Evolutia Comertului International al Romaniei Dupa 1990

INTRODUCERE

Competitivitatea națiunilor lumii se datorează legăturilor comerciale dintre respectivele țări și demonstrează modul în care economiile naționale administrează prezentul, în condițiile crizei, dar, mai ales, viitorul acestora. Întreaga lume se află sub impactul globalizării, iar comerțul internațional este considerat principalul vector al manifestării acesteia.

Probabil că unul din primele gesturi raționale de la începuturile umanității a fost de natură comercială. Nu este, deci, de mirare expansiunea teoriilor și studiilor care au ca subiect analiza schimburilor comerciale, a regulilor care gestionează aceste relații, a politicilor care stau la baza acestor reguli și a efectelor generate de modul în care se dezvoltă și se desfășoară comerțul internațional.

Procesul formării entităților economice regionale nu este opus celui al globalizării. Este unul complementar. Întreaga lume a intrat în recesiune, începând cu țările dezvoltate.

Prin urmare, pentru toate economiile, inclusiv cea a României, principalul obiectiv este descoperirea și punerea în aplicare a celor mai adecvate măsuri și politici în vederea reducerii declinului înregistrat și asigurarea, în același timp, și a competitivității entităților economice naționale. Comerțul internațional trebuie să meargă înainte și să creeze posibilitățile unei dezvoltări sustenabile a tuturor componentelor circuitului economic mondial.

O serie de teorii economice au demonstrat caștigul pe care il poate aduce activitatea de comerț exterior pentru țările participante. David Ricardo (1817) a susținut teoria avantajelor comparative, potrivit căreia, țările au interesul să se specializeze (pentru export), în sectoare ale producției, ale căror costuri relative de producție sunt cele mai scăzute și să importe acele produse a căror realizare ii dezavantajează. Alte lucrări din secolul XX (E. b#%l!^+a?Heckser -.1919 și B. Ohlin – 1933) consideră că liberul schimb este capabil să aducă caștiguri țărilor, dacă acestea se specializează in funcție de dotările relative ale factorilor de producție.

Dintre fenomenele și procesele care caracterizează comerțul internațional, in etapa actuală, pot fi menționate:

– evoluția și implementarea progresului tehnic in viața economică și socială care iși pune amprenta asupra competitivității economice.

– polarizarea schimburilor comerciale, proces favorizat de lărgirea integrării economice și inlăturarea barierelor comerciale, exemplul Uniunii Europene fiind urmat și de alte state din diferite regiuni ale lumii.

Deschiderea economiilor către schimburile internaționale a fost favorizată prin acțiunile GATT și OMC, privind acorduri comerciale multilaterale care au avut drept scop reducerea protecționismului, dezvoltarea liberalismului comercial. Potrivit teoriilor liberale, avantajele liberului schimb sunt importurile favorabile pieței și caștigurile legate de specializare, in funcție de dotările fiecărui participant cu factori de producție. Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, acțiunea de liberalizare a activităților economice și comerciale, de eliminare a barierelor care pot să se manifeste în schimburile comerciale, a marcat politicile de dezvoltare in comerțul mondial.

In evoluția comerțului internațional, pot fi sesizate mai multe trăsături și tendințe care s-au manifestat in timp și ar putea constitui premize pentru viitor:

– o creștere mai rapidă a comerțului mondial, comparativ cu producția mondială de bunuri, determinată de condițiile favorabile, capabile să stimuleze comerțul, cum ar fi:

• existența unor piețe competitive, creșterea investițiilor străine directe, scăderea ratei inflației;

• creșterea și diversificarea comerțului cu servicii, un rol important în dezvoltarea acestui sector avându-l implementarea noilor tehnologii și a mijloacelor moderne de telecomunicații;

• creșterea, în comerțul mondial, a ponderii produselor manufacturiere cu înalt progres tehnic, în detrimentul ponderii materiilor prime, ceea ce poate însemna creșterea dependenței țărilor slab dezvoltate, al căror comerț se bazează pe materii prime, sau produse cu un grad slab de prelucrare.

Interrelaționarea statelor, in epoca actuală, se bazează pe resorturi economice, activitatea de comerț internațional fiind elementul de bază al procesului de globalizare. In desfășurarea acestui proces, prezintă importanță reglementările organismelor internaționale in domeniu, prin analiza și anticiparea politicilor comerciale ale statelor participante la comerțul internațional, impactul acestor relații asupra bunei funcționări a sistemului comercial.

Comerțul internațional reprezintă modalitatea esențială prin care se efectuează circuitul de valori și are ca obiectiv schimbul de produse și servicii la scară mondială.

Lucrarea de față își propune să prezinte gradul de integrare a României în Comerțul Internațional, având la bază analiza Comerțului Romaniei, în evoluția importurilor și exporturilor.

CAPITOLUL I. COMERȚUL INTERNAȚIONAL

b#%l!^+a?

1.1 Noțiunea de comerț internațional

Comerțul internațional și cooperarea economică și tenhico-stiintifica internațională constituie, fără îndoială, un element deosebit de important pentru dezvoltarea economică, în general, precum și pentru economia națională a țării noastre. Cooperarea este, în același timp, o condiție esențială a noii ordini economice internaționale, exprimată prin comerțul internațional lato sensu care îmbrățișează o infinită gama de operații economice, tehnice, flnanciare, bancare și alte asemenea.

Toate acestea operații se realizează prin instrumente juridice – cum sunt contractele – și prin cele mai diferite instituții juridice, menite să asigure certitudinea în privința atingerii efectelor și realizării scopurilor, pe care părțile le urmăresc, precum și justețea soluțiilor, în cazul în care s-ar ivi un contencios între părțile contractante.

Pentru cooperarea economică și tenhico-stiintifica internațională, dreptul îndeplinește o funcție asemănătoare a aceleia pe care o îndeplinește diplomația pentru relațiile politice internaționale. Într-adevăr, dreptul are, în primul rând și mai cu seamă, un rol preventiv acela de a evita litigiile și toate neajunsurile ce ar putea decurge de aici; o ignorare a regulilor de drept în acest domeniu al relațiilor economice internaționale sau o greșită aplicare ori interpretare a lor se poate traduce prin pierderi uriașe și ireparabile pentru economia națională a b#%l!^+a?țărilor respective.

Aceasta se învederează cu atât mai mult, cu cât unele activități economice implica investiții uriașe, angjarea unor imense forțe de muncă și alte asemnenea eforturi ce se traduc prim costuri att de mari încât nici una dintre țările intersate nu ar putea singura să suporte toate cheltuielile implicate.

Așa fiind, eel mai adesea aportul de materii prime este furnizat de o țară, tehnologia de către o altă țară, finanțarea de un stat terț. În asemnea împrejurări un traumatism juridic, precum o desființare a relațiilor contractuale ar putea fi pentru părțile contractante, ca și pentru economiile naționale implicate de-a dreptul dezastruoase.

Pentru aceste considerente studiul dreptului comerțului internațional, în slujba acestor imperioase cerințe s-a impus cu necesitate. Comerțul internațional a depășit de mult sfera schimburilor de bunuri, adică sfera acelor operații care se reduceau la import și export de mărfuri realizate aproate exclusiv prin contractul de vânzare cumpărare, excecutabil la ternmen foarte scurt. În condițiile actuale comerțul internațional, lato sensu, întreaga gamă a operațiilor economice, bancare, financiare, ș.a prin care se realizează cooperarea economică și tenhico-stiintifica internațională. Comerțul internațional se exprimă prin afaceri uriașe și complexe desfășurate pe termen lung și care numai pot fi înfăptuite numai cu ajutorul instrumentelor juridice tradiționale (contractul de vanzare- cumpărare, locație, antrepriza,etc.), ci, ele au nevoie pentru acestea de noi forme de contracte și chiar de noi metode de contractare nereglemenate în sistemele de drept naționale.

Practică fiind confruntată cu exigentelor afacerilor comerciale internaționale și fiind silită să găsească soluții tuturor problemelor care se ivesc, a imaginat noi forme juridice a căror configurație nu este întotdeauna bine definită ci se afla în continuă transformare. Astfel, alături de contractul de vânzare cumpărare se utilizează tot mai mult contractele de furnizare și montaj de bunuri de echipament industrial, livrarea de instalații imense la cheie, contractul privind licențele, brevetele, asistența tehnică, transferul de tehnologie sau de know-how, contractul de leasing (tot mai des utilizat de țările în curs de dezvoltare care nu au mijloace necesare spre a cumpăra instalații de mare complexitate, implicând investiții uriașe), contractul de consulting-engeneering, contractele de concesiune și de investiții în doemniul petrolier și minier, contractul de factoring, acorduri complexe de proporții uriașe, proiecte industriale, lucrări de geniu, civile, etc. Cel mai adesea cooperarea economică internațională se realizează prin așa numitele "Joint ventures" care de fapt cuprind o întreagă gamă de operații economice și juridice, de contrapartidă sau de compensare în sensul larg, care ridică probleme cu totul noi.

Practică internațională a trebuit să pună în valoare și noi metode de contractare, deoarece în condițiile unei economii care cunoaște o producție în masă (mass production),o consumație în masă (mass merchadising) și schimburi comerciale în serie, mijloacele de comunicație și de transport fără precedent, vechea tehnica de a contracta în urma unor lungi și prealabile negocieri, care reclama timp, și prin urmare întârzieri în circulația bunurilor (mai cu seamă în sfera distribuției) a devenit incompatibilă cu exigențele comerțului internațional.

Pentru aceste considerente practică internațională comercială s-a orientat spre noi tehnici de contractare și mai apoi spre o uniformizare a acestor tehnici prin intermediul contractelor tip și al condițiilor generale (exprimate ca forma tot prin contracte-tip). Această tendință a uniformizării formelor de contractare s-a mai exprimat și în alt mod și anume prin clauze standard, formulări exprimate în termeni de cod, modele specifice unui anumit tip de contract, pentru o anumită ramură de activitate economică, sau, în cadrul unui anumit tip de contract, modele specifice obiectului contractului (cereale, bumbac, etc) ori modele de plată a prețului (credit documentar, P/D adică plata contra documente, sau P/A plata contra acceptare) etc.

Comerțul internațional lato sensu se mai caracterizează prin prezența unor parteneri neobișnuiți în afacerile comerciale interne și a căror pondere în acest domeniu este deosebit de importantă. Intradevar, statele sunt tot mai mult interesate de dezvoltarea cooperararii economice internaționale și iau parte în mod direct la aceasta. Noua situație nu putea să nu b#%l!^+a?aibă influența asupra instrumentelor juridice prin care se realizează schimburile comerciale internaționale și asupra modurilor de soluționare a litigiilor ce s-ar putea ivi. Tot astfel cooperarea economică internațională se mai înfăptuiește și prin b#%l!^+a?intermediul mărilor și puternicelor societăți multinaționale, a căror forță economică și putere de penetrație peste frontierele economice naționale ridică probleme noi și reclama soluții noi.

Putem afirma că noțiunea de comerț internațional este susceptibilă de două accepțiuni:

– una restrânsă care se referă la totalitatea operațiunilor de import – export de mărfuri și servicii pe care le desfășoară persoanele fizice sau juridice cu parteneri externi;

– una largă care include și formele moderne de desfășurare a relațiilor economice internaționale, cum ar fi, de exemplu, cooperarea economică internațională. Aceasta se definește ca un ansamblu de relații de conlucrare între două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice aparținând unui stat, care au ca scop realizarea, prin eforturi conjugate, a unor operațiuni complexe și conexe, eșalonate de regulă, pe perioade de timp determinate, în producție sau în sfera neproductivă, în scopul obținerii unor avantaje reciproce.

1.2 Comerțul internațional sub constrângerea crizei

În situația actuală, comerțul internațional este caracterizat de o serie de fenomene și procese foarte importante, cum ar fi:

a) Competitivitatea economică este mereu influențată și în mod aproape decisiv de evoluția progresului tehnic și implementarea sa în viața economică și socială.

Progresul tehnic a adâncit diviziunea internațională și tehnologică a muncii, accentuând specializarea intraindustrială și cea asemănătoare intraproducției, care a diferențiat și mai mult nivelul dezvoltării economice a țărilor.

b) Polarizarea schimburilor comerciale, astfel încât fiecare țară să poată avea, prin poziția sa geografică, anumite relații comerciale, culturale istorice și politice. Acest proces este din ce în ce mai facilitat de lărgirea integrării economice a economiilor naționale, care s-au eliberat de barierele comerciale existente. Rezultatul obținut de Uniunea Europeană a determinat statele din diferite regiuni ale lumii să-i urmeze exemplul (NAFTA în America de Nord, MERCOSUR în America Latină, AFTA în Asia de Sud-Est etc.) chiar dacă obiectivele integrării nu au fost pe deplin atinse.

c) Întărirea piețelor financiare implică, la nivel național, un control mai riguros asupra capitalului, manifestându-se ca o constrângere asupra decidenților în domeniul politicilor comerciale, erorile fiind sancționate mult mai repede.

Problemele legate de protecția mediului trebuie să-și afle locul lor bine determinat în cadrul funcționării procesului de comerț și politicilor economice, protejând în felul acesta două tendințe importante:

1. Una, cea a suporterilor globalizării, care cred că numai piața, prin mecanismul ei liber de autoreglare, de echilibru între resurse și necesități, poate rezolva chestiunile ecologice prin intermediul negocierilor și compromisurilor economice.

2. Pe de altă parte, opozanții globalizării cred că piața este cauza lipsei de echilibru și a efectelor negative care se manifestă la nivelul mediului, în timp ce protecția naturii este posibilă numai prin mijloace extraeconomice;

Instrumentele politicilor comerciale vor rămâne aceleași, luând de asemenea în considerare posibilitatea de a apărea unele noi, ajustate la realitatea, care nu poate fi anticipată. În ultimul deceniu al secolului 20, principala preocupare a politicilor comerțului mondial a fost liberalizarea activităților economice și comerciale. De fapt, mai mult sau mai puțin, toate guvernele au luat măsuri de întărire a rolului firmelor private și de eliminare a barierelor care apar în calea schimburilor comerciale.

Analizând evoluția comerțului internațional a ultimelor două decenii se pot evidenția și prevedea mai multe trăsături pentru viitor:

Mai întâi, cu cât e mai rapidă tendința de creștere a comerțului mondial în comparație cu produsul mondial va rămâne lent, în special deoarece au fost create anumite premise capabile să stimuleze comerțul mondial, cum ar fi: existența de piețe mai deschise și mai competitive, cu un comerț în plină dezvoltare, creșterea investițiilor străine directe, o rată scăzută a inflației, reducerea deficitelor bugetare în multe țări și altele.

În al doilea rând, creșterea și diversificarea comerțului serviciilor va continua, în timp ce rolul economiei statelor va fi din ce în ce mai important, iar implementarea noilor tehnologii și a mijloacelor de telecomunicații va permite b#%l!^+a?dezvoltarea acestui sector economic special.

La fel cu acesta, ponderea materiilor prime va continua să scadă concomitent cu creșterea produselor manufacturate cu înalt nivel de progres tehnic. Această evoluție va determina intensificarea procesului de creștere a dependenței țărilor slab dezvoltate, al căror comerț se bazează pe materii prime sau pe produse care sunt în primele lor faze de lucru.

Ca o contrapondere, intensificarea preocupărilor referitoare la integrarea diferitelor state în zonele comerțului liber ar putea intensifica cooperarea internațională legată de comerțul global și o scădere a datoriilor externe ale celor mai sărace țări (acest lucru, în condiții normale de dezvoltare la nivel mondial). Tendințele regionalizării au sporit concomitent cu tendințele globalizării.

Regionalizarea și acordurile preferențiale au ajuns fie ca sursă de fragmentare fie ca armă de negociere, fie chiar ca un mod intermediar al liberalizării schimburilor. După opinia unor specialiști regionalizarea a apărut din cauza temerii unui eșec global al negocierilor multilaterale ce a condus la căutarea acelor soluții care ar putea garanta liberalizarea comerțului regional.

Totuși, globalizarea și raționalizarea trebuie văzute ca două procese complementare. Regionalizarea nu trebuie să ducă la fragmentarea sistemului global din blocul intereselor opuse, ci la crearea de zone economice și comerciale în cadrul unei economii mondiale deschise. Acesta poate fi luat ca un proces de tranziție, și nu ca alternativă pentru globalizare. Opțiunea statelor de a lua parte la acțiunea de cooperare din cadrul grupelor economice regionale trebuie subordonată intereselor naționale de revalorificare superioară a potențialului material, uman și tehnologic.

Dar însăși criza a avut până acum un impact moderat asupra comerțului mondial. Primele două economii din Europa – Germania, care este întărită de exporturi, și Franța, au determinat o scădere a încrederii în afaceri în această perioadă. Clienții din aceste țări, dar și din alte state, își reduc cheltuielile datorită nivelului prețurilor materiilor prime în primul rând și temerii de scădere a pensiilor și situației bunurilor lor financiare.

Așadar, mai multe economii europene își încetinesc sau cad în criza provocată de înțepătura „bulelor” domestice sau crizei economice în cazul Irlandei, Spaniei și Marii Britanii. Vorbind despre Europa, trebuie să spun că în ceea ce privește comerțul între țările europene, acest comerț regional este responsabil pentru o treime din totalul mondial derulat. Drept rezultat, e posibil ca OMC (Organizația Mondială a Comerțului) să revizuiască proiectul de creștere a comerțului anul acesta din reducerea de șase ani de 4,5% pe care a prognozat-o în aprilie 2009, când a trecut în revistă cifra pentru luna următoare.

Se poate afirma, pe bună dreptate, că de la începutul actualului secol asistăm la un proces de ,,detensionare” a raporturilor dintre globalizare și regionalizare (ambele de natură economică), în sensul că amândouă procesele devin ,,cooperante”, complementare și influențează decisiv fluxurile și structura economiei mondiale. Se vorbește chiar de managementul economiei mondiale, aspect deosebit de important în condițiile interacțiunilor și proceselor integrative tot mai numeroase și puternice care se manifestă în lumea de azi.

Așa după cum afirmau mari specialiști în domeniu, Paul Krugman fiind unul dintre aceștia, integrarea economică a devansat-o cu mult pe cea politică, astfel încât realitățile economice (punctual integrarea economiei mondiale) au evoluat mult mai rapid decât capacitatea managerială de a gestiona noile forțe economice și tehnologice din cadrul economiei bazate pe cunoaștere. Suntem martorii, astăzi, unui lucru ce nu era de conceput în urmă chiar cu jumătate de secol: toate statele lumii fac comerț (deci participă la fluxurile economiei mondiale) și, mai mult însă, consumă o parte semnificativă din venitul lor național în cadrul schimburilor internaționale.

Globalizarea, despre care spuneam că prezintă o multidimensionalitate de forme de manifestare: economică, socială, politică, culturală, este surprinsă foarte exact prin analiza comerțului internațional și a întregului cortegiu de aspecte ce îl definesc: b#%l!^+a?

a. intensificarea legăturilor economice dintre statele lumii, într-un context al ,,comprimării” spațiotemporale a acestor raporturi;

b. delocalizarea și supra (trans)-teritorialitatea;

c. manifestarea cu putere a inovațiilor tehnologice și, în ansamblu, a revoluționarelor tehnologii IT & C;

d. crearea și buna funcționare a piețelor globale.

Problemele care trebuie înțelese sunt legate atât de faptul dacă, din manifestările globalizării, prin intermediul relațiilor comerciale, câștigă și cei mai săraci și mai slab dezvoltați, dar dacă se manifestă și elemente ale echității și valorificării oportunităților ce apar.

Criza actuală este considerată de foarte mulți specialiști, și nu numai, ca fiind artificial creată și întreținută, o criză apărută la ordinul forțelor care conduc, în fapt, lumea de azi. Un singur nume și exemplu, în acest sens, este cel al lui David Rockefeller, multă vreme președintele Chase Manhattan Bank, ce și-a dezvoltat, în cadrul unui sistem operațional militarizat, abilitățile de conducător, dar și de creator de rețele de informare și de influență. Este considerat ca fiind unul dintre cei ce a plănuit globalizarea mondială la dimensiunile ei de azi.

Pentru România situația devine din ce în ce mai grea. Coroborând cu situația declinului întregului nostru comerț exterior din luna ianuarie a acestui an, în care importurile au scăzut cu o treime, iar exporturile cu aproape un sfert, situația generală a deficitului comercial al României reducându-se cu 60,3%. Cele mai importante reduceri la import s-au înregistrat pe partea relațiilor cu statele din afara UE, de aproximativ 45 %, dar și în relația cu țările membre UE s-a înregistrat o scădere importantă, și anume 34,1 %.

La export, situația este la fel de complicată, ținând cont de continua depreciere a leului, atât față de euro, cât și față de dolar. Astfel, scăderea exporturile pe relația non-UE a fost de 38 %, în timp ce pentru exporturile realizate în celelalte 26 state membre ale Uniunii Europene diminuarea a fost mai mică, în jurul valorii de 19,1 %. În ceea ce privește structura importurilor și exporturilor, putem observa că mașinile și echipamentele de transport se situează pe primul loc, în ambele activități, cu valori medii în jur de 35%.

Pe de altă parte trebuie să fim circumspecți vizavi de prognoza evoluției comerțului nostru exterior realizată de Institutul Național de Statistică și care indică un sold al balanței comerciale FOB-CIF deficitar permanent față de anul anterior, cu valori în jur de (-)25, (-)26 mii de milioane de euro. Totul depinde, în asigurarea continuității activității de comerț exterior, de sprijinul concret pe care statul îl poate acorda firmelor ce efectuează exporturi, precum și prin informări permanente și loiale cu ceilalți membri ai OCDE, prin care să se monitorizeze fluxurile comerciale internaționale și să se ia măsuri operative de corijare și sprijinire a tuturor celor aflați în momente grele, dar fără a se încălca obligațiile contractuale pe care agenții economici le-au încheiat.

1.3 Impactul crizei mondiale asupra comerțului internațional

O serie de teorii economice au demonstrat caștigul pe care il poate aduce activitatea de comerț exterior pentru țările participante. David Ricardo (1817) a susținut teoria avantajelor comparative, potrivit căreia, țările au interesul să se specializeze (pentru export), în sectoare ale producției, ale căror costuri relative de producție sunt cele mai scăzute și să importe acele produse a căror realizare ii dezavantajează. Alte lucrări din secolul XX (E. Heckser -.1919 și B. Ohlin – 1933) consideră că liberul schimb este capabil să aducă caștiguri țărilor, dacă acestea se specializează în funcție de dotările relative ale factorilor de producție.

Dintre fenomenele și procesele care caracterizează comerțul internațional, în etapa actuală, pot fi menționate:

– evoluția și implementarea progresului tehnic în viața economică și socială care iși pune amprenta asupra competitivității economice.

– polarizarea schimburilor comerciale, proces favorizat de lărgirea integrării economice și inlăturarea barierelor comerciale, exemplul Uniunii Europene fiind urmat și de alte state din diferite regiuni ale lumii.

Deschiderea economiilor către schimburile internaționale a fost b#%l!^+a?favorizată prin acțiunile GATT și OMC, privind acorduri comerciale multilaterale care au avut drept scop reducerea protecționismului, dezvoltarea liberalismului comercial. Potrivit teoriilor liberale, avantajele liberului schimb sunt importurile favorabile pieței și caștigurile legate de specializare, în funcție de dotările fiecărui participant cu factori de producție. Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, acțiunea de liberalizare a activităților economice și comerciale, de eliminare a barierelor care pot să se manifeste în schimburile comerciale, a marcat politicile de dezvoltare în comerțul mondial.

In evoluția comerțului internațional, pot fi sesizate mai multe trăsături și tendințe care s-au manifestat în timp și ar putea constitui premize pentru viitor:

– o creștere mai rapidă a comerțului mondial, comparativ cu producția mondială de bunuri, determinată de condițiile favorabile, capabile să stimuleze comerțul, cum ar fi:

• existența unor piețe competitive, creșterea investițiilor străine directe, scăderea ratei inflației;

• creșterea și diversificarea comerțului cu servicii, un rol important în dezvoltarea acestui sector avându-l implementarea noilor tehnologii și a mijloacelor moderne de telecomunicații;

• creșterea, în comerțul mondial, a ponderii produselor manufacturiere cu înalt progres tehnic, în detrimentul ponderii materiilor prime, ceea ce poate însemna creșterea dependenței țărilor slab dezvoltate, al căror comerț se bazează pe materii prime, sau produse cu un grad slab de prelucrare.

Interrelaționarea statelor, în epoca actuală, se bazează pe resorturi economice, activitatea de comerț internațional fiind elementul de bază al procesului de globalizare. In desfășurarea acestui proces, prezintă importanță reglementările organismelor internaționale în domeniu, prin analiza și anticiparea politicilor comerciale ale statelor participante la comerțul internațional, impactul acestor relații asupra bunei funcționări a sistemului comercial.

CAPITOLUL II. REGLMENTĂRI DE POLITICĂ COMERCIALĂ ADOPTATE ȘI APLICATE ÎN ROMÂNIA

2.1 Politica comercială. Concepte, trăsături și instrumente

Politica comerciala este o parte componentă a politicii economice a unui stat, care vizează sfera relațiilor economice externe ale acestuia. Ca și politica b#%l!^+a?economică, este atributul fiecărui stat.

Politica comercială reprezintă totalitatea reglementarilor adoptate de un stat cu caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., în scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe și a protejării economiei naționale de concurența străină. Pentru că relațiile economice externe sunt un factor important al creșterii economice, principalul obiectiv, pe termen lung, pe care statele îl urmaresc cu ajutorul instrumentelor și măsurilor de politică comercială este stimularea dezvoltării economiei naționale și protejarea acesteia de concurența straină.

Drept urmare, politica comercială a fiecarui stat trebuie să îndeplineasca trei funcții principale:

1. promovarea relatiilor economice externe, adică impulsionarea exporturilor;

2. protejarea economiei naționale de concurență straină, ceea ce presupune reglementări și controlul asupra importurilor;

3. urmarirea pentru a realiza un echilibru dinamic în balanța comercială și balanța de plăți, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.

Din aceste obiective pe termen lung se desprind mai multe obiective pe termen scurt și mediu:

– perfecționarea structurii schimburilor comerciale externe;

– fie restrangerea, fie stimularea comerțului cu anumite produse sau grupe de produse;

– orientarea geografica a fluxurilor comerciale internationale: restrângerea acestor fluxuri cu unele țări și dezvoltarea lor cu altele;

– imbunatațirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumparare a exportului.

Toate aceste obiective sunt diferite de la stat la stat, în funcție de conditiile interne și internaționale.

Politica comercială reprezintă concepția corectă cu privire la mijloacele pe care o țara le poate utiliza în relațiile comerciale externe în copul maximizării beneficiilor care deriva din aceste schimburi. Politica comercială se supune pe de o parte masurilor de politică economică decise la un moment dat la nivel național, iar pe de alta parte politica comercială influențează și măsurile de politică economică descise de alte țari.

În comerțul exterior statele pot să adopte difertite tipuri de politici economice:

– Autarhice, specifice protectionismului si specifice liberului chimb. Politicile economice autarhice reprezintă regimul caracteristic al unei economii închise, în care țara respectivă consuma ceea ce produce, fară a recurge la importuri. Regimul autarhic nu poate fi total deoarece nici o țara nu dispune de toate resursele necesare pentru a putea produce ceea ce este necesar pentru locuitori și deaceea această politică duce în timp la necesitatea efectuării importurilor și exporturilor cu țarile din exterior.

Politica specifică a protecționismului reprezintă o doctrină economică care constă în protejarea economiei naționale prin limitarea sau interzicerea importului de produse străine. În acest caz țara care are aceasta forma de politică comercială filtreaza schimburile cu țarile din exterior cu ajutorul mijloacelor țărifare, utilizand bariere vamale și mijloace netarifare utilizând contingente, norme tehnice,formalitți administrative etc.

Politica specifică liberului schimb reprezintă o doctrina economică liberă caracterizată prin libera circulatie a marfurilor, a capitalurilor si a persoanelor, datorită neexistentei barierelor în calea relațiilor economice internaționale.

In regimul liberului schimb produsele comercializate nu vor mai include și cheltuieli de transport ci doar cheltuieli de producție. Categoria de neo- protecționism include toate măsurile, netarifare, prin care se urmarește limitarea volumului importurilor sau controlul prețurilor, precum și ameliorarea competitivitații industriei naționale.

Funcția politicii comerciale este aceea de a promova relațiile economice internaționale prin impulsionarea exporturilor, de a proteja economia natională de concurența straină, prin reglementarea unui cntrol al importurilor și de a realiza un echilibru dinamic între balanța comercială și balanța de plăți, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului. Politica comercială deține trei instrumente și măsuri ajutatoare: mijloace tarifare (vamale), mijloace netarifare si paratarifare și mijloace promoționale care ajuta la promovarea și stimularea exporturilor.

2.2 Instrumente de politică comercială de natură tarifară (vamală)

Politica vamală reprezintă acea componentă a politicii comerciale care se realizează cu ajutorul unor reglementari adoptate de către stat și care vizează intrarea sau ieșirea mărfurilor din țară.

Funcțiile politicii vamale sunt de natură fiscală, protectionista și de negociere.

Funcția de natură fiscală reprezintă importanța taxelor vamale ca sursă de venit a bugetului.

Funcția de natură protectionistă reprezintă ridicarea prețurilor mărfurilor importate cu ajutorul taxelor vamale de import si export, pentru a putea proteja produsele autohtone.

Funcția de negociere în care statele pot negocia într-un cadru bilateral sau multilateral diferite concesii vamale, reciproce sau nereciproce.

Taxele vamale rezprezintă impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor care trec granițele vamale ale unei țari. Taxele vamale pot fi de import, de export și de tranzit.

Taxele vamale de import percepute asupra mărfurilor importate au o largă raspandire, vizează o larga gamă de produse, este practicată pe termen lung și are un nivel mai ridicat decât taxele vamale de export sau de tranzit.

Taxele vamale de export percepute asupra produselor autohtone la export, nu au o largă raspandire, vizează o gamă restransa a produselor, pe perioade scurte de timp și se folosesc de regula pentru a limita anumite exporturi mai ales a materiilor prime pentru a favoriza prelucrarea acestor produse în țara, în perioadele de criză sau în perioadele în care țara exportatoare este principalul exportator pe piața internațională, pentru a se determina creșterea prețurilor.

Taxele vamale de tranzit se percep asupra marfurilor străine care tranziteaza teritoriul vamal al țării, aceste taxe nu au o raspandire larga, sunt percepute cu scop fiscal, au un nivel scazut, majoritatea tărilor încurajand tranzitul ca importanta susrsă de venit. Politica vamala este parte a politicii comerciale.

Politica vamaă se realizează cu ajutorul reglementarilor adoptate de stat ce vizează intrarea sau ieșirea în/din țară a mărfurilor și care să implice:

– controlul, cu ocazia trecerii frontierei de stat, a mărfurilor și mijloacelor de transport;

– indeplinirea formalitaților vamale;

– plata taxelor vamale, adică impunerea vamală.

Instrumentele principale prin care se realizează politica vamală sunt:

a. tarifele vamale: taxele vamale care se percep asupra mărfurilor importate (exportate);

b. legile si reglementarile vamale: coduri vamale și regulamente vamale.

Acestea sunt diferite de la stat la stat, utilizandu-se o gama diferită de instrumente de politica vamală.

In cadrul politicii vamale, impunerea vamală (rata taxelor vamale) are b#%l!^+a?rolul principal și îndeplinește trei funcții:

– o funcție de natură fiscală, pentru că taxele vamale sunt o sursă importantă de venit la Bugetul statului;

– o funcție de natură protecționistă, pentru că protejează economia naționala de concurență straină;

– o funcție de negociere, pentru faptul că statele pot negocia (fie în cadru bilateral, fie multilateral) concesii vamale reciproce sau nereciproce, ce au rolul de a stimula schimburile comerciale.

Taxele vamale sunt : impozite indirecte pe care le percepe un stat asupra mărfurilor, atunci când acestea trec granitele vamale ale țării respective. Ele sunt instrumente de politică vamală de natură fiscală, deoarece sunt sursa de venituri la Bugetul statului. De asemenea, au o influenta directa asupra prețului produselor ce fac obiectul comerțului exterior.

Taxele vamale se pot clasifica în funcție de mai multe criterii, și anume:

a. după scopul impunerii sau nivelul impunerii;

b. după obiectul impunerii sau după felul operatiilor de comerț exterior sau direcția circulației mărfurilor în comerțul exterior;

c. după modul de percepere;

d. după modul de stabilire sau de fixare de către stat.

1. După scopul impunerii avem:

a. taxe vamale cu caracter fiscal;

b. taxe vamale cu caracter protecționist.

Diferențierea dintre acestea este dată de nivelul impunerii (cele fiscale au un nivel mai redus, având ca scop aducerea de venituri la Bugetul statului, iar cele protecționiste au un nivel mai ridicat, avand ca scop protejarea produselor interne de concurență externă).

2. După obiectul impunerii sunt:

a. taxe vamale de import;

b. taxe vamale de export;

c. taxe vamale de tranzit.

2.3 Tariful Vamal Comun al României

Tariful vamal de import al României este, de la 1 ianuarie 2007, Tariful Vamal Comun al Uniunii Europene. Aplicabil în toate Statele Membre ale U.E., acesta asigură buna funcționare a Pieței Interne Europene.

De la 1 ianuarie 2007, ca stat membru al Uniunii Europene (UE), România aplică Tariful Vamal Comun al UE.

Tariful Vamal Comun a fost instituit în 1968, o dată cu încheierea procesului de eliminare a taxelor vamale între țările membre UE și cu formarea uniunii vamale.

– Tariful Vamal Comun cuprinde lista taxelor vamale aplicate pe fiecare linie tarifară importurilor din țări terțe, de către toate Statele Membre ale UE, în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate. Taxele vamale sunt identice în oricare punct de intrare a mărfurilor în teritoriul vamal constituit al UE, ceea ce asigură condiții de concurență loială în Piața Internă Unică.

– Taxele vamale înscrise în Tariful Vamal Comun respectă angajamentele asumate de UE în cadrul OMC, pentru domeniul tarifar, în numele tuturor Statelor Membre. Marea majoritate a taxelor vamale din Tariful Vamal Comun sunt consolidate în cadrul OMC.

Baza legală a tarifului vamal comun o reprezintă Regulamentul Consiliului Nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 privind tariful și nomenclatura statistică și Tariful vamal comunitar (Jurnalul Oficial L 256, 07/09/1987), cu modificările ulterioare. Aplicarea tarifului vamal comun se face direct, fără adoptarea unei legislații naționale specifice.

Nivelul de bază al taxelor vamale înscrise în Tariful Vamal Comun al U.E. reprezintă rezultatul negocierilor și consolidărilor tarifare ce au avut loc în cadrul diverselor runde de negocieri din cadrul OMC și/sau în cadrul negocierilor avute cu unii Membri OMC, la fiecare lărgire a Uniunii Europene. Negocierile desfășurate în cadrul OMC, ca urmare a extinderilor succesive ale U.E., au la bază prevederile Art. XXIV al GATT 1995. Negocierile demarate ca urmare a recentei lărgiri a U.E. de la 1 ianuarie 2007 nu sunt încă finalizate.

Aplicat uniform în toate Statele Membre ale U.E., Tariful Vamal Comun are rolul de:

– principal instrument de politică comercială al UE;

– cea mai importantă formă de protecție a industriei comunitare față de concurența loială a terților;

– principal instrument de negociere în plan multilateral, plurilateral și bilateral, pentru partea comerțului cu bunuri (produse industriale, inclusiv pești și produse din pește, produse agricole).

Negocierile comerciale privind nivelul taxelor vamale comune ale Statelor Membre UE sunt purtate de Comisia Europeană. Statele Membre examinează propunerile Comisiei Europene, pot propune modificări sau solicita revizuiri ale propunerilor. Rezultatul acestor negocieri interne este supus, spre aprobare, Consiliului de Miniștri al UE.

Cele mai importante negocieri din domeniul tarifar pot avea loc:

– în cadrul multilateral al OMC, în special în cadrul Rundelor de negocieri comerciale;

– în cadrul OMC, ca urmare a proceselor de lărgire a UE (în baza Art. XXIV al GATT 1994); (negocierile privind recenta lărgire a U.E. la 27 nu sunt încă finalizate):

– în plan bilateral sau plurilateral, pentru convenirea unor noi forme/acorduri de comerț liber.

Tariful Vamal Comun are două componente:

– taxele vamale;

– Nomenclatura Combinată (NC) ce pornește de la Sistemul Armonizat de Clasificare și Codificare a mărfurilor (HS) la 6 cifre, completat cu încă două niveluri de detaliere, rezultând un cod cu opt cifre. NC răspunde exigențelor de clasificare din comerțul intracomunitar, precum și celor privind clasificarea mărfurilor de export comunitare către restul lumii.

2.4 Tipuri de taxe vamale

Taxele vamale specific sunt percepute de către stat pe unitați de măsura fizică ale mărfurilor importate sau exportate și se stabilesc sub forma unei sume absolute, în moneda țării respective. Practicarea acestor taxe vamale presupune un tarif vamal foarte detaliat care trebuie să fie permanent completat și previziuit, pentru că în timp apar noi produse care intra pe piața internațională. Din această cauză aceste taxe sunt mai puțin utilizate pe plan internațional. Avantajele acestor taxe sunt:

– de a înlatura posibilitatea de a inșela statul cu sau de drepturile vamale legale, pentru ca taxa vamală se raportează la unitatea fizică de masură, astfel încat volumul încasărilor la bugetul statului nu mai este influențat de diverse oscilații de conjuncture a prețurilor, ci doar de cantitatea fizică importată. La aceste mărfuri este ușor de stabilit valoarea lor în vamă.

– datorită caracterului lor fix, aceste taxe determină o încarcare diferită a mărfurilor importate, în condițiile în care piața produselor respective se produc oscilații dese ale prețurilor.

În consecința aceste taxe au avantajul că au un efect mai protecționist, efect care este mai mare atunci când prețurile la produsele importate scad și invers. Având în vedere atât avantajele cât și dezavantajele acestor taxe vamale, în general pe piața internațional și în special în țările dezvoltate au început să se utilizeze taxele vamale mixte.

Taxele vamale mixte se percep în monentul în care taxele vamale ad valorem nu sunt destul de eficiente ca mijloace de protective și drept urmare pe lângă taxele ad valorem, se percepe temporar si o taxă vamală specifică în situația în care prețurile la produsele respective înregistrează scăderi importante.

Dupa modul de stabilire de către stat sunt:

– taxe vamale autonome (generale);

– taxe vamale conventionale (contractual);

– taxe vamale preferențial (de favoare);

– taxe vamale de retorsiune.

Taxele vamale autonome sunt stabilite de fiecare stat, în mod independent, în funcție de politica comercială a acestuia și nu pe baza unor convenții bilaterale sau multilaterale încheiate cu alte state. De aici decurg două trasături importante:

– au un character foarte ridicat, fiind de cele mai multe ori prohibitive;

– nu fac obiectul negocierilor, fiind o importantă frană în calea schimburilor comerciale dintre state.

Taxele vamale convenționale se stabilesc prin întelegerea cu alte state, conform clauzelor provenite prin acordurile bilaterale sau multilaterale. În general se percep asupra mărfurilor care provin din țări care își acordă reciproc clauza națiunii celei mai favorizate. Drept urmare au două trăsaturi definitorii:

– sunt în general mai reduse față de cele autonome;

– fac obiectul negocierilor în cadrul GATT și mai apoi în cadrul OMC.

Taxele vamale preferențiale sunt foarte reduse, uneori egale cu zero și se aplică anumitor țări și nu se extind asupra mărfurilor care provin din toate țările. Aceste taxe sunt de fapt o derogare de la “clauza națiunii celei mai favorizate” și refelectă un regim de favoare. Se mai numesc si “aranjamente preferențiale”. Aceste taxe sunt nereciproce și nediscriminatorii uramre a unor grupari economice regionale. Taxele vamale de retrosuiune se aplică de către un stat ca raspuns la politicile neloiale ale altor state cum sunt:

– politica de duming;

– politica de subvenționare a exporturilor.

Aceste taxe pot fi:

– taxe vamale antidumping;

– taxe vamale compensatorii.

Acestea se aplică suplimentar peste taxele vamale în vigoare și nu pot depăși un anumit nivel:

– taxele vamale antidumping nu pot depăși marja de dumping (care este egala cu diferența dintre prețul internațional al produselor și prețul de dumping, care, în general, sunt mai mici, pentru a se intra pe o anumită piață);

– taxele compensatorii nu pot depasi nivelul subvențiilor de export sau a primei directe de export.

Scopul acestor taxe este anihilarea efectelor negative produse de cele două politici comerciale neloiale. Aceste taxe nu se pot percepe decât în urma unei proceduri speciale, prin care să se facă dovada practicarii unei politici comerciale neloiale și care a produs un prejudiciu.

Doar existenta acestor dovezi poate determina aplicarea taxelor de raspuns. La nivelul GATT există doua Coduri care prevăd intreaga procedura ce se aplică:

– Codul antidumping;

– Codul privind subvenționările de export și taxele compensatorii.

De la aflarea faptului ca se poate ca o țară sa practice o politică neloială, relațiile comerciale ale acestei țări cu GATT sunt înghețate, și chiar și relațiile comerciale ale țării respective cu alte țări.

Taxele de retorsiune au o natură dublă:

– una tarifară – pentru ca este vorba de o taxă;

– una netarifară – fiind o barieră directă prin crearea acelei perioade mari de anchetă.

Taxele vamale percepute în Uniunea Europeană (UE) la importul din țări terțe sunt: b#%l!^+a?

– Taxele vamale convenționale stabilite potrivit politicii comerciale comunitare și/sau acordurilor internaționale la care aceasta este parte semnatară.

– Taxele vamale preferențiale ce fac obiectul unor acorduri sau aranjamente preferențiale, a unor acorduri de asociere încheiate de Uniunea Europeană cu diverse țări sau grupuri de țări.

După modul de exprimare, taxele vamale folosite în UE sunt: b#%l!^+a?

– taxe ad valorem;

– taxe specifice (o sumă fixă pentru o unitate de produs importat);

– taxe compuse (o taxă ad valorem plus o taxă specifică);

– taxe mixte sau alternative (cu un minimum și un maximum);

– taxe variabile, în funcție de prețul CIF de intrare în UE, utilizate la importul de fructe și legume;

– taxe de sezon;

– taxe stabilite pe baza unei formule tehnice de calcul (folosite în cazul „produselor agricole transformate” obtinute din produse agricole primare și/sau transformate, de exemplu produse conținând lapte, zahăr și făină, pentru care taxa vamală se determină pe baza unei rețete).

2.5 Reguli generale de import

Acest regulament urmărește să stabilească regimul comun aplicabil importurilor în Uniunea Europeană (UE) în temeiul principiului libertății importurilor și să definească procedurile care îi permit Uniunii Europene să aplice, când este cazul, măsurile de salvgardare și supraveghere necesare pentru a-și apăra interesele.

Statele membre ale UE trebuie să informeze Comisia în cazul în care evoluția importurilor sugerează necesitatea recurgerii la măsuri de supraveghere sau de salvgardare. Se pot demara consultări fie la cererea unui stat membru, fie la inițiativa Comisiei. Consultările se desfășoară în cadrul unui comitet consultativ, compus din reprezentanți ai fiecărui stat membru și prezidat de către un reprezentant al Comisiei.

Aceste consultări au ca obiect examinarea condițiilor de efectuare a importurilor, a situației economice și comerciale și a eventualelor măsuri care urmează a fi adoptate. Dacă este necesar, consultările pot avea loc în scris, iar statele membre își pot exprima opinia sau pot cere consultări orale, într-un termen cuprins între cinci și opt zile lucrătoare.

În cazul în care, în urma încheierii consultărilor, se constată că există suficiente dovezi pentru a justifica deschiderea unei anchete, Comisia deschide o anchetă în termen de o lună și publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, care conține un rezumat al informațiilor primite.

Ancheta încearcă să stabilească dacă importurile produsului respectiv amenință să producă sau produc un prejudiciu grav producătorilor respectivi din Uniune. Imediat ce se declanșează ancheta, Comisia caută și verifică toate informațiile pe care le consideră necesare pentru derularea anchetei. În cadrul anchetei, Comisia examinează următoarele elemente:

– volumul importurilor;

– prețul importurilor;

– impactul pe care îl au acestea asupra producătorilor din Uniunea Europeană;

– factorii, alții decât evoluția importurilor, care cauzează sau pot să fi cauzat un prejudiciu producătorilor respectivi din Uniunea Europeană.

La încheierea anchetei, Comisia prezintă un raport comitetului consultativ și, în funcție de concluziile anchetelor sale, fie decide închiderea anchetei, fie aplicarea unor măsuri de supraveghere sau de salvgardare.

Această procedură de anchetă nu exclude adoptarea, mai ales în circumstanțe speciale, unor măsuri de supraveghere sau de salvgardare b#%l!^+a?provizorii. În acest caz, durata aplicării unor astfel de măsuri nu poate depăși 200 de zile. Importurile unui anumit produs pot fi supuse unor controale ale Uniunii Europene în temeiul unei decizii a Consiliului sau a Comisiei, dacă evoluția pieței acestui produs amenință să cauzeze un prejudiciu producătorilor din UE de produse similare sau concurente și dacă interesele UE reclamă aceasta.

În mod normal, Comisia este cea care adoptă decizia de a stabili măsuri de supraveghere. Această supraveghere poate consta în controale a posteriori ale importurilor (supraveghere statistică) sau în controale prealabile. În cel de-al doilea caz, punerea în liberă circulație a produselor aflate sub supraveghere prealabilă este condiționată de prezentarea unui document de import. Acest document se eliberează gratuit de către statele membre, pentru orice cantitate solicitată, în termen de cel mult cinci zile de la primirea unei declarații de la importator, indiferent unde este acesta stabilit în Uniunea Europeană. Acest document este valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene, indiferent de statul membru care l-a emis.

Măsurile de supraveghere nu se aplică neapărat pe întreg teritoriul UE. În cazul în care, într-un termen de opt zile lucrătoare de la încheierea consultărilor privind oportunitatea de a institui o supraveghere la nivelul UE, importurile unui produs nu sunt supuse unei supravegheri comunitare prealabile, Comisia poate stabili o supraveghere limitată la importurile a căror destinație este una sau mai multe regiuni din Uniunea Europeană.

Statele membre trebuie să informeze Comisia lunar cu privire la documentele de import eliberate (în cazurile de supraveghere prealabilă) și privind importurile primite (în cazurile de supraveghere prealabilă și ulterioară).

Măsurile de salvgardare se pot aplica în cazul produselor importate în UE în cantități atât de mari și/sau în astfel de condiții sau modalități încât cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav producătorilor din UE. În ceea ce privește membrii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), aceste măsuri sunt cumulative. În cazul în care se întrunesc aceste condiții, Comisia poate modifica perioada de valabilitate a documentelor de import eliberate cu privire la supraveghere și poate institui o procedură de autorizare a importurilor, în special un sistem de contingente pentru importuri.

La stabilirea unui contingent, se ține seama de interesul de a menține, pe cât posibil, fluxul schimburilor comerciale tradiționale și volumul bunurilor exportate în temeiul contractelor încheiate înaintea intrării în vigoare a măsurii de salvgardare. În principiu, nivelul contingentului nu trebuie să fie mai mic decât media importurilor efectuate în cursul ultimilor trei ani.

Măsurile de salvgardare se aplică fiecărui produs care este pus în liberă circulație după intrarea lor în vigoare. În cazuri excepționale, acestea pot fi limitate la una sau mai multe regiuni din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, ele nu împiedică punerea în liberă circulație a produselor care sunt în drum spre Uniunea Europeană. Aceste măsuri sunt luate de către Comisie sau către Consiliu. În cazul în care un stat membru a solicitat intervenția Comisiei, Comisia ia o decizie în termen de cel mult cinci zile lucrătoare. Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. Orice stat membru poate înainta decizia Consiliului în termen de o lună. În acest caz, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să confirme, să modifice sau să anuleze decizia respectivă. În cazul în care, în termen de trei luni, Consiliul nu ia o hotărâre, decizia Comisiei se consideră abrogată.

În orice caz, dacă interesele Uniunii Europene o cer, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată cu privire la o propunere din partea Comisiei elaborată în conformitate cu condițiile descrise mai sus, poate adopta măsuri de salvgardare. Nu se poate aplica nicio măsură de salvgardare unui produs originar dintr-o țară în curs de dezvoltare care este membră a OMC atât timp cât ponderea acestei țări în importurile UE ale produsului respectiv nu depășește 3 %, cu condiția ca țările în curs de dezvoltare membre ale OMC a căror pondere în importuri este mai mică de 3 % să nu contribuie cu mai mult de 9 % la importurile totale ale produsului respectiv în UE.

În principiu, durata măsurilor de salvgardare nu poate depăși cinci ani, exceptând cazurile în care prelungirea are loc în aceleași condiții ca și adoptarea măsurilor inițiale. Perioada de aplicare a măsurilor nu poate în niciun caz depăși opt ani.

În plus față de măsurile de salvgardare propriu-zise, regulamentul prevede că, la propunerea Comisiei, Consiliul poate adopta măsurile corespunzătoare pentru a permite exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor Uniunii Europene sau ale tuturor statelor membre pe plan internațional, în special în ceea ce privește comerțul cu produse de bază. Acest regulament nu împiedică îndeplinirea obligațiilor care decurg din acordurile speciale încheiate între Uniunea Europeană și țări terțe. Regulamentul nu împiedică nici adoptarea sau aplicarea de către statele membre a unor măsuri justificate prin considerente de ordine publică, de moralitate publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și animalelor sau de conservare a plantelor, de protecție a patrimoniului național, de protecție a proprietății industriale și comerciale și de formalități speciale în cadrul schimburilor valutare.

2.6 Politica comercială promoțională și de stimulare a exporturilor

Măsurile promoționale reprezintă măsurile luate la nivel macroeconomic, prin care se urmărește influențarea potențialilor clienți externi. Aceste măsuri promoționale se realizează prin urmatoarele forme concrete: Prin negocierea și încheierea de tratate de comerț și navigatie, prin acorduri comerciale și de plăți, acorduri de cooperare economică care includ cauza națtiunii celei mai favorizante sau clauza regimului național, reprezentând baza juridică a schimburilor comerciale asigurând stabilitatea și continuitatea.

Se mai poate realiza și prin participarea la târgurile și expozițiile internaționale sau prin organizarea acestori targuri în țară pentru cunoașterea mai buna a concurentei sau pin organizarea de agenții de reprezentanță comercială în străinatate pentru o mai bună cunoaștere a pieței partenerilor.

Se mai poate face prin asigurarea unor servicii de informare și orientare a clineților externi, pentru o mai bună informare a potențialului de export al țării care acordă asistentă sau prin folosirea diferitelor modalităti de publicitate externă.

Măsurile de stimulare la nivel macro- economic pot fi împarțite în patru categorii:

1. Masuri de natura bugetară care cuprind subvențiile directe de export, primele directe de export si subvențiile indirecte de export.

– subvențiile directe de export reprezintă sume de bani acordate de către stat anumitor ramuri economice pentru rentabilizarea activității în cazul în care costurile lor depașesc prețurile de pe piață mondială.

– primele directe de export se ecordă acelor exportatori care realizează un volum mare de desfacere pe piața externă sau care exportă produse ale unor industrii importante pentru economia națională, nu urmaresc rentabilitatea unitaților exportatoare ci urmaresc creșterea volumului vânzărilor și influența structurii pe mărfuri și a orientării geografice în funcție de interesele urmărite la un moment dat.

– Subvențiile indirecte la export vizează stimularea întreprinderilor mici și mijlocii pe linia creșterii exporturilor prin preluarea de către stat total sau parțial a cheltuielilor ocazionate de diferite acțiuni.

2. Măsurile de stimulare de natură fiscală urmaresc creșterea competitivității exporturilor prin reducerea sau eliminarea competențelor de cost datorate diferitelor taxe și impozite și prin creșterea câștigului net al exporturilor.

3. Măsuri de stimulare de natură financiar-bancară se realizează prin intermediul sistemului bancar național sau cu ajutorul unor insituții publice sau private, specializate în cordarea, asigurarea și garantarea creditelor de export.

4. Măsuri de stimulare a exporturilor de natură vamală sunt împarțite în prime valutare și depreciere monetară.

Primele valutare reprezintă sumele suplimentare acordate exporturilor în momentul preschimbării valutei, prin oferirea unui curs de schimb mai avantajos decat cursul de schimb oficial.

Deprecierea monetară este favorabilă exporturilor numai pe termen scurt și numai dacă reducerea cursului de schimb a monedei naționale este mai accelerată decât reducerea puterii de cumpărare internă a acestuia.

2.7 Influența dezvoltării comerțului exterior asupra competivitații internaționale a României, în contextul exigențelor pietelor externe

Pentru recuperarea anilor pierduți într-un sistem care a gândit altfel economia, libertatea și dezvoltarea, și pentru afirmarea în Uniunea Europeană, a unei națiuni sănătoase, prospere, educate, libere și demne, integrarea european a României trebuie privită din interior spre exterior, prin eforturi interne care să contribuie la dezvoltarea economică, pentru a participa performant și competitiv pe piața concurențială a Uniunii Europene extinse.

Conform principiilor integrării economice, creșterea gradului de integrare va conduce la creșterea PIB la nivel comunitar și a veniturilor pe cap de locuitor în fiecare din statele membre. Elementul catalizator în acest caz îl reprezintă creșterea concurenței între firme tot mai eficiente, care acționează pe o piață tot mai extinsă. Politica de integrare a României în Uniunea Europeană constituie o necesitate durabilă, care presupune o serie de exigente economice, sociale, politice, culturale, pentru îndeplinirea cărora trebuie să actioneze concertat întreaga populație.

Integrarea comerțului național în cel european și mondial impune ca oferta de produse, atât pentru piața internă cât și cele destinate pieței externe, să fie în concordanță cu noile exigențe calitative ale produselor pe piața mondială. O politică esentială pentru dezvoltarea politicii industriale a unei țări este politica comercială. Politica comercială a constituit unul din instrumentele de bază prin care politica industrială și-a atins obiectivele pentru dezvoltarea preferențială a unor anumite ramuri industriale, pentru protecția produselor indigene față de concurența straină și promovarea produselor pe piețe externe.

Pentru a observa impactul integrării comerciale asupra producției naționale trebuie analizate și avantajele comparative ale productiei nationale față de cea a Uniunii Europene, de asemenea specializarea pe anumite ramuri ale economiei. Fostele tari socialiste, actualmente membre sau candidate la Uniunea Europeană, erau specializate în sectoare puternic intensive în muncă și în resurse naturale și energie, fiind dezavantajate comparativ în sectoarele puternic intensive în capital, cercetare-dezvoltare și capital uman. În cazul României schimburile comerciale cu Uniunea Europeană ramân dominate de specializarile industriale tradiționale intensive în munca (industria textilă și a prelucrarii lemnului) sau în materii prime. b#%l!^+a?

România trebuie, treptat, să-și schimbe specializarea printr-o trecere de la sectoarele cu o productivitate a muncii scăzută către sectoare cu o valoare adăugată mai mare. Avantajele ar putea fi obținute prin exploatarea capacităților industriale moștenite care trebuie modernizate și prin folosirea forței de muncă relativ specializate (de exemplu în industria chimică șimetalurgică). Un rol important îl au și investitiile străine directe care ajută la apariția în țară de firme cu noi specializări, dezvoltând performanța industriei naționale pentru piața internă și externă.

Principalul impuls al dezvoltării este dat de efortul intern concertat al instituțiilor statului, mediului de afaceri și societătii, dar investițiile străine directe sunt un factor de creștere economică, impactul lor propagându-se în economie și în societate. România este avantajată de poziția geografică, de dotarea cu factori naturali și de resursele umane pe care le are. Tradiția unei economii de piață antebelice, în care investițiile străine directe jucau un rol important, de asemenea diferențierea și structura industriilor din perioada postbelică constituie avantaje comparative. Ridicarea acestor factori la stadiul de avantaje competitive, adică sporirea capacitații de a obține o valoare adaugată mai mare prin folosirea aceleiași cantități de factori de producție este determinată în România de introducerea și consolidarea mecanismelor economiei de piață și liberalizarea cadrului economic pentru alocarea eficientă a resurselor.

Adoptarea tarifului vamal comun de catre România, pentru comerțul exterior cu produse industriale, implică deja costuri determinate de liberalizare a comerțului cu Uniunea Europeană. În viitor, aplicarea taxelor vamale mai mici din tariful comun, de asemenea restructurarea și modernizarea industriei vor reprezenta costuri normale, dar efectele pozitive trebuie sa fie superioare posibilelor consecințe negative. Pentru a observa implicațiile adoptării tarifului comun de catre România se poate reliefa un punct de vedere prin analiza principalelor industrii românești, prin prisma integrării economice comerciale.

Adoptarea tarifului vamal comun și a politicii comerciale comune de catre România va genera schimbări importante în structura economiei naționale si în structura comerțului exterior al României, în repoziționarea țării noastre în planul relațiilor economice internaționale, în cadrul organizațiilor internaționale cât și al modificării fluxurilor tranzactiilor comerciale.

Actuala politică în domeniul încheierii acordurilor de comerț liber este în concordanță cu politica Uniunii Europene. România are încheiate acorduri de comerț liber cu acele țări care au negociat acorduri similare cu Uniunea Europeană. Legislația României în domeniul politicii comerciale si al relațiilor externe este, în mare masură, în concordanță cu legislația comunitară. România aplică tariful vamal comun din ziua aderării la Uniunea Europeană. Analizând aspectele teoretice ale politicii comerciale comune, stadiul implementării acesteia în România, ,,pregatirea graduală" a tarifului vamal național și politicii vamale naționale pentru aplicarea propriu-zisă a tarifului vamal comun, ies în evidență implicațiile aplicării acestuia la nivelul armonizării legislativ-instituționale, al protecției economiei naționale și al tranzacțiilor de comerț exterior pe categorii de mărfuri, cât și la nivelul relatiilor internationale ale României.

Avantajul principal al adoptarii tarifului vamal comun pentru exporturile României îl reprezintă accesul liber sau preferențial a produselor naționale pe piața europeană sau pe piețele terțe cu care UE are relații comerciale preferențiale.

Liberalizarea importurilor are ca avantaje, creșterea ofertei de produse de calitate, importate fara taxe din Uniunea Europeană sau cu taxe mici din țările terțe, fiind pozitivă pentru consumatorii interni.

De asemenea liberalizarea poate avea ca efecte pozitive specializarea în producția de bunuri naționale pentru care avem un avantaj comparativ, creșterea competitivității produselor naționale pe piața internă și externă, urmare a concurenței importurilor de calitate și ieftine.

Promovarea exporturilor și stimularea lor pe piața liberă europeană va avea efecte pozitive și poate conduce la performanța producției naționale. Prin adoptarea politicii comerciale comune interesele comerciale ale României în cadrul organismelor internaționale vor fi promovate de Uniunea Europeană.

Beneficiile, în plan comercial, implicate de aderarea la Uniunea Europeană sunt determinate de valorificarea oportunităților de acces pe piețe terțe cu care Uniunea Europeană a încheiat acorduri comerciale preferențiale.

Eliminarea taxelor vamale la importurile din Uniunea Europeană poate conduce la creșterea opțiunilor de alegere din partea producătorilor în privința bunurilor de producție și a tehnologiilor utilizate. De asemenea consumatorii b#%l!^+a?vor avea de ales o diversitate de bunuri la prețuri accesibile. În planul relațiilor economice internaționale, adoptarea de către România a politicii comerciale comune, determină armonizarea angajamentelor țării noastre în OMC cu cele ale UE, participarea la acordurile preferențiale de parteneriat euro-mediteranean și de parteneriat între UE si țările Africii, Caraibelor și Pacificului (ACP), precum și la acordurile de comerț liber ale UE cu țări latino-americane și din Golful Persic.

Aplicarea de catre România a taxelor vamale din tariful vamal comun conduce și la modificarea fluxurilor comerciale. Principalii parteneri ai accesului pe piața României sunt țările member Uniunii Europene. Cu privire la orientarea geografică a comerțului exterior, aceasta va fi atât la import cât și la export, în principal cu Uniunea Europeană și cu țările terțe dezvoltate.

În relațiile României cu Rusia, prin adoptarea tarifului vamal comun, posibilitatea dezvoltarii schimburilor comerciale, având în vedere piața de desfacere a acesteia și necesitățile la importul din Rusia, că poate fi determinată doar de decizii politice bilaterale între cele două state, chiar daca din punct de vedere comercial, politica se va face la Comisia Europeană.

România are tradiție pe piata Rusiei și a spațiului ex-sovietic, importurile dn Rusia, în special în domeniul petrolului și gazelor sunt importante pentru România. În relațiile României cu Statele Unite ale Americii, deși teoretic promovarea exporturilor românesti pe aceasta piață ar fi apreciată, creșterea calitativă și valorică a importurilor în România, în special prin investiții directe ar contribui mai mult la dezvoltarea schimburilor bilaterale.

În relațiile economice ale României cu țările latino – americane si africane, tarifului vamal comun nu creeaza probleme deosebite, deoarece comerțul exterior cu aceste țări este redus. Din punct de vedere al tranzacțiilor comerciale ale României, tarifului vamal comun implică avantaje dar și costuri. Astfel în domeniul producției industriale intervin și costuri, reducerea protecției vamale afectează producția acelor mărfuri industriale care lipsite de apărarea taxelor vamale la importul produselor străine concurente, devin necompetitive pe piața internă.

Pentru produsele agricole, tariful vamal comun ,,impune" creșterea calității produselor agricole pentru a face față concurenței externe cu produse care vor circula liber sau cu taxe vamale cu un grad de protecție scăzut. Schimburile comerciale ale României cu Uniunea Europeană ramân dominate de specializarile industriale tradiționale intensive în muncă (industria textilă și a prelucrării lemnului) sau în materii prime. România deține avantaje comparative în industriile tradiționale intensive în forța de muncă ieftină (îmbrăcăminte, încăltăminte) și dezavantaje în industriile intensive în capital uman specializat si în cele bazate pe tehnologia avansată.

Structura comerțului exterior al României cu Uniunea Europeană se caracterizează, pentru România, pe două domenii relativ opuse, și anume exportul produselor care necesită forța de muncă mare și puțin calificată și cel al produselor din industriile intensive în capital. Situația avantajelor comparative ale României în raport cu UE, arată că România este specializată într-un numar mic de sectoare.

Avantajele comparative ale României se concentreaza pe câteva secțiuni ale nomenclatorului combinat: materii textile și articole din acestea, încălțăminte, metale comune și articole din metale comune, mărfuri și produse diverse și produse din lemn. Dezavantajele comparative ale României se concentrează pe secțiuni care cuprind produse care necesită exigențe sporite din punct de vedere al specializării forței de muncă, al gradului de prelucrare și calității materiilor prime încorporate.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL III. TENDINȚE ÎN EVOLUȚIA COMERȚULUI INTERNAȚIONAL ÎN ANII POST-CRIZĂ

3.1 Particularitățile relansării comerțului internațional

Criza financiară internațională izbucnită în 2008 și recesiunea profundă și cuprinzătoare din economia globală care a urmat-o au avut ca efect prăbușirea fără precedent a schimburilor comerciale internaționale cu bunuri și servicii, ca și a fluxurilor investiționale globale. Amploarea impactului negativ al crizei financiare și economice asupra tranzacțiilor transfrontaliere a pus în evidență legăturile comerciale și financiare tot mai strânse dintre economiile lumii. Totodată, dimensiunea globală și natura sincronizată a crizei – cea mai gravă din perioada postbelică – au reliefat cât se poate de clar gradul ridicat de interconectivitate care există în prezent între piețele financiare și piețele de mărfuri (bunuri și servicii), care a constituit la rândul său un factor de propagare rapidă a efectelor negative ale crizei asupra tuturor regiunilor lumii. Criza a determinat căderea liberă a volumului comerțului mondial, mai ales din cauza prăbușirii cererii de import din partea țărilor dezvoltate.

Potrivit estimărilor OMC, pe ansamblul anului 2009, comerțul internațional s-a redus cu 12% în termeni reali, reprezentând primul declin de o asemenea amploare după Marea Depresiune a anilor ‘1920 și ‘1930. În termeni nominali (exprimat în dolari), declinul comerțului a fost și mai pronunțat – de 22% –, mai ales ca urmare a scăderii prețurilor țițeiului și altor produse de bază. Prăbușirea cererii la nivel mondial, care a perturbat grav activitatea comercială și evoluția prețurilor, a fost exacerbată de presiunile considerabile care s-au manifestat pe piețele financiare globale, având drept rezultat creșterea costului creditului și penuria de resurse disponibile pentru finanțarea comerțului. Declinul abrupt, sever și sincronizat al comerțului internațional în 2009 – cunoscut în literatura economică și ca “marele colaps al comerțului” – a fost cu atât mai surprinzător, cu cât, în ultimele două decenii, comerțul s-a dovedit a fi o componentă deosebit de dinamică a activității economice la nivel global, ritmul de creștere a exporturilor mondiale devansând de regulă dinamica producției mondiale.

În 2010, comerțul internațional s-a relansat dinamic, volumul său înregistrând o creștere record de 13,8% (Figura 1). Această creștere deosebit de dinamică nu numai că a depășit așteptările, dar a și reprezentat cea mai mare cifră pe o bază anuală în cadrul seriilor de date de care dispune Secretariatul OMC începând din 1950. Totodată, comerțul s-a redresat mult mai puternic decât producția mondială după cel mai grav declin din perioada postbelică. Și, așa cum declinul fără precedent al comerțului în 2009 a constituit unul din canalele majore prin care s-a propagat criza financiară și economică, comerțul a reprezentat un factor major de susținere a procesului de redresare economică în plan mondial. Dar, în pofida dinamicii susținute din 2010, schimburile comerciale internaționale nu s-au putut reînscrie în trendul pe termen lung care a prevalat în perioada premergătoare crizei, după cum rezultă din Figura 1. Și, deși PIB mondial (real) a sporit cu 3,8% în 2010 – depășind ritmul mediu anual de creștere din ultimele două decenii –, această creștere a fost departe de a fi un record, mai ales dacă se are în vedere că, în anii mai recenți, PIB mondial a înregistrat ritmuri anuale de 4%, sau chiar de peste 4%, inclusiv în anii 1997, 2000, 2004 și 2006.

Un complex de factori a îngrădit expansiunea mai viguroasă a producției mondiale și a schimburilor comerciale în 2010, între care se detașează: diminuarea stimulentelor fiscale în numeroase țări (și îndeosebi în spațiul european, unde guvernele au trecut la consolidarea fiscală pentru a reduce deficitele bugetare); șomajul ridicat și persistent din țările dezvoltate, care nu a permis o revenire mai puternică a consumului intern al acestor țări; și, nu în ultimul rând, prețurile înalte ale țițeiului, care au determinat majorări ale costurilor energiei pentru gospodării și pentru cercurile de afaceri.

Figura 1- Evoluția comerțului mondial cu bunuri și a PIB mondial (în termeni reali), în 2005-2013 (modificări anuale în %)

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Sursa: Secretariatul OMC (WTO, 2012a).

Comparativ cu anii de criză și cei premergători acesteia, relansarea comerțului mondial prezintă câteva particularități.

Tendințele în evoluția comerțului în termeni de volum (real) și în termeni de valoare (nominal) s-au înscris în 2010 pe traiectoria unui proces de convergență comparativ cu anii premergători crizei, când valoarea comerțului exprimată în dolari a sporit mult mai rapid decât volumul acestuia, iar decalajul dintre cele două mărimi s-a accentuat (mai ales ca rezultat al creșterii semnificative a prețurilor energiei și produselor de bază, dar și al evoluției dolarului). (Figura 2)

Viteza redresării comerțului internațional a fost, și a rămas, inegală sub aspect regional. Datorită expansiunii mai puternice a economiilor în dezvoltare/ emergente, aceste țări au condus procesul de redresare economică. În aceste țări, care s-au dovedit victime colaterale ale crizei, dinamica exporturilor și a importurilor a depășit nivelurile maxime din perioada premergătoare crizei încă în iulie 2010, fiind susținută mai ales de creșterea deosebit de puternică a comerțului Sud-Sud. În schimb, țările dezvoltate au reușit să atingă vârfurile respective mult mai târziu, în primul trimestru al anului 2011. Creșterea spectaculoasă a comerțului în economiile în dezvoltare, mai ales din Asia, coroborată cu prețurile înalte ale produselor de bază, au contribuit la sporirea în continuare a ponderii cumulate a acestor economii și a CSI în exporturile mondiale, la nivelul record de 45% în 2010 (comparativ cu circa o treime în 2008).

Evoluția diferitelor grupe de produse în cadrul comerțului internațional a manifestat tendințe diferențiate. În timpul crizei, cererea de import pentru bunurile de consum durabile și bunurile de investiții a înregistrat cele mai severe contracții, iar la mijlocul anului 2010, cererea pentru aceste produse s-a situat încă în medie cu circa 20% sub nivelul care ar fi fost atins dacă ar fi continuat trendul din perioada anterioară crizei. Comerțul cu bunurile de consum (altele decât cele durabile) a fost afectat mai puțin, iar declinul a fost de scurtă durată. Dacă în 2010 cererea pe plan global pentru aceste produse revenise aproape la nivelurile dinaintea crizei, cererea pentru produsele intermediare și produsele de bază a continuat să fie încă cu circa 10% inferioară trendului care a prevalat în anii premergători crizei.

O parte din factorii cauzali care au determinat prăbușirea comerțului în 2009 au contribuit și la redresarea acestuia în 2010, fiind relevante în special efectele de amplificare exercitate asupra comerțului de:

(1) rețelele globale de producție controlate de CTN și, respectiv, intensificarea integrării verticale a producției în plan global; și

(2) structura pe produse a comerțului în raport cu cea a producției mondiale.

Ponderea mult mai mare în comerțul mondial decât în producția globală a acelor produse care au fost cel mai grav afectate de recesiunea economică (bunurile de consum durabile și cele de investiții, precum mașinile și echipamentele) a accentuat amploarea contracției comerțului în raport cu PIB în 2009, având un efect similar, dar în sens pozitiv, în procesul de redresare din 2010.

Figura 2- Evoluția comparativă a exporturilor mondiale în termeni nominali și în termeni reali, în perioada 1990-2010 (modificări anuale în %)

Sursă: Grafic elaborat în baza statisticilor furnizate de Secretariatul OMC (WTO, 2011a).

3.2 Slăbirea procesului de redresare a economiei și comerțului mondial b#%l!^+a?

Deși comerțul internațional a constituit un factor major de susținere a procesului de redresare a economiei mondiale după recesiunea economică din 2008/2009, ritmul său de expansiune a încetinit considerabil în 2011. Potrivit ultimelor estimări ale Secretariatului OMC, creșterea sa în termeni reali a fost de numai 5% în 2011, după creșterea record de 13,8% în 2010.

Încetinirea peste așteptări a dinamicii comerțului în 2011 s-a datorat diminuării sensibile a creșterii economice în plan global – la 2,4%, de la 3,8% în 2010 –, ca urmare a multiplelor șocuri cu care a fost confruntată economia mondială, incluzând: escaladarea crizei datoriilor suverane din Zona euro; disfuncționalitățile intervenite în rețelele producției globale, ca urmare a cutremurului și tsunamiului din Japonia și a inundațiilor din Thailanda; și tensiunile geopolitice din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Drept urmare, atât dinamica PIB mondial, cât și cea a comerțului internațional s-au situat în 2011 cu mult sub ritmurile medii anuale de creștere de 3,2% și, respectiv, de 5,4% înregistrate în perioada 1991-2011, iar decalajele respective sunt așteptate a se mări în 2012, în condițiile în care ambele ritmuri sunt anticipate a încetini în continuare în 2012, înainte de a se accelera în 2013

( Figura 3)

Figura 3-Dinamica PIB în economiile dezvoltate și în economiile în dezvoltare/emergente, în perioada 1990-2011 (modificări anuale în %)

Sursă: Grafic elaborat în baza datelor furnizate de FMI (IMF, 2012a).

Evoluția comerțului internațional a fost inegală în 2011, reflectând succesiunea șocurilor care au marcat economia mondială pe parcusul anului. După o creștere deosebit de dinamică în trimestrul I, fluxurile comerciale au fost grav afectate de deteriorarea accelerată a condițiilor economice pe plan global, începând din cea de-a doua parte a anului, în contextul acutizării problemelor asociate datoriilor suverane din zona euro și al efectelor acestora – intensificarea perturbațiilor pe piețele financiare, creșterea incertitudinii și a aversiunii față de risc, atenuarea ritmurilor înalte ale creșterii economice și ale cererii pe piețele emergente. Șocurile intervenite în 2011 s-au adăugat problemelor multiple și interconectate cu care se confruntă economia mondială în ultimii ani, printre cele mai presante numărându-se rata înaltă și persistentă a șomajului și potențialul scăzut de creștere economică în țările dezvoltate, ceea ce afectează cererea agregată și frânează procesul de revenire în urma recesiunii din 2008/2009. Potrivit raportului ONU din ianuarie 2012, eșecul factorilor de decizie politică, mai ales din UE și SUA, de a aborda criza locurilor de muncă și de a preveni escaladarea crizei datoriilor suverane și fragilitatea sectorului financiar reprezintă cel mai acut risc care amenință economia mondială în prezent și în perspectivă. Raportul avertizează că economiile dezvoltate suferă de patru slăbiciuni care se potențează reciproc: (1) problemele datoriilor suverane; (2) sectoarele bancare fragile; (3) cererea slabă la nivel agregat (asociată șomajului ridicat și măsurilor de austeritate fiscală); și (4) paralizia politicilor economice din cauza blocajelor politice și a deficiențelor instituționale. Agravarea oricăreia dintre aceste probleme poate oricând declanșa un cerc vicios care să conducă la o nouă criză financiară severă și o recesiune economică globală, cu grave consecințe pentru comerțul internațional.

Lipsa de vigoare a comerțului internațional reflectă, înainte de toate, procesul relativ lent de redresare economică din țările cu venituri înalte și, pe cale de consecință, slaba cerere de import din partea acestora. După anul 2008, care a marcat începutul încetinirii expansiunii comerțului internațional, nivelul volumului importurilor mondiale a rămas b#%l!^+a?sensibil sub trendul linear estimat pentru anii 2001-2007. Dar, chiar și în baza prezumțiilor mai optimiste ale scenariului de bază al prognozei ONU pentru 2012-2013 – conform cărora activitatea economică globală va slăbi, fără însă a intra în recesiune –, comerțul va continua să se îndepărteze de trend, ceea ce se explică aproape în întregime prin cererea de import anemică din partea țărilor dezvoltate. În anul de criză 2009, cererea de import a acestor țări a scăzut drastic sub nivelul trendului, fără a mai putea reveni, iar decalajul este așteptat a se lărgi în continuare.

În schimb, importurile țărilor în dezvoltare – al căror volum a scăzut, la rândul său, sub nivelul de trend în 2009 – și-au revenit viguros, ajungând din urmă aproape integral trendul de creștere dinamică din prima parte a anilor ‘2000. De fapt, creșterea importurilor acestor țări a constituit forța motrice a redresării cererii externe, contribuind în proporție de 50% la creșterea comerțului după 2009. Țărilor din Asia de Est și de Sud le-a revenit ¾ din creșterea importurilor economiilor în dezvoltare, urmate de America Latină și Caraibe (cu o contribuție de 17%), Asia de Vest (7%) și Africa (2%). Iar după ce a contribuit cu 37% la creșterea importurilor pe ansamblul țărilor în dezvoltare în 2010, China a continuat să fie și în 2011 principala forță motrice a expansiunii importurilor acestor țări.

Deși a fost afectată de evenimentele din ultima parte a anului 2011, cererea de import a țărilor în dezvoltare a continuat să fie cea mai dinamică dintre componentele comerțului global, compensând în parte declinul acestuia în partea a doua a anului 2011 și înregistrând – potrivit estimărilor Băncii Mondiale din iunie 2012 – o accelerare puternică în primele luni ale anului 2012.

Pe de altă parte, în țările dezvoltate, și în particular în UE, procesul de consolidare fiscală, creșterea șomajului și înăsprirea condițiilor de creditare sunt principalii factori care continuă să deprime cererea și să frâneze redresarea economică. Iar, în condițiile în care dimensiunea comerțului intra-UE este aproape de două ori mai mare decât cea a comerțului extra-UE, climatul recesionist din zona euro a atârnat greu în evoluția comerțului în trimestrul IV 2011, când acesta s-a contractat la niveluri apropiate de cele înregistrate în timpul recesiunii din 2009. Relaxarea tensiunilor de pe piețele financiare datorată intervenției BCE a susținut relansarea activității economice, inclusiv în zona euro, care a crescut cu 8,2% (pe o bază anuală) în primele trei luni ale anului 2012. Întrucât UE este cel mai important partener comercial pentru numeroși exportatori din regiunile în dezvoltare (Europa de Est, Asia de Sud, Africa de Nord și Africa Sub-Sahariană), exporturile acestor țări au înregistrat un declin semnificativ din cauza încetinirii cererii globale induse de contracția creșterii economice din Zona euro în trimestrul IV 2011, dar și a restrângerii accesului la resursele de finanțare a comerțului în urma procesului de reducere a gradului de îndatorare a sectorului bancar al zonei. Dar, odată cu stabilizarea activității economice din Zona euro, în regiunile în dezvoltare grav afectate, a avut loc o revenire dinamică a exporturilor la începutul anului 2012, conform raportului Băncii Mondiale din iunie 2012.

CAPITOLUL IV. COMERȚUL INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI DIN ANUL 2000 PÂNĂ ÎN PREZENT b#%l!^+a?

4.1 Aspecte generale ale evoluției comerțului mondial

În 2010 volumul exporturilor mondiale de mărfuri a crescut cu 14% după reducerea de 12 procente înregistrată în 2009. Creșterea exporturilor a fost superioară atât a creșterii mondiale a producției de mărfuri (4%), cât și creșterii PIB (3,5% – exporturile au crescut de 4 ori mai mult). (figura nr. 1, tabelul nr. 6)

Figura nr.1.- Evoluția comerțului mondial de mărfuri, a producției mondiale și a PIB mondial

Sursa: OMC, Statistiques du commerce international 2011

Statele Unite, China și Germania au desfășurat 1/3 din comerțul mondial de mărfuri în anul 2010. Statele Unite, principalul actor al comerțului mondial de mărfuri, totalizează circa 3247 miliarde dolari, cu un deficit comercial de 691 miliarde dolari. China și Germania ocupă al doilea și respectiv al treilea loc în comerțul mondial de mărfuri cu un excedent comercial de 183 și 202 miliarde dolari în 2010.Locul patru este ocupat de Japonia cu un volum al comerțului de mărfuri de 1.464 miliarde dolari și cu un excedent comercial de 76 miliarde dolari. 65% din exporturile UE au ca destinație țări din UE, iar 12% din exporturile africane s-au îndreptat către țările africane. În interiorul UE nivelul comerțului interregional este cel mai ridicat.

Totodată UE reprezintă și principala piața pentru Africa. Principalii parteneri comerciali pentru CSI este Europa, iar pentru Orientul Mijlociu este Asia. Exporturile de servicii comerciale au crescut cu 8% în 2010 față de -12% în 2009. Exporturile asiatice de servicii comerciale au crescut cu 21%, creșterea fiind de 32% în China, 20% în Singapore și 9% în Japonia. Ponderea principalilor actori în comerțul mondial cu servicii comerciale clasează pe primele cinci locuri: (1) Comerțul interregional din UE – 24,4%; (2) Statele Unite -18,5%; (3) China – 6,1%; (4) Japonia – 4,9%; (5) India – 4,4%.

Tabelul nr. 6 – Creșterea volumului exporturilor și a producției mondiale de mărfuri, 2005-2010

Variație anuală % b#%l!^+a?

Sursa: OMC, Statistiques du commerce international, 2011

La nivel mondial exporturile pe destinații, în anul 2010 evidențiază o pondere de 84% a trei regiuni: 39% Europa, 28% Asia și 17% America de Nord (figura nr. 2). Restul regiunilor, respectiv America Centrală și de Sud, Orientul Mijlociu, Africa și CSI realizează împreună 14% din exporturile mondiale de bunuri. 59% din exporturi au ca destinație țările dezvoltate ale lumii, 37% grupul țărilor în curs de dezvoltare și doar 1% grupul țărilor slab dezvoltate. b#%l!^+a?

Bunurile industriale reprezintă 67% din bunurile exportate, în timp ce produsele alimentare au reprezentat doar 9% din exporturile mondiale ale anului 2010. Principalele grupe de produse exportate în anul 2010 au fost: combustibili (16%), alte mașini (12%), alte substanțe chimice (8%), produse auto (7%) și alte produse alimentare (7%).

Tabelul nr. 7 – Exporturile mondiale pe destinații, 2010 (%)

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

Figura nr.2. -Exporturile mondiale pe regiuni geografice, 2010 (%)

b#%l!^+a?

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

La nivelul regiunii America de Nord 49% din exporturi au ca destinație propria regiune, 21% Asia, 17% Europa și 8% America Centrală și de Sud (figura nr. 3). O diferență de 6% este destinată Orientului Mijlociu, Africii și CSI. Către grupul economiilor dezvoltate sunt orientate 61% din exporturi, 38% către grupul economiilor în curs de dezvoltare și doar 1% către țările slab dezvoltate. Pe grupele principale de bunuri exportate ponderea cea mai mare, 69% revine bunurilor industriale, 15% combustibililor, produselor miniere și 1% produselor agricole. În cazul grupelor de produse se remarcă următoarea structură: alte mașini 13%, combustibili 11%, produse auto 10%, alte substanțe chimice 9% și alte produse alimentare 8%. În 2010 cea mai mare creștere la exporturi a înregistrat grupa de produse auto, iar începând cu 2005 grupa de minereuri și minerale.

Figura nr. 3- Exporturile din America de Nord pe regiuni geografice, 2010 (%)

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

Exporturile realizate de America Centrală și de Sud, în proporție de 66% au ca destinație trei mari regiuni: America de Nord (24%), Asia (23%) și Europa (19%) (figura nr.4). Către grupul economiilor în curs de dezvoltare sunt orientate 52% din exporturi și 44% către grupul economiilor dezvoltate. La nivelul grupelor principale de bunuri exportate grupa combustibili, produse miniere deține cea mai mare pondere, respectiv de 42%, urmată de grupa produse alimentare cu 28% și pe locul trei bunurile industriale cu o pondere de 24%. Grupa de minereuri și alte produse minerale a înregistrat cea mai mare creștere la exporturi în anul 2010, iar începând cu 2005 grupa de minereuri și minerale.

Figura nr.4. – Exporturile din America Centrală și de Sud

pe regiuni geografice, 2010 (%)

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

În cazul continentului European 71% din exporturi sunt exporturi intracomunitare, 9% sunt orientate către Asia și 7% către America de Nord. Diferența de 11% este destinată CSI, Africa, Orientul Mijlociu, America Centrală și de Est (figura nr.5). Pe grupuri economice structura exporturilor ne evidențiază preponderența destinațiilor către grupul economiilor dezvoltate, respectiv 78%. Către grupul economiilor în curs de dezvoltare sunt orientate 18% din exporturile europene. Pe grupe majore de bunuri exportate 69% au fost bunuri industriale, 15% combustibili, produse miniere și 11% produse agricole. Pe grupe de produse 13% a revenit grupei alte mașini, 11% combustibili, 10% produse auto, 9% alte produse chimice și 8% alte produse alimentare. În anul 2010 cea mai mare creștere la exporturi a înregistrat grupa de produse auto, iar începând cu 2005, grupa de minereuri și minerale.

Figura nr.5. -Exporturile din Europa pe regiuni geografice, 2010 (%)

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

Comunitatea Statelor Independente (CSI) a exportat 52% din bunuri în Europa, 15% în Asia, 6% în America de Nord și 19% în interiorul regiunii (figura nr. 6). În ceea ce privește orientarea exporturilor pe grupuri economice, peste 50% au fost exportate în economiile dezvoltate și 23% în economiile în curs de dezvoltare. Peste 60% din exporturi au reprezentat bunuri cuprinse în grupa de combustibili și produse miniere. Bunurile industriale exportate au reprezentat 24% din total, iar 8% au fost produse agricole. Pe grupe de produse combustibili au reprezentat 57% din exporturi, fierul și oțelul 8%, alte produse chimice 6%, metale neferoase (5%) și alte produse alimentare (5%). În 2010 cea mai mare creștere la exporturi a înregistrat grupa alte echipamente de transport, iar începând cu 2005 grupa de telecomunicații.

Figura nr.6. -Exporturile din CSI pe regiuni geografice, 2010 (%)b#%l!^+a?

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

Principalele destinații ale exporturilor din Africa (12% în interiorul Asiei) sunt către Europa (36%) America de Nord (17%) și Asia (24%) (figura nr.7). În cadrul grupelor principale de produse 66% au fost reprezentate de combustibili și produse miniere, 19% bunuri industriale și 11% produse alimentare. Grupa metale neferoase a înregistrat cea mai mare creștere la exporturi în 2010, iar grupa de minereuri și minerale începând cu 2005.

Figura nr.7. -Exporturile din Africa pe regiuni geografice, 2010

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

Exporturile din Orientul Mijlociu au ca principală destinație regiunea Asia (53%). Pe locul doi urmează Europa, cu 12% din exporturi, 9% către America de Nord și 3% în Africa. În interiorul continentului sunt exportate 10% din bunuri (figura nr.8). Peste 50% din bunurile exportate sunt destinate grupului economiilor în curs de dezvoltare și 32% către grupul economiilor dezvoltate. Exportul pe grupe majore se remarcă prin preponderența grupei combustibili, produse miniere (68%) urmată cu 22% de grupa bunuri industriale. În 2010 cea mai mare creștere la exporturi a înregistrat grupa alte echipamente de transport, iar începând cu 2005 grupa de minereuri și minerale.

Figura nr.8. -Exporturile din Orientul Mijlociu pe regiuni geografice, 2010

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

b#%l!^+a?

Mai mult de jumătate (53%) din exporturile Asiei sunt destinate economiilor sale, iar 17% sunt orientate către Europa și tot atât către America de Nord (figura nr. 9).

Către economiile în curs de dezvoltare sunt orientate 54% din exporturi, 43% către economiile dezvoltate și 2% au ca destinație economiile slab dezvoltate.

Figura nr.9. -Exporturile din Asia pe regiuni geografice, 2010

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

Aproape 80% din exporturi au fost reprezentate de bunurile industriale, 12% de combustibili, produse miniere și 6% produse agricole. Structura pe grupe de produse evidențiază că 13% au fost exporturile din cadrul grupei alte mașini, câte 8% combustibili și circuite integrate. Cea mai mare creștere la exporturi, în 2010 a înregistrat grupa materii prime, iar începând cu 2005 grupa de minereuri și minerale. b#%l!^+a?

În ceea ce privește importurile de mărfuri, regiunea cu cel mai mare volum al importurilor în 2010 a fost America Centrală și de Sud (23,5%), urmată de Comunitatea Statelor Independente (18,5%), Asia (17,5%), America de Nord (15,5%) și cu 9,5% Europa. Dintre statele lumii o creștere semnificativă a înregistrat Mexicul, respectiv 23,5%. Foarte aproape de nivelul atins de acesta se înscrie China cu 22,0% urmată de SUA cu 15,0% și Canada cu 14,5%. Importurile statelor europene oscilează în jurul cifrei de 9,0%-9,5%. (tabelul nr. 8)

Tabelul nr.8 Evoluția importurilor de mărfuri pe regiuni și unele economii ale lumii, 2005-2010

-%-

Sursa: Secretariatul WTO, world_region_export_10_e.pdf

4.2 Comerțul exterior de mărfuri al României

4.2.1. Evoluția generală a comerțului exterior al României, 2000-2010

Comerțul exterior al României a avut o evoluție ascendentă după 2001 atingând valori record la export și import în anul 2008 (33.725 mil. euro la exportul de bunuri și 57.240 mil. euro la importul de bunuri). Anul 2009 este marcat de reducerea activității economice cu repercusiuni directe asupra volumului comerțului exterior. Astfel relațiile comerciale s-au diminuat puternic pe parcursul anului 2009, cu 13,8% la exporturi și 31,9% la importuri. În anul 2010, comparativ cu 2009 remarcăm o ușoară revenire a trendului crescător (figura nr.10).

b#%l!^+a?

Figura nr.10. – Evoluția comerțului exterior al României

– mil.euro –

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, INS.

În structura exporturilor cinci din cele douăzeci și două de secțiuni din Nomenclatorul Combinat (NC) dețin împreună 68,5% din totalul exporturilor anului 2010, după cum urmează: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (27,1%); mijloace și materiale de transport (15,5%); metale comune și articole din acestea (11,9%); materiale textile și articole din acestea (8,4%); produse minerale (5,5%). Comparativ cu 2009 ponderea acestor bunuri în exporturi a scăzut cu 0,8%. Majorarea ponderii s-a produs în cazul bunurilor: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile cu +0,9% și metale comune și articole din acestea cu + 1,9%. La celelalte trei secțiuni din NC reducerea a reprezentat 3,4%. În structura importurilor șapte din cele douăzeci și două de secțiuni din NC au o pondere de 78,8% din totalul importurilor anului 2010. Cele șase secțiuni sunt, în ordine descrescătoare: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (28,4%), produse minerale (11,0%), metale comune și articole din acestea (10,9%), produse chimice (9,9%), mijloace și materiale de transport (7,5%), materiale plastice, cauciuc și articole din acestea (6,9%) și materiale textile și articole din acestea (6,5%). Principalele modificări structurale în evoluția importurilor din anul 2010 comparativ cu 2009 sunt următoarele:

– micșorarea ponderii cu -1,1 puncte procentuale la secțiunea produse chimice și cu -0,5% la secțiunea materiale textile și articole din acestea;

– creșterea ponderii la secțiunile – mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (+1,4 puncte procentuale), metale comune și articole din acestea (+1,1 puncte procentuale), materiale plastice, cauciuc și articole din acestea (+1,1 puncte procentuale).

4.2.2. Orientarea geografică a comerțului exterior al României

Analiza orientării geografice a evoluției comerțului exterior al României evidențiază schimbările ce au avut loc în ponderea diferitelor zone geografice, regiuni și grupe de țări în intervalul 2001-2010. În anul 2001 (figura nr.11) 85,1% din exporturi aveau ca destinație Europa, 7,4% Asia, 4,6% America și 2,6% Africa. Pe parcursul celor 10 ani analizați ponderea exporturilor către Europa a crescut cu 3 puncte procentuale pe seama reducerii volumului de export către celelalte destinații geografice.

Figura nr.11. -Exporturile României pe destinații geografice (%)

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, 2011, INS.

Zonele de origine a importurilor României în anul 2001 sunt reprezentate în proporție de 81,7% de Europa, 8,9% Asia, 5,9% America și doar 0,8% Africa. În anul 2010 importurile din Europa au înregistrat creșteri de 2,4%, cele din Asia au crescut cu 4%, iar cele din America au scăzut cu 0,6% (figura nr.12).

Figura nr.12. -Importurile României pe regiuni geografice (%)

b#%l!^+a?

Sursa: Calcule pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, 2011, INS

În perioada 2001-2006 structura comerțului exterior al României cu Europa se cantona pe relația cu UE-25 pe două componente: UE-15 și NSM UE (noi state membre ale UE începând cu 1 mai 2004 – Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria).

Tabelul nr. 9- Structura relațiilor comerciale ale României cu Europa, 2001-2006

-%-

AELS – Asociația Europeană a Liberului Schimb

Sursa: Calcule efectuate pe baza datelor INS, Anuarul Statistic al României, 2011.

Tabelul nr. 10 – Evoluția structurii relațiilor comerciale ale României cu Europa, 2007-2010

-%-

Sursa: Calcule efectuate pe baza datelor INS, Anuarul Statistic al României, 2011

În ceea ce privește destinația pe țări a exporturilor României și țările din care frecvent sunt importate cele mai mari cantități de bunuri constatăm menținerea ca principale țări partenere a următoarelor state: Italia, Germania, Franța, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, SUA, Ungaria, Austria, Grecia, Federația Rusă, China (tabelul nr. 11).

Tabelul nr. 11- Principalele 15 țări partenere ale României

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, INS.

Începând cu locul patru asistăm la o diversificare a orientării geografice fiind dificilă o ierarhizare oarecum stabilă a relațiilor comerciale. Pentru completarea imaginii deja formate privind paleta partenerilor comerciali în figurile 13, 14 și 15 prezentăm orientarea geografică a exporturilor României în anii, 2007 și 2010. În anul 2010 primele trei locuri la exporturi și importuri sunt ocupate de Germania, Italia și Franța. Printre produsele exportate în Germania se evidențiază: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul și imaginile; mijloace și materiale de transport; materiale textile și articole din acestea; metale comune și articole din acestea; b#%l!^+a?materiale plastice, cauciuc și articole din acestea; mărfuri și produse diverse. b#%l!^+a?Cele mai frecvent importate produse din Germania în ordine sunt mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; mijloace și materiale de transport; produse chimice; metale comune și articole din acestea.

Figura nr. 13. – Principalele țări partenere ale exporturilor României în anul 2001, pondere din total, %

Sursa: Calcule proprii, Anuarul Statistic al României, 2011, INS.

Figura nr.14. – Principalele țări partenere ale exporturilor României în anul 2007, pondere din total, %

Sursa: Calcule proprii, Anuarul Statistic al României, 2011, INS.

Figura nr. 15. – Principalele țări partenere ale exporturilor României în anul 2010, pondere din total, %

b#%l!^+a?

Sursa: Calcule proprii, Anuarul Statistic al României, 2011, INS.

În cazul celui de-al doilea partener, Italia, exporturile țării noastre sunt reprezentate de o gamă largă de produse dintre care preponderente sunt grupele: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; încălțăminte, pălării și umbrele; mijloace și materiale de b#%l!^+a?transport. Produsele cele mai frecvent întâlnite, la importuri din Italia, sunt în ordine: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; materiale textile și articole din acestea; metale comune și articole din acestea; piei crude, piei tăbăcite, blănuri și produse din acestea.

În cazul Franței, al treilea principal destinatar al exporturilor din România produsele cele mai frecvent comercializate sunt reprezentate de: mijloace și materiale de transport; mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; produse chimice; materiale textile și articole din acestea; mărfuri și produse diverse.

Produsele cele mai frecvent importate din Franța sunt: mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; produse chimice; mijloace și materiale de transport; metale comune și articole din acestea; materiale textile și articole din acestea. Ca orientare geografică a exporturilor și în anul 2010, principala destinație o reprezintă în continuare statele membre ale Uniunii Europene, care dețin 72,1%din valoarea exporturilor, cu 2,2% mai puțin decât în 2009. În același timp, principala zonă de proveniență a importurilor o reprezintă tot statele membre ale Uniunii Europene, care dețin o pondere de 72,5% din total importurilor, mai puțin cu 0,6% comparativ cu 2009.

4.2.3. Evoluții ale exporturilor cu UE

În perioada 2000-2010, exporturile totale ale României în Uniunea Europeană au înregistrat o evoluție pozitivă, dar oscilantă de la un an la altul (de la 17,6% în 2001 la 8,5% în 2003, 20,3% în 2004 și 11,7% în 2008), cu excepția anului 2009, când se înregistrează o reducere a exporturilor către UE cu 9,1%. În următorii doi ani asistăm din nou la creșterea exporturilor către UE cu 24,8% și respectiv 18,8% (figura nr.16).

Figura nr. 16. Evoluția exporturilor României în UE (%)

Sursa: Calcule pe baza datelor Eurostat 2011

Scăderea exporturilor către UE din 2009 a fost determinată de reducerea exportului în cadrul principalelor grupe de produse (conform grupelor SITC), dintre care cea mai accentuată reducere s-a evidențiat la grupa 3 – Combustibili minerali, lubrifianți și produse înrudite (59,0% din nivelul exporturilor din anul anterior, urmat de o creștere cu 29,5% în anul 2010 și apoi o scădere cu 5,8% în anul 2011). La grupa 6 – Produse prelucrate, clasificate în principal după materia primă scăderea a fost cu 29,6% față de anul anterior urmată de o creștere cu peste 36% în anul 2010 și 28% în 2011. Grupa 2 – Materiale brute, necomestibile, exclusiv combustibilii a înregistrat o scădere cu 22,6% în 2009 și o revenire a trendului ascendent în următorii doi ani, de 42,6% și 31,8%. În cazul grupei 5 – Produse chimice și înrudite exportul înregistrează doar 78,5% dinnivelul anului anterior, dar crește semnificativ, cu 50,1% în 2010 și cu 20,9% în 2011.

Au existat grupe de produse care au înregistrat creșteri în anul 2009 față de 2008 și în condiții de criză. Grupa 0 – Produse alimentare și animale vii a crescut cu 46,9% (creșteri relativ importante a avut și în următori doi ani – cu 31,5% și 22,4% în anul 2011). Grupa 1 – Băuturi și tutun a avut o creștere de 30,7%, urmată însă de o creștere mai redusă, cu doar 7,6% în anul 2010 și de o creștere mai mare, cu 20,7% în anul 2011. Grupa 7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport cu o creștere modestă de 6,5% în 2009, urmată de o creștere mai mare, cu 23,0% în anul 2010 și cu 16,2% în anul 2011 se remarcă prin constanța trendului ascendent pe toată perioada studiată.

O analiză a întregii perioade 2000-2010 evidențiază trendul ascendent al exporturilor României în UE, mai accentuat după 2003. Comparativ cu anul 2000 exporturile totale ale României în UE au fost de 2,3 ori mai mari în anul 2010 și aproape de 3 ori în anul 2011. Primele patru grupe care au înregistrat cele mai mari creșteri sunt: (1) grupa 1 – Băuturi și tutun (după anul 2006); (2) grupa 4 – Uleiuri, grăsimi și ceruri animale și vegetale (după 2003), grupa 7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport (după anul 2003); (3) grupa 5 – Produse chimice și înrudite (după anul 2005, cu un recul în anul 2009).

Pornind de la aceste evoluții înregistrate de exporturile României în UE putem evidenția schimbările importante din structura acestor exporturi (figura nr.17).

Figura nr.17. – Ponderea principalelor grupe de produse în exporturile României în UE (%)

Sursa: Calcule pe baza datelor Eurostat 2011.

Anul 2003 a reprezentat un punct de inflexiune în evoluția structurală a exporturilor românești pe piața intracomunitară ca urmare a tendinței evidente de creștere a ponderii grupei 7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport (cu un recul în anii 2010 și 2011). Totodată se constată reducerea ponderii grupei 8 – Articole prelucrate diverse (începând cu anul 2005) și a grupei 3 – Combustibili minerali, lubrifianți și materiale înrudite (după anul 2005). Începând cu anul 2007, în perioada postaderare s-au înregistrat creșteri semnificative ale ponderilor grupelor de produse agricole și alimentare din cadrul grupei 0 – Produse alimentare și animale vii.

Evoluția exporturilor României pe piața intercomunitară a fost influențată de criza economică mondială declanșată în 2008 și resimțită puternic în Europa și ale cărei efecte s-au regăsit în anul 2009 în reducerea cererii de import și a comenzilor partenerilor României din UE. La efectele crizei economice începând cu anul 2011 s-au adăugat cele ale crizei zonei euro. Într-un astfel de context au existat totuși și grupe de produse care au înregistrat performanțe la export: produse agricole și alimentare și mașini și echipamente.

În perioada 2000-2010, toate grupele de produse – cu mici, dar importante excepții – au înregistrat creșteri ale nivelului exporturilor mai ales începând cu anul 2003, motiv pentru care, acesta poate fi considerat drept un punct de inflexiune în evoluția exporturilor românești în UE, moment marcat și de schimbarea structurii exporturilor românești pe piața intercomunitară: majorarea produselor cu un nivel de dezvoltare tehnologică mai ridicată (grupa7) și declinul produselor cu valoare adăugată scăzută, consumatoare de forță de muncă (tip lohn – lipsite de creativitate).

Imediat după aderarea României la UE s-a remarcat creșterea exporturilor de produse agricole și alimentare românești pe piața intercomunitară.

Evoluțiile economiei mondiale, în general și a celei europene, în special după 2010 au indus deja noi modificări în evoluția și structura exporturilor țării noastre în UE pentru adaptarea acestora la cerințele partenerilor comerciali comunitari.

Evoluțiile din 2011 pe fondul crizei zonei euro pot conduce, în opinia noastră la un nou punct de inflexiune în evoluția exporturilor României în UE.

4.2.4. Evoluții ale importurilor cu UE

Importurile totale ale României din Uniunea Europeană în perioada 2000- 2011 au înregistrat creșteri anuale mai mari decât exporturile până în anul 2008, urmate de un declin semnificativ în anul 2009 (28,6%) și, de creșteri ale importurilor, în 2010 (19,4%) și 2011(17,2%). Această evoluție este rezultatul ajustărilor induse de efectele crizei economice și economiei românești, atât prin reducerea cererii interne, cât și a celei externe (figura nr. 18).

Dintre principalele grupe de produse, scăderile cele mai importante le-au înregistrat grupele 7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport (puțin peste 60% din volumul importurilor înregistrate în anul 2008, urmată de creșteri importante în anii 2010 și 2011, cu 23,9% și, respectiv, 19,5%) și 3 – Combustibili minerali, lubrifianți și produse înrudite (reducerea cu 32,2% a fost urmată de o creștere foarte mare, cu aproape 95% în anul 2010 și 31,4% în 2011). Tendința de reducere a importurilor înregistrată în 2009 la toate grupele de produse s-a regăsit în anul 2010 în cazul grupelor de produse alimentare și agricole (-1,7% la grupa 0 și -5,4% la grupa 1). În 2011 ambele grupe au înregistrat creșteri ale volumelor de import cu 8,4% și respectiv 25,8%.

Figura nr. 3.18. – Importurile și exporturile de mărfuri ale României cu UE (%)

Sursa: calcule pe baza datelor Eurostat

În cazul analizei întregii perioade 2000-2010, se poate remarca aceeași tendință de accelerare a creșterii importurilor după anul 2003 și, în special, începând cu anul 2007 (mai ales în cazul grupelor: 7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport, 0 – Produse alimentare și animale vii, 1 – Băuturi și tutun și 4 – Uleiuri, grăsimi și ceruri animale și vegetale) pe fondul perioadei de creștere economică pre- și post-aderare, urmată de recul în anul 2009 și de o revenire importantă în anul 2011. În ceea ce privește structura importurilor ( figura nr.19), anul 2004 marchează un salt mai mare al ponderii grupei 7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport, care însă înregistrează o diminuare importantă în anii 2009-2011, în timp ce anul 2007 un salt al ponderii grupei 0 – Produse alimentare și animale vii.

Figura nr.19.- Ponderea principalelor grupe de produse în importurile României din UE (%)

Sursa: calcule pe baza datelor Eurostat 2011

Evoluția importurilor României de pe piața UE a fost afectată semnificativ, mai ales în anii 2009 și 2010 (pe fondul reducerii cererii interne a agenților economici și gospodăriilor populației) de criza economico-financiară globală din 2008 resimțită puternic pe continentul european. Cu excepția grupelor de produse alimentare și agricole, celelalte grupe de produse au înregistrat creșteri ale volumului importurilor în anul 2010; în anul 2011, toate grupele au înregistrat creșteri, deși unele au avut evoluții divergente. Comparativ cu evoluția exporturilor, cea a importurilor României din spațiul UE a înregistrat mai multe puncte de inflexiune per total și la nivelul principalelor grupe de produse (anii 2004, 2006-2007 și 2009- 2010), semnalând o sensibilitate mai mare a acestora față de condițiile cererii interne și b#%l!^+a?externe. Ca și în cazul exporturilor, principala mutație înregistrată a fost avansul marcant al produselor cu un nivel de dezvoltare tehnologică mai avansată, de natura mașinilor și echipamentelor, și declinul produselor prelucrate. De asemenea, în perioada imediat pre- și postaderare s-a evidențiat și avansul importurilor de produse agricole și alimentare de pe piața intracomunitară.

4.2.5. Balanța comercială a României cu UE

Balanța comercială a României cu UE și majoritatea țărilor din acest spațiu a fost negativă, situație similară cu a altor țări recent intrate în UE, care în general importă mai mult decât exportă din UE. Balanța comercială a României cu UE a înregistrat în perioada 2000-2010 un deficit în continuă creștere, cu nivelul cel mai mic în 2000 și cel mai mare în anul 2008, când s-a ajuns la un deficit cumulat de 16.069 milioane euro, pe fondul crizei economice și a reducerii drastice atât a exporturilor, dar mai ales a importurilor. Deși în anul 2009 deficitul a scăzut la (-6.867,2 milioane euro) în anul 2011 a crescut până la (-7.793,7 milioane euro). Printre factorii de presiune asupra balanței comerciale se evidențiază:

dependența structurilor tehnologice și de producție interne de importurile energetice și de materii prime;

ritmul relativ lent al restructurării și privatizării din economie și din industrie;

influențele negative ale evoluțiilor de pe piețele valutare interne și internaționale (mai ales cele din ultimii ani), care au „favorizat” creșterea importurilor și erodarea competitivității exporturilor.

Anii 2009-2011 au marcat o scădere drastică și o relativă stabilizare a deficitului comercial cu UE, pe fondul reducerii semnificative a exporturilor, dar mai ales a importurilor, precum și al ajustărilor induse de perioada de criză de după anul 2008 (marcată de faza crizei zonei euro). Deficitul balanței comerciale este rezultatul, în principal, al deficitelor foarte mari înregistrate la următoarele trei grupe de produse (figura nr.20):

7 – Mașini și echipamente, inclusiv pentru transport (-8.611,7 milioane euro în anul 2008, urmat însă de o scădere până la doar -629 milioane euro în anul 2009 și o creștere până la -1.405,6 milioane euro în 2011);

6 – Produse prelucrate, clasificate în principal după materia primă (-4.651 milioane euro în anii 2007 și 2008, urmat de o reducere mult mai mică în perioada 2009-2011) și

5 – Produse chimice și înrudite (cu o creștere constantă în intervalul analizat, ajungând la -4.303,7 milioane euro în anul 2011).

Figura nr. 20. Deficitul balanței comerciale a României cu UE, mil. euro

Sursa: calcule pe baza datelor Eurostat 2011

Surplusuri comerciale importante a înregistrat doar grupa 8 – Articole prelucrate diverse, dar și acestea diminuate după anul 2005, pe fondul reducerii exporturilor de astfel de produse, în timp ce surplusuri modeste și relativ constante au înregistrat grupele: 2 – Materii prime și produse brute și, în ultimii ani, 3 – Combustibili minerali, lubrifianți și produse înrudite (a trecut pe deficit începând cu 2010). Pe ansamblu, perioada de criză de după anul 2008 a fost, paradoxal, una de conjunctură favorabilă pentru reducerea deficitului comercial global, dar întârzierea măsurilor și acțiunilor îndreptate spre creșterea reală a competitivității economiei românești în spațiul UE și a construirii și întăririi b#%l!^+a?unei poziții competitive globale nu pot face decât să relanseze și reacutizeze dezechilibrul balanței comerciale, spre niveluri greu sustenabile.

4.3 Comertul internațional al României în anul 2010

Potrivit estimărilor Secretariatului OMC, date publicității în aprilie 2011, volumul schimburilor comerciale internaționale a înregistrat în 2010 o creștere record, circa 14,5%, depășind atât propriile estimări din septembrie 2010, cât și cele ale altor organisme economice internaționale.

În baza estimărilor OMC din septembrie 2010, volumul exporturilor mondiale de bunuri era așteptat să sporească cu 13,5% în 2010, după declinul cu 12% în 2009. Exporturile țărilor dezvoltate erau anticipate a spori cu 11,5% în termeni de volum, iar exporturile generate de restul lumii cu 16,5%. Prognoza OMC din septembrie 2010 a prezis corect creșterea exporturilor economiilor în dezvoltare (13,5%), dar a subestimat relansarea exporturilor în economiile dezvoltate (11,5% comparativ cu cifra reală de 12,9%). Este important de subliniat și faptul că aceste cifre reprezintă la rândul lor importante creșteri ale proiecțiilor OMC din martie 2010, care preconizau o creștere a exporturilor mondiale de bunuri de numai 9,5% în 2010 în termeni de volum (respectiv, cu 7,5% a exporturilor țărilor dezvoltate și cu 11% a exporturilor generate de restul lumii, incluzând economiile în dezvoltare și CSI).

Expansiunea cu 14,5% a comerțului mondial în 2010 reprezintă cea mai mare cifră pe o bază anuală în contextul seriilor de date de comerț de care dispune OMC începând cu anul 1950. Totodată, trebuie remarcat că această evoluție favorabilă a intervenit după declinul abrupt, sever și sincronizat al comerțului internațional în 2009 – cu 12% în termeni reali și cu 23% în termeni nominali –, fenomen cunoscut drept “marele colaps al comerțului”. Redresarea comerțului mondial este cu atât mai spectaculoasă, cu cât după contracția istorică din 2009, schimburile comerciale internaționale au reușit să revină la vârful din 2008 și, respectiv, la ritmurile de expansiune mai firești, fără însă a se putea reînscrie în trendul pe termen lung care a prevalat în perioada premergătoare crizei. Dar, comerțul s-a redresat mult mai puternic decât producția mondială după cel mai grav declin din perioada postbelică. Și, așa cum declinul fără precedent al comerțului în 2009 a constituit unul din canalele majore prin care s-a propagat criza financiară și economică globală, comerțul a reprezentat un factor major de susținere a procesului de relansare economică în plan global în 2010.

După cum preciza directorul general al OMC, Pascal Lamy, la conferința de presă din 7 aprilie 2011, care a însoțit publicarea ultimelor estimări ale Secretariatului OMC: “Cifrele demonstrează contribuția semnificativă pe care a adus-o comerțul la evitarea recesiunii în 2010, dar sechelele crizei financiare globale sunt încă prezente. Șomajul ridicat în economiile dezvoltate și planurile de austeritate din țările europene continuă să alimenteze presiunile protecționiste. În aceste condiții, țările membre ale OMC trebuie să fie vigilente în continuare, să reziste în fața acestor presiuni și să conlucreze în direcția deschiderii piețelor și nu a închiderii acestora. De aceea, în 2011, evoluțiile politicilor comerciale vor trebui să se desfășoare sub semnul “stabilității”.

Deși creșterea exporturilor mondiale în 2010 constituie cea mai mare cifră, pe o bază anuală prin prisma seriilor de date de comerț disponibile Secretariatului OMC din 1950, experții OMC consideră că expansiunea comerțului mondial ar fi putut fi și mai accelerată dacă ar fi avut loc o întoarcere rapidă la trendul din perioada premergătoare crizei, ceea ce nu s-a întâmplat, însă. Cu alte cuvinte, revenirea a fost suficient de puternică pentru ca exporturile mondiale să recupereze nivelul maxim atins în 2008, dar a fost insuficient de robustă pentru reînscrierea comerțului în trendul de creștere din perioada anterioară crizei (figura nr. 21)

Figura nr. 21. Indicii volumului exporturilor mondiale de bunuri, în 1990-2011a

Sursa: Secretariatul OMC (WTO, 2011)

Creșterea cu 3,6%, în termeni reali, a PIB mondial în 2010 este la rândul său mai puțin robustă decât apare la prima vedere. Deși a fost superioară ritmului mediu anual de creștere de 3,1% din perioada 1990-2008, creșterea PIB din 2010 a fost departe de a fi un record, în special dacă ținem cont de faptul că, de câteva ori în anii mai recenți, ritmul respectiv a fost de 4%, sau chiar de peste 4%, inclusiv în anii 1997, 2000, 2004 și 2006. Având în vedere declinul sever al producției mondiale în 2009, ar fi fost de așteptat ca în 2010 creșterea PIB să fie de aceeași ordine de mărime, sau chiar superioară. Figura nr. 22 prezintă evoluția PIB mondial și a volumului comerțului mondial în ultimul deceniu.

Figura nr. 22. Creșterea volumului comerțului mondial cu bunuri și a PIB mondial, în 2000-2011a (modificări anuale în %)

Sursa: Secretariatul OMC (WORLD TRADE 2010, PROSPECTS FOR 2011, “Trade Growth to Ease in 2011 But Despite 2010 Record Surge, Crisis Hangover Persists”, WTO PRESS RELEASES, PRESS/628, 7 April 2011, Geneva.)

În opinia analiștilor, un complex de factori a determinat ca expansiunea producției mondiale și a comerțului internațional să fie mai lente decât ar fi fost posibil.

În primul rând, diminuarea stimulentelor fiscale în numeroase țări a atras după sine atenuarea activității economice în cea de-a doua parte a anului 2010. În special guvernele din spațiul comunitar au trecut la consolidarea fiscală în încercarea de a reduce deficitele bugetare, combinând reduceri ale cheltuielilor cu stimularea veniturilor, ceea ce a avut consecințe negative asupra creșterii economice pe termen scurt și, implicit, asupra schimburilor comerciale. De fapt, indicatorii evoluției lunare a comerțului internațional relevă că revenirea acestuia a avut loc la mijlocul anului 2009, redresarea fiind deosebit de accentuată între mijlocul anului 2009 și mijlocul anului 2010, când volumul comerțului a sporit într-un ritm mediu anual de aproape 20%. Dar, în cea de-a doua parte a anului 2010, ritmul redresării comerțului internațional a pierdut din viteză odată cu încetinirea ritmului de creștere a economiei mondiale.

În al doilea rând, deși prețurile țițeiului s-au stabilizat în jurul pragului de circa 78 dolari/baril în 2010, acestea s-au situat încă la niveluri înalte în raport cu standardele istorice recente (de exemplu, prețurile țițeiului au fost în medie de 31 dolari/baril în perioada 2000-2005). Chiar dacă erau inferioare mediei de 96 dolari/baril înregistrate în 2008, prețurile respective erau cu 30% mai mari decât în 2009, determinând majorări ale costurilor energiei pentru gospodării și pentru cercurile de afaceri.

Șomajul persistent nu a permis o revenire mai puternică a consumului intern în țările dezvoltate, limitând creșterea veniturilor și a cererii de import. În 2010, rata medie a șomajului a fost de 8,6% în țările membre ale OCDE (în creștere de la 6,1% în 2008), iar în SUA s-a menținut în apropierea cifrei de 9% pe tot parcursul anului.

Comparativ cu anii de criză și anii premergători acesteia, evoluția comerțului mondial în 2010 prezintă câteva particularități.

În primul rând, tendințele în evoluția comerțului internațional în termeni de volum (real) și în termeni de valoare (nominal) s-au înscris în 2010 pe traiectoria unui proces de convergență, iar acest proces era așteptat să continue și în anii 2011-2012 (figura nr. 23). În perioada care a precedat criza financiară și economică globală, valoarea comerțului internațional, exprimată în dolari, a crescut mult mai repede decât volumul acestuia, mai ales ca rezultat al creșterii semnificative a prețurilor energiei și produselor de bază, dar și al deprecierii dolarului în acea perioadă. În timpul crizei, colapsul prețurilor produselor de bază și aprecierea dolarului au cauzat un declin mai pronunțat al valorii comerțului mondial decât al volumului acestuia. Într-o fază inițială a procesului de redresare, revenirea prețurilor produselor de bază nu a fost acompaniată de o nouă depreciere a dolarului. Or, această din urmă tendință s-a manifestat din nou începând de la jumătatea anului 2010, când presiunile în direcția creșterii prețurilor au slăbit considerabil. Drept urmare, ritmurile de creștere a comerțului internațional în termeni de volum și de valoare au manifestat o convergență.

În al doilea rând, evoluția diferitelor grupe de produse în cadrul comerțului internațional a manifestat tendințe diferențiate. În timpul crizei, cererea de import pentru bunurile de consum durabile și bunurile de investiții a înregistrat cele mai severecontracții, iar la mijlocul anului 2010, cererea pentru aceste produse se situa încă în medie cu circa 20% sub nivelul care ar fi fost atins dacă ar fi continuat trendul din perioada anterioară crizei. Comerțul cu bunurile de consum non-durabile nu a fost afectat la fel de mult, iar declinul său a fost de scurtă durată. În 2010, cererea pe plan internațional pentru aceste produse a revenit aproape la nivelurile dinaintea crizei. Cererea pentru produsele intermediare și produsele de bază continuă să fie încă cu circa 10% inferioară trendului care a prevalat în anii premergători crizei.

În al treilea rând, viteza redresării comerțului internațional rămâne inegală sub aspect regional. Țările în dezvoltare au condus procesul de redresare din cauza expansiunii mai puternice a economiilor lor. În septembrie 2010, volumul comerțului derulat de aceste țări ca grup depășise deja cu 7% nivelul maxim atins în aprilie 2008, datorită mai ales creșterii puternice a schimburilor comerciale ale țărilor în dezvoltare din Asia. În același timp, comerțul țărilor dezvoltate se situa încă cu 9% sub vârful atins în perioada premergătoare crizei, volumul comerțului aferent regiunii europene manifestând cel mai mare decalaj (de 11%). Drept urmare, ponderea țărilor în dezvoltare în comerțul global a sporit de la circa o treime la peste 40% în perioada 2008-2010 (United Nations/DESA, 2011).

Figura nr.23. Evoluția exporturilor mondiale de bunuri și servicii, în termeni de volum și valoarea, în 2002-2012

(în %)

Sursa: United Nations/DESA (2011).

În al patrulea rând, este foarte probabil ca unii dintre factorii cauzali care au determinat prăbușirea fără precedent a comerțului internațional în 2009 sub impactul crizei globale să fi contribuit la rândul lor la amplificarea redresării acestuia în 2010. Printre acești factori se numără mai ales:

– intensificarea integrării verticale a producției în plan global, ca urmare a expansiunii rețelelor globale de producție controlate de corporațiile transnaționale (CTN). Drept urmare, bunurile comercializate traversează de mai multe ori granițele naționale în decursul procesului de producție, determinând implicit o sporire a fluxurilor comerciale cuantificate comparativ cu deceniile precedente. Măsurarea acestui efect asupra comerțului ar presupune existența unor date de comerț care să fie exprimate sub formă de valoare adăugată, or asemenea date nu sunt disponibile în prezent;

– structura pe produse a comerțului comparativ cu cea a producției mondiale. Produsele care au fost cel mai afectate de recesiunea economică (bunurile de consum durabile și bunurile de investiții, precum mașinile și echipamentele industriale etc.) dețin o pondere mai mare în comerțul mondial decât în producția globală, ceea ce a accentuat amploarea contracției comerțului în raport cu PIB în 2009, exercitând un efect similar, dar în sens pozitiv, în decursul procesului de redresare din 2010.

Potrivit estimărilor OMC, PIB mondial (calculat la ratele de schimb ale pieței) a crescut cu 3,6% în 2010, după contracția sa fără precedent în 2009 (de 2,4%) sub impactul crizei globale. În condițiile în care în 2010 a continuat procesul de redresare cu două viteze, în economiile dezvoltate producția a sporit cu 2,6% (după o contracție cu 3,7% în 2009), în timp ce în restul lumii (incluzând economiile în dezvoltare și CSI) a înregistrat o creștere mult mai rapidă, de 7% (după o creștere cu 2,1% în 2009). În același timp, creșterea economică a fost mult mai accentuată în prima parte a anului 2010, aceasta slăbind în a doua parte a anului, când a fost îngrădită mai ales în Uniunea Europeană, din cauza crizei datoriilor suverane care a afectat economiile mai mici din zona euro.

Exporturile FOB realizate în trimestrul I 2010 au fost de 32472,8 milioane lei (7879,3 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 40398,9 milioane lei (9802,4 milioane euro). Comparativ cu trimestrul I 2009, exporturile au crescut cu 15,4% la valori exprimate în lei (19,4% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 7,4% la valori exprimate în lei (11,0% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în trimestrul I 2010 a fost de 7926,1 milioane lei (1923,1 milioane euro), cu 1536,1 milioane lei (302,7 milioane euro) mai mic decât în trimestrul I 2009.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în trimestrul I 2010 a fost de 24125,9 milioane lei (5864,8 milioane euro) la expedieri și de 29094,3 b#%l!^+a?milioane lei (7075,0 milioane euro) la introduceri, reprezentând 74,3% din total exporturi și 72,0% din total importuri.

Diferența dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei și cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de aprecierea monedei naționale în lunile ianuarie-martie 2010 cu valori ce se situează în intervalul 2,2% – 4,5%, față de lunile corespunzătoare din anul 2009.

Exporturile FOB realizate în semestrul I 2010 au fost de 71181,3 milioane lei (17161,1 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 90704,2 milioane lei (21868,3 milioane euro). Comparativ cu semestrul I 2009, exporturile au crescut cu 23,3% la valori exprimate în lei (25,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 17,0% la valori exprimate în lei (19,3% la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial FOB-CIF în semestrul I 2010 a fost de 19522,9 milioane lei, cu 271,5 milioane lei mai mic decât în semestrul I 2009. La valori exprimate in euro, deficitul comercial FOB-CIF în semestrul I 2010 a fost de 4707,2 milioane euro, în creștere cu 25,4 milioane euro față de cel din semestrul I 2009. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în semestrul I 2010 a fost de 52257,1 milioane lei (12590,3 milioane euro) la expedieri și de 65136,3 milioane lei (15695,0 milioane euro) la introduceri, reprezentând 73,4% din total exporturi și 71,8% din total importuri.

Diferența dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei și cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de aprecierea monedei naționale în lunile ianuarie-aprilie 2010 cu valori ce se situează în intervalul 1,6% – 4,5%, față de lunile corespunzătoare din anul 2009 și deprecierii monedei naționale în lunile mai-iunie 2010 cu valori ce se situează în intervalul 0,1% – 0,6%, față de lunile corespunzătoare din anul 2009.

În semestrul I 2010, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (43,2% la export și 35,0% la import) și alte produse manufacturate) (34,3% la export și respectiv 30,7% la import).

Exporturile FOB realizate în anul 2010 au fost de 156977,6 milioane lei (37250,6 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 196783,0 milioane lei (46710,8 milioane euro). Comparativ cu anul 2009, exporturile au crescut cu 27,3% la valori exprimate în lei (28,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 19,1% la valori exprimate în lei (19,9% la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial FOB-CIF în anul 2010 a fost de 39805,4 milioane lei (9460,2 milioane euro), mai mic cu 2020,9 milioane lei (408,8 milioane euro) decât cel înregistrat în anul 2009.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în anul 2010 a fost de 113282,0 milioane lei (26871,3 milioane euro) la expedieri și de 142621,3 milioane lei (33833,1 milioane euro) la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi și 72,5% din total importuri. Diferența dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei și cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de variația cursului monedei naționale față de euro, în perioada analizată din anul 2010 comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2009.

4.3.1 Balanța de plăți a României în 2010

În anul 2010, deficitul contului curent al balanței de plăți a fost de 4969 milioane euro, cel mai redus nivel înregistrat în ultimii șapte ani, ca pondere în PIB (4,1 la sută, cu 0,1 puncte procentuale sub cel din 2009). Față de anul anterior, valoarea deficitului contului curent a fost mai mare cu 1,1 la sută.

Influențele determinante asupra dinamicii soldului contului curent au fost exercitate de majorarea deficitului balanței serviciilor și de reducerea excedentului transferurilor curente. Defi citul balanței serviciilor a însumat 637 milioane euro, valoare de 2,2 ori mai mare decât în anul 2009, pe fondul majorării plăților pentru transport de mărfuri și turism și al reducerii încasărilor din alte servicii de transport. Excedentul transferurilor curente a totalizat 3 417 milioane euro, în scădere cu 17,7 la sută față de anul precedent, ca urmare a reducerii sumelor transferate de lucrătorii români din străinătate și a fondurilor atrase de la Uniunea Europeană.

Deficitul balanței comerciale a avut o contribuție pozitivă la evoluția soldului contului curent, înregistrând o scădere cu 14,0 la sută comparativ cu anul 2009, până la 5 906 milioane euro. Exporturile și importurile și-au reluat creșterea după declinul înregistrat în anul anterior, iar ponderea deficitului comercial în PIB s-a redus cu un punct procentual, până la 4,8 la sută. Structura soldului balanței comerciale pe stadii ale producției evidențiază deficite la bunuri intermediare (4 724 milioane euro) și materii prime (1 703 milioane euro), respectiv excedente la bunuri de consum (258 milioane euro) și bunuri de capital (225 milioane euro).

Pe zone geografice, cea mai mare parte a deficitului comercial a fost generată de comerțul intracomunitar (74,5 la sută). Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a crescut cu 5,4 puncte procentuale, ajungând la 86,3 la sută, iar gradul de deschidere a economiei s-a majorat cu 10,7 puncte procentuale, până la 66,0 la sută.

Exportul de bunuri a însumat 37 293 milioane euro, în creștere cu 28,2 la sută față de anul precedent, ca efect al redresării cererii externe. Creșterea valorică a exportului față de anul 2009 a fost de 8 209 milioane euro și a provenit în proporție de 58,6 la sută din majorarea volumului (automobile, tractoare; mașini, aparate și echipamente electrice; cazane, turbine, motoare, aparate și dispozitive mecanice; fontă, fier, oțel și produse din acestea; lemn și articole din lemn; articole din cauciuc; încălțăminte), în timp ce 41,4 la sută s-au datorat creșterii prețurilor externe (mașini, aparate și echipamente electrice; fontă, fier și oțel; produse petroliere; produse farmaceutice; cereale; aluminiu și articole din aluminiu; materiale plastice și articole din plastic; cazane, turbine, motoare, aparate și dispozitive mecanice).

Comparativ cu anul 2009, structura bunurilor exportate pe stadii ale b#%l!^+a?producției reflectă creșterea ponderii bunurilor intermediare (cu 1,7 puncte procentuale, ajungând la 49,7 la sută) și a materiilor prime (cu 1,1 puncte procentuale, până la 8,4 la sută), concomitent cu reducerea ponderii bunurilor de consum (cu 1,9 puncte procentuale, până la 21 la sută) și a bunurilor de capital (cu 0,8 puncte procentuale, până la 20,6 la sută). Exportul de produse ale industriei prelucrătoare a însumat 34 070 milioane euro (reprezentând 91,4 la sută din exportul total), în creștere cu 26,9 la sută față anul 2009, evoluție atribuită majorității activităților industriale, excepție făcând alte mijloace de transport (-14,5 la sută). Creșteri peste medie ale exporturilor au fost înregistrate la: produse ale industriei metalurgice (61,6 la sută), produse alimentare (61,1 la sută), produse farmaceutice (58,3 la sută), substanțe și produse chimice (47,9 la sută), calculatoare și produse electronice (47,6 la sută), hârtie și produse din hârtie (39,9 la sută), produse din cauciuc și mase plastice (35,4 la sută), echipamente electrice (32,1 la sută).

Importul de bunuri a totalizat 43 199 milioane euro, în creștere cu 20,1 la sută față de anul 2009. Majorarea valorică a importului a fost de 7 244 milioane euro și a fost determinată în proporție de 53,1 la sută de creșterea volumului (mașini, aparate și echipamente electrice; automobile, tractoare; cazane, turbine, motoare, aparate mecanice; fontă, fier și oțel; aluminiu și articole din aluminiu; produse petroliere; materiale plastice și articole din plastic; articole din cauciuc; minereuri, semințe, fructe și plante tehnice industriale) și de 46,9 la sută de majorarea prețurilor externe (mașini, aparate și echipamente electrice; țiței brut; cazane, turbine, motoare, aparate mecanice; materiale plastice și articole din plastic; fontă, fier, oțel și produse din acestea; produse farmaceutice; produse petroliere; gaze naturale; combustibili naturali; instrumente și aparate optice, fotografice).

Structura importului pe stadii ale producției reflectă creșterea ponderii bunurilor intermediare (cu 2,9 puncte procentuale, ajungând la 53,8 la sută) și a materiilor prime (cu 0,2 puncte procentuale, până la 11,2 la sută), concomitent cu scăderea ponderii bunurilor de consum (cu 2,0 puncte procentuale, până la 17,6 la sută) și a bunurilor de capital (cu 1,1 puncte procentuale, până la 17,3 la sută).

Indicele raportului de schimb net s-a situat în anul 2010 la 102,7 la sută, în condițiile în care prețurile bunurilor exportate au crescut într-un ritm mai alert decât cele ale bunurilor importate (cu 7,0 la sută, comparativ cu 4,2 la sută). Indicele raportului de schimb brut a fost de 104,0 la sută, relevând o majorare mai accelerată a volumului fizic al exportului (cu 19,9 la sută) față de cel al importului (cu 15,3 la sută).

4.4 Comerțul internațional al României în anul 2011

Climatul economic internațional al anului 2011 s-a caracterizat prin încetinirea ritmului de creștere în economiile dezvoltate, primul semestru fiind marcat de acțiunea unor factori conjuncturali (cutremurul din Japonia, creșterea prețurilor materiilor prime), iar cel de‑al doilea semestru de tensionarea piețelor financiare, pe fondul escaladării crizei datoriilor suverane în zona euro și al discuțiilor prelungite referitoare la plafonul datoriei publice a SUA. În afara factorilor menționați, economiile din cadrul zonei euro au fost afectate în ultima parte a anului de accentuarea presiunilor de reducere a gradului de îndatorare a instituțiilor de credit, pe fondul accentuării dificultăților de finanțare întâmpinate de acestea. În acest context, ritmul de creștere a PIB în economiile dezvoltate a coborât de la 3,0 la sută în anul 2010 la 1,6 la sută, o decelerare de amplitudine similară fiind consemnată și la nivel mondial (3,8 la sută, în scădere față de 5,1 la sută în anul precedent).

Ca efect al încetinirii activității economice, volumul tranzacțiilor cu bunuri și servicii la nivel mondial, care se majorase în primul trimestru al anului, a început să se contracte, pe întregul an rezultând o creștere de 5,8 la sută, comparativ cu 12,6 la sută în anul 2010. Rata medie anuală a inflației s-a înscris pe o pantă ascendentă, atingând 2,9 la sută, comparativ cu 1,9 la sută în anul anterior, în contextul majorării prețurilor alimentelor și ale produselor energetice. Pe fondul creșterii cererii globale și al turbulențelor politice din Orientul Mijlociu, prețul petrolului (cotația Brent) a consemnat un nivel mediu de 111 dolari SUA/baril, superior cu 38 la sută mediei anului 2010, aceasta reprezentând cea mai mare variație anuală de după 2005. Prețurile materiilor prime (exprimate în dolari SUA) au manifestat o tendință de sens contrar, diminuându-se cu aproximativ 15 la sută pe parcursul anului 2011, în principal ca urmare a scăderii prețului metalelor neferoase, determinată de incertitudinile privind perspectivele economiei globale și de unele reacții acomodative pe partea ofertei.

Zona euro a înregistrat o creștere economică de 1,4 la sută în anul 2011, în coborâre de la 2,0 la sută în anul 2010, atenuarea de ritm fiind imprimată de evoluția mai puțin favorabilă a consumului final, generată de deteriorarea perspectivelor la nivel global și de înăsprirea condițiilor de finanțare, pe fondul tensiunilor provocate de criza datoriilor suverane. Consumul privat s-a majorat cu 0,1 la sută, comparativ cu 1,0 la sută în anul 2010, pierderea de ritm putând fi asociată erodării puterii de cumpărare în contextul creșterii inflației.

Ca efect al măsurilor de consolidare fiscală aplicate în majoritatea statelor membre, consumul guvernamental în zona euro a scăzut cu 0,2 la sută, comparativ cu un avans de 0,8 la sută în 2010. După stagnarea din anul precedent, formarea brută de capital fix și-a reluat creșterea, volumul ridicat al investițiilor în construcții din primul trimestru al anului, îndeosebi pe segmentul rezidențial, constituind principalul factor explicativ al inversării de tendință.

Exportul net de bunuri și servicii a continuat să aibă o contribuție pozitivă la creșterea economică din zona euro, chiar dacă dinamica ambelor componente s-a atenuat comparativ cu anul precedent cu circa 5 puncte procentuale: 6,1 la sută în cazul exporturilor de bunuri și servicii și 4,0 la sută în cel al importurilor.

Din perspectivă sectorială, ritmul pozitiv al PIB real în zona euro a fost susținut de industrie, unde valoarea adăugată brută a crescut cu 3,5 la sută – preponderent pe baza producției de bunuri intermediare și de capital. Serviciile au înregistrat un ritm de creștere comparabil cu cel din anul 2010, în timp ce în construcții activitatea a continuat să se restrângă.

Pe fondul presiunilor induse de creșterea prețurilor internaționale ale produselor energetice și ale alimentelor, rata medie anuală a inflației, măsurată prin indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), s-a majorat de la 1,6 la sută în anul 2010 la 2,7 la sută în 2011. Piața forței de muncă din zona euro s-a stabilizat în 2011, rata de ocupare crescând marginal față de anul precedent, concomitent cu menținerea relativ nemodificată a ratei șomajului la 10,2 la sută. Deficitul bugetar al zonei euro a coborât de la 6,2 la sută din PIB în anul 2010 la 4,1 la sută din PIB în anul 2011, pe fondul creșterii veniturilor și al reducerii cheltuielilor, în contextul măsurilor de consolidare fiscală (scăderea investițiilor și a gradului de ocupare a forței de muncă în administrația publică, majorarea unor impozite indirecte). Deficitul bugetar s-a redus în majoritatea țărilor, excepție făcând Slovenia și Cipru. Valoarea de referință de 3,0 la sută din PIB a fost depășită în 11 dintre cele 17 țări din zona euro, în cadrul acestora detașându-se Irlanda, cu un nivel de peste 10 la sută. Cele mai scăzute ponderi în PIB ale deficitului bugetar s-au înregistrat în Luxemburg (0,3 la sută), Finlanda (0,6 la sută) și Germania (0,8 la sută), în timp ce Estonia a consemnat un excedent bugetar de 1,1 la sută. Rata datoriei publice a zonei euro a crescut în anul 2011 cu 1,9 puncte procentuale, până la 87,3 la sută din PIB; plafonul de 60 la sută din PIB a fost depășit în majoritatea statelor membre ale zonei euro (12), niveluri de peste 100 la sută înregistrând Grecia, Italia, Irlanda și Portugalia.

Contul curent agregat al zonei euro s-a încheiat cu un deficit de 2,3 miliarde euro (0,2 la sută din PIB), față de 6,8 miliarde euro în anul 2010, pe seama majorării excedentului în cazul balanței serviciilor și al celei a veniturilor. Balanța comercială a zonei euro a înregistrat în continuare excedent (4,9 miliarde euro), acesta reprezentând doar aproximativ o treime din nivelul anului 2010, în condițiile unui ritm mai alert de creștere a importurilor comparativ cu exporturile (14 la sută și respectiv 13,2 la sută).

O evoluție favorabilă au consemnat cu deosebire exporturile destinate țărilor din afara zonei euro, în special cele către Asia și America Latină, care au avut rate pozitive de creștere la toate categoriile de bunuri. În cazul importurilor, dinamici pozitive au înregistrat bunurile intermediare, în timp ce segmentul bunurilor de consum a fost afectat de nivelul scăzut al consumului privat.

4.4.1 Balanța de plăți a României în 2011

În anul 2011, balanța de plăți a României a consemnat un sold negativ al contului curent de 5 938 milioane euro, în creștere cu 8,1 la sută față de 2010. Ponderea deficitului contului curent în PIB a fost de 4,5 la sută, comparativ cu 4,4 la sută în anul precedent. Contul curent s-a deteriorat ca urmare a reducerii excedentului transferurilor curente și a celui al serviciilor, precum și a majorării deficitului balanței veniturilor. Impactul negativ al celor trei componente a fost atenuat de scăderea deficitului comercial, în condițiile creșterii mai accentuate a exporturilor în raport cu importurile.

Tabel nr. 12- Balanța de plăți

milioane EUR

Sursa: Balanța de plăți și poziția investițională internațională a României

Raport anual 2011

În anul 2011, balanța de bunuri și servicii a înregistrat un deficit de 7 069 milioane euro, în scădere cu 1,5 la sută față de anul precedent, ca efect al unei ușoare reduceri a deficitului rezultat din comerțul cu bunuri. În anul 2011, soldul negativ al balanței comerciale a fost de 7 409 milioane euro, în scădere cu 2,2 la sută față de anul precedent, pe fondul creșterii mai accelerate a exporturilor în raport cu importurile. Comparativcu anul 2010, exporturile și importurile s-au majorat cu 21,2 la sută, respectiv cu 17,2 la sută, iar ponderea deficitului comercial în PIB s-a redus cu 0,5 puncte procentuale, până la 5,6 la sută. Pe parcursul anului 2011, cel mai ridicat deficit comercial s-a înregistrat în luna mai (968 milioane euro), iar media lunară de 617 milioane euro a fost mai mică cu 14 milioane euro față de anul precedent.

Analiza soldului balanței comerciale pe cele opt grupe de mărfuri relevă excedente la pozițiile: „textile, confecții, încălțăminte” (1 013 milioane euro), „produse din lemn, hârtie” (389 milioane euro), „mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport” (231 milioane euro), respectiv deficite la: „produse chimice și plastice” (4 353 milioane euro), „produse minerale” (3 707 milioane euro), „metale comune” (391 milioane euro), „produse agroalimentare” (242 milioane euro) și „alte mărfuri” (350 milioane euro).

Analiza soldului balanței comerciale pe principalele stadii ale producției evidențiază excedent la bunuri de consum (1 022 milioane euro), respectiv deficite la bunuri intermediare (5 564 milioane euro), materii prime (2 452 milioane euro) și bunuri de capital (415 milioane euro).

Pe zone geografice, cea mai mare parte a deficitului comercial, respectiv 86,9 la sută, a fost generată de comerțul intracomunitar. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a crescut cu 2,8 puncte procentuale, ajungând la 85,9 la sută, în timp ce gradul de deschidere a economiei s-a majorat cu 8,5 puncte procentuale, până la 74,6 la sută.

Exportul de bunuri a însumat 45 274 milioane euro, în creștere cu 21,2 la sută față de anul 2010, fiind influențat favorabil de revigorarea cererii externe în prima parte a anului 2011. Creșterea valorică a exportului a fost de 7 914 milioane euro și a provenit în proporție de 62 la sută din majorarea volumului b#%l!^+a?bunurilor exportate (mașini, aparate și echipamente electrice; automobile, tractoare; cazane, turbine, motoare, aparate și dispozitive mecanice; lemn și articole din lemn; tutun; produse din fier, fontă și oțel; articole din cauciuc; produse farmaceutice; mobilă; materiale plastice) și de 38 la sută din creșterea prețurilor externe (mașini, aparate și echipamente electrice; automobile, tractoare; fontă, fier și oțel; produse petroliere; cereale; semințe, fructe, plante tehnice industriale; îngrășăminte; tricotaje; combustibili minerali).

Cel mai ridicat nivel al exportului din anul 2011 s-a înregistrat în luna septembrie (4,2 miliarde euro), iar media lunară realizată la export a fost de 3,8 miliarde euro, mai mare cu 0,7 miliarde euro față de anul precedent. Produsele a căror pondere în export a crescut au fost produsele metalurgice (de la 11,9 la sută în anul 2010 la 12,3 la sută în 2011), produsele chimice, materialele plastice, articolele din cauciuc (de la 9,5 la sută în anul 2010 la 10,3 în 2011), produsele petroliere (de la 4,3 la sută în anul 2010 la 4,7 la sută în 2011). Ponderi aproximativ constante în export au înregistrat mașinile, dispozitivele mecanice, aparatele și echipamentele electrice (27,0 la sută în anul 2011), articolele de încălțăminte și obiectele din piele (3,4 la sută), lemnul și articolele din lemn (3,2 la sută) și mobilierul (3,0 la sută). O evoluție descrescătoare a ponderii în export au avut: mijloacele și materialele de transport (de la 15,4 la sută în anul 2010 la 14,4 la sută în 2011), articolele de îmbrăcăminte confecționate, tricotate sau croșetate (de la 6,8 la sută în anul 2010 la 6,3 la sută în 2011).

Importul de bunuri a totalizat 52 683 milioane euro, în creștere cu 17,2 la sută față de anul 2010. Majorarea valorică a importului a fost de 7 746 milioane euro și a fost determinată în proporție de 53,6 la sută de creșterea prețurilor externe (țiței brut; materiale plastice și articole din plastic; produse farmaceutice; produse petroliere; combustibili minerali; încălțăminte; articole și accesorii de îmbrăcăminte confecționate; aluminiu; cereale) și de 46,4 la sută de majorarea volumului bunurilor importate (mașini, aparate și echipamente electrice; cazane, turbine, motoare, aparate mecanice; automobile, tractoare; fontă, fier, oțel și produse din acestea; articole din cauciuc; gaze naturale; produse chimice organice, instrumente și aparateoptice, fotografice). Cel mai ridicat nivel al importului din anul 2011 s-a înregistrat în luna noiembrie (4,9 miliarde euro), iar media lunară realizată la import a fost de 4,4 miliarde euro, mai mare cu 0,7 miliarde euro față de anul precedent.

Produsele a căror pondere în import a crescut au fost: produsele energetice (de la 10,1 la sută în anul 2010 la 11,2 la sută în 2011), produsele din fontă, fier, oțel și metale neferoase (de la 10,9 la sută în anul 2010 la 11,3 la sută în 2011), materialele plastice și articolele din plastic (de la 7,0 la sută în anul 2010 la 7,2 la sută în anul 2011), automobilele, tractoarele și alte vehicule terestre (de la 6,8 la sută în 2010 la 7,1 la sută în 2011). Ponderi aproximativ constante în import au înregistrat mașinile, motoarele, aparatele și dispozitivele mecanice, inclusiv părți ale acestora (12,1 la sută), țesăturile din lână, bumbac, fibre și fire sintetice sau artificiale (4,7 la sută), produsele alimentare, băuturile și tutunul (3,5 la sută), articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte (2,5 la sută), produsele vegetale (2,4 la sută). O evoluție descendentă a ponderii în importuri au avut: mașinile, aparatele și echipamentele electrice, aparatele de înregistrat și reprodus sunetul și imaginea (de la 16,6 la sută în anul 2010 la 15,4 la sută în anul 2011) și produsele farmaceutice (de la 4,5 la sută în anul 2010 la 4,2 la sută în anul 2011).

Principala sursă a exportului este industria prelucrătoare, care a furnizat 91,4 la sută din exporturile României, valoarea bunurilor industriale exportate în anul 2011 însumând 41 372 milioane euro. Comparativ cu anul 2010, exportul de produse ale industriei prelucrătoare a fost în creștere cu 21,2 la sută, la această evoluție contribuind toate ramurile. Creșteri peste medie ale exporturilor au înregistrat activitățile furnizoare de: produse alimentare (39,7 la b#%l!^+a?sută), substanțe și produse chimice (34,6 la sută), produse de cocserie și produse obținute din prelucrarea țițeiului (32,8 la sută), produse din cauciuc și mase plastice (31,7 la sută), produse ale industriei metalurgice (31,4 la sută), mașini, utilaje și echipamente (28,3 la sută), produse ale industriei construcțiilor metalice (24,9 la sută), produse farmaceutice (24,5 la sută), băuturi (21,5 la sută) și mobilier (21,4 la sută).

Comparativ cu anul 2010, structura bunurilor exportate pe stadii ale producției reflectă creșterea ponderii bunurilor intermediare (cu 1,5 puncte procentuale, până la 51,5 la sută) și a materiilor prime (cu 0,2 puncte procentuale, ajungând la 8,5 la sută), concomitent cu reducerea ponderii bunurilor de capital (cu 1,6 puncte procentuale, până la 18,9 la sută) și a bunurilor de consum (cu 0,1 puncte procentuale, până la 21,1 la sută).

În anul 2011, patru grupe de mărfuri și-au majorat contribuția la export față de anul precedent: produsele chimice și plastice (cu 0,8 puncte procentuale), produsele agroalimentare (cu 0,6 puncte procentuale), metalele comune și produsele minerale (cu câte 0,4 puncte procentuale).

Exportul intracomunitar s-a cifrat în anul 2011 la 32 160 milioane euro, în creștere cu 19,1 la sută față de anul precedent. Ponderea exportului intracomunitar în total exporturi a fost de 71,0 la sută, în scădere cu 1,3 puncte procentuale comparativ cu anul 2010. Exportul destinat Uniunii Europene a consemnat majorări la toate grupele de mărfuri, cu excepția produselor minerale, creșteri peste medie înregistrându-se la: metale comune (36,7 la sută), produse agroalimentare (27,2 la sută), produse chimice și plastice (25,5 la sută).

Grupele de mărfuri care și-au sporit contribuția la exportul intracomunitar în anul 2011 au fost: metalele comune (cu 1,3 puncte procentuale), produsele agroalimentare (cu 0,6 puncte procentuale), produsele chimice și plastice (cu 0,5 puncte procentuale). Exportul extracomunitar a însumat 13 114 milioane euro, în creștere cu 26,7 la sută comparativ cu anul 2010, având o pondere de 29,0 la sută în total exporturi. Principalele zece țări partenere la export în anul 2011 au fost: Germania (18,6 la sută din total exporturi), Italia (12,8 la sută), Franța (7,5 la sută), Turcia (6,2 la sută), Ungaria (5,7 la sută), Bulgaria (3,6 la sută), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,2 la sută), Olanda (3,1 la sută), Spania (2,4 la sută) și Polonia (2,4 la sută).

În anul 2011, structura importului pe stadii ale producției reflectă creșterea ponderii bunurilor intermediare (cu 0,9 puncte procentuale, ajungând la 54,9 la sută) și a materiilor prime (cu 0,8 puncte procentuale, până la 11,9 la sută), concomitent cu scăderea ponderii bunurilor de consum (cu 1,3 puncte procentuale, până la 16,2 la sută) și a bunurilor de capital (cu 0,4 puncte procentuale, până la 17,0 la sută). Cererea de import a fost susținută în anul 2011 în proporție de peste 75 la sută de patru grupe de mărfuri: mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport; produse chimice și plastice; produse minerale; metale comune.

Comparativ cu anul 2010 trei grupe de mărfuri și-au majorat ponderea în import: produse minerale (cu 1,1 puncte procentuale), metale comune (cu 0,4 puncte procentuale), produse chimice și plastice (cu 0,2 puncte procentuale).

Importul intracomunitar s-a cifrat în anul 2011 la 38 600 milioane euro, în creștere cu 17,6 la sută față de anul precedent. Ponderea importului intracomunitar în total importuri a crescut cu 0,2 puncte procentuale față de anul 2010, ajungând la 73,3 la sută. Importul din Uniunea Europeană a înregistrat creșteri la toate grupele de mărfuri. Valoarea importului extracomunitar a fost de 14 083 milioane euro, în creștere cu 16,3 la sută comparativ cu anul 2010, având o pondere de 26,7 la sută în total importuri.

Principalele zece țări partenere la import în anul 2011, reprezentând 67,0 la sută din total importuri, au fost: Germania (17,2 la sută), Italia (11,5 la sută), b#%l!^+a?Ungaria (8,8 la sută), Franța (5,8 la sută), China (4,5 la sută), Kazahstan (4,1 la sută), Austria (4,0 la sută), Polonia (4,0 la sută), Federația Rusă (3,7 la sută) și Turcia (3,4 la sută).

Balanța serviciilor a înregistrat în anul 2011 un excedent de 340 milioane euro, în scădere cu 15,8 la sută față de anul precedent, pe fondul majorării plăților aferente poziției „alte servicii”. Dintre componentele balanței serviciilor, cea de „transport” a fost singura care a consemnat excedent. Încasările din servicii au însumat 7 523 milioane euro, în creștere cu 9,5 la sută față de anul 2010, iar plățile pentru servicii s-au cifrat la 6 913 milioane euro, în creștere cu 11,2 la sută. Atât încasările, cât și plățile au înregistrat creșteri la toate componentele: „transport”, „turism-călătorii” și „alte servicii”.

4.5 Comerțul internațional al României în anul 2012

În trimestrul I 2012 produsul intern brut s-a majorat, în termeni reali, cu 0,3% față de trimestrul I 2011. Față de trimestrul IV 2011 produsul intern brut ajustat sezonier s-a redus cu 0,1%, după ce în trimestrul IV 2011 se înregistrase o reducere de 0,2% față de trimestrul precedent. Cererea internă s-a majorat față de trimestrul I 2011 cu 1,2%, pe fondul creșterii consumului final cu 0,2% și a formării brute de capital fix cu 12,2%. Semnificativ este continuarea scăderii consumului final al administrațiilor publice, care include consumul individual și colectiv al acestora, cu 1,2%.

Exporturile de bunuri și servicii s-au redus cu 2,2%, iar importurile cu 0,3%, contribuind negativ la creșterea reală a PIB cu 1 procent. Pe latura ofertei, creșterea s-a bazat în exclusivitate pe îmbunătățirea activității din sectoarele producătoare de bunuri și o colectare mai bună a impozitelor pe produs. În cadrul serviciilor este de remarcat creșterea valorii adăugate brute din ramurile „informații și comunicații” (2,2%) și „activități de spectacole, culturale și recreative, alte servicii” (1,4%). În primele cinci luni din acest an, volumul producției industriale s-a majorat cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului anterior. Tendința de creștere s-a manifestat cu precădere în perioada aprilie-mai, când volumul producției industriale a fost cu 1,4% peste realizările din aceeași perioadă din 2011, compensând astfel reducerea înregistrată în trimestrul I al anului curent (-0,3%). Construcțiile au reprezentat sectorul cu cea mai accentuată revigorare. În aprilie și mai s-au înregistrat creșteri de două cifre față de lunile corespunzătoare din anul anterior, respectiv 16,4% în aprilie și 19,2% în luna mai.

Evoluțiile din lunile aprilie și mai au condus la o creștere medie a volumului lucrărilor de construcții în trimestrul al II-lea cu 10,2%, față de numai 3,3% în primul trimestru. Rezultatul pe semestrul I a fost o creștere cu 7,5% față de semestrul I 2011, fiind susținut de construcțiile inginerești care s-au majorat cu 18,7%. În sectorul terțiar (comerț și servicii), volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a înregistrat în semestrul I o creștere cu 4,1%, în timp ce valoarea cifrei de afaceri pentru servicii de piață prestate întreprinderilor a fost cu 4,8% mai mare în primele 5 luni comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior.

Evoluția activității economice din primele cinci luni relevă continuarea creșterii economice în anul 2012, respectiv cu 1,2% față de 2011, în condițiile unei performanțe mai slabe a partenerilor comerciali europeni.

În primele 6 luni ale anului 2012, exportul total de bunuri s-a majorat cu 1,0% față de primele 6 luni din anul 2011, rezultând o medie lunară de 3.717 milioane euro față de 3.678 milioane euro. Decalajul dintre dinamica exportului și cea a importului de 0,3 puncte procentuale a făcut ca deficitul comercial FOB-CIF să se diminueze cu 0,7% comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut. Creșterile modeste, atât ale exporturilor cât și ale importurilor, în primele 6 luni ale anului 2012 s-au datorat și efectului de bază. Spre exemplu, ritmul de creștere a exporturilor înregistrate în 6 primele luni ale anului 2011 a fost de 28,1%.

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1.920 milioane euro, în scădere cu 22,2% în raport cu primele 5 luni din anul 2011, pe fondul reducerii deficitului balanței comerciale cu 5,9% dar și pe fondul majorării excedentului transferurilor curente nete cu 10,5%. Este de remarcat faptul că intrările de transferuri curente ale administrației publice au fost mai mari decât cele din aceeași perioadă a anului 2011 cu 12,9% (1.304 milioane euro față de 1.155 milioane euro). Deficitul de cont curent a fost finanțat în proporție de 24,2% prin investiții străine directe, care s-au situat la 465 milioane euro, în scădere cu 45,2% față de primele 5 luni 2011.

În luna iunie 2012, rata anuală a inflației a ajuns la nivelul de 2,04%, în ușoară creștere față de rezultatele lunii mai, când aceasta a fost de 1,79%. Față de luna decembrie 2011, creșterea prețurilor de consum în luna iunie 2012 a fost de 1,65%, cu 1,1 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în primele șase luni din anul 2011. Prețurile mărfurilor alimentare s-au majorat la sfârșitul primului semestru cu 1,96% față de luna decembrie 2011 (nivel inferior cu 1,93 puncte procentuale față de perioada ianuarie – iunie 2011), în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au înregistrat o majorare cu 1,40% (nivel inferior cu 1,46 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2011). Tarifele la servicii s-au majorat cu 1,67%, în creștere cu 1,47 puncte procentuale față de perioada ianuarie – iunie 2011. În anul 2012, rata inflației se apreciază că va ajunge la 3,5% la sfârșitul anului, nivel superior cu 0,36 puncte procentuale celui înregistrat la sfârșitul anului 2011, de 3,14.%.

Nivelul superior al rate inflației estimat pentru anul 2012 se datorează unor presiuni suplimentare din partea prețurilor produselor agroalimentare, așteptate a se manifesta în special în ultima parte a anului, dar și unei deprecieri mai accentuate a cursului de schimb leu/euro. Valorile prognozate pentru anul 2012 în ceea ce privește rata inflației se păstrează la același nivel cu estimările care au stat la baza elaborării bugetului.

Tabel nr. 13- Evoluția inflației și a cursului de schimb

Sursa: 2010-2011 Institutul Național de Statistică, 2012 Comisia Națională de Prognoză

Moneda națională s-a depreciat față de euro în anul 2011 comparativ cu anul 2010, până la un curs mediu de 4,2379 lei/euro, înregistrându-se o depreciere nominală de 0,66% și o apreciere în termeni reali de 5,09%. În primul semestru din anul 2012, cursul de schimb a fost de 4,3888 lei/euro. Ca urmare, moneda națională s-a depreciat față de semestrul I 2011 atât în termeni nominali, cu 4,76% cât și în termeni reali, cu 2,7%. Cursul de schimb estimat pentru 2012 s-a modificat de la 4,26 lei/euro, cât era prevăzut în raportul la buget, la 4,45 lei/euro. În trimestrul I 2012, numărul de salariați, conform AMIGO, a crescut cu 0,5% față de trimestrul I 2011, ajungând la 6.186 mii persoane. Numărul șomerilor, definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (BIM), a scăzut de la 740,6 mii persoane în trimestrul I 2011 la 740 mii persoane în trimestrul I 2012, rata șomajului fiind de 7,6%, aceeași ca în trimestrul I 2011.

4.5.1 Balanța de plăți a Romniei în 2012

Balanța de plăți a anului 2012 s-a încheiat cu un deficit de cont curent de 5 843 milioane euro, finanțat prin intrări de fluxuri financiare și de capital de 5 010 milioane euro (inclusiv din rezervele valutare la BNR), diferența fiind acoperită prin influxuri neidentificate (erori și omisiuni). Deficitul contului curent a fost generat în exclusivitate de schimburile comerciale cu Uniunea b#%l!^+a?Europeană (UE), aproximativ 50 la sută fi ind generat de relația cu zona euro (ZE).

În anul 2012 s-a consemnat o ușoară ajustare a poziției externe a României, deficitul de cont curent scăzând cu 1,4 la sută comparativ cu 2011 ca urmare a majorării surplusurilor înregistrate de balanța serviciilor și de cea a transferurilor curente. Exprimat ca pondere în PIB, deficitul de cont curent s-a situat la 4,4 la sută, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de anul precedent.

Evoluția contului curent și a componentelor sale exprimate ca procent în PIB relevă menținerea deficitului balanței comerciale, care continuă să reprezinte principalul factor explicativ pentru valoarea și evoluția contului curent, la un nivel similar celui din anul 2011, rezultat din valori comparabile ale exportului și importului de bunuri. În cazul balanței serviciilor se observă o consolidare a excedentului înregistrat în ultimii doi ani, determinată de extinderea transportului de mărfuri, precum și a unor servicii informatice, financiare și profesionale prestate pentru nerezidenți. Deficitul balanței veniturilor a continuat să se accentueze, reflectând însă reducerea pierderii nete înregistrate de investitorii străini direcți și creșterea valorii dividendelor încasate de aceștia. Transferurile curente au înregistrat un surplus comparabil cu cel din anul 2011, principala contribuție revenind transferurilor private, altele decât remiterile lucrătorilor din străinătate.

În anul 2012, balanța de bunuri și servicii a înregistrat un deficit de 6 250 milioane euro; scăderea acestuia cu 11,4 la sută față de anul precedent s-a datorat creșterii excedentului provenit din comerțul cu servicii și ușoarei reduceri a deficitului rezultat din comerțul cu bunuri.

În anul 2012, soldul negativ al balanței comerciale a fost de 7 379 milioane euro, în scădere cu 0,2 la sută față de 2011, importurile reducându-se mai mult decât exporturile. Ponderea deficitului comercial în PIB s-a menținut la un nivel similar anului precedent (5,6 la sută).

Cel mai ridicat deficit comercial s-a înregistrat în luna octombrie (892 milioane euro), iar cel mai redus în noiembrie (237 milioane euro). Analiza soldului balanței comerciale pe cele opt grupe de mărfuri indică deficite la: produse minerale (4 224 milioane euro), produse chimice și plastice (4 205 milioane euro), produse agroalimentare (549 milioane euro), metale comune (459 milioane euro), respectiv excedente la pozițiile: „textile, confecții, încălțăminte” (984 milioane euro), „produse din lemn, hârtie” (649 milioane euro), mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (403 milioane euro) și alte mărfuri (22 milioane euro).

Analiza soldului balanței comerciale pe principalele stadii ale producției evidențiază deficite la „bunuri intermediare” (4 233 milioane euro), materii prime (2 970 milioane euro) și bunuri de capital (1 241 milioane euro), respectiv excedente la „bunuri de consum” (1 065 milioane euro).

Din punct de vedere al repartizării geografice, cea mai mare parte a deficitului comercial, respectiv 97,7 la sută, a fost generată de comerțul intracomunitar.

Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi (85,9 la sută) s-a situat la un nivel comparabil cu cel din 2011, în timp ce gradul de deschidere a economiei s-a redus cu 0,4 puncte procentuale, până la 74,1 la sută.

Exportul de bunuri a însumat 45 070 milioane euro, în scădere cu 0,5 la sută față de anul 2011, fiind influențat nefavorabil de restrângerea cererii din partea zonei euro, către care sunt canalizate mai mult de jumătate din exporturile României. Scăderea valorică a exportului s-a cifrat la 222 milioane euro și a rezultat cu precădere din scăderea volumului bunurilor exportate (mașini, aparate și echipamente electrice; fier, fontă și oțel; îmbrăcăminte și încălțăminte; fibre sintetice sau artificiale) și în mai mică măsură din scăderea prețurilor externe (fontă, fier și oțel, aluminiu).

Cel mai mic nivel al exportului din anul 2012 s-a înregistrat în luna b#%l!^+a?decembrie (3 149 milioane euro), după ce în noiembrie se înregistrase cel mai mare nivel lunar (4 203 milioane euro). Media lunară realizată la export a fost de 3 756 milioane euro, cu 18 milioane euro mai mică decât în anul precedent.

Importul de bunuri a totalizat 52 449 milioane euro, în scădere cu 0,4 la sută față de anul 2011. Reducerea valorică a importului a fost de 237 milioane euro și a fost determinată de scăderea volumului importului de mașini, aparate și echipamente electrice; fontă, fier, oțel și produse din acestea; încălțăminte; bumbac; fibre sintetice; produse din lemn, la care s-a adăugat contribuția favorabilă a prețurilor externe pentru mașini, aparate și echipamente electrice; automobile, tractoare; fontă, fier, oțel și produse din acestea. Cel mai redus nivel al importului din anul 2012 s-a înregistrat în luna ianuarie (3 786 milioane euro), iar cel mai ridicat în octombrie (5 089 milioane euro). Media lunară realizată la import a fost de 4 371 milioane euro, cu 20 milioane euro sub nivelul anului precedent.

Principala sursă a exportului este industria prelucrătoare, care a furnizat 91,7 la sută din exporturile României, valoarea bunurilor industriale exportate în anul 2012 însumând 41 335 milioane euro.

Pe ansamblu, exportul de produse ale industriei prelucrătoare s-a menținut la nivelul anului precedent, dar s-au înregistrat creșteri la activitățile furnizoare de autovehicule de transport rutier, mașini, utilaje și echipamente mecanice, echipamente electrice, produse din cauciuc și mase plastice, produse chimice, produse rezultate din prelucrarea lemnului, precum și la alte activități, cu ponderi mai mici.

Comparativ cu anul 2011, structura bunurilor exportate pe stadii ale producției reflectă reducerea ponderii bunurilor de capital (cu 3,0 puncte procentuale, până la 15,9 la sută) și a materiilor prime (cu 0,6 puncte procentuale, ajungând la 7,9 la sută), concomitent cu creșterea ponderii bunurilor intermediare (cu 2,8 puncte procentuale, până la 54,4 la sută12) și a bunurilor de consum (cu 0,7 puncte procentuale, până la 21,8 la sută).

În anul 2012, patru grupe de mărfuri și-au diminuat contribuția la export față de anul precedent: metale comune (cu 0,9 puncte procentuale), mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (cu 0,8 puncte procentuale), produse minerale (cu 0,2 puncte procentuale) și textile, confecții, încălțăminte (cu 0,1 puncte procentuale), celelalte patru grupe înregistrând creșteri ale importanței relative: produse chimice și plastice (cu 0,7 puncte procentuale), produse din lemn și hârtie (cu 0,4 puncte procentuale), produsele agroalimentare (cu 0,1 puncte procentuale) și alte mărfuri (inclusiv piei, blănuri – cu 0,8 puncte procentuale).

În anul 2012, exportul intracomunitar a totalizat 31 602 milioane euro, nivel mai redus cu 1,8 la sută comparativ cu anul precedent. Ponderea deținută în total de exportul intracomunitar s-a ridicat la 70,1 la sută, reducerea cu 0,9 puncte procentuale față de anul 2011 datorându-se scăderii vânzărilor de bunuri către zona euro, în special către Italia și Franța.

Exportul destinat Uniunii Europene a consemnat reduceri la produse minerale (cu 25,7 la sută), metale comune (5,8 la sută), produse agroalimentare (3,4 la sută) și mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (2,6 la sută), simultan cu creșteri ale exportului de produse chimice și plastice (cu 4,7 la sută), produse din lemn, hârtie (cu 2,1 la sută) și alte mărfuri (cu 9,8 la sută).

Grupele de mărfuri care și-au redus contribuția la exportul intracomunitar în anul 2012 au fost: produse minerale (cu 0,6 puncte procentuale), mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (cu 0,5 puncte procentuale), metale comune (cu 0,4 puncte procentuale) și produse agroalimentare (cu 0,2 puncte procentuale).

Exportul extracomunitar a însumat 13 468 milioane euro, în creștere cu 2,6 la sută comparativ cu anul 2011, și a reprezentat 29,9 la sută din totalul exporturilor13. Principalele zece țări partenere la export14 în anul 2012 au fost: b#%l!^+a?Germania (18,7 la sută din total exporturi), Italia (12,1 la sută), Franța (7,0 la sută), Turcia (5,5 la sută), Ungaria (5,3 la sută), Bulgaria (3,8 la sută), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (3,6 la sută), Olanda (2,8 la sută), Spania (2,5 la sută) și Polonia (2,4 la sută).

4.6 Comerțul internațional al României în anul 2013

Pe parcursul anului 2013 evoluția climatului economic internațional a fost marcată de fluctuații și de înregistrarea unor mișcări divergente între țări. Începutul anului a confirmat revigorarea la nivelul economiei mondiale începută în ultimul trimestru din 2012 și observată în special în economiile avansate. În vara anului 2013, condițiile de finanțare pe piețele internaționale s-au înăsprit, iar cererea globală s-a contractat, afectând în mod special economiile emergente. Ulterior, s-a observat o revenire treptată, îndeosebi la nivelul economiilor dezvoltate, dar perspectivele lor economice au continuat să fie limitate de repararea bilanțurilor, de consolidarea fiscală, de condițiile relativ restrictive de creditare și de evoluțiile neconvingătoare ale pieței forței de muncă. În economiile emergente mari creșterea economică a continuat să fie încetinită din cauze structurale, dar a rămas superioară celei din economiile avansate, contribuind semnificativ la creșterea economică globală.

Aceste condiții adverse au fost potențate de turbulențele sociale și de tensiunile geopolitice înregistrate în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, pe ansamblu ritmul de creștere a producției mondiale coborând de la 3,2 la sută în anul 2012 la 3 la sută. În consecință, comerțul mondial cu bunuri și servicii s-a caracterizat printr-un avans moderat și volatil, înregistrând totuși o creștere cu 3 la sută comparativ cu 2,8 la sută în anul anterior. Rata medie anuală a inflației a continuat să coboare, atingând 1,6 la sută, comparativ cu 2,2 la sută în 2012, în contextul subutilizării capacităților de producție, al șomajului înalt și al nivelului scăzut al activității economice globale. Prețul mediu al petrolului (cotația Brent) a rămas la un nivel ridicat, comparabil cu cel înregistrat în ultimii doi ani (peste 110 dolari SUA/baril), dar stabil, pe fondul unui avans modest al economiei globale, al creșterii producției de țiței a Statelor Unite ale Americii și al menținerii tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Prețurile materiilor prime s-au redus cu 4,9 la sută pe parcursul anului 2013 (în special la cereale), după o creștere cu 2,6 la sută consemnată în anul anterior.

4.6.1 Balanța de plăți a Romniei în 2013

Balanța de plăți a României a înregistrat în anul 2013 un deficit de cont curent de 1 168 milioane euro, finanțat prin acumulare netă de pasive de natura investițiilor directe și de portofoliu. Aproximativ trei sferturi din deficitul de cont curent înregistrat cu statele Uniunii Europene (UE) au fost compensate prin excedentul obținut cu statele din afara UE (EUE). Din deficitul de cont curent înregistrat cu țările UE, cel înregistrat cu zona euro (ZE) a reprezentat două treimi.

În anul 2013, balanța de plăți a României a consemnat un sold negativ al contului curent de 1 168 milioane euro, în scădere cu 80,7 la sută față de 2012. Ponderea deficitului contului curent în PIB a fost de 0,8 la sută, comparativ cu 4,5 la sută în anul precedent, reducerea de 3,7 puncte procentuale provenind din scădereadeficitului înregistrat de balanța bunurilor și din consolidarea surplusului consemnat la balanța serviciilor, localizate în principal în sectorul privat.

Evoluția contului curent și a componentelor sale în valoare absolută relevă comprimarea deficitului balanței bunurilor, rezultată dintr-o creștere mai accentuată a exportului decât a importului, simultan cu consolidarea excedentului înregistrat în ultimii trei ani de balanța serviciilor, determinată în special de serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terților și de transportul de mărfuri. Deficitul balanței veniturilor primare a continuat să se accentueze, reflectând reducerea pierderii nete înregistrate de investitorii străini direcți și, în mai mică măsură, majorarea plăților de dobândă la investițiile de portofoliu de natura datoriei. Veniturile secundare au înregistrat un surplus ușor mai redus față de cel din anul 2012, pe fondul diminuării remiterilor lucrătorilor din străinătate, în condițiile majorării fondurilor atrase de la Uniunea Europeană.

Figura nr. 24 – Structura contului curent

Sursa: Institutul Național de Statistică

În anul 2013, balanța bunurilor și serviciilor a înregistrat un deficit de 743 milioane euro, reprezentând 11,5 la sută din valoarea consemnată în anul precedent, ca efect al unei reduceri substanțiale a deficitului rezultat din comerțul cu bunuri și al dublării excedentului obținut din comerțul cu servicii.

În anul 2013, soldul negativ al balanței bunurilor a fost de 5 443 milioane euro, în scădere cu 39,1 la sută față de anul precedent, exporturile majorându-se cu 10 la sută, iar importurile cu numai 1 la sută. Ponderea deficitului bunurilor în PIB s-a redus cu 2,9 puncte procentuale, până la 3,8 la sută.

Cel mai ridicat nivel al deficitului bunurilor s-a înregistrat în luna iulie (688 milioane euro), iar cel mai redus în februarie (195 milioane euro). Analiza soldului balanței bunurilor pe cele opt grupe de mărfuri din Nomenclatorul Combinat relevă deficite la: produse chimice și plastice (4 354 milioane euro), produse minerale (2 831 milioane euro) și metale comune (757 milioane euro), respectiv excedente la: produse din lemn, hârtie (945 milioane euro), mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (846 milioane euro), produse agroalimentare (528 milioane euro), textile, confecții, încălțăminte (227 milioane euro) și alte mărfuri (355 milioane euro).

Pe zone geografice, deficitul balanței bunurilor a fost generat exclusiv de comerțul intracomunitar, comerțul extracomunitar consemnând un excedent de 2 141 milioane euro. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi s-a majorat cu 7,3 puncte procentuale, până la 89 la sută, în timp ce gradul de deschidere a economiei s-a redus cu 1,9 puncte procentuale, până la 64,4 la sută.

Exportul de bunuri a însumat 43 879 milioane euro, în creștere cu 10 la sută față de anul 2012, fiind influențat favorabil de extinderea cererii externe, cu precădere din afara zonei euro. Surplusul valoric al exportului a fost de 3 978 milioane euro.

Cel mai mic nivel al exportului din anul 2013 s-a înregistrat în luna ianuarie (3 268 milioane euro), cel mai mare nivel lunar (4 145 milioane euro) fiind consemnat în noiembrie. Media lunară realizată la export a fost de 3 657 milioane euro, cu 332 milioane euro mai mare decât în anul precedent.

Importul de bunuri (FOB) a atins 49 322 milioane euro, în creștere cu 1 la sută față de anul 2012, respectiv cu 490 milioane euro. Cel mai redus nivel al importului din anul 2013 s-a înregistrat, de asemenea, în luna ianuarie (3 544 milioane euro), iar cel mai ridicat în octombrie (4 783 milioane euro). Media lunară realizată la import a fost de 4 110 milioane euro, cu 41 milioane euro peste nivelul anului precedent.

În anul 2013, patru grupe de mărfuri și-au majorat contribuția la export față de anul precedent: produse agroalimentare (cu 1,9 puncte procentuale), mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (cu 1,1 puncte procentuale), produse din lemn, hârtie (cu 0,3 puncte procentuale) și alte mărfuri (cu 0,1 puncte procentuale), celelalte patru grupe reflectând o pierdere de pondere: metale comune (cu 2 puncte procentuale), produse chimice și plastice (cu 0,9 puncte procentuale) produse minerale (cu 0,3 puncte procentuale) și textile, confecții, încălțăminte (cu 0,2 puncte procentuale).

Exportul intracomunitar s-a cifrat în anul 2013 la 29 632 milioane euro, în creștere cu 8,9 la sută față de anul precedent. Ponderea exportului intracomunitar în total exporturi a fost de 67,5 la sută, în scădere cu 0,7 puncte procentuale comparativ cu anul 2012, reducerea ponderii provenind în special din atenuarea ritmului de creștere a exporturilor către Germania, Italia, Franța, Ungaria și Bulgaria.

Exportul destinat Uniunii Europene a consemnat majorări la toate grupele de mărfuri, cu excepția metalelor comune, care au înregistrat o scădere cu 3,9 la sută. Grupele de mărfuri care și-au mărit contribuția la exportul intracomunitar în anul 2013 au fost: mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport (cu 0,9 puncte procentuale), produse minerale și produse din lemn, hârtie (cu câte 0,3 puncte procentuale) și produse agroalimentare (cu 0,2 puncte procentuale).

Exportul de bunuri extracomunitar a însumat 14 247 milioane euro, în creștere cu 12,2 la sută comparativ cu anul 2012, având o pondere de 32,5 la sută în exporturile de bunuri totale. Principalele zece țări partenere la export15 în anul 2013 au fost: Germania (17,8 la sută din total exporturi), Italia (8,6 la sută), Franța (7,0 la sută), Turcia (5,6 la sută), Ungaria (5,1 la sută), Bulgaria (3,8 la sută), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (3,8 la sută), Federația Rusă (3,1 la sută), Olanda (2,8 la sută) și Polonia (2,6 la sută).

Importul de bunuri a fost reprezentat în proporție de peste 75 la sută de patru grupe de mărfuri: mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport; produse chimice și plastice; produse minerale; metale comune. Comparativ cu anul 2012 două grupe de mărfuri și-au redus ponderea în import: produse minerale (cu 2,6 puncte procentuale) și metale comune (cu 0,2 puncte procentuale). Importul intracomunitar s-a cifrat în anul 2013 la 37 216 milioane euro, în creștere cu 4 la sută față de anul precedent. Ponderea importului intracomunitar în importurile totale de bunuri a crescut cu 2,2 puncte procentuale comparativ cu 2012, ajungând la 75,5 la sută, în special pe relațiile cu Germania, Franța, Polonia și Republica Cehă.

Valoarea importului extracomunitar a fost de 12 106 milioane euro, în scădere cu 7,2 la sută comparativ cu anul 2012, având o pondere de 24,5 la sută în importurile totale de bunuri. Principalele zece țări partenere la import în anul 2013 (reprezentând 66,2 la sută din total importuri) au fost: Germania (18,3 la sută), Italia (9,1 la sută), Ungaria (8,6 la sută), Franța (5,9 la sută), Polonia (4,8 la sută), Federația Rusă (4,4 la sută), Austria (4,1 la sută), Olanda (3,8 la sută), China (3,7 la sută) și Turcia (3,5 la sută).

Balanța serviciilor a înregistrat în anul 2013 un excedent de 4 700 milioane euro, comparativ cu 2 473 milioane euro în anul precedent, pe fondul majorării încasărilor din prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terților, din transport, turism, servicii de telecomunicații, informatice și informaționale, alte servicii pentru afaceri. Toate componentele balanței serviciilor, cu excepția turismului, au evoluat favorabil față de anul 2012, consemnând majorări ale excedentelor (prelucrarea bunurilor, transport, alte servicii).

Încasările din servicii au însumat 13 427 milioane euro (în creștere cu 36 la sută față de anul 2012), aproximativ jumătate provenind din servicii diverse (servicii de telecomunicații, informatice și informaționale, alte servicii pentru afaceri) și aproximativ o pătrime din transport (majoritar din transportul auto de mărfuri). Mai mult de trei sferturi din încasările din servicii provin de la 10 țări: Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii, Olanda, Elveția, Belgia și Spania. Plățile pentru servicii s-au cifrat la 8 727 milioane euro (mai mari cu 17,9 la sută decât în anul anterior), serviciile diverse (financiare, de construcții, juridice, de consultanță, de arhitectură, de asigurare, taxe de licență și drepturi de autor, servicii audio-vizuale) deținând aproximativ 65 la sută. Peste 60 la sută din plățile pentru servicii au fost făcute către 10 țări: Germania, Austria, Italia, Franța, Marea Britanie, Olanda, Statele Unite ale Americii, Elveția, Ungaria și Spania.

CONCLUZII

Declinul comerțului internațional orientează statele către politici considerate capabile să stopeze fenomenul și să determine relansarea sectorului:

• Creșterea nivelului șomajului pe plan mondial, persistența în timp a acestuia generat de contracția producției, tensiunile financiare tentează statele să ia unele măsuri de protecționism, potrivit unor studii, acestea fiind destinate, in pondere ridicată, politicilor naționale de susținere a băncilor, a unor sectoare din economie, obiectivul fiind, în primul rând, acela de salvare a economiilor și mai puțin de orientare către politici comerciale agresive. Pericolul protecționismului comercial poate fi gândit și din perspectiva că orice creștere a acestuia ar putea fi o frană asupra posibilităților de redresare și ieșire din criză.

• Dezvoltarea acordurilor comerciale regionale privind mărfurile și serviciile; sunt acorduri bilaterale care înlocuiesc pe cele plurilaterale, acestea extinzându-se în mari zone ale lumii.

• Planuri de relansare bugetară, prin politici care urmăresc reducerea cheltuielilor statului și reducerea indatorărilor statului (la constituirea cărora au contribuit și planurile de salvare a sectorului bancar și evitarea propagării slăbiciunilor acestuia).

Se poate observa că diminuarea schimburilor internaționale, mai ales in perioada trimestrului IV 2008 și anului 2009, a fost consecința directă a crizei financiare care a provocat scăderea consumului gospodăriilor, a producției, a investițiilor. Incertitudinile legate de fragilitatea sistemului financiar au determinat firmele să se orienteze către piața internă (luând în considerare și dificultățile întâmpinate ca urmare a crizei de lichidități).

Impactul crizei financiare și economice globale a afectat economia țărilor din UE și, deopotrivă, comerțul cu bunuri și servicii, al cărui ritm de creștere a scăzut. Pentru depășirea stagnării economice, comerțul cu servicii reprezintă un suport esențial, importantă fiind atat creșterea fluxurilor comerciale de servicii – importuri și exporturi, cât și menținerea piețelor deschise și evitarea protecționismului.

Analiza relevă legătura directă dintre evoluția economiei mondiale și cea a comerțului internațional, respectiv modul în care criza financiară și economică mondială din 2008-2009 a influențat negativ dinamica schimburilor comerciale, provocând mutații structurale importante prin deplasarea centrului de greutate dinspre țările dezvoltate înspre țările emergente și în dezvoltare.

În planul comerțului internațional aceste modificări se reflectă în:

– impunerea țărilor în dezvoltare/emergente ca principala forță motrice a creșterii comerțului internațional (ritmul de creștere a exporturilor lor fiind de două ori mai mare decât cel al economiilor avansate) și majorarea ponderii lor în comerțul mondial cu bunuri (la 45% – cel mai înalt nivel din 1948);

– creșterea spectaculoasă a comerțului Sud-Sud, datorită importanței crescânde a sistemului producției globale pentru relațiile comerciale din regiunile în dezvoltare;

– creșterea ponderii produselor prelucrate în comerțul țărilor în dezvoltare/ emergente ca urmare a transferului capacităților de producție din sfera industriei dinspre țările avansate înspre aceste țări și transformarea lor în producători de o gamă largă de produse prelucrate, tot mai sofisticate și cu conținut ridicat de valoare adăugată;

– sporirea relevanței țărilor în dezvoltare/emergente ca piețe de export pentru țările dezvoltate și, totodată, ca surse de import;

– accentuarea caracterului intraregional al fluxurilor comerciale internaționale (concentrarea în marile regiuni geografice) sub impactul rețelelor producției globale și al proliferării acordurilor comerciale preferențiale.

Aderarea României la UE în 2007 a determinat o accentuare a concentrării exportului și importului pe această relație, ponderile depășind 70% din total. Această tendință a demarat după 1990 și s-a intensificat după începerea negocierilor propriu-zise (februarie 2000). În toată perioada de după 1990, dar în special după aderare, balanța comercială a României în schimburile cu UE a fost cronic deficitară. Dinamica comerțului exterior reflectă faptul că România se situează printre țările care înregistrează, de regulă, o dinamică a exporturilor inferioară dinamicii înregistrate de importuri.

România este slab competitivă în ramurile tradiționale și neperformantă în industriile bazate pe înalta tehnologie. Relația cu Uniunea Europeană reflectă întocmai această situație, înregistrându-se avantaje comparative sau dezavantaje comparative similare cu cele înregistrate pe relația globală. În ultimii ani, avantajul comparativ al României în relația cu UE s-a redus încontinuu la aproape toate grupele de produse cu excepția grupei XII (Încălțăminte), astfel încât, la nivelul anului 2011, România mai înregistra un avantaj comparativ în raporturile sale comerciale cu UE doar la 5 grupe, mai exact – pe lângă excepția deja precizată – la grupele II (Produse vegetale), V (Produse minerale), XI (Materiale textile și articole din acestea) și XX (Mobilă), iar valorile acestora, în afară de faptul că sunt în descreștere, sunt deja și subunitare.

Din punctul de vedere al eficienței comerțului exterior românesc, România pare a fi competitivă, în principal, în sectoare care folosesc forța de muncă mai ieftină, schimburile comerciale fiind orientate preponderent către statele membre ale Uniunii Europene.

Perspectivele nu sunt prea optimiste, dacă ne referim la diferența de salarii care determină o migrare din ce în ce mai mare a populației spre țările mai dezvoltate ale Uniunii Europene. Aceasta va avea drept consecință directă pierderea de către România a avantajului comparativ în produsele intensive în muncă, și astfel, a competitivității datorate costului scăzut al forței de muncă.

Pentru ieșirea din criză, este nevoie de o trecere de la o creștere bazată pe forță de muncă ieftină, la o creștere bazată pe produse complexe și, totodată, axată pe știință și tehnologie. Viitorul comerțului exterior românesc depinde de capacitatea României de a-și exploata punctele forte, mai ales la nivelul resurselor umane, resurselor naturale, produselor tradiționale și specificului cultural, coroborate cu o mai bună coordonare între companii, asociații de afaceri și organizații private și sectorul public, acesta fiind singurul mod viabil în care se pot exploata oportunitățile, depăși slăbiciunile și amenințările și capitaliza avantajele ce decurg din statutul României de membru al Uniunii Europene.

BIBLIOGRAFIE

Ailenei, D. „European Integration and the Economic Development”, Analiză și prospectivă economică, nr. 1-2, Editura ASE, București, 2005

Bal A., Dumitrescu S. – Economie mondială, Editura Economică, București, 2006

BCE – Raport anual 2011, Buletin lunar (octombrie 2012); FMI – World Economic Outlook (octombrie 2012).

BCE – Raport anual 2013, Monthly bulletin – octombrie 2014; FMI, World Economic Outlook – octombrie 2014.

Balanța de plăți și poziția investițională internațională a României, Raport anul 2010

Balanța de plăți și poziția investițională internațională a României, Raport anul 2012

Cobzaru Al., I., Comerțul internațional. Globalizare. Criză, Editura Performantica, Iași, 2009

Centrul de comerț internațional UNCTAD/ OMC – Runda Uruguay. Ghidul întreprinzatorului, București, 2011

European Economic Forecast, Spring 2011, European Economy 1/2011, Commission staff working document, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, European Commission, 2011

Eurostat, Newsrelease Euroindicators 158/2014: Provision of deficit and debt data for 2013 – second notification, 21 octombrie 2014.

Ghibuțiu, A. (2011b), Evoluția comerțului internațional cu bunuri și servicii în anii de criză și post-criză, în: Oehler-Șincai, I. M. (Coord.), Ghibuțiu, A., Pencea, S., Lianu, C., Piețe potențiale extracomunitare pentru firmele românești – Brazilia, Rusia, India, China (BRIC), Editor Tribuna Economică, București, 2011

Ghibuțiu, A. (2012a), Tendințe în evoluția comerțului internațional în 2011 și perspectivele pentru 2012-2013, în: Albu, C., Cartas, M. (Coord.), Conjunctura economiei mondiale – 2012, Academia Română, INCE, IEM, București, iunie 2012.

Ilie, Georgeta– Politici comerciale, Editura Prouniversitaria, București, 2009

Ilie, Georgeta– Comerț internațional, Editura Prouniversitaria, București, 2012

Institutul European din România – Studii de strategie și politici (SPOS), 2012

Iancu, A. , “Transition, Integration And Convergence – The Case Of Romania”, Working Papers of National Institute of Economic Research, 101222, National Institute of Economic Research, 2010

Korka M., Tusa E. – Statistică pentru afacerile internaționale, București, Editura ASE, 2004

Kawecka-Wyrzyk E., Evolving pattern of intra-industry trade specialization of the new Member States (NMS) of the EU: The case of automotive industry, Economic Papers 364/March, European Commission, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, 2009

Martin, Hans-Peter, Schumann, H. Capcana globalizării, Editura Economică, București, 1999

Mereuță, C., „Model de analiză comparativă a principalilor indici de performanță economică și socială ai țărilor Uniunii Europene”, Working Papers of Macroeconomic Modelling Seminar 122501, Institute for Economic Forecasting, 2012

Miron Dumitru,n Politici comerciale, Editura Luceafarul, București, 2007

Memorandum privind Aprobarea valorilor finale ale obiectivelor României pentru Strategia Europa 2020, Departamentul pentru Afaceri Europene, Guvernul României, 2010.

Oehler-Șincai, Iulia M. (coordonator), Evoluții recente ale fluxurilor comerciale și investiționale dintre UE și țările BRIC. Implicații pentru România, studiu elaborat în cadrul Programului fundamental al Academiei Române, INCE/IEM, București, 2010.

Popescu, Gh., Evoluția gândirii economice, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 2000

Petiteville, F., „Les procéssus d'integration régionale, vecteurs de structuration du système international”, Problèmes Economiques, vol. XXVIII, no. 3, septembre 1997

Popa I., Tranzacții în comertul exterior, Editura Economică, București 2006

Provision of deficit and debt data for 2011 (second notification) – Eurostat, Newsrelease Euroindicators 149/2012, 22 octombrie 2012.

Saavedra-Rivano, N., Hosono, A., Regional Integration and Economic Development, Hampshire: Palgrave, 2001

Suta N., Comerț internațional și politici comerciale internațional, București, Editura All, 2005

Sen, Amartya, „How to Judge Globalization?”, The American Prospect Online, 2002, www.prospect.org/prim/V13/sen-a

Trifu, Al., Gândirea economică în unitatea spațio-temporală, Editura Performantica, Iași, 2005

The World Bank (2012b), Global Economic Prospects. Managing Growth in a Volatile World, Volume 5, June 2012, Washington D.C.

WTO (2012a), World Trade 2011, Prospects for 2012. Trade Growth to Slow in 2012 After Strong Deceleration in 2011, WTO PRESS RELEASE, PRESS/658, 12 April 2012, Geneva

United Nations/DESA, UNCTAD et al. (2012), World Economic Situation and Prospects 2012, January, United Nations, New York

WTO, OECD, UNCTAD (2010), Reports on G20 Trade and Investment Measures (Mid- May to Mid-October 2010), 4 November 2010.

WTO (2010a), INTERNATIONAL TRADE STATISTICS, “Trade to Expand by 9,5% in 2010 After a Dismal 2009”, PRESS Release/598, 26 March 2010, Geneva.

WTO (2011), WORLD TRADE 2010, PROSPECTS FOR 2011, “Trade Growth to Ease in 2011 But Despite 2010 Record Surge, Crisis Hangover Persists”, WTO PRESS RELEASES, PRESS/628, 7 April 2011, Geneva.

WTO, OECD, UNCTAD (2010), Reports on G20 Trade and Investment Measures (Mid- May to Mid-October 2010), 4 November 2010.

http://ec.europa.eu/eurostat

http://businessday.ro/07/2010/balanta-de-plati-si-datoria-externa-

=== ΒІΒLІΟGRАFІЕ ===

BIBLIOGRAFIE

Ailenei, D. „European Integration and the Economic Development”, Analiză și prospectivă economică, nr. 1-2, Editura ASE, București, 2005

Bal A., Dumitrescu S. – Economie mondială, Editura Economică, București, 2006

BCE – Raport anual 2011, Buletin lunar (octombrie 2012); FMI – World Economic Outlook (octombrie 2012).

BCE – Raport anual 2013, Monthly bulletin – octombrie 2014; FMI, World Economic Outlook – octombrie 2014.

Balanța de plăți și poziția investițională internațională a României, Raport anul 2010

Balanța de plăți și poziția investițională internațională a României, Raport anul 2012

Cobzaru Al., I., Comerțul internațional. Globalizare. Criză, Editura Performantica, Iași, 2009

Centrul de comerț internațional UNCTAD/ OMC – Runda Uruguay. Ghidul întreprinzatorului, București, 2011

European Economic Forecast, Spring 2011, European Economy 1/2011, Commission staff working document, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, European Commission, 2011

Eurostat, Newsrelease Euroindicators 158/2014: Provision of deficit and debt data for 2013 – second notification, 21 octombrie 2014.

Ghibuțiu, A. (2011b), Evoluția comerțului internațional cu bunuri și servicii în anii de criză și post-criză, în: Oehler-Șincai, I. M. (Coord.), Ghibuțiu, A., Pencea, S., Lianu, C., Piețe potențiale extracomunitare pentru firmele românești – Brazilia, Rusia, India, China (BRIC), Editor Tribuna Economică, București, 2011

Ghibuțiu, A. (2012a), Tendințe în evoluția comerțului internațional în 2011 și perspectivele pentru 2012-2013, în: Albu, C., Cartas, M. (Coord.), Conjunctura economiei mondiale – 2012, Academia Română, INCE, IEM, București, iunie 2012.

Ilie, Georgeta– Politici comerciale, Editura Prouniversitaria, București, 2009

Ilie, Georgeta– Comerț internațional, Editura Prouniversitaria, București, 2012

Institutul European din România – Studii de strategie și politici (SPOS), 2012

Iancu, A. , “Transition, Integration And Convergence – The Case Of Romania”, Working Papers of National Institute of Economic Research, 101222, National Institute of Economic Research, 2010

Korka M., Tusa E. – Statistică pentru afacerile internaționale, București, Editura ASE, 2004

Kawecka-Wyrzyk E., Evolving pattern of intra-industry trade specialization of the new Member States (NMS) of the EU: The case of automotive industry, Economic Papers 364/March, European Commission, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, 2009

Martin, Hans-Peter, Schumann, H. Capcana globalizării, Editura Economică, București, 1999

Mereuță, C., „Model de analiză comparativă a principalilor indici de performanță economică și socială ai țărilor Uniunii Europene”, Working Papers of Macroeconomic Modelling Seminar 122501, Institute for Economic Forecasting, 2012

Miron Dumitru,n Politici comerciale, Editura Luceafarul, București, 2007

Memorandum privind Aprobarea valorilor finale ale obiectivelor României pentru Strategia Europa 2020, Departamentul pentru Afaceri Europene, Guvernul României, 2010.

Oehler-Șincai, Iulia M. (coordonator), Evoluții recente ale fluxurilor comerciale și investiționale dintre UE și țările BRIC. Implicații pentru România, studiu elaborat în cadrul Programului fundamental al Academiei Române, INCE/IEM, București, 2010.

Popescu, Gh., Evoluția gândirii economice, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 2000

Petiteville, F., „Les procéssus d'integration régionale, vecteurs de structuration du système international”, Problèmes Economiques, vol. XXVIII, no. 3, septembre 1997

Popa I., Tranzacții în comertul exterior, Editura Economică, București 2006

Provision of deficit and debt data for 2011 (second notification) – Eurostat, Newsrelease Euroindicators 149/2012, 22 octombrie 2012.

Saavedra-Rivano, N., Hosono, A., Regional Integration and Economic Development, Hampshire: Palgrave, 2001

Suta N., Comerț internațional și politici comerciale internațional, București, Editura All, 2005

Sen, Amartya, „How to Judge Globalization?”, The American Prospect Online, 2002, www.prospect.org/prim/V13/sen-a

Trifu, Al., Gândirea economică în unitatea spațio-temporală, Editura Performantica, Iași, 2005

The World Bank (2012b), Global Economic Prospects. Managing Growth in a Volatile World, Volume 5, June 2012, Washington D.C.

WTO (2012a), World Trade 2011, Prospects for 2012. Trade Growth to Slow in 2012 After Strong Deceleration in 2011, WTO PRESS RELEASE, PRESS/658, 12 April 2012, Geneva

United Nations/DESA, UNCTAD et al. (2012), World Economic Situation and Prospects 2012, January, United Nations, New York

WTO, OECD, UNCTAD (2010), Reports on G20 Trade and Investment Measures (Mid- May to Mid-October 2010), 4 November 2010.

WTO (2010a), INTERNATIONAL TRADE STATISTICS, “Trade to Expand by 9,5% in 2010 After a Dismal 2009”, PRESS Release/598, 26 March 2010, Geneva.

WTO (2011), WORLD TRADE 2010, PROSPECTS FOR 2011, “Trade Growth to Ease in 2011 But Despite 2010 Record Surge, Crisis Hangover Persists”, WTO PRESS RELEASES, PRESS/628, 7 April 2011, Geneva.

WTO, OECD, UNCTAD (2010), Reports on G20 Trade and Investment Measures (Mid- May to Mid-October 2010), 4 November 2010.

http://ec.europa.eu/eurostat

http://businessday.ro/07/2010/balanta-de-plati-si-datoria-externa-