EVOLUȚIA COMUNEI ȘIEU PE BAZA DOCUMENTELOR CARTOGRAFICE Coordonator științific, Absolvent, Conf. Dr.Ing. Rus Ioan Podar Patricia Aneta Mara… [308415]

[anonimizat], CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA:[anonimizat]: [anonimizat]. [anonimizat] 2020

CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………………………….. 3

[anonimizat] ………………………………………… 4

Așezare …………………………………………………………………………………………………..4

Relieful …………………………………………………………………………………………………..5

Clima ……………………………………………………………………………………………………..5

Hidrografia ……………………………………………………………………………………………..6

Vegetația ………………………………………………………………………………………………..6

Fauna …………………………………………………………………………………………………….7

Monumente istorice………………………………………………………………………………….7

Metodologie……………………………………………………………………………….10

Ridicarea topografică iosefina …………………………………………………………………..12

A doua ridicare topografică ………………………………………………………………………14

A treia ridicare topografică ……………………………………………………………………….16

Planurile Directoare de Tragere …………………………………………………………………17

[anonimizat] …………………………………………………………………………….18

Studiu de caz ………………………………………………………………………………22

Concluzii ……………………………………………………………………………………35

Bibliografie ………………………………………………………………………………..40

Anexe …………………………………………………………………………………………42

[anonimizat] a [anonimizat], și iși propune să surprindă procesul de dezvoltare al acesteia înca din primii ani de la atestarea ei și până în prezent. [anonimizat] 3 ani de pregatire oferiți de catre Facultatea de Geografie.

[anonimizat], acestea fiind reduse numeric.

Comuna Șieu datează din perioada anilor 1300 având astfel numeroase monumente istorice care sunt prezente și astăzi în componența comunei, precum biserici greco-catolice din perioada anilor 1600 dar și castele sau reședințe din perioada imperiului habsburgic, perioadă ce coincide cu primele ridicări topografice existente, anume Hărțile Iosefine.

Lucrarea aceasta nu incearcă să copieze alte lucrări sau documente, ci dorim sa aducem un plus în dezvoltarea ulterioară in materie de documente cartografice care să sprijine o evoluție favorabilă intregii suprafeți a UAT-ului.

În primul capitol sunt prezente aspectele legate de amplasarea comunei în spațiul fizico-geografic, resursele naturale și antropice. În al doi-lea capitol sunt tratate aspectele metodologice și teoretice utilizate în elaborarea lucrării cartografice. Iar în cel de-al trei-lea capitol este studiul de caz în care am analizat fiecare suprafață a intreg UAT-ului , apoi în final am ales sa comparam modul în care a evoluat sau involuat fiecare dintre cele 4 localitati pe baza reperelor si documentelor cartografice.

Am ales să dezvolt această temă și datorită faptului că localitatea Șieu este locul meu natal, unde am crescut și am petrecut o importanta peroadă din viața mea, fiind locul în care imi doresc să aduc o contribuție benefică dezvoltării acestei comune.

ÎNCADRAREA ÎN SPATIUL FIZICO-GEOGRAFIC

Așezare.

Comuna Șieu este situată într-o arie geografică de relativă discontinuitate de la contactul dintre partea necutată a Câmpiei Transilvaniei și zona cutelor de tip diapiric din Dealurile Șieului și piemontul Călimanilor.Această comună cuprinde locălitățile: Șieu, care este și reședința de comună, Posmuș, Ardan și Șoimuș. Comuna se plasează între 24° 32' 40.3887" -, 24° 45' 49.8629"- longitudine estică și 46° 56' 48.2885" –47° 03' 27.7607" – latitudine nordică

Teritoriul comunei este situat în partea sud-estică a județului Bistrița-Năsăud, fiind strabatută de la sud-est la nord-vest de râul Șieu, dar și de valea Pinticului, formând limita dintre Câmpia Transilvaniei și zona din nord-estul Transilvnaiei. Relieful de aici fiind predominat de suprafețe monoclinale de pe axul diapirului și mai puțin prezent relieful fragmentat caracteristic Câmpiei Transilvaniei.

Ca și suprafață, comuna Șieu este întînsă pe 72.206 km2 , având o formă alungită pe direcția nord-sud.

Fig.1 Localizarea comunei studiate

Relieful

Dupa cum am mai precizat, comuna Șieu se afla situată într-o arie de discontinuitate geografică, fiind marcată de Dealurile Șieului-zonă cutată ce constituie limita convențională între Câmpia Transilvaniei și zona piemontană a depresiunilor de tip subcarpatic de la poalele Călimanilor.

Dealurile Șieului sunt situaute pe stânga râului cu același nume, formate din cute de tip diapir, rocă plastică ce contribuie la cutare(sarea). Acestea constituie un anticlinal care în partea sudică atinge înalțimea maximă de 691 m în dealul Păltinis. De aici înspre sud-vest se află o culme care se termină în valea Pinticului printr-o boltire în formă de mamelon, înaltă de 640 m, Dealul Cetățuia.

Între Șieu și Posmus se afla o înșeuare mai joasă cu 120-150 m față de înălțimile din jur. Aceasta constituie un vechi traseu al apelor care veneau din Călimani și care se îndreptau către Câmpia Transilvaniei. Aici s-au găsit pietrișuri andezitice rulate. Valea Șieului formează un culoar depresionar de eroziune, fiind limita între zona de diapir de pe partea stangă și cea sedimentar piemontană pe dreapta. Caracterul de culoar depresionar reiese și din extensiunea traseelor păstrate ca trepte de relief pe anumite sectoare.

Clima

Clima comunei Șieu, se formeaza pe fondul general al climatului regiunii, gradul de îndividualizare depinde de întenisitatea cu care se manifestă unitățile naturale fizico-geografice, în cadrul careia se afla satele componente, cu suprafețele construite și gradul de modificare al peisajului natural. Cu ajutorul aspectului morfologic al reliefului, al acoperirii cu vegetație, cu construcții, duc la influențe vizibile asupra climatului. Fondul climatic este dat de poziționarea geografică a comunei, de poziția față de principalele compnente ale circulației atmosferei și de aspectul general al reliefului. Comuna, se află în sectorul de climat continental moderat, supus uneori advecției aerului polar maritim, cu activități frontale frecvente. Iarna predomina mase de aer maritime arctice din partea nord-vestică. Astfel ca urmare a aifluențelor vestice, amplitudinile termice diurne și anuale sunt scăzute.

Pe langă caracteristicile generale, există deosebiri teritoriale care sunt condiționate de relief exercitate prin altitudine, înclinare, expoziția versanților și configurația formelor de relief care impun un regim climatic deosebit. Rețeaua hidrografică, solurile, vegetația chiar și omul reprezintă elemente ale mediului care influenteaza elementele climatice și meteorologice într-o mai mică sau mai mare masura.

Hidrografia

Comuna Șieu din punct de vedere hidrografic aparține bazinului hidrografic al râului cu același nume, care aduna apele atât în zona Piemontana a Călimanilor căt și din câmpia Transilvaniei, prin unii din afluenți, apele freatice sunt cantonante în terasele aluvionare, în conuri de dejecție, depuneri aluvionare precum și depozite sedimentare cu structura cutanată și se găsesc la o adâncime între 1-20 m. Datorită adâncimii relative și a proprietăților fzico-chimice se comprimă în surse de apă potabilă economică. În regiunea dealurilor cutate există ape cu grad ridicăt de mineralizare, dure și chiar clorurate.

Apele de adâncime apar în zonele de deal, sedimentare, dar sunt reduse cantitativ, având o mineralizare puternică și o duritate accentuată care le fac neutilizabile.

Alimentarea râului este de tip pluvio-aluvial, cu debit mare în lunile martie-aprilie, datorită topirii zăpezilor, urmate de viituri frecvente în lunile mai-iunie, datorită ploilor dese și bogate din această perioadă. Râul are un caracter semipermanent sau intermitent datorită condițiilor climatice, care au precipitații reduse, evotranspirație accentuate, temperaturi ridicate, dar și a celor hidrologice precum rocile slab permeabile, infiltrații reduse, capacitate de înmagazinare și cedare treptată redusă.

Rețeaua hidrografică permanentă este reprezentată de Valea Șieului și Valea Ardanului, dar și acestea au debite mici în perioada secetoasă, ceilați afluenți ai râului au un caracter semipermanent sau chiar intermitent.

Vegetația

Comuna se află în zona padurilor de foioase, subzona stejarului. Pe versanți sunt păduri de stejar, gorun, garnița în amestec cu carpen, ulm, jugăstru, păr pădureț, tei. În vaă și pe versante cu expoziție nordică este destul de prezent fagul, plopul tremurător, paltinul, și cireșul. Sub etajul arbustin este format din păducel, sânger, lemn căînesc, și alun. În locurile unde consistența lipsește este prezent păiușul, golomățul, feriga.

În cadrul acțiunilor de substituire a padurii existente, s-au plantat numeroase suprafețe întinse cu molid, pin silvestru și pin negru. În partea Nordică a Posmușului există o suprafață de 1,5 ha de larice, fiind considerate o specie neobisnută pentru această zonă.

Vegetația ierboasă este prezentă pe pajiști semiaride pe versantele sudice, pajiști semiumede și umede și pajiști înmlășmuite de luncă. Pajiștile semiaride de versante sunt utilizate ca pașune și au valoare furajeră slaba, formate din iarba calului, pir, barboasă, firuță, macies, păducel, etc. Pajiștile semiude de versante sunt folosite tot ca pașuni și sunt compuse din iarbă roșie, firuță, trifoi alb, ca și arbuști fiind întalniți alunul, vișinul, părul pădureț. Pajiștile umede de versante sunt utilizate ca fânețe. Pajiștile umede și semiumede de luncă sunt utilizate ca fânețe având golomăț, firuță, pir, trifoi. Pe formele joase predomina pipirigul, papura, treistia și rogozul.

2.6. Fauna

Pe teritoriul comunei, fauna întalnită este specifică regiunilor deluroase, fiind bine reprezentată de specii care trăiesc în diferite medii geografice precum pădurea, stepa, apele.

Animalele care constituie un interes vânătoresc sunt mistrețul, lupul, vulpea, căprioara, iar în pădurile din nord-estul comunei există urșii, și cerbii. În zona cu pășune și culturi agricole sunt prezente rozătoarele (iepurele, viezurele, hârciogul, popândăul, șoarecele, dihorul, ariciul)

Ca și păsări sunt întalnite pițigoiul, gaița, mierla, ciocănitoarea, prepelița, uliul, soricarul, barza. Datorită mișcării forestiere și vânătorii abundente din trecut au dus la scăderea numărului unor specii de vânat, dar în prezent datorită programelor de ocrotire aplicăte numărul acestora este în creștere.

Ca și reptile există șoparla de cămp, gușterul, șarpele de pădure și broasca de câmp. Iar ca și vietăți acvatice sunt întâlnite obletele, cleanul, scobarul (pești), șarpele de apă și broasca de lac.

Datorită nepoluarii, râul Șieu se încădrează în zona ridicătă de calitate și asigură condiții optime de viață pentru fauna acvatică.

2.7 Monumente istorice

Biserica reformată din satul Șieu, este un monument istoric și de arhitectură din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost construită în anul 1783, în stil baroc, de către contele Kemény Sámuel.  Acoperișul bisericii și al turnului-clopotniță au ars în anul 1859Masa Domnului a fost distrusă complet în timpul incendiului din anul 1859. Clopotul cel mare a fost distrus în incendiul din anul 1859, fiind înlocuit în 1868.  Orga bisericii a fost construită de către Nagy József, din Brașov, în anul 1886.

Fig.2 Biserica reformată din Șieu

Biserica evanghelică din Posmuș, comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud, a fost ridicată, într-o primă etapă, în secolul al XV-lea. Biserica, inițial romano-catolică, apoi evanghelică, a fost construită în secolul al XV-lea. Numeroase modificări au avut loc în secolele XIX și XX. Turnul a fost construit în 1924. Surse din secolul XIX menționează existența unor fortificații, lucru ce ar putea fi confirmat parțial de existența unor denivelări la est de biserică. Biserica este folosită în prezent de parohia greco-catolică.

Fig.3 Biserica Reformată din Posmuș

Castelul Teleky  -La mijlocul secolului secolului al XVIII-lea, în locul conacului de astăzi se aflau mai multe clădiri șubrede din lemn. Teleki Pál și Haller Borbála au reconstruit clădirea în stil baroc (stema celor două familii se vedea clar până recent pe clădire, deasupra intrării  Lucrările de reconstrucție au fost conduse de către Teleki Ferenc și s-au terminat în anul 1830. În timpul revoluției din 1848-1849, conacul a fost distrus, Teleki Ferenc mutându-se pe domeniul lui din Șomcuța Mare. În anul 1868, Teleki Andor a efectuat lucrări de reparații la conac. După anul 1945, proprietatea familiei Teleki a fost supusă naționalizării, folosită pe post de Întreprindere Agricolă de Stat și ca apartamente. Conacul era înconjurată de întinderi mari de păduri și un parc. Noii „proprietari” au tăiat în mare parte pădurea, dar au mai rămas pe domeniu mai mulți arbori seculari, există și un stejar care are mai mult de 500 de ani.

Fig.4 Castelul Teleky

Castelul Kemény, azi Școala de arte și meserii este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Șieu, După toate probabilitățile, castelul Kemény a fost construit de contele Sámuel Kemény, conform tradiției locale ca și castel de vânătoare.În ridicările topografice iozefine din 1769-1773 referitoare la Șieu sunt vizibile trei complexe architecturale mai importante, însă nici unul dintre acestea nu se poate identifica topografic cu edificiul acesta. De aceea, se poate afirma, că acest castel a fost construit cel mai probabil cândva după 1785. Presupunerea este întărită de stilul baroc târziu în care a fost ridicat edificiul.

Fig.5 Castelul Kemeny( Azi șscoala gimnazială)

METODOLOGIE

Metodologia unei științe reprezintă ansamblul metodelor, al principiilor, procedeelor și mijloacelor concrete, materiale, prin care cercetătorul se apropie de o anumită sferă a realității.

Metoda este calea concretă (procedeul sau succesiunea de procedee), structurată într-un mod organizat și sistematic de lucru, prin care se ajunge la cunoașterea obiectului de studiu (G. Posea, Iuliana Armaș, 1998, pag. 55).

În cercetarea cartografică se folosesc mai multe metode, însă în lucrarea de față metodele abordate au fost: metoda cartografică, metoda analizei, metoda comparației și metoda sintezei.

Metoda cartografică reprezintă metoda de bază a geografiei și constă în reprezentarea grafică la o scără redusă a elementelor, fenomenelor și proceselor de la suprafața Terrei. Metoda cartografică presupune folosirea de hărți (atât generale, cât și tematice), aerofotograme, diagrame, grafice, schițe panoramice etc.

Harta reprezintă baza structurii oricarei lucrări, astfel că cercetarea geografică nu poate fi concepută fără hartă.

Pentru evidențierea evoluției peisajelor, harta este deosebit de utilă, deoarece ea reflectă relațiile om-mediu, scoțând în evidență rolul mediului geografic ca factor care influențează activitatea umană, precum și acțiunea pe care o exercită omul asupra peisajului.

Pentru a se putea interpreta corect elementele componete ale peisajului, acestea trebuiesc analizate separat, putându-se folosi metoda analizei. G. Posea și Iuliana Armaș (1998, pag. 58) afirmau că analiza, pentru a fi constructivă, trebuie raportată neîncetat, prin intermediul sintezei, la întreg. Ea trebuie să fie funcțională (indicând rolul elementelor în structura întregului), statistică (raportând serii de date, pe baza cărora pot fi formulate ipoteze probabilistice), armonică (arătând serii de variații periodice ale componentelor din geosistem) și cartografică (redând desfășurarea spațială a faptelor).

Metoda sintezei nu poate exista în lipsa analizei. Prin sinteză este realizată întreaga unitate a peisajului, care prin analiză a fost desfăcut în elementele componente.

Atât procesele și fenomenele, documentele cartografice, elementele de mediu, cât și peisajele trebuie comparate între ele. Astfel că, metoda comparativă constă în comprarea diverselor fenomene de același gen pentru a identifică deosebirile și asemănările dintre ele, pentru a se putea evidenția anumite legături dintre ele. În această lucrare, comparația s-a bazat atât pe cercetarea documentelor cartografice dintr-o perioadă de circa 300 de ani, cât și a altor surse. Pentru a putea surprinde evoluția modului de reprezentare cartografică a diferitelor elemente de mediu, s-a avut în vedere compararea fenomenelor în timp.

Modul de lucru care a stat la baza edificării acestui studiu a urmat logică argumentarii cartografice, s-a pornit de la premisa că limitele de dezvoltare a localităților componente ale UAT-ului Șieu au fost surprinse în anumite momente istorice pe diferite ridicări topografice.

Pe cale de consecință am căutat toate producțiile cartografice relevante, accesibile la momentul efectuării studiului, urmând ca acestea să fie procesate pentru a fi superpozabile într-o aplicație GIS care ne va permite mai apoi sa facem evaluaăi atât calitative cât mai ales cantitative și eventual sa tragem concluzii cauzale asupra evoluției/ involuției localităților studiate.

Pe cale de consecință schema logică de realizare a acestei lucrări, a fost urmatoarea:

Fig 6. Fluxul de lucru utilizat în vederea realizării lucrării

Etapa a-I a, achiziția datelor. Achiziția datelor cartografice a presupus dupa caz scanarea documentelor preexistente sau preluarea acestora gata scanate din anumite baze de date grafice sau din anumite surse online.

Etapa a II a a presupus încercarea de georeferențiere a produselor cartografice utilizate, etapă care s-a realizat neunitar, diferit, în funcție de harta în speță. Georeferențierea înseamnă, în primul rând, identificarea cu ajutorul elipsoizilor și a proiecțiilor cartografice disponibile a spațiului informatic care simulează spațiul real (georeferențierea spațiului) (I. Haidu, C. Haidu, 1998). În al doilea rând ea reprezintă procesul prin care harta digitală este asociată cu coordonate geografice reale (A. M. Imbroane, D. Moore, 1999). Există două tipuri de georeferențiere: georeferențiere continuă și discretă.

– Georeferențierea continuă se aplică în cazul hărților vectoriale, care conțin deja un sistem de coordonate local (cartezian), iar trecerea la coordonate geografice se va face prin transformări de coordonate. Practic georeferențierea constă în determinarea coordonatelor geografice ale unor puncte cu mare precizie și localizarea lor pe harta digitală, urmând ca restul punctelor să fie calculate automat pe baza formulelor de transformare (A. M. Imbroane, D. Moore, 1999); noilor coordonate ale punctelor trebuie să li se asocieze o anumită proiecție cartografică.

– Georeferențierea discretă-se aplică sistemului raster și constă în următoarele etape: localizarea cu precizie maximă a unor pixeli dispersați pe imagine cărora li se asociază (prin program) coordonatele geografice cunoscute dinainte. Coordonatele geografice ale celorlalți pixeli se vor calcula cu ajutorul formulelor de transformare. Deoarece pixelul are dimensiune, lui îi va corespunde o suprafață de Pământ. Astfel că, precizia locălizării pixelului căruia i se atribuie coordonatele geografice este de ordinul rezoluției imaginii (A. M. Imbroane, D. Moore, 1999) (Rezoluția imaginii reprezintă o măsură a clarității sau a gradului de detaliere a unei imagini și arată dimensiunea maximă de pe suprafața Pământului care i se atribuie unui pixel); și în acest caz, coordonatele nou obținute trebuiesc asociate cu un sistem de proiecție.

Spre exemplu hartile din campania I-a Austro-Ungara (harta Iosefina) neavand sistem propriu de proiecție , au fost procesate pe baza georeferentierii pe puncte comune, fapt care, deșigur, conduce la o mică precizie. Cu toate acestea georeferentierea acestora a adus informatii pretioase asupra gradului de edificare (dezvoltare) a perimetrului costruit al localităților studiate.

Am utilizat această hartă și pentru faptul că era cel mai vechi document cartografic care surprindea grupurile de locuințe, edificiile(biserici, școli, etc.) și trama stradală.

Ridicarea topografică iozefină(prima campanie austro-ungară)

„Prima ridicare topografică”, este primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic. Imperiul Habsburgic s-a remarcat prin cartarea celui mai întins teritoriu în cadrul Primei Ridicări Topografice. Aceasta a acoperit vechiul imperiu Austriac, teritoriul Ceh, Galiția și Bucovina, Ungaria, Croația, Transilvania și chiar teritoriile joase austriece (ce reprezintă acum teritoriul aproximativ al Belgiei). Este mai puțin cunoscut faptul că aceste ridicări au acoperit și o fâșie din Vechea Românie, de-a lungul granițelor habsburgice cu Transilvania Cele 3589 planșe înițiale, desenate și colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secțiuni.

Fiind denumite după Iosif al II-lea, împărat romano-german. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război (Kriegsarchiv) a Arhivelor de stat ale Austriei. Hartile au fost create în scop militar. În timpul Războiul de Șapte Ani, trupele austriece simțind lipsa unor hărți precise. Ca urmare feldmareșalul Daun îi propune suveranei Maria Theresia, în 1764, să ordone ofițerilor din Statul Major General să cartografieze unitar toate țările componente ale Imperiului. În data de 13 mai 1764, după ce primeste încuviițarea suveranei, Consiliul de război (Hofkriegsrat) a dat ordinele de începere a primei ridicări topografice generale. Lucrările au început în Boemia și Moravia.

Ridicarea topografică iozefină, începută sub domnia Mariei Theresia, a fost terminată sub cea a lui Iosif al II-lea, Împărat romano-german. Hărțile erau desenate de mână și erau făcute la scăra de 1 țol vienez : 400 klafteri vienezi (ceea ce corespunde aproximativ cu scăra de 1:28.800). Variațiile de altitudine erau redate prin hașuri și nu prin curbe de nivel. Având la bază aceste ridicări topografice, s-au confecționat hărți la scăra de aproximativ 1:115.200. Și acest set este considerat parte din Josephinische Landesaufnahme.

Nu s-a făcut ridicarea topografică în Tirol, deoarece exista deja lucrarea cărtografică Atlas Tyrolensis, realizată de cărtografii Anich și Blasius Hueber în anul 1774, la scăra de 1:103.800. În final, ridicarea topografică iozefină a avut că rezultat peste 4000 de planșe, realizate în perioada 1764 – 1785. O parte din ele reprezintă Transilvania. Ulterior, până în 1806, s-au realizat și alte planșe cu teritoriile din sud-vestul Germaniei, porțiuni mici din Elveția, Franța și Veneția.

Înițial, setul de hărți a existat în numai două exemplare, unul pentru împărat și celălalt pentru conducerea militară. Ambele au fost ținute secrete. În funcție de talentul celor care le-au realizat, planșele diferă călitativ, atât grafic cât și tehnic. Neavând o bază de măsurare comună (triangulație), planșele nu pot fi asamblate într-o hartă mare. În 1807, au fost înlocuite prin ridicarea topografică realizată în timpul lui Francisc I al Austriei , denumită „Ridicarea topografică franciscănă” (Franziszeische Landesaufnahme).

Chiar dacă ridicarea nu a avut o bază geodezică reală, există o metodă potrivită pentru georeferențierea foilor de hartă. Astfel, se poate realiza un mozaic care să conțină toate foile de hartă și se poate presupune că zona are o proiecție reală, chiar și una necunoscută. Prin urmare, se pot defini puncte de control (Ground Control Points) pentru care se identifică coordonatele imagine (mozaic) și, spre exemplu, coordonatele Stereo 70, iar apoi se folosește o transformare matematică (polinom pătratic) pentru a “potrivi” imaginea cu coordonatele proiectate. Dacă ipoteza cu existența unei proiecții reale ar fi corectă, erorile ar fi mici, deoarece formula polinomului pătratic asociază toate punctele cu coordonate în proiecțiile reale cu o eroare mică.

Fig. 7 Harta Josephina

A doua ridicare topografică austro-ungara(harta franciscăna)

Cea de a doua ridicare topografică (cu o altă denumire ridicarea franciscănă) este o realizare de seamă a ridicărilor topografice care au avut loc în Imperiul Austro-Ungar. Conținutul, desenul și estetică sunt remarcăbile. Deși datorită duratei mari a ridicării (1806-1869) nici din punctul de vedere al conținutului și nici că realizare technică nu poate fi considerată unitară, experiența ultimilor ani ne demonstrează că planurile respective pot fi utilizate și la ora actuală.

În timpul războaielor cu Napolen, conducerea militară a Imperiului Habsburgic a recunoscut că hărțile realizate cu ocăzia primei ridicări topografice (jozefiniană), până în 1780, nu mai corespund cerințelor militare ale timpului. Invenția militară a revoluției franceze, armata de masă bazată mai întâi pe voluntariat mai apoi pe înrolare, a necesitat o bază cartografică mai detaliată. Această necesitate este motivată în primul rând de mișcările trupelor mai numeroase precum și de necesitatea aprovizionării acestora.

Cunoșterea detaliilor terenului este de asemenea importantă în alegerea locului bătăliilor. Împăratul Francisc I, a ordonat în 1806, realizarea unei noi ridicări topografice a Imperiului. Dincolo de redarea mai detaliată a terenului, ridicarea propusă și realizată în deceniile care au urmat a prezentat o noutate mai ales în privința bazei geodezice. În timpul ridicării au avut la dispoziție măsurătorile bazelor de triangulație efectuate de călugărul iezuit Joseph Liesganig, și s-au putut sprijini pe datele primei rețele de triangulație ale Imperiului .

Astfel planurile realizate cu ocazia acestei ridicări constituie prima operă cartografică la scără mare care reprezintă întregul Imperiu, realizată cu o bază geodezică și cu un sistem de proiecție definit. Scara planurilor de ridicare, stabilită prin transfomarea unităților de lungime ale timpului a rezultat ca fiind de 1:28800, identică cu scara primei ridicări. Pe planurile de ridicare nu întâlnim coordonate cu excepția Lombardiei. Planurile sunt organizate în rânduri (Sectio) și coloane (Colonne), aceste numere asigură identificarea foilor. Într-o parte dintre provincii (Austria de Sus și de Jos, Lombardia, Parma, Modena, Ungaria) numerotarea coloanelor este unitară și începe crescător de la coloana cea mai vestică. În celelalte provincii numerotarea coloanelor este crescătoare începând cu punctul de origine spre est și spre vest.

Fig.8 Harta Franciscană

Lucrările de ridicare s-au desfășurat până în anul 1869. În acest răstimp teritoriul Imperiului Habsbugic s-a schimbat de mai multe ori. Extinderea reprezentată pe planuri corespunde perioadei ridicării respective, din acest motiv este importantă durata ridicării. Perioada de realizare a ridicărilor topografie în Transilvania-1853-1858 și 1869-1870, dimensiunile planului fiind de 24”×16

A treia ridicare topografică

Cea de a treia campanie de măsurători topografice (Neue Aufnahme) s-a desfășurat înceăpând cu anul 1869, hărțile fiind construite având la bază datumul Sf. Ana 1840, datum referențiat la elipsoidul Bessel 1841 (adoptat în Imperiul Habsburgic începînd cu anul 1869).

A 3 a ridicare topografică a avut loc înainte și în primii ani ai primului război mondial, începând cu anii 1869 la 1887. Foile de bază sunt "Aufnahmeblätter", scăra 1:25.000 sau 1:12.500. Alte părți sunt "Spezialkarte" 1:75.000. În plus, există alte câteva foi de diferite scale existente. Există 267 de coli numite "Generalkarte von Mitteleuropa" care rezultă din această enormă întreprîndere de cartografiere, acoperind nu numai monarhia, ci și teritoriile europene înconjurătoare, de la Berlin la Istanbul, de la Nizza la Cernobâl.

Longitudinea este numărată AB Ferro (El Hierro Island), care este de aproximativ 18 ° vest de Greenwich, și 20 ° vest de Paris. Hărțile au fost create prin Ordinul Ministerului austriac al războiului din 1868. Hărți ale Boemiei au fost create între 1877 și 1880. Hărți din Moravia și Silezia au fost create între 1876 și 1878.

Fig.9 Harta Neue Aufnahme

Planurile Directoare de tragere

Înainte de Unirea de la 1918 teritoriile române se aflau în componența mai multor imperii, motiv pentru care baza cartografică pentru fiecare provincie românească era diferită de la o zonă la alta. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Țara Românească, Moldova și Dobrogea s-au realizat ridicări topografice și implicit reprezentări cartografice, diferite ca factură. Sistemele de proiecție utilizate, geoidul ales, nomenclatura și distribuția foilor de hartă, nu erau uniforme.

În timpul Primului Război Mondial, când artileria era o armă redutabilă, s-a născut din necesitate ideea de a articula o proiecție cartografică unitară pentru întreg teritoriul românesc, proiecție care să răspundă principiului conformității. Între anii 1916-1919, s-a întrodus o nouă suprafață de referință, un nou sistem de proiecție și o nouă nomenclatură. S-a folosit sistemul de proiecție Lambert modificat de geodezul, matematicianul și ofițerul francez Andre Louis Cholesky. Suprafața de referință utilizată de proiecția Lambert-Cholensky a fost definită pe elipsoidul Clarke 1880.

Harta de bază numită „Plan Director de Tragere” a fost realizată la scăra 1:20 000 într-un număr de 2118 planșe ce acopereau teritoriul României. Sub aspect grafic aceste planșe aveau o lungime de 75 cm (echivalentul a 15 km în teren), respectiv 50 cm (echivalentul a 10km în teren). O altă serie de hărți din aceiași familie a fost realizată la scăra 1:100 000 reprezentând un număr de 102 foi, ce acopereau întreg teritoriul național. Foile 1:100 000 aveau aceiași mărime cu harta de bază, astfel că acestea cuprindeau o suprafață de 25 de ori mai mare. Nomenclatura planșei corespundea cu cea a planșei de 1:20 000 din colțul sud vestic. În egală măsură au fost realizate și foile la scăra 1:200 000 cu aceiași mărime grafică. Hărțile în proiecție Lambert-Cholesky, mai ales cele realizate în prima perioadă, nu erau rezultatul unor măsurători noi, ci proveaneau din surse anterioare (românești, austriece, rusești), care au fost transpuse pe cale grafică. Începând cu anul 1924 o mare parte din datele de pe aceste hărți au fost actualizate pe baza aerofotogramelor. După reforma agrară din 1921 s-a modificăt toponimia hărților adăugându-se numeroase denumiri românești (Năstase, 1975 pg. 87).

Pe majoritatea foilor de hartă, relieful a fost reprezentat prin curbe de nivel. Echidistanța dintre curbele de nivel nu este unitară la nivelul țării, aceasta variind în funcție de relief și de sursele folosite la compilarea hărților. Cele mai multe folosesc sitemul: principale 100m, normale 20m, ajutătoare 10m. O serie de planșe folosesc metoda hașurilor pentru reprezentarea reliefului. Toponimele sunt de regulă trecute în limba română, dar în Transilvania și mai ales în zonele transfrontaliere se remarcă toponime mixte.

Fig.10 Planurile Directoare de Tragere

3.5. Proiecția Gauss-Kruger

În cartografie ,termenul Gauss–Krüger, numit după Carl Friedrich Gauss și Johann Heinrich Louis Krüger ,  este utilizat în trei moduri ușor diferite.

Deseori, este doar un sinonim pentru proiecția transversală a hărții Mercator. Un alt sinonim este proiecția conformală Gauss .

Uneori, termenul este utilizat pentru o anumită metodă de călcul pentru Mercator transversal: adică modul de conversie între latitudine / longitudine și coordonate proiectate. Nu există o formulă simplă închisă pentru a face acest lucru atunci când pământul este modelat că elipsoid. Dar metoda Gauss – Krüger dă aceleași rezultate ca și alte metode

Termenul este de asemenea utilizat pentru un set particular de proiecții Mercator transversale utilizate în zone înguste din Europa și America de Sud, cel puțin în Germania, Turcia, Austria, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovîna, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Finlanda și Argentina . Acest sistem Gauss – Krüger este similar cu sistemul Mercator transversal universal , dar meridianele centrale ale zonelor Gauss – Krüger sunt la doar 3 ° distanță, spre deosebire de 6 ° în UTM. Cu ajutorul proiecției Gauss-Kruger se realizează o reprezentare plană a întregului elipsoid de rotație, împărțit în prealabil în fuse.

Oricare fus se întînde de la Polul Nord la Polul Sud și este delimitat de doua meridiane care poartă denumirea de meridiane marginale. Diferența de longitudine dintre meridianele marginale este de 6 sau 3 grade, de unde și mărimea fusului de 6 sau 3 grade. Prin partea centrală a fiecărui fus trece meridianul marginal, care definește și poziția geografică a fusului. Fiecare fus se reprezintă independent, având propriul sistem de axe de coordonate plane, stabilite astfel:

originea sistemului xOy este întersecția meridianului axial cu ecuatorul;

meridianul axial, reprezentat prîntr-un segment de dreaptă, se consideră axa Ox având sensul pozitiv spre Nord;

arcul de ecuator din cadrul fusului se reprezintă tot printr-un segment de dreaptă, este considerat axa Oy cu sensul pozitiv spre Est.

România este localizată în fusul numărul 34, fus al cărui meridian axial este de 21 grade Est și în fusul 35, meridianul axial având valoarea de 27 grade Est. Reprezentarea plană în proiecția Gauss-Kruger are următoarele aspecte:

este conformă;

meridianul axial al fusului se reprezintă printr-un segment de dreaptă, este axă de simetrie și axa Ox, având sensul pozitiv spre Nord;

în orice punct de pe meridianul axial deformațiile sunt nule (modulul de deformație liniară este egal cu unitatea)

Fig.11 Harta perimetrului studiat in proiecția Gauss-Kruger la sacră 1:25000

La acest studiu au fost de asemenea utilizate imputuri satelitare. Aplicația Global Mapper are implementată posibilitatea de logare la baze de date World Imagery cu scene satelitare in diferite surse. In cazul nostru sursa imaginii este DigitalGlobe(Rezoluția scenei reproiectate in Stereo 70 este de 0,15m).

Fig. 12 Imagine satelitară DigitalGlobe cu UAT Șieu(sursa imaginii Global Mapper- serviciul acces date online. Pagina a fost accesată la data de 05.10.2019)

Toate aceste imputuri raster odata ce au fost georeferențiate, urmează a furniza date spațiale și a asigura baza procesului de digitizare.

Digitizarea este procesul prin care se transformă suportul de intrare într/un set de puncte, linii, poligoane, celule.

Digitizarea este procesul de convertire a obiectelor geografice ale unei hărți într-un șir de coordonate carteziene (x,y) stocate într-un format digital (G. Dumitru, 2001).

Digitizarea implică trasarea manuală a obiectelor de pe hartă, care pot fi reprezentate sub formă de punct, linie și poligon, care sunt convertite de program în șiruri de coordonate x,y.

Există două modalități de digitizare, conform G. Dumitru, 2001:

– digitizarea spaghetti (o linie lungă) – ignorarea intersecțiilor și digitizarea conturului ca o linie dreaptă – folosită în principal pentru digitizarea liniilor drepte

– digitizarea discretă (câteva linii mai mici) – crearea unei serii de linii conectate prin digitizarea fiecarei intersecții – folosită pentru digitizarea obiectelor precise (ex. curbe) și obținerea unei acurateți mai mari a coordonatelor.

Digitizarea propriu-zisă a presupus utilizarea primitivelor grafice (punct, linie, poligon si nod unde este cazul.).Dupa realizarea digitizării s-a trecut la verificarea și completarea tabelelor atribut astfel încât in final a rezultat o bază de date care a permis trecerea la următorul pas – suprapunerea.

Suprapunerea s-a realizat cu ajutorul layerelor, obținute în urma digitizării celor șase repere cartografice.

O data ce a fost creata premisa integrarii în mediul Gis al tuturor imputurilor s-a putut trece la lucrul efectiv.

STUDIU DE CAZ

Scopul acestei lucrări a fost acela de a determina evoluția sau involuția după caz a perimetrelor construite din UAT Șieu.

Pentru că ne-am propus abordrea argumentării cantitativ calitative a dezvoltării comunei, așa cum am aratat anterior am folosit surse cartografice preexistente. Studiul propriuzis a presupus determinarea perimetrului efectiv construit din fiecare localitate în parte deoarece nu avem date istorice privind intravilanul și extravilanul așa cum le înțelegem noi în accepțiunea contemporană. Pe cale de consecință din fiecare localitate tratată individual s-a incercat digitizarea cvartalelor de locuințe (Perimetrul construit) la diverse secvențe temporale, anterior sincrone cu harta folosită. Situația s-a prezentat in felul urmator:

Fig.13 Localitatea Șieu in prima reprezentare cartografică( anul 1764 – 1785)

Fig.14 Localitatea Posmuș in prima reprezentare cartografică( anul 1764 – 1785)

Fig.15 Localitatea Șoimuș in prima reprezentare cartografică( anul 1764 – 1785)

Fig.16 Localitatea Ardan in prima reprezentare cartografică( anul 1764 – 1785)

Fig.17 Locaitatea Șieu in cea de-a doua reprezentare cartografică (1806-1869)

Fig.18 Locaitatea Posmuș in cea de-a doua reprezentare cartografică (1806-1869)

Fig.19 Locaitatea Șoimuș in cea de-a doua reprezentare cartografică (1806-1869)

Fig.20 Locaitatea Ardan in cea de-a doua reprezentare cartografică (1806-1869)

Fig. 21 Localitatea Șieu in cea de-a treia reprezentare cartografică (1869)

Fig. 22 Localitatea Posmuș in cea de-a treia reprezentare cartografică (1869)

Fig. 23 Localitatea Șoimuș in cea de-a treia reprezentare cartografică (1869)

Fig. 24 Localitatea Ardan in cea de-a treia reprezentare cartografică (1869)

Fig. 25 Localitatea Șieu, reprezentarea Planurilor Directoare de Tragere (1916-1921)

Fig. 26 Localitatea Posmuș,reprezentarea Planurilor Directoare de Tragere (1916-1921)

Fig. 27 Localitatea Șoimuș, reprezentarea Planurilor Directoare de Tragere (1916-1921)

Fig. 28 Localitatea Ardan, reprezentarea Planurilor Directoare de Tragere (1916-1921)

Fig.29 Localitatea Șieu, in proiecție Gauss-Kruger

Fig.30 Localitatea Posmuș, in proiecție Gauss-Kruger

Fig.31 Localitatea Șoimuș, in proiecție Gauss-Kruger

Fig.32 Localitatea Ardan, in proiecție Gauss-Kruger

Fig. 33 Localitatea Șieu, imagine satelitară

Fig. 34 Localitatea Posmuș, imagine satelitară

Fig. 35 Localitatea Șoimuș, imagine satelitară

Fig. 36 Localitatea Ardan, imagine satelitară( sursa img DigitalGlobe accesat la data de 18.10.2019)

5. CONCLUZII

Studiul de față a avut drept scop înțelegerea evoluției plan-spațială a UAT Șieu. Din motive obiective am ales așa cum s-a arătat anterior înțelegerea acestei evoluții, argumentată în sens cartografic. În primul rând am încercat să relevăm evoluția perimetrelor construite vizibile pe documentele cartografice și nu intravilanele propriu-zise.

Pentru a avea o cat mai mare acuratețe a analizei am luat în discuție pe rând fiecare din cele 4 localități ce intră in actualul UAT Șieu: Șieu, Posmuș, Șoimuș, Ardan.

Această abordare a permis suprapunerea ulterioara a perimetrelor digitizate si extragerea de concluzii calitative dar mai ales cantitative pentru fiecare caz în parte.

Pe cale de consecință, după parcurgerea etapelor anterior mentionate, lucrurile se prezintă după cum urmeză:

Fig.37 Evoluția plan-spațială a perimetrului construit al localității Sieu, bazată pe documente cartografice.

Fig 38 Evoluția plan-spațială a perimetrului construit al localității Posmuș, bazată pe documente cartografice.

Fig 39 Evoluția plan-spațială a perimetrului construit al localității Ardan, bazată pe documente cartografice.

Fig.40 Evoluția plan-spațială a perimetrului construit al localității Șoimuș, bazată pe documente cartografice.

Așa cum s-a putut observa în general localitățile au avut tendințe de creștere a suprfeței construite (de-a lungul timpului). Această creștere nu a avut caracter constant uneori manifestându-se în salturi. Scopul lucrării de față a fost acela de a pune în evidență evoluția acestor localități. Prin digitizare am obținut date cu caracter calitativ si cantitativ în mediul gis. Situația se prezintă în felul urmator:

Tab.1 Suprafața localităților studiate

Fig.41 Cresterea în suprafață a localtăților studiate în concordanță cu sursele cartografice folosite.

Tab.2 Populația localităților la recensăminte

Fig. 42 Evoluția numerică a populației din localitățile studiate

În urma analizei suprafețelor construite, respectiv a evoluției numerice a populației din zona de studiu se constată( Conform graficului din fig. 38) pe de o parte o creștere a suprafeței construite iar pe de altă parte o evoluție mai complicată a numărului de locuitori (o creștere la începutul secolului al XIX-lea) după care urmează o stagnare sau mai degrabă o scădere a numărului de locuitori. Acest lucru poate fii interpretat în opinia noastră fie prin necesitatea creșterii gradului de comfort, fie este legat de anumite evenimente social-economico-istorice.

6. BIBLIOGRAFIE

Băduț M. (2007), GIS. Sisteme informаtice geogrаfice – fundаmente prаctice, Cluj-Nаpocа: Edit. Аlbаstră.

Bilașco Ș., Moldovan M. O., Roșca S. (2017), Aplicații G.I.S. în administrația publică locală, ClujNapoca: Edit. Risoprint.

Cândeа, M., Brаn, F. (2001), Spаțiul geogrаfic românesc, București: Edit. Economică

Chira L.M.(2018), Atlas statistico-descriptiv al localităților județului Bistrița-Năsăud, Edit. Institutului Național de Statistică

Dimitriu G. (2007), Sisteme informаtice geogrаfice (GIS), Cluj-Nаpocа: Edit. Аlbаstră.

Joly F. (1985), Lа cаrtogrаphie, Pаris: Presses Universitаires de Frаnce.

Krааk M., Ormeling F. (1998), Cаrtogrаphy – Visuаlizаtion of Spаtiаl Dаtа, Longmаn.

Năstаse А., Osаci-Costаche G. (2005), Topogrаfie. Cаrtogrаfie, București: Edit. Fundаției Româniа de Mâine.

Osаci-Costаche G. (2008), Topogrаfie. Cаrtogrаfie. Metodologie, Exemple rezolvаte și 355 аplicаții, București: Edit. Universitаră.

Rus I. (2008), Ce este harta?, http://www.geo-spatial.org/articole/ce-este-harta

Simion G. (2015), Aplicații GIS în dezvoltarea teritorială inteligentă, București: Edit. Universitară

Someșan I.(2014), Monografia Posmușului (1228-2014), Cluj-Napoca, Edit. MEGA

Timar G., Szekely B., Biszak S., Varga J., Janko A. – Planurile celei de-a doua ridicări topografice și varianta lor georeferențiată Revista de Geodezie, Cartografie si Cadastru–Volumul 17 – Numerele 1,2 – 2008

Vultur E. (1980), Lucrare de diploma, Cluj-Napoca

Website-uri:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_reformat%C4%83_din_%C8%98ieu, accesat 15.11.2019, ora 14:10

https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Kem%C3%A9ny_din_%C8%98ieu, accesat 15.11.2019, ora 14:15

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_evanghelic%C4%83_din_Posmu%C8%99,accesat 15.11.2019, ora 14:20

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ieu,_Bistri%C8%9BaN%C4%83s%C4%83ud#/media/Fi%C8%99ier:Josephinische_Landaufnahme_pg077.jpg , accesat 08.11.2019, ora 15:02

https://www.geonames.org/667242/sieu.html , accesat 08.11.2019, ora 15:09

https://mapire.eu/en/map/secondsurveytransylvania/?bbox=2270900.0298929135%2C5704589.811086107%2C3187532.873088747%2C6010337.924226813&map-list=1&layers=54 -accesat 8.11.2019 ora 15:17

https://mapire.eu/en/map/thirdsurvey25000/?bbox=722273.3247535329%2C5259699.89350621%2C4388804.697536867%2C6482692.34606903&map-list=1&layers=129 accesat 08.11.2019, ora 15:22

http://www.geo-spatial.org/download/karte-des-grossfuerstentums-siebenbuergen-harta-marelui-principat-al-transilvaniei, accesat 08.11.2019, ora 15:33

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ridicarea_topografic%C4%83_iozefin%C4%83,accesat 10.11.2019, ora 17:54

https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:3rd_Military_Mapping_Survey_of_Austria-Hungary , accesat 12.11.2019, ora 19:02

http://www.geo-spatial.org/download/planurile-directoare-de-tragere , accesat 12.11.2019, ora 19:40

https://ro.wikipedia.org/wiki/Proiec%C8%9Bia_Gauss-Kruger accesat 12.11.2019, ora 19:45

https://en.wikipedia.org/wiki/Gauss%E2%80%93Kr%C3%BCger_coordinate_system accesat 12.11.2019, ora 19:49

https://www.academia.edu/12348868/Proiectia_UTM_si_Proiectia_GAUSS – accesat 12.11.2019, ora 19:51

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ieu,_Bistri%C8%9Ba-N%C4%83s%C4%83ud , accesat 17.11.2019, ora 16.35

7. ANEXE

Lista figuri

Listă Tabele