Evoluția fenomenului migrației în EuropaEvoluția fenomenului migrației în Europa [632076]

95
Evoluția fenomenului migrației în EuropaEvoluția fenomenului migrației în Europa
/g110
Carmen Tudorache
Doctorand: [anonimizat], fluctuating by the historic context, the
economic, political, social and demographic disparities between the Central and East European coun-tries and the EU Member States, the interdependencies between the origin and receiving countries andthe European integration process evolutions. In the European Union, an integrated and inclusive ap-proach of the migration issue is necessary. But a common policy on migration rests an ambitious objec-tive. A common approach of the economic migration management and the harmonization of the migra-tion policies of the Member States represented a challenge for the European Union and will becomeurgent in the future, especially due to the demographic ageing.
Key words: migration within the European Union; labor force; migrant workers; migration policies;
economic migration management.
/g110
Migrația a existat de la începuturile omenirii.
Fenomenul nu a încetat în timp, însã a înregistrat schimbãriși a cãpãtat noi forme. Procesele migratorii se desfãșoarãsimultan și sunt în creștere în multe țãri ale lumii. Unul dinrezultatele pe termen lung ale acestei evoluții ar putea fiapariția societãților multiculturale, tinzând spre noiconcepte ale cetãțeniei sau statului național. Cele maimulte dintre țãrile dezvoltate au devenit societãțidiversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încã laacest nivel s-au orientat decisiv în aceastã direcție(Massey et al., 1993).
Pentru cercetãtorii din domeniul migrației a devenit tot
mai clar cã acest fenomen trebuie privit ca un element nor-mal și structural al societãții omenești de-a lungul istoriei.
O caracteristicã importantã a populației este deplasarea
dintr-un loc în altul. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscutla nivel mondial de peste o jumãtate de secol, prinadoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.Declarația stipuleazã în Articolul 13: „Oricine are dreptulsã se deplaseze liber și sã-și stabileascã reședința pe teritoriuloricãrui stat” și „Oricine are dreptul sã pãrãseascã o țarã,inclusiv cea de origine, și sã se întoarcã în țara sa”.Pentru cetãțenii statelor membre ale Uniunii Europene,
libera circulație a lucrãtorilor a fost unul dintre primeledrepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacãreglementãrile inițiale (Regulamentul nr. 1612/1968privind libera circulație a lucrãtorilor și Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidențã al lucrãtorilor șimembrilor de familie ai acestora) se refereau doar la ceicare desfãșurau o activitate economicã, Actul Unic Euro-pean a extins dreptul de rezidențã la toți cetãțenii statelormembre, independent de desfãșurarea unei activitãțieconomice (Schulte, 1998).
În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunitãții
Economice Europene stipuleazã dreptul oricãrui cetãțeanal Uniunii Europene de a circula și a-și stabili reședința, înmod liber, pe teritoriul statelor membre, cu respectareacondițiilor stabilite în Tratatul de la Roma.
Periodizarea migrației în Europa
Dupã sfârșitul celui de-al doilea rãzboi mondial, țãrile
europene au experimentat patru perioade principale demigrație (Garson, Loizillon, OCDE, 2003).

Economie teoreticã și aplicatã
96a) Migrația forței de muncã și reconstrucția Europei:
perioada 1950-1970
Imediat dupã al doilea rãzboi mondial, etnicii naționali
și alte persoane care se deplasaserã au început sã se întoarcãîn țãrile de origine, generând fluxuri migratorii de masã înEuropa. În același timp, însã, reconstrucția Europeipostbelice necesita o mare cantitate de forțã de muncã. Caurmare, autoritãțile statelor interesate, firme sau agenții
private au început sã recruteze lucrãtori strãini. Aceste ample
mișcãri migraționiste în cadrul Europei și dinspre țãrile încurs de dezvoltare au contribuit la dezvoltarea și creșterilesuccesive economice înregistrate în Europa, în perioada1945-1975.
Competiția cu modelul politic socialist din Europa
Centralã și de Est a stimulat dezvoltarea de politici care au
condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocupãrii,dar și la ameliorarea și modernizarea sistemelor de securitatesocialã și, astfel, la evoluția cãtre statele bunãstãrii generaledin Europa de Vest.
În aceastã perioadã, s-a dezvoltat industria grea,
manufacturierã, sectorul construcțiilor și activitãțile
publice, determinând o creștere economicã importantã înțãrile europene. Lucrãtorii migranți din Irlanda și Europade Sud (Grecia, Portugalia, Spania și într-o mai micã mãsurãItalia) – țãri care s-au confruntat cu economii în stagnare șirate ridicate ale șomajului – au rãspuns, la început, nevoilor
pieței muncii din Europa de Vest.
Tratatul de la Roma din 1957, care a pus bazele
Comunitãții Economice Europene, se fundamenta peanumite principii printre care asigurarea liberei circulații apersoanelor între cele șase state fondatoare.
Ca urmare, în anii ’60 s-a înregistrat o creștere
importantã a migrației în interiorul Comunitãții, datoratãîn mare parte numãrului important de lucrãtori italieni carese deplasau spre celelalte cinci state membre. Dar, chiar șidupã realizarea în 1968 a cadrului legal și instituționalpentru asigurarea acestei libertãți, fluxurile migratorii
dinspre țãrile terțe au rãmas cantitativ superioare migrației
forței de muncã intracomunitarã, conform studiului realizatde Garson și Loizillon.
În aceastã perioadã, au fost încheiate numeroase
acorduri bilaterale privind circulația forței de muncã întrecele șase state membre și țãri terțe – spre exemplu între
Germania și țãri ca Italia (1955), Grecia și Spania (1960),
Turcia (1961), Maroc (1963), Portugalia (1964), Tunisia(1965) și Iugoslavia (1968).
Studiile Comisiei Europene aratã cã, în aceastã
perioadã, formele migrației forței de muncã au variatconsiderabil, în concordanțã cu circumstanțele istorice.
Astfel, Franța, Belgia, Olanda și Marea Britanie aveau
posibilitatea sã foloseascã forța de muncã din coloniile lorsau din fostele colonii, iar relațiile economice, politice șiculturale ofereau șansa de a obține forțã de muncã chiarfãrã a utiliza sisteme de recrutare specifice. Dimpotrivã,țãri ca Germania sau Elveția nu aveau acces la mâna delucru „colonialã”. De aceea, au creat sisteme de recrutare a
forței de muncã pentru atragerea lucrãtorilor strãinitemporari, cãrora li s-a acordat permisiunea de ședere ca„lucrãtori oaspeți”, fiind nevoie de activitatea lor.
În perioada 1945-1975, dependența economiilor
statelor membre de lucrãtorii strãini a diminuat volumul
imigrației ilegale. Combaterea imigrației ilegale a devenit
o problemã prioritarã a politicilor multor state membredupã declinul economic de la mijlocul anilor ’70, urmatde creșterea șomajului.
Conform statisticilor OCDE, de la începutul anilor ’60
pânã la începutul anilor ’70, mai mult de 30 milioane de
lucrãtori strãini au intrat în Comunitatea Economicã
Europeanã, incluzând lucrãtorii temporari și pe cei cu intrãrimultiple. Pânã la începutul anilor ’80, numãrul strãinilorrezidenți în Europa de Vest s-a triplat fațã de anii ’50, ajungândla 15 milioane. În 2000, peste 20 milioane de lucrãtori strãinilocuiau în Spațiul Economic European, reprezentând 5,4%
din totalul populației, cu mici variații între țãri.
b) Perioada crizelor economice: 1970 – prima jumãtate
a anilor ’80
Cea de-a doua perioadã a migrației a fost marcatã de
crizele economice, datorate creșterii prețului petrolului din1973 și 1979. În anii urmãtori, schimbãrile din economia
mondialã, revoluția economicã și noile modele de
organizare a afacerilor au modificat natura muncii, erodândmodelele de ocupare tradiționale. Ca urmare, migrația forțeide muncã s-a modificat.
Unele state europene au redus sau au încercat sã reducã
imigrația. ăomajul în creștere și escaladarea tensiunilor
sociale au determinat guvernele sã elimine politicile ac-tive de recrutare din strãinãtate. Au crescut costurilerecrutãrii din strãinãtate pentru angajatori, au fost limitatecategoriile de lucrãtori strãini ce puteau fi angajați și s-austabilit cote anuale pentru forța de muncã din strãinãtate.
De asemenea, guvernele au aplicat politici pentru
încurajarea lucrãtorilor migranți sã se întoarcã în țãrile deorigine.
În realitate, regresul economic din țãrile gazdã nu a
condus la întoarcerea masivã a imigranților în țãrile deorigine. Conform estimãrilor Națiunilor Unite, doar 10%
dintre lucrãtorii migranți s-au întors în țãrile de origine în
urmãtorii doi ani dupã criza petrolului din 1973, combinatãcu criza civicã din 1974-1975.
Cu toate acestea, așa cum arãtau în studiul lor Gaston și
Loizillon, migrația forței de muncã a scãzut pânã spresfârșitul anilor ’80. Totodatã, conform datelor furnizate de
EUROSTAT, alte categorii ale migranților au crescut
semnificativ, în special ca urmare a reunificãrilor familiale.În plus, migrația forței de muncã a fost urmatã tot mai multde migrația în alte scopuri, în special în cãutare de azil.
Deși Uniunea Europeanã s-a extins în 1974, prin aderarea
Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei, migrația intraco-
munitarã a stagnat, nu numai ca urmare a crizei economice,
dar și a convergenței salariilor între statele membre.

97
Evoluția fenomenului migrației în Europac) Diversificarea țãrilor gazdã și de origine și creșterea
numãrului solicitanților de azil, refugiaților șiminoritãților etnice
A treia perioadã a migrației, care a început la sfârșitul
anilor ’80, este caracterizatã de diversificarea statelor gazdãși a celor de origine. Țãri de emigrație tradiționale din
Europa, precum Spania, Italia, Irlanda, Grecia și Portugalia,
se transformã treptat în țãri de imigrație. Migranții nu maiprovin în majoritate din fostele colonii, ci dintr-un grup dețãri mult mai diversificat.
Numãrul solicitanților de azil și al refugiaților a crescut
semnificativ. Aceasta s-a datorat, parțial, schimbãrilor
politice din Europa Centralã și de Est și din fosta Uniune
Sovieticã. De asemenea, conflictele regionale, precum celedin fosta Iugoslavie și nordul Irakului, au determinatfluxuri considerabile de solicitanți de azil și refugiați dinzonele afectate.
Conform statisticilor OCDE, aceastã perioadã se
caracterizeazã, de asemenea, prin predominanța fluxurilor
migratorii pentru reunificare familialã și revenireainteresului pentru migrația forței de muncã, în specialpentru lucrãtorii calificați și înalt calificați, spre sfârșitulanilor ’90.
Dupã prãbușirea blocului comunist și deschiderea
frontierelor, a sporit fluxul migrator est-vest, în special
circulația minoritãților etnice. De la sfârșitul anilor ’80pânã la începutul anilor ’90, întoarcerea minoritãților etniceîn țãrile de origine a fost semnificativã și direcționatã spreun numãr limitat de State Membre, în special Germania,
dar și Grecia și Finlanda.
De la începutul anilor ’90, aspectele referitoare la
frontiere, în special cele legate de migrație, au devenitprobleme de interes major în Europa. Țãrile terțe nubeneficiazã de condiții privilegiate privind accesul șiparticiparea la procesul de integrare europeanã, dar trebuie
sã facã fațã efectelor externe ale Uniunii Externe, printre
care și migrația ilegalã. Pe de altã parte, state membre aleUniunii Europene, precum și statele candidate se confruntãcu noi probleme în domeniul controlului frontierei șimigrației.
d) Migrația forței de muncã „preferențialã”. Creșterea
migrații ilegale
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a migrației
permanente și a migrației forței de muncã temporare caurmare, pe de o parte, a intensitãții fazei de expansiune dela sfârșitul anilor ’90, iar, pe de altã parte, dezvoltãriitehnologiei informației și comunicației, sãnãtãții și
educației, sectoare care necesitã forțã de muncã înalt
calificatã. Totodatã, a crescut cererea de mânã de lucrustrãinã necalificatã, în special în agriculturã, construcții șilucrãri publice, precum și serviciile casnice (cazul Italiei,Spaniei, Greciei și Portugaliei).
Dupã 1989, migrația a crescut în special în Germania și
Marea Britanie, politicile privind recrutarea forței de muncã
din strãinãtate favorizând soluția lucrãtorilor strãinitemporari. Totodatã, studenții strãini au contribuit la
acoperirea necesarului de forțã de muncã în țãrile gazdã(Marea Britanie, Germania, Franța și Spania).
În anii ’90 a crescut și ponderea femeilor în rândul
migranților. Aceastã tendințã se observã în special înFranța, Grecia, Suedia, Marea Britanie și Italia. Tendința
de „feminizare” se remarcã în toate componentele fluxurilor
migratorii, nu doar în cazul reunificãrilor familiale.
Țãrile din Europa Centralã și de Est nu mai sunt doar
țãri de emigrație, ci și de imigrație și tranzit, devenindatractive pentru imigranții din Orientul extrem. În timpce populația din Europa Centralã (Republica Cehã, Re-
publica Slovacã, Ungaria și Polonia) migreazã spre țãrile
Europei de Vest, aceleași țãri devin destinație pentrumigranții din țãrile Europei de Est, precum Belarus sauUcraina. Totodatã, migrația ilegalã a cãpãtat noidimensiuni și a devenit mai periculoasã. Ca urmare adezvoltãrii rețelelor de trafic internațional și creșterii
rolului lor în circulația internaționalã a forței de muncã,
politicile Statelor Membre privind migrația și angajareastrãinilor au sporit mãsurile represive împotrivatraficanților, angajatorilor sau imigranților aflați într-osituație de ilegalitate.
Din a doua jumãtate a anilor ’90, s-au intensificat
discuțiile cu privire la efectele migrației internaționale a
lucrãtorilor înalt calificați. În Europa, migrația specialiștilorși studenților din Europa Centralã și de Est cãtre Europa deVest s-a remarcat dupã cãderea zidului Berlinului și cãderearegimurilor socialiste, din 1989. Țãri precum Marea
Britanie, Germania și Franța au adoptat mãsuri pentru
facilitarea intrãrii persoanelor înalt calificate, în specialspecialiști IT, pentru a face fațã competiției globale pentruastfel de lucrãtori.
Cererea de lucrãtori înalt calificați poate fi satisfãcutã
în foarte mare mãsurã de țãrile în curs de dezvoltare,
beneficiile directe ale „migrației creierelor” fiind încã foarte
apreciate. Importul de specialiști încã are loc, chiar dacãsemnificația sa este mai scãzutã. Se poate previziona, însã,o creștere a fluxului invers de specialiști, dinspre țãrilebogate înspre cele mai puțin dezvoltate, ca urmare areducerii cererii de personal înalt calificat datoritã creșterii
eficienței economice în țãrile dezvoltate. Totodatã,
capitalul și investițiile directe vor merge spre țãrile sãrace,atrãgând specialiști din țãrile bogate.
Legãtura dintre schimbãrile demografice și politicile
privind migrația, inclusiv migrația persoanelor înaltcalificate, va reprezenta o problematicã importantã în
viitorul apropiat. Este de așteptat ca unele state membre sã
prefere migrația specialiștilor și sã elaboreze reglementãriși proceduri care sã o faciliteze. Însã, așa cum remarca MarcVerwilghen (2004), ministrul belgian al cooperãrii pentrudezvoltare, Uniunea Europeanã va trebui sã identifice, înacelași timp, și soluțiile pentru a limita efectele negative
produse de „exodul creierelor” asupra dezvoltãrii statelor
de origine.

Economie teoreticã și aplicatã
98Caracteristicile actuale ale migrației forței
de muncã în Uniunea Europeanã
Statisticile OCDE privind migrația aratã cã, în ultimii
ani, numãrul lucrãtorilor strãini a crescut în majoritateastatelor europene dezvoltate.
Lucrãtorii imigranți sunt, în medie, mai tineri decât
restul forței de muncã și sunt distribuiți într-o gama largã
de activitãți în cadrul economiei: agriculturã, construcții
și inginerie civilã, industrie ușoarã, turism, sectorul hote-lier și catering, activitãți casnice sau diverse servicii,inclusiv informatice. Strãinii au o pondere mult mai mareîn anumite sectoare decât în totalul forței de muncã. Deregulã, aceastã suprareprezentare apare în sectorul secundar.
În Germania și Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din
forța de muncã strãinã este ocupatã în sectorul minier șiindustrial. În Austria, Belgia, Franța și țãrile din sudulEuropei strãinii sunt preponderenți în domeniulconstrucțiilor.
În general, strãinii sunt mult mai vulnerabili fațã de
șomaj decât naționalii. De asemenea, strãinii sunt afectați
diferit de șomaj, în funcție de naționalitatea lor. Acestediferențe se datoreazã tendințelor economice, dar și naturiiactivitãților desfãșurate de strãini. Aceleași influențe austructura demograficã a populației strãine și momentulcând migranții au ajuns în țara gazdã. Gradul de ocupare al
migranților este determinat și de profilurile acestora.
ăomajul variazã în funcție de vârstã, sex, naționalitate,categorie de migranți (refugiați, membru de familie saulucrãtor), aptitudini, experiențã profesionalã și duratașederii. Cunoașterea limbii țãrii gazdã contribuie
semnificativ la integrarea pe piața muncii și în societate.
Preocupãrile Uniunii Europene privind migrația
economicã
Uniunea Europeanã s-a fundamentat pe o filosofie a
liberei circulații a cetãțenilor statele membre în spațiuleuropean. Tratatul de la Roma a pus bazele reglementãrii
liberei circulații a lucrãtorilor în spațiul comunitar. Dupã
1957, numeroasele reglementãri comunitare, convențiiinternaționale sau urmãtoarele tratate asupra ComunitãțiiEuropene au contribuit la facilitarea circulației persoanelorîn Uniunea Europeanã.
Migrația și azilul au cãpãtat un loc proeminent pe
agenda politicã a Uniunii Europene și statelor membre
dupã 2000. Prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoareîn 1999, eforturile Comunitãții Europene s-au concentratasupra stabilirii unor politici comune în domeniul aziluluiși migrației.
Uniunea Europeanã considerã în prezent cã este de dorit
o abordare integratã și cuprinzãtoare, pentru o mai bunã
gestionare a fenomenului migrației. Statele membre trebuiesã stabileascã exact condițiile în care cetãțenii altor statepot intra și locui pe teritoriile lor, drepturile și obligațiileacestor persoane și sã asigure accesul la informații al
persoanelor vizate, precum și mecanismele de controlfuncționale.
Politicile externe și programele actuale ale Comunitãții
Europene în sprijinul drepturilor omului, consolidãriidemocrației, reducerii sãrãciei, creãrii de locuri de muncã
și îmbunãtãțirii situației economice generale din țãrile
implicate în circulația forței de muncã, în fenomenulmigrației, sunt instrumente cu rol esențial în vedereareducerii presiunii migrației. Va trebui ca utilizarea acestorinstrumente sã fie eficientizatã pentru a da un efect depropagare rezultatelor.
Realizarea liberei circulații a persoanelor prin crearea
unei piețe comune și prin armonizarea gradualã a politiciloreconomice a statelor membre este unul dintre obiectivelecomunitare prioritare. Menționarea acestui principiu înTratatul instituind Comunitatea Economicã Europeanãsubliniazã clar importanța care i se atribuie.
Însã, statele membre ale Uniunii Europene se confruntã
cu situații foarte diferite în ceea ce privește migrația: istorical migrației diferit, nivel diferit al dependenței economicefațã de imigrație și, nu în ultimul rând, o preocupare diferitãfațã de tendințele manifestate de migrație în ultimaperioadã. De aceea, dezideratul unei politici comune
privind migrația rãmâne un obiectiv ambițios.
Astfel, stabilirea unei abordãri comune a problematicii
managementului migrației și armonizarea politicilorprivind migrația ale statelor membre reprezintã una dintrecele mai importante provocãri ale migrației în Uniunea
Europeanã. Rezolvarea acestei probleme va deveni
stringentã în viitor, pe mãsurã ce economiile și societãțilestatelor membre vor avea nevoie tot mai mult de lucrãtoriimigranți, ca urmare în special a îmbãtrânirii populației.
Pe baza concluziilor Consiliului European de la Tampere,
din 1999, Uniunea Europeanã dorește sã defineascã o
politicã privind migrația. Dacã directive privind unele
aspecte ale migrației legale (precum reunificarea familialã,statutul rezidenților pe termen lung, admisia studenților șicercetãtorilor) pot fi adoptate, nu a fost încã posibilãelaborarea unui cadru legislativ comun cu privire la migrațiaeconomicã, deși, conform Tratatului de la Amsterdam,
Consiliul trebuie sã adopte mãsuri în acest domeniu.
Programul Haga, adoptat de Consiliul European din
noiembrie 2004, invitã Comisia Europeanã „sã prezinteun plan de politici privind migrația legalã, inclusivproceduri de admisie capabile sã rãspundã prompt cereriifluctuante de lucrãtori migranți pe piața muncii, înainte de
sfârșitul anului 2005”.
Ca urmare, Comisia Europeanã a adoptat, în martie
2005, Cartea Verde privind o abordare a UE pentrugestionarea migrației economice. Documentul urmãreastimularea de dezbateri publice asupra necesitãții dedezvoltare a unei strategii a Uniunii Europene pentru
gestionarea fluxurilor de lucrãtori migranți, precum și a
regulilor ce ar trebui adoptate la nivel comunitar privind

99
Evoluția fenomenului migrației în Europacondițiile de intrare și rezidențã pentru cetãțenii statelor
terțe care se deplaseazã din motive economice. La dezbatereau fost invitate instituțiile UE, statele membre, mediul aca-demic, mizându-se și pe participarea la discuții a societãțiicivile și a partenerilor sociali.
Luând în considerare faptul cã migrația economicã
contribuie deja direct la dezvoltarea economicã și socialã
a Uniunii Europene, se așteaptã ca acest fenomen sãsporeascã și sã joace un rol tot mai însemnat în acoperireanevoilor pieței muncii europene, având în vedere declinuldemografic și îmbãtrânirea forței de muncã din UE.
Urmând tendințele actuale, declinul ce se va înregistra
între anii 2010 și 2030 în privința vârstei populației active
din Uniunea Europeanã va determina o scãdere a numãruluide persoane angajate pânã la circa 20 milioane de persoane.Astfel de evoluții vor avea un impact semnificativ asupracreșterii economice generale a statelor membre, asuprafuncționãrii pieței interne și competitivitãții întreprinderilor
europene.
În acest sens, migrația economicã poate ajuta la încurajarea
antreprenoriatului, sporirea competitivitãții și îndeplinireaobiectivelor economice și de ocupare a forței de muncãstabilite de Strategia Lisabona. De asemenea, UniuneaEuropeanã trebuie sã ia în considerare și faptul cã majoritatea
regiunilor dezvoltate din lume concureazã în atragerea de
imigranți pentru a-și acoperi nevoile economice.
Din aceste motive, este important sã se asigure o
politicã de migrație economicã a Uniunii Europene, caresã ofere un statut legal sigur și un set de drepturi garantate
pentru sprijinirea integrãrii imigranților admiși.
Mai mult, nevoia pentru o inițiativã strategicã la
nivelul Uniunii Europene este evidențiatã de faptul cã, înabsența acesteia, fluxurile migraționiste sunt cel mai destentate sã evite regulile și legislația naționalã. În consecințã,în lipsa unor criterii comune pentru admisia migranților,
numãrul cetãțenilor din state terțe care intrã ilegal în
Uniune și fãrã garanția unui loc de muncã va spori.
Cartea Verde nu susține, însã, în niciun fel, ideea ca UE
sã-și deschidã porțile spre o migrație economicãnerestricționatã. Statele membre continuã sã rãmânãresponsabile pentru stabilirea numãrului cetãțenilor statelor
terțe, care, odatã admiși, cautã un loc de muncã în UE.
Trebuie subliniat cã, în Cartea Verde, Comisia are în vederedoar procedurile de admisie pentru migrația economicã acetãțenilor din state terțe, fãrã a afecta libera circulație acetãțenilor europeni în interiorul Uniunii Europene.
În luna iunie 2005, a avut loc dezbaterea publicã asupra
Cãrții Verzi, în cadrul cãreia au fost abordate urmãtoarele
aspecte: gradul de armonizare al politicilor naționale carear trebui vizat, procedurile de admisie pentru lucrãtoriimigranți, admiterea cetãțenilor statelor terțe și mãsurilecomplementare precum integrarea migranților, problemelelegate de returnare și cooperarea cu statele terțe.Recomandãrile și propunerile primite au fost luate în
considerare pentru stabilirea unui plan politic de acțiuneîn domeniul migrației legale. S-a stabilit un calendar alacțiunilor și inițiativelor legislative pentru perioada 2006-2009 (COM(2005) 669), care vor fi urmãrite de ComisiaEuropeanã în scopul „definirii unei politici comunitare
coerente privind migrația legalã”. Totuși, acesta poate fi
considerat doar un prim pas șovãielnic atâta vreme câtComisia își propune pentru aceastã perioadã doarelaborarea unor proiecte de directive referitoare la admisiadiverselor categorii de migranți economici sau mãsuri deconsolidare a unor structuri sau inițiative existente deja.
Sunt necesare etape suplimentare pentru armonizarea
politicilor naționale și pentru conturarea unei politicicomunitare în domeniu.
În orice caz, date fiind dimensiunea și nivelul fluxurilor
migratoare contemporane și posibilitatea de a apãrea olipsã de înțelegere adecvatã a fenomenului sau conflicte
în cadrul societãților diversificate, multietnice, deciziile
politice cu privire la migrația internaționalã vor avea omaximã importanțã în urmãtoarele decenii.
Concluzii
Migrația a existat din cele mai vechi timpuri,
înregistrând, însã, intensitãți diferite de la o etapã istoricã
la alta și dezvoltând noi forme.
În Uniunea Europeanã, libera circulație a lucrãtorilor a
fost unul dintre primele drepturi recunoscute cetãțenilorde cãtre legislația comunitarã. Uniunea Europeanã s-a
fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetãțenilor.
Însã, statele membre ale Uniunii Europene s-au confruntatcu situații specifice în ceea ce privește migrația, adoptândpoziții și politici diferite referitoare la fenomenulmigraționist. Ca urmare, în Uniunea Europeanã, stabilireaunei politici comune privind migrația rãmâne un obiectiv
ambițios.
Este foarte probabil, însã, ca declinul demografic din
Uniunea Europeanã, ale cãrui consecințe se vor agrava înviitor, sã modifice atitudinea cu privire la migrație dinstatele membre. Legãtura dintre schimbãrile demograficeși politicile privind migrația va reprezenta o problematicã
importantã în viitorul apropiat.
Migrația economicã are un rol important pentru
acoperirea nevoilor pieței muncii europene. În plus,regiunile dezvoltate din lume concureazã în atragerea deimigranți pentru a-și acoperi nevoile economice. Dinaceste motive, este nevoie de o politicã privind migrația
economicã în Uniunea Europeanã. O gestionare comunã
a migrației economice și armonizarea politicilor privindmigrația ale statelor membre reprezintã una dintre celemai importante provocãri ale migrației în UniuneaEuropeanã.

Economie teoreticã și aplicatã
100Bibliografie
European Commission, (2005). COM(2005) 669, Com-
munication from the Commission: „Policy Plan on LegalMigration” {SEC(2005)1680} , Bruxelles
Garson, J.P., Loizillon, A. (2003). Changes and Chal-
lenges: Europe and Migration from 1950 to the Present ,
studiu prezentat în cadrul conferinței cu tema “The Eco-nomic and Social Aspects of Migration” organizatã deComisia Europeanã în cooperare cu OCDE, Bruxelles
Golinowska, S. (2002). Economic Migration. Free
Movement of Labour Force and Regulations , Polonia
Massey, D.S., Arango, J., Hugo, G., Kouaouci, A.,
Pellegrino, A., Taylor, J.E., (1993) “Theories of Interna-tional Migration: A Review and Appraisal”, 19 Popula-
tion and Development Review, pp. 431-466Schulte, B. (1998). „Treatment of Third Country Na-
tionals in European Community Law. The Status Quo”, îned. Jorens, Y., Schulte, B.: „ European Social Security Law
and Third Country Nationals ”, Max-Planck-Institut fur
Auslandisches und Internazionales Sozial Recht, Munchen
Verwilghen, M. (2004), dezbaterea internaționalã cu
tema „ Relația de cauzalitate între procesul migrației și
dezvoltarea la nivel global ”, Bruxelles
www.europa.eu.int/comm/employment_social/
fundamri/movement/studies: „Migration in Europe: Les-sons from the Past”, 2002
www.europa.eu.int