Evolutia Cursului de Schimb al Monedei Nationale In Raport cu Principalele Valute Liber Convertibile

CUPRINS

Introducere

Lucrarea de față își propune prezentarea principalelor aspecte cu privire la funcționarea pieței valutare din România.

Primul capitol al lucrării prezintă principalele definiții, cu privire la noțiunea de valută, piață valutară, precum și conceptul de curs valutar și tipologia acestuia. Amplificarea schimburilor economice internaționale a impulsionat dezvoltarea pieței valutare. De asemenea, în primul capitol sunt prezentați participanții la piață, dar și segmentele pieței valutare.

În al doilea capitol sunt reprezentate regulamentele de funcționare a pieței valutare interbancare începând din 1997 și evoluția regimului valutar în funcție de schimbările aduse de către Banca Națională a României până în 2005, când, prin Regulamentul numărul 4 din 1 aprilie 2005 publicat în Monitorul Oficial s-au pus bazele reglementărilor pieței valutare din România, regulament după care funcționează până în ziua de astăzi. Banca Națională a României este autoritatea pieței valutare românești și dispune în plan juridic de un grad sporit de independență și se ocupă de monitorizarea și controlul pieței.

Luând în considerare modificările survenite pe piața valutară interbancară, dar și a reglementărilor stabilite de către BNR, capitolul trei evidențiază evoluția cursului de schimb, precum și a operațiunilor de vânzare și cumpărare de valută pe parcursul perioadei 1990-2015.

În acest capitol sunt prezentate principalele aspecte și motive ale fluctuațiilor cursului de schimb, cum ar fi rata inflației, raportul cere – ofertă pentru principalele valute liber convertibile, intervenția guvernului, în funcție de perioadele analizate, schimbarea dolarului cu moneda euro ca valută de referință a monedei naționale, precum și a aderării României la Uniunea Europeană.

Considerată piață derivată comparativ cu toate celelalte piețe din economia națională, funcționarea pieței valutare și modul de reglementare a acesteia reprezintă aspecte foarte importante pentru buna desfășurare a activităților economice, în special cele care implică tranzacții internaționale.

CAPITOLUL 1 Piața valutară și cursul valutar

1.1 Piața valutară: definiție și părți implicate

Piața valutară este alcătuită dintr-un sistem de relații ce apar între bănci, între bănci și clienții lor, cu ajutorul cărora se realizează vânzările și cumpărările de valute în scopul îndeplinirii plăților internaționale sau a operațiunilor cu scop financiar. Piața valutară este locul în care se produce confruntarea cererii și ofertei de monedă străină (valuta) și se fixează cursul de schimb.

Piața valutară reprezintă o piață unde apar tranzacțiile de vânzare-cumpărare a valutelor. Piețele valutare le dau voie celor ce participă să schimbe o monedă contra altei monede. Practic, pe piețele valutare se realizează schimbarea unei monede, într-o altă moneda.

Putem spune că schimburile valutare sunt rezultatul comerțului internațional, deoarece companiile importatoare si exportatoare de mărfuri achiziționează marfurile într-o monedă, iar apoi urmează să le vândă într-o altă monedă. Condițiile de schimb sunt stabilite prin lege, întrucât piața valutară respectă legislația financiară și monetară a țării unde funcționează, fiind controlată de Banca Centrală.

Piața valutară are un rol bine stabilit, ea permite ca agenții economici sa aibe acces la valuta necesară, pentru a-și putea desfașura activitățile de schimburi economice internaționale.

Monedele străine sunt schimbate în moneda națională pe toate piețele valutare din întreaga lume. Piața valutară nu este limitată geografic. Piețele valutare au mărimi diferite, unele au caracter internațional, făra a dispune de o locație fizică ca celelalte piețe financiare, dar lucrează cu bănci, corporații și persoane fizice pe tot globul. Cele mai cunoscute piețe valutare sunt cele existente la Londra, New York, Tokyo, Frankfurt, Paris și Zürich.

Tranzacțiile de pe piața valutară rezultă de cele mai multe ori din activități economice și avem: speculația valutară, arbitrajul valutar și intervenția statului.

▪ Speculația valutară înseamnă pătrunderea unui agent pe piața valutară care urmărește obținerea unui câștig din diferențele de curs ale valutelor, un câștig din negocieri. Acest câștig apare dacă sunt folosite corect diferențele de curs valutar. Speculația valutară prezintă, deasemenea și un risc, în cazul în care așteptările agentului nu sunt atinse, vor aparea pierderi.

▪Arbitrajul valutar este o operație de vânzare și cumpărare de valută, ce are ca scop protejarea împotriva instabilității cursurilor valutare și pentru obținerea de beneficii. Este făcut de către bănci, burse de valori și case de schimb valutar, bineînțeles, băncile ocupă ponderea cea mai mare.

▪Intervenția statului se remarcă prin cumpărări și vânzări de valută în masă, pentru menținerea cursului valutar al monedei naționale. Statul are obligația să intervină pentru a ține fluctuațiile monedei naționale la anumite limite stabilite.

Pe piața valutară participă trei mari categorii:

▪Cererea de valută înseamnă cantitatea de valută pe care cineva este capabil și dispus să o cumpere pe piața valutară. Cererea de valută, este deci nevoia cuiva de a schimba moneda sa într-o valută. Cumpărătorii de valută sunt reprezentați de către importatorii ce necesită valută pentru efectuarea de plăți, investitorii persoane fizice sau juridice, precum și statul și companiile private pot solicita valută pentru plata împrumuturilor.

▪Oferta de valută înseamnă cantitatea de valută oferită pe piața valutară de către cei care au valută la diferite niveluri ale cursului valutar. Vânzătorii direcți de valută sunt reprezentați de către exportatorii și investitorii străini. Oferta de valută rezultă și din credite externe ale statului sau ale companiilor private (turiști străini, instituții financiar-bancare, muncitori români ce lucrează în străinătate și își trimit salariile în țară etc.).

▪Intermediarii financiari pe piața valutară au rolul de a forma piața, punând în contact ofertanții cu solicitanții. Din această categorie fac parte băncile comerciale, casele de schimb valutar, alte entități nebancare autorizate de banca centrală pentru a funcționa pe piața valutară ca broker sau dealer.

Pe piețele valutare participă băncile comerciale, curtierii, băncile centrale, societătile comerciale care realizează operații de comerț exterior.

Pe piața valutară, băncile comerciale joacă rolul de vânzători și de cumpărători de valută, atât pentru sine, cât și pentru clienții săi. Băncile comerciale intervin în operațiunile de schimbare a valutelor și efectuează operații de arbitraj si speculative pentru obținerea de beneficii. Băncile comerciale furnizează cele mai bune servicii, acestea au datoria de a administra portofoliul împrumuturilor în diverse valute.

Curtierii de schimb au un rol atât de intermediere, cât și de informare asupra pieței referitor la cursul de schimb. Aceștia au datoria de a reuni ordinele de cumpărare și de vânzare a valutelor, ce provin de la diferite bănci și de a le manevra exact așa cum clienți doresc.

Banca centrală joacă cel mai important rol pe piața valutară, este instituția care emite moneda națională a unui stat, iar aceasta are responsabilitatea de a reglementa, de a organiza și de a supraveghea funcționarea pieței valutare. Băncile centrale au atribuții bine stabilite pe piața valutară, acestea trebuie să mențină cursul la anumite niveluri, în funcție de cerințele de politică economică, trebuie să protejeze moneda națională și să îndeplinească cerințele clienților. Băncile centrale mențin rezervele valutare și controlează ratele dobânzii monedei naționale.

Societățile comerciale importatoare și exportatoare sunt și ele participante la piața valutară. Acestea au rolul de a da ordine de cumpărare și de vânzare a valutelor, având legături directe cu intermediarii de pe piață și cu bancile.

Clientela privată nu are acces direct pe piața valutară, aceasta poate interveni doar prin intermediul băncilor. Din clientela privată fac parte: întreprinderile industriale și comerciale, instituțiile financiare ce nu participă direct pe piața valutară și persoanele fizice.

După diferiți autori americani, putem structura piața valutară astfel: piața interbancară și piața clientului. Pe cele doua piețe găsim următorii participanți:

▪Băncile si dealerii valutari. Dealerul este un intermediar autorizat pe piața valutară, care acționează atât în numele și contul său, cât și în numele și contul clienților săi. Acesta cetralizează ordinele primite de la clienți și efectuează echilibrarea cererilor cu ofertele.

Persoanele fizice și juridice, de exemplu, importatorii și exportatorii, investitorii străini etc.

▪Brokerii valutari. Brokerul este un intermediar autorizat pe piața valutară, ce acționează în nume propriu, dar în contul clienților, în funcție de cerințele acestora și pentru un comision.

▪Arbitrajiștii sunt cei care lucrează doar în numele lor, aceștia nu au legaturi cu clienții. Obțin profit în urma tranzacționării de pe piață.

▪Băncile centrale și trezoreriile.

Literatura de specialitate face o distincție între piețele valutare naționale și piața valutară internațională. Piața valutară internațională există, funcționează și se dezvoltă datorită piețelor valutare naționale. Piața valutară internațională este delimitată de piețele valutare naționale.

Piața valutară națională este formată dintr-un sistem de relații ce apar între persoanele fizice și juridice pentru cumpărarea și vânzarea de valute, precum și din instituțiile specializate pentru aceste operațiuni (bănci, burse) și reglementările care ușurează demersul acestor tranzacții.

Piață valutară internațională este formată dintr-un sistem de relații financiar-monetare, unde întâlnim vânzările și cumpărările în valută și cele de instrumente de plată internaționale (bilete la ordin, cecuri), fiind exprimate în monedă străină. Piața valutară internațională focalizează oferta și cererea de valută la nivel internațional. Aceasta cuprinde toate piețele valutare naționale pe care se fac tranzacții.

Pe piața valutară națională băncile fac cumpărături și vânzări de valute, în schimbul monedei naționale, iar pe piața valutară internațională, băncile fac tranzacții cu valute străine, atât pentru ele, dar și pentru cei cu care tranzacționează.

Dezvoltarea pieței valutare și a pieței valutare internaționale este determinată de următorii factori:

Factorii economici:

▪ dezvoltarea relațiilor de comerț exterior pentru schimbarea valutelor din export în alte valute pentru plățile importurilor;

▪ dezvoltarea turismului, transporturilor internaționale, asigurărilor internaționale;

▪ aducerea banilor investiți în propria țară, ceea ce reprezintă schimbare lor în moneda națională sau într-o altă valută;

▪ mișcările de capital.

Factorii tehnici ajută la efectuarea plăților prin transferuri bancare care se fac doar prin virarea scriptică a banilor dintr-un cont în altul și legăturile care se țin prin telefon, e-mail. Datorită factorilor tehnici se pot realiza în cel mai scurt timp operațiunile de transfer de pe tot globul.

Mutațiile de natură monetară și financiară ce au dus la mărirea pieței valutare;

Nașterea piețelor eurovalutelor etc.

1.2 Piața valutară – Tipuri de operațiuni

Operațiunile de pe piața valutara le putem clasifica:

În funcție de orizontul de timp:

Operațiunile la vedere reprezintă cumpărări și vânzări de sume în valută, cu predarea în termen de 48 de ore a valutei. Cursul la care se fac operațiunile la vedere este reprezentat de raportul dintre ordinele de cumpărare și vânzare de valută emise de către cei ce participă pe piață.

Cursul la vedere ia naștere din confruntarea cererii cu oferta de pe piață și se numește curs ”Spot”. Cursul spot este cursul zilei, utilizat de bănci în derularea operațiunilor la vedere, cu decontarea acestor operațiuni în termen de 48 de ore de la data tranzacției.

Pe piața valutară întâlnim două tipuri de cursuri, cursuri pentru operațiunile de cumpărare și cursuri pentru operațiunile de vânzare, iar diferența dintre cele două cursuri poartă denumirea de spread. Ca raport procentual:

Spread= (curs de vânzare-curs de cumpărare)/curs de vânzare × 100

Operațiunile la termen reprezintă tranzacțiile de cumpărare și vânzare de valută, iar predarea valutelor și plata lor se face la un anumit termen care se stabilește printr-un contract și la un curs determinat.

În general, comparativ cu cursul la vedere, cursul la termen ar trebui sa fie mai mare, întrucât cursului la vedere i se adaugă o dobândă pentru un termen. Diferența dintre cele doua cursuri, plus dobânda la o valută poarta denumirea de ”Agio”. Dacă valuta se depreciază, cursul la termen poate fi mai mic decât cursul la vedere și dobânda, diferența poarta numele de ”Disagio valutar”.

Operațiunile la termen pot fi operațiuni simple și operațiuni complexe.

Operațiunile simple (outright) constau în vânzarea și cumpărarea la termen a unei valute contra unei alte valute. Aceste operațiuni se calculează la cursul forward. Cursul forward este calculat pe baza cursului spot.

Operațiunile complexe (swap) constau în combinarea a două operațiuni în același timp și diferite, una de vânzare și alta de cumpărare de valută la scadențe diferite. Aceste operațiuni se calculează la cursul de swap și se fixează de către ambele părți în funcție de cursul spot din ziua încheierii operațiunii de swap, cursul spot trebuie să arate diferența de dobândă.

În funcție de scopul urmărit de clienți:

Operațiunile de arbitraj valutar. Arbitrajul valutar este o operație de vânzare și cumpărare de valută, ce are ca scop protejarea împotriva instabilității cursurilor valutare și pentru obținerea de beneficii din diferențele de curs. Arbitrajul este făcut de unități bancare, burse de valori și case de schimb valutar. Rolul estențial îl au băncile, acestea au ponderea cea mai mare și au un rol decisiv in activitatea financiară.

Din punct de vedere al oportunității există:

Arbitrajul valutar speculativ. Este o operațiune de vânzare și cumpărare de valută, având ca scop unic obținerea de beneficiu. Acest beneficiu rezultă din diferențele de curs și diferențele de dobândă.

Arbitrajul valutar impus. În bănci, la un interval de timp pot apărea momente în care trebuiesc luate decizii pentru echilibrarea pozițiilor valutare. Echilibrarea se face prin vânzarea unor fonduri de la băncile care au surplus de o anumită valută.

Din punct de vedere al termenului există:

Arbitrajul valutar la vedere (spot) reprezintă cumpărarea și vânzarea de valută, cu predarea în termen de 48 de ore a valutei. Aceste tranzacții se fac între băncile comerciale, între bănci și clienți sau între clienți și bursele de valori.

Arbitrajul valutar la termen (forward) reprezintă cumpărarea și vânzarea de valută, iar predarea de valută se face la un anumit termen, stabilit printr-un contract.

Din punct de vedere al zonei de acțiune există:

Arbitraj valutar pe piața valutară internă. Tranzacțiile se fac între rezidenții și nerezidenții dintr-o anumită țară. Acest arbitraj este redus, deoarece variațiile cursului valutar sunt mai mici decât cele dintre două piețe distincte.

Arbitraj valutar pe piața valutară externă. Acest tip de arbitraj este destul de des întâlnit.

Operațiunile speculative. Speculația valutară înseamnă pătrunderea unui agent pe piața valutară care urmărește obținerea unui câștig, din diferențele de curs ale valutelor, un câștig din negocieri. Acest câștig apare dacă sunt folosite corect diferențele de curs valutar. Speculația valutară prezintă, deasemenea și un risc, în cazul în care așteptările agentului nu sunt atinse, vor aparea pierderi.

Speculația activă la vedere se folosește dacă o valută ”X” se află în depreciere.

Speculația activă la termen se efectuează pentru a profita de diferențele dintre cursul la termen și cursul la vedere.

Speculația pasivă la vedere sau la termen se folosesțe pentru a prevenii și a administra efectele negative ale riscului valutar.

Operațiunile derulate în scopul protecției împotriva riscului valutar. Exportatorii și importatorii sunt afectați de riscul valutar. Pentru exportator, riscul intervine când contractul s-a semnat într-o monedă străină, existând posibilitatea ca aceasta să sufere o depreciere, valoarea valutei poate scădea sau valoarea propriei monede crește, astfel exportatorul v-a primi o sumă mai mică. Importatorul care trebuie să plăteasca este avantajat dacă cursul la termen este mai mic decât cursul la vedere, însă dacă este invers, importatorul suferă pierderi.

Importatorii și exportatorii recurg la operațiuni forward pentru protecția împotriva riscului valutar. Operațiunile forward sunt de două feluri: acoperirea normală și acoperire la termen (hedging valutar). Pentru acoperirea normală, agentul care trebuie să obțină o creanță în valută la un termen specificat, vinde forward suma în valută, aceasta însemnând valoarea creanței. În momentul tranzacției, agentul stabilește cursul de schimb a valutei.

În ceea ce privește hedging-ul valutar, dacă exportatorul constantă că valuta se v-a deprecia, acesta v-a face o înțelegere cu o bancă comercială, de unde v-a cumpăra la termen o sumă într-o altă valută diferită. Exportatorul v-a avea garanția că suma pe care v-a trebui să o primească de la importator, v-a fi aceeași cu suma stabilită. Operațiunea de hedging îi protejează atât pe exportatori, împotriva efectelor negative ale cursului de schimb, cât și pe importatori, de efectele aprecierii monedei în care urmează să achite.

Operațiunile cu valute efectuate în scop comercial. Acestea garantează necesarul mijloacelor bănești pentru operațiunile de import și transformă valuta primită în operațiunile de export într-o alta valută sau monedă națională.

Operațiunile în scopul dirijării cursului de schimb sunt făcute de către autoritățile monetare pentru verificarea cererii și ofertei de valută.

1.3 Cursul valutar. Definiție si tipologie

Prin curs valutar înțelegem „prețul” unei unități monetare exprimat într-o altă monedă cu care se compară valoric, prețul la care o monedă națională poate fi schimbată cu o altă monedă națională sau internațională. Mecanismul de stabilire a cursurilor de schimb s-a dezvoltat în decursul timpului.

Evoluția cursului valutar arată poziția economiei naționale în economia mondială și competitivitatea economiei naționale. În relațiile economice internaționale, este esențial a se cunoaște valoarea unității monetare a unui stat față de cea a altui stat. Raportul dintre acestea se numește curs valutar sau curs de schimb. În concluzie, cursul de schimb semnifică expresia raportului valoric dintre două monede.

Concentrând cererea și oferta de valută, pe piața valutară ia naștere cursul valutar. Cererea de valută este determinată de cererea persoanelor fizice și juridice pentru bunurile, serviciile și activele financiare al căror preț este estimat în acea valută. Oferta de valută este determinată de cererea personelor fizice și juridice, posesori ai acelei valute, pentru bunurile, serviciile și activele financiare al căror preț este estimat în valută străină.

Operațiunea de pe piața valutară de stabilire a cursului unei monede în raport cu o altă monedă poartă denumirea de cotație. Valutele sunt cotate astfel:

Cotare directă, unde unitatea monetară străină rămâne constantă, iar unitatea monetară națională variază. În majoritatea statelor lumii, inclusiv în țara noastră, se folosește metoda cotării directe. De exemplu, în România, 1 EUR = 4,4895RON.

Cotarea indirectă, arată câte unități monetare străine fac o unitatea monetară națională. Această cotare se folosește pe piețele valutare engleze, canadiene și australiene. De exemplu, în Anglia 1 GBP = 1,5771USD.

Cotarea încrucișată (cross-rate), două monede care își exprimă inițial cursul printr-o a treia monedă comună, având posibilitatea de a-și determina cursul între ele, renunțând la moneda străină.

Cursul valutar este folositor în evaluarea bunurilor și serviciilor din relațiile economice internaționale. Cursul valutar are un rol important în influențarea mecanismului schimburilor, deoarece, când acesta se modifică, sunt stimulate exporturile, importurile sunt diminuate, iar echilibrul valutar se poate modifica în concordanță cu necesitățile de politică economică.

Cursul valutar poate fi determinat pornind de la puterea de cumpărare a unei monede, raportându-se la puterea de cumpărare a unei altei monede. Puterea de cumpărare a unei monede depinde de bunurile și serviciile oferite pe piață și de nivelul prețurilor. Paritatea puterii de cumpărare arată bunurile si serviciile care pot fi cumpărate cu unități monetare diferite, din două țări.

Paritatea monetară este raportul valoric dintre două monede, mai exact dintre valorile paritare ale acestor monede. Paritatea se poate defini în mai multe feluri:

Dacă valorile paritare sunt redate în aur, se numește paritate aur, sau paritate metalică Dacă paritatea se exprimă într-o valută, atunci va fi o paritate valutară ( 1 EUR = 4,4895 RON).

Când valoarea paritară a unei monede crește, ca decizie a autorității monetare naționale, atunci crește paritatea monetară a monedei respective față de alte monede, situație care se numește revalorizare.

Devalorizarea înseamnă micșorarea oficială a valorii unei monede. Devalorizarea are ca urmare micșorarea puterii de cumpărare a monedei și modificarea schemei de preschimbare față de alte monede. Devalorizarea apare în țările unde moneda se stabilește printr-o relație fixă față de o valută, coș valutar. În țările unde valoarea monedei se formează pe piață, nu mai vorbim despre devalorizare, ci despre depreciere.

Deprecierea valutară este procesul prin care o monedă își micșorează puterea de cumpărare în raport cu alte monede, în funcție de cerere și ofertă. Astfel, prin depreciere înțelegem orice scădere a cursului de schimb al unei monede pe o piață valutară.

Luarea măsurii de depreciere este determinată de apariția deficitelor balanțelor de plăți și de creșterea prețurilor interne peste nivelul prețurilor externe.

Prin această măsura se urmărește refacerea puterii de cumpărare a monedei pe piața valutară prin creșterea exportului ca rezultat a scăderii prețurilor interne comparativ cu prețurile externe pentru aceeași marfă, așadar prin depreciere se ieftinesc mărfurile interne pe piața mondială și se scumpesc în același timp mărfurile importate, efect ce se observă în modificarea cursurilor valutare ale celorlalte valute față de moneda depreciată, echivalând cu o pierdere de venituri.

În comerțul exterior, devalorizarea și deprecierea favorizează exportul, iar pentru import intervine ca o frână, deoarece se achită în monedă devalorizată sau depreciată.

Aprecierea unei monede semnifică operația de creștere a valorii monedei naționale față de celelalte monede. Consecința o reprezintă ieftinirea pe piața națională a prețurilor mărfurilor străine importate și scumpirea în același timp a mărfurilor interne pentru export.

În concluzie, efectele aprecierii sunt inverse deprecierii, stimulând astfel importurile, iar exporturile sunt descurajate, ducând la scăderea excedentelor plăților pentru operațiile curente.

În conformitate cu prevederile Statutului FMI, supravegherea formării și mișcării cursurilor de schimb, dar și monedele de referință ori etalonul față de care statele își raportează monedele naționale, reprezintă sarcina FMI.

Revalorizarea semnifică majorarea oficială a valorii unei monede, având drept consecință creșterea puterii de cumpărare a monedei revalorizate, dar și modificarea schemei de preschimbare față de alte valute. Aceasta este tot mai rar folosită.

În concluzie, aprecierea si revalorizarea unei valute exprimă creșterea puterii de cumpărare față de alte valute și se determină pe baza cursurilor de schimb.

Reprecierea valutară este modul prin care o monedă, pe un interval de timp dat, își crește puterea de cumpărare.

În relațiile de comerț exterior, revalorizarea și reaprecierea valutară, acționează ca o frâna la export și încurajează importurile în țara cu moneda reapreciată.

Putem clasifica cursurile valutare după mecanismul formării lor:

După criteriul stabilității:

▪ Cursuri valutare fixe, care au fost până în anul 1971, reprezentând o ușoară abatere a cursului de piață față de paritatea monetară;

▪ Cursuri valutare relativ stabile;

▪ Cursuri valutare flotante, fiind folosite pe majoritatea piețelor valutare, mai ales în țările unde convertibilitatea este deplină.

După criteriul sferei de formare și utilizare:

▪ Curs valutar oficial, întâlnit mai ales în țările cu valute neconvertibile;

▪ Curs valutar interbancar, luând naștere în timpul negocierii tranzacțiilor valutare;

▪ Curs valutar bursier, formându-se la bursele valutare unde funcționează(Paris, New York, Tokio etc.). Acesta acționează paralel cu tranzacțiile valutare interbancare pentru o perioada de câteva ore.

▪ Cursul caselor de schimb valutar, acesta se folosește în operațiunile de vânzare și de cumpărare, fiind folosit în tranzacțiile cu sume mici în relațiile cu personele fizice;

▪ Cursul valutar al pieței negre, acesta este folosit în țările unde convertibilitatea și schimbul valutar nu sunt permise.

După criteriul sensului tranzacțiilor valutare, există cursul valutar de cumpărare și cursul valutar de vânzare. Cursul valutar de vânzare este mai mare decât cursul valutar de cumpărare, iar diferența dintre cele doua cursuri poartă denumirea de spread, semnificând cheltuielile tranzacției și un anumit comision.

După criteriul timpului de finalizare a tranzacției:

▪ Curs valutar la vedere (spot), termenul de finalizare a tranzacției fiind de maxim 48 de ore de la momentul negocierii;

▪ Curs valutar la termen (forward), termenul de finalizare a tranzacției este în viitor, dar nu mai târziu de un an de zile.

După criteriul metodei de cotare a valutei:

▪ Cursul valutar bazat pe cotarea directă, fiind cea mai folosită metodă prin care monedele străine sunt cotate în monedă națională;

▪ Cursul valutar bazat pe cotarea indirectă;

▪ Cursul valutar bazat pe cotarea încrucișată.

CAPITOLUL 2 Legislația specifică pieței valutare în România

În România până la sfârșitul anului 1989, politica valutară a fost realizată în condițiile monopolului valutar, prin care s-a afirmat conducerea nemijlocită și unitară a întregii activități valutare de către stat.

În România, monopolul valutar reprezenta dreptul Băncii Naționale a R.S.R și al Băncii Române de Comerț Exterior de a deține și realiza cumpărături și vânzări de mijloace de plată străine, dar și de a desfășura decontările cu străinătatea. În monopolul valutar, valutele altor state nu puteau circula pe suprafața României și era interzis a se scoate din țara moneda noastre naționala – leul.

Alcătuirea monopolului valutar era într-o strânsă legătură cu monopolul de stat asupra comerțului exterior.

Cu toate că în țara noastră nu a existat o lege pentru domeniul valutar – financiar, exista însă o legislație în domeniul comerțului exterior al operațiunilor valutar – financiare cu străinătatea care reglementa relațiile în acest domeniu ale persoanelor fizice și juridice române, pe plan intern și extern.

Până în mai 1991, politica valutară din țara noastră a fost practicată de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a României și cu Banca Română de Comerț Exterior.

Ministerul Finanțelor era autoritatea ce avea competență valutară, care se ocupa cu coordonarea și controlul activității valutare. Bancă Națională a României, fiind bancă centrală, avea următoarele atribuții:

– Păstra și administra rezerva statului;

– Organiza schimbul valutar;

– Exercita controlul operațiilor valutare;

– Stabilea și publica cursul valutelor străine în lei;

– Participa la alcătuirea balanței de plăți externe și urmărea realizările acesteia;

Banca Română de Comerț Exterior, fiind bancă comercială specializată în relațiile de plăți cu străinătatea, avea următoarele atribuții:

– Realiza toate operațiile de plăți și încasări bancare în valută și în lei pentru activitatea de comerț exterior;

– Acorda credite în valută societăților de comerț exterior;

– Păstra și administră disponibilitățile în valută, păstra mijloacele financiare ale societăților de comerț exterior și făcea plăți și încasări în contul acestora;

– Păstra evidența creditelor bancare externe;

– Efectua transferurile valutare în străinătate pentru operațiunile comerciale și necomerciale;

– Era autorizată să încheie credite externe;

– Acorda credite în lei, pe termen scurt, pentru activitatea de comerț exterior și pentru nevoile societăților de comerț exterior;

– Participa alături de alte organe bancare, la alcătuirea și execuția balanței de plăți externe;

Pentru a-și îndeplini atribuțiile, Banca Romană de Comerț Exterior avea propriile fonduri.

La începutul anului 1990, România nu avea datorii externe și dispunea de rezerve valutare de 1,5 miliarde de dolari. Buna poziția financiară externă era menținută prin pârghii administrative, consumul și producția erau riguros controlate, exportul și importul erau bine dirijate, iar cursul valutar nu avea un rol practic în echilibrarea balanței de plăți.

Renunțarea la mecanismele administrative de reglare a comerțului exterior a dus, din anul 1990, la degradarea balanței de plăți și la consumarea rezervelor valutare.

Prima reglementare valutară dată după anul 1989 a fost Legea nr. 15 din august 1990. Prin această lege, s-a stabilit dreptul regiilor autonome și al societăților comerciale cu capital de stat de a putea face operațiuni de comerț exterior și de a dispune de veniturile nete în valută. Această prevedere legală a reprezentat un punct de plecare pentru o politică de cursuri duale.

Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1991, Banca Națională a României, împreună

cu Guvernul, în februarie 1991, a organizat si a deschis piața valutară interbancară, unde s-a tranzacționat parte de 50 la sută rămasă la dispoziția exporturilor.

Piața valutară interbancară din București funcționează în zilele lucrătoare ale săptămânii, de luni până vineri. Cursul leului se stabilea zilnic în raport cu dolarul. Banca Națională a României făcea public rezultatul ședinței la care participau băncile comerciale.

Prin crearea pieței valutare interbancare, s-a născut regimul valutar bazat pe două cursuri ale monedei naționale, o parte a tranzacțiilor externe decontându-se la cursul oficial, iar o parte la cursul stabilit pe piață.

La 13 mai 1991, în baza Legii nr. 34 privind Statutul, Banca Națională a emis regulamentul privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată străine. Hotărârea Guvernului nr. 352/13 mai 1991 cu provire la aplicarea regimului devizelor în România a confirmat Regulamentul Băncii Națională a României și noul regim valutar.

În noiembrie 1991, cursul interbancar a fost unit cu cel oficial, noul curs unic având valoare dea 180 lei/dolar. Un nou regim valutar s-a creat, unde toate încasările din exporturi ale agenților economici erau decontate în lei la cursul unic.

Prin publicarea Regulamentului privind efectuarea operațiilor valutare nr. V/3616, emis de Banca Națională a României la data de 4 mai 1992, s-a născut un alt regim valutar în România. Banca centrală a dorit a se respecta dreptul rezidenților de a-și păstra încasările valutare și de a le folosi fără restricții, pentru operațiuni de cont curent, dreptul persoanelor fizice de a cumpăra valută de la casele de schimb valutar, în limita a 500 de dolari anual.

Acest regim valutar a dorit recâștigarea încrederii agenților economici și menținerea încasărilor din exporturi, în conturile deschise la băncile din România.

Regulamentul nr. 7 V/10813/1994 cu privire la efectuarea operațiilor valutare, care a fost modificat, în acord cu prevederile articolului 8 din Statutul Fondului Monetar Internațional, prin Regulamentul nr. 3/1997 privind efectuarea operațiilor valutare din 30 decembrie 1997 cu aplicabilitate din 1998, a creat primul pas pentru punerea în funcțiune a convertibilității monedei naționale pentru accesul liber a populației la cumpărarea de valută.

Prin modificarea Regulamentului Valutar din 1997, s-a introdus un text de lege a noului Regulament Valutar numărul 4 din 1 aprilie 2005 privind regimul valutar și normele acestuia. Prin adoptarea lui, România a fost de acord cu notificarea din 25 martie 1998 a obligațiilor din statutul FMI care menționau ca autoritățile să anuleze restricțiile privind operațiile de cont curent, existența unor condiții cât mai favorabile pentru reforma economică și politica valutară pentru a nu suferi modificări semnificative. Astfel persoanele rezidente și nerezidente pot avea și pot folosi orice active financiare în valută și în monedă națională, pot deschide și menține conturi în valută și monedă națională, operațiunile de vânzare și de cumpărare de valută se pot face doar cu ajutorul intermediarilor de pe piața valutară, iar cumpărarea și vânzarea de valută de către persoanele fizice rezidențe prin casele de schimb valutar și instituțiile de credit fiind nelimitată.

Un nou pas important făcut de către conducerea BNR pentru modernizarea și actualizarea reglementările cu privire la valute și implicit la cursul valutar, a fost aprobarea și punerea în aplicare a Regulamentului valutar din anul 2004.

Aceste reglementări și regulamente valutare pe care Banca Națională a României le-a pus în aplicare de-a lungul evoluției pieței valutare românesti, au dus la o liberalizare a pieței și la o dezvoltare fără precedent în România a pieței valutare și mai ales a dus la stabilirea parităților între monedele convertibile, în mod natural prin legea cererii și a ofertei de valută.

La 1 aprilie 2005 apare Regulamentul valutar numărul 4, regulament după care funcționează și astăzi piață valutară, bineînțeles cu ajutorul completărilor, modificărilor care au fost publicate ulterior.

Noutăți aduse de Regulamentul Valutar din 1 aprilie 2005 :

– Noul Regulament permite accesul nerezidenților pe piața financiară românească;

– Stipulează clar că rezidenții și nerezidenții pot efectua în mod liber și fără restricții operațiuni valutare curente și de capital;

– Sunt supuse autorizării BNR operațiunile în conturi curente și de depozit deschise de rezidenți în străinătate;

– Permite transferurile de capital ale românilor în străinătate, cu condiția ca acestea să aibă caracter personal și să nu fie transferate în conturi deschise de rezidenți în străinătate;

– Firmele sau alte entități care au deschis o reprezentanță în străinătate le pot transformă pe acestea în vehicule de încasări și plăți.

CAPITOLUL 3 Evoluția cursului de schimb al monedei naționale în raport cu principalele valute liber convertibile

3.1 Evoluții timpurii ale pieței valutare românești

Începând cu anul 1990 piața valutară românească a parcurs mai multe etape: de la o piață controlată la o piață liberă în care cursul de schimb al monedei naționale se formează liber în funcție de cerere și ofertă.

În intervalul anilor 1990–2014 putem identifica diferite stadii de dezvoltare a pieței valutare românești în evoluția acesteia către o piață liberă și, în perspectivă, parte a zonei monetare euro.

Analiza ce urmează a fi realizată în acest capitol încearcă să facă o succintă prezentare a modului în care piața valutară a parcurs aceste etape și climatul economic și financiar în care s-au desfășurat tranzacțiile de pe piața valutară.

Perioada ianuarie – septembrie 1990 s-a caracterizat prin dolarizarea economiei naționale și dispariția restricțiilor cu privire la import, ceea ce a condus la o creștere abruptă a acesteia încă din primele luni ale anului 1990. La momentul respectiv, nivelul relativ ridicat al rezervelor valutare comparativ cu totalul datoriei externe a României a condus la menținerea unui curs valutar fix și alocarea administrativă a valutei, în condițiile renunțării la măsurile administrative de reglare a importurilor și exporturilor. A avut loc un proces de devalorizare a monedei naționale, de la 16 lei/dolar la 21 lei/dolar, iar noul curs a fost menținut fix, ca o pârghie pentru temperarea presiunilor inflaționiste.

A doua etapă, septembrie 1990 – noiembrie 1991, responsabilitățile privind gestionarea regimului și rezervelor valutare au fost împărțite între Guvern – prin Ministerul Resurselor și Industriei și Ministerul Finanțelor – și Banca Română de Comerț Exterior.

Banca Națională a României a preluat efectiv de la Banca Română de Comerț Exterior administrarea rezervei valutare în luna noiembrie 1991.

Prin legea nr. 15/1990, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat au căpătat dreptul de a efectua direct operațiuni de comerț exterior și de a dispune de o parte din veniturile nete în valută.

În baza prevederilor Legii nr. 15/1990, în februarie 1991 a fost deschisă piața valutară interbancară și în acest fel a fost creat regimul valutar bazat pe două cursuri ale monedei naționale.

Accesul legal al persoanelor fizice la piața valutară a fost permis începând cu luna iulie, dată la care au fost deschise casele de schimb valutar.

În practică, cursul valutar a rămas supraevaluat, ceea ce a menținut presiunea pentru creșterea în continuare a importurilor. În aceste condiții și în absența unei strategii de stimulare a exporturilor, a crescut dependența echilibrării balanței de plăți curente de finanțarea externă.

În etapa a treia, respectiv în luna noiembrie 1991, cursul interbancar, ajuns la 300 lei/dolar, a fost unificat cu cel oficial de 60 lei/dolar, noul curs unic fiind stabilit la 180 lei/dolar. La acest nivel au fost aliniate prețul materiilor prime și ale tuturor celorlalte importuri. Acest lucru a constituit un pas decisiv pe calea armonizării prețurilor interne cu cele internaționale.

În noiembrie 1991 a fost introdus un nou regim valutar, prin care toate încasările din exporturi ale agenților economici erau automat decontate în lei la cursul unic, iar importurile se realizau pe seama cumpărărilor de devize de pe piața valutară. Prin noul regim valutar, s-a declarat opțiunea pentru flotarea controlată a cursului monedei naționale.

Începând cu primele luni din anul 1992, regimul valutar a avut o evoluție nefavorabilă. Acest lucru s-a datorat, în principal, următoarelor cauze:

Pe plan intern, accentuarea presiunii inflaționiste prin impactul unificării cursurilor asupra prețurilor interne și prin excesul de lichiditate de pe piața monetară internă;

Pe plan extern, întârzierea finanțării negociate cu instituțiile internaționale a scăzut capacitatea de plată și a pus în dificultate Banca Națională în asigurarea și menținerea rezervelor valutare.

Luna mai 1992 a marcat începutul unei noi etape a regimului valutar din România prin adaptarea unui nou mecanism valutar. În această etapă, s-a permis agenților economici menținerea integrală a încasărilor din exporturi, în conturi deschise la bănci din România, iar cursul de schimb a fost lăsat să își regăsească echilibrul la nivelul stabilit de piață. În același timp, au fost majorate ratele dobânzilor de la 50 la 80 la sută, în vederea reducerii inflației și stabilizării cursului prin mărirea atractivității activelor în lei.

Noul regim valutar a avut efecte favorabile, volumul mediu lunar al acestora a crescut ca urmare a stimulării exporturilor și pentru prima dată după anul 1989, timp de trei luni (iulie – septembrie 1992) balanța comercială a fost excedentară.

În anul 1993, cursul leului stabilit la licitație a fost controlat de către banca centrală pentru a nu crea șocuri excesive asupra prețurilor interne, dar nivelurile stabilite nu au permis echilibrarea cererii cu oferta de valută.

Dezechilibrul cerere – ofertă la licitația interbancară, deci caracterul supraevaluat al cursului interbancar, în cursul anului 1993, a rezultat din menținerea dezechilibrului contului curent, decalajul permanent dintre cursul interbancar și cel determinat liber pe piață, evoluția prețurilor interne comparativ cu aceea a cursului valutar.

După epuizarea rezervelor valutare la sfârșitul anului 1990 și în absența finanțării externe, România a continuat să importe masiv, ceea ce a condus la menținerea unui curs de schimb puternic supraevaluat, așa cum reiese din figura de mai jos.

Figura nr. 3.1 Evoluția leului în funcție de dolarul american în perioada 1991 – 1993

Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR

În următoarea etapă, trăsăturile de bază ale regimului valutar nu s-au modificat din mai 1992. Esențială a fost, în anul 1994, eliminarea controlului exercitat de Banca Centrală în mecanismul formării cursului valutar. Începând cu luna aprilie 1994, licitația valutară desfășurată de Banca Națională a României a fost liberalizată, iar începând cu data de 1 august s-a putut trece la o piață interbancară autentică și continuă.

Măsurile adoptate în domeniul politicii valutare au generat încrederea operatorilor pe piață, fapt ce a stimulat puternic exporturile și stabilitatea cursului valutar.

Începând cu anul 1994, principiul de la care s-a pornit, în gestionarea activităților de pe piața valutară românească, a fost acela că stabilizarea cursului monetar s-a realizat prin crearea condițiilor fundamentale în economie, nu prin intervenție administrativă.

În anul 1995, Banca Națională a României nu și-a mai propus să utilizeze cursul valutar ca ancoră de autofinanțare, ci a încercat să realizeze o depreciere nominală în același ritm cu inflația. Acest obiectiv a fost în mare realizat în primele luni ale anului, însă cu prețul intervenției pe piață a Băncii Naționale.

Pe ansamblul anului 1995, deprecierea nominală a leului a fost de 44,2 la sută, în timp ce rata inflației a fost de 27,8% măsurată prin prețuri la consumator și de 32% prin prețuri la producător în industrie.

Pentru anul 1996, obiectivele stabilite de autorități în planul politicii valutare, incluse și în acordul cu Fondul Monetar Internațional, au vizat realizarea unui curs de echilibru, stabilite pe piață și utilizarea acestei pârghii pentru îmbunătățirea șoldului contului curent al balanței de plăți, evitarea influențării puternice a nivelului cursului, obiective realizate parțial după cum reiese din figura de mai jos.

Figura nr. 3.2 Evoluția cursului monedei naționale față de dolarul american

Sursa: Prelucrare date furnizate de BNR

În 1998, orientarea de ansamblu a politicii valutare nu a înregistrat modificări în raport cu anul precedent, păstrând, în general, aceleași caracteristici:

Cursul de schimb a fost determinat pe piața valutară în mod liber, ca efect direct al cererii și ofertei;

Controlul exercitat de Banca Națională a României asupra intrărilor de capital pe termen scurt și achizițiilor de titluri de stat în lei de către nerezidenți.

Adoptarea obligațiilor prevăzute de art. VIII, al. 2 – 4 din Statutul Fondului Monetar Internațional a reprezentat nu numai o creștere a încrederii în politica valutară practicată de Banca Națională a României, dar și hotărârea autorităților de a nu mai reveni la practicile administrative din trecut, promovând în viitor politici consecvente și prudente.

În cursul anului 1999, politica monetară și valutară și-a păstrat caracteristicile și obiectivele propuse, în special în ceea ce privește dezinflația. La sfârșitul trimestrului doi din acest an, atât piața valutară cât și evoluția cursului de schimb au fost marcate de vârful de plată al datoriei externe scadente în luna mai, aceasta nefiind achitată integral de BNR care nu a reușit să refacă rezerva valutară afectată de repetatele intervenții necesare temperării deprecieri puternice a leului.

În anul 1999, piața valutară și-a îmbunătățit performanțele oferind suportul necesar pentru implementarea programului economic prin micșorarea riscului de distorsionare a mecanismului de formare a cursului de schimb prin creșterea eficienței și transparenței operațiunilor valutare, creșterea însemnată a volumului tranzacțiilor pe piața valutară, creșterea gradului concurențial al tranzacțiilor pe piața valutară și utilizarea unor instrumente pentru reglarea și gestionarea eficientă a lichidității valutare .

Deși a început sub medii nefavorabile, dat fiind realizările anului precedent, anul 1999 a fost considerat de autorități că an hotărâtor în procesul tranziției la economia de piață.

Anul 1999 a început cu modificări bruște ale condițiilor pieței, un ritm de depreciere al leului foarte alert care ar fi putut să atingă niveluri inacceptabile cu antrenarea unei inflații majore, ceea ce a făcut necesară intervenția băncii centrale pentru calmarea pieței. În acest an, piața valutară a funcționat într-un mediu financiar extern nefavorabil ca urmare a crizelor asiatice din toamnă anului 1997, a crizei din Rusia din vară anului 1998 și a crizei din Brazilia din anul 1998, în condițiile unui mediu intern foarte dificil.

Operațiunile de pe piața valutară interbancară în prima parte a anului 1999 au fost sub semnul volatilității, fiind diferențe (spread-uri) nejustificat de mari între cursurile de vânzare și cele de cumpărare, între categoriile de operatori (între bănci, între bănci și clienți), ducând la segmentarea pieței, fiind afișate și efectuându-se tranzacții la cursuri de 20.000 lei/1 USD în data de 18 martie „joia neagra”, față de 10.951 lei/1 USD la data de 31.12.1998.

La astfel de cursuri, au fost efectuate câteva operațiuni pentru sume neglijabile. Și pe piața caselor de schimb au apărut astfel de manifestări, cu aceleași rezultate, cursurile de vânzare afișate fiind chiar mai mari, până la 25.000 lei/1 USD.

Intervențiile băncii centrale în luna martie, în perioadă 18-31, au fost de peste 90 milioane dolari, intervenții necesare pentru calmarea tensiunilor existente pe piața valutară și pentru atenuarea așteptărilor de depreciere rapidă a cursului de schimb. În trimestrul al doilea al anului 1999, piața valutară și cursul de schimb au fost sub semnul vârfului de plată al datoriei externe scadente în luna mai și în conjunctura absenței împrumuturilor externe.

Începând cu luna aprilie, piața și-a reluat activitatea normală evidențiată de excedentul agenților economici ce poate fi comparat cu reducerea semnificativă a deficitului comercial.

În aceste condiții, Banca Națională a României a făcut cumpărări nete pentru sporirea rezervei valutare de peste 150 milioane USD, evoluția cursului de schimb a fost în acest trimestru relativ echilibrată, înregistrându-se o depreciere nominală de 10,8%, iar deprecierea în termeni reali față de decembrie 1998 a leului a fost de 12,6%.

Astfel cotațiile medii ale dolarului american în raport cu leul, le putem urmări în figura de mai jos.

Figura nr. 3.3 Evoluția cursului monedei naționale în raport cu dolarul american

Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR

Anul 2000 a însemnat cea mai consistentă depreciere în termeni reali față de monedă americană (10,5%), în timp ce față de euro s-a schimbat trendul anului anterior, rezultând o depreciere în termeni reali de 3%.

Cursul leului a atins în luna aprilie nivelul maxim de depreciere în termeni reali, aproape 16%, sub nivelul lunii decembrie 1998, ca începând cu luna mai, acesta să urmeze o tendință de apreciere în ritm lent.

Această schimbare de traiectorie a cursului de schimb s-a datorat modificării condițiilor de pe piața valutară, unde a început să apară valută în exces ca urmare a ajustării puternice a contului curent, activele externe nete ale Băncii Naționale a României crescând cu 930 milioane USD în condițiile în care s-au plătit peste 1,5 miliarde USD în contul datoriei externe. Regimul cursului de schimb a continuat să fie flotarea controlată care, fiind urmarea a intervențiilor băncii centrale pe piața valutară, a reușit să limiteze reaprecierea puternică a monedei naționale astfel încât deprecierea în termeni reali a leului în anul 1999 a fost de 9,4%, depreciere care a constituit suportul îmbunătățirii poziției externe a economiei românești.

Anul 2000 este primul an în care se schimbă trendul negativ din cei trei ani anteriori prin reluarea creșterii economice cu 1,6% față de anul anterior, creșterea economică datorându-se exporturilor.

Din punct de vedere al sistemului bancar, Banca Națională a României a luat măsuri pentru însănătoșirea mediului bancar prin scoaterea din sistem a băncilor cu probleme, prin privatizarea Băncii Agricole și prin atenuarea riscului reprezentat de cooperativele de credit.

Deficitul contului curent al balanței de plăți a înregistrat îmbunătățiri față de anul anterior pe fondul creșterii deosebite a productivității muncii, a investițiilor străine directe nete, care au însumat 1,036 miliarde USD.

Tranzacțiile de pe piața valutară în anul 2000 au evoluat liniar, cu o supraofertă de valută, provenind în special de la exportatori, dar și de la transferurile curente, situație în care s-au întețit intervențiile BNR pe piața valutară, eliminarea excedentului valutar urmărind evitarea aprecierii în termeni reali a leului, precum și consolidarea rezervei valutare.

Cursul leului pe piața caselor de schimb private a înregistrat aceeași traiectorie, doar în ultimele zile ale anului înregistrându-se anumite tensiuni.

Piața valutară a continuat să fie și în anul 2001 cel mai activ segment al pieței financiare.

Caracteristicile principale ale pieței valutare au fost:

Un segment interbancar dinamic, fiind mai vizibil în a doua parte a anului când vânzările de devize au fost mai mari cu 31,5%, iar cumpărările cu 31% ;

Scăderea excedentului valutar al pieței valutare interbancare, ca urmare a creșterii cererii de valută a clienților;

Piața valutară a caselor de schimb a cunoscut o dinamică ascendentă, superioară pieței valutare interbancare;

Scăderea ușoară a gradului de concentrare a pieței valutare interbancare.

Tendința de apreciere a leului s-a menținut și în anul 2001, pe fondul îmbunătățirii sensibile a indicatorilor macroeconomici pe parcursul acestui an, rezultatele obținute, în condițiile unui mediu economic internațional relativ favorabil, mai ales în prima jumătate a anului, fiind încurajatoare.

Politica valutară a băncii centrale a fost centrată pe temperarea ritmului de depreciere a leului, mai ales în a două parte a anului, unde se observă modificarea politicii de intervenție prin reducerea frecvenței și creșterea volumului intervențiilor în scopul atenuării probabilității sensului și amplitudinilor zilnice ale evoluției cursului leului față de dolar. Din cauza intervențiilor mai rare ale BNR, pe piața valutară s-au amplificat fluctuațiile zilnice ale acestuia, dar și producerea unor inversări frecvente ale sensului de evoluție.

În anul 2001, leul a înregistrat o apreciere în termeni reali de 5,7% față de USD, apreciere apropiată de cea realizată și față de euro (6,2%). Dacă ne raportăm la coșul de valute (40% USD și 60% euro), aprecierea leului în termeni reali a fost de 6%.

Tendința de creștere a pieței valutare s-a menținut și în anul 2002, pe fondul consolidării creșterii economice și macrostabilizării, obținându-se cele mai bune rezultate macroeconomice în condițiile unui mediu internațional în continuare descurajant, zona euro înregistrând o dinamică moderată.

Piața valutară a înregistrat, recordul în anul 2002, continuând să fie cel mai activ segment al pieței financiare, acumulând o creștere substanțială de volum, rulajul său în PIB fiind mai mare că în anul precedent , reprezentând 75,8%.

Și în anul 2002 s-a menținut ridicat gradul de concentrare a pieței valutare interbancare (cinci bănci au deținut peste 50% din rulajul acestui segment). Tranzacțiile clienților băncilor pe piața valutară internă au înregistrat, pentru prima oară în perioada 1998-2002, un deficit, de dimensiuni reduse, deficitul fiind datorat persoanelor juridice deoarece ritmul de creștere a cererii lor de valută a fost mai mare decât oferta de valută, situație favorizată și de creșterea importurilor și diminuarea investițiilor străine, precum și de scăderea dobânzilor la lei și evoluția raportului euro/dolar.

BNR a intervenit puternic pe piața valutară înregistrând un record la cumpărări (aproape 1,8 miliarde USD) prin intervenții punctuale și de amploare. Țintele intervenției băncii centrale pe piața valutară internă au fost eliminarea dezechilibrelor dintre cerere și ofertă și în special scăderea tendinței de apreciere excesivă și inacceptabilă a leului față de dolar.

Figura nr. 3.4 Evoluția cursului monedei naționale în raport cu euro și dolarul american

Sursă: Prelucrare date furnizate de BNR

Obiectivul de curs al băncii centrale pentru anul 2002 a fost o ușoară apreciere față de cursul format din 60% euro și 40% USD, drept pentru care a permis o apreciere nominală a leului față de dolar pentru a compensa deprecierea nominală față de euro.

Evoluția cursului de schimb în anul 2003 a avut loc în condițiile continuării tendințelor favorabile din anii anteriori în privința creșterii economice, dezinflației, controlului deficitului bugetar și reducerii șomajului, schimbării „motorului” creșterii economice.

Declinul pieței valutare interbancare se datorează, în principal, continuării stabilizării dobânzilor pe piața monetară, dimensiunii reduse a influxurilor de capital străin, creșterii volatilității raportului euro-dolar, care a înregistrat modificări frecvente și de amploare (1,0642 în ianuarie și 1,2291 în decembrie) și restrângerii volumului intervențiilor BNR pe piață valutară interbancară.

Din partea clienților băncilor s-au conturat însă reacții opuse, ponderea tranzacțiilor acestora în rulajul pieței majorându-se semnificativ, crescând puternic, cu 25,4%, cererea de valută, ceea ce a dus la menținerea aproape permanentă a unui deficit valutar, cu consecințe negative asupra soldului balanței comerciale.

Modificările manifestate nu au afectat buna funcționare a pieței valutare interbancare, fără tensiuni, la această contribuind casele de schimb prin cumpărări de valută la un nivel de aproape 1,7 miliarde de euro și prin intervențiile băncii centrale de suplimentare a ofertei.

Nivelul record al tranzacțiilor caselor de schimb exprimă trendul transferurilor curente private (aproape în întregime ale rezidenților) și volatilitatea ridicată a raportului euro/dolar.

Politica cursului de schimb în anul 2003 a fost dusă încât să răspundă obiectivului decelerării inflației. Implementarea politicii cursului de schimb de către banca centrală a continuat pe linia acordării importanței deciziilor pieței în stabilirea traiectoriei cursului de schimb, a flexibilității pieței, frecvenței intervențiilor BNR mult redusă axându-se pe evitarea unor fluctuații excesive ale cursului leului, atenuării tendințelor de apreciere a leului pe fondul influxurilor de valută tot mai mari. În condițiile volatilității mărite a cursului euro-dolar și reducerii volumului intervențiilor BNR, volatilitatea cursului leu-euro a scăzut simțitor că urmare a adoptării euro ca monedă de referință la începutul anului și creșterii precauției băncilor în formarea citațiilor, spread-ul dintre cotațiile minime bid și maxime ask ale cursului de schimb diminuându-se față de anul precedent.

3.2 Relaxarea reglementărilor valutare și evoluția cursului de schimb după 2004

Anul 2004 a marcat introducerea unui nou regulament valutar în vederea liberalizării depline a contului de capital pentru care România a stabilit un program strict. Acest fapt și îmbunătățirea condițiilor macroeconomice au influențat evoluțiile de pe piața valutară.

Acesta este primul an din perioada de tranziție care înregistrează o rată a inflației exprimată printr-o singură cifră, pentru a oferi credibilitate obiectivului României de realizare a convergenței nominale progresive față de țările UE în vederea integrării europene.

Procesul dezinflaționist a fost favorizat, în principal de aprecierea puternică a monedei naționale cu 5,8% în termeni reali față de coșul implicit euro/dolar. Anul 2004 a fost al cincilea an consecutiv de scădere a inflației, care s-a situat în apropierea obiectivului de inflație (target inflation) de 9%, dar într-un interval de variație compatibil cu cerințele.

În anul 2004, România a devenit membru NATO, iar în luna decembrie s-a produs finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, care a culminat cu semnarea, în 25 aprilie 2005 a Tratatului de aderare.

S-a încheiat un aranjament stand-by de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 de luni, pentru sumă de 250 milioane DST, după ce în anul anterior s-a finalizat pentru prima data singurul aranjament stand-by dintre cele șase derulate începând cu anul 1991.

Principalii indicatori macroeconomici au înregistrat evoluții pozitive ca o expresie a consolidării progreselor obținute începând cu anul 2000 pe linia stabilizării macroeconomice.

Piața valutară în anul 2004, înregistrează o etapă superioară în funcționarea ei ca urmare a îmbunătățirii puternice atât a mediului economic intern cât și internațional. Rulajul pieței valutare interbancare a devansat pentru prima oară valoarea produsului intern brut ( 108,9% față de 71,1% în anul anterior) ca urmare a creșterii lichidității acesteia pe fondul majorării schimburilor comerciale cu străinătatea, creșterii influxurilor de capital, investițiilor directe și fondurilor europene, sporirii substanțiale a transferurilor rezidenților care lucrează în afara țării, creșterea celorlalte finanțări externe, inclusiv a fluxurilor de capital speculative.

În cadrul pieței valutare interbancare, segmentul interbancar a înregistrat nivelurile cele mai mari, ponderea tranzacțiilor în rulajul pieței valutare majorându-se la 64%, determinată de creșterea pasivelor externe, ale operațiunilor de arbitrare a randamentelor înalte din piața monetară, nesiguranța privind evoluția raportului euro/dolar și amplificarea intervențiilor băncii centrale, situație care a dus la o ușoară diminuare a concentrării pieței valutare interbancare.

Piața valutară interbancară a înregistrat excedente lunare la valută, maximul istoric fiind înregistrat în luna iulie (291 miliarde euro), situație care se inversează în ultimele două luni (reducerea intrărilor de capital și deteriorarea contului curent) atingându-se deficite valutare de valori ridicate.

Ținând cont de evoluțiile din piață, băncile s-au întors spre derularea de operațiuni la termen (forward). Casele de schimb au avut o dinamică accelerată, operațiunile acestora atingând dimensiuni record (cumpărările de valută s-au situat peste 7,8 miliarde euro, iar vânzările la aproape 4,7 miliarde euro), realizându-se un maxim valoric istoric al sumelor nete achiziționate.

Factorii care au determinat creșterea cumpărărilor de valută au fost randamentele mari la instrumentele de economisire în lei (populația întorcându-se la leu) și creșterea transferurilor curente private în valută, în principal de la rezidenții care lucrează în străinătate.

Obiectivele politicii de curs ale băncii centrale pe parcursul anului au fost diferite, până în luna octombrie, banca centrală urmărind cu precădere să mențină în limite normale aprecierea în termeni reali a leului, după care, pentru descurajarea intrărilor de capital speculativ și susținerea fenomenului dezinflaționist, a dat un caracter impredictibil cursului. Deoarece în piața valutară se mențineau tendințe de apreciere a monedei naționale, BNR a efectuat intervenții de mare amploare, rămânând în poziția de cumpărător net de valută (aproape 3,2 miliarde euro), cu precizarea că aceste intervenții au fost practic eliminate în ultimele două luni pentru a da posibilitatea flexibilizării și mai mult a cursului de schimb și creșterii impredictibilității acestuia pentru descurajarea speculațiilor valutare.

Ca urmare a unei asemenea politici, volatilitatea cursului de schimb a cunoscut în ultimele două luni ale anului 2004 o accentuare fără precedent (anterior lui noiembrie, volatilitatea leu/euro s-a menținut la valori normale).

Evoluții similare în ultimele două luni a avut și spread-ul dintre cotațiile bid și ask ale băncilor și cursurile de schimb practicate de casele de schimb valutar private care au înregistrat intensificarea fluctuaților față de cursul de schimb comunicat de BNR, crescând în același timp și marjă dintre cursurile de cumpărare și vânzare.

În concluzie, evoluția cursului de schimb în anul 2004 a fost diferită față de anul anterior. Cu excepția lunilor ianuarie și aprilie, leul s-a apreciat în termeni reali față de euro pe tot parcursul anului, iar întărirea puternică din lunile noiembrie și decembrie (5,9%) a dus la cea mai puternică apreciere în termeni reali față de euro, respectiv de 14,4%, în timp ce aprecierea față de dolar (că urmare a deprecierii puternice pe piețele internaționale) a fost de 24,8% .

Față de coșul valutar implicit format din 75% euro și 25% dolari, aprecierea în termeni reali a leului a fost de 16,5% (față de 3,3% în anul 2003).

Continuarea și în anul 2005 a evoluției de apreciere a leului este confirmată de „Raportul asupra inflației”, din august 2005 al Băncii Naționale a României. În ciuda așteptărilor, liberalizarea începând cu 11 aprilie 2005 a operațiunii de capital, respectiv constituirea la instituții de credit cu sediul în România de depozite în lei de către nerezidenți, în perioadă ulterioară acestei dăți nu au fost semnalate efecte sub aspectul unor modificări importante ale cursului de schimb.

Leul și-a continuat aprecierea față de euro, ritmul acestei aprecieri fiind lent, în luna iunie scăderea față de luna martie fiind de 0,5% în termeni nominali și de 2,9% în termeni reali. Față de dolarul american, evoluția leului a fost inversă, leul depreciindu-se atât nominal (7,3%) cât și în termeni reali (5,3%) că efect al revenirii puternice a dolarului pe piața internațională. La nivelul trimestrului al doilea al anului 2005, leul s-a apreciat, ca variație anuală medie, cu 12,3% față de euro și 17,5% față de dolar.

În figura de mai jos sunt prezentate evoluțiile de apreciere a monedei naționale (leu) în raport cu principala valută de referință la vremea aceea și anume dolarul american, dar leul obținea și o apreciere consistentă în raport cu monedă unică europeană.

Figura nr. 3.5 Evoluția cursului monedei naționale în raport cu euro și dolarul american

Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR

Din punct de vedere al volatilității cursului, aceasta s-a redus treptat atingând în iunie minimul său istoric. La volatilitatea redusă a contribuit creșterea importanței relative a așteptărilor operatorilor, dar și maniera de intervenție a BNR pe piața valutară.

Stabilitatea relativa a cursului de schimb al leului s-a realizat deoarece au existat atât factori cu acțiune adversă: înrăutățirea deficitului de cont curent, efectuarea de plăți externe, un volum important reprezentând serviciul datoriei private externe, creșterea plasamentelor rezidenților în străinătate cât și factori de sprijin: creșterea transferurilor curente private spre România, majorarea volumului atât al investițiilor străine directe, cât și al împrumuturilor și creditelor, diminuarea ieșirilor de devize aferente investițiilor de portofoliu ale rezidenților.

3.3 Evoluții recente ale cursului monedei naționale pe piața valutară

Aprecierea leului a continuat aproape neîntrerupt până la jumătatea lui 2007 și a fost urmată de o depreciere mai amplă în cealaltă parte a anului, pentru ca în decembrie cursul să oscileze nehotărât, fără o tendință clară de evoluție pentru începutul lui 2008.

Anul 2007 a fost un an marcat de o volatilitate mai mare a cursului, între un minim de 3,1112 lei/euro, la cursul BNR din 2 iulie, și un maxim de 3,6221 lei/euro în 23 noiembrie, ceea ce reprezintă o variație de 16,4%. Cotațiile de pe piață au variat chiar mai mult, cu circa 19%, între un minim anual de 3,10 lei/euro și un maxim de 3,69 lei/euro.

Cursul mediu de schimb din 2007, de 3,3373 lei/euro, arată o apreciere clară a monedei naționale față de cea europeana, față de nivelul mediu de 3,5245 lei/euro atins cu un an în urmă, respectiv cu aproape 19 bani (5,3%), potrivit datelor băncii centrale.

Cât privește cursul de sfârșit de an, se observă că moneda națională a pierdut teren pe 28 decembrie 2007 până la 3,6102 lei/euro, cu aproape 23 bani (6,75%) mai mult decât pe 29 decembrie 2006, când BNR a afișat un curs de referință de 3,3817 lei/euro.

Figura nr. 3.6 Evoluția cursului monedei naționale în raport cu euro și dolarul american

Sursa: Prelucrare date furnizate de BNR

Cauzele deprecierii puternice a dolarului sunt considerate de analiști a fi următoarele: situația foarte bună a economiei Europene, joi și vineri fiind publicați indicatori din această zonă, a căror nivel a depășit așteptările; intenția exprimată de vice-guvernatorul Chinei privind intenția Băncii Centrale de a diversifica rezervă valutară a acestui stat (în prezent, rezervele valutare ale Chinei sunt de 1 trilion de dolari); perspectivele diminuării dobânzii de referință în SUA, la începutul lui 2007 și declarațiile oficialilor Băncii Centrale Europene ce au sugerat intenția acesteia de creștere a dobânzii de referință la următorul consiliu de politică monetară.

În primele luni ale anului 2008, prognozele cu privire la cursul leului pentru primul semestru al acestui an anunțau un leu slab în primul trimestru dar cu perspective de apreciere în perioada următoare.

Analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constatinescu, anticipa o evoluție a cursului valutar până la 3,70 lei/euro în prima parte a acestui an, "iar dacă se va stabiliza climatul economic și nu vom vedea expansiuni inflaționiste din cauza anului electoral, am putea avea un curs de schimb de 3,20 – 3,30 lei/euro la sfârșitul lui 2008".

Dealerulul șef al Emporiki Bank România, Liviu Arnăutu, conta pe deprecierea leului în prima parte a anului cu până la 8-10% față de un nivel de circa 3,50 lei/euro, astfel încât în iunie să asistăm la un nivel de maximă depreciere a monedei naționale, urmată de o evoluție constanta a leului și ulterior de o apreciere în ultimele două-trei luni ale anului.

"Cursul ar putea oscila chiar și între 4,00 lei/euro și 3,20 lei/euro, dar nu cred că volatilitatea va fi la fel de mare precum cea înregistrată în 2007, când leul și-a revenit de la 3,70 la 3,40 lei/euro în mai puțin de o lună și jumătate", a spus dealerul șef al Băncii Transilvania, Ioan Birle, pentru NewsIn. Evoluția leului va depinde de intervențiile BNR pe piața interbancară, de instabilitatea politică a unui an electoral, de creșterea prețurilor la imobiliare și de criza creditelor ipotecare cu grad mare de risc de pe piața internațională care se răsfrânge și asupra economiei .

Evenimentele de pe piețele internaționale dar și factorii interni făceau ca în 2007 specialiștii să previzioneze pentru 2008 o depreciere a leului, însă nivelul previzionat a fost mult depășit în al doilea semestru al anului 2008 când criza financiară internațională și-a facut apariția.

Previziuni eronate: moneda națională și-ar putea reveni până la finalul lui 2008

La începutul anului 2008 foarte puțini specialiști aveau așteptări pesimiste cu privire la evoluția cursului valutar:

”Spre jumătatea anului, cred că vom asista la reluarea tendinței de apreciere a monedei naționale pe fondul îmbunătățirii tendinței macro și a faptului că ar trebui să înceapă să se vadă efectele măsurilor luate de banca centrală", a precizat Narcis Noaghea, dealerul Băncii Comerciale Române. El a mai spus că BNR va avea un rol important în încercarea de a menține inflația în limitele propuse, de 2,8-4,8% la finalul anului.

"În a două partea a lui 2008, dacă nu e secetă, mă aștept că banca centrală să reducă dobândă de politică monetară până la 7,5% pe an", a completat Constantinescu.

"Ca tendință generală, mă aștept ca leul să se întărească în luna septembrie. Totuși, având în vedere că este o lună în care cursul valutar stă în mod tradițional sub semnul volatilității, cred că vom asista la fluctuații semnificative ale cursului de schimb", era de părere dealerul MKB Romexterra.

Așa cum am văzut, previziunile specialiștilor pentru anul 2008 erau optimiste și prevedeau un leu destul de puternic care să își mențină cursul de schimb la o medie 3,6-3,7 lei pentru un euro.

Așa cum se observă în figura de mai jos însă, începând cu luna septembrie leul a intrat, în ciuda tuturor previziunilor optimiste, într-un proces accelerat de depreciere.

Începând cu luna octombrie 2008 prăbușirea cursului leului în raport cu cele două monede tranzacționate în principal pe piața românească, euro și dolarul american, nu a mai putut fi oprită.

După ce de-a lungul lunii octombrie și noiembrie 2008 moneda națională s-a depreciat semnificativ și a suferit mai multe atacuri speculative, luna decembrie reprezintă momentul depășirii pragului de 4 lei pentru un euro și de 3 lei pentru dolarul american.

Figura nr. 3.7 Evoluția monedei naționale în raport cu dolarul american

Figura nr. 3.8 Evoluția monedei naționale în raport cu euro

Sursa: prelucrare date www.bnr.ro

Așa cum arată figura de mai jos, de la începutul anului 2008 și până în luna mai 2009, moneda națională s-a depreciat în raport cu euro și cu dolarul american, în termeni procentuali deprecierea față de moneda americană fiind mai accentuată decât față de euro, în timp ce față de moneda euro leul s-a depreciat cu 20% în ultimul an, față de dolarul american deprecierea a fost de aproximativ 30%.

Contextul economic și financiar din economia românească din perioada ianuarie 2008 – decembrie 2009 nu a sprijinit moneda națională. Singurele măsuri care au făcut ca deprecierea monedei naționale să stagneze în a doua jumătate a anului 2009 au fost intervențiile Băncii Naționale și infuzia de lichiditate reprezentată de acordarea împrumutului de la Fondul Monetar Internațional.

Figura nr. 3.9 Evoluția leului în raport cu euro și dolarul american

Sursa: prelucrare date www.bnr.ro

În primăvara anului 2009 analiștii previzionau o depreciere puternică a leului, ”Cursul de schimb valutar va urca în următoarele 6 luni până la 4,65 lei/euro, după o scurtă perioadă de apreciere a leului în martie, moneda națională urmând însă să se întărească spre finalul anului”, susțineau analiștii ING Bank.

Pe parcursul anului 2009 Banca Națională a intervenit în mod repetat pentru susținerea monedei naționale astfel încât ieșirile masive de valută determinate de retragerea investitorilor străini de pe piața de capital din România nu s-au făcut simțite în măsura previzionată de specialiști.

Un al doilea maxim istoric este atins de cursul valutar al monedei naționale în raport cu euro în toamna anului 2009, în luna noiembrie când cursul mediu a atins cel mai înalt nivel de 4,2881 RON/EURO. Moneda națională s-a depreciat puternic și față de dolarul american care a depășit pragul de 3,2RON/USD pentru cursul mediu in februarie 2009.

În primele luni ale anului 2010, leul a intrat într-o relativă stabilizare ne mai depășind pragurile istorice atinse pe parcursul anului 2009, însă înrăutățirea condițiilor economice ca urmare a nenumăratelor măsuri mai mult sau mai puțin ”anticriză” va produce o depreciere a acestuia atât față de euro cât și față de dolar care a atins în luna mai 2010 un nou maxim istoric așa cum arată și figura de mai jos.

Figura nr. 3.10 Evoluția leului în raport cu euro și dolarul american

Sursa: prelucrare date www.bnr.ro

Întreaga analiză realizată asupra evoluției monedei naționale față de cele mai importante valute convertibile, euro și dolarul american, în peroioada 1990-2010 se dovedește că leul este încă o monedă slabă fără o susținere economică puternică, departe de a-și stabiliza evoluția în raport cu aceste valute.

Evoluția cursului de schimb al leului comparativ cu dolarul și euro în perioada 2011-2013

Conform raportului din 2011, evoluția ușor descrescătoare în care s-a aflat cursul de schimb leu/euro în prima jumătate a lunii ianuarie din 2011 fost marcată de ameliorarea percepției investitorilor străini față de economia din România.

Figura nr. 3.11 Evoluții ale cursului de schimb al leului

Sursa: prelucrare date www.bnr.ro

Ca urmare a diminuării riscurilor legate de perspectiva consolidării fiscale, inclusiv în împrejurările încheierii unui nou acord cu UE, FMI și Banca Mondială s-au îmbunătățit așteptările cu privire la activitatea economică și echilibrul extern.

Drept urmare, în perioada ianuarie – martie, leul s-a apreciat față de euro cu 3,1% în termeni nominali și cu 5,3% în termini reali; aprecierea leului a fost puțin mai amplă în raport cu dolarul, 9,1% în termeni nominali și 11,4% în termeni reali, în situația în care valoarea dolarului a scăzut față de euro pe piețele internaționale.

Cursul de schimb leu/euro și-a diminuat evoluția în iulie, ajungând stabil, și începând cu luna septembrie s-a repoziționat pe o linie în creștere, consecință a sporirii rapide a aversiunii globale față de risc datorită agravării crizei datoriilor suverane.

Astfel, în perioada iulie-septembrie, leul s-a depreciat în termeni nominali în raport cu euro cu 2,2% și cu 7 % față de dolar. În octombrie-decembrie, leul s-a depreciat față de euro în termeni nominali cu 0,7% și s-a apreciat cu 1% în termeni reali, în raport cu dolarul, însă în condițiile în care valoarea acestuia a scăzut ușor față de euro, leul s-a apreciat cu 0,5% în termeni nominali și cu 2,1% în termeni reali.

În anul 2012, în intervalul ianuarie-martie, cursul de schimb al leului a consemnat o ușoară creștere. Așadar, leul s-a depreciat față de euro în termeni nominali cu 0,9%, dar s-a apreciat în termeni reali cu 0,5%; în raport cu dolarul, leul s‑a depreciat cu 0,6% în termeni nominali și s-a apreciat cu 0,8% în termeni reali.

În perioada aprilie-iunie, leul și-a accentuat deprecierea față de euro cu 2,1% în termeni nominali și cu 1,9% în termeni reali; o diminuare mai evidențiată a înregistrat raportul leu/dolar cu 7% în termeni nominali și cu 6,9% în termeni reali. Sporire ratei de schimb a crescut în luna mai, datorită evoluțiilor economice și politice din Grecia, dar și speculațiile privitoare la posibila ieșire a acestei țări din zona euro.

În iulie, raportul leu/euro a avut o creștere mai rapidă ajungând la maxime istorice succesive. Evoluția a fost rezultat al prelungirii crizei datoriilor suverane și a problemelor sectorului financiar din unele țări ale zonei euro.

Deficitul pieței valutare interbancare s-a micșorat în decembrie, iar cursul de schimb leu/euro a coborât în data de 28 decembrie în apropierea minimului lunii septembrie (4,2875).

În anul 2013 cursul leu/euro și-a intensificat scăderea în prima jumătate a lunii ianuarie, afirmând o tendință de stabilizare aceasta fiind întreruptă însă datorită agravării situației din Cipru.

Lichiditatea pieței valutare interbancare s-a accentuat, iar tranzacțiile în devize au consemnat în ianuarie 2013 primul excedent net de după aprilie 2011, datorită creșterii la o valoare record a ofertei nete de devize a nerezidenților. În decursul lunii februarie și în prima jumătate a lunii martie, cursul de schimb leu/euro s-a păstrat pe o tendință îngustă de variație, ca urmare a scăderii ușoare a volumului achizițiilor nete de titluri de stat. În trimestrul doi, cursul de schimb leu/euro, după ce a atins minimul acestui an în data de 29 aprilie, a suferit însă o opusă traiectorie, datorită înrăutățirii evoluției economiei din zona euro. Pe ansamblul trimestrului trei, evoluția cursului de schimb al leului a resimțit impactul episoadelor consecutive de creștere a aversiunii globale față de risc datorate de incertitudinile privind inițierea de către FED a reducerii programului achizițiilor de active financiare.

Evoluția cursului de schimb al leului comparativ cu dolarul și euro în perioada 2014-2015

Anul 2014 și începutul anului 2015 au arătat o stabilizare a cursului de schimb al monedei naționale față de moneda euro, nivelul acestuia rămânând permanent peste 4,35 RON/EURO. Spre deosebire de această evoluție, în cazul dolarului american, anul 2015 s-a caracterizat printr-o depreciere puternică a monedei naționale față de moneda americană.

În trimestrului unu din anul 2014 , evoluția cursului leu/euro a fost influențată de amplificarea tensiunilor din Turcia și Ucraina.

Figura nr. 3.12 Evoluția cursului de schimb al leului

Sursa: prelucrare date www.bnr.ro

Astfel, raportul leu/euro s-a depreciat în termeni nominali cu 0,7% și s-a apreciat în termini reali cu 0,5%; față de dolar, leul s-a apreciat cu 0,2% în termeni nominali și cu 1,4% în termeni reali în situația în care acesta și-a micșorat valoarea pe piețele financiare internaționale.

Pe ansamblul trimestrului trei, cursul leu/euro a fost influențat de creșterea apetitului global pentru risc și îmbunătățirea percepției investitorilor asupra economiei din țara noastră, precum și datorită tensiunilor geopolitice din Ucraina. Nivelul mediu al ratei leu/euro a coborât în luna iunie la minimul ultimelor 13 luni.

Cursul de schimb al leului a oscilat într-un interval aproximativ îngust în luna aprilie și a înregistrat o evoluție descendentă care s-a prelungit până spre sfârșitul lunii mai.

Astfel , leul s-a apreciat cu 2,2% în raport cu euro, atât în termeni nominali, cât și în termeni reali; față de dolar, leul s-a apreciat cu 0,5%, în condițiile în care valoarea acestuia a crescut în raport cu euro.

În trimestrul trei, cursul de schimb al leului și-a întrerupt mișcarea descendentă intensificându-și temporar volatilitatea; evoluția acestuia, sa datorat tensiunilor geopolitice și a deciziilor de politică monetară ale principalelor bănci centrale.

Cursul leu/euro și-a domolit treptat fluctuațiile în luna septembrie. Astfel, leul s-a depreciat față de euro cu 0,3% , în termeni nominali, și cu 0,6%, în termini reali; în raport cu dolarul, leul s-a depreciat cu 5,4%, în termeni nominali, și cu 5,7% , în termeni reali, în condițiile în care valoarea acestuia a crescut semnificativ față de euro.

Cursul leu/euro și-a continuat în prima jumătate a lunii ianuarie 2015 creșterea aproximativ alertă, în situația în care aversiunea globală față de risc a continuat să fie menținută de temerile alegerilor din Grecia și perspectiva creșterii economice a zonei euro, dar și de temerile legate de situația financiară a unor bănci din regiune, datorită aprecierii abrupte a francului elvețian. La sfârșitul lunii, ratele de schimb ale leului, au suferit însă o corecție descendentă abruptă, datorită aprobării și anunțării de către BCE a programului extins de cumpărări de active, ale cărui caracteristici au depășit așteptările. Această perioadă s-a caracterizat și printr-o accentuare sensibilă a întăririi dolarului în raport cu principalele monede, condiții în care deprecierea lunară a leului în raport cu moneda americană 6,5% în termeni nominali a devansat-o pe cea înregistrată față de euro 0,6%.

La începutul lunii februarie, rata de schimb leu/euro a reintrat temporar pe o evoluție ușor crescătoare, reprezentând influența nefavorabilă, aproximativ mai intensă în această perioadă asupra pieței financiare locale de prelungirea adoptării unei soluții în cazul Greciei.

În prima jumătate a lunii martie cursul leu/euro a dus spre o ușoară stabilitate, ca apoi să înregistreze o nouă ajustare, datorită scăderii aversiunii globale față de risc, impulsionate de: pornirea programului extins de cumpărări de active de către BCE, în data de 9 martie.

Pe ansamblu leul s-a apreciat în raport cu euro cu 0,6% în termeni nominali și cu 1,8% în termeni reali; față de dolaruL, leul s-a depreciat cu 11,6% în termini nominali și cu 10,6% în termeni reali, în condițiile în care valoarea acestuia a crescut semnificativ în raport cu euro.

CONCLUZII

Lucrarea de față face o analiză a pieței valutare românești atât ca structură și reglementări, cât și ca evoluție în intervalul 1990-2015. Structurată pe trei capitole cercetarea întreprinsă a arătat că piața valutară românească a parcurs etape importanate de maturizare, absolut necesare pentru ca acest segment de piață să poată susține activitățile economice reale din economia românească.

Anul 1991 este punctul cheie în evoluția cursului valutar de după Revoluție și observăm că Raportul Băncii Naționale a României menționa că: „Obiectivul declarat al Băncii Naționale a României, în domeniul valutar, pentru anul 1991, a fost realizarea convertibilității interne, limitate la operațiunile de cont curent, a monedei naționale”. Raportul subliniază, că decizia de instaurare a convertibilității interne, limitate la operațiunile de cont curent, a avut în vedere argumentele în favoarea acesteia, utilizarea mecanismelor de echilibrare macro și microeconomică ale pieței, cu efecte pozitive asupra restructurării, creșterii credibilității externe a reformei și deschiderii spre exterior a economiei, cât și condițiile existente adverse unei astfel de măsuri, precum disproporții între prețurile interne și externe, deficitul mare al balanței comerciale, absența rezervelor valutare.

Considerând că argumentele pro asupra celor contra, Banca Națională a României, împreună cu Guvernul României, au hotărât trecerea la ultima etapă, respectiv unificarea la 11 noiembrie 1991 a cursului oficial de 60 lei/ USD cu cel al pieței interbancare de circa 300 lei/USD, noul curs unic fiind de 180 lei/USD.

Obiectivul principal urmărit pe termen lung de autoritatea pieței era încheierea procesului de liberalizare până la data aderării la Uniunea Europeană, cu excepția perioadei de tranziție solicitate. România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 4 – Libera circulație a capitalurilor, în vigoare la data de 31 decembrie 2001 și s-a angajat față de Uniunea Europeana că până la data aderării (programată a avea loc la 1 ianuarie 2007) să elimine toate restricțiile asupra fluxurilor de capital. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar în vigoare la data de 30 iunie 2002. În negocierile de aderare referitoare la capitolul 4 – Liberă circulație a capitalurilor din acquis-ul comunitar, România a solicitat o perioadă de tranziție de 7 ani de la data aderării sale la Uniunea Europeana (UE) pentru achiziționarea către cetățenii UE și SEE (Spațiul Economic European) de teren agricol, păduri și teren forestier și a altor terenuri aflate în extravilan și o perioadă de tranziție de 5 ani pentru aplicarea dreptului de achiziție a terenurilor destinate reședinței secundare.

Deplina convertibilitate a leului, marcată la 1 septembrie 2006, a încurajat tranzacțiile pe leu, dar nu și schimbul valutar sau plățile în lei în străinătate. Paradoxal, piață este complet deschisă, însă lipsesc instrumentele care să atragă banii străinilor.

După periaoda 2003-2004 când moneda națională a cunoscut perioade de puternică depreciere, anii 2005-2006 au adus o relativă stabilizare a cursului leului față de principalele valute liberconvertibile în contextul îmbunătățirii condițiilor macoreconomice.

Odată cu declanșarea crizei economico-financiare, la jumatatea anului 2008 piața valutară a fost puternic afectată. Leul s-a depreciat puternic în ultimele două luni ale anului 2008 și în primele luni din 2009, iar referința BNR a atins un maxim al anului pe 22 ianuarie, când cursul a urcat la 4,3127 lei/euro. Ulterior, moneda națională a fluctuat în apropiere de acest nivel până în luna martie, când a intrat pe un trend ascendent în urma acordului de finanțare externă de 20 miliarde euro încheiat de România cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD și alte instituții internaționale.

Anul 2009 și prima parte a anului 2010 a adus o depreciere de peste 20% a monedei naționale față de euro și chiar mai mare față de dolarul american, spulberând imaginea de monedă relativ stabil și chiar ușor apreciată în raport cu pricipalele valute convertibile pe care leul o avea la sfârșitul anului 2007.

Anul 2011 a marcat depășirea pragului de 4 lei pentru 1 euro ceea ce a creat presiuni în piața valutară interbancară determinând o creștere a preocupării agenților economici pentru indentificarea modalităților de acoperire a riscului valutar care a erodat puternic veniturile reale din activitățile de export-import.

În intervalul 2011-2015 cursul de schimb al leului față de moneda europeană s-a menținut peste pragul de 4 lei, ajungând la sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015 s-a atingă pragul de 4,5 lei/euro.

Volatilitatea cursului leului față de moneda americană a crescut, de asemenea, în primăvara anului 2015 depășindu-se pragul de 4 lei pentru un dolar american.

În concluzie, putem spune că piața valutară românească a avut o evoluție marcată de multe turbulențe, de o volatilitate ridicată pe parcursul celor 25 de ani luați în considerare în cadrul analizei realizate, dar că a dovedit o maturizare și capacitatea de a face față atacurilor speculative sub supravegherea Bănci Naționale a României.

BIBLIOGRAFIE