Evenimentul rutier NU este un mod de [603993]

Page 1

EDUCAȚIE
RUTIERĂ
PENTRU CLASELE V -VIII

Page 2

REȚINE!
Pietonul se poate deplasa doar pe trotuar sau pe calea pietonal ă. În lipsa acestora,
se poate deplasa pe marginea drumului. În cazul în care nu exist ă nici margine ,
sau pe aceasta se afl ă anumite obstacole (de exemplu z ăpadă), pietonul poate s ă
meargă pe carosabil, dar trebuie s ă ocupe locul cel mai din margine și să permită
accesul vehiculelor care trec.
Atunci când circul ă pe marginea unui drum sau pe carosabil, pietonu l are
obligația să se deplaseze pe partea stâng ă a acestuia, în direcția sa de mers.
Dacă pietonii se deplaseaz ă pe carosabil, trebuie s ă o facă în șir – unul
după altul. Doi pietoni pot merge unul lâng ă celălalt doar în cazul în care, pe
acest drum, nu e xistă trafic intens și vizibilitatea este foarte bun ă.
În cazul în care lipse ște marginea sau trotuarul, pietonul poate folosi pista
pentru biciclete.
În acest caz, va avea îns ă obligația de a permite trecerea bicicletelor (nu facem
referire aici la persoanele cu handicap).
Traversarea carosabilului trebuie f ăcută întotdeauna numai pe trecerea
pentru pietoni – atunci pietonul are prioritate fa ță de un vehicul. Trecerile pentru
pietoni sunt întotdeauna marcate cu benzi vopsite pe carosabil. În locurile cel e
mai circulate, trecerile pentru pietoni sunt prev ăzute cu semnalizare luminoas ă.
Luminile îi indică pietonului momentul în care poate traversa strada. Atunci
când nu există semnalizare, trebuie ales momentul cel mai sigur.

Semne și semnale care info rmează despre trecerea de pietoni

PIETONUL

Page 3
RESPECT Ă!
*Dacă ești pieton, n u intra brusc pe carosabil, mai ales dac ă ceva îți limiteaz ă
vizibilitatea: un gard viu, o ma șină parcată, un autobuz care s -a oprit în stație!
Mai întâi privește după aceste obstacole și asigură-te că nu trece niciun vehicul!
*Nu pătrunde pe carosabil, dac ă de trecere se apropie un vehicul,chiar dac ă
acesta se deplaseaz ă încet! Mai întâi asigur ă-te că acesta intenționează să
oprească!
*Nu traversa niciodat ă strada „în fugă”! Oprește-te înainte de a traversa și
evaluează situația de pe drum : privește spre dreapta, apoi spre stânga!
Pentru a fi mai vizibil, po ți ridica m âna când traversezi.
*Nu traversa niciodat ă în locul în care șoferii nu se a șteaptă să întâlnească
pietoni, de exemplu aco lo unde exist ă garduri care separ ă carosabilul de trotuar!
*Când ești împreună cu prietenii de vârsta ta, întrerupe discu ția și concentreaz ă-ți
atenția doar pe traversa rea străzii!

APLICĂ!
Andrei a ie șit să cumpere p âine de la magazinul din col țul străzii. Pe strad ă,
traficul este intens . Prin locul pe unde traverseaz ă strada , este un gard viu care
delimiteaz ă carosabilul de spa țiul verde .

Ce reguli trebuie s ă respecte Andrei pentru a fi în siguran ță?

Page 4

REȚINE!
Orice persoan ă, indiferent de v ârstă, sex, profesie, religie, care se
deplaseaz ă pe jos, pe drumurile publice este pieton.
Pietonii reprezint ă categoria cea mai numeroas ă de participan ți la trafic și
în același timp cea mai expus ă riscului de accidente.
În prezent, num ărul vehiculelor și autovehiculelor a crescut foarte mult,
așadar, un pas gre șit sau un moment de neaten ție duce la consecin țe grave, de
cele mai multe ori victime c ăzând în special copiii cu v ârsta cuprins ă între 7 -14
ani ( traverseaz ă strada în fugă, fără să se asigure, crez ând că cei mari îi
protejeaz ă; câmpul vizual este mic, înălțimea îi împiedic ă să observe și să fie
observați la timp) și cetățenii de v ârsta a treia (traverseaz ă strada cu dificultate,
nu văd sau nu aud bine, sunt cople șiți de grijile co tidiene și devin neaten ți).
RESPECT Ă!
Iată câteva reguli v ă vor ține departe de accidente:
– Învață regulile de circula ție la școală sau caută surse de informa ții relevante !
– Păstrează contactul vizual cu ceilal ți participan ți la trafic, e posibil ca ceilal ți
să nu te observe !
– Anticipeaz ă intențiile celorlal ți: bicicliști, șoferi etc .! E posibil ca ei sau al ți
pietoni să nu aprecieze corect distan ța.
– Ferește-te de vehicule la curbe și intersec ții!
– Fii precau t când traversezi noaptea sau în condiții de vreme ne favorabilă
(ploaie, noapte, polei, cea ță, ninsoare)!
– Fă cunoscute informa țiile în rândul colegilor, prietenilor, familiei !
– Ignoră provocările colegilor și cunoscu ților, nu fi teribili st!
– Participă la cât mai multe activit ăți de educa ție rutieră!
– Ajută-i pe cei mici sau v ârstnici să traverseze !
– Evită, pe drumul public, folosirea telefonului sau a altor accesorii care ți-ar
putea distrage aten ția!
CATEGORII DE PIETONI

Page 5
APLICĂ!
1. Completeaz ă propozițiile cu cuvintele care ți se par potrivite și discută cu
colegii:
a) Străzile urban e sunt … decât străzile rurale.
b) Vârsta este … .
c) Cea mai… cauz ă a accidentelor rutiere este neaten ția.
d) Cu cât î naintezi în vârst ă, cu at ât devii mai … .
e) Tinerii sunt mai… în compara ție cu cei în vârstă.

2. Folose ște următoarele expresii pentru a completa cîteva reguli de aur: în
fugă, oprește-te, așteaptă, să traversezi, po ți trece, fii atent
a) … când traversezi!
b) Culoarea ro șie a semaforului înseamnă ,, Stop!…. ”
c) Culoarea galben ă semnifică ,, …”
d) Culoarea verde spune ,, Liber!…”
e) E bine … st rada cu cineva mai mare decât tine.
f) Niciodată să nu treci strada … .

3. Realizați o dezbatere pe tema: Evenimentul rutier NU este un mod de
promovare a imaginii personale!

Page 6

REȚINE!
Șoseaua nu este doar pentru șoferi, printre ace știa sunt și alte categorii de
participan ți la trafic, unii dintre ei prezent ând un risc crecut de a fi r ăniți.
RESPECT Ă!
Pietonilor li se recomand ă:
– Să utilizeze trotuarele aflate de o parte și de alta a p ărții carosabile;
– Să se deplaseze pe partea dreapt ă a trotuarului în direcția de mers;
– Să circule pe partea st ângă a carosabilului în sensul de mers c ând lipsesc
trotuarele, potecile, acostamentul.
– Să se asigure temeinic (st ânga-dreapta) înainte de a traversa prin locurile
permise;
– Să respecte indicatoarel e ( marcajul pietonat – zebra, indicatorul rutier ,,
Trecere pentru pietoni”), semaforul (se deplaseaz ă numai pe lumina verde)
sau semnalul agentului de circula ție ,, LIBER ”
– Să traverseze pe la col țul intersec țiilor fără marcaj, indicator rutier sau
semafor , asigur ându-se în prealabil din ambele p ărți și lăsând să treacă
vehiculele care se apropie in acel moment;
– Pe timp de noapte, s ă fie îmbrăcați în culori deschise sau s ă aibă accesorii
vestimentare din material reflectorizant, iar c ând traverseaz ă strada să
foloseasc ă o lantern ă.
Celor care folosesc mijloacele de transport în comun li se recomand ă:
– Să aștepte sosirea mijloacelor de transport în comun pe trotuar sau pe
refugiile special amenajate;
– După cobor ârea din mijloacele de transport public, s ă traver seze dup ă
plecarea acestora din sta ție, prin locurile destinate trecerii.
Bicicliștilor li se recomand ă:
– Să aibă vârsta de 14 ani împlinită pentru a putea circula pe drumurile
publice.
– Să își echipeze bicicleta corespunz ător (dispozitiv de fr ânare eficace,
lumină de culoare alba sau galben ă în față, lumină de culoare ro șie în spate
și cel pu țin un element reflectorizant de aceea și culoare, mijloc de
avertizare sonor ă);
– Să traverseze strada pe trecerea de pietoni pe l ângă bicicletă, după ce se
asigură;
TIPURI DE COMPORTAMENTE A LE PARTICIPAN ȚILOR LA TRAFIC

Page 7 – Să circule c ât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar dac ă se
deplaseaz ă în grup , numai în coloană câte unul;
– La schimbarea direc ției de mers, s ă se asigure și să își facă înțeleasă
intenția.

APLICĂ!
1. Testează-ți cunoștințele:
a) Ce fel de semnalizar e folosesc pietonii noaptea?
b) De ce se coboar ă din mașină pe partea dreapt ă?
c) De ce este periculos s ă stai în picioare în timpul deplas ării autobuzului?
d) Cum traverseaz ă un biciclist strada?

2. Caută pe orizontal ă sau pe vertical ă ( →←↑↓ ) șase cuvinte care denu mesc
principalele categorii de participan ți la trafic:

A M I R T C B I O K L E
M O T O C I C L I S T I
P P E Y A D V R B J L I
S E O I R E F O S V H O
F D C Z U G C C F S I T
U I S N T H T A U E E E
U S B M A M R M I D I I
I T A O S I A S F G J P
L I T S I L C I C I B J

ANECDOT Ă ☺☻☺
Un șofer care conducea cu 170km/ or ă îl întreabă pe polițistul care tocmai l -a
oprit:
-Ce este, domnule poli țist, șofam prea repede?
-Nu, pilotai prea încet…r ăspunde poli țistul.

Page 8

REȚINE!
Din punct de vede re tehnic, un vehicul se conduce în acela și mod de c ătre
fiecare dintre noi, av ând în vedere regulile de circula ție pe care le -am învățat cu
toții. Din punct de vedere comportamental, fiecare participant la trafic are
propriul stil, în funcție de dinamica mișcărilor, a psiho -motricității și, mai ales, în
funcție de gradul de maturitate psihic ă.
Cu toții am remarcat în trafic comportamente agresive, determinate de o
anumită înclinație spre a domina și de lipsa de autocontrol ca rezultat al lipsei de
educație. De cele mai multe ori, comportamentul agresiv arat ă cât de predispus ă
este o persoan ă la impulsivitate, spre reac ții spontane și necontrolate în mod
conștient . Comportamentul agresiv nu înseamn ă doar impulsivitate, ci are
legătură cu mai multe component e de conduit ă ,,necalculat ă” ca de exemplu:
impruden ța, teribilismul, intoleran ța, toate acestea sporind gradul de risc.
Atitudinea de minimalizare a riscului este favorizat ă fie de particularit ăți
emoționale (hiperactivitate) sau temperamentale (colericul ), fie de caracteristici
legate de v ârstă (teribilism).
APLICĂ!
1. Rezolv ă sarcinile urm ătoare discut ând cu colegul de banc ă(activitate în
perechi):
a) Cum se manifest ă agresivitatea în trafic?
b) Care considera ți că pot fi urm ările unui comportament agres iv în trafic ?
2. Ce faci pentru a -ți modela propriul comportament agresiv?
REȚINE!
Dezavantajele agresivit ății sunt:
-tensiune în rela țiile cu ceilal ți participan ți la trafic,
-barieră în exercitarea autocontrolului,
-manifestări spontane, necontrolate ce pot avea consecin țe grave,
-subestimarea riscului,
-manevre periculoase,
-abateri de la regulile de circula ție
-îngreunarea circula ției.
Pentru a evita dezavantajele comportamentului agresiv, se recomand ă în special
IMPUNEREA AUTOCONTROLULUI!
Comportamentu l teribilist este tot o manifestare a agresivității, fiind considerat o
expresie a st ării generale de frustrare pe care o tr ăiesc unii participan ți la trafic. S –
a constatat c ă zicala ,,Nu ri ști, nu c âștigi” le place unora; ace știa simt nevoia de
COMPORTAMENTE RISCANTE ÎN TRAFIC. TERIBILISM, AGRESIVITATE

Page 9 risc, de adrenalin ă și de senza țional. S -a demonstrate c ă tinerilor le place mai
mult să riște, explica țiile speciali știlor fiind str âns legate de indicele de maturitate
rutier și de teribilismul specific v ârstei.
În general, agresivitatea și teribilismul reprezin tă cei mai întâlniți factori care
produc accidente cauzate de om.

RESPECT Ă!
 Adoptați un comportament precaut!
 Prelucrați cu atenție informa țiile și îmbunătățiți nivelul propriu de educa ție
rutieră!
 Ignorați ,,șicanele din trafic!
 Anticipați consecin țele p ropriilor alegeri!
 Asumați-vă consecințele!

APLICĂ!
3. Răspunde cu adev ărat (A) sau fals (F). Motiveaz ă alegerea f ăcută!
a) Tinerilor le place mai mult s ă riște.
b) Când faci manevre periculoase, impresionezi pe ceilal ți participan ți la
trafic.
c) Când ești agresi v, eviți îngreunarea circula ției.

4. Răspundeți la următoarele întrebări și discutați răspunsurile:
a) Ați fost vreodat ă victima unui accident/ incident rutier? Ce s -a întâmplat?
b) Cunoașteți oameni care au fost implica ți în accidente rutiere? Cine a fost
vinovat? De ce?
c) Care sunt cauzele care conduc la implicarea tinerilor participan ți la trafic
în accidente rutiere? Lua ți în considerare urm ătoarele aspecte:
– banii
– educația
– teribilismul
– influența televizorului
– alte cauze

☺ Problemă de perspicacitate:
Cum merg eam spre gar ă, m-am întâlnit cu un autobuz care transporta 7 adul ți,
fiecare adult ținând în brațe câte 2 copii, fiecare dintre copii av ând câte 2 pisoi.
Câți participan ți la trafic mergeau la gar ă?

Page 10

REȚINE!
Orașul este o așezare urbană, for mată din zone rezidențiale, zone industriale și
comerciale. O mare parte din suprafața orașelor este ocupată de clădiri, drumuri și
străzi.
Comuna este o așezare rurală, alcătuită din unul sau mai multe sate.
Satul este o așezare rurală mai puțin dezvoltat ă, a cărei populație se ocupă
îndeosebi cu agricultura.
Referitor la toate cele trei tipuri de așezări mai sus amintite, există c âteva specte
generale care se supun analizei:
Tema dezbaterii ORAȘ COMUN Ă SAT
Partea
carosabi lă Mai multe benzi pe
sensul de mers De regulă o bandă
pentru fiecare sens Cel mult o band ă pe
sens, destul de îngustă
Circulația
autovehiculelor
și vehiculelor -număr mare de
participan ți la trafic,
-amenajări rutiere -număr mare de
participan ți la traf ic,
-uneori lipsesc
acostamentele, pistele
speciale etc -număr redus de
autovehicule,
predomin ă vehiculele și
pietonii,
– drumuri neamenajate
Semnalele Intersecții
aglomerate, de
regulă semaforizate Intersecții dirijate în
special cu ajutorul
semnelor d e circulație Intersecții
nesemnalizate prin
indicatoare
Staționarea
vehiculelor În locuri premise, pe
drumuri iluminate La marginea p ărții
carosabile Pe partea dreapt ă a
drumului, s ă nu încurce
circulația
Reducerea
vitezei -în intersec ții
-la treceri de pietoni
-la trecerea pe lâng ă
grupuri organizate,
coloane oficiale -la treceri de pietoni
-la trecerea pe lâng ă
animale care sunt
conduse pe partea
carosabil ă sau
acostament -la trecerea pe lâng ă
pietoni, animale
ORAȘUL, COMUNA, SATUL

Page 11
RESPECT Ă!
-Vehiculele trebuie conduse num ai pe drumurile, p ărțile carosabile sau pistele
amenajate pentru categoria c ăreia aparțin. În cazul în care nu exist ă piste sau
benzi special amenajate, circula ția vehiculelor se face pe acostament, în sensul de
mers.
– Conducătorii de vehicule folosesc mi jloacele de avertizare luminoas ă, sonoră
sau brațul pentru a semnaliza efectuarea oric ărei manevre.
-Depășirea se semnalizeaz ă cu cel pu țin 50 de metri în localități și 100 de metri în
afara localit ăților, înainte de începerea efectu ării manevrelor.
-Conucătorii vehiculelor cu dou ă roți, precum și ai celor cu trac țiune uman ă sau
ai celor trase sau împinse cu mâna trebuie s ă semnalizeze dup ă cum urmeaz ă:
a) brațul stâng/ drept întins orizontal atunci când inten ționează să schimbe
direcția de mers la st ânga/ dreapta.
b) brațul drept întins orizontal și balansat în plan vertical c ând intenționează să
oprească.
– Conducătorii vehiculelor care urmeaz ă să fie depășite sunt obliga ți să circule cât
mai aproape de marginea din dreapta a carosabilului și să nu mărească viteza de
deplasare.
– Se recomand ă reducerea vitezei la trecerea pe l ângă grupuri organizate, la
trecerea pe lâng ă animale sau în condiții meteo nefavorabile.
– Nu este permis ă staționarea pe timpul nop ții a a bicicletelor, a mopedelor, a
utilajelor Agr icole sau forestiere, a vehiculelor cu trac țiune animal ori a celor
împinse sau trase cu m âna.
– Animalele de trac țiune, precum și animalele în turmă nu pot fi conduse pe
autostrăzi, pe drumuri na ționale, în orașe sau pe drumurile pe care le este interzis
accesul.
-Pe drumurile pe care au acces, vehiculele cu trac țiune animal trebuie conduse pe
acostament sau, în lipsa acestuia, c ât mai aproape de partea dreapt ă a
carosabilului.
-Pietonilor li se interzice s ă traverseze drumul public prn fa ța su prin spatel e
vehiculelor care opresc în stațiile mijloacelor de transport în public.

APLICĂ!
I.Alege variantele corecte de r ăspuns:
1) În locurile semnalizate cu indicatoare, pietonii trebuie s ă traverseze:
a) pe marcajul pietonal sau în dreptul indicatoarelor ,,Tr ecere pentru pietoni”
b) în dreptul indicatoarelor ,,Trecere pentru pietoni”, cu condi ția să nu treacă
niciun autovehicul

Page 12 c) pe marcajul pietonal, doar înso țiți, dacă sunt minori
2) Cum se face traversarea corect ă a drumurilor publice?
a) pe oriunde, dac ă în acel moment nu circul ă vehicule
b) pe la col țul străzii
c) prin dreptul celui mai apropiat marcaj
3) Cum trebuie s ă circule pietonii în orașe?
a) cu aten ție, să respecte regulile de circula ție
b) pe trotuare, cât mai departe de bordur ă
c) pe orice parte a suprafe ței carosabile
4) Cum se traverseaz ă correct drumurile din afara localit ății?
a) pe la col țul intersec țiilor
b) pe direc ția cea mai scurt ă, perpendicular pe axul drumului
c) numai prin locurile marcate
5) De la ce vârst ă pot circula copiii cu bic icleta pe drumurile publice?
a) 10 ani
b) 14 ani
c) 16 ani
6) Atunci când trotuarul lipse ște, pe unde are voie s ă se deplaseze pietonul?
a) nu are voie s ă circule
b) pe acostamentul din partea stâng ă a direcției de mers
c) pe acostamentul din partea dreapt ă a direcției de mers
II. Stabile ște care dintre urm ătoarele enun țuri sunt adev ărate (A) sau false (F)
 Strada trebuie traversat ă în pas vioi, pe cât posibil în grup.
 Pe drumurile publice, unde nu exist ă trotuare, se circul ă numai pe partea
stângă a drumulu i.
 Când nu exist ă semafor în intersec ții, se traverseaz ă pe la colțul străzii.
 La vederea uneu turme de animale, biciclistul acceleraz ă pentru a trece c ât
mai repede de acea zon ă.
 Normele conduitei rutiere îi vizeaz ă pe toți participan ții la trafic.

Page 13

om autovehicul drum

REȚINE!
Circulația rutieră reprezint ă mișcarea generat ă de vehicule și persoane ,
concentrat ă pe drumuri, acestea fiind amenajate special în acest scop.
Atât pe teritorii mari / largi (ora șe), cât și pe alte tip uri de așezări (sate,
comune ), traficul rutier se manifest ă aproximativ la fel. Datorit ă perfecționării
continue a autovehiculelor, s -a ajuns la o ,,explozie rutier ă,,.
Există trei faze de deplasare ale popula ției:
*alternan ța zilnică a deplasării în dublu sens (locuință – loc de munc ă/ școală) ;
*vizitarea zonelor comerciale, culturale, sociale;
*ieșirile pe durate mai scurte sau mai lungi, în locurile de odihn ă, turism și
agrement.

APLICĂ!
1. Completa ți schema de mai jos utiliz ând informa țiile prezentate și experien ța
personală:
Cine ? Unde?

Ce?
EXPLOZIE RUTIER Ă

Cum? Când?

2. Prezentați trei modalit ăți de fluidizare a traficului rutier pentru fiecare din cele
trei faze ale deplas ărilor.
3. Care sunt consecin țele pozitive și negative ale tra ficului rutier?

TRAFICUL RUTIER

Page 14

REȚINE!
Transportul în comun este un serviciu public de transport , cu ajutorul
mijloacelor de transport de mare capacitate(
autobuz,troleibuz,tramvai,tren,metrou ,avion).
Transportul în comun :
-în cadrul localit ăților- autobuz,tra mvai, troleibuz, metrou
-între localit ăți- autocare, trenuri, avioane
Autobuze
 Autobuze urbane –- sunt lipsite de un
compartiment special amenajat pentru bagaje, iar
numarul de locuri pe scaune este mic
 Autocare –- asigură un confort ridicat
călătoriei: a er condiționat, bar, sistem audio -video;
poate transporta p ână la 50 de turi ști

Troleibuze
Sunt autobuze echipate cu motoare electrice
alimentate prin dou ă trolee (tije metalice) de la o
linie format ă din două fire electrice aeriene, montate
la 4 m înălțime, deasupra carosabilului. Troleibuzele
sunt mijloace de transport in comun ecologice,
pentru că nu elimin ă noxe, iar poluarea fonic ă este
redusă.

Tren
Este un mijloc de transport ce folose ște calea ferat ă
dedicată drept cale de transport. Un tren este format
de regulă din cel pu țin o locomotiv ă și un num ăr
variabil de vagoane. Locomotivele moderne
funcționează cu propulsie diesel sau alimentate cu
energie electric ă de la un cablu aerian de curent
,printr -un pantograf. Vagoanele de c ălători sunt clasifi cate în func ție de confortul
oferit în vagoane. Vagoanele de c ălători au instala ții de încălzire, iluminat,
ventilație.

TIPURI DE AUTOVEHICULE

Page 15

Tramvai
Este un mijloc de transport folosit de regul ă doar în
orașe, iar calea ferat ă dedicată pe care se deplaseaz ă este
amplasat ă pe mijlocul str ăzilor, separat ă sau nu de
benzile de circula ție, ori pe cale dedicat ă. Deplasarea
tramvaiului se face cu ajutorul motoarelor electrice,
alimentele cu energie electric ă prin intermediul unui
pantograf, de la un cablu electric aerian. Tramvaiu l este compus din unul sau mai
multe vagoane, de regul ă legate prin burdufuri mobile.
Metrou
Este o re țea feroviar ă ce funcționează doar în
anumite ora șe cu popula ție semnificativ ă.
Transportul se face prin trenuri electrice de mare
viteză, ce se deplasea ză prin tuneluri subterane sau
parțial subterane, ori supraterane, av ând propriile
căi de transport, sisteme de control și semnalizare.
Trenul de metrou este condus de conductori umani; perfec ționarea tehnologiilor
din domeniul automatiz ărilor, a adus în unele rețele de metrou, la înlocuirea
completă a omului de la conducerea trenului. În Rom ânia, exist ă o singură rețea
de metrou, care func ționează în Bucure ști, din anul 1979.
Avionul
Este cel mai sigur mijloc de transport din
lume. Zilnic, cu avionul, z boară peste 3 milioane
de persoane. Transporturile interna ționale, tind s ă
fie efectuate din ce în ce mai des cu avionul.
Avantajelor calatoriei cu avionul:
– călătorie sigur ă;
– călătorie de zeci de ori mai rapid ă decât cu alte
mijloace de transport;
– bilete de avion ieftine, uneori la fel ca pre țul unui bilet de tren sau autocar .
RESPECT Ă!
1. Cumpărați bilet și composta ți-l în fiecare mijloc de transport !
2. Urcați în ordine! Au prioritate persoanele în v ârstă ,femeile
însărcinate,bolnavii. Ceda ți-le locul!
3. Așteptați ca ușile să fie complet deschise at ât la urcare, c ât și la cobor âre!
4. Folosiți un ton adecvat în mijlocele de transport!
5. Adresați-vă respectuos celorlal ți pasageri!
6. Păstrați curățenia în mijloacele de transport în comun!

Page 16
APLICĂ!
1. Activitate în grup. Realiza ți un afiș cu titlul “Noi punem viitorul în mișcare”!,
în care să prezentați reguli de comportare civilizat ă în mijloacele de transport în
comun.
2. Identifica ți principalele riscuri și măsuri de prevenire a acestora privind
utilizarea în siguran ță a mijloacelor de transport în comun:
RISCURI MĂSURI DE
PREVENIRE
Autobuz
…………………………………………………………………
………………………………………………………………….
Tramvai, troleibuz
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
Tren
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
Metrou
…………………………………………………………………..
…………………………………………………………………..

DICȚIONAR
REFÚGIU, refugii, s. n♦ Platformă ridicată și amenajat ă ca un trotuar, pe partea
carosabil ă a căilor de circula ție cu trafic intens sau în mijlocul unei pie țe, pentru a
ușura reglementarea circula ției, traversarea str ăzii, urcarea sau cobor ârea din
vehiculele de transport în comun.
PANTOGRÁF, pantografe, s. n. . * Dispozitiv montat pe acoperi șul unor
vehicule electrice, care face contactul între instala ția electric ă a vehiculului și
rețeaua electric ă fixă de alimentare.
PERÓN, peroane, s. n. * Platformă (acoperită sau descoperit ă) amenajat ă într-o
stație de cale ferat ă, de-a lungul liniilor, pentru a u șura urcarea și cobor ârea
călătorilor.

Page 17

APLICĂ!

1. Stabiliți asemănări și deosebiri între pieton și călător:
Pieton C ălător (pasager)

RESPECT Ă!
Călătorul (pasagerul) = persoana care se folose ște pentru deplasarea sa, de un
vehicul oarecare.
Pietonul devine c ălător în momentul în care folosește un mijloc de transport,
indiferent c ă e vorba de cel al transportului în comun sau autoturismul familiei .
De cele mai multe ori, pentru a ajunge în anumite locuri, pietonii sunt
nevoiți să străbată distanțe mai mari. În acest caz, pentru a -și economisi at ât
eforturile fizice, c ât și timpul, ace știa folosesc , mai ales în marile ora șe,
mijloacele de transport în comun. Din aceast ă categorie fac parte: tramvaiele,
troleibuzele, autobuzele, microbuzele, autoturismele și orice alt vehicul destinat
transportului de c ălători.
Pentru folosirea lor trebuie re spectate unele reguli referitoare la modul de
așteptare, urcare, c ălătorie și cobor âre din mijloacele de transport în comun.

RETINE!
* AȘTEPTAREA: se face numa i pe trotuar sau în locul special amenajat numit
refugiu, unde se afl ă indicatorul cu simbolul de stație.
* URCAREA : De obicei,u rcarea într -un mijloc de transport în comun se face pe
ușa din spate, iar cobor ârea pe cea din mijloc sau pe cea din față. Există însă și
situații de excep ție în care urcarea și cobor ârea sunt inversate . Este cazul
vehicu lelor cu autotaxare sau cu șofer încasator, dar aceste informa ții se pot afla
ușor, deoarece pe u șile mijloacelor respective de transport sunt înscrise cuvintele
,,URCARE'' și ,,COBOR ÂRE''.
REGULI DE UTILIZARE A TRANSPORTULUI ÎN COMUN

Page 18

REȚINE!
Indicatoarele rutiere sunt cele mai importante piese ale sistemului rutier de
circulație. Ele au forme specifice și sunt menite s ă mențină circulația într -un ritm
acceptabil în locurile unde nu sunt politi ști care să dirijeze traficul.

De regul ă, indicatoarel e rutiere sunt montate pe partea dreapt ă a sensului
de mers. Există și excepții când acestea se g ăsesc pe partea stâng ă sau deasupra
sensului de mers, instalarea indicatoarelor depinz ând în mare parte de
asigurarea condi țiilor în care acestea s ă poată fi observate.
Indicatoarele au forme și culori diferite pentru a le putea distinge , pentru a
ști semnifica ția lor. Acestea sunt împ ărțite pe categorii pentru a putea fi u șor de
identificat și de respectat în trafic astfel:
*Semne de circulație de avertizare – Indicatoare ce avertizeaz ă șoferii
asupra anumitor pericole sau obstacole ce urmeaz ă a fi întâlnite în următoarea
porțiune de drum .
SEMNELE DE CIRCULA ȚIE

Page 19 *Semne de circula ție de prioritate – Indicatoarele de prioritate ce
trebuie respectate cu stricte țe pentru a nu încurca circula ția sau pentru a nu
provoca un accident.
*Semne de circula ție de interzicere si restricție – Toate indica toarele ce
interzic sau restric ționează accesul tuturor/ al unor autovehicule în anumite
zone ori interzic efectuarea unor manevre.
*Semne de circula ție de obligare – Indicatoare rutiere ce oblig ă șoferii
autoturismelor s ă respecte anumite direc ții de mers.
*Semne de circula ție de orientare – Toate indicatoarele rutiere ce ajut ă
șoferii să ajungă în cel mai scurt timp la destina ția dorită.
*Semne de circula ție de informare – Set de indicatoare rutiere care
informeaz ă asupra locurilor și regulilor pe por țiunile de dr um ce urmeaz ă în
apropiere.
*Semne de circula ție de informare turistic ă – Indicatoare rutiere pentru
informarea turi știlor asupra obiectivelor ce se afl ă în apropiere și car e pot fi
vizitate.
*Panouri adi ționale – Semne de circula ție cu explica ții amănunțite
pentru panou ri ce pot fi întâlnite pe drum.

Semnele de circula ție au dep ășit barierele comunic ării, reușind să vorbească
tuturor celor implica ți în trafic, indiferent de na ționalitate. Indicatoarele rutiere
sunt printre pu ținele lucruri pe care le avem în comun.

APLICĂ!
Realizați un traseu aplicativ în care s ă folosiți indicatoare rutiere
confecționate de voi (exemple: deplasarea/ traversarea pietonilor la col țul străzii,
pe zebră, în intersec ție, deplasarea bicicli știlor, a conduc ătorilor auto ).

Page 20

DE ADĂUGAT DENISA 3 si Locurile de joaca
REȚINE!
Prin ,,drum public” s e înțelege orice cale deschis ă circulației publice
terestre. Drumul public din afara localit ăților se mai nume ște și șosea, iar cel din
interiorul localit ăților: strad ă, bulevard.
Din drumul public fac parte și podurile, pasajele, viaductele, tunelurile,
trotuarele si parc ările.
Trotuarul este componenta str ăzii, rezervat ă pentru circula ția pietonilor, pe
care aceștia au obliga ția să se deplaseze.

RESPECT Ă!
Elevilor pietoni li se recomand ă următoarele norme de comportare
civilizată:
– Să evite deplasarea pe trotuare în alergare;
– Să evite staționarea cu al ți colegi în mijlocul trotuarului și să se retragă într-
un loc unde s ă nu incomodeze deplasarea celorlal ți pietoni;
– Să evite activit ățile de joac ă pe trotuar întruc ât, pe de o parte, împiedică
deplasarea celo rlalți pietoni, pe de alt ă parte, din cauza concentr ării la joc,
pot ajunge pe carosabil, fiind predispu și accidentelor;
– Să se deplaseze pe partea dreapt ă a trotuarului în direcția de mers;
– Să aștepte mijloacele de transport în comun numai pe trotuar sau
acostament;
– Să fie precau ți atunci c ând traverseaz ă noaptea sau în condiții de vreme
nefavorabil ă (ploaie, cea ță, ninsoare);
– Pe timp de noapte, s ă nu staționeze pe partea carosabil ă, să traverseze prin
locuri premise și să foloseasc ă semanlizarea luminoas ă (culori deschise,
materiale reflectorizante, lanterne);
APLICĂ!
1. Gândi ți-vă la securitatea vie ții voastre! Ce s -ar întâmpla dac ă, în calitate
de pieton:
• ați circula pe autostr ăzi,
• ați circula pe carosabil,
• ați traversa prin locuri nepermise,
• ați traversa când se apropie ma șina pompierilor, poli ției (cu semnal
sonor și luminos) sau coloanal oficial ă,
CONTEXTE ȘI SPA ȚII RUTIERE NESIGURE –
EVALUAREA CONTEXTULUI RUTIER

Page 21 • ați traversa prin fa ța sau prin spatele mijloacelor de transport
staționate,
• v-ați strecura printre autovehiculele parcate,
• ați întârzia pe tre cerea de pietoni?
2. Alege variantele corecte de r ăspuns și motiveaz ă alegerea:
Pietonii pot a ștepta pe carosabil sosirea autobuzului, troleibuzului sau
tramvaiului?
a) da
b) nu
c) da, cu condi ția să nu împiedice circula ția
Cum trebuie s ă circule pietoni i pe drumurile din localit ățile unde nu
există trotuare?
a) pe mijlocul drumului
b) pe partea dreapt ă a drumului
c) pe partea stâng ă a drumului
Care sunt locurile unde copiii se pot juca?
a) terenuri de sport, curtea școlii, parcuri
b) pe drumuri și șosele, dacă în acel moment nu circul ă autovehicule
c) pe trotuarele din vecin ătatea străzilor intens circulate
La trecerile marcate pentru pietoni, bicicli știi sunt obliga ți:
a) să-i atenționeze pe pietoni cu ajutorul soneriei
b) să opreas că și să acorde prioritate pietonilor care traverseaz ă în acel
moment
c) să reducă viteza
În intersec țiile neprev ăzute cu marcaje și indicatoare rutiere, pietonii
sunt obliga ți:
a) să traverseze în grabă
b) să traverseze pe la col țul străzilor, dup ă ce s-au asigurat
c) nu au nicio obliga ție
3.Joc de rol : identificarea și evaluarea contextelor nesigure.
Doi copii, Maria și Gabriel, adreseaz ă întrebări celor doi p ărinți ai
lor despre: locuri le sigure de joac ă, așteptarea mijloacelor de transport, evitarea
accidentelor. P ărinții, la r ândul lor, explic ă celor doi copii ce înseamn ă un loc de
joacă sigur, cum s ă aștepte mijloacele de transport în comun, cum s ă evite
accidentele etc. și îi îndrumă să facă alegeri corecte în toate situa țiile.

ȘTIAȚI CĂ…
În anul 1833, un francez a inventat pantofii cu arcuri care f ăceau mersul
mai rapid?

Page 22

APLICĂ!
1. Identifica ți avantajele și dezavantajele jocului pe calculator și jocului în
aer liber, pornind d e la articolul urm ător:
“Jocul în aer liber are un rol crucial în dezvoltarea armonioas ă și
sănătoasă a copilului. Într-o epoca în care televizorul și calculatorul domin ă din
ce în ce mai mult via ța copilului și îl atrag în plasa sedentarismului, activit ățile în
aer liber sunt o f ărâmă de speran ță la care merit ă să apelezi pentru a cre ște un
copil sănătos, at ât din punct de vedere fizic, c ât și mental! Joaca în aer liber
dezvoltă copilului o mul țime de abilit ăți noi, complet diferite de cele pe care le
dobândește din joaca în spații închise! Se ofer ă copilului oportunitatea de a
alerga, de a se plimba sau de a merge cu rolele, bicicleta, trotineta etc ”.(
/www.copilul.ro/copii -3-6-ani/joc -si-jucarii/Importanta -jocului -in-aer-liber-
pentru -copii -a506.html)

2. În urma unei discu ții pe tema jocului în aer liber, un copil a
concluzionat: Nu conteaz ă UNDE te joci, important este S Ă TE JOCI. Voi ce
părere aveți?
3. Realiza ți câte un afi ș în care să evidențiați pericolele jocului în spații
neadecvate:
a) Jocul pe trotuar
b) Jocul cu mingea pe strad ă
c) Înotul în râuri și lacuri
d) Săniuș și patinaj în apropierea str ăzii
4. Completa ți spațiile libere cu cuvintele potrivite:
Zilnic, în afara orelor de curs, la sfâr șit de săptămână, dar mai ales în
vaca nțe, elevii de toate vârstele sunt o prezen ță aproape permanent ă în peisajul
străzii, folosind drumurile publice în calitate de…., …….. ( în diferite mijloace de
transport),………. ,………. de vehicule trase sau împinse cu bra țele, ………… …de
animale.
(pietoni, pasageri, bicicli ști, conduc ători, însoțitori)

LOCUR ILE DE JOAC Ă

Page 23
REȚINE!
•Pe stradă sau în apropierea ei , jocul copiilor poate fi foarte periculos. Preocupa ți de
joc, copiii uit ă de mașini ori nu aud claxoanele acestora. Se pot produce accid ente
grave în care victime sunt, în principal, copiii, dar pot suferi și soferii sau chiar
autovehiculele în cauză.
•Jocul pe trotuar deranjeaz ă circulația pietonilor, copiii intr ând, deseori, în conflict cu
aceștia. Aceast ă situație, în unele cazuri, gen erează chiar accidente de
circulație:pietonii, pentru a ocoli copiii, sunt nevoi ți să coboare de pe trotuar pe partea
carosabil ă, moment în care pot fi surprin și și loviți de vehiculele în mers.
•Pericolul este agravat iarna din cauza s ăniușului, patinajul ui, etc. Este interzis s ă se
intre pe ghea ța de pe lac! Chiar dac ă mai multe zile la r ând temperaturile se men țin
negative și stratul de ghea ță este gros, în unele zone acesta poate fi mai sub țire. În loc
de lac, este recomandat s ă meargă la cel mai apropi at patinoar.
• Nu trebuie s ă se coboare cu sania în preajma unei șosele sau a altor locuri
periculoase, ca de exemplu: lacuri, r âuri, margini abrupte. Pe sanie se coboar ă cu
picioarele în față, acrobațiile pe sania în viteză sunt foarte periculoase!
• Țurțurii care at ârnă la acoperi șurile clădirilor constituie un mare pericol. Copiii
trebuie să evite să se joace în zona unde se întâlnesc .
• Se poate înota doar în locurile supravegheate – acolo unde exist ă un salvamar!
Nu se poate înota în locurile unde sc ăldatul este interzis, chiar dac ă apa pare curat ă și
locul plăcut! Săritul în apă „în cap ” este sigur doar la bazin, sub supravegherea
personalului specializat în acordarea primului ajutor în astfel de cazuri! La bazin se
cunoaște ad âncimea. Nu se poate s ări în apă în acest mod în locurile necunoscute!
Salteaua gonflabil ă sau colacul nu folosesc la înotul în apă adâncă!
• O mare aten ție trebuie dat ă riscurilor de accidente rutiere – copilul poate
traversa, din graba de a ajunge la joac ă, prin locuri nepermis e, poate alerga în fața
mașinii ca să prindă mingea, poate merge cu bicicleta, trotineta sau rolele pe carosabil.
• Pentru a fi în siguran ță cu bicicleta, skate -ul, rolele sau cu trotineta, copiii, chiar
și adolescen ții, au nevoie de c ăști de protec ție, cotiere și genunchere .

RESPECT Ă!
 Strada nu este loc de joac ă! NU vă jucați pe partea carosabil ă a drumurilor
publice, ori în imediata lor apropiere!
 Locurile pentru joac ă sunt: parcul; curtea școlii;terenurile de sport; spațiile
special amenajate și îngrădite din apropierea blocurilor de locuin țe,
prevăzute cu aparate de joac ă.
 Fotbalul trebuie jucat, întotdeauna, cât mai departe de șosea, în locuri
special amenajate.
 Copiii pot merge cu bicicleta pe drumurile publice dup ă vârsta de 14 ani.

Page 24

REȚINE!
Bicicleta – vehiculul prev ăzut cu dou ă roti, propulsat exclusiv prin forta
musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;
Pistã pentru biciclete – subdiviziunea pãr ții carosabile, a trotuarului ori a
acostamentului sau pist ã separat ã de drum, s pecial amenajat ã, semnalizat ã și
marcat ã corespunz ãtor, destinat ã numai circula ției bicicletelor și mopedelor;

Art. 14. – In circulatia pe drumurile publice bicicleta trebuie sa fie :
a) prevazuta cu dispozitiv de franare eficace;
b) prevazuta cu un sistem adecvat, functional, de directie;
c) dotata cu sistem de avertizare sonora; se interzic echiparea si folosirea
sistemelor de avertizare sonora specifice autovehiculelor;
d) echipata in fata cu lumina de culoare alba sau galbena, iar in spate cu lumina
de culoare rosie si cu cel putin un dispozitiv fluorescent -reflectorizant, vizibil, de
aceeasi culoare;
e) echipata cu elemente sau dispozitive care, in miscare, formeaza un cerc
continuu, fluorescent – reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spitele
rotilor.
Sisteme de avertizare sonora

BICICLETA

Page 25

RESPECT Ă!!!
Art. 15. – Remorca atasata unei biciclete trebuie sa fie echipata, in partea din
spate, cu un dispozitiv fluorescent – reflectorizant de culoare rosie, iar daca
lumina din spate a bicicletei este obturata de remorca, aceasta trebuie sa fie
echipata si cu o lumina de culoare rosie.
Art. 41 – (3) Daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei
bicicletelor, acestea, precum si mopedele vor fi conduse numai pe pista
respectiva.
Art. 161. – (1) Se interzice conducatorilor de biciclete:
a) sa circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul avand semnificatia
“Accesul interzis bicicletelor”:
b) sa invete sa conduca biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
c) sa ci rcule pe trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt amenajate piste
speciale destinate lor;
d) sa circule fara a tine cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale;
e) sa circule in paralel, cu exceptia situatiilor cand participa la compe titii sportive
organizate;
f) sa circule in timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori
substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) sa se tina de un vehicul aflat in mers ori sa fie remorcat de un alt vehicu l sau
impins ori tras de o persoana aflata intr -un vehicul;
h) sa transporte o alta persoana, cu exceptia copilului pana la 7 ani, numai daca
vehiculul are montat in fata un suport special, precum si a situatiei cand
vehiculul este construit si/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) sa circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista o cale
laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
j) sa transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, p rin volumul ori greutatea
lor, stanjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti
participanti la trafic;
k) sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor
cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;
m) sa circule atunci cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau
zapada;
o) sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se
deplaseaza pe bicicleta sau pe moped;

Page 26 p) sa circule pe alte benzi decat cea de lan ga bordura sau acostament, cu exceptia
cazurilor in care, inainte de intersectie, trebuie sa se incadreze regulamentar
pentru efectuarea virajului la stanga;
r) sa circule fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent -reflectorizante, de
la lasarea ser ii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa;
s) sa conduca vehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul.
(2) Pe timpul circulatiei pe drumurile publice, conducatorii de biciclete sunt
obligati sa aiba asupra lor actul de identit ate

APLICĂ!
1.Identifica ți urmări ale nerespect ării regulilor de circula ție cu bicicleta pentru
situații întâlnite de voi pe drumurile publice.
2. Asociați indicatorul cu semnifica ția potrivit ă:

a) b) c)

d) e) f)
1.Pista comun ă pentru piet oni și biciclete
2.Delimitarea pistelor pentru pietoni și cele destinate bicicletelor și
ciclomotoarelor
3.Accesul interzis bicicletelor
4.Pistă pentru biciclete și ciclomotoare
5.Traversarea pe trecerea de pietoni
6.Atentie bicicli ști!

3. Prietenul t ău și-a luat biciclet ă și crede că nu are nevoie s ă mai investeasc ă și în
echipament de protectie, deoarece știe să conducă perfect și chiar poate face mici
cascadorii cu bicicleta.
Găsește trei argumente pentru a -l determina s ă poarte echipamentul de protec ție.

Page 27

REȚINE!
Pentru a conduce o biciclet ă pe drumurile publice, conduc ătorul acesteia
trebuie să aibă vârsta de cel pu țin 14 ani. Bicicletele care circul ă pe drumurile
publice trebuie s ă fie echipate pe timp de noapte sau când vizibilitatea este
redusă, în față, cu lumina de culoare alb ă sau galben ă, iar în spate, cu lumin ă de
culoare ro șie și cu cel pu țin un dispozitiv fluorescent -reflectorizant, vizibil, de
aceeași culoare.

În circula ția pe drumurile publice, biciclistul este obligat s ă poarte
îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, de la l ăsarea serii p ână în zorii zilei sau
atunci c ând vizibilitatea este redus ă.

Atunci când circul ă pe drumurile publice, bicicletele trebuie conduse pe un
singur rând.
Dacă pe direcția de deplasare exist ă o pis tă pentru biciclete, semnalizat ă ca atare,
conducătorii bicicletelor sunt obliga ți să circule numai pe aceast ă pistă.
Se recomand ă ca, în circulația pe drumurile publice, biciclistul s ă poarte casc ă de
protecție omologat ă.

VESTIMENTA ȚIA CORECT Ă ÎN TIMPUL DEPLAS ĂRII RUTIERE

Page 28 Pentru circula ția pietonilor pe timp de noapte ,se recomand ă ca aceștia să
fie imbrăcați în culori deschise sau s ă aibă accesorii vestimentare din material
reflectorizant.
Pietonii trebuie s ă foloseasc ă felinare aprinse sau lanterne în timpul
deplasării.

Skate rollerii trebuie s ă folosească un echipament adecvat în timpul deplasarii :
cască de protec ție, glezniere, cotiere și genunchiere.
RESPECT Ă!
*Alege -ți bicicleta potrivit ă (bicicletele, care sunt prea mari sau prea mici, sunt
dificil de controlat);
* Folosiți echipamentul de pr otecție (deși la început casca de protec ție poate
părea incomod ă sau inestetic ă, nu trebuie uitat ca aceasta va poate salva via ța în
caz de accident, protej ându-vă craniul la impactul cu solul sau corpuri dure);
*Verificați starea tehnic ă a bicicletei ( întotdeauna, înainte de plecare face ți o
scurtă verificare privind umflarea corespunzatoare a anvelopelor, func ționarea
frânelor, a avertizorului sonor și a sistemului de iluminare);
*Fiți vizibili, purta ți haine de culori aprinse, care v ă pun în evidență atunci c ând
folosiți bicicleta, iar noaptea, daca nu pute ți evita călătoria, este recomandat s ă
purtați o vestă reflectorizant ă.
APLICĂ!
1.Găsiți asemănări și deosebiri între vestimenta ția corectă in timpul deplas ării
rutiere a biciclistului și a skate r olleru –lui.
2. Exprim ă-ți opinia în legătură cu următoarea afirma ție: „Haina nu îl face pe om
… dar îl ferește de pericole. ”

Page 29

APLICĂ!

1. Un prieten a primit amenda ca a me rs pe strada cu rolele. Ce p ărere ai?

2. Găsește c ât mai multe cuvinte care se pot asocia cu cuv ântul
skateboard :(5min ). Completeaz ă, cu ajutorul colegilor, schema de mai jos :

3. Realiza ți un afiș/poster prin care s ă convinge ți copiii și tinerii să aibă un
comportament responsabil atunci c ând se deplaseaz ă cu rolele sau skateboard –
ul.

REȚINE!
Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de
constructie speciala, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau
impinge rii cu mana, precum si cele care se deplaseaza pe patine sau
dispozitive cu role.( Codul Rutier – CAPITOLUL V – Reguli de circulatie
pentru alti participanti la trafic).

skateboard
LA PLIMBARE CU SKATEROLLER -UL ȘI SKATEBOARD -UL

Page 30
RESPECT Ă!
Reguli pentru mersul pe role si cu skateboard -ul:
 mersul cu skateboard -ul es te interzis pe carosabil si permis in
locuri special amenajate (de obicei in parcuri);
 cand mergeti pe skateboard, trebuie sa respectati ace leasi reguli
de circulatie ca pietonii;
 cand mergeti pe trotuar, fiti atenti sa nu loviti pietonii, sa nu va
ciocnit i de stalpi, de garduri sau de vehicule;
 cand circulati cu rolele, trebuie sa traversati strada pe trecerile
special amenajate pentru pietoni;
 la traversarea strazii, trebuie sa tineti placa de skateboard in
mana;
 in zonele unde circula multe persoane (de exemplu in piete, pe
trotuare foarte late) nu ai voie sa mergi cu viteza nici cu rolele,
nici cu skateboardul.
 Utilizeaz ă echipamentul de protec ție, atunci c ând te deplasezi cu
skateboardul! A lte vehicule nu pot fi folosite pentr u a va mari viteza de
depla sare.

Știați că…
…mersul pe role face parte din seria sporturilor care slabesc? Datorita faptului ca
sunt mai blande cu articulatiile, iti antreneaza musculatura, sistemul
cardiovascular si cel respirator, rolele sunt ideale pentru toate varstele.
…mer sul pe role te ajuta sa obtii o buna conditie fizica. Mai intai de toate, pentru
ca lucreaza asupra echilibrului si al centrului de greutate, iti imbunatateste
mobilitatea, reflexele, iti intareste rezistenta si nu in ultimul rand, iti regleaza
ritmul card iac. Toate astea, cu 50% mai putine socuri la nivelul articulatiilor.
…circulatia sanguina este imbunatatita.
…mersul pe role dezvolta muschii picioarelor, ai coapselor si ai zonei lombare.
Daca iti misti si bratele in acelasi timp, iti vei lucra aproape t ot corpul.

Surse de informare :
http://www.legislatia -rutiera.ro/reguli -decirculatie.oug/circulatia+pe+role/
http://www.csid.ro/diet -sport/sport/mersul -pe-role-mai-sanatos -decat -crezi –
4596524/
Codul Rutier – CAPITOLUL V – Reguli de circulatie pentru alti participanti la
traffic

Page 31

APLICA!
Motociclistu l- victimă sau agresor?
1. PRO/ CONTRA( Se împarte clasa în dou ă echipe, iar sarcina fiec ărui grup
este de a identifica argumente pro/ contra pentru fiecare situa ție prezentat ă mai
jos):
a). “Un politist a fost accidentat grav, vineri dimineata, in apro piere de statia de
metrou Pipera, dupa ce motocicleta pe care se afla a fost proiectata intr -un
tramvai. Agentul politiei rutiere, in varsta de 25 de ani, se afla pe motocicleta de
serviciu si a fost lovit in plin de un microbuz al carui sofer nu a acordat prioritate,
fiind proiectat pe linia de tramvai. ”
(http://www.ziare.com/articole/accidente+motocicleta )
b). “Doua persoane au fost ranite grav marti la Oradea, dupa ce un motociclist a
trecut pe rosu si s -a lovit de o masina Mercedes. Cele doua persoane care se aflau
pe motocicleta au fost ranite grav. Martorii spun ca motocicleta circula cu viteza
foarte mare, informeaza Antena 3. Cele doua persoane aflate pe motocicleta, tata
si fiu, ci rculau cu viteza atat de mare incat la impactul cu masina au fost aruncati
la o distanta de 50 de metri. Ambii motociclisti au suferit fracturi la picioare. Din
primele cercetari reiese ca vina a fost a motociclistului care a trecut pe rosu… ”
(http://www.ziare.com/articole/accidente+motocicleta )
2. Care crede ți că sunt cauzele accidentelor rutiere în care sunt implica ți
motocicli știi?
3. Formulați recomand ări/sfaturi pentru motocicli ști și pentru șoferi , astfel încât
deplasarea lor pe drumurile publice, s ă se desfășoare în condiții de siguran ță:
CAUZE RECOMAND ĂRI

4.Scrieți un eseu scurt prin care s ă motivați tinerii să aibă un comportament
preventiv pe drumurile publice!(cuvinte -cheie: teribilism, risc, pericol, decizie)
MOTOCICLETA

Page 32
REȚINE!
Când ne cump ărăm motociclet ă?
Criteriile de vârst ă pentru ob ținerea permisului de conducere:
 16 ani împlini ți pentru mopede, scutere cu o capacitate cilindric ă de maximum 125 cm
cubi și mașini care pot ati nge viteza maxim ă de 50 de kilometri/or ă (categoriile AM,
A1 și B1);
 18 ani pentru motociclete cu puterea maxim ă de 35 kW, autoturisme, autoturisme cu
remorcă, microbuz sau microbuz cu remorc ă (categoriile A2, B, BE, C1 și C1E)
Atenție la…Neaten ție!
Poliția atrage o aten ție deosebit ă părinților de a-și supraveghea copiii, care, în
lipsa permisului de conducere, urc ă la ghidonul motoretelor și se deplaseaz ă pe
drumuri, pun ându-și în pericol at ât viața personal ă, cât și pe a celorlal ți
participan ți la traf ic.

RESPECT Ă!
Pasageri pe motociclet ă…
Art.83. Este interzis ă:
a) transportarea persoanelor al c ăror număr depășește numărul de locuri prev ăzute prin
caracteristica tehnic ă a vehiculului (cu excep ția copiilor în vîrstă de pînă la 7 ani, ținuți
în brațe de persoane adulte);
b) transportarea pe șaua din spate a motocicletei cu sau f ără ataș, precum și în atașul
acesteia a copiilor care au v îrsta mai mic ă de 12 ani, de asemenea a oric ărei alte
persoane, dac ă motocicleta nu este utilat ă în spate cu șa, m îner de susținere și sprijin
pentru picioare;
c) transportarea pe motociclete a persoanelor cu semne evidente de ebrietate sau dac ă
ambele picioare s înt plasate pe de o parte a motocicletei;
Art.84. Pasagerul este obligat:
b) să poarte casca de protec ție prinsă cu cataramă atunci c înd călătorește pe motociclet ă;
Recomandari importante pentru voi, viitorii motociclisti:
-evitati accelerarile excesive si nu conduceti cu viteza mai mare decat limita legala;
– folositi ziua, permanent, luminile de intalnire evitand depl asarea intre benzile de
circulatie;
-purtati, atat dumneavoastra, cat si pasagerul care va insoteste, casti de protectie
omologate;
-nu faceti “slalom” print re autovehiculele in miscare;
-asigurati -va ca dispuneti de spatiu de franare suficient;
-pastrati permanent contactul ambelor roti cu suprafata carosabilului;
– urmati cursul de legislatie in vigoare atat posesorii de motociclete , cat si cei de scutere.

Page 33

1. Analiza ți următoarele date statistice și formula ți proprii le concluzii legate de
acestea:
“Analizând distribu ția accidentelor grave de circula ție. în funcție de v ârsta
persoanei vinovate de producerea accidentului, s -a constatat c ă, în cazul a 27%
dintre accidentele grave, responsabili au fost conduc ători auto tineri (categoria 18
– 25 ani). Ponderea celor vinovați de producerea unor accidente rutiere grave este
tot mai redus ă, pe măsură ce vârsta acestora cre ște. Astfel, dac ă 25% dintre
accidentele grave au fost comise de către șoferi cu v ârste cuprinse între 31 și 40 de
ani, șoferii peste 60 de ani au fost vinova ți de producerea a numai 6% dintre
accidentele grave de circula ție.
Se constat ă faptul că accidentele de circula ție grave au cauze diferite, în
funcție de mediul în care acestea s -au produs. Astfel, în mediul urban princ ipalele
cauze generatoare sunt: traversarea neregulamentar ă, neacordarea priorit ății
pietonilor, viteza, neacordarea priorității vehiculelor și conducerea imprudent ă.
În mediul rural principalele cauze generatoare sunt viteza, traversarea
neregulamentar ă a pietonilor, conducerea imprudent ă, abaterile bicicli știlor și
depășirea neregulamentar ă. Aceasta situa ție este determinat ă, in primul rând, de
faptul că, în Rom ânia, foarte multe localit ăți rurale sunt traversate de
drumuri na ționale sau chiar europene, cu trafic inte ns”.
(STRATEGIA NA ȚIONALĂ PENTRU SIGURAN ȚĂ RUTIERĂ 2013 – 2020)

RESPECT Ă!

2. Dreptul la via ță, dreptul la libera circula ție și dreptul la securitate sunt drepturi
fundamentale ale omulu i, conform art. 3 și 13.1. din Carta Organiza ției
Națiunilor Unite a Drepturilor Omului. Aceste drepturi se reg ăsesc în Constitu ția
Rom âniei, precum și în
Constituția European ă, statul fiind obligat s ă asigure cet ățenilor condi țiile optime
pentru exercitar ea drepturilor lor.
De asemenea, în Constitu ția Rom âniei sunt garantate, conform art. 34 și 35:
– dreptul la ocrotirea s ănătății – statul fiind obligat s ă ia măsuri pentru asigurarea
sănătății publice, pentru organizarea asisten ței medicale în caz de accid ente și
luarea de
măsuri de protec ție a sănătății fizice a persoanei,
– dreptul la un mediu înconjur ător sănătos și echilibrat ecologic.
DREPTUL LA VIA ȚĂ, DREPTUL LA SECURITATE

Page 34
APLICĂ!
3. Realiza ți o campanie la nivelul școlii prin care s ă promova ți necesitatea
creșterii siguran ței participan ților la trafic. Pute ți parcurge urm ătoarele etape:
a) Alege sloganul potrivit și imaginea campaniei
b) Define ște misiunea acestei campanii
c) Scrie mesaje prin care s ă promovezi ideea de securitate pe strad ă, la locul de
joacă, în mijloacele de transport în comun, etc.
d) Scrie o list ă cu activit ățile pe care le ve ți desfășura
e) Stabile ște modalit ăți prin care al ți tineri pot s ă se implice în proiect(exemplu –
Like și Share pe Facebook )
f) Identific ă partenerii care pot sus ține campania
g) Analizeaz ă/ eval uează/ împărtășește impactul realizat.
h) Identific ă și alte modalit ăți de formare a unui comportament responsabil în
rândul participan ților la traficul rutier.
4. Știați că..
Normele privind siguran ța rutieră și regulile de circula ție pot fi diferite de la o țară la alta.
Aflați care sunt regulile specifice fiec ărei țări. Iată câteva exemple:
 Utilizarea centurii de siguran ță este obligatorie în toate autovehiculele, inclus iv în
autocare și microbuze, în toate țările din UE.
 Copiii trebuie s ă poarte centur ă în scaune specifice v ârstei în autoturisme și camionete
și, pe c ât posibil, în celelalte tipuri de autovehicule.
 Utilizarea telefonului mobil la volan, f ără un dispozitiv hands -free, este interzis ă în
aproape toate țările UE.
 Nivelul alcoolemiei admise la volan difer ă de la o țară la alta, iar în unele țări este zero.
 Limitele de vitez ă diferă în funcție de tipul de drum și vehicul.
 Sunt obligatorii echipamentele de sigura nță, atât în autovehicule, c ât și pentru
bicicliști.
 În unele țări, este obligatorie utilizarea luminilor de zi și/sau a anvelopelor de iarn ă.
 Pe șoselele din Cipru, Irlanda, Malta și Regatul Unit se circul ă pe partea st ângă.
UE a luat m ăsuri de îmbunătățire a siguran ței rutiere, inclusiv de sanc ționare a
infracțiunilor rutiere comise în altă țară din UE (cu excep ția Danemarcei, Regatului Unit
și Irlandei, unde normele în cauză nu se aplic ă deocamdat ă). Aceasta înseamn ă că, atunci
când comiteți o infracțiune rutieră în altă țară, s-ar putea să primiți amenda prin po ștă
acasă!( http://europa.eu/youreurope/citizens/travel/driving -abroad/road -rules -and-
safety/index_ro.htm )
Descărcați aplicația „Călătorii în străinătate" pentru a afla informa ții suplimentare
despre regulile de circula ție din țările UE în care dori ți să mergeți!

Page 35

„Etapa na țională a concursului „Educație rutieră, educație pentru via ță” s-a
desfășurat, între 18 și 20 iulie 2017, la T ârgoviște. Competi ția, derulat ă la nivel jude țean
și național, are ca scop formarea în rândul școlarilor a unui comportame nt rutier
responsabil, bazat pe cunoa șterea și respectarea regulilor de circula ție… ” (sursa și foto:
Inspectoratul de Poli ție al Jude țului D âmbovița)

CONCURSULUI NA ȚIONAL “EDUCA ȚIE RUTIER Ă – EDUCA ȚIE PENTRU
VIAȚĂ” (Extras din regulament)
SECTIUNEA A d estinată elevilor de gimnaziu :
1.Parcurgerea unui traseu de îndemanare cu bicicleta în poligon;
2.Respectarea regulilor de circula ție de către bicicli ști, în parcul școală.
Componenta echipajului:
La concursul « Educa ție rutieră – Educație pentru via ță », vor participa elevi din ciclul
gimnazial. Obligatoriu, echipajul participant va avea în componen ța sa c âte doi elevi de
gimnaziu.
Un elev va participa la prima prob ă, iar al doilea la cea de -a doua prob ă.
Lipsa unui membru al echipajului la faza na țională va atrage, dup ă sine, descalificarea.
Etape de desf ășurare:
Etapa pe școală –în luna aprilie;
Etapa jude țeană/Municipiul Bucure ști –până la data de 01 iunie anul curent, cu
participarea echipajelor c âștigătoare din etapa anterioar ă;
Etapa na ționa lă – se va desf ășura în vacanța de vară a elevilor, în luna iulie/august,
între echipajele c ăștigătoare ale etapelor jude țene/ a Municipiului Bucure ști, pe
parcursul a 4 zile. Loca ția desfășurării acestei etape va fi stabilit ă de către cei doi
organizatori ai concursului, respectiv ME N și MAI, de comun acord, în funcție de
resurs ele alocate acestui eveniment.

PARCURGEREA UNUI TRASEU DE ÎNDEMANARE CU BICICLETA, ÎN POLIGON
Probele vor fi urm ătoarele:
Slalom printre jaloane
Cumpăna
Trecerea printr -un cor idor format din dou ă scânduri
Săritura
Trecerea printr -o poartă cu bare mobile
Trecerea prin jgheab
Lanțul
Trecerea printr -un coridor alc ătuit din trei perechi de sc ândurele
Trecerea prin „8‟
Slalom printre jaloane a șezate în zig -zag
CIRCULA ȚIE VOM ÎNVĂȚA- LA CONCURS VOM PARTICIPA!

Page 36
Trecerea pe punte
Spațiul de oprire
Slalom printre porti țe din rondele a șezate în zig -zag
2. RESPECTAREA REGULILOR DE CIRCULA ȚIE DE C ĂTRE BICICLI ȘTI,
ÎN PARCUL -ȘCOALA
Proba va fi sus ținută, individual, de membrul desemnat al echipajului, care se va
prezenta la st art în ordinea tragerii la sor ți.
Proba se desfa șoară într-un parc amenajat pe un teren, cu dimensiunile de minim 40 x
25 m. Proba poate cuprinde una sau mai multe intersec ții: cu circula ție în sens
giratoriu, dirijat ă/nedirijat ă, trecerea la nivel cu cal ea ferată, semaforizat ă sau dirijat ă
de un agent de circula ție. Numărul de indicatoare, precum și cele 4 -6 posturi amplasate
în parcul școală, vor fi stabilite, la faza na țională, de juriu, în funcție de dimensiunile
terenului pe care are loc proba.
Exemp le de încălcări ale normelor rutiere:
 nerespectarea culorii ro șii a semaforului;
 nerespectarea semnalelor agentului de circula ție;
 nerespectarea semnifica ției indicatoarelor de trecere la nivel cu calea ferat ă;
 nerespectarea semnifica ției indicatorului „Oprire ‟;
 nerespectarea semnifica ției indicatorului de acces interzis;
 neacordarea priorit ății vehiculelor și pietonilor;
 nerespectarea semnifica ției indicatoarelor (in afara celor precizate) și a
marcajelor rutiere;
 efectuarea unei manevre f ără asigu rare;
 efectuarea unei manevre f ără semnalizare;
 deplasarea pe partea stâng ă;
 oprirea la postul de control pe partea stâng ă, etc.

Căutați Regulamentul concursului la: http://oldsite.edu.ro/in dex.php/articles/3267

Page 37
ANEXA 1(indicatoare și semnifica ția acestora):

1.Trecere la nivel cu calea ferat ă cu bariere:

2.Accesul interzis:

3. Indicatorul OPRIRE:
4.Trecere la nivel cu calea ferat ă fără bariere:

Similar Posts