Evolutia Datoriei Externe a Romaniei In Perioada 2007 2014

EVOLUTIA DATORIEI EXTERNE A ROMANIEI IN PERIOADA 2007-2014

Datoria externă, prin importanța sa este recunoscută și cu impactul ei remarcabil, este defi nită distinct în dicționare fi e ca un “împrumut restant al unei țări, datorat altor țări sau instituțiilor plasate pe teritoriul celor din urmă” (Investopedia dictionary) fi e ca o “sumă totală de bani pe care o țară o datorează altor țări” (Cambridge dictionary) incluzând aici și instituțiile internaționale de tipul Fondului Monetar Internațional (FMI), un împrumut delimitat de taxele pentru bunuri și servicii sau creditele restante, cauzat de un șold negativ al balanței comerciale.

Datoria externă, în sens general, reunește într-o sumă unică datoriile pe termen scurt, mediu cu cele pe termen lung, asigurând riscul de neplată prin stabilirea unui nivel al rezervelor valutare în țara debitoare drept prag limitativ care nu poate fi niciodată depășit de nivelul datoriilor externe scadente pe termen scurt. Aspectul respectiv face că datoria externă pe termen scurt să nu fi e agregată de regulă în conceptul pragmatic și metodologic al datoriei externe totale sau datoriei externe brute.

Când acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenții unei economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu garanția statului, se face, de regulă, o mențiune specială de tipul „inclusiv datoria pe termen scurt”, în lucrările specifice de analiză fi nanciară unde sunt incluse și sumele aferente datoriilor pe termen scurt. Dacă datoria externă brută se diminuează cu creditele acordate și nerestituite încă în raporturile dintre rezidenții unei economii și restul lumii luând în considerare, de regulă, doar creanțele lichide și ușor mobilizabile (nu se agregă creanțe pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi) rezultă o datorie netă. Datoria externă netă se constituie într-un concept specifi c marii majorități a țărilor lumii care apar în relația lor cu restul lumii într-o ipostază dublă, fi ind simultan și debitoare față de străinătate și oferind unor nerezidenți credite, rambursabile în viitor.

O altă semnificație, ceva mai pragmatică, este aceea de tip metodologic, specifi că principalelor instituții internaționale cu activități de evaluare economică, axate pe indicatori statistici semnifi cativi. Tipologia datoriilor se află într-o expansiune contemporană continuă și cuprinde noțiunile de datorie publică sau privată, generate de formă de proprietate a entității debitorului și de datorie externă sau internă în raport cu un spațiu economic bine delimitat prin conceptul de economie națională, tot mai multe clase noi de datorii, de la datoria activă și pasivă în raport cu prezența sau absența dobânzii, la datoria rambursabilă sau perpetuă în funcție de stingerea ei și implicit de apelarea la un nou împrumut.

Noțiunea de datorie externă confruntată cu datoria publică este și va rămâne dominantă conceptual în contextul global actual, ca și produsul intern brut în comparație cu produsul național brut, atât în literatura economică, dar și în analizele statistice sau modelările econometrice pentru gradul extins de acoperire și capacitatea de a ilustra extins datoria economiilor cu valută neconvertibilă, caracterizând o majoritate covârșitoare a statelor lumii.

Pentru studiul și analiza efectuată am ales situația României , urmărind structura și factorii care au influențat datoria externă în perioada 2007 – 2014, dar și evoluția acestora.

Datoria externă pe termen mediu și lung

Aceasta are un puternic impact asupra capacității economiei de a susține sarcinile de plată impuse de obligațiile externe, în domeniul datoriilor contractate. În practică, se întâlnește destul de frecvent situația creșterii gradului de îndatorare, în contextul deprecierii monedei naționale în raport cu valutele în care este exprimat creditul acordat.

În cazul în care apar modificări semnificative în legătură cu cursul valutar, în sensul deprecierii monedei naționale în raport cu monedă în care este exprimat împrumutul, iar economia nu reușește să realizeze o creștere suplimentară a veniturilor, rezultată din exporturile efectuate (în această situație), pot apărea efecte importante sub aspectul capacității economiei de a rambursa obligațiile curente.

De obicei o țară va trebui să aleagă ca împrumuturile să fie contractate în monede care să contribuie la protejarea economiei naționale de instabilitatea schimburilor. În practică este adesea foarte dificilă prevederea fluctuațiilor cursurilor de schimb și nivelul dobânzilor. Deseori, statele adoptă drept strategie de protejare parțială alegerea monedelor împrumuturilor în funcție de structura schimburilor comerciale. Astfel, împrumuturile ar trebui să se realizeze cu preponderență în monedele în care se realizează exporturile, în timp ce rezervele ar trebui constituite în monedele necesare realizării importurilor.

Acestea sunt sumele reprezentative ale datoriei pe termen mediu și lung. În tabelul de mai jos am calculat ponderea acestor elemente în totalul datoriei pe termen mediu și lung.

Structura datoriei externe pe termen mediu și lung, 2007 –2014 (la sfârșitul perioadei)

Sursa: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R.

Din tabelul de mai sus constatăm că datoria publică în toată perioada studiată fluctuează puțin, dar în 2014 observăm că datoria publică înregistrează o creștere cu 50% față de anii antecedenți datorită deficitului bugetar mare care a dus la imposibilitate de plată.

După cum observăm, datoria publică garantată de către stat este în procent destul de mic, și se menține într-un ritm constant, ceea ce nu putem spune despre datoria publică negarantata , care înregistrează o valoare foarte mare în anii 2007 și 2008, dar treptat pe parcursul anilor scade considerabil.

Depozitele nerezidenților pe termen mediu și lung mențin un procent constat pe parcursul anilor 2007-2013 însă în 2014 înregistrează o valoare aproape cu 100% la 100% ceea ce nu este benefic pentru țara noastră.

Împrumuturile de la Fondul Monetar Internațional în anii 2007 și 2008 erau aproape nesemnificative , dar din anul 2009, economia fiind afectată de criză economică, valoarea împrumuturilor a început să crească anual până în 2014, când o parte substanțială din împrumuturi a fost achitata, iar datoria la FMI s-a redus cu 50% față de anul 2013.

EVOLUTIA DATORIEI PE TERMEN SCURT

Datoria externa pe termen scurt se concretizeaza in sume imprumutate de la diversi creditori, iar termenul lor scadent este in maxim 12 luni.

Volumul datoriei externe pe termen scurt, 2007-2014 (la sfarsitul perioadei) este prezentata in tabelul de mai jos:

Sursa: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R.

Datoria Romaniei pe termen scurt in 2007 si 2008 isi mentine valorile destul de apropiate, in 2008 creste doar cu 6 %,insa in 2009 inregistreaza ce-a mai scazuta valoare din toti anii de studiu si anume o scadere cu 30% fata de anul anterior, deoarece tara noastra acumula in perioada aceasta datorii pe termen lung nefiind in capacitatea de a platii datorii cu termen de pana la 1 an. Din 2010 incep sa creasca datoriile pe termen scurt cu 25 % pana in 2011 cand inregistreza cea mai mare valoare , adica o crestere de 32 % fata de anul 2009, dupa care in 2012 si 2013 scade temperat, iar in 2014 creste din nou cu cateva procente.

Tipologia datoriei externe:

1.Datoria externă în funcție de instrumentele financiare utilizate se poate urmări pe urmatoarele componente:

Investiții directe – alte capitaluri: creditele dintre compania “mamă” și compania “fiică”

Investiții de portofoliu – titluri de valoare (valori mobiliare):

– euroobligațiuni, obligațiuni municipale, titluri de stat, etc. (scadență> 1 an)

– bonuri de tezaur, certificate de depozit, ș.a. (scadență < 1 an)

Alte investiții: credite financiare, credite comerciale, depozite ale nerezidenților, alte pasive.

Sursa: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R.

Din tabelul de mai sus , constatăm că investițiile directe din țara noastră își mențin o valoare constantă . Investițiile de portofoliu din anul 2012 încep să inregistreaze valori tot mai mari, când în 2014 creșterea se ridică la peste 120%. Odată cu creșterea investiilor de portofoliu categoria altor investiții scade în anii 2012, 2013 și 2014.

2. Datoria externă în funcție de scadentă este:

a)Pe termen scurt –> sub 1 an

b)Pe termen mediu –> între 1 – 5 ani

c)Pe termen lung –> peste 5 an

Structura datoriei externe pe scadențe 2007 – 2014 (la sfârșitul perioadei)

În tableul de mai jos am calculat ponderea datoriei externe pe termen mediu și lung și ponderea datoriei pe termen scurt în totalul datoriei externe a României.

Sursa: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R.

Datoria externă pe termen scurt merge în corelație cu cea pe termen mediu și lung , când una dintre ele crește cealaltă scade. În anii 2008 și 2009 economia României nu era afectată de criză , și procentul datoriilor pe termen scurt era mai mare deoarece se puteau achita datoriile în 12 luni. Din 2009 procentul datoriilor pe termen lung a început să crească și s-a menținut așa inclusiv în 2014.

SERVICIUL DATORIEI EXTERNE

Sursa: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R.

Rata serviciului datoriei externe este considerată de către foarte mulți economiști ca fiind un indicator relevant pentru gradul de îndatorare externă, indicând costurile pe care le suportă economiile în rambursarea datoriei externe. Rata serviciului datoriei externeexprimă procentul din veniturile externe anuale care trebuiesc alocate pentru plata dobânzilor și a ratelor împrumuturilor contractate. Când acest indicator înregistreză niveluri ridicate, aceste economii trebuiesc să aloce o pondere importantă din veniturile obținute din exporturi pentru a-și achita datoria externă.

Deși este unanim acceptat faptul că utilitatea acestui indicator este relativă, iar semnificația lui nu este foarte precisă, rata serviciului datoriei externe rămâne cel mai utilizat indicator datorită următoarelor avantaje:

– are în vedere importanța covârșitoarea a exporturilor pentru țările cu datorie externă, care sunt, în principal, țări în curs de dezvoltare și pentru care obținerea de valută convertibilă este o preocupare cu importanță deosebită;

– este ușor de calculat și ușor de înțeles;

– acest indicator arată, pe termen scurt, capacitatea țării de a onora serviciul datoriei externe.

Rata serviciului datoriei externe reflectă destul de fidel capacitatea de plată externă a țării debitoare, fiind foarte sensibilă la evoluțiile situației conjuncturale. Deoarece în majoritatea țărilor lumii, veniturile externe fluctuează în funcție de situația conjuncturală, în timp ce serviciul datoriei externe evoluează independent de situația conjuncurală și numai în funcție de structura datoriei externe ( de scadență, mărimea împrumuturilor, nivelul dobânzilor), rata datoriei externe crește atunci când veniturile externe scad comparativ cu serviciul datoriei. În această situație, rata serviciului datoriei externe indică dificultățile pe care țara debitoare le întâmpină și cărora trebuie să le facă față în diferite perioade conjuncturale.

Indicatorul rata serviciului datoriei externe are și unele limite, reieșite atât din modul de calcul, cât și din semnificația lui pentru diferite țări. Astfel, semnificația ratei datoriei externe nu trebuie considerată numai după mărimea sa; un nivel critic al ratei datoriei externe se poate stabili numai pentru fiecare economie în parte, luându-se în considerare evoluția comerțului exterior, restructurarea importurilor și exporturilor evoluția fluxurilor financiare ale țării.

Rata serviciului datoriei externe raportate la veniturile din exporturi

Sursă: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R.

După cum observăm din graficul de mai sus , România în anul 2007 a avut capacitatea da a –si achita ratele datoriei externe din veniturile din exporturi, ceea ce nu putem spune despre anii 2008, 2009, 2010, și 2012 , ani în care ratele datoriei externe au depășit cu mult suma veniturilor din exporturi, s-a ajuns în 2009 că serviciul datoriei să fie de 150 % în raport cu veniturile realizate din exporturi. Dar în 2011, 2013 și 2014 observam că România începe să își revină din punct de vedere financiar și în acești ani reușește ca veniturile din exporturi să acopere ratele datoriei externe.

Rata serviciului datoriei externe raportată la PIB-ul României

După cum observăm din graficul de mai sus, raportarea serviciului datoriei externe la profitul intern brut , ne arată ca în acest caz România este capabilă să își plătească ratele și dobazile în urma inprumuturilor efectuate , în 2007 cu o pondere destul de mică din PIB, și anume 24%, dar din 2008 până în 2014, aceasta pondere a ratelor în PIB a crescut până la 41%, ceea ce nu este tocmai bine pentru economia țării noastre deoarece acest calcul rezultă faptul că 41% din profitul țării trebuie direcționat către achitarea ratelor și dobazilor , și nu spre a spori nivelul de trăi în țară. În anul 2014 PIB al României a crescut cu 2.9% fata de anul anterior ceea ce rezulta o scădere cu 2 procente a ratei serviciului datoriei externe în PIB

Rata serviciului datoriei raportată la rezervele oficiale ale României ( rezerve în aur și rezerve valutare).

Din graficul de mai sus observam că România , începând cu anul 2007, an în care era aproape că rezervele oficiale ale României să acopere serviciul datoriei externe, din 2008 până la sfersitul anului 2009 , rezervele nu mai acopereau nici jumătate din valoarea ratelor, asta însemnând că în acești ani datoriile României au crescut foarte mult. În 2010, rata serviciului raportată la rezerve scade cu aproape 40% , ceea ce ne dă de înțeles că România a reușit să își plătească o parte din datorii și rezervele oficiale au înregistrat o mică creștere. Din 2011 începe iarăși să crească cu 31% până în 2012, iar pe parcursul lui 2013 și 2014, se menține cam la același nivel, ceea ce denotă faptul că România nu s-a mai îndatorat, dar nici rezervele țării nu au crescut.

Indicatori de apreciere ai îndatorării

Ideea care trebuie să guverneze aprecierea realistă a datoriei externe a unei țări este, ca și în cazul altor procese economice, raportarea costurilor datoriei externe la avantajele care rezultă din apelarea la capital străin sau, cu alte cuvinte, raportarea dificultăților izvorâte din onorarea serviciului datoriei externe la consolidarea economiei de piață.

Îndatorarea externă a unei țări este o tranzacție firească care conferă agenților economici naționali sau străini realizarea unor arbitraje intertemporale reciproc avantajoase, pe care o economie închisă nu le poate oferi. Deși sunt firești și aduc un plus de eficacitate sistemului economic, totuși fluxurile de capital pot conduce la situații de criză a îndatorării, apreciindu-se că ele pe de o parte creează probleme, pe de altă parte le rezolvă.

Analiza raportului dintre costuri-avantaje în domeniul datoriei externe implică stabilirea corelațiilor dintre indicatorii datoriei externe (volumul datoriei, eșalonarea creditelor, serviciul datoriei, etc.), pe de o parte, și mai mulți indicatori economici (venitul național, creșterea economică, schimburile economice externe, etc), pe de altă parte. Reușita unei asemenea operații va putea indica limitele rezonabile până la care o țară se poate îndatora în exterior, capacitatea unei țări de a onora, fără măsuri extreme serviciul datoriei externe, oportunitatea măririi sau micșorării datoriei externe, având în vedere conjunctura economiei naționale și a celei internaționale.

În aprecierea și analiza datoriilor externe se folosesc două tipuri de indicatori, clasificați după caracteristicile lor, indicatori care pot fi determinați în formă brută sau netă după caz:

– indicatori ai datoriei externe;

– indicatori ai îndatorării;

Acești indicatori relevă magnitudinea pe care o înregistrează datoria externă la un moment dat, așa cum a fost ea cuantificată și clasificată în capitolul anterior. În valoare absolută, datoriile nu îndeplinesc un rol deosebit de important în cuantificarea stării unei economii sau al pericolului pe care îl prezintă pentru o economie.

Datoria externă totală raportată la P.I.B. exprimă relația dintre nivelul datoriei și valoarea adăugată brută, creată în economie în decursul unui an. Cu cât ponderea este mai mare, cu atât partea din PIB destinată achitării datoriei externe este mai mare. În literatura de specialitate, autorii au ajuns la concluzia că nu există un prag critic, general aplicabil tuturor economiilor, Banca Mondială considerând totuși că acest indicator nu trebuie să depășească 50 %.

PDE= Dat. Externă Totală/PIB * 100

Acest indicator are mai mult o valoare teoretică, deoarece datoria externă este rambursată în mod eșalonat și numai o parte din PIB, anual, va fi alocat rambursării datoriei externe contractate. Pentru marea majoritate a țărilor, acest indicator este subunitar, însă în cazul țărilor celor mai îndatorate, acest prag psihologic a fost depășit în ultimul deceniu. Acest fapt arată că datoria față de creditorii externi depășește nivelul valorii adăugate, realizate în decursul unui an în întreaga economie.

Referitor la corelarea PIB-ului și a datoriei externe, există unii specialiști în domeniu care consideră că a avea o datorie externă cât mai mare este un indiciu al credibilității pe plan intern sau extern și că a face eforturi pentru a plăti o datorie externă ar reprezenta o „mare greșeală”. În sprijinul unor astfel de raționamente se invocă adesea exemplele scutirilor periodice ale țărilor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, puternic îndatorate, care ajung în incapacitate de plată, precum și ștergerea datoriei externe a unor țări central europene care au trecut de la economia de comandă, centralizată, la economia de piață concurențială.

Pentru economia României evoluția acestui indicator în perioada 2001 -2007 s-a încadrat în nivelul stabilit de Banca Mondială; o dată cu declanșarea crizei economice și financiare, ponderea datoriei externe totale în PIB a crescut pe fondul creșterii datoriei externe și al reducerii valorii produsului intern brut. În tabelul de mai jos este reflectată evoluția indicatorului datoriei externe totale raportată la PIB (%) după perioada de declanșare a crizei economice.

Sursă: Calcule proprii după datele oferite de B.N.R. și I.N.S.S.E.

Ritmul destul de înalt de acumulare a datoriei externe reflectă o combinație ineficientă între deficitul fiscal primar și auto-susținerea datoriei. Mai mult, datoria externă poate deveni nesustenabilă dacă politicile macroeconomice adoptate nu vor lua în considerare:

a) un management macroeconomic solid;

b) politici structurale de creștere, incluzând infrastructura și comerțul;

c) un cadru legislativ pentru stimularea investițiilor private și a producției către export;

d) reducerea corupției și îmbunătățirea guvernanței coorporatiste;

e) solidaritate socială prin participarea întregii societăți la eradicarea sărăciei prin educație și servicii speciale.

Datoria externă totală raportată la valoarea toatala a exporturilor

Calculând acești indicatori remarcăm faptul că datoria totală a României în anul 2007 reprezintă 160 % din valoarea exporturilor, însă ajunge în 2009 la un procent de peste 250 %, cel mai mare procent al acestui indicator din toată perioada studiată,ceea ce reprezintă o de două ori și jumătate valoarea expoturilor efectuate. Din 2010 până în 2014 înregistrează un trend descendent , ajungând în 2014 la un procent de 179%.

Același ritm ca și datoria externă totală îl urmează și datoria pe termen mediu și lung raportată la valoarea exporturilor.

Indicatori ai îndatorării dobânzii

Dobânda la datoria externă raportată la PIB și la valoarea totală a exporturilor

Analizând indicatorii dobânzii, observam că indicatorul dobânzii raportată la volumul exporturilor variază anual cu câteva procente, dar nu cu mai mult de 3%. Aceasta variație se datorează și modificării valorilor exporturilor de la an la an.

Dobânda raportată la PIB , își menține ritmul fără modificări mari, cu mai puțin de 1% pe an. Își menține un nivel moderat deoarece PIB nu a înregistrat scăderi sau creșteri bruște de la un an la altul.

SITUAȚIA DATORIEI EXTERNE A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2007-2014ANALIZĂ COMPARATIVĂ

Economia României și-a temperat în anul 2007 ritmul de creștere , produsul intern brut integistrand printre cele mai mici valori ale perioadei analizate și anume 124 mld euro. În 2009 inregistraza cea mai mică valoare și anume 120 mld de euro , dat fiind faptul că criză economică își face simțită prezența și în țara noastră. Din 2010 economia începe să își revină treptat , ajungând în 2014 cu un produs intern brut de 148 mld euro, o creștere fata de 2007 cu 16 %.

Evoluția produsului intern brut din punct de vedere al utilizării evidențiază o creștere a cererii interne (10,0 la sută), respectiv a consumului final individual al gospodăriilor populației (10,2 la sută), precum și a formării brute de capital fix (28,9 la sută).

Pe categorii de resurse, se remarcă aportul pozitiv la creșterea produsului intern brut al industriei, serviciilor și construcțiilor, cele trei activități deținând împreună 82,3 la sută în PIB.

Valoarea adăugată brută din aceste sectoare a înregistrat în anul 2007 majorări de 5,1 la sută, 7,1 la sută și, respectiv, 33,6 la sută. Ca efect al secetei, ponderea agriculturii în PIB a scăzut la 6,6 la sută, iar dinamică a fost negativă (-16,9 la sută).

Rata inflației în anul 2007 a fost de 6,6 la sută (decembrie/decembrie), mai mare cu 5 procente fata de anul 2014 când rata inflației a fost 1.55la sută, depășind astfel în 2007 limita superioară a intervalului de variație asociat țintei de inflație anunțate de banca centrală (4 la sută ±1 punct procentual).

Accelerarea inflației s-a produs în a doua jumătate a anului 2007, fiind determinată în principal de creșterile substanțiale ale prețurilor petrolului și ale produselor alimentare pe piețele internaționale, de menținerea volatilității prețurilor materiilor prime nonenergetice, suprapuse cu o serie de evoluții nefavorabile pe plan intern (secetă, creșteri salariale și expansiunea creditului destinat sectorului privat). Comparativ cu celelalte 11 țări care au aderat recent la Uniunea Europeană, din punct de vedere al ratei inflației la sfârșitul anului 2007, România s-a situat pe locul 6, cu un nivel mai mic decât Letonia (14,0 la sută), Bulgaria (11,6 la sută), Estonia (9,7 la sută), Lituania (8,2 la sută) șiUngaria (7,4 la sută).

Rata șomajului înregistrat a atins la sfârșitul anului 2007 nivelul de 4,1 la sută din populația activă civilă totală, mai mic cu 2.4 procente fata de anul 2014 când rata șomajului este încă de 6.5 %. Reducerea șomajului în 2007 a fost generată atât de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, cât și de migrația forței de muncă în străinătate. Însă datorită crizei economice suportate pe parcursul lui 2008, 2009 , 2010 , multe dintre activități s-au redus substanțial, motiv pentru care rata șomajului a crescut foarte mult.

Ponderea deficitului bugetului general consolidat în produsul intern brut în anul 2007 a fost de 2,5 la sută,iar în anul 2014 la 2.2 la sută, respectând criteriul de la Maastricht privind deficitul bugetar, și anume menținerea acestuia sub plafonul de 3 la sută.

Datoria externă totală în 2007 era de 58.628 mil euro , iar până în 2014 a ajuns la 76.116 mil euro, și anume o creștere de 23 %. În componența datoriei externe totale intra datoria externă pe termen lung și datoria externă pe termen scurt.

După cum observăm din graficele anterioare în 2007 , datoria pe termen scurt reprezenta 34% din totalul datoriei externe , pe când în 2014, reprezenta 19% din totalul datoriei externe. Datoria pe termen mediu și lung a crescut de la 66 % pondere în totalul datoriei la 81% până în 2014, deoarece România fiind în incapacitatea de a-și putea achita datorii pe termen scurt , asta însemnând în 12 luni, s-a împrumutat pe termen lung.

Din calculul indicatorilor de îndatorare, datoria externă totală raportată la PIB în 2007 reprezenta 47% din PIB iar în 2014 ajuns să reprezinte mai mult de jumătate și anume 61% din PIB. Însă situația este mai surprinzătoare în cazul raportării datoriei externe totale la volumul exporturilor și o să observăm că în 2007 datoria externă totală însuma 160% din volumul exporturilor , iar în 2014 a ajuns să reprezinte 179% din totalul exporturilor. Ne dăm seama că situația econonica nu era prea bună nici în 2007, doarece România nu își putea acoperii datoriile din veniturile aduse de exporturi.

Structura datoriei externe pe termen mediu și lung, 2007 –2014 (la sfârșitul perioadei)

După cum reiese din tabelul de mai sus, în anul 2014, s-au dublat valorile tuturor componentelor ale datoriei pe termen mediu și lung. Datoria publică a crescut cu 400%, ceea ce ne dă de înțeles că sectorul public a integistrat cheltuieli foarte mari în comparative cu veniturile la buget. Datoria publică garantata a scăzut în 2014 față de 2007 , și concomitent a crescut datoria publică negarantata cu aproape 60%. În 2007 România nu avea împrumuturi la Fondul Monetar Internațional , însă în 2014, are o datorie către FMI de 2. 760 mil .euro.

Depozitele nerezidenților au crescut puțin din 2007 până în 2014.

SEVICIUL DATORIEI EXTERNE 2007-2014

Serviciul datoriei externe din 2007 până în 2014 s-a dublat, fapt în urma îndatorării mari a țării.