EVOLUTIA CARACTERISTICILOR STILISTICE SI TEHNICE ALE MOBILIERULUI CU [619230]

1
EVOLUTIA CARACTERISTICILOR STILISTICE SI TEHNICE ALE MOBILIERULUI CU
VALOARE ISTORICA

INTRODUCERE

Spațiul interior și mobila care -l echipează sunt consecințele dezvoltării istorice a unor
necesități. Produse autonome, realități în sine, purtătoare de multiple valori materiale și
spirituale, ele reprezintă în același timp trăsături esențiale ale unor epoci, expresia unor
existențe. Se studiază istoria mobilei nu pentru a imita sau reproduce, nici pentru
însușirea unor tehnici perimate, ci dintr -o fireas că trebuință intelectuala de a pătrunde și
înțelege evoluția unui fenomen. De aceea nu interesează numai capodoperele, ci și
creațiile simple ale unor meșteri anonimi, care au știut să răspundă în felul lor propriu,
cu mijloacele care le -au stat la îndemân ă, unor necesități ale omului într -o anumită
etapă a istoriei. Stiulurile se succed din epocă în epocă cu variate individualizări
geografice, urmărind traiectorii ascendente și inevitabile decadențe. Opera, ca realitate
corelativă și ca expresie istorică, conformează însă, independent de fluctuațiile valorilor,
un mod de gândire și de exprimare ale cărui înțelesuri le urmărește istoria, nu pentru a
se pierde in visări romantice, ci pentru a capta sensurile contemporaneității și înlănțuirile
lor premergătoar e. Înlăturarea legăturilor cu trecutul este tot atât de greu de imaginat ca
și desprinderea contactelor cu viitorul. Năzuințele spre continuitate sunt invariabile ale
conș tiinței și ale demnității umane . Continuitatea nu înseamna conservatorism și nu are
înțelesuri statice. Dimpotrivă, ea este un factor de progres, de necontenite depășiri.
Creatorul contemporan înțelege că opera sa socotita astăzi modernă va aparține mâine
istoriei.
Trebuie menționat faptul că arta arhitec turii, sculpturii , picturii și fabr icării mobilierului s-
a familiarizat. Pe parcursul istoriei ei se deplasează paralel, unul lângă altul, nici o artă
nu poate trăi fără celălalt, din punct de vedere stilistic.

2
1. Evoluția fabricării mobilierului
1.1. Primele adăposturi și primele preocupări de amenajare a interiorului
Cel mai vechi mobilier a fost probabil o bucată de piatră sau un copac căzut la pământ ,
la care omul s -a așezat să odihnească. Apoi din obiectele găsite în natură, cu scule
rudimentare s -a creat și alte tipuri de mobilier. Deși nu prea avem date despre
mobilierul, din vremurile preistorice, totuși știm, că aceste obiecte au avut rol pur
funcțional. Toate acestea sunt ipoteze, dar este cert că dezvoltarea civilizației atrage
după sine formarea tipurilor de mobilier și dezvoltarea t ehnicilor și tehnologiilor de
fabricație.
1.2. Antichitatea
1.2.1. Egiptul antic

Această descriere începe c u istoria Egiptului antic, deoarece cultura acestui popor antic
a avut e fect la dezvoltarea culturii grecești , și la dezvoltarea întregului continent, a
Europei, chiar și din punct de vedere a fabricării mobilierului.
Mobilier ul din Egiptul antic , este simplu, iar tehnica de fabricare este aproape
identică, celei utilizate și astăzi. Pentru piesele de m ari dimensiuni foloseau cepuri , în
special la mese și scaune, o tehnică popular ă și astăzi. A apărut și decorarea, ca
funcție estetică, lângă rolul funcțional. Fi nisajul are rol deosebit : lustruirea, colorarea,
cu culori vii, decorarea în stil plat . A apărut și tapițeria, mobilierul fiind căptușit cu perne.
Mobilierul a avut și funcții practice, dar a variat și în funcție de status social. Printre
piesel e de mobilier, multe au ramas până î n ziua de azi: scaune cu spă tar, taburete
simple sau pliante, tronuri impună toare (Fig. 1.) , paturi , ce imitau prin fo rma lor silueta
unor animale, lă zi pictate . În ultimele secole ale dezvoltării culturii egiptene, montanții
etajerelor și picioarele mobilei pentru ședere se executa prin strunjire.
Materialul din care se lucra era lemnul de măslin, smochin sălbatec, sicomor, tisă, dar
mai ales cedru, pe care -l îmbaracau la Biblos.
Descoperirile arheologice dovedesc e xistența unor contraste izbitoare între locuințele
celor bogați și ale celorlalți locuitori ai Egiptului.

3

Fig. 1. Tronul fa raonului
Exemplele oferi te de picturile murale sugereaz ă că mobilierul destinat celor bogaț i era
amplu ornamentat cu diverse decoraț iuni. Picioarele meselor si scaunelor erau
acoperite cu foițe de aur, alte suprafețe, mai ales cele ale lă zilor fiind acoperite cu
straturi de fildes sau din alte materiale. Formele erau in general antropomorfice.
1.2.2. Grecia a ntică
Arhitectura greacă și -a atins apogeul in construirea templelor, interpretate ca locuințe
ale zeilor. Coloanele devin elementul principal, deschis, primitor al arhitecturii grecești,
fiind utilizate atât în programele religioase, cât și la clădirile publice și particul are.
Despre tipurile și modul de fabricare a mobilierului antic grecesc , avem cunoștințe
mai ales pe baza tablourilor și reliefelor .
Interioarele nu erau încărcate cu multe piese de mobilă. În Grecia a ntică mobilierul a
devenit mai confortabil. Tronul era acoperit cu blănuri și piei de animale și era rezervat
stăpânului casei. Scaunele pentru femei aveau planul de șezut si picioarele curbate,
ceea îl făcea mai comod si mai elegant. Se mai foloseau și ta burete tapițate cu pânza

4
sau piele. (Fig. 2.) Paturile erau înalte si acoperite cu saltele așezate pe chingi. Mesele
erau in forma rectangulară sau ovală și nu foarte înalte. Îmbrăcămintea și alte obiecte
personale sau casnice se țineau în lăzi.

Fig. 2.
Motivele ornamentale erau fie geometrice, fie vegetale stilizate. Frizele de palmete și de
meandre erau motivele preferate.
1.2.3. Roma antică
Romanii au preluat multe piese de mobilier de la greci, printre care taburetul cu patru
picioare si scaunul pliant. Jilț urile e rau facute din bronz sau marmură, cu elementele de
susținere in forma de animale reale sau fantastice. Paturile aveau forme difer ite sau cu
capă tul mobil, pentru a fi folosite la: citit (Fig. 3 .), luat masa, dormit, fiind turnate în
bronz. Mesele aveau trei sau p atru picioare, ori erau susținut e pe capre. Picioarele
aveau forme zoomorfe.

5

Fig. 3 . Pat roman pentru citit
1.2.4. Stilul bizantin
Arhitectura bizantină își ridică cele mai valoroase monumente în timpul împăratului
Iustinian (527 -565), perioadă în care arta bizantină se conturează într -un stil închegat.
Meșteri veniți din Orient, unde se construiseră încă din veacurile al IV -lea și al XV -lea o
serie de biserici, ridică în Constantinopol construcții cu cupole largi, sprijinite pe arce și
bolți de mari deschideri. Mobilile nu mai au formele elegante și constructive ale celor
clasice, pe care bizantinii au căutat să le imite. Multe din tehnicile cunoscute de meșterii
romani sa -u pierdut, astfel încât execuția pare să fi fost mai rudimentară.
Valorile mobilei bizantine consta în deosebi în decorul său ornamental. S -au adoptat
multe din motivele elenismului: frunze de acantus, palmete și altele, alături de rozetele
orientale. Suprafețele au fost acoperite cu picturi și cu mozaicuri. Indicând predilecție
pentru geometrizări, sau stilizări ale motivelor florale. Încrustații de fildeș, de ceramică
policromă, pietre semiprețioase sau prețioase, metalul (chiar aurul) completează
decorul fastuos al mobilei bizantine, îmbrăcată în stofe și covoare care amintesc de arta
imperiului persan al sasanizilor.

Pe parcursul evului mediu timpuriu , (sec. IX -XII) și în arhitectură a apărut un stil cu
totul nou, stilul romanic, care a folosit, ca principala materie primă în construcții , piatra.
Zidurile sunt pline, masive, cu decorație limitată, cu spații geometrice, rectangulare. În
această perioadă s -a construit mai ales mănăstiri și biserici (Fig. 4 .), dar și castele.

6

Fig. 4 . Biserică și mănăstire , construit în evul mediu târziu, în stil romanic – Zsámbék,
Ungaria
Acest aspect robust al arhictecturii se regăsește și în domeniul mobilierului. Tehnicile și
tehnologiile, privind fabricarea nu s -a dezvoltat în ritmul obișnuit ca în vremurile
anterioare, s-a folosit cherestea, ca materie primă, mai ales cioplit, fără prelucrare fină,
minuțioasă, fixate cu benzi metalice (Fig. 5 .)

Fig. 5 . Ladă de depozitare în stil romanic, din sec. XIII. din Alsacia

7
Stilul gotic are originea din Franța, astfel primul monument arhitectural este Bazilica
Sfântul Denis, din sec. XII. (Fig. 5.) Fațada a fost creat prin viziunea artistică a Abatelui
Suger, iar nava a fost adăugată cu secole mai târziu.
Arhitectura gotică se caracteriz a prin folosirea arcadelor ascuțite, p recum și a altor
inovaț ii deosebite , care creau efecte spaț iale spectaculare, dar paradoxal mobilierul di n
secolul XII nu a fost influenț at de acest stil n ou, mobilierul cetățenilor bogați totuși a
rămas simplu. Abia din 1400 î n construcția mobilierului au început sa fie introduse
elemente gotice precum unghiurile foarte ascuțit e. Apoi, pentru mai multe de un secol,
element ele gotice erau sculptate pe spă tarele scaunelor, pe cufere si pe laturile
meselor. Lăzile rămân, până în secolele XVII -XVIII, cele mai frecvente obiecte de
mobilier pentru depozitare. Ele sunt alcătuite pe principiul unor rame -tăblii, cu sau fără
soclu. Tăbliile sunt împodobite fie cu arcaturi frânte, care încadrează personaje sau
animale fantastice, fie cu casete, sau elemente de forma p lisată.
Ca urmare a cruciadelor, comerțul a luat elan, iar meșteșugarii s -au asociat în bresle,
pentru a apăra interesele comune , și au existat până spre sfârșitul secolului al XIX -lea.
În Transilvania breasla cu mai puțini meșteri era cea a tâmplarilor, întâlniți și sub
denumirea de măsari sau dulgheri. Numărul mic de meșteri se explică prin faptul că nu
oricine își putea permite luxul unui mobilier făcut de aceștia, în general la priceperea lor
apelând elitele . Meșterii tâmplari nu se îndeletniceau numai cu fabricarea mobilierului
pentru locuințe, mulți dintre ei lucrau și mobilier pentru bisericile din Transilvania,
(Fig. 6 .) sculptau și altare, unele dintre ele adevărate opere de artă. În cadrul acestui
meșteșug, datorită perfecționării uneltelor meșteșugul lemnăritului s -a dezvoltat pe o
scară tot mai largă .

8

Fig. 6 . Mobilier bisericesc în stil gotic
Renașterea
” Înainte de Renaștere, omul își cerea zilnic scuze în fața lui Dumnezeu pentru existența
sa. După Renaștere, Dumnezeu Își cere scuze zilnic în fața omului pentru că există. ”
-Nae Ionescu –
Societatea feudală a Evului Mediu , cu structura să ierarhică ri gidă, dominată de
economia agrară și sub puternică influență a Bisericii Catolice , a început să se
destrame , și cu această ocazie am ajuns, din punct de vedere istoric și cultural la
Renașterea (sec. XV -XVII). Din punct de vedere istoric, Evul Mediu se sfarseste in sec.
XV, insa istoricii nu au putut sa cada de acord asupra unui an. De la tara la tara anul
exac t difera, insa o data foarte vehiculata ar fi anul 1453, anul caderii
Constantinopolului, an care coincide in vest cu sfarsitul Razboiului de 100 de ani.
Renașterea nu se referea numai la revigorarea ideilor antichității, ci la dezvăluirea mai
liberă a per sonalității.
Renașterea italiană

9
Contribuțiile acestei perioade sunt multiple pe plan teoretic și au avut un impact major
asup ra arhitecturii și mobilierului.

Fig. 6. Palatul Rucellai din Florenta, mijlocul sec XV, proiectat de Alberti
În orașele Italiei, prosperitatea tot mai ma re a dus la creșterea bogăției, iar tâmplaria a
dezvoltat în artă. Este insă un lucru mai puțin cunoscut faptul că mari artiș ti, precum
Michelangelo, Cellini sau Leon ardo da Vinci (Fig. 7.) au conceput, pe lâ nga marile
capodopere artistice, ș i piese de mobilier si modele de mobilă .

Fig. 7 . Semnătura lui Leonardo da Vinci

10
Mobilierul Renașterii italiene poate fi clasificat în funcție de locul utilizării: mobilier
destinat echipării spațiilor cu destinație e cleziastică; mobilier destinat echipării edificiilor
publice; mobilier pentru locuințe. La rândul său, mobilierul destinat locuințelor se poate
încadra, în trei grupe: mobilier simplu pentru uz curent; mobilier realizat conform
cerințelor și restricțiilor de calitate ale breslelor specializate; mobilier realizat în urma
unor comenzi speciale de către meșterii și / sau artiștii performanți.
Mobilierul Renașterii italiene este de multe ori o replică a formelor și ornamentației
caracteristice arhitecturii din această perioadă.
Cele mai importane tipuri de mobilier folosite în Italia renascentistă:
Lăzile (cassone), care au mai multe funcții, de ședere , de dormit, de luat masa și de
depozitare, cu forme simple, rectangulare, decorate cu picturi, intarsii, cu el emente
sculptate .