Evol uția si caracteristicile asigurărilor de [601422]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE

Evol uția si caracteristicile asigurărilor de
viață din Româ nia

Coordonator:

Absolvent: [anonimizat]
2016

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Necesitatea, rolul și importanț a economico -socială a asigurărilor
1.1.Definirea conceptului de asigurare
1.2. Importanț a economico -socială a asigurărilor
1.3. Clasificări și tipuri de asigurări
1.4. Necesitatea și rolul asigurărilor
1.5. Reglementările normative în România și UE privind asigurările.

Capitolul II. Asigură rile de viață în Româ nia
2.1. Considerente gener ale privind conceptul de asigurări de viață
2.2.Principalele tipuri de asigurări de viață
2.3. Evoluția asigurărilor de viață pe piața românească de asigură ri

Capitolul III. Analiza eficenței activității de asigurare de viață î n cadrul companiei
OMNIASIG

CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I. Necesitatea, rolul și importanta economico -socială a asigurărilor

1.1.Definirea conceptului de asigurare

Prin definiție, “asigurarea reprezintă un acord de voință (sub formă de contract) între
asigurat și asigurator, prin care asiguratorul oferă asiguratului contravaloarea daunelor (sau
suma asigurată) în cazul producerii riscurilor, în schimbul plății de către asigurat a primei
de asigurare”1.
Asigurarea are ca fundament principiul mutualității, conform căruia, fiecare asigurat
contribuie cu o sumă de bani, sub forma primei de asigurare, la crearea fondului de
asigurare, din care sunt acoperite eventualele daune suferite, prin redistribuirea riscului.
Plătind o sumă relativ mică asiguratorului, asiguratul are certitudinea că, în caz de
producere a unui eveniment nedorit, acesta va fi despăgubit cu o sumă mult mai mare.
Acest lucru este posibil, întrucât se bazează pe faptul că aceste evenimente nu pot surveni
la toți membrii grupului în același timp, similar cu activitatea de creditare a băncilor prin
rezerva fracționară.
Principiul mutualității se poate aplica, d eoarece se bazează pe acțiunea legii numerelor
mari (cu cât este mai mare numărul expunerilor la risc, cu atât probabilitatea pagubelor
produse se va apropia de valoarea probabilității daunelor estimate).
Chintesența economică a asigurării o constituie aco perirea pagubelor dintr -un fond
central, creat prin contribuția tuturor asiguraților. Acest fond este creat pentru:
 Acoperirea cheltuielilor administrative ale societății;
 Plata daunelor;
 Crearea unui fond de rezervă, de unde se vor plăti daunele mari.
Este important de reținut că fondul de asigurare se instituie pentru acoperirea unor
daune provocate de evenimente viitoare și nesigure, și, în consecință, aceste fonduri nu
acoperă pierderi cauzate de utilizarea în condiții de normalitate a unor bunuri sau d e
diminuarea valorii lor din varii motive.
Cadrul existențial al asigurării îl reprezintă:
 Mutualitatea în suportarea pagubelor;
 Existența comunității de risc;
 Împărțirea riscului.

1 Negru, T. op. cit., p. 9

Asigurarea are meritul că oferă membrilor comunității afectați de producere a riscului
asigurat din fondul de asigurare, cu titlu de indemnizație, sume ce pot depăși de câteva ori
cuantumul contribuției acestora la fondul respectiv. Indivizii recurg la asigurare numai
dacă prima pe care trebuie să o plătească anual este atractivă, și redusă comparativ cu
eventuala pagubă.
Ca forme de protecție împotriva riscului practicate de -a lungul timpului pot fi
menționate:2
 autoasigurarea;
 asigurarea propriu -zisă;
 coasigurarea;
 reasigurarea;
 retrocedarea.
Un concept important in domeniul asigurărilor este a utoasigurarea. Predictibilitatea îi
îndeamnă pe oameni, și pe unele unități economice să își constituie fonduri bănești de
rezervă, având rol de autoprotecție și autoasigurare. Numai dacă aceste fonduri sunt destul
de mari, atunci popula ția și unitățile economice pot să -și refacă / răscumpere bunurile în
caz de accidente sau producere a unor calamități naturale. Acest fonduri se constituie pe
termen lung și pot afecta capacitatea funcțională a unității, care ar putea suferi de lipsă de
lichidități, necesare desfășurării obiectului de activitate. Acestea sunt similare
provizioanelor constituite de bănci pentru creditele neperformante.
Astfel, costul autoprotecției este mai ridicat decât cel al unei asigurări propriu -zise.
Prin urmare, autoa sigurarea este o metodă de creare autonomă, descentralizată și
independentă a unor fonduri de rezervă de către persoane fizice și juridice. Eficiența
acestei metode de asigurare se poate manifesta numai dacă fondul instituit este suficient de
mare iar frec vența riscurilor este scăzută.
Autoasigurarea nu respectă principiul fundamental al asigurării – principiul mutualității.
Asigurarea propriu -zisă. Aceasta diferă de autoasigurare, presupunând existența
comunității de risc și mutualitatea în compensarea dau nelor, a prejudiciilor și a răspunderii
față de terțele persoane care au suferit prejudicii. Economic vorbind, asigurarea înseamnă
constituirea de fonduri bănești necesare în cazul producerii diverselor pagube.
Coasigurarea. Încadrându -se în sfera asigurăr ilor directe, alături de asigurarea propriu –
zisă, coasigurarea acoperă situațiile în care, dat fiind valoarea bunurilor asigurabile precum

2 Negru, T., op. cit., p. 10

și numărul lor, riscurile în cauză sunt greu de asumat de către o singură societate de
asigurări, asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăți de asigurare,
care participă la acoperire fiecare în cotă -parte, pentru aceeași perioadă. În altă ordine de
idei, coasigurarea presupune încheierea mai multor contracte de asigurare între asigurat și
mai multe societăți de asigurare, urmând ca, în condițiile producerii evenimentului
asigurat, fiecare asigurător să contribuie la acoperirea daunei proporțional cu contribuția la
acoperirea riscului.
Reasigurarea este un contract încheiat întrea asiguratorul iniția l, care devine reasigurat
și o societate de reasigurare, care devine reasigurător. În acest caz, reasigurătorul cedează o
parte din prima de asigurare inițială, și o parte din riscurile inițiale, urmând ca, în urma
producerii evenimentelor nedorite, reasig urătorul să plătească parte din despăgubirile
asiguratorului inițial.

1.2 Importanta economico -socială, necesitatea și rolul asigurărilor

Funcțiile economice ale asigurărilor diferă, după cum vedem activitatea de asigurare; la
nivel microeconomic – în cadrul societăților de asigurări, sau la nivel macroeconomic – ca
industrie a asigurărilor. Indiferent de nivel, specialiștii sunt de acord că asigurările
îndeplinesc următoarele funcții, ce constau în manifestarea conținutului și a destinației lor
în proc esul activității economico -sociale:

1. Funcția de compensare bănească a pagubelor;
2. Funcția de prevenire a daunelor;
3. Funcția financiară / de repartiție;
4. Funcția de control.

1. Funcția de compensare bănească a pagubelor. Este cea mai importantă funcție a
asigurărilor, întrucât se asigură pagubele datorate producerii evenimentelor sau riscurilor
asigurate. Astfel, în cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă, asigurator ul
efectuează plata unor sume asigurate. Această funcție a stat la baza dezvoltării și aplicării
asigurărilor pe plan național și internațional. Potrivit acestei funcții, asigurarea are rolul de

a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, pre cum și la recuperarea unor
prejudicii de către asigurați.
Încă de la apariția asigurărilor, ele au îndeplinit această funcție pe plan național și
internațional, contribuind la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea
prejudiciilor apărute în urma manifestării unor evenimente nedorite.

2.. Funcția de prevenire a daunelor. Pentru a preveni plata unor despăgubiri mari
acordate de către companiile de asigurări asiguraților, acestea și agenții de brokeraj prevăd
în programul lor de activitate o s erie de măsuri complexe pentru preîntâmpinarea, limitarea
și combaterea riscurilor, și, implicit, a daunelor.
Tot în scop preventiv, se practică de către asigurători franșiza. Aceasta constă din
scăderea din drepturile de asigurare a unei sume determinate, care înseamnă participarea
asiguratului la acoperirea unei părți din daună. Scopul aplicării franșizei este dublu: în
primul rând îl obligă pe asigurat să adopte oconduită preventivă, să aibă grijă să întrețină
bunul asigurat; în al doilea rând se urmăreș te să nu se încarce cheltuielile societății de
asigurare la un nivel foarte mare, deoarece de multe ori cheltuielile cu gestionarea și
administrarea pagubelor pot să depășsească paguba însăși.În prezent, pe piața românească
a asigurărilor sunt prezente dou ă tipuri de franșiză: una care impune un nivel fix din
valoarea daunei, și alta care impune un nivel procentual din valoarea asigurată.

3. Funcția financiară / de repartiție. Funcția financiară este determinată, într -o primă
instanță, de faptul că nu toat e polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscurilor, iar
în a doua fază, de decalajul în timp între momentul încasării primelor și momentul plății
despăgubirilor – decalaj destul de mare manifestat în cazul asigurărilor de viață. Acest
lucru se în tâmplă din cauză că societățile de asigurare -reasigurare plasează primele
încasate pe piața capitalurilor, în scopul obținerii unor venituri suplimentare și a creșterii
rentabilității societății. Prin aceste plasamente realizate, asigurările contribuie la creditarea
economiei naționale, la echilibrarea balanței de plăți și sporirea valorii adăugate. E
important însă să se țină cont și de instrumentul financiar în care se investește, întrucât
există posibilitatea, cu precădere în cazul acțiunilor, de scădere a valorii lor de piață, și,
implicit a pierderii de fonduri de către societățile de asigurare.
Funcția de repartiție, care este de fapt o subramură a celei financiare, se realizează în
procesul repartiției produsului național brut, când se constituie, rep artizează și utilizează
fondul de asigurare. Primele de asigurare încasate de la agenții economici și persoanele

juridice asigurate reprezintă relații de repartiție a PNB -ului. În funcție de asigurați,
români, respectiv străini, are loc repartiția produsu lui național brut pe plan intern / extern.
În cadrul acestei funcții, fondul de asigurare este folosit, în principal, pentru finanțarea
acțiunilor și măsurilor de prevenire, limitare și combatere a pagubelor. Această funcție
constă în repartizarea și utili zarea fondului de asigurare în scopul compensării daunelor
provocate bunurilor asigurate și plății sumelor asigurate în cazul asigurării de persoane.

4.Funcția de control3 urmărește modul în care se realizează încasarea primelor de
asigurare și a altor ve nituri ale organizației de asigurare, cum se efectuează plățile cu titlu
de indemnizație de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, determinarea corectă a
drepturilor cuvenite asiguraților, etc.
În România, funția de control este exercitată de c aătre Comisia de Supraveghere a
Aigurărilor, autoritate administrativă având următoarele atribuții:
 supravegherea situației financiare a asigurătorilor, în vederea protejării
intereselor asiguraților sau a potențialilor asigurați, în care scop poate dispun e
efectuarea de controale asupra activității asigurătorului sau brokerilor de
asigurare;
 luarea măsurilor necesare pentru că activitatea de asigurare să fie gestionată cu
respectarea normelor prudențiale specifice;
 elaborarea sau avizarea proiectelor de ac te normative, care privesc domeniul de
asigurări sau care au implicații asupra acestui domeniu, precum și avizarea
actelor administreative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;
 aprobarea acționarilor semnifivcativi și a persoanelor sem nificative ale
asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin normă;
 aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător înregistrat în România;
 aprobarea transferului de portofoliu, etc.

3 Tănăsescu, P., Șerbănescu, C., op. cit., p. 19