Evolutia Corporatiilor Transnationale Sub Impactul Deciziilor Omc In Mediu Economic Gobal

INTRODUCERE

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) face parte din domeniul instituțional pentru desfășurarea relațiilor comerciale între membrii săi, având la bază principii potrivite nivelului internațional. OMC este una din cele mai importante organizații economice internaționale, bazată pe principiile Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT). Ea joacă un rol important în realizarea unui sistem comercial internațional, cât și în relațiile economice internaționale prin modul său organizatoric.

Obiectivele principale urmărite pe parcursul acestei lucrări sunt de a identifica demersurile și conflictele Organizației Mondiale a Comerțului. Regulile OMC se regăsesc în acorduri, decizii și declarații din urma negocierilor membrilor organizației. Organizația Mondială a Comerțului a depus mari eforturi de a încheia o nouă rundă de negocieri (Runda de la Doha) care nici până în prezent nu s-a obținut nici un rezultat.

Organizațiile sau corporațiile întâlnesc zi de zi probleme noi care trebuie să le rezolve de fiecare dată când apar, să ia decizii și să găsească soluții în remedierea acestora.

Integrarea țărilor aflate în curs de dezvoltare împreună cu economiile aflate în tranziție din sistemul internațional al comerțului, stabilesc un mod de a obține beneficii la participarea procesului de globalizare.

Conținutul lucrării prezintă o analiză a acestei organizații, un obiectiv elementar care decide dispariția problemelor treptat prin intermediul rundelor de negocieri, a dificultăților tarifare și netarifare existente în comerțul cu mărfuri, dificultățile care au apărut în ceea ce privește realizarea unor acorduri comerciale, dar și schimbările care au avut loc pe parcurs.

Lucrarea este structurată pe două capitole:

În primul capitol sunt prezentate ideile principale despre politicile comerciale și rundele de negocieri care sunt axate pe domeniul exporturilor și al importurilor, reformele și echilibrele între priorități și acordurile generale pentru tarife și comerț pe care OMC le-a înlocuit. Și România a participat la această organizație, pentru că ea își dorea să coopereze cu Uniunea Europeană ca să pătrundă în uniunea economică și vamală.

În capitolul al II-lea sunt descrise evoluțiile corporațiilor transnaționale, ce au avut loc in mediul economic global. Sunt prezentate mecanismele globalizării, unde sunt atașate responsabilitatea, limitarea, perfecționarea și legile pentru o bună funcționare a economiei globale. Tot în acest capitol am evidențiat noua teorie a comerțului internațional în viziunea lui Paul R. Krugman, care a observat tot felul de schimbări în teoria comerțului internațional. El a reînnoit această teorie în secolul al XX-lea. Ca să poată face cunoscută noua teorie, acesta a comparat-o cu vechea teorie tradițională, ca mai apoi să analizeze raportul dintre cele două teorii liberale. Trăim într-o perioadă de timp, unde economia mondială se află într-o continuă transformare.

Investițiile străine directe reprezintă una din cele mai active structuri ale economiei mondiale.

Criza economică a avut un efect negativ asupra investițiilor străine directe, ce a dus la reducerea accesului la resursele de finanțare.

Am pus accent și pe evoluția schimburilor comerciale cu servicii ce au avut loc în Europa, în decursul a mai multor ani. Analizele din datele statistice procurate de OMC, pun în evidență mutațiile ce au avut loc în comerțul cu servicii al Uniunii Europene, reprezentând un grad de specializare și integrare în piața internă și mondială.

Lucrarea se încheie cu un set de concluzii finale, care reprezintă defapt o însumare a celor două capitole, puse în evidență cele mai importante idei. La final este prezentată lista titlurilor bibliografice care au stat la baza elaborării prezentei lucrări.

CAPITOLUL 1

OMC. POLITICILE COMERCIALE ȘI RUNDELE DE NEGOCIERI

COMERCIALE

1.1 Participarea României la activitatea Organizației Mondiale a Comerțului

România redevine membră fondatoare a OMC cu drepturi integrale, aplicând astfel de la 1 Ianuarie 1995, prescripțiile Acordului de la Marrakhec. Aceasta a fost membră și GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț, predecesoarea OMC) in anul 1971. În urma confirmării Acordului de la Marrakhec, România a ajuns să ia parte la acordurile multilaterale, dar și la trei acorduri plurilaterale din domeniul OMC, confirmând și Acordul privind tehnologia informației (ATI), aplicându-l de la 1 Ianuarie 1998.

Relațiile României cu OMC sunt strâns legate, deoarece acestea își doresc să se integreze în uniunea economică și vamală a Uniunii Europene. România accentuează tot mai mult colaborarea cu Uniunea Europeană, astfel încât angajamentele din cadrul viitoarelor tratări comerciale multilaterale, să fie în concordanță cu obiectivul aderării la UE.

∙ Comerțul cu servicii-GATS. România a participat la negocierile desfășurate în cadrul GATS, confirmând Protocolul numărul IV privind serviciile cu telecomunicații de bază (TELECOM) în Ianuarie 1998 și Protocolul numărul V privind serviciile financiare în Ianuarie 1999.

∙ Sistemul Generalizat de Preferințe Vamale (SGP). România folosește tratamentul preferențial acordat de țările dezvoltate aflate in domeniul Sistemului generalizat de preferințe vamale (SGP), dar atunci cand România va adera la Uniunea Europeană, aceasta va pierde acestă poziție și va deveni țară donatoare, introducând astfel schemele de preferințe generalizate aplicate de Uniunea Europeană.

∙ Creditele de export și instrumentele de apărare comercială. Creditele de export și reglementările naționale sunt echivalente cu cele ale Uniunii Europene. Ministerul Economiei și Comerțului va continua colaborarea cu serviciile de specialitate a Comisiei Europene, astfel încât ca orice reglementare apărută in domeniul măsurilor de apărare comercială să corespundă cu legislația comunitară ale OMC. Atunci când va avea loc aderarea, România va acționa asupra politicii comerciale, pentru ca aceasta să fie poziționată sub responsabilitatea totală a Uniunii Europene.

∙ Comerțul de produse cu dublă utilizare. România va asigura potrivirea între legislația sa și acquis-ul comunitar în domeniul produselor cu dublă utilizare ( civilă și militară) până la data aderarii.

∙ Comerțul cu produse textile. România este pregătită pentru cea de-a treia etapă a programului de reducere a protecției tarifare (intrând in vigoare de la 1 Ianuarie 2005, Acordul privind textile și articole de îmbrăcăminte).

1.2 Reforma O.M.C. și necesitatea existenței unui echilibru între priorități

Întâlnirea membrilor O.M.C. la Seattle a dus la proteste împotriva globalizării, deoarece această instituție era emblema nedreptății și a falsității statelor industrializate înaintate. În timp ce aceste state recomandau ca țările aflate in curs de dezvoltare să nu își finanțeze industriile proprii, ele au tot continuat sa dea sume foarte mari agricultorilor. Statele dezvoltate acordau o mare atenție piețelor, unde rivalitatea aici se desfășura necontrolat, Statele Unite ale Americii cereau insitent crearea unor carteluri ale oțelului si aluminiului. Țările mai sărace nu beneficiau de o cotă corespunzătoare, dar regiunea cea mai săraca a lumii, fiind vorba de Africa Subsahariană, a ieșit foarte dezavantajată din ultima rundă de negocieri comerciale. Toate aceste nedreptăți au fost foarte bine analizate, luând decizii țările in curs de dezvoltare ca în Noiembrie 2001, la Doha, să introducă o noua rundă de negocieri comerciale, făcând presiune asupra dezechilibrului existent în trecut, pentru a putea fi eliminat. Unul din cele mai importante aspecte a fost acela ca drepturile de prioritate intelectuală au primit o mare atenție la Doha, deoarece aceste drepturi erau foarte importante pentru inovatorii care doreau sa își desfășoare activitatea. Aceste drepturi au datoria să creeze un echilibru între interesele producătorilor și cele ale consumatorilor.

Reforma O.M.C. va solicita asigurarea unui echilibru între priorități, un echilibru în ceea ce privește interesele țărilor aflate in curs de dezvoltare, dar si preocupările care nu sunt incluse in sfera comerțului, cum ar fi cele referitoare la mediul înconjurător. Uniunea Europeană a facut câteva demersuri pentru a lansa proiectul ,,Orice in afară de arme’’, care aprobă importul fără taxe vamale al mărfurilor. Țările aflate in curs de dezvoltare nu pot face față concurenței existente în sectorul agricol european, deoarece acesta este foarte puternic finanțat.

1.2.1 Spre o globalizare cu o față mai umană

Toate aceste reforme vor participa la așezarea globalizării și la o creștere evidentă a nivelului de trai al celor săraci, in mod deosebit. Principiile după care globalizarea se desfășoară vor trebui schimbate, deoarece miniștrii finanțelor și comerțului privesc globalizarea ca pe un proces economic, dar pentru țările aflate in curs de dezvoltare, aceasta reprezintă mult mai mult decât cum o observă ei. Cei responsabili de felul în care globalizarea se desfășoară, nu prea au acordat o atenție maximă celeilalte fețe ale globalizării.

Europa nu a renunțat la politicile sale din domeniul agriculturii, având nevoie de tradițiile rurale, pe care agricultura i-le oferă. Treptat, desfășurarea acestui proces va face ca instituțiile și rânduielile tradiționale să se poată adapta la noile condiții. În acest ritm, integrarea globalizării va ajunge la scara mondială, fiind un proces foarte important. De altfel este important și efectul globalizării împotriva democrației.

Țările care nu îndeplinesc anumite condiții, F.M.I. sau piețele de capital vor refuza sa le mai împrumute bani. Acestea sunt obligate de instituțiile financiare să renunțe la independența lor. De exemplu, țările din Asia de Est au evitat restricțiile impuse de F.M.I. și s-au dezvoltat foarte repede, putând astfel să asigure situațiile superioare de egalitate și o scădere mai accentuată a sărăciei. Globalizarea s-a extins foarte mult, realizând sutelor de milioane de oameni un nivel de trai ridicat.

Țările care au avut de câștigat au fost acelea care și-au asumat propriile responsabilități și au renunțat să își mai pună baza pe piețele competente, dându-și seama de ce rol joacă statul in acest proces de dezvoltare. Pentru restul milioanelor de oameni, globalizarea nu le-a adus nici un beneficiu, din contră aceasta chiar le-a înrăutățit foarte mult situația. Situația a devenit foarte neplăcută, lasandu-i fără locuri de muncă, iar traiul de zi cu zi a devenit nesigur. Toate aceste persoane s-au vazut incapabile în fața acestei mari probleme, observând de altfel că democrațiile încetul cu încetul se ̔surpau̕, iar culturile și tradițiile se pierdeau din ce în ce mai mult. Tot timpul vor exista nemulțumiri în ceea ce privește globalizarea. Țările aflte in curs de dezvoltare vor avea de pierdut foarte mult de pe urma economiei, chiar dacă rezultatele politicii fiind destul de cuprinzătoare, aceasta va afecta chiar și țările dezvoltate.

La Doha, țările aflate in curs de dezvoltare au propus ca dezechilibrele ce au avut loc în trecut să fie eliminate, deoarece acestea își crease-ră o agendă de lucru numai cu echilibrele. Falimentul și întreruperea plății datoriilor se regăsesc în această agendă. Nu există nici o asigurare că va avea loc vreun echilibru între ceea ce își doresc creditorii cât și debitorii. Țăriile aflate în curs de dezvoltare acordă o mare atenție discuțiilor legate de strategia economică, doar că politicile existente aici nu sunt de acord. Ar trebui să se acorde o mai mare atenție consultanților externi, pentru ca aceștia să ajute la însușirea deciziilor ce stau la baza democrației, prin lămurirea diferitelor consecințe politice împreună cu categoriile sociale. Încă se vorbește despre faptul că ar trebui să existe un mod în care această reformă să se desfășoare pe mai multe planuri. Unul din ele ar trebui să fie cel al aranjamentelor economice internaționale. Reforma din această categorie va fi una de o perioadă mai lungă. Al doilea plan ar trebui să se refere la restul reformelor pe care țările însele le pot crea.

Statele dezvoltate au de exemplu angajamentul de a anula barierele comerciale, făcând ceea ce li-se spune. Țările aflate în curs de dezvoltare sunt nevoite să-și asume propria răspundere pentru tot ceea ce dețin ele, gestionând astfel bugetele în așa fel încât cheltuielile să nu fie mai mari decât veniturile proprii. Ele pot să introducă anumite legalizări precise care să le apere de speculatorii din exterior sau de acțiunile ilegale ale anumitor firme existente în aceste țări.

Cea mai importantă etapă este că, aceste țări au mare nevoie de guverne sigure ce dețin procedee judecătorești puternice și libere, de guverne democratice sociabile, răspunzătoare și precise, neafectate de desfrânarea ce s-a abătut asupra sectorului public și spre dezvoltarea celui privat. Aici este nevoie de politici care să susțină o creștere economică rezistentă. Dacă s-ar urma acești pași, aceasta ar fi gândirea după care acest proces se va dezvolta. Această dezvoltarea va avea în vizor societățile care se vor transforma, atunci va avea loc o îmbunătățire privind viața celor săraci și garantând ca pentru fiecare om șansa lui de succes, cât și accesul acestuia la serviciile medicale și cele educaționale. Nu va avea loc această dezvoltare, dacă o mână de oameni vor propune politici pe care o țară va trebui sa le urmeze.

Normal toate aceste hotărâri se iau în mod organizat, unde fiecare economist, funcționar de stat, cât și experți din țările aflate în curs de dezvoltare, este implicat pentru rezolvarea problemelor existente, doar că această participare nu se oprește numai la politicieni sau experți. Țările aflate în curs de dezvoltare trebuie să își asume răspunderea pentru tot ceea ce va avea loc pe viitor. Ele ar trebui să joace un rol bine gândit, pentru ca procesul de globalizare sa fie prosper nu numai pentru cei bogați și țările industrializate, cât și pentru cei săraci și țările aflate în curs de dezvoltare.

1.3 Politica comercială

Politica comercială constituie un sistem de reglementări de natură fiscală, administrativă și juridică, ocupându-se cu asigurarea economiei naționale și activarea exporturilor pentru a reda un echilibru în balanța comercială.

Categorii de politici la import și export

Politici la import:

~ politica comercială tarifară(taxe vamale);

~ politica comercială netarifară.

Politici la export:

~ politica comercială promoțională și de stimulare a exporturilor.

· Politica comercială tarifară reprezintă un sistem de reglementări privind intrarea și ieșirea mărfurilor din țară, îndeplinirea procedurilor vamale, cât și plata taxelor vamale. Taxele vamale simbolizează impozitele indirecte.

˃ Tipuri de taxe vamale:

– advalorem → calculate ca procent din valoarea mărfii;

– specifice → pe unitatea de măsură convențională;

– mixte → existente în ambele cazuri.

˃ Taxele vamale au caracter:

– protecționist → protejează producătorii locali, deținând o valoare mai mare;

– fiscal → necesită strângerea fondurilor la buget.

˃ Taxele vamale mai pot fi:

– autonome → nu au la bază contracte;

– convenționale → au la bază contracte între țări;

– preferențiale → au la bază un ansamblu de preferințe acordate de țările

dezvoltate.

– de retorsiune (răspuns) → existentă în politica comercială neloială a altor

țări:

· taxe antidumping (dumping – vânzarea pe piața externă sub prețul

pieței);

· taxe compensatorii.

Legile antidumping se referă la vânzarea produselor din afara statului la prețuri care sunt mai mici decât costul, dar și mai scăzute decât cele existente pe piață. Consumatorii primesc cu mare drag această reducere. În majoritatea cazurilor unde s-a găsit dumping, piețele au arătat ca sunt destul de competitive și nu sunt îngrijorate din cauza furturilor existente. Aceste legi sunt mai des folosite ca fiind componente protecționiste. Daca se găsește un caz de dumping, atunci se încasează o taxă vamală egală cu diferența dintre costul de producție calculat și preț. Datorită acestui principiu, multe firme americane pot fi învinovățite de dumping.

· Politica comercială netarifară

Barierele netarifare sunt măsuri de protecție care nu trec prin adoptarea de tarife vamale.

Acordurile multifibre → Primele acorduri multifibre au fost semnate în anul 1973, iar apoi au fost reînnoite de mai multe ori. Aici, sunt permise creșterile exporturilor țărilor industrializate.

Scopul este acela de a da industriilor textile un timp de a se reorganiza pentru a putea face față concurenței țărilor cu costuri salariale mici. În anul 1973 produsele textile reprezentau aproximativ 10% din comerțul internațional de produse manufacturate.

˃ Bariere netarifare administrate importurilor:

1. Barierele netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor → Contingentul de import.

Contingentul este un plafon maxim cantitativ sau valoric acceptat la importul unor produse pe o perioadă de un an. Contingentul se alocă prin intermediu licențelor de import.

˃ Metode de alocare a licențelor de import:

→ favoritisme;

→ primul venit primul servit;

→ alocarea licențelor acelorași firme care au obținut licența și în anii precedenți.

2. Barierele netarifare care implică limitarea importurilor prin mecanismul prețurilor.

Barierele netarifare necesită restrângerea importurilor prin mecanismul prețurilor, unde apar prețurile minime și cele maxime. Rolul prețurilor minime reprezintă protejarea producătorilor locali, iar cele maxime protejează consumatorii.

3. Barierele netarifare care rezultă din formalitățile vamale și administrative privind importul.

Acestea pot reprezenta barierele netarifare doar în cazul în care sunt implicate costuri suplimentare legate de completarea formularelor.

4. Barierele netarifare care rezultă din participarea statului la activități comerciale.

Acestea cuprind achizițiile de stat, monopolul statului și comerțul de stat asupra unor operațiuni comerciale. Aceste achiziții de stat necesită realizarea unor proiecte, sau chiar cumpărarea de produse de către stat.

5. Barierele netarifare care rezultă din normele și standardele aplicate produselor importate → Normele ISO, Normele sanitare, ecologice.

Aceste bariere stabilesc o creștere a prețurilor produselor și reduc accesul produselor importate pe diferite piețe.

Restricții voluntare la export

Înțelegerile internaționale au redus nivelul taxelor vamale și au limitat practicarea contingentelor. Una dintre aceste măsuri a fost restricția voluntară la export (RVE), fiind des utilizată în anii 1980. SUA i-a propus Japoniei să-și limiteze exporturile. Din punctul de vedere al Japoniei, RVE este favorita contingentelor, deoarece cu RVE rentele datorate contingentelor de import răman firmelor japoneze.

Alte bariere netarifare

RVE și contingentele de import sunt cele mai transparente bariere netarifare, dar nu și cele mai importante. În anul 1980, barierele tarifare au fost tot mai reduse, crescând cele netarifare. Un studiu al Fondului Monetar Internațional arată că 1/8 din toate importurile SUA au fost afectate de protecționism în 1980.

1.4 De la GATT la OMC

După cel de-al doilea Război Mondial, statele lumii și-au dat seama că aveau de câștigat din hotărârea ordinii economice internaționale, în care să se reducă barierele comerciale. Așa s-a înființat GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț). În anul 1995, acesta a fost înlocuit cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

˃˃ GATT s-a format pe baza a trei principii: ˂˂

· Primul a fost cel al reciprocității. De exemplu, dacă o țară utilizează taxe vamale mai reduse, atunci are așteptări de la alte state din GATT să le reducă și pe ale lor.

· Cel de-al doilea este nediscriminarea. Nici un stat care face parte din GATT nu poate propune un regim comercial special care să fie in favoarea unui stat sau a mai multor state.

· Cel de-al treilea este transparența. Contingentele la import și export cât și alte bariere netarifare ar trebui schimbate în taxe vamale, astfel încât impactul dintre cele două să fie previzibil.

˃ Reducerea barierelor a fost realizată în mai multe etape, numite runde:

Runda Kennedy, a fost realizată în anii 1964-1967, fiind al șaselea ciclu al negocierilor comerciale multilaterale ale țărilor din GATT. Europenii preferă ca produsele de substituție ale cerealelor (soia, glutenul de porumb) să facă în așa fel încât să nu mai existe taxe la intrarea în Comunitate. Această favoare este acordată Statelor Unite pentru a le face să aprobe politica agricolă comună europeană (PAC). Aceste negocieri au depus efortul de a reduce din esența protecționismului american (taxele vamale foarte ridicate pe un număr mic de produse). Spre sfârșit, negocierile Kennedy au efectuat reducerea barierelor netarifare, fără prea mult succes.

Runda Tokyo a avut loc în anii 1973-1979, fiind al șaptelea ciclu de negocieri multilateral din GATT. Din cauza impedimentelor legate de primul șoc petrolier, negocierile au început în anul 1977 pâna în anul 1979. Acestea permit să obțină o noua scădere a taxelor vamale asupra produselor industriale cam de 33%.

Runda Uruguay s-a desfășurat din anul 1986 până în anul 1994. În anul 1986 a avut loc un nou ciclu de negocieri comerciale multilaterale, fiind lansat la Punta del Este, în Uruguay, care s-a încheiat în anul 1994 cu semnarea acordurilor de la Marrakech.

Runda Uruguay a fost foarte importantă din două motive. A luat naștere procesul de extindere a principiilor unui comerț liber și corect în mai multe zone dificile. Apoi s-a creat OMC pentru a ajuta la întrebuințarea acordurilor comerciale.

Datorită acestor trei runde, taxele vamale au fost reduse. Taxa vamală medie pentru produsele manufacturate era de 40% în anul 1947, în 1992 au fost reduse cu 5%, continuând această reducere prin Runda Uruguay.

Blocurile comerciale regionale

GATT și OMC au realizat câteva progrese în reducerea barierelor comerciale. Dar obstacolele întâmpinate au implicat si alte părți care au determinat progrese lente. După un timp, multe state au format blocuri comerciale regionale.

Acordul Nord-American de Liber Schimb, NAFTA, înființează un sector de comerț liber în cadrul Americii de Nord – aceasta reprezintă un sector în care comerțul cu bunuri și servicii sunt realizate liber, fără existența taxelor vamale sau a altor restricții la import.

În 1951 a fost creată Uniunea Europeană de plăți (UEP). Scopul acesteia era să ocolească obstacolul reprezentat de monezile europene care nu puteau fi convertite. UEP joacă un rol important în economia țărilor europene în perioada de după razboi, deoarece le permite să facă economii și să reducă treptat dificultățile existente la schimburi. UEP a fost desfințată la sfârșitul anului 1958, când monezile europene au devenit convertibile.

Reducerea barierelor comerciale din mediul unei zone, încurajează comerțul dintre membrii blocului. Această reducere precizează că efectele pozitive se vor numi creare de comerț. Reiese astfel că și efectele negative ce alcătuiesc procesul se vor numi deturnare de comerț.

Comerțul este mutat de la statele care nu sunt membre ale blocului, putând să obțină un avantaj asemănător pentru anumite blocuri. În mod normal, atunci când se creează blocuri comerciale , taxele vamale înregistrate celor ce nu fac parte din bloc sunt standardizate.

Relația dintre GATT 1947 și GATT 1994. Cel mai important lucru este că Acordul GATT 1947 nu a dispărut, ci a fost anexat în GATT 1994. La fel au fost încorporate favorurile comerciale, protocoalele de aderare și hotărârile referitoare la derogări. GATT 1994 nu mai este un ,,acord în formă schematică’’. Crearea OMC oprește procesele ,,GATT à la carte’’ și ,,free ride’’. Așadar, Acordul de la Marrakech reprezintă o asigurare unică și globală, nefiind posibilă formularea de rezerve. Dacă un stat se înscrie la OMC, atunci este obligat să respecte în totalitate acordurile din anexele Acordului de la Marrakech. Integrarea unor noi state este aranjată de o procedură diferită. Membrii sunt obligați să negocieze concesiile comerciale și să accepte Acordul OMC.

Funcțiile OMC

Obiectivul principal pe care OMC il are, este să facă cât mai ușoară și cât mai bună aplicarea, administrarea și funcționarea atingerii obiectivelor acordurilor din domeniul OMC.

· În cadrul acestui scop general OMC reies patru obiective distincte:

– Alcătuirea unui forum de negociere între statele membre;

– Găsirea soluțiilor pentru neînțelegeri;

– Administrarea dispozitivului de evaluare a politicii de comerț;

– Cooperarea cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

CAPITOLUL 2

EVOLUȚIA CORPORAȚIILOR TRANSNAȚIONALE SUB IMPACTUL DECIZIILOR OMC ÎN MEDIU ECONOMIC GLOBAL

2.1 Corporația multinațională

Din viziunea multora, corporațiile multinaționale au ajuns să reprezinte partea negativă a globalizării. Foarte multe persoane declară că aceste corporații reprezintă defapt principala cauză a problemelor.

Există numeroase exemple de comportamente corporatiste negative care au căpătat o imagine neplăcută:

· Conspirația campaniilor americane de tutun, cu scopul de a-i convinge pe oameni că nu există nici o probă științifică în ceea ce privește faptul că fumatul dăunează grav sănătății, chiar dacă propriile studii confirmau contrariul;

· Producerea de semințe de către Monsanto, semințe din care răsar plante, iar apoi nu mai pot fi plantate; obligându-i pe fermieri să cumpere semințe noi în fiecare an.

Așadar, companiile supraviețuiesc prin reducerea costurilor prin orice metodă permisă de lege. Acestea se feresc de plata taxelor doar atunci cand se poate.

De exemplu, unele companii nu le oferă salariaților lor asigurări de sănătate; însă ele au un loc principal în transmiterea avantajelor globalizării în țările aflate în curs de dezvoltare. Prin această cale, companiile contribuie la creșterea nivelului de trai din multe regiuni de pe glob.

Corporațiile au făcut posibilă intrarea pe piețele din țările industrializate avansate a produselor din țările aflate în curs de dezvoltare. Tot corporațiile au creat locuri de muncă, au încurajat creșterea economică a națiunilor aflate în curs de dezvoltare și au adus țărilor dezvoltate mărfuri ieftine, putând astfel să obțină scăderea costurilor de trai, cât și scăderea inflației și a ratei dobânzilor.

Deoarece corporațiile sunt existente în centrul globalizării, acestea pot fi acuzate pentru părtile ei negative, dar pot fi creditate și pentru multe dintre realizările ei. De cele mai multe ori, corporațiile sunt învinovățite pentru materialismul caracteristic societăților dezvoltate.

Unul sau chiar două exemple de comportamente corporatiste negative ar putea fi trecute cu vederea, doar dacă problemele sunt în mod evident organizate. Principala cauză este că ele lucrează pentru a obține profit și nu fac acte de binefacere. Banii reprezintă o justificare puternică, iar dorința de a-i avea le poate aduce tuturor avantaje imense.

Corporațiile internaționale pot antrena deosebit de multe resurse, pot extinde tehnologiile cele mai avansate și pot ajuta la dezvoltarea în mod reprezentativ piețele.

Remarcabilul, Adam Smith economist în secolul al XVIII- lea, a fost adesea înțeles greșit. El a demonstrat că persoanele, care își urmăresc propriul scop, ar putea promova interesele cele mai amănunțite ale societății.

Strategiile publice și teoriile economice din ultimul secol au avut ca obiectiv identificarea principalelor nereușite ale pieței. Teoria economică modernă a dovedit că prosperitatea socială nu se extinde când corporațiile își măresc profiturile. Pentru ca economia să devină eficientă, corporațiile trebuie să cunoască impactul acțiunilor despre proprii angajați, cât și despre mediul și comunitățile care funcționează.

Mediul este un exemplu în care se găsesc diferențele dintre costurile private și cele sociale. De exemplu, petrolul sau obținerea electricității realizate în așa fel încât să nu polueze mediul, ar costa mai mult. Acestea reprezintă costuri reale de mediu, pe care societatea trebuie să le îndure. Corporațiile nu sunt obligate să protejeze mediul, pentru că acestea sunt îndemnate să îl deteriorizeze, doar dacă acest lucru le ajută să economisească bani.

Wal-Mart este o corporație uriașă care nu intenționează să repartizeze comunitățile unde se deschid magazine. Aceasta vrea doar să le pună la dispoziție mărfuri la prețuri cât mai mici. Succesul Wal-Mart se bazează foarte mult pe puterea sa de piață, dar și pe capacitatea de a-și supraveghea ațât furnizorii, cât și angajații. Politica lor nu este foarte bine organizată, deoarece se spune că angajații nu sunt plătiți cum trebuie, iar salariile lor mici determină scăderea salariilor angajațiilor de la companiile actuale.

Problemele existente corporațiilor unde se aplică metode societății care impun o serie de costuri pe care firma respectivă nu le poate oferi, se regăsesc în toate afacerile: multinaționale și naționale, mari și mici. Există câteva argumente diferite pe care Smith nu le-ar fi putut înțelege în totalitate. Cu peste două sute de ani în urmă, pe timpul lui Adam Smith, afacerile erau aproximativ mici și conduse de persoane care erau capabile să fie responsabile pentru orice daună care s-ar fi produs. În prezent, corporațiile sunt afaceri nelimitate, cu zeci de mii de angajați, doar că deciziile sunt luate de anumite persoane din cadrul corporației, care nu pot fi trase la răspundere așa ușor pentru urmările deciziilor respective. Mai rar se folosesc de întreaga valoare a creșterii profitului care arată mai târziu dacă decizia a fost luată corect, iar dacă nu, se suportă costurile sociale pentru deciziile greșite.

Răspunderea limitată face ca lucrurile să se înrăutățească, fiind caracteristică îm mod decisiv corporațiilor. Răspunderea limitată este o noutate legală foarte importantă, iar fără ea capitalismul modern aproape ca nu s-ar fi putut dezvolta. Persoanele care investesc în corporațiile cu răspundere limitată riscă doar banii pe care i-au investit în companie. Acest lucru este foarte diferit de parteneriat, pentru că în domeniul acestuia toți partenerii firmei sunt responsabili în mod egal de acțiunile celorlalți. Avantajul pe care îl are un parteneriat cu răspundere limitat, este acela că fiecare partener este deosebit de motivat să-i supravegheze pe ceilalți. Firmele de contabilitate care erau organizate în mod tradițional sub formă de parteneriate, s-au reorganizat apoi ca fiind ,,parteneriate cu răspundere limitată ̕̕ ̕ , grupând avantajele parteneriatului din punct de vedere al impozitelor.

Răspunderea limitată prezintă un avantaj important: permite strângerea unui capital foarte larg, pentru că fiecare investitor știe că pierderea sa cea mai mare se limitează la investiția pe care o face.

Globalizarea a luat parte la problemele determinate de ierarhizarea incorectă a motivațiilor corporațiilor moderne. Adesea, corporațiile afirmă că ordonarea intereselor private și cele publice nu reprezintă responsabilitatea lor, ci a guvernelor.

Deoarece corporațiile au mult mai multe resurse decât guvernele țărilor aflate în curs de dezvoltare, acestea depun eforturi pentru a-și crea medii legislative favorabile.

Companiile multinaționale pot influența elaborarea acordurilor internaționale, decât să stabilească strategii interne pentru anumite țări.

2.1.1 Mecanismele globalizării

· Responsabilitatea socială corporatistă

Corporațiile din Statele Unite spun că singura lor responsabilitate este cea față de acționari. Tot mai multe corporații cred că această responsabilitate socială corporatistă este o caracteristică a unei afaceri profitabile. Companiile pot fi considerate niște comunități, un grup de oameni care lucreaza împreună, care au același scop. Aceasta înseamnă că o companie nu poate concedia un salariat în cazul în care nu mai are nevoie de acesta. Bineînțeles, că aceste companii pot avea numai de câștigat prin forța de muncă situată la nivel superior.

Promovarea responsabilității sociale corporatiste a ajutat la schimbarea multor atitudini ale corporațiilor, cât și a persoanelor care lucrează pentru acestea. În prezent, aproape toate companiile, chiar și cele care poluează cel mai mult, angajează firme de relații politice care să le laude această responsabilitate corporatistă și activitățile lor față de mediul și de drepturile salariaților lor. Dacă responsabilitatea socială corporatistă va fi însoțită de reglementări mai sigure, acestea ar ajuta la prevenirea oricărui obstacol ce iese în calea monopolizării piețelor.

· Limitarea puterii corporațiilor

Corporațiile luptă mereu pentru obținerea profitului, iar una din cele mai eficiente metode de a strânge profituri pe durate cât mai mari este restrângerea competițiilor prin:

– cumpărarea firmelor adversare;

– înfrângerea adversarilor prin scoaterea lor de pe piață.

Specificul monopolurilor globale a fost semnalat de o succesiune de procese legate de prețurile globale apărute la începutul anului '90, în două din aceste procese a fost implicată corporația americană Archer Daniels Midland (ADM). Aceasta a fost amendată cu 100 de milioane de dolari, iar membrii conducerii au fost comdamnați la închisoare. Deținătorii de monopoluri au avantaje globale, iar legile sunt aplicate doar în unele țări.

Monopolul global este deținut probabil de Microsoft, având cel mai mare succes care a reușit să controleze piața globală nu numai în privința sistemelor de operare PC, ci și în privința aplicațiilor de browser. Puterea de monopol a Microsoft nu decide o creștere a prețurilor, ci un nivel scăzut al inovațiilor. O soluție ar fi aceea ca proprietățile intelectuale ale Microsoft să fie limitate pe o perioadă de trei ani. Acest procedeu i-ar aduce numai beneficii, pentru a putea pune la dispoziția utilizatorilor inovații pe care aceștia le-ar aprecia și pentru care ar fi dispuși să plătească. Dacă nu ar reuși să aducă inovații, alte companii ar putea apela la vechiul său sistem de operare care pentru început va fi gratuit.

Globalizarea monopolurilor are nevoie de o legislație referitoare la competiția globală. Riscurile și costurile s-au asociat odată cu apariția monopolurilor.

· Perfecționarea legislației corporatiste

Corporațiile ar trebui să țină cont de toți cei care sunt implicați, chiar și de angajații lor și de comunitățile în care lucrează. De exemplu, introducerea unor strategii ecologice nu ar trebui să ilustreze o încălcare a responsabilității lor față de acționari.

Legea referitoare la responsabilitatea limitată avea ca scop limitarea responsabilității investitorilor. Persoanele existente într-o firmă ar trebuie să fie considerate responsabile pentru mai multe din activitățile desfăurate. Deși au existat o serie de inițiative în perfecționarea legislației corporatiste, unde se găsește și acordul consiliului executiv al WorldCom de a oferi despăgubiri investitorilor care au avut de pierdut. În situația corporațiilor existente în proprietate publică, penalizările reprezintă un rezultat redus pentru manageri. Chiar dacă corporația va plati o sumă mai mare pentru despăgubire sau chiar pentru daune, managerii și membrii consiliilor executive sunt protejați de asigurări, atunci și amenzile pe care ar trebuie aceștia să le plătească ar fi suportate de alții.

Un alt progres făcut pentru a ordona interesele private cu cele sociale se regăsește în facilitarea obținerii compensațiilor pentru daune.

· Legi globale pentru o economie globală

Pentru o bună funcționare a economiei globale este nevoie de cadre legislative internaționale, tribunale internaționale, de legile naționale și curțile federale.

Consumatorii din Statele Unite și din alte țări au avut de îndurat din cauza fixării prețurilor, dar au inițiat un proces de tip recurs colectiv, iar dacă vor câștiga, o să primească despăgubiri de trei ori mai mari decât daunele pe care le-au suportat. Acesta este un motiv bun pentru ca firmele să nu stabilească de comun acord anumite prețuri. De exemplu, când un număr mare de persoane au suferit daune asemănătoare, aceștia ar trebui să se grupeze pentru a avea loc un singur proces. Această fixare a prețului duce la apariția unor costuri suplimentare pentru toți cumpărătorii. Un proces colectiv ar putea să calculeze diferența dintre prețul fixat și cel stabilit la nivel normal.

2.2 Noua teorie a comerțului internațional în viziunea lui Paul Krugman

Teoria neoclasică prezintă un avantaj relativ unde promoterii contemporani ai ,,noii teorii a comerțului internațional” consideră că schimburile comerciale contemporane existente pe piața mondială vor avea un caracter imperfect.

Ei pun în discuție două cazuri foarte importante ale schimburilor economice internaționale:

– ,,Economiile de scară” → creste productivitatea;

– Avantajele competitive ale dezvoltării tehnice → avantaje durabile.

Promoterii noii teorii sunt adepții unei independențe a comerțului internațional și sprijină liberalizarea continuă din cadrul O.M.C.

Economistul Paul R. Krugman în anul 1990 credea că în ultimii zece ani a observat o schimbare aparte în teoria comerțului internațional. Mai târziu, comerțul internațional era perceput de către specialiștii în economie, ca un domeniu conservator.

Noua teorie liberală despre comerțul internațional creează multe componente noi (de ordin teoretic, metodologic și politic), față de variantele mai vechi (clasice si neoclasice). Paul R. Krugman a reînnoit și a regândit noua teorie liberală despre comerțul internațional în secolul al XX- lea. El s-a făcut cunoscut în ultimii douăzeci de ani prin stăruința sa cu care s-a ocupat de caracteristicile comerțului internațional în situațiile concurenței imperfecte, prin cunoașterea unor limite ale noțiunii de avantaj relativ în comerțul internațional. Mai întâi a fost professor la M.I.T din Boston, iar apoi la Universitatea Stanford din California. Acesta și-a exprimat ideile în cursurile de comerț internațional și teorii despre acesta, printr-o serie de articole publicate în SUA.

Noutățile aduse de Paul Krugman și M. Obstfeld în teoria comerțului internațional sunt prezente în cele cinci lucrări:

– 1985 → Structura pieței și comerțului exterior;

– 1989 → Politica comercială și structura pieței;

– 1990 → Instabilitatea cursului schimbului;

– 1990 (ediția a II-a) → Regândind asupra comerțului internațional;

– 1998 → Mondializarea nu este vinovată. Virtuțiile și limitele liberului schimb.

Pentru a face mai accesibilă noua teorie despre comerțul internațional, Paul Krugman lămurește apariția și caracteristicile acesteia apelând la o comparație cu teoria liberală convențională, iar apoi arătând raportul dintre cele două teorii liberale.

Noua teorie a lui Paul Krugman arată diferențele dintre țările care practică schimburi comerciale. Ele pot face schimburi întrucât există avantaje care provin din specializare.

Paul Krugman este de acord cu teoria liberala convențională care lămurește specializarea țărilor în ceea ce privește comerțul exterior, în funcție de factorii de producție și de avantajele fiecarei țări. Noua teorie prezintă un nivel mai depresiv, decât teoria liberală tradițională care consideră că protecționismul reprezintă un lucru rău, deoarece duce la creșterea prețurilor și la reducerea importurilor.

Noua teorie afirmă că protecționismul poate aduce țării respective avantaje mult mai benefice decât liberul schimb. Atât teoria tradițională, cât și noua teorie a comerțului internațional susțin că regula pentru liberul schimb vrea să obțină o liberalizare cât mai accentuată pentru tranzacțiile ce au loc pe piața mondială.

Vechea teorie liberală deținea motivări sau cerințe pentru interesele partenerilor de pe piața mondială.

Noua teorie liberală îi oferă prioritate liberului schimb, explicând astfel demersul transfrontalier al firmelor transnaționale, bazându-se pe șansele imense de câștig ale acestora, care provin din producțiile crescute și din economiile pe care le pot realiza firmele.

Din analizele făcute de Paul Krugman reiese că noua teorie a comerțului internațional a luat parte la evoluția cunoașterii acestui domeniu în legătură cu patru subiecte foarte importante, și anume:

cauzele comerțului internațional, având în vedere modificările care s-au produs în sistemul piețelor (naționale și mondiale) în secolul al XX-lea;

rolul factorilor întâmplători, necondiționați, în folosirea specializării țărilor în producție și în comerțul internațional;

rolul progresului tehnic și tehnologia în specializarea economică internațională, au crescut investițiile pentru cercetare, dezvoltare și învățământ;

problemele referitoare la politica economică internă și externă, cât și la cele mai actuale dispute dintre promoterii liberului schimb și cei ai protecționismului.

Pentru a studia mai atent comerțul internațional și procesele din economiile naționale este nevoie de două modele:

model mai complex, care rezultă din îmbinarea trăsăturilor de bază ale modelelor liberale;

model tip sau model standard, al comerțului internațional.

După spusele economiștiilor, creșterea economică dintr-o țară dezvoltată duce la extinderea posibilităților de producție ale țării respective. Creșterea economică nu este constantă, ci diferențiată în funcție de cum aceasta este structurată pe ramuri. Dacă creșterea economică este dirijată spre ramurile care exportă produse, atunci se produce deteriorarea raportului de schimb al țării respective și îmbunătățirea raportului de schimb al țărilor partenere. Iar dacă creșterea economică este orientată spre ramurile care produc bunuri pentru consumul intern, atunci aceasta va duce la creșterea bunăstării a țării respective, cât și a raportului de schimb al acesteia cu partenerii.

Modificarea cererii relative pe piața mondială, poate rezulta din mai multe cauze, cum ar fi: schimbarea orientării consumatorilor, evoluția științifică și tehnică, dar mai ales schimbul limitat de venituri (ajutoare nerambursabile).

Economiile externe reprezintă pentru unele firme niște câștiguri fără plată, iar pentru altele, pierderi fără despăgubiri. Paul Krugman a studiat în amănunt rolul economiilor externe și a observat că acestea prezintă diferite urmări față de economiile de scară.

2.3 Expansiunea investițiilor străine directe – factor determinant al globalizării

Evoluția investițiilor străine directe la nivel mondial se regăsește în toate cele trei categorii de țări, și anume:

țările dezvoltate;

țările aflate în curs de dezvoltare;

țările aflate într-o traversare către o economie de piață.

Investițiile străine directe (ISD) în anul 2006 au înregistrat creșteri precise față de anii trecuți, ceea ce reprezintă un an foarte bun pentru investitori. În aceeași perioadă țările dezvoltate au crescut cu aproximativ 47%, indicând o cifră de afaceri de 855 miliarde de dolari în SUA. Țările aflate în curs de dezvoltare au crescut cu 21%, iar țările aflate într-o traversare către o economie de piață au crescut cu 67%. Două treimi din întregul investițiilor directe străine îl ocupă țările aflate în curs de dezvoltare.

Mulți din economiști cred că odată cu devalorizarea dolarului, a făcut ca SUA să atragă investitori mai mult în zona euro. Companiile transnaționale europene care au efectuat investiții în SUA sau chiar Japonia, nu au fost apreciate de zona euro în legătură cu dolarul. Se observă că în acest timp companiile transnaționale și investitorii direcți nu sunt influențați de deprecierea monedei, doar că aceste companii au ajuns la un nivel de internaționalizare care le oferă siguranță, indiferent de procesele economice.

Pentru țările gazdă cel mai important lucru este numărul persoanelor care lucrează în domeniul agențiilor străine. Realizarea investițiilor străine directe stabilește mărirea relațiilor între cele mai importante țări de origine și diferitele țări gazdă, ce duce la următoarele concluzii:

relațiile pe care le-a avut SUA cu țările gazde (Canada, Marea Britanie, Japonia) au fost foarte mari în anul 2005, decât în anul 1995;

relațiile Japoniei cu țările aflate în curs de dezvoltare din Asia s-au accentuat;

s-au amplificat relațiile dintre țările membre UE, fapt ce a dus la dezvoltarea la nivel regional.

În anul 2007 fluxurile globale ale investițiilor străine directe au crescut cu 30%. Chiar dacă criza se instaurase in cea de-a doua parte a anului 2007, acest lucru nu a influențat efectuarea unor achiziții,ca: ABNAMRO Holding NV de către Royal Bank sau ca achiziționarea companiei ALCAN (Canada) de către Rio Tinto.

Există țări unde modificările legislative au influențat negativ investițiile străine directe, micșorând ponderea acestora.

Tabelul 2.1

Fluxurile investițiilor străine directe în 2007-2008

– miliarde de dolari –

Sursa: UNCTAD

Anul 2008 reprezintă finalul unui demers al investițiilor străine directe. Față de anul 2007, ISD înregistrează o scădere cu 10%.

Analizarea perspectivelor 2009-2011

Anul 2009 a fost considerat un an al reducerilor ISD, evoluția sa a fost la fel ca și în anul 2008. În anul 2009 s-au înregistrat 21 de țări care au indicat scăderi ale investițiilor.

Potrivit datelor statistice realizate de companiile transnaționale, în perioada 2009-2011, companiile din America de Nord care realizează investiții vor înregistra creșteri, datorită mediului de afaceri și politicilor pentru investițiile străine. În anul 2011, 57% din companiile Asiei au dorit să adopte strategii de internaționalizare.

Situația din Europa este foarte diferită, din cauza crizei economice. Cele mai afectate domenii au fost: industria chimică, industria auto, industria de mașini și utilaje, industria produselor metalice. Cele mai puțin afectate au fost telecomunicațiile, serviciile și produsele alimentare.

2.4 Comerțul cu servicii al UE sub impactul globalizării și al crizei economice

» Activitățile de servicii și procesul de globalizare «

Activitățiile de servicii au ajutat la crearea PIB, la ocuparea locurilor de muncă și la extinderea fluxurilor comerciale. Procesul de globalizare al acestor activități este cunoscut ca și procesul de fragmentare și globalizare a producției de servicii.

Producția de servicii a unei țări nu s-a stabilit în scopul tranzacțiilor comerciale internaționale. Sectorul de servicii este mult mai cuprinzător decât sectorul industriei prelucrătoare, având în vedere PIB care reprezintă 10% din producția de servicii, iar în proporție de peste 50% în cazul industriei prelucrătoare.

Serviciile au rămas neschimbate, din punct de vedere al ponderii în comerțul total cu bunurile și serviciile Uniunii Europene (25% în media anilor 2004-2008).

În prezent nu mai există nici un dubiu în legătură cu faptul că serviciile, cele financiare, logistice și de comunicații ar furniza celorlalte servicii livrarea produselor direct către utilizatorii finali. Comerțului cu servicii i-sa dat un rol secundar în ceea ce privește raportul cu comerțul cu bunuri materiale. Globalizarea serviciilor crește cu ușurință mai mare cu care pot fi tratate piețele internaționale care, înainte de toate există recomandări pentru dezvoltarea noilor surse pentru creșterea resurselor.

Oportunitățiile asociate cu globalizarea serviciilor crescândă a economiei mondiale au decis ca factorii de decizie politică din UE să confirme că reuniunea Consiliului European de la Lisabona, din martie 2000.

Sectorul de servicii reprezintă un factor al performanțelor economice ale Uniunii.

» Locul UE în comerțul global cu servicii «

Situațiile economice favorabile care au predominat pe plan extern în ultimii ani sunt:

cresterea continuă a economiei mondiale și progresul comerțului internațional, timp de patru ani, realizând investiții străine directe neîntrerupte;

susținerea liberalizării regimurilor comerciale și investiționale pe plan internațional, au garantat companiilor din UE un acces extins pe piețele externe cu bunuri și servicii.

În anul 2008, deși era prezentă criza financiară și a economiei globale, activitatea schimburilor comerciale s-au mai redus. Dar în ciuda acestei reducerii rimul creșterii din 2008 față de cel din 2007, volumul valoric al schimburilor comerciale cu servicii efectuate în UE a crescut 1,4 ori mai mult decât în anul 2004.

Importanța serviciilor din totalitatea bunurilor și serviciilor a rămas la fel, reprezentând 25-26% în media importurilor și exporturilor.

Tabelul 2.2

Evoluția exporturilor mondiale de bunuri și servicii,

în 2000-2008(în miliarde USD și %)

Sursa: WTO (2009a).

Conform ultimelor estimări ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), exporturile mondiale de servicii au totalizat 3,730 miliarde de dolari în anul 2008. Exporturile mondiale de servicii au crescut cu doar 11% în comparație cu anul precedent (19%).

Potrivit acelorași estimări ale OMC, Uniunea Europeană a înregistrat în anul 2008 un volum valoric al exporturilor de servicii de 1,738 miliarde de dolari.

Cu un așa volum al exporturilor sau al importurilor, Uniunea Europeană a continuat și în anul 2008 să fie cel mai important jucător în comerțul global cu servicii, păstrându-și poziția de cel mai mare exportator sau importator de servicii din lume.

» Evoluția comerțului mondial în 2012 și perspectivele 2013-2014 «

Conform estimărilor OMC, volumul schimburilor comerciale internaționale a înregistrat o creștere cu numai 2% în anul 2012, reprezentând o micșorare radicală în ceea ce privește anul trecut.

Tabelul 2.3

Evoluția comerțului internațional și a PIB mondial în 2009 – 2012 și precizările pentru 2013-2014

Sursa: Secretariatul OMC (WTO, 2013).

Au avut loc creșteri economice în țările dezvoltate, dar producția s-a redus, iar rata șomajului s-a întors asupra evoluției exporturilor, ce a dus la sporirea economiilor din țările dezvoltate, cât și în țările aflate în curs de dezvoltare.

Europa a rămas aceeași regiune cu cea mai slabă creștere a exporturilor și în anul 2012, estimată la 0,6%.

» OMC asupra evoluției comerțului internațional în anul 2013 «

Creșterea fluxurilor comerciale internaționale este foarte lentă, deoarece aceasta în țările UE continuă să împiedice cererea de import. În aceste condiții, comerțul internațional ar fi putut să se extindă la 3,3% în anul 2013. În anul 2012 prezenta 2%.

Specialiștii OMC declară că în economia mondială continuă riscurile care amenință prețurile produselor de bază și protecționismul comercial.

Așadar, economia mondială se va afla în continuare într-o situație nesigură.

CONCLUZII

· România a fost membra Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), dar și membră a OMC cu drepturi depline. Relațiile României cu OMC sunt strâns legate, deoarece aceasta își dorește să facă parte din uniunea economică și uniunea vamală a Uniunii Europene;

· Un element foarte important a fost acela, că drepturile de prioritate intelectuală au primit o mare atenție la Doha, deoarece aceste drepturi sunt foarte pentru inovatori. Reforma OMC vrea să asigure un echilibru între priorități, un echilibru al țărilor aflate în curs de dezvoltare, dar și activitățile ce se desfășoară în sfera comerțului. Țările care au câștigat au fost acelea care s-au bazat pe propriile principii, și nu pe piețele componente, dându-și seama ce fel de rol joacă statul în procesul dezvoltării. Țările au mare nevoie de guverne care dețin procedee judecătorești puternice și sigure;

· Contingentele și taxele vamale pot fi folosite pentru limitarea importurilor, având acelai efect asupra consumatorilor sau producătorilor interni. RVE (restricția voluntară la export) a fost foarte utilizată în anii 1980;

· În anul 1995 OMC a înlocuit Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) pentru înlăturarea barierelor comerciale. Acest acord s-a format pe baza a trei principii: cel al reciprocității, al nediscriminării și al transparenței. Pentru reducerea barierelor s-au folosit trei runde foarte importante: Runda Kennedy, Runda de la Tokyo și Runda din Uruguay.

Uniunea Europeană de plăți (UEP) joacă un rol foarte important în economia țărilor europene, deoarece acestea le permite să facă economii și să reducă treptat probleme apărute schimburilor;

· Corporațiile au creat noi locuri de muncă, au încurajat creșterea economiccă a națiunilor țărilor aflate în curs de dezvoltare, au făcut posibilă intrarea pe piețele industrializate avansate. Corporațiile internaționale pot extinde tehnologiile avansate și pot ajuta la dezvoltarea piețelor;

· Paul Krugman a reînnoit noua teorie liberală despre comerțul internațional în secolul al XX-lea. Noua teorie a lui Paul Krugman arată diferențele dintre țările care practică schimburi comerciale. Noua teorie afirmă că protecționismul poate aduce țării respective avantaje mult mai benefice decât liberul schimb;

· Investițiile străine directe (ISD) au ajutat țările aflate în curs de dezvoltare, țările aflate într-o tranziție către o economie de piață, țările dezvoltate, să înregistreze o creștere economică față de anii precedenți. Creșterea fluxurilor ISD se încheie în anul 2008, când criza financiară își face apariția, observându-se reduceri drastice ale investițiilor în toate categoriile de țări. Situația din Europa este foarte diferită, din cauza crizei economice. Cele mai afectate domenii au fost: industria chimică, industria auto, industria de mașini și utilaje, industria produselor metalice;

· Comerțul cu servicii al Uniunii Europene a fost influențat de doi factori care și-au pus amprenta asupra economiei globale; ele fiind globalizarea și criza financiară. În anul 2008, deși era prezentă criza financiară și a economiei globale, activitatea schimburilor comerciale s-au mai redus. Potrivit acelorași estimări ale OMC, Uniunea Europeană a înregistrat în anul 2008 un volum valoric al exporturilor de servicii de 1,738 miliarde de dolari.

Bibliografie:

1. Năstase, A., Gâlea, I. – Drept internațional economic, Editura C.H. Beck,

București, 2014.

2. Bari, I. – Globalizarea Economiei, Editura Economică, 2005.

3. Săndulescu, I. – Reguli și practici în comerțul internațional,

Editura All Beck, București, 1998.

4. Stiglitz, J.E – Globalizarea, Editura Economică,

București, 2005.

5. Stiglitz, J.E – Mecanismele Globalizării, Editura Polirom,

Iași, 2008.

6. Sută, N. – Comerț internațional si politici comerciale

contemporane, Editura Economică,

București, 2003.

7. Teulon, F. – Comerțul internațional, Editura Institutul European,

1998.

8. ***** – Economie Teoretică și aplicată, 2011.

9. ***** – Institutul European din România, 2010.

10.***** – Institutul de Economie Mondială, 2011.