Evolutia Conceptului de Drepturi ale Omului

Problema cercetarii drepturilor omului a cunoscut o evolutie în domeniul stiintelor sociale: filosofice, stiinte politice, teologie, incluse în doctrina dreptului natural. Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a înteleptilor înca din epoca antica, printre acestia fiind Socrate, Aristotel, Platon, Cicero si altii.
O contributie foarte importanta a progresului conceptiei general-universale de reguli referitoare la fiinta umana a adus-o Platon, care a stabilit o distinctie clara între idei si cultura sau traditie, a libertatilor si drepturilor omului. În lucrarea „Politica” Aristotel afirma „numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura omenirii nu se deosebeste cu nimic ”. Cu toate acestea, a fost nevoie de ceva timp, înainte sa se ajunga la recunoasterea faptului ca demnitatea omului este în acelasi timp si sursa si fundament.
Ideile si conceptiile exprimate în operele unor filosofi si juristi de prestigiu si-au facut loc în numeroase documente cu caracter constitutional care au pus în evidenta o conceptie pe deplin elaborata si structurata cu privire la drepturile si libertatile omului. Convingerea ca individul, ca fiinta umana dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calitati, desi are origini îndepartate, mai ales în conceptia crestina asupra omului, în filosofia politica si juridica s-au impus mult mai târziu, atunci când conditiile social-politice, impunatoare la un moment dat au cerut-o.
Institutia drepturilor omului poate fi abordata pe trei planuri:
– al filosofiei politico-juridice, a carei evolutie a dus la afirmarea individului ca persoana umana, îndreptatita sa beneficieze sau sa fie investita cu drepturi propii opozabile, în primul rând statutului caruia îi apartine;
– pe plan juridic, în acest scop ideile privind drepturile omului fiind transpuse în instrumente juridice generatoare de drepturi si obligatii, mai întâi pe plan national si apoi international;
– pe cel al cooperarii dintre state, la nivel international, care intervine mult mai târziu pentru drepturile câstigate prin intermediul unor instrumente juridice specifice sau chiar identificarea unor drepturi .
Elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit, în fond, o operatiune de sinteza, constând din generalizarea unor idei consacrate, în diferite tari, în documente juridice cu un bogat continut moral si politic, redactate de juristi de mare prestigiu care au rezistat timpului, lasând în urma lor valoroase opere de studiu.
În aceste conditii, conceptul în sine ce dezvolta drepturile omului a reprezentat o generalizare si o abstractizare a tot ce a avut mai de seama gândirea umana, creând într-o noua acceptiune principiile filosofice umaniste, reluând elemente din gândirea religioasa si din nazuintele generale de libertate care se facusera cunoscute cu atâta vigoare în secolele al XVII-lea si al XVIII-lea.