Evidenta Informatizata a Vanzarilor de Asiguraridocx

=== Evidenta informatizata a vanzarilor de asigurari ===

1.Abordare conceptuală pe bază de documentare bibliografică

1.1 Definiție

Asigurarea este definită ca fiind operația financiară care decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic, să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.

Istoria asigurărilor a constat in dezvoltarea de afaceri moderne de asigurare impotriva riscurilor,in special in privinta mărfurilor,proprietaților,deces,accidente auto si tratament medical.

Industria ajută la eliminarea riscurilor(de exemplu,atunci cand societațile de asigurare împotriva incendiilor cer implementarea măsurilor de siguranță și instalarea hidranților),impraștie riscurile de la un individ la întreaga comunitate,si ofera o sursă importantă de finanțare pe termen lung,atat pentru sectorul privat,cât și pentru cel public.

Industria este în general profitabilă si oferă oportunitați atractive de angajare pentru „gulerele albe”.

1.2 Scurt istoric

Lumea antică

Într-un fel,putem spune ca asigurarile datează înca de la inceputurile societații umane. Știm despre doua tipuri de economii în societațile umane:naturală sau non-monetara(in care se foleseste barterul si schimbul) si economii monetare (cu piețe monedă,instrumente financiare ș. a. ). În primul caz asigurarea se refera la ajutor reciproc(în cazul in care casa unei familii a fost avariata/distrusă, vecinii sunt angajați sa ajute la reconstruire.

Primele mettode de a transfera sau distribui riscul au fost folosite de poporul chinez și de cel babilonian in mileniul 3 și 2 BC. Comercianții chinezi care calatoreau pe praguri fluviale înșelatoare redistribuiau marfa intre mai multe nave pentru a limita pierderile in cazul in care o singura nava ar fi eșuat. Babilonii au dzvoltat un sistem care apare si in Codul lui Hamumurabi:daca un negustor ar fi primit un imprumut pentru a-și finanța transportul,el ar fi platit creditorului o suma suplimentară pentru a primi asigurarea că,in cazul in transportul ar fi fost pierdut s-au furat,creditorul ar fi anulat împrumutul.

La un moment dat in mileniu 1 BC,locuitorii insulei Rhodes au creat media generala. Aceasta a permis grupurilor de comercianși sa plateasca pentru a-și putea asugra bunurile transportate colectiv. Banii colectati erau folositi pentru a rambursa un comerciant ale cărui bunuri au fost avariate.

Grecii si romanii au introdus originile aasigurărilor de viața și de sănătate circa 600 Bc

Când au creat bresle numite ‚societați benevolente’ care aveau grijă de familiile membrilor decedați.

Era medievală

Contacte de asigurare separate(polițe de asigurare) au fost inventate in secolul 14 in Genoa. Aceste noi contracte au permis asigurarilor sa fie separate de investiții,o separare a rolurilor care la incput a fost folositoare in asigurarile maritime. Prima carte tipărită dspre asigurări a fost tratatul legal’Despre asigurări și comercianți’ de Pedro de Santarem,publicată in 1552.

Era Moderna

Asigurările au devenit mai sofisticate in Epoca Luminilor a Europei,si s-au dezvoltatat mai multe tipuri. Unele forme de asigurare s-au dezvoltat in Londra in secolul 17. De exemplu,testamentul colonistului englez Robert Hayman menționa doua politici de asigurare procurate cu cancelarul diecezan,Arthur Duck. In valoare de 100 lire fiecare,una leagata de sosirea in siguranța a navei lui Hayman in Guiana si cealalta in cu privința la ‚o suta de lire asigurate de Dr. Arthur Duck pe viața mea’.

Coffee House Lloyd a fost prima companie de asigurări maritime . Asigurările imobiliare pot fi urmărite pana la Marele Incendiu din Londra, care, in 1666 a distrus mai mult de 13000 de case. Efectele devastatoare ale incendiului au transformat dezvoltarea asigurărilor ‚de la o chestiune de comoditate la una de urgența’

Un număr de încercări de asigurări împotriva incendiilor au eșuat, dar in 1681, economistul Nicholas Barbon si unsprezece asociați a înființat prima companie de asigurări de incendiu: ’Insurance Office for Houses’, la spatele Bursei Regale pentru a asigura locuințele din cărămidă.

In același timp, primele scheme de asigurare pentru subscrierea de afaceri au devenit disponibile. Mai pe la sfârșitul secolului 17, importanța Londrei ca centru de schimb a crescut, crescând si cererea de asigurări maritime. Tot in același timp Edward Lloyd a deschis o cafenea, care a devenit locul de întâlnire pentru petrecerile industriei navale si cei ce vor să intre in asemenea afaceri. Toate acestea au dus la creare pieței de asigurări Lloyd’s of London si alte afaceri navale și de asigurări.

Pe la sfârșitul secolului 19, guvernele începuseră să inițieze programe de asigurări împotriva bolilor si bătrâneții. Germania a construit pe o tradiție de programe sociale in Prusia si Saxonia care au început încă din anii 1840s. În anii 1880 cancelarul Otto von Bismarck a introdus pensia de bătrânețe ,asigurări de accidente si îngrijire medicală, care au pus bazele statului de ajutor social al Germaniei. În Marea Britanie a fost introdusa o legislație mai complexa de către guvernul liberal in 1911 in Actul național de Asigurări. Acesta a permis muncitorilor britanici accesul la primul sistem de contributiv de asigurare împotriva bolilor și șomajului. Acest sistem a fost extins foarte mult după Al Doilea Război Mondial sub influenta Raportului Beveridge, pentru a forma primul stat cu ajutor social modern.

1.3 Funcțiile asigurărilor

Asigurarea se manifestă ca o ramură prestatoare de servicii în momentul în care o societate comercială de asigurare oferă acestora un serviciu și anume obligația de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit eveniment sau complex de evenimente în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice sau juridice

1.4 Elemente tehnice și condiții genrale ale asigurărilor

Conținutul complex și formele în care se perfecționează asigurările diferă, dart ele au și elemente comune:

Asigurarea implică o serie de părți sau subiecte, pesoane fizice sau juridice, între care se nasc raporturi juridice pe temeiuri legale sau contractuale. Acești subiecți sunt:

1.5 Notiunea de risc

In literatura de specialitatedin domeniu asigurărilor, riscul este definit ca un eveniment viitor si incert. În teoria deciziei si in statistica se face insa o distincție intreconceptul de risc si cel de incertitudine . Diferența consta in faptul ca în situațiile caracterizate derisc evenimentele au o distribuție probabilistica cunoscută,în timp cesituațiile caracterizate de incertitudine,distribuția de probabilitate este necunoscută.

Conceptului de risc i se asociaza doua dimensiuni semantice:probabilitatea de apariție si consecințele materiale si financiare aferente producerii unui anumit eveniment nedorit.

Probabilitatea de apariție poate fi determinata cu ajutorul statisticii matematice. Să consideram de exemplu ,cazul accidentelor auto. Dacă ne raportam la un singur conducator auto este foarte greu sa precizam cînd si cum va avea loc un accident si care vor fi consecințele. dacă ne raportam la o regiune sau o țară și la o anumita perioada de timp,atunci putem analiza probabilitatea de producere a accidentelor.

A doua deminsiune a riscului :consecinte materiale și financiare. Atenția noastra este axata pe accindetele care au o frecvența mare de proudecere si ignoram pe cele care au o rata mai mica de producere. Dar,daca acste accidente rare au consecinte dezastruoase,atunci ignorarea lor poate avea urmari catastrofale(accidente produse la explodarea unui reactor nuclear,cutremure,inundatii)De asemenea ,în aceasta categorie intra si accindentele aviatice,maritime care au consecinte foarte grave.

La cele doua dimensiuni mai putem adauga si percepția riscului. Modul in care percepem riscul difera de la persoana la alta(pentru un fumător riscul de cancer este mai mare decat pentru o persoana care nu fumeaza)

Aceasta componenta psihosociala a conceptului de risc este foarte importanta in analizarea si ,mai ales, în interpretarea riscurilor naturale sau tehnologice la care suntem supuși.

Riscurile pot fi provocate de forțele naturii, acestea putând acționa cu caracter accidental (forță majoră, incendiu etc. ) sau cu caracter permanent ( ex. : uzura). Riscurile pot fi provocate, de asemenea, de forțe umane ca urmare a unor interese individuale deosebite, a influențelor economice etc. Riscurile mai pot fi provocate de imperfecțiunile comportamentului uman.

Riscul asigurabil este fenomenul, evenimentul sau un grup de fenomene sau evenimente care, odata provocat, obligă pe asigurator să plătească asiguratului despăgubirea sau suma asigurată.

Noțiunea de risc asigurabil are, de regulă, mai multe sensuri:

risc asigurabil folosit în sensul de probabilitate de producere a evenimentului. Cu cât acest eveniment are o frecvență mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a pagubei și apare mai necesară asigurarea.

un alt sens este posibilitatea de distrugere parțială sau totală a bunurilor de unele fenomene imprevizibile (grindină, incendiu, seism etc. ).

În cazul asigurărilor de persoane, riscul asigurabil este elementul neprevăzut, dar posibil de realizat care conduce la pierderea totală sau parțială a capacității de muncă a asiguratului.

Fenomenul care a fost deja produs se numește caz asigurat sau sinistru.

Riscul asigurat mai poate fi întâlnit și în sensul de mărime, dimensiune a răspunderii asumate de asigurator prin încheierea unei asigurări.

1.6 Evaluarea

Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operația prin care se stabilește valoarea bunurilor, în vederea cuprinderii lor în asigurare.

 Această valoare trebuie să fie stabilită în deplină concordanță cu valoarea reală a bunului respectiv, deoarece orice exagerare, negativa sau pozitiva, poate avea consecințe negative pentru asigurat. Astfel, supraevaluarea trimite la slăbirea preocupării asiguraților pentru prevenirea pagubelor, iar subevaluarea nu permite acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să-și poată acoperi întreaga pierdere.

Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau egală cu valoarea bunului respectiv, înregistrată în evidența contabilă sau stabilită la prețul de vânzare-cumpărare practicat pentru acel bun pe piață, în momentul încheierii asigurării, element pe care îl întâlnim numai în asigurările de bunuri.

Suma asigurată – conform contractului de asigurare, este partea din valoarea asigurării pentru care asiguratorul își asumă răspunderea, în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea.  Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asiguratorului și ea nu poate depăși valoarea reală a bunului asigurat.

În asigurările obligatorii, asiguratul nu-și poate stabili suma asigurată, aceasta fiind prevăzută de lege, restrictiv sau alternativ, purtând denumirea de normă de asigurare. La cele facultative, aceasta se stabilește în funcție de propunerea asiguratului, cu condiția ca asiguratorul să fie de acord. La asigurările de persoane, suma asigurată se stabilește în funcție de înțelegerea dintre asigurator și asigurat.

Prima de asigurare – suma de bani pe care o plătește asiguratorul pentru ca acesta să constituie fondul de asigurare necesar plății indemnizațiilor în cazul producerii riscului asigurat.

Societatea de asigurare are obligația să mai constituie și alte rezerve sau fonduri prevăzute prin dispozițiile legale.

Valoarea primei de asigurare se stabilește înmulțind suma asigurată cu cota-primă, stabilită la 100 u. m. sumă asigurată (sau 1000 u. m. ).

Durata asigurării – perioada de timp cât există raportul de asigurare între asigurat și asigurator, așa cum au fost stabilit prin contractul de asigurare. Durata asigurării este specifică asigurărilor facultative: la asigurările de bunri, contractele de asigurări durează între câteva luni și un an; la asigurările de viață – durata este mai extinsă (5-30 ani). Durata asigurării exercită o influență deosebită asupra mărimii primei de asigurare.

Paguba sau dauna – reprezintă pierderea, exprimată valoric, suferită de un bun asigurat, ca urmare a producerii unui fenomen împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. Aceasta nu poate fi decât mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului asigurat. Astfel, paguba poate fi totală  daca bunul a fost distrus în întregime și parțială daca pierderea este mai mică decât valoarea bunului asigurat.

Despăgubirea de asigurare – suma de bani pe care asiguratorul este obligat să o plătească, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat. Despăgubirea nu poate depăși suma asigurată și este mai mică sau egală cu valoarea pagubelor, în funcție de princpiul de răspundere al asiguratorului care a fost aplicat la acoperirea pagubei.

1.6.1 Principii valabile la acordarea despăgubirii:

1.7 Clasificare a Asigurărilor

După domeniul la care se referă, asigurările pot fi grupate astfel: asigurări de bunuri, asigurări de persoane și asigurări de răspundere civilă.

Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale aparținând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse acțiunii unor fenomene naturale sau accidentelor. Asigurările de bunuri cuprind o gamă variată de valori materiale, cum sunt: mijloacele de producție fixe și circulante, culturile agricole și rodul viilor, animalele domestice, autovehiculele, navele maritime și fluviale, aeronavele, clădirile și alte construcții, bunurile casnice și alte categorii de bunuri aparținând populației.

Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru diminuarea consecințelor negative cauzate de calamități naturale, accidente, boli etc. sau pentru plata sumelor asigurate în legătură cu producerea unor evenimente în viața persoanelor (deces, împlinirea unei anumite vârste, pierderea capacității de muncă etc.).

Prin asigurările de răspundere civilă, asigurătorul își asumă obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudicial adus de asigurat unor terțe persoane.

Societățile comerciale din domeniul asigurărilor pot practica următoarele categorii de asigurări: asigurări de viață, asigurări de persoane, altele decât cele de viață; asigurări de autovehicule; asigurări maritime și de transport; asigurări de aviație; asigurări de incendiu și alte pagube la bunuri; asigurări de răspundere civilă; asigurări de credite și garanții; asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate și asigurări agricole.

Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) este o asigurare obligatorie de răspundere civilă, al cărei principal beneficiu pentru cumpărător este dreptul de a circula cu automobilul pe drumurile publice, iar în urma unui accident rutier prejudiciatul fiind adevăratul beneficiar al serviciilor asiguratorului.

Dacă proprietarul de vehicul nu a încheiat asigurarea obligatorie RCA, prin plata primelor de asigurare, săvârșește o contravenție care este constatată de către personalul Poliției și se sancționează cu amendă de la 1000 RON la 2000 RON, reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare/înregistrare, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

1.7.1 Evidența informatizată a polițelor auto din România

Evidența acestor date este ținută într-un sistem informatic creat pentru a ajuta psoesorii de asigurări sa verficice valabilitatea polițelor.

Valabiliatea poliței se poate verifica și online prin intermediul site-ului pus la dispoziție de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor: Centrul de informare CEDAM. Baza de date CEDAM are rolul de a oferi o evidență centralizată a polițelor RCA încheiate pe teritoriul României, atât in scopul unei mai bune urmăriri a respectării legislașiei în vigoare, cât și pentru a facilita accesul tuturor persoanelor interesate la informații legate de existența unei polițe RCA pentru un anumit autovehicul.

Atât funcționalitatea cât și conținutul de informații oferite de acest centru vor fi permanent îmbunătațite, pentru a reflecta cat mai fidel statutul actual al pieței de asigurări obligatorii din România, atât în perspectiva naționala cât și în cea a integrării europene. 
Informațiile din baza de date CEDAM sunt centralizate de la 11 societăți de asigurare, care sunt posesorii de drept ale acestor informații. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu are dreptul legal de a modifica aceste date. Responsabilitatea pentru colectarea, transcrierea, încarcarea și modificarea polițelor RCA revine exclusiv societăților de asigurare emitente. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) solicită proprietarilor de autovehicule, posesori de polițe de asigurare obligatorie de răspundere civila auto (RCA), sa verifice existența in baza de date CEDAMwawinformatiilorwprivindwacestea.
Baza de date CEDAM poate fi accesata prin Internet la adresa www.asfromania.ro/index.php/consumatori/baza-de-date-cedam/interogare-polite-rca.Pentru verificare este necesară introducerea numărului de înmatriculare sau a seriei de caroserie, precum și a unei date la care să se verifica existența poliței RCA .

.

Ecran salvat din aplcația CEDAM.

1.7.2 EDP

Pentru a putea ține evidența cât mai ușor a datelor precum cele prezantate mai sus datele trebuie mai întâi introduse și stocate.Utilizarea metodelor automate de a procesa date comerciale poartă numele de EDP(Electronic Data processing=Porcesarea Electronica de Date).De obicei, aceasta folosește activitatăți repetitive și relatic simple pentru a procesa cantităși uriașe da date de același tip. Cuvântul ‚electronic’ a fost adaugat sintagmei EDP in anii ’’60 pentru a difernția operațiunile făcute de om de cele făcute de computer.

Precum și alte procese industriala , IT-ul comercial s-a mutat de la o industrie în care produsele se făceau la comandă și erau ‚croite’ pe placul unui singur client, la una in care produsele sunt standardizate și sunt gata pentru mai multe utilizări.

Software-ul este disponibil la raft. În afara de binecunoscutele pachere Ms Office și IBM Lotus exista și programe de specialitate pentru salarizare, managementul cliențlor sau personalului ș.a.Acestea sunt extrem de specializate si implica componente din medii mai mari, dar se bazeaza pe conventii și interfețe comune.

Stocarea datelor a fost și ea standardizată.Bazele de date relaționale sunt dezvoltatea de diveriși furnizori pe conveniții și formate comune.Formatele de fișiere comune pot fi partajate de către mainframe-uri si desktop-uri permițând validare si input online, în timp real.

2.Particularizarea temei alese pe o firmă.

2.1 Groupama

Groupama (o abreviere de la Groupe des Assurances Mutuelles Agricoles) este o firmă de asigurări franceza cu sediul în Paris care își are rădacinile in Franța sfarșitului de secol al 19-lea când a fost înființată de comunitatea fermierilor .Este a doua societate de asigurarări mutuale din lume ca mărime.

Compania a intrat în România la sfarșitul anului 2007, cand a cumpărat integral pachetul de acțiuni al BT Asigurări în urma unei tranzacții de 100 milioane euro. În februarie 2008, grupul francez a preluat de la banca ungară OTP Bank divizia de asigurări OTP Garancia, tranzacție în urma căreia Groupama a devenit acționarul subsidiarei din România. Compania a continuat investițiile, iar în aprilie 2008, a cumpărat Asiban, cel de-al treilea asigurător din piață la acel moment, pentru 350 milioane euro.

În vara anului 2009, BT Asigurări a fuzionat cu Asiban, formând Groupama Asigurări. În mai 2010, OTP Garancia a fuzionat de asemenea prin absorbție cu Groupama Asigurări.

În aprilie 2010, Groupama Asigurări era al treilea jucător de pe piața românească de asigurări, cu o cotă de piață de circa 13%, principalii concurenți fiind Vienna Insurance Group și Allianz. În mai 2010, Groupama Asigurări avea 2.690 de angajați și peste 8.000 de agenți de vânzari la nivel național], precum și o rețea de peste 300 de agenții și puncte de lucru.

Groupama este al patrulea asigurator din piața, cu o cota de piașț de aproximativ 9% si lider pe liniile de business asigurarea culturilor agricole si asigurarea facultativa a locuinteii, al doilea mare asigurator Casco si Property și al patrulea asigurator pe linia de business sanatate si accidente.
Este un brand bine poziționat și recunoscut de români pentru calitatea serviciilor. Gradul mare de satisfactie a clienților este ridicat, fiind compania cu cel mai mic numar de reclamații raportat la numarul de contracte in vigoare, pentru al doilea an consecutiv.

Date: Adresa sediului social: București,

Str. Mihai Eminescu Nr. 45, Cod poștal 010513, Sector 1.

Tel. 0040 21 305 80 00, fax 0040 21 310 99 67,

www.groupama.ro , [anonimizat] , [anonimizat];

Alo Groupama 0374 110 110

Situare pe piața asigurărilor din România la momentul actual.

În urmatorul tabel voi prezenta informații referitoare la active, obligații, venituri și cheltuieli, portofoliu de asigurări,numar de contracte ș.a.

2.2 Bilanț simplificat pentru anul încheiat la 31 DECEMBRIE 2014

Deși anul 2014 a însemnat o creștere a vânzărilor de asigurări, observăm că în anul 2014 societatea de asigurări GROUPAMA a înregistrat o scădere datorată probabil ofertelor mai avantajoase sau a popularității mai mari a concurenței.