Evoluția Costurilor și Analiza Cost Volum Profit

Evoluția costurilor și analiza cost-volum-profit (CVP)

Esența analizei „cost-volum-profit” și rolul acesteia în fundamentarea deciziilor manageriale

Odată cu lansarea procesului de producție sau adoptarea deciziei privind majorarea volumului de vînzări necesită o fundamentare economică că costurile se vor recupera și firma va obține profit. În acest scop în practica financiară se utilizează analiza „cost-volum-profit” sau „analiza break-even”.

Analiza corelației „cost-volum-profit” reprezintă un instrument de fundamentare a deciziilor manageriale, care exprimă diverse intercondiționări (relații) dintre cost, volumul producției și profit, care oferă managerilor un set de instrumente pe care aceștia le pot utiliza în procesul de gestiune pe termen scurt, pentru evaluarea performanței și pentru analiza alternativelor de decizie.

Acestea includ:

calculul marjei de contribuție și utilizarea ei în fundamentarea deciziilor;

determinarea și analiza pragului de rentabilitate,

calculul și interpretarea rezervei stabilității financiare;

previziunea profitului,

evaluarea proiectelor de investiții;

aprecierea efectului levierului operațional și diagnosticul riscului operațional

În cadrul acestei analize costurile operaționale sunt delimitate convențional în 2 categorii:

variabile (materiale, materii prime, salariile directe etc.)

fixe (uzura utilajelor, chiria, salariul personalului administrativ etc.).

Costurile variabile evoluează astfel: în sumă totală ele cresc direct proporțional cu creșterea volumului de producție sau de activitate, iar în calcul la o unitate de produs rămîn constante atîta timp cît prețul materiilor prime și serviciilor consumate rămîne neschimbate.

Spre deosebire de acestea, costurile fixe reacționează invers. Costurile fixe totale rămîn constante, indiferent de modificarea volumului de producție, iar fiind luate în calcul la o unitate de produs acestea vor scădea o dată cu creșterea volumului de producție. Costrule fixe sunt necesare pentru funcționarea normală a firmei, fiind suportate chiar și în absența vînzărilor.

Comportamentul costurilor fixe și variabile în funcție de modificarea volumului producției în condițiile menținerii constante a altor factori este prezentat în tabelul ce urmează:

Tabelul 7.1.

Comportamentul costurilor fixe și variabile în funcție de modificarea volumului producției în condițiile menținerii constante a altor factori

De asemenea, analiza cost – volum – profit poate fi aplicată pentru cuantificarea efectelor diverselor alternative de acțiune: modificarea costurilor fixe și variabile, creșterea sau reducerea vînzărilor, majorarea sau reducerea prețului de vînzare sau alte modificări ale tehnicilor și politicilor operaționale.

În general, analiza „cost-volum-profit” este utilizată pe larg în fundamentarea deciziilor financiare de către manageri.

Ipoteze fundamentale ale analizei CVP și mecanismul acesteia.

Analiza CVP se bazează pe un șir de ipoteze:

modificarea veniturilor și a costurilor are loc numai din cauza modificării numărului de unități de bunuri prduse și vîndute (servicii prestate). Numărul de unități de produs este singurul determinant al veniturilor și singurul determinant al costurilor;

costurile totale se divizează întro componentă fixă, care rămîne constantă pentru un anumită cantitate de produse și o componentă variabilă, care variază direct proporțional cu volumul producției fabricate;

cînd este reprezentată grafic, evoluția veniturilor totale și a costurilor totale este liniară (reprezintă o linie dreaptă) în raport cu volumul producției în limitele unui interval relevant și ale unei perioade de timp relevante.

prețul de vînzare, costul variabil unitar și costurile fixe sunt cunoscute și constante în limitele intervalului relevant și perioadei relevante;

analiza se referă la un anumit produs,, fie că se presupune (atunci cînd se produc mai multe produse) că proporția diferitor produse în total va rămîne constantă pe măsura modificării numărului total de unități vîndute.

nu se ia în calcul valoarea în timp a banilor.

în analiza CVP se determină următoarele rezultate financiare:

profitul operațional = venituri operaționale – costul vînzărilor + cheltuieli operaționale

profitul net = profit operațional – cheltuieli cu impozitul pe venit

Rolul marjei de contribuție (contribuție marginală) în fundamentarea deciziilor manageriale

Pentru obținerea profitului opeațional este necesar ca veniturile din vînzări să depășească costurile operaționale totale. Pentru a determina acel volum al vînzărilor (în unități fizice sau valorice) care vor acoperi integral costurile de producție și desfacere a produselor se utilizează noțiunea de marjă de contribuție. Marja de contribuție, reprezintă rezultatul obținut din vînzarea produselor după recuperarea tuturor costurilor variabile și care include profitul operațional (profitul perioadei pînă la plata dobînzilor și a impozitului pe venit), consumurile și cheltuielile constante.

Marja de contribuție se calculează:

a) în total pentru cantitatea de produse vîndute:

Marja de contribuție = Venituri din vînzări – Consumuri și cheltuieli variabile (1)

MC = VV – VC

a) pentru o unitate de produs vîndut:

Marja de contribuție unitară =Prețul de vînzare – Consumuri și cheltuieli variabile unitare (2)

MCunit = p – avc

La nivel de produs, marja de contribuție reflectă contribuția fiecărui produs în acoperirea costurilor fixe și obținerea profitului. Întreprinderea poate genera profit operațional cînd marja de contribuție depășește suma costurilor fixe. Astfel,

Venituri din vînzări = Costuri totale variabile + Costuri fixe + Profit operațional (3)

VV = VC + FC +Pf

Această relație de calcul poate fi scrisă și ca:

Venituri din vînzări – Costuri totale variabile = Costuri fixe + Profit operațional (4)

VV – VC = FC + Pf

Prima parte a acestei ecuații (4) reprezintă de fapt relația (1), adică marja de contribuție, de aceea o putem scrie și în modul următor:

Marja de contribuție = Costuri fixe + Profit operațional (5)

MC = CF + Pf

respectiv,

Marja de contribuție – Costuri fixe = Profit operațional

MC – FC = Pf

Astfel, din relațiile prezentate reise că marja de contribuție reflectă aportul din vînzarea produselor în acoperirea costurilor fixe și obținerea profitului.

De asemenea, se mai calculează și rata marjei de contribuție:

la nivel de activitate:

la nivel de produs (marja unitară de contribuție):

Rata marjei de contribuție se exprimă în procente și reflectă ce pondere deține marja de contribuție în prețul de vînzare sau în volumul total al vînzărilor.

În procesul de analiză CVP se poate întocmi un raport de profit și pierderi (numit în literatura străină cont de rezultate) cu accent pe marja de contribuție pentru diferite cantități de produse fabricate:

Putem observa cum cum fiecare produs suplimentar vîndut sporește marja de contribuție, acoperind astfel o cotă mai mare din costurile fixe și reducînd pierderile operaționale. Cînd firma vinde 25 unități de produs, marja de contribuție este egală cu 2000 (80 x 25) acoperind exact suma costurilor fixe, rezultatul operațional fiind nul. Începînd cu unitatea a 26 entitatea începe să genereze profit operațional.

Utilizarea categoriilor de marjă de contribuție și rată a marjei de contribuție în contabilitatea managerială facilitează soluționarea și adoptarea corectă a deciziilor manageriale.

Vom prezenta în acest sens cîteva situații concrete de aplicare în practică a acestor noțiuni:

1. Planificarea profitului operațional

Aplicație practică 7.1. SA „Unison” produce și vinde adeziv pentru teracotă la un preț (p) de 120 lei pentru 1 sac de 25 kg. Costurile variabile unitare (avc) constituie 100 lei, iar costurile fixe totale lunare (FC) constituie 60000 lei.

Este necesar de determinat suma profitului operațional lunar, dacă se vor vinde respectiv: 4000; 5000 sau 6000 saci de adeziv

Rezolvare:

2. Planificarea profitului cînd se prevede o modificare a cantității vîndute

Aplicație practică 2. O firmă comercializează 2 tipuri de produse A și B. Informațiile privind volumul de vînzări, prețul de vînzare și costurile aferente activității operaționale sunt prezentate în tabelul ce urmează:

Tabelul 7.2.

Date inițiale privind cantitatea, prețul de vînzare și costurile operaționale lunare ale firmei.

Este necesar de determinat:

mărimea profitului operațional pentru o lună;

marja de contribuție unitară a fiecărui produs;

rata marjei de contribuție pntru fiecare produs;

ce profit va obține firma, dacă catitatea vîndută a produsului A va crește la 7000 unități, iar cea a produsului B – la 4500 unități.

3. Determinarea cantității necesare pentru a obține suma dorită a profitului:

Aplicație practică 7.3. SA „Farmec” produce și vinde bomboane „Miracol”. Costurile variabile unitare constituie 48 lei pentru 1 kg; prețul de vînzare – 60 lei, iar costurile fixe totale în decursul unui trimestru constituie 136 mii lei.

Determinați, ce cantitate de bomboane trebuie să vîndă în decursul unui trimestru firma pentru a obține un profit de 32 mii lei.

4. Fundamentarea deciziei de preț

Aplicație practică 1.4. SA „Soare” planifică să vîndă trimestrial cîte 20000 kg de biscuiți. Se coaște că costul meidu variabil pentru 1 kg constitui 15 lei, Costurile fixe trimestriale alcătuiesc 250 mii lei. Se preconizează să se obțină un profit operațional de 50 mii lei.

Determinați, la ce preț ar trebui să se vîndă biscuiții, pentrui a se obține suma de profit previzionată.

Pragul de rentabilitate și rezerva stabilității financiare

În procesul utilizării analizei „cost-volum-profit” se soluționează 2 sarcini de bază:

1. Determinarea acelui volum de vînzări care asigură o activitate operațională fără pierderi.

2. Determinarea rezervei stabilității financiare (indicele de securitate).

Determinarea volumului de vînzări care va asigura o activitate operațională fără pierderi se realizează cu ajutorul analizei pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate reprezintă punctul la care veniturile din vînzări acoperă integral costurile, profitul operațional (pînă la plata dobînzilor și impozitului pe venit) fiind nul; el evidențiază nivelul de activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. După acest nivel, activitatea de vînzări a întreprinderii devine rentabilă.

Pragul de rentabilitate ca instrument de gestiune financiară se poate face: în unități valorice; unități fizice, în număr de zile, pentru întreaga activitate; pentru un singur produs etc.

Există cîteva modalități de determinare a pragului de rentabilitate (metoda grafică, metoda marjei de contribuție, metoda ecuației).

A. Metoda grafică:

Exemplu: Presupunem că o firmă planifică să vîndă un produs la un preț de 2 lei pentru o unitate, costurile variabile unitare constituie 1 leu, iar costurile fixe totale lunare alcătuiesc 100 lei. Datele privind costurile variabile totale, veniturile din vînzări și profit în funcție de diferite cantități propuse pentru vînzare sunt prezentate în tabelul 7.5.

Tabelul 7.5

Date privind costurile, veniturile și profitul din vînzarea produselor

Fiind transpuse grafic, vom obține următoarea diagramă:

Atît din tabelul 7.5., cît și din reprezentarea grafică reiese că punctul critic al vînzărilor (pragul de rentabilitate) este punctul în care se intersectează dreapta costurilor totale cu dreapta veniturilor totale din vînzări. Acest punct corespunde unui volum de 100 de unități, în care atît suma costurilor totale, cît și cea a veniturilor totale din vînzări constituie 200 lei. În punctul de intersecție al drepte veniturilor cu dreapta costurilor totale (la 100 unități de produs) a fost atins pragul de rentabilitate, firma neînregistrînd nici profit și nici pierdere. Suma totală a venitului cumulat de 200 lei (100 unit x 2 lei) este în măsură să acopere costurile fixe de 100 lei și costurile variabile aferente celor 100 unități în sumă de 100 lei (100 unit x 1 leu). Dacă volumul de vînzări va depăși 100 de unități, firma va obține profit pînă la un anumit nivel al producției, în timp ce la un nivel de vînzări sub 100 de unități, va suporta pierderi.

B. Metoda ecuației:

La baza determinării pragului de rentabilitate vom porni de la ecuația generală:

VV = VC + FC + Profit

Deoarece profitul în punctul critic este egal cu zero, pentru acest punct:

VV = VC + FC

sau

p x Q =(avc x Q) + FC

(p x Q )-(avc x Q) – FC = 0

Q (p – avc) = FC

Q = FC / (p – avc)

p – avc – marja de contribuție unitară

Deci, pragul de rentabilitate poate fi determinat prin împărțirea costurilor fixe la marja de contruție unitară a fiecărui produs:

Aplicație practică 7.6. SA „Luna” produce un singur tip de produs, care se vinde la un preț de 30 lei. costurile variabile unitare constituie 22 lei, costurile fixe totale pentru o lună constituie 50000 lei.

Determinați pragul de rentabilitate în unități fizice și valorice.

C. Metoda marjei de contribuție.

Cea mai oportună metodă de calcul a pragului de rentabilitate este considerată marja de contribuți, care reprezintă rezultatul obținut din vînzarea produselor după restituirea tuturor costurirlor variabile și care include profitul operațional (profitul perioadei pînă la plata dobînzilor și a impozitului pe venit), consumurile și cheltuielile constante. Marja de contribuție se determină în modul următor:

Marja de contribuție = Venituri din vînzări – Consumuri și cheltuieli variabile

Întreprinderea poate genera profit operațional cînd marja de contribuție depășește suma consumurilor și cheltuielilor constante:

Marja de contribuție – Consumuri și cheltuieli constante = Profit operațional

Dat fiind faptul că în punctul critic al rentabilității profitul este egal cu zero, pragul rentabilității în unități fizice (cantitatea de produs eîn punctul critic al vînzărilor – Qcrt) se va determina după relația:

Unde: Qcrt – pragul de rentabilitate în unități fizice (cantitatea critică de vînzări)

CF – costuri fixe totale (la tot volumul de produse planificate)

p – prețul de vînzare;

avc – costuri variabile la o unitar de produs

Pragul rentabilității în unități valorice se determină conform formulelor:

Pragul rentabilității (u.v.) = Pragul de rentabilitate în unități fizice x prețul de vînzare

PR = Qcrt × p

sau

Pragul rentabilității (u.v.) = Consumuri și cheltuieli constante (fixe) / Rata marjei de contribuție

Unde: Rata marjei de contribuție = [Marja de contribuție / Venituri din vînzări] × 100

Rata marjei de contribuție se exprimă în procente și reflectă cota marjei de contribuție în volumul total al vînzărilor.

Aplicație practică 7.6. Trei întreprinderi produc același tip de produs. Produsele se vînd la același preț, costurile însă variază (tabelul 7.6).

Tabelul 1.6. Date inițiale pentru determinarea pragului de rentabilitate, lei

Aplicație practică 1.7. Firma produce și vinde un singur produs. Veniturile lunare din vînzări constituie 15000 lei; costurile variabile – 10000 lei, iar cele fixe – 4000 lei. Calculați pragul de rentabilitate în unități valorice.

Pentru a determina cu cît veniturile efectiv din vînzări depășesc punctul critic al acestora se calculează indicele de securitate (Is) (rezerva stabilității financiare) în mărime absolută sau relativă, care reflectă marja de securitate de care dispune întreprinderea:

în mărime absolută: Is= Venituri din vînzări – pragul de rentabilitate

Is = VV – PR

în mărime relativă: Is(%)= (Venituri din vînzări – pragul de rentabilitate) / venituri din vînzări

Indicele de securitate poate fi calculat și în unități fizice:

Is=Cantitatea planificată pentru vînzări – pragul de rentabilitate în unități fizice

sau : Is =Indicele de securitate în unități valorice : prețul de vînzare

Potrivit unor studii statistice realizate pe modele unor economii occidentale, se apreciază că situația firmelor în raport cu pragul de rentabilitate poate fi:

Instabilă, atunci cînd veniturile din vînzări se află cu pînă la 10% față de pragul de rentabilitate

Stabilă, atunci cînd venitul din vînzări sunt cu 20% mai mare de pragul de rentabilitate

Confortabilă, cînd veniturile din vînzări depășesc cu 20% pragul de rentabilitate

Pentru exemplul de mai sus vom avea:

Indicele de securitate = 15000 – 12121 = 2879 lei

sau Indicele de securitate(%) = (2879 : 15000) x 100 = 19,19%

Indicele de securitate arată că în condițiile modificării conjuncturii pieței (prețului de vînzare, cererii etc.), firma va obține profit, dacă veniturile din vînzări vor scădea mai puțin de 19,19%, iar dacă vor scădea cu mai mult de această mărime, firma va suporta pierderi.

Momentul realizării pragului de rentabilitate (Mprag) se calculează după relația:

Mprag = (Pragul de rentabilitate(u.v)/ Venituri din vînzări) durata perioadei în zile

Astfel, un analist financiar care apreciază performanțele întreprinderii sau previziunile financiare trebuie să încerce să înțeleagă care este dimensiunea activității curente a întreprinderii la un nivel normal și la un punct critic.

V. Aplicabilitatea analizei CVP în activitatea decizională

Managerii folosesc analiza CVP și ca suport în luarea altor tipuri de decizii, multe dintre care sunt strategice. Spre exemplu:

argumentarea deciziei de a face publicitate.

Exemplu: prețul = 200 lei; avc = 120 lei; FC = 2000 lei în limitele intervalului relevant. În mod obișnuit firma vinde cîte 40 de unități de produse. managerii intenționează să facă un spot publicitar difuzarea căruia va costa 500 lei. Se estimează că în rezultatul publicității, vînzările vor spori cu 10%. Să se ia decizia corectă: să se facă publicitate sau nu?

Soluție: pentru a lua decizia vom întocmi următorul tabel:

Concluzie: dacă se face publicitate, marja de contribuție crește cu 320 lei, dar costurile fixe cresc cu 500 lei, respectiv profitul operațional înregistrează o reducere de 180 lei, deci firma nu ar trebui să facă publicitate. De aici reiese o concluzie, dacă se intenționează majorarea costurilor fixe, creșterea marjei de contribuție trebuie să depășească această majorare pentru a se lua decizia în favoarea deciziei de majorare.

decizia de a modifica prețul de vînzare

După ce s-a decis să nu se facă publicitate, managerii firmei se gîndesc să reducă prețul de vînzare de la 200 lei la 175 lei. La acest preț ea speră să vîndă 50 de unități. La această cantitatea, furnizorul de materii prime pentru firma respectivă va reduce prețul cu 5 lei. respectiv, costurile variabile unitare se vor reduce cu lei și vor constitui 115 lei.

Să se ia decizia: de redus sau nu prețul de vînzare

Soluție:

calculăm contribuția marginală pentru situațiile:

reducerea prețului la 175 lei: MC = (175 – 115) x 50 unit = 3000 lei

menținerea nivelului prețului la 200 lei: MC = (200 – 120) x 40 unit = 3200 lei

Profitul operațional:

reduce prețul: 3000 – 2000 = 1000 lei

nu reduce prețul: 3200 – 2000 = 1200 lei