Evoluția dreptului afacerilor pe [612113]

Referat
Tema : Evoluția dreptului afacerilor pe
plan național și internațional

A elaborat Carp Dorina, CIG 1
A verificat Ungureanu Ciprian

Istoria dreptului comercial este legată direct de evoluția societății umane, de dezvoltarea comerțului și
de utilizarea monedei. Daca ar fi să vorbim despre evoluția dreptului afacerilor din perspectiva apariției
actelor care reglementează activitatea comercială trebuie să amintim primele coduri de legi.
În anul 2350 î.Hr. exista se pare primul cod de legi scris « Codul Urukagina » elaborat sub inițiativa
regilor mesopotamieni. Din păcat e el nu a fost încă descoperit, aceasta fiind doar o presupunere.
Prima reglementare legală găsită a fost « Codul Ur -Nammu » care data din 2050 î.Hr. se pare. Doar
cinci articole au putut fi de scifrate , în urma cărora c ercetătorii au ajuns la concluzia că sistemul juridic era
specializat și funcționa după principii foar te stricte.
Codul lui Hamurabi de la 1700 î. Hr. reprezintă prima sursă scrisă găsită care reglementează raporturi
comerciale. Codul cuprindea 282 de articole din care doar 35 se pot citi. Articolele 101 -107 vorbesc despre
raportul de drept a două persoane dintre care una predă celeilalte bani sau mărfuri în scopul de a realiza un
câștig. Codul cuprinde dispoziții speciale privind contractul de depozit și reglementează navigația fluvială
și încheierea de vase.
Reglementări privind drepturi vamale și taxe da tând din anul 522 î.Hr. s -au găsit în China ceea ce
relevă existența unei activități comerciale intense.
În secolele V și IV î.Hr. Grecia era recunoscută print -o activitatea comercială intensive. Primele legi
care s -au ocupat de comerț au fost legile lui S olomon din Atena (anul 594 î. Hr). Ele permiteau luarea de
dobândă, reglementau moneda, măsurile și greutățile.. La greci mai întâlnim registrele comerciale,
mandatele de plată, titlurile la ordin.
Roma primitivă nu s -a îndeletnicit cu comerțul, activități le preponderente fiind păstoritul și agricultura.
O dată cu expansiunea romană și transformarea socială, Roma devine o piață comercială și bancară
importantă (sec. IV î.Hr.).
Dreptul roman consacra câteva reguli de drept menite a ocroti comerțul (ca action tributoria,
exercitoria și institutoria, lex Rhodia de jactu, precum și dispozițiile referitoare la foenus nauticum,
argentarii și titlurile de credit ). Mai tîrziu , romanii introduc un element nou- tratatele comerciale
internaționale care le asigura u privilegii comerciale în zonele învecinate imperiului. La început , romanii
foloseau în raporturile comerciale instituțiile de drept civil , apoi s -au dezvoltat instituții specific dreptului
commercial.
O dată cu împărțirea Imperiului Roman sistemul jurid ic european capătă o nouă definire.
În Anglia o serie de reglementări normative comerciale reglementează raporturile comerciale între anul
900 și 1300 (Regulamentul Monetar Englez 902 -925, Legea Parteneriatului, 1109 -1118, Legea orașelor
medievale, Statu tul comercianților 1283 și 1285, legea vânzării ,1284etc.).
Tot în această perioadă se înființează breslele și corporațiile comercianților cu sisteme de reglementare
a activității comerciale și cu aparate jurisdicționale proprii.
Regulamentele purtau denu mirea de Statute. Cele mai importante statute sunt: Breve consulum
mercatorum, Paris (1305), Breve curia maris, Paris, Statuti del arte di Calimala din Florența (1301),

Statutele din Bergamo (1457), Statutele din Bologna (1509), din Brescia (1429), din Cremona (1388), din
Florența (1312, 1320, 1324, 1393), din Milano (1396), din Piacenza (1321), din Roma (1317), din Verona
(1318).
Dezvoltarea dreptului a impus înlocuirea dreptului statuar și consuetudinar cu un drept scris.
Prima țară care a trecut de l a dreptul consuetudinar la cel scris a fost Franța prin edictul lui Francisc al
II-lea din august 1563 conform căruia comercianții erau obligați să supună jurisdicției comerciale cu
carac ter corporativ născute între ei.
Ludovic al XIV -lea și ministrul său Colbert sunt inițiatorii celei dintâi codificații a dreptului comercial
și maritim cunoscută sub denumirea de Ordonnance du Commerce sau « Code Savary » (1673), numit după
comerciantul parizian Jaques Savary care a colaborat la redactarea lui .
În perioada revoluției franceze au fost schimbate o serie de condiții cu privire la industrie și comerț ,
prin abolirea definitivă a corpora țiilor de meserii privilegiate. Ca urmare a fost adoptat Codul Comercial
prin legea din 15 septembrie 1807. Noul Cod Comercial a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1808. Codul este
divizat în patru cărți> prima este intitulată « Despre comerț în general » conținând dispoziții generale
privitoare la comercianți și obligațiile lor profesionale, dispoziții speciale : societățile, bursel e și agenții de
schimb, comisionarii, vânzarea comercială etc.
Cartea a doua este consacrată reglementării « dreptului maritim », a treia falimentului, în timp ce cartea a
patra jurisdicției comerciale.
O serie de state ca Belgia, Olanda, Spania și Egipt au preluat Codul Comercial ca reglementare
proprie. În Italia în 1808 se adoptă primul Cod Comercial, înlocuit în 1882 de o formulă mult mai
complexă și riguroasă care a servit ca model pentru Codul comercial român din 1887. În 1942 Italia a
adoptat o regl ementare unitară a dreptului privat astfel că dreptul comercial nu se mai bazează pe o
structură normativă proprie.
Germania adoptă Codul Comercial German (Handelsgesetzbuch) alături de Codul Civil (Bürgeliches
Gesetzbuch) în 1897 acestea intrând în vigoare în anul 1900.
Teritoriul Romaniei a făcut parte pentru aproape două secole, din Imperiul roman unde aplicabil era
dreptul roman. Chiar și după destrămarea Imperiului roman o serie de instituții juridice romane și -au
păstrat aplicabilitatea pe teritoriul țării completându -se cu dreptul obștesc sau dreptul cutumiar. O lungă
perioadă de timp reglementările juridice comerciale s -au confundat cu regulile de drept civil. Absența unor
reglementări comerciale distincte se explică prin lipsa unei dinamici importante a comerțului, contactul
direct comerciant – cumpărător predominând viața economică.
În evoluția dreptului comercial român inițial un rol important l -a jucat « comerțul de târg » reglementat
de «obiceiul pământului », deoarece volumul de produse menite comerțului era relativ scăzut și existat un
schimb de mărfuri doar cu alte târguri din zona țărilor române (Liovul, Leipzig, Cracovia etc).
Primele reglementări juridice codificate de natură comercială le găsim în « colecțiunea de legi » a lui
Andr onache Donici din 1814 cunoscută și sub denumirea de Codul lui Andronache Donici sau Manualul

lui Donici, care printre dispozițiile de drept civil și penal mai face referire și la « daraveniile comerciale »
și « iconomicosul faliment ».
În Țara Românească întâlnim în « Legiuirea lui Caragea » , pusă în aplicare la 1 septembrie 1828 ,
opera logofătului Ștefan Nestor Craiovescu și a lui Atanasie Hristopol , prezintă câteva dispoziții cu privire
la anumite operațiuni comerciale.
Regulamentele Organice din Țara Românească și din Moldova sunt acte juridice cu caracter
constituțional, care însă reglementează și înființarea tribunalelor comerciale și definesc actele de comerț.
În Regulamentul O rganic al Moldovei se stipula « că în pricinile neguțătorești se vor adun a din condica
de comerț a Franței toate dispozițiunile ce vor fi potrivite la starea lucrurilor din Moldova, care se vor pune
în rânduială și se vor tălmăci românește spre a sluji de regulă în toate pricinile neguțătorești ».
La acest fapt se adaugă decizi a Adunării Legiuitoare a Munteniei din 1840 de a adopta Codul
Comercial Francez din 1808 cu modificările sale din 1835 și la care s -au mai adăugat unele dispoziții din
Regulamentul Organic. Legea de la 10 decembrie 1863 extinde aplicarea acestui cod și în Muntenia.
La 31 octombrie 1882 a fost adoptat în Italia noul Cod Comercial. Ministrul Justiției din România,
Eugeniu Stănescu, a instituit în 1884 o comisie pentru întocmirea unui cod comercial luându -se ca model
Codul italian. Comisia a întocmit un proie ct cu puține abateri față de Codul Italian. Autorii săi menționau
că preluarea majorității textelor din legislația comercială italiană și germană a avut în vedere presupunerea
că « într -un viitor mai mult sau mai puțin apropiat se vor stabili între națiuni o uniformitate de legiuiri
comerciale ».
Proiectul a fost prezentat Parlamentului în toamna anului 1885, adoptat la 15 aprilie 1887 și promulgat
prin Decret Regal la 16 aprilie 1887. El a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887. Regulamentul pentru
punerea în aplicare a fost dat la 7 septembrie și publicat în Monitorul oficial la 10 septembrie 1887. A mai
apărut și un regulament de serviciu și contabilitate al sindicilor tribunalelor județene publicat la 20 iunie
1895.
Pe lângă Codul Comercial Italian și Codul Comercial francez s -au mai folosit și alte acte normative
europene ca decretul italian din 14 decembrie 1882 pentru aplicarea Codului Comercial Italian, Codul de
Comerț german din 1861, legea cambiei din Germania din 1848, legea belgiană din 5 mai 18 72 asupra
gajului comercial și contractului de comision.
Codul comercial român adoptat în anul 1887 este împărțit în patru părți (cărți). Cartea I (art.1 -489)
Despre comerț în general, Cartea II (art.490 -694) Despre comerțul maritim, Cartea III (art. 695 -888)
Despre faliment și Cartea IV (art.889 -971) Despre exercițiul acțiunilor comerciale și despre durata lor.
Adoptarea Codului comercial a dus la dezvoltarea intensivă și extensivă a comerțului din perioada ante
și interbelică fiind completat cu o serie d e reglementări speciale foarte importante ca, de exemplu, Legea
burselor de comerț din 23 august 1929, legea registrului comerțului din 10 aprilie 1930, legea comerțului
de bancă din 8 mai 1934 etc.

În Transilvania până la 1918 s -a folosit Codul de comerț ungar influențat de vechiul cod comercial
german promulgat prin legea din 17 decembrie 1862 (ADHGB). În cele 566 de articole acesta reglementa
situația comercianților, societăților comerciale,actelor de comerț etc.
În Bucovina s -a aplicat vechiul cod come rcial german și legile comerciale speciale din Austria.
În Basarabia erau în vigoare reglementările comerciale rusești .
Un nou Cod Comercial român elaborat în 1936 trebuia să intre în vigoare la 1 martie 1940 , dar a fost
amânat fără termen. El nu a fost p us niciodată în aplicare.
Revoluția din 1989 a adus o serie de transformări și în ceea ce privește economia de piață. S -a trecut de
la un sistem economic centralizat la o economie de piață concurențială. O serie de acte normative
importante au marcat adaptarea la economia de piață. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților
economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, legea nr. 31/ 1990 privind societățile
comerciale, legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, legea nr. 58/1998 legea bancară, legea
21/1996 legea concurenței, legea nr. 136/1995 privind asigurările etc.
În procesul care a premers aderarea României la Uniunea Europeană, România a făcut o serie de
demersuri pentru adoptarea acquis -ul comunitar. In ceea c e privește acquis -ul comunitar comercial, adică
ansamblul de reguli reguli juridice după care se desfășoară comerțul în sistemul comunitar, procesul de
conformare al legislației românești este încă în curs.
În final putem concluziona că evoluția dreptului afacerilor pe plan național a avut loc în concordanță
cu evoluția acestuia pe plan internațional. Statul roman și -a elaborat propriile coduri comerciale pe baza
codurilor comerciale le statelor mai dezvoltate, adaptîndu -le situației existente în țară. După părerea mea
aceasta a reprezentat o tactic ă corectă, întrucît statele precum Franța, Italia, Germania, erau la o etapă
avansată în toate domeniile, trecuseră deja prin problemele economice , deci puteau reprezenta un model
spre care putea tinde Romania la acel moment . Preluarea aproape în totalitate a textelor din legislația
comercială ale acestori țări a prevestit într -un fel stabilirea ulterioară a unei uniformități de legi aplicabile
pe un teritoriu unit – Uniunea Europeana.