Evolutia Conceptului Si Practicii DE Asistenta Internationala Pentru Democratie LA Etapa Actuala
EVOLUȚIA CONCEPTULUI ȘI PRACTICII DE ASISTENȚĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU DEMOCRAȚIE LA ETAPA ACTUALĂ
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR
ADNOTARE (în română, rusă și engleză
INTRODUCERE
I. Aspecte istoriografice și teoretico-conceptuale ale practicii de asistență internațională pentru democrație
Istoriografia cercetării conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație
Abordări conceptuale ale asistenței internaționale pentru democrație
Concluzii la Compartimentul I
II. Practica internațională de asistență pentru democrație la etapa actuală
Strategii de asistență pentru democrație în activitatea organizațiilor internaționale
2.2 SUA, Germania și Japonia în sistemul de asistență internațională pentru democrație
Concluzii la Compartimentul II
III. Asistența internațională pentru democratizarea Republicii Moldova la etapa actuală
3.1. Asistența internațională pentru democratizarea sistemului politic
3.2. Asistența internațională pentru democratizarea justiției
3.3. Concluzii la Compartimentul III
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. De la sfârșitul Războiului Rece, unul dintre aspectele cele mai frapante ce a apărut în construirea păcii post-conflict a fost poziția dominantă asumată de asistență pentru democrație. Acest accent s-a articulat pe o credință infailibilă că guvernarea democratică, stabilită prin alegeri nefalsificate, oferă mecanismul cel mai eficient pentru gestionarea și rezolvarea tensiunilor sociale fără a recurge la violență.
Tradiția liberală care stă la baza doctrinelor politice ale statelor donatori a asistenței pentru democrație, susține că între statele democratice probabilitatea izbucnirii unui conflict armat este minimă, astfel pentru aceste state asistența pentru democrație este și un instrument de a exclude posibilitatea apariției conflictelor internaționale, dar și tulburările interne, precum și asigurarea prosperității la nivel internațional. De asemenea, unele state dezvoltate ca SUA, Germania, Japonia, Franța, Marea Britanie asistența pentru democrație ocupă un loc central în strategiile de politică externă și influențează caracterul relațiilor cu statele aflate în tranziție spre democrație precum Republica Moldova. Din acest considerent pentru țara noastră este crucial de a înțelege care sunt aspectele de bază a acestui subiect.
Asistența pentru democrație nu se rezumă doar la acordarea de fonduri, incluzând de asemenea și suport metodologic, astfel statele ce au o experiență vastă și au trecut cu succes prin perioada de tranziție, cum au făcut-o Țările Baltice, pot contribui prin a-și împărtăși cunoștințele și specialiștii în domeniu cu alte state. Această formă de asistență se dovedește de multe ori mult mai productivă și demonstrează un model de solidaritate interstatală.
Asocierea democrație cu teme de participare, cetățenie și activism politic nu este o sarcină ușoară și discuții importante privind relația exactă dintre elementele de participare (proces) și de luare a deciziilor (produs) rămân să fie amânate. Acest lucru este fundamental și ilustrează faptul că asistența pentru democrația necesită previzibil un echilibru între procesele și produsele de democrație; un act de echilibrare care depinde în cele din urmă de țara vizată. Cu toate acestea, ceea ce este vital este faptul că aceste întrebări primesc atenția pe care o merita și sunt aduse în prim plan de cercetători și practicieni. Lipsa actuală de angajare a valorilor și ipotezelor ce sunt atașate democrației da către organizațiile internaționale reprezintă un centru absent al înțelegerii procesului de democratizare și creează confuzie în ceea ce exact se găsește într-un stat în tranziție, prin implicație, dacă acest lucru este într-adevăr congruent cu consolidarea păcii durabile. Cadrele universitare și practicienii ar trebui, prin urmare, să ia măsuri semnificative pentru a fi explorate ipotezele inerente în programele de asistență pentru democrație, atât în cadrul organizațiilor cât și în statele vizate – astfel că măsurile să poată fi luate pentru a face procesul mai coerent, mai ușor de înțeles și mai durabil pentru toți actorii implicați.
Pentru Republica Moldova, țară aflată în tranziție spre o societate democratică, subiectul asistenței pentru democrație este în prezent foarte actual, în special aceasta se referă la cunoașterea mecanismelor de obținere a suportului internațional și a principalilor donatori. De menționat că țara noastră, la acest capitol, a înregistrat succese considerabile în ultimii ani.
Așadar actualitatea temei investigate rezidă din necesitatea analizei problematicii asistenței internaționale pentru democrație ca un element extrem de important al politicii externe a statelor. Totodată, actualitatea investigației este condiționată și de absența unor lucrări științifice, care ar analiza în mod detaliat și complex subiectul abordat în lucrarea de față.
Gradul de investigației a temei. Importanța și actualitatea problematicii asistenței internaționale pentru democrație au generat un interes semnificativ al cercetătorilor pentru cercetarea diverselor aspecte ale acestui subiect, atât a dimensiunilor teoretice cât și a celor practice ale conceptului de asistență internațională pentru democrație. Printre cei mai de vază pot fi menționați cercetătorii occidentali: Carothers T., McFaul M., Burnell P.. Schraeder P. Lucrările lor au un caracter fundamental abordând diverse aspecte ale asistenței internaționale pentru democrație, de menționat faptul că cercetătorii nominalizați s-au preocupat și de controversata temă a termenilor de asistență și promovare a democrației. Considerăm de o importanță sporită lucrarea „What Democracy? Exploring the Absent Centre of Post-Conflict Democracy Assistance” Lappin R. din considerentul că prezintă o abordare a rolului asistenței pentru democrație în construirea păcii post-conflict, punctând asupra aspectelor negative și pozitive ale fenomenului, aspectele negative fiind generate de înțelegerea clară a conceptului.
Cercetători ca Smith K., Demes P., și Petrova T. fac o descriere elocventă despre situația actuală în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce privește asistența pentru democrație, descriind numeroasele instrumente politice folosite de Uniunea Europeană în demersurile sale de susținere a democrației în țările terțe. Problematica sistematizării instrumentelor asistenței pentru democrație a fost abordată de Merkel W. și Schraeder P..
Printre contribuțiile savanților ruși la studiul problemei abordate putem menționa lucrările autorilor ca: Баранов Н., Попова И., Зыкин Д., Нудненко Л., Федосеева Н.. De menționat că autorii ruși abordează asistența pentru democrației dintr-o perspectivă radical-critică axându-se preponderent pe aspectele negative, mai puțin pe cele pozitive.
În ceea ce privește cercetătorii autohtoni ce au cercetat subiectul abordat în lucrarea de față, putem menționa lucrările experților IDIS Viitorul și anume: Litra L. Democrația dincolo de frontiere, în această lucrare sunt abordate succesele și insuccesele Republicii Moldova în demersurile sale spre democratizare, sunt menționați și partenerii de asistență pentru democrație a Republicii Moldova; Mînzarari D. Politica externă a Federației Ruse ca obstacol al dezvoltării democratice în spațiul post-sovietic, abordează relevanța factorului rus pentru democratizarea Republicii Moldova.
Caracteristic pentru tema abordată în lucrarea de față este interesul major pentru cercetare din partea cercetătorilor occidentali și lipsa unor studii aprofundate în cercurile de savanți în alte zone ale lumii. De menționat că studii în acest domeniu, în cercul academic autohton nu au fost întreprinse, fapt ce și a generat studiul de față.
Problema de cercetare constă în determinarea evoluției conceptului de asistență internațională a democrației, conceptualizarea și estimarea importanței ei la etapa actuală, precum și elucidarea practicii internaționale de asistență pentru democrație.
Obiectul de cercetare îl constituie practica de asistență internațională pentru democrație a diverșilor actori internaționali precum: Organizația Națiunilor Unite, Statele Unite ale Americii, Germania și Japonia, de asemenea locul și rolul Republicii Moldova în sistemul internațional de asistență pentru democrație.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul cercetării date îl constituie investigarea evoluției conceptului și practicii de asistență internaționale pentru democrație la etapa actuală în vederea stabilirii stării de fapt.
Scopul este realizat în baza următoarelor obiective:
analizarea istoriografiei conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație;
cercetarea abordărilor conceptuale ale asistenței internaționale pentru democrație;
evidențierea strategiilor de asistență pentru democrație în activitatea organizațiilor internaționale;
determinarea locului și rolului SUA, Germaniei și Japoniei în sistemul de asistență internațională pentru democrație;
reliefarea rolului asistenței internaționale în procesul de democratizare a justiției în Republica Moldova;
examinarea rolului asistenței internaționale în procesul de democratizare sistemului politic în Republica Moldova.
Suportul metodologic și teoretico-științific al cercetării. Caracterul stiințific al lucrării presupune utilizarea unui sistem complex de metode teoretice și empirice cu caracter interdisciplinar, abordări care conferă studiului valoare și semnificație științifică. Pentru cercetarea de față, și anume pentru abordarea conceptului și practicii de asistență internaționale pentru democrație, am folosit următoarelele metode:
Metoda istorică a permis, pe de o parte analiza evoluției conceptului de asistență internațională pentru democrație, precum și evidențierea legităților de abordare a unor sau altor probleme; pe de altă parte s-a obținut un grad înalt de obiectivitate prin îmbinarea istoricului problemei abordate cu realiile din perioada actuală. Metoda dată a vizat și examinarea factorilor istorici ce influențează asupra strategiilor de asistență pentru democrație a diferitor state.
Metoda sistemică, prin intermediul căreia au fost cercetate particularitățile proceselor politice ce au loc în interiorul statelor exportatoare de democrație și consecințele lor asupra întregului sistem internațional și a contradicțiilor existente la nivel global fiecare element fiind studiat conform particularităților și momentelor specific.
Metoda comparativă a facilitat evidențierea aspectelor comune și distincte a intereselor urmărite de fiecare actor al practicii de asistență pentru democrație. Este studiată influența reciprocă a intereselor statelor și a situației politice pe plan intern și extern. Studiul comparativ ne permite să reliefăm specificul intereselor ce vizează și Republica Moldova.
Metoda instituțională, conexă cercetării factorului instituțional-politic de promovare a democrației în condițiile globalizării a permis analiza structurii, modului de organizare și funcționare a instituțiilor de stat implicat în procesul de asistență pentru democrație. Astfel, s-a realizat o analiză a modului de cooperare în cadrul statului, cât și a modului de funcționare a legislației în vigoare în domeniul formulării prerogativelor politicii externe.
Metoda structural-funcțională, definește cadrul de existență și nivelul funcționalității sistemului politic al Republicii Moldova în vederea promovării intereselor naționale la nivel regional și global din prisma subiectului abordat în teză.
Metoda fenomenologică a fost utilizată pentru utiliza termenii cheie în relatarea fenomenelor asistenței pentru democrație de la apariție până în prezent.
În cadrul studiului s-a apelat la analiză și sinteză, inducție și deducție, la content analiza documentelor și acordurilor interstatale semnate, precum și a strategiilor politicii externe a fiecărui stat în parte, ceea ce a facilitat crearea unei rației în condițiile globalizării a permis analiza structurii, modului de organizare și funcționare a instituțiilor de stat implicat în procesul de asistență pentru democrație. Astfel, s-a realizat o analiză a modului de cooperare în cadrul statului, cât și a modului de funcționare a legislației în vigoare în domeniul formulării prerogativelor politicii externe.
Metoda structural-funcțională, definește cadrul de existență și nivelul funcționalității sistemului politic al Republicii Moldova în vederea promovării intereselor naționale la nivel regional și global din prisma subiectului abordat în teză.
Metoda fenomenologică a fost utilizată pentru utiliza termenii cheie în relatarea fenomenelor asistenței pentru democrație de la apariție până în prezent.
În cadrul studiului s-a apelat la analiză și sinteză, inducție și deducție, la content analiza documentelor și acordurilor interstatale semnate, precum și a strategiilor politicii externe a fiecărui stat în parte, ceea ce a facilitat crearea unei viziuni complexe și multidisciplinare privind problematica conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație.
Ipoteza cercetării. Asistența internațională pentru democrație contribuie la înrădăcinarea valorilor democratice cauzând transformări calitative la nivel internațional, fiind, totodată, și un instrument de influență.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Noutatea științifică a cercetării evoluției conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație la etapa actuală este asigurată, în primul rând, de faptul că subiectul dat este puțin cercetat de către cercetătorii în domeniu din Republica Moldova. Lucrarea de față, spre deosebire de alte cercetări în domeniu, studiază problematica asistenței internaționale pentru democrației din diverse puncte de vedere, abordându-se atât aspectul teoretic, cât și cel practic al problemei. Cercetarea vine să completeze eforturile depuse pentru a rezolva problemele conceptuale în domeniu.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Importanța teoretică a investigației curente este determinată de rezultatele și concluziile obținute în urma cercetării conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație și propunerile lansate pe parcursul acesteia. Studiul dat poate fi util în calitate de suport teoretico-științific pentru cercetătorii interesați de problematica în cauză. Acestea pot fi luate ca bază pentru elaborarea unor măsuri și demersuri concrete întru facilitarea accesului statului nostru la sursele asistenței pentru democrație. Recomandările autorului pot contribui la luarea unor decizii adecvate de către guvernanți, decizii capabile să aducă un aport semnificativ în accelerarea procesului de democratizare a Republicii Moldova și să conducă la promovarea unei politici echilibrate în vederea eficientizării eforturilor partenerilor externi.
Structura și sumarul compartimentelor tezei. Structura lucrării, direcționată spre atingerea scopului propus și a obiectivelor cercetării științifice stabilite de către autor, este compusă din introducere, trei compartimente, concluzii generale și recomandări, bibliografie, anexe, adnotări și lista abrevierilor.
Introducerea inserează argumentarea importanței și actualitatea temei investigate, stabilindu-se problema de cercetare și obiectul de cercetare, precum și scopul și obiectivele lucrării, determinându-se suportul metodologic și teoretico-științific, argumentându-se noutatea științifică, importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării, precizându-se structura și compartimentele tezei.
Primul compartiment intitulat “Aspecte istoriografice și teoretico-conceptuale ale practicii de asistență internațională pentru democrație” este de conținut istoriografic și teoretico-metodologic, demersuri care se mai regăsesc și în capitolele următoare. În primul paragraf sunt puse în lumină cele mai relevante elaborări științifice care au fost perfectate de cercetători din străinătate și din Republica Moldova, cea mai mare parte fiind rezervată elucidării proceselor de evoluție a conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație, se încheie cu reliefarea stării de lucruri și perspectivelor în domeniul cercetării în Republica Moldova. Paragraful doi debutează cu definirea noțiunilor de asistență pentru democrație și promovare a democrației, precum și elucidarea diferențelor și similitudinilor dintre aceste două noțiuni, prezentarea diverselor opinii privind subiectul dat, continuă cu cercetarea tipurilor de actori implicați în asistența internațională pentru democrație, în context fiind elucidate și mecanismele prin care actorii desfășoară activitățile sale de suport al democrației în lume. Ultimul paragraf include concluzii preliminare ce se referă la conținutul elaborărilor în domeniul asistenței internaționale pentru democrație.
În compartimentul doi intitulat “Practica internațională de asistență pentru democrație la etapa actuală” sunt investigate experiențele celor mai importanți actori ai sistemului de asistență internațională pentru democrație la etapa actuală. Primul paragraf include cercetarea strategiilor de asistență internațională pentru democrație în activitatea organizațiilor internaționale. Sunt abordate problematica intereselor ce generează acțiunile organizațiilor precum și mecanismele de care dispun pentru punerea în practică a strategiilor de asistență pentru democrație. Paragraful doi începe cu reliefarea rolului SUA, Germaniei și Japoniei în sistemul internațional de asistență pentru democrație, urmată de explicarea organizațiilor și fondurilor din fiecare țară abordată în parte și modurile de cooperare între ele, subiect important îl v-a constitui cercetarea modului în care aceste țări colaborează și cum își coordonează acțiunile în domeniul dat. Ultimul paragraf totalizează investigațiile practicii de asistență internațională pentru democrație la etapa actuală.
Compartimentul trei intitulat “Asistența internațională pentru democratizarea Republicii Moldova la etapa actuală” cuprinde cercetarea impactului asistenței internaționale pentru democrație asupra procesului de democratizare a Republicii Moldova. Primul paragraf debutează cu examinarea rolului asistenței pentru democrație pentru democratizarea justiției în paralel este cercetat procesul de reformare a sistemului judiciar a Republicii Moldova, precum și implicațiile externe în acest proces și care sunt rezultatele acestora, de asemenea sunt aduse exemple din istorie pentru a reliefa potențialul asistenței internaționale a democrației. În paragraful doi este abordată problematica implicării actorilor din sistemul de asistență internațională pentru democrație în procesul de democratizare sistemului politic al Republicii Moldova, este de asemenea abordată fenomenul tranziției și a normelor general acceptate în statele dezvoltate ale lumii spre care Republica Moldova tinde. Ultimul paragraf totalizează investigațiile despre modul cum influențează asistența internațională pentru democrație asupra procesului de democratizare a Republicii Moldova.
În Concluzii și recomandări sunt făcute totalurile studiului, fiind formulate și anumite propuneri, care, în opinia noastră, vor contribui la diversificarea și îmbogățirea suportului teoretic în domeniul asistenței internaționale pentru democrație.
Volumul lucrării este de … pagini.
I. ASPECTE ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICO-CONCEPTUALE
ALE PRACTICII DE ASISTENȚĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU DEMOCRAȚIE
În urma tranzițiilor democratice de la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 și sfârșitul Războiului Rece, promovarea democrației a devenit un element-cheie al politicii externe și de asistență pentru dezvoltare. În plus, guvernele, organizațiile internaționale și un număr mare de organizații non-guvernamentale naționale și internaționale și-au reînnoit și extins angajamentele internaționale pentru a sprijini democrația. Un consens dezvoltat în cadrul comunității internaționale că suveranitate națională nu constituie un impediment ca aranjamente politice interne a unui stat să fie criticat din afară. Astfel, nu numai că democrația apare ca o aspirație universală, dar, de asemenea, normele ce au apărut în comunitatea internațională, indică faptul că este legitim să ai un interes în promovarea și susținerea democrației în străinătate.
1.1 Istoriografia cercetării conceptului și practicii de asistență internațională pentru democrație
Politicile și ajutoarele publice îndreptate spre promovarea democrației pe pământ străin au fost puse în aplicare practic în decursul întregului secolului XX. În prezent, când evoluțiile politice din lumea arabă au deschis calea de comunicare cu țările care nu au fost anterior la îndemâna, asistența pentru democrație este un subiect cheie în rândul politicienilor și practicienilor de dezvoltare. Cu toate acestea, economiile naționale ale țărilor donatoare tradiționale sunt marcate de deficite bugetare și de reducerea creșterii economice, precum și există o necesitate stridentă de o asistență pentru democrație rentabilă. Factorii de decizie politică care susțin asistența pentru democrație sunt presați într-o măsură tot mai mare să promită rezultate concrete, în timp ce resursele sunt limitate. Prin urmare, este necesar să se evalueze programele de asistență pentru democrație pentru a se asigura că acestea sunt la fel de eficiente și bine concepute pe cât este posibil.
Conceptul de asistență pentru democrație a fost mult timp tratat în cadrul studiilor dedicate promovării democrației ca parte componentă a ei. Mai mult ca atât, unii cercetători preferă să nu facă distincție între aceste două noțiuni, ceea ce creează un anumit grad de confuzie la nivel epistemologic.
Cu toate acestea, conceptul de asistență internațională pentru democrației constituie subiectul central al unui număr impunător de cercetări ai unor savanți de talie internațională. Unul dintre cei mai de vază este Burnell P. care a dezvoltat studii marcante asupra subiectului dat. Lucrarea sa “Democracy assistance: the state of discourse” constituie o cercetare profundă situației de fapt al conceptului de asistență internațională pentru democrație. Teoriile anterioare susțin că asistența pentru democrație poate fi aplicată doar la un proces de democratizare care a început deja. În practică, Burnell P. demonstrează că “de multe ori observatorii politici nu sunt de acord asupra originii și traiectoriei unui anumit proces de schimbare semnificativ, sau faptele devin clare în timpul sau chiar după eveniment”, din moment ce este destul de complicat de a găsi o societate în care să nu existe careva premise pentru demararea unor procese democratice.
Multe inițiative de asistență pentru democrație, inclusiv asistența electorală a Organizației Națiunilor Unite, au loc decât după acordul autorităților politice ale țărilor în cauză. Suveranitatea mai este luată în considerație de unele dintre agențiile oficiale și finanțate de guvern pentru a pune o constrângere majoră asupra a ceea la ce pot aspira și modul în care acestea pot lucra, în numele asistenței pentru democrație, dacă nu există motive umanitare serioase pentru o intervenție cu forța.
În lucrarea „Does international democracy promotion work?” Burnell P. abordează problema dacă lucrează sau nu promovarea internațională a democrației în general și asistența pentru democrație în particular, ca parte componentă a ei. Autorul susține că răspunsul este simplu: da și nu, și că totul depinde cum definim promovarea democrației și obiectivele ei, și care anumite abordări, metode sau instrumente sunt folosite pentru a promova democrația. Cel mai important pentru scopurile prezente este că metodele de evaluare și, chiar, formele cele mai puțin litigioase de promovare a democrației, și anume cele care sunt de obicei numite asistență pentru democrației, sunt slab dezvoltate în mai multe aspecte. Dificultățile conceptuale și metodologice considerabile stau în calea realizării cunoștințelor mai verificabile științific și înțelegerea legăturilor cu schimbările politice actuale.
Pentru o mare parte din timp creatorii " politicii mari" pe arena internațională sunt pur și simplu prea ocupați, sau prea distrași de alte priorități mai presante ca să acorde o atenție mare la întrebarea dacă asistență și promovarea democrației funcționează sau nu. O conceptualizarea inacceptabilă a asistenței pentru democrație trebuie să sugereze că țările furnizoare au totul de a preda și nimic de a învăța, sau că relația trebuie să fie paternalistă, mai degrabă decât întemeiată pe respect și egalitate. Într-adevăr, este evident că o abordare atât de naivă este sortită eșecului. Cu toate acestea, asistența pentru democrației nu implică în mod necesar ca țările furnizoare să practice la ei acasă ceea ce predică în străinătate. Există întotdeauna o posibilitate că credibilitatea mesajului să fie subminată de deficiențele mesagerului.
O problemă majoră abordată de Burnell P. estee cea ce ține de noțiunile democrației, sau mai exact a sensului pe care îl oferim acestei noțiuni, caci în final anume democrația este produsul mult râvnit. Acele noțiuni ale democrației care se află în centrul asistenței pentru democrație, nu toate sunt identice. În primul rând democrația este o construcție politică. Ideile de social-democrație și de democrație economice sunt excluse. În al doilea rând democrația este formată mai degrabă de individualism, decât de noțiuni comunitare ale societății. În al treilea rând, deși multe dintre formulări specifică un anumit interval electoral, libertățile și alte calități merg dincolo de simplul electoralism și nu trebuie confundate cu democrațiile neliberale, tot așa există puține concesii făcute pentru modelele cele mai radicale ale democrației participative.
În contrar cu cele expuse de Burnell P., McFaul M. în “Advancing Democracy Abroad: Why We Should and How We Can” invocă o definiție minimalistă a democrației ca "democrație electorală", care este un sistem în care liderii sunt aleși de către toți cetățenii în alegeri competitive. Cu toate acestea, democrația, pur și simplu, permite regulă „majoritatea peste minoritate”. Standardul utilitar care presupune „cel mai mare bine pentru cel mai mare număr” stă la baza democrație. Guvernul democratic, susține el, "Beneficiază populația mai mult decât orice alt sistem." Este mai responsabil, corect, mai favorabil pentru libertățile individuale, și mai apt de a produce lideri competenți decât autocrație. Mai mult, democrația stimulează creșterea economică, stabilitatea și pacea (cel puțin cu alte democrații) decât cu autocrații.
Youngs R. în cercetarea sa „Democracy as product versus democracy as proces” expune această problemă prin prisma finalităților asistenței pentru democrație invocând în acest sens experiența UE, subliniind că “accentul pe proces în detrimentul produsului este un punct de acord între promotorii europeni ai democrației. Există un consens ferm că promovarea democrației ar trebui să vizeze modelarea proceselor care stau la baza schimbărilor, nu impunerea unui anumit model instituțional al democrației liberale.” Astfel, finanțatorii europeni sunt în pericol de a duce această logică la extreme ineficiente. Este nevoie de o mai bună înțelegere a interacțiunii dintre proces și produs. Schimbările pozitive în proces nu pot fi susținute într-un mediu instituțional slab. Politica nu trebuie să se debaraseze de importanța produsului tangibil mai mult decât a făcut-o deja.
Carothers T. este unul dintre cei mai remarcați experți internaționali în suportul internațional al democrației, asistenței pentru democrație, democratizare, bazându-se pe concluziile lui Youngs R. a dezvoltat un studiu de importanță majoră, și anume „Democracy assistance: Political vs Developmental?” în care ne prezintă două abordări generale distincte a asistenței pentru democrație: abordarea politică și abordarea de dezvoltare, punând în evidență atât diferențele cât și asemănările lor, de asemenea el generează și o anumită clasificare a țărilor din acest punct de vedere. Decalajul dintre abordările politice și de dezvoltare pentru sprijinirea democrației este destul de extins. Se pornește de la contrastante idei despre democrație și democratizare și conduce la foarte diferite configurații ale programelor de asistență. Totuși, această divizare „nu trebuie să reprezinte o ruptură în lumea asistenței pentru democrației. Este mai mult decât suficient loc pentru ambele abordări.”
În lucrarea Revitalizing U.S. Democracy Assistance. The Challenge of USAID Carothers T. specifică faptul că asistența pentru democrație este un domeniu care sa dezvoltat foarte mult în ultimii 25 de ani dar care riscă să nu se adapteaze în mod corespunzător pentru a face față provocărilor noului peisaj de stagnare democratică din lume. În acest sens este util să se identifice o agendă mai specifică de reforme care sunt cruciale pentru a îmbunătăți ajutorul pentru democrație și guvernare, chiar dacă o transformare instituțională completă rămâne nerealizabilă.
Integrarea asistenței politice într-o agenție de ajutor tradițional dedicată dezvoltării socio-economice nu este niciodată simplu. Acest lucru este valabil nu doar pentru USAID, dar și pentru toate agențiile de ajutor bilateral. În ceea ce privește interesele SUA ca principalul actor al asistenței pentru democrație, McFaul M. a scris convingător pentru a susține ideea că răspândirea democrației este un bine pentru întreaga lume. Extinderea democrație ar face lumea un loc mai bună. Istoria demonstrează că personajul intern a regimurilor străine afectează interesele americane; toți dușmanii SUA au fost autocrații. Pe de altă parte, nu toate autocrațiile au fost dușmani ai Statelor Unite; dar datoriile pe termen lung sunt mai mari decât câștigurile de securitate de scurtă durată realizate prin colaborarea cu autocrațiile (de exemplu, Iran, Arabia Saudită, Pakistan). Nici o democrație nu a fost dușmanul SUA, pe de altă parte, și extinderea democrației a adus doar beneficii. Promovarea ei a întărit America și a pus-o pe partea dreaptă a opiniei publice mondiale. Într-un zbor de fantezie, savantul prevede că democratizarea se va extinde în Orientul Mijlociu și Asia, inclusiv Rusia, China, chiar și în Coreea de Nord.
Problematica unui alt mare actor al asistenței pentru democrației este abordată de Smith K. în „The Role of Democracy Assistance in Future EU External Relations.” unde face o descriere elocventă despre situația actuală în UE în ceea ce privește asistența pentru democrație, precum și punctează asupra momentelor slabe în ceea ce privește eforturile de promovare a democrației. Deși UE folosește un limbaj despre valori pentru a justifica promovarea democrației și a politicilor sale nu putem vorbi aici doar despre promulgarea valorilor: ele sunt văzute ca o parte fundamentală a unei strategii pe termen lung pentru a promova pacea. Pe termen scurt, însă, alte scopuri sunt adesea văzute ca fiind mai presante. Importanța democrației nu se limitează doar la declarații: UE exercită mai multe instrumente de politică pentru a încerca să promoveze democrația, inclusiv condiționalitate pozitivă și negativă, a democrației și dialogul politic și de observare a alegerilor.
Demes P. în Twenty years of Western Democracy Assistance in Central and Eastern Europe încurajează discuțiile despre viitorul asistenței democrației occidentale în Europa Centrală și de Est și nu numai. Se uită la ultimele două decenii de eforturi europene și americane pentru a facilita democratizare în țările din fostul bloc comunist, împărțind evenimente în trei perioade cronologice și luând act de evoluția și implicațiile acestora pentru asistență democrației occidentale. Acesta concluzionează prin prezentarea unor lecții generale învățate din această experiență. Este în esență părerea personală a unui practician din regiune, care consideră că Europa Centrală și de Est poate fi privită ca un laborator social fascinant în care numeroase strategii și metode de asistență occidentală pentru democrație au fost proiectate și puse în aplicare. Deși transformarea regiunii Europei Centrale și de Est a progresat semnificativ la începutul secolului, și multe țări au fost aduse pe calea integrării depline în UE și NATO, începutul secolului XXI a adus numeroase complicații neprevăzute politice, de securitate și economice, nu numai în Europa Centrală, dar și pe arena internațională.
Având în vedere specificul investigației pe care o efectuăm, de o importanță majoră se prezintă a fi lucrarea The New Role of Central and Eastern Europe in International Democracy Support de Petrova T. care ne propune o viziune asupra rolului statelor din Europa Centrală și de Este în asistența internațională pentru democrație. Savantul pornește prin a sublinia faptul că în ciuda speranțelor și așteptărilor susținătorilor săi, Parteneriatul estic pare a fi mort, deoarece oferă prea puține stimulente puternice și în timp utile de democratizare, prea puțin ajutor pentru democratizare, și beneficii insuficiente pentru fruntașii tranziției în timp ce oferă prea multe beneficii pentru codașii tranziție. Astfel, remarcăm faptul că unele state tărăgănează intenționat tranziția spre democrație, cu scopul de a câștiga beneficii financiare și a primi cât mai mult suport internațional. Argument care este foarte greu de contrazis, deoarece în fapt statele din regiunea vizată, inclusiv Republica Moldova se bazează intr-o măsură exagerată pe fondurile din exterior, folosindu-le adesea în mod fraudulos.
Ca și alte țări ce contribuie la asistența pentru democrație promotorii democrație din Estul UE, după cum menționează Petrova T. “la fel ca și Statele Unite au o abordare politică în asistența pentru democrație, spre deosebire de statele din Vestul Europei care au o abordare de dezvoltare”. Acesta este și motivul de ce “inițiativele de promovare a democrației din țările din Estul UE au uneori de suferit în ochii europenilor occidentali”, asocierea lor cu o orientare mai largă pro SUA deseori nu este primită cu ochi buni. Un lucru de menționat este și faptul că membrii post-comuniști nu au făcut prea multe pentru a coordona eforturile lor de promovare a democrației.
Asistență pentru democrație, la fel ca promovarea diplomatică a democrației, a fost vulnerabil la inconsecvențele și schimburile priorităților de politică externă ale unora dintre Țările din Orientul UE.
Una din cele mai stridente problematici ale mediului academic la etapa actuală este cea a asistenței pentru democrație în statele post-conflict. Acest subiect devine controversial din cauza specificului demarării acțiunilor de asistență pentru democrație. Lappin R. în “What Democracy? Exploring the Absent Centre of Post-Conflict Democracy Assistance” evocă motivul strategic din spatele asistenței pentru democrație în statele post-conflict care cuprinde trei nivele; securitatea, dezvoltarea și drepturile omului. Relația dintre democrație și securitate a fost expusă atât la nivel internațional cât și al nivel național și această conexiune a fost îmbrățișată la cel mai înalt nivel de construire a păcii. Mai mult decât atât, raționamentul din spatele teoriei păcii democratice a influențat, de asemenea, afirmația că guvernarea democratică este superioară altor forme de guvernare în gestionarea pozitivă a securității interne. În cele din urmă, a fost de asemenea susținut recent, că promovarea democrației în statele post-conflict poate fi o metodă distinctă și vitală în combaterea terorismului internațional. În acest sens argumentul lui Lappin R. este simplu și atractiv și se bazează pe convingerea că nerespectarea participării politice și a libertăților civile endemice în societățile nedemocratice și conflictuale poate servi drept un teren propice pentru teroriști internaționali. Argument indiscutabil având în vedere dezvoltarea foarte rapidă a mișcărilor extremiste în unele state care cu câțiva ani în urmă erau greu de imaginat drept furnizori de insecuritate la nivel internațional.
Democrația a devenit din ce în ce mai mult asociată cu consolidarea păcii post-conflict, aproape orice efort de asistență internațională care se adresează unei probleme de dezvoltare sau de consolidare a păcii poate fi, fără îndoială, etichetat drept " asistență pentru democrație." În studiul lor, Youngs R. ș.a notează faptul că "multe state includ în categoriile lor de ajutor pentru democrație și guvernare, proiecte care nu ar putea avea, în mod rezonabil, niciun efect semnificativ asupra reformei politice.”
Accentul dezechilibrat pe democrație în consolidarea păcii post-conflict este amplificat de o tendință a organizațiilor de asistență pentru democrație să se concentreze asupra poveștilor de succes și supraestimează capacitatea lor de a iniția schimbarea. Deși nevoia de a sublinia aspectele pozitive ale muncii lor, în scopul de a asigura finanțarea viitoare ar putea fi ușor de înțeles, astfel de declarații pot deteriora grav realitatea asistenței pentru democrației. Cum Knack S. explică, "în mod evident faptul că mulți beneficiari ai asistenței pentru democrație au devenit mai democratici nu implică în sine relația cauză și efect."
Apariția asistenței pentru democrației ca instrument de politică externă distinct în consolidarea păcii post-conflict a constituit un element definitoriu al studiilor pentru pace. Mai mult decât atât, confuzia în definirea asistenței pentru democrație și alte concepte orientate spre democrație, prezintă probleme grave care amenință să submineze practica de asistență pentru democrației în zonele post-conflict. Lipsa de claritate, coerență și consens, cu privire la ceea ce presupune asistență pentru democrație a diminuat capacitatea de a evalua asistența pentru democrației eficient (din cauza datelor imprecise), a creat așteptări nerealistice a ceea ce democrația poate realiza în medii post-conflict (datorită neglijării factorilor interni de democratizare și obiectivele de politică externă mai largi), a dus la o percepție generală negativă despre asistența pentru democrație (din cauza deturnării termenului prin includerea a astfel de elemente precum forța militară sau sancțiunile economice).
La acest capitol este absolut crucial de punctat importanța coordonării eforturilor promotorilor democrației pentru eficientizarea activităților derulate, atât în comun, cât și în particular. Și aici nu este vorba de activități comune sau de unirea eforturilor, un minim de cooperare ar fi perfect suficient, însă după cu menționează De Zeeuw J. în lucrarea sa „How to make democracy assistance more effective: recommendations for doing it differently” în ceea ce privește o mai bună coordonare, experiența istorică arată că mulți actori implicați în asistență internațională pentru democrație sunt de obicei dispuși să își coordoneze activitățile numai în cazul unei situații de criză acută sau atunci când există o agenție puternică dispusă și capabilă să preia conducerea asupra activităților lor. O astfel de criză, cu toate acestea, nu este întotdeauna la îndemână.
Pentru a asigura suportul teoretic al lucrării s-au investigat de asemenea și lucrările cercetătorilor ruși, însă s-a constatat că acest subiect este puțin studiat în mediul academic rus, o atenție sporită este acordată problematicii promovării democrației dar fără careva tangențe cu asistența pentru democrație. De menționat că intr-o serie de studii cercetătorii nu fac o diferență dintre promovarea democrației, ajutorul pentru democrație și asistența pentru democrație, fapt ce ne-a determinat să nu folosim rezultatele acestor investigații în cercetarea de față pentru a nu crea confuzii și pentru a evita concluziile greșite asupra subiectului abordat. Este totuși de meționat lucrarea lui Баранов Н.А. О роли демократии в формировании многополярного мира în care se remarcă faptul că sub masca luptei pentru democrație în ultimul deceniu au fost începute unele războaie, introducerea valorilor democratice occidentale în alte state non-occidentale a fost promovată violent. Un astfel de viraj a fost posibil ca urmare a schimbărilor geopolitice care au avut loc la sfârșitul anilor 1980 începutul anilor 1990, ca urmare statele occidentale, unite de NATO, au oferit lumii criteriile pentru reglementarea relațiilor politice internaționale, pe baza priorităților și standardelor ideologice proprii.
Vorbind în numele comunității internaționale, țările occidentale au stabilit cererile lor în conceptul de transnaționalism, oferind și justificarea intervenție în afacerile state suverane, nu numai în cazul politicii lor expansioniste, ci, de asemenea, o încălcare a normelor și principiilor drepturilor omului, folosirea forței armate împotriva civililor interior țări.
Conceptul de asistență pentru democrație a fost puțin studiat în mediul academic autohton, din lucrările importante pot fi menționată „Comunitatea Democrațiilor – Geopolitica Instituționalizării Democrației” de Tăbîrță I. în care este specificat faptul că începând cu anul 2010, la zece ani de la fondare, Comunitatea Democrațiilor a manifestat mai multe inițiative, care sunt rezultatul unor evoluții de natură instituțională în cadrul Comunității. Prima dintre ele este crearea Forului Parlamentar al Comunității Democrațiilor, care este o structură informală și care reunește deputați din statele membre ale acestei structuri.
Creat la 12 martie 2010, la Vilnius, Forul Parlamentar al Comunității Democrațiilor își propune să devină un instrument eficient de promovare a instituțiilor democrației în lumea întreagă. Republica Moldova, în mod simbolic practic, poate să devină o țară de succes în partea europeană a spațiului CSI. Dintre cele șase state implicate de Bruxelles în Parteneriatul Estic, Republica Moldova are cele mai mari performanțe la capitolul democrație în ultimul an.
Litra L., Berbeca V. în Democrația dincolo de frontiere menționează că odată cu intensificarea dialogului RM-UE, politicile Moldovei sunt tot mai mult influențate de angajamentele pe care RM și le-a asumat benevol în contextul Acordului de Parteneriat și Cooperare și a Planului de Acțiuni UE-RM care au expirat în 2008, însă continuă să fie implementate până RM va obține un alt document cadru și o nouă agendă de reforme.
Tradiția democratică aproape inexistentă și cultura politică subdezvoltată face ca populația să aibă o reacție întârziată sau chiar absentă față de mai multe politicii promovate de guvern în defavoarea cetățenilor, procese care în mare parte nu sunt taxate de alegători. Un exemplu elocvent ar fi refuzul mai multor guverne succesive de a liberaliza piața aviatică, și nepermiterea accesului pentru companiile low-cost. În cele din urmă, trebuie să menționăm că Republica Moldova nu va scăpa în timpul foarte apropiat de influențele Rusiei și va rămâne dependentă de aceasta din mai multe motive, în special din considerente energetice. Aceste idei fiind dezvoltate în lucrarea lui Mînzarari D. „Politica externă a Federației Ruse ca obstacol al dezvoltării democratice în spațiul post-sovietic” și este sugerat că politica externă a Federației Ruse este acea care a generat unele tendințe și documentează cazurile atât a Republicii Moldova, cât și a Ucrainei și Georgiei. Deoarece anume aceste state și-au exprimat clar dorința de a se integra în Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, ele devin automat ținte prioritare ale politicii externe rusești, îndreptată spre stoparea integrării euro-atlantice. Pentru a atinge acest scop, sânt folosite mecanisme de influență asupra elitei naționale, prin intermediul cărora se încearcă controlul opțiunilor politicii externe și interne ale statelor-țintă.
Concluzionând studiul istoriografic al problemei cercetate, menționăm că istoriografia problemei de studiu este complexă, fapt remarcat prin existența abordărilor contradictorii privind asistența internațională pentru democrație, în funcție de conjunctura internațională, de interesele urmărite a celor ce studiază problematica respectivă. Asistența pentru democrație a constituit un subiect de cercetări și discuții în rândul cercetătorilor occidentali, fapt generat și de poziția statelor occidentale ca principalii agenți ai asistenței pentru democrație. În mod indiscutabil baza teoretică ce ne este oferită de lucrările savanților occidentali constitui un teren favorabil pentru demararea unei cercetări fundamentale. De asemenea, evidențiem faptul că asistența internațională pentru democrație a devenit obiect de cercetare academică numai de câteva decenii, luând amploare odată cu încheierea Războiului Rece și creșterea gradului de conștientizare a importanței democrației atât pentru pacea globală cât și pentru bunăstarea pe întregul mapamond.
1.2. Abordări conceptuale ale asistenței internaționale pentru democrație
Deși până la sfârșitul Războiul Rece asistența pentru democrație nu și-a asumat un profil distinct în politica externa a statelor occidentale, rădăcinile sale pot fi urmărite cu mult mai înainte. În acest sens se poate de menționat că după războiul hispano-american SUA a sponsorizat programele electorale în Caraibe, iar Wilson după Primul Război Mondial a promis că "va face lumea sigură pentru democrație". În această ordine de idei poate fi punctată și asistența politică pentru Japonia și Germania în astfel de probleme cum ar fi scrierea constituției și educația civică după al doilea război mondial. Un element interesant din toate acestea exemple timpurii de asistență democrație este că toate au avut loc în contexte de post-conflict.
Asistența pentru democrație răspunde la o varietate de motivații și interese a guvernelor, inclusiv de politică externă, de securitate, geopolitice, umanitare, obiective diplomatice și de dezvoltare. Donatorii au sprijinit eforturile de democratizare din convingerea că democrația, ca un sistem de guvernare, oferă mai multe beneficii decât autoritarismul, atât intern cât și la nivel internațional. În urma atacurilor teroriste din 9/11 și preocuparea crescândă cu ceea ce comunitatea internațională definește ca "state fragile" au dat o nouă rezonanta dezbaterilor despre asistența pentru democrație. Cel puțin la nivel retoric, obiectivele de securitate, construcție statală și promovarea democrației sunt acum strâns legate, chiar dacă urmărirea tuturor acestor obiective în practică sa dovedit a fi considerabil mai dificilă. Pe această bază, proiectele de asistență pentru democrație și eforturile aferente s-au înmulțit din 1990. Activitățile variază de la asistență electorală și sprijin pentru societatea civilă și mass-media libere la promovarea reformelor judiciare și a statului de drept.
Până la sfârșitul anilor 1990, termenul "asistență pentru democrație" a dobândit o utilizare extensivă în literatura de specialitate și a devenit o parte naturală a retoricii programelor de dezvoltare și a politicilor externe ale țărilor occidentale. Cu toate aceste, termenul a fost rareori clar sau exhaustiv definit. De obicei, este folosit cu presupunerea că cititorul va înțelege în mod automat sensul; totuși, o astfel de utilizare ocazională poate provoca confuzie, mai ales ca alți termeni pot fi folosiți pentru a descrie fenomene similare, cum ar fi termenul de "promovare a democrației", precum și o serie de alte variante, inclusiv "ajutorul pentru dezvoltare", "ajutor politic", "sprijinirea democrației", "ajutor pentru democrație," și "sprijin pentru dezvoltarea democratică". Ca atare, este extrem de important faptul că cercetătorii sunt conștienți de amploarea sensului atașat la termenul de asistență pentru democrație. Într-adevăr, dacă nu se poate realiza precizie în terminologie, utilitatea abordării, atât în teorie cât și în practică, va fi în cele din urmă compromisă.
Asistență pentru democrația poate fi definită mai precis ca un transfer non-profit de fonduri, expertiză și materiale pentru a stimula grupuri democratice, inițiative și instituțiile care sunt deja antrenate în procese de lucru pentru o societate mai democratică.
La definirea termenului de asistență pentru democrație există trei seturi de prevederi care trebuie luate în considerație. În primul rând, o prevedere cu privire la intenții: avansul democratic trebuie să fie un obiectiv primordial, deși nu neapărat singurul. Este acceptabil să existe mai multe motive. De asemenea, trebuie să recunoaștem faptul că opiniile diferitor actori despre ceea ce constituie democrația și avansul democratic ar putea să nu coincidă în întregime. De asemenea, "asistența" și "ajutorul" nu necesită o lipsă totală de interes particular din partea furnizorilor de asistență. În al doilea rând, metodele asistenței pentru democrație trebuie să fie pașnice. O caracteristică centrală este transferul de resurse într-un fel sau altul. În al treilea rând, urmând exemplele sensului convențional al asistenței pentru dezvoltare internațională, transferul ce are loc trebuie să includă un element de concesiune sau cel puțin acordul este negociat pe o bază non-profit (executarea aranjamentelor pot fi contractate și de actorii pentru profit). De menționat că asistența pentru democrație este finanțată pe bază de grant. În cazul în care înțelegerea se face pe bază de împrumut, stabilirea nivelului elementului de concesiune care este suficient pentru ca aceasta să se califice ca ajutor poate implica judecăți oarecum arbitrare.
În definirea asistenței pentru democrație, este extrem de important de a stabili distincția clară dintre asistența pentru democrație și promovarea democrației. Deși termenul de promovare a democrației este adesea utilizat în paralel cu cel de asistență pentru democrație, acest din urmă trebuie să fie recunoscut ca doar o parte mică și distinctă a unei abordări mult mai largi cum este cea de promovare a democrației. Promovarea democrației cuprinde mai multe instrumente, atât pozitive, cât și negative, explicite și implicite, din care asistența pentru democrație este doar un singur punct parte. Pe partea negativă, sunt acțiunile militare directe, care includ intervenția armată pentru promovarea democrației și poate fi explicit (pentru a instala un regim democratic , ca și în Afganistan) sau implicit (de a reduce un regim anti-democratic, ca și în primul război din Irak). În plus, există, de asemenea, instrumente negative explicite cu ar fi condiționalitatea politică sau "numirea și simularea", în care calitatea de membru al organizațiilor internaționale pot fi suspendate, sancțiuni economice aplicate, și embargouri.
Asistența pentru democrație este un instrument pozitiv al promovării democrației și este distinctă de toate alte instrumente în mai multe moduri absolut importante. În primul rând, aceasta nu "impune" și nu "gestionează" democrația. În al doilea rând, asistența pentru democrație se referă mai întâi de toate exclusiv la promovarea democrației, spre deosebire de ajutorul clasic pentru dezvoltare în care democrația este, de obicei, doar o preocupare secundară. În al treilea rând, asistență pentru democrație cuprinde măsuri directe și active, mai degrabă decât instrumente pasive. Asistența pentru democrația nu este preocupată de "exportul democrației" sau "răspândirea democrației", indiferent de gradul de pregătire a unei anumite țări; mai degrabă, asistența pentru democrație recunoaște în mod explicit că "forța motrice primară pentru democratizare este și trebuie să fie internă a țării în cauză", și că intenția exclusiv este "de a ajuta actorii interni de a realiza ceea ce au deja și ceea ce au decis că doresc pentru ei înșiși ". Asistența pentru democrație este, prin urmare, un instrument foarte precis în paradigma promovării democrației.
Lipsa de concretețe în definirea a ceea ce poate fi clasificat drept asistență pentru democrație a însemnat că datele disponibile referitoare la impactul acțiunilor întreprinse sunt adesea evazive. De obicei, diferite țări și organizații folosesc diferite clasificări și indicatorii pentru a defini și a înregistra asistența pentru democrație. Mai mult decât atât, aceste cifre sunt adesea îmbinate în proiectele standard de dezvoltare prezentând astfel complicații majore pentru dezagregarea asistenței pentru democrației din statisticile generale de dezvoltare . Mai mult decât atât, așa cum democrația a devenit tot mai asociată cu consolidarea păcii post-conflict, aproape orice efort de asistență internațională care se adresează la orice probleme de dezvoltare sau de consolidare a păcii poate fi, fără îndoială, etichetate drept "asistență pentru democrație".
Burnell a explicat aceasta prin faptul că unele agenții de dezvoltare pur și simplu au redenumit programele lor tradiționale de dezvoltare, în "asistență pentru democrație" pentru a demonstra că au fost în ton cu moda de guvernare. Deși uneori benefic, acest lucru este problematic deoarece "dacă asistența pentru democrație este definită ca orice ajutor direct sau indirect pentru democratizare, mai devreme sau mai târziu, sentimentul nostru ar putea fi atât de generos ca să submineze valoarea termenului." Carothers T. oferă o cale de ieșire din această dilemă, în argumentul său că drept asistență pentru democrație ar trebui să fie luate în considerare orice ajutor pentru care scopul principal, nu scop secundar sau scop indirect, este de a stimula democrația în țările primitoare. Prin urmare, nu include programe de ajutor economic și social." În forma sa actuală, lipsa de consecvență în definirea asistenței pentru democrație înseamnă că nu există date exacte pe baza cărora pot fi efectuate evaluările asistenței pentru democrație.
Având în vedere că domeniul asistenței internaționale pentru democrație este unul care ajunge la faza sa de maturizare, se trece printr-un proces de diversificare a actorilor implicați, gamei de țări în care operează, precum și tipurile de activități pe care acesta le cuprinde. Diferențierea strategică este un element important din această diversificare, furnizorii ajutorului pentru democrație se îndepărtează de tendința de a urma o singură strategie și explorează strategii variate care vizează gama cea mai diversă de contexte politice în lume. O trăsătură definitorie a acestui proces de diferențiere este apariția a două abordări generale distincte a asistenței pentru democrație: abordarea politică și abordarea de dezvoltare.
Abordarea politică pornește de la o concepție relativ îngustă de democrație concentrată, mai presus de toate, pe alegeri și libertăți politice și o vedere a procesului de democratizare ca pe un proces de luptă politică dintre forțele democratice și cele non-democratice, ajutorul este direcționat spre procese politice și instituții, mai ales alegeri, partide politice și grupuri ale societății civile cu speranța de a produce efecte catalitice. Abordarea de dezvoltare se bazează pe o noțiune mai largă a democrației, care cuprinde preocupări legate de egalitate și dreptate, conceptul de democratizare ca un proces lent, iterativ de schimbare ce implică un set de evoluții politice și socio-economice legate între ele, favorizează ajutorul democrație care urmărește schimbările elementare pe termen lung, într-o largă gama de sectoare politice și socio-economice, subliniind în mod frecvent guvernanță și construirea unui stat care funcționează bine.
Carothers T. subliniază faptul că abordarea politică, preponderent folosită de SUA, are două puncte forte principale și anume face ca promotorii democrației să acorde o atenție directă la domeniul competiției politice, cadrului instituțional pentru concurență, gradul actual de libertate politică în practică, capacitățile și acțiunile actorilor politici cheie implicați, și așa mai departe. Acest domeniu este esențial pentru progresul democratic în multe conjuncturi. Este un domeniu de care deținătorii de putere pot încerca să atragă atenție din afară prin oferirea reformele în alte sfere, cum ar fi socială și economică. În plus, prin încurajarea promotorilor democrației să caute și să răspundă la momente politice cheie, abordarea politică uneori ajută furnizorii de ajutor pentru democrație să găsească un rol de catalizator, cum ar fi contribuția la sprijinirea bazei de organizare și rezistență civică pe scară largă contra manipulării alegerilor. Principalele puncte slabe ale abordării politice sunt inverse de punctele sale forte. În unele contexte, un accent pe competiția politică este insuficient și limitat.
Unele democrații noi sau în proces de devenire au reușit să realizeze o concurență politică relativ deschisă și echitabilă dar rămânând blocate în modele de reprezentare slabă și o deconectare persistentă a cetățenilor din sistemul politic. Un accent slab pe instituțiile de bază ale concurenței politice, în special alegeri, nu ar putea ajuta furnizorii de ajutor pentru democrație de a ajunge la modalități de extindere, includere, reprezentare și participarea. În mod similar, o atenție asupra momentelor cheie este uneori utilă, dar uneori nu. Când abordarea politică poate încuraja intervenții episodice pe termen scurt, care neglijează nevoia de mai multe setări pentru a sprijini pe termen lung, procese durabile de schimbare politică. Liberalizarea politică adoptată ca urmare a presiunii externe în lipsa consimțământului pozitiv, este rareori menținută o perioadă mare de timp. Adesea prezența alegerilor democratice ce sunt "produsul" formal al democratizării aduce un beneficiu mic în cazul în care nu au fost susținute de către cei care stau la baza schimbărilor în relațiile sociale.
Abordarea de dezvoltare, preponderent folosită de statele UE, are mai multe puncte forte potențiale. În primul rând, un accent pe schimbarea treptată la scară mică și în sectoarele mai puțin politizate pot permite furnizorilor de ajutor pentru democrație intrarea în situații politice tensionate, în cazul în care o abordare mai politică ar putea provoca o nemulțumire. În al doilea rând, cel puțin în contexte în care unele reforme pozitive sunt prezente, cele orientate pe termen lung pentru abordarea de dezvoltare încurajează un fel de angajament susținut care presupune că este necesară o schimbare în multe sectoare, cum ar fi statul de drept, în cazul în care pe termen scurt eforturile rareori dau astfel de rezultate. În al treilea rând, luând o perspectivă mai largă a democrației, abordarea de dezvoltare, cel puțin deschide ușa pentru identificarea și cultivarea legăturilor utile între reforma social-economică și reforma politică. Promovarea democrației în accepțiune europeană pledează pentru reforma politică ca o parte a unui proces general de modernizare economică și socială. Astfel se încearcă distanțarea discursului european ce prevede adoptarea treptată a noilor valori democratice de discursul SUA ce prevede în mare parte "schimbarea de regim". Acesta este direcția de schimbare în dezvoltarea societăților, care este prezentat ca un element absolut crucial.
Este adevărat, așa cum susțin unii sceptici, că abordarea de dezvoltare uneori produce programe de democrație, care sunt indirect la punctul de fiind fără justificare. Astfel de programe permit ca promotorii democrației să pretindă că ele sunt în sprijinirea democrației într-o țară atunci când toate acestea pot ajuta la lustruirea prerogativelor reformiste înșelătoare de înrădăcinarea a “strongmen”. Totuși, astfel de cazuri sunt la cel mai rar întâlnite, și nu constituie o norma. Mai frecvente din acest punct de vedere sunt cazurile când abordarea de dezvoltare permite la anumiți furnizori de ajutor să justifica un set de programe de ajutor – raționalizând că toate contribuie la democratizare fără într-adevăr a evalua dacă diferite activități produc mari schimbări politice. O altă problemă este că, chiar încercările de a aplica o abordarea de dezvoltare se confruntă cu o lipsa de cunoștințe despre când și cum eforturile ce se concentrează asupra reformelor socio-economice indirecte vor începe să genereze schimbări politice.
Se poate argumenta că, componenta cea mai importantă a abordării europene poziționează problemele de dezvoltare, ca parte a procesului de schimbare politică. O mare parte din ajutorul pentru "democrație" este îndreptat pentru consolidarea capacității sectorului nonguvernamental de a contribui efectiv la dezvoltarea socială.
Catothers menționează că punctele forte și punctele slabe ale celor două abordări se manifestă în moduri diferite, în funcție de contextul politic. Susținătorii abordării politică ar putea argumenta că, în contexte autoritare, un provocator este singura modalitate de a schimba o dictatură încăpățânată. Susținătorii abordării de dezvoltare, pe de altă parte, vor contracara prin folosirea metodelor indirecte, treptate este mult mai probabil de a obține în interiorul societății a efectelor semnificative în timp. Abordări bazate pe aspectul politic sunt de zeci de ani returnate în mare măsură de diverse societăți autoritare, inclusiv Birmania și Cuba. Abordările politice luptă pentru tracțiune atunci când este împiedicată de guvernele autoritare să efectueze activități în țară și se limitează la lucru exterior, cum ar fi sprijinirea dizidenților exilați și a mass-media. Aceasta poate obține teren atunci când există cel puțin o forță de opoziție internă care este atât de semnificativă pentru a avea capacitatea de a face uz de sprijin extern.
Ajutorul SUA pentru mișcarea sindicală Solidaritatea în Polonia în anii 1980, de exemplu, a oferit un suport util. Riscul ca ajutorul din afară va legitima o astfel de forță este mereu prezent, cu toate acestea.
Abordările de dezvoltare îndreptate spre a încuraja reforme politice în societățile autoritare au demonstrat un efect redus în țări precum Vietnam și Tunisia, în cazul în care asistența socio-economică, precum și ajutorul pentru reforma juridică, consolidarea administrației publice locale, precum și alte măsuri indirecte nu au contribuit la orice proces vizibil de reformă politică mai largă, în ciuda unei dinamici reale a progresului socio-economic. Este adevărat că unii susținători ai abordării de dezvoltare vedeau semne de reformă politică iterativă în alte țările autoritare (China, de exemplu). Totuși, chiar și în aceste cazuri, o relație între evoluțiile pozitive în consolidarea statului de drept sau administrația locală și un proces mai larg pro democratic de reformă politică la nivel național, rămâne evaziv.
În mod similar, în unele state semi-autoritare, abordarea politică poate fi eficientă, ajutând forțele de opoziție și activiștii societății civile la contestarea deținătorilor puterii. "Revoluțiile electorale" în Serbia, Ucraina, și Georgia, de exemplu, au beneficiat de sprijin democratic extern, care a fost bazat pe o abordare politică. Unele guverne semi-autoritare, cu toate acestea, sunt în măsură să exercite un control suficient pentru a neutraliza astfel de asistență sau pur și simplu nu sunt vulnerabile la astfel de provocări. Rusia sub Vladimir Putin este un bun exemplu în acest sens.
Abordarea de dezvoltare a asistenței pentru democrație poate câștiga tracțiune în state semi-autoritare unde guvernul creează o dinamică pozitivă a reformelor în domeniul socio-economic și este deschis pentru îmbunătățirea guvernanței. Unii promotori ai democrației pe probleme de dezvoltare cred că Kazahstan astăzi este un astfel de caz. Frecvent, însă, reformele trâmbițate de liderii semi-autoritari sunt, în principal pentru spectacol. În astfel de cazuri, programele democrației desfășurate în cadrul abordării de dezvoltare încheie prin eșec , la fel ca în Egipt în ultimii cincisprezece ani.
Alte exemple ar putea fi elaborate, dar ideea de bază este clar: Nici abordare nu este în mod necesar mai bună decât celelalte; eficacitatea fiecărei depinde în mare măsură de contextul specific al țării. Desigur, impactul eforturilor de ajutor efectuate în conformitate cu cele două abordări nu depinde în mare măsură doar dacă își asumă o orientare politică sau de dezvoltare, dar dacă sunt conforme cu cele mai bune practici de bază ale asistenței pentru democrației. Aceasta include adaptarea cu grijă a programelor pentru a se potrivi peisajul politic local, permițând flexibilitate în proiectarea și implementarea programului, precum și încercarea de a împuternici actorii locali, mai degrabă decât a încerca să pună actorii externi în rolul de agenți ai schimbării primare.
Principalii actori în promovarea democrației sunt SUA (prin intermediul USAID și o serie de alte organizații finanțate de aceasta), donatorii bilaterali europeni, precum și Uniunea Europeană. SUA este cea mai mare sursă de finanțare. Odată cu sfârșitul Războiului Rece, promovarea democrației a devenit un obiectiv explicit a SUA de asistență pentru dezvoltare și politica externă, și a dedicat resurse substanțiale pentru sprijinirea tranzițiilor democratice și construirea instituțiilor democratice în străinătate.
Unele dintre cele mai mari și mai prelungite eforturile depuse de asistența pentru democrației europeană au originea în bazele partidelor germane, sau Stiftungen. Prin anii 1990 aceste fundații, legate de partidele politice germane, aveau reprezentanți în mai mult de 100 de țări și-au plasat ofițeri de teren, în unele dintre ele pentru mai mult de 30 de ani. În afară de asistența pentru democrație oferită prin partide, Agenția germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) oferă asistență pentru democrație din anii 1980. În plus, donatorii din țările scandinave, Canada și Olanda au introdus în legislație, politici și declarații cu privire la locul drepturilor omului în programele lor de ajutor înca din 1970. Până la sfârșitul anilor 1980, aproape toate europene agențiile privind ajutorul de bilateral au dezvoltat strategii de asistență pentru democrație.
Pentru actorii externi există două căi principale de a se angaja în asistența pentru democrație: una este accent pe stat; cealaltă este să se concentreze asupra societății civile. Până în prezent, cele mai multe dintre programele de asistență pentru democrație s-au concentrat asupra organizațiilor societății civile cu convingerea că acest lucru va avea un efect pozitiv asupra democratizării. Cu toate acestea, donatorii au optat de asemenea și pentru acorduri bilaterale cu guvernele, care lucrează și oferă asistență instituțiilor de stat existente. În cazul în care comunitatea internațională este interesată în a ajuta țările să devină mai democratice, ar trebui să fie utilizate ambele căi. Cu toate acestea, faptul că comunitatea internațională poate, prin definiție, suporta numai democrație din afară înseamnă că există o serie de probleme cu care promotorii democrației internaționale continuă să se lupte.
Impactul asistenței pentru democrație poate fi evaluată pe trei niveluri de analiză. Nivel micro se referă la influența ajutorului pentru dezvoltarea și consolidarea organizațiilor beneficiare interne. Nivelul mezo se referă suportul de construire a instituțiilor, în special a celor ce se referă la procesele electorale, drepturile omului și sectorul media. În cele din urmă, nivel macro oferă o indicație asupra contribuției activităților internaționale de asistență pentru democrație la procesul de democratizare a țărilor post-conflict. Astfel, asistența pentru democrație sa dovedit a fi un instrument în organizarea și legitimarea alegerilor, sensibilizarea și monitorizarea chestiunile legate de drepturile omului, precum și stimularea unui sector mass-media mai profesionist.
Cele mai multe programe de asistență se bazează pe o singură strategie, fără a face legătura între subiecte una de alta sau considerându-le ca parte a unui proces mai îndelungat. O problemă legată de acest fapt este că cele mai multe proiecte tratează o anume zonă, activitate sau organizație beneficiară în izolare de contextul mai larg. Ca urmare, reformele constituționale și legale ale cadrului electoral, drepturilor omului și de reglementare a mass-media, nu au primit aproape nici un sprijin politic și financiar semnificativ. Aceasta în ciuda importanței mediului juridic, care este în majoritatea țărilor post-conflict nu duce la promovarea practicilor democratice.
Cele menționate mai sus, ne permită să concluzionăm că mediul academic internațional deocamdată nu ne poate oferi o certitudine clară a ceea ce se impune a fi asistența pentru democrație. Consens nu există nici în unele probleme ce la prima vedere ar părea de la sine clare, de exemplu concepția precum că asistența pentru democrație este o activitate exclusiv pașnică și că acțiunile se pot întreprinde doar în statele care deja sunt în proces de democratizare, există totuși teoreticieni care sunt gata să supună îndoielilor această teză.
Investigarea abordărilor conceptuale ale asistenței internaționale pentru democrație ne-a permis să concluzionăm că există abordări distincte, care generează diferențe fundamentale în modul de a acționa al actorilor internaționale, precum și marchează formele asistenței pentru democrație ce urmează a fi aplicate.
1.3 Concluzii la compartimentul I
Cercetarea și analiza publicațiilor științifice ne-a oferit o imagine de ansamblu asupra evoluției istorice a conceptului de asistență internațională pentru democrație, cât și familiarizarea cu specificul abordărilor, diversitatea actorilor și formelor asistenței pentru democrație. Reieșind din faptul că democrația a devenit un garant al păcii și bunăstării la nivel mondial subiectul nu și-a pierdut din actualitate, este necesar de remarcat faptul că în literatura universală și de specialitate subiectul a fost cercetat mai amplu în ultimele decenii. Cercetarea istoriografică ne-a permis să evidențiem existența unui cadru epistemologic consistent al istoriografiei domeniului cercetat, transformarea diferitor procese, schimbărilor care au avut loc în a doua jumătate a secolului al XX-lea până la momentul actual. În mediul academic din Republica Moldova acest subiect este încă unul puțin cercetat, fapt ce a creat impedimente serioase în studierea acestuia. Elucidarea acestui subiect va contribui la o schimbare prin elaborarea studiilor tematice care pot servi drept bază teoretică și practica în străduința comunității academice din Republica Moldova, în același timp, completând un vacuum în eforturile de creare a experților din domeniu.
De asemenea, am examinat evoluția fenomenului și conceptului asistenței internaționale pentru democrație transpuse în marile centre de cercetare în Europa Occidentală și SUA în baza unor mecanisme și instrumente bine cunoscute și aplicate efectiv de acestea. În mai multe rânduri s-au abordat probleme ce țin de definirea conceptului de asistență pentru democrație. De menționat că în mediul academic încă nu s-a ajuns la un consens în această privință.
Există și alte probleme care practică democratică modernă nu le poate rezolva. În ciuda faptului că democrația în lumea modernă a devenit o tendință definitorie a dezvoltării mondiale, încercările de transfer a instituțiile și practicilor existente la nivel internațional se confruntă cu diverse probleme cum sunt caracteristicile sistemice și procedurale. Cu toate acestea, obstacolele întâmpinate nu implică inadmisibilitatea practicilor democratice în politica mondială, și doar arată că nu s-a găsit încă mecanismele adecvate care ar putea realiza potențialul democrației.
II. PRACTICA INTERNAȚIONALĂ DE ASISTENȚĂ PENTRU DEMOCRAȚIE LA ETAPA ACTUALĂ
Asistența pentru democrație este o activitate internațională de dezvoltare a guvernelor și organizațiilor donatoare relativ recentă. În ultimii ani, comunitatea internațională a ajuns să realizeze importanța pentru procesul de democratizare a partidelor politice, a unui sistem de partide politice funcțional și a unei vii societăți civile. Există o recunoaștere tot mai mare a faptului că sprijinul acordat alegerilor, societății civile sau reformei administrației publice ca singura formă de asistență instituțională și, prin urmare, democratică, nu este suficient pentru a ajuta la consolidarea procesului lung și dificil de democratizare în societățile de tranziție și în cele sfâșiate de război sau în tinerele democrații. Guvernele, diverse organizații multilaterale, internaționale și non-guvernamentale și fundațiile sunt din ce în ce mai implicate în asistența internațională pentru democrație ceea ce demonstrează vădit faptul că acest subiect a devenit o preocupare nu doar a unor actori singulari ci și a întregii comunități internaționale.
2.1 Strategii de asistență pentru democrație în activitatea organizațiilor internaționale
În ultimii ani, asistența pentru democrație a devenit nu doar un scop pentru diplomație, dar din ce în ce mai frecvent o problemă practică. O serie de agenții internaționale și multilaterale donatoare și forțe militare (chiar atât NATO, cât și SUA) au luat sarcina de a ajuta în construirea democrației în medii extrem de dificile, inclusiv statele autoritare și semi-autoritare, în curs de dezvoltare, democrații în tranziție, și societăți în mijlocul conflictelor violente, (de exemplu, Ucraina, Bosnia, Egipt, Afganistan, Irak, Haiti, Republica Democratică Congo).
Dezvoltarea asistenței internaționale pentru democrație în anii 1990 a fost dramatică în ceea ce privește numărul și varietatea de organizații, de resurse implicate, de țări țintă precum și de gama de proiecte și programe implicate, și nu în ultimul rând de însuși sensul scopului. La etapa actuală practic majoritatea organizațiilor internaționale tind sau deja se implică activ în procesul de asistență pentru democrație, fie aceasta în mod direct sau indirect aportul lor în promovarea valorilor democratice este incontestabilă. Astfel se consideră oportun pentru investigarea de față de a aborda o serie de organizații care, după părerea noastră prezintă un subiect interesant de cercetare. Au fost selectate organizații ca Organizația Națiunilor Unite, Organizația Statelor Americane, Comunitatea Democrațiilor și Uniunea Europeană. Aceste organizații sunt active în activitățile legate de asistența pentru democrație, abordează diverse strategii de asistență pentru democrație și, de asemenea, satisfac prefect criteriul diversității geografice care este extrem de important pentru investigația de față.
Democrația este una dintre valorile universale și indivizibile de bază a Organizației Națiunilor Unite. Ea se bazează pe voința liber exprimată a oamenilor și este strâns legată de statul de drept și exercitarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Democrația, și guvernarea democratică, în special, înseamnă că drepturile omului și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt respectate, promovate și împlinite, permițându-le să trăiască cu demnitate.
Deși Carta Națiunilor Unite nu include vre-o mențiune a cuvântului "democrație", cuvintele de deschidere ale Cartei, "Noi popoarele", reflectă principiul fundamental al democrației, că voința poporului este sursa de legitimitate a statelor suverane și prin urmare, a Organizației Națiunilor Unite ca un întreg. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală în 1948, a proiectat în mod clar conceptul de democrație, afirmând că "voința poporului trebuie să constituie baza puterii de guvernare." Declarația precizează drepturile care sunt esențiale pentru participarea politică efectivă. De la adoptarea sa, Declarația a inspirat întreaga lume și a contribuit în mare măsură la acceptarea globală a democrației ca valoare universală.
De asemenea, este important de menționat că Organizația Națiunilor Unite nu pledează pentru un anumit model de guvernare, dar promovează guvernarea democratică ca un set de valori și principii care trebuie respectate pentru o mai mare participare, egalitate, securitate și dezvoltare umană. ONU a susținut mult timp un concept de democrație, care este holistic: cuprinde calități procedurale și de fond; instituții formale și procese informale; majorități și minorități; bărbați și femei; Guverne și societatea civilă; politic și economic; nivel local și național. A fost recunoscut de asemenea că, în timp ce aceste norme și standarde sunt atât universale și esențiale pentru democrație, nu există un model unic: Rezoluția Adunării Generale 62/7 postulează că "în timp ce democrațiile împărtășesc caracteristici comune, nu există un model unic de democrație" și că "democrația nu aparține nici unei țări sau regiuni". Într-adevăr, idealul democrației este înrădăcinat în filozofiile și tradițiile din multe părți ale lumii. Organizația nu a încercat să exporte sau să promoveze vre-un model național sau regional special al democrației.
La Summit-ul Mondial din 2005, toate guvernele lumii au reafirmat "că democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a stabili propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor", au subliniat "că democrația, dezvoltarea și respectarea tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt interdependente și se consolidează reciproc" și au reînnoit "angajamentul de a sprijini democrația prin consolidarea capacităților țărilor să pună în aplicare principiile și practicile democrației și să contribuie la consolidarea capacității Națiunilor Unite de a asista statele membre ".
Activitățile Organizației Națiunilor Unite în sprijinul democrației și guvernării sunt puse în aplicare prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondului Națiunilor Unite pentru Democrație (UNDEF), Departamentului de Operațiuni de Menținere a Păcii (DPKO), Departamentul de Afaceri Politice (DPA) și a Oficiului Înaltului Comisar pentru drepturile Omului (OHCHR).
PNUD este cea mai mare organizație de asistență pentru democrație în cadrul ONU, cheltuielile 1.3 miliarde dolari pentru promovarea democrației (aproximativ o treime din bugetul PNUD este pentru proiecte de guvernare democratică), iar promovarea democrației este activitatea cu cea mai rapidă creștere. PNUD a avut proiecte de guvernare democratică în 127 de țări din întreaga lume din 1992, și ca program a lucrat la promovarea democrației mai mult decât orice altă organizație în cadrul ONU, cu excepția Departamentului de afaceri Politice. Bugetele de proiect variază de la mai puțin de 800 de dolari la mai multe milioane de dolari.
UNDEF a fost înființată în iulie 2005 ca Fondul fiduciar a Organizației Națiunilor Unite, după o propunere a președintelui american George W. Bush către Adunarea Generală a ONU în toamna anului 2004. A fost o contribuție inițială a Statelor Unite de 10 milioane dolari SUA, care a fost însoțită de India. Din 3 martie 2006, Fondul a primit SUA 32,500,000 dolari în contribuții și SUA 16,500,000 dolari în angajamente. În prezent Fondul se dezvoltă dinamic și sprijină proiecte menite să consolideze vocea societății civile, să promoveze drepturile omului, precum și să încurajeze participarea tuturor grupurilor la procesele democratice. Proiectele UNDEF variază de la 100.000 de dolari la 400.000 de dolari. Marea majoritate sunt puse în aplicare de către ONG-urile locale din Africa, Asia, Europa de Est și America Latină – atât în tranziție și în consolidarea fazelor de democratizare. UNDEF sprijină, de asemenea o serie de proiecte globale și regionale importante, cu un accent normativ și de politici. În acest mod, UNDEF joacă un rol nou și distinct în completarea altor lucrări ONU de a consolida guvernanța democratică din întreaga lume.
În secolul XXI, continuăm să se confruntăm cu o provocarea triplă de a construi sau restaura democrații, dea conserva democrații, precum și a îmbunătăți calitatea democrațiilor. Principalele provocări pentru ONU, în acest context sunt: cum să promoveze mai eficient principiile democratice, instituțiile și practicile universal recunoscute; cum să răspundă, în mod consecvent și previzibil, la astfel de rupturi cu democrația ca declanșarea de lovituri de stat sau alte transferuri neconstituționale de putere; și cum să răspundă sau chiar să ajute la prevenirea erodării lente și treptate a calității democrației și slăbirii libertăților democratice, practicilor și instituțiilor care apar uneori.
Astfel de activități sunt inseparabile de eforturile ONU în promovarea drepturilor omului, dezvoltării, păcii și securității, și includ:
• asistarea parlamentelor și structurilor locale descentralizate de guvernare pentru a spori controalele și echilibrele care permit democrația să prospere;
• promovarea drepturilor omului, a statului de drept și accesului la justiție, ajutând la consolidarea imparțialității și eficienței mașinilor naționale a drepturilor omului și a sistemelor judiciare;
• asigurarea libertății de exprimare și accesul la informație prin consolidarea legislației și capacităților mass-media;
• asistența electorală și sprijinul pe termen lung pentru organismele de conducere electorale;
• promovarea participării femeilor la viața politică și publică.
Newman E. discută argumentele pro și contra a asistenței pentru democrație a ONU și susține că cele mai mari avantaje ale ONU sunt rețeaua sa și legitimitatea. Rețeaua ONU în întreaga lume este extinsă prin multe birouri PNUD. ONU are, de asemenea, avantajul de a avea competențe și experiență în diverse situații mondiale. De exemplu, ONU poate "organiza securitate și menținerea păcii în societățile post-conflict", unde "problemele guvernării / democrației sunt o componentă de soluționare a conflictului sau de consolidare a păcii."Newman, de asemenea, subliniază faptul că ONU a recunoscut universal legitimitatea care, combinată cu cerință unei invitații din partea guvernului țării gazdă pentru a oferi asistență democrație, înseamnă că există mai puține "tensiuni cu suveranitatea națională".
În practică, Organizația Națiunilor Unite a avut un succes limitat în promovarea democrației. Există două motive care explică această realitate. În primul rând, unele guverne naționale se tem că propria lor legitimitate ar putea fi subminată dacă democrația ar deveni o normă universală. În al doilea rând, majoritatea guvernelor doresc să susțină ceea ce a mai rămas din norma împotriva non-intervenției. Realitatea politică a ONU demonstrează că, cu câteva excepții, cum ar fi criza umanitară din statele eșuate, ONU întreprinde operațiuni pe teren numai cu permisiunea guvernului în cauză. Având în vedere că ONU este o organizație de guverne, implicațiile pentru promovarea democrației sunt clare. Activitățile de consolidare a unui guvern democratic sunt acceptabile pentru ONU, dar activitățile care au ca scop de a stabili o democrație unde nu există careva practici democratice nu sunt acceptabile. Astfel, "reforma democratică" este acceptabilă, deoarece implică faptul că există deja o democrație.
O organizația cu puternică implicație în asistența pentru democrație este Organizația Statelor Americane (OSA) care este cea mai veche organizație regională multilaterală din lume. Ea a fost fondată în 1948 de către Statele Unite și 20 națiuni din America Latină pentru a servi ca un forum pentru rezolvarea problemelor de interes comun. De-a lungul timpului, organizația sa extins pentru a include toate cele 35 de state independente din emisfera de vest (deși Cuba în prezent nu participă). Zone de interes organizației s-au schimbat, de asemenea, în timp, evoluând în conformitate cu prioritățile statelor sale membre. Astăzi, OSA se concentrează pe patru obiective generale: promovarea democrației, protecția drepturilor omului, dezvoltarea economică și socială, precum și cooperarea în domeniul securității regionale. Ea poartă o mare varietate de activități pentru a avansa aceste obiective, oferind de multe ori orientare politică și asistență tehnică pentru statele membre.
OSA a luat un rol mult mai activ în promovarea și apărarea democrației de la sfârșitul Războiului Rece și revenirea la guvernarea civilă în cea mai mare parte din emisferă. Statele membre au aprobat o serie de instrumente menite să susțină guvernarea democratică, culminând cu adoptarea Cartei Democratice Inter-Americane din 11 septembrie, 2001. Carta afirmă că popoarele din America au dreptul la democrație și guvernele lor au obligația de a o promova și apăra. OSA a încercat să susțină aceste angajamente, printr-o serie de activități, care includ suport pentru alegeri și observarea lor; asistență tehnică și alte programe de promovare a dezvoltării instituționale și bunei guvernări; și coordonarea acțiunilor colective atunci când instituțiile democratice sunt amenințate. În timp ce mulți analiști susțin că OSA a jucat un rol important în normalizarea guvernării democratice în regiune, unii cercetători susțin că organizația este selectivă în apărare a democrației. Fapt ce nu poate fi negat, deși, în ultimă instanță, aceasta este problema a majorității organizațiilor de acest gen, dat fiind caracterul activităților lor și imposibilitatea de a face față numărului de amenințări.
OSA promovează democrația prin furnizarea de asistență tehnică statelor membre menite să consolideze instituțiile și de a îmbunătăți buna guvernare. Printre alte activități, Secretariatul organizației pentru Afaceri Politice desfășoară activități de cercetare, oferă cursuri de formare în managementul public, analize ale factorilor de risc pentru instabilitate democratică și promovează cooperarea între oficialii guvernamentali. Aceasta susține, de asemenea, eforturile de soluționare a conflictelor. Misiunea OAS să sprijine procesul de pace din Columbia, de exemplu, prevede verificarea și sprijinirea consultativă a guvernului columbian cu privire la demobilizarea și reintegrarea în societate a grupurilor armate ilegale.
Carta Democratică începe prin a afirma că popoarele din America au dreptul la democrație și guvernele lor au obligația de a o promova și apăra. Ea continuă prin faptul că, în plus față de alegeri libere și corecte, respectarea drepturilor omului, statului de drept, pluralismului politic, precum și separarea puterilor sunt elemente esențiale ale democrației reprezentative. Carta Democratică invită OSA să promoveze democrația prin îndeplinirea misiunilor de observare a alegerilor (la cerere) și programelor menite să promoveze valorile democratice și a bunei guvernări. Acesta stabilește, de asemenea mecanisme de acțiune colectivă a statelor membre când instituțiile democratice unei națiuni se află sub amenințare sau au fost răsturnate. Carta Democratică afirmă că "o întrerupere neconstituțională a ordinii democratice", într-un stat membru este "un obstacol insurmontabil pentru participarea guvernului său" în cadrul OSA, și permite Adunării Generale de a vota suspendarea dacă inițiativele diplomatice pentru a restabili democrația suferă insucces.
Carta Democratică stabilește, de asemenea măsuri specifice și deciziile ce pot fi luate de către statele membre într-o anumită situație care ar putea afecta ordinea democratică. Aceste măsuri pot varia de la vizitele în țara în cauză pentru a analiza situația, rapoarte către Consiliul Permanent, bune oficii, inițiative diplomatice la suspendarea unui stat membru de la participarea sa la OSA. Carta a fost aplicată în mai multe rânduri: în Venezuela 2002-2004, Nicaragua 2005, Ecuador 2005, Bolivia 2008, Guatemala 2009, Paraguay 2009, Honduras 2009-2010, Ecuador 2010, și Haiti 2010-2011. Dintre aceste nouă cazuri pe toată durata unsprezece ani, doar cazul din Venezuela (2002) și Honduras (2009) au fost considerate a fi întreruperi ale ordinii democratice. În cele șapte celelalte cazuri, Carta Democratică a fost aplicată preventiv pentru a evita escaladarea crizelor politice și instituționale care ar fi putut pune în pericol continuitatea procesului democratic.
OSA a dezvoltat, de asemenea, instrumente pentru a contribui la susținerea pe termen lung a consolidării democrațiilor. În primul rând, printre aceste instrumente este Unitatea pentru promovare a democrației (UPD). UPD a fost înființată în 1990 în cadrul Secretariatului General al OSA pentru a furniza servicii de consultanță și asistență tehnică statelor membre pentru consolidarea instituțiilor și procedurilor democratice. Printre diversele funcții ale sale sunt organizarea și realizarea misiunilor de observare a alegerilor, la cererea statelor membre, care, în colaborare cu actorii naționali, contribuie la asigurarea alegerilor transparente, libere și corecte.
OSA este frecvent clasificată ca o organizație inter-guvernamentală din America. Este, totuși, nu numai o organizație de guverne, ci de oameni care le guvernează. O provocare puternică pentru organizație este de a face activitatea sa în conservarea și promovarea democrației mai tangibilă și vizibilă pentru cetățenii din emisfera, în special a lucrărilor misiunilor de observare electorale organizate și desfășurate de către Unitatea pentru promovarea democrației.
Comunitatea Democrațiilor reprezintă o inițiativă lansată în anul 2000 de către fostul Ministru al Afacerilor Externe al Poloniei, Bronislaw Geremek, și fostul Secretar de Stat al SUA, Madeleine Albright. Comunitatea Democrațiilor este o coaliție interguvernamentală a țărilor democratice, care cuprinde peste 100 de țări și care se dorește a fi în viitor o mini-organizație a Națiunilor Unite de esență democrată. Formal, Comunitatea reprezintă un for al statelor democratice care conlucrează pentru promovarea și consolidarea instituțiilor și guvernării democratice în întreaga lume.
Prin noua inițiativă, SUA a schimbat tactica aplicată în relațiile internaționale în primul deceniu post-„războiul rece”, Washington-ul punând accentul pe respectarea drepturilor omului, valorile morale și, chiar, cele religioase. În iunie 2000, la Varșovia, în timpul unei conferințe internaționale numită Către o Comunitate a Democrațiilor (Warsow Declaration), grupul de inițiativă, care includea Chile, Republica Cehă, Coreea de Sud, India, Mali, Mexic, Polonia, Portugalia, Republica Sud Africană și Statele Unite ale Americii, invita într-o declarație finală, semnată de peste o 100 de state, pentru a crea o Comunitate a Democrațiilor.
În ceea ce privește activitățile, în mare măsură, prin intermediul Statelor Unite, Indiei și Australiei, Comunitatea Democrațiilor a prevăzut un Fond voluntar pentru Democrație a ONU (UNDEF) pentru a sprijini inițiativele de consolidare a democrației puse în aplicare în principal de către grupurile societății civile din întreaga lume. De la înființarea sa în 2005, UNDEF a primit donații și promisiuni în valoare totală de peste 95 milioane dolari de la o gamă largă de țări, inclusiv India (20 milioane dolari), Statele Unite ale Americii (25 milioane dolari), și Japonia (20 milioane dolari), cu donații mai mici din țările ca Senegal, Slovenia și Peru. În special, Qatar, numai donatorul nu este invitat în prezent să participe la reuniunile Comunității Democrațiilor, a donat 10 milioane dolari pentru fond și se califică astfel să participe la lucrările consultative.
Promovarea democrației cu siguranță pare a fi un obiectiv important al politicii UE. De la Tratatul de la Maastricht, dezvoltarea și consolidarea democrației a fost "legalizată", ca un obiectiv al politicii comune externe și de securitete, și a politicii de dezvoltare a Comunității. În decembrie 1998, UE a declarat în continuare: universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și responsabilitatea pentru protecția și promovarea lor, împreună cu promovarea democrației pluraliste și a garanției eficiente pentru statul de drept constituie obiective esențiale pentru Uniunea Europeană ca uniune de valori comune și va servi drept bază fundamentală pentru acțiune. În iunie 2001, Consiliul a reafirmat "hotărârea de a promova mediile stabile, democratice, bazate pe respectarea deplină a drepturilor omului, în timp ce Strategia de Securitate din 2003 a declarat că UE favorizează răspândirea statelor democratice bine guvernate.
Din 1986 Comunitatea a început să dea cantități mici de ajutor pentru unele țări terțe în special pentru a promova reformele democratice. În 1994, diferitele fonduri au fost consolidate în aceeași rubrică bugetară, Inițiativa europeană pentru Democrație și Drepturile Omului (IEDDO). Toate dialoguri politice ale UE cu țările terțe și grupările regionale ar trebui să acopere aspecte legate de drepturile omului și democratizare.
IEDDO este un program substanțial și ajutorul politic al UE în general este bine comparabil cu sumele de ajutor prevăzute de alți donatori, dar este încă un procent foarte mic din bugetul acțiunii externe a UE, care constituie, la rândul său, un procent mic din bugetul total al UE. Fondurile IEDDO nu au fost utilizate pe scară largă în regiuni ale lumii, care sunt mai sensibile la "interferența" din exterior în problemele de competență națională (inclusiv Asia și Mediterana). Cea mai mare parte a ajutorului extern al UE încă merge la activități tradiționale de dezvoltare și reconstrucție, și integrarea preocupările privind democrația în cadrul acestor programe este neuniform. Există încă o puternică tendința să se presupună că schimbarea politică va urma în mod natural după reforma economică.
Promovarea democrația este un obiectiv proeminent și important al politicii externe a UE, iar UE exercită numeroase instrumente politice pentru a încerca să încurajează democrația în țările terțe. Cu toate acestea, alte interese – comerciale, de securitate – au tendința de "atu" de promovare a democrației în practică. Modul inconsecvent în care UE promovează democrația ar putea reduce eficacitatea sa în țările terțe convinge să lanseze și să continue reformele democratice.
Deși UE folosește un limbaj despre valorile pentru a justifica promovarea democrației, politicilor sale nu putem vorbi aici doar despre promulgarea valorilor: ele sunt văzute ca o parte fundamentală a unei strategii pe termen lung pentru a promova pacea. Pe termen scurt, însă, alte scopuri sunt adesea văzute ca fiind mai presante. Importanța democrației nu se limitează doar la declarații: UE exercită mai multe instrumente de politică pentru a încerca să promoveze democrația, inclusiv condiționalitate pozitivă și negativă, a democrației și dialogul politic și de observare a alegerilor. Democrația a fost o condiție pentru aderarea din 1978, când Consiliul European a declarat că "respectarea și întreținerea democrației reprezentative și a drepturilor omului în fiecare stat membru sunt elemente esențiale pentru a deveni membru al Comunităților Europene. În 1993 Condițiile de la Copenhaga pentru aderarea la UE statul solicitant trebuie să fi realizat "stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, respectarea și protecția minorităților".
De exemplu, la sfârșitul anului 2001, Tadjikistan, Pakistan și Iran au fost răsplătite chiar de UE pentru ajutorul lor în eliminarea pe regimul taliban din Afganistan, chiar dacă nimeni nu poate fi spus să fie fățis pe calea spre democratizare. În cazul Pakistanului, în timp ce în urma loviturii de stat care l-a adus pe generalul Musharraf la putere în 1999, UE a impus unele sancțiuni diplomatice și a suspendat negocierile privind un acord de cooperare, statele membre ar putea să nu fie de acord să taie ajutorul pentru țară – mai ales din moment ce Musharraf a promis să îmbunătățească relațiile cu India. Aceste sancțiuni ușoare au fost complet inversate după atacurile teroriste din SUA. UE a optat, de asemenea pentru a reacționa lent la situațiile în care o țară alunecă în autoritarism, cum ar fi Zimbabwe, și, așa cum se vede în acest caz, statele membre pot găsi că este dificil să stai cu măsuri ce au fost convenite.
Strategia UE de asemenea a dat dovadă de reticență de a se angaja în lucruri mai controversate. Majoritatea guvernelor beneficiare au devenit semnificativ mai pregătiți la cooperarea în proiecte în domeniul drepturilor omului, dar au rămas ostili la asistența pentru democrație ce vizează instituțiile politice. Această rezistență a fost asistată în toate regiunile, nu numai în cele mai evidente codașe democratice – Siria, Egipt, Cuba, Myanmar, China, Vietnam – dar, de asemenea, la reformatori mai avansați, cum ar fi Turcia, Maroc și Mexic. Chiar și satele care demonstrau anumite succese în tranziția democratică formală, cum ar fi beneficiarii est-europeni, statele Mercosur și Chile, n-au primit oferta de finanțare pentru inițiativele mai politizate. UE, cu toate acestea nu simte nevoia de a folosi forța semnificativ pentru a depăși astfel de restricții. Mandatul Comisiei nu îi impun să solicite autorizarea guvernelor beneficiare de democrație, și într-un număr de cazuri – mai ales, în Mediterana și Europa de Est – aceasta prevedere a fost codificată în acorduri de asociere, care a inclus, de asemenea, clauze de suspendare pentru aspecte conexe cu asistența pentru democrație. În practică, însă, nu a fost folosit acest potențial pentru exercitarea de presiune asupra țărilor terțe.
În concluzie se poate de menționat că organizațiile internaționale aduc un aport semnificativ în asistența pentru democrație, promovarea democrației precum și popularizarea valorilor democratice în întreaga lume. Strategiile folosite de organizațiile abordate mai sus sunt practic identice, astfel preferând să creeze fonduri speciale care la rândul lor finanțează diverse inițiative. Această strategie se dovedește a fi în cele mai multe cazuri eficientă, însă sistemul internațional este în continuă schimbare și, în mod legitim, există o necesitate de a se crea noi strategii, ceea ce a devenit o preocupare acută pentru mediul academic.
Organizațiile internaționale au un grad înalt de eficacitate în ceea ce privește asistența pentru democrație și din considerentul că în comparație cu alți actori implicați gradul lor de credibilitate este cu mult mai înalt. Acest fapt este cauzat de respectul de care se bucură autoritățile internaționale din partea societății internaționale. Spre exemplu, o acțiune sub egida ONU v-a fi în mod sigur salutată și încurajată de societatea statului vizat, ceea ce este greu de spus despre unele acțiuni inițiate de un anumit stat.
Organizații precum ONU și Comunitatea Democrațiilor preferă să promoveze în mod consecvent valorile și principiile democratice pornind de la abordarea politică a asistenței pentru democrație, pe când UE și OSA preferă să implementeze abordarea de dezvoltare axându-se în mod consecvent pe probleme de bunăstare și pe componenta economică a problemei, de menționat că și în primul caz și în al doilea strategiile nu sunt distincte, diferă doar latura pe care se axează și domeniile pe care le consideră primordiale.
2.2 SUA, Germania și Japonia în sistemul de asistență internațională pentru democrație
Statele lumii odată ce au ating un nivel anume a dezvoltării democratice simt nevoia de a împărtăși experiența sa cu alte țări care sunt pentru moment doar la început de cale. Acest fapt este generat nu doar de convingerea că statele ce împărtășesc valorile democratice sunt mult mai stabile și nu au tendința de a intra în conflicte violente, dar și de dorința de a-și extinde și fortifica influența în sistemul internațional. Este o activitate benefică atât pentru statele donatoare cât și pentru statele beneficiare, cu atât mai mult că prin acest act se fortifică și se stabilesc relații de prietenie de lungă durată între state și națiuni. Pentru investigația de față au fost selectate state ca SUA, Germania și Japonia, acest fapt fiind justificat prin necesitatea de a obține o diversificare mai mare de posibile exemple, precum și a ilustra prin modele elocvente abordările asistenței pentru democrație enunțate în primul compartiment al lucrării de față, SUA fiind adeptul abordării politice, Germania abordării de dezvoltare, iar Japonia prezentând un caz aparte care implementează cu succes caracteristici ale ambelor abordări, prezentând modelul asiatic de asistență pentru democrație.
S-a considerat oportun de a începe prin prezentare eforturilor SUA de a sprijini răspândirea democrației, care cuprind o serie largă de activități: presiuni diplomatice, sancțiuni comerciale, ajutorul pentru dezvoltare economică, militară și sprijin politic pentru forțele democratice, sau în unele cazuri (de exemplu, Zair, Filipine) de retragere a sprijinului pentru dictatori.
Din punct de vedere istoric, SUA a avut un angajament puternic pentru a face democratizare în străinătate una dintre principalele obiective de interes național. Motivul de lungă durată ce a generat acest angajament este că democratizarea este intrinsec o clauză corectă și în același timp, un instrument util. Acestă motivație dublă pentru asistența pentru democrație a rămas una dintre constantele care stau la baza, cu unele variații, politicii diferitor administrații, un angajament american de la sfârșitul Războiului Rece.
După 9/11, administrația Bush a văzut promovarea democrației ca un instrument-cheie pentru a susține securitatea națională prin contracararea ideologiilor radicale, extremiste considerate responsabile pentru terorism și alte probleme globale. Drept rezultat unele țări au fost excluse din promovarea democrației americane, din motive strategice (în special în Orientul Mijlociu), sau au fost relativ neglijate (de exemplu, Georgia). Acum, din motive strategice, finanțarea promovării democrației a devenit din ce în ce mai mult axată pe Irak, Afganistan și Orientul Mijlociu extins și în Africa de Nord, precum și alte câteva țări din Europa Centrală prin "războiul global împotriva terorismului". Au fost, de asemenea, incluse unele noi abordări de politică care vizează mai explicit legătura dintre democrație și alte obiective, inclusiv reducerea sărăciei și securitatea națională. Această perioadă a văzut, de asemenea, consolidarea în continuare a rolului ONG-urile în eforturile de asistență pentru democrație. Ele au lăudat, în general, accentul sporit pe democrație și multe au fost implementatori-cheie ale eforturilor majore în acest domeniu, chiar așa cum au criticat uneori tacticile și deciziile care au fost observate că compromit valorile democratice.
O varietate tot mai mare de actori populează domeniul asistenței pentru democrației americane. O selecție a celor mai importante este revizuită aici. Acestea includ diverse componente ale guvernului Statelor Unite, organizații non-guvernamentale, atât finanțate de guvern și independente de guvern, și diverse organizații private.
Guvernul american, în primul rând prin Departamentul de Stat, a urmărit promovarea democrației prin presiuni și sprijin diplomatic. Acest lucru a inclus retorica publică și privată pentru a încuraja tranzițiile la democrație sau pentru a pune capăt practicilor nedemocratice, precum și o recunoaștere a legăturilor cu activiștii pentru democrație din întreaga lume. De la începutul anilor 1990, Agenția pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost cel mai proeminent dintre actorii programatici de stat, în special după ce "Democrația și Guvernanța" au fost stabilite drept unul dintre obiectivele fundamentale ale asistenței externe ale SUA. USAID organizează asistența pentru democrație în patru categorii:
1. Statul de drept: creșterea autorității legale democratice, garantarea drepturilor și a procesul democratic, și asigurarea justiției;
2. Guvernare: promovarea anticorupției, guvernarea democratică a sectorului de securitate, descentralizarea, consolidarea legislativului, și o performanța mai marea a sectorului public;
3. Societatea civilă: mobilizarea circumscripțiilor electorale pentru reformă, consolidarea culturii politice democratice, dezvoltarea mass-media, mișcările democratice, dezvoltarea societății civile;
4. Alegeri și procese politice: susținerea gratuită și alegeri corecte, partidele politice democratice, consens democratic.
Carothers T. subliniază faptul că USAID este un actor major în domeniul de sprijinire a democrației, implicânduse în acest domeniu înainte de cele mai multe alte agenții de ajutor bilateral și a acumulat o experiență considerabilă. Investiții semnificative a USAID de-a lungul anilor în mai multe domenii ale ajutorului pentru democrație ca: ajutorul electoral, reforma sistemului judiciar, și consolidarea legislativă pentru dezvoltarea mass-media, educație civică, a fost influent în încurajarea altor donatori pentru a intra în această zonă de ajutor. Dorința și capacitatea USAID în unele contexte de tranziție politică de a finanța unele programe, consolidează reciproc zone de democrație și guvernare, precum și susține finanțarea pe termen lung, au contribuit mult la procesele de schimbare democratică.
Integrarea asistenței politice într-o agenție de ajutor tradițional dedicată dezvoltării socio-economice nu este niciodată un lucru simplu. Acest lucru este valabil nu doar pentru USAID, dar și pentru toate agențiile de ajutor bilateral. De exemplu, în timp ce USAID o mare majoritate din fondurile sale le dă în gestiune agențiilor din Statele Unite ale Americii, în Regatul Unit cea mai mare parte a asistenței este direct gestionată de țările beneficiare. Reducerea externalizării lucrului USAID nu înseamnă neapărat canalizarea fondurilor de asistență direct organizațiilor și oamenilor din țările ce au primit ajutor, deși o astfel de schimbare poate fi parte a unui astfel de efort. Promovarea integrării mai departe a perspectivelor noi asupra democrației și guvernării și a abordărilor mai profunde în restul agențiilor este de asemenea crucială.
USAID trebuie să multiplice și să aprofundeze legăturile sale externe în domeniul asistenței democrației și domeniul de guvernare prin stabilirea mai multor legături active cu diverși actori ai asistenței pentru democrație, inclusiv alte agenții de ajutor bilateral, organizații internaționale și fundații private.
Departamentul de Stat a devenit, de asemenea, mai activ în programarea promovarea democrației, în special prin Biroul pentru Democratie, Drepturile Omului și Muncă, din 1993, creat inițial de administrația Carter ca Biroul pentru Drepturile Omului și Afaceri Umanitare și Parteneriatul pentru Orientul Mijlociu (2002). Departamentul pentru drepturile omului și Fondul pentru democrație a fost creat în 1998. Probleme legate de democrație sunt incluse în mandatul Corporației Provocările Mileniului (MCC), lansată în 2004, care a mizat pe un rol în acest domeniu. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Congresul poate fi extrem de influent în politica de promovare a democrației prin credite bugetare, activitatea comisiei, inițiative legislative, delegațiile Congresului și inițiativele unor anumiți membri.
Zeci de ONG-uri primesc subvenții și contracte de la instituțiile guvernamentale din SUA pentru a pune în aplicare programe de democrație peste mări. Aceste organizații formează împreună o industrie din ce în ce mai profesionistă, care a fost numită "birocrația democrației" sau "unitățile democrației." Ei împărtășesc idei și valori comune cu privire la modul cel mai bine pentru a ajuta democrația în străinătate. Există aproximativ doua duzini de ONG-urile de bază în stabilirea democrației, cum ar fi Freedom House și National Democratic Institute, care lucrează în multe țări și sunt pe ordinea de zi în domeniu. Există, totuși, zeci de alte organizațiile locale americane, europene și, care sunt, de asemenea, implicate în promovarea democrației. Aceste organizații colaborează și concurează cu ONG-urile "de bază" cu privire la programele de asistență pentru democrație.
Organizații implicate în asistența pentru democrație doresc sa promoveze reformele democratice, dar, la fel ca toate instituțiile, ele de asemenea, doresc să supraviețuiască și să prospere în calitate de organizații. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să obțină finanțare de la guvern și să mențină accesul la statele țintă. Având în vedere constrângerile impuse de guvernul SUA, se profilează reduceri bugetare, precum și creșterea concurenței, organizațiile supraviețuiesc folosind două strategii. În primul rând, ei apelează la funcționarii donatori care nu le pot monitoriza îndeaproape, dar rezultatele cererii folosind programe măsurabile, care au rezultate cuantificabile, cum ar fi numărul de femei în parlament. În al doilea rând, au acces la state țintă suspecte de intervenție americană sau străină prin implementarea de programe care nu se confruntă direct cu autocrații, cum ar fi programele orientate spre îmbunătățirea guvernării locale.
Deoarece asistență democrația americană a apărut în anii 1980, concurența în rândul ONG-urilor pentru subvenții pentru democrație a guvernului SUA a devenit tot mai acerbă. Mai multe ONG-uri de astăzi se luptă mai mult pentru o bucată de plăcintă lucrativă a asistenței pentru democrație decât a fost odată cazul. Pentru a da un exemplu de creștere a concurenței, în 1985, Fondul Național pentru Democrație a acordat circa 90 la suta din subvenții ONG-urilor mari, care lucrau în mai multe țări, în timp ce în 2009, această sumă a scăzut la circa 50 la sută, ca urmare a creșterii dramatice a numărului de ONG-urilor mai mici și locale candidate.
Concurența sporită are implicații pentru modul în care organizațiile de asistență pentru democrație promovează democrația. În special, se încurajează ca organizațiile să se concentreze pe proiectele de punere în aplicare care îi vor ajuta să supraviețuiască și să prospere ca organizații, cum ar fi proiecte care vor aduce rezultate rapide, măsurabile chiar dacă aceste proiecte au consecințe incerte pentru democratizare. Modelul corect de concurență pentru finanțare recompensează organizațiile care promovează în mod eficient democrația. Modelul greșit de concurență încurajează ONG-urilor să acorde prioritate finanțării și accesului la promovarea democrației eficace. O opțiune ar putea fi de a face angajamente de finanțare pe termen lung (cinci ani în loc de unul sau doi ani), pentru a descuraja cursa pentru finanțare și să încurajeze ONG-urile să caute o schimbare reală, chiar dacă acest lucru poate fi dificil punct de vedere politic. O altă opțiune ar putea fi evaluarea mai frecventă a organizațiilor în conformitate cu evaluările calitative ale impactului, mai degrabă decât de măsuri cantitative ale producției.
Sistemul SUA de asistență pentru democrație beneficiază de un număr ridicat de oportunități și de o finanțare care îi permite o dezvoltare eficientă, însă schimbările la nivel global impun modificarea strategiilor, în special ca răspuns la criticile aduse la adresa metodelor de promovare ale democrație. Este esențial de subliniat faptul că adesea societatea internațională nu face o diferență clară între promovarea democrației și asistenței pentru democrație, astfel critica adusă promovării democrației, care adesea se folosește de metode care pot fi catalogate violente, se răsfrânge în mod negativ și asupra imaginii asistenței pentru democrație.
Spre deosebire de abordările SUA, politicile germane corespund concepției de tip civil de promovare a democrației. Guvernele germane s-au dovedit reticente de a se amesteca în treburile țărilor beneficiare și tolerante în ceea ce privește devianța de la noțiunile germane ale democrației liberale și ale statului de drept. Germania favorizează strategiile de angajare și de unire, și evită să se confrunte cu puterile existente în țara vizată – singura excepție fiind Belarus. În mod similar, strategii non-provocatoare și non-confruntare predomină în portofoliul de asistență pentru democrație germană: în timp ce ajutorul pentru democrație oficial al guvernului este axat pe sectorul public, chestiuni legate de guvernare și de cooperare cu statul, un dialog atotcuprinzător , schimbare graduală și consolidarea capacităților pe termen lung. În general, retorica Germaniei de promovare a democrației demonstrează o deschidere de bază: acesta este caracterizat prin neclaritate în ceea ce privește, reținerea în revendicări politice, precum și evitarea gândirii dihotomice sau teleologice – toate amintind de putere civilă. Aceste caracteristici generale de promovare a democrației germane nu sunt afectate de schimbările în guvern.
Drepturile omului și democrația au fost valori fundamentale ale politicii externe germane de la fondarea Republicii Federale Germania în 1949, bazându-se în principal pe căile civice și pașnice de promovare a drepturilor omului și a democrației. Ajutorul său pentru democrație este determinat în parte de nivelul de guvernare din țările beneficiare. Uneori guvernele germane au ezitat să ceară democratizarea regimurilor autoritare, preferând să critice fraudă electorală care a luat rădăcini în statele democratice. În general, guvernele germane au încercat să lege în mod consecvent strategiile de promovare a democrației cu politica externă a Uniunii Europene. Fundațiile politice ale țării, de asemenea, joacă un rol important în promovarea democrației. Similar cu alte țări importante din Europa, promovarea democrației este limitată în cazurile în care interesele economice sunt dominante, la fel ca în relațiile cu China sau Rusia.
În acest sens, în măsura în care concepția germană de promovare a democrației corespunde cu noțiunea de putere civilă, acest lucru nu înseamnă că Germania cultura politică prevalează asupra intereselor naționale. Cel puțin, în modelul german general de promovare a democrației, predispozițiile culturale și discursurile hegemonice, pe de o parte, și interesele materiale, pe de altă parte, par a se susține reciproc. În anumite situații, însă, ambele se pot ciocni și genera studii de caz, aici, va trebui să se arate în ce măsură "cultură" modelează politicile chiar și atunci când în conflict sunt interesele tangibile percepute.
Abordarea germană a asistenței pentru democrație ține seama de actori la diferite niveluri, cu profiluri specifice de performanță. Promovarea democrației prin jucători de stat depinde în principal de guvernul partener și de dorința de a reforma. Fundații politice și bisericile pot fi active în domeniile în care cooperarea pentru dezvoltare bilaterală oficial nu poate juca un rol semnificativ.
Sprijinul german pentru democrație și drepturile omului este implementat printr-un set eterogen de ministere, agenții de ajutor de stat, și organizații ale societății civile. Germania are o comunitate deosebit de bogată de organizațiile neguvernamentale (ONG-uri), de multe ori, cel puțin parțial finanțate de stat, care contribuie la inițiative de promovare a democrației. Fundații politice, cum ar fi Konrad-Adenauer-Stiftung și Friedrich Ebert-Stiftung sunt actori-distinctivi în domeniul promovării democrației germane. Inițial fondat pentru a promova democrația prin educație civică în Germania de Vest, după al doilea război mondial, și-au extins mandatul ca să efectueze numeroase proiecte în străinătate. În timp ce fundațiile politice sunt ideologic legate de partidele politice reprezentate în parlament, sprijinul lor financiar este derivat din guvern și este independent de părți.
Pe plan internațional, cel mai important punct de referință pentru Germania este Uniunea Europeană. Influențele UE, în unele cazuri, determină politica externă a Germaniei, și Germania influențează în mod frecvent politicile UE. Spre deosebire de alte națiuni, mai intervenționiste, cum ar fi Statele Unite sau Marea Britanie, Germania a fost deosebit de reticentă în a utiliza mijloace militare pentru îndepărtarea regimuri represive.
În general, Germania a fost portretizat ca un promotor reticent și selectiv al democrației. Până în 1990, promovarea germană a democrației a fost în principal bazată pe activitatea fundațiilor politice de partid. Ajutorul pentru dezvoltare, în acel moment urma o abordare destul de apolitică, tehnică și, la nivel macro, care vizează păstrarea țărilor în curs de dezvoltare în tabăra de vest. De asemenea, retorica drepturilor omului în politica externă germană a fost folosit în principal ca un instrument în conflictul ideologic cu Uniunea Sovietică și Republica Democrată Germană". Al treilea val de democratizare și, în special, sfârșitul Războiului Rece a schimbat parametrii Germaniei în abordare a promovării democrației. Din 1990, guvernele germane au subliniat din ce în ce mai mult drepturile omului ca un reper important pentru politicile lor externe și de dezvoltare.
Rolul fundațiilor politice germane, care sunt încă actori importanți în punerea în aplicare a asistenței democrație germană adaugă la acest lucru, deoarece munca lor are ca scop tradițional la promovarea dialogului, educația și schimbul inclusive, cu scopul de a permite procese pe termen lung ale dezvoltării politice.
Politica Germaniei nu a fost lipsită de probleme de consecvență. Similar cu alți donatori, Germania oferă cantități mari de ajutor extern pentru țările care nu au fost identificate ca fiind libere de Freedom House și în care nu existată nici o tendință semnificativă spre liberalizare politică, cum ar fi Cambodgia, Vietnam, și Uzbekistan. Etiopia și Rwanda sunt exemple în care urmărirea dezvoltării economice depășeau obiectivele democratice.
Guvernul german evaluează frecvent eforturile sale de a promova și proteja drepturile omului în Germania și în străinătate, publică activitatea în rapoarte semestriale. În timp ce Agenția Germană pentru Cooperare Internațională și alte agenții de implementare, precum și fundațiile politice evaluează în mod regulat părți ale programelor lor individuale, nici ministerul de externe, nici Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare nu a emis până în prezent o evaluare globală a eforturilor Germaniei în domeniul de sprijinire a democrației.
Fiind cea mai prosperă și stabilă democrație din Asia și unul dintre cei mai mari furnizori de ajutor din lume (de fapt, o mare parte din anii 1990 Japonia a fost în unele domenii cel mai mare furnizor de ajutor din lume), Japonia poate fi considerat, de asemenea, un furnizor important de asistență pentru democrație. A fost implicată sub mai multe forme de ajutor pentru democrației de la începutul anului 1990, nu numai în multe părți ale Asiei, dar și în Africa, America Latină, și Orientul Mijlociu.
Japonia a intrat în domeniul asistenței pentru democrației la începutul anilor 1990, și a făcut acest lucru din mai multe motive. Ajutorul străin japonez a fost operat mult timp, fără obiective sau principii clare. Proiectele individuale au fost create fără nici un cadru mai larg de ajutor strategic. Mai mult decât atât, ajutorul japonez a fost uneori folosit ca un "suvenir" atunci când oficialii japonezi de rang înalt vizitau țări străine. Conținutul politic a acestor suveniruri a fost creat ad-hoc, cu mult mai mult pentru a mulțumi omologii oficiali decât în scopuri de dezvoltare. Și oamenii de știință au remarcat lipsa de principii ce face ajutorul extern japonez vulnerabil la influențe puternice din partea corporațiilor japoneze și oficialilor străini.
Japonia a făcut o declarație de "Parteneriat pentru Dezvoltare Democratică (PDD)," la Summit-ul de la Lyon din 1996, în scopul de a explica eforturile de asistență pentru democrației a Japoniei până atunci și intenția de a o consolida în continuare. În această declarație, Japonia a ridicat dreptul, guvernarea, alegerile și mass-media ca sectoarele pe care Japonia le-a asistat, și le va asista în continuare, în cadrul asistenței pentru democrație. Deși nu a menționat istoricul (sau lipsa acestuia) asistenței Japoniei pentru protecția drepturilor omului, a afirmat că ar trebui să ia măsuri pentru a ajuta la îmbunătățirea protecției drepturilor omului.
Asia a fost, de obicei, beneficiarul cel mai important al asistenței japoneze pentru democrație, doar ocazional a fost depășită de Africa. Mai precis, subregiune Asia de Est și de Sud-Est a primit ajutor mai mult decât oricare altă subregiune până în 2007, când a fost depășită de Africa sub-sahariană și de Sud și Asia Centrală. Asistență japoneză pentru democrația în Orientul Mijlociu a crescut în ultimii ani, în timp ce valoarea ajutorului pentru America Latină a rămas constant. Reflectând alocarea de ajutor între regiuni, cele mai multe dintre țările beneficiare de asistență sunt din Asia. În unele cazuri, Japonia este o sursă importantă de asistență, în raport cu alți furnizori.
Există trei tipuri majore de asistență externă pentru democrației: ajutorul instituțiilor statului, susținerea societății civile și lucrul asupra procesului politic, mai presus de alegeri și dezvoltarea partidelor politice. În medie, Japonia alocă mai mult de 98 la sută din asistența pentru democrației sectorului instituțiilor de stat. Japonia este pe locul șapte ca cel mai mare donator de ajutor pentru instituțiile de stat, oferind un total de aproximativ 1,8 miliarde de dolari pentru acest sector între 1995 și 2008. Cu toate acestea acest ajutor este cu mult mai mic decât al unor state cum ar fi Statele Unite sau Marea Britanie, care au oferit 19.4 miliarde dolari și 5,6 miliarde dolari, respectiv, în această perioadă. Dar ajutorul japonez este încă substanțial, în valoare totală de peste 100 milioane dolari anual pentru instituțiile de stat și, uneori, ajungând la mai mult de 300 milioane dolari, ca în 1995 și 2006. Ajutor japonez depășește, de asemenea, contribuțiile altor țări cunoscute ca fiind active drept Furnizorii de asistență pentru democrație, cum ar fi Suedia, Norvegia, și Danemarca.
În cadrul sectorului instituțiilor de stat, cel mai mult din ajutor al Japoniei merge la trei sectoare-centrale: agenții guvernamentale, statul de drept, precum și administrația locală. Japonia consideră rolul agențiilor guvernamentale centrale esențial pentru sarcina generală de a îmbunătăți guvernanța în țările ce se află în tranziție politică. Astfel, Japonia concentrează cea mai mare parte asistența eforturilor de consolidare a acestor agenții, în special pentru îmbunătățirea capacității oficialilor guvernamentali de a se angaja în administrarea eficientă.
În pofida creșterii semnificative a asistenței japoneze pentru democrație în ultimii douăzeci de ani, comunitatea politică internațională acordă puțină atenție acestei asistențe. Ajutorul SUA pentru democrație primește o atenție considerabilă în cercurile internaționale, inclusiv o atenție negativă în unele țări, cum ar fi Rusia și Egipt. Aceasta este de înțeles, având în vedere dimensiunea globală a angajamentelor SUA în acest domeniu și asocierea frecventă a acestei asistențe cu aspirațiile sale ambițioase geostrategice. Cu toate acestea, chiar ajutorul pentru democrație a actorilor mai mici, cum ar fi cea a mai multor țări europene, atrage o atenție deosebită atât în dezbaterile politice cât și în cercurile academice. În schimb, ajutorul japonez pentru democrație pare să funcționeze aproape în întregime sub ecranul radar al comunității politice internaționale. Principalele motive pentru aceasta par a fi proporția relativ mică a Japonia în asistența pentru democrație în raport cu ajutorul de ansamblu. În ciuda angajamentului său crescut în timp, Japonia rămâne un colaborator minor de asistență pentru democrație în comparație cu majoritatea celorlalte democrații dezvoltate. Concentrația sa în mai multe zone tehnocratice, cum ar fi guvernanța economică, precum și evitarea de mai multe zone de profil înalt, cum ar fi alegerile și dezvoltarea partidelor politice contribuie la profilul său scăzut, de asemenea.
Japonia a creat Parteneriatul pentru Dezvoltare Democratică cu avertismentul că va oferi asistență pentru democrație numai cu acordul țărilor beneficiare și în parteneriat cu ele. Dar avertismentul nu a specificat care sunt actorii care trebuie să fie în căutarea democratizării și ale căror consimțământ Japonia are nevoie.
Nivelul scăzut al asistenței societății civile în comparație cu cea a altor donatori majori ilustrează moliciunea abordării Japonia și antipatia față de activiștii pentru democrație. În timp ce șapte țări membre ale Comitetului de asistență pentru dezvoltare, fiecare au cheltuit un total între 1 miliard și 5 de miliarde de dolari privind asistența societății civile între 1995 și 2008, Japonia a cheltuit doar 20 milioane dolari. Contribuția totală a Japonia la dezvoltarea societății civile din țările beneficiare de asistență a fost de doar 0,4 la sută din cea a Statelor Unite. În timp ce majoritatea membrilor comisiei aloca mai mult de 40 la sută din asistența lor pentru democrației în sectorul societății civile, în medie Japonia alocă doar 1,1 la sută, în medie, Portugalia 3,3 la sută, și Franța 7,5 la sută. Astfel, deși Japonia este unul dintre cele mai mari donatori de ajutor extern, are aproximativ aceeași sumă de asistență societății civile ca și donatorii mici, cum ar fi Grecia și Luxemburg. Rolul minor al Japoniei în asistență societății civile este izbitoare.
Au existat doi factori care au înclinat Japonia să urmeze o abordare bazată pe dezvoltare și concentrată pe libertate. Unul era situația economică dificilă din Asia la sfârșitul anilor 1990. Criza financiară din Asia a reprezentat o amenințare serioasă pentru economiile țărilor asiatice, viața locuitorilor acestor țări, stabilitatea regiunii, și sănătatea financiară internațională. Deși Japonia nu a fost afectată în mod direct de criza financiară, pericolul perceput pentru economia japoneză a fost minunat. Pentru că a fost creată în astfel de circumstanțe, interpretarea japoneză a securității umane s-a concentrat în mod natural pe acele zone care au fost amenințate de criza financiară din Asia. În al doilea rând, limitele privind utilizarea forței militare definite în Constituția Japoniei au constrâns rolul statului în intervenția umanitară. Căutând un mod practic de a contribui la securitatea umană, dar nu pot să intervină militar, Japonia a adoptat o abordare bazată pe dezvoltare, care nu are nevoie de folosirea forței.
Din cele menționate mai sus putem concluziona că SUA este cel mai important actor în asistența pentru democrație. Ca "cea mai puternică din lume democrație, cu acoperire globală de neegalat și capabilități uriașe", SUA are o influență decisivă asupra discursului și practicii democrației în general. Și, nu în ultimul rând, SUA este cel mai mare furnizor mondial de asistență democrației. Germania este unul din cei mai importanți donatori europeni în asistență pentru democrație. În plus, politica externă germană – inclusiv promovarea democrației – este adesea poziționată în contrast cu cea a SUA. Astfel, în timp ce SUA este asociată în mod regulat cu puternice interese de securitate și un stil asertiv, proactiv sau misionar de promovare a democrației, Germania este de obicei considerat o "putere civilă", politica externă a căreia este caracterizată prin orientarea spre valorile și drepturile internaționale, condusă mai degrabă de interese economice decât de interesele de securitate. De asemenea, Germania și Japonia sunt mult mai precaute și reticente atunci când vine vorba de implicarea în treburile interne ale altor state. O caracteristică a asistenței japoneze este că, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, Japonia nu are ca scop extinderea guvernării democratice în sine. Japonia oferă asistență pentru a proteja progresele democratice a țărilor în curs de dezvoltare ca o parte din ajutor de dezvoltare prin protejarea libertăților de bază și promovarea drepturilor omului.
1.3 Concluzii la compartimentul II
Informațiile prezentate în compartimentul II demonstrează că actorii implicați în activitățile practice de asistență internațională pentru democrație au elaborat, de-a lungul timpului, un set specific de strategii care permit sporirea eficienței eforturilor, precum și dau dovadă de o flexibilitate înaltă. Deși asistența pentru democrația a ajuns la o etapă de maturitate, iar actorii implicați sunt impunători la număr, mecanismele folosite sunt în mare măsură identice și le repetă pe cele stabilite și dezvoltate de către SUA în demersurile sale de suport a democrației în lume.
SUA și UE pot fi considerate, pe bună dreptate cei mai importanți și activi actori ai asistenței internaționale pentru democrație. Este cert faptul că acești doi mari actori au pornit pe același drum și cu aceleași scopuri, însă modul în care le-au realizat s-a dovedit a fi diametral opus. SUA a ales calea implicațiilor directe, activităților de susținere a oricăror germeni democratici practic în toate statele lumii, pe când UE preferă să acorde o importanță mai mare părții economice a problemei, considerând că obținerea bunăstării va duce într-un final la dezvoltarea proceselor democratice, de asemenea, trebuie de menționat că UE nu se implică în statele în care nu există voință politică spre democratizare. Asistența pentru democrație a Germaniei este un exemplu elocvent în acest sens.
Japonia pe de altă parte este un caz extrem de interesant, iar motivele sale de a se implica în asistența pentru democrație sunt diferite, cel puțin la nivel declarativ de cele urmărite de alți actori. Pornind de la aceea că inițial ajutorul Japonie era la origine prezenta sub forma unor „cadouri” cu prilejul vizitelor unor demnitari înalți și terminând cu faptul că Japonia niciodată nu s-a implicat în asistența pentru democrație ce viza societatea civilă, considerând aceste eforturi inutile sau chiar contraproductive. Important, de asemenea, este că Japonia a dorit să se identifice drept un stat occidental, iar implicarea în asistența pentru democrație poate să îi ajute în acest sens.
Aportul ONU în asistența pentru democrație este incontestabil și, probabil, este salutat de întreaga comunitate internațională. Cu toate că organizația se confruntă cu o criză acută de credibilitate, se poate spune că rețelele și resursele pe care le deține îi permite să își facă treaba la cel mai înalt nivel, totuși s-ar dori ca implicarea directă a statelor să fie redusă la minim. Comunitatea democrațiilor este o organizație tânără dar cu mari perspective, evoluțiile ulterioare vor marca succesul sau insuccesul ei ca instituție, deși prognozele sunt cât se poate de optimiste.
III. ASISTENȚA INTERNAȚIONALĂ PENTRU DEMOCRATIZAREA REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ
Subiectul asistenței pentru democrația la etapa actuală prezintă pentru Republica Moldova un interes aparte, dat fiind aspirațiile de integrare europeană și dorința de a depăși mult prea lunga perioadă de tranziție. Republica Moldova a beneficiat de suportul unui spectrul divers de actori ai asistenței internaționale pentru democrație, un interes major fiind demonstrat de SUA și organismele internaționale europene, inclusiv UE care este interesată de a investi resurse, cunoștințe și experiențe în consolidarea democrației în statul nostru. Republica Moldova a ajuns la un anumit grad de maturitate când democratizarea se prezintă a fi cea mai importantă și agreabilă cale spre atingerea bunăstării, iar eforturile trebuie să fie canalizate spre sectorul politic, ca fiind esențial în consolidarea democrației și spre domeniul judiciar care constituie baza unui stat democratic, însă fără a neglija și alte domenii de interes atât pentru procesul democratic cât și pentru cetățenii statului nostru.
3.1 Asistența internațională pentru democratizarea sistemului politic
Politica moldovenească după independență poate fi caracterizată ca o perioadă de instabilitate și stagnare economică. Ca și alte republici post-sovietice Moldova au suferit de coaliții guvernamentale instabile și modificări frecvente ulterioare de guvern, chiar între alegeri. Doi factori structurali majori au influențat perspectivele Republicii Moldova pentru democratizare. Una dintre ele este ritmul lent și contradictoriu al tranziției economice. În prima jumătate a anilor 1990 Moldova a reușit să realizeze un număr de reforme orientate către economia de piață câștigând astfel o reputație ca fiind unul dintre cei mai importanți reformatori din regiune.
Ca urmare a acestor reforme, sectorul privat din Moldova este estimat la aproximativ 80 la suta din PIB-ul oficial dominant de sectorul serviciilor și agriculturii. În pofida acestor realizări îndreptate spre economia de piață, economia Moldovei a căzut în recesiune profundă și de lungă durată în a doua jumătate a anilor 1990, reluând creșterea economică numai în anul 2000. Al doilea factor, este conflictul politic din partea de est a țării, Transnistria. Autoritățile autoproclamatei "Republici Moldovenești Nistrene" refuză să recunoască autoritatea și jurisdicția statului moldovenesc, dorind independență și luptând pentru legături mai strânse cu Rusia și Ucraina. Conflictul subminează capacitatea Moldovei de a fi un stat democratic viabil și stabil, precum și de a susține creșterea economică prin lărgirea bazei economice a țării.
Statalitatea slabă a fost identificată de majoritatea experților ca una dintre principalele probleme a Republicii Moldova. Din 1992, regiunea de est a Transnistriei funcționează ca un stat independent de facto, cu sprijin economic și militar rus și fără recunoaștere internațională. În mod semnificativ, de cele mai multe industria Republicii Moldova este concentrată în Transnistria, slăbind economia țării și mai mult, Chișinăul este lipsit de venituri fiscale de pe teritoriul său renegat.
Tradiția democratică aproape inexistentă și cultura politică subdezvoltată face ca populația să aibă o reacție întârziată sau chiar absentă față de mai multe politicii promovate de guvern în defavoarea cetățenilor, procese care în mare parte nu sunt taxate de alegători. Un exemplu elocvent ar fi refuzul mai multor guverne succesive de a liberaliza piața aviatică, și nepermiterea accesului pentru companiile low-cost. În cele din urmă, trebuie să menționăm că Republica Moldova nu va scăpa în timpul foarte apropiat de influențele Rusiei și va rămâne dependentă de aceasta din mai multe motive, în special din considerente energetice. Din cauza acestor dimensiuni economice, Rusia va rămâne un pol de atracție pentru partidele politice în virtutea capacității acesteia de a influența procesul politic, și mai ales cel electoral, prin mobilizarea votului etnic și prin campanii media. Totodată, aderarea la UE rămâne a fi prioritatea numărul unu al politici externe ea ghidând procesul de guvernare, chiar dacă atașamentul clasei politice și a societății fată de valorile UE este încă conjunctural. Mai important este faptul că în unele domenii se trece încet de la aspirații și pledoarii la reforme concrete care vor apropia Moldova de UE.
Politica de asistență a Uniunii Europene în Republica Moldova a urmat inițial modelul de implicare comunitară în alte foste republici sovietice, cu excepția țărilor baltice. Astfel, Chișinăul a fost inclus în Asistență Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente (TACIS) programul, care a început în 1991. În ceea ce implică titlul, punctul central al acestei abordări pentru sprijinirea tinerilor națiuni este pus pe asistență tehnică și a fost, prin urmare, în linie cu politicile de dezvoltare, mai degrabă decât abordările care vizează transformarea statelor vizate.
Situația Republicii Moldova este una mai speciala, or Uniunea nu poate sa ignore celalalt mare actor mondial si anume Rusia: „Situația geostrategica a Moldovei ridica întotdeauna probleme. Este clar ca Rusia nu poate deveni membra a Uniunii Europene, cel puțin nu in configurația politica actuala, fără a dezechilibra Uniunea din punct de vedere politic si geografic”. Iată cat de subtil se face aluzie la faptul ca europenizarea poate merge mult mai departe decât poate cineva sa-si imagineze, autorul operand cu o viziune „larga” asupra extinderii, fără a exclude chiar si Rusia, practic una dintre cauzele existentei Uniunii. Daca am privi lucrurile din acest punct de vedere, Republica Moldova ar fi cu siguranță ca și aderata. Din păcate lucrurile nu stau chiar așa, cel puțin nu in momentul de fata, iar fără a îndeplini criteriile elementare de aderare. Același ghid elaborat de francezul Fontaine prezintă pe scurt care ar fi acele criterii: „Europenizarea presupune in primul rând îndeplinirea anumitor criterii, prin atingerea aquis-ului comunitar. Articolul F al tratatului de la Maastricht adaugă faptul ca Statele membre au sisteme de guvernământ fondate pe principii democratice.
Pe scurt, la momentul aderării sale, un stat trebuie sa dispună de: instituții stabile care sa garanteze democrația, primatul dreptului, respectul drepturilor omului si a minorităților, precum si protecția acestora; o economie de piața viabila, capabila sa facă fata presiunilor concurenților si forțelor pieței din interiorul Uniunii; capacitate de a-si asuma obligațiile aferente aderării și identificarea cu obiectivele Uniunii. De asemenea, tara trebuie să dispună de o administrație publica capabila să aplice legislația europeana.
Primele câștigătoare ale Provocării Parteneriatului în Democrație sunt Republica Moldova și Tunis. Selectarea acestor două țări nu este întâmplătoare. Atât Republica Moldova, cât și Tunis fac parte din două proiecte instituționale ale Uniunii Europene referitoare la hotarele ei – Parteneriatul Estic și Uniunea pentru Mediterană. Scopul proiectelor constă în securizarea frontierelor de est și de sud ale UE. Inițiatorii Parteneriatului Estic și a Uniunii pentru Mediterană sunt două state-lider în zonă lor – Polonia, în estul Europei, și Franța, principala responsabilă de politica Uniunii Europene la frontiera sudică. În același timp, cele două state se numără printre cele mai active susținătoare ale politicii SUA în relațiile internaționale, fiind promotoare ale transatlantismului.
În anul 1992, USAID a lansat un proiect de asistență, pentru a susține această tranziție, instituind programe de creare a rețelelor de siguranță socială și de ocrotire a sănătății, stimulând procesele democratice și asistând la restructurarea și privatizarea industriilor-cheie în vederea declanșării creșterii economice.
Astăzi Moldova beneficiază de reformele democratice, economice și sociale implementate începând cu declararea independenței și își continuă calea spre integrarea europeană, fiind avantajată de amplasarea geografică și conesiunile culturale. Totuși, mai există un șir de probleme. Moldova are cel mai jos PIB per capita din întreaga Europă, cu o bază economică slabă, în mare măsură bazată pe remitențe, care nu generează venituri în de ajuns, pentru ca țara să livreze servicii adecvate cetățenilor. În pofida faptului că investițiile străine s-au majorat semnificativ, Moldova trebuie să-și întărească atât baza legală cât și cea de reglementare, pentru a dezvolta o economie competitivă, orientată spre export, capabilă să creeze noi locuri de muncă. În 2009, cetățenii Republicii Moldova au renunțat la opt ani de guvernare comunistă și au optat pentru un guvern pro-occidental, care a promis schimbări spre bine și o integrare Europeană mai fermă. Pentru a menține încrederea cetățenilor în viitorul democratic al Moldovei, țara trebuie să continue implementarea proceselor democratice și consolidarea statului de drept.
SUA ajută Moldova să consolideze instituțiile democratice, să refacă economia, să îmbunătățească mediul de afaceri, să întărească statul de drept și să soluționeze conflictul din Transnistria. USAID asistă Moldova să sporească eficacitatea și responsabilitatea din partea guvernului, să promoveze descentralizarea și să consolideze conexiunea dintre guvernele locale și cetățeni, pentru a angaja populația, într-o mai mare măsură, în procesul de guvernare. În același timp, pentru a susține și accelera creșterea economică, USAID ajută Moldova să abordeze probleme în vederea procesului regulatoriu, cât și probleme la nivel de politici. În scopul consolidării abilității Republicii Moldova de a concura la nivel local, USAID oferă asistență celor mai importante sectoare ale economiei, fapt ce contribuie la crearea oportunităților economice, care generează venituri, noi locuri de muncă, cât și creșterea nivelului de viață.
Complexitatea dublei tranziții a Republicii Moldova este completată de un al treilea factor, care a început a se impune recent în studiile occidentale de specialitate. Acesta este factorul identitar, ce complică substanțial procesele de tranziție democratică. Ipoteza potrivit căreia „înalta pluralitate culturală, lingvistică, religioasă în unele state imature face mai dificilă tranziția spre democrație” a fost utilizată pentru a identifica specificul tranziției în unele țări din Europa de Sud-Est și din spațiul post-sovietic. Considerăm că această ipoteză se referă perfect pentru a descrie situația și din Republica Moldova.
Disputele privind identitatea națională persistă la toate nivelele, dar mai ales sunt foarte profunde la nivel politic, afectând consensul civic și politic de bază a societății, element care în opinia noastră constituie o condiție de bază pentru realizarea cu succes a tranziției democrate. O astfel de criză de identitate națională afectează încrederea populației în instituțiile statale, precum și determină înrăutățirea relațiilor sociale și interetnice din țară. În plus, criza de acest tip într-o țară lipsită de tradiții democrate constituie o tentație de comportament nedemocratic al statului, mecanismul căruia poate fi implicat de partea uneia din părțile conflictului identitar, sau din partea unor forțe politice. În acest sens, mai multe acte legislative și acțiuni ale statului au încălcat neutralitatea și obiectivitatea poziției statului în cadrul conflictului identitar. De exemplu: adoptarea Concepției politicii naționale a Republicii Moldova cu contestata sintagmă „neutralizarea politico-juridică a tentativelor de demoldovenizare”, implicarea autoritară și partajată a statului în chestiunile de limbă și istorie, fără un profund dialog cu societatea civilă și opoziția, precum și utilizarea partajată a resurselor statului în problema vizată, afectează tranziția democrată a țării și pune sub semnul întrebării șirul reformelor promovate. În acest sens, promovarea și consolidarea democrației în Republica Moldova caracterizată de profundele crize identitare sau naționale poate fi favorizată numai de construcția unui stat oferă egalitate politică tuturor cetățenilor și retragerea statului în limitele statului de drept.
Analiza relațiilor ruso-moldave pentru definirea gradului securității Republicii Moldova în care să fie realizat cu succes democratizarea are o mare importanță. Influența din partea Federației Ruse asupra procesului de democratizare a Republicii Moldova variază de la influența interpretată ca tradițională, normală în limitele abordării realiste, la intervenție în afacerile interne, ce depășește starea normalului în interacțiunile dintre state, care ajung la implicații directe sau indirecte în conflictul teritorial din Republica Moldova, realizate prin încălcarea dreptului internațional și acordurilor încheiate între aceste două țări.
Dependență economică puternică a Republicii Moldova de Federația Rusă și diferența de putere între cele două state, acordă Federației Ruse impresionante mijloace și șanse de a influența procesele politice interne. Potrivit unor autori, în dependență de situație, etapă și interese, Federația Rusă nu a ezitat să utilizeze nici presiunile economice și nici cele militare în raport cu țările post-sovietice. Învinuirile aduse Federației Ruse privind utilizarea presiunilor economice pentru realizarea șantajului politic nu sunt deloc rare în viața politică națională a Republicii Moldova. Totodată, consecutivitatea derulării evenimentelor permite a invoca legătura dintre presiunile economice și refuzul de a semna proiectul de rezolvare a diferendului transnistrean respectând interesul național al Republicii Moldova și dreptul internațional, de o parte, și de altă parte, declarațiile de integrare europeană a Republicii Moldova și continua extindere a NATO în regiune.
În acest sens, o modalitate distinctă de realizare a influenței cu profunde implicații asupra procesului de democratizare o constituie implicarea Federației Ruse în conflictul transnistrean. Succesul instituționalizării separatismului în Republica Moldova este fie parțial, fie chiar în mare parte datorat susținerii acordate de către Federația Rusă. Este vorba despre susținerea economică, politică, militară, financiară a separatismului transnistrean și chiar despre implicarea directă, în prima etapă a războiului, a Federației Ruse de partea forțelor separatiste, care s-a soldat cu grave consecințe pentru procesul de democratizare și securitatea națională a Republicii Moldova.
Statutul de primi-câștigători ai Parteneriatului pentru Democrație nu este un avans special pentru Chișinău și Tunis, subliniază autorul. Republica Moldova, în mod simbolic practic, poate să devină o țară de succes în partea europeană a spațiului CSI. Dintre cele șase state implicate de Bruxelles în Parteneriatul Estic, Republica Moldova are cele mai mari performanțe la capitolul democrație în ultimul an. Freedom House, una dintre instituțiile principale de evaluare anuală a democrației în lume, plasează Republica Moldova pe locul șase (notele se pun de la 1 la 7, 1 fiind nota superioară, iar 7 – inferioară), după statele baltice, Ucraina și Georgia, la nivelul democratizare în spațiul post-sovietic. În special devine pregnant progresul democratic al Moldovei pe fundalul reculului democratic al Ucrainei, după venirea lui Victor Ianukovici la putere, și stagnarea Georgiei în ultimii cinci ani.
În concluzie se poate menționa că democrația nu-i o stație finală/terminus, ci un proces de adaptări instituționale și comportamentale la normele pe care cetățenii unei societăți le consideră acceptabile și oportune, și țările mici pot furniza resurse interesante de schimbare altor țări. Și statele mici pot descoperi cu surprindere că soluțiile pe care le-au găsit în momentul unei crize sau după izbucnirea ei pot fi învățate social de către alte societăți, care doresc să învețe de la alții și au răbdarea de a cunoaște diferențele și avantajele unei lecții noi.
Și pe planul exportului de democrație, asistența din RM s-a manifestat în numeroase rânduri, dar mai ales în planul consultanței furnizate de către societatea civilă, și nu a agențiilor de stat, care a manifestat de regulă o prudență exagerată, sau un negativism alimentat de lipsa cronică a resurselor bugetare pentru a promova un anumit model de democrație, clădită în RM.
3.2 Asistența internațională pentru democratizarea justiției
Funcționarea eficientă a justiției este un element important al societății democratice, iar constituirea unui sistem judiciar independent este un indicator al devotamentului statului față de aspirațiile integrării europene. Încă de la proclamarea independenței și adoptarea Constituției Republicii Moldova justiția se află în vizorul factorilor de decizie, între timp realizîndu-se o serie de reforme structurale, instituționale și legislative.
Reformele continui pentru garantarea independenței, eficienței și încrederii în justiție rămân o provocare pentru guvernarea Republicii Moldova. Schimbările reale spre bine și obținerea unei evaluări pozitive la acest capitol vor deschide noi oportunități și vor demonstra capacitatea de a aborda cele mai complexe probleme cu care se poate confrunta statul.
Extinderea Uniunii Europene de la 1 mai 2004 a determinat o schimbare istorică pentru Republica Moldova în termeni politici, geografici și economici, consolidând, din acel moment, interdependența politică și economică dintre UE și Moldova. Extinderea a oferit Republicii Moldova oportunitatea de a dezvolta o relație continuă de apropiere multisectorială de spațiul european comun.
Instrumentele utilizate de UE în construirea relațiilor cu vecinii săi stabilesc obiective ambițioase, bazate pe angajamente pentru promovarea valorilor comune și implementarea efectivă a reformelor democratice. Prin intermediul Planului de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova (PAUEM), țara noastră a fost invitată să stabilească relații politice, de securitate, economice și culturale mai intense cu UE. Nivelul relațiilor depinde de gradul de angajare a Moldovei în susținerea valorilor comune, precum și de capacitatea sa de a implementa prioritățile convenite în comun. În acest sens, PAUEM reprezintă un document important pentru Republica Moldova atât din perspectiva evaluării stării de fapt, cât și din cea a implementării unor acțiuni în concordanță cu procesele europene.
Funcționarea justiției independente, imparțiale, credibile și eficiente reprezintă o condiție indispensabilă pentru instituirea supremației legii și constituirea statului de drept autentic, bazat pe separația puterilor. Pornind de la această condiție, PAUEM enumeră, printre prioritățile cărora trebuie să li se acorde o atenție specială, „continuarea consolidării stabilității și eficienței instituțiilor ce garantează democrația și supremația legii“ și „continuarea consolidării capacităților administrative și judiciare“. Puterea judecătorească este unul dintre cei trei piloni fundamentali, egali ca importanță, ai statului democratic modern. Ea are un rol și funcții importante în relație cu celelalte două puteri: legislativă și executivă. Pe de o parte, are grijă ca guvernele și administrațiile să poată fi trase la răspundere pentru acțiunile lor ilegale, iar în ceea ce privește puterea legislativă, are sarcina de a asigura aplicarea legilor adoptate și conformarea lor la Constituție sau la orice alt act legislativ superior.
De la declararea independenței Republicii Moldova până în prezent au fost depuse eforturi considerabile în vederea realizării reformelor democratice, în general, și a reformelor în domeniul justiției, în special. Primul pas l-a constituit adoptarea, pe 29.07.1994, a Constituției Republicii Moldova, care a stabilit principiile de bază ale funcționării justiției. Reforma judiciară și de drept a fost lansată nemijlocit în urma adoptării Concepției reformei judiciare și de drept în Republica Moldova, care avea drept scop crearea cadrului legislativ și instituțional necesare pentru constituirea statului bazat pe drept și consolidarea economiei de piață. Concepția evocă necesitatea existenței unei autorități judecătorești independente și a unui mecanism eficient de protejare a drepturilor omului și a proprietății private.
Necesitatea stringentă a reformelor democratice a catalizat și procesul de creație legislativă pe segmentul „funcționarea sistemului judecătoresc“. În consecință, Parlamentul a adoptat, la sfârșitul anului 1996, cele mai importante legi cu privire la organizarea judecătorească și statutul judecătorului, având loc, totodată, reformarea instanțelor judecătorești, ce au trecut de la sistemul cu două niveluri la sistemul cu patru niveluri, constituit din Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel, tribunale și judecătorii raionale, la care se alăturau instanțele judecătorești specializate: judecătoriile economice și judecătoria militară.
Obținerea calității de stat membru al Consiliului Europei în 1995 și tendința de integrare europeană au constituit noi imbolduri pentru continuarea reformelor în justiție. Unul dintre angajamentele asumate de Republica Moldova față de structurile europene a fost dezvoltarea și implementarea unor standarde noi în domeniul justiției, asigurarea independenței și eficienței acesteia, iar acțiunile ulterioare întreprinse de autorități au fost orientate spre atingerea acestor obiective. Astfel, reforma de drept a continuat cu adoptarea și punerea în aplicare, în 2002-2003, a Codului Civil, a Codului de Procedură Civilă, a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală Procesul de reformă este complex și de lungă durată, iar experiența a demonstrat că sistemul judiciar, reformat după anul 1996 (fără suplimentarea concomitentă a numărului de judecători și procurori, fără dotarea instanțelor și sporirea numărului de personal auxiliar), a început să reprezinte un impediment în realizarea accesului liber la justiție. Modificarea din 2002 a Constituției și amendamentele ulterioare din 2003 la legislația națională au constituit o nouă etapă în procesul de reformare a sistemului judecătoresc. Drept rezultat, a fost pusă temelia unei noi organizări a sistemului instanțelor judecătorești, prin excluderea verigii tribunalelor. Această structură este valabilă și în prezent, justiția fiind înfăptuită de Curtea Supremă de Justiție, de curțile de apel și de judecătorii. În același timp, anumite categorii de cauze țin de competența instanțelor judecătorești specializate: economice și militare.
Deși au fost înregistrate tendințe pozitive în reformarea sistemului judiciar din Republica Moldova (cadru legal dezvoltat, cadru instituțional restructurat), un număr important de angajamente, în special în ceea ce privește independența și eficiența sistemului judiciar, nu au fost realizate într-o manieră satisfăcătoare, fiind necesare în continuare intervenții și reforme. Conform raportului „Indicatorii Reformei în Justiție pentru Moldova“, realizat de ABA/RoLI în 2007, doar 4 din cei 30 de indicatori ai reformei au înregistrat evoluții pozitive față de situația din 2002, iar 5 indicatori au semnalat un declin. Alți 21 de indicatori au rămas neschimbați, 11 dintre ei înregistrând o stagnare apreciată negativ.
Există multiple carențe în sistemul judiciar: depășirea termenului rezonabil de examinare a cauzelor, vulnerabilitatea la corupție, finanțarea insuficientă, vulnerabilitatea la influențe din exterior, dotarea tehnică proastă, insuficiența spațiilor amenajate pentru înfăptuirea solemnă a justiției, numărul semnificativ al hotărârilor judecătorești neexecutate, pregătirea profesională insuficientă, remunerarea insuficientă etc. Toate acestea prejudiciază în mod evident imaginea justiției, afectează dezvoltarea economică, socială a statului și reduce credibilitatea lui în plan extern.
Existența deficiențelor în sistem este resimțită și de justițiabili, motiv pentru care sondajele de opinie atestă o încredere redusă a populației în justiție. Totuși, angajamentele asumate prin aderarea la structurile europene și exteriorizarea tendințelor de integrare europeană implică dezvoltarea în continuare a reformelor necesare pentru asigurarea unei justiții independente și eficiente, în conformitate cu standardele internaționale și bunele practici în domeniu.
Acestea ar trebui să includă nu numai abordarea strategică a problemelor justiției, ci și consolidarea independenței sistemului judiciar (atât din punct de vedere funcțional, cât și material), îmbunătățirea mediului de lucru și a managementului instanțelor de judecată, consolidarea capacităților profesionale, diminuarea corupției, îmbunătățirea executării hotărârilor judecătorești, implementarea exactă a legislației naționale și sistarea practicilor de amestec în activitatea sistemului judiciar. În același timp, reforma justiției este un proces de lungă durată, ce implică nu numai adoptarea de texte legislative, dar și asigurarea implementării acestora, precum și schimbări de comportament, de atitudini și de practici. Obiectivul reprezintă minimul de standarde în ceea ce privește funcționarea justiției, pe care UE le pune la baza dialogului cu Moldova. În funcție de rezultatele obținute, Republica Moldova va evolua sau va stagna în dezvoltarea relațiilor de cooperare cu UE. Din această perspectivă, se poate spune că Moldova ar fi avut doar beneficii în cazul realizării efective și depline a acțiunilor prevăzute de PAUEM, ceea ce ar fi demonstrat angajamentul statului de a avansa în relațiile cu UE și ireversibilitatea reformelor democratice. Pe de altă parte, o justiție independentă și eficientă prezintă avantaje numeroase și la nivel național. O societate mai stabilă și sigură, justițiabili încredințați de supremația legii, un climat investițional atractiv sânt doar câteva dintre acestea. Astfel, implementarea PAUEM se constituie, inițial, ca un exercițiu intern, rezultatele căruia aduc dividende, în primul rând, la nivel național, contribuind la stabilitate și la dezvoltarea durabilă.
Complexitatea domeniului justiției, caracterul ei multilateral impun o abordare continuă și integrată a fiecărui element. Instabilitatea sau discontinuitatea unui element poate genera o reacție în lanț, care ar provoca stagnarea sau chiar colapsul sistemului. Pornind de la afirmația că nimic nu apare din nimic, că totul se transformă, scopul acestei analize este de a determina, într-o manieră succintă, care au fost acțiunile privind justiția din Moldova întreprinse de autoritățile naționale în cadrul implementării PAUEM, și randamentul acestora, precum și de a identifica potențiale soluții pentru problemele ce persistă. În același timp, trebuie să fim conștienți de faptul că doar în timp se va putea demonstra durabilitatea și eficiența unor măsuri. În acest sens, este esențială implementarea eficientă a măsurilor legislative adoptate și consolidarea reformelor instituționale inițiate.
3.3 Concluzii la Compartimentul III
Moldova suferă de o slăbiciune dublă, care reprezintă o dilemă pentru orice donator potențial în alegerea partenerilor de cooperare pentru proiecte pe teren. Lipsa capacităților actorilor non-statali au împiedicat acestea să folosească libertatea comparative de care ei s-au bucurat. Faptul că societatea civilă nu a fost în măsură să afirme un rol mai ofensator poate să fi fost un motiv de permisivitate al guvernului, deoarece poziția sa nu a fost niciodată în pericol.
Politica de asistență a Uniunii Europene în Republica Moldova a urmat inițial modelul de implicare comunitară în alte foste republici sovietice, cu excepția țărilor baltice. Astfel, Chișinăul a fost inclus în Asistență Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente (TACIS) programul, care a început în 1991.
Astăzi Moldova beneficiază de reformele democratice, economice și sociale implementate începând cu declararea independenței și își continuă calea spre integrarea europeană, fiind avantajată de amplasarea geografică și concesiunile culturale. Totuși, mai există un șir de probleme. Moldova are cel mai jos PIB per capita din întreaga Europă, cu o bază economică slabă, în mare măsură bazată pe remitențe, care nu generează venituri în de ajuns, pentru ca țara să livreze servicii adecvate cetățenilor. În pofida faptului că investițiile străine s-au majorat semnificativ, Moldova trebuie să-și întărească atât baza legală cât și cea de reglementare, pentru a dezvolta o economie competitivă, orientată spre export, capabilă să creeze noi locuri de muncă.
Instrumentele utilizate de UE în construirea relațiilor cu vecinii săi stabilesc obiective ambițioase, bazate pe angajamente pentru promovarea valorilor comune și implementarea efectivă a reformelor democratice. Nivelul relațiilor depinde de gradul de angajare a Moldovei în susținerea valorilor comune, precum și de capacitatea sa de a implementa prioritățile convenite în comun. Funcționarea justiției independente, imparțiale, credibile și eficiente reprezintă o condiție indispensabilă pentru instituirea supremației legii și constituirea statului de drept autentic, bazat pe separația puterilor.
Deși au fost înregistrate tendințe pozitive în reformarea sistemului judiciar din Republica Moldova (cadru legal dezvoltat, cadru instituțional restructurat), un număr important de angajamente, în special în ceea ce privește independența și eficiența sistemului judiciar, nu au fost realizate într-o manieră satisfăcătoare, fiind necesare în continuare intervenții și reforme.
ÎNCHEIERE
Rezultatele obținute în urma investigațiilor efectuate îmi permit să afirm că asistența internațională pentru democrație a avut o evoluție uniformă, marcată de interesul crescând al statelor, dar și al mediului academic asupra posibilităților de fortificare a capacităților sale de a răspândi democrația și valorile democratice într-un număr cât mai mare de state ale lumii. Interesul major pentru acest subiect în mediul academic este generat de importanța sa pentru prosperarea întregii comunități mondiale, în acest sens un rol major l-a jucat teza despre pacea democratică, ceea ce demonstrează că pacea este, în prezent, una din cele mai importante preocupări ale omenirii.
Analiza sistemică a condiționat identificarea importanței asistenței internaționale pentru democrație la fortificarea relațiilor de prietenie dintre statele donatoare și statele beneficiare. Prin acest fapt se confirmă ipoteza metodologică formulată și se recunoaște că asistența internațională pentru democrație contribuie la înrădăcinarea valorilor democratice cauzând transformări calitative la nivel internațional, fiind, totodată, și un instrument de influență.
Analiza problemei de cercetare ne-a permis să formulăm următoarele concluzii:
analiza aspectelor istoriografice ne-a oferit o imagine de ansamblu asupra istoricului evoluției asistenței internaționale pentru democrație colaborării, procesului de constituire a instituțiilor implicate, precum și asupra activității de cercetare istoriografică din cadrul centrelor de studiu din SUA, Europa de Vest și de Est. Analizând istoriografia problemei am tras concluzia că nivelul de cercetare în mediul academic din Republica Moldova este încă insuficient cercetat și puțin dezvoltat. Studierea acestui subiect din punct de vedere științific va contribui la o schimbare calitativă a comunității academice din Republica Moldova privind percepția acestui nou subiect, în același timp, completând un vacuum în eforturile de creare și profesionalizare a experților în domeniu.
cercetarea aspectelor conceptuale a asistenței internaționale pentru democrație a dus la determinări conceptuale reieșind din studierea evoluției problemei cercetate din țările menționate în teză, au evidențiat aspectele ce caracterizează specificul practicilor de asistență pentru democrație în general, fiind identificat caracterul particular al fiecărei țări și organizații internaționale cercetate.
materialul teoretic și practic a fost abordat printr-o metodologie complexă, cu caracter interdisciplinar al studiilor bibliografice, istoriografice, conceptual-teoretice și analitico-aplicative. Metodologia a inclus abordări, principii și metode de cercetare a asistenței internaționale pentru democrație utilizate în domeniul științei politice și relațiilor internaționale.
abordarea problematicii strategiilor de asistență internațională pentru democrație a organizațiilor internaționale a demonstrat pluralitatea domeniilor de implicare și relativa absență a diversității strategiilor folosite în activitățile de asistență.
cercetarea experienței SUA, Germaniei, și Japoniei ne-a permis să constatăm la ce procese au apelat și de ce mecanisme se folosesc în asistarea democrației în diverse state. S-a ajuns la concluzia că statele dețin un spectru mai larg de mecanisme de acțiune pentru a atinge scopul de democratizare. De asemenea se poate constata că statele demonstrează un grad mai mare de implicare a interesului personal și a dorinței de obținere și exercitare a influenței decât organismele internaționale multilaterale.
în baza evaluării asistenței internaționale pentru democratizarea sistemului politic din Republica Moldova subliniem că atingerea scopului de integrare europeană solicită o abordare mult mai serioasă a procesului de democratizare a sistemului politic. Deși avem tot suportul, atât financiar cât și logistic din partea partenerilor occidentali, Republica Moldova face progrese slabe, însă în comparație cu alte state din regiune manifestă un nivel de progres mai înalt.
în urma analizei asistenței internaționale pentru democratizarea justiției Republicii Moldova am tras concluzia că în pofida interesului major al donatorilor de a sprijini reformarea și democratizarea justiției, în acest sens țara noastră face mai multe regrese, decât progrese, în anul 2014 s-a înregistrat o vădită scădere a nivelului de democratizare a justiției moldovenești.
În baza studiului efectuat și a concluziilor deduse, care confirmă actualitatea și importanța problematicii cercetării, înaintăm următoarele recomandări:
referindu-ne la mediul academic din Republica Moldova, considerăm importantă integrarea în spațiul european de cercetare în baza excelenței științifice, estimării capacității structurilor de cercetare, consolidării resurselor umane, materiale și instituționale, aceasta constituind un suport considerabil al îmbunătățirii bazei științifice.
BIBLIOGRAFIE
1. Activitățile USAID. http://www.usaid.gov/ro/moldova/our-work (vizitat 12.03.2015)
2. Assessing international democracy assistance: Key lessons and challenges Lise Rakner, Alina Rocha Menocal and Verena Fritz, London, Overseas Development Institute, Project briefing, no.14 august 2008. 4 p.
3. Börzel T.A., and Risse T. Conceptualizing the Domestic Impact of Europe. In The Politics of Europeanization, Oxford: Oxford University Press, 2003, p. 57–80.
4. Bouchet N. The democracy tradition in US foreign policy and the Obama presidency. In International Affairs, January 2013, Volume 89, Issue 1, p. 31–51.
5. Bridoux J., Russell M. Liberal Democracy Promotion in Iraq: A Model for the Middle East and North Africa? Foreign Policy Analysis. July 2013, Volume 9, Issue 3, p. 327–346.
6. Burnell P. Democracy Assistance: The State of the Discourse. In Democracy Assistance: International Co-operation for Democratization, ed. Peter Burnell. London: Frank Cass, 2000. p. 3-34.
7. Burnell P. Does international democracy promotion work? Bonn: Dt. Inst. für Entwicklungspolitik, 2007. 16 p.
8. Burnell P. From Evaluating Democracy Assistance to Appraising Democracy Promotion. In Political Studies, June 2008, Volume 56, Issue 2, p. 414–434.
9. Burnell P. Political Strategies of External Support for Democratization. In Journal of Common Market Studies, September 2011, Volume 49, Issue 5, pages 995–1018.
10. Bush S. Confront or Conform? Rethinking U.S. Democracy Assistance. 2013. http://pomed.org/wp-content/uploads/2013/03/POMED-Policy-Brief-Bush.pdf (vizitat 13.02.2015)
11. Cardwell P. Mapping Out Democracy Promotion in the EU’s External Relations In European Foreign Affairs Review, 2011, No. 16, p. 21–40.
12. Carothers T. Democracy Assistance: Political vs Developmental?. In Journal of Democracy, January 2009, p. 5–19.
13. Carothers T. How Democracies Emerge: The ‘Sequencing’ Fallacy.” In Journal of Democracy, 2007, nr. 18(1), p. 12-27.
14. Carothers T. Revitalizing U.S. Democracy Assistance. The Challenge of USAID. Washington: Carnegie Endowment for International Peace, 2009. 66 p.
15. Carothers, Thomas. Taking Stock of US Democracy Assistance. In American Democracy Promotion: Impulses, Strategies, and Impacts, eds. Michael Cox, G. John Ikenberry and Takashi Inoguchi. Oxford: Oxford University Press, 2000. p.
16. Chou M. When Democracies Fail. In Political Studies Review, September 2011, Volume 9, Issue 3, p. 344–356.
17. Collins S. Can America Finance Freedom? Assessing U.S. Democracy Promotion via Economic Statecraft. In Foreign Policy Analysis, October 2009, Volume 5, Issue 4, p. 367–389.
18. De Zeeuw J., Krishna K. Democracy Assistance to Postconflict Societies.” In Promoting Democracy in Postconflict Societies, eds. De Zeeuw J. and Krishna K. Boulder: Lynne Reinner Publishers, 2006. p.
19. de Zela Martínez H. The Organization of American States and its Quest for Democracy in the Americas. 2013. http://yalejournal.org/wp-content/uploads/2013/06/YJIA-SUMMER-VOL8-ISSUE2-FINAL-A4-Martinez-Copy.pdf (vizitat 20.03.2015)
20. de Zela Martínez H. The Organization of American States and its Quest for Democracy in the Americas. 2013. http://yalejournal.org/wp-content/uploads/2013/06/YJIA-SUMMER-VOL8-ISSUE2-FINAL-A4-Martinez-Copy.pdf (vizitat 20.03.2015)
21. Demes P. Twenty Years of Western Democracy Assistance in Central and Eastern Europe. Sweden: International Institute for Democracy and Electoral Assistance, 2010. 16 p.
22. Dobriansky P. Strategies on Democracy Promotion. US Department of State. Washington: Hudson Institute, 2005. 89 p.
23. Doucouliagos H., Ulubasoglu M. Democracy and Economic Growth: A Meta-Analysis, In American Journal of Political Science, 2008, p. 61–83.
24. Howard P., and Hussain M. The Role of the Digital Media. In Journal of Democracy. 2011, No. 22 (3), p. 35–48.
25. Ichihara M. Japanese Democracy Assistance: Weak Involvement of Civil Society Actors. 2012. http://pqdtopen.proquest.com/doc/992875617.html?FMT=ABS (vizitat 23.02.2015)
26. Ichihara M. Understanding Japanese Democracy Assistance. In Democracy and Rule of Law, march 2014. 28 p.
27. Inter-American Democratic Charter. http://www.oas.org/OASpage/eng/Documents/Democractic_Charter.htm (vizitat 13.02.2015)
28. James M., Scott Carie A. Steele. Sponsoring Democracy: The United States and Democracy Aid to the Developing World, 1988–2011. In International Studies Quarterly, March 2011, Volume 55, Issue 1, p. 47–69.
29. Kalyvitis S., Vlachaki I. Democratic aid and the democratization of recipients. Contemporary Economic Policy, April 2010, Volume 28, Issue 2, p. 188–218.
30. Kim D. The Effect of Partisanship, Sophistication, and Political Contexts on Belief in Democracy Promotion. Politics & Policy, October 2014, Volume 42, Issue 5, p. 658–692.
31. Knack S. Does Foreign Aid Promote Democracy? In International Studies Quarterly, 2004, nr. 48(1), p. 251-266.
32. Kurki M. Democracy and Conceptual Contestability: Reconsidering Conceptions of Democracy in Democracy Promotion. In International Relations Review, September 2010, Volume 12, Issue 3 p. 45-63.
33. Lappin R. What Democracy? Exploring the Absent Centre of Post-Conflict Democracy Assistance . In Journal of Peace, Conflict and Development, 2009, no.14, p. 1-32.
34. Lappin R. What we talk about when we talk about democracy assistance: The problem of definition in post-conflict approaches to democratisation. In Central European journal of international and security studies, 2010, nr. 4 (1), p. 183-198.
35. Lavenex S., Schimmelfennig F. EU Democracy Promotion in the Neighbourhood: From Leverage to Governance? In Democratization, 2011, no. 18 (4), p. 885–909.
36. Li R. The influence of geospatial factors on democracy: Its representation on web interface design. In Journal of the Association for Information Science and Technology, February 2014, Volume 65, Issue 2, p. 313–333.
37. Magalhães P. Government effectiveness and support for democracy. In European Journal of Political Research, February 2014, Volume 53, Issue 1, p. 77–97.
38. Magen A., McFaul M. Introduction: American and European Strategies to Promote Democracy — Shared Values, Common Challenges, Divergent Tools? In Promoting Democracy and the Rule of Law. American and European Strategies, Basingstoke: Palgrave Mcmillan, 2009, p. 1–33.
39. McFaul M. Democracy Promotion as a World Value. In The Washington Quarterly. 2005. p.147–163.
40. Melia T. The Democracy Bureaucracy. In American Interest, Summer 2006, p. 122–130.
41. Merkel W. Democracy through War? In War and Democratization. Legality, Legitimacy and Effectiveness, N.Y.: Routledge, 2009, p. 31–52.
42. Meyer P. Organization of American States: Background and Issues for Congress. Washington: Congressional Research Service, 2014. 28 p.
43. Moldova – Democracy Assistance Resources. http://www.epd.eu/?page_id=5540 (vizitat 25.03.2015)
44. Morlino L., Magen A. Scope, Depth and Limits of External Influence In International Actors, Democratization and the Rule of Law. Anchoring Democracy? N.Y.: Routledge, 2009, p. 224–258.
45. Nelson K. Social assistance and minimum income benefits in old and new EU democracies. In International Journal of Social Welfare, October 2010, Volume 19, Issue 4, p. 367–378.
46. Newman E. UN democracy promotion: comparative advantages and constraints. In The UN Role in Promoting Democracy: Between Ideals and Reality, New York: United Nations University Press, 2004. 194 p.
47. Patterson E. Obama and Sustainable Democracy Promotion. In International Studies Perspectives, February 2012, Volume 13, Issue 1, pages 26–42,
48. Petrova T. From Recipients to Donors: New Europe Promotes Democracy in the Neighborhood. N.Y.: Cornell PhD Dissertation, 2011. 240 p.
49. Petrova T. The New Role of Central and Eastern Europe in International Democracy Support. In Democracy and rule of law, 2011, 27 p.
50. Prati A. United Nations Development Programme: An Analysis Of The Impact Of The Structure On The Efficacy Of Its Democratic Governance Projects. Senior Honors Thesis. Stanford, 2012. 118 p.
51. Rakner L., Rocha Menocal A., Fritz V. Democratisation’s Third Wave and the Challenges of Democratic Deepening: Assessing International Democracy Assistance and Lessons Learned. London: Overseas Development Institute, 2007. 62 p.
52. Rieffer B., Mercer K. US democracy promotion: The Clinton and Bush administrations. In Global Society, October, 2005, p. 385-408.
53. Schoofs S., De Zeeuw J. The future of democracy assistance. Hague: Netherlands Institute of International Relations, 2005. 14 p.
54. Schraeder P. J. Promoting an International Community of Democracies. In Exporting Democracy: Rhetoric vs. Reality, ed. Peter J. Schraeder. Boulder: Lynne Rienner Publishers, 2002. p.
55. Schraeder P. The State of the Art in International Democracy Promotion: Results of a Joint European-North American Research Network In Democratization, 2003, no. 10 (2), p. 21–44.
56. Simmons P. The State of the Art in the EU Democracy Promotion Literature // Journal of Contemporary European Research, 2011, no. 7 (1), p. 129–142.
57. Smith K. The role of democracy assistance in future EU external relations. http://www.boell.de/sites/default/files/assets/boell.de/images/download_de/demokratie/The_role_of_democracy_assistance_Smith_2004_en.pdf (vizitat 13.03.2015)
58. Smith K. The Role of Democracy Assistance in Future EU External Relations. In Democracy: Europe’s Core Value?, Delft: Eburon, 2007, p. 36-42.
59. Spehar E. Democracy in our hemisphere and the role of the Organization of the American States. http://rs.sqdi.org/volumes/11.1_-_spehar.pdf (vizitat 21.01.2015)
60. Spehar E. Democracy in our hemisphere and the role of the Organization of the American States. http://rs.sqdi.org/volumes/11.1_-_spehar.pdf (vizitat 21.01.2015)
61. Stables G. Democracy Promotion. Controversy Paper. University of Southern California. 2007. 34 p.
62. Supporting Democracy Abroad – Germany. 2014. http://www.refworld.org/docid/5497f82615.html (vizitat 23.01.2015)
63. Supporting Democracy Abroad – Germany. 2014. http://www.refworld.org/docid/5497f82615.html (vizitat 23.01.2015)
64. Weinstein M. The Democracy Advantage: How Democracies Promote Prosperity and Peace. New York: Routledge, 2005. 157 p.
65. Westreicher E. Democracy promotion: the German approach. In Worldwide promotion of democracy: challenges, role and strategy of the European Union. Brussels. 5-6 June 2007, p. 41-44.
66. Youngs R. Democracy as Product versus Democracy as Process. In Democracy: Europe’s Core Value?, Hague: Eburon Delft, 2007. p. 67–73.
67. Youngs R. Is European Democracy Promotion on the Wane? Brussels: CEPS Working Document, 2008. no. 292. 27 p.
68. Youngs R., Kausch K., Mathieson D., Menendez I., De Zeeuw J. Survey of European Democracy Promotion Policies 2000-2006. Madrid: FRIDE, 2006. 236 p.
69. Yury V. Supporting Democracy in the Former Soviet Union: Why the Impact of US Assistance Has Been Below Expectations. In International Studies Quarterly, June 2012, Volume 56, Issue 2, p. 405–412.
70. Бегунов Ю., Лукашев А., Пониделко А. 13 теорий демократии. Москва: Издательский дом Бизнес Пресса, 2008. 240 с.
71. Блум У. Смертоносный экспорт Америки – демократия. Правда о внешней политике США и многом другом. Москва: Кучково поле, 2014. 272 с.
72. Волков Л., Крашенинников Ф. Облачная демократия. Екатеринбург, 2011, 64 с.
73. Джанда К. Трудным путем демократии. Процесс государственного управления в США. Москва: Российская политическая энциклопедия, 2006. 658 с.
74. Дзоло Д. Демократия и сложность: реалистический подход. Москва: Изд. дом Гос. ун-та Высшей школы экономики, 2010. 314 с.
75. Закария Ф. Будущее свободы: нелиберальная демократия в США и за их пределами. Москва: Ладомир, 2004 г. 384 с.
76. Зыкин Д. Власть, элита, народ. Подсознание и управляемая демократия. Москва: Самотека, 2007. 272 с.
77. Макферсон К. Жизнь и времена либеральной демократии. Москва: Издательский дом Гос. ун-та Высшей школы экономики, 2011. 174 с.
78. Маринович Л. Античная и современная демократия: новые подходы к сопоставлению. Москва: КДУ, 2007. 212 с.
79. Нудненко Л. Теория Демократии. Москва: Юристъ, 2001. 96 с.
80. Перегудов С. Концепция мониторинговой демократии к новым отношениям власти и общества, В Полис, 2012, №6, с. 55-67.
81. Пляйс Я., Шатилов А. Демократия в современном мире. Москва: Российская политическая энциклопедия, 2009. 368 с.
82. Попова И. Демократия как средство идентификации и мифологизации. В Вісник Одеського національного університету, 2007, том 12, вип. 6, с. 13-20.
83. Растоу Д. Переходы к демократии: попытка динамической модели. В Полис, 1996, №5, с. 5-15.
84. Сергеев В. Демократия как переговорный процесс. Москва: Моск. обществ. науч. фонд. 1999. 146 с.
85. Сморгунов Л. Сравнительная политология: Теория и методология измерения демократии. СПб.: СПбУ, 1999. 376 с.
86. Стаут Д. Демократия и традиция. Москва: Территория будущего, 2008. 465 с.
87. Терборн Г. Неопределенные идеалы и неясные результаты: демократия, гражданское общество, права человека и социальная справедливость. В Альманах Социологическое обозрение, том 3, no. 3б 2003, 23 с.
88. Федосеева Н. Демократия в информационном обществе. В Журнал российского права, 2007, N6, 6 с.
89. Харитонова О. Проблемы демократии и демократизации. Москва: Аспект-Пресс, 2002. 79 с.
90. Шарп Д. От диктатуры к демократии: Стратегия и тактика освобождения. Москва: Новое издательство, 2012. 84 с.
BIBLIOGRAFIE
1. Activitățile USAID. http://www.usaid.gov/ro/moldova/our-work (vizitat 12.03.2015)
2. Assessing international democracy assistance: Key lessons and challenges Lise Rakner, Alina Rocha Menocal and Verena Fritz, London, Overseas Development Institute, Project briefing, no.14 august 2008. 4 p.
3. Börzel T.A., and Risse T. Conceptualizing the Domestic Impact of Europe. In The Politics of Europeanization, Oxford: Oxford University Press, 2003, p. 57–80.
4. Bouchet N. The democracy tradition in US foreign policy and the Obama presidency. In International Affairs, January 2013, Volume 89, Issue 1, p. 31–51.
5. Bridoux J., Russell M. Liberal Democracy Promotion in Iraq: A Model for the Middle East and North Africa? Foreign Policy Analysis. July 2013, Volume 9, Issue 3, p. 327–346.
6. Burnell P. Democracy Assistance: The State of the Discourse. In Democracy Assistance: International Co-operation for Democratization, ed. Peter Burnell. London: Frank Cass, 2000. p. 3-34.
7. Burnell P. Does international democracy promotion work? Bonn: Dt. Inst. für Entwicklungspolitik, 2007. 16 p.
8. Burnell P. From Evaluating Democracy Assistance to Appraising Democracy Promotion. In Political Studies, June 2008, Volume 56, Issue 2, p. 414–434.
9. Burnell P. Political Strategies of External Support for Democratization. In Journal of Common Market Studies, September 2011, Volume 49, Issue 5, pages 995–1018.
10. Bush S. Confront or Conform? Rethinking U.S. Democracy Assistance. 2013. http://pomed.org/wp-content/uploads/2013/03/POMED-Policy-Brief-Bush.pdf (vizitat 13.02.2015)
11. Cardwell P. Mapping Out Democracy Promotion in the EU’s External Relations In European Foreign Affairs Review, 2011, No. 16, p. 21–40.
12. Carothers T. Democracy Assistance: Political vs Developmental?. In Journal of Democracy, January 2009, p. 5–19.
13. Carothers T. How Democracies Emerge: The ‘Sequencing’ Fallacy.” In Journal of Democracy, 2007, nr. 18(1), p. 12-27.
14. Carothers T. Revitalizing U.S. Democracy Assistance. The Challenge of USAID. Washington: Carnegie Endowment for International Peace, 2009. 66 p.
15. Carothers, Thomas. Taking Stock of US Democracy Assistance. In American Democracy Promotion: Impulses, Strategies, and Impacts, eds. Michael Cox, G. John Ikenberry and Takashi Inoguchi. Oxford: Oxford University Press, 2000. p.
16. Chou M. When Democracies Fail. In Political Studies Review, September 2011, Volume 9, Issue 3, p. 344–356.
17. Collins S. Can America Finance Freedom? Assessing U.S. Democracy Promotion via Economic Statecraft. In Foreign Policy Analysis, October 2009, Volume 5, Issue 4, p. 367–389.
18. De Zeeuw J., Krishna K. Democracy Assistance to Postconflict Societies.” In Promoting Democracy in Postconflict Societies, eds. De Zeeuw J. and Krishna K. Boulder: Lynne Reinner Publishers, 2006. p.
19. de Zela Martínez H. The Organization of American States and its Quest for Democracy in the Americas. 2013. http://yalejournal.org/wp-content/uploads/2013/06/YJIA-SUMMER-VOL8-ISSUE2-FINAL-A4-Martinez-Copy.pdf (vizitat 20.03.2015)
20. de Zela Martínez H. The Organization of American States and its Quest for Democracy in the Americas. 2013. http://yalejournal.org/wp-content/uploads/2013/06/YJIA-SUMMER-VOL8-ISSUE2-FINAL-A4-Martinez-Copy.pdf (vizitat 20.03.2015)
21. Demes P. Twenty Years of Western Democracy Assistance in Central and Eastern Europe. Sweden: International Institute for Democracy and Electoral Assistance, 2010. 16 p.
22. Dobriansky P. Strategies on Democracy Promotion. US Department of State. Washington: Hudson Institute, 2005. 89 p.
23. Doucouliagos H., Ulubasoglu M. Democracy and Economic Growth: A Meta-Analysis, In American Journal of Political Science, 2008, p. 61–83.
24. Howard P., and Hussain M. The Role of the Digital Media. In Journal of Democracy. 2011, No. 22 (3), p. 35–48.
25. Ichihara M. Japanese Democracy Assistance: Weak Involvement of Civil Society Actors. 2012. http://pqdtopen.proquest.com/doc/992875617.html?FMT=ABS (vizitat 23.02.2015)
26. Ichihara M. Understanding Japanese Democracy Assistance. In Democracy and Rule of Law, march 2014. 28 p.
27. Inter-American Democratic Charter. http://www.oas.org/OASpage/eng/Documents/Democractic_Charter.htm (vizitat 13.02.2015)
28. James M., Scott Carie A. Steele. Sponsoring Democracy: The United States and Democracy Aid to the Developing World, 1988–2011. In International Studies Quarterly, March 2011, Volume 55, Issue 1, p. 47–69.
29. Kalyvitis S., Vlachaki I. Democratic aid and the democratization of recipients. Contemporary Economic Policy, April 2010, Volume 28, Issue 2, p. 188–218.
30. Kim D. The Effect of Partisanship, Sophistication, and Political Contexts on Belief in Democracy Promotion. Politics & Policy, October 2014, Volume 42, Issue 5, p. 658–692.
31. Knack S. Does Foreign Aid Promote Democracy? In International Studies Quarterly, 2004, nr. 48(1), p. 251-266.
32. Kurki M. Democracy and Conceptual Contestability: Reconsidering Conceptions of Democracy in Democracy Promotion. In International Relations Review, September 2010, Volume 12, Issue 3 p. 45-63.
33. Lappin R. What Democracy? Exploring the Absent Centre of Post-Conflict Democracy Assistance . In Journal of Peace, Conflict and Development, 2009, no.14, p. 1-32.
34. Lappin R. What we talk about when we talk about democracy assistance: The problem of definition in post-conflict approaches to democratisation. In Central European journal of international and security studies, 2010, nr. 4 (1), p. 183-198.
35. Lavenex S., Schimmelfennig F. EU Democracy Promotion in the Neighbourhood: From Leverage to Governance? In Democratization, 2011, no. 18 (4), p. 885–909.
36. Li R. The influence of geospatial factors on democracy: Its representation on web interface design. In Journal of the Association for Information Science and Technology, February 2014, Volume 65, Issue 2, p. 313–333.
37. Magalhães P. Government effectiveness and support for democracy. In European Journal of Political Research, February 2014, Volume 53, Issue 1, p. 77–97.
38. Magen A., McFaul M. Introduction: American and European Strategies to Promote Democracy — Shared Values, Common Challenges, Divergent Tools? In Promoting Democracy and the Rule of Law. American and European Strategies, Basingstoke: Palgrave Mcmillan, 2009, p. 1–33.
39. McFaul M. Democracy Promotion as a World Value. In The Washington Quarterly. 2005. p.147–163.
40. Melia T. The Democracy Bureaucracy. In American Interest, Summer 2006, p. 122–130.
41. Merkel W. Democracy through War? In War and Democratization. Legality, Legitimacy and Effectiveness, N.Y.: Routledge, 2009, p. 31–52.
42. Meyer P. Organization of American States: Background and Issues for Congress. Washington: Congressional Research Service, 2014. 28 p.
43. Moldova – Democracy Assistance Resources. http://www.epd.eu/?page_id=5540 (vizitat 25.03.2015)
44. Morlino L., Magen A. Scope, Depth and Limits of External Influence In International Actors, Democratization and the Rule of Law. Anchoring Democracy? N.Y.: Routledge, 2009, p. 224–258.
45. Nelson K. Social assistance and minimum income benefits in old and new EU democracies. In International Journal of Social Welfare, October 2010, Volume 19, Issue 4, p. 367–378.
46. Newman E. UN democracy promotion: comparative advantages and constraints. In The UN Role in Promoting Democracy: Between Ideals and Reality, New York: United Nations University Press, 2004. 194 p.
47. Patterson E. Obama and Sustainable Democracy Promotion. In International Studies Perspectives, February 2012, Volume 13, Issue 1, pages 26–42,
48. Petrova T. From Recipients to Donors: New Europe Promotes Democracy in the Neighborhood. N.Y.: Cornell PhD Dissertation, 2011. 240 p.
49. Petrova T. The New Role of Central and Eastern Europe in International Democracy Support. In Democracy and rule of law, 2011, 27 p.
50. Prati A. United Nations Development Programme: An Analysis Of The Impact Of The Structure On The Efficacy Of Its Democratic Governance Projects. Senior Honors Thesis. Stanford, 2012. 118 p.
51. Rakner L., Rocha Menocal A., Fritz V. Democratisation’s Third Wave and the Challenges of Democratic Deepening: Assessing International Democracy Assistance and Lessons Learned. London: Overseas Development Institute, 2007. 62 p.
52. Rieffer B., Mercer K. US democracy promotion: The Clinton and Bush administrations. In Global Society, October, 2005, p. 385-408.
53. Schoofs S., De Zeeuw J. The future of democracy assistance. Hague: Netherlands Institute of International Relations, 2005. 14 p.
54. Schraeder P. J. Promoting an International Community of Democracies. In Exporting Democracy: Rhetoric vs. Reality, ed. Peter J. Schraeder. Boulder: Lynne Rienner Publishers, 2002. p.
55. Schraeder P. The State of the Art in International Democracy Promotion: Results of a Joint European-North American Research Network In Democratization, 2003, no. 10 (2), p. 21–44.
56. Simmons P. The State of the Art in the EU Democracy Promotion Literature // Journal of Contemporary European Research, 2011, no. 7 (1), p. 129–142.
57. Smith K. The role of democracy assistance in future EU external relations. http://www.boell.de/sites/default/files/assets/boell.de/images/download_de/demokratie/The_role_of_democracy_assistance_Smith_2004_en.pdf (vizitat 13.03.2015)
58. Smith K. The Role of Democracy Assistance in Future EU External Relations. In Democracy: Europe’s Core Value?, Delft: Eburon, 2007, p. 36-42.
59. Spehar E. Democracy in our hemisphere and the role of the Organization of the American States. http://rs.sqdi.org/volumes/11.1_-_spehar.pdf (vizitat 21.01.2015)
60. Spehar E. Democracy in our hemisphere and the role of the Organization of the American States. http://rs.sqdi.org/volumes/11.1_-_spehar.pdf (vizitat 21.01.2015)
61. Stables G. Democracy Promotion. Controversy Paper. University of Southern California. 2007. 34 p.
62. Supporting Democracy Abroad – Germany. 2014. http://www.refworld.org/docid/5497f82615.html (vizitat 23.01.2015)
63. Supporting Democracy Abroad – Germany. 2014. http://www.refworld.org/docid/5497f82615.html (vizitat 23.01.2015)
64. Weinstein M. The Democracy Advantage: How Democracies Promote Prosperity and Peace. New York: Routledge, 2005. 157 p.
65. Westreicher E. Democracy promotion: the German approach. In Worldwide promotion of democracy: challenges, role and strategy of the European Union. Brussels. 5-6 June 2007, p. 41-44.
66. Youngs R. Democracy as Product versus Democracy as Process. In Democracy: Europe’s Core Value?, Hague: Eburon Delft, 2007. p. 67–73.
67. Youngs R. Is European Democracy Promotion on the Wane? Brussels: CEPS Working Document, 2008. no. 292. 27 p.
68. Youngs R., Kausch K., Mathieson D., Menendez I., De Zeeuw J. Survey of European Democracy Promotion Policies 2000-2006. Madrid: FRIDE, 2006. 236 p.
69. Yury V. Supporting Democracy in the Former Soviet Union: Why the Impact of US Assistance Has Been Below Expectations. In International Studies Quarterly, June 2012, Volume 56, Issue 2, p. 405–412.
70. Бегунов Ю., Лукашев А., Пониделко А. 13 теорий демократии. Москва: Издательский дом Бизнес Пресса, 2008. 240 с.
71. Блум У. Смертоносный экспорт Америки – демократия. Правда о внешней политике США и многом другом. Москва: Кучково поле, 2014. 272 с.
72. Волков Л., Крашенинников Ф. Облачная демократия. Екатеринбург, 2011, 64 с.
73. Джанда К. Трудным путем демократии. Процесс государственного управления в США. Москва: Российская политическая энциклопедия, 2006. 658 с.
74. Дзоло Д. Демократия и сложность: реалистический подход. Москва: Изд. дом Гос. ун-та Высшей школы экономики, 2010. 314 с.
75. Закария Ф. Будущее свободы: нелиберальная демократия в США и за их пределами. Москва: Ладомир, 2004 г. 384 с.
76. Зыкин Д. Власть, элита, народ. Подсознание и управляемая демократия. Москва: Самотека, 2007. 272 с.
77. Макферсон К. Жизнь и времена либеральной демократии. Москва: Издательский дом Гос. ун-та Высшей школы экономики, 2011. 174 с.
78. Маринович Л. Античная и современная демократия: новые подходы к сопоставлению. Москва: КДУ, 2007. 212 с.
79. Нудненко Л. Теория Демократии. Москва: Юристъ, 2001. 96 с.
80. Перегудов С. Концепция мониторинговой демократии к новым отношениям власти и общества, В Полис, 2012, №6, с. 55-67.
81. Пляйс Я., Шатилов А. Демократия в современном мире. Москва: Российская политическая энциклопедия, 2009. 368 с.
82. Попова И. Демократия как средство идентификации и мифологизации. В Вісник Одеського національного університету, 2007, том 12, вип. 6, с. 13-20.
83. Растоу Д. Переходы к демократии: попытка динамической модели. В Полис, 1996, №5, с. 5-15.
84. Сергеев В. Демократия как переговорный процесс. Москва: Моск. обществ. науч. фонд. 1999. 146 с.
85. Сморгунов Л. Сравнительная политология: Теория и методология измерения демократии. СПб.: СПбУ, 1999. 376 с.
86. Стаут Д. Демократия и традиция. Москва: Территория будущего, 2008. 465 с.
87. Терборн Г. Неопределенные идеалы и неясные результаты: демократия, гражданское общество, права человека и социальная справедливость. В Альманах Социологическое обозрение, том 3, no. 3б 2003, 23 с.
88. Федосеева Н. Демократия в информационном обществе. В Журнал российского права, 2007, N6, 6 с.
89. Харитонова О. Проблемы демократии и демократизации. Москва: Аспект-Пресс, 2002. 79 с.
90. Шарп Д. От диктатуры к демократии: Стратегия и тактика освобождения. Москва: Новое издательство, 2012. 84 с.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evolutia Conceptului Si Practicii DE Asistenta Internationala Pentru Democratie LA Etapa Actuala (ID: 140010)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.