Evenimentele de la Charlie Hebdo. Atentatul de la Charlie Hebdo In Blogosfera Romaneasca Si Franceza

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………………………………………………….. 1

I. Jurnalism și blogging

1.1 Blogul/Blogging-ul la intersecție cu jurnalismul convențional …………………………3

1.2În spatele „ revoluției” blogurilor…………………………………………………………………..4

1.3 Atentatul de la CH. Până unde merge libertatea de exprimare?

Ce spun jurnaliștii profesioniști din România?…………………………………………………6

1.4 Reflectarea atentatului de la Charlie Hebdo în presa europeană………………………..8

1.5Blogeri și evenimentul de la Charlie Hebdo (expunerea opiniei)………………………17

II. Jurnalismul cetățenesc și blogingul

2.1 Cum social media a transformat/modificat jurnalismul actual,

cantonându-l în zona opiniilor?………………………………………………………………………. 19

2.2 Jurnalismul cetățenesc- un populism la modă?……………………………………………..21

2.3 Cele două fețe ale jurnalismului cetățenesc

(Studii ce caz "Agora", "Place Publique"…………………………………………………………..27

III. Ce tip de blogging intră în categoria jurnalismului cetățenesc ?

3.1 În ce măsură bloggingul este o formă dejurnalism?……………………………………….30

3.2 Ce diferențiază bloggingul de jurnalism?……………………………………………………..31

IV. Libertatea de exprimare. O concesie pentru siguranță.

4.1 Indicatori ai libertății presei (Freedom House- Reporters sans frontiers)………….36

4.2 Libertatea de exprimare atrasă în logica violenței?………………………………………..38

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………..55

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………….57

Webgrafie ………………………………………………………………………………………………………………59

Anexe ……………………………………………………………………………………………………………………..64

Introducere

Internetul și spațiul digital devin tot mai importante în cotidian și, în special, în procesul de căutare al informației. Motoarele de căutare dau iluzia că toată lumea este în măsură de a accesa, de la computerul său personal, o informație la fel de abundentă și de precisă ca aceea furnizată de către jurnaliști. Rolul mass-mediei tradiționale este, în consecință, în joc. "Internetul lansează provocări majore jurnaliștilor, (…) somându-i să re-justifice utilitatea lor socială."

În acest context, blogurile, aceste jurnalele online, au atras atenția, în sensul în care acestea

cristalizează preocupările jurnaliștilor față de ascendența noilor tehnologii ale informație și comunicării (TIC). Într-adevăr, apare fără nicio îndoială o interogație asupra acestui domeniu de viitor și asupra posibilei amenințări care o răsfânge asupra mass-mediei tradiționale. Prin urmare, o parte a studiului meu este concentrată pe domeniul de activitate al blogurilor, din motivul caracterului simbolic a acestei noi ere a Tehnologiei Informației și Comunicării. Toate demersurile studiului meu sunt legate de atentatul de la Charlie Hebdo, publicația de satiră din Paris, în redacția căreia un număr de doisprezece jurnaliști au fost asasinați, șocând astfel, mai ales domeniul mass-mediei, reclădind noi dezbateri și întrebări asupra democrației și al conceptului de libertate de exprimare. Acest atentat a pus bazele unei dezbateri în rândul oamenilor din mass-media, atât în mediul scris când și în spațiul online. Astfel, formatorii de opinie din mediul presei scrise, însă și din spațiul online și-au exprimat și susținut pledoariile privind acest eveniment nefast, pe spațiile sale personale, strângând mii de vizualizări și împărțind publicul în două tabere înverșunate.

În cadrul acestui concept, al blogosferei, aceasta fiind atât de vastă, prima mea sarcină a fost de a defini domeniul de aplicare al studiului. Astfel am decis să mă canalizez pe blogurile care au drept obiectiv furnizarea de informații, termen care ar trebui să fie înțeles ca fiind: "știre, actualitate, redarea sau evenimentul care poartă cunoștințe-informații despre o persoană, un public." Am luat în considerare această definiție, deoarece, datorită caracterului său destul de larg, lasă permisă înțelegerea blogurile care nu furnizează neapărat informații în sensul pur jurnalistic.

Într-o primă parte, vom încerca să înțelegem mai bine ce este un blog, în general. Chestiunile abordate în paginile precedente vor încerca să răspundă la anumite întrebări: Cum putem defini bloguri în funcție de caracteristicile lor? Este blogul o formă media? De asemenea, o mare importanță o are examinarea relației dintre bloggerii și jurnaliștii. În acest context, voi examina ceea ce diferențiază blogging-ul de jurnalism, precum și problema influenței bloggerilor cu privire la activitatea de jurnaliști profesioniști. Unele bloguri pretind a fi o sursă de informații valabile. Așadar, fiabilitatea informațiilor transmise va fi, de asemenea, chestionată.

În cele din urmă, într-o terță parte, mai mult îndreptată spre domeniul Juridicului, vor fi revizuite diferitele legi cu aplicabilitate în domeniul blogosferei, precum și în procesul actorilor de a disemina informația, sau de încălcare a drepturilor terților. În cele din urmă, problema se ridică asupra modului în care o astfel de legislație ar putea limita libertatea de exprimare a bloggerului. Prin prisma diferitelor întrebări abordate, se concretizează și aceea a transpunerii regimului de presă în domeniul de activitate al blogurilor. Rolul blogurilor în diseminarea de informații către părțile mass-mediilor tradiționale, precum și al obligațiilor pe care acestea trebuie să le urmeze, dacă doresc să achiziționeze mai multă credibilitate, constituie caracteristici definitorii alte segmentului de activitate.

I. Jurnalism și blogging

1.1 Blogul/Blogingul la intersecție cu jurnalismul convențional

Intrăm într-o nouă eră a accesului la informații și diseminării acestora. Instrumentele care fac mai ușoară răspândirea materialelor pe Internet au dat milioanelor de oameni echivalentul presei de tipar de pe birou și augmentând o industrie de marketing. La prima vedere, Internetul a devenit locul unei confruntări simbolice privind definirea unei identități profesionale aflată într-o continuă schimbare: jurnalismul. Recurența dezbaterilor dintre bloguri și jurnalism, conduse dintr-un punct de vedere al jurnaliștilor, precum și al amatorilor, sunt dovezile acestor confruntări. Provocarea este de a identifica o posibilă extindere a teritoriului profesional. Se implementează discursurile legate de legitimitatea jurnaliștilor, pentru a delimita teritoriul lor profesional prin refuzul intrării de noi "actori". Apariția unor noi spații marcate de un "jurnalism cetățenesc" are meritul principal de a ne aminti că jurnalismul este o construcție socială, punct culminant al unui lung proces istoric.

Transformările susținute de fenomenul de auto-publicare au, ca o a doua virtute, de a ne incita spre o viziune axată central pe media. Internetul apare din ce în ce mai mult ca un mozaic compus din spații de socializare, participând astfel la construcția de realități sociale particulare, după dinamica reconfigurării limitelor publice/ private. "Naturalizarea" jurnalismului cetățenesc ar duce la neglijarea problemei capacității de a produce, de a răspândii și de a-și insușii informația în afara spațiului marcat. Dar mai ales, acest proces nu ar permite să fie notabilă influența unei reprezentări mitice a publicului, în dezvoltarea configurării jurnalistice.

„Sibiu, 5 Aprilie 2014. E miercuri seara. Orașul e invăluit de o mireasmă primăvăratică. Urmează să plouă. Deja timpul nu mai are răbdare și…..”. Defapt, acesta ar putea fi un punct de plecare în ceea ce blogul vrea să semnifice.

Un site ținut „ la zi”, hrănit cu „vizualizări” și „comentarii”, înscris și conectat prin „linkuri” într-un context al rețelei sociale, așa se descrie rețeta blogului.

Este blogul o formă de jurnalism?

Noua „pretenție” a utilizatorilor de social media este aceea de a înlătura vechea premisă, „Blogs are a new form of journalism”, cu o nouă formă revizuită „ some blogs are doing journalism, at least part of the time”.

Teremenul „ blog” evocă o întreagă serie de mituri. O descoperire într-o lume interconectată, o colonizare a spațiului cibernetic, o revoluție digitală, etc. Blogurile crează și militează, sau așa cum susțin fanii acestora, pentru o nouă istorie a Internetului, în care primează democrația.

Însă, conform criticilor, acest concept crează și o „formare a opiniei umbrită”.

Un alt paradox al blogging-ului, deși revoluționar în anumite sensuri, este că permite un feedback instant, ceea ce tehnologiile „depășite” nu permiteau. Blogurile premit unor mese de oameni să iși exprime opinia în ceea ce privește postările unei platforme respective. Blogurile sunt, definite printr-un termen împrumutat din teoria politicii, o „ascociație voluntară” de indivizi care ar fi putut anterior să fie apropiați atât de intim numai în cadrul unei reuniuni în oraș, sau printre mulțimea de pe stradă.

Întrebarea care se cere adresată în aceast context, al mediului informativ din online, este dacă bloggingul este o formă de jurnalism? Un blogger și un jurnalist nu găsesc ușor răspunsuri, însă descoperă conexiuni. Sunt bloggeri jurnaliști? În mod definitiv acești pot fi. În același mod în care diferiți jurnaliști obișnuiesc să aibă un blog.

1.2 În spatele „ revoluției” blogurilor

Un sistem socio-tehnic interactiv

Blogurile pot fi definite ca situri personale, actualizate în mod regulat, genul de site-uri împodobite de comentarii personale. Blogurile difuzează note scurte, de obicei datate (ziua și ora) și publicate în ordine cronologică. Această prezentare dă aspectul unui jurnal personal online, accesibil tuturor internauților. Dar, mai întâi de toate, fenomenul se caracterizează prin interactivitate acestuia. Ca Internetul, fenomenul blogurilor este consubstanțial logicii hypertextuale. Conținutul blogurilor este structurat în jurul link-urilor către exteriorul site-ului, care trimit și retrimit către o informație comentată, cel mai des provenând din alte site-uri. O practică frecvent comună este afișarea într-un mod public a rețelei de apartenență.

Blogul constituie, într-o oarecare măsură, locul de afișare al relațiilor construite "via rețelei de Internet" sau constituită în cadrul unei sociabilități fizice. Nu este doar un loc de auto-expunere, ci, de asemenea, un spațiu de interacțiune între blogger și cititor. O inovație particulară este abilitatea utilizatorului de a lăsa un comentariu direct sub forma unei note publicate. Astfel, interacțiunile pot lua forma unei discuții între autor și cititor, acesta fiind un indicator al popularității site-ului. Ceea ce caracterizează evoluțiile recente alea acestui fenomen este simplitatea publicării și punerea la dispoziție, în mod gratuit, a locului de expunere a sinelui. În consecință, aceste inovații au transformat profilul tip al utilizatorului.

Blogul: media, presă?

Definirea termenilor de "mass-media" și "presă"

Hoebeke S. și B. Mouffe sunt de părere că termenul presă "acoperă orice procedeu tehnic de difuzarea a informațiilor care este probabil să se multiplice, într-un număr indeterminabil de exemplare, cu același semn: text, imagine, sunet sau un altul. Aceasta este presa scrisă, media audiovizuală și noile canale media (inclusiv teletextul, videotextul, CD -ROM-ul și Internetul)" Așadar, Internetul este inclus, într-un mod expres, în această definiție și într-adevăr, este o alegere legitimă.

Cu siguranță, blogurile nu beneficiază toate de același procent de vizualizare pe platforma de Internet. Unele sunt mult mai "consultate", în raport cu altele, și dobândesc uneori o influență considerabilă în blogosferă, astfel încât ajung în punctul în care reprezintă un interes pentru unele companii, doritoare să comunice în acest nou spațiu.

În schimb, sunt bloguri care nu atrag vizitatori, nefiind identificațe de motoarele de căutare, iar durata acestora de "viață" în mediul online poate ajunge și la doar câteva ore. Blogosfera, în ansamblul acesteia, reprezintă o cantitate de date care au vocația de a fi destinate (ca să nu spunem adresate) unui public larg. Așadar, putem califica blogurile de media ca fiind suporturi de difuziune maximală a informației.

Într-adevăr, blogurile sunt de cel mai multe ori tematice și nu toate sunt concepute cu scopul de a face un tur al orizontului cu evenimente curente. De asemenea, ele nici nu se adresează tuturor cititorilor, ascultătorilor sau telespectatorilor. Cu toate acestea, acesstea sunt sursă de informații .

Astfel, se poate observa că informația nu este doar apanajul jurnaliștilor, ea poate să provină din surse diferite, cum ar fi organizațiile de apărare al interesului general (mediul inconjurător, de exemplu) sau organizațiile sindicaliste.

Comunicatele guvernamentale au, caracterul general al informației, conform articolului 1, 2 din legea din 18 februarie 1977, privind dispozițiile referitoare la serviciile publice de radiodifuziune. Acest lucru ne permite introducerea unei prime nuanțe: nu din cauză că bloguri "jurnalistice" sunt considerate ca fiind parte din media, trimitând informații unui public, activitatea de bloggeri este asemănătoare cu aceea a jurnalistului?

1.3 Atacul de la Charlie Hebdo: Până unde merge libertatea de exprimare? Ce spun trei jurnaliști de marcă din România

Atacul terorist de la Paris permite redeschiderea unei polemici legate de limitele jurnalismului. Astfel, cu ocazia acestui subiect, în presa românească, această dezbatere a ocupat suficient spațiu în mediul online și scris, clasând astfel părerile și atrăgând, după sine, vizualizări.

În relație cu evenimentul de la Charlie Hebdo, jurnaliștii profesioniști și-au susținut fiecare punctul său de vedere, unul devenit oficial, și unul mai mult sau mai puțin subiectiv, atrăgând sau nu, cititorii pentru a pleda spre o anumită tabără. Tragedia a împărțit în mai multe tabere opiniile privind conținutul editorial al revistei Charlie Hebdo.

Pentru a cuprinde cele mai vizualizate și virale comentarii din mediul online, cele care au vizat atentatul de la Charlie Hebdo, am vrut să plasez evenimentul în apropierea și prin prisma opiniilor declarate ale unor mari jurnaliști profesioniști din mass-media românească, aceștia jucând rolul și de formatori de opinie în presa și blogosfera românească.

Astfel, jurnalistul Emil Hurezeanu cuprinde în discursul său contextul complicat în care a avut loc atacul terorist de la Paris: „E vorba de libertăți de expresie – are principii, valori suntem liberi de a împărtăși una din nuanțele libertății de expresie. Nici mie nu-mi plac caricaturile rabinilor sau politicienilor, dar asta este lumea liberă. Nu e vorba de pedepsirea unor caricaturiști – mai mult excesivi decât nostimi. E vorba de actul laș și terorist împotriva unor oameni care în interiorul societăților deschise exercită dreptul la expresie” a spus Emil Hurezeanu, acesta fiind adeptul libertății de exprimare fără teama că aceasta poate fi îngrădită cu violență.

Dintr-o altă tabără, de data aceasta una opusă, jurnalistul Cristian Tudor Popescu, pledează împotriva evenimentului nefast din Paris. Jurnalistul pledează în discursul său pentru locul unui "bun simț", în cazul nostru, de care caricaturiștii de la Charlie Hebdo nu au dat dovadă: „Am să cred întotdeauna că libertatea fără nicio restricție este periculoasă pentru că duce la haos”, a continuat acesta, precizând că limita libertății de exprimare ar trebui să fie bunul simț." Mai mult, jurnalistul consideră că publicația de satiră Charlie Hebdo trebuie să-și asume o anumită responsabilitate asupra faptelor săvârșite, în ciuda avertismentelor primite la adresa publicației: "Atentatul ar trebui asumat de cei care au ignorat avertismentele primite după apariția caricaturilor cu profetul Mohamed." În cadrul acestor dezbateri se pune un mare accent și pe ceea ce libertatea de exprimare a însemnat, dar mai ales ceea ce reprezintă aceasta în zilele noastre și în ce manieră este folosită de câtre actorii scenei mass-media.

O declarație ce face trimitere la acest subiect, destul de delicat în ceea privește sfera acțiunilor revistei Charlie Hebdo și a repercursiunilor însușirii acestui drept al exprimării, o are jurnalistul Ion Cristoiu, cel care subliniază că dreptul la libera exprimare a presei nu a fost niciodată absolut.

Într-un ipotetic exercițiu de decizie privind publicarea acelor caricaturi pe tema profetului Mahomed, jurnalistul Ion Cristoiu a declarat pentru Digi24 că ar fi evitat categoric așa ceva.

„Eu mă tem la o exacerbare a nevoii de a părea că ești liber, deși niciun jurnalist nu are o libertate absolută. Sunt anumite lucruri pe care nu are cum să le atace. Eu mă tem cel mai tare nu de limitarea de o autocenzură, ci de faptul că din nevoia de a dovedi că nu se lasă intimidați de terorismul islamic, foarte mulți jurnaliști vor exagera”, spune Ion Cristoiu.

O atitudine asemănătoare cu cea a lui Ion Cristoiu o are și jurnalistul Cristian Tudor Popescu, evidentiând faptul că jurnaliștii de la Charlie Hebdo erau conștienți de pericolul expunerii lor, in urma mesajelor expuse in celebra revistă, dar mai ales erau adertizați de posibilele urmări ale publicării acestora: „Faptul că s-au încăpățânat cei de la Charlie Hebdo, în ciuda avertismentelor primite de la Ministerul de Interne francez și de la președintele Franței – din câte am înțeles, au fost rugați insistent să se abțină de la publicarea acestor, la urma urmelor, prostii agresive, unele dintre acele caricaturi nu au nicio legătură cu umorul și nu cred că se diminua calitatea jurnalismului francez și mondial, dacă nu apăreau lucrurile acelea, de pildă o copertă pe care să scrie „Le Coran c'est de la merde”. Astea sunt de-a dreptul provocări pe care Charlie Hebdo și le-a asumat într-un scop după părerea mea foarte clar, mărirea tirajului, audiență și în ultimă instanță bani. Acolo nu au fost niște nobile principii. Este vorba de o presă tabloidă, o presă foarte agresivă”, spune jurnalistul.

Publicația Charlie Hebdo a provocat și în anul 2005 un uriaș val de controverse odată cu republicarea a două caricaturi ale profetului Mahomed, caricaturi care inițial au fost publicate de un cotidian danez. În acel moment, lumea musulmană a răspuns într-un mod violent, protestând impotriva publicației, iar sediul ziarului a fost vizat de un atentat, dejucat însă de poliție. Astfel, am putea spune că din acel moment, publicația de satiră Charlie Hebdo "s-a incăpățânat" să țină constant în prim-plan acest subiect sensibil, ca un crez obligatoriu al breslei. Și se pare că acest lucru a constituit un fapt decisiv pentru cei doisprezece jurnaliști, până la capăt. „Nu putem trăi într-o țară în care nu există libertate de exprimare. Prefer să mor decât să trăiesc precum un șobolan”, spunea Stephane Charbonnier, unul dintre caricaturiștii publicației de satiră.

"Nu poți să ucizi libertatea de exprimare!" susține cu tărie editorul publicației Charlie Hebdo, într-un interviu acordat postului de televiziune NBC NEWS la data de 12 Ianuarie.

Caroline Fourest, cea care a contribuit ani de zile pentru publicația de satiră Charlie Hebdo, afirmă faptul că ea și membrii echipei sale lucrează sub influența șocului după atactul intâmplat in cadrul redacției in care tragedia a avut loc și că vor arăta faptul că, in niciun caz, cuvintele lor nu au fost supuse tăcerii.

Charlie Hebdo, revista care a publicat caricaturile Profetului Mohammed a fost amenințată de doi mascați care au deschis focul in redacția publicației din Paris intr-o miercuri, lăsând la pământ doisprezece oameni morți, dând startul așadar la zile de teroare in Franța.

Revista de satiră a mai fost bombardată in anul 2012 și anumiți membrii ai echipei publicației, inclusiv cei care ocupau posturile de caricaturiși, erau in permanență sub protecția poliției. Precauțiile și ultimele amenințări cu care se confronta revista anticipau o bombă sau un incendiu, insă nicidecum un atac cu gloanțe in mijlocul unei ședințe editoriale, răspunde cu indignare editorialistul publicației Charlie Hebdo, Caroline Fourest, intr-un interviu acordat postului de știri NBC NEWS. " Desigur că știam riscul la care ne expunem", spune Caroline. "Nimeni nu iși imaginea insă că ei ar putea să țintească pistoale în capul oamenilor."

1.4 Reflectarea atentatului de la Charlie Hebdo în presa europeană

"Libertatea este asasinata"; "Barbarie" sau "Atac impotriva democratiei"

Șocul resimțit dupa sângerosul atentat împotriva săptamânalului satiric francez Charlie Hebdo s-a regăsit, fără nicio îndoială , în presa franceză și europeană, unde multe dintre publicații prezintă doliu față de revista Charlie Hebdo, pentru tragedia întâmplată, afișând un fond negru, relatează Agenția France Press. Așadar, presa națională și internațională este în doliu. "Je suis Charlie" apare scris cu litere albe, pe un fundal neagru, fiind principalul martor al alăturării cauzei prin care publicația a trecut. Dezbaterile asupra acestui subiect pun intrebări și formulează răspunsuri, unele acceptate de public, altele nu. Astfel, în acest mod, acesta se împarte în tabere pro/contra și declanșează o serie de intrebări, oare doliul trebuie ținut și pentru libertatea de exprimare?

În Franța, fondul negru și caricaturile aduc un omagiu celor doisprezece morți, dintre care caricaturiști renumiți, în atentatul comis într-o miercuri la Paris împotriva săptămânalului Charlie Hebdo. "Toti suntem Charlie"(Anexa 1), titreaza cotidianul Liberation (de orientare stanga). Mențiunea, scandată de numeroși manifestanți în timpul reuniunilor din acea seară sângeroasă, se regăsește deseori ca etichetă în paginile ziarelor. "Libertatea asasinata" (Anexa 2), afirmă la rândul său cotidianul conservator Le Figaro, care publica fotografiile a șase victime: caricaturiștii Cabu, Charb, Honoré, Tignous, Wolinski și cronicarul Bernard Maris. Într-un editorial intitulat "Razboiul", directorul cotidianului anunta "un adevarat razboi, desfasurat nu de asasini din umbra, ci de ucigași metodici și organizați, a căror sălbăticie calmă iți ingheată sângele".

Cotidianul Les Echos face apel la infruntarea "barbariei" și publică ultima caricatură a lui Charb. Editorialul atacă "ticălosii cu cagule (care) au declarat razboi Franței, democrației noastre, valorilor noastre". "Barbarie", pe fond negru, titrează și cotidianul gratuit 20 Minutes (Anexa 3).

În Belgia, cotidianul economic L'Echo titreaza "Toti suntem Charlie" pe fond negru, în centrul primei sale pagini, care reproduce 17 coperți ale revistei Charlie Hebdo (Anexa 4).

Varianta sa flamanda, De Tijd, prezintă o primă pagină neagra aproape în intregime, marcată de cuvintele "Je suis Charlie" ("Sunt Charlie"), in limba franceza. (Anexa 5)

Editorialistul "La Libre Belgique", Francis Van de Woestyne, apreciază că "acest atac este, in impactul, in violenta sa, la fel de important ca cel care a vizat New York-ul la 11 septembrie 2001. Mâine, în opt zile, într-o luna, alți teroriști vor ataca. În numele unui Dumnezeu, unui Profet al cărui mesaj il distorsionează".

În presa britanică, Daily Mail și Daily Telegraph (Anexa 6) titrează ambele pe prima pagină. "Războiul impotriva libertății", cu o fotografie a atentatului ce prezintă doi agresori îndreptându-și armele impotriva unui politist care zace la pământ. În același spirit, The Times titrează pe prima pagină "Atac impotriva libertății", iar The Guardian (Anexa 7) "Atac impotriva democrației". The Guardian subliniază în editorialul său că jurnaliștii de la Charlie Hebdo, care au satirizat mereu creștinismul, "nu au vazut vreun motiv anume pentru a arăta mai multă înțelegere față de alte religii".

"Atacul impotriva jurnalistilor de la Charlie Hebdo ținteste in inima democrației – libertatea presei", scrie pe site-ul sau cotidianul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), apreciind că, în lupta impotriva terorismului, "nu trebuie să dai inapoi". "Da, intr-un fel, este o luptă a civilizațiilor", afirmă cotidianul, care face apel totuși la "păstrarea cumpătului". "Nu trebuie să ne lăsăm reduși la tăcere de masacrul comis la Charlie Hebdo", apreciază pe site-ul său Tagesspiegel.

"Je suis (ich bin) Charlie !", afirmă pe site-ul sau de Internet Tageszeitung (stanga). "Scopul teroriștilor este să răspândească teamă și frică. Cu atacul de miercuri, teama s-a instalat deja in redacții", apreciază cotidianul, făcând trimitere și la publicația turcească „Cumhuriyet“ care prezintă doliu atentatului din Paris. "Europa nu se teme", titrează la rândul său ediția online a săptămânalului portughez Expresso, subliniind că mii de europeni au ieșit în stradă "pentru libertatea de exprimare, împotriva barbariei terorismului".

"Nu trebuie să cedăm șantajului respingător al terorii. Și să transformăm ura lor in infrangere", scrie cotidianul de referință Publico, intr-un editorial intitulat "Lupta impotriva urii, apărarea libertății".

În Spania, un editorial publicat pe site-ul de Internet al postului de radio Cadena Ser afirmă: "caricaturiștii nu sunt vinovați de nimic, nici glumele, nici ultima carte (a scriitorului francez Michel) Houellebecq care anticipează o Franță islamistă in 2022. Nu, să nu ne inșelăm asupra remediului: soluția nu este mutilarea libertăților, ci combaterea fanatismului, a urii iraționale, a obscurantismului și ignoranței". Cotidianul danez Berlingske afișează pe prima pagină un desen reprezentând o foaie de hartie albă pe care scrie cu negru "Charlie Hebdo", înconjurată de urmele a douăspreceze gloanțe, o referire la cei doisprezece morți. În partea de jos, un text afirmă că "democrația și libertatea de exprimare nu trebuie și nu ar trebui sufocate"(Anexa 8).

"Totuși, este evident că pentru mulți concluzia evidentă va fi să se mențină discreți, să se ascundă și să evite provocarea unor emoții puternice. Dar nu ar trebui să ne ascundem, pentru că atunci vom ceda în fața unei culturi a amenințărilor inacceptabile", continuă cotidianul. Sub titlul "atac la adresa libertății tuturor", cotidianul italian Corriere della Sera vorbește despre "inamicii (revistei) Charlie Hebdo și ai libertății noastre". "Responsabilii pentru acest atentat care au comis un masacru la sediul săptămânalului nu suportă libertatea și refuzul acesteia de a se înclina în fața vreunei autorități", scrie editorialistul publicației. La Repubblica, un alt cotidian de mare tiraj din Italia, denunță intr-un editorial "terorismul islamist", care a atacat "un simbol al democrației: un ziar", in timp ce cotidianul din Roma Il Messaggero vorbeste despre un "masacru islamist impotriva libertății".

"Profetul răzbunat cu sânge", titrează cotidianul conservator polonez Rzeczpospolita, explicând că "saptamanalul satiric Charlie Hebdo a căzut victima războiului declarat Franței de islamiști". Cotidianul online Gazeta.pl, din cadrul grupului primului cotidian polonez Gazeta Wyborcza (centru stânga), publică 13 dintre cele mai de impact coperti ale Charlie Hebdo"- dintre care unele

vizându-l pe papa, cu comentariul "Ei nu au cruțat pe nimeni, nimic nu era sacru pentru ei".

Reporters sans frontières: Directorii de presă să publice caricaturile Charlie Hebdo

Organizatia pentru apărarea libertății presei, cu sediul in Franța, Reporters sans frontières, a lansat, miercurea precedentă atentatului, intr-un comunicat "un apel international către toți directorii media să publice incepând de mâine (joia precedentă atacului) caricaturile revistei indoliate". "Libertatea de informare nu se va estompa in fața barbariei și nu va ceda șantajului celor care atacă democrația noastră și valorile noastre republicane", adaugă comunicatul RSF.

1.5 Charlie Hebdo și libertatea de exprimare

Odată cu ediția de după masacrul petrecut la Paris, in redacția publicației Charlie Hebdo de către gruparea islamistă, în urma publicării unor caricaturi simbolizându-l pe Profetul Mahommed, publicația s-a vândut în peste cinci milioane de copii – ceea ce naște chinuitoare și sensibile întrebări. După mulțumirile adresate celor care și-au arătat solidaritatea față de publicația franceză, editorul chef "de serviciu", Gérard Biard, adresează o intrebare care, spune el, "ne chinuie": "Vom scăpa, intr-un sfârșit, din vocabularul nostru politic și intelectual de termenul murdar "laic"? Traduse intr-un mod vag, aceste cuvinte semnifică greutatea cu care individul acceptă secularizarea. Ceea ce editorul Biard a vrut să demonstreze era că adepții secularizării, precum el și staff-ul publicației Charlie Hebdo, in mod evident au atras această tragedie asupra lor inșiși, și că există, in această situație, prin implicare, un fel de echivalare morală intre adepții secularizării și acelora ai "totalitarisumului religios".

De-a lungul anilor, s-a mers mai departe, Charlie Hebdo și alte campioni ai laicității – secularismul consacrându-se în politica franceză – au fost scandați ca fiind "Islamophobi, Christianophobi, provocatori, iresponsabili, aruncătoari de ulei pe foc, rasiști" și lista poate continua. Chiar și oamenii care deplâns masacrul din Paris, editorul Gérard Biard, rămas după dispariția celor doisprezece jurnaliști, scrie " Da , noi condamnăm terorismul , dar … .", "Da , să dai foc unui ziar este un lucru rău, dar … . Le-am auzit pe toate, și prietenii noștri de asemenea ." În mod evident, in acest comentariu relatând faptele petrecute, precum și aspectele legate de tragedia din redacția publicației Charlie Hebdo, putea lipsii cu desăvârșire conjucția "dar" din scrierea editorului. Și, intr-un mod și mai evident, nu există un "dar" in comdamnarea atacului sângeros de la Charlie Hebdo, sau ideologia care incurajează uciderea in numele religiei.

Reviste aflate in aceeași zonă de publicare ca Charlie Hebdo au fost un accesoriu in societățile occidentale timp de mulți ani și Franța, se deosebește printr-o puternică tradiție a acestui tip de jurnalism .

Internetul, într-un procent și mai ridicat, a deschis ușa la aproape fiecare nivel și formă de exprimare. Cu toate acestea, există anumite întrebări legitime ridicate cu privire la libertatea de exprimare în această tragedie. În urma atacului terorist, autoritățile franceze au început reglementări agresive ale unei legi împotriva suportului sau justificării terorismului, inclusiv, au executat arestări ale oamenilor care vorbeau cu admirație despre filmarile de la Charlie Hebdo. Acest lucru nu este însă surprinzator, acțiunile lor ridicând animite probleme de un standard dublu – unul pentru caricaturiști care insultau religia în mod deliberat, atunci când aceste desene animate, cu siguranță, vor antagoniza musulmani, într-un moment în care sentimentele anti-musulmane sunt deja la niveluri ridicate în Franța și în întreaga mare parte a Europei, și un altul pentru cei care reacționează aplaudând teroriști. Diferența, potrivit autorităților franceze, este între dreptul de a ataca o idee și dreptul de a ataca persoane sau a incita la ură. Distincția este recunoscută în diversele legi împotriva discursului instigător la ură sau violență care există în majoritatea statelor occidentale. Ca o urmare al doilea război mondial, Franța și alte câteva țări europene au instituit legi împotriva negării Holocaustului, precum și cu o creștere a anti-semitismului în Franța, autoritățile au căutat în mod activ pentru a reduce discursul urii, ca practicile antisemite ale unui actor de comedie , Dieudonné M'bala M'bala.

Libertatea de exprimare este într-un mod evident mai largă în Statele Unite, dar și in acest caz, există limitări legale privind discursul care implică incitarea, calomnie, obscenitate sau pornografie infantilă. Dar, desenând linia dintre discursul care este dezgustător și acela care este periculos este, în mod inerent, dificil și riscant. În Israel, a-l batjocorii pe Mohammad, profetul, poate aduce o pedeapsă cu închisoarea, așa cum s-a intâmplat cu Tatiana Susskind, o rusoaică imigrantă care a publicat desene ale Profetului, reprezentând un porc, în anul 1997. Ea a fost acuzată, printre altele, de comiterea un act rasist și insultând sensibilitățile religioase, astfel fiind condamnată la doi ani de închisoare. Aceste tipuri de legi cum ar fi cele împotriva "cuvintelor sau actelor de ură ", in Franța, se bazeaza pe ceea ce este de multe ori numită, o judecată subiectivă. Gusturile, standardele și situațiile sunt diferite și se shimbă odată cu trecerea timpului și în cele din urmă, este cel mai bine pentru redactori și societăți, în general, de a judeca ceea ce este apt – sau în condiții de siguranță – pentru a fi imprimat. Tragedia de la Paris a servit pentru a ridica aceste tip de întrebări este în nici un fel o insultă la adresa membrilor personalului Charlie Hebdo care au pierit. Impresionarea (șocarea) oamenilor prin confruntarea acestora cu realitatea era, la urma urmei, despre ceea ce revista lor – pe care au numit-o cu mândrie un "jurnal iresponsabil " – a fost vorba .

Întrebat despre francezii care afirmă faptul de a " nu fi Charlie, Prim-ministrul Franței, Manuel Valls, consideră că " libertatea de exprimare este posibilitatea de a spune că ești Charlie, chiar și atunci când nu ești."Prim-ministrul a răspuns criticilor făcute de aceia care apără libertatea de exprimare a revistei de satiră "Charlie Hebdo", publicând caricaturi ale Profetului Mohamed , dar care continuă polemica lui Dieudonné pentru " scuze pentru terorism ", dupa ce acesta a declarat că s-a simțit " Charlie Coulibaly . " 42 % dintre francezi spun că trebuie să se " evite publicarea caricaturilor " , precum cele difuzate de " Charlie Hebdo " , potrivit unui sondaj publicat duminică " JDD " . Trebuie să existe o dezbatere peste tot în societatea noastră , în cartierele noastre , pentru a explica faptul că există o diferență între libertatea de exprimare și care sunt contravențiilor : rasismul , antisemitismul , glorificarea terorismului, negarea Holocaustului . Acestea nu sunt opinii, acestea sunt infracțiuni care ar trebui să fie condamnate de lege , și chiar mai sever pentru că vrem să înăsprească legislația în acest domeniu ", a spus Manuel Valls , luni , 19 Ianuarie , la ceremonia de aniversare a șaptezeci de ani de la inființarea Agence France-Presse.

Conceptul de libertate de exprimare ia naștere în Franța, în secolul al XVIII-lea, pentru a fi

consacrat în timpul Revoluției Franceze. Articolul 11 din Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului proclamă că "comunicarea liberă a ideilor și opiniilor este unul din drepturile cele mai prețioase ale omului; de aceea fiecare cetățean poate vorbi, scrie liber cu excepția abuzului de aceasta libertate în cazurile stabilite de lege". Acest drept este susținută de articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948, care estimă că "orice individ are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, acest drept nu include dreptul de a avea opinii fără imixtiune și de a căuta, de a primi și de a comunica, indiferent de frontiere, informații și idei prin orice mijloace fel." Toate consolidate prin articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului 1950: "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare . Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere . Exercitarea acestor libertăți comportă îndatoriri și responsabilități care pot fi supuse unor formalități, condiții , restricții sau sancțiuni prevăzute de lege".

Pe scurt , libertatea de exprimare permite oricărui cetățean să-și exprime ideile sale in lipsa limitelor impuse de lege. Începând cu Revoluția Franceză, mai multe texte oferă o încadrare și anumite restricții privind libertatea de exprimare. Legea din data de 29 iulie 1881, privind libertatea presei, prevede primele limite privind libertatea de exprimare: insulta, defăimarea, calomnia, incitarea la discriminare (rasism, antisemitism, homofobie), ură și violență. Ansamblul de legi este susținut prin Actul Gayssot din 13 iulie 1990, in urma căruia: "este interzisă orice discriminare bazată pe apartenența sau non-apartenența la o etnie, națiune, rasă sau religie."

Textul interzice de asemenea negarea, adică, contestarea existenței crimelor împotriva umanității. Apologia crimelor apare, de asemenea, ca o limită a libertății de exprimare. Legea din anul 1881 pedepsește glorificarea "atentatelor premeditate la viață, atacuri voite asupra integrității persoanei și agresiune sexuală", dar, de asemenea, acelea care visează "furtul, sustragerea de fonduri, și distrugeri, degradări și deteriorări periculoase pentru oameni." În plus, din noiembrie 2014, Codul Penal prevede că "a face publică apologia actelor teroriste se pedepsește cu cinci ani închisoare și o amendă de 75.000 de euro." Astfel, elogiul terorismului poate fi costisitor. Totuși, rămâne ca dreptul de exprimare să răspundă la un regim "represiv", adică, prin reprimarea abuzurilor constatate, dar nu prin interzicerea a priori a unei expresii.

În Franța – spre deosebire de Germania, Grecia și unele state din SUA de exemplu – infracțiunea de blasfemie nu există. Prin urmare, libertatea de exprimare permite de " a face haz " de religie. Cu toate acestea, ea se confrunctă cu libertatea de conștiință, proclamată prin articolul 10 din Declarația Drepturilor Omului din 1789 : "Nimeni nu ar trebui să fie hărțuit pentru opiniile sale, chiar religioase, cu condiția că manifestarea acestora nu tulbură ordinea publică stabilită prin lege."

Acestea sunt susținute de articolul 1 din Lege, cu privire la separarea Bisericii de Stat, în 1905 , care prevede că:" Republica garantează libertatea de conștiință. Aceasta garantează libertatea de cult în unicul restricțiilor adoptate în interesul ordinii publice." Astfel , în anul 1984, afișul filmului "Ave Maria", (Anexa 9) care prezintă o tânără topless, cu mâinile și picioarele legate pe o cruce, a fost interzis. Judecătorii au decis că: "reprezentarea simbolului crucii, în condițiile unei publicități bătăușe și ale unui public forțat, constituie un act de intruziune agresivă și gratuită în adâncurile intime ale credinței." Cu toate acestea, în anul 2007, în timp ce revista "Charlie Hebdo" a publicat caricaturi ale Profetului Mohammad, Curtea Penală din Paris a amintit că " în Franța, societate laică și pluralistă, respectul pentru toate credințele este asociat cu libertatea de a critica religiile, oricare ar fi acestea. [ … ] Blasfemia care insultă Divinitatea sau Religia nu este reprimată." Țara este treptat "secularizată" și religiile practicate s-au înmulțit", analizează Nicolas Hervieu, jurist al Cercetări Juridice și Centrului de Studii asupra drepturilor fundamentale, în "Liberation". " În timp ce judecătorii au fost foarte sensibili, în anii 1960, la criticile impotriva religiei catolice, ei recunosc cu ușurință acum, mult mai ușor, libertatea de a caricaturiza toate religiile." În Franța , este așadar, posibil de a-și bate joc de religii, de a le ridiculiza, deși ultimul cuvânt cu privire la această evaluarea poate veni înapoi la judecătorii. Cu toate acestea, rămâne interzis actul prin care se insultă credincioșii. Libertatea de exprimare este văzută limitată de legea privind libertatea prese , în ceea ce privește insula, calomnia și incitarea la discriminare, ură sau violență . "Legea permite atacarea religiilor și a practicilor asociate acestora, chiar și intr-o manieră feroce. Dar pedepsește insulta sau incitarea la ură împotriva credincioșilor", a declarat pentru "Libération", Camille VIENNOT , lector la Universitatea Paris Ouest Nanterre. Legea din 17 mai 1819 consideră insultă "orice expresie ofensatoare, termen de dispreț care nu conține o acuzație de fapt." A insulta un evreu sau un musulman nu este permis, însă publicarea unei caricaturi a lui Mohamed nu este considerată o insultă la adresa tuturor musulmanilor.

Ne putem refugia în spatele umorului?

Cazul "Charlie Hebdo", așa cum comedianul Dieudonné afirmă, se referă la o anumită problemă și anume la prezența umorului. Însă, și în acest caz, chiar și umorul are limitele sale?

Jurisprudența prevede, intr-un mod efectiv, dreptul la exces și la parodie, în situațiile în care scopurile sunt umoristice. În anul 1992, Tribunalul Înaltei Curți de Justiție din Paris a hotărât că libertatea de exprimare "permite unui autor pentru forțarea și modificarea caracteristicilor și a personalității celui pe care o reprezintă" și că există un "drept al lipsei de respect și al insolenței ", amintește un studiu relizat de avocatul Basile Ader, citat de Le Monde.

Cu toate acestea, din nou, le revine judecătorilor să aprecieze ceea ce este la latitudinea dreptului de a caricaturiza și a satirei. În luna noiembrie a anului trecut , Jean – Marie Le Pen a pledat umorului, după ce a declarat că romii , "ca păsările, zboară intr-un mod natural." In această situație, el a fost condamnat în apel la suma de 5.000 de euro amendă pentru "insultarea publică un grup de oameni din cauza etniei lor." Cu toate acestea în anul 2007, ca urmare a procesului publicației "Charlie Hebdo", privind publicarea caricaturilor lui Mohamed, instanța a considerat că : "Genul literar al caricaturii, deși în mod deliberat provocator, participă în aceadtă calitate, în cadrul libertății de exprimare și de comunicare a gândurilor și opiniilor [ … ] În ciuda caracterului său șocant de a ataca cu acestă caricatură, sensibilitatea musulmanilor, contextul și circumstanțele publicării sale în ziarul "Charlie Hebdo", apar exclusiv deliberate de orice dorință de a jigni intr-un mod direct și gratuit comunitatea musulmană; limitele admise libertății de exprimare, prin urmare, nu au fost depășite ."

Un alt caz petrecut in aceeași sferă a umorului "șocant" s-a intâmplat in anul 2005, când omul de spectacol, Dieudonné, a pus bazele unui scandal. Astfel, acesta apare intr-o emisiune a canalului de televiziune France- 3, deghizat intr-un evreu și abordând un comportament ultra-religios, lansându-se apoi într-un discurs cu nuanță antisemită. În timpul acestui moment ea a abordat o ținută și o atitudine relaxantă, iar instanța, in urma apelului sesizat de comunitatea evreilor, a considerat că această prestație a fost una umoristică.

Pentru Griguer Merav, avocatul asociat Cabinetului Dunaud Clarenc Combles afirmă faptul că,

"umorul nu este o scuză valabilă și nu exlude ceva anume. Putem comite crime cu mult umor."

Sunt, intr-adevăr, două variante, două măsuri de cântărire a situației?

Instanța a pledat în favoarea reviste "Charlie Hebdo", pentru publicarea caricaturilor lui Mohamed, dar condamnă mulți oameni pentru apologia atacurilor mortale recente. Contrar a ceea ce unii pasionații polemiști afirmă, nu este vroba de o dreptate cu două viteze.

Publicația "Charlie Hebdo" a fost continuare urmărită, în mod regulat. Ziarul "Le Monde" punctează că săptămânalul a ajuns în instanța de judecată de cincizeci de ori între anii 1992 și 2014, pierdând câteva procese.

De asemenea, trebuie reamintit faptul că ziarul este ia naștere după interzicerea de către ministrul de Interne al strămoșului său "Hara-Kiri", care a avut publicat in anul 1970 titlul "Glonțul tragic la Colombey: 1 mort," o referință dublă la moartea generalului de Gaulle și un incendiu care a avut 146 morți într-un club de noapte cu o săptămână precedentă, făcând picanteriile presa națională. La rândul său , Dieudonné a fost , de asemenea, urmărit in Justiție de mai multe ori, fiind acuzat de nenumărate ori. In 2004, el a fost găsit acuzat in fața Instenței publice dupa ce a pretins : "Eu prefer să am carisma lui Bin Laden, decât cea a lui George Bush."El s-a bucurat , de asemenea, in aceeași măsură, de dreptul la satiră din anul 2005, dupa intervenția sa in cadrul canalului France 3.

Dieudonné a fost condamnat de mai multe ori pentru "defăimare , calomnie și incitare la ură rasială" (2007 și 2012 ) , pentru " insulte antisemite " (în 2009) , sau " negarea crimelor împotriva umanității, defăimare rasială, incitare la ură rasială și insultă public". (2014) .

Dacă Dieudonné a fost condamnat de mai multe ori, este pentru că acesta nu face parte din sfera caricaturiștilor sau a umorului, El se găsește intr-o este în diatribă politică.", a spus avocatul Agnes Tricoire, din Liga pentru Drepturile Omului, intervenind intr-un articol publicat de ziarul "Liberation".

* Cu toate acestea, infracțiunea de blasfemie continuă să existe în Alsacia și Moselle, regiuni in care s-a moștenit Codul penal german din anul1871, dar această specificitate nu a fost niciodată aplicată. După atacul criminal de la "Charlie Hebdo", mai multe asociații laice au cerut eliminarea acestei infracțiuni.

1.5 Blogeri și evenimentul de la Charlie Hebdo (expunerea opiniei)

Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu apariție săptămânală, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje, articole polemice și glume. „Charlie Hebdo", o „Academia Cațavencu“ franceză, cunoscută pentru caricaturile și pentru articolele sale satirice, pentru independența redacției, dar mai ales pentru publicarea caricaturilor profetului Mahomed.

Pe 7 ianuarie 2015, 3 persoane cu chipurile acoperite au intrat în redacție, spre orele 11, în timpul unei ședințe de redacție și iau ostatici asupra cărora au tras ulterior. În fuga lor, declanșată de vecinii care au alertat Poliția, reușesc să aibă un schimb de focuri cu polițiștii, ucigând și doi agenți. În total bilanțul tragediei de ieri de la Paris a numărat 12 persoane ucise și alte 11 rănite. Pe scurt, acesta este rezumatul a ceea ce presa din întreaga lume a ținut pe primele pagini în publicațiile lor, timp de câteva zile.

Acest atentat a pus bazele unei dezbateri în rândul oamenilor de mass-media, atât în mediul scris când și în spațiul online. Astfel, formatorii de opinie din mediul presei scrise, insă și din spațiul online și-au exprimat și susținut pledoariile privind acest eveniment nefast, pe spațiile sale personale, strângând mii de vizualizări, sau feedback-uri negative, după caz.

Ioan T. Morar, fondatorul revistei de umor „Academia Cațavencu”, care locuiește de câțiva ani în Franța, a scris, pe blogul său personal, că jurnaliștii de la Charlie Hebdo nu l-au făcut să râdă și că nu aveau „bunăvoința umorului”. Cu toate acestea, el consideră că atacul terorist de la Paris este cel mai mare atentat la adresa presei și libertății de exprimare care a avut loc vreodată în Franța. " Barbaria de astăzi mi se pare, așa cum s-a spus deja, cel mai mare atentat împotriva presei, împotrivaa libertății de expresie, care a avut loc vreodată în Franța. caricaturiști opriți cu kalașnicovul, o barbarie fără seamăn. Șiu eu sînt Charlie, o spun cum au spus-o sute de mii de francezi! "

Cătălin Prisăcariu, într-un material publicat pe blogul său: "Nici o părere, nici o idee, nici un punct de vedere nu trebuie combătute prin asasinat. (…)Oameni buni, e o nebunie ce susțineți voi! Și dacă ar fi exagerat cu ironiile, jurnaliștii de la Charlie Hebdo nu făceau decît să comunice. Fie în scris, fie în desen. Nu făceau decît să aibă altă PĂRERE decît extremiștii islamiști. Și chiar dacă ar fi blamat întreaga religie musulmană (deși nu asta făceau), tot numai o părere ar fi fost. Pînă la urmă, caricaturile din Charlie Hebdo reprezintă niște idei ale unor oameni liberi să exprime acele idei. Repet: IDEI.” Însă, ceea ce atrage atenție în discursul jurnalistului, publicat pe spațiul său virtual, este atitudinea indignată față de evenimentul care a pus la pământ oameni, însă și concepte, drepturi: "Zvîrcolindu-se pe trotuarul parizian nu era doar un om. Acolo era mai mult decît atît: era libertatea noastră de exprimare. Acolo, pe jos, căzut, rănit, era dreptul nostru de a vorbi, de a scrie, de a polemiza, de a caricaturiza, de a dialoga. De a comunica, în cele din urmă, chiar și cînd nu sîntem de acord eu cu tine, eu cu voi, ei cu noi, ei cu tine etc. Iar doi dezaxați spălați pe creier, cu mitraliere, au venit în fugă și i-au tras acestui drept un glonț în cap. Sau măcar au încercat. Au răspuns cu gloanțe unor idei. Cu forță brută, sadică, unor libertăți fundamentale pașnice."

O altă atitudine plină de indignare este îndreptată și împotriva jurnalistului Cristian Tudor Popescu: "P.S. CTP, ești un imbecil." Această injurie adresată jurnalistului este alăturată unui argument legat din trecutul publicației Charlie Hebdo, fiind în asociere cu presa din România, în anul 2005.

Astfel, în anul 2005, când ziarul danez declanșa un imens scandal, odată cu publicarea a mai multor caricaturi, avându-l protagonist pe Profetul Mohammed, adresând astfel, o adevărată jignire pentru lumea islamică, fostul președintele Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu au luat împreună decizia de a nu se publica și în presa românească articolele respective.

„Aș vrea să amintesc că și în România s-a pus problema dacă aceste caricaturi meritpă să fie puse în presă sau nu, era vorba de o simplă reproducere. Și m-a sunat președintele Basescu, când eu aveam calitatea de președinte al Clubului Român de Presă și am avut o discuție cu oportunitatea apariției și am căzut de acord că nu e bine și nu e o încălcare de libertate a presei, dar este un gest conștient să nu se publice aceste caritaruri: având în vedere consecințele politice pe care le poate produce în țara noastră. Această sugestie a fost respectată de către marile ziare din România."

Acesta s-a delimitat de tabăra care apăra dreptul la libertatea de exprimare a cetățeanului și implicit a presei. Cristian Tudor Popescu afirmă, într-un interviu în cadrul canalului de știri Realitatea TV: "Eu nu sunt foarte de acord cu publicarea acestor caricaturi, cei care le publică le știu a fi insultătoare pentru acesti religioși islmici. Există și limite în această libertate a presei. Trebuie sa existe si o limita, de ce trebuie sa publicam aceste caricaturi, ca sa crestem tirajul?".
Omul de presă Dan Tăpălagă, aflat la cârma redacției de știri Hotnews, publică un editorail în care nu acceptă ca libertatea de exprimare să fie ținuită și să-și găsească punctul de final. Jurnalistul publică un comentariu legat de atentatul de la Paris, din redacția publicației de satiră Charlie Hebdo, soldat cu doispreceze morți și opt răniți. Comentariul acestuia, intitulat "NU!", "țintește" în mod direct acei jurnaliști (comentatori) care, prin expunerea opiniiilor sale, au încercat să sugereze faptul că ziariștii de la Charlie Hebdo sunt responsabili pentru faptele petrecute. Așadar, vina este în totalitate a caricaturiștilor din redacția de satiră, Charlie Hebdo, pentru publicarea caricaturilor cu Profetul Mohammed. "Nu există nici un da, dar și caricaturiștii… .Nu pot accepta argumentul că ziariștii trebuie să-și limiteze libertatea de exprimare pentru a menaja sensibilități religioase, politice sau de altă natură. Nu înțeleg de ce lumea occidentală ar trebui să-și ajusteze valorile democratice – cum ar fi libertatea de expresie – pentru ca așa ne impun radicalii islamiști, mai corect spus niste asasini. Nu aleg între libertate și sălbăticie. Nu vreau să ne adaptăm noi la teroare, la frica, la barbarie. Ceilalți – oricum s-ar numi ei – să învețe valorile civilizației occidentale daca vin din afara ei, vor să trăiască și să se bucure în ea. Daca tot au venit aici, să ne accepte cu totul și să ne respecte valorile sau să rămână acasă.(…) Atentatul de la Paris, cel mai grav din Franța ultimilor 40 de ani, era o chestiune de timp dupa valul de terorism ridicat dupa 11/9. Toată compasiunea pentru cei 12 oameni, din care 8 erau ziariști, căsăpiți de ura religioasă. A raspunde cu moarte la umor, să scoți pistolul în fața unui desen, să împuști în cap niște oameni care râd – asta nu face parte din lumea noastra. Daca asa stau lucrurile, și eu sunt Charlie. Războiul viitorului va fi pentru apărarea valorilor occidentale, cu un inamic laș, ascuns, din păcate deja numeros, răspândit în inima Europei, clocind noi crime in numele Dumnezeului lor. Din pacate, marii profitori ai acestui razboi vor fi extremismul, populismul, xenofobia."

II. Jurnalismul cetățenesc și blogingul

2.1 Termenul de jurnalism cetățenesc

Obiectivul acestui capitol este de a evidenția paradigma jurnalismului participativ ori cetățenesc în cadrul Internetului, propunându-și o definiție a fenomenului, o analiză socio-istorică a difuziunii sale și a problematicii pe care aceasta o impune. Trei întrebări gravitează în acest capitol: ce fel de relație menține comunitatea cu această formă de jurnalism? Tehnologia digitală mărește (reînoiește) în profunzime această relație? Practicile jurnalismului participativ sau cetățenesc favorizează jurnalistul sau cetățeanul? Astfel, în rândurile acestui capitol se conturează faptul jurnalismul participativ sau cetățenesc, pe platforma de Internet, este un apel către oamenii „inteligenți”, prin tehnici demonstrate de presa populară de ieri și de azi. În concluzie, este dificil de a găsi un "popor" ( în sensul grupurilor sociale cele mai defavorizate ) în această activitate de producție a unui discurs și a normelelor sociale controlate de jurnaliștii profesioniști .

Apartiția unei noi generații de site-uri Web relevă o dinamică a inovației ascendente contribuind la fondarea unor noi teritorii ale comunicării, ale informației și în principiu, ale jurnalismului. Au apărut noi practici editoriale și socio-tehnice și ceea ce acest capitol abordează: jurnalismul partcipativ sau cetățenesc pe platforma de Internet.

Definiția și ințelegerea jurnalismului participativ și cetățenesc pe platforma de Internet

Aceasta este definit de Shayne Bowman și Chris Willis ca acțiune a cetățenilor „ jucând un rol activ în procesul de colectare, raportare, analizare și diseminării informației de actualitate”. Acești autori arată că inovațiile aduse de către utilizatori constau în dezvoltarea unor aspecte participative, contribuitive ale comunității unei rețele: receptorul unei informații poate să fie emițător, devenind astfel un canal de răspândire a informației. Obiectivul stabilit în cadrul acestei participări este unul dintre cele mai lăudabile: „furnizarea de informații independente, fiabile, exacte, variate și adecvate, necesare unei democrații”.

De astfel, discursurile care au insoțit dezvoltarea unor noi practici informaționale nu au lipsit, succesive, într-un mod alternativ („Nu detestați canalele de difuzare mass-media. Deveniți unul dintre ele”), utopice („Toți jurnaliștii!”), deterministe sau alarmante („Presa fără Gutenberg”, „Spectrul unei lumi fără jurnaliști”…). Ele reflectă o atitudine crtică față de mass-media participativă, în ceea ce provește mass-media de „masă”, cea care nu mai deține monopolul asupra producției de informație, apelând astfel la exprimarea cetățenească într-o preocupare de a liberaliza cuvântul profan în spațiul public. În sens invers, se constată adesea o anumită neîncredere, chiar ostilitate a profesioniștilor din cadrul trusturilor de presă in ceea ce privește aceste discursuri și practici.

Prin prisma unor schimbări notabile, acest fenomen recent a fost inscris într-o relație cu dublu sens:

jurnalistul cetățean, al cărui exercițiu este manifestarea unei responsabilități civice, către cetățeanul jurnalist, ale cărui practici sunt din ce in ce mai incadrate (practici editorialiste, comitete de redacție, etc). informații și conținuturi produse in colaborare.

Jurnalismul participativ sau cetățenesc se articulează astfel, in jurul unui dublu principiu:

reuniunea dintre profesioniști și amatori, așa numiții "pro/am" (Rosnay și Révelli, 2006) și votul publicului, care constă din ce in ce mai mult în formarea propriei sale ierarhii informaționale, in conformitate cu principiul "folksonomy" și a "sistemului tag".

Difuziunea unui fenomen recent

Prima experiență semnificativă și de anvergură a jurnalismului participativ sau cetățenesc pe platforma de Internet revine jurnalului on-line, din sudul Coreei, OhmyNews, lansat in data de 22 februarie 2000, adesea menționat ca precursorul jurnalismului cetățenesc pe Internet. Acest site s-a remarcat și datorită celebrului slogan "Fiecare cetățean este un reporter".

Particularitatea jurnalului era aceea ce a difuza informații elaborate de jurnaliști profesioniști (redacția "beneficia" de un număr de 30 de jurnaliști profesioniști) insă, în aceeași măsură informații elaborate de jurnaliști amatori. Cum reamintea Denis Ruellan în anul 2007, acest fapt, al jurnaliștilor profesioniși și al celor amatori, de a colabora in producția de informație, nu este nouă:

" In Franța, citeam in manifestul ziarului cotidian de extremă stânga, "Libération", in anul 1973…": " Libération nu este un jurnal făcut de către jurnaliști pentru oameni, ci un jurnal făcut de oameni, pentru a îi ajuta pe jurnaliști."

Această idee de jurnalism cetățenesc este reluată in California (Silicon Valley) de către Dan Gillmor, care publică in anul 2004 un "best-seller", în care critică mass-media tradițională. Această carte urmărește să demonstreze internauților, mai ales celor din blogosferă, că ei dispun, cu ajutorul platformei de Internet, de noi modalități de a câștiga o parte din puterea sferei media.

Titlul cărții "We the Media: Grassroots journalism by the people, for the people", este un apel veritabil pentru jurnalismul independent , "făcut de către și pentru popor ". El sugereaza cu precădere primii termenii ai Constituției Statelor Unite și discursul lui Barack Obama din data de 4 noiembrie 2008 , la Chicago , în urma alegerii sale în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Parafrazându-l pe Abraham Lincoln, in cadrul zilei de 4 noiembrie, Obama promite " un guvern de oameni , al oameni și pentru oameni . "

În 2005 , Dan Gillmor , cu experiența sa de jurnalist și cu succesul cărții sale, lanseaza site-ul participativ Bayosphere , " of, by and for the Bay area" ("de prin și pentru zona Golfului San Francisco ") . Experiența insă, se încheie un an mai târziu, de vină fiind modelul economic viabil, dar ea intalnește o acoperire largă în mass-media tradițională. In scurt timp, dispozitive similare sunt dezvoltate. Influența teoriile cyberculture ( Castells , 1998 și 2001 , Rheingold , 2005) și ideologiei " Web 2.0 " devin foarte notabile.

2.2 Jurnalismul participativ și cetățenesc, pe platforma de Internet: un populism la modă?

Tendințele actuale redau strategii de diversificare a produselor editoriale, destinate ca generaliste sau specialiste. În Franța , site-urile create par să urmeze exemplul ohmynews , care au multiplicat oferta in 2005-2006 prin efectuarea unei segmentări geografice și lingvistice prin crearea unei versiuni internaționale în engleză și chiar a unei versiuni in japoneză .

Modelele economice ale acestor site-uri diferă (gratuite, de publicitate, pentru abonamente, sponsorizări, etc). Cu toate acestea, toate încorporează participarea cititorilor-autori. Astfel, fenomenul cunoaște o creștere în legitimitate în rândul profesiei, care se exprimă în special prin reluarea mesajelor din mass-media convențională sau clasică. Programul vizează, de asemenea, puterile publice care pun la îndoială dezvoltarea unui statut pentru autori. În acest sens, raportul Tessier, lansat în februarie 2007, de ministerul Culturii și Comunicării, intitulat " Presa in provocarea digitala, subliniază că dezvoltarea mass-mediilor cetățenești "este însoțită de o apropiere a unor metode și norme care sunt în general aplicate de jurnaliști profesioniști și, prin urmare de o anumită convergență în funcționarea site-uri, fie că este vorba de site-uri administrate de companiile media sau site-uri pe baza intervenția laic."

Numeroase site-uri au implementat, astfel, caracteristici care sunt similare cu cele ale profesioniștilor: consiliul editorial pentru a supraveghea practicile, alegerea articolelor și verificarea veridicității informațiilor, dezvoltarea codurilor deontologice, stabilirea unei politici editoriale sau a unei linii redacționale. Fenomenul prinde o asemenea amploare încât unii profesioniști , în special cu ocazia" Forumului internațional privind jurnalismul " , își făceau griji va apărea " Spectrul unei lumi fără jurnaliști. " Strategiile de cercetare pentru a garanta și a asigura calitatea informațiilor on-line este acum pe ordinea de zi. Astfel, ideea de etichetare a informației, deja menționat în 1997 in raportul Bourdier asupra presei și mass-mediei, este din nou în discuție .

Un concept problematic

Cu aceste clarificări introductive făcute, trebuie subliniate și formalizate diferitele intrebări de cercetare impuse de jurnalismul participativ și cetățenesc pe platforma de Internet. Așadar, in ceea ce urmează vor fi abordate trei aspecte interogative: ce fel de raport există intre cetățeni și jurnalismul participativ și cetățenesc pe platforma de Internet? Era digitală reinnoiește in profunzime acest raport? Practicile de jurnalism participativ și cetățenesc favorizează jurnalistul sau cetățeanul? Pentru a răspunde la aceste întrebări, m-am gândit că este cazul să adopt o abordare duală bazată pe o analiză de conținut de la pozițiile de identitate de site-uri selectate în organism și o analiză estetică a dispozitivului de formare a aceleași site-uri . Acest lucru implică studiul de titluri, titluri, ilustrații , procesele grafice și participarea inovațiile tehnologice.

Analiza duce, în primul rând, spre faptul că jurnalismul participativ și cetățenesc pe platforma de Internet este un apel la oameni "inteligenți" de tehnici de dovedit de presa populară în cele mai vechi timpuri și actuale. Atunci vom vedea că acest apel este o ispită recurent în istoria jurnalismului. Putem concluziona că este dificil de a găsi un "popor " ( în sensul de a grupurilor sociale cele mai defavorizate ) din această activitate de producție discurs și normele sociale controlate de jurnaliști profesioniști .

Un conținut revoluționar

Într-un context al crizei de reprezentare legată de repunerea în scenă a legăturii dintre reprezentant și reprezentat, jurnalist și cititor, jurnalismul participativ și cetățenesc emite un discurs veritabil in care se evidențiază ruptura: " TF1 , s-a terminat , voi sunteți cei care faceți" (Street Reporter) ; "Mediapart caută să inventeze un răspuns la cele trei crize care subminează informația in Franța", " aruncă peste bord toate practicile și obiceiurile care sunt predate din totdeauna, fără să se știe de ce" (DSS) ; " Proiectul Independent de Jurnalism, care este independent de orice grup industrial " (Rue89), " fiecare cetățean este ( … ) posibilitatea de a identifica în premieră informații accesibile cu dificultate, nebeneficiind de o acoperire media" ( Agoravox ) , etc. De fapt, dispozitivele se înscriu aproape toate într-o provocare pentru hegemonia mass-mediilor tradiționale de informare și propun o informare marginală în care profesioniștii lucrează, din nou, pentru democrație, alături de cetățeni. Astfel, jurnaliștii sunt prezentați ca fiind în serviciul comunității și dezbaterii publice. " filosofia Mediapart este inspirată de radicalismul democratic al declarație drepturilor omului din anul 1793 ( … ) prin urmare , este un loc de libertate aflate în responsabilitatea dumneavoastră de cetățean " ; " Rue 89 nu doar critica, ci este mereu în căutarea de soluții și se oferă să ajute în implementarea acestora " ; " Redacția se află aici pentru a vă ajuta " ( Street Reporter ).

Publicul-sursă (crowdsourcing) apare ca o nouă legitimitate, " oricine poate deveni editor Agoravox indiferent de direcția sa. ( … )Fiecare cetățean poate fi un reporter adevărat ( … ). Participarea la proiectul Agoravox este o datorie civică", "cititorii au libertatea de a trăi dezbatere (…), de a o organiza, în edițiile lor colective și de a o extinde apoi pe blogurile lor individuale " (Mediapart) ; " "La rue" (trd. Strada) este a ta " ( slogan și poziția Rue89) , etc.

Astfel, se pare că există o revoluție tehnopolitică în serviciul "comunității inteligente" : "un site de informații conceput pentru Internet , fără o tendință către mass-media tradițională (…), o nouă aventură în inima revoluției actuale a informației" (Rue89); " Fiecare cetățean devine un link etic în rețea, prin utilizarea instrumentelor de căutare și a software-ul inteligent (…) este o rețea "peerto-peer" etică, prin mobilizarea forțelor de milioane de utilizatori" ( Agoravox ) , etc.

Influența tehnicilor formale ale presei populare

Analiza rubricilor din publicațiile franceze (și nu numai) intitulate: "Cine suntem ?" arată o anumită omogenitate sau aproapiere asupra poziției adoptate de ziarele participative în raport cu mass-media tradițională și în ceea ce privește participarea cititorilor-scriitori. Într-o altă dimensiune, această analiză a tehnicilor, în funcție de categoriile sau rubricilor, titlurilor, ilustrațiilor și tehnologiilor implicate, arată influența notabilă a tehnicilor formale ale presei populare și comerciale, expresii ale unor strategii bine definite.

Studiul anumitor tehnici de redactare, de la baseline-uri (sau sloganuri) și alegerea estetică este evocatoare în ceea ce privește poziționarea și raportul cu publicul. Agoravox ("mass-media cetățenească") și Centpapiers ("mass-media libere"), par să se adreseze unui public țintă larg. Street reporters, deși consacrat în aceeași nișă ("site participativ cu informații independente"), operează un segment în funcție de vârstă, adresându-se unui public mai tânăr: ("Acesta este ziarul generatiei noastre ") ; redacția sa fiind un instrument aflat în serviciul reporterilor cetățeni ("noi suntem aici pentru a vă ajuta") .

Susținând , de asemenea, o vocație generalistă, publicația Rue 89 ("Informația are trei voci: jurnaliști, experți , internauți ") vizează o țintă foarte mare. Redând, în același timp, argumente de competență și autoritate asociate cu prezența și supravegherea contribuitorilor de căte jurnaliștii profesioniști, pe un ton decalat și pus într-o pagină mai atractivă, oferta sa editorială apare, totuși, mai mult orientată marketing-ului.

Piața informației participative și cetățeanești apare, prin urmare, competitivă, segmentată și diferențiată. Site-urile de Jurnalism participativ și cetățenesc se străduim să se evidențieze față de mass media clasică și, in același timp, unul față de celălalt. De exemplu, Agoravox centrează spiritul de "cetățean". Culorile alese (albastru, alb, rosu), ne trimit la noțiunile de patrie și apartenență. Site-ul face parte dintr-o mișcare de protest împotriva mass-media tradiționale și a liderilor politici dominanți. Site-ul Rue89, dar are o dimensiune comunitară, cu categorii, sondaje și dispozitive de votare. Aspectele "liberale" ale site-ului sunt găsite în categoriile "cum să devii redactor", "scrie pentru noi"). Sub denumirea "intâlnirea agora" se permite în fiecare săptămână publicului să interacționeze cu experți (jurnaliști, cercetători și scriitori) pentru a înțelege lumea … Site-ul este simplu (culori destul de rece), organizat și aeristt; obiectivul său fiind de a promova libertatea de exprimare (Fundația Agoravox).

Obiective socio-politice ale jurnalismului participativ și cetățenescu nu au, într-adevăr, nimic nou, și, se pare, că trebuie să se demitizeze discursul în care acesta este numit "revoluționar" de către promotprii acestuia, mai mult sau mai puțin inspirați . Este necesară in această discuție o privire retrospectivă asupra istoriei jurnalismului și asupra gânditorilor acestuia.

Dacă ne referim, de exemplu, la perioada Revoluției Franceze, figura unui jurnalism făcând "apel la oameni" este deja prezentă. Sociologul Cyril Lemieux (1992), care se bazează pe activitatea lui Pierre Rétat și Roger Chartier, o găsește în manifestul iacobinului Marat și a faimosul său ziar "Prietenul Poporului". Marat reprezintă jurnaliștii-scriitori-patrioți: "este în conceptul de comunitate unde ei vor descoperii punctul de sprijin care să justifice aderarea lor, liber de orice securitate juridică, discurs public".

Cetățeanul Marat, în numele poporului, susține un "imperiu cenzorial" (Camille Desmoulins), care constituie, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o formă alternativă de excelență jurnalistică, opunându-se unei forme plină de rutină, instituțională.

În anii 1980-1990, criza economică temperează utopiile de auto-gestionare și dă întâietate

promotorilor unui neo-capitalismului conștient al "responsabilității sociale". Acesta din urmă, inspirată de liberalismul clasic politic francez și nord american, preia dorința de participare sporită a cetățenilor la aceste utopii, fără a pune în discuție economia de piață și democrația liberală. În domeniul companiilor media, această doctrină este încorporată în mișcarea numită "jurnalism public", purtată atât de unii editori de presă, dornici să-și recâștige legitimitatea lor socială (dar și să câștige cotă de piață) și de anumiți teoreticieni ai mass-mediei, ei insăși actori implicați în această mișcare.

Principiile jurnalismului public, ale cărui idei sunt promovate chiar înainte de succesul site-urilor de informare, sunt resumatede Thierry Watine, unul dintre observatori acestei practici, în Canada: "Jurnaliștii au un rol decisiv în cadrul vieții publice (…); ei pot acționa ca un catalizator al schimbării, prin stimularea culturii civice a indivizilor, cu scopul de a găsi o paradă a cinismului; cetățenii așteaptă de la mass-media ca aceasta să le dea o nouă speranță …". Dar dacă jurnaliștii nu își îndeplinesc îndatoririle cetățenești, comunitatea de amatori, cititori vigilenți și alți jurnaliști- cetățeni este acolo întocmai entru a le reaminti, constituând o "a cincea putere" să o supravegheze pe cea "de-a patra" (Grilo și Pelissier, 2006)? Și această "a cincea putere", care revendică autenticitatea poporului (ideea de "proletariat" a lui Joël de Rosnay), este intr-adevăr populară?

Relația public-sursă: un public de negăsit?

Tendințele de generare participative ale informației sunt mai degrabă în sensul de reificare al publicului, sursă de re-legitimare: "aceste noi modele oferă, în principal, o reconfigurare a medierii, cu concretizarea categoriilor de "jurnalism"și aceluia de"cetățean" pentru a legitima o identitate profesională prin canalizarea scriitorilor "cetățeni", către arene ale dezbaterii publice." (Trédan, 2007).Incadrând practicile editoriale, ghidurile și sfaturile redactării, influențând publicațiile asupra alegerii formatului și genului, filtrând propunerile de colaborare și păstrând ceea ce se aseamănă cel mai mult canoanelor jurnalismului, profesia de jurnalist arată că dorește să păstreze controlul asupra producției de informații. Textele care sunt similare cu articolele jurnalistice sunt introduse în rubrici și consolidează proximitate cu activitatea jurnalistică. Redactorii site-uri-lor participative realizând, de facto, o muncă editorială în a selecta și prioritiza informația.

Franck Rebillard explică, în anul 2007, faptul că "intervenția utilizatorilor cu privire la conținutul nu este o practică minoră, dar minoritară" și că este vorba de "un epifenomen și nu un fenomen social larg răspândit", care, de altfel, nu colectează toate persoanele care alcătuiesc o societate. Într-adevăr, a evalua, a nota sau a comenta o contribuție nu relevă o muncă jurnalistică.

În urma studiilor efectuate pe site-ul Ohmynews și Agoravox (Beard, 2006) se arată, într-adevăr lipsa de eterogenitate socio-profesională a jurnalismului participativ și cetățenesc. În primul studiu, 23% dintre reporterii cetățeni sunt studenți, un procent de 10% lucrând în presă sau in domeniul artistic. Al doilea studiu arată că 8% sunt jurnaliști, 7% studenți, 6% dintre aceștia sunt bloggeri, profesori și cadre didactice 5%, 4% consultanți, ingineri 4%, 2% cercetători, medici sau doctoranzi. Astfel, ponderea categoriilor de clasă superioară apare preponderent, libertatea de exprimare populară fiind doar teoretică, publicul invocat relevând prezența a unei majorități a elitei intelectuale și tehnologice și nu a categoriilor sociale cele mai puțin favorizate.

2.3 Cele două fețe ale jurnalismului cetățenesc

(Studii de caz "Agora", "Place Publique")

Voi pleca de la supoziția că aceste noi modele oferă în principal o reconfigurare a mass-mediei, în concretizarea categoriilor de "jurnalism" și a celei de "cetățenesc", pentru a legitimiza o identitate profesională prin canalizarea "cetățeni" scrise arene de dezbatere publică.

Două exemple vor fi definite: AgoraVox și Place Publique. Pe de-o parte, identitatea profesională a liderilor fiecărui proiect este neclară: granițele poroase dintre surse, colegi și public este instrumentalizată de către inițiatorii acestor experiente. Pe de altă parte, inițiatorii sunt jurnaliști a căror identitate profesională este explicită. Cu toate acestea, ei au în comun afirmarea locului de jurnalist, ca mediator purtător al unei expertize particulare, față de un public-sursă, precum comunitatea imaginară, federalizată de către o percepție relativ similară a lumii sociale, aceeași preocupare pentru treburile publice. Cu toate că demersurile publicației "Place Publique" s-a soldat cu un eșec, acesta trebuie să ne permită să subliniem limitele conceptului de "jurnalism cetățenesc". Acestea sunt dependente de o viziune funcțională a statutului și a rolului jurnalistului. În schimb, succesul relativ al publicației "AgoraVox", ar trebui să ne încurajeze să ne gândim la modul în care noua imagine a publicului a devenit o resursă pentru legitimizarea poziției de actori emergenți.

AgoraVox se înscrie intr-o logică de extensie a jurnalismului, poziționându-se într-o zonă de frontieră între jurnalism, surse și public; iși extrage legitimitatea din această poziție. Proiectul pornește de la o recunoaștere care a marcat istoria Web: mărturia profană poate fi principala sursă de informație, în special în timpul situații excepționale (cameramani amatori se confruntă cu un Tsunami în decembrie 2004, imaginile postate pe Flickr depun mărturie atentatelor din Londra în iulie 2005, blogurile susțin mărturie uraganul Katrina în septembrie 2005). Juxtapunerea dintre atributele "cetățeni" și "reporteri" dezvăluie o reprezentare unică în lumea profesională, în măsura în care neagă expertiza reporterului. Cu toate acestea, AgoraVox realizează cu un rezultat pozitiv o muncp editorială selecționând și prioritizând producții informaționale profane – o noțiune care în sine trebuie să fie puternic relativizată. Această lucrare se face de un comitet editorial încadrat de companie Cybion, specializată în monitorizarea informațiilor, în spatele platformei "cetățenești".

Oferind o altă fațetă a "jurnalismului cetățenesc", scopul publicației "Public Place" este de a "reînnoii" un dialog între cetățean și oraș. Bazându-se pe comunitățile locale, abordarea se concentrează pe crearea de noi spații publice de dezbateri și achiziționarea de către "cetățeni" a competențelor considerate "necesare" în producerea informațiilor locale, marcate cu sigiliul obiectivității. Perspectiva publicației "Place Publique" reunește, intr-o oarecare măsură, aceea a Jurnalismului Public pentru care misiunea jurnalistului este de a-și aduce propria sa expertiza în fața publicului, pentru a asigura punerea în dezbatere a problemelor publice.

Aceste două exemple permit a sublinia existența unui spațiu comun de Internet caracterizat prin emergența unor noi mediatori. "Jurnalismul cetățenesc" se introduce în contextul particular printr-o incluziune a auto-publicării și prinpercepția unei crize morale care traversează mass-media. Spațiul Internetului a produs instrumente vizând "democratizarea" publicării și distribuii de informații. Pentru a relua grila de lecatură a lui Dominique Cardon și Fabien Granjon , procesul de dezvoltarea al blogurilor se inserează intr-un imaginar social, acela a unei duble critici anti-hegemonice (refuzul de monopolizarea producției de informații de către mass-media de masă) și expresivist (lipsa liberalizării cuvântului profan în spațiul public). Mai presus de acest imaginar social, avântul bloguri este susținută de un imaginar tehnic.

Dezvoltarea acestei noi "tehnologii de sfârșit de secol" a contribuit la reactivarea unei utopii a comunicării de comunicare intermediate. Aceste noi dispozitive vor trece prin procese și forme de automatizare de mediere față de mass-media tradițională.(Weissberg, 1999). Logica de interactivitate în practica blogului au produs o reprezentare a unui nou spațiu public digital și a unei forme de inteligență colectivă, asigurată de jocul legaturilor hipertextuale. Această conștiință discursivă a dus la producerea noțiuniicontestabile de "blogosferă", ceea ce definește, de fapt, un ansamblu de practici și diferite formate. Acesta întruchipează un imaginar care se rezumă prin prisma titlurilor și subtitlurilor evocate în cartea lui Dan Gillmor, eseist, jurnalist și blogger american: « We the Media, Grassroots Journalism by the People for the People » și câteva exemple emblematice a unei contra-puteri asumate de blogeri în fața jurnaliștilor convenționali.

În concluzie, fenomenul jurnalismului participativ și cetățenesc pe platforma de Internet nu duce lipsă de interes din partea utilizatorul Web, jurnalist și cetățean, cu condiția de a îl demistifica. Într-adevăr, trimiterea la public este adesea un pretext foarte convenabil, un mijloc de re-legitimare a unei profesii în criză. Acest instrumentalizare a poporului pe fundalui unei revoluții 2.0 se înscrie intr-un technopopulism, în aerul timpului, dacă luăm în considerare populismul ca o strategie de a simplifica raporturile politice, opunând o elită guvernantă guvernanților reprezentați in mod intinctiv de "popor" și techno-populismul, ca o adoptare în viața profesională a tehnologiilor, până atunci rezervată sferei personale. Astfel, jurnalismul participatif și cetățenesc pe platforma de Internet devine "jurnalismul publicului, făcut de public, pentru public".

Această observație este in apropierea unei probleme centrale: profesia de jurnalist este deconectată de la grupurile cele mai defavorizate (Champagne, 1996), în special datorită pregătirii sale din ce în ce mai mult elitistă. De fapt, aceast decalaj a condus la o idealizare și la o mistificare a un "public", care nu cere atât de mult…

III. Ce blogging intră în categoria jurnalismului cetățenesc și care nu?

3.1 În ce măsură este blogging-ul o formă de jurnalism?

Dacă se privesc listele de inscriere și rata de creștere a studenților din facultățile de informații și comunicare, activitate jurnalistică tinde să se "profesionalizeze". In mod contrat situației de acum cincizeci de ani, când " jurnalismul era doar o modalitate de a-ți petrece timpul.".Meseria fost îmbogățită cu o serie de caracteristici, care înainte nu erau luate în considerare, și care, în acest moment, stau ca dovazi a profesionalismului și a deontologiei care s-a dezvoltat și a crescut de-a lungul anilor.

Cu toate acestea, paralel acestei evoluții, specialiști au remarcat o pierdere de încredere a publicului în mass-media. Philip Meyer observă în rândul studenților săi de la Jurnalism că aceștia nu citesc ziare. Astfel , un studiu realizat de Centrul pentru Politici Publice Annenberg de la Universitatea din Pennsylvania arata ca 65 % dintre chestionați cred că majoritatea mass-mediilor

își dau seama că au făcut o greșeală, încercând să o ascundă prin liniște sau să o disimuleze.

Potrivit aceluiași sondaj, 79 % dintre respondenți, cred de asemenea, că o organizație de știri ezită să publica articole negative despre o companie care îi oferă venituri semnificative din anunțurile publicitare. Prin urmare, odată cu apariția blogurilor, apare și așa numita presă alternativă, cu presupoziția că ar fi lipsită de "viciile" care afectează presa tradițională. Dar unde este cauza și consecință acestei acțiuni? Această întrebare naște dezbateri și lungi discuții în cadrul cărora bloggeri susțin o ascensiune a mass- mediei, în timp ce jurnaliștii acuză bloggerii de a fi în spatele declinului

informației de calitate .

În concluzie, în timp universitățile oferă studenților din cadrul facultăților de Jurnalism armele necesare pentru acest exercițiu dificil, reprezentat de meseria de jurnalist, observăm din ce in ce mai mult apariția blogurilor scrise de "orișicine", care împrovizează o meserie de jurnalist fără a fi improvizează fără o justificare formală. Așadar, suntem martorii nașterii unui adevărat paradox.

3.2 În fapt, ce diferențiază blogging-ul de jurnalism?

Libertatea scrierii și metoda de lucru

Bloggerul lucrează singur. Acesta nu este supus unei linii editoriale și nu trebuie să ia în considerare

nicio instrucțiune în materie de stil. Așadar, acesta dispune de o libertate completă de scris și poate da frâu libertății sale de exprimare, el fiind este primul și ultimul judecător a ceea ce a scris. Niciun redactor șef nu se află în spatele lui, cu scopul de a-i amintii regulile de bază ale jurnalismului.

În multe cazuri se ajunge la situația în care bloggerul neglijează confirmarea surselor sau verificarea informațiilor. Paul Andrews, blogger jurnalist confirmă: "bloggeri, în general, acordă puțină atenție

verificării independente a informațiilor și a datelor. Acestora le lipsesc instrumentele și experiența

pentru a efectua o cercetare în profunzime."

În mod contrar, jurnalistul este supus la o serie de constrângeri. Companii media serioase nu publică un articol înainte ca aceasta să fii trecut prin mai multe filtre de re-citire. Verificarea surselor și prudența sunt cuvintele de ordine pentru a evita orice neînțelegere și cu scopul de a furniza cititorilor informații de încredere. Mai mult, conform orientării ziarului sau a canalului media, care se vrea mai degrabă de stânga sau de dreapta, mai degrabă cu tentă răzbunătoare sau sobră, stilul și condițiile angajaților vor fi foarte diferite, fiind vorba, de asemenea, de o serie de constrângeri care împiedică libertatea de scriere a jurnalistului. Și ar fi prea simplu să credem că, deoarece un jurnalist lucrează pentru un anumit ziar sau canal media, înseamnă faptul că acesta aderă 100% la linia editorială și susține ideile promulgate de acesta. Necesitatea de "a-și câștiga existența", împinge anumiți jurnaliști la anumite compromisuri cu ambițiile lor inițiale.

Bloggerul vorbește în numele lui propriu

Aceasta fapt înseamnă două lucruri: pe de-o parte, cu excepția responsabilității de gazdă a unui blog, blogger este singurul responsabil pentru ceea ce scrie. Acesta este singurul care se responsabilizează față de anumite părți vătămate sau lezate, în anumite situații. Jurnalistul angajat, din contră, daca acesta comite o eroare gravă sau o neglijență în exercitarea profesiei sale, are datoria de a răspunde vis-à-vis de persoana vătămate, angajatorul putând transforma în cele din urmă salariul jurnalistului pentru a-și obține rambursarea daunelor Aparent, dacă situația pare aceeași pentru un blogger și pentru un jurnalist – aceștia sunt debitori de daune – în realitate, lucrurile iau o altă dimensiune: nu numai jurnalistul va fi supus unei presiuni psihologice a

anturajului său profesional – de care va fi scutit bloggerul – ci și reputația mass-mediei

în jurul căreia jurnalistul iți exercită meseria. In schimb, autorul unui blog va putea întotdeauna să-și păstreze anonimatul. În plus, întrucât bloggerul vorbește în numele său propriu, oferă, de cela mai multe ori, cititorului un singur punct de vedere și anume, unul subiectiv. Pe când, în cadrul presei tradiționale, se cere jurnaliștilor să se facă într-un mod clar distincția dintre comentariu personal și faptul relatat. Prin urmare, obiectivitatea este rareori rezultatul acestor scrieri, care ne fac să punem la îndoială fiabilitatea informațiilor furnizate. Dar, acest lucru va fi tratat în capitolele următoare.

Fără constângeri comerciale pentru un blogger

Posibilitatea de a avea un blog nu constituie o profesie, ci un hobby, o modalitate de petrecere a timpului liber, iar în majoritatea cazurilor, nu există nicio remunerație în acest exercițiu. Se întâmplă ca unii bloggeri să capete o anumită vizibilitate în blogosferă, astfel încât acestea să atragă interesul

companiilor care doresc să îi plătească pentru a-și plasa un anunț publicitar pe site-ul lor, dar aceasta este o excepție. Majoritatea bloggerilor nu dobândesc o astfel de influență. Astfel, după cum miza nu este financiar, autorul unui blog poate să se debaraseze de orice considerație economică. El își poate permite să abordeze subiecte care îl pasionează, fără teama dea își pierde audiența și implicit, cititorii. El poate adopta, de asemenea, tonul și atitudinea dorită, cu condiția să nu încalce drepturile altora. De asemenea, nu există constrângeri comerciale, înseamnă, de asemenea, că nu are în vedere furnizarea de venituri publicitare.

Fără constrângeri materiale pentru bloggeri

Reporterii presei scrisă și audiovizuale văd munca lor împiedicată de o serie de constrângeri materiale. Astfel , în presa scrisă, machetele articolelor sunt preconstituite printr-un software special care determină cu precizie numărul de cuvinte și liniile pe care articolul trebuie să le includă. Prin urmare, este imposibil ca jurnalistul să dea frâu liber stiloului. În presa audiovizuală, timpul de difuzare și distribuție determină amploarea subiectului. Din nou, acest timp de difuzare va fi, într-un mod general, mult mai scurt și nu va permite reporterului să scoată la iveală toate cunoștințele sale în legătură cu subiectul abordat. De aceea, în ambele cazuri intervine forța și experiența sintetizării ideilor principale.

Caracterul instantaneu al Internetului este, în mod evident, un atuu intr-o societatea a consumului de informație. Din această perspectivă, bloggerul are posibilitatea de a "răspunde" imediat și de a furniza cititorilor informația "la modă" pentru a le satisface curiozitatea.

Interactivitatea

Aceasta este, probabil, cea mai mare revoluție pe care blogurile o emană: abilitatea cititorilor de a a răspunde , și asta într-un mod instantaneu, la textele postate. Acest aspect îmbogățește considerabil informația găsită pe blog-uri, inclusiv prin corectarea erorilor comise de blogger sau prin completarea informațiilor. Prin urmare utilizatorul încetează așadar, de a fi pasiv și de a se găsi el însuși în originea informației. Așa cum Bernard Stiegler, filosof francez, gânditor al tehnicii, afirmă prin expresia: "imaginea amatorului activ este chemat, peste tot, pentru a înlocuii concumatorul pasiv". Aceasta revoluționează modelul mass-mediei tradiționale care "livrează ceva la persoanele care, pur și simplu, îl absorb". Jurnaliștii, de asemenea, cauta să cunoască opiniile cititorilor lor și sunt în căutarea reacțiilor. Insă, acestă interactivitate instantă din blogosferă este așadar, un instrument valoros de care jurnaliștii nu dispun.

Condițiile de muncă în cele două domenii de activare sunt radical diferite, iar uneori am putea spune aproape incomparabile.Este de înțeles, prin urmare, nemulțumirea anumiților jurnaliști de a pentru a vedea amatori, veniți să "joace" pe același teren, în condițiile în care aceștia nu urmăresc aceleași obiective și nu evoluează în același context, nici măcar cu aceleași constrângeri.

Cu toate acestea, deși bloggeri dispun de o serie de avantaje, în special în ceea ce privește rapiditatea publicării informației, ei nu se bucură de recunoașterea profesională a jurnaliștilor în fața surselor și a publicului. Un jurnalist dispune de o legitimație de presă care servește pentru a-și justifică prezența în orice locație, având, astfel, un drept implicit de curiozitate și intruziune.

Paul Andrews ilustrează acest punct cu o anecdotă: în primăvara anului 2002, în San Francisco, el este martor unei agresiuni ale poliției aupra unei fete de 11 ani care, spunea el, nu manifesta un comportament ostil. Ea ar fi fost intr-un mod violent prinsă, aruncată la sol și încătușată. P. Andrews reușește să surprindă o imagine a evenimentului, făcând și un scurt articol pe blogul său. "A priori, raportul meu a fost o exclusivitate, a spus el. Nu am văzut nimic despre acest incident la televizor, în aceeași zi, sau în ziarele locale, în dimineața următoare." Apoi, un canal de televiziune a preluat un video filmat de un amator și a extins reportajul cu interviurile fetei, ale părinților și martorilor oculari ai incidentului. Aceasta a fost urmată de o anchetă și s-a continuat să se vorbească despre această poveste zile întregi. "Blogul meu a fost primul care a raportat aceasta poveste, iar ceea ce am făcut eu a fost jurnalism, în măsura în care am adus la cunoștință publică fapte verificabile legate de un eveniment actual. Dar a lipsit o media de masă pentru a da aceastei povești o notorietate suficientă pentru a lansa un investigație. De asemenea, știu că dacă aș fi acoperit acest eveniment pentru o companie media, ar fi trebuit să culeg mai multe informații, cum ar fi identitatea fetei, un comentariu al Poliției și declarații ale martorilor oculari."

Chiar dacă un blogger face un serviciu cu seriozitate și rigoare, domeniul de aplicare al unui blog nu este, cu siguranță, cel al mass-mediei tradiționale. Și, în cazul în care acesta nu este martor al unui eveniment din întâmplare, blogger rareori se deplasează pe teren. În afară de blogurile "Martore", în care autorul este atât sursa și mediatorul informației, precum și cele conduse de jurnaliști profesioniști , care păstrează pentru redacția blogurilor lor câteva "reflexe" ale vieții lor professionale, în cea mai mare măsură a timpului , bloggeri nu vânează informațiile, ci le colectează. Scopul lor nu este întotdeauna de a clarificat un eveniment, de a-l face înțeles în rândul cititorilor, ci, mai degrabă de a îl pune în perspectivă sau de a-l critica în modul în care a fost tratat în mass-media.

Folosind definiția dată de Y. Kerorguen funcției jurnalistice, putem înțelege mult mai bine modul în care aceasta este diferită de cea a bloggerilor, care, cu siguranță, nu îndeplinește toate sarcinile enumerate mai jos :

" Cele două funcții principale ale meseriei de jurnalism se rezumă la 1) a acoperi un eveniment și să informeze publicul; 2) să exprime sau să redea o opinie. Munca sa se articulează în jurul a două axe: 1) a găsi informațiile, tratarea acestora cu scopul de a le clarifica și suprapunerea lor cu necesitatea, din ce in ce mai mare, de a le verifica; 2) depistarea faptelor care sunt în contrast cu obișnuitul, repetitivul, banalul; cautarea "știrilor" din spatele informației, aceea care explică lucrurile, care relativizează sau deranjează. Singurul său scop este de a informa cititorul. Așadar, se găsește intr-o logică a consumatorului: oferă o informație clară și lisibilă, detectează noutatea, explică mecanisme, propune instrumente problemelor și, de asemenea, pune în joc dreptul de alertă."

IV. Libertatea de exprimare. O concesie pentru siguranță

Influență unei prese libere sub dezvoltare nu a fost niciodată intr-un mod veritabil evaluată: este dificil sau imposibil de cuantificat acest efect. Cu toate acestea, corelații dintre libertatea presei și diferitele dimensiuni ale dezvoltării societăților (în sens larg) poate fi reținută prin simple regresii econometrice. Fără posibilitatea de definitivare asupra existenței cauzalității dntre libertatea presei și diferitele variabile luate în considerare, concluziile vin să confirme importanța libertății presei asupra dezvoltării. Oricare ar fi domeniul de activitate, asupra sărăciei sau asupra diferitelor aspecte ale societății (fonduri economice, accesul la bunuri primare, sănătate, educație), asupra guvernării sau a unor chestiuni legate de violență, sau conflicte, o presă liberă are intotdeauna o influență pozitivă. Ea servește ca intermediar între indivizi și guvern, informându-l asupra nevoilor populației și servește drept bastion împotriva crizelor și situațiilorde privatizare extremă; presa responsabilizează Guvernul și face acțiunile acestuia mai transparente; cu alți indicatori ai unei bune guvernări, aceasta creează un mediu de afaceri favorabil, are o gestiune mult mai eficientă asupra treburilor publice, etc.

Rezultatele sugereaza că o presă liberă poate ajuta la indeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), dar mai ales de a asigura un nivel acceptabil și viabil de dezvoltare. Statele și organizațiile internaționale, încurajând libertatea presei, adoptă un instrument de dezvoltare puternic: acesta ocupând același loc precum educația sau investițiile.

În conformitate cu Emmanuel Kant, marele filozof al Iluminismului, nu se poate crea o societate luminată, dezvoltată și contituită din indivizi liberi și independenți. fără a acorda libertatea de exprimare tuturor membrilor care o formează. Conform laureatei al Premiului Nobel în economie, Amartya Sen, la baza democrației stă diversitatea, in toate formele sale și liberatea de exprimare, ca principal element. Și potrivit multor alți autori, sau parodiând celebra replica a lui Figaro: "fără libertatea de exprimare, nu există nici o vina si , prin urmare, nicio societate liberă și dezvoltată. Libertatea de exprimare este esențială pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi : fără ea, oamenii nu sunt conștienți de drepturile lor și prin urmare , cu atât mai puțin de punerea lor în aplicare. De asemenea, este esențială in combaterea numeroasele încălcări împotriva drepturilor omului. Libertatea presei depinde de un set vast de elemente: ca o construcție socială profesională și apărată de o legislație, ea nu poate exista ca atare, fără ca populația să nu benefieze de anumite mijloace de acces (educație, tehnologie, de apărare a jurnaliștilor, etc. ). Ca un aspect crucial pentru indivizi, pentru societate și pentru sistemul democratic, in ansamblul său, de a avea bune condiții de difuzare a informației, existența unei corelații între nivelul de dezvoltare umană și acela al libertății presei pare evident.

Libertatea presei este un drept fundamental, derivatul libertății de informare, în conformitate cu Rezoluția 59 (I) a Adunării Generale Organizației Națiunilor Unite, adoptată în prima sa sesiune în anul 1946, "libertatea de informare este un drept uman fundamental și piatra de încercare a tuturor libertățilorin apărarea cărora se consacră Națiunile Unite. Libertatea presupune dreptul de a aduna, transmite și publica știri, in orice loc și fără piedici. Ca atare, este un element esențial al oricărei efort serios pentru a promova pacea și progresul în lume. Presupunerea că "înțelegerea și cooperarea între națiuni sunt imposibile fără o opinie publice mondiale sanătoasă și vigilentă" face, in mod egal, ca libertatea presei să fie unul dintre principalii vectori. Articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă, de asemenea, că această libertate, de a insista asupra faptului că "orice individ are dreptul la libertatea de opinie și expresie, ceea ce implică dreptul de a nu fi hărțuit pentru opiniile sale, și pentru dreptul de a căuta, primi și împărtăși, indiferent de frontiere, informații și idei prin orice mijloace de expresie". Libera circulație a ideilor este esențială pentru societăți, pentru ca oamenii să poată înțelege și schimba cunoștințe. Și acordurile internaționale precum și instituțiile, cum ar fi UNESCO apără această libertate a fluxului de cuvinte și imagini.

Pentru a fi liberă, o presă trebuie să fie independentă și pluralistă: independentă de orice control guvernamental, politic, economic sau orice control asupra mijloacelor de radiodifuziune in producția și difuzarea acesteia; pluralistă de absența oricărui monopol media, de existența unui numărul mare de ziare, reviste și periodice, precum și să permită reflectarea unei game largi de opinii in sânul comunității. În acest scop, este necesar că statele să asigure transparența și accesibilitatea informațiilor, ca media se se dezvolte intr-un mediu independent, durabil, pluralist și profesionist și ca garanțiile juridice conoscute de public să asigure accesul la informație. De asemenea, este necesar ca jurnaliștii să-și exercite liber funcția acestora, în special atunci când investighează corupția, fără a se confrunta cu diverse presiuni (de asalt, hărțuire, arestări, arestări). În final, dincolo de accesul la informație și de legislația care garantează existența acestuia, este ușor de înțeles că libertatea de exprimare și libertatea presei sunt esențiale atât pentru dezvoltarea societăților cât și pentru a ființelor umane. Astfel pe lângă explicația lui Pippa Norris (2002), presa are trei roluri foarte definite: o funcție de urmărire (funcția watchdog), o functie civică și o funcție in definirea sarcinilor (setter agenda).

4.1 Indicatori ai libertății presei (Freedom House- Reporters sans frontiers)

A măsura libertatea presei nu este un lucru ușor. În prezent, există doi principalii indicatori ai libertății presei . Primul a fost dezvoltat de Freedom House: singura sursă de informații periodice cu privire la subiect, din anul 1979 , acest indice este cel mai răspândit și utilizat. Al doilea a fost dezvoltat de Reporteri Fara Frontiere ( RSF ) , în 2002 .

Indicele Freedom House se referă la trei criterii de evaluare a libertății presei în 194 țări de țări ale lumii: mediul juridic ( evizuirea legilor și reglementărilor pot infl uența conținutul presei, dar, de asemenea, și tendința autorităților de a utiliza aceste legi pentru a preveni presa să acționeze), influența politică (gradul de control politic asupra informațiilor) și presiunile economice (barierele economice la intrare în sectorul media). Indicele obținut de o țară variază de la 0 la 100, în funcție de importanța de constrângerile care apasă libertatea presei: un indice valorând între 0 și 30 indică faptul că presa este liberă ; un index între 31 și 60 indică faptul că mass-media este doar parțial liberă și in final , atunci când indicele este superior valorii de 61, semnificația este că presa nu este liberă.

Indicele Reporterilor fără Frontiere (RSF) are o abordare diferită față de evaluarea celor de la Freedom House. In acest caz, focalizarea se concentrează în special pe atacurile și amenințările primite la adresa jurnaliștilor ( închisoare, tortură, omor ) sau a mass-mediei (cenzură și confiscare) și ia in calcul situația a șaptezeci de țări. De asemenea, sunt luate in considerare cadrul juridic și comportamentul statului in procesul de evaluare al indicelui RSF. Dar, un lucru rămâne dificil: acela de a știi dacă indicele de evaluare ia în calcul criteriile economice in evaluarea acțiunii statului.

Clasamentul RSF este așadar, relativ: acesta evaluează cea mai mare sau cea mai mică libertate a sistemului media a unei tări in raport cu altele, evitând in acest fel clasamentul "arbitrar" abordat de Freedom House.

4.2 Libertatea de exprimare atrasă în logica violenței?

Peste șapte milioane de exemplare din numărul post-atentat al lui Charlie hebdo au fost absorbite pînă acum de publicul occidental. Tiraj record în presa franceză. Toți cumpărătorii gustă – estetic, moral, intelectual, etc. – umorul și poziția ideologică ale revistei, exacerbate prin tenacitate. Dar numărul a devenit pentru cumpărătorii lui un simbol, un standard al opoziției față de violența teroristă cu justificare religioasă. A devenit un simbol pentru atașamentul față de libertatea de exprimare. Valoare a democrației, nu ajunge astfel libertatea de exprimare să fie întrucîtva prinsă în capcană? Nu ajunge să fie apărată, măcar simbolic, de pe poziții „extremiste”?

Desigur, poziții nicidecum echivalente cu extremismul ucigaș, fără comună măsură cu acesta. Totuși, în condițiile democrației, poziții în dublu sens extremiste: unul referitor la simbolul în sine, cealalt referitor la principiul libertății de exprimare. Extremismul simbolului: oricum am privi lucrurile, semnificația unui simbol nu poate face complet abstracție de conținutul lui. În cazul de față, pentru a condamna violența criminală un numeros public ajunge să se asocieze, fie și indirect, cu violența limbajului satiric infamant. Pentru a condamna deturnarea religiei în ideologie barbară, un numeros public ajunge să se asocieze, fie și indirect, cu deturnarea religiei în caricatură. Acesta să fie „chipul simbolic” pe care democrația îl opune terorismului?

La imensele manifestări cetățenești care au cuprins Franța în 10-11 ianuarie, oamenii intervievați pomeneau adesea despre „amalgam” și i se opuneau. Nu am venit aici, spuneau ei, ca să protestăm împotriva islamului, ci împotriva barbariei, a fanatismului religios criminal. „Amalgamul” trebuie respins, spuneau ei. Am salutat acest discernămînt intelectual și civic, larg prezentat de media. Dar nu tot un „amalgam” lucrează și în succesul lui Charlie hebdo, ca simbol al libertății de expresie? Nu trebuie discernut și aici între o valoare a democrației și felul în care revista se folosește de ea? Mulți europeni, inclusiv români fac acest exercițiu de discernămînt. Iar în Franța, țară a reflecției și a confruntărilor de opinie, susținerea libertății de exprimare nu se rezumă la tirajul uriaș al revistei. Tema a dat naștere unor dezbateri, distincții, precizări care, e de sperat, vor contribui la o dezbatere de societate, la o mai solidă așezare a vieții laolaltă.

Extremismul principiului. În Franța, ca și în România există, pe lîngă poziții nuanțate, voci care pretind că libertatea de exprimare nu trebuie să cunoască limite. Dacă e cît de puțin mărginită, libertatea cu pricina nu mai e autentică, democratică; nu mai este pur și simplu. Au dreptate acești adepți necondiționați ai unei libertăți de exprimare necondiționate? Nu contrazice „absolutismul” lor chiar fundamentele democrației? Democrația liberală e o formă de societate care nu lucrează cu absolutul, cu necondiționatul, cu nelimitatul. La baza ei stă pluralismul. Puterile care intervin în spațiul public se mărginesc unele pe celelalte. În comportamentul public, drepturile și interesele actorilor – pentru a se putea exercita – trebuie să se limiteze unele pe celelalte, să accepte aceste limitări, să le practice. Altfel viața laolaltă nu ar mai fi liberă, nu ar mai fi democratică. Tzvetan Todorov (personalitate de referință pentru științele limbajului, istoric, filozof, autor al unor lucrări recente despre democrație) a fost intervievat de jurnalul La Croix în legătură cu Charlie hebdo ca simbol al libertății de exprimare. El spunea: „Libertatea de exprimare publică sau libertatea presei nu e o valoare intangibilă sau nenegociabilă, cum s-a tot spus în ultimele zile. Statul democratic e expresia voinței populare precum și un garant al libertăților individuale, printre care libertatea presei. Dar el trebuie să apere și alte valori precum siguranța cetățenilor, pacea civilă între aceștia, justiția, egala demnitate a tuturor. Sînt valori care au drept efect limitatea mutuală. Politica Statului constă întotdeauna într-un compromis între ele. Libertatea presei este tot o putere; or, în democrație, nici o putere fără limite nu poate fi legitimă”.

Chiar legea prevede limitări ale libertății de exprimare. În ce privește religiosul, Statele europene, care sînt laice, au scos de sub lege ofensele față de divin (blasfemia). Dar e penalizată agresivitatea față de comunitățile religioase și de identitatea lor. E penalizată incitarea la ură și la discriminare pe motive de apartenență ori neapartenență religioasă. Nu pledez nicidecum pentru creșterea îngrădirii prin lege a libertății de exprimare. Nu legii singure îi revine sarcina de a împiedica excesele libertății de expresie, cele care pot submina chiar regulile de bază ale democrației. Legea e doar un cadru. Comportamentul cetățenilor, al actorilor publici e cel care dă corp democrației. Cetățenii sînt cei care pot crea convivialitate prin respectul față de dreptul celuilalt.

Tragedia atentatelor din Franța a stîrnit solidaritate internațională împotriva terorismului islamic și în favoarea libertății de exprimare. Șocul lor însîngerat nu ar trebui oare să îndemne și la o reflecție sporită privind calitatea libertății de exprimare, privind democrația până la urmă? Să fie oare vorba, așa cum afirmă în cartea sa, autoarea Minodora Sălcudean, "de o reîntoarcere simbolică la principiul fundamental al culturii și civilizației occidentale moderne, de la care și noi, românii, ne revendicăm, în virtutea unor alegeri și opțiuni voluntare?" "Libertatea de gândire și expresie reprezintă o condiție sine qua non a oricărei democrații autentice, un principiu-simbol al statului de drept, al cărui penant e societatea deschisă."

Concluzii

Parcurgând fiecare concept și delimitându-i caracteristicile care îi conferă un anumit status în domeniul de activitate al comunicării și difuziunii de informației, în mod evident acestea, acestea îmbină teritorii comune, însă, în același timp, se distanțează, concretizându-se în planuri independente. Astfel, blogurile sunt într-adevăr incluse în ceea ce mass-media vrea să semnifice. . Acestea nu constitutive termenului " de jurnalism ", în aceeași manieră în care nici toți actorii mass-mediei nu sunt numiți "jurnaliști".

Blogurile au, uneori, obiective similare cu ceea ce jurnaliștii profesioniști obișnuiesc să urmărească și anume informarea publicului despre subiecte provocatoare și de actualitate, de a-și exercita putereaîn fața autorităților publice. Într-adevar, conform teoriei dezbătute în capitolele precedente și suprapuse exemplelor concrete, blogurile nu pot fi asimilate în totalitate conceptului de jurnalism, fără a aduce un prejudiciu calității eventuale a informației. În mod evident s-a stabilit o distincție între metodă și rezultat: rezultatul nu este altceva decât o informație de interes, care poate fi descrisă ca fiind una jurnalistică. De asemenea, jurnalismul se definește cu precizie în raport cu munca desfășurată înainte de distribuirea informației . Este efortul de investigare și cercetare a faptelor susceptibile de a fi în interesul opiniei publice, cea care caracterizează activitatea de jurnalist.

Cu toate acestea, activitatea de blogger nu atinge, într-un mod necesar, același public ca media tradițională, ci un public de utilizatorii de Internet și, în special, un public care este dornic de a "împărtășii" informații. Într-adevăr , blogul constituie o piață publică a exprimării și a schimbului de opinii , cum niciun alt media nu oferă. Așadar, acest concept a întâlnit o ascensiune de un mare succes, mai ales în rândul publicului tânăr, dar, de asemenea, și în rândul "jurnaliștilor" amatori care au văzut în acest instrument posibilitatea de a valorifica pasiunea lor pentru scris și de furniza o informație în mass-media tradițională. De asemenea, plecând de la constatarea că anumite bloguri se bucură se un număr considerabil de vizitatori, trebuie interogată măsura în care deontologia jurnalistică poate fi transferată în domeniul blogosferei, cu scopul de a câștiga încrederea publicului și de a ameliora fiabilitatea informației, neexistând, în acest sens, un cod formalizat și aplicabil cu precădere în domeniul blogurilor, într-o manieră mai "constrângătoare".

Este important să ne amintim că, mai presus de toate, bloggerul dispune de o libertate

de exprimare, și că legea ar trebui să intervină pentru a realiza o echilibrare a intereselor. Cu alte cuvinte, bloggerul nu-și poate vedea libertatea de exprimare limită doar în cazul în care acesta trebuie să protejeze un drept cu un interes mai mare decât libertatea sa de exprimare. Captând fiecare aspect al atentatului de la Paris în sfera de activitate a presei, am ajuns la concluzia că Europa și. implicit, presa europeană este impărțită. Atfel, libertatea de exprimare își va duce întotdeauna lupta pentru "puterea cuvântului", mai degrabă în lumea occidentală, în care acțiunile evenimentului de la Charlie Hebdo nu iși găsește o conjucție în exprimare "…dar". Umorul rămâne o armă, insă pentru cei care știu să-și incordeze mușchii faciali, pentru a schița un zâmbet, nu degetele, pentru a apăsa pe trăgaci. Tragedia atentatelor din Franța a stîrnit solidaritate internațională împotriva terorismului islamic și în favoarea libertății de exprimare. Șocul lor însîngerat nu ar trebui oare să îndemne și la o reflecție sporită privind calitatea libertății de exprimare, privind democrația până la urmă?

Blogurile și Internetul, în general, ridică încă ridică multe întrebări. Putem, în această etapă, aduna răspunsurile concretizate în urma acestei lucrări, insă este, de asemenea, oportun a menționa faptul că mediul digital este încă o nebuloasă. Blogurile, în mod sigur, generează în prezent emoție și curiozitate, dar și întrebări legate de viitorul parcurs pe platforma de Internet. Se vor impune ca sursă de informare mass-media sau vor rămâne, pur și simplu, în cele din urmă, un instrument suplimentar în mediul digital?

Bibliografie

1. Barton H, John, International Law and The Future of Freedom, Sandford University Press, Standford, CA, 2014;

2. Bastien, François. Neveu, Erik, Espaces publics mosaïques, acteurs, rhétoriques, arènes de débat public, PUR, coll. Res Publica, Rennes, 1999;

3. Beauchamp, Michel, Watine, Thierry, Le journalisme public aux États-Unis : émergence d’un nouveau concept , Les cahiers du journalisme, 1996, n°1;

4. Beck, C.H, Noua revistă de Drepturile Omului, Nr. 4/2013, Ed. Beck, 2014, 130p.

5. Bozeșan, Vasile. Călin, Dragoș. Mihăiță, Florin. Militaru, Ionuț. Pană, Dorin. Limitele libertății de exprimare. Politicieni, jurnaliști, magistrați. Comentarii și jurisprudență, Ed. Hamangiul, 2014, 531p.

6. Buydens, M, Droit de l’information et de la communication, P.U.B, Tome 1, 2004 ;

7. Cardon, Dominique, Jeanne-Perrier, Valérie, Le Cam, Florence, Pélissier, Nicolas, Présentation, Réseaux, vol. 24, n°137, 2006;

8. Champagne Patrick, Le traitement médiatique des malaises sociaux, Les Cahiers du journalisme, n°2, 1996;

9. Constable, Marianne, Our Word Is Our Bond: How Legal Speech Acts, Stanford University Press, 2014, 233p.

Delforce, Bernard, Le constructivisme : une approche pertinente du journalisme , in Questions de communication, 2004, n°6, pp. 111-134

10. Flichy, Patrice, L’imaginaire d’Internet, La découverte, coll. Sciences et société, Paris, 2001;

11. Gillmor, Dan, We the media, grassroots journalism by the people, for the people, Sebastopol, O’reilly Et Associates, coll. Classique US, 2004, 299 p;

12. Heinderyckx, F, Une introduction aux fondements théoriques de l’étude des médias, Ed. du C.E.F.A.L.,Bruxelles, 1999;

13. Hirst, Martin, News 2.0: Can Journalism Survive the Internet?, Allen-Unwin, 2011, 258p.

14. Hoebeke S., Mouffe B., Le droit de la presse. Presse écrite, presse audiovisuelle, presse électronique,

Academia Bruylant, 2000;

15. Le Cam, Florence, Les weblogs d’actualité et l’identité journalistique, Réseaux , n° 138, 2006;

16. La Clau, Ernesto, La raison populiste, paris, Le Seuil, 2008;

17. Lachs, John. Shade, Patrick, Freedom and Limits, Fordham University Press, New York, 2014; 520p.

18..Merrit, Davis Public Journalism and Public Life: Why Telling the News is Not Enough. Ed. Hillsdale, 1995;

19. Moldovan, Carmen, Libertatea de exprimare. Reglementare. Principii. Jurisprudență. Ed. C.H.Beck, 2012, 464p.

20. Musso, Pierre, Critique des réseaux, Paris, PUF, 2003

21. Rebillard, Franck. Le Web 2.0 en perspectives: une analyse socio-économique de l’Internet, Paris, L’Harmattan, 2007;

22. Roibu, Magdalena, Libertatea de exprimare și limitele ei penale, Ed. C.H.Beck, 2013, 416p.

23. Ruellan Denis, Colloque, Comunicação, História e Política, Natal (Brésil), 2007;

24. Sălcudean, Minodora, New media, Social Media și jurnalismul actual, Ed. Tritonic, 2015;

25. Tredan, Olivier. Le "journalisme citoyen" en ligne: un public reitifie?, Ed.IUT de Lannion, Université de Rennes I, HERMÈS 47, 2007;

26. Watine, Thierry, Le modèle du « journalisme public, Hermès n° 35, 2003, pp. 231-239.
27. Weissberg, Jean-Louis, Présences à distance : déplacement virtuel et réseaux numériques, pourquoi nous ne croyons plus la télévision, Paris, L’Harmattan, coll. Communication, 1999, 301 p.

Webgrafie

http://portal.unesco.org/ci/en/ev.php-URL_ID=14312&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html

www.questia.com

http://www.ufrgs.br/limc/participativo/pdf/connect.pdf

http://cristian.ebloguri.ro/tag/cum-sa-fii-un-blogger-de-succes/

http://publicsphere.typepad.com/mediations/2006/01/la_blogosphre_t.html.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/ATAC+TERORIST+PARIS+Emil+Hurezeanu+vs+CTP+Popescu,

http://www.gandul.info/stiri/cristian-tudor-popescu-analizeaza-primul-numar-tiparit-al-revistei-charlie-hebdo-dupa-atentatele-din-franta-13777047

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Atacul+de+la+Charlie+Hebdo+Polemici+pe+tema+libertatii+presei+Ce

http://www.realitatea.net/declaratie-scandaloasa-a-lui-ctp-despre-atacul-de-la-paris-reactia-lui-hurezeanu_1606364.html

http://www.nbcnews.com/storyline/paris-magazine-attack/charlie-hebdo-editor-vows-you-cannot-kill-freedom-speech-n284581

http://www.agerpres.ro/externe/2015/01/08/charlie-hebdo-presa-franceza-in-doliu-10-22-58

Textul „Je suis Charlie” a invadat internetul, după atacul terorist de la Paris

http://www.observatoiredesmedias.com/2015/01/13/sommes-charlie-liberation-du-8-janvier/

http://www.lefigaro.fr/vox/societe/2015/01/07/31003-20150107ARTFIG00452-alexis-brezet-quand-la-guerre-est-la-il-faut-la-gagner.php,

http://www.lesechos.fr/tech-medias/medias/0204078636519-charlie-hebdo-recit-dune-renaissance-1082865

http://www.lapresse.ca/arts/medias/201501/07/01-4833339-charlie-hebdo-la-presse-mondiale-se-drape-de-noir.php,

http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/may/04/guardian-view-on-dalls-shhotings-charlie-hebdo-pen,

http://www.faz.net/aktuell/feuilleton/medien/catharsis-des-charlie-hebdo-karikaturisten-luz-13607491.html.

http://www.taz.de/!5023775/,

http://www.tagesspiegel.de/medien/kritik-an-us-preis-fuer-meinungsfreiheit-josef-haslinger-charlie-hebdo-traegt-nicht-zur-versoehnung-bei/11705740.html.

http://expresso.sapo.pt/internacional/2015-05-26-E-muito-provavel-que-voltem-a-acontecer-atentados-identicos-aos-do-Charlie-Hebdo,

.http://www.publico.es/internacional/nueva-portada-charlie-hebdo.html,

http://cadenaser.com/ser/2015/02/24/internacional/1424809970_384903.html,

http://cadenaser.com/ser/2015/02/24/internacional/1424809970_384903.html,

http://cadenaser.com/ser/2015/02/24/internacional/1424809970_384903.html,

http://www.corriere.it/esteri/15_gennaio_07/francia-assalto-armato-sede-charlie-hebdo-0c28a1e6-965d-11e4-9ec2-c9b18eab1a93.shtml

http://www.repubblica.it/esteri/2015/01/19/news/fate_scorrere_l_inchiostro_non_il_sangue_l_appello_di_reporter_senza_frontiere-105281323/?refresh_ce,

http://www.ilmessaggero.it/PRIMOPIANO/ESTERI/charlie_hebdo_jihad/notizie/1107673.shtml,

http://www.rp.pl/artykul/1169393.html,

http://m.wiadomosci.gazeta.pl/wiadomosci/56,117915,17222287,Najmocniejsze_okladki__Charlie_Hebdo___Nie_oszczedzali.html,

http://fr.rsf.org/france-rsf-appelle-les-medias-a-publier-07-01-2015,47453.html

http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/jan/08/guardian-view-charlie-hebdo-show-solidarity-own-voice,

http://www.lefigaro.fr/politique/le-scan/citations/2015/01/14/25002-20150114ARTFIG00383-le-discours-de-manuel-valls-apres-l-attentat-contre-charlie-hebdo.php,

http://www.huffingtonpost.fr/2015/01/13/emouvant-discours-manuel-valls-largement-salue-deputes_n_6463214.html,

http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/francais/la-constitution/la-constitution-du-4-octobre-1958/declaration-des-droits-de-l-homme-et-du-citoyen-de-1789.5076.html,

http://www.un.org/en/documents/udhr/

http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf,

http://www.paginademedia.ro/2010/07/franta-legea-din-29-iulie-1881-care-reglementeaza-libertatea-presei/#sthash.lP722Cw0.dpuf,

http://www.humanityinaction.org/knowledgebase/117-memory-laws-in-france-and-their-implications-institutionalizing-social-harmony,

https://www.sri.ro/fisiere/legislatie/legea535.pdf

http://www.dadalos.org/rom/menschenrechte/grundkurs_2/Materialien/dokument_4.htm

ANALIZĂ: În majoritatea ţărilor europene, statul trebuie să ofere educaţie religioasă în şcoli

http://www.lesinfluences.fr/Ne-blasphemez-pas-le-blaspheme-nom.html

http://www.la-croix.com/…/Conférence+cardinal+Ric..

http://www.liberation.fr/societe/2015/01/14/la-liberte-d-expression-sous-pression_1180858

http://tempsreel.nouvelobs.com/charlie-hebdo/20150120.OBS0346/une-liberte-d-expression-a-deux-vitesses-7-questions-pour-comprendre.html,

http://www.liberation.fr/societe/2015/01/14/la-liberte-d-expression-sous-pression_1180858,

http://fr.wikipedia.org/wiki/Injure

http://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2015/01/14/de-charlie-a-dieudonne-jusqu-ou-va-la-liberte-d-expression_4555180_4355770.html#ZvjaJMH16TE5DB1O.99

http://prdchroniques.blog.lemonde.fr/2015/01/17/satire-et-droit-a-lhumour-un-si-long-combat-judiciaire/

http://www.lemonde.fr/politique/article/2014/11/20/propos-de-jean-marie-le-pen-sur-les-roms-amende-de-5-000-euros-confirmee-en-appel_4526724_823448.html#6tWTPke5HP13MzqS.99

http://tempsreel.nouvelobs.com/charlie-hebdo/20150120.OBS0346/une-liberte-d-expression-a-deux-vitesses-7-questions-pour-comprendre.html

http://www.legavox.fr/blog/maitre-anthony-bem/condamnation-dieudonne-pour-injure-raciale-10804.htm#.VXSDc8_tmko,

http://tempsreel.nouvelobs.com/charlie-hebdo/20150113.OBS9883/dieudonne-en-garde-a-vue-l-apologie-du-terrorisme-peut-couter-cher.html

http://www.lemonde.fr/societe/article/2015/01/08/charlie-hebdo-22-ans-de-proces-en-tous-genres_4551824_3224.html,

http://www.linternaute.com/homme/loisirs/les-images-qui-ont-fait-scandale/bal-tragique-a-colombey-1-mort.shtml,

http://www.lexpress.fr/actualite/societe/dieudonne-juge-raciste-en-cassation_462984.html,

http://tempsreel.nouvelobs.com/justice/20140109.OBS1845/spectacle-de-dieudonne-maintenu-a-nantes-tout-cela-est-desastreux.html,

"http://tempsreel.nouvelobs.com/culture/20040602.OBS0234/charisme-de-ben-laden-dieudonne-relaxe-en-appel.html,

http://tempsreel.nouvelobs.com/charlie-hebdo/20150120.OBS0346/une-liberte-d-expression-a-deux-vitesses-7-

http://blog.itmorar.ro/mi-e-greata-mi-e-teama-mi-e-mila-pe-marginea-atentatului-charlie-hebdo/,

http://prisacariu.ro/2015/01/08/nici-o-parere-nici-o-idee-nici-un-punct-de-vedere-nu-trebuie-combatute-prin-asasinat/,

http://www.evz.ro/decizia-fabuloasa-pe-care-au-luat-o-traian-basescu-si-ctp-acum-zece-ani-in-privinta-caricaturilor-cu-profetul-mahomed.html,

http://www.realitatea.net/ctp-despre-atacul-armat-de-la-paris-este-un-eveniment-sinistru-insa-nu-neasteptat_1604752.html,

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19039068-nu.htm,

http://www.icwsm.org/papers/4–Cardon–Delaunay-Teterel–Fluckiger–Prieur.pdf,

www.mediacenter. org

.www.hypergene.net/

http://www.mediapart.fr/,

http://www.securite-sociale.fr/Presentation-de-la-Direction-de-la-Securite-sociale?id_mot=&type=pro

http://rue89.nouvelobs.com/

http://www.agoravox.fr/

http://mcs.sagepub.com/content/28/4/541.short,

http://c2so.ens-lyon.fr/IMG/pdf/13-COMMINT_-_Dominique_Cardon.pdf,

, http://www.scienceshumaines.com/internet-tuera-t-il-la-presse_fr_24578.html,

http://www.courrierinternational.com/article/2005/10/20/pourquoi-les-medias-ont-perdu-la-confiance-de-leur-public

http://www.paulandrews.com./

http://www.rsf.org/rubrique.php3?id_rubrique=527,

http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/search.asp?skin=hudoc-fr.

http://blog.lesoir.be/geek-politics/2011/11/29/contribuer-pour-se-desintoxiquer-bernard-stiegler -« le-temps-est-venu-de-passer-d’un-consumerisme-toxique-a-une-economie-de-la-contribution »/

http://niemanreports.org/articles/is-blogging-journalism/

http://centremagellan.univ-lyon3.fr/fr/articles/101_465.pdf,

http://www.cvm.qc.ca/encephi/contenu/textes/kantlumieres.htm,

http://www.unesco.org/new/en/unesco/resources/online-materials/publications/unesdoc-database/

http://www.unesco.org/bpi/fre/3mai98/art-19.htm

http://www.unesco.org/webworld/fed/temp/communication_democracy/windhoek.htm,

http://portal.unesco.org/ci/en/ev.phpURL_ID=15654&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html

http://portal.unesco.org/ci/fr/ev.php-URL_ID=18966&URL_DO=DO_TOPIC&URL_ SECTION=201.html,

http://www.freedomhouse. org/template.cfm?page=56&year=2005

http://www.rsf.org/article.php3?id_ article=15322,

http://radio.cz/fr/rubrique/miroir/lattentat-contre-charlie-hebdo-du-point-de-vue-des-editorialistes-tcheques

http://corortodox.blogspot.ro/2015/01/dosar-charlie-hebdo-dincolo-de-europa.html

http://www.lefigaro.fr/vox/societe/2015/01/09/31003-20150109ARTFIG00288-l-attentat-contre-charlie-hebdo-vu-du-quebec.php

http://www.courrierinternational.com/article/2015/01/08/attentat-contre-charlie-trop-de-tolerance-a-l-egard-de-l-intolerance

http://www.latribune.fr/actualites/economie/france/20150107tribcc1ffc9e7/condamnations-a-travers-le-monde-apres-l-attentat-contre-charlie-hebdo.html

http://blogosfera.piatza.net/revista-art-emis/charlie-hebdo-fenomen-si-sceneta/

http://www.stelian-tanase.ro/parisul-sub-socul-terorii/

http://www.bitpress.ro/dezvaluiri/am-fost-si-charlie-puncte-de-vedere-opinii-vorbe-de-dupa-1241991

http://www.justitiarul.ro/de-ce-sa-fim-mai-charlie-decat-charlie-hebdo/

https://batch.com/blog/etude-notifications-push-attentats-charlie-hebdo/

http://www.ladepeche.fr/article/2015/01/17/2030900-jean-marie-pen-attentat-contre-charlie-hebdo-porte-signature-services.html

Anexe

(Anexa 1)

(Anexa 2)

(Anexa 3)

(Anexa 4)

(Anexa 5)

(Anexa 6)

(Anexa 7)

(Anexa 8)

Afiș interzis

Ave Maria