Evaziunea Si Practicile Evazioniste

INTRODUCERE

Istoricul incriminǎrii practicilor evazioniste, dar și precedentele legislative constituie multe elemente interesante și îndelung studiate de teorie, literatura de specialitate cosemnând numeroase exemple. Revoluția din 1848, de pildǎ, a impus printre ideile sale pe aceea potrivit căreia impozitul trebuie plătit de toți cetățenii fără deosebire și proporțional cu averile fiecăruia.

Neplata impozitelor modern este numit „evaziune fiscală”. Așadar, ”evaziunea fiscală redă fenomenul de evitare, ocolire, eschivare, eludare, sustragere, prin orice mijloace, integral sau parțial, a onorării impozitelor, taxelor și altor plăți puse în sarcină legal, față de bugetul de stat, bugetele locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurile speciale, de către persoanele fizice și juridice, rezidente și nerezidente”.

Povara fiscală, impusă contribuabililor prin multitudinea obligațiilor legislației fiscale, a stimulat în toate timpurile, ingeniozitatea acestora în inventarea procedeelor de neonorare a sarcinii fiscale. Eschivarea de la datoria fiscală a fost întotdeauna activă și inventivă pentru motivul că fiscul, lovind indivizii în veniturile și averea lor, în atinge în cel mai sensibil interes – interesul bănesc. Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti impozite niciodată de cât în cazurile în care nu poate să nu plătească.

Evaziunea fiscală în raport cu legimitatea, se produce în două forme de manifestare: legală (la adăpostul legii) și ilegală (ilicită, cu încălcarea legii).

CAPITOLUL I

FUNCȚIILE ȘI MANIFESTĂRILE EVAZIUNII FISCALE

1. 1. Funcțiile

Cauzele și împrejurările în care are loc fenomenul de evaziune fiscală au condus la definirea unei funcții generale a acesteia, determinată în ultimă instanță de o singură variabilă: politica fiscală.

Fenomenul de evaziune fiscală se află sub incidența a două categorii de factori: endogeni, concretizați în autoritățiile fiscale ( parlament, guvern) și exogeni, exprimați prin variabile economice, sociale, culturale si psihologice.

Așa cum este cunoscut, legea utilității marginale descrescânde spune: cu cât crește cantitatea dintr-un bun sau serviciu , cu atât va fi mai mică valoarea care se atribuie unitățiilor adiționale (suplimantare) din acest bun.

Dincolo de ilegalitatea acestui de fenomen, și de consecințe pe care le implică în planul politicii fiscale, evaziunea fiscală, ca acțiune a individului, nu este lipsită de raționalitate. Multe din dificultățile cu care se confruntă oamenii pornesc de la relația „ utilitate (plăcere) – cost”. Pe de-o parte, însă, dăcă se poate, fără nici un cost, in speță, fără a plăti impozite sau impozitele plătite să fie cât mai mici.

În vederea determinării modului optim de combatere a evaziunii fiscale, este utilă dezvoltarea unui model să țină seama de următoarele elemente: pagube, costul descoperirii evaziunii fiscale, numărul de infracțiuni.

1.2. Evaziunea fiscală legală

În cazul evaziunii, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziție cât mai favorabilă, pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale în vigoare. Cu alte cuvinte, evazionistul folosește de obicei procedee legale sesizând și făcând să joace în folosul său chiar posibilitățile lăsate deschise de legiuitor, uneori cu anumite intenții. Se știe, de exemplu, că în vederea promovării unor activități economice se prevăd exonerări și diferite norme de stimulente fiscale, de care unii ajung în mod abil să beneficieze cu toate că nu au temei.
” Multitudinea impozitelor și reglemetărilor, complexitatea dispozitivelor fiscale din lumea contemporană constituie, în sine, putință și îndemn la ocolire sau prevalări de elemente faptice care să ducă, în final, la diminuarea obligațiilor de plată. Un asemenea efect are în multe țări regimul special de care se bucură la impozitare veniturile realizate din plasamente având caracter de economii personale, mai ales atunci când sunt reinvestite. Și faptul că unele țări aplică nerezidenților cote reduse de impozite sau chiar exonerări asupra participațiilor la capital, a investițiilor și diferitelor operațiuni financiare crează condiții pentru evaziunea fiscală a cetățenilor din alte țări. Posibilități deosebite oferă așa numitele "paradisuri fiscale"(punct 2.5), unde își fixează de preferință sediul numeroasele societăți trans-naționale sau au domiciliul mai ales multe persoane fizice atrase de scutirile de impozite.”
Evaziunea fiscală este definită ca o sustragere de la impunere a materiei impozabile. Sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor bugetare se poate realiza prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, caz în care aveam de-a face cu evaziune fiscală legală, care nu constituie infracțiune.

Se realizează la adăpostul legii, și permite sustragerea de  la  impunere  a unei părți din materia impozabilă fără ca  această conduită să fie considerată o încălcare a legii.
Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, sunt sustrase de la impunere datorită modului în care legislația fiscală dispune stabilirea obiectului impozabil.
Suntem în prezența evaziunii fiscale legale atunci când un venit este stabilit în funcție de unele criterii exterioare , ori după anumite norme medii și, care determină un venit impozabil inferior celui real.
În practica statelor cu economie de piață, faptele care au în vedere interpretarea favorabilă a legislației fiscale, deci cazurile de evaziune fiscală legală, mai frecvente sunt următoarele:
1. constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de vedere economic, micșorând astfel venitul impozabil;
2. practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în
achiziții de mașini și echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea;
3. asocierile de familie precum și societățile oculte dintre soția și copii întreprinzătorului și acesta. Rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea veniturilor pe fiecare asociat ducând la micșorarea sarcinilor fiscale. Prin asemenea soluții sunt speculate prevederile legale care reglementează cote de impunere mai mici sau chiar stabilesc reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile până la un anumit plafon;
4. venitul total al membrilor familiei poate fi împărțit, în mod egal, între aceștia, indiferent de contribuția fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obținându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului;
5.  constituirea unor depozite de păstrare și administrare de către părinte sau tutore a unor fonduri în favoarea copilului minor. Venitul aferent depozitului deși este supus impunerii, impozitului plătit este mai mic în comparație cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;
6.  folosirea, în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donațiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părți din veniturile realizate de la impunere;
7.  un contribuabil are posibilitatea să opteze fie pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pentru sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporație. Optând pentru cel de-al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil, deoarece sistemul de impunere al corporațiilor cuprinde numeroase facilități care duc la o substanțială reducere a sarcinilor fiscale;
8.  luarea în considerare a unor facilități legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu munca vie – cheltuieli cu pregătirea profesională și practica în producție, sumele plătite pentru contractele de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes național;
9.  scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu;
10.  interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale care prevăd importante facilități (scutiri, reduceri) pentru contribuțiile la sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive.

1. 3. Evaziunea fiscală frauduloasă (ilicită)

Reglementând încasarea la termenele și în cuantumul stabilit a taxelor și impozitelor și stipulând norme speciale împotriva ilegalităților din domeniul fiscal, legislația financiară cuprinde dispoziții referitoare la infracțiunile din acest domeniu.

Infracțiunile în domeniul fiscal poartă denumirea de evaziune fiscală frauduloasă sau fraudă fiscală.
”Spre deosebire de evaziunea fiscală legală care constă într-o menținere prudentă în limitele legale ale evaziunii, evaziunea fiscală frauduloasă se săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. De regulă, impunerea se stabilește pe baza declarației contribuabilului în cauză, obligat să comunice organelor de resort toate elementele în funcție de care se va fixa obligația fiscală. ”

Conform legii, evaziune fiscală frauduloasă constă în disimularea obiectului impozabil, în subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Evaziune fiscală ilegală se prezintă sub următoarele forme:

a) evaziune tradițională (prin disimulare), care:

constă în sustragerea, parțială sau totală, de la plata obligațiilor, fie prin întocmirea și depunerea de documente incorecte, fie prin neîntocmirea documentelor cerute de legislație în vigoare;

include următoarele procedee principale: întocmirea unor declarații fiscale false sau neîntocmirea acestora; reducerea intenționată a încasărilor, în scopul reducerii taxei pe valoarea adaugată și a profitului impozabil; prin încasări în numerar fără chitanțe și vânzări fără factură; creșterea voită a cheltuielilor pentru a diminua profitul impozabil; producerea de bunuri și servicii economice în mod ilegal.

b) evaziunea prin evaluare constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor, în scopul deplasării profitului în timp.

Formele și căile prin care se realizează frauda fiscală sunt, practic, nelimitate. Câteva dintre ele sunt mai des întâlnite în activitatea fiscală, cum ar fi:
a. întocmirea de declarații false ;
b. întocmirea de documente de plăți fictive ;
c. alcătuirea de registre contabile nereale ;
d. nedeclararea materiei impozabile ;
e. declararea de venituri impozabile inferioare celor reale ;
f. executarea de registre de evidență duble, un exemplar real și altul fictiv;
g. diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unității a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;
h. vânzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operațiunilor reale supuse impozitării;
i. falsificarea bilanțului.

Ținând seama de modul de săvârșire și de implicațiile economico-financiare, evaziune fiscală frauduloasă se sancționează, în funcție de consecințe, cu amendă sau privare de liberate. Fapta, ca atare, poate fi calificată contravenție sau infracțiune, în raport de principiile ce stau la baza politicii fiscale a autorităților. Practica statelor în această materie este diferită.  Pentru frauda fiscală, comisă cu intenție, amenzile sunt nelimitate, iar în cazurile grave, se aplică pedeapsa cu închisoare.

Tentativa de fraudă fiscală ca și complicitatea sunt sancționate în același mod ca și frauda, faptele prin care se aduc prejudicii intereselor fiscale ale statului.
Micșorarea încasărilor bugetare din impozite, datorată evaziunii fiscale, este în multe state o problemă acută, frecvența și mărimea acestor fapte fiind de loc neglijabilă.
Evaziune fiscală – legală sau frauduloasă – este consecința acțiunii unor situații nefavorabile ori a unor fapte ilegale, printre care:
a. imperfecțiunea legii, în sensul că actele normative prin care se reglementează
taxele și impozitele nu sunt suficient de clare și cuprinzătoare, ceea ce favorizează
eludarea fiscului;
b. lipsa de uniformitate în activitate organelor financiare cu privire la stabilirea și
perceperea taxelor și impozitelor, determinată de inexistența unor norme
metodologice de aplicare a legii.
c. conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace
de disimulare a materiei impozabile;
d. lipsa de exigență ori corupția funcționarilor publici din cadrul organelor fiscale.
Preocupări pentru combaterea faptelor de evaziune fiscală există în toate statele, îndeosebi în cele dezvoltate. Etapa tranzitorie de la economia dirijată la economia de piață, caracterizată prin modificări structurale a relațiilor economice, favorizează faptele ilegale, îndeosebi corupția, traficul de influență, înșelăciunea și, desigur, evaziune fiscală. Legea prevede obligația agenților economici de a ține evidența activităților și rezultatelor înregistrate. Numai că, în nici un mod, reglementările actuale nu sancționează fiscal pe acei agenți economici care realizează afaceri comerciale ce nu sunt înregistrate în evidența contabilă și manipulează în numerar, direct și nu prin bancă, sume mari în lei sau valută. Deși este evident că sumele respective s-au obținut în urma unor activități comerciale realizate în țară la noi, pentru care însă nu s-a plătit nimic față de stat.

1. 4. Evaziunea fiscală intenționată

Spre deosebire de celelate două forme,  evaziunea intenționată este înfăptuită de legiuitor. Celelalte două forme sunt infăptuite de contribuabili, persoanelor care li se aplică legea, iar evaziunea intenționată este finalitatea persoanelor care fac legea. Această formă de evaziune nu este definită nici de-o lege, nici nu poate fi supusă definiției dată de dicționarul explicativ al limbii române. D.E.X.- ul definește evaziunea în general ca ,,sustragere din fața obligațiilor fiscale ” însă legiuitorul nu se sustrage din fața  obligațiilor fiscale prin adoptarea de legi fiscale cu carecter evazionist.
În asemenea situații se poate vorbi despre acele ,, portițe ” lăsate intenționat în lege. Aceste portițe dau posibilitatea de interpretare și manipulare a legii. Scopul acestor lipsuri intenționate este de-a favoriza anumite clase sau grupuri de interes.
 Lipsa unei definiții a fenomenului dat cât și imposibilitatea demonstrării existenței intenției de evaziune de către legiuitor face practic imposibil lupta împotriva ei. Nu există nici o lege care ar pedepsi aceasta formă subtilă de evaziune. Doar nu o să se pedepsească legiuitorul el însuși pe sine. Subtilitatea cât și nivelul înalt la care își are manifestarea face imposibil de calculat mărimea ei, este imposbil de aplicat o formulă de calcul matematică, fie această formulă cât de empirică.

Cel mai evident exemplu ar fi marii contribuabili, conform constituției se stipulează ca toți cetățenii sunt egali în fața legii, deci indiferent de suma datorată bugetului statului, toți contribuabilii se supun acelorași legi fiscale.

Legiuitorul, însă, separă  contribuabilii cu sume foarte mari datorate statului adoptând legi separate pentru ei. Astfel marii contribuabili se simt speciali într-un anumit fel față de ceilalți și în acelaș timp protejați de stat. Prin primirea de scutiri, eșalonări și reeșalonări la datoriile acumulate la bugetul de stat. În unele cazuri se aduce în mod conștient agenți economici în stare de neplată pentru obținerea acestor scutiri din partea statului.
Chiar dacă starea de fapt este alta și agentul economic dat nu ar trebui să beneficieze de aceste scutiri. Din punct de vedere al contribuabilui, aplică legea în vigoare, în urma aplicării legii de scutire are loc  o evaziune legală. Din punct de vedere al legiuitorului are loc o evaziune intenționată. Obiectivul este cât se poate de caritabil de-a ajuta agentul economic, efectele sunt diametral opuse: micșorarea veniturilor la begetul staului și cu urmările ulterioare ce decurg din acest lucru.
Pentru obținerea acestor scutiri nu de puține ori se recurge la  mită, trafic de influiență și în final la corupție. Fenomene care se tot doresc combătute de legiuitor sau micșorată amploarea de manifestare a lor. În acest sens  fiind făcute  nenumărate declarații în mass-media de către diferite persoane din funții și posturi de conducere a țării. Se dorește combaterea lor dar sunt încurajate  și înfăptuite tot de cei care declară că o să lupte împotriva lor.
O metodă de combatere  ar fi perfecționarea procesului legilativ, este  o metodă indirectă dar totuși foarte eficientă. Perfecționarea sistemului nu până la intrare în vigoare a legii cât după intrare în vigoare și aplicare a ei. După aplicare lipsurile și neajunsurile constate de cei ce aplică legea apoi de organele de control financiar să fie luate în calcul și legea dată sa fie modificată. Modificarea legii să nu apară în monitorul oficial doar titlul de modificare și părțile care se modifică. Însă să fie republicată legea  întregime cu modificarile ulterioare încorpoarate.
”Ca fenomen evaziunea fiscală intenționată este mult mai periculoasă de cât evaziunea ilegală sau cea legală. O lege, în domeniul fiscalității, adoptată de către legiuitor chiar pe termen foarte scurt poate da naștere la repercursiuni foarte periculoase pentru societate.”

CAPITOLUL II

CAUZELE ȘI MODALITĂȚIILE ÎN CARE SE REALIZEZĂ EVAZIUNEA FISCALĂ

2. 1. Cauzele evaziunii fiscale

”Evaziunea fiscală este rezultanța logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor și modalităților defectuoase de aplicare, precum și neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile acesta tinde să evadeze.” Este o specie de ,,reflex economic’’ care face să dispară capitalurile pe care fiscul să le impuna prea mult. ,,Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă’’.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauții mai minuțioase, pentru a se sustrage de la obligațiile sale față de stat.

Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti decât ceea ce nu poate să nu plătească. Natura omenească are întotdeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular; ea este inclinată să considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este acest spirit de a se sutrage de la obligațiile față de fisc, e un sentiment colectiv de amoralitate fiscală, sentiment mai puternic și mai viu manifestat în orașe, agravate de o strâmtă si egoistă înțelegere a datoriilor sociale.

În condițiile economiei de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă, din cauza tendinței de a fi sustrase de sub incidența legii, venituri  cât mai substanțiale. Inmulțirea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul economico-financiar, este o consecință a unor imperfecțiuni ale legislației sau a lipsei unor reglementări. În perioada tranziției la economia de piață, lacunele legislative sunt mai evidente.

Lipsa unor reglementări legale, în condițiile în care capitalul de stat a suferit modificări esențiale în favoarea capitalului privat, creșterea și diversificarea numărului de agenți economici, cărora le revin obligații fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agenților economici nou înființați.Creșterea alarmantă a cazurilor de neevidențiere corectă a operațiunilor economice, înregistrările fictive în contabilitate, înființarea unor firme având ca scop efectuarea unei singure operațiuni comerciale de amploare neînregistrată în evidențe, și apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenționată de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidente duble, întocmirea și prezentarea de date nereale în bilanțuri și în balanțe, ascunderea unor activități comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor și magaziilor, prezentarea  de documente false la operațiunile de import-export, au făcut necesară luarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

În mod nemijlocit ea este determinată de atitudinea agenților economici și persoanelor fizice care activează pe teritoriul României, față de îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate statului, ca urmare a activităților economice care generează venituri supuse impozitării. Acestei atitudini a agenților economici i se adaugă și faptul că în mod nejustificat, unele unități bancare, prevalându-se de secretul bancar, au refuzat categoric să comunice organelor de control date privind disponibilitățile bănești aparținând agenților economici controlați și dinamica acestora.

2. 2. Modalități în care se realizează evaziunea fiscală

Modalitățile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de impozite și taxe sunt:

a. În cazul impozitului pe profit:

– reducerea bazei de impozitare;

-neînregistrarea integrală a veniturilor realizate;

-transferul veniturilor impozabile la societățile nou create în cadrul aceluiași grup;

-încadrarea eronată în perioada de scutire;

b. Evaziunea fiscală la taxa pe valoarea adaugată:

-Aplicarea eronată a regimurilor deducerilor;

-Necuprinderea unor operații ce intră în sfera TVA în baza de calcul;

-Neînregistrarea ca plătitor la atingerea plafonului de 10 milioane lei anual, venit total;

-Neevidențierea și nevirarea TVA aferentă avansurilor încasate de la clienți;

-Aplicarea eronată a cotei zero;

-Sustragerea de la plata TVA prin declararea unor importuri ca fiind temporare.

c. În cazul accizelor:

-micșorarea bazei de impozitare;

-utilizarea unor cote inferioare celor reale;

-nedeclararea corectă a operațiunilor reale în cazul unor produse ale căror prețuri erau purtătoare de accize (mai ales alcool).

Intr-o altă abordare putem considera ca evaziunea fiscală se manifestă prin următoarele modalități: neînregistrarea sau înregistrarea parțială a surselor de venit

A. Pentru agenții economici:

1. Din domeniul producției și prestațiilor de servicii: neînregistrarea intrărilor (materii prime, forță de muncă, utilități) și nici a ieșirilor – produse și servicii comercializate fără documente. Consecințele evazioniste privesc următoarele venituri datorate statului:

-impozitul pe profit aferent valorificării produselor obținute și neînregistrate;

-impozitul pe dividendele neînregistrate;

-TVA aferenta venitului obținut și neînregistrat;

-accize (dacă sunt produse purtătoare de accize);

-contribuția la asigurările sociale și de sănătate aferente salariilor plătite și neevidențiate;

-Contribuția la fondurile de pensii pentru agricultori, în cazul produselor alimentare.

2. Din domeniul comerțului: neînregistrarea facturilor aferente;

3. Din domeniul importului de produse și servicii:

-contrabanda cu produse din import neînregistrate la organele vamale determină nerealizarea veniturilor statului de forma: taxe vamale neachitate, TVA, comision vamal, accize (dacă e cazul ), impozitul pe profit aferent valorificării acestor produse, taxa pentru drumuri în cazul importului de carburanți și mijloace auto.

-diminuarea valorii în vama a produselor importate prin falsificarea facturii originale a mărfurilor importate.

În cazul în care falsificarea facturii externe este făcută cu știința exportatorului, pentru a-și recupera diferența, exportatorul emite o a doua factură pentru prestare de diverse servicii ( finanțarea exportului, credite comerciale, consultanță, asistență tehnică, management, prospectarea pieței etc.) pentru care nu se întocmește declarație vamală de import și nu se plătesc taxe vamale.

Dacă falsificarea facturii nu se efectuează cu știința exportatorului, recuperarea valorii reale a facturii se face, de obicei prin plata în cash, prin plata din conturile offshore – din afara țării ori, adesea, prin compensarea cu alte operații de export din România.

B. Pentru persoanele fizice autorizate: să exercite profesii aducătoare de venituri în domeniul producției, comerțului și serviciilor, o profesie liberă ( avocați, notari, experți contabili, medici, arhitecți, profesori etc.) sau persoane fizice neautorizate ( prin munca la negru, seviciile executate de meseriași neautorizați, meditații, consultații medicale, consultanță juridică, contabilă, financiară, comercială etc. ).

Principalele consecințe evazioniste sunt reprezentate de neplata impozitului pe venit (salariu), contribuția la asigurările sociale și de sănătate.

Firmele fantomă sau fictive înregistrate într-un sediu fictiv sau mutarea sediului real într-unul fictiv sunt create special pentru practicarea evaziunii fiscale (de obicei, pentru o singură afacere de anvergură,după care dispar).

Constituirea de firme off-shore în țări considerate paradisuri fiscale, care se încadrează în așa numita evaziune fiscală legală.

Firmele off-shore sunt firme care nu au voie să efectueze tranzacții decât cu străinatatea, deci nu pot să intre în contact cu agenți economici autohtoni. Evaziunea fiscală în acest mod se practică astfel: exportatorul efectuează un export cu prețul diminuat; diferența reală de preț este încasată în contul firmei off-shore prin reexportul la adevarata valoare. Aceasta diferență nu e impozitată în nici un fel în țara paradis fiscal, putând fi transferată în țara exportatoare, într-un cont personal fără a plăti nici un impozit pe venitul obținut din acest export.

În domeniul importului, producției și comercializării de țiței și produse petroliere principalele metode utilizate în vederea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor identificate sunt: înființarea de societăți comerciale în numele unor cetățeni străini care părăsesc teritoriul țării, cu scopul de a fi utilizate drept verigi intermediare în circuitul comercial pentru acoperirea în fals a destinației finale a unui produs.

Astfel, majoritatea produselor petroliere livrate din rafinării ca derivate neaccizate (benzină de extracție, benzină COR, solvent aromat etc. ) apar ulterior – prin interpunerea societății fantomă pe lanțul economic documentar – drept carburanți de tipul benzină premium și motorină care sunt comercializați ca atare, deși în realitate au alți parametrii calitativi. Rolul firmei fantomă și al documentelor fiscale emise în numele ei constă în denaturarea verificărilor fiscale și conferirea aparenței de legalitate. În acest mod se realizează eludarea de la plata a accizelor, TVA, și impozitului pe profit, cât și substituirea de produse generatoare de efecte negative majore pentru autovehicule. Acest mod de operare a fost utilizat și în cazul comercializării carburanților aprovizionați din rafinării, fără taxa specială a drumurilor.

În domeniul importului, producției și comercializării de alcool și băuturi alcoolice principala metodă utilizată de agenții economici evazioniști a fost pusă în practică prin sistemul cesionarilor de societăți către cetățeni străini, colaborat cu specularea lacunelor legislative.

”În sfera prestărilor de servicii și construcții metoda clasică constă în procedeul prin care societățile din România înregistrează în evidența financiară-contabilă prestările de servicii de la extern sau intern care ulterior nu mai pot fi cuantificate sau identificate fizic si material (management, marketing, know-how, consulting etc. ). În mare parte, societățile „prestatoare" fie sunt societăți fantomă sau concesionate, în cazul „prestațiilor" efectuate de firme înmatriculate în țară, fie sunt firme înregistrate în străinătate, în localități sau state cunoscute drept paradisuri fiscale.”

În realitate, aceste servicii nu sunt prestate ca atare, se emit documente în baza cărora sunt majorate cheltuielile, se deduce ilegal TVA, sau în cazul importurilor are loc un transfer de valută în afara țării. De altfel, cea mai mare parte a valutei sustrasă circuitului economic real e transferată în afara României, nu în numerar „la valiza", ci prin conturi bancare prin modalități care speculează legislația permisivă.

În domeniul importurilor și exporturilor metoda folosită este interpunerea unei societăți fantomă sau reală, dar cesionată ulterior, pe circuitul economic de comercializare la intern.

Astfel, mărfurile importate, subevaluate sunt „vândute" scriptic către o societate fantomă la nivelul căreia are loc reașezarea la valoarea de piață a prețului mărfii și comercializarea ca atare către un cumpărător „ de bună credință".

Privind exportul, se manifestă două forme de evaziune fiscală. În primul caz avem achiziții de mărfuri la intern, exportate la prețuri modice către beneficiari externi localizați în paradisuri fiscale, unde are loc saltul de preț și recuperarea în valută a diferenței până la valoarea reală a exportului.

Al doilea caz e situația „exporturilor oarbe", în sensul ca marfa exportată părăsește practic teritoriul țării, fiind înlocuită cu produse de calitate redusă. Astfel, societatea „exportatoare" beneficiază de facilități: cota zero TVA, impozit pe profit 5%. Beneficiarul străin emite o factură de prestări servicii externe prin care valuta se reîntoarce în afara țării, exportatorul român majorându-și artificial cheltuielile.

Concomitent, marfa ramasă efectiv în țara este preluată de un „cumpărător de bună credință" care înregistrează în contabilitate pe baza unei facturi aparținând unei societăți fantomă.

Este evident ca în toate cazurile descrise mai sus o componență permisivă și chiar favorizantă a actelor de evaziune fiscală o reprezintă sistemul bancar, financiar- valutar și normele de reglementare a decontărilor. Atât timp cât decontările în numerar însoțesc permanent tranzacțiile ilegale, sancțiunile fiind disproporționat de mici în raport cu valorile operațiunilor ilegale e dificil de contracarat fenomenul.

Evaziunea cu ajutorul conturilor bancare:

O societate comercială cu capital privat poate să aibă deschise două conturi la bănci diferite. Deschiderea celui de-al doilea cont se face fără avizul sau înștiințarea organelor fiscale sau a băncii la care s-a deschis primul cont. În acest context legal se pot săvârși cele mai mari fraude fiscale pe bază de documente "legal" întocmite cu ajutorul conturilor deschise la una din bănci.

Moduri de evaziune în contabilitate prin intermediul unor conturi:

-înființarea de conturi pasive la care se găsesc alocate diverse rezerve, rezerve făcute peste maximul prevăzut de lege.

-amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări (ale valorii clădirilor, instalațiilor sau a numărului lor);

-virarea în conturile personale a unor părți din beneficiu;

-debitarea conturilor de rezultate și a cheltuielilor de exploatare cu sume fictive. De exemplu, materia primă folosită pentru o construcție proprie, salarii imaginare, ore suplimentare, ajutoare de familie sau se simulează pierderi accidentale, cum ar fi: furturi, demodare, etc.

-omisiunea înregistrarii unei părți de beneficiu – nu se înregistrează dobânzile încasate, comisioanele primite, vânzările făcute, se omit incasări;

-reducerea cifrei de afaceri prin operații fictive: se simulează vânzarea cu pierderi și se trece suma printre debitori;

-prelevarea din contul de profit și pierderi a unor sume pentru investiții, înainte de impozitare și care, deși nu au fost utilizate până la sfârșitul anului nu au fost trecute din nou în contul de profit și pierderi;

-neîntocmirea în toate cazurile a registrului de casă, a registrului aferent operațiilor de încasări și plăți efectuate prin bancă sau CEC.

CAPITOLUL III

METODE DE COMBATERE ȘI PREVENIRE A EVAZIUNII FISCALE

3. 1. Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

”Evaziunea fiscală are evoluția determinată de acțiunea concertată a unor factori, cum sunt: dinamica economiei reale, dimensiunea cantitativă și calitativă a cadrului legislativ și instituțional, nivelul fiscalității, alți factori interni sau externi. Fenomenul  evazionist este unul complex, cu implicații negative pe multiple planuri și, ca atare, el trebuie urmărit în permanență, pentru a putea fi combătut  în mod cât mai eficient.”
Practica fiscală internațională atestă că un sistem fiscal modern trebuie sa aibă și comportamente care să conducă la informarea și educarea  promtă a contribuabilor  în legătură cu obligațiile lor privind întocmirea corectă  a declarațiilor de impunere, a  ținerii unor evidențe corecte a veniturilor și cheltuielilor ocazionate din activitatea desfășurată, pedepsele și sancțiunile care se aplică celor care încalcă prevederile legale.

Printre măsurile care mai pot fi avute în vedere  pentru limitarea ariei evaziunii fiscale, pot fi menționate:

– unificarea legislație fiscale  și o mai bună sistematizare  și corelare a acesteia cu ansamblul cadrului din economie;

– eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscală și o mai bună corelare  a  facilităților fiscale;

– în legislația fiscală trebuie să se regăsească  în mai mare măsura, pe lângă prevederile punitive, și cele care pot determina un comportament economic  normal, care să conducă la limitarea  ariei de evaziune fiscală;

–  eliminarea  paralelismelor și suprapunerilor care mai există în activitatea organelor de control financiar, în ceea ce privește supravegherea fiscală, și asigurarea coordonării unitare în profil  teritorial și la nivel central a tuturor activităților de control;

– utilizarea prin mai mare măsură  a controlului prin excepție (sondaj) și trecerea pe un plan secundar  a controlului permanent;

–  stabilirea unui raport, care să tindă spre optim, între salarii și stimulente pentru  cointeresarea aparatului fiscal;

– crearea unei baze de date  la nivel de  Minister Finanțelor Publice care să arate  dacă respectiva persoană juridică are sau nu are datorii  la stat;

– perfecționarea sistemului de pregătire  a personalului  cu atribuții în
prevenirea, identificarea și combaterea evaziunii fiscale;

– circulația banilor  de la consumatorul final  să se execute prin intermediul conturilor bancare sau  cardurilor;

–  adoptarea unei rate a  fiscalității la un nivel optim;

–  scăderea ratei inflație;

–  creșterea gradului  de ocupare   profesională;

–  asigurarea unei creșteri reale a nivelului de trai;

–   respectarea  codului etic de controlorul fiscal;

–  identificarea tuturor contribuabililor care cad sub incidența legilor fiscale;

– identificarea corectă și completă a materiei impozabile;

–  desființarea firmelor incorecte;

–  anularea autorizațiilor de funcționare;

3. 2. Metode de prevenire a evaziunii fiscale conform legii

Obligații prevăzute pentru contribuabili de a preveni  producerea faptelor de evaziune fiscală:
– obligația de declarare, la organul fiscal, în termen de  cinci  zile de la înregistrarea actelor în legătură cu subunitățile  constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine și oricare alte locuri în care se desfășoară activități producătoare de venituri, băncile în lei și în valută indiferent unde funcționează, în țară sau străinătate.
–  obligația de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri decât cele în care desfășoară activități producătoare de venituri.
–  obligația de evidențiere a veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau  a oricăror alte documente legale.
–  obligația declarării cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurilor mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute  cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titlul de creanță fiscală.

–  obligația de plată la termen a impozitelor, taxelor datorate pentru veniturile  sau bunurile impozabile.
– obligația de a permite efectuarea controlului și de punere la dispoziția organelor de control a tuturor documentelor contabile, a evidențelor și oricăror alte materiale sau valorice solicitate în vederea  cunoașterii realității obiectelor sau surselor impozabile/taxabile

3. 3. Organele de specialitate în combaterea  evaziunii fiscale

În lipsa unui control bine organizat și dotat cu un personal priceput și corect poate conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale.

În conformitate cu art.1 din legea 30/1991 ,,Ministerul Finanțelor, în numele statului efectuează aparatul specializat controlul administrării mijloacelor financiare ale organelor centrale și locale ale administrației de stat, precum și ale instituțiilor de stat și verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, societăți comerciale și alți agenți economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat’’.

Cel de al doilea alineat al aceluiași articol mentionează că ,,aparatul specializat al Ministerului Finanțelor actionează operativ pentru prevenirea și combaterea fraudelor, contravențiilor și infracțiunilor la regimul fiscal, vamal și de prețuri, luând măsurile prevăzute de lege’’.

Prin lege atribuțiile ce revin Direcției generale a controlului financiar de stat si unităților subordonate acesteia sunt:

controlează administrarea și utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat unităților finanțate de la buget;

controlează utilizarea fondurilor acordate de către stat pentru realizarea de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și produse și pentru alte destinații prevăzute de lege;

verifică folosirea mijloacelor și a fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat;

verifică exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege și de actele de constituire a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, urmârind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat;

îndeplinește și alte atribuții de control stabilite potrivit legii în sarcina Ministerului Finanțelor

De asemenea sunt reglementate și atribuțiile ANAF:

aplicarea și executarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, urmărind impiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor;

respectarea normelor de comerț, urmărind să impiedice activitățile de contrabandă și orice procedee interzise de lege;

să verifice existența și autenticitatea documentelor justificative, pe timpul tranportului, precum și în locurile de desfășurare a unor activități de producție, prestări de servicii, acte și fapte de comerț, când există indicii de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege;

să verifice registrele sau orice alte documente din care  rezultă îndeplinirea obligațiilor fiscale;

să constate contravenții și să aplice sancțiunile corespunzătoare;

să sesizeze organele de urmărire penală în legatură cu infracțiunile constatate cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.

CAPITOLUL IV:

EFECTELE EVAZIUNII FISCALE

Impozitele sunt o sarcină contributivă normală pe care cetățeanul o suportă față de stat, în vederea finanțării nevoilor acestuia dar și pentru realizarea condițiilor de dezvoltare ale societății.

     În baza “Declarației drepturilor omului și cetățeanului din 1789”, sarcinile generale ale statului ar fi: administrația generală, educația națională, ocrotirea sănătății, asigurarea căilor de comunicații, apărarea națională și politică și acordarea diferitelor avantaje sociale pentru cei defavorizați.

Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părți din venitul sau din averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale. În literatura de specialitate există și alte definiții date impozitului. Astfel, Alvin Hansen consideră că “impozitele sunt prețuri stabilite prin constrângere pentru servicii guvemamentale”.

Economistul german Fritz Karl Mann precizează că: ”Cetățeanul capătă dreptul de a pretinde pentru suma totală a impozitelor plătite un bun cumulativ din partea societății, care este format dintr-o complexitate extrem de variată de servicii publice. Dar cetățeanul care plătește impozite, nu beneficiază în mod efectiv de toate serviciile publice pe care le prestează statul, ci este liber să beneficieze de cele care îi convin, în funcție de obiceiurile, capriciile și fanteziile sale”.

Curtea Suprema din S.U.A., în motivarea unei decizii dată într-o cauză fiscală statuează: ”puterea de a impune, indispensabilă pentru existența unui oricărui guvem civilizat, se exercită în baza presupunerii unui echivalent restituit contribuabilului în ceea ce privește protecția persoanei și a proprietății sale, în crearea și menținerea unor avantaje publice de care el profită”.

Impozitele și taxele îndeplinesc mai multe, funcții incepând cu funcția de bază a alimentării bugetului de stat și terminând cu funcțiile sociale și politice pe care, uneori le îndeplinesc cu prioritate.

Astfel, analizând funcțiile impozitelor și taxelor, cât și fenomenul de evaziune fiscală se poate constata că acest fenomen de evaziune provoacă mai multe tipuri de efecte, și anume:

 – efecte asupra formării veniturilor statului;

– efecte economice;

– efecte sociale;

– efecte politice.

4. 1. Efecte asupra formării veniturilor statului

Literatura de specialitate se referă de multe ori la obiectivele pe care statul urmărește să le realizeze prin mascarea de impozite și taxe, și prin politica financiară pe care o promovează. Maurice Duverger, referindu-se la repartiția sarcimlor pe indivizi , ajunge la concluzia că , deși în aparență cetățenii cei mai săraci par să primească mai mult decât dau statului (ei fiind beneficiarii unor subvenții , ajutoare , alocații) totuăi , în realitate situația este adesea inversă.

”Efectele evaziunii fiscale asupra formării veniturilor statului sunt multiple dăcă sunt privite dincolo de consecința imediată și evidentă a acesteia (diminuarea veniturilor statului) din punctul de vedere al legăturii și profundei influențări pe care acestea (veniturile statului) își îndeplineste funcțiile sale.”

Existența fenomenului de evaziune fiscală duce în mod direct și obligatoriu la diminuarea veniturilor statului. Diminuarea veniturilor statului înseamnă un buget de stat mai mic, care nu mai poate să acopere cheltuielile statului.

Pentru fondurile fianciare insuficiente, statul nu poate lua decât o singură măsură eficientă și cu efect imediat: creșterea fiscalității.

Creșterea fiscalității duce automat la creșterea presiuni fiscale și deci o creștere a ponderii fenomenului de evaziune fiscală. În continuare, existența unui fenomen de evaziune fiscală crescută determină o diminuare și mai accentuată a volumului veniturilor statului, iar ciclul descris mai sus se poate relua cu o amploare și mai mare.

Astfel se produce un cerc vicios din care se poate ieși doar dacă se reduce semmficativ fenomenul evaziunii fiscale.

Mecanismul care poate înlatura acest șir de evenimente și fenomene economice nedorite în cazul nici unei economii se bazează pe reducerea substanțială a ponderii evaziunii fiscale care poate produce un mecanism invers celui descris în paragrafele anterioare.

Astfel o reducere substanțială a evaziunii fiscale determină în mod imediat o creștere a volumului veniturilor statului în condițiile aceluiași nivel de impozitare și a aceleiași politici fiscale.

Având la dispozitie un buget mai mare statul are fondurile bănești necesare pentru îndeplinirea în condițiuni bune a funcțiilor sale principale.

În momentul în care statul are suficienți bani pentru a fi folosiți pentru scopurile propuse, din anumite motive economice, sociale, sau chiar politice este posibilă relaxarea fiscală. Aceasta scădere a presiunii fiscale (relaxarea fiscală) este necesar a se lua, numai dacă este posibil (adică, dacă nu există nevoi de venituri suplimentare la bugetul de stat iar printr-o mai bună administrare a banului public s-ar putea crea fonduri bănești disponibile).

Se poate observa deci, ca fenomenul de evaziune fiscală influențează în mod negativ volumul veniturilor statului prin două mecanisme:

– unul direct, prin care faptele de evaziune sau fraudă fiscală privează în mod direct bugetul de stat de o parte a veniturilor ce i se cuvin conform legislației în vigoare prin neplata obligațiilor fiscale;

– un altul indirect, prin determinarea administrației publice centrale de a majora cotele de impozitare și implicit de a mări presiunea fiscală, rezistența la impozite și ponderea fenomenului de evaziune fiscală în cadrul procesului de formare a veniturilor statului, de unde rezultă un volum mai scăzut al veniturilor statului.

Datorită sistemului prin care se stabilește nivelul veniturilor bugetare și cheltuielile necesare îndeplinirii funcțiilor statului este necesar ca nivelul volumului veniturilor la bugetul de stat într-un anumit an financiar să fie stabilit cât mai corect.

”În cazul în care veniturile datorate bugetului de stat sunt plătite cu întârziere (sau nu sunt plătite deloc), atunci aceste venituri nu mai corespund cu estimările efectuate și pe baza cărora s-au stabilit nivelurile de cheltuieli. În consecință se produc grave dezechilibre în cadrul bugetului de stat, dezechilibre apărute între nivelul real al veniturilor la bugetul de stat și nivelul cheltuielilor ce a fost stabilit pe o bază “greșită” (o estimare ce nu s-a confirmat în realitate, datorită nivelului mare al evaziunii sau fraudei fiscale).”

Pe lângă plata datoriilor la bugetul de stat, este important și termenul la care se efectuează achitarea creanțelor bugetare.

Aceste împrumuturi pot fi contractate din interiorul statului prin emisiunea de titluri de stat care sunt purtătoare de anumite dobânzi (care de obicei sunt ridicate), sau din exteriorul statului prin contractarea de credite externe. Contractarea de credite externe în numele și în contul statului se exercită de către guvern numai prin Ministerul Finanțelor” și creditele interne și creditele externe sunt purtătoare de dobânzi , dobânzi ce vor fi suportate, la termenul de scadență, tot din bugetul de stat.

4. 2. Efecte economice

În statele cu economie de piață, activitatea economică se desfășoara fără o dirijare riguroasă de la centu. Planurile adoptate au un caracter pur orientativ. Ele nefiind obligatorii pentru agenții economici. De la interpretarea juridică a bugetului de stat s-a trecut la evidențierea rolului bugetului de stat în viața economică, la necesitatea înlocuirii bugetului economiei naționale prin funcția economică a acestuia. Bugetul economiei naționale este un fundament al măsurilor de reglare a proceselor economice, de intervenție a statului în viața economică. Pentru justificarea funcției bugetare ca mijloc de asigurare a echilibrului economic general s-au lansat o serie de teorii cum ar fi: teroria bugetului economiei naționale, teoria echilibrului general, teoria echilibrării ciclice a bugetului de stat etc.

În al doilea rând, bugetul de stat este un mijloc pentru corectarea conjuncturii economice. În ultima perioadă mai multe țări occidentale au promovat o politică economică orientată spre corectarea conjuncturii economice cu ajutorul bugetului de stat. Măsurile adoptate sunt diferite de la o țară la alta: astfel, unele țări au acordat prioritate luptei împotriva șomajului, altele menținerii stabilității prețurilor etc. Pentru realizarea acestor măsuri unele țări au recurs la măsuri bugetare cu efecte inflaționiste  (majorarea cheltuielilor publice), pentru stimularea investițiilor și pentru crearea de noi locuri de muncă, în timp ce alte țări au mers pe calea reducerii impozitelor, precum și alte căi cu efecte deflaționiste.

Astfel pentru a-și putea îndeplini aceste funcții bugetul de stat are nevoie de un volum crescut al venitului mai ales de un venit sigur. În cazul în care, dintr-un motiv sau altul, venitul estimat și după care se fac toate calculele în cadrul Legii bugetului nu se transpune în realitate, iar venitul real al bugetului este cu mult mai mic, bugetul de stat nu mai are forța financiară absolut necesară îndeplinirii scopurilor propuse.

Dacă sunt analizate din punctul de vedere al contribuabilului (mai ales a agentului economic) și al funcției de asigarare a echilibrului general economic și de sprijinire a dezvoltării economiei într-o direcție prestabilită, efectele fenomenului de evaziune fiscală pot fi împarțite în două categorii:

– efectele asupra contribuabililor ce își respectă obligațiile fiscale;

– efectele asupra contribuabililor ce nu își respectă obligațiile fiscale.

Astfel, daca există o presiune fiscală ridicată și cote de impozitare crescute, există o mare diferență pe plan economic, între contribuabilii ce își respectă obligațiile fiscale și cei care nu le respectă. S-a constatat că la același procent din produsul intern brut, sarcina fiscală este cu atât mai greu de suportat cu cât este mai scăzut produsul intern brut ce revine în medie pe un locuitor.

Ca o cosecință directă a sporirii fiscalității apare diminuarea corespunzătoare a veniturilor care rămân la dispoziția persoanelor fizice și juridice pentru consum personal și pentru acumulare. După plata impozitelor, venitirile oamenilor muncii coboară sub nivelul necesar reproducerii forței de muncă. 0 serie de economiști contemporani susțin că impozitele excesive ar exercita o influență negativă asupra economiei naționale, deoarece ar submina și stimulentul întreprinzătorilor și ar impiedica creșterea producției. Impozitele crescute ar fi neechilibrate deoarece ele ar lipsi pe întreprinzători de recompensa cuvenită pentru abstinența de a consuma profitul și capitalul.

În plus prin programele de subvenționare și sprijinire de către stat a acelor contribuabili care au nevoie de această și se consideră că este necesar a fi subvenționați, statul ar trebui să acorde un “ajutor” financiar real. În condițiile în care, datorită ponderii crescute a fenomenului de evaziune fiscală, bugetul de stat este diminuat considerabil, statul nu mai poate îndeplini aceste programe, iar respectivii contribuabili nu primesc subvențiile, sau le primesc într-o cotă mult redusă față de nevoile lor reale sau nu le primesc la timp pentru a fi eficiente din punct de vedere economic.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât acei contribuabuli ce ar trebui sa primească temporar sprijinul financiar al statului sunt agenți economici de impotanță națională și mai ales sunt agenți economici care au o reală nevoie de aceste subvenții. Neprimirea acestor subvenții determină o dereglare gravă sau chiar încetatrea activității acestor agenți economici, situație în care se produc grave dezechilibre în ansamblul economiei naționale.

Deci acest risc fiscal mare se suprapune peste celălalte riscuri pe care un agent economic trebuie să și le asume în cadrul desfășurării activității sale. În condițiile în care un agent economic își mărește volumul investițiilor în producție și al operațiunilor care sunt purtătoare de creanțe fiscale, sarcina fiscală crește proporțional și deci va crește și riscul fiscal. În general agenții economici caută să reducă prin orice mijloace acest risc fiscal.

De aici rezultă că pentru a nu înhiba tendința de a se face investiții productive mari și riscante, apare necesitatea reducerii sarcinii fiscale, dacă nu chiar a scutirii profitului întreprinderii de impozitul pe venit. Dacă acest lucru nu se poate întâmpla atunci una dintre metodele de micșorare a presiunii fiscale și a riscului fiscal o reprezintă sustragerea unei părți însemnate a materiei impozabile de la impunere.

Ponderea crescută a fenomenului de evaziune fiscală provoacă o scădere a veniturilor statului și poate determina o creștere a cotelor de impozitare. În aceste condiții în care contribuabilii cinstiți au de plătit o cotă și mai mare din venitul lor sub formă de impozite și taxe și de asemenea, nu optează pentru evaziune fiscală ca motodă de reducere a presiunii fiscale la care sunt supuși, activitatea lor se va desfășura cu atât mai greu. Prin urmare profiturile pe care acest agent economic le va obține vor fi mai mici, iar în consecință, la o menținere a cotelor de impozitare, veniturile pe care acest agent economic le va vărsa la bugetul de stat vor fi mai mici. Astfel se produce un mecanism prin care veniturile bugetului de stat se reduc și mai mult datorită scăderii forței economice a contribuabililor cinstiți.

Aceasta este cu atât mai grav cu cât afectează în mod real și drastic economia națională și nu există nici un mijloc legal prin care să se mărească această contribuție la veniturile statului.

Impozitul reprezintă una din sursele importante de constituire a fondului bugetului și în același timp o pârghie financiară prin care statul are posibilitatea să stimuleze dezvoltarea și desfășurarea activității economice. Prin structura sa, prin modul de determinare și percepere, impozitul constituie un instrument important de care dispune statul pentru orientarea și modelarea comportamentului investițional.

Această modelare a comportamentului investițional are un rol foarte important în cadrul dezvoltării economiei naționale într-o anumită direcție care să-i asigure o eficiență cât mai mare. Pentru ca această orientare a comportamentului economic să se facă în termeni reali, iar eficiența sa să fie acceptabilă, bugetul de stat trebuie să aibă o forță financiară considerabilă pentru că nu de multe ori metodele de modelare a comportamentului investițional implica, în mod automat, o reducere a aportului unor agenți economici la formarea veniturilor statului.

Specialiștii atrag însă atenția asupra unor limite ale utilizării impozitului în scopuri economice și anume:

– pericolul ca amploarea prelevărilor obligatorii să paralizeze inițiativele;

– riscul, în unele cazuri, al afectării competitivității internaționale a întreprinderilor;

– complicarea controlului și favorizarea formelor de fraudă sau evaziune fiscală.

Spre exemplu, O.G. privind majorarea accizelor la băuturile și țigările din import la 300 %, poate fi justificată fără îndoială de scăderea încasărilor la bugetul de stat, dar evaziunea fiscală apreciată la peste 200 miliarde lei aproape în totalitate rezultată din contrabandă cu țigări și alcool nu va putea fi suplinită prin taxarea exagerată ai puținilor clienți ai vămilor ce importă legal marfă, ci cel mult, noile cote de accize vor îndemna și alți comercianți să intre în rândul evazioniștilor atunci cand vor constata că băuturile și țigările trecute prin vamă nu rezistă la competența prețurilor. Așa cum pentru finanțarea deficitului bugetar statul trebuie să contracteze împrumuturi interne și externe purtătoare de dobânzi foarte mari, tot așa agenții economici trebuie să contracteze anumite credite pentru a-și putea finanța operațiunile în condițiile în care veniturile rămase în urma vărsării datoriilor la bugetul de stat sunt mult prea mici pentru a fi suficiente pentru continuarea activității în condiții bune. Aceste credite purtătoare de dobânzi foarte mari sunt în permanență o piedică serioasă în calea dezvoltării și extinderii activității agentului economic ce a contractat creditul.

Veniturile nedeclarate vor merge fără nici o excepție ori în anumite conturi bancare camuflate în țara sau în străinatate, sau vor pătunde în economia subterană, contribuind la dezvoltarea acesteia. Dezvoltarea economiei subterane implică în mod obligatoriu o marirea fenomenului evazionist.

4. 3. Efecte sociale

Un sistem fiscal este întotdeauna un compromis între necesitatea de intrare de venituri și grija pentru echitate socială.

Sustragerea de la plata impozitelor constituie o fapta grava, fiindcă în lipsa fondurilor constituite ca venituri ale bugetului, statul nu-și poate îndeplini sarcinile   ce-i revin pe de altă parte, direct sau indirect, contribuabilul care a săvârșit evaziunea, mai devreme sau mai târziu, va avea și el de suferit.

Într-o altă ordine de idei, bugetul de stat este considerat ca un instrument de realizare a unor obiective social-economice prin intermediul subvențiilor și al facilităților fiscale.

Subvențiile se realizează atât pe calea cheltuielilor directe efectuate din resurse bugetare, cât și pe calea renunțării statului la anumite venituri bugetare care i se cuvin conform legislației în vigoare. Pot beneficia de subvenții atât anumiti agenți economici, cât și anumite categorii sociale care se consideră că sunt defavorizate și au nevoie de aceste ”ajutoare” financiare.

Acordarea de facilități fiscale se referă la adoptarea unor măsuri menite să stimuleze anumite activități economice, să favorizeze acțiuni de interes general sau regional, sau să avantajeze anumite categorii sociale. Aceste măsuri îmbracă forma unor avantaje fiscale – scutiri, reduceri și amânări de impozite directe, pe care autoritatea publică le acordă atunci când urmărește realizarea unor programe guvemamentale sau locale.

Acordarea acestor subvenții și scutiri de impozite se poate face doar dacă există fonduri suficiente la bugetul de stat pentru a se putea acorda aceste sume de bani sub formă de subvenții pentru anumite categorii sociale, sau pentru a se putea renunța la unele surse de venit bugetar (acordarea scutirilor și reducerilor de impozite). În condițiile în care, datorită ponderii mari a fenomenului de evaziune fiscală (și nu numai, cauza principală a volumului atât de redus de venituri ce ajung la bugetul de stat fiind performanțele foarte scăzute ale economiei naționale) bugetul de stat se micșorează considerabil, aceste programe guvernamentale nu mai pot fi duse la bun sfârșit și, în consecință, acele categorii sociale care au nevoie de sprijinul financiar al statului și care ar trebui să îl primească se văd puse în situația de a nu mai beneficia de aceste fonduri financiare.

Acest lucru determină profunde efecte sociale, negative, începând chiar cu diminuarea standardului de viață al acelor categorii sociale care sunt private de ajutorul statului și terminându-se cu acțiuni de protest sindicale mai mult sau mai puțin drastice.

Așa cum am mai arătat deja, una dintre preocupările principale ale sistemului fiscal trebuie să fie în grija pentru echitate socială. Aceasta echitate socială este foarte importantă deoarece fiscalitatea și impozitele și taxele îi lovesc pe contribuabili într-unul dintre cele mai mari interese ale lor: interesul bănesc.

Dacă presiuni fiscală este crescută și de asemenea, în condițiile în care însăși impozitele sunt privite de cele mai multe ori ca o inechitate sau chiar ca o ingerinta majora a autoritatii publice in viata particulara a diferitilor contribuabili, observarea inechitatilor ce au legatura cu aplicarea legilor deopotriva pentru toti, un numar mare de contribuabili vor recurge la evaziune.

Astfel, in conditiile in care un contribuabil onest vede in mod direct care sunt consecintele unor cote mari de impozitare asupra activitatilor sale economice si asupra veniturilor pe care le obtin in final (dupa achitarea creantelor bugetare), si de asemenea, observand ca situatia economica a unui alt contribuabil este cu mult mai buna doar pentru ca nu isi plateste obligatiile fata de stat, iar autoritatea fiscală (și nu numai) nu este în măsură să îi sancționeze pe acești contribuabili și să recupereze creanțele bugetare, sau dacă o face, acest lucru se întâmplă cu mare întirziere, atunci contribuabilul cinstit se poate gândi că este mai “profitabil” din punct de vedere economic să fie incorect, chiar dacă la un moment dat ar fi obligat să platească penalizări de natură financiară.

Această gândire este declanșată de totala nedreptate pe care o simte contribuabilul onest vis-a-vis de un contribuabil evazionist, dar care “trăieste” mai bine.

Aceasta inechitate resimțită de contribuabilii, agenși economici români, poate fi creată și de politica statului de acordare de facilități fiscale pentu investitorii străini. În condițiile în care investitorii străini dispun de un mare volum de capital și de o experiență crescută în domeniul managementului economic în comparație cu investitorii români, aceștia (investitorii, agenți economici straini) au un avantaj mare în “competiția” cu investitorii autohtoni. Dacă la aceste avantaje pe care le au agenții economici străini care doresc să investească în România și care sunt de natură pur economică, statul mai adaugă și alte avantaje pentru investitorii străini, avantaje de natură financiară (facilități fiscale), atunci situația agenților economici români care vor să reinvestească în economia românească este foarte dificilă. În aceste condiții agenții economici români nu au nici o șansă să caștige aceasta “luptă” economică care este dusă în permanență în cadrul unei economii libere, de piață.

Inechitatea simțită de agenții economici români este cu atât mai mare cu cât se știe că majoritatea statelor dezvoltate au adoptat o politică economică și fiscală prin care își protejează propriii agenți economici, iar în România, până la anularea facilităților fiscale situația este exact invers.

4. 4. Efecte politice

În condițiile în care fenomenul evaziunii fiscale este un factor important generator de inechitate socială și de neîncredere a contribuabililor în puterile publice (fenomenul de evaziune fiscală) este de asemenea un factor generator de neîncredere în puterile politice ale perioadei actuale. Pe lângă mulți alți factori (sociali, economici, politici), fenomenul evaziunii fiscale determină o neîncredere accentuată a contribuabililor în puterile politice, mai ales în acele puteri politice care sunt responsabile de guvemarea respectivă. Cum marea majoritate a contribuabililor persoane fizice sunt cetățeni cu drept de vot, iar contribuabilii persoane juridice sunt formate, în fond , tot din persoane fizice care au drept de vot, atunci se poate deduce ușor ca această nemulțumire ce privește activitatea și politica formațiunilor politice responsabile pentru guvernare se poate reflecta foarte ușor în rezultatele unor alegeri sau a altora.

Astfel, acest factor al nemulțumirilor cetățenilor determinate de sentimentul inechității sociale și economice (condiții economice inegale pentru diferiti agenți economici), ce sunt produse sau cel puțin amplificate de ponderea crescută a fenomenului de evaziune fiscală, pot avea o importanță deosebit de crescută asupra evoluției sistemului politic, mai ales într-o țara ca România, unde nivelul de trai și puterea de cumpărare pe care o dețin cetățenii sunt destul de reduse.

Efectele fenomenului de evaziune fiscală împărțite pe categorii (efecte economice, asupra bugetului de stat, sociale și politice), aceste efecte se pot regăsi în același timp în toate aceste materii ce sunt în acest capitol au fost tratate oarecum diferit, iar de cele mai multe ori un efect poate produce la rândul său alte efecte negative.

De aici rezidă importanța majoră a faptului că fenomenul de evaziune fiscală trebuie stopat sau cel puțin trebuie diminuat substanțial, tocmai pentm a înlătura acest lanț de efecte negative.

Concluzia este că impozitul este o prelevare exclusiv impusă de stat asupra persoanelor fizice sau juridice, având ca obiect acoperirea tuturor cheltuielilor publice. Reducerea cotelor fiscalității ar asigura ritmicitatea plăților datorate bugetului de stat. Acesta este de altfel sensul reformelor fiscale în S.U.A., Canada, Uniunea Europei Occidentale ( U.E.O.).  

CAPITOLUL V:

STUDIU DE CAZ ȘI CONCLUZII

5. 1. Cazuri de evaziune fiscală în România

Sursa: Financiarul.ro

“O firmă-fantomă a reușit să creeze bugetului de stat un prejudiciu de peste 120.000 de lei, în urma unor operațiuni ilegale de import.

ANAF a constatat că aceasta firma a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 121.170 lei, aferent activității desfășurate în perioada aprilie – mai 2015, prejudiciu constând în impozit pe profit și taxa pe valoarea adaugată sustrase de la plată.

Potrivit sursei citate, acțiunea de control a fost inițiată întrucât SC Contractprod SRL Arad a efectuat în perioada aprilie-mai mai multe achiziții intracomunitare de legume de la diverși furnizori, cantitatea totală fiind estimată de comisarii GF la 346.200 kg.

Din documentele existente la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, reiesea ca sediul social al firmei Contractprod se află în comuna arădeană Șeitin, însă, în urma extinderii verificărilor, cu sprijinul autorităților locale, s-a constatat că la adresa respectivă era doar un loc viran.

Încercând să ia legatura cu administratorul firmei în cauză, ANAF a constatat că acesta se mutase de la domiciliul declarat, în localitatea Covăsânț, județul Arad, încă din anul 2015, unde a și fost găsit de altfel.

Fiindu-i solicitată evidența contabilă a firmei, administratorul, devenit între timp asociat unic, nu a putut-o prezenta, susținând că nu știa unde se află aceasta.

În condițiile în care organele de control nu au avut la dispoziție evidența contabilă, tehnic operativă și nici documentele justificative aferente activității desfășurate de societate, s-a solicitat sprijinul Compartimentului Schimb International de Informații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice ale Județului Arad – Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru furnizarea de date privind achizițiile intracomunitare efectuate de aceasta societate.

“În urma analizării datelor cuprinse în fișa sintetică editată de compartimentul de specialitate al Administrației Finanțelor Publice Arad, s-a estimat că firma Contractpro SRL a cauzat bugetului de stat, aferent activității desfășurate de această firmă în perioada aprilie-mai 2015, un prejudiciu de 121.170 lei, constând în impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată sustrase de la plată, baza de calcul luată în considerare fiind estimata pe baza cantităților înscrise în documentele de transport scanate în punctele de trecere a frontierei”.

El a spus ca actul de control a fost transmis DGFPJ – Activitatea de Inspecție Fiscală, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale în întregime.

Totodată, cazul a fost înaintat organelor de cercetare penală în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute la art. 9 din Legea 241/2005 și de fals intelectual, prevăzute la art. 43 din Legea 82/1991, a adăugat directorul coordonator adjunct al ANAF. “

Joi, 22 Aprilie 2015, ora 16:50

Sursa: Ziare.com

“Doi administratori de firme din Hunedoara și Giurgiu sunt cercetați de polițiști că au înregistrat operațiuni fictive și au creat statului un prejudiciu de peste 5 milioane de lei.
Administratorul firmei din Hunedoara a înregistrat operațiuni comerciale fictive de aproape 2,9 milioane de lei, iar cel din Giurgiu a emis și nu a înregistrat în contabilitate 153 de facturi fiscale, reprezentând vânzări de deșeuri reciclabile, cereale și alte mărfuri, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Polițiștii au început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală ți fals în contabilitate”

Miercuri, 17 Februarie 2015, ora 21:30

Sursa: Ziare.com

“România este a doua țară din Europa în ceea ce privește evaziunea fiscală. Înaintea noastră nu se află decât italienii.
Potrivit unui studiu al Asociației contribuabililor italieni, evazioniștii din peninsula au înșelat statul cu echivalentul a 51,1% din veniturile taxabile din 2015. Nivelul atins de români este de 42,4%, informează Antena 3.
În același timp, datele oferite de ministerul de Finanțe spun că economia subterană ar fi fost în 2015 de doar 21% din PIB.
În topul făcut de italieni se mai află Bulgaria (39,5%), Estonia (37,1%) și Slovacia (34,5%)”

5. 2. Cazuri de evaziune fiscală în Italia

4 Septembrie 2009

Sursa: Ziare. com

“Banca Vaticanului este suspectatș de spălare de bani într-un dosar în care mai sunt cercetate zece banci, printre care grupuri mari precum Unicredit și Intesa Sao Paolo, dar și unele mici ca Banca del Fucino, fondată de principii Torlonia.
Anchetatorii italieni au descoperit că tranzacții de sute de milioane de euro au loc zilnic între aceste bănci și Institutul de opere religioase (IOR), banca Vaticanului, scrie La Repubblica.
Totuși, în spatele transferurilor nu există niciodata un nume de persoană sau de o altă entitate, ci doar acronimul IOR al băncii Vaticanului, existând suspiciunea că banca este de fapt un paravan pentru operațiuni de spălare a banilor.
Într-unul din cazurile descoperite, 180 de milioane de euro au fost transferați în decurs de doi ani într-un cont deschis la Banca di Roma, în prezent Unicredit.
Procurorul adjunct Nello Rossi și parlamentarul Stefano Rocco Fava sunt de părere că persoane care au domiciliul fiscal în Italia au folosit și folosesc IOR ca pe un paravan pentru a ascunde diferite infracțiuni, de la fraudă la evaziune fiscală.
Autoritățile italiene nu pot să intervină impotriva IOR deoarece aceasta nu este obligată să respecte normele financiare în vigoare în Italia. Singura metodă pe care ar putea să o folosească justiția italiană este să înainteze o cerere către instituțiile internaționale.”

Sursa: Antena3.ro

“Organele de investigație a evaziunii fiscale din Italia au lansat o serie de controale după ce soția revoltată a unui gondolier, acum aflată în divorț, a mers la poliție și l-a reclamat pe acesta pentru infracțiuni economice.

Guardia di Finanza a descoperit și că alți gondolieri nu își declarau veniturile și acum cercetează 400 dintre ei, iar numărul este așteptat să crească. Cu tarifele lor foarte mari și plăți în cash, ei aveau de altfel toate posibilitățile pentru a înșela statul italian.

Prețul pentru un tur al Veneției este de 100 de euro pentru 50 de minute, iar fiecare 20 de minute în plus costă 50 de euro. Prețurile cresc pentru turiștii care doresc să le fie cântată 'O Sole Mio' – cântec pe nedrept asociat cu imaginea Veneției și gondolele, deși provine din Napoli.

"Vâslașii" au devenit suspecți, după ce au declarat în trecut venituri de 10.000 de euro pe an sau mai puțin. Pe de altă parte, aceștia susțin că deși tarifele par mari, ei au costuri pe măsură

Chiriile din Veneția sunt pe locul doi în Italia, după Roma, iar o gondolă, realizată manual din mai multe tipuri de lemn costă circa 23.000 de euro.”

5. 3. Cazuri de evaziune în Germania

Sursa: www.wall-street.com

" Germania a început să-și dea seama că s-ar putea afla în fața celui mai mare scandal de evaziune fiscală din istoria sa, în condițiile în care justiția anchetează sute de personalități bănuite că și-au ascuns câștigurile în Liechtenstein, relatează AFP.

“În foarte multe cazuri, personalități-cheie ale țării noastre au vrut să se sustragă datoriei lor de solidaritate pe care o reprezintă plata impozitelor practicând o evaziune fiscală către Liechtenstein", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanțe. 

Una dintre aceste "personalități-cheie" este deja cunoscuta: influentul șef al Poștei germane, Klaus Zumwinkel, bănuit că a lipsit administrația fiscală de plată unui milion de euro. El și-a prezentat vineri demisia, dupa 18 ani la conducerea Poștei germane, a doua zi după o spectaculoasă percheziție la domiciliul și biroul său. 

Zumwinkel, care a anuntat vineri că va renunța și la președinția consiliilor de supraveghere ale giganților Deutsche Telekom și Postbank, și-a declarat disponibilitatea de a colabora cu justiția. "Mă voi implica activ în clarificarea problemelor referitoare la relațiile mele financiare private", a declarat el cotidianului de mare tiraj Bild. 

Demisia emblematică a șefului Poștei devenise "inevitabilă", pentru că plasa aceasta instituție într-o situație "dificilă și insuportabilă", după cum a apreciat cancelarul Angela Merkel. Scandalul "merge dincolo de ceea ce-mi puteam imagina", a mărturisit ea. 

Zumwinkel este totuși departe de a fi singura personalitate implicată. Potrivit Parchetului din Bochum, cel care se ocupă de caz, "câteva sute de persoane" au recurs la artificiul plasamentelor financiare "în special către fundații din Liechtenstein care par să fi fost create pentru a servi evaziunii fiscale". 

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Finanțelor, este vorba despre "oameni cunoscuți și mai puțin cunoscuți, în special persoane ale căror venituri sunt printre cele mai mari". Astfel, potrivit ediției online a revistei Focus, fundația lui Zumwinkel din Liechtenstein numără în conturi 12 milioane de euro. 

Totuși, în afara de șeful Deutsche Post, niciun alt conducător al unei mari firme cotate la DAX, indicele acțiunilor-vedeta ale Bursei din Frankfurt, nu este implicat in afacere, a asigurat procurorul Bernd Bieniossek, citat de cotidianul Süddeutsche Zeitung de sâmbată. Potrivit publicației, au fost emise 900 de ordine de percheziție împotriva a circa 700 de suspecți, iar aceste ordonante ar urma să fie puse în aplicare în săptămânile viitoare. 

Potrivit Tagesspiegel, care vorbește despre investigații ce se anunță a fi "cea mai amplă anchetă fiscală cunoscută vreodată de Germania", frauda se referă în unele cazuri la sume "mult mai importante decât în cazul Zumwinkel". 

Toate privirile se întorc de-acum către Liechetenstein și în special către banca LGT a familiei princiare. "Am aflat de importanța acoperire mediatica. Banca fiduciară LGT-Treuhand, al cărei sediu este la Vaduz, face verificări", a declarat grupul bancar pentru AFP. LGT-Treuhand este o filială a grupului LGT, specializată în crearea de fundații. 

Nu este pentru prima dată când micul principat apare în prim-planul unui scandal financiar în Germania. În 2000, în timpul uriașului scandal al fondurilor nedeclarate ale CDU (partidul conservator creștin-democrat), s-a scris mult despre conturile acestuia din Liechtenstein. 

Ministrul de finanțe, Peer Steinbrück, a subliniat că noul scandal riscă să lase urme. "Elitele sunt cele care provoacă prăbușirea sistemului", iar "asemenea evenimente antrenează reflexe protecționiste, conservatoare și implicând o politică de stat, ceea ce nu ne putem permite", a avertizat ministrul, citat de ediția online a revistei Die Zeit. 

Reputația patronatului german a fost serios știrbită în ultimii ani de două afaceri – cea de corupție de la Volkswagen și cea a enormelor sume nedeclarate ale conglomeratului Siemens. 

De altfel, ministrul economiei, Michael Glos, s-a alăturat lui Peer Steinbrück și cere șefilor de întreprinderi să fie conștienți de pericolul pe care îl reprezintă evaziunea ficală pentru economia socială de piață, potrivit presei germane. Patronatul trebuie să "fie conștient de funcția sa de model pentru societate, fără de care economia socială de piață nu va mai fi credibilă", a declarat Glos pentru Bild am Sonntag. "Managerii noștri trebuie să dezvolte o etică", iar economia trebuie să instaureze "forțe de autocurățare", a cerut ministrul economiei. 

Colegul său de la finanțe, Peer Steinbrück, a cerut, de asemenea, "formarea unei noi conștiințe a managerilor", potrivit unui interviu publicat de Zeit online. "O persoană din această categorie trebuie să știe ce înseamnă pentru cetățeni recunoașterea unei evaziuni fiscale", a subliniat ministrul.”

Sursa: Ziare.com

Fiscul german a deschis o noua anchetă împotriva unor contribuabili suspectați de fraudă într-o afacere legată de fonduri depuse în Liechtenstein, după transmiterea unor extrase de cont la un tribunal german.
Tribunalul din Rostock, care judecă din aprilie patru persoane acuzate că au santajat banca Liechtensteinischen Landesbank (LLB) cu amenințarea că vor dezvălui numele clienților a 2.300 de conturi, a primit la sfârșitul săptămânii trecute un document de 600 de pagini cu date bancare de la avocatul care îl reprezintă pe principalul acuzat, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al procurorului de la instituția germană, Peter Lueckermann, citat de AFP.
"Sumele din conturi se ridică la mai multe milioane", a declarat pentru presă Leonore Gottschalck-Solger, avocatul acuzatului Michael Freitag, care a depus la tribunal un sac ce conține fotocopii ale documentelor bancare, probabil în speranța de a obține o pedeapsă mai ușoară pentru clientul său.
Inculpații, printre care se află și Freitag, în vârstă de 48 de ani, sunt acuzați că au obținut aproximativ 13 milioane de euro de la Liechtensteinischen Landesbank în schimbul unor documente bancare ce fuseseră furate.
Circa 30 de inspectori fiscali, care au stabilit că lista remisă tribunalului este cea care provine de la bancă, anchetează în prezent contribuabilii ale căror nume se află pe listă, ca să verifice dacă a existat evaziune fiscală.

5. 4. Concluzii

România are o legislație complicată în domeniul finanțelor. Nivelul și cotele taxelor și impozitelor, precum și ale celorlalte contribuții pe care contribuabilul, persoana fizică sau juridică, trebuie să le plătească sunt în continuă creștere; iluzia că uneori anumite aspecte ale fiscalității scad constă tocmai în constatarea că o scădere este compensată și devanșată chiar de o creștere a altui element de fiscalitate. România este o țara care s-a angajat ferm, măcar la nivel declarativ, pe un drum spre modernizare și înnoire în toate domeniile vieții sociale, politice și economice, desigur în vederea aderării la structurile economice și de apărare europene și euro-atlantice. În contextul acestor schimbări, în contextul dezechilibrelor (normale până la un anumit punct) din toate compartimentele societății tema formelor moderne, științifice chiar ale criminalităii economico-financiare, beneficiare ale tehnologiei și societății informației devine una din ce în ce mai actuală, mai presantă, mai gravă, mai agresivă, si deci care se cere rezolvată. Indiferent de dificultățile, de inconveniențele și de capcanele pe care le prezintă ea.

Evaziunea fiscală este vectorul rezultant al defectelor, permisivității unei legislații imperfecte și în mod nefericit asimilate, cu aplicabilitate defectuasa și greoaie, cu structuri pline de oportunițti și neprofesioniști urmărindu-și câștigurile personale. Și fiscalitatea excesivă provoacă evaziune. Și nivelul de trai și conștiința publică și cultura, eventual în memoria colectivă, toate acestea constituie tot atâtea elemente nuanțate dar importante în cadrul studierii, analizei, identificării soluțiilor de combatere a flagelului care în ultimă instanță incalcă unul dintre principiile esențiale ale constituției oricărui stat de drept: “în fața legii toți cetățenii sunt egali”. Una dintre cele mai dificile probleme, adusă în fața opiniei publice de presă, problema care se adresează atât organelor fiscale cât și juriștilor, este identificarea și cunoașterea numărului foarte mare de acte normative care instituie obligații fiscale și prevăd detalii privind așezarea impunerii și totodată prelevarea. Ambiguitatea, contradicțiile și instabilitatea sunt cuvintele de ordine în definirea cadrului legislativ în domeniu, iar consecința firească a unei astfel de situații este lipsa de corelație între soluțiile date de diverse instanțe în judecarea diferitelor litigii.

O primă metodă de cuantificare a economiei subterane se bazează pe estimări legate de veniturile și cheltuielile populației. Dificultatea evidentă a acestei metode este legată de faptul că persoanele integrate în economia subterană au tot interesul să ascundă natura activităților lor. Informațiile colectate pentru alte scopuri decât măsurarea evaziunii fiscale pot fi utilizate.

A doua metodă este de a deduce nivelul evaziunii fiscale din alte variabile economice. Acest lucru poate fi făcut măsurând activitatea economică generală, din care se scade activitatea fiscalizată, obținând astfel nivelul economiei subterane. Există și o abordare monetară, prin care se cuantifică cererea totală de numerar, știut fiind că în economia subterană este preferabilă folosirea numerarului în dauna operațiunilor bancare. Cunoscându-se cererea de numerar și nivelul activității economice, se poate deduce nivelul economiei subterane.
Statisticile Bruxelles-ului arată că Grecia, Italia, Spania și Bulgaria ne întrec în a nu plăti taxele la stat.

Nivelul economiei subterane se cifrează în aceste țări între 25% și 40% din PIB, în timp ce în restul UE pleacă de la 5% și nu depășeste 15%. Nu este de mirare că acestea sunt dintre țările cu cele mai mari probleme economice în prezent.
Potrivit unui studiu realizat de EUObserver.com, în 2015, economia subterană a reprezentat între 36% și 39% din PIB, în timp ce, în 2014, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor Publice, nivelul era la 21% din PIB, față de 14,5% în 2010.

În prezent, domeniul cu cea mai mare expunere pentru evaziune fiscală în România îl reprezintă comerțul cu bunuri intracomunitare sau cu produse accizabile care nu sunt declarate și pentru care contribuabilii nu plătesc taxe. În momentul de față se încearcă stoparea acestui fenomen prin verificările încrucișate care au drept scop verificarea corelațiilor între achizițiile intracomunitare declarate de contribuabilii români prin declarațiile recapitulative privind achizițiile intracomunitare depuse lunar, cu livrările declarate de către furnizorii din UE pe numele beneficiarilor din România. Deși în urma acestor controale au fost identificate numeroase cazuri de evaziune fiscală, au existat și cazuri de abuz din partea autorităților care, fără să ceară o reconciliere între sumele declarate de către furnizorii externi pe numele unui contribuabil din România, au stabilit pentru acesta din urma amenzi și diferențe de taxe de plată.
Așa cum declară și Guvernul în scrisoarea de intenție către FMI, există produse cu risc ridicat de fraudă.
Cele mai importante dintre acestea sunt cele puternic accizate, țigările și alcoolul, la care evaziunea fiscală reprezintă cifre cu multe zerouri, și pe care o întâlnim fiecare dintre noi la colțul străzii

Acțiunea statului German s-a concretizat în procese fulger, amenzi usturătoare și foarte mulți bani aduși la bugetul statului. În același timp impactul asupra contribuabililor germani predispuși la acțiuni mai puțin ortodoxe a fost unul major, și cu rezultate pe termen lung. Acțiunile hotărâte ale statului German, în comparatie cu ale celui italian, nu au început însă o dată cu criza economică. Spre deosebire de Germania, statul Italian a avut o abordare diferită referitor la frauda fiscală, acesta acordând în mai multe rânduri amnisție fiscală, ultima dintre acestea având un real success, sumele repatriate ridicându-se la aproape 95 miliarde de euro, acestea fiind taxate cu 5%. Spre deosebire de Boris Becker nici un italian nu va declara că cel mai important lucru e să fii liber, ci poate că vor acționa așteptând o următoare amnisție.
Nu consider că rezolvarea evaziunii fiscale se poate realiza într-o zi, în urma unei declarații de presă sau în timpul unor promisiuni electorale . Doar prin acordarea unei reale independențe organelor de control și prin perpetuarea măsurilor de la o guvernare la alta se va realiza o diminuare a evaziunii fiscale. De asemenea, măsuri de reducere a impozitării veniturilor obținute în afara României și deduceri și stimulări ale investițiilor în România pot îndepărta mirajul evaziunii fiscale. .
În primul rând evaziunea fiscală nu este înfloritoare doar în România. Evaziunea fiscalș se bazează pe permisivitatea statului respectiv, pe structura și nivelul ridicat de taxare și pe apetitul personal de risc în acest domeniu.
Nivelul taxelor din România ultimilor ani, cu excepția accizelor, nu justifică amploarea evaziunii fiscale, România având în ultimii ani un nivel atractiv pentru TVA și pentru impozitarea profitului.
Lipsa însă a unor rezultate concrete în lupta împotriva corupției în toată perioada ulterioară revoluției a făcut însă ca percepția riscurilor la care se expun cei care fac evaziune fiscală să fie inexistentă.
Iar faptul că în urma mediatizării arestării celebrilor corupți urma mediatizarea neînceperii urmăririi penale în justiție sau a câștigării proceselor în baza lipsei de procedura nu poate decât să ducă la ce avem astăzi.
La aceasta listă trebuie adăugat bâlbâielile legislative, și lipsa acțiunilor concrete ale Ministerului de Finanțe în aplicarea de zi cu zi a legislației, unul din cazurile mult mediatizate fiind în legatura cu TVA-ul pentru activitatea economică din zona imobiliară, performanța în această zonă ducând la evaziuni de sute de milioane de euro.