Evolutia Fenomenului DE Mortalitate Infantilă ÎN Judetul Bihor

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

PROGRAMUL DE STUDIU: MEDICINĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific :

Conf.Univ.Dr.Ritli Ladislau

Absolvent:

Ardelean Andreea

Oradea

2016

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

PROGRAMUL DE STUDIU :MEDICINĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT :ZI

EVOLUȚIA FENOMENULUI DE MORTALITATE INFANTILĂ ÎN JUDEȚUL BIHOR

Coordonator științific :

Conf.Univ.Dr.Ritli Ladislau

Absolvent:

Ardelean Andreea

Oradea

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: PARTEA GENERALĂ

I.1. Indicatori demografici

I.1.1. Numărul populației

I.1.2. Repartiția teritorială a populației

I.1.3. Densitatea populației

I.1.4. Structura populației pe sexe

I.1.5 .Structura populației pe grupe de vârstă

I.1.6. Structura populației în funcție de nivelul de educație

I.1.7. Structura economică a populației

I.1.8. Mobilitatea teritorială a populației

I.1.9. Nupțialitatea și divorțialitatea

I.1.10. Natalitatea și fertilitatea.

I.1.11. Mortalitatea

I.2. Mortalitatea infantilă

I.2.1.Indicatori de măsurare al fenomenului de mortalitate infantilă

I.2.2. Principalele cauze de deces care duc la mortalitatea infantilă

I.2.3. Evoluția fenomenului de mortalitate infantilă în Europa

I.2.4 Caracteristici ale mortalității infantile în România

I.2.5. Factori de risc ai mortalității infantile

CAPITOLUL II: PARTEA PRACTICĂ

BIBLIOGRAFIA

Lista graficelor

Graficul 1. Populația rezidentă a României…………………………………….

Grafic 2. Repartiția populației României în funcție de vârstă și sex, la 1 ianuarie 2004 și 2014…………………………………………………………………………………

Grafic 3. Rata brută a natalității din majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, în anul 2015

Grafic 4. Mortalitatea infantilă în România în funcție de principalele cauze de deces în perioada 1994-2012.

Grafic 5. Mortalitatea infantilă pe subgrupe de vârstă, în perioada 1994-2012

Lista tabelelor

Tabelul 1. Populația în diferite țări din Europa în anul 2015………………………….

Tabelul 2. Populația lumii pe regiuni geografice și distribuția pe sexe în anul 2010………………………………………………………………………………………………………..

Tabelul 3. Principalele cauze de deces ale copiilor sub 5 ani în perioada 2000-2015…………..

CAPITOLUL I: PARTEA GENERALĂ

I.1. Indicatori demografici

Demografia este definită ca fiind știința socială care se ocupă cu studierea populațiilor umane din punct de vedere al numărului, distribuției geografice, structurii după diferite caracteristici demografice și socio-economice, urmărind evoluția lor precum și factorii care determină modificări ale acestor elemente, în scopul evidențierii unor reguli după care se produc fenomenele demografice. [1]

I.1.1. Numărul populației

Reprezintă mărimea absolută a unei populații, fiind un indicator în strânsă legătură cu caracteristicile de spațiu și timp. [2]

Numărul înregistrat al populației este numărul determinat prin recensământ sau prin alte operații statistice similare. Recensământul poate fi definit ca fiind înregistrarea la un moment dat a numărului și structurii populației după principalele sale caracteristici demografice și socio-economice. [3]

Numărul calculat al populației se stabilește prin diferite metode de calcul pentru o dată sau perioadă oarecare, pentru care nu există informații. Determinarea unui astfel de număr se poate realiza pentru perioada curentă sau pentru trecut, acesta fiind numărul estimat al populației. Calcularea numărului pentru o perioadă viitoare reprezintă numărul proiectat al populației. [1-2]

Numărul mediu al populației pentru o perioadă dată reprezintă o medie a populației prezente în perioada de referință, calculul acestei medii utilizându-se în studiul dinamicii populației. Determinarea numărului mediu al populației pe o perioadă dată se realizează prin mai multe metode, cea mai simplă metodă este media aritmetică :

unde :

populația medie;

populația la începutul anului de referință;

populația la sfârșitul perioadei analizate. [3]

Populația rezidentă (stabilă) a unei țări pe o perioadă dată reprezintă totalul persoanelor (cetățeni autohtoni sau străini) care la data perioadei de referință aveau reședința obișnuită pe teritoriul țării, pe un interval de timp de cel putin 12 luni. Pentru determinarea efectivului populației rezidente se adaugă imigranții și se scad emigranții. [4]

Populația stabilă a României estimată la 1 ianuarie 2016 conform Institutului Național de Statistică era de 19.473.624, în scădere față de aceeași dată a anului trecut. [5]

În graficul 1 se observă evoluția negativă a indicatorului de număr a populației rezidente din România, fapt care se datorează sporului negativ și migrației externe.

Grafic 1. Populația rezidentă a României

Sursa: Institutul Național de Statistică. Indicatori cheie .Disponibil la http://www.insse.ro/cms/ .

În Tabelul 1 sunt date privind numărul populației din diferite țări din Europa în anul 2015 conform informațiilor publicate de Eurostat.

Tabelul 1. Populația în diferite țări din Europa în anul 2015.

Sursa: Eurostat. Disponibil la: http://ec.europa.eu/eurostat/web/population-demography-migration-projections/statistics-illustrated

I.1.2. Repartiția teritorială a populației

Analizează distribuția populației pe un teritoriu dat, dar și factorii care duc la răspândirea teritorială. Cu ajutorul următorilor indici se studiază distribuția teritorială a populației:

ponderea populației cu domiciliu stabil în mediul urban sau rural;

indici de densitate;

repartiția populației în funcție de dimensiunea și tipul localităților; [3]

Diferențele evidente dintre diferitele regiuni ale lumii în ceea ce privește răspândirea populației pe anumite teritorii sunt condiționate de acțiunea și interacțiunea mai multor factori. Clasificarea celor mai importanți factori este următoarea:

factori fizico-geografici (relief, condiții geologice, clima, rețeaua hidrogeografică, fertilitatea solului);

factori social-istorici (relațiile dintre state, fenomene religioase, războaie, epidemii);

factori economici ;

factori demografici reprezentați de evoluția indicatorilor populației; [1-2]

În ceea ce privește ponderea populației pe medii (urban sau rural), acest indicator demografic se calculează după formula:

%U= Pu/r /P x 100, unde:

P= populația totală;

Pu/r= populația cu domiciliu stabil în mediul urban/rural; [3]

La nivel global se constată o creștere a urbanizării astfel că în anul 2010 populația urbană reprezintă 51% din totalul populației, acest indicator este de 46% în Asia de Est și Pacific și de 74% în Europa. [6]

În România la data de 1 ianuarie 2015 proporția populației în mediul urban era de 56.4%, iar zonele cu o puternică urbanizare a fost Regiunea de Vest (63.8%) și București-Ilfov (91.6%). Ponderea unde populația din mediul rural a fost cea mai mare e reprezentată de Regiunea Sud-Muntenia (57.1%). [7]

I.1.3. Densitatea populației

Se definește ca fiind intensitatea populației raportată la unitatea de suprafață și se calculează astfel: unde:

D= densitatea populației care este numit și indice mediu de densitate;

P= populația;

S= unitatea de suprafață exprimată în km2. [3]

Mai mulți factori precum caracteristicile topografice, dimensiunea așezărilor umane, tipul de mediu (urban sau rural), influențează indicele general (mediu) de densitate, putând astfel obține indici de densitate diferiți ca de exempu: densitatea urbană, densitatea agricolă. [1]

Densitatea populației din România pe anul 2015 potrivit Institutului Național de Statistică a fost de 93.5 locuitori/km2. [7]

I.1.4. Structura populației pe sexe

Importanța structurării populației în două subpopulații, feminină și masculină, este dată de diferențierea constituțională, biologică și de răspuns față de boală dar și de rolul pe care îl au reprezentanții celor două sexe în familie și activitatea socio-economică. [2]

Pentru studierea repartiției pe sexe a populației se utilizează mai mulți indicatori care de obicei sunt corelați cu repartiția pe vârstă. [1]

Ponderea subpopulației feminine/masculine în totalul populației rezultă din urmatoarea metodă de calcul:

%Pf(m)= Pf(m) / Px100 unde:

Pf= numărul populației de sex feminin(masculin);

Pm= numărul populației masculine;

P= populația totală. [2]

Un alt indicator demografic utilizat în structurarea populației pe criteriul mai sus amintit este raportul dintre cele două subpopulații, care arată ce număr de persoane de un anumit sex revine la 100 de persoane aparținând sexului diferit:

Rm = x100, această formulă reprezintă raportul de masculinitate;

Rf = x100, este formula raportului de feminitate;

Fx= numărul total al subpopulației de sex feminin;

Mx= numărul total al subpopulației de sex masculin. [2]

Factorii care pot influența acest indicator demografic într-o anumită populație sunt: migrațiile, războaiele, riscul de mortalitate diferit pentru fiecare sex. [1]

Raportul sau indicele de masculinitate într-o populație dată prezintă o anumită regularitate astfel că la naștere acest raport este ușor crescut datorită unei supranatalități masculine (105-106 băieți la 100 de fete), dar evoluția lui în timp este negativă determinată de supramortalitatea masculină. Evoluția repartiției pe sexe a populației corelat cu vârsta arată că ponderea populației masculine este crescută până la vârsta de 20 de ani, iar în jurul vârstei de 20-40 ani tinde să se egalizeze ponderea dintre cele două sexe, după care se constată creșterea populației feminine, de unde rezultă că în populațiile îmbătrânite proporția populației de gen feminin este mai mare. [2]

În tabelul 2 de mai jos se observă repartiția populației pe sexe din anul 2010 în diferite zone ale lumii, unde se constată o creștere a ponderii femeilor în zonele dezvoltate față de zone mai puțin dezvoltate unde această pondere e scăzută.

Conform informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică în anul 2015 și în România se constată creșterea populației feminine. Variații ale acestui raport au fost în regiunea de Nord-Est a țării unde raportul a fost de 99 de bărbați la 100 de femei și județul Vaslui unde populația de sex masculin a fost mai mare, raportul fiind de 102 bărbați la 100 femei. Din punct de vedere al distribuției teritoriale pe medii, în zona rurală din 21 de județe proporția populației masculine a fost mai ridicată, cu toate acestea indicele de masculinitate a rămas scăzut la nivel de țară având valoarea de 48.8%. [7]

Tabelul 2. Populația lumii pe regiuni geografice și distribuția pe sexe în anul 2010.

Sursa: .Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate publică. Comparații internaționale privind statistica demografică și sanitară [online]. Citat în 2012. Disponibil la: http://www.ccss.ro/public_html/sites/default/files/Comparatii%20internationale%202012_0.pdf

I.1.5. Structura populației pe grupe de vârstă

Repartiția populației în funcție de vârstă constituie baza pentru studiul demografic având o mare importanță în evaluarea stării de sănătate a populației pe lângă rolul în cunoașterea și organizarea activității social-econonice. În funcție de grupa de vârstă variază frecvența îmbolnăvirilor și fenomenele demografice precum mortalitatea specifică, infantilă, fertilitatea. [8]

Pentru studiul demografic este important să definim noțiunea de vârstă, care reprezintă timpul scurs de la naștere până în momentul perioadei de referință în care se realizează observarea statistică a persoanei, putând fi exprimată în zile, săptămâni, luni, ani ,etc. [2]

În mod obișnuit caracteristica vârstă se exprimă în ani împliniți dar poate avea și un caracter general folosind grupe de vârstă ca de exemplu intervale cincinale sau decenale.[2]

În funcție de fenomenul cercetat variază și intervalele de vârstă sau grupele funcționale studiate ca de exemplu în analiza fenomenului de mortalitate infantilă, aici caracteristica vârstă ce cuprinde populația cu vârsta de zero ani trebuie aprofundată utilizându-se intervale de vârstă de ordinul zilelor, săptămânilor, lunilor. [1]

Pentru analiza structurii populației în funcție de criteriul mai sus amintit se folosesc o gamă largă de procedee și tehnici. Dacă se dorește obținerea proporției unei populații de o anumită vârstă sau grupă de vârstă din efectivul populației, exprimată în valori relative, se utilizează formula :

Vx =x100 în care:

Vx= proporția populației de vârstă (grupa de vârstă) x din efectivul populației;

Px= totalul populației de vârstă (grupa de vârstă) x. [2]

Reprezentarea grafică a repartiției populației după grupe de vârstă se realizează cu ajutorul piramidei vârstelor fiind de fapt îmbinarea a două histograme reprezentând totalul populației feminine, respectiv totalul populației masculine. Piramida are un rol fundamental în analiza și descrierea distribuției populației după vârstă și sex reflectând istoria unei populații date. [1-2]

Pentru prezentarea în paralel a distribuției populației după vârstă și sex prin intermediul piramidei, cele doua histograme constituente vor fi răsturnate, astfel că: pe axa absciselor, fiind prin inversare pozitionată vertical, se înregistrează vârsta. Pe axele ordonatelor, orientate orizontal, se marchează totalul populației, fiind poziționate: la stânga axei verticale unde se indică populația masculină și la dreapta unde se indică populația feminină. [2]

Pentru studierea modificării în timp a structurării populației în funcție vârstă se ține cont de influența a două tipuri de efecte, ceea ce va duce la modificarea formei piramidei vârstelor la un moment dat:

• Efectul de vârstă constă în modificarea formei generale a piramidei în funcție de intensitatea fenomenelor demografice (natalitatea, mortalitatea).

• Efectul de generație presupune modelarea lațurilor mari ale piramidei datorită istoriei proprii a fiecărei generații dintr-o populație dată (migrații masive, războaie). [1]

Analizând evoluția în timp a distribuției populației pe grupe de vârstă se observă tendința de creștere a proporției populației vârstnice (peste 65 de ani) concomitet cu scăderea proporției populației tinere (0-19 de ani) și uneori a celei adulte (20-64 de ani) din totalul populației, fenomen ce poartă numele de îmbătrânire demografică. Acest fenomen care poate fi reversibil nu trebuie confundat cu îmbătrânirea individuală care este un proces biologic ireversibil sau cu creșterea duratei medii de viață . [1]

Îmbătrânirea demografică prin baza piramidei apare atunci când ponderea persoanelor vârstnice și a celei adulte este crescută pe seama tendinței de reducere a natalității ceea ce determină îngustarea bazei piramidei vârstelor. Dacă tendința este de reducere a mortalității în special la vârste înaintate fenomenul poartă numele de îmbătrânire demografică prin vârful piramidei. [1-2]

Caracteristica țărilor dezvoltate este acest proces de îmbătrânire a populației, datorat creșterii nivelului de trai, a progreselor medicale care duc la scăderea mortalității pe grupe de vârstă în special la persoanele vârstnice, toate acestea determinând modificări în comportamentul demografic al populației având ca rezultat scăderea natalității.Acest fenomen de lungă durată afectează în ultimele decenii aproape toate țările lumii. [1,9]

Japonia, Rusia și Statele Unite sunt cele mai afectate de procesul de îmbătrânire demografică. La nivel european conform datelor publicate de Eurostat, statele cu cea mai mare pondere a populației vârstnice în 2010 au fost Germania și Italia. [9]

În România acest fenomen demografic a aparut mult mai târziu comparativ cu țările dezvoltate deoarece mortalitatea ridicată pe grupe de vârstă frâna intensitatea fenomenului, iar natalitatea cu toate că era scăzută avea valori superioare statelor dezvoltate. [1]

Graficul 2 reprezintă piramida structurală a țării noastre, reflectând tendința demografică de îmbătrânire a populației prin baza piramidei, adică datorată natalității scăzute. Piramida redă structurarea populației după vârstă și sex din anul 2014 în comparație cu anul 2004 tocmai pentru a se observa evoluția acestui proces. [10]

Grafic 2. Repartiția populației României în funcție de vârstă și sex, la 1 ianuarie 2004 și 2014.

Sursa: Populația stabilă (rezidentă). Principalele caracteristici demografice. 1 Ianuarie 2014 [online].Citat în 2014. Disponibil la: http://hymerion.ro/wp-content/uploads/2014/09/Populatia-stabila-a-Romaniei-la-1-ianuarie-2014.pdf

Procesul opus îmbătrânirii demografice este întinerirea demografică care se caracterizează prin creșterea proporției populației tinere din totalul populației. Acest proces este caracteristic țărilor în curs de dezvoltare. [2]

Sunt state care dupa ce au trecut printr-un proces de îmbătrânire demografică au promovat și susținut creșterea fertilității, acest fenomen poartă numele de reîntinerire demografică. Pentru a putea vorbi în mod realist de reîntinerirea populației ca și fenomen demografic, un stat trebuie să mențină fertilitatea la valori ridicate pe o durată de cel puțin 10-15 ani . [1]

Irlanda și Franța sunt state în care ponderea populației tinere este ridicată, datorită creșterii fertilității cu sprijinul unui complex de măsuri politice și socio-economice. [9]

O altă tendință demografică care poate fi observată în cadrul unei țări este cea staționară, care se caracterizează prin creșterea ponderii populației adulte și a celei vârstnice în detrimentul populației tinere, acest proces este unul de tranziție ce apare în cadrul țărilor rapid industrializate. [8]

Studierea tendinței demografice a unei tări în ceea ce privește repartiția populației după vârstă se realizează atât prin metode grafice cât și prin metode analitice, ținând cont și de particularitățile socio-economice din perioada studiată. [2]

Din metodele grafice amintim: diagrama triunghiulară sau nomograma și piramida vârstelor având tipologii variate în funcție de tendința demografică astfel, profesorul Vasile Cucu clasifică piramida în funcție de forma pe care o are ca urmare a schimbării raporturilor dintre grupele de vârstă, iar Gustav Sundbärg definește trei categorii de populații.

Principalele forme ale piramidei în funcție de tendința demografică :

forma triunghiulară caracteristică populației cu tendința progresivă (tânără);

forma de clopot a piramidei prezentă la populația cu tendința demografică staționară, unde se observă între grupele de vârstă un echilibru relativ;

piramida în formă de amforă tipică populației cu caracter regresiv. [2]

Metodele analitice utilizează indici pentru analiza fenomenului de îmbătrânire demografică o parte din aceștia sunt: raportul dintre bătrâni și tineri, ponderea unei grupe de vârstă din efectivul populației și raportul de dependență de vârstă (presiunea grupelor de vârstă inactive asupra grupelor de vârstă active). [2]

I.1.6. Structura populației în funcție de nivelul de educație

Importanța acestui indicator este dat de faptul că atât conceptul de boală dar și valoarea care i se acordă sănătății sunt influențate cultural și educațional. [11]

Nivelul de educație reprezintă ultimul grad de școlarizare pe care un individ l-a absolvit.Clasificarea cea mai utilizată a gradului de școlarizare este următoarea:

Fără școlarizare sau analfabetism;

Grad de școlarizare scăzut corespunde învățământului primar și secundar inferioar(clasele primare și gimnaziale);

Grad de școlarizare mediu corespunde învățământului secundar superior(liceul sau școală profesională);

Grad de școlarizare superior care corespunde învățământului terțiar (facultate).[12]

În ultimile trei decenii nivelul de educație în Uniunea Europeană s-a îmbunătățit semnificativ, astfel că în 2014, din populația cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani 78,7% au finalizat cu succes cel puțin învățământul secundar superior comparativ cu populația din grupa de vârstă 55-74 de ani care are un procent de 61,4%. [12]

În ceea ce privește populația care a absolvit învățământul terțiar, în 16 țări din Uniunea Europeană procentul a fost de 40% sau mai mult, la populația cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani, cu toate acestea în țări precum Italia, România, Malta și Slovacia acest procent a fost sub 27%. [12]

Un indicator important care se urmărește în cadrul determinării nivelului de educație al unei țări este cel al persoanelor care părăsesc timpuriu educația și formarea profesională. Astfel că, în 2014 ponderea populației tinere apartinând grupei de vârstă 18-24 de ani(din Uniunea Europeană) care nu era înscrisă în nici o formă de învătământ sau formare profesională în anul observat, având finalizată doar treapta de școlarizare primară și/sau secundară inferioară, a fost de 11,2 %. Nivelul acestui indicator rămâne ridicat în Malta(20,3%), Spania(21,9%), România(18,1%) și Portugalia(17,4%). [12]

Ponderea femeilor cu studii superioare a crescut rapid în ultimii zece ani având în 2012 la nivelul Uniunii Europene o rată de 40,2 %. [12]

Diverse studii au arătat valoarea deosebită pe care o are nivelul de instruire parentală în sănătatea copilului, fiind cel mai important factor care duce la supraviețuirea copiilor la vârste mici. [13]

Aceste studii au arătat că nivelul de educație parental are un impact mai mare în supraviețuirea copiilor decât factorii de venit sau de acces la instituțiile sanitare. Nivelul de educație al mamei este cel mai important factor care influențează mortalitatea infantilă. Femeile care au un anumit grad de educație cunosc noțiuni de igienă ,măsuri de prevenire a bolilor precum imunizările, metode de contracepție, cunosc importanța nutriției corecte a copilului și adresării precoce la serviciile medicale atunci când acesta e bolnav. De exemplu prin educarea femeilor din Zimbabwe s-a redus rata de malnutriție al copiilor cu până 50%. [11]

Nivelul de educație al femeii influențează fenomenele demografice în sensul că femeile cu studii medii și superioare au o fertilitate scăzută și nupțialitate întârziată. Mortalitatea infantilă scade proporțional cu creșterea gradului de școlarizare al mamei.Se spune că jumătate din reducerea mortalității infantile din ultimii 40 de ani de la nivel global se datorează creșterii nivelului de educație al femeii. Astfel că în 2009 la nivel global au fost cu 8,2 milioane mai puține de decese în rândul copiilor din grupa de vârstă 0-5 ani față de câte existau în 1970, jumatate din viețile salvate au fost atribuite creșterii nivelului de educație al mamelor, restul datorându-se dezvoltării accesului la instituțiile de sănătate și investițiilor în domeniul sănătății. [13]

Un studiu făcut în România, potrivit pentru exemplificarea afirmațiilor mai sus menționate a fost în anul 2005, de către IOMC București și UNICEF în colaborare cu Ministerul Sănătății, dorind să determine factorii care duc la decesul copiilor sub cinci ani la domiciliu și în primele 24 de ore de la internare. Acest studiu a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 625 de copii decedați(între 0-5 ani) la nivel național. În urma studiului reiese că una dintre caracteristicile demografice al populației din care au provenit copii decedați a fost nivelul redus de școlarizare al mamelor. Din efectivul mamelor acestui studiu 21% dintre mame nu aveau școala terminată, iar 16% erau analfabete. [14]

I.1.7. Structura economică a populației

Mortalitatea dar și calitatea vieții sunt puternic influențate de dezvoltarea socio-economică și caracteristicile unei societăți, de aici importanța structurii economice a populației. [3]

În funcție de participarea la viața economică populația unei țări se clasifică în populație activă și populație inactivă. Necesitatea acestei clasificări derivă din faptul că toată populația este consumatoare de bunuri și servicii și doar o parte din populație participă direct la producerea lor. Așadar populația activa cuprinde persoanele care realizează venituri proprii din efectuarea unei activități utile societății. [2]

Distribuția populației în funcție de parcticiparea la viața economică se evaluează cu ajutorul indicilor de mai jos și a curbei de activitate care este o reprezentare grafică a indicilor de activitate pe grupe de vârstă. [3]

Indicele de activitate = x 100; [3]

Indice de activitate specifică pe sexe =x100; [3]

Indice de activitate specifică pe grupe de vârstă = x100. [3]

Pentru a evalua nivelul de trai dintr-o țară cei mai folosiți indicatori sunt produsul intern brut(PIB) și produsul național brut(PNB). [15]

Produsul intern brut reprezintă valoarea totală a producției finale de bunuri și servicii realizate de populația unei țări într-o perioadă determinată de timp(de obicei un an). Cifra lui reflectă capacitatea unei țări de a produce venit în interiorul ei. [16]

Produsul intern brut pe cap de locuitor este raportul dintre produsul intern brut și numărul populației. [15]

Produsul național brut(venitul național brut) reprezintă valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor și serviciilor finale realizate de populația rezidentă, care lucrează atât în interiorul țării, cât și în străinătate, în decursul unui an. [16]

Legătura dintre dezvoltarea socio-economică a unei țări și starea de sănătate a populației poate fi sintetizată prin faptul că de obicei o creștere a venitului național brut pe cap de locuitor duce la o creștere a speranței de viață la naștere. [3]

Conform Institutului Național de Statistică, speranța de viață la naștere este definită ca numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou născut în perioada de referință, în condițiile în care pe toata durata vieții nivelul mortalității pe grupe de vârste ar rămâne aceeași ca în anul nașterii. [4]

O speranță de viață la naștere mai redusă există în țările din Estul și Centrul Europei având un venit național brut pe cap de locuitor scăzut.Există și țări în care există o discordanță între cei doi indicatori precum China,Cuba,Shri-Lanka caracterizate printr-un venit național brut scăzut care au o speranță de viață la naștere ridicată pentru venitul pe care îl au, în timp ce în țările din Orientul Apropiat cu toate ca au un venit național brut pe cap de locuitor crescut, totuși speranța de viață la naștere este scazută. [3]

Multe studii au analizat corelația dintre factorii economici și mortalitatea infantilă, arătând că o creștere macroeconomică duce la scăderea mortalității infantile. Unul dintre aceste studii a urmărit modificările acestor indicatori pe perioada 1990-2012 din 36 de țări cu venituri mici și medii susținand că o creștere a produsului intern brut de 10% duce la o scădere a mortalității infantile de 0.001. [17]

De specificat faptul că de-a lungul timpului s-a observat că asupra unei societăți impactul cel mai mare îl au educația, bugetul alocat pentru sănătate, bugetul alocat pentru alimentație și bugetul alocat pentru mediu. [3]

I.1.8. Mobilitatea teritorială a populației.

Mobilitatea populației se manifestă diferit în spațiu și timp în funcție de factorii care o condiționează, fiind un fenomen care caracterizează societatea din cele mai vechi timpuri. [2]

Schimbarea structurii populației, a numărului și densității se realizează nu numai ca și rezultat al natalității și mortalității, dar și datorită migrațiilor. [8]

Mișcarea migratorie sau migrația reprezintă deplasarea orizontală în teritoriu geografic sau în spațiu a populației. Pe lângă acestă mobilitate spațială se pot distinge: mobilitatea socială, mobilitatea profesională, schimbarea statutului educațional, matrimonial. [2-8]

Mobilitatea spațială este un fenomen complex care influențează și celelalte tipuri de mobilități și care prin intensitatea sa poate armoniza sau zdruncina bilanțul demografic între zone sau localități. Migrația este un eveniment social care reprezintă nu numai o schimbare de domiciliu dar și o schimbare de mediu socio-cultural, economic și afectiv. [2]

Migrația se clasifică în funcție de un număr mare de calități atributive: [8]

În funcție de direcția migrației se disting emigranții de imigranții. Emigrația reprezintă plecarea dintr-o anumită zonă (domiciliu stabil sau țară natală) a persoanei sau unui grup de oameni pentru a se stabili permanent sau temporar într-o altă zonă. Imigrația reprezintă stabilirea permanentă sau temporară pe un teritoriu dat, a unei persoane sau a unui grup de oameni veniți din altă zonă. [2-8]

În funcție de granițele oficiale ale unei țări se disting migrațiile interne de cele internaționale sau externe. [1]

În funcție de durata migrației, aceasta poate fi: definitivă, temporară, sezonieră, ritmică și diurnă. [2]

Suprapopularea reprezintă una din principalele cauze care duce la producerea fenomenului de mobilitate a populației, datorită dezechilibrului între numărul populației și resurse. Factorii sociali care au la bază considerente de ordin cultural, istoric, politic, religios reprezintă și ei o parte din cauzele care condiționează acest fenomen. [1-2]

Dezvoltarea căilor de comunicație precum transportul feroviar, maritim a dus la favorizarea migrațiilor. [1-2]

Maladiile, cataclismele pot duce la imigrări și emigrări masive și bruște. [1-2]

Alte cauze care favorizează migrația ar fi cele de ordin psihologic care este dat de fascinația unor zone, și cele de ordin ecologic. [1]

Ca și consecințe ale migrației s-au evidențiat efecte asupra populației de origine, asupra migranților înșiși și asupra populației de destinație. [1]

Se va produce un deficit de forță de muncă și o scădere a natalității schimbându-se totodată structura pe vârste a populației de origine, dacă din această populație migrează un număr mare de tineri. În schimb dacă zona inițială a fost suprapopulată, migrația a redus tensiunile demografice și economice a populației respective. [1]

La fel și în populația de destinație schimbarea se produce în ambele sensuri. Dacă populația de sosire (primire) se află în recesiune economică, un număr mare de imigranți ar contribui la creșterea șomajului și la creșterea consumului de resurse și așa insuficient. În schimb dacă populația de primire se află în plină creștere economică, imigranții ar împlini necesarul forței de muncă. Populația de primire poate reacționa (uneori agresiv) referitor la prezența imigranților, ducând la modificarea măsurilor legislative în ceea ce privește migrația. [1]

În ceea ce privește efectul acestui fenomen asupra migranților înșiși depinde de capacitatea lor de integrare în noua populație și de relația care se creează între cele două culturi diferite.[1]

I.1.9. Nupțialitatea și divorțialitatea

Orice eveniment demografic duce la schimbări în structura populației, de aceea studierea căsătoriei ca și eveniment demografic este importantă fiind privită ca un factor potențiator al fenomenului de fertilitate. [1-2]

Nupțialitatea reprezintă frecvența căsătoriilor într-o populație, pe o perioadă determinată de timp. [1]

Divorțialitatea reprezintă frecvența divorțurilor într-o populație, pe o perioadă dată. [1]

Vârsta minimă la care se poate realiza evenimentul demografic numit căsătorie este reglementată în legislația din majoritatea țărilor. Legislația din România prevede vârsta minimă legală pentru sexul feminin de 16 ani și pentru sexul masculin de 18 ani. [2]

În majoritatea statelor vârsta minimă legală pentru căsătorie este de 18 ani, cu toate acestea cele mai multe țări au excepții pentru minori, în special pentru sexul feminin, care necesită acordul părinților și/sau o autorizație judiciară. [18]

În țările occidentale frecvența căsătoriilor între minori este foarte redusă, cu toate că acest fenomen persistă în țările slab dezvoltate. [18]

În România, potrivit rezultatelor finale ale Recensământului populației și locuințelor din 2011, starea civilă a persoanelor din grupa de vârstă mai mare sau egala cu 20 de ani, a fost următoarea: 61,1% dintre persoane erau căsătorite, 21,5% necăsătorite, 12,0% văduve/i, 5,4% persoane divorțate. Tot din aceeași grupă de vârstă, 4,5% dintre persoane au declarat că trăiesc în uniune consensuală, trei sferturi din această categorie de persoane nu au fost niciodată casătorite legal, restul fiind persoane divorțate în perioada de referință a recensământului. [19]

Conform Institutului Național de Statistică, rata de nupțialitate în România are o evoluție negativă din anul 2007 cand s-a înregistrat un maxim al nupțialității de 9,1‰, ajungând în anul 2011 la 5,2‰. Din punct de vedere al vârstei soților la prima căsătorie se constată o tendință de creștere progresivă a acestei vârste și de amânare a căsătoriei, astfel că în anul 2012 vârsta medie la căsătorie pentru sexul feminin ajunge la 26-27 de ani, iar pentru sexul masculin vârsta medie este de 30-31 de ani. [19]

Rata divorțurilor în România are o evoluție oscilantă, tendința a fost de creștere in perioada anilor 2004-2011, după care a început să scadă, ajungand in anul 2013 la o rată de 1,4‰. [19]

Evoluția fenomenului de nupțialitate este influențată de condiția femeii, prin creșterea perioadei de școlarizare, implicarea în activitatea economică, factori ce au dus la amânarea căsătoriei. [1]

Creșterea vârstei medii la căsătorie și instabilitatea familiei generată de divorț contribuie la scăderea natalității și fertilității. [1]

I.1.10. Natalitatea și fertilitatea.

Natalitatea este fenomenul demografic care reprezintă coeficientul de născuți vii raportat la mia de locuitori, pe o perioadă dată. [8]

Pentru aprofundarea studiului în reproducerea populației este nevoie de analiza fenomenului de fertilitate, care reprezintă ponderea de născuți vii în cadrul populației feminine de vârstă fertilă(15-49 de ani), pe un interval delimitat de timp. [3]

Înainte de a trece la descrierea și urmărirea principalilor indicatori din cadrul acestor fenomene demografice este important a se clarifica următoarele noțiuni: [3]

Născutul viu este produsul de concepție expulzat sau extras complet din corpul matern, indiferent de durata de gestație, care după această separare prezintă un semn de viață precum respirația, bătăi cardiace, pulsații ale cordonului ombilical, contracția voluntară a unui mușchi, indiferent dacă placenta a fost eliminată sau nu și dacă cordonul ombilical a fost secționat sau nu; [3]

Avortonul este produsul de concepție care rezultă dintr-o sarcină mai mică de 28 de săptămâni și care, după detașarea completă de corpul matern nu prezintă nici un semn de viață. Deoarece uneori este dificil de stabilit vârsta gestațională se poate utiliza ca și criteriu greutatea produsului de concepție care este mai mică de 1000 de grame sau o lungime mai mică de 35 de cm; [3]

Născutul mort reprezintă fătul care provine dintr-o sarcină mai mare de 28 de săptămâni și care, după extragerea completă din corpul matern nu prezintă nici un semn de viață; [3]

Fecunditatea reprezintă potențialul fiziologic al femeii, a cuplului de a procrea. [8]

Rata brută de natalitate se exprimă prin formula:

RNB= x 1000 . [3]

Această formulă este utilizată în toate statisticile naționale și internaționale pentru evaluarea intensității fenomenului. [3]

Într-un clasament realizat de The Word Factbook, în anul 2015 cea mai mare rată de natalitate la nivel global se situa în Africa, mai exact în Nigeria, înregistrându-se 45.45 de născuți vii la 1000 de locuitori și Mali cu 44.99 de născuți vii la 1000 de locuitori. [20]

În timp ce cea mai mare rată de la nivelul Uniunii Europene era de 14.84 de născuți vii la 1000 de locuitori, această valoare înregistrându-se în Irlanda, fiind clasată pe locul 132. A doua țară din Uniunea Europeană cu o valoare ridicată a ratei de natalitate este Franța fiind clasată pe locul 160 în lume cu o rată de natalitate de 12.38 născuți vii la 1000 de locuitori. România se află clasată pe locul 208 în lume cu o valoare a ratei de natalitate de 9.14 născuți vii la 1000 de locuitori, acest lucru poate fi observat în graficul 3, precum și variațiile acestei ratei de natalitate în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. [20]

Grafic 3. Rata brută a natalității din majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, în anul 2015.

Sursa: The World Factbook. Country comparison: Birth rate[online]. Disponibil la: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2054rank.html .

Fertilitatea se poate studia transversal, adică pe o perioadă de un an și longitudinal care presupune măsurarea fertilității pe o generație sau o cohortă. [3]

Rata generală de fertilitate se calculează dupa următoarea fromulă:

RGF= x1000. [3]

Dezavantajul acestui indicator constă în faptul că în calcularea lui nu se ține cont de starea civilă a femeilor, de fecunditatea lor, iar în funcție de aceste criterii fiecare femeie are o probabilitate diferită de naște născuți vii. [3]

Rata de fertilitate specifică pe vârstă sau grupe de vârstă se calculează conform formulei: x 1000. [8]

În funcție de rata de fertilitate pe grupe de vârstă se poate determina tipul de fertilitate a populației studiate astfel că, se poate vorbi de o populație caracterizată de tipul de fertilitate „precoce” atunci când fertilitatea maximă este situată în jurul vârstei de 20-24 de ani. Dacă fertilitatea maximă se înregistrează la grupa de vârstă 25-29 de ani tipul de fertilitate este unul „tardiv”, în timp ce dacă ratele de fertilitate între grupa de vârstă 20-24 de ani și 25-29 sunt la nivele apropiate, atunci tipul de fertilitate este unul „intermediar”. [3]

Așa cum a mai fost menționat fenomenul de fertilitate este influențat de structura populației feminine de vârstă fertilă și de starea civilă a femeii. În funcție de ultima caracteristică se poate stabili intensitatea fertilității conjugale sau extraconjugale. [3]

Un alt indicator ce trebuie urmărit în studiul fertilității este vârsta medie la naștere a mamelor, util în determinarea tipului de fertilitate și în măsurarea distanței între două generații. [3]

Înainte de 1990 în România 96-97% dintre nașteri apăreau în cadrul căsătoriilor, iar vârsta medie a femeilor la prima naștere fiind de 22,3 ani, de unde rezultă că tipul de fertilitate din acea perioadă a fost unul precoce. Din anul 1992 ponderea nașterilor extraconjugale crește ajungând în anul 2010 la valoarea de 27,7%, acest fenomen fiind mai frecvent în mediul rural. Cea mai mare pondere a nașterilor extraconjugale, aproximativ 60,2% provine de la subpopulația feminină cu vârsta până în 25 de ani. [21]

Foarte important de luat în considerare atât în studiul natalității cât și cel al fertilității este repartiția născuților vii în funcție de rangul lor. [21]

Scăderea născuților vii de toate rangurile în special de rangul III și IV a fost una din cauzele care dus la reducerea natalității în România după 1989. [21]

După 1995 când se înregistrează o scădere a natalității, caracteristica fenomenului de natalitate era de creștere a frecvenței născuților de rang I, de unde rezultă că modelul de tip „restrâns” cu cel mult doi copii era cel preferat de familiile de la acea vreme, model preluat din țările vest-europene și care încă se păstrează. Numărul de copii pe care o familie sau o femeie decide să îi aibă este condiționat de o serie de factori socio-economici. [21]

Un indicator care măsoară intensitatea fertilității transversale este rata totală de fertilitate sau suma nașterilor reduse.Această rată reprezintă numărul mediu de copii pe care l-ar naște o femeie dintr-o generație standard de 1000 de femei(sau o generație fictivă de 1000 de femei) în situația unui model dat de fertilitate specifică pe grupe de vârstă și în lipsa mortalității. [3]

La nivel global în anul 2010 rata fertilității totale a fost de 2,49 copii/femeie. La mijlocul anului 2009 rata de fertilitate totală a avut un maxim de 4,80 copii/femeie în Republica Centrafricană, fiind urmată de Arabia Saudită cu 3,0 copii/femeie, cele mai mici valori fiind înregistrate în Coreea cu 1,20 copii/femeie, urmată de Japonia și România cu 1,30 copii/femeie. [6]

Politica statului prin măsuri socio-economice, educaționale și legislative de natură stimulativă cu respectarea dreptului de a decide a individului sau cuplului, este capabilă de a interveni în modelarea fenomenelor de natalitate și fertilitate. [21-3]

Repartiția populației pe sexe, structura subpopulației feminine în funcție de vârstă și intensitatea fenomenelor de nupțialitate și divorțialitate, toți acești factori demografici influențează natalitatea și fertilitatea. [21-3]

Creșterea vârstei medii la naștere a mamelor și scăderea rangului născuților într-o familie sunt determinate de o combinație complexă de factori sociali și economici precum: costul ridicat de creștere al copiilor, prelungirea studiilor, creștera rolului unei femei în activitatea economică, planificarea familială. [21-3]

Alți factori care intervin în modificarea fenomenelor mai sus menționate în afară de cei politici, socio-economici și demografici ar mai fi: cei medico-biologici(sterilitatea, patologii genitale) și cei culturali. [21-3]

I.1.11. Mortalitatea

Mortalitatea este un indicator sintetic al stării de sănătate al populației și reprezintă frecvența deceselor dintr-o populație pe o perioadă dată( de obicei un an). [8]

Decesul reprezintă încetarea definitivă a funcțiilor vitale în orice moment după înregistrarea stării de născut viu. [8]

În afară de implicațiile pe care le are mortalitatea ca și fenomen demografic în dinamica populației, studiul ei are o importanță deosebită în medicină. Cu ajutorul indicatorilor de mortalitate se poate evalua starea de sănătate a populației, eficiența sistemului medico-sanitar iar pe baza descrierii și analizei acestor indicatori se pot identifica problemele de sănătate, clasificând și stabilind prioritățile în acțiunile de sănătate. Se pot stabili obiectivele în cadrul programelor de sănătate pe baza rezultatelor obținute ca urmare a practicării diferitelor metode de calcul, analiză și descriere a mortalității. [22]

Ca orice alt fenomen demografic mortalitatea poate fi analizată transversal prin intermediul indicatorilor de intensitate și de structură cât și longitudinal (prospectiv sau retrospectiv) cu ajutorul tabelei de mortalitate. [3-22]

Analiza transversală a mortalității este cea mai frecvent aplicată, dar are dezavantajul că în studiu sunt luate decesele aparținând mai multor generații, iar fiecare generație fiind supusă acțiunii unor factori de risc și protecție diferiți față de altă generație. [3]

Rata generală de mortalitate sau rata brută de mortalitate este calculată astfel : [3]

R.B.M = x 1000. [3]

Potrivit clasamentului făcut de The World Factbook, România se află pe locul 27 în lume având pe la mijlocul anului 2015 o rată brută de mortalitate ridicată, indicele fiind de 11.90‰. Conform aceluiași clasament cele mai mari rate de mortalitate generală din Uniunea Europeană se găsesc în Bulgaria cu indicele de 14.44‰ fiind pe locul trei în lume, Lituania cu indicele de 14.27‰ și Ungaria având indicele de 12.73‰. În lume cele mai mari rate ale mortalității se înregistrează în Lesotho, care este o țară din sudul Africii, având indicele de 14.89‰ și în Ucraina cu indicele de 14.46‰, iar la popul opus cu cele mai scăzute rate ale mortalității sunt înregistrate în Statul Qatar care se sitează în sud-vestul Asiei având indicele de 1.53‰ și în Emiratele Arabe Unite cu indicele de 1.97‰ . [23]

Ratele specifice de mortalitate reprezintă ponderea deceselor în subpopulații caracterizate în funcție de un criteriu( sex, vârstă, medii de rezidență, cauză de deces) sau combinații ale acestora(sex și vârstă, cauze de deces și vârstă) exprimat la 100.000 de locuitori. [3]

Mortalitatea proporțională sau letalitatea reprezintă raportul dintre numarul deceselor de o anumită cauză și numarul total de decese. Indicele de letalitate permite clasificarea principalelor cauze de deces și este dat de formula: [8]

I.L = x100. [8]

Rata de decese la 100 de îmbolnăviri sau rata de fatalitate reprezintă numărul de decese de o anumită cauză raportat la numărul total de imbolnăviri de aceeași cauză. Această rată de fatalitate este frecvent utilizată pentru bolile acute și reflectă severitatea bolii. [3-23]

Rata brută și ratele specifice de mortalitate sunt indicatori de intensitate iar rata de fatalitate și mortalitatea proporțională sau letalitatea sunt indicatori de structură, iar cu ajutorul acestor indicatori se poate realiza analiza transversală a mortalității. [3]

Pentru a compara diverse populații cu structură diferită se utilizează rate de mortalitate ajustate, acești indicatori au capacitatea de sinteză a ratei de mortalitate și anulează inconvenientele legate de structura diferită a populațiilor. În acest scop există doua metode de ajustare sau standardizare: directă și indirectă. [3]

Metoda directă sau metoda populației standard se utilizează atunci când se cunosc ratele de mortalitate specifice pe grupuri de vârstă a populațiilor de comparat. Pentru această metodă este necesar a se alege o populație standard cu o anumită structură pe vârstă, pe care se aplică ratele reale de mortalitate specifică din fiecare populație obținându-se ratele de mortalitate standardizată pentru populațiile de comparat. Aceste rate ajustate ale mortalității exprimă ponderea așteptată a deceselor în condițiile în care fiecare populație ar avea aceeași structură pe grupe de vârstă cu cea a populației standard. [3]

Metoda indirectă sau metoda mortalității standard se utilizează atunci când se cunosc structurile pe grupe de vârstă a populațiilor de comparat și ratele generale ale mortalității, iar ca și model de referință pentru această metodă se alege un model de mortalitate specifică pe grupe de vârstă. Prin această metodă se determină raportul standardizat al mortalității care evaluează excesul de mortalitate dintr-o populație dată față de un model standard de mortalitate specifică. Numărătorul acestui raport standardizat al mortalității este dat de numărul de decese observate, iar numitorul este reprezentat de numărul deceselor așteptate.[3]

În ceea ce privește mortalitatea specifică în funcție de cauza de deces, aceste cauze se împart în două mari categorii: naturale (stări morbide, malformații congenitale) și violente (sinucideri, accidente, traumatisme, otrăviri). [8]

Conform celor mai recente date publicate de Eurostat, în Uniunea Europeană evoluția ratelor standardizate ale mortalității în funcție de principalele cauze de deces a urmat o traiectorie descrescătoare între anii 2004 și 2012. Între acești ani rata standardizată a mortalității prin cancer a scăzut cu 10.2% pentru sexul masculin și cu 5.5% pentru sexul feminin, pentru mortalitatea prin boli cardiace ischemice aceste rate au avut o reducere semnificativă, înregistrând o scădere de 28.5% pentru sexul masculin și 30.4% pentru sexul feminin. Cele mai mari scăderi ale ratei standardizate a mortalității s-a înregistrat în cazul deceselor prin accidente de transport, rata scăzând cu 40.8% pentru sexul masculin și 43.8% pentru sexul feminin. [24]

Pentru decesele cauzate de boli ale sistemului nervos aceste rate au crescut cu 16.3% pentru bărbați, iar pentru femei a crecut cu 23.3%, în timp ce pentru decesele cauzate de cancer pulmonar (aici fiind incluse și cancerul de bronhii și trahee) rata standardizată a mortalității variază în funcție de sex, scăzând la sexul masculin cu 4.9% și crescând la sexul feminin cu 5.7%. [24]

Cu toate acestea primele trei locuri într-un clasament al principalelor cauze de deces la nivelul Uniunii Europene sunt ocupate de bolile cardiace ischemice, urmate de bolile cerebrovasculare și de neoplasme ale traheei, bronhiilor și plămânilor. Din statele membre cu cele mai mari rate standardizate ale mortalității prin boli cardiace ischemice având mai mult de 350 de decese la 100.000 de locuitori în 2012, au fost Lituania, Letonia, Slovacia, Ungaria, Estonia, Republica Cehă și România, la polul opus cu mai puțin de 100 de decese la 100.000 de locuitori au fost Franța, Portugalia, Olanda. [24]

Ratele de măsurare ale mortalității prezentate mai sus sunt utilizate în abordarea transversală a fenomenului. Deoarece o generație este supusă unor factori de risc diferiți față de altă generație, s-a impus necesitatea abordării longitudinale a mortalității. Pentru a obține o reconstituire a deceselor pe generații, se grupează decesele în funcție de anul nașterii și astfel se urmărește mortalitatea de-a lungul vieții unei generații, acest lucru se poate reda cu ajutorul funcțiilor tabelelor de mortalitate. [3]

Așa cum a mai fost menționat, fenomenul de mortalitate este un indicator sintetic al stării de sănătate al populației fiind puternic influențat de dezvoltarea socio-economică. Indicatorul care sintetizează multiplii factori care acționează asupra stării de sănătate și care e unul principalii indicatori ai tabelei de mortalitate este speranța de viață la naștere, fiind discutat la subcapitolul “ Structura economică a populației”. [3]

I.2. Mortalitatea infantilă

Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic care arată ponderea deceselor sub 1 an înregistrate în populația născuților vii. [8]

Este un indicator care reflectă în primul rând nivelul de trai și gradul de dezvoltare socio-economică, fiind unul din cei mai sensibili indicatori de măsurare și descriere al stării de sănătate al populației. [3-8]

I.2.1.Indicatori de măsurare al fenomenului de mortalitate infantilă

Pentru măsurarea și studierea fenomenului mai sus amintit se pot folosi următoarele surse de date:

Statistica demografică curentă, efectuată prin prelucrarea datelor înregistrate în certificatele medicale constatatoare ale decesului și certificatele medicale constatatoare ale născuților vii. Institutul Național de Statistică constituie baza de date pentru România. [3-22]

Statistica sanitară curentă, se realizează pe baza informațiilor prelucrate din fișele deceselor 0-1 an de către Centrul Național pentru Organizarea și Asigurarea Sistemului Informațional și Informatic în Domeniul Sănătății Publice al Ministerului Sănătății Publice. [3-22]

Anchete medico-sociale. [3-22]

Studiul mortalității infantile poate fi abordat transversal, pe un an calendaristic sau longitudinal, pe generații. [22]

Rata de mortalitate infantilă arată intensitatea fenomenului și reprezintă numărul de decese 0-1 an înregistrate în anul de studiu, raportat la mia de născuți vii în anul respectiv. Formula de calcul pentru această rată este următoarea: [8]

RMi = x1000. [8]

Avantajul acestei rate constă în simplitatea calculului dar, are un inconvenint faptul că o parte din sugarii decedați într-un an calendaristic s-au născut în anul precedent, de exemplu un sugar de 5 luni care a decedat în luna aprilie s-a născut în luna decembria a anului trecut. Pentru un calcul cât mai precis sau pentru cazurile în care sunt oscilații mari între numărul de născuți vii de la un an la altul, să nu ducă la supraestimarea intensității fenomenului, se pot utiliza ratele corectate ale mortalității infantile. [3]

Moduri de corectare a mortalității infantile:

Rata mortalității infantile corectată pe generație = x1000, unde:

d1- reprezintă decesele 0-1 an înregistrate în anul x;

Nx – reprezintă numărul de născuți vii în anul x;

d2- reprezintă decesele 0-1 an înregistrate în anul x-1;

Nx-1 –reprezintă numărul de născuți vii în anul x-1. [3]

Rata mortalității infantile corectată prin aplicarea de coeficienți de pondere a numărului de născuți vii = x1000. [3]

Acestă ultimă metodă de corectare este necesară când sunt diferențe importante între numărul de născuți vii de la un an la altul. Un exemplu în acest sens ar fi anul 1966, când în România s-au impus modificări legislative cu privire la avort prin Decretul 770, având ca și consecință dublarea numărul de născuți vii în anul 1967. [22]

Pentru conturarea reacțiilor fenomenului la condițiile climatice și epidemiologice, rata de mortalitate infantilă se poate calcula și pe intervale de timp mai scurte (semestru, trimestru sau lună), conform metodelor de calcul de mai jos: [3-8]

Rata de mortalitate infantilă din datele unui semestru = x1000; [3]

Rata de mortalitate infantilă din datele unui trimestru = x1000; [3]

Rata de mortalitate infantilă din datele unei luni = x1000. [3]

Modificări în intesitatea fenomenului apar în funcție de numeroase caracteristici socio-demografice și medicale, ce pot fi evidențiate prin intermediul indicatorilor de mai jos. [3-22]

1) Rata de mortalitate infantilă în funcție de cauza de deces, cu ajutorul căreia se identifică principalele cauze medicale care duc la deces. [3-22]

2) Rata de mortalitate infantilă pe medii de rezidență arată distribuția fenomenului în mediul rural/urban. [3-22]

3) Rata mortalității infantile în funcție de sex calculează intensitatea deceselor 0-1 an în subpopulația de născuți vii de sex masculin și respectiv născuții vii de sex feminin. [3-22]

4) Rata mortalității infantile în funcție de vârsta la deces sunt: [3]

Mortalitatea neonatală precoce reprezintă ponderea deceselor 0-6 zile raportată la mia de născuți vii. Acest indicator depinde de calitatea despensarizării gravidei, de asistența la naștere și asistența nou născutului în prima săptămână de viață, fiind un indicator de evaluare a eficienței serviciilor de îngrijire materno-fetală. [3-8]

Datorită faptului că mortalitatea neonatală precoce are aproximativ aceleași cauze de deces ca și mortalitatea fetală tardivă (sau mortinatalitate), în sănătate publică s-a introdus noțiunea de mortalitate perinatală. [3-22]

Mortalitatea perinatală reprezintă decesele fetale cuprinse între a 28-a săptămână de gestațiie și primele 6 zile după naștere. [3-8]

Mortalitatea neonatală tardivă reprezintă ponderea deceselor 0-27 de zile raportată la mia de născuți vii. [3]

Mortalitatea postneonatală reprezintă ponderea deceselor ce survin în perioada cuprinsă între 28 de zile sau o lună de la naștere până la un an. [3]

Formulele de calcul pentru distribuția mortalității infantile după vârstă sunt următoarele:

RM neonatală precoce = x1000; [3]

RM neonatală tardivă = x1000; [3]

RM postneonatală = x1000; [3]

RM perinatală = 1000. [3]

Pentru o analiză mai fină a acestui fenomen se utilizează și alți indicatori ai mortalității infantile precum: rata de mortalitate infantilă după locul de deces, rata de mortalitate infantilă pentru prematuri, rata de mortalitate infantilă după vârsta mamei, starea civilă, nivelul de instruire, etc. [3]

I.2.2. Principalele cauze de deces care duc la mortalitatea infantilă

Principalele cauze de deces se clasifică în două mari categorii: [25]

Endogene, în această categorie intră afecțiuni care apar înainte de naștere, în perioada intrauterină sau care apar ca rezultat al procesului de naștere propiu-zis. Aceste cauze endogene sunt: anomalii congenitale, condiții perinatale, complicații ale sarcini, imaturitate, traumatisme la naștere, etc. [25]

Exogene în această categorie intră afecțiuni dobândite infecțioase și parazitare și accidentele. [25]

În perioada 2000-2015, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 45% dintre decesele copiilor sub 5 ani au survenit în prima lună de viață ( perioada neonatală). Principalele cauze de deces care au dus la mortalitatea neonatală au fost prematuritatea, complicațiile intrapartum și sepsisul neonatal. Mai mult de jumătate dintre copii 51,8% au murit datorită bolilor infecțioase precum: pneumonia care a cauzat 13% dintre decese copiilor sub 5 ani și 3% dintre decesele din prima lună de viață, malaria care a cauzat 5% dintre decese și bolile diareice 9%. Toate aceste cauze ale mortalității copiilor sub 5 ani se regăsesc în tabelul 3 de mai jos. [26]

Tabelul 3. Principalele cauze de deces ale copiilor sub 5 ani în perioada 2000-2015.

Sursa: World Health Organization.Causes of child mortality [online]. Disponibil la: http://www.who.int/gho/child_health/mortality/causes/en/

În anul 2013 la nivel global aproximativ un milion de copii (36%) au murit în prima zi de viață, alt milion (36-37%) au murit în următoarele 6 zile după naștere și alți 800.000 au murit între zilele 7-27 după naștere. Dintre aceste decese 35% au apărut ca și rezultat al nașterilor premature și complicațiilor acestora, iar 24% dintre decese au survenit din cauza complicațiilor în timpul travaliului și nașterii propiu-zise. [27]

O mare parte dintre aceste decese pot fi prevenite prin îmbunătățirea accesului la instituțiile medico-sanitare, îmbunătățirea calității serviciilor medicale de îngrijire a gravidei și copilului, identificarea și monitorizarea sarcinilor cu risc crescut precum și programarea acestor nașteri în unități spitalicești cu dotare și competență de terapie neo-natală, pentru toate acestea sunt necesare investiții mari din partea statelor în sănătate. [27]

Principalele cauze de deces în mortalitatea postneonatală sunt bolile infecțioase și parazitare care pot fi prevenite prin măsuri de sănătate publică cum ar fi imunizările și terapia antibiotică. Dintre aceste boli, rujeola a avut cel mai mare declin 12.8%, datorită disponibilității vaccinului pe scară largă. [26]

Grafic 4. Mortalitatea infantilă în România în funcție de principalele cauze de deces în perioada 1994-2012.

Sursa: Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate publică. Mortalitatea infantilă în România. Anul 2012 [online]. Citat în 2013. Disponibil la: http://www.ccss.ro/public_html/sites/default/files/Mortalitatea%20Infantila%20in%20Romania%20in%20Anul%202012.pdf

Conform graficului 4, din anul 2003 în România decesele de cauză perinatală reprezintă principala cauză de mortalitate a copiilor sub un an. Valoarea acestui indicator atinge un maxim de 6.6% în anul 2004, urmând o traiectorie descrescătoare, ajunge la valoarea de 3.1% în 2012. [28]

Afecțiunile aparatului respirator reprezintă a doua cauză de deces în România, având o evoluție în continuă scădere ajungând de la valoarea de 8.7% din 1994 la 2.1% în 2012. [28]

Mortalitatea cauzată de boli ale aparatului digertiv, accidente, boli infecțioase și parazitare în perioada 1994-2012 are o evoluție constantă, având valori sub 1%. [28]

În ceea ce privește anomaliile congenitale și acestea prezintă o evoluție descrescătoare din anul 2001, iar ponderea cea mai ridicată din cadrul acestor afecțiuni o este dată de anomaliile congenitale ale aparatului circulator 48.8 %, urmată fiind de anomaliile congenitale ale sistemului nervos 15.1 %. [28]

I.2.3. Evoluția fenomenului de mortalitate infantilă în Europa

Dinamica și nivelul mortalității infantile sunt condiționate de un complex de factori economici și socio-culturali. Mortalitatea infantilă a avut o scădere rapidă la nivel global odată cu îmbunătățirea condițiilor de trai și sporirea cunoștințelor medicale, ritmul scăderii nivelului acestui indicator fiind diferit în fiecare țară. [26]

Pe la mijlocul secolului XX s-au înregistrat cele mai semnificative scăderi al nivelului de mortalitate infantilă la nivel global, Nordul Europei înregistrând cel mai rapid progres în acest sens. Astfel că, Suedia, Islanda și Norvegia înregistrau valori sub 20‰, diferențiindu-se clar față de celelalte state europene . În timp ce țări precum Franța, Italia, Austria, Marea Britanie, Elveția, Olanda aveau rata de mortalitate peste 50‰, iar Bulgaria, Ungaria, Slovacia, România, Polonia peste 100‰. [14]

Între anii 1950-1970 și alte țări din Europa occidentală (Finlanda, Irlanda, Danemarca, Marea Britanie și Franța) prezintă valori sub 20‰, timp în care Suedia, înregistrează valori ale ratei de mortalitate infantilă sub 10‰ . Înaintea anului 1970, fostele țări socialiste cu excepția Albaniei aveau un nivel al mortalității infantile era mai mic sau egal cu 50‰. [14]

În perioada 1970-1990 toate țările vest europene prezintă valoarea indicelui de mortalitate infantilă sub 10‰ cu excepția Portugaliei care ajunge în anul 1992 la acest nivel. [14]

După 1990 nu se modifică foarte mult clasamentul țărilor europene din punct de vedere al ratei de mortalitate infantilă, totuși se observă faptul că țările central europene precum Slovenia, Slovacia, Ungaria, Polonia și Cehia prezintă nivele ale mortalității infantile apropiate de cele din țările vest europene. Timp în care Bulgaria, România și unele foste republici sovietice prezintă o scădere lentă a indicatorului de mortalitate infantilă. [14]

În intervalul de timp cuprins între anii 1990-2011, țări precum Republica Moldova (11‰), România (9.4‰), Ucraina (9.17‰), Bulgaria (8.48‰) au reușit să reducă considerabil rata de mortalitate infantilă, cu toate acestea sunt în urmă față de restul țărilor europene. [28]

I.2.4 Caracteristici ale mortalității infantile în România

Înainte de anul 1950, nivelul mortalității infantile în România era foarte ridicat ( peste 200‰), înregistrându-se o primă scădere între anii 1947-1948, când valoarea ratei de mortalitate infantilă ajunge la 142.7‰. În perioada următoare rata de mortalitate infantilă continuă să scadă într-un ritm mai lent până în anul 1965, când se înregistrează un minim de 44.1‰. Tot în această perioadă se impun măsuri legislative de interzicere a avortului prin decretul 770, care are ca și efect creșterea mortalității infantile în anul următor fiind ascociată cu o creștere natalității. [3]

Rata de mortalitate infantilă a variat de la un an la altul până în anul 1970 cand s-a înregistrat valoarea de 49.4‰, din acest an această rată a avut o evoluție descrescătoare continuă ajungând în anul 1990 la valoarea de 26.9‰ și în anul 2013 la valoarea de 9.01‰. [3]

Cu toate că mortalitatea infantilă s-a redus semnificativ, România se află printre ultimele țări din Europa. [3]

Mortalitatea infantilă pe medii sociale. Există o diferență evidentă între cele două medii, frecvența cea mai mare a deceselor sub un an înregistrându-se în mediul rural. În anul 2012 valoarea indicelui de mortalitate infantilă în mediul rural a fost de 11.8‰ față de mediul urban unde indicele a fost 6.6‰. Această diferență este mai accentuată la mortalitatea postneonatală, unde valoarea din mediul rural este de 5.9‰ față de 2.9‰ din cel urban, în timp ce această diferență este mai mică la mortalitatea neonatală unde indicele este 5.9‰ în mediul rural și 3.8‰ în mediul urban. [28]

În profil teritorial rata de mortalitate infantilă pe anul 2012, prezintă cele mai mici valori în Cluj (4.7‰ cu 30 de decese) și București (3.8‰ cu 74 de decese). La popul opus se situează Mehedinți (14.7‰ cu 38 de decese), Galați (14.7‰ cu 68 de decese) și Brăila (14.2‰ cu 37 de decese). [28]

Mortalitatea infantilă pe sexe. Cu toate că indicele de mortalitate infantilă la sexul masculin a avut o scădere continuă din anul 1997 (24.6‰) până în anul 2012 (9.6‰ cu 990 decese), cu toate acestea valoarea acestui indice este mai mare față de sexul feminin (8.4‰ cu 822 decese), prezentând un indice al supramortalității masculine de 120.4%. [28]

În ceea ce privește mortalitatea infantilă pe subgrupe de vârstă, conform graficului 5 de mai jos se observă că din anul 2003 majoritatea deceselor apar în perioada neonatală (6-27 de zile), urmate apoi de decesele din perioada postneonatală. Mortalitatea neonatală prezintă o evoluție oscilantă din anul 1994 până în anul 2003, înregistrând o scădere continuă din anul 2004 când valoarea indicelui îi de 9.6‰, ajungând în 2012 la 4.7‰. Din 1994 când indicele este de 14.6‰, mortalitatea postneonatală are o evoluție constant descrescătoare, ajungând în anul 2012 la valoarea de 4.3‰. Valorile cele mai scăzute ale ratei de mortalitate infantilă se înregistrează la copii din primele 6 zile de viață. [28]

Grafic 5. Mortalitatea infantilă pe subgrupe de vârstă, în perioada 1994-2012.

Sursa: Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate publică. Mortalitatea infantilă în România. Anul 2012 [online]. Citat în 2013. Disponibil la: http://www.ccss.ro/public_html/sites/default/files/Mortalitatea%20Infantila%20in%20Romania%20in%20Anul%202012.pdf

În cele ce urmează vor fi prezentate câteva aspecte ale mortalității infantile în România potrivit unui raport publicat în anul 2013 de Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate.

Mortalitatea infantilă luată în funcție de greutatea copilului la naștere se remarcă faptul că a crescut ponderea mortalității în rândul copiilor cu greutatea la naștere sub 2500 de grame, valoarea acestui indicator fiind de 48.6‰ în anul 2012 comparativ cu copii care au avut greutatea la naștere peste 2500 de greme și care au reprezentat 3.6‰. În urma rezultatelor din fișa deceselor sub un an din perioada 2011-2012 s-a constatat faptul că indicele de mortalitate infantilă în funcție de vârsta mamei și greutatea copilului la naștere a fost mai mare la mamele cu vârsta cuprinsă între 45-49 de ani și la copii cu greutatea sub 2500 de grame (din 4 decese 2 copii au avut greutatea sub 2500 de grame). [28]

La copii cu greutatea sub 2500 de grame principalele cauze de deces au fost: cauze perinatale (23.8‰), anomalii congenitale (11.1‰) și boli ale aparatului respirator(9.5‰). Iar în funcție de locul deceselor, 63.6% dintre decesele la copii sub un an cu greutatea la naștere sub 2500 de grame s-a petrecut în maternitate, 24.2% în spital și 9.9% la domiciliu. [28]

Decesele la domiciliu în perioada dintre anii 2001-2012 au o evoluție oscilantă, ponderea lor crescând ușor în anul 2012 (18.4%) față de anul 2011 (18.2%). Cele mai multe decese la domiciliu au fost cauzate de boli ale aparatului respirator (71.5%), accidente (15.6%) și anomalii(7.5%). Principala cauză pentru nespitalizarea copilului a fost evoluția supraacută a bolii (139 cazuti care reprezintă 41.7%), a doua cauză fiind neadresabilitatea părinților în caz de îmbolnăvire al copilului (30.3%). Alte motive pentru nespitalizarea copilului au fost accidente mortale imediate (10.5%), consult de alt medic față de medicul de familie (0.9%) și nespecificat (17.1% cu 57 de cazuri). Acest fenomen poate fi pus pe seama lipsei de educație sanitară al părinților și lipsa de atenție acordată copilului, fenomen cu o pendere ridicată în mediul rural față de cel urban. [28]

I.2.5. Factori de risc ai mortalității infantile

Potrivit literaturii de specialitate, clasificarea sistemică a factorilor de risc care ține cont de integrarea biosistemului mamă în alte biosisteme, este cea mai potrivită pentru practica curentă și pentru cercetare. Această clasificare este urmăroarea: [3]

Factori endogeni se împart în două categorii în factori ce țin de mamă și factori ce țin de copil. Factorii de risc endogeni ce țin cont de unele caracteristici ale mamei sunt: vârsta mamei (sub 19 ani și peste 35 de ani), paritatea, afecțiuni generale sau obstetricale, intervenții obstetricale și accidente în timpul sarcinii. Factorii de risc endogeni ce țin cont de de caracteristicile nou-născutului sunt: greutatea mică la naștere, rangul nou-născutului, sexul masculin, vârsta (primul trimestru), handicap biologic (malformații, rahitism, malnutriție, anemie). [3]

Factorii exogeni sunt accidentele, intoxicațiile și acei factori care țin de mediu (inclusiv asistența medicală). [3]

Factorii care țin cont de structura familiei și caracteristicile ei sunt: statutul marital al mamei incert, instabilitatea familiei, nivelul scăzut de educație, venitul scăzut al familiei, nerespectarea regulilor de igienă, domiciliu nestabil al familiei, condiții nesatisfăcatoare de locuit, vagabondaj, consumul de alcool, familii în primul an de la alcătuirea lor. [3]

Factorii demografici sunt planificarea familială și modificări ce survin în evoluția natalității și fecundității. [3]

Factori socio-economici și de mediu. [3]

~Bibliografie~

1.Dan Roșca. Introducere în sociologia populației și demografie [online]. Ediția a IV-a.Universitatea Spiru Haret. București: Editura Fundației România de mâine, 2007. pag 9,24,29,54, Disponibil la : http://ro.scribd.com/doc/49709858/Introducere-in-sociologia-populatiei-si-demografie-Dan-Rosca#scribd .

2. Constantin Vert. Geografia populației. Teorie și metodologie [online]. Timișoara: Editura Mirton, 2001. Pag 37,48,91-102,116.Disponibil la: http://geografie.uvt.ro/wp-content/uploads/2015/07/Geografia-populatiei_teorie-si-metodologie-pdf.-164-MB.pdf .

3.Dana Galieta Mincă, Mihail Grigorie Marcu. Sănătate publică și management sanitar. Note de curs pentru învățământul postuniversitar.Ediția a II-a. București: Editura Universitară “Carol Davila, 2004. pag 12-15,50-51

4.Institutul Național de Statistică. Definiții. Populație[online]. Disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/Populatie2014_emigranti2013.htm.

5.Demograf. Populația României la 1 ianuarie 2016 [online]. Citat în 11 februarie 2016. Disponibil la: https://demograffiti.wordpress.com/2016/02/11/populatia-romaniei-la-1-ianuarie-2016/ .

6.Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică. Comparații internaționale privind statistica demografică și sanitară[online]. Citat in 2012. Disponibil la:

http://www.ccss.ro/public_html/sites/default/files/Comparatii%20internationale%202012_0.pdf

7.Institutul Național de Statistică. Populația României pe localități la 1 ianuarie 2015 [online]. Disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/Populatia%20Romaniei%20pe%20localitati%20la%201%20ian%202015.pdf

8.Conf.Univ.Dr. Farkas Imre Jānos,Asist.Univ.Dr. Farkas Evelyn. Cap. VIII. Principalele capitole ale demografiei.În : Conf.Univ.Dr. Farkas Imre Jānos,Asist.Univ.Dr. Farkas Evelyn. Vademecum Medici Generalis. Editura: Uniunea societăților de științe medicale, filiala Mureș, 1987.pag 55,67

9. *** Îmbătrânirea populației României [online]. 2012. Disponibil la: http://hymerion.ro/wp-content/uploads/2014/09/Imbatranirea-populatiei-Romaniei-ed-2012-1.pdf .

10. *** Populația stabilă(rezidentă). Principalele caracteristici demografice. 1 Ianuarie 2014 [online].Citat in 2014. Disponibil la: http://hymerion.ro/wp-content/uploads/2014/09/Populatia-stabila-a-Romaniei-la-1-ianuarie-2014.pdf .

11. Dr. Ingrid Bwahama, Dr. Eduardo Fabella, Dr. Geofrey Kabuye. A Study on the relationship of maternal education and infant mortality in the Philippines. În Université Libre de Bruxelles[online]. Disponibil la: http://www.ulb.ac.be/esp/inegal/tg3/ .

12. Eurostat. Educational attainment statistics[online]. Citat în octombrie 2015. Disponibil la: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Educational_attainment_statistics .

13. David Brown. A mother's education has a huge effect on a child's health. În The Washington post[online] . Citat în 16 septembrie 2010. Disponibil la:

http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2010/09/16/AR2010091606384.html

14. IOMC,UNICEF,Ministerul sănătății.Cauze medico-sociale ale mortalității copiilor sub 5 ani la domiciliu și în primele 24 de ore de la internare: Raport final.București:Editura MarLink, 2005.pag 62. Disponibil la:

http://www.unicef.org/romania/ro/Mortalit_ROM_FINAL_CD.pdf .

15. Wikipedia. Produsul intern brut[online].Disponibil la:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Produs_intern_brut .

16. inProfunzime.DE(dicționar economic)[online].Disponibil la:

https://inprofunzime.wordpress.com/dictionar-economic/ .

17. Ashish Kumar Upadhyay, Swati Srivastava. Association between Economic Growth and Infant Mortality: Evidence from 132 Demographic and Health Surveys from 36 Developing Countries[online]. Disponibil la: http://paa2015.princeton.edu/uploads/150731 .

18. Wikipedia. Marriageable age[online]. Disponibil la:

https://en.wikipedia.org/wiki/Marriageable_age .

19. Eurostat. Radu Baetica, Institutul National de Statistica, România. Nupțialitatea și natalitatea în România [online]. Citat în iunie 2015. Disponibil la: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Marriages_and_births_in_Romania/ro .

20. The World Factbook. Country comparison: Birth rate [online]. Disponibil la: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2054rank.html .

21.*** Institutul Național de Statistică. Evoluția natalității și fertilității în România [online]. Citat în 2012. Disponibil la :

http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Evolutia%20natalitatii%20si%20fertilitatii%20in%20Romania_n.pdf

22.***Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București. Cursul pentru obținerea atestatului în managementul serviciilor de sănătate. Sănătate publică: Demografie și epidemiologie. 2010-2011.

23. The World Factbook. Country comparison: Death rate [online]. Disponibil la :

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2066rank.html .

24. Eurostat. Statistici privind cauzele deceselor [online]. Citat in aprilie 2015. Disponibil la: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Causes_of_death_statistics/ro

25. Wikipedia. Mortalitate infantilă [online]. Disponibil la:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mortalitate_infantil%C4%83

26. World Health Organization. Child Mortality [online]. Disponibil la:

http://ourworldindata.org/child-mortality/

27.UNICEF. Levels & Trends in Child Mortality. Report 2014 [online]. Disponibil la : http://www.unicef.org/media/files/Levels_and_Trends_in_Child_Mortality_2014.pdf

28. Sursa: Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate publică. Mortalitatea infantilă în România. Anul 2012 [online]. Citat în 2013.Disponibilla: http://www.ccss.ro/public_html/sites/default/files/Mortalitatea%20Infantila%20in%20Romania%20in%20Anul%202012.pdf

.