Evaziunea Fiscala Posibilitati de Prevenire Si Combatere In Contextul Romaniei de Tara Membră a U.e

Evaziunea fiscală-posibilități de prevenire și combatere în contextul României de țară membră a U.E.

CUPRINS

Introducere

Capitoul 1. Noțiuni generale privind evaziunea fiscală

1.1. Definirea și formele evaziunii fiscale

1.2. Evaziunea fiscală la nivel național și internațional

1.3. Relația dintre fiscalitate și evaziune fiscală

Capitolul 2. Considerații privind evaziunea fiscală în România

2.1. Factorii care generează fenomenul evaziunii fiscale

2.2. Evoluția reglementărilor adoptate în vederea prevenirii și combaterii evaziunii fiscale

2.3. Politici și strategii de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în context european

Capitolul 3. Studiu de caz privind evaziunea fiscală la nivelul județului Ilfov în perioada 2012-2014

3.1. Veniturile fiscale încasate în perioada 2012-2014 la nivelul AJFP Ilfov

3.2. Structura și evoluția veniturilor din evaziune fiscală încasate la nivelul AJFP Ilfov și ponderea acestora în totalul veniturilor încasate

3.3. Măsuri de prevenire și combatere a evaziunii fiscale aplicate de AJFP Ilfov în perioada analizată

Capitolul 4: Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

Introducere

Am ales spre cercetare această lucrare pentru că sunt foarte multe lucruri de spus despre evaziunea fiscală într-o perioadă în care o pondere considerabila de contribuabili încearcă să evite plata impozitelor de cele mai multe ori prin căi ilicite ce conduc invitabil la fenomenul evaziunii fiscale.

Prin această lucrare am încercat sa sintetizezăm considerațiile teoretice cu privire la evaziunea fiscală și totodată am realizat un studiu de caz menit sa evidențieze impactul evaziunii fiscale asupra veniturilor.

Lucrarea este structurată pe trei capitole, pe parcurusul cărora vom încerca să realizăm o abordaer complexă a evaziunii fiscale, atât din punct de vedere teoretic cât și practic, încheiând cu un capitol de concluzii și propuneri, rezultat al cercetării in acest domeniu.

În primmul capitol intitulat ˵Noțiuni generale prvivind evaziunea fiscală˝, am reprezentat aspecte teoretice privind evaziunea fiscală. În capitolul al doilea, intitulat ˵Considerații privind evaziunea fiscală în România˝ si structurat pe trei subcapitole, am prezentat o serie de aspecte privind evaziunea fiscală în România cu referire la reglementarea juridică, și la politicile și strategiile de prevenire și combatere a evaziunii fiscale. În capitolul al treilea intitulat ˵Studiu de caz privind evaziunea fiscală la nivelul județului Ilfov în perioada 2012-2014˝, am realizat un studiude caz cu privire la evaziunea fiscală și posibilitățile de prevenire și combatere a acesteia pe exemplul județului Ilfov.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanță cu care statele de astăzi se confruntă și ale cărui consecințe nedorite caută să le limiteze cât mai mult. Efectele evaziunii fiscale se direcționează direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieței și poate contribui la inechitați sociale datorate accesului și inclinației diferite la evaziunea fiscala din partea contribuabililor. Multitudinea obligațiilor pe care legea fiscală le impune contribuabililor, sau mai ales povara acestor obligații au făcut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale.

.

Juriștii români au fost preocupați de la începutul secolului de definirea evziunii fiscale, în acest scop dându-se diferite definitii cum ar fi: „totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în totalitatea sau în parte averea lor, obligațiile stabilite prin legile fiscale” sau „sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele și veniturile impozabile”

Cauzele evaziunii fiscale sunt multimple: prevedeti legale ce favorizează eludarea fiscului, modul de aplicare a legilor ce permite sustragerea de la impozitare, contribuabilii care cu o mentalitate nesănătoasă recurc la felurite metode de a-și ascunde materialul impozabil, coupția organelor fiscale, repartizarea inechitabilă a cotelor de impozite pe grupe de venituri și categorii sociale.

Gradul ridicat de specializare al infracțiunilor de evaziune fiscală reclama pentru prevenirea și combaterea lor efortul concentrat al mai multor instituții ale statului: Autoritatea Națională de Control, Ministerul Economiei și Finanțelor.

Se aprecciază că direcțiile de acțiune care pot contribui la limitarea ariei evaziunii fiscale trebuie sa acopere trei domenii: domeniul legislativ, domeniul administrativ și domeniul social.

În România, creșterea semnificativă a evaziunii fiscale devine tot mai dramatică: spiritul de evaziune fiscală se naște din simplul joc al interesului, oricare ar fi cota impozitului pus în sarcină, natura omenească are întotdeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular. Ea e înclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu și nu ca pe o legitima contribuție la cheltuielile publice și să vadă întotdeauna cu ochi răi pe acela care vrea să-i micșoreze patrimoniul. Astfel din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au căutat să reducă obligațiile fiscale, recurgând la tot felul de metode.

Capitoul 1. Noțiuni generale privind evaziunea fiscală

Definirea și formele evaziunii fiscale

In absența unor alte modalitați de susținere a statului, fiscalitatea este o necesitate. Cu toate acestea, impozitul reprezintă una din instituțiile publice cele mai controversate.

In ciuda faptului ca se crede ca s-a obținut aprobarea generala la suportarea unei sarcini fiscale, din toate timpurile, contribuabilii s-au opus acestei obligații prin modalitați corecte sau ma i puțin corecte din punct de vedere legal, încercand astfel sa-și protejeze o parte cat mai mare din veniturile proprii.

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părți mai mare sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, evziunea fiscală se întalnește deopotrivă atât pe plan național cât și pe plan internațional.

Intr-o definiție mai completă legea 241/2005 defineste evaziunea fiscală ca fiind „sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau dela plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor socile de statși bugetelor fondurilor speciale de către peroanele fizice și persoanele juridice române sau străine”.

Literatura de specialitate da multiple interpretari conceptului de evaziune fiscala. Una dintre acestea definește evaziunea fiscala ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul carora, cei interesati sustrag in totalitate sau in parte, materia lor impozabila obligațiilor stabilite prin legile fiscale.

Profesorul universitar D.D. Șaguna definește evaziunea fiscală în modul următor: „evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor și modalităților defectuoase de aplicare, precum și neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde să evadeze.Este o specie de „reflex economic” care face să dispară capitalurile pe care fiscul ține să le impună prea mult.”Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă

In oricare din definitiile de mai sus evazunea fiscala reprezintă neîndeplinirea de catre cotrbuabil, a obligațiilor fiscale.

Modalitațile de mascare de la sustragerea indeplinirii obligațiilor se impart in:

– extrapolarea insuficienței legislative

– procedee nejuste

Evaziunea fiscala este frauduloasa atunci cand contibuabilul, are datoria sa inștiințeze date in sprijinul declarației pe baza carei i se va stabili cota impozitului, recurge la mascarea lucrului care trebuie sa fie impozitat, la micșorarea valorii acestuia sau prin utilizarea altor metode pentru a se sustrage de la plata.

Evaziunea fiscala frauduloasa are un caracter special, deosebindu-se de alte forme de infractiuni economice prin cel putin trei motive, si anume:

În primul rând, reprezinta o inselaciune comisa impotreiva unui agent economic special (guvernul). In aceata postura guvernul îndeplinește triplu rol: impune regulile pe baza carora se derulează relațiile economice, este victimă si arbitru in acelasi timp-

În alt doilea rand, cunoasterea de catre guvern a scopului acesteia si a modului în care se actioneaza in sectorul evitarii impozitelor, pentru aceasta guvernul trebuind să combine cu mare atenție informațiile desre cei implicați în evaziune fiscala

În al treilea rand,exista o relatie speciala intre evaziunea fiscala si alte teme importante de stdiu ale economiei publice. Forma pe care o îmbracă diferitele infracțiuni economice (evaziune fiscală, contrabanda, piața neagră etc) depinde timpul de societate, structura economiei și sitemul de legi existent

1.2 Formele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală a căpătat dimensiuni alarmante, frustrând bugetul de stat de importante resurse de venituri, punând chiar în pericol posibilitățile statului de a finanța sănătatea, cultura, apărarea țării, siguranța națională, etc.

Evaziunea fiscală în perioada actuală în țara noastră îmbracă forme din cele mai variate, agenții economici dovedind o adevărată iscusință în a specula imperfecțiunile unei legislații în continuă schimbare și care lasă loc la tot felul de interpretări subiective.

Procedeele utilizate de plătitori pentru a se sustrage obligațiilor fiscale care le revin, sunt diverse și în permanentă adaptare cu evoluția legislației fiscale, evoluția relațiilor economice și a sistemului informațional contabil.

Cu toate acestea se pot identifica două mari categorii: procedee licite și procedee ilicite.Ca urmare a acestor procedee se disting două forme de evaziune:evaziunea fiscală legală(licită sau legitimă) și frauda fiscală(ilicită sau nelegitimă).De fapt, se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a evaziunii fiscale.

Din punct de vedere spațial se pot identifica: evaziunea fiscală la nivel național(sub forma evaziunii fiscale legale și fraudei fiscale) și evaziunea fiscală internațională stimulată de proliferarea paradisurilor fiscale.

Dupa cum poate fi săvarșită evaziunea fiscală cunoaste doua forme de manifestare:

-Evaziune fiscala licita (realizată la adăpostul legii);

-Evaziune fiscala ilícita (frauduloasa);

Dupa spatiul in care poate fi identificata:

-Evaziunea fiscală națională;

-Evaziunea fiscala internațională.

1.2.1 Evaziunea fiscala la nivel național

Evaziune fiscala „legala”

În practică, probleme majore ridică încadrarea unui anumit comportament al contribuabilului în așa-numita evaziune fiscaă sau in sfera ilicitului penal (frauda fiscala)

În general, prin evaziune fiscala legala se înțelege acea conduită a contribuabilului de a ocoli prevederile legale, recurgand la o combinație neprevazută a acestora și, prin urmare „tolerata” , în considerarea principiului conform căruia „dacă legea nu interzice, atunci permite”. Această formă a evaziunii fiscale este posibila doar când legea este lacunară și/sau prezintă inadvertențe. Speculând aceste vicii legislative, contribuabilul se plasează într-o poziție cât mai favorabilă în raport de legislația fiscală pentru a beneficia într-o măsură cât mai mare de avantajele prevăzute de aceasta,astfel încât reușește să „sustraga” de la impunere o parte, mai mare sau mai mică în raport de propria abilitate, din veniturile sau bunurile sale. Acest lucru este posibil datorită modului în caonală;

-Evaziunea fiscala internațională.

1.2.1 Evaziunea fiscala la nivel național

Evaziune fiscala „legala”

În practică, probleme majore ridică încadrarea unui anumit comportament al contribuabilului în așa-numita evaziune fiscaă sau in sfera ilicitului penal (frauda fiscala)

În general, prin evaziune fiscala legala se înțelege acea conduită a contribuabilului de a ocoli prevederile legale, recurgand la o combinație neprevazută a acestora și, prin urmare „tolerata” , în considerarea principiului conform căruia „dacă legea nu interzice, atunci permite”. Această formă a evaziunii fiscale este posibila doar când legea este lacunară și/sau prezintă inadvertențe. Speculând aceste vicii legislative, contribuabilul se plasează într-o poziție cât mai favorabilă în raport de legislația fiscală pentru a beneficia într-o măsură cât mai mare de avantajele prevăzute de aceasta,astfel încât reușește să „sustraga” de la impunere o parte, mai mare sau mai mică în raport de propria abilitate, din veniturile sau bunurile sale. Acest lucru este posibil datorită modului în care reglementarile fiscale dispun stabilirea obiectului impozabil.

Această formă a evaziunii fiscale poate fi însa considerată și o modalitate de optimizare fiscală, întrucat evitarea in totalitate sau în parte a plații impozitelor , taxelor și a celorlalte sume datorate bugetului de stat, dacă se realizează în limita exigențelor legale, poate constitui un scop in sine.

Frauda fiscală

La polul opus se situează frauda fiscală (termen folosit pentru a evita utilizarea noțiunii de evaziune fiscală frauduloasă sau ilicită, ce are nuanțe pleonastice) care constă în conduita contribuabiluli de încalcare flagrantă a legii cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și oricaror altor sume datorate bugetului de stat.

Indiferent că se realizează sub forma disimularii obiectului impozabil, a subevaluării materiei impozabile, sau prin orice alte cai de sustragere de la plata impozitelor, numitorul comun ăn cazul acestor fapte îl constituie încalcarea, cu intenție, a reglementarilor fiscale in scopul sustragerii de la îdeplinirea obligațiilor legale.

Deși această diferențiere ăntre evaziunea ficala și frauda fiscală este unanim acceptată, în doctrina s-a aratat că „trasarea unei frontiere între cele doua forme ale evaziunii fiscale reprezintă un demers relativ si arbitrar deoarece între ele exista continuitate, iar linia de demarcație este extrem de fragilă, de foarte multe ori fiind trasată în mod artificial și conjuctural” si, am adăuga noi, in raport cu nevoia din ce în ce mai acută de a aduce bani la bugetul de stat

Evaziunea fiscală frauduloasă se prezintă sub urmatoarele forme:

evaziunea tradițională (prin disimulare), care constă în sustragerea parțială sau totală, de la plata obligațiilor fiscale, fie rin intocmirea si depunerea de documente incorecte, fie prin neîntocmirea documentelor cerute de legislația în vigoare.

Această formă a evaziunii fiscale frauduloase presupune o serie de procedee, printre care:

– întocmirea unor declarații fiscale false sau neîntocmirea acestora;

– reducerea intenționată a încasărilor, în scopul reducerii T.V.A. și a profitului impozabil, prin încasări în numerar fără chitanțe și vânzări fără factură;

-creșterea voită a cheltuielilorr pentru a diminua profitul impozabil

-producerea și comercializarea de bunuri și sericii în mod clandestin;

-desfașurarea unor activitați profesionale recompensate în mod clandestin;

-diminuarea valorii moștenirilor primite și a tranzactiilor cu bunuri imobiliare etc.

b) evaziunea juridică, constă în a ascunde adevărata natură a unui prganism sau a nui contract (de exemplu, cand un contract de asociere este transformat, in mod ascuns, intr-un contract de muncă, pentru ca beneficiarul acestuia să obțină anumite avantaje din calitatea de salariat sau invers) pentru a scăpa de anumite consecințe fiscale

c) evaziunea contabilă, greu de identificat in practică, constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creșterii cheltuielilior, diminuării veniturilor, reducerii profitului impozabil și, în consecință obligațiilor fiscale datorate statului.

d) evaziunea prin evaluare, constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor în scopul deplasării profitului în viitor.

1.2.2 Evaziunea fiscală interațională

Evaziunea fiscala interanțională, stimulata de existența unor mici entitați juridice numite paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic lumii conteporane.

Cresterea importantei paradisurilor fiscale a fost reprezentata de sfarsitul celui de al doilea Război Mondial, atunci cand a inceput sa se dezvolte numărul filialelor unei societăți.

Statele paradis fiscal capătă azi o importața din ce in ce mai mare, atat in tari cu nivel mare de trai cât și in tari cu niveluri de trai mult sub cel al subzistenței.

In zilele noastre exista cateva zeci de regiuni cosiderate paradisuri fiscale, de obicei situate pe arhipelaguri , insule sau tari mici ca dimensiune.

Exită doua categorii de paradise fiscale: principale si secundare

In cadrul paradisurilor fiscale principale se pot idenftifica:

țări în care impozitul pe venit și dobani este zero pentru persoanele fizice, numite agnlo-saxoni, yero havens, printre care : Bahamas, Bahrain, Bermude, Insulele Cazman, Nauru, Saint-Vincent, Turks & Caicos, Vanautu, Monaco etc.;

țari utilizate drept bază de amplasament a filialelor, sucursalelor sau/și diviziilor corporative, ale căror venituri si profituri sunt scutite de plata impozitelor, inconditiile desfasurarii unor operațiuni investiționale în afara granițelor nționale, precum : Costa Rica, Hong-Kong, Malazsia, Panama, Filipine, Venezuela și chiar Marea Britanie pentru corporațiile multinaționale nerezidente

țări în care cotele de impunere au un nivel scazut fie ca sunt stabilite astfel de statele respective, fie sunt reduse ca urmare a acordurilor fiscale privind dubla impunere. In această categorie pot încadra: Liechtenstein, Elveția, Insulele Britanice Virgine, Antilele Olandeze, Jersey, Guernesey, Insula Man, Irlanda

țari în care corporațiile holding sau cele off-shore dispun de un stat privilegiat, cum sunt: Luxem burg, Olanda, Singapore

țări în care se regasesc alte avataje specifice corporatiilor multinaționale, cum sunt: Antigua & Barbuda, Anguilla, Barbados, Grenada, Jamaica

In cadrul paradisurilor fiscale secundare se includ, atat tari mici, cât și tări industraializate, in care nivelul de impunere a numitor forme de venit este ridicat, dar in care exista dispozitii legale cu caracter particular, care pot fi utilizate intr-o operațiune de taax-planning de catre investitori.

Din categoria micilor enittati teritoiale sunt relevante urmatoarele exemplificari: Vatican, Republica Malteza, Polinezia Fraceza, Insulele Tonga, Insuelel Maurice, Republica Djibouti, Haiti, Inuslele Britanice Virgine, Insulele Cocos, Insula Christmas, Jamaica, Taiwan, Insulele Norfolk, Arhipelagul Svalbard. Având o suprafață mică, aceste țari, deci nu îndeplinesc toate caracteristicile paradisurilor principale, fie nu aplica nici un fel de impunere fiscala, fie nu impun anumite venituri realizate de persoane fizice sau juridice, fie acordă exonerări pentru activitațile desfașurate de anumite societăți, fie aplică cote de impunere foarte reduse.

La rândul lor, țările dezvoltate pot deveni un punct de atractie pentru activitațile desfașurate de unele societăți, atunci când, în funcție de anumite interese, acestea reduc nivelul fiscalitații.

Evaziunea fiscală internațională este rezultatul regimurilor fiscale naționale împovărătoare precum și al autonomiei reglementărilor fiscale naționale care generează deseori o dublă impunere. Evaziunea fiscală internațională este încurajată de existența unor zone libere din punct de vedere fiscal, denumite și paradisuri fiscale, adevărate enclave teritoriale care beneficiază de extrateritorialitate vamală și care ies de sub incidența legislațiilor naționale, unele din ele având chiar regimul juridic al unor adevărate entități statale. Paradisurile fiscale nu au, în sine, nimic ilegal, deoarece toate procedurile, scutirile sau confidențialitățile sunt prevăzute în lege. Prin urmare, o companie nu poate fi acuzată că face evaziune fiscală pentru simplul fapt că își desfășoară activitatea într-un paradis fiscal. Îngrijorător este faptul că, profitând de acestea, unele companii off shore recurg la spălarea banilor proveniți din frauda fiscală la nivel național.

Cele mai răspândite forme de manifestare a evaziunii fiscale la nivel internațional sunt abstinența și disimularea.

Alte metode de realizare a evaziunii fiscale internaționale constau în:

– transferul profiturilor către state cu impozitare redusă prin metoda manipulării prețurilor de transfer;

– scoaterea din țară a unor venituri obținute de societăți comerciale, prin plata unor servicii fictive prestate de companii aflate în state paradisuri fiscale.

Capitolul 2. Evaziunea fiscală în România

2.1. Factorii care generează fenomenul evaziunii fiscale

Factorii care favorizează apariția fenomenului numit evaziune fiscala, atat in forma permisă și pe care legea nu o pedepseste dar si în forma pe care legea o sancționeză se pot grupa pentru o mai buna sistematizare, în:

-factori psiho-sociale, sunt factori care se bazează pe convingerile interioare ale contribuabilului cât si de comportamentul general și mediul social din care face parte.

-factori de natura economică, sunt factori care se bazează pe gândirea contribuabilului cu vedere la valoare venitului care ii ramane dupa ce se efectuează plata și puterea acestuia de a-și împăca dorințele individuale.

-factori de ordin legislativ și administrativ, sunt factori care se bazează in principiu pe gândirea referitoare la modalitatea de organizare a impozitelor, la echitatea sistemului fiscal precum și de percepția reeritoare la destinațiile date, de stat, sumelor adunate din impozite. În al doilea rând, gândirea contribuabilului referitoare la modul in care autoritățile statului aplică legea fiscală și pedepsele ulterioare care rezultă din nerespectarea legii.

  2.1.1. Factori psiho-sociali

Fiecare activitate de evaziune fiscală iși are baza într-un factor originar, iar acest factor este tendința contribuabilului spre evaziune fiscală, chiar daca nu de fiecare data cand îșî propune reușește sa atingă evaziunea fiscală

               Diferența mărimii tendinței evaziunii difera de zona geografică a țări (înclinațiaeste mai mare la țările din sudice în comparație cu cele nordice) și de baza genetică al poporului (înclinația este mai mica la anglo-saxoni în comparație cu latini). Caracteristici, precum: reticenta fata de disciplina și atitudinea mult mai tolerantă a populatiei cu privire la încalcarea legii fac din popoarele latine principalele candidate ale realizării evaziunii fiscale. Un astfel de exemplu este Italia, o campioană a tuturor activitatilor economiei subterane. Nici tări precum Spania sau Franța nu se deosebesc foarte mult de Italia, iar în Franța se recunoaște evaziunea fiscala ca fiind „sport national".

Tendința către evaziune fiscală se află in fiecare individ căruia i se inlătura o parte din patrimoniul sau, pe cale autoritară, și acest lucru se intamplă, pentru ca, individul precepe aceasta masură, ca fiind un atac la bunăstarea lui si la libertatea de a fi fericit cu roadele muncii sale. O persoană rațională care este conștientă de propriile capacități, nu poate ceda ușor la ceea ce crede că este partea sa, pentru niste scopuri publice care nu sunt întotdeauna princepute de el, sau, în orice caz, de cele mai multe ori neevidente.

        Dându-și seama de nevoia sacrificiului personal, în schimbul unui beneficiu social sigur și profitabile și pentru el, contribuabilul va consimti deliberat la impozit, dar tendința către evaziune nu va fi suprimată.

Unele acțiuni care iși pot găsi finalitatea in hotarârea de a savărșii evaziune fiscală au proveniență la viața sociala a contribuabilui. Comiterea infracțiunii depinde si de religia pe care o are contribuabilul, profesia pe careo are, si chiar de starea civilă

           În ceea ce priveste profesia, această infracțiune poate fi savârșită cu succes, de către persoanele care ocupă un statut social ridicat și dețin cunoștințe de specialitate care sa le ofere posibilitatea săvârșirii actelor de evaziune fiscală. Statutul social conferit de profesie duce, mai ales într-un mediu social corupt, la îngreunarea măsurilor de tragere la răspundere a acestora, pentru ca ei beneficiaza de cei mai buni avocati, de mijloace materiale cu care sa poată acoperi savârșirea infracțiunilor și de o influenta sociala deosebita, iar la toate acestea se adauga caracterul insidios al acestui gen de infractiuni, care, de regula, nu se reclama.

De asemenea, este de remarcat că persoanele căsătorite se de regula abțin , de la astfel de fapte în momentul în care conștientizează ca poartă responsabilitatea unei familii, si sunt tentate sa le comita atunci când situația economica a familiei e precară.

Corupția, existentă la nivelul societății, constituie un alt factor care favorizează evaziunii fiscale. Mai mult decât atât, posibilitatea de eschivare de la plata impozitelor, printr-o înțelegere formală cu inspectorii fiscali, ridică esențial atractivitatea evaziunii fiscale. Între evaziune fiscală si corupție există un raport de intercondiționare, astfel că într-o economie cu un înalt nivel al corupției în rândul funcționarilor publici, penalizările înalte pentru evaziune fiscală nu duc atât la reducerea evaziunii fiscale cât la intensificarea corupției.

În ceea ce privește corupția existentă la nivelul aparatului fiscal, în România, potrivit unor studii realizate de Banca Mondiala, în anul 2005, aproximativ 27% din firmele românesti plateau mită inspectorilor fiscali .

Norma socială constituie un alt factor important în definirea conformarii fiscale a contribuabilului.

                 În economia descentralizată sistemul de taxe este clădit pe acordul voluntar al cetățenilor, stiindu-se ca, pentru propria lor stima, celor mai multi oameni le place sa se considere cinstiți, pentru că societatea nu ar putea funcționa altfel, niciodata nefiind suficienți politiști care să supravegheze pe toata lumea sau suficienți supervizori pentru cei chemați să aplice legea. Acolo unde cetățenii conștientizează că taxa este, mai degrabă, rezultatul unui consens exprimat decât al unui decret conștiinta lor îi va îndemna la conformare în plata datoriilor către stat

               Studii psihologice care au avut ca subiect comportamentul plătitorului de taxe au ajuns la concluzia că evaziunea fiscală crește atunci când persoanele percep că taxa este incorecta. În același timp, nivelul evaziunii fiscale si echitatea fiscala se intercondiționează, astfel, dacă nivelul evaziunii fiscale este prea ridicat, cerintele echității fiscale sunt distorsionate ceea ce va face ca participarea cetațenilor la plata impozitelor sa scadă.

               Prin urmare evaziunea fiscală poate fi o consecință a sentimentului oamenilor că impozitele sunt prea mari și nedrepte pentru ei. Contribuabilii pot avea impresia că trudesc din greu pentru bani lor și că guvernul le ia prea mult din veniturile câștigate de ei și ofera prea puțin în schimb. Efectul poate fi o norma sociala (conduita colectiva) de evaziune fiscala care depășește sistemul de valori personale aparținând individului și care în mod normal l-ar conduce la plata onesta și constantă a impozitelor.

               În momentul în care norma sociala este cinstea, integritatea si corectitudinea, sa fii gasit ca actor principal sau initiator al evaziunii fiscale implica, pe lânga costul amenzilor si sanctiunilor aplicate, si un cost irecuperabil al rusinii fata de sine si fata de ceilalti indivizi. Atunci cănd norma sociala este aceea de a se sustrage de la plata impozitelor, nu se constata aceeași stigmatizare a persoanei depistate rau platnic, în schimb cei care recunosc ca-si platesc impozitele regulat ar putea capata aprobul public de la ceilalti (majoritari) care se conformeaza normei generale.

               Amenințarea cu pedeapsa se dovedeste ineficientă în tentativa de prevenire a evaziunii fiscale, când conformarea fiscală este scăzută pentru ca norma socială este aceea de nerespectare a obligațiilor fiscale. În această situație pedepsirea cuiva acuzat de evaziune fiscala este percepută ca arbitrara si injusta, acesta fiind sancționat pentru a se fi comportat într-un mod conform cu conduita atitudinală manifestata la nivel social. Pedeapsa este, în acest caz, nepopulară.

              Prin urmare, normele sociale sunt, instrumentele care ajută la determinarea gradului în care un guvern se poate baza pe cinstea contribuabililor, astfel normele sociale influențează gradul de eficiență al acțiunilor de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.

Cauzele psiho-sociale, și anume înclinația omului spre evaziune fiscală, spre a înșela fiscul, oricât de mic ar fi impozitul și oricât de clare și precise ar fi regulile de impozitare.De aceea se poate spune că evaziunea fiscală nu poate fi niciodată eradicată complet, ci doar redusă prin măsuri adaptate continuu la inventivitatea celor ce o practică

2.1.2. Factori economici

                Potrivit unor opinii înclinația către evaziune fiscală este în raport invers

proporțional cu nivelul veniturilor impozabile și direct proporțional cu rata fiscalitatii.

                În privința raportului care există între nivelul veniturilor impozabile și înclinația spre evaziune fiscală, se susține ca, în țările în curs de dezvoltare, frauda fiscala atinge 80-90% din veniturile fiscale ce ar trebui percepute de aceste țări. În aceste țări, însa, nivelurile reduse ale veniturilor supuse impunerii sunt acompaniate de sisteme fiscale în care domnește dezordinea, atât în ceea ce privește legiferarea fiscala, cât si în urmarirea aplicarii legislatiei respective, cu efecte directe asupra proliferarii corupției aparatului fiscal si marimii veniturilor fiscale atrase la buget.

                 De asemenea nu trebuie preceput că, dupa un anumit nivel al veniturilor obținute, înclinația spre evaziune fiscală dispare, că persoanele cu patrimonii personale importante găsesc de o mica importață acțiunea de a-și mării aceste patrimonii, inclusiv pe calea evaziunii fiscale (de cele mai multe ori, asumându-si unele riscuri mari). Caracterul care-i face să se sustraga esenței teoriei utilității marginale descrescânde este că ei se pot economisii, se pot investi, se pot schimba foarte ușor contra oricaror altor bunuri. Această însușire a banilor împreună cu caracterul, în fond, egoist, al omului, care privește cu ochi răi tot ceea ce i se ia prin forța (constrângere), face ca în gândirea evazioniștilor, acțiunea de evaziune fiscală să fie, daca nu considerată legală, cel puțin „morala", justificată.

                  Cu privire la relația care există între nivelul evaziunii fiscale și rata fiscalității, economistul canadian A. Laffer a enunțat teoria care-i poartă numele, potrivit căreia marirea prelevărilor fiscale instigă la mai puțină muncă (descurajează anumite activități) sau poate, mai curând, determină disimularea unei părți din activitatea depusă și trecerea ei în sfera neoficială. Teoria lui este ilustrata de o curba ce evidentiaza grafic momentul ratei ideale a fiscalitatii, în opozitie cu enuntarea binecunoscuta: „too much tax, no tax".

Reprezentarea grafica a curbei Laffer                 

  Este probabil ca volumul încasărilor să sporească, chiar prin reducerea ratei de impunere dar aplicata la o masa mai mare a venitului impozabil. Amintim , însa, că scenariul unei politici de relaxare fiscala, de inspirație liberală, poate sa conducă la două impulsuri de sens contrar. Astfel, reducerea fiscalității poate conduce la o reducere a economiei subterane, în special a fraudei fiscale, muncii la negru si evaziunii sau, din contra, dereglementarea, ca efect al unei politici de relaxare fiscală, poate conduce la încurajarea practicilor subterane, mai puțin încorsetate si controlate:.

                   Desi, ca tendintă, gradul de fiscalitate, în România, s-a înscris în trendul specific tarilor europene dezvoltate, acesta a avut o tentă confiscatoare, pentru contribuabilul român cu venit mediu, în măsura în care sumele bănești disponibile după impozitare nu-i asigurau decât mijloacele indispensabile subzistenței, și nu acoperirea într-un grad satisfacător a nevoilor umane.

                   Această stare de fapt a avut ca efect inhibarea motivației de a muncii (în economia de suprafață) și direcția contribuabilului către obținerea unor venituri cu caracter ilicit. Prin urmare, gradul de fiscalitate din România a fost doar aparent mai redus, în comparație cu media U.E., în realitate pentru contribuabilii buni platnici acesta a fost mult mai crescut, deoarece aceasta cifra se formeaza ca o medie, în condițiile în care o parte din contribuabili își îndeplinesc obligațiile fiscale, iar cealalta nu.

În același mod, nivelul mic al produsului intern brut determină o anumită manieră de judecată a unei presiunii fiscale de 30%, în cazul unei economii în care cele 70 de procente de venit ce îi raman, nu-i asigura contribuabilului, poate, nici mijloacele indispensabile de subzistentă, si în cu totul alta, într-o economie în care, aceeași parte de venit îi permite contribuabilului un trai decent si poate, în plus, economisirea unei părți din venit.

                Hotărârea de a evaziona a contribuabilului are în vedere, însă, nu presiunea fiscală generală, calculată la nivel macroeconomic, ci presiunea fiscală resimțită la nivel individual, cu mult media la nivel macroeoconomic. Aceasta datorită modului în care factorul de decizie a înteles să împartă sarcina fiscală între contribuabili.

               Și în mediul afacerilor, fiscalitatea a fost ințeleasă ca o decapitalizare a agentului economic, fiind practic o forma de agresiune exercitată asupra activității acestuia prin distorsiunile pe care le generează privind nivelul si ritmicitatea fluxurilor de numerar.

În nenumărate cazuri, agenții economici din țară au reclamat caracterul excesiv al fiscalității, care nu corespunde cerințelor de capitalizare si relansare economică, generând, în același timp, o lipsă mare de capital, cu consecințe asupra amplificării arieratelor întreprinderilor si generalizării blocajului financiar.

2.1.3. Factori de ordin legislativ si administrativ

                Cu siguranță, cea mai importantă cauză care generează evaziunea fiscală este, însuși impozitul, mai corect sistemul fiscal în baza căruia se dezvoltă, bazat pe principiul declarativității contribuabilului ce beneficiază de o prezumție de sinceritate și care este o instigare la a ascunde. Tehnica impozitării cu numeroase derogari explica dezvoltarea fraudei. Cu alte cuvinte , fiecare impozit conține el însuși bazele propriei fraude

Factorii economici si cei psiho-sociali sunt amplificați, întotdeauna de:

-o legislatia fiscală deficitară ;

– o fiscalitate în exces (sub raportul numărului crescut al obligațiilor fiscale si a actelor

normative instituitoare și al deselor modificari ale acestora);

– existența unui aparat fiscal ineficien.

Cadrul legislativ deficitar este un factor important care contribuie la amplificarea

fenomenului evazionist.

         În aceasta situație se află și societatea româneasca dupa revoluția din 1989, când începerea procesului de trecere la economia de piață a găsit economia româneasca într-un vid legislativ, functionând o perioada relativ mare de timp în virtutea inerției, viteza de reglementare a diverselor domenii din economie fiind foarte lentă.

          În domeniul sancționării sustragerii de la plata obligațiilor fiscale catre stat, România a beneficiat de o lege a combaterii evaziunii abia în anul 1994 (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale). Pâna în 1994, aparatul fiscal neavând instrumentul necesar pentru a acționa în legalitate, pentru diminuarea fraudei fiscale, consecința fiind amplificarea fenomenului evazionist.

 Și mai grav de atât este faptul ca, sancțiunile prevăzute de Legea 87/1994 erau contrazise în unele cazuri, de o serie de alte sancțiuni prevazute în legile instituitoare de impozite si taxe sau chiar în legile bugetare anule, acest paralelism si ambiguitatea privitoare la stabilirea sancțiunilor neputând decât sa denatureze aplicarea echilibrată a legislației fiscale.

               Un asemenea exemplu este cel din anul 1997, în care bugetul de stat prevedea ca „nevărsarea de către platitorii de salarii a obligațiilor bugetare calculate si reținute prin stopaj la sursă, din drepturile salariale respective, se penalizează cu 20% din sumele reținute și nevarsate odată cu plata acestor drepturi", în timp ce art. 18 din Legea nr 87/1994 preciza ca „în cazul în care impozitele, taxele si contribuțiile datorate statului au fost diminuate prin încalcarea dispozitiilor fiscale, persoana contravenienta va varsa pe lânga impozitele, taxele și contribuțiile neachitate o suma egală cu diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite de organul de control".

                 Aceste dispoziții diferite reglementate pentru aceleași fapte nu faceau decât sa îngreuneze controlul, adâncind confuzia si ridicând un semn de întrebare asupra corectitudinii si echitatii sancțiunilor. Însă legea veche pentru combaterea evaziunii fiscale conținea ea, însăși, o serie de neclarităti, nefiind facută o delimitare clară a infracțiunilor si contravențiilor, astfel ca unele fapte puteau fi interpretate, în funcție de dorința sau pregătirea persoanei care efectua controlul.

                  Nu mai puțin adevărat este si faptul ca nu toate legile economice au fost inconcordanță cu cele fiscale, creându-se confuzii chiar în rândul regulii fiscale, dublate de un grad crescut de fiscalitate pentru unii contribuabili, persoane fizice si juridice.

                  Cadrul legislativ este partea esentială a oricărui sistem fiscal. De la elaborarea legislației fiscale începe construirea oricărui sistem fiscal. Daca lipsa unor legi fiscale, ce reglementează anumite impozite si taxe, este un factor important de instigare la evaziune si frauda fiscală si existența unor legi confuze, cu scăpări mari, are, în mod categoric, acelasi efect. De asemenea, nici crearea unui sistem fiscal prea complex și stufos nu este o soluție în lupta dusă de administrație împotriva evaziunii fiscale. „A plati sau a nu plati impozite?"- aceasta este întrebarea de al carei răspuns, mai ales în cazul țării noastre, de cele mai multe ori, depinde însăși existenta si prosperitatea unor companii. Răspunsul este condiționat de doi factori: iscusința întreprinzătorului și performanțele legiuitorul.

                 În condițiile unor reglementari necorespunzatoare, cu prevederi insuficiente, neclare, confuze, susceptibile de interpretari dintre cele mai diferite, întreprinzătorii fie nu vor plăti impozite, fie vor plăti impozite derizorii. Asemenea întreprinzatori care desfășoară activități de evaziune fiscală legală nu trebuie sancționați, si, de fapt, nici nu pot fi sancționați – pentru abilitatea lor de a face bani „ la umbra legii", inclusiv pe seama unor venituri care, în condițiile unor reglementări corespunzatoare s-ar cuveni bugetului public.

                 În țara noastră, lipsa, pentru mult timp, a unei legislații stricte în ceea ce privește documentele fiscale și cele de însoțire a mărfii a creat posibilitatea circulației mărfurilor si a deducerilor fiscale pe baza unor documente ce apartineau altor societati comerciale sau erau emise în numele unor societăți comerciale fantomă.

                Încă o cauză a evaziunii fiscale, de data această a celei realizate la adăpostul legii o constituie acordarea mult prea lejera și nefundamentată a facilităților fiscale.

                Sunt situații în care introducerea sau modificarea unui impozit este impusă nu numai de realizarea obiectivului financiar, dar si de realizarea unor obiective economice sau sociale.

               Masurile fiscale sunt folosite în orice țară ca unul din cele mai importante instrumente de influențare a activității economice, în special pentru stimularea dezvoltării unor domenii de activitate, produse sau servicii, inclusiv prin acordarea de facilități fiscale.

               Între anii 1990 si pana în 2005, în România, s-a emis un număr foarte mare de acte normative continând numeroase facilități fiscale, în scopul dezvoltării activității economice, în special, prin atragerea de capital străin. Aceste facilități fiscale au fost folosite, din plin, ca veritabile instrumente de evaziune fiscală la adăpostul legii.

               În opinia unor specialiști cu privire la evaziunea fiscală la adăpostul legii este ca, în România, în perioada 1990-2000 și, într-o oarecare măsură, și după aceea, un agent economic care a valorificat din plin scăpările legislative, confuziile, ambiguitățile, interpretările cele mai diferite, uneori diametral opuse, din cele mai importante prevederi din legislația fiscală, nu mai avea nevoie sa încalce legea pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Singura condiție, pentru a beneficia de aceste facilități, este cunoașterea și valorificarea, din plin, a neajunsurilor si ambiguităților legislației fiscală și a facilităților fiscale acordate, în unele cazuri, pe „beneficiari".

               Aceste facilități fiscale au afectat substanțial veniturile bugetare și au stimulat efectiv indisciplina în achitarea obligațiilor bugetare, în special din partea celor mai mari contribuabili, carora li s-au adresat cu precadere.

               În ipoteza acordării unor asemenea înlesniri la plata obligațiilor bugetare, cei mai dezavantajați au fost agenții economici corecți, care și-au achitat integral și în termenul legal obligațiile de plată, beneficiarii fiind agenții economici rău platnici, care nu și-au achitat, pe mai multi ani, obligațiile de plată și care au folosit sumele datorate bugetului public ca „surse atrase" pentru finanțarea propriilor obiective. În timp, aceștia beneficiind, în plus, de o reducere, în termeni reali, a debitelor restante ca urmare a deprecierii monedei nationale.

                 Numarul mare al facilităților fiscale acordate, retrase si apoi iar în aplicare, care, după o perioada de timp, efectiv nu mai puteau fi identificate, sistematizate și prezentate clar nici de cei mai buni specialiști în domeniul fiscal, au făcut din România un loc favorabil pentru desfășurarea diverselor activități de către evazioniști și afaceriști dubiosși din toate colțurile lumii.

                  Afluxul acestora către România a fost stimulat de neajunsurile din legislația fiscală, în special, dar și din reglementările financiare, bancare si valutare. Ca urmare a acestui fapt s-au înființat foarte multe societăți comerciale, fie cu „capital integral străin", fie „prin participarea cu capital străin" la majorarea capitalului social al unei societăți existente, în care aportul investitorului străin era derizoriu, de ordinul a câteva zeci de dolari. Dupa ce au facut afaceri dubioase, acești „investitori străini" au dispărut lasând în urmă datorii catre stat de multe milioane în echivalent euro.

                 Se poate spune că legislația fiscală din România, de dupa anul 1989, a fost, pentru cea mai mare parte a acestei perioade, o legislație generatoare de evaziune fiscală legală, înfloritoare pentru marii contribuabili și de creștere a poverii fiscale și a săraciei pentru alți contribuabili, persoane fizice, cu posibilități reduse de sustragere de la plata impozitelor, în special a celor percepute prin stopaj la sursă.

                Fiscalitatea excesivă din partea statului este o altă cauză importantă care atrage evaziunea fiscală. Din punct de vedere legislativ, o fiscalitatea excesivă este percepută prin prisma numărului foarte mare de obligații fiscale la care a fost supus contribuabilul român, în perioada analizată, dar și al instabilității în timp a legislației instituitoare de impozite și taxe.

Printr-un studiu al Băncii Mondiale, dedicat analizei costurilor determinate de inițierea unei afaceri în 155 de țări ale lumii, se arată că, în România anului 2005, o companie de mărime medie, trebuia sa plătească, într-un singur an, 62 de impozite si taxe, operație pentru care erau necesare 188 de ore. În acest clasament, în care se situeaza pe locul 138, România, era devansata doar de 5 țări foste comuniste (Bosnia-Hertegovina, Ucraina Kyrgystan, Belarus, Uzbekistan).

                 Referitor la cauzele de ordin administrativ trebuie să precizăm, aici, dotarea insuficientă cu mijloace materiale necesare administrației în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, personal insuficient, numeric si calitativ, astfel, instituțiile financiare având posibilitatea de a controla eficient doar o mica parte a persoanelor fizice și juridice, precum salarizarea inadecvata a organelor de control pe linia depistării și combaterii evaziunii fiscale, cu efect asupra raportării corecte a neregulilor constatate.

                O altă deficiență pe linia controlului fiscal a constituit-o, în lipsa unui corp unic de control, repartizarea activității de control între mai multe direcții și servicii, amestecându-se obiectivele controlului financiar cu cele ale controlului fiscal, controlul

asupra capitalului de stat cu controlul asupra capitalului privat, etc. Aceste organisme prin modul cum au fost organizate s-au dovedit total ineficiente în fața evaziunii fiscale, a fraudei, corupției și criminalității economice. Ele nu au reușit altceva decât să sufoce contribuabilul român prin controale repetate.

             Generata dupa anul 1990 și amplificată dupa anul 1996 situația de mai sus are drept cauza principală, lipsa de voință politică în ceea ce privește așezarea pe criterii de eficiență și de profesionalism a activității organismelor de control.

.

2.2 Evoluția reglementărilor adoptate în vederea combaterii evaziunii fiscale

2.2.1 Legislatia pana in 1989

În cadrul acestui istoric am început cu prezentarea Regulamentului Organic din

1831 și 1832 care realizează prima unificare fiscală a Țării Românești și Moldovei, punând la baza sistemului fiscal incipient principii ale fiscalității valabile și astăzi. Am continuat cu Legea din anul 1877 privind urmărirea realizării veniturilor publice ale statului, județelor și comunelor, a administrațiilor și stabilimentelor publice și cele de binefacere, Reforma fiscală a României reîntregite propusă în anul 1921 de Nicolae Titulescu în calitate de ministru de finanțe și Noua reformă fiscală înfăptuită de Vintilă Brătianu prin Legea nr. 661/1923.

Prima lege care se ocupă exclusiv de evaziunea fiscală a apărut însă abia în anul 1929, sub denumirea de “Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contribuțiile directe” iar un adevărat cod al evaziunii fiscale a fost introdus prin Legea contribuțiilor directe, adoptată în anul 1933.

Ultimele acte normative care reglementează fenomenul evaziunii fiscale până la evenimentele din decembrie 1989 sunt Legea nr. 344/1947 și Decretul nr. 202/1953 privind modificarea Codului penal al Republicii Populare Române care a introdus Titlul

III bis, intitulat “Infracțiuni contra sistemului economic”, unde regăsim art. 268 indice 35 și art. 268 indice 36, articole care nu mai apar însă în Codul penal de la 1 ianuarie 1969.Nu trebuie uitată nici Legea nr. 18/1968 privind controlul unor bunuri ale persoanelor fizice, care au fost dobândite în mod ilicit, lege care îi urmărea pe cei cu venituri mari nejustificate și care poate fi considerată o variantă simplificată și adaptată la condițiile de atunci a viitoarelor legi de combatere a evaziunii fiscale și corupți

Analiza reglementărilor privind combaterea evaziunii fiscale în România a fost structurată în două părți: perioada de până la evenimentele din decembrie 1989 și perioada ulterioară acestor evenimente, când fenomenul evaziunii fiscale a luat o amploare fără precedent în țara noastră

2.2.2 Legislatia dupa 1989

După decembrie 1989, prin Legea nr.82/1991 a contabilității, publicată în Monitorul Oficial nr.265 din 27.12.1991 a fost incriminată "efectuarea cu știință de înregistrări inexacte" și "omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, ce au avut drept consecințe denaturarea rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil, acesta constituind infracțiunea de fals intelectual ce se pedepsește conform art.289 Cod Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani".

Însă o lege împotriva evaziunii există încă din 1994. Problema este nu că nu sunt legi, ci că ele nu sunt aplicate. Acte normative care să legifereze evaziunea fiscală existau de foarte multă vreme. Legea contabilității surprinde evaziunea iar reglementările cuprinse în Codul fiscal sunt și ele suficient de bune. S-au înăsprit însă pedepsele aplicate evazioniștilor și s-a schimbat încadrarea anumitor fapte din contravenții în infracțiuni, ceea ce nu este un lucru rău pentru că România trebuie să lupte serios împotriva evaziunii fiscale. Problema care rămâne este dacă se va reuși implementarea legilor existente, cu alte cuvinte, dacă se va aplica.

În prezent, prin art.3-9 din legea 241/2007 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, sunt reglementate infracțiunile specifice acesteia:

• constituie infracțiune și se pedepsește cu amenda de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei fapta contribuabilului care, cu intenție, nu reface documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deși acesta putea să o facă;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de trei ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate m domeniul fiscal, cu regim special, falsificate;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat;

• constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1).

Prima reglementare în domeniul evaziunii fiscale după anul 1989 a fost Ordonanța de Guvern nr. 17 din 20 august 1993 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la reglementările financiar-gestionare și fiscale. Nu trebuie să uităm totuși Legea nr. 82/1991 a contabilității, care a incriminat “efectuarea cu știință de înregistrări inexacte” precum și “omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, ce au avut drept consecințe denaturarea rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil”, aceasta constituind infracțiunea de fals intelectual, pedepsită conform art. 289 Cod penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Legea nr. 87/18 octombrie 1994 privind combaterea evaziunii fiscale reprezintă primul act normativ adoptat după evenimentele din 1989 prin care sunt sancționate în mod expres faptele de evaziune fiscală. Cadrul legislativ creat de acest act normativ în domeniul faptelor de evaziune fiscală a fost completat și de alte legi sau ordonanțe de urgență.

Prin Legea nr. 241/15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale legiuitorul încearcă să corecteze deficiențele constatate în aplicarea Legii nr. 87/1984. În cadrul tezei am arătat însă că, din păcate, acest lucru a fost reușit doar parțial, noua lege prezentând numeroase lipsuri și inadvertențe care generează probleme în lupta eficientă a organelor de justiție penală împotriva fenomenului evaziunii fiscale. Cadrul legislativ creat de Legea nr. 241/2005 a fost completat prin Hotărârea de Guvern nr. 873/28 iulie 2005 privind aprobarea unor măsuri speciale pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun și uleiurilor minerale.

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost modificată în data de 23 iunie 2010 prin Ordonanța de Urgență nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

2.3. Politici și strategii de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în context european

2.3.1. Cadrul instituțional de combatere a evaziunii fiscale

Corupția care macină societatea românească la momentul de față a devenit una cât se poate de agresivă. Mari societăți de stat sau regii autonome nu-și plătesc datoriile către stat, înfăptuind deci, evaziune fiscală.

Un proces de necontestat și care trebuie tratat cu toată seriozitatea în condițiile economiei de piață, este dotarea statului cu servicii publice perfecționate și puternice, încadrate cu personal foarte bine pregătit. Personalul din serviciile publice ale statului trebuie să cunoască foarte bine legile pe care este chemat să le aplice, mijloacele pe care le are la îndemână pentru a asigura respectarea lor și interpretarea cât mai corectă a dispozițiilor legale.

În concluzie, putem spune că autoritățile competente ar trebui să dovedească profesionalism, curaj, dăruire în munca lor, pentru că numai efortul lor îngemănat poate reduce considerabil acest adevărat flagel care este evaziunea fiscală.

A constitui o administrație fiscală eficientă este o sarcină de foarte mare importanță pentru orice guvern. În această situație trebuie să se țină seama de o serie de factori:

a) factorul social, care trebuie să se caracterizeze prin stabilitate, simț civic, un anumit nivel de cultură și civilizație al corpului social, demnitate în relațiile sociale, precum și respectarea legii și autorității de stat. în momente de conflicte sociale, agresivitate în relațiile interumane, dispreț față de lege și autoritatea de stat, violență și neputința autorității de a asigura ordinea publică, nu se poate realiza o administrație fiscală eficientă;

b) factorul legislativ are un rol determinant deoarece este cel care trebuie să ofere executivului, deci și organelor fiscale, actele normative în baza cărora să se asigure organizarea și funcționarea administrației fiscale;

c) factorul uman asupra căruia și prin care se concretizează actele și operațiunile fiscale;

Contribuabilul trebuie să conștientizeze rolul fiscalității în societate, precum și implicațiile directe și indirecte ale sistemului fiscal asupra propriei existențe. De asemenea,persoanele care activează în aparatul fiscal trebuie să demonstreze profesionalism și trăsături deontologice, având în vedere influența deosebită pe care o pot exercita asupra finanțelor publice.

Conștient de faptul că mărirea numărului de contribuabili duce, chiar și numai prezumtiv, la creșterea faptelor de evaziune fiscală, statul și-a constituit organe specializate și a instituit măsuri legislative menite să prevină și să combată nerespectarea legilor fiscale.

Una din măsurile legate de prevenirea și combaterea faptelor de evaziune și frauda fiscală instituită de stat a fost constituirea unui aparat specializat, care să controloze, să supravegheze și să verifice respectarea prevederilor financiar-contabile în activitatea persoanelor fizice și juridice, în legătură cu obligațiile acestora față de stat.

Din categoria acestor autorități fac parte Garda Financiară, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, Departamentul de combatere a crimei organizate și serviciul economic din cadrul Poliției, departamente economice ale serviciilor secrete.

Lipsa unui control bine organizat și dotat cu un personal priceput și corect poate conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. În conformitate cu art.l din legea 30/1991, "Ministerul Finanțelor, în numele statului efectuează aparatul specializat controlulului și administrării mijloacelor financiare ale organelor centrale și locale, ale administrației de stat, precum și ale instituțiilor de stat și verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, societăți comerciale și alți agenți economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat”.

Ministerul Finanțelor Publice, ca organ al administrației publice centrale de specialitate cu atribuții de administrare generală a finanțelor publice, are următoarele competențe cu privire la controlul fiscal și combaterea evaziunii fiscale, atribuții pe care le exercită prin intermediul organelor din subordinea sa:

• elaborează proiecte de acte normative cu privire la procedurile de control fiscal combaterea și sancționarea evaziunii fiscale;

• exercită prin organele sale de specialitate controlul asupra activităților financiare a agenților economici, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a obligațiilor financiare și fiscale față de stat;

• exercită prin organele sale de specialitate, controlul operativ și inopinat în legătură cu aplicarea și cu respectarea legislației fiscale și vamale;

• acționează prin mijloace specifice pentru combaterea evaziunii fiscale și a corupției.

În art.4 din legea 30/1991 se precizează: "controlul financiar al statului se organizează și funcționează în Ministerul Finanțelor și se realizează prin Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat și Garda Financiară".

Prin lege, atribuțiile ce revin Direcției Generale a Controlului Financiar de Stat și unităților subordonate acesteia sunt:

• controlează administrarea și utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat și unităților finanțate de la buget;

• controlează utilizarea fondurilor acordate de către stat pentru realizarea de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și produse și pentru alte destinații prevăzute de lege;

• verifică folosirea mijloacelor și a fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat;

• verifică exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege și de actele de constituire a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat;

• îndeplinește și alte atribuții de control stabilite potrivit legii în sarcina Ministerului Finanțelor.

Garda Financiară este un corp de control financiar specializat al statului, militarizat, care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Această autoritate efectuează controale operative și inopinate pentru constatarea încălcării legilor fiscale, a reglementărilor vamale, a normelor de comerț și de circulație și serviciilor, urmărind identificarea și sancționarea evaziunii fiscale, a activităților de contrabandă și a altor fapte nepermise de lege.

Potrivit prevederilor Legii nr. 30/1991, privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, coroborate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr.70/1997, privind controlul fiscal, comisarii Gărzii Financiare au următoarele atribuții:

▪ aplicarea și executarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor;

▪ să efectueze controale în localurile în care se produc, se depozitează, se comercializează bunuri sau se desfășoară activități care fac obiectul impozitării;

▪ respectarea normelor de comerț, urmărind să împiedice activitățile de contrabandă și orice procedee interzise de lege;

▪ să verifice existența și autenticitatea documentelor justificative, pe timpul transportului, precum și în locurile de desfășurare a unor activități de producție, prestări de servicii, acte și fapte de comerț, când există indicii de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege;

▪ să verifice evidența primară și contabilă și orice alte documente sau înscrisuri din care rezultă modul de îndeplinire a obligațiilor fiscale, să constate fapte de evaziune fiscală și să stabilească, potrivit legii, obligații de plată către bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale;

▪ să constate contravenții și să aplice sancțiunile corespunzătoare;

▪ să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracțiunile constatate cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu;

Prin modificarea Codului de procedură fiscală, instituția a devenit singurul organ de control din cadrul M.F.P. care este abilitat să execute constatări și alte verificări la solicitarea organelor de urmărire penală,documentele rezultate având caracter de elemente probatorii în cazurile de evaziune fiscală instrumentate de Parchete.

În scopul realizării obiectivelor sale, Garda Financiară a participat, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate din țară, precum și cu organe similare din alte state din cadrul U.E., la acțiuni de depistare și combatere a activităților ilicite.

Acțiunile Gărzii Financiare au vizat cu prioritate următoarele:

▪ monitorizarea și intervenția operativă în domeniile cu grad ridicat de risc la evaziunea fiscală (produse acizabile);

▪ continuarea acțiunilor inopinate privind dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale;

▪ acțiuni specifice activităților sezoniere (cu caracter interinstituțional);

În urma constatărilor rezultate din controlul financiar, Ministerul Finanțelor are dreptul în conformitate cu dispozițiile art.7 din legea nr. 30/1991 să dispună:

a) luarea de măsuri în vederea înlăturării și prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă a administrațiilor centrale și locale, precum și a regiilor autonome;

b) corectarea și completarea bilanțurilor contabile și vărsarea la buget a impozitelor și a altor venituri legal datorate statului;

c) aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul prețurilor și tarifelor;

d) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile și fiscale.

Nerespectarea, neducerea la îndeplinire la termen a dispozițiilor date prin actul de control încheiat de organul fînanciar-fiscal constituie în sistemul legii nr. 241/2005 infracțiune și se sancționează ca atare.

2.3.2 Măsuri de acțiune împotriva extinderii evaziunii fiscale

Pentru a preveni acest fenomen de evaziune trebuie cunoscute mai întâi cauzele acestuia. Evaziunea fiscală este generată de faptul că prevederile legale sunt deosebit de diverse în interpretarea și reglementarea spațială a operațiunilor economice. Lipsa de claritate determină apariția confuziilor, ambiguității și interpretărilor diferite, favorizând eludarea obligațiilor fiscale.

Prevenirea evaziiunilor și fraudelor fiscale necesită acțiuni în trei domenii distincte: legislativ, administrativ și social.

În domeniul legislației fiscale măsurile preventive sunt diverse și privesc:

elaborarea unei legislații cuprinzătoare și clare care să se caracterizeze prin permanență și stabilitate sub raport temporar și spațial;

se impune eliminarea sau reducerea la maxim a exonerărilor, reducerilor, anumitor deduceri, care dau naștere la multiple interpretări din partea administrațiilor și contribuabililor;

administrațiile fiscale și organele judecătorești să aibă dreptul de a obține informațiile necesare soluționării corecte a cauzelor care le-au fost date spre soluționare;

obligativitatea declarării de către terți a unor elemente privind situația contribuabililor, pentru a se putea verifica declarațiile acestora.

Sub aspect administrativ, măsurile preventive vizează:

• reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Finanțelor, astfel încât să se elimine paralelismul și suprapunerile din activitatea organelor de control financiar și fiscal, în ceea ce privește supravegherea fiscală, controlul fiscal și combaterea evaziunii fiscale, atât în profil teritorial cât și la nivel central;

• trecerea în prim plan a controlului prin excepție (sondaj) și pe un plan secundar a controlului permanent și excesiv;

• editarea unei publicații specializate de către Ministerul Finanțelor, care să faciliteze interpretarea unitară a cadrului normativ privind identificarea și combaterea evaziunii fiscale;

• stabilirea unui raport care să tindă spre optim, între salariu și stimulente pentru cointeresarea aparatului fiscal;

• implementarea unui sistem informatic care să furnizeze datele necesare pentru identificarea, analiza și combaterea fenomenului evazionist;

• instituirea unui sistem intern de pregătire permanentă a personalului din Ministerul Finanțelor cu atribuții în identificarea și combaterea evaziunii fiscale.

Sub aspect social, măsurile sunt mai complexe și vizează:

• formarea unei educații fiscale a populației și cultivarea obligației „morale" de a-și achita integral și la termen obligațiile fiscale;

• informarea promptă a contribuabililor cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin precum și a sancțiunilor la care se expun;

• promovarea unui sistem de stimulare a contribuabililor care să-i motiveze pentru achitarea integrală și la termen a obligațiilor lor fiscale (reduceri în raport de momentul plății, restituiri de impozite, acordarea de credit fiscal).

Printre măsurile ce se pot lua pentru combaterea evaziunii fiscale se pot înscrie:

▪ corelarea sistemului fiscal cu realitățiile socio-economice și realizarea unor strategii fiscale pe perioade mai îndelungate;

▪ aplicarea unei fiscalități diferențiate, adaptate fiecărui sector de activitate economică;

▪ să fie urmărită dezvoltarea a câte unui domeniu de interes social, prin aplicarea unor niveluri de fiscalitate scăzută pentru respectivul domeniu;

▪ micșorarea numărului cheltuielilor nedeductibile atunci când se calculează profitul impozabil;

▪ organizarea unui sistem informatic integrat privind contibuabilii de orice fel și istoricul lor fiscal (locurile de muncă anterioare, salariile obținute, impozitele plătite, codul fiscal personal);

▪ asigurarea unui sistem de pedepse/ recompense pentru toți cei care lucrează în domeniul fiscal de stat, precum și realizarea unui sistem de salarizare satisfăcător și suficient pentru a îndepărta tentațiile.

Reguli pentru evitarea acuzatiei de evaziune fiscala

Specialiștii au conceput mai multe reguli pentru evitarea acuzației de evaziune fiscală:

a) întocmirea completă, corespunzătoare și la zi a documentelor primare și de evidență contabilă, cu neacceptarea documentelor incomplete sau necorespunzătoare. În caz contrar, organele de control vor considera că s-au întocmit sau acceptat astfel de acte cu scopul de a împiedica verificările financiar contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală;

b) toate activitățile trebuie înregistrate pentru a evita acuzația de sustragere de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor;

c) veniturile impozabile trebuie declarate în întregime, ca și obiectele și sursele impozabile sau taxabile;

d) se înregistrează numai cheltuielile care au la bază operațiuni reale și fară a fi „umflate";

e) a se organiza și conduce evidențe contabile unice;

f) memoriile aparatelor de taxat, marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor trebuie obligatoriu păstrate în stare bună de funcționare, fară a fi alterate sau distruse;

g) adresa sediului societății și schimbarea adresei trebuie declarate real, cu îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de lege;

h) veniturile și bunurile supuse impozitării trebuie declarate în termenele prevăzute de lege;

i) calcularea de mai multe ori a valorii impozitelor și taxelor datorate statului pentru

evitarea rezultatelor eronate.

Identificarea cazurilor de evaziune fiscală a condus și la aplicarea unor sancțiuni,sub forma majorărilor de întârziere, a amenzilor contravenționale și a confiscărilor. Legea nr. 241 din 2005 pentru combaterea evaziunii fiscale prevede o serie de sancțiuni și amenzi aplicate persoanelor fizice și juridice dar, toate măsurile adoptate de Guvern nu au dus deloc la rezultatele scontate. Dimpotrivă, pe de o parte, numărul evazioniștilor este în continuă creștere, iar pe de altă parte înlesnirile acordate la plata obligațiilor bugetare s-au dovedit total ineficiente, pe fondul incoerenței legislative și agresiunii fiscale, astfel încât arieratele producătorilor cinstiți continuă să crească, iar eșalonările de plată nu pot fi respectate, ducând la prăbușirea acestora. Concluzia finală constă în faptul că de îndată ce se emite o lege restrictivă apar și metodele de a o încălca.

2.3.3 Politici de prevenire combatere a evaziunii fiscale în context european

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană măsurile adoptate în țara noastră în domeniul evaziunii fiscale prezintă interes comunitar, deoarece actele de

evaziune fiscală nu mai afectează doar bugetul public național ci și pe cel al Uniunii Europene, având în vedere că fiecare stat membru contribuie la bugetul comunitar.

În aceste condiții am prezentat modul în care România și-a dezvoltat până în prezent și cum va trebui să-și dezvolte, în continuare, capacitatea administrativă în domeniul combaterii evaziunii fiscale, astfel încât să poată coordona și asigura calcularea, colectarea, plata și controlul corect al resurselor financiare proprii, precum și raportarea către Uniunea Europeană, în vederea asigurării conformității în domeniul resurselor proprii.

Prin Decizia Primului Ministru al României nr. 205/26.07.2007 a fost reglementată organizarea și funcționarea Departamentului pentru luptă antifraudă – DLAF. Acest departament este instituția de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), având calitatea de Serviciu de coordonare antifraudă (AFCOS) în România. DLAF exercită funcțiile de strategie și de reglementare în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, urmărind îndeplinirea de către România a obligațiilor privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Îmbunătățirea eficacității în prevenirea și combaterea fraudei fiscale constituie o necesitate, în măsura în care acestea distorsionează activitatea economică și condiționează calitatea serviciilor publice și a prestațiilor sociale.

Percepția sistemului fiscal ca fiind nedrept, neîncrederea în volumul și calitatea serviciilor publice și neasocierea de către cetățeni a nivelului veniturilor publice cu bugetul de cheltuieli, reprezintă factori care fac dificilă îndeplinirea spontană a obligațiilor fiscale. În consecință, administrația fiscală, în măsura posibilităților, trebuie să dezvolte o politică de comunicare care să transmită cetățenilor caracterul necesar al fiscalității, legătura dintre veniturile bugetare și serviciile publice și principalele rezultate obținute în prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

O altă dimensiune prin care normele sociale pot fi influențate de acțiunile guvernamentale sunt legate de suportul pe care programele le primesc de la populație. Un suport larg tinde să legitimeze sectorul public și să impună o anumită normă socială de conformare. Ca urmare, este posibil că gradul de conformare voluntară să fie mai ridicat atunci când exemplul public transmis către o comunitate este popular și este recunoscut. Gradul de conformare diferă de la țară la țară și de la impozit la impozit și dacă luăm în discuție opinia că un individ rațional ar trebui, virtual, să nu declare nici un venit, nivelul diferit de disciplină fiscală trebuie să fie analizat cu atenție pentru determinarea cauzelor, a factorilor de influență.

Controlul rămâne principalul mijloc de combatere a fraudei fiscale dar pentru aceasta el trebuie să se bazeze pe o planificare riguroasă a acțiunilor, stabilirea unor obiective clare și precise, eliminarea abordărilor prea nominale orientate spre verificarea unui număr minim de contribuabili și descoperirea unei anumite sume a debitului, primând realizarea acțiunilor simple și rapide față de controalele de fond. Realizarea acțiunilor simple și rapide deși necesare, nu trebuie să fie în detrimentul investigației și al verificărilor cu dificultate tehnică mărită. În plus, efectul acțiunilor de control asupra conformării voluntare este un element de luat în considerare în planificare, după cum este și rata de recuperare a debitului fiscal descoperit.

Agentia Naționala de Administrare Fiscala

Administrația fiscală trebuie să urmeze un curs în mijlocul unor așteptări contradictorii, respectiv presiunea nevoilor de asigurare a serviciilor publice – în permanentă creștere, în antagonism cu presiunea fiscală asupra masei impozabile – ce se dorește minimizată. Societatea în care trebuie să opereze administrațiile fiscale – inclusiv din punct de vedere microeconomic – nu mai este imuabilă. Apar zilnic schimbări. Administrația fiscală trebuie să fie flexibilă pentru a se adapta la standardele Uniunii Europene.

Agenția Națională de Administrare Fiscală are în subordine structurile de administrare și colectare a veniturilor bugetare din cadrul Direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Cele trei finalități care guvernează activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, sunt: finalitatea disuasivă, de creștere a civismului fiscal, în domeniul înregistrării, declarării, plății voluntare; finalitatea bugetară, care vizează să colecteze impozitul eludat, cu rapiditate și eficientă; finalitatea represivă, care sancționează comportamentele frauduloase.

Conștientizarea unei impozitări excesive în multe țări, a condus la apariția unui puternic curent anti-impozit. care a determinat reforme fiscale importante. În consecință, pe plan mondial, politica de scădere a ratelor impozitelor și taxelor a devenit o modă de mare amploare: după unele opinii, ca dimensiune, ar putea fi comparată numai cu ampla mișcare de privatizare. Reforma administrației fiscale a cuprins și țările mai puțin dezvoltate, care au întreprins o serie de măsuri care au inclus politici tradiționale , cum ar fi: introducerea unui program efectiv de control care să identifice contribuabilii care nu declară, precum și pe cei care declară mai puține venituri sau solicită deduceri și credite supraevaluate, aplicarea consistentă și de mai multe ori a penalităților ușoare; utilizarea reținerii la sursă ori de câte ori este posibil, facilitarea plăților prin sistemul bancar, utilizarea informațiilor din terțe surse pentru a verifica comportamentul la declarare.

Administrațiile fiscale din țările în curs de dezvoltare au introdus politici care pun accent pe serviciile oferite contribuabililor prin următoarele metode: promovarea educării contribuabililor și dezvoltarea de servicii pentru asistarea acestora în parcurgerea pașilor necesari pentru completarea și transmiterea declarației sau plata impozitelor; transmiterea de mesaje publicitare prin care se prezintă legătura dintre impozite și serviciile publice ce sunt oferite în contrapartidă, simplificarea impozitelor și a plății; promovarea conformării voluntare prin reducerea costurilor asociate cu plata impozitelor, pentru contribuabili, asigurarea stabilității relative a sistemului fiscal, adoptarea principiului general al autoevaluării impozitului, promovarea unui „cod de etică" al celor doi parteneri – contribuabil și fisc.

Politica fiscală

Politica fiscală și politica de administrare a veniturilor statului Identificarea liniilor directoare ale politicii fiscale a statului într-un moment istoric dat se impune cu necesitate în acele cazuri în care căutăm a desprinde concluzii nu numai cu privire la țintele urmărite 15 prin aceste politici ci și în privința acelor situații obiective care generează tendința organică de împotrivire la sarcina fiscală din partea debitorului fiscal și motivează actul evazionist.

Prin intermediul politicii fiscale, se poate acționa în sensul protejării și încurajării sau, dimpotrivă, descurajării anumitor ramuri sau activități economice, conturându-se în acest mod așa-numitul „intervenționism fiscal", care poate viza obiective diferite, cum sunt: stimularea agenților economici în vederea realizării de investiții în anumite domenii de activitate sau în anumite zone considerate defavorizate din punct de vedere economico-social; creșterea calității și competitivității produselor și serviciilor; stimularea exporturilor; protejarea mediului înconjurător; eradicarea sau, cel puțin, reducerea ponderii „muncii la negru"; reducerea șomajului; creșterea nivelului de viață etc.

Politica fiscală are o strânsă legătură cu politica economică și socială, ceea ce reiese, în special, din faptul că unele obiective economico-sociale se aduc la îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum ar fi scutirile și reducerile de impozite și taxe sau aplicarea unor deduceri din materia impozabilă. Măsurile de reformă a sistemului fiscal sunt menite să asigure, pe de o parte, constituirea resurselor financiare publice, în mod rațional, fără a provoca distorsiuni în domeniul prețurilor, iar, pe de altă parte, facilitarea creșterii performanțelor în asigurarea resurselor publice fără să inhibe spiritul antreprenorial, ci dimpotrivă, să contribuie la angajarea agenților economici în maximizarea profiturilor și creșterea investițiilor.

Eficiența fiscalității se observă atât în modul în care impozitele și taxele colectate la bugetul de stat se reîntorc sub forma calității serviciilor publice, cât și în modul în care ele asigură, în mod sustenabil, menținerea și extinderea bazelor de impozitare. Reforma legislației fiscale impune reducerea continuă a scutirilor și exceptărilor la plata impozitelor și a taxelor și lărgirea bazei de impozitare pentru creșterea transparenței mediului de afaceri și îmbunătățirii competiției.

In condițiile democrației în țara noastră partide cu orientări diferite se succed la putere la intervale mai lungi sau mai scurte de timp și este firesc ca acestea să promoveze propriile lor politici financiare. Important este, însă, ca partidele aflate la putere, indiferent de orientarea lor politică să nu piardă din vedere faptul că nici o societate nu trebuie să consume mai mult decât produce și că progresul social economic al țării nu poate fi realizat prin împovărarea și sărăcirea populației ci pe calea prosperității acestora În toate împrejurările, factorii de decizie, indiferent de culoarea lor politică au datoria morală și obligația legală să promoveze și să apere interesul național.

De aceea, o preocupare de cea mai mare însemnătate a organelor de decizie în domeniul politicii financiare a statului, trebuie să fie circumscrierea cheltuielilor totale ale societății în limitele resurselor ce pot fi mobilizate pe plan național. Această cerință reflectă un adevăr axiomatic și anume acela că nici 16 o societate nu trebuie să consume mai mult decât produce.

În cazul în care o colectivitate națională nesocotește această cerință, ea o va face contractând împrumuturi în străinătate adesea în condiții împovărătoare și care îi limitează posibilitatea de dezvoltare economică și socială” Pentru stimularea creșterii economice, statul are mai multe instrumente: finanțarea sau realizarea de investiții directe, pe care sectorul privat nu le-ar furniza în cantități adecvate, din cauza eșecului pieței (proiecte de infrastructură, educație primară, cheltuieli pentru sănătate); oferirea eficientă de anumite servicii publice de bază care sunt necesare pentru asigurarea condițiilor de bază pentru desfășurarea activității economice și a investițiilor pe termen lung (prin minimizarea costului aferent realizării unui anumit volum de bunuri și servicii publice); finanțarea propriilor activități, astfel încât să fie minimizate distorsiunile aferente deciziilor de economisire și reinvestiții aferente sectorului privat. Politica fiscală poate fi și trebuie modificată mai frecvent, pentru că se poate face mai ușor și mai rapid decât dacă ar trebui să se schimbe sistemul său de aplicare. Regimurile fiscale din statele membre au forțat nota prin aplicarea unor cote relativ ridicate pentru segmente scăzute de venit, ceea ce a descurajat asumarea riscurilor și crearea de întreprinderi, cele deja înființate întâmpinând dificultăți în finanțarea proiectelor lor.

Inspecția fiscală se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligații de stabilire,reținere și plata a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate, prevăzute de lege .Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare Fiscala sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, ori de alte autorități care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidate.

Capitolul 4. Concluzii și propuneri:

Evaziunea fiscală constă, deci în totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin intermediul cărora contribuabilii persoane fizice sau juridice sustrag parțial ori integral materia lor impozabilă de la plata obligațiilor stabilite prin lege, încălcând nu doar un act normativ ci însăși Constituția României, care prevede că "cetățenii au obligația de a contribui, prin impozite și taxe la cheltuielile publice."

 Evaziunea fiscală este rezultatul permisivității unei legislații imperfecte și în mod nefericit asimilate, cu aplicabilitate defectuoasă și greoaie, cu structuri pline de oportuniști și neprofeșioniști urmărindu-și câștigurile personale, toate acestea constituie tot atâtea elemente nuanțate dar importante în cadrul studierii, analizei, identificării soluțiilor de combatere a acestui fenomen care în ultimă instanță încalcă unul dintre principiile esențiale ale constituției oricărui stat de drept: "în fața legii toți cetățenii suntem egali".

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic și social complex ce se întâlnește deopotrivă atât pe plan național, cât și pe cel internațional.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în lipsa măsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naționale în plan economic o situație echilibrată a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea macroeconomică și la asigurarea condițiilor unei dezvoltări economice.

Evaziunea fiscală e o noțiune foarte dificil de precizat, în plus nu există o definiție legală a fraudei fiscale. Dacă se vorbește de fraudă se vorbește în aceeași măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internațională, evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.

Fiind un fenomen social cu implicații asupra finanțării cheltuielilor publice,evaziunea fiscală frauduloasă constă în ascunderea ilegală, totală sau parțială, a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin.

Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul de stat un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.

Evaziunea fiscală intenționată este o altă modalitate de interpretare a evaziunii, o formă nouă a acesteia, este atât din punct de vedere al contribuabilului cât și a legiuitorului.

Evaziunea fiscală este vectorul rezultant al defectelor, inadvertențelor,permisivității unei legislații imperfecte și în mod nefericit asimilate, cu aplicabilitate defectuoasă și greoaie, cu structuri pline de oportuniști și neprofesioniști urmărindu-se câștigurile personale. Și fiscalitatea excesivă provoacă evaziune, și nivelul de trai și conștiința publică,toate acestea constituie tot atâtea elemente nuanțate dar importante în cadrul studierii, analizei, identificării soluțiilor de combatere a flagelului care în ultimă instanță,încalcă unul dintre principiile esențiale ale constituției oricărui stat de drept: "în fața legii toți cetățenii sunt egali".

Legile fiscale trebuie să fie simple, clare, precise și relativ stabile, să se facă o deosebire între cazurile când legile sunt încălcate cu intenție de fraudă sau când sunt încălcate din culpă, din neglijență, sau din cauze independente de voința contribuabilului.

S-a spus, și pe bună dreptate, că România are o legislație instabilă, echivocă,greoaie și agresivă în domeniul finanțelor. Nivelul și cotele taxelor și impozitelor, precum și ale celorlalte contribuții pe care contribuabilul – persoană fizică sau juridică -trebuie să le plătească sunt în continuă creștere; iluzia că, uneori anumite aspecte ale fiscalității scad,constă tocmai în constatarea că o scădere este compensată și devansată chiar de o creștere a altui element de fiscalitate. România este o țară care s-a angajat ferm, măcar la nivel declarativ, pe un drum spre modernizare și înnoire în toate domeniile vieții sociale,politice și economice, desigur în contextul aderării la structurile economice și de apărare europene și euro-atlantice.

Indiferent de domeniul în care frauda s-a manifestat, au existat câteva tehnici continuu perfecționate, prin intermediul cărora s-a ascuns nivelul veniturilor realizate și s-a diminuat fraudulos nivelul impozitelor.

Pe lista produselor "de top" se află comerțul, deșeurile reciclabile și alcoolul. Acesta din urmă tinde să capete, pe zi ce trece, o pondere din ce în ce mai crescută în totalul actelor de evaziune, de cele mai multe ori fiind acuzate autoritățile care, efectiv, nu mai pot face față controalelor.

Adoptarea și aplicare unui cadru modern și transparent, coroborate cu motivarea personalului din instituțiile respective ar fi de natură să diminueze efectele nocive ale acestui fenomen economic al lumii contemporane dar și să creeze premise pentru o mai bună cooperare cu fiecare contribuabil, dar și pentru dezvoltarea conștiinței civice a acestuia în ce privește obligațiile față de stat.

Ca o concluzie finală, se poate afirma că fară o analiză profundă și sistematică a mecanismelor interne – coroborate și cu cele internaționale – ale fenomenului evazionist este greu să se pună în mișcare instrumente și măsuri care să conducă la combaterea și prevenirea evaziunii fiscale. 

BIBLIOGRAFIE

Balaban Cosmin, „Evaziunea fiscala. Aspecte controversate de teorie si practica judiciara", Editura Rosetti, Bucuresti, 2006.

Iulian Văcărel, “Finanțe Publice, ediția a VI-a Editura Didactică și Pedagogică R.A.

Legea nr 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată in „Monitorul oficial”, nr 672/27.07.2005

Marius Vorniceanu si Alexandru Costache, “Fiscalitate” Editura Fundației România de Mâine. 2009

Mihai Aristotel Ungureanu, Stela Aurelia Toader si Iuliana Predescu „Controlul fiscal și evaziunea fiscala” Ed. Conphys anul 2010

Radu Buziernescu, Fiscalitatea la zi, Editura Universitaria, Craiova, 2010, p. 85

Șaguna D.D., Drept financiar fiscal, Editura Oscar Print, București, 1997, p.95

BIBLIOGRAFIE

Balaban Cosmin, „Evaziunea fiscala. Aspecte controversate de teorie si practica judiciara", Editura Rosetti, Bucuresti, 2006.

Iulian Văcărel, “Finanțe Publice, ediția a VI-a Editura Didactică și Pedagogică R.A.

Legea nr 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată in „Monitorul oficial”, nr 672/27.07.2005

Marius Vorniceanu si Alexandru Costache, “Fiscalitate” Editura Fundației România de Mâine. 2009

Mihai Aristotel Ungureanu, Stela Aurelia Toader si Iuliana Predescu „Controlul fiscal și evaziunea fiscala” Ed. Conphys anul 2010

Radu Buziernescu, Fiscalitatea la zi, Editura Universitaria, Craiova, 2010, p. 85

Șaguna D.D., Drept financiar fiscal, Editura Oscar Print, București, 1997, p.95