Evaziunea Fiscala Internationala Si Cai de Prevenire a Acesteia

Cuprins

Introducere

Contextul internațional

Evaziunea fiscală în România

Model econometric

Căi de prevenire a evaziunii fiscale

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Evaziunea fiscală constă în sustragerea prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale de către persoanelor fizice și persoanelor juridice române sau străine, denumite […] contribuabili.

Există doua concepte derivate:

1) Evaziunea fiscală legală constă în sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor bugetare prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului;

2) Evaziunea fiscal frauduloasă presupune încălcarea prevederilor legale, având ca efect sustragerea de la bugetul de stat a unui volum important de resurse financiare.

Contribuabilul consideră că evaziunea fiscală este o opțiune față de agresiunea fiscală a statului, care se observă la nivelul impunerii, în modul de impunere și în cei care decid folosirea banului public.

Evaziunea fiscală produce efecte multiple cum ar fi:

afectează stabilitatea economiei naționale;

afectează puterea de cumpărare a monedei naționale;

încurajează economia subterană și corupția;

conduce la scăderea PIB-ului.

Impozitele sunt fundamentale pentru funcționarea economiei; ele reprezintă o sarcină contributivă pe care cetățeanul o suportă față de stat, în vederea susținerii economiei și dezvoltării statului.

Formele de evaziune fiscală cele mai întâlnite sunt legate de impunerea pe bază de declarație de impunere a contribuabilului, care declară sume mai mici decât cele reale.

Nivelul presiunii fiscal este un element important în stabilirea comportamentului contribuabililor. Presiunea fiscală la nivel national constă în raportul între veniturile încasate din taxe și impozite (inclusiv contribuții sociale) într-o perioadă de timp determinată și produsul intern brut realizat în aceeași perioadă.

Deciziile luate de către contribuabil cu privire șa utilizarea venitului sunt influențate de fluctuațiile presiunii fiscale. Creșterea presiunii fiscale poate conduce la opțiunea pentru evaziunea fiscală, deoarece sunt descurajate economisirea și investițiile.

Contextul internațional

Manifestarea evaziunii fiscale reprezintă o realitate la nivelul tuturor economiilor, însă practica a evidențiat faptul că aceasta se manifestă în deosebi pe fondul unor rate de impozitare ridicate.

Comisia Europeană reprezintă organul executiv al Uniunii Europene, responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative, pe care le înaintează spre adoptare Parlamentului European și Consiliului UE, având în vedere:

a) protejarea intereselor UE și ale cetățenilor săi cu privire la probleme ce nu pot fi abordate eficient la nivel național

b) soluționarea unor probleme tehnice prin consultarea experților și a cetățenilor.

Estimările arată că țările UE pierd zeci de miliarde de euro, bani depuși în paradisuri fiscale offshore. Comisia Europeană consideră că elaborarea unui sistem fiscal bazat pe corectitudine și dreptate va garanta că toată lumea, de la muncitori la companii multinaționale, va contribui în mod echitabil la bugetul de stat, fiind necesare acțiuni la nivel internațional pentru a combate în mod eficient evaziunea fiscală. O propunere privește extinderea domeniului de aplicare a schimbului automat de informații între țări, pentru a acoperi și câștigurile din dividende și capitaluri.

La nivel internațional, instituția menită să controleze procesul de evaziune fiscală este Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică reprezintă o structură internațională unde guvernele a 34 de state democrate colaborează pentru a răspunde provocărilor sociale, economice ce țin de globalizare și de valorificarea oportunităților globalizării. Cele 34 de state membre dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii. Comisia Europeană a Uniunii Europene participă la munca OCDE, alături de statele membre ale UE.

Misiunea OCDE constă în:

a) sprijinirea creșterii economice;

b) stimularea ocupării forței de muncă;

c) creșterea standardelor de viață;

d) menținerea stabilității financiare;

e) asistarea dezvoltării economice în alte țări;

f) contribuția la creșterea comerțului mondial;

g) combaterea evaziunii fiscale.

OCDE a dus o luptă îndelungată împotriva regimului fiscal practicat de jurisdicțiile offshore, acuzând paradisurile fiscale de lipsă de transparență și de informații privind practicile fiscale, considerând că legislația favorizează concurența fiscală neloială.

1) Economia subterană

Creșterea economiei subterane are un efect destructiv asupra economiei. Tranzacțiile din economia subterană nu sunt taxate, rezultatul fiind reducerea bazei de impozitare. Guvernele răspund la acest stimul prin mărirea taxelor, ceea ce duce pe viitor la adâncirea tot mai puternică a evaziunii fiscale.

Între 1998-1999 în Africa, Nigeria și Egipt aveau cele mai mari economii subterane, atingând 77% și respectiv 69% din PIB. În contrast, Africa de Sud avea o economie subterană de doar 11% din PIB. În Asia, Tailanda se poziționa pe primul loc cu o economie subterană de 70% din PIB, în comparație cu Hong Kong și Singapore, cu un procent de 14% din PIB. În America Latină, la polul superior se afla Bolivia, cu o economie subterană de 67% din PIB, la polul opus găsindu-se Chile, cu 19%.

Între fostele state ale Uniunii Sovietice, Georgia înregistra o economie subterană de 64% din PIB, urmată de Rusia cu 44% din PIB.

În Europa Centrală și de Est, economia subterană în Bulgaria atingea cota maximă de 34% din PIB, Slovacia având un procent de doar 11% din PIB. Grecia și Italia prezentau o economie subterană de 30%, respectiv 27% din PIB, pe când Elveția prezenta o cotă de doar 9% din PIB.

În țările în curs de dezvoltare economia subterană s-a dezvoltat rapid între anii 1990-1998, situându-se la o medie de 35-44% din PIB.

În Europa, în 1990, aproximativ 35 de milioane de oameni lucrau “la negru”. În câteva țări, munca “la negru” înregistra valori foarte ridicate: în Italia, 30-48% din total forță de muncă; în Spania, 12-32%ș în Suedia, 20%. În majoritatea țărilor, rata ridicată a muncii “la negru” era dublată de rate mari ale șomajului.

Din punct de vedere al creșterii economice, economia subterană poate acționa

în sensul micșorării PIB prin creșterea taxelor

în sensul creșterii PIB prin investirea sumelor câștigate din economia subterană în economia oficială ( aproximativ 2/3 din veniturile obținute din economia subterană sunt investite imediat în economia oficială)

2) Paradisuri fiscale

Evaziunea fiscală internațională a apărut ca urmare a dezvoltării la nivel internațional a economiei între state cu sisteme fiscale diferite. Anumite state aplică un tratament fiscal avantajos contribuabililor și au fost denumite “oaze fiscale” sau “paradisuri fiscale”. Dintre aceastea amintim Liechtenstein, Andora, Bahamas, Bermude, Cipru, Panama, Macao, Elveția și Insulele Cayman.

În Grecia veche, comercianții stocau mărfurile în insulele din vecinătatea Atenei, evitând astfel un impozit de 2% pe care cetatea îl percepea asupra importurilor și exporturilor.

Flandra a devenit un paradis fiscal în secolele XVI-XVII deoarece comerțul în porturile sale era supus la obligații fiscale și restricții minore.

La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial s-a observat o creștere rapidă a numărului de filiale ale unei societăți-mamă. Dacă inițial au fost folosite pentru extindere în străinătate, aceste filiale au devenit mai apoi un mijloc de evaziune fiscală, fiind deschise în țări cu monedă stabilă și cu un guvern care încuraja învestițiile străine pe teritoriul său.

Cifra de afaceri a paradisurilor fiscale ar reprezenta 50% din economia mondială, față de 5% de acum 20 de ani.

Principatul Monaco nu are impozit pe venit, dar societățile care își stabilesc sediul aici sunt obligate să plătească un impozit de 35% asupra beneficiului obținut, dacă mai mult de 25% din acesta este realizat în afara principatului.

În insula Jersey, pe baza unui abonament de 300 de lire pe an, societățile nu trebuie să declare nici un beneficiu și nici să dețină evidențe contabile. Totuși se percepe un impozit asupra veniturilor de 20%.

Ca o definiție generală, prin termenul de paradis fiscal se înțelege orice zonă financiară care nu percepe impozite, ori impozitele sunt reduse pe toate sau doar pe unele categorii de venituri, un nivel ridicat de secret bancar sau comercial, cerințe minime din partea băncii centrale și niciun fel de restricții asupra schimburilor valutare.

Privită prin prisma reducerilor sau scutirilor de impozite, aproape fiecare țară poate fi considerată paradis fiscal, pentru că, într-o formă sau alta, societăților comerciale sau persoanelor individuale străine le sunt oferite diferite facilități pentru a încuraja investițiile lor și pentru a promova astfel creșterea economică în zonă.

În perioada de tranziție și România a încurajat o astfel de politică, scutind de la plata impozitelor pe profit, a taxelor vamale și a altor impozite societățile comerciale înființate cu aport de capital și participație străină.

Mai mult, unele dintre aceste facilități s-au acordat și investitorilor români. Este cunoscut de altfel, fenomenul înființării în serie de firme scutite de plata impozitului pe profit, pe o anumită perioadă de timp. Deși în prezent această practică a încetat, totuși Guvernul, pe proiecte punctuale, a mai aprobat asemenea facilități în cazul unor investiții majore, cu impact important asupra ocupării forței de muncă și transferului de tehnologii.

Dintr-o anumită perspectivă pot fi asimilate paradisurilor fiscale și zonele libere, respectiv zonele defavorizate care, potrivit legislației ce reglementează funcționarea lor, profită de diverse înlesniri fiscale sau de altă natură.

Totuși, nu acestea sunt adevăratele paradisuri fiscale sau refugii fiscale. De altfel, asemenea teritorii mai sunt numite adesea și „jurisdicții ale secretului financiar”. Toate aceste zone precum și statele denumite paradisuri fiscale, impun reglementări stricte ale secretului bancar și comercial și refuză adesea să-și încalce aceste reglementări, chiar când ar putea fi vorba despre o gravă violare a legilor unei alte țări.

Pentru ca un teritoriu sa fie considerat paradis fiscal acesta trebuie sa prezinte mai multe caracteristici commune: confidențialitate, protecția operațiunilor financiare sau comerciale și distribuirea bunurilor, sisteme financiare fără reglementări restrictive, inexistența controlului unor operațiuni financiare care, în unele state sunt reglementate strict și în consecință, urmărite și controlate. Existența unui sistem de comunicații impecabil de asemenea face parte din aceste caracteristici.

Clasificarea principalelor paradisuri fiscale în funcție de regimul fiscal existent:

țări în care nu se aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital ale persoanelor fizice – zero heavens (Bahamas, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman)

țări în care impozitul pe profit este stabilit pe o bază teritorială, contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obținute prin operațiuni realizate în afara teritoriului (Costa Rica, Hong Kong, Malaiezia, Panama, Filipine, Venezuela)

țări în care cotele de impozit sunt puțin ridicate (Liechtenstein, Elveția, Irlanda, Insulele Virgine Britanice)

țări care oferă avantaje specifice societăților holding sau offshore (Luxemburg, Singapore, Țările de Jos)

țări care oferă exonerări fiscale investițiilor create în vederea creșterii exporturilor (Irlanda, în cazul societățile create înainte de 1981)

țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți (Jamaica, Barbados)

Pe lângă paradisurile fiscale principale, există țări în care cotele de impunere pentru anumite forme de venit sunt ridicate, dar există dispoziții cu caracter particular care pot fi exploatate de investitori cum ar fi Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Elveția, SUA, Franța, Belgia etc.

Pentru persoanele fizice, paradisuri fiscale sunt:

– Andora, cota impozitului este 0

– Bahamas, nu există impozite

– Campione d’Italia, regiune în care nu există impozit pe venit (se aplică pentru contribuabili de alte naționalități decât italieni și care nu fac afaceri cu Italia)

– Cayman, fără impozit pe venit

– Cipru, acordă privilegii fiscale persoanelor fizice pensionate

– Monaco, fără impozit pe venit (se aplică contribuabilor de alte naționalități decât francezi).

Paradisuri fiscale pentru persoane juridice:

– Bahamas, Bermude,Turks, Caicos, Cayman; se pot înființa societăți neimpozabile dacă aceastea au activitate exernă

– Bahrain nu impozitează societățile străine

– Guernsey și Jersey societățile nerezidente sunt neimpozabile.

Caracteristicile paradisurilor fiscale:

– sunt amplasate în apropierea mărilor și oceanelor

– majoritatea sunt state mici și cu o populație redusă

– oferă avantaje fiscale persoanelor fizice și societăților în scopul atragerii de capital

– secret bancar

– adaptarea permanentă a legislației fiscale în concordanță cu evoluția pe plan internațional

CIPRU

Cipru reprezintă o economie de piață deschisă mică, dar flexibilă, cu perspective pe termen lung, înregistrând 83,9% din PIB din sectorul terțiar, al serviciilor.

Cipru are cel mai redus nivel de impozitare globală din Uniunea Europeană. Mai mult, țara acordă un regim favorabil în privința impozitului pe profitul societăților și are tratate cu peste 40 de state privind evitarea dublei impuneri.

Investitorii au în vedere mai multe argumente atunci când aleg să își desfășoare activitatea prin intermediul Ciprului:

a) regimul favorabil existent privind impozitarea

b) tratatele încheiate pentru evitarea dublei impuneri

c) lipsa legislației SSC (societate străină controlată)

d) valoarea redusă a capitalului social obligatoriu

e) sistemul legislativ este puternic bazat pe dreptul civil englez

f) poziționarea geografică strategică.

Sunt scutite de la plata impozitelor dividendele primite de la sucursalele situate în afara Ciprului, dacă sunt deținute în procent de minim 1%. Sucursalele care sunt supuse unui nivel de impozitare mai mic de 5% sau mai mult de 50% fac excepție, dacă activitățile acestora produc venituri din investiții și plasamente. Asupra dividendelor plătibile acționarilor nerezidenți nu se reține nici un impozit la sursă.

Din venitul din dobânzile obținute de către o societate din Cipru se reține o contribuție specială de 10% pentru Fondul de Apărare și 50% din venitul din dobânzi este supus unui impozit pe profit de 10%. Dobânzile căpătate din activitățile obișnuite ale firmei sunt scutite de contribuția specială pentru Fondul de Apărare, dar sunt supuse integral impozitării cotei de 10% a impozitului pe profit. Nu se rețin impozite la sursă asupra dobânzilor plătite creditorilor nerezidenți în Cipru.

Cipru nu percepe impozite sau taxe asupra contribuțiilor de capital la societățile rezidente. În schimb, sunt supuse impozitării la cota de 20% căștigurile obținute prin vânzarea proprietăților imobiliare deținute în Cipru.

În ceea ce privește evitarea dublei impuneri, Cipru a dezvoltat o rețea extinsă de tratate cu peste 40 de țări. Tratatele de evitare a dublei impuneri asigură reținerea unui impozit minim sau nul în țara care efectuează plățile, pentru dividendele, dobânzile și redevențele plătite de filialele/creditorii străini către societățile din Cipru. Dacă în țara care plătește dobânzile și redevențele se rețin impozite la sursă, aceste impozite sunt deduse din impozitele datorate în Cipru.

În mare parte Cipru a redus secretizarea bancară. De asemenea Cipru incearcă sa mențină în registre oficiale detaliile despre companii insă nu cere neapărat sa existe informații despre acestea în mediul online și nici situațiile contabile.

Din punctul de vedere al eficieței taxelor cipru nu cere agenților rezidenți să raporteze autorităților care se ocupă cu taxele despre plățile non-rezidenților. Cipru utilizează instrumentele necesare pentru a putea realiza o analiză eficientă a taxelor și a informațiilor despre acestea. Se evită promovarea evaziunii fisale printr-un sistem de creditare taxe și de asemenea este aproape de standardele internaționale anti-spălare de bani.

Cipru a înregistrat cinci cele mai importante tratate internaționale legate de transparența financiara.

Caracteristicile generale sistemului fiscal al Ciprului:

cea mai scăzută taxă corporativă (12,5%)

cota impozitului pe profit de 10% este cea mai mică din UE

deductibilitatea cheltuielilor

sisteme de scutire pentru dividendele/ profitul din străinătate, cu condiții ușor de îndeplinit

majoritatea tranzacțiilor internaționale fără TVA

tratate cu peste 40 de țări privind evitarea dublei impuneri

ELVEȚIA

Elveția este considerată cel mai mare centru offshore din lume, având o poziție fermă vizavi de menținerea confidențialității în relația cu clienții săi. O companie offshore este o societate înregistrată într-o țară cu legislație autonomă, care nu desfășoară activități economice pe teritoriul respectiv, deci obține profit în afara granițelor acelui stat. În urma ultimelor negocieri, oficialii elvețieni au fost forțați să accepte implementarea unui regim de taxe pe economii.

Implementarea acestui sistem, în iulie 2005, a reprezentat o modalitate de a recupera o parte din banii pierduți de economiile naționale europene, consecință a operațiilor de tip offshore, deși riscul ca aceste investiții în loc să se diminueze, să se îndrepte spre alte centre offshore din afara Europei (Singapore sau Hong Kong) era foarte mare.

În urma acestui regim de taxe pe economii, capitalul controlat de băncile elvețiene a crescut semnificativ, ajungând la 4.400 de miliarde de franci elvețieni în 2005, față de 3.500 de miliarde de franci în 2004, conform declarațiilor Băncii Naționale a Elveției și ale Asociației Bancherilor din Elveția. Sunt incluse în aceste sume și capitalurile provenite de la clienții străini, care au crescut la 2.600 de miliarde de franci în 2005, față de 2.200 de miliarde de franci elvețieni în 2004.

Reglementările UE urmăreau împiedicarea rezidenților europeni de a evita taxele prin investiții în paradise fiscale. În urma acordului, Elveția, Monaco și insulele britanice Jersey și Guernsey trebuie să aplice o taxa în cuantum de 15% asupra dobânzilor câștigate de investitorii rezidenți. Rata dobânzii ajunge la 20% în 2008 și la 35% în 2011, taxa fiind impusă unui segment restrâns de investitori care obțin câștiguri din depunerile bancare și din obligațiuni.

Veniturile din dividende nu sunt supuse taxei. O particularitate care a atras atenția criticilor o reprezintă selectivitatea taxei – cetățenii europeni care doresc evitarea taxei pot face investiții offshore în acțiuni. Băncile au considerat că o măsură pentru prevenirea evaziunii fiscale nu este necesară, deoarece nu reprezintă o problemă a mediului elvețian de afaceri.

În ciuda presiunii exercitate de Uniunea Europeană, investitorii nu s-au îndreptat către alte țări, cauza putând fi faptul ca și-au adaptat portofoliile astfel încât să evite taxele sau încrederea clienților în politica de confidențialitate a băncilor elvețiene.

Eleveția este clasată pe prima poziție în “2015 Financial Secrecy Index” în urma unui scor ridicat al secretizării bancare (73) și pentru numarul ridicat de servicii financiare offshore, acesta reprezentând 5% din totalul din întreaga lume. Gradul ridicat de secretizare al Elveției s-a mai ameliorat din anul 2013, în mare parte datorită faptului că Elveția a decis sa participe la inițiativele de transparență globală. Totuși faimoasele legi bancare ramân secrete, cu mici excepții privind anumite țări cărora li se furnizează informațiile de care au nevoie.

Elveția a adus multe îmbunătățiri regimului de secretizare în anii recenți ca urmare a presiunii venită din parte Statelor Unite, a Uniunii Eurpene și a altora, devenind mai deschisă la cooperare. De exemplu s-a putut observa schimbare a atitudinii fata de secretul offshore-ului: acum 10 ani exista un consens pentru susținerea secretului bancar(exitând o mica minoritate impotrivă), insa acum secretul bancar este mai degraba contestat, existând o opiziție crescătoare in parlament, in media, in rândul populației.Totuși mai este mult de lucrat.

MONACO

Principatul Monaco, reprezintă după Vatican, cel de-al doilea mic stat independent ca mărime. Principala sursă de venit este turismul, Monaco fiind una dintre cele mai scumpe atracții de pe Pământ, un lider mondial în lux și bani.

Monaco reprezintă un veritabil paradis fiscal. În cazul persoanelor fizice, nu se percepe impozit pe venituri, pe dobânzi, dividende, avere, donații sau succesiuni în linie directă.

Persoanele juridice au facilități precum absența controlului asupra schimburilor sau excluderea prin contract a beneficiilor, dar societățile care aleg să își stabilească sediul pe teritoriul țării sunt obligate să plătească un impozit de 35% asupra beneficiului obținut, dacă mai mult de 25% din acesta este realizat în afară.

Monaco restrânge parțial secretul bancar, nu menține detaliile companiei în evidențe oficiale și nu este necesar ca informații despre contul companiei să fie disponibile publicului.

Monaco nu utilizează instrumente adecvate pentru analizarea eficientă a informațiilor fiscale și participă parțial la schimbul de informații.

LIECHTENSTEIN

Liechtenstein este un microstat alpin din Europa de Vest, cea mai mică țară vorbitoare de limba germană din lume.

Liechtenstein este un stat recunoscut în întreaga lume pentru secretul bancar fiind foarte atractiv pentru înființarea de holding-uri. Pentru evitarea evaziunii fiscale, țara a anunțat în 2009 că a încheiat un acord cu autoritățile germane privind schimbul de informații financiare secrete din sectorul bancar.

Un contribuabil care îsi are rezidența în acest stat beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe beneficii, avere, creșterile de capital, dividende, succesiuni.

Întreprinderile străine care și-au stabilit sediul pe teritoriul acestui stat beneficiază de cote foarte reduse ale impozitului pe profit, fundațiile fiind obligate să plătească anual statului 0,1% din capitalul social.

În Liechtenstein sunt înregistrate aproape 40.000 de sedii sociale de firme industriale și comerciale, pe când populația totală este de 25.000 de locuitori.

Din 31 mai 2015, Liechtenstein are mai puțin de 53 de acorduri de partajare a informațiilor fiscale în conformitate cu cerințele de bază ale OCDE. Aceasta cooperează parțial cu alte state cu privire la spălarea banilor și alte probleme penale.

Liechtenstein are o politică puternică privind secretul bancar: nu menține detalii despre companii în evidențele oficiale, nu cere ca conturile societății să fie disponibile în registrul public, nu evită promovarea evaziunii fiscale prin intermediul unui sistem de credit fiscal.

INSULELE CAYMAN

În Insulele Cayman sunt înregistrate peste 19.000 de companii, 500 de bănci și peste 300 de societăți de asigurare și reasigurare, având o populație totală de 20.000 de locuitori.

Facilitățile oferite sunt:

absența controlului bancar asupra operațiunilor de cont

absența controlului bancar asupra transferurilor de capital

cotele foarte reduse, aprope nule, de impozitare a capitalului și a venitului

secretul operațiunilor.

După criza financiară globală, au fost propuse mai multe inițiative în legătură cu secretul bancar, printre care:

– FATCA (The US Foreign Account Tax Compliance Act) ce reprezintă un set de prevederi din domeniul fiscal introduse în legislația americană prin care instituțiile financiare nerezidente în SUA la care cetățenii sau rezidenții americani au conturi, au obligația să transmită direct sau prin intermediul autoritățiilor fiscale, informații financiare legate de cetățenii sau rezidenții respectivi; Insulele Cayman se regăsesc printre cei care s-au angajat în acest acord;

– Directiva Uniunii Europene ce constă într-un mecanism automat de schimburi de informații între 43 de țări membre și afiliate, inclusiv Cayman, care a fost unul dintre puținele paradisuri fiscale care au ales transparența;

– solicitarea guvernului britanic de a crea un registru deschis cu beneficiarii companiilor, Cayman refuzând conceptul de registru public deoarece ar fi direct afectata.

3) Noțiunea de companie offshore

Una dintre cele mai eficiente si mai "legale" arme ale întreprinzãtorului în lupta cu fiscalitatea s-au dovedit a fi așa-zisele "companii offshore".

Prin termenul de "offshore" limbajul de specialitate britanic desemnează teritoriul situat dincolo de țărm. În jargonul economic american, prin offshore sunt denumite activitățile economice și firmele care își desfășoară activitatea în afara teritoriului național al statului în care acestea sunt rezidenți.

În multe țări europene, termenul servește pentru desemnarea extragerii de petrol, în vreme ce în alte cazuri, are legătură cu navigația. Sau se întâmplă să îl putem citi pe site-ul unei nave de croazieră de lux care este în căutare de personal pentru angajare

Scopul pentru care se decide înființarea unei companii offshore este în principal minimizarea taxării și reducerea poverii fiscale, dar prin intermediul unei companii offshore se realizează și un management mai performant al riscului cât și o importantă reducere a costurilor. Companiile offshore pe lângă regimul de impozitare lejer beneficiază și de mult dorita și apreciata confidențialitate în fața unui control valutar, având protecție împotriva intervenției guvernamentale și a schimbărilor politice exterioare.

Printr-o firmă offshore se ințelege o companie care a luat naștere intr-un paradis fiscal (eng. Tax Haven)și, potrivit legislației valabile, beneficiază de reduceri de impozit sau este scutită total de acesta.

Schemele offshore constau în stabilirea și domicilierea unei entități juridice (corporație, holding, fundație) prin intermediul căreia se derulează afaceri cu alte entități domiciliate în afara statului respectiv. Aceste entități sunt denumite generic "firme offshore" și oferă scutire de la plata impozitelor pe profit, pe creșterile de capital, pe dividende, pe dobânzi, etc.

Avantajele fiscale se referă la faptul că profitul acumulat de aceste companii offshore se impozitează în statul de rezidență, iar aceste state fie nu aplică nici un impozit pe profitul obținut, fie acest impozit este foarte mic (maxim 5%). Procesul de impozitare în străinătate are la bază următoarele principii:

– în țările în care compania obține doar venituri din străinătate, aceste venituri sunt scutite complet de la plata impozitului. În acest caz, compania este obligată să plătească o taxă anuală fixă, independentă de cifra de afaceri și de profitul societății. Astfel de teritorii sunt: Insulele Britanice Virgine, Belize, etc.;

– impozitul nu depinde de cifra de afaceri, ci de capitalul înregistrat al societăților. Astfel, în Liechtenstein, fundațiile sunt obligate să plătească anual statului 0,1% din capitalul social;

– sunt scutite de impozit numai veniturile obținute în străinătate. De exemplu, în țări ca Panama, HongKong. Totuși, companiile pot desfășura și activități comerciale interne, dar în acest caz trebuie să declare separat veniturile interne în raportul anual;

– impozitarea se face pe baza unor rate liniare. Un exemplu în acest sens este Cipru, unde companiile offshore plătesc un impozit de 4,25% din profit (până la finele anului 2005). În aceste locații, contabilitatea și pregătirea rapoartelor anuale sunt obligatorii. Beneficiile suplimentare se referă la: beneficii legate de controlul schimbului valutar: în general, companiile offshore își derulează tranzacțiile financiare în orice monedă de schimb valutar și își pot păstra rezervele financiare în orice monedă, fără o permisiune specială. Astfel, este posibilă reducerea considerabilă a pierderilor de pe urma cursului de schimb valutar;

– lipsa obligativității ținerii evidențelor contabile: într-un număr mare de paradisuri fiscale, companiile offshore nu sunt obligate să întocmească registre contabile. Acest fapt conduce la economii substanțiale, deoarece companiile obișnuite de mărime similară (non-offshore) cheltuiesc anual sute sau chiar mii de dolari pe taxele de contabilitate (convertite în dolari);

– considerații legate de prestigiu: se poate întâmpla ca, în anumite situații de afaceri, o companie străină să poată oferi termeni și condiții mai avantajoase. Participarea unui „investitor străin” într-o întreprindere obișnuită creează uneori o încredere considerabil mai mare în partenerul de afaceri potențial sau poate asigura, în Anul VI, Nr. 6/2007 187 unele cazuri, chiar scutirea de taxe vamale.

Legile offshore aplicate au legat de anumite condiții scutirea de impozit. Una dintre cele mai importante a fost aceea că firmele “offshore” înregistrate nu aveau voie să desfășoare activitate comercială pe un anumit teritoriu, respectiv cu rezidenții anumitor teritorii, firmele locale. De exemplu, legea care reglementează companiile offshore din Insulele Britanice Virgine (International Business Companies Ordinance of 1984) prevede pentru companiile offshore înmatriculate în această jurisdicție următoarele restricții:

– să nu se implice în afacerile imobiliare pe teritoriul Insulelor Britanice Virgine – în afară de biroul în care este înregistrată firma.

– să nu desfășoare operațiuni bancare sau de gestionare a averii – în afară de cazul în care, pe baza legii de reglementare, primesc aprobare.

– să nu desfășoare operațiuni de asigurare, reasigurare sau brokeraj de asigurări în afară de cazul în care, în temeiul legii, primesc aprobare.

– să nu se ocupe cu activități de management al firmelor – în afară de cazul în care, în temeiul legii, primesc aprobare.

– să nu se acorde servicii de agent și birou registrat altor companii înmatriculate în Insulele Britanice Virgine care reglementează domeniul companiilor offshore.

Legea societăților comerciale de tip offshore și metodologia de înregistrare a companiilor din Insulele Britanice Virgine a servit drept exemplu pentru țările care acceptă înregistrarea firmelor offshore.

Pe baza celor de mai sus, se poate constata că reglementările firmelor speciale au condus obligatoriu la plecarea din teritoriu din punct de vedere a desfășurării activității de business. De aici și caracteristica de offshore, adică departe de țărm, pentru că firma, în ciuda localizării ei pe teritoriul dat, nu poate desfășura activități cu locuitorii sau firmele teritoriului.

Evaziunea fiscală în România

În România, economia subterană a început să se dezvolte cu rapiditate după căderea regimului comunist, fapt care a mărit puterea la nivel central și local prin protecțiea corupției de către autoritățile publice, unde înainte posibilitatea implementării acesteia era limitată. Acest fenomen era parțial acceptat și se reflecta în oferirea de mici “cadouri” angajaților din sectorul public sau doctorilor.

Căderea regimului comunist a fost urmată de o perioadă de tranziție a economiei care s-a concretizat prin implementarea unui sistem total diferit de cel dinainte. Aparent economia subterană a ajutat la creșterea economică sub constrângerile taxelor la nivelul economiei reale.

Factorii principali care au influențat corupția în România au fost sărăcia, șomajul ridicat și lipsa unei dezvoltări economice, politice sau sociale. Aceste aspecte au generat acte precum mită, nepotism, trafic de influență, fraudă, sau monopolul de bunuri și servicii. Rezultatul a fost reducerea veniturilor publice, creșterea taxelor șia a costului tranzacțiilor.

Un număr mare de firme apelează la trazacționarea intermediară pentru a exporta indirect, în acest fel evitând taxa pe valoare adăugată (TVA). Exportul indirect poate ajuta la scăderea taxelor cu 14,5% în comparație cu exportul direct, acest fapt fiind asociat cu evaziunea fiscală internațională.

În România, evaziunea fiscală reprezenta 9,11% din PIB în 2000 și 16,2% din PIB în 2013. În condițiile în care România ar colecta toate impozitele și taxele, procentul din PIB al veniturilor bugetare ar depăși media europeană.

TVA-ul generează aproximativ 75% din evaziunea fiscală, ajungând la un maxim de 12,34% din PIB în 2012, și atingând valoarea de 12,21% din PIB în 2013. În 2010 cota legală de TVA a crescut de la 19% la 24% și a avut ca impact creșterea evaziunii fiscale de la 8% din PIB în 2009 la 9,6% din PIB în 2010, în următorii ani menținându-se trendul crescător.

Evaziunea fiscală se situa în 2000 la nivelul de 9.265 milioane lei, ajungând în anul 2012 la 97.816 milioane lei și înregistrând valoarea maximă în 2013, de 102.013 milioane lei.

Dacă în 2000 evaziunea fiscală din “munca la negru” reprezenta 14,6% din totalul evaziunii fiscale și 1,67% din PIB, în anul 2013 se înregistra un procent de 16,09% din totalul evaziunii fiscale și 2,61% din PIB.

Cea mai importantă contribuție la “munca la negru” este dată de industrie (548,4 mii persoane), precedată de comerț (358,9 mii persoane), construcții (335,6 mii persoane) și transport și comunicații (163,3 mii persoane)

Cea mai mare contribuție la evaziunea la accize și “taxa pe viciu” este dată de țigări, comerțul cu țigări fiind la nivelul mediu de 20% din piață între 2003 și 2013. În 2007 se observă o creștere a evaziunii la țigări la 36% datorită introducerii “taxei pe viciu” și creșterii accizelor (de la 16,5 euro la 1000 de țigarete în 2005 la 24,5 euro la 1000 de țigarete în 2006. Volatilitatea din următorii ani se datoarează unei creșteri a accizelor de la 31,5 euro la 1000 de țigarete în 2008 la 64 de euro la 1000 de țigarete în 2009.

Evaziunea la alcool a atins în anul 2013 45,9% din piață, predominând evaziunea la alcool etilic și produse distilate (cu o creștere a accizelor pentru această categorie de la 550 euro pe hl alcool pur în 2007 la 1.000 euro pe hl alcool pur în 2013) și produse intermediare (creșterea accizelor de la 51,08 euro pe hl în 2009 la 165 euro pe hl în 2011), și având valori mici la bere.

Raport anual Consiliul fiscal romania 2013

Raport anual Consiliul fiscal romania 2013

Model econometric

În acest model ne-am propus să evaluăm dacă rata șomajului este influențată de “munca la negru” în România. Variabila dependentă este rata șomajului (numită în model ratasomaj) iar cea independentă este evaziunea fiscală din “munca la negru” ca procent din PIB (numită în model muncanegru).

Output:

Prob(MUNCANEGRU)=0,0288<0,05; coeficient semnificativ diferit de 0 (muncanegru este un factor valid/corect specificat pentru ratasomaj cu o probabilitate de 97,12%);

Prob(C)=0,0069<0,05; coeficient semnificativ diferit de 0 (cu o probabilite de 99,31%);

Prob(F-statistic)=0,028777<0,05; ceea ce înseamnă că modelul este valid (cu o probabilitate de 97,12%).

Modelul se prezintă deci astfel:

ratasomaj=4,080792+0,953595*muncanegru

Dacă evaziunea fiscală din “munca la negru” ca procent din PIB crește cu 1 punct procentual, rata șomajului va crește și ea cu 0,953595 puncte procentuale (și invers). Am demonstrat deci dependența directă între rata șomajului și munca la negru.

Căi de prevenire a evaziunii fiscale

Combaterea evaziunii fiscale necesită mișcări la nivel național, la nivelul Uniunii Europene și la nivel mondial. Aceasta este importantă pentru a se asigura protecția veniturilor și încrederea cetățenilor în corectitudine și eficiența sistemelor de impozitare.

Miliarde de euro reprezentând sume nedeclarate și neimpozitate, aflate în jurisdicții offshore, reduc veniturile fiscale naționale. Acțiunile de combatere a evaziunii fiscale și posibilitatea de a o reduce la minimum ar avea ca efect generarea de venituri suplimentare la bugetele de stat.

Comisia Europeană, în cadrul reuniunii Consiliului European din data de 22 mai 2013, a propus o serie de acțiuni menite să reducă evaziunea fiscală.

La nivel național, statele își pot mări veniturile din taxe și impozite, având în vedere: elaborarea unei strategii pentru combaterea evaziunii fiscale; utilizarea în mai mare măsură a informațiilor primite de la terți; finanțele publice să fie revizuite pentru a susține serviciile publice și sistemele de protecție socială pentru a limita costurile de refinanțare suportate de stat; aplicarea de sancțiuni pentru reducerea economiei subterane.

Sistemul Uniunii Europene pentru combaterea evaziunii fiscale constă în schimbul de informații pus în aplicare din 2005 prin Directiva UE privind impozitarea veniturilor din economii. Se are în vedere extinderea acesteia la fondurile de investiții, pensii, instrumente financiare inovatoare și plățile efectuate prin intermediul fundațiilor. Mai mult, se dorește încheierea de acorduri cu țările considerade paradisuri fiscale (Elveția, Monaco, Liechtenstein, San Marino și Andorra) pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile.

La nivel internațional se recomandă următoarele măsuri pentru evitarea evaziunii fiscale: impozitarea veniturilor înregistrate în străinătate, controlul schimbului valutar, taxarea venitului în momentul în care acesta s-a produs.

Pentru combaterea evaziunii fiscale trebuie luate în considerare următoarele acțiuni:

– adaptarea legislației la cerințele unui sistem fiscal modern

– asigurarea unor forțe adecvate pentru control, îmbunătățirea eficienței controalelor prin aplicarea experienței dobândite în decursul desfășurării acțiunilor de control.

– identificarea modalităților prin care au fost evitate plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat

– identificarea și înlăturarea slăbiciunilor din legislația în vigoare

– identificarea căilor prin care este aprovizionată piața ilegală și crearea unui sistem de prevenire a fraudei

– scăderea ratei inflației

– calcularea corectă a materiei impozabile.

În România, instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt:

a) Garda Financiară

b) Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor

c) Oficiul pentru Protecția Consumatorului

d) Vama

e) Direcția de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR

f) Garda de Mediu

g) Direcția de Sănătate Publică

h) Departamentul pentru Lupta Antifraudă

i) Autoritatea Națională de Administrare Fiscală.

Concluzii

Evaziunea fiscală este dăunătoare atât statului pentru că îl lipsește de veniturile necesare susținerii economiei și dezvoltării statului, cât și contribuabilului deoarece totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, îngreunând situația celor care sunt corecți și își plătesc obligațiile fiscale. Aceasta periclitează stabilitatea, transparența și eficiența sistemelor financiare și intereselor naționale fundamentale.

Bibliografie

Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată, cu modificările ulterioare

Conf. univ. dr. GIUREA Laurențiu, Realizarea evaziunii fiscal legale și ilegale prin utilizarea firmelor off-shore și paradisuri fiscal

Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE – Evaziunea fiscală la nivel European

Vasile Marian, Evaziunea fiscală ca fenomen monetar negativ

Friedrich Schneider with Dominik Enste, Hiding in the Shadows, The Growth of the Underground Economy

The Fiscal Pressure in the EU Member States

Comisia Europeană, Combaterea fraudei și evaziunii fiscale, contribuția Comisiei la reuniunea Consiliului European din data de 22 mai 2013

http://www.financialsecrecyindex.com

http://delaware.ro/o