Evaziunea Fiscala Si Impactul Acesteia Asupra Echitatii Fiscale

Introducere

b#%l!^+a?

Societatea contemporană se confruntă cu o serie de probleme de natură economică și financiară, care mai de care mai serioase. Dintre acestea, evaziunea fiscală pare a fi fenomenul cu implicațiile cele mai mari atât pe plan economic cât și pe plan social.

Fenomen tot atât de vechi pe cât este însăși existența impozitului propriu-zis, evaziunea fiscală nu are granițe de timp sau de spațiu. Cu toate acestea, amploarea acestui fenomen prezintă diferențe sensibile de la o țară la alta, în general considerându-se că în țările cu economii dezorganizate, instabile, unde corupția se manifestă din plin, economia subterană și evaziunea fiscală sunt la ele acasă.

Prezenta lucrare a fost concepută în vederea înțelegerii acestui subiect, care pe lângă faptul că este des întâlnit, pe atât de greu este de interpretat și de analizat. Evaziunea fiscală este o temă foarte sensibilă în ceea ce privește dezvoltarea sănătoasă a unui stat democratic. Acest lucru este evidențiat de însăși efectele negative înregistrate asupra tuturor domeniilor: economic, politic, cutural, etc.

Complexitatea acestei teme necesită o cercetare amplă atât la nivel mondial cât și la nivel național. În susținerea celor amintite anterior, motivația principală în contextul actual, constă în faptul că, evaziunea fiscală reprezintă o piedică mai mare sau mai mică, în evoluția fiecărui stat.

Raportându-ne la țara noastră, care de altfel este subiectul acestei teze, putem spune că trecerea României la o economie de piață de la o economie planificată a condus la un mediu care a favorizat apariția și dezvoltarea așa numitei economii subterane.

Scopul pentru care a fost creată această lucrare are în vedere: cercetarea și înțelegerea în primul rând, a problematicilor teoretice referitoare la fenomenul de evaziune fiscală, apoi studierea cauzelor și a impactului negativ înregistrat asupra întregii economii și nu numai, precum și evidențierea principalelor metode de combatere.

În aceasta lucrarea am pornit prin a definii conceptul de “evaziune fiscala” si formele de manifestare ale acesteia, aratand mai apoi interdependențele dintre evaziunea fiscală și instituțiile implicate în eradicarea ei, abordând fenomenul în complexitatea sa,ca de la cauză la efect.

Am acordat atenție deosebită implicațiilor de ordin economic, social și posibilității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale,astfel încât aceasta să descurajeze rapid fenomenul evazionist, să contribuie într-o mai mare măsură la realizarea veniturilor bugetului de stat și să conducă la asigurarea unei stabilități macroeconomice și a unui mediu de afaceri favorabil.

Așa cum se observă în zilele noastre, fenomenul de evaziune fiscală din România este unul omniprezent, care încearcă să domine economia națională.

Evaziunea fiscală are consecințe, în primul rând, la nivel macroeconomic, constând în privarea statului de veniturile cuvenite, prin aceasta diminuându-se posibilitățile de manevră în economie și în domeniul social.

Acceptarea și generalizarea acestui fenomen, însă, ar însemna, fără doar și poate, acceptarea suprimării, în timp, a statului, ori acest lucru este, în epoca modernă, imposibil, având în vedere faptul că niciodată și nicăieri în lume, inițiativa privată nu a fost capabilă să asigure, ea singură, echilibrul social și economic al unei națiuni. Existența statului, în epoca modernă, este impusă de rolul acestuia, în primul rând, pe plan social și economic, exercitat prin mecanismul bugetar, respectiv prin politica de cheltuieli și de procurare a veniturilor publice.

Prin urmare atitudinea cea mai eficientă față de fenomenul evazionist este aceea de a realiza o bună administrare a lui, la nivelul identificării, previzionării, controlului și valorificării acestuia.

Parerea mea este ca pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar numai impunerea unor sancțiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal mai eficient, mai corect și mai transparent, un sistem legislativ viabil și poate, în primul rând, o educație fiscală a cetățenilor.

Eu cred ca legislația în vigoare nu este pe deplin clară și nici suficientă existând destul de multe lacune. La elaborarea actelor normative nu s-a ținut seama că suntem în tranziție spre economia de piață și controlul financiar și fiscal nu este un simplu act administrativ, ci o necesitate obiectivă.

a?

b#%l!^+a?

Capitolul I. Evaziunea fiscala – forma de eludare fiscala in Romania

Noțiunea și formele evaziunii fiscal

Încă din vechi timpuri, indivizii au fost tentați să-și minimizeze datoriile fiscale în acest scop folosind o varietate de metode. De-a lungul timpului, excesivitatea presiunii fiscale ce s-a manifestat asupra substanței impozabile a determinat dispariția acesteia, știindu-se deja că „impozitul omoară impozitul”.

Ca o regulă generală se poate constata faptul că, de obicei, contribuabilii au intenția de a-și satisface propriile interese în favoarea interesului general al societății. În cadrul actual al economiei de piață, organele financiare responsabile se confruntă cu o multitudine de probleme?de ordin fiscal, iar dintre toate acestea, cea mai importantă face referire la evaziunea fiscală.

Acest fenomen, în România este reglementat prin intermediul Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale. Articolul nr. 1 definește evaziunea fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili”.

Ulterior, Legea nr. 87/1994 a fost abrogată și înlocuită de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. De remarcat este faptul că această ultimă lege nu mai oferă o definiție clară a acestui fenomen, ci stabilește faptele ce pot reprezenta infracțiuni referitoare la evaziunea fiscală.

Profesorul Oreste Atanasiu definește evaziunea fiscală ca fiind “totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați se sustrag, total sau în parte averea lor, obligațiunilor stabilite prin legile fiscale”. O altă definiție este dată de către doctrina financiară. Aceasta încadrează evaziunea fiscală ca fiind “ansamblul sustragerilor intenționate de la obligațiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei cu ajutorul unor acte simulate și numai aparent reale”.

Evaziunea fiscală semnifică un fenomen complex, iar dificultatea de a-l surprinde într-un mod concret și sigur printr-o serie de expresii sugerează neclaritatea lui. De altfel, cuvântul evaziune are la bază termenul “evaziv” care exprimă imprecizia. Indiferent de câte definiții s-ar putea consemna, atât în literatura de specialitate cât și în practică, nu se poate face o delimitare clară și precisă cu privire la cauzele, controlul și sancțiunile determinate de evaziunea fiscală.

De cele mai multe ori, individul se lovește de confuzia terminologică dintre frauda fiscală și evaziunea fiscală. De aceea, de la bun început este bine să realizăm o diferențiere între cei doi termeni. Astfel, frauda fiscală într-un sens strict presupune o conduită a contribubilului ce realizează o încălcare a legii într-un mod flagrant, prin faptul că acesta se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat. În alte state, precum Olanda, frauda fiscală presupune “faptul de a stabili în mod intenționat o declarație inexactă, de a prezenta documente false sau de a nu respecta obligația legală de a furniza administrației anumite informații necesare stabilirii sau controlului impozitului”.

În Germania, frauda fiscală are în vedere omisiunea într-un mod conștient, de a transmite dar și dovedi instituțiilor acreditate natura și mărimea impozitului. În Japonia, țara recunoscută pentru onestitatea fiscală, frauda este calificată ca fiind o “crimă” asupra statului, fiind anchetată de parchet și poliție pe lângă serviciile fiscale.

Nicoale Hoanță a realizat o analiză a lucrării americane Federal Tax Course și surprinde faptul că”Literatura fiscală privitoare la evaziunea fiscală și fraudă este abundentă, totuși nu există indicii precise referitoare la diferențele dintre acestea. Evaziunea fiscală(avoidance) este minimizarea excesului de impozitare (tax burden) prin utilizarea alternativelor acceptabile, reale. Frauda fiscală(tax evasion) pe de altă parte, este determinată de contribuabilii sau consilierii lor profesioniști, preocupați de intenția de anu ține seama de legea fiscală în vigoare. În multe cazuri, schema evaziunii este exprimată într-o formă care nu înfățișează realitatea.”

Evaziunea fiscală la nivel național b#%l!^+a?

Intervențiile de la nivel legislativ în ceea ce privește stabilirea unui anumit plafon al evaziunii fiscale, se află sub incidența raportului efect – efort. În acest sens, fiecare stat, în b#%l!^+a?contextul actualei crize economice își poate majora veniturile recurgând la acțiuni sistematice ce au ca scop o reducere seminificativă a economiei subterane. În România, ulterior perioadei comuniste, literatura de specialitate a clasificat evaziunea fiscală în două forme mari, ce se clasifică după conform naturii juridice. Astfel se iau în vedere:

evaziunea fiscală legală, tolerată, acceptată, licită;

evaziunea fiscală ilegală, frauduloasă, ilicită (fraudă fiscală);

Evaziunea fiscală legală are în vedere subiecții contribuabili ce doresc o evitare a plăților către stat prin diferite forme legale. Acest tip de evaziune pune în evidență rezultatele inadvertențelor și lacunelor legislative, a normelor insuficiente. În acest sens, contribuabilii folosesc o serie de mijloace, pentru a se sustrage cel puțin parțial sau în totalitate de la plățile efective.

Dacă am analiza sintagma” evaziune legală”, din punct de vedere gramatical, aceasta reprezintă mai întâi un non-sens literar și în cele din urmă o antiteză juridică a termenilor. Astfel evaziunea, în genere, are sensul de sustragere de la plata obligațiilor fiscale, iar legală conduce la respectarea normelor juridice. În baza celor amintite anterior, evaziunea fiscală licită reprezintă în viziunea unor econimiști o manifestare a economiei oficiale ce are un caracter?dual.

Acest lucru se datorează faptului că, în general, politicile fiscale promovate de organele publice nu au o bază bine structurată, neexplicând concret cazurile ce reprezintă infracțiuni de natură fiscală. Astfel, contribuabilul este mereu în căutarea unei poziții avantajoase în ceea ce privește sarcinile sale fiscale.

Poate fi luat ca exemplu un contabil, care prin atribuțiile sale, oferă, cu sau fără rea voință, o declarație incompletă către organele fiscale. Alteori, acestea din urmă, din neatenție, comit anumite erori de calcul asupra venitului impozabil și implicit al impozitului. În practică, cazurile de evaziune fiscală legală sunt extrem de variate, în funcție de defectele legislației dar și de îndemânarea contribuabilului.

Cele mai reprezentative cazuri, ce se pot încadra în evaziunea fiscală licită, legală sunt:

în momentul formării fondurilor de amortizare,respectiv de rezervă, se depășește nivel admis, rezultând astfel o micșorare a veniturilor impozabile;

facilitățile acordate de stat societăților comerciale cu privire la reducerea impozitului pe venit, în vederea achiziționării de echipamente tehnice, mașini;

asocierile de familie; în acest caz se apelează la o impunere separată a obligațiilor fiscale pe fiecare asociat;

d) în cazul în care o familie obține un venit, acesta în mod egal va fi împărțit între membrii săi, fără a se lua în considerare capacitatea contributivă, obținându-se astfel o micșorare a impozitului datorat la stat;

situații în care, în favoarea copiilor, se vor constitui de către părinți unele depozite de fonduri;

în cazul în care o persoană obține venituri ca persoană fizică dar și ca societate b#%l!^+a?privată, aceasta poate opta pentru sistemul de impunere ce se aplică celei de-a doua surse de venit. În acest caz, subiectul va fi scutit de o anumită sumă de bani, deoarece va primi anumite facilități;

situațiile când plătitorul realizează cheltuieli de cercetare, instruire profesională a angajaților, sau alte obiective de interes național; astfel din masa impozabilă totală i se vor acorda anumite reduceri fiscale;

din venitul impozabil se scade echivalentul cheltuielilor de protocol, cheltuieli ce țin de reclamă și publicitate;

facilități obținute de la organele legislative în cazul subiectul impozitului sprjină o serie de actitivăți sportive, științifice, etc…

Evaziunea fiscală ilicită, ilegală (frauda fiscală) are la bază încălcarea într-un mod flagrant a legii. În general, această formă a evaziunii are ca principal subiect contribuabilul ce are intenția să se sustragă deliberat de la plata impozitelor fiscale. Dacă ar fi să oferim o imagine mai clară, se poate spune că acest tip de evaziune presupune tăinurea obiectului impozabil, subaprecierea mărimii materiei impozabile și nu în ultimul rând utilizarea unor mijloace prin care individual se eschivează de la plata dărilor către stat.

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în România clasifică ca infracțiuni:

“a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale effectuate sau a veniturilor realizate;

evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscal sau alte mijloace de stocare a datelor;

executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de b#%l!^+a?stocare a datelor;

sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscal sau vamale, prin b#%l!^+a?nedeclararea, declararea fictive ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe personae a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscal și ale Codului de procedură penală;”

Pe lângă faptele prevăzute în Legea 254/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și menționate anterior în cadrul activității fiscale se mai cunosc și următoarele tipuri de fraude fiscale:

1) Frauda realizată pe termen lung – manifestată de întreprinzătorii care pentru o anumită perioadă de timp își plătesc impozitele regulat și la termen, iar apoi brusc își proclamă falimentul, dar nu înainte de a-și transfera tot profitul în străinatate;

Frauda pe termen scurt – se intâlnește în cazul întreprinderilor abia înființate care cer rambursarea TVA de la organele fiscale. Imediat după ce are loc rambursare, societatea se declară înschisă, iar plătitorul dispare;

Sindromul „Phoenix” – presupune ca firma plătitoare de TVA să-și declare falimentul, iar apoi să apară o nouă societate condusă de același director;

Sindromul „companiilor multiple” – are în vedere înscrierea unui număr mai mare de firme, printre acestea regăsindu-se și unele fantomă;

Manipulările insignifiante – neluarea în considerare a unor pagini ale registrelor b#%l!^+a?contabile, realizarea incorectă a unui decont de TVA, etc.

În acest moment la nivel național este destul de greu de trasat o linie care să despartă cele două forme ale evaziunii fiscale, acestea întrepătrundu-se. Astfel, contribuabilui este cel care decide dacă își va plăti obligațiile respectând în acest mod legea sau va realiza o interpretare a ei pentru a exploata lipsurile probabile.

În acest fel ar fi necesară o analiză ce trebuie facută asupra activităților ce se regăsesc pe fiecare palier.

Figura nr. 1.1. Zonele referitoare la evaziunea fiscală

Sursă: D. Pătroi, Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspect contravențional și caracter infracțional, Ed. a II a, Editura Economică, București, 2007, p.125

Comisia Europenă printr-un raport din mai 2013, recomandă ca la nivel național fiecare stat să-și pună în aplicare îndrumările corespunzătoare pentru a-și îndrepta guvernanța fiscală. Astfel se vor impune ca măsuri: elaborarea unor strategii care să prevină evaziunea fiscală, folosirea tot mai profundă a informațiilor provenite de la terți, întocmirea unor declarații precompletate, reducerea gradului ridicat al economiei subterane prin practicarea unor sanțiuni de natură penală pentru cei ce fac angajari fără norme legale sau acordarea de stimulente monetare în cazul declarării veniturilor.

1.1.2. Evaziunea fiscală la nivel internațional

În ultimii ani s-a putut observa o accentuare a cooperării internaționale din punct de vedere economic între state ce au grad al fiscalității diferit. În acest sens, evaziunea fiscală a devenit dintr-o problemă cu caracter național, o problemă ce se manifestă la nivel internațional. De altfel, apar tot mai multe statistici și informații cu privire la societăți comerciale care prezintă rezultate bilanțiere negative și care, din această cauză nu sunt supuse la plata impozitului pe profit.

Într-un articol apărut în mediul online ”peste 80 de jurnaliști din 46 de țări au investigat legături dezvăluite de 2,5 milioane de documente și au început să publice secrete a peste 120.000 de societăți și fonduri off-shore, expunând afaceri ascunse ale politicienilor, mafioților și magnaților de pe întreg globul, din mai mult de 170 de țări.” Din cifrele de mai sus se poate observa că evaziunea fiscală la nivel internațional se află la un nivel foarte ridicat.

Modalitățile cele mai întâlnite ce încurajează la acest nivel evaziunea, sunt paradisurile fiscale și companiile off-shore. Primul termen, cel de paradis fiscal, din punct de vedere lexical are la bază expresia din limba engleză „tax-haven”, care prin traducere semnifică refugiu fiscal.

De-a lungul timpului, literatura de specialitate a încercat să ofere o definiție clară a paradisului fiscal.

În opinia profesorului universitar Mircea Ștefan Minea, acest termen este explicat ca b#%l!^+a?fiind un teritoriu geografic (stat, țară) în cadrul căreia organele competente oferă o serie de facilități fiscale. În acest sens nivel impozitelor este unul redus sau chiar 0 pentru anumite categorii de venituri, iar pentru unele activități comerciale se păstrează un anumit grad al discreției.

În revista Finance Journal, se oferă o definiție a paradisului fiscal ce “reprezintă statul sau teritoriul în care o persoană fizică sau juridică se bucură de un sistem fiscal privilegiat, fie pentru că nu plătește impozite, fie pentru că impozitul se determină în cote mai mici decât în țara de origine”.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) consideră că paradisurile fiscal se află sub incidența a patru mari factori ce oferă un sistem fiscal avantajos. Astfel, primul factor se referă la faptul că legislația ce face referire la impozite și taxe este lipsită de semnificație sau chiar nu există.

Gradul de transparență redus poate fi considerat un al doilea criteriu ce influențează paradisurile fiscal. În acest sens, cu cât informațiile cu privire la determinarea cuantumului impozitului sunt mai reduse, cu atât mai mult se poate vorbi de existența acestui fenomen.

Un al treilea factor ce marchează aceste zone este lipsa de comunicare, acest lucru având o influență semnificativă în păstrarea informațiilor referioare la diferite impozite și taxe. Nu în ultimul rând, neexistența unor activități consistente în cadrul acestor teritorii sugerează interesul scăzut în ceea ce privește stimularea exercitării de acțiuni concrete. Acest lucru subliniază interesul pronunțat de atragere a investitorilor care doresc să efectueze tranzacții pe aceste teritorii doar din considerente fiscale.

În general paradisurile fiscale se caracterizează prin:

din punct de vedere al poziției geografice, acestea se regăsesc în preajma oceanelor și mărilor;

ca mărire, paradisurile fiscale sunt state mici, cu un număr al populației redus;

pune la dispoziția companiilor diferite avantaje fiscale, în comparație cu țările de origine sau alte state;

oferă secret bancar;

operațiunile de natură financiară și comercială se află sub protecția legii;

În ultima perioadă, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică propune o serie de măsuri prin care marele concerne precum Apple sau Volkswagen să nu mai beneficieze?de avantajele fiscale amintite anterior. Astfel, o primă formă a proiectului înaintat de către OCDE se referă la companiile multinaționale care vor fi obligate la plata taxelor doar pe teritoriul țărilor în care s-a format “valoarea adăugată”. În acest context, marile companii au obligația să publice rapoarte anuale cu privire la cheltuieli, dobânzi, salarii, etc.

La nivel european, în ultimii ani s-a manifestat o înăsprire a regimurilor fiscale, ceea ce a atras după sine o scădere a încrederii în paradisurile fiscale bine cunoscute (Monaco, Lichtenstein, Elveția, Cipru).

În urma estimărilor făcute de Uniunea Europeană, guvernele ce aparțin blocului comunitar, din cauza acestor “oaze fiscale” înregistrează pierderi anuale ce ating cifra de 1.000 miliarde de dolari.

Datoriă crizei economice dar și a complexității noului regim fiscal, se pare că unele paradisuri fiscale din Europa vor fi înlocuite cu unele din Asia, precum Singapore și Hong Kong.

Companiile off-shore sunt societăți caracterizate prin faptul că își desfășoară activitatea economică în afara granițelor statului (paradis fiscal) în cadrul căruia își au sediul social. Într-un mod mai explicit, o astfel de companie, din dorința de a ocoli duritatea reglementărilor fiscale ale țării în care își derulează obiectul de activitate, își va stabili sediul într-o zonă (stat) în care presiunea fiscală este mult mai redusă sau chiar inexistentă.

În teoria economică se întâlnesc mai multe companii de acest gen: companii nerezidente, companii exceptate, companii internaționale, companii cu răspundere limitată,companii de asigurări captive;

Companiile nerezidente – în această categorie se regăsesc acele societăți a căror sedii se află în țări în care nivelul fiscalității este unul redus, iar activitatea propriu-zisă se desfășoară în alte state.

În acest fel, aceastea pot beneficia chiar și de facilitățile fiscale oferite de statul „gazdă”. b#%l!^+a?

Companiile exceptate – societăți obișnuite, care de regulă sunt beneficiarele anumitor reduceri fiscale, în cazul în care încheie afaceri cu alte societăți de aceeași natură sau nerezidente.

Companiile internaționale – acest tip se întâlnește în cazul marilor companii americane ce au sediul în Insulele Virgine Britanice și care valorifică astfel regimul fiscal preferențial.

Companiile cu răspundere limitată – în această categorie se regăsesc asociațiile b#%l!^+a?persoanelor fizice care se află parteneriat sub tutela unor acționari răspunzători în limita participării la capitalul social.

Companiile de asigurări captive – au ca scop colectarea de la un număr exact de societăți comerciale a taxelor referitoare la asigurări. Tot aceste companii se mai regăsesc și sub forma unor fonduri de investiții.

Avantajele întâlnite în cazul companiilor off-shore au în vedere:

impozitul pe profit este limitat sau egal cu zero;

confidențialitate a acționarilor;

flexibilitate corporativă datorită cerințelor ce se referă la acționari și administrator;

administrare simplă – adunarea generală a acționarilor se poate realiza prin diferite mijloace tehnico-electronice;

raportare minimă – nu se cer rapoarte ce au în evidență informații financiare;

Indiferent de localizarea acestor companii, trebuie reținut faptul că proprietarii nu sunt?scutiți în totalitate de obligațiile fiscale. Totuși acestea oferă o reducere sau eliminare a unor impozite și taxe, care ar fi trebuit plătite în condițiile unei desfășurări normale a activității.

1.2. Evaziune – parte a incalcarii legii – frauda fiscala

Evaziunea fiscală a devenit în prezent, unul dintre cele mai nocive fenomene economice ce se manifestă la scară mondială. De regulă, acesta este privit ca un răspuns negativ ce vine din partea contribuabilului asupra politicilor de natură fiscală promovate în fiecare țară.

Nicolae Hoanță scoate în evidență psihologia umană, care mereu este supusă dorinței de a înșela organele fiscale.”Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti niciodată decât ceea ce nu poate să nu plătească.(…); ea este înclinată să considere impozitele mai mult ca un prejudiciu decât o legitimă contribuție la cheltuielile publice(…)”.

Chiar dacă evaziunea fiscală este o problemă manifestată la nivelul întregii populații, se poate face totuși o delimitare precisă, am putea spune, în ceea ce privește categoriile socio-profesionale. În aces sens se remarcă manifestările sociologice și tehnice determinate de acest fenomen.

Primul tip de manifestare a evaziunii fiscale, cel sociologic este determinat de caracterul egoist la omului. Acesta vede contribuțiile datorate statului ca niște constrângeri în calea dezvoltării personale. Astfel, se explică rezistența pe care o manifestă individul asupra unor impozite și taxe. Ceea ce trebuie pus în evidență, este faptul că în perioade marcate de anumite tensiuni economice, cum ar fi cele de natura crizelor financiare, contribuabilii refuză într-un?mod evident plata impozitelor, accentuând și mai mult deficitul bugetar și datoria publică.”Cum se explică astfel criza statului italian din primul deceniu al acestui secol confruntat cu o datorie publică imensă care a atins 120% din PIB, față de o datorie maximă prevăzută de tratatul de la Maastricht de 60% din PIB? Dar cea a statului grec ieșită suprafață la începutul anului 2010 în toiul Marii Crize Financiare Mondiale?”

În această situație trebuie urmăriți și beneficiarii evaziunii fiscale. De regulă, întâlnim investitorii (acționari și asociați) care au ca scop maximizarea profitului obținut din diverse activități. Totodată, salariații au ca interes reducerea câștigurilor nete prin sustragerea de la impozitare a unor sume destul de însemnate. Cu toate că acest fenomen se regăsește la nivel global, se poate face totuși observația că în țările dezvoltate față de cel în curs de dezvoltare pragul evaziunii fiscale este unul mai redus. La fel cum subliniază Nicolae Hoanță că “subdezvoltarea economică nu dă naștere numai la o subdezvoltare a sistemului fiscal respectiv, ci în primul rând o subdezvoltare a veniturilor fiscale și, pe cale de consecință, la supradezvoltarea evaziunii fiscale ca răspuns, logic și de înțeles, în fața sărăciei.”

Dacă ar fi să facem o delimitare a părților implicate în acest “ joc”, putem remarca faptul că statul și evazionistul au rol activ, fiecare apelând la diverse mijloace prin care să-și mărească veniturile. În acest cadru, intervine și omul de rând care la prima vedere nici nu obține vreun beneficiu,dar nici nu înregistreză vreo pierdere dar care în timp, va resimți lipsa serviciilor/bunurilor publice.

În ceea ce privește manifestările tehnice, aceastea au în vedere procedeele la care apelează contribuabilii pentru a realiza evaziunea. Specialiști în domeniu au diferite opinii asupra acestor tehnici. Astfel, Dragoș Pătroi subliniază că o formă tehnică a evaziunii o reprezintă legătura între informațiile contabile și fiscalitate. Acesta remarcă faptul că nu întotdeauna cele 2 componente oferă aceleași date, ci dimpotrivă unele contradictorii. Totodată în condiții de inflație, pentru a realiza o oarecare concordanță între fiscalitate și contabilitate se impune: aplicarea unor metode contabile precum LIFO, folosirea amortizării accelerate etc.

În viziunea lui Nicolae Hoanță, căile tehnice sunt delimitate astfel, în:

avatanje în natură – oferite salariaților de către patroni (mașini de serviciu);

diminuarea impozitului pe venit în cazul în care profitul este reinvestit;

cheltuielile referitoare la fondul de rezervă și amortizări care se deduc din profit într- b#%l!^+a?o cota superioară celei normale;

stabilirea domiciliilor de către personae fizice și juridice în paradisuri fiscale;

Indiferent de forma de manifestare a evaziunii fiscale, se poate sublinia faptul că în primul rând aceasta are ca punct de plecare, persoana, individul. În al doilea rând, contribuabilul este supus jocului de a se sustrage sau nu de la plata obligațiilor către stat. Ulterior, acesta dacă va decide să recurgă la evaziune, pentru a micșora dările fiscale, va alege cea mai bună soluție, în funcție de propriul interes.

1.2.1 Modalități de manifestare a evaziunii fiscale

Conform autorilor Dan Drosu Șaguna și Pătru Rotaru, în lucrarea Drept Financiar și Bugetar, evaziunea fiscală se face prin intermediul a trei modalități:

apariția și dezvoltarea evaziunii este însăși rezultatul unui regim fiscal propice și lacunar în același timp; b#%l!^+a?

dorința contribuabilului de a nu declara într-un mod corect și sincer actul impozabil și mărimea impozitului cuvenit. În acest sens, evaziunea fiscală are în vedere o plată cât mai redusă către stat;

utilizarea unor mijloace nelegale prin care nu se respectă legislația financiară;

Pe lânga aceste trei modalități enumerate anterior, evaziunea poate fi și rezultatul unei presiuni fiscale foarte mare. De altfel principalul vinovat în existența acestui fenomen de mare amploare, putem spune că este legiuitorul.

În urma unor analize ce au fost realizate la nivel național, s-au putut pune în evidență o serie de ilegalități manifestate sub forma evaziunii fiscale:

a) Înființarea unor afaceri ilegale sub tutela unor mari întreprinderi industriale de către persoane care se află într-o strână legătură cu managerii complexelor, care prin puterea lor de influență pot transfera sume de bani foarte însemnate;

Transferul ilegal în paradisurile fiscale a valutei de către acționarii și asociații de firme;

Formarea unor zone defavorizate , transformate apoi în adevărate puncte evazioniste prin micșorarea taxelor provenite din TVA, precum și a impozitului aferent profitului;

Activitățile desfășurate de organizațiile non-profit, sub ideea de ocupație caritabilă, ce au dezvoltat ample procese de evaziune prin obținerea cu titlul de sponsorizare a anumitor sume de bani din partea unor agenți economici. În schimb, aceste asociații oferă în cadrul manifestărilor publice publicitate. Tot în această categorie, pot fi incluse și cluburile sportive?care primesc sponsorizări și nu sunt finanțate propriu-zis.

Activitatea din procesul de prelucrare petrolier are în vedere rafinarea unor produse neaccizate, care inițial sunt trecute în acte ca fiind folosite doar în scop industrial. Ulterior, după o înregistrare fictivă în contabilitatea unor societăți comerciale, produsele respective ajung în benzinării;

Comercializarea de băuturi alcoolice, prin care se dorește uneori sustragerea de la plata accizelor.

Indiferent de forma de manifestare a evaziunii fiscale, se poate remarca totuși faptul că de cele mai multe ori implicate în aceste cazuri sunt persoanele juridice. Astfel se creează acele firme „fantomă” prin care se încearcă obținerea unor avantaje fiscale, motivarea diminuării impozitelor dar și a provenienței și destinației mărfurilor.

1.2.2. Evaziunea fiscală cu ajutorul conturilor bancare

Conform prevederilor legale fiecare persoană juridică ce dispune de un capital privat are dreptul de a deschide la două sau mai multe bănci diferite mai multe conturi. De regulă, atunci când agentul economic hotărăște deschiderea celui de-al doilea cont, acest lucru se va face fără a înștiința vreun organ financiar sau chiar prima bancă.

Contribuabilii au obligația ca, în termen de 5 zile de la inregistrare, să declare la organul fiscal pe a cărui rază teritorială îșă au sediul, datele în legatură cu subunitățile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine și cu oricare alte locuri în care se desfășoară activități producatoare de venituri, băncile și conturile bancare în lei și în valută, indiferent de locul unde functionează, în țară sau străinătate. Orice schimbare intervenită în legătură cu aceste date le se va comunica organelor fiscale competente, în termen de 15 zile de la data când a avut loc.

În general operația de deschidere a unui cont este una relativ simplă, prin depunerea la?bancă a cererii și respectiv a documentelor necesare. Închiderea contului se face la momentul stabilit, iar în cazul creditelor se analizează dacă nu cumva clientul are datorii restante. Astfel în aceste condiții se poate realiza o formă a evaziunii fiscale prin intermediul acelor conturi.

În continuare, vom explica modul de manifestare a evaziunii fiscale printr-un exemplu ce are la bază modelul analizat de Dan Drosu Șaguna.

Societatea Comercială „ALFA” S.R.L are două conturi deschide la două bănci diferite. b#%l!^+a?Unul pentru evidențierea conform prevederilor legale în contabilitate, a operațiunilor, este deschis la B.C.R și al doilea, prin care firma îsi desfășoară operațiunile curente, dar fără ca vreun document sa fie înregistrat în contabilitate, este deschis la B.R.D.

Societate pornește activitatea pe 5 aprilie având în contul deschis la B.R.D. suma de 30.000 RON. Din contul curent banii se vor vira în carnete cec. La data de 10.04, S.C „ALFA” S.R.L achiziționează pe baza carnetului cec de la S.C „BETA” S.R.L materii prime și materiale în valoare de 30.000 RON. Întreaga marfă este livrată de S.C „OMEGA” S.R.L. Tot întreg acest proces a durat 2 zile, S.C „ALFA” S.R.L obținând 5.000 RON. Ulterior cele trei firme sunt controlate de organele fiscale nedescoperindu-se vreo infracțiune. În continuare, S.C „ALFA” S.R.L își desfășoară activitatea prin contul de la B.C.R doar pentru tranzacțiile de mare valoare(achiziționarea unui utilaj).

De atlfel această ultimă operațiune este una destul de greoaie și implică cam 40% din cifra de afaceri a S.C „ALFA” S.R.L. Astfel firma va fi la timp cu plățile și cu obligațiile fiscale. La un viitor control din partea Direcției Antifraudă se va constata că S.C „ALFA” S.R.L își îndeplinește obligațiile față de care este angajată. Observând acest lucru organele abilitate vor rări controalele considerând ca firma lucrează corect.

Pentru a evita acest tip de evaziune, practica financiară și nu numai a venit cu o serie de?măsuri antievaziune, cum ar fi:

un agent economic are dreptul să-și deschidă doar un singur cont la o singură bancă din țara unde își desfășoară activitatea;

deschiderea unui nou cont să se facă doar dupa ce s-a primit avizul din partea organelor abilitate;

pentru a deschide un al doilea cont la o altă bancă, agentul economic are obligația de a justifica cu dovezi clare necesitatea acestuia;

O altă modalitate des utilizată în ultima perioadă este cea a folosirii creditului bancar. Prin această metodă, sume considerabile de bani sunt îndreptate într-un mod abuziv spre finanțarea economiei subterane.

Într-o economie bazată pe un sistem concurențial puternic, creditul bancar reprezintă un mijloc indispensabil în ceea ce privește dezvoltarea agenților economici. În actualul context al crizei economice, folosirea necorespunzătoare a creditului duce la o serie de probleme de natură monetară în primul rând și apoi de natură fiscală.

Din dorința sa de câștiga, debitorul va produce prejudicii băncii și apoi statului încă din momentul angajării deschiderii contului de credit la bancă. În aces sens, în momentul solicitării deschiderii contului și al analizei bonității clientului, ofițerul de credite va verifica documente falsificate în interesul solicitantului. Ulterior, dacă creditul se acordă urmează o serie de controale asupra modului de întrebuințare a acestuia. Și aici, întreprinzătorul realizează evaziune fiscală prin înlocuirea destinației creditului, prin nerambursare la scadență a ratelor etc. b#%l!^+a?

Evaziunea fiscală prin creditul bancar a devenit o practică tot mai întâlnită în cazul persoanelor juridice și nu numai, având efecte negative la o scară mai mică pentru bănci, care nu își pot recupera creditele acordate cât și la scară mai mare pentru stat care nu reușește să-și acopere cheltuielile publice.

1.2.3. Evaziunea fiscală în contabilitate prin intermediul unor conturi

Contribuabilul prin natura sa umană va pune mereu binele său înaintea binelui statului. În acest sens, agenții economici vor încerca mereu să obțină un câștig cât mai mare prin diferite căi. Printre numeroasele metode cunoscute și folosite în realizarea evaziunii fiscale, se regăsește și cea contabilă. La o primă vedere, se presupune ca utilizarea acestei modalități se referă la înregistrarea eronată a diferitelor operațiuni în conturi. De altfel, în prezent procedeele au?devenit tot ingenioase și mai diversificate.

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra cauzelor ce influențează fenomenul de evaziune fiscală în această sferă, putem scote în evidență faptul că:

în general agenții economici nu au cunoștințe referitoare la modul de funcționare a legislației fiscale și a prevederilor în vigoare;

personalul angajat în ținerea contabilității unei societăți în unele cazuri este slab pregătit;

organele de control fiscal nu dispun de personal bine instruit;

uneori, înregistrarea în contabilitate este făcută cu rea voință sau cu scopul de a produce prejudicii;

În continuare vom reflecta asupra unor cazuri de evaziunea fiscală prin conturi din contabilitate:

utilizarea unor conturi de pasiv ce reflectă o imagine fictivă asupra activității. În acest sens, în general este utilizată metoda conturilor creditoare nereale;

înregistrarea în contul “Rezerve” a unor sume mai mari decât maximul admis;

crearea de amortismente nelegale. Presupune trecerea în conturi a unor sume care b#%l!^+a?depășesc cotele legale. Un alt caz este cel al amortismentelor la supraevaluări care se presupune creșterea valorii clădirilor, utilajelor sau echipamentelor;

înregistrări nereale. Această metodă este considerată cea mai gravă formă a evaziunii prin contabilitate, deoarece înregistrările scriptice nu au corespondent în cele faptice;

unele înregistrări nu pot fi justificate prin acte contabile.

donații înregistrate prin contabilitate. Aici sunt incluse acele forme de cedare cu titlu gratuit a unor sume sau chiar a mijloacelor materiale unor persoane care se află pe o poziție apropiată de întreprindere;

debitarea unor conturi de rezultate și a unor cheltuieli de exploatare cu sume nereale. Aici se poate lua în considerare: înregistrarea de mai multe ori a aceleași facturi, plata unor salarii imaginare, sau chiar declararea unor furturi ce determină pierderi nedorite;

înregistrări fictive referitoare la micșorarea cifrei de afaceri. Sunt utilizate pentru a scădea impozitele datorate statului;

În practică pentru a reduce această nișă, trebuie ca organele de control fiscal să aibă la dispoziția lor un personal mai bine instruit profesional. Apoi, în momentul controlului să se realizeze o verificare încrucișată a datelor din documentele furnizorilor cât și a întreprinderilor controlate; să se consulte dacă stocurile scriptice sunt egale cu cele faptice; să se stabilească corect modul de aprovizionare a materiilor prime, materiale, precum și utilizarea lor în crearea de produse finite, pentru a oferi o imagine mai clară asupra veniturilor reale, etc.

1.3. Evaziunea fiscală și fenomenul de corupție

Evaziunea fiscală și fenomenul de corupție sunt considerate două dintre cele mai mari probleme de natură economico-financiară cu care se confruntă omenirea. Corupția se regăsește în diverse domenii, însă cu precădere, la fel ca evaziunea, în cadrul bugetar și fiscal. Referitor la legătura dintre aceste două fenomene, adică cea de a obține mijloace bănești prin diferite metode nelegale, putem spune că evaziunea fiscală și corupția se întrepătrund. În acest sens, corupția apare ca “factor favorizant și consecință a evaziunii fiscale.” b#%l!^+a?

Dacă ar fi să dezvoltăm acest subiect ce face trimitere la această legătură, în opinia lui Nicolae Hoanță, corupția poate reprezenta un factor favorizant, deoarece:

Corupția este privită ca o modalitate folosită de către întreprinderile mici și mijlocii pentru ca organele fiscale să-și diminueze presiunea fiscală asupra lor, în comparație cu alte firme. În acest sens, este lesne de înțeles de ce la ora actuală se întâlnesc tot mai multe cazuri de evaziune fiscală la nivel microeconomic;

Corupția oferă aleșilor politici posibilitatea de a reglementa măsurile legislative în favoarea celor implicați în activitatea de evaziune fiscală;

Corupția este folosită chiar de însăși organele de state pentru a favoriza evazioniștii;

Ca și rezultat al evaziunii fiscale, corupția apare datoriă folosirii acelor sume de bani care au fost obținute într-un mod nejustificat și fraudulos. În acest sens, persoana care a corupt și a făcut evaziune, automat a obținut anumite sume, din care, ulterior, o parte le va folosi pentru a-și mări aria de „legături”.

Corupția poate fi privită ca rezultat al unor cauze politice,psihologice, sociale. Dintre toate acestea, latura economică poate fi considerat principalul considerent al corupției. Din acest motiv, vom enumera o serie de elemente ce se regăsesc la baza acestui fenomen:

Resursele limitate;

Acțiunea conștientă de a obține avantaje din partea organelor;

Finanțare proprie;

Piață proprie;

Presupune obținerea unui anumit profit;

Satisface o serie de nevoi;

La fel ca și evaziunea fiscală, corupția se desfășoară la diferite trepte ale sociețății, pornind de la oameni politici până la nivelul organelor de control. Oportunitățile de corupție se manifestă mai mult cu cât legea permite acest lucru. Spre exemplu, un funcționar din corpul de control fiscal va fi înclinat spre a întocmi fapte nelegale doar dacă legea îi permite. În acest sens, aceste oportunități vor crește cu cât legislația este mai complexă și mai greu de interpretat.

Corupția se regăsește la nivel direct proporțional cu evaziunea fiscală, prezentă la scară largă în cadrul economiei. Astfel, contribuabilul evazionist în dorința sa de a corupe pentru interese proprii, va spori nivelul mitei acordate.

Creșterea acestui fenomen atrage după sine automat, o altă serie probleme ce se răsfrâng la nivel macroeconomic. În acest sens, nivelul veniturilor fiscale se micșorează, conducând la o scădere a PIB-ului sau chiar la încetinire a creșterii economice.

Nu întotdeauna un sistem fiscal complex oferă avantaje economice, ci dimpotrivă un grad mare al fiscalității poate fi principalul factor în apariția celor două fenomene. Dacă ar fi să b#%l!^+a?luăm exemplul României, este bine cunoscut faptul că nivelul cotei TVA este unul dintre cele mai mari de la nivelul Uniunii Europene. Cu toate acestea, veniturile obținute nu sunt cele la care se așteaptă autoritățile statului. Acest lucru se datorează faptului că evaziunea fiscală și fenomenul de corupție pe această latură se află la un nivel ridicat.

O altă cauză a apariției acestor fapte este reprezentată de modificările de personal ce au loc în cadrul administrației fiscale. Pe lângă faptul că schimbările sunt dese, nivelul salarial al funcționarilor este unul mic. Astfel este lesne de înțeles, de ce aceștea sunt supuși corupției.

Conform Raportului Comisiei Europene cu privire la Mecanismul De Cooparare și Verificare, România în anul 2015 nu a obținut rezultate remarcabile cu privire la combaterea fenomenului de corupție. Cu toate acestea, Comisia Europeană a ținut să sublienieze faptul că au existat totuși progrese în acest sens, la Agențiile Anticorupție, în cadrul Președinției dar și a Guvernului. Într-o țară unde nivelul evaziunii fiscale și implicit cel al corupției este ridicat, este greu de apreciat eficacitatea instituțiilor în lupta cu aceste fenomene. De altfel, un rol important în descoperirea actelor evazioniste și de corupție, l-a avut mass-media. Cu toate acestea, din numărul total de cazuri semnalate doar 20% la sută au fost supuse controalelor.

Agenții economici și nu numai, prin comportamentul lor, de a nu achita la timp contribuțiile către stat, fac ca nivelul fiscalității să crească de la an la an. Dacă ar fi să facem o simplă analiză vom putea observa faptul că evaziunea fiscală și implicit fenomenul de corupție vor scădea odată cu aplicarea unui sistem fiscal mult mai simplist. Totuși aceste două fenomene sunt au pus bazele unei societăți slabe din toate punctele de vedere. Pentru o țară ca România ce dorește să se alinieze la standardele Uniunii Europene, reformele în combaterea acestor două ”boli” ale vieții cotidiene, trebuie sa fie mult mai aspre, concomitent apelându-se și la o observare atentă.

Capitolul II. Identificare si cuantificarea evaziunii frauduloase pe seama controlului fiscal in practica romaneasca

2.1. Cauzele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este, după cum am văzut, o activitate nelegală cuprinzătoare. Pentru a înțelege cât mai bine modul de desfășurare a acestui fenomen dar și pentru a lua cele mai eficiente măsuri în prevenirea și combaterea sa, este nevoie în primul rând să se cunoască cauzele. De-a lungul timpului, amploarea fenomenului a impus o înțelegere a acestuia, a modului în care se manifestă în viața cotidiană și nu în ultimul rând a factorilor ce l-au determinat pe contribuabil să apeleze la fapte de evaziune.

Dacă ar fi să privim asupra cauzelor evaziunii fiscale, putem spune că aceastea sunt multiple. În primul și în primul rând, principala cauză care generează evaziune este politica fiscală.

Aplicabilitatea ei este una, spunem noi, excesivă, acest lucru având o influență majoră în numărul foarte mare de cazuri de evaziune, respectiv fraudă fiscală. Nivelul însemnat al ratelor de impozit, nenumăratele taxe și contribuții nu doar că îl fac pe contribuabil să apeleze la aceste fapte,de evaziune fiscală, dar totodată sunt și principalele motive care provacă minusuri în bugetul de stat.

Nicolae Hoanță, în lucrarea Evaziunea fiscală, face anumite aprecieri referitoare la literatura de specialitate. În acest sens, el consideră că legislația, prin modul în care este formulată oferă o anumită instabilitate și interpretabilitate. Totodată este bine cunoscut faptul că, există anumite grupuri politice, care modifică legislația în interese proprii. Pe de altă parte, sistemul legislativ este considerat ca fiind unul incomplet oferindu-le evazioniștilor spectre largi prin care se pot sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

Într-un articol din revista Business Magazine, profesorul Dragoș Pătroi este de părere că legislația din România este mult prea complexă axându-se foarte mult pe simpli contribuabili: ”decât să supraimpozităm sărăcia, chiar și dincolo de limita de subzistență, mai bine (sub)impozităm bogăția”. El consideră că stimularea din punct de vedere fiscal a persoanelor ce dezvoltă diferite afaceri poate duce la sporire a veniturilor din bugetul de stat. Concomitent, acestei măsuri, beneficiarii banilor negri vor fi cei mai afectați de această decizie, deoarece agenții economici vor prefera să-și plătească taxele și impozitele care acum se vor regăsi la un nivel mai redus.

Cum cazurile de evaziune fiscală sunt nenumărate și chiar se înmulțesc, este lesne de înțeles că legislația pusă în practică nu are tocmai efectele dorite. Acest lucru poate avea la rândul său mai multe cauze, care implicit se răsfrâng asupra apariției acestui fenomen. Dintre acestea putem enumera câteva: criteriile de angajare a personalului implicat în controlul fiscal, numirea conducătorilor în fruntea aparatelor de control pe criterii politice, ineficiența actelor de b#%l!^+a?control, o slabă pregătire din punct de vedere profesional a organelor abilitate, etc.

Pe lângă cauzele amintite anterior, educația civică a cetățeanului poate constitui o altă problemă, ce duce la apariția evaziunii fiscale. În acestă speță se regăsește contribuabilul în ipostaza de a nu-și plăti datoriile fiscale către stat, nu din necunoștință de cauză, ci din simpla dorință a de a-și majora veniturile proprii.

Dacă ar fi să dăm un exemplu, salariații se încadrează in categoria socială ce dispune de cele mai mici posibilități de ocolire a organelor fiscale, pentru că nivelul impozitului și al contribuțiilor depinde de venitul declarat chiar de angajator.

În opinia lui Nicolae Hoanță, literatura de specialitate tratează într-un cadrul mult mai larg, decât am făcut-o noi până acum, cauzele evaziunii fiscale. De altfel, acestea se grupează în patru categorii:

1. Cauze politice – la fel cum am menționat mai sus, acestea presupun utilizarea într-un mod incoerent a politiciilor de natură fiscală. În general, factorul politic, atât în România cât și la nivel international, deține un rol important în aplicarea legislației fiscale. În funcție de gruparea politică care se află la guvernare, fiecare urmărește favorizarea acelor categorii de cetățeni care se află în sfera de influență. Nu de puține ori, au existat cazuri când nerespectarea echității fiscale a dus la o serie de conflicte discriminatorii între diferite categorii sociale. De altfel, cel mai puternic afectați de deciziile politice, pe această latură financiară, întotdeauna au fost simpli angajați. Odată cu majorarea cotelor de impozitare, întreprizători pe lângă faptul că au recurs la nedeclararea a unei din părți din venituri, au apelat și la o diminuare semnificativă, în unele cazuri, a salariilor, pentru a putea rezista pe piață. De cele mai multe ori, evaziunea fiscală este văzută ca principalul instrument ce poate fi folosit de către agenții economici în lupta contra fiscalității excesive.

2. Cauze morale – subliniază faptul că, în general conștiința umană joacă un rol important în dorința contribuabilului de a evita plățile fiscale. De regulă, cetățeanul este supus unui “conflict moral” ce are în vedere problema echității fiscale. Altfel spus, subiectul impozabil consideră că o fiscalitate excesivă nu își are corespondent în acțiunile realizate de autorități pe plan național. Dintotdeauna, între stat și contribuabil a existat o relație de „supunere” a celui de-al doilea participant. Din această cauză, plătitorul a exercitat mereu tendința de a nu-și respecta obligațiile, încercând pe diferite căi să scape de ele.

Cauzele economice – pun în evidență de fapt, realitatea economică a unei țări. Este binecunoscută ideea că, țările ce au un grad de dezvoltare ridicat și o situație economică bună, implicit au și un nivel al evaziunii fiscale mai redus, comparativ cu țările în curs de dezvoltare. Acest lucru poate constitui o cauză plauzibilă, atâta timp cât existența economică nu permite dezvoltarea pe căi legale a contribuabililor. Efectiv, din dorința de a-și majora propriile venituri, aceștea sunt aplecați spre ideea de a se sustrage de la sarcinile fiscale.

Cauze tehnice – în acestă categorie intră sistemele fiscale. De regulă evaziunea fiscală se poate produce atât într-un cadru legislativ fragil și puțin reglementat, cât și în interiorul unuia care se bazează pe o multitudine de metode și tehnici. Prima situație oferă o lejeritate în acțiunile economico-financiare, pe când, cea de-a doua situație se caracterizează printr-o dificultate întâlnită în stabilirea cu exactitate a mărimii veniturilor impozabile cât și a impozitului efectiv.

La nivel de țară, Agenția Națională de Administrare Fiscală, dintre cauzele evaziunii fiscale, amintește de: neștiința legislației fiscale sau chiar aplicarea într-un mod excesiv a acesteia de către subiecții impozabili, de dorința contribuabililor de a scăpa de plățile fiscale și nu în ultimul rând de complexitatea și imperfecțiunile din textele de lege.

În România, literatura de specialitate numește câteva cauze principale ce duc la sustragerea de la plata obligațiilor fiscale:

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, permite firmelor nou înființate, stabilirea unor obiecte de activitate complexe, fără a exista inițial o analiză asupra condițiilor reale în care acestea se pot manifesta.

Valoarea minimă de 200 RON a capitalului social în cazul S.R.L-urilor nu permite statului să-și recupereze sumele cuvenite.

Eficacitate slabă a organelor vamale în depistarea cazurilor de contrabandă cu diferite produse;

Inexistența unor prevederi legale concrete în cazul transportului de mărfuri fără documente de însoțire;

Munca la negru din diverse domenii, cum ar fi: agricultură, construcții;

Comportamentul negativ ce vine din partea subiecților contribuabili;

Vânzări de stocuri peste limita înscrisă în documentele legale;

Nedeclararea către organele fiscale a veniturilor obținute diverse activități întreprinse de persoanele fizice: comercializare diferitelor produse pe site-uri web, chirii, etc.;

În continuare ne vom îndrepta atenția asupra urmărilor determinate de apariția evaziunii fiscale. Așadar, vom observa ce influență are acest fenomen asupra evazioniștilor, asupra bugetului de stat și implicit asupra întregii societăți. b#%l!^+a?

În ceea ce privește evazioniști, urmările pot fi de natură pozitivă dar și negativă. După cum am observat, evaziunea este înfăptuită din dorința contribuabilului de a-și majora propria avere. Chiar dacă din acele venituri, o parte sunt folosite pentru a corupe diferite persoane, ce au funcții importante în administrația fiscală și chiar în justiție, se pare totuși că pentru o anumită perioadă de timp, evazionistul va ieși în câștig. De partea cealaltă, privind asupra aspectelor negative ce pot fi suportate de o persoană ce practică evaziunea fiscală, se presupune că la un moment dat, acțiunile ilicite întreprinse vor fi descoperite de către organele abilitate. În acestă situație, vinovatul pe lângă faptul că va răspunde penal în fața legii, se poate alege și cu o confiscare a unei părți din patrimoniu.

Referitor asupra bugetului de stat, evaziunea fiscală are o influență negativă. În acest sens, cu cât gradul acestui fenomen este mai mare, cu atât veniturile din impozite,taxe și contribuții sunt mai reduse. De remarcat este faptul că o parte din sumele bugetului de stat sunt alocate special pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Cum aceastea au o pondere scăzută, automat acțiunile evazioniste vor înregistra o creștere din ce în ce mai mare. Dacă mai presupunem și o situație economică slabă, atunci autoritățile vor încerca să atragă sume la buget prin majorarea cotelor de impozitare, care ulterior vor duce la o noua creștere a faptelor ilegale,

În fine, asupra societății în ansamblu putem privi acest fenomen ca având pe lângă efecte negative și o serie de efecte pozitive. Dintre influențele negative pe lângă cele amintite anterior, se poate remarca o creștere a numărului de subiecți impozabili care vor recurge la evaziune fiscală. Pe de altă parte, dacă putem spune că există și consecințe pozitive ale evaziunii fiscale, aceastea au în vedere faptul că, în unele cazuri, din veniturile ridicate ale contribuabililor, în special întreprinzători, o parte pot fi folosite în realizarea de noi investiții sau în remunerarea angajaților.

2.2. Factorii favorizanți ai evaziunii fiscale

Controalele efectuate de organele de control economico-financiar și fiscal au permis identificarea unor elemente care incită contribuabilii la evaziune fiscală și fraudă. Din analizele efectuate la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și al Gărzii Financiare, factorii generatori de evaziune și fraudă fiscală identificați, sunt următorii:

desfășurarea de activități nelegale (sub aspectul obținerii autorizației de funcționare sau a respectării obiectului de activitate declarat);

intenția de eludare sau nerespectarea intenționată a legislației fiscale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către stat;

tergiversarea sau refuzul achitării efective a obligațiilor fiscale corect determinate;

conducerea incorectă sau incompletă a evidențelor privind elementele de determinare a obligațiilor fiscale;

exploatarea unor incoerențe sau interpretări ale legislației, îndeosebi pe linia unor facilități fiscale acordate de lege;

practicile în sfera fiscală, ale firmelor care funcționează ilegal, sub denumirea de „fantomă”;

interpunerea unor companii și bănci „offshore” în activitățile comerciale ale unor agenți înregistrați în România;

intenția unor agenți economici de a „masca” profitul obținut, prin efectuarea unor cheltuieli supradimensionate, comparativ cu valoarea reală a acestora

2.3. Efectele evaziunii fiscal

Impozitele sunt, prin natura lor, legale și destinația lor clasică fiind o sarcină contributivă normală pe care cetățeanul o suportă față de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existența statului și pentru realizarea condițiilor de dezvoltare a societății. Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părți din venitul sau din averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale; această prelevare se face în mod silit, fără contraprestație și cu titlu nerambursabil.

Evaziunea fiscală constituie un factor de risc la adresa securității naționale, atât direct, prin diminuarea resurselor financiare publice posibile de realizat la un moment dat, necesare pentru finanțarea obiectivelor strategice din economie, cât și indirect, prin efectele pe care aceasta le are asupra altor factori care influențează asigurarea securității sociale și naționale.

Evaziunea fiscală produce o serie de efecte care se pot grupa în câteva tipuri: efecte asupra formării veniturilor statului, efecte economice și efecte sociale.

Efecte asupra formării veniturilor statului

Evaziunea fiscală duce în mod direct la diminuarea veniturilor statului, comparativ cu cele estimate, producând un dezechilibru bugetar. Pentru anihilarea acestuia, statul se vede obligat fie să majoreze cotele la impozitele existente, sau să înființeze impozite noi, fie să contracteze împrumuturi publice, care însă majorează costurile datoriei publice. Dacă se b#%l!^+a?folosește prima variantă, are loc creșterea presiunii fiscale care, la rândul ei, duce la creșterea rezistenței la impozitare, și implicit la o creștere a evaziunii fiscale, urmată de diminuarea veniturilor statului.

Se ajunge astfel la un cerc vicios din care nu se poate ieși numai dacă se reduce semnificativ evaziunea fiscală, astfel încât veniturile ce se fraudează să fie cât mai mici.

De aici se poate trage concluzia că evaziunea fiscală influențează negativ nivelul veniturilor statului prin două modalități: în mod direct, prin reducerea veniturilor care se încasează nemijlocit la buget, și în mod indirect, prin determinarea administrației de stat de a majora cotele de impozitare, crescând presiunea fiscală, dar și rezistența la impozite și amploarea fenomenului de evaziune fiscală, având ca rezultat diminuarea veniturilor statului.

Un efect negativ asupra procesului bugetar au și necolectarea sau nevărsarea integrală și la timp a sumelor ce se cuvin statului, determinând anumite goluri în execuția bugetară.

2. Efecte economice

Scăderea veniturilor statului, ca urmare a evaziunii fiscale, are efecte economice, atât la nivel de economie națională, cât și la nivelul contribuabililor. Prin fondurile bugetare centralizate la dispoziția statului se realizează o serie de obiective macroeconomice: se asigură echilibrul general economic, se asigură finanțarea unor domenii strategice, se realizează anumite proporții în dezvoltarea economico-socială, inclusiv în profil teritorial etc. Diminuarea veniturilor statului prin evaziunea fiscală periclitează realizarea acestor obiective. Pe de altă parte, existența unor importante sume la dispoziția contribuabililor evazioniști generează presiuni asupra monedei naționale, conducând la scăderea puterii de cumpărare a leului prin creșterea prețurilor și deci a inflației.

Din punct de vedere al contribuabililor, efectele sunt diferite. Astfel, contribuabilil care își achită obligațiile fiscale își diminuează veniturile ce le rămân la dispoziție pentru consum, economisire și investire. În opoziție cu aceștia, contribuabilii care nu-și respectă obligațiile fiscale, beneficiază de efectele evaziunii fiscale materializate în venituri mai mari care le rămân integral la dispoziție. În acest mod, evaziunea fiscală creează serioase distorsiuni, favorizându-i pe evazioniști și dezavantajându-i pe contribuabilii onești în activitățile concurențiale.

Pe termen mediu și lung, menținerea evaziunii fiscale la un nivel ridicat degradează mediul de afaceri și diminuează atractivitatea economiei pentru investitorii străini. Există și păreri după care evaziunea fiscală, pe lângă consecințele negative numeroase, poate avea și efecte de altă natură. Astfel se apreciază că prin ocolirea impozitelor și taxelor se creează resurse financiare care încurajează activitatea economică, investițiile și reducerea șomajului. În aceste condiții, evaziunea fiscală ar asigura economiei publice flexibilitatea și capacitatea de adaptare de care duce lipsă, suplinind domeniile de care duce lipsă.

3. Efecte sociale

Evaziunea fiscală are multe efecte negative și în sfera socială. Astfel, diminuarea veniturilor statului ca rezultat al evaziunii reduce posibilitățile de finanțare corespunzătoare a sănătății, a asistenței sociale, a învățământului și culturii și de majorare a pensiilor și a ajutoarelor sociale etc., generând acțiuni de protest ale diferitelor categorii sociale, care pot degenera în tulburări ale ordinii de drept.

Evaziunea fiscală necombătută produce modificări în mentalitatea diferiților contribuabili. Cei cinstiți, observând situația materială bună a evazioniștilor, nesancționați de autoritatea fiscală, pot ajunge la concluzia că este mai profitabil din punct de vedere economic să practice și ei evaziunea fiscală. Concluzia este declanșată de profunda inechitate ce o resimte contribuabilul onest față de atitudinea celui evazionist care are un standard de viață mai ridicat. Această inechitate poate fi resimțită atât de contribuabilii persoane fizice, cât și de agenții economici.

În ceea ce privește agenții economici, o inechitate generală a fost creată prin politica statului de acordare de facilități fiscale pentru investitorii străini, imediat după anul 1989. Inechitatea resimțită de agenții economici români a fost foarte mare pentru că investitorii străini, în general, dispuneau de un capital însemnat și de o experiență bogată în managementul economic specific economiei de piață și, în plus, majoritatea țărilor din care proveneau îi protejau, pe când în România situația a fost invers. În aceste condiții, a avut loc o scădere drastică a încrederii contribuabililor în autoritatea publică și în politica dusă de aceasta, fiind tentați să găsească modalitățile cele mai ingenioase de sustragere de la plata impozitelor.

Evaziunea fiscală, în condițiile imposibilității autorităților de a o prevenii și combate, produce serioase atingeri respectului populației față de munca cinstită, echitate și justiție, cu grave consecințe în plan psihologic și social. De asemenea, ea provoacă serioase distorsiuni și inechități, pentru că cei care își onorează obligațiile fiscale vor suporta, direct sau indirect, mai devreme sau mai târziu, povara fiscală suplimentară, rezultată din sustragerea de la plată a evazioniștilor.

Problema esențială a evaziunii fiscale este și va rămâne erodarea bazei de impozitare și, prin diminuarea veniturilor publice, micșorarea posibilităților statului de intervenție în economie și în domeniul social.

b#%l!^+a?

Capitolul 3. Impactul evaziunii fiscale asupra echitatii fiscale

3.1. Conceptul de politică fiscală

Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanțe diferite, accentuându-se, de regulă, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat. De fapt, politica fiscală nu poate fi concepută decât ca un mixaj între modalitățile de procurare a resurselor la dispoziția statului și cele privind destinațiile ce se dau acestor resurse, în îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor ce-i revin.

Politica fiscală reprezintă ansamblul deciziilor prin care se realizează modelarea structurală a sistemului fiscal, asigurarea funcționării acestuia în scopul obținerii finaltăților dorite de către decidentul public, în economie.

Politica fiscală este, deci, o componentă a politicii financiare a statului, care cuprinde, atât ansamblul reglementarilor privind stabilirea și perceperea impozitelor și taxelor și concretizând opțiunile statului în materie de impozit și taxe, cât și deciziile privind cheltuielile publice ce se finanțează. Dar, componentele sale trebuie concertate cu cele de politică bugetară sau monetară, respectiv cu politica prețurilor și cu cea a ocuparii forței de muncă etc., pentru a se integra în politica generală.

Politica europeană în domeniul impozitării are două mari componente: impozitarea directă – care este responsabilitatea statelor membre și impozitarea indirectă, ce afecteaza libera circulație a bunurilor și serviciilor.

Statele membre au luat deja măsuri pentru a preveni evaziunea fiscală și dubla impozitare, iar politica europeană in domeniu are ca scop să se asigure că pe piața internă concurența nu este distorsionată de diferențe între sistemele și ratele de impozitare indirectă. În plus, au fost luate măsuri pentru a preveni efectele negative ale competiției în domeniul impozitării, ce pot apărea în cazul transferurilor de fonduri între statele membre ale Uniunii Europene.

3.2. Rolul si importanta politicii fiscale pentru asigurarea echitatii fiscal

O problemă importantă care se află astăzi în atenția multor economiști și factori de decizie este aceea a optimizării sistemului fiscal. Introducerea sau modificarea unui impozit constituie o problemă căreia trebuie să i se acorde o importanță majoră datorită consecințelor generate, de aceasta, pe multiple planuri: economic și financiar, social și nu în ultimul rând politic.

Pentru a răspunde anumitor cerințe de calitate și performanță, sistemele fiscale moderne, trebuie să fie organizate și să funcționeze pe baza unor principii unanim acceptate. Dintre acestea se detașează principiul echității și cel al eficienței, a căror contrapunere face, de cele b#%l!^+a?mai multe ori, obiectul disputelor legate de fiscalitate, fiecare impozit căutând să împace mai mult sau mai puțin, aceste două exigențe.

Considerat de Adam Smith ca principiu definitoriu pentru un bun sistem fiscal, principiul echității fiscale este cerut nu numai din considerente de ordin filozofic, respectiv asigurarea unei dreptăți sociale în materie de impozite, dar și din considerente de ordin practic, știut fiind faptul că un sistem fiscal inechitabil generează o stare de rezistență din partea contribuabililor, care se materializează în amplificarea fenomenului de sustragere de la plată a obligațiilor fiscale. Mai mult decât atât, acumularea în timp a nemulțumirilor populației poate contribui la căderea de la putere a factorilor politici, care nu își conturează politica fiscală pe criterii de echitate.

Teoretic, noțiunea de echitate fiscală este ușor de înțeles și de explicat, aceasta presupunând îndeplinirea cumulativă a unor condiții, cum ar fi:

stabilirea unui minim neimpozabil în funcție de natura venitului ce cade sub incidența impozitului, precum și stabilirea unor scutiri și reduceri de impozite care să permită satisfacerea cerințelor decente de viață;

aplicarea generală a impozitelor și taxelor, astfel încât acestea să afecteze toate categoriile sociale care realizează venituri din aceeași sursă sau care posedă același gen de avere;

stabilirea sarcinii fiscale în funcție de puterea de contribuție, acesta presupunând diferențierea sarcini fiscale de la un subiect impozabil la altul, atât în funcție de cuantumul și natura materiei impozabile cât și de situația personală a acestora;

la aceeași putere de contribuție sarcina fiscală să fie aceeași pentru toate persoanele fizice, indiferent de categoria socială căreia îi aparțin, respectiv toate persoanele juridice, indiferent de forma juridică în care sunt organizate și funcționează.

Având în vedere cele de mai sus, tot mai mulți economiști, în special adepți ai neokeynesismului, consideră că un sistem fiscal modern trebuie să urmărească atât echitatea orizontală, respectiv tratament fiscal identic pentru cei care sunt în esență egali din punct de vedere a capacității de plată, cât și echitatea pe verticală, respectiv tratament fiscal diferit pentru persoanele diferite, urmărindu-se o redistribuire a veniturilor între membrii societății, în scopul diminuării sau înlăturării inegalităților generate de mecanismul pieței.

Dacă, în ceea ce privește asigurarea echității pe orizontală, aceasta este, în general, bine acceptată și apreciată, în privința echității verticale apar controverse legate de modalitățile posibile de realizare a redistribuirii veniturilor, redistribuire considerată de unii arbitrară.

În România egalitatea fiscală este consfințită prin Constituție, astfel „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale”.

Modelarea sistemului fiscal, în vederea obținerii unei eficiențe maxime a încasării impozitelor, presupune o analiza temeinică a cuantumului veniturilor ce se pot obține, în paralel cu nivelul cheltuielilor efectuate pentru încasarea acestora. Conform principiului eficienței încasării impozitelor (sau al randamentului) impozitele trebuie percepute cu minim de cheltuieli și prin obținerea unui volum cât mai mare de venituri la bugetul statului.

Maximizarea veniturilor încasate din impozite trebuie privită din două puncte de vedere, pe de o parte, din punct de vedere al nivelului de impozitare până la care există un grad de suportabilitate din partea populației și, pe de altă parte, din punct de vedere al gradului în care se încasează impozitele cuvenite bugetului de stat. Trebuie avut în vedere faptul că, în cazul unei impozitări mai „ușoare”, se obține un grad mai mare de încasare (gradul de conformare voluntară a contribuabililor – plata integrală, benevolă și la termen – este mai ridicat), ceea ce face ca veniturile obținute de stat sa fie mult mai mari, în unele cazuri, față de cele obținute în situația unei fiscalități „ apăsătoare”, în care gradul de încasare este mult mai mic, și care conduce, de regulă, la creșterea cheltuielilor cu încasarea impozitelor (crește numărul persoanelor care riscă în sustragerea de la plata impozitelor impunându-se, deci, atât o mărire a aparatului fiscal cât și o intensificare a acțiunilor de control).

În general, se consideră că un impozit cu o arie largă de cuprindere și cu cote scăzute are un randament mai ridicat decât un impozit cu o arie restrânsă și cu cote ridicate.

Eficiența încasării impozitelor este condiționată de o serie de factori, printre care foarte importanți, mai ales în condițiile țării noastre, consider a fi următorii:

stabilitatea legislației, emiterea de acte normative și norme de aplicare a acestora clare, care să nu creeze confuzii în interpretare. In acest sens, A. Smith considera că „ un mic grad de nesiguranță este un defect mai mare decât un considerabil grad de nedreptate”;

pregătirea profesională, capacitatea intelectuală și morală a personalului care-și desfășoară activitatea în cadrul diverselor structuri organizatorice ale organelor fiscale;

aplicarea unui tratament fiscal echitabil tuturor contribuabililor;

reducerea la strictul necesar a cheltuielilor guvernamentale neproductive și neeconomicoase;

o analiză mult mai temeinică asupra acordării unor facilități fiscale, astfel încât să se atingă obiectivele urmărite prin acestea și nu doar să contribuie la reducerea drastică a veniturilor bugetare, așa cum s-a întâmplat, de multe ori, în ultimii 15 ani;

descurajarea evaziunii fiscale și lichidarea economii subterane. b#%l!^+a?

Având în vedere diversele tipuri de impozite, se poate face aprecierea că impozitele percepute prin metoda stopajului la sursă generează cele mai mici costuri cu încasarea și descoperirea cazurilor de evaziune fiscală.

La extrema opusa se situează accizele, aceste impozite fiind generatoare de cele mai mari cheltuieli cu încasarea lor și în special cu descoperirea cazurilor de evaziune fiscală. În cazul acestor impozite tentația de sustragere, chiar in condiții de risc maxim, de la plata obligațiilor fiscale, prin diferite forme, este foarte mare, datorită veniturilor uriașe ce se pot obține prin eludarea legii, venituri generate de cotele de impunere foarte ridicate și de modalitatea de calcul, în cascadă, a acestora.

Literatura de specialitate a impus și alte principii, care se adaugă celor expuse anterior, principii ce trebuie îndeplinite de un sistem fiscal modern, și anume:

• Principiul stabilității – reflectând maxima fiscală potrivit căreia ”un impozit bun este un impozit vechi”, respectarea acestui principiu constituie, nu numai, o cerință pentru asigurarea eficienței încasării impozitelor dar și pentru a permite contribuabililor luarea deciziilor de investiții în condiții de certitudine, din punct de vedere al legislației fiscale.

În privința stabilității legislației fiscale, se poate aprecia că orice reformă fiscală trebuie să pregătească facilitățile de tranziție, gradualismul fiind adesea de preferat unei bulversări brutale a modurilor de impunere, modificările foarte frecvente ale legislației constituind o reală sursă de ineficacitate. Din păcate, se pare că acest lucru este cu greu înțeles de guvernanții noștri.

Stabilitatea impozitului mai este apreciată, în literatura de specialitate, și prin prisma randamentului constant al acestuia în toate fazele ciclului economic, foarte mulți autori de prestigiu considerând stabil acel impozit al cărui „randament rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic”.

•Principiul flexibilității, parțial în contradicție cu principiul stabilității, este foarte important în condițiile în care fiscalitatea este utilizată ca mijloc de politică conjuncturală, impozitul, a cărui bază de impozitare este sensibilă la evoluția activității economice, putând să joace, astfel, un rolul de stabilizator economic automat.

•Principiul simplicității, devenit prioritar în țările care au trecut la reformarea sistemelor fiscale în ultimii ani, are în vedere faptul că un impozit este mai ușor de administrat, mai ușor de înțeles și deci susceptibil de a fi mai ușor acceptat de contribuabili cu cât acesta este mai simplu, fără să conțină prea multe excepții de la regula generală.

• Principiul certitudinii se referă la faptul că orice contribuabil trebuie să știe, dinainte, termenele, modalitățile și cuantumul obligațiilor sale fiscale, în felul acesta acționându-se pe linia creșterii încasărilor bugetare.

•Principiul comodității se referă la faptul că impozitele trebuie să fie percepute la termenele și după o procedură cât mai convenabilă pentru contribuabili. În acest sens, impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa sunt de preferat.

• Principiul neutralității cere ca impozitele să fie selecționate, legiferate și aplicate în așa fel încât să reducă la minim influența acestora asupra deciziilor economice. Din optica statului, aceasta neutralitate nu trebuie radicalizată, impozitele urmând a fi folosite pentru corectarea ineficienței diverșilor agenți economici și, în general, pentru atingerea unor obiective economice, sociale, etc.

În funcție de modul în care sunt respectate aceste principii, atunci când se construiește sau se modelează un sistem fiscal, se va obține ca rezultat un sistem fiscal mai mult sau mai puțin eficient, mai mult sau mai puțin echitabil, mai mult sau mai puțin optimal.

Având în vedere că echitatea fiscală este mai mult o trăsătură normativăși că veniturile guvernamentale și cheltuielile afectează economia și societatea în același timp, obținerea unui caracter optim a sistemului fiscal este destul de dificil de realizat.

Analizele referitoare la fiscalitate au căutat, în timp, să furnizeze sfaturi potrivite despre cum poate fi îmbunătățit nivelul de echitate la un nivel de eficiență dat sau cum poate fi micșorat costul bunăstării la un nivel dat de echitate.

Determinarea unui optim real rămâne, încă, o problemă nerezolvată. Se pare că echilibrul între echitate și eficiență, în cadrul unui sistem guvernamental, trebuie rezolvat prin interacțiune politică. În realitate, într-un sistem coercitiv, cum este cel fiscal, structura finanțelor guvernamentale ce va rezulta nu va fi nici eficientă, nici echitabilă, din punctul de vedere al tuturor cetățenilor.

3.3. Evoluția gradului de fiscalitate în România, în perioada 2010-2014

Măsurile de politică fiscală promovate de autoritățile fiscale din țara noastră, în perioada 2010-2014, alături de alți factori, printre care calitatea gestionării creanțelor fiscale ale statului și gradul de conformare voluntară la impozit, au influențat volumul și structura încasărilor fiscale, precum și presiunea exercitată de acestea.

În tabelul 3.1. este prezentată evoluția nivelului produsului intern brut și a veniturilor b#%l!^+a?fiscale ale României precum și a gradului de fiscalitate, în perioada 2010-2014.

Tabelul 3.1. Evoluția gradului de fiscalitate în România, în perioada 2010-2014

Legendă: (2) milioane RON, prețuri curente; (3) impozite, taxe și contribuții colectate la bugetul general consolidat, milioane Ron, prețuri curente; (4)=(3)/(2); (5)=

Sursa: Site-ul Ministerului Finanțelor Publice, www.mfinanțe.ro.

În perioada considerată, gradul de fiscalitate generală, calculat cu luarea în considerare a tuturor impozitelor, taxelor și contribuțiilor încasate de autoritățile publice centrale și locale, a înregistrat, o tendință continuă de scădere, de la 28,0%, în anul 2010, la 27,3%, în anul 2014. Pe ansamblu, gradul de fiscalitate generală s-a redus, în perioada considerată cu aproximativ 0,7 puncte procentuale.

Gradul de fiscalitate determinat, exclusiv, pe baza veniturilor încasate din impozite și taxe a oscilat în jurul a 18%, la sfârșitul intervalului analizat.

Evoluția gradului de fiscalitate este determinată și de evoluția gradului de colectare a prelevărilor obligatorii, în strânsă legătură cu conformarea voluntară a contribuabililor la plata acestora.

Pentru o imagine completă asupra modului de repartizare a sarcinii fiscale în țara noastră, sunt prezentate în tabelul 3.2., ponderile principalelor categorii de venituri fiscale în produsul intern brut, în perioada 2010-2014.

Tabelul 3.2. Structura veniturilor fiscale ale României, ponderile acestora în P.I.B., în perioada 2010-2014

-%-

Sursa: Site-ul Ministerului Finanțelor Publice, www.mfinanțe.ro

Observăm o reducere a contribuției impozitelor directe și, respectiv, de creștere a celor indirecte dacă avem în vedere produsul intern brut. Astfel, ponderea impozitelor directe în produsul intern brut s-a redus continuu, în perioada analizată, de la 16,9% în anul 2010, la 14,8%, în perioada actuală. Parțial, diferența a fost preluată de impozitele indirecte, a căror pondere a crescut de la 11,1% în anul 2010, la 12,5%, în anul 2014.

În raport cu reglementările fiscale, la nivelul contribuabililor se manifestă diverse tendințe și motivații de a eluda obligațiile fiscale. Proporțiile la care a ajuns evaziunea fiscală, în țara noastră, fac ca acest fenomen să fie atât de real, încât prezența sa a devenit cotidiană în toate sferele aducătoare de venit.

Omniprezența evaziunii fiscale în țara noastră a fost susținută de o serie de factori, printre care se remarcă:

o legislație fiscală caracterizată prin prezența unor lacune, prin incoerență, imprecizie și absența stabilității în timp;

apariția târzie a unei legi de combatere a evaziunii fiscale;

inexistența, până în anul 2004, a unui cod fiscal și a unui cod de procedură fiscală, indispensabil unei aplicări uniforme a legislației fiscale cu efect asupra limitării evaziunii fiscale; b#%l!^+a?

existența unei fiscalități ridicate în raport cu capacitatea reală de plată a contribuabilului român;

corupția existentă la nivelul societății;

Disciplina fiscală la nivel național dar și atitudinea organelor abilitate în descoperirea și sancționarea evaziunii fiscale frauduloase sunt relevate de următoarele date, date care privesc numărul verificărilor și rezultatele acestora, pentru perioada 2010-2014.

Tabelul 3.3. Evoluția evaziunii fiscale identificate în România, în perioada 2010-2014

Sursa: Informări cu privire la nivelul fenomenului evazionist, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Departamentul de Control Financiar- Fiscal, Institutul Național de Statistică, www.insse.ro și calcule proprii.

Din datele prezentate se observă că, deși, numărul verificărilor efectuate de organele de control și numărul contribuabililor depistați că au încălcat legislația fiscală, au scăzut, fiecare, în perioada 2010-2014, cu aproximativ 57%, frecvența cazurilor de evaziune fiscală s-a menținut, aproximativ constantă, în jur de 40% din numărul verificărilor efectuate.

Ponderea evaziunii fiscale identificate în produsul intern brut a înregistrat o scădere, față de începutul intervalului analizat, de la 0,6%, în anul 2010, la 0,4% în anul 2011, urmată de o revenire la 0,6% în anul 2014,

Tabelul 3.4. Ponderea evaziunii fiscale identificate în produsul intern brut și în veniturile fiscale ale bugetului general consolidat, în perioada 2010-2014

-%-

Sursa: Informări cu privire la nivelul fenomenului evazionist, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Departamentul de Control Financiar – Fiscal, Institutul Național de Statistică, www.insse.ro.

Din păcate această reducere nu trebuie percepută ca o reducere a evaziunii fiscale ci ca o reducere a celei descoperite, având în vedere cele prezentate la începutul acestui paragraf, ca urmare a scăderii numărului controalelor efectuate și prin urmare a posibilităților de descoperire a evaziunii fiscale, dar și ca urmare a creșterii produsului intern brut într-un ritm mai rapid decât cel al valorii evaziunii fiscale identificate.

Capitolul 4. Masuri de combatere a evaziunii fiscale si asumarea efectului acestuia asupra echitatii fiscal

4.1. Cadrul juridic privind combaterea evaziunii fiscale

b#%l!^+a?

Legea nr. 87/1994 a fost actul normativ, cadrul în materia evaziunii fiscale. Interpretarea și înțelegerea corectă a prevederilor acestei legi se poate realiza însă numai prin coroborarea ei cu o serie de alte reglementări.

Sub presiunea modificarilor continue ale realitatilor sociale, Legea nr. 87/1994 a suferit de-a lungul timpului mai multe modificari și chiar o republicare, prin care s-a incercat corelarea reglementărilor cu inventivitatea fără margini a „evazionistilor“. Dupa adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si a Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, a devenit evident că vechea reglementare era o „haină juridică“ prea stramtă și peticită pentru relațiile sociale pe care le ocrotea, mai ales ca o parte din obligațiile stabilite in sarcina contribuabililor prin Legea nr. 87/1994 au fost preluate de noile acte normative în materie fiscală.

Dupa abrogarea Legii nr. 87/ 1994, sediul materiei îl constituie Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 672 din 27 iulie 2005. Deși la data adoptării a stârnit un val de critici care au vizat în special preluarea aproape fără discernamant a unor texte din vechea reglementare, fără a fi avute în vedere comentariile, de multe ori pertinente, ale teoriei și practicii judiciare, meritul noii reglementări il constituie faptul de a oferi o reglementare suplă, elastică, adaptabilă dinamicii acestui fenomen, precum și instrumentele de combatere a acestuia, indiferent dacă ele aparțin sferei dreptului penal sau o exced.

Tot ca un element de noutate, Legea nr. 241/2005 prevede și cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepselor, acordate doar în anumite circumstanțe, astfel încât se poate afirma că spiritul acestei legi este in sensul recuperării prejudiciilor aduse bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și doar in mod colateral, subsecvent, pedepsirea persoanelor vinovate prin aplicarea unor sanctiuni privative de libertate.

Legea nr. 241/2005 a fost modificata in luna martie 2013 prin Legea nr.50/2013.

LEGEA NR. 50/2013 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a apărut în Monitorul Oficial, nr. 146 din 19/03/2013.

Legea instituie măsuri în legătură cu combaterea evaziunii și alte măsuri în legătură cu infracțiuni din aceeași speță, cea a fraudei fiscale. Conform acestei legii (art.1), se dau niște definiții unor termene precum:

a) bugetul general consolidat – reprezintă ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului monetar cu scopul de a forma un intreg;

b) contribuabilul – orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat;
c) documentele legale – documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedura fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată și de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora;

d) formularele tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal – documente legale ale caror tipărire, înseriere și numerotare se realizează în condițiile actelor normative în vigoare;
e) obligațiile fiscale – obligațiile prevazute de Codul fiscal și de Codul de procedura fiscală;
f) operațiunea fictivă – disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există;

g) organele competente – organe care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii.

Legea 50/2013 prevede care sunt tipurile de infracțiuni și pedepsele aferente lor:

-constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă de la 5000 RON la 30.000 RON fapta contribuabilului care, cu intenție, nu reface documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris in documentele de control;

-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somată de 3 ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, vamale sau fiscale.

-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă impiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. 
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite cu reținere la sursă.

-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate in domeniul fiscal cu regim special.

-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea sau punerea în circulație, cu stiință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. b#%l!^+a?

-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat.

Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile taxabile;

b) omisiunea, în tot sau in parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale sau veniturilor realizate;

c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale, ci numai fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale;

e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală;

Dacă prin faptele prevăzute mai sus s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majoreaza cu 5 ani.

Dacă prin faptele prevăzute s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

În cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscala.

Legea nr. 50/2013 a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei in Monitorul Oficial al Romaniei. La data intrării în vigoare a legii se abrogă:
legea nr. 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscale.

4.2. Masuri de combatere a evaziunii fiscale

România are o legislație instabilă, echivocă și agresivă în domeniul finanțelor. Nivelul și cotele taxelor și impozitelor, precum și ale celorlalte contribuții pe care contribuabilul – persoana fizică sau juridică – trebuie să le plătească sunt în continuă creștere; iluzia ca uneori anumite aspecte ale fiscalității scad constă tocmai în constatarea ca o scădere este compensată și devansată chiar de o creștere a altui element de fiscalitate. România este o țara care s-a angajat pe un drum spre modernizare și înnoire în toate domeniile vieții sociale, politice și economice, desigur în vederea aderării la structurile economice și de apărare europene și euro-atlantice.

Evaziunea fiscală este rezultatul defectelor, permisivității unei legislații imperfecte corelate cu o aplicabilitate defectuasă, plină de evazioniști care iși urmăresc câștigurile proprii. Și fiscalitatea excesivă provoacă evaziune.

Una dintre cele mai dificile probleme, adusă în fața opiniei publice de presă, problema care se adresează atât organelor fiscale cât și juriștilor, este identificarea și cunoașterea numărului foarte mare de acte normative care instituie obligații fiscale și prevăd detalii privind așezarea impunerii și totodată prelevarea. Ambiguitatea, contradictiile și instabilitatea sunt cuvintele de ordine în definirea cadrului legislativ în domeniu, iar consecința firească a unei astfel de situații este lipsa de corelație între soluțiile date de diverse instanțe în judecarea diferitelor litigii având tangență cu subiectul pe care îl dezbatem în prezenta lucrare. Așa cum în orice știință, teoria trebuie să fie relaționată natural și eficient cu practica, tot așa și in acest domeniu, elementul legislativ și cel instituțional trebuie să fie într-o interdependență profesionistă și productivă.

Practica fiscală internațională atestă că un sistem fiscal modern trebuie sa aibă și elemente care să conducă la informarea și educarea promptă a contribuabilor în legătură cu obligațiile lor; privind întocmirea corectă a declarațiilor de impunere, a ținerii unor evidențe corecte a veniturilor și cheltuielilor rezultate din activitatea desfășurată, pedepsele și sancțiunile care se aplică celor care încalcă prevederile legale. b#%l!^+a?

Printre măsurile ce se pot lua sau elemente ce ar putea fi conținute de viitoare acte normative în domeniu se pot înscrie:

1) corelarea sistemului fiscal cu realitățile socio-economice și realizarea unor strategii fiscale de minimum 4 ani, perioade pentru care cuvântul de ordine să fie stabilitatea;

Este nevoie de o corelare și perfecționare a legii nu până în intrarea ei în vigoare, ci mai ales dupa intrare și aplicarea ei. Dupa aplicare, lipsurile și neajunsurile constate de cei care aplica legea, apoi de organele de control să fie luate în calcul și apoi respectiva lege să fie modificată. Modificarea legii să nu apară în Monitorul Oficial doar ca titlu de modificare și doar cu părțile care se modifică. Măsura necesară ar fi republicarea legii în întregime cu modificările ulterioare încorpoarate. Drept rezultat legislația nu ar mai fi așa de stufoasă și s-ar perfecționa legea tot timpul.

2) aplicarea unei fiscalități specifice, adaptate fiecărui sector de activitate economică, de asemenea conform respectivei strategii, această măsura fiind extrem de utilă în condițiile lipsei inițiale de capital.

3) în urma acestor strategii supuse principiului publicității, să fie urmărită dezvoltarea câte unui domeniu de interes social, prin aplicarea unor niveluri de fiscalitate scăzute pentru respectivul domeniu;

4) micșorarea numărului cheltuielilor nedeductibile atunci când se calculează profitul impozabil, în mod gradual;

5) utilizarea unor modalități de rambursare a TVA mai eficiente pentru vânzările de bunuri și prestările de servicii în favoarea persoanelor fizice nerezidente;

6) eliminarea tratamentelor preferențiale în ceea ce privește obligațiile de plată către bugetul de stat și orice alt fel de obligații fiscale;

7) distribuirea plății taxelor și accizelor între producătorii și comercianții de băuturi alcoolice și țigări, astfel încât să se responsabilizeze comercianții finali atât cu privire la originea produselor vândute cât și la plata contribuțiilor către stat.;

8) organizarea unui sistem informatic integrat privind contribuabilii de orice fel si istoricul lor fiscal (inclusiv locurile de muncă anterioare, salariile obținute, impozitele plătite, codul fiscal personal)

9) introducerea aceluiași sistem informatic în stare să coreleze activitățile de colectare de fonduri cu cele ale trezoreriilor;

10) elaborarea prevederilor necesare pentru implementarea dosarului fiscal pentru persoanele fizice – toate aceste măsuri vor conduce la descurajarea muncii la negru;

11) anularea facilităților pentru adevărații sau așa-zisii revoluționari;

12) asigurarea unui sistem de pedepse/recompense pentru toți cei care lucrează în domeniul fiscal de stat, precum și realizarea unui sistem de salarizări satisfăcător și suficient pentru a indeparta tentațiile;

13) înființarea unui organ administrativ, care să aibă atributiile și logistică suficiente astfel încât să poată depista și trimite direct în judecată pe oricine a înfăptuit o fraudă.

14) utilizarea frecventă a controlului prin sondaj și trecerea pe un plan secundar a controlului permanent;

15) circulația banilor de la consumatorul final să se execute prin intermediul conturilor bancare sau cardurilor;

16) scăderea ratei inflație;

Pe lângă măsurile propuse pentru legiuitorii sistemului, mai sunt necesare de asemenea și prezentarea obligațiilor contribuabililor de a preveni producerea faptelor de evaziune fiscală:

a) efectuarea de activități permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizații emise de organul competent sau a unui alt temei prevăzut de lege.

b) obligația de declarare, la organul fiscal, în termen de cinci zile de la înregistrarea actelor în legătură cu subunitățile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine și oricare alte locuri în care se desfășoară activități producătoare de venituri, băncile în lei și în valută indiferent unde funcționează, în țară sau străinătate.

c) obligația de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri decât cele în care desfășoară activități producătoare de venituri.

d) obligația de evidențiere a veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente legale.

e) obligația declarării cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurilor mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titlul de creanță fiscală. Atunci când legea nu prevede obligația de depunere a declarației de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a impozitelor și taxelor pe care trebuie să le verse la buget.

f) obligația de plată la termen a impozitelor, taxelor datorate pentru veniturile sau bunurile impozabile.

g) obligația de a permite efectuarea controlului și de punere la dispoziția organelor de control a tuturor documentelor contabile, a evidențelor și oricăror alte materiale sau valorice solicitate în vederea cunoașterii realității obiectelor sau surselor impozabile/taxabile. b#%l!^+a?

4.3. Institutii abilitate in combaterea si prevenirea evaziunii fiscale

ANAF-AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înființată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, prin Ordonanța Guvernului nr. 86/2003, ca organ de specialitate al administrației publice centrală. Începând cu ianuarie 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În cadrul ANAF se organizează și funcționează, de asemenea, Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

A.N.A.F are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societății prin colectarea și de a administra eficace și eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum și de a îmbunătăți starea relațională instituție – contribuabil, contribuabil – instituție prin care se răspunde noilor cerințe ale cetățeanului în dubla sa ipostază de utilizator și beneficiar.

ANAF se bazează pe respectarea a două principii:

–  egalitatea contribuabililor în fața impozitului;

– eficiența colectării veniturilor bugetare.

 A.N.A.F își îndeplinește misiunea acționând în baza a trei orientări prioritare:

1) încurajarea conformării voluntare pentru prevenirea fraudei fiscale,  prin diversificarea și creșterea calității serviciilor și asigurarea unor proceduri simplificate.

2) combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate și orientat mai mult spre sectoarele cu risc ridicat de fraudă;

3) eficacitate și eficiență crescută în activitatea de colectare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru a garanta veniturile bugetare necesare.

Instituții componente ANAF

Garda Financiară

Garda Financiară functioneaza in tara noastra din anul 1991 si poate fi caracterizată succint prin referire la cel puțin trei repere esențiale în funcționarea oricărei instituții:

1) baza legislativă: constituită și funcționeaza în baza O.U.G. 91/2003 cu modificările și completările ulterioare, privind organizarea Gărzii Financiare și H.G. 533/2007 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare. Conform acestui cadru legal, Garda Financiară are ca obiectiv “combaterea oricăror acte și fapte din domeniul economic, financiar și vamal, care au ca efect evaziunea și frauda fiscală”.

2) structura – în prezent, Garda Financiară are în componență 42 secții teritoriale, constituite la nivel de județ și a municipiului București, coordonarea de la nivel central efectuându-se prin intermediul Comisariatului General.

3) personal – nivel de calificare – la nivelul anului 2008 din cele 1805 posturi aprobate prin HG 533/2007, Garda Financiară a funcționat cu un numar mediu 1 342 angajati, comisarii din componența instituției având studii superioare economice sau juridice.

Se evidențiază următoarele trăsături principale ale activității Gărzii Financiare:

a) capacitatea de abordarea unor tematici de control din domenii economice diverse;

b) disponibilitatea permanentă (24/7) dublata de reacția rapidă în mobilizarea personalului;

c) posibilitatea de a urmari și, după caz, a reconstitui întreg lanțul tranzacțional urmat de o marfă sau de documentele aferente acesteia;

d) adaptabilitate mare a personalului la schimbarile de legislație intervenite în domeniul financiar;

e) crearea, gestionarea și utilizarea unei baze de date adresate, necesare susținerii procesului de analiză de risc;

f) colaborarea eficientă cu alte instituții, în principal din zona investigației economice (Politie, Parchet, Vama, A.N.A.F.,O.N.C.P.S.B., D.L.A.F., ș.a).

Autoritatea națională a vămilor (ANV)

În cadrul structurii organizatorice a statului român, autoritatea vamală este o instituție complexă care joacă un rol fundamental atât din punct de vedere al fiscalității, îndeplinind totodata și funcția de  instrument de protecție a economiei naționale cu un efect semnificativ asupra sistemului social și de aparare a națiunii.

În esență, Autoritatea Națională a Vămilor asigură aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul vamal, îndeplinind în acest sens atribuțiile stabilite prin lege.

Astfel, pentru realizarea obiectului sau de activitate Autoritatea Națională a Vămilor exercită în principal, următoarele atribuții:

1) aplica in domeniul vamal măsurile specifice rezultate din programele b#%l!^+a?guvernamentale și din legislația în domeniul vamal; 

2) controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau aflate în tranzit, precum și bagajele însoțite sau neînsoțite ale călătorilor care trec frontiera de stat a României și verifică legalitatea și regimul vamal al acestora, potrivit reglementărilor vamale în vigoare;

3) reține, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislația vamală și pentru care legea prevede o astfel de sancțiune;

4) coordoneaza si indruma activitatea directiilor regionale vamale si a birourilor vamale pe linia prevenirii si combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, obiecte din patrimoniul cultural național;

5) urmărește, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operațiuni vamale;

6) aplică măsurile cu caracter vamal rezultate din acordurile de liber schimb sau comerț liber încheiate între România, pe de o parte, și Uniunea Europeană sau țările aflate în curs de integrare în Uniunea Europeana etc.

Inspecția Muncii este organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar subordinea Inspecției Muncii funcționează Inspectoratele Teritoriale de Muncă în fiecare județ și în Municipiul București.
         Inspecția Muncii este înființată și organizată în baza Legii nr. 108/1999 și a H.G. nr. 767/1999, cu modificările și completările ulterioare, are ca principal scop urmărirea îndeplinirii obligațiilor legale de către angajatori în domeniul relațiilor de muncă, precum și a celor referitoare la condițiile de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății salariațiilor și a altor participanți la procesul de muncă, în desfășurarea activității.

Inspectoratul Teritorial de Munca are următoarele atribuții:

1 ) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:

– încadrarea în muncă și încetarea activității persoanelor care desfasoară orice activitate în temeiul unui contract individual de munca sau al unei convenții civile de prestări de servicii;

– stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;

– stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;

– accesul fără nicio discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;

– respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;

2) în domeniul securității și al sănătății în muncă:

– acordă asistență tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;

– efectuează sau solicită măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afara acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;

– dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

– acordă angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă;

– retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă, daca constată că prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile legislației în vigoare;

– cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă;

– coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;

– controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

– controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în muncă și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.

Direcția  Antifraudă  Fiscală (DAF)

Direcția Antifraudă Fiscală desfășoară activități de inspectie fiscală în vederea combaterii fraudei fiscale și colaborează cu alte instituții abilitate pentru realizarea sarcinilor ce revin Agenției Naționale de Administrare Fiscală în domeniu.

Pentru a-si îndeplini atributiile, Direcția:

1)asigură elaborarea în termen și de calitate a tuturor lucrărilor din programul de activitate al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu aplicarea și respectarea strictă a legislației fiscale.

2)elaborează și supune spre aprobare conducerii Agenției Naționale de Administrare b#%l!^+a?Fiscală soluțiile și măsurile necesare pentru continua îmbunătățire a activității în domeniul antifraudei fiscale.

3) efectuează studii și analize pentru promovarea unor tehnici și metode moderne în domeniul antifraudei fiscale și a unui management performant și competitiv în această activitate.

4) organizează și urmărește desfășurarea activității de pregatire profesională a aparatului propriu al direcției  și respectarea întocmai a reglementărilor legale în domeniul realizării veniturilor cuvenite bugetului general consolidat.

5) colaborează cu direcțiile de specialitate din Agenția Naționala de Administrare Fiscală și Ministerul Finantelor Publice, cu direcțiile generale ale finantelor publice din județe și municipiul București și Direcția Generala a Marilor Contribuabili pentru:

6) participă la elaborarea programelor cadru privind sistemul informatic și de evidență a veniturilor bugetare, la nivel central și teritorial și formularea de propuneri care să faciliteze efectuarea inspecției fiscale în condiții de informatizare a evidenței.

7) întocmește și prezintă conducerii Agenției Naționale de Administrare Fiscală rapoarte, informări și note privind rezultatele activității desfășurate precum și a eficienței acțiunilor de verificare efectuate.

8) evaluează performanțele personalului propriu și formulează propuneri de măsuri pentru creșterea eficienței și autorității acestora.

9) acționează pentru menținerea unui inalt grad de integritate, etică și morală, în activitatea de inspectie fiscală și pentru respectarea Codului etic al inspectorului de control fiscal.

10) urmărește asigurarea secretului financiar-fiscal de către personalul cu atributii de inspectie fiscală  din direcție.

11) avizează, la solicitarea autorităților emitente, proiecte de acte normative privind activitatea financiar – fiscală și contabilă.

12) informează, de urgență, conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală despre cazurile deosebite de evaziune fiscală constatate și măsurile luate ori dispuse precum și despre cazurile de corupție în care sunt implicate persoane din activitatea de inspectie fiscală.

13) asigură culegerea de informații fiscale privind formele, căile, metodele și mijloacele de fraudare de către contribuabili a bugetelor administrate de Agenția Naționala de Administrare Fiscală, pe activități și categorii de contribuabili și constituirea unei baze de date în acest sens. Totodată, formulează propuneri de măsuri organizatorice și legislative de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.

14) elaborează și supune spre aprobare strategii și obiective de luptă contra evaziunii fiscale precum și metode și tehnici de depistare a faptelor de evaziune fiscală.

Capitolul 5. Studiu de caz la SC xxy SRL b#%l!^+a?

5.1. Prezentarea societatii SC xxy SRL

Societatea comercială xxy este persoană juridică din momentul recunoașterii de către judecatorul delegat și înregistrării în registrul comerțului, are forma juridică de SRL și își desfașoară activitatea în conformitate cu Legea nr. 31/1990 republicată și cu actul constitutiv.

În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect și alte documente întrebuințate în comerț, emanând de la o societate, trebuie să se menționeze denumirea, forma juridică, sediul social, capitalul social, numărul din registrul comerțului și codul unic de înregistrare.

Obiectul de activitate al societății

Domeniul principal de activitate este:

256-Tratarea și acoperirea metalelor; operațiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract

Activitatea principală este:

2561-Tratarea și acoperirea metalelor

Activități secundare:

2511-Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice

4120-Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale

2512-Fabricarea de uși și ferestre din metal

4332-Lucrări de tâmplarie și dulgherie

4941-Transporturi rutiere de mărfuri

4942-Servicii de mutare

Capitalul social subscris este de 200 lei numerar din care vărsat 200 lei, divizat în 20 părti sociale egale de 10 lei fiecare.

Aportul asociatului unic la constituirea capitalului social și părțile sociale ce ii revin:

P. V.: 200 lei, 20 părți sociale a cate 10 lei fiecare.

Reducerea sau majorarea capitalului social se pot face pe baza hotărârii asociatului unic cu respectarea prevederilor legale în acest sens.

Societatea poate fi administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați numiți prin actul constitutiv sau mai ales de asociatul unic. Administratorii răspund persoanl și solidar pentru orice daună pricinuită societății.

Mandatul dat administratorilor poate fi revocat sau prelungit prin hotărârea asociatului unic.

Administratorul societății este:

P. F., numit pe o perioadă nedeterminată.

Societatea poate înființa sedii secundare, agenții, sucursale, filiale, în țară și în străinătate, cu respectarea statului lor organic, cu îndeplinirea formalităților legale și înscrierea acestora în Registrul Comerțului.

Societatea se constituie pe o perioadă nelimitată începând cu data înscrierii în Registrul Comerțului. Durata inactivității societății nu poate depăși 3 ani.

Societatea poate fi continuată cu moștenitori și cu un asociat unic, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările și completările ulterioare.

5.2. Principalele operatiuni desfasurate de societate, verificate de DGFP

DGFP a înaintat o plângere penală Parchetului împotriva învinuitului P. F., administrator la SC xxy SRL. Prin plângerea înaintată de DGFP se solicită efectuarea cercetărilor față de numitul P. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, folosirea cu rea credință a creditului societății în folos propriu. Pe lângă acestea, el este cercetat și sub aspectul săvârșirii de fals intelectual și uz de fals.

Hotărârea DGFP de a nu aplica doar o simplă amendă, ci de a apela la autoritățile abilitate să efectueze cercetări penale, a fost luată în urma centralizării datelor, după controlul inopinat efectuat la SC xxy SRL, la sfârșitul lunii iunie 2014. Acest control a fost realizat în urma sesizărilor primite de la IJP Arges, Serviciul Poliție Economico-financiare.

Controlul DGFP a vizat verificarea modului de determinare și înregistrare a cheltuielilor în contabilitatea societății, de la înființarea ei până în iunie 2014, societatea conform situațiilor financiare depuse înregistrând pierdere în fiecare an.

Finanțiștii au constat următoarele nereguli:

1) în luna iunie 2013, SC xxy SRL a înregistrat pe costuri cheltuieli cu convorbiri telefonice în valoare de de 3720 lei cu TVA, din totalul acestor sume s-a stabilit, în urma controlului că suma de 2480 lei cu TVA, reprezentau contravaloarea convorbirilor internationale și a convorbirilor de tip “roaming”. În plângerea Direcției de Finanțe se mentionează că “întrucât facturile cercetate, adica cele aferente convorbirilor internationale si b#%l!^+a?de tip “roaming” nu figureaza pe numele societății SC xxy SRL, ci pe numele persoanei fizice P. F., administratorul societatii, cheltuielile respective nu pot fi considerate deductibile la calculul profitului impozabil și al TVA-ului deductibil, întrucât nu sunt aferente veniturilor realizate de societate.”

Conform Codului Fiscal, pentru a beneficia de deducere a TVA-ului aferente intrărilor, contribuabilii sunt obligați “ să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt în proprietatea acesteia”, ceea ce nu a fost cazul în situația menționată.

În contabilitatea societății s-au depistat următoarele operațiuni:

a) înregistrarea cheltuielilor telefonice:

% = 401 (Orange) 3720 lei

626 Furnizori (P) 3000 lei

Cheltuieli postale si taxe de telecomunicatii (A)

4426 720 lei

TVA deductibila (A)

b) plata furnizorului de telefonie mobilă( Orange) conform Registrului de Casă:

401 (Orange) = 5311 3720 lei

Furnizori (P) Casa in lei (A)

În mod normal, dacă s-ar fi luat la calculul impozitului și TVA-ului doar facturile de pe numele societății, atunci înregistrările din contabilitate ar fi trebuit să arate astfel:

-înreg. serviciilor telefonice în suma de 1240 lei:

% = 401 (Orange) 1240 lei

Furnizori (P) 1000 lei

Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații (A)

4426 240 lei

TVA deductibilă (A)

S-a constatat de către organele de control că fapta săvârșită în contabilitate a adus prejudiciu Bugetului de Stat în valoare de 2480 lei, (cheltuiala de 2000 lei și TVA de 480 lei)

Conform Legii “Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedespsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi urmatoarea faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”

2) în urma controlului, inspectorii au constatat că o sumă mare de bani a fost retrasă din casă, în perioada 10 iulie – 20 decembrie 2013 sub formă de Avansuri de trezorerie-cont 542). În urma investigării, administratorul nu a putut justifica sumele retrase. Astfel, la data de 20 decembrie 2013, conform Fișei de Cont prezentată în Anexa 1, SC xxy SRL figurează cu avansuri de trezorerie ridicate și nejustificate, în suma de 150.000 lei. Faptul că societatea, de la înființare până în prezent a înregistrat pierdere, corelat cu suma de bani retrasă de administrator, nu poate explica rațiunea societății de a exista.

În contabilitatea societății s-a efectuat următoarea înregistrare aferentă retragerii avansurilor de trezorerie:

542x = 5121x 150.000 lei

Avansuri de trezorerie (A) Conturi la bănci în lei (A)

Această retragere a sumelor de bani nejustificate, se pedepsește conform legii, prin folosirea cu rea-credință a creditului societății, într-un scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu, fapte prevăzute și pedepsite de legea.

3) tot în urma controlului efectuat, finanțiștii au constatat că pentru anumite lucrări efectuate de către SC xxy SRL la clienți ca și METACOM SRL si INTERCOM SA, valoarea materialelor consumate pentru care s-a dedus TVA-ul era mult mai mare decât valoarea materialelor facturate clientului pentru care s-a colectat TVA-ul.

În contabilitatea întreprinderii, s-au efectuat urmatoarele operațiuni:

– achiziția de materiale:

% = 401.x 100.000 lei

Furnizori (P)

302 80.645 lei

Materiale consumabile(A)

4426 19.355 lei

TVA deductibilă (A)

– darea în consum a materialelor utlizate, conform Bonurilor de Consum:

602 = 302 60.000 lei

Cheltuieli privind materialele Materiale consumabile

Consumabile (A) (A)

=>TVA deductibila = 19.355 lei

– prestarea de servicii de curațenie executate la clienți

411.x = % 50.000 lei

Clienți (A)

704.x 40.323 lei

Venituri din lucrări executate și servicii prestate (P)

4427 9.677 lei b#%l!^+a?

TVA colectată (P)

=>TVA colectata = 9.677 lei

Diferența dintre TVA-ul deductibil și TVA-ul colectat reprezintă un TVA de recuperat pentru societate în sumă de 9.678 lei.

4) de asemenea s-a mai constatat că în luna august 2013, amenzi și penalități în valoare de 3.720 lei au fost considerate ca fiind deductibile în contabilitatea întreprinderii.

S-au încalcat astfel prevederile Codului Fiscal conform căruia” amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu exceptia majorărilor al caror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri.”

În contabilitatea societății, s-au constatat următoarele operațiuni:

– înregistrarea amenzilor de la Primărie:

% = 401 (Primăria locală) 3.720 lei

Furnizori (P)

3.000 lei

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (A)

720 lei

TVA deductibilă (A)

S-a adus prejudiciu statului în valoare de 3.720 lei,

În contabilitate trebuiau făcute următoarele înregistrări:

– evidențierea amenzii de la Primărie

6581 = 448.x 3.720 lei

Despăgubiri, amenzi și penalități (A) Alte datorii și creanțe

in legatura cu bugetul statului (P)

– plata amenzii, conform EC sau RC:

448.x = 5311/5121.x 3.720 lei

Alte datorii și creanțe cu bugetul statului (P) Casa în lei/conturi la bănci în lei (A)

5) firma SC xxy SRL a achiziționat pe 14.07.2012 o mașină de spălat suprafețe din ciment și lemn în valoare de 50.000 lei (fara TVA), reevaluându-l la 01.08.2013 la un preț de 70.000 lei. În contabilitate au avut loc următoarele operațiuni:

– înregistrarea utilajului în luna iulie (ca și mijloc fix, având valoarea mai mare de 1.800 lei fără TVA, și durata de utilizare fiind mai mare de 1 an):

% = 404.x 62.000 lei

Furnizori de imobilizări (P)

2131.x 50.000 lei

Echipamente tehnologice

(mașini, utilaje și instalații de lucru) (A)

4426 12.000 lei

TVA deductibilă (A)

– înregistrarea amortizării aferente utilajului începând cu următoarea lună până în momentul reevaluării (01.08.2010-01.08.2011):

6811 = 28131.x 8340 lei

Cheltuieli de exploatare privind Amortizarea instalațiilor, mijloacelor de

amortizarea imobilizărilor (A) transport, animalelor si planțatiilor (P)

Durata de amortizare a utilajului =6 ani

Amortizarea lunară=50.000 lei : 72 luni =695 lei

Amortizarea anuală=Am.lunara*12 luni=695*12=8340 lei

– înregistrarea la 01.08.2011 a reevaluării utilajului la valoarea de 70.000 lei:

2131.x = 105 20.000 lei

Echipamente tehnologice Rezerve din reevaluare (P)

(mașini, utilaje și instalații de lucru) (A)

– după reevaluare, până în momentul controlului, amortizarea s-a înregistrat astfel:

6811 = 28131.x 12.837 lei

Cheltuieli de exploatare privind Amortizarea instalațiilor, mijloacelor de

amortizarea imobilizărilor (A) transport, animalelor si plantațiilor (P)

Amortizarea lunară=70.000/(5ani*12luni)=1167 lei

Amortizarea anuală=Am.lunara*11 luni=1167*11 luni=12.837 lei

Prin înregistrarea utilajului la un preț supraevalauat, s-au urmărit creșterea amortizării fiscale care se deduce din venitul impozabil. Supraevaluarea utilajului fiind o tehnică de evaziune fiscală, s-a prejudiciat statul cu suma de 4497 (diferența dintre amortizarea utilajului după reevaluare și cea a utilajului înainte de evaluare, adica 12837 lei si 8340 lei ).

6) societatea a achiziționat în luna martie 2013 din Turcia (operațiune considerată b#%l!^+a?ca fiind import, pentru care se plătește TVA și taxe vamale, deoarece nu se regăsește în Uniunea Europena) materiale consumabile necesare desfășurării activității (detergenți și alți aditivi speciali, deșeuri din hârtie, pensule, vopsea). Suma facturii aferente era în valoare de 100.000 lei. Pe lângă factura de materiale, s-a mai gasit și o factura de consultanță tehnică în suma de 100.000 lei, în total cele două facturi având valoarea de 200.000 lei. Ca urmare a verificării documentelor aferente operațiunii de achiziție, s-a constatat faptul că veridicitatea documentului era pusă la îndoială – în ceea ce privește ștampila folosită. Pentru o mai bună verificare, s-a procedat la determinarea partenerului de afaceri străin, și luarea legăturii cu el. Organele de control au cerut o copie după factura emisă de acesta, și s-au constatat urmatoarele:

1) în contabilitatea SC EDIL EXPERT SRL:

– înregistrarea achiziției de materiale (contravaluarea facturii în suma de 100.000 lei):

% = 401.x 100.000 lei

Furnizori (P)

302 80.645 lei

Materiale consumabile (A)

4426 19.345 lei

TVA deductibilă (A)

– înregistratrea facturii de consultanță tehnică în valoare de 100.000 lei:

% = 401.x 100.000 lei

Furnizori (P)

628 80.645 lei

Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți (A)

4426 19.345 lei

TVA deductibilă (A)

La vamă, pentru factura de materiale s-a înregistrat o taxă vamală de import în valoare de 8.065 lei, pentru suma de 80.645 lei.

Taxa vamală=Prețul total al facturii*10%

TVA în vamă=(Prețul total al facturii+Taxa vamală)*24%=(100.000+8.065)*24%=25.936 lei

Iar pentru factura de consultanță tehnică nu s-a reținut nicio taxă vamală (serviciile de marketing, management, consultanță, know-how fiind scutite de taxa vamală)

2) în contabilitatea SC MUELHAN SRL:

-înregistrarea vânzării de produse:

411.x = % 200.000 lei

Clienți (A) 701 161.290 lei

Venituri din vânzarea produselor finite (P)

4427 38.710 lei

TVA colectată (P)

S-a determinat, în urma comparării situației celor două societăți faptul că SC EDIL EXPERT SRL a procedat la falsificarea documentelor, prin aceasta urmărind să beneficieze de un TVA aferent facturii de consultanță, și pentru care sa nu plătească nicio taxă vamală.

Astfel s-a adus un prejudiciu total de:

-taxe vamale: 8.065 lei (reprezentând taxa vamală neînregistrată aferentă facturii de consultanță)

-TVA nereținut: 25.936 lei

7) în urma verificării balanței de verificare de pe luna decembrie 2013, contul 419 ”Clienți-creditori”, un cont de pasiv prezintă sold creditor în valoare de 25.000 lei. Astfel, în urma controlului în amănunt, s-a constatat că nu s-a facturat, evidențiat și nu s-a virat TVA-ul aferent avansurilor încasate de la clienți după cum se prezintă balanța analitică a contului 419 desfășurată la Anexa 2. Sumele respective s-au încasat prin bancă, dar pentru ele nu s-a colectat TVA-ul aferent. TVA-ul aferent acestor avansuri nu a fost înregistrat în jurnalele de vânzări, iar în contabilitate se prezintă următoarea înregistrare:

-încasarea avansurilor primite de la clienți-creditori:

5121.x = 419.x 25.000 lei

Conturi la bănci în lei (A) Clienți creditori (P)

S-a constatat de către organele de control că nu s-a colectat un TVA în sumă de 4839 lei, aferent încasărilor de la soldul contului 419, deci un alt prejudiciu adus statului.

8) în actul de control, se menționează că SC xxy SRL a achiziționat în perioada noiembrie 2013-ianuarie 2014 o serie de bunuri ce constau în: tâmplărie, parchet laminat, gresie, faianță, de la societatea SC R. SRL. S-a constatat că societatea comercială nu figurează în baza de date a unităților specializate (conform declarației 394 – declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național). Facturile respective întruneau suma de 100.000 lei pentru care s-a dedus un TVA de 19.355 lei. Prin deducerea TVA-ului de pe facturile aparținând firmelor fictive sau prin b#%l!^+a?deducerea TVA-ului ce nu aparțin societăților comerciale emitente, s-au încălcat dispozițiile legale. Fapta de a evidenția prin acte contabile sau alte documente contabile, în intregime sau în parte, de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și contribuției se pedepsește conform legii cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi, sau amendă de la 1000 lei-10.000 lei. În contabilitatea SC xxy SRL, s-au descoperit următoarele înregistrări:

-achiziția de tâmplărie, faianță, parchet laminat, hotă și frigidere și înregistrarea acestora pe Imobilizări corporale în curs de execuție-(cont 231, de activ, care începe prin a se debita cu valoarea imobilizărilor corporale facturate de furnizori):

% = 401.x 100.000 lei

231 Furnizori (P) 80.645 lei

Imobilizări corporale în curs de execuție (A)

4426 19.355 lei

TVA deductibilă (A)

-dupa terminarea ”achiziției de bunuri pentru amenajarea sediului”, suma de 80.645 lei a fost trecută în lista mijloacelor fixe-cont 214 (de activ), pentru care a început să se calculeze amortizarea necesară (urmând să fie amortizată pe o perioadă de 3 ani).

-înregistrarea amenajării pe mijloc fix:

214.x = 231.x 80.645 lei

Mobilier, aparatură birotică, Imobilizări corporale în curs de execuție (A)

echipamente de protecție a

valorilor umane și materiale (A)

Baza de calcul amortizare:

Amortizare anuală=Valoarea 214.x /3=80.645/3=26.882 lei

Amortizare lunară=Valoarea 214.x/(3*12)=80.645/36=2.240,14 lei

-înregistrarea amortizării începând cu luna februarie 2012:

6811 = 2814.x 2.240.14 lei

Cheltuieli de exploatare privind Amortizarea altor imobilizări corporale (P)

amortizarea imobilizărilor (A)

SC xxy, prin această operațiune a adus prejudiciu statului în valoare de:

-TVA deductibil=19.355 lei

-reducerea bazei de impozitare pentru calculul profitului cu valoarea amortizării calculate pe 4 luni: 2.240,14 lei*4=8.960,56 lei

Firma a încălcat prevederile conform carora documentele justificative care nu sunt procurate pe căile stabilite prin normele legale și nu sunt corect întocmite, nu pot fi înregistrate în contabilitate. Administratorul firmei nu a putut invoca, în cazul bunurilor achiziționate de la firma fictivă, faptul că a fost înșelat, deoarece legea prevede că toți ” contribuabilii plătitori de taxa pe valoarea adaugată sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori facturi fiscale ori documente legale aprobate pentru toate bunurile și serviciile achiziționate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adaugată mai mare de 2000 lei, să solicite și copia documentului legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adaugată a furnizorului sau prestatorului”.

9) la SC xxy SRL, în luna aprilie 2014 a intervenit și un control inopinat de la ITM, în urma neplății la timp a comisionului pentru concedii si indemnizatii datorat (cota de 0,85%).

Inspectorii de muncă în cadrul acțiunii de control au solicitat următoarele documente:

a) registrul de evidență a salariaților cu:

-documentele de plata salariilor semnate de salariați (statele de salarii);

-actele ce atestă plățile către bugetul asigurărilor sociale de stat, de sănătate, de constituire a fondului pentru plata ajutorului de șomaj;

-balanța de verificare contabilă pentru verificarea fondului de salarii;

-foaie colectivă de prezență a salariaților;

-documente justificative privind acordarea concediilor de odihnă, concedii fără plată, concedii de studii, concedii medicale;

În urma chestionării angajaților, precum și a verificării statelor de plată de pe ultimele 3 luni, s-au constatat anumite nereguli.

Neconformitățile constatate în timpul controlului au fost următoarele:

-nerespectarea duratei maxime legale de muncă( fiecare angajat find trecut în cartea de muncă cu 8 ore/zi, dar el lucrând și 12-13 ore);

-modificarea unor clauze din contractul de muncă fără consimțământul angajaților;

-desfaceri abuzive ale contractelor individuale de muncă;

-munca parțial neevidențiată și nefiscalizată, prin așa-zisa ” plată în mână”

Nepontarea lunară totală în raport cu numărul de ore prestate în serviciu, a adus după sine și plata unor contribuții mai mici la Bugetul asigurărilor sociale și Bugetul de Stat.

Conform ultimului stat aferent lunii martie 2014 (prezentat în Anexa 3) situația salariațiilor era următoarea: b#%l!^+a?

A. M.-ore lucrătoare -176; ore lucrate 156, restul 20 ore nelucrate;

B. A.-ore lucrătoare -176 ore lucrate 158, restul 18 ore nelucrate;

F. M.-ore lucrătoare -176; ore lucrate 156, restul 20 ore nelucrate.

I. P.-ore lucrătoare-176; ore lucrate-145, restul 31 ore nelucrate.

M. A.-ore lucrătore-176; ore lucrate 145-restul 31 ore nelucrate.

Conform statului de salarii, au avut loc următoarele înregistrări în contabilitate:

-înregistrarea cheltuielilor cu drepturile salariale brute cuvenite salariatului (TDB)

641 = 421 lei 3.900 lei

Cheltuieli cu salariile personalului (A) Personal – salarii datorate (P)

-înregistrarea reținerilor aferente salariului:

CAS (10,5%) = 3.900*10,5%=410 lei

CASS (5,5%) =3.900*5,5%=215 lei

CFS (0,5%)=3.900*0,5%=20 lei

Total rețineri=645 lei

Venituri impozabile (V.imp)= 3900-645=3255 lei

Impozitul pe venitul din salarii (16%) = (V.imp-Ded.pers) * 16% = (3.255-1250) * 16% = 321 lei

Rest de plată (R.P.)=3.900-645-321=2.934 lei

421 = % 966 lei

Personal – salarii datorate (P) 444 321 lei

Impozit pe venituri de natura salariilor (P)

4312 410 lei

Contribuția personalului la CAS (P)

4314 215 lei

Contribuția personalului la CASS (P)

4372 20 lei

Contribuția personalului la fondul de șomaj (P)

-înregistrarea contribuțiilor angajatorului( reprezinta cheltuielile)

CAS (20,8%)=4.500*20,8%=936 lei

CASS (5,2%)=4.500*5,2%=234 lei

CFS (0,5%)=4.500*0,5%=23 lei

ACC MUNCĂ (conform cod CAEN 256=0,279%)=4.500*0,279%= 13 lei

CON ȘI INDEMNIZAȚII (0,85%)=4.500*0,85%=38 lei

FOND DE GARANTARE (0,25%)=4500*0,25%=11 lei

6451 = 4311 936 lei

Contribuția unității la CAS (A) Contribuția unității la CAS (P)

6453 = 4313 234 lei

Contribuția unității la CASS (A) Contribuția unității la CASS (P)

6452 = 4371 23 lei

Contribuția unității pt fondul de șomaj (A) Contribuția unității la fondul de șomaj (P)

635 = 4315 23 lei

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și Contribuția unității la accidentele de vărsăminte asimilate (A) munca

635 = 4373 11 lei

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și Contribuția unității la fondul de garantare (P)

vărsăminte asimilate (A)

635 = 4316 38 lei

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și Contribuția unității la concedii și indemnizații(P)

vărsăminte asimilate (A)

Acestea au fost contribuțiile virate la bugetul de stat, dar dat fiind faptul că administratorul nu a pontat salariații ca muncind toată luna, s-a produs o evitare a plății unor sume de bani către bugetul de stat după cum urmează:

TOTAL DREPTURI BÃNEȘTI=4500 lei

CAS-angajați =4.500*10,5%=473-410(platiți)=63 lei

CASS-angajați=4.500*5,5%=248 lei-215(platiți)=33 lei

FD SOMAJ-angajați=4.500*0,5%=23-20(platiți)=3 lei

IMP=(4.500-1.250)*16%=3250*16%=520-321(platiți)=199 lei

Pentru aceste sume de bani, inspectorii au urmat procedurile, calculând majorări și penalități de întârziere, după ce s-a refăcut baza de impozitare

Astfel, în sectorul muncii, SC xxy SRL a produs încă un prejudiciu statului în sumă de 298 lei, majorări de întârziere 6 lei, iar penalități în sumă de 10 lei.

b#%l!^+a?

5.3. Concluzii privind activitatea desfășurată la SC xxy SRL

Principalele metode de săvârșire a fraudelor în această societate, evidențiate de controlul inspectorilor din cadrul ITM și inspectorii DGFP sunt:

-utilizarea “firmelor fantomă/fictive”, prin realizarea achiziției de bunuri folosite pentru “amenajarea sediului”. Aceste firme nu figurează în evidența unităților specializate, în concluzie operațiunea este falsă;

– înregistrarea unor cheltuielile telefonice precum și amenzile ca fiind deductibile, astfel beneficiind de TVA-ul deductibil și de reducerea bazei de impozitare a profitului;

-supraevaluarea utilajului folosit pentru spălare, în scopul amortizării lui și reducerii bazei de impozitare a profitului;

– departajarea facturilor de bunuri importate din Turcia, urmărindu-se evitarea plății taxelor vamale aferente;

-ridicarea unor sume de bani nejustificați din casieria unității, știind că firma de la înființare este în pierdere;

-munca parțial evidențiată în pontajele aferente salariaților, tocmai pentru a se evita plata datoriilor cuvenite către bugetul de stat.

Pe baza concluziilor inspectorilor, s-a hotărât adoptarea următoarelor măsuri:

a) în legatură cu cheltuielile de telefonie mobilă de pe numele administratorilor, se procedează la eliminarea sumei de 2000 lei din bazei de impozitare și adaugarea ei la calculul profitului, dupa cum urmează:

Cheltuieli nedeductibile de 2.000 lei la care se aplica:

Majorari de intarziere= 73 lei (365 zile*0,01%/zi*2.000 lei)

Penalități= 114 lei (2.000+73)*11 luni*0,5%/luna

Impozitul pe profit aferent sumei de 2000 lei este de 320 lei;

b) pentru retragerile de numerar nejustificate, se aplică o amendă de 5000 lei, ce urmeaza a fi virate în contul de Venituri din amenzi;

c) pentru amenzile înregistrate în contabilitate ca fiind deductibile, se reface baza de impozitare, și se mărește profitul cu suma de 3450 lei, pentru care se calculează:

Majorări de întârziere=116 lei (3450*335zile*0,01%/zi)

Penalități=(3450+116)*11 luni*0,5%/luna=196 lei

Impozit pe profit=552 lei( 3450*16%);

d) în ceea ce privește reevaluarea utilajului la o valoare mai mare, se procedează la mărirea profitului cu suma de 4497 lei , pentru care se aplică:

Majorări =4497*365 zile*0,01%/zi=164 lei

Penalităti=(4497+164)*12 luni* 0,5%/luna=280 lei

Impozit pe profit=4497*16%=720 lei;

e) în legătură cu factura de mărfuri achiziționată din Turcia se procedează la:

-perceperea taxei vamale pentru “factura de consultanță tehnică” în valoare de 100.000 lei astfel: TAXA VAMALÃ=100.000*10%=10.000 lei

-plata TVA-ului pentru factura falsă în valoare de 25.936 lei

Aferent acestor măsuri, se percep și majorările în sumă de 1167 lei (450 zile*0,01%/zi*25.936) cât și penalități de întârziere în valoare de 2033 lei (25936 lei+1167*15 luni*0,5%/luna);

f) în ceea ce privește soldul debitor de la contul 419, se procedează la întocmirea facturilor în sumă de 25.000 și o amendă de 2.000 lei;

g) pentru facturile de achiziție tâmplarie, gresie, faianță cât și parchet laminat se procedează la mărirea bazei de impozitare a profitului cu amortizarea efectuată pe cele 4 luni în sumă de 8960,56 lei;

h) inspectorii ITM au decis amendarea firmei SC xxy SRL cu suma de 1500 lei pentru nerespectarea obligațiilor de angajator și obligația la plată a sumei de 298 lei cu majorările și penalizările aferente (în sumă de 16 lei).

Concluzii b#%l!^+a?

Fenomenul evaziunii fiscale produce multiple efecte atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel individual, al contribuabilului, în primul rând nefavorabile, dar și unele efecte benefice, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, prin urmare o încercare de sistematizare a tuturor acestor efecte este dificil de realizat și în același timp foarte riscantă.

Contează, în acest sens, poziția pe care se situează cel ce face o astfel de analiză, indicat fiind ca cercetătorul fenomenului numit evaziune fiscală să privească echidistant interesul individual și pe cel al statului, în ceea ce privește evaziunea fiscală.

Evaziunea fiscală, în diversele sale forme de manifestare, reprezintă o amenințare reală pentru procesele de realizare a veniturilor statului ca urmare a nedeclarării și neplății sumelor reprezentând accize, T.V.A., taxe vamale sau impozit pe profit corespunzătoare activităților ilegale. Mai mult decât atât, prin sustragerea de la impozitare se acumulează profituri mari în mâna unor grupuri restrânse de persoane în detrimentul celorlalți contribuabili, sarcina fiscală fiind astfel distribuită inechitabil.

Analiza fenomenului trebuie efectuată prin prisma raportului dintre efectele sale benefice (formarea capitalului) și eforturile sau costurile acestuia (o mare risipă de resurse bugetare, crearea de inechitate în veniturile disponibile ale contribuabililor, etc). De asemenea, trebuie să se țină seama că efectul benefic al intervenției statului (în susținerea unui anumit grad de evaziune fiscală), în special sub raport legislativ, este direct, imediat și, ca să spunem așa, vizibil, în timp ce efectele ei nefaste sunt treptate și indirecte, neperceptibile.

Contradicțiile pe care acest fenomen le induce, mai ales într-un sistem democratic (între nevoia generală de resurse financiare din impozite și sustragerea ilegală de la plata acestora; între contribuabilii care își achită conștiincios obligațiile fiscale și cei care urmăresc sustragerea de la plata acestora, ceea ce conduce la mărirea ecartului dintre veniturile disponibile ale primilor și ale celor din urmă, etc.) fac necesară „lupta” permanentă pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Evoluția evaziunii fiscale în România, a fost una ascendentă, reflectată atât prin sumele din ce în ce mai mari, în termeni reali, sustrase bugetului public, cât și prin metodele și tehnicile de sustragere. Practic acestea au evoluat continuu, din 1989, de la simpla evaziune fiscală tradițională, realizată prin nedeclararea unor venituri, la metode din ce în ce mai elaborate și mai complexe, mijlocele și pârghiile de ordin legislativ și administrativ dovedindu-se ineficiente în lupta împotriva acestui flagel.

Evaziunea fiscală, la ora actuală, în țara noastră, se îmbină armonios și cu alte infracțiuni economico-financiare, cum sunt: bancruta frauduloasă, contrabanda, spălarea banilor, etc., precum și cu activitățile de crimă organizată. Marii evazioniști au devenit, treptat, foarte puternici și cu destul de multă influență, ceea ce face ca, în mediul corupt ce caracterizează societatea românească, aplicarea legii și a măsurilor de tragere la răspundere a acestora să fie mult îngreunate.

Referitor la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale trebuie spus, încă de la început, că fenomenul evaziunii fiscale, atât, în forma sa legală cât și în forma sa frauduloasă, nu poate fi complet eradicat și aceasta pentru că legi fiscale perfecte nu există, iar inventivitatea contribuabilului nu are limite și, mai mult decât atât, oricât de drastice ar fi sancțiunile aplicate întotdeauna vor exista contribuabili pentru care câștigurile din fraudarea fiscului vor depăși riscurile la care aceștia se expun. Acest fenomen își va face simțită prezența atât timp cât va exista și impozitul, ca formă de prelevare obligatorie a unei părți din venitul sau averea contribuabilului, care nu va plăti decât acel impozit pe care nu poate sa nu-l plătească.

În aceste condiții, lupta împotriva evaziunii fiscale are în vedere limitarea la maxim posibil a acesteia și a efectelor sale negative, aceasta ducându-se pe două planuri, de o parte pe planul prevenirii, iar pe de altă parte pe planul represiunii fenomenului.

În privința evaziunii fiscale licite, aceasta poate fi evitată, numai, prin îmbunătățirea cadrului juridic prin care a devenit posibilă, însă, de cele mai multe ori, existența unor interese politice, economice și sociale, determină tolerarea tacită a acestui fenomen.

Metodele și tehnicile de combatere a fraudei fiscale, în special în planul prevenirii acesteia, trebuie să aibă în vedere, în principal, perfecționarea sistemului fiscal, pe de o parte, și, pe de altă parte, perfecționarea controlului fiscal.

Perfecționarea sistemului fiscal se poate realiza prin îmbunătățirea politicii fiscale și bugetare și prin reducerea presiunii fiscale.

În ceea privește reprimarea fenomenului evazionist, aceasta se poate realiza printr-o sancționare corespunzătoare a celor vinovați.

Legislațiile fiscale ale țărilor cu economie de piață au prevăzut pedepse pentru faptele de evaziune fiscală săvârșite de agenții economici. Sancțiunile sunt îndreptate, în special, spre recuperarea sumelor sustrase de la plata, a dobânzilor, penalităților și a altor diferențe de plată stabilite de organele de control. La acestea se adaugă pedepsele adiacente, respectiv, b#%l!^+a?sancțiunile contravenționale, penale sau administrative.

Studiile efectuate și aplicate îndeosebi în țările puternic dezvoltate au demonstrat că aplicarea celor mai aspre măsuri au nu numai un rol reparator, de a incasa impozitul stabilit cu ocazia descoperirii lui, dar și un rol preventiv pentru descurajarea acestor fapte, prin aplicarea corectă și fără discriminare a sancțiunilor precum și prin mediatizarea cazurilor descoperite. De aceea, sancțiunile fiscale trebui să fie diversificate și suficient de aspre în raport cu gravitatea faptelor, cu nivelul impozitului sustras, de recidivă, etc. Trebuie avut, însă, în vedere faptul că într-o economie cu un înalt nivel al corupției în rândul funcționarilor publici, ratele de penalizare foarte înalte pot determina nu atât reducerea evaziunii fiscale cât mai ales intensificarea corupției.

În ceea ce privește rezultatele obținute în planul inhibării și limitării fenomenului în țara noastră, acestea pot fi considerate modeste. Cauzele sunt multiple: unele incoerențe legislative, prevederi ambigui pentru aceleași impozite în mai multe legi, un aparat fiscal nu îndeajuns de specializat și motivat, un aparat judecătoresc luat prin surprindere de complexitatea fenomenelor economico-financiare în comparație cu pregătirea și practica judecătorească, etc.

Bibliografie

Tratate si monografii

Adam Smith, Avuția națiunilor (Wealth of Nations 1776), Editura Academiei, București,1965

C. Corduneanu, Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998

C. G. Buzan, Paradisurile fiscale si centrele financiare offshore, Editura C.H. Beck, București, 2011

C. I. Gliga, Evaziunea fiscală – Reglementare, Doctrină, Jurisprudență, Editura CH. Beck, București, 2007

D. D. Șaguna, M. E. Tutungiu, Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București, 1995

D. D. Șaguna, P. Rotaru, Drept Financiar și Bugetar, Editura All Beck, București, 2003

D. Pătroi, Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspect contravențional și caracter infracțional, Ed. a IIa, Editura Economică, București, 2007

G. Biris,  Despre fiscalitate si bun simt. Despre fiscalitate si competitivitate, Editura Universul Juridic, București, 2012

Gh. D. Bistriceanu, Sistemul Fiscal al României, Editura Universitară, București 2008

I.Văcărel și colectiv, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a IV-a, București, 2004

I.Văcărel și colectiv, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a IV-a, București, 2003

L. Țâțu, C. Șerbănescu, D. Ștefan, C. Marinescu, A. Nica, Fiscalitate și control fiscal, Editura ANER, București, 2002

L. Țâțu, Fiscalitate, de la lege la practică, Editura C.H.Beck, București, 2007

M. Șt. Minea, C. F. Costaș, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului lll, Editura Rosetti, București, 2006

N. Hoanță, Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000

N. Hoanță, Evaziunea Fiscală, Ed. a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2010

V. Beju, Resursele financiare publice – Evaziunea fiscală și corupția, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006

Legislatie

Legea nr . 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în M.Of. nr. 299/24 oct. 1994, abrogata

Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal, publicata in M.O. nr. 672 din 27/07/2005 cu modificarile si completarile ulterioare

Surse web

http://adevarul.ro/economie/business-international/paradisurile-fiscale-europei-duca-mai-ramane-urma-crizei-competitiei-asia-1_51b5ca2dc7b855ff56790a69/index.html

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/tax_ro.pdf

http://legeaz.net/legea-31-1990/art-11

http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-dragos-patroi-suprafiscalizarea-saraciei-sau-subimpozitarea-bogatiei-12265143

http://www.dw.de/oecd-ia-%C3%AEn-colimator-paradisurile-fiscale/a-16960440

http://www.financejournal.ro/fisiere/revista/51725386828_BUZIERNESCU_RO.pdf

http://www.offshore.ro/offshore-scop-si-avantaje.php

http://www.transparency.org.ro/stiri/comunicate_de_presa/30ianuarie/index.html

http://www.ziare.com/impozit/evaziune/evaziune-fiscala-la-nivel-mondial-care-sunt-afaceristii-si-politicienii-romani-implicati-in-scandal-1228362

ANEXE

ANEXA NR.1 : Fisa de cont 542 – Avansuri de trezorerie :

ANEXA NR.2

Balanța analitică a contului 419 – clienți creditori :

ANEXA NR.3: Statul de salarii aferent lunii martie la SC xxy SRL

#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== Bіblіοgrɑfіе ===

Bibliografie

Tratate si monografii

Adam Smith, Avuția națiunilor (Wealth of Nations 1776), Editura Academiei, București,1965

C. Corduneanu, Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998

C. G. Buzan, Paradisurile fiscale si centrele financiare offshore, Editura C.H. Beck, București, 2011

C. I. Gliga, Evaziunea fiscală – Reglementare, Doctrină, Jurisprudență, Editura CH. Beck, București, 2007

D. D. Șaguna, M. E. Tutungiu, Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București, 1995

D. D. Șaguna, P. Rotaru, Drept Financiar și Bugetar, Editura All Beck, București, 2003

D. Pătroi, Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspect contravențional și caracter infracțional, Ed. a IIa, Editura Economică, București, 2007

G. Biris,  Despre fiscalitate si bun simt. Despre fiscalitate si competitivitate, Editura Universul Juridic, București, 2012

Gh. D. Bistriceanu, Sistemul Fiscal al României, Editura Universitară, București 2008

I.Văcărel și colectiv, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a IV-a, București, 2004

I.Văcărel și colectiv, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a IV-a, București, 2003

L. Țâțu, C. Șerbănescu, D. Ștefan, C. Marinescu, A. Nica, Fiscalitate și control fiscal, Editura ANER, București, 2002

L. Țâțu, Fiscalitate, de la lege la practică, Editura C.H.Beck, București, 2007

M. Șt. Minea, C. F. Costaș, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului lll, Editura Rosetti, București, 2006

N. Hoanță, Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași, 2000

N. Hoanță, Evaziunea Fiscală, Ed. a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2010

V. Beju, Resursele financiare publice – Evaziunea fiscală și corupția, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006

Legislatie

Legea nr . 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în M.Of. nr. 299/24 oct. 1994, abrogata

Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal, publicata in M.O. nr. 672 din 27/07/2005 cu modificarile si completarile ulterioare

Surse web

http://adevarul.ro/economie/business-international/paradisurile-fiscale-europei-duca-mai-ramane-urma-crizei-competitiei-asia-1_51b5ca2dc7b855ff56790a69/index.html

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/tax_ro.pdf

http://legeaz.net/legea-31-1990/art-11

http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-dragos-patroi-suprafiscalizarea-saraciei-sau-subimpozitarea-bogatiei-12265143

http://www.dw.de/oecd-ia-%C3%AEn-colimator-paradisurile-fiscale/a-16960440

http://www.financejournal.ro/fisiere/revista/51725386828_BUZIERNESCU_RO.pdf

http://www.offshore.ro/offshore-scop-si-avantaje.php

http://www.transparency.org.ro/stiri/comunicate_de_presa/30ianuarie/index.html

http://www.ziare.com/impozit/evaziune/evaziune-fiscala-la-nivel-mondial-care-sunt-afaceristii-si-politicienii-romani-implicati-in-scandal-1228362