Evolutia Deviantei Si Delincventei In General Si In Relatie cu Schimbarile Tehnologice In Societatea Actuala

Cuprins

Importanța temei alese

Lista figurilor – Anexa 1

Capitolul 1. Tehnologia ca factor al schimbării sociale

1.1. Etimologia termenului tehnologie

1.2. Noțiunea de informație

1.3. Evoluția Tehnologiei Informației

1.4. Calculatorul. Avantaje și Dezavantaje

1.5. Conceptul de telefonie mobilă

Capitolul 2. Devianțe sociale

2.1. Elemente de identitate ale devianței

2.1.1. Categorii de devianți

2.2. Comportamentul

2.2.1. Definiții

2.2.2. Transformarea trebuințelor în comportamente

2.2.3. Motive care orientează comportamentul

2.2.4. Etape ale actului comportamental (J. Mead)

2.2.5. Explicarea comportamentului în teoria câmpului lui K. Levin

2.3. Devianța comportamentală

2.3.1. Trăsături specifice delincvenței

2.3.2. Tipuri de delincvență

Capitolul 3. Principalele modele etiologice și teorii în domeniul delincvenței

3.1. Explicație și cauzalitate în domeniul delincvenței

3.1.1. Influența factorului psihic asupra delincvenței

3.1.2. Caracteristici psihologice din sfera delincvenței

3.1.3. Caracteristici ereditare ale personalității deviante

3.1.3.1. Metoda cercetării gemenologice

3.1.3.2. Studiul adoptivilor

3.2. Concepții și teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincvenței

3.2.1. Teoria învățării sociale a agresiunii

3.2.2. Teoria “asocierilor diferențiale”

3.2.3. Teoria “rezistenței” la frustrare

3.2.4. Teoria “subculturilor delincvente”

3.2.5. Teoria “etichetării sociale”

3.2.6. Teoria controlului social

3.2.7. Teoria “dezorganizării sociale”

Capitolul 4. Criminalitatea informatică

4.1. Noțiunea de infracțiune informatică

4.2. Caracteristici esențiale ale criminalității informatice

4.3. Portretul psihologic al infractorilor informatici

4.4. Forme de manifestare a criminalității informatice

Capitolul 5. Evoluția criminalității în general și în relație cu dezvoltarea

tehnologiei în perioada 1990-2012

5.1. Metodologia cercetării și limitele ei

5.2. Statistici macrosociale necesare încadrării stării generale de criminalitate

perioada 1990 -2000

5.3. Statistici macrosociale pentru încadrarea stării generale de criminalitate și celei

bazate pe dezvoltarea tehnologiei în perioada 2001-2012

Concluzii

Anexa 1

Bibliografie

Importanța temei alese

În lucrarea de față mi-am propus să aduc în atenție devianța și delincvența, care au deținut și până în prezent ponderea cea mai importantă, dar actuala extindere este fără precedent și generează probleme tuturor factorilor responsabili ai societății.

Coabităm într-un spațiu tumultos, într-o lume în care tehnologia se dezvoltă foarte rapid, într-o lume în care informația și modul de percepere a acesteia are o importanță din ce în ce mai mare.

Faptul că tehnologia va avea un impact cu privire la evoluția omului este o problemă controversată, dar deja există multe semne că, în prezent, ne folosim creierul într-un mod diferit față de cum o făceau oamenii doar cu o generație în urmă.

Dezvoltarea rapidă a electronicii în ultimele decenii a dus la apariția și extinderea calculatoarelor – definite ca mecanisme, aparate electronice capabile să prelucreze date și să folosească programe (seturi de instrucțiuni) stocate în memorie pentru a rezolva probleme, prin acceptarea de date, executarea a numeroase operații asupra datelor (procesare – de exemplu, stocarea, sortarea, întâmpinarea, ștergerea datelor etc.) și obținerea rezultatului acestor operații.

Însă, dezvoltarea rapidă a tehnologiei informatice la nivel mondial, are, din păcate, o parte negativă: s-a deschis o poartă către producerea unor devianțe sociale și fapte antisociale, fapte care nu ar fi putut exista în condițiile tehnice existente acum 15 ani, de exemplu.

Tehnologia informațională atinge fiecare aspect al vieții cotidiene a unei persoane fără a ține cont de poziționarea geografică a acesteia.. Activitatea zilnică a unei persoane este afectată în formă, conținut și timp de calculator. Tot mai multe activități comerciale, industriale, economice sau guvernamentale sunt dependente de rețelele informatice. Calculatoarele nu sunt utilizate doar pentru creșterea performanțelor economice și industriale ale unei țări, acestea au devenit parte integrantă a vieții personale a individului.

Dezvoltarea tehnologiei a însemnat nu numai tot mai multe date în formă digitală, ci și o mai mare ușurință cu care cineva îți poate invada viața personală. Se aud tot mai des informații de genul: “un nou virus atacă “Internetul”, “un tânăr hacker a spart parolele”, “clonarea telefoanelor mobile”,”terorism cu ajutorul calculatorului”.

Realitatea rețelelor informatice s-a impus concentric, de la planul local la cel național și mondial. O lume a rețelelor interconectate este, în mod potențial, o lume a comunicării plenare și, ca urmare, a marilor sensuri conjugate și a efortului eficient.

Este adevărat că “dezvoltarea tehnologiei a dus, pe de o parte, la creșterea beneficiilor pentru toți, dar, pe de altă parte, la creșterea pericolelor și spaimelor”.

Se vorbește tot mai mult de noua ordine informațională, de războiul informatic. Astfel, al treilea război mondial – războiul rece a fost câștigat de cine a avut mai mulți bani și mai multe arme. Acest război, odată încheiat, a fost înlocuit cu unul economic, care se poartă între bogați și săraci, de fapt, între civilizații.

Datorită naturii calculatoarelor, există posibilități crescânde de a înmagazina, transfera, utiliza, manipula date prin contact de la mare distanță, de a comunica și transmite rapid și la o calitate ridicată cantități practic nelimitate de date de la un sistem informatic la altul.

Criminalitatea legată de calculator, implicând o situație transfrontalieră, devine tot mai importantă. Este foarte greu de probat o infracțiune în domeniul informatic prin metodele clasice de descoperire a infracțiunilor, iar posibilitatea ca infractorul să se afle într-o altă zonă a lumii, în care brațul legii să nu îl poată ajunge, este ridicată.

Motto:

Ai grijă de faptele tale pentru că se vor transforma în obiceiuri.

Ai grijă de obiceiurile tale pentru că vor fi caracterul tău…..

Ai grijă de caracterul tău pentru că el va influența destinul tău….viața ta

Frank Outlaw

CAPITOLUL 1

TEHNOLOGIA CA FACTOR AL SCHIMBĂRII SOCIALE

1.1. ETIMOLOGIA TERMENULUI TEHNOLOGIE

Termenul tehnologie provine din limba greacă: tekhnologia (tratare sau dizertație asupra unei arte, expunerea regulilor unei arte), format din : tekhnë (artă, meserie) + logos (cuvânt).

Tehnologia poate fi tradusă prin “oameni care folosesc informații, instrumente și sisteme pentru a-și face viețile mai bune și mai ușoare” și o folosim pentru a controla lumea în care trăim.

Peter Gregory a formulat următoarea teorie cu privire la tehnologie:

“Capacitatea tehnologiei de a amplifica munca productivă poate fi egalată sau depășită de capacitatea tehnologiei de a amplifica munca distructivă”.

Există foarte multe definiții publicate ale tehnologiei, astfel că obținerea unei definiții adecvate, complete, consistente a tehnologiei este posibilă numai într-o carte. Fiecare profesiune are o definiție diferită a tehnologiei.

Astfel, Dicționarul explicativ al limbii române DEX online conține următoarele definiții:

– “ Știința artelor și meseriilor în general. Totalitatea terminilor [!] tehnicĭ aĭ uneĭ arte orĭ uneĭ științe. Odinioară, morfologie (o parte a gramaticiĭ)”.

Referința la meserie implică aplicarea competențelor și cunoștințelor în practică. Semnificația originală în limba greacă a fost "discurs asupra artelor". Termenul "arte" înseamnă aici producția de artefacte, nu numai "obiecte de artă", ci, mai general, produse. La începutul secolului 20, termenul tehnologie a inclus un domeniu din ce în ce mai amplu de mijloace, procese și idei, în afară de instrumente și mașini.

Știință a metodelor și mijloacelor de prelucrare a materialelor.

Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs.

Cu ajutorul tehnologiei oamenii comunică mai bine și își îmbunătățesc modul în care muncesc. Tehnologia le permite să creeze produse din ce în ce mai bune, este peste tot și face viața mai bună.

1.2. NOȚIUNEA DE INFORMAȚIE

Aserțiunile despre locul și importanța informației în dezvoltarea umanității nu mai sunt de mult expresia unor proiecții într-un viitor îndepărtat. Cu viteza celor mai dinamice câmpuri de cunoaștere, informația s-a instalat în conștiința păturilor elevate ale societății ca un factor incontestabil și hotărâtor de progres.

Noțiunea de informație face parte din viața cotidiană și reprezintă un factor restructurant și reordonator în evoluția contemporană a societății. Pentru a fi considerate informații, datele privitoare la obiectul de activitate trebuie prelucrate în concordanță cu cerințele informaționale; aceasta presupune culegerea datelor de la diverse surse, prelucrarea propriu-zisă și distribuirea rezultatelor prelucrării informaționale la locul unde au fost solicitate.

Prelucrarea datelor se poate realiza manual sau cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul –prelucrarea automată a datelor; deoarece prelucrarea automată a datelor presupune atât resurse materiale – echipamente electronice de calcul – cât și umane – operatori, programatori – organizate într-o formă care să permită funcționarea acestora ca un ansamblu unitar, acesta poartă denumirea de sistem de prelucrare automată a datelor (SPAD).

Pentru a caracteriza tratarea automată a informației, Philipe Dreyfus a propus în anul 1962 cuvântul informatică. Acest termen a fost acceptat de Academia Franceză în aprilie 1996 cu următoarea definiție “Știința tratării raționale, în special cu mașini automate, a informației considerată suport al cunoștințelor umane și al comunicării în domeniul tehnic, economic și social” .

Istoria informaticii începe înainte de momentul apariției computerului digital. Înainte de anul 1920, termenul de "computer" se referea în limba engleză la o persoană care efectua calcule (un funcționar). Primii cercetători în ceea ce avea să se numească informatică, cum sunt Kurt Gödel, Alonzo Church și Alan Turing, au fost interesați de problema computațională: ce informații ar putea un funcționar uman să calculeze având hârtie și creion, prin urmărirea pur și simplu a unei liste de instrucțiuni, atât timp cât este necesar, fără să fie nevoie ca el să fie inteligent sau să presupună capacități intuitive. Una din motivațiile acestui proiect a fost dorința de a proiecta și realiza "mașini computaționale" care să automatizeze munca, deseori plictisitoare și nu lipsită de erori, a unui computer uman.

1.3. EVOLUȚIA TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI

În ultimii cincizeci de ani, putem împărți evoluția tehnologiei informației în trei epoci: Mainframe; Computerul personal (PC) și rețea locală (LAN) și era Internet.

Era Mainframe

În anul 1946, în Statele Unite ale Americii a fost construită prima mașină electronică de calcul, iar intervalul cuprins între anii 1950 și 1970 a reprezentat era computerelor de mare viteză și a minicalculatoarele organizaționale, respectiv, era mainframe. În anii 1960, activitățile de prelucrare pe loturi se realizau pe computerul de tip mainframe folosind stive de cartele perforate și obținând rezultatele imprimate. Utilizarea pe diviziuni temporale partajate a permis creșterea numărului de persoane care aveau acces la mainframe-uri în anii 1970, iar minicalculatoarele au dăruit oamenilor un mediu de calcul mai puțin structurat.

Era PC + LAN

Primul microprocesor a fost inventat de o companie de semiconductoare din California în anul 1971 și a reprezentat un punct de cotitură în dezvoltarea tehnologiei informației. Dispozitivul inventat era un circuit integrat cu 2.300 de tranzistori, care reprezintă echivalentul CPU (unității centrale de procesare) al unui calculator și s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante inovații tehnologice din raționale, în special cu mașini automate, a informației considerată suport al cunoștințelor umane și al comunicării în domeniul tehnic, economic și social” .

Istoria informaticii începe înainte de momentul apariției computerului digital. Înainte de anul 1920, termenul de "computer" se referea în limba engleză la o persoană care efectua calcule (un funcționar). Primii cercetători în ceea ce avea să se numească informatică, cum sunt Kurt Gödel, Alonzo Church și Alan Turing, au fost interesați de problema computațională: ce informații ar putea un funcționar uman să calculeze având hârtie și creion, prin urmărirea pur și simplu a unei liste de instrucțiuni, atât timp cât este necesar, fără să fie nevoie ca el să fie inteligent sau să presupună capacități intuitive. Una din motivațiile acestui proiect a fost dorința de a proiecta și realiza "mașini computaționale" care să automatizeze munca, deseori plictisitoare și nu lipsită de erori, a unui computer uman.

1.3. EVOLUȚIA TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI

În ultimii cincizeci de ani, putem împărți evoluția tehnologiei informației în trei epoci: Mainframe; Computerul personal (PC) și rețea locală (LAN) și era Internet.

Era Mainframe

În anul 1946, în Statele Unite ale Americii a fost construită prima mașină electronică de calcul, iar intervalul cuprins între anii 1950 și 1970 a reprezentat era computerelor de mare viteză și a minicalculatoarele organizaționale, respectiv, era mainframe. În anii 1960, activitățile de prelucrare pe loturi se realizau pe computerul de tip mainframe folosind stive de cartele perforate și obținând rezultatele imprimate. Utilizarea pe diviziuni temporale partajate a permis creșterea numărului de persoane care aveau acces la mainframe-uri în anii 1970, iar minicalculatoarele au dăruit oamenilor un mediu de calcul mai puțin structurat.

Era PC + LAN

Primul microprocesor a fost inventat de o companie de semiconductoare din California în anul 1971 și a reprezentat un punct de cotitură în dezvoltarea tehnologiei informației. Dispozitivul inventat era un circuit integrat cu 2.300 de tranzistori, care reprezintă echivalentul CPU (unității centrale de procesare) al unui calculator și s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante inovații tehnologice din secolul trecut. În anul 1975 a fost construit primul calculator personal, „Altair”, iar în 1977, Radio Shack a folosit un calculator personal cu tastatură și monitor CRT, fiind primul calculator complet personal pus la dispoziția publicului larg.

Prima Rețea Locală a fost introdusă pe piață de Datapoint în 1977 prin sistemul ARC, care conținea trei componente principale: procesoare de fișier, procesoare de aplicații, și hub-uri, toate conectate cu un cablu coaxial. Industria calculatoarelor a trebuit să se perfecționeze continuu pentru a atinge o anumită simplitate. Anul 1980 a reprezentat sfârșitul epocii tradiționale de sisteme informatice și începutul unei noi epoci bazate pe micro-PC și LAN.

În a doua jumătate a secolului XX, tehnologia informației a cunoscut cea mai importantă dezvoltare, aducând mari contribuții la evoluțiile economice și sociale din toate țările.

Era Informațională Internet

Inventarea telegrafului, a radioului, a telefonului, și a calculatoarelor au făcut posibilă apariția unui mediu cu multiple facilități integrate de comunicare, nemaîntâlnite: Internetul.

În deceniul 1950-1960, conducătorii Americii se temeau de un atac din partea rușilor. S-a constituit atunci un sistem simplu de lansare a rachetelor, în cazul în care se detecta un atac rus. Sistemul de apărare avea și menirea să asigure retransmiterea mesajelor, în cazul eventualelor distrugeri de rețea. Mesajul trebuia să găsească altă rută de destinație. În anul 1969, un sistem mult perfecționat ARPANET, înlocuiește vechiul sistem. După 1980, rușii nu mai sunt considerați un pericol și ARPANET trece în administrarea Fundației Științifice Naționale (National Scientific Foundation), care transformă acest sistem în Internet. Departamentul Apărării Naționale Americane folosește și el Internetul azi, dar trebuie să facă față “teroriștilor cibernetici”, care încearcă să pătrundă în sistemele Pentagonului, care altădată erau apărate de această rețea.

Începând cu anul 2000, aproape toată lumea, vorbind în termeni geografici, tehnologici, social-economici etc. are acces la Internet.

Putem enumera câteva dintre cele mai utilizate facilități oferite de Internet: poșta electronică, ziarele electronice, paginile web, transferul de fișiere, transmiterea în timp real a programelor radio și TV, transferuri de bani, cumpărături în timp real și lista ar putea continua.

1.4. CALCULATORUL. AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE

Invenția care și-a pus o amprentă puternică asupra vieții oamenilor la sfârșitul secolului al XX – lea a fost computerul. Disponibil în magazinele din Statele Unite ale Americii la începutul anilor `80, el a devenit PC computer personal, după ce a primit un monitor pe care sunt afișate programele și un mouse pentru a le accesa.

Din avantajele folosirii tehnologiilor informatice putem evidenția:

documentare rapidă;

schimb de informații;

dezvoltarea pieței virtuale;

apariția un învățământ de tip nou realizat cu ajutorul unor noi profesii, ramuri de învățământ și direcții de studiu;

accesul foarte simplu la învățământ;

învățatul creativ, amuzant etc.;

Dezavantaje:

lipsa intimității informațiilor personale;

dependența de calculator poate duce la apariția unor probleme de sănătate (obezitate, astigmatismul, peturbarea atenției, oboseala etc) și tulburări comportamentale care cu greu pot fi reparate în timp;

infracțiuni săvârșite cu ajutorul calculatorului etc.

Tendința de miniaturizare și ieftinire permanentă a calculatorului reprezintă un semn al progreselor tehnologice din domeniu. Tipurile constructive cele mai răspândite de calculatoare portabile sunt, în ordinea de la mare la mic: Laptop (poate fi un computer personal de tip PC), se așează pe masa de lucru sau pe genunchi (în poală), Notebook (eventual de tip PC), All-in-One (eventual de tip PC), Sub-notebook (eventual de tip PC), Ultrabook – un sub-notebook extrem de subțire, ușor și elegant (dar și scump); „Ultrabook” este o marcă înregistrată a companiei Intel, Netbook (eventual de tip PC), Tabletă, Hibrid între o tabletă și o tastatură atașabilă, formând împreună un netbook; de ex. modelul Acer Iconia Tab W500, Smartphone – telefoane mobile celulare, multifuncționale („inteligente”), Personal Digital Assistant (PDA), Calculatoare de buzunar, Calculatoare foarte simple, integrate de ex. într-un ceas de mână sau în telefonul mobil.

1.5. CONCEPTUL DE TELEFONIE MOBILĂ

În ultimele două decenii comunicațiile mobile terestre au înregistrat o dezvoltare spectaculoasă și au devenit un element important de infrastructură pentru dezvoltarea industrială și socială. Istoria telefonului mobil cuprinde evenimentele legate de apariția primelor telefoane mobile, dezvoltarea și evoluția acestora, trecând prin diverse forme, de la stațiile de emisie-recepție, utilizate la autovehicule, până la telefoanele celulare moderne.

Conceptul de bază de telefonie celulară s-a născut în anul 1947, când cercetătorii și-au dat seama că, prin folosirea microundelor pot îmbunătăți substanțial eficacitatea convorbirilor. Emițătorul/transmițătorul culeg semnalele de la telefon și le transmit prin cablurile telefonice.

Telefonia mobilă modernă, în cadrul primei generații, înregistrează un salt uriaș pe 3 aprilie 1973 când Dr. Martin Cooper de la Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează prima convorbire cu un telefon mobil.

A doua generație (2G) este lansată prin anii '90, iar a treia generație, prima astfel de rețea sub formă de test, a fost introdusă în mai 2001, în Japonia (NTT DoCoMo). Prin introducerea comercială a generației următoare, a patra, numită "4G", se urmărea ca transmisiile multimedia să fie net superioare, fiind executate în modul numit "streaming media", prin care informația multimedia va fi transmisă prompt și cu fidelitate.

CAPITOLUL 2

DEVIANȚE SOCIALE

2.1. ELEMENTE DE IDENTITATE ALE DEVIANȚEI

În „Larousse-Dicționar de psihiatrie” (1997), devianța este prezentată ca „orice tip de conduită care iese din normele admise de o societate dată”.

În acest context, devianța rămâne diferită de delincvență în sensul că normalitatea sa nu se asociază în mod obligatoriu cu o încălcare a regulilor (civile sau penale) ale societății. Ea șochează totuși societatea prin modurile de a fi și de a trăi diferit de acelea care au curs în mediul social și cultural în care își duce existența individul deviant.

Așa cum arată o serie de studii și cercetări, într-o bună parte din legislații sunt considerate și etichetate ca deviante și delincvente acele acte care contravin normelor de conduită stabilite de către adult, delincvența fiind “atributul” anumitor categorii de tineri proveniți din categoriile și familiile neprivilegiate, deși comportamentul lor nonconformist nu se deosebește de cel al tinerilor aparținând unor categorii sociale privilegiate sau care dețin puterea.

Atunci când un individ transgresează norma ce definește o situație dezirabilă, el va fi perceput ca un “străin”, ca un individ particular și periculos, deseori numit deviant.

Devianța se referă la încălcarea normelor sociale; nu se limitează la normele legale, înglobând toate deviațiile posibile. Acest fenomen poate fi înțeles numai într-un context social. Pe lângă aspectul negativ, ea poate fi uneori un fenomen reglator al vieții sociale (după Emile Durkheim). Devianța întărește conformarea și certifică normalitatea.

Totodată, devianța trebuie considerată ca o stare ce poate fi, atât aleasă cât și impusă. Apare aleasă atunci când individul (sau grupul) caută a se face vizibil socialmente, abordând în acest caz un comportament care e rupt de regulile stabilite și impusă când societatea își stabilește norme și își arogă dreptul de a decreta deviant, un anumit individ sau grup, în momentul în care devianța poate deveni un pretext de inovație social.

În orice societate, comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri- mergând de la așa – numitul comportament excentric definit prin gesturi insolite, vestimentație aparte și dezordine comportamentală până la comportamentele disfuncționale sau aberante, înscrise în aria delincvenței, a tulburărilor psihice, a subculturilor și contraculturilor deviante sau marginale.

Diagnosticarea sau etichetarea acestor fenomene sau comportamente ca fiind normale ori anormale depinde de natura normelor sociale, de gradul de toleranță sau intoleranță al societății respective, ca și de pericolul actual sau potențial pe care îl prezintă devianța pentru stabilitatea vieții sociale.

Devianța poate fi atât de natură caracterială, cât și de natură socială, determinată de condiții de mediu, implicând negarea normelor de bază ale grupului sau revolta împotriva lor.

Sociologii fac astfel diferența între devianța pozitivă, prin care individul se abate de la standardele medii și de la stereotipurile conformismului social și devianța negativă, prin care individual încalcă, refuză sau eludează indicațiile normei de bază.

De obicei, personalitățile puternice, marii inventatori și inovatori care adoptă comportamente peste medie se încadrează în tipul de devianța pozitivă. Ei sunt adeseori combătuți sau respinși, dar timpul le va da dreptate.

2.1.1. CATEGORII DE DEVIANȚI

Se pot distinge următoarele categorii de devianți:

devianții care pun în discuție legitimitatea normelor pe care le violează, încercând să stabilească norme și valori substitutive, numiți și devianți subculturali.

indivizii care încalcă, în mod deliberat o normă socială, deși îi cunosc validitatea și legitimitatea (transgresorii);

indivizi care prezintă tulburări de comportament, care suferă de sociopatie sau au tulburări caracteriale, unde este foarte dificil a distinge între constrângere și determinare, între caracterul voluntar sau dobândit al actului de devianță

persoanele cu dizabilități fizice sau mentale – printre care se includ orbii, surzii, toți acei care se ies în evidență prin stigmate vizibile, datorită unor cauze biologice și psihice (leziuni organice, debilități mentale etc).

2.2. COMPORTAMENTUL

2.2.1. Delimitări conceptuale

Comportamentul reprezintă ansamblul reacțiilor adaptative, obiectiv observabile, pe care un organism, prevăzut cu sistem nervos, le execută ca răspuns la stimulii din ambianță care, de asemenea, sunt obiectiv-observabili; echivalent al termenului de behaviour (lb. engleză).

În circumscrierea sferei noțiuni de tulburare de comportament, un element important îl constituie definirea comportamentului și încercarea de a suprapune și echivala diferite alte noțiuni, mai largi sau mai restrânse decât cea de comportament, cum ar fi cele de conduită și de adaptare.

Această corelare între noțiuni este necesară întrucât în studiile de specialitate privind problema comportamentului, adaptării, a conduitelor antisociale – aceste noțiuni sunt folosite cu intelesuri care, deși apropiate, diferă prin sfera de cuprindere.

Astfel, unii autori (Wallon, Lagache, Guillaume) preferă termenul de conduită. P. Janet integrează în obiectul de studiu al psihologiei atât comportamentul (behaviorismul), cât și viața psihică interioară (exemplu psihanaliza) dezvoltând conceptul de conduită care circumscrie:

totalitatea manifestărilor vizibile orientate spre exterior;

totalitatea proceselor de organizare (interne) ale manifestărilor exterioare.

De aceeași părere este și A. Porot, care definește pe de-o parte comportamentul ca „modalitate de a fi sau de a reacționa a unui individ în viata obișnuită sau în prezența unor circumstanțe speciale, iar pe de altă parte definește conduita în sensul de atitudine a individului față de obligațiile morale” (A. Porot, 1964).

Indiferent de terminologia folosită, majoritatea autorilor evidențiază ca principală funcție a comportamentului aceea de relaționare între individ și mediul său. M. Trament dă următoarea definiție a comportamentului: „Domeniu propriu psihicului individual care cuprinde forțele dirijate sub formă de acțiuni necesare pentru relațiile cu lumea exterioară cu cea a semenilor noștri și cea a Eu-lui”.

Modalitatea de relaționare la mediu este însă funcție, pe de o parte, de latura afectiv-motivațională a individului, iar pe de altă parte, de contextul situațional în care acesta se găsește la un moment dat. De aceea se poate spune despre comportament că reprezintă: „ansamblul de tendințe emotivo-afective, ereditare sau dobândite care reglează raporturile individului cu condițiile mediului” (Heuyer, 1952).

2.2.2. Transformarea trebuințelor în comportamente (K. Goldshtein)

Comportamentul este determinat de trebuințe – stare de insuficiență a ceva, pe care persoana dorește să o înlăture, tensiune internă ce motivează activitatea și determină caracterul și orientarea actelor și acțiunilor.

К. Goldshtein a stabilit următoarele etape ale transformării trebuințelor în comportamente:

Etapa tensiunii psihice – senzația de lipsă obiectivă a ceva;

Mecanismul fiziologic de activizare în memorie a amintirilor despre obiectele din ambianță care pot satisface trebuința;

Sporirea energetică a trebuinței – tensiune internă, excitare afectiv-nervoasă, lichidarea sau inhibarea altor surse de excitare;

Etapa evaluării – manifestarea unei posibilități reale de posedare a obiectului care poate satisface trebuința;

Examinarea posibilităților obiective și subiective, pronosticarea actelor comportamentale;

Manifestări afective caracterizate în funcție de posibilitatea satisfacerii trebuinței;

Etapa satisfacerii – diminuarea tensiunii și a activismului psihic;

Scăderea tensiunii nervoase, suportarea unui sentiment de satisfacție și plăcere.

2.2.3. Motive care orientează comportamentul

Nici un act comportamental nu apare și nu se manifestă în sine, fără o anumită incitare, fără o anumită direcționare și susținere energetică. Chiar în cazul absenței unui obiectiv sau scop, un comportament are la bază acțiunea unei cauze. Astfel, trebuie căutat răspunsul la întrebarea “de ce ?”, “de ce s-a produs ?”. Tocmai în acest punct intră în scenă motivația.

Posedând o structură motivațională proprie, omul se va pune într-o dublă relație fașă de mediul extern:

una, de independență, constând în capacitatea lui de a acționa pe cont propriu, în absența unor stimuli sau solicitări externe;

cealaltă, de dependență, constând în satisfacerea stărilor de necesitate pe baza schimburilor substanțiale, energetice și informaționale cu mediul ambiant.

Motive inconștiente (pe care persoana nu le acceptă, dar se pot manifesta sub forma unor acte ratate, în vise sau în testele de personalitate):

Instincte – complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea;

Atracție – orientare firească spre realizarea, menținerea și păstrarea unei anumite stări;

Motive conștiente (persoanele cunoaște și le acceptă):

Orientare – atenție față de un anumit obiect, capabil să satisfăcă trebuințe;

Dorință – reprezentarea clară și certă a scopului;

Realizare – reprezentarea mijlojcelor potrivite atingerii scopului

Acest tip de devianță este determinat de un șir de factori: culturali, sociali, medicali, psihosociali, pedagogici, materiali etc.

Pentru toate comportamentele deviante și delincvente comun este în linii mari comportamentul agresiv și negativismul fundamentat pe :

factori psihologici (tulburări în sfera motivațională, afectivă, volitivă și morală a individului)

factori psihosociali (determinați de socializarea inadecvată sau incompletă)

2.2.4. Etape ale actului comportamental (J. Mead)

Faza de consum – acord dintre organism și ambianță.

Faza manipulării – contactarea acestor aspecte, obiecte din ambianță;

Faza impulsivă – dezechilibru organic, senzație de incomoditate și orientare a efortului psihic spre realizarea echilibrului;

Faza perceptivă – sporirea sensibilității față de elementele din ambianță care se prezintă ca oportune în scopul înlăturării stării de disconfort;

2.2.5. Explicarea comportamentului în teoria câmpului

lui K. Levin

Această teorie face parte din teoria generală a psihologiei și concluzionează:

Analiza comportamentului trebuie să se fundamenteze pe cunoașterea situației reale în care a decurs;

Situația trebuie să fie interpretată prin prisma capacității individului de a o conștientiza și interpreta;

Trebuie să se țină cont că fiecare comportament este determinat de anumite trebuințe (care trebuință a fost satisfăcută prin aceste acțiuni? De ce? Cum?);

Explicația trebuie să pornească de la identificarea cauzelor comportamentului în fiecare caz concret;

Comportamentul este influențat de factori “aici și acum”, evenimentele trecute și viitoare pot doar să aducă detalii neînsemnate la structura situației generale și să modifice componența câmpului psihologic;

B=f(P,E), unde B – comportament, P – persoană, E – ambianță.

2.3. DEVIANȚA COMPORTAMENTALĂ

Tulburările de comportament (devianță comportamentală) sunt acțiuni ale omului, caracterizate de și conducând spre dezadaptare biologică, psihologică și socială, provocând conștient sau inconștient suferințe și daune însăși sie, apropiaților sau societății.

Conceptul de „tulburare de comportament” este un concept psihopatologic. În 1950, la primul congres mondial de psihiatrie infantilă, s-a decis utilizarea expresiei „tulburare de comportament” pentru orice conduită aberantă întâlnită la copii.

Clasificarea tulburărilor de comportament:

Comportament asocial – semnifică inadaptare la societate, dificultatea de a relaționa cu alții și de a te integra în comunitate și grupuri;

Comportament delincvent – tip de devianță comportamentală în cadrul căreia sunt încălcate normele de drept;

Comportament antisocial – se referă la acțiuni antisociale conștiente grave;

Comportament criminal – acțiuni antisociale conștiente și intenționate cu caracter grav, clasificate în conformitate cu Codul Penal.

2.3.1. Trăsături specifice delincvenței

Cuvântul delincvență are origine etimologică latină, venind de la “delinquere”, a fi de vină, a greși. Etiologia delincvenței se înscrie in pluricauzalitatea agresivității morbide.

Delincvența este un fenomen complex, incluzând o serie de aspecte și dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică, prospectivă, economică și culturală.

Delincvența nu este sinonimă și nu trebuie confundată cu devianța, deoarece, conceptul de devianță cuprinde ca formă particulară, acțiunea de delincvență. Atunci, nu este lipsit de importanță ca în definirea delincvenței să pornim de la maturizarea socială, fiind elementul definitoriu privind capacitatea individului de a menține un echilibru dinamic între interesele sale și cele ale societății, între nevoile și aspirațiile sale și nevoile și proiectele societății.

Delincvența este:

un fenomen social, obiectiv și material, dar în același timp, antisocial și deosebit de periculos, atât prin consecințele sale negative și distructive ce privesc ordinea socială și normativă, integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale, cât și prin reacția socială ce o provoacă și prin sancțiunile represive adoptate.

include acele acte și fapte care, violând regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sancțiuni organizate, de cele mai multe ori, represive, care sunt aplicate prin intermediul agenților specializați ai controlului social.

este constituită din ansamblul actelor și faptelor antisociale care intră sub incidența normelor penale săvârșite de diferiți indivizi într-o anumită societate, într-un anumit interval de timp. Ea include totalitatea delictelor și crimelor săvârșite, care sunt însă diferite ca natură, intensitate și gravitate.

Din această perspectivă la Preda V. (1998) delincvența ne apare ca o tulburare a structurii raporturilor sociale ale individului, tocmai datorită insuficienței maturizării sociale. Într-adevăr, la majoritatea delincvenților se manifestă, în diverse moduri, un caracter disonant al maturizării sociale și deci, al dezvoltării personalității.

Delincvența se referă la încălcarea normelor legale, a legilor scrise. Aceasta are o dimensiune statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă și culturală.

Se disting cinci categorii de structuri psihice agresive: instabile, autoagresive, heteroagresive, comportamentul pervers și comportamentul reactiv.

2.3.2. Tipuri de delincvență

Delincvența masculină

În cadrul unor relații interpersonale, indivizii pot exercita o influență pozitivă sau negativă ceea ce determină o diferențiere între aceștia. Fiecare persoană încearcă să-și manifeste libertatea proprie în cadrul societății, temperându-și mai mult sau mai puțin impulsurile.

Organizația clanică masculină presupune, de obicei, următoarele:

–    relații care au la bază legăturile de rudenie;

–    relații bazate pe categorii considerate fundamentale, și anume conduită agresională, clase sociale, relații de control;

–    relații de dominație (excluderea indivizilor aflați la extremitatea inferioară a sistemului agresional de indivizii aflați la extremitatea superioară);

– un sistem bazat pe relații interindividuale (atât în cadrul grupurilor agresionale, cât și a raporturilor indivizilor ca simpli subiecți agresionali).

Specificul delincvenței masculine reiese din faptul că:

–    individul transpune în actul agresional experiența personală, infracțiunile având un caracter operativ;

– apartenența provizorie sau sezonieră la mai multe grupuri agresionale ale unora dintre indivizi;

– personalitățile agresionale realizează organizația clanică.

–    agresionalitatea masculină este foarte diversificată.

Delincvența feminină

Femeile săvârșesc diferite acte antisociale sub efectul următoarelor latente: vârsta, locul de muncă, statutul familial, apartenența socio-profesională, etc.

Studiile privind comportamentul delincvent al femeilor, efectuate de cercetătorii americani Albert Cohen și James Short(1958), au relevat faptul că, în general, femeile din bande practică prostituția și consumă droguri.

Deosebirile caracteristice dintre cele două structuri delincvența masculină și delincvența feminină sunt, în esență, următoarele:

–    bărbații agresori sunt integrați în structuri relativ stabile caracterizate prin tipuri de legături sociale (politice, economice), însă femeile rămân de cele mai multe ori izolate în afara unor astfel de structuri;

–    frecvența faptelor grave este mai crescută în cadrul structurii delincvenței masculine;

–  delincvența are modele de organizare adecvate, pentru ca fiecare individ să obțină cele mai mari avantaje;

Caracterizând structura de delincvență masculină, se pot observa lipsa unor criterii la structura delincvențială feminină:

–    existența unor organizații agresionale aflate în opoziție cu organizațiile statale;

–    interrelații de ordin psihologic (dependența de sex);

–    acceptarea unor acțiuni izolate ca structuri agresionale simple;

–    frecvența tematică a delincvenței feminine e determinată de plăcerea senzuală, frustrările, condiția socială, influența mediului familial, alienarea, drogurile, etc;

–    în grupul agresional feminin, fiecare are un rol și un statut bine stabilit.

Delincvența juvenilă

Delincvența juvenilă este un fenomen complex, care include totalitatea încălcărilor sancționate penal de către tineri sub 18 ani. În ansamblul ei, delincvența juvenilă nu este altceva decât consecința absenței sprijinului moral oferit de adult, a lipsei de protecție și îngrijire primite in familie, a eșecului activității de educație morală primită în școală etc. Un minor delincvent este, de fapt, o victimă și nu un vinovat conștient de responsabilitățile ce i se impută. Datorită acestui fapt, delincvența juvenilă apare ca un efect direct al lipsei de responsabilitate a familiei, a părinților, a educatorilor, a factorilor răspunzători de formarea conduitei morale a tânărului. În ultimul deceniu însă o serie de cercetători au demonstrat că pentru dezvoltarea psihosocială a copilului, tipul de interacțiune familială și comportamentul fiecăruia dintre membri contează mai mult decât prezența unuia dintre părinți, deci structura completă a familiei.

Delinvența organizată la nivel transnațional.

Dinamica interacțiunii agresionale la nivelul grupurilor a determinat apariția delincvenței transnaționale după criterii geo-politice cu o compoziție socială, religioasă, ideologică, în domeniile agresiunii politice, industrie, comerț.

Lupta pentru putere dintre “clanurile” rivale în cadrul unei structuri transnaționale va reprezenta factorul dominant al unei adaptări socio-economice pentru înțelegerea condițiilor și a formelor de adaptare.

Organizațiile delincvențiale transnaționale se aseamănă prin următoarele tipuri de caracteristici:

Dimensiunile geografice (organizația transanțională acționează pe teritoriul mai multor state);

Diversificarea sau specializarea activităților delincvențiale (falsificarea de monedă, etc);

Nivelul de organizare . Prin esența și funcțiile sale, organizația transnațională reprezintă un centru regional, de comandă, o fracțiune geografică bine organizată, ce cuprinde mai multe țări, individualizată printr-o competență agresională specifică (infracțiuni informatice, falsificarea de monedă.)

CAPITOLUL 3

PRINCIPALELE MODELE ETIOLOGICE ȘI TEORII ÎN DOMENIUL DELINCVENȚEI

3.1. EXPLICAȚIE ȘI CAUZALITATE ÎN DOMENIUL DELINCVENȚEI

Pentru criminologia modernă, cauzele delincvenței nu trebuie căutate în însușirile intelectuale sau morale ale persoanei, ci în factorii sociali care determină, la anumiți indivizi ce aparțin unor grupuri specifice de populație, adoptarea unor conduite care sfidează legalitatea.

Reprezentând totalitatea încălcărilor și abaterilor de la normele de conviețuire socială, delincvența se caracterizează printr-o serie de trăsături generale și comune, ceea ce implică pentru cercetători identificarea factorilor (cauzelor) și condițiilor care generează aceste acte antisociale și necesitatea adoptării unor măsuri adecvate de prevenire și recuperare socială a acestora.

Cercetătorii implicați în desfășurarea fenomenului infracțional sunt interesați în primul rând de explicarea cauzală a acestuia, de evidențierea factorilor determinanți, deoarece concepțiile și teoriile elaborate au un puternic rol reglator asupra diferitelor componente ale sistemului legal.

Criminologia modernă percepe cauzalitatea crimei prin formele elaborate la mijlocul secolului al XIX-lea. Și, așa cum a remarcat Albert Cohen, “factorii explicativi ai analizei cantitative nu sunt adesea decât traducerea savantă a concepțiilor implicite privind originea delincvenței”. Într-adevăr, chiar după ani de căutări, nu vom putea găsi cauzele crimei decât în:

personalitatea delincventului;

mediul în care a fost crescut și unde și-a desfășurat activitatea cotidiană

în societatea în interiorul căreia se situează acest mediu”.

3.1.1. Influența factorului psihic asupra delincvenței

Pentru o parte dintre cercetători, factorii psihologici sunt considerați ca fiind la fel de importanți ca și cei sociali, reducerea fenomenului de delincvență la o singură perspectivă de abordare sărăcind și unilateralizând analiza etiologică. În consecință, în evaluarea diferitelor manifestări delictuale trebuie ținut cont de factorul agresivitate sau de cel de frustrație, de instabilitatea afectivă și comportamentală, ca și de egocentrismul și impulsivitatea, factori care influențează, în mare măsură, socializarea și integrarea în societatea adulților. Delincvența juvenilă nu mai este privită ca o tulburare a personalității sau ca o incapacitate a tânărului de a se adapta condițiilor în care trăiește, ci ca un efect nemijloc al deficiențelor și disfuncțiilor structurii sociale, al conflictelor existente în cadrul sistemului social.

În ultima vreme, a apărut și un punct de vedere diferit cu privire la etiologia delincvenței, care consideră delincvența ca fiind rezultatul unui număr foarte mare și divers de factori. Adepții acestei perspective consideră că fiecare factor, luat în parte are o anumită importanță, delincvența apărând fie la intersecția a doi factori majori, fie datorându-se influenței concertate a șapte sau opt factori minori. Criticii acestei perspective sunt de acord că se creează o serioasă confuzie între explicarea prin intermediul unui factor unic și explicarea printr-o teorie unică sau un sistem unic explicativ aplicabil tuturor cazurilor, întrucât o teorie unică nu explică delincvența juvenilă printr-un factor unic, ci se referă la un număr oarecare de variabile.

Imitația, este un factor psihologic foarte puternic, căruia i s-a atribuit o mare importanță în geneza tuturor faptelor sociale, poate avea loc între indivizi pe care nu-i unește nici o legătură de tip social și nu este produsă pentru că a avut loc în prezența noastră sau pentru că am auzit de ea, ci pentru că gestul ni se pare obligatoriu și într-o oarecare măsură util. A acționa din simpatie sau din teamă față de alte persoane înseamnă a acționa din imitație. Copiii mai mici neputând avea un model din rândul părinților, trăind mai mult pe stradă sau în instituții de ocrotire socială își găsesc alinarea și se simt oarecum protejați de partenerii mai mari, mai versați. Bineînțeles că pentru a demonstra că sunt capabili să intre în gașcă trebuie să dea dovadă de „bărbăție“. În aceste cazuri intervine imitația și dă rezultate în cele mai multe cazuri. Asta până încep să-și dea singuri seama de cum se procedează în a comite o infracționalitate, deci imitația este primul pas spre infracțiunea propriu-zisă.

Așadar, imitația reprezintă fără doar și poate rădăcina răului care încolțește în fiecare copil străin de casă și familie.

3.1.2. Caracteristici psihologice din sfera delincvenței

Structura psihologică a individului nu poate fi înțeleasă fără infrastructura biologică pe care ea se clădește și în afara suprastructurii sociale în care ea se integrează.

Pentru caracterizarea personalității se utilizează particularitățile psihice centrale, și anume:

Temperamentul – se definește ca ansamblul însușirilor dinamico-energetice ale personalității. Dinamică, deoarece ne furnizează informații cu privire la cât de iute sau lentă, de mobilă sau de rigidă este conduita individului. Energetică, deoarece ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ și mai ales cum este consumată aceasta.

Aptitudinile – reprezintă un ansamblu de însușiri psihice individuale, parțial înnăscute, parțial dobândite, care se exprimă în calitatea rezultatelor activității. În sfera delincvenței, prezența aptitudinilor ține atât de problematica generală a adaptării sociale, cât și de studierea tendinței actuale spre profesionalizare a unei părți a criminalității ori de modul ei de a opera.

Caracterul – este nucleul personalității, unde se concentrează întreaga individualitate psihică și morală a persoanei. După trăsăturile fundamentale, sunt cunoscute două tipuri de caracter. Tipul extravertit – deschis, comunicativ, jovial, sociabil – și introvertit – închis, orientat spre propriul eu, aparent mai puțin sociabil și mai puțin comunicativ. În formele lui externe de manifestare, extravertitul tinde spre manifestări caracteristice bolnavilor maniacali, pe când introvertitul tinde spre schizofrenie.

Aceste particularități psihice iau parte nemijlocită la constituirea personalității infractorului, ele formînd ansamblul însușirilor, stărilor și proceselor de natură subiectivă ale individului, determinate de mecanismele sale cerebrale și de interacțiunea acestora cu lumea înconjurătoare.

Deficiențele de natură psihică – interesează devianța psihopatologică, cât și cea psihonormală, justiția penală fiind adesea confruntată cu necesitatea eliminării celor două situații, fie în domeniul rezolvării problemelor vizând răspunderea penală și a determinării gradului de vinovăție, fie a luării unor măsuri de ocrotire, fie chiar față de persoane ce nu se găsesc vinovate de comiterea unei infracțiuni, dar prezintă pericol social din cauza unor maladii psihice.

Nevrozele – sunt tulburări sau reacții variate, cu caracter funcțional, relativ ușoare și reversibile, manifestate prin suferințe și conflicte intrapsihice despre care bolnavul este conștient.

Psihopatiile – (“psyche” – suflet și “pathos” – boală) sunt deficiențe de natură psihică ce constau în tulburări de adaptare familială și socio-profesională. Sunt extrem de răspândite printre delincvenți și reprezintă, în accepțiune restrânsă, deficiențe psihice care nu înlătură discernământul, dar prezintă o serie de atitudini structurate anormal, motiv pentru care conduita acestora se exprimă intens și foarte variat în plan infracțional.

Perverșii tip – reprezintă o altă categorie de persoane marcate de anomalii ale unor instincte de bază ale omului, ca cele de conservare, reproducere, ori, anomaliile instinctului de conservare se manifestă sub forma alcoolismului, a toxicomaniei, putând duce la o serie de infracțiuni contra persoanelor sau bunurilor.

Psihozele – reprezintă afecțiunile psihice cele mai grave, ireversibile și în prezența cărora discernământul și răspunderea sunt excluse. Cele mai răspândite și grave forme de psihoze sunt: psihozele discordante, paranoia, epilepsia, psihozele maniaco-depresive și unele psihoze cronice de etiologie diversă.

3.1.3. Caracteristici ereditare ale personalității deviante

Ereditatea este definită ca o însușire biologică valabilă pentru toate ființele când caracteristicile naturale se transmit de la o generație la alta prin mecanisme genetice. Nu se poate vorbi de o ereditate psihic pură, deoarece fenomenele psihice se formează de-a lungul vieții și activității individului. Majoritatea studiilor și cercetărilor efectuate în diverse țări au demonstrat că aceeași structură socială și culturală poate genera, atât comportamente normale, cât și conduite deviante și delincvente în rândul indivizilor. Familiile reprezintă un mediu pentru membrii lor, putând influența într-o măsură covârșitoare modul în care oamenii evoluează.

Există două metode care se pot utiliza pentru a testa dacă delincvența poate fi o caracteristică solidă a personalității sau a psihopatologiei persoanei, componentă a structurii umane, la fel ca și introversiunea sau creativitatea de excepție.

III.1.3.1. Metoda cercetării gemenologice

În studiile asupra gemenilor, gradul de diferență /similaritate a indivizilor identici din punct de vedere genetic este comparat cu acela dintre gemenii fraterni, non-identici. Întrucât gemenii identici s-au dovedit mai asemănători decât cei non-identici în ceea ce privește anumite caracteristici particulare, așa cum sunt inteligența și agresivitatea, atunci numai genele pot explica această variație.

Un studiu relevant a fost acela realizat asupra gemenilor danezi de către C.Cloninger și I.Gottesman în 1987. Ei au identificat toți gemenii născuți în perioada 1880 – 1910 și, în cazul în care ambii au supraviețuit până la vârsta de 15 ani, cei doi cercetători i-au urmărit prin intermediul statisticilor poliției și celor penale. Dacă unul dintre gemenii identici era infractor, celălalt avea, în mod semnificativ, mai multe șanse să fie însuși infractor, comparativ cu ratele de concordanță pentru gemenii fraterni (non-identici). Există numeroase probleme în legătură cu metodele folosite în acest studiu, care au viciat rezultatele și au diminuat capacitatea lor de a fi generalizate, însă a fost efectuată o reanaliză a acestor constatări pentru a pune în evidență, în special problema violenței moștenite. Datele nu au relevat însă nici o corelație semnificativă în ceea ce privește violența. În mod real, există însă o tendință puternică în ceea ce privește similaritatea conduitelor gemenilor, atât cei identici, cât și non-identici, sugerând faptul că „factorii familiali au o contribuție decisivă“.

3.1.3.2. Studiul adoptivilor

O a doua metodă constă în compararea copiilor adoptați cu părinții lor biologici. Dacă tatăl biologic a unui băiat adoptat este violent, iar părinții lui adoptivi nu sunt, în condițiile în care băiatul va fi, de asemenea, violent, atunci se poate spune că există o evidență puternică în sprijinul ipotezei genetice.

Un studiu efectuat de sociologul Kallman sugerează că infractorul adult și, într-o mai mică măsură, delincventul juvenil, sunt caracterizați de o componentă ereditară semnificativă dincolo de factorii de mediu bine stabiliți, așa cum este educația primită într-o familie cu venituri mici.

B.Hutchings și S.A.Mednick au identificat 1145 de bărbați din Danemarca, cu vârste cuprinse între 30-44 ani, adoptați când erau copii, și au comparat actele lor de infacționalitate și bolile lor psihice cu acelea ale unui lot martor, cuprinzând bărbați care nu au fost adoptați atunci când nu erau copiii. Cei adoptați cuprindeau un număr dublu de infractori față de cei neadoptați și, deoarece în rândul părinților biologici existau de trei ori mai mulți infractori decât în rândul părinților adoptivi sau al celor cuprinși în grupul de control, acest fapt sugerează, în mod consistent, că trăsăturile moștenite constituie un principal factor explicativ al variațiilor înregistrate. Mai mult, infracționalitatea celor adoptați se corelează cu aceia a taților lor biologici: aceia ai căror tați erau infractori aveau, în mod semnificativ, mai multe șanse să fie ei înșiși infractori, decât cei adoptați, care aveau tați biologici ce respectau legea.

Studiile asupra gemenilor și copiilor adoptați au dovedit că o mare diversitate de trăsături psihopatologice și de personalitate pot avea o componentă genetică semnificativă, cuprinzând extroversia, nevrotismul și performanțele școlare la vârsta adolescenței. Multe dintre aceste studii au fost criticate din punctul de vedere al metodologiei folosite, în special cele întreprinse în trecut. Ambele studii menționate sunt vulnerabile. Ele se bazează, în măsurarea comportamentului violent, doar pe statisticile oficiale, iar definițiile legale folosite ascund probabil o anumită parte din violența care este evidențiată de definițiile juridice americane.

În ansamblul ei, evidența empirică a cercetării cauzelor genetice ale evoluției este însă utilă, în sensul că relevă mult mai clar rolul central al factorilor social și psihologici, decât al celor genetici așa cum încearcă să o facă toate studiile de genetică, etologică asupra gemenilor.

3.2. CONCEPȚII ȘI TEORII FUNDAMENTALE ÎN EVALUAREA CAUZELOR DELINCVENȚEI

Marea diversitate a acestor teorii și puncte de vedere, ca și gradul lor de relativitate și reprezentativitate, impun precauție în utilizarea și operaționalizarea diferitelor concepte cheie pe care le includ, cum ar fi cele de patologie socială, anomie socială, dezorganizare și disfuncție socială, conflict cultural-normativ.

3.2.1. Teoria învățării sociale a agresiunii

Cea mai plauzibilă explicație privind etiologia agresiunii umane a fost propusă de Bandura (1971), în Teoria învățării sociale a agresiunii. Bandura a fost primul care a probat învățarea agresiunii prin experiențe directe în concordanță cu paradigmele de bază ale învățării. Agresiunea este văzută ca fiind în mare măsură controlată de posibilitatea consolidării și a pedepsei.

Primul raționament major privește funcția informativă a rezultatelor observate. Fiind martorul consecințelor răspunsului altor persoane, observatorul devine conștient de posibilitatea consolidării și a pedepsei și își poate coordona comportamentul astfel încât să maximalizeze recompensele și să minimalizeze pedepsele. Potrivit acestei păreri, anticiparea consecințelor bazată pe observarea purtării altora, și nu pe experiența imediată este cea care ghidează acțiunea persoanei.

Al doilea motiv se referă la efectele motivaționale ale condiționării și stingerii substitutive astimulării emoționale. Bandura recunoaște că o mare parte din comportarea emoțională este învățată pe baza experiențelor directe, dar sugerează că reacțiile empatice care realizează condiționarea substitutivă a răspunsurilor afective sunt, dacă nu mai importante, cel puțin egale ca importanță.

Bandura accentuează în cele din urmă funcția rezolvării mentale a problemelor în controlul cognitiv al comportării. Această capacitate umană de a proba variate acțiuni pe ascuns mai degrabă decât în mod deschis, îi dă individului posibilitatea de a-și urma strategii optime ostile și agresive în concordanță cu criterii stabilite de sine. Comportamentul (caracteristică a organismului) și mediul, cu evenimentele lui sunt interconectate, funcțiile psihice sunt explicate în termeni de interacțiune continuă, reciprocă.

3.2.2. Teoria “asocierilor diferențiale”

Considerând comportamentul delincvent ca fiind alcătuit atât din elementele care intră în joc în momentul comiterii faptei, cât și din elementele care au influențat anterior viața delincventului, sociologul și criminologul american E.A. Sutherland a elaborat o teorie genetic a delincvenței, denumită a “asocierilor diferențiale”, care reprezintă o particularizare a teoriei “învățării sociale” și ale cărei principii și ipoteze sunt expuse în celebra lucrare Principii of Criminology. El a făcut o critică severă concepției lombrosiene privind delincventul înnăscut sau a transmiterii delincvenței pe cale ereditară, disociindu-se, totodată, de ideile lui G. Tarde privind explicarea delincvenței prin imitație.

Teoria lui Sutherland: pleacă de la premisa că:

a) în viața socială indivizii se confruntă cu modele pozitive (conformiste) și negative (nonconformiste) de comportament sau conduită, care nu se transmit nici pe cale ereditară, nici nu se imită, ci se învață în cadrul proceselor de comunicare și relaționare socială dintre indivizi și grupuri diverse;

b) această învățare cuprinde tehnicile de comitere a infracțiunii și dirijarea specifică a motivelor, acțiunilor și atitudinilor;

c) dirijarea acestor motive, acțiuni și atitudini este învățată în funcție de interpretările oferite de reguli juridice și norme de conduită socială, pe care unele persoane le pot privi ca favorabile, iar altele ca nefavorabile;

d) persoana devine delincventă atunci cînd definițiile favorabile violării legii prevalează asupra definițiilor nefavorabile acestei violări.

Un alt element important al paradigmei asocierilor diferențiale este reprezentat de organizarea diferențială a grupurilor sociale, care face ca, de cele mai multe ori, normele și valorile sociale să nu fie cunoscute și receptate de către toți indivizii.

Teoria asocierilor diferențiale consideră socializarea ca factorul explicativ fundamental în geneza delincvenței.

3.2.3. Teoria “rezistenței” la frustrare

O teorie particulară, care încearcă concilierea punctului de vedere psihologic cu cel sociologic, este așa-numita teorie a “rezistenței” la frustrare, elaborată de W.C. Reckless care, pornind de la critica conceptului de cauză a delincvenței, propune elaborarea unui sistem de ipoteze explicative capabil să suplinească deficiențele teoriei cauzale. Există, subliniază Reckless, o structură socială externă și o structură psihică interioară care acționează ca mecanisme de protecție în calea frustrării și a agresivității individului.

Structura externă e alcătuită din grupurile sociale la care individul participă și este socializat (familie, prieteni, etc.) și care oferă posibilitatea dobândirii unui status, asigurarea unor mijloace legitime de realizare a scopurilor.

În schimb, structura interioară dobândește o importantă semnificație aparte în anumite momente, reprezentând o adevărată matrice care asigură individului conștiința identității de sine și a imaginii despre sine în raport cu alte persoane sau grupuri, convingerea orientării spre scopuri dezirabile și toleranța la frustrare. Dacă unul sau mai multe componente ale celor două structuri lipsesc, individul este predispus să devieze de la normele de conviețuire socială, comițând acte cu caracter delincvent.

Strâns legată de noțiunea de frustrare este cea de agresivitate, a cărei etiologie, departe de a fi elucidată într-o manieră acceptabilă de către toți psihologii, juriștii, sociologii, psihiatrii sau criminologii, este considerată ca o “componentă esențială, normală a personalității, care poate fi canalizată, deturnată sau abătută până în momentul când scapă controlului rațiunii”.

Agresivitatea este considerată de mulți ca un instinct sau ca o necesitate, ca un răspuns sau contrarăspuns la o excitație sau frustrare. Ea poate apărea ca o referință la anumite nevoi vitale ale individului, ca foame, apărarea, sexualitatea.

3.2.4. Teoria “subculturilor delincvente”

Această teorie afirmă necesitatea de a observa resorturile intime ale delincvenței din perspectiva particulară a “subculturilor” existente în cadrul unei societăți. Aceste subculturi apar ca o reacție de protest față de normele și valorile societății, grupând indivizi care au sentimentul că le sunt blocate posibilitățile și mijloacele de acces spre valori și bunuri sociale. Din acest motiv, orice subcultură include un set de valori și norme diferit de cel al societății, uneori fiind chiar în contradicție cu sistemul de valori dominante. Atunci când indivizii aparținând unor asemenea subculturi utilizează modalități și mijloace ilegitime și antisociale pentru a-și realiza nevoile și scopurile, ne aflăm în fața unor “subculturi delincvente”.

Pentru Cohen, sub-cultura delincventă proprie bandelor de tineri prezintă trei caracteristici esențiale:

este neutilitară (activitatea criminală nu urmărește în mod necesar un obiectiv instrumental, cum ar fi să fure pentru a poseda sau a se bucura de un bun altfel inaccesibil);

rău intenționată (infracțiunile sunt adesea comise din pură sfidare sau cu scopul de a strica și de a face să sufere pe altul în mod gratuit);

negativă (conduitele se supun principiului de opoziție sistematică față de normele stabilite).

Mecanismul principal prin care aceste subculturi acționează asupra indivizilor, arată Cohen, este acela de socializare în grup, prin transmiterea și învățarea diferitelor procedee și tehnici delincvente, motiv pentru care teoria sa a mai fost denumită și teoria “învățării (însușirii) reacției delincvente”. De asemenea, Cohen evidențiază faptul că, în familie copiii asimilează, prin intermediul părinților, modele de valori și norme omogene și coerente, în timp ce prin socializarea făcută de școală această omogenitate dispare.

Există trei tipuri majore de sub-cultură delincventă, mai ales în rândul adolescenților din zonele urbane:

primul tip se bazează în principal pe valori de tip delincvent, principiul de organizare și funcționare se referă la obținerea unor câștiguri materiale (ce uneori pot fi mijloace de subzistență) prin utilizarea mijloacelor ilegale : furt, fraudă, șantaj etc. Acest punct îl putem numi modelul delincvent;

b) al doilea tip are ca normă de bază violența: membrii acestui grup se manifestă prin utilizarea forței sau prin amenințarea cu folosirea forței; el poate fi numit tipul sau modelul conflictual;

c) al treilea tip se referă îndeosebi la sub-culturile toxicomane, al căror membri consumă abuziv diverse substanțe nocive (narcotice, alcool, tutun etc.), ajungând până la dependența totală. Ei s-au înstrăinat de rolurile convenționale și s-au retras într-un univers propriu, guvernat de valoarea supremă a senzației tari. Poate fi numit modelul evazionist sau de izolare.

Aceste modele apar deseori în forme combinate, fie în perioada în care sub-cultura face presiuni asupra membrilor pentru coerență comportamentală (mai ales în perioada de debut, când rolurile sociale nu sunt încă abandonate în favoarea rolurilor delincvente), fie în formele de delincvență polimorfă.

3.2.5. Teoria “etichetării sociale”

În cadrul acestor orientări teoretice, centrul de greutate al explicației sociologice este transferat din domeniul studiului personalității delincventului și al mecanismelor trecerii la actul delincvent către fenomenul reacției sociale al rolului pe care îl joacă reacția de răspuns și contrarăspuns în geneza delincvenței.

Delincvența nu reprezintă o caracteristică intrinsecă a actului sau acțiunii unui individ, ci mai degrabă o consecință a aplicării unei etichete de către societate. Așadar, persoana căreia i s-a aplicat o astfel de etichetă decătre ceilalți (societate, grupuri etc.) devine deviantă și se va comporta ca atare.

Teoreticienii etichetării sociale concep delincvența ca un tip social de reacție socială de apărare din partea societății sau anumitor grupuri, natura și intensitatea acestei reacții depinzând de o serie de factori, cum ar fi, clasa privilegiată, bogăția etc. De multe ori, cei care dețin puterea sau bogăția, făcând parte din categoriile privilegiate social, au tendința de a eticheta ca deviante actele nonconformiste ale unor indivizi proveniți din clase de jos sau mijlocii ale societății, care, la rândul lor, fie că acceptă eticheta, comportându-se în connormitate cu ea, fie că o resping, adoptând noi conduite. Din procesul de interacțiune și reacțiune dintre grupul care elaborează și aplică norma și grupul sau indivizii care suportă norma și eticheta se poate stabili și evalua intensitatea și caracterul delincvenței și al devianței. De aceea, definirea unui comportament ca deviant depinde numai în parte de ceea ce săvârșesc cu adevărat indivizii care încalcă normele, fiind de fapt consecința “a ceea ce gândesc alții” despre acest comportament.

3.2.6. Teoria controlului social

Această teorie a fost elaborată de Travis Hirschi și prezintă ca element central o totalitate de cunoștințe pe care le posedăm despre caracteristicile personale și demografice ale delincventului. Astfel, profilul delincventului tipic este următorul: bărbat tânăr, crescut fără tată într-o mahala urbană, cu dificultăți în istoria școlară, în prezent șomer.

Unii autori consideră conformitatea ca finalitatea fundamentală a oricărui proces de socializare și integrare socială. T. Hirschi concepe conformitatea, realizată prin socializare, ca formarea unei legături puternice între individ și societate, caracterizată de patru elemente de bază:

atașament, corespunzând relațiilor afective pe care tinerii le dezvoltă față de o serie de persoane semnificative pentru ei. Sursa acestui atașament îl reprezintă mediul familial, în care se realizează socializarea “primară” și unde părinții acționează ca modele de “rol”, învățându-și copiii să asimileze comportamente acceptabile din punct de vedere social;

angajament, corespunzând aspirației tinerilor de a-și continua și desăvârși pregătirea școlară și a dobândi, în consecință, un status socio-profesional ridicat. Un asemenea angajament tinde să-i plaseze pe tineri într-un comportament convențional, în afara căruia ei riscă să devină delincvenți.

implicare (comportament) care privește participarea la activități convenționale ce conduc la succese valorizate social și la obiective legate de achiziționareastatusului social.

convingerea se referă la acceptarea prescripțiilor sociale și a interzicerilor ce ordonează comportamentul uman. Hirschi consideră că există un set dominant de valori a căror validitate este acceptată chiar de către indivizii devianți, în pofida faptului că aceștia nu se simt legați de ele datorită slabelor legături cu ordinea socială dominantă.

În felul acesta, teoria controlului social consideră că delincvenții nu pot forma sau menține o relație cu societatea care să includă cele patru elemente evidențiate.

3.2.7. Teoria “dezorganizării sociale”

Teoria “dezorganizării sociale” susține că factorul determinant în apariția delincvenței îl reprezintă scăderea funcțiilor de socializare și control exercitate de comunitate și vecinătate, destabilizarea ordinii sociale și a coeziunii grupurilor datorită eterogenității populației și varietății normelor de conduită, ca și multiplicării fenomenelor aculturative în cadrul orașului.

În consecință, cauzele primare ale delincvenței se află în interiorul comunității urbane care, datorită aglomerării de populație, spațiilor diversificate și serviciilor comerciale și sociale, devine prin ea însăși o posibilă sursă criminogenă, prin atragerea și ispitirea unor tineri de a comite acte și delicte penale. Soluția eradicării delincvenței constă, deci, în elaborarea și aplicarea unor măsuri și soluții la nivel de comunitate și nu la nivel individual, accentul fiind pus pe îmbunătățirea condițiilor economice, sociale și culturale în zonele, ariile și cartierele defavorizate.

CAPITOLUL 4

CRIMINALITATEA INFORMATICĂ

4. 1. NOȚIUNEA DE INFRACȚIUNE INFORMATICĂ

Răspândirea utilizării mașinilor electronice a generat atât probleme de ordin tehnic, cât și juridic. Aplicarea rapidă a invențiilor și inovațiilor, prețurile din ce în ce mai accesibile, creșterea productivității muncii, a dus la cumpărarea de către populație a telefoanelor, din ce în ce mai performante, a electrocasnicelor care au devenit vitale în societatea modernă. Astfel, oricine deține astăzi un telefon, aparat radio, televizor, frigider, aspirator, computer, o instalație de aer condiționat sau una de securitate.

Criminalitatea informatică reprezintă totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii, într-o anumită perioadă de timp și pe un anumit teritoriu bine determinat.

Dacă criminalitatea informatică reprezintă "totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii …", infracționalitatea informatică ar putea fi definită ca "totalitatea faptelor de natură penală comise în spațiul informatic".

În prezent, „criminalitatea în relație cu calculatorul”, expresie folosită de Comitetul European pentru Probleme Criminale, se reduce pur și simplu la infracțiunile definite în principiile directoare pentru legiuitorii naționali, care lasă în sarcina diferitelor state de a adapta această definiție la propriul lor sistem judiciar și la tradițiile lor istorice.

Pe de altă parte, criminalitatea informatică se referă la realizarea unor infracțiuni tradiționale cuprinse în codurile penale sau legile speciale, cum ar fi frauda, falsul sau înșelăciunea, calculatorul devenind o posibilă sursă de alte acțiuni abuzive, care pot fi pedepsite.

Legea nr. 21/1999, pentru prevenirea și sancționarea banilor, a introdus pentru prima oară în legislația română noțiunea “infracțiuni săvârșite prin intermediul calculatoarelor”. Anul 2003 se consideră a fi un an de referință în combaterea criminalității informatice în România prin adoptarea Legii 161/2003.

În cuprinsul acestei legi sunt definite trei categorii de infracțiuni, astfel:

Infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice:

Infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic;

Infracțiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice;

Infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice;

Infracțiunea de perturbare a funcționării sistemelor informatice;

Infracțiunea de a realiza operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Infracțiuni informatice

Infracțiunea de fals informatic;

Infracțiunea de fraudă informatică

Pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice

Mai sunt folosite denumirile de “cybercrime”, “abuz informatic” și “utilizare greșită a calculatorului”, expresiile având numeroase semnificații. Trebuie realizată o distincție clară între intenția de fraudă și utilizarea greșită a unui sistem informatic sau între pătrunderea neautorizată într-o rețea și acționarea din greșeală a unor taste ale calculatorului.

4.2. CARACTERISITICILE ESENȚIALE ALE CRIMINALITĂȚII INFORMATICE

Analiza fenomenului a determinat specialiștii în domeniu să caracterizeze noul tip de amenințare ca având un caracter asimetric, altfel spus este neconvențional, dinamic, uneori aleatoriu și neliniar în incidență, greu de cuantificat și prognozat iar, în ceea ce privește făptuitorii, aceștia pot fi persoane fizice pasionate de informatică și dornice să-și demonstreze capabilitățile, traficanți, teroriști, spioni, etc.

Astfel, caracteristicile esențiale sunt:

– caracterul transfrontalier: folosirea sistemelor informatice în comiterea infracțiunilor nu iau în calcul granițele inițial stabilite;

– anonimitate: infractorul nu este prezent la locul faptei și nu poate fi identificat fizic;

– credibilitate: infractorul creează aparența unei afaceri legale și corecte folosindu-se de caracterul public al site-urilor;

– simplitate: metodele de comitere nu necesită cunoștințe de specialitate sau din alte domenii, ci doar un sistem informatic conectat la Internet și minime cunoștințe informatice;

– rapiditate: datele sunt transmise aproape instantaneu prin sisteme și rețele de comunicații;

– costuri relative reduse: folosirea pe scară largă a tehnicii de calcul a atras reducerea costurilor de achiziție a acestora, la fel ca și accesibilitatea conectării la Internet, în comparație cu beneficiile ilegale ce se pot obține.

Toate aceste caracteristici au creat vulnerabilități ușor de exploatat. Pericolul astfel creat crește exponențial cu cât infrastructura critică publică și privată este dependentă de tehnologia modernă de comunicații prin intermediul rețelelor informatice.

4.3. PORTRETUL PSIHOLOGIC AL INFRACTORILOR DIGITALI

Așadar, despre tipul de personaj tentat să înfăptuiască infracțiuni în spațiu virtual, specialiștii au determinat că ,, dușmanii de astăzi sunt de tip asimetric, adică: dinamici, imprevizibili, fluizi, interconectați, autoorganizați, care se adaptează și evoluează în mod constant”. Acest lucru în comparație cu inamicii de ieri caracterizați ca fiind în mod predominant de tip simetric, adică: statici, predictibili, omogeni, rigizi și rezistenți la schimbare”.

John D. Howard propune următoarele șase categorii de autori:

spioni – persoane ce pătrund în sistemele informatice pentru a obține informații care să le permită câștiguri de natură politică;

hackeri – persoane, mai ales tineri, care pătrund în sistemele informatice din motivații legate mai ales de provocare intelectuală,

teroriști – persoane ce pătrund în sistemele informatice cu scopul de a produce teamă, în scopuri politice;

atacatori cu scop economic – pătrund în sistemele informatice ale concurenței, cu scopul obținerii de câștiguri financiare;

criminali de profesie – pătrund în sistemele informatice ale întreprinderilor pentru a obține câștig financiar, în interes personal;

vandali – persoane ce pătrund în sistemele informatice cu scopul de a produce pagube.

Din cercetările efectuate, acesta a stabilit că infractorii se recrutează prioritar din rândurile extravertiților a căror caracteristică fundamentală pe plan psihofiziologic o constituie dificultatea de a fi condiționați, adică educați și socializați.

4.4. FORME DE MANIFESTARE A CRIMINALITĂȚII INFORMATICE

Teroriștii și infractorii migrează către acest tip de atac într-un ritm alarmant deoarece armele cibernetice sunt mult mai ieftine decât armele tradiționale.

Terorismul cibernetic (Cyberterorism-ul)

Un atac de terorism cibernetic vizează penetrarea resurselor tehnologice în scopul preluării controlului sau afectării elementelor infrastructurii critice naționale, cum ar fi: rețelele energetice, rezervele de apă potabilă, sistemul de telecomunicații.

Războiul cibernetic (Cyberwar-ul) – războiul strategic al erei informaționale

Într-un război cibernetic, bombele nu mai sunt convenționale, ci se lansează printr-o atingere de mouse, poate, undeva în celălalt capăt al lumii. Infractorii nu mai sunt vizibili, nici pentru cel atacat și, de multe ori, nici pentru instituțiile de aplicare a legii.

Spionajul informatic

La începutul anului 2013, Rețeaua avansată de spionaj cibernetic ,,Octombrie Roșu” a întreprins un atac fără precedent la adresa securității naționale a țării noastre. Compania Kaspersky Lab, specializată în produse pentru securitatea informatică, a dat publicității un raport de cercetare care identifică o foarte discretă campanie de spionaj vizând ținte din domeniile diplomatic, guvernamental și științific din mai multe țări.

CAPITOLUL 5

EVOLUȚIA CRIMINALITĂȚII ÎN GENERAL ȘI ÎN RELAȚIE CU DEZVOLTAREA TEHNOLOGIEI ÎN PERIOADA 1990-2012

5.1. METODOLOGIA CERCETĂRII ȘI LIMITELE EI

Ipoteza 1: Clivajul dintre două tipuri societăți și disfuncționalitățile apărute în sistemul normativ și instituțional conduc la escaladarea fenomenului infracțional.

Ipoteza 2: Explozia informațională și mai ales, a fluxurilor informaționale cu impact crimogen au stimulat creativitatea criminală și dezvoltarea grupurilor subculturilor delincvente.

Baza informațională a cercetării o constituie rapoartele statistice ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, rapoartele Institutului Național de Statistică, datele și rapoartele de evaluare anuale ale Inspectoratului General al Poliției Române, Eurobarometru, Centrul de Comunicații și Informatică din Inspectoratul General al Poliției Române, Serviciul Administrare Baze de Date și Internet.

Statisticile referitoare la fenomenul criminalității sunt considerate, atunci când susțin studii, investigații și rapoarte, drept cele mai insatisfăcătoare date de ordin social în orice stat, existând rezerve privind numărul de infracțiuni raportate de poliție, dar și suspiciuni privind eficiența sistemului juridic.

Scopul acestei cercetări este unul constatativ și vizează evoluția criminalității în general în perioada 1990-2012 și cea bazată pe dezvoltarea unor noi tehnologii, analizată în perioada 2006-2012.

Obiectivul studiului este acela de a analiza două perioade (1990-2000) și (2001-2012) în scopul de a identifica și explica cauzele care au generat și condițiile care au favorizat delincvenționalitatea , dar și găsirea unor soluții și măsuri care să conducă la prevenirea și diminuarea surselor potențial infracționale.

5.2. STATISTICI MACROSOCIALE NECESARE ÎNCADRĂRII STĂRII GENERALE DE CRIMINALITATE ÎN

PERIOADA 1990 – 2000

Variabila populație

Populația României la recensământul din 18 martie 2002 era de 21 680 974, în scădere cu 1.129.061 persoane față de recensământul anterior. Datele de recensământ arată că, după 1990, tendința de scădere a numărului total de populație se explică prin scăderea sporului natural și migrația externă. Între anii 1997-1999, populația totală a scăzut cu 0,4%.

Variabila mediu de rezidență

Transformările survenite în societatea românească după 1990 arată două tendințe:

scăderea dramatică a numărului de locuitori;

schimbarea raportului urban – rural în favoarea populației rurale prin migrarea persoanelor în vârstă de la oraș la sat.

Variabila sex

Populația repartizată pe grupe de sex arată un deficit de populație masculină. Ca urmare a scăderii populației totale, în anul 1997 scade atât numărul de bărbați cât și cel de femei.

Variabila stare socio-economică

Între anii 1990 – 2000, situația economică a populației s-a modificat radical, cu diferențe mari la nivelul unor grupuri sociale diferite. Banca Mondială a clasificat România drept o țară cu venit mediu-scăzut (în anul 2000, 44 % dintre români trăiau la nivelul sau sub limita de sărăcie). Starea de sărăcie a populației a fost explicată prin creșterea șomajului și a prețurilor, datele furnizate de Eurobarometru în anul 1997 privind situația financiară arată că doar 23 % din populație au un trai mai bun, în timp ce 38% au un trai mai rău, iar 39% nu declară schimbări ale situației lor financiare. În anul 1991 rata șomajului era de 1 %, iar în anul 1999 a ajuns la 11%.

Variabila criminalitate

Starea generală de criminalitate

Diagrama 5.2.1. Infracțiuni cercetate de poliție, săvârșite în mediul urban și rural, în perioada 1990-2000

Schimbările suferite de societatea românească începând cu anul 1990 au determinat o creștere rapidă a infracțiunilor cercetate de poliție în mediul rural, adică de 1,88 mai mare în anul 1991, ducând la fenomene de anomie.

În perioada 1990-2000, numărul infracțiunilor cercetate de poliție a crescut constant până în anul 2000, având valoarea cea mai mare în anul 1998, când atinge o cifră de 4 ori mai mare decât în anul 1990. Din anul 1998, numărul infracțiunilor urmează un trend ușor descendent până în anul 2000.

Diagrama 5.2.2. Condamnați definitiv minori-majori de instanțele judecătorești în perioada 1990-2000

Începând cu anul 1990 asistăm la o creștere constantă a numărului condamnaților definitiv până în anul 1997. Între 1990-1997, numărul persoanelor condamnate definitiv (majori) a crescut de 2,8 ori, iar numărul persoanelor condamnate definitiv (minori) a crescut de 6 ori. După această creștere constantă înregistrată între anii 1990-1997, începând cu anul 1998, se constată o tendință de diminuare a numărului acestora, tendință ce se menține până în anul 2000.

Diagrama 5.2.3. Recidiviști condamnați definitiv de instanțele judecătorești în perioada 1990-2000

Dacă la începutul intervalului analizat (1990) numărul recidiviștilor condamnați era de 2077, începând de anul următor remarcăm o creștere semnificativă a numărului acestora. Așa cum rezultă din informațiile oferite de sursa mai sus amintită, din anul 1990 până în anul 1998, numărul persoanelor care se află în recidivă a crescut de 6,5 ori, apoi scade constant până în anul 2000.

Diagrama 5.2.4. Condamnați definitiv de instanțele judecătorești pe sexe în perioada 1990-2000

În anul 1990, numărul infractorilor bărbați este de 7,7 ori mai mare față de femei, în 1997 de 8,16 ori, iar în anul 2000 de 6,2 ori. Din analiza dinamicii persoanelor feminine condamnate definitiv, criminalitatea este net superioară în mediul masculin.

Diagrama 5.2.5. Infracțiuni judiciare cercetate de poliție în perioada 1990-2000

În anul 1991 se observă o creștere a infracționalității judiciare cu 20,3% comparativ cu anul 1990, menține un trend ascendent până în anul 1998 crescând cu 41,34%, apoi prin măsurile întreprinse până în anul 2000, se observă o scădere a infracționalității cu 33,1 %.

Trăsăturile relevate de fenomenul infracționalității judiciare sunt:

creșterea continuă a agresivității indivizilor care folosesc mijloace violente pentru a-și atinge scopurile infracționale proprii sau pentru a scăpa;

orientarea făptuitorilor spre găsirea unor noi modalități de anihilare ale alarmelor instalate la locurile de colectare a obiectelor de valoare;

sporirea continuă a actelor de violență de tipul reglărilor de conturi etc.

Diagrama 5.2.6. Infracțiuni contra patrimoniului (tâlhăria) cercetate de poliție în perioada 1990-2000

Din anul 1990 până în 1993, numărul tâlhăriilor a crescut de 2,59 ori, iar între 1993-2000 se constată o scădere a numărului de infracțiuni de 1,41 ori.

Diagrama 5.2.7. Infracțiuni contra patrimoniului (furtul) cercetate de poliție în perioada 1990-2000

.

Din analiza datelor prezentate în diagrama 5.2.7., rezultă că, în anul 1991 infracționalitatea contra patrimoniului (furtul) crește de 2,5 ori comparativ cu anul 1990, menține un trend ascendent până în anul 1998 crescând de 1,7 ori, apoi prin măsurile întreprinse până în anul 2000, se observă o scădere a infracționalității de 1,3 ori.

Diagrama 5.2.8. Numărul infracțiunilor de fals în perioada 1990-2000

În perioada 1990 – 1999, infracțiunile de fals (inclusiv falsul de monedă) au crescut de aproximativ 55,2 ori, apoi se observă o scădere a numărului acestora până în anul 2000.

În contextul evoluției tehnologice, mai rudimentar sau mai sofisticat și moneda națională a fost și continuă să fie contrafăcută, atât de infractori români, cât străini. Noile reglementări apărute după 1989, privind permisivitatea deținerii de valută de către persoanele fizice sau juridice, la care se adaugă libertatea de deplasare în exterior, precum și creșterea fără precedent a activităților comerciale, au condus la o adevărată goană după valută din partea cetățenilor români, cei mai mulți neavizați asupra elementelor caracteristice de protecție a respectivelor bancnote.

Situația confiscărilor de monedă falsă se prezintă astfel:

Diagrama 5.2.9. Monedă națională falsificată între anii 1995-2000

Diagrama 5.2.10 Mărci, dolari confiscați în perioada 1993-2000

Creșterea și diversificarea formelor de manifestare a fenomenului infracțional, falsul de monedă și alte titluri de valoare, precum și traficul cu astfel de mijloace de plată contrafăcute cunoaște o creștere îngrijorătoare, motiv pentru care Poliția Română se află într-o continuă alertă, căutând permanent noi modalități de control și contracarare.

Analiza evoluției criminalității (voi face referire la starea generală de criminalitate) în perioada 1990-2000.

În perioada analizată evoluția criminalității este evidențiată prin numărul persoanelor cercetate și al infracțiunilor solicitate. Evoluția tumultuoasă din perioada postdecembristă, caracterizată prin trecerea rapidă a României de la sistemul economiei centralizate la economia capitalistă, a dus la o “explozie”a fenomenului infracțional. Analiza datelor statistice referitoare la starea generală de criminalitate în perioada 1990 – 2000 necesită luarea în considerare a evenimentelor importante ce au avut loc în perioada analizată, și care, cred, au avut o influență asupra evoluției numărului de infracțiuni descoperite și, mai ales sancționate, confirmând prima ipoteză enunțată.

În România, în contextul schimbărilor apărute în perioada de tranziție spre economia de piață, în toate domeniile de activitate, criminalitatea sub toate formele sale a înregistrat creșteri permanente.

Astfel, dacă într-o primă etapă, situată între 1990 -1993, instituțiile abilitate cu instrumentarea și sancționarea criminalității s-au implicat, într-o mică măsură, în combaterea acesteia, după această perioadă se observă o intensificare a acțiunilor acestor instituții, mai ales după ce au trecut printr-o perioadă de reorganizare (Legea nr. 26 din 12 mai 1994 prin care a fost organizată activitatea poliției).

După această perioadă, organele competente au intervenit cu promtitudine și profesionalism pentru destructurarea unor grupuri de infractori, care prin gradul de periculozitate al acțiunilor ilegale săvârșite au produs stări de teamă și nesiguranță în rândul populației.

Din punct de vedere criminogen, perioada cuprinsă între anii 1990-2000, se caracterizează prin înmulțirea activităților teroriste, dezvoltarea rețelelor de crimă organizată dublată de tot mai evidenta prezență a elementelor de extraneitate în configurația constitutivă a faptelor ilicite, pe fondul dezechilibrelor economice, generate de contrarietatea de interese a protagoniștilor implicați în aceste activități.Transnaționalizarea criminalității și tranversarea jurisdicțiilor statale, au fost favorizate în această perioadă de prăbușirea regimurilor totalitare comuniste în Europa de Est și libera circulație în Uniunea Europeană.

5.3. STATISTICI MACROSOCIALE NECESARE ÎNCADRĂRII STĂRII GENERALE DE CRIMINALITATE ȘI CELEI BAZATE PE DEZVOLTAREA TEHNOLOGIEI

ÎN PERIOADA 2001-2012

Variabila populație

Populația României la recensământul din 20octombrie 2011 era de 20 121 641, în scădere cu 1 559 333 persoane față de recensământul anterior. Aceste date arată că, și după 2000, tendința de scădere a numărului total de populație se explică, în principal, din cauza migrației externe în proporție de 75% și a sporului natural negativ în proporție de 24,8%. .

Variabila mediu de rezidență

Transformările survenite în societatea românească și după 2000 arată următoarele tendințe:

scăderea dramatică a numărului de locuitori;

schimbarea raportului rural – urban în favoarea populației urbane. La recensământul din 20 oct. 2011, populația din mediul urban reprezenta 54 % din totalul populației stabile.

Variabila sex

Populația repartizată pe grupe de sex arată un deficit de 543 492 persoane de sex masculin (conform recensământului din 18 martie 2002). Din populația stabilă a României, 10 333 064 sunt femei, reprezentând 51,4% (conform recensământului din 20 octombrie 2011).

Variabila stare socio-economică

Eurobarometru (2002) arată, referindu -ne la situația materială în 2000-2001, că 28% din populație are o situație materială mai bună, 45% are o situație materială mai proastă, iar 26% nu declară schimbări ale stării lor materiale.

Rezultatele sondajului european din anul 2011 relevă că românii sunt cei mai nemulțumiți europeni din punct de vedere al situației financiare.

Variabila criminalitate (Mă voi referi aici la starea generală de criminalitate și la infracțiunile săvârșite cu ajutorul calculatorului).

Starea generală de criminalitate

Diagrama 5.3.1. Infracțiuni cercetate de poliție, săvârșite în mediul urban și rural, în perioada 2001 – 2012

Persoanele cercetate au domiciliul, în special, în mediul urban. Constatăm că, numărul infracțiunilor cercetate de poliție, săvârșite în mediul urban și rural, continuă să scadă constant, având valoarea cea mai mică în 2005, când atinge o cifră de 1,6 ori mai mică față de anul 2001. În perioada 2005 – 2012, numărul infracțiunilor cercetate de poliție crește de 1,48 ori.

Diagrama 5.3.2. Minori – majori condamnați definitiv de instanțele judecătorești

Între anii 2001-2009, numărul persoanelor condamnate definitiv (majori) a scăzut de 2,4 ori, iar numărul persoanelor condamnate definitiv (minori) a scăzut de 2,2 ori. Începând cu anul 2010, numărul acestora a început să aibă un trend ușor ascendent până în anul 2012.

Diagrama 5.3.3. Recidiviști condamnați definitiv de instanțele judecătorești

Din anul 2001 până în anul 2009, numărul persoanelor care se află în recidivă a scăzut de 2,4 ori, apoi crește constant până în anul 2012.

Diagrama 5.3.4. Persoane condamnate definitiv de instanțele judecătorești pe sexe

În anul 2001, numărul infractorilor bărbați este de 7,5 ori mai mare față de femei, în 2009 de 17,7 ori, iar în anul 2012 de 16,5 ori. Din analiza dinamicii persoanelor feminine condamnate definitiv, criminalitatea este, în continuare, net superioară în mediul masculin.

Diagrama 5.3.5. Infracțiuni judiciare cercetate de poliție în perioada 2001-2012

În anul 2002 au fost înregistrate 102.034 infracțiuni judiciare, cu 24,5% mai puțin față de anul 2001. Între anii 2001-2005 observăm o tendință de diminuare a acestor infracțiuni cu 80,6 %, iar în perioada 2005-2012 crește de 2,32 ori.

.

Diagrama 5.3.6. Infracțiuni contra patrimoniului (furtul) cercetate de poliție în perioada 2001-2012

Începând cu anul 2002, se înregistrează diminuări ale acestui gen de fapte, numărul total reducându-se cu 22.534, respectiv 30,96% față de anul 2001 ceea ce dovedește un plus de pragmatism în combaterea acestora. În anul 2006 se observă o scădere a infracționalității contra patrimoniului (furtul) de 2,2 ori comparativ cu anul 2000, apoi se menține aproape același trend până în anul 2011. În anul 2012 se observă o creștere cu 41,8 % față de anul 2011

Diagrama 5.3.7. Infracțiuni contra patrimoniului (tâlhăria) cercetate de poliție în perioada 2001-2012

În perioada 2001-2006, numărul de tâlhării a crescut de 1,17 ori, apoi scade de 1,63 ori în anul 2007, menținându-și aproape același trend până în anul 2011. În 2012 se observă o creștere de 1,41 ori față de anul 2011.

Din rapoartele de activitate prezentate de Poliția Română reiese trendul ascendent pe care îl cunoaște criminalitatea stradală, în anul 2009 sesizându-se cu 8% mai multe infracțiuni stradale față de 2008. S-a constat, de asemenea, o creștere a infracționalității de tâlhărie prin amenințarea cu arma, ținta predilectă fiind unitățile bancare, casele de schimb și de amanet și factorii poștali. Tâlhăriile cu autori mascați aproape s-au dublat, înregistrând o creștere de 93%.

Tâlhării privind furtul de telefoane mobile soluționate în 2007

Polițiști din Biroul de Investigații Criminale al Secției 2 Poliție i-au identificat pe Z. Marius de 22 de ani și M. Dănuț de 20 de ani din județul Arad, care la 15 noiembrie 2006, prin smulgere, l-au deposedat de telefonul mobil în valoare de 1.800 lei, pe D. Cristian de 18 ani din sectorul 1, în timp ce se afla la intersecția străzilor Alexandru Șerbănescu cu Prometeu.

Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate cu cei în cauză în stare de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Diagrama 5.3.8. Numărul infracțiunilor de fals în perioada 2001-2012

După anul 2000 se constată o tendință de diminuare a numărului infracțiunilor de fals scăzând de 2 ori până în anul 2005. Începând cu 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană se observă o creștere a fenomenului față de 2005 cu 33% , menținându-se aproape constant până în anul 2012.

Diagrama 5.3.9. Monedă națională falsificată între anii 2000-2003

Diagrama 5.3.10. Mărci, dolari, euro falsificați în perioada 2000-2003

Falsificarea de monedă în perioada 2000 – 2003, prezintă următoarele caracteristici:

– scad falsurile de monedă națională identificate în circulație;

– numărul contrafacerilor de USD își menține trendul descendent până în anul 2002, apoi crește brusc în anul 2003 de 4,6 ori;

– numărul contrafacerilor la moneda EURO a scăzut cu 1 388505 în anul 2003 față de anul 2002.

Cazuri soluționate

Falsificarea de bancnote românești și valută

2008

În cursul luna septembrie 2008, au fost falsificate și puse în circulație un număr total de 2500 bucăți bancnote cu seria 074D2746051 din cupiura de 100 RON. Liderul grupului, învinuitul Baciu Mihai Cătălin era cel care, la domiciliul său, prin utilizarea unui sistem informatic performant, falsifica bancnotele după care ceilalți învinuiți se ocupau de punerea lor în circulație atât pe raza județului Timiș cât și a localităților limitrofe. În urma percheziției domiciliare efectuată la domiciliul acestui învinuit, au fost descoperite și alte bancnote în diferite stadii de execuție, precum și numeroase materiale utilizate la falsificarea bancnotelor (bookmarkere, lame, katere, autocolante cât și componente informatice necesare acestei activități – unitate centrală, scanner, imprimantă color).

2010

La data de 22.04.2010, pe raza mun. Lugoj patru dintre inculpați au fost depistați în flagrant delict, în timp ce realizau transferul sumei de 35.050 euro formată din 1 bancnotă din cupiura 50 euro și 350 bancnote din cupiura 100 euro, bancnotele din cupiura de 100 euro fiind false. Valuta falsă a fost adusă din Bulgaria de către inculpați.

26.05.2010. Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului I.I., în vârstă de 31 de ani din Caransebeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și punere în circulație de monedă străină falsificată.

17.06.2010 Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru învinuiți. În sarcina acestora se reține că au constituit un grup infracțional, care a deținut și pus în circulație mai multe bancnote de 100 de lei contrafăcute

2011

21.07.2011 Procurorii au procedat la destructurarea a două importante grupuri infracțional organizate specializate în contrafacerea și punerea în circulație de bancnotă românească și alte valute străine.

05.08.2011 Procurorii au acționat în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, format din cetățeni români, specializat în falsificarea de bancnote din cupiura de 100 lei și punerea în circulație a bancnotelor contrafăcute.

13.12.2011 Procurorii au efectuat 16 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și în județele Ilfov și Giurgiu, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, constituit din 16 persoane, având vârste cuprinse între 17 și 41 de ani, specializat în falsificarea și punerea în circulație de monedă națională falsificată.

2012

03.02.2012 Începând cu luna decembrie 2011, membrii grupării, având vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, sub coordonarea liderului Botă Mircea Ioan, au obținut beneficii financiare substanțiale din falsificarea si punerea în circulație pe teritoriul României de bancnote contrafăcute, din cupiura de 10 lei. Învinuiții utilizau aparatura profesională de tipărit, prin metoda serigrafierii, contrafacerea fiind efectuată pe suport de plastic, cu materie primă de calitate, ceea ce conferea bancnotelor realizate un înalt grad de autenticitate. Membrii grupării au plasat bancnotele contrafăcute în principal pe raza municipiului București, cu ocazia achiziționării de diverse produse, prin inducerea în eroare a comercianților. Procurorii D.I.I.C.O.T. au retras din circulatie un număr de 4.000 de bancnote contrafăcute.

20.03.2012 Procurorii au efectuat cercetări față de 10 persoane, pentru constituirea unei asocieri infracționale în scopul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată.

Criminalitatea informatică

În Raportul ONU din aprilie 1993, pag. 3, se menționează că datorită dezvoltării fără precedent a cyberspațiului și procesului de mondializare economică au apărut noi posibilități de îmbogățire, dar și noi forme infracționale, determinând astfel o creștere de amploare și o intensificare a activităților organizațiilor criminale.

Această nouă dimensiune a criminalității la nivel mondial, inclusiv cea organizată, care în această perioadă a luat proporții, precum și faptul că eforturile naționale nu au fost suficiente pentru combaterea acestui fenomen, a mobilizat statele în sensul focalizării eforturilor pentru înlăturarea acestui flagel, sens în care, la Palermo, “între 12-15 decembrie 2000, peste 120 de state membre ale O.N.U. au semnat Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe ale acesteia”.

Prin Legea nr. 58 din 2004, în țara noastră, s-a înființat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism specializată în combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. În cadrul structurii centrale funcționează și serviciul de combatere a criminalității informatice.

S-a constatat că între anii 2003-2004, în spatele a numeroase fraude complexe comise în Occident prin intermediul Internetului sau cu carduri bancare s-au aflat grupări criminale din Europa de Sud – Est. Acest tip de infracțiuni s-a extins vertiginos în toate țările din spațiul est – european, odată cu dezvoltarea piețelor naționale, extinderea accesului la Internet și implementarea sistemului de carduri bancare.

Diagrama 5.3.11. Număr dosare nou intrate privind infracțiunile informatice în perioada 2007-2012

Datele prezentate mai sus pun în evidență faptul că, între anii 2007-2012 se observă o tendință de creștere a numărului de dosare nou intrate referitoare la criminalitatea informatică. Astfel, numărul acestora a crescut de 3,12 ori în anul 2012 față de anul 2007.

Diagrama 5.3.12. Cauze soluționate și rechizitorii în infracțiunile informatice în perioada 2006-2012

Observăm că deși numărul cazurilor soluționate în cursul anului 2007 au crescut de două ori față de anul 2006, numărul rechizitoriilor a rămas practic același. Numărul cauzelor soluționate, ca de altfel și cel a rechizitoriilor, în anul 2008 a fost mai mic față de anul 2007. Pentru anul 2009 se remarcă o creștere sensibilă față de anul 2008 a numărului cauzelor soluționate (cu 17 cauze) și a rechizitoriilor (cu 25). În anul 2010 au fost soluționate 536 de cauze, în creștere cu 50,14% față de anul precedent, iar în anul 2011 au fost soluționate 873 de cauze, în creștere cu 62,8 % față de anul 2010. Dintre acestea, au fost finalizate prin trimiterea în judecată 133 cauze în anul 2011, comparativ cu 103 cauze trimise în anul 2010, reprezentînd o creștere de 29,1%. În anul 2012, au fost soluționate 852 de cauze, în scădere cu 2,4% față de anul precedent.

Diagrama 5.3.13. Număr persoane trimise în judecată pentru infracțiuni informatice în perioada 2006-2012

În anul 2008, numărul inculpaților a crescut cu 18,5% față de anul 2007, același trend ascendent se observă și în anul 2009 (crește cu 20,48% față de anul 2008). În perioada 2006 -2012, numărul persoanelor trimise în judecată pentru infracțiuni informatice a crescut de 2,76 ori. De asemenea, observăm implicarea tinerilor cu abilități în a utiliza computerele și noile tehnologii prin subordonarea sau cointeresarea acestora de către lideri ai unor grupări infracționale tradiționale.

Diagrama 5.3.14. Număr persoane cercetate pentru infracțiuni informatice în perioada 2006-2012

În anul 2007, numărul persoanelor trimise în judecată a crescut de 2,07 ori, comparativ cu anul precedent. În perioada 2007- 2012 numărul persoanelor trimise în judecată a crescut de 4,33 ori.

Diagrama 5.3.15. Numărul persoanelor arestate trimise în judecată pentru infracțiuni informatice în perioada 2006-2012

În anul 2009 se observă o creștere cu 33,3 % a numărului persoanelor arestate trimise în judecată față de anul 2006, iar în perioada 2006-2012, numărul acestora crește de 2,85 ori.

REȚELE CRIMINALE DESTRUCTURATE ÎN ROMÂNIA

Pentru a exemplifica contextual și modalitățile de comitere a unor infracțiuni la un sistem informatic, prezint, pe ani, următoarele cazuri instrumentate de D.G.C.C.O.A. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Anul 2006

Fraude cu cărți de credit. Operațiunea „Armaghedon” prin care s-a reușit anihilarea unui grup de crimă organizată care acționa pe teritoriile României, Italiei si Spaniei fiind reținute și arestate peste 80 de persoane. În cadrul operațiunii declanșată pe teritoriul României s-au realizat 23 de percheziții domiciliare, 7 în București și 16 în Constanta, ocazie cu care au fost ridicate următoarele bunuri: 10 calculatoare, cărți de credit blanc, 3 echipamente artizanale ce urmau a fi montate la bancomate, precum și 140.000 euro cash.

Anul 2007

În cursul anului 2007, sub coordonarea învinuiților Ivan Gheorghe Marius și Andrei Ion, s-au constituit 2 grupări infracționale, care postau pe Internet anunțuri de vânzare a unor bunuri care nu existau în realitate. Astfel, folosindu-se de site-uri false de „escrow” și datele unor cărți de credit ale altor persoane, învinuiții au solicitat clienților transferul unor sume de bani prin Western Union și MoneyGram, reprezentând contravaloarea produselor oferite spre vânzare.

Anul 2008.

22.10.2008 Procurorii au procedat la destructurarea a două importante grupări infracționale organizate, specializate în comiterea de fraude informatice, respectiv licitații frauduloase pe Internet.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- structura centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaților  Duiculescu Vlad Constantin zis „Vlăduz”, Savin Mihai Adrian și Oprea Dragoș Florin, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 7 alin. 1 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și infracțiuni informatice, fapte prev. de art. 41 alin. 2, art. 44 alin. 2 , art. 46 alin. 1 , 2 și art. 48 din Legea nr. 161/2003.

25.09.2008 Procurorii au propus Tribunalului București, la data de 24 septembrie 2008, arestarea preventivă a inculpaților Tăutu Demetrius, Grigoraș Vali Alexandru și Coteț Marian, cercetați  pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic.   În fapt, prin metoda PHISHING, inculpații au expediat, pe adresele de e-mail ale mai multor persoane, mesaje prin care li se solicita să completeze un formular on-line, în care să indice user-ul și parola de acces la conturile pe care le dețineau la bancă, în acest mod părțile vătămate dezvăluindu-și datele de autentificare. În același formular, transmis sub forma unui attachment, li se cerea titularilor de cont să indice și grupuri de cifre tipărite pe suprafața cardurilor pe care le dețin, emise cu ocazia contractării aplicației on-line.

În data de 08.10.2008, în urma unor acțiuni comune desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu reprezentanți ai autorității judiciare din Suedia, a fost identificat și reținut numitul Reis Radu Ștefan (alias Karl – Ștefan Brugeman) de 40 de ani, cu dublă cetățenie română și germană, care în perioada 2003 – 2008 a recrutat și exploatat sexual mai multe persoane de sex feminin din municipiul Brașov, sens în care a închiriat un apartament în orașul Stockholm, clienții find racolați prin intermediul unui site internet de tip escorte.

Anul 2009

La data de 12 ianuarie 2009, procurorii au procedat la efectuarea unui număr de 19 percheziții la domiciliile membrilor rețelei infracționale conduse de învinuitul Pîrjol Florin Nicolae , zis" Ghenosu " din municipiul Târgoviște. Cercetările în cauză se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, falsificarea, deținerea si utilizarea de instrumente si echipamente de plata electronică.

La data de 16.02.2009, procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților Cioacă Constantin – Cristian și Nițu Marin Adrian pentru săvârșirea infracțiunilor de „acces fără drept la sisteme informatice” prev. de art.42 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, „restricționare fără drept a accesului la date informatice” prev. de art.44 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, „transferul neautorizat de date informatice” prev. de art.44 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

23.07.2009 S-a dispus reținerea și s-a solicitat instanței de judecată emiterea unor mandate de arestare preventivă față de inculpații: Moisin ALen Daniel, recidivist, și Vrînceanu Florin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „apartenență la un grup infracțional, constituit în vederea săvârșirii de infracțiuni informatice”. Din ancheta efectuată a rezultat că liderul grupării Firoiu Radu Nicolae, cu sprijinul lui Chiriță Radu și Fota Marius, toți aflați în București, au obținut prin phishing datele relevante ale titularilor unor conturi deschise la o unitate bancară din România, iar apoi s-au logat neautorizat de pe internet în sistemul on-line al băncii, pe conturile acestora, ordonând fără știința și consimțământul lor, transferuri frauduloase de bani din acele conturi în conturile altor persoane recrutate de liderii celulelor teritoriale ale grupării, deschise în acest scop la aceeași bancă.

15.04.2009 Procurorii au reușit destructurarea unei grupări infracționale organizate care acționa atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul altor state ale Uniunii Europene, fiind specializată în comiterea infracțiunilor de falsificare de instrumente de plată electronică, deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare frauduloase, acces fără drept la un sistem informatic, crearea unui prejudiciu patrimonial prin introducerea de date informatice.

12.05.2009 S-a reușit destructurarea unui grup organizat format din șase persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor constituire a unui grup infracțional organizat și sprijinire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, tentativă la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare. În fapt, inculpații montau dispozitive de skimming la ATM-uri din Marea Britanie și Olanda, cu ajutorul acestora obținând date ale unor carduri emise de bănci din aceste țări, apoi, cu ajutorul unor dispozitive de scriere și citire a benzii magnetice inscripționau datele obținute pe carduri blank..

Anul 2010

07.01.2010 Procurorii au destructurat un grup de criminalitate organizată specializat în confecționarea de aparatură pentru copierea datelor informatice de pe carduri de credit în scopul sustragerii de bani prin accesarea neautorizată a conturilor asociate cărților de credit respective. Grupul infracțional funcționa după o organizare prestabilită, unele dintre persoane finanțând deplasările în străinătate și costurile componentelor, altele confecționând dispozitivele frauduloase, ultimii fiind cei care montau/demontau aparatura de pe ATM-urile din țările vest europene. La unul dintre inculpați a fost descoperit un laborator de confecționat instrumente destinate săvârșirii infracțiunilor ce fac obiectul cauzei

17.01.2010 Procurorii au procedat la destructurarea grupului infracțional organizat, cunoscut drept „Clanul Cordunenilor”. Membrii grupului infracțional organizat sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, victimele fiind exploatate sexual, obligate să cerșească sau să comită furturi, pentru săvârșirea de infracțiuni de violență, infracțiuni informatice și fraude economice, obținând credite prin folosirea de acte false și persoane interpuse, racolate în acest scop.

Procurorii au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat, care era specializat în confecționarea artizanală, comercializarea și exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronice, în instalarea de echipamente de „skimming” pe terminale de distribuție a numerarului (ATM-uri, dispozitive de acces în incinte etc.) în vederea colectării de informații de pe banda magnetică a instrumentelor de plată electronică utilizate la acestea (cărți de credit/debit), falsificarea de instrumente de plată electronică și punerea în circulație a acestora.

Anul 2011

09.02.2011      Procurorii au  desfășurat o amplă acțiune, pe raza județelor  Dâmbovița, Neamț și Brașov, în vederea  depistării inculpaților Cazacio R.C., Popa C.D., Linte F. și Balint M.,  pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare de către Tribunalul de Mare Instanță din Dendermonde, Belgia, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la activitățile unei grupări infracționale organizate și fraudă informatică, conform codului penal belgian.

19.02.2011       Procurorii au procedat la  destructurarea  unui grup infracțional specializat în confecționarea artizanală, comercializarea și exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronice și efectuarea de operațiuni financiare in mod fraudulos, utilizând instrumentele astfel contrafăcute.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat opt percheziții domiciliare, în mun. Bacău, ocazie cu care au fost identificate diverse echipamente artizanale (dispozitive tip „gură” de bancomat, camere video miniaturale, componente electronice și alte instrumente și materiale necesare confecționării acestora) utilizate de membrii grupării pentru efectuarea operațiunilor de skimming, precum și  sumele de  44000 lei și 8000 euro, un pistol cu gaze și muniția aferentă.

Anul 2012

16.01.2012 Acțiunea procurorilor a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat transfrontalier, specializat în săvârșirea de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice – deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos . În fapt, se reține că membrii grupării acționau pe teritoriul Olandei, metoda utilizată fiind skimming-ul, pentru copierea datelor titularilor de conturi de card și falsificarea instrumentelor de plată electronică.

31.01.2012     Procurorii au efectuat cercetări față de învinuitul Cernăianu Manole Razvan în vârstă de  20 de  ani, din municipiul Timișoara, sub aspectul  săvârșirii infracțiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate și în scopul obținerii de date informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic și perturbarea gravă a funcționării unui sistem informatic. Prin același mod de operare, învinuitul a compromis și server-ul web aparținând National Aeronautics and Space Administration (N.A.S.A.).

Pornografia infantilă prin sisteme informatice

La data de 19 martie 2009, procurorii au demarat la Constanța o acțiune comună, în vederea depistării victimelor infracțiunilor de complicitate la pornografie infantilă. În fapt, se reține că, în perioada 2004 – 2006, cetățeanul italian G. D.G. și cetățeanul norvegian J.M.V. au efectuat mai multe călătorii în România, mai precis în municipiul Constanța, unde, în diverse apartamente închiriate, au întreținut raporturi sexuale cu minori de sex masculin și au produs imagini fotografice și înregistrări video pornografice cu minori.

22.07.2010 Procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Palici Ciprian – Ionuț, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și trafic de persoane, fapte prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003, art. 18 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

28.01.2011   Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Morgoci George Mircea, de 51 de ani,  pentru  săvârșirea infracțiunilor de procurare și deținere de materiale pornografice cu minori,  viol și act sexual cu un minor, săvârșit în scopul producerii de materiale pornografice. În perioada 2009 – 2010, inculpatul Morgoci George Mircea a întreținut raporturi sexuale, cu minori, având vârste între 13 și 16 ani, pe care i-a recrutat din rândul persoanelor fără adăpost  ori de la centre plasament.

15.11.2012 Procurorii au efectuat cercetări față de inculpatul Rohee Arnaud Bertrand Raymoun, cetățean francez, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Analiza evoluției criminalității (vom face referire la starea generală de criminalitate și la infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatorului ) în perioada 2001-2012

Faptul că numărul de infracțiuni cercetate de poliție urmează o traiectorie constant descendentă între 2000 – 2006 scoate în evidență implicarea și consecința cu care Poliția Română acționează pentru ținerea sub control a fenomenului infracțional, aducându-și o contribuție foarte importantă la eforturile societății noastre de a se integra la 1 Ianuarie 2007 în Uniunea Europeană. În anul 2012, observăm o creștere a numărului infracțiunilor cercetate de poliție cu 48,13% față de anul 2006.

Dintre toate tipurile de fraude, cel mai important motiv de îngrijorare pentru companiile și instituțiile unui stat îl reprezintă infracțiunile informatice. Analizând perioada 2006-2012 se observă o tendință de creștere constantă a numărului de dosare nou intrate referitoare la criminalitatea informatică. Astfel, numărul acestora a crescut de 3,12 ori în anul 2012 față de anul 2007, confirmând cea de-a doua ipoteză.

Diferența dintre criminalitatea informatică reală și criminalitatea informatică aparentă este cifra neagră a acestui gen de crimă și cuprinde toate faptele sancționate prin lege, dar care, din anumite motive rămân nedescoperite de către organele abilitate ale justiției penale. În cadrul criminalității informatice, cifra neagră reprezintă aproximativ 90%. Această rată extrem de ridicată a criminalității informatice nedescoperite se datorează faptului că infracțiunea informatică este un act ilegal mai recent sancționat și se află ascuns în spatele noilor tehnologii.

Natura transfrontalieră a infracțiunilor informatice a condus la crearea unor rețele specializate plasate în străinătate, față de care organele de urmărire penală română nu pot lua măsuri nici măcar de monitorizare. Astfel, activitatea de monitorizare internă nu pare să arate adevărata dimensiune a fenomenului.

De asemenea, sunt recrutați tineri cu abilități în a utiliza calculatoarelor și noile tehnologii prin subordonarea sau cointeresarea acestora de către lideri ai unor grupări infracționale tradiționale.

S-a constatat că infracțiunile vizând obținerea ilegală de informații de pe carduri, producerea și utilizarea instrumentelor falsificate sunt în creștere, iar grupările criminale specializate în săvârșirea acestui gen de infracțiuni preferă din ce în ce mai mult Sud – Estul Europei.

Tendințele fenomenului de infracțiune informatică înregistrează o creștere a fraudelor cu cărți de credit prin modul de operare skimming, scăderea numărului de atacuri de tip phishing în cazul clienților băncilor românești, precum și creșterea numărului de atacuri informatice pentru obținerea unor informații privitoare la instrumentele de plată electronică.

În anul 2012, România rămâne, în principal, țară furnizoare de criminalitate informatică, însă aceasta s-a amplificat și pe plan intern, îndeosebi prin operațiunile de fraudare a sistemului de achiziții on-line, a ATM-urilor și POS-urilor (într-o mai mică măsură), precum și a aparatelor electronice de jocuri de noroc.

Soluții și măsuri necesare prevenirii și diminuări surselor potențial infracționale

Desfășurarea unor activități eficiente împreună cu reprezentanții administrației publice centrale și locale, având ca bază necesitatea armonizării acestora cu problemele și cerințele de ordin comunitar, identificarea în comun a obiectivelor și priorităților prin cele mai eficace maniere de aducere la îndeplinire.

Creșterea suportului logistic și financiar pus la dispoziția Poliției Române, având în vedere că, democrația și reforma în România, nu se pot realiza decât cu o poliție modernă, dotată cu echipamente la standard înalt și proceduri unitare de nivel european.

Implicarea societății civile, în activitatea de prevenire și combatere a criminalității, mai ales a formelor extreme de manifestare a acesteia. Multe state au conștientizat că adoptarea unor măsuri de prevenire a criminalității, în general, și a criminalității informatice, în special, poate fi o soluție mult mai acceptabilă în raport cu costul general al crimei. Două modalități de prevenire sunt cele mai utilizate în lume: Prevenirea socială (educația împiedică evoluția indivizilor spre inadaptare și antisocialitate) și prevenirea situațională (are drept scop protejarea persoanelor și bunurilor acestora cu ajutorul organelor competente).

Piața în continuă dezvoltare în domeniul tehnologic și al soluțiilor inovative impune investiții continue în dotări și în procesul de formare a lucrătorilor formațiunilor de combatere a criminalității informatice, fapt care ar putea fi mai dificil de realizat în contextul situației economice actuale, costurile achiziționării de tehnologie performantă fiind extrem de ridicate și depășesc posibilitățile de achiziționare actuale ale M.A.I.

Inducerea, cu ajutorul canalelor mass-media, la nivelul comunităților, a unor idei și stări atitudinale necesare descurajării săvârșirii faptelor ce contravin prevederilor legale, protejării antiinfracționale a tinerilor, cea mai vulnerabilă categorie socială.

Concluzii

Abolirea unui regim social și implicit a normelor, valorilor și legilor pe care se fundamenta și trecerea la o nouă formă socială este o stare anomică, sau parțial anomică. Auzim frecvent în mass media faptul că după 20 de ani de la căderea comunismului, România este încă în derută.

Referitor la evoluția numărului de infracțiuni cercetate de poliție, în perioada 1990-2012, remarcăm prezența a trei tendințe contrastante: prima crescătoare, specifică perioadei 1991- 1998, a doua descrescătoare în perioada 1999-2005, iar a treia cu o evoluție oscilantă, între anii 2006-2012.

Formele de devianță și delincvență criminală manifestate în România s-au caracterizat prin tipuri de infracțiuni noi, având forme profesionalizate, organizate și specializate.

Revoluția tehnologică, implicând interconectarea și interelaționarea diferitelor forme de comunicare și servicii prin utilizarea comună a transmisiilor de date, a modificat sfera dreptului penal și a dreptului procesual penal. Astfel, dreptul penal, dreptul procesual penal și tehnicile de investigare sunt obligate să țină pasul cu săvârșirea acestor noi fapte.

Societatea informațională depinde din ce în ce mai mult de calculatoare. Astfel, atacurile prin intermediul și asupra acestora se vor înmulți. Accesul pe scară largă la noile tehnologii (ușurința cu care se pot obține produse piratate și contrafăcute utilizând tehnologiile nou apărute, dar și de posibilitățile oferite prin rapiditatea transferurilor de date și informații, prin intermediul tehnicii digitale și a rețelei Internet ), lipsa unor sancțiuni aspre în domeniu și subdimensionarea aparatului cu atribuții în prevenirea și combaterea criminalității informatice, câștigurile materiale rapide și aparența existenței anonimatului în cazul săvârșirii acestor infracțiuni, a dus la creșterea numărului de infractori în domeniu. Ponderea criminalității legale este încă nesemnificativă în domeniu, cu toate că rata criminalității relevante precum și cea a criminalității reale sunt prin comparație, foarte mari.

Din ce în ce mai prezent în România, fenomenul criminalității informatice se manifestă sub mai multe aspecte: creșterea numărului de cazuri înregistrate și organizarea celor ce comit astfel de fapte în adevărate grupuri infracționale, precum și reorientarea grupărilor criminale care, în trecut, comiteau infracțiuni din sfera traficului de persoane, traficului internațional de autoturisme și traficului de droguri, către infracțiuni de natură informatică. Între grupările infracționale, există o strânsă cooperare bazată pe interes material, protecție reciprocă, schimb de “ponturi”, furnizarea reciprocă de documente contrafăcute ori falsificate ș.a.. Infractorii cu “gulere albe” profită din plin de oportunitățile de acces la noile tehnologii și cele derivate din libera circulație.

Fraudele cu cărți de credit cunosc în continuare o evoluție ascendentă, înregistrându-se numeroase cazuri de persoane depistate la bancomate în România, care folosesc cărți de credit în mod fraudulos. Infracțiunile informatice și cele îndreptate împotriva sistemelor informatice nu înregistrează evoluții semnificative, dar se observă o creștere a infracțiunilor de acces neautorizat în sisteme informatice, fie că vorbim de adrese de e-mail sau de acces în sisteme informatice realizate de angajați ai unor companii, fără a avea acest drept.

Un factor extrem de îngrijorător îl reprezintă scăderea vârstei minorilor infractori (participanți la furtul telefoanelor mobile, la infracțiunile informatice), individual sau afiliați la grupuri de infractori majori (în anul 2002, autorii minori de infracțiuni reprezentau 6,78% din totalul populației carcerale).

Amploarea și complexitatea fenomenului delincvenței în România, în perioada de tranziție, a impus intervenția concertată a tuturor instituțiilor sociale implicate, în sensul optimizării sistemului legislativ, juridic și de protecție socială, reevaluarea organizării și funcționării agențiilor implicate în domeniu, crearea unor instituții și servicii noi, a structurilor operative necesare, în funcție de principii și norme moderne și în concordanță cu orientările politicii penale la nivel internațional și cu necesitățile actuale ale societății românești.

.

Anexa 1

Lista figurilor

Diagrama 5.2.1. Infracțiuni cercetate de poliție, săvârșite în mediul urban și rural, în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.2. Condamnați definitiv (minori-majori) de instanțele judecătorești în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.3. Recidiviști condamnați definitiv de instanțele judecătorești în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.4. Condamnați definitiv de instanțele judecătorești pe sexe în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.5. Infracțiuni judiciare cercetate de poliție în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.6. Infracțiuni contra patrimoniului (tâlhăria) cercetate de poliție în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.7. Infracțiuni contra patrimoniului (furtul) cercetate de poliție în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.8. Numărul infracțiunilor de fals în perioada 1990-2000

Diagrama 5.2.9. Monedă națională falsificată între anii 1995-2000

Diagrama 5.2.10. Mărci, dolari confiscați în perioada 1993-2000

Diagrama 5.3.1. Infracțiuni cercetate de poliție, săvârșite în mediul urban și rural, în perioada 2001 – 2012

Diagrama 5.3.2. Minori – majori condamnați definitiv de instanțele judecătorești

Diagrama 5.3.3. Recidiviști condamnați definitiv de instanțele judecătorești

Diagrama 5.3.4. Persoane condamnate definitiv de instanțele judecătorești pe sexe

Diagrama 5.3.5. Infracțiuni judiciare cercetate de poliție în perioada 2001-2012

Diagrama 5.3.6. Infracțiuni contra patrimoniului (furtul) cercetate de poliție în perioada 2001-2012

Diagrama 5.3.7. Infracțiuni contra patrimoniului (tâlhăria) cercetate de poliție în perioada 2001-2012

Diagrama 5.3.8. Numărul infracțiunilor de fals în perioada 2001-2012

Diagrama 5.3.9. Monedă națională falsificată între anii 2000-2003

Diagrama 5.3.10. Mărci, dolari, euro falsificați în perioada 2000-2003

Diagrama 5.3.11. Număr dosare nou intrate privind infracțiunile informatice în perioada 2007-2012

Diagrama 5.3.12. Cauze soluționate și rechizitorii în infracțiunile informatice în perioada 2006-2012

Diagrama 5.3.13. Număr persoane trimise în judecată pentru infracțiuni informatice în perioada 2006-2012

Diagrama 5.3.14. Număr persoane cercetate pentru infracțiuni informatice în perioada 2006-2012

Diagrama 5.3.15. Număr persoane arestate trimise în judecată pentru infracțiuni informatice în perioada 2006-2012

Bibliografie

Alecu, Gheorghe: Criminalistică, Curs Universitar, Ed. Ovidius University Press, Constanța, 2004.

Alecu, Gheorghe: Reglementarea penală și investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul informatic, Ed. Pinguin Book, București, 2006.

Amza, Tudor: Criminologie – Tratat de teorie și politică criminologică, Ed. Lumina Lex, București, 2002.

Becker, Haward S.:Outsiders, A.M. Metaille, Paris, 1985.

Bocancea, C., Neamțu, G.: Elemente de asistență socială. Ed. Polirom, Iași, 1999.

Butuc, Liviu: Scurtă istorie a mijloacelor de comunicare, Ed. Centrului pentru Formare, Educație Permanentă și Management în Domeniul Culturii, București, 2003.

Clinard, M.: Criminological Research, Merton R., Broom L.și Cottrel L.S. (eds.), Sociology Today, Harper Torchbook, New York, 1959.

Cohen, A.: Multiple Factors Approaches, New York, 1962.

Craiovan, I.: Finalitățile dreptului, Ed.Continent XXI, București, 1995.

Cusson, M.: Croissance et decroissance du crime, Paris, PUF, 1990

Dobrinoiu, Maxim: Înfracțiuni în domeniul informatic, Ed. C.H. Bech București, 2006.

Dragomirescu, V.: Psihologia comportamentului deviant, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976.

Golu, Mihai: Bazele psihologiei generale, Ed. Universitară, București,2005

Goransson, Paul, Greenlaw, Raymond: Secure roaming in 802.11 networks]]. Newnes, 31 mai 2007.

Hayes, Nicky, Orrel, Sue: Introducere în psihologie, Ed. ALL, Iași, EDUCATIONAL, 1997

Hanga, Vasile: Dreptul și calculatoarele, Ed. Academiei, București, 1991.

Lucaci, Iosif, Marin, Robert: Investigarea fraudelor informatice, Editura M.I., București, 2002.

Mateuț ,Gh.: Criminologie (note de curs), Arad, 1993

Mârșanu, Radu: Sisteme de calcul, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998

Miftode, V. coord.: Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Ed.Lumen, Iași, 2002

Mitrofan, Nicolae (coord.): Psihologie judiciară, Ed. CASA DE EDITURĂ ȘI PRESĂ “ȘANSA S.R.L.” ,București, 1992

Mocuța, Gheorghe: Criminalitatea organizată și spălarea de bani, Ed. Noul Orfeu, București, 2004

Muntean, Ana: Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași, 2006

Ogburn, F.,W.: Factors in the Variations of Crime among Cities, 1934.

Ogien, A.: Sociologia Devianței, Ed.Polirom, Iași, 2002.

Otovescu , D.: “Grupurile entice”, vol. “Probleme fundamentale ale sociologiei”, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1997.

Paraschiv, T., Stoi I., Bota M. : Informare juridică, Ed. Augusta, Timișoara 1998

Pașca, M.D.: (Infractorul minor și integrarea sa în societate, Ed. Ardealul, Târgu – Mureș, 2005.

Rădulescu, M. S., Banciu, D. : Introducere în sociologia delincvenței juvenile, Ed. Medicală, București, 1990

Rădulescu, M. S., Banciu, D.: Evoluții ale delincvenței juvenile în România Cercetare si prevenire socială, Ed. Lumina Lex, București, 2002

Rădulescu, M. S.: Sociologia problemelor sociale ale vâstelor, Ed. Lumina Lex, București, 2010

Reckless, C.W. : A non-cauzal explanation Containment Theory(lipsă an)

Stănciulescu, Elisabeta: Sociologia educației familiare, vol. I, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Stoica, Ion: Criza în structurile infodocumentare, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2001.

Străchinaru, I.: Devierile de conduită la copii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1969.

Sutherland, H., E.: Principes de criminologie, Edition Cujas, Paris, 1966.

Tănăsescu, Iancu: Metacriminologie, Ed. C.H.Bech, București, 2010

Țăranu, G. coord.: Dezvoltare umană. Ed. Independența economică, Pitești, 2010

Vasiu, I.: Criminalitatea Informatică, Ed. Nemira, București, 1998.

Vasiu, I.: Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, București , 2001.

Rotaru, E.: Nevoia de comunicare, Supliment PC – Report, noiembrie 1994, nr. 26

Revista Qmagazine, ediția din 27 februarie 2013

M.O. al României, partea I, nr.279 din 29 aprilie 2003

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS109B

http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20arhive/serii%20de%20date/2006/ASR_2006.pdf

https://statistici.insse.ro/shop

http://www.politiaromana.ro/cci.htm

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS109B

http://www.politiaromana.ro/statistici_2004_2012.htm

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104F

http://www.politiaromana.ro/bilant_2006.htm

http://www.politiaromana.ro/date_statistice_anul_2009.htm

http://www.politiaromana.ro/revista_politiei/Nr_1_2007_format_nou/index.htm

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/135-comunicat-de-presa2-29092008-135

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/309-comunicat-de-presa-23042010-309

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/331-comunicat-de-presa2-26052010-331

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/346-comunicat-de-presa2-17062010-346

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/526-comunicat-de-presa-121072011-526

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/591-comunicat-de-presa-13122011-59

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/614-comunicat-de-presa-03022012-614

http://www.diicot.ro/images/documents/rapoarte_activitate/raport2007.pdf

http://www.politiaromana.ro/revista_politiei/Nr_4_format_nou/nr_4.pdf

http://www.diicot.ro/index.php/informatii-de-interes-public/raport-de-activitate

http://www.diicot.ro/index.php/component/search/?searchword=Procurorii%20Direc%C5%A3iei%20de%20Investigare%20a%20Infrac%C5%A3iunilor%20de%20Criminalitate%20Organiza&searchphrase=all&start=740

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/147-comunicat-de-presa-22102008-147

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/142-comunicat-de-presa-07102008-142

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/134-comunicat-de-presa2-25092008-134

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/143-comunicat-de-presa-08102008-143

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/217-comunicat-de-presa-23072009-217

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/190-comunicat-de-presa2-15042009-190

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/197-comunicat-de-presa-12052009-197

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/267-comunicat-de-presa-07012010-267

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/272-comunicat-de-presa-17012010-272

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/275-comunicat-de-presa-25012010-275

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/452-comunicat-de-presa-09022011-452

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/456-comunicat-de-presa-19022011-456

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/612-comunicat-de-presa-31012012-612

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/184-comunicat-de-presa-19032009-184

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/360-comunicat-de-presa-22072010-360

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/370-comunicat-de-presa-12082010-370

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/403-comunicat-de-presa-02112010-403

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/447-comunicat-de-presa-28012011-447

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/773-comunicat-de-presa-15-11-2012

http://www.mai.gov.ro/Documente/Bilant%20MAI/Evaluarea_activitatii_MAI_2012.pdf

Bibliografie

Alecu, Gheorghe: Criminalistică, Curs Universitar, Press, , 2004.

Alecu, Gheorghe: Reglementarea penală și investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul informatic, Ed. Pinguin Book, București, 2006.

Amza, Tudor: Criminologie – Tratat de teorie și politică criminologică, Ed. Lumina Lex, București, 2002.

Becker, Haward S.:Outsiders, A.M. Metaille, Paris, 1985.

Bocancea, C., Neamțu, G.: Elemente de asistență socială. Ed. Polirom, , 1999.

Butuc, Liviu: Scurtă istorie a mijloacelor de comunicare, Ed. Centrului pentru Formare, Educație Permanentă și Management în Domeniul Culturii, București, 2003.

Clinard, M.: Criminological Research, Merton R., Broom L.și Cottrel L.S. (eds.), Sociology Today, Harper Torchbook, New York, 1959.

Cohen, A.: Multiple Factors Approaches, New York, 1962.

Craiovan, : Finalitățile dreptului, Ed.Continent XXI, București, 1995.

Cusson, M.: Croissance et decroissance du crime, Paris, PUF, 1990

Dobrinoiu, Maxim: Înfracțiuni în domeniul informatic, Ed. C.H. Bech București, 2006.

Dragomirescu, V.: Psihologia comportamentului deviant, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976.

Golu, Mihai: Bazele psihologiei generale, Ed. Universitară, București,2005

Goransson, Paul, Greenlaw, Raymond: Secure roaming in 802.11 networks]]. Newnes, 31 mai 2007.

Hayes, Nicky, Orrel, Sue: Introducere în psihologie, Ed. ALL, Iași, EDUCATIONAL, 1997

Hanga, Vasile: Dreptul și calculatoarele, Ed. Academiei, București, 1991.

Lucaci, Iosif, Marin, Robert: Investigarea fraudelor informatice, Editura M.I., București, 2002.

Mateuț ,Gh.: Criminologie (note de curs), Arad, 1993

Mârșanu, Radu: Sisteme de calcul, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998

Miftode, V. coord.: Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Ed.Lumen, Iași, 2002

Mitrofan, Nicolae (coord.): Psihologie judiciară, Ed. CASA DE EDITURĂ ȘI PRESĂ “ȘANSA S.R.L.” ,București, 1992

Mocuța, Gheorghe: Criminalitatea organizată și spălarea de bani, Ed. Noul Orfeu, București, 2004

Muntean, Ana: Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, , 2006

Ogburn, F.,W.: Factors in the Variations of Crime among Cities, 1934.

Ogien, A.: Sociologia Devianței, Ed.Polirom, , 2002.

Otovescu , D.: “Grupurile entice”, vol. “Probleme fundamentale ale sociologiei”, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1997.

Paraschiv, T., Stoi I., Bota M. : Informare juridică, Ed. Augusta, Timișoara 1998

Pașca, M.D.: (Infractorul minor și integrarea sa în societate, Ed. Ardealul, Târgu – Mureș, 2005.

Rădulescu, M. S., Banciu, D. : Introducere în sociologia delincvenței juvenile, Ed. Medicală, București, 1990

Rădulescu, M. S., Banciu, D.: Evoluții ale delincvenței juvenile în România Cercetare si prevenire socială, Ed. Lumina Lex, București, 2002

Rădulescu, M. S.: Sociologia problemelor sociale ale vâstelor, Ed. Lumina Lex, București, 2010

Reckless, C.W. : A non-cauzal explanation Containment Theory(lipsă an)

Stănciulescu, Elisabeta: Sociologia educației familiare, vol. I, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Stoica, Ion: Criza în structurile infodocumentare, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2001.

Străchinaru, I.: Devierile de conduită la copii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1969.

Sutherland, H., E.: Principes de criminologie, Edition Cujas, Paris, 1966.

Tănăsescu, Iancu: Metacriminologie, Ed. C.H.Bech, București, 2010

Țăranu, G. coord.: Dezvoltare umană. Ed. Independența economică, Pitești, 2010

Vasiu, I.: Criminalitatea Informatică, Ed. Nemira, București, 1998.

Vasiu, I.: Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, București , 2001.

Rotaru, E.: Nevoia de comunicare, Supliment PC – Report, noiembrie 1994, nr. 26

Revista Qmagazine, ediția din 27 februarie 2013

M.O. al României, partea I, nr.279 din 29 aprilie 2003

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS109B

http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20arhive/serii%20de%20date/2006/ASR_2006.pdf

https://statistici.insse.ro/shop

http://www.politiaromana.ro/cci.htm

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS109B

http://www.politiaromana.ro/statistici_2004_2012.htm

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104F

http://www.politiaromana.ro/bilant_2006.htm

http://www.politiaromana.ro/date_statistice_anul_2009.htm

http://www.politiaromana.ro/revista_politiei/Nr_1_2007_format_nou/index.htm

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/135-comunicat-de-presa2-29092008-135

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/309-comunicat-de-presa-23042010-309

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/331-comunicat-de-presa2-26052010-331

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/346-comunicat-de-presa2-17062010-346

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/526-comunicat-de-presa-121072011-526

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/591-comunicat-de-presa-13122011-59

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/614-comunicat-de-presa-03022012-614

http://www.diicot.ro/images/documents/rapoarte_activitate/raport2007.pdf

http://www.politiaromana.ro/revista_politiei/Nr_4_format_nou/nr_4.pdf

http://www.diicot.ro/index.php/informatii-de-interes-public/raport-de-activitate

http://www.diicot.ro/index.php/component/search/?searchword=Procurorii%20Direc%C5%A3iei%20de%20Investigare%20a%20Infrac%C5%A3iunilor%20de%20Criminalitate%20Organiza&searchphrase=all&start=740

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/147-comunicat-de-presa-22102008-147

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/142-comunicat-de-presa-07102008-142

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/134-comunicat-de-presa2-25092008-134

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/143-comunicat-de-presa-08102008-143

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/217-comunicat-de-presa-23072009-217

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/190-comunicat-de-presa2-15042009-190

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/197-comunicat-de-presa-12052009-197

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/267-comunicat-de-presa-07012010-267

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/272-comunicat-de-presa-17012010-272

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/275-comunicat-de-presa-25012010-275

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/452-comunicat-de-presa-09022011-452

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/456-comunicat-de-presa-19022011-456

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/612-comunicat-de-presa-31012012-612

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/184-comunicat-de-presa-19032009-184

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/360-comunicat-de-presa-22072010-360

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/370-comunicat-de-presa-12082010-370

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/403-comunicat-de-presa-02112010-403

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/447-comunicat-de-presa-28012011-447

http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/773-comunicat-de-presa-15-11-2012

http://www.mai.gov.ro/Documente/Bilant%20MAI/Evaluarea_activitatii_MAI_2012.pdf