Evaziunea Fiscala In Romania Posibilitati de Prevenire Si Combatere

PLANUL LUCRĂRII

CAP.1 RESURSELE SI PLASAMENTELE BĂNCILOR COMERCIALE 1

1.1 Organizarea sistemului bancar clin România 2

1.2 BRD – caracterizare generala 5

1.3 Resursele de finanțare a societăților bancare 14

1.3.1. Resursele de finanțare 14

1.3.2. Refinantarea BNR 17

CAP.2 CREDITUL BANCAR 19

2.1. Trasaturile principale ale creditului 20

2.2. Principala destinație a creditului – finanțarea economiei reale 23

2.3. Funcțiile creditului 30

2.4. Principii si reguli generale privind activitatea de creditare 33

2.5. Forme de creditare 35

2.6. Riscul in cadrul activității de creditare 37
2.7. Prevederi legale referitoare la gestionarea riscurilor in sistemul

bancar romanesc 39

2.8. Aprobarea, acordarea si rambursarea creditelor 42

2.8.1. Documentația necesara 42

2.8.2. Referatul de credit 43

2.8.3. Competenta de aprobare 44

2.8.4. Acordarea creditelor 45

2.8.5. Rambursarea creditelor 45

2.9. Analiza activității clienților 46

2.9.1. Categorii de clienți 46

2.9.2. Surse de informatic ale băncii 47

2.9.3. Indicatorii de analiza a bonității clientului 51

2.9.4. Analiza aspectelor nefinanciare 52

2.10. Categorii de credite acordate de BRD 53

2.10.1 Activitatea de creditare a BRD cu personae fizice 54

2.10.2. Activitatea de creditare a BRD cu personae juridice 55

CAP. 3. DEPOZITUL BANCAR 59

Deschiderea de conturi bancare 60

Plasamente bancare 60

Depozite la vedere 61

Depozite la termen 61

Produse de economisire oferite de BRD 65

Plasamente oferite de BRD 69

CAP. 4 ALTE SERVICII BANCARE 71

Tipuri de servicii 72

Alte servicii oferite de banei 73

CAP. 5 STUDIU DE CAZ PRIVIND ACORDAREA UNUÎ CREDIT

PENTRU EXPORTUL DE PRODUSE 77

Prezentarea documentației de către client 78

Analiza economico – financiara a activității 78

Analiza bilanțului contabil prelucrat 78

Analiza contului de profit si pierdere prelucrat 81

Analiza aspectelor nefinanciare ale clientului 82

Analiza indicatorilor de bonitate 83

Performanta financiara 84

Serviciul datoriei 84

Analiza fluxului de lichidități 85

întocmirea referatului de credit 85

5.9. Aprobarea creditului 86
5.10- Constituirea garanțiilor 86

Acordarea si utilizarea creditului 86

Verificarea faptica si scriptica a garanției 87

Rambursarea creditului 87

CAPITOLUL I

RESURSELE SI PLASAMENTELE BĂNCILOR

COMERCIALE

ORGANIZAREA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

Băncile comerciale sunt instituții financiare specializate atât în atragerea de resurse (constituirea de depozite) și plasarea acestora prin acordarea de credite, cât și în efectuarea plăților între titularii de cont, agenți economici. Inițial băncile au mijlocit creditul comercial direct între agenții economici prin preluarea de Ia aceștia a titlurilor de credit comercial cambii).

In ultimii ani, produsele și serviciile băncilor comerciale s-au diversificat foarte mult prin angajarea de operațiuni cu alți intermediari financiari.

Legătura directă cu agenții economici (persoane fizice și persoane juridice), în ce privește constituirea și utilizarea depozitelor, mai ales sub forma distribuirii de credite, conferă băncilor și acea calitate de centru de efectuare a plăților între titularii de cont.

Având în vedere rolul și importanța pe care băncile o dețin în buna funcționare a unităților economice în ansamblu, s-a impus ca în perioada de tranziție la economia de piață să se creeze un sistem modem, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior, care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de clienți -agenți economici din economia de piață.

Ca o necesitate prioritară, s-a impus a fi modificată vechea structură a sistemului bancar, coloană vertebrală fmanciară a economiei de piață, creânduse astfel instituții de profil, caracteristice economiei de piață, care se dezvoltă concurențial, condiție esențială pentru perfecționarea continuă a activității bancare în economie de piață.

In prezent, în România funcționează un număr foarte mare de bănci, inclusiv sucursale și filiale reprezentative ale băncilor străine (vezi figura ), care oferă produse și servicii bancare modeme în scopul de a dezvolta noi afaceri.

Topul băncilor după valoarea activelor

Topul băncilor după valoarea activelor Ia 31.12.2007

Sursa BNR

România și-a îmbunătățit practica bancară cu noi tehnici și instrumente.

Obiectivul principal aî tuturor acestor îmbunătățiri este de a constitui o rețea de bănci comerciale eficiente și viabile care să ofere o gamă

largă de servicii bancare necesare susținerii și creșterii economice într-o economie de piață.

Sistemul bancar este organizat având în centru Banca de Emisiune.

Odată cu monopolizarea dreptului de a emite monedă, Banca Centrală s-a detașat de celelalte bănci din sistem și din instituție concurentă s-a transformat treptat într-Q instituție de supraveghere, control și susținere a întregului sistem bancar. Altfel spus, Banca Centrală a devenit In prezent "bancher al celorlalte bănci", sau "banca băncilor".

1.2. BRD – CARACTERIZARE GENERALĂ

Carte de vizită:

Situație juridică:

Sediu: Bel Ion Mihalache nr. 1-7, sectorul 1, București

Capital Social: 4.181.408.040,000 Lei

Nr. Registrul comerțului: J40/608/1991

Cod fiscal: R036157911992

BRD – Groupe Societe Generale este a doua Bancă din România dopa totalul bilanțului fiind o banca globală. Prezentă printr-o rețea de 183 de agenții, banca stă la dispoziția clienților individuali cât și a clienților corporativi.

Pentru marii săi clienți corporativi, români sau străini, și pentru investitorii instituționali, BRD – Groupe SoCIete Generale oferă de asemenea o gama de produse de piață și finanțări complexe, precum și servicii de bancă de investiții (privatizări, fuziuni – achiziții, emisiuni de acțiuni, etc.) bazându-se pe echipe specializate și pe rețeaua grupului Societe Generale prezentă în lumea întreagă (75 țări).

I. Scurt Istoric

1923-1947

Istoria BRD începe în 1923, odată cu crearea Societății Naționale pentru Credit Industrial. Obiectivul acestei instituții publice este finanțarea industriei românești.

1948-1956

Conform legii naționalizării din iunie 1947, Societatea Națională pentru Credit Industrial devine Banca de Credit pentru Investiții. Activitatea cea mai importanta a băncii este obținerea de participați! în întreprinderi și acordarea de credite. 1957-1990

La sfârșitul anilor 1950 vremurile sunt din nou tulburi pentru sectorul bancar român și provoacă reorganizarea sistemului financiar. In 1957, Banca de Credit pentru Investiții devine Banca de Investiții. Ea ocupă o poziție de monopol în domeniul finanțării pe termen mediu și lung din sectorul industrial. In această perioadă activitățile principale se reînnoiesc

profund, având ca particularitate specializarea creditelor în funcție de

«4>tectul lor.

199M998

BRD a fost aleasă de guvern pentru a deveni prima bancă comercială privatizată. Aceasta alegere consacra calitatea activelor si a gestiunii BRD. Achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al BRID de către grupul Societe Generale a fost fmaiizată în martie 1999; ea intervine intr-o perioadă dificilă marcată de falimente bancare răsunătoare.

Este de asemenea începutul bancarizării masive a persoanelor fizice. BRD profită de imaginea sa favorabilă în fața marelui public si de calitatea relațiilor sale cu întreprinderile pentru a dezvolta rapid clientela sa de persoane fizice. Foarte repede, BRD devine lider pe piața noilor produse, cum ar fi cârdurile bancare si creditele pentru consum. 2001-2005

Pe termen mediu, BRD intenționează să rămână o bancă universală cu accent principal pe servicii bancare pentru agenți economici șl populație. BRD a reușit să mențină și să dezvolte un portofoliu important de credite pentru agenți economici, ceea ce a dus la formarea unei baze solide de clienți și a permis BRD să acumuleze capital în vederea unei viitoare dezvoltări economice. în momentul de față, BRD – GSG este prima bancă a întreprinderilor private din România.

II. Prezentare Generală

BRD – Groupe Societe Generale beneficiază de două atuuri unice în peisajul bancar românesc: este o instituție cu tradiție, bine ancorată

în economie și recunoscută de către populație prin intermediul unei rețele de

183 de sucursale; aparține Grupului Societe Generale și are astfel acces Ia produsele și serviciile cele mai inovatoare și la cele mai eficiente metode de gestiune.

In momentul de față, BRD – Groupe Societe Generale este de asemenea prima banca a întreprinderilor private din România și s-a angajat, «ingură sau împreună cu Societe Generale, în finanțarea unor proiecte importante. Rezultatele obținute datorită încrederii clienților confirmă poziția de bancă de referință în România».

BRD-Groupe Societe Generale a depășit, la începutul lunii iunie 2007, nivelul de 2.000.000 de cârduri emise, 10.000 de POS-uri instalate la comercianți și 1.100 de ATM-uri. Banca are peste 2,2 milioane clienți și iperează o rețea de peste 600 de unități. BRD are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB (aproximativ 5,2 miliarde EUR).

Banca și-a dublat, practic, în doi ani, numărul de cârduri emise, dnpă ce a depășit 1.000.000 de cârduri la începutul anului 2005. Anul 2006 a fost marcat de o importantă campanie de promovare a cârdurilor bancare, "Premii de excepție în România, cârduri unice în Sume". In cadrul acestei campanii, BRD a emis cârduri "ediție limitată", cu un design unic în lume, prezentând imagini memorabile ale marilor campioni români Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gheorghe Hagi. Banca a reușit să emită peste 500.000 de cârduri în două luni, stabilind astfel un record în cadrul organizației VISA.

Dezvoltarea activității de carduri este subliniată, pe de o parte, de creșterea cu 100% a volumului de tranzacții la comercianți și, pe de altă parte, de avansul de 70% a volumului de tranzacții la ATM-uri înregistrate la sfârșitul anului 2006 față de 2005.

"BRD a fost unul dintre pionierii business-ului cu cârduri în România, banca fiind în 1995 emitentul primului cârd de credit privativ din România – cârdul Prima. BRD continuă să rămână în topul emitenților atât din punct de vedere cantitativ, cât și în ceea ce privește inovarea și calitatea serviciilor sale" a declarat Patrick Gelin, Președinte-Director General al BRD-Groupe Societe Generale.

BRD a lansat recent Gadget, un cârd proprietar, destinat plății facturilor emise de furnizorii de utilități în întreaga rețea de ATM-uri BRD și la POS-urile comercianților acceptanți care afișează însemnele Simplis Facturi. Titularii de contract cu un furnizor de utilități sau servicii -partener BRD – pot avea acces rapid, prin intermediul acestui cârd, Ia un descoperit autorizat de cont de 300 de Iei. Această rezervă suplimentară de bani, special alocată pentru a facilita achitarea utilităților, precum și disponibilitatea 24h/24 și 7 zile/7 a peste 1100 de bancomate BRD, constituie soluții-cheie pentru lipsa temporară de disponibilități sau de timp a clienților.BRD oferă clienților persoane fizice și juridice 17 tipuri de cârduri de debit și credit, cu utilizare naționala și internațională.

Actionariat:

Voința de a stabili relații pe termen lung cu acționarii băncii se traduce într-o politică de proximitate, bazată pe dialog. Strategia ie niater în materie de comunicare financiară este susținuta de următoarele principii:

egalitate a accesului Sa informații pentru toți acționarii și

disponibilitatea imediată a acestora, respectarea termenelor în materie de publicare de rezultate, transparență și coerența informațiilor furnizate.

Toate informațiile de natură să influențeze cursul acțiunilor Băncii la Bursa fac obiectul acordului prealabil al BVB, informării CNVM și publicării în presă, sub formă de comunicate de presă, comunicate care pot fi imediat consultate.

Aceeași politică de transparență a fost adoptată și în ceea ce privește comunicarea cu agențiile de rating și cu instituțiile pieței de capital.

In materie de comunicare a rezultatelor financiare, BRD organizează reuniuni cu analiștii financiari, consultanții de plasament, brokerii și investitorii, deja o tradiție în comunitate a bancar – financiară, ultima fiind ținuta în luna aprilie a acestui an. Aceste reuniuni, în cadrul cărora sunt prezentate rezultatele anuale ale băncii, oferă managementului băncii și investitorilor ocazia de a sa face schimb de opinii.

Cifre cheie si date de piața

Credite acordate clientelei ( BRO consolidat)

18.715

personae fizice 50 %

personae juridice 50%

Rentabilitatea Fondurilor Proprii(ROE) (%)

Rentabilitatea fondurilor proprii se menține la un nivelridicat, chiar mai mare decât cel din anii trecuți, ajungând la un

indice de 34% in 2006.

2005

2006

2007

Consolidarea poziției pe piața

Anul 2007 a confirmat evoluția pozitivă a performanțelor financiare ale băncii, in ciuda investițiilor masive in dezvoltarea rețelei, și

menținerea unui nivel ridicat de productivitate si rentabilitate.

Din punct de vedere comercial, anul 2006 a reprezentat pentru BRD – Groupe Societe Generale o perioadă caracterizată de creșterea într-un ritm foarte accentuat al numărului de agenții (in medie o agenție noua dechisa pe zi lucratoare). Mizând pe proximitate dar si pe i oferta comerciala inovativa si reactiva, BRD a reușit sa-si diversifice clientela spre segmente de piața cu mare potențial de dezvoltare: profesiunile liberale, micro întreprinderile, sectorul agricol sau imobiliar= BRD si-a mariî asfel portofoliul cu peste 360 000 noi clienți activi. Expansiunea rețele! a fost acompaniata de o masiva recrutare de personal, cea mai mare din sectorul bancar romanesc: peste 2 200 de noi salariați s-au alăturat echipei BRD in anul 2006.

Totalul creditelor Ia sfârșitul anului 2006 a depășit 18,7 miliarde RON, creditele pentru persoane fizice reprezentând 50%. Astfel, olumul total ai creditelor acordate de BRD – Groupe Societe Generale a crescut cu 79%, în termeni nominali, față de decembrie 2005= La aceasta evoluție pozitivă au contribuit și filialele noastre, care au avut rezultate remarcabile. Creșterea creditelor pentru persoane fizice a fost de 113 %, tar creșterea creditelor aferente persoanelor juridice a fost de 54%.

Depozitele clientelei la finele anului depășesc 19,6 miliarde RON, în creștere cu 35% față de decembrie 2005,

Venitul net bancar și-a continuat creșterea și în 2006, iloarea sa fiind de I 772 milioane RON, mai mare cu 26% în comparație cu anul precedent, reflectând creșterea susținută a activității băncii.

Rezultatul brut din exploatare este de 910 milioane RON, în

creștere eu 21% în raport cu anul 2005. Coeficientul de exploatare «cheltuieli generaîe/venit net bancar) a atins un niveî de 49% in ușoara creștere fata de anul 2005, creștere determinata de investițiile masive din acest an. Pe fondul menținerii unui cost scăzut al riscului și aS unui bun management al cheltuielilor, profitul net consolidat a ajuns la 687 milioane RON, în creștere cu 19%. Profitul BRD individual a fost de 656 milioane RON. Rentabilitatea capitalurilor s-a menținut la un nivel bun, ROE (Return On Equity – " randamentul capitalurilor proprii ") ajungând la 36%. BRD – Groupe Societe Generale avea la sfârșitul anului 2006, 600 de agenții, un număr 2 000 000 clienți si aproape 7 300 angajați. BRD este a doua banca a României si a doua companie listata la Bursa de Valori București, cu o capitalizare de peste 4,5 miliarde euro.

1.3. RESURSELE DE FINANȚARE A SOCIETĂȚILOR BANCARE

1.3.1. Resursele de finanțare

Resursele de finanțare ale societăților bancare sunt pasivele băncilor, iar operațiunile de constituire a acestor resurse reprezintă operațiile pasive ale băncilor.

Resursele bancare pot fi clasificate în: A, Resurse proprii (fonduri proprii) B. Resurse atrase (depozite, certificate dedepozite)

A. Resursele proprii cuprind: – capitalurile proprii si capitalurile de rezerva. jM>rmele B.N.R. llf. 16/1996, privind fondurile proprii ale societăților bancare prevăd că acestea sunt formate din:

capitalul propriu;

capitalul suplimentar (rezerva pentru riscul de credit);

fondurile de rezervă.

Capitalurile proprii și fondurile de rezervă constituite din profitul brut au un aport relativ redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor.

Băncile, ie marea lor majoritate societăți pe "acțiuni, își formează capitalul propriu prin emisiunea și subscrierea de acțiuni. In

formarea resurselor proprii, fondurile de rezervă constituite treptat prin repartizarea profiturilor anuale, au o pondere adesea relativ egală cu capitalul

B. Resursele atrase cuprind:

depozitele bancare;

scontul și rescontul;

certificatele de depozit;

pasivele interbancare;

împrumuturile externe în valută;

împrumuturile de la Banca de Emisiune și de la alte instituții financiare.

Depozitele bancare reprezintă pentru majoritatea băncilor comerciale principala resursă fmanciară și se formează din două mari categorii:

depozite la vedere;

depozite la termen.

Constituirea și utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcții ale băncilor. Depozitele bancare au un dublu caracter: pe de o parte ele reprezintă obligații ale unor bănci față de depunători, iar pe de altă parte depozitele reprezintă pentru depunători creanțe creditoare față de bancă, mijloace de plata pe care aceștia le pot utiliza în orice moment, cu precădere pentru efectuarea plăților către terți, prin operare în cont Depozitele bancare reprezintă atât o formă de existență a banilor, cât și o formă de mobilizare a capitalurilor șl a economiilor temporar disponibile.

a) Depozitele Ia vedere :

– sunt acele depozite constituite din disponibilități depuse în toate conturile
deschise la bănci, în care se pot face plăți la cerere și pentru care banca nu-și
rezervă dreptul de a înștiința solicitarea scrisă asupra unei viitoare retrag eri
de numerar. Sunt acele depozite ale persoanelor fizice și juridice care pot fi
desființate oricând. Ele constau în soldurile conturilor de disponibilități aîe
persoanelor fizice și juridice, acreditive, ordine de plată, CEC-uri.
Principalele caracteristici ale acestor tipuri de depozite sunt:

-un grad mărit de elasticitate, având în vedere că depunătorii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plățile în cont sau retragerile din cont;

-utilizarea sumelor se face cu prudență în limitele soldului minim permanent

Depozitele îa vedere au mai multe forme de existență: – conturile curente; conturile de depozit

A)Conturile curente

-reprezintă o formă specială de servire bancară a titularilor de cont, și snnt

conturi prin care agenții economici, cât și persoanele particulare, își desfășoară operațiunile de casierie. Astfel, în aceste conturi se îmegistrează intrări de sume prin cecuri, viramente, ordine de piață dispuse de alte persoane în favoarea titularului de cont

Funcția principală a contului curent este efectuarea operațiunilor de casierie a titularului de cont, deci, prestarea unor servicii numeroase și laborioase care solicită un efort deosebit din partea băncii. Principalele intrări/ieșiri în conturile curente se fac prin cecuri, viramente, ordine de plată. Datorită caracterului lor foarte elastic, la conturile curente se bonifică dobânzi foarte mici

B) Conturile de depozit

-sunt prin natura lor menite să asigure fructificarea unor economii (fie ale
firmelor, fie ale particularilor), pe un termen mai îndelungat. De aici
posibilități apar și posibilitățile mai re strânse acordate titularilor privind

mișcarea din cont pentru încasări și efectuări de pîăți. Unele bănci aplică restricții și cu privire Ia retrageri. Depozitele la vedere reprezintă o resursă constantă a băncilor comerciale, utilizarea lor necesitând însă o prudență maximă datorată tocmai acestei caracteristici esențiale: pot fi desființate oricând.

Depozitele la termen sunt acele depozite aîe persoanelor fizice si juridice cu scadenta fixa ( de 1, 3, 6, 9, 12 Juni ), sau care pot fi anulate cu preaviz. Potrivit convenției dintre deponent si banca privind termenele si celelalte condiții de depunere, depozitele la termen creează o baza sigura de fructificare in procesul de creditare.

Depozitele la termen se constituie sub doua forme:

conturile de economie simple, care asigura regularitate in procesul de economisire

conturile de deposit de investiții, care sunt constituite cu scadenta de la o luna la un an si in conformitate cu practica internaționala sunt atrase de banei in condiții negociate pentru fiecare caz in parte.

Scontul și rescontul

reprezintă o modalitate de procurare de resurse noi, prin cedarea portofoliului de efecte comerciale, provenite din scontare, unei alte bănci, de scont sau de regulă de emisiune.

Scontul poate fi defmit ca mărimea procentuală a dobânzii percepute de bănci asupra valorii nominale a efectelor de comerț (cambii, bilete la ordin, cecuri).

Scontarea reprezintă operațiunea prin care o societate bancară achiziționează la vedere, de la unul din clienții săi o creanță la termen, oferind suma înscrisă pe efectul de comerț, mai puțin comisionul si dobânda.

Rescontul este mărimea procentuală a dobânzii reținute de B.N.R. în calitate de bancă centrală Ia operațiunile ce intervin între aceasta și societățile comerciale care solicită credite pe seama efectelor de comerț neajunse la scadență și aflate în portofoliul propriu, Rescontarea este operațiunea de transmitere a titlurilor de credit între banca comercială și B.N.R.

Banca de depozit recurge îa scontare în funcție de interesele sale de a obține disponibilități. Dacă se recurge Ia scontare chiar în aceeași în care s-a efectuat scontarea banca de depozit are un profit rezultat din diferența dintre dobânda Ia care se scontează (mai mare) și taxa scontului, dobânda practicată de Banca de Emisiune.

~ Certificatul de depozit

– supranumite și bonuri de casă, sunt titluri de credit create de bănci și
agenții economici. Prin aceste certificate, banca mobilizează fonduri
oferind un plasament pe termen scurt Certificatele de depozit sunt
negociabile, ușor transformabile în lei și totodată purtătoare de dobânzi.

1.4.2. Refinanțarea B.N.R.

Creditele de refmantare se acordă doar de către banca centrale în conformitate cu prevederile regulamentului B.N.R. nr. 3/1997, cu modificările ulterioare, privind condițiile și modul de efectuare a refmanțării societăților bancare de către B.N.R. Prin refmantare, B.N.R. furnizează lichidități societăților bancare solicitante în vederea realizării obiectivelor politicii monetare, ținând seama de situația specifică pieței.

Refînanțarea societăților bancare este de fapt o operațiune de creditare pe termen scurt, de regulă maxim 90 zile calendaristice,societatea bancară achiziționează Ia vedere, de Sa unul din clienții săi o creanță la

termen, oferind suma înscrisă pe efectul de comerț, mai puțin comisionul <i dobânda*

Rescontwl este mărimea procentuală a dobânzii reținute de B.N.R. în calitate de bancă centrală Ia operațiunile ce intervin între aceasta și societățile comerciale care solicită credite pe seama efectelor de comerț neajunse la scadență și aflate în portofoliul propriu, Rescontarea este operațiunea de transmitere a titlurilor de credit între banca comercială și B.N.R.1.

~ Certificatul de depozit

– supranumite și bonuri de casă, sunt titluri de credit create de bănci și
agenții economici. Prin aceste certificate, banca mobilizează fonduri
oferind un plasament pe termen scurt Certificatele de depozit sunt
negociabile, ușor transformabile în lei și totodată purtătoare de dobânzi.

~ Pasivele mterfoancare

– în lei și în valută, reprezintă soldurile conturilor de disponibilități ale
altor bănci comerciale (inclusiv cecuri), deschise la banca.

,

Creditul structural

– este o formă de refmanțare prin care societatea bancară este autorizată

si preleveze succesiv sume dintr-un cont deschis de B.N.R. până la un unmit nivel (plafon prestabilit), în cadrul unui interval de timp dinainte stabilit

Creditul de licitație

-reprezintă principala formă de refmanțare acordată de B.N.R. Acesta se
jcordă în cadrul unui plafon maxim, pe o durată fixă (de maxim 15 zile
tt-erătoare), fiind garantat de către societățile bancare cu titluri de stat și
Mie hârtii de valoare acceptate de către B.N.R.

Creditul special

-este o formă specială de refmanțare, acordată acelor societăți bancare
urlate în criză de lichiditate. Acesta se acordă pe o perioadă de 30 de zile
calendaristice, fiind garantat cu titluri de stat și hârtii de valoare
icceptate de B.N.R. Este condiționat de prezentarea unui program de
redresare fmanciară agreat de B.N.R.

CAPITOLUL II

CREDITUL BANCAR

2.1. TRĂSĂTURILE PRICIPALE ALE CREDITULUI

Creditul, în general, reprezintă schimbul unei valori monetare viitoare, sau altfel spus, primirea unor surse imediate, în •riumbuî unei promisiuni de rambursare viitoare, însoțită de plata unei dobânzi.

Operațiunile de ereditare pot interveni într-o gamă amplă de ■©lați! între indivizi sub forma unor acorduri personale simple, până Ia tranzacțiile formalizate ce se efectuează pe piețele monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contacte complexe. O parte importantă a relațiilor de credit privește mobilizarea capitalurilor disponibile și a economiilor.

Părțile implicate, tipul de instrumente utilizate și condițiile în care creditul este consimțit, sunt extrem de diverse și în continuă evoluție. Esențialul rămâne același peste tot: o valoare actuală se transmite de către un creditor (investitor sau împrumută tor) unui debitor (împrumutat), care se angajează să-I ramburseze, după un timp în condițiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite să plătească dobânda pentru a-I remunera pe creditor.

Operațiunile de creditare au Ia bază prudența bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate bancară, ceea ce presupune că activitatea de creditare trebuie să se bazeze în primul rând pe analiza viabilității și realismul afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plata a clienților. Aceasta se face prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale afacerilor, atât cele din perioadele expirate cât și cele prognozate.

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă cât și pentru clienți, care, pe seama creditelor pot sa-și dezvolte afacerile, să obțină profit și pe această bază, să ramburseze împrumuturile și să-și achite dobânzile.

Principalele trăsături ale creditului sunt:

-schimbul în timp;

-subiecții raportului de creditare (debitor/creditor);

-promisiunea de rambursare;

-riscurile probabile;

-scadența ( momentul rambursării);

-dobânda ( prețul creditului );

-tranzacția;

-consemnarea și transferabilitatea.

I. Subiecții raportului de credit: creditorul (banca) și debitorul (clientul – persoană fizică, juridică sau instituție publică); sunt părți care intervin în raportul de credit, respectiv creditorul care acordă împrumutul și debitorul care îl primește, sau altfel spus se îndatorează.

Aceștia prezintă o mare diversitate în ceea ce privește apartenența Ia structurile social – economice, motivele angajării în raportul de credit și durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor laturi In amănunt este dificilă.

De aceea reținem trei categorii principale de subiecți: firmele sau agenții economici; statul; populația (persoanele fizice).

Preponderent în calitate de debitori se afirmă agenții economici care angajează cea mai mare parte a creditelor de la bănci. Pentru angajarea de credite acestea trebuie să îndeplinească cumulativ, în principal, următoarele condiții:

-să fie constituite conform legii;

-să posede capital social vărsat potrivit statutului propriu;

-să desfășoare activități legale și eficiente potrivit statutului de funcționare și actului de înființare;

-să îndeplinească un nivel optim al Indicatorilor de bonitate;

-din analiza fluxurilor de lichiditate să rezulte că există posibilități reale de rambursare la scadență a ratelor de credit și de plată a dobânzilor aferente;

-să prezinte garanții materiale și morale pentru utilizarea cu eficiență și potrivit destinației creditului;

-să prezinte situația angajamentelor din conturile deschise la alte societăți bancare și a garanțiilor aferente;

-să accepte clauzele din înscrisurile de credit (acorduri, contracte).

în privința persoanelor fizice, condițiile ce trebuie să Ie îndeplinească pentru a beneficia de credite sunt:

-să realizeze venituri certe și cu caracter permanent, pe perioada de derulare a creditului;

-să constituie și să utilizeze surse proprii de fmanțare;

-să garanteze rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizează, precum și cu garanții reale;

-să nu înregistreze debite sau alte obligații neachitate la scadență către bancă și terți la data solicitării împrumutului;

In țările dezvoltate se afirmă ca debitor și statul, care se împrumută îndeosebi pentru acoperirea deficitului bugetar.

Este de reținut că subiectele creditului pot apare în dublă postura în

II.Promisiunea (angajamentul) de rambursare
angajamentul de restituire (promisiunea de rambursare) a sumelor
mgajate sub formă de împrumut, ca element esențial al raportului de
credite, implică riscuri și ca urmare necesită garanții din partea
debitorului.

După aprobarea unui credit, banca declanșează un sistem de proceduri și tehnici de supraveghere în utilizarea, dar mai ales în respectarea angajamentului de restituire a creditului. Banca poate întrerupe imediat, rară preaviz utilizarea de către client a creditului aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condițiile contractului de credit privind destinația, utilizarea, garanțiile, termenele, furnizarea de date nereale, etc, sau în cazul în care situația economică și financiara a acestuia nu mai asigură condiții de garanție și rambursare.

III.Riscurile cele mai importante ce pot apărea în raporturile
de credit sunt: riscurile de rambursare (creditare); riscurile de
imobilizare (lichiditate).

Riscurile de credit – constau în probabilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată datorată conjuncturii, dificultăților sectoriale sau a deficiențelor împrumutului.

Pentru prevederea riscului trebuie să se analizeze temeinic situația împrumutatului prin prisma cerințelor respective raportului de credit sub diverse aspecte ( competențe, moralitate), economice (situația financiară, gradul de îndatorare existent, bonitate, lichiditate, rentabilitate), juridice.

Acest risc mai este denumit și risc de insolvabilitate a debitorului, el este esențial în activitatea bancară deoarece principala funcție a unei bănci este acordarea de credite.

Aprecierea justă a creditului este deci de o importanță majoră pentru bancă. Cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare. In această fază comportamentul băncii poate fi prezentat astfel: un credit nu se acordă decât dacă se poate estima că probabilitatea rambursării o depășește pe cea a nerambursării.

Riscul de creditare trebuie apreciat în funcție de ceea ce banca se așteaptă să obțină de pe urma creditării. Procesul de creditare este potențial purtător de câștiguri, care se pot grupa în:

-câștiguri directe;

-câștiguri indirecte.

Câștigurile directe sunt imediate și cel mai adesea cuantificabile.

Cele mai importante sunt dobânda și comisionul de încasat de bancă. La icestea se poate adăuga soldul creditor niinini al contului clientului, sold care reprezintă garanția creditului.

Câștigurile indirecte sunt mult mai greu de cuantificat și mai incerte.

Acordarea unui credit poate să atragă după sine inițierea sau menținerea unei relații, o creștere a depozitelor, precum și o creștere a cererii pentru alte servicii bancare.

Ansamblul acestor câștiguri trebuie avut în vedere atunci când expunerea la risc este analizată și eventual acceptată.

Analiza creditului este un proces ce trebuie să se deruleze periodic: înainte de acordarea creditului în vederea fundamentării deciziei de creditare și mai apoi la intervale de timp determinate, de regulă atunci când rapoartele financiare ale clientului sunt puse Ia dispoziție. Procesul de analiză a creditului are două dimensiuni: una cantitativă și alta calitativă.

Dimensiunea calitativă a analizei creditului presupune adunarea și actualizarea tuturor informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului, determinarea scopului real al contractării împrumutului, identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul și estimarea seriozității și implicării acestuia în respectarea angajamentelor asumate față de bancă.

Riscul de lichiditate survine la bancă sau ia deținătorul de depozite, care nu este în măsură să-și satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unor gestiuni nereușite a creditelor acordate. Efectele negative pot fi prevenite prin administrarea judicioasă a depozitelor și creditelor de către bănci; prin angajarea de credite pe baza hârtiilor de valoare, mobilizarea efectelor prin rescont și alte operațiuni.

Creditele se acordă de regulă prin bănci și angajează fonduri ce

ia aparțin băncii. De aici necesitatea în scopul unei ferme gestiuni a landurilor ce îi sunt încredințate, ca bancherii! să-și întărească poziția sa de :-editor prin garanții personale sau reale.

Garanția este denumirea generică utilizată pentru a desemna :rice metodă, instrument sau angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziția sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat în măsură să asigure banca de realizare certă a drepturilor garantate, respectiv recuperarea sumelor împrumutate (inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării acestora de către debitor.

Pornind de la accepțiunea dată garanției, obligația din contractul de împrumut este obligația principală. In virtutea ei, clientul este obligai" să ramburseze ratele scadente și dobânzile aferente la termenele convenite.

Garanția cerută suplimentar de bancă dă naștere celei de-a doua relații, aceea secundară: dacă obligația inițial asumată nu a fost îndeplinită, banca apelează la executarea garanției.

Cel solicitat să ofere o garanție suplimentară băncii privind îndeplinirea obligației de rambursare a creditului are în principal două alternative:

a), poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri, active fmanciare pe care le pune Ia dispoziția băncii sub forma gajului, ipotecii, depozitului oancar, etc, acestea fond denumite garanții reale;

b). poate apela la o terță persoană, numită garant, care sa-și asume obligația de a achita datoria (sau de a despăgubi bănește banca), în cazul în care cel pentru care garantează nu își îndeplinește obligația asumată prin contractul de împrumut Instrumentul garantării poate fi în acest caz scrisoarea de garanție bancară, avalul cambial, acestea făcând parte din garanțiile personale.

Indiferent de tipul garanției acestea trebuie să răspundă anumitor cerințe de bază:

-existența unui patrimoniu independent de relația contractuală, suficient de mare și de cert în timp, pentru a acoperi garanția bancară; -garanția să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul și posibilitatea de a o executa rară ca debitorul să se poată opune acestei executări;

-banca, în calitate de beneficiar al garanției să albă asigurată posibilitatea de a transforma garanția în bani rapid șl rară pierderi. Altfel spus, garanția să aibă un grad ridicat de lichiditate dacă trebuie executată în cazul în care clientul nu-și rambursează datoria.

Atunci când se soli cită o garanție, de regula se disting trei părți implicate:

a) Ordonatorul garanției, care este debitorul principal: eî este cel caruia partenerul de contract (banca în cazul contractului de credit)» solicită i garanție. In consecință ordonatorul fie oferă o garanție din propriul său rarrimoniu (~ub formă de gaj sau ipotecă), fie solicită unui terț – garant să i-fere o garanție în locul Iui. De exemplu, prin avalul cambial, avalistui se mgajează să plătească cambia în cazul în care debitorul nu o plătește.

b) Beneficiarul garanției este cel în favoarea căruia s-a constituit șaranția, în cazul nostru banca. Beneficiarul execută garanția, respectiv încasează banii care rezultă din vânzarea bunului, dacă debitorul principal nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de credit

e) Garantul este debitorul secundar, care in anumite cazuri poate fi însuși debitorul principal, când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un terț (o altă bancă, instituție, firmă), care garantează că în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate de către debitorul principal, va îndeplini obligația de plată sau de rambursare a sumelor.

Deci, în relația de garantare pot apărea:

doua persoane – beneficiarul garanției (banca) și debitorul (clientul băncii), când acesta clin urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipotecă, gaj);

trei persoane – când debitorul apelează la o terță persoană, garantul, ca acesta din urmă să garanteze obligația lui de plată.

In ambele cazuri, beneficiarul este banca, în poziție de creditor, înainte de a accepta o garanție, Indiferent de natura obligațiilor

sau de Instrumentul de garantare utilizat, banca trebuie să aibă în vedere trei

aspecte:

dreptul de proprietate;

perfectarea contractului de garanție;

valoarea garanției.

executarea garanției

Dreptul de proprietate

Inainte ca un client să acorde drepturi asupra unui bun pe care

banca îî acceptă ca garanție, acesta trebuie sa aibă dreptul de proprietate asupra bunului respectiv. Evident, nu poate fî gajat un bun în sistemul de garantare, dacă nu este proprietatea celui care îl oferă drept garanție.

In cazul garanțiilor reale, cum este ipoteca, este important de știut dacă nu mai există un terț care să aibă anumite drepturi asupra bunului respectiv. în cazul ipotecii, proprietatea rangului se determină prin proprietatea datei la care acesta a fost legal înscrisă. Acest lucru este foarte important deoarece în caz de executare silită a debitorului (de exemplu faliment), creditorii ipotecari sunt preferați aîtor creditori. Ei își recuperează banii din vânzarea bunului în ordinea priorității rangului. De exemplu, când se vinde un bun Imobil având asupra lui mal multe ipoteci, banii se vor recupera de către creditorii ipotecari în ordinea rangului de ipotecă pe care îl deține fiecare. Deci va fi achitată suma creditorului care deține ipotecă de rangul 1, apoi în ordine cei cu ipotecă de rangul II, III etc.

In consecință băncile trebuie să urmărească permanent bunurile luate drept garanție și să cunoască eventualele ipoteci asupra bunului respectiv, sau modificările din acest punct de vedere.

In cazul mai multor ipoteci, valoarea bunului trebuie să fie suficient de mare ca să acopere toate datoriile garantate cu unul și același bun ipotecat

Proprietarul unui bun poate fi și altcineva decât cel împrumutat în practică, adesea, un terț oferă propriul său patrimoniu drept garanție pentru împrumutul acordat de bancă unui client Acest tip de garantare este denumit garanția unui terț.

Perfectarea contractului de garanție

Reprezintă un titlu generic pentru a desemna ansamblul activităților și cerințelor impuse de lege și a căror respectare asigură băncii drepturile asupra garanției constituite.

Se disting mai multe aspecte ale perfectării unei garanții:

cunoașterea cadrului legal de folosire a garanțiilor, atât în sensul respectării legilor specifice cât și a normelor bancare;

îndeplinirea tuturor formalităților legale pentru ca banca, în calitatea de beneficiar al garanției, să aibă asigurată posibilitatea utilizării rezultatelor executării garanției în caz că banii trebuie recuperați;

documentele privitoare la garanție trebuie să fie concepute astfel încât să asigure băncii și posibilitatea de a o executa rară ca debitorul să se poată opune;

constituirea oricărei garanții presupune anumite costuri: banca trebuie să le evalueze și să stabilească cine le suportă

Obținerea și perfectarea unei garanții este un proces îndelungat De aceea banca nu trebuie să acorde un credit celui care 1-a solicitat decât la momentul în care procesul de perfectare a garanției este încheiat sau destul de avansat pentru ca banca sa fie sigură de posibilitatea exercitării drepturilor sale asupra garanției.

Valoarea garanției

Este important ca banca să cunoască cu certitudine valoarea atribuită garanției în momentul în care aprobă împrumutul. Mai mult decât

atât, este necesar ca valoarea garanției să fie constantă în timp, astfel încât aceasta să nu scadă sub suma datorată (pe toată durata rambursării creditului). Dacă apar situații în care clientul nu poate plăti datoria, banca, prin executarea garanției, să își poată recupera banii în întregime.

Executarea garanției

Acesta este termenul utilizat pentru a desemna procedura prin care garanția este transformată în bani.

De exempiu, dacă garanția este un bun ipotecat, sau gajat, acesta

trebuie vândut; în cazul unui depozit bancar, constituit la o altă bancă, trebuie efectuate anumite formalități, pentru prelucrarea și transferul depozitului.

Adesea, executarea garanției bancare obligă banca la obținerea

unor aprobări din partea tribunalului pentru acționarea în judecată a debitorului și vânzarea la licitație a bunului imobil ipotecat. Ca rezultat al acestei acțiuni, banca poate suporta cheltuieli care vor reduce beneficiul obținut din garanție.

2.2. PRINCIPALA DESTINAȚIE A CREDITULUI -FINANȚAREA ECONOMIEI REALE

Procesele de creditare reprezintă o preocupare permanentă

pentru managerii de bancă. Pe de o parte, creditul reprezintă mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumită zonă economică se transferă către

unitățile economice aflate în deficit de resurse în vederea realizării unor proiecte ce decurg din activitatea proprie.

Procesul intermedierii financiare având ca obiect creditul este încă principala formă de finanțare a investițiilor într-o economie. Mutațiile care au avut și au în continuare loc pe piața fmanciară și monetară prin dezvoltarea fenomenului dezintermedierii nu au minimalizat rolul acestui produs bancar a cărui importanță pentru economie este fundamentală.

Pe de alta parte, expunerea băncii la pierdere este extrem de ridicată în cazul creditelor, avându-se în vedere că aceste plasamente se efectuează în afara sistemului bancar, astfel că băncile nu pot păstra controlul banilor așa cum într-o anumită măsură se realizează prin celelalte categorii de plasamente.

Din punct de vedere al activității bancare, operațiunile de creditare reprezintă componenta cea mai importantă a operațiunilor de plasament, atât din punct de vedere al volumului de activitate, cât și al participarii acestor categorii de operatiuni la realizarea profitului bancii

2.3. FUNCȚIILE CREDITULUI

Pe măsură dezvoltării cconomico-sociale rolul și importanța

creditului în economia fiecărei țări au marcat o creștere considerabilă, având loc totodată diversificarea funcțiilor8 îndeplinite de acestea.

Locul și importanța creditului în economie sunt evidențiate pnn funcțiile9 pe care le îndeplinește:

I. Funcția distributivă

Prin credit sunt mobilizate resursele bănești disponibile îa un moment dat în economie, aflate ca surplus Ia nivelul populației, agenților economici și statului și apoi sunt redistribuite prin acordarea de împrumuturi către acei clienți care an nevoie de mijloace financiare.

Pe de o parte în economie se formează numeroase disponibilități bănești, care temporar depășesc necesitățile și cheltuielile curente ale întreprinderilor și populației, iar pe de altă parte Ia numeroși agenți economici există nevoi a căror acoperire nu poate fi realizată cu resursele economice proprii existente, ele putând fi satisfăcute prin atragerea de mijloace suplimentare sub formă de credite.

Funcția distributivă constă tocmai în mobilizarea acestor resurse banesti disponibile la un moment dat în economie și redistribuirea Sor prin ariarea de credite spre anumite ramuri, sectoare de activitate care au "M«c de fonduri de finanțare.

II. Funcția de emisiune monetară

Urmare a consolidării ideii de credit bazat pe încredere între participanții la actul economic, a fost creată moneda cu valoare fictivă,intemaiata pe încredere, adică, biletele de bancă, iar pe lângă aceasta, determinate de nevoia schimbului au apărut o multitudine de alte instrumente și tehnici de plată.

Prin ele s-a realizat o importantă reducere a cheltuielilor cu -ralația monetară, noile tehnici și instrumente de plată determinate de ^inea creditului, asigurând și o creștere a volumului tranzacțiilor economice în condițiile unui sistem economic organizat, creditul poate prezenta următoarele avantaje:

– sporește puterea de acțiune productivă a capitalului; – asigură o elasticitate mai mare în economie; – participă la creșterea gradului de centralizare și concentrare a capitalului

reprezintă un factor al creșterii economice;

favorizează concurenta;

asigură stabilitatea prețurilor;

contribuie ia sporirea vitezei de rotație a banilor;

-reglează rata dobânzii stabilind fenomenul de inflație;

– promovează relațiile economice internaționale;

-asigură finanțarea deficitului bugetar al statului.

III.Funcția de transformare a economiilor în investiții

Economisirea care nu este urmată de Investiții constituie o tezaurizare și reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economică. Nu orice individ poate Ti întreprinzător, nu oricine își ponte asuma riscurile unei investiții, nu toți indivizii au calitățile necesare spre a se lansa în afaceri, iar dacă le au este posibil să nu îe poată valorifica din cauza lipsei de capital

Creditul este cel care pune Ia dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând astfel transformarea economiilor inactive în investiții. Sub acest aspect creditul este un important factor al creșterii economice, contribuind la proliferarea întreprinderilor mici și mijlocii, promotoare ale noului, ceea ce favorizează concurența cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic.

IV.Funcția de asigurare a stabilității prețurilor

Această funcție se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii și ofertei de mărfuri și servicii, creditându-se atât consumul cât și stocurile. Prin fmanțarea producției și a consumului precum și prin crearea unor instrumente de plată flexibile, creditul a devenit o prezență incontestabilă în viața socială și economică din orice țară civilizată.

Creditul are un rol deosebit în promovarea relațiilor economice Internaționale, stimulând exporturile și importurile, asigurând o desrnșurare normală, rapidă și în deplină siguranță a acestor operațiuni.

V.Alte funcții ale creditului:

Accelerează tranzacțiile comerciale, favorizând desfacerea mărfurilor pe scară mai largă deoarece producătorii vând mărfuri pe credit comercianților cu ridicata, iar aceștia ia rândul lor comercianților cu amănuntul, în schimbul unei polițe pe care o scontează la bancă; Sporește viteza de rotație a monedei și contribuie la dimensionarea ei și la sporirea mijloacelor de plată în economia națională;

Exercită o influență benefică asupra consumului plin nmpărarea pe credit și cu plata în rate a unor bunuri de folosință kdelungată;

îndeplinește o funcție importantă în procesul de reglare a circulației monetare, sporind viteza de circulație a acesteia și mărind entitatea de mijloace de plată puse Sa dispoziția economiei naționale.

Pe acest fond, rolul și amploarea creditului au crescut imens, devenind o activitate economică deosebit de importantă. Este oportun ca i^ntru realizarea unei creșteri economice să se apeleze la credite decât să se aștepte o perioadă îndelungată până când s-ar putea forma fondurile proprii corespunzătoare pe seama capitalizării beneficiilor.

Folosind creditele, agenții economici câștigă timp în lupta cu concurența, pot să-și adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerințele pieței și totodată, printr-o activitate eficientă își creează și mijloacele necesare pentru rambursare a ratelor scadente și plata dobânzilor.

2.4. PRINCIPII ȘI REGULI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE

In întreaga activitate de creditare, BRD respectă întocmai prevederile Legii nr. 58/1998, privind activitatea bancară, ale Legii nr. 101/1998, privind statutul BNR în calitate de bancă centrală cu atribuții de reglementare în domeniul monetar, de credit valutar și plăți, precum și propriile norme și instrucțiuni de lucru.

Operațiunile de aprobare și acordare a creditelor au la bază prudența bancară ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii Conform prevederilor Legii nr. 58/ 1998, privind activitatea bancară, la acordarea creditelor, societățile bancare vor urmari ca solicitanții să prezinte credibilitate, iar toate operațiunile de credit și de garanție ale societăților bancare vor trebui consemnate în documentele contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții.

Activitatea de creditare se bazează în primul rând pe analiza fiabilității și realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ra principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii.

Determinarea capacității de plată a clienților se face prin maliza aspectelor fmanciare și ne financiare ale afacerilor, atât pe perioadele expirate cât și pe cele prognozate.

Acordarea creditului trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea și dezvoltarea portofoliului de credite poate obține venit suplimentar, cât și pentru client, care pe seama creditului să își poată dezvolta afacerea , să obțină profit, sa ramburseze împrumutul și să-și achite dobânzile.

Banca are obligația să analizeze și să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziție toate documentele și actele din care să rezulte natura activităților desfășurate, credibilitatea, situația patrimonială, rezultatele economicofmanciare, capacitatea managerială, precum și orice alte documente și date care să permită evaluarea potențialului economic, organizatoric și fmanciar al clientului.

Creditele și scrisorile de garanție solicitate, indiferent de suma sau durata de rambursare, respectiv, de valabilitate se acordă pentru destinația stabilită prin contracte. Utilizarea creditului pentru o altă destinație decât cea stabilită, dă dreptul băncii să întrerupă creditarea și să retragă împrumutul acordat

La creditele acordate și scrisorile de garanție eliberate banca percepe dobânzi și comisioane, precum și penalități în cazul nerambursării la scadență a creditelor și neachitării dobânzilor datorate, stabilite conform prevederilor legale în vigoare.

Dobânda nominală este cea convenită între părțile în cauză. Dobânda reală reprezintă dobânda nominală corectată cu rata inflației Pentru ca banii de depozit să-și mențină puterea de cumpărare, dobânda nominală trebuie să fie cel puțin egală cu rata inflației, adică, real pozitivă, iar dacă rata inflației este mai mare, dobânda este real negativă.

Creditele trebuie să fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă. Banca are dreptul să verifice la clienții săi existența permanentă și integritatea garanțiilor asigurătorii pe toată perioada creditării, respectiv a condițiilor în care s-a acordat creditul, modul cum acesta este utilizat.

Creditele se acordă la cererea agenților economici care indeplinesc următoarele condiții:

-sunt constituiți potrivit legii;

-posedă capital social vărsat potrivit statutului;

– desfășoară activități legale;

-din analiza fluxului de lichidități rezultă că există posibilități reale de

ambursare la scadență a ratelor din credit și plata dobânzilor aferente;

-prezintă garanții materiale și morale pentru utilizarea cu eficiență a

mprumutului;

– valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cei puțin Ia

meiul creditelor solicitate și dobânzilor aferente, calculate pe întreaga

rerioadă de creditare;

– iu deschis conturi la una din unitățile teritoriale ale băncii;

2.5. FORME DE CREDITARE.

In literatura de specialitate apar mai multe tipuri de credite: creditul comercial – presupune acordarea de credite sub formă de marfă, în arma unei înțelegeri între creditor/vânzător și debitor/cumpărător; creditul bancar – presupune acordarea de credite sub formă bănească.

Aici este obligatoriu ca unul dintre subiecți să fie o bancă. Rolul ei este acela de debitor față de titularii de depozite și de creditor prin împrumuturile acordate; creditul obligatar – garantat prin emisiunea de obligațiuni; creditul ipotecar – garantat prin constituirea unei ipoteci sau risc ipotecar în favoarea creditorului (în special în cazul valorilor imobiliare); creditul consumator – acordat persoanelor fizice pentru a putea cumpăra bunuri de consum curent, de folosință îndelungată sau finanța călătorii, concedii de odihnă, etc.

A)Creditele bancare:

Creditul bancar este operațiunea prin care cel împrumutat debitorul) ia în stăpânire imediată resurse (bani) în scopul unui angajament de rambursare viitoare, însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează banca» Creditele bancare se pot clasifica după mai multe criterii:

I.In funcție de perioada de acordare: credite pe termen scurt
sub lan); credite pe termen mijlociu (1-5 ani); credite pe termen lung (peste 5

ani).

II.După debitorul băncii:

a)Credite acordate persoanelor fizice, respectiv: credite pentru construcții de locuințe, pe termen lung, cu garanții ipotecare;

-credite pentru cumpărătorii de automobile; credite pentru ipărătorii de bunuri de larg consum; credite pentru studii; Sinii de credit m cărțile de credit

b)Credite acordate persoanelor juridice agenți economici sub iă de: avansuri în cont curent; linii de credit confrrmate; credite riale; credite pe stoc.

III.In funcție de destinație:

-credite productive pentru activitatea curentă și pentr investitii

-credite pe termen scurt sau mediu;

IV.în funcție de calitatea lor:

credite performante;

-credite nerambursate la scadenta

2.6. RISCUL IN CADRUL ACTVITATi DE

CREDITARE

O funcție importantă a oricărei societăți bancare este aceea de a plasa cât mai eficient resursele atrase de la clienții persoane fizice și juridice. Băncile își pot plasa resursele sub forma creditelor, a titlurilor de stat, a depozitelor pe piața interbancară.

Activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderență a resurselor atrase de la clienții persoane fizice și juridice. Deci, banca își asumă un risc, acela al plasării unor surse ce nu-i aparțin.

In al doilea rând, societățile bancare, trebuie să valorifice sursele atrase prin intermediul creditelor în așa fel încât să-și "ecupereze Ia termenul stabilit prin contract suma principală și dobânda aferentă.

Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă i societate bancară și exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții si nn-și onoreze obligațiile Ia scadență,

în activitatea de creditare, băncile sunt obligate să-și asume esi numitul risc global de credit, care presupune existența cumulată a trei tipuri de RISC:

a)Riscul tranzacției se referă la aspectele funcționale și
operaționale ale riscului afacerii. In vederea gestionării acestui tip de risc, societatea bancară trebuie să cunoască: tipul de produs de credit; scopul
pentru care este solicitat creditul; termenul pentru care este acordat imprumutul;

b)Riscul clientului presupune asumarea de către bancă a
riscului că la data scadenței clientul nu va achita principalul și dobânda.

Analiza aspectelor financiare și hor – financiare efectuată eapra debitorului asigură tocmai cunoașterea activității acestuia precum la surselor șl posibilităților de rambursare a împrumutului.

c)Riscul garanției – este determinat de incertitudinea •seoperării creanțelor din ultima sursă pe care banca o are la dispoziție. Este însă de menționat că garanția se utilizează numai atunci când nu aista alte posibilități de rambursare a creditului și dobânzii aferente.

Gestionarea riscului garanției presupune: cuantificarea corectă valorii garanției în procesul de elaborare a deciziei de creditare; analiza Eentă a garanției în momentul lichidării acesteia.

Asumarea riscului global de credit generează obligativitatea respectării de către societate a bancară a așa – numitelor norme de prudență rancară. In vederea realizării acestei obligații, băncile trebuie să țină cont de i serie de factori cum ar fi: măsurile prudenți ale impuse de autoritatea rancară centrală; justificarea expunerii la risc exprimată prin profitul irontat; acoperirea eventualelor pierderi generate de operațiunile de rreditare din provizioane și profit; dimensionarea riscului astfel încât arderea produsă să nu afecteze imaginea băncii; acceptarea unor riscuri caantificabile, cu termen scadent; existența garanțiilor.

în limita componențelor stabilite prin legea bancară, flecare societate bancară își elaborează un sistem propriu ele identificare, analiză și raantificare a riscului global de credit

Riscul de credit reprezintă pierderea pe care ar suporta-o Banca dacă un client sau un alt partener nu și-ar îndeplini obligațiile :*: ntractuale. Riscul ele credit este implicit în produsele bancare tradiționale,angajamente de credit și alte datorii contingente, cum sunt acreditivele – și în contractele de tipul produselor derivate.

Banca își limitează expunerea atât față de partenerii individuali, cât și față de grupuri prin limite de credit stabilite. Valoarea limitei depinde ie evaluarea forței financiare, de poziția industriei și de factori calitativi cum *r fi calitatea managementului. Expunerea față de fiimite este măsurată în rod continuu. Funcția de management al riscului de credit este independentă in cadrul Băncii, având dreptul de autorizare aî ratingului clienților, de evaluare a riscului de credit și aprobare a creditului, și stabilire a provizioanelor pentru deprecierea creditelor.

La nivelul BRD acest sistem presupune: analiza aspectelor non -financiare; analiza aspectelor financiare (analiza internă) a performanței clientului; analiza pe bază de cash – flow a perspectivelor de dezvoltare a dientului; referatul de credit.

I. Analiza aspectelor non – financiare presupune cunoașterea unor aspecte generale despre client (afacere, personal, conducere, organizare, situația de piață).

IÎ. Analiza aspectelor financiare este realizată în vederea determinării capacității de rambursare a clientului. La baza acestei inalize stau o serie de Informații din bilanțul contabil, contul de numerar și cel de profit și pierderea clientului. In fața acestor informații, banca determină și analizează o serie de indicatori de echilibru, lichiditate, solvabilitate și bonitate pentru societate a ce solicită împrumutul. Totodată, pe baza datelor din contul de profit și pierdere, banca determină o serie de indicatori de performanță și ai riscului financiar pentru client

In afara acestor analize pe care societatea bancară Ie face înaintea acordării împrumutului există și analiza portofoliului de credite ca funcție importantă a managementului bancar. O calitate slabă a portofoliului de credite poate determina o serie de probleme societății în cauză, generând în final falimentul.

2.7. PREVEDERI LEGALE REFERITOARE LA GESTIONAREA RISCURILOR ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

In temeiul prevederilor Legii nr. 101/1998 privind statutul B.N.R. și al Legii bancare nr. 58/1998, B.N.R. a elaborat Regulamentul nr. 1/1.999 privind organizarea și funcționarea Centralei de Riscuri Bancare. Aceasta este un centru de intermediere care gestionează în numele B.N.R. informația de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor în condițiile păstrării secretului bancar. Informația de risc bancar este cea care se raportează de către bănci și se prelucrează și se difuzează de către C.R.B.

Informația de risc bancar coprinde:

-datele de identificare a unui debitor persoană fizică sau

juridică nonbancară rezidentă;

-operațiunile în lei și în valută prin care băncile se expun Ia

tjs: față de acel debitor. >perațiunile prin care societățile bancare se expun la risc sunt:

-acordarea de credite;

-asumarea de angajamente de către bancă, în numele

iubitorului, față de o persoană fizică sau juridică nonbancară;

-asumarea de angajamente de către bancă, în numele

iubitorului, față de o altă bancă.

Riscul individual este suma valorilor operațiunilor prezentate anterior, raportată la C.R.B. de o persoană declarantă pentru un debitor _3«rsoană fizică sau juridică nonbancară rezidentă, cu condiția să fie egală siu mai mare decât limita de raportare. Riscul individual reprezintă fipunerea unei bănci față de un debitor și se determină de către persoana leclarantă. Pentru calcularea riscului individual se iau în considerare operațiunile desfășurate de debitor în nume propriu sau ca parte componentă a unui grup.

Persoana recenzată (debitorul) este o persoană fizică sau juridică nonbancară rezidentă înscrisă la C.R.B., ca urmare a raportării ie către persoana declarantă.

Persoanele declarante la C.R.B sunt:

.-centralele băncilor – persoane juridice române, pentru toate informațiile de risc bancar colectate de către evidențele proprii și de către evidențele unităților teritoriale;

-sucursalele din România ale băncilor – persoane juridice

străine, pentru toate informațiile de risc bancar colectate din propriile evidențe.

Persoana acreditată să transmită și să recepționeze de la C.RB. mformații de risc bancar este angajatul autorizat de conducerea persoanei declarante.

Perioada de raportare este intervalul cuprins între datele de 1-15 ale lunii în care se raportează informații de risc bancar aferente lunii anterioare (în cazul în care data de 15 nu este zi bancară, perioada de raportare se încheie în următoarea zi bancară).

Utilizatorii informațiilor de risc bancar sunt societățile bancare și B.N.R.

Conform Regulamentului B.N.R. m. 1/1999, fiecare persoană declarantă este obligată să raporteze la C.R.B., în termenele și condițiile prevăzute de lege, informația de risc bancar pentru fiecare debitor care îndeplinește condiția de a fi raportat, respectiv, banca să fi înregistrat față de presta un risc individual.

Centrala de Riscuri Bancare organizează și gestionează baza de date care cuprinde:

~R.C.C. – Registrul Central al Creditelor, care

conține informațiile de risc bancar raportate de persoane declarante, prelucrate și difuzate de C.R.B. în vederea valorificării de către utilizatori, în condițiile păstrării secretului bancar;

~R.C.R – Registrul Creditelor Restante, care este alimentat de R.C.C. cu informații de risc bancar referitoare la persoanele recenzate și la creditele restante ale acestora față de întregul sistem bancar din România.

Informațiile de risc bancar înscrise în R C. C. se actualizează lunar, iar R.C.R este gestionat și actualizat conform necesităților proprii ale C.R.B.

Informațiile de risc bancar înscrise în R.C.C. și R.C.R sunt arhivate și păstrate timp de 2 ani de Sa data înscrierii.

C.R.B. difuzează lunar fiecărei persoane declarante, din proprie inițiativă informația referitoare Ia riscul global pentru fiecare debitor raportai" de acesta m hm a respectivă. Totodată C.R.B. poate transmite la cerere oricărei persoane declarante informații referitoare la orice credit restant pe ultimii 2 ani.

Datele care pot fi solicitate de bancă sunt:

~date referitoare la riscul global înregistrat in R.C.C. în ultima lună pe numele persoanei recenzate;

~date referitoare la credite restante înregistrate față

de întregul sistem bancar în cel mult 2 ani de către aceeași persoană recenzată.

Orice persoană recenzată care contestă corectitudinea unor date îmegistrate în baza de date a C.R.B. pe numele său, fără a cunoaște banca sursă a erorii, poate solicita băncii care i-a remis informația de risc bancar declanșarea procedurii de conciliere în cel mult 1 zi bancară de la constituirea bazei de date a C.R.B.

Alte precizări din Regulamentul B.N.R. m. 1/1999 sunt legate de faptul că C.R.B., din proprie inițiativă sau la solicitarea băncilor poate să presteze și alte servicii referitoare la difuzarea informației de risc bancar. Totodată, B.N.R., în scopul protejării activității bancare, poate elabora modele de testare a riscului de creditare pe care le propune sau le impune băncilor, după caz.

Informațiile de risc bancar transmise și primite de/la C.R.B. au caracter confidențial.

Banca Internațională a Reglementărilor a încercat elaborarea unui indicator global de calcul a! riscului, așa numitul V.A.R. (value at risk).

V.A.R. reprezintă valoarea minimă acceptată la nivelul unei bănci, lalculabîfă zilnic, ca indicator agregat. Acest indicator se calculează ca sumă i valorii riscului acceptat pe toate operațiunile unei bănci. Teoretic, există două metode de calcul a V.A.R.:

a)metoda Monte Carlo – necesită utilizarea unui sistem
informatic în timpi reali prin care să se prelucreze concomitent informații de
i cel puțin 5 burse mari;

b).metoda probabilistică – presupune evaluarea punctelor
de bază la dobânzi cakulându-se dispersia acestora conform clopotului
CAUSS.

2.8. APROBAREA, ACORDAREA SI RAMBURSAREA CREDITELOR

2.8.1. Documentația necesară

Documentația pe care clienții băncii o prezintă unităților bancare în vederea obținerii de credite trebuie să cuprindă:

*Cererea de credit semnată de persoanele autorizate sa
reprezinte agentul economic solicitant al creditului;

*Bilantul contabil,raportul de gestiune,contul de profit si pierdere incheiate in ultimul an,ultimile situatii privind „rezultatele financiare”si „situatia patrimoniului”,balanta de vefificare incheiata pe ultima luna;

*Bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform cu
precizările Ministerului Finanțelor;

*Situația prognozată a plăților și încasărilor aferente perioadei
pentru care agentul economic solicită împrumutul;

*Situați stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul;

*Situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

*Proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;

*Lista garanțiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat;

*Planul de afaceri;

*Orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

Documentația prevăzută mai sus este comună tuturor categoriilor de credite, Ia acestea, agenții economici anexând după caz și alte documente specifice categoriei de credit solicitate.

In afară de documentele menționate, îa creditele pentru investiții acordate în lei, pe termen mediu și lung, clienții băncii trebuie să prezinte și următoarele documente specifice:

*Documentația tehnico-economică aferentă
obiectivului de investiții;

*Memorii justificative pentru listele de utilaje și alte
dotări;

*Studii de fezabilitate;

*Proiecția surselor și a utilizării acestora până la rambursarea creditului;

*Acorduri și avize prevăzute de lege;

*Memorii de fundamentare a creditului.

Pentru creditele acordate în valută mai trebuie să prezinte situația contractelor de import care fac obiectul creditului și a celor de export, ale căror încasări urmează să fie cesionate în favoarea băncii, drept garanție a creditului acordat

2.8.2. Referatul de credit

Concluziile rezultate din analiza situației economico-fînanciare, a indicatorilor de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, a evaluării

riscului creditului, precum și a aspectelor nefmanciare, vor fi sistematizate în referatul de credit care să cuprindă informații referitoare atât despre client, cât și despre credit în vederea avizării și aprobării la toate nivelurile de competență, de îa agenție și până îa centrala băncii.

Referatul de credit cuprinde trei părți principale:

~ Partea I conține:

– elementele principale privind creditul;

-denumirea client, adresa, cod fiscal, forma de proprietate,
-scuri; strategia băncii față de împrumutat, scopul;

– dobânzi încasate și restante, comisioane, competențe de aprobare.

~ Partea II conține:

– detaliile semnificative privind situația economico- financiară a
imprumutatuiui;

-aspectele financiare ce caracterizează activitatea clientului și băncii față de împrumutat (afacere desfășurată de client, produse •wlizate și gradul lor de competitivitate, piața, concurența, caracterul Krivității -ciclică, continuă, sezonieră-, experiența și profesionalismul inducerii și a personalului angajat, cauzele solicitării creditului, riscurile financiare rezultate în urma analizei bilanțului contabil și a contului de profit ■ pierdere, interpretarea și perspectiva indicatorilor de bonitate, factorii de risc fmanciar, relația dintre bancă și client, etc);

~ Partea III conține:

– riscul și distribuirea Iui în cazul debitorului unic pentru clienții
care fac parte dintr-un grup sau holding (expunerea grupului sau a
holdingului formată din creditele aprobate și scrisorile de garanție eliberate,
distribuirea lui pe sub unități componente, etc).

2.83.Competența de aprobare

Competențele de aprobare a creditelor, de eliberare a scrisorilor b garanție și a altor angajamente ale băncii se stabilesc în raport de repunerea totală a băncii față de debitorul respectiv.

Prin expunere totală sie tssisJiygL «swswî» ■'ntfraTwr angajamentelor Jiumate de bancă fața de un client sau provenite din credite, scrisori de laranție bancară și alte angajamente în lei și valută.

De la aceste competențe fac excepție unele categorii de credite și trișori de garanție bancară care se aprobă în exclusivitate de centrala băncii credite de investiții pe termen lung, credite de leasing, credite forfetare, perișori de garanție în valută, etc).

în vederea creșterii operativității în procesul de creditare, unele categorii de credite se aprobă de conducerea unităților din teritoriu, ndiferent de nivelul expunerii (credite pentru facilități de cont, credite pe cecuri emise spre încasare, credite pentru valuta vândută, etc).

2.8.4.Acordarea creditelor

Contractul de credit Principii și clauze.

Contractul de credit este actul încheiat între bancă și iprumutat prin care se materializează acordul de voință între cele două lârți.

Contractul de credit se încheie între unitățile teritoriale ale T-incii și agenții economici solicitanți de credite, după aprobarea creditelor potrivit competențelor stabilite. Este interzisă acordarea vreunei sume din creditul aprobat rară încheierea în prealabil a contractului de credit între rancă și împrumutat.

Contractul de credit se semnează de către reprezentanți iiitorizați (director și contabil) și se vizează pentru legalitate de către pMsilieruI juridic aS unității bancare teritoriale și a! agentului economic.

în cuprinsul contractelor de credit nu sunt admise modificări, tăieturi, ștersături sau alte clauze contractuale care nu~fac obiectul contractului respectiv.

Orice modificare ulterioară a clauzelor unul contract de credit încheiat se va putea face numai pe baza unui act adițional care se întocmește, semnează și păstrează ca și contractul de credit.

In afară de principiile generale de prudență bancară care caracterizează activitatea băncii în domeniul creditării, în contractul de credit se includ pe lângă clauzele general-vaJabile (desimziție, sumă, perioadă de acordare, perioadă de grație, dobândă, conturile prin care se acordă, termenele și ratele de rambursare, garantarea creditului și asigurarea bunurilor admise în garanția acestuia, etc.) și clauzele specifice unor categorii de credite determinate de destinația și categoria acestora.

2.8.5.Rambursarea creditelor

La scadentele stabilite în contractele de credit încheiate de bancă cu împrumutații ratele de credit în lei devin exigibile și trebuie rambursate din disponibilitățile existente în contul curent

Rambursarea creditelor în valută se efectuează de regulă din încasările în valută obținute ca urmare a desfășurării activității de export

Rambursarea anticipată a creditelor se poate realiza numai cu acordul prealabil al băncii

In cazul în care disponibilitățile împrumutatului sunt insuficiente pentru rambursarea parțială sau integrală a unor rate ajunse Ia scadență, diferența nerambursată se înregistrează Sa credite restante, la care se pricep dobânzi majorate, în funcție de vechime a restanțelor.

Incasarea creanțelor cuvenite băncii se efectuează în ordinea următoare:

-comisioane, taxe, speze;
-dobânzi restante;

-dobânzi curente; credite restante;

-credite curente;
-penalități.

2.9. ANALIZA ACTIVITĂȚII CLIENȚILOR

2.9.1. Categorii de clienți

Clienții băncii sunt persoane fizice și juridice indiferent de forma de organizare și de natura capitalului social, persoane cu cetățenie română și străină, rezidenți în România, care au conturi descinse Ia bancă și care își derulează operațiunile prin aceste conturi.

Categoriile de clienți ai băncii care pot beneficia de credite sunt:

~ regiile autonome din industrie, agricultură, silvicultură,

gospodărirea apelor sau alte ramuri ale economiei, constituite potrivit legii privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale;

~ societăți comerciale cu capital de stat sau privat din domeniul industriei, agriculturii, comerțului, construcțiilor, transportului, telecomunicațiilor, turism, cercetare – proiectare, prestatorilor de servicii și a altor unități care își desfășoară activitatea în cadrul economiei naționale;

~ societăți comerciale cu capital integral străin sau în asociere cu

persoane fizice sau juridice române;

~ societăți agricole constituite potrivit Legii numărul 36/1991, biivincl societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

~ asociații familiale și persoane fizice autorizate să desfășoare o activitate independentă potrivit Legii numărul 507/2002;

~ notarii publici și avocații ce desfășoară activități independente conform prevederilor Legii numărul 36/1995, privind notarii publici și activitatea notarială, respectiv Legea numărul 51/1995 privind notarii publici, pentru organizarea și exercitarea meseriei de avocat, precum și medicii și farmaciștii și alte categorii de liber – profesioniști autorizați potrivit statutului profesional;

~ fermieri agricoli, individuali sau organizați în diferite forme de asociere simplă, rară personalitate juridică;

~ persoane fizice;

~ alte persoane juridice organizate în conformitate cu Segea și care desfășoară activități legale.

BRD este al doilea creditor aS sectorului privat, fiind axată pe clienții IMM – uri, cât și pe clientela formată din companiile multinaționale

2.9.2. Sursele de informație ale băncii

Pentru cunoașterea și evaluarea situației economico – financiară prezentă și de perspectivă a clienților, precum și pentru aprecierea riscului bancar în activitatea de creditare, banca trebuie să își asigure o bază de informații asupra fiecărui client, pe care să o actualizeze periodic.

Principalele surse de informații sunt:

I Informații obținute de Ia clienți;

II.Informații obținute clin evidentele băncii;

III.Informații din surse exterioare;

Informații obținute de la clienți:

-prin cererea de deschidere a contului, cererea de credite;

-din contractul de societate și statutul societății;

-din bilanțurile contabile, contul de profit și pierdere, rapoartele contabile periodice, balanțele de verificare și din alte situații fmanciare.

Informații obținute din evidențele băncii privind:

-volumul total ele credite aprobat și acordat, pe categorii de credite și durate de rambursare;

-volumul de încasări și plăți lunare;

-incidente apărute în derularea operațiunilor de plăți rară,numerar, a operațiunilor de creditare, precuin și în volumul și în frecvente lacestora;

– serviciul datoriei.

Informații din surse exterioare, care pot fi obținute ie la:

-BNR;

-Registrul Comerțului;

-organisme specializate;

-alte bănci și organisme care au relații cu clienții;

-Comisia Națională de Statistică și comisiile județene;

-agenții economici care au relații contractuale cu clienții;

-Camerele de comerț și Industrie, judecătoriile, birourile notarilor publici, primăriile locale, alte instituții de stat;

-mass-media;

In vederea acordării creditului, banca trebuie să facă investigații pentru cunoașterea clienților săi, urmărind:

I. Capacitatea managerială

II. Relațiile și reputația pe piață

III. Rezultatele financiare

2.9.3. Indicatorii de analiza a bonității clientului

Pornind de la conținutul bilanțului contabil prelucrat (situația rontabilă periodică) și de la contul de profit și pierdere prelucrat, se inalizează situația bonității clientului pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.

Indicatori de nivel si structura:

cifra de afaceri capitaluri proprii

rezultatul exercițiului

fondul de rulment

necesarul de fond de rulment trezoreria neta

lichiditatea (imediata, curenta, viitoare)

solvabilitatea

gradul de îndatorare (financiara si generala)

– viteza de rotație (active circulante, stocuri, clienți,
furnizori)

Indicatori de performanta:

– rentabilitate (de exploatere, economica si financiara)

riscul financiar (gradul de acoperire al dobânzii) rata valorii adăugate

politica de dividende

2.9.5. Analiza aspectelor nefinanciare

Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului, ca element

psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare Ia calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenți economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori, precum și a reputației privită prin calitatea produselor și serviciilor precum și a modului de îndeplinire a obligațiilor în relațiile cu partenerii de afaceri

In acest scop se va face evaluarea cât mai reală a riscului în activitatea de creditare, iar banca va analiza atât riscurile financiare cât și pe cele nefinanciare la care se expune.

Una din metodele care utilizează tehnici de chestionare care permit abordarea stilului investigativ (utilizarea întrebărilor: cine, unde, când, cum), este metoda de analiză SWOT (Strenghts – Weakness -Opportunities – Threats).

Analiza Swot constituie pe de o parte ordonarea informațiilor icfînanciare și financiare după anumite reguli, iar pe e altă parte reprezintă • analiză strategică care impune conducerii societății luarea în considerare și evaluarea fiecărui aspect care influențează sau poate influența afacerea.

Factorii care influențează afacerea clientului băncii pot fi interni sau externi.

Factorii nefinanciari interni: managementul activității, activitatea clientului, strategia.

Factorii nefinanciari externi: domeniul de activitate, încadrarea activității clientului în politica economică generală, impactul legislației asupra activității clientului, impactul unor factori macro economici asupra activității clientului, dependența și poziția geografică față de resursele de aprovizionare și piețele de desfacere, căile de transport, etc, caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere.

2.10. Categorii de credite acordate de BRD

In conformitate cu prevederile Legii m. 58 / 1998 privind activitatea bancară, completată și modificată prin Ordonanța de Urgență m.

137 /2001, și cu propriul statut de organizare și funcționare aprobat prin Legea m. 101 / 1998, completată și modificată prin Ordonanța de Urgență nr.

136 / 2001, banca acordă clienților săi credite în lei și valută pe termen mediu, scurt și lung, cu asigurarea resurselor corespunzătoare.

Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune sau se obligă să pună Ia dispoziția clienților fondurile solicitate în baza urnii contract de credit.

Strategia comercială s-a axat pe câștigarea de noi segmente de clientelă și pe lărgirea ofertei comerciale în materie de produse de economisire, de creditare și de noi canale de distribuție.

Creditele bancare acordate de BRD:

A. Pe termen scurt

B. Petermen mediu

C. Pe termen lung

A. Prin credite pe termen scurt se înțeleg operațiunile de împrumut a unor sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 Suni, cu excepția creditelor pentru produse cu un ciclu lung de fabricație.

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen scurt astfel:

1. ÎN LEI:

credite globale de exploatare (capital de lucru);

utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite);

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare;

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere;

credite pentru producție de export;

credite pentru exportul de produse;

credite pentru produse de ciclu lung de fabricație;

credite pe cecuri remise prin încasare;

credite pentru facilități de cont;

credite pentru valuta vândută;

credite pentru marfa vânduta cu plata în rate;

etc.

2. ÎN VALUTĂ:

credite acordate importatorilor de bunuri și servicii (pe obiect);

utilizări de deschideri de credite permanente (linii de credit) pentru importul de materii prime și materiale;

credite acordate importatorilor de bunuri și servicii, pe bază de finanțare externă;

credite garantate cu creanțe asupra străinătății;

etc.

B+C. Pe termen mediu și lung:

Creditele pe termen mediu sunt considerate acele credite a căror durată de rambursare este intre 1-5 ani, Iar cele care depășesc durata de 5 ani dar nu mai mult de 30 sunt credite pe termen lung.

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen mediu și lung astfel:

ÎN LEI: credite pentru echipamente de investiții în completarea surselor proprii pe ermen mediu și lung; ÎN VALUTĂ:

utilizări de deschideri de credite permanente (linii de credit) pentru importul de naîerii prime și materiale;

credite acordate importatorilor de bunuri și servicii, pe bază de finanțare externă;

2.10.1. Activitatea de creditare a BRD cu persoane fizice

Activitatea de creditare a persoanelor fizice ocupă un loc najor în cadru! BRD, datorită unor parteneriate încheiate în principalele K-menii de activitate: mari rețele de distribuție (Carrefour, Praktiker, 3ricostore), automobile (RenauItlDacia) și Agenția Națională pentru Locuințe.

Pe parcursul unui an, creditele acordate persoanelor fizice m crescut, atingând 9.7 GRON la sfârșitul lui decembrie 2006. Ponderea br în totalul portofoliului a avansat la 41% în 2006.

Activitatea de creditare a cunoscut o creștere de 68% in 2007 fata de 2005, de la 10.464 M RON, la 18.715 M RON.

Credite de consum:

Creditele de consuni dețin o cotă de piață de 33 %. Dublată de o cerere puternică, activitatea comercială s-a caracterizat printr-o majorare considerabilă a volumului creditelor de consum.

Creditele pentru nevoi personale:

Creditele pentru nevoi personale au cunoscut cea mai vizibilă ■performanță, cu o creștere de 60% la sfârșitul anului 2006 în totalul ineditelor acordate persoanelor fizice.

Credite imobiliare:

Credite imobiliare au o tendință de consolidare a poziției BRD. Conștientă de potențialul puternic pe care îl prezintă clienții care doresc sa-șl achiziționeze o proprietate, BRD a dezvoltat soluții care să răspundă așteptărilor acestora, asigurând o transparență și o durată mai mare a împrumuturilor. In acest context, parteneriatul reușit încheiat cu Agenția Națională pentru Locuințe permite implicarea în mai multe programe miobiliare de anvergură,precum si multe convenții încheiate Ia nivel de sucursale județene cu diverse agenții imobiliare.

2.10.2. Activitatea de creditare a BRD cu persoane juridice

BRD este banca de referință a societăților private din România. Este prezentă în toate ramurile economiei locale, cu o cotă de piață semnificativă în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii. Cu peste 11.000 facilități de credit acordate, BRD – Groupe Societe Generale este prezentă în toate ramurile econormel.

Beneficiind de sprijinul Grupului Societe Generale, BRD joacă in rol important în relația cu societățile multinaționale franceze, cât și cu alte K-cietăți multinaționale străine.

Ca bancă de investiții, prin intermediul a două entități specializate, BRD/SG Corporate Finance și BRD Securities, BRD oferă unicii complete de consultanță în domeniul fuziunilor – achizițiilor, investițiilor și privatizărilor, precum și al intermedierii tranzacțiilor cu valori mobiliare. Banca este implicată într-o serie de finanțări structurate de proiecte de mare anvergură, realizate cu sprijinul serviciilor specializate ale Grupului Societe Generale.