific grup care adoptă tacticile sinucigșe este cel al Tigrilor Tamili din Sri Lanka. O femeie aparținând grupării teroriste din Sri Lanka l-a asasinat pe prim-ministrul Ravij Gandhi cu ajutorul unei veste explozive. Tot această grupare l-au asasinat și pe unii din președinții Sri Lankăi printr-un atentat sinucigaș.
Ca în orice operație teroristă, survolarea și recunoașterea obiectivului, planificarea exhaustivă, antrenamentul și simulările, precum și suficiența resurselor sunt factori decisivi pentru succesul operației sinucigașe. Deși atentatele sinucigașe au fost tacitici specifice bărbaților, se remarcă o implicare tot mai mare a femeilor în astfel de misiuni. Fmeile au participat la 30-40% din cele aproximativ 200 de atentate comise de Tigrii Tamili în Sri Lanka. Atentate sinucigașe au mai fost conduse și de femei din Cecenia, Palestina, Turcia, Irak și Maroc. Un raport întocmit de FBI dezvăluie un fapt îngrijorător conform căruia Al-Qaida se pregătește de formarea unor unități constituite din femei.
Primul mare atentat sinucigaș îndreptat împotriva armatei a fost cel comis în octombrie 1983 de către Hezbollah împotriva unei barăci a marinei americane, incident în care au murit 241 de americani. Atentatele sinucigașe au fost folosite, de asemenea, împotriva forțelor coaliției care au participat la operația „Iraqi Freedom”. De exemplu, în ziua de 27 decembrie 2003, 6 soldați ai coaliției și 12 irakieni au fost uciși, iar alți 100 irakieni și 26 de militari ai coaliției au fost grav răniți, în urma unui atentat sinucigaș comis de 4 insurgenți, pe stăzile orașului Kabala. Din nefericire, acest tip de atentate continuă să fie folosit în Irak, fără a se întrezări, în viitorul apropiat, vreo ameliorare a situație. Suicidul reprezintă un pericol crescând, conform numărului mare de atentate și atacuri sinucigașe. În perioada martie 2006 – februarie 2007, în Irak, au avut loc peste 30 atentate sinucigașe cu veste având încărcături explozive și peste 270 atentate cu autovehicule folosite ca și dispozitive explozive improvizate.
4.3 Tehnici și proceduri de acțiune contrateroristă specifice
forțelor armate americane. Un model de cobatere a terorismului
„An eight step model for planning operations to
counter terrorism has been developed . . . to counter
terrorism regardless of your level of command ”
Responsabilitatea pentru contracararea amenințărilor teroriste îndreptate împotriva militarilor este atribuită comandanților de către AR 190-52. Comandanții, de regulă, atribuie structurilor de poliție militară sarcina de a elabora planuri și programe antiteroriste. Șefii structurilor de securitate se asigură de faptul că întreg personalul responsabil de aplicarea legii este pregătit să răspundă situațiilor care prezintă pericol terorist sau special. Ei sunt responsabili în a lua măsuri pentru ca poliția militară și alte categorii de personal responsabile de aplicarea legii își asumă în mod funcțional rolul pe timpul incidentelor și după aceea.
Structurile de securitate sunt responsabile de antrenarea echipelor de intervenție în situații de criză și se asigură de luarea în considerare a tuturor pericolelor cu care se pot confrunta forțele. Cel mai important obiectiv al poliției militare în cazul unui incident terorist îl reprezintă realizarea securității. În orice caz, din cauza faptului că terorismul este o crimă, descoperirea cu succes a teroriștilor și judecarea acestora reprezită un obiectiv la fel de important în ceea ce privește un incident terorist.
Construirea cu atenție a unui model de acțiune contrateroristă se impune cu neceitate, idiferent de tipul structurii militare. Școala de Poliție Militară a Statelor Unite ale Americii a construit un model în 8 pași (Anexa nr. 5), de planificare a acțiunilor desfășurate împotriva terorismului. Acest model constituie un reper în planificarea acțiunilor îndreptate împotriva terorismului potrivit oricărui nivel ierarhic de comandă.
Modelul cuprinde 2 faze: faza proactivă și faza reactivă. Faza proactivă include planificarea, măsurile preventive, pregătirea și antrenarea înaintea producerii icidentului. În această fază se pune accent pe cercetare, colectarea și procesarea de informații, angajarea de măsuri preventive, planificarea detaliată și antrenamentul intens. Faza reactivă este caracterizată prin răspuns la nivelurile crescute ale amenințărilor și gestionarea incidentelor teroriste și a celor de orice alt fel.
Modelul presupune, așa cum am mai spus, opt pași de bază: șapte sunt proactivi (de prevenire) și se constituie în planificarea măsurilor de prevenire a atentatelor teroriste, iar unul este reactiv (de reacție) și are ca scop ghidarea acțiunilor de răspuns ale structurilor militare la atacurile teroriste.
În urma studierii metodelor de operare ale organizațiilor teroriste s-a desprins concluzia conform căreia cele mai mari șanse de obținere a succesului în acțiunile împotriva terorismului sunt în faza proactivă; prevenirea este întotdeauna cea mai bună soluție. Una dintre cele mai importante caracteristici ale terorismului este aceea că teroriștii acționează, de regulă, cu structurii numeric reduse și se orientează de cele mai multe ori în a-și alege ținte nepregătite, slab protejate și care le oferă șanse mari de reușită. Cu toate acestea, teroriștii sunt extrem de motivați și dedicați și nu trebuie niciodată subestimați. Ei sunt adversari formidabili care pot alege o țintă puternică și bine pregătită dacă există posibilitatea obținerii succesului și asumarea riscurilor se justifică. Ei își vor cerceta amplu țintele, vor obține informații detaliate, vor planifica exerciții și atacuri care să aibă probabilitate mare de reușită.
Responsabilii cu planificarea acțiunilor de combatere a terorismului din cadrul fiecărei instalații militare (Anexa nr. 8) trebuie să aibă în vedere ca informația despre țintele posibile să nu fie accesibilă teroriștilor, să codeze informațiile atunci când este posibil, să întărească și să apere posibilele ținte și să introducă un grad de risc inacceptabil pentru teroriști.
Utilizarea acestui model face ca planificarea acțiunilor să aibă atât caracter proactiv, cât și reactiv, proactiv pentru a preveni incidntele teroriste și reactiv pentru a reduce șansele de reușită ale unui atentat terorist.
Informații suplimentare privind planificarea măsurilor se găsesc în anexa nr. 6. Considerații speciale privind planificarea sunt incluse în anexa 7.
4.3.1 Faza proactivă (de prevenire)
Informația teroristă: Strângerea de informații este activitatea de primă importanță în cadrul examinării grupărilor teroriste. Cine sunt teroriștii? Când și unde vor lovi? Pe cine urmează să terorizeze? Colectarea, examinarea, interpretarea și diseminarea informției reprezintă atribuțiunile sistemului de informații. Raportând informația la contextul social, economic și climatul politic al fiecărei regiuni în parte, se poate proiecta nivelul de amenințare teroristă al bazei militare. Elementele de bază ale acestei prime faze a modelului sunt următoarele:
Colectarea, evaluarea, procesarea și diseminarea informațiilor.
Folosirea tuturor surselor posibile de colectare a informațiilor.
Identificarea surselor publice, surselor teroriste, surselor secrete și a surselor interne.
Pregătirea pentru colectarea de informații în timpul operațiunilor contrateroriste.
Analiza riscurilor și amenințărilor: Analiza vulnerabilităților unei instalații militare la amenințările teroriste ajută la acoperirea și izolarea slăbiciunilor sistemului de securitate. Se va proceda la prevenirea unei amenințări în a deveni realitate. Se va avea în vedere ca analiza riscurilor și amenințărilor să fie un proces continuu, astfel încât atunci când se vor schimba datele pentru analiză, să se schimbe și rezultatele. Odată ce a fost făcută o analiză curentă, eforturile vor fi concentrate în sensul reducerii vulnerabilităților identificate. Elementele de bază ale acestei faze sunt:
Folosirea informațiilor și cunoștințelor referitoare la riscuri și amenințări, coroborat cu înțelegerea punctelor slabe de securitate ale instalației militare, din care să rezulte analiza pericolelor posibile.
Abilitatea planificatorilor de a gândi ca și teroriștii.
Desfășurarea de scenarii pentru a identifica și contracara riscurile.
Actualizarea și evaluarea consistentă a riscurilor.
Formarea unui comitet responsabil de securitatea operațiilor și prevenirea pericolelor.
Prevenirea incidentelor: securitatea operațională, securitatea personalului și securitatea fizică. Prevenirea incidentelor reprezintă un element esențial al acestui model. Cele trei componente majore ale acestei faze sunt: securitatea operațională, securitatea personalului și securitatea fizică. Măsurile de prevenire a incidentelor sugerate în acest model sunt cu caracter general, date fiind caracteristicile universal-valabile ale amenințărilor teroriste; cuprind proceduri valabile pentru răspunsul la explozii și amenințări cu bombă și pentru protejarea obiectivelor cu risc ridicat (facilități și personal).
Securitatea operațională: O analiză a amenințărilor ar putea dezvălui disfuncționalități de securitate în funcționarea operațiunilor de zi cu zi. Securitatea sistemelor de comunicații, activităților de informații și sistemelor umane ar trebui examinată îndeaproape, și ar trebui folosite tehnici de contraspionaj atunci când este posibil. Se vor lua în considerare atitudinile și comportamentele neobișnuite îndreptate împotriva guvernului, societății, personalului militar. Informațiile obținute de către teroriști, din sistemele de comunicații asigură cunoștințele de valoare despre țintele potențiale. Se va avea în vedere ca personalul să fie precaut în convorbirile telefonice și atunci când manipulează documente și planuri secrete. Se va avea în vedere faptul că teroriștii nu sunt îngrădiți de reguli atunci când adună informații și sunt dispuși să exploateze orice fel de oportunitate se ivește.
Oiectivele securității operaționale sunt următoarele:
Evitarea operațiunilor obișnuite/banale.
Înțelegerea tehnicilor pe care le folosesc teroriștii pentru a colecta informații.
Integrarea aspectelor legate de securitatea operațiunilor în programele de securitate a personalului și securitate fizică.
Protejarea informațiilor secrete împotriva colectării de către adversar.
Securitatea personalului: În etapa de analiză a riscurilor și amenințărilor se vor identifica vulnerailitățile personalului la atacurile teroriste. Prevenirea unor astfel de atacuri reprezintă o consecință a planificării și a măsurilor de protecție a personalului adoptate. Cea mai importantă măsură este aceea de educare a personalului în vederea conștientizării vulnerabilităților și necesității de reducere a acestora. Protecția personalului și educarea trebuie să pună foarte mult accent pe prevenirea oportunității producerii unui atac.
Obiectivele securității personalului sunt următoarele:
– Desfășurarea unor programe de planificare, educare și avertizare
asupra riscurilor la care sunt supuși.
Folosirea măsurilor de auto-apărare.
Evaluarea nivelului de risc terorist la care este supus întreg personalul.
Luarea unor măsuri speciale de protecție a vipurilor.
Luarea în considerare a măsurilor care trebuie adoptate pentru fiecare
nivel de risc identificat, în parte.
Securitatea fizică: Securitatea fizică a unei instalații militare este reclamată de protejarea resurselor și informațiilor guvernamentale. Măsurile sonore de securitate fizică ajută la prevenirea terorismului. Cu cât este mai întărită o zonă, cu atât este mai greu de penetrat. Sistemele de detectare a intrușilor, utilizarea eficientă a gardurilor și sistemelor de iluminare, restricționarea accesului către istalație, sisteme de senzori de localizare și pregătirea corespunzătoare a personalului responsabil cu securitatea reprezintă măsuri care privesc în mod direct securitatea fizică. Mai mult decât atât, un program eficient de prevenire a incidentelor presupune realizarea, în etapa de analiză a riscurilor și amenințărilor, a unor statistici cu privire la posibiitatea producerii diferitelor tipuri de incidente, în funcție de nivelul și caracteristicile instalației militare.
Programele de prevenire a incidentelor duc la identificarea, controlul, reducerea, eliminarea sau neutralizarea condițiilor care facilitează producerea unui incident terorist. La modul general, având în vedere metodele criminale utilizate de către teroriști, dezvoltarea unor tehnici eficiente de prevenire a incidentelor teroriste reprezintă o opțiune importantă pentru cei responsabili de securitate.
Obiectivele securității fizice sunt următoarele:
Folosirea instrucțiunilor de gestionare a amenințărilor teroriste elaborate la nivelul de conducere a instalației militare pentru elaborarea unor instrucțiuni eficiente la nivelul tuturor structurilor.
Implicarea conducerii instalațiilor militare.
Stabilirea și implementarea priorităților de acțiune.
Autoritatea și jurisdicția: Cadrul de autoritate și jurisdicție al fiecărei etape de răspuns la incidente trebuie bine determinate și considerate. Violarea fără intenție a legii în timpul unui incident terorist îi poate scuti pe atentatori de a fi condamnați. Cadrul de autoritate și jurisdicție dictează modul de acțiune al echipelor care sunt însărcinate cu gestionarea crizelor.
Elementele de atoritate și jurisdicție ajută la evidențierea:
Responsabilității comandanților în privința legii, ordinii și disciplinei.
Necesității normelor și principiilor stabilite de armata americană privitor la contracararea terorismului și a altor amenințări ale sistemului militar (AR 190-52).
Rolului Biroului Federal de Investigații (FBI) și a altor agenții federale în timpul unei operațiuni de combatere a terorismului, atunci când acestea au prioritate în desfășurarea investigațiilor și responsabilitate operațională.
Rolului Acordului privind Statutul Forțelor, al națiunii și al Departamentului de Stat în timpul unei operațiuni de combatere a terorismului, care se desfășoară în afara granițelor.
Planificarea gestionării crizelor: O echipă de gestionare a crizelor se constituie în scopul de a deveni activă în timpul creșterii nivelului de amenințare sau când se produce un incident terorist. În plan se vor descrie organizarea, antrenamentul și funcțiunile acestei echipe. Când se planifică o echipă de reacție la criză, se vor stabili următoarele:
Care vor fi membrii echipei și rolul fiecăruia în cadrul echipei.
Cine va lua deciziile și cine va exercita autoritatea asupra echipei.
Misiunea pentru poliția militară, forței extinse și conducerea instalației militare.
Misiunea ofițerilor de relații publice, a geniștilor, a medicilor și a celorlalte categorii de personal și agenții implicate.
Antrenamentul necesar pregătirii membrilor echipei pentru a executa oparițiuni solicitante psihic și riscante.
Antrenamentul special pentru negocierea ostaticilor și alte situații speciale în care poate fi pusă Echipa de Gestionare a Crizei.
Gradul de incertitudine al planului, făcând abstracție de ceea ce implică planificarea operațiilor împotriva unor amenințări obișnuite.
Problema suplimentării cu personal; misiunea trebuie îndeplinită cu ajutorul resurselor disponibile. Suplimentarea cu resurse reprezintă excepția.
Imprevizibilul – incidentul nu se va desfășura conform așteptărilor.
Necesitatea de planificare, antrenament și evaluare a Echipei de Gestionare a Crizei cel puțin de două ori pe an.
Faza reactivă (de reacție la criză)
Reacția la un incident terorist necesită considerații și capabilități speciale. În primul rând, trebuie să se conștientizeze faptul că este vorba despre un eveniment terorist, care înseamnă mai mult decât un simplu act criminal. Apoi, este imperios necesar ca planul operațional să fie înfăptuit cât mai repede cu putință. Exigențele speciale ale acestei faze sunt următoarele:
Pregătirea pentru a gestiona incidente multiple și tactici diversioniste.
Stabilirea rețelelor de comunicare.
Activarea resurselor necesare.
Utilizarea procesului decizional.
Utilizarea unor echipe de Brainstorming.
Pregătirea pentru gestionarea unor incidente care capătă amploare în timp.
Gestionarea răspândirii informațiilor cu caracter secret către public.
Pregătirea unui raport amănunțit care să cuprindă concluziile și învățămintele rezultate în urma gestionării incidentului, element care constituie feedback-ul modelului.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Cum de altfel este bine știut, asimetria a existat și de-a lungul istoriei, nu este un fenomen nou și lumea nu va scăpa de asimetrii, de fundamentalism extremist sau crimă organizată, dar cu toate acestea se impune necesitatea aprofundării studiului în domeniul riscurilor asimetrice deoarece practica ultimilor ani a confirmat că terorismul internațional este în mod cert, cel mai mare risc pentru siguranța și securitatea globală în secolul în care de-abia am intrat.
În virtutea amplorii pe care a căpătat-o și a implicațiilor pe termen lung manifestate în toate sferele societății contemporane, și mai ales a impactului psihologic asupra populației, terorismul și-a câștigat faima de conflict neconvențional și asimetric. Terorismul este asimetric nu numai în sfera luptei armate și ideologice ci și în cea teoretică și normativă. În exercitarea forței, în general partea care are dotarea tehnică și materială superioară și care beneficiază de o strategie superioară se impune în fața părții mai slab pregătite. Terorismul are ca unică rațiune ocolirea luptei egale, acționarea în afara și împotriva regulilor în așa fel încât să se poată depăși superioritatea adversarului. Dacă regula corectă din punct de vedere etic și politic a sistemului social axat pe modelul democrației liberale capitaliste este supraviețuirea celui mai puternic (cu alte cuvinte majoritatea, mai puternică prin natură, se impune în fața minorității), singura regulă după care acționează teroristul, singura lege pe care o respectă, este legea junglei: supraviețuirea celui mai adaptat. Pe cale de consecință, dacă nu poți învinge majoritatea, fie i te alături, fie o sabotezi în unicul mod posibil: prin neconformarea regulilor jocului – de aici asimetria.
Fenomenul terorist, prin caracterul său asimetric, impune decidenților politici și strategici să iasă din sfera dreptului și a eticii pentru a face față provocării. În fapt, singura definiție universal-valabilă a terorismului este aceea de a se plasa în afara oricăror reguli și în afara oricărei ierarhii. Inteligența este, în esență, o superioară capacitate de adaptare.
Pentru a anihila inamicul în acest război – războiul împotriva terorismului, este nevoie de înființarea unor noi structuri care la rândul lor să acționeze tot asimetric, la scara întregii societăți pe trei principale planuri: dezvoltarea unui mediu legislativ care să permită autorităților să lupte eficient pentru reducerea activităților criminale și extremiste; cooperarea internațională și descoperirea unor arme, mijloace, tactici și strategii adecvate. Se impune cu stringență constituirea, pregătirea, dotarea și instituționalizarea unor forțe speciale destinate luptei împotriva terorismului. Din nefericire, pentru moment, un asemenea război depășește cu mult sfera de competență a armatelor tradiționale, ale armatelor naționale, aproape inutile împotriva unui inamic care își impune propriile reguli.
În ceea ce privește România, până în prezent, terorismul nu a constituit o amenințare la adresa siguranței naționale. Dar cu toate acestea, există multe tipuri de terorism care pot deveni amenințare a intereselor noastre de securitate, pornind de la apărarea cetățeanului, a teritoriului și până la securitatea națională, regională și chiar până la stabilitatea sistemului internațional. Perspectiva eventualelor acțiuni teroriste în România este influențată de:
poziția sa strategică de confluență cu zonele de conflict din fosta R.F. Iugoslavia și fosta U.R.S.S. precum și situarea țării noastre la întretăierea traseelor viitoarelor conducte de transport a resurselor energetice din Marea Caspică;
efectele determinate de schimbarea granițelor naționale în zona Balcanilor, care vor conduce la radicalizarea acțiunilor teroriste în țările respective cu implicații directe asupra intereselor noastre de securitate națională și regională;
angajarea militară a României în acțiuni de menținere a climatului de securitate regională (a se vedea Bosnia, Kosovo, Afganistan, Irak) poate produce riscuri reziduale sub forma unor acțiuni teroriste desfășurate de elemente sau organizații nemulțumite, cu dorințe revanșarde sau intenții de răzbunare;
prezența și activitatea pe teritoriul României a unor membri și suporteri ai organizațiilor palestiniene care se opun procesului de pace din Orientul Apropiat, membri activi sau simpatizanți ai P.K.K., a unor grupări fundamentalist-islamice (Frăția Musulmană, Hamas și Hezbollah) care pot acționa asupra unor ținte aflate temporar pe teritoriul României, provenind din zonele în care aceștia au interese sau chiar direct asupra cetățenilor români în cazul în care autoritățile sau instituțiile abilitate ar trece la reținerea sau arestarea unora dintre ei, în scopul obținerii eliberării acestora;
În prezent, terorismul se prezintă ca un fenomen care poate atinge toate componentele societății. Într-o altă ordine de idei, numărul de ținte este prea vast pentru a se putea asigura o securitate fizică totală a acestora, iar dacă vreodată am reuși să o facem, ar însemna că teroriștii au câștigat bătălia, deoarece acest lucru ar presupune pierderea actualului mod de viață. Insuficiența posibilităților de luare a măsurilor de securitate totală, pune în evidență importanța informării și atenționării, prevenirii, reacției și acțiunii de depășire a consecințelor în cazul producerii atacului terorist.
În ceea ce privește organizația militară, nu numai că trebuie să se adapteze unui mediu de securitate care se schimbă în permanență, pentru a face față noilor riscuri și amenințări, dar trebuie să își dezvolte capacitatea de a prognoza evoluțiile pe termen lung ale mediului de securitate, național, regional și internațional. În contextul participării armatelor în diferite teatre de operații în cadrul forțelor multinaționale de menținere a păcii, se impune luarea unor măsuri care vizează ientificarea cerințelor operaționale necesare combaterii terorismului, modificări conceptuale, structurale și organizatorice impuse de noile condiții, care trebuie să cuprindă într-un timp relativ scurt toate forțele și mijloacele angrenate în acest proces, în sensul armonizării și conjugării eforturilor acestora în concordanță cu obiectivele stabilite. În același timp, subliniez faptul că prin participarea efectivelor militare la misiunile de stabilitate și sprijin în teatre de operații în care atentatele teroriste care vizează forțele militare sunt frecvente, a crescut necesitatea acordării de importanță sporită măsurilor ce se impun pentru protecția acestora.
Cerințele de contracarare a terorismului vor atrage noi modalități de acțiune – lucru valabil inclusiv pentru schimbul de informații și avertizare în timp util –, aspect de importanță majoră al oricărei strategii. Îmbunătățirea schimbului de informații trebuie să contribuie la prevenirea accesului teroriștilor, în principal, la armele de distrugere în masă, precum și la mai buna protejare a infrastructurilor critice.
În combaterea terorismului, cooperarea nu reprezintă doar cea mai bună cale de urmat, ci singura cale eficientă. Lupta comună împotriva terorismului internațional ar putea beneficia de pe urma unei cooperări mai strânse dintre NATO și Uniunea Europeană, cele două organizații având un caracter complementar în acest domeniu.
Campania globală împotriva terorismului necesită o stare de vigilență și de acțiune constante, iar coordonarea la nivelul diferitelor agenții naționale sau ministere, civile ori militare, este extrem de importantă în obținerea unității eforturilor în acest mediu complex. Combaterea terorismului necesită un sistem funcțional, bazat pe cooperare și parteneriat, format din instituții care se sprijină reciproc: ONU, NATO, OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană și alte organisme regionale.
Este nevoie de o pregătire consistentă a contingentelor care urmează să acționeze în cadrul misiunilor internaționale, pregătire reclamată atât de necesitatea implementării cu succes a procedurilor standard, cât și de nevoia asigurării securității personalului. În acest sens, modelul de contraterorism elaborat de Școala de Poliție Militară a Statelor Unite ale Americii poate fi folosit ca și reper în elaborarea, de către fiecare armată, a unui model care să poată fi folosit, atât de către forțele dislocate în teatrele de operții cât și de către cele instituționalizate, în vederea gestionării eficiente a amenințărilor teroriste îndreptate împotriva armatei.
BIBLIOGRAFIE
1. Documente oficiale
Viziunea strategică -2010. Armata României.
Army Regulation 190-52: Countering Terrorism and Other Major Disruptions on Military Installations.
FM 3-06, Urban Operations, 1 Iunie 2003.
Convention européenne pour la répression du terrorisme, Strasbourg, 27.01.1977.
F.T.-1 Doctrina forțelor terestre, București, 2004.
UN Nordic, Tactical Manual, vol.2, 2nd edition 1996, Revised, NORDSAMFN.
Joint Publication 3-0. Joint Operations, U.S. Department of Defense; Washington, D.C., 17 Septembrie 2006, II-19 and II-20.
U.S. Army Training and Doctrine Command, TRADOC G2, TRADOC Intelligence Support Activity(TRISA) White Paper, The Contemporary Operational Environment, Iulie 2007.
International Eciclopedia of Terrorism, 1997, ”Chronology of Terrorist Events.
Encyclopedia of World Terror, 1997 ed., s.v. “Bombing.”
Department of State, Office for Counterterrorism, Patterns of Global Terrorism 2003 (Washington,D.C., April 2004, revised 22 June 2004).
Department of Justice, Federal Bureau of Investigation, Counterterrorism Threat Assessment and Warning Unit.
Counterterrorism Division, Terrorism in the United States 1999, Report 0308, (Washington,D.C., n.d.), 53.
2. Lucrări de autori români
Antipa Maricel, Terorismul global de la network la … provider, Editura Academiei Naționale de Informații, București, 2005.
Arădăvoaice Gh., Niță L., Iliescu D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Editura Antet,București, 1997.
Gl. lt. dr. Bădălan E., Gl. bg. dr. Frunzeti T., Forțe și tendințe în mediul de securitate european, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2003.
Bădălan Eugen, Valentin Arsenie, Dumitru Alexiu, Tratat de tactică militară, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu, 2003.
Gl. dr. Mureșan M., Gl. bg. dr. Văduva G., Războiul viitorului, Viitorul Războiului, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004.
Gl. dr. Mureșan M., Influența fenomenului terorist asupra Sistemelor militare integrate, Editura Universității Naționale de părare, București, 2005.
Rațiu Aurel, Terorismul internațional factor de risc la adresa securității naționale, Editura Burg, Sibiu, 2006.
Arădăvoaice Gheorghe, Sfârșitul terorismului?, Editura Antet, București, 2001.
Prof. univ. dr. Eugen Bădălan, Laurian Zaharescu, Sisteme globale de securitate, Editura CTEA, București, 2006.
Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2007 – Enciclopedie politică și militară, Editura CTEA, București, 2007.
Gl. dr. Mihail Popescu, Gl.(r) dr. Valentin Arsenie, Gl. bg. (r), Arta militară de-a lungul mileniilor (vol. 2), Editura CTEA, București, 2004.
Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2005 – Enciclopedie politică și militară, Editura CTEA, București, 2005.
Cristian Tămaș: Crize contemporane: Ofensiva Islamului, Editura Ar Longa, Iași, 2004.
Simileanu, V., Asimetria fenomenului terorist, București, Editura TOP FORM, 2003.
General Ion Pitulescu, Al 3-lea război mondial. Crima organizată, Editura Național, 1996.
General de divizie (r.) dr. Gheorghe Arădăvoaice și lector universitar colonel Valentin Stancu, Războaiele de azi și de mâine, agresiuni nonconvenționale, București, Editura Militară, 1999.
Gh. Bassarabescu, Terorism, între istorie si actualitate, CLIPA, nr. 518, din 27 septembrie 2001.
Petrescu Marius, Organizații teroriste, Editura Milenium, 1999.
Andreff W., I. Popa, S. Neguț, M. Korka, A. Bal, M. Diaconescu, G. Hurduzeu, I. Bălteanu, Tranziție.și reformă, Editura Economică, 2001.
Ferchedău-Munteanu, M., (coord.), Terorismul – istorie, forme, combatere, București,Editura Omega, 2001.
Războiul bazat pe rețea în fizionomia noilor conflicte militar, dr. Gheorghe Văduva,. – București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005.
Eugen Bădălan, Valentin Arsenie, Dumitru Alexiu, Tratat de tactică militară, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” , Sibiu, 2003.
3. Lucrări de autori străini
Tarik Ali, Ciocnirea Fundamentalismelor. Cruciade, jihaduri și modernitate, Editura Antet, București, 2006.
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, 1998.
James Adams, Următorul – ultimul război mondial, București, Editura Antet, 1998.
Joseph Yacoub, Minorités nationales et prolifération etatique, în La Revue Internationale et Stratégique, nr. 37/2007.
Yasser Arafat, în Discurs pronunțat în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, 13 noiembrie 1974.
Robert E. Hunter, The European Security and Defense Policy: NATO’s Companion-or-Competitor?
Bruce Hoffman, Inside Terrorism (New York: Columbia University Press, 1998).
Walter Reich, ed., Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, rev. ed. (Washington: Woodrow Wilson Center Press, 1998).
Gerald Pawle, Secret Weapons of World War II (New York: Ballantine Books, 1967)
Encyclopedia of World Terror, 1997 , “Assassination.”
4. Surse de internet
www.Asimetrice.htm, Dr.Mihail Cociu, Gena egoista si strategiile sale.
www.curentul.ro/st/st_9_10_2007_genele.htm
www.actrus.ro/, Lt.col. Mihai Antonovici, Securitatea mondială – încotro?.
www.armyacademy.ro, Prep. Univ. Aurelian Rațiu, Asimetria terorismului – războilul celei de-a patra generații.
www.cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/romania-nato_ro.pdf.
www.monde-diplomatique.fr/, Francis Pisani, Une nouvelle doctrine militaire americane. Guere en reseaux contre un ennemi diffus.
www.rferl.org/featuresarticleprint/2004/12/17fac095-a36d-4a0e-abs9-635ee3e12ee3, Daisy Sindlelar, “Iraq: U.S. Military Investigating Deadly Mosul Blast”.
www.newsvote.bbc.co.uk/mpapps/pagetools/print/news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politicsa/6, BBC NEWS, “UK hostages describe Kuwait ordeal”.
www.nytimes.com/2003/01/13/politics/13INTE.html, Thom Shanker, “Officials Reveal Threat to Troops Deploying to Gulf,” New York Times.
www.cnn.com/US/9510/amtrak/10-10/, Jim Hill, “Sabotage Suspected in ‘Terrorist’ Derailment,”.
www.news.yahoo.com/s/ap/20070515/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt=AujoSQGJ62, Robert Ried, “Search for missing soldiers intensifies,”.
www.dtic.mil/jcs/chairman/3MAY01_SASC_CJCS.htm, Statement Before the 107th [U.S.] Congress, Chairman of the Joint Chiefs of Staff, Senate Armed
Services Committee May 3, 2001; [database on-line].
www.cbsnews.com/stories/2002/10/06/world/main524488.shtml, “Evidence Points to Yemen Terror Attack,” CBS News.com [database on-line].
www.ict.org.il/spotlight/det.cfm?id=837, “The Terrorism Maritime Threat,” United Press International 2 December 2003 [Militarycom database on-line] și “French Tanker Explosion Confirmed as Terror Attack,”[database on-line].
www.blogs.abcnews.com/theblotter/2007/05/us_germans_fear.html, Brian Ross, Richard Esposito & Chris Isham, “U.S., Germans Fear Terror Attack”.
www.fbi.gov/page2/april04/040904krar.htm, “Preventing Terrorist Attacks on U.S. Soil,” April 9, 2004.
www.mercurynews.com/mld/mercurynews/news/local/6562462.htm, Seth Hettena, “Earth Liberation Front Claims Responsibility for San Diego Arson,” The Mercury News.
www.chron.com/cs/CDA/ssistory.mpl/special/iraq/2087438, “Saboteurs Disable Critical Iraqi Oil Pipeline,” HoustonChronicle.com, 8 September 2003.
www.news.yahoo.com/s/ap/20070515/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt+AujoSQGJ62, “Search for missing soldiers intensifies,’ 15 mai 2007.
www.today.com/news/world/iraq/2007-202-02-sectarian-violence_x.htm, “Two soldiers die as another U.S. military helicopter goes down in Iraq”.
www.fas.org/irp/crs/RL31741.pdf, Christopher Bolkcom, et al, Homeland Security: Protecting Airliners from Terrorist Missile s(Washington, D.C.: Congressional Research Service Report for Congress, 3 November 2003), 4-7.
www.iseas.edu.sg/viewpoint/ggosep03.pdf, Graham Gerard Ong, “Next Stop, Maritime Terrorism,” Viewpoints (12 September 2003): 1.
www.iseas.edu.sg/viewpoint/mricsumfeb04.pdf, Michael Richardson, “A Time Bomb for Global Trade: Maritime-related Terrorism in an Age of Weapons of Mass Destruction,” Viewpoints (25 February 2004): 8.
www.janes.com/security/international_security/news/usscole/jir001020_1_n.shtml, “Suicide Terrorism: a Global Threat,” Jane’s Intelligence Review (October 2000): 1.
www.janes.com/security/international_security/news/usscole/jir001020_1_n.shtml, Rohan Gunaratna, “Suicide Terrorism: a Global Threat,” Jane’s Intelligence Review (20 October 2000):1-7.
www.ict.org.il/articles/articledet.cfm?articleid=470, Clara Beyler, “Messengers of Death – Female Suicide Bombers,” International Policy Institute for
Counter-Terrorism (February 2003): 3.
www.ict.org.il/articles/articledet.cfm?articleid=508, Clara Beyler, “Female Suicide Bombers – An Update,” International Policy Institute for Counter-Terrorism (March 2004): 1.
www.realcities.com/mld/krwashington/news/special_packages/iraq/7581568.htm, Tom Lasseter, “Suicide Attackers Strike Karbala,” Knight Ridder, 27 December 2003.
ANEXE:
ANEXA 1
PRINCIPALELE GRUPĂRI TERORISTE
În funcție de sprijinul acordat de guverne, grupările teroriste sunt clasificate în trei categorii:
-grupări teroriste care acționează autonom, fără să primească nici un sprijin semnificativ din partea vreunui guvern;
-grupări teroriste care acționează, în general, independent, dar sunt sprijinite de unul sau mai multe guverne;
-grupări teroriste care acționează ca agent al unui guvern, primind din partea acestuia suport substanțial in domeniul logisticii și al informațiilor.
1. PATRIA BASCĂ ȘI LIBERTATEA (ETA)
ETA este una din cele mai vechi organizații teroriste din Europa. Cu toate că liderii grupării ETA sunt marxiști, majoritatea membrilor au aderat la organizație din motive naționaliste.
În prezent, organizația ETA este compusă din mai multe facțiuni între care există un relativ consens, păstrându-și identitatea proprie.
Cea mai agresivă și mai vehementă facțiune este "ETA – aripa militară" (ETA – M), care militează pentru o campanie teroristă violentă contra guvernului spaniol.
Altă facțiune, "ETA – Frontul politico-militar" (ETA – PM), relativ inactivă în prezent, apelează la terorism, dar este și adepta activităților politice care să asigure aderarea maselor la organizație.
De obicei, acțiunile grupării ETA vizează oficialitățile guvernului spaniol, membri ai serviciilor de securitate, ai armatei și pe cei cu tendințe moderate.
Începând cu 1968, organizația ETA este bănuită de provocarea a peste 800 de asasinate, fiind una dintre cele mai violente grupări din Europa.
Membrii grupării ETA au fost implicați în atacuri contra oponenților regimului sandinist, în Nicaragua, în timpul regimului Ortega.
La 20 decembrie 1973, organizația ETA, folosind trei puternice mine antitanc, a aruncat în aer automobilul blindat în care se afla prim-ministrul spaniol, amiralul Luis Carerro Blanco.
De asemenea, organizația ETA este responsabilă de asasinarea a 6 persoane în 1998. Pe 17 septembrie 1998, gruparea ETA a declarat o „unilaterală și nedeterminată încetare a focului “.
2. ARMATA NAȚIONALĂ IRLANDEZĂ DE ELIBERARE (INLA)
INLA este aripa militară a Partidului Republican Socialist Irlandez (IRSP), o facțiune politică a Armatei Republicane irlandeze Oficiale (OIRA). Gruparea INLA este considerată mult mai marxistă decât Armata Republicană Irlandeză – aripa provizorie (PIRA).
În primii ani după formarea sa, gruparea INLA a colaborat cu ambele facțiuni ale IRA (OIRA și PIRA).
În Irlanda de Nord, operațiile tipice ale organizației INLA includ plasarea de bombe și folosirea armelor de foc împotriva soldaților britanici, a membrilor forțelor de securitate ale Irlandei de Nord, oficialilor guvernamentali din Ulster, membrilor partidelor politice loiale și a grupărilor paramilitare ale acestora. Numeroasele arestări din rândul membrilor INLA au redus capacitățile operaționale ale organizației și i-au limitat acțiunile teroriste, însă aceasta rămâne o grupare teroristă imprevizibilă și violentă.
ARMATA REPUBLICANĂ IRLANDEZĂ – ARIPA
PROVIZORIE (PIRA)
Din momentul separării Irlandei de Nord de Republica Irlanda, în momentul când aceasta din urmă și-a recăpătat independența în 1921, minoritatea romano-catolică din Irlanda de Nord a protestat contra discriminării susținute de guvernul protestant, militând pentru unificarea Irlandei atât prin mijloace violente, cât și prin mijloace pașnice.
Majoritatea aderenților PIRA, mai ales în zonele rurale, sunt naționaliști irlandezi tradiționali, în prezent fiind contestați de liderii mai tineri proveniți din Irlanda de Nord, cu tendințe radicale de stânga. Mulți lideri cu vederi conservatoare, tradiționale, privesc cu suspiciune înclinațiile socialiste și aspirațiile politice ale noilor lideri, aceștia temându-se că PIRA va fi atrasă în lupta politică, abandonând astfel terorismul, care pentru ei, reprezintă singura armă eficientă pentru îndeplinirea obiectivelor organizației.
Liderii PIRA au optat pentru un lung război de uzură, în speranța că pierderile economice și costul prohibitiv, împreună cu stigmatizarea internațională atașată prezenței britanice în Irlanda de Nord, vor produce retragerea britanică din Ulster, teroriștii admițând că o victorie militară este improbabilă.
Țintele cele mai căutate de PIRA sunt cele provenite din rândurile armatei britanice, forțelor de securitate din Ulster, dintre angajații închisorilor și tribunalelor și membrii partidelor loiale britanicilor.
PIRA a organizat mai multe acțiuni teroriste, dintre care cele mai importante sunt:
în 1984, când au provocat explozia din Brighton urmărind asasinarea primului ministru britanic, Margaret Thacher;
tentativele de asasinare ale lui John Major din 1990-1991, folosind lovituri de mortiere de un potențial operativ ridicat.
4. FORȚELE POPULARE 25 APRILIE (FP-25)
Misiunea declarată a FP-25 este „de a folosi forța armelor contra imperialismului” pregătind „asaltul muncitorimii asupra puterii burgheze”.
Numele grupului provine de la data când o lovitură de stat militară a pus capăt regimului de dreapta, care condusese Portugalia din 1926.
Gruparea se declară „muncitorească”, dedicată luptei contra exploatării, mizeriei și represiunii, militând pentru răsturnarea violentă a guvernului portughez; FP-25 este virulentă, antiamericană și anti NATO.
Se cunosc puține detalii asupra structurii organizatorice a FP-25, și anume: are o structură celulară si acordă o mare atenție problemelor securității.
Gruparea a comis asasinate, atentate cu bombe și rachete împotriva guvernului portughez și a unor obiective economice, dar a atacat și interesele americane și ale NATO în Portugalia.
5. BRIGĂZILE ROȘII (BR)
Brigăzile Roșii au fost de la început una dintre cele mai periculoase organizații teroriste europene și a apărut prin concentrarea aripii ultraradicale a mișcării „laburiste” italiene.
Structura organizațională a BR este bănuită a fi celulară și extrem de compartimentată, pentru a favoriza securitatea membrilor, precum și capacitatea de acțiune independentă a diferitelor grupuri combatante ale organizației.
BR sunt organizate pe formațiuni teritoriale: Coloana Romană, Coloana Milaneză, Coloana Genoveză etc.
Din 1984, din cadrul BR se pare că s-au dezvoltat două facțiuni:
o facțiune militaristă, "Partidul Comunist Luptător" (PCC), care este constituit din majoritatea organizației și care are o ideologie leninistă ce consideră că atentatele teroriste sunt singurele acțiuni capabile să deschidă drumul revoluției;
cealaltă facțiune, "Uniunea Luptătorilor Comuniști" (UCC), reprezintă o minoritate ce consideră că o revoluție nu este posibilă decât dacă proletariatul a fost suficient îndoctrinat politic în direcția sprijinirii acțiunii revoluționare.
Cu toate diferențele, ambele facțiuni folosesc aceleași metode de operare, având aceleași ținte în cadrul atentatelor teroriste.
Dacă inițial ținta declarată a BR o constituia distrugerea sistemului italian, din 1981 BR au declarat "război" contra NATO.
Țintele preferate: oameni de afaceri, membri ai poliției judiciare, magistrați, membri ai unor partide.
BR sunt suspectate de cooperare cu facțiunea Armata de Eliberare Libaneză în asasinarea Directorului General al Forței Multinaționale de Observare din Sinai, americanul Leamon Hunt.
6. COMANDOURILE JUSTIȚIEI GENOCIDULUI ARMEAN
(JCAG)
Spre deosebire de rivala sa marxistă, Armata Secretă Armeană pentru Eliberarea Armeniei – ASALA, organizația JCAG nu urmărește reunificarea cu Armenia ex-sovietică, organizația preconizând ca viitorul guvernului armean să fie pe coordonatele social-democrației europene.
Se cunosc puține lucruri despre conducerea, organizarea și legăturile JACG cu alte grupuri teroriste. Însă gruparea și-a exprimat solidaritatea cu alte mișcări, precum ETA și grupările kurde din Turcia, nefiind cunoscute eventuale legături cu aceste organizații.
Din 1983, organizația nu a mai utilizat numele de JCAG, ci pe cel de Armata Republicana Armeana.
Apelând la comunitatea armeană din străinătate pentru sprijin, JCAG a comis o serie de asasinate și de atentate cu bombe împotriva oficialităților și a intereselor turcești, peste tot în lume.
Deoarece gruparea nu dorește să atragă antipatia opiniei publice occidentale prin folosirea nediscriminatorie a violenței, operațiunile teroriste concepute se limitează numai la țintele turcești.
7. ARMATA SECRETĂ ARMEANĂ DE ELIBERARE A ARMENIEI (ASALA)
ASALA este o grupare teroristă transnațională, creată pe baze etnice, cu o ideologie marxist-leninistă care își exprimă solidaritatea cu toate mișcările de stânga și separatiste din întreaga lume. Obiectivul principal îl constituie restabilirea Armeniei istorice, într-o zonă care include estul Turciei, nordul Iranului și Armenia post-sovietică.
De asemenea ASALA militează pentru forțarea Turciei să recunoască genocidul practicat împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman și încetarea discriminărilor suferite de armeni în Turcia.
Politica de violență nediscriminatorie și disputele privind șefia au cauzat fracționarea organizației și limitarea activității teroriste.Pentru realizarea acestor obiective, ASALA a comis o serie de atentate teroriste, activitate împărțită în două faze:
În timpul primei faze, gruparea a atacat personalul diplomatic turc pentru a atrage atenția asupra "problemei armenești" și în vederea câștigării de aderenți printre armeni;
În faza a doua, ASALA și-a extins operațiile și împotriva țintelor "imperialiste". Mai mult, ASALA a lansat atacuri împotriva cetățenilor și proprietăților aparținând statelor ce țineau în închisoare membri ai organizației.
În septembrie 1986, ASALA a fost implicată într-o serie de atentate cu bombe la Paris, soldate cu aproximativ 200 de răniți; atentatele au fost revendicate de "Comitetul de Solidaritate cu Arabii și Prizonierii din Orientul Apropiat", cerându-se eliberarea a trei teroriști, dintre care și un membru ASALA (VARONJAN SARABEDJIAN).
8. ORGANIZAȚIA ABU NIDAL (ANO)
Organizație teroristă internațională condusă de Sabri-al Banna desprinsă din PLO în 1974. Este compusă din nenumărate comitete funcționale politice, militare și financiare.
Organizația pretinde că lupta împotriva Israelului este un principiu sacru, singurul mod de a obține eliberarea întregii Palestine. Afirmă că OEP a trădat aceste principii și membrii acesteia trebuie pedepsiți.
A desfășurat atacuri teroriste în peste 20 de țări ucigând sau rănind peste 900 de persoane țintele vizate au fost în SUA, Marea Britanie, Franța, Israel și nenumărate țări arabe. Cele mai importante atacuri au fost cele de pe aeroporturile din Roma și Viena în decembrie 1985, Sinagoga Neve Shalom din Istanbul, deturnarea avionului Panam în Karachi din septembrie 1986, navei turistice Portos (Grecia) în iulie 1988. este suspectată de asasinarea adjunctului șefului PLO Abu Iyad și a șefului securității PLO Abu Hul în Tunisia în ianuarie 1991. În ianuarie 1994 ANO a asasinat un diplomat iordanian din Liban. Până în anii 1980 nu a atacat ținte din țările vestice.
9. AL-GAMA’AL-ISLAMIYYA (GRUPUL ISLAMIC
EGIPTEAN)
Acest grup islamic extremist urmărește răsturnarea regimului din Algeria și transformarea țării într-un stat islamic. A apărut în anii '70, mai mult ca fenomen decât ca grupare organizată, acționând în principal în închisorile și universitățile egiptene. Ca urmare a eliberării, în 1971, a majorității prizonierilor islamici din închisorile egiptene, mai multe grupuri diferite de militanți au început să se organizeze, luând diferite nume. Fiecare celulă opera independent. Se pare că au existat unele contacte organizate între liderii diferitelor grupuri, însă nu este clar dacă acestea au început și să-și coordoneze activitățile.
GIA și-a început acțiunile violente în 1992 după anularea rezultatelor alegerilor câștigate de Frontul Islamic al Salvării, cel mai mare partid islamic.
Pacea încheiată cu Israelul în 1979 a dat un nou sens fundamentalismului. Pentru a-și susține momentul de pace al politicii sale, președintele SADAT s-a identificat cu politica americană, ceea ce islamiștii au perceput ca un faliment pe plan intern și o trădare în plan extern, considerând că președintele își neglijează vecinii arabi în favoarea unor legături mai strânse cu Occidentul, în special SUA și Israelul. Asasinarea lui SADAT în 1981 de către membrii grupului Jihadului a însemnat că militanții islamici sunt capabili să lovească profund structura puterii egiptene.
Primii 5 ani de președinție a lui HOSNI MUBARAK au fost marcați de o scădere a violenței. După aceea, militanții religioși au escaladat campania lor de violență și au șubrezit stabilitatea țării. Escaladarea violențelor poate fi atribuită, în parte, dificultăților sociale datorate unei ajustări structurale a politicii economice și procesului de democratizare. Militanții islamici erau organizați în mai multe grupări, apreciindu-se că acestea aveau efective de mai multe mii de membri. Formate din micile celule, grupările fundamentaliste au fost unite de convingerea că utilizarea forței pentru a conduce Egiptul pe calea legii Islamului este o îndatorire religioasă a Jihadului.
A desfășurat frecvent atacuri asupra civililor, jurnaliștilor și a rezidenților străini. În ultimii ani GIA a desfășurat o campanie teroristă care a dus la adevărate masacre în rândul populației civile prin distrugerea unor state întregi din zona lor de operații:
– septembrie 1993 – GIA și-a început campania teroristă îndreptată împotriva cetățenilor străini aflați în Algeria;
– decembrie 1994 – membrii GIA au deturnat un aparat aparținând AIR FRANCE ce efectua un zbor spre Alger;
– 1999 – mai mulți membrii GIA au fost judecați în Franța pentru executarea de atentate cu bombe pe teritoriul acestei țări în 1995.
În 1998 din GIA s-a desprins o facțiune denumită Grupul SALAFI pentru Renaștere și Luptă (GSPC) considerată în acest moment cea mai eficientă grupare armată din Algeria. Ambele grupări își mențin obiectivele, dar spre deosebire de GIA, GSPC nu desfășoară activități împotriva populației civile. În ianuarie 2000 GSPC a organizat un atentat împotriva participanților la raliul Paris-Dakar, ceea ce demonstrează că țintele civile nu sunt neglijate.
10. GRUPUL DE ELIBERARE TIGRII DIN TAMIL (LTTE)
Fondat în 1976, LTTE este cel mai puternic grup Tamil din Sri Lanka care utilizează metode ilegale de strângere de fonduri, achiziționare de armament și de luptă pentru formarea unui stat Tamil independent. LTTE a început să ducă acțiuni militare împotriva guvernului din Sri Lanka în 1983 aplicând o strategie și tactici specifice luptei teroriste.
Acțiunile lor au fost îndreptate împotriva personalităților politice și militare de la Colombo și din alte centre urbane. Sunt cunoscuți datorită atentatelor cu bombă sub denumirea de Tigrii Negrii. Nu au executat acțiuni teroriste împotriva diplomaților străini sau obiectivelor comerciale.
11. AL-JIHAD
Grup islamic extremist ce acționează în Egipt înființat în anii 1970. Pare să fie divizat în două facțiuni: una condusă de AYMAN AL-ZAWAHIRI, arestat în Afganistan și care era un lider cheie în organizația teroristului OSAMA BIN LADEN, Frontul Internațional Islamic și o altă facțiune, Talaa’al-fateh (Vanguards of Conquest), condusă de AHMAD HUSAYIN AGIZA. Are relații strânse cu organizația AL QAEDA condusă de BIN LADEN. A suferit numeroase schimbări ca urmare a arestării membrilor săi în diferite zone ale lumii în special cele executate în Liban și Yemen.
Obiectivul acestei grupări constă în răsturnarea guvernului de la CAIRO și transformarea Egiptului într-un stat islamic precum și atacarea intereselor americane și israeliene din și din afara Egiptului.
Membrii grupării sunt specializați în organizarea și executarea de atacuri armate împotriva persoanelor de rang înalt egiptene și în amplasarea de mașini capcană lângă obiectivele americane din Egipt:
– 1981- asasinarea președintelui egiptean ANWAR SADAT;
– August 1993- a revendicat atentatul care a dus la uciderea ministrului de interne HASSAN AL-ALFI;
– Noiembrie 1993 – asasinarea prim-ministrului ATEF SEDKY; Din 1993 nu a mai executat acțiuni teroriste pe teritoriul Egiptului iar acțiunile acestora nu au fost îndreptate împotriva turiștilor străini.
– 1995 – atentat cu bombă la ambasada egipteană din Islamabad;
– 1998 – a fost dejucat un atentat la sediul ambasadei americane de la TIRANA.
12. AL QAEDA – AFGANISTAN
Este o grupare de sprijin multi-națională, care finanțează și orchestrează activitățile militanților islamici din întreaga lume. A fost înființată în urma războiului afgan împotriva URSS, iar membrii de bază sunt veterani ai acestui război, provenind din lumea arabă. A fost creată în 1988 de militantul saudit OSAMA BIN LADEN. Avea baza în Afganistan. BIN LADEN folosește o rețea internațională extinsă pentru menținerea legăturii între extremiștii musulmani din diverse state.
Principalul scop al organizației este răsturnarea a ceea ce aceasta consideră guverne corupte și eretice ale statelor musulmane și înlocuirea lor cu legea islamică SHARI'A. Gruparea este pronunțat anti-occidentală și consideră SUA ca inamicul principal al islamului.
În prezent, scopul declarat al grupării este restabilirea „Statului Musulman” în întreaga lume.
BIN LADEN a dat trei directive principale:
– încercarea de a radicaliza grupările Islmice existente și crearea unor astfel de grupări acolo unde acestera nu există;
– distrugerea SUA, stat văzut ca obstacolul principal in reformarea societăților musulmane;
– sprijinirea luptătorilor musulmani din Afganistan, Algeria, Bosnia, Cecenia, Eritrea, Kosovo, Pakistan, Somalia, Tadjikistan și Yemen.
OSAMA BIN LADEN și-a început activitatea în acest domeniu în 1979 când și-a transferat afacerile în Afghanistan. Având în vedere că Afganistanul nu dispunea nici de infrastructura și nici de oamenii necesari pentru a face față unui conflict prelungit, a început punerea la punct a acestor aspecte. Primul pas a fost realizarea unui program de încorporare, organizând, împreună cu liderul „Frăției Musulmane Palestiniene” un birou de recrutare. A făcut un apel către tinerii musulmani din lumea arabă să se înroleze pentru a lupta în Afganistan și a creat birouri de recrutare în întreaga lume, inclusiv în SUA și Europa. De asemenea, a creat facilități pentru pregătirea acestora. Guvernul afgan a donat teren și resurse, în timp ce BIN LADEN a adus, din diferite state ale lumii, experți în războiul de gherilă, sabotaje și operațiuni sub acoperire. Se estimează că au fost instruiți circa 10.000 de luptători, doar o mică parte dintre aceștia fiind afgani. Se afirmă că circa jumătate din recruți proveneau din Arabia Saudită, 3.000 din Algeria, 2.000 din Egipt, restul provenind din Yemen, Pakistan și Sudan.
Un rol important în istoria grupării l-a avut SUA, prin intermediul CIA, care, în perioada războiului afgano-sovietic, a lansat o campanie (500 milioane de dolari anual) de înarmare și pregătire a guerilelor mujahedine pentru a lupta împotriva URSS, gruparea lui BIN LADEN fiind una dintre cele mai importante. Se estimează că, în acest fel, gruparea a primit o mare cantitate de armament american, inclusiv rachete anti-aeriene STINGER.
După retragerea cetățeniei saudite de către acest stat și expulzarea sa în 1994, BIN LADEN s-a mutat în Sudan, unde a construit o infrastructură pentru guvernul saudit și centre de pregătire pentru veteranii afgani.
În 1996, ca urmare a unei îmbunătățiri a relațiilor sudano-americane, guvernul sudanez, ca un gest de prietenie față de SUA, i-a cerut lui BIN LADEN să părăsească țara.
În mai 1996, OSAMA BIN LADEN se instalează în Afganistan, unde formează organizația „The Islamic World Front for the struggle against the Jews and the Crusaders” (FRONTUL ISLAMIC MONDIAL PENTRU LUPTA ÎMPOTRIVA EVREILOR ȘI CRUCIAȚILOR).
În 28.05.1998, BIN LADEN a anunțat formarea FRONTULUI INTERNAȚIONAL ISLAMIC pentru JIHAD-ul împotriva SUA și Israelului, afirmând că lideri ai mișcărilor islamice din mai multe state, inclusiv Pakistan, și-au arătat interesul de a se alătura Frontului. Potrivit declarației lui BIN LADEN cu această ocazie, este ,,datoria tuturor musulmanilor să ucidă cetățeni americani, atât civili cât și militari și de asemenea, aliații lor din orice parte a lumii".
AL QAEDA este o rețea constând din mai multe organizații fundamentaliste din diverse state. Factorul comun al acestor grupări este utilizarea terorismului ca mijloc pentru atingerea scopurilor lor politice și o agendă a cărei prioritate o constituie înlăturarea “guvernelor eretice” din statele lor și instalarea legii islamice.
Numele lui BIN LADEN a fost asociat cu mai multe atacuri teroriste în diverse regiuni ale lumii, printre care: atacurile de la RIYADH (nov. '95), DHARAN (iun. '96) un hotel din Yemen (dec. '92), tentativa de asasinat împotriva președintelui egiptean MUBARAK, în Etiopia (iun. '95), atentatele de la WORLD TRADE CENTER din febr. '93 și 11 sept. 2001 și un atac împotriva forțelor americane din Somalia.
13. HEZBOLLAH (PARTIDUL LUI DUMNEZEU) – LIBAN
Hezbollah este o organizație umbrelă a diferitelor grupuri radicale shiite și organizații care au aderat la ideologia Khomenistică. Organizația a fost fondată în 1982 în urma păcii încheiate după războiul Galileei din Liban (în urma căruia a crescut prezența și influența iraniană în Liban). Hezbollah a fost fondată ca un corp organizațional al fundamentaliștilor shiiți condus de clerici religioși care considerau că adoptarea doctrinei iraniene reprezintă o soluție la stagnarea politică a Libanului. Această doctrină prevede utilizarea mijloacelor teroriste ca moduri de îndeplinire a obiectivelor politice.
Odată cu semnarea Acordului din 1989 prin care Siria s-a angajat în Liban, Hezbollah a fost forțată să se conformeze dictaturii siriene. Interesul sirian în continuarea atacurilor teroriste în sudul Libanului au dus la dispariția statutului unic adoptat de Hezbollah în zona libaneză ca unică forță militară. Oficialitățile siriene au prevenit guvernul libanez asupra pericolului pe care-l reprezintă capacitățile militare ale Hezbollahului ce acționează în momente în care se instaurează pacea în sudul Libanului. (de exemplu în timpul întâlnirii CLINTON-ASSAD ce a avut loc în ianuarie 1994).
Acționând sub nume cum ar fi „Jihadul Islamic”, „organizația pentru Justiție Revoluționară” și „Rezistența Islamică”, Hezbollahul a executat o serie de atacuri îndreptate împotriva țintelor israeliene din sudul Libanului și forțelor multinaționale aflate în Liban:
– octombrie 1983 – atentat cu bombă asupra ambasadei americane din Beirut;
– 1992 – atac asupra ambasadei israeliene din Argentina;
– 1991 –Hezbollahul și-a asumat 52 de atacuri (numărul acestora crescând de la 19 executate în 1990);
– 1992 – au fost executate 63 de atacuri iar în 1993, 158 de atacuri culminând cu sutele de rachete katyusha lansate în zona de securitate instaurată în teritoriul izraelian;
– 1994 – s-au înregistrat un total de 197 de atacuri executate asupra trupelor israeliene (119 focuri de artilerie, 31 de detonări de încărcătură explozivă și 2 atacuri frontale asupra pozițiilor de apărare);
– 1995 – 344 de atacuri împotriva trupelor israeliene din care 270 tiruri de artilerie 64 detonări de încărcături explozive și atacuri frontale.
14. JAISH-MOHAMMED (JEM) (ARMY OF MOHAMMED)
JEM este un grup islamist cu baza în Pakistan scopul grupării constă în unirea Kashmirului cu Pakistanul. Din punct de vedere politic este aliniat cu Mișcarea Radicală pro-talibană JAMIAT-ULEMA-I ISLAM (JUI-F):
– decembrie 1999 – liderul JEM MASOOD AZHAR a fost eliberat din închisorile indiene în urma unui schimb în care au fost implicate 155 de persoane răpite dintr-un avion aparținând liniilor aeriene indiene în Afghanistan;
– iulie 2000 – atac cu grenade asupra premierului indian în localitatea SRINAGAR;
– decembrie 2000 – atac cu grenade în Kupwara, India.
15. HAMAS (MIȘCAREA ISLAMICĂ DE REZISTENȚĂ)
S-a format în 1987 prin desprinderea din ramura palestiniană a Frăției Musulmane. Mișcarea HAMAS a utilizat atât metode politice cât și metode violente, inclusiv acțiuni teroriste, pentru crearea unui stat islamic palestinian. Are o structură largă care cuprinde elemente ce muncesc clandestin sau care activează legal în moschei și instituții administrative cu misiunea de a recruta noi membrii, de a strânge fonduri, de a organiza activități și de a face propagandă. Forțele principale ale Mișcării sunt concentrate în Fâșia Gaza și în câteva zone din West Bank.
Ideologia de bază a HAMAS se bazează, în principal, pe cea a Frăției Musulmane. În „Pactul Islamic”, publicat în 1988, organizația se autodefinește ca „ramura palestiniană a Frăției Musulmane”.
HAMAS definește tranziția la etapa Jihadului „ pentru eliberarea întregii Palestine” ca datorie religioasă personală. În același timp, respinge orice aranjament politic care prevede renunțarea la oricare parte a Palestinei. Scopul central al HAMAS este instalarea unui stat islamic în toată Palestina. Mijloacele imediate de atingere a acestui scop sunt escaladarea luptelor armate și Jihadul, cu participarea nu doar a musulmanilor palestinieni ci a întregii lumi islamice.
HAMAS dirijează un braț militar armat, din două grupuri:
– Palestinian Holy Fighters (Al-Majahadoun Al Falestinioun), grup destinat atacurilor teroriste, în special împotriva unor ținte israeliene. Activitatea acestui grup, de procurare de armament și pregătire a unor lovituri împotriva rivalilor palestinieni și apoi împotriva Israelului, a fost descoperită în 1984.
– Security Section (Jehaz Aman), grup care culege informații asupra suspecților de colaborare cu Israelul și asupra altor elemente locale, cu intenția de a-i pedepsi prin mijloace violente, creat în 1986.
La începuturile ei, mișcarea a fost activă în mod special în domeniul rezistenței și activității subversive. În perioada anterioară Intifadei, a operat în principal împotriva palestinienilor. În cursul Intifadei, operativii HAMAS au recunoscut 43 de astfel de atacuri, soldate cu moartea a 46 de palestinieni. Pe baza unor informații încă circa 40 de asasinate pot fi atribuite membrilor HAMAS. De asemenea, operativii HAMAS au început să desfășoare atacuri teroriste împotriva unor ținte israeliene, devenind tot mai îndrăzneți, în special membrii batalioanelor IZZ AL-DIN AL QASSAM, atentatele culminând cu asasinarea unui ofițer din cadrul Serviciului General de Securitate Izraelian la IERUSALIM.
Activiștii HAMAS, în special cei din brigăzile IZZ EL-DIN AL-QASSAM au desfășurat atentate teroriste, inclusiv de tip Kamikaze, împotriva unor ținte militare și civile israeliene. În 2000 au revendicat mai multe atentate.
ANEXA 2
STRUCTURA GRUPĂRILOR TERORISTE
GRUPARE TERORISTĂ MICĂ
GRUPARE TERORISTĂ MEDIE
ANEXA 3
SCHEMA UNUI PUNCT CONTROL TRAFIC
ANEXA 4
SCHEMA POSTULUI DE OBSERVARE (O VARIANTĂ)
ANEXA 5
ANEXA 6
PLANIFICAREA MĂSURILOR
Pregătirea intensă este necesară pentru succesul oricărei operații. Această necesitate devine stringentă într-o situație caracterizată de amenințări speciale, din cauzua gravității consecințelor. Există 2 tipuri de măsuri care pot fi adoptate: proactive (măsuri adoptate înainte de producerea unui eveniment) și reactive (măsuri adoptate în timpul incedentului).
MĂSURI PROACTIVE (etapa dinainte de planificare)
Analiza/identificarea zonelor cu posibil risc:
Întrunirea Comitetului care se ocupă de analiza amenințărilor/ vulnerabilităților.
Determinarea vulnerabilităților bazei militare.
Analiza privind securitatea operațiilor.
Analiza privind securitatea fizică.
Analiza privind securitatea personalului.
Elaborarea planurilor pentru anumite situații probabile:
Explozii.
Incendieri.
Asalt armat/ Ambuscadă/ Asasinate.
Luare de ostatici/ Blocade.
Răpiri.
Planificarea resurselor:
Identificarea și obținerea echipamentelor necesare.
Stabilirea și antrenarea Echipei de Operații Speciale.
Identificarea și antrenarea negociatorilor.
Coordonarea în cadrul Statului Major.
Coordonarea externă (FBI, autritățile locale cu atribuții în impunerea legii).
Desfășurarea de relații publice și coordonarea cu actori cheie:
Pompierii.
Spitalele.
Autoritățile legiuitoare.
Detașamentul EOD.
Aviația.
Ofițerii de relații publice.
Departamentul de Investigații Criminale.
Serviciile militare secrete de informații.
Comunicțiile.
Facilitățile genistice.
Stabilirea Procedurilor Standard de Operare (SOP)
Antrenament…Exerciții…Evaluare…Adaptare (exerciții de comunicare, posturi de comandă, simularea de situații reale, exerciții de antrenament în câmpul tactic, alerte).
Echipa de Reacții Speciale.
Forța de Gestionare a Amenințărilor.
Echipa de Gestionare a Crizelor.
Negociatorii.
Personalul responsabil de paza obiectivelor vulnerabile.
Reevaluarea continuă și reactualizarea.
MĂSURI REACTIVE (etapa de planificare)
Anliza situației
Delegarea echipei de reacție inițială.
Rapoarte ale situației existente.
Determinarea situației respective ca prezentând riscuri speciale sau pericole iminente.
Activarea planului (planurilor) corespunzătoare cu Procedurile Standard de Operare stabilite:
Notificații despre:
Echipa de Reacții Speciale.
Forța de Gestionare a Amenințărilor.
Echipa de Gestionare a Crizelor.
Negociatorii.
Răspunsul
Echipei de Reacții Speciale la locul de producere a
incidentului.
Forței de Gestionare a Amenințărilor la postul de comandă
local.
Negociatorii la locul de producere a incidentului.
Personalului din cadrul Echipei de Gestionare a Crizelor în locația desemnată.
Execuția:
Izolare/ Evacuare.
Negociere.
Asalt (chimic, cu lunetiști, etc.).
Preluarea controlului.
Căutare.
Anchetare/ Interogare.
ANEXA 7
CONSIDERAȚII SPECIALE PRIVIND PLANIFICAREA
Planul parțial trebuie elaborat pentru cel puțin șapte zile.
INFORMAȚIILE SECRETE
Permite planul serviciilor secrete colectarea, evaluarea și diseminarea informațiilor, în sprijinul identificării amenințărilor locale?
Ia în considerare planul restricțiile cu privire la colectarea și stocarea informațiilor?
Sunt precizate în plan „avertizări” cu privire la surse de informații pentru serviciile secrete?
Este precizată în planul modalitatea de constituire a comitetului de analiză a amenințărilor
ANALIZA AMENINȚĂRILOR
Sunt identificate în plan amenințări locale (imediate sau de durată)?
Permite planul identificarea altor amenințări decât cele locale (grupări naționle și internaționale care țintesc sau pot ținti instalațiile militare)?
Există în instalații sisteme de determinare a vulnerabilităților, care să ajute la estimarea amenințărilor? În special următoarele:
Geografia zonei interesate.
Resurse de impunere a legii.
Factori de populație.
Capabilități de comunicare.
Stabilește planul ordinea în care sunt identificate slăbiciunile și vulnerabilitățile?
CONTRAMĂSURI DE SECURITATE
Sunt specificate în plan condițiile amenințărilor teroriste și acțiunile recomandate?
CONDIȚII ALE AMENINȚĂRILOR TERORISTE
Condițiile amenințărilor teroriste din următoarele pagini descriu niveluri progresive ale amenințărilor la care sunt supuse facilitățile și personalul Armatei Statelor Unite ale Americii. În acord cu terminologia aprobată de Șeful Statului Major General, acești termeni, condiții și măsuri de securitate recomandate au scopul de a facilita coordonarea inter-servicii și suportul armatei americane în desfășurarea activităților de combatere a terorismului. Declararea existenței condițiilor unei amenințări specifice nu trebuie să implice niciun fel de raport obligatoriu dacă nu este necesar, și nici cererea de instituirea acțiunilor recomandate, asociate cu acele condiții. Selecția răspunsului potrivit la amenințările teroriste constituie responsabilitatea comandantului care deține jurisdicția și autoritatea de control peste facilitățile și personalul amenințate. Informația poate fi prezentată sub forma directivelor militare și regulamentelor.
Nivelul „alb” de amenințare teroristă
Dfinire:
Lipsa unor amenințări teroriste specifice împotriva personalului și facilităților forțelor armate americane dintr-o anumită zonă geografică. (Amenințarea se poate baza pe informația conform căreia o grupare teroristă pregătește desfășurarea unor activități criminale în acea regiune.)
Acțiuni recomandate:
-Încurajarea comunității pentru a emite avertismente în legătură cu persoane, vehicule și acetivități care sunt suspecte.
-Revederea planurilor de securitate antiteroristă și verificarea disponibilității forțelor de reacție.
-Verificarea periodică a unor vehicule și persoane care intră în bază.
-Exersarea unor proceduri de reacție la amenințările cu bombă.
-Monitorizarea transporturilor către facilitățile alimentare și cluburi.
-Verificarea periodică a clădirilor și facilităților care nu sunt întrebuințate în mod regulat.
-Revederea și implementarea în mod corespunzător a măsurilor de securitate, pentru persoanele supuse la niveluri ridicate de risc.
Nivelul „galben” de amenințare teroristă
Definire:
Prezența unor amenințări teroristere specifice, îndreptate împotriva forțelor armate americane dintr-o zonă anume. (Amenințarea se poate baza pe informația conform căreia o grupare teroristă pregătește desfășurarea unor activități criminale în acea regiune, activități care vizează forțele armate).
Acțiuni recomandate:
-Revederea planurilor de securitate antiteroristă ale bazelor militare și implementarea măsurilor de securitate potrivite.
-Informarea întregului personal despre condițiile amenințărilor și transmiterea avertismentelor de securitate.
-Securizarea punctelor de acces în bază:
– verificarea atentă a vehiculelor, pachetelor și bagajelor introduse în
bază.
– verificarea identității persoanelor care intră în bază.
-Intensificarea verificărilor în clădiri, instalații și perimetre cu activități speciale, în timpul orelor în care nu se lucrează.
-Revizuirea și implemetarea măsurilor speciale de securitate a personalului pentru persoanele expuse la un nivel crescut de risc.
-Informarea personalului care asigură securitatea cu privire la directivele și normele de folosire a armamentului.
Nivelul „roșu” de amenințare teroristă
Definire:
Prezența pericolului iminent de producere a unui atac terorist îndreptat împotriva forțelor armate și faciltăților militare americane. (Amenințarea se bazează pe informații avute despre planuri sau pregătiri a unor grupări teroriste care urmează să atace anumite facilități sau persoane).
Acțiuni recomandate:
– Acțiunile care sunt prevăzute la nivelul „galben” de alertă teroristă.
– Adunarea la apel a forțelor de reacție.
– Inspectarea tuturor vehiculelor și încărcăturilor care accesează zonele amenințate de pericol.
– Intensificarea securității pentru punctele (facilitățile) sensibile/ supuse pericolului terorist.
– inspectarea tuturor pachetelor, valizelor și genților de mână care au acces în aceste facilități (zone).
– creșterea frecvenței de patrulare în perimetrul acelor facilități.
– Asigurarea, în permanență, cu personal a tuturor posturilor de securitate.
– Dacă este necesar, asigurarea protecției suplimentare pentru persoanele care sunt supuse unui nivel ridicat de risc.
Combină aceste contramăsuri de securitate, elemente specifice pentru toate cele trei tipuri de securitate: operațională, fizică și a personalului?
SECURITATEA OPERAȚIILOR
S-au stabilit proceduri prin care să se prevină obținerea de informații despre planuri și operații de către teroriști (să nu se publice itinerariile de deplasare, să se asigure securitatea materialelor clasificate, etc.)?
Permite planul coordonarea în detaliu cu progrmul de securitate a operațiilor din cadrul instalației (securitatea operațiilor reprezintă o măsură proactivă vitală prin care se împiedică obținerea de informații care pot și folosite în scop criminal sau pentru acțiuni teroriste)?
SECURITATEA PERSONALULUI
Au fost identificate, în urma analizării amenințărilor, persoanele cel mai vunerabile atacurilor teroriste?
A fost inițiat un proces de educare care să pună accent pe identificarea amenințărilor ce privesc persoanele vulnerabile?
SECURITATEA FIZICĂ
Se sprijină reciproc planurile care privesc amenințările speciale cu planurile de securitate fizică?
Împiedică măsurile stabilite desfășurarea de activități teroriste? (gărzi, sisteme de detectare a intrușilor, sisteme de iluminare și îngrădire, etc.)?
Sunt incluse, în planul cu amenințări speciale, amenințările identificate în reglementăile structurilor centrale ale armatei?
Există interes din partea comandanților pentru realizarea securității fizice?
AUTORITATE / JURISDICȚIE
Este acordată, prin plan, Biroului Federal de Investigații, prioritate operațională și în desfășurarea investigațiilor?
Se realizează coordonarea cu structuile centrale ale autorității judecătorești?
Permite planul o cooperare eficientă între agenții militari principali, comunitatea civilă și agențiile federale?
Sunt indicați, prin plan, parametrii exacți ai utilizării forței?
Există o înțelegere reciprocă între toate agențiile locale care ar putea fi implicate într-un incident terorist produs într-o instalație militară, privind autoritatea, jurisdicția și posibilele interacțiuni?
ANTRENAREA ECHIPEI DE GESTIONARE A CRIZELOR
A fost stabilită o Echipă de Gestionare a Crizelor?
Este constituită Echipa de Gestionare a Crizelor în conformitate cu necesitățile instalației (resurse disponibile, echipament, comandă)?
Este stabilită în plan o locație pentru Echipa de Gestionare a Crizelor (desemnarea de locații alternative și succesiunea la comandă)?
Este specificată în plan utilizarea de echipamente de vizualizare în zonele de operații ale Echipei de Gestionare a Crizelor/ Centrului de operații de Urgență, pentru a se întocmi rapoarte despre evoluțiile situațiilor și contramăsurilor (scheme, hărți)?
ANTRENAREA FORȚEI DE GESTIONARE A
AMENINȚĂRILOR (inclusiv Centrul de Comandă al Forței de Gestionare a Amenințărilor, Echipa de Reacții Speciale, echipa de negociere, etc.)
Este antrenată Echipa de Gestionare a Amenințărilor în condiții reale?
Au fost corectate deficiențele operaționale?
S-a format o Echipă de Reacții Speciale, care să se antreneze pentru misiuni specifice (tehnici de pătrundere în clădiri, operațiuni de asalt al vehiculelor, tehnici anti-lunetist, echipamente speciale)?
Este testată Echipa de Reacții Speciale trimestrial (în legătură cu procedurile la alertă, timpul de reacție, dispoziția generală pentru a lupta)?
Au fost stabilite responsabilități pentru echipa de negociatori (Biroul Federal de Investigații, Divizia de Investigații Criminale, investigatorii din cadrul Poliției Militare)?
A fost antrenată echipa de negociatori în condiții reale?
Este echipa de negociatori dotată corespunzător?
PLANUL AMENINȚĂRILOR SPECIALE (observații generale)
Reprezintă planul un rezultat al efortului coordonat al conducerii?
Este specificată în plan cererea de rapoarte (înregistrări, jurnale, rapoarte după-acțiune)?
Oferă planul suport pentru Ofițerul de Relații Publice (planul trebuie să asigure prezența controlată a Media)?
A fost testat planul în acord cu protocolul AR 190-52?
Procedurile specificate?
Echipa de Gestionare a Crizelor?
Forța de Gestionare a Amenințărilor (inclusiv Echipa de Reacții Speciale)?
Echipa de negociere?
Solicitările de suport?
Este documentul actualizat în permanență, se pune accent pe contramăsuri împotriva amenințărilor?
Va combina reacția poliției, în mod eficient, răspunsul tactic cu cunoștințe de specialitate?
Sunt explicitate avantajele și dezavantajele fiecărei variante de reacție?
Este specificată în plan posibilitatea de completare cu personal pentru echipele care acționează?
Sunt prevăzute în plan proceduri/ rețele de comunicare?
Prevede planul posibila necesitate a unui traducător?
Ia planul în considerare necesitatea întocmirii unei liste cu persoane cunoscătoare de culturi și limbi străine, care să colecteze informații de la subiecți străini și victime și care să asiste la negocieri?
Sunt în plan prevăzute și identificate unități care vor acorda întăriri forțelor de poliție militară?
Sunt în plan delimitate clar responsabilități specifice fiecărui element de comandă?
Sunt precizate în plan măsuri necesare pentru fiecare etapă a activității de contraterorism (răspuns inițial, negociere, asalt, etc.)?
Se regăsesc în plan precizări cu privire la suportul altor servicii (genistic, aviatic, medical, de comunicații, etc.)?
Este prevăzută în plan organizarea unei echipe care să analizeze posibilitatea utilizării de către teroriști a Armelor de Distrugere în Masă, delegarea unui ofițer responsabil de controlul incidentelor/ accidentelor nucleare?
Sunt prevăzute în plan rechiziția și utilizarea vehiculelor civile, proviziilor și alimentelor, atunci când este necesar?
Este prevăzută în plan alocarea de resurse fianciare pentru angjați civili care pot fi implicați în anumite situații?
ANEXA 8
DEFINIȚII ALE UNOR TERMENI UTILIZAȚI ÎN CADRUL MODELULUI DE CONTRATERORISM (4.3)
Amenințare specială – orice situație care implică existența unui lunetist, a unui terorist baricadat, a unor teroriști care cer recompensă pentru eliberarea unor ostatici și în care se cer reacții speciale, forță fizică și antrenament speial.
Analiza amenințărilor – analiza vulnerbilităților unei instalații militare la amenințările teroriste, cu scopul de a se izola și acoperi punctele slabe.
Antiterorism – măsuri preventive adoptate cu scopul de a reduce probabilitatea producerii unui atentat terorist.
Combaterea terorismului – măsuri adoptate în mod sistematic pe timpul ambelor etape, atât proactivă, cât și reactivă, ale operațiunilor de reducere a posibilității de producere a unui eveniment terorist la o instlație militară.
Comitetul însărcinat cu analiza amenințărilor – un element foarte important pentru analiza amenințărilor, care centralizează eforturile de descoperire și reducere/eliminare a punctelor slabe. Aceste eforturi se referă la activități de brainstorming. Comitetul poate fi format din persoane care posedă cunoștințe și deprinderi de combatere a terorismului.
Contraterorism – tehnici ofensive adoptate ca răspuns împotriva atacurilor teroriste, înclusiv culegerea de informații și analiza amenințărilor, în suportul acestor măsuri.
Echipă de Gestionare a Crizelor – echipă care se constituie la nivelul strurilor ierarhice înalte sau la nivelul diferitelor instalații militare însărcinate cu elaborarea de planuri, politici, proceduri, tehnici și control, care sunt implicate în rezolvarea incidentelor teroriste apărute la nivelul bazelor militare. Echipa ia în considerare incidente cu implicații la nivel local, național și internațional și stabilește contactul cu Centrul Operațional al Armatei dacă situația escaladează și necesită implicare de la nivel mai înalt. De regulă, la nivelul unei instalații militare, Echipa de Gestionare a Crizelor se stabilește la Centrul Operațional de Urgență.
Echipă de Reacții Speciale – orice echipă constituită din personal militar/ de securitate, special pregătiți, echipați și înarmați, care au misiunea de a prelua controlul într-un incident și a neutraliza o amenințare specială. De regulă, este vorba despre o echipă constituită din personal aparținând Poliției Militare, care utilizează armament și tactici speciale. Ei sunt însărcinați cu misiunea de a executa controlul în imediata apropiere a perimetrului în care s-a produs incidentul și execută asaltul atunci când li se cere.
Forța de gestionare a amenințărilor – o forță constituită din resursele instalației militare care reacționează la incidentele care se produc asupra instlației. Echipa este condusă de un ofițer, care poate fi responsabilul cu Poliția Militară din acea instlație. La etapa de contraterorism, forța include echipa de reacție inițială, elementul care asigură securitatea perimetrului din proximitatea zonei de producere a incidentului, elementul care realizează securitatea perimetrului din afara zonei unde s-a produs incidentul, forța de reacții speciale și echipa de negociatori.
Forță de Răspuns Inițial – prima forță care acționează la rezolvarea unui incident terorist. Ei izolează incidentul și preiau controlul asupra situației.
Instalație militară – grup de cazărmi/ facilități care se găsesc în răspunderea administrativă a unui singur comandant. Termen generic folosit pentru desemnarea unei baze militare.
Măsuri Proactive – măsuri de prevenire, luate în etapa de antiterorism, care includ acțiuni de planificare și antrenare, cu scopul de a întări oiectivele și de a dejuca planurile teroriste, înainte ca acestea să fie materializate.
Măsuri Reactive – răspunsul contraterorist dat în cadrul unui incident terorist aflat în desfășurare. Succesul măsurilor reactive depind de planificarea și antrenarea din timpul etapei proactive. Etapa reactivă include activarea Centrului de Operațiuni de Urgență, angajarea echipelor de reacții speciale, etc.
BIBLIOGRAFIE
1. Documente oficiale
Viziunea strategică -2010. Armata României.
Army Regulation 190-52: Countering Terrorism and Other Major Disruptions on Military Installations.
FM 3-06, Urban Operations, 1 Iunie 2003.
Convention européenne pour la répression du terrorisme, Strasbourg, 27.01.1977.
F.T.-1 Doctrina forțelor terestre, București, 2004.
UN Nordic, Tactical Manual, vol.2, 2nd edition 1996, Revised, NORDSAMFN.
Joint Publication 3-0. Joint Operations, U.S. Department of Defense; Washington, D.C., 17 Septembrie 2006, II-19 and II-20.
U.S. Army Training and Doctrine Command, TRADOC G2, TRADOC Intelligence Support Activity(TRISA) White Paper, The Contemporary Operational Environment, Iulie 2007.
International Eciclopedia of Terrorism, 1997, ”Chronology of Terrorist Events.
Encyclopedia of World Terror, 1997 ed., s.v. “Bombing.”
Department of State, Office for Counterterrorism, Patterns of Global Terrorism 2003 (Washington,D.C., April 2004, revised 22 June 2004).
Department of Justice, Federal Bureau of Investigation, Counterterrorism Threat Assessment and Warning Unit.
Counterterrorism Division, Terrorism in the United States 1999, Report 0308, (Washington,D.C., n.d.), 53.
2. Lucrări de autori români
Antipa Maricel, Terorismul global de la network la … provider, Editura Academiei Naționale de Informații, București, 2005.
Arădăvoaice Gh., Niță L., Iliescu D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Editura Antet,București, 1997.
Gl. lt. dr. Bădălan E., Gl. bg. dr. Frunzeti T., Forțe și tendințe în mediul de securitate european, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2003.
Bădălan Eugen, Valentin Arsenie, Dumitru Alexiu, Tratat de tactică militară, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu, 2003.
Gl. dr. Mureșan M., Gl. bg. dr. Văduva G., Războiul viitorului, Viitorul Războiului, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004.
Gl. dr. Mureșan M., Influența fenomenului terorist asupra Sistemelor militare integrate, Editura Universității Naționale de părare, București, 2005.
Rațiu Aurel, Terorismul internațional factor de risc la adresa securității naționale, Editura Burg, Sibiu, 2006.
Arădăvoaice Gheorghe, Sfârșitul terorismului?, Editura Antet, București, 2001.
Prof. univ. dr. Eugen Bădălan, Laurian Zaharescu, Sisteme globale de securitate, Editura CTEA, București, 2006.
Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2007 – Enciclopedie politică și militară, Editura CTEA, București, 2007.
Gl. dr. Mihail Popescu, Gl.(r) dr. Valentin Arsenie, Gl. bg. (r), Arta militară de-a lungul mileniilor (vol. 2), Editura CTEA, București, 2004.
Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2005 – Enciclopedie politică și militară, Editura CTEA, București, 2005.
Cristian Tămaș: Crize contemporane: Ofensiva Islamului, Editura Ar Longa, Iași, 2004.
Simileanu, V., Asimetria fenomenului terorist, București, Editura TOP FORM, 2003.
General Ion Pitulescu, Al 3-lea război mondial. Crima organizată, Editura Național, 1996.
General de divizie (r.) dr. Gheorghe Arădăvoaice și lector universitar colonel Valentin Stancu, Războaiele de azi și de mâine, agresiuni nonconvenționale, București, Editura Militară, 1999.
Gh. Bassarabescu, Terorism, între istorie si actualitate, CLIPA, nr. 518, din 27 septembrie 2001.
Petrescu Marius, Organizații teroriste, Editura Milenium, 1999.
Andreff W., I. Popa, S. Neguț, M. Korka, A. Bal, M. Diaconescu, G. Hurduzeu, I. Bălteanu, Tranziție.și reformă, Editura Economică, 2001.
Ferchedău-Munteanu, M., (coord.), Terorismul – istorie, forme, combatere, București,Editura Omega, 2001.
Războiul bazat pe rețea în fizionomia noilor conflicte militar, dr. Gheorghe Văduva,. – București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005.
Eugen Bădălan, Valentin Arsenie, Dumitru Alexiu, Tratat de tactică militară, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” , Sibiu, 2003.
3. Lucrări de autori străini
Tarik Ali, Ciocnirea Fundamentalismelor. Cruciade, jihaduri și modernitate, Editura Antet, București, 2006.
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, 1998.
James Adams, Următorul – ultimul război mondial, București, Editura Antet, 1998.
Joseph Yacoub, Minorités nationales et prolifération etatique, în La Revue Internationale et Stratégique, nr. 37/2007.
Yasser Arafat, în Discurs pronunțat în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, 13 noiembrie 1974.
Robert E. Hunter, The European Security and Defense Policy: NATO’s Companion-or-Competitor?
Bruce Hoffman, Inside Terrorism (New York: Columbia University Press, 1998).
Walter Reich, ed., Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, rev. ed. (Washington: Woodrow Wilson Center Press, 1998).
Gerald Pawle, Secret Weapons of World War II (New York: Ballantine Books, 1967)
Encyclopedia of World Terror, 1997 , “Assassination.”
4. Surse de internet
www.Asimetrice.htm, Dr.Mihail Cociu, Gena egoista si strategiile sale.
www.curentul.ro/st/st_9_10_2007_genele.htm
www.actrus.ro/, Lt.col. Mihai Antonovici, Securitatea mondială – încotro?.
www.armyacademy.ro, Prep. Univ. Aurelian Rațiu, Asimetria terorismului – războilul celei de-a patra generații.
www.cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/romania-nato_ro.pdf.
www.monde-diplomatique.fr/, Francis Pisani, Une nouvelle doctrine militaire americane. Guere en reseaux contre un ennemi diffus.
www.rferl.org/featuresarticleprint/2004/12/17fac095-a36d-4a0e-abs9-635ee3e12ee3, Daisy Sindlelar, “Iraq: U.S. Military Investigating Deadly Mosul Blast”.
www.newsvote.bbc.co.uk/mpapps/pagetools/print/news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politicsa/6, BBC NEWS, “UK hostages describe Kuwait ordeal”.
www.nytimes.com/2003/01/13/politics/13INTE.html, Thom Shanker, “Officials Reveal Threat to Troops Deploying to Gulf,” New York Times.
www.cnn.com/US/9510/amtrak/10-10/, Jim Hill, “Sabotage Suspected in ‘Terrorist’ Derailment,”.
www.news.yahoo.com/s/ap/20070515/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt=AujoSQGJ62, Robert Ried, “Search for missing soldiers intensifies,”.
www.dtic.mil/jcs/chairman/3MAY01_SASC_CJCS.htm, Statement Before the 107th [U.S.] Congress, Chairman of the Joint Chiefs of Staff, Senate Armed
Services Committee May 3, 2001; [database on-line].
www.cbsnews.com/stories/2002/10/06/world/main524488.shtml, “Evidence Points to Yemen Terror Attack,” CBS News.com [database on-line].
www.ict.org.il/spotlight/det.cfm?id=837, “The Terrorism Maritime Threat,” United Press International 2 December 2003 [Militarycom database on-line] și “French Tanker Explosion Confirmed as Terror Attack,”[database on-line].
www.blogs.abcnews.com/theblotter/2007/05/us_germans_fear.html, Brian Ross, Richard Esposito & Chris Isham, “U.S., Germans Fear Terror Attack”.
www.fbi.gov/page2/april04/040904krar.htm, “Preventing Terrorist Attacks on U.S. Soil,” April 9, 2004.
www.mercurynews.com/mld/mercurynews/news/local/6562462.htm, Seth Hettena, “Earth Liberation Front Claims Responsibility for San Diego Arson,” The Mercury News.
www.chron.com/cs/CDA/ssistory.mpl/special/iraq/2087438, “Saboteurs Disable Critical Iraqi Oil Pipeline,” HoustonChronicle.com, 8 September 2003.
www.news.yahoo.com/s/ap/20070515/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt+AujoSQGJ62, “Search for missing soldiers intensifies,’ 15 mai 2007.
www.today.com/news/world/iraq/2007-202-02-sectarian-violence_x.htm, “Two soldiers die as another U.S. military helicopter goes down in Iraq”.
www.fas.org/irp/crs/RL31741.pdf, Christopher Bolkcom, et al, Homeland Security: Protecting Airliners from Terrorist Missile s(Washington, D.C.: Congressional Research Service Report for Congress, 3 November 2003), 4-7.
www.iseas.edu.sg/viewpoint/ggosep03.pdf, Graham Gerard Ong, “Next Stop, Maritime Terrorism,” Viewpoints (12 September 2003): 1.
www.iseas.edu.sg/viewpoint/mricsumfeb04.pdf, Michael Richardson, “A Time Bomb for Global Trade: Maritime-related Terrorism in an Age of Weapons of Mass Destruction,” Viewpoints (25 February 2004): 8.
www.janes.com/security/international_security/news/usscole/jir001020_1_n.shtml, “Suicide Terrorism: a Global Threat,” Jane’s Intelligence Review (October 2000): 1.
www.janes.com/security/international_security/news/usscole/jir001020_1_n.shtml, Rohan Gunaratna, “Suicide Terrorism: a Global Threat,” Jane’s Intelligence Review (20 October 2000):1-7.
www.ict.org.il/articles/articledet.cfm?articleid=470, Clara Beyler, “Messengers of Death – Female Suicide Bombers,” International Policy Institute for
Counter-Terrorism (February 2003): 3.
www.ict.org.il/articles/articledet.cfm?articleid=508, Clara Beyler, “Female Suicide Bombers – An Update,” International Policy Institute for Counter-Terrorism (March 2004): 1.
www.realcities.com/mld/krwashington/news/special_packages/iraq/7581568.htm, Tom Lasseter, “Suicide Attackers Strike Karbala,” Knight Ridder, 27 December 2003.
ANEXE:
ANEXA 1
PRINCIPALELE GRUPĂRI TERORISTE
În funcție de sprijinul acordat de guverne, grupările teroriste sunt clasificate în trei categorii:
-grupări teroriste care acționează autonom, fără să primească nici un sprijin semnificativ din partea vreunui guvern;
-grupări teroriste care acționează, în general, independent, dar sunt sprijinite de unul sau mai multe guverne;
-grupări teroriste care acționează ca agent al unui guvern, primind din partea acestuia suport substanțial in domeniul logisticii și al informațiilor.
1. PATRIA BASCĂ ȘI LIBERTATEA (ETA)
ETA este una din cele mai vechi organizații teroriste din Europa. Cu toate că liderii grupării ETA sunt marxiști, majoritatea membrilor au aderat la organizație din motive naționaliste.
În prezent, organizația ETA este compusă din mai multe facțiuni între care există un relativ consens, păstrându-și identitatea proprie.
Cea mai agresivă și mai vehementă facțiune este "ETA – aripa militară" (ETA – M), care militează pentru o campanie teroristă violentă contra guvernului spaniol.
Altă facțiune, "ETA – Frontul politico-militar" (ETA – PM), relativ inactivă în prezent, apelează la terorism, dar este și adepta activităților politice care să asigure aderarea maselor la organizație.
De obicei, acțiunile grupării ETA vizează oficialitățile guvernului spaniol, membri ai serviciilor de securitate, ai armatei și pe cei cu tendințe moderate.
Începând cu 1968, organizația ETA este bănuită de provocarea a peste 800 de asasinate, fiind una dintre cele mai violente grupări din Europa.
Membrii grupării ETA au fost implicați în atacuri contra oponenților regimului sandinist, în Nicaragua, în timpul regimului Ortega.
La 20 decembrie 1973, organizația ETA, folosind trei puternice mine antitanc, a aruncat în aer automobilul blindat în care se afla prim-ministrul spaniol, amiralul Luis Carerro Blanco.
De asemenea, organizația ETA este responsabilă de asasinarea a 6 persoane în 1998. Pe 17 septembrie 1998, gruparea ETA a declarat o „unilaterală și nedeterminată încetare a focului “.
2. ARMATA NAȚIONALĂ IRLANDEZĂ DE ELIBERARE (INLA)
INLA este aripa militară a Partidului Republican Socialist Irlandez (IRSP), o facțiune politică a Armatei Republicane irlandeze Oficiale (OIRA). Gruparea INLA este considerată mult mai marxistă decât Armata Republicană Irlandeză – aripa provizorie (PIRA).
În primii ani după formarea sa, gruparea INLA a colaborat cu ambele facțiuni ale IRA (OIRA și PIRA).
În Irlanda de Nord, operațiile tipice ale organizației INLA includ plasarea de bombe și folosirea armelor de foc împotriva soldaților britanici, a membrilor forțelor de securitate ale Irlandei de Nord, oficialilor guvernamentali din Ulster, membrilor partidelor politice loiale și a grupărilor paramilitare ale acestora. Numeroasele arestări din rândul membrilor INLA au redus capacitățile operaționale ale organizației și i-au limitat acțiunile teroriste, însă aceasta rămâne o grupare teroristă imprevizibilă și violentă.
ARMATA REPUBLICANĂ IRLANDEZĂ – ARIPA
PROVIZORIE (PIRA)
Din momentul separării Irlandei de Nord de Republica Irlanda, în momentul când aceasta din urmă și-a recăpătat independența în 1921, minoritatea romano-catolică din Irlanda de Nord a protestat contra discriminării susținute de guvernul protestant, militând pentru unificarea Irlandei atât prin mijloace violente, cât și prin mijloace pașnice.
Majoritatea aderenților PIRA, mai ales în zonele rurale, sunt naționaliști irlandezi tradiționali, în prezent fiind contestați de liderii mai tineri proveniți din Irlanda de Nord, cu tendințe radicale de stânga. Mulți lideri cu vederi conservatoare, tradiționale, privesc cu suspiciune înclinațiile socialiste și aspirațiile politice ale noilor lideri, aceștia temându-se că PIRA va fi atrasă în lupta politică, abandonând astfel terorismul, care pentru ei, reprezintă singura armă eficientă pentru îndeplinirea obiectivelor organizației.
Liderii PIRA au optat pentru un lung război de uzură, în speranța că pierderile economice și costul prohibitiv, împreună cu stigmatizarea internațională atașată prezenței britanice în Irlanda de Nord, vor produce retragerea britanică din Ulster, teroriștii admițând că o victorie militară este improbabilă.
Țintele cele mai căutate de PIRA sunt cele provenite din rândurile armatei britanice, forțelor de securitate din Ulster, dintre angajații închisorilor și tribunalelor și membrii partidelor loiale britanicilor.
PIRA a organizat mai multe acțiuni teroriste, dintre care cele mai importante sunt:
în 1984, când au provocat explozia din Brighton urmărind asasinarea primului ministru britanic, Margaret Thacher;
tentativele de asasinare ale lui John Major din 1990-1991, folosind lovituri de mortiere de un potențial operativ ridicat.
4. FORȚELE POPULARE 25 APRILIE (FP-25)
Misiunea declarată a FP-25 este „de a folosi forța armelor contra imperialismului” pregătind „asaltul muncitorimii asupra puterii burgheze”.
Numele grupului provine de la data când o lovitură de stat militară a pus capăt regimului de dreapta, care condusese Portugalia din 1926.
Gruparea se declară „muncitorească”, dedicată luptei contra exploatării, mizeriei și represiunii, militând pentru răsturnarea violentă a guvernului portughez; FP-25 este virulentă, antiamericană și anti NATO.
Se cunosc puține detalii asupra structurii organizatorice a FP-25, și anume: are o structură celulară si acordă o mare atenție problemelor securității.
Gruparea a comis asasinate, atentate cu bombe și rachete împotriva guvernului portughez și a unor obiective economice, dar a atacat și interesele americane și ale NATO în Portugalia.
5. BRIGĂZILE ROȘII (BR)
Brigăzile Roșii au fost de la început una dintre cele mai periculoase organizații teroriste europene și a apărut prin concentrarea aripii ultraradicale a mișcării „laburiste” italiene.
Structura organizațională a BR este bănuită a fi celulară și extrem de compartimentată, pentru a favoriza securitatea membrilor, precum și capacitatea de acțiune independentă a diferitelor grupuri combatante ale organizației.
BR sunt organizate pe formațiuni teritoriale: Coloana Romană, Coloana Milaneză, Coloana Genoveză etc.
Din 1984, din cadrul BR se pare că s-au dezvoltat două facțiuni:
o facțiune militaristă, "Partidul Comunist Luptător" (PCC), care este constituit din majoritatea organizației și care are o ideologie leninistă ce consideră că atentatele teroriste sunt singurele acțiuni capabile să deschidă drumul revoluției;
cealaltă facțiune, "Uniunea Luptătorilor Comuniști" (UCC), reprezintă o minoritate ce consideră că o revoluție nu este posibilă decât dacă proletariatul a fost suficient îndoctrinat politic în direcția sprijinirii acțiunii revoluționare.
Cu toate diferențele, ambele facțiuni folosesc aceleași metode de operare, având aceleași ținte în cadrul atentatelor teroriste.
Dacă inițial ținta declarată a BR o constituia distrugerea sistemului italian, din 1981 BR au declarat "război" contra NATO.
Țintele preferate: oameni de afaceri, membri ai poliției judiciare, magistrați, membri ai unor partide.
BR sunt suspectate de cooperare cu facțiunea Armata de Eliberare Libaneză în asasinarea Directorului General al Forței Multinaționale de Observare din Sinai, americanul Leamon Hunt.
6. COMANDOURILE JUSTIȚIEI GENOCIDULUI ARMEAN
(JCAG)
Spre deosebire de rivala sa marxistă, Armata Secretă Armeană pentru Eliberarea Armeniei – ASALA, organizația JCAG nu urmărește reunificarea cu Armenia ex-sovietică, organizația preconizând ca viitorul guvernului armean să fie pe coordonatele social-democrației europene.
Se cunosc puține lucruri despre conducerea, organizarea și legăturile JACG cu alte grupuri teroriste. Însă gruparea și-a exprimat solidaritatea cu alte mișcări, precum ETA și grupările kurde din Turcia, nefiind cunoscute eventuale legături cu aceste organizații.
Din 1983, organizația nu a mai utilizat numele de JCAG, ci pe cel de Armata Republicana Armeana.
Apelând la comunitatea armeană din străinătate pentru sprijin, JCAG a comis o serie de asasinate și de atentate cu bombe împotriva oficialităților și a intereselor turcești, peste tot în lume.
Deoarece gruparea nu dorește să atragă antipatia opiniei publice occidentale prin folosirea nediscriminatorie a violenței, operațiunile teroriste concepute se limitează numai la țintele turcești.
7. ARMATA SECRETĂ ARMEANĂ DE ELIBERARE A ARMENIEI (ASALA)
ASALA este o grupare teroristă transnațională, creată pe baze etnice, cu o ideologie marxist-leninistă care își exprimă solidaritatea cu toate mișcările de stânga și separatiste din întreaga lume. Obiectivul principal îl constituie restabilirea Armeniei istorice, într-o zonă care include estul Turciei, nordul Iranului și Armenia post-sovietică.
De asemenea ASALA militează pentru forțarea Turciei să recunoască genocidul practicat împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman și încetarea discriminărilor suferite de armeni în Turcia.
Politica de violență nediscriminatorie și disputele privind șefia au cauzat fracționarea organizației și limitarea activității teroriste.Pentru realizarea acestor obiective, ASALA a comis o serie de atentate teroriste, activitate împărțită în două faze:
În timpul primei faze, gruparea a atacat personalul diplomatic turc pentru a atrage atenția asupra "problemei armenești" și în vederea câștigării de aderenți printre armeni;
În faza a doua, ASALA și-a extins operațiile și împotriva țintelor "imperialiste". Mai mult, ASALA a lansat atacuri împotriva cetățenilor și proprietăților aparținând statelor ce țineau în închisoare membri ai organizației.
În septembrie 1986, ASALA a fost implicată într-o serie de atentate cu bombe la Paris, soldate cu aproximativ 200 de răniți; atentatele au fost revendicate de "Comitetul de Solidaritate cu Arabii și Prizonierii din Orientul Apropiat", cerându-se eliberarea a trei teroriști, dintre care și un membru ASALA (VARONJAN SARABEDJIAN).
8. ORGANIZAȚIA ABU NIDAL (ANO)
Organizație teroristă internațională condusă de Sabri-al Banna desprinsă din PLO în 1974. Este compusă din nenumărate comitete funcționale politice, militare și financiare.
Organizația pretinde că lupta împotriva Israelului este un principiu sacru, singurul mod de a obține eliberarea întregii Palestine. Afirmă că OEP a trădat aceste principii și membrii acesteia trebuie pedepsiți.
A desfășurat atacuri teroriste în peste 20 de țări ucigând sau rănind peste 900 de persoane țintele vizate au fost în SUA, Marea Britanie, Franța, Israel și nenumărate țări arabe. Cele mai importante atacuri au fost cele de pe aeroporturile din Roma și Viena în decembrie 1985, Sinagoga Neve Shalom din Istanbul, deturnarea avionului Panam în Karachi din septembrie 1986, navei turistice Portos (Grecia) în iulie 1988. este suspectată de asasinarea adjunctului șefului PLO Abu Iyad și a șefului securității PLO Abu Hul în Tunisia în ianuarie 1991. În ianuarie 1994 ANO a asasinat un diplomat iordanian din Liban. Până în anii 1980 nu a atacat ținte din țările vestice.
9. AL-GAMA’AL-ISLAMIYYA (GRUPUL ISLAMIC
EGIPTEAN)
Acest grup islamic extremist urmărește răsturnarea regimului din Algeria și transformarea țării într-un stat islamic. A apărut în anii '70, mai mult ca fenomen decât ca grupare organizată, acționând în principal în închisorile și universitățile egiptene. Ca urmare a eliberării, în 1971, a majorității prizonierilor islamici din închisorile egiptene, mai multe grupuri diferite de militanți au început să se organizeze, luând diferite nume. Fiecare celulă opera independent. Se pare că au existat unele contacte organizate între liderii diferitelor grupuri, însă nu este clar dacă acestea au început și să-și coordoneze activitățile.
GIA și-a început acțiunile violente în 1992 după anularea rezultatelor alegerilor câștigate de Frontul Islamic al Salvării, cel mai mare partid islamic.
Pacea încheiată cu Israelul în 1979 a dat un nou sens fundamentalismului. Pentru a-și susține momentul de pace al politicii sale, președintele SADAT s-a identificat cu politica americană, ceea ce islamiștii au perceput ca un faliment pe plan intern și o trădare în plan extern, considerând că președintele își neglijează vecinii arabi în favoarea unor legături mai strânse cu Occidentul, în special SUA și Israelul. Asasinarea lui SADAT în 1981 de către membrii grupului Jihadului a însemnat că militanții islamici sunt capabili să lovească profund structura puterii egiptene.
Primii 5 ani de președinție a lui HOSNI MUBARAK au fost marcați de o scădere a violenței. După aceea, militanții religioși au escaladat campania lor de violență și au șubrezit stabilitatea țării. Escaladarea violențelor poate fi atribuită, în parte, dificultăților sociale datorate unei ajustări structurale a politicii economice și procesului de democratizare. Militanții islamici erau organizați în mai multe grupări, apreciindu-se că acestea aveau efective de mai multe mii de membri. Formate din micile celule, grupările fundamentaliste au fost unite de convingerea că utilizarea forței pentru a conduce Egiptul pe calea legii Islamului este o îndatorire religioasă a Jihadului.
A desfășurat frecvent atacuri asupra civililor, jurnaliștilor și a rezidenților străini. În ultimii ani GIA a desfășurat o campanie teroristă care a dus la adevărate masacre în rândul populației civile prin distrugerea unor state întregi din zona lor de operații:
– septembrie 1993 – GIA și-a început campania teroristă îndreptată împotriva cetățenilor străini aflați în Algeria;
– decembrie 1994 – membrii GIA au deturnat un aparat aparținând AIR FRANCE ce efectua un zbor spre Alger;
– 1999 – mai mulți membrii GIA au fost judecați în Franța pentru executarea de atentate cu bombe pe teritoriul acestei țări în 1995.
În 1998 din GIA s-a desprins o facțiune denumită Grupul SALAFI pentru Renaștere și Luptă (GSPC) considerată în acest moment cea mai eficientă grupare armată din Algeria. Ambele grupări își mențin obiectivele, dar spre deosebire de GIA, GSPC nu desfășoară activități împotriva populației civile. În ianuarie 2000 GSPC a organizat un atentat împotriva participanților la raliul Paris-Dakar, ceea ce demonstrează că țintele civile nu sunt neglijate.
10. GRUPUL DE ELIBERARE TIGRII DIN TAMIL (LTTE)
Fondat în 1976, LTTE este cel mai puternic grup Tamil din Sri Lanka care utilizează metode ilegale de strângere de fonduri, achiziționare de armament și de luptă pentru formarea unui stat Tamil independent. LTTE a început să ducă acțiuni militare împotriva guvernului din Sri Lanka în 1983 aplicând o strategie și tactici specifice luptei teroriste.
Acțiunile lor au fost îndreptate împotriva personalităților politice și militare de la Colombo și din alte centre urbane. Sunt cunoscuți datorită atentatelor cu bombă sub denumirea de Tigrii Negrii. Nu au executat acțiuni teroriste împotriva diplomaților străini sau obiectivelor comerciale.
11. AL-JIHAD
Grup islamic extremist ce acționează în Egipt înființat în anii 1970. Pare să fie divizat în două facțiuni: una condusă de AYMAN AL-ZAWAHIRI, arestat în Afganistan și care era un lider cheie în organizația teroristului OSAMA BIN LADEN, Frontul Internațional Islamic și o altă facțiune, Talaa’al-fateh (Vanguards of Conquest), condusă de AHMAD HUSAYIN AGIZA. Are relații strânse cu organizația AL QAEDA condusă de BIN LADEN. A suferit numeroase schimbări ca urmare a arestării membrilor săi în diferite zone ale lumii în special cele executate în Liban și Yemen.
Obiectivul acestei grupări constă în răsturnarea guvernului de la CAIRO și transformarea Egiptului într-un stat islamic precum și atacarea intereselor americane și israeliene din și din afara Egiptului.
Membrii grupării sunt specializați în organizarea și executarea de atacuri armate împotriva persoanelor de rang înalt egiptene și în amplasarea de mașini capcană lângă obiectivele americane din Egipt:
– 1981- asasinarea președintelui egiptean ANWAR SADAT;
– August 1993- a revendicat atentatul care a dus la uciderea ministrului de interne HASSAN AL-ALFI;
– Noiembrie 1993 – asasinarea prim-ministrului ATEF SEDKY; Din 1993 nu a mai executat acțiuni teroriste pe teritoriul Egiptului iar acțiunile acestora nu au fost îndreptate împotriva turiștilor străini.
– 1995 – atentat cu bombă la ambasada egipteană din Islamabad;
– 1998 – a fost dejucat un atentat la sediul ambasadei americane de la TIRANA.
12. AL QAEDA – AFGANISTAN
Este o grupare de sprijin multi-națională, care finanțează și orchestrează activitățile militanților islamici din întreaga lume. A fost înființată în urma războiului afgan împotriva URSS, iar membrii de bază sunt veterani ai acestui război, provenind din lumea arabă. A fost creată în 1988 de militantul saudit OSAMA BIN LADEN. Avea baza în Afganistan. BIN LADEN folosește o rețea internațională extinsă pentru menținerea legăturii între extremiștii musulmani din diverse state.
Principalul scop al organizației este răsturnarea a ceea ce aceasta consideră guverne corupte și eretice ale statelor musulmane și înlocuirea lor cu legea islamică SHARI'A. Gruparea este pronunțat anti-occidentală și consideră SUA ca inamicul principal al islamului.
În prezent, scopul declarat al grupării este restabilirea „Statului Musulman” în întreaga lume.
BIN LADEN a dat trei directive principale:
– încercarea de a radicaliza grupările Islmice existente și crearea unor astfel de grupări acolo unde acestera nu există;
– distrugerea SUA, stat văzut ca obstacolul principal in reformarea societăților musulmane;
– sprijinirea luptătorilor musulmani din Afganistan, Algeria, Bosnia, Cecenia, Eritrea, Kosovo, Pakistan, Somalia, Tadjikistan și Yemen.
OSAMA BIN LADEN și-a început activitatea în acest domeniu în 1979 când și-a transferat afacerile în Afghanistan. Având în vedere că Afganistanul nu dispunea nici de infrastructura și nici de oamenii necesari pentru a face față unui conflict prelungit, a început punerea la punct a acestor aspecte. Primul pas a fost realizarea unui program de încorporare, organizând, împreună cu liderul „Frăției Musulmane Palestiniene” un birou de recrutare. A făcut un apel către tinerii musulmani din lumea arabă să se înroleze pentru a lupta în Afganistan și a creat birouri de recrutare în întreaga lume, inclusiv în SUA și Europa. De asemenea, a creat facilități pentru pregătirea acestora. Guvernul afgan a donat teren și resurse, în timp ce BIN LADEN a adus, din diferite state ale lumii, experți în războiul de gherilă, sabotaje și operațiuni sub acoperire. Se estimează că au fost instruiți circa 10.000 de luptători, doar o mică parte dintre aceștia fiind afgani. Se afirmă că circa jumătate din recruți proveneau din Arabia Saudită, 3.000 din Algeria, 2.000 din Egipt, restul provenind din Yemen, Pakistan și Sudan.
Un rol important în istoria grupării l-a avut SUA, prin intermediul CIA, care, în perioada războiului afgano-sovietic, a lansat o campanie (500 milioane de dolari anual) de înarmare și pregătire a guerilelor mujahedine pentru a lupta împotriva URSS, gruparea lui BIN LADEN fiind una dintre cele mai importante. Se estimează că, în acest fel, gruparea a primit o mare cantitate de armament american, inclusiv rachete anti-aeriene STINGER.
După retragerea cetățeniei saudite de către acest stat și expulzarea sa în 1994, BIN LADEN s-a mutat în Sudan, unde a construit o infrastructură pentru guvernul saudit și centre de pregătire pentru veteranii afgani.
În 1996, ca urmare a unei îmbunătățiri a relațiilor sudano-americane, guvernul sudanez, ca un gest de prietenie față de SUA, i-a cerut lui BIN LADEN să părăsească țara.
În mai 1996, OSAMA BIN LADEN se instalează în Afganistan, unde formează organizația „The Islamic World Front for the struggle against the Jews and the Crusaders” (FRONTUL ISLAMIC MONDIAL PENTRU LUPTA ÎMPOTRIVA EVREILOR ȘI CRUCIAȚILOR).
În 28.05.1998, BIN LADEN a anunțat formarea FRONTULUI INTERNAȚIONAL ISLAMIC pentru JIHAD-ul împotriva SUA și Israelului, afirmând că lideri ai mișcărilor islamice din mai multe state, inclusiv Pakistan, și-au arătat interesul de a se alătura Frontului. Potrivit declarației lui BIN LADEN cu această ocazie, este ,,datoria tuturor musulmanilor să ucidă cetățeni americani, atât civili cât și militari și de asemenea, aliații lor din orice parte a lumii".
AL QAEDA este o rețea constând din mai multe organizații fundamentaliste din diverse state. Factorul comun al acestor grupări este utilizarea terorismului ca mijloc pentru atingerea scopurilor lor politice și o agendă a cărei prioritate o constituie înlăturarea “guvernelor eretice” din statele lor și instalarea legii islamice.
Numele lui BIN LADEN a fost asociat cu mai multe atacuri teroriste în diverse regiuni ale lumii, printre care: atacurile de la RIYADH (nov. '95), DHARAN (iun. '96) un hotel din Yemen (dec. '92), tentativa de asasinat împotriva președintelui egiptean MUBARAK, în Etiopia (iun. '95), atentatele de la WORLD TRADE CENTER din febr. '93 și 11 sept. 2001 și un atac împotriva forțelor americane din Somalia.
13. HEZBOLLAH (PARTIDUL LUI DUMNEZEU) – LIBAN
Hezbollah este o organizație umbrelă a diferitelor grupuri radicale shiite și organizații care au aderat la ideologia Khomenistică. Organizația a fost fondată în 1982 în urma păcii încheiate după războiul Galileei din Liban (în urma căruia a crescut prezența și influența iraniană în Liban). Hezbollah a fost fondată ca un corp organizațional al fundamentaliștilor shiiți condus de clerici religioși care considerau că adoptarea doctrinei iraniene reprezintă o soluție la stagnarea politică a Libanului. Această doctrină prevede utilizarea mijloacelor teroriste ca moduri de îndeplinire a obiectivelor politice.
Odată cu semnarea Acordului din 1989 prin care Siria s-a angajat în Liban, Hezbollah a fost forțată să se conformeze dictaturii siriene. Interesul sirian în continuarea atacurilor teroriste în sudul Libanului au dus la dispariția statutului unic adoptat de Hezbollah în zona libaneză ca unică forță militară. Oficialitățile siriene au prevenit guvernul libanez asupra pericolului pe care-l reprezintă capacitățile militare ale Hezbollahului ce acționează în momente în care se instaurează pacea în sudul Libanului. (de exemplu în timpul întâlnirii CLINTON-ASSAD ce a avut loc în ianuarie 1994).
Acționând sub nume cum ar fi „Jihadul Islamic”, „organizația pentru Justiție Revoluționară” și „Rezistența Islamică”, Hezbollahul a executat o serie de atacuri îndreptate împotriva țintelor israeliene din sudul Libanului și forțelor multinaționale aflate în Liban:
– octombrie 1983 – atentat cu bombă asupra ambasadei americane din Beirut;
– 1992 – atac asupra ambasadei israeliene din Argentina;
– 1991 –Hezbollahul și-a asumat 52 de atacuri (numărul acestora crescând de la 19 executate în 1990);
– 1992 – au fost executate 63 de atacuri iar în 1993, 158 de atacuri culminând cu sutele de rachete katyusha lansate în zona de securitate instaurată în teritoriul izraelian;
– 1994 – s-au înregistrat un total de 197 de atacuri executate asupra trupelor israeliene (119 focuri de artilerie, 31 de detonări de încărcătură explozivă și 2 atacuri frontale asupra pozițiilor de apărare);
– 1995 – 344 de atacuri împotriva trupelor israeliene din care 270 tiruri de artilerie 64 detonări de încărcături explozive și atacuri frontale.
14. JAISH-MOHAMMED (JEM) (ARMY OF MOHAMMED)
JEM este un grup islamist cu baza în Pakistan scopul grupării constă în unirea Kashmirului cu Pakistanul. Din punct de vedere politic este aliniat cu Mișcarea Radicală pro-talibană JAMIAT-ULEMA-I ISLAM (JUI-F):
– decembrie 1999 – liderul JEM MASOOD AZHAR a fost eliberat din închisorile indiene în urma unui schimb în care au fost implicate 155 de persoane răpite dintr-un avion aparținând liniilor aeriene indiene în Afghanistan;
– iulie 2000 – atac cu grenade asupra premierului indian în localitatea SRINAGAR;
– decembrie 2000 – atac cu grenade în Kupwara, India.
15. HAMAS (MIȘCAREA ISLAMICĂ DE REZISTENȚĂ)
S-a format în 1987 prin desprinderea din ramura palestiniană a Frăției Musulmane. Mișcarea HAMAS a utilizat atât metode politice cât și metode violente, inclusiv acțiuni teroriste, pentru crearea unui stat islamic palestinian. Are o structură largă care cuprinde elemente ce muncesc clandestin sau care activează legal în moschei și instituții administrative cu misiunea de a recruta noi membrii, de a strânge fonduri, de a organiza activități și de a face propagandă. Forțele principale ale Mișcării sunt concentrate în Fâșia Gaza și în câteva zone din West Bank.
Ideologia de bază a HAMAS se bazează, în principal, pe cea a Frăției Musulmane. În „Pactul Islamic”, publicat în 1988, organizația se autodefinește ca „ramura palestiniană a Frăției Musulmane”.
HAMAS definește tranziția la etapa Jihadului „ pentru eliberarea întregii Palestine” ca datorie religioasă personală. În același timp, respinge orice aranjament politic care prevede renunțarea la oricare parte a Palestinei. Scopul central al HAMAS este instalarea unui stat islamic în toată Palestina. Mijloacele imediate de atingere a acestui scop sunt escaladarea luptelor armate și Jihadul, cu participarea nu doar a musulmanilor palestinieni ci a întregii lumi islamice.
HAMAS dirijează un braț militar armat, din două grupuri:
– Palestinian Holy Fighters (Al-Majahadoun Al Falestinioun), grup destinat atacurilor teroriste, în special împotriva unor ținte israeliene. Activitatea acestui grup, de procurare de armament și pregătire a unor lovituri împotriva rivalilor palestinieni și apoi împotriva Israelului, a fost descoperită în 1984.
– Security Section (Jehaz Aman), grup care culege informații asupra suspecților de colaborare cu Israelul și asupra altor elemente locale, cu intenția de a-i pedepsi prin mijloace violente, creat în 1986.
La începuturile ei, mișcarea a fost activă în mod special în domeniul rezistenței și activității subversive. În perioada anterioară Intifadei, a operat în principal împotriva palestinienilor. În cursul Intifadei, operativii HAMAS au recunoscut 43 de astfel de atacuri, soldate cu moartea a 46 de palestinieni. Pe baza unor informații încă circa 40 de asasinate pot fi atribuite membrilor HAMAS. De asemenea, operativii HAMAS au început să desfășoare atacuri teroriste împotriva unor ținte israeliene, devenind tot mai îndrăzneți, în special membrii batalioanelor IZZ AL-DIN AL QASSAM, atentatele culminând cu asasinarea unui ofițer din cadrul Serviciului General de Securitate Izraelian la IERUSALIM.
Activiștii HAMAS, în special cei din brigăzile IZZ EL-DIN AL-QASSAM au desfășurat atentate teroriste, inclusiv de tip Kamikaze, împotriva unor ținte militare și civile israeliene. În 2000 au revendicat mai multe atentate.
ANEXA 2
STRUCTURA GRUPĂRILOR TERORISTE
GRUPARE TERORISTĂ MICĂ
GRUPARE TERORISTĂ MEDIE
ANEXA 3
SCHEMA UNUI PUNCT CONTROL TRAFIC
ANEXA 4
SCHEMA POSTULUI DE OBSERVARE (O VARIANTĂ)
ANEXA 5
ANEXA 6
PLANIFICAREA MĂSURILOR
Pregătirea intensă este necesară pentru succesul oricărei operații. Această necesitate devine stringentă într-o situație caracterizată de amenințări speciale, din cauzua gravității consecințelor. Există 2 tipuri de măsuri care pot fi adoptate: proactive (măsuri adoptate înainte de producerea unui eveniment) și reactive (măsuri adoptate în timpul incedentului).
MĂSURI PROACTIVE (etapa dinainte de planificare)
Analiza/identificarea zonelor cu posibil risc:
Întrunirea Comitetului care se ocupă de analiza amenințărilor/ vulnerabilităților.
Determinarea vulnerabilităților bazei militare.
Analiza privind securitatea operațiilor.
Analiza privind securitatea fizică.
Analiza privind securitatea personalului.
Elaborarea planurilor pentru anumite situații probabile:
Explozii.
Incendieri.
Asalt armat/ Ambuscadă/ Asasinate.
Luare de ostatici/ Blocade.
Răpiri.
Planificarea resurselor:
Identificarea și obținerea echipamentelor necesare.
Stabilirea și antrenarea Echipei de Operații Speciale.
Identificarea și antrenarea negociatorilor.
Coordonarea în cadrul Statului Major.
Coordonarea externă (FBI, autritățile locale cu atribuții în impunerea legii).
Desfășurarea de relații publice și coordonarea cu actori cheie:
Pompierii.
Spitalele.
Autoritățile legiuitoare.
Detașamentul EOD.
Aviația.
Ofițerii de relații publice.
Departamentul de Investigații Criminale.
Serviciile militare secrete de informații.
Comunicțiile.
Facilitățile genistice.
Stabilirea Procedurilor Standard de Operare (SOP)
Antrenament…Exerciții…Evaluare…Adaptare (exerciții de comunicare, posturi de comandă, simularea de situații reale, exerciții de antrenament în câmpul tactic, alerte).
Echipa de Reacții Speciale.
Forța de Gestionare a Amenințărilor.
Echipa de Gestionare a Crizelor.
Negociatorii.
Personalul responsabil de paza obiectivelor vulnerabile.
Reevaluarea continuă și reactualizarea.
MĂSURI REACTIVE (etapa de planificare)
Anliza situației
Delegarea echipei de reacție inițială.
Rapoarte ale situației existente.
Determinarea situației respective ca prezentând riscuri speciale sau pericole iminente.
Activarea planului (planurilor) corespunzătoare cu Procedurile Standard de Operare stabilite:
Notificații despre:
Echipa de Reacții Speciale.
Forța de Gestionare a Amenințărilor.
Echipa de Gestionare a Crizelor.
Negociatorii.
Răspunsul
Echipei de Reacții Speciale la locul de producere a
incidentului.
Forței de Gestionare a Amenințărilor la postul de comandă
local.
Negociatorii la locul de producere a incidentului.
Personalului din cadrul Echipei de Gestionare a Crizelor în locația desemnată.
Execuția:
Izolare/ Evacuare.
Negociere.
Asalt (chimic, cu lunetiști, etc.).
Preluarea controlului.
Căutare.
Anchetare/ Interogare.
ANEXA 7
CONSIDERAȚII SPECIALE PRIVIND PLANIFICAREA
Planul parțial trebuie elaborat pentru cel puțin șapte zile.
INFORMAȚIILE SECRETE
Permite planul serviciilor secrete colectarea, evaluarea și diseminarea informațiilor, în sprijinul identificării amenințărilor locale?
Ia în considerare planul restricțiile cu privire la colectarea și stocarea informațiilor?
Sunt precizate în plan „avertizări” cu privire la surse de informații pentru serviciile secrete?
Este precizată în planul modalitatea de constituire a comitetului de analiză a amenințărilor
ANALIZA AMENINȚĂRILOR
Sunt identificate în plan amenințări locale (imediate sau de durată)?
Permite planul identificarea altor amenințări decât cele locale (grupări naționle și internaționale care țintesc sau pot ținti instalațiile militare)?
Există în instalații sisteme de determinare a vulnerabilităților, care să ajute la estimarea amenințărilor? În special următoarele:
Geografia zonei interesate.
Resurse de impunere a legii.
Factori de populație.
Capabilități de comunicare.
Stabilește planul ordinea în care sunt identificate slăbiciunile și vulnerabilitățile?
CONTRAMĂSURI DE SECURITATE
Sunt specificate în plan condițiile amenințărilor teroriste și acțiunile recomandate?
CONDIȚII ALE AMENINȚĂRILOR TERORISTE
Condițiile amenințărilor teroriste din următoarele pagini descriu niveluri progresive ale amenințărilor la care sunt supuse facilitățile și personalul Armatei Statelor Unite ale Americii. În acord cu terminologia aprobată de Șeful Statului Major General, acești termeni, condiții și măsuri de securitate recomandate au scopul de a facilita coordonarea inter-servicii și suportul armatei americane în desfășurarea activităților de combatere a terorismului. Declararea existenței condițiilor unei amenințări specifice nu trebuie să implice niciun fel de raport obligatoriu dacă nu este necesar, și nici cererea de instituirea acțiunilor recomandate, asociate cu acele condiții. Selecția răspunsului potrivit la amenințările teroriste constituie responsabilitatea comandantului care deține jurisdicția și autoritatea de control peste facilitățile și personalul amenințate. Informația poate fi prezentată sub forma directivelor militare și regulamentelor.
Nivelul „alb” de amenințare teroristă
Dfinire:
Lipsa unor amenințări teroriste specifice împotriva personalului și facilităților forțelor armate americane dintr-o anumită zonă geografică. (Amenințarea se poate baza pe informația conform căreia o grupare teroristă pregătește desfășurarea unor activități criminale în acea regiune.)
Acțiuni recomandate:
-Încurajarea comunității pentru a emite avertismente în legătură cu persoane, vehicule și acetivități care sunt suspecte.
-Revederea planurilor de securitate antiteroristă și verificarea disponibilității forțelor de reacție.
-Verificarea periodică a unor vehicule și persoane care intră în bază.
-Exersarea unor proceduri de reacție la amenințările cu bombă.
-Monitorizarea transporturilor către facilitățile alimentare și cluburi.
-Verificarea periodică a clădirilor și facilităților care nu sunt întrebuințate în mod regulat.
-Revederea și implementarea în mod corespunzător a măsurilor de securitate, pentru persoanele supuse la niveluri ridicate de risc.
Nivelul „galben” de amenințare teroristă
Definire:
Prezența unor amenințări teroristere specifice, îndreptate împotriva forțelor armate americane dintr-o zonă anume. (Amenințarea se poate baza pe informația conform căreia o grupare teroristă pregătește desfășurarea unor activități criminale în acea regiune, activități care vizează forțele armate).
Acțiuni recomandate:
-Revederea planurilor de securitate antiteroristă ale bazelor militare și implementarea măsurilor de securitate potrivite.
-Informarea întregului personal despre condițiile amenințărilor și transmiterea avertismentelor de securitate.
-Securizarea punctelor de acces în bază:
– verificarea atentă a vehiculelor, pachetelor și bagajelor introduse în
bază.
– verificarea identității persoanelor care intră în bază.
-Intensificarea verificărilor în clădiri, instalații și perimetre cu activități speciale, în timpul orelor în care nu se lucrează.
-Revizuirea și implemetarea măsurilor speciale de securitate a personalului pentru persoanele expuse la un nivel crescut de risc.
-Informarea personalului care asigură securitatea cu privire la directivele și normele de folosire a armamentului.
Nivelul „roșu” de amenințare teroristă
Definire:
Prezența pericolului iminent de producere a unui atac terorist îndreptat împotriva forțelor armate și faciltăților militare americane. (Amenințarea se bazează pe informații avute despre planuri sau pregătiri a unor grupări teroriste care urmează să atace anumite facilități sau persoane).
Acțiuni recomandate:
– Acțiunile care sunt prevăzute la nivelul „galben” de alertă teroristă.
– Adunarea la apel a forțelor de reacție.
– Inspectarea tuturor vehiculelor și încărcăturilor care accesează zonele amenințate de pericol.
– Intensificarea securității pentru punctele (facilitățile) sensibile/ supuse pericolului terorist.
– inspectarea tuturor pachetelor, valizelor și genților de mână care au acces în aceste facilități (zone).
– creșterea frecvenței de patrulare în perimetrul acelor facilități.
– Asigurarea, în permanență, cu personal a tuturor posturilor de securitate.
– Dacă este necesar, asigurarea protecției suplimentare pentru persoanele care sunt supuse unui nivel ridicat de risc.
Combină aceste contramăsuri de securitate, elemente specifice pentru toate cele trei tipuri de securitate: operațională, fizică și a personalului?
SECURITATEA OPERAȚIILOR
S-au stabilit proceduri prin care să se prevină obținerea de informații despre planuri și operații de către teroriști (să nu se publice itinerariile de deplasare, să se asigure securitatea materialelor clasificate, etc.)?
Permite planul coordonarea în detaliu cu progrmul de securitate a operațiilor din cadrul instalației (securitatea operațiilor reprezintă o măsură proactivă vitală prin care se împiedică obținerea de informații care pot și folosite în scop criminal sau pentru acțiuni teroriste)?
SECURITATEA PERSONALULUI
Au fost identificate, în urma analizării amenințărilor, persoanele cel mai vunerabile atacurilor teroriste?
A fost inițiat un proces de educare care să pună accent pe identificarea amenințărilor ce privesc persoanele vulnerabile?
SECURITATEA FIZICĂ
Se sprijină reciproc planurile care privesc amenințările speciale cu planurile de securitate fizică?
Împiedică măsurile stabilite desfășurarea de activități teroriste? (gărzi, sisteme de detectare a intrușilor, sisteme de iluminare și îngrădire, etc.)?
Sunt incluse, în planul cu amenințări speciale, amenințările identificate în reglementăile structurilor centrale ale armatei?
Există interes din partea comandanților pentru realizarea securității fizice?
AUTORITATE / JURISDICȚIE
Este acordată, prin plan, Biroului Federal de Investigații, prioritate operațională și în desfășurarea investigațiilor?
Se realizează coordonarea cu structuile centrale ale autorității judecătorești?
Permite planul o cooperare eficientă între agenții militari principali, comunitatea civilă și agențiile federale?
Sunt indicați, prin plan, parametrii exacți ai utilizării forței?
Există o înțelegere reciprocă între toate agențiile locale care ar putea fi implicate într-un incident terorist produs într-o instalație militară, privind autoritatea, jurisdicția și posibilele interacțiuni?
ANTRENAREA ECHIPEI DE GESTIONARE A CRIZELOR
A fost stabilită o Echipă de Gestionare a Crizelor?
Este constituită Echipa de Gestionare a Crizelor în conformitate cu necesitățile instalației (resurse disponibile, echipament, comandă)?
Este stabilită în plan o locație pentru Echipa de Gestionare a Crizelor (desemnarea de locații alternative și succesiunea la comandă)?
Este specificată în plan utilizarea de echipamente de vizualizare în zonele de operații ale Echipei de Gestionare a Crizelor/ Centrului de operații de Urgență, pentru a se întocmi rapoarte despre evoluțiile situațiilor și contramăsurilor (scheme, hărți)?
ANTRENAREA FORȚEI DE GESTIONARE A
AMENINȚĂRILOR (inclusiv Centrul de Comandă al Forței de Gestionare a Amenințărilor, Echipa de Reacții Speciale, echipa de negociere, etc.)
Este antrenată Echipa de Gestionare a Amenințărilor în condiții reale?
Au fost corectate deficiențele operaționale?
S-a format o Echipă de Reacții Speciale, care să se antreneze pentru misiuni specifice (tehnici de pătrundere în clădiri, operațiuni de asalt al vehiculelor, tehnici anti-lunetist, echipamente speciale)?
Este testată Echipa de Reacții Speciale trimestrial (în legătură cu procedurile la alertă, timpul de reacție, dispoziția generală pentru a lupta)?
Au fost stabilite responsabilități pentru echipa de negociatori (Biroul Federal de Investigații, Divizia de Investigații Criminale, investigatorii din cadrul Poliției Militare)?
A fost antrenată echipa de negociatori în condiții reale?
Este echipa de negociatori dotată corespunzător?
PLANUL AMENINȚĂRILOR SPECIALE (observații generale)
Reprezintă planul un rezultat al efortului coordonat al conducerii?
Este specificată în plan cererea de rapoarte (înregistrări, jurnale, rapoarte după-acțiune)?
Oferă planul suport pentru Ofițerul de Relații Publice (planul trebuie să asigure prezența controlată a Media)?
A fost testat planul în acord cu protocolul AR 190-52?
Procedurile specificate?
Echipa de Gestionare a Crizelor?
Forța de Gestionare a Amenințărilor (inclusiv Echipa de Reacții Speciale)?
Echipa de negociere?
Solicitările de suport?
Este documentul actualizat în permanență, se pune accent pe contramăsuri împotriva amenințărilor?
Va combina reacția poliției, în mod eficient, răspunsul tactic cu cunoștințe de specialitate?
Sunt explicitate avantajele și dezavantajele fiecărei variante de reacție?
Este specificată în plan posibilitatea de completare cu personal pentru echipele care acționează?
Sunt prevăzute în plan proceduri/ rețele de comunicare?
Prevede planul posibila necesitate a unui traducător?
Ia planul în considerare necesitatea întocmirii unei liste cu persoane cunoscătoare de culturi și limbi străine, care să colecteze informații de la subiecți străini și victime și care să asiste la negocieri?
Sunt în plan prevăzute și identificate unități care vor acorda întăriri forțelor de poliție militară?
Sunt în plan delimitate clar responsabilități specifice fiecărui element de comandă?
Sunt precizate în plan măsuri necesare pentru fiecare etapă a activității de contraterorism (răspuns inițial, negociere, asalt, etc.)?
Se regăsesc în plan precizări cu privire la suportul altor servicii (genistic, aviatic, medical, de comunicații, etc.)?
Este prevăzută în plan organizarea unei echipe care să analizeze posibilitatea utilizării de către teroriști a Armelor de Distrugere în Masă, delegarea unui ofițer responsabil de controlul incidentelor/ accidentelor nucleare?
Sunt prevăzute în plan rechiziția și utilizarea vehiculelor civile, proviziilor și alimentelor, atunci când este necesar?
Este prevăzută în plan alocarea de resurse fianciare pentru angjați civili care pot fi implicați în anumite situații?
ANEXA 8
DEFINIȚII ALE UNOR TERMENI UTILIZAȚI ÎN CADRUL MODELULUI DE CONTRATERORISM (4.3)
Amenințare specială – orice situație care implică existența unui lunetist, a unui terorist baricadat, a unor teroriști care cer recompensă pentru eliberarea unor ostatici și în care se cer reacții speciale, forță fizică și antrenament speial.
Analiza amenințărilor – analiza vulnerbilităților unei instalații militare la amenințările teroriste, cu scopul de a se izola și acoperi punctele slabe.
Antiterorism – măsuri preventive adoptate cu scopul de a reduce probabilitatea producerii unui atentat terorist.
Combaterea terorismului – măsuri adoptate în mod sistematic pe timpul ambelor etape, atât proactivă, cât și reactivă, ale operațiunilor de reducere a posibilității de producere a unui eveniment terorist la o instlație militară.
Comitetul însărcinat cu analiza amenințărilor – un element foarte important pentru analiza amenințărilor, care centralizează eforturile de descoperire și reducere/eliminare a punctelor slabe. Aceste eforturi se referă la activități de brainstorming. Comitetul poate fi format din persoane care posedă cunoștințe și deprinderi de combatere a terorismului.
Contraterorism – tehnici ofensive adoptate ca răspuns împotriva atacurilor teroriste, înclusiv culegerea de informații și analiza amenințărilor, în suportul acestor măsuri.
Echipă de Gestionare a Crizelor – echipă care se constituie la nivelul strurilor ierarhice înalte sau la nivelul diferitelor instalații militare însărcinate cu elaborarea de planuri, politici, proceduri, tehnici și control, care sunt implicate în rezolvarea incidentelor teroriste apărute la nivelul bazelor militare. Echipa ia în considerare incidente cu implicații la nivel local, național și internațional și stabilește contactul cu Centrul Operațional al Armatei dacă situația escaladează și necesită implicare de la nivel mai înalt. De regulă, la nivelul unei instalații militare, Echipa de Gestionare a Crizelor se stabilește la Centrul Operațional de Urgență.
Echipă de Reacții Speciale – orice echipă constituită
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evolutia Fenomenului Terorist Si Implicatiile Acestuia Asupra Organizatiei Militare (ID: 121148)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.