Evolutia Conceptului de Solutionare Pasnica a Diferendelor Internationale

Conceptul soluționarii pașnice a diferendelor este un concept la fel de vechi ca și recurgerea la război pentru rezolvarea problemelor intre state. Metodele folosite în ziua de azi pentru solutionarea pașnică a conflictelor între state, deși in timp au evoluat și au fost perfecționate, nu se deosebesc in mod fundamental de metodele de soluționare pașsnică folosite in atichitate.

Potrivit istoriei, primele reguli de drept internațional au aparut in Mesopotamia și Egipt, apoi in Roma si Grecia antica. Inițial dreptul internațional s-a dezvoltat ca un drept al războiului, devenind ulterior un drept al cooperarii intre state.

Primele inscripții ce atestă incheierea unor alianțe sau tratate de pace intre regii Egiptului, Babilonului, Asiriei si Indiei, datează din mileniul al II-lea Î.Cr. Tratatul politic incheiat intre faraonul Egiptului, Ramses al II-lea si regele hitiților, Hattușill al III-lea, in anul 1296 Î.Cr. prin care se puneau bazele unei alianțe politice intre cele doua state si se obligau sa nu se atace unul pe altul si sa iși acorde ajutor reciproc in caz de atac din partea altui stat, este considerat a fi cel mai vechi tratat internațional.

In Grecia antică, conceptul de soluționare pașnica a unor probleme și-a gasit aplicare prin instituția arbitrajului. Vechii greci foloseau arbitrajul pe scară largă pentru soluționarea conflictelor ivite in legatură cu: demarcarea frontierelor, ieșirile la mare, privilegiile acordate in porturi , conflictele din domeniul comerțului și chiar unele conflicte de natură politică. Grecii aveau un sistem diplomatic bine pus la punct si pot fi considerați ca intemeietori ai dreptului internațional. Instituția ambasadorului, ligile politice si tratatele incheiate de greci sunt elemente care evidențiaza nevoia grecilor de soluționare a conflictelor pe cale pasnica. Dintre tratatele încheiate de acestia, cele mai relevante in materie sunt tratatele de pace dintre Atena si Sparta, incheiate in 446 si 445 î.e.n.

Statul roman și-a instituit norme de drept internațional inca de la inceputurile sale. Romanii incheiau tratate de prietenie, de alianța sau de neutralitate cu statele pe recunosteau ca egale lor si trate care consfințeau relatii de dependența sau de clientelare cu statele pe care le considerau barbare. Conceptul roman de ius gentium a stat la baza formării dreptului internațional in Europa Occidentala. Ius gentium reglementa raporturi de drept privat intre cetațenii romani si cei străini dar cuprindea si o serie de reguli de drept international.

In Evul Mediu incheierea tratatelor de alianta, tratatelor de pace, tratatelor politico-militare, cunoaste o puternica dezvoltare. Arbitrajul, medierea si concilierea erau cele mai frecvent întalnite modalitati de solutionare a conflictelor. Din lucrările unor clasici ai dreptului internațional reiese totuși ca folosirea mijloacelor pasnice de solutionare a conflictelor avea doar valoare de recomandare.